Catherine-George-o-Solutie-Perfecta-.pdf

/

CATBERINEGEGJKGE O SOLUŢIE PERFECTA

Coperta : ANDY

© by Catherine George, 1994 THE STAR Mills & Boon Limited Toate drepturile asupra acestui titlu aparţin Editurii ALCRIS — M94

CATHERINE GEORGE

O SOLUŢIE PERFECTĂ Traducere din limba engleză de GABI AGRAPINEI

BUCUREŞTI

Redactor : AXXBJA»? JBE&J £S?DY Consilier editorial: TRAIANIANCU Lector : ANGELA VASILE

Dat la cules 26.09.1995. Bun de tipar 17.10.1995 Coli tipo 13. Tormat 16/54x84 Hârtie tipar de 48,8 g/m2 Apărut 1995 Tiparul executat sub c SOLUŢIE PERFECTA

55

CAPITOLUL! Era ora trei după-amiază şi ceremonia părea că nu se mai sfârşeşte. Dar în cele din urmă masa de parastas a luat sfârşit şi participanţii la înmormântare au început să plece. Au repetat condoleanţele- către tânăra văduvă cu chipul palid, unii i-au strâns mâna, alţii i-au sărutat obrazul rece, iar prietenii mai apropiaţi au îmbrăţişat-o uşor, exprimând simpatie. Joanna Clifford a închis uşa după ultima faţă îndurerată, cu simţământul că a ajuns la capătul puterilor. Numai că nu se terminase încă. Mai erau nişte probleme de rezolvat înainte de a se obişnui cu statutul de văduvă. Primul lucru pe lista priorităţilor era să-i mulţumească din inimă lui Doris Mills. Doris, care în mod normal venea din sat de două ori pe săptămână să o ajute la treburile gospodăreşti, fusese un ajutor de nădejde încă de la primele ore ale dimineţii, supraveghind cu ochi de vultur desfăşurarea ceremoniei şi apoi servirea gustărilor. în felul ei direct, Doris a curmat mulţumirile Joannei : — Nici o problemă, doamnă Clifford. Oaspeţii au plecat şi totul este în ordine. Acum plec şi

48.

CATHERINE GEORGE

eu. Am făcut cafea proaspătă pe care am lăsat-o în salon. Această atenţie neaşteptată era aproape prea mult pentru Joanna. A închis ochii strângând mâna lui Doris în semn de mulţumire, apoi s-a întors în salon unde Jim Fowler, consilierul financiar al soţului ei decedat, o aştepta sprijinit de şemineu. Joanna a turnat cafea petru amândoi şi apoi s-a aşezat tăcută, aşteptând ca el să înceapă. Jim Fowler era un bărbat slab, trecut de patruzeci de ani. Prin lentilele ochelarilor lui cu ramă subţire o cerceta atent pe tânăra văduvă obosită, privirea lui şireată fiind acum înlocuită cu un amestec de tristeţe şi nelinişte. Joanna ştia că şi el fusese greu încercat. Jim Fowler şi Paul Clifford se născuseră şi crescuseră în acelaşi cartier al Londrei, în East End. Fuseseră ca fraţii, având deplină încredere unul în celălalt. — Cum te simţi, Jo ? o întrebă. Vreau să zic dacă mai rezişti. Arăţi de-a dreptul terminată. — Şi tu la fel. Joanna se sprijini de canapea, permiţându-şi să se relaxeze acum că era numai ea cu Jim. Privirea ei o întâlni pe a lui într-o încercare de sfidare. — Dacă vrei adevărul, singurul sentiment pe care se pare că-I simt este cel de vinovăţie. — Vinovăţie ? De ce naiba trebuie să te simţi vinovată ? Paul... Se opri muşcându-şi buzele. — Mă simt vinovată, Jim, continuă Joanna privind u-1 curioasă, pentru că după cinci ani de căsătorie ar trebui să simt durere pentru moartea

€> SOLUŢIE PERFECTA 55

lui Paul! Dar în acest moment nu simt nimic. Surit o mulţime de lucruri de lămurit înainte de a îngropa totul. Aşa că începe să vorbeşti, Jim. — Mă simt ca acei mesageri din vechime, cărora li se tăia capul după ce aduceau vestea proastă, spuse el privind-o neputincios. — Nu~ţi face griji, Jim. Sunt mai obişnuită cu lopăţica de grădinărit decât cu toporul, îi răspunse Joanna, zâmbindu-i cu tristeţe. Privi pe fereastră cu ochii obosiţi. De fapt plantam nişte ră• saduri când a venit poliţia să-mi spună că Paul a murit. Erau aşa de amabili. Mi-au făcut chiar şi ceai. Din cauza şocului... îşi întoarse capul privindu-1 pe Jim în ochi. Eram mai şocată decât îşi puteau închipui. îl credeam pe Paul în America. In timp ce el se zdrobea cu Ferrari-ul său aici în Anglia. Şi nici nu era singur în maşină, când s-a întâmplat accidentul. Obosit, Jim îşi clătină capul într-o parte şi alta, vrând să-şi dezmorţească gâtul înţepenit. — Bine, dragă. Aş fi dorit să nu fiu eu acela care-ţi spune. Dar trebuie să-ţi spun, suspină el. Joanna se aşeză, sprijinindu-se mai bine, ochii ei părând două flăcări albastre pe obrazul palid. — Mulţumesc, Jim. Poate după aceea o să pot să mă împac cu această situaţie şi o să pot să-mi văd în continuare de viaţă. Jim dădu din cap, deschizându-şi servieta de care nu se despărţea niciodată. O privi cu un zâmbet strâmb. — în filmele acelea vechi, întotdeauna avocatul era cel care dădea vestea proastă, nu contabilul.

48.

CATHERINE GEORGE

Joanna, care ştia că Jim Fowler fusese mai mult decât un simplu contabil, deveni atentă în timp ce şiretul consilier financiar începu să vorbească despre afacerile lui cu Paul. Jim îi explică faptul că afacerile prietenului lui primiseră o lovitură dură datorită inflaţiei mari şi a concurenţei acerbe. — într-un cuvânt, P. C. Plastics este într-o situaţie dificilă, Jo. — Cât de dificilă ? — în pragul falimentului... — Faliment! — Călătoria lui Paul în Statele Unite a fost ultima încercare de a o salva de la dezastru... îşi frecă faţa, obosit. Dar nu a realizat nimic. S^a întors mai repede. Chiar dacă ar fi trăit, situaţia ar fi fost aceeaşi pentru P. C. Plastics. Joanna îl privea şocată. — Doamne-Dumnezeule, habar nu aveam, Jim. Paul n-a spus niciodată... Se opri brusc, ridicând din umeri. Dar la urma-urmelor, Paul rar, îmi mai spunea câte ceva... Se încruntă gânditoare. Dar ce se va întâmpla cu tine, Jim... şi cu ceilalţi ? Jim o imită ridicând din umeri. — Nu-ţi face griji pentru mine. Am o mulţime de posibilităţi. Iar ceilalţi sunt destul de tineri ca să-şi găsească o altă slujbă. Tu trebuie să ai grijă de tine, dragă... Se lăsă o tăcere scurtă. Joanna zâmbi cu amărăciune, în timp ce-şi rotea privirea prin camera familiară şi confortabilă. — Nu prea am chef de glumă, dar probabil că până la urmă o să fiu nevoită să vând casa.

€> SOLUŢIE PERFECTA

55

Jim îşi tamponă fruntea cu batista. — N-o să ajungi la asta. Această casă este proprietatea ta. însă căsuţa de vacanţă din Chelsea va trebui vândută. — Dar Paul a vândut-o cu ani în urmă ! — Nu, nu a vândut-o. El... mă rog, ţi-a spus că a vândut-o. Joanna îl privi cu ochii mari.' — Ce vrei să spui ? Jim o privi cu vinovăţie. — Aş vrea să-ţi dau vestea asta fără să te rănească. Dar nu acum. — Oh, nu te mai lamenta! se răsti Joanna, ajunsă la capătul răbdării/Termină odată cu ce ai de spus, Jim. — A păstrat căsuţa din Chelsea, deoarece... Jim înghiţi în sec. Deoarece acolo îşi petrecea tot timpul când nu stătea aici cu tine. Joanna îl privi neîncrezătoare. — Ce tot vorbeşti ? Totdeauna stătea la club. — Ai vorbit vreodată cu el, acolo ? • Joanna se gândi un moment. — Nu... acum dacă mă gândesc bine, cred că nu. îi lăsam un mesaj când era necesar, ceea ce se întâmpla destul de rar. Jim dădu din cap. — Stătea acolo câteva zile, restul timpului se ducea la Chelsea cu Rosa. Joanna se albi la faţă. Jim sări în picioare, dar ea îi făcu semn cu mâna, reuşind şă zâmbească slab. — Mă simt bine. Se aplecă să-i mai toarne cafea, mâna tremurându-i uşor în timp ce-şi umplea ceaşca. Sorbi

10

CATHERIHE GHQRGE

în tăcere, apoi H privi pe Jim Fowler cu ochii albaştri lipsiţi de expresie. — Cine este Rosa ? Bănuiesc că nil este nevoie să te întreb. Era normal să existe altă fe-: meie. De mult timp nu mai eram pentru Paul decât o păpuşă prezentabilă care îl însoţea la ocazii festive. — Nu la început. Nu, repetă ea încet. Nu de la început. Se lăsă o tăcere încordată. 7— Această Rosa, continuă după un timp Joanna. Presupun că ea era în maşină când a avut loc accidentul ? . Jim o aprobă, dând din cap. . — Ea a supravieţuit ? . — Numai câteva ore. Jim reveni şi se aşeză lângă ea, luându-i mâna rece în mâna lui. — Jo, aş da orice numai să nu te rănesc în felul acesta... — Dar tu ştiai, spuse ea posomorâtă. Ai ştiut tot timpul. — Da, draga tnea. Şi Maisie a mea ştia, dar nu am fost în stare să-ţi spunem. — Nu, îmi dau seama... Ridică din umeri. Perfect. Aşadar, Paul avea o amantă. Şi apoi, după cum zicea şi Marlowe, „fecioara este moartă". La fel şi Paul. Brusc, îşi pierdu stăpânirea de sine. Smulgându-şi mâna din mâna lui Jim îşi îngropă faţa în perna canapelei şi dădu drumul lacrimilor reţinute de câteva zile.

€> SOLUŢIE PERFECTA

55

Pentru un moment, Jim o privi mâhnit, apoi se aplecă spre ea şi o bătu pe umăr încurajator. A trecut mult timp pană când Joanna a reuşit să se liniştească. A luat batista pe caretei i-a întins-o şi şi-a şters ochii hotărâtă. — îmi pare rău, şopti ea răguşită când fu în stare să vorbească. — Nu are de ce să-ţi pară rău, fetiţo. Ai avut nevoie să te descarci. — Cred că da, spuse Joanna îndreptându-se. Dar să nu mă înţelegi greşit. Mă plângeam pe mine, Jim. Nu-mi spune că nu ştiai cum stăteau lucrurile între mine şi Paul In ultimul timp. Din cauza religiei lui, nu era nici o posibilitate ca să divorţăm şi el nu voia să audă de despărţire. Pentru el ar fi fost o acceptare publică a faptului că a dat greş şi Paul ura eşecul... Joanna îl privi tăios. Jim... el... vreau să zic accidentul, n-a fost o încercare de sinucidere, nu-i aşa, pentru că Paul a dat greş în America ? Jim se holbă la ea, uluit. \ — Nu cu Rosa în maşină, Jo 1 Se foi stingherit în fotoliu. Şi apoi, ţin să-ţi amintesc că Paul a fost educat în spiritul religiei catolice. Niciodată n-ar fi încercat să se sinucidă. — Dar a făcut-o în final, nu-i aşa ? suspină Joanna cu greutate. S-a făcut târziu. Trebuie să te întorci la Maisie. Cum îi mai merge, cu artrita, Jim ? — Rău. De aceea nici nu a venit azi, aici. A vrut să vină dar n-am lăsat-o eu. — Transmite-i toate cele bune din partea mea. Spune-i că am să trec s-o văd.

48.

CATHERINE GEORGE

— Mi-a spus să te iau la noi în seara asta. Vrea şă stai la noi un timp. Joanna scutură din cap. —Spune-i soţiei tale iubitoare că-i sunt recunoscătoare, dar pentru moment, prefer să stau singură şi Dumnezeu ştie că sunt obişnuită cu asta. — Dacă asta este ceea ce vrei, Jo ! Dacă îţi schimbi gândul, ştii unde să vii. Acum, îmi pare rău că trebuie să te mai reţin, dar aş vrea să rezolvăm problemele financiare înainte de a pleca. — N-o să mă ating de nici un. penny din banii lui Paul, îi spuse Joanna cu hotărâre. — Ei, hai, dragă. înţeleg ceea ce simţi. Ai primit o lovitură groaznică... Jim se forţă să zâmbească. Dar mâine ai să gândeşti altfel. Ţii la' casa asta şi dacă refuzi orice sprijin financiar, s-ar putea să fii nevoită s-o vinzi. — Poate că asta o să şi fac ! Dacă nu ar fi fost casa asta, s-ar fi putut ca lucrurile să se fi desfăşurat altfel. Pe de altă parte, adăugă ea încet, ştii care este problema cu casa. Jim îi aruncă o privire nefericită şi apoi se avântă într-o mare de cifre şi date. Fabrica nu mai era de mult productivă, iar, în ceea ce privea concernul, în prezent era situat pe un teren care era dorit foarte tare de o companie de construcţii. Dacă vânzarea ar fi avut loc, văduva lui Paul Clifford nu numai că nu ar fi fost nevoită să-şi vândă casa, dar ar fi trăit şi în confort. — Aşa Joanna, aş vrea să-mi dai testamentul lui Paul, spuse Jim ridicându-se. Joanna se încruntă.

€> SOLUŢIE PERFECTA 55

— Nu 1-a lăsat la tine ? — Nu. Nu l-am găsit printre hârtii. Bănuiesc că trebuie să fie aici. — Paul nu mi-a spus niciodată nimic. Poate este în biroul lui. Caută-1 tu,( Jim. Eu mă duc să mai fac nişte cafea. Când Jim se întoarse în salon avea un chip serios. — Nici urmă de el. Probabil că a rămas în Chelsea. Joanna făcu un gest de neputinţă. — Poate 1-a schimbat în favoarea acelei misterioase Rosa. Poate că m-a dezmoştenit. — Nu vorbi prostii! Du-te şi te uită sus, îi răspunse Jim cu severitate. Nenorocitul ăla de testament trebuie să fie pe undeva. Paul Clifford fusese obsedat de ordine. Căutarea printre lucrurile lui, deşi o făcu cu un sentiment de reţinere, nu-i luă mult timp Joannei. — îmi pare rău, îi spuse ea în timp ce intra în salon. Nimic. Nici măcar un bilet de dragoste în vreunul din buzunare. Paul şi-a acoperit urmele foarte bine, la fel cum a făcut şi cu alte lucruri. — Nu te amărî, Jo. în felul lui, Paul era mândru de tine. Rosa era... era altceva. Joanna îl privi cu reproş. — Zău, chiar aşa ! Şi oricum, cine era ? Rosa şi mai cum ? — Rosa Anstey. A fost secretara lui Paul mult timp. ALcunoscut-o şi tu destul de bine. Joanna îl privi neîncrezătoare.

48.

CATHERINE GEORGE

— Domnişoară Anstey ! Vorbeşti serios ? Scutură din cap, încercând să se dezmeticească. Dar ţineam foarte mult la domnişoara Anstey, nepreţuita secretară a lui Paul. Era o persoană aşa de prietenoasă, cu ochii negri plini de pasiune şi destul de drăguţă... şi nici măcar nu era tânără L. Se uită la Jim cu un chip lipsit de expresie. Presupuneam că amanta lui Paiil era o păpuşică tânără şi fără minte. Jim o măsură cu privirea. — Jo. Mai este ceva.,. în clipa aceea telefonul începu să sune. Joanna răspunse şi consternată, îi întinse receptorul lui Jim. — Este pentru tine. Maisie a căzut. Jim strigă câteva dispoziţii scurte în receptor, apoi îl trânti în furcă, arătând total zăpăcit. — Este la spital. A încercat să ia ceva de pe ultimul raft şi a căzut. Şi-a rupt piciorul. Agitat, Jim îşi îndesă hârtiile în servietă şi porni în goană spre maşină, cu Joanna în urma lui. Deschise geamul maşinii şi împungând-o, Cu degetul îi spuse îngrijorat: — Mai caută testamentul, Jo. — Dă-I naibii dq testament î se răsti ea. Du-te mai repede la Maisie şi nu uita să mă suni în seara asta ca să-mi spui cum se simte ! Joanna urmări ftiaşina cum se îndepărta, apoi intră în casă, extrem de zguduită de dezvăluirile lui Jim. Pentru prima oară în ultimii ani, în timp ce stătea în holul familiar şi se uita în jur, deveni conştientă de faptul că se simţea neobişnuit de singură. Casa îi părea ciudat de goală. Nerăbdătoare, căută să se scuture de acest sentiment. Aici obiş-

€> SOLUŢIE PERFECTA

55

nuia să fie singură. Niciodată în timpul căsătoriei, Paul nu rămăsese mai mult de două, trei zile acasă. Vacanţele lor împreună, atâtea câte au fost, le petrecuseră în străinătate. Şi în rest, îşi petrecuse timpul alături de Rosa Anstey. ' Mă întreb, se gândi Joanna cu amărăciune, ce făcea Rosa în timpul week-end-ului ? Avea un amant de week-end aşa cum avea ea un soţ de week-end ? Ce îi lipsea ei şi ce putea să-i ofere mai mult modesta Rosa Anstey ? Se plimbă de-a lungul şi de-a latul cameru ca un tigru în cuşcă, simţindu-se umilită şi plină de indignare. Dacă amanta lui Paul ar fi fost mai tânără şi mai atrăgătoare decât ea, ar fi fost mai uşor de suportat. Dar Rosa Anstey fusese cu zece ani mai în vârstă decât ea şi nu prea atrăgătoare. Brusc, Joanna se îndreptă spre scară trăgând de fermoarul rochiei negre, incapabilă s-o mai poarte o clipă. Năvăli în dormitor trăgând de rochie şi îşi trase pe ea un pulovăr galben strălucitor şi blugii ei vechi şi se încălţă cu vechii ei pantofi de tenis, tipul de haine pe care Paul nu le putea suferi. îşi scoase agrafele din păr lăsându-1 să cadă greu pe umeri şf-1 perie până când începu să strălucească, încadrându-i faţa palida. Se roşise în obraji în timp ce mânuia cu putere peria, accentuând culoarea verde-albăstruie a ochilor, care o fixau sfidător în oglindă. Portretul Joannei Clifford văduva, gândi ea cu ironie. Se întoarse şi privirea îi căzu pe patul dublu. Era greu de crezut că până acum Paul îl împărţise cu ea. Nu se va mai întâmpla de acum înainte. La

48.

CATHERINE GEORGE

început fusese atât de diferit. în primele zile ale căsătoriei o trăgea sus în dormitor în clipa în care sosea acasă, la sfârşitul săptămânii, elocvent în plăcerea lui de a avea o soţie care îl făcea să se simtă din nou ca un adolescent. Dar totul s-a terminat brusc, cu mult înainte de prima aniversare a căsătoriei lor. Suspină. Ce naivă fusese, încât nici o clipă nu bănuise că Paul a avut o amantă. încercarea de a se împăca cu ideea infidelităţii soţului ei făcu să-i dispară culoarea din obraji. Nefericită, se aruncă în pat, zăcând acolo ghemuită pentru mult timp, până când soneria telefonului o smulse din gândurile negre. Oare cine dorea să vorbească cu ea în seara asta dintre toate serile ? gândi ea disperată. Numai gândul că ar putea fi Jim Fowler a făcut-o să ridice receptorul. — Doamna Clifford ? întrebă o voce necunoscută de bărbat. — Da. Urmă o scurtă pauză. — Numele meu este Marc Anstey... Joanna scăpă receptorul din mână. îl ridică şi " tremurând, îl duse din nou la ureche. — Alo ? se auzi din nou. Doamnă Clifford ? Mai sunteţi acolo ? — Da, repetă ea fără vlagă. Sunt încă aici. Vreţi să vă repetaţi numele, vă rog ? — Anstey. Marc Anstey şi este foarte important ca să vă văd cât mai curând posibil. în seara asta, dacă se poate. — Nu, îi spuse ea hotărâtă. Vreau să zic... nu este bine. Astăzi, aici a avut loc o înmormântare. — Ştiu.

€> SOLUŢIE PERFECTA

55

Avea o voce caracteristică, cu un timbru jos şi grav, care sugera o altă origine decât cea anglosaxonă. — Şi eu am luat parte la una, doarfină Clifford; la înmormântarea Rosei; A fost sora mea. Pentru moment, Joanna tăcu. — îmi pare rău, spuse în cele din urmă. Dar de ce vreţi să mă vedeţi, domnule Anstey ? — Am promis să vă dau ceva. De la Rosa. , Joannei i se făcuse frig. — De la Rosa ? Nu înţeleg. — Nu este ceva ce putem discuta la telefon, îi răspunse el scurt. Dacă aţi fi destul de amabilă să-mi acordaţi câteva minute, v-aş fi recunoscător, doamnă Clifford. N-o să stau mult. înţeleg neplăcerea dumneavoastră de a sta de vorbă cu mine în aceste circumstanţe, dar i-am promis Rosei că am să-i îndeplinesc dorinţele. Dar dorinţele mele ? se întrebă Joanna cu furie. — Oh, foarte bine, domnule Anstey. Unde sunteţi ? -— în sat, la aproximativ o milă de casa dumneavoastră. Pot să ajung în zece minute. — Peste o jumătate de oră, vă rog, îi răspunse ea hotărâtă. — Foarte bine. Atunci peste o jumătate de oră. Şi mulţumesc, adăugă el. * Năucită, Joanna puse receptorul în furcă, întrebându-se câte şocuri va mai fi în stare să suporte sistemul său nervos. Oare ce vrea fratele Rosei de la ea ?

u

OATHERINE GEORGB

Se întrebă dacă să îmbrace din nou rochia neagră, apoi se hotărî să rămână Îmbrăcată aşa cum era. Oricum^ în împrejurările actuale, doliul i se * părea, o adevărată ipocrizie. Câncl se auzi soneria, Joanna îşi recăpătase stăpânirea de sine. în timp ce deschidea uşa să-1 întâmpine pe bărbatul care semăna destul^de bine cu Rosa Anstey, era gata să-şi susţină cauza. Dar pe când Rosa fusese scundă şi grasă, acest bărbat era înalt şi zvelt. Când a văzut-o cum era îmbrăcată, 1 a privit-o curios. — Domnul Anstey, presupun, îi zise ea cu râceală. Eu sunt Joanna Clifford. El dădu din cap şi scoase o legitimaţie dintr-un buzunar, pe care i-o întinse, — Vreţi să mă legitimez ? Surprinsă, Joanna luă legitimaţia întinsă. Fotografia şi semnătura confirmau nu numai că el era Marc Anstey, aşa cum spusese, dar de asemenea şi că era membru al Uniunii Naţionale a Jurnaliştilor şi că lucra pentru Sentinel, unul dintre cele mai mari ziare din ţară. "Joanna îşi ridică privirea. — Eşti ziarist,?... Aproape că îi aruncă legitimaţia. Dacă eşti aici în interes profesional, domnule Anstey... — Sigur că nu sunt, spuse el tăios. Sunt într-un scurt concediu şi nu lucrez la rubrică mondenă. Sufit corespondent pentru străinătate la Sentinel. Treburile mele cu dumneavoastră în seara asta sunt strict personale. Un moment, Joanna îl privi tăcută, apoi deschise uşa larg.

€> SOLUŢIE PERFECTA

55

— Cred că este mai bine să intri. -— Mulţumesc. Musafirul nepoftit stătu nemişcat în hol pri-, vind-o în timp ce închidea uşa. Pe faţa ei se citea ce simte, gândi Joanna, Părul cârlionţat şi închis la culoare dădea o falsă impresie de tinereţe, contrazisă de faţa măslinie care acum era marcată de tristeţe. Ochii lui mari/s-au îngustat puţin când a văzut-o cum era îmbrăcată. — Tocmai m-am schimbat, spuse Joanna fără să se gândească şi apoi vru să-şi muşte limba. Ce purta ea, nu era treaba acestui musafir nepoftit; — A cântat inima ta un Te Deum vesel în timp ce-ţi scoteai hainele de doliu ? o întrebă cu o voce plată şi răguşită care dădea un alt înţeles la ceea ce spusese. Joanna se simţi jignită. / — Ce-ai spus ? El îşi trecu o mână peste faţa obosită. — îmi cer scuze. Ultimul lucru pe care-1 doresc este să mă cert cu dumneata, doamnă Clifford. Joanna deschise uşa salonului şi-i făcu semn să intre. — Poate este mai bine să stau jos şi să-mi spui despre ce este vorba, mai precis, ce vrei ? Ce legătură are cu mine ? Marc Anstey se aşeză pe scaunul pe care ea i-1 indicase. Arătând trist şi rezervat, era departe de imaginea pe care şi-o făcuse Joanna despre ziarişti. Era îmbrăcat într-un costum negru, bine croit, cu cravată neagră care-i amintea mult prea bine de legătura lui cu Rosa Anstey, adică fosta amantă a lui Paul Clifford.

48.

CATHERINE GEORGE

— îmi pare rău că m-am invitat aici tocmai acum... O privi în ochi. Pentru o perioadă de timp lucrez la Washington, dar întâmplarea a făcut să vin în concediu în Anglia, când s-a întâmplat accidentul. Am reuşit să ajung la spital cu puţin timp înainte ca Rosa să moară. Strânse din dinţi în timp ce băgând mâna în buzunarul de la piept, trase afară un plic mare cu aspect oficial. — înainte ca Rosa să moară, mi-a dat asta şi mi-a spus să ţi-l dau. Joanna luă plicul de la el, tremurând la gândul ce ar putea conţine. — Vrei să-1 citeşti, te rog ? spuse el încordat. Nu pot să stau prea mult. Am pe cineva cu mine în maşină. Joanna se aşeză pe marginea canapelei, cu chipul încordat. Trebuie să fie ceva foarte important, domnule Anstey, dacă te-a făcut să vii aici în ziua când mi-am înmormântat soţul. Gura lui schiţă un zâmbet sardonic. — t. Crede-mă, nu era o misiune pe care să mi-o doresc. Joanna a scos documentul din plic, fără. să fie surprinsă să afle că ţinea în mână ultimul testament al lui Paul Clifford, datat cu câteva săptămâni înainte de a muri. Era destul de scurt şi îl citi cu rapiditate. Soţiei lui, Joanna Clifford, îi lăsa tablourile de Stubbs din casa din Chelsea. Lui James Frederick Fowler, prieten credincios din copilărie, îi lăsa ceasul lui de aur şi butonii. Rosei Maria Anstey îi lăsa compania cunoscută ca P. C.

€> SOLUŢIE PERFECTA

55

Plastics sau orice sumă va fi obţinută prin vânzarea a sus-numitei companii, sumă care urma să fie folosită pentru educaţia Paolei Anstey. în cazul morţii Rosei Anstey, moştenirea va trece în posesia Paolei Anstey, fiica Rosei Anstey şi a lui Paul Clifford. Nevenindu-i să creadă, Joanna citi de două ori documentul. Paola, gândi ea chinuită^ fiica lui Paul Clifford. Marc Anstey o privea atent şi brusc se aplecă înainte. — Te simţi bine ? Joanna dădu din cap, albă la faţă. Marc Anstey aruncă o privire rapidă prin cameră şi apoi se îndreptă spre comoda din colţul salonului, turnă puţin coniac într-un pahar şi i-1 aduse. — Bea puţin din asta. O să te simţi mai bine. — Detest coniacul, protestă ea. — O să-ţi facă bine. Fără tragere de inimă,. Joanna luă o gură din cel mai bun coniac, recunoscând vag că vizitatorul ei avea dreptate. — Ai avut o zi grea, îi spuse Marc Anstey; ţeapăn. — A continuat mai rău decât a început. — Nici a mea nu a fost chiar minunată. îşi frecă faţa obosită cu mâna. —- Nu, fu de acord Joanna, surprinsă de o neaşteptată mustrare de conştiinţă. îmi imaginez că nu. în mod clar erai foarte apropiat de sora dumitale. El o aprobă cu seriozitate. — Ţineam foarte mult la Rosa. Altfel, doamnă Clifford, nu aş fi aici, acum. Rosa m-a implo-

22

CATHERINE GEO&GE

rat să vin, m-a făcut să-i promit înainte...-înainte de a muri. întotdeauna am respins promisiunile făcute pe patul de moarte, SOLUŢIE

PERFECTA

55

dar cred că acesta este primul zâmbet pe care îl văd, în afară de cel de complezenţă de stăpână a casei la întâlnirile oficiale. Joanna se întoarse ca să verifice coacerea merelor puse pe plita din colţ, — Sunt frapat de o ciudăţenie. Acum câteva zile nici nu ştiam unul de altuL Acum..; Acum reprezentăm un perfect tablou casnic î — Numai pentru un observator ocazional î îi răspunse Joanna, tăios. Marc o luă pe genunchi pe Polly, care aproape adormise şi ţinând-o strâns se uită la Joanna pe deasupra buclelor negre. — Nostim, zău," dar nu eşti deloc aşa cum mi-am închipuit. — Mai mult ca sigur că nu prea ştiai multe despre mine! — Sora mea mi-a povestit multe despre tine, îşi întoarse privirea. Bosa s-a simţit enorm de vinovată faţă de tine. Joanna tresări. —- Aş prefera să nu vorbesc despre... despre asta, te rog. Marc se răsuci spre ea, privind-o drept în ochi. — Vrei să spui că trebuie să zăvorâm trecutul şi să pretindem că ea şi soţul tău nu au existat niciodată ? — Nu chiar. Privi cu atenţie copilul adormit. Dacă fetiţa o să vrea încât lumina să nu cadă pe faţa copilului. I se puse un nod în gât când se uită la copilul care dormea şi apoi, cu lacrimi în ochi, se întoarse şi se duse în camera ei, grăbindu-se să facă un duş şi şă-şi schimbe hainele. Rezistând surprinzătoarei dorinţe de a se îmbrăca în ceva deosebit, îşi trase pe ea rochia neagră pe care o purtase la înmormântare, ştiind că Jim se aştepta ca ea să fie în doliu. Cuprinsă brusc de dezgust, împinse la o parte bijuteriile pe care i le cumpărase Paul. In schimb găsi un fluture de argint pe care-1 primise deja tatăl ei cu mulţi ani înainte de a muri, şi îl prinse de rochia neagră. Se machie cu grijă şi îşi

€> SOLUŢIE PERFECTA

55

perie părul des prinzându-1 la ceafă cu o panglică de catifea neagră. Când intră în salon, Marc lăsă ziarul jos şi se ridică privind-o admirativ. — Eşti foarte elegantă. — Mulţumesc... Joanna zâmbi politicoasă. Trebuie să-mi mai pun o dată şorţul de bucătărie. Vrei să asculţi muzică în timp ce eu termin pregătirile ? — Nu, îi răspunse sec. Prefer să te privesc. Chiar să te ajut, dacă vrei. Niciodată, Joanna nu avusese un alt ajutor în bucătărie, în afară de Doris. Nu fu încântată nici de ideea, nici de prezenţa lui în bucătărie, deoarece pe când făcea treabă se simţi înroşindu-se sub privirea iscoditoare a ochilor negri. — Eşti sigură că nu trebuie să curăţ nişte legume sau să spăl nişte farfurii ? o întrebă el. — Totul este aranjat, mulţumesc, îi răspunse. Am făcut cea mai mare parte din treabă mai devreme, în timp ce Polly se juca cu păpuşile. Un timp s-a lăsat tăcerea. — Joanna, spuse într-un târziu Marc. Ea se întoarse spre el. — Da ? — înainte de a ne afunda în cifre şi date cu Fowler, vreau să ştii cât de mult apreciez ceea ce faci pentru Polly. îi întâlni privirea. Ştiu cât de greu trebuie să fie pentru tine, în aceste circumstanţe. — Este greu pentru noi toţi. Cu greutate, îşi întoarse privirea de la el. —• Vreau să sper că vom reuşi. De dragul lui Polly, vreau să zic.

CATHERINg GEORGB

— Copiii se adaptează chiar şi la o pierdere. — Ştiu. — Ai pierdut şl tu pe cineva ? — într-un fel. Mama mfca 1-a părăsit pe tata înainte pa eu să încep să merg. La scurt timp după aceea, s-a înecat împreună cu iubitul ei într-un accident pe mare. Aşa că presupun că pot să spun că am pierdut-o, sau mai degrabă ea m-a pierdut pe mine. Privirea lui Marc se îndulci — înţeleg. Nu mă mir că ai înţeles situaţia lui Polly. Joanna clătină din cap, în timp ce rula o crustă de seu. —^Pentru Polly este şi mai rău. Întotdeauna; Rosa a fost lângă ea. Eu nu mi-am cunoscut mama niciodată. Centrul micului meu univers a fost tatăl meu. — încă îi simţi lipsa ? — Da, mereu. Mi-ar fi fost de mare ajutor cu Polly. Joanna puse felii de măr copt pe crustă, le înveli într-un şervet şi le puse peste un vas cu abur pe plită. Marc o privea fascinat. — Ce Dumnezeu mai este şi asta ? — Mere în aluat. Zâmbi uşor. Felul preferat al lui Jim. Dacă nu îţi place, te vei mulţumi eu brânză. Marc îi zâmbi cu toată gura, apoi deveni serios; — Ciudat Din când în când mai închid ochii.' 1 Joanna îl aprobă. -

'V

O SOLUŢIE PERFECTA111

— Ştiu. Dar viaţa merge înainte, Spune-mi de ce Polly credea că Paul era unchiul ei ? Rosa Anstey fusese surprinzător de încăpăţânată In ceea ce privea paternitatea copilului ei. Deoarece nici nu putea fi vorba de divorţ, ea a insistat ca Polly să nu afle niciodată că Paul este tatăl ei. — Ai fi acceptat să divorţezi de el, dacă ai fi ştiut ? adăugă Marc privind-o cu atenţie. —^Bineînţeles că da ! Nu că asta ar fi fost şi posibil. Paul era catolic. — Crezi că nu ştiu ! spuse el eu amărăciune; Era scuza lui pentru a nu se căsători cu Rosa, în timp ce ea, catolică convinsă, 1-a iubit atât de tare încât a acceptat să trăiască în păcat. Deoarece, crede-mă, Joanna, în ochii ei era un păcat. Mulţumesc lui Dumnezeu că a trăit să poată primi ultima împărtăşanie. Strânse buzele, gura devenindu-i o linie subţire. M-ar fi durat ca Rosa să moară neîmpărtăşită. Pentru o clipă, Joanna se simţi deprimată, — Paul a murit neîmpărtăşit. Marc se ridică brusc, faţa lui măslinie părând ameninţătoare în lumina strălucitoare. — Nu pot să pretind că-mi pare rău. Nu prea mi-a plăcut soţul tău, — Cu greu aş fi putut să nu-mi dau seama. — Preferi să plec ? Aş putea să las însemnările pe care le-am făcut, despre ceea ce vreau în legătură cu Polly. Pot să mă întâlnesc separat cu Fowler, altă dată. Joanna îl privi gânditoare. — Poţi foarte bine să stai, dacă tot eşti aici; acum, Am gătit pentru trei persoane.

64

CATHERINE GEORGE

Marc o privi cu surprindere. — Vrei ca eu să rămân ? Joanna îşi întoarse privirea, dintr-o dată conştientă că discutau mai mult decât de o invitaţie la masă. — Desigur, îi răspunse ea cu naturaleţe. ^ Aş vrea ca totul să se rezolve în seara asta, dacă este posibil. Marc îşi reluă locul, refuzând un al doilea pahar cu vin. — Mai bine să-mi păstrez mintea limpede. Sunt înc£ prea obosit ca să-mi permit să consum prea mult alcool. — Atunci, bea puţină cafea. — Cafea bună, italiană ? Joanna râse. —: Nu. Cafea bună, braziliană. Atmosfera se mai destinse. Joanna umplu cafetiera, apoi îl lăsă pe Marc să-şi toarne cafeaua singur, în timp ce ea puse cartofii la cuptor. — Nu mi-am închipuit că eşti aşa de gospodină, spuse el în timp ce o privea. — Sunt surprinsă că ştii atâtea despre mine ! Marc zâmbi strâmb. — Se pare că Rosa nu se putea opri să nu vorbească despre tine. Ai impresionat-o profund. Spunea că eşti prietenoasă şi afectuoasă, dar în acelaşi timp foarte englezoaică şi echilibrată, rezultatul unei educaţii foarte costisitoare. Joanna chicoti. — Sunt englezoaică cu siguranţă. Dar, domnule Anstey, contrar a ceea ce credea Rosa, eu am urmat şcoala primară şi liceul local, apoi am urmat

O SOLUŢIE PERFECT A

111

universitatea. Tatăl meu a fost un învăţător minunat. A fost licenţiat in studii clasice la Oxford şi mi-a bombardat mintea tânără cu foarte multă literatură şi filozofie amestecate cu studii despre istoria greacă şi romană. Marc clătină din cap cu tristeţe. — în timp ce eu sunt un umil scrib, muncind din greu pentru un bănuţ. — Nu asta am auzit eu, mormăi sceptică Joanna. Marc zâmbi schimbând subiectul şi începu să comenteze felul în care era echipată bucătăria. — Este foarte comod aici, dar foarte modern. Spre deosebire de restul casei. Paul Clifford vrusese să reamenajeze întreaga casă, dar Joanna s-a opus hotărâtă, deoarece ei îi plăcea aşa cum era. Ca să-1 mulţumească, Joanna a * cedat în privinţa bucătăriei. — Recunosc că era puţin cam demodat aici. Bufetul şi maşina de gătit erau antice; aşa încât în final ajn cedat şi l-am lăsat pe Paul să-şi pună în practică ideea lui despre cum trebuie să arate o bucătărie de ţară. Se strâmbă. Mai bine aici decât să transforme Swan House. * — De ce se numeşte aşa ? Nu am văzut nici o lebădă prin împrejurimi, doar dacă nu ai ascuns pe aici vreun lac. • . . Joanna îl privi direct. — înainte de a mă mărita, m-am numit Joanna Swan. Familia Swan a locuit aici în ultimii două sute de ani, ocupându-se cu agricultura. Marc râse.

66

CATHERîNE GEORGE

— Pentru că am provenit dintr-o siciliană necunoscută şi exotică şi un britanic conservator, ştiu ce înseamnă tradiţia. —-.Şi Jim Fowler care urmează să vină aici dinti^un minut în altul, s-a născut în cartierul Cocurilor din Londra, cu mult timp înainte de a fi foarte la modă să locuieşti acolo ! Joanna îşi scoase şorţul. — Cred că suntem ceea ce suntem, nu cine am vrea să fim. Paul nu a putut niciodată să se împace cu această idee. S-a căsătorit cu mine din dorinţa de a parveni, ca să devină parte a unei lumi care considera el că era diferită de a lui, A fost dezamăgit. Tot ceea ce a realizat a fost o invitaţie sau două la baluri de caritate şi din când în când câte o invitaţie la parohie, preotul şi soţia lui fiind foarte buni prieteni cu mine. Dintr-o dată se opri ruşinată. Îmi pare rău. Nu ştiu de ce ţi-am spus toate astea. Nu cred că te interesează , căsătoria mea ciudată, Marc se îndreptă spre ea, privind-o în ochi. — Din contră. într-adevăr, subiectul mă interesează foarte mult Se opri când se auzi soneria, care a pus punct apropierii dintre ei. — Ah, musafirul tău. Este timpul să trecem la afaceri.

O SOLUŢIE PERFECTA 111

CAPITOLUL IV Cina cu Jim Fowler a fost şi mai obositoare decât prânzul cu Polly. Cu mult înainte de a fi terminat^ Joanna şi-a dorit să o i i aranjat dimineaţa, la o cafea, decât în timpul unei mese unde s-au servit trei feluri de mâncare. In timp ce mâncau a fost imposibil să discute afaceri şi totuşi, având în vedere importanţa întâlnirii, au făcut conversaţie uşoară. Joanna a fost mulţumită când au terminat şi au intrat în salon pentru cafea, chiar dacă amândoi bărbaţii s-au repezit să ia tava din mâinile ei, "ca doi câini la acelaşi os. Când au început să discute afaceri, atmosfera s-a încărcat brusc, mai ales când discuţia s-a axat asupra dorinţelor lui Marc în legătură cu Polly. — Desigur, eu sunt tutorele legal al lui Polly, începu Marc. — în mod legal ? punctă Jim. Marc se uită de sus la consilier. — Acum un an sora mea a chemat un avocat şi a făcut aranjamentele necesare. Băgă mâna în buzunarul de Ia piept şi scoase un document. Cred că o să-1 găseşti în ordine.

64

CATHERINE GEORGE

Jim îl studie rapid, apoi îl întinse Joannei, care abia îl privi înainte de a-1 înapoia. — Ce a făcut-o pe sora ta să se gândească la asta ? îl întrebă Jim. Marc îl privi tăios. — De ce să nu-1 fi făcut ? ^ — Ceea ce vreau să zic este că era destul de tânără. La vârsta ei, în general femeile nu se gândesc la testamente şi tutori şi aşa mai departe, spuse Jim, făcând un efort vizibil să pară împăciuitor* — Sora mea era amanta lui Paul Clifford. Pentru Rosa, asta însemna încălcarea principiilor şi a credinţei în care fusese crescută. Chipul lui Marc se întunecă. Şi-a luat măsuri de precauţie pentru viitorul'fiicei ei, deoarecre era convinsă că mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu o va pedepsi. —- Dar asta este ridicol... începu Jim, apoi se opri brusc când observă privirea rece aruncată de Joanna. —• Mii de oameni ar putea gândi că Rosa a avut dreptate, îi reaminti ea sec. — Eu, unul, nu, îi răspunse Marc tăios. Paul a condus ca un nebun. El a omorât-o pe Rosa, nu Dumnezeu. Tăcerea care s-a lăsat după această declaraţie a fost de nesuportat şi Joanna s-a grăbit s-o rupă. — Unde era Polly, când s-a întâmplat accidentul ? — Acasă, cu o femeie care o ajuta pe Rosa. Marc zâmbi uşor către Joanna. Apropo, doamna Tuker semăna foarte mult cu Doris Mills. Când

O SOLUŢIE PERFECT A

111

Rosa a întârziat, ea mi-a telefonat mie. Restul îl ştii. Marc trase aer în piept, apoi puse în'faţa lui Jim o listă bătută la maşină. Acesta, punându-şi ochelarii, o parcurse repede înainte de a i~o întinde Joannei. — Lumea ar putea crede că îi faci o favoare Joannei lăsându-i copilul, spuse Jim, uitându-se provocator la Marc. Mie mi se pare că tu ai pâinea şi cuţitul. Tu ai dreptul să decizi în legătură cu educaţia copilului şi aşa mai departe, în timp ce lui Jo îi revine munca şi responsabilitatea îngrijirii ei. Pentru un moment, Marc îl privi ameninţător. _ • ; — Ştiu foarte bine că aşa arată, dar aminteşte-ţi că nu asta este ceea ce doresc eu. Pur şi simplu îndeplinesc dorinţele surorii mele. Am considerat că este o idee nebunească să-i cer doamnei Clifford să aibă grijă de nepoata mea. Sincer să fiu, mă aşteptam să-mi trântească uşa în nas. — Ce-ai fi făcut, dacă aşa reacţiona Jo ? îl întrebă repede Jim, fără să, se poată abţine. — Aş fi cumpărat un apartament şi aş fi angajat o guvernantă de încredere care să aibă grijă de Polly, cât timp sunt plecat. Ceea ce încă mai pot să fac, adăugă Marc nepoliticos, dacă perioada de acomodare convenită între mine şi doamna Clifford dovedeşte că acest aranjament nu merge. — Va merge, spuse Joanna. După ce Polly îşi va da seama că este spre binele ei. Ridică lista cu propuneri. Nu te" pronunţi prea mult despre educaţia ei, iar suma de bani disponibilă pentru asta este

70

——

cjmmmE

-7

— —

cscfom

•

mai mult decât suficientă pentru a fi trimisă la un internat costisitor, Marc aprobă dând din cap. —- Da, dar încă nu eşte necesar. — încă nu, desigur. Dar cred că-mi este permis să sugerez alegerea şcolii, spuse Joanna. . — Asta ar fi culmea să nu-ţi permită I explodă Jim. Tu, fetiţe, rămâi cu copilul şi cu toate problemele. — Da, ştiu, Jim, spuse Joanna răbdătoare. Este şi aşa o situaţie destul de dificilă. Hai să n-o înrăutăţim şi mai mult. — Scuze, draga, spuse domol Jim, uitându-se urât la Marc. — Şcoala locală este foarte bună, spuse Joanna ca un om care discuta afaceri, încercând să destindă atmosfera, Dacă eşti, de acord, aş prefera ca Polly să înceapă după Crăciun. Putem decide ce şcoală va urma după aceea, mai încolo, când va fi mai mare. Mult mai mare. Chipul încordat al lui Marc se mai relaxă puţin. — Mulţumesc, spuse el încet. Iţi sunt recunoscător. — Pot să încerc să lucrez şi eu cu ea în timpul liber, îi spuse, dezvoltând îdeea. Aş putea s-o învăţ să deseneze., să citească şi altele. — Şi lucrările tale ? o întrebă Jim. N-o să ai probleme ? Marc se încruntă. — Am uitat de slujba ta. Ce faci, de fapt ? — Nu-ţi fă griji, lucrez acasă.

O SOLUŢIE PERFECT A

111

— Scrie carp pentru coţii şi Ie ilustrează, răsjmnse-Jfmctt^ Marcm uită acuzator la Joanna. , —r în acest caz, mai mult ea sigur că P0II7 va fi o povară. — Probabil Dar numai la început. 0 să-mi organizez timpii de lucru altfel, asta-i tot. li zâmbi mieros. Oricum, nu sunt romane în trei volume, — Poate o să-ţi faci timp să-mi arăţi şi mie. — Dacă vrei... Joanna se întoarse spre propuneri Vă rog să ne întoarcem la problemele noastre. Celelalte au fost chestiuni de rutină pe care Jim le rezolvă repede, fiind de acord cu toate problemele financiare cu atâta rapiditate, încât Joanna îşi dădu seama că sumele erau mai mult decât generoase. Când Marc a fost de acord cu vânzarea companiei, dintr-o dată discuţia dintre cei doi bărbaţi se mai destinse puţin. Apoi Joanna a ajuns la punctul final de pe pagină. Nevenindu-i să-şi creadă ochilor, îl citi de două ori. Se uită la Marc cu o privire ostilă. — Nu-mi place absolut deloc acest ultim punct: Jim îi smulse foaia din mână, încruntându-se când citi ultimul punct. — în cazul în care doamna Clifford se recăsătoreşte, înţelegerile anterioare vor fi rediscutate; Se uită cu o privire războinică la Marc Anstey. Ce naiba vrea să zică asta ? — Dacă doamna Qifîord se recăsătoreşte, o s-o iau pe Polly în grija mea, imediat. — De ce ?! se răsti Joanna, aruncând flăcări din ochii ei albaştri. Marc ridică din umeri.

64

CATHERINE GEORGE

— Una din cauzele pentru care Rosa a fost atât de doritoare să-ţi încredinţeze copilul este că nu sunt căsătorit şi că natura slujbei mele face imposibil ca eu să am un domiciliu stabil pentru Polly. Rosa era conştientă că un copil are nevoie de un cămin şi de afecţiune. Dar sunt mai mult ca sigur că nu ar.fi vrut ca Polly să ajungă la mila unui tată vitreg, dacă tu te căsătoreşti. — Aşa a spus ea ? îl întrebă Jim. — Nici nu era nevoie s-o spună ! — Dar nu ai nimic scris în această privinţă. " Marc sări în picioare. — Scris sau nu, astea sunt condiţiile mele, le acceptaţi sau nu ? Mult mai/încet, se ridică în picioare şi Joanna: — Am nevoie de timp de gândire pentru aşa ceva. Dar înainte de asta, pot să-ţi pun o întrebare mai personală ? — Desigur. — Ce se întâmplă dacă tu te căsătoreşti ? Va trebui atunci să ţi-o dau pe Polly ? El ridică din umeri, cu un zâmbet crud în colţul gurii. — Până acum am făcut tot posibilul să evit căsătoria. Şi nici de acum înainte nu se pune problema. Se opri ridicând dintr-o sprânceană, gest cu care Joannâ aproape se obişnuise. — Dar dumneata, doamnă Clifford ? Ai pe cineva în vedere, care să-1 înlocuiască pe Paul ? Joanna îi făcu semn lui Jim să se calmeze. — Nu, domnule Anstey. Abia au trecut câteva zile de când a murit şi nu prea am avut timp să

O SOLUŢIE PERFECTA

111

caut un candidat potrivit. Dar în clipa în care a-, pare vreunul, o să te anunţ. Se opri, cu obrajii roşii de indignare. Dar, despre amanţi, îmi este permis să am un amant ?Marc replică pe un ton înfuriat: — Sunt bucuros că găseşti problema atât de amuzantă.., — Diri contră, se răsti ea. Nu o găsesc amuzantă absolut deloc. — Uite ce este, Anstey... începu Jim enervat. — Lasă-1, Jim, îi porunci Joanna. Sunt hotărâtă ca perioada de acomodare să continue aşa cum am convenit. Dacă nu vă supăraţi, domnilor, pentru seara aceasta discuţiile au luat sfârşit. Joanna ştia perfect de bine că Marc Anstey nu prea dorea să plece în acelaşi timp cu Jim, dar ea le arătase foarte clar că le urase noapte bună la amândoi în acelaşi timp. Marc fu obligat să se întoarcă la hotel fără să mai discute între patru ochi cu ea, aşa cum ar fi dorit. Iritată de discuţie şi plină de energie, Joanna spălă vasele şi curăţă totul în bucătărie, apoi se duse sus să verifice dacă Polly dormea. Pe urmă a făcut baie ca să-şi calmeze nervii iritaţi de ultima clauză din contractul lui Marc. Se pare că atâta timp cât rămânea văduvă, putea £ă fie un înlocuitor de mamă pentru Paola Anstey, serviciu pentru care ar urma să primească o sumă generoasă şi nu ar mai fi necesar să vândă Swan House. Ceea ce, fără îndoială, eră o uşurare. Ura gândul că s-ar putea să-şi piardă casa, având în vedere că' ceea ce câştiga ea din s£ria de poveşti cu Snowbird nu era destul să îndepărteze această posibilitate. Dar în

64

CATHERINE GEORGE

acelaşi timp, nu avea nici o intenţie să lase pe altcineva să încerce sa decidă în locul ei ce fel de viaţă personală va avea, şi în nici un caz pe Marc Anstey, Când Joanna se duse la culcare încă nu se calmase. Acum câteva zile nici nu auzise de Marc Anstey şi nepoata lui, Polly. Iar acum, atât unchiul cât şi nepoata se instalas'eră bine în viaţa ei Dintr-un punct de vedere asta constituia un avantaj, pentru că nu mai avusese timp pentru amărăciune şi condamnare a comportării lui Paul. Scoase din sertar fotografia ei de nuntă şi- o privi absentă, încercând să-şi reamintească cum s-a simţit în acea zi, cu cinci ani în urmă. Nunta fusesa liniştită, aproape particulară, pentru că a avut loc la puţin timp după moartea tatălui ei. Nici Paul, nici mireasa Iui nu aveau rude şi nu au invitat decât puţine persoane. Singurii invitaţi la ceremonie şi după aceea la Ritz, la masă, fuseseră Jim şi Maisie Fowler. Joanna se simţise foarte singură, fără prezenţa încurajatoare a lui Mary Lavenham. Dar prietena ei devotată, care o susţinuse şi la bine şi ia rău, abia născuse doi gemeni şi nu a putut să-i fie domnişoara de onoare. Joanna se uită la lata blondă şi veselă îmbrăcată într-un taior simplu de mătase şi cu tocă şi se minună de tinereţea e i Acum se simţea cu o sută de ani mai bătrână decât în ziua nunţii. Paul, de o frumuseţe matură în costumul lui de culoare deschisă, părea triumfător în timp ce zâmbea la apayat. Cât de încântat fuseseră el şi mireasa lui. Totuşi, curând speranţa de a dobândi o familie se năruise, totul se terminase.

O SOLUŢIE PERFECTA

111

Soneria telefonului 0 trezi pe Joanna din vis. "Smulse receptorul şi răspunse răstit. — Mare Anstey. Joanna se încruntă. *— Da ? S-a întâmplat ceva ? Este foarte târziu. — Ştiu. îmi pare rău. Făcu o pauză, apoi spuse înăbuşit; Te-am jignit în seara asta. M-am purtat ca un bădăran. îmi cer scuze. — Am fost mai degrabă surprinsă decât jignită, îl asigură ea calmă. - — Şi foarte inaccesibilă. Este prea mult să te întreb când pot să vin s-o văd pe Polly t — Vino când vrei. Dar dacă vrei să stea mai mult cu tine, este mai bine să vii după prânz. Doris va f 1 aici toată dimineaţa. — Ceea ce îmi aminteşte ce am vrut să-ţi spun astă-seară. Vestea despre faptul că scrii, cărţi «a fost 0 surpriză. Dacă măresc suma repartizată lunar, va putea Doris să'vină în fiecare zi, ca t u ş ă ai mai mult timp pentru lucru ? — Deja m-am gândit la asta. Dar nu am nevoie de bani în plus pentru salariul ei. — Mai degrabă spune că nu vrei să accepţi nimic de la mine. — Dar nu este de la tine, domnule Anstey, nu-i aşa ? Banii provin din vânzarea companiei, în numele lui Polly. — Am folosit cuvântul „repartizat" şi nu „dat" punctă el cu răceală. Mulţumesc. Mâine voi veni în jur de ora două. Dacă îţi convine. — Perfect, noapte bună.

64

CATHERINE GEORGE

Trecu ceva timp până reuşi să/ adoarmă, ca să se trezească brusc, cu inima bătând şi dezorientată, la plânsul lui Polly. Se dădu jos din pat şi alergă în camera ei unde fetiţa stătea chircită în v pat, plângând sfâşietor după mama ei. Joanna luă fetiţa în braţe şi o ţinu strâns, aşteptând răbdătoare ca să treacă furtuna. A trecut mult timp până când Polly s-a calmat. Până la urmă s-a întins, apoi şi-a frecat capul de umărul Joannei şi a suspinat profund. — Mi-e sete, spuse răguşit. Joanna îi şterse faţa de lacrimi cu o batistă, apoi îi turnă suc de portocale din carafa de pe noptieră. Polly bău cu sete, fu de acord să meargă la baie, apoi se culcă şi după ce se lăsă învelită, se uită la Joanna cu ochii mari care implorau. — O poveste. Te rog... * — Bine. Numai una mică. O să-ţi povestesc despre un ponei numit Snowbird. Ţinând strâns în mâinile ei mânuţele calde şi umede, Joanna începu povestea la care lucra înainte de sosirea bruscă a lui Polly. Snowbird era un ponei alb ale cărui aventuri erau deosebit de populare atât printre copîii din ţară cât şi de peste ocean. In ultimele episoade, Joanna îi făcuse dreptate lui Snowbird, iar acum se gândea la o nouă întorsătură a povestirii, în aşa fel încât acţiunea să continue. Polly era fascinată. La - început ochii înroşiţi de plâns nu au părăsit chipul Joannei, dar pe măsură ce trecea timpul, pleoapele copilului s-au închis. Vocea Joannei a scăzut treptat, până când a fost convinsă că Polly a adormit, apoi a părăsit camera în vârful picioarelor. Reîntoarsă

O SOLUŢIE PERFECTA111

în camera ei, se băgă în pat cu un suspin. A avea grijă de un copil care rămăsese fără mamă nu promitea să fie o treabă uşoară. Dar dacă Polly vrea să stea la Swan House, ea era hotărâtă să reuşească. Şi nu pentru Rosa, nici chiar pentru Marc, ci pentru Polly. Dintr-o dată, Joanna îşi dădu seama că o făceaţi pentru ea. Chiar cu toate problemele care vor urma, ea simţea că acest copil era exact ceea ce avea nevoie ca să umple golul dureros din viaţa ei. A doua zi, când Joanna s-a trezit, o văzu pe Polly aşezată la capătul patului, privind-o. — Bună dimineaţa, Polly, îi spuse ea întinzându-se, apoi se uită la ceas, Eşti matinală. — Pot să vin lângă tine în pat ? Joanna zâmbi somnoroasă. — Da, sigur că da. Polly se băgă sub cuvertură, apoi îşi puse capul pe pernă lângă Joanna. — Ce pat drăguţ şi mare ! Mai'mare decât al lui mămica. — Chiar aşa ? — Câteodată, unchiul dormea în patul lui mămica. Joanna înghiţi,în .sec, dintr-odată trează de-a binelea. — Da? - Polly dădu din cap cu energie. — Nu mă urcam în patul lui mămica atunci când el era acolo. — Bănuiesc că nici în cameră. \ — Mămica a spus că nu trebuie să intru.

n

chrmmm geobgb

— înţeleg, spuse Joanna cu voce slabă , apoi sch&nfoă subiectul. — Ce ţi-ar plăcea să mănânci la micul dejun I Dimineaţa a trecut repede, datorită în special bucurifei lui Polly când a văzut-o pe Doris, Aceasta li dădu lui Polly o cârpă de praf şi îi ceru m ajute, Polly se agită In furai ei toată dimineaţa, mândă că o ajută, In timp ce Doris îşi îndeplini îndatoririle cu viteza ei obişnuită. La ora două fix, când Marc sosi, Polly îi sări tei braţele întinse şi îşi îngropa capul în umărul lui fără să spună un cuvânt. Joanna fu dezamăgită. Dimineaţa trecu liniştită, cu Doris şi se aşteptase ca Polly să-şi întâmpine unchiul cu un torent de vorbe. în schimb, fetiţa se agăţă de unchiul ei ca de un scai, în timp.ce el intra în casă cu ea. — Hai, făcu Marc tachinând-o In timp ce o îndepărta puţin ca s-o sărute pe obraji Nu ai de gând să mă saluţi ? — Spune-ri unchiului Marc... interveni Joanna: -— Marco ! o întrerupse Polly cu hotărâre.: Ţi-am mai spus. Joanna se înroşi. — Spune-i... spune-i lui Marcd, ce ai făcut toată ziua. Chipul lui Polly se lumină dintr-o data, animat în timp ce îi povesti lui Marc cum o ajutase pe Doris la treburile casei. Apoi Jo o dusese să vadă grajdurile şi a ajutat-o să cureţe ieslea unde a sîat calul ei. — Şi am alunecat pe podea şi m-am murdărit şi ea... Jo, adăugă Polly repede, când văzu privii rea lui Marc, Jo m-a dus să mai fac încă o baie;

0 SO£tIŢÎI PERFECTĂ

Ti

deoarece mă murdărisem. La prânz am avut clătite, termină ea triumfătoare. — Eşti norocoasă, spuse Marc zâmbind. Eu nu am avut clătite. Acumy că soarele â ieşit din nori, poate că stăpâna casei va lua doi orăşeni ca noi la o plimbare şi o să ne arate împrejurimile. Joanna zâmbi. — Bună idee. Hai, Polly, să ne schimbăm pantofii. — Cum s-a comportat? o întrebă Marc mai târziu, când Polly alerga prin livada spre pădurea de dincolo de zid, arătând lipsită de griji, ca şi cum momentul de melancolie dinainte nici nu existase. — Azi-noapţe a plâns după Rosa. Dar mă aşteptam la aşa ceva. — Ce ai făcui ? Joanna îl privi pieziş. — Tu ce crezi ? Am luat-o în braţe, i-am şters lacrimile şi i-am dat să bea suc, apoi i-ăm spus o poveste. înainte de a termina povestea, a adormit Marc ridică din umăr. — Chiar dacă mă crezi sau nu, nu te critkam. Numai că mă gândeam cum te-ai descurcat într-o astfel de situaţie. Doctorul spune că se va adapta cu timpul... — Doctorul ? întrebă Joanna repede. Marc dădu din cap în timp ce grăbea pasul spre Polly care-i aştepta nerăbdătoare. — înainte de a o aduce aici i-am luat fişa medicală de la doctorul Rosei. El o cunoaşte pe Poţly de la naştere* Ml s^a părut o idee bună s i şfâi ce boli a avut, ce vşecîiniri şi aşa mai depar-

64

CATHERINE GEORGE

te. Din nefericire pentru tine, nu a avut nici una din bolile copilăriei, cu excepţia unei răceli puternice şi dureri de gât. — Din nefericire pentru mine, repetă Joanna, Asta înseamnă că te-ai hotărât s-o laşi la mine ? Marc se opri brusc şi puse o mână pe braţul ei. — Mai vrei s-o ţii ? — Sigur că vreau... Joanna tăcu, când Polly alergă spre ea vrând să ştie unde mergeau. După-amiaza era caldă şi semăna mai mult cu o zi de vară decât cu un început de toamnă. Cu hotărâre, Joanna îndepărtă toate grijile şi începu cu mândrie să le arate oaspeţilor frumoasele împrejurimi. Mergeau prin pădure, pământul fiind acoperit cu primul strat de frunze arămii de toamnă. Polly le răscolea bucuroasă cu cizmele ei verzi de cauciuc. Părăsi pădurea fără tragere de inftnă, numai când Joanna le sugeră să urce dealul, de unde puteau să vadă mai bine satul Swancote, care se întindea la poalele lui. Când au ajuns în vârful dealului, respirând din greu din cauza mersului şi ciufuliţi, Marc îşi sprijini.piciorul de o bucată de stâncă şi se aplecă înainte să se uite la satul din vale. — Se numeşte Swancote, după familia ta ? — Localnicii aşa spun, dar mă îndoiesc de asta. Mai degrabă este o derivare de la Swinecote, după cum susţine George Lavenham, pastorul. Joanna îşi legă părul la spate cu eşarfa, cu un ochi-la Polly, care se căţăra veselă pe stâncile din spatele lor, cu celălalt ochi la Marc, care arăta

O SOLUŢIE PERFECT A

111

mult mai natural, în acest peisaj, "decât se aşteptase ea. Ambiţiosul în costum oficial lipsea azi, fiind înlocuit de un bărbat relaxat îmbrăcat cu o scurtă de piele şi pantaloni de catifea reiată, cu o eşarfă roşie legată la gât. Chiar şi părul lui negru şi pielea măslinie păreau în armonie cu arămiul pădurii şi al'câmpului în lumina caldă a soarelui. —> Mă simt ca un gândac sub lupă, spuse el cu o voce înceată, încât Polly să nu-1 audă. De ce te uiţi aşa de cercetător ? Nu m-am îmbrăcat corect pentru o plimbare la ţară ? — Din contră, spuse Joanna. Numai că Paul..: Se opri muşcându-şi buzele. — Continuă, o îmboldi el. Paul ce ? — Nu mi se pare corect s-o spun, dar Paul insista să poarte haină în carouri şi şapcă, chiar dacă ieşea până la poartă... Joanna ridică din umeri, într-un fel, nu părea deloc natural aici. Paul era un orăşean get-beget, dar n-ar fi trebuit să vorbesc despre asta. — Pentru că este mort ? Joanna dădu din cap. — Da, pentru că este mort. Şi nu se poate apăra. Marc se ridică în picioare şi-i întinse mâna lui Polly. — Hai să mergem, cara. Este timpul să ne întoarcem. Polly protestă un timp, însă la promisiunea unor franzeluţe calde cu unt, când vor ajunge acasă, o luă din loc destul de veselă, ceilalţi urmând-o îndeaproape.

66

CATHERîNE GEORGE

— Plec mâine, spuse Marc brusc. Trebuie să vorbim... Se uită la Joanna. Aş vrea să te rog să luăm masa împreună.., — Mă tem că nu este posibil. Am nevoie de cineva care să stea cu Polly, chiar dacă... — Chiar dacă ai vrea să iei masa cu mine; iar tu nu vrei ! — N-am spus asta şi am fost de acord că trebuie să mai discutăm... Ezită puţin. Eşti binevenit să împărţim cina, dacă vrei. Dar nu va fi nimic elaborat în seara asta. Marc, cu chipul întunecat, dădea cu piciorul în frunzele întâlnite în cale, — Aş putea mânca la restaurant şi apoi să mă întorc. — Cum vrei, îi răspunse Joanna indiferenţă. 1 —* Nu vreau, îi zise el cu violenţă, apoi încercă să se calmeze, trăgând puternic aer în piept. Uite ce feste, al naibii să fiu, dacă-mi pasă ce mănânc. Dar aş vrea să discut cu tine, fără ca Jim Fowler să mă urmărească cu privirea de parcă aş vrea să fur argintăria. Şi aş vrea să Cumpăr eu mâncarea. Altfel mă simt ca un nenorocit de gigolo, care profită de văduva bogată. Râsul spontan al Joannei o făcu pe Polly să vină în fugă către ei, atrasă de râsul Joannei. — Mi-e foame, îi anunţă ea. — Bine. Joanna o luă de mână, făcând u-i semn lui Marc s-o ia şi el de mâna cealaltă. — Atunci, hai să vedem cât de repede putem fugi până acasă.

O SOLUŢIE PERFECT A

111

Marc plecă până la hotel, imediat ce Polly fu în pat. Orgoliul lui masculin se mai liniştise la propunerea Joannei de a-i oferi şuncă şi ouă, servite la masa din bucătărie. Joanna abia avusese timp să se schimbe când el se întoarse, proaspăt ras şi purtând o cămaşă curată, dar fiind la fei de relaxat ca înainte. Privi aprobator la blugii noi şi pulovărul larg de culoare roşie purtate de Joanna. — Mult mai bine. In. felul ăsta eşti mult mai abordabilă, * — Mi se pare îmbrăcămintea potrivită pentru o astfel de cină, spuse ea degajată, dar de ce mă face mai abordabilă ? — Seara trecută, în rochia neagră, erai foarte mult văduva lui Paul Clifford. Marc o urmă în bucătărie; în seara asta este mult mai uşor să văd femeia din spatele cortinei, cea căreia Eosa i-a încredinţat-o pe Polly. — Sper că a avut dreptate. > Joanna îi întinse cuţitele şi şerveţelele şi îi spuse să pună masa. — Vrei să bei ceva ? i — Nu, mulţumesc. în noaptea asta trebuie să mă întorc la Londra, să mai aranjez câte ceva şi apoi mâine dimineaţă plec la Washington. Să tai pâine ? — Da, te rog. Nu mai durează mult. - Marc se aşeză pe un scaun şi o privi pe Joanna care se mişca cu îndemânare prin bucătăria echipată modern.

64

CATHERINE GEORGE

— îţi place să găteşti, comentă el. 4 — Da. Mă simt satisfăcută când gătesc mâncare gustoasă. Joanna puse cârnăciorii şi o bucată de şuncă pe grătar şi apoi zâmbi în timp ce tăia ciupercile şi roşiile. — După tatăl meu, adevărata mea vocaţie, cu diplomă de studii superioare sau nu, era căsătoria, o casă — de preferat aceasta — plus unul sau doi copii, un câine sau doi, un cal, dacă eram norocoasă, şi o cameră pentru mine în care să-mi scriu romanele. Cum preferi omleta ? •;— Oricum... O privi printre gene. Dar nu asta este ceea ce ţi-a oferit Paul, mă rog, mai mult sau mai puţin ? — Când m-am căsătorit, asta am crezut şi eu. Joanna se întoarse să supravegheze şunca şi cârnăciorii, apoi scoase o tigaie pentru omletă. — Cum s-au desfăşurat lucrurile mai târziu, a fost puţin diferit. Desigur, Paul a făcut posibil pentru mine să păstrez casa, dar am descoperit că el ura câinii. Nu m-a lăsat să-mi caut o slujbă şi a privit povestirile cu Snowbird ca o pierdere de timp. Asta numai până când prima povestire'a fost acceptată. Atunci şi-a schimbat părerea ; a încetat să mai fie ocrotitor. Adevăratul rău a constat în faptul că el era atât de cufundat în furia şi nefericirea lui din cauza avortului, încât nici o clipă nu s-a gândit că şi eu sufeream la fel de mult. M-a părăsit, a plecat la Londra şi după aceea ştii ce' s-a întâmplat. v Marc se întunecă. — Da. Chiar foarte bine.

O SOLUŢIE PERFECT A

111

Joanna luă farfuriile şi începu să servească mâncarea şi se strâmbă când văzu rezultatul. — Este adevărat că nu-i chiar ca la carte, dar din când în când, merge. Marc îi,luă farfuria cu satisfacţie. — Absolut. Şi apoi, mai bine decât o cină cu legume... Se opri brusc. Joanna îi zâmbi cu veselie. — Nu-i chiar aşa, dar am înţeles ce ai vrut să spui. Şi acum este rândul tău. Ţi-am vorbit despre mine. Acum, vorbeşte-mi despre tine. Marc, conştient că avea nevoie de o schimbare de subiect, începu să vorbească despre munca lui pentru Sentinel la Washington. Joanna asculta fascinată, în timp ce el îi deschidea o fereastră spre o lume care părea frenetică şi strălucitoare pentru cineva care locuia în liniştita regiune Oxfordshire. Marc era în contact permanent cu persoane din domeniul diplomaţiei, politicii, afacerilor, cu vârfuri în lumea artei şi a spectacolelor. Joanna fu neplăcut surprinsă să audă că el folosea sume substanţiale pentru dineuri şi călătorea pe tot teritoriul Statelor Unite pentru a descoperi evenimente mai importante şi pentru a scrie câte un editorial pe săptămână pentru ziar. — Totul pare aşa de departe de Swancote, spuse Joanna, strâmbându-se, în timp ce stăteau la masă şi beau cafeaiia. Ai o casă- sau un apartament acolo ? Marc clătină din ckp. — Avantajul slujbei constă într-un birou propriu, o maşină şi apartamentul companiei în schimbul serviciilor mele.

w

CÂJvmim gb»GE

— Se pare că eşti foarte bun în meseria ta ! — Te asigur că nu sunt atât ite bun pe cât irm doresc să fiu. Zâmbi spre ea. Lucrez in meseria asta de mult timp. Peste vreo doi ani^o să Împlinesc patruzeci de ani. Câteodată .am impresia că am trecut pe lângă lucruri importante din viaţa mea, Joanna râse. * — După felul în care o spui se pare că nu sunt prea multe. —- Niciodată nu am avut o soţie sau o familie, spuse el foarte încet Am vizitat-o foarte des pe Rosa şi Polly şi acesta este singurul lucru pe care l-am reuşit în direcţia asta. — Nici o prietenă ? nu se putu abţine Jo&n&a să-l într ebe. — Doamnă, sunt un bărbat perfect normal ! ripostă el. Sigur că am avut prietene. Chiar eu una sau două am avut relaţii permanente, dar nu pentru mult timp. / — Foarte înţelept, spuse Joanna. Te scuteşte de o mulţime de griji şi probleme, ţi-o garantez. — Mulţi oameni au căsătorii ledcite şi reuşite; îi răspunse cu ochii în ceaşca de cafea. — Ştiu. Cea mai bună prietenă a mea este in această situaţie. Presupun că a avut noroc. Eu, în schimb, am rămas cu paiul scurt. Joanna se ridică să strângă masa, simţind, nevoia să se mişte. : Deoarece nu m-ai lăsat să contribui la masă; cel puţin lasă-mă pe mine să spăl vasele, îi spuse Marc. — Nu este nevoie. Maşina de spălat vase pe care Paul a insistat s-o cumpere m i a m Imtâm

asta, îi răspunse Joanna mselîL ® să fe pu& în maşma şi apoi mergem £n salon, (fcar (keă nu te \ . — Nu vreau să plec, sublinie Marc, privind-o cum se mişca prin bucătărie. Nu am discutat ce trebuia să discutăm. Marc se ridică. în timp ce Joanna se îndrepta spre ely privind-o într-un fel care o făcu să roşească, puţin. — Ştii, nu-i aşa, că mi-e foarte greu să cred , că fie-am întâlnit cu atât cfe puţin timp în urmă ? Inima Joannei se opri un moment când se îndreptau spre salon şi era mulţumită că el nu i-a văzut faţa. însă în timp ce se instala pe canapea şi îi făcu semn lui Marc să se aşeze pe un fotoliu, era din nou stăpâna pe sine. — Este foarte normal să simţi în felul acesta,' spuse cu naturaleţe. Circumstanţele care au dus la această: întâlnire au fost atât de dureroase încât nu avea rost să ne formaîrzăm şi să ne purtăm cu politeţe. In special când Fblly ne aminteşte mereu de... de legătura dintre noi. — Atunci admiţî o legătură între noi ? o întrebă Marc repede. Joanna îl privi pieziş. — Cu greu aş putea să nu admit, cu Rosa şi Paul continuând să ne urmărească. Surâse strâmb. — Crezi că într-o bună zi te vei gândi la mine ca Ia un tip oarecare, nu ca la fratele Rosei sau unchiul lui Polly ? Ea naiba, Joanna, am şi eu perscmalitatea roea; în caz că nu ai observat. Joanna otM r— Oh, aro observat

88

CATHERINE GHORGE

Ochii lui sclipiră ciudat. — Bine. Deoarece chiar dacă tu mă legi de Rosa, în nici un fel eu nu te pot vedea ca soţie a lui Paul. — Probabil pentru că în ultimii patru ani nici Paul nu a putut... Joanna se opri brusc, întorcând capul, furioasă că-i venea să plângă. Trase aer cu putere, strânse pleoapele, dar nu a avut nici un rost. Dintr-o dată lacrimile au început să curgă şi îşi ascunse faţa în mâini, ruşinată că nu se putea stăpâni. Marc traversă camera uşor şi o luă în braţe, mângâind-o în timp ce ea plângea, inundând pieptul cămăşii lui. îi auzi vocea profundă şi uşor răguşită în timp ce-i murmura vorbe încurajatoare, îi simţea mâna în păr, mângâindu-i buclele grele şi strânse ochii cu putere când el îi puse un deget sub bărbie şi îi ridică faţa spre el. îi simţi buzele mângâindu-i părul, îi simţi braţele strângând-o cu putere şi apoi gura puternică şi caldă peste buzele ei tremurătoare, întredeschise de surpriza sărutului, care a început s-o mângâie, dar care s-a transformat cu o viteză extraordinară în ceva cu totul diferit. într-o clipă, braţele lui Marc ameninţau să-i frângă oasele şi ea îi răspundea la sărutări. Joanna se trase înapoi, uitându-se cu ochii mari la faţa întunecată a lui Marc, în 'timp ce el îşi lăsă braţele în jos fără tragere de inimă. — Presupun că ax trebui să spun că-mi pare rău, mormăi el. Pot să-mi iau ceva de băut ? — Da. Joanna îşi dre.se glasul. Da, desigur.

O SOLUŢIE PERFECTA111

- — N-o să-mi facă rău numai un deget de scotch. Am nevoie. Se ridică fără să se uite la ea şi se duse laj tava cu sticle pe care Paul insistase ca JOanna s-o aibă la îndemână pqntru rarii musafiri care treceau pe la Swan House, când el era acolo. — Vrei şi tu ceva ? Joanna îşi aranjă părul cu o mână nesigură. — Da. Un sherry, te rog, sec. Marc îi întinse paharul, apoi se aşeză pe fotoliul lui, destul de nesigur. — Nici o clipă nu am intenţionat... — Nu, îmi dau seama. Marc dădu peste cap o jumătate de pahar, ca pe un medicament. — Nici eu nu am avut intenţia să plâng. Nu am prea plâns de la... de la moartea lui Paul. — 'Să plângi nu este un păcat. Ridică din u~ meri privind paharul. Numai dacă o faci pentru o cauză greşită. Joanna era mohorâtă. •— Lacrimile pe care le-am vărsat au fost pentru mine, nu pentru Paul. La înmormântare* toată lumea a crezut că îl plângeam pe el, cum trebuia să facă o văduvă îndurerată şi mie îmi era greaţă de propria ipocrizie. — Termină ! se răsti Marc la ea. Paul cu greu poate fi numit. un soţ iubitor şi exemplar, nu-i aşa ? De ce naiba trebuia să-1 plângi ? Pentru că aşa se face în cercurile pe care le frecventezi ? — Nu vorbi prostii, se răsti Joanna, apoi îl privi pieziş când el zâmbi.

90

CAXHES1NE a O U f i

— Aşa-i mai bine. Ochii tăi sunt superbi când scot flăcări. Mult mai bine decât înecaţi în lacrimi ~ Pe moment, ochii ei au scos flăcări, apoi Joanna a zâmbit cam fără chef. — Recunosc că este o uşurare să poţi să explici cuiva care ştie... ştie adevărul. Desigur, îmi pare extraordinar de rău că Paul a murit într-un mod atât de oribil, dar personal nu simt că am pierdut ceva de neînlocuit. Adevărata tra-gedie constă în accidentul în care Paul a omorât-o şi pe Rosa, lăsând-o pe Polly orfană. — De asta ai fost de acord să ai grijă de ea ? — Nu, nu chiarezită Joanna. Motivele mele sunt mai puţin altruiste. Când am aflat că tiupă accident n-o să mai am copii, am fost dărâmată. S-ar putea să sune melodramatic, dar luând-o pe Polly umplu un gol pe care nimic altceva nu l-ar putea acoperi.,. Se ridică agitată. Destul cu explicaţiile, Mai vrei cafea ? Marc fu destul de înţelegător încât să se ducă sus să vadă dacă-Polly dormea, în timp ce ea prepara cafeaua proaspătă. Când s-a reîntors în salon, Joanna era din nou stăpână pe sine şi 1-a întâmpinat cu un zâmbet uşor, ca şi cum sărutul nici n-ar fi existat. — Polly este bine ? — Da. Marc se uită la ea cercetător. Tu te simţi bine ? Joanna dădu din cap. — Deşi unii consideră că plânsul £aee bine, mi prea înţeleg de ce. Eu mă simt ca o mină devastată. '

o mtujm

fmmctk

31

MareîiEimM. — Ominl foarte frumoasă. Joanna se strâmbă. — Câtă diplomaţie t — Absolut deloc. Este un adevăr... Luă ceaşca şi ochii li se întâlniră, Crede-mă, Joanna* îmi pare rău că te-am supărat seara trecută. In chestiunea căsătoriei. Ea ridica din umeri — Când mr&m mâi liniştit puţin, ţi-am înţeles punctul de vedere. — Ce gândeşti despre o nouă căsătorie ? o întrebă el foarte calm. Joanna îşi termină cafeaua şi puse hotărâtă ceaşca pe tavă. — Ca să fiu sinceră, experienţa mea în ceea ce priveşte căsătoria, a părinţilor mei şi ehia? a mea, mi-a lăsat un gust prea amar, ca să încerc din nou. Niciodată. — Ar putea fi altfel cu un alt bărbat. — Se poate. Dacă o să întâlnesc pe cineva care să mă facă să-mi schimb părerea, o să te anunţ. Marc se ridică cu un chip serios. — Cred că este timpul să plec. Joanna se ridică în picioare, dându-şi seama consternată că dorea din tot sufletul ca el să mai stea. — Dar mai sunt câteva probleme de discutat. — Cred că le-am epuizat pe toate. Marc îşi îmbrăcă haina în hol şi se opri.

64

CATHERINE GEORGE

— Sărut-o pe Polly din partea mea. Când mă întorc, pot să vin s-o văd ? Nu prea ştiu bine când o să mă întorc. — Sigur. Joanna ezită. Te rog să mă crezi, în ceea ce priveşte venirea ta aici... Se opri, pierzându-şi şirul gândurilor când îi întâlni privirea. Adică... adică vreau să zic că eşti binevenit aici, ori ' de câte ori doreşti. — Chiar aşa ? Zâmbi ironic. Ştiu că din punctul de vedere al lui Polly este adevărat. Dar din punctul de vedere al stăpânei casei ? Sunt şi pentru ea binevenit ? Joanna întoarse capul ca să scape de ochii negri care parcă o hipnotizau. — Desigur/ Poate că nu la fel de evident. — De ce, Joanna ? Marc se apropie de ea. Ţi-e frică să-ţi arăţi afecţiunea ? Eşti prea laşă ca să vrei să-ţi arăţi sentimentele ? Joanna făcu un pas înapoi. — Nu, desigur că nu. Este foarte uşor s-o mângâi şi s-o sărut pe Pdlly. Marc înainta spre ea, împingând-o spre perete în timp ce el se aşeză cu spatele la scară, tăindu-i orice fel de posibilitate de retragere. — De data asta nu mă interesează Polly, îi spuse el blând, cu o voce atât de mângâietoare, * încât ea îşi simţi umerii moi. Nu vrei să-mi urezi drum bun şi să mă expediezi cu un sărut de despărţire, Joanna ? Ceva de care să-mi amintesc în călătoriile mele ? Joanna înghiţi în sec.

O SOLUŢIE PERFECT A

111

— Ceea ce s-a întâmplat mai devreme a fost un accident ; tu ai vrut numai să mă îmbărbătezi... -— Ai dreptate. Acum este rândul tău să mă îmbărbătezi, Joanna. — Oh, foarte bine. . Nerăbdătoare, îşi ridică faţa spre el. Marc râse uşor, în timp ce o înconjura cu braţele. Joanna, îngrozită de reacţia corpului ei la apropierea de al lui, se agăţă de haină, iar el, prinzând-o de coate, o ridică pe prima treaptă. în felul acesta faţa ei era la acelaşi nivel cu a lui. Privirea semnificativă a ochilor negri îi tăie respiraţia, de pe buzele întredeschise scăpând un suspin când gura lui o acoperi pe a ei, într-un sărut care nu putea avea nimic de-a face cu încurajarea. Pentru un timp năucitor de lung; Joanna se lăsă pradă acestei îmbrăţişări, care îi dovedi fără urmă de îndoială că bărbatul care o ţinea atât de strâns voia mai mult decât un simplu sărut. Realiză că la cea mai mică încurajare ar fi luat-o în braţe şi ar fi dus-o sus în pat, abandonând orice idee de a mai pleca la Londra în acea noapte. — O săruţi pe Jo ! se auzi o voce acuzatoare de copil. Joanna îl împinse pe Marc, cu inima bătând puternic, în timp ce schiţa un zâmbet slab către silueta îmbrăcată în pijama din capul scărilor. — Îşi lua la revedere, draga mea. — Nu el, spuse Polly cu nerăbdare. Marco ! Marc urcă scările şi-şi ridică nepoata în brşţe; — Ce faci aici, tesoro ? Când am venit să te văd, dormeai buştean.

66

CATHERîNE GEORGE

— Mi-e sete, îi spuse Polly frecându-se la ochi; — Bine, fi răspunse Joanna. Se îndreptă spre camera care odată fusese a ei, încercând să-şi găsească stăpânirea de sine, certându-se amarnic în sinea ei pentru comportarea avută. îi întinse lui Polly un pahar cu suc, apoi îl privi pe Marc curn o acoperea. — Ne vedem când mă întorc, cara, îi spuse sărutând-o pe obraz. Să te porţi frumos cu Joanna. — Da, Poarca, murmură Polly somnoroasă. — Ciao, cara. Joanna se aplecă să sărute fetiţa, apoi îl urmă pe Marc în hol. —~ La revedere. Călătorie plăcută, spuse ea degajată, făcând tot posibilul să se comporte ca o gazdă obişnuită căreia îi pleacă musafirii. Marco zâmbi înţelegător, apoi se aplecă şi o sărută pe vârful nasului. — Nu-mi plac despărţirile, Joanna Swan. Se îndreptă spre uşă şi o deschise, apoi se întoarse ridicând o mână în semn de rămas-bun. — Prietenii mei îmi spun Jo, îi scăpă ei fără să vrea. Marc îşi clătină capul brunet. — Nu ţi se potriveşte, este prea masculin. Şi tu eşti prea feminină, chiar dacă îţi place sau nu, şi apoi, eu imul nu fac parte dintre aceşti prieteni — sentimentele mele pentru tine nu au nimic de-a face cu Plato ! Arrivederci, Joanna I

O SOLUŢIE PERFECT A

111

CAPITOLUL V Perioada care a urmat plecării lui Marc în America s-a dovedit a fi una foarte obositoare şi chinuitoare pentru Joanna. Polly, realizând că şi ultima persoană pe care o cunoştea bine plecase, recăzuse într-o stare de tristeţe, care se accentuase când a înţeles că n-o să-1 vadă prea curând pe unchiul ei Marco. Era nervoasă, refuza să mănânce, a slăbit şi în general a făcut-o pe Joanna să se dea de ceasul morţii. —; Şcoala a început săptămâna trecută. Roagă-i s-o primească din trimestrul acesta, în loc să înceapă după Crăciun, o sfătui Mary Lavenham într-o dimineaţă, în timp ce Polly era sus cu Doris. Ştiu că este puţin cam mică, dar asta ar putea fi o solcrţie, Jo. . — Are nevoie de altceva, spuse Joanna oftând; Aproape în fiecare noapte plânge după mama ei; iar ziua tânjeşte după unchiul ei. Ca înlocuitor de mamă sunt o catastrofă. încep să cred că nu sunt persoana potrivită pentru a avea grijă de ea. ; Mary respinse ideea. — Prostii. Mititica de ea, nu ştie cât de norocoasă este, Jo. în mod semnificativ arătă cu mâna

64 CATHERINE GEORGE

în jurul ei. O casă ca asta, cu grădină... aminteşte-ţi cum am petrecut aici când eram copii. Joanna oftă. — Ştiu. Sper numai să se acomodeze cât mai repede, — Du-o la şcoală, repetă Mary cu convingere. Nu pot să-ţi spun ce binecuvântare este pentru mine de când Jaek şi Charlie au început şcoala, săptămâna trecută. Joanna zâmbi. Gemenii Lavenham îi făcuseră recent o vizită la Swan House ca să se joace cu Polly. Fusese o vizită extrem de animată. Putea să creadă că Mary era încântată să ştie că fiii ei erau în siguranţă gate va ore pe zi, la şcoală. — Cum se poate ca un sfânt ca George să conceapă doi drăcuşori ca gemenii tăi, habar'n-am ! — Nu este sfânt chiar tot timpul, spuse Mary afectată. Trebuie să plec. Dar ascultă-mi sfatul, Jo. Du-o pe Polly la şcoală imediat. A mai dat unchiul ei vreun telefon ? — Desigur. Vorbeşte cu Polly de fiecare dată şi apoi începe din nou să tânjească, dar mai rău ca la început. — Atunci nu-1 mai lăsa să vorbească cu ea. Mary îşi îmbrăcă haina, privind-o stăruitor pe Joanna. Tu cum te descurci, Jo ? Adică vreau să zic, în legătură cu Paul. Joanna ridică din umeri. — Ca să fiu cinstită, nu prea am avut timp să mă gândesc la Paul, de când Polly este cu mine. — Bine, spuse Mary, bătând-o matern pe obraz, Vino cu Polly la masă sâmbătă. George are

O SOLUŢIE PERFECT A

111

o cununie... şi eu o să-i oblig pe gemeni să mă asculte. După ce Mary plecă, Joanna începu să se gândească. Sfaturile înţelepte ale prietenei ei au făcut-o să-şi dea seama că era prea dornică s-o mulţumească pe Polly. Era adevărat că fetiţa avea nevoie de afecţiune, dar în acelaşi timp avea nevoie de disciplină şi raţiune, dacă voia să se refacă după drama pierderii mamei ei. în timp ce copilul era încă ocupat, Joanna a sunat la şcoală şi a vorbit cu directoarea. A aran- v jat să vină cu Polly după-amiază, într-o scurtă vizită. Ar fi fost mai bine dacă se sfătuia mai întâi cu Marc. Dar Marc era prins în vârtejul vieţii la Washington, nu aici, încercând să se descurce cu crizele de nervi ale lui Polly, aşa că nu-şi mai făcu probleme. în scurt timp, Joanna fu foarte dezamăgită de telefoanele lui Marc. Ca să-i demonstreze cât de puţin a afectat-o plecarea lui, răspunsese rece şi crispată prima dată când a sunat, ceea ce probabil că el a considerat drept o ofensă personală. De atunci, o întreba politicos de sănătate, înainte de a vorbi cu Polly. Răceala lui ostentativă îi făcea foarte mult rău. Fusese o proastă să se aştepte la altceva, se tot certa singură. Nu era mare lucru, îr lăsase pe Marc s-o sărute pentru că pur şi simplu atunci fusese într-o stare de slăbiciune, cand o să vină de Crăciun s-o vadă pe Polly, o să pună lucrurile la punct, dându-i de înţeles că acel incident neplăcut n-o să se mai repete. Spre mulţumirea Joannei, Polly nu s-a opus la vizitarea şcolii. Când a intrat într-o clasă plină de

i

98

CATHERINE G E m m

elevi care stăteau; larnese şi desenau, a făcut ochii mari. învăţătoarea care răspundea de ei se înţelegea foarte bine cu elevii ei* printre care erau şi gemenii Lave&ham. Polly le-a observat semnele şi le-a făcut şi ea un semn din cap, apoi a plecat acasă cu Joanna. Pe drum a rămas adâncită în gânduri. — O să desenez şi eu ? — Desigur, draga mea. — Când pot să merg acolo ? vru ea să ştie. — Poţi şă începi de luni, dacă vrei. — Când este luni ? — Peste patru zile. — Vreau să merg de mâine. — Nu, Polly. Doamna Phillips, directoarea, a spus de luni. Joanna se aştepcă la d furtună de proteste, dar Polly a acceptat răspunsul destul de supusă. — Hai să mergem la magazin să cumpărăm o carte pentru colorat şi creioane colorate, vrei ? Marc a sunat în seara aceea, la puţin timp după ce Polly se culcase, dar de data aceasta, Joanna s-a dus cu telefonul mobil în bucătărie şi a închis uşa, ca să nu audă Polly în caz că s-ar scula. — De ce ? întrebă el repede. S-a întâmplat ceva? — Nu. Tocmai asta este. Pe moment totul este bine, (fer dacă o să vorbeşti cu ea, vor apărea probleme. Joanna îi explică de lacrimile vărsate după convorbirile trecutş şl Marc mormăi ceva în barbă; fiind luat prin surprindere.

O S O l i r p E PERFECTĂ

99

— La naiba, Joanna, îmi pare rău. M-am vrut st-şi îac probleme. Am crezut eă-i face bine, dacă îmi aude vocea. — Aşa am crezut şi eu. în schimb, i-a fost şi mai dor de tine. Joanna ezită. Ca să fiu sinceră, se pare că-i lipseşti mai mult decât mama ei... probabil pentru că a acceptat ideea că mama ei a plecat în cer, dar tu eşti disponibil. — Asta înseamnă că nu vrei să vin s-o văd când mă întorc ? o întrebă el tăios. — Nu. Bineînţeles că nu. Dar cred că telefonul nu este o idee buna. O agită prea tare. Joanna trase aer în piept şi apoi îi spuse despre şcoală şi cât de doritoare era Polly să înceapă cursurile. — Dacă a fost aşa de dificilă, îmi imaginez cât le doritoare ai fost tu ca ea să înceapă şcoala, îi răspunse el sec. Probabil că te reţine de la^ lucrările tale. — Dar nu-i vorba despre asta ! spuse Joanna uluită. Este vorba de faptul că tânjea prea mult şi am crezut că e cazul să se gândească la altceva, să se ocupe cu ceva. Am fost foarte îngrijorată din cauza ei. — îmi dau seama. Marc tăcu un moment. Pot să-ţi dau un sfat ? — Bineînţeles. — Ce-ar fi să-i cumperi un căţeluş ? Universul tău perfect nu includea şi câinii înainte ca Paul să-i pună capăt ? — nu ştiu de ce nu m^am gândit la asta, mai înainte, spuse ea impresionată de idee. Polly a mai avut un câine ?

100

CATHERINE GEORGE

— Nu, dar sunt sigur că se va obişnui repede cu unul, dacă tu te simţi în stare să te descurci cu acest adaos. — încerci să fii ironic, domnule Anstey ? — Nu, absolut deloc, doamnă Clifford. Nu sunt un om insensibil. îmi dau seama că nu este uşor pentru tine. Din partea mea, poţi să faci orice vrei, numai să fie bine atât pentru tine, cât şi pentru Polly. Făcu o pauză. Joanna ? — Da. — Deoarece am spart gheaţa, te rog să nu închizi dacă o să-ţi mărturisesc că probabil am făcut o mulţime de greşeli în ceea ce te priveşte, asta înainte de a pleca. Joanna .rămase nemişcată, strângând receptorul până i se albiră degetele. — A fost greşeala mea că am început să plâng în prezenţa ta. — Sunt bucuros că ai făcut-o. Altfel n-aş fi avut nici o scuză să te iau în braţe. Ceea ce, adăugă el răguşit, era lucrul pe care-1 doream din primul moment în care te-am văzut, văduva lui Paul Clifford sau nu. Joanna aproape că scăpă telefonul. El îşi drese glasul. — încerc să fac tot ce pot ca să mă stăpânesc. Mai mult ca sigur că ai observat ce politicos şi formal am fost ? Chicoti, apoi dintr-o dată a fost întreruptă de un sunet ascuţit şi după câteva încercări nereuşite de a relua legătura, Joanna puse receptorul în furcă. Se aşeză pe un scaun în bucătărie, uitându-se în gol pentru mult timp, apoi urcă să vadă

O SOLUŢIE perfecta

IQl

ce face Polly. care, spre marea, ei uşurare, dormea buştean. După aceea, Joanna îşi făcu o cafea tare şi începu să se gândească la sugestia lui Marc de a cumpăra un căţeluş pentru Polly. Nu prea era sigură că ideea este bună. Căţeluşii erau mici şi drăguţi/dar creşteau şi deveneau neascultători, dacă nu erau bine dresaţi. Să înceVci să convingi o fe•tiţă că nu este bine să ia cu ea în pat căţelul, putea să fie o treabă dificilă. Răspunsul la problemă era să ia un câine, nu un căţeluş. Joanna o sună pe Mary, sursa ei inepuizabilă de informaţii pe plan local, care îi sugeră să ia legătura cu societatea locală „Labrador Rescue Group". Curând după aceea, Joanna încercă să explice ; dorinţa ei unei doamne amabile dar repezite, care i-a cerut permisiunea să vină a doua zi să vadă locuinţa. — înţelegeţi, doamnă Clifford, îi explică ea, trebuie să fie clar că noi căutăm un cămin pentru câine. A doua zi, doamna Blake sosi aşa cum a promis, luând cunoştinţă de situaţia Joannei, neştiind vârsta lui Polly şi promiţând să facă rost de un câine potrhfit pentru Swan House. — Polly, ţi-âr plăcea un câine ? o întrebă Joanna după ce doamna Blake plecă. Polly desena la masă, în bucătărie, aşa cum făcea destul de des în ultimul timp. Surprinsă, îşi ridică privirea. . — Un câine ? — Da. Am putea să-1 luăm la plimbare şi să te joci cu mingea cu el. Ţi-ar fi un bun prieten. Este o idee bună, Polly, spuse şi Doris. O să-ţi placă.

102

Aprobarea iui Boe® m âast mai muit decâl sufkientâ ca să o