Anul apariției: 1995 Nr. pagini: 168
Biblioteca Rudolf Steiner
2
UNIVERSUL, PĂMÂNTUL ŞI OMUL
Mitologia egipteană şi civilizaţia contemporană Gradioasa civilizaţie egipteană, care s-a întins pe parcursul a cinci milenii, îşi datorează o parte din trăsăturile specifice rezonanţelor care o leagă prin fire invizibile de caracteristicile unei epoci foarte îndepărtate din lunga evoluţie a omului, epoca lemuriană. Tot prin fire invizibile este legată epoca culturală actuală de civilizaţia egipteană. În acest sens, nu ne limităm la mărturia tulburătoare a lui Johannes Kepler, care afirma, fără să fi fost vreodată în Egipt, că şi-a obţinut ştiinţa sa astronomică şi astrologică din tainice cunoştinţe ale Egiptului antic, ci suntem cu toţii martorii interesului pentru „efectul de piramidă” în numeroase ţări, inclusiv în România, precum şi al multor alte manifestări. Toate aceste aspecte sunt expuse cu măiestrie de Rudolf Steiner în ciclul de conferinţe cuprins în volumul de faţă.
Colecția INIȚIERI
Anul apariției: 1995 Nr. pagini: 156
Anul apariției: 1995 Nr. pagini: 156
IERARHIILE SPIRITUALE ŞI REFLECTAREA LOR ÎN LUMEA FIZICĂ Omul secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, obişnuit să se bazeze numai pe gândirea lucidă, pe informaţii obţinute prin intermediul aparatelor tehnice, elaborând teorii şi ipoteze cu ajutorul unor concepte abstracte, a pierdut treptat sentimentul unui scop al vieţii. Ateismul şi materialismul sunt călăuzele spre marele gol interior ale cărui nume moderne sunt: singurătate şi angoasă. Totuşi, omul nu este singur. Îngerii, Arhanghelii, Arhaii şi celelalte Ierarhii spirituale continuă să lucreze pentru împlinirea voinţei divine. În ceea ce priveşte fiinţa umană, această lucrare constă în realizarea unui om capabil să primească în toată libertatea mesajul lumii universale adus de Christos pe Pământ. Sistematizate în opera lui Dionisie Areopagitul, cunoştinţele despre cele două Ierarhii spirituale aflate între om şi Dumnezeu sunt reluate în cercetările de ştiinţă a spiritului ale lui Rudolf Steiner, care detaliază rolul pe care acestea l-au jucat şi îl joacă în evoluţia Universului şi a omului.
MISTERUL BIBLIC AL GENEZEI Lucrarea grupează un ciclu de unsprezece conferinţe, ţinute de Rudolf Steiner la München între 16 şi 26 august 1910, având ca temă cele şase zile ale Creaţiei revelate de Cartea I a lui Moise. Sprijinindu-se pe datele pe care le oferă ştiinţa spiritului, autorul încearcă să pătrundă sensul adânc al Genezei, începând cu primele ei versete şi urmărind evenimentele celor şase zile ale Creaţie, aşa cum se desprind ele din textul biblic, culminând cu apariţia fiinţei umane, ca o încununare a întregului proces evolutiv.
Evoluţia socială a omului a însemnat nu numai progres tehnic şi de organizare socio-economică în care se reflectau relaţiile sale spirituale cu întregul Univers. De unde şi importanţa de prim ordin a cultului religios, a educaţiei religioase, a formelor de iniţiere şi a ştiinţei spiritului în tot cursul dezvoltării societăţii omeneşti. În ciclul de conferinţe dedicat, în anul 1923, legăturii dintre ştiinţa iniţiatică şi cunoaşterea aştrilor, Rudolf Steiner dezvoltă unele dintre cele mai profunde aspecte care au marcat în trecut epoci atât de diferite de a noastră în abordarea unor aspecte practice prin alte moduri de percepere şi conştientizare a lumii înconjurătoare. Relevând vechea cultură celtă, autorul deschide largi perspective pentru înţelegerea etapelor viitoare de evoluţie a stărilor de conştienţă ale omului. El subliniază rolul pe care l-a avut şi-l va avea în evoluţia omului Evenimentul crucificării lui Christos pe Golgota.
Cartea cuprinde unsprezece conferinţe ţinute la Viena cu câţiva ani înainte de Primul Război Mondial, prin care Rudolf Steiner urmărea să ofere discipolilor săi o vedere de ansamblu asupra ştiinţei spiritului, pentru a putea pătrunde astfel cele mai tainice enigme ale vieţii omeneşti. Prelegerile au fost reunite în volum de Marie Steiner, având ca bază de plecare un manuscris al lui Rudolf Steiner.
Colecția INIȚIERI
MACROCOSMOS ŞI MICROCOSMOS
Anul apariției: 1996 Nr. pagini: 184
Volumul cuprinde două conferinţe ţinute de Rudolf Steiner la Paris, în 1906, în care ni se dezvăluie principiile care stau la baza antroposofiei. Diferenţa esenţială dintre teosofie şi antroposofie rezidă în rolul capital pe care aceasta din urmă îl atribuie lui Christos în evoluţia umană. Mai bine decât oricare alt ocultist, Rudolf Steiner a perceput transformarea profundă care s-a produs, de-a lungul vârstelor, în conştiinţa omului şi în maniera sa de a percepe adevărul. El vrea să ştie încotro se îndreaptă în lumea aceasta şi în cea de dincolo. Are nevoie de un ţel pentru lumea cealaltă şi de un început de realizare imediată în lumea aceasta. Iar antroposofiei îi revine rolul de a restabili armonia dintre lumea materială şi lumea spirituală, prin urmare între ştiinţă şi religie şi, de asemenea, în domeniul social.
Anul apariției: 1996 Nr. pagini: 132
ESOTERISMUL CREŞTIN
Anul apariției: 1995 Nr. pagini: 154
ŞTIINŢA INIŢIATICĂ ŞI CUNOAŞTEREA AŞTRILOR
Biblioteca Rudolf Steiner
3
APOCALIPSA LUI IOAN
Anul apariției: 1996 Nr. pagini: 276
Volumul cuprinde ciclul de douăsprezece conferinţe (precedat de o conferinţă publică) ţinut de Rudolf Steiner la Nürnberg între 17 şi 20 iunie 1908, care dezvoltă sensul adânc al revelaţiei pline de taină a Apocalipsei lui Ioan, cu care se încheie Noul Testament. La sfârșitul volumului sunt reproduse cele șapte „peceți”, realizate în 1907 după schemele și îndrumările lui Rudolf Steiner.
Anul apariției: 1997 Nr. pagini: 227
Biblioteca Rudolf Steiner
4
DIN CRONICA AKASHA Expunerea porneşte de la ideea că omul, ajuns la un grad avansat al facultăţii sale de percepție, devine capabil de a cunoaşte şi contempla acea parte a evenimentelor care este neperceptibilă prin simţuri. În gnoză şi în teosofie ea se numeşte „Cronica Akasha”. Cartea prezintă mai multe capitole din această „Cronică Akasha”, începând cu descrierea evenimentelor care s-au desfăşurat în perioada în care între America şi Europa exista continentul numit Atlantida.
PRAGUL LUMII SPIRITUALE UN DRUM SPRE CUNOAŞTEREA DE SINE
Colecția INIȚIERI
Anul apariției: 1997 Nr. pagini: 220
Pragul lumii spirituale conţine câteva descrieri, sub formă de aforisme, care se referă la acele părţi ale fiinţei omeneşti pe care conştienţa spirituală le contemplă atunci când străbate dincolo de frontierele ce separă lumea sensibilă de lumea spirituală. Un drum spre cunoaşterea de sine îşi propune să comunice cititorului anumite cunoştinţe oculte referitoare la fiinţa omenească. Cartea este prezentată sub formă de meditaţii care se revelează.
Mistica îşi propune să răspundă la întrebarea din ce cauză între secolele al XII-lea şi al XVII-lea o anumită formă a misticii se întâlneşte cu începuturile gândirii naturalist-ştiinţifice. În acest sens, sunt prezentate câteva personalităţi care au dezvoltat, în scrierea lor, o gândire aptă să preia şi rezultatele cunoaşterii moderne: Meister Eckhart, Nicolaus Cusanus, Jacob Böhme, Giordano Bruno, Paracelsus etc. Gând uman, gând cosmic cuprinde patru conferinţe ţinute la Berlin în ianuarie 1914, în cadrul celei de a doua adunări generale a Societăţii antroposofice, prin care Rudolf Steiner îşi propune să deceleze care este legătura dintre om şi Univers, urmărind evoluţia gândirii filosofice începând cu Antichitatea greacă.
În ciclurile de conferinţe ţinute de Rudolf Steiner cu subiecte privind christologia, cele zece conferinţecomentarii asupra Evangheliei Sfântului Luca ocupă un loc-cheie. Text de o importanţă covârşitoare pentru cunoaşterea fundamentului spiritual al unuia din documentele de bază ale creştinismului, comentariul lui Rudolf Steiner la Evanghelia după Luca ilustrează în mod strălucit cum poate contribui ştiinţa spiritului la clarificarea aşa-numitelor „contradicţii” care ar exista, potrivit cercetării exterioare, raţionale, între cele patru Evanghelii cuprinse în Noul Testament. Forţa evocatoare cu care autorul urmăreşte evoluţia curentelor spirituale precreştine şi felul în care acestea se contopesc în marele eveniment de pe Golgota fac din acest ciclu de conferinţe o frescă profund semnificativă pentru orice suflet însetat de purificare prin cunoaşterea spirituală.
Colecția INIȚIERI
Conferinţele reunite în acest volum nu fac parte dintr-un ciclu unitar. Ele au fost ţinute de Rudolf Steiner în anii 1911–1912 la date şi în locuri deferite. Cu toate acestea, direcţia imprimată de autor analizei problemelor spirituale a fost păstrată. În afara faptului că urmăresc scoaterea în evidenţă a caracterului deosebit al ştiinţei spiritului precreştine, conferinţele reuşesc să ne dezvăluie semnificaţia karmei ca element al destinului şi ne ajută să pătrundem în elementele intrinsece ale acestuia.
Anul apariției: 1997 Nr. pagini: 200
CREŞTINISMUL ESOTERIC ŞI CONDUCEREA SPIRITUALĂ A OMENIRII
Anul apariției: 1997/2006 Nr. pagini: 224
EVANGHELIA DUPĂ LUCA
Anul apariției: 1997 Nr. pagini: 227
MISTICA. GÂND UMAN, GÂND COSMIC
Biblioteca Rudolf Steiner
5
Anul apariției: 1998 Nr. pagini: 160 Anul apariției: 1998 Nr. pagini: 188
Colecția INIȚIERI
OMUL SUPRASENSIBIL ÎN CONCEPŢIA ANTROPOSOFICĂ Cartea cuprinde şapte conferinţe ţinute de Rudolf Steiner la Haga în perioada 13–18 noiembrie 1923, în cursul cărora a fost abordată problema necesităţii ca omul să se ridice la cunoaşterea lumii spiritaule şi a propriei sale fiinţe spirituale. Acest lucru nu este posibil decât prin pătrunderea în lumea veşniciei spirituale în care ne aflăm atunci când trecem pragul morţii şi în care am fost înainte de a coborî prin naştere în viaţa fizică de pe Pământ. În acest context, este descrisă trecerea omului prin lumea suprasensibilă în timpul dintre moarte şi o nouă naştere, transformările care au loc acum în înfăţişarea sa spirituală, trăirile, experienţele şi acţiunile sale pentru a-şi pregăti viaţa următoare într-o existență vizibilă.
BHAGAVAD&GITA ŞI EPISTOLELE LUI PAVEL
Anul apariției: 1998 Nr. pagini: 144
Biblioteca Rudolf Steiner
6
Rudolf Steiner compară două scrieri care marchează momente diferite şi importante din evoluţia umanităţii. Cu subtilitatea care-i caracterizează toate analizele, el prezintă marea epopee indiană Bhagavad-Gita ca pe o vastă sinteză prebudistă a trei curente spirituale care au evoluat în cadrul primei culturi postatlanteene. În timp ce Bhagavad-Gita se adresează unei omeniri încă nediferenţiate datorită lipsei conştienţei Eului (regulile care se adresează fiecărui individ fiind aceleaşi), Epistolele apostolului Pavel au în vedere progresul realizat de starea de conştienţă a oamenilor, astfel încât el vede în fiecare om un mădular diferit al unei umanităţi alcătuite după principiile unui organism în care individul îşi găseşte un loc specific. Învăţătura creştină este asimilată astfel conform cu conştienţa de Eu strict personală pe care o are fiecare. Modul de expunere a acestui studiu comparativ face ca prezentul ciclu de conferinţe să fie una din lecturile care aduc nepreţuite precizări celor care doresc să-şi completeze imaginea evoluţiei umane în cursul culturilor postatlanteene.
TAINA SFINTEI TREIMI În conferinţele reunite sub titlul Taina Sfintei Treimi, Rudolf Steiner abordează nivelul divinităţii supreme. Parcurgerea atentă a acestor texte contribuie la trezirea în sufletul cititorului a acelor forţe active în existenţa sa terestră şi cosmică care-l pot conduce la mântuire. El descoperă astfel că prin strădaniile sale de purificare şi înălţare sufletească colaborează cu Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Sfântul Duh la propria sa îndumnezeire. Misiunea lui Christos nu poate fi înţeleasă decât în cadrul Sfintei Treimi. Aceasta este trăsătura esenţială a creştinismului autentic.
MANIFESTĂRILE KARMEI
Cele patru drame-misteriu ale lui Rudolf Steiner au o acţiune comună, deci pentru o înţelegere profundă a conţinutului fiecăreia este nevoie să le cunoaştem şi pe celelalte trei; doar astfel vom avea un tablou complet privind acţiunile şi evoluţia personajelor. În această dramă scena pe care se confruntă forţele Universului este sufletul uman.
Colecția INIȚIERI
ÎNCERCAREA SUFLETULUI
Anul apariției: 2000 Nr. pagini: 196
Una din legile fundamentale ale Universului este legea compensaţiei, karma, care generează destinul. Întreaga istorie a omenirii este rezultatul împletirii destinelor individuale cu destinele de grup, cu acelea ale naţiunilor, în cadrul destinului umanităţii, care se află la baza evoluţiei. Despre aceste lucruri ne vorbeşte Rudolf Steiner în ciclul de conferinţe ţinut la Hamburg între 16 şi 28 mai 1910, dezvăluind, cu o rară stăpânire a acestei teme, confruntările şi colaborările dintre forţele unor entităţi spirituale şi forţele care iau naştere şi se dezvoltă în sufletul omului.
Anul apariției: 1999 Nr. pagini: 208
Antroposofie şi rosicrucianism Evanghelia după Ioan După „căderea în păcat” a primei perechi de oameni şi izgonirea din Rai, omul a devenit o fiinţă dublă, percepând încă mult timp, dar din ce în ce mai estompat, lumea spirituală şi dezvoltând în acelaşi timp din ce în ce mai mult cunoaşterea exterioară prin simţuri. Dar spiritualitatea din om este activă permanent, iar atunci când este neluată în seamă dă naştere la o serie de comportamente anormale sau chiar patologice. Foamea de spiritual nu poate fi potolită cu materie apreciată cantitativ. Or, ea se face din ce în ce mai puternic simţită în epoca noastră şi trebuie satisfăcută cu adevăr spiritual. Această strădanie a lui Rudolf Steiner apare şi în prezentul ciclu de conferinţe, de o importanţă deosebită pentru cititorul sfârşitului de veac XX.
Anul apariției: 1999 Nr. pagini: 224
CUNOAŞTEREA LUI HRISTOS
Biblioteca Rudolf Steiner
7
Colecția INIȚIERI
Anul apariției: 2000 Nr. pagini: 204 Anul apariției: 2000 Nr. pagini: 208
Anul apariției: 2000 Nr. pagini: 236
Biblioteca Rudolf Steiner
8
PĂZITORUL PRAGULUI Păzitorul Pragului, a treia dramă-misteriu a lui Rudolf Steiner, a fost reprezentată prima oară în 1912 şi se înscrie în a doua perioadă a activităţii sale, cea de cultivare a năzuinţelor sufletului uman. Perioada de trecere către secolul al XX-lea ar putea fi caracterizată prin ceea ce, mai târziu, marele gânditor şi fizician Werner Heisenberg avea să numească „paşi peste graniţă”. Şi putem spune că titlul celei de a treia drame a lui Rudolf Steiner, Păzitorul Pragului, sintetizează această problematică, lăsând să se întrevadă totodată şi soluţiile concrete, proprii contemporaneităţii.
POARTA INIŢIERII Poarta iniţierii este prima dintre dramele-misteriu ale lui Rudolf Steiner. Ele fac parte dintr-un ciclu mai amplu, din care însă numai primele patru au fost finalizate: Poarta iniţierii (1920), Încercarea sufletului (1911), Păzitorul Pragului (1912), Trezirea sufletelor (1913). Acţiunea lor este comună. În totalitatea lor, dramele nu numai că ne oferă o imagine concretă a problematicii existenţiale a omului secolului tehnotronicii, dar ele duc mai departe problematica lui Faust, a omului ce caută cunoaşterea cu orice preţ. Desluşim în ele, cu precădere în Poarta iniţierii, strădania de a oferi soluţii la problematica relaţiei dintre om și societatea intens industrializată.
MISIUNEA LUI MIHAIL În timpuri străvechi, misiunea lui Mihail a fost aceea de a trezi starea de conştienţă a omului la procesul prin care Spiritul se manifestă pretutindeni în materia care este, de fapt, numai o formă exterioară a sa. În ciclul de conferinţe ţinut la Dornach în perioada 21 noiembrie–15 decembrie 1919, Rudolf Steiner ne vorbeşte despre modul în care noi, oameni ai prezentului, ne situăm faţă de acea manifestare spirituală despre care putem spune că intervine ca forţă a lui Mihail, în spiritualitatea Pământului şi prin aceasta şi în celelalte evenimente ce au loc aici.
ENTITĂŢILE SPIRITUALE ÎN CORPURILE CEREŞTI ŞI ÎN REGNURILE NATURALE
În ciclul de conferinţe ţinut la Praga în perioada 20–28 martie 1911, Rudolf Steiner dezvăluie ierarhia sistemelor de forţe suprasensibile care fac din organismul uman (microcosmos) o imagine a macrocosmosului. Interpretând cu mijloacele ştiinţei spiritului datele furnizate de ştiinţa materialistă, exterioară, autorul ne dă, în ultimele pagini ale cărţii, o viziune sublimă privind evoluţia planetei şi a omului la sfârşitul perioadei Pământului actual. Fiziologia ocultă se constituie totodată ca bază importantă de cunoaştere spirituală pentru cine doreşte să aprofundeze medicina antroposofică, adică înţelegerea spirituală a fenomenologiei patologicului şi a practicilor terapeutice specifice acestei medicine, precum şi unele aspecte fiziologice legate de stările de meditaţie care conduc la iniţiere.
Colecția INIȚIERI
În conferinţele cuprinse în acest volum, Rudolf Steiner analizează stadiul a trei curente culturale rezultate din decăderea Imperiului roman: viaţa spirituală decadentă caracteristică culturii orientale, dezvoltarea gândirii adecvate vieţii economice în Vest, gândirea logic-didactic-juridică din zona intermediară. El consideră că s-a ajuns la momentul în care în întreaga umanitate trebuie să se răspândească o înţelegere egală pentru cele trei domenii. Acest lucru nu este posibil decât printr-o implicare conştientă, activă a cât mai multor oameni în evenimentele unei evoluţii la care participă în egală măsură ei şi Ierarhiile spirituale superioare omului.
Anul apariției: 2001 Nr. pagini: 188
NOUA SPIRITUALITATE ŞI TRĂIREA LUI CHRISTOS
Anul apariției: 2001 Nr. pagini: 156
FIZIOLOGIE OCULTĂ
Anul apariției: 2001 Nr. pagini: 224
Textele cuprinse în acest volum alcătuiesc un material de studiu de bază pentru toţi cei care presimt că dincolo de bogăţia inepuizabilă a structurilor, fenomenelor şi proceselor lumii materiale se ascunde o lume de mare subtilitate, lumea „tuturor celor nevăzute”, cum o numeşte Crezul creştin ortodox. Este lumea forţelor creatoare şi dinamizatoare a celor nouă categorii de entităţi care alcătuiesc cele trei Ierarhii spirituale interpuse între om şi Sfânta Treime. Lor li se adaugă şi aşa-zişii descendenţi ai acestora, precum şi entităţile retrograde sau decăzute, luciferice, ispiritorii care diversifică la nesfârşit căile oamenilor în căutarea Raiului pierdut. Rudolf Steiner surprinde şi expune, în stilul care-i este caracteristic, fondul problemelor, legăturile lumii Ierarhiilor spirituale cu lumea corpurilor cereşti şi rolul lor în structurarea şi evoluţia celor patru regnuri existente pe Terra. Totodată, autorul descrie şi metodele iniţierii moderne accesibile oricărui om actual, bazat pe forţele interioare proprii.
Biblioteca Rudolf Steiner
9
Anul apariției: 2003 Nr. pagini: 120 Anul apariției: 2002 Nr. pagini: 176
Colecția INIȚIERI
CHRISTOS ŞI LUMEA SPIRITUALĂ Evenimentul de pe Golgota a avut loc într-un moment al evoluţiei umanităţii în care oamenii erau cel mai puţin apţi de a-l înţelege în semnificaţiile sale profunde. Rudolf Steiner analizează interacţiunile dintre Evenimentul de pe Golgota şi căile încercate pe diferite direcţii pentru cunoaşterea semnificaţiei misiunii christice. Cu capacitatea sa neobişnuită de a aborda omnilateral aspecte de care se ocupă, Rudolf Steiner face din acest mic ciclu de conferinţe una din expunerile cele mai pasionante pentru cititor.
MITURI ŞI MISTERII EGIPTENE În cele douăsprezece conferinţe ţinute de R. Steiner la Leipzig în perioada 2–14 septembrie 1908 sunt descrise, cu incursiuni subtile, de mare profunzime, în epocile anterioare şi ulterioare, trăirile omului prins între lumile spirituale şi lumea fizică în cursul celei de a treia epoci culturale, care se continuă într-un mod atât de surprinzător în cea de a cincea epocă, a noastră.
Anul apariției: 2002 Nr. pagini: 168
Biblioteca Rudolf Steiner
10
ORIENTUL ÎN LUMINA OCCIDENTULUI Cele opt conferinţe din acest ciclu au fost ţinute de Rudolf Steiner la München, în august 1909. Ele au urmat reprezentării dramei lui Edouard Schuré Copiii lui Lucifer şi se leagă de aceasta. Cu acest prilej, este atins un punct crucial al diferenţei care există între modul de gândire oriental şi modul de gândire occidental. Rudolf Steiner consideră că nu poate fi vorba de o concepţie istorică decât când se percepe mersul lumii sub unghiul progresului şi nu al repetiţiei. Noţiunea de istorie a pătruns în omenire prin Occident. Cu ea omenirea a învăţat să conceapă lucrurile într-adevăr în mod istoric, şi nu ca o veşnică reîntoarcere.
Trezirea sufletelor este cea de a patra dramă-misteriu scrisă de Rudolf Steiner. În epoca noastră, a internetului, a supratehnologizării, putem presimți gravitatea problematicii din Trezirea sufletelor. Ea nu trebuie să ne ducă la a voi să fugim din această societate sau la a dori să ne întoarcem la „vremurile de demult”. Problematica epocii contemporane trebuie privită conștient, cu abisurile ei, dar și cu culmile ei. Iar pentru a putea depăși problemele lumii contemporane este nevoie de forța ce emană din Misteriul de pe Golgota, de impulsul lui Christos.
După lectura Teosofiei lui Rudolf Steiner, care dă o imagine completă a alcătuirii fiinţei umane, bază a antropologiei antroposofice, Ştiinţa ocultă oferă prilejul unei adânciri a cunoştinţelor însuşite, prin integrarea lor într-un tablou grandios al evoluţiei umanităţii. Prezentarea coerentă a etapelor evolutive ale Pământului, în paralel cu evoluţia treptată a fiinţei umane, se constituie într-un fundament solid pentru înţelegerea modernă a tuturor problemelor legate de istoria trecută a umanităţii şi de perspectivele evoluţiei actuale şi viitoare.
Colecția INIȚIERI
ŞTIINŢA OCULTĂ
Anul apariției: 2003 Nr. pagini: 340
Stranii legături ale destinului au stat la baza întâlnirii dintre Rudolf Steiner şi Friedrich Nietzsche! Plecând de la impulsuri filosofice şi atitudini faţă de viaţă adeseori identice, spiritualitatea lumii descoperită şi trăită de Rudolf Steiner încă de timpuriu şi pe care acesta a cercetat-o cu metode judicios aplicate îl conduce la rezolvarea enigmelor care apăreau ca atare omenirii sfârşitului secolului al XIX-lea, închistată în tot felul de prejudecăţi şi dogme; pe Nietzsche, dimpotrivă, prejudecăţile ştiinţei îl împiedică să poată contempla omul spiritual în omul fizic. Neputinţa sa de a trece de limitele materialismului l-au frânt. Când Steiner a ajuns, în sfârşit, în faţa lui, nebunia foarte specială a lui Nietzsche atinsese apogeul şi comunicarea dintre ei a fost imposibilă. Aptitudinea unică a lui R. Steiner de a ataca orice problemă din toate punctele de vedere posibile face din analiza filosofiei şi a personalităţii lui Nietzsche, din perspectiva psihopatologică cuprinsă în această carte, una din lecturile cele mai pasionante şi instructive pentru oricine este interesat de istoria culturii abordată antroposofic, dar şi pentru cei ce vor să cunoască două tipuri de oameni având multe afinităţi şi totuşi cu evoluţii atât de diferite.
Anul apariției: 2003 Nr. pagini: 256
FRIDRICH NIETZSCHE ' UN LUPTĂTOR ÎMPOTRIVA EPOCII SALE
Anul apariției: 2002 Nr. pagini: 250
TREZIREA SUFLETELOR
Biblioteca Rudolf Steiner
11
Colecția INIȚIERI
Anul apariției: 2003 Nr. pagini: 176 Anul apariției: 2003 Nr. pagini: 188
Anul apariției: 2004 Nr. pagini: 160
Biblioteca Rudolf Steiner
12
TEOSOFIA
Introducere în cunoaşterea suprasensibilă a lumii şi a determinării omului Teosofia este o lucrare fundamentală a ştiinţei spiritului, a cărei lectură şi studiu sunt indispensabile pentru înţelegerea oricărui domeniu aparţinând acestei ştiinţe. Ea descrie întreaga existenţă a fiinţei omului în cele două perioade alternative: viaţa dintre naştere şi moarte şi cea dintre moarte şi o nouă naştere. Tematică străveche, prelucrată la nivelul cultural al lumii civilizate actuale, cartea dezvăluie cunoştinţe care au constituit domeniul specific al ştiinţelor oculte dintotdeauna.
ANTROPOSOFIE
O introducere în concepţia antroposofică despre lume Rostite cu un an înaintea morţii sale, textele conferinţelor lui Rudolf Steiner care alcătuiesc ciclul „Antroposofia” conţin într-o formă concentrată tot ce constituie esenţa şi importanţa acestui domeniu de cunoaştere spirituală pentru lumea actuală. Ştiinţa spiritului apare astfel a fi acel tezaur de înţelepciune care răspunde, într-un limbaj modern, marilor întrebări despre om şi despre lumea înconjurătoare care zac, adeseori ascunse, în orice suflet uman. După ce omenirea a dispus, într-un timp foarte îndepărtat, de o înţelepciune mai mult poetică, instinctivă, ea şi-a dezvoltat o conştienţă ştiinţifică obiectivă, bazată însă numai pe datele comunicate prin simţuri şi aparate. Această cunoaştere exactă, dar trunchiată, a adus omenirea într-o criză gravă din multe puncte de vedere. Antoposofia cuprinde, pentru cel care vrea să conştientizeze toate aceste aspecte precum şi căile de atingere a cunoaşterii realiste, globale, ansamblul de informaţii şi căi practice necesare acestei apropieri de lumile spirituale.
IDEEA CRĂCINULUI ŞI TAINA EULUI Pentru cititorii născuţi în secolul al XX-lea, obişnuiţi să vadă în sărbătorile Crăciunului numai povestea duioasă a Copilului Sfânt născut în ieslea încălzită de suflul animalelor domestice, în care îl vizitează atât păstorii cât şi cei trei regi-magi de la Răsărit, lectura conferinţelor ţinute de Rudolf Steiner cu prilejul Sfintei Sărbători în diferiţi ani, dintre care o parte sunt reunite în volumul de faţă, trebuie să trezească o vie uimire. Ele ne dezvăluie faptul că această sărbătoare de bază a creştinismului este un punct de rezonanţă cu întreg trecutul omului, de la căderea lui Adam în păcat până la Evenimentul de pe Golgota, şi cu misiunea omenirii pentru evoluţia viitoare a Pământului până la sfârşitul zilelor. Lectura acestor conferinţe contribuie, pentru cel ce are cunoştinţele de bază ale ştiinţei spiritului, la înălţarea spiritual-sufletească proprie şi la deschiderea de noi perspective în înţelegerea şi orientarea vieţii.
Cu o putere de analiză şi de pătrundere fără precedent, Rudolf Steiner înlătură vălurile care acoperă sensurile profunde ale celui mai important Eveniment din istoria omenirii: Moartea pe Cruce şi Învierea lui Christos. Cu adâncă uimire, cititorul află cum era presimţit şi figurat Evenimentul în Misteriile anterioare creştinismului; cât de mult a fost împiedicată înţelegerea reală a Evenimentului prin întâlnirea creştinismului venit din Orient cu necesităţile specifice evoluţiei spirituale a Occidentului; cum cheia înţelegerii afirmaţiei apostolului Pavel „Dacă Christos nu ar fi înviat, propovăduirea noastră ar fi deşertăciune şi deşertăciune ar fi credinţa voastră” se află în învăţătura ştiinţei spiritului. Numai abordarea antroposofică a omului [alcătuirea tripartită a acestuia, menţionată şi ea de apostolul Pavel: duh (spirit), suflet şi trup] deschide perspectiva înţelegerii rostului Evenimentului de pe Golgota – cum a fost posibil ca cea mai mare crimă să se fi transformat în cea mai mare binefacere pentru omenire: posibilitatea mântuirii sufletelor.
În anul 1913, la München a avut loc, sub coordonarea lui Rudolf Steiner, prezentarea dramelor-misteriu Păzitorul Pragului şi Trezirea sufletelor. Pe parcursul manifestărilor şi reprezentărilor scenice, Rudolf Steiner a ţinut un ciclu de opt conferinţe menite să constituie premisa unei înţelegeri depline a celor expuse în dramele-misteriu prezentate.
Colecția INIȚIERI
Evoluţia umanităţii şi implicit a omului reprezintă lunga tranziţie între momentul căderii în păcat a lui Adam şi a Evei şi momentul final al mântuirii omului prin christificarea sufletului. Sufletul primilor oameni era nerecunoscător, iar păcatul a fost echivalent cu acţiunea unui animal dresat care încalcă o interdicţie fără să fie conştient de consecinţe. Prin această încălcare, omul începe lunga experienţă a formării unei conştienţe din ce în ce mai legată de existenţa în lumea fizică, materială, ajungând la pericolul îndepărtării treptate de conştienţa propriei sale spiritualităţi. Textele cuprinse în volumul de faţă ne arată că antidotul acestei degradări ameninţătoare ne-a fost dăruit de Divinitate prin unirea lui Dumnezeu-Fiul cu un trup omenesc şi că jertfa oferită de acesta prin crucificarea de pe Golgota a deschis sufletelor omeneşti calea mântuirii.
Anul apariției: 2005 Nr. pagini: 216
CHRISTOS ŞI SUFLETUL UMAN
Anul apariției: 2004 Nr. pagini: 160
TAINELE PRAGULUI
Anul apariției: 2004 Nr. pagini: 248
PIETRE FUNDAMENTALE PENTRU CUNOAŞTEREA MISTERIULUI DE PE GOLGOTA
Biblioteca Rudolf Steiner
13
Anul apariției: 2005 Nr. pagini: 160 Anul apariției: 2006 Nr. pagini: 224
Colecția INIȚIERI
METAMORFOZĂ COSMICĂ ŞI UMANĂ În Metamorfoză cosmică şi umană, Rudolf Steiner dezvăluie uimitoare structuri cosmice şi umane paralele, cum ar fi cele dintre anul cosmic platonician (25 920 ani calendaristici), ziua umană (25 920 respiraţii) şi timpul vieţii umane (25 920), care permit să se înţeleagă mai bine dimensiunea cosmică a celor trei întâlniri pe care le are omul cu principiile Spiritului, Fiului şi Tatălui. Sunt scoase în evidenţă relaţiile Eului cu corporalitatea în cadrul conştienţei de somn, a celei de vis şi a a celei din starea de veghe. Autorul demonstrează cu mare claritate cum disciplinarea gândirii a permis întâlnirea forţelor sufleteşti, astfel încât să poată fi metamorfozată contemplarea pasivă mai veche a tainelor lumii în cunoaştere şi cercetare.
ASTRONOMIA ŞI ŞTIINŢELE NATURII Anul apariției: 2006 Nr. pagini: 356
Biblioteca Rudolf Steiner
14
Falimentul ştiinţei materialiste a naturii este consecinţa acceptării mecanicii ca disciplină model pentru cunoaşterea Universului. Această cunoaştere a lumii prin intermediul datelor furnizate de experimente de laborator a permis acumularea unui număr imens de informaţii care, structurate cu ajutorul intelectului, a raţiunii formale, au eliminat rămăşiţele cunoaşterii spirituale străvechi. În felul acesta a devenit evident, în mod treptat, că disciplinelor care se ocupă de viaţă, de suflet, de spirit le lipseşte o fundamentare esenţială. Prin toată opera sa, Rudolf Steiner, punând bazele şi clarificând demersurile specifice ştiinţei spiritului moderne, a permis depăşirea unilateralităţii rezultatelor ştiinţei materialiste prin cunoaşterea spirituală a lumii. Aceasta parcurge trei etape, care sunt tot atâtea trepte ale iniţierii: imaginaţiunea, prin care omul construieşte imagini-simbol, inspiraţia, prin care omul primeşte mesaje din lumea spirituală, intuiţia, prin care omul trăieşte nemijlocit în lumea spirituală, descoperind esenţa, cauzalitatea reală a lumii sensibile şi realitatea moralităţi, ca o componentă a Universului. Goethe spunea că „tot ce este trecător este simbol al celor veşnice”.
EVANGHELIA DUPĂ MARCU Marcu a fost discipolul lui Petru, iar cuvintele sale sunt inspirate direct de unul din cei mai iniţiaţi ucenici ai lui Christos, cel care constituie piatra de temelie a Bisericii. Rudolf Steiner prezintă în acest ciclu de conferinţe aspectele care deosebesc Evanghelia după Marcu de celelalte Evanghelii. Ştiinţa spiritului oferă baza de la care se poate porni pentru ca popoarele întregii lumi să ajungă la un acord în ceea ce priveşte destinul lor comun. De adevărul acesta te poţi convinge numai cunoscând mai îndeaproape cele spuse de antroposofie şi de Rudolf Steiner. Ciclul de faţă este edificator în acest sens.
MISIUNEA SUFLETELOR POPOARELOR Anul apariției: 2006 Nr. pagini: 216
Cele unsprezece conferinţe ţinute la Oslo între 7 şi 17 iunie 1910, grupate sub titlul Misiunea sufletelor popoarelor, dezvăluie încă un important aspect al şantierului Creaţiei divine, care cu o uimitoare consecvenţă foloseşte forţele Ierarhiilor spirituale pentru a duce la bun sfârşit evoluţia plină de poticniri şi inconsecvenţe a omului spre etapa finală în care acest sclav milenar va realiza destinul său de a deveni fiinţă liberă, egală zeilor. Ne este dezvăluit cum activitatea Ierarhiilor spirituale determină, de-a lungul marilor etape de evoluţie a Pământului, propria lor evoluţie, condiţionată alternativ de dăruiri de sine şi de mari sacrificii echivalente cu opriri din evoluţia proprie.
Biblioteca Rudolf Steiner
15
OMUL ' HIEROGLIFĂ A COSMOSULUI
Colecția INIȚIERI
Deşi la prima vedere lectura Tezelor poate părea aridă, ea devine, cu ajutorul scrisorilor care le însoţesc, mai uşor de înţeles. Bucuria şi revelaţiile pe care tezele le prilejuiesc pot naşte entuziasmul cel mai pur, asemănător celui trezit în sufletul cercetătorului de o descoperire ştiinţifică. Căci antroposofia este ştiinţă a spiritului. Astfel, totul se poate citi pe nerăsuflate, ca un roman. Trebuie rezervate însă timp şi dispoziţie sufletească pentru o contemplare şi o meditare liniştite a fiecărei teze, a fiecărui pasaj în lumina antroposofiei. Aici se ascund taine profunde despre om şi Cosmos, care te pot îmbogăţi şi lumina sufleteşte. Poţi ajunge să presimți, chiar să cunoşti esenţa libertăţii şi a fiinţei umane. Pe măsură ce avansezi în cunoaştere, lumina aceasta se poate intensifica. Nimic însă fără Christos, nimic fără Dumnezeu!
Anul apariției: 2006 Nr. pagini: 240
TEZE ANTROPOSOFICE
Anul apariției: 2006 Nr. pagini: 224
Sinteză de amploare covârşitoare, prezentul ciclu de conferinţe oferă cheia clarificării unor probleme dintre cele mai importante, în faţa cărora efortul intelectual de abstractizare caracteristic diferitelor domenii ştiinţifice şi curentelor filosofice actuale rămâne neputincios. Astfel, cititorul va putea înţelege: relaţia reală dintre necesitate şi libertate; imposibilitatea de a studia în mod realist omul şi astronomia ca obiecte separate de analiză; cum sunt etajate în om diferitele niveluri structurale şi funcţionale în paralel cu structurile şi mişcările cereşti; de ce studiul atent al omului conduce la necesitatea elaborării a două sisteme astronomice, unul solar şi altul lunar; imposibilitatea fizicii, care postulează conservarea materiei şi energiei, de a înţelege evoluţia ulterioară a omului. În înţelegerea corectă a creştinismului se află puntea care leagă concepţia despre lume a ştiinţei naturii cu concepţia morală despre lume.
SPIRITUALITATEA COSMICĂ ŞI FIZICUL UMAN
Anul apariției: 2007 Nr. pagini: 304
Căutarea noii Isis, divina Sophia Una dintre caracteristicile principale ale antroposofiei o constituie strădania de a realiza o punte între concepţiile fizice şi cele morale despre lume, de a unifica ştiinţa, religia şi arta. În ciclul de conferinţe publicat în acest volum, Rudolf Steiner prezintă, din perspectivele cele mai diferite, aspectele care pot contribui la cunoaşterea şi înţelegerea bazelor cosmice şi terestre ce structurează omul în spaţiu şi în timp: structura tripartită în planul formei fizice umane, în planul sufletesc şi în cel spiritual; metamorfozele pe care le suferă această tripartiţie în cursul vieţilor pământeşti repetate; contrastul dintre acţiunea pozitivă a ideilor morale şi acţiunea negativă a ideilor teoretice; ce s-a pierdut în cursul evoluţiei umanităţii şi ce trebuie regăsit în condiţiile şi aspiraţiile sociale actuale. Lectura acestui volum conduce la conştientizarea căilor şi sarcinilor care pot rezolva impasurile lumii contemporane pe măsură ce se înţelege sensul tainic al sărbătorii Crăciunului.
A PATRA DIMENSIUNE
Colecția INIȚIERI
Coeditare cu Editura TRIADE
Anul apariției: 2008 Nr. pagini: 394
Anul apariției: 2008 Nr. pagini: 328
Biblioteca Rudolf Steiner
16
În acest ciclu de conferinţe, Rudolf Steiner pune în discuţie valoarea spaţiului tridimensional imaginat ca fiind construit pe trei axe, X, Y, Z, perpendiculare fiecare pe celelalte două. El consideră acest spaţiu un produs al abstractizării şi-l numeşte spaţiu rigid. El crede că acest concept nu ne permite să înţelegem realitatea vie, atât la nivel cosmic cât şi al indivizilor lumii vii. Prin creşterea sa antigravitaţională, planta ne permite să constatăm existenţa unei a patra dimensiuni, animalul are cinci dimensiuni, iar omul şase dimensiuni. Rudolf Steiner dezvăluie numeroase aspecte ce nu pot să nu trezească interesul cititorului pentru lucruri care, în majoritatea cazurilor, nu fac parte din preocupările obişnuite ale acestuia. Explicaţia constă în logica impecabilă a discursului. Acest fapt se explică prin competenţa cu care unifică punctele de vedere matematice cu cel interior spiritual al celei de a patra dimensiuni şi prin bogăţia surselor de specialitate citate. Noi nu putem înţelege spaţiul tridimensional decât descoperind continuu că el este străbătut de manifestările pluridimensionalităţii.
EVANGHELIA A CINCEA Titlul Evanghelia a Cincea stârneşte uimire. Cum se poate scrie, după aproape 2000 de ani de la Evenimentul de pe Golgota, o nouă Evanghelie? După lectură, cititorul resimte o adevărată recunoştinţă pentru dezvăluirile pe care aptitudinea clarvăzătoare a lui Rudolf Steiner i-a permis să le extragă din planurile suprasensibile în legătură cu dubla evoluţie, cea a omului Iisus din Nazaret şi cea a lui Dumnezeu Christos, pentru a putea aduce prin Marea jertă forţa iubirii pe Pământ. Rudolf Steiner însuşi menţionează în anumite pasaje că cele relatate de el vor trebui să fie completate sau clarificate în viitor de alţi clarvăzotori, deoarece el nu a putut stabili, de exemplu, în ce loc anume s-a desfăşurat un dialog pe care-l reproduce. Toate acestea ne fac să înţelegem ultima frază din Evanghelia după Ioan: „Sunt încă şi alte multe câte a făcut Iisus care, de s-ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris.”
În acest ciclu de conferinţe, Rudolf Steiner scoate în evidenţă rolul excepţional pe care-l poate juca în prezent ştiinţa spiritului de orientare antroposofică pentru armonizarea evoluţiei umanităţii cu evoluţia Pământului. Analiza din mai multe perspective a marilor probleme practice care iau naştere din lacunele şi erorile ce s-au acumulat şi continuă să se acumuleze la nivelul fundamentării teoretice face ca acest ciclu de conferinţe să fie un text de maximă importanţă nu numai pentru clarificarea diferitelor aspecte expuse, ci şi pentru trezirea responsabilităţii conducerilor diferitelor ţări şi a fiecărui cititor cu privire la influenţarea în sens constructiv a evoluţiei şi evitarea unor involuţii ce ar putea avea efecte dezastruoase la nivelul integrării cosmice a umanităţii şi a Pământului.
Acest ciclu de conferinţe constituie o vastă trecere în revistă a evoluţiei umanităţii, atât ca întreg cât şi cu privire la aspecte individuale. Cu acest prilej Rudolf Steiner aduce în prim-plan probleme tratate şi în alte lucrări, dar prezentate din puncte de vedere noi, ceea ce îi permite să evidenţieze aspecte inedite pentru diferitele epoci culturale. În acelaşi timp, el pune în lumină sarcini actuale ale antroposofiei şi căile pe care aceasta poate acţiona pentru viitorul societăţii umane.
Colecția INIȚIERI
PERSPECTIVE ALE EVOLUŢIEI UMANITĂŢII
Anul apariției: 2009 Nr. pagini: 228
Evanghelia după Matei ascunde în ea cele mai mari taine, cunoscute doar de vechile Misterii, dar pe care Iisus Christos le-a adus în văzul tuturor prin faptele Sale și prin propria Sa jertfă. Rudolf Steiner, în măsura în care timpurile o permit și în care omul însuși a evoluat, ne luminează sensurile lor încriptate. Acestea ne pot umple de bucurie, dar ne pot și face orgolioși. De aceea el ne atrage atenția: „Avem nevoie de smerenie când cultivăm un asemenea ideal. Căci, dacă nu-l cultivăm în smerenie, putem deveni orgolioși și aroganți, putem să nu ne gândim decât la ceea ce am deveni noi ca oameni și să nu ne amintim cât de puțin suntem încă în stare să facem pentru a ajunge acolo.” Chiar dacă am recunoscut acest adevăr, nu trebuie să încetăm să tindem spre idealuri înalte, căci „oricât de mică ar fi forța în noi ea ne va purta mereu mai sus ăi mai sus spre țelul nostru divin”.
Anul apariției: 2009 Nr. pagini: 272
EVANGHELIA DUPĂ MATEI
Anul apariției: 2008 Nr. pagini: 328
RESPONSABILITATEA OMULUI PENTRU EVOLUŢIA LUMII
Biblioteca Rudolf Steiner
17
Colecția INIȚIERI
Anul apariției: 2009 Nr. pagini: 222 Anul apariției: 2009 Nr. pagini: 304
Anul apariției: 2009 Nr. pagini: 304
Biblioteca Rudolf Steiner
18
EVANGHELIA DUPĂ IOAN
Vol. I Volumul I al Evangheliei după Ioan cuprinde notițele de la ciclurile de conferințe ținute la Berlin (între 27 octombrie și 5 martie 1906), München (între 27 octombrie și 6 noiembrie 1906) și Basel (între 16 și 25 noiembrie 1907) în care ni se prezintă, în tablouri simbolice, o cale de inițiere în tainele lumii spirituale. Unele din aceste taine le putem intui dacă ne adâncim cu toată ființa în ceea ce spune Evanghelia după Ioan.
EVANGHELIA DUPĂ IOAN
Vol. II Ciclul de 12 conferințe ținut la Hamburg între 18 și 28 mai 1908, care face obiectul acestui volum, nu constituie un simplu comentariu al textului „Evangheliei esoterice”, ci are ca scop pe de o parte aprofundarea noțiunilor antroposofice, iar pe de altă parte înțelegerea mai clară a importantului document cu ajutorul reprezentărilor obținute prin abordarea antroposofică.
EVANGHELIA DUPĂ IOAN
Vol. III Acest volum, care cuprinde ciclul de 14 conferințe ținut la Kassel între 24 iunie și 7 iulie 1909, încheie o muncă de traducere a ceea ce a constituit preocuparea primordială a întemeietorilor antroposofiei, și anume explicarea sensurilor mai profunde ale Evangheliilor și reliefarea importanței Misteriului de pe Golgota. El ne schițează tabloul grandios al evoluției omului și Pământului în trecut, prezent și viitor și ne dezvăluie rolul lui Chirstos pe tot acest parcurs.
19
Biblioteca antroposofică
Prin conferinţele selectate în acest volum Rudolf Steiner a intenţionat exinderea înţelegerii fenomenelor epocale ce sunt legate de Evenimentul de pe Golgota. Autorul a pornit de la cunoaşterea ocultă şi legătura ei cu dezvoltarea ocultă a fiinţei omeneşti. Poziţia şi rolul lui Christos în vremea noastră sunt legate de intervenţiile entităţii christice în diferite epoci străvechi din decursul evoluţiei omenirii. Conferinţele prezintă acţiunile (jertfele) Entităţii spirituale a lui Christos în procesul de evoluţie şi în relaţie cu dezvoltarea conştienţei omeneşti.
Alcătuind cuprinsul acestei lucrări, Rudolf Steiner revelează „câteva din firele ştiinţifice care trebuie trasate pornind de la antroposofie la filosofie, la psihologie şi la fiziologie”. Cunoaşterea omului va trebui atunci să fie extinsă ţinând cont de enigmaticele aspecte ale vieţii sale interioare, privite din perspective multiple. În această carte, Rudolf Steiner prezintă pentru prima dată în scris aspectele semnificative ale configurării întreite a fiinţei omeneşti: corpul fizic, organismul sufletesc şi configuraţia spirituală.
Colecția INIȚIERI
Publicată de Rudolf Steiner sub formă de carte acum 100 de ani, lucrarea prezintă o cale europeană modernă de iniţiere. Consideraţiile autorului pornesc de la recunoaşterea facultăţilor superioare ce dormitează în fiecare om şi care pot fi educate prin strădanie proprie. Rudolf Steiner descrie fazele unei asemenea educaţii oculte şi indică exerciţiile potrivite pentru configuraţia interioară a omului timpurilor noastre: pregătirea, iluminarea şi iniţierea. Abordarea propusă cuprinde metode pentru observarea lăuntrică şi exterioară şi urmărirea unei dezvoltări morale concomitente. Rezultatul constă în dezvoltarea unor organe sufleteşti-spirituale prin care omul poate dobândi accesul şi capacitatea de a opera în lumile superioare. Prin aceasta, cel ce se străduie pe calea cunoaşterii devine un slujitor destoinic al umanităţii.
Anul apariției: 2010 Nr. pagini: 105
CUM SE DOBÂNDESC CUNOȘTINŢE DESPRE LUMILE SUPERIOARE?
Anul apariției: 2010 Nr. pagini: 105
DESPRE ENIGMELE SUFLETULUI
Anul apariției: 2009 Nr. pagini: 105
TREPTE PREMERGATOARE MISTERIULUI DE PE GOLGOTA
Anul apariției: 2010 Anul apariției: 2002 Nr. pagini: 354
Colecția INIȚIERI
FIINŢELE ELEMENTALE Pe baza unei cunoaşteri obţinute printr-o clarvedere educată şi conştientă, Rudolf Steiner ne prezintă o viziune spirituală în concordanţă cu tradiţiile populare privitoare la spiritele naturii. Omul epocilor trecute, care mai poseda capacitatea unei viziuni spirituale naturale, putea comunica cu aceste fiinţe elementale pe care le-a imortalizat ca zâne şi gnomi (pitici) în mituri, legende şi basme. În timpurile noastre însă, omul trebuie să dobândească o capacitate conştientă de relaţionare cu aceste entităţi. Rudolf Steiner afirmă chiar că omenirea nu va putea relua legătura cu lumile spirituale dacă nu va fi în stare să dezvolte o relaţie nouă cu aceste fiinţe, văzute ca „emisari ai entităţilor spirituale mai înalte”.
LUCIFER ȘI AHRIMAN
Anul apariției: 2010
Biblioteca antroposofică
20
În drumul său de evoluţie, fiinţa umană a fost şi este însoţită de diferite influenţe ale entităţilor din lumile spirituale. Aceste entităţi se inspiră de la lumina spirituală sau sunt slujitori ai întunericului. Culturile marilor civilizaţii au acordat acestor entităţi întunecate nume precum sunt Lucifer şi Ahriman. Ele îşi au locul şi misiunea lor în continuarea procesului de dezvoltare a omului. Preocuparea pentru cunoaşterea şi înţelegerea acestor entităţi apare, în consideraţiilor lui Rudolf Steiner, cuprinsă în acest volum şi reprezintă un îndrumar pentru oricine este preocupat de cercetările spirituale.
SIMONNE RIHOUET&COROZE ' RUDOLF STEINER, O EPOPEE A SPIRITULUI ÎN SECOLUL XX Cartea reprezintă o introspecție în viața și gândirea unuia dintre oamenii cei mai interesanți ai epocii noastre. Ne sunt prezentate copilăria și adolescența lui Rudolf Steiner, dar și cum a fundamentat el știința spiritului. Documentația cărții o constituie corespondența publicată, scrierile, conferințele în care Rudolf Steiner a lăsat să se strecoare câteva informații despre sine precum și însemnările autobiografice ajunse la îndemâna cercetătorilor.
21
Biblioteca antroposofică Colecția INIȚIERI
Anul apariției: 2008 Nr. pagini: 456
Contribuţii la istoria spirituală a omenirii Pavel, o figură emblematică a Bisericii, a fost un apostol neconvențional și aparte. Teologul german Emil Bock examinează textele Epistolelor apostolului Pavel și revelează dezvoltarea unor viziuni foarte exacte și cuprinzătoare asupra fenomenelor spiritual-sufletești trăite atât de contemporanii săi cât și referitoare la oamenii viitorului..
Anul apariției: 2007 Nr. pagini: 480
EMIL BOCK ' PAVEL
Anul apariției: 2007 Nr. pagini: 368
Citind cartea de față, descoperim imposibilitatea unei biografii a lui Christos (între Botezul în Iordan și Golgota). Ne confruntăm cu cercetările și interpretările menite să adeverească istoricitatea celor trei ani. Asemenea celeilalte lucrări a lui Emil Bock, Copilăria și tinerețea lui Iisus, ne aflăm și aici în fața unei abordări complexe, prin felul în care sunt construite imaginile și legăturile subtile dintre Evangheliile canonice.
Coeditare cu Editura TRIADE
EMIL BOCK ' CEI TREI ANI
Coeditare cu Editura TRIADE
Emil Bock, teolog german, colaborator apropiat al lui Rudolf Steiner, se evidențiază prin cercetarea aprofundată a Vechiului și Noului Testament și printr-o nouă înțelegere a Evangheliilor, chiar dacă aceasta pune cititorii în fața multor lucruri neobișnuite. Pornind de la contradicțiile dintre Evanghelia după Matei și Evanghelia după Luca în ceea ce privește începuturile vieții lui Iisus și de la analizele deschizătoare de drum ale lui Rudolf Steiner referitoare la cele două evocări ale Crăciunului, cartea realizează o descriere amănunțită a copilăriei și tinereții Mântuitorului.
Coeditare cu Editura TRIADE
EMIL BOCK ' COPILĂRIA ȘI TINEREŢEA LUI IISUS
EMIL BOCK ' ÎNTREITA TAINĂ A MARIEI
Colecția INIȚIERI
Coeditare cu Editura TRIADE Coeditare cu Editura TRIADE Coeditare cu Editura TRIADE
Anul apariției: 2009 Anul apariției: 2008 Nr. pagini: 336 Anul apariției: 2008 Nr. pagini: 276
Biblioteca antroposofică
22
Atunci când se vorbeşte astăzi tot mai frecvent despre înnoirea creştinismului ar trebui să ne îndreptăm privirea şi spre dimensiunile universale ale Fecioarei Maria. În principiu, taina imaculatei concepţii poate fi urmărită până la stadiile mitice ale existenţei omeneşti, până la figura „Mamei originare” şi poate fi înţeleasă drept un proces de natură spirituală. Privind către viitor, figura Mariei poate fi pusă în legătură cu fiinţa spirituală a Sophiei. Astfel, teologul german Emil Bock cercetează aspecte ce ţin de arhetipul cosmic al Fecioarei Maria, oferind cititorului o cale de cunoaştere şi înţelegere a legităţilor secrete ale devenirii omeneşti.
RUDOLF MEYER ' ÎNŢELEPCIUNEA BASMELOR POPULARE Înțelepciunea basmelor populare este una a vieții interioare a omului și a evoluției acesteia. Transmisă din generație în generație, cunoașterea prin basme nu s-a depreciat odată cu modernizarea lumii, ci a dobândit o și mai mare importanță în încercările și servituțile vieții de azi. Cartea lui Rudolf Meye este un ajutor pentru înțelegerea acțiunii formatoare și terapeutice cu ajutorul imaginilor interioare generate prin basmele populare.
FRIEDRICH BENESCH ' CHRISTOS ÎN PREZENT
Contribuţii la christologie Pornind de la tot ce ne înconjoară și de la realitatea experiențelor noastre interioare, Friedrich Benesch ne revelează în această carte „împărăția ascunsă” a lui Dumnezeu pe Pământ. Ni se dezvăluie cum omenirea evoluează odată cu Cosmosul și cu Pământul, viețile individuale, chiar și cele dificile ori controversate, câștigând noi semnificații. Dobândim astfel înțelegerea faptului că sfâșierea între servituțile vieții contemporane și nevoile interioare arzătoare poate fi alinată prin strădania de a urma o cale către această „împărăție ascunsă”.
23
Biblioteca antroposofică
Coeditare cu Editura TRIADE
Anul apariției: 2010
EMIL BOCK ' CEZARI ȘI APOSTOLI
Coeditare cu Editura TRIADE
Anul apariției: 2010
Coeditare cu Editura TRIADE
Anul apariției: 2010
Consideraţii asupra Revelaţiei lui Ioan Emil Bock ne oferă o interpretare profundă a limbajului bogat în imagini al lui Ioan, limbaj adeseori considerat dur şi misterios. În felul acesta cititorii sunt ajutaţi să înţeleagă faptul că Ioan se referă aici la problemele universale ale dezvoltării spirituale a omului. Avem astfel nu doar un comentariu detaliat al Apocalipsei ci şi o examinare profundă şi încurajatoare a nevoilor omeneşti în lumea de azi. Bock ne arată cum putem citi Apocalipsa lui Ioan pentru a înţelege poziţia lui Christos cel care conduce omenirea prin pericole şi încercări, atât azi cât şi în viitor.
Bazându-se pe informaţii provenite din opera lui Rudolf Steiner, Emil Bock explorează evenimentele istorice prezentate în Noul Testament şi descoperă curenţii spirituali subterani care au dat formă civilizaţiei greco-romane şi celei iudaice târzii. Este subliniat în special rolul esenienilor, fapt remarcabil pentru că Bock a scris cartea înainte de descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă. Cu metoda sa, Bock cercetează biografiile esoterice ale unora dintre personajele cheie din jurul lui Iisus Christos şi descrie cum destinele lor au fost influenţate în mod semnificativ prin întâlnirea cu Fiinţa lui Christos.
EMIL BOCK ' MOISE
De la Misteriile Egiptului la judecătorii poporului lui Israel În această lucrare, Emil Bock trasează o paralelă între cercetările spirituale şi textele antice, revelând astfel istoria esoterică a lui Moise. Ideile antroposofice ale lui Rudolf Steiner permit autorului să vadă epoca lui Moise drept un mare punct de cotitură în istoria spirituală a omenirii, care a influenţat întreaga umanitate şi a modelat conştienţa tuturor epocilor ulterioare. Cartea lui Emil Bock este astfel un apel adresat omenirii pentru a redobândi capacităţile experienţei spirituale.
Colecția INIȚIERI
EMIL BOCK ' APOCALIPSA
RUDOLF MEYER ' GRAALUL ȘI PĂZITORII SĂI Coeditare cu Editura TRIADE Coeditare cu Editura TRIADE
Anul apariției: 2010 Anul apariției: 2010
Biblioteca antroposofică
24
Un compendiu cuprinzător despre Graal, istoria sa şi despre aspectele esoterice ale acestuia. Calea acestuia se desfăşoară de-a lungul secolelor, începând cu Iosif din Arimateea, trecând apoi la Chretien de Troyes, Wolfram von Eschenbach şi castelul Wartburg, de la rosicrucieni la Goethe, Richard Wagner şi Rudolf Steiner. Cavalerismul, religia şi muzica se împletesc şi se susţin reciproc. Teologul şi scriitorul german Rudolf Meyer le-a cercetat şi descris în mod magistral, apelând la surse valoroase care sunt miturile şi legendele irlandeze şi celtice, precum şi la Evangheliile apocrife.
RUDOLF MEYER ' ILIE
Menirea Pământului „Nici o altă figură a Vechiului Testament nu pătrunde atât de mult în evenimentele Noului Testament ca Ilie. Dacă vrem să redobândim, pentru conştienţa prezentului, Evangheliile în toată plenitudinea lor, nu vom reuşi să o facem dacă nu învăţăm să apreciem şi enigma lui Ilie într-un mod nou, în lumina cunoaşterii spirituale.” În primul rând, figura lui Ilie ne conduce mereu la enigma poporului iudaic, ca şi a destinului acestuia, pe cât de mare, pe atât de tragic. Din această carte pot rezulta puncte de vedere rodnice pentru anumite probleme ale prezentului, a căror povară apasă nenumărate inimi, şi a căror nesoluţionare nelinişteşte conştiinţele. Aceasta deoarece individualitatea lui Ilie nu aparţine doar unui anumit popor, ci este legată, în sensul cel mai profund, cu ţelurile întregii omeniri.
Colecția INIȚIERI
Anul apariției: 2009
PETER TRADOWSKY ' CHRIST ȘI ANTICHRIST
Înţelegerea evenimentelor de la sfârșit de secol și iden)ficarea sarcinilor ce ne revin Rudolf Steiner a făcut în mod repetat afirmaţia că Christos va reveni în secolul XX în domeniul eteric al Pământului. El a mai făcut şi unele referiri uimitoare în legătură cu acest eveniment —întâi, că înainte ca omenirea să poată sesiza această reapariţie noi „va trebui să fi trecut prin întâlnirea cu Fiara, care va apărea în anul 1933”; apoi, că spre sfârşitul secolului XX Sorath —demonul Soarelui —se va ridica din nou, spre a se opune imaginilor individuale ale lui Christos trăite de oameni în sfera eterică. Pornind de la aceste afirmaţii, Peter Tradowsky încearcă să clarifice problema răului în relaţie cu Christos. El descrie fiinţa şi acţiunile lui Sorath, afirmând că o cunoaştere şi o înţelegere profunde referitoare la această entitate insesizabilă şi groaznică îi poate ajuta în plan individual pe oameni să îi facă faţă. Autorul explică şi rolul Fiarei apocaliptice în raport cu Ahriman şi cu încarnarea acestuia pe Pământ, descriind astfel pentru cititori fundalul evenimentelor timpului nostru.
SERGEJ O. PROKOFIEFF ' CELE DOUĂSPREZECE NOPŢI SFINTE ȘI IERARHIILE SPIRITUALE
Biblioteca antroposofică Anul apariției: 2010
Colecția INIȚIERI
Anul apariției: 2010
Misteriul transformării „Conţinutul acestui volum provine din propria mea experienţă spirituală şi nu reprezintă câtuşi de puţin nici ipoteze şi nici speculaţii, exceptând locurile unde în mod explicit am spus că nu pot face nicio afirmaţie definitivă asupra vreunui eveniment anume sau vreunor circumstanţe.” După ce în 2004 i-au apărut stigmatele, Judith von Halle a început să trăiască într-un mod accentuat evenimentele petrecute în vremea lui Christos. Aceste experienţe permanente, prin însăşi natura lor, nu au un caracter vizionar şi nici clarvăzător, ci constituie o participare efectivă, cu implicarea tuturor simţurilor omeneşti, în evenimentele propriu-zise. În completarea acestei metode prin care a participat la viaţa lui Christos, Judith von Halle a aplicat şi o metodă spiritual-ştiinţifică de observare—o formă de cercetare bazată pe însăşi esenţa propriei persoane, anume eul omenesc, care trece în deplină conştienţă pragul lumii spirituale. Combinând în această carte plină de forţă rezultatele obţinute astfel, ea descrie tainele privitoare la diferitele evenimente ale Patimilor lui Christos. Astfel, Misteriul de pe Golgota este prezentat în legătură cu formarea Trupului Învierii. Apoi Misteriul rănii produse de lance în coasta lui Christos şi a Sângelui Graalului; şi cum anume stau în legătură cele Şapte Cuvinte ale lui Christos pe Cruce cu opririle Sale pe Via Dolorosa.
Anul apariției: 2009
JUDITH VON HALLE ' CALEA CRUCII ȘI SÂNGELE GRAALULUI
Coeditare cu Editura TRIADE
Calea chris)că spre omul spiritual În Săptămâna Mare a anului 2004, lui Judith von Halle i-au apărut pe corp stigmatele – replici ale rănilor provocate lui Christos în timpul Patimilor. După o temeinică reflecţie ea a început să vorbească în public despre acest fenomen, pornind de la cunoaşterea spiritual-ştiinţifică a lui Rudolf Steiner. În acelaşi timp, Judith von Halle a putut avea şi trăirea senzorială fidelă a evenimentelor din viaţa lui Christos. Prin cercetare spirituală, conform metodei „continuităţii conştienţei”, ea a alcătuit o serie de comentarii asupra Misteriului de pe Golgota pe care le-a susţinut public. Aceste prelegeri au ca scop stimularea cititorilor la reflectare răbdătoare şi consecventă asupra acestui Misteriu şi la crearea unei relaţii mai apropiate şi continue cu Fiinţa lui Christos.
Coeditare cu Editura TRIADE
JUDITH VON HALLE ' ȘI DACĂ N&A ÎNVIAT CHRISTOS...
Coeditare cu Editura TRIADE
În prezentarea sa, autorul porneşte de la o profundă cunoaştere a operei lui Rudolf Steiner, pe care o pune în legătură cu propria sa cercetare spirituală şi realizează astfel o imagine complexă a forţelor cosmice care acţionează în perioada dintre Crăciun şi Bobotează. Astfel, parcurgem cercul zodiacal şi sferele ierarhiilor spirituale într-o formă asemănătoare drumului de la Iisus la Christos. Autorul explică apoi cum scriitura stelară poate fi înţeleasă ca o christologie antroposofică, şi ne arată relaţia acesteia cu conceptul primului Goetheanum, geniala operă arhitecturală şi artistică a lui Rudolf Steiner (distrusă de incendiul de la sfârşitul anului 1922), edificiu prin care Prokofieff ne conduce în mod imaginativ. Considerând structura şi decoraţiunile interioare drept o hartă esoterică coerentă, autorul ne sugerează exerciţiul spiritual prin care să reconstruim în interiorul nostru primul Goetheanum, pe calea unei noi forme de autodezvoltare, de-a lungul unei căi cu adevărat moderne de iniţiere.
25
FLORIN LOWNDES ' ACTIVAREA CHAKREI INIMII
Coeditare cu Editura TRIADE Coeditare cu Editura TRIADE
Anul apariției: 2010 Anul apariției: 2010
Biblioteca antroposofică
26
Bazele exerciţiilor spirituale ale lui Rudolf Steiner Meditaţia, ca bază a oricărei căi spirituale de dezvoltare, are nevoie, aşa cum s-a exprimat şi Rudolf Steiner, să fie „însoţită” sau „fundamentată” de exerciţii spirituale ce trebuie practicate întotdeauna în concordanţă cu aceasta, pentru a proteja conştienţa normală individuală de posibilele pericole ale practicării meditaţiei. Aceste exerciţii oferă protecţie prin dezvoltarea unei certitudini şi unei forţe interioare. Florin Lowndes descrie detaliat aceste exerciţii fundamentale şi oferă sugestii privind practicarea lor. De asemenea, el se referă şi la un aspect important şi tainic, în acelaşi timp, anume că exerciţiile includ şi un mijloc pentru dezvoltarea şi întărirea unei gândiri organice şi „vii”. Aceasta este intim legată de activarea unui nou organ de percepţie—chakra sau „lotusul” inimii. Lucrarea este un ghid ce aruncă o nouă lumină asupra multor aspecte ale acestui subiect, oferind în acelaşi timp încurajări şi stimulându-i pe cei care caută o cale modernă de dezvoltare spirituală.
PAUL EMBERSON ' DE LA GONDISHAPUR LA SILICON VALLEY Gândirea omenească se află în pragul unei revoluţii. Cercetătorii încep astăzi să întrevadă faptul că materia este manifestarea acţiunii reciproce a forţelor şi energiilor guvernate de o inteligenţă universală, care se diferenţiază şi se individualizează în diversele fenomene şi procese ale lumii, incluzând şi omul. Mergând în timp înapoi, autorul examinează arierplanul spiritual al dezvoltării tehnologiilor informatice care ne guvernează astăzi în mare măsură viaţa. Această lucrare oferă o privire largă asupra unor evenimente istorice puţin cunoscute din primele secole ale erei noastre și ne permite să întrevedem evoluţia viitoare a inteligenţei artificiale.
Colecția INIȚIERI
Coeditare cu Editura TRIADE
Anul apariției: 2010
BERNARD LIEVEGOED ' OMUL LA PRAGUL LUMII SPIRITUALE
Provocările lumii spirituale Umanitatea traversează un prag important. Limitele conştienţei care dăinuiau de secole şi-au pierdut contururile, iar realitatea a început să fie definită de mult mai mult decât lumea fenomenelor. Noile limite cu care ne confruntăm provoacă atât situaţii şi stări maladive cât şi iluminare şi deschideri pozitive. Cartea psihiatrului olandez Bernard Lievegoed vorbeşte despre dezvoltarea interioară. Germenii creşterii interioare, care se află în orice fiinţă umană, sunt descrişi sistematic, atât pentru cei aflaţi pe calea de autocunoaştere cât şi pentru terapeuţi. Sunt descrise căile antice de dezvoltare interioară–cea egipteană şi cea nord-europeană – dar şi calea creştină rosicruciană, căile orientale şi abordarea creştină medievală. Autorul se apleacă şi asupra multiplelor aspecte ale „dublului" omenesc. De asemenea, el examinează pe larg, din perspectivă medicală şi socială, diferiţi factori fiziologici şi psihologici în relaţia omului cu Pământul, Soarele, Luna şi planetele sistemului solar.
27
Biblioteca antroposofică Colecția INIȚIERI
Anul apariției: 2010
În epoca modernă, tradiţiile şi reprezentările fiinţelor îngereşti au fost date uitării. Iată însă că tot mai multe voci se ridică în zilele noastre şi relatează despre trăiri autentice legate de îngeri. Autorul acestei cărţi reface legătura cu scrierile marilor învăţaţi creştini precum Dionisie Areopagitul sau Toma d’Aquino şi ne prezintă în imagini cuprinzătoare fiinţa entităţilor angelice. Abordarea propusă dezvăluie noi şi uimitoare posibilităţi prin care omul zilelor noastre poate lua contact din nou cu realitatea îngerilor.
Anul apariției: 2010
HANS&WERNER SCHROEDER ' OMUL ȘI ÎNGERII
Anul apariției: 2010
Istoria comună a luminii și conș)enţei Lumina şi buna funcţionare a ochilor nu sunt suficiente pentru a se realiza vederea. Cum vede omul? Care este diferenţa dintre vedere şi percepţie? Ce este de fapt lumina? În această carte, Arthur Zajonc ne conduce într-o călătorie de-a lungul istoriei, pe urma strădaniilor omului de a înţelege fenomenul luminii. Alăturând mitologia, religia, ştiinţa, literatura şi pictura, el ne revelează într-un stil poetic strădania omului de a identifica legăturile vii dintre lumina exterioară a naturii şi lumina interioară a spiritului omenesc. Înţelegerea fenomenului luminii înseamnă în acelaşi timp înţelegerea propriului nostru suflet. Aspectele ştiinţifice ale teoriilor despre natura luminii nu acoperă însă şi dimensiunile metafizice ale fenomenelor, spune autorul. Printr-o claritate şi un lirism rar întâlnite, Arthur Zajonc ne desluşeşte implicaţiile profunde ale relaţiei dintre multiplele faţele ale experienţei omeneşti şi cercetarea ştiinţifică.
Coeditare cu Editura TRIADE
ARTHUR ZAJONC ' CĂUTĂTORII LUMINII
Coeditare cu Editura TRIADE
Lucrarea medicului psihiatru olandez Bernard Lievegoed (1905-1992), fondatorul NPI (Institutul Olandez de Pedagogie), este o prezentare a dimensiunilor spirituale ale marilor confruntări din epoca noastră. Europa este văzută ca locul de întâlnire a vechilor curente misteriale din care au luat naştere noile Misterii. Prin acestea are loc evoluţia pe mai departe a vieţii sociale şi a civilizaţiei europene.
Coeditare cu Editura TRIADE
BERNARD LIEVEGOED ' VECHILE MISTERII ȘI EVOLUŢIA SOCIALĂ
JÖRGEN SMIT ' MEDITAŢIE ȘI TRĂIREA FIINŢEI LUI CHRISTOS
Colecția INIȚIERI
Coeditare cu Editura TRIADE Coeditare cu Editura TRIADE Coeditare cu Editura TRIADE
Anul apariției: 2009
Anul apariției: 2010
Anul apariției: 2009 Nr. pagini: 104
Arta de a trăi
28
Creşterea nivelului de stres din viaţa modernă îi face pe mulţi oameni să recurgă la practicarea meditaţiei pentru a-şi regăsi armonia şi liniştea sufletească, dar şi pentru a trezi forţele spirituale lăuntrice aflate în stare de dormitare. Expunerile din această carte prezintă legătura dintre diferitele trepte ale căii meditative de cunoaştere antroposofică şi trăirile date de apropierea lui Christos. Această carte este un îndrumar util pentru căutările omului din zilele noastre.
JAAP VAN DEN WEG ' DESPRE SENSUL PIEDICILOR
Mo)ve ale iniţierii în viaţa zilnică Această carte doreşte să arate că orice întâmplare din viaţă oferă posibilitatea unui progres interior. Procesul de dezvoltare despre care se vorbeşte aici este pus în legătură cu noţiunea de „iniţiere” ca proces de dobândire a cunoaşterii de sine. Aceasta înseamnă o formă mai „înaltă” de cunoaştere, şi anume cea spirituală a propriei fiinţe. Astfel, piedicile sunt văzute ca provocări şi ca examene ce au scopul de a ne permite să exersăm arta de a trăi. Autorul, medic şi psihoterapeut, se foloseşte de studiul Misteriilor antice şi moderne pentru a descrie metode practice prin care aceste probe pot fi trecute cu succes.
MICHAEL LIPSON ' REGĂSIREA DE SINE
Șase trepte către o viaţă creatoare Căutătorii unei vieţi mai profunde şi mai creative vor găsi în această carte atât înţelepciune practică, inspiraţie, cât şi un stil agreabil. Lucrurile simple şi accesibile sunt şi cele mai profunde şi ele ne pot feri de povara rutinei şi a lipsei de perspectivă. Michael Lipson ne oferă un mod sănătos de a privi viaţa, folosindu-se de exerciţiile de autoeducaţie create de Rudolf Steiner. Aceste exerciţii ne pot împrospăta percepţiile şi ne deschid noi orizonturi. Organizându-şi exerciţiile asemenea unei Scări a suprizelor referitoare la gândire, acţiune, simţire, iubire, deschidere şi recunoştinţă, psihoterapeutul Michael Lipson ne oferă posibilitatea unei infuzii de conştienţă şi cumpătare în viaţa cotidiană lipsită de multe ori de strălucire şi speranţă. Practicarea zilnică timp de câteva minute a acestor exerciţii ne poate ajuta să descoperim surprizele din univers, pe care de multe ori le ignorăm datorită obişnuinţelor şi rutinei.
29
Biblioteca antroposofică
GEORG KÜHLEWIND ' DE LA NORMAL LA SĂNĂTOS
Coeditare cu Editura TRIADE
Anul apariției: 2010
Coeditare cu Editura TRIADE
Anul apariției: 2010
Coeditare cu Editura TRIADE
Anul apariției: 2010
Starea de captivitate şi formele nesănătoase în care se află conştienţa omului de azi constituie punctul de pornire al acestei cărţi. Lucrarea este un ghid practic pentru cei care vor să-şi îmbunătăţească starea generală a conştienţei, este o carte de psihologie spirituală şi un manual contemporan pentru cultivarea vieţii interioare. Printr-o autoobservaţie metodică, putem descoperi cheile eliberării conştienţei noastre din fundăturile şi automatismele la care a ajuns. Prin educarea atenţiei, cel care practică exerciţiile propuse de autor începe să-şi extindă aria posibilităţilor de înţelegere şi de acţiune. Exerciţiile sunt inspirate de calea octuplă a lui Buddha şi de calea cunoaşterii spirituale a lui Rudolf Steiner. Parcurgerea lor poate duce la făurirea unei vieţi noi, în care intuiţiile supraconştiente joacă rolul principal. Se ajunge atunci la starea de a fi prezent, la experienţa bucuriei şi a gândirii vii, care sunt sursa sănătăţii durabile a omului.
GEORG KÜHLEWIND ' TREPTELE CONȘTIENŢEI De obicei noi trăim sub tirania trecutului. Chiar şi ceea ce numim gândire este o asociere de gânduri finalizate, moarte. Cândva, aceste gânduri erau vii. Experienţa ne arată şi faptul că în orice moment în care înţelegem ceva un suflu de viaţă ne pătrunde gândurile şi trăim în prezent. Treptele conştienţei ne propune exersarea conştienţei pentru a atinge stadiul pe care îl trăim ocazional şi fulgerător, de obicei, drept intuiţie. Intenţia lui Georg Kühlewind este de a ajuta oamenii să depăşească pragul dificil dintre activitatea de gândire şi rezultatul ei, gândurile fără viaţă. Adică depăşirea stării de conştienţă obişnuită, care este o conştienţă reflectată. Se începe cu intuiţia Sinei adevărate în gândirea vie, aceasta fiind „trăirea fundamentală a spiritului”. Apoi autorul trece la descrierea exersării practice a concentrării şi contemplării. În cele din urmă, prin observarea limitelor sufletului omenesc, aceste limite devin transparente şi permeabile. Metoda de lucru transmisă de autor permite cititorului să urmeze mişcările gândirii, dar să şi pătrundă în activitatea de ţesere a gândurilor.
Atenţia este forţa eului, aflată în proces de identificare cu obiectul preocupării sale de moment. Textul autorului prezintă metodele prin care această forţă poate fi coordonată în mod conştient şi educată pentru a deveni un instrument al cunoaşterii. Calea antroposofică presupune abordarea tot mereu înnoită a realităţilor şi adevărurilor lumii. Astfel, al doilea text este o prezentare sistematică a proceselor şi metodelor prin care antroposofia poate fi exersată şi aplicată de orice om în cunoaştere.
Colecția INIȚIERI
GEORG KÜHLEWIND ' EDUCAREA ATENŢIEI. DESPRE CALEA ANTROPOSOFICĂ
Antroposofia este un curent spiritual modern, fundamentat de austriacul Rudolf Steiner (1861–1925), personalitate complexă, dotată cu capacitatea de a dezvolta în mod consecvent și interactiv atât mistica înaltă bazată pe experiențe interioare care l-au condus la cercetări aprofundate în lumea spirituală, cât și gândirea riguros științifică despre spirit, prin opoziție cu tendințele materialismului dominant în secolul al XIX-lea și prima parte a secolului al XX-lea. Antroposofia este știința despre spirit care ne dă posibilitatea înțelegerii rațiunii de a fi a structurilor și evenimentelor aparținând lumii sensibile, precum și a înlănțuirii acestora în timp și spațiu. Ea nu este o fundamentare teoretică pusă la îndemâna unei „secte religioase”, cum încearcă să denigreze unele scrieri mișcarea antroposofică, ci reprezintă calea spirituală de valorificare concretă a forțelor de iubire aduse de Christos pe Pământ, atât de necesară într-o perioadă în care dezbinarea între oameni se manifestă în toate relațiile individuale și de grup. Există, în prezent, antroposofi aparținând celor mai diferite confesiuni religioase care consideră că au găsit, în sfârșit, în antroposofia lui R. Steiner un limbaj comun capabil să creeze baza pentru o nouă deschidere spirituală către lume, prin înțelegerea corectă a momentului-cheie pentru întreaga evoluție cosmică pe care l-a reprezentat Evenimentul de pe Golgota de acum 2000 de ani. Antroposofia nu este teorie, ci cunoaștere vie, ceea ce se reflectă în faptul că a pus toate premisele și a elaborat soluții valoroase în diferitele domenii aplicative marcate de consecințele tuturor situațiilor de criză caracteristice lumii actuale pe care Rudolf Steiner le-a prevăzut cu 8–9 decenii în urmă. Astfel, pe baza cunoașterii aprofundate a omului (antropologia antroposofică), Rudolf Steiner, colaboratorii și urmașii săi au elaborat principiile și metodele terapeutice ale medicinii antroposofice, ale agriculturii biodinamice, ale sistemului pedagogic Waldorf, ale tripartiției sociale, au dat naștere unui impuls original în arhitectură etc. Putem conchide că antroposofia este totodată o cale de cunoaștere obiectivă, o cale de autocunoaștere și o cale de viață. Ea este prelungirea în Eul omului actual a activității lui Christos, a Logosului care a acționat de la începutul existenței Universului. Mișcarea antroposofică, care s-a separat din mișcarea teosofică, s-a dezvoltat independent, și numai în mod eronat sau abuziv este asociată cu alte curente și organizații actuale. Ea deschide perspective luminoase educației pentru libertate, iubirii dintre oameni și colaborării cu natura, iar spiritualitatea românească, constitutiv creștină și cu o largă deschidere spre înțelegerea integrării omului în Cosmos, este o matrice gata pregătită pentru receptarea și dezvoltarea acestor imperative ale mileniului III. Biolog Dr. PETRE PAPACOSTEA
31
SOCIETATEA ANTROPOSOFICĂ Prin activitatea esoterică a lui Rudolf Steiner a luat naştere la începutul secolului XX Societatea Antroposofică, un mediu în care problemele spirituale puteau fi tratate cu cea mai mare temeinicie şi seriozitate. Ţelul Societăţii Antroposofice este de a oferi lumii o cale de cunoaştere suprasensibilă, ca şi rezultate practice obţinute prin cercetare spiritualştiinţifică. Numeroase iniţiative au fost astfel dezvoltate, precum pedagogia Waldorf, care doreşte să educe copiii pornind de la necesităţile lor sufleteşti; agricultura biodinamică, ce urmăreşte însănătoşirea solului şi alimentelor; medicina antroposofică, ce ţine cont de fiinţa umană în întregime pentru a prilejui vindecarea; euritmia, o artă ce leagă în mod superior mişcarea cu sunetele şi vorbirea; cât şi multe alte realizări în domeniile cultural, economic, arhitectonic, artistic şi terapeutic.
SOCIETATEA ANTROPOSOFICĂ DIN ROMÂNIA În România găsim ramuri şi membri ai Societăţii Antroposofice în mai multe localităţi, sediul central aflându-se din 1990 la Bucureşti. Pe lângă aceasta, prin întâlniri ritmice şi simpozioane, grupe de studiu şi conferinţe, Societatea Antroposofică oferă un spaţiu de studiu al ştiinţei spiritului ca şi de lucru în comun pentru ţeluri practice. S-au stabilit totodată legături cu multe din activităţile mişcării antroposofice internaţionale: de la pedagogia Waldorf la arta euritmică, apoi observaţii sufleteşti, medicină antroposofică, teatru, gimnastică Bothmer, studiu biografic, întâlniri de tineret şi o serie de iniţiative sociale. Societatea Antroposofică din România a format un Colegiu de susţinere a iniţiativelor ei, cu implicarea persoanelor din întreaga ţară.
Contact:
MioaRA GheorGhiu Secretar al Societăţii Antroposofice din România
Tel.: 0740.117.567 email:
[email protected] web: www.antroposofie.ro Str. Vişinilor nr. 17, sector 2, București