Carte Analiza Economico Financiara

CUPRINS INTRODUCERE

7

Unitatea de învăţare 1 Bazele teoretico – metodologice ale analizei economice şi financiare 1.1. Introducere 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare 1.3.1. Conţinutul analizei economico – financiare 1.3.2. Etapele procesului de analiză economico-financiară 1.3.3. Tipuri de analiză economică 1.3.4. Metode, tehnici şi instrumente utilizate de analiza economico financiară 1.4. Îndrumător pentru autoverificare Unitatea de învăţare 2 Analiza cifrei de afaceri 2.1. Introducere 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare: 2.3.1. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri 2.3.2. Analiza structurii cifrei de afaceri 2.3.3. Analiza factorială a cifrei de afaceri 2.3.4. Reflectarea modificării cifrei de afaceri în principalii indicatori economico-financiari ai societăţii comerciale 2.3.5. Utilizarea corelaţiei şi regresiei în analiza cifrei de afaceri 2.4. Îndrumător pentru autoverificare Unitatea de învăţare 3 Analiza Rentabilităţii 3.1. Introducere 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare: 3.3.1. Situaţia generală pe baza contului de profit şi pierdere 3.3.2. Analiza factorială a profitului 3.3.3. Analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de rentabilitate 3.4. Îndrumător pentru autoverificare Unitatea de învăţare 4 Analiza Situaţiei Financiar-Patrimoniale 4.1. Introducere 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 4.3. Conţinutul unităţii de învăţare 5

9 9 9 10 10 11 11 13 14 17 17 18 18 18 22 24 28 28 32 37 37 38 39 39 40 42 44 47 47 47 48

4.3.1. Bilanţul, instrument de bază al analizei financiar patrimoniale 4.3.2. Analiza patrimoniului firmei 4.3.3. Analiza corelaţiei fond de rulment, nevoia de fond de rulment, trezoreria netă 4.3.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii firmei 4.3.5. Analiza corelaţiei creanţe – obligaţii 4.3.6. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante 4.4. Îndrumător pentru autoverificare Unitatea de învăţare 5 Analiza resurselor umane 5.1. Introducere 5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare 5.3.1. Analiza cantitativă a forţei de muncă 5.3.2. Analiza structurii forţei de muncă 5.3.3. Analiza mobilităţii şi stabilităţii forţei de muncă 5.3.4. Analiza productivităţii muncii 5.4. Îndrumător pentru autoverificare Unitatea de învăţare 6 Analiza Dotării Tehnice 6.1. Introducere 6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 6.3. Conţinutul unităţii de învăţare: 6.3.1. Analiza volumului şi dinamicii mijloacelor fixe 6.3.2. Analiza structurii mijloacelor fixe 6.3.3. Analiza utilizării potenţialului tehnic 6.3.4 Analiza stocurilor de materiale 6.4. Îndrumător pentru autoverificare

48 51 57 60 61 63 65 69 69 69 70 70 71 71 72 74 77 77 77 78 78 79 80 84 86

Unitatea de învăţare 7 91 Particularităţi ale analizei economice şi financiare în unităţile din comerţ şi turism 7.1 Introducere 7.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 7.3 Conţinutul unităţii de învăţare 7.3.1. Analiza cheltuielilor de circulaţie în cadrul firmelor cu profil de comerţ 7.3.2. Analiza stocurilor de mărfuri şi a vitezei de circulaţie a mărfurilor 7.3.3. Particularităţi ale analizei economico-financiare în unităţile de turism 7.4. Îndrumător pentru autoverificare

6

91 91 92 92 98 103 110

INTRODUCERE Disciplina Analiza economico – financiară reprezintă un anasamblu de concepte, tehnici şi instrumente de tratare a informaţiilor cu scopul diagnosticării stării unei entităţi economice, a aprecierii nivelului calitativ al performanţelor acesteia în condiţiile existenţei unui mediu concurenţial dinamic. Cursul de faţă asigură cadrul conceptual, metodologico aplicativ al cunoaşterii şi folosirii resurselor umane, privind aspect ale producţiei şi comercializării acesteia, gestionarea potenţialului intern, costuri, rentabilitate, situaţie financiar-patrimonială, riscuri. Această lucrare stă la baza formării viitorilor economişti, dar este importantă şi pentru specialiştii din domeniul financiar-contabil,analiza economico-financiară fiind un instrument de bază folosit de managerii firmelor pentru realizarea obiectivelor propuse, pentru urmărirea creşterii performanţelor, cât şi pentru luarea celor mai bune decizii privind dezvoltarea viitoare a firmei. Este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor cu caracter teoreticoaplicativ ca urmare a faptului că mediul economic în care îşi desfăşoară activitatea o firmă este în permanentă mişcare, ca urmare a acţiunii factorului timp care produce modificări semnificative în costul resurselor materiale, umane şi financiare. Astfel, dinamismul mediului economic în care activează orice firmă îi pune permanent acesteia problema adaptării la noile condiţii, respectând criteriile de competitivitate şi eficienţă. Obiectivele cursului Obiectivele principale ale manualului sunt: înţelegerea rolului analizei economice în procesul decizional al unei întreprinderi, cât şi a legăturii indisolubile cu activitatea financiarcontabilă; asigurarea suportului teoretic şi metodologic pentru celelalte discipline care tratează diferite laturi ale activităţii. Competenţe conferite -

După parcurgerea acestui curs, studentul va fi în măsură: să identifice termeni, relaţii, procese, să percepă relaţii şi conexiuni în cadrul disciplinelor de studiu; să utilizeze corect termenii de specialitate din domeniul economico-financiar; să definească concepte ce apar la disciplina Analiza economico-financiară; să capete o capacitate de adaptare la noi situaţii apărute pe parcusul studierii disciplinei Analiză economico-financiară. să descrie stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii la disciplina Analiza economico-financiară; să transpună în practică cunoştinţele dobândite în cadrul cursului; să adopte un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri, angajaţilor; să colaboreze cu specialişti din alte domenii. Resurse şi mijloace de lucru Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de material publicat pe Internet sub formă de sinteze, studii de caz, aplicaţii, software utile,

necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode

interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate. Structura cursului Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare: Bazele teoretico – metodologice ale analizei economice şi (4 ore) financiare Unitatea de învăţare 2. Analiza cifrei de afaceri (4 ore) Unitatea de învăţare 1.

Unitatea de învăţare 3.

Analiza rentabilităţii (4 ore)

Unitatea de învăţare 4.

Analiza situaţiei financiar-patrimoniale (4

ore) Unitatea de învăţare 5.

Analiza resurselor umane (4 ore)

Unitatea de învăţare 6.

Analiza dotării tehnice (4 ore)

Unitatea de învăţare

Particularităţi ale analizei economice şi financiare în unităţile din comerţ şi turism (4 ore)

Teme de control (TC) Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea următoarele subiecte: 1. 2. 3. 4.

Analiza cifrei de afaceri la o firmă din turism sau comerţ (2 ore) Analiza rentabilităţii la o societate comercială cu profil de turism sau comerţ (2 ore) Diagnosticarea situaţiei financiar patrimoniale la o firmă de turism sau comerţ (2 ore) Analiza economico financiara. Studiu de caz pe o societate cu profil de turism sau comerţ (2 ore)

Metoda de evaluare: Examenul final la această disciplină este un examen scris, sub formă de întrebări grilă, însă cuprinde atât întrebări grilă cu argumentare, simple (fără argumentare) cât şi din întrebări grilă sub formă de aplicaţii (rezolvarea unor probleme), ţinându-se cont de participarea la temele de control ale studentului.

Unitatea de învăţare 1 Bazele teoretico – metodologice ale analizei economice şi financiare Cuprins 1.1. Introducere 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare 1.3.1. Conţinutul analizei economico – financiare 1.3.2. Etapele procesului de analiză economico-financiară 1.3.3. Tipuri de analiză economică 1.3.4. Metode, tehnici şi instrumente utilizate de analiza economico - financiară 1.4. Îndrumar pentru autoverificare

1.1. Introducere Analiza economico-financiară presupune studiul permanent şi temeinic al performanţelor economicofinanciare, cunoaşterea procesului formării lor, însuşirea unui ansamblu de metode şi tehnici de analiză şi, mai ales, identificarea măsurilor pentru evoluţia normală a fenomenelor şi proceselor economice şi reducerea riscului operaţional şi financiar. În condiţiile economiei de piaţă, analiza economicofinanciară trebuie să fie instrumentul de bază indispensabil managerilor în adoptarea deciziilor şi supravegherea activităţii desfăşurate pentru creşterea eficienţei.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: - cunoasterea obiectului, tipologiei analizei economico- financiare si a utilizatorilor rezultatelor acesteia; - prezentarea conţinutului (etapelor) analizei economico-financiare; - deprinderea cu mărimile utilizate, metodele, tehnicile si procedeele analizei economico financiare; - prezentarea sistemului de informaţii si a organizării activităţii practice de analiză economico financiară

Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să definească noţiunea de analiză economico fimanciară; – studenţii vor înţelege ce presupune procesul de analiză economico finaciară; – studenţii vor putea identifica tipurile de analiză economică, ce sunt grupate după anumite criterii;

Timpul alocat unităţii: 4 ore

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare 1.3.1. Conţinutul analizei economico – financiare Mediul economic în care îşi desfăşoară activitatea o firmă este în permanentă mişcare, ca urmare a acţiunii factorului timp care produce modificări semnificative în costul resurselor materiale, umane şi financiare. Astfel, dinamismul mediului economic în care activează orice firmă îi pune permanent acesteia problema adaptării la noile condiţii, respectând criteriile de competitivitate şi eficienţă. Pentru aceasta este necesar ca managementul firmei să cunoască situaţia actuală a firmei, să identifice punctele slabe şi punctele forte ale acesteia. Analiza reprezintă aşadar prima etapă în stabilirea măsurilor necesare corectării deficienţelor şi accentuării laturilor pozitive ale activităţii firmei. Analiza economico – financiară reprezintă un anasamblu de concepte, tehnici şi instrumente de tratare a informaţiilor cu scopul diagnosticării stării unei entităţi economice, a aprecierii nivelului calitativ al performanţelor acesteia în condiţiile existenţei unui mediu concurenţial dinamic. Analiza economico-financiară studiază fenomenele economice prin descompunerea lor în elemente componente, cu scopul identificării cauzelor de ordin primar care le generează, a factorilor care stau la baza formării acestora. Diagnosticarea înseamnă identificarea variabilelor cheie ale stării şi dinamicii fenomenelor, a interacţiunii dintre acestea, cu scopul de a proiecta măsuri de corecţie a influenţelor negative asupra performanţelor firmei şi de amplificare a celor favorabile.

1.3.2. Etapele procesului de analiză economico-financiară

1.

2.

3.

4.

5.

7.

Etapele principale ale procesului metodologic de realizare a analizei financiare sunt următoarele: Delimitarea obiectivului analizei presupune constatarea anumitor fapte, fenomene, rezultate. Rezultatele pot fi consemnate sub forma gradului de realizare a indicatorilor programaţi sau normaţi. Delimitarea obiectivului se face în timp şi spaţiu, utilizând anumite metode de evaluare şi calcul. Construirea bazei informaţionale necesare analizei. Formarea bazei informaţionale reprezintă o etapă de maximă importanţă deoarece reprezintă punctul de plecare al întregului proces. Sursele informaţionale sunt multiple şi variate. Ele pot fi localizate atât în cadrul firmei analizate – date operative, tehnice, financiare, contabile, organigramă, etc., cât şi în exteriorul său – publicaţii de specialitate, studii şi analize sectoriale, rapoarte elaborate de organizaţii de ramură, informaţii de natură statistică. Prelucrarea bazei informaţionale. Necesitatea acestei etape rezidă atât în asigurarea fiabilităţii datelor şi informaţiilor colectate, eliminarea neconcordanţelor potenţiale, cât şi asigurarea în timp a comparabilităţii indicatorilor valorici. Analiza situaţiei de fapt, a mecanismului prin care cauzele interne, şi, respectiv externe influenţează evoluţia fenomenului analizat. În acest sens analistul financiar dispune de un aparataj metodologic complex, format din metode, tehnici şi instrumente ştiinţifice. Stabilirea programului de acţiune şi etapizarea acestuia. Se impune eşalonarea în timp a măsurilor propuse, precum şi cuantificarea eforturilor financiare necesare adoptării lor şi respectiv a efectelor scontate (diminuări de costuri şi/sau majorări de venituri sau încasări). 6. Aplicarea măsurilor propuse. Monitorizarea rezultatelor obţinute şi efectuarea corecţiilor (actualizărilor). Necesitatea acestei ultime etape este justificată tocmai de dinamica mediului economic în ansamblu şi de validarea efectelor estimate iniţial. 1.3.3. Tipuri de analiză economică

Se deosebesc mai multe tipuri de analize economice, grupate după diferite criterii: 1.Din punct de vedere al momentului la care se efectuează analiza şi al momentului desfăşurării fenomenului: a. Analiza post-factum (post - operativă sau analiza realizării obiectivelor): constituie un element de supraveghere şi reglare a modului de funcţiune a unei întreprinderi; presupune cercetarea rezultatelor economice potrivit relaţiilor cauzalfuncţionale, ea dovedindu-şi utilitatea în activitatea practică a întreprinderii, prin aceea că furnizează informaţii

privind gradul de realizare a obiectivelor programate, respectiv încadrarea sau neîncadrarea rezultatului obţinut în limitele estimate, ca fiind normale; se bazează pe valori certe (cunoscute); presupune cercetarea unor fenomene încheiate, a modului de realizare a unor obiective pe baza descompunerii în elemente şi a stabilirii factorilor; priveşte trecutul şi prezentul; dacă separăm prezentul de trecut, se mai poate crea o categorie a analizei şi anume, analiza concomitentă sau curentă, care se desfăşoară concomitent cu desfăşurarea fenomenului; ca tip de analiză post-factum, care se poate îmbina şi cu analiza prospectivă, se întîlneşte analizadiagnostic prin care se obţin aprecieri asupra ansamblului unei întreprinderi, asupra unei subdiviziuni organizatorice sau asupra unei probleme. Aprecierea în sine nu poate fi considerată ca fiind şi suficientă, dacă nu sunt luate în considerare şi măsurile menite a contribui la remedierea unor situaţii nefavorabile pentru întreprindere. b.Analiza previzională sau analiza prospectivă bazată pe modele de prognoză presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a acţiunilor în perspectivă, inclusiv în luarea în considerare şi a altor factori decît cei cunoscuţi;constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei activităţii economico-financiare a întreprinderii; este utilizată de către centrele de decizie pentru stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare; se bazează pe valori incerte (presupuse). În condiţiile economiei de piaţă, angajarea unei investiţii solicită în mod obligatoriu, elaborarea de scenarii prin care se prefigurează rezultatele viitoare ale realizării acesteia. 2.Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale sau al determinărilor cantitative ale fenomenelor, se disting: a.Analiza calitativă – presupune abordarea sistemică a fenomenelor, cercetarea cibernetică, care conduce în final la elaborarea de modele în care sunt surprinse elementele, factorii şi legăturile de interdependenţă ale fenomenelor; b.Analiza cantitativă – presupune cercetarea fenomenului prin determinări numerice exprimate în unităţi concrete de măsură(fizice şi valorice). În cadrul analizei cantitative se folosesc pe scară largă metodele matematice moderne. 3.După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem: a.Analiza microeconomică - cercetează fenomenele economice care au loc la nivelul individului sau unui agent economic. Acest tip de analiză se ocupă cu studierea rezultatelor obţinute, a factorilor de influenţă şi a rezervelor de sporire a eficienţei activităţii desfăşurate; b.Analiza macroeconomică - cercetează fenomenele economice care au loc la nivelul ramurii, al economiei naţionale sau al economiei mondiale şi operează cu mărimi

agregate (produs intern brut, produs social, venit naţional, etc.)

4.După modul de urmărire în timp a fenomenelor, distingem: a.Analiza statică - studiază fenomenele economice şi legăturile de condiţionare care determină starea sau nivelul acestora la un moment dat; b.Analiza dinamică - abordează procesele şi fenomenele economice în mişcarea şi condiţionarea lor reciprocă, evidenţiind poziţia pe care o deţin şi modificările survenite în diferite momente ale evoluţiei lor. Pe baza analizei dinamice se stabilesc factorii care acţionează asupra schimbării poziţionale a fenomenelor economice, precum şi tendinţele în evoluţia viitoare. Analiza statică şi cea dinamică se îmbină în mod reciproc, ceea ce permite cunoaşterea fenomenelor economice la un moment dat, precum şi evoluţia lor într-o anumită perioadă de timp. 5.După specificul studierii fenomenelor distingem: a. Analiza economico-statistică – apelează la metodele şi modelele statistice clasice, dar adaptate la specificul activităţii desfăşurate(indicatorii medii, relativi, metodele cercetării selective, indicatorii ce caracterizează seriile cronologice, etc); b.Analiza economico-financiară – în care se regăsesc corelaţiile în activitatea economică(de exploatare, financiară şi extraordinară); c. Analiza financiară – are în vedere fluxurile financiare care se formează la nivelul unei firme, modul de gestionare a patrimoniului şi de plasare a capitalului. 6.În funcţie de delimitarea obiectivului analizat, se pot stabili următoarele tipuri de analiză: a.Analiza pe ramuri; b. Analiza pe probleme(cifră de afaceri, rentabilitate, etc). În procesul de analiză economică este necesară îmbinarea tuturor tipurilor de analiză, ceea ce permite cunoaşterea temeinică a evoluţiei fenomenelor economice în timp şi spaţiu, în vederea fundamentării ştiinţifice a deciziilor de reglare şi optimizare a întregii activităţi economico-sociale. 1.3.4. Metode, tehnici şi instrumente utilizate de analiza economico - financiară Instrumentul operaţional fundamental îl reprezintă un sistem de indicatori economico-financiari care pot fi grupaţi în: - indicatori ai resurselor(materiale, financiare, umane); - indicatori ai consumului de resurse(cheltuieli); - indicatori de rezultate(efecte); - indicatori de eficienţă(compararea efortului depus cu efectul obţinut). În funcţie de cele două laturi fundamentale ale analizei, latura calitativă şi latura cantitativă, metodele analizei se subdivid astfel:

 Metode ale analizei calitative,care vizează esenţa fenomenului, depistarea legăturilor cauzale;  Metode ale analizei cantitative, ce au ca scop cuantificarea elementelor sau factorilor ce explică fenomenul. Metodele şi procedeele analizei calitative sunt: Diviziunea şi descompunerea rezultatelor; Gruparea; Comparaţia rezultatelor. Metodele şi procedeele analizei cantitative sunt: metoda substituirilor în lanţ; metoda balanţieră; metoda corelaţiei; metoda ABC; metoda scorurilor.

1.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 1 Analiza economico-financiară studiază fenomenele economice prin descompunerea lor în elemente componente, cu scopul identificării cauzelor de ordin primar care le generează, a factorilor care stau la baza formării acestora. Etapele principale ale procesului metodologic de realizare a analizei financiare sunt următoarele: delimitarea obiectivului analizei, construirea bazei informaţionale necesare analizei, prelucrarea bazei informaţionale, analiza situaţiei de fapt, a mecanismului prin care cauzele interne, şi, respectiv externe influenţează evoluţia fenomenului analizat, stabilirea programului de acţiune şi etapizarea acestuia, aplicarea măsurilor propuse, monitorizarea rezultatelor obţinute şi efectuarea corecţiilor (actualizărilor). Există mai multe tipuri de analize economice, ce sunt grupate dupa mai multe criterii:  în funcţie de momentul în care se efectuează analiza şi momentul desfăşurării fenomenului: analiza post-factum, analiza previzională;  din punct de vedere al determinărilor cantitative ale fenomenelor distingem: analiza calitativă, analiza cantitativă  după nivelul la care se desfăşoară analiza: analiza microeconomică, analiza macroeconomică  după modul de urmărire în timp a fenomenelor: analiza statică, analiza dinamică  după specificul studierii fenomenelor distingem: analiza economico-statistică, analiza economico-financiară, analiza financiară  în funcţie de delimitarea obiectivului analizat, se pot stabili următoarele tipuri de analiză: analiza pe ramuri, analiza pe probleme(cifră de afaceri, rentabilitate, etc). Metodele analizei se subdivid astfel:

 metode ale analizei calitative, care vizează esenţa fenomenului, depistarea legăturilor cauzale;

 metode ale analizei cantitative, ce au ca scop cuantificarea elementelor sau factorilor ce explică fenomenul. Concepte şi termeni de reţinut     

analiza economico - financiară, diagnosticare analiză post factum, analiza economico-statistică analiza previzională, analiza dinamică, analiza statică indicatori economico-financiari substituire în lanţ, corelatie

Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Ce studiază disciplina analiza economico financiară ? 2. Identificaţi etapele principale ale procesului metodologic de realizare a analizei financiare. 3. Ce presupune analiza calitativă si cea cantitativă? 4. Ce tipuri de analiză distingem în funcţie de specificul studierii fenomenelor? 5. Prezentaţi metodele, tehnicile şi instrumentele utilizate de analiza economico – financiară.

Teste de evaluare/autoevaluare 1. Analiza financiară constă: a) într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit aprecierea situaţiei financiare a unei întreprinderi; b) într-un ansamblu de decizii luate de către managerii unei întreprinderi pe baza indicatorilor financiari calculaţi; c) determinarea stării de solvabilitate a unei întreprinderi la un moment dat; d) într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit aprecierea situaţiei economice a unei întreprinderi 2. Scopul analizei financiare este: a) de a identifica punctele forte şi punctele slabe ale unei întreprinderi; b) de stabilire a unui diagnostic asupra situaţiei financiare a unei întreprinderi când sunt identificate punctele tari si punctele slabe ale gestiunii financiare; c) oferirea de informaţii financiare utilizatorilor externi; d) de a furniza date despre lichiditatea întreprinderii;

3. După modul de urmărire în timp a fenomenelor în timp analiza económico-financiară este: a) analiză cantitativă şi analiză calitativă; b) analiză internă şi analiză externă; c) analiză statică şi analiză dinamică; d) analiză microeconomică şi analiză macroeconomică 4. În funcţie de delimitarea obiectivului analizat, se pot stabili următoarele tipuri de analiză: a) analiză statică şi analiză dinamică; b) analiză previzională şi analiză post factum; c) analiză calitativă şi analiză cantitativă; d) analiza pe ramuri, analiza pe probleme(cifră de afaceri, rentabilitate, etc.) 5. Din punct de vedere al momentului la care se efectuează analiza şi al momentului desfăşurării fenomenului distingem: a) analiză internă şi analiză externă; b) analiză statică şi analiză dinamică; c) analiză previzională şi analiză post factum; d)analiză cantitativă şi analiză calitativă

Bibliografie: 1. Işfănescu A., Robu V., Hristea A.M., Vasilescu C, Analiză economico-financiară, suport curs ASE Bucureşti, Biblioteca Digitală. 2. Lungu Ion, Secară Mirela, Ceauşescu Andreea, Analiză economico-financiară, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2004. 3. Niculescu, M., Analiza economică în turism şi comerţ, Editura Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir", Bucureşti, 1994. 4. Pivotă Dan, Analiză economico-financiară, Editura Europolis, Constanţa, 2001.

Unitatea de învăţare 2 Analiza Cifrei De Afaceri Cuprins 2.1. Introducere 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare 2.3.1 Analiza dinamicii cifrei de afaceri 2.3.2. Analiza structurii cifrei de afaceri 2.3.3. Analiza factorială a cifrei de afaceri 2.3.4 Reflectarea modificării cifrei de afaceri în principalii indicatori economicofinanciari ai societăţii comerciale 2.3.5. Utilizarea corelaţiei şi regresiei în analiza cifrei de afaceri 2.4. Îndrumar pentru autoverificar

2.1. Introducere Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din operaţiuni comerciale efectuate de o firmă, respective vânzarea de mărfuri şi produse într-o perioadă de timp determinată. În cifra de afaceri nu se includ veniturile financiare şi veniturile extraordinare. Potrivit noilor reglementări contabile conforme cu Directivele europene, cifra de afaceri netă cuprinde sumele rezultate din vânzarea de produse şi furnizarea de servicii care se înscriu în activitatea curentă a entităţii,după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoarea adăugată, precum şi a altor taxe legate direct de cifra de afaceri. Cifra de afaceri se determină pe baza formularului de sinteză “Contul de Profit şi Pierdere”. Nivelul acestui indicator este în măsură să dea o imagine despre poziţia pe piaţă a firmei respective, despre forţa pe care o reprezintă firma în sectorul respectiv de activitate. Trebuie făcută distincţia între cifra de afaceri care reprezintă un indicator de efect şi profit care este un indicator de eficienţă. Sunt frecvente cazurile când un volum ridicat de vânzări înregistrat de către o entitate are la bază costuri foarte mari care duc la un nivel minim de profitabilitate sau chiar la pierderi din activitatea de exploatare.

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare - cunoaşterea, calculul şi modelarea indicatorilor care caracterizează rezultatele activităţii de producţie şi comercializare; - măsurarea şi interpretarea acţiunii principalilor indicatori care influenţează rezultatele activităţii de producţie şi comercializare; - cuantificarea consecinţelor modificării principalilor indicatori ai producţiei şi comercializării asupra indicatorilor economicofinanciari ai firmei Competenţele unităţii de învăţare – studenţii vor şti să definească noţiunea de cifră de afaceri; –aceştia vor putea să facă o analiză a evoluţiei în timp a cifrei de afaceri cu ajutorul indicatorilor statistici ce caracterizează o serie cronologică: indicatori absoluţi, relativi şi medii. – studenţii vor fi în măsură să facă o analiză factorială a cifrei de afaceri pe baza metodei substituirilor în lanţ.

Timpul alocat unităţii: 4 ore

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare 2.3.1 Analiza dinamicii cifrei de afaceri Literatura de specialitate, prezintă cifra de afaceri ca fiind: cifră de afaceri totală, reprezintă încasările totale realizate de o firmă, în preţuri curente; cifră de afaceri medie, reprezintă cifra de afaceri realizată de o unitate de produs vândută: CA CA  , unde: Q CA – cifra de afaceri în preţuri curente Q – producţia vândută în unităţi fizice

cifră de afaceri marginală, reflectă cifra de afaceri adusă de o unitate suplimentară de producţie vândută CAm

CA CA1  CA0  Q Q1  Q0 ΔCA – variaţia cifrei de afaceri Δ Q– variaţia producţiei cifră de afaceri critică reprezintă cifra de afaceri care asigură acoperirea cheltuielilor, astfel încât profitul să fie zero: g

CAmin



CF  1  , unde: CF – cheltuieli fixe; RV – marja brută RV

sau rata cheltuielilor variabile RV 

CV CA

, unde:CV – cheltuieli

variabile Analiza cifrei de afaceri vizează următoarele aspecte: 1.Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri; 2.Analiza factorială a cifrei de afaceri; 3.Reflectarea cifrei de afaceri în principalii indicatori economico-financiari ai entităţii. Analiza cifrei de afaceri a unei firme trebuie să dea răspuns la mai multe întrebări, cum ar fi: - Care sunt sursele principale de venituri ale societăţii comerciale? - Care este evoluţia lor în ultimii ani, şi cât de stabile sunt? - Care este tendinţa acestor surse în viitorul apropiat? - Cum sunt determinate veniturile şi care este modul lor de măsurare? În analiza surselor de venituri este important să se plece de la caracterizarea întreprinderii în funcţie de modul de operare, respectiv dacă operează pe o singură piaţă sau pe mai multe, deoarece fiecare piaţă poate avea o evoluţie proprie, cu influenţe asupra rezultatelor obţinute de firmă. Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri se realizează cu ajutorul indicatorilor statistici ce caracterizează o serie cronologică: indicatori absoluţi, relativi şi medii. În condiţiile unei economii de piaţă instabile, pentru o apreciere reală a rezultatelor entităţii, se impune corectarea indicatorului cifră de afaceri cu indicele mediu al preţurilor în scopul eliminării efectului inflaţiei, factor exogen care nu reflectă efortul propiu al entităţii. Pentru a exemplifica analiza în dinamică a cifrei de afaceri, vom lua exemplul unei societăţi comerciale din sectorul comerţ, a cărei cifră de afaceri este analizată pe o perioadă de 9 ani, conform datelor din tabelul 2.1.

Tabel 2.1.Dinamica cifrei de afaceri în perioada 2000-2008 Anul

Cifră de afaceri (mii RON)

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

540 600 575 520 490 560 620 690 750

1. Indicatorii absoluţi pe care îi vom calcula sunt: a. Indicatorii de nivel – reprezentaţi chiar de termenii seriei „yt”, t  1, n ; y1 = 540,……y9 = 750; b. Modificările absolute: - cu bază fixă (  t / 1 ):  t / 1  yt  y1 , unde t  2, n - cu bază în lanţ (  t / t 1 ):  t / t 1  yt  yt 1 , unde t  2, n Calculele sunt prezentate în tabelul 2.2. Tabel 2.2. Modificarea absolută a cifrei de afaceri Anul

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Cifră de afaceri (mii RON) 540 600 575 520 490 560 620 690 750

Modificarea absolută  t/1 t/t-1 (mii RON) (mii RON) 60 60 35 -25 -20 -55 -50 -30 20 70 80 60 150 70 210 60

2. Indicatorii relativi (modificările relative) care caracterizează seria sunt: indicele de dinamică şi ritmul de dinamică.Valorile acestor indicatori sunt calculate în tabelul 2.3. a. Indicele de dinamică (de creştere / descreştere) care poate fi: yt  I 100 , unde t  2, n ; -cu bază fixă ( I t / 1 t / 1%  y1 ): yt -cu bază în lanţ ( I t / t 1 I t / t 1%   t 100 , unde t  2, n . 1 ): y b. Ritmul de dinamică (de creştere / descreştere) care poate fi :

y t  y1

100 sau y1 yt  yt 1 100 sau y

- cu bază fixă ( Rt / 1 ): Rt / 1  Rt / 1 %  I t / 1 % 100% ; -cu bază în lanţ( Rt / t 1 ): Rt / t 1 

t 1

Rt / t 1 %  I t / t 1 % 100% . Valorile acestor indicatori sunt calculate în tabelul 2.3. Tabel 2.3. Indicatorii relativi ai cifrei de afaceri An

Cifră de afaceri (mii RON) 540 600 575 520 490 560 620 690 750

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Indicatorii de dinamică(relativi) ai cifrei de afaceri It/1 % It/t-1 % Rt/1 % Rt/t-1 % 100,00 111,11 106,48 96,29 90,74 103,70 114,81 127,77 138,88

100,00 111,11 95,83 90,43 94,23 114,28 110,71 111,29 108,69

11,11 6,48 -3,71 -9,26 3,70 14,81 27,77 38,88

11,11 -4,17 -9,57 -5,77 14,28 10,71 11,29 8,69

3. Indicatorii medii pe care îi vom calcula sunt: a.Nivelul mediu: seria prezentată fiind o serie de intervale, nivelul mediu se calculează cu ajutorul mediei aritmetice, astfel: n  yt 5345  y t 1   593,88 mii RON; deci cifra de afaceri n 9 medie anuală a fost de 593,88 mii RON. b.Modificarea medie absolută: n



t / t 1



n / 1

210

 26,25 mii RON ;    n n 9 1 8 1 1 În medie creşterea anuală a cifrei de afaceri, în perioada 20002008 , a fost de 26,25 mii RON. c.Indicele mediu 

t 2

9/1

n

n I 1  n1 I I t / t 1 t 2

n/1

; I 91 I 9 / 1 1,3888  1,042 8

(104,2%) d.Ritmul mediu R %  I %  100%  104,2%  100%  4,2%

Cifra de afaceri s-a modificat(a crescut) în medie cu 4,2% anual.

2.3.2. Analiza structurii cifrei de afaceri Pentru analiza structurii cifrei de afaceri se pot utiliza

mărimile relative de structură, pentru a determina ponderile categoriilor de venituri ce compun cifra de afaceri. Exemplu: pe baza datelor din contul de profit şi pierdere al SC Alfa SRL din anul 2009, din sfera comerţului, rezultă următoarele date(tabelul 2.4): venituri din vânzarea mărfurilor – 4870 mii RON, venituri din producţia vândută – 2130 mii RON şi cifră de afaceri – 7000 mii RON. Tabel 2.4. Structura cifrei de afaceri la SC Alfa SRL Nr.crt

Venituri(mii RON)

Valoare (mii RON)

Mărimi relative de structură(%)

1

Venituri din vânzarea mărfurilor (707) Producţia vândută (701+702+703+704+705+706+ 708) Cifră de afaceri(rd 1+rd2)

4870

69,57

2130

30,43

7000

100

2

3

Conform datelor din tabelul 2.4 se constată că, cea mai mare pondere în totalul cifrei de afaceri o reprezintă veniturile din vânzarea mărfurilor, respectiv 69,57%, urmată de producţia vândută cu o pondere de 30,43%(venituri din chirii, venituri din prestări de servicii, venituri din alte activităţi, etc). Tot pentru analiza în structură a cifrei de afaceri mai poate fi utilizat şi: - coeficientul de concentrare (Gini-Struck) G 

ng  n  1

2 i

,

unde: Gi – ponderea activităţii “i” în cifra de afaceri totală n – numărul de termeni ai seriei. Apropierea coeficientului de concentrare de zero (G ia valori între 0 şi 1) semnifică o distribuţie relativ uniformă a activităţilor desfăşurate pe structurile implicate în calcul, în timp ce o apropriere de 1, arată un grad ridicat de specializare pe o anumită activitate. -indicele Herfindbal, utilizat pentru a măsura gradul de n

diversificare al activităţii H   gi

2

. În cazul în care H tinde

i1

spre 1/n rezultă că cifra de afaceri este repartizată în proporţii egale între activităţile care formează obiectul de activitate al organizaţiei. Informaţiile furnizate de analiza structurală a cifrei de afaceri sunt multiple: -ponderea deţinută de diferitele produse(mărfuri)în totalul vânzărilor; -ponderea diferitelor categorii de venituri în total cifră de afaceri;

-ponderea diferiţilor clienţi şi a pieţelor de desfacere în total

cifră de afaceri; -ierarhizarea clientelei firmei în ordinea importanţei(cu ajutorul metodei ABC). Pentru sfera distribuţiei sau a producţiei, o modalitate deosebit de utilă în analiza structurii cifrei de afaceri pe produse, clienţi, furnizori este utilizarea metodei ABC(Paretto). Această metodă evidenţiază faptul că produsele comercializate se clasifică în trei grupe:  grupa A: 10-15% din totalul produselor realizează 6070% din cifra de afaceri totală;  grupa B: 25-30% din totalul produselor realizează 2530% din cifra de afaceri totală;  grupa C: 65-70% din produse dau 10-15% din cifra de afaceri totală. Grupa A cuprinde produsele a căror viteză de rotaţie este mare, dar care au o marjă comercială redusă. Grupa B cuprinde produse a căror viteză de rotaţie şi marjă comercială se află foarte aproape de media organizaţiei. Grupa C cuprinde produse cu o marjă comercială mare, dar viteză de rotaţie scăzută. În baza acestor coordonate poate fi reprezentată grafic curba teoretică a cifrei de afaceri. Curba reală, specifică fiecărei societăţi, nu se identifică perfect cu cea teoretică, deşi tendinţa se menţine. În funcţie de poziţia curbei efective faţă de cea teoretică se fac interpretări asupra structurii cifrei de afaceri: când curba reală este situată deasupra curbei teoretice, produsele grupei A deţin o pondere importantă în structura cifrei de afaceri, iar sortimentul este redus; când curba reală se află sub curba teoretică, firma dispune de un număr mare de articole la grupele B şi C. Metoda ABC presupune parcurgerea următoarelor etape:  ordonarea nomenclatorului de produse în sensul descrescător al valorii vânzărilor pe articole;  determinarea vânzărilor cumulate;  stabilirea grupelor de semnificaţie;  trasarea curbei teoretice şi a curbei reale;  interpretarea rezultatelor economice şi propunerea unor măsuri pentru eficientizarea activităţii. Exemplu: SC Beta SRL comercializează 6 produse. Situaţia realizării cifrei de afaceri pe cele 6 categorii de produse este prezentată în tabelul 2.5.

Tabel 2.5. Cifra de afaceri SC Beta SRL Prod.

Vânzări

Prod.

Vânzări

Vânzări

Ponderi(%) în:

mii RON 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Total

800 650 1000 920 700 320 580 150 750 120 5990

3 6 1 2 5 8 7 9 4 10 -

ABC (mii RON) 1000 920 800 700 750 650 580 320 150 120 5990

cumulate

Prod

CA

1000 1920 2720 3420 4170 4820 5400 5720 5870 5990 -

20%

32,05%

40%

48,41%

40%

19,54%

100

100

Rezultă că activitatea firmei nu se concentrează semnificativ pe anumite produse. Toate sunt produse importante, astfel că excluderea unui articol de la vânzare afectează activitatea întreprinderii. Este necesară o aprofundare a analizei eficienţei gestiunii stocurilor şi a vitezei de rotaţie a cestora. Utilitatea metodei ABC constă în definirea politicii de aprovizionare a întreprinderii, pe grupe de produse(comerţ), precum şi a puterii de negociere în raport cu clienţii/furnizorii (pentru toate domeniile). 2.3.3. Analiza factorială a cifrei de afaceri Cifra de afaceri evoluează sub influenţa unor factori direcţi şi indirecţi specifici domeniului de activitate al firmei. Scopul analizei factoriale este determinarea corelaţiei dintre aceşti factori de influenţă şi indicatorul analizat şi găsirea soluţiilor pentru îmbunătăţirea performanţelor viitoare. Analiza factorială a cifrei de afaceri se realizează diferenţiat, în funcţie de domeniul de activitate(producţie, comerţ, turism), întrucât factorii de influenţă şi relaţiile de cauzalitate sunt specifice. Pentru analiza factorială a cifrei de afaceri se utilizează metoda substituirilor în lanţ, care se foloseşte pentru măsurarea influenţei factorilor asupra modificării fenomenelor (sau rezultatelor economice), atunci când între fenomenul analizat şi factorii săi de influenţă există o legătură de tip funcţional, exprimată sub forma relaţiei de produs sau raport între factori. Se mai numeşte şi metoda substituţiei factorilor. Esenţa metodei constă în determinarea succesivă a influenţei fiecărui factor asupra modificării fenomenului analizat, ceilalţi factori rămânând constanţi. Principiile care stau la baza acestei metode sunt următoarele: scrierea factorilor în relaţiile de cauzalitate se face în ordinea condiţionării lor economice, adică întâi factorii

 



cantitativi şi apoi cei calitativi; substituirea factorilor se realizează în mod succesiv, începând cu factorii cantitativi şi terminând cu cei calitativi; factorul care a fost substituit anterior rămâne substituit până la sfârşitul perioadei analizate şi se ia în calcul la valoarea lui efectivă; factorul care nu a fost substituit se ia în calcul la valoarea sa programată sau din perioada de bază. Astfel, pentru a exemplifica metoda substituirilor în lanţ, vom considera un un fenomen sau rezultat economic, notat cu R care este influenţat de trei factori, notaţi cu a, b, c, între care există o relaţie de produs între factori, exprimaţi în mărimi absolute. Presupunem că mărimea fenomenului analizat în perioada de bază sau programată (notată cu R0) şi în perioada efectivă (notată cu R1) va fi: R0  a0  b0  c0 ; R1  a1  b1  c1 Analiza fenomenului economic porneşte de la determinarea modificării absolute (ΔR) care se calculează astfel: R  R 1  R 0  (a1  b1  c1 )  (a 0  b 0 c0 )

Influenţa modificării sau variaţiei efective a fiecărui factor faţă de valorea programată (sau din perioada de bază) asupra modificării absolute se stabileşte în mod succesiv, astfel: a R  (a1 b 0  c0)  (a 0  b0  c0 )  R  R0 b

R  (a  b  c )  (a  b  c )  R  R 1 0 1 0 0 1

c

R  (a 1

b c) (a 1

1

a

1

b  c 1

b

)  R  R 0

1 c

Rezultă că: R  R  R  R Ca principale modele de analiză factorială pentru activitatea industrială pot fi utilizate: n

 CA   qi  pi ; i1





CA  N   CA Qf Qf

CA  N 

N Mf N



Mfp Mf

CA unde:  Q Mfp  Q

CA-cifră de afaceri; q-cantitatea vândută; p-preţul mediu de vânzare(exclusiv TVA); N-numărul mediu de salariaţi; Qf-producţia marfă Q

f fabricată; productivitatea muncii; N

CA

- cifra de afaceri la 1 leu producţie fabricată sau gradul de

Qf

valorificare al producţiei fabricate;

Mf – valoarea medie a activelor fixe; Mfp - valoarea medie a activelor fixe productive; Mf - gradul de înzestrare tehnică; N Mfp Mf

- ponderea activelor fixe productive;

Q

- randamentul activelor fixe productive. Mfp Ca principale modele de analiză factorială pentru activitatea de comerţ şi turism pot fi utilizate: legătura dintre cifra de afaceri şi capacitatea reţelei comerciale: CA  S  CAm 2

S

g

si

 CAm2i

100

, unde:

S – suprafaţa comercială; CAm2 – vânzarea medie pe metru pătrat; gsi – distribuţia suprafeţei comerciale pe grupe de mărfuri; CAm2i – vânzarea pe metru pătrat şi grupa de mărfuri. legătura dintre cifra de afaceri şi venitul mediu adus de un turist: CA  T VT , unde: T – numărul mediu de turişti; VT – venitul mediu adus de un turist. legătura dintre cifra de afaceri şi resursa umană: T  Z CA unde: CA  Ls V s , sau CA  N p   Np T Z Ls- numărul de locuri de muncă; Vs – încasare medie pe fiecare loc de muncă; Np – numărul de angajaţi; T/Np – productivitatea muncii; Z/T – durata medie a unui sejur; CA/Z – încasarea medie pe zi/turist. legătura dintre cifra de afaceri şi numărul de personal: CA CA CA= N  unde:N – numărul de personal; N

N

productivitatea muncii. legătura dintre cifra de afaceri şi numărul de turişti: CA  N Ntz CA   , unde:N - numărul de turişti; N – t tz t N t N tz numărul de turişti-zile, iar

N tz Nt

este durata medie a sejurului.

Exemplu: considerăm o unitate hotelieră care prezintă următoarele valori ale indicatorilor conform datelor din tabelul 2.6. Tabel 2.6 Cifra de afaceri

Nr. crt.

Indicatori

Perioada precedentă

Perioada curentă

Diferenţă

1

Cifra de afaceri CA – RON Numărul de turişti Nt Numărul de turişti-zile Ntz medie a Durata sejurului –zile Cifra de afaceri pe zi-turist CA mii RON N tz

2 3 4 5

147.000

360.000

213.000

210

320

130

1470

2880

1410

7

9

2

100

125

23

Pentru analiza fa ctorială a cif rei de afacer i realizată de

AN 

unitate a hotelieră vom utiliza modelul:

t

Ntz

 CA

Nt

N tz .

Modificarea totală a cifrei de afaceri este: N CA N CA CA  CA1  CA  N t1 tz1 1 tz0 0   N    0 t0 N t1 Ntz1 N t 0 N tz 0  320  9 125  210  7  100  360.000  147.000  213.000RON Influenţa factorilor este: influenţa numărului de turişti:

1.

N CA N CA CA Nt  N t1  tz 0 0 tz 0 0 N t0     N t0 N tz N t0 N tz 0  0

 320  7  100  210  7  100  224 .000  147 .000  77 .000 RON

2. CA Ntz Nt

influenţa duratei medii a sejurului N CA N CA  N t1 tz1 0 tz0 0  N N  N t1  N N _  t1

tz0

t0

tz0

 320  9 100  320  7 100  288.000  224.000  64.000RON 3. CA CA Ntz

influenţa cifrei de afaceri (încasări) pe zi turist N CA N CA  N t1 tz1 1 tz1 0  N N  N t1  N N  t1

tz1

t1

tz0

 320  9 125  320  9 100  360.000  288.000  72.000RON Verificarea calculelor: ΔCA= CA Nt + CA Ntz  CA CA =77.000+64.000 +72.000 = Nt

213.1

Ntz

RON După cum se remarcă, toţi trei factorii au contribuit la creşterea cifrei de afaceri. Creşterea cu 130 a numărului de turişti a contribuit la creşterea cifrei de afaceri cu 77.000 RON , ceea ce înseamnă creşterea calităţii serviciilor, eficienţa funcţiei comerciale a firmei.

Creşterea duratei medii a sejurului cu 2 zile a contribuit la creşterea cifrei de afaceri cu 64.000 RON, ceea ce a contribuit

implicit şi la creşterea încasărilor pe zi turist. În turism, strategia creşterii cifrei de afaceri vizează numărul de turişti şi, în consecinţă gradul de ocupare a capacităţii de cazare şi prin urmare ansamblul de măsuri ce conduc la creşterea acesteia (promovarea serviciilor pe piaţa internă şi externă, calitatea lor).

2.3.4 Reflectarea modificării cifrei de afaceri în principalii indicatori economico-financiari ai societăţii comerciale Creşterea, respectiv diminuarea cifrei de afaceri se reflectă în mod favorabil sau nefavorabil asupra următorilor indicatori: 1. asupra profitului brut: Pr Pr0  pr reprezintă profitul mediu la 1  CA 0 , unde: CA CA )

(CA1

0

leu cifră de afaceri. 2. asupra ratei rentabilităţii economice: (CA  CA )pr 1

0

At1

100 , unde At reprezintă activul total al firmei.

3. asupra ratei rentabilităţii financiare a capitalului permanent:

(CA  CA )pr 1

0

Kp1

100 , unde Kp reprezintă capitalul permanent al

firmei. 4. asupra vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante: Ac0  T Ac0  T  , unde Ac reprezintă soldul mediu al activelor CA1

CA 0

circulante şi T este perioada analizată exprimată în zile. 5. asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe: CA1  CA 0 Mf1

1000 , unde Mf reprezintă valoarea mijloacelor

fixe ale întreprinderii. 2.3.5. Utilizarea corelaţiei şi regresiei în analiza cifrei de afaceri Fenomenele şi procesele care au loc în realitatea obiectivă se găsesc într-o relaţie de interdependenţă reciprocă. Unele legături sunt evidente, altele se manifestă prin relaţii de cauzalitate în lanţ, altele se realizează cu un anumit decalaj, altele sunt independente între ele. Pentru a le caracteriza în mod obiectiv trebuie să pornim de la faptul că asupra fenomenelor social-economice acţionează un număr de factori principali şi secundari, esenţiali şi neesenţiali, sistematici şi aleatori, care se află într-o interdependenţă unilaterală sau reciprocă. Statistica, cu

ajutorul unei game variate de procedee şi metode, poate studia manifestarea concretă a acestor legături, le poate exprima

cantitativ, precum şi din punct de vedere al intensităţii cu care se produc. Metodele folosite în studiul interdependenţei sunt corelaţia şi regresia statistică. Regresia se bazează pe interpretarea legăturilor statistice cu ajutorul funcţiilor din analiza matematică. Regresia ne arată în ce măsură (ca formă analitică) o variabilă este dependentă de altă variabilă (sau de alte variabile), iar corelaţia cuprinde în plus şi măsura gradului în care o variabilă este dependentă de o altă variabilă (sau de mai multe variabile). Legăturile dintre fenomenele şi procesele economice apar fie ca legături statistice (stochastice), fie ca legături funcţionale. Particularitatea legăturilor de tip statistic constă în faptul că una sau mai multe caracteristici factoriale (independente, exogene sau cauză), exercită o anumită influenţă asupra unei alte caracteristici y, denumită caracteristică rezultativă (dependentă, endogenă sau efect). Legăturile funcţionale se întâlnesc când există o singură cauză care produce acelaşi efect, dacă condiţiile rămân neschimbate. Relaţia matematică dintre fenomenul-efect şi fenomenul-cauză, pentru legăturile de tip funcţional este: yi = f (xi) Aceasta este o metodă analitică prin intermediul căreia se evaluează legăturile dintre variabile cu ajutorul unor funcţii denumite funcţii de regresie. În funcţie de numărul factorilor (x1 , x2 , ... , xn) care influenţează caracteristica rezultativă, avem: – regresie unifactorială sau simplă – dacă funcţia include un singur factor variabil; – regresie multifactorială sau multiplă – dacă funcţia include mai mulţi factori variabili. Modelele de regresie unifactorială descriu legătura dintre două variabile y şi x, considerând că x este singurul factor determinant, toţi ceilalţi factori având acţiune constantă şi neglijabilă asupra caracteristicii dependente y. Ecuaţia de regresie este: Y = f (x) + ε. Cele mai cunoscute modele de regresie unifactorială sunt: -modelul liniar :Y=a+bx; modelul prezentat este specific tipului de legătură dintre două caracteristici care variază în progresie aritmetică şi este folosit în statistică ca fiind modelul de bază pentru stabilirea şi interpretarea celorlalte funcţii de regresie; 2 -modelul parabolei de gradul doi: Yx  a  bx  cx ; -modelul hiperbolic: Yx

a

b x x

-modelul exponenţial: Yx  ab i Parametrii a, b şi c au conţinut de medii şi se determină cu ajutorul unor metode specifice, cum ar fi metoda celor mai

mici pătrate, care presupune ca suma pătratelor abaterilor dintre

valorile empirice (reale) – y – şi valorile teoretice (ajustate) – Yx – să fie minimă, adică: 2 2   y i  Yx   sau   y i  a  bxi   min . min În descrierea dependenţei dintre factorii de influenţă şi fenomenul economico-financiar analizat sunt folosite o serie de regresii, iar intensitatea legăturii este dată de coeficientul şi raportul de corelaţie, calculaţi după relaţiile : r



 x

i

y / x

 x  y i  y 

i

i

n x y

y

 yixi Ry / x  1 Y   yi  



 x  x

 x  y i  y  

x 2 i y 

2



2

y 2 În cazul legăturii de tip liniar se verifică relaţia: R y / x  ry / x i . Pentru a exemplifica metoda corelaţiei şi regresiei în analiza cifrei de afaceri vom considera o unitate hotelieră de pe litoralul românesc care, în perioada 2000-2009, a înregistrat următoarele valori ale numărului de turişti sosiţi(mii turişti) şi ale cifrei de afaceri(mii lei), conform tabelului 2.7. Tabel 2.7 Cifra de afaceri Perioada 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Număr turişti sosiţi (mii turişti) 4 5 8 12 7 6 14 3 9 11

Cifră de afaceri (mii lei)25 36 57 85 52 48 96 21 62 78

În relaţia dintre cele două variabile , numărul de turişti reprezintă variabila independentă sau factorială(x), iar cifra de afceri este variabila dependentă sau rezultativă(y).

Pentru a evidenţia corelaţia dintre cele două variabile vom reprezenta grafic seria cu ajutorul graficului de corelaţie conform figurii 2.1:

Fig.2.1. Legătura dintre numar turişti şi cifră de afaceri

Cifră de af

120 0

2

4

6

100

8

nr. turişti

10

12

14

16

80 60 40 20 0

Graficul de corelaţie ne arată o legătură directă, de tip liniar între cele două variabile. a).Determinarea parametrilor funcţiei de regresie Deoarece legătura între cele două variabile este de tip liniar, ecuaţia funcţiei de regresie este: Yx  a  b  xi . Fiind o serie bidimensională fără frecvenţe, pentru a afla valorile celor doi parametrii a şi b este necesar să se rezolve sistemul de ecuaţii normale:



na  b x i   y i 

2

 a x i  b x i   x i y i

Urmărind elementele necesare rezolvării acestui sistem de ecuaţii, se vor înscrie datele în tabelul de calcul 2.8. Tabel 2.8. Parametri fuctiei de regresie 2 2 ( yi  Y X ) YX I y i2 I yi  y)

Nr.de turişti xi

CA yi

x

xi yi

Col.1

Col. 2 25 36 57 85 52 48 96 21 62 78 560

Co 3 16 25 64 144 49 36 196 9 81 121 741

Col.4

Col.5

Col.6

Col.7

Col.8

100 180 456 1020 364 288 1344 63 558 858 5231

625 1296 3249 7225 2704 2304 9216 441 3844 6084 36988

29,06 35,96 56,66 84,26 49,76 42,86 98,06 22,16 63,56 77,36

16,48 0,0016 0,1156 0,5476 5,0176 26,4196 4,2436 1,3456 2,4336 0,4096 57,0144

961 400 1 841 16 64 1600 1225 36 484 5628

4 5 8 12 7 6 14 3 9 11 Total 79

2 i

Având calculate toate elementele, sistemul de ecuaţii va fi:



 10a  79b  560

.

 79a  741b  5231

Rezolvând sistemul de ecuaţii se obţin valorile: a = 1,46 şi b = 6,90. b)Calculul valorilor funcţiei de regresie

Deci, ecuaţia medie de estimare a legăturii liniare dintre număr de turişti şi cifră de afaceri este: Y X=I 1,46 + 6,90 xi , iar calculele sunt prezentate în coloana 6 a tabelului 2.8. c)Calculul coeficientului de corelaţie şi raportului de corelaţie Pentru stabilirea intensităţii legăturii dintre cele două caracteristici statistice trebuie să se calculeze un indicator sintetic de corelaţie, şi anume raportul de corelaţie. Raportul de corelaţie se calculează cu ajutorul formulei:

 yixi 2 1  57,0144 Ry / x  1 = 5628  0,99 Y   yi   Pentruy 2verificarea liniarităţii funcţiei care estimează legătura dintre cele două variabile se calculează coeficientul de corelaţie utilizând formula:



ry / x 



n xi yi    xi  yi 

nx  x     ny   10  5231  79  560 2

2

i

\

ry / x = 10  741  792



i

2

y  i

2

=

i

 0,99

10  36988  560  2

Întrucât coeficientul de corelaţie şi raportul de corelaţie au aceeaşi valoare(0,99) putem afirma faptul că legătura dintre cele două variabile analizate este liniară şi foarte strânsă. Totodată se verifică relaţia R y / x  ry / x .

2.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 2 Cifra de afaceri este un indicator care evidenţiază volumul activităţii agentului economic, locul deţinut de acesta în sectorul său de activitate, poziţia pe piaţă, capacitatea de a lansa activităţi profitabile. Cifra de afaceri este un indicator de efect, stabilind performanţa comercială a firmei. Este considerat un indicator fundamental întrucât exprimă volumul veniturilor obţinute din operaţiunile comerciale pe o perioadă de un an. Teoria economică evaluează cifra de afaceri cu ajutorul următorilor indicatori: cifra de afaceri totală, medie, marginală, cifra de afaceri prag (critică). Analiza cifrei de afaceri vizează următoarele aspecte:  Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri;  Analiza factorială a cifrei de afaceri;  Reflectarea cifrei de afaceri în principalii indicatori economico-financiari ai entităţii. Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri se realizează cu ajutorul indicatorilor statistici ce caracterizează o serie cronologică: indicatori absoluţi, relativi şi medii.

În condiţiile unei economii de piaţă instabile, pentru o apreciere reală a rezultatelor entităţii, se impune corectarea indicatorului cifră de afaceri cu indicele mediu al preţurilor în scopul eliminării efectului inflaţiei, factor exogen care nu reflectă efortul propiu al entităţii. Pentru analiza structurii cifrei de afaceri se pot utiliza mărimile relative de structură, pentru a determina ponderile categoriilor de venituri ce compun cifra de afaceri. Tot pentru analiza în structură a cifrei de afaceri mai poate fi utilizat şi: - coeficientul de concentrare (Gini-Struck) G 

ng  n

2 i

, unde:

 Gi – ponderea activităţii “i” în cifra de afaceri 1 totală n – numărul de termeni ai seriei. Indicele Herfindbal este utilizat pentru a măsura gradul de diversificare al activităţii n

H   gi . 2

i1

Pentru sfera distribuţiei sau a producţiei, o modalitate deosebit de utilă în analiza structurii cifrei de afaceri pe produse, clienţi, furnizori este utilizarea metodei ABC(Paretto). Utilitatea metodei ABC constă în definirea politicii de aprovizionare a întreprinderii, pe grupe de produse(comerţ), precum şi a puterii de negociere în raport cu clienţii/furnizorii(pentru toate domeniile). Cifra de afaceri evoluează sub influenţa unor factori direcţi şi indirecţi specifici domeniului de activitate al firmei. Scopul analizei factoriale este determinarea corela ţiei dintre aceşti factori de influenţă şi indicatorul analizat şi găsirea soluţiilor pentru îmbunătăţirea performanţelor viitoare. Pentru analiza factorială a cifrei de afaceri se utilizează metoda substituirilor în lanţ, care se foloseşte pentru măsurarea influenţei factorilor asupra modificării fenomenelor (sau rezultatelor economice), atunci când între fenomenul analizat şi factorii săi de influenţă există o legătură de tip funcţional, exprimată sub forma relaţiei de produs sau raport între factori. Se mai numeşte şi metoda substituţiei factorilor. Creşterea, respectiv diminuarea cifrei de afaceri se reflectă în mod favorabil sau nefavorabil asupra următorilor indicatori: profitului brut, ratei rentabilităţii economice, ratei rentabilităţii financiare a capitalului permanent, vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante, eficienţei utilizării mijloacelor fixe. Fenomenele şi procesele care au loc în realitatea obiectivă se găsesc într-o relaţie de interdependenţă reciprocă. Unele legături sunt evidente, altele se manifestă prin relaţii de cauzalitate în lanţ, altele se realizează cu un anumit decalaj, altele sunt independente între ele. Pentru a le caracteriza în mod obiectiv trebuie să pornim de la faptul că asupra fenomenelor social-economice acţionează un număr de factori principali şi secundari, esenţiali şi neesenţiali, sistematici şi aleatori, care se află într-o interdependenţă unilaterală sau reciprocă. Statistica, cu ajutorul unei game variate de procedee şi metode, poate studia manifestarea concretă a acestor legături, le poate exprima cantitativ, precum şi din punct de vedere al intensităţii cu care se produc. Metodele folosite în studiul interdependenţei sunt corelaţia şi regresia statistică. Regresia se bazează pe interpretarea legăturilor statistice cu ajutorul funcţiilor din analiza matematică. Regresia ne arată în ce măsură (ca formă analitică) o variabilă este dependentă de altă variabilă (sau de alte variabile), iar corelaţia cuprinde în plus şi măsura gradului în care o variabilă este dependentă de o altă variabilă (sau de mai multe variabile). Concepte şi termeni de reţinut

Cifră de afaceri; analiză factorială; indicatori statistici; marimi relative de structură; metoda substituirlor în lanţ; corelaţie; regresie Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. De cine este influenţată cifra de afaceri în evoluţia ei? 2. Ce aspecte vizează analiza cifrei de afaceri? 3. Care este scopul analizei factoriale? 4. Explicaţi metoda substituirilor în lanţ. 5. Cum se interpretează evoluţia structurii cifrei de afaceri dacă: G1 = 0,72 G0 = 0,19 unde G este coeficientul de structură Gini-Struck

Teste de evaluare/autoevaluare 1. Cifra de afaceri este: a) valoarea încasărilor unui întreprinderi, pe o anumită perioadă de timp; b) totalitatea veniturilor realizate de o întreprindere, pe o anumită perioadă de timp; c) valoarea veniturilor realizate de o întreprindere din vânzarea produselor realizate, a mărfurilor şi respectiv a serviciilor prestate, pe o anumită perioadă de timp. 2. În calculul cifrei de afaceri se includ veniturile realizate din: a) dobânzile încasate; b) serviciile prestate de terţi; c) semifabricatele vândute 3. În Analiza economică, analiza factorială este utilizată pentru: a) determinarea dinamicii indicatorilor; b) determinarea factorilor care influenţează evoluţia unui indicator; c) calculul indicatorilor 4. Pe baza datelor din tabelul următor să se calculeze şi analizeze cifra de afaceri reală: Indicator t tn+1 tn+2 CA pr. curente (mil. lei) 7.500 7.900 8.200

Indicele preţurilor IP CA reală

100

200

300

Explicaţi evoluţia cifrei de afaceri reale. 5. Pe baza datelor din tabelul următor să se calculeze şi analizeze structura cifrei de afaceri: t0

Sector Abs. 400 500 100

Alimentar Nealimentar Alimentaţie publică Total

t1 %

Abs. 600 300 100

%

6. Pe baza următorilor indicatori: Nr. Crt.

Indicatori

Simbol

1

Producţia exerciţiului

Pex

2 3

Consumatori intermediari Fondul total de muncă(ore)

M TMC

Perioada analizată Bază Curentă 1.400 1.600 400 280 000

600 270 000

Calculaţi pe baza analizei factoriale mărimea influenţei modificării factorilor de gradul al IIlea asupra producţiei exerciţiului (fondul total de timp de muncă şi productivitatea medie orară) şi verificaţi această relaţie: ΔVAPex (TMC ) = ? ΔVAPex (Wh ) = ?

Bibliografie:

1. Biji Mircea, Biji Maria Elena, Lilea Eugenia, Anghelache Constantin, Tratat de statistică, Editura Economică, Bucureşti, 2002 2. Biji Maria Elena, Secară Mirela, Popa Graţiela, Statistică, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2006 3. Biji Maria Elena, Secară Mirela, Brânză Graţiela, Statistică. Teorie şi aplicaţii, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2010 4. Cristache Silvia Elena, Metode Statistice de calcul şi analiză a eficienţei economice în comerţ, Editura ASE, Bucureşti, 2003

Unitatea de învăţare 3 Analiza Rentabilităţii Cuprins 3.1. Introducere 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare 3.3.1. Situaţia generală pe baza contului de profit şi pierdere 3.3.2. Analiza factorială a profitului 3.3.3. Analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de rentabilitate 3.4. Îndrumar pentru autoverificare

3.1. Introducere Analiza rentabilităţii se realizează pe seama „contului de profit şi pierdere”, care arată modul în care s-a ajuns la o anumită stare patrimonială finală, care au fost fluxurile de venituri şi cheltuieli. Cheltuielile desemnează în expresie valorică raporturi patrimoniale cu privire la angajarea şi utilizarea resurselor economice în cadrul activităţilor desfăşurate de entitatea patrimonială. Ele indică folosinţele de resurse, fiind constituite, în mare parte din valori de plătit sau plătite în contrapartidă cu materii prime, materiale şi mărfuri cumpărate, cu lucrările şi serviciile prestate pentru întreprindere, precum şi pentru angajamentele pe care întreprinderea a consimţit să le plătească Referitor la venituri, acestea exprimă raporturi patrimoniale privind bogăţia obţinută din activităţile desfăşurate şi din proprietatea deţinută. Într-o altă interpretare ele indică resursele obţinute, fiind constituite din valorile primite sau de primit în contrapartidă cu vânzarea bunurilor, executarea de lucrari şi prestarea de servicii către terţi. În raport de natura lor, cheltuielile sunt grupate pe feluri de activităţi : de exploatare, financiare şi extraordinare. Astfel, cheltuielile de exploatare cuprind în principal, următoarele feluri de cheltuieli: cheltuieli cu materii prime şi materiale, cheltuieli privind mărfurile, cheltuieli cu serviciile şi lucrările primite de la terţi, cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu impozite, taxe, alte cheltuieli de exploatare. Cheltuielile financiare cuprind: pierderi din creanţe legate de participaţii, cheltuieli din diferenţe nefavorabile de curs valutar, cheltuieli privind dobânzile, cheltuieli privind sconturi acordate clienţilor, alte cheltuieli financiare. Cheltuielile extraordinare conţin pierderile determinate de calamităţi naturale şi alte evenimente similare. Cheltuielile cu provizioanele, amortizările şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, precum şi cheltuielile cu impozitul pe profit , calculate potrivit legii, se evidenţiază distinct în funcţie de natura lor. Veniturile se diferenţiază şi ele pe feluri de activităţi, exploatare, financiară şi extraordinară, în funcţie de natura rezultatelor. Veniturile din exploatare sunt cele provenite din vânzările de produse, mărfuri, producţia de imobilizări, din executarea de lucrări şi prestarea de servicii către terţi, precum şi alte venituri din exploatare. Veniturile financiare cuprind: venituri din participaţii sub formă de dividende şi dobânzi cuvenite din creanţe imobilizate, diferenţele pozitive de curs valutar, venituri din sconturi obţinute

de la furnizori, dobânzi de încasat pentru active circulante, alte venituri financiare. Veniturile extraordinare cuprind: subvenţiile pentru evenimente extraordinare şi alte venituri asimilate. Prin compararea veniturilor cu cheltuielile se determină rezultatul exerciţiului. Acesta îmbracă forma de profit, în situaţia în care veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, şi pierdere, în situaţia când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile. În consecinţă, pe baza structurii veniturilor şi cheltuielilor vom avea: rezultatul exploatării(Rexpl) care se obţine ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile din exploatare; rezultatul financiar(Rfin) care se obţine ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile financiare; rezultatul extraordinar(Rextr) care se obţine ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile extraordinare. Astfel rezultatul exerciţiului va fi: RE=Rexpl+Rfin+Rextr. Scopul analizei rentabilităţii îl constituie stabilirea performanţelor proprii în ceea ce priveşte capacitatea actuală şi în perspectivă de a genera profit, ca singură sursă care poate asigura dezvoltarea activităţii. Analiza rentabilităţii priveşte mai multe aspecte: analiza situaţiei generale pe baza contului de profit şi pierdere ; analiza factorială a profitului ; analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de rentabilitate.

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: - cunoaşterea principalilor indicatori de măsurare a rentabilităţii; - dezvoltarea abilităţii de a aplica modelele de analiză factorială a profitului şi a rentabilităţii; - identificarea factorilor care influenţează rentabilitatea firmei şi a măsurilor pentru îmbunătăţirea activităţii acesteia; - prezentarea legăturii care există între rentabilitate şi riscurile firmei Competenţele unităţii de învăţare: -studenţii vor putea aplica modele de analiză factorială a profitului; - totdata ei vor înţelege cum se face analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de rentabilitate.

Timpul alocat unităţii: 4 ore

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare 3.3.1. Situaţia generală pe baza contului de profit şi pierdere Analiza structurală a profitului are rolul de a evidenţia ponderea şi dinamica rezultatelor aferente celor trei categorii de activităţi care se desfăşoară în cadrul unei întreprinderi: de exploatare, financiară şi extraordinară. Exemplu: contul de profit şi pierdere al unei societăţi comerciale din sectorul turismului este prezentat în tabelul 3.1. Din analiza contului de profit şi pierdere a societăţii comerciale se observă că, în ultimii doi ani firma a realizat profit. În anul 2009, profitul brut al societăţii a crescut cu 280 mii RON comparativ cu anul 2008, respectiv cu 100%, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv al activităţii firmei, arătând faptul că firma este rentabilă. În structură, se constată că, în anul 2008, 60,71% din creşterea profitului se datorează rezultatului din activitatea de exploatare, iar în anul 2009 tendinţa se menţine, ba chiar creşte la 64,28%. Acest aspect reprezintă o situaţie normală, care atestă eficienţa activităţii de bază a firmei, respectiv prestări servicii cazare şi alimentaţie publică, ponderea veniturilor realizate din aceste activităţi în total venituri fiind de 92% în anul 2008 şi de 90% în anul 2009. Trebuie remarcată totodată şi contribuţia rezultatului financiar în total profit, respectiv de 32,29% în anul 2008 şi 35,72% în anul 200 Tabel 3.1 Contul de profit şi pierdere Nr.cr t 1

2 3 4

Indicatori (mii RON) Cifră de afaceri netă (rd.02 plus 03) Producţia vândută Venituri din vânzarea mărfurilor Alte venituri din exploatare TOTAL VENITURI DIN EXPLOATARE (rd.01 plus 04) Cheltuieli cu mat.prime, material consumabile Cheltuieli cu energia, apa Cheltuieli cu mărfurile

Nr.rd . 01

2008

2009

2580

2920

02 03

1850 730

2100 820

04 05

220 2800

310 3230

06

1210

1300

07 08

200 560

230 580

5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18

Cheltuieli cu salariile TOTAL CHELTUIELI DIN EXPLOATARE (rd.06 la 09) PROFITUL DIN EXPLOATARE (rd.05 minus rd.10) TOTAL VENITURI FINANCIARE TOTAL CHELTUIELI FINANCIARE PROFITUL/PIEDEREA FINANCIAR (rd.12 minus rd.13) TOTAL VENITURI EXTRAORDINARE TOTAL CHELTUIELI EXTRAORDINARE PROFITUL/PIEDEREA EXTRAODINARĂ (rd.15 minus rd.16) VENITURI TOTALE (rd.05 plus 12 plus 15) CHELTUIELI TOTALE (rd.10 plus 13 plus 16) PROFITUL BRUT (rd.18 minus19) Impozit pe profit PROFIT NET

09 10

660 2630

760 2870

11

170

360

12

1080

1230

13

970

1030

14

110

200

15

0

0

16

0

0

17

0

0

18

3880

4460

19

3600

3900

20

280

560

21 22

45 235

90 470

3.3.2. Analiza factorială a profitului Analiza factorială a profitului presupune stabilirea factorilor care influenţează asupra acestuia şi a cuantificării contribuţiilor acestor factori la modificarea totală a profitului. Luând în considerare diversitatea de forme sub care se prezintă profitul la nivel de întreprindere, analiza factorială a acestuia poate fi aprofundată având în vedere următoarele categorii de rezultate: rezultatul brut al exerciţiului, rezultatul exploatării şi rezultatul aferent cifrei de afaceri. 1.Analiza factorială a rezultatului înaintea impozitării(profitul brut total) Modelul de analiză este: Pb=Vt pr unde: Vt– venitul total, iar pr - profitul mediu la 1 leu venituri totale calculat ca raport între profitul brut şi venituri totale. Pentru exemplificare vom folosi datele din tabelul 3.1. Contul de profit şi piedere al societăţii comerciale ce activează în domeniul turismului: Modificarea profitului conform acestui model este:



 

Pb =Pb1-Pb0= Vt1  pr1  Vt0  pr0

 =560-280= +280 mii RON

din care : - influenţa modificării veniturilor totale este:



 



Pb Vt = Vt 1  pr0  Vt 0  pr0  pr0 Vt 1  Vt 0  =0,07216(4460-

3880)=+42 mii RON influenţa modificării profitului mediu la 1 lei venituri totale Pb = Vt1  pr1  Vt1  pr0  Vt1 pr1  pr0 =4460(0,12556pr



 







0,07216)=+238 mii RON. Verificarea calculelor: Pb= Pb Vt  Pb pr =42 mii RON238 mii RON=280 mii RON Se constată că profitul brut al societăţii a crescut cu 280 mii RON în anul 2009 comparativ cu 2008, ca urmare a creşterii veniturilor totale a firmei cu 42 mii RON(14,9%) şi ca urmare a creşterii profitului mediu cu 238 mii RON, acest aspect reliefând eficienţa activităţii firmei în domeniul turismului, precum şi capacitatea firmei de a fi rentabilă. 2.Analiza factorială a rezultatului aferent cifrei de afaceri Modelele de analiză sunt:  Pr = CA  unde: CA – cifra de afaceri, iar pr - profitul pr

mediu la 1 leu cifră de afaceri.  Pr=

Ae

CA

Ae

 Pr

unde: Ae – valoarea activelor

CA

economice(active imobilizate şi active circulante) aferente exploatării, CA - gradul de valorificare a activelor economice, Pr CA

Ae

- profit la 1 leu cifră de afaceri.

În scopul exemplificării metodologiei profitului aferent cifrei de afaceri vom utiliza datele din tabelul 3.1 : Modificarea profitului conform acestui model este:



 

 Pr =Pr1-Pr0= CA1  pr1  CA0  pr0



= (2920  0,1917808)  (2580  0,1085271) = 560-280=+280 RON din care : - influenţa modificării cifrei de afaceri este:



 

mii



 PrCA = CA1  pr0  CA 0  pr0  pr0 CA 1  CA o 

=0,1085271(29 20-2580)=+37 mii RON -influenţa modificării profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri este:  =  pr   pr  CA  pr =2920(0,1917808Pr pr

CA

1

 CA 1

1

0

 pr



1

1

0

0,1085271)=+243 mii RON. Verificarea calculelor: Pr=  PrCA   Prpr =37 mii RON243 mii RON=280 mii RON Se constată că profitul brut al societăţii a crescut cu 280

mii RON în anul 2009 comparativ cu 2008, ca urmare a creşterii cifrei de afaceri a firmei cu 37 mii RON şi a creşterii profitului mediu aferent cifrei de afaceri cu 243 mii RON 3.3.3. Analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de

rentabilitate Rentabilitatea şi eficienţa sunt trăsăturile fundamentale ale economiei şi autonomiei financiare care angajează agenţii economici pe calea realizării unor profituri cât mai mari. Eficienţa economică este forma concretă cu cea mai largă sferă de acţiune pe care o îmbracă raţionalitatea în domeniul activităţii economice. Ea reprezintă o cerinţă fundamentală care se impune oricărei activităţi economice şi acţiunii oricărui agent economic. O forma a eficienţei este şi rentabilitatea activităţii economice. Aceasta se realizează atunci când respectiva activitate are capacitatea de a produce profit. Ratele de rentabilitate sunt constituite prin raportarea unui rezultat, fie la sursele angajate, fie la fluxul de activitate care l-a generat. În cele ce urmeaza, se vor aborda cele mai importante rate, utilizate în practica economica: - rata rentabilităţii comerciale; - rata rentabilităţii economice; - rata rentabilităţii financiare. 1. Rata rentabilitatii comerciale Rc arata eficienţa politicii comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare şi desfacere), şi mai ales a politicii de preţuri. Formula de calcul este: Rc=

RE

CA

100 unde:

Rc - rata rentabilitatii comerciale; RE - rezultatul din exploatare; CA - cifra de afaceri. Pentru exemplificare vom prelua datele din Contul de profit şi pierdere al societăţii comerciale ce activează în domeniul turismului(tabel 3.1) şi calculele le vom realiza în tabelul 3.2. În anul 2009, societatea a înregistrat o rată a rentabilităţii comerciale superioară celei înregistrate în anul precedent, ca urmare a creşterii profitului aferent activităţii din exploatare cu 111,76% în anul 2009 faţă de anul 2008 şi a creşterii cifrei de afaceri cu 13,18%. Tabel 3.2 Rata rentabilităţii comerciale Nr.crt.

INDICATORI

2008

2009

1

Cifră de afaceri (mii RON) din Rezultatul exploatare (mii RON) Rata rentabilităţii comerciale

2580

2920

INDICI DE DINAMICĂ (%) 113,18

170

360

211,76

6,58

12,32

-

2

3

Societatea a desfăşurat o activitate comercială eficientă şi rentabilă, în domeniul său de activitate, având ca obiective sporirea vânzărilor, creşterea puterii de negociere cu furnizorii

şi obţinerea accelerarea

unor

preţuri

de

achiziţie

avantajoase,

vitezei de rotaţie a stocurilor, optimizarea cheltuielilor. 2. Rata rentabilităţii economice Re se determină ca raport între profitul brut obţinut de către entitate şi valoarea capitalului permanent sau profit net si valoarea activelor totale. Această rată arată eficienţa utilizării capitalului total disponibil, fără a lua în considerare structura de finanţare a acestuia(surse proprii sau împrumutate). Formula de calcul este: Re=

Pb

100 sau Re=

Kpr

Pn

100 unde:

At

Re - rata rentabilitatii economice; Pb - profit brut; Kp - capital permanent.; Pn – profit net; At – active totale. Pentru exemplificare vom folosi datele din tabelul 3.3, date preluate din Contul de profit şi pierdere al societăţii comerciale ce activează în domeniul turismului(tabel 3.1). Tabel 3.3. Rata rentabilităţii economice Nr.c rt. 1 2 3

INDICATORI

Profit brut (mii RON) Capital permanent (mii RON) Rata rentabilităţii economice

2008

2009

280

560

INDICI DE DINAMICĂ (%) 200

6900

7518

108,96

4,05

7,45

-

În anul 2009 se remarcă o creştere a ratei rentabilităţii economice, ca urmare a creşterii profitului brut cu 100% în anul 2009 faţă de anul 2008 şi, creşterii capitalului permanent cu 8,96%. Această creştere a ratei rentabilităţii economice denotă eficienţa utilizării mijloacelor materiale şi financiare alocate întregii activităţii a întreprinderii. Sporirea rentabilităţii economice se poate realiza, fie pe seama aceelerării vitezei de rotaţie a activelor economice, fie prin creşterea marjei comerciale. În practica economică, aceste două posibilităţi sunt diferit valorificate în funcţie de natura activităţii. De exemplu, pentru aceeaşi cifră de afaceri sunt necesare mai multe mijloace economice în industrie decât în comerţ. 3. Rata rentabilităţii financiare Rf se determină ca raport între profitul net obţinut de entitate şi capitalul propriu. Aceasta rată măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al resurselor proprii ale firmei. Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin acordarea de dividende şi prin creşterea rezervelor care, în fapt, reprezintă o creştere a averii proprietarilor. Formula de calcul este: Rf=

Pn

100 unde:

Kpr

Rf - rata rentabilităţii financiare;

Pn - profit net; Kpr - capital propriu. Pentru exemplificare vom folosi datele din tabelul 3.4: Tabel 3.4. Rata rentabilităţii financiare Nr.crt.

INDICATORI

2007

2008

1 2

Profit net(mii RON) Capital propriu (mii RON) Rata rentabilităţii financiare

235 2900

470 4500

INDICI DE DINAMICĂ (%) 200 155,17

8,10

10,44

-

3

În anul 2009 se constată o creştere a ratei rentabilităţii financiare ca urmare a creşterii profitului net cu 100%; acest lucru ne arată eficienţa folosirii capitalului, cu efecte pozitive asupra creşterii rezervelor şi averii acţionarilor. Majorarea rentabilităţii financiare se poate realiza prin sporirea capitalului investit, prin folosirea intensivă a imobilizărilor, creşterea volumului de activitate, iar venitul obţinut prin îndatorare să fie superior costului datoriilor.

3.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 3 Scopul analizei rentabilităţii îl constituie stabilirea performanţelor proprii în ceea ce priveşte capacitatea actuală şi în perspectivă de a genera profit, ca singură sursă care poate asigura dezvoltarea activităţii. Analiza rentabilităţii priveşte mai multe aspecte: analiza situaţiei generale pe baza contului de profit şi pierdere ; analiza factorială a profitului ; analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de rentabilitate. Analiza rentabilităţii se realizează pe seama „contului de profit şi pierdere”, care arată modul în care s-a ajuns la o anumită stare patrimonială finală, care au fost fluxurile de venituri şi cheltuieli. Analiza structurală a profitului are rolul de a evidenţia ponderea şi dinamica rezultatelor aferente celor trei categorii de activităţi care se desfăşoară în cadrul unei întreprinderi: de exploatare, financiară şi extraordinară. Analiza factorială a profitului presupune stabilirea factorilor care influenţează asupra acestuia şi a cuantificării contribuţiilor acestor factori la modificarea totală a profitului. Luând în considerare diversitatea de forme sub care se prezintă profitul la nivel de întreprindere, analiza factorială a acestuia poate fi aprofundată având în vedere următoarele categorii de rezultate: rezultatul brut al exerciţiului, rezultatul exploatării şi rezultatul aferent cifrei de afaceri.

O forma a eficienţei este şi rentabilitatea activităţii economice. Aceasta se realizează atunci când respectiva activitate are capacitatea de a produce profit. Ratele de rentabilitate

sunt constituite prin raportarea unui rezultat, fie la sursele angajate, fie la fluxul de activitate care l-a generat. Cele mai importante rate utilizate în practica economica sunt: - rata rentabilităţii comerciale; - rata rentabilităţii economice; - rata rentabilităţii financiare. Concepte şi termeni de reţinut Rentabilitate, analiza factorială a profitului, rentabilitate economică, rentabilitate comercială, rentabilitate financiară. rezultatul exploatării Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Care este rolul analizei structurale a profitului? 2. Ce modele de calcul a ratei rentabilităţii economice cunoaşteţi? 3. Cum se determină rata rentabilităţii financiare? 4. Prezentaţi principalele rate de rentabilitate utilizate în analiza financiară a firmei. Formule de calcul, modele de analiză. 5. Să se interpreteze următoarea situaţie: IPn = 110%; IMb = 115%; ICA = 112%; IRF = 80%, unde: Pn – profitul net al exerciţiului; Mb – marja brută faţă de costul bunurilor vândute; CA – cifra de afaceri netă; RF – rezultatul financiar Teste de evaluare/autoevaluare 1. Rata rentabilităţii este un indicator care măsoară: a) gradul de utilizare muncii; b) gradul în care utilizarea diverselor resurse (inclusiv a veniturilor) aduce profit; c) gradul de utilizare a stocurilor. 2. Eficienţa politicii comerciale şi, mai ales, de preţ a întreprinderii este caracterizată prin: a) rata rentabilităţii comerciale; b) rata rentabilităţii economice; c) rata rentabilităţii financiare. 3. Rentabilitatea financiară desemnează: a) eficienţa cu care întreprinderea îşi utilizează resursele de care dispune; b) eficienţa costurilor de realizare a producţiei sau a celor de circulaţie; c) capacitatea întreprinderii de a obţine profit net prin utilizarea capitalurilor proprii. 4. Analizaţi dinamica ratelor de rentabilitate cunoscute dacă se cunosc următoarele date: Indicatori Cifra de afaceri (lei) Cheltuieli aferente cifrei de afaceri (lei) Active totale (lei) Capital propriu (lei) Profitul brut (lei) Profitul net (lei)

To 200.000 180.000

T1 240.000 220.000

90.000 85.000 25.000 21.000

100.000 90.000 30.000 25.200

5. Rezultatul exploatării se află cu formula:

a) venituri de exploatare – cheltuieli de exploatare + profit brut; b) venituri de exploatare – cheltuieli de exploatare; c) venituri de exploatare + cheltuieli de exploatare; d) venituri totale – cheltuieli totale.

Bibliografie: 1. Cristache Silvia Elena, Metode Statistice de calcul şi analiză a eficienţei economice în comerţ, Editura ASE, Bucureşti, 2003 2. Dinu Eduard, Analiza economică şi financiară a firmei, Editura ASE, Bucureşti, 2003. 3. Işfănescu A., Stănescu C., Băicuşi A., Analiză economico-financiară cu aplicaţii în societăţile comerciale industriale de construcţii şi transporturi, Editura Economică, Bucureşti, 1999. 4. Işfănescu A., Robu V., Hristea A.M., Vasilescu C, Analiză economico-financiară, suport curs ASE Bucureşti, Biblioteca Digitală. 5. Lungu Ion, Secară Mirela, Ceauşescu Andreea, Analiză economico-financiară, Editura Ex Ponto, Constanţa, 200

Unitatea de învăţare 4 Analiza Situaţiei Financiar-Patrimoniale Cuprins 4.1. Introducere 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 4.3. Conţinutul unităţii de învăţare 4.3.1. Bilanţul, instrument de bază al analizei financiar patrimoniale 4.3.2. Analiza patrimoniului firmei 4.3.3. Analiza corelaţiei fond de rulment, nevoia de fond de rulment, trezoreria netă 4.3.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii firmei 4.3.5. Analiza corelaţiei creanţe – obligaţii 4.3.6. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante 4.4. Îndrumar pentru autoverificare

4.1. Introducere Într-un sistem economic concurenţial, obiectivul major al întreprinderii este maximizarea valorii sale, respectiv creşterea averii proprietarilor acesteia (maximizarea averii acţionarilor pentru societăţile închise şi maximizarea cursului titlurilor pentru societăţile cotate la bursă). Aceasta implică desfăşurarea activităţii firmei în condiţii de rentabilitate superioară şi în acelasi timp menţinerea solvabilităţii şi a echilibrului financiar.

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: -stabilirea patrimoniului net, respectiv a valorii contabile a averii acţionarilor; -stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii firmei; -determinarea flexibilităţii financiare a acesteia pe baza tabloului fluxurilor de trezorerie; -caracterizarea eficienţei fluxurilor patrimoniale; -întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli şi a planurilor de finanţare

Competenţele unităţii de învăţare: -studenţii vor înţelege care este utilitatea bilanţului patrimonial şi a celui funcţional cand vor face o analiza a situaţiei financiare a unei întreprinderi; -aceştia vor putea explica în ce constă importanţa analizei corelate a creanţelor şi obligaţiilor unei societăţi comerciale; -ei vor şti să calculeze şi să interpreteze fondul de rulment net global, nevoia de fond de rulment şi trezorerie netă.

Timpul alocat unităţii: 4 ore

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare 4.3.1. Bilanţul, instrument de bază al analizei financiar patrimoniale Analiza financiar-patrimonială utilizează informaţii furnizate de bilanţul contabil, de bilanţul patrimonial şi de bilanţul funcţional. Aceste situaţii informaţionale prezintă patrimoniul sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor agentului economic, dar şi sub aspectul echilibrului financiar al acestuia şi al nevoilor financiare şi a modului de finanţare a acestora. Prin patrimoniu se înţelege totalitatea bunurilor, a valorilor economice pe care le gestionează o entitate economică precum, şi totalitatea drepturilor şi obligaţiilor (cuantificabile în bani) pe care aceasta şi le asumă. Cuantificarea patrimoniului în plan global şi structural se realizează prin bilanţul contabil. Bilanţul contabil este procedeul folosit de metoda contabilităţii, prin care se înfăptuieste dubla reprezentare a situaţiei patrimoniale şi a rezultatelor obţinute sub dublu aspect: de active – utilităţi (structura materială); de pasive – resurse (structura financiară). Bilanţul cuprinde situaţia patrimonială la un moment dat, exprimând în acelaşi timp rezultatul utilizării şi valorificării acestui patrimoniu în perioada dată, el furnizând informaţii generale cu privire la situaţia economică şi financiară a entităţii economice precum şi relaţiile ei economice cu alte unităţi. Structura bilanţului contabil ACTIVUL cuprinde bunurile reale, bunurile corporale ( terenuri, clădiri, materii prime, materiale, mărfuri, etc.), bunurile financiare şi monetare (titluri de participare, creanţe, bani în casă, etc.) şi bunurile necorporale ( fond de comerţ, brevete,licenţe,etc.). Activul bilanţier cuprinde două mari grupe : active imobilizate şi active circulante. A. Activele imobilizate reprezintă o parte a capitalului economic al persoanei juridice care se caracterizează prin : - durata existenţei în firmă mai mare de 1 an ; - îşi transmit valoarea treptat asupra rezultatelor firmei şi nu se consumă la prima utilizare. Activele imobilizate sunt constituite în trei grupe : I. imobilizări necorporale; II. imobilizări corporale; III.imobilizări financiare. I.Imobilizările necorporale cuprind : - cheltuielile de constituire;

- cheltuielile de dezvoltare;

- concesiuni, brevete, licente, mărci, drepturile şi alte valori similare ; - fondul commercial; - alte imobilizări necorporale, avansurile şi imobilizările necorporale în curs de execuţie. II. Imobilizările corporale ( sunt numite active fixe sau active tangibile) şi cuprind : - terenuri ; - mijloace fixe ( construcţii,instalaţii tehnice şi masini, alte instalaţii, utilaje şi mobilier) ; - avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie. III. Imobilizări financiare Reprezintă valorile financiare investite de entitate pe termen lung, sub formă de titluri şi creanţe financiare în scopul obţinerii de venituri financiare sub forma dividentelor sau dobânzilor, prin creşterea valorii capitalizate sau prin realizarea de beneficii din comercializarea acestor investiţii. Imobilizările financiare cuprind : -titlurile de participare(acţiuni) ; - interese de participare deţinute ; - creanţe imobilizate. B. Activele circulante Cuprind toate valorile sub forma : stocurilor, inclusiv valoarea serviciilor pentru care nu a fost întocmită factura şi a producţiei în curs de execuţie,a creanţelor, a investiţiilor financiare pe termen scurt şi a disponibilităţilor băneşti. Activele circulante cuprind : -stocuri ; - creanţe ; - investiţii financiare pe termen scurt ; - disponibilităţi băneşti. C. Cheltuieli înregistrate în avans PASIVUL grupează resursele de care dispune societatea comercială pentru a finanţa utilizările sale, structura sa fiind diferită după cum a avut sau nu loc repartizarea rezultatului. Pasivul bilanţului contabil, înainte de repartizarea profitului cuprinde : -datorii ; - provizioane pentru riscuri şi cheltuieli ; - venituri în avans ; - capital social şi rezerve. Structura bilanţului patrimonial Între datele furnizate de bilanţul contabil şi realitatea economico-financiară a întreprinderii analizate pot să apară diferenţe. Din acest motiv, majoritatea analiştilor financiari consideră că se impune operarea cu un aşa zis “bilanţ suport al analizei”. Prin valoarea teoretică şi utilitate practică se disting: bilanţul patrimonial şi bilanţul funcţional. Bilanţul patrimonial serveşte ca bază pentru analiza financiar-patrimonială deoarece prezintă activele în funcţie de

gradul de lichiditate, de capacitatea acestora de a se transforma în numerar, iar pasivele după gradul de exigibilitate, adică cât timp pot fi folosite de organizaţie. Informaţiile obţinute din bilanţul patrimonial servesc evaluării organizaţiei, stabilirii solvabilităţii acesteia, dar şi analizei structurii financiare. Principiile care stau la baza determinării bilanţului patrimonial, sunt: - pentru activ: ordinea inversă a lichidităţii (aptitudinea posturilor de activ de a se transforma în numerar); - pentru pasiv: ordinea inversă a exigibilităţii (timpul cât sursa respectivă rămâne la dispoziţia întreprinderii). Astfel, luând ca punct de pornire bilanţul contabil, pentru a stabili bilanţul patrimonial se impun unele tratări (corecţii) ale informaţiilor acestuia, după cum urmează: A. În activ: a) eliminarea activelor de natura nonvalorilor (activelor fictive). Aceste elemente sunt înscrise în activul bilanţului contabil dar care, din punctul de vedere al lichidităţii nu au nicio valoare întrucât nu dau naştere unui flux de numerar. Principalele active de natura nonvalorilor sunt: cheltuielile de constituire, cheltuielile de repartizat asupra exerciţiilor financiare următoare, primele privind rambursarea obligaţiunilor, debitorii din capital subscris şi nevărsat, diferenţe de conversie de activ. Pentru eliminarea acestor elemente din bilanţul patrimonial se procedează astfel: - cheltuielile de constituire, debitorii din capitalul subscris şi nevărsat şi cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciţii financiare se scad din activ şi concomitent din capitalurile proprii; - primele privind rambursarea obligaţiunilor: se scad din activul bilanţului contabil şi din pasiv din împrumuturi şi datorii asimilate pe termen mediu şi lung; - diferenţele de conversie activ: se elimină din activul bilanţului contabil şi se corectează în sensul scăderii capitalurilor proprii, întrucât reprezintă o pierdere latentă. b) includerea în activele imobilizate a activelor circulante cu termen de lichiditate mai mare de un an; c) cuprinderea în activele circulante sau în activele imobilizate, în funcţie de lichiditatea sumelor înregistrate la “Decontări din operaţiuni în curs de clarificare” (soldul debitor al contului 473); d) efectele scontate neajunse la scadenţă sunt creanţe cedate băncii pentru care s-a înregistrat o creştere a disponibilităţilor, în consecinţă cu valoarea acestora se majorează activele circulante (creanţele), concomitent cu majorarea creditelor pe termen scurt. B. În pasiv: Corecţiile mai sus menţionate, generează modificări cu caracter de consecinţă şi în pasivul bilanţului. Pe lângă acestea, se impun a fi efectuate şi următoarele:

a) datoria fiscală latentă, aferentă subvenţiilor pentru investiţii, provizioanelor reglementate şi provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli, precum şi altor elemente de capitaluri proprii, se va include în categoria datoriilor pe termen scurt sau pe termen mediu şi lung după natura acestora; b) veniturile înregistrate în avans, în funcţie de conţinutul lor, se includ în datorii pe termen scurt sau datorii pe termen mediu şi lung; c) cu diferenţele de conversie pasiv se majorează capitalurile proprii, ele reprezentând un profit potenţial. d) datoriile totale ale întreprinderii se grupează în două mari categorii: - datorii pe termen scurt, cele care au un termen de exigibilitate sub un an; - datorii pe termen mediu şi lung, cele care au un termen de exigibilitate mai mare de un an. 4.3.2. Analiza patrimoniului firmei Una din concepţiile bilanţului este cea patrimonială, potrivit căreia bilanţul este un inventar al averii entităţii. Aşa cum am mai precizat, prin patrimoniu se înţelege totalitatea bunurilor, a valorilor economice pe care le gestionează o entitate economică, precum şi totalitatea drepturilor şi obligaţiilor (cuantificabile în bani) pe care aceasta şi le asumă. Definirea noţiunii de patrimoniu reprezintă o premisă a formulării principalelor preobleme ale analizei acestuia. Analiza situaţiei generale a patrimoniului pe baza structurii activului şi pasivului bilanţului întreprinderii Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv stabilirea şi urmărirea evoluţiei ponderii diferitelor elemente patrimoniale(de activ şi de pasiv). Ratele de structură patrimonială oferă posibilitatea exprimării bilanţului în procente şi permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanţului oferind de asemenea posibilitatea realizării de analize comparative în timp şi spaţiu. Luând în calcul datele din tabelul nr.4.1. BILANŢ CONTABIL la SC Alpha SA vom calcula şi interpreta ratele de structură ale activului şi pasivului acestei societăţi comerciale pe perioada anilor 2008 şi 2009, exprimat în lei: Tabel 4.1. BILANŢ CONTABIL ACTIV Imobilizări necorporale Imobilizări corporale Imobilizări financiare

2008 9550

2009 9984

574200

526400

PASIV Capital social Rezerve

2008 300000

2009 300000

97500

49200

730

730

Provizioane 42000

22750

Total Active Imobilizate Stocuri

584480

537114

301640

309500

Clienţi

70120

120000

Alte creanţe

9050

25480

Investiţii financiare pe termen scurt Disponibili tăţi băneşti

41875

43620

12500

24700

Total Active Circulante Total Activ

435185

523300

Rezultatul exerciţiului

55670

25425

CAPITAL PROPRIU Datorii cu scadenţă mai mare de un an Avansuri şi aconturi primate Furnizori şi conturi assimilate

495170

397375

394850

354500

4225

3750

25840

95289

Alte datorii pe termen scurt TOTAL DATORII

99580

209500

524495

663039

1019665 1060414 TOTAL PASIV

1019665 1060414

Ratele privind structura ACTIVULUI sunt: 1.Rata activelor imobilizate (%) = active imobilizate/ total active. Această rată reflectă ponderea activelor imobilizate în patrimoniul total al întreprinderii. Diferitele elemente de active imobilizate justifică utilizarea unor rate complementare. a) Rata imobilizărilor necorporale (%) = imobilizări necorporale/total active. Mărimea acestui indicator reflectă ponderea elementelor necorporale în total active imobilizate ale întreprinderii; de regulă, în cazul firmelor româneşti valoarea acestora este redusă, în timp ce în alte ţări, cum ar fi SUA, ponderea imobilizărilor necorporale depaşeşte 50% (licenţe, brevete, mărci, etc). b) Rata imobilizărilor corporale(%)=imobilizări corporale/total active. Această rată reflectă ponderea capitalurilor fixe în patrimoniul total şi valoarea ei depinde de specificul activităţii firmei şi de caracteristicile tehnice ale întreprinderii, înregistrând valori diferite de la o ramură la alta. c) Rata imobilizărilor financiare(%)=imobilizări financiare/total active. Aceasta reflectă intensitatea legăturilor şi relaţiilor financiare pe care firma le-a stabilit cu alte firme cu ocazia operaţiilor de creştere externă(titluri de participare, creanţe imobilizate, etc); această rată are valori mari în cazul firmelor de investiţii financiare, de valori mobiliare, fonduri mutuale, etc. 2.Rata activelor circulante(%) = active circulante/total active. a) Rata stocurilor (%) = stocuri/total active. Acest indicator înregistrează valori mari în cazul firmelor cu activitate de producţie, cu ciclu lung de fabricaţie, precum şi a acelor firme

cu specific de distribuţie de bunuri materiale. b) Rata creanţelor comerciale (%) = clienţi şi conturi asimilate/total active. Rata creanţelor comerciale este influenţată de natura clienţilor şi de termenele de plată pe care firma le acordă partenerilor săi. c) Rata disponibilităţilor băneşti+investiţii pe termen scurt (%) = disponibilităţi băneşti +investiţii pe termen scurt /total active. Ratele privind structura PASIVULUI sunt: 1.Rata stabilităţii finanţării (%) = capital permanent/ total pasive. Această rată este un indicator global al stabilităţii finanţării şi reflectă ponderea surselor pe care le are întreprinderea pentru o perioadă mai mare de un an.Capitalul permanent este format din capitalul propriu la care adăugăm datoriile pe termen lung. 2.Rata autonomiei financiare(%) = capital propriu/capital permanent. Acest indicator ne arată ponderea surselor proprii în finanţarea mijloacelor economice ale firmei şi înregistrează valori diferite în funcţie de politica financiară a întreprinderii şi de rentabilitatea ei. Se recomandă ca valoarea acesteia să fie mai mare de 50%, adică capitalul propriu(resursele interne) trebuie să reprezinte cel puţin jumătate din total resurse, adică din capitalul permanent. 3.Rata datoriilor pe termen scurt(%) = datorii pe termen scurt/total pasiv. Această rată ne arată ponderea datoriilor cu termen de scadenţă până într-un an în total datorii ale firmei. 4.Rata datoriilor totale(%) = datorii totale/total pasiv. În cazul firmei analizate, ratele de structură ale activului şi pasivului, calculate pe baza datelor din bilanţ, se prezintă astfel conform tabelului 4.2: Firma aparţine sferei productive, respectiv unui sector care necesită o dotare tehnică semnificativă, fapt reflectat de ponderea mare a activelor imobilizate în total active în ambele perioade analizate(57,32% în 2008 şi 50,65% în 2009). Deşi firma dispune de autonomie şi stabilitate financiară, se înregistrează totuşi o deteriorare a situaţiei financiare în anul 2009 comparativ cu anul 2008, ceea ce impune o reorientare a politicii financiare pe perioada următoare. Tabel 4.2. Calculul ratelor de structură la SC Alpha SA Rata stabilităţii financiare(%) 87,29 70,90 RATE DE STRUCTURĂ(%) 2008 2009 Rata autonomiei 55,64 52,85 Rata activelor imobilizate(%) 57,32 50,65 financiare(%) Rata datoriilor pe 12,71 29,10 Rata 0,94 0,94 termen scurt(%) imobilizărilor Rata datoriilor totale(%) 51,44 62,53 necorporale(%) Rata imobilizărilor corporale(%) 56,31 49,64 Rata imobilizărilor 0,07 0,07 Rataactivelor imobilizărilor corporale este42,68 foarte apropiată de cea financiare(%) Rata circulante(%) 50,65 a activelor imobilizate, ceea ce demonstrează ponderea foarte Rata stocurilor(%) 29,58 29,19 mare a acestor bunuri în totalul imobilizărilor. În dinamică, Rata creanţelor(%) 7,76 13,72 se observăRata că în anul 2009 rata activelor imobilizate şi, implicit disponibilităţilor 5,33 6,44 şi a imobilizărilor corporale, scade de unde putem spune că băneşti(%)

societatea nu a mai realizat investiţii în active fixe, iar din cele existente o parte s-au amortizat complet şi au fost scoase din patrimoniu. Valoarea redusă a ratelor imobilizărilor financiare şi necorporale semnifică o activitate de investiţii financiare restrânsă pe termen lung şi, de asemenea în active intangibile. Activele circulante deţin o pondere de 42,68% în anul 2008, valoare care creşte în anul 2009 la 50,65%. Această majorare s-a realizat preponderent pe seama creanţelor(clienţi +alte creanţe) al căror indice de creştere este de 183,76%. Această situaţie poate fi determinată de creşterea volumului activităţii, de acordarea unor termene de plată mai lejere pentru clienţi, dar şi de apariţia unor clienţi incerţi(clienţi neâncasaţi la scadenţă), fapt care nu avantajează firma. Se recomandă completarea analizei cu informaţii referitoare la structura creanţelor dupa natura lor, scadenţe şi termene de plată. Din punctul de vedere al ratelor de structură a pasivului, întreprinderea prezintă o stabilitate financiară ridicată, dar care s-a degradat în timp( de la 87,29% în 2008 la 70,90% în 2009). De asemenea firma dispune de autonomie financiară, ponderea capitalului propriu în capitalul permanent fiind de 55,64% în anul 2008 şi scăzând la 52,85% în anul 2009; această scădere se datorează micşorării capitalului propriu ca urmare a creşterii datoriilor pe termen mediu şi lung. Rata datoriilor totale a crescut simţitor în anul 2009 la 62,53%, mai ales pe seama datoriilor pe termen scurt ceea ce a mărit gradul de îndatorare al firmei. Analiza patrimoniului net(propriu) şi a surselor financiare Patrimoniul net reflectă activele întreprinderii negrevate de datorii. Patrimoniul net exprimă averea acţionarilor stabilită pe baza bilanţului patrimonial. Acest indicator este echivalentul activului net contabil (formă de evaluare patrimonială a firmei). Patrimoniul net, se poate determina în două moduri: ca diferenţă între activul total şi datoriile totale (exprimare materială a patrimoniului net); ca sumă a surselor de finanţare a acestuia. Având în vedere componenţa materială a patrimoniului net, respectiv prima modalitate de calcul, creşterea acestuia se înregistrează atunci când ritmul activelor totale devansează ritmul datoriilor totale.

Analizând sursele de finanţare a patrimoniului net se pot întâlni, de regulă, următoarele aspecte: - dinamica cea mai accentuată o înregistrează sursele constituite pe seama rentabilităţii întreprinderii: rezervele legale până la limita prevăzută de lege, fondurile proprii majorate pe seama profitului net ca urmare a deciziei acţionarilor; - capitalul social se modifică doar în cazul unor noi aporturi, respectiv a unei finanţări din surse externe (ale vechilor acţionari sau ale unor noi acţionari) şi/sau prin conversia unor datorii în capital social (stingerea unor datorii în schimbul unui pachet de acţiuni); - rezultatul reportat poate fi profit nerepartizat (şi atunci determină creşterea patrimoniului net) sau pierdere neacoperită (caz în care determină diminuarea patrimoniului net). Deci, patrimoniul net poate să crească pe seama surselor interne (rentabilitatea întreprinderii) şi pe baza unor surse externe (aporturi, primirea cu titlu gratuit a unor active, conversia unor datorii în capital social). Pornind de la bilanţul contabil al SC Alpha SA (tabel 4.1) şi făcând corecţiile necesare rezultă bilanţul patrimonial(tabel 4.3). Din tabelul 4.3. se va constata că, patrimoniul net al firmei a scăzut în anul 2009 cu 97795 lei comparativ cu anul 2008, ca urmare a faptului că ritmul de creştere a datoriilor în anul 2009 a fost mult mai mare decât ritmul de creştere a activului total; trebuie remarcat şi creşterea gradului de îndatorare a firmei, mai ales pe termen scurt(datoriile pe termen scurt au crescut cu 178894 lei în anul 2009 comparativ cu anul 2008).

Tabel 4.3. Bilanţ patrimonial Sc Alpha SA Elemente de calcul(lei) Active imobilizate Active circulante Total activ Capital propriu Datorii pe termen mediu şi lung Datorii pe termen scurt

2008

2009

Diferenţe

584480

537114

-47366

435185

523300

+88115

1019665 495170 394850

1060414 397375 354500

+40749 -40350

129645

308539

+178894

Total pasiv

1019665

1060414

+40749

Patrimoniul net

495170

397375

-97795

Structura bilanţului funcţional Bilanţul funcţional are rolul de a oferi o imagine asupra modului de funcţionare din punct de vedere economic a întreprinderii, punând în evidenţă utilizările şi sursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare. Ciclurile întreprinderii sunt: de investiţii, de exploatare, de finanţare şi de trezorerie). Ciclul de investiţii cuprinde achiziţionarea de active imobilizate, iar ciclului de exploatare îi corespund fluxurile de aprovizionare, producţie şi distribuţie (vânzări) atât sub forma unor fluxuri fizice, cât şi a unor fluxuri financiare. Ciclul de finanţare cuprinde ansamblul operaţiunilor dintre întreprindere şi proprietarii de capital (acţionarii şi creditorii întreprinderii). Fluxul de finanţare permite ca întreprinderea să facă faţă decalajului dintre fluxul de lichidităţi de intrare şi de ieşire provocat de ciclul de exploatare. Stabilirea bilanţului funcţional se realizaeză avându-se în vedere următoarele principii: - activele sunt luate în calcul la valoarea lor brută (se are în vedere valoarea de intrare în patrimoniu); - imobilizările închiriate, deţinute în leasing sau în locaţie de gestiune sunt integrate în activ şi, corespunzător, în pasiv la “Împrumuturi şi datorii asimilate” datorită faptului că ele servesc ciclului de exploatare; - conceptul de activ fictiv nu mai este operaţional; - cheltuielile ce privesc exerciţiile financiare următoare se asimilează activelor imobilizate; - efectele scontate neajunse la scadenţă, debitorii privind capitalul subscris şi nevărsat, primele privind rambursarea obligaţiunilor şi diferenţele de conversie de activ şi de pasiv se tratează în acelaţi mod ca şi la elaborarea bilanţului patrimonial; - amortizarea şi provizioanele sunt incluse în pasivul bilanţului funcţional ca surse aciclice (care rămân la dispoziţia întreprinderii o perioadă mai mare de un an). Principiile menţionate provoacă anumite corecţii ale informaţiilor cuprinse, caz în care bilanţul funcţional va avea următoarea formă (figura 4.1.): Bilanţul funcţional permite aprecierea structurii financiare a întreprinderii, stabilirea din punct de vedere funcţional a fondului de rulment, necesarului de fond de rulment şi trezoreriei nete. Fig.4.1. Structura bilanţului funcţional ACTIV I.Active aciclice/stabile

PASIV I Pasive aciclice/stabile

II Active ciclice aferente exploatării: -stocuri -creanţe aferente exploatării III Active ciclice din afara exploatării -creanţe din afara exploatării IV Trezoreria de activ: -disponibilităţi

- capitaluri proprii - amortizare - provizioane de orice natură - datorii financiare pe o perioadă mai mare de un an II. Pasive ciclice de exploatare (datorii faţă de furnizori, salariaţi, bugetul de stat etc.) III. Surse ciclice din afara exploatării (furnizori de imobilizări, dividende de plată etc.) IV Trezoreria de pasiv: -credite pe termen scurt

4.3.3. Analiza corelaţiei fond de rulment, nevoia de fond de rulment, trezoreria netă Fondul de rulment(FR) reprezintă marja de siguranţă a întreprinderii, impusă de diferenţele dintre sumele de încasat şi sumele de plătit, precum şi de decalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidităţi şi durata medie în care datoriile pe termen scurt devin exigibile. Existenţa unui fond de rulment suficient de mare, mai ales în cazul firmelor cu activitate de producţie, este determinată de faptul că, în cazul datoriilor pe termen scurt probabilitatea de plată a acestora este de 100%, în timp ce pentru activele circulante probabilitatea de transformare în disponibilităţi nu este întotdeauna de 100%, ca urmare a existenţei unor stocuri fără mişcare sau cu mişcare lentă, precum şi a unor creanţe incerte. Fondul de rulment deteminat pe baza bilanţului contabil este: FR=Active circulante – Datorii pe termen scurt Fondul de rulment poate fi analizat şi pe baza bilanţului patrimonial şi a bilanţului funcţional. Fondul de rulment patrimonial se poate determina în două moduri: a) FR = Capital permanent - Active imobilizate Fondul de rulment este partea din capitalul permanent folosită pentru finanţarea activelor circulante. Fondul de rulment patrimonial poate fi descompus în: fond de rulment propriu (FRp) şi fond de rulment împrumutat (FRî). FRp = Capitaluri proprii - Active imobilizate FRî = Datorii pe termen mediu şi lung b) FR = Active circulante - Datorii pe termen scurt

În acest caz, noţiunea de fond de rulment rezultă prin punerea în corespondenţă a lichidităţii activelor circulante cu

exigibilitatea datoriilor pe termen scurt. Fondul de rulment permite aprecierea pe termen scurt a riscului de incapacitate de plată. Deoarece bilanţul funcţional reflectă o serie de aspecte imposibil de evidenţiat prin bilanţul contabil, specialiştii recomandă ca fondul de rulment să fie calculat în baza acestuia, evidenţiindu-se în acest fel resursele de care dispune organizaţia pentru finanţarea activelor ciclice (adică a exploatării): FR=Resurse stabile – Active stabile În analiza financiară, pentru aprecierea fondului de rulment se pot folosi şi următorii indicatori: -viteza de rotaţie a FR care trebuie să fie între 30 şi 90 de zile: FR

CA

 360 , unde FR=fond de rulment, CA=cifră de afaceri;

-rata de finanţare a activelor circulante: FR

AC

100 , unde FR=fond de rulment, AC=active circulante;

-gradul de finanţare a necesarului de fond de rulment, care trebuie să ia valori mai mari de 100%: FR

NFR

100 , unde unde FR=fond de rulment, NFR= necesar de

fond de rulment. Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă diferenţa dintre nevoile temporare şi sursele temporare, respectiv suma necesară finanţării decalajelor, care se produc în timp, între fluxurile reale şi fluxurile de trezorerie determinate, în principal, de activitatea de exploatare. Necesarul de fond de rulment determinat pe baza bilanţului contabil se calculează astfel: NFR=Stocuri+Creante - Datorii pe termen scurt Pe baza datelor din bilanţul patrimonial necesarul de fond de rulment se poate determina astfel: NFR = Active circulante - Datorii pe termen scurt ( exclusiv disponibilităţi băneşti) (exclusiv credite pe termen scurt) Necesarul de fond de rulment reflectă, în esenţă, activele circulante de natura stocurilor şi creanţelor nefinanţate pe seama obligaţiilor pe termen scurt (surselor atrase). Obligaţiile pe termen scurt de natura celor faţă de furnizori, salariaţi, bugetul de stat etc., până în momentul plăţii lor reprezintă o sursă atrasă de finanţare a activelor circulante. Pe baza bilanţului funcţional necesarul de fond de rulment se determină astfel: NFR = Alocări ciclice - Surse ciclice Nevoia de fond de rulment se poate descompune în două componente: necesarul de fond de rulment din exploatare şi necesarul de fond de rulment din afara exploatării. NFR = NFRE + NFRAE NFRE = Active ciclice aferente exploatării - Surse ciclice aferente exploatării

NFRAE = Active ciclice din afara exploatării - Surse ciclice din afara exploatării În analiza financiară, pentru aprecierea necesarului fondului de rulment se pot folosi şi următorii indicatori: -viteza de rotaţie a NFR: NFR CA

 360 , unde NFR=necesar fond de rulment, CA=cifră de

afaceri; acest indicator se poate calcula şi pe categorii de necesar de fond de rulment: NFRE CA

 360 şi

NFRAE CA

 360 unde, NFRE= necesar de fond de

rulment din exploatare, NFRAE= necesar de fond de rulment din afara exploatării, CA=cifră de afaceri. Accelerarea vitezei de rotaţie a necesarului de fond de rulment din exploatare este un aspect pozitiv şi influenţează disponibilităţile firmei. Mărimea necesarului de fond de rulment din exploatare este influenţată de: natura activităţii, durata ciclului de fabricaţie, viteza de rotaţie a stocurilor şi creanţelor, nivelul de activitate etc. Trezoreria netă (TN) este indicatorul care exprimă corelaţia dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment, reflectând situaţia financiară a firmei, atât pe termen mediu şi lung, cât şi pe termen scurt. Pe baza bilanţului contabil trezoreria netă se calculează astfel: TN=FR - NFR Trezoreria netă se poate calcula pe baza bilanţului funcţional astfel: TN= Ta – Tp în care: Ta reprezintă trezoreria de activ, respectiv soldurile debitoare ale conturilor de disponibilităţi şi plasamente; Tp - trezoreria de pasiv, respectiv soldurile creditoare ale conturilor de credite pe termen scurt. Trezoreria netă pozitivă este un excedent monetar al exerciţiului financiar, fiind obţinut ca urmare a unei activităţi rentabile. În cazul în care necesarul de fond de rulment este constant, atunci trezoreria netă pozitivă este echivalentul profitului net, diminuat cu dividendele plătite în cursul aceleiaşi perioade, la care se adună amortizarea. Trezoreria netă negativă reflectă un deficit monetar la sfârşitul anului şi care a fost acoperit pe seama creditelor pe termen scurt. În situaţia în care necesarul de fond de rulment este constant, trezoreria netă negativă este efectul înregistrării de pierderi. Atunci când întreprinderea realizează produse rentabile, dispune de piaţă (de aprovizionare şi de desfacere), dar înregistrează o creştere a necesarului de fond de rulment, ca urmare a dezvoltării activităţii, constatarea unei trezorerii nete negative nu semnifică o situaţie economico-financiară nefavorabilă, ci înregistrarea unui decalaj între termenul mediu de transformare a stocurilor şi creanţelor în lichidităţi şi durata

medie de onorare a obligaţiilor pe termen scurt. 4.3.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii firmei Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani, aceasta putând fi şi un criteriu de grupare a posturilor din bilanţ. Se poate stabili cât din valoarea activului se află sub formă lichidă în conturile de disponibilităţi băneşti, şi cât pot să devină lichide in perioada imediată(creanţe, stocuri). Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a- şi onora obligaţiile de plată la scadenţă.Capacitatea de plată semnifică solvabilitate imediată, respectiv semnifică capacitatea mijloacelor băneşti la un moment dat sau pentru o perioadă scurtă(de regulă 30 de zile) de a acoperi obligaţiile scadente pentru aceeaşi perioadă. Indicatorii lichidităţii sunt: 1. Rata lichidităţii generale: Lg = Active circulante/Datorii curente Datoriile curente sunt formate din obligaţiile către furnizori, cele fiscale şi salariale, creditele pe termen scurt. Se apreciază că situaţia lichidităţii generale este satisfăcătoare în condiţiile încadrării acesteia în intervalul 1,2 -1,8 . 2. Rata lichidităţii curente(intermediare): Lc=Active circulante-stocuri/Datorii curente Potrivit teoriei nord-americane această rată este cunoscută sub denumirea de testul acid. Această rată este de obicei subunitară, intervalul considerat ca satisfăcător fiind cuprins între 0,65 – 1. 3. Rata lichidităţii imediate: Li = Disponibilitati şi plasamente/Datorii curente În teoria economică această rată este cunoscută sub denumirea de rata solvabilităţii imediate. Valori satisfăcătoare între 0,651. Solvabilitatea se poate exprima cu ajutorul mai multor indicatori dintre care menţionam: 1. Rata solvabilităţii patrimoniale: Sp = Capital propriu/Capital propriu +credite totale Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază că trebuie să se încadreze în limitele 0,3 – 0,5, iar peste 0,5 situaţia se poate considera ca fiind normală. 2. Rata solvabilităţii generale: Sg = Active totale/Datorii totale Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de activele firmei. Cu cât valoarea solvabilităţii generale este mai mare decât 1, cu atât situaţia financiară de ansamblu a firmei este mai bună. Pe baza datelor din bilanţul contabil al SC Alpha SA(tabel 4.1) s-au calculat urmatoarele valori ale ratelor de lichiditate şi solvabilitate conform tabelului 4.6.

Tabel 4.6 Ratele de lichiditate şi solvabilitate INDICATORI Rata lichiditatii generale Lg Rata lichiditatii curente(intermediare) Lc Rata lichiditatii imediate Li Rata solvabilitatii patrimoniale Sp Rata solvabilitatii generale Sg

2008 3,36 1,03

2009 1,7 0,69

0,42 0,55

0,22 0,52

1,94

1,6

Concluzii: în ambele perioade valorile acestor indicatori sunt considerate normale, în dinamică înregistrându-se o diminuare a valorilor acestor indicatori în 2009, în special la rata lichidităţii curente şi generale, care coboară sub limita admisă de 1,8. Această tendinţă de scădere s-a înregistrat datorită faptului că activele circulante au crescut într-un ritm mai mic decât datoriile pe termen scurt (20,25%