CarlHonore - Copii: sa cresti un copil relaxat si calm

pentru a cânta secvenţa sa desiote, În perioada de timp dintre două astfel de evenimente, publicul se înghesuie în biserică pentru a asculta sunetele reziduale. Am participat la concertul ASLSP în vara anului 2002, când foalele se umpleau încă de aer, mai înainte ca orga să fie instalată; Norbert Kleist, avocat şi membru al proiectului [ohn Cage, mi-a fost ghid. Ne-am întâlnit în afara bisericii Sf. Burchardi. De partea cealaltă a curţii, anexele unei vechi firme au fosttransformate înlocuinţe sociale şi atelier de mobilă. În apropierea bisericii, se înalţă o sculptură modernă, formată din cinci coloane metalice frânte. "Reprezintă timpul seg- ' meritat", îmi explică Kleist, scoţând din buzunar un mănunchi de chei. Intrăm în biserică, trecând printr-o uşă grea din lemn. Biserica este complet goală: fără amvoane, fără altar, fără icoane - doar pietrisul care acoperă podeaua şi un tavan înalt pe care se intersectează căpriori din lemn. Aerul este rece şi miroase a piatră veche. Porumbeii bat din aripi în dreptul ferestrelor aflate sus, deasupra capului. Orga situată într-un. cadru mare din lemn de stejar, asemenea unui post de radio, pufăie în lumină difuză. Foalele emit un sunet slab, aproape muzical, de parcă ar fi un motor cu abur care intră în gară, la sfârşitul unei lungi călătorii. Kleist descrie redarea melodiei As Slow As Possible timp de 639 de ani ca pe o provocare a culturii moderne, ce ţine lumea cu sufletul la gură, silind-o să gonească tot înainte. Pe când ieşim din biserică, lăsând orga să-şi umfle plămânii cu aer, îmi spune: "Poate acesta este începutul unei revoluţii către lentoare."

232

I

Elogiu lentorii

Timp liber: Importanţa relaxărf

10

I

Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm

Cea mai eficientă formă de educaţie este cea care permite copilului să se joace printre cele mai atrăgătoare lucruri. PLATON (427-347 î.Hr.) Harry Lewis este decanul unui colegiu pentru studenţii din anii pregătitori de la Universitatea Harvard. La începutul anului 2001, el a participat la o adunare la care studenţii au fost invitaţi să-şi exprime nemulţumirile faţă de corpul profesoral de la Ivy League. Unul dintre studenţi a stârnit mare agitaţie prin ceea ce a spus. El dorea să studieze atât biologia, cât şi engleza, pentru a obţine o diplomă în ambele domenii şi mai dorea să-şi treacă examenele în trei ani, în loc de patru. Era exasperat din cauza îndrumătorului său care era incapabil, sau pur şi simplu reticent, să organizeze astfel orarul, încât să-i permită să participe la cursuri în ambele specialităţi. Ascultându-I pe studentul care se plângea de faptul că era împiedicat să meargă înainte, aşa cum îşi dorea el, în mintea lui Lewis s-a aprins un beculeţ. Jmi aduc aminte că m-am gândit: «Stai o clipă! Ai nevoie de ajutor, dar nu a~a cum crezi tu.» Trebuie să~ţi acorzi timpul necesar pentru a te gândi la ceea ce crezi că este cu adevărat important, şi apoi să găseşti o modalitate de a înghesui totul în cel mai scurt orar posibil."

Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm

Elogi,ulentorii

I

233

•

După şedinţă, Lewis a început să reflecteze la felul în care un st~de~t al secolului al XXI-lea a devenit un discipol al grabei. Din acest punct, până la a ridica glasul împotriva orarelor aglomerate şi a programelor încărcate, nu mai este decât un pas. În vara anului 2001, decanul a scris o scrisoare deschisă studen}ilor din anul pregătitor ce a fost trimisă fiecăruia în parte. In scrisoare, decanul pled a pentru o nouă abordare a vieţii în campus şi dincolo de el. Era totodată un rezumat plin de acurateţe al ideilor ce formează fundamentul filozofiei Slow. Scrisoarea, pe care acum o primeşte fiecare student din ':ImI întâi la Harvard, se intitulează: Incetineste. ' De-a lungul a şapte pagini, Lewis explici studenţilor cum să câştige cât mai inult, să profite de pe urma timpului petrec~t la universitate, ca şi de viaţă în sine, făcând mai puţin. Ii îndeamnă să se gândească de două ori mai înainte de a se grăbi ~ă-şitermine cursurile. Durează până te simţi stăpân pe un subiect, spune el, scoţând în evidenţă faptul că şcolile de vârf din domeniul medical, al avocaturii şi al economiei sunt iriteresate de candidaţi maturi, care au mai mult de oferit decât doar nişte cursuri pregătitoare făcute în grabă şi "abreviate". Lewis îi atenţionează asupra pericolului care îi pândeşte atunci când se angajează în prea multe activităti extracurriculare. Care este scopul urmărit atunci când jo~i l~cross.e, p~e~idezi dezbateri, organizezi conferinţe, joci în pI~se ŞIeşti ŞIre.dactor la ziarul campusului, şi sfârşeşti prin a-ţi petrece tot timpul la volanul maşinii, luptându-te să nu rămâi în urmă cu programul lucrărilor? Mai bine faci mai puţin şi ai timp să faci totul mai bine. ~ Atunci când este vorba despre viaţa academică, Lewis este in favoarea aceleiaşi abordări: mai puţin înseamnă mai mult. Bucură-te de odihnă şi de relaxare şi asigură-te că eşti un adept al artei de a nu face nimic. "Timpul gol nu este un aspirator ce trebuie umplut", scrie decanul. "Este acel ceva care permite altor lucruri din mintea ta să fie reorganizate în

234

I

Elogiu fentorii

.

~

îI I

'. \

mod creativ." Cu alte cuvinte, să nu faci nimic, să fii lent este o parte esenţială a unei gândiri pozitive. Incetineste nu este doar o carte a unui nou tip de beatnici şi de pierde-vară. Lewis este dornic să obţină succese universitare şi munceşte din greu. Ceea ce vrea să spună este că un strop de lentoare selectivă îi poate ajuta pe studenţi să trăiască şi să muncească mai bine. "Sfatul pe car vi-I dau, să încetiniţi şi să limitaţi activităţile pe care le puneţi în program, nu înseamnă că nu vă încurajez să obţineţi rezultate foarte bune, să porniţi în căutarea excelenţei în domeniul ales. Dar, mai degrabă, sunteţi capabili să rezistaţi la efortul intens pentru a duce la capăt o muncă de calitate într-un domeniu, dacă vă acordaţi răgazul timpului liber, momente de recreere şi timp în solitudine." ~ Strigătul său răsună cum nu se poate mai bine. In lumea noastră dominată de sistemul turbo, virusul grabei s-a răspândit de la adulţi la tineri. În zilele noastre, copiii de toate vârstele cresc prea repede. Copiii de şase ani îşi organizează activităţile cu telefonul mobil şi adolescenţii fac afaceri din propriul dormitor. Preocuparea pentru forma trupului, sex, mărcile de consum şi carieră încep să apară de la vârste tot mai fragede. Copilăria în sine pare să devină tot mai scurtă şi multe fete ajung la pubertate înainte de a împlini 10 ani. Tinerii din ziua de azi sunt mai ocupaţi, mai organizaţi şi mai pe fugă decât a fost vreodată generaţia mea. De curând, o educatoare pe care o cunosc i-a abordat pe părinţii unui elev aflat în clasa sa. Simţea că băiatul petrecea prea mult timp la şcoală, fiind angrenat în prea multe activităţi extracurriculare. Le-a sugerat părinţilor să-i acorde acestuia ceva timp liber. Tatăl s-a Înfuriat. "Trebuie să înveţe să se descurce cu 10 ore de muncă pe zi, aşa cum fac şi eu." Copilul avea doar patru ani. În 1989, David Elkind, psiholog american, a publicat o carte - TheHurried Child: Grouiing Up Too Fast Too Soon (Copilul grăbit: Creşte prea repede în timp prea scurt). Aşa cum sugerează titlul, Elkind îşi ridica glasul împotriva ten-

Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm Copii: S~ creşti un copil relaxat şi calm

Elogiu fentom

I

235

dinţeide a grăbi copiii să ajungă adulţi. Câţi adulţi au luat notă? Doar foarte puţini, se pare. Zece ani mai târziu, fiecare copil este mai fugărit ca nicicând. .. Copiii nu se nasc obsedaţi de viteză şi randament - noi îi facem să ajungă astfel. În căminele în care există doar un singur părinte, presiunea ce apasă pe umerii copiilor este şi mai mare, cerându-li-se să împartă responsabilităţile cu adultul. Reclamele îi încurajează să devină consumatori de timpuriu. Şcoala îi învaţă să trăiască după ceas şi să folosească timpul în mod cât mai eficient posibil. Părinţii subliniază. această idee aglomerând programul cu numeroase activităţi extracurriculare. Toate acestea transmit copiilor mesajul că mai puţin nu este mai mult, şi că mai repede este întotdeauna mai bine. Una dintre primele expresii pe care le-a învăţat fiul meu a fost: "Grăbeşte-te! Hai!" Competiţia îi sileşte pe mulţi părinţi să-şi grăbească tot mai des copiii. Toţi dorim ca odraslele noastre să aibă succes în viaţă. Într-o lume ocupată, asta înseamnă să-i obligi să alerge cât se poate de repede în tot ceea ce fac - în sport, la şcoală, în artă, în muzică. Nu mai este suficient să ţină pasul cu odraslele familiei [ones, acum dragii noştri micuţi trebuie să-i depăşească pe aceştia în tot ceea ce fac. Teama că micutii noştri ar putea să rămână în urma celorlalţi nu este nouă. În secolul al XVIII-lea,Samuel Johnson îi avertiza pe părinţi să nu ezite: "În timp ce stai, gândindu-te ce carte ar trebui să citească fiul tău, un alt băiat a citit două." În economia globală a 24/7, presiunea impusă de ideea de a rămâne în frunte este mai aprigă decât oricând, ducând la ceea ce experţii au numit .Jryper-parenting" (atitudinea părinţilor împinsă la extrem în educaţie), tendinţa compulsivă de a perfecţiona propriul copil. Pentru a le oferi avantaj asupra celorlalţi, mulţi părinţi ambiţioşi pun muzică de Mozart, pe care s-o asculte bebeluşul în pântecele mamei, îi învaţă Iimbajul semnelor când abia au împlinit şase luni şi alfabetul când abia au trecut de prima lor aniversare. Taberele pentru

236

I

Elogiu lentorii

Cop.ij:Să creşti un copil relaxat şi ca.lm

învăţarea computerului şi seminariile care motivează primesc şi copii în vârstă de patru ani. Lecţiile de golf încep la doi ani. Cum fiecare îşi îndeamnă odraslele să se mişte cât mai rapid, cei care nu s-au înscris încă în cursă rezistă tot mai greu tentaţiei. Cu ceva timp în urmă, am descoperit o reclamă pentru un curs de limbi străine dedicat copiilor şi organizat de BBC."Vorbeşte franceza la trei ani! Spaniola la şapte. Dacă nu te grăbeşti, va fi prea târziu." Primul impuls a fost să dau telefon şi să fac înscrierea. Cel de-al doilea m-a făcut să mă simt vinovat pentru că nu am procedat astfel. Într-o lume în care concurenţa se duce pe viaţă şi pe moarte, şcoala a devenit un teren de luptă, unde singurul lucru care contează este să te afli în fruntea clasei. Nicăieri nu este mai adevărat acest principiu decât în estul Asiei, unde sistemul educaţional este clădit pe principiul "infernul examenelor". Pentru a ţine pasul cu acest ritm, milioane de copii îşi petrec serile şi sfârşitul de săptămână în instituţii numite "cram-schools" (şcoli în care se învaţă intens pentru examene). Un număr de 80 de ore pentru studiu pe săptămână mi reprezintă ceva ieşit din comun. În goana pentru rezultate cât mai bune la teste internaţionale, în şcolile vorbitoare de limbă engleză din lume, s-a încercat copierea acestui model asiatic. În ultimii 20 de ani, guvernele au îmbrăţişat doctrina "intensificării", ceea ce înseamnă adăugarea unei tensiuni suplimentare prin mai multe teme, mai multe examene şi o programă rigidă. Adesea, truda începe înainte de şcoala propriu-zisa. La grădiniţa din Londra, fiul meu a învăţat - nu cu mult succes - la vârsta de trei ani cum să ţină creionul şi să scrie. Şi orele particulare au luat avânt, pornind de la vârste tot mai fragede. Părinţii americani, în speranţa că vor reuşi să obţină un loc la o grădiniţă bună, îşi trimit copiii de patru ani la cursuri unde învaţă regulile interviului. Profesorii particulari din Londra acceptă copii începând de la vârsta de trei ani.

•

Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm

Elogiu lentorii

I 237

Intensificara ritmului nu se reduce l ~~ de clasă, copiii se grăbesc l It. .. ~a.şcoala. In afara orelor . a a e activItati extra . ul ~~ a mal avea timp să se dih ~,... curnc are, fara o l neasca ~ . simplu, să-şi lase imaginaţia să h' .sa~se Jo~ce sau, pur şi pentru a fi lenţ! SI·tot . 1 omareasca. Nu au timp . mal mu t c .... preţul cerut de rit~ul ra .d ~ ,0!,lU ajung să plătească . pl in care traIesc C .. ~ ~ cinci ani suferă de probl di . . opu m varstă de eme 1geshve d .d somnie, depresie şi disfunc ii le ate ,~~en e cap, inde stres. La fel ca toată lu ţ g ..~e.nutnţle, toate cauza te mai puţin D mea, copni din zilele noastre dorm . e aceea, sunt tot m . ~. ~ţi. Copiii care nu dorm sUfi:~:~:~c:noşl~ agit~ţi, ~emulSI prezintă un . IŞI ac pneteru mal greu , nsc crescut să aiun ~ b . somnul adânc este cel ga su ponderali, deoarece creştere. care pro uce eliberarea hormonului de

J

'z:

Atunci când este vorba de învă a ~ ~. copii să se grăbească face mai mult ţ ~t, c.a11punem pe Americană de Pediatrl·e a ti ~au ecat bine, Academia ver zeaza că sp . 1· ~ anume sport la o vâr C . ecia rzarsa mtr-un fizice şi psihice. s a prea fragedă, poate cauza tulburări La fel se întâmplă şi în cazul d .. exemple dovedesc faptul că d ~~ e u~c~ţlel.Tot mai multe ... ~ , aca mvaţă mtr-un ritm .1 copin mvaţă mai bine. Kath Hir mal ent, psihologia copilului la U· y. sh-Pasek este profesor de ruversltatea Tem 1 din Phil Pensilvania. Recent a f t pe adelphia, , e ee uat un studi 12 americani de grăd;"";ţa~J ~ u pe O de copii umatate din ei 1 ~ .. unde s-a pus accentul e actiuni au ~ers a gradmlţe învăţare prin joc: restul p ţiuni de relaţlOnare socială si , au mers la ădini . r să obţină rezultate cât .b 1 gra miţe care l-a împins mal une a învăţăr ~ f . ce experţii numesc stilul d ill ar ." a ura, olosmd ceea aplicat în învăţăman~t H·" hrp and kill (exersează şi ucida), . lrs - asek a de . ~ . care au fost educaţi fă ~ ~ scopent ca acel copii ara stres, mtr-un di dovedit mai puţin agitaţi mai do .. ~~me 1U.Slow, s-au g~dească independent. ' TruCIsa mveţs ŞIcapabili să .uu

•

In 2003, Hirsh-Pasek a fost coau Never Used Flash-cards. H .toare la lucrarea Einstein . ow our Chlldren Really Learn _ and

238

I

Elogiu lentorii

Why They Need to Play More and Memorize Less (Einstein nu a folosit niciodată imagini - Cum învaţă copiii noştri şi de ce au nevoie să se joace mai mult şi să memoreze mai puţin). Lucrarea, prin exemplele aduse - rezultate în urma unor cercetări - desfiinţează mitul care susţine că "învăţatul de la vârste fragede" şi "accelerarea academică" pot duce la formarea unor creiere mai bune. "Atunci când vine vorba despre creşterea copiilor şi educarea lor, concepţia modernă care spune că «mai repede este mai bine» şi că trebuie să facem «ca fiecare moment să conteze» este pur şi simplu greşită", afirmă Hirsh-Pasek. Atunci când priveşti dovezile ştiinţifice, este limpede că acei copii care învaţă într-un mod mai relaxat, mai puţin rapid şi fără a fi înregimentaţi atât de evident, învaţă mai bine şi se dezvoltă mai bine, având o personalitate bine conturată". În Asia răsăriteană, sistemul de muncă forţată, care altădată stârnea invidia faţă de şcolile în care era aplicat, a început să-şi piardă din influenţă. Copiii nu mai sunt la fel de performanţi în competiţiile internaţionale şi nu reuşesc să-şi dezvolte deprinderile creative necesare în economia informaţională. Treptat, elevii din estul Asiei se răzvrătesc împotriva politicii care spune învaţă-până-pici-lat. Rata crescută a criminalităţii şi a sinuciderilor, chiulul de la şcoală, considerate altădată caracteristice pentru copiii din Occident, au atins proporţii endemice, În fiecare an, mai mult de 100 000 de elevi japonezi din şcoala primară şi gimnazială chiulesc de la ore în medie o lună din anul şcolar. Sunt mulţi şi cei care refuză să meargă la şcoală. În întreaga lume industrializată există o tendinţă de a domoli ritmul atunci când este vorba de copii. Scrisoarea lui Lewis, Încetineşte, a devenit un succes începând cu redactorii de ziar şi până la studenţi. Părinţii care au copii la Harvard le arată scrisoarea şi celor mici. "Pare să fi devenit o biblie în familie", spune Lewis. Multe dintre ideile cuprinse în Înceii-, neşie prind şi la media .. Revistele pentru părinţi publică

C opii: S~ creşti un copil relaxat şi calm Copii: S~ creşti un copil relaxat şi calm

Elogiu lentorii

I 239

periodic articole despre pericolele care-i pândesc pe micuţii ce sunt forţaţi să muncească din greu. În fiecare an, apar noi cărţi scrise de psihologi şi specialişti în educaţie care ridică glasul împotriva curentului ce transformă copiii în "alergători de forţă". Nu cu mult timp în urmă, New Yorker a publicat o caricatură ce rezuma spaima în continuă creştere faţă de tendinţa modernă de a fura copilăria celor mici. Doi băieţi de şcoală primară, având căştile de baseball pe cap, se plimbă, ducându-şi cărţile. Unul dintre ei, ce pare să poarte pe umeri toată povara omenirii; murmură către celălalt: "Atât de multe jucării ... atât de puţin timp organizat." Am mai văzut asta. La fel ca mare parte din mişcarea Slow, şi lupta ce trebuie dusă pentru a reda copiilor ceea ce le aparţine - copilăria - îşi are rădăcinile în Revoluţia Industrială. Noţiunea modernă de copilărie ca timp al inocenţei şi imaginaţiei a răsărit din mişcarea romantică apărută în Europa la începutul secolului al XVllI-lea. Până atunci, copiii erau priviţi ca adulţi în miniatură, care erau trimişi la muncă de îndată ce era posibil. În domeniul educaţiei, Jean-Jacques Rousseau este cel care a atras atenţia asupra acestei situaţii, atacând metodele tradiţionale din învăţământ, cani îi trata pe copii de parcă erau adulţi. În Emile, tratatul său de bază referitor la educarea copiilor în şcoală, în concordanţă cu legea firii, scria: "Copilăria are propriul său mod de a vedea, gândi şi simţi şi nu există prostie mai mare decât să încerci să schimbi toate acestea înlocuindu-le cu ceea ce credem noi." În secolul al XIX-lea, reformatorii s-au concentrat asupra relelor cauzate de munca la care erau siliţi copiii să ia parte în fabricile şi minele deschise ca urmare a economiei industriale. În 1819, Coleridge a creat termenul "sclavi albi", pentru a-i descrie pe copiii care trudeau în fabricile de .bumbac din Marea Britanie. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea,în Marea Britanie, copiii au

240

I

Elogiu lentori;

Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm

ţ.

, 1%

început să fie îndepărtaţi din locurile de muncă şi trimişi la şcoală, pentru a li se da dreptul la copilărie. În zilele noastre, părinţi şi educatori, pretutindeni în lume, iau măsuri pentru a le permite copiilor dreptul la libertatea de a domoli ritmul vieţii, dreptul la copilărie. Din dorinţa de a lua mai multe interviuri, am postat mesaje pe mai multe site-uri pentru părinţi. În doar câteva zile, m-am trezit copleşit de mesaje de pe trei continente. Unele sunt chiar de la adolescenţi care se plâng de goana care guvernează existenţa lor. O fată din Australia, pe nume [ess, se descrie pe sine ca "o adolescentă zorită" şi îmi spune: "N-am timp! Pentru nimic!" Dar cele mai multe dintre mesaje sunt de la părinţi care-mi descriu cu entuziasm felul în care domolesc ritmul copiii lor. Să începem cu sala de clasă, unde presiune a pentru o abordare lentă este în continuă creştere. La sfârşitul anului 2002, Maurice Holt, profesor emerit de educaţie la Universitatea Colorado, Denver, a publicat un manifest pentru o mişcare mondială numită .Slow Schooling" (şcoală mai lentă). Asemenea altora, şi el s-a inspirat din mişcarea Slow Food. Hoit este de părere că, pompând cât mai multă informaţie în copii, cât mai rapid cu putinţă, este ca şi când i-am sili să înfulece un Big Mac. Mai bine să înveţe în ritm mai lent, având timp să adâncească studiul subiectului respectiv, să stabilească conexiuni, să înveţe cum să gândească. mai degrabă decât să se gândească să treacă examenele. Dacă mâncând Slow, papilele gustative trăiesc o încântare, învăţând Slow mintea se simte mai proaspătă şi orizontul se lărgeşte. "Noţiunea de şcoală lentă distruge cu o singură lovitură ideea de studiu intens, forţat, teste şi experienţă standardizată", scrie Holt. "Metoda lentă a felului de abordare în care ne hrănim ne permite descoperirea şi dezvoltarea unor capacităţi de cunoscători. Festivalurile Slow Food oferă noi feluri de mâncare şi prezintă noi ingrediente. În acelaşi fel, şcolile lente ne oferă ocazia de a inventa, de a răspunde schimbărilor culturale, în timp ce şcolile rapide oferă aceiaşi burgeri vechi."

•

Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm

Elogiu lento,;;

I 241

Nici ~?lt, şi nici susţinătorii săi nu sunt extremişti. Ei nu-şi ~oresc sa-I vadă~pe copii învăţând mai puţin sau pierzându-şi hmpu~ la şcoala. Munca intensă îşi are locul ei într-o clasă Sl~w. In loc să fie obsedaţi de teste, orare, ţinte ce trebuie ~ti~s:, co~i~ivor b;neficia de libertatea de a se îndrăgosti de m~aţatura. ~ loc sa .asculte o lecţie de istorie de la un profesor ce Improaşca date ŞIfapte despre criza cubaneză a rachetelor o oră de clasă se poate desfăşura asemenea unei dezbateri de l~ ONU. Fiec~~e copil ar putea face cercetările proprii refentoare la poziţia unei ţări ce a jucat un rol important în 1962 şi apo~ p~ezintă referatul său în faţa întregii clase. Copiii vor muncI. din greu,.dar fără plictiseala de a repeta la nesfârşit cunoştinţele. Ca ŞIalte sfere ale mişcării Slow, şi Slow Schooling vorbeşte despre echilibru. Ţările~în care ed~caţia este abo;dată dintr-o perspectivă mal le~ta cul~~ deja beneficiile. In Finlanda, copiii încep cursunle. prega~Itoare la şase ani şi intră în sistemul şcolar la şapte am. ApOI sunt puşi în faţa a mai puţine examene cu standard ridicat decât trebuie să înfrunte elevii din Marea B~itanie şi p~ă în Japonia. Rezultatul? În mod regulat, Finlanda ocupa locul de frunte în statisticile mondiale referitor la perforrncu:ţele educaţionale întocmite de Organizaţia pentru Cooperare ŞIDezvoltare Economică. În alte ţări, părinţii care vor pentru copiii lor un mediu de edu~aţie mai lent îşi îndreaptă atenţia către învăţământul particular. În Germania interbelică, Rudolf Steiner a studiat un ~ip de ~ducaţie care se află la polul opus învăţământului :apld. St:l~er~ cons.idera că nu trebuie să forţăm copiii să ~v~ţe, 'pa~na.cand ~e=n~ sunt pregătiţi, şi era împotrivă să fie învăţaţi ~saCIteasca înainte de a împlini şapte ani. În schimb, crede.a l~ ~etrecerea copilăriei prin joc şi desen; copiilor trebuie sa 11 se spună povesti şi trebuie să fie învăţaţi lucruri l~gate de natură. Steiner era împotriva orarelor rigide care îi silesc pe c~pii să sară de la un subiect la altul după bunul plac al ceasului, preferând să-i lase să studieze un subiect până

când se simţeau pregătiţi să treacă la altul. În prezent, în . lumea întreagă, numărul şcolilor în care se folosesc metodele lui Steiner se ridică la peste 800, şi este în continuă creştere: Si la Institute of Child Study Laboratory School din Toronto se aplică metoda Slow. Cei 200 elevi ~u vârst: ~tre 4 şi 12 ani sunt instruiţi cum să înveţe, c~m ~ă mţ~leaga ŞIcw:n să studieze informaţia de dragul el, ehberaţi de obseSIa generală legată de teste, note şi orare. Atunci când susţin examenele standard, rezultatele lor sunt de obicei foarte bune. Mulţi au câştigat burse la universităţi prestigioase ~ în~eaga lume, acordând astfel credit lui Hoit, care spune: "Iroma supremă a şcolii lente constă exact în faptul că oferă hrana intelectuală de care au nevoie elevii ... rezultatele bune la teste sunt urmarea. Succesul, la fel ca şi fericirea, se obţine greu, pe căi ocolite" . Deşi scoala din Toronto funcţionează din~196~, politica sa este în prezent mai populară ca oricând. In CIuda ta~elor anuale de 7 000 de dolari canadieni, mai mult de o rrue de copii sunt acum înscrişi pe' o listă de aşteptare pentru a urma cursurile acestei şcoli. În Japonia, academiile experimentale s~ g~ăb:SC~să~ă~pundă cerinţelor legate de o abordare mal lejeră a mv~ţamântului. Un astfel de exemplu este Apple Tree, fondata de un grup de părinţi ajunşi în pragul disperării. Ac~as:a.~ luat naştere în 1988, în Tokio, prefectura Sait.ama. p~m.C1plll:pe care funcţionează şcoala sunt la mii de kilometri dIstanţa de disciplina strictă, de competiţia la sânge şi de.atmosfera ~e educare forţată pe care le poţi întâlni în mal toate şcolIle japoneze. Elevii vin şi pleacă după cum dore~c, în~aţă ceea c: vor şi când vor şi nu au examene de dat. Deşi suna c~ o reţeta pentru instaurarea anarhiei, acest sistem relaxat chIar funcţioneazăfoarte bine. ~ ~ ~ ~ Într-o după-amiază, urmăresc ceea ce se mtampla. Douazeci de copii având vârste cuprinse între 6 şi 19 ~.urcă scar~ . fragilă din lemn ce duce la etajul întâi al acadermel. Nu arata

•• Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm

242

I

Elogiu lentorii

Copii: S~ creşti un copil relaxat şi calm

Elogiu lentorii

\

243

ca nişte tineri rebeli - unii au ~ărul vopsit, dar nu văd tatuaje şi nici urme de piercing. În stil japonez, îşi scot pantofii la intrare şi îi aşază în ordine, apoi îngenunchează pentru a lucra la măsuţele scunde răspândite în incăperea ce are forma literei L. Din când în când, un copil se ridică pentru a pregăti ceai verde în bucătărie sau pentru a răspunde la telefonul mobil. Altfel, toată lumea munceşte cu seriozitate; copiii scriu în caiete, fac schimb de idei cu profesorii sau colegii. Hiromi Koike, o adolescentă în vârstă de 17 ani, cu un aer angelic, îmbrăcată în jeans, se apropie de mine şi îmi explică de ce şcoli ca Apple Tree sunt un dar de la Dumnezeu. Incapabilă să ţină pasul cu tensiunea constantă şi cu ritmul rapid abordat de educaţia tradiţională de stat, a început să rămână în urma clasei şi a ajuns ţinta glumelor proaste. Când . pur şi simplu a refuzat să mai meargă la şcoală, părinţii au înscris-o la Apple Tree, unde se pregăteşte pentru a obţine diploma de absolvire a liceului. Pentru aceasta, ea trebuie să studieze patru ani, în loc de trei. "În şcoala obişnuită, întotdeauna eşti într-o mare tensiune pentru a fi cât mai rapid, pentru a face totul într-o limită de timp", îmi spune ea. "Îmi place mai mult la Apple Tree, pentru că deţin controlul în privinţa programului meu şi învăţ în ritmul meu. Aici nu e o crimă să fii lent." Criticii acestui sistem avertizează că Slow Schooling se potriveşte mai bine copiilor care sunt capabili să înveţe sau celor care acordă educaţiei o importanţă deosebită. Şi într-un fel au dreptate. Dar elementele doctrinei Slow pot funcţiona şi într-o clasă obişnuită, ceea ce constituie un motiv pentru care cele mai grăbite naţiuni se pregătesc să schimbe modul de abordare a procesului de învăţământ. În Asia, guvernele se mişcă în direcţia eliberării elevilor de o parte din povara ce-i apasă. Asta se traduce prin mai multă libertate în clasă, mai mult timp pentru gândire creativă şi ore mai scurte. În 2002, guvernul a desfiinţat programul şcolar de sâmbătă. Totodată, a început să lase o seamă de responsabilităţi în

244

I

Elogiu lentoriiCopii:

Şă creşti un copil relaxat şi calm

·i

seama şcolilor particulare, gen Apple Tree, al căror număr este în continuă creştere. Aceasta a obţinut în 2001 acreditarea din partea guvernului. Sistemul şcolar din Marea Britanie caută, de asemenea, modalităţi prin care să reducă tensiunea ce apasă pe umerii elevilor stresaţi. În 2001, în Ţara Galilor, testele de evaluare standard pentru elevii în vârstă de şapte ani au fost desfiinţate. În 2003, în Scoţia a început să se facă o serie de cercetări menite să găsească noi modalităţi de testare mai puţin rigidă. Potrivit unui nou proiect, şcoala primară englezească îşi va face un scop din a transforma învăţământul într-o activitate mai plăcută. Părinţii pun şi ei sub semnul întrebării presiunea care apasă pe umerii elevilor în şcolile particulare din Anglia. Unii dintre ei fac demersuri pe lângă directori pentru ca elevii să primească mai puţine teme şi să acorde mai mult timp lent pentru artă, muzică sau doar pentru ca elevii să poată gândi. Alţii, pur şi simplu, îşi iau copiii şi îi mută la alte şcoli, care abordează educaţia printr-o metodă mai puţin rapidă. Exact acesta este modul în care a procedat şi Julian Griffin, agent de bursă din Londra. La fel ca mulţi alţi părinţi care au reuşit în carieră, şi el a dorit să ofere fiului său ceea ce el considera a fi cea mai bună educaţie. Familia s-a mutat în apropierea unei şcoli primare particulare de vârf din sudul Londrei, astfel încât copilul să poată merge pe jos la şcoală. Dar, nu după mult timp, [ames, un puşti visător, cu simţ artistic, a început să rămână în urma clasei. Deşi se dovedea bun la desen şi la alte activităţi ce implicau lucrul manual, James nu putea să ţină pasul cu restul clasei, programul şcolar însemnând ore întregi petrecute în clasă, urmate de activităţi pentru acasă şi examene. Mulţi dintre părinţi au probleme atunci când trebuie să-şi ajute copiii să facă faţă muntelui de teme, dar în familia Griffin lupta se acutiza. [ames a început să sufere atacuri de panică şi plângea când părinţii îl duceau la şcoală. După doi ani de nefericire şi o avere cheltuită pe

•

Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm

Elogiu lentorii

I 245

şedinţe la psiholog, soţii Griffin au decis să caute altă şcoală. Toate şcolile particulare i-au refuzat. Una dintre directoare chiar a fost de părere că James avea probleme mentale. În final, doctorul familiei a fost cel care a oferit soluţia. "James nu are nici un fel de probleme! Tot ceea ce îi trebuie este să ia lucrurile mai uşor. Trimiteţi-l la o şcoală de stat." Şcolile britanice de stat nu folosesc sistemul rapid. Prin urmare, în septembrie 2002,familia Griffin l-a înscris pe James într-o şcoală publică primară, care este preţuită de părintii a:nbiţioşi din clasa de mijloc din sudul Londrei. Şcoala păr~a facută pentru James. Deşi are încă tendinţa de a visa cu ochii deschişi, James a descoperit gustul pentru învăţătură şi acum ~ se află pe undeva pe la mijlocul clasei. Este nerăbdător să meargă la şcoală, îşi face temele - cam o oră pe săptămână şi nu se mai plânge. În acelaşi timp, participă săptămânal la un curs de olărit. Mai presus de toate, este fericit şi începe să-şi recapete încrederea. "Simt că fiul meu este cel de altădată" spune Julian. Deziluzionat de mentalitatea de a realiza totul forţat, ca un produs de seră, aşa cum se întâmplă în segmentul particular, [ulian plănuieşte să-I trimită pe fiul mai mic, Robert, la aceeaşi şcoală unde învaţă şi fratele său. "Are o fire diferită de [ames, şi sunt sigur că ar ţine pasul în învăţământul particular, dar de ce ar face-o? Care este scopul să-i împingi pe copii spre epuizare?", se întreabă Julian. Chiar şi atunci când copiii se descurcă bine şi fac faţă exigenţelor, părinţii încearcă să-i mute din sectorul particular pentru a le oferi mai mult timp liber, în care să-şi pună creativitatea la muncă. La vârsta de patru ani, Sam Lamiri a trecut examenul şi a fost admis la o şcoală particulară din Londra. Mama sa, [o, a fost încântată şi mândră. Dar, în ciuda faptului că Sam mergea bine cu şcoala, ea simţea că elevii erau siliţi să muncească din greu. O mare dezamăgire a constituit-o interesul scăzut acordat studiului artei. Copiii aveau în program doar o oră-pe săptămână, vinerea, şi asta numai dacă profesoara credea de cuviinţă că trebuia făcută. Lamiri simţea

246

I

că lui Sam îi lipsea o astfel de activitate. "Mintea ~a era plină de date şi teme de studiat şi trăia într-o mare tensIun: pentru a obtine rezultate bune, astfel încât nu mai era loc ŞIpentru a-şi folosi imaginaţia. Nu era ceea ce-mi dor:a~ p:n~ru copii~ mei _ voiam să capete o educaţie completa, sa fie mteresaţI şi să-şi folosească imaginaţia", spune Lamiri:. . . O schimbare în situaţia financiară a familiei. care printre altele a însemnat mai puţini bani pentru taxe şcolare, a determinat-o pe Lamiri să ia decizia. La mijlocul anului şcolar~ în 2002, l-a mutat pe Sam la o şcoală de stat agreată de mulţi părinţi. În prezent, este mulţumită de ritmul blând şi de a~cen~ care se pune pe cunoaşterea lumii prin artă. Sam este n:al fe~lclt şi are mai multă energie. Dovedeşte un ~teres. ~e~sebit ~aţ~~e natură, în special faţă de şerpi şi gheparzl. Lamiri simte ca ŞId~ punct de vedere al creativităţii situaţia s-a îmbAun~tăţit.Cu ~uţJ.n timp în urmă, l-a auzit întrebându-se ce s-ar mtampla daca am construi o scară până la cer. .Sam n-ar fi pus o astfel de întrebar~ cu ceva timp în urmă. Acum vorbeşte într-un mod ce-rru dovedeşte că are imaginaţie", spune ea. ..' Şi totuşi, să rezisti curentului care-i mână pe copn tot mal repede înainte poate transforma părinţii în :pa.ve nerv~~se. Părinţii care permit copiilor să domoleasca ntm~l tr~lesc permanent cu teama că le reduc şansele pe viito~. Chiar şl~şa~ tot mai mulţi fac pasul cel mare. "Când sunt atat de mulţi ce: din jur care acceptă acest ritm forţat, stai şi te întrebi d~că f~c: bine ceea ce faci", spune Lamiri. "Până la urmă, trebUIe să-ţi urmezi instinctul." Alţi părinţi simt că instinctul le cere să-şi retragă copiii de la şcoală definitiv. ÎnSUA,şcolarizarea la do~iciliu e~te ~ creştere. Pretutindeni, statisticile sunt neclare in aceasta. pnvinţă, dar National Home Education Research Institute (Insitutul Naţional pentru Şcolarizare la Domiciliu) estin:~ază numărul copiilor care sunt educaţi acasă la peste 1 milion. Aprecierile noastre includ 100 000 de copii în Canada, 90 OO~ în Marea Britanie, 30 000în Australia şi 8 000în Noua Zeelanda.

Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm Elogiu lentorii

Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm

Elogiu lentori;

\

247

Părinţii aleg să-şi educe odraslele acasă din mai multe motive: să-i ferească de huligani, de droguri şi de alte comportamente antis~ciale, să-i crească într-un mediu religios deosebit sau în tradiţia morală, să le ofere o educaţie mai bună. Mulţi,.pur şi simplu, văd şcolarizarea la domiciliu ca pe un act de eliberare a copilului de sub tirania orarului, oferindu-le şansa să înv~ţe în ritmul lor şi să trăiască tot la fel. Le permite să fie Slow. Chiar şi familiile care încep acest program de educaţie la domicili~ cu o structură rigidă sfârşesc, de regulă, cu o abordare mal relaxată, mai blândă. Brusc, dacă soarele străluceşte, pot pomi la o plimbare în aer liber sau către un muzeu. Ceva mai înainte am văzut cum puterea de a avea control asupra propriului timp îi face pe oameni să nu se grăbească la locul de muncă ...~cel~şi principiu se aplică şi în educaţie. Atât părinţii, cât şi copm susţin că simplul fapt că-şi pot stabili propriul program sau pot alege ritmul îi ajută să învingă reflexul de a se năpusti înainte. "O dată ce controlezi propriile ore, tendinţa de a te grăbi este m~t mai.mică", spune un educator la domiciliu din Vancouver. "In mod automat, domoleşti ritmul." Şcolarizarea la domiciliu este adesea legată de atitudine~ întregii familii de abordare a unui stil de viaţă lent. Mul!l părinţi simt că are loc o schimbare în pri~rităţi1e .lor, pe masură ce muncesc mai puţin şi petrec mal mult timp supraveghind activitatea educaţională a copiilor .. "Atunci c~n~ oamenii încep să pună întrebări despre educaţie, descopen ca încep să pună întrebări despre tot: politică, mediu, muncă", spune Roland Meighan, expert britanic în şcolarizare la domiciliu. "Duhul a ieşit din sticlă." . Consecventă spiritului Slow, educaţia la domiciliu nu înseamnă renunţarea la şcoală sau rămânerea în urmă. Dimpotrivă, studiul acasă se dovedeşte extrem de efic~~nt. A~a .cum se ştie, şcolile irosesc o grămadă de vreme: elevii trebUl~ să meargă la şcoală, şi apoi pleacă acasă, iau ~auze atu~Cl când li se spune, ascultă cum li se predau lucrun pe care el le cunosc deja, trudesc pentru a-şi face teme lipsite de importanţă.

248

I

Elogiu lentori;

Când înveţi singur acasă, timpul poate fi folosit într-un mod mai productiv. Cercetările arată că acei copii care sunt educaţi acasă învaţă mai repede şi mai bine decât cei din clasele convenţionale. Universităţile pur şi simplu îi iubesc pentru că ei combină curiozitatea, creativitatea şi imaginaţia cu maturitatea şi intuiţia necesare pentru a se descurca într-un subiect, singuri, fără ajutor. Teama că ar fi posibil să sufere din punct de vedere social, când abandonează şcoala, este o părere greşită. Părinţii care îşi şcolarizează copiii acasă, de regulă stabilesc relatii tin legătura şi organizează excursii sau înt~lniri între ace;ti~.' Şi pentru că şcolarizarea la domiciliu îi ajută să parcurgă manualul mai repede, aceşti copii au mai mult timp pentru recreere, ceea ce înseamnă activitate în cluburi, participarea la echipe sportive, în care întâlnesc vechi colegi de la şcoala convenţională.

!

!

Beth Wood, care a trecut la şcolarizarea la domiciliu la începutul anului 2003, când avea 13 ani, nici nu se gândeşte să se reîntoarcă în clasă. În primii ani, a mers la o şcoală Steiner în apropierea casei părinteşti din Whitstable, un mic port pescăresc la 80 de km est de Londra. Un copil strălucit şi precoce, Beth a înflorit într-un mediu mai puţin rigid. Dar, când numărul copiilor în clasă a devenit mai mare şi s-au înscris şi câţiva copii agitaţi, a devenit atât de nemulţumită şi nefericită, încât mama ei, Claire, a hotărât să o mute. Deoarece şcolile primare de stat nu erau corespunzătoare, au făcut turul şcolilor particulare din zonă. Câteva dintre ele i-au oferit şi bursă lui Beth, cu promisiunea că o vor introduce direct în învăţământul intensiv. Prea puţin dornică să-şi vadă fiica muncind cu sufletul la gură, Claire a hotărât să aleagă educaţia la domiciliu. Ajutând-o pe Beth să pornească pe drumul acesta repeta, de fapt, ceea ce făcuse ea însăşi în 2000, când părăsise o slujbă stresantă, în care muncea multe ore peste program, şi deschisese un atelier de fabricat săpun.

Copii: S~ creşti un copil-relaxat şi calm Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm

Elogiu lentori;

I

249

Educaţia la domiciliu a făcut minuni pentru Beth. Este mai relaxată, mai încrezătoare în sine şi se bucură de libertatea de a studia în ritmul dorit de ea. Dacă nu are chef să studieze geografie în ziua de luni, o va lăsa pe altă zi din săptămână. Atunci când un subiect îi captează fantezia, citeşte cu lăcomie ceea ce este legat de el. Programul flexbil şi faptul că trece prin materie de două ori mai repede decât la şcoală îi lasă timp mai mult pentru alte activităţi; are o mulţime de prieteni, cântă la vioară în orchestra de tineret, participă săptămânal la cursuri de artă şi este singura fată din echipa locală de polo. Poate cel mai important pentru Beth, care este înaltă şi pare mai matură decât vârsta pe care o are, este faptul că niciodată nu simte că trebuie • să se grăbească, să ţină seama de ceas. Având control asupra timpului este imună faţă de "boala timpului". "Prietenii mei de la şcoală sunt mereu grăbiţi, sau stresaţi, sau plictisiţi, dar eu nu mă simt aşa niciodată. Chiar îmi place să învăţ", spune ea. Sub supraveghere lejeră din partea mamei, Beth urmează programa naţională şi chiar se descurcă excelent la câteva subiecte. Istoria este pasiunea ei şi se gândeşte să studieze arheologia la Cambridge sau Oxford. Curând, va începe să se pregătească pentru GCSE, examenele pe care le dau toţi elevii britanici la vârsta de 16 ani. Claire are convingerea că fiica ei ar putea să se pregătească în doar un an, dar se gândeşte să-i domolească elanul: "Ar putea trece ca fulgerul prin materie, dar nu văd motivul pentru care ar trebui să se grăbească. Dacă merge mai domol şi păstrează echilibrul între muncă şi joacă, va învăţa mai mult." Atunci când adulţii vorbesc despre un ritm mai lent pentru copii, jocul ocupă un loc important. Studiile arată că timpul neorganizat destinat jocului îi ajută pe cei mici să-şi dezvolte abilităţile sociale şi lingvistice, capacitatea creativă şi cea de a învăţa. Jocul neorganizat este opusul lui "quality time?", care • Quality time (lb.engl.)- timp căruia i se acordă o atenţie deosebită,mai ales celuidăruit copiilordupă programul de lucru. (N. t.)

250

I

implică o sumă de activităţi, planificarea aces.tora: progra: marea lor, ca şi scopul acestora. Timpul neorgamzat mseamna să sape după râme în grădină, să se joac: în came~a s~ cu jucăriile, să construiască din piese Lego, sa ale~ge alături de alţi copii în parc sau, pur şi simplu, să se UIte pe gea~. Înseamnă să exploreze lumea şi propriile reacţii în faţa el, înseamnă propriul ritm. Pentru un adult obişnuit să valorifice fiecare secundă, jocul ne organizat poate părea pierdere de vreme. Şi primul nostru gând este să umplem aceste "spaţii goale" din agendă cu alte activităţi di.stractiv.e ~au cvul~~le: Angelika Drabert, terapeut ocupaţional, VIZIteazagradiniţele din Munchen pentru a sta de vorbă cu.părinţi~.~espr: importanţa timpului acordat jocului neorga~:at. E.a 11 mvaţva pe părinţi să nu încarce programul copiilor ŞIsa nu-i ~oreasca, îndemnându-i să facă tot mai mult. Drabert pnmeşte o mulţime de scrisori de recunoştinţă de la mame. ,,0 dată ce le spui părinţilor că nu este nevoie să ofere ~o~ilulu~ distracţie şi diferite activităţi în fiecare moment al zilei, toata lu~e~ se relaxează. Ceea ce înseamnă mult. Uneori, pentru copn VIaţa trebuie să fie lentă sau plictisitoare", spune Drabert. Mulţi părinţi ajung la această concluzie şi fără ajutoru~ unui terapeut. În SUA, mii de părinţi se alătură unor grupurI precum Putting Family First (Familia pe primul loc), car~ luptă împotriva epidemiei provocate de virusul programului supraîncărcat. În 2002, în Ridgewood, un oraş cu 25 000 de locuitori din New Jersey, a avut loc prima adunare anuală pe tema .Ready, Set, Relax" (Pe locuri, fiţi gata, relaxaţi-vă). Într-o zi din martie, stabilită dinainte, toţi profesorii din oraş nu dau teme pentru acasă ..De asemenea, toate activităţile sportive, meditaţii1e şcolare şi adunările î~ clu~~ri s,:nt anulate. Părinţii vin acasă mai devreme, pregatesc ŞIIau ema în compania copiilor şi petrec seara împreună. Evenimentul a devenit o acţiune permanentă în calendarul oraşului şi unele familii chiar se conduc după principiile filozofiei Slow şi în restul anului.

•• Elogiu lentorii

Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm

Elogiu lentorii

I

251

Ideea de a domoli ritmuJ. uneori vine chiar din partea copiilor. De exemplu, cazul familiei Bames care locuieşte în vestul Londrei. Nicola, mama, lucrează part-time pentru o firmă ce efectuează cercetarea pieţei. Soţul, Alex, este director financiar al unei edituri. Sunt amândoi ocupaţi până peste cap. Până de curând, şi fiul lor Sam în vârstă de opt ani s-a aflat în aceeaşi situaţie. Juca fotbal şi cricket în cadru organizat, lua lecţii de înot şi tenis şi era membru al unui grup de teatru. La sfârşit de săptămână, familia bătea muzeele, galeriile de artă, mergea la evenimente artistice pentru copii şi vizita centre dedicate ştiinţelor naturii din jurul Londrei. "Alergam şi îl fugăream şi pe Sam, ca şi când ne aflam într-o campanie militară. Fiecare secundă era importantă", îmi spune Nicola. Apoi, într-o după-amiază de primăvară târzie, totul s-a schimbat. În loc să meargă la lecţia de tenis, [ack a vrut să rămână în camera lui să se joace. Mama a insistat să meargă la lecţii. În timp ce goneau, traversând vestul Londrei, luând strâns curbele şi trecând pe culoarea galbenă, de teamă să nu întârzie, Jack a rămas tăcut şi posac pe locul său din spate. "Am privit prin oglindă şi apoi l-am văzut adormit. Atunci am înţeles", îşi aminteşte Nicola. "Apoi mi-am spus: E o nebunie! Îl târăsc să facă ceea ce nu-i place. O să-mi distrug copilul." În acea seară, soţii Bames, stând la masa din bucătărie, au început să facă modificări în programul lui [ack. Au hotărât că nu trebuia să aibă mai mult de trei activităţi în afara programului şcolar. [ack a ales să joace fotbalrsă meargă la înot şi la cercul de teatru. De asemenea, au'redus din ieşirile de la sfârşit de săptămână. Drept rezultat, [ack are mai mult timp de pierdut în grădină, se vede cu prietenii în parcul din apropiere şi se joacă în camera lui. În zilele de sâmbătă, în loc să se prăbuşească epuizat în pat, imediat după cină, acum îşi invită prietenii să doarmă la el. Duminica dimineaţă, el şi prietenul invitat fac floricele şi clătite. Schimbarea ritmului a necesitat o perioadă de adaptare, cel puţin pentru părinţi.

252

I

Elogiu lentorii

Copii: S~ creşti un copil-relaxat şi calm

Nicola îşi făcea griji că [ack se va plictisi şi nu va avea astâmpăr, mai ales la sfârşit de săptămână. Alex se temea că îi va lipsi jocul de cricket şi tenis. Cu toate acestea, Iack a înflorit, având un program mai puţin aglomerat. Este plin de viaţă, vorbăreţ şi nu-şi mai roade unghiile. Antrenorul de fotbal crede că şuturile sale au devenit mai precise. Profesorul de la cercul de teatru simte că [ack are mai multă energie şi este mai hotărât. "Cred că pur şi simplu se bucură de ceea ce face. Îmi pare rău că nu am luat povara de pe umerii lui mai devreme", spune Nicola. Ea se simte mai aproape de fiul ei, pentru că au mai mult timp la dispoziţie. Şi, totodată, nici viaţa ei nu mai este o continuă goană. Zorul în care trăia, trecând de la o activitate la alta, era stresant şi pentru ea şi, totodată, îi lua o grămadă de timp. Acum, familia Bames plănuieşte să facă reduceri şi în privinţa principalei activităţi extraşcolare: televiziunea. Ceva mai devreme, am descris oraşele ca pe nişte gigantice acceleratoare. Această metaforă se poate aplica şi televiziunii, mai ales atunci când este vorba de tineri. Televiziunea accelerează trecerea copiilor către vârsta adultă, prin expunerea la subiecte destinate celor mari. Deoarece petrec mult timp în faţa televizorului - în SUA, în medie patru ore pe zi - copiii sunt nevoiţi să înghesuie celelalte activităţi în timpul rămas. În anul 2002,zece organizaţii de frunte din domeniul sănătăţii publice, printre care şi Asociaţia Americană pentru Sănătate şi Academia Americană de Pediatrie au semnat o scrisoare în care arătau că timpul îndelungat petrecut de copii în faţa televizorului îi face mai agresivi. Numeroase studii arată că acei copii care urmăresc programe TV având caracter violent şi joacă pe calculator jocuri de acelaşi gen tind să fie neliniştiţi, incapabili să stea locului şi să se concentreze. În toate şcolile din lume, unde tot mai mulţi copii sunt diagnosticaţi cu tulburări de concentrare, profesorii arată acuzator către televizor. Viteza extremă în care se derulează

•

Copii: sa creşti un copil relaxat şi calm

Elogiu lentorii

I 253

ima~e pe ecran are ~ ~od sigur influenţă asupra creierului copl:lor. In 1997, televiziunea japoneză a difuzat un fil Pokem . 1 v· . 1 m cu on a e carut schimbări in intensitatea luminii f C de vi mn au ost a at e violente, încât au cauzat crize epileptice la un număr ~: aproape 70? de copii care au urmărit programul acasă. ntru ~.se feri de procese intentate pentru astfel de situaţii c~mp~e de software ataşează jocurilor instructiuni, atenţienându-i pe cei care le cumpără. ' Acesta ~ste u!lUl dintre motivele pentru care multe familii spun: De oc ţi ajuns! In căminele în care toţi membrii farnI·1·· leI sunt . upa 1, părinţii restricţionează accesul copiilor la televizor şlv~sta ar~ drept u~mare un ritm mai puţin frenetic. Pentru ~ ~at experienţa unei zone fără televiziune, fac o vizită lui Susan ŞIJeffrey de peste 40 de ani r care au un ritm . d . VI. Clarke, un cuplu . e ~~aţa.a.ert. Cel doi locuiesc în Toronto împreună cu cei d . copn mICI curândr televizorul televi 01 v.. Pân a av dee curând, era centrul atenţiei în gos~odana lor. Ca doi zombie, Michael, în vârstă de 10 . . Jess d am, ŞI Ica~ In. var~ta e 8.ani, prindeau rădăcini în faţa televizorului, pI~rzand noţiunea timpului, apoi alergau pentru a recuperatimpul pierdut. La ora mesei, înfulecau în grabă pentru: se aşeza, din nou, în faţa televizorului. . Du.ra ce au citit despre mişcarea împotriva televizorului ~el doi Clarke.s.-:1 gândi: că merită încercat. Cu sentimentul Pepende~tuIUl.d/_ârogun care nu-şi poate primi doza, au luat an~s~~c-ul ŞI l-au depozitat într-o debara. După ce protest:le iniţiale ~-a~ st~ns; rezultatele s-au dovedit uluitoare. În ~lmp de ~ săptămână, copiii au dus saltele în subsol şi au m~~p.ut sa facă e~erciţii de gimnastică precum roata, statul în mairu. La fel ca ŞIalte familii care trăiesc fără televizor familia Cla~~e a d~scoperit ~rusc ce înseamnă să ai timpul la dispozl~a ta, sa.nu te mat grăbeşti. Orele petrecute înainte în faţa t:levlzoru~Ul s~t acum destinate unor activităţi lente cum ar ~~lectura, Jocunle, muzica, simpla conversaţie şi joaca în aer ~:r. Aman~oi co~iii au un aer mai sănătos şi rezultate mai e la şcoala. [essica doarme mai bine noaptea. Michael, care V.

A

•

A

V.

A

254

I

• •

A

••

V

avea probleme legate de concentrare şi de citit, acum devorează cărţile. De curând, într-o seară de joi, în căminul familiei Clarke domnea o atmosferă senină, de invidiat. Susan pregătea paste în bucătărie. Michael citea Harry Potter ~ipocalul de foc, aşezat pe canapea în camera de zi. Alături, Jeffrey frunzărea Globe and Mail. Pe podea, Jessica scria o scrisoare bunicii. Familia Clarke nu este chiar atât de virtuoasă, încât să ne dea lacrimile de emoţie. Televizorul şi-a recăpătat locul din camera de zi şi copiilor li se permite din când în când să urmărească un program. Jeffrey mă asigură că, de obicei, în casă este mai multă agitaţie decât în momentul vizitei mele. Dar, reducerea numărului de ore petrecute în faţa televizorului a schimbat ritmul de viaţă al familiei de la un frenetic prestissimo la un mai plin de demnitate moderata. "În mod cert, în jur pluteşte o atmosferă calmă, ceea ce nu exista înainte. Suntem în continuare prinşi în diverse activităţi, avem o viaţă interesantă. Diferenţa constă în faptul că nu ne mai zbatem precum găinile cu gâtuI tăiat", îmi spune Susan. Într-o lume obsedată să facă totul mai repede, unora le pare mai uşor decât altora să-şi poarte copiii către un mod lent de viaţă. Unele forme de decelerare au un preţ pe care nu toată lumea şi-l poate permite. Este nevoie de bani pentru a trimite copilul la o şcoală particulară care se conduce după principii Slow. Pentru a face loc şcolarizării la domiciliu, cel puţin unul dintre părinţi trebuie să lucreze mai puţin timp, ceea ce nu este posibil în orice familie. Totuşi, există şi multe opţiuni pentru care nu trebuie bani. Reducerea orelor de televizor şi a activităţilor extraşcolare nu costă nimic. Principala barieră ce trebuie îndepărtată pentru a creşte copiii într-un ritm lent - pentru a trăi lent, în general- pentru care nu trebuie plătit nici un ban este doar ,schimbarea mentalităţii. Dorinţade a-i zori pe copii să facă tot soiul de activităţi este adânc înrădăcinată. În loc să se bucure de eforturile oficialităţilor în privinţa reducerii programului de învăţământ, mulţi părinţi din Japonia îşi obligă copiii să ia parte la programele

Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm Elogiu lentorii

Copii: Să creşti un copil relaxat şi calm

Elogiu lentorii

\

255

prelungite ale şcolilor intensige, În întreaga lume industrializată, părinţii şi politicienii rămân fideli rezultatelor de la examene. Pentru a scăpa noua generaţie de cultul vitezei, trebuie să regândim întreaga filozofie a copilăriei şi să ne amintim de ceea ce făceau romanticii în urmă cu două secole. Mai multă libertate şi o educaţie lejeră, mai mult accent pe bucuria de a învăţa, mai mult timp pentru jocul neorganizat; trebuie să trecem de obsesia de a folosi fiecare secundă şi să imităm cât mai puţin obiceiurile adulţilor. Aceştia trebuie să-şi înfrâneze dorinţa de a fi superpărinţi, şi de la ei trebuie să pornească exemplul unui ritm de viaţă lent. Nimic din toate acestea nu este uşor de realizat. Dar există dovezi dare că merită încercat. Nicola Barnes este fericită că fiul ei, [ack, nu mai aleargă, încercând să ia parte la cât ~i multe activităţi, ocupându-şi astfel fiecare minut al zilei. .Este,o lecţie importantă pe care adulţii şi copiii trebuie să o înveţe", spune ea. "Pur 9i simplu, viaţa este mai plăcută atunci când ştii cum să domoleşti ritmul."

Concluzie: Găsirea unui Tempo Giusto Lupta pe care o ducem cu viaţa este, Într-o oarecare măsură, o luptă legată de cât de repede sau cât de lent trebuie să facem un anumit lucru. STEN NADOLNY, autor al lucrării The Discovery of Slowness

(Descoperirea lentorii) (1996) În 1898,Morgan Robertson a publicat Futility (Zădărnicie), un roman cu un ton profetic, ce trezeşte fiori cititorului, despre nesăbuinţa de a doborî recordul traversării Atlanticului cu orice preţ. Povestea începe atunci când o companie prezintă cel mai mare vas de linie construit vreodată, "un vas practic de nescufundat", capabil să străbată mările pe orice vreme, cu motoarele turate la maximum. Cu toate acestea, în primul său voiaj, vaporul taie în două un alt vas. Un martor descrie "distrugerea vieţilor şi a bunurilor cauzată în mod absurd de dragul vitezei". Numele vasului imaginat de scriitor era Titan. Cu doar 14 ani mai târziu, Titanic-ul se ciocnea cu un gheţar, provocând moartea a mai bine de 1 500 de oameni. Scufundarea Titanic-ului, vasul imposibil de scufundat, a dat semnalul deşteptării pentru o lume vrăjită de viteză. Au fost mulţi cei care au crezut că această tragedie va sili omenirea să facă un popas pentru a-9i trage sufletul, va privi cu mai multă atenţie cultul accelerării şi va vedea că a sosit momentul să domolească viteza. Dar nu a fost aşa. Un secol mai târziu, lumea încă se luptă să facă totul mai repede şi plăteşte un preţ greu pentru asta. Preţul cerut de civilizaţia grabei se repetă sub diverse faţete. Noi suntem cei care ducem

256

I

Elogiu lentorii

.Copii: S~ creşti un copil relaxat şi calm Concluzie

Elogiu lentorii

I 257

această planetă şi pe noi înşine la epuizare. Suntem atât de bolnavi de timp şi atât de săraci în timp, încât neglijăm prietenii, familia şi partenerul de viaţă. Nici măcar nu ştim prea bine cum să ne bucurăm de lucruri, pentru că tot timpul aşteptăm să cumpărăm altceva. Mare parte din ceea ce punem pe masă sunt mâncăruri fade şi nesănătoase. Copiii noştri, prinşi în acelaşi vârtej al zorului, ne fac să ne gândim că viitorul se întrezăreşte mohorât.

n6

Şi totuşi, este prea târziu. Există încă timpul necesar pentru a face/schimbări. Deşi viteza, ideea de a fi ocupaţi şi obsesia de a economisi timp rămân jaloane ale lumii modeme, se pregăteşte o lovitură în această direcţie. Mişcarea Slow s-a pus pe treabă. În loc să facă totul în grabă, sunt mulţi cei care decelerează şi descoperă că lentoarea îi ajută să trăiască, să muncească, să gândească şi să se joace mai bine. Dar este mişcarea Slow o mişcare reală? Are toate ingredientele pe care le caută experţii - simpatie din partea maselor, strategie bine pusă la punct pentru un nou mod de viaţă şi susţinere în rândul maselor? Adevărul este că mişcarea Slow nu are organizare oficială şi este recunoscută doar de anumite grupuri. Sunt mulţi cei care domolesc ritmul, lucrând mai puţine ore sau găsindu-şi timp pentru a găti, dar toate astea fără a se simţi ca parte a unei cruciade globale. Şi totuşi, fiecare gest de decelerare este un câştig. Probabil Italia este ceea ce am putea numi căminul spiritual al mişcării Slow. Stilul de viaţă mediteraneean pune accentul pe plăcere şi tihnă, ceea ce reprezintă antidotul pentru viteză. Slow Food, Slow Cities şi Slow Sex, toate au rădăcinile în Italia. Cu toate acestea, mişcarea Slow nu înseamnă că trebuie să transformăm întreaga planetă într-o statiune de vacanţă mediteraneeană. Mulţi dintre noi nu vor să înlocuiască cultul vitezei cu cel allentorii. Viteza poate însemna amuzament, productivitate şi putere, şi ne-am simţi mai săraci fără toate acestea. Lumea are nevoie de o cale de mijloc, o reţetă pentru a realiza un mariaj între la dolce vita şi

258

I

Elogiu lenterfi

Concluzie

dinamismul erei informaţionale, şi asta este exact ce ne oferă mişcarea Slow. Secretul îl constituie echilibrul: în loc să facem totul repede, să facem totul în ritmul corect. Uneori repede. Alteori lent. Uneori să găsim calea de mijloc între cele două. Să fii lent înseamnă să nu te grăbeşti, să rămâi calm şi netulburat, chiar atunci când situaţia te forţează să accelerezi. Una dintre modalităţile de a cultiva lentoarea interioară este să-ţi faci timp pentru activităţi ce sfidează acceleraţia: meditaţia, tricotatul, grădinăritul, yoga, pictura, lectura, mersul pe jos, ehi Kung. Nu există o formulă infailibilă pentru a domoli ritmul, nici un ghid universal care să ne arate viteza corectă. Fiecare persoană, fiecare gest sau moment are ceea ce numim eigenzeit. Unii oameni sunt fericiţi trăind într-un ritm care pe alţii i-ar duce la groapă de timpuriu. Fiecare dintre noi trebuie să aibă dreptul de a alege ritmul care-I face fericit. Aşa cum spune Uwe Kliemt, pianistul Tempo Giusto: "Lumea este un loc mai bogat atunci când facem loc mai multor ritmuri." Este de la sine înţeles că mişcarea Slow încă este silită să facă faţă unor obstacole deloc de neglijat - şi prejudecăţile nu sunt nicidecum neînsemnate. Chiar şi atunci când tânjim după un ritm mai lent, ne simţim constrânşi de un amestec de lăcomie, inerţie şi teamă şi păstrăm ritmul. Într-o lume conectată la viteză, ţestoasa trebuie încă să lupte pentru a convinge. Criticii mişcării Slow o consideră doar o toană sau un curent filozofic fără prea mulţi adepţi. În mod cert, chemarea la domolirea ritmului nu a oprit accelerarea în lume de la începutul Revoluţiei Industriale. Mulţi dintre cei care au îmbrăţişat lentoarea în anii 1960-1970 au petrecut anii 1980-1990 accelerând pentru a recupera. Oare atunci când economia globală începe să-şi tureze motoarele sau când un nou stil dotcom va urca în preferinţe, filozofia despre domolirea ritmului va fi aruncată pe geam, toţi alergând să facă un ban în plus? N-aş fi atât de sigur. Mai mult decât oricare generaţie înaintea noastră, noi înţelegem pericolul şi zădămicia accele-

Concluzie

ElOgiu lentorii

I 259

rării constante şi dăm dovadă de mai multă hotărâre ca oricând să reducem cultul vitezei. Şi specialiştii în demografie sunt de partea deceleraţiei. În lumea civilizată, populaţia îmbătrâneşte şi, pe măsură ce îmbătrânim, toţi avem un lucru în comun: să domolim ritmul. Mişcarea Slow are propria sa forţă. Spunând nu vitezei, capătă curaj şi oamenii sunt tot mai dornici să facă acest mare pas, ştiind că nu sunt singuri, că există şi alţii care le împărtăşesc opiniile şi îşi asumă riscurile. Mişcarea oferă putere şi altora. De câte ori un grup precum Slow Food sau Societatea pentru deceleraţia timpului apar pe prima pagină a ziarelor, este mai uşor pentru noi ceilalţi să ne punem întrebări referitoare la viteză. Mai mult decât atât, o dată ce oamenii încep să culeagă roadele ritmului mai domol, într-un anume domeniu al vieţii, încearcă să aplice aceeaşi lecţie şi în alte sfere. Alice Waters fondatoarea celebrului restaurant Chez Panisse, din Berkeley, California, este o stea a mişcării Slow Food. În 2003, a început să ţină conferinţe şi pe tema beneficiilor aduse de Slow Schooling. Oamenii culeg informaţiile şi le pun cap la cap. După ce a descoperit plăcerile sexului tantric, Roger Kimber ~i-a redus şi din timpul pe care-l acorda activităţii profesionale. Pentru Claire Wood, renunţarea la postul important din domeniul asigurărilor şi trecerea la atelierul de fabricat săpun au mers mână în mână cu educarea fiicei sale acasă. Folosirea exerciţiilor Chi Kung pentru a domoli ritmul pe terenul de tenis l-a învăţat pe profesorul Jim Huşhes să-~i acorde răgazul în activitatea profesională şi în clasă. Inchizându-şi telefonul seara, Jill Hancock a început să se simtă atrasă de gătit. ,,0 dată ce lansezi provocarea într-un domeniu, mintea te îndeamnă să continui şi în altele. Pur şi simplu vrei să aprofundezi, în loc doar să frunzăreşti", spune ea. Sentimentul că vieţii noastre îi lipseşte ceva subliniază dorinţa mondială pentru lentoare. Dacă acel "ceva" merge dincolo de dorinţa de a trăi o viaţă mai bună, rămâne o întrebare deschisă. Mulţi consideră că domolirea ritmului are

260

I.

Elogiu lentorii

o dimensiune spirituală. Dar sunt şi alţii care nu sunt de aceeaşi părere. Mişcarea Slow este tolerantă şi îi acceptă şi pe unii, şi pe alţii. În orice caz, prăpastia dintre cele două grupuri nu este chiar atât de mare pe cât s-ar părea. Marele beneficiu adus de domolirea ritmului constă în faptul că timpul şi calmul sunt chemate să stabilească legături semnificative cu oamenii, cultura, profesia, natura, chiar cu propriul timp şi cu mintea. Unii numesc asta o viaţă mai bună. Alţii descriu relaţia ca spirituală. În mod cert, mişcara Slow pune sub semnul întrebării materialismul fără margini ce guvernează economia globală. De aceea, criticii săi consideră că nu ne putem permite să domolim ritmul sau este posibil numai pentru cei bogaţi. Este adevărat că filozofia Slow, aplicată în unele domenii cum ar fi medicina alternativă, cartierele cu zone exclusiv pietonale, carnea de vită crescută în condiţii naturale, nu se potriveşte cu bugetul oricărei familii. Dar o seamă dintre cerinţele sale da. Să petreci mai mult timp cu prietenii şi familia nu costă. Nici plimbările pe jos sau gătitul, meditaţia, lectura sau mâncarea consumată la masă, şi nu în faţa televizorului. De asemenea, să faci dragoste nu costă bani. Să rezisti îndemnului de a te grăbi este absolut gratis. Mişcarea Slow nu este duşmanul capitalismului. Dimpotrivă, îi oferă acestuia un colac de salvare. În forma sa actuală, capitalismul global ne sileşte să producem mai repede, să muncim mai repede, să consumăm şi să trăim mai repede indiferent de preţ. Tratând oamenii şi mediul înconjurător ca pe nişte bunuri de valoare, o alternativă lentă poate pune economia la muncă pentru noi, şi nu invers. Capitalismul Slow poate însemna o creştere mai mică, ceea ce ar părea inacceptabil pentru o lume obsedată de indicele Dow [ones", dar ideea că viaţa înseamnă mai mult decât venitul naţional * Indicele Dow [ones - indice al pieţei economice internaţionale. (N. t.)

. Concluzie Concluzie

Elogiu lentorii

I 261

brut sau câştigarea cursei în care ne avântăm pentru mai mulţi bani este tot mai vie în mintea multora dintre noi. În era noastră hedonistă, mişcarea Slow are un as în mânecă: face negoţ cu plăcerea. Ideea centrală a filozofiei Slow este să acordăm timp în tot ceea ce facem, pentru ca totul să fie aşa cum se cuvine, şi apoi să ne bucurăm mai mult de rezultate. Indiferent de efectul pe care îl are în balanţele economice, filozofia Slow ne oferă lucrurile care ne fac într-adevăr fericiţi: sănătate, un mediu înfloritor, comunităţi puternice şi care interacţionează, eliberarea de goana perpetuă. Primul pas constă în a-i convinge pe oameni de meritele pe care le are domolirea ritmului. Deceleraţia va fi o luptă, până când vom rescrie regulile care guvernează fiecare sferă a vieţii noastre: economia, locul de muncă, designul urbanistic, educaţia, medicina. Toate acestea necesită un amestec de spirit de convingere, lideri vizionari, legi dure şi consens internaţional. Va fi o provocare, dar este crucială. Deja au apărut motive de optimism. Noi toţi ştim că trăim într-un ritm frenetic şi dorim să domolim ritmul. Din punct de vedere individual,tot mai mulţi apăsăm pe frâne, şi atunci simţim că trăim mai bine. Marea întrebare se referă la momentul când individualul va deveni colectivitate. Când toate acele acte personale de deceleraţie vor cuprinde masele de pe tot globul? Când va deveni mişcarea Slow o revoluţie Slow? Pentru a ajuta lumea să ajungă pe acea culme a succesului, trebuie ca fiecare dintre noi să facă loc pentru lentoare în viaţa sa. Şi pentru asta putem începe cu reevaluarea poziţiei noastre faţă de timp. Larry Dossey, doctorul american care a creat termenul zboala timpului", îşi ajută pacienţii să-şi depăşească problemele de sănătate învăţându-i să se retragă în afara timpului, prin meditaţie şi rugăciune, pentru a descoperi "ieşirile timpului". Confruntarea cu modul în care ceasul le-a guvernat viaţa îi ajută să domolească ritmul. Toţi avem ce învăţa de aici. Trebuie să ne gândim la timp nu ca la o resursă finită ce se epuizează sau ca la un huligan de care trebuie să

te temi sau pe care să-I pui jos. Timpul trebuie privit ca un element benefic în care trăim. Trebuie să încetăm să trăim de parcă Frederick Taylor bântuie în preajma noastră, ducând cronometrul în mână şi notând totul cu acurateţe. . Dacă devenim mai puţin nevrotici în relaţia cu timpul, putem să tragem mai mari foloase de pe urma celor 24 de ore. La începutul acestei cărţi, am susţinut că o lume deschisă ceasului este o lume ce te îndeamnă să te grăbeşti. Dacă ni se dă şansa să facem orice, întotdeauna ne vom aglomera programulla maximum. Dar societatea celor 24 de ore nu este rea în sine. Dacă o abordăm în spiritul Slow - făcând mai puţine lucruri, cu mai puţină grabă -, ne oferă flexibilitatea necesară pentru deceleraţie. Când este vorba de a domoli ritmul, trebuie să începem cu lucrurile mici. Să gătim o masă din ceea ce găsim prin frigider. Să facem o plimbare cu un prieten, în loc să ne năpustim să cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie. Să citim ziarul fără a deschide şi televizorul. Să adăugăm masajul ca o componentă a momentelor când facem dragoste. Sau pur şi simplu, să rămânem câteva minute nemişcaţi într-un loc retras. Dacă un mic gest de lentoare face bine, atunci putem să mărim doza. Regândim programul de muncă sau ne alăturăm campaniei pentru transformarea cartierului într-o zonă pentru pietoni. Pe măsură ce viaţa se mai domoleşte, ne vom întreba: Oare de ce nu am domolit ritmul mai devreme? Încetul cu încetul, propria mea dorinţă de a zori începe să se domolească. Timpul nu-mi mai pare ca un stăpân nemilos. Profesia practicată independent ajută, aşa cum face şi meditaţia şi păstratul ceasului în sertar. Gătesc, citesc şi închid adesea telefonul mobil.. Abordând atitudinea "mai puţin înseamnă mai mult", atunci când este vorba de hobby-urile mele - fără tenis până când mai cresc copiii - am mai îndepărtat a parte din tensiunea pe care a simţeam apă sându-mă din pricina grabei. Reamintindu-ne că zarul nu este întotdeauna cea mai bună cale, că este adesea lipsit de sens şi

". 262

I

Elogiu lentorii

Concluzie

Concluzie

ElogiU lentorii

I 263

chiar contraproductiv, este ~l mai bun mijloc de a îngenunchea reflexul de accelerare. Ori de câte ori mă surprind grăbindu-mă, doar de dragul de a facetotul mai repede, respir adânc şi îmi spun: "Nu este nevoie să te grăbeşti. Ia-o mai încet. Încetineşte." Cei din jurul meu au remarcat diferenţa. Uram casele de marcat din supermarketuri. Le consideram un afront adus cruciadei personale duse pentru susţinerea vitezei şi eficienţei. Femeile care căutau pe îndelete mărunţiş în portofel îmi apăreau ca nişte persoane infectate cu un microb oribil. Acum nu mi se mai pare dificil să aştept la coadă fără să spumeg, chiar şi atunci când alte cozi se mişcă mai repede. Nu mă mai tem să pierd câteva minute sau secunde. De curând, fiind la un magazin, chiar l-am invitat pe bărbatul aflat în urma mea să meargă la casă pentru că avea mai puţine cumpărături. Soţia mea a rămas uluită: "Chiar ai încetinit", s-a arătat ea încântată. Când m-am apucat să scriu această carte, adevărata dovadă a propriei deceleraţii a fost dacă pot să citesc poveşti seara, la culcare, fără să mă grăbesc. Veştile sunt bune. Acum pot citi câteva poveşti, una după alta, fără să mă gândesc la ceas sau să simt nevoia să dau pagina repede. Citesc pe îndelete, savurând fiecare cuvânt, dând textului accente dramatice sau hazlii, însoţite de mimica potrivită. Fiul meu, în vârstă de patru ani, este încântat, şi momentul când încep să-i citesc povesti seara a devenit o întâlnire a gândurilor, şi nu un război al cuvintelor. Vechile dispute: "Mai vreau o poveste - Nu, este de ajuns" au luat sfârşit. Cu puţin timp în urmă, a avut loc un fapt remarcabil. Stăteam întins pe pat alături de fiul meu şi îi citeam o poveste lungă despre un uriaş. Avea o mulţime de întrebări şi m-am oprit de fiecare dată când a dorit. Apoi i-am citit un basm mai lung decât primul despre un zmeu şi un fiu de ţăran. Când, în sfârşit, am închis cartea, mi-am dat seama că aş fi dorit să mai citesc, deşi habar nu aveam de timpul scurs de la începtul povestirilor.

264

I

Elogiu lenterii

Concluzie

Vechea mea atitudine faţă de o poveste la ora culcării era o amintire. L-am întrebat pe fiul meu dacă dorea să-i mai citesc. Şi-a frecat ochii: "Tati, cred că e destul pentru astă seară. Mi-e somn." M-a sărutat pe obraz şi s-a vârât sub plapumă. Am făcut lumina mai mică şi am părăsit camera. Zâmbind, am coborât încet scările.

Concluzie

Elogiu lentorii

I 265