Caracterizarea Personajului Feminin Amalia

•

Caracterizarea personajului feminin Amalia din romanul Duduia Margareta de Mihail Sadoveanu Într-una din cărțile de teorie literară ce avui ocazia să le citesc anul acesta descoperii un pasaj care m-a pus pe gânduri. E.M.Forster menționa că „testul unui personaj rotund este capacitatea lui de a ne surprinde într-un mod convingător. Dacă nu ne surprinde niciodată, atunci avem de a face cu un personaj plat. Dacă nu ne convinge, atunci e un simplu personaj plat care pretinde că e rotund”. Prin urmare, avui și eu parte, în calitatea mea de cititor vizat/avizat, să descopăr tertipuri de oameni deverși: unii cu care refuzam să intru în dialog, iar alții impresionându-mă, din contra, prin calitățile lor morale deosebite. Căutam în memoria mea un prieten ce avui irepetabila ocazie să-l cunosc în acel uriaș Univers al cărților. Și personajului feminin Amalia din romanul Duduia Margareta de Mihail Sadoveanu se ridica deasupra a toate, marcându-mă în mod special prin crezul ei de viață, la care mă voi referi mai jos, și prin luxurianța-i spirituală ce se dezvelea din raporturile ei cu alte personaje. La prima noastră întâlnire mi se păru o domniță naivă, neîncrezută în sine și, poate chiar, puțin cam nesociabilă. Continuând, însă, periplul meu prin acest roman (iar acum în mod special prin acest fragment de roman), Amalia mi se contură drept o făptură complexă, care are un impact puternic asupra oamenilor cu care intră în contact (iar eu nu fac nici o excepție în acest sens). Psihologia sa o desprinsei, de fapt, din portret, din comportament, îmbrăcăminte, vorbire și mediul în care trăiește. Și astfel, reușii să o încadrez într-o tipologie etică, percepând-o ca pe o întruchipare a inocenței și sensibilității umane („Îmi simții ochii umezi”). Totuși, tânăra domnișoară rămâne a fi statornică și sinceră în activitatea sa de guvernantă („Familia Amărăscu avea o fată, o domnișoară inteligentă de care treabuia să mă ocup”), fiind hotărâtă și bine organizată în tot ceea ce face. De aceea idealul ei de viață îl putui recepta și ca pe un ideal al meu și al tinerii generații, în general: acela de a te realiza prin a reuși să crezi armonie în jurul tău, să-i faci și pe alții să simtă la unison starea aceasta frenetică de a te afla în al nouălea cer(„O dragoste fără margini pentru oameni îmi umplea toată ființa”). Cu siguranță că Amalia mă cuceri și prin inteligența-i vădită, prin faptul că împărtășim aceleași pasiuni – cărțile. Mă întreb acum: cum putui să o cunosc atât de bine? Nu cred că aș fi avut o altă alternativă, dat fiind faptul că textul îmi oferi atâtea amănunte. Prin caracterizare directă descoperii și atitudinea autorului asupra acestui personaj special în literatura română, acesta înzestrând-o cu trăsături valoroase: duioșie, simplețe, bunătate. Amalia mi se deschise și prin alte două căi: prin autocaracterizare(mărturie directă, sinceră), dar și prin interacțiunea ei cu alte personaje. Din confesiunea ei o receptai ca și o tânără ` („Cu cartea căzută pe genunchi visam acum la viața-mi viitoare”). Ascultându-i dialogul cu duduia Margareta, îi cunoscu-i și alte câteva calități: simpatică(„Mi-ai fost dragă chiar cum te-am văzut!”), hotărâtă, serioasă(„Așa ești bine așezată”) și, desigur, carismatică(„duduia Margareta îmi umplu odaia cu mireasma puternică a unui buchet de flori de toamnă”). În timpul lecturii trăiam aceleași emoții cu Amalia. Era aceasta parcă o provocare, o invitație să o cunosc și tocmai de aceea mă simții fericită să-i aflu și alte două trăsături valoroase proprii: omenia și blândețea. Care alt om, lipsit de aceste două calități, ar putea să devină un semănător de lumină pentru cei mai mici? Tocmai și mediul în care se află trăiește la unison candoarea acestei copile(„Când am tras de clopoțel, ieși soarele din nouri și revărsă peste grădiniță un val de lumină aurie”). Și încă prin meditațiile, prin actele de conștiință ce și le făcea(„Când s-a întins liniște în juru-mi, am început a mă gândi la întâmplările zilei”), Amalia devenea pentru mine o făptură desăvârșită, cu trăsături de o finețe nemaipomenită. Țin să adaug la portretul Amaliei încă câteva note pozitive: gingășia și felul de a fi grijulie cu cei din jurul său. De fapt, aceste trăsături le-am remarcat cu admirație și în arhitectura spirituală a duduii Margareta(„mlădioasă și gingașă, în rochia-i cafenie, s-a plecat înainte făcându-mi o reverență”). Un contact sufletesc deosebit se stabili din prima între aceste două firave domnițe(„În ciripitul ei repede, dulce, o mângâiere caldă și o duioșie mă cuprinse”). Dascălul și discipolul(într-un fel) ... reunite sub cupola acelorași valori spirituale, contopite într-un singur suflet neîntinat. Romanul Duduia Margareta de Mihail Sadoveanu îmi oferi prilejul unui fascinant rendez-vous cu personajul feminin Amalia. Mă împrietenii cu ea din chiar primele apariții ale ei în fauna umană a „pădurii narative”(Umberto Eco), iar acum după ce reușii să analizez fiecare trăsătură ce m-a marcat în parte aș putea zice că m-am și îndrăgostit de acest daimon parcă

coborât din versurile lui Eminescu. Cred că fiecare tânăr din generația mea ar trebui să îndrăznească să o cunoască, să-i învețe lecția de viață, să-i asculte sincerele confesiuni. De ce? Din două motive … cel puțin din două motive, care mi se par a fi cele mai relevante. În primul rând pentru că este un model de conduită umană, care prin exemplul său ne invită să ne formăm în spiritul frumosului, al cultului cărților, la fel cum o face și în legătura sa de suflet cu duduia Margareta, de care „trebuia să se ocupe”, să o instruiască. Și este evident din discursul narativ al romanului că Amalia e o tânără studioasă, în viața căreia cărțile au un rol extrem de important, aflându-se permanent în mediul lor sacru(„cu cartea căzută pe genunchi visam”). Or, tânăra nu pune în aceeași formă „lucrurile și cărțile”, acestea aflânduse la doi extremi opuși în formarea ei, Amalia detașându-se prin lecturi din rutina cotidiană. Astfel și noi, tineri, ar trebui să ne proiectăm un altfel de ideal, unul care să treacă dincolo de dimensiunile pragmatice, materiale. Țeluri prin care să reușim să ne afirmăm prin cultură, prin promovarea adevăratelor valori general-umane, acelea spirituale, așa cum o face și Amalia. Un al doilea argument în favoarea semnificației acestui personaj feminin pentru roman, dar și pentru tânărul cititor care-și caută modele de viață în literatură, este însuși crezul, idealul Amaliei de a rezista efemerului prin dragostea de oameni(„O dragoste fără margini pentru oameni îmi umplea toată ființa”). Iată aici se ascunde cheia adevăratelor esențe: prin sentiment și prin lirism interior tânărul își va desăvârși întreaga existență pentru ca mai apoi să dăinuiască într-o eternitate a trăirilor. Și tot în această frază: „O dragoste fără margini pentru oameni îmi umplea toată ființa” se ascunde sentimentul dominant trăit de personaj. În această meditației a Amaliei se concentrează propria mea trăire după ce m-am confesat acestei domnișoare, ce m-a purtat pe valurile romanului întrun continuu suspans. Voi continua să-mi port traiul și eu, tînărul cititor împătimit de cuvânt, dincolo de aceste valori efemere ale „liberului schimb de identăți”. Voi deveni un promotor devotat al spiritului și spiritualului, voi transpune realul din literatură în realul cotidian. Voi deveni și eu un dascăl pentru semenii mei, după cum mi-a devenit și mie această domniță deosebită Amalia.