Caracterizare Gavrilescu - La Tiganci de Mircea Eliade

CARACTERIZARE – GAVRILESCU Nuvela “La Tiganci” de Mircea Eliade face parte din creatia literara contemporana, este o nuvela fantastica, scrisa dupa al doilea razboi mondial, perioada in care Eliade ilustreaza ideea ca opozitia dintre real si ireal, dintre sacru si profan se estompeaza, intre acestea nemaiexistand hotare bine determinate Fantasticul lui Eliade transfigureaza artistic ideile prozatorului-eseist, cum ar fi: tentatia mitului, hierofania, dialectica sacru-profan, moartea ca initiere. „În toate povestirile mele – spune prozatorul – naratiunea se desfasoara pe mai multe planuri, ca sa dezvaluie, în mod progresiv, fantasticul ascuns în banalitatea cotidiana.” Scrisa la Paris in 1959, nuvela "La tiganci" de Mircea Eliade (1907 - 1986) a aparut pentru prima oara in anul 1962 in revista "Destin" de la Madrid, iar la noi in 1967, in revista "Secolul XX", fund apoi inclusa in volumul "La tiganci si alte povestiri", cu un studiu introductiv de Sorin Alexandrescu. Tema fundamentală a operei o constituie ieşirea din timpul profan şi ieşirea din timpul profan şi intrarea în sacru prin pendularea protagonistului între două planuri paralele, real şi ireal. Pe lângă tema fundamentală, apar teme adiacente acesteia, precum: moartea, creaţia, logosul şi erosul. Moartea şi creaţia au rolul de a-l iniţia pe Gavrilescu, care trece prin drama omulu profan, incapabil de a descifra semnele mitice, de a învinge uitarea şi de a se reintegra în spaţiul profan. Titlul are un înţeles simbolic, reprezintă lumea cealaltă, liberă de contingenţele timpului şi spaţiului, sugerând o hierofanie, un spaţiu de manifestare al sacrului ascuns în profan, un tărâm izolat, mitic, înconjurat de o vegetaţie luxuriantă, în care locuiesc nemuritorii. Această operă rămâne o scriere memorabilă nu numai prin conţinutul său şi semnificaţiile sale, ci şi prin personajele sale, care au un rol esenţial în desfăşurarea acţiunii, purtând totodată, semnificaţii mitologice. Eugen Simion a atribuit aceste valori simbolice personajelor, astfel: baba reprezintă Cerberul care păzeşte intrarea în Infern, luntraşul este identificat cu birjarul, fost dricar, cel ce îl conduce pe protagonist, Gavrilescu, spre locul mitic. Fetele simbolizează vrăjitoarele, ursitoarele, acestea având rolul important de a-l rupe de condiţia telurică, inferioară, de ratat, pe Gavrilescu, pentur a-i crea un alt destin, cel primordial. Pe de altă parte, femeile din viaţa personală a protagonistului, Elsa şi Hildegard, simbolizează iubirea fizică şi iubirea spirituală. Astfel, personajul principal al operei este Gavrilescu, personaj rotund, întrucât parcurge o experienţă iniţiatică dinspre viaţă înspre moarte, etse un personaj real, complex, tridimensional, surprindre prin acţiunile sale, este un pivot al diegezei. Statutul său este acela de profesor de pian în vârstă de 49 de ani, modest, care şi-a ratat viaţa şi cariera. Retrospectiv, putem considera faptul că protagonistul se încadrează perfect în tiparele antieroului din proza modernă. Autorul ii alcatuieste, inca de la inceputul nuvelei, un portret complex prin intermediul mijloacelor de caracterizare directa si indirecta, portret ce se va contura pe parcursul celor 8 episoade ale nuvelei, episoade simetrice si esentiale pentru existenta personajului. In primul episod, Gavrilescu este plasat in planul real – tramvaiul, ducandu-se acasa de la lectiile de pian pe care le acorda diferitor elevi pentru a-si sustine existenta. Fiindu-i atribuita eticheta de “muzicant” de catre un alt personaj, batrana din tramvai, Gavrilescu se simte jignit si vede imperios necesar sa o corecteze, explicand “„Sunt artist... pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pura. Traiesc pentru suflet..”. Aceasta autocaracterizare reflecta deopotriva spiritul de lamentatie a lui Gavrilescu cat si orgoliul sau asupra vocatiei ratate, si devine laitmotiv pentru episoadele urmatoare, fiind capabila sa surprinda contrastul dintre aparenta lui Gavrilescu, acesta descriindu-se ca un om cult, invatat, artistic si esenta sa, un profesor de pian ratat. Din punct de vedere al constructiei personajului, aceasta se realizeaza prin raportare la trei obsesii majore, trecutul, colonelul Lawrence si caldura. El traieste o existenta labirintica, rateaza iubirea (alegând din delicatete), apoi vocatia (din pricina „pacatelor” din tinerete) si, în cele din urma, initierea în moarte (neghicind regula jocului). Conditia lui de ezitant în certitudinea realului este confirmata de „firea de artist”, iar modul sau de manifestare este locvacitatea, marcata stilistic de stereotipia „prea târziu”.

Gavrilescu nu s-a realizat nici material, el a trait aproape de saracie. banii castigati din lectiile de pian nu i-au permis o existenta deosebita. A locuit toata viata intr-o casa extreme de modesta, nu si-a permis nici un excess au vreo palcere. Nu a frecventat nici cafenelele, nu a fost nici macar la carciuma. Sigurul lucru de prêt pe care l-a avut el si Elsa a fost un pian. In plan afectiv, Gavrilescu a avut deceptii. Totul s-a datorat fricii sale si sentimentului de datorie gresit inteles. A iubit-o pe Hildegard, pe care a considerat-o “femeia vietii sale”. In mod inexplicabil o paraseste pentru ca se simtea dator fata de Elsa care il hranise de cateva ori pentru ca era student sarac. Casnicia lui nu este fericita, are un aspect formal. Cei doi soti nu au avut sentimente profunde unu fata de celalalt si s-au acceptat reciproc. Elsa e o femeie simpla, fara pretentii intelectuale. Atasamentul ei fata de Gavrilescu a fost de suprafata, dovada in acest sens este faptul ca ea pleaca rapid in Germania la rude, dupa ce Gavrilescu dispare. Personajul lui Mircea Eliade nu s-a realizat nici in plan social sau uman. El nu a avut urmasi si nici nu a reusit sa se integreze mult in societate. Nu a avut prieteni, iar relatiile de rudenie sunt aproape inexistente. Ne facand nicim deosebit, nu a intrat in memoria colectiva. Vecinii nu isi amintesc de el, iar ceilalti cu care a venit in contact l-au uitat foarte repede. A fost dominat de teama, el nu a intreprins nici o actiune care sa-I puna in valoare calitatile de profesor sau umane. Asadar, in opinia mea, asa cum îl propune textul, conturat direct, sau dedus din atâtea sovaieli, Gavrilescu, un om timid, un anti-erou tipic, incapabil de gesturi marete pentru sine sau pentru cei din jur, care se defineste ca un om cult, politicos si comunicativ, contrar trasaturilor evidente ce reies din comportamentul sau de-a lungul operei este pur si simplu un suflet inselat de artist prins într-o hora a destinului, ai carui soli – iele, moire sau parce – îi arata o clipa sansa de a fi cunoscut totul, daca ar fi ghicit regula jocului si daca simpla sa existenta n-ar fi fost decât o farsa.