cap.8-11

CAPITOLUL 8 MANAGEMENTUL AGROALIMENTARE

ACTIVI IVITĂŢII

COMERCIALE

A

PRODUCŢIEI

Desfăşurarea neîntreruptă a activităţii întreprinderilor este condiţionată, în cea mai mare măsură, de aprovizionarea la timp şi completă a secţiilor, liniilor tehnologice, a locurilor de muncă cu materiile  prime, materialele şi de procesele tehnologice tehnologice ce au loc şi produsele ce urmează urmează a fi fabricate. fabricate. Punctu Punctull de plecar plecaree şi proble problema ma princi principa pală lă asupra asupra cărei căreiaa trebui trebuiee să se axeze axeze preocu preocupa parea rea întreprinderii pentru o organizare corespunzătoare a acestei activităţi, trebuie să fie elaborarea unor norme şi normative normative de consum cu cu fundamentare fundamentare ştiinţifică pentru toate materiile materiile prime şi materialele materialele ce se consumă în întreprindere şi pentru toate produsele ce se fabrică. Dispunând de aparatul tehnic de specialitate, cunoscând condiţiile de producţie, specificul tehnologiilor de fabricaţie al diferitelor  produse şi reţetele de fabricaţie, întreprinderea are toate posibilităţile de a elabora norme de consum ştiinţific fundamentate, care să răspundă concret cerinţelor de economisire a resurselor materiale şi de valorificare superioară a lor. ot atât de importantă importantă este problema problema determinări determinăriii unor stocuri stocuri !udicios dimension dimensionate ate pentru asigurarea continuităţii producţiei cu imobilizări minime de resurse materiale şi financiare. "ceasta se realizează în cadrul întreprinderii printr#o multitudine de corelaţii obiectiv necesare şi care se stabilesc în funcţie de$ ritmul producţiei şi al consumului, termenele de livrare şi cele de alimentare a secţiilor de produc producţie ţie,, mă mărim rimea ea loturi loturilor lor ce se livrea livrează ză,, capac capacită ităţil ţilee de depozi depozitar tare, e, volumu volumull mi!loa mi!loace celor lor circulante şi viteza lor de rotaţie şi altele. %uno %unosc scân ându du#se #se norm normel elee de cons consum um şi cele cele de stoc stocur uri, i, urmă următo toar area ea etap etapăă în dome domeni niul ul aprovizionării este determinarea necesarului de aprovizionat pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în  planul de producţie, planul de întreţinere şi reparaţii, planul de investiţii şi a altor secţiuni ale planului economico#social economico#social al întreprinderii. După stabilirea cantităţilor de materii prime şi materiale cu care trebuie să se aprovizioneze întrep întreprin rinder derea ea,, urmea urmează ză etapa etapa închei încheieri eriii contr contrac actel telor or econo economic micee de vânza vânzare# re#cum cumpăr părare are în baza baza repartiţiilor şi comenzilor de materiale şi realizarea în fapt a activităţii comerciale. &rganizarea circulaţiei valorilor materiale de la furnizor la beneficiar, recepţia acestora din punct de vedere cantitativ şi calitativ, depozitarea şi păstrarea corespunzătoare şi distribuirea lor către secţiile şi locurile de muncă consumatoare, consumatoare, sunt câteva probleme ce sunt legate de procesul de aprovizionare. Particularităţile procesului de aprovizionare în întreprinderile de industrie alimentară sunt legate de cel puţin două considerente$ a' faptul că rezultatul activităţii productive se concretizează în alimente şi băuturi(  b' faptul că, în marea lor ma!oritate, materiile prime utilizate de întreprinderile de industrie alimentară sunt furnizate de agricultură. a' Primul factor îşi pune pecetea asupra procesului de aprovizionare, în sensul că aceasta trebuie să fie astfel organizat încât să satisfacă necesităţile pe care le ridică în faţa materiilor prime şi materialelor, producţia de alimente şi băuturi să fie corespunzătoare din punct de vedere calitativ, să  permită fabricarea unor alimente şi băuturi cu parametri calitativi ridicaţi, capabile să asigure satisfacerea la nivelul cel mai înalt a necesităţilor tot mai pretenţioase şi pe deplin !ustificate ale consumat consumatorilo orilorr interni interni şi externi. externi. )n acelaşi timp, materiile materiile prime trebuie trebuie să fie suficient suficient de diverse diverse  pentru a asigura diversificarea produselor finite pe măsura necesităţilor şi a realizărilor obţinute în acest domeniu pe plan internaţional. rebuie arătat însă că diversitatea materiilor prime de bază ce servesc servesc la fabricare fabricareaa alimentelor alimentelor este limitată iar numărul de înlocuitori înlocuitori ai acestora acestora în prezent prezent este foarte redus. "ceasta înseamnă că diversitatea diversitatea producţiei de alimente nu depinde atât de felul materiilor prime utilizate la fabricarea lor cât modul în care acestea sunt combinate în procesul tehnologic.  b' *nfluenţa celui de al doilea factor # materiile prime şi provenienţa lor # este cu mult mai complexă. *mplicaţiile acestuia asupra procesului de aprovizionare se manifestă prin următoarele$ +. )n timp ce unele întreprinderi întreprinderi prelucrează prelucrează materii prime prime provenite direct din agricultură, cum cum sunt sunt cele cele din indust industrii riile le morări morăritul tului, ui, zahăru zahărului lui,, uleiul uleiului, ui, conse conserve rvelor lor,, berii, berii, vinulu vinuluii etc., etc., altele altele  prelucrează materii prime industrializate, care au mai fost supuse anterior unor procese de prelucrare 

indust industria rială, lă, ca de exem exemplu plu întrep întreprin rinder derile ile din indust industrii riile le panif panifica icaţie ţiei,i, produs produselo elorr zaharo zaharoase ase,,  preparatelor şi conservelor conservelor de carne, băuturilor băuturilor alcoolice şi altele. altele. Prima categorie de materii prime obligă întreprinderile de a intra în contact direct cu producătorii producătorii agricoli, de a organiza contractarea şi colectarea lor, pe măsura şi în ritmul producerii lor, iar cea de a doua categorie impune contractarea unor furnizori din aceeaşi subramură sau din subramuri diferite. -. Dacă unele întreprinderi folosesc pentru obţinerea produsului finit mai multe feluri de materii  prime, cum de exemplu cele din industriile produselor făinoase, zaharoase, conservelor de legume şi fructe obligându#le să stabilească legături cu mai mulţi furnizori, alte întreprinderi prelucrează materii  prime complexe sub aspectul conţinutului în substanţe utile, ceea ce impune fie crearea unor secţii de valorificare a subproduselor şi deşeurilor deşeurilor rezultate, fie stabilirea de legături cu alte întreprinderi care să  prelucreze în continuare continuare aceste substanţe( substanţe( . /ultor întreprinderi le este caracteristică caracteristică prelucrarea prelucrarea unor materii prime perisabile, fapt ce le obligă, mai mult decât pe altele, să stabilească zone de aprovizionare cât mai apropiate şi totodată, să ia măsuri suplimentare de conservare a acestora până la introducerea lor în procesul tehnologic. Paralel Paralel cu activitatea activitatea de aprovizion aprovizionare are tehnico#m tehnico#materi aterială ală întreprind întreprinderea erea desfăşoa desfăşoară, ră, în mod necesar, şi o bogată activitate de desfacere. 0ivrarea produselor finite, a semifabricatelor, deşeurilor şi rebutu rebuturil rilor or neces necesită ită contra contracta ctarea rea benefi beneficia ciaril rilor, or, stabil stabilire ireaa neces necesită ităţil ţilor or acest acestora ora,, întoc întocmir mirea ea contractelor, organizarea livrărilor conform clauzelor contractuale şi rezolvarea problemelor ce decurg din desfacerea produselor. Din succinta prezentare de mai sus rezultă că activitatea incumbă procese importante şi de mare răspundere care se desfăşoară într#un număr mare de faze, la care intervin multe operaţii şi în desfăşurarea cărora se cere o minuţioasă şi logică organizare. )n ultimele decenii, adoptarea unor tehnici adecvate şi eficiente de organizare a activităţii comerciale, a făcut ca rezultatele obţinute de întreprinderile moderne să fie superioare în ceea ce  priveşte promptitudinea şi eficacitatea, ducând totodată la reducerea cheltuielilor de aprovizionare şi desfacere, iar în unele cazuri şi a celor de producţie. Principalele probleme pe care le ridică organizarea activităţii comerciale în industria alimentară se referă la$ # determinarea raţională a proceselor, cu stabilirea succesiunii logice a fazelor necesare pentru a se soluţiona diferitele probleme cu cele mai mici eforturi( # organizarea activităţii informaţionale a funcţiei comerciale, în care se includ atât aspecte  privind problemele de aprovizionare, desfacere, transporturi în afara perimetrului întreprinderii etc., cât cât şi preocu preocupa parea rea şi preluc prelucrar rarea ea de inform informaţi aţiii referi referitoa toare re la cerinţ cerinţele ele şi posibi posibilit lităţi ăţile le pieţei pieţei,, con!uncturii economice şi comerciale, testări, expoziţii, târguri şi alte date privind piaţa internă şi externă( # organi organiza zarea rea proces proceselo elorr ma mater terial ialee ce au loc în activi activitat tatea ea comerc comercial ialăă privin privindd depozi depozităr tările ile,, recepţiile, transporturile extrauzinale şi altele( # orga organi niza zare reaa cond conduc ucer erii ii în acti activi vita tate teaa come comerc rcia ială lă,, înce începâ pând nd cu orga organi niza za#re #reaa stru struct ctur urii ii  personalului pe baza organizării informaţionale şi continuând cu procesele decizionale, de urmărire şi control.

8.1. Managementul apr!"#"n$r"" apr!"#"n$r"" 1lementu 1lementull esenţial esenţial ce serveşte serveşte la fundament fundamentarea area planului planului de aprovizion aprovizionare, are, dimensiona dimensionarea rea ştiinţifică a stocurilor ca şi a necesarului de aprovizionat îl constituie normele de consum.  2orma de consum reprezintă cantitatea maximă de materie primă, material, combustibil sau energie planificată a se consuma în anumite condiţii tehnico#organizatorice, pentru fabricarea unei unităţi de produs finit. Din punct de vedere al conţinutului, se disting două feluri de norme de consum$ norme de consum tehnologic şi norme de consum de aprovizionare.  2orma de consum tehnologic reprezintă cantitatea de materii prime, materiale, combustibil etc.  planificată a se consuma într#o anumită perioadă pentru fabricarea unei unităţi de produs finit, în anumite condiţii bine precizate. 1a conţine, din punct de vedere cantitativ, consumul specific net, adică cantitatea de materii prime şi materiale ce se regăseşte în unitatea de produs finit şi pierderile tehnologice. 3

indust industria rială, lă, ca de exem exemplu plu întrep întreprin rinder derile ile din indust industrii riile le panif panifica icaţie ţiei,i, produs produselo elorr zaharo zaharoase ase,,  preparatelor şi conservelor conservelor de carne, băuturilor băuturilor alcoolice şi altele. altele. Prima categorie de materii prime obligă întreprinderile de a intra în contact direct cu producătorii producătorii agricoli, de a organiza contractarea şi colectarea lor, pe măsura şi în ritmul producerii lor, iar cea de a doua categorie impune contractarea unor furnizori din aceeaşi subramură sau din subramuri diferite. -. Dacă unele întreprinderi folosesc pentru obţinerea produsului finit mai multe feluri de materii  prime, cum de exemplu cele din industriile produselor făinoase, zaharoase, conservelor de legume şi fructe obligându#le să stabilească legături cu mai mulţi furnizori, alte întreprinderi prelucrează materii  prime complexe sub aspectul conţinutului în substanţe utile, ceea ce impune fie crearea unor secţii de valorificare a subproduselor şi deşeurilor deşeurilor rezultate, fie stabilirea de legături cu alte întreprinderi care să  prelucreze în continuare continuare aceste substanţe( substanţe( . /ultor întreprinderi le este caracteristică caracteristică prelucrarea prelucrarea unor materii prime perisabile, fapt ce le obligă, mai mult decât pe altele, să stabilească zone de aprovizionare cât mai apropiate şi totodată, să ia măsuri suplimentare de conservare a acestora până la introducerea lor în procesul tehnologic. Paralel Paralel cu activitatea activitatea de aprovizion aprovizionare are tehnico#m tehnico#materi aterială ală întreprind întreprinderea erea desfăşoa desfăşoară, ră, în mod necesar, şi o bogată activitate de desfacere. 0ivrarea produselor finite, a semifabricatelor, deşeurilor şi rebutu rebuturil rilor or neces necesită ită contra contracta ctarea rea benefi beneficia ciaril rilor, or, stabil stabilire ireaa neces necesită ităţil ţilor or acest acestora ora,, întoc întocmir mirea ea contractelor, organizarea livrărilor conform clauzelor contractuale şi rezolvarea problemelor ce decurg din desfacerea produselor. Din succinta prezentare de mai sus rezultă că activitatea incumbă procese importante şi de mare răspundere care se desfăşoară într#un număr mare de faze, la care intervin multe operaţii şi în desfăşurarea cărora se cere o minuţioasă şi logică organizare. )n ultimele decenii, adoptarea unor tehnici adecvate şi eficiente de organizare a activităţii comerciale, a făcut ca rezultatele obţinute de întreprinderile moderne să fie superioare în ceea ce  priveşte promptitudinea şi eficacitatea, ducând totodată la reducerea cheltuielilor de aprovizionare şi desfacere, iar în unele cazuri şi a celor de producţie. Principalele probleme pe care le ridică organizarea activităţii comerciale în industria alimentară se referă la$ # determinarea raţională a proceselor, cu stabilirea succesiunii logice a fazelor necesare pentru a se soluţiona diferitele probleme cu cele mai mici eforturi( # organizarea activităţii informaţionale a funcţiei comerciale, în care se includ atât aspecte  privind problemele de aprovizionare, desfacere, transporturi în afara perimetrului întreprinderii etc., cât cât şi preocu preocupa parea rea şi preluc prelucrar rarea ea de inform informaţi aţiii referi referitoa toare re la cerinţ cerinţele ele şi posibi posibilit lităţi ăţile le pieţei pieţei,, con!uncturii economice şi comerciale, testări, expoziţii, târguri şi alte date privind piaţa internă şi externă( # organi organiza zarea rea proces proceselo elorr ma mater terial ialee ce au loc în activi activitat tatea ea comerc comercial ialăă privin privindd depozi depozităr tările ile,, recepţiile, transporturile extrauzinale şi altele( # orga organi niza zare reaa cond conduc ucer erii ii în acti activi vita tate teaa come comerc rcia ială lă,, înce începâ pând nd cu orga organi niza za#re #reaa stru struct ctur urii ii  personalului pe baza organizării informaţionale şi continuând cu procesele decizionale, de urmărire şi control.

8.1. Managementul apr!"#"n$r"" apr!"#"n$r"" 1lementu 1lementull esenţial esenţial ce serveşte serveşte la fundament fundamentarea area planului planului de aprovizion aprovizionare, are, dimensiona dimensionarea rea ştiinţifică a stocurilor ca şi a necesarului de aprovizionat îl constituie normele de consum.  2orma de consum reprezintă cantitatea maximă de materie primă, material, combustibil sau energie planificată a se consuma în anumite condiţii tehnico#organizatorice, pentru fabricarea unei unităţi de produs finit. Din punct de vedere al conţinutului, se disting două feluri de norme de consum$ norme de consum tehnologic şi norme de consum de aprovizionare.  2orma de consum tehnologic reprezintă cantitatea de materii prime, materiale, combustibil etc.  planificată a se consuma într#o anumită perioadă pentru fabricarea unei unităţi de produs finit, în anumite condiţii bine precizate. 1a conţine, din punct de vedere cantitativ, consumul specific net, adică cantitatea de materii prime şi materiale ce se regăseşte în unitatea de produs finit şi pierderile tehnologice. 3

)n categ categori oriaa pierde pierderilo rilorr tehnol tehnologi ogice ce se includ includ de exempl exemplu$ u$ uleiul uleiul rămas rămas în şrotur şroturile ile de la fabricarea uleiului, zahărul rămas în melasă, pierderile prin evaporare în procesele cu acţiune termică asupra materiilor prime şi altele.  2orma de consum de aprovizionare reprezintă reprezintă cantitatea de materii materii prime, materiale, combustibil combustibil etc. cu care trebuie să se aprovizioneze o întreprindere în scopul fabricării unei unităţi de produs finit, în conformitate cu procesul tehnologic stabilit şi în condiţiile tehnico#organizatorice normale de  producţie. "şadar, norma de consum de aprovizionare exprimă cantitatea maximă de materii prime, materiale, combustibil etc. ce trebuie asigurată pentru fabricarea produsului respectiv în perioada  planificată. 1a se compune din norma de consum tehnologic şi pierderile tehnologice provocate de operaţiile de transport, manipulare şi depozitare la care se adaugă şi pierderile prin rebuturi în limitele admise, şi serveşte la stabilirea planului de aprovizionare şi cel al costurilor de producţie. Pentru stabilirea normelor de consum se practică trei metode$ +. metoda de calcul tehnico#analitică( -. metoda experimentală( experimentală( . metoda statistică. +. Potrivit denumirii, prima metodă presupune efectuarea anumitor calcule, precum şi o analiză aprofundată şi multilaterală a condiţiilor concrete tehnic#productive în care urmează a se consuma materiile prime şi materialele pentru care se stabilesc normele de consum.  2ormele de consum consum se stabilesc pe fiecare fel de materie materie primă sau material material şi pe fiecare element element component al produsului. -. %ea de a doua metodă cunoaşte la rândul ei două variante$ de laborator şi de producţie. Deşi ambele variante constau, în esenţă, în stabilirea normei prin încercări, probe, experienţe, cântăriri etc., ele se deosebesc prin aceea că aceste încercări sau experienţe au loc într#o variantă de laborator iar în cealaltă variantă chiar la locul de muncă şi în condiţiile normale ale procesului de producţie. . )n cadrul celei de a treia metode normate de consum pentru produse similare se stabilesc pe  baza datelor statistice din perioadele anterioare, corectate cu un anumit procent de reducere. "ceastă metodă nu reprezintă însă o metodă progresivă, deoarece datele statistice nu evidenţiază şi pierderile materiale şi cu atât mai puţin cauzele acestora, ceea ce nu este de natură să asigure aplicarea unor măsuri pentru reducerea lor. "şadar, norma stabilită pe aceste baze reflectă nivelul consumurilor de materiale din perioadele precedente, fără să aibă în vedere condiţiile noi de lucru. "provizionarea întreprinderilor cu materiile prime, materialele, combustibilul necesar etc. nu se face decât cu mici excepţii în acelaşi ritm în care ele sunt consumate în producţie. & asemenea excepţie o constituie aprovizionarea cu lapte a întreprinderilor din sector, care se face zilnic, în raport de mulsorile efectuate şi cantităţile obţinute. )n general aprovizionarea întreprinderilor se realizează  periodic, la termenele fixate în contracte, fapt ce impune constituirea unor stocuri care să asigure constituirea, continuitatea şi desfăşurarea normală a procesului de producţie în perioada dintre două livrări consecutive. consecutive.  2ormele de stocuri, formate din totalitatea materiilor prime şi materialelor aflate în depozitele întreprinderilor şi constituite prin livrările periodice pe care acestea le primesc de la furnizori, variază ca mărime de la material la material funcţie de condiţiile concrete de producţie şi livrare şi sunt aprobate, în condiţiile prevăzute de lege. )n întreprinderile de industrie alimentară sunt specifice trei categorii de stocuri$ stocuri curente, stocuri de siguranţă sau de garanţie şi stocuri de condiţionare. 4tocul curent reprezintă cantitatea dintr#o anumită materie primă sau material care asigură continuitatea şi desfăşurarea normală a procesului de producţie, în perioada dintre două aprovizionări consec consecuti utive ve.. %um s#a arătat arătat,, stocul stocul curen curentt este este consec consecinţ inţaa faptul faptului ui că întrep întreprin rinder derile ile prime primesc sc materialele în partizi şi le folosesc treptat, pe măsura consumării lor. /ărimea lui depinde # în condiţii normale de producţie # de doi factori$ consumul mediu zilnic şi intervalul de timp dintre două aprovizionări consecutive, exprimat în zile. %onsumul mediu zilnic se poate determina raportând consumul anual necesar necesar pentru îndeplinirea planului la 5 zile la intervalul mediu de timp dintre două aprovizionări consecutive, fie pe baza termenelor prevăzute în contractele economice, fie pe baza intervalul intervalului ui mediu dintre aprovizionă aprovizionările rile efective. efective. 0a rândul său, acesta acesta din urmă, urmă, se stabileşt stabileştee sub forma unei medii aritmetice ponderate a intervalelor dintre livrările consecutive în care ponderea o formează cantităţile primite. 6

 2otând cu 4c stocul curent, cu % mz consumul mediu zilnic şi cu  timpul în zile ce se scurge între două aprovizionări consecutive, stocul curent se determină cu relaţia$ 4c 7 %mz8 %onsumul mediu zilnic se poate determina şi pe baza relaţiei$ %mz7Pmz82c în care$ Pmz # reprezintă producţia medie zilnică(  2c # norma de consum. /ărimea stocului curent variază în mod normal în cadrul unor limite maxime şi minime dar pot exista şi cazuri în care volumul aprovizionărilor nu este condiţionat de cei doi factori ci de alte criterii, ca de exemplu, capacitatea de depozitare existentă în întreprindere. 1ste cazul fabricilor de zahăr la care aprovizionarea cu materia primă de bază şi cu alte materiale are loc în cantităţi masive şi într#o  perioadă scurtă de timp, ritm impus de caracterul de campanie al producţiei de zahăr. "ceiaşi implicaţie o are asupra fabricilor de conserve perioada de recoltare a unor fructe şi legume. ot din necesitatea asigurării continuităţii producţiei, în toate întreprinderile se creează stocul de siguranţă. 1l este însă impus nu de diferenţa de ritm în care se efectuează aprovizionarea şi cea în care se consumă materiile prime şi materialele ci, de necesitatea asigurării activităţii productive cu cele necesare în condiţiile în care intervin anomali în procesul de aprovizionare, abateri de la planul stabilit. 4tocul de siguranţă poate fi definit ca reprezentând cantităţile de materii prime şi materiale destinate asigurării continuităţii producţiei în cazul eventualelor întreruperi în aprovizionare, cauzate de imposibilitatea furnizării lor la timpul stabilit, fie de lipsa mi!loacelor de transport fie din alte cauze. /ărimea stocului de siguranţă se stabileşte prin metoda abaterilor medii ale livrărilor şi nu poate depăşi în mod normal limita de 59: din nivelul stocului curent. )n unele cazuri, materiile prime sau materialele achiziţionate necesită o pregătire prealabilă intrării lor în procesul de producţie pentru a fi la parametrii impuşi de procesul tehnologic. )n asemenea cazuri # întâlnite şi în industria alimentară # se impune necesitatea creării stocurilor de condiţionare sau de pregătire. /ărimea lor se calculează înmulţind consumul mediu zilnic cu numărul de zile necesare pentru aducerea materiilor prime şi materialelor la parametrii admişi. ;acem observaţia că asemenea stocuri se creează numai pentru materii prime şi materiale pentru care sunt  prevăzute norme de condiţionare. %ele trei categorii de stocuri sunt normate, iar prin însumarea lor se obţine normativul mi!loacelor circulante ale întreprinderii aflate sub formă de stoc de materii prime şi materiale. %eea ce depăşeşte acest stoc reprezintă stocul supranormativ a cărui existenţă privează alte întreprinderi de astfel de materiale, imobilizează inutil fondurile băneşti, dă naştere la cheltuieli de depozitare mărite etc. Principalele cauze ale formării unui asemenea stoc sunt$ determinarea greşită a volumului necesar de materiale, nerespectarea de către furnizori a clauzelor contractuale, crearea voită a unor asemenea stocuri din teama de a nu se mai găsi pe piaţă materialele respective, modificarea prevederilor planului de producţie şi altele. Pe baza normelor de consum şi a celor de stocuri, sectoarele de aprovizionare din întreprinderi stabilesc necesarul de aprovizionat pentru fiecare fel de materie primă şi material auxiliar în parte şi pe întreaga perioadă planificată. 0a determinarea acestui necesar se au în vedere nu numai sarcinile din  planul de producţie ci şi cele din celelalte secţiuni ale planului economic cum sunt planul de reparaţii şi cel de investiţii precum şi situaţia stocurilor la începutul şi sfârşitul perioadei. %el mai important dintre factorii arătaţi îl reprezintă necesarul de materii prime şi materiale  pentru îndeplinirea integrală a planului. 1l se stabileşte prin înmulţirea volumului de producţie  prevăzut în diferitele secţiuni de plan cu normele de consum de aprovizionare pe feluri de materii  prime şi materiale şi pe fiecare sortiment şi fel de activitate. 0a necesarul astfel stabilit se adaugă stocul final şi se scade stocul iniţial stabilindu#se, în încheiere, necesarul de aprovizionat. )n timp ce stocul final este reprezentat de stocul de siguranţă, respectiv necesarul de materii  prime şi materiale de la finele perioadei planificate, menit să asigure continuitatea producţiei până la livrarea primei cantităţi din anul următor, stocul iniţial este cantitatea de materii prime şi materiale care trebuie să se găsească în întreprindere la începutul perioadei planificate şi a cărui mărime se prelimină  pe baza datelor reale referitoare la stocul existent, în momentul elaborării planului pe perioada viitoare şi a datelor privind perioada ce a mai rămas până la încheierea perioadei curente. <

;ormula de calcul a necesarului de aprovizionat =2a' în baza elementelor arătate este$  2a 7 2 p > 4f # 4i în care$  2 p # reprezintă necesarul pentru îndeplinirea sarcinilor planificate =pentru producţie, întreţinere, reparaţii şi investiţii'( 4f  # stocul de la sfârşitul perioadei de plan # stocul final( 4i # stocul de la începutul perioadei de plan # stocul iniţial. 0a rândul său, stocul iniţial poate fi calculat cu formula$ 4i 71d>*#% în care$ 1d # reprezintă existentul de materii prime şi materiale în depozite în momentul întocmirii  planului de aprovizionare( * # întrările de materiale ce vor avea loc, conform contractelor încheiate, în perioada ce a mai rămas până la sfârşitul planului( % # consumul planificat de materii prime şi materiale din momentul elaborării planului, până la începutul perioadei planificate.

8.%. Dep#"tarea pr&u'elr agral"mentare Deoarece industria alimentară constituie, în principal, o activitate de prelucrare şi păstrare a materiilor prime agroalimentare sau a produselor finite alimentare, în vederea asigurării cerinţelor de hrană ale populaţiei, în structura şi la elementele în care ele sunt solicitate, interesul pentru organizarea depozitelor devine cu atât mai mare. Prin noţiunea de ?depozit@ se defineşte un spaţiu amena!at şi dotat corespunzător pentru a primi,  păstra sau pregăti bunuri materiale =materii prime, materiale sau produse finite' în vederea distribuirii lor către beneficiari. %aracteristica principală a depozitului este aceea că # în afara unor excepţii # nu aduce modificări stării produsului şi deci nu adaugă ceva valorii acestuia. %u toate că tendinţele actuale pe linie de aprovizionare sunt orientate către tehnici liniare şi continue, depozitarea nu se poate evita complet şi nici nu se întrevede o eliminare a acestei funcţiuni în viitor. Desfăşurarea neîntreruptă a activităţii în întreprinderile industriale, presupune crearea de stocuri de materii prime, materiale, semifabricate, combustibil. Până la intrarea lor în procesul de fabricaţie aceste stocuri se păstrează în depozite. De asemenea, produsele finite nu trec din sfera producţiei în sfera circulaţiei imediat ce a luat sfârşit procesul tehnologic ci iau forma stocurilor de produse şi se  păstrează în depozite. /ărimea depozitelor, numărul şi componenţa lor depinde de nomenclatura şi cantitatea de valori materiale, de mărimea întreprinderii, de organizarea aprovizionării şi de o serie de alte condiţii. Din punct de vedere economic şi organizatoric, gospodărirea depozitelor reprezintă baza tehnico# materială a aprovizionării sau desfacerii produselor industriale. Principalele sarcini ale depozitelor sunt$ +. )mbunătăţirea tehnicii de păstrare a valorilor materiale şi înlăturarea pierderilor ce pot avea loc cu ocazia manipulării lor( -. ;olosirea cât mai raţională a suprafeţelor şi a volumului de depozitare( . /ecanizarea operaţiilor de încărcare#descărcare, manipulare şi depozitare( A. Păstrarea în bune condiţii a materialelor şi produselor finite în vederea consumului lor  productiv sau expedierii lor către beneficiari, şi îmbunătăţirea eliberării acestora din depozite( 5. 0uarea măsurilor pentru reducerea la maximum posibil a cheltuielilor de păstrare precum şi a celor de încărcare # descărcare #manipulare şi altele. )n industria alimentară unele din staţionările de materii prime, semifabricate şi produse finite în depozite au un rol tehnologic. "stfel, fazele de maturare sau de fermentare lentă, care sunt necesare într#o serie de tehnologii, dau un sens propriu depozitării. Bolul tehnologic al depozitării se întâlneşte atât pentru materii prime =maturarea grâului, a făinii, fermentarea tutunului etc.' cât şi pentru unele  produse finite =brânzeturi, băuturi şi altele'. )nsemnătatea tehnologică a unora din fazele de depozitare impune o bună organizare şi asigurarea anumitor condiţii de microclimat, respectiv temperatura şi umiditatea relativă a aerului, 39

luminozitatea, ritmul de împrospătare a aerului şi altele. oate acestea reclamă o seamă de amena!ări şi dotări pentru depozite precum şi anumite prescripţii în ceea ce priveşte exploatarea lor. )n activitatea unui depozit, principalele operaţii ce intervin sunt următoarele$ +. "ctivitatea de primire, cu care începe procesul de depozitare şi care comportă o serie de operaţii şi anume$ # programarea cantitativă şi sortimentală a preluărilor, operaţie care urmăreşte să coreleze cerinţele fabricaţiei sau ale expediţiei cu posibilităţile de livrare ale furnizorilor şi de păstrare ale depozitului( # primirea materiilor prime, materialelor, semifabricatelor şi a produselor( recepţia de primire este necesar să se refere atât la aspectul cantitativ =cântărire, măsurare, etc.' cât şi la aspectul calitativ,  prin verificarea îndeplinirii condiţiilor impuse de standarde, norme interne sau alte acte normative. -. "ctivitatea de păstrare în depozit necesită, din punct de vedere al organizării, parcurgerea mai multor etape şi anume$ # organizarea teritorială a depozitului pentru o cât mai raţională repartizare şi folosire a suprafeţei şi volumului( # organizarea transportului intern =mi!loace, trasee, programe etc.', corelat cu organizarea generală a depozitului( # lotizarea pe partizi intrate, sortimente, tipodimensiuni etc.( # asigurarea condiţiilor speciale de păstrare pentru menţinerea însuşirilor calitative ale  produselor( # organizarea unui sistem informaţional intern care să răspundă la nevoile operative de definire a cantităţilor aflate în depozit, precum şi la o regăsire rapidă a loturilor urmărite( # organizarea unui regim de verificare calitativă a materialelor şi produselor depozitate, pentru a se cunoaşte în permanenţă starea lor şi a se interveni operativ pentru remedierea diferitelor influenţe ce tind să le altereze caracteristicile. . "ctivitatea de expediţie care reprezintă veriga de legătură dintre depozit şi domeniile de  producţie sau livrare. 1a comportă întrucâtva operaţii asemănătoare celor de primire, însă cu adaptările respective. "stfel$ # programarea expediţiilor are ca obiectiv corelarea cerinţelor de livrare cu posibilităţile depozitului de a răspunde ritmului şi amploarei activităţii necesare( # organizarea expediţiei prin formarea de loturi, paletizarea şi containerizarea, etichetarea şi  prote!area pentru a le asigura conservabilitatea( # organizarea recepţiei loturilor ce se livrează fie pe cale bilaterală fie, prin autorecepţie, ceea ce comportă programarea momentelor în care se face recepţia, organizarea modului în care se realizează culegerea probelor, analiza şi interpretarea lor pentru a se înscrie în timp util în operativitatea impusă de o livrare promptă( # evidenţa cantităţilor de materiale şi produse livrate, organizarea modului în care se corelează această evidenţă cu depozitul şi cu beneficiarii. A. "ctivitatea de manipulare şi transport intern în cadrul căreia se cuprind$ # operaţiile de încărcare#descărcare( # operaţiile de transport propriu#zis, cu a!utorul unor mi!loace de transport( # operaţiile de stivuire şi de pregătire a mărfurilor la preluare, livrare sau reamplasarea lor în depozit. 5. "ctivitatea de condiţionare, foarte frecvent inclusă în cadrul operaţiilor ce se desfăşoară în depozite. 1ste vorba în principal de$ # condiţionarea materiilor prime prin îndepărtarea componentelor nevaloroase =la cereale, făină, seminţe oleaginoase, sfeclă de zahăr şi altele', precum şi prin sortarea pe calităţi şi tratare în vederea conservării pe timpul păstrării( un loc important în condiţionarea materiilor prime revine verificării şi îndepărtării eventualilor dăunători încă de la primirea în depozit( # condiţionarea produselor finite prin executarea de ambalări şi selectări pe anumite criterii, chiar în interiorul depozitului.

3+

8.(.

Valr")"*area pr&u'elr

Piaţa este domeniul unde se verifică, în ultimă instanţă, utilitatea activităţii desfăşurare de întreprinderi pe linia fabricării produselor şi tot ea este aceea care, prin intermediul actului de vânzare# cumpărare, permite producătorilor să#şi recupereze cheltuielile efectuate şi să obţină un beneficiu corespunzător, iar beneficiarilor să intre în posesia mărfurilor de care au nevoie. "şadar, realizarea =desfacerea' producţiei fabricate prin intermediul pieţei, reprezintă actul final al activităţii întreprinderii industriale. "cest act incumbă o mare responsabilitate din partea întreprinderii deoarece, de modul de organizare a desfacerii depinde, în cea mai mare măsură, satisfacerea necesităţilor consumatorilor cu produsele de care au nevoie, nivelul cheltuielilor ocazionate de procesul circulaţiei  produselor de la producător la consumator, refacerea fondurilor economice consumate de întreprinderea producătoare şi obţinerea eficienţei scontate. Potrivit legii, privind organizarea şi conducerea unităţilor, atribuţiile principale ale întreprinderii în domeniul desfacerii constau în$ # încheierea contractelor economice pentru întreaga producţie prevăzută în planul anual privind consumul intern, în conformitate cu destinaţiile din balanţele materiale pe produse, şi de contracte pe termen lung cu întreprinderile de comerţ exterior( # livrarea produselor la termenele şi în condiţiile prevăzute în contractele economice( # prospectarea pieţei interne în scopul cunoaşterii necesităţilor de consum, asigurarea reclamei şi  prezentarea produselor, participarea la expoziţii, demonstraţii şi târguri în ţară şi străinătate( # introducerea în fabricaţie numai a acelor produse care au asigurată desfacerea prin contracte sau comenzi ferme( # rezolvarea reclamaţiilor referitoare la calitatea şi cantitatea producţiei, ambala!e, termene de livrare sau alte condiţii prevăzute în contractele economice etc. Pentru realizarea acestor sarcini, întreprinderea participă la prospectarea pieţei, a beneficiarilor, cunoscând astfel direct necesarul de mărfuri, nevoile beneficiarilor, preferinţele lor, putând astfel să#şi adapteze operativ producţia pentru satisfacerea cererilor. )n acest scop, întreprinderea editează direct sau prin intermediari, cataloage, pliante, organizează reclama industrială a produselor, face sonda!e de opinii, probe şi degustări la beneficiari. Deoarece progresul ştiinţei şi tehnicii se manifestă, între altele, şi printr#o schimbare a nomenclatorului de producţie, prin apariţia unor noi produse care le completează şi uneori le înlătură  pe cele vechi, este necesară a atitudine activă din partea întreprinderilor, de urmărire continuă a modului în care evoluează produsele lor, a modului cum se comportă ele, cum satisfac dorinţele consumatorilor, a corecţiilor ce trebuie făcute pe parcurs pentru ca aceste produse să fie utile  beneficiarilor. Crmărirea continuă a evoluţiei şi comportamentului produselor furnizează întreprinderii informaţii asupra măsurilor care trebuie luate în procesul de producţie sau în activitatea controlului de calitate, în cazul în care acesta nu s#a dovedit suficient de exigent. 4arcinile întreprinderilor în domeniul desfacerii produselor includ, de asemenea, şi problemele legate de formarea loturilor de livrare către beneficiari, de sortarea lor, de ambalare şi expediere către clienţi. De fapt, în contractele economice încheiate sunt stabilite staţiile de destinaţie, destinatarii,  produsele şi cantităţile respective, precum şi termenele de livrare, pe baza cărora trebuie făcută  programarea mi!loacelor de transport, precum şi formele necesare pentru expedierea produselor.

3-

CAPITOLUL + MANAGEMENTUL ,INANCIAR  +.1.

,un*-"a )"nan*"ar$ a )"rme"

"genţii economici =firmele' nu#şi pot realiza activitatea, în particular, nu pot produce bunuri şi servicii, fără a dispune de resurse, resurse care se găsesc sub denumirea generică de capital =fizic şi uman'. %apitalul fizic, incluzând activele financiare şi activele reale, suferă un proces continuu de transformare, în cadrul căruia activele financiare se convertesc în active reale, şi invers. "ctivele financiare sunt necesare pentru procurarea activelor reale şi ale capitalului uman, în timp ce activele reale, utilizate de capitalul uman, produc bunuri şi servicii, din vânzarea cărora se  procură activele financiare. *ndiferent de natura activităţii desfăşurate, agenţii economici au nevoie de capital, pe care#l  procură, fie de la persoane fizice, fie de la persoane !uridice, încrederea agentului economic în capitalul privat, în ?averea productivă@ constituind principiul de bază al existenţei economiei de piaţă. Pentru a produce bunuri şi servicii, un agent economic trebuie să investească în active reale, fiind necesar să decidă asupra activelor pe care trebuie să le deţină, asupra combinaţiei diverselor categorii de active fixe =maşini utila!e, terenuri', precum şi asupra îmbinării activelor circulante, îndeosebi cele lichide, şi imobilizărilor, deci care să asigure alternativa de producţie cea mai favorabilă. %ât de mult ar trebui să investească, şi în ce active, constituie conţinutul deciziei de investiţie a agentului economic. Pentru a#şi finanţa activele, agentul economic îşi poate procura capitalul pe pieţele financiare, trebuind să decidă ce tipuri de titluri va emite, precum şi asupra combinării creditului pe termen scurt, datoria pe termen lung şi acţiuni, combinaţie care va trebui să fie cea mai oportună pentru îndeplinirea obiectivelor agentului economic. Problematica finanţării activelor este soluţionată prin decizia financiară. %ele două tipuri de decizie fac parte din sfera responsabilităţii managerului financiar din întreprindere, iar disciplina care studiază procesul de luare a deciziilor financiare corecte pentru un agent economic se numeşte managementul financiar. "proape fiecare decizie luată de managerii unei firme are implicaţii financiare importante, aceştia confruntându#se zilnic cu o problematică financiară complexă, prezentată sintetic mai !os$ # va fi profitabilă o investiţie oarecare # de unde vor fi procurate fondurile necesare pentru finanţarea investiţiilor # posedă agentul economic lichiditatea adecvată sau are accesul la lichiditate # de exemplu prin împrumuturile bancare # pentru a#şi satisface necesităţile funcţionale zilnice # ce tip de creanţe ar trebui să fie afectate clienţilor firmei, şi care sunt clienţii cărora ar trebui să li se acorde înlesniri creditoriale # cât de mult timp ar trebui deţinute imobilizările =în principal, cele reale' # cum ar trebui să fie utilizate sau distribuite profiturile # care este politica optimă a dividendelor # cum ar trebui echilibrate riscul şi profitul 4oluţionarea acestei problematici se circumscrie funcţiei financiare a agenţilor economici, care constă, în sinteză, în următoarele$ a' elaborarea bugetelor de trezorerie(  b' urmărirea continuă a realizării obiectivelor( c' evaluarea investiţiilor viitoare( d' creşterea fondurilor( e' fundamentarea financiară a politicilor de preţuri şi comerciale. )n cadrul funcţiei financiare, managerul va încerca să obţină profiturile cele mai favorabile pe termen lung, dintr#o alocare a resurselor limitate ale agentului economic. )n acest sens, funcţia financiară este implicată în urmărirea realizării politicilor din celelalte domenii de activitate ale agentului economic,  precum şi în urmărirea realizării propriilor obiective financiare. 3

+.%.

P"a-a )"nan*"ar$

;irmele, îndeosebi corporaţiile, deci societăţile pe acţiuni, pot anga!a activităţi complexe, de mare anvergură, care depăşesc posibilităţile financiare proprii, prin mobilizarea, pe diferite canale, a disponibilităţilor băneşti =realizate în procesul economisirii' ale populaţiei sau ale altor persoane  !uridice. )n schimbul capitalului procurat, firma solicitatoare oferă investitorilor de capital o remuneraţie, documentul care stipulează transferul de capital dintre firmă şi investitor se numeşte hârtie de valoare financiară. 1xistă două forme de hârtii de valoare$ acţiuni şi obligaţiuni. A*-"unea$ reprezintă hârtia de valoare prin care investitorul furnizează capital unei societăţi pe acţiuni, devenind proprietarul indivizibil al unei părţi din averea societăţii şi beneficiind de cote parte din profitul acesteia. "cţionarul este liber să vândă, pe piaţa hârtiilor de valoare, acţiunile pe care le deţine. Ol"ga-"unea$ reprezintă o hârtie de valoare prin care investitorul împrumută capital unei societăţi pe acţiuni, aceasta din urmă obligându#se să ramburseze împrumutul la o rată a dobânzii stabilită. *nvestitorul este un creditor, care este liber să vândă, în orice moment, obligaţiunea pe piaţa obligaţiunilor. &bligaţiunea are o valoare nominală şi un termen de scadenţă, în cazul incapacităţii financiare a societăţii, creditorul îşi poate recupera banii acţionând în !ustiţie corporaţia. "lte tipuri de hârtii de valoare sunt$ titluri =efecte' preferenţiale, acţiuni convertibile, Earrantul etc. ranzacţionarea hârtiilor de valoare noi emise se face pe piaţa primară a titlurilor de valoare. %omercializarea hârtiilor de valoare, procurate iniţial pe piaţa primară, se realizează pe piaţa secundară a hârtiilor de valoare. "genţii de bursă =broFerii şi dealerii', cumpără şi vând, în numele clienţilor, hârtii de valoare emise în trecut, investitorii putând înregistra pierderi sau câştiguri prin negocierile de  pe piaţa secundară. "verea deţinătorului de hârtii de valoare este afectată de preţul acestora pe piaţa secundară, precum şi de comportamentul societăţilor pe acţiuni faţă de aceste hârtii de valoare, deoarece preţul acestora influenţează costul capitalului unei firme. "legerea investitorului =acţionar sau creditor' este determinată de recompensa aşteptată, dar negarantată, investitorul asumându#şi astfel un risc. )n cazul acţionarilor, recompensa o reprezintă fie dividendul, fie câştigurile din capital. Dividendul este o formă de distribuire periodică a unei părţi din profitul societăţii, către acţionari. Dividendul poate fi în numerar sau în acţiuni =ex.$ se emite o acţiune nouă pentru fiecare cinci acţiuni pe care le deţine acţionarul'. %âştigurile de capital se realizează prin vinderea acţiunilor pe pieţele secundare, la un preţ mai mare decât preţul de achiziţie. )n cazul creditorilor, recompensele pot fi sub forma dobânzilor sau câştigurilor de capital. Pentru capitalul împrumutat unei societăţi, prin cumpărarea de obligaţiuni, creditorul, în calitate de investitor, ştie că va primi o dobândă =preţul împrumutului', înscrisă sub formă de procent pe hârtia de valoare achiziţionată. otodată, în mod liber, vânzând obligaţiunea pe piaţa secundară, creditorul poate încasa un preţ mai mare decât preţul cu care a achiziţionat obligaţiunea, realizând un câştig de capital. "tât în cazul acţiunilor, cât şi al obligaţiunilor, prin vânzarea lor pe piaţa secundară s#ar putea înregistra o pierdere de capital =preţul de vânzare fiind mai mare decât cel de achiziţie'. )n cazul acţionarilor, riscul poate fi de dividende, riscul de preţ =la vânzarea acţiunii' sau riscul de faliment al societăţilor. 1vident, dimensiunea riscului este dată de mărimea contribuţiei acţionarului la capitalul firmei. )n cazul creditorilor, rambursarea capitalului investit şi plata dobânzii reprezintă o certitudine. *ncertitudinea apare când societatea se confruntă cu probleme financiare serioase, cât pot apărea amânări de plăţi sau rambursări. Biscul neonorării obligaţiilor financiare poate fi mărit la vânzarea obligaţiunilor de riscul de rată a dobânzii =preţul capitalului', care apărea în condiţiile unor rate de dobândă neatrăgătoare, ceea ce va conduce la scăderea preţurilor obligaţiunilor, şi deci la înregistrarea de pierderi de capital de către creditori.

3A

+.(.

Dmen""le managementulu" )"nan*"ar

/anagementul financiar are ca obiect studierea modului cum se iau şi cum se pot lua, în condiţii de opţionalitate, deciziile financiare într#o firmă. 1l implică soluţionarea a trei decizii ma!ore$ # decizia de investire( # decizia de finanţare( # decizia referitoare la dividende. )mpreună, cele trei decizii determină valoarea firmei pentru acţionari, presupunând că obiectivul este de a maximiza această valoare, firma trebuie să urmărească combinarea optimă a celor trei decizii interdependente. Decizia de a investi într#un proiect nou necesită finanţarea investiţiei. Decizia de finanţare, la rândul ei, influenţează, şi este influenţată de decizia privind dividendele, deoarece  profiturile reţinute pentru finanţarea investiţiei vor reprezenta dividendele la care vor renunţa acţionarii. Ctilizând un cadru conceptual adecvat, combinaţia decizională care tinde spre soluţia optimă ar putea fi realizată. 1senţial este ca managerul financiar să coreleze fiecare decizie cu efectele ei asupra valorii firmei. Problematica evaluării firmei este esenţială în managementul financiar. %onceptele de valoare actuală, nominală şi compusă, sunt utilizate în evaluarea hârtiilor de valoare, precum şi în evaluarea cheltuielilor proiectelor de capital care se presupune că vor genera beneficii în viitor. Determinanţii evaluării dividendelor, precum şi modelele de evaluare explicită pentru fiecare tip de hârtie de valoare, se conectează nemi!locit la deciziile financiare esenţiale ale firmelor. Definirea conceptului de risc, tipologia acestuia, precum şi relaţia dintre risc, profituri şi maximizarea averii acţionarilor constituie probleme esenţiale ale evaluării firmelor. "naliza financiară oferă instrumentele de bază pentru aprecierea performanţelor firmei, luând în considerare seturi convergente de rate financiare, dezvoltând totodată conceptul de levier financiar şi operaţional, şi analizând efectele acestuia asupra riscului firmelor. otodată, oferă metode de  planificare financiară şi instrumentele adecvate de realizare =bugetul trezoreriei şi tabloul fluxurilor financiare'. Decizia investiţiilor de capital, preocupare care se concentrează asupra cheltuielilor de capital, adică investiţiile pe termen lung. "ceasta ocupă un loc central în fundamentarea procesului de elaborare a bugetului de capital, precum şi comensurarea fluxurilor de lichiditate =cash#floE' asociate  proiectelor de investiţii pe termen lung. Delimitarea şi fundamentarea criteriilor pentru luarea deciziilor în alegerea proiectelor, vizând maximizarea valorii întreprinderilor şi dezvoltarea unor tehnici adecvate de luare a deciziei, care iau în considerare riscul, constituie probleme esenţiale ale deciziei de investiţii. %ostul capitalului, structura capitalului şi politica dividendelor vizează principiile comensurării costului capitalului =cost care constituie un input important în elaborarea bugetului de capital', precum şi relaţia dintre structura capitalului şi costul acestuia. otodată, studiază factorii care influenţează alegerea politicii dividendelor şi impactul diferitelor politici ale dividendelor asupra valorii firmelor. ;inanţarea pe termen lung şi mediu, un domeniu în care sunt prezentate caracteristicile  principalelor surse, precum împrumuturile pe termen şi concesionările. De asemenea, se studiază obligaţiunile pe termen lung, acţiunile preferenţiale şi obişnuite, ca instrumente indispensabile finanţării pe termen lung, precum şi diferite categorii de asigurări şi garanţii covertibile. Cn domeniu de mare importanţă în managementul financiar îl reprezintă gestionarea fondului de rulment. )n acest sens, este prezentată administrarea conturilor de pasiv şi activele curente, acordându# se atenţie managementului fondului de rulment, luând în considerare ?negocierea@ risc#venit implicată în luarea deciziilor privind fondul de rulment. 1xaminând factorii implicaţi în administrarea investiţiilor în diverse tipuri de active curente, se studiază disponibilităţile şi titlurile negociabile, aconturi de primit şi stocurile. otodată, sunt studiate diversele surse =şi costuri asociate' ale creditelor  pe termen scurt, asigurate sau neasigurate. Cn ultim domeniu, al problemelor speciale, examinează pe de o parte alternativa fuziunii sau achiziţionării, ca modalităţi de expansiune şi diversificare, iar pe de altă parte, alternativele disponibile  pentru o firmă aflată în faliment. & atenţie deosebită se acordă problematicii managementului financiar internaţional şi luării deciziilor financiare într#o întreprindere non#profit. 35

+./.

Organ"#area )un*-"e" )"nan*"are 0n *a&rul )"rme"

1xperienţa firmelor de succes evidenţiază, ca regulă, distribuirea funcţiei managementului financiar pe mai multe compartimente, fiecare dintre acestea răspunzând de un anumit aspect al funcţiei financiare a firmelor. 4fera managementului financiar este, în mod obişnuit, controlată şi condusă de un vicepreşedinte al societăţii, care furnizează rapoartele financiare direct preşedintelui societăţii. )n cazul marilor corporaţii există mai mulţi vicepreşedinţi financiari, unul dintre ei fiind şeful departamentului financiar care primeşte rapoarte de la ceilalţi vicepreşedinţi. Diversele secţiuni din cadrul departamentului financiar sunt conduse de către directori şi coordonatori, având în subordine analişti financiari sau analişti de credite, analişti de buget sau analişti de plan. Diviziile sau secţiunile care se regăsesc de obicei în sfera managementului financiar al unei firme sunt următoarele$ a' secţiunea ?buget operaţional@ curent, care răspunde de pregătirea, elaborarea şi actualizarea  bugetelor operaţionale ale firmelor, lucrând în strânsă legătură cu departamentul de contabilitate. )n firmele mai mici, această secţiune poate îndeplini o funcţie de coordonare(  b' secţiunea ?alocarea capitalului@ răspunde de pregătirea analizelor cheltuielilor de capital. )n funcţie de firmă, această secţiune poate asigura legătura cu compartimentele tehnice şi comerciale, precum şi cu conducerea de vârf a firmelor( c' secţiunea ?planificarea financiară@, specializată în analiza alternativelor de finanţare, implicată în analiza condiţiilor pieţelor financiare, a riscurilor dobânzii şi în colaborare cu băncile de investiţii( d' secţiunea ?finanţare pe termen scurt@, răspunzătoare de gestionarea finanţelor pe termen scurt ale firmelor şi în mod normal este trezorierul firmelor. %ooperează cu băncile comerciale,  preocupându#se de investiţiile pe termen scurt pe piaţa monetară( e' secţiunea ?credit@ răspunde de tipul şi mărimea creditului pe care firma îl poate acorda clienţilor săi, şi uneori de efectuarea analizelor financiare, existând pericolul ca, datorită relaţiilor strânse cu vânzările, analizele să se restrângă la sfera marFetingului( f' secţiunea ?relaţii financiare@, formată din câteva persoane =în firmele mi!locii, o  persoană' care răspund de conlucrarea cu investitorii instituţionali, cu agenţii imobiliari, cu acţionarii şi comunitatea financiară. )n figura de mai !os este prezentată organizarea funcţiei de management financiar, într#o situaţie tipică.

3

Hicepreşedinte =şeful financiar'

4ecţiunea  buget operaţional

+. -. .

%ontabilitate ;abrici Divizii

4ecţiunea  buget de capital

+. -.

ehnic %omercial

+. -.

Prognoză "naliza pieţei financiare

4ecţiunea  planificare financiară 4ecţiunea finanţare pe termen lung

+. Gănci -. %reditori şi debitori

4ecţiunea credit

+. -.

4ecţiunea relaţii financiare

+.

/arFeting Prospectarea pieţei

*nvestitori instituţionali -. "genţi imobiliari . %omunitate financiară

,"gura +.1.

33

CAPITOLUL 1 MANAGEMENTUL RE2UR2ELOR UMANE )n condiţiile tranziţiei economiei româneşti la o profundă restructurare, pe criterii de eficienţă şi rentabilitate, un rol de cea mai mare importanţă revine resurselor umane. %omponentă a creşterii economice, resursele umane au o dublă apartenenţă$ pe de o parte, l sfera demografiei, iar pe de alta, la sfera economiei, adaptându#se şi modelându#se după legile ambelor domenii. De aceea, pe întreg  procesul de regândire şi reproiectare a structurilor economice apare necesar cunoaşterea problematicii resurselor umane. Besursele umane, înţelese şi tratate ca totalitate a aptitudinilor fizice şi intelectuale pe care omul le utilizează în procesul de producere a bunurilor materiale necesare existenţei, reprezintă o noţiune care vizează atât elemente de ordin tehnico#economic, cât şi social istoric. %onţinutul acestei noţiuni, în care se includ de obicei şi experienţa dobândită în procesul muncii, alături de aptitudinile native şi cele dobândite prin calificare, se îmbogăţeşte pe măsura evoluţiei societăţii omeneşti, dezvoltarea lui fiind corelată cu evoluţia uneltelor de muncă. )n analiza fenomenelor şi proceselor care au loc în utilizarea resurselor umane, trebuie pornit de la faptul că ele reprezintă principala forţă de producţie a societăţii, şi aceasta din următoarele considerente$ a' resursele umane produc şi reproduc factorii obiectivi ai producţiei( b' ele r eprezintă nu numai creatorul, ci şi stimulatorul mi!loacelor de producţie( c' resursele umane îndeplinesc un rol hotărâtor în procesul transformării naturii în bunuri destinate satisfacerii nevoilor societăţii( d' ele reprezintă singurul factor de producţie capabil să creeze valori noi( e' influenţează într#o măsură decisivă eficacitatea utilizării resurselor materiale şi financiare. Putem deci concluziona că resursele umane constituie elementul creator, activ şi coordonator al activităţii economice ce se desfăşoară în societăţile comerciale şi regiile autonome. )n activitatea oricărei unităţi economice eficienţa se realizează în cadrul unei anumite structuri obiective, în care factorul uman reprezintă o forţă de muncă uriaşă, neomogenă în structură, cu componenţi având calificări, specializări şi poziţii ierarhice variate, trăsături de personalitate diferite. )n acelaşi timp, fiecare aduce cu el o varietate de aspiraţii, o multitudine de experienţe sociale, încât societatea comercială sau regia autonomă sunt traversate pe deasupra maşinilor şi a produselor, de stări de spirit ce pătrund din exterior. "cestea se inserează, mai uşor sau mai greu, cu calm sau din contră, cu conflicte, la relaţiile fundamentale create de fluxul producţiei. *ntervenţia resurselor umane în dinamica activităţii societăţii comerciale sau a regiei autonome este mi!locită de numeroase instrumente de acţionare printre care un rol semnificativ revine sistemului de norme, structurilor organizaţionale care permit şi facilitează integrarea oamenilor în activităţi sociale utile, cooperarea şi schimbul de activitate, corelarea intereselor individuale cu cele colective, amplificarea şi adâncirea potenţelor umane în procesul dezvoltării eficace a unităţilor economice. "ccentuarea rolului primordial al resurselor umane în procesul de producţie şi de creştere a eficienţei economice nu trebuie să ducă însă la o subevaluare a resurselor materiale şi financiare. %onceperea sistemică a activităţilor ce se desfăşoară în cadrul unităţii economice implică abordarea resurselor umane în strânsă interdependenţă cu resursele materiale şi financiare. )n concordanţă cu funcţia creatoare a resurselor umane în acest proces, apare necesară organizarea managementului resurselor umane în societăţile comerciale şi regiile autonome.

1.1. Managementul grupur"lr 3 *n)l"*tul &e mun*$ & caracteristică principală a factorului uman în cadrul întreprinderii este aceea că el trebuie să acţioneze ca un grup. Cn grup de persoane, care realizează o activitate sub conducerea unui şef, constituie un grup de muncă. )ntre membrii grupului există relaţii de dependenţă. 1i acţionează în comun, în vederea realizării unor obiective care !ustifică alcătuirea şi funcţionarea grupului. )n compartimentul oricărui grup se identifică trei elemente$ activităţile, interacţiunile =comunicaţiile verbale şi neverbale' şi sentimentele. 36

Principalele caracteristici ale grupului de muncă sunt$ # fiecare membru al grupului respectă anumite reguli de comportament şi norme de conduită( # fiecare membru al grupului are o anumită atitudine faţă de ceilalţi membrii şi faţă de grup( # relaţiile social#afective dintre membrii grupului pot favoriza sau frâna realizarea obiectivelor. 1xistă colective caracterizate prin cooperare, încredere şi colective dominate de tensiuni şi conflicte. Irupul de muncă este condus de un conducător, care îşi asumă răspunderea echipei, pornind cu sentimentul că poate face acest lucru mai bine decât ceilalţi membrii ai echipei. 1ste esenţial ca acest sentiment să fie acceptat şi de echipă. 4tarea de spirit a conducătorului se transmite membrilor grupului. "stfel, un conducător morocănos, copleşit de sarcini şi obosit, irascibil, va crea în !urul lui o stare de tensiune şi de nervozitate, care frânează orice tentativă de dialog şi iniţiativă. Cn conducător adevărat va insufla optimism şi încredere şi o atmosferă de lucru destinsă. Practica arată că, pentru ca un grup de muncă să obţină rezultate remarcabile pe termen lung, trebuie să existe nu numai un leader puternic, ci şi membrii puternici. %onducătorul grupului trebuie să posede o serie de calităţi care să asigure derularea în bune condiţii a relaţiilor cu membrii grupului. Dintre aceste calităţi menţionăm$ # aptitudinea de a comunica eficient( # capacitatea de a înţelege natura umană( # sesizarea elementelor motivaţionale ale membrilor grupului( # recunoaşterea inevitabilităţii erorilor umane. )n relaţiile cu membrii grupului condus, conducătorul trebuie să respecte un set de reguli$ # să tratezi pe alţii aşa cum ai vrea să fi tratat( # să respecţi personalitatea şi demnitatea fiecărei persoane( # să iei oamenii aşa cum sunt, şi nu cum îţi închipui că ar trebui să fie( # să fi un exemplu pentru subordonaţi( # să fi sever în ceea ce priveşte principiile, şi suplu în privinţa formei( # să#ţi respecţi întotdeauna cuvântul dat( # să aplici sancţiunile cu tact. %onducătorul unui grup trebuie să acorde atenţie şi modului în care critică activitatea unui subordonat. "tunci când doreşte modificarea conduitei unei persoane, conducătorul trebuie să respecte anumite reguli$ # începeţi prin a#i face elogii sincere( # determinaţi#l să remarce greşelile şi defectele printr#o manieră indirectă( # înainte să criticaţi, aveţi gri!ă de propriile dvs. greşeli( # nu daţi ordine directe, sugeraţi, puneţi întrebări( # încura!aţi, orice greşeală se poate îndrepta( # conduceţi discuţia în aşa fel încât să fie fericit că face ceea ce doriţi dvs. Pentru rezolvarea problemelor în cadrul grupului, pot avea loc dezbateri, care asigură adoptarea unor soluţii fără a se urmări unanimitate inutilă. )n cadrul oricărui grup de muncă apar dezacorduri şi chiar conflicte, care, dacă sunt bine stăpânite, sunt urmate întotdeauna de soluţii noi. /anagerul trebuie să asigure cooperarea membrilor grupului în vederea realizării obiectivelor, indiferent de divergenţele care există între membrii sau între el şi subordonaţi. Potrivit definiţiei date de 0. 4tern =+