cap.4-7

CAPITOLUL 4 MAN MANAGE AGEMEN MENTUL AGROALIMETARĂ

ACT ACTIVIT IVITĂŢ ĂŢII II

DE

CERCE ERCET TARE ARE

ÎN

INDU INDUST STRI RIA A

Func Funcţi ţiun unea ea de cerc cercet etare are-d -dez ezvo volt ltar aree a într întrep epri rind nder erii ii repr reprez ezin intă tă,, în cond condiţ iţiil iilee econ econom omie ieii contemporane, o necesitate obiectivă care asigură progresul tehnico-ştiinţific continuu şi posibilitatea confruntării competitive a acesteia atât pe plan intern cât şi - mai ales - pe plan extern. ndustria alimentară este interesată în mod deosebit de folosirea tuturor posibilităţilor pe care le oferă cercetarea-dezvoltarea pentru atingerea obiectivelor ce-i revin astăzi când problema alimentaţiei  prezente şi viitoare a devenit ceva cotidian pe agenda de lucru a celor mai înalte organisme internaţionale. !rincipalele domenii ale funcţiei de cercetare-dezvoltare cercetare-dezvoltare în industria agroalimentară sunt" #$ nformarea documentară, care are drept obiectiv principal preluarea, prelucrarea şi difuzarea datelor noi privind evoluţia, perfecţionările, schimbările precum şi orice alte date sau aspecte ce  privesc tehnologia, economia şi cerinţele specifice ale întreprinderilor. !e această cale specialiştii întreprind întreprinderilo erilorr pot fi în permanenţă permanenţă în contact contact cu noutăţile noutăţile din domeniul domeniul lor de activitate activitate şi pe baza acestora să conceapă şi să aplice soluţii moderne şi eficiente% &$ 'rganizarea unei activităţi sistematice de prognozare, care să creeze baza obiectivă pentru direcţiile de dezvoltare şi pentru orientarea acţiunilor şi eforturilor întreprinderilor% ($ )ercetarea )ercetarea tehnologi tehnologică, că, care îşi propune propune să perfec perfecţione ţioneze ze continuu continuu tehnicile tehnicile şi metodel metodelee  pentru desfăşurarea fabricaţiei, cu scopul de-a adapta produsele la nevoile cumpărătorilor, de a valorifica superior materiile prime şi materialele şi de a reduce eforturile materiale şi umane pe care le impune producţia, în condiţii sporite de eficienţă% *$ +tudierea, +tudierea, proiectarea şi perfecţionarea perfecţionarea uneltelor cu care se se realizează realizează producţia, producţia, respectiv respectiv utilaele, instalaţiile, îmbunătăţirea continuă a acestora pentru a spori calitatea operaţiilor şi pentru a mări productivitatea muncii% $ ezvoltar ezvoltarea ea bazei bazei materiale materiale prin lărgirea lărgirea sau construire construireaa unor noi capacităţ capacităţii de producţie producţie şi amena amenaare areaa şi mod modern erniza izarea rea celor celor exist existen ente% te% acest acest dom domen eniu iu compor comportă tă proiec proiectar tarea ea soluţ soluţiil iilor or şi elaborarea documentaţiilor, executarea lucrărilor de investiţii, a probelor de roda şi tehnologice de  punere în funcţiune funcţiune a capacităţilor şi realizarea realizarea indicatorilor proiectaţi% proiectaţi% /$ ntroducerea metodelor moderne de organizare a activităţii, pentru a contribui şi pe această cale la valorificarea cât mai raţională a potenţialului întreprinderilor, la sporirea eficienţei lor% 0$ +timularea şi spriinirea activităţii de concepţie şi inovaţie, pentru a favoriza participarea cât mai largă a specialiştilor la modernizarea şi perfecţionarea activităţii de producţie.

4.1. Informarea do!men"ar# 1n activi activitat tatea ea de cerce cercetar tare-d e-dez ezvol voltar taree şi, în genera general,l, pentr pentruu progre progresul sul tehnic tehnico-ş o-ştii tiinţi nţific fic al întreprinderii şi al oricărei activităţi, o mare însemnătate revine informării documentare. ' bună documentare permite evitarea eforturilor pentru restudierea sau reinventare unor metode, tehnologii şi alte înnoiri, care pot fi obţinute mult mai uşor printr-o bună investigare a realizărilor din domeniul respectiv. !rincipalele probleme ce se pun în legătură cu informarea documentară sunt" cine execută documentarea, documentarea, din ce sursă, cum se prelucrează şi cum se difuzează. 2xecutarea informării documentare pentru necesităţile întreprinderilor de industrie alimentară se  poate realiza" prin forţele proprii ale unităţii beneficiare, dacă unitatea are suficiente disponibilităţi în aces acestt dome domeni niu, u, sau sau prin prin orga organi niza zaţii ţii spec specia iali liza zate te în exec execut utar area ea info inform rmăr ării ii docu docume ment ntar are, e, care care funcţionează fie independent, fie pe lângă organizaţiile de cercetare, de învăţământ etc. 3portu 3po rtull inform informări ăriii docume documenta ntare re la organ organiza izarea rea coresp corespunz unzăto ătoare are şi eficie eficientă ntă a activ activită ităţii ţii întreprinderilor se măreşte dacă se au în vedere anumite cerinţe şi anume" #$ 'rientarea periodică a documentării 4pe o perioadă de #-( ani$, înţelegându-se prin aceasta temele ce se vor urmări. 1n amploarea pe care a luat-o în prezent informarea, este evident că nu se  poate face o documentare completă, nici pentru cele mai restrânse domenii. )a urmare, este indicat a (0

se alege selectiv numai unele teme, care au însemnătate maoră şi sunt de mare actualitate pentru  perioada respectivă respectivă şi pentru perspectivă% perspectivă% &$ +tabilirea surselor de documentare ce urmează a fi utilizate, modul în care se va face  prelucrarea şi prezentarea informaţiilor, cine va participa la desfăşurarea documentării şi cine va  beneficia de informaţiile informaţiile respective% ($ 5alorificarea în întregime a fondului informaţional de care se dispune, înţelegând prin aceasta folosirea aportului posibil al informării documentare la sporirea competenţei competenţei şi a calităţii soluţiilor date în procesul muncii de concepţie şi execuţie% *$ 'rganizarea unui sistem propriu de de păstrare 4depozit de cărţi, cărţi, bibliotecă$ şi de sistematizare sistematizare şi regăsire 4fişier, liste de evidenţe şi altele$ a informaţiilor, din necesitatea de a le obţine cu uşurinţă pe cele dorite. +ursele de documentare din care se poate face informarea specialiştilor sunt foarte ample, atât ca gen de purtător de informaţie, cât şi ca varietăţi de provenienţă. 1n cadrul acţiunii de informare se investighează" publicaţiile, prospectele, documentaţiile de firme, colecţiile de brevete, patente, mostre etc. +pecialiştii din industria alimentară dispun de o serie de surse informaţionale de profil ca, de exemplu" caiete selective cuprinzând articole pe teme date, liste şi referinţe bibliografice din ultimele  publicaţii apărute în ţară sau străinătate, străinătate, cărţi, broşuri şi culegerile lucrărilor de cercetare ştiinţifică, ale organizaţiilor de cercetare şi învăţământ şi altele. !relucrare !relucrareaa informaţiilo informaţiilorr urmăreşte urmăreşte simplifica simplificarea rea eforturilor eforturilor pe care le necesită necesită procurarea procurarea informaţiilor utile, pentru aceasta utilizându-se diferite abstractizări, sintetizări, grupări selective etc., iar difuzarea informaţiilor documentare se face prin publicaţii specializate, liste de titluri, extrase  bibliografice pe temă, temă, publicaţii periodice şi altele. altele. !entru a corespunde necesităţilor, difuzarea materialelor documentare trebuie să se facă cât mai operativ, aceasta cu atât mai mult cu cât, multe din informaţiile pe care le posedă o ramură sau o unitate industrială, nu sunt valorificate datorită faptului că nu se face o difuzare corespunzătoare, ele  blocându-se în anumite anumite sectoare sau sau servicii.

4.$. Or%an&'area a"&(&"#)&& de ere"are 'biective 'biectivele le cercetării cercetării ştiinţifice ştiinţifice în industria industria alimentară alimentară sunt" sunt" perfecţion perfecţionarea area tehnologie tehnologieii de fabr fabric icaţ aţie ie a prod produs usel elor or,, a mil miloa oace celo lorr de prod produc ucţi ţiee şi în gene genera rall a într întreg egii ii acti activi vită tăţi ţi.. !ent !entru ru  perfecţionarea activităţii de cercetare ştiinţifică în domeniul industriei alimentare, actualmente  principalele verigi prin intermediul cărora este organizată şi coordonată cercetarea cercetarea ştiinţifică în această ramură sunt" - compartimentele de cercetare de pe lângă întreprinderi% - institutele de cercetări ale centralelor industriale% - institut institutele ele de cercet cercetări ări,, studii studii şi proiect proiectări ări ale 6inist 6inisteru erului lui 3gricu 3gricultu lturii rii şi ndustr ndustriei iei 3limentare. 1ntreprinderile moderne dau o mare atenţie organizării colectivelor de cercetare care să studieze şi să perf perfec ecţi ţion onez ezee cont contin inuu uu prod produc ucţi ţia, a, gama gama sort sortim imen enta tală lă a aces aceste teia ia,, să perfe perfecţ cţio ione neze ze şi să îmbunătăţească însuşirile produselor pentru a fi cât mai utile consumatorilor etc. !rincipalele direcţii către care este îndreptată atenţia acestor compartimente sunt" - studierea studierea sistemati sistematică că a noutăţilor noutăţilor 4cercetă 4cercetări, ri, brevete, brevete, produse produse similare similare etc.$ etc.$ şi identificarea identificarea elementelor interesante pentru produsele fabricate de întreprindere% - cunoaşterea cerinţelor consumatorilor, consumatorilor, tendinţele de schimbare schimbare şi posibilităţile de modificare şi adaptare a lor în sensul dorit de întreprindere% - planificarea introducerii noutăţilor în activitatea practică, respectiv programarea în timp şi sincronizarea fazelor de cercetare, proiectare, experimentare şi aplicare în producţie a noutăţilor şi îmbunătăţirilor concepute. 6ărimea compartimentelor de cercetare depinde de amploarea problemelor ce se cer a fi soluţionate şi frecvenţa lor. !entru problemele ce depăşesc posibilităţile de cercetare ale întreprinderilor s-au înfiinţat şi funcţionează institute de cercetări sau compartimente funcţionale de cercetări în cadrul centralelor industriale. (7

!entru acele activităţi pentru care centralele industriale nu dispun de institute de cercetări specializate, activitatea de cercetare şi experimentare se desfăşoară prin intermediul compartimentelor de cercetare din centrale şi laboratoarele de cercetări din întreprinderi. 1n sfârşit, pentru probleme ce privesc întreaga ramură, funcţionează nstitutul de studii şi  proiectări de construcţii pentru agricultură şi industria alimentară. 1n profilul nstitutului de chimie alimentară intră cercetările de chimie, biochimie de noi procese şi procedee tehnologice, de valorificare complexă şi integrală a materiilor prime agricole şi altor resurse. 2l coordonează întreaga activitate de elaborare şi realizare a programelor de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică din domeniul industriei alimentare, organizează acţiunile de specializare, perfecţionare şi reciclare a  personalului, acţiunile de cooperare ştiinţifică internaţională, precum şi manifestările ştiinţifice interne. 8a rândul său, nstitutul de studii şi proiectări de construcţii pentru agricultură şi industria alimentară îndeplineşte funcţia de proiectant general pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice necesare realizării obiectivelor de investiţii ale ndustriei 3limentare. ' contribuţie importantă la rezolvarea problemelor de cercetare tehnologică şi creare de noi  produse o aduc staţiile pilot şi laboratoarele catedrelor din Facultatea de tehnologia şi chimia  produselor alimentare şi tehnică piscicolă şi din unele 9niversităţi agronomice. !entru probleme de organizare a producţiei, a muncii şi a sistemului informaţional, a organizării  prelucrării automate a datelor, precum şi pentru perfecţionarea pregătirii cadrelor în activitatea de cercetare, la nivel departamental, funcţionează )entrul de organizare, calcul şi perfecţionarea cadrelor din industria alimentară 4).'.!.)..3.$.

4.*. Pro%ramarea a"&(&"#)&& de ere"are +oluţiile ce se adoptă în legătură cu dezvoltarea întreprinderilor trebuie să fie de un înalt nivel tehnic. 3ceasta se realizează prin introducerea soluţiilor moderne realizate în domeniu şi prin dezvoltarea activităţii proprii de cercetare şi creaţie, care contribuie la conceperea de rezolvări noi, mai eficiente şi mai apropiate de nevoile întreprinderilor. 3tingerea unor rezultate cât mai bune în activitatea de cercetare, care să se răsfrângă asupra rezultatelor obţinute de întreprindere, este condiţionată de modul în care se face programarea şi organizarea activităţii de cercetare. !rin activitatea de cercetare se urmăreşte realizarea de cercetări fundamentale, ce aduc clarificări în problemele de bază ale tehnologiei, ale calităţii etc. şi cercetări aplicative, ale căror soluţii au însuşirea că se pretează a fi introduse imediat în practica de producţie. !entru conceperea, efectuarea şi valorificarea unei cercetări trebuie să se parcurgă anumite faze şi anume" #. 3legerea obiectivelor de cercetat se face pornindu-se de la perfecţio-nările şi modernizările realizate de alte unităţi pentru probleme similare sau apropiate, cerinţele exprese ale producţiei şi tendinţele ce se manifestă sau se preconizează pentru viitor. )a teme de cercetare se pot constitui o mare varietate de probleme. !rintre acestea mai relevante sunt" - valorificarea superioară şi complexă a materiei prime, printr-o mai bună utilizare a subproduselor şi a deşeurilor rezultate din prelucrarea industrială a acesteia% - îmbunătăţirea calităţii produselor alimentare, lărgirea gamei de sorti-mente 4concentrate alimentare, semipreparate culinare şi produse gata pentru consum, produse dietetice şi pentru copii$ şi ridicarea valorii alimentare a acestora% - îmbunătăţirea proceselor tehnologice existente, introducerea de noi tehnologii, precum şi mecanizarea şi automatizarea unor tehnologii existente% - lărgirea gamei de ambalae folosind materiale plastice, tablă cositorită electrolitic, folii de aluminiu etc.% - efectuarea unor studii tehnico-economice privind organizarea ştiinţifică a producţiei şi dezvoltarea în perspectivă a industrie alimentare. &. upă alegerea temei de cercetare se trece la pregătirea materială a cercetării care are în vedere mai multe aspecte şi anume" a$ asigurarea surselor informaţionale în care se includ toate miloacele practicate, printre care" literatura de specialitate, prospecte, oferte, notiţe tehnice şi alte documentaţii elaborate de producători, mostre de sortimente procurate din reţeaua de desfacere sau de la diferite manifestări de etalare 4târguri, expoziţii etc.$, brevete de invenţii, inovaţii şi patente, comunicări ştiinţifice şi programe de (:

activitate a institutelor de cercetare, informaţii privind necesităţile, exigenţele şi nemulţumirile consumatorilor şi altele%  b$ afectarea personalului pe care-l impune aducerea la îndeplinire a temei, în funcţie de specialitate 4tehnologi, biologi, constructori de maşini, organizatori etc.$ şi nivel de pregătire% c$ procurarea necesarului de echipamente pentru efectuarea studiilor de laborator, a experimentărilor şi testărilor ce se consideră că vor interveni pe parcursul realizării temei% d$ obţinerea cantităţilor de materii prime şi materiale impuse de execuţia cercetărilor, fiind necesar să se asigure" tipul, sortimentul şi calitatea cerută% e$ stabilirea surselor de finanţare, mai ales dacă cercetarea se efectuează pe bază de contract de către altă unitate specializată. (. !rogramarea efectuării cercetării urmăreşte, pe de o parte, ordonarea şi organizarea proceselor de cercetare, iar pe de altă parte, stabilirea momentelor când trebuie începută cercetarea, a etapelor pe care le va parcurge şi a termenelor de realizare. ;ealizarea unei cât mai raţionale desfăşurări a etapelor cercetării trebuie să determine durata aproximativă a fiecărei activităţi, resursele pe care le comportă, nivelul cheltuielilor şi ordinea de execuţie a activităţilor. 6etodele moderne permit optimizarea programului de desfăşurare a cercetării, în funcţie de diferiţi factori, care cel mai adesea sunt" analiza timpului individual al activităţilor şi al ansamblului procesului, analiza costurilor, respectiv modul de distribuire a lor în timp şi nivelul total,  precum şi posibilităţile de corelare a resurselor pe care le incumbă cu cerinţele activităţii de cercetare. *. esfăşurarea cercetării comportă parcurgerea etapelor preconizate şi îmbunătăţirea lor în funcţie de experienţa acumulată. 1n timpul execuţiei cercetărilor o importanţă deosebită revine procesului de creaţie. )ercetările  privind psihologia creaţiei au evidenţiat faptul că se parcurg mai multe etape şi anume" - faza de documentare, în care pornind de la tema aleasă se face o amplă analiză a tehnicilor şi metodelor utilizate pentru evidenţierea elementelor pozitive şi negative, precum şi a aspectelor ce se cer a fi îmbunătăţite. +e cercetează diferite surse de informare din care să se culeagă idei şi soluţii% - faza de incubare în care se ordonează şi sistematizează treptat informaţiile obţinute anterior% - faza de inspiraţie care are loc instantaneu, uneori fără o legătură directă cu preocupările asupra cărora este concentrat cercetătorul. 3ceastă fază are un caracter exploziv, ideea principală şi detaliile soluţiei căutate apărând brusc. 1n momentul în care apare o idee în legătură cu modul de rezolvare a problemei este indicat să se noteze imediat pentru a evita pierderea ei. 3 neglia notarea ideilor care apar în timpul cercetării constituie o gravă eroare care uneori poate să amplifice foarte mult eforturile ulterioare ale cercetătorului% - faza de concretizare în care, pornind de la ideea iniţială de rezolvare se trece la un amplu proces de aprofundare care are în vedere" a$ detalierea soluţiei preconizate, pentru a se desprinde toate aspectele pe care le comportă, atât în ceea ce priveşte condiţiile pe care le impune 4materii, echipamente, personal, resurse financiare şi altele$, precum şi rezultatele tehnice şi economice ce se obţin%  b$ analizarea calităţii soluţiei prin experimentarea parţială sau totală, în faza de laborator, în staţia pilot sau chiar direct în fabricaţie% c$ stabilirea condiţiilor de dotare cu echipamente, personal şi a celorlalte aspecte materiale care sunt necesare pentru a se asigura sporul de avantae pe care-l aduce noua soluţie% d$ determinarea efectelor tehnice, economice, sau de altă natură pe care le generează, evidenţierea aspectelor pozitive şi negative faţă de obiectivele propuse prin tema de cercetare, evaluarea eforturilor pe care le incumbă 4dotări, reorganizări, costuri etc.$ şi în final stabilirea eficienţei economice pe care o aduce soluţia obţinută prin cercetare. . )onceperea aplicării şi valorificarea rezultatelor cercetării urmăreşte stabilirea măsurilor  pentru introducerea lor în practica de producţie. 1n această fază cercetătorul are obligaţia să analizeze măsurile ce se cer a fi luate pentru ca noua tehnologie sau sortiment să poată da, la aplicare, rezultatele scontate. 8a stabilirea responsabilităţilor în legătură cu măsurile preconizate, cercetătorul trebuie să-şi asume răspunderi şi să colaboreze în toate fazele cheie ale aplicării, pentru a spriinii, îndruma şi verifica direct, eficacitatea soluţiilor  preconizate. *<

CAPITOLUL + MANAGEMENTUL PREVI,IUNII -I PLANIICĂRII PRODUCŢIEI AGROALIMENTARE 1n condiţiile tranziţiei la economia de piaţă planificarea strategiei şi politicii de dezvoltarea a societăţii comerciale este o temă deosebit de complexă a cărei tratare reclamă abordarea problemelor de fond ale mecanismului de funcţionare a unităţii, a componentelor de bază ale planificării, ale strategiei şi politicii unităţii în strânsă legătură cu componentele procesului de dezvoltare. 1n continuare încercăm să răspundem la numeroasele întrebări pe care aceste concepte le generează în actuala etapă. Fundament al procesului managerial, planificarea identifică, conturează şi stabileşte ce urmează să se facă. =ot ea are menirea de a orienta eforturile viitoare ale managerului şi ale societăţii sale comerciale. 3ceste eforturi prin organizare, sunt raţional alocate şi eficient combinate în vederea realizării obiectivelor manageriale, iar prin conducere se asigură orientarea eforturilor resurselor umane spre traducerea în fapt a scopurilor stabilite de manager. >i, în sfârşit, planificarea pregăteşte terenul şi pentru control, în cadrul căruia se evaluează rezultatele realizării sarcinilor şi se adoptă măsuri de corecţie când este cazul. !rima funcţie de bază a managementului, planificarea, urmăreşte să asigure racordarea  posibilităţilor viitorului societăţii comerciale la realităţile prezentului şi trecutului ei. )u alte cuvinte,  prin planificare se vizează să se determine condiţiile viitorului societăţii comerciale. 1n acest scop  planificarea este chemată să milocească legătura de fond dintre incertitudine şi posibilităţi şi să pună de acord prezentul cu viitorul societăţii comerciale. !lanificarea managerială constă în precizarea ansamblului proceselor prin care se stabilesc indicatorii de plan ce exprimă obiectivele societăţii comerciale şi a principalelor subsisteme, precum şi resursele alocate pentru realizarea lor sub conducere şi control managerial. !rin planificare se sudează eforturile umane orientate spre realizarea unuia sau a mai multor scopuri stabilite de manager. e asemenea, planificarea îl aută pe manager să coordoneze societatea comercială ca pe un sistem complex de persoane, sarcini, structuri şi resurse. !lanificarea oferă societăţilor comerciale şi managerilor şi alte avantae" a$ posibilitatea sesizării obiectivelor generatoare de profit% b$ aută pe manageri să definească priorităţile şi pe această bază să-şi concentreze efortul financiar şi uman% c$ oferă posibilitatea managerilor să determine factorii de schimbare ai mediului societăţii comerciale şi să stabilească planurile sale de acţiune într-un context extrem de dinamic, cu consecinţe favorabile asupra puterii organizaţionale şi asupra avantaului global al unităţii% d$ aută pe manageri să vizualizeze şi să structureze activitatea managerială în vederea atingerii unor obiective şi prin aceasta rezultate în viitor. 3mplificarea funcţiei de previziune în contextul economiei de piaţă implică o reconsiderare a rolului acesteia la nivelul societăţii comerciale. 1n acest context apare necesar să se acorde o atenţie deosebită modalităţilor concrete de elaborare şi fundamentarea prognozelor, planurilor şi programelor. !refigurarea viitorului societăţii comerciale, a principalelor obiective şi acţiuni ce urmează a fi concepute şi realizate reclamă elaborarea de strategii şi politici de dezvoltare. 3cestea presupun folosirea eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare.

+.1. Cone/"!0 de /0an&f&are. Pr&n&/&&0e /0an&f&#r&& !rin planificare se urmăreşte îmbinarea armonioasă a obiectivelor urmărite de către întreprindere cu posibilităţile de realizare a acestora, concretizate în resursele de producţie materiale, financiare şi economice existente sau care se pot achiziţiona în perioada de referinţă. 1n acelaşi timp, prin planificare se urmăreşte stabilirea obiectivelor tehnice şi economice ale întreprinderii, în concordanţă dinamică cu cerinţele pieţei produselor pentru o anumită perioadă de timp. 1n condiţiile actuale, când are loc descentralizarea întregii activităţi economice, planificarea activităţii întreprinderilor nu îşi pierde din importanţă, ci dimpotrivă, ea va trebui să fie mult mai riguroasă. +copul activităţii de planificare nu se schimbă, constând în esenţă în optimizarea  permanentă a raportului dintre ofertă şi cererea de produse. Fiecare întreprindere va trebui să producă *#

numai acele bunuri care îşi găsesc desfacerea pe piaţă, întrucât numai în acest mod întreprinderea  poate exista şi se poate dezvolta în viitor. ;ealizarea acestui obiectiv maor nu se poate realiza decât printr-un studiu atent şi competent al  pieţei produselor şi al dinamicii acesteia pe o anumită perioadă de timp, materializat în evoluţia  preţurilor atât a resurselor de producţie necesare, cât şi produselor finite, precum şi al raportului  permanent în schimbare dintre cererea şi oferta de produse. )eea ce suferă schimbări radicale va fi modul de planificare. acă în vechea economie de tip socialist, planificarea se făcea în contextul unei centralizări excesive, la nivel naţional de către organisme special instruite în acest scop, atunci în condiţiile actuale activitatea de planificare constituie atributul conducerii fiecărei întreprinderi în parte. 3ceasta nu presupune însă dispariţia completă a rolului statului în activitatea de planificare, care trebuie abordată diferenţiat în raport cu forma de proprietate asupra miloacelor de producţie specifice  procesului de producţie. 1n cadrul societăţilor comerciale, care se vor menţine şi în viitor, statul îşi va exercita dreptul de  planificare, însă într-un mod mai general, fără însă a intra în detaliile activităţii de planificare. +tatul va interveni în activitatea acestor întreprinderi prin orientarea de ansamblu a producţiei spre realizarea unei anumite game de produse necesare economiei naţionale. 1n acest mod statul îşi va putea realiza o rezervă cantitativă şi sortimentală de produse, prin intermediul căreia va reuşi să menţină sau să dirieze preţul produselor în limitele fireşti, raţionale, care să nu afecteze preţurile de desfacere către populaţie a produselor şi, prin aceasta, să nu afecteze asupra nivelului de trai a membrilor societăţii. în acelaşi timp, printr-o politică de subvenţii naţională, va  putea orienta societăţile comerciale spre realizarea unor sortimente de produse deficitare sub aspect cantitativ, dar absolut necesare economiei naţionale în diverse scopuri. =otodată, prin intermediul societăţilor comerciale se vor putea realiza şi disponibilităţile de  produse pentru export, aspect deosebit de important în prezent şi mai ales în viitor, perioade marcate de o acută penurie de produse. 1n cadrul societăţilor comerciale asociative şi, mai ales, în cadrul întreprinderilor particulare, planificarea se va constitui ca o funcţie esenţială şi exclusivă a conducerii acestor întreprinderi. )hiar dacă în cadrul lor, statul nu dispune de drept de decizie în materie de planificare, totuşi  poate interveni indirect în orientarea producţiei prin diverse pârghii economice. 1ntre acestea cea mai importantă este pârghia preţurilor. iriarea producţiei prin politica preţurilor se realizează atât în sfera de activităţi situate în amonte de producţia propriu-zisă, cât şi în avalul acesteia, respectiv în sfera desfacerii producţiei. 1n primul caz, statul poate interveni printr-o anumită politică de preţuri a resurselor de producţie,  pe care le implică realizarea diferitelor produse practicând preţuri avantaoase pentru beneficiar 4producătorul$, care să stimuleze orientarea întreprinderii spre anumite sortimente deficitare pe piaţa  produselor. !reţul unor astfel de resurse de producţie se poate stabili la nivele mai mari sau mai mici,  prin reducerea corespunzătoare a profitului realizat în cadrul întreprinderilor industriale, urmând ca diferenţa să fie compensată de către stat. 1n cazuri deosebite, se poate aunge la practicarea unor preţuri de livrare a resurselor de producţie sub costul de fabricaţie al acestora, caz în care diferenţa înregistrată plus o cotă parte suplimentară, care va reprezenta profitul întreprinderii industriale furnizoare de resurse de producţie, va fi compensată în întregime de către stat. 3ceasta nu reprezintă altceva decât o variantă de subvenţionare intermediară a producţiei, prin care satul va putea interveni în orientarea producţiei sau, altfel spus, în activitatea de planificare a ei. 1n cel de-al doilea caz, statul poate interveni în activitatea de planificare a întreprinderilor  proprietate de grup sau particulare prin practicarea unei anumita politici a preţurilor pe piaţa  produselor finite. 1n acest mod, statul poate orienta direct activitatea de producţie a întreprinderilor  particulare şi nu prin intermediul întreprinderilor industriale, furnizoare de resurse de producţie. 1n acest context, desigur că fiecare întreprindere, fie ea de grup, fie particulară, îşi va orienta  producţia spre realizarea acelor produse care se pot desface pe piaţă la preţuri avantaoase, care să asigure recuperarea cheltuielilor şi realizarea de profituri necesare creşterii veniturilor producătorilor şi creării premiselor pentru autodezvoltare în viitor. *&

+.$. Con)&n!"!0 & forme0e /0an&f&#r&& /rod!)&e& a%roa0&men"are 3gricultura ţării noastre, care se află într-o perioadă foarte complexă de tranziţie spre o economie de piaţă, nu se poate dezvolta nici pe baza unui liberalism absolut, clasic, nici pe calea unui internaţionalism rigid, aşa cum se practica în trecut. !erioada care a trecut de la promulgarea 8egii #7?#::# privind privatizarea în agricultură, ne-a dovedit că ambele laturi sunt dăunătoare economiei naţionale. 1n ţările cu economie de piaţă, statul spriină direct şi indirect agricultura, prin diferite forma în timp şi spaţiu. Funcţionarea relaţiilor plan-piaţă are ca trăsătură principală formarea unei pieţe agricole concurenţiale, dar organizată, bazată pe un intervenţionism de natură să favorizeze formarea unor structuri agrare competitive. !iaţa agricolă are anumite caracteristici, care o deosebeşte de alte pieţe şi care solicită o anumită  previziune şi prognoză. 3stfel cererea de produse agricole de primă necesitate 4cereale, cartofi, legume, etc.$ este mai puţin elastică în raport cu preţurile pe termen scurt, întrucât modificările în modelul alimentar sunt vizibile numai pe termen lung. 'biectivele fundamentale ale unită ii Faze de analiză

3naliza diagnostic  puncte forte@slabe

3naliza mediului

+=;3=2B3 2 C3DE

Cugetul general )ontrolul  bugetului general

2laborarea unui plan de  producţie coerent. - progr. producţiei vegetale - progr. producţiei animale - progr. tehnic şi tehnologic

)e scop se urmăre teA 1n ce situaţie se află societateaA 'biectivele generale ale dezvoltării societă ii agricole. +tudiul definiţiilor alternative de sistem de producţie. )um atingem obiectiveleA

!lanul de mareting - consum intern - oferta pe piaţă - venituri totale !lanul financiar  !lanul de finanţare Cugetul de venituri şi cheltuieli

+e merge pe o solu ie viabilăA

;ealizarea planului

&%. +.1 E"a/e 2n /0an&f&area a"&(&"#)&& a%r&o0e 3poi oferta agricolă are un comportament specific pe termen scurt, fiind variabilă în funcţie de factorii naturali şi de nivelul stocurilor la produsele stocabile. 5ariaţia randamentelor anuale face oferta agricolă extrem de neregulată. !e termen lung, oferta este relativ stabilă, depinzând de posibilităţile de intensificare a  producţiei, de stocurile acumulate în timp şi de politicile agricole care pot să stimuleze sau să limiteze  producţia diferitelor ramuri n funcţie de necesităţile economiei naţionale. 3ceste necesităţi, la  principalele produse agricole, pot fi cunoscute. *(

'ri, un sistem competitiv de piaţă nu înseamnă haos şi anarhie, ci el presupune mecanisme economice de coordonare 4a pieţei$ prin preţuri care să stimuleze tendinţele de echilibru. 1n procesul de elaborare a strategiei, a programelor şi planurilor, se disting patru categorii de activităţi" #$ formularea scopurilor strategice, inventarierea resurselor şi stabilirea restricţiilor ce pot fi planificate% &$ alegerea alternativei de plan pe termen lung% ($ elaborarea planurilor pe termen mediu şi scurt, prin determinarea unor indicatori economici în funcţie de nivelul producţiilor stabilite şi de resursele asigurate% *$ elaborarea unor planuri intermediare. 1n rezumat, planificarea activităţii agroalimentare s-ar putea concretiza în schema din figura /.#.

+.*. Pr&n&/&&0e /0an&f&#r&& 1n esenţă, economia de piaţă în materie de planificare se caracterizează prin respectarea următoarelor principii" - autonomia deplină a întreprinderilor, în special a celor particulare, în organizarea şi planificarea activităţii de producţie. 1n baza acestui principiu, fiecare întreprindere îşi va planifica producţia în concordanţă cu interesele ei, generate de cerinţele pe piaţa produselor, materializate în raportul dintre cerere şi ofertă a acestor produse. - principiul economicităţii în activităţi de producţie. 1n baza acestui principiu, întreprinderile îşi vor planifica realizarea acestor produse la care, prin preţul de livrare la beneficiar sau de vânzare pe  piaţa liberă se vor acoperii cheltuielile de producţie realizându-se şi un anumit profit necesar autodezvoltării întreprinderii în viitor. - principiul elasticităţii planurilor de producţie. 1n baza acestui principiu, organizarea întreprinderii şi activitatea de planificare trebuie astfel desfăşurată încât întreprinderile să-şi poată desfăşura respectiv uşor profitul respectiv, structura producţiei în concordanţă cu modificările care intervin pe piaţă. - principiul continuităţii în planificare. 3plicarea acestui principiu necesită studierea pe termen mediu şi lung a produselor comerciale.  Gecesitatea respectării acestui principiu rezidă în esenţă în cadrul întreprinderilor a unor miloace de producţie cum sunt plantaţiile pomi-viticole, ca rezultat al investiţiilor făcute în acest scop. nvestiţii care trebuie să se amortizeze prin cotele anuale de amortizare constituite prin reţinerea unei părţi din valoarea produselor respective desfăcute pe piaţă. 3stfel de investiţii nu sunt posibile a fi făcute fără existenţa pieţei, respectiv prin studii de mareting referitoare la o durată egală cu durata exploatării plantaţiilor respective. 1n acelaşi timp, principiul continuităţii se referă şi la faptul că procesele de muncă în agricultură se caracterizează prin continuitate şi prin neconcordanţa dintre timpul de producţie şi timpul de muncă. 1n acest context, planul producţiei de lapte pentru anul viitor se întocmeşte pe baza planului de montă din anul în curs, sau planul realizării producţiei de grâu, se întocmeşte pe baza planului de însămânţări la această cultură în anul de plan. - principiul fundamentării ştiinţifice a planurilor. 1n virtutea acestui principiu planurile se elaborează pe baza unui sistem informaţional adecvat sub aspectul volumului şi calităţii informaţiilor cu privire la capacităţile de producţie existente în întreprindere, resursele de producţie, resursele de  producţie necesare şi posibilităţile de procurare a lor la preţuri avantaoase, disponibilul de forţă de muncă, favorabilitatea mediului pentru desfăşurarea activităţii diverselor ramuri de producţie,  posibilitatea desfacerii produselor, etc. - principiul promovării integrării producţiei în cadrul întreprinderii. 1n baza acestui principiu trebuie promovată şi consolidată integrarea ramurii producţiei vegetale şi cu cea a producţiei animaliere. 1n acest mod are loc convertirea produselor vegetale în produse animaliere, valorificabile la preţuri mari. 1n acelaşi timp se asigură utilizarea integrală a timpului manual de muncă dat fiind faptul că  procesul de producţie din ramura zootehnică, spre deosebire de cei din ramura vegetală, nu are un caracter sezonier şi se desfăşoară în mod continuu pe tot parcursul anului. **

'ri, cu cât timpul anual de muncă este valorificat în măsură mai mare cu atât veniturile realizate de întreprinderea agricolă sunt mai mari. 1n acest context, se va valorifica pe piaţă numai surplusul de  produse agricole vegetale, care va acoperii necesităţile populaţiei în astfel de produse şi în condiţiile  practicării unor preţuri avantaoase. ntegrarea producţiei agricole vizează în acelaşi timp şi activităţile de prelucrare semiindustrială sau industrială a produselor vegetale şi animale, activităţi care determină creşterea valorii produselor şi a preţurilor de desfacere pe piaţă. - principiul muncii colective. 1n baza acestui principiu se promovează dreptul salariaţilor de a  participa direct sau prin reprezentanţii lor cooptaţi în consiliile de administraţie la adoptarea deciziilor în domeniul planificării producţiei agricole. =oate principiile enunţate anterior sunt valabile pentru întreaga sferă a producţiei agricole, însă fiecare din ele au o pondere specifică mai mare sau mai mică în raport de forma de proprietate la care ne referim. 2senţial este faptul că prin aplicarea riguroasă a lor producţia întreprinderilor agricole se orientează spre principiile economiei de piaţă, generalizată la ora actuală în toate statele dezvoltate şi generatoare de progres autentic pe baza căruia să se poată asigura un nivel de trai decent pentru toţi membrii societăţii.

+.4. S&3"em!0 de /0an!r& 3ctivitate de producţie a întreprinderilor agricole se caracterizează printr-o mare diversitate, generată de diferenţierea procesului de producţie şi de prelucrarea produselor, de varietatea tehnologiilor aplicate în condiţii economice şi sociale foarte diferite, precum şi de dinamismul continuu al perfecţionării structurilor organizatorice şi tehnologice utilizate. 1n acest context, activitatea de planificare se concretizează într-o diversitate de planuri care deşi se elaborează pe baza unor principii unitare se deosebesc între ele sub aspectul nivelului organizatoric sau al perioadei de timp la care ele se referă. upă modul organizatoric la care se referă deosebim următoarele forme de plan" - planul de producţie, de venituri şi de cheltuieli al întreprinderii cumulează într-o exprimare sintetică toate rezultatele de producţie şi economice ce se vor obţine la nivelul tuturor subunităţilor de  producţie, precum şi resursele materiale şi sociale necesare realizării lor% - planul de producţie, venituri şi cheltuieli al subunităţilor organizatorice de producţie concretizează pentru fiecare compartiment în parte indicatorii fizici şi valorici care trebuie îndepliniţi în contextul realizării planului integral stabilit la nivel de întreprindere. !lanurile subunităţilor întreprinderii trebuie udicios corelate între ele, aspect cu atât mai important cu cât diversele forme de integrare a producţiei agricole îşi găsesc aplicabilitate mai mare. 1ntrucât subunităţile organizatorice ale întreprinderii agricole nu au personalitate uridică şi cont în bancă, întreaga gamă de activităţi  privind aprovizionarea cu resurse de producţie şi desfacere a produselor agricole finite prevăzute în  plan se realizează prin intermediul întreprinderii respective. upă orizontul de timp la care se referă deosebim următoarelor tipuri de plan" - planurile de organizare economică în perspectivă au ca scop orientarea producţiei în  perspectiva unor perioade mai lungi, de #< sau chiar de &< de ani. 3stfel de planuri se elaborează fie la înfiinţarea întreprinderii fie cu prileul reorganizării acestora în virtutea unor noi concepte economice care apar. !lanurile de organizare economică în  perspectivă abordează probleme esenţiale cum sunt" perfecţionarea structurii organizatorice a întreprinderilor, profilarea şi specializarea acestora, dimensionarea ramurilor de producţie, proiectele de organizarea teritoriului, proiectele de investiţii în lucrări pedoameliorative sau în plantaţiile pomiviticole, etc. - planurile anuale de producţie ale întreprinderii şi ale subunităţilor componente se întocmesc, după cum le spune şi numele, pe perioada de un an. +e materializează în indicatorii de producţie şi economici care trebuie utilizaţi pe parcursul anului de plan fie la nivelul întreprinderii agricole fie al subunităţilor ei componente. !lanurile anuale de producţie cuprind de asemenea şi resursele materiale, economice şi umane necesare realizării indicatorilor planificaţi. *

acă planurile de perspectivă se caracterizează printr-un grad mai mare de stabilitate, planurile anuale pot diferi de la un an la altul, suferind chiar în decursul aceluiaşi an măsuri cu caracter corectiv, dacă contextul socio-economic în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea impune acest lucru. !lanurile anuale devin obligatorii pentru întreg personalul muncitor din întreprindere, care trebuie să acţioneze pentru realizarea indicatorilor precizaţi prin plan. !lanurile anuale cuprind întreaga gamă de activităţi de producţie şi financiare de la nivelul întreprinderii sau a subunităţilor componente şi se materializează în" planificarea modului de folosire a terenului, planificarea producţiei vegetale,  planificarea producţiei animale, planificarea producţiei industriale şi prestărilor de servicii, planificarea valorificării producţiei, planificarea investiţiilor, planul bugetului de venituri şi cheltuieli, planul necesarului de forţă de muncă, etc. - planurile operative se referă la perioade de timp mai scurte decât un an, trimestre, campanii, luni, decade, şi au ca scop să contribuie la realizarea ritmică a indicatorilor de producţie şi economici ai planurilor anuale. 1n acest context, planificarea operativă se constituie ca un instrument eficace în realizarea planurilor anuale. !lanificarea operativă se materializează în planurile trimestriale şi lunare de aprovizionare tehnico - materială, planurile operative privind organizarea campaniilor agricole, planurile operative trimestriale, lunare şi decadele privind producţia zootehnică, planurile de organizare a diferitelor  procese de muncă, planurile necesarului de forţă de muncă pe trimestre, luni, decade, ordinele şi deciziile privind executarea diferitelor lucrări agricole, etc. !lanurile operative cuprind atât lucrările care trebuie efectuate sub aspect cantitativ şi calitativ, cât şi termenele în care aceste lucrări trebuie executate. +ub aspectul conţinutului şi a sferei de cuprindere a activităţilor desfăşurate deosebim următoarele forme de plan" - planul de aprovizionare tehnico-materială. 3ceste planuri se întocmesc pe perioade de un an, trimestru sau chiar lună şi au ca scop asigurarea întreprinderii agricole sau a subunităţilor componente cu resursele de producţie necesare. 1n aceste planuri se precizează sortimentul de resurse de producţie necesare, furnizorii, cantităţile necesare, preţurile de cumpărare, termenele şi compartimentele care au sarcina îndeplinirii lor. 3ceste planuri au la bază contractele economice cu furnizorii. - planul de organizare şi desfăşurare a campaniilor agricole. 3cestea cuprind procesele de muncă care fac obiectul campaniilor respective, consumul de resurse materiale, financiare şi umane, termenele la care trebuie efectuate diferitele lucrări, modul de efectuare a lucrărilor agricole în regie  proprie sau prin prestări de servicii, etc. - planurile de valorificare a producţiilor obţinute. 3ceste planuri se concretizează în contractele economice cu beneficiarii şi prevăd cantitatea şi calitatea produselor care urmează a fi valorificate, data şi locul livrării, modul de ambalare al produselor, preţurile de vânzare, penalităţile care se aplică în caz de nerespectare a clauzelor contractuale, etc.

*/

CAPITOLUL  ORGANI,AREA ACTIVITĂŢII DE 5A,Ă ÎN PRODUCŢIA AGROALIMENTARĂ 3ctivitatea de bază a oricărei întreprinderi industriale o reprezintă producţia de bunuri materiale, fabricarea acelor produse destinate satisfacerii necesităţilor mereu crescânde ale societăţii în general şi ale fiecărui om în parte.  Goţiunea de producţie are un conţinut larg referindu-se la ansamblul procesului care cuprinde atât fabricaţia propriu-zisă cât şi celelalte activităţi legate de aceasta, cum sunt cele privind lucrările de laborator, de cercetare a noilor produse, de studiere şi găsire a miloacelor optime de executare a  produselor etc. Fabricaţia constituie numai o parte a producţiei, ea constând în exploatarea miloacelor puse la dispoziţie în aşa fel încât pornind de la materii prime să se aungă la produsele finite în cele mai bune condiţii posibile de calitate, de cost şi de termene de livrare. +pre deosebire de fabricaţie, procesul de producţie reprezintă ansamblul activităţilor complexe ce au loc în cadrul întreprinderii şi în care este cuprinsă totalitatea proceselor de muncă şi a proceselor naturale desfăşurate în scopul obţinerii producţiei şi a realizării tuturor indicatorilor prevăzuţi în planul de afaceri.

.1. Proe3e0e de /rod!)&e !rocesul de producţie reprezintă activitatea conştientă a omului, care are drept scop crearea unor valori de întrebuinţare destinate satisfacerii anumitor nevoi ale societăţii. 1n industria agroalimentară, procesul de producţie are drept scop crearea unei varietăţi largi de  bunuri de consum alimentar menite a satisface necesităţile de acest fel ale populaţiei ca şi schimbul internaţional de produse. 1n această ramură unele obiecte ale muncii, sunt supuse nu numai proceselor de muncă ci şi unor procese naturale, de durată mai scurtă sau mai îndelungată, în decursul cărora se  produc unele modificări fizice, chimice, biologice etc. 1n momentul în care are loc procesul natural,  procesul de muncă este suspendat în întregime sau în parte. !rocese naturale se întâlnesc de pildă sub forma proceselor de fermentaţie, cum ar fi" fermentarea vinului, a berii, a brânzeturilor, a aluatului etc., sub forma proceselor biologice, cum ar fi" încolţirea orzului necesar fabricării berii şi altele. )a urmare a progresului tehnic şi a dezvoltării ştiinţei, procesele naturale pot fi reduse ca durată, iar în unele cazuri por fi chiar înlocuite complet cu  procese de producţie. in punct de vedere al teoriei sistemelor, producţia reprezintă un proces sau o procedură care serveşte pentru transformarea unui grup de elemente intrări într-un grup de elemente ieşiri. 3ceasta face ca orice sistem de producţie să fie format în principal din trei părţi componente" elemente de intrare, elemente de ieşire şi procesul de producţie propriu-zis. 1nlănţuirea acestora este prezentată în schema din figura /.#. Forţa de muncă 6ateriale 2nergie 2lemente intrări

)lădiri instalaţii industriale

!rocesul de  producţie

2lemente ieşiri

&%!ra .1. S6ema /roe3!0!& de /rod!)&e ntrările în sistem sunt formate din elementele de care depinde volumul producţiei fabricate, fiind reprezentate prin forţa de muncă şi materialele ce intervin direct în procesul tehnologic precum şi  prin energiile de diferite feluri ce participă la obţinerea produselor. nterdependenţa ce se creează între mărimile intrărilor şi cele ale ieşirilor face ca nivelul costurilor generate de intrări să fie variabil. eşirile din sistem prezintă o importanţă deosebită deoarece ele constituie punctul iniţial al concepţiei producţiei. *0

!entru a concepe un sistem de producţie necesar, eficient şi competitiv, se are în vedere în  primul rând existenţa unei cereri pentru prelucrarea ieşirilor 4produse şi servicii$ ce se vor obţine. +trânsa legătură dintre ieşirile din sistemul de producţie analizat şi operativitatea cu care acestea devin intrări pentru alt sistem de producţie sau de circulaţie a mărfurilor, atrage după sine corelări de mare întindere în conceperea producţiei. ar în acelaşi timp această caracteristică atrage după sine şi necesitatea unei foarte rapide adaptări a producţiei, corespunzător modificărilor ce se cer a fi operate în afara ieşirilor din sistem 4corelarea producţiei cu cerinţele$. !rocesele de muncă - procesele de producţie în general - din punct de vedere al modului cum  participă la transformarea obiectelor muncii în produse finite, se împart în" procese de bază% procese auxiliare% procese de servire. !rocesele de bază sunt acele părţi ale procesului de producţie, în urma cărora obiectele muncii se transformă în mod nemilocit în produse finite, pentru fabricaţia cărora este profilată întreprinderea respectivă. 1n procesele de bază, resursele de producţie sunt supuse unor transformări fizice, chimice etc., ceea ce asigură obţinerea produselor finite care satisfac anumite necesităţi. !rocesele de bază formează conţinutul principal al procesului de producţie şi ele diferă de la o ramură la alta în funcţie de caracterul resurselor de producţie, al miloacelor de muncă şi al proceselor tehnologice folosite. 1n întreprinderile de industrii alimentare, ca procese de bază întâlnim" fabricarea zahărului, a uleiului, a amidonului, a conservelor, a pâinii, a vinului etc. !rocesele auxiliare reprezintă acele procese de muncă - sau părţi ale procesului de producţie - cu autorul cărora se creează condiţiile materiale necesare pentru desfăşurarea normală a proceselor de  bază, ele neacţionând în mod direct asupra obiectului muncii pentru a-l transforma în produs finit. in procesele auxiliare fac parte, de exemplu" producerea diferitelor feluri de energie,  producerea ambalaelor, activitatea de întreţinere şi reparare a utilaelor etc. !rocesele de servire reprezintă acele părţi ale procesului de producţie cu autorul cărora se asigură buna desfăşurare a proceselor de bază şi auxiliare. in cadrul acestora fac parte" activitatea de depozitare şi conservare a materiilor prime şi auxiliare, păstrarea produselor finite, a semifabricatelor, combustibilului etc., desfacerea producţiei, aprovizionarea şi transportul intern, administraţia întreprinderii etc. =otalitatea operaţiilor succesive de prelucrare, cărora le sunt supuse obiectele muncii în trecerea lor prin diferitele faze de prelucrare, până la ultimul stadiu de unde rezultă produsul finit, formează  procesul tehnologic de fabricaţie. )lasificarea proceselor de producţie şi respectiv a proceselor tehnologice poate fi făcută după mai multe criterii" #$ upă tipul de producţie căruia îi aparţine, după caracterul locurilor de muncă şi gradul de specializare a producţiei, producţia se împarte în" individuală, în serie şi în masă. a$ +e numeşte producţie individuală acea producţie în care se fabrică exemplare separate de acelaşi fel, principala trăsătură fiind caracterul neperiodic al fabricării diferitelor exemplare. 1n  producţia de bază a întreprinderilor de industrii alimentare există cazuri rare de procese de producţie individuale, de exemplu" în fabricare unor mostre de produse noi, comenzi cu caracteristici speciale  pentru export, lucrări auxiliare şi reparaţii.  b$ !roducţia de serie este acea în care se fabrică diferite grupe de pro-duse. Fabricarea  produselor de acest tip de producţie are loc în mod periodic, în diferite partizi mari sau HseriiI. 1n industria alimentară poate fi considerată ca producţie de serie" fabricarea unor sortimente de conserve 4legume umplute, peşte în bulion, legume tocate$, fabricarea pâinii şi altele. c$ !roducţia de masă este aceea în cadrul căreia se fabrică în producţia de masă produse de acelaşi fel şi de acelaşi tip ca de exemplu" bere, zahăr, spirt, ulei vegetal etc. &$ upă metoda şi caracterul acţiunii asupra obiectelor muncii - în întreprinderile de industrii alimentare - procesele de producţie diferă în funcţie de gradul şi de miloacele de muncă folosite. in acest punct de vedere, în unele procese predomină munca omului, iar în altele lucrările sunt îndeplinite de maşini şi aparate sub directa supraveghere a omului. acă se iau în consideraţie metoda şi caracterul acţiunii asupra obiectelor muncii, deci gradul de înzestrare tehnică, procesele de producţie se împart în" procese manuale, procese manual-mecanice%  procese mecanice% procese automate% procese de aparatură. *7

a$ !rocesele manuale sunt acelea în care muncitorul realizează în mod direct, cu sau fără autorul unei unelte de muncă, prelucrarea obiectelor muncii, fără a folosi forţa mecanică. e exemplu" manipularea cu lopata a fierturii de zahăr, tăierea manuală a rahatului, amestecarea grăunţelor cu lopata, tranşarea şi ciontolirea cărnii, frământarea şi divizarea manuală a aluatului, ambalarea manuală a bomboanelor. !rin introducerea progresului tehnic, volumul de muncă al proceselor manuale scade mereu.  b$ !rocesele manual-mecanice sunt acelea în care muncitorul acţionează asupra obiectelor muncii cu autorul miloacelor mecanice de muncă. 1n aceste procese forţa de muncă este înlocuită, într-o oarecare măsură, cu forţa mecanică, acţiunile maşinii fiind dependente de acţiunile muncitorului. !ot fi date ca exemplu" acţionarea cu manivele, macarale de transport conduse cu mâna, punerea şi  baterea dopurilor cu maşini acţionate cu pedală de picior etc. c$ !rocesele mecanice sunt procese în care prelucrarea materiei prime, a materialelor sau semifabricatelor se face cu autorul forţei mecanice, prin intermediul diferitelor părţi lucrătoare ale maşinii. ;olul muncitorului este de a conduce maşina, în unele cazuri el rezumându-se la încărcarea şi descărcarea ei. !utem da ca exemplu" prepararea amestecului la cuter, umplerea membranelor la şpriţul mecanic, ambalarea produselor cu maşina etc. d$ !rocesele automate sunt procese în care muncitorului îi revine sarcina de a supraveghea funcţionarea maşinii. e exemplu" extracţia continuă la fabricile de ulei, îmbutelierea sticlelor de vin,  bere, ape minerale, lapte, ulei etc., cu linii automate, diriarea automată a centrifugării zahărului, reglarea frigului în antrepozite şi altele. e$ !rocesele de aparatură sunt procese în care prelucrarea materiei prime se efectuează cu aparate speciale, procesul în sine fiind diriat prin intermediul diferitelor aparate sau tablouri de comandă, de exemplu" difuzia în industria zahărului, dizolvarea, fierberea, fermentarea ale diferitelor materii prime în alte subramuri. )aracteristic acestor procese de aparatură şi automate este faptul că se desfăşoară sub supravegherea activă a omului, în timp ce la celelalte procese de producţie, este necesară  participarea sa nemilocită. ($ upă gradul de periodicitate, în întreprinderile de industrii alimentare, în funcţie de anumite condiţii, producţia se desfăşoară în mod diferit în cursul anului" permanent sau sezonier. a$ !roducţia care se desfăşoară în tot cursul anului şi în mod relativ regulat poartă denumirea de  permanentă. =răsătura ei caracteristică este faptul că, în general, nu trebuie să aibă oscilaţii bruşte în cursul anului.  b$ !roducţia care se desfăşoară numai o parte din an, sau în câteva intervale de timp izolate sau în sfârşit, la care în cursul anului, din cauza particularităţilor ei, ciclul decurge în mod neregulat, se numeşte sezonieră. !roducţia sezonieră se întâlneşte de obicei în întreprinderile care prelucrează un singur fel de materie primă agricolă, de exemplu" sfecla de zahăr. 3ceastă producţie se poate desfăşura în campanii cum este cazul zahărului, sau în cursul câtorva perioade din an cum este cazul fabricilor în care se prelucrează succesiv şi la diferite perioade diverse materii prime. e exemplu" fabricile de conserve care prelucrează în lunile iunie-septembrie legume, iar în timpul iernii, pulpe de fructe. 1n maoritatea cazurilor, producţia permanentă este proprie întreprinderilor de industrii alimentare care prelucrează materii prime şi semifabricate care au suferit o prelucrare industrială  prealabilă, ca de exemplu" fabricile de pâine şi produse de franzelărie, paste făinoase, produse de cofetărie etc. sau întreprinderilor care prelucrează materii prime agricole ce nu se alterează repede cum sunt, de exemplu" morile, fabricile de amidon din porumb, fabricile de spirt din cereale etc. acă în întreprinderile cu activitate sezonieră utilaul lucrează numai o parte din an, cu un grad de încărcare mai mare în unele perioade şi mai mic în alte perioade, în întreprinderile al căror proces de producţie are caracter permanent, utilaul este folosit mai bine, fluctuaţia de muncă este mai redusă,  productivitatea muncii creşte, iar cheltuielile administrative şi de conducere, pe unitatea de produse, se reduc. *$ upă caracterul prelucrării materiei prime sau modul de desfăşu-rare în spaţiu a procesului tehnologic se deosebesc" procese directe sau liniare, procese sintetice şi procese analitice. a$ !rocesele directe sunt acelea în care produsul finit se obţine ca urmare a prelucrării succesive a unui singur fel de materie primă sau a unui număr foarte redus cum ar fi" fabricarea zahărului, a uleiului, a vinului, a berii etc. *:

 b$ !rocesele sintetice sunt acele procese tehnologice în care produsul finit se obţine ca urmare a folosirii unui număr mai mare de materii prime care se transformă în semifabricate, iar obţinerea  produsului finit se face prin îmbinarea mecanică sau chimică a acestora, cum ar fi de pildă" fabricarea ghiveciurilor, fabricarea produselor de patiserie, a unor categorii de bomboane etc. c$ !rocesele analitice sunt acelea în cadrul cărora dintr-un singur fel de materie primă se obţin mai multe produse finite. )a exemplu putem cita procesul de fabricaţie a produselor din lapte unde se  pleacă de la materia primă - laptele - şi se obţin diferitele derivate ale acestuia. $ upă scopul lor procesele de producţie pot fi" de organizare şi control, de aprovizionare, transport şi depozitare şi tehnologice. a$ !rocesele de organizare şi control au ca obiect înzestrarea locurilor de muncă cu forţa de muncă, calificarea şi instruirea muncitorilor pentru însuşirea unor metode de muncă, repartizarea muncitorilor, eliminarea cauzelor fluctuaţiei forţei de muncă şi controlul modului în care muncitorii îşi realizează sarcinile.  b$ !rocesele de aprovizionare, transport şi depozitare au ca obiect achiziţia, recepţia, deplasarea, înmagazinarea sau însilozarea materiilor prime, a semifabricatelor şi a produselor finite de la un loc de producţie la altul, inclusiv activitatea de manipulare şi de conservare. c$ !rocesele tehnologice, ca parte esenţială a procesului de producţie, au ca obiect transformarea  propriu-zisă a materiilor prime şi auxiliare, cu autorul forţei de muncă şi a uneltelor de muncă, în scopul obţinerii de produse finite sau de semifabricate. Fiecare subramură a industriei agroalimentare se caracterizează prin diferite trăsături în funcţie de calitatea şi proprietăţile obiectelor muncii şi produselor finite, felurile şi caracterul miloacelor de muncă folosite, calificarea muncitorilor şi altele. )u toată diversitatea lor, procesele de producţie din subramurile şi întreprinderile industriei agroalimentare au în general caracteristici comune ce pot fi grupate în trei grupe" a$ recepţia, păstrarea, pregătirea şi prelucrarea iniţială a materiilor prime, semifabricatelor, materialelor etc.  b$ prelucrarea şi transformarea materiilor prime, semifabricatelor şi materialelor în produse finite sau semifabricate livrate altor întreprinderi% c$ ambalarea în cutii, lăzi, vase etc., etichetarea, depozitarea, pregătirea lotului pentru livrare şi expedierea către beneficiari. a$ !rima grupă cuprinde procesele ce sunt legate de recepţia şi păstrarea materiilor prime şi materialelor, calibrarea, sortarea, curăţirea şi pregătirea acestora pentru a fi introduse în procesul tehnologic. 1n cadrul acestor procese, distingem ca operaţii caracteristice" curăţirea materiilor prime  prin îndepărtarea părţilor deteriorate sau necorespunzătoare fabricării unor produse de calitate superioară, îndepărtarea părţilor necomestibile etc.  b$ 1n cea de a doua grupă sunt cuprinse procesele legate de" aducerea materiei prime şi materialelor în starea pe care o cer condiţiile de prelucrare, ambalare sau consum, îndepărtarea excesului de umiditate şi concentrarea acestora, fabricarea propriu-zisă a produsului la parametrii calitativi şi cantitativi dinainte stabiliţi. !rintre operaţiile pe care le generează aceste procese şi care se întâlnesc în marea maoritate a subramurilor şi întreprinderilor de industrie alimentară sunt" reducerea cantitativă a materiilor prime prin fărâmiţare, tăiere, zdrobire, frecare, măcinare etc., extracţia prin difuzie, centrifugare, sedimentare sau presare, curăţirea mecanică prin filtrare, cernere, vânturare, separarea cu autorul magneţilor, condensarea, opărirea, fierberea, malaxarea, cupaarea, dizolvarea, divizarea, fermentarea etc. c$ 3 treia grupă cuprinde procesele ce reunesc operaţiile finale legate de turnarea produsului finit în sticle, borcane sau alte recipiente, aşezarea în cutii, etichetarea, capsularea, ambalarea şi înregistrarea produselor, depozitarea şi expedierea etc. ;ezultă din cele de mai sus că principalii factori care influenţează asupra conducerii procesului de producţie sunt" caracterul obiectului muncii prelucrat% caracterul produsului finit% felul procesului tehnologic folosit% volumul producţiei% gradul de specializare etc. )aracterul resurselor de producţie prelucrat, diferenţiază procesele de producţie în două categorii mari" procese de extracţie şi procese de prelucrare. 1n întreprinderile la care procesele de producţie sunt de extracţie, organizarea şi planificarea activităţii tehnice-productive este influenţată într-o oarecare măsură de condiţiile naturale cum ar fi, de pildă, poziţia resurselor. 3stfel de întreprinderi <

găsim în subramurile industriei peştelui 4pescuitul în ape deschise$, industriei sării şi industriei apelor minerale. +pre deosebire de acestea, procesele de prelucrare se caracterizează prin faptul că în cadrul lor muncitorii, cu autorul miloacelor de muncă necesare, acţionează asupra unor obiecte ale muncii care în prealabil au fost trecute prin filtrul muncii omeneşti şi care tocmai de aceea se numesc materii  prime. )aracterul materiei prime folosite influenţează direct asupra organizării procesului de producţie. )alitatea, cantitatea, proprietăţile fizice ale materiilor prime, precum şi cantitatea deşeurilor ce rezultă din prelucrarea lor, determină atât procesul de producţie de bază, cât şi pe cele auxiliare şi de servire. 2ste evident că, într-o întreprindere unde se prelucrează cantităţi mari de materii prime, cum sunt întreprinderile din industria zahărului, uleiului, cele din industria morăritului, din industria conservelor de legume şi altele, transporturile de tot felul, ca şi organizarea locurilor de depozitare vor avea o mare importanţă. !entru unele întreprinderi ale industriei alimentare este caracteristică folosirea resurselor de  producţie perisabile. 1n astfel de cazuri se pune problema organizării unor depozite speciale care să realizeze toate condiţiile necesare de temperatură, umiditate, aerisire etc., astfel încât, să se asigure  păstrarea acestora în cele mai bune condiţii şi evitarea alterării sau degradării lor. ' altă problemă determinată de caracterul resurselor de producţie o constituie folosirea subproduselor. )antitatea de subproduse rezultată din procesul de producţie, pe măsura dezvoltării ştiinţei şi a tehnicii de prelucrare, este tot mai mică. )u toate acestea, în prezent sunt încă procese de  producţie în urma cărora rezultă cantităţi importante de subproduse. 2xistenţa acestora şi a reziduurilor de producţie pun în faţa întreprinderilor o serie de probleme privind organizarea în condiţii tot mai  bune a procesului de producţie şi asigurarea evacuării, depozitării şi valorificării lor. 1n acest fel, în cadrul întreprinderilor, iau naştere secţiile anexe. 'rganizarea procesului de producţie este influenţată, de asemenea, şi de caracterul produsului finit. 1n cadrul întreprinderilor, produsele fabricate se pot prezenta sub forme variate. 2le pot fi omogene, când produsul este identic ca proporţie în toate părţile lui, sau eterogene, când produsul este format din părţi componente cu proprietăţi diferite% se pot prezenta sub diferite stări" lichide, semilichide, solide etc. eosebirile mai mari sau mai mici dintre proprietăţile materiei prime folosite şi ale produsului finit, ca şi deosebirile dintre numărul mai mic sau mai mare, de diferite materii prime şi materiale utilizate la fabricarea produselor, fac ca procesele de producţie să fie simple sau complexe. in acest  punct de vedere, sunt considerate simple, procesele de producţie din industria zahărului, a uleiului, a vinului, berii etc. şi procesele de producţie complexe, cele din industria conservelor, din industria  produselor de patiserie şi altele. 9n alt factor important care influenţează organizarea procesului de producţie este felul  procesului tehnologic. 9neori, acelaşi produs, se poate executa folosind două sau mai multe procedee tehnologice. 3legerea procesului tehnologic influenţează structura de producţie a întreprinderii, numărul operaţiilor, felul, cantitatea, nivelul tehnic precum şi gradul de specializare al utilaului, gradul de calificare şi numărul de muncitori, precum şi condiţiile de muncă în care se desfăşoară fabricaţia. 3stfel, dacă producţia de zahăr, cea de ulei, de conserve etc. necesită folosirea unor instalaţii complexe, fabricarea pâinii, a pastelor făinoase, a vinului etc. necesită un proces tehnologic şi instalaţii mai simple. 1n virtutea acestor deosebiri se impune ca în momentul organizării procesului de producţie să se determine varianta optimă a procesului tehnologic, aceasta influenţând toate secţiunile de plan, şi în  primul rând indicatorii calitativi ai activităţii economice a întreprinderii. 5arianta aleasă trebuie să corespundă cerinţelor impuse de calitatea materiilor prime, de volumul producţiei, de gradul de specializare a întreprinderii etc.

.$. C0a3&f&area /rod!)&e& de 7a'# !roducţia de bază reprezintă totalitatea factorilor ce caracterizează stabilitatea nomenclaturii  producţiei fabricate, volumul producţiei, gradul de specializare a locului de muncă, secţiei sau #

întreprinderii şi modul de mişcare a obiectelor muncii de la un loc de muncă la altul. mportanţa  practică a cunoaşterii tipurilor de producţie constă în aceea că el determină metodele de planificare, de  pregătire tehnică a producţiei, de evidenţă şi control, formele de organizare a producţiei şi muncii. 1n activitatea practică se deosebesc trei tipuri de producţie" producţia individuală, producţia de serie 4repetitivă$, producţia de masă. #$ Prod!)&e &nd&(&d!a0# se caracterizează prin următoarele trăsături" a$ fabricarea unei mari varietăţi de produse în cantităţi mici şi instabilitatea nomenclaturii de fabricaţie%  b$ lipsa periodicităţii în fabricarea produselor. 3ceasta face ca pentru fiecare produs să se efectueze pregătirea tehnică şi organizatorică a producţiei% c$ imposibilitatea specializării tehnologice a locurilor de muncă şi a permanentizării anumitor  piese şi detalii în cadrul acestora% d$ multitudinea produselor fabricate şi nerepetabilitatea acestora fac ca folosirea unor utilae specializate să nu fie eficientă. e aceea, în aceste întreprinderi se folosesc, în general, maşini universale% e$ varietatea mare a nomenclaturii producţiei fabricate, frecventa modificare a acesteia, folosirea de maşini universale fac ca ciclul de fabricaţie să aibă o durată relativ mare% f$ faptul că pe diferite locuri de muncă se află în acelaşi timp o mare cantitate de piese, deosebite din punct de vedere constructiv şi tehnologic, înfăptuirea planificării operative de către serviciul de  plan central al întreprinderii ar întâmpina dificultăţi serioase. e aceea, planificarea operativă se desfăşoară în cea mai mare parte de către birourile de planificare create în cadrul secţiilor de producţie. 2numerarea caracteristicilor de mai sus, conduce la concluzia că acest tip de producţie este cel mai puţin eficace din punct de vedere economic. &$ Prod!)&a de 3er&e se caracterizează prin următoarele trăsături" a$ stabilitatea fabricării unei producţii de o nomenclatură relativ restrânsă, fiecare produs din nomenclatură fabricându-se în cantităţi relativ mari%  b$ periodicitatea fabricării produselor, asigură stabilitatea prin reluarea procesului de producţie la un grup de produse identice, după o perioadă de timp determinată. 3ceasta are ca implicaţie reducerea cheltuielilor ocazionate de pregătirea tehnico-organizatorică a producţiei, deoarece ele se referă, de obicei, la primul lot care se repetă la anumite intervale de timp% c$ posibilitatea specializării locurilor de muncă în efectuarea anumitor operaţii de acelaşi tip% d$ folosirea, alături de maşinile şi utilaele universale şi a unor maşini şi utilae specializate cu un înalt nivel tehnic şi de mare productivitate. )a urmare, vechea tehnologie este înlocuită cu o tehnologie avansată% e$ reducerea duratei ciclului de fabricaţie, comparativ cu timpul de producţie individuală, prin folosirea unor maşini şi utilae de mare randament, introducerea unor tehnologii avansate, lansarea  produselor în fabricaţie pe loturi şi la perioade de timp dinainte stabilite şi care se repetă ritmic% f$ specializarea pe obiecte a secţiilor de producţie. ($ Prod!)&a de ma3#, fiind o producţie cu un volum mare de produse şi cu o nomenclatură foarte redusă care se poate limita la un singur produs ce se fabrică timp îndelungat şi în cantităţi mari, are următoarele caracteristici" a$ are cea mai mare stabilitate ceea ce permite adâncirea considerabilă a specializării întreprinderii, secţiilor şi locurilor de muncă%  b$ datorită numărului mare de repetări ale aceloraşi operaţii, pe aceleaşi locuri de muncă, se creează cele mai bune condiţii de mecanizare şi automatizare precum şi de încărcare optimă a utilaelor specializate care au cea mai mare pondere în totalul fondurilor fixe% c$ volumul mare al producţiei, nomenclatura redusă şi stabilă, gradul mare de repetare a aceloraşi operaţii, fac necesară şi eficientă defalcarea amănunţită a procesului tehnologic până la cele mai mici operaţii şi concentrarea acestora pe anumite maşini şi locuri de muncă, sincronizarea operaţiilor şi trecerii obiectelor muncii prin diferite locuri de muncă etc.% d$ specializarea muncitorilor pe operaţii şi mişcări mai limitate are condiţii de adâncire maximă ceea ce uşurează recrutarea şi formarea lor. !roducţia de masă permite realizarea celei mai mari eficienţe economice, obţinerea unor indicatori excepţionali în comparaţie cu celelalte tipuri de producţie. &

2ficienţa economică a celor trei tipuri de producţie este determinată de cantitatea de produse ce se realizează şi de cheltuielile de pregătire corespunzătoare, fapt ce rezultă evident din următoarele relaţii" - notând cu c - costul produsului, cu v - cheltuielile directe de manoperă şi materiale şi cu p cheltuielile de pregătire a producţiei, avem următoarele relaţii" - la producţia individuală" ci J viKpi% - la un produs din producţia de serie" cs s

= vs +

 p s s

8

- la un produs din producţia de masă" cm m

= vm +

 p m m

unde" cs şi cm - costul întregii producţii de serie şi de masă% cs s

si

cm m

 - costul pe unitatea de produs din cele două tipuri de producţie.

1n mod normal, tipul diferit al producţiei trebuie să determine următoarele inegalităţi" vi>vs>vm şi  piLpsLpm iar ca sumă" vi + pi 〉vs +

 p s s

〉v m +

 p m m

 sau

ci 〉

cs s

〉

cm m

2ste deci explicabilă preocuparea de a se crea condiţii pentru trecerea de la producţia individuală la cea de serie şi apoi de la aceasta la cea de masă, ceea ce permite folosirea cu eficacitate a formelor superioare de organizare a producţiei.

.*. Mana%emen"!0 a"&(&"#)&& de 7a'# !entru desfăşurarea în bune condiţii a procesului de producţie este necesar ca în prealabil să se desfăşoare o intensă activitate de pregătire a producţiei şi de stabilire a procesului tehnologic.  Goţiunea de pregătire a producţiei are un caracter complex. 3ceasta se referă, în principal, la măsurile ce trebuie adoptate pentru punerea în fabricaţie a unor noi produse pentru perfecţionarea fabricaţiei produselor dea existente. 2a cuprinde însă şi acele măsuri legate de modernizarea fabricaţiei curente prin introducerea celor mai noi realizări ale ştiinţei şi tehnicii contemporane şi a metodelor superioare de organizare a producţiei. 1n acest context prin pregătirea producţiei se înţelege complexul de măsuri interdependente adoptate de întreprindere pe baza unui plan calendaristic care se referă la crearea şi asimilarea în fabricaţie a unor produse, la modernizarea produselor aflate dea în fabricaţie, la introducerea tehnicii noi şi a celor mai avantaoase metode de organizare a producţiei, care să asigure o eficienţă maximă a activităţii întreprinderii. !regătirea producţiei îmbracă două aspecte" pregătirea tehnică şi pregătirea materialorganizatorică. 3. !regătirea tehnică a producţiei este etapa în care, pornindu-se de la ceea ce urmează a fi fabricat 4sortimente şi cantităţi$ şi de la fondul de informaţii privind procedeele posibile de aplicat, se stabileşte modul în care urmează să se realizeze producţia. 3ceasta înseamnă completarea documentaţiei tehnologice elaborate în cadrul activităţii de cercetare şi proiectare a produselor şi cuprinde" - procesul tehnologic cu indicarea fazelor, a condiţiilor în care se cer a fi realizate, a succesiunii etc.% - cerinţele faţă de utilae şi prescripţii privind diferitele variante de echipamente ce pot fi utilizate% (

- materiile prime, materialele şi semifabricatele necesare, cu indicarea caracteristicilor de calitate, a consumurilor specifice etc.% - calitatea prescrisă pentru semifabricate şi produse finite şi metodele de verificare% 1n completarea documentaţiei tehnologice pentru realizarea produsului, prin pregătirea tehnică a fabricaţiei se determină" - organizarea producţiei în condiţiile specifice ale unităţii care are în vedere adaptarea exigenţelor tehnologice la necesitatea de specializare, cooperare, concentrare, combinare şi integrare a operaţiilor, organizarea proceselor de producţie şi altele% - organizarea muncii, începând cu procesul de ansamblu şi aungând cu detalierea până la nivelul locului de muncă, măsurarea şi normarea muncii% - organizarea controlului producţiei, sub aspect cantitativ şi calitativ, pe parcursul şi în finalul fabricaţiei% - analizarea implicaţiilor organizării, întreţinerii şi reparării utilaelor şi instalaţiilor% - determinarea cerinţelor faţă de pregătirea materială, lansarea şi execuţia producţiei. 1n prezent, pregătirea tehnică a producţiei, practic proiectarea sistemului de fabricaţie şi a condiţiilor de folosire a lui în anumite situaţii date, în industria alimentară nu se face decât într-o măsură foarte mică. +pecialiştii ce organizează producţia nu acordă încă importanţa cuvenită acestei foarte importante activităţi. )a urmare, soluţiile de organizare a sistemului de fabricaţie rămân a fi găsite şi aplicate prin realizări de moment, mai puţin finisate şi deci mai puţin eficiente. e remarcat că aceasta se întâlneşte atât în cazul liniilor la care obiectivele producţiei au o mare stabilitate 4morărit, extracţia uleiului, zahărului, amidonului, abatoare, fabricarea biscuiţilor, pastelor făinoase, ţigaretelor etc.$ cât şi la liniile pe care se fabrică succesiv o gamă mare de sortimente 4industria conservelor, preparatelor de carne, produselor zaharoase, de franzelărie şi altele$. epăşirea acestei situaţii, promovarea proiectării raţionale a sistemelor de fabricaţie, împreună cu proiectarea produselor vor crea premisele valorificării potenţialului de modernizare şi de eficienţă  pe care-l oferă ingineria alimentară. !regătirea tehnică a producţiei ţine seama de prognoza dezvoltării unităţii, sau a sistemului de fabricaţie respectiv, folosindu-se în acest caz de" - evaluarea cererilor de consum de produse agroalimentare pentru nevoile pieţei interne şi externe, modul în care se cere a se face asigurarea acestora 4cantităţi, sortimente, perioade de livrare şi distribuţie, condiţii de transport şi păstrare etc.$, ceea ce reprezintă în fond prognoza desfacerii 4cererii$" - tendinţele în ceea ce priveşte posibilitatea de asigurare cu materii prime agroalimentare,  precum şi cu materiale, care constituie prognoza aprovizionării" - perspectiva de perfecţionare a procedeelor tehnologice, a metodelor şi a echipamentelor pentru fabricarea produselor alimentare şi influenţa acestora asupra folosirii produselor alimentare, precum şi asupra gradului de valorificare a materiilor prime şi a semifabricatelor. 1n ansamblu, toate acestea sunt domeniul prognozei dezvoltării şi a cercetării" - modificările ce decurg din schimbările ce vor interveni pe diferite planuri asupra indicatorilor economici ai producţiei alimentare 4niveluri de cheltuieli, productivităţi, randamente, consumuri,  preţuri de vânzare şi altele$, care formează prognoza economică şi care are un caracter de sinteză  pentru toate celelalte evaluări ce se fac în legătură cu sistemul de fabricaţie şi viitorul lui. in cele de mai sus se desprinde faptul că pregătirea tehnică a producţiei este un proces de creaţie şi de organizare a sistemului de fabricaţie care se caracterizează prin înglobarea unei mari cantităţi de informaţie, acţiune ce are ca efect creşterea performanţelor şi a fiabilităţii sistemului. C. !regătirea materială =recerea la fabricaţia curentă a produselor presupune asigurarea unor condiţii optime de ordin material. !regătirea materială a producţiei înseamnă crearea efectivă a condiţiilor prevăzute pentru desfăşurarea fabricaţiei. !rincipalele domenii de preocupări ale pregătirii materiale, a producţiei sunt" asigurarea miloacelor de muncă 4echipamente$, a materiilor prime şi materialelor, a utilităţilor şi a  personalului. !regătirea dotării materiale. 1nainte de a se declanşa producţia se cere ca miloacele materiale ce  participă la realizarea fabricaţiei să fie pregătite prin" *

#$ procurarea de utilae 4integrale sau subansamble şi piese specifice$, eliberarea unor utilae de alte sarcini, reamplasarea, adaptarea şi reglarea lor la gama de operaţii necesare fabricării produsului% &$ descongestionarea suprafeţelor de lucru şi de depozitare, pentru a putea fi destinate scopului  propus% ($ asigurarea condiţiilor de igienă, potrivit normelor şi prescripţiilor le-gale. 8a unităţile care pe aceeaşi linie de fabricaţie realizează o gamă mai mare de sortimente,  pregătirea dotării materiale intervine la fiecare schimbare de sortiment. !regătirea materiilor prime şi a materialelor. !entru alimentarea corespunzătoare a liniei de fabricaţie cu materii prime şi materiale sunt necesare următoarele acţiuni" - organizarea aprovizionării cu materii prime şi materiale, cuprinde operaţii de identificare a furnizorilor potenţiali, contractarea, întocmirea programelor de livrare-aprovizionare, primirea, recepţionarea, transportul şi depozitarea% - pregătirea materiilor prime şi a materialelor necesare în cazul unor tehnologii care impun anumite operaţii specifice de tratare şi condiţionare. printre acestea se cuprind" învechirea vinului  pentru fabricarea coniacului şi a vinurilor şampanizate, maturarea grâului şi a făinii, condiţionarea seminţelor oleaginoase, igienizarea animalelor înainte de tăiere etc. 1ntrucât materiile prime agroalimentare nu se asigură întotdeauna în loturi mari şi omogene sub aspect calitativ, ceea ce creează dificultăţi desfăşurării ulterioare a proceselor tehnologice, unul din obiectivele pregătirii materiale a producţiei îl constituie şi crearea de loturi omogene prin amestecare, cupaare, selecţionare etc. +ubliniem că şi alte materii prime şi materiale necesită diferite procese de pregătire înainte de a fi introduse în fabricaţie. !regătirea surselor şi a căilor de asigurare a utilităţilor necesare fabricaţiei. 1n desfăşurarea fabricaţiei din industria agroalimentară intervin cantităţi importante de diferite utilităţi 4apă, abur, apă caldă, aer comprimat, combustibil, energie electrică, agenţi frigorifici şi altele$. +atisfacerea lor în cantităţile, la momentele şi la parametrii tehnici impuşi de procesele de fabricaţie asigură într-o bună măsură rezultatele ce se obţin. 1n industria agroalimentară pregătirea materială a utilităţilor reprezintă o preocupare care se efectuează periodic 4zilnic, săptămânal etc.$. !robleme deosebite pe această linie se pun mai ales la începutul campaniei, în cazul activităţilor sezoniere, la modificarea nivelului cantitativ sau calitativ al cererii producţiei şi la introducerea în fabricaţie a unor noi sortimente care aduc schimbări tehnologice. 3sigurarea şi pregătirea personalului necesar funcţionării sistemului de fabricaţie. !e acest plan  pregătirea materială a producţiei comportă" - asigurarea personalului, care se bazează pe cerinţele efective ale pro-gramelor de fabricaţie şi se realizează determinând" #$ specificaţia posturilor, etapă ce determină cerinţele pe care le ridică, faţă de ocupanţii  posturilor, munca ce urmează a fi efectuată% &$ necesarul de personal pe profesii, specialităţi şi niveluri de pregătire% ($ programarea în timp a asigurării cu personal, corespunzător cerinţelor bine fundamentate. 3ceste activităţi se desfăşoară în principal de către compartimentele ce îndeplinesc funcţia de personal a unităţii, cu colaborarea celorlalte compartimente% - formarea personalului necesar care se realizează pe trei căi" #$ formarea în unităţi, la locul de muncă% &$ formarea prin sistemul de învăţământ cu participare în producţie% ($ formarea prin unităţi de învăţământ. ' problemă de mare însemnătate şi care se impune tot mai mult o reprezintă selecţia personalului  pentru formare. 1n afară de testarea şi selecţia ce se fac după metodele practice în economie, pentru industria agroalimentară se ridică şi unele probleme particulare legate de înzestrarea cu aptitudini  pentru evaluarea organoleptică a alimentelor. eoarece pentru conducerea şi execuţia producţiei alimentare evaluarea senzorială continuă să fie principalul miloc de măsurare a calităţii este necesar ca specialiştii selectaţi să fie testaţi şi după acest criteriu. )ei dotaţi va trebui să fie pregătiţi printr-o instruire senzorială adecvată. - perfecţionarea pregătirii personalului este un proces continuu, care face parte din politica de educaţie permanentă a fondului de cadre al societăţii% 

8a elaborarea programelor de perfecţionare a pregătirii personalului, în afară de obiectivele generale de ridicare a competenţei profesionale, trebuie să se ţină seama şi de prevederile proiectelor tehnice de execuţie a producţiei, de influenţa măsurilor de promovare a tehnologiilor, echipamentelor şi soluţiilor organizatorice moderne, asupra cerinţelor faţă de lucrătorii ce execută producţia. - instruirea personalului pentru activitatea curentă se face prin" - informare şi instruire asupra sarcinilor ce revin fiecărui loc de muncă 4obligaţii de serviciu, cerinţe cantitative, calitative, de productivitate, echipamentul pe care îl serveşte etc.$% - instruirea şi antrenarea pentru formarea de deprinderi şi experienţe în domeniul metodelor şi a tehnicilor folosite pentru utilizarea miloacelor de muncă, pentru conducerea şi aplicarea proceselor tehnologice, - instruirea în probleme de tehnica securităţii şi protecţia muncii, în legătură cu igiena în condiţiile specifice ale industriei alimentare 4igiena individuală a personalului, a fabricaţiei, a miloacelor de muncă etc.$. 1n cazul în care trecerea la fabricaţia unui nou produs necesită schimbări organizatorice în secţii, constând din reamplasări de maşini, instalaţii şi utilae, amplasări de noi utilae, precum şi schimbări esenţiale de fluxuri tehnologice, efectuarea acestora trebuie făcută în aşa fel încât să se termine la datele calendaristice fixate şi fără a se provoca perturbări în fabricaţia celorlalte produse ale întreprinderii. ' problemă legată de asimilarea în fabricaţie a noilor produse o constituie şi elaborarea sistemului de planificare economică şi operativă a sistemului de evidenţă. 3legerea acestui sistem trebuie făcută ţinându-se seama de particularităţile produselor fabricate, de modul de organizare al întreprinderii şi de cerinţele asigurării unui nou sistem de planificare şi evidenţă cât mai eficient. - pregătirea sistemului de conducere constituie o ultimă problemă ce trebuie rezolvată în cadrul etapei de pregătire material-organizatorică. 'rganizarea sistemului de conducere se face în corelaţie cu sistemul operaţional asupra căruia acţionează şi cu obiectivele pe care le are de îndeplinit. 3daptările ce se fac asupra liniilor de fabricaţie - în cadrul pregătirii materiale - trebuie să cuprindă şi sistemele lor de conducere. )ele mai importante aspecte de care se ocupă pregătirea sistemului de conducere pentru o anumită activitate sunt" - adaptarea sistemului informaţional corespunzător cerinţelor modificate ale sistemelor de conducere% - corelarea structurilor organizatorice, a regulamentului de organizare şi funcţionare şi fişelor de  post cu schimbările intervenite% - îmbunătăţirea gradului de informare, instruirea şi perfecţionarea con-ducătorilor direcţi ai  producţiei. ' sarcină obligatorie, care creează premisele declanşării ulterioare a producţiei, este urmărirea materializării integrale şi de bună calitate a măsurilor prevăzute. 5erificarea pregătirii materiale şi utilităţi, prin testarea competenţei profesionale a personalului. !entru o verificare complexă şi mai concludentă se recurge la execuţia unor producţii experimentale. 9rmare a complexităţii ei, pregătirea material-organizatorică a producţiei revine ca sarcină mai multor compartimente din întreprinderi şi în  primul rând compartimentelor producţiei, aprovizionării şi de personal.

/

CAPITOLUL 9 MANAGEMENTUL CONDUCERII 1ntreprinderea în ansamblul economiei naţionale îşi desfăşoară activitatea pe baza autonomiei şi responsabilităţilor organelor de conducere. !erfecţionarea organizării conducerii , ca şi cea a organizării producţiei şi a muncii nu are un caracter definitiv, ci trebuie considerată ca o activitate permanent adaptabilă în mod dinamic şi  previzional noilor concepţii care apar în afara producţiei.

9.1. S"r!"!ra or%an&'a"or&# a ond!er&& +tructura organizatorică a conducerii cuprinde ansamblul organelor şi posturilor de conducere ordonate în cadrul diferitelor nivele ierarhice precum şi legăturile care se creează prin activitatea acestora. +tructura organizatorică a conducerii este strâns dependentă de structura organizatorică de  producţie şi se adaptează în mod continuu conform modificărilor care apar în cadrul celei de a doua. +tructura organizatorică a întreprinderii se grefează pe structura organizatorică a producţiei. Gu există activităţi în organizarea producţiei şi a muncii în afara activităţilor de conducere corespunzătoare şi nici invers. +tructura organizatorică a conducerii trebuie să fie dinamică, uşor adaptabilă la modificările survenite, mai ales ceea ce priveşte modificarea raportului dintre centralizare şi descentralizare. +tructura organizatorică a conducerii trebuie astfel proiectată încât să corespundă autonomiei realizată  prin descentralizarea economică. +tructura organizatorică a conducerii include nivelele ierarhice şi linia sau filiera ierarhică.  Givelele ierarhice reprezintă poziţiile pe care le au organele şi posturile de conducere, unele faţă de altele. 8inia sau filiera ierarhică reprezintă modul de organizare a diverselor organe şi posturi de conducere. 3nsamblul nivelelor ierarhice şi a liniilor ierarhice care se creează între organele şi posturile de conducere situate la diferite nivele, formează piramida ierarhică a întreprinderii. !iramida ierarhică se caracterizează prin înălţimea piramidei care reflectă numărul de nivele ierarhice existente şi baza piramidei, care reflectă numărul total al posturilor de execuţie din întreprinderea respectivă. !iramida ierarhică poate fi aplatizată sau înaltă. !iramida ierarhică aplatizată se caracterizează prin următoarele" - prezintă un număr de nivele ierarhice mai redus% - asigură transmiterea directă, operativă şi rapidă a deciziilor% - asigură funcţionarea sistemului informaţional fără obstacole% - necesită cheltuieli reduse cu salarizarea aparatului de conducere. !iramida ierarhică înaltă se caracterizează prin" - număr mai mare de nivele ierarhice% - posibilitatea studierii aprofundate a problemelor supuse rezolvării şi a luării unor decizii de calitate% - creşterea gradului de delegare a activităţii% - posibilitatea creării de organisme şi funcţii de conducere specializate. !iramida ierarhică înaltă poate avea o serie de dezavantae ca" scăderea operativă în luarea deciziilor, scăderea responsabilităţii diferitelor posturi de conducere, existenţa fenomenului de scurtcircuitare a informaţiilor sau deciziilor, creşterea cheltuielilor cu şcolarizarea aparatului de conducere. +tabilirea şi proiectarea unor structuri raţionale ale conducerii se fac pe baza următoarelor  principii" #$ principiul economiei de legături ierarhice şi funcţionale şi necesitatea apropierii conducerii de producţie, prin reducerea numărului de niveluri ierarhice%

0

&$ principiul economiei de personal şi realizarea unui grad raţional de încărcare a aparatului de conducere. 3cest principiu se concretizează în coeficientul de încadrare, care reprezintă raportul dintre numărul personalului cu sarcini de conducere 4!c$ şi personalul de execuţie 4!e$ ) J

 Pc  Pe

+tructurile raţionale de conducere se caracterizează printr-un coeficient cât mai redus. 3ceasta conduce la o pondere ierarhică mai mare, adică la un număr mai mare de subordonaţi direcţi ce revin unui cadru de conducere. ($ principiul individualizării funcţiilor, în baza căruia are loc precizarea pentru fiecare subordonat atât a sarcinilor cât şi a domeniului de activitate% *$ principiul ridicării competenţei şi răspunderii cadrelor de conducere. 1n baza acestui principiu orice post sau organ de conducere se subordonează altor posturi sau organe de conducere caracterizate prin competenţă profesională de unde decurge responsabilitatea acestora în luarea şi transmiterea deciziilor. $ principiul flexibilităţii structurii necesită ca structura de conducere să fie astfel alcătuită încât să se poată adapta într-un timp scurt la modificările survenite în structura organizatorică a întreprinderii. upă modul de subordonare, structurile organizatorice de conducere pot fi" structuri ierarhice, structuri funcţionale şi structuri mixte. #$ Structura ierarhică - pune în prim plan principiul unicităţii conducerii şi răspunderii şi se caracterizează prin sistemul delegării de autoritate prin care organul de conducere situat pe un anumit nivel ierarhic poate da dispoziţii tuturor conducătorilor subunităţilor de producţie situaţi la aceeaşi linie ierarhică. 1n cadrul structurii ierarhice, oricare subordonat primeşte dispoziţii de la un singur conducător, în faţa căruia răspunde pentru întreaga sa activitate. 1n cadrul structurii ierarhice, conducătorul prin excelenţă, coordonează subordonaţii sub toate aspectele" tehnic, economico-organizatoric, financiar, social, administrativ. 3 C#

)#

)&

C&

)(

)# )&

C(

)( )# )& )( &%. 9.1 S"r!"!ra &erar6&#

+tructurile ierarhice ale conducerii se pretează în mod special pentru întreprinderile specializate, în timp ce în cadrul întreprinderilor cu profil eterogen se manifestă unele dezavantae, legate în special de limitele pregătirii unilaterale a organelor de conducere. 1n acelaşi timp, circulaţia informaţiilor în  plan orizontal este greoaie, întrucât legăturile între compartimentele situate la aceleaşi nivele ierarhice nu se pot realiza decât prin intermediul şefului ierarhic superior. Structura funcţională - a fost concepută de F. =aMlor în viziunea remedierii &$ dezavantaelor sistemului liniar sau ierarhic. !rincipala caracteristică a structurii funcţionale constă în faptul că în cadrul fiecărui nivel ierarhic, atribuţiile sunt împărţite între conducători specializaţi pe anumite domenii ale activităţii de conducere. 1n acest context, un subsistem al întreprinderii nu este condus de un singur conducător ci de mai mulţi, fiecare exercitându-şi autoritatea în domeniul în care este specializat. 3ceastă structură mai poartă denumirea de conducere funcţională, întrucât conducătorii iau decizii referitoare la activităţile desfăşurate în cadrul unei singure funcţiuni a întreprinderii. +tructura funcţională prezintă avantaul creşterii competenţei profesionale a cadrelor de conducere, dar prezintă şi dezavantaul creşterii numărului de decizii care parvin asupra unui compartiment de producţie, date de diferite cadre de conducere, nu de puţine ori acestea putând căpăta un conţinut contradictoriu. 7

3 C#

)# )&

)(

C&

)#

C(

)& )( )# )& &%. 9.$ S"r!"!ra f!n)&ona0#

3mbele tipuri de structuri, atât cea ierarhică cât şi cea funcţională, sunt considerate în prezent ca fiind depăşite datorită dezavantaelor pe care le prezintă fiecare dintre ele, absolutizând transmiterea informaţiilor şi deciziilor fie numai pe linie ierarhică, fie numai funcţională. =oate acestea au condus la elaborarea unui nou tip care să îmbine avantaele fiecăreia din cele două prezentate anterior. Structura mixtă - reuneşte avantaele structurii ierarhice şi funcţionale prin îmbinarea şi ($ funcţionarea cadrelor de conducere din anumite domenii, menţinând autoritatea şi responsabilitatea conducătorilor liniari asupra activităţii de producţie. 2ste tipul cel mai răspândit la ora actuală în cadrul întreprinderilor din ţara noastră. +tructura mixtă mai poartă denumirea de structură de Hstat maorI. 1n cadrul acestui tip de structură, conducătorii se diferenţiază în două categorii" unii de înaltă specializare tehnică, economică sau organizatorică, care pregătesc deciziile, denumiţi şefi funcţionali de stat maor şi alţi coordonatori sau administratori, care iau deciziile ţinând seama de primii. 3 C#

)#

C&

)&

)( )* &%. 9.* S"r!"!ra m&:"#

1ntreprinderea, sub aspectul mecanismului său de funcţionare poate fi descompusă în două sisteme" - sistemul condus% - sistemul conducător. +istemul condus sau obiectul conducerii se referă la totalitatea subdiviziunilor de producţie şi de deservire din întreprindere împreună cu întreaga gamă de resurse materiale, financiare şi umane utilizate în scopul producerii de bunuri. +istemul condus mai poartă denumirea de sistem operaţional. +istemul conducător sau subiectul conducerii este alcătuit din ansamblul organelor şi al  persoanelor cu funcţii de conducere din întreprindere. +istemul conducător mai poartă denumirea de sistem decizional. +istemul condus 4operaţional$ şi sistemul conducător 4decizional$ formează un tot unitar, legătura asigurându-se prin intermediul sistemului informaţional. 3cesta are rolul de colectare, prelucrare, stocare şi transmitere atât a informaţiilor cât şi a deciziilor propriu-zise. 8egătura dintre sistemul decizional şi cel operaţional este biunivocă. +istemul decizional primeşte în continuu informaţii despre sistemul condus, pe care le prelucrează, le sintetizează în dispoziţii şi le transmite sistemului operaţional, asigurând buna funcţionare a acestuia. :

+istemul de conducere al întreprinderii şi elementele sale componente sunt prezentate în figura 0.*. nformaţie ntrări

ecizie eşiri

ntrări

++=2698 2)D'G38

++=2698 GF';63N' G38

++=2698 '!2;3N'G38

eşiri

ntrări ecizii

eşiri

nformaţii &%. 9.4 S6ema 70o

9.$. Or%ane & /o3"!r& de ond!ere 'rganele de conducere se constituie pe baza principiului conducerii colective, sunt formate din mai multe persoane şi au ca scop participarea nemilocită a salariaţilor la soluţionarea diverselor  probleme care apar în activitatea întreprinderii. 'rganele de conducere care au o sferă mai largă a responsabilităţii şi autorităţii, sunt situate la nivelele superioare ale piramidei ierarhice, implicând sarcini de conducere şi coordonare a activităţii altor cadre, fie de conducere, fie de execuţie. !ostul de conducere, ca element al structurii, rezultă prin precizarea sarcinilor ce revin unei singure persoane. !ostul de conducere se caracterizează prin" obiectivele postului, atribuţiile acestuia în rezolvarea obiectivelor, autoritatea sau dreptul titularului postului de a întreprinde acţiuni pentru realizarea sarcinilor ce-i revin, responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor şi sarcinilor aferente postului. =otalitatea posturilor cu aceleaşi caracteristici principale constituie o funcţie. Fiecărei funcţii îi corespunde în cadrul unei întreprinderi unul sau mai multe posturi, de exemplu" în cadrul unei societăţi comerciale, funcţiei de şef de fermă îi corespund tot atâtea posturi câte ferme există în unitate. Funcţiei de inginer şef îi corespunde un singur post. !entru fiecare post se întocmeşte fişa postului în care se precizează cerinţele concrete ale postului respectiv, sarcinile şi responsabilităţile persoanelor care ocupă postul, limitele de competenţă, etc. 1n raport cu natura componentelor, autorităţii şi responsabilităţii funcţiei distingem funcţii de conducere şi funcţii de execuţie. Funcţia de conducere se caracterizează prin competenţă, autoritate şi responsabilitate vizând arii mai largi de activitate şi implică atribute privind diriarea activităţii unui număr mai mare de executanţi. Funcţia de execuţie se referă la o arie mică de cuprindere şi nu implică coordonarea de către funcţiile de conducere. 3ctivitatea de conducere se realizează prin intermediul autorităţii. !rin autoritate se înţelege dreptul de a decide, de a da sarcini şi de a controla modul în care are loc executarea sarcinilor. )onceptul de autoritate prezintă două laturi distincte" autoritatea autentică sau profesională, care se referă la calităţile şi capacităţile conducătorului şi autoritatea formală sau legală care se referă la prerogativele oferite conducătorului prin poziţia ierarhică pe care se situează şi funcţia pe care o deţine. eciziile se transmit de la organele de conducere colectivă spre posturile de conducere şi de execuţie prin procesul delegării de autoritate. !e baza delegării de autoritate, conducătorul transferă subordonatului o parte din atribuţiile sale,  precizându-i în acelaşi timp şi o anumită libertate în ceea ce priveşte modul de realizare a lor. )el care deleagă, păstrează în faţa organului de conducere ierarhic superior responsabilitatea pentru sarcina delegată. !entru ca procesul delegării de autoritate să-şi atingă scopul trebuie respectate următoarele condiţii" /<

- organul sau postul care deleagă, stabileşte exact sarcinile celui care i se deleagă autoritatea, adică i se comunică ce va trebui să facă% - cel care deleagă investeşte pe cel delegat cu autoritate formală, adică îi conferă acestuia anumite drepturi în ceea ce priveşte realizarea sarcinilor încredinţate% - cel delegat îşi asumă o anumită responsabilitate faţă de cel care îl deleagă, căruia îi raportează despre modul cum are loc îndeplinirea sarcinilor încredinţate. upă modul de delegare a autorităţii deosebim două tipuri" ierarhică şi funcţională. 3utoritatea delegată pe linie sau filieră ierarhică poartă denumirea de autoritate ierarhică. e exemplu, inginerul şef de întreprindere deleagă o parte din autoritatea sa şefilor de sectoare. 3utoritatea funcţională este autoritatea delegată pe activităţi specializate. 3utoritatea funcţională se încredinţează unei persoane care primeşte dreptul de a reglementa un anumit gen de activităţi, în  principiu omogene. e exemplu, contabilul şef al unei societăţi comerciale deleagă autoritate funcţională şefilor de sectoare, dar numai în problemele specifice postului de contabil şef" gestionarea fondurilor, evidenţa cheltuielilor, a salariilor, etc. 3utoritatea ierarhică este precumpănitoare în faţa autorităţii funcţionale, întrucât deţinătorul autorităţii ierarhice este mai apropiat de locul acţiunii şi poate interveni rapid în adoptarea sau corectarea deciziilor. 3supra unuia şi aceluiaşi post de conducere se exercită atât autoritatea ierarhică cât şi cea funcţională. e exemplu, şeful de fermă se subordonează ierarhic inginerului şef al societăţii în  probleme tehnologice şi funcţional contabilului şef în probleme economico-financiare.

9.*. Le%#"!r&0e 2n adr!0 3"r!"!r&& de ond!ere 1n procesul desfăşurării activităţii de conducere între funcţiile, organele şi posturile de conducere existente se stabilesc anumite legături. 8egăturile structurale se concretizează în sistemul de comunicare a informaţiilor şi deciziilor între organele şi posturile de conducere şi execuţie situate la diferite nivele ierarhice sau la acelaşi nivel ierarhic. upă conţinutul lor, legăturile în cadrul structurii de conducere se clasifică în" legături ierarhice, legături funcţionale şi legături de cooperare. #$ 8egăturile ierarhice sau de autoritate se materializează în relaţiile care se creează între două posturi subordonate ierarhic. 8egăturile de autoritate îşi au originea în delegarea de autoritate ierarhică în ordine, dispoziţii sau decizii, cu circulaţie de sus în os şi în rapoarte, cu sens de circulaţie de os în sus. &$ 8egăturile funcţionale iau naştere pe baza delegării de autoritate funcţională. e exemplu, contabilul şef, ca organ de conducere specializat, poate transmite unele decizii funcţionale şefului de fermă, fie prin intermediul inginerului şef, fie direct. ndiferent de modul cum are loc transmiterea deciziilor, acestea se referă la un domeniu mai îngust de activitate, la un domeniu specializat. ($ 8egăturile de cooperare se realizează între compartimente sau posturi de conducere care nu sunt subordonate ierarhic şi care pot fi situate, de regulă, la acelaşi nivel ierarhic sau la nivele ierarhice diferite. 8egăturile de cooperare nu au un caracter imperativ, de decizie sau dispoziţie. upă conţinutul lor, legăturile de cooperare pot fi de consultare, de furnizare şi de informare. a$ 8egăturile de consultare constau în relaţiile care se stabilesc între un organism sau organ de conducere specializat cu oricare alt organism sau organ de conducere din întreprindere. 'rganismul sau organul specializat consultat nu are puterea decizională, fiind numai participant la luarea deciziilor alături de organul conducător decident. 1n unele cazuri, legăturile de consultare se identifică cu relaţiile funcţionale.  b$ 8egăturile de funcţionare sau legăturile beneficiar-furnizor se creează între un compartiment prestator de servicii sau furnizor şi un organism solicitator, relaţiile fiind de tip contractual. 3stfel de legături se creează între sectoarele mecanice sau secţiile de mecanizare sau oricare alt furnizor de materiale sau de servicii şi fermele de producţie. c$ 8egăturile de informare se stabilesc între organisme sau organe de conducere situate la acelaşi nivel ierarhic, ori de câte ori apare nevoia de informare din care cauză poartă această denumire. 3stfel de legături se pot crea între inginerul şef şi contabilul şef al întreprinderii. /#

9.4. !n)&&0e ond!er&& 2n"re/r&nder&0or )a însuşiri esenţiale ale activităţilor de conducere, funcţiile sau atributele conducerii au fost formulate pentru prima oară în anul #:#/ de către Oenri FaMol, care considera că activitatea administrativă sau de conducere poate fi definită prin cinci imperative" a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona şi a controla. 3şa cum au fost formulate în concepţia lui FaMol funcţiile conducerii apăreau ca o expresie a diviziunii funcţionale activităţii de conducere. e-a lungul timpului au fost formulate o serie de variante privind funcţiile conducerii, de multe ori acestea confundându-se cu tehnicile de conducere sau chiar cu funcţiile întreprinderilor. 5iziunea lui FaMol s-a dovedit însă a fi cea mai realistă, chiar dacă a suferit unele modificări generate de  progresul înregistrat în organizarea întreprinderilor şi în baza tehnico-materială utilizată. !rocesul conducerii întreprinderilor are un caracter complex, bazat pe anumite principii şi  procedee fundamentale ştiinţific şi ciclic, fiecare ciclu urmărind" precizarea obiectivelor care trebuie realizate, precizarea sarcinilor pe posturi de conducere sau de execuţie în scopul realizării obiectivelor  propuse, stabilirea miloacelor necesare realizării acestora, coordonarea, urmărirea şi controlul activităţii desfăşurate, etc. 1n contextul celor exprimate, prin funcţiunile conducerii se înţeleg acţiunile desfăşurate de sistemul conducător 4decizional$ potrivit fazelor ciclului de conducere, în scopul realizării obiectivelor  propuse. Funcţiile conducerii circumscriu grupe de acţiuni omogene, convergente, care acoperă întreaga gamă a acţiunilor de conducere. 1n prezent, literatura de specialitate delimitează următoarele cinci funcţiuni de conducere"  previziunea-planificarea, organizarea, decizia, coordonarea şi controlul.

A; !n)&a de /re(&'&!ne