Calendar Popular

STRUCTURA CALENDARULUI POPULAR ŞI ÎNDELETNICIRILE OAMENILOR Gabriel Mafa

Calendarul popular reprezintă un „instrument de măsurat timpul şi de planificare a întregii activităţi umane pe anotimpuri, luni, săptămâni, zile şi momente ale zilei, creat de popor şi transmis exclusiv prin canale folclorice.”1 rin datele săr!ătorilor şi o!iceiurilor ce au loc de"a lungul anului, calendarul popular coordon coordonat at desfăşur desfăşurare areaa întreg întregiiii vieţi vieţi materi materiale ale şi spirit spiritual ualee a comunit comunităţi ăţii.i. #n privin privinţa ţa practi practicil cilor or materiale ce intră în o!iectul studiului de faţă, calendarul popular indica timpul optim pentru arat şi semănat în comunităţile agrare, timpul optim pentru formarea şi desfacerea turmelor, precum şi pentru pentru urcare urcareaa sau co!orâ co!orârea rea oilor oilor de la păşuni păşunile le montan montanee în cazul cazul comuni comunităţ tăţilo ilorr pastora pastorale, le, momentele potrivite pentru scosul stupilor la vărat sau pusul la iernat în comunităţile apicole, precum şi datele potrivite pentru îngri$irea pomilor şi a viţei de vie în comunităţile pomi"viticole. e lângă aceste practici materiale calendarul popular mai cuprindea şi elemente legate de momentele propice pentru culesul plantelor de leac, pentru peţit şi logodit, pentru pomenirea moşilor şi strămoşilor, pentru aflarea ursitei, sau pentru desfăşurarea diferitelor ritualuri menite a aduce !unăstarea comunităţii. Calendarul popular văzut în ansam!lul său are deci un adevărat caracter polivalent, oferind diferite soluţii pentru diferite pro!leme, în funcţie de diferitele categorii sociale şi profesionale care îl foloseau. „Calendarul popular a funcţionat până la începutul secolului al %%"lea &...', reprezenta un plan foarte amănunţit privind momentele optime pentru efectuarea tuturor activităţilor materiale şi ( spirituale dintr"un an.” )eşi o!iceiurile româneşti aveau o structură unitară pe tot teritoriul nostru folcloric, în viaţa folclorică folclorică tradiţiona tradiţională lă fiecare ţinut „fiecare „fiecare loc avea moduri proprii proprii de a se exprima exprima prin o!iceiuri.” o!iceiuri.”* e lângă aceasta împărţire zonală mai există desigur şi cea !azată pe practicile materiale ale diferitelor comunităţi. „#n colectivităţile tradiţionale, o!iceiurile dădeau un ritm propriu vieţii. +espectarea lor, practicarea lor după rânduiala îndătinată imprima vieţii colective, familiei şi, în general, vieţii sociale a satului o anumită cadenţă. #n perioada muncilor agricole ele sta!ileau un ecili!ru între muncă şi odină, prin etapele care marcau sfârşitul anumitor munci şi pregătirea pentru altele. Ciar în timpul unei zile de lucru, la coasă şi la seceră, se respecta cu multă rigoare prânzul mic şi prânzul mare, odina de după prânzul mare la care se cântă şi se spun poveşti şi cina.”e teritoriul românesc solstiţiile şi ecinocţiile formează adevărate structuri mitice, putând fi văzute ca momente ceie ale unei poveşti care se tot repetă. )e fapt, putem vor!i ciar de mai multe poveşti, ce se deapănă simultan, căci calendarul popular românesc e la rândul lui o sinteză a unor poveşti diferite. omente de sfârşit şi început de /n 0ou, scim!ările anotimpurilor, solstiţiile şi ecinocţiile sunt momente ceie, de care depinde evoluţia ulterioară a naturii, şi ele sunt cele!rate uneori la date diferite, în funcţie de specificul comunităţilor &cea mai importantă deose!ire e aici între calendarul pastoral şi cel agrar, care deşi au structuri asemănătoare, cele!rează totuşi evenimentele importante la date diferite'. na din cele mai interesante structuri ce mai poate fi evidenţiată la nivelul calendarului popular e cea a morţii şi renaşterii de"a lungul anului a 2eiţelor ame şi 2eilor 3aţi. 4 dată cu trecerea timpului acestea îm!ătrânesc şi mor, doar pentru a renaşte şi a relua ciclul de la început câteva luni mai târziu. )ivi )ivini nită tăţiţile le femi femini nine ne se grup grupea ează ză astf astfel el în trei trei gene genera raţiţii5i5 „zeiţe zeiţe fecioar fecioare e  &6loriile, 7ânzienele, )răgaicele, 8elele' între ecinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară, zeiţe mumă &aica recista, aica )omnului, uma ădurii, uma Caloianului, uma dracului, etc.' după solstiţiul de

vară şi zeiţe bătrâne &7f. 9ineri, 7f. 9arvara', în prea$ma solstiţiului de iarnă şi a ecinocţiului de primăvară.”: Calendarul pastoral

Calendarul pastoral începe la 7ângiorz, considerat a marca /nul 0ou astoral şi începutul verii pastorale. 4 mulţime de măsuri organizatorice, economice, $uridice şi ritualice aveau loc cu această dată, una din cele mai importante ale calendarului popular românesc, în ansam!lu. iezul verii pastorale era cele!rat la 7ântilie, sau la Circovii de 9ară. Circovii de vară alături de cei de 8arnă formau o perece de divinităţi legate de figura lupului şi cele!rate în legătură cu fenomene naturale aprige, care marcau pentru anul pastoral mi$locul verii şi mi$locul iernii.  #n tradiţiile populare româneşti, 7fântul rooroc 8lie e cele!rat pe (; iulie, în general, mai ales în contexte ritualice ce ţin de spiritualitatea păstorească, în plin miez al verii pastorale, dată la care se efectuau practici de natură magică de separare a !er!ecilor de oi, de săr!ătorile 0edeilor sau 7ântiliilor < care marcau a!olirea interdicţiilor ritualice de separare a tagmei păstorilor de restul societăţii pe perioada păşunatului prin urcarea restului societăţii pe culmile păstorilor. 7ezonul pastoral se înceia cu 7âmedru, care marcează începutul iernii pastorale. i$locul iernii pastorale e la o lună după solstiţiul de iarnă la Circovii de 8arnă. 7âmedru este văzută ca 2iua 7oroacelor. =a această dată se înceiau socotelile şi aran$amentele făcute la 7ângiorz şi se înceiau altele noi.  /nul pastoral se împarte astfel în două anotimpuri5 vara pastorală, care ţine de la 7ângiorz până la 7âmedru, şi iarna pastorală, care ţine de la 7âmedru până la 7ângiorz. „7ciţa calendarului pastoral, cu început de an la 7ângiorz, poate fi completată cu ziua introducerii în turmă a !er!ecilor şi cu celelalte zile de peste an când se efectuau practici menite să apere turma de săl!ăticiuni, în special de lupi.”>  #n zona Câmpulung oldovenesc, zonă cu o economie preponderent pastorală, „în a$unul zilei de 7f. ?eorge &(* aprilie', se pun ramuri verzi la poartă. /cesta este un o!icei cu du!lă semnificaţie în viaţa comunităţii săteşti. e de o parte el marca venirea primăverii, verdele semnificând reînvierea vegetaţiei, pe de altă parte, crengii de muguri i se asociau valori apotropaice de ocrotire a păşunilor şi fâneţelor de duuri rele.”@ 7u! numele generic de colindat se ascund în fapt un mare număr de tradiţii, practici şi o!iceiuri, elementul comun fiind săr!ătorirea lor în perioada solstiţiului de iarnă, în special între Crăciun &(: decem!rie' şi /nul 0ou &0aşterea )omnului < > ianuarie'5 $ocurile cu măşti &3urca, Arezaia, Capra, Cer!ul, rsul...', colindatul cetelor de flăcăi &luguşorul, 7teaua, 7orcova, 8ordănitul, 9asilica...'. „0oul an era privit nu atât ca semn al succesiuni calendaristice, cât ca un salt, ca o renaştere totală a întregii firi. 0efiind o simplă trecere liniară, ci o adevărată scim!are ontologică de nivel, el devenea un început a!solut. entru mentalitatea araică, orice nouă apariţie reia, pe un plan sau altul al fiinţei, creaţia primordială a universului. &...' 0oul an apare în opoziţie cu vecea perioadă, care şi"a epuizat toate resursele de energie. /ceasta devine sinonimă cu aosul care a precedat geneza lumii. &...' Cufundarea în instinct, ruperea oricărei ordini permite forţelor demonice, până acum ţinute  în frâu, să invadeze lumea.”B „+epetând un anumit scenariu &care reprezintă actul mitic al creaţiei' sau anumite cuvinte, omul do!ândeşte putinţa de a influenţa mersul lucrurilor.”  „Colindatul este văzut ca o manifestare întemeietoare de lume, încărcată cu virtuţi apotropaice ieşite din comun.”1;  #n spatele acestor practici se ascund elemente originare în cele mai străveci timpuri. „)e la formele preistorice ale ceremonialului sacru, în care su!stitutele 2eiţei amă neolitice şi 2eului 3ată indo"european, în ipostazele lor fitomorfe, zoomorfe sau antropomorfe, murea şi renăşteau printr"un rit funerar &acvatic, incinerare, înumare' s"a a$uns la colindatul de astăzi care aduce credincioşilor numai vestea 0aşterii 6iului lui )umnezeu la solstiţiul de iarnă, întrucât părinţii Aisericii 11 au fixat moartea, înumarea, #nvierea şi #nălţarea )omnului la ecinocţiul de primăvară.”

Calendarul agrar 

Calendarul agrar are şi el tot două anotimpuri. 9ara agrară începe în prea$ma ecinocţiului de primăvară &la ucenici după Calendarul 8ulian, 2iua Cucului sau Auna"9estire în calendarul gregorian'. iezul acestuia e la solstiţiul de vară &când se săr!ătoresc 7ânzienele şi )răgaica' şi se  înceie la ecinocţiul de toamnă &2iua Crucii'. 8arna agrară, anotimp mort, de!utează la ecinocţiul de toamnă, are miezul la solstiţiul de iarnă &7ânicoară sau Crăciun' şi se înceie la ecinocţiul de primăvară, de unde începe un nou ciclu agrar. e tărâm românesc, ecinocţiul de primăvară e însă asociat mult mai strâns de figura )ociei. #n figura Aa!ei )ocia, su! sla!ele veşminte creştine, se pot identifica elemente alogene de cele mai diferite tipuri, şi din cele mai diferite perioade, începând cu cele preistorice. 4ficial, săr!ătorită la 1 martie este 7fânta creştină pe nume Dudocia. ersona$ istoric real, aceasta s"a născut în =i!an &cetatea 8liopole' şi a trăit în timpul împăratului 3raian. 6emeie !ogată şi frumoasă, şi"a trăit tinereţea în desfrâu şi doar spre !ătrâneţe se pocăieşte, fiind !otezată de episcopul 3eodot. )upă ce îşi dă întreaga avere săracilor, se retrage la o mănăstire, unde  înfăptuieşte numeroase minuni. Dste sanctificată de Aiserică su! numele 7fânta sau ucenica Dudocia. „)ar, slu$itorii cultului creştin i"au suprapus data de cele!rare peste 0oul /n agrar, ziua morţii şi renaşterii unei mari divinităţi precreştine. 4amenii i"au adoptat numele, dar i"au pus în spate, aşa cum rezultă din numeroasele ei legende, trăsăturile divinităţii uzurpate a$unsă la vârsta senectuţii şi a morţii. )ocia devine, în acest fel, dintr"un persona$ creştin mărunt, cu merite îndoielnice pentru calitatea ei de sfântă, un persona$ sacru, o divinitate agrară.”1( )imitrie Cantemir este cel care ne primele informaţii despre complexul mitologic al Aa!ei )ocia, prezentată în Descriptio Moldaviae ca stana de piatră de pe Cealău5 „cel mai înalt munte al oldovei este Cealăul şi dacă acest munte ar fi cunoscut poeţilor veci, el ar fi fost atât de cele!ru ca şi 4limpul, indul sau elia. )in vârful său, ce se ridică la înălţime enormă ca un turn, porneşte la vale un pârâu cu apa foarte limpede şi, rostogolindu"se cu mare vuiet printre stânci, se aruncă în râul 3azlău. )rept în mi$locul lui se vede o statuie străvece, înaltă de cinci coţi, încipuind o !a!ă  încon$urată, dacă nu mă înşel, de (; de oi, din sexul căreia curge un izvor nesecat. Dste desigur greu de spus dacă natura şi"a arătat în acest monument fantezia ei, sau dacă mâna iscusită a unui artist a plăsmuit"o aşa. 7tatuia nu e aşezată pe nici o temelie, dar, pe când în rest este una cu stânca, pântecele şi dosul le are li!ere &...' Dste pro!a!il că ea a folosit cultului vreunor idoli păgâni, ai cărui slu$itori aveau o!iceiul să facă ceva prin mi$loace fie naturale, fie magice, prin care să poată stârni uimirea gloatei lesne crezătoare sau credinţa în divinitate.”1* =egendele populare româneşti cuprind numeroase şi ample variaţii în ceea ce priveşte această împietrire a )ociei. /cestea „ne introduc în lumea satului românesc cu economie pastorală”1- , a conflictelor dintre noră şi soacră, ingenios folosite în cântecul epic pentru sim!olizarea metaforică a opoziţiei dintre /nul 9eci care moare şi /nul 0ou care se naşte, dintre căldură şi frig, sterilitate şi fecunditate. )eşi calendarul oficial săr!ătoreşte trecerea la noul an pe 1 ianuarie 1: , calendarul popular a funcţionat după alte unităţi, trecerea noul /n /grar noul fiind marcată la ecinocţiul de primăvară & martie după calendarul iulian, stil veci'. ersonificare a /nului 9eci, Aa!a )ocia vrea să"şi urce oile la munte, la păşunat. Da o trimite pe nora ei, în plină iarnă calendaristică, la mi$locul lui fe!ruarie, începutul lui martie, să"i aducă fragi din pădure1> , semn că a venit vara. /$utată fiind de oşul )umnezeu, aceasta îi aduce fragi, şi atunci )ocia pleacă cu oile pe munte, neluând în seamă sfaturile celorlalţi cio!ani. Cu nouă sau douăsprezece co$oace în spate ea îşi începe urcuşul pe munte fie pe o ploaie mocănească ce nu stă nouă zile şi nouă nopţi, fie pe o căldură toridă pentru acea perioadă. #n final, după ce din cauza frigului sau a căldurii, ea"şi leapădă pe rând co$oacele, vine un frig năpraznic, ce o transformă pe )ocia şi turma ei în stană de piatră, „su!stanţa primordială a vieţii pe 3erra” 1@ &după o evoluţie temporală sim!olică de  sau 1( zile'. ărturie în acest sens sunt pietrele, identificate astfel în mai multe zone montane5 Cealău, Caraiman, 7emenic, Aucegi, 9ama Auzăului, 8zvorul +âului )oamnei. „conform unor legende, arte, supărat că i s"a nesocotit puterea, împrumută câteva zile friguroase de la fratele său mai mic, 6e!ruarie, pentru a o răpune pe )ocia, îngeţând"o de vie.”1B

2ilele Aa!ei, între 1 şi  martie, sunt o perioadă în care au loc numeroase acte ceremoniale de marcare a îm!ătrânirii şi morţii anului veci.  #nsă figura Aa!ei )ocia e integrată într"un complex mult mai larg de figuri feminine, toate sim!olizând în ultimă instanţă evoluţia timpului. Aa!a )ocia este astfel doar expresia timpului a$uns la sfârşit, între solstiţiul de iarnă şi ecinocţiul de primăvară &alături de alte 2eiţe Aa!e, ca 7f. 9ineri sau 7f. 9arvara'. =a solstiţiul de vară sunt săr!ătorite similare 2eiţe 6ecioare, sim!oluri ale timpului nou &7ânziana, )răgaica, 8elele...', în timp ce în timp ce la solstiţiul de toamnă acestea iau forma unor 2eiţe ume &aica recesta, uma Caloianului, uma )racului...'.  #ntreg acest complex sistem de figuri mitice pare a fi o reminiscenţă a străvecii figuri a arii 2eiţe, apărută în „cele mai timpurii faze ale dezvoltării omului”1 , începând cu paleoliticul superior. „Dra natura însăşi, dătătoarea dar şi distrugătoarea vieţii, aptă pentru o perpetuă regenerare în cadrul ciclului etern al morţii şi renaşterii.” (; )upă ari$a ?im!utas, figura acestei zeiţe a dominat universul spiritual şi religios al Vechii Civilizaţii Europene, căzând în dizgraţie „oficială” o dată cu migraţia populaţiilor kurganice şi începutul indo"europenizării, fiind înlocuită de zeităţile masculine ale răz!oiului sau cerului, dar menţinându"şi influenţa activă ciar şi după pătrunderea creştinismului. „uterea ei era prea vece şi prea adânc înrădăcinată pentru a fi cu totul distrusă de creştinism. &...' +evenirea anuală a acestei fecundităţi este miracolul său principal. isterele străveci < cele!rate în epocile preistorică şi istorică, în peşteri, sanctuare şi în câmp descis < aveau ca scop să exprime recunoştinţa faţă de izvorul vieţii şi al ranei, precum şi participarea la ritualurile legate de secretele fecundităţii.”(1 4 altă figură importantă a calendarului agrar o consituie )răgaica, sau 7ânzienele, săr!ătoarea solstiţiului de vară, săr!ătoarea mi$locului verii agrare. /ceasta divinitate agrară importantă în mitologia românească, se naşte la  martie &ecinocţiul de primăvară după calendarul iulian' şi a$unge miraculos matură la (- iunie, când şi înfloreşte planta ce"i poartă numele. rin )răgaică denumeşte atât numele zeiţei, cât şi cel al ritualului urmat la săr!ătoarea acesteia. „)răgaica păstrează amintirea arii 2eiţe neolitice, divinitate lunară, ecinocţială şi agrară, identificată cu )iana şi 8uno în anteonul roman şi cu Eera şi /rtemis în anteonul grec.”(( rima descriere a o!iceiurilor legate de figura )răgaicii provine de la acelaşi )imitrie Cantemir5 „)răgaica pare să arate numele &2eiţei' Ceres5 într"adevăr, în timpul când grânele încep să se coacă, se adună toate fetele din satele vecine şi aleg pe cea mai frumoasă şi cea mai cipeşă dintre ele, dându"i numele de )răgaică. e aceasta, încoronând"o cu o cunună de spice, împodo!ită cu mai multe marame !rodate cu măiestrie o însoţesc cu mare alai pe ogoare. #mpodo!ită astfel,  întinzând mâinile şi punând maramele în !ătaia vântului, încât pare să z!oare, )răgaica se întoarce de la câmp acasă, stră!ătând cu cântece şi dansuri toate satele prin care trecuse cu alaiul,  încon$urată de toate celelalte fete care o numesc deseori, în cântece deose!it de frumoase, sora şi stăpâna lor.”(* Focul )răgaicei are şi un su!strat erotic, specific cultului lui Gupalo, zeul slavilor de est, cele!rat tot în ziua solstiţiului de vară.  #n ziua solstiţiului de vară se credea că )răgaica ar um!la prin aer, cântând şi dansând peste câmpuri şi dealuri, urmată de alaiul său nupţial format din zâne şi fete frumoase. „#n timpul ceremoniei nupţiale )răgaica !agă !o! spicului de grâu, dă miros plantelor de leac, vindecă !olile şi suferinţele oamenilor, apără oldele le grindină, furtuni şi vi$elie urseşte fetele de măritatH”(Când i se nesocoteşte însă ziua, )răgaica stârneşte vârte$uri şi vi$elii, aduce grindină, ia oamenii pe sus şi îi îm!olnăveşte, lasă florile fără leac şi miros. )upă dansul )răgaicii apar şi primele semne ale venirii iernii. 2ilele devin mai scurte şi nopţile mai lungi. 7ânzienele alcătuiesc alături de )răgaice un ansam!lu mitic complex. Cele!rate la solstiţiul de vară şi suprapuse peste 7ăr!ătoarea 7fântului 8oan Aotezătorul ele păstrează un su!strat mitic de natură pre"creştină.  #n ziua de 7ânziene sau în a$un se culeg flori de sânziene, cu care se împodo!esc porţile, ferestrele, curţile, toate pentru a apăra spaţiul de agresiunea zânelor rele şi a duurilor necurate. „racticile magice se întemeiază pe omologarea sau asocierea sim!olică a 7oarelui, florilor de

sânziene, zânelor  pe care a încadrează aceste flori şi coroanei împletite din respectivele flori cu un

principiu matricial feminin.”(: 7ânzienele apar ca antropomorfizare a unor atri!ute ale plantelor. n alt ritual practicat în această zi e cel al aprinderii făcliei. 7im!olizând invinci!ilitate soarelui în ziua cea mai lungă din an, făclia era prinsă în noaptea de dinainte de 7ânziene, pe culmile din $urul satelor şi era apoi învârtită în aer, de la apus la răsărit. /poi făcliile erau co!orâte în sat, unde încon$urau grădinile şi împlântate înainte de a se stinge în mi$locul oldelor şi livezilor.  #ntregul ritual are funcţii apotropaice, fertilizatoare şi divinatorii. „#n pofida varietăţii formelor în care se desfăşoară, ne permite totuşi să presupunem că )răgaica e un veci rit de simulare magică a creşterii oldelor. )ar translaţia energetică se efectuează în du!lu sens5 dinspre fetele virginale &)răgaicele' spre oldele de grâu aflate în pagul coacerii, şi dinspre lanurile de grâu în pârg spre alaiul de fete, care revarsă aceste rezerve de rodnicie şi fecunditate asupra întregii o!şti a satului tradiţional.”(> anifestările dedicate săr!ătorii )răgaicei, ţinute pe câmpii sau munţi au devenit treptat, odată cu pierderea funcţiei mitologice a săr!ătorii, prile$uri de întâlniri sociale între comunităţi de sate apropiate, evoluând în târguri de fete, !âlciuri şi iarmaroace. „ana, sau rodul grâului consituie gri$a de căpetenie în cele mai multe rituri agrare efectuate şi respectate cu stricteţe în tot timpul muncilor agricole şi ciar în restul anului, începând de la arat, semănat, până la secerat, măcinatul grăunţelor şi coptul pâinii.”(@ e lângă numeroase practici cu a$utorul cărora se invocă a$utorul sacrului în asigurarea rodului grâului, practici ce au loc în anumite contexte legate de muncile câmpului &când se pleacă cu plugul la arat, când se seamănă grâul, când se culege', mai există şi numeroase practici legate de contextele calendaristice în care se ţin practici pe ce au ca scop asigurarea manei grâului, dar şi a laptelui. 4 practică caracteristică comunităţilor agricole din zona 3ransilvaniei, şi legată de mana grâului o consituie cântecele de seceriş. /cestea reprezintă faza culminantă a ceremoniilor de  înceiere a secerişului. )in ultimele spice, cele mai frumoase, rămase pe câmp la sfârşitul secerişului se făcea o cunună, menită să asigure prosperitatea recoltei viitoare. otrivit unei credinţe străveci „puterea” grâului era localizată în acele ultime spice. )e aceea, „pe alocuri în Duropa, iar la noi în sudul Carpaţilor, sporadic şi în 3ransilvania, acestea erau lăsate pe câmp pentru a păstra germenii fertilităţii.” Calendarul pomi!iti"ol 28

Calendarul pomi"viticol reprezintă instrumentul de planificare a activităţilor pomi"viticole o!ţinut din suprapunerea săr!ătorilor şi o!iceiurilor peste momentele semnificative ale ciclului vegetal al pomilor fructiferi şi al viţei de vie. Ciclul vegetal al viţei de vie începe la sfârşitul lui ianuarie şi începutul lui fe!ruarie, fiind marcat de săr!ători şi o!iceiuri dedicate ursului, viţei de vie şi pomilor fructiferi, precum5 artinii de 8arnă, /rezanul 9iilor, 3ârcolitul 9iei, 2iua rsului, 2iua 4mizilor, 3rif 0e!unul şi altele. /cestea marcează un ritual de înnoire a timpului pomi"viticol.  #n această perioadă seva începe să urce în tulpinile pomilor fructiferi şi !utucilor de vie, aceştia dând primele semne de trezire după iarnă.  #n prea$ma ecinocţiului de primăvară viţa de vie îngropată toamna se dezgroapă şi i se taie corzile. =a 7ântamărie &1: august', se anga$ează pândarii şi se „leagă” magic viţa de vie. =a 7cim!area la 6aţă sau ro!e$enie &> august', se gustă poama nouă, iar la 2iua Crucii sau Cârstovul viilor se începea culesul strugurilor şi se !ăteau nucii plantaţi la vie. Ciclul fermentării şi limpezirii vinului în !utoaie reprezintă viaţa ascunsă a viţei de vie, care continuă să trăiască şi după moartea plantei la înceierea ciclului ei vegetal. Aăutura rezultată, vinul, era considerat o „licoare a tinereţii”, o „apă vie” care alunga starea moorâtă a omului şi realiza, prin !eţiile ritualice, legătura mistică între participanţii alaiurilor cu zeul trac )Ionisos. 9inul este şi astăzi o !ăutură rituală consumată o!ligatoriu în nopţile de +evelion, ăcinici, #ngropatul Crăciunului, 7ântionH

Calendarul api"ol

Calendarul apicol reprezintă „repartiţia calendaristică a activităţilor specifice crescătorilor de al!ine în raport cu am!ianţa ecologică &clima, repartiţia şi data de înflorire a plantelor melifere' şi de !iologia insectei producătoare de miere.”( =a fel ca şi calendarele pastorale, agrare sau pomi"viticole, şi calendarul apicol cuprinde tot două anotimpuri5 vara şi iarna. 9ara începe la 1@ martie şi ţine până la 1- septem!rie, corespunzând perioadei fertile a stupului, iar iarna de la 1- septem!rie până la 1@ martie corespunde perioadei sterile a stupului. Cele două anotimpuri îşi au începutul, la fel ca şi anotimpurile calendarului agrar, în pre$ma solstiţiilor de primăvară şi toamnă. regătirea stupilor pentru vărat , adică vara apicolă, începea în pre$ma ecinocţiului de primăvară, diferit în funcţie de climatul zonei, dar în general de ucenici, /lexii sau Auna"9estire. „+itualul începutului de /n /picol cuprindea elemente etnografice de mare vecime5 când se scot al!inele din casă sau de unde au iernat, la era proaspăt pentru vărat, se petrec peste un foc viu care se face de regulă prin frecarea a două lemne uscate de !rad şi care se aţâţă la intrarea în prisacă, purificare stupilor prin cu apă &ageasmă' sau prin afumarea cu tămâie, efectuarea unor practici pentru fertilitatea stupilor şi ferirea lor de furtişag, de luarea maneiH”*;  #ntre )uminica are şi 7ânpetru avea loc roitul stupilor, sau dacă iarna se prelungea în primăvară între 7ânpetru şi 7ântilie. +oitul este „nunta al!inelor”, când matca iese pentru prima şi ultima oară din stup, pentru a se împreuna cu unul din trântori. +oirea, cu funcţia principală de fecundare a mătcii, marca şi mi$locul verii apicole. 4 dată găsit locul potrivit pentru instalarea noii familii, stupul începe pregătirea pentru iernat, adunând rezervele de miere. +ecoltatul mierii, numit şi retezatul  sau tunsul stupilor , se realiza, diferit în raport de zonă, la 7ântilie, acavei, 7cim!area la 6aţă sau ro!e$enie. 2iua, de o!icei o zi de $oi, se împărţea în două5 recoltatul mierii dimineaţa, şi ospăţul după"amiaza. +etezatul stupilor era o săr!ătoare  însemnată, în special în oldova şi Aucovina. asa festivă oficiată la acea dată cu prindea elemente rituale menite prosperitate viitoare prisăcii. regătirea stupilor pentru iernat , care marca începutul iernii apicole, avea loc de regulă în  $urul datei de 1- septem!rie &în prea$ma ecinocţiului de toamnă după calendarul 8ulian', când insectele încep să se ascundă. rma o perioadă de aproximativ > luni în care al!inele consumau din rezerva de miere adunată în timpul văratului.  ?inoiu, 8on < !biceiuri populare de peste an, Dditura 6undaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997, pag. 31.  op, iai < Obiceiuri populare româneşti, Dditura nivers, 1, pag. *B. * 8!idem  op, iai " op# cit ., pag *B  :  ?inoiu, 8on < anteonul românesc , Dditura Jtiinţifică şi Dnciclopedică, Aucureşti, (;;1, pag. 1(. >  ?inoiu, 8on < $ărbători %i obiceiuri , Dditura Dlion, Aucureşti, (;;(.  @  +usan, )umitruK 2aanciuc, arcel < &ona Etnografică Câmpulung Muscel , uzeul ”/rta =emnului”, Câmpulung oldovenesc, 1>, pag. 1:-"1::. B  Coman, iai, 'zvoare mitice, Aucureşti, Dditura Cartea +omânească, 1B;, pag. ((   Comloşan, doina, (olclor românesc , note de curs şi de seminar  1;  Coman, iai " op#cit# pag.(11  Ciroiu, 8on, Vârstele timpului) Aucureşti, Dditura eridiane, 1BB, pag. 1-"1> 1(  ?inoiu, 8on < *umea de aici) lumea de dincolo, Aucureşti, Dditura 6undaţiei Culturale +omâne, 1, pag.*-. 1*  Cantemir, )imitrie < Descrierea Moldovei , Bucureşti, Editura Academiei R..R., 197!, cap. ". 1 ?inoiu, 8on < op# cit#, pag. *-.  1: „#nceputul anului şi sezoanelor în prima zi a lunii este o convenţie a calendarului roman &începutul anului la 1 ianuarie, primăverii la 1 martie, verii la 1 iunie ş.a.m.d.'. #n calendarul popular moartea şi renaşterea timpului, şi,  împreună cu el a zeului adorat, sunt cele!rate în raport cu ecinocţii, solstiţii, faze lunare, !ioritmuri ale plantelor şi animalelor care nu mai cad în prima zi a lunilor.” &ibidem, pag.*>.'.  1>  =egendele cunosc mai multe variante în această privinţă, dar fie că e vor!a de spălatul lânii negre a oilor până la  înăl!ire, fie alte forme diferite, semnificaţia e aceeaşi, şi anume convingerea )ociei că timpul a sosit . /ceastă înşelare a )ociei apare dealtfel ca necesară, anul cel veci tre!uind să moară pentru ca cel nou să se poată nască &de unde şi a$utorul dat nurorii, care reuşeşte tot timpul să treacă pro!ele grele la care o supune )ocia şi să o convingă astfel în final &în unele variante ea este ciar a$utată de însuşi )umnezeu, co!orât pe pământ în înfăţişarea unui om !ătrân'. 1

 (

 1@ 1B

ibidem, pag. *:. ibidem, pag. *>.

 ?im!utas, ari$a < Civilizaţia Marii &eiţe %i sosiera cavalerilor războinici , Aucureşti, Dditura =ucretius, 1@, pag.

1

-1.

 ?im!utas, ari$a, op# cit#, pag. -idem. ((  ?inoiu, 8on < anteonul românesc , Dditura Jtiinţifică şi Dnciclopedică, Aucureşti, (;;1, pag. >B. (*  )imitrie Cantemir < Descriptio Moldavie, Aucureşti, Dditura /cademiei +.7.+., 1@:, 888, 8'. ( ?inoiu, 8on, op# cit#, pag. >B. (:  Dvseev, 8van < Dicţionar de magie) demonologie %i mitologie românească, Dditura /marcord, 3imişoara, 1@, pag. -1"-1. (>  ?inoiu, 8on < Vârstele timpului , Aucureşti, Dditura eridiane, 1BB, pag. (>B.  (@  avelescu, ?eorge < Magia la români , Dditura inerva, Aucureşti, 1B, pag. (1-.  (B  Aârlea, 4vidiu < (olclorul românesc ' , Dditura inerva, Aucureşti, 1B1, pag. -;. (  ?inoiu, 8on < !biceiuri populare de peste an, Dditura 6undaţiei Culturale +omâne, Aucureşti, 1@, pag. *1.  *;  ?inoiu, 8on < op# cit#, pag. *1.  *1  ?inoiu, 8on < ibidem) pag. *1. *(  ?inoiu, 8on < idem# **  ?inoiu, 8on < idem# * ?inoiu, 8on < idem#  (;

(1

 #i$liogra%ie

 /grigoroaiei, Dugen < +ara neuitatelor constelaţii, (olclor arhaic românesc , 8aşi, Dditura Funimea, 1B1. Aălteanu, 9aleriu < Dicţionar de divinaţie populară românească, Dditura aideia, Aucureşti, (;;1. Aerdan, =ucia < -otemism .omânesc , Dditura niversităţii „/lexandru 8oan Cuza”, 8aşi, (;;1. Aârlea, 4vidiu < (olclorul românesc ' , Dditura inerva, Aucureşti, 1B1. Alaga, =ucian < $paţiul mioritic , in 4pere, vol. " 3rilogia culturii, Aucureşti, Dditura inerva, 1B:. Candrea, 8. /. < 'arba fiarelor, $tudii de folclor , Aucureşti, Dditat şi tipărit de Cultura 0aţională, 1(B. Cantemir, )imitrie < Descrierea Moldovei , Aucureşti, Dditura /cademiei +.7.+., 1@:. Coman, iai < 'zvoare mitice, Aucureşti, Dditura Cartea +omânească, 1B;. Coman, iai < $ora $oarelui , Aucureşti, Dditura /l!atros, 1B*. Aoldureanu, 8oan, 9iorel < Credinţe %i practici magice, Dditura Arumar, 3imişoara, (;;;. Dliade, ircea < De la &almo/is la Genghis01an, Aucureşti, Dditura Jtiinţifică şi Dnciclopedică, 1B;. Dvseev, 8van < Dicţionar de magie) demonologie %i mitologie românească, 3imişoara, Dditura /marcord, 1@. 6lorea arian, 7imion < Mitologie .omânească, Dditura aideia, Aucureşti, (;;;. 6oci, /drian < Datini %i eresuri populare de la sfâr%itul secolului al 2'20lea, .ăspunsurile la chestionarele lui 3icolae Densusianu , Aucureşti, Dditura inerva, 1@>. ?inoiu, 8on < *umea de aici) lumea de dincolo , Aucureşti, Dditura 6undaţiei Culturale +omâne, 1. ?inoiu, 8on < !biceiuri populare de peste an 4 Dicţionar , Aucureşti, Dditura 6undaţiei Culturale +omâne, 1@. ?inoiu, 8on < anteonul românesc " Dicţionar , Dditura Dnciclopedică, Aucureşti, (;;1. ?inoiu, 8on < $ărbători %i obiceiuri române%ti , Dditura Dlion, Aucureşti, (;;(. ?inoiu, 8on < Vârstele timpului , Aucureşti, Dditura eridiane, 1BB. Eerseni, 3raian, (orme străvechi de cultură poporană românească, Clu$"0apoca, Dditura )acia, 1@@.

anoliu, 9lad < Mic dicţionar de astronomie %i meteorologie ţărăneascăK Aucureşti, Dditura entor, 1. icle, /neta < Mimic %i dramatic 5n folclorul bihorean , Ai!lioteca +eviste 6amilia, 4radea, 1>. uşlea 8onK Aîrlea 4vidiu < -ipologia folclorului, Din răspunsurile la chestionarele lui 6# # 1asdeu, Aucureşti, Dditura inerva, 1@B. 0iculiţă"9oronca, Dlena < Datinile %i credinţele poporului român adunate %i a%ezate 5n ordine mitologică, Cernăuţi, 1;*. 4işteanu, /ndrei < Motive %i semnificaţii mito0simbolice 5n cultura tradiţională românească, Aucureşti, Dditura inerva, 1B. 4işteanu, /ndrei < M7thos 8 *ogos, Aucureşti, Dditura 0emira, 1B. 4linescu, arcel < Mitologie românească, Dditura 7aeculum, Aucureşti, (;;*. amfile, 3udor < $ărbătorile la români , Aucureşti, Dditura 7aeculum, 1@. amfile, 3udor < Văzduhul după credinţele poporului român, Aucureşti, Dditura aideia, (;;1. avelescu, ?eorge < Magia la români , Dditura inerva, Aucureşti, 1B. op, iai < !biceiuri tradiţionale române%ti , Dditura nivers, Aucureşti, 1. +usan, )umitruK 2aanciuc, arcel < &ona Etnografică Câmpulung Muscel , uzeul ”/rta =emnului”, Câmpulung oldovenesc, 1>. +ussu, 8. 8. < Etnogeneza românilor , Aucureşti, Dditura Jtiinţifică şi Dnciclopedică, 1>@. 9ulcănescu, +omulus < Mitologie română, Aucureşti, Dditura /cademiei +.7.+., 1B:.