Caiet-Modul-3

Scoala Nationala de Sanatate Publica, Management si Perfectionare in Domeniul Sanitar Bucuresti Centrul National de Educatie Continua a Medicilor, Medicilor Dentisti si Farmacistilor Bucuresti în colaborare cu

Societatea Romana de Homeopatie

HOMEOPATIE NOTE DE CURS - Modulul 3 -

Manual adresat medicilor cursanti înscrisi la Atestatul de Studii Complementare în domeniul Homeopatiei din Romania

Intocmit pe baza notelor de curs ale lectorilor Coordonator Dr Doina Pavlovschi 2010

1

CUPRINS MIASME - Dr Secil Omer .................................................................................................. 3 DESPRE POTENTE IN ISTORIA HOMEOPATIEI - Dr Gheorghe Jurj ...................... 12 GEMOTERAPIA - Farm. Carmen Ponoran ..................................................................... 30 MEDICAMENTUL HOMEOPAT - Farm Carmen Ponoran .......................................... 36 ACTUALITATI IN MEDICAMENTUL HOMEOPAT - Farm Carmen Ponoran ......... 51 ENDOCRINOLOGIE HOMEOPATICA - Dr Doina Pavlovschi .................................... 53 SPONGIA - Dr Ioana Ionescu .......................................................................................... 59 IODUM - Dr Ioana Ionescu .............................................................................................. 61 COFFEA CRUDA - Dr Ioana Ionescu ............................................................................ 64 ABORDAREA HOMEOPATICA IN TERAPIA CANCERULUI - Dr. Ileana Rindasu 66 ABORDARE HOMEOPATICA IN ENUREZIS SI ENCOPREZIS - Dr Doina Pavlovschi ......................................................................................................................... 70 HOMEOPATIA IN URGENTELE RESPIRATORII SI RENALE - Dr. Ioana Ionescu . 72 HOMEOPATIE IN URGENTE CARDIO-VASCULARE SI DIGESTIVE - Dr Secil Omer ................................................................................................................................. 87 CAUSTICUM - Dr. Ileana Rindasu.................................................................................. 95 GRAPHITES NATURALIS - Dr Ileana Rindasu ............................................................ 97 HOMEOPATIA IN TRATAMENTUL BOLILOR INFECTO-CONTAGIOASE - Dr. Silvia Nedelcu ................................................................................................................... 99 VACCINAREA SI HOMEOPATIA - Dr. Mariana Galesanu........................................ 102 HOMEOPATIA IN OFTALMOLOGIE - Dr Ioana Ionescu .......................................... 108 ABORDARE HOMEOPATICA IN PEDIATRIE – SUGAR, COPIL MIC - Dr. Adrian Dumitrescu ...................................................................................................................... 120 ABORDARE HOMEOPATICA IN DERMATOLOGIE - Dr Gheorghe Jurj ............... 126 POSOLOGIE HOMEOPATICA - Dr. Ileana Rindasu .................................................. 132 ABORDARE HOMEOPATICA IN COLAGENOZE, BOLI AUTOIMUNE - Dr Doina Pavlovschi ....................................................................................................................... 134 ABORDARE HOMEOPATICA IN TERAPEUTICA CEFALEEI - Dr Doina Pavlovschi ......................................................................................................................................... 138 AMETELI - Dr Doina Pavlovschi .................................................................................. 143 ABORDAREA HOMEOPATICA IN TRATAMENTUL INSOMNIILOR - Dr Doina Pavlovschi ....................................................................................................................... 145 ASTENIA - Dr Doina Pavlovschi................................................................................... 148 DRENAJUL IN HOMEOPATIE - Dr Doina Pavlovschi ............................................... 152 ORGANOTERAPIA - Dr Doina Pavlovschi ................................................................. 156 OLIGOELEMENTE - Dr Doina Pavlovschi .................................................................. 158 SARURILE SCHUSSLER - Dr Secil Omer ................................................................... 163 POLUAREA MEDIULUI SI HOMEOPATIA - Dr Ioan Dumitrescu .......................... 171 LEDUM PALUSTRE - Dr Adrian Dumitrescu .............................................................. 177 CAMPHORA - Dr Adrian Dumitrescu........................................................................... 180 HOMEOPATIA IN BOLILE CRONICE – Dr Adrian Dumitrescu ............................... 183

2

MIASME - Dr Secil Omer

De ce este important sa cunoastem miasmele? Nu este oare suficient sa urmarim totalitatea simptomelor si sa alegem cel mai similar remediu?  ‘Problema este ca nu putem selecta cel mai similar remediu daca nu intelegem modul cum actioneaza miasmele. Adevaratul similimum se bazeaza intotdeauna pe miasma existenta.’ J.H.Allen 72. Urmãtoarele remarci generale sunt o considerare preliminarã referitoare la primul punct (vezi par 105, par 146) Bolile omului sunt acute sau cronice. Acelea pe care le numim acute sunt procese morbide rapide ale principiuluiu vital anormal perturbat. Carecteristic ele îsi urmeazã cursul si ajung la un sfîrsit mai mult sau mai putin rapid. Celelalte, insignifiante si adesea neobservate la început, perturbã dinamic organismul viu, fiecare într-un mod caracteristic si-l îndepãrteazã gradat de la starea de sãnãtate în asa fel încât energia vitalã automatã - forta vitalã - , cu intentia de a pãstra sãnãtate, nu poate oferi decât o rezistentã imperfectã, nepotrivitã, ineficace atât la început cât si pe parcursul lor si nu le poate elimina niciodatã de una singurã, cu propria ei putere astfel cã ea este nevoitã sã le lase sã se dezvolte în timp ce devine mai perturbatã pânã când în final organismul este distrus. Le numim pe acestea boli cronice; ele se nasc prin contaminarea dinamicã cu o miasmã cronicã. Caracteristicele unei infectari miasmatice  Este cuprins intregul organism  Evolutia este catre deces daca nu se trateaza corect.  Se transmite de la o generatie la alta  Infectarea are loc in stadiul la care se afla infectia la partenerul infectant Este cuprins intregul organism  Rezolvarea locala face de fapt supresie  Ceea ce este diagnosticat ca ‘boala’ nu este propriu-zis o boala ci efectul unei afectiuni a intregului organism. Un homeopat adevarat intelege ca nu trebuie tratata o boala particulara a unei anume parti a organismului ci trebuie tratat organismul ca intreg. Daca un organ cum este ficatul, rinichiul, cordul este afectat aceasta inseamna ca omul era bolnav cu mult timp inainte de aparitia acestei expresii patologice Evolutia este catre deces daca nu se trateaza corect.  Supresia mai ales iatrogena grabeste evolutia  Daca forta vitala nu este ajutata in directia corecta din copilarie atunci organismul va fi supus unei lungi serii de supresii (vaccinari, tratamente locale, tratarea efectului exterior al bolii) si vor aparea boli asa zis noi care sunt de fapt expresii ale miasmei predominante la un anume moment. Se transmite de la o generatie la alta Infectarea are loc in stadiul la care se afla infectia la partenerul infectant

3

 CREATIE-----MENTINERE-----DISTRUGERE SICOZA HIPER

PSORA HIPO

SIFILIS DIS

PSORA  Manifestari primare- prurit  secundare- enurezis,  epilepsie, vene varicoase  anxietate, iritabilitate

SICOZA  Manifestari primare- condiloame genitale,  scurgere uretrala  secundare- chiste ovariene, inflamatii cronice, moartea subita mai ales cardiaca, HTA, valvulopatii reumatiamale  SIFILIS  Manifestare primara- sancrul  secundara- fistule,  carii osoase, ulcere,  agg. nocturna,  azoospermie  Adevãratele boli cronice naturale sunt acelea car apar dintr-o miasmã cronicã si care, lãsate singure farã remediul lor specific, continuã sã creascã indefinit, chinuind pacientul cu o suferintã mereu mai mare pânã la sfîrsitul zilelor sale, în ciuda celor mai bune obiceiuri mentale si-a unei diete corecte. Aceste boli sunt de departe cele mai grave, cele mai numeroase flageluri ale umanitãtii dupã acelea cauzate de abuzul de medicamente (vezi par 74). Cea mai robustã constitutie fizicã, cel mai ordonat mod de viatã si cea mai activã energie vitalã nu sunt suficiente pentru a le eradica *. Pânã acum sifilisul a fost oarecum, recunoscut ca o boalã cronicã miasmaticã, boalã care, netratatã, dispare doar la moartea individului. Sicoza (condilomatoza), deasemenea neeradicatã de forta vitalã în lipsa tratamentului corect, nu a fost recunoscutã ca o boalã cronicã miasmaticã particularã desi cu sigurantã este; se crede cã este vindecatã odatã cu distrugerea excrescentelor de pe piele în ciuda declinului persistent al pacientului care rãmâne.  80. Mult mai rãspânditã, de nemãsurat si în consecintã mult mai importantã decât acestea douã este miasma cronicã a psorei. În timp ce celelalte douã manifestã boala lor internã specificã cronicã prin sancrul veneric si respectiv excrescentele conopidiforme, miasma cronicã monstruoasã, interioarã a psorei se anuntã doar dupã infectarea internã completã a întregului

4

organism printr-o eruptie cutanatã caracteristicã însotitã de o mâncãrime voluptoasã, de nesuportat, ca o gîdiliturã si un miros specific iar uneori numai prin câteva vezicule.  Aceastã psora este adevãrata cauzã subiacentã si creatorul celor mai multe nenumãratele forme de boalã care nu se datoreazã sifilisului si sicozei * printre care: neurastenia, isteria, ipohondria, mania, melancolia, idiotia, nebunia, epilepsia si toate formele de convulsii, rahitismul, scrofula, scolioza si cifoza, cariile osoase, cancerul, guta, hemoroizii, icterul si cianoza, hidropizia, amenoreea, hemoragia gastricã, nazalã, pulmonarã, vezicalã si uterinã, astmul si supuratiile pulmonare, impotenta si infertilitatea, migrena, surditatea, cataracta si amauroza, litiaza renalã, paraliziile, deficitul simturilor, orice fel de durere etc toate mentionate în cãrtile de patologie ca boli individuale.  81. Transmiterea gradatã si dezvoltarea incredibilã a acestor vechi contaminãri, prin sute de generatii si milioane de organisme umane, explicã într-o oarecare mãsurã nenumãratele forme de boalã în care a evoluat de la un cap la altul al întregii rase umane în special când considerãm numãrul mare de factori extrinseci * si diversitatea de nedescris a constitutiilor umane distincte ce au contribuit la formarea acestei mari varietãti de boli cronice (simptome secundare ale psorei).  Nu e de mirare cã atât de multe si diferite influente dãunãtoare interne si externe, adesea prelungite, produc o astfel de varietate nesfîrsitã de deficiente, deteriorãri, dizarmonii si suferinte în atât de mult variate organisme infiltrate de miasma psoricã. Pânã acum vechea patologie le-a prezentat în mod gresit ca boli separate cu o multitudine de nume particulare **. Tratament  Dintre remediile care acopera simptomele pacientului se va alege acela care acopera si miasma activa in momentul respectiv.  Pe baza simptomelor actuale se decide care miasma este activa si se alege un remediu care acopera miasma respectiva. Adica in proving-uri dezvolta simptome corespunzatoare miasmei. Caz dr Dey  Copil de 8 ani se prezinta la homeopat pentru o eczema pentru care primeste Mez, Sulph, Psor fara nici un efect.Pe baza istoricului familial dr Dey ajunge la concluzia ca este vorba de o stare de sicoza in familie iar prima boala a pacientului fusese o artrita juvenila.  Se administreaza Med 1M.  La 1 luna eczema este complet disparuta dar reapare ulterior o orhita cu hematurie si febra pentru care copilul fusese tratat cu 3 ani inainte. Pacientul nu se simtea insa slabit si nici anxios.. Nu s-a administrat nici un remediu iar a doua zi diparuse hematuria si febra. Intr-o saptamina starea era absolut normala.  Scurgerile gonoreice supresate apar de regula dupa administrarea unui remediu antisicotic corect chiar la ani de zile. De asemenea condiloamele sau negii supresati pot reapare ca un semn al directiei corecte de vindecare. Caz dr Dey

5

 Barbat cu azoospermie care nu prezinta nici un simptom homeopatic. Anamneza familiala de asemenea nu orienteaza catre o anume stare miasmatica.  Presupunindu-se ca este vorba de miasma sifilitica (distrugere a celulelor secretante testiculare ) se administreaza Syphilinum cu reaparitia spermatozoizilor. Psora tratament  Selectarea remediului trebuie sa fie in concordanta atit cu simptomele pacientului cit si cu starea miasmatica de Psora. Altfel boala va reveni din nou si din nou sau va reapare sub alte forme sau alte entitati nosologice.De exemplu daca in cursul tratamentului unui astm bronsic reapare o boala de piele veche (“tratata”) atunci aceasta trebuie lasata sa se exteriorizeze pentru ca remediul care a stimulat forta vitala sa readuca simptomele vechi este capabil sa le si rezolve.  Daca starea generala a pacientului nu este buna desi au reaparut simptome vechi atunci trebuie schimbat remediul. Uneori simptomele vechi supresate care au reaparut necesita administrarea unui alt remediu. T.A. b 43ani  insomnie pancreatita acuta in 2001 colecistectomie 1999 pentru litiaza biliara fost alcoolic pina la pancreatita mai lua pastile de somn s-a speriat foarte tare la operatia de colecist; de atunci insomniile simte si furnicaturi pe piele ca si cum ar fi purici somnul este scurt si superficial sta si nu poate adormi si se enerveaza; mai adoarme pe la 3-3.30 ii plac lucrurile bine facute se enerveaza usor, injura; nu mai are rabdare nici la televizor, nici sa citeasca ameteste cind se scoala in picioare are complexe de inferioritate scrisneste dintii in somn nu poate adormi pe burta, doarme pe parti balonari cu eliminari de gaze si pe sus si pe jos dintotdeauna nu mai suporta carnea de la prima operatie  Sensibil la mirosuri vegetalele il amelioreaza ii placea grasimea, acum nu, ii e indiferenta ii plac produsele lactate dintotdeauna ii plac si ouale nu-i place frigul, ii place caldura ii e sete des, bea apa la temperatura camerei transpira cind maninca , la cel mai mic effort, la concentrare ejaculare precoce dintotdeauna sensibil la atingere dinainte de operatie a facut judo si karate

6

 Vertigo on rising ailm fright vegetables desire meat av sweets desire anger easily cursing grinding teeth sleep during thirst large quantities sleep light hears every sound ejac too quick perspir exertion during slight av being touched fating fast pain liver colic gallstone ARS alb 30ch  N-a mai dormit deloc nu mi-e somn ma pun in pat transpir si ma enervez meat av ailm fright sweets desire cursing thirst large quantities perspir exertion during slight PHOS 30ch  Energie buna doarme automat pe la 22.30-23.00  La o luna reapare dorinta de grasimi, se accentueaza mincarimea pielii cu intoleranta la caldura, cu o tuse la 2 noaptea.  Sulph 30 ch 3 zile cu disparitia simptomelor.  Daca psora se asociaza cu sicoza sau sifilisul se trateaza miasma predominanta in momentul respectiv.Dupa ce dispar simptomele unei anumite miasme se trateaza miasma care se actualizeaza ulterior prin simptome specifice.  De ex un pacient cu sancru genital, agg nocturna si agg dupa transpiratie primeste un remediu antisifilitic (ex. Merc) ulterior acuza fierbinteala in palme si plante, eruptie pruriginoasa si foame matinala dureroasa.  Ca urmare necesita un remediu antipsoric (ex. Sulph)  Homeopatii care folosesc in principal tratamentul miasmatic recomanda ca la sfirsit sa se administreze un tratament antipsoric. Caz Dr Nash  Copil cu eczema a pielii capului care este supresata cu aplicatii locale, prezinta o enterocolita severa cu emaciere, anorexie, neliniste motorie. Scaunul are o culoare bruna, miros fetid si e amestecat cu alimente nedigerate.  Graph 6M produce o vindecare completa.

7

 Daca in cursul tratamentului reapar condiloame atunci directia este buna si nu se administreaza remediul decit daca simptomele persista. Potenta remediului va fi crescuta in acest caz. Caz dr Mc Laren  Un pacient tinar care prezinta o tuse primavara care este persistenta si invalidanta fiind insotita de o stare de slabiciune marcata.Tusea se ameliora la culcatul cu fata in jos. Aceasta informatie plus istoricul familial de sicoza au condus la Med.  A doua zi a reaparut o secretie uretrala groasa iar tusea s-a amelirat notabil. Pacientul avusese un contact infectant cu citeva saptamini inainte.  Pacient cu diaree din copilarie care nu a trecut la nici un remediu.Tatal fuses tratat pentru gonoree cu doi ani inainte de a se naste baiatul. Med. a rezolvat cazul.  Fata de 20 de ani prezinta o tuse violenta ce nu a raspuns la nici un tratament.Tatal avusese gonoree cu un an inainte de nasterea fetei. Med. de asemenea a rezolvat cazul. (H.C.Allen) Tratament sifilis  Tratamentul antisifilitic trebuie continuat pina la disparitia simptomelor locale.  Daca e in paralel cu Psora activa se incepe cu tratamentul antipsoric apoi antisifilitic.  Reaparitia in cursul tratamentului a sancrului reprezinta un semn ca e directia corecta . In caz de infectie simultana a tuturor celor trei miasme se incepe cu tratament antipsoric apoi cu tratamentul impotriva miasmei active si ulterior se incheie cu tratament antipsoric Caz dr Phatak  Un domn de 45 de ani se prezinta pentru un istoric de sifilis acuzind cojirea pielii roseata si edeme ale pielii expuse la soare. A primit Merc viv 10M si Syph.  Ulterior ameliorarea s-a oprit si a aparut o senzatie de tragere in buze si limba la adormire. Simptomele au disparut cu Phytolacca. Caz dr C.C.Desai  Copil de 3 ani sufera de 3 luni de o febra intermitenta pentru care a primit antibiotice si antimalarice fara succes. S-a prescris Ars pentru ca febra aparea la mijlocul zilei si la miezul noptii. A mai primit Tub, Pyrogen, Malaria off. Fara rezultat. Apoi dr a aflat ca mama avusese 4 avorturi spontane anterior. Copilul a primit Syphilinum 10M 3 doze la 24h cu disparitia febrei.  - ameliorari  - agravari Se analizeaza - aparitia de simptome noi si directia de evolutie a simptomelor: - centru-periferie - de sus-in jos - dinauntru–in afara  157. Dar oricât de sigur este faptul cã un remediu ales homeopatic, din cauza similaritãtii lui si a dozei foarte mici, înlãturã cu blândete si distruge boala sa acutã analoagã fãrã manifestarea simptomelor persistente nehomeopatice, adicã fãrã stârnirea a noi tulburãri semnificative, este totusi obisnuit pentru el (dar numai când doza nu este atenuatã adecvat) sã producã o oarecare micã agravare în prima orã sau primele câteva ore dupã ce este luat si pentru mai multe ore dacã doza este prea mare. Aceastã agravare este atât de similarã bolii originale încât

8

pacientului îi pare a fi o agravare a propriei sale afectiuni; de fapt este o boalã medicinalã foarte similarã dar ceva mai puternicã decât cea naturalã.  Agravarile pot fi: -ale simptomelor - ale bolii - ale remediului 1)Agravarile simptomelor sunt agravarile homeopatice veritabile. De regula apar brusc si rapid dupa remediu fiind insotite de ameliorarea starii generale.  2)Agravarile bolii sunt accentuari ale simptomelor care apar gradual si progresiv cu inrautatirea starii generale. Remediul e complet diferit de similimum.  3)Agravarile remediului sunt constituite de aparitia unor simptome ale remediului dat,cu starea generala agravata  Exista unele agravari in bolile cronice cind dupa un remediu apar o serie de agravari si ameliorari cu intensitate progresiv mai mica la intervale din ce in ce mai lungi. (bronsitele) Uneori ameliorarile sunt intrerupte de agravari secundare si inainte de a repeta remediul trebuie sa fim siguri ca recaderea este completa.(se asteapta cam 15 zile)  Pacientul e mult mai bine din toate punctele de vedere.  Este o agravare clara urmata de o ameliorare a tuturor simptomelor.  Remediul bun, forta vitala puternica, prognostic bun.  Se asteapta mult, probabil 6 luni de zile sau mai mult.  Agravarea initiala este de 3 ore pina la trei zile urmata de ameliorare o luna. Boala primara se pare ca a fost concentrata pe patologia functionala. Se poate spatia consultatia urmatoare la 3 luni sau mai mult cu rezerva ca daca apare o recadere sau o boala intercurenta sa vina mai repede la consult.  Problema principala care era de regula una fizica este mai bine. Starea generala, energia, starea psihica sunt neschimbate dar au aparut simptome noi. Este o supresie. Adica agravare de la remediu.Trebuie reluat cazul. Daca cu simptomele noi nu s-a clarificat cazul (nu e one-sided disease) trebuie luate simptomele initiale si dat remediul similimum. Daca nu se gaseste un remediu potrivit se asteapta pina apar simptome clare. In cazul in care pacientul nu suporta starea se poate antidota actiunea primului remediu. Antidotarea se face cu medicatie alopata sau cu cafea, menta, musetel, cacao timp de 1-2 saptamini dupa care se ia din nou cazul. Nu se recomanda antidotare cu un remediu homeopat pentru ca se zapacaste si mai mult forta vitala.  Problema principala care era de regula una fizica este mai bine. Starea generala, energia, starea psihica sunt neschimbate dar au aparut simptome noi. Este o supresie. Adica agravare de la remediu.Trebuie reluat cazul. Daca cu simptomele noi nu s-a clarificat cazul (nu e one-sided disease) trebuie luate simptomele initiale si dat remediul similimum. Daca nu se gaseste un remediu potrivit se asteapta pina apar simptome clare. In cazul in care pacientul nu suporta starea se poate antidota actiunea primului remediu. Antidotarea se face cu medicatie alopata sau cu cafea, menta, musetel, cacao timp de 1-2 saptamini dupa care se ia din nou cazul. Nu se recomanda antidotare cu un remediu homeopat pentru ca se zapacaste si mai mult forta vitala.  Pacientul declara ca a fost mai rau dar se simpte mai bine in ultima saptamina. In aceasta situatie pacientii de regula ignora imbunatatirile recente. De aceea trebuie chestionati foarte atent. De regula sunt pacienti cu o patologie profunda care au suferit mult, descurajati,

9





 





care incearca sa te convinga sa faci ceva deosebit pentru ei. Prezenta agravarii este elementul de prognostic bun. Intrebarea este de ce dureaza asa mult agravarea. Pentru ca e o patologie profunda. Remediu corect. Prognostic bun. SE ASTEAPTA Pacientul este mult mai rau din toate punctele de vedere. Agravare a tuturor simptomelor. Fie remediul a fost complet antidotat de un tratament alopatic fie e departe de a fi similimum iar boala isi urmeaza cursul ei natural.(mai ales la intreruperea unui medicatii supresive) Trebuie reluat cazul. Daca este acelasi remediu dupa ce gasim si alte simptome care sa ne convinga il dam in potenta mai mare. Daca agravarea nu este asa de serioasa, atunci putem astepta citeva saptamini pentru ca forta vitala sa exprime mai clar remediul. Daca agravarea este serioasa atunci trebuie dat un remediu similimum situatiei Se poate folosi in acest caz un remediu cu viza paleativa. 158. Aceastã usoarã agravare homeopaticã din primele ore este un semn bun cã boala acutã va fi probabil vindecatã de prima doza si nu este nimic neobisnuit din moment ce boala medicamentoasã trebuie sã fie cumva mai puternicã decât cea naturalã care este tratatã pentru a o învinge si a o elimina asa cum o boalã naturalã trebuie sã fie mai puternicã pentru a o anihila pe o alta similarã 159. Cu cât doza din remediul homeopatic este mai micã în tratarea bolilor acute cu atât mai blândã si mai scurtã este aparenta intensificare a bolii în primele ore. 161. Când spun cã aceastã asa-zisã agravare homeopaticã sau mai degrabã actiunea primarã a medicament homeopatic, care pare sã amplifice oarecum simptome bolii originale, are loc în primele câteva ore de la administrare, aceastã este cu sigurantã adevarat pentru problemele acute cu debut recent; dar când un medicament cu actiune lungã trebuie sã învingã o boalã cronicã veche sau foarte veche niciuna din aceste aparente exacerbãri ale bolii originale nu trebuie sã-i fie permis sã aparã în timpul tratamentului. Ele nu apar dacã medicamentul ales cu acuratete si administrat în doze mici potrivite care sunt treptat mãrite este de fiecare datã oarecum modificat printr-o nouã dinamizare (vezi par 247) *. Dacã se procedeazã în acest mod exacerbãrile simptomelor originale ale bolii cronice pot apare la sfârsitul tratamentului când vindecarea este completã sau quasi completã. 180. Acest medicament care a fost ales pe cât de bine s-a putut dar care este doar incomplet homeopatic pentru motivul mentionat mai sus va produce efecte secundare în timpul actiunii lui asupra bolii, care este doar partial analoagã lui si va adãuga în economia pacientului mai multe simptome din propriul lui complex de simptome, ca în cazul de mai sus când selectia a fost imperfectã din cauza numãrului mic de remedii homeopatice (vezi par 162). Dar aceste simptome sunt în acelasi timp tulburãri apartinând bolii însesi, chiar dacã ele au fost slab simtite anterior sau chiar deloc. 190. Orice tratament medical corect al unei afectiuni apãrute pe pãrtile externe ale corpului determinatã de o injurie din afarã minorã sau deloc trebuie de aceea directionat cãtre totalitate, cãtre anihilarea si vindecarea maladiei generale prin folosirea remediilor interne dacã se vrea ca el sã fie eficace, sigur, plin de succes si complet (profund).

10

 197. Dar un astfel de tratament este complet condamnabil, nu numai pentru simptomele locale apãrute din miasma psoricã ci si pentru acelea din miasma sifiliticã sau sicoticã, pentru cã a folosi local un remediu în acelasi timp cu administrarea lui internã în bolile care prezintã o afectiune localã persistentã drept simptom principal, are seriosul dezavantaj cã, prin aplicarea localã, acest simptom principal (boalã localã) *, de obicei dispare vederii înainte ca boala internã sã fie distrusã si astfel ne însalã cu aparenta unei vindecãri complete. Aceastã disparitie prematurã a simptomului local face, cel putin, mult mai dificilã si uneori aproape imposibilã judecarea dacã întreaga boalã a fost distrusã de folosirea simultanã a medicamentului intern.  198. Pentru acelasi motiv este condamnabil sã se foloseascã un remediu ce are puterea de a vindeca atunci când este administrat intern doar aplicându-l extern la nivelul simptomelor locale ale bolii cronice miasmatice. Pentru cã dacã simptomul local al bolii cronice este înlãturat doar prin mijloace externe, deficiente, tratamentul intern care este esential pentru restaurarea completã a sãnãtãtii rãmâne în obscuritate. Simptomul principal (boala localã) a dispãrut lãsând în urmã altele mai greu de distins care sunt mai putin stabile si constante decât el si adesea nici nu sunt suficient de caracteristice pentru a furniza o schitã clarã si completã a imaginii bolii.  201. Se pare cã atunci când este împovãratã cu o boalã cronicã pe care nu o poate învinge cu propriile ei mijloace, forta vitalã decide (în mod caracteristic) sã formeze o boalã localã pe una din pãrtile externe, cu singurul scop de a alina boala internã care altfel ar ameninta organele vitale si viata pacientului. Ea creeazã si mentine o boalã într-o zonã externã neesentialã pentru supravietuire ca si cum ar distrage si ar încredinta boala internã uneia locale înlocuitoare. In acest mod boala localã atenueazã boala interna pentru un timp fãrã însã a fi capabilã sã o vindece sau sã o diminueze material *.  Boala localã nu este niciodatã altceva decât o parte din totalitate bolii, dar este o parte dezvoltatã disproportionat de forta vitalã organicã si transferatã unei pãrti mai putin periculoase (externe) a corpului pentru a alina boala internã.  202. Dacã medicul vechii scoli distruge simptomul local prin oarecare mijloace externe, gândindu-se ca prin aceasta sã vindece întreaga boalã, natura compenseazã asta prin trezirea bolii interne si a celorlalte simptome ce existau în stare latentã alãturi de boala localã adicã amplificã boala internã. In astfel de cazuri se spune, de obicei incorect, cã boala localã a fost împinsã înapoi în corp sau asupra nervilor prin mijloace externe.

11

DESPRE POTENTE IN ISTORIA HOMEOPATIEI - Dr Gheorghe Jurj

Ce potenţe a folosit Hahnemann? O examinare a potenţelor folosite de Hahnemann în timpul vieţii, în diferitele sale perioade, ne aduce informaţii dintre cele mai interesante. De la început trebuie să spunem că el a experimentat aproape în permanenţă şi, de aceea, de-a lungul vieţii Hahnemann a folosit diluţii foarte diferite. La începuturi, Hahnemann a folosit pur şi simplu substanţele medicinale ale timpului său dar în cantităţi foarte mici. 1. Pe măsură ce experienţa lui s-a maturizat el a devenit din ce în ce mai conştient de problemele pe care le ridică ajustarea medicamentelor la reactivitatea pacientului şi diluţiile au început să crească. Modificarea potenţelor a mers oarecum în paralele cu etapele experienţelor şi existenţei sale; fiecare mutare dintr-un loc în altul a dus şi la o modificare a perspectivei sale în legătură cu diluţiile. În primele 3 ediţii ale Organonului, Hahnemann nu vorbeşte decât de reducerea cantităţii medicamentelor , de cea mai mică doză eficace. Termenul propriu zis de potenţă apare doar în a 4 –a ediţie a Organonului, odată cu teoria Dynamisului ca forţă vitală determinantă a proceselor morbide. Pragmatismul lui Hahnemann. Ceea ce trebuie precizat de la început este că scopul lui Hahnemann – atât în ceea ce priveşte potenţele dar şi în general, în toată homeopatia – a fost în primul rând unul pragmatic. Spre deosebire de kentienii de mai târziu, care, pornind de la a patra ediţie a Organonului, vedeau în potenţare un proces spiritual în care erau implicate consideraţii metafizice*, principalul motiv pentru care Hahnemann a experimentat diluţii din ce în ce mai mari a fost unul practic şi anume reducerea agravărilor provocate de acţiunea remediilor homeopatic similare. Scopul permanent al lui Hahnemann a fost cel enunţat încă din al doilea paragraf al Organonului: obţinerea unor vindecări rapide, permanente şi blânde, lipsite de reacţii nedorite din partea organismului. Pragmatismul a ghidat mereu căutările sale şi în această privinţă demersul lui Hahnemann a fost unul eminamente experimental; ceea ce a descoperit Hahnemann se bazează pe experienţă şi întreaga sa homeopatie este dominată de acest pragmatism la care nu a renunţat niciodată. Motivele pentru care Hahnemann a scăzut progresiv cantitatea de substanţă au fost legate de doi factori: pe de o parte prezenţa agravărilor, pe de altă parte nevoia lui de a experimenta mereu noi limite. Felul în care Hahnemann a crescut diluţiile nu a fost nici liniar nici simplu. O scurtă istorie a potenţelor hahnemaniene Punctul de plecare al homeopatiei a fost legea similarităţii, descoperită de Hahnemann la primul experiment făcut pe el însuşi cu Chincona, după lectura Materiei Medicale al lui Cullen. De aceea, primul lucru descoperit a fost în legătură cu substanţa ce poate fi În primul său raport asupra unui caz vindecat utilizând principiul similitudinii şi anume într-un caz de colicodinie, rezistentă la alte tratamente) el a utilizat Veratrum Album, sub formă de prafuri de câte patru „grăunţe”. Cazul a prezentat o agravarea spectaculoasă urmată de vindecare (Hufeland's Journal der practischen Arzneykunde. Vol. iii. 1797., apud EH)

1

12

folosită homeopatic, conform principiului similitudinii. În primii ani ai homeopatiei, Hahnemann nu vorbeşte de potenţe ci de substanţe atenuate. Începând din jurul anului 1796, după apariţia Fragmenta, el a început să folosească substanţe în cantitate foarte mică dar care erau încă în doze ponderale. Cu timpul cantitatea de substanţă s-a redus progresiv, pentru că una dintre marile surse de nemulţumire ale lui Hahnemann în legătură cu alopatia erau dozele mari – şi practic de necontrolat – folosite. Din 1784 până în 1797 toate dozele folosite de Hahnemann au fost în „grăunţe” (a 480 parte dintr-o uncie ==) şi drahme (echivalentul în greutate a 60 de grăunţe) 2, doze de la 20 de grăunţe până la o grăunţă din substanţă, în mai mult de 95%din cazuri, ceea ce era apropiat cu folosirea curentă. În această perioadă Hahnemann trăia la Dresda (17841792), mai mult din traduceri, luptându-se cu sărăcia; în 1790 traduce Cullen şi face primul experiment cu China. Între timp dobândeşte renume ca traducător de scrieri ştiinţifice dar nu mai practică aproape deloc medicina. În 1796 publică „ Eseu asupra unui nou principiu pentru cunoaşterea virtuţilor curative ale substanţelor medicinale „ care este prima scriere în care enunţă principiul similarităţii şi necesitatea de a experimenta medicamentele pe oameni sănătoşi. Apoi urmează perioada de mişcări continue dintr-un oraş în altul: între 1792 şi 1804 Hahnemann a locuit în nu mai puţin de 14 oraşe! Din 1796 începe din nou să practice medicina fără să ia bani pentru medicamentele pe care le producea el însuşi. În anul 1797, Hahnemann publică, în jurnalul lui Huffeland mai multe cazuri: Un caz de atac astmatic in care a folosit întâi Ignatia, care a adus o oarecare ameliorare la doze de cate opt grăunţe, dar atacul a cedat complet la o drahmă şi jumătate de coajă de Cinchona. Apoi alte două cazuri (unul de febră intermitentă şi altul de hematurie) în care a folosit aceleaşi remedii. În anul 1801, Hahnemann publică, la Gotha, o lucrare despre „Tratamentul şi prevenţia scarlatinei” 3 în care, pentru prima dată, aplică pe scară largă tratamentul homeopatic, cu succes. În cursul epidemiei, a utilizat mai multe remedii după starea pacienţilor. Iată modul de preparare pentru Opium (pe care l-a găsit indicat pentru debutul bolii) „ pentru uzul intern, am luat o picătură de tinctură şi am amestecat-o intim cu 500 de picături de alcool diluat ( echivalentul a C 5, sau D 10) şi apoi, o picătură din acest amestec l-am amestecat din nou cu 500 de picături de alcool, amestecând bine. Din această tinctură diluată de opiu ( care conţine, in fiecare picătură o a cincimilionimea parte dintr-o grăunte de opiu) o picătură a fost mai mult decât suficientă pentru a îndepărta starea descrisă mai sus, în cazul unui copil de patru ani, iar 2 picături, în acela al unui copil de 10 ani” După cum se vede este vorba de două diluţii succesive 1/500, ceea ce, în termeni cantitativi, ar fi echivalentul aproximativ al diluţiei C10. Un alt remediu utilizat a fost Ipeca, preparat după cum urmează: „Am folosit tinctura preparată prin digestie la rece pentru câteva zile, o parte din pulbere la 20 de părţi de alcool, şi din aceasta o picătură a fost amestecată cu 100 de

În sistemul farmaceutic anglosaxon de măsură a cantităţilor, un grăunte (aprox 64,779 miligrame) este a 60-a parte dintr-o drahmă ( o drahmă este aprox 3.88793 grame, , iar uncie este egală cu 480 de grăunţe (31.10 g). 3 HAHNEMANN Samuel : The Lesser writings of Samuel Hahnemann pag 369 – 385, în EH2.2, 2007 2

13

picături de alcool slab; din aceasta am dat o picătură pentru copii mici dar celor mai în vârstă câte zece picături au fost date pe doză” În acest caz, este vorba întâi de o diluţie 1/20 urmată (echivalentă cu D2), urmată de o diluţie centezimală. În ceea ce priveşte prepararea Belladonnei, Hahnemann a folosit ceea ce al numeşte trei tării ale soluţiei. Prima o făcea triturând o grăunţă de pulbere cu 100 de picături de apă distilată pentru a obţine tinctura mamă. Peste pistil şi mojar turna trei sute de picături de alcool diluat agitând până la omogenizare şi aceasta era soluţie tare (extrem de greu de echivalat, undeva între C 2 şi C3). Din aceasta, o picătură amestecată cu 300 de picături de alcool diluat (o diluţie 1/300, echivalentă cu C3, şi dacă mai adăugă diluarea anterioară echivalenţa ar fi undeva între C5 –C6) era tăria medie. Soluţia slabă o prepara amestecând o picătură din soluţia medie, cu 200 de picături de alcool şi agitând timp de un minut (diluţie 1/200, in total echivalentul aproximativ a C8). Din această ultimă soluţie Hahnemann a administrat , ca posologie, câte o picătură pentru fiecare an de vârstă pe doză (de la o picătură pentru copiii de un an, până la 40 de picături pentru adulţi, câte o doză la trei zile. Este greu de ştiut de ce pentru primele două soluţii a folosit raţia 1/300 şi la ultima 1/200. Hahnemann mai aminteşte încă un remediu, Matricaria Chamomilla, pe care l-a folosit în aceeaşi epidemie de scarlatină din 1799 pentru convalescenţele evoluând rău. Pentru aceasta, metoda de preparare a fost „ un grăunte ( din sucul uscat) a fost întâi dizolvat în 500 de picături de apă şi apoi amestecat intim cu 500 de picături de alcool, iar din această soluţie o picătură a fost amestecată cu 800 de picături de alcool diluat ( 1/800000 dintr-un grăunte din sucul uscat ) din care am dat o picătură pentru copii mici, două pentru cei de 10 ani ş.a.m.d.” Este vorba de două diluţii 1/500 şi una 1/800, echivalentul cantitativ ar fi in jur de C 18. Pentru fiecare din cele patru remedii descrise mai sus, preparate de Hahnemann însuşi, a întrebuinţat un alt mod de preparare; este un exemplu în care putem vedea că, la început lucrurile nu erau deloc clare în ceea ce priveşte diluţiile, că Hahnemann avea deja în minte şi practica principiul dozelor mici dar că la acea dată nu a ajuns încă la o metodologie unitară şi nici la ideea diluţiei centezimale propriu-zise Stabilirea diluţiilor centezimale s-a impus ca necesitate odată cu acceptarea doctrinei homeopatice de către alţii medici; în atare condiţii trebuia să existe o metodă standard, simplă, uşor reproductibilă şi unitară iar Hahnemann a optat pentru metoda centezimală, care îndeplineşte aceste condiţii. Este evident că tipurile de diluţie (decimale, centezimale, etc.) sunt pur convenţionale, mărimea lor nu reflectă nimic altceva decât o convenţie impusă şi acceptată în cadrul comunităţii. În ceea ce priveşte folosirea diluţiilor decimale de către Hahnemann, părerile cercetătorilor homeopatiei sunt împărţite. Peter Morrell 4 care a cercetat evoluţia potenţelor la Hahnemann afirmă în mod repetat, pe baza documentelor studiate, că acestea au fost introduse de către maestru în primii ani după „Eseu…”. O părere încetăţenită printre homeopaţi este aceea că ele ar fi fost introduse de Hering 5. În recenzia la Thorsons Encyclopaedic Dictionary of Homoeopathy de Harald Gaier, Julian Wiston scrie „ autorul menţionează că scara decimală ( potenţele X) au fost introduse de 4

MORRELL Peter, Hahneman and high potency,, homeoint.org/morrell/articles/pm_highp.htm

Ivor Hughes - Elements of Homoeopathic Pharmacy.; Bhatia, www.herbdatanz.com/elements_of_homeopathic_pharmacy.htm

5

14

Hering. În realitate ea a fost introdusă de Dr. Samuel Dubs din Philadelphia, în anul 1839”. Începând din 1797 Hahnemann a început să folosească substanţe mult atenuate dar încă fără să existe aibă reguli exacte dozele prescrise fiind aproximativ echivalente cu 2x ( sau D = diluţii decimale) 4x şi 2 C .Morrel scrie însă despre trecerea lui Hahnemann de la dozele ponderale joase la diluţii “ acestea includeau 2x, 4x şi 2c. În 1799 a început să reducă dozele în continuare folosind 5x, 6x, 3c şi 8x, sau forma lor crudă echivalentă diluată şi agitată sau “ o linguriţă într-un pahar cu apă” ..”În 1800 începe să folosească 10x, iar peste trei ani, în 1803 apare prima dată 12 C.” După cum am văzut din analiza diluţiilor folosite în epidemia de scarlatină din 1799, deja din acel an el a folosit echivalenţe ale centezimalei a 18-a. În 1804 Hahnemann şi „ neliniştita sa înclinaţie de a călătorii” [Haehl, vol. 1, 47] se domoleşte şi se stabileşte la Torgau unde îşi are reşedinţa timp de 7 ani. Este perioda în care apar cele mai importante scrieri ale sale. În 1805 apare în limba latină "Fragmenta de viribus medicamentorum positivis" în care sunt publicate pentru prima dată provingurile a 27 de substanţe, dintre care Aconit, Belladona, Ignatia, Pulsatilla. Tot în 1805 apare „ Medicina experimentului” care prefigurează Organon-ul. În 1808 foloseşte pentru prima dată termenul de homeopatie în „ Scrisoare pentru un medic de rang înalt” În 1805 merge cu diluarea până la 18 C una dintre diluţiile sale preferate toată viaţa. Urmează o perioadă în care aproape 10 ani nu apar diluţii noi. Sfârşitul perioadei de la Torgau este încununat de publicarea celor 2 opere de căpătâi ale Homeopatiei : „Organon-ul medicinei” În 1810 şi „ Materia Medica Pura” în 1811. În 1812 Hahnemann se întoarce la Leipzig, unde obţine un post universitar cu o teză despre Helleborus. Expunerile lui sunt apreciate de studenţi dar se transformă adesea în „ uragane furioase împotriva vechilor metode „ ([Haehl, vol. 1, 98], ceea ce , cu timpul îi diminuă asistenţa; de exemplu semestrul de iarnă 1820 - 1821 este audiat numai de şapte studenţi [Haehl, vol. 1, 120] După o lungă perioadă de pauză în ceea ce priveşte potenţele, de abia în 1814 apar în scrierile sale 8C, 15C şi 16C. În 1816 apare pentru prima dată 30C care va rămâne potenţa cea mai utilizată şi recomandată în toată cariera sa. În 1819 apare prima dată 6C O altă diluţie favorită, 24C apare în scrierile sale din 1821. În 1821 se mută la Koethen la invitaţia ducelui Ferdinand de Altona –Koethen care îi asigură printr-un edict dreptul de a-şi prepara propriile medicamente. Urmează o perioadă de 14 ani de „ splendidă izolare” în care are o situaţie materială bună, practică noua medicină şi publică „ Bolile Cronice” , în 1828, unde apare concepţia despre miasme care nu este acceptată însă de toţi practicanţii homeopatiei din epocă şi nici mai târziu. A patra ediţie a organonului apare în 1829; Hahnemann încearcă să impună o limită a potenţelor la 30 CH, pe care o consideră o potenţă standard atât pentru provinguri cât şi pentru terapie . Nu reuşeşte în nici una dintre aceste limitări : Contele Korsakov, Jenichen şi Schreter merg mai departe cu diluţiile până la peste 2000. ' A existat un mic corp de elevi suprazeloşi, neliniştiţi să depăşească Maestrul în potenţare …ei au produs a 60-a, a 90-a, a 200-a şi în final a 1500-a potenţă. Printre aceşti enuziaşti rolul principal l-au jucat … Dr Gross of Jüterbogk, Dr Schréter din

15

Lemberg şi General Korsakoff în Russia. Ei au devenit adevăraţii fondatori ai teoriei potenţelor înalte, care mai apoi şi-a găsit harnicul şi zelosul protagonist în Stapf” 6 La început, Hahnemann nu a fost foarte încântat de o creştere nelimitată a potenţelor, deşi încă din 1825 a prescris pentru prima dată Thuja 60 C într-un caz de gonoree. Într-o scrisoare adresată lui Schreter, în 12 septembrie 1829 el scria: „ Nu aprob faptul că potenţaţi medicamente peste XII şi XXII …trebuie să fie o limită aici, nu se poate merge tot mai departe infinit. Dar decizând în mod definitiv că medicamentele homeopatice trebuie diluate şi potenţate până la X (= 30 CH, nota lui Haehl ) apare un proces omogen în tratamentul tuturor homeopaţilor, şi atunci când ei descriu o vindecare vom fi capabili să lucrăm după ei în acelaşi mod, întrucât ei operează cu aceleaşi instrumente ca şi noi. Atunci , inamicii noştri nu ne vor putea reproşa că nu avem nimic definite, că nu avem nici un standard fix” 7 În 1830 se face prima referinţă la metoda olfacţiei pe care o va folosi până la sfârşitul vieţii dar în care nu va avea, practic, discipoli. A 5-a ediţie a Organonului apare în 1833; în el nu se mai menţionează limita de 30 CH, se introduc însă dozele diluate în apă şi administrate în creştere progresivă, cu un grad de diluţie sau potenţare diferit la fiecare administrare ( de ex 200, 201, 202, etc.…). De remarcat că, odată cu dozele administrate în apă, Hahnemann foloseşte prescripţia zilnică, uneori de mai multe ori pe zi, repetată timp de mai multe zile, uneori pe durata a luni de zile, a aceluiaşi remediu, cu condiţia unei uşoare modificări de diluţie 8Practic, în a 5-a ediţie a Organonului Hahnemann abandonează ideea unei doze unice, urmată de o lungă perioadă de aşteptare ( idee din care Kent va face o dogmă). După o frumoasă poveste de dragoste, în ianuarie 1835 Hahnemann se căsătoreşte cu Melanie D’Hervilly Gotier [1800-1878] şi se mută la Paris, în iunie. A fost, după spusele lui Hahnemann însuşi , cea mai frumoasă perioadă din viaţa lui: era recunoscut, apreciat, bogat, cu mulţi pacienţi, căsătorit cu o femeie frumoasă care îl iubea şi încă plin de idei creatoare. În 1842 textul final la a şasea ediţie a Organonului este terminată dar nu va fi publicată decât în 1922. În acest text Hahnemann afirmă că cele mai bune potenţe sunt potenţele LM. În caietele cazurilor de la Paris , se vede însă că el a folosit şi numeroase potenţe centezimale 9, procentul diluţiilor LM nedepăşind, între 1835-1843, 17% din totalul potenţelor folosite 10, În 1853, J.Chapman 11 într-o scrisoare adresată la London Homeopathic Times scrie : Am în faţă acum, în timp ce scriu, cutia cu medicamente pe care el ( Hahnemann) o 6

HAEHL, R : Samuel Hahnemann, His Life and Work , vol 1, p321, 1922 HAEHL, R: Samuel Hahnemann, His Life and Work , vol 1, p322, 1922 8 HAHNEMANN Organon of Medicine, ediţia tradusă de Dudgeon, R E, în 1922 paragraful 246 9 Rima Handley : A Homoeopathic Love Story, North atlantic Books, Berkeley, 1993 (pp117-143) 7

10

Michelowski, A, S Sander & K-O Sauerbeck, 1989, Therapiegeschichtliche Materialen zu Samuel Hahnemanns Pariser Praxis, Med GG 8, pp171-196, Stuttgart . 11

BRADFORD T L : The Life and Letters of Hahnemann, New Delhi: Jain Publishers pag.473; de asemenea, vezi şi DUDGEON R. E. : Lectures on the Theory and Practice of Homeopathy, New delhi: Jain Publishers , 1987, pag. 407

16

purta cu el. De la ultima mea scrisoare am văzut două cutii de remedii homeopatice ale lui Hahneamann dintre anii 1841-42. ..între ele sunt Arnica şi Euphrasia 6 şi alte diluţii joase. Nici unul nu este mai înalt de 30… diluţiile sunt 6, 9, 12, 18, 24 şi 30. Am ceea ce consider eu cea mai bună autoritate să afirm că Hahnemann nu a folosit remedii peste a treizecea diluţie” În 1838 îşi fac apariţia Potenţele LM sau de 50.000 efectuate după o metodă dezvoltată chiar de Hahnemann, în care se triturează până la C3, apoi se efectuează o diluţie de 1/499 ( se impregnează 500 de granule cu o picătură) care apoi sunt folosite ca bază pentru diluarea centezimală 1/99, în mediu lichid şi re-impregnare pe granule. Acest tip de potenţă nu a fost cunoscut şi folosit în lumea homeopatică până la publicarea tardivă, în 1922, a ediţiei a şasea a Organonului. În afară de Hahnemann şi Melanie, singurul care se pare că a fost înştiinţat despre ele a fost Boenninghausen dar el a fost rugat să nu comunice nimic până la publicarea ediţiei a 6-a. Modul în care a folosit diluţiile LM diferă destul de substanţial faţă de folosirea diluţiilor centezimale. Considerându-le suficient de blânde, Hahnemann le-a folosit ca diluţii de administrare zilnică, pe perioade mai îndelungate de timp, cu condiţia unei uşoare modificări a diluţiei între doze. 12 Un rezumat al tipului de diluţii şi potenţe hahnemanieine ( decimale şi centezimale) îl găsim la Morrell, după care reproducem tabelul de mai jos , cu permisiunea autorului.

Potenţă 1-20gr