Boli Si Daunatori Cereale

CUPRINS 1. BOLILE ŞI MICROORGANISMELE BIODEGRADATOARE ALE CEREALELOR.................4 1.1. Microflora patogenă şi saprofită de câmp şi intermediară........................................................5 1.2. Microflora de depozit................................................................................................................9 2. DĂUNĂTORII CEREALELOR.....................................................................................................14 2.1. Gărgăriţa grâului - Sitophilus granarius................................................................................15 2.2. Gărgăriţa orezului – Sitophilus oryzae ...................................................................................16 2.3. Gândăcelul făinii – Tribolium confusum................................................................................18 2.4. Gândăcelul roşcat al făinei - Tribolium castaneum.................................................................19 2.5.Gândacul grânelor – Trogoderma granarium...........................................................................20 2.6.Gândacul de pâine – Stegobium paniceum..............................................................................21 2.7.Molia cerealelor – Sitotroga cerealella.....................................................................................23 2.8.Acarianul făinii – Acarus siro..................................................................................................24 2.9.Şoarecele de casă – Mus musculus...........................................................................................25 2.10.Şobolanul cenuşiu – Rattus norvegicus..................................................................................26 3. CONDIŢIILE CARE FAVORIZEAZĂ DEZVOLTAREA MUCEGAIURILOR ŞI DĂUNĂTORILOR ÎN DEPOZITELE DE CEREALE......................................................................27 3.1.Temperatura..............................................................................................................................28 3.2.Umiditatea ...............................................................................................................................29 3.3.Hrana........................................................................................................................................30 3.4.Lumina......................................................................................................................................30 4.EFECTELE MUCEGAIURILOR ŞI DĂUNĂTORILOR ASUPRA CEREALELOR DESTINATE PĂSTRĂRII........................................................................................................................................32 4.1.Pierderea germinaţiei................................................................................................................32 4.2.Colorarea seminţelor................................................................................................................32 4.3.Încingerea cerealelor ...............................................................................................................32 4.4.Mucegăirea...............................................................................................................................33 5.MĂSURI PENTRU PROTECŢIA CEREALELOR DE LA RECOLTARE PÂNĂ LA VALORIFICARE................................................................................................................................34 5.1.Măsuri înainte şi după recoltare...............................................................................................34 5.2.Măsuri biologice şi chimice.....................................................................................................35 BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................37

3

1. BOLILE ŞI MICROORGANISMELE BIODEGRADATOARE ALE CEREALELOR Datorită cantităţilor foarte mari ce se recoltează, manipulează, transportă şi înmagazinează, datorită păstrării lor mai indelungate ca şi extinderii mecanizării operaţiilor enumerate, cerealele păioase ridică uneori probleme serioase şi variate după recoltare şi până la valorificare. Cerealele păioase se stochează, de regulă, la un conţinut în umiditate de 13-14,5 % într-un echilibru de 70-75 % umiditate relativă a aerului. Sunt însă ani şi cazuri când depozitarea cerealelor se face la o umiditate relativă a atmosferei mai ridicată (peste 80%) sau când recoltarea cerealelor se face la un conţinut în umiditate de 16-18 % si se depozitează fără o prealabilă uscare. Aceste cereale creează mari dificultăţi deoarece favorizează dezvoltarea microorganismelor şi înmulţirea dăunătorilor. Cu toată atenţia acordată culturilor de cereale , porumb şi sorg pentru a se obţine recolte bogate si de calitate superioară există ani şi cazuri în care pierderile provocate de diferiţi factori post-recoltare sunt deosebit de mari. Desi greu de apreciat, aceste pierderi, în unele ţări se ridică în medie între 2-5 % din producţia globală, iar în anii nefavorabili se pot ridica şi până la 10 %. Cele mai multe pierderi sunt atribuite microorganismelor şi dăunătorilor la care trebuie adăugate şi pagubele provocate de factorii abiotici. Microorganismele ajung pe seminţele depozitate pe diferite căi : - unele provin din câmp şi se găsesc în sau pe seminţe, multe din ele fiind patogene, adică se transmit prin intermediul seminţelor în culturile viitoare. Aceste microorganisme sunt deci periculoase în primul rând pentru cerealele destinate însămânţărilor, dar şi pentru cele de consum pentru om şi animale. Altele sunt saprofite şi se instalează pe şi în seminţe, cu diferite ocazii. În condiţii favorabile aceste microorganisme fructifică la suprafaţa seminţelor de unde se răspândesc în masa de seminţe. Ele fac parte din microflora de câmp; - alte microorganisme contaminează seminţele în timpul treieratului, al manipulării, condiţionării şi transportului, fie prin intermediul prafului ce se creează deasupra câmpului în urma acestor operaţii, fie din combine, platforme de transport, de pe uneltele utilizate la manipulare, de la ambalajele vechi. Aceste microorgansime pot fi patogene sau saprofite şi alcătuiesc grupa microflorei intermediare; - a treia categorie de microorganisme se dezvoltă de regulă în timpul stocării şi este constituită numai din specii de bacterii si ciuperci saprofite, cele mai multe aparţinând genurilor 4

Aspergillus, Penicillium, Mucor, Bacillus, Psudomonas. Dezvoltarea şi înmulţirea lor este strâns legată de conţinutul în umiditate al seminţelor, de umiditatea relativă şi temperatura mediului înconjurător, de prezenţa dăunătorilor. Aceasă ultimă categorie constituie aşa numita microfloră de depozit.

1.1. Microflora patogenă şi saprofită de câmp şi intermediară Este foarte bogată şi este constituită, aşa cum s-a arătat, din bacterii şi ciuperci care colonizează seminţelor înainte de recoltare. Acestea pot afecta aspectul, calitatea şi germinaţia seminţelor, dar numai unle produc pierderi în timpul păstrării. Dintre bacterii, cea mai păgubitoare este Xanthomonas translucens var. cerealis. Seminţele infectate de această bacterie sunt mai mici ca cele neînfectate, sunt zbârcite şi cu dungi longitudinale sau punctişoare înşiruite în formă de dungi, de culoare brună-negricioasă. La ovăz a fost identficată arsura bacteriană, produsă de Pseudomonas coronafaciens care se transmite prin sămânţă, în care supravieţuieşte până la 2 ani. Este periculoasă numai pentru ovăzul de semănat. Dintre ciuperci se regăsesc în depozite speciile de Tilletia, care produc mălura comună a grâului (T.foelida şi T. Tritici), mălura orzului (Tilletia pancicii), mălura secarei (Tilletia secalis). Toate aceste ciuperci trăiesc în boabele cerealelor menţionate, sub formă de teliospori bruni care alcătuiesc pulberea de mălură. La treierat aceste boabe se sparg şi pulberea de mălură se împrăştie în toata masa de grâu, orz, secară, fiind dusă în depozite unde rezistăunul sau mai mulţi, până la reînsămânţare. Importanţă deosebită pentru semănat au boabele parţial mălurate, care nu se sparg la treierat, au aceeaşi mărime cu boabele sănătoase, dar la însămânţare transmit bola în câmp.

5

Fig 1. Boabe de grâu sănătoase (stânga)

Fig 2. Spic infectat cu Tilletia controversa

şi infectate de Tilletia foetida (dreapta)

(sursa www.tolweb.org)

(sursa www.agric.gov.ab.ca) Specia cea mai păgubitoare pentru grâu este însă Tilletia controversa care produce piticirea grâului. Importanţa acestei boli constă nu numai în intensificarea ei în zonele contaminate, dar şi în faptul că se extinde în zonele necontaminate; de aceea trebuie luate măsuri chiar de la depozitare, de a nu se amesteca loturile de grâu infectat cu cele de grâu neinfectat. Loturile de grâu infectate cu Ustilago tritici, care produce tăciunele zburător al grâului, şi cele de orz infectate cu Ustilago nuda, care provoacă tăciunele zburător al orzului prezintă, de asemenea, inconveniente pentru materialul depozitat, destinat însămânţării. Aceste două boli se transmit în câmp prin intermediul seminţei infectate cu miceliul ciupercilor. Tăciunele îmbrăcat (Ustilago hordei) şi tăciunele zburător negru (Ustilago nigra) ale orzului au acelaşi mod de infecţie ca şi speciile de Tilletia. Toate aceste ciuperci care produc mălura şi tăciunii cerealelor sunt periculoase. Cerealele contaminate cu spori de Tilletia şi Ustilago în cantitate mare sunt periculoase pentru animale când le consumă, deoarece elaborează toxine puternice. Cele mai răspândite şi mai periculoase pentru cerealele păioase sunt speciile de Fusarium. Aceste ciuperci contribuie la scăderea germinaţiei seminţelor, atât înainte cât şi după depozitare. În anii cu primăveri reci şi prelungite, în care zăpada stagnează mai mult decât obişnuit pe câmp, apare frecvent Fusarium nivale. Loturile de cereale infectate cu aceste ciuperci trebuie bine condiţionate imediat după recoltare, pentru a elimina cât mai multe din seminţele infectate. Acestea se recunosc fiindcă sunt mai mici, mai subţiri şi mai uşoare decât boabele neinfectate, iar culoare lor este albicioasă din cauza ciupercilor ce se dezvoltă în interiorul şi pe suprafaţa boabelor. În condiţii favorabile, aceste conidii germinează şi dezvoltă un miceliu care se intinde pe suprafaţa seminţelor mai ales a celor sparte, fisurate şi chiar pe cele întregi, comportându-se ca nişte ciuperci de depozit.

6

Fig. 3. Boabe sănătoase (stânga) şi infectate cu

Fig .4. Boabe de grâu infectate

Fusarium graminearum (dreapta) (sursa www.scarab.msu.montana )

cu Ustilago tritici (sursa www.probstdorfer.ro)

Loturile de cereale cu procente mari de boabe infectate su specii de Fusarium nu se vor depozita în amestec cu loturile neinfectate, nici în cazul cerealelor destinate însămânţării şi nici a celor destinate consumului, deoarece aceste ciuperci provoacă micotoxine grave la om şi animale. În general, cerealele infectate puternic cu specii de Fusarium trebuie stocate separat şi vor fi dirijate spre alte scopuri. În depozitele de cereale şi îndeosebi în cele de grâu se mai pot întâlnişi alte ciuperci patogene, periculoase pentru sămânţă, între care cele de Septoria nodorum care se recunoaşte prin aceea că boabele infectate sunt mai mici, şiştave şi au pe partea bombată o pată mai decolorată, uşor zbârcită, adâncită, iar pe suprafaţa ei se dezvoltă fructificaţiile ciupercii sub formă de punctişoare negre (picnidiile). Ciuperca este periculoasă pentru grâul de sămânţă. Pe seminţele de orz depoziate se întâlnesc, în unii ani, ciupercile Helminthosporium gramineum şi H. Sativum, iar pe cele de ovăz Helminthosporium avenae. Seminţele infectate sunt mai subţiri şi mai uşoare decât cele sănătoase, au în general o culoare brună-închis. În general, boabele infectate sunt lipsite de germinaţie. Helminthosporium victoriae este periculoasă si pentru ovăzul de consum, fiindcă in anumite condiţii elaborează o micotoxină, victorina, toxică pentru animale. Pe orez in afară de speciile de Fusarium se mai pot întâlni în depozite ciupercile Helminthosporium oryzae şi Piricularia oryzae. Infecţia cu prima ciupercă provoacă formarea de seminţe mici, şiştave şi pătate în brun. Conidiile ei aderă şi pe suprafaţa seminţelor sănătoase transmiţând odată cu ele boala, în câmp. Ciuperca Piricularia oryzae determină formarea de seminţe de seminţe mici, şiştave, deformate si cu pete gălbui, mărginite de o dungă brună. La secară, cele mai importante ciuperci patogene provenite din câmp sunt : Claviceps purpurea care produce cornul secarei şi Phialea temulenta.

7

Fig. 5. Spice infectate cu Claviceps purpurea; (sursa www.britanica.com) Scleroţii de Claviceps se amestecă la treierat cu seminţele şi sunt duşi în depozit. Se recunosc după forma lor alungit-cilindrică, sunt lungi de 1-2 cm, de culoare brună-vineţie, tari si putin încovoiaţi. Datorită alcaloizilor toxici pe care îi conţin aceşti scleroţi, amestecaţi în hrana animalelor le provoacă acestora o boală gravă a sistemului nervos. Transportati şi semănaţi în câmp odată cu seminţele, scleroţii transmit boala. Gleotinia temulenta infectează seminţele înainte de recoltare. Pe suprafaţa acestora se dezvoltă un miceliu alb, abundent şi conidioforii cu conidii sub forma unor pustule albe. Microflora saprofită a cerealelor păioase contaminează seminţele de la formare şi până la recoltare, localizându-se în tegumente sau chiar în ţesuturile mai profunde ale embrionului. În timpul treieratului, manipulării şi transportului, această microfloră, constituită dintr-un mare număr de genuri şi specii de bacterii si ciuperci, aderă de seminţe, de fragmentele acestora ca şi de cele care prezintă fisuri. Dintre bacterii se întâlnesc mai frecvent speciile Erwinia herbicola aurea şi Erwinia herbicola rubra, care se deosebesc între ele prin cularea galbenă-aurie sau chair rubinie a coloniilor obţinute pe medii nutritive artficiale. Ambele bacterii sunt tipic epifite; ele continuă să trăiască si să se înmulţească în timpul păstrării dacă umiditatea atmosferică relativă le permite. Prin respiraţia lor se degajă umiditate şi căldură care contribuie la apariţia procesului de încălzire a cerealelor. Întrucât se dezvoltă îndeosebi pe seminţele proaspăt recoltate, prezenţa lor indică gradul de vechime al unui lot de seminţe. Alte specii de bacterii saprofite ce se pot găsii pe cereale post-recoltare sunt: Bacterium prodigiosum, ale cărei colonii sunt de culoare roşie pe seminţe şi roz pe alte substraturi, apoi Bacterium fluorescens, Bacterium mesenthericus. Aceasta din urmă este foarte activă în degradarea amidonului, zahărului şi dextrinei. În cantitate mare, această specie modifică gustul şi mirosul făinii 8

şi deci al pâinii. Este o bacterie termofilă dezvoltându-se bine între 35-50ºC, contribuid astfel la încingerea cerealeor în depozite. Dintre Actinomycete se izolează destul de frecvent de pe seminţele de cereale, după recoltare şi în primele zile după depozitare, Streptomyces albus si Streptomyces griseus care nu prezintă importanţă practică. Cele mai numeroase genuri şi specii sunt cele de ciuperci. Dintre cele care provin din culturi, infectând boabele de la formare si până la coacerea în lapte, sunt speciile de Cladosporium, Alternaria şi Helminthosporium. Ele se localizează de regulă în zona embrionară, brunificând ţesuturile. Procentul ridicat de astfel de boabe alterează calitatea făinii datorită particulelor de ţesuturi înnegrite. Dintre seminţele de cereale recoltate, se mai pot izola numeroase alte genuri si specii de ciuperci saprofite intre care amintim : Aternaria alternata, Curvularia spp., Helminthosporium spp., Botrytis cinerea, Mucor spp. Compoziţia microflorei de câmp şi cea intermediară variază în funcţie de condiţiile climatice ale anului şi zonei respective cât şi în funcţie de conţinutul în umiditatea al boabelor.în perioada recoltării, apoi de soiul de cereală si de sensibilitatea lui. Dacă continutul de umiditate al seminţei se menţine ridicat şi după înmagazinare, aceste ciuperci persistă şi chiar continuă să se dezvolte şi să acţioneze, un timp mai mult sau mai puţin îndelungat, înfluenţând negativ calitatea seminţelor. Condiţiile din spaţii închise fiind diferite de cele din are liber, microflora se modifică după un anumit timp, locul ciupercilor fiind preluat trepata de drojdii sau de ciuperci asemenea drojdiilor (Candida sp., Pullularia sp., Monascus purpurens). Aceste ciuperci nu sunt în general vătămătoare pentru seminţe , totuşi prin respiraţia lor produc umiditate şi căldură suficientă pentru dezvoltarea mucegaiurilor de depozit.

1.2. Microflora de depozit Cerealele păioase se păstrază pentru diferite scopuri (cosum, export, însămânţare, industrializare), în diferite tipuri de depozite. Este cunoscut că, la bazele de recepţionare sunt aduse loturi de cereale cu umidităţi şi grad de impurităţi diferite, cu procente mai mici sau mai mari de seminţe crăpate, fragmentate sau infectate, provenite din câmp după recoltare. Prin amestecarea la întâmplare a loturilor calitativ bune

9

cu cele necorespunzătoare se favorizează dezvoltarea şi înmulţirea insectelor şi mucegaiurilor de depozit care produc mari pagube producţiilor. După uscarea cerealelor şi aducerea lor la un conţinut de umiditate coerspunzător (1314,5%), microflora de câmp şi mai ales cea internediară se reduc treptat. Dacă însă umiditatea creşte din nou, această microfloră este înlocuită de speciile de ciuperci de depozit, din care fac parte genurile de : Aspergillus, Penicillium, Mucor, Absidia, Paecilomyces, primele două fiind foarte bogate în specii. Numărul speciilor de Aspergillus indentificate pe grâu, orz, secară, ovăz este de aproximativ 30, între cale cele mai frecvente sunt : membrii ai grupurilor Aspergillus flavus oryzae, A. glaucus, A. candidus, A. niger. Dintre speciile de Penicillium s-au izolat aproximativ 60 de specii printre care : P. frequentans, P. spinulosum, P. purpurogenum, care produc mucegaiuri verzi, albastre, cenuşii de diferite nuanţe şi intensităţi. Dintre Mucoraceae sunt frecvente pe seminţele de cereale : Mucor racemosus, M. pusillus, M. spinulosum, apoi Absidia corymbifera, Rhizophus stolonifer. Aceste ultime specii apar mai târziu, către o fază de degradre mai accentuată a seminţelor. Ele fac parte din microflora termofilă, care provoacă încingerea cerealelor umede. Porumbul este o cultură de o importanţă deosebită, el constituie hrana de bază a animalelor, este consumat mult şi de om sub diferite forme şi este utilizat în industria alimentară. Ca şi celelalte cereale, porumbul şi sorgul aduc din câmp un mare număr de ciuperci patogene şi saprofite care contribuie într-o măsură mai mare sau mai mică la degradarea lor după recoltare, în funcţie de conţinutul în umiditate al boabelor. Se pot regăsi pe ştiuleţii sau boabele de porumb depozitate teliospori de Ustilago maydis, care provoacă tăciunele comun al porumbului, şi de Sorosporium holci-sorghi, care produce tăciunele prăfos sau tăciunele paniculelor şi ştiuleţilor de porumb. Desi nu provoacă daune în timpul păstrării, aceşti doi tăciuni prezintă importanţă pentru porumbul de sămânţă, deoarece se transmit în culturi. Prezintă importanţă şi pentru porumbul de consum, deoarece în cantităţi mari cele două ciuperci pot provoca tulburări în sănătatea animalelor. Mult mai periculoasă este fuzarioza ştiuleţilor de porumb şi a paniculelor de sorg provocată de mai multe specii de Fusarium, şi anume : F. moniliforme, F. Roseum f.graminearum, F. Roseum f. avenaceum. La porumb F. moniliforme infectează ştiuleţii sub forma de insule (de diferite mărimi) risipite pe oricare parte a ştiuleţilor şi produce crăparea boabelor. Acestea sunt de culoare albicioasă, roz-deschis sau violet-deschis, rămân mici şi şiştave, cu aspect uscat şi sunt lipsite total de germinaţie.

10

Fig.6.Boabe de porumb infectate cu Fig.7. Ştiulete de porumb infectat cu Fusarium moniliforme. Fusarium graminearum (sursa www.apsnet.ro) (sursa www.up.ac) Fusarium roseum f. graminearum şi f. avenaceum ca şi F. tricinctum f. poae produc putrezirea aproape totală a ştiuleţilor, începând de la vârf sper bază, iar miceliul ciupercii şi boabele au o culoare roşie-vişinie-deschis sau rubinie-închis. Boabele acoperite de miceliu brune, seci şi putrezite uscat. Dacă infecţia a fost puternică şi s-a produs de timpuriu, pănuşile care învelesc ştiuleţii rămân lipite de boabe şi prezintă pete negre de diferite mărimi. Boabele infectate sunt lipsite de germinaţie, iar valoarea lor nutritivă este foarte scăzută. Porumbul provenit din loturi infectate cu specii de Fusarium trebuie foarte bine sortat, chiar de la recoltare sau înainte de uscare si mai ales înainte de a fi introdus în magazii. De foarte multe ori, conidiile şi miceliul de Fusarium se găsesc şi pe boabele cu aspect sănătos, dar care au provenit dintr-un lan infectat.sau care s-au contaminat după recoltare. În timpul păstrării, aceste conodii şi miceliul contribuie la mucegăirea sau încingerea porumbului, ca şi la pierderea germinaţiei. În anii secetoşi, se poate constata pe porumbul din magazii, hambare ciuperca Nigrospora oryzae, care produce putrezirea uscată a ştiuleţilor şi boabelor. Adusă din câmp, această ciupercă se poate extinde în timpul manipulării, transportului şi înmagazinării, datorită conidiilor sale mici, 11

negre şi aproape sferice, dezvolate la baza baobelor şi în alveloe. Ştiuleţii infectaţi au boabele şiştave care joacă în alveloe, se rup uşor, din cauză ca rahisul este putred, iar pe suprafaţa de ruptură se observă o pulbere fină, neagră de conidii.. Două dintre cele mai păgubitoare ciuperci ale ştiuleţilor şi seminţelor de porumb sunt : Helminthosporium maydis şi

Helminthosporium carbonum. Ele infectează porumbul în câmp,

provocând uscarea frunzelor şi putrezirea ştiuleţilor, transmiţându-se prin sămânţa infectată sau contaminată în timpul manipulării.

Fig. 8. Ştiuleţi infectati de Helminthosporium

Fig.9.Ştiuleţi infectaţi de Helminthosporium

maydis (sursa www.forestryimages.org)

carbonum (sursa www.aces.uiuc.edu)

Cele mai practice măsuri de prevenire sunt neamestecarea loturilor de porum infectate cu cele neinfectate, precum şi sortarea atentă a ştiuleţilor începând de la recoltare şi în tot timpul operaţiilor. Ştiuleţii infectaţi- îndeosebi de Helminthosporium carbonum- prezintă pete negre cu aspect prăfos de diferite dimensiuni. Boabele de pe ştiuleţii infectaţi sunt lipsite de germinaţie şi nici nu se pot consuma. Diferenţierea dintre cele două specii se poate face numai la microscop, după mărimea, culoarea şi forma conidiilor. Alte două specii de ciuperci semnalate pe ştiuleţii de porumb provin din câmp şi se regăsesc în depozite. Ele sunt : Curvularia inaequalis şi Curvularia intermedia, care produc pete negre pe ştiuleţi. Miceliul lor se dezvoltă în şi pe boabe izolate sau grupate ocupând portiuni destul de mari din ştiuleţi. Boabele infectate şiştăvesc, pierd facultatea germinativă, tranformându-şi conţinutul într-o masă prăfoasă. La un atac puternic, întregul ştiulete putrezeşte uscat şi devine cărbunos. Cele două specii se deosebesc de asemenea sub microscop.

12

Ştiuleţii cu atac de Curvularia trebuie eliminaţi de la recoltare sau înmagazinare, deoarece, pe lângă că determină pierderi cantitative şi calitative în timpul păstrării, influenţează germinaţia seminţelor şi modifică gustul porumbului. La sorg se întâlnesc mai frecvent în depozite specii de Fusarium, aceleaşi ca la porumb, precum şi teliospori de Sorosporium sorghi care produce tăciunele. Este păgubitoare numai pentru sorgul de sămânţă, deoarece transferă boala în viitoarele culturi. Ciuperci de depozit. Ca si la celelalte păioase, porumbul şi sorgul cu conţinut ridicat de umiditate (peste 14%) şi netratat sunt frecvent invadate de mucegaiuri diverse, din categoria mocroflorei intermediare, care poluează seminţele după recoltare, si din aceea a mucegaiurilor de depozit, care se dezvoltă pe porumb la câtva timp după recoltare. Ciupercile se clasificat în 4 categorii în funcţie de frecvenţa cu care apar : foarte frecvente, frecvente, rare şi ocazionale. Din prima categorie - foarte frecvente – fac parte numeroase specii de Aspergillus (A. terreus, A. restrictus, A. flavus, A. candidus) şi de Penicillium

apoi specii de Fusarium (F.

moniliforme, Candida sp., ). Din grupa a doua – frecvente – au făcut parte alte specii de Aspergillus (A. glaucus, A. ochraceus) şi Penicillium (P.purpurogenum, P. frequentans), drojdii diverse, diferite specii de bacterii şi de Actinomycete. În grupa a treia – cu frecvenţă redusa – s-au identificat Neurospora sitophila, Epicoccum purpurascens, Veticillium tenerum, Cladosporium herbarum. Cu totul ocazional s-au izolat ciupercile Monascus purpureus, Botrytis cinerea şi Aspergillus vesicolor. Ca şi în cazurile cerealelor păioase, cipercile de depozit, sunt cele mai vătămătoare. Ele, degradând boabele de porumb până la putrezire , inflenţează negativ germinaţia, alterează gustul şi mirosul porumbului, îl încinge şi îl mucegăieşte. În concluzie, păstrarea porumbului şi sorgului cu un conţinut în umiditate mai mare de 14% la o umiditate relativă a aerului mai ridicată de 70 % şi la o temperatură mai mare de 2-3 ºC, ca şi lipsa de aerisire duc în mod inevitabil la dezvoltarea mucegaiurilor. În afară de ciupercile patogene şi de mucegaiurile de depozit, în masa de porumb depozitat se întâlnesc şi unele tulburări (boli) neparazitare care depreciază caliatea porumbului de consum sau de însămânţat expunându-l totodată invaziei mai rapide a mucegaiurilor de depozit. Printre acestea amintim de Popped-Kernel (sau boabe înflorite) şi de silk-cut sau crăparea transversală a boabelor. La porumbul depozitat în ştiuleţi, crăparea transversală nu se observă decât după ruperea ştiuletilor, deoarece fisurarea transversală a tegumentului se petrece la nivelul ieşirii bobului din alveolă. Un 13

mare neajuns al boabelor crăpate transversal, de altefel ca şi a celor înflorite, este că permit mucegaiurilor să se dezvolte mai bine şi mai rapid, provocând putrezirea endospermului în timp foarte scurt. Apariţia crăpăturii transversale a cariopselor de porumb este cauzată de presiunea internă ce se creează în endosperm ca urmare a unei absorbţii bruşte şi în cantitate mare de apă când, după o perioadă mai lungă de secetă, survine o ploaie sau o irigaţie abundentă. Aceată boală este după părerea celor mai mulţi cercetători de natură genetică, fiind frecventă numai la unii hibrizi sau linii. Samânţa ce prezintă boabe cu fisuri nu trebuie păstrată în depozite decât pe timp scurt.

2. DĂUNĂTORII CEREALELOR Cerealele depozitate sunt ataate de o serie destul de numeroasă de dăunători (insecte, acarieni, rozătoare), care au, în general, o răspândire largă pe glob. O altă caracteristică generală a dăunătorilor cerealelor depozitate constă în plasticitatea lor ecologică mare, care le perminte adaptarea la regimuri de hrană foarte variate. Unii dintre aceşti dăuători sunt legaţi de fenomenul de încingere a cerealelor, adică de ridicarea temperaturii produsului, ca urmare a activităţii lor bilogice intense, precum si de vehicularea diferitelor microorganisme parazite sau saprofite. Aspectul daunelor poate fi agravat de faptul ca unele dintre stadiile de dezvoltare ale dăunătorilor se găsesc în interiorul boabelor, constituind aşa numita infestare “ascunsă” sau “latentă”. În sfârşit, alţi dăunători pot ataca cerealele sănătoase, fiind consideraţi dăunători primari, în timp ce alţii nu atacă decât produsele vătămate în prealabil de alte specii, consideraţi dăunători secundari. 14

2.1. Gărgăriţa grâului - Sitophilus granarius Ord. Coleptera, Fam. Curculionidae Specia este răspândită în regiunile cu climă temperată sau rece numai în depozite, la noi în ţară fiind considerat cel mai important dăunător al cerealelor depozitate. Descriere. Adultul are corpul de 3,5-5 mm lungime, de culoare brună-neagră, lucioasă. Capul mic prezintă un rostru lung şi uşor curbat. Antenele geniculate şi măciucate, formate din 10 articule, se inseră la baza rostrului. Pronotul alungit prezintă punctuaă punctuaţii ovale, profunde. Elitrele, egale sau ceva mai scurte decât pronotul, unite pe linia de sutură, prezintă striuri longitudinale punctate si nepunctate, cu excepţie celor alăturate liniei de sutură. Aripile rudimentate sunt rudimentare, nefuncţionale, iar picioarele sunt scurte, cu femure robuste (fig. Larva este apodă-eucefală, cu corpul voluminos, uşor curbat şi cutat transversal, de culoare alb-sidefie, cu capsula cefalică mică şi brună-gălbuie. La completa dezvoltare are lungimea de 2,3-3 mm.

a

b

Fig.10. Gărgăriţa grâului (Sitophilis granarius) a- adult si larvă ; b – atac de adulti pe boabe (sursa www.cmis.ciro.au, www.fao.org ) Biolgie şi ecologie. Gărgăriţa iernează în stadiul de adult, larvă sau pupă. În primăvară când temperatura depăşeşte pragul biologic inferior (10º C), adulţii hibernanţi işi reiau activitatea şi după o perioadă de hrănire de 1-2 săptămâni au loc împerecherea şi ponta. Pentru pontă femela roade în bob un orificiu în care depune oul, apoi astupă orificiul cu o substanţă mucilaginoasă, care ulterior 15

se usucă şi protejează oul. Într-un bob de grâu, orz sau secară este depus un singur ou, în cele de porumb pot fi depuse 2-3 ouă. Perioadă ovipozitară se prelungeşte mult. Longevitatea femelelor este de 4-5 luni, putându-se prelungi pâni. În funcţie de temparatură, incubaţia durează 10-15 zile, dezvoltarea larvară 16-30 zile, iar stadiul pupal 7-20 zile. Împuparea are loc în înteriorul boabelor atacate, iar adulţii din noua generaţie care apar în luna iulie, părăsesc bobul în care s-au dezvoltat prin roaderea tegumentului. În depozitele obişnuite se dezvoltă o a doua generaţie în lunile iulieseptembrie, iar în cele încălzite se poate dezvolta chiar şi a treia generaţie. Gărgăriţa se dezvoltă în condiţii optime când temperatura este de 28-30º C, umiditatea relativă a aerului de 75-90% si umiditatea relativă a cerealelor depozitate de 13,5-17,6%. Temperaturile ridicate (peste 48ºC) şi umiditatea redusă a cerealelor (sub 10%) determină pieirea în masă a gărgăriţelor. Mod de dăunare. Gărgăriţa dăunează preferenţial la grâu, secară, porumb şi mai puţin la ovăz. Adulţii se pot hrăni şi cu paste făinoase, pesmeţi, făină, ciocolată, dar pe aceste substrate alimentare nu se reproduc. Adulţii rod boabele de cereale de la exterior începând din regiunea embrionului, în final fiind consumat tot conţinutul şi rămânând intact doar tegumentul. Larva dăunează în interiorul boabelor, consumând în primul rând embrionul şi apoi cotiledonul. Boabele din stocurile infectate au o valoare culturală şi comercială redusă; făina rezultată este improprie consumului, având un miros neplăcut şi gust amar. Tabelul 1 Durata expunerii la temperaturi scăzute a gărgăriţei grâului (Sitophilus granarius) pentru distrugerea tuturor stadiilor

Stadiul de dezvoltare Adult Pupă Larvă Ou

+5

0

152 147 138 32

67 47 39 19

Temperatura (ºC) -5 Durata expunerii Zile 26 25 23 28

-10

-15

14 6 6 2

Ore 19 16 13 11

2.2. Gărgăriţa orezului – Sitophilus oryzae Ord. Coleptera, Fam. Curculionidae Este semnalată în diferite ţări de pe glob, fiind mai larg răspândită în ţările tropicale şi subtropicale. La noi este întâlnită în toate regiunile.

16

Atacă numeroase produse vegetale, printre care cerealele, fasolea, seminţele de bumbac, nucile, strugurii, ca şi produsele cerealiere cele mai variate. Modul de dăunare este asemănător cu acela al gărgăriţei grâului.

a

b

Fig 11. Gărgăriţa orezului (Sitophilus oryzae) a – adult ; b – atac de adulţi pe boabe (sursa www.bugguide.net, www.padil.gov.au ) Descriere. Adultul are corpul de 2-3 mm este de culoare brună-roşcată până la brună închis, lipsit de luciu, iar elitrele prezintă în colţuri patru pete mai deschise. Rostrul este lung 1 mm reprezentând 1/3 din lungimea corpului. Larva este arcuită dorsal, apodă, de formă semilunară, de culoare albă-sidefie. Biologie şi ecologie. Copulaţia are loc la scurt timp după părăsirea boabelor. În decursul vieţii femelei au loc mai multe copulări. Ouăle sunt depuse în interiorul boabelor de cereale. O femelă depune în total 300-500 de ouă, în condiţii favorabile până la 25 zilnic. Ponta are loc în tot timpul vieţii femelei ; ea are loc în toate anotimpurile depinzând de temperatură. Temparaturile cele mai favorabile pontei sunt cuprinse între 28 şi 32ºC. Dezvoltarea larvară se face în 4 stadii, durata ei medie fiind de 18 zile. Stadiul de pupă durează 3-9 zile.După transformarea în adult, acesta rămâne în interiorul bobului 3-4 zile, pentru maturare. În grâul cu umiditatea de 17%, la temperatura de30ºC durata dezvoltării este de 23 zile. Durata ciclului biologic al gărgăriţei orezului în timpul verii este în medie de 32 de zile. Dezvoltarea are loc în condiţii optime la temperaturi de 27-30ºC, umiditatea relativă a aerului de 7590%, şi umiditatea cerealeor de 13,5-17,6%. Tabelul 8 sintetizează datele asupra efectului temperaturilor scăzute faţă de diferitele stadii de dezvoltare ale gărgăriţei orezului. 17

Tabelul 2 Durata expunerii la tempeaturi scăzute a gărgăriţei orezului (Sitophilus oryzae) pentru distrugerea tuturor stadiilor

Stadiul de dezvoltare Adult Pupă Larvă Ou

+5

0

21 -

Zile 7,5 16 17 7

Temperatura (ºC) -5 Durata expunerii 4 4,5 3 12

-10

-15

Ore 15 27 24 90

Minute 3,45 1,40 2,10 7,30

2.3. Gândăcelul făinii – Tribolium confusum Ord. Coleptera, Fam.Tenebrioidae Este o specie cosmopolită, răspândită în zonele cu climă temparată din Europa, Asia şi America de nord, în ţara noastră producând pagube în depozitele de făină, paste făinoase si fructe uscate. Descriere. Adultul are corpul lung de 3-5 mm, de culoare brună-roşcată, lucioasă. Capul este lăţit, semicircular, cu antene scurte, măciucate. Pronotul, mai lung decât lat, este fin punctat, iar scutelul este rotunjit la vârf. Elitrele sunt lungi, cu striuri longitudinale, punctate şi interstriuri carenate. Picioarele sunt scurte, cu tibiile lăţite în partea distală. Larva, oligopodă de tip elatiform, are corpul alb-gălbui, cu pete roşcate pe partea dorsală. La completa dezvoltare are lungimea de 6-7 mm.

Fig.12. Gândăcelul făinii (Tribolium confusum) – adult şi larvă (sursa www.pestkiller.ru )

18

Biologie şi ecologie. Dăunătorul iernează ca adult în produsele atacate sau în crăpăturile pereţilor şi duşumelelor depozitului. Primăvara, în luna mai, adulţii îşi reiau activitatea de hrănire, apoi au loc copulaţia şi ponta. Femelele depun până la 1000 de ouă, izolat pe substratul alimentar, perioada ovipozitară durând 8-10 luni. Adulţii au o longevitate de până la 4 ani, masculii trăind în medie 630 de zile, iar femelele 450 de zile. În funcţie de temperatură incubaţia durează 5-7 zile, stadiul larvar 25-100 zile, iar stadiul pupal 7-12 zile. În timpul dezvoltării larvele năpârlesc de 6-7 ori, oar împuparea are loc în substratul alimentar. Obişnuit dezvoltă 2-3 generaţii pe an, iar în depozite încălzite 3-5 generaţii pe an. Mod de dăunare. Specie polifagă, gândăcelul dăunează în stadiil de adult şi larvă, consumând făină, paste făinoase, fructe uscate, seminţe de plante oleaginoase. Făina atacată are culoare mai închisă, miros şi gust neplăcute, fiind improprie pentru consum ; în ea se observă aglutinări şi galerii pline de excremente, exuvii şi cadavre.

2.4. Gândăcelul roşcat al făinei - Tribolium castaneum Ord. Coleptera, Fam.Tenebrioidae Este un dăunător întâlnit pretutindeni pe glob, în depozitele de cereale şi în mori, mai ales în regiunile calde. Descriere. Adultul are culoarea corpului uniformă, roşcată sau brună-roşcată. Aripile membranoase sunt bine dezvoltate, insecta putând să se deplaseze în zbor. Picioarele sunt subţiri, cu tibiile uşor lătite în partea apicală şi prevăzute cu câte 2 spini terminali, scurţi. Abdomenul este fin punctat pe întreaga suprafaţă. Lungimea corpului este de 3,0-3,73 mm. Larva este de culoare albă sau gălbuie, cu partea dorsală a capsulei cefalice, vârful ghiarelor şi tergitele tuturor segmentelor de culoare închisă. Lungimea larvei mature este de 6-7 mm.

Fig.13. Gândăcelul roşcat al făinei – (Tribolium castaneum) – ou, larvă, nimfă, adult 19

(sursa www.padil.gov.au ) Biologie si ecologie La temperatura optimă a acestei specii, de 30ºC, incubaţia durează 3-5 zile, iar la 25ºC, 5-7 zile. Numărul stadiilor larvare ale insectei este variabil, fiind cuprins între 5 şi 11 sau chiar mai multe, depinzând de condiţiile de mediu (hrană, temperatură, umiditate etc.) În general, larvele se ascund în locuri întunecoase putând fi întâlnite adesea în fisurile construcţiilor de mori sau magazii, dar de obicei trăiesc în produsele alimentare, hrănindu-se în apropierea suprafeţei vracului sau pe sub bucăţile de hârtie, lemn sau alte materiale ce se găsesc la suprafaţă. La maturitate, larvele se retrag în diferite locuri adăpostite (în fisuri, în stratul superficial al vracului etc.), în care are loc nimfoza. Stadiul de numfă durează 7-12 zile la 27ºC, iar la 30ºC a durat 4-6 zile. Adulţii apăruţi sunt foarte activi, deplasându-se rapid şi afundându-se în produs de îndată ce sunt deranjati. De obicei trăiesc ascunşi în făină sau orice substrat nutritiv adecvat. Adulţii au rezistat la inaniţie la 30ºC timp de 14 zile, la 15ºC au murit după 27 zile, iar la 10ºC au rezistat timp de peste 40 zile. Larvele par a fi mai rezistente la inaniţie decât adulţii, moartea lor având loc în lipsa hranei după 23-54 zile, în functie de temperatură.

2.5.Gândacul grânelor – Trogoderma granarium Ord. Coleptera, Fam. Dermestidae Este o insectă originară din India, care s-a răspândit, prin comerţul cu cereale, în toate continentele. În Europa, ea este depistată adesea în produsele vegetale provenite din Asia şi Africa. Descriere. Adultul are corpul cu marginile aproape paralele, uşor bombat dorsal, de culoare brună-roşactă-deschis, cu acpul şi pronotul mai închise, uneori aproape negre. Antenele şi picioarele sunt brune-deschis. Elitrele sunt de culoare uniformă, uneori cu pete brune-roşcate, nedistincte. Abdomenul este lipsit de striaţii. Lungimea corpului este de 1,8-3,0 mm. Larva are la maturitate culoarea alb-gălbuie, cu capul şi perii de pe corp bruni. Dorsal, corpul larvei poartă o linie longitudinală de peri, care cuprinde segmentele toracice şi primele 5-6 segmente abdominale. Lungimea larvei în ultimul stadiu ajunge la 4,0 mm.

20

a

b

Fig.14. Gândacul grânelor (Trogoderma granarium) a – adult; b – atac de adulţi şi larve (sursa www.acgov.org , www.invasive.org ) Biologie şi ecologie. Această insectă poate avea în regiunile de origine până la 12 generaţii pe an. Copulaţia are loc îndată după apariţie, iar ponta începe după câteva zile. O singură femeloate depune pâna la 125 ouă. Longevitatea adulţilor este de câteva zile pâna la câteva luni. Depinzând de temparatură. În cursul dezvoltării, larvele suferă 4-5 năpârliri, iar în ultimul stadiu se ascund în locuri întunecoase. Transformarea în pupă are loc în stratul superficial al cerealelor. Dezvoltarea insectei are loc în condiţii optime la temperaturi între 30-40ºC. Potenţialul dăunător ridicat al aceestei specii este datorit capacităţii sale pronunţate de rezistenţă la inaniţie, diapauzei care intervine în condiţii nefavorabile de mediu, precum si rezistenţei sale accentuate faţă de numeroase preparate de combatere. Mod de dăunare. Această insectă atacă cerealele, leguminoasele, seminţele de bumbac, fructele uscate, cacao boabe, făină de peşte. Atacul său se recunoaşte uşor datorită numărului mare de larve din produse, precum şi de numeroasele exuvii pa care le conţin. Larvele în primele stadii se hrănesc cu spărturi sau boabe atacate în prealabil de alte insecte ; stadiile mai înaintate atacă boabele sănătose, perforându-le şi săpând în interiorul lor galerii de formă neregulată. Adulţii produc daune neînsemnate, datorită faptului că se hrănesc cu boabe sparte sau cu deşeuri. În general activitatea acestui dăunător este limitată în stratul superficial (de 30 cm profunzime) al vracurilor.

2.6.Gândacul de pâine – Stegobium paniceum Ord. Coleoptera, Fam. Anobiidae 21

Este întâlnit pretutindeni pe glob, mai frecvent în regiunile temperate. În ţara noastră este prezent adesea în depozitele de paste făinoase, de plante medicinale, în depozitele alimentare variate, în cămările locuinţelor. Descriere. Adultul are corpul cilindric de 2,5-3 mm lungime, de culoare maro-deschis. Se aseamănă cu gândacul ţigărilor (Lasioderma serricorne), dar se identifică uşor după forma alungită a ultimelor trei segmente a antenelor, precum si după elitrele striate. Larva este de culoare albă cu corpul scurt şi robust.

a

b

Fig.15. Gândacul de pâine – Stegobium paniceum a- adult, b – larvă; (sursa www.ozanimals.com ) Biologie şi ecologie. În decursul dezvoltării larvare, insecta trece prin 4-6 stadii. La completa dezvoltare, ea îşi construieşte un cocon în care se transformă în pupă. Adultul rămâne câtva timp în cocon. Îndată după aparitia adulţilor începe copulaţia, iar dupimativ 2 zile începe ponta. Numărul mediu de ouă depus de o femelă este de 100-120. Dezvoltarea acestei insecte are loc între limitele de temperatură de 15-35ºC si la umidităţi relative de 30-100%. În aceste condiţii, o generaţie se dezvoltă în aproximativ 40 de zile. Este deosebit de rezistent la temperaturi scăzute. La temperatura de -5ºC, ouăle sale au ras viabile timp de 4 luni ; temperaturile de -10ºC sunt letale pentru adulţi. Mod de dăunare.Atacă produsele crealiere, produsele de panificaţie, boabele de cereale, fasole, maze, plantele medicinale, fructele uscate. Larva sa posedă c apacitatea de a perfora diferite tipuri de ambalaje, printre care cartonul şi folia de polietilenă. Spre deosebire de adulţi, ea sapă galerii în produsele alimentare compacte.

22

2.7.Molia cerealelor – Sitotroga cerealella Ord. Lepidoptera, Fam. Gelechiidae Răspândită pe tot globul, la noi în ţară este întâlnită în depozitele de cereale din toate regiunile, în zonele de vest dezvoltându-se şi în conditii de câmp. Descriere. Adultul are corpul lung de 6-8 mm, de culoare cafenie-deschisă sau gălbuie. Aripile sunt lungi, înguste şi franjurate. Cele exterioare, cu anvergura de 12-20 mm, sunt cafenii gălbui cu reflexe argintii, uneori pătate cu negru în regiunea humerală, iar cele posterioare sunt cenuşii-argintii. Larva, omidă adevărată, la completa dezvolatre are corpul lung de 6-8 mm, alb-sidefiu, cu capsula cefalică brună. După pătrunderea în boabe picioarele false se atrofiază.

a

b

Fig.16. Molia cerealelor – Sitotroga cerealella a – adult, b - larvă (sursa www.insects.tamu.edu , www.scienceimage.csiro.au ) Biologie şi ecologie. Iernează ca larvă în boabele infestate din depozite. În aprilie are loc împuparea în interiorul boabelor, iar după 6-8 zile, la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, apar adulţi. Aceştia sunt activi noaptea, ziua fiind imobili. Adulţii trăiesc în medie 10-15 zile, copulaţia şi ponta începând imediat după apariţia lor. Ouăle sunt depuse în stratul superficial al vracului de cereale, izolat sau în grupe de până la 20. După o incubaţie de 4-12 zile, eclozează larvele, care pătrund în interiorul boabelor şi se hrănesc cu conţinutul acestora. Dezvoltarea larvelor durează 32-42 de zile, timp în care năpârlesc de 5 ori. La completa dezvoltare larva roade un orificiu, în peretele bobului, apoi se împupează in loja în care s-a dezvoltat, în interiorul unui cocon mătăsos. Stadiul de pupă durează 7-10 zile, iar adulţii apar în iunie, o mare parte din ei zburând în câmp. Aici femelele depun ouăle între glumele spicelor de cereale sau pe boabele de la vârful ştiuleţilor de porumb. Larvele neonate pătrund în boabe, evoluând până după recoltare şi ajungând

23

împreună cu recolta din nou în depozite. Aici are loc împuparea, iar noii adulţii dau naştere unei noi generaţii. În ţara noastră dezvoltă 3 generaţii pe an, dintre care două (prima şi a treia) în depozite şi una (a doua) în câmp. Mod de dăunare. Molia dăunează în stocurile de grâu, porumb şi orz, producând pagube directe si indirecte. Pagubele directe se produc prin roaderea de către larve a conţinutului boabelor. Într-un bob de grâu sau orz se poate dezvolta o singură larvă, iar într-un bob de porumb de obicei 23 larve. Boabele atacate, având embrionul distrus, nu mai pot fi folosite la însămânţări şi nici în consum. Pagubele indirecte sunt produse prin vehicularea unor agenţi patogeni (Fusarium, Nigrospora), care pot distruge complet stocul de cereale infestat.

2.8.Acarianul făinii – Acarus siro Ord. Acari, Fam. Acaridae Răspândită în toate continentele, specia dăunează la produsele agricole depozitate în magazii, silozuri, mori şi cămări sau în câmp.

a

b

Fig.17.Acarianul făinii (Acarus siro) a – adult, b - ciclu de viaţă (sursa www.bumblebee.org , www.ontariocheese.org ) Descriere.Adultul are corpul oval, turtit dorso-ventral, cu lungimea de 0,4 mm la masculi şi 0,7 mm la femele. Tegumentul este alb-murdar, neted şi prevăzut cu peri rari, iar piesele aparatului bucal de tip rozător şi picioarele sunt violacee sau cafenii-roşcate. Extremiatea abdomenului este trunchiată şi prezintă doi pari lungi (1/2 din lungimea corpului) Larva este hexapodă, albă-hialină, cu lungimea de 0,15-1,20 mm. Biologie şi ecologie. În depozite acarianul iernează în toate stadiile de dezvoltare. La 2-3 zile după împerechere femelele hibernante depun 20-40 de ouă, din care, după o perioadă de incubaţie de 3-5 zile, eclozează larvele. După o hrănire de 3-4 zile larvele se transformă în protonimfe, acestea după alte 6-7 zile se transformă în tritonimfe, care după alte 8-12 zile se transformă în adulţi. Astfel 24

într-un an în depozite se pot dezvolta 10-15 generaţii. În condiţii optime, o generaţie se dezvoltă în 8-10 zile. Dezvoltarea poate avea loc între 3 şi 31ºC. În condiţii nefavorabile de temperatură şi umiditate protonimfa se dezvoltă se dezvoltă în hipopus (deutonimfă), stadiu imobil de rezistenţă în care acarianul poate supravieţui 1-2 ani. La revenirea condiţiilor favorabile hipopus-ul se transformă în tritonimfă, reluându-se dezvoltarea. Răspândirea speciei şi infestarea noilor stocuri de produse depozitate are loc preponderent în stadiul de hipopus, aceştia fiind vehiculaţi prin curenţi de aer, praf, apă, mijloace de transport, păsări şi rozătoare. Mod de dăunare. Specia este polifagă, hrănindu-se cu făină, paste făinoase, seminţe de cereale, leguminoase, floarea-soarelui, fructe şi legume uscate. Produsele atacate conţin exuvii şi sunt împânzite cu fire mătăsoase fine. Făina atacată este mai închisă la culoare, are miros de miere stricată şi este improprie pentru consum. La seminţe este ros conţinutul începând cu embrionul, atacul producându-se mai întâi pe boabele sparte sau atacate de alţi dăunători. Consumul produselor atacate poate provoca grave intoxicaţii la om şi animale. În afară A. siro în cerealele depozitate mai pot fi întâlnite şi alte specii de acarieni dăunători cum sunt : Tyrophagus putrescentiae, Glycyphagus domesticus, Cheyletus eruditus şi alţii. Durata expunerii la temperaturi scăzute (în zile) a câtorva

Tabelul 3

specii de acarieni pentru distrugerea tuturor stadiilor

Temperatura Tyrophagus noxius (ºC) adulti, nimfe, ouă larve 0 26 85 -5 12 24 -10 8 21 -15 1 1

Specia şi stadiul de dezvoltare Acarus siro Glycyphagus destructor adulţi, adulţi, nimfe, ouă nimfe, hipopus larve larve 486 368 50 500 18 168 18 500 7 57 8 330 1 1 3 124

Cheyletus eruditus adulţi, nimfe, larve 464 120 23 6

2.9.Şoarecele de casă – Mus musculus Ord. Rodentia, Fam. Muridae Specie răspândită pe tot globul, la noi în ţară este frecventă în aşezările umane, în gospodării şi în spaţiile de depozitare. Descriere. Corpul este zvelt, lung de 7-10 cm, iar coada de 9 cm este prevăzută cu 180 inele solzoase. Botul este ascuţit, urechile relativ lungi, iar blana este gri-cenuşie, mai deschisă pe partea ventrală.

25

Fig. 18. Şoarecele de casă (Mus musculus) (sursa www.commons.wikimedia.org ) Biologie şi ecologie. Specia nu hibernează, fiind activă tot timpul anului. Iernează în locuinţe şi spaţii de depozitare preferând locurile mai uscate. Primăvara, când temperatura depăşeşte 6ºC, poate migra în câmp, de unde în cursul lunii septembrie-octombrie se întoarce în spaţiile de depozitare. Se reproduce de 5-6 ori pe an, femelele născând câte 6-8 pui, iar tineretul este apt de reproducere la 60 de zile după naştere. Longevitatea şoarecelui este de 0,5-6 ani. Mod de dăunare.Consumă produse vegetale şi animale depozitate : seminţe, fructe, brânzeturi, produse de carne, paste făinoase, producând pagube mari în depozitele de cereale. Atacul se produce mai ales noaptea, el putând fi recunoscut după rosăturile liniare şi prin prezenţa resturilor alimentare, excrementelor negre, alungite, mici (5 mm) si a mirosului înţepător de urină. Produce pagube indirecte prin roaderea sacilor, ambalajelor si transmiterea unor periculoase boli la om şi animale domestice.

2.10.Şobolanul cenuşiu – Rattus norvegicus Ord. Rodentia, Fam. Muridae Răspândită pe glob, specia este prezentă şi în ţara noastră în depozite, gospodăriile populaţiei şi adăposturile de animale.

26

Descriere. Corpul este robust, lung de 20-25 cm, iar coada, de 18-20 cm, prezintă 200-220 inele solzoase. Capul este conic, cu ochii mari şi urechile scurte. Dorsal blana este cenuşie-brună si cenuşie-deschisă pe partea ventrală.

Fig.19. Şobolanul cenuşiu (Rattus norvegicus) (sursa www.scientific-web.com ) Biologie si ecologie. Dătorul se reproduce de 3-7 ori pe an. O femelă naşte câte 5-14 pui, care după 3 luni ajung la maturitatea sexuală. Logevitatea şobolanilor este de 3-4 ani. Preferă locurile mai umede, răspândirea speciei fiind determinată de prezenţa hranei şi locurilor propice reproducerii. În condiţiile Europei centrale petrece iarna în spaţii adăpostite, vara putând migra în câmp. În condiţiile de suprapopulare, în căutarea hranei paote migra la distanţe apreciabile. Şobolanii sunt activi în tot timpul zilei, dar mai ales seara şi dimineaţa. Mod de dăunare. Şobolanul consumă produse vegetale şi animale, producând pagube mai ales în depozitele de cereale. Un individ consumă zilnic 60-80 g, respectiv 18-20 kg de cereale anual. Este agresiv, atacă pasările şi animale mai mici. Transmite o serie de boli grave la om şi animale domestice.

3. CONDIŢIILE CARE FAVORIZEAZĂ DEZVOLTAREA MUCEGAIURILOR ŞI DĂUNĂTORILOR ÎN DEPOZITELE DE CEREALE 27

S-a arătat că umiditatea combinată cu temperatura au rol esenţial în dezvoltarea microorganismelor şi dăunătorilor şi în prelungirea perioadei de păstrare a cerealelor. De asemenea s-a arătat că cu cât conţinutul în umiditate al seminţelor depăşeşte 14%, iar umiditatea relativă din depozit trece de 70%, cu atât conservarea cerealelor durează mai puţin.

3.1.Temperatura Pentru dăunătorii cerealelor depozitate, factorul cel mai important şi decisiv pentru supravieţuire si dezvoltare este temperatura. Aceata îşi manifestă influenţa atât asupra comportamentului dătorilor cât şi asupra unor procese fiziologice foarte variate : respiraţia, nutriţia, excreţia. Fiecare dăunător şi fiecare stadiu al dezvoltării acestora prezintă o zonă mai precisă de temperaturi favorabile, în limitele căreia are loc dezvoltarea normală. Pentru majoritatea acarienilor si insectelor dăunătoare produselor agricole depozitate, pragul inferior al zonei temperaturilor favorabile dezvoltării este situat în apropierea valorii de 17ºC, iar pragul superior în jurul valorii de 35ºC. Concomitent cu scăderea temperaturii maediului sub pragul zonei optime, procesele fiziolgice caracteristice organismului insectelor dăunătoare îşî reduc intensitatea. La scăderi mai importante de temperatură, hrănirea si deplasarea dăunorilor încetează. Limita mobilităţii acarienilor si insectelor dăunătoare este destul de variabilă. Astfel specii termofile ca : acarianul Tyrophagus noxius precum si insecte ca Stegobium paniceum, Tribolium confusum, Sitotroga cerealella, limita inferioară atemperaturilor, care determină imobilitatea, este cuprinsă între 5 şi 7ºC. Pentru artropodele mai rezistente la frig şi care sunt răspândite în diferite zone climatice, ca : Acarus siro, Glycyphagus destructor, Tenebrio molitor, imobilitatea intervine la temperaturi apropiate de 0ºC, ori la -2- -3ºC. În cadrul aceleaşi specii de insectă sau acarian, rezistenţa faţă de temperaturile scăzute variază în funcţie de stadiul de dezvoltare. Astfel, ouăle unor specii suportă bine temperaturile negative, în timp ce larvele şi celelalte stadii de dezvoltare sunt mai sensibile la frig.

28

3.2.Umiditatea În tipul vieţii dăunătorii cheltuiesc în cadrul proceselor fiziologice o cantitate mare de apă, pe care organismul o pierde prin respiraţie, transpiraţie sau prin excreţie. Aceste pierderi sunt compensate în mod sistematic de aerul umed înconjurător, prin respiraţie, din hrană ori prin procesele oxidative ce au lc în organism. Diferite specii de dăunători trăiesc şi se înmulţesc normal numai atunci când aerul şi hrana au o anumită umiditate. Astefl, de exemplu, ouăle insectelor se dezvoltă bine la umidităţi relative ale aerului de 70-80%; la umidităţi de 50-60%, dezvoltarea embrionară este mai slabă, iar la 40% sau mai puţin, ea încetează. Lipsa umidităţii hranei limitează în mare măsură creşterea şi dezvoltarea embrionului acarienilor, iar la umidităţi ale cerealelor de 9,7-11,5% acestea nu mai au loc. Pierderea apei împiedică metabolismul intracelular şi diviziunea celulară şi întârzie maturarea organelor sexuale şi, ca urmare, se reduce substanţial numărul de ouă depuse, adică scade prolificitatea femelelor. Gama condiţiilor de umiditate întâlnită în diferite tipuri de produse agricole vegetale corespunde cerinţelor unei serii foarte largi de exigenţe manifestate de insectele dăunătoare. Unele coleoptere şi lepidoptere pot să se dezvolte chiar în absenţa umidităţii. Printre acestea cităm : Triboliu castaneum, Trogoderma granarium şi Anagasta kuehniella. Aceste insecte prezintă capacitatea de a extrage şi conserva apa metabolică din substratul nutritiv uscat. Majoritatea dăunătorilor din depozite trăiesc între limite inferioare de umiditate situate între 0 şi 60%, iar cele mai multe din ele între 20 şi 40%. În timpul diapauzei la insecte, se constată o încetinire puternică sau încetarea aproape completă a proceselor metabolice, mijloc prin care ele pot suporta lipsa de oxigen, umiditatea redusă a aerului şi acţiunea nefavorabilă a temperaturilor ridicate şi scăzute. Printre dăunătorii cerealelor depozitate, diapauza este observată uneori la larvele de Tenebrioides mauritanicus şi Anagasta kuehniella. În mediul uscat, larvele de Tenebrio molitor reacţionează împotriva deshidratării prin acoperirea corpului cu o substanţă impermeabilă. Acarienii şi insectele în stadii mobile migrează în locuri mai umede (în profunzimea vracurilor de creale, ori în pivniţe, în sol) pentru a se apăra împotriva acţiunii dăunătoare a atmosferei uscate. Dintre vertebrate, şoarecii de câmp sunt cei mai sensibili la acţiunea umidităţii excesive. 29

Aceştia pier atunci când sunt surprinşi de ploaie ori de vânturi reci, care le provoacă scăderea bruscă a temperaturii corpului.

3.3.Hrana Supravietuirea şi înmulţirea dăunătorilor în depozite sunt dependente în mare măsură de cantitatea şi calitatea hranei consumate. Carenţele alimentare persistente au ca efect reducerea proceselor vitale, scăderea prolificităţii femelelor şi creşterea proporţiei mortalităţii descendenţilor. S-a observat că, atunci când hrana este deficitară, larvele în vârste mai înaintate se dezvoltăprematur, iar femele rezultate au o prolificitate tredusă. Astfel, în condiţii de hrană insuficientă, larvele de T. molitor îşi prelungesc dezvoltarea până la 18 luni, iar numărul năpârlirilor poate creşte până la 3031, în timp ce, în condiţii normale, durata acestui stadiu este de 7-8 luni, iar numărul năpârlirilor este de 14-15. Hrana ingerată în cantităţi suficiente şi depusă în organism sub formă de rezervă de lipide, influenţează în mod favorabil prolificitatea şi rezistenţa la inaniţie a indivizilor, sporindu-le în acelaşi timp şi rezistenţa faţă de factorii nefavorabili ai mediului ambiant. Rezistenţa la inaniţie a diferitelor specii de insecte si acarieni este dependentă de vârstă, sex, stare fizilogică, precum şi de temperatura şi umiditatea mediului. Ca şi mucegaiurile, anumite specii de insecte preferă ca hrană embrionul seminţelor, deoarece are un conţinut mai ridicat de substanţe azotate, amidon, zaharuri, precum şi o serie de vitamine. Astfel , larvele de Anagasta kuehniella se dezvoltă normal în făina integrală şi în tărâţele care conţin vitamina B1, însă dezvoltarea lor este slabă în făinurile de calitate superioară care nu conţin această vitamină. Acarienii din fam. Tyroglyphidae, care consumă embrionul boabelor de grâu, depun până la 200 de ouă, iar atunci când se hrănesc cu alte părţi ale bobului sau cu făină, depun cel mult 20-30 de ouă.

3.4.Lumina Comparativ cu hrana, umiditatea şi temperatura, luminaexercită o influenţă mult mai slabă asupra insectelor şi acarienilor din depozite. Dintre speciile de dăunători reacţionează diferit faţă de lumină, unele find fototropice, altele negativ fototropice şi altele sunt indiferente faţă de lumină. Sunt pozitiv fototropicegărgăriţele leguminoaselor (fam. Bruchidae), iar negativ fototropice majoritatea celorlalte specii de dăunători de depozit (Sitophilus sp., Ptinus tectus, fluturii), precum 30

şi rozătoarele. Unele specii cum sunt Stegobium paniceum, S.oryzae, Tribolium sp., Tenebrio molitor evită, de obicei, lumina puternică, insă în anumite perioade ale ciclului lor biologic sint atrase de aceasta. Radiaţiile solare exercită o acţiune dăunătoare asupra multor specii de acarieni din fam. Tyroglyphidae precum şi asupra insectelor, determinând creşterea bruscă a temperaturii corpului şi supraîncălzirea organismului. Rozătoarele sunt mai rezistente faţă de radiaţiile solare, cu toate acestea speciile din fam. Muridae care trăiesc de preferinţă la întuneric nu suportă lumina strălucitoare a soarelui. Pentru animalele fototropic pozitive, prezintă importanţă durata zilei de lumină care le permite să-si adune cantitatea necesară de hrană. Zilele scurte, ori ceaţa densă, le aduc adesea la subalimentare. Un rol asemănător îl joacă durata perioadei de întuneric în viaţa animalelor nocturne. Ţinându-se seama de acţiunea negativă a luminii solare asupra acarienilor şi insectelor, se foloseşte ca măsură de combatere expunerea la soare a produselor infestate. În afară de aceasta, păstrarea produselor în depozite bine iluminate natural sau cu lumină artificială, reduce în mare măsură activitatea dăunătorilor aflaţi la suprafaţa vracului, ori pe elementele de construcţie.

31

4.EFECTELE MUCEGAIURILOR ŞI DĂUNĂTORILOR ASUPRA CEREALELOR DESTINATE PĂSTRĂRII

4.1.Pierderea germinaţiei Se datoreşte pe de o parte expunerii prelungite la temperaturi prea ridicate a seminţelor în timpul uscării artficiale, iar pe de altă parte pătrunderii şi localizării miceliului ciupercilor de câmp, intermediare sau de depozit în ţesuturile embrionare, care pe lângă o umidiate mai ridiactă decât în restul bobului conţin şi substanţe nutritive mai bogate. Pierderea germinaţiei, dar şi scăderea greutăţi hectolitrice a cerealelor se produc şi ca urmare a activităţii insectelor şi acarienilor, care înţeapă sau rod embrionul. De multe ori boabele cu germinaţia scăzută nu se deosebesc de cele normaleşi ele au importanţă deosebită pentru cerealele destinate însămânţării.

4.2.Colorarea seminţelor De obicei în nuanţe de brun, poate fi provocată atât de mocroflora de câmp (Allternaria, Cladosporium, Helminthosporium) cât şi de aceea de depozit. Grâul depozitat produce uneori la germinare radicule de culaore brună-inchis datorită prezenţei ciupercilor de depozit ca Aspergillus restrictus, A. candidus, A. flavus, radicule denumite “germeni vătămaţi” sau “germeni bolnavi”. Aceştia conţin mulţi acizi graşisi sunt foarte friabili. Făina obţinută din loturi de grâu cu astfel de germeni este de calitate ineferioară şi de culoare mai închisă.

4.3.Încingerea cerealelor Poate fi provocată atât de conţinutul ridicat în umiditate (peste 15%) al seminţelor şi de prezenţa mucegaiurilor cât şi de prezenţa dăunătorilor. Prin respiraţie cei trei parteneri(sămânţa, mucegaiurile şi dăunătorii) măresc temperaturasi umiditatea relativă a aerului precum si a masei de boabe, la care se adaugă şi intervenţia unor enzime elaborate de seminţe. În funcţie de creşterea umidităţii şi temperaturii se produce o succesiune a speciilor de Aspergillus, Penicillium şi Mucoraceae în funcţie de limitele lor superioare de temperatură necesară dezvoltătii, între care speciile termotolerante şi termofile au rol imporatnt, deoarece ele pot ridica temperatura până la 70ºC. Încingerea cerealelor datorită prezenţei insectelor este declanşată de respiraţia acestora, în 32

urma căreia rezultă căldură. Procesul este accelerat prin intensificarea deplasăriişi hrănirii insectelor. Insectele care pot provoca încingerea sunt : gărgăriţele (Sitophilus granarius, S. oryzae, S. zeamais), molia cerealelor (Sitotroga cerealella), speciile de Cryptolestes precum şi acarienii, îndeosebi Acarus siro. Viteza încingerii depinde de numărul insectelor prezente iniţial, precum şi de ritmul creşterii şi reproducerii lor. Dacă acestea sunt în număr foarte mic, iar temperatura iniţială este scăzută, se poate scurge o perioadă îndelungată de timp (6-12 luni) înainte de a fi depistată vreo creştere a temperaturii datorită activităţii insectelor. Dacă însă iniţial sunt prezente numeroase insecte, temperatura poate creşte rapid, ca urmare a proceselor biotice intense ale acestora. Cmbaterea încingerii produsă de insecte se efectuează prin distrugerea insectelor, cu ajutorul fumiganţilor. După gazare, se impune mişcarea cerealelor, pentru accentuarea răciriii lor. Încingerea datorită activităţii ciupercilor şi bacteriilor se opreşte prin înlăturarea umidităţii şi temperaturii din masa de seminţe şi prin aerisirea depozitelor.

4.4.Mucegăirea Se produce tot ca urmare a ridicării conţinutului în umiditate a seminţelor şi a umidităţii relative a aerului până la anumite nivele, care favorizează dezvoltarea abundentă a mucegaiurilor. Miceliul acestora cuprinde tot mai multe seminţe într-o pâslă densă sub forma unui bloc greu de desfăcut. Neexistând specii termotolerante şi termofile de ciuperci şi bacterii, nu se produce încălzirea ci numai degradarea seminţelor, care capătă un miros puternic de mucegai. Datorită echipamentului bogat de enzime al mucegaiurilor, se produc în seminţele de cerealeşi o seri de modificări biochimce, cum sunt degradarea hidrocarbonaţilor, îndeosebi a celuloze, sub acţiunea putenic celulotică a speciilor de Chaetomium, Aspergillus, Penicillium. Mai sunt degradate substanţele proteice, grăsimile si, îndeosebi, acizii graşi şi chiar unele substanţe minerale. Ca urmare a acestor degradări de substanţe organice şi minerale în alte substanţe mai simple, dar mai ales ca urmare a rosăturilor provocate de insecte şi acarieni, se produce o scădere în greutate a seminţelor destul de substanţială.

33

5.MĂSURI PENTRU PROTECŢIA CEREALELOR DE LA RECOLTARE PÂNĂ LA VALORIFICARE

Aceste măsuri se pot împărţi în două categorii : unele care privesc direct sămânţa înainte şi după recolatre şi depozitare şi altele care privesc depozitele şi condiţiile în care se păstrează seminţele pe timpul stocării, până la valorificare.

5.1.Măsuri înainte şi după recoltare Cerealele, porumbul şi sorgul trebuie recoltate cu un conţinut cât mai scăzut de umiditate, 15-16% pentru cerealele păiose şi 17-18% pentru porumb şi sorg. Loturile de seminţe provenite din câmpuri puternic infectate cu specii de Fusarium, Tilletia controversa, Helminthosporium sp., se vor recolate separat, dacă se poate după recoltarea celorlalte loturi (pemtru a nu se infesta maşinile, mijloacele de transport) şi în nici un caz nu se vor amesteca cu loturile provenite din culturi neinfectate. După recoltare sămânţa se va selecta, vântura şi triora cu multă atenţie pentru a se elimina cât mai multe din seminţele infectate şi din impurităţi. Înainte de introducerea seminţelor în depozite, hambare, magazii, acestea trebuie reparate pentru a nu curege apa de ploaie şi a nu se infiltra zăpada prin topire, în interior. După aceea, încăperile destinate păstrării cerealelor vor fi bine curăţate şi dezinfectate. Curăţirea constă din îndepărtarea resturilor recoltei precedente precum şi din distrugerea insectelor, acarienilor, rozătoarelor. Curăţirea este bine să se facă şi în jurul depozitelor pentru a se elimina focarele de insecte sau de mucegaiuri dezvoltate pe grămezile de resturi organice. În depozitele astfel pregătite se introduce sămânţa condiţionată şi uscată, depozitându-se în vrac, în saci sau alte sisteme obişnuite. Uscarea seminţei de cereale se poate face, după recoltare, prin întindere în straturi subtiri (10-15 cm) la soare, pe prelate curate şi ferite de accesul animalelor şi păsărilor. Se lopătează de 2-3 ori pe zi pentru a se usca uniform. Artificial, sămânţa se usucă cu aer cald, în staţiile de uscarecalibrare sau staţii speciale. În timpul păstrării, problemele cele mai dificile ce se ridică sunt atât menţinerea unei temperaturi cât mai scăzute şi mai uniforme cât şi o umiditate relativă a aerului scăzută. 34

Dacă se constată ridicarea temperaturii sau umidităţii cu 2-3 grade sau procente se iau imediat măsurile corespunzătoare (controlul pentru depistarea dăunătorilor, a tasării şi umezirii seeminţelor). Prelevarea probelor cu ajutorul sondei poate evidenţia prezenţa în număr mare a insectelor, dacă încingerea este provocată de ele. Menţinerea unei temperaturi scăzute (sub 12ºC) şi uniforme constituie factorul cheie pentru păstrarea îndelungată a cerealelor. La o astfele de temperatură este inhibată dezvoltarea dăunătorilor, iar la 3-4ºC sunt inhibate şi microorganismele. Supravegherea materialului depozitat trebuie făcută mai des în primele 2-3 luni de la depozitare deoarece atunci există cel mai mare pericol de încingere şi mucegăire; după aceea controalele se pot rări, dar nu elimina. Aceste măsuri trebuie aplicate cu toată stricteţea, mai ales, în depozitele mai puţin utilate şi de tipuri mai simple.

5.2.Măsuri biologice şi chimice Deoarece măsurile indicate până acum nu sunt întotdeauna suficiente pentru a opri dezvoltarea mucegaiurilor sau pentru că posibilităţile aplicării lor în complex nu sunt asigurate, se poate interveni cu tratamente chimice sau biologice. Una din metodele biologice este anaerobioza. Silozurile se umplu complet cu cereale şi se închid etanş. Pentru a scoate aerul oxigenat din masa de boabe şi din atmosfera depozitului, se introduce o cantitate mare de CO2 care, pe lângă că elimină oxigenul, serveşte şi ca antiseptic împotriva mucegaiurilor. În general, insectele dintr-un spaţiu închis ermetic sunt omorâte când proporţia oxigenului din aerul intergranular scade până la aproximativ 2% în volum şi nu datorită acumulării de CO2 cum se întâmplă cu microorganismele. Temperatura cerealelor din depozit creşte după închiderea ermetică a spaţiului, în perioada de dezvoltare intensă a bioxidului de carbon, fără a trece de obicei de 30ºC; ulterior ea scade progresiv, până ce masa de seminţe se răceşte, ceea ce se întâmplă în timpul toamnei şi iernii. Păstrarea seminţelor cu ajutorul substanţelor chimice se bazează pe folosirea unor substanţe chimice care întroduse în masa de boabe au proprietatea de a împiedica dezvoltarea microorganismelor, mucegaiurilor, insectelor, acarienilor şi de a reduce intensitatea respiraţiei seminţelor. Dintre substanţele încercate reţin atenţia : Cloropicrina, un produs cu toxicitate ridicată, se utilizează în concentraţii foarte mici pentru distrugerea microorganismelor şi pentru oprirea focarelor de încingere şi a autoîncălzirii seminţelor. Se foloseşte la păstrarea de durată, în celule etanşe ale silozurilor, a produselor cu umiditate până la 35

16%, fără a deprecia însuşirile calitative ale seminţelor. Dicloretanul se foloseşte pentru produsele cu umiditate ridicată, în doze de 300g/m 3 de produse depozitate în celule etanşe, asigurând o bună păstrare timp de 1-3 luni dacă boabele nu sunt încinse. Distruge mucegaiurile, acarienii şi insectele dar nu opreşte procesele de autoîncălzire şi încingere a seminţelor. Metabisulfitul, administrat în concentraţii de 1-2% la seminţele de cereale furajere (orz, ovăz), are efect sterilizant şi opreşte încingerea circa o lună. Nu se foloseşte la cerealele destinate consumului uman, iar la materialul de semenat are efect dăunător asupra viabilităţii embrionului. Thioureea în proporţie de 1% reduce respiraţia cerealelor umede (având până la 20% umiditate) şi inhibă dezvoltarea mucegaiurilor. În proportie de 1% din masa cerealelor opreşte dezvoltarea mucegaiurilor chiar la seminţe cu umiditate de 24% fără să diminueze mult viabiliatea acestora. Acidul propionic este utilizat numai la păstrarea seminţelor destinate furajării animalelor. La conservarea timp de 1-6 luni a seminţelor de porumb cu umiditate ridicată se foloseşte 0,5-1,4 kg produs/100kg boabe în functie de umiditatea acestora (24-35%). Deşi utilizarea substanţelor chimice la păstrarea produselor este limitată, conservarea chimică prezintă interes la păstrarea de scurtă durată a produselor umede până la data uscării (prin folosirea dicloretanului), la păstrarea de lungă durată a seminţelor uscate, protejându-le de dăunători sau pentru oprirea focarelor de încingere (prin introducerea cloropicrinei în masa de seminţe).

36

BIBLIOGRAFIE . 1. Ceapoiu N., Gh. Balteanu, C.Hera, N.N. Saulescu, F. Negulescu, AL. Barbulescu 1984, Graul, Ed. Academiei Socialiste Romania, Bucuresti; 2. Duda M., A.Timar, 2007, Condiţionarea şi păstrarea produselor agricole, Ed. AcademicPres Cluj-Napoca 3. Florian V., 2001, Fitopatologie generală, Ed Poliam Cluj-Napoca. 4. Florian V., I. Oroian, 2002, Diagnoza bolilor infecţioase ale plantelor de cultură, Ed. Poliam Cluj-Napoca. 5. Ghizdavu I., P. Paşol, I. Pălăgieşu, B. Bobârnac, C. Filipescu, I. Matei, T. Georgescu, T. Baicu, Al. Bărbulescu, 1997, Entomologie agricolă, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 6. Hulea Ana, Gh.Taşcă, C. Beratlief, 1982, Bolile şi dăunătorii produselor agricole şi hortiviticole după recoltare, Ed.Ceres, Bucureşti 7. Muntean L.S., S. Cernea, G. Morar, M. M. Duda, D. I. Vârban, S. Muntean, 2008, Fitotehnie, Ed.AcademicPres, Cluj-Napoca. 8. Oltean I., Monica Porca, I. Ghizdavu, 2004, Entomologie generală, Ed.Digital Data, ClujNapoca. ***www.agric.gov.ab.ca ***www.apsnet.ro *** www.bugguide.net ***www.cmis.ciro.au, ***www.fao.org ***www.forestryimages.org ***www.insects.tamu.edu ***www.ozanimals.com ***www.padil.gov.au

37