BIOTERORISM ALIMENTAR

BIOTERORISM ALIMENTAR

1

Glosar de termeni biologici Aerosol Agent etiologic (cauzal) Agent infecţios Agenţi patogeni Antibiotic Antrax

Bacterie Cale de expunere (de intrare) Ciupercă

Contagios Cultură

Particule fine solide sau lichide în aer. Organism sau toxină responsabilă de producerea anumitor maladii sau de efecte vătămătoare. Agenţi biologici care pot produce o maladie într-o gazdă receptivă. Agenţi biologici care pot provoca boli grave. Substanţă capabilă să distrugă microorganismele sau să le împiedice dezvoltarea. Boală gravă datorată Bacilului Anthracis, o bacterie care produce spori. Există trei forme ale bolii: cutanată, pulmonară şi digestivă. Bacteria se găseşte în sol şi infectează ierbivorele. Organism unicelular care se multiplică prin diviziune celulară şi poate provoca boli la oameni, plante sau animale. Mijloc prin care o persoană intră în contact cu un agent sau un organism, de exemplu inhalare, ingestie sau contact cu pielea. Grup de plante a căror principală caracteristică este absenţa clorofilei care dă culoarea verde altor plante. Termenul desemnează de asemenea plantele microscopice unicelulare, de exemplu mucegaiurile, precum şi ciupercile comestibile. Care se poate transmite de la o persoană la alta, de la un animal la altul sau între persoane şi animale. Procedeu constând în plasarea bacteriilor într2

Decontaminare

Infecţiozitate

Mediu Microorganism Micotoxină Organism Parazit Patogen Pesta (ciuma)

Ricin

un mediu pregătit (de exemplu, lichid sau solid) în vederea multiplicării acestora. Populaţie de microorganisme cultivate în mediu lichid sau solid. Absorbţia, distrugerea, neutralizarea, detoxifierea sau ridicarea de materii periculoase la care au fost expuse persoane, obiecte sau alte locuri. Capacitatea de propagare a unui organism. Număr de organisme necesare infectării altor gazde secundare. Capacitatea unui organism de a prolifera, plecând de la punctul infecţiei şi producând o boală la un organism gazdă. Organism, animal sau plantă care găzduieşte un alt organism, în scopul dezvoltării acestuia. Orice organism (bacterie, virus sau anumite ciuperci) vizibil doar la microscop. Toxină produsă de ciuperci. Orice fiinţă vie, aparţinând regnului vegetal sau animal. Organism care trăieşte în sau pe un alt organism, fără a-i fi util acestuia. Organism care poate provoca boli la animale, plante şi microorganisme. Boală provocată de Yersinia pestis, o bacterie prezentă în numeroase părţi ale lumii la rozătoare şi la puricii acestora. Ea există sub două forme: forma pulmonară (infecţia plămânilor) şi forma bubonică (infecţia glandelor limfatice). Pesta pulmonară se poate transmite de la om la om. Otravă ce poate fi fabricată, plecând de la 3

seminţele de ricin. Această substanţă este toxică prin inhalare, ingestie sau injectare a toxinei. Ricinul este cultivat în întreaga lume pentru extragerea uleiului. Intoxicarea cu ricin se poate transmite de la om la om. Spori Formă de reproducere care permite anumitor microorganisme să devină rezistente în unele condiţii de mediu, de exemplu la temperaturi extreme rămân în letargie. Supraveghere Evaluarea stării de sănătate a unei persoane de medicală către personalul medical competent. Sistem de disemi- Sistem de diseminare a unui agent biologic nare dintr-un punct pornind dintr-o poziţie strategică. Sistem de disemi- Sistem de diseminare a unui agent biologic nare în linie plecând de la un vehicul terestru sau aerian pe o linie perpendiculară pe direcţia vântului. Tehnici de asepsie Măsuri de precauţie luate în teren şi în laborator, vizând împiedicarea contaminării materialului, a persoanelor, animalelor sau a altor plante prin substanţe străine sau de alte microorganisme. Tehnologie cu Tehnologie care poate fi utilizată atât în dublă utilizare scopuri paşnice, cât şi militare. Tehnici genetice Ansamblu de tehnici care permit modificarea caracteristicilor unui organism, prin introducerea de gene în materialul său genetic. Toxicitate Efecte nocive produse de o cantitate determinată de toxine asupra unui organism viu. Relativa toxicitate a unui agent se exprimă sub forma dozei (miligrame de toxine per kilogram) care poate produce moartea unui 4

Toxine Toxina botulinică

Tularemia

Vaccin Variola

Vector Venin Virus

animal. Substanţe toxice produse de organismele vii. Toxină produsă de bacteria Clostridium botulinum. Această toxină provoacă botulismul, care este o boală paralizantă. Intoxicarea se produce prin inhalare, ingestie sau injectare a toxinei. Nu este contagioasă interuman. Boală provocată de bacteria Francisella tularensis. Apariţia acestei boli foarte contagioase nu necesită decât o cantitate mică de bacterii. Nu există cale de transmitere interumană. Tularemia afectează în general animalele, în special rozătoarele. Substanţă pregătită, plecând de la microorganisme moarte sau atenuate, care conferă o imunitate artificială împotriva unei boli. Boală provocată de virusul Variola major. Este vorba de o boală gravă, transmisibilă între oameni. În prezent, variola este eradicată de pe suprafaţa pământului. Agent, de exemplu o insectă sau un şobolan, care poate transmite un agent patogen de la un organism la altul. Substanţă toxică produsă de glandele anumitor animale, de exemplu şerpi, scorpioni sau albine. Microorganism infecţios care există mai mult în stare de particulă decât sub forma unei celule complete. Dimensiunea particulelor variază de la 20 la 400 de nanometri. Viruşii nu se pot reproduce în afara unei celule gazdă. 5

Introducere în istoria armelor biologice Riscul atentatelor teroriste produse prin intermediul agenţilor biologici constituie un subiect de preocupare crescândă a serviciilor însărcinate cu aplicarea legii, a guvernelor şi autorităţilor sanitare din întreaga lume. Agenţii biologici (precum bacterii, viruşi şi ciuperci) sunt mult mai uşor de manipulat şi transportat decât armele nucleare sau cele convenţionale. Mai mult, ei sunt dificil de detectat, iar simptomele expunerii pot dura între mai multe ore până la câteva zile, până la apariţie. Pentru numeroşi responsabili din serviciile însărcinate cu aplicarea legii, fizionomia recentă a terorismului relevă un foarte mare interes pentru utilizarea armelor de distrugere în masă, precum armele biologice. Este relativ uşor să procuri agenţi biologici, armele biologice fiind un mijloc eficient pentru producerea unui sentiment generalizat de teamă în rândul populaţiei. Numeroase evenimente istorice s-au caracterizat prin utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea substanţelor toxice şi a agenţilor patogeni, dispunând de elemente care demonstrează clar că un anumiţi indivizi şi organizaţii teroriste au desfăşurat recent cercetări referitoare la agenţi biologici sau la toxine, sau au fost tentaţi să procure aceste substanţe. Astfel, în Malayezia, o persoană a fost arestată pentru desfăşurarea de activităţi teroriste în legătură cu partidul radical Jemaah Islamiyah. Potrivit declaraţiilor a doi suspecţi care au fost de asemenea arestaţi, persoana în cauză participa la un proiect referitor la achiziţionarea de agenţi biologici în scopul transformării lor în arme. În urma unei percheziţii desfăşurate la Kaboul (Afganistan) în cadrul a două laboratoare ştiinţifice pakistaneze specializate în domeniul nuclear, au fost descoperite documente ce prezentau un interes pentru anthrax, ca şi calcule referitoare la dispersia aeriană a bacilului prin aerostat. Aceste persoane ar fi avut contacte şi cu AlQaida. 6

De asemenea, pot constitui avantaje ale utilizării agenţilor biologici, următoarele aspecte1:  Agenţii biologici nu sunt detectabili prin sistemele de detecţie antiteroriste clasice; aşa cum afirmă Root-Bernstein, în contradicţie cu armele de foc şi grenadele, nu le putem descoperi cu ajutorul unui detector de metal, aparat de radiografie, câine detector sau de un detector de bombe neutronice. Ei pot fi introduşi foarte uşor în mod fraudulos în aeroporturi, la fel de uşor ca şi drogurile care au invadat pieţele ţărilor occidentale. Acest aspect ridică de asemenea dificultăţi din punct de vedere al contramăsurilor ce trebuie puse în practică, de exemplu portul costumului protector, întrucât poate fi imposibilă detectarea agentului în mod rapid.  Timpul scurs între momentul în care este eliberat un agent biologic şi apariţia efectelor sale la oameni reduce şansele de prindere a persoanelor care au pregătit şi realizat atentatul. Aşa cum explică Watkins2, “după injecţie urmează o perioadă de incubaţie, fără simptome, timp în care organismul se multiplică şi se propagă la alte persoane. Nu este deci uşor să identifici locul în care a fost realizat atentatul şi să identifici responsabilii producerii sale. Este posibil de asemenea ca agentul folosit să nu lase nicio urmă, ceea ce oferă posibilitatea comiterii atentatelor anonime.”  Agenţii biologici produc un efect similar celui al aşa-ziselor bombe cu neutroni, întrucât pagubele pot să nu atingă decât oameni, celelalte organisme şi structurile materiale rămânând intacte.  În comparaţie cu armele nucleare, agenţii biologici sunt de o supleţe relativă, putând fi utilizaţi în operaţiunile teroriste de mică şi mare anvergură desfăşurate anonim sau nu şi, 1

http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp

2

7









conform metodelor folosite, produc efecte generale sau selective. Au o funcţie de reproducere, contrar armelor chimice, ceea ce permite obţinerea unei cantităţi importante de agent plecând de la o cultură redusă şi, cu cantităţi mai modeste decât ar trebui folosite în cazul agenţilor chimici, permit atingerea unei populaţii numeroase. Diseminarea lor relativ dificilă influenţează de asemenea asupra amplorii eforturilor desfăşurate şi a pregătirilor necesare. Diseminarea de cantităţi mari de toxice chimice necesită sisteme complete pe care o organizaţie teroristă nu poate în mod real să le deţină; în cazul agenţilor patogeni, din contră, metodele sunt practic identice cu cele care se folosesc pentru armele biologice, care nu necesită dispozitive importante. Posibilitatea folosirii armelor biologice pentru a aduce o serioasă atingere economiei unui stat (distrugând culturile sau animalele, de exemplu) sau pentru a cauza mari pierderi forţelor militare, două efecte care pot fi imposibil de obţinut prin metodele teroriste clasice. Teroarea (şi, în consecinţă, perturbarea ordinii sociale) pe care o pot provoca în populaţia vizată, chiar în cazul unui atentat produs la scară relativ redusă, dat fiind caracterul particular oribil al războiului biologic. Potrivit lui Watkins, „armele biologice suscită o teroare care nu poate fi comparată cu frica pe care o inspiră armele nucleare”.

8

Consideratii generale privind istoria armelor biologice Istoria armelor biologice3 Folosirea agenţilor biologici şi a toxinelor acestora ca arme este paralelă cu dezvoltarea societăţii umane. Diversificarea activităţii umane către vânătoare mai ales împotriva unor animale din ce în ce mai mari sau mai periculoase au făcut inerentă adaptarea tehnicilor şi a metodelor de vânătoare şi de supravieţuire. Deşi empirică, această adaptare avea la bază observaţia că anumite animale, deşi mici, de exemplu şerpii, aveau o posibilitate de apărare prin anumite secreţii inoculate odată cu muşcătura, veninul acestora fiind eficace împotriva unor ţinte foarte mari. Era mai puţin important pentru vânător ce anume conţinea veninul şarpelui, cât posibilitatea utilizării şerpilor vii sau a armelor otrăvite cu veninul acestora pentru a vâna animale mai mari. Aceste tehnici ofereau şi vânătorilor mai puţin dezvoltaţi fizic un avantaj substanţial. Evident că aceste practici au fost utilizate şi în luptele interumane, moment în care armele folosite pentru vânătoare erau aceleaşi, folosite şi pentru apărare. Folosirea agenţilor biologici şi a toxinelor ca armă are caracteristică principală conştienţa utilizării avantajului agentului biologic sau a toxinei asupra potenţialului inamic, uman sau animal. Acesta este şi motivul pentru care în lipsa unor surse istorice putem face doar presupuneri asupra utilizării ca arme sau a apariţiei întâmplătoare a unor epidemii sau simptome în decursul istoriei. Cert este că odată cu identificarea fizică a primului agent biologic se delimitează foarte clar istoria armelor biologice în două perioade: 3

Materialul se află publicat la adresa www.ancex.ro/upload/ ISTORIA_ ARMELOR_BIOLOGICE.pdf

9

perioada empirică, în care agenţii biologici şi toxinele erau utilizate în baza experienţei dobândite prin observaţie şi perioada ştiinţifică, în care agenţii biologici şi toxinele au fost utilizate pe baza informaţiilor ştiinţifice, bazate pe fenomene reproductibile şi predictibile, moment în care putem vorbi şi despre apărare şi protecţie împotriva armelor biologice. Vechiul Testament, în A doua carte a lui Moise, Capitolul 9“Iată, mâna Domnului va fi peste vitele tale cele de la câmp: peste cai, peste asini, peste cămile, peste boi şi oi şi va fi moarte foarte mare” dar şi simptomele “s-au făcut bube cu puroi pe oameni şi pe vite” relevă clare cunoştinţe asupra potenţialului bolilor ca element de constrângere. Ipotezele doctorului Trevisanto, referitoare la utilizarea tularemiei ca armă biologică încă din secolul XIV î.Hr., se bazează pe documente arheologice care sugerează existenţa simptomelor bolii la om şi animale. Boala este provocată de o bacterie Francisella tularensis, care afectează în primul rând animalele (cai, măgari, catâri, cămile, oi, capre) de unde se transmite şi la om. Boala rămâne şi astăzi o problemă de sănătate publică, în ciuda eficienţei tratamentului antibiotic, cazurile incorect diagnosticate, tratate tardiv cu antibiotic sau netratate sunt fatale. Simptomele bolii descrisă în documentele arheologice: ulcere cutanate, umflături dureroase ale ganglionilor limfatici, pneumonie, febră, frisoane, slăbire progresivă, insuficienţă respiratorie sunt prezente şi în tabloul clinic actual al tularemiei. Boala este o zoonoză, afectează în primul rând animalele, inclusiv iepurele, oile sau cabalinele şi se transmite la om prin vectori hematofagi (căpuşe, păduchi, pureci sau muşte). Asocierea cu epoca bronzului a utilizării armelor biologice Trevisanto, o atribuie imperiului Hitit (2000-1200 B.C.), imperiu care a existat în estul Mediteranei, în vestul regiunii Anatolia de pe actualul teritoriu al Turciei. Documente din perioada faraonului Akhenaton (iniţial Amenhotep IV), faraon din dinastia a XVIII-a (1379-1362 î.Hr.), atestă existenţa unei “boli hitite”,

10

asocierea cu hitiţi a unei boli sugerând chiar provenienţa epidemiei. Alte documente datând din 1335 î.Hr., descriu o epidemie în localitatea Simyra, un oraş situat astăzi la graniţa dintre Liban şi Siria. Interesantă este asocierea bolii cu măgari, în documente fiind specificată interdicţia de a fi folosiţi măgari în caravanele care transportau produse între Cipru şi Iraq şi dintre Israel şi Siria. Războaiele au amplificat şi ele epidemia, în insulele din Marea Egee fiind concomitente epidemii, cel mai probabil aduse de rozătoarele de pe corăbiile luptătorilor, care au contaminat animalele din insule4. Epidemiile de tularemie au evoluat pe perioade semnificative, de 35-40 de ani, motiv pentru care surse din estul Mediteranei atestă existenţa unor simptome asemănătoare şi presupun o zonă endemică pentru Francisella tularensis. Trevisanato asociază căderea imperiului Hitit cu epidemiile succesive de tularemie ducând evidenţele epidemiei până la 2500 î.Hr., perioadă în care imperiul Hitit începe să decadă, inclusiv doi regi hitiţi decedând de tularemie. Sunt scrieri nebiblice referitoare la războaie dintre hitiţi şi locuitori ai cetăţii Arzawan din vestul Anatoliei. Turme de animale oi, măgari care au apărut misterios în jurul cetăţii şi pe drumurile către cetatea Arzawan. Este foarte posibil ca hitiţi să fi suspectat că boala provine de la oi şi măgari. Cei doi ani de război (1320 şi 1318 î.Hr.), concomitent cu epidemia de tularemie, au slăbit suficient cetatea Arzawa pentru a pierde războiul. Se pare că şi apărătorii au folosit tactica de a trimite animale bolnave către inamici, intuind efectele devastatoare ale bolii. Desene de pe manuscripte din acea perioadă datând din secolul 14-13 î.Hr. reprezentând o femeie împreună cu un berbec, denotă o posibilă cunoaştere a transmiterii bolii, o posibilă traducere a textului asociat desenului fiind aproximativă cu “Ţinutul prin care trece va fi bântuit de boala rea”. Progresul organizării umane, păstoritul devine o ocupaţie de bază, măgarul important animal domestic de transport în Asia mică şi 4

www.ancex.ro/upload/ISTORIA_ARMELOR_BIOLOGICE.pdf

11

Orientul Mijlociu, aglomeraţiile umane în aşezăminte de tip cetate sau forturi, precum şi locuitul împreună cu animalele domestice au constituit factori favorizanţi ai diseminării epidemiilor de la animale la om şi invers, comerţul între cetăţi cu animale sau chiar oameni infectaţi, precum şi vectorii asociaţi populaţiilor umane (şobolani, pureci, muşte, etc.) au început să constituie factori majori ai diseminării bolilor infecţioase încă cu 3000 de ani î.Hr. Este posibil ca hitiţii să fi intuit puterea devastatoare a bolii, este foarte posibil ca ameninţările din Vechiul testament să aibă un suport în realitate, mai puţin probabilă este teoria conform căreia locuitul împreună cu animalele au creat imunitate populaţiei evreilor, spre deosebire de egipteni care nu locuiau cu animalele, mai ales că nici în prezent tularemia nu beneficiază de un tratament imunologic cu vaccin. Intuiţii clare asupra evidenţei bolilor şi a transmiterii prin contact direct au fost scoase recent în evidenţă de scrieri arheologice din regiunea Sumer, actuală regiune din Siria, unde arheologi au descoperit scrieri cuneiforme, lângă Râul Eufrat, datând din 1170 î.Hr., în care se interzice persoanelor bolnave să călătorească în oraşe şi care avertizează oamenii să nu atingă sau să folosească lucrurile personale care au aparţinut victimelor. Sunt primele dovezi clare ale instituirii carantinei ca mijloc de prevenire a bolii, prin izolarea sau limitarea contactului bolnavului cu persoanele sănătoase5. Istoria armelor biologice se confundă cu istoria armelor chimice, poate pentru că războiul în general a utilizat practic toate mijloacele pentru a stabili un avantaj tactic. Sunt numeroase exemple în istorie de utilizare a armelor biologice precum şi a armelor chimice. Este foarte bine cunoscută otrăvirea fântânilor cu cadavre animale sau plante otrăvitoare ca mijloc de apărare precum şi a surselor de alimente. Desigur că aceleaşi metode au fost utilizate şi ca mijloace ofensive. Primul consemnat în istoria militară pentru utilizarea plantei Spânz (Helleborus) pentru a otrăvi apa din cetatea 5

www.ancex.ro/upload/ISTORIA_ARMELOR_BIOLOGICE.pdf

12

Kirrha în anii 600 Î.Hr. de către Solon din Atena. In 400 Î.Hr. arcaşii Sciţiei foloseau săgeţi otrăvite în cadavre în descompunere. Folosirea cadavrelor pentru a otrăvi resursele de apă era o metodă deosebit de eficientă de război biologic. Această tactică a fost folosită ulterior de Barbarossa în 1155, în războiul de la Tortona. Rădăcinile de mandragora au fost utilizate în ani 200 Î.Hr. de către cartaginezi pentru a otrăvi vinul inamicului. Hanibal a folosit şerpi veninoşi aruncaţi în bărcile inamicilor în bătălia de la Pergamus în 190 Î.Hr.. Catapultarea cadavrelor infectate cu ciumă a fost folosită de Mussis, un mongol, la asediul cetăţii din Crimeea actuală, Kaffa în 1346. Cetatea aflată sub conducere genoveză a fost focarul de diseminare a primei epidemii de ciumă în Europa. Nu mai puţin de 15 milioane de europeni au decedat după reîntoarcerea corăbiilor genoveze cu marinari infectaţi în portul Genova. Spaniolii în războiul contra francezilor pentru oraşul Napoli au infectat vinul cu sânge provenind de la bolnavii de lepră în 1495. O abordare interesantă a utilizării agenţilor biologici a fost iniţiată de Siemenowic în 1650, un general polonez de artilerie, care a folosit obuze de artilerie încărcate cu saliva de la câinii bolnavi de turbare pentru a le lansa asupra inamicului. În 1710 trupele ruseşti folosesc tehnica din 1346, catapultând cadavrele infectate cu ciumă împotriva trupelor suedeze. Desigur că folosirea agenţilor biologici ca arme nu se putea limita la regiunea Europei şi Asiei. În 1763 pături infectate cu variolă sunt distribuite populaţiei indiene americane din Fort Pitt, Pensilvania, de către colonelul britanic Henry Bouquet. Intenţionată sau nu, diseminarea variolei populaţiei indiene a avut efecte devastatoare, primul contact cu o boală necunoscută de către o populaţie fără imunitate la un agent biologic are efecte de masă masive. Probabil că a fost prima oară când o armă biologică a avut efect de exterminare în masă. Acest efect tactic, folosirea agenţilor biologice pe populaţii susceptibile, a încercat să fie reprodus în 1785

13

împotriva tunisienilor, prin distribuţia de pături infectate cu variolă. Descoperirea noilor continente, în afara schimburilor culturale a dus şi la schimburi biologice, europeni au dus variola în America şi s-au întors cu sifilis, cu toate că este disproporţionat, schimbul a avut efecte grave asupra populaţiei americane băştinaşe. Războiul a escaladat întotdeauna şi utilizarea a noi tipuri de arme, de tactici, efectul surpriză fiind în general urmărit. Războiul civil american este probabil primul care a experimentat noi tipuri de arme, armele biologice fiind intens folosite. În 1861, trupele unionale erau avertizate să nu folosească surse de apă pe teritoriul inamic, să nu accepte hrană de la persoane şi locuri nesigure. Cadavre în descompunere contaminau sursele de apă pentru a întârzia avansul trupelor unionale. Pături infectate cu variolă, dar şi cu febră galbenă au fost folosite împotriva trupelor unioniste. Cert este că mai mulţi oameni au murit în războiul civil american răpuşi de bolii decât pe câmpul de luptă. Foarte multe boli au fost cunoscute şi descrise chiar dacă nu se cunoştea agentul biologic implicat. Altele au fost descoperite în marea majoritate în secolul 19 şi 20. De exemplu ciuma a fost descrisă în urmă cu peste 3000 de ani, variola este descrisă de chinezi din 1122 B.C., febra galbenă din 1600. A fost nevoie de aproximativ 300 de ani pentru ca un biolog cubanez Carlos Finlay în 1881 să asocieze febra galbenă cu ţânţarul, ca vector al transmisiei bolii. Perioada ştiinţifică6 Jumătatea secolului 19 a însemnat momentul de cotitură în evoluţia microbiologiei şi a bolilor infecţioase. Descoperirea din 1863 a medicului francez Casimir Joseph Davaine a agentului cauzal al antraxului este considerată momentul de ieşire din perioada empirică şi trecerea în perioada ştiinţifică, bazată pe dovezi. 6

www.ancex.ro/upload/ISTORIA_ARMELOR_BIOLOGICE.pdf

14

Au urmat o serie excepţională de descoperiri ale agenţilor biologici cauzali pentru diverse boli: 1876, Robert Koch obţine primele culturi pure de antrax; 1882, Loffler şi Shutz descoperă agentul cauzal al morvei; 1887, Sir David Bruce descoperă agentul cauzal al brucelozei; 1883, Koch descoperă agentul cauzal al holerei; 1907, Howart T Ricketts descoperă agentul cauzal al tifosului. Agentul cauzal al tularemiei a fost descoperit în 1912, în districtul Tulare din California. Descoperirea primului vaccin antirabic de către Pasteur, apoi antituberculos de Koch şi confirmarea teoriei vaccinale a lui Jenner privind proprietăţile vaccinale ale tulpinilor de variolă de la cabaline şi bubaline care determină un răspuns imunitar de protecţie împotriva variolei umane au reprezentat întruparea speranţelor umanităţii privind existenţa reală a uni antidot sau a unei protecţii reale împotriva agenţilor biologici. Desigur că dezvoltarea ştiinţifică nu putea lăsa deoparte şi avantajele utilizării armelor biologice, de data aceasta folosind argumente ştiinţifice şi nu empirice. Marele cercetător Louis Pasteur, universal recunoscut pentru cercetările umanitare a experimentat bacteria salmonella pentru a extermina şobolanii, a vibrionul holeric pentru a extermina iepurii, a agenţilor dizenteriei contra lăcustelor. Primul război mondial a avut ca vedetă unanim acceptată arma chimică. Deşi umbrite de “succesul” armelor chimice, armele biologice au fost o permanentă preocupare a armatei germane. Există suspiciuni asupra utilizării ciumei împotriva trupelor ruse la St. Petersburg în 1915, asupra infectării cailor din porturile americane destinaţi armatelor britanice şi franceze. Surse americane descriu programele de sabotaj cu agenţi biologici pe care persoanele aservite Germaniei le efectuau pe teritoriu american. Au fost descoperite laboratoare clandestine în care erau cultivaţi agenţi biologici ca antrax şi bacilul morvos. Caii, în primul război mondial

15

aveau o importanţă covârşitoare în doctrina armatelor, motiv pentru care programul biologic german avea ca obiect acest animal. Este probabil ca este primul program biologic exclusiv contra animalelor. Utilizări relativ izolate cu bacilul morvos şi antrax au fost realizate în perioada 1916-1918 în Rusia, Franţa, probabil şi pe teritoriul României7. Prezenţa epidemiilor de diverse tipuri, tifos, holeră, febră de tranşee, gripă spaniolă, etc din perioada primului război mondial face imposibilă o evaluare a eficacităţii programului biologic militar german. Toate acuzaţiile de utilizare a agenţilor biologici au fost negate de Germania. Nu au fost declarate victime ale agenţilor biologici utilizaţi ca arme de către nici o parte beligerantă din primul război mondial. Probarea atacurilor biologice rămâne şi actual o provocare a sistemelor de protecţie, de aplicare a legii şi juridice. Al doilea război mondial a demonstrat succesul dezvoltării societăţii umane, orientarea industriei spre performanţă tehnologică, noi tipuri de arme supersofisticate, arma nucleară fiind un exemplu nefericit. Dacă armele chimice au “tăcut” în al doilea război mondial, armele biologice au fost intens cercetate. Descoperirea primului antibiotic de către Sir. Alexander Fleming în 1929, izolarea şi purificarea acestuia pentru a fi folosit în tratamentul infecţiilor bacteriene la om şi mamifere în 1941, a reprezentat o victorie epocală a omului împotriva bolilor în plin război mondial. Concluziile primului război mondial au modificat şi tactica viitoare a marilor puteri faţă de fiecare categorie de arme. Inteligenţă extraordinară a fost investită pentru dezvoltarea şi modernizarea tuturor categoriilor de arme. Începând cu anul 1920, marile puteri au dezvoltat programe biologice, evident nerecunoscute, motiv pentru care, la Geneva în 1925, 7

www.ancex.ro/upload/ISTORIA_ARMELOR_BIOLOGICE.pdf

16

a fost semnat Protocolul de la Geneva care interzicea utilizarea armelor biologice şi chimice în război. Trecuseră 250 de ani de la Înţelegerea de la Strasbourg din 1675 referitoare la interzicerea utilizării gloanţelor şi armelor otrăvite în război. Mii de ani de tensiuni, trădări şi conflicte europene sunt date de o parte în 1925 pentru a recunoaşte riscurile incomensurabile de a utiliza intensiv armele biologice şi chimice. Spre deosebire de armele chimice care au fost modernizate extensiv, noi agenţi chimici fiind descoperiţi şi cercetaţi, armele biologice au fost cercetate la scară redusă datorită caracterului nediscriminatoriu al acţiunii lor. Încă din anii 30 a fost recunoscută imposibilitatea controlului armelor biologice în operaţiuni militare, având acţiune inclusiv asupra propriilor trupe sau trupe aliate, dar şi caracterul imprevizibil şi impredictibil al acţiunii lor. Germania, în 1936, a efectuat cercetări asupra dispersiei sporilor de antrax. Canadienii începând cu 1939, în laboratoarele Connaught, au efectuat cercetări asupra antraxului, toxinei botulinice, ciumei şi psitacozei. Un caracter total diferit al programului biologic a avut Japonia, prin desemnarea doctorului Ishiro Ishi în 1933 la comanda Unităţii 731, localizată în Manciuria. Cercetările efectuate cu agenţi biologici direct asupra prizonierilor chinezi, asupra populaţiei satelor chineze cu rickettsii, vibrionul holerei, agentului ciumei, antraxului, experimentarea a diverse tipuri de bombe şi dispozitive cu agenţi biologici, peste 5000 de autopsii efectuate pe prizonieri nu au putut proba eficacitatea armelor biologice8. Dispersia armelor biologice rămâne principala problemă de utilizare, timpul latent de acţiune, inconstanţa distribuţiei agentului biologic, susceptibilitatea diferită la agent, cantitatea şi calitatea agentului, caracterele reologice şi atmosferice în zona de diseminare precum şi contaminarea pe perioade imposibile de cuantificat a zonei 8

www.ancex.ro/upload/ISTORIA_ARMELOR_BIOLOGICE.pdf

17

de distribuţie au exclus arma biologică din strategia armatelor în al doilea război mondial. Peste 1600 de bombe cu spori de antrax au fost testate de Unitatea 731. Începând cu 1942, SUA, ca reacţie la ameninţarea japoneză, instituie la Fort Detrick patru laboratoare pentru cercetarea armelor biologice: unul pentru toxina botulinică, altul pentru bacillus globigi şi antrax, unul pentru a produce patogeni ai plantelor şi ultimul pentru producerea pe ouă embrionate de brucella si agentul psitacozei. Deşi dezvoltată intensiv, concomitent cu perfecţionarea bombelor cu fragmentaţie, nu a fost declarată utilizarea sau testarea armei biologice de către SUA. În anul 1936 Franţa dezvoltă un program de cercetare a rezistenţei microbiene la detonaţia explozivilor clasici. În acelaşi an Marea Britanie stabileşte un comitet de evaluare a capacităţii ofensive şi defensive a agenţilor biologici. Încă din 1929 Uniunea Sovietică avea în apropierea Mării Caspice o unitate de cercetare a armelor biologice. Cu excepţia cercetărilor pe prizonieri de război desfăşurate de Unitatea 731, nu au fost consemnate utilizări ale armelor biologice în cel de-al doilea război mondial. Războiul rece aduce noi provocări pe scena internaţională, dominate desigur de criza rachetelor balistice şi de escaladarea înarmării nucleare. Deşi minor ca însemnătate, domeniul armelor biologice nu a fost abandonat, dimpotrivă, suferă transformări radicale, atât conceptuale cât şi umane, protecţia propriilor trupe şi implicarea unei elite de cercetători, din ce în ce mai numeroşi în acţiuni de producere şi testare a armelor biologice. Fiecare ţară a considerat programele biologice la cel mai înalt nivel de clasificare a secretului, puţine evidenţe apar astăzi privind detaliile programelor desfăşurate, doar mici evidenţe privind existenţa unor astfel de programe transpar în media actuală. Au fost dezvoltate programe specifice antiom, antianimal şi antiplante, au

18

fost standardizaţi agenţi pentru a putea fi utilizaţi ca arme, au fost studiate insectele pentru a fi folosiţi ca vectori naturali de dispersie. Un exemplu din 1959 este standardizarea virusului febrei galbene transmis de ţânţar şi capacitatea de producţie de milioane de ţânţari lunar la laboratoarele din Fort Detrick. În anul 1969 SUA renunţă unilateral la programul ofensiv de înarmare cu agenţi biologici şi ratifică Protocolul de la Geneva din 1925. În perioada 1971-1973 SUA a distrus stocurile proprii de arme biologice şi a semnat Convenţia pentru Interzicerea Armelor Biologice şi a Toxinelor în 19729. Detalii asupra programului biologic al fostei Uniuni Sovietice sunt mai puţin cunoscute. Uniunea Sovietică a negat constant deţinerea de arme biologice. Chiar în urma incidentului de la Sverdlovsk, în Ural, din aprilie 1979, unde a apărut o epidemie de antrax la un grup de cercetători care lucrau la un laborator, autorităţile au explicat că era determinată de contaminarea naturală de la carnea de vită infectată cu antrax. În 1992 Rusia recunoaşte accidentul din laboratorul de la Sverdlovsk ca fiind determinat de cercetările militare asupra antraxului. Rusia a declarat închiderea programului biologic în 199410. Transformările politice şi social-economice care au avut loc la sfârşitul mileniului doi, perceperea Statelor Unite ca fiind cea mai mare “putere militară convenţionala” (deţinătoare de arme convenţionale) şi apariţia grupurilor radicale, concentrate pe distrugerea a ceea ce aceştia consideră a fi dăunător au generat teama ca organizaţiile teroriste, inclusiv statele care le sprijină, vor recurge la utilizarea “armelor biologice” împotriva civilizaţiilor.

Tipurile de agenţi biologici 9

www.ancex.ro/upload/ISTORIA_ARMELOR_BIOLOGICE.pdf www.ancex.ro/upload/ISTORIA_ARMELOR_BIOLOGICE.pdf

10

19

Agenţii biologici sunt microorganisme, inclusiv microorganismele modificate genetic, culturile celulare şi endoparaziţii umani, care sunt susceptibile să provoace infecţie, alergie sau intoxicaţie. Arma biologică, denumită şi bomba nucleară a săracului sau bomba murdară, este o armă invizibilă. Ea poate fi transportată fără a fi detectată, chiar peste graniţe, fie în „culturi“ - pentru obţinerea cantităţii dorite -, fie în cantităţi suficiente pentru săvârşirea unui dezastru. Microorganismele pot fi eliberate fără zgomot şi fără a provoca efecte imediate. Nu se poate determina maladia până nu se cunosc simptomele infecţiei şi agentul cauzal. Dacă acesta, cum este de exemplu variola, se poate propaga uşor de la o persoană la alta, numărul victimelor poate atinge cu uşurinţă zeci de mii de cazuri11. Potrivit unui grup de experţi americani în prevenirea şi controlarea bolilor, micro-organismele cele mai periculoase pentru sănătatea publică sunt: antraxul (Bacillus anthracis), botulismul (Toxina botulinică), variola (Variola major), pesta sau ciuma (Yersinia pestis), tularemia (Francisella tularensis) şi febrele hemoragice (filoviruşii/arenaviruşii). Caracteristicile acestor tipuri de agenţi (specifici armelor de distrugere în masă) sunt12  posibilitate de producere facilă de către orice naţiune, în cadrul industriei farmaceutice;  metodele de producere industrială se regăsesc în fabricarea iaurtului, berii, chiar a antibioticelor sau vaccinurilor;  majoritatea echipamentelor utilizate în producerea acestora sunt „dual-use” şi sunt comercializate pe piaţa liberă;  existenţa culturilor de agenţi patogeni anteriori, păstraţi în anumite facilităţi/depozite specifice; 11 1211

Costel Guşteriţan – Riscuri CBRN în teatrele de operaţii: ameninţarea biologică (www.rft.forter.ro)

20

 uşurinţa transmiterii la ţintă, utilizând chiar şi condiţiile meteorologice;  eficacitate sporită: cantităţi mici de substanţă, cu efect maxim;  suprafaţă mare de contaminare. Agenţii biologici sunt organismele sau toxinele produs printro sursă biologică; ei pot fi numiţi de asemenea şi agenţi patogeni. Toxinele sunt otrăvuri produse de organismele vii sau provenite de la acestea. Aceşti agenţi pot fi aleşi de către terorişti pentru a răspândi maladii sau a ucide persoane sau animale, iar unele servesc câteodată la distrugerea recoltelor. Exemple:  Agenţi bacterieni: Bacillus Anthracis (Anthraxul), Yersinia Pestis (ciuma);  Agenţi virali: Variola (variola), Marburg (febra hemoragică);  Toxine: toxina botulică. Conform unei clasificări oferite de legislaţia internă, agenţii biologici se împart în 4 grupe de risc, în funcţie de importanţa riscului de infecţie pe care îl prezintă: a) grupa 1 - agenţi biologici care nu sunt susceptibili să provoace o boală la om; b) grupa 2 - agenţi biologici care pot provoca o boală omului şi constituie un pericol pentru lucrători; propagarea lor în colectivitate este improbabilă; există, în general, o profilaxie sau un tratament eficace; c) grupa 3 - agenţi biologici care pot provoca îmbolnăviri grave la om şi constituie un pericol serios pentru lucrători; ei pot prezenta un risc de propagare în colectivitate, dar există în general o profilaxie sau un tratament eficace; d) grupa 4 - agenţi biologici care pot provoca boli grave omului şi constituie un pericol serios pentru lucrători; ei pot să 21

prezinte un risc ridicat de propagare în colectivitate şi nu există în general o profilaxie sau un tratament eficace.

Antraxul (Bacillus anthracis)

22

Antraxul sau cărbunele emfizematos este o boală infecţioasă produsă de Bacillus anthracis. Antraxul este o zoonoză, omul fiind o gazdă accidentală, a cărei infecţie se produce prin leziuni tegumentare, ingestie sau inhalare de spori proveniţi de la animale infectate sau de la produsele acestora. În funcţie de calea de expunere, sunt cunoscute trei forme clinice de antrax: cutanată, gastrointestinală şi pulmonară, ultima fiind cea asociată cu posibile acţiuni biotetoriste. Dicţionarul Explicativ al limbii române defineşte antraxul ca fiind13:  o boală infecţioasă şi contagioasă (la animale şi la oameni), manifestată prin abcese pulmonare, gastrointestinale şi cutanate; dalac, bubă-neagră, cărbune;  cărbune, dalac, pustulă malignă, (reg.) armurare, armurariţă, bubă (neagră, rea), marmură, răsfug, talan, băşică rea, sânge mohorât;  o boală infecţioasă a vitelor (transmisibilă şi omului), manifestată prin abcese pulmonare, gastrointestinale şi prin simptome de colaps;  boală, dalac, cărbune; Agentul patogen al bolii a fost descoperit în anul 1849 de către medicul german Aloys Pollender, fiind un bacil aerob, sporulat, sub formă de bastonaşe, Gram pozitiv, în forma vegetativă fiind capsulat (capsulă care-l protejează în sânge de fagocitare). Nu apar cazuri secundare prin transmitere interumană, cu excepţia contactului direct cu secreţii din leziunile din anthrax cutanat. Popular se mai numeşte buba neagră, cărbune sau dalac. Dalac se mai numeşte planta erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie şi cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre. Frunzele acestei flori sunt întrebuinţate în popor pentru vindecarea 13

http://dexonline.ro/search.php?cuv=antrax

23

anthrax-ului. Aceasta este una din cele mai vechi boli cunoscute. Iniţial a fost epidemică şi încă apare în multe părţi ale lumii însă numai sporadic în centrul şi sudul Americii, sudul şi estul Europei, Asia, Africa şi Orientul Mijlociu (zone dezvoltate din punctul de vedere al agriculturii). Antraxul sau dalacul este răspândit pe tot globul, boala având o incidenţă mai mare în locurile umede, mlaştini, zone inundabile, unde pot fi transportaţi sporii bacteriei (forma de rezistenţă) care provin din cadavrele animalelor îmbolnăvite de antrax. În asemenea regiuni infectate prin spori, bacilul antraxului poate să persiste în pământ zeci de ani, aceste locuri fiind denumite păşuni blestemate, cu îmbolnăviri mai numeroase în primăvară şi în anii cu precipitaţii abundente14. Antraxul infectează cel mai adesea animalele ierbivore domestice (vite, capre, oi, cai), dar şi pe cele sălbatice. Infectarea animalelor se face prin consumul de vegetale contaminate cu spori. La animale, boala are o evoluţie severă, finalizată cu moartea gazdei. Musca reprezintă unul dintre vectorii implicaţi în răspândirea antraxului (prin înţepături). Sursele de apă dintr-un areal geografic pot fi şi ele contaminate în urma migrării animalelor infectate. Omul are o rezistenţă naturală mai mare în faţa infecţiei, faţă de animalele ierbivore. Frecvente cazuri de îmbolnăvire apar în domeniul agricol, acolo unde există contact strâns cu sursa de infecţie, dar şi în industria ce prelucrează produse de origine animală contaminate (piei, lână). Ţările cu cel mai mare număr de îmbolnăviri sunt Iranul, Turcia, Pakistanul şi Sudanul. Pentru a combate răspândirea infecţiei, s-a instituit un program de vaccinare împotriva antraxului la animale. Bacilul antraxului este o bacterie gram-pozitivă, sporulată şi aerobă; ea sporulează în prezenţa oxigenului. Această bacterie produce trei proteine cunoscute sub denumirea de toxina antraxului. 14

http://ro.wikipedia.org/wiki/Antrax

24

Sporii au capacitatea de a supravieţui câţiva ani în solul uscat, dar pot fi distruşi prin fierbere (minim 10 minute), şi prin contactul cu soluţiile antiseptice (formol). Cele mai multe tulpini de bacil sunt sensibile la tratamentul cu penicilină15. Primul stadiu evolutiv este determinat de o simptomatologie nespecifică: febră, dispnee, tuse, vomă, frisoane, oboseală, dureri abdominale sau toracice, putând dura de la câteva ore la câteva zile. Al doilea stadiu fulminant debutează brusc cu febră, frisoane, dispnee şi şoc; aproape 50% dintre bolnavi dezvoltă rapid meningită hemoragică, cianoză, hipotensiune, în câteva ore apărând decesul. Procentul de mortalitate variază între 30-89%, în funcţie de asistenţa medicală acordată. În cazurile letale, intervalul între debut şi deces este în medie trei zile. Anthraxul cutanat sau forma externă: apare după depunerea Bacillus anthracis pe piele, îndeosebi dacă se depune într-o zonă cutanată în care există leziuni minime ale ţesutului cutanat. Sporii germinează la locul de inoculare în medie în 5 zile, externe 1-10 zile (incubaţia); apare o maculă pruriginoasă şi în a doua zi o ulceraţie de 13 mm. din care se recurge o secreţie clară sau serosangvinolentă bogată în bacili care se colorează Gram. Localizarea este de preferinţă pe braţe, degete, torace, fără zone de exclusivitate. În următoarele zile apare o escară neagră, depresată, nedureroasă aşezată pe un edem local, neinflamator, nedureros. Escara de anthrax se usucă, crusta se desprinde în următoarele 2-3 săptămâni. Se poate asocia limfangita, crusta se distruge prin ardere; diagnosticul diferenţial al escarei se face cu infecţii cutanate stafilococice. Alte simptome pot include febra şi frisoane. În cele mai multe cazuri bacteria rămâne în interiorul bubei. Dacă totuşi se răspândesc la cel mai apropiat punct nervos, sau în cele mai rare cazuri, în sânge, bacteria poate cauza o formă de otrăvire a sângelui care provoacă moartea16. Anthraxul gastrointestinal: forma clinică apare după ingestia 15

http://www.romedic.ro/antrax

25

unui mare număr de B. anthracis odată cu hrana contaminată şi nepregătită suficient termic. Localizarea orală sau esofagiană este însoţită de limfadenopatie regională, edem. Bolnavul prezintă greaţă, vărsături, oboseală, diaree, abdomen acut sau septicemie. Uneori se poate dezvolta ascita. Anthraxul pulmonar: se contactează prin inhalarea sporilor de anthrax ca cei de la părul şi blana animalelor. Simptomele apar după 2-3 zile de la expunere, manifestându-se prin tuse convulsivă şi leşinuri. Sporii pătrund în plămâni şi uneori produc hemoragii în interiorul traheii. De asemenea atacă grav plămânii şi este condus uneori până în creier. Este cea mai rară formă, dar şi mortală (rata mortalităţii este cuprinsă între 90-100%), chiar dacă este tratată în mai puţin de 1-2 zile după ce apar simptomele. Anthrax-ul pulmonar se manifestă prin simptome cum ar fi indispoziţia, febra, greaţa, dureri de cap, dureri de piept şi probleme respiratorii care progresează spre bronşită. Uneori boala manifestată prin ameţeli, hemoragii, convulsii şi sufocări în cazuri acute poate fi fatală imediat. În cazuri mai puţin grave este fatală în 3-5 zile. Moartea este cauzată de toxiinfecţie. În cele din urmă, bolnavul are mari probleme respiratorii până ajunge într-o stare de şoc. Muncitorii care se află în contact direct cu produse animaliere, în special lâna, sunt protejaţi prin vaccinuri. Meseriile cu risc sporit sunt: veterinari, fermieri, lucrători la abator şi lucrători în laboratoare. Vaccinările şi antibioticele preventive sunt eficiente. Există dovezi că unele ţări au transformat sporii de antrax în arme; moartea a cel puţin 66 de persoane după o răspândire accidentală a unei foarte mici cantităţi de spori de antrax subliniază potenţialul de armă biologică a acestui agent biologic. Atacul cu antrax din SUA, 2001 a întărit temerile privind 16

Ludovic Păun – Bioterorismul şi armele biologice, Editura Amaltea, Bucureşti, 2003, pag.163

26

posibilitatea de a se produce, pe scară largă, atacuri cu arme biologice sub formă de aerosoli17.

17

Ludovic Păun – op.cit., pag.159

27

Botulismul (Clostridium botulinum) Dicţionarul Explicativ al limbii române defineşte botulismul ca fiind18:  toxiinfecţia alimentară provocată de toxina bacilului botulinic;  intoxicaţia alimentară gravă, provocată de toxina unui bacil întâlnit în carnea şi în fructele conservate;  intoxicaţia gravă produsă de toxina bacilului botulinic. Botulismul este o boală paralitică ameninţătoare pentru viaţă produsă de neurotoxina elaborată de Clostridium botulinum; se poate produce prin intoxicaţie cu alimente cu toxină botulinică preformată, ca botulism al plăgilor, toxina fiind produsă de Clostridium botulinum ce contaminează plăgi traumatice sau ca botulism al copiilor, Clostridium botulinum existând la nivelul tractului gastrointestinal. Clostridium botulinum, germene anaerob, sporulat, se găseşte în sol, de unde poate fi izolat fără dificultăţi. Din punct de vedere genetic s-au clasificat 4 grupe diverse care nu pot fi definite ca o singură specie decât prin faptul că secretă toxina botulinică; toxina nu are culoare, gust sau miros19. Un gram de toxină cristalină dispersată în aerosoli şi inhalată în mod uniform poate ucide peste un milion de persoane. Din punct de vedere teoretic, dispersia şi inhalarea uniformă sunt greu de realizat. Botulismul apare sub trei forme în mod normal: alimentar, în leziuni şi intestinal (adulţi şi copii). Toate formele apar după absorbţia toxinei în circulaţie prin mucoase. Botulismul produs prin răni şi cel intestinal se dezvoltă după ce toxina botulinică a fost produsă în ţesuturi 18 19

http://dexonline.ro/search.php?cuv=botulism Ludovic Păun – op.cit., pag.174

28

devitalizate sau în lumenul intestinal (în anaerobioză). A patra forma clinică de botulism uman este rezultatul aerolizării şi inhalării toxinei botulinice. Din punct de vedere clinic, botulismul este o boală acută, afebrilă, caracterizată prin paralizii flasce, simetrice, descendente care debutează invariabil prin paralizii ale musculaturii bulbare şi paralizii ale nervilor cranieni. Sursa de infecţie o constituie animalele domestice şi sălbatice, mai ales erbivorele, mai rar animalele poichiloterme (peşti, crustacee, moluşte), în intestinele cărora se acumulează C. botulinum, excretat apoi prin fecale în mediul extern, unde va persista în stare sporulată. Sporii foarte rezistenţi îi permit supravieţuirea în condiţiile nefavorabile de mediu, fiind distruşi prin fierbere timp de 5-6 ore la 100 grade Celsius sau 30 de minute la 120 grade Celsius. Trecerea sporilor în stare vegetativă pe substraturi organice în condiţii anaerobe, în special la temperaturi de 22-37 grade Celsius, este urmată de multiplicarea lor şi de producerea celei mai puternice toxine bacteriene cunoscute, care ajunsă în organismul omului determină o formă particulară de toxiinfecţie alimentară, cunoscută sub numele de botulism. Toxina poate fi distrusă prin fierbere 10 minute la 100 grade Celsius sau 3 minute la 120 grade Celsius. Botulismul alimentar poate apărea când un aliment ce urmează a fi conservat este contaminat cu spori, iar conservarea nu inactivează sporii, dar distruge alte bacterii de putrefacţie care ar putea inhiba creşterea C. botulinum. Sunt necesare, de asemenea, condiţii de anaerobioză la un pH şi o temperatură care permit germinarea şi producerea de toxină. Dacă alimentele nu sunt încălzite înainte de a fi consumate la o temperatură care să distrugă toxina, aceasta ajunge în intestinul omului, unde este absorbită şi pe cale sangvină ajunge la nivelul neuronilor presinaptici din sistemul nervos periferic, împiedicând propagarea impulsului nervos de la neuroni la

29

fibrele musculare20. Căi de contaminare:  în majoritatea cazurilor, omul se contaminează prin ingestia toxinei preformate în alimentele infectate cu bacilul botulinic. În această formă de botulism, mortalitatea este de 7,5%;  boala se mai produce pe cale cutanată în cazul persoanelor cu leziuni traumatice contaminate cu pământ, dar şi în cazul celor care folosesc droguri injectabile intravenos. Bacilii se cantonează la nivelul plăgii, se multiplică şi produc toxina pe care o eliberează în circulaţia sistemică. Mortalitatea este de 10%;  botulismul infantil este urmarea formării toxinei botulinice la nivelul intestinului, în urma germinării sporilor la acest nivel. Apare la sugarii hrăniţi cu miere, legume sau fructe neprelucrate termic. Mortalitatea în cazul botulismului infantil este de 1,5%. Boala variază de la forma uşoară, pentru care nu este solicitată asistenţă medicală, la forme deosebit de grave, care pot conduce la deces în 24 de ore. Perioada de incubaţie este cuprinsă între 6 şi 72 de ore. Debutul este insidios, cu astenie, stare de rău, greaţă, vărsături, dureri abdominale paroxistice, urmate de o diaree moderată, urmată peste un timp scurt de constipaţie severă. În perioada de stare, bolnavii prezintă suplimentar cefalee, ameţeală, uscăciunea mucoasei bucale, însoţita de sete chinuitoare, uneori faringe hiperemic. După 6-24 de ore de la debut, apar dereglări oftalmologice: diplopie, ptoza, strabism, midriază, nistagmus, pierderea reflexului de acomodare la distanţă, lipsa secreţiei glandelor lacrimale şi fotofobie. Concomitent, apar semne de afectare a nervului glosofaringian: tulburări de deglutiţie, iniţial doar 20

http://farmacist.pulsmedia.ro/article--x-Specialitate-Ghid_clinic__Botulismul--143.html

30

pentru alimente solide, apoi totală, disfonie sau afonie, lipsa secreţiei glandelor salivare. Ileusul paralitic, constipaţia severă si retenţia de urină sunt frecvente. Apar, de asemenea, paralizii ale diferitor grupuri musculare (gât, membre), culminând cu paralizia muşchilor respiratori şi insuficienţă respiratorie, care poate să conducă la deces. Toate aceste manifestări se desfăşoară în absenţa febrei.

31

Variola Potrivit Dicţionarului Explicativ al limbii române, variola este:  boală infecţioasă şi contagioasă, de natură virotică, care se caracterizează prin apariţia pe suprafaţa pielii a numeroase pustule care, după vindecare, lasă cicatrice definitive; vărsat  vărsat, (rar) verolă mică, (pop.) bubat, bubă;  maladie epidemică de natură virotică, caracterizată prin erupţii de vezicule (sau pete roşii) pe suprafaţa pielii, care, uscându-se, lasă cicatrice;  boală epidemică infecto-contagioasă, produsă de un virus şi manifestată prin apariţia pe piele a unor pustule care lasă urme după ce se usucă; (pop.) vărsat;  boală virotică, ce se manifestă prin apariţia pe piele a unor pustule care lasă urme după ce se usucă; vărsat. Istoricii consideră că variola a apărut o dată cu primele aşezări umane agricole, aproximativ acum 10.000 de ani. Prima dovadă reală a existenţei acestei maladii este atestată de mumiile egiptene din dinastia 18 (1580-1350 Î.Hr.) şi din timpul Faraonului Ramses V (1157 Î.Hr.). Însă primele descrieri cunoscute ale acestei maladii datează doar din secolul 4 Î.Hr., în China. În Europa, pe la sfârşitul secolului 18, aproximativ 400.000 de oameni au murit anual de variolă şi o treime din cei bolnavi de variolă au orbit. În timpul secolului 19, progresul vaccinării a dus la reducerea incidenţei acestei maladii în ţările industrializate. Cu toate acestea, în aceste ţări au izbucnit încă epidemii majore. Între 1910 şi 1914, în Rusia a izbucnit o epidemie de variolă majoră, care a înregistrat 200.000 de cazuri care au avut drept consecinţă 25.000 de decese. În 1920, programele de vaccinare au oprit transmiterea variolei în mai multe ţări europene. Cu excepţia Spaniei şi 32

Portugaliei, în Europa, pe la jumătatea anului 1930 s-au înregistrat doar câteva cazuri izolate importate. În aceste 2 ţări, variola a continuat să fie endemică până în 1953 şi, respectiv, 1948. În Canada, transmiterea variolei a fost întreruptă la începutul anilor 1940, în Statele Unite în 1949 şi în Japonia în 1950. În aceeaşi perioadă, situaţia în ţările în curs de dezvoltare era complet diferită. Astfel, în 1967, aproximativ 10-15 milioane de cazuri de variolă se înregistrau anual în America Latină, Asia şi Africa. În 1966, Adunarea Mondială a Sănătăţii a cerut OMS să ducă o campanie în scopul eradicării variolei în 10 ani. Variola endemică a fost eliminată din 20 de ţări în Africa Centrală şi de Vest în 1970, în Brazilia în 1971, în Indonezia în următorii ani şi de pe întregul continent asiatic în 1975. Transmiterea maladiei a fost întreruptă în Etiopia în 1976, ultimul caz de variolă naturală fiind înregistrat în Somalia la data de 26 octombrie 1977. Eradicarea variolei din întreaga lume a fost certificată în septembrie 1979 de un comitet format din oameni de ştiinţă eminenţi în urma unor verificări minuţioase, şi a fost recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la data de 8 mai 1980. Eradicarea variolei constituie la această dată un triumf al sănătăţii publice globale21. Variola este o boală de etiologie virală, cu rate mari de deces, considerată cea mai de temut boală infecto-contagioasă umană. Din analiza cazurilor de variolă produse înainte de eradicarea acestei boli, s-a constatat o rată de deces de circa 30%. Se estimează că variola a ucis între 300 şi 540 milioane de oameni din întreaga lume numai în secolul XX22. 21

http://www.sanofipasteur.ro/sanofi-pasteur/front/index.jsp? codePage= VP_PD_Smallpox&codeRubrique=19 22 Sorina-Livia Ciureanu, Beatrice Ioan, Ioana-Ştefania Ciureanu – Bioterorismul. O problemă a societăţii contemporane, Revista Română de Bioetică, vol.5, nr.4/2007

33

Variola este o boală infecţioasă transmisibilă pe cale respiratorie, produsă de un virus DNA, care face parte din familia virusurilor pox, manifestându-se clinic în două variante23:  Variola major, cunoscută sub numele de variolă, în care mortalitatea este de 30-40% în epidemii;  Variola minor, care evoluează cu manifestări clinice mai puţin severe şi mortalitate în epidemii de numai 1%. După o perioadă de incubaţie de 12 zile, maladia începe cu o combinaţie de febră ridicată, dureri de cap, dureri musculare şi afectare generală cu prostraţie. După 2 până la 5 zile, apare o erupţie maculo-papulară. Această erupţie se observă pe mucoasa orală şi faringală, pe faţă şi antebraţe, şi se propagă până la trunchi şi picioare, după 2 zile aceasta devenind o erupţie veziculară şi apoi o erupţie pustulară. Riscul transmiterii este ridicat mai ales în prima săptămână a maladiei. Folosirea virusului variolei într-un atac bioterorist ar avea efecte catastrofale, existând şanse foarte mari ca să se producă o veritabilă epidemie globală, în condiţiile în care mare parte din populaţia lumii nu a fost niciodată vaccinată, iar imunitatea dobândită de cei care au fost vaccinaţi s-a diminuat considerabil în timp, la care se adaugă mobilitatea crescută şi rapidă a populaţiei în condiţiile societăţii contemporane. Din aceste considerente, în prezent se discută oportunitatea protejării populaţiei prin vaccinare împotriva virusului variolei, lucru deloc simplu dintr-o serie de considerente. La momentul actual, se apreciază că riscul unui atac terorist cu virusul variolei este redus datorită accesului dificil la virus, precum şi a dificultăţilor tehnice de diseminare a acestuia24.

23

Ludovic Păun – op.cit., pag.192 Sorina-Livia Ciureanu, Beatrice Ciureanu – op.cit. 24

Ioan,

Ioana-Ştefania

34

Pesta (ciuma) Pesta sau ciuma (lat. Pestis-epidemie) este o boală infecţioasă deosebit de contagioasă, produsă de bacteria Yersinia pestis. În trecut, boala a luat forme de pandemie întinzându-se pe mai multe continente. Pe continentul european, au existat mai multe pandemii de ciumă, cea numită Ciuma lui Iustinian (541-542), cea numită Moartea neagră, în secolul XIV şi o a treia pandemie, datată 1855. Se ştie faptul că a treia pandemie a fost cauzată de Yersinia pestis, dar afirmaţia că aceeaşi bacterie se face vinovată şi de Ciuma lui Iustinian şi de Moartea Neagră este astăzi pusă la îndoială de istorici şi medici. Yersinia pestis prezintă caracteristicile necesare pentru a fi utilizată ca armă biologică; poate fi cultivată uşor şi ieftin în cantităţi mari, diseminat prin aerosoli, produce decese numeroase în special în forma clinică pulmonară, se transmite secundar în cursul epidemiilor25. Într-o pandemie sunt prezente toate formele de pestă, mai frecvente fiind forma bubonică şi pulmonară. Formă carbunculoasă sau Bubonenpest (gr. Bubo-bubă, umflătură). În forma bubonică (lat.Naike) infectarea este produsă de pişcătura puricelui de şobolan. Vectorul bolii, ca gazdă intermediară, transmite agentul patogen de la şobolan mai departe la om. Această schimbare de gazdă a puricelui se întâmplă numai după moartea rozătorului, de aceea s-a observat o mortalitate în masă la şobolani, înaintea izbucnirii unei epidemii de pestă la om. Perioada de incubaţie durează de la câteva ore până la şapte zile. Simptomele includ febră, dureri de cap şi articulaţii, stare de abatere, slăbiciune până la pierderea conştiinţei. Forma carbunculoasă provine de la umflăturile dureroase ganglionilor limfatici din regiunea gâtului, zonelor axilare, aceste 25

Ludovic Păun – op.cit., pag.184

35

tumefieri pot atinge 10 cm mărime şi datorită hemoragiilor din ţesut devin de culoare albastru închis până la negru, care ulcerează având un conţinut purulent. Această formă de pestă se poate agrava sau cu şanse de 50% duce la vindecare spontană. Deschiderea chirurgicală a abceselor datorită pericolului de răspândire a bacteriilor în sânge şi organe este contraindicat. Forma buboasă se transmite mai lent iarna decât vara, deoarece mobilitatea purecelui sub 12°C este nulă26. Forma septicemică frecvent fiind o formă secundară când agentul patogen ajunge şi se multiplică în sânge, această formă se manifestă cu o febră ridicată, frisoane, dureri de cap, stare gravă de abatere, cu regiuni hemoragice întinse, boala are o evoluţie supra acută (de la câteva ore, la 36 de ore) având procentul de mortalitate 90-100% la bolnavii netrataţi. În prezent, acest procent de mortalitate este mult mai redus prin folosirea de antibiotice de tipul cloramfenicolului, tetraciclinei, streptomicinei, doxiciclinei sau a gentamicinei. Forma pulmonară prezintă un procent de mortalitate de 90100% la bolnavii netrataţi. Forma abortivă este varianta cea mai uşoară de pestă manifestată numai printr-o febră uşoară, inflamaţia ganglionilor limfatici, urmată de vindecare, bolnavul fiind dotat cu o imunitate solidă şi faţă de formele grave de pestă. În prezent, pesta evoluează în lume cu cazuri sporadice sau excepţional în focare epidemice. Evoluţia pandemică a pestei în viitor este puţin probabilă, datorită condiţiilor actuale de locuit, terapiei cu antibiotice şi performanţelor structurilor de asistenţă medicală şi sănătate publică. În anul 1970, OMS a raportat următorul scenariu: dacă 50 kg. de cultură de Yersinia pestis ar fi răspândite sub formă de aerosoli asupra unui oraş de 5 milioane de locuitori, 150.000 dintre aceştia s-ar infecta şi ar dezvolta simptomatologia 26

http://ro.wikipedia.org/wiki/Pest%C4%83

36

pestei pulmonare, care ar produce 36.000 de decese27.

Tularemia 27

Ludovic Păun – op.cit., pag.186

37

Tularemia este o zoonoză produsă de Francisella tularensis, fiind în primul rând o boală a animalelor sălbatice, persistentă în mediul înconjurător la ectoparaziţi şi animale purtătoare. Potenţialul tularemiei ca armă biologică este susţinut de existenţa particularităţilor biologice ale agentului etiologic Francisella tularensis: rezervor natural extins, căi multiple de transmitere a infecţiei, doză minimă infectantă foarte mică, evoluţie fatală la om şi vaccinarea cu rezultate modeste în cazul răspândirii tularemiei prin aerosoli28. Tularemia este o boală infecţioasă din grupul zooantroponozelor, care se transmite de la rozătoare la om pe diverse căi, caracterizându-se clinic prin semne de intoxicaţie, febră, afectarea ganglionilor limfatici, a pielii, mucoaselor, pulmonilor şi altor organe lăuntrice. Agentul patogen al tularemiei este o bacterie aerobă, imobilă, nesporulată, care se păstrează în apă şi produse alimentare timp de câteva luni. Microbul este destul de viabil la uscăciune şi temperaturi joase, însă puţin rezistent la temperaturi ridicate. În cereale, fân, paie, alte medii la temperaturi mai joase de 0°C se păstrează până la 6 luni, în cadavrele îngheţate ale animalelor - până la 8 luni. Soluţiile dezinfectante în concentraţii obişnuite distrug acest microb în 3-5 minute, spirtul - timp de un minut. Sursele principale ale tularemiei sunt rozătoarele (şoarecii, şobolanii, popândăii, ondatrele, hârciogii, iepurii, veveriţele, etc.), animalele domestice (bovinele, ovinele, caprinele, porcinele, etc). Circulaţia microbului în condiţii naturale este efectuată de căpuşe, tăuni, ţânţari şi alte insecte. Rozătoarele se contaminează reciproc prin contact direct şi prin intermediul vectorilor. Şobolanii de apă, de regulă, contaminează sursele acvatice; popândăii - păşunile, ogoarele, furajele; şoarecii şi şobolanii 28

Ludovic Păun – op.cit., pag.204

38

furajele, adăposturile, transmiţând infecţia prin diverse căi. Infecţia se transmite de la animale la om prin contact direct, prin tegumentele lezate (la jupuirea şi la prelucrarea pieilor, la prelucrarea produselor animaliere); pe cale alimentară (prin consumul apei şi alimentelor infectate), pe cale aeropraf-aerosol (prin inspiraţia aerului infectat cu excrementele rozătoarelor la treieratul cerealelor, strânsul fânului, al paielor, etc), pe cale transmisibilă prin infectarea insectelor hematofage şi artropode (tăuni, ţânţari, strechii, căpuşe). Tularemia a fost semnalată, ca infecţie asemănătoare pestei la rozătoare, în anul 1911. În scurt timp, a fost descrisă ca boală umană, iar între 1930-1940 au fost descrise epidemii hidrice în URSS, Europa şi SUA. Preocupările privind infecţia cu Francisella tularensis au continuat concentrându-se asupra patogeniei, preparării de vaccin, sensibilităţii la antibiotice, dar şi transmisibilităţii pe cale respiratorie. Francisella tularensis este un cocobacil mic, imobil, aerobic, gram-negativ; are o anvelopă subţire, formată din lipopolizaharide, nu produce spori, supravieţuieşte săptămâni la temperaturi scăzute în apă, sol umed, fân, paie şi în carcasele de animale în descompunere.

Producerea agenţilor biologici

39

Achiziţionarea de agenţi biologici Chiar dacă procurarea anumitor agenţi biologici şi a materialului de fabricare asociat poate fi justificată din punct de vedere legal, ea poate constitui şi acţiunea unor persoane motivate de scopuri criminale. Pentru un terorist, procurarea unui agent patogen sau a unei surse de toxine în vederea fabricării şi diseminării unei arme biologice constituie o provocare29. Bacteriile şi viruşii sunt organisme vii. Atunci când sunt plasate în condiţii atmosferice prielnice şi alimentate corect, ele se pot dezvolta şi multiplica relativ rapid. Viruşii în sine nu se pot dezvolta singuri. Ei trebuie să se reproducă în celule vii, fiind deci mai dificilă cultivarea în laborator. Toxinele pot proveni din bacterii, plante sau de la animale. Datorită existenţei anumitor informaţii puse la dispoziţia publicului, persoane cu niveluri variate de pregătire ar putea pune în aplicare procedeele de fabricaţie. Raportat la intenţiile lor, teroriştii vor alege un agent biologic în funcţie de mai multe caracteristici:  facilitatea achiziţionării/producţiei;  facilitatea utilizării ca armă;  facilitatea de transmitere;  rezistenţa la factorii din mediul înconjurător;  intenţia teroriştilor de a omorî sau de a provoca o incapacitate temporară;  contagiozitatea agentului;  riscul potenţial pentru teroriştii înşişi. Este posibilă achiziţionarea agenţilor biologici prin următoarele modalităţi: 29

Guide de preparation et de reponse a un attentat bioterroriste, OIPC-Interpol, 2007, pag.11

40

 cu susţinerea unui guvern;  prin deturnarea substanţelor, pe parcursul transportului acestora;  din surse naturale;  prin furtul din universităţi, laboratoare de microbiologie, laboratoare veterinare şi societăţi industriale. Exemple de moduri de achiziţionare a agenţilor patogeni:  programe naţionale de arme biologice;  finanţarea naţională a terorismului;  deturnarea: obţinerea frauduloasă prin intermediul laboratoarelor, surse naturale, epidemii de ciumă, epidemiile de anthrax, epidemiile Febrei Ebola.  furtul: încălcarea regulilor de securitate în laborator, angajarea cercetătorilor care lucrează în domeniu. Producerea agenţilor biologici Există mai multe metode care permit izolarea, cultivarea şi purificarea materialelor biologice în scopul utilizării ulterioare ca arme. Nivelul de instrucţie necesar variază în funcţie de metoda utilizată, de la foarte simplă la extrem de elaborată. Dacă executarea unui proces de izolare, cultivare, purificare şi diseminare a unui agent patogen poate necesita o pregătire profesională avansată sau o experienţă deosebită în laborator, activităţile privind toxinele ar putea fi la îndemâna persoanelor sau grupurilor care nu au urmat o pregătire profesională în domeniu sau sunt mai puţin experimentaţi în tehnici de laborator. În biblioteci sau pe Internet, se pot găsi informaţii detaliate privind prepararea agenţilor biologici. Nu este necesară utilizarea de aparate şi echipamente veritabile de laborator, anumite ustensile menajere putând fi utilizate pentru prepararea

41

agenţilor biologici în clandestinitate30. Agenţii biologici pot fi preparaţi sub formă lichidă, de suspensie apoasă sau pudră. O pudră fină, bine preparată, constituie cel mai mare pericol pentru populaţie şi echipele de intervenţie. Este posibilă utilizarea aditivilor pentru protejarea agentului sau favorizarea diseminării sale, de exemplu siliciu, particule de argilă sau celuloză. Aceşti aditivi pot prezenta caracteristici unice, constituind probe esenţiale în cadrul anchetei poliţiei criminale. Indicii potenţiale ale bioterorismului Supravegherea unui grup terorist permite câteodată detectarea semnelor precise, indicând că grupul este tentat să obţină, să fabrice şi să utilizeze ca armă un agent biologic. Exemple de indicii susceptibile să denote intenţii bioteroriste:  demersuri vizând recrutarea persoanelor formate sau experimentate în domeniile microbiologiei, medicinii sau a ingineriei;  clădiri cu sisteme de ventilaţie amenajate;  posesia de îmbrăcăminte de protecţie sau aparate respiratorii ori măşti filtrante;  animale de laborator, colivii şi materiale pentru îngrijirea animalelor;  culturi bacteriene sau virale;  achiziţionarea de plante, seminţe cunoscute ca surse de toxine;  vaccinuri şi antibiotice;  material de laborator;  reviste de specialitate, manuale tehnice sau resurse Internet referitoare la reţete de fabricare a agenţilor 30

Guide de preparation et de reponse a un attentat bioterroriste, OIPC-Interpol, 2007, pag.13

42

biologici;  produse antiseptice sau alte antimicrobiene;  material de diseminare, precum pulverizatoare, butelii sub presiune, etc. Resurse necesare Specialiştii sunt de acord în unanimitate că este mult mai uşor pentru o organizaţie teroristă să producă sau să obţină prin diferite mijloace agenţi biologici, decât agenţi nucleari. În ceea ce priveşte competenţele tehnice necesare producerii agenţilor biologici, opiniile exprimate în doctrină diferă. Astfel, Mullins afirmă următoarele: ”În contradicţie cu armele nucleare, agenţii bacteriologici nu necesită practic nici o cunoştinţă tehnică. Aproape toată lumea poate folosi agenţi biologici. Întrucât acest tip de armă nu necesită nicio cunoştinţă de specialitate, expertiză tehnică sau instalaţie de laborator de înaltă tehnologie, costul va fi minim. Producerea acestui tip de agenţi nu ar necesita nici reunirea unei echipe numeroase.” În aceeaşi linie, Simon afirmă că este posibilă producerea diverşilor agenţi biologici acasă sau într-un mic laborator, fără a poseda cunoştinţe ştiinţifice avansate. Potrivit lui Douglas şi Livingstone, „pentru o persoană care deţine cunoştinţele necesare, demersul întreprins pentru procurarea de suşe de organisme toxice sau patogene foarte periculoase şi pentru producerea unei cantităţi suficiente, sunt aproape la fel de complexe ca fabricarea berii şi mai puţin periculoase decât prelucrarea heroinei”. Baum31 vine cu următoarea completare: „În fapt, orice informaţie de care este nevoie pentru producerea unei arme biologice, se găseşte într-o bibliotecă publică.” Pe de altă parte, Ponte afirmă că teroriştii care posedă 31

Baum, Matthew, 1993. «Biological Nightmare Awaits: Clock Is Ticking for U.S. To Tackle New Threat.» Defense News (6-12 December), p.17

43

cunoştinţe tehnice de biologie acumulate în anii de studiu din perioada colegiului, ar putea fura microorganisme letale (sau chiar să le cumpere de la un furnizor de material de cercetare) şi, cultivândule, să obţină mijloacele prin care să elimine milioane de persoane. Watkins insistă de asemenea asupra facilităţii producţiei: „echipamentul utilizat pentru fabricarea berii este suficient de amplu pentru a produce în cantităţi importante o armă biologică cu organisme de origine naturală care cauzează boli grave, precum antrax, holera, bruceloza, pesta şi febra tifoidă. Dacă organizaţia este la fel de dezvoltată pentru a poseda instalaţii de cultură celulară, ea se poate lansa în producţia masivă a virusului variolei, a febrei galbene, utilizând aceleaşi metode ca şi pentru producerea de vaccinuri. Indicaţiile generale sunt furnizate în cadrul publicaţiilor. Astfel, cu minimum de cheltuieli financiare şi de cunoştinţe, un grup de persoane poate procura o redutabilă armă de distrugere în masă. Chiar şi grupările teroriste cele mai modeste posedă probabil resursele necesare pentru producerea şi utilizarea armelor biologice32. Mengel consideră că resursele necesare obţinerii armelor biologice sunt mai considerabile, într-o anumită măsură, decât cele de care este nevoie pentru utilizarea agenţilor chimici. Cunoştinţele necesare obţinerii armelor biologice depăşesc probabil cunoştinţele unui biolog, fiind utilă apelarea la serviciile unui microbiolog sau patolog, care să rezolve problema deteriorării agentului biologic odată ce acesta a fost eliberat. Mengel apreciază că problema este într-adevăr complexă pentru a putea fi rezolvată de o singură persoană. Ar trebui ca această persoană să posede o pregătire profesională avansată, ca şi experienţă în microbiologie, patologie, fizica aerosolilor, aerobiologie şi chiar în meteorologie, pentru a avea şanse reale de succes, în producerea şi utilizarea unui agent biologic. În consecinţă, chiar dacă este posibil ca o persoană să reuşească într-o astfel de activitate tehnologică, este 32

http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp

44

puţin probabil ca un astfel de lucru să se producă. Pentru reuşita operaţiunii, este nevoie de cel puţin 3 sau 5 persoane, care să dispună de toate mijloacele necesare şi care să aibă pregătirea, cunoştinţele în materie de tactică şi de tehnică, resursele şi experienţa practică în acest gen de activitate. Root-Bernstein pare să fie de aceeaşi părere cu Mengel; potrivit opiniei acestuia, trebuie să deţii un bagaj de cunoştinţe ieşite din comun pentru a practica terorismul biologic. Mai mult, nu numai momentul, dar şi locul şi ocazia trebuie să fie propice. Până în prezent, organizaţiile teroriste nu au avut cunoştinţele şi pregătirea avansată necesare pentru planificarea şi executarea unei operaţiuni de terorism biologic. Este posibil ca grupările teroriste cunoscute să nu deţină în cadrul lor decât foarte puţine persoane, poate niciuna, care să aibă studii aprofundate în microbiologie, medicină, farmacologie şi agronomie33. Muller precizează că metodele ce trebuie respectate pentru prelevarea, selecţionarea, identificarea, izolarea şi cultivarea practică a oricărui organism susceptibil să pună în pericol sănătatea publică sunt descrise în textele şi manualele de microbiologie de largă difuzare, găsind aici chiar şi informaţii referitoare la prelevarea, conservarea şi cultura Bacilului anthracis. Referitor la diseminarea eficace a agentului biologic, Kupperman şi Smith au afirmat următoarele: ”Este uşor să te informezi cu privire la tehnologia de dispersie a aerosolilor, consultând surse documentare şi comerciale de largă difuzare; mai mult, pentru a pune în aerosol un agent biologic, se poate utiliza un echipament care, în orice scop practic, se vinde în magazin pentru aplicaţii industriale, medicale sau agricole legale. Pentru cei care au acces la un atelier de prelucrare, nu este dificil să fabrice generatoare de aerosoli şi să integreze elementele necesare pentru a obţine 33

Root-Bernstein, Robert S., 1991. «Infectious Terrorism.» Atlantic Monthly (May), p.50

45

sisteme fiabile pentru diseminarea microorganismelor sau a toxinelor.”34 Potrivit lui Kupperman şi Smith, în materie de biotehnologie, echipamentul şi cunoştinţele au fost larg difuzate în ţările industrializate, ca şi în ţările lumii a treia şi că în fiecare an îşi finalizează studiile în universităţi din SUA, Europa şi Asia mii de cercetători şi ingineri care deţin suficiente cunoştinţe tehnice pentru a produce arme biologice şi a le utiliza în mod eficient. Referitor la toxina botulinică, Mullen susţine că, „având instalaţii modeste, o persoană poate produce într-un timp relativ scurt mai multe sute de DL50 pentru om. În acelaşi timp, se estimează că procurarea unei culturi de antrax nu ar trebui să prezinte decât dificultăţile legate de găsirea unei persoane care să fi studiat microbiologia”35. Potrivit Raportului Biroului de Proiecte Tehnologice (OTA) de pe lângă Congresul SUA, cultura microorganismelor şi producerea de toxine în scopuri teroriste nu sunt operaţiuni dificil de realizat din punct de vedere tehnic. Conform surselor existente, un student din anul II sau III la medicină sau microbiologie ar trebui să deţină suficientă experienţă de laborator pentru a fi în măsură să producă un agent biologic, fără a se expune la prea multe pericole. În acelaşi timp, pentru Jenkins şi Rubin, un cercetător în microbiologie ar trebui să aibă cunoştinţele tehnice necesare. Trebuie de asemenea cunoştinţe despre sistemele de producere a aerosolilor, dar un dispozitiv rudimentar nu necesită cunoştinţe avansate. Mai mulţi autori cred că teroriştii nu deţin expertiza tehnică, fiindu-le însă relativ uşor să recruteze persoane cu astfel de expertiză. Într-un raport OTA, se precizează că anumite state care deţin sau 34

Kupperman, Robert H., and David M. Smith, 1993. «Coping With Biological Terrorism,» in: Roberts (ed.) 1993, p.41 35 Mullen, Robert K., 1978. «Mass Destruction and Terrorism.» Journal of International Affairs 32:1 (Spring-Summer 1978), p.74

46

despre care există suspiciuni că deţin programe de arme biologice, au finanţat organizaţii teroriste. Agenţi probabili Agenţii biologici utilizaţi ca arme sunt microorganisme vii (bacterii, viruşi, ciuperci) şi toxine (compuşi chimici) produşi de microorganisme, plante sau animale. În anumite surse, toxinele sunt considerate ca agenţi chimici, dar majoritatea autorilor le plasează în categoria agenţilor biologici. Potrivit opiniilor exprimate de Douglas şi Livingstone, cel mai probabil ar fi ca teroriştii să aleagă mai degrabă o bacterie decât un virus, întrucât viruşii sunt mai dificil de cultivat decât bacteriile şi adesea nu trăiesc mult timp în afara organismului gazdă. Se poate presupune că principalele criterii care orientează alegerea teroriştilor sunt toxicitatea, facilitatea producţiei sau obţinerii, facilitatea culturii şi a diseminării, rezistenţa, dificultatea legată de detectarea şi/sau contramăsurile luate de organele judiciare, rapiditatea efectului, contagiozitatea, etc. În ciuda numărului mare şi a diversităţii de agenţi posibili, majoritatea autorilor au identificat un număr relativ restrâns de agenţi ce pot fi folosiţi. Berkowitz36, de exemplu, a reţinut următoarele substanţe: antraxul, bruceloza, coccidioidomicoza, criptococoza, pesta pulmonară, psitacosa, febra puerperală montană şi tularemia. Acesta explică faptul că anumite maladii susceptibile de a servi ca arme biologice, precum morva (răpciugă), melioidoza, dizenteria bacilară, febra Q şi diverse encefalite şi encefalomielite nu figurează pe lista sa pentru o serie de motive legate de contextul propriu organizaţiei teroriste: accesul limitat, dificultatea cultivării, rezistenţa scăzută la 36

Berkowitz, B.J., et al., 1972. Superviolence: The Civil Threat of Mass Destruction Weapons. Santa Barbara, CA: ADCON (Advanced Concepts Research) Corporation, Report A72-034-10, 29 September.

47

tratamentele agresive necesare pentru diseminare, problemele ridicate de protecţia executanţilor, similitudinea efectelor cu care maladiile figurează pe listă. El admite totuşi faptul că aceste maladii ar putea fi alese ca arme biologice în cazul unei operaţiuni ilicite. Cele opt boli reţinute pot fi clasificate în trei grupe, în funcţie de importanţa acordată unui criteriu dublu de eficienţă în cauzarea de pierderi şi de epidemiologie: pesta şi boala papagalilor sunt agenţi potenţial epidemici, antraxul, pesta şi febra sunt maladii letale, iar celelalte maladii sunt incapacitante şi non-epidemice. Antraxul nu este rar în mediul medical; acesta se poate izola din rezervoare naturale, se cultivă uşor şi în cantităţi mari, fiind sporogen rămâne stabil prin diseminare, ceea ce compensează într-o anumită măsură puterea sa infecţioasă scăzută. Bacteriile de pestă sunt mai puţin răspândite în mediul medical, dar pot fi mai uşor de găsit în rezervoarele naturale decât antraxul; ele sunt de asemenea mai dificil de cultivat şi mai sensibile la acţiunea agresivă a pulverizării în aerosol, totodată au o foarte mare putere infecţioasă, atât ca diseminare primară, cât şi secundară. Lista lui Mullins este mai cuprinzătoare decât cea a lui Berkowitz. Acesta adaugă Escherichia coli, Haemophilus influenzae, Yersinia pestis, holera, febra tifoidă, pesta bubonică, veninul cobrei şi toxina moluştelor. În Raportul său din 1992, OTA a identificat 8 agenţi susceptibili de a fi utilizaţi ca arme biologice: antraxul, tularemia, Yersinia pestis, Shigella flexneri (pentru contaminarea apei sau a alimentelor populaţiei), S.dysenteriae, salmonelele precum Salmonella typhi (folosită pentru contaminarea alimentelor, a apei şi a altor băuturi), toxina botulinică şi enterotoxina B stafilococică. Printre alţi agenţi susceptibili de a fi utilizaţi în scopuri teroriste, pot fi semnalaţi următorii37:  Tularemia – potrivit OTA, sunt necesare mai puţine orga37

http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp

48

 









nisme pentru a declanşa apariţia simptomelor, decât în cazul antraxului; Shigella flexneri; Salmonellla – potrivit OTA, aceste organisme nu sunt cele mai indicate în scopurile teroriste, întrucât trebuie ingerată o doză importantă pentru producerea maladiei, existând totodată şi un tratament medicamentos eficace; Ricinul – foarte toxic, însă unii autori au apreciat că toxicitatea sa este inferioară celei a toxinei botulinice, aşa încât nu este eficient pentru uciderea oamenilor. Trebuie însă precizat faptul că acest agent a fost deja utilizat pentru comiterea de asasinate sau tentative de asasinat; Febra Q – potrivit lui Douglas şi Livingstone, chiar dacă această maladie nu este la fel de letală ca alţi agenţi, puterea sa infecţioasă extrem de ridicată o face redutabilă; Pesta pulmonară – potrivit lui Jenkins şi Rubins, dacă boala este tratată la timp, rata de supravieţuire este mare, însă în absenţa tratamentului, este probabilă producerea morţii. În mod contrar antraxului, pesta pulmonară se poate transmite de la o persoană la alta, făcând posibilă declanşarea unei epidemii; Utilizarea virusului variolei în scopuri teroriste – agentul nu este conservat decât în două locuri în lume (Centrul pentru Controlul Bolilor din Atlanta şi Institutul de Cercetare virologică de la Moscova), iar instalaţiile sunt securizate, cu toate că au existat semnalări de presă privind condiţiile de securitate deficitare ale instalaţiilor de la Moscova.

Mijloacele de obţinere a agenţilor biologici Teroriştii pot recurge la diverse mijloace pentru a procura o

49

cultură de agent biologic suficientă pentru realizarea unei operaţiuni teroriste: ei pot fura ceea ce au nevoie dintr-un stabiliment autorizat, pot să le cumpere de pe piaţa neagră, le pot procura prin poştă de la furnizorii autorizaţi legal; cu ajutorul unui guvern statal „prieten” sau prin extragerea din surse naturale. Referitor la această ultimă metodă, Kupperman şi Smith au afirmat că în zilele noastre, agenţii cei mai eficienţi şi cel mai uşor de folosit sunt prezenţi în stare naturală în mediul înconjurător; acestea nu sunt forme artificiale. Ei precizează de asemenea în referire la antrax, faptul că este endemic în mai multe regiuni din lume. Douglas şi Livingstone semnalează că agenţii de antrax, pesta, bruceloza, tularemia şi variola pot fi izolaţi din surse naturale; micotoxinele provin din porumb, aflatoxina de la arahide, etc. Ei prezintă chiar o reţetă pentru a produce un amestec puternic de micotoxine tricothecenice, fiind suficient pentru un terorist să prepare terci de mălai şi să adauge porumb contaminat sau să adauge o sursă de ciuperci. Pentru a accelera creşterea randamentului, trebuie îmbunătăţit amestecul cu un antibiotic de genul streptomicinei. Este suficient apoi să aştepte ca mucegaiul toxic să se dezvolte. După un interval de timp, amestecul se deshidratează, se sfărâmă produsul solid şi se extrag din el tricocenele cu alcool, apoi se lasă alcoolul să se evapore; se obţine astfel un puternic amestec reunind toate varietăţile de tricocene, mai puternic decât unul sau altul din suşele luate individual. Acest amestec este aproape la fel de puternic ca un agent neurotoxic dacă se adaugă aflatoxină (produs extras din arahide)38. Portul unei măşti şi a mănuşilor chirurgicale este singura precauţie care trebuie să fie luată în calcul în procesul de fabricaţie. Totodată, Berkowitz descrie într-o manieră la fel de detaliată cum trebuie procedat pentru a fabrica toxina botulinică. „În general, pentru a obţine o cantitate suficientă de toxină, trebuie procurate 38

http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp

50

specimene infectate cu C. Botulinum, cultivat şi izolat organismul, apoi trebuie determinat dacă este vorba de tipul căutat, fie tipul A, care s-a dovedit a fi foarte toxic în experimentele efectuate pe animalele de laborator; odată ce suşa căutată a fost izolată, aceasta trebuie cultivată într-o anumită cantitate şi, în final, trebuie concentrată şi purificată toxina produsă pentru a limita cât mai mult posibil cantitatea totală de material necesară pentru realizarea operaţiunii teroriste”39. Organismul sau sporii săi sunt foarte răspândiţi în întreaga lume. Acesta se găseşte de asemenea în sedimente marine, ca şi în depozite glaciare, la mare altitudine. A fost izolat din sedimente din cadrul apei şi a lacurilor şi din solul pământului cultivat. Ca şi izolarea, cultivarea şi caracterizarea Clostridiei are mare importanţă în sectorul alimentar şi în domeniul medicinii (întrucât tetanosul şi gangrena gazoasă sunt cauzate de Clostridia), metodele utilizate fiind mai mult sau mai puţin uniformizate. În mod evident, cel mai rapid mod este furtul sau cumpărarea agentului sub o formă gata de a fi folosită. Printre sursele posibile, se găsesc stabilimentele de cercetare despre mijloacele de război biologic, laboratoarele de cercetare universitară şi stabilimentele de cercetare ale serviciilor de sănătate publică, laboratoarele de cercetare farmaceutică şi serviciile de vânzare prin corespondenţă. Un număr însemnat de autori constată cu îngrijorare lacunele de securitate din acest gen de instituţii. Mullins, de exemplu, afirmă că „instalaţiile de cercetare cu privire la mijloacele războiului biologic nu sunt la fel de bine supravegheate ca instalaţiile nucleare. Teroriştii ar putea pătrunde în aceste locuri şi să-şi însuşească în scurt timp un agent biologic sau pur şi simplu să-l disemineze în

39

Berkowitz, B.J., et al., 1972. Superviolence: The Civil Threat of Mass Destruction Weapons. Santa Barbara, CA: ADCON (Advanced Concepts Research) Corporation, Report A72-034-10, 29 September.

51

atmosferă, înainte de a pleca tot aşa cum au venit”40. Un terorist care nu are pregătire de cercetător profesionist ar putea, printr-o simplă vizită într-un laborator de cercetare în care organismul pe care îl caută este utilizat, să procure o cantitate suficientă pentru a însămânţa o cultură; nu trebuie decât să-l fure, dacă a pătruns cu discreţie, cel mai probabil nu va fi niciodată remarcat. Prin intermediul acestei metode de procurare, există avantajul obţinerii de suşe pure de o virulenţă stabilită. Teroriştii ar putea de asemenea să se adreseze serviciilor de vânzare poştală care furnizează organisme (agenţi) stabilimentelor medicale sau de cercetare. Karisch afirmă că până în prezent, se puteau procura fără probleme toate suşele virale sau bacteriene pe care le vroiai de la Colecţia Diferitelor Culturi Americane (ATCC) din Rockville, Maryland. Alţi autori au afirmat că în SUA, marijuana face obiectul unei reglementări mai stricte decât distribuţia de organisme biologice dintre cele mai periculoase, adăugând faptul că revistele specializate din domeniu publică periodic anunţuri prin care oferă acest gen de culturi, condiţionând numai ca furnizorul să aibă motive să creadă că potenţialul client are pregătirea profesională şi instalaţiile necesare pentru a desfăşura activitatea fără nici un pericol cu aceste organisme patogene; este suficient în acest scop furnizarea unei scrisori cu antetul oficial al instituţiei-client şi descriind totodată activităţile preconizate a se desfăşura şi echipamentul disponibil. Douglas şi Livingstone arată că majoritatea specimenelor de cultură sunt mai ieftine decât o armă de foc. Specimenele de Bacillus anthracis costă aproximativ 35 de dolari. În urmă cu câţiva ani, o întreprindere japoneză vindea tetrodotoxina sub formă de pudră cu 40

Mullins, Wayman C., 1992. «An Overview and Analysis of Nuclear, Biological, and Chemical Terrorism: The Weapons, Strategies and Solutions to a Growing Problem.» American Journal of Criminal Justice 16:2, pp. 95-119.

52

5,97 dolari gramul. În fine, anumiţi autori s-au întrebat în ce măsură teroriştii pot obţine agenţi biologici prin intermediul guvernelor „prietene” şi în special cele care posedă un program de arme biologice. Aşa cum semnalează Simon41, o organizaţie teroristă care îşi asigură sprijinul unui guvern şi care vrea să utilizeze o armă biologică poate uşor să procure practic orice agent biologic, ca şi informaţiile necesare pentru a se folosi de acesta. McGeorge afirmă că mai multe state susceptibile de a sprijini organizaţiile teroriste ar putea să furnizeze culturile necesare graţie stocurilor de război biologic, din cadrul stabilimentelor de luptă împotriva bolilor sau a laboratoarelor universitare42.

41

Simon, Jeffrey D., 1989. Terrorists and the Potential Use of Biological Weapons: A Discussion of Possibilities. Santa Monica, CA: RAND Corporation, R/3771-AFMIC, (December). 42 http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp

53

Diseminarea agenţilor biologici Agenţii biologici pot fi diseminaţi în mai multe modalităţi. Exemple de tehnici de diseminare a agenţilor biologici:  Mijloace de diseminare în vederea expunerii prin inhalare: mesaje, aerosoli vânduţi în comerţ, pudre agricole, extinctoare, sisteme de climatizare, inhalatoare, dezodorizante exterioare;  Contaminarea apei şi a alimentelor: produse de consum individual, contaminarea canalelor alimentare;  Injectare: ace, seringi contaminate; proiectile; bare metalice contaminate;  Contact direct cu persoane sau animale infectate;  Muniţii militare. Serviciile însărcinate cu aplicarea legii pot detecta diseminarea agenţilor biologici datorită informaţiilor referitoare la un comportament anormal sau descoperirii de mirosuri sau aparate străine. Indicii ale diseminării de agenţi biologici43:  prezenţa de lichide sau de pudre suspecte;  pulverizări neprogramate sau anormale;  mirosuri anormale. Agenţii biologici nu au miros, dar pot avea un miros caracteristic de carne stricată sau de fermentare.  mirosurile degajate prin intermediul culturilor pot fi comparate cu mirosurile de mucegai, drojdie sau carne stricată;  prezenţa aparatelor de diseminare; 43

Guide de preparation et de reponse a un attentat bioterroriste, OIPC-Interpol, 2007, pag.20

54

 informaţii potrivit cărora sistemele sau reţelele de aprovizionare cu alimente sau apă au fost traficate;  primirea de ameninţări sau revendicări sub formă scrisă, electronică sau verbală. Condiţiile atmosferice şi sistemele de ventilaţie a clădirilor pot avea o incidenţă asupra eficacităţii dispersiei de agenţi biologici. În atmosferă, o briză uşoară poate contribui la diseminarea unui agent; în schimb, vânturile violente pot răspândi agentul pe o asemenea suprafaţă încât doza inhalată de fiecare locuitor va fi mai scăzută pentru a putea provoca o maladie. În interiorul localurilor, numeroase variabile influenţează eficacitatea propagării de aerosoli. Sistemele de ventilare care învârt aerul în construcţii pot difuza rapid un agent biologic în toată clădirea. Dimpotrivă, numeroase sisteme de încălzire şi de climatizare moderne utilizează filtre foarte eficace pentru a elimina poluanţii atmosferici interni şi externi. Aceste filtre pot face de asemenea să dispară din atmosferă un agent biologic, ceea ce reduce sensibil consecinţele unei diseminări în interiorul locaţiilor. Condiţiile propice diseminării pe calea aerului: timp închis sau noapte, vânt uşor (de la 5 la 10 km/h), teren uniform, circulaţia vehiculelor sau a pietonilor, sisteme de încălzire şi de ventilaţie în funcţiune (clădiri), prezenţa mulţimii de persoane. Condiţii neprielnice diseminării pe calea aerului: vreme cu soare puternic, precipitaţii, vânturi violente sau absenţa totală a vântului, absenţa sistemelor de ventilaţie în funcţiune (clădiri). Identificarea pericolului: biologic, chimic sau radiologic? Agenţii biologici prezintă caracteristici diferite de cele ale agenţilor chimici. Ei sunt în general mai dificil de detectat prin observarea fizică şi antrenează simptome care nu apar întotdeauna din momentul expunerii. De aceea este dificil de recunoscut un atentat biologic.

55

Caracteristicile agenţilor biologici44:  lipsa de culoare, miros sau gust particular;  metoda de preparare poate da un miros;  doza infectantă poate fi scăzută;  apariţia simptomelor poate apărea după 2-7 zile, dar durata se poate întinde câteodată până la 30-40 zile;  se pot transmite prin ingerare, injectare sau inhalare de particule în suspensie;  anumiţi agenţi se pot transmite de la om la om;  provoacă rar o boală atunci când expunerea a avut loc pe o piele intactă;  gradul de mortalitate şi de morbiditate al agenţilor poate fi ridicat;  pot fi produşi cu material de laborator sau cu material improvizat, plecând de la ustensile menajere;  durata lor de viaţă este variabilă atunci când sunt expuşi la factori de mediu precum lumina zilei, poluarea atmosferică, umiditatea sau alte condiţii meteorologice. Substanţele chimice ce pot fi utilizate de terorişti sunt armele chimice clasice şi produsele chimice industriale toxice. Ele se pot prezenta sub formă de pudră, lichid sau gaz. Agenţi chimici: gaz neurotoxic de sarin, gaz muştar, cianură, clor, produse chimice industriale toxice. Caracteristicile generale ale atentatelor chimice:  expunerea în contact cu pielea, ingestia sau inhalarea;  apariţia simptomelor în câteva secunde, minute sau ore. Exemplu: tusea, inflamarea pielii, convulsia şi decesul.  prezenţa unui nor sau a unei trâmbe de fum vizibile;  mirosuri anormale; 44

Guide de preparation et de reponse a un attentat bioterroriste, OIPC-Interpol, 2007, pag.22

56

 prezenţa de insecte, păsări sau peşti morţi;  vegetaţie ofilită. Substanţele radiologice se prezintă sub diferite forme. Prezenţa radiaţiilor nu este detectabilă prin intermediul simţurilor şi poate provoca simptome care apar pe parcursul mai multor ore, săptămâni, chiar ani, potrivit debitului dozei şi a duratei de expunere. Exemple de agenţi radiologici: Uranium 235, Cobalt 60, Iode 131. Caracteristicile agenţilor radiologici:  nu au miros şi nici gust;  se pot prezenta sub formă de pudre, de bile metalice, lichide sau gaze;  emit radiaţii alpha, beta, X, gamma, neutroni;  sunt detectabile prin anumite instrumente – contor Geiger-Mueller, camere de ionizare, dozimetre individuale, monitoare de radiaţii. Agenţii chimici şi radiologici pot fi detectaţi cu ajutorul instrumentelor. Mai mult, agenţii chimici pot fi detectaţi în general prin simţuri şi prin simptomele pe care le antrenează. Atentate vizibile şi atentate disimulate Este extrem de important pentru serviciile însărcinate cu aplicarea legii, să înţeleagă diferenţa dintre atentatele vizibile şi atentatele disimulate, în scopul elaborării tuturor protocoalelor de intervenţie în materie de bioterorism. Atentate vizibile Un atentat vizibil este un atentat uşor de recunoscut de către poliţie şi de alte instituţii. El este confirmat prin:  primirea unei ameninţări, a unui avertisment sau informaţii particulare;  descoperirea unui mijloc de diseminare sau a altor activităţi sau aparate caracteristice;  descoperirea de materiale suspecte sau dubioase. 57

În scopul limitării consecinţelor atentatului asupra sănătăţii, serviciile însărcinate cu aplicarea legii trebuie să semnaleze faptele autorităţilor medicale şi sanitare. Modalităţile de comunicare trebuie să fie predefinite şi testate de aşa manieră încât să evite orice întârziere şi problemă în urma transmiterii informaţiilor. Lipsa unui protocol de schimb de informaţii prestabilit între serviciile însărcinate cu aplicarea legii şi autorităţile însărcinate cu sănătatea publică în materie de atentate vizibile poate întârzia luarea unor măsuri sanitare şi medicale. Atentate disimulate Teroriştii utilizează adesea agenţi biologici pentru a comite un atentat disimulat. În acest tip de atentat, nicio ameninţare sau avertizare nu este formulată, dispozitivul sau metoda de diseminare este atent ascunsă şi nu există niciun indiciu fizic al agentului diseminat. Într-o asemenea situaţie, victimele nu-şi dau seama că au fost expuse unui atac, iar poliţia nu ştie că a fost comisă o infracţiune. Nicio scenă a infracţiunii nu este clar delimitată atunci când nu a fost stabilit diagnosticul medical sau când problema mediului înconjurător nu a fost detectată. Acest scenariu este preferat de către terorişti, întrucât victimele nu cer să urmeze tratamentul medical necesar neprezentând niciun simptom, iar serviciile însărcinate cu aplicarea legii întârzie în a lua cunoştinţă de producerea evenimentului. În cazul anumitor agenţi biologici, această întârziere conduce la o creştere a mortalităţii, întrucât tratamentul este cu atât mai puţin eficace atunci când diagnosticul a fost stabilit tardiv. Poliţia nu va deschide nicio anchetă dacă nu a fost sesizată de autorităţile însărcinate cu sănătatea publică în urma descoperirii unui fenomen medical neobişnuit printr-un sistem de supraveghere sanitară sau un diagnostic de maladie anormală de serviciile de sănătate.

58

Exemple de fenomene medicale ce pot fi semne ale unui act de bioterorism:45  creşterea bruscă a numărului de pacienţi ce prezintă aceleaşi simptome;  gradul ridicat de mortalitate în rândul victimelor care locuiesc sau muncesc în aceleaşi locuri sau desfăşoară activităţi comune;  apariţia simultană a unei maladii la om şi a patologiilor în rândul animalelor vulnerabile;  apariţia unei maladii neobişnuite pentru regiunea sau perioada din an;  diagnosticarea cu o boală aflată în legătură cu bioterorismul, de exemplu forma pulmonară a anthraxului sau a variolei. Mijloace de administrare Mijloacele prin care se pot administra agenţii biologici sunt foarte numeroase; alegerea depinde mai ales de ţinta (obiectivul) vizată şi de amploarea operaţiunii. Se cunosc următoarele modalităţi de administrare a agenţilor biologici46:  contaminarea alimentelor sau a băuturilor (de exemplu, un rezervor de apă) sau într-un punct oarecare al canalului de producţie sau de distribuţie (de exemplu, o fabrică de îmbuteliat);  diseminarea în stare de vapori sau aerosoli într-un spaţiu închis, cum ar fi un imobil, un tunel sau metrou;  diseminarea în stare de vapori sau aerosoli într-un spaţiu deschis, cum ar fi o bază militară sau un oraş (sau într-o parte a bazei sau a oraşului);  transmiterea indirectă prin insecte sau animale infectate, 45

Guide de preparation et de reponse a un attentat bioterroriste, OIPC-Interpol, 2007, pag.27 46 http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp

59

ca purici, şobolani sau prin materiale inerte, precum scrisorile;  transmiterea prin contact uman direct, cum este cazul diferitelor atentate executate prin intermediul ricinului. Majoritatea specialiştilor au căzut de acord că, pentru o organizaţie teroristă, administrarea agentului biologic ridică mai multe probleme decât producţia acestuia47. De exemplu, într-un scenariu descris adesea, se presupune că teroriştii contaminează apa într-o aglomeraţie, eliberând un agent biologic în rezervorul de alimente. Potrivit lui Kupperman şi Trent48, totodată este iluzoriu să crezi că se poate comite o ucidere în masă într-un mod simplu, aruncând un pumn de supertoxină în rezervorul cu apă; este practic imposibil să contaminezi o cantitate mare de apă, din cauza hidrolizei, fiind importantă cantitatea necesară de toxină. Mengel este de aceeaşi părere şi declară că în mod contrar opiniei publice, rezervoarele de apă nu sunt ţinte foarte vulnerabile, întrucât nici unul dintre agenţii biologici de mare putere letală nu pot fi transmişi prin apă într-o manieră eficientă; mai mult, tratamentele de purificare la care este supusă apa reduce de asemenea efectul agentului contaminant49. 47

Douglass, Joseph D., Jr., and Neil C. Livingstone, 1987. America the Vulnerable: The Threat of Chemical and Biological Warfare. Lexington, MA: Lexington Books, pag.14; Kupperman, Robert H., and Darrell M. Trent, 1979. Terrorism: Threat, Reality, Response. Stanford, CA: Hoover Institution Press., pag.57-8, 65; Jenkins, Brian M., and Alfred P. Rubin, 1978. «New Vulnerabilities and the Acquisition of New Weapons by Nongovernment Groups,» in: Evans and Murphy 1978, p.226 48 Kupperman, Robert H., and Darrell M. Trent, 1979. Terrorism: Threat, Reality, Response. Stanford, CA: Hoover Institution Press., pp.58-65 49 Mengel, R.W., 1976. «Terrorism and New Technologies of Destruction: An Overview of the Potential Risk,» Appendix 2 in:

60

Potrivit lui Roberts, pentru a contamina un rezervor de apă municipal trebuie compensat un important factor de diluţie, ceea ce necesită cantităţi prea mari de agent biologic pentru ca teroriştii să-i poată procura sau să-i transporte (în toate modalităţile, apa face deja obiectul unor controale atente destinate să înlăture contaminanţii)50. Referindu-se la toxina botulinică, Jenkins şi Rubin51 semnalează că o uncie sau două introduse într-un rezervor de 10 milioane de galoane (unitate de măsură pentru capacitate folosită în ţările vorbitoare de limbă engleză şi egală cu circa patru litri) ar permite, teoretic, uciderea oricărei persoane care ar bea o jumătate de litru de apă. Din fericire, există o diferenţă între teorie şi practică în materie de toxicitate. Ar fi extrem de dificil să faci în aşa măsură încât toxina să se răspândească uniform în toată masa de apă; prezenţa sa ar fi probabil detectată şi ar fi suficient doar îmbutelierea apei pentru a o face inofensivă. Chiar dacă temperatura este sub punctul de fierbere, toxina botulinică îşi pierde rapid puterea toxică. Într-o altă opinie, James Reynolds, din cadrul Societăţii Farmaceutice Londoneze, o organizaţie teroristă nu deţine nicio expertiză specială în materie care să poată deversa bacteriile (Escherichia coli) în rezervorul de apă sau de asemenea în sistemul de distribuţie publică; un kilogram nu ar fi într-adevăr suficient de periculos pentru un oraş de importanţa Londrei, dar câteva kilograme ar putea fi suficiente52. Donald Louria, preşedinte al Departamentului de Medicină Disorders and Terrorism, supra, p.55 50 Roberts, Brad (ed.), 1993. Biological Weapons: Weapons of the Future? Washington, DC: Center for Strategic and International Studies, pag.77 51 Jenkins, Brian M., and Alfred P. Rubin, 1978. «New Vulnerabilities and the Acquisition of New Weapons by Nongovernment Groups,» in: Evans and Murphy 1978, p.224 52 Clark, Richard Charles, 1980. Technological Terrorism. Old Greenwich, CT: Devin-Adair, pag.109

61

Preventivă şi Sănătate Comunitară – New Jersey Medical School, prezintă un scenariu realist pentru anii 1990: „deversarea în apele unui oraş de importanţă medie a unui recipient conţinând miliarde de bacterii produse genetic, ar constitui o contaminare crescută, conducând la moartea a milioane de persoane”. Totodată, acesta arată că o astfel de armă este visul oricărui terorist, precizând că punerea la punct de antidoturi, vaccinuri sau noi antibiotice ar putea necesita mai mulţi ani de muncă. Mai mult, dacă s-ar ajunge la producerea unui vaccin, teroriştii ar putea utiliza un alt organism care să producă noi toxine53. Pentru mulţi autori, contaminarea alimentelor este unul din mijloacele la care teroriştii sunt predispuşi să recurgă pentru administrarea unui agent biologic. Kupperman şi Kamen, de exemplu, cred că teroriştii ar putea introduce agentul în canalele de producţie a fabricilor sau în care se fabrică alimente pregătite şi ambalate în recipiente, chiar dacă vorbim de o tentativă de falsificare54. În acelaşi timp, Mengel semnalează că „o contaminare a alimentelor sau a produselor vrac (în fabrici de prelucrare a laptelui, de transformare a cărnii, îmbuteliere a conservelor, de îmbuteliere a apei sau a berii) reprezintă pentru terorişti un mijloc de a ţinti un grup în particular sau de a afecta un segment important din cadrul populaţiei, totul depinzând de instalaţiile alese”. Griffith afirmă că alimentele sunt pretabile la contaminarea prin agenţi chimici sau biologici, atunci când se doreşte afectarea unor segmente importante din populaţie, citând autorităţile de protecţie civilă naţională, potrivit cărora având în vedere caracteristicile procedeelor folosite în fabricarea produselor alimentare şi natura anumitor produse şi ingrediente folosite, 53

http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp Kupperman, Robert H., and Jeff Kamen, 1989. Final Warning: Averting Disaster in the New Age of Terrorism. New York: Doubleday, pag.107 54

62

segmente importante din industria alimentară sunt extrem de vulnerabile dacă cineva decide să contamineze alimente cu ajutorul agenţilor biologici sau chimici. În ceea ce priveşte toxina botulinică, Kupperman şi Trent sunt de părere că „deşi faptul este tehnic, fezabil şi foarte alarmant, un atentat terorist vizând contaminarea produselor în conservă nu ar avea decât efecte limitate”55. Majoritatea autorilor cred că orice procedeu de diseminare prin aerosoli ar fi cel mai probabil mijloc utilizat de teroriştii care recurg la arme biologice56. Mengel, de exemplu, îşi imaginează un terorist care ar disemina într-un oraş de importanţă medie antraxul sau agentul cryptococcose, în mod simplu, prin parcurgerea străzilor într-un camion dotat cu un distribuitor. Orice persoană expusă timp de 2 minute ar inhala probabil suficient agent pentru a fi infectată. Persoanele nu ar fi afectate în întregime printr-o doză letală, dar problemele ridicate de asistenţa medicală a 10 milioane de persoane infectate cu antrax ar constitui în sine o catastrofă pentru populaţia afectată57. În referire la subiectul febrei Q, Douglas şi Livingstone afirmă că ar fi suficient un camion sau o maşină, dotată cu un model de pulverizator de aerosoli funcţionali, ca cei utilizaţi pentru tratarea arborilor şi a plantelor, pentru a crea o ameninţare redutabilă la adresa unui oraş de dimensiuni mari sau asupra unui sediu 55

Kupperman, Robert H., and Darrell M. Trent, 1979. Terrorism: Threat, Reality, Response. Stanford, CA: Hoover Institution Press., pag.65 56 Kupperman, Robert H., and David M. Smith, 1993. «Coping With Biological Terrorism,» in: Roberts (ed.) 1993, pp.40; Berkowitz, B.J., et al., 1972. Superviolence: The Civil Threat of Mass Destruction Weapons. Santa Barbara, CA: ADCON (Advanced Concepts Research) Corporation, Report A72-034-10, 29 September 57 Mengel, R.W., 1976. «Terrorism and New Technologies of Destruction: An Overview of the Potential Risk,» Appendix 2 in: Disorders and Terrorism, p.447

63

guvernamental. Totodată, aceştia prezintă un scenariu ipotetic în care teroriştii s-ar folosi de un camion-cisternă dotat cu generatoare puternice de aerosoli şi de răspândire externă pentru a face turul Insulei Manhattan şi apoi să se ascundă înainte ca autorităţile să-i poată repera58. Berkowitz descrie un scenariu aproape identic, în care teroriştii diseminează antraxul: ”Într-o zi în care condiţiile meteorologice ar fi favorabile, cu vânt slab (12 km/h), un camion deplasându-se cu o viteză redusă ar putea parcurge în aproximativ 3 ore cei 32 kilometri care separă Battery Park (în sudul Manhattanului) şi City Island (la intrarea în Long Island Sound). Cu o cultură de aproximativ 109 spori/ml şi pulverizând în aerosoli o cantitate de 500 ml/min., ar trebui în total 90 de litri de agent. Dacă numai jumătate din persoanele vizate ar fi expuse şi dacă numai jumătate din persoanele expuse ar fi atinse de forma pulmonară a antraxului, dacă numai jumătate din subiecţii afectaţi astfel ar muri, s-ar număra peste 600.000 de morţi59. Livingstone citează o estimare emisă de Institutul Internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm, potrivit căreia un avion de răspândire, utilizat în aceeaşi manieră ca şi tratamentul unei culturi, ar permite diseminarea virusului febrei galbene pe o suprafaţă de aproximativ 1500 metri pătraţi într-o singură operaţiune60. În acelaşi timp, Mullin consideră că diseminarea sub formă de aerosoli şi care apare în cazul tuturor agenţilor biologici, este legată de supravieţuirea agentului o perioadă de timp suficientă pentru infectarea ţintei. Stresul mecanic cauzat prin procesul de pulverizare poate distruge o proporţie importantă a agenţilor 58

Douglass, Joseph D., Jr., and Neil C. Livingstone, 1987. America the Vulnerable: The Threat of Chemical and Biological Warfare. Lexington, MA: Lexington Books, pag.37-8 59 http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp 60 Livingstone, Neil C., 1982. The War Against Terrorism. Lexington and Toronto: Lexington Books

64

patogeni. Umiditatea aerului, soarele, smogul, schimbările de temperatură radicale şi alţi factori pot antrena o scădere a virulenţei agentului, provocând moartea unui număr ridicat de organisme. Totodată, dacă teroristul posedă noţiuni de bază în meteorologie, cunoscând proprietăţile biologice ale agentului pe care a decis să-l utilizeze, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a produce un aerosol şi efectele pulverizării, dacă a ales populaţia-ţintă într-un mod judicios şi dacă înţelege diverşii factori temporali şi spaţiali care pot influenţa dispersia unui aerosol produs cu organismul utilizat, ar putea prezenta un pericol important61. Odată ce norul de aerosol este eliberat, viabilitatea agentului depinde, în funcţie de organismul ales, de umiditatea relativă, de compoziţia atmosferică, de temperatură, etc. În acest stadiu ar fi utile câteva sfaturi din partea unui expert în meteorologie pentru eficienţa operaţiunii teroriste. Douglas şi Livingstone semnalează dificultăţile pe care le ridică utilizarea selectivă a agenţilor biologici într-un spaţiu deschis, ilustrând aceste aspecte printr-un exemplu referitor la coloniile de populaţie israeliană în teritoriile ocupate de arabi: ”Dat fiind faptul că agenţii biologici au o mare putere letală şi că vântul şi condiţiile meteorologice influenţează mult asupra diseminării lor, dacă grupările teroriste palestiniene i-ar utiliza într-un atentat în Cisiordania, zona fiind foarte populată, aceasta ar însemna curată nebunie, întrucât ar pune în pericol nu numai populaţia evreiască, ci şi populaţia arabă autohtonă şi statele arabe vecine”. Majoritatea cercetătorilor au convenit asupra faptului că un atentat de mică anvergură, vizând un spaţiu închis (dar care ar putea avea o acţiune în masă), rămâne opţiunea cea mai fezabilă pentru terorişti. Cu cât ţinta este mai limitată, cu atât şansele succesului operaţiunii sunt mai mari, mai ales dacă populaţia vizată locuieşte 61

Mullen, Robert K., 1978. «Mass Destruction and Terrorism.» Journal of International Affairs 32:1 (Spring-Summer 1978), p.78

65

sau lucrează într-un imobil ale cărui ferestre nu se deschid, şi în care aerul este climatizat printr-un sistem central62. În acelaşi timp, Griffith susţine că după toate probabilităţile, într-un oraş armele biologice vor fi utilizate pentru a viza expres anumite clădiri sau grupuri reduse de populaţie. Există un anumit număr de metode facile de introducere a organismelor bacteriologice periculoase într-un imobil; cea mai bună este utilizarea sistemului de distribuţie a apei sau a sistemului de ventilaţie. S-a afirmat că stadioanele sportive acoperite sunt „o ţintă ideală” pentru acest gen de atentat. Potrivit lui Mengel, cu aproximativ o uncie lichidă de antrax sau de cryptococcose, aplicată în aerosoli, doza infecţioasă ar fi inhalată într-o oră. Dispersia agentului prin reţeaua metroului este una din celelalte posibilităţi evocate în publicaţiile de specialitate. Astfel, se afirmă că o astfel de operaţiune nu ar necesita decât 1-2 litri de spori de antrax şi că ar putea infecta milioane de oameni63. Livingstone descrie un mod ipotetic de operare, prin care teroriştii ar putea transporta bacteriile vii în becuri electrice, un mijloc practic lipsit de pericol. Pentru a elibera agentul, ar fi suficientă depunerea becurilor pe stradă, acestea spărgându-se la trecerea unui vehicul pe deasupra lor. Timpul, foarte scurt, ar permite teroriştilor să se îndepărteze pentru a evita să fie expuşi. În anii 1950, armata americană a demonstrat vulnerabilitatea SUA în caz de război bacteriologic (şi pe cale de consecinţă, eficacitatea anumitor metode de administrare a agenţilor biologici), eliberând Bacillus subtilis, o bacterie inofensivă, în diferite părţi ale metroului din New York şi în pasajele subterane din Washington 62

Jenkins, Brian M., and Alfred P. Rubin, 1978. «New Vulnerabilities and the Acquisition of New Weapons by Nongovernment Groups,» in: Evans and Murphy 1978, p.226-7 63 Karisch, Karl-Heinz, 1991. «The Fear of the Return of German Exports.» Frankfurter Rundschau (12 January 1991), p.6, in: JPRSTOT-91-003-L (22 January 1991), p.28

66

D.C.64 Între 1949 şi 1969, echipele de război biologic şi chimic ale armatei americane au efectuat 239 de experimente în aer, simulând atentate bacteriologice contra populaţiei, în 79 de cazuri fiind infectaţi cetăţeni, în urma folosirii microbilor patogeni. Printre alte ţinte, au fost alese aeroportul naţional şi autogara Greyhound din Washington D.C. în 1965, 2 tuneluri ale Pennsylvannia Turnpike şi un tronson al autostrăzii Statului Pennsylvannia, în 1955 mai multe plaje din Hawaii, Virginia, Florida şi California, metroul din New York în iunie 196865. Watkins a afirmat că în anul 1952, la Fort Detrick, Filiala de Operaţiuni Speciale a Departamentului de Cercetări Chimice al Armatei, a contaminat sistemul de climatizare al Pentagonului cu aproximativ 1,5 litri de bacterii într-un atentat simulat destinat să demonstreze vulnerabilitatea marilor clădiri de birouri66. Legat de operaţiunea din 1950 realizată cu Seriatta marcescens la San Francisco, Ponte a afirmat că militarii au constatat că oricine ar putea infecta fără probleme milioane de persoane situate la peste 20 de mile, dar până în prezent, armata a negat orice legătură cu pneumonia datorată Seriatta marcescens, care a cauzat moartea unei persoane spitalizate.

64

Kupperman, Robert H., and David M. Smith, 1993. «Coping With Biological Terrorism,» in: Roberts (ed.) 1993, p.39; Cole, Leonard A., 1988. Clouds of Secrecy: The Army's Germ Warfare Tests over Populated Areas. Totowa, NJ: Rowman and Littlefield. 65 Ponte, Lowell, 1980. «The Dawning Age of Technoterrorism.» Next (July-August), p.52 66 Watkins, Charles A., 1987. «Terrorist Use of Biological Warfare Agents: A Threat to US Security,» in: Alexander (ed.) 1987, p.196

67

Cooperarea internaţională privind prevenirea şi combaterea bioterorismului Necesitatea cooperării internaţionale Întreaga lume s-a pus de acord în recunoaşterea faptului că trebuie împiedicaţi teroriştii să procure agenţi biologici. În numeroase ţări, puterile politice au conştientizat necesitatea reglementării stricte a utilizării legale a agenţilor biologici potenţiali în scopul de a evita ca aceştia să facă obiectul unei utilizări abuzive. Astfel au fost adoptate legi şi reglementări în scopul restrângerii exportului şi importului de astfel de agenţi şi a materialului care serveşte la pregătirea şi utilizarea lor ca arme biologice. Toate ţările trebuie să joace un rol preventiv în lupta împotriva bioterorismului. Ele trebuie să negocieze acorduri vizând combaterea fenomenului prin intermediul schimbului de informaţii şi de bune practici, în vederea stopării proliferării agenţilor biologici şi a precursorilor. Convenţia cu privire la interzicerea perfecţionării, producţiei şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi la distrugerea lor, a fost deschisă spre semnare la Londra, Moscova şi Washington, la 10 aprilie 1972. Ea interzice nu numai utilizarea de arme biologice, dar şi producerea, achiziţionarea şi stocarea de agenţi. Convenţia nu prevede însă mecanismele de control ale aplicării sale. Serviciile însărcinate cu aplicarea legii nu ar trebui să încheie doar protocoale de intervenţie, ci ar trebui să elaboreze şi un program de prevenire. Cunoscând faptul că, într-un teritoriu naţional, sunt antrepozitaţi agenţi patogeni periculoşi în numeroase laboratoare legale, primul act de prevenţie ar putea contribui la îmbunătăţirea securităţii acestora la şi în cazul altor infrastructuri periculoase, ar fi 68

utilă promulgarea unei legi care să prevadă notificarea accidentelor, furturilor, pierderilor sau diseminării agenţilor biologici. Mai mult, adoptarea unei legislaţii care să limiteze cumpărarea materialului de laborator cu dublă utilizare şi a unei reglementări referitoare la transportul agenţilor biologici ar putea descuraja răufăcătorii tentaţi să deturneze agenţi biologici. Crearea programelor de comunicaţie referitoare la cunoaşterea aprofundată a bioterorismului şi schimbul de informaţii între serviciile de aplicare a legii, sectorul industrial şi comunitatea ştiinţifică vor favoriza semnalarea activităţilor suspecte şi vor putea constitui de asemenea mijloace de descurajare a teroriştilor. Punerea în practică a dispozitivelor de comunicare între serviciile însărcinate cu aplicarea legii şi autorităţile sanitare este un punct esenţial. Aceste dispozitive, ca şi criteriile care conduc la realizarea schimbului de informaţii, trebuie să fie definite cu respectarea legislaţiei şi a regulamentelor care protejează în acelaşi timp informaţiile poliţieneşti sensibile şi secretul medical. Schimbul de informaţii nu este eficient decât dacă există o bună cunoaştere mutuală a serviciilor însărcinate cu aplicarea legii şi a celor însărcinate cu sănătatea publică şi dacă fiecare ştie cui să transmită informaţiile. Este indispensabil ca sectoarele luptei împotriva criminalităţii şi de sănătate publică să coopereze în mod larg pentru a putea reacţiona eficient în faţa actelor de bioterorism, fie ele vizibile sau disimulate. Nu trebuie aşteptată producerea reală a unui atentat pentru a programa exerciţii care să permită punerea în practică a acestei cooperări şi să detecteze şi să rezolve probleme potenţiale. Obiectivele comune ale serviciilor însărcinate cu aplicarea legii şi ale autorităţilor sanitare sunt67:  protecţia publicului; 67

Guide de preparation et de reponse a un attentat bioterroriste, OIPC-Interpol, 2007, pag.28

69

 prevenirea bolilor;  prevenirea bioterorismului;  identificarea autorilor şi prevenirea producerii unui alt atentat;  protecţia anchetatorilor, a echipei de intervenţie şi a populaţiei. De ce serviciile însărcinate cu aplicarea legii trebuie să depună eforturi pentru a prioritiza punerea în practică de parteneriate cu autorităţile sanitare? Este de competenţa medicilor din sistemul de sănătate publică să ia măsuri de luptă împotriva bolilor la nivelul colectivităţii, atunci când tratează bolile şi acţionează pentru protejarea sănătăţii persoanelor. Organismele de sănătate publică sunt însărcinate cu protejarea sănătăţii populaţiei. Pentru aceasta, ele cercetează cauzele epidemiilor, apoi formulează recomandări vizând evitarea răspândirii bolilor şi apariţiei de noi epidemii. Medicii din sistemul de sănătate publică sunt specializaţi în cercetarea cauzelor epidemiilor, putând să ofere un sprijin precis serviciilor însărcinate cu aplicarea legii în cadrul anchetelor privind actele de bioterorism. În cadrul unei anchete referitoare la acte de bioterorism, poate fi utilă organizarea de interogatorii desfăşurate în comun de anchetatorii din cadrul serviciilor de sănătate publică şi cele însărcinate cu aplicarea legii. Interogatoriile comune beneficiază de avantajele pe care le prezintă intervenţia unei echipe de anchetă pluridisciplinare. Victimele sunt audiate simultan de un reprezentant al luptei împotriva criminalităţii şi de un reprezentant al serviciilor sanitare. Această metodă permite celor două părţi să obţină aceleaşi informaţii şi să reducă riscul repetării inutile a sarcinilor şi a obţinerii de informaţii contradictorii. Avantajele interogatoriilor comune:  reduc riscul obţinerii şi înregistrării de informaţii contradictorii; 70

 permit anchetatorilor să obţină simultan informaţiile;  oferă o perspectivă pluridisciplinară;  permit lămurirea neclarităţilor. Inconvenientele interogatoriilor comune:  din punct de vedere al organizării, este dificilă coordonarea intervenţiei a două servicii de anchetă;  prezenţa reprezentanţilor serviciilor de aplicare a legii poate împiedica persoana interogată să răspundă liber;  participarea reprezentanţilor serviciilor de aplicare a legii poate atrage atenţia mass-mediei şi a populaţiei. Chiar dacă s-a decis sau nu recurgerea la interogatorii comune, este recomandat ca serviciile de aplicare a legii să acţioneze în coordonare cu organismele competente în materie de sănătate publică în scopul instaurării în colaborare cu acestea de bune relaţii de muncă înaintea survenirii unui incident. Aceste parteneriate trebuie să fie luate în consideraţie în cadrul activităţilor de formare profesională privind bioterorismul, dacă se doreşte ca acestea să-şi demonstreze utilitatea în condiţii reale. Prevenirea atacurilor poate necesita dezvoltarea sistemelor de identificare biologică. Până de curând, cercetările americane privind protecţia împotriva agenţilor biologici aveau ca unic scop protejarea trupelor pe câmpul de luptă şi mai puţin societatea civilă. Anumite epidemii, de exemplu intoxicaţiile alimentare prin E.coli sau salmonele, ar putea fi atât boli naturale, cât şi produse în mod intenţionat. În Eurasia, supravegherea epidemiologică începe să se organizeze la scară europeană, în vederea constituirii structurii adecvate de detectare precoce a urgenţelor biologice. În afara supravegherii persoanelor afectate, apropierea europeană prevede analiza caracterului natural sau delictual al infecţiilor (de exemplu, în sudul Africii există o variantă naturală a antraxului). Cercetătorii experimentează diferite sisteme susceptibile de a 71

detecta o ameninţare biologică:  Purici minusculi electronici care conţin celule nervoase vii, capabile să semnaleze prezenţa toxinelor bacteriene (identificarea de toxine);  Tuburi din fibră optică cu anticorpi cuplaţi la molecule luminiscente (identificarea de germeni patogeni specifici – antrax, Clostridium botulinum, ricin, etc.). Detectarea prin plante Cercetarea publică a fost recent autorizată să dezvolte plante modificate genetic, care ar putea fi utilizate rapid pentru alertarea populaţiei şi a autorităţilor în urma producerii unui atac chimic sau biologic. Aceste plante modificate şi-ar putea schimba culoarea în contact cu anumiţi agenţi chimici sau biologici folosiţi de terorişti. Instalate în mod judicios în locurile publice, aceste plante ar alerta, decolorându-se rapid prin degradarea clorofilei în caz de atac. Odată ce un agent biologic a fost identificat, lupta poate fi organizată prin vaccinarea populaţiei înainte ca aceasta să fie expusă. Vaccinurile nu constituie totuşi un panaceu, căci bioteroriştii ar putea dezvolta noi agenţi patogeni, eventual artificiali, împotriva cărora vaccinurile clasice ar fi ineficiente. Producerea vaccinului nu rezolvă problema în întregime. Este uşor să impui o vaccinare a soldaţilor pe câmpul de luptă, dar mult mai dificil este să imunizezi populaţia civilă, în special dacă vaccinul riscă să provoace şi unele efecte secundare.

72

OIPC-Interpol Terorismul sub toate formele sale constituie o gravă ameninţare pentru pacea şi securitatea internaţională. Interpol a desemnat lupta împotriva terorismului ca un domeniu de acţiune prioritar şi a angajat importante mijloace pentru a susţine statele membre în eforturile pe care le desfăşoară pentru a lupta împotriva flagelului68. Programul antiterorist al Interpol are următoarele obiective:  Îmbunătăţirea schimbului de informaţii despre grupările teroriste, membrii acestora şi activităţile pe care le desfăşoară, în scopul sprijinirii ţărilor în identificarea teroriştilor şi destrămarea reţelelor;  Oferirea de asistenţă ţărilor membre în cazul actelor teroriste sau în anchete prin servicii în materie de analiză, de anchetă şi de baze de date;  Întărirea capacităţilor de detecţie precoce şi antiteroriste a ţărilor membre prin punerea la dispoziţie a materialului pedagogic şi de analiză. Interpol colectează, stochează, analizează şi schimbă cu ţările membre informaţii referitoare la persoane şi grupuri de indivizi suspecţi, prin intermediul Sistemului I-24/7, sistemul mondial de comunicare poliţienească securizată. Organizaţia coordonează de asemenea difuzarea mesajelor de alertă şi de avertizare prin intermediul instrumentelor specifice, precum sistemul de notiţe internaţionale de diferite culori corespunzătoare unui cod. În anul 2005, Interpol a creat notiţa specială Interpol–Consiliul de Securitate al ONU privind persoanele asociate la Al-Qaida şi la regimul taliban care figurează pe lista Comitetului 1267 al Consiliului de Securitate al ONU şi fac obiectul sancţiunilor, precum interdicţia de a călători şi embargoul asupra 68

http://www.interpol.int/Public/ICPO/Factsheets/TE01FR.pdf

73

armelor. Interpol sprijină de asemenea ţările membre în caz de atentat terorist. După comiterea unui atentat, ţările membre pot solicita intervenţia unei celule de criză Interpol, care poate furniza la faţa locului şi în coordonare cu Secretariatul General o gamă întreagă de servicii de sprijin în materie de anchetă şi de analiză, cum ar fi:  publicarea de notiţe internaţionale privind teroriştii urmăriţi;  interogarea bazei informatice de amprente digitale sau a paşapoartelor presupuse false;  oferirea de expertiză specializată în domeniul spălării banilor;  coordonarea operaţiunilor de identificare a victimelor, prin apelarea la o reţea vastă internaţională de specialişti şi laboratoare. Mai multe proiecte şi dispozitive operaţionale au fost puse în practică în colaborare cu ţările membre. Proiectul Geiger – se referă la culegerea şi analiza datelor privind furtul de materiale radiologice, identificarea tendinţelor şi a modurilor de operare, cum ar fi riscurile de furt de către terorişti a materialelor necesare la fabricarea bombelor convenţionale privind substanţele radioactive. Finanţat printr-o subvenţie importantă acordată de Fundaţia P. Sloan, Proiectul privind bioterorismul are ca scop sensibilizarea în faţa ameninţării bioteroriste, lupta împotriva proliferării armelor biologice, punerea în practică a activităţilor de formare profesională a poliţiştilor şi sprijinirea întăririi aplicării legislaţiilor existente, în completarea tratatelor internaţionale. Guvernul canadian a participat de asemenea la finanţarea proiectului. Proiectul IWETS (Interpol Weapons Electronic Tracing System – Sistemul Interpol de identificare electronică a armelor) constituie pentru ţările membre un instrument de comunicare şi de cooperare care contribuie la facilitarea anchetelor privind terorismul. 74

Notiţele portocalii ajută la alertarea funcţionarilor însărcinaţi cu aplicarea legii şi a securităţii în domeniul ameninţărilor care ar putea să apară, provenind de la armele disimulate şi să le comunice informaţii despre ameninţările biologice, chimice şi radiologice. Raportul privind arestările de terorişti adună informaţiile comunicate de ţările membre în vederea stabilirii unei liste anuale a indivizilor arestaţi pentru activităţi teroriste, cu elemente de identificare. Grupul Fusion a fost creat în scopul punerii în practică a unei abordări multidisciplinare proactive vizând sprijinirea ţărilor membre în anchetele lor legate de terorism, având ca misiuni principale identificarea membrilor organizaţiilor care desfăşoară activităţi teroriste şi constituirea unei baze de date cuprinzând teroriştii urmăriţi sau suspecţi. Principalele activităţi ale Grupului sunt următoarele: organizarea de reuniuni de lucru, elaborarea listelor de alertă şi de analize, constituirea de albume foto cu terorişti suspecţi sau cercetaţi, gestionarea unui site web securizat pe care sunt publicate informaţii şi documente cu scop operaţional la care pot avea acces ofiţerii de cont care, în întreaga lume, au fost desemnaţi pentru a colabora cu Grupul Fusion şi care constituie principalii interlocutori între Interpol şi ţările membre pe probleme de terorism. Grupul Fusion a desfăşurat de asemenea mai multe proiecte la nivel regional. Aceste proiecte au ca scop identificarea grupurilor teroriste şi a membrilor lor care operează într-o regiune dată; solicitarea, culegerea şi schimbul de informaţii, oferirea de sprijin în domeniul analizei, întărirea capacităţii ţărilor membre în faţa ameninţării teroriste. Astfel au fost alese datorită vulnerabilităţii în domeniu 6 regiuni: Proiectul Pacific – Asia de Sud-Est; Proiectul Kalkan – Asia Centrală; Proiectul Amazon – America Centrală şi America de Sud; Proiectul Baobab – Africa; Proiectul Middle East şi Proiectul NEXUS – Europa. Prima conferinţă mondială Interpol privind bioterorismul, 75

care s-a desfăşurat în martie 2005, a constituit un eveniment major ce a reunit 500 de participanţi, printre care înalţi funcţionari de poliţie specialişti în lupta împotriva terorismului, reprezentanţi ai organismelor guvernamentale şi neguvernamentale naţionale şi internaţionale, ca şi cercetători ştiinţifici, în scopul efectuării unui schimb de cunoştinţe şi experienţe privind toate aspectele bioterorismului. În urma acestei conferinţe, Interpol a pus în practică mai multe iniţiative importante:  stagii de formare teoretică şi practică a serviciilor însărcinate cu aplicarea legii;  programe de formare regionale organizate în Chile, Singapore, Africa de Sud, Oman şi Ucraina, care au reunit sute de experţi;  programe de formare a formatorilor, pentru sprijinirea poliţiilor naţionale în dezvoltarea propriilor capacităţi de formare şi unităţi de intervenţie. Ele pun de asemenea în evidenţă necesitatea întăririi colaborării organismelor naţionale în domenii precum aplicarea legii, sănătate publică, vamă şi acţiunea judiciară. În perioada 20072008, au fost organizate programe de formare a formatorilor în Egipt, Kenya, Peru, Filipine şi România.  exerciţii internaţionale de simulare în sală, permiţând evaluarea capacităţii ţărilor în prevenirea bioterorismului şi sprijinirea în identificarea elementelor cheie ale unui răspuns coordonat au fost organizate în Franţa şi în Malayezia, în 2007 şi 2008.  materiale de formare profesională (manualul de referinţă şi resurse Internet). Accesibil online, Centrul de resurse pentru prevenirea bioterorismului vizează dezvoltarea schimbului de informaţii şi cooperarea între autorităţile sanitare, vamă şi serviciile însărcinate cu 76

aplicarea legii, ca şi organizaţiile internaţionale. Acesta are ca scop evaluarea informaţiilor – tot mai numeroase – privind bioterorismul difuzate prin Internet şi furnizarea de linii verzi pe site-urile cele mai importante. Ghidul de pregătire şi de răspuns la un atentat bioterorist, care cuprinde instrucţiuni specifice şi linii directoare ale anchetei, a fost publicat în cele patru limbi oficiale ale Organizaţiei (engleză, arabă, spaniolă şi franceză), putând fi consultat pe site-ul public de web al Interpolului. Unitatea de prevenire a bioterorismului din cadrul Interpol a pus la punct un program referitor la întărirea capacităţilor individuale şi colective ale ţărilor în lupta împotriva acestei ameninţări, cu accent în principal pe formarea profesională a poliţiştilor în prevenirea bioterorismului. Principalele sale obiective sunt următoarele:  sensibilizarea cu privire la această ameninţare;  punerea la punct a activităţilor de formare profesională a poliţiştilor;  determinarea la o mai bună aplicare a legislaţiilor existente;  promovarea elaborării de noi legislaţii;  punerea la dispoziţie a instrumentelor utile anchetelor de poliţie în acest domeniu;  încurajarea cooperării între ţări şi instituţii. Această unitate a fost creată în anul 2004 cu sprijinul financiar al Fundaţiei Sloan, al cărei sediu este în SUA. Asigurarea continuării programului a fost susţinută printr-un sprijin suplimentar oferit fundaţiei, printr-o finanţare a Departamentului de Stat al SUA, ca şi o subvenţie din partea Guvernului Canadian.

Atentate bioteroriste – studii de caz 77

Publicaţiile de specialitate fac referire la peste 20 de cazuri de ameninţări teroriste sau atentate concretizate, prin folosirea de agenţi biologici: este vorba de ameninţări, aparent fără urmări, ai căror autori au declarat că pot utiliza astfel de agenţi, dar fără a furniza probe că le-au procurat într-adevăr. Se vorbeşte de asemenea de cazuri în care au fost făcute demersuri serioase pentru obţinerea de agenţi biologici. Se semnalează de asemenea cazuri în care anumite cantităţi de agenţi au fost descoperite asupra teroriştilor sau a persoanelor suspecte de comiterea atentatelor teroriste; în fine, în doar câteva cazuri, se face referire la utilizarea agenţilor biologici. Opiniile diferă şi în privinţa circumstanţelor exacte ale evenimentelor, mai ales în privinţa datelor la care au survenit şi chiar asupra definiţiei date terorismului, în comparaţie cu activitatea infracţională. Se semnalează un număr ridicat de ameninţări (chiar şi atentate concrete) privind contaminarea alimentelor, însă în majoritatea cazurilor motivul era doar pecuniar şi nu politic, autorii nefiind consideraţi terorişti. Utilizarea ricinului în mai multe asasinate sau tentative de asasinat constituie un exemplu îngrijorător de terorism biologic, deoarece aceste atentate au fost atribuite serviciilor secrete din anumite ţări69. Opiniile diferă în privinţa realităţii atentatelor de terorism biologic care s-ar fi produs în trecut, totul depinzând de definiţia dată acestui tip de terorism; totodată, specialiştii sunt de acord că posibilitatea comiterii atentatelor este reală şi ameninţătoare. În anii 1990, diferiţi autori au afirmat că nici un atentat de terorism biologic nu a reuşit până la acea vreme. OTA a subliniat că ameninţările cu utilizarea agenţilor biologici sunt mult mai numeroase decât cazurile în care au fost utilizaţi într-adevăr. Potrivit lui Douglas şi Livingstone, se suspectează un atentat 69

http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp

78

de terorism biologic în mai multe cazuri, dar probele sunt rare. Interesul pe care îl constituie agenţii biologici pentru terorişti este o problemă larg dezbătută. Ter Haar a afirmat că posibilitatea ca teroriştii să folosească arme biologice este adesea evocată, dar foarte puţine informaţii indică faptul că o organizaţie teroristă ar fi fost tentată să utilizeze acest gen de arme70. Potrivit lui Jackson, din contră, de-a lungul anilor 1970-1980, Facţiunea Armatei Roşii. Brigăzile Roşii şi anumite elemente extremiste din rândul palestinienilor au depus eforturi considerabile pentru recrutarea de microbiologi, achiziţionarea de material experimental bacteriologic şi tentativele de asasinare a anumitor persoane, trimiţând prin poştă agenţi toxici sau, printre alţii, şi antraxul71. În prezent, atentatele semnalate opiniei publice sunt clasificate în funcţie de gradul lor de „gravitate”, după cum urmează: 1) ameninţări referitoare la utilizarea de arme biologice, fără probe de posibilităţi reale, 2) tentativele eşuate de achiziţionare a armelor biologice, 3) cazurile de posesie reală a armelor biologice, 4) tentativele eşuate de utilizare a agenţilor biologici şi 5) cazurile în care operaţiunea a reuşit. În prima categorie, regăsim următoarele exemple72:  Ameninţarea adresată de banda Baader-Mainhof cu privire la diseminarea antraxului prin poştă în Germania de Vest73; 70

Ter Haar, Barend, 1991. The Future of Biological Weapons. New York: Praeger for the Center for Strategic and International Studies, Washington Papers 151. 71 Jackson, James Heitz, 1992. «When Terrorists Turn to Chemical Weapons.» Jane's Intelligence Review (November), p.520 72 http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp 73 Clark, Richard Charles, 1980. Technological Terrorism. Old Greenwich, CT: Devin-Adair, pag.137

79

 Un articol apărut în timpul Războiului din Golf într-un jurnal din Cairo, Al-Ahbar, semnala că Irakul posedă în Europa o reţea de agenţi secreţi pregătiţi să folosească bombe chimice şi bacteriologice, precum şi explozivi din capitalele europene. Conform acestui articol, citat în ediţia din 25 ianuarie 1991 a ziarului Komsomolskaya Pravda din Moscova, ţintele au fost alese, astfel: aeroporturi şi birouri de linii aeriene, uzine, şcoli, trenuri şi căi ferate, rafinării de petrol şi chiar spitale în care ar fi îngrijiţi bolnavii. Rafinăria din Rotterdam, cea mai mare din lume, ar fi unul din principalele obiective. Canalele media europene nu ar fi străine de acestea. Bagdadul a ameninţat deja sediul BBC74.  scrisoarea anonimă din 25 ianuarie 1991, în care se ameninţa contaminarea apei oraşului Kelowna, în Columbia Britanică, cu produse biologice. Conform unui raport guvernamental apărut ulterior, motivul era asociat Războiului din Golf. După ce s-a primit scrisoarea, au fost luate măsuri sporite de securitate pentru protecţia apei; Jandarmeria Regală a desfăşurat o anchetă, dar nu a fost identificată nicio persoană suspectă.  Ameninţările grupării de extremă dreapta americane Minutemen, referitoare la diseminarea unui virus creta de către şeful grupării, Robert de Pugh şi la răspândirea acestuia în marile aerogări. De Pugh deţinea la Norbone (Missouri) o fabrică de medicamente de uz veterinar, numită Biolab Corporation.  În ianuarie 1984, o ameninţare privitoare la infectarea vitelor din Queensland, Australia, cu agentul febrei aftoase, 74

Shumilin, A., 1991. «Husayn's Secret Weapon?» Komsomolskaya Pravda (Moscow), 25 January, p. 3, in: FBIS-SOV-91-017, 25 January 1991, p.16

80

în scopul punerii în practică a anumitor reforme în închisori; ameninţarea s-a dovedit în final a fi o farsă regizată de un condamnat75.  În octombrie 1981, un grup de protestatari a afirmat că a prelevat sol infectat cu antrax din Insula Gruinard, de la Hebrides (loc în care s-ar fi derulat experimentele cu arme biologice) şi că au fost depuse în cadrul instalaţiilor de arme chimice şi biologice britanice, din Porton Down.  În anul 1973, în Germania, un biolog a ameninţat că va contamina apa cu antrax şi cu botulism dacă nu i se oferă 8,5 milioane de dolari76. În cea de-a doua categorie, care reuneşte tentativele de achiziţionare a agenţilor biologici, pot fi prezentate următoarele exemple77:  Grupul terorist american de stânga Weather Underground, ar fi fost tentat să şantajeze un ofiţer homosexual din instalaţiile de război bacteriologic al armatei americane de la Fort Detrick, Maryland, pentru ca acesta să furnizeze grupării organisme care să servească la contaminarea apei sau a mai multor oraşe din SUA78. Potrivit unei surse, teroriştii ar fi reuşit aparent să obţină colaborarea din partea ofiţerului în cauză, dar complotul 75

Douglass, Joseph D., Jr., and Neil C. Livingstone, 1987. America the Vulnerable: The Threat of Chemical and Biological Warfare. Lexington, MA: Lexington Books, p.40 76 Jenkins, Brian M., and Alfred P. Rubin, 1978. «New Vulnerabilities and the Acquisition of New Weapons by Nongovernment Groups,» in: Evans and Murphy 1978, p.228 77 http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp 78 Alexander, Yonah, 1983. «Terrorism and High-Technology Weapons,» in: Freedman and Alexander (eds.), 1983, p.230; Griffith, George W., 1975. «Biological Warfare and the Urban Battleground.» Enforcement Journal 14:1.

81









a fost înăbuşit, întrucât acestuia i s-au cerut mai multe articole fără nici o legătură cu atribuţiile sale79. În 1975, s-a descoperit că Armata de eliberare Sandinistă avea în dotare manuale tehnice militare despre producerea de agenţi biologici pentru războiul bacteriologic80. La 14 august 1989, mass-media din Canada a arătat că unui patolog veterinar canadian i s-ar fi cerut printr-un farmacist iranian 2 suşe de Fusarium, o ciupercă a cărei ingestie este mortală în 24 de ore pentru oameni şi animale. Întrucât nu era normal ca alţi cercetători decât persoanele autorizate să solicite acest tip de ciuperci, a fost refuzată cererea. Acelaşi cercetător iranian făcuse o cerere identică Biroului Central de cultivare a ciupercilor din Olanda în februarie 1998, fiind şi în acest caz refuzat81. În iunie 1993, un ziar din Montreal prezenta o mărturisire a Directorului SCRS, Ray Protti, potrivit căreia un cercetător ştiinţific invitat în Canada ar fi încercat să obţină o ciupercă mortală în timpul sejurului său în această ţară82. În anul 1984, doi cetăţeni canadieni, care s-au recomandat ca fiind microbiologi în cadrul întreprinderii ICM Science, au încercat să procure organisme patogene printr-

79

Mengel, R.W., 1976. «Terrorism and New Technologies of Destruction: An Overview of the Potential Risk,» Appendix 2 in: Disorders and Terrorism, supra, p.450 80 Ponte, Lowell, 1980. «The Dawning Age of Technoterrorism.» Next (July-August), pp. 49-54 81 Sutton, Don, 1989. «Harmful Fungi Requested by Iranian, Scientist Says.» Toronto Globe and Mail (14 August), p. A1. 82 McIntosh, Andre, 1993. «Spying Game: Industrial Espionage.» Montreal Gazette (14 June).

82

o comandă adresată Colecţiei Diferitelor Culturi Americane din Rockville, Maryland. Organizaţia, urmând procedura normală, a transmis o copie a facturii la ICM Science, fiindu-i atrasă atenţia de importanta cantitate de agent de tetanos comandată. ICM Science a declarat că nu a făcut nicio comandă de acest gen şi că nu are nici un funcţionar cu numele celor care au comandat agentul în cauză. Cele două persoane au lansat o altă comandă, de această dată pentru a obţine toxina botulinică, FBI arestându-i în acel moment83.  Vincent Cannistraro, fost şef al Serviciului de luptă antiteroristă din cadrul CIA, a admis existenţa unor mici celule clandestine organizate compuse din cercetători ştiinţifici cu cunoştinţe avansate care, sub pretextul salvării Terrei de la distrugerea de către populaţie, lucrează în scopul punerii la punct a unui virus capabil să elimine fiinţa umană, fără a aduce atingere altor specii animale84.  Potrivit rapoartelor publicate în Germania de Vest în anul 1979, palestinienii instalaţi în Liban au arătat grupului de stânga intitulat Facţiunea Armatei Roşii cum să utilizeze armele biologice85.  Potrivit unui raport neoficial, în primăvara anului 1989, membrii Facţiunii Armatei Roşii ar fi încercat să fotografieze în secret instalaţiile Institutului federal de cer83

Kupperman, Robert H., and Jeff Kamen, 1989. Final Warning: Averting Disaster in the New Age of Terrorism. New York: Doubleday. 84 Tilove, Jonathan, 1991. «Educated Terrorists Aim to Kill Humanpox.» Calgary Herald (28 April). 85 Simon, Jeffrey D., 1989. Terrorists and the Potential Use of Biological Weapons: A Discussion of Possibilities. Santa Monica, CA: RAND Corporation, R/3771-AFMIC, (December), p.8

83

cetare asupra maladiilor virale animale din Tubingen, Germania de Vest, în vederea organizării furtului de viruşi infecţioşi. Cazurile din cea de-a treia categorie, cele în care s-a reuşit procurarea armelor biologice, sunt în mod evident mai alarmante, astfel86:  La mijlocul anilor 1980, potrivit surselor existente, la Paris au fost descoperite instalaţii secrete ale Facţiunii Armatei Roşii în care erau amenajate laboratoare experimentale conţinând toxină botulinică în cantităţi mari87.  Descrierea cea mai amplă este făcută de Douglas şi Livingstone: “Într-un apartament de la etajul 6, s-au găsit pagini dactilografiate despre patologia bacteriană. Au fost găsite de asemenea publicaţii medicale despre lupta împotriva infecţiilor bacteriene. Totodată, în baie au fost găsite flacoane de cultură de Clostridium botulinum. Ar putea fi vorba de acelaşi caz ca cel descris de House Armed Services Committe, potrivit căruia, în 1989, a fost descoperită o cultură de Clostridium botulinum într-un laborator instalat la Paris de gruparea germană Baader Mainhof.”  În 1972, au fost arestaţi la Chicago membrii organizaţiei Order of the Rising Sun, un grup de dreapta american care milita pentru crearea unei noi rase superioare, care aveau în posesie între 30 şi 40 de kilograme de cultură din bacteria tifoidei, în scopul folosirii la contaminarea apei din Chicago, St.Louis şi alte oraşe din Midwest88. Potrivit unei surse, cei doi instigatori ai complotului, 86

http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp Mullins, Wayman C., 1992. «An Overview and Analysis of Nuclear, Biological, and Chemical Terrorism: The Weapons, Strategies and Solutions to a Growing Problem.» American Journal of Criminal Justice 16:2, p.102 87

84

acuzaţi de conspiraţie în scopul comiterii unui omor, erau studenţi la colegiu, iar unul dintre aceştia, în vârstă de 19 ani, pregătise cultura într-un laborator de cercetare şcolar, unde găsise o anumită cantitate. Ponte precizează că instituţia şcolară în cauză era Chicago City College. Potrivit acestuia, cei doi membri ai organizaţiei neonaziste arestaţi, dintre care unul lucra într-un spital din Chicago, aveau în posesie planuri detaliate pentru eliberarea microbilor mortali în apă89. Berkowitz face referire la un student de la Chicago City College, numit Steven Pera, care ar fi lucrat ca voluntar într-un centru spitalicesc din Chicago, dar care a trebuit să părăsească acele locuri, întrucât a ştiut că a cultivat bacterii în instalaţiile instituţiei şi că era tentat să obţină produse chimice fără autorizaţie.  În anul 1983, în nord-estul SUA, FBI aresta doi fraţi care reuşiseră să fabrice o uncie de ricin aproape pur, pe care au conservat-o într-o cutie de 35 mm.  Într-un alt caz, soţia unui bărbat numit Douglas Baker a înaintat poliţiei americane 0,7 grame de ricin. Baker trebuia să fie prima persoană condamnată în baza legii antiteroriste din 1989 (Biological Weapons AntiTerrorism Act). La 28 februarie 1995, el a fost condamnat, împreună cu Leroy Wheeler, care cultivase la ferma sa plante de ricin utilizate pentru producerea toxinei.  Inspectorii ONU însărcinaţi cu examinarea programului 88

Kellett, Anthony, 1988. Contemporary International Terrorism and Its Impact on Canada. Ottawa: Department of National Defence, Operational Research and Analysis Establishment Report No. R100, February. 89 Ponte, Lowell, 1980. «The Dawning Age of Technoterrorism.» Next (July-August), pp.50-52

85

de arme biologice din Irak ar fi descoperit planuri în care acest tip de agenţi trebuiau să fie utilizaţi pentru activităţi teroriste90. În cea de-a patra categorie figurează tentativele eşuate de utilizare a armelor biologice. Au fost găsite următoarele exemple în sursele consultate91:  Un bărbat a fost arestat de poliţia din Los Angeles şi de agenţii FBI în momentul în care se pregătea să contamineze apa oraşului, eliberând o toxină biologică92.  În 1976, funcţionarii care locuiau în diverse oraşe din SUA au primit prin poştă scrisori care fuseseră infectate cu agentul unei maladii periculoase.  În ianuarie 1994, UK Animal Liberation Front (ALF) din Marea Britanie făcea referire la un anumit număr de scrisori ce cuprindeau în interior fragmente de seringi hipodermice infectate intenţionat cu HIV. Din ultima categorie, cea a atentatelor reuşite, pot fi prezentate următoarele exemple93:  Potrivit opiniei lui Root-Bernstein, propagarea muştelor mediteraneene asupra fructelor din California ridică suspiciuni. El îşi aminteşte că în decembrie 1989, un grup de studiu ştiinţific ar fi găsit cronologia infestării stranii, încât anumiţi membri ai grupului au concluzionat că unul creştea insecte şi elibera intenţionat larve şi că Tom Bradley, primarul din Los Angeles, ca şi diverse ziare, 90

Burrows, William E., and Robert Windrem, 1994. Critical Mass: The Dangerous Race for Superweapons in a Fragmenting World. New York: Simon and Schuster. 91 http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp 92 Livingstone, Neil C., 1982. The War Against Terrorism. Lexington and Toronto: Lexington Books. 93 http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp

86









primiseră în anul 1989, scrisori provenite de la un grup intitulat Breeders, care susţinea că a declanşat infestarea pentru a protesta împotriva practicilor agricole californiene. În septembrie 1994, membrii cultului Rajneesh, stabilit în apropierea localităţii Antelope, Oregon, au contaminat salatele dintr-un bar cu Salmonella typhi (agentul tifoidei), cauzând intoxicarea a 750 de persoane, în scopul influenţării alegerilor locale. McGeorge descrie de asemenea, un caz din anul 1915, în care un medic germano-american, dr. Anton Dilger, a amenajat o mică instalaţie de producere a agenţilor biologici în casa din nord-vestul oraşului Washington D.C. Dilger a produs, potrivit surselor existente, peste un litru de agent sub formă lichidă, cu culturile din Bacillus Anthracis şi Pseudomonas mallei (morva), furnizate de guvernul imperial al Germaniei. Potrivit faptelor raportate, printr-un simplu dispozitiv de inoculare agentul a fost remis unui grup de docheri din Baltimore, care l-ar fi folosit pentru a infecta 3.000 de cai şi bovine destinate aliaţilor în Europa. Astfel, se pare că mai multe sute de persoane din cadrul personalului medical au fost afectate. În decembrie 1994, s-a raportat că poliţia sud-africană a conspirat pentru propagarea virusului SIDA în rândul populaţiei de culoare, trimiţând foşti membri ai armatei de gherilă seropozitivi să întreţină raporturi sexuale cu prostituatele din Johannesburg94. Livingstone citează raporturi conform cărora Cuba este responsabilă de introducerea intenţionată a virusului HIV în SUA de persoane primite în urma Operaţiunii Mariel

94

Beresford, David, 1994. «Police Accused of Plot to Spread AIDS.» Ottawa Citizen (3 December), p.A12

87

Boatlift, care fuseseră infectate de soldaţii cubanezi reveniţi din Angola.  s-a semnalat că anumite asasinate politice au avut la bază utilizarea ricinului, În septembrie 1978, serviciile secrete bulgare l-au asasinat pe Georgi Markov, iar la Paris au încercat să-l omoare pe Vladimir Kostov, un cetăţean bulgar care dezertase. De asemenea, în anul 1980 a existat o tentativă de asasinat a agentului CIA, Boris Korczak, în McLean (Virginia). Mai mult, Lowell Ponte95 a arătat că CIA a făcut experimente cu toxine de şerpi marini, cobre, moluşte şi alte surse. Totodată, acesta afirmă că serviciile CIA din străinătate au încercat să-l asasineze pe fostul prim-ministru congolez, Patrice Lumumba, preşedintele Fidel Castro şi alte persoane importante, administrându-le acestora toxine. În fine, în iulie 1994, Prinţul Misaka al Japoniei a arătat că ofiţerii militari japonezi au încercat să asasineze membrii Comisiei Lytten din cadrul Ligii Naţiunilor, însărcinaţi cu examinarea luării Manciuriei de către Japonia în 1931, prin contaminarea fructelor cu bacilul holerei, dar că respectivii comisionari nu s-au îmbolnăvit96.  Atacul cu antrax din anul 2001, din SUA. Pe 4 octombrie 2001, la 3 săptămâni de la atacul de la 11 septembrie asupra World Trade Center şi a Pentagonului, a fost conştientizată vulnerabilitatea naţională la terorismul internaţional, în momentul în care autorităţile de sănătate din Florida au raportat un caz de inhalare de antrax. În cursul primei săptămâni din septembrie, American Media 95

Ponte, Lowell, 1980. «The Dawning Age of Technoterrorism.» Next (July-August) 96 Watanabe, Teresa, 1994. «Japanese Prince Decried Wartime Atrocities in China.» Ottawa Citizen (7 July).

88

Inc. a primit un plic adresat lui Jennifer Lopez, plic care conţinea o scrisoare de la un fan şi o substanţă în stare de pudră. Scrisoarea a fost trecută de la un angajat la altul, inclusiv la Robert Stevens. Retrospectiv, anchetatorii au considerat ca nu această scrisoare a produs infectarea, ci următoarea. Stevens a ajuns la spitalul din Palm Beach, Florida, cu temperatură ridicată şi ameţeală pe data de 2 octombrie 2001. Pe 5 octombrie, Stevens a murit ca urmare a inhalării de antrax, fiind primul astfel de caz din SUA în peste 20 de ani. Autopsia efectuată a evidenţiat hemoragia pleurală şi necroză mediastinală. Curând, alte plicuri cu antrax au fost primite la centrele media civile din New York, la clădirea Senatului din Washington DC, oficiile poştale din zona capitalei, Trenton şi New Jersey, producându-se contaminarea lor. Cel puţin 5 scrisori (din care 4 descoperite), posibil chiar 7 scrisori, care conţineau spori de antrax au fost expediate, în 2 rânduri, pe 18 octombrie 2001 şi 19 octombrie 2001. Douăzeci şi două de persoane au contractat antrax, din care cinci au murit. Expunerea la antrax şi profilaxia ce a urmat a condus la perturbarea activităţii în senat şi oficiile poştale. Publicul a fost confruntat de asemenea şi cu multe alarme false97. Motive pentru care agenţii biologici nu sunt utilizaţi Printre motivele invocate în publicaţiile de specialitate pentru a explica de ce armele biologice nu sunt utilizate, majoritatea au evidenţiat caracterul imprevizibil al agenţilor biologici, caracterul legat de capacitatea lor de reproducere şi de sensibilitatea lor la diversitatea factorilor de mediu. De exemplu, Wiener98 consideră că este foarte important să fii în măsură să izolezi agenţii, să-i controlezi 97

www.ancex.ro/upload/BUL.inf_2008_final.pdf Wiener, Stanley L., «Chemical and Biological Weapons and Terrorism,» in: Flood (ed.) 1991. 98

89

şi să le limitezi efectele. Lucrurile pot lua proporţii incontrolabile, mai ales dacă agentul este un organism capabil să trăiască în mod independent, şi nu o toxină. În acelaşi timp, Baum semnalează că factorii cum ar fi vântul şi temperatura pot influenţa într-o manieră decisivă consecinţele operaţiunii realizate prin intermediul unei arme biologice99. Simon adaugă faptul că în mod contrar armelor clasice şi chiar armelor chimice, a căror acţiune poate fi limitată în mod normal la ţintă, armele biologice fac parte dintr-un domeniu practic neexploatat de către terorişti. Ei nu pot prevedea consecinţele pe care le-ar avea dispersia unui microorganism în atmosferă100. Mullins afirmă de asemenea: „aşa cum este cazul tuturor armelor, problema este de a putea exercita un control al măsurii în care să fie afectată numai populaţia vizată. Cu agenţii biologici, dificultatea ridicată de acest control constituie principalul obstacol al utilizării lor”. Aşa cum spune Mengel101, tehnicile biologice se caracterizează în principal prin inerenta variabilitate a eficacităţii lor, variabilitate care conduce la o aplicare imprevizibilă. Întinderea zonei de letalitate pe care o acoperă ansamblul agenţilor biologici ne oferă o idee parţială a dificultăţilor pe care le prezintă pregătirea, administrarea şi diseminarea acestui tip de agenţi şi a problemelor pe care le ridică supravieţuirea lor în condiţiile de mediu şi meteorologice diferite. 99

Baum, Matthew, 1993. «Biological Nightmare Awaits: Clock Is Ticking for U.S. To Tackle New Threat.» Defense News (6-12 December), p.17 100 Simon, Jeffrey D., 1989. Terrorists and the Potential Use of Biological Weapons: A Discussion of Possibilities. Santa Monica, CA: RAND Corporation, R/3771-AFMIC, (December). 101 Mengel, R.W., 1976. «Terrorism and New Technologies of Destruction: An Overview of the Potential Risk,» Appendix 2 in: Disorders and Terrorism, supra, p.446

90

Cu alte cuvinte, teroriştii care intenţionează să utilizeze o armă biologică nu pot fi siguri că operaţiunea va reuşi sau că efectele agentului folosit nu vor fi amplificate în proporţii incomensurabile cu ceea ce au prevăzut anterior. Armele biologice sunt adesea foarte imprevizibile. Ele pot produce rezultate neglijabile sau să declanşeze o epidemie mondială care va afecta fără deosebire, atât prietenii, cât şi inamicii. Gradul de dificultate pe care îl poate constitui controlul asupra unui agent depinde în funcţie de ţintă. Dacă este vorba de locuitorii unui oraş mare sau de întreaga populaţie a SUA, nu este nici un inconvenient în utilizarea agenţilor biologici102. Referitor la efectul imprevizibil al armelor biologice, se aminteşte adesea temerea teroriştilor pentru securitatea lor personală. Anumite mijloace de diseminare sunt la fel de periculoase pentru terorişti, ca şi pentru victime. De exemplu, este dificil de controlat un agent biologic diseminat într-un spaţiu închis. Teroriştii s-ar expune la fel ca şi populaţia-ţintă. Numai o persoană care deţine expertiza necesară ar şti ce măsuri de precauţie să-şi ia. Aceasta este şi concluzia reieşită dintrun studiu al OTA: „acest gen de arme poate prezenta un risc pentru utilizator, dar este posibilă eliminarea pericolului, cel puţin până la un anumit punct, prin intermediul îmbrăcămintei şi a măştii de protecţie, sau în anumite cazuri, printr-o vaccinare”. Tendinţe actuale şi perspective de utilizare Probabilitatea ca organizaţiile teroriste să recurgă la agenţii biologici este ridicată. În anul 1989, Ambasadorul american H. Allen Holmes, Asistent al Secretarului de Stat pe Probleme PoliticoMilitare, a arătat că armele biologice pot reprezenta o ameninţare 102

Mullins, Wayman C., 1992. «An Overview and Analysis of Nuclear, Biological, and Chemical Terrorism: The Weapons, Strategies and Solutions to a Growing Problem.» American Journal of Criminal Justice 16:2, p.116

91

gravă, dat fiind că materialul necesar poate fi pregătit, conservat şi utilizat în secret. În iunie 1992, Reginald Bartholomew, Subsecretar de Stat (SUA) s-a arătat îngrijorat de posibilitatea răspândirii în folosirea armelor biologice şi de faptul că agenţii toxici ar putea ajunge la dispoziţia teroriştilor sau în arsenalul statelor care sprijină în mod activ organizaţiile teroriste. În anul 1989, Simon afirma că „nu poate fi exclusă posibilitatea ca teroriştii să se folosească într-o zi de agenţi biologici. Chiar dacă astăzi riscul este scăzut, obstacolele tehnologice, logistice şi financiare nu sunt insurmontabile. Nu ne putem permite să rămânem impasibili în faţa ameninţării utilizării armelor biologice în scopuri teroriste”103. Pentru a explica care sunt cauzele care conduc la creşterea utilizării armelor biologice, în doctrină au fost făcute referiri la diferite tendinţe actuale, grupate în două mari categorii: modificări privind natura terorismului şi tendinţe generale observate la scară mondială104. În prima categorie intră mai ales:  Posibilitatea ca teroriştii să utilizeze armele biologice datorită întăririi măsurilor de securitate referitoare la alte forme de terorism, considerate clasice. În aceeaşi ordine de idei, unii autori consideră că grupările care au suferit eşecuri majore din cauza măsurilor guvernamentale pot sfârşi prin abandonarea armelor clasice pentru a încerca să recupereze „terenul pierdut”.  Recenta creştere a atentatelor care produc pierderi numeroase. 103

Simon, Jeffrey D., 1989. Terrorists and the Potential Use of Biological Weapons: A Discussion of Possibilities. Santa Monica, CA: RAND Corporation, R/3771-AFMIC, (December). 104 http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp

92

 Recenta creştere a atentatelor teroriste spectaculoase: în aceşti ultimi ani, teroriştii au considerat necesar să desfăşoare operaţiuni mai spectaculoase şi mai violente pentru obţinerea de rezultate comparabile, prin acoperirea mediatică şi reacţiile guvernamentale, decât cele pe care le-ar obţine prin desfăşurarea unor atentate de mică anvergură. De asemenea, având în vedere numărul mare de grupări care îşi fac concurenţă pentru a fi în primplanul scenei internaţionale, atentatele riscă să devină mai spectaculoase.  Creşterea ameninţărilor teroriste cu şantaje şi extorcări de fonduri, pentru care agenţii biologici ar putea constitui arme ideale.  Proliferarea terorismului sprijinit de unele state, ceea ce ar avea probabil ca efect facilitatea folosirii armelor biologice de către persoane sau grupări de persoane cu scopuri teroriste.  Proliferarea terorismului religios, desfăşurat prin intermediul teroriştilor fanatici, gata să producă multe victime inocente şi la nevoie să-şi sacrifice viaţa. Cea de-a doua categorie, cuprinzând tendinţele generale internaţionale, prezintă următoarele aspecte:  Creşterea rolului biotehnologiei în economia mondială, ceea ce facilitează din ce în ce mai mult disimularea unei instalaţii de producere, facilitatea şi rapiditatea tehnicilor de manipulare genetică şi factorul cel mai important, accesul ridicat la tehnologie şi la expertiza la dubla utilizare, atât pentru producţie, cât şi pentru securitate105.  Recenta recrudescenţă a interesului pentru războiul chimic 105

Roberts, Brad (ed.), 1993. Biological Weapons: Weapons of the Future? Washington, DC: Center for Strategic and International Studies.

93

şi biologic în general, în special din cauza rezultatelor obţinute de Irak cu armele chimice împotriva Iranului şi a kurzilor din propriul teritoriu. Faptul că un guvern demonstrează că acest gen de arme poate avea un rol decisiv pe câmpul de luptă este un factor esenţial şi motivant pentru terorişti.  Prezenţa armelor biologice într-un număr mare de state şi în special în ţările care au sprijinit anterior terorismul.  Posibilitatea, reală sau potenţială, de a angaja cercetători ştiinţifici şi ingineri din fosta URSS care au experienţă în domeniul armelor biologice106.  Eliminarea generală a stabilităţii internaţionale după sfârşitul Războiului Rece. Riscul comiterii atentatelor, în special împotriva SUA, este crescut. SUA, supranumită „ultima superputere” şi principalul apărător al stabilităţii şi securităţii internaţionale, constituie o ţintă probabilă a comiterii atentatelor bioteroriste. Grupări susceptibile de a utiliza arme biologice Potrivit lui Jeffrey Simon, care acordă cea mai mare atenţie problemei, aceste grupări pot fi caracterizate astfel:  bază generală, nedefinită, pentru care recurgerea la arme biologice prezintă o importanţă redusă pentru grupul terorist. Simon exclude grupările naţionaliste, precum IRA (Armata republicană irlandeză) şi ETA, despre care consideră că ar fi împiedicate de reacţia opiniei publice faţă de violenţa mult prea mare a atentatului şi consecinţele morale ale recurgerii la armele biologice107. Totodată, el consideră că folosirea armelor biologice este posibilă în 106

Griffiths, Derek, 1992. «Chemical and Biological Weapons--A Tool for Terrorists?» Intersec 2:6 (November), p.221 107 Simon, Jeffrey D., 1989. Terrorists and the Potential Use of Biological Weapons: A Discussion of Possibilities. Santa Monica, CA: RAND Corporation, R/3771-AFMIC, (December).

94

cazul grupărilor precum Armata roşie japoneză (ARJ), ale cărei scopuri şi obiective sunt bazate pe ideile vagi ale revoluţiei mondiale, grupările europene de stânga, cum ar fi Facţiunea Armatei Roşii (FAR), care are de asemenea o bază nedefinită şi obiective vagi, precum şi grupările neonaziste din SUA şi Europa, care nu ţin cont de opinia publică.  Operaţiuni anterioare de mare anvergură care au produs numeroase victime. În această privinţă, Simon exclude grupările precum Brigăzile roşii italiene, Celulele belgiene de combatanţi comunişti şi Celulele revoluţionare din Germania de Vest, despre care admite totodată că ar putea comite asasinate de gen exotic (uciderea victimelor cu gloanţe otrăvite). Totodată, acesta consideră că ar putea comite atentate cu arme biologice, având în vedere nivelul de violenţă al activităţilor anterioare, extremiştii şiiţi din India, fundamentaliştii şiiţi pro-iranieni, cum ar fi Hezbollah şi extremiştii palestinieni (Organizaţia Abu-Nidal).  Demonstrarea unui anumit grad de sofisticare în materie de armament sau de tactică. Simon include aici Frontul popular pentru eliberarea Palestinei (Comandamentul General), ca o organizaţie care dispune de o tehnologie foarte sofisticată. Biroul de Proiecte Tehnologice de pe lângă Congresul SUA (OTA) consideră că grupările teroriste cele mai susceptibile de a utiliza arme biologice sunt cele care prezintă una din următoarele caracteristici:  Desfăşurarea de operaţiuni anterioare de mare anvergură care au avut drept consecinţe numeroase victime;  Utilizarea anterioară a mijloacelor sofisticate. OTA adaugă şi o a altă caracteristică, prin sprijinul unui stat. Principalele organizaţii aflate pe lista OTA sunt: Armate Roşie

95

Japoneză, Facţiunea Armatei Roşii şi alte grupări, precum Aryan Nations, Hezbollah şi extremiştii palestinieni (Organizaţia AbuNidal). În final, Simon merge mai departe, întocmind lista cu indicatorii care pot conduce la ipoteza comiterii unui atentat terorist cu arme biologice: recrutarea de noi membri care posedă cunoştinţe ştiinţifice, contacte cu laboratoare de cercetare sau demersuri pentru cumpărarea sau furtul de agenţi biologici, precum şi cereri suspecte privind maladiile infecţioase. Specialiştii americani sunt de părere că riscurile unui atac agro-biologic au crescut simţitor în ultimii ani. Motivul? Remarcabilele progrese ştiinţifice înregistrate în domeniul biocontrolului, adică a distrugerii controlate a plantelor şi animalelor catalogate drept „indezirabile“. Două programe recente de cercetare au dus la crearea unor ciuperci patogene capabile să distrugă recoltele de coca şi de mac, adică materia primă din care se extrag cocaina şi opiul. Programele, efectuate sub egida Naţiunilor Unite, au fost finanţate de SUA şi Marea Britanie. Deşi cercetările au fost încununate de succes, rezultatele practice mai au de aşteptat. Până acum, nici unul dintre statele vizate (cultivatoare de mac sau coca) nu a acceptat aplicarea metodelor de biocontrol pe teritoriul său. Mai mult, câteva ţări au declarat chiar explicit că nu vor permite aşa ceva. Ca urmare, Naţiunile Unite şi-au retras deja sponsorizarea în proiectul anti-coca. În lucrarea sa intitulată „Război biologic şi bioterorism în agricultură“, Mark Wheelis, profesor de microbiologie la Universitatea din California, identifică cinci categorii de potenţiali „agro-atacatori“: state, corporaţii, crima organizată, grupări teroriste şi indivizi. Un stat, explică Mark Wheelis, ar putea să recurgă la un atac asupra agriculturii din motive militare, politice, ideologice sau economice. Având însă în vedere că represaliile internaţionale ar fi extrem de serioase, o astfel de acţiune ar trebui să fie „acoperită“. Cu 96

alte cuvinte, atacul ar trebui să pară o „calamitate naturală“. Acest amănunt face însă operaţiunea mult mai dificilă, reducând, deci, şansele ca un asemenea atac să se producă. Totuşi, există precedente. În anii '80, Irakul a folosit intens armament chimic împotriva Iranului, dar şi împotriva propriilor minorităţi. Deşi practica era interzisă de convenţiile internaţionale, la vremea aceea Bagdadul nu a suportat practic nici un fel de consecinţe politice. Marile corporaţii agricole ar putea fi la rândul lor interesate de un „agro-atac”. Motivele acestora ar fi, însă, strict economice. Mark Wheelis explică: „Corporaţiile ar putea obţine profituri imense de pe urma impactului economic, a fluctuaţiilor bursiere şi a efectelor de pe piaţa financiară. Multe dintre aceste corporaţii dispun de experţi în patologia plantelor şi de reputaţi veterinari şi deţin colecţii impresionante de agenţi patogeni. Această combinaţie de motivaţie, know-how şi materie primă în cadrul unei organizaţii închise este îngrijorătoare”. Desigur, corporaţiile, ca şi statele, şi-ar asuma riscuri enorme în cazul în care ar decide să lanseze un astfel de atac. De aceea, atacul ar trebui să fie astfel gândit încât să fie confundat cu o epidemie „din cauze naturale”. În plus, el ar trebui să fie aprobat de la cel mai înalt nivel al companiei108. Crima organizată ar putea recurge la un agro-atac, din cauza mizelor financiare uriaşe din sectorul agricol. Un motiv în plus îl constituie faptul că la baza traficului cu droguri se află culturile de coca şi mac. Grupările teroriste s-ar putea arăta interesate de armamentul biologic din motive foarte diverse: organizaţiile teroriste internaţionale ar putea fi atrase de posibilitatea de a face rău, pe scară largă, inamicilor lor; grupările milenariste ar fi încântate să contribuie astfel la dezintegrarea societăţii; anumite organizaţii ar putea considera că îi descurajează astfel pe agricultori să mai 108

Miruna Munteanu – Americanii se tem de agroterorism, Ziua, 9 martie 2002

97

folosească plante şi animale modificate genetic. În toate aceste cazuri, este extrem de probabil ca atacatorul să nu încerce să îşi ascundă identitatea. Indivizii sunt ultima categorie de potenţiali agro-atacatori identificată de Mark Wheelis. Motivaţia acestora ar putea fi ideologică, financiară, patologică (nebunie), sau sentimentală (răzbunare).

98

BIBLIOGRAFIE  





   

 



Guide de preparation et de reponse a un attentat bioterroriste, OIPC-Interpol, 2007 Berkowitz, B.J., et al., 1972. Superviolence: The Civil Threat of Mass Destruction Weapons. Santa Barbara, CA: ADCON (Advanced Concepts Research) Corporation, Report A72-03410, 29 September Douglass, Joseph D., Jr., and Neil C. Livingstone, 1987. America the Vulnerable: The Threat of Chemical and Biological Warfare. Lexington, MA: Lexington Books Jenkins, Brian M., and Alfred P. Rubin, 1978. «New Vulnerabilities and the Acquisition of New Weapons by Nongovernment Groups,» in: Evans and Murphy 1978 Kupperman, Robert H., and David M. Smith, 1993. «Coping With Biological Terrorism,» in: Roberts (ed.) 1993 Livingstone, Neil C., 1982. The War Against Terrorism. Lexington and Toronto: Lexington Books Ludovic Păun – Bioterorismul şi armele biologice, Editura Amaltea, Bucureşti, 2003 Olteanu Gabriel-Ion, Iacob Adrian, Gorunescu Mirela, Voicu Adriana-Camelia, Pop Ştefan, Dragomirescu Bianca, Ruiu Marin, Ştefan Cristian-Eduard – Cercetarea activităţilor structurilor infracţionale, Editura Sitech, Craiova, 2008 Ponte, Lowell, 1980. «The Dawning Age of Technoterrorism.» Next (July-August) Roberts, Brad (ed.), 1993. Biological Weapons: Weapons of the Future? Washington, DC: Center for Strategic and International Studies Simon, Jeffrey D., 1989. Terrorists and the Potential Use of Biological Weapons: A Discussion of Possibilities. Santa

99







    

Monica, CA: RAND Corporation, R/3771-AFMIC, (December) Watkins, Charles A., 1987. «Terrorist Use of Biological Warfare Agents: A Threat to US Security,» in: Alexander (ed.) 1987 Convenţia cu privire la interzicerea perfecţionării, producţiei şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi la distrugerea lor Acţiunea Comună 2008/307/PESC a Consiliului UE în sprijinul activităţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în domeniul biosiguranţei şi al biosecurităţii în cadrul Strategiei Uniunii Europene împotriva proliferării armelor de distrugere în masă Cartea Verde privind pregătirea pentru ameninţările biologice Legea nr.535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului http://www.interpol.int www.ancex.ro http://www.csis-scrs.gc.ca/pblctns/thr/cbtrrrsm02-fra.asp

100