Bine CA Esti Tu Destept John Fardon

TE CREDEAI CUMVA DE{TEPT? Încep s\ m\ întreb…

Cartea de fa]\ este o culegere de întreb\ri [i r\spunsuri. Întreb\rile au fost selectate din seria de chestionare bizare [i provocatoare puse de profesorii celebrelor universit\]i Oxford [i Cambridge poten]ialilor candida]i la admitere – a[a-numitele întreb\ri Oxbridge. Ideea este aceea de a-i identifica astfel pe studen]ii cu adev\rat inteligen]i – cei care gândesc zi-lumin\, ca s\ spunem a[a. Extraordinar în privin]a acestor întreb\ri este caracterul lor incitant [i provocator pentru intelect. Dar nu trebuie s\ fii un poten]ial viitor student al uneia dintre cele dou\ universit\]i pentru ca neuronii s\-]i fie pu[i în mi[care de întreb\ri precum „Care c\r]i sunt nocive pentru Bine c\ e [ti tu de[t ept!

11

dumneavoastr\?“, „Au cerceta[ele o agend\ politic\?“ sau „Ce se întâmpl\ când scapi din mân\ o furnic\?“ În general, trecem prin via]\ f\r\ a gândi prea mult. {i, la urma urmei, nici nu este nevoie. Fiecare dintre noi are propria sa rezerv\ de cuno[tin]e [i experien]\, care îi ofer\ în mod automat, cu un minimum de efort, r\spunsul dorit, [i de cele mai multe ori acest r\spuns automat este suficient. Dar întreb\rile din aceast\ carte nu permit a[a ceva. De[i sunt surprinz\toare, fascinante, ciudate, copil\re[ti [i uneori chiar enervante, au în comun faptul c\ v\ invit\ s\ gândi]i. Cum acest lucru este atât de rar, genereaz\ o încântare instantanee. Când le-am adresat prietenilor mei unele dintre aceste întreb\ri, mai întâi au izbucnit în râs, dup\ care au început s\ vin\ cu idei… nesfâr[ite. Cred c\ omului îi place de fapt s\ gândeasc\. E ceva antrenant, ceva ce ne ajut\ s\ ne sim]im mai vii. Uita]i-v\ la cei care dezleag\ careuri de sudoku sau cuvinte încruci[ate; [i ]ine]i seama c\ asemenea jocuri au devenit aproape o rutin\. Cu adev\rat minunat în privin]a acestor întreb\ri este num\rul considerabil de moduri de gândire pe care le faciliteaz\. Fiindc\ niciuna dintre 12

JO HN FA RN DON

ele nu are un r\spuns „corect“, unic. Unele par imposibile la prima vedere, dar uimitor e faptul c\, folosind câteva cuno[tin]e de ici, un dram de logic\ de colo [i o doz\ substan]ial\ de dispozi]ie juc\u[\, putem ajunge la un r\spuns acceptabil… sau la un motiv rezonabil de tip „de ce nu?“. R\spunsurile oferite aici, desigur, îmi apar]in, [i nu se doresc a fi modele destinate studen]ilor. Nu sunt nici m\car r\spunsurile pe care le-a[ da eu în mod necesar dac\ a[ fi pus în fa]a unui intervievator. Nu mi s-a p\rut deloc util s\ încerc s\ m\ transpun în starea de spirit paralizat\ de team\ [i de presiunea unei examin\ri! {i nu am avut inten]ia s\ ofer r\spunsuri „corecte“. La drept vorbind, sunt convins c\ unul dintre examinatorii de la Oxford ori Cambridge [i-ar pune mâinile în cap auzind unele dintre ideile mele. R\spunsurile pe care le prezint eu în carte au doar rolul de a stârni mintea, de a-i da cititorului de gândit [i de a-i oferi sugestii cu privire la posibilele r\spunsuri [i la semnifica]ia real\ a întreb\rilor. Fiece întrebare este altfel decât celelalte [i incit\ un alt tip de r\spuns. În general, am încercat s\ confer r\spunsurilor pe cât posibil un caracter neutru, pentru a v\ l\sa dumneavoastr\, Bine c\ e [ti tu de[t ept!

13

cititorilor, pl\cerea de a gândi. Exist\ totu[i unele întreb\ri la care un r\spuns personalizat era inevitabil. Tot la nivel general, m-am str\duit s\ r\spund în mod direct, evitând înv\luirile inteligent-evazive, cu toate c\ [i ele pot fi extrem de interesante [i de creative. Când a fost întrebat „Cum a]i folosi un barometru pentru a m\sura în\l]imea unui bloc de locuin]e?“, regretatul Clement Freud a oferit – de[i [tia ce r\spuns este a[teptat de la el – o superb\ serie de op]iuni aiuritoare, printre care s\ arunci barometrul de pe acoperi[ [i s\ cronometrezi în cât timp ajunge jos sau s\-l mituie[ti pe portar ca s\-]i spun\ el în\l]imea blocului [i a[a mai departe. R\spunsul corect – [i cu atât mai interesant – este, desigur, acela c\ trebuie s\ m\sori presiunea atmosferic\ la parter [i pe acoperi[, calculând în\l]imea pe baza diferen]ei dintre cele dou\ valori. La majoritatea întreb\rilor din carte eu am oferit acest tip de r\spuns, pentru ca dumneavoastr\ s\ ave]i libertatea de a fi cât de inventiv dori]i. Nu exist\, fire[te, o re]et\ anume pentru r\spunsuri. Ziari[tii care s-au aplecat asupra întreb\rilor au declarat c\ sunt de tipul „gândirii laterale“ – sintagm\ lansat\ de Edward de Bono în celebra sa carte din 1967, The Use of Lateral 14

JO HN FA RN DON

Thinking. Spre deosebire de „gândirea critic\“, standard, care tinde s\ evalueze caracterul veridic al unei afirma]ii, „gândirea lateral\“ presupune utilizarea afirma]iilor ca imbolduri spre formularea unor idei cu totul noi, uneori chiar neînrudite. Deoarece modul nostru de a gândi tinde s\ urmeze trasee bine stabilite, avem nevoie de instrumente care s\ ne provoace s\ adopt\m direc]ii complet novatoare. Un exemplu în acest sens este generarea de noi idei pentru o campanie publicitar\, de pild\, alegând un cuvânt oarecare din dic]ionar [i încercând s\ vedem ce concepte noi ne stârne[te în privin]a subiectului. Tehnicile de acest gen pot fi adesea eficiente. Oricum, întreb\rile din cartea de fa]\ nu au la baz\ doar gândirea lateral\. Sunt unele despre care putem spune acest lucru. Trebuie s\ gânde[ti lateral, spre exemplu, pentru a g\si o modalitate de a-]i cânt\ri capul. Dar multe altele ne cer doar s\ gândim singuri, cu propria noastr\ minte. Unele ne contrazic ideile preconcepute. Altele ne impun s\ lu\m în considerare problemele cu care se confrunt\ lumea întreag\. O alt\ categorie ne îndeamn\ s\ ne întreb\m de ce lucrurile sunt a[a cum sunt în societatea noastr\. Câteva ridic\ întreb\ri fundamentale cu privire la natura Bine c\ e [ti tu de[t ept!

15

realit\]ii [i a existen]ei, iar unele ne solicit\ doar opinia. A[ spune c\ esen]ial în g\sirea r\spunsului la întreb\rile din aceast\ carte este s\ ne oprim pentru o clip\ [i s\ ne gândim ce înseamn\ întrebarea respectiv\ sau, [i mai bine, ce altceva mai înseamn\ ea. Cel mai pu]in interesant r\spuns [i cel mai pu]in „de[tept“ este cel care ne vine în mod automat. Este posibil ca acest r\spuns s\ ignore subtil îns\[i esen]a întreb\rii. La întrebarea „Care c\r]i sunt nocive pentru dumneavoastr\?“, spre exemplu, este mult prea u[or s\ ne l\s\m atra[i de un cli[eu referitor la c\r]ile cu o moralitate dubioas\; la fel de simplu este s\ conferim r\spunsului un caracter mai interesant prin modul în care ne justific\ alegerea. Dar nu crede]i c\ merit\ s\ explor\m întreb\rile de acest tip mai în profunzime – s\ ne întreb\m, de pild\, ce înseamn\ „nociv“? Exist\ unele întreb\ri, precum „Ce procent din volumul total de ap\ al lumii este con]inut într-o vac\?“ sau „Ce popula]ie are districtul Croydon?“, care par a necesita cuno[tin]e de specialitate. E nemaipomenit dac\ [ti]i r\spunsul! Dar cu adev\rat incitant\ [i „istea]\“ este încercarea de a ajunge la un r\spuns f\r\ a fi în posesia 16

JO HN FA RN DON

unor date specializate. Uimitor este c\ acest lucru nici m\car nu e atât de dificil pe cât a]i putea crede. Nu trebuie decât s\ v\ p\stra]i mintea limpede [i s\ manevra]i cu abilitate cuno[tin]ele sumare de care dispune]i. Am adaptat titlul acestei c\r]i pornind de la una dintre întreb\rile Oxbridge, „Consideri c\ e[ti de[tept?“ Pentru a r\spunde la asemenea întreb\ri chiar e nevoie s\ fii de[tept – uimitor, amuzant, incitant, iritant, în[el\tor, juc\u[, profund [i extrem de de[tept. Oricine poate fi a[a. Fiindc\ important\ nu este cunoa[terea [i nici educa]ia, ci capacitatea de a-]i plia [i extinde gândirea în cele mai variate [i mai ciudate moduri. Iar uneori, numai asta putem face. Pe de alt\ parte, teritoriul nu este exclusiv al celor suficient de noroco[i pentru a ob]ine un loc la Oxford sau Cambridge. Fiindc\ nu exist\ obstacol mai mare în calea de[tept\ciunii decât arogan]a [i sentimentul autosuficien]ei.

Consideri c\ e[ti de[tept? (Drept, Cambridge) Iat\ o întrebare cu adev\rat chinuitoare! R\spunde]i, modest, „nu“, iar cel care v\ intervieveaz\ poate s\ v\ cread\ pe cuvânt [i s\ v\ refuze admiterea la Oxford ori Cambridge unde, firesc, numai de[tep]ii sunt accepta]i (sau cel pu]in a[a se spune). R\spunde]i „da“ [i risca]i s\ vi se sugereze c\ de fapt sunte]i naiv. Pentru început, se presupune c\ examinatorul, prin îns\[i natura pozi]iei lui (de cealalt\ parte a baricadei interviului), este mai de[tept decât dumneavoastr\, iar dând de în]eles c\ v\ considera]i la nivelul lui v\ t\ia]i craca de sub picioare! Pe de alt\ parte, niciun individ care este foarte sigur de propria sa de[tept\ciune nu poate fi prea inteligent [i nici m\car suficient de deschis la minte pentru a înv\]a, iar asta e ceea ce trebuie s\ fac\ orice student bun. {i totu[i, dac\ alege]i calea de mijloc Bine c\ e [ti tu de[t ept!

19

a unui r\spuns incert, ve]i l\sa impresia cuiva prea nesigur [i prea moale pentru a fi o veritabil\ stea Oxbridge… Înc\ din vremea Greciei antice, termenul „de[tept\ciune“ a avut o anume tonalitate negativ\. În conformitate cu Aristotel, de[tept\ciunea era doar capacitatea de a în]elege cum po]i ob]ine ceva, f\r\ fundamentul virtu]ilor necesare. Dup\ p\rerea lui, nimeni nu poate fi în]elept f\r\ a fi deopotriv\ bun [i de[tept. Platon avea o opinie similar\, afirmând: „Ignoran]a complet\ este un r\u, dar nu teribil, nu exagerat [i în mod cert nu cel mai mare dintre toate; dar o de[tept\ciune deosebit\ [i înv\]\tura bogat\, dac\ sunt înso]ite de o preg\tire insuficient\, constituie un necaz mult mai mare.“ De atunci, de[tept\ciunea a avut imaginea unei calit\]i mai degrab\ îndoielnice, înrudite cu viclenia, pe de o parte, [i cu fanfaronada, pe de alta. Satana lui Milton era considerat „de[tept“ – la fel ca Frankenstein al lui Mary Shelley. Poate c\ diavolul o fi de[tept, dar numai îngerii sunt în]elep]i. Prin urmare, a afirma c\ sunte]i de[tept poate fi similar cu a declara c\ sunte]i ori viclean, ori fanfaron, ori chiar fraier, fiindc\ niciun în]elept nu s-ar crede de[tept [i niciun om cu adev\rat 20

JO HN FA RN DON

de[tept nu ar recunoa[te deschis c\ este… de[tept. Dup\ cum spunea La Rochefoucauld, „Este o dovad\ de mare de[tept\ciune s\ [tii când s\-]i ascunzi de[tept\ciunea.“ Într-un tratat mult prea pompos intitulat Mari opere de art\ [i ce anume le confer\ m\re]ie, datând din 1925, F.W. Ruckstull rezuma astfel atitudinea general\ în fa]a paradelor de de[tept\ciune: „O fi fost Manet un mare artist, dar miopia moral\ l-a condamnat s\ r\mân\ cantonat în rândurile me[te[ugarilor banali, dar de[tep]i.“ Asta crede Ruckstull despre Manet… Chiar [i str\lucitul Oscar Wilde s-a v\zut nevoit s\-[i proclame de[tept\ciunea cu un dram de autoironie, astfel: „Sunt atât de de[tept, încât uneori nu pricep nici m\car un singur cuvânt din ceea ce spun.“ Iar acesta este, probabil, r\spunsul perfect la întrebarea din titlu. Desigur, dac\ a[ fi întrebat „Consideri c\ e[ti inteligent?“, poate c\ a[ r\spunde altfel. Inteligen]a are mult mai pu]ine nuan]e negative decât de[tept\ciunea. Aceasta din urm\ este competitiv\, în timp ce inteligen]a are alura obiectivit\]ii. Totu[i, problemele sunt la fel de numeroase [i în acest caz, fiindc\ nu exist\ o modalitate unanim acceptat\ de a defini sau a m\sura inteligen]a. Bine c\ e [ti tu de[t ept!

21

Testele de inteligen]\ se bucur\ de o credibilitate doar pu]in mai mare decât jocurile [i concursurile de cultur\ general\ în ceea ce prive[te evaluarea ei, fiindc\ s-a dovedit c\ sunt puternic influen]ate de preg\tirea anterioar\, iar gama testelor este, de asemenea, dependent\ de variabila cultural\. Prin urmare, dac\ a]i fi întrebat „V\ considera]i inteligent?“ [i dac\ a]i r\spunde „Da, am un IQ de 155“, intervievatorul v-ar îndemna mai degrab\ s\ intra]i în rândurile Mensa decât la un colegiu de la Oxford ori Cambridge. Fire[te îns\ c\ examinatorul ar putea fi dat pe spate de îndr\zneala unui candidat care ar r\spunde „Da, sunt atât de de[tept pe cât dori]i s\ fiu“ [i care ar începe apoi s\ [i demonstreze acest lucru cu ingeniozitatea unui Cyrano de Bergerac care-[i pream\re[te nasul. La urma urmei, min]ile de[tepte de la Oxford sau Cambridge sunt deja condamnate s\ fie privite cu o anume doz\ de suspiciune [i invidie, a[a c\ de ce nu ar primi cu bra]ele deschise pe cineva gata s\ se delecteze cu exact acea calitate care le scoate pe ele în eviden]\? În conformitate cu nepoata lui Wordsworth, Elizabeth, într-o vorb\ de duh din 1890, zarurile au fost deja aruncate: 22

JO HN FA RN DON

Dac\ omul bun ar fi [i-nv\]at, Iar cel înv\]at [i el bun ar fi, Mai bun\-ar fi lumea decât vreodat’ Am putea s\ credem ori am b\nui. Îns\, cum se face, v\d c\ niciodat’ Niciun om nu este cum ar trebui; Cel bun hain este cu cel înv\]at, Iar cel înv\]at – crud e cu bunii!

Ce se întâmpl\ când scapi din mân\ o furnic\? (Fizic\, Oxford) A]i putea oferi cele mai variate r\spunsuri la întrebarea de mai sus – umoristice sau omenoase, teribil de banale ori profund existen]iale. Îns\, fiind o problem\ de fizic\, ar fi de dorit s\ abord\m aici perspectiva [tiin]ific\ asupra pr\bu[irii himenopterelor. Prima variant\ de r\spuns ar fi deci aceea c\ furnica – dac\ este vorba despre specia nezbur\toare, f\r\ aripi – cade la p\mânt, accelerând spre sol ca urmare a atrac]iei gravita]ionale reciproce exercitate între insect\ [i p\mânt. Pleosc! Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Furnicile sunt a[a de mici [i de u[oare, încât c\derea Bine c\ e [ti tu de[t ept!

23

lor este considerabil frânat\ de rezisten]a aerului, adic\ de coliziunea insectelor cu numeroasele molecule de aer. Astfel, în vreme ce un om poate atinge o vitez\ maxim\ – terminal\, i-am putea spune – de aproximativ 50–90 m/s, majoritatea furnicilor sunt atât de u[oare, încât viteza lor „terminal\“ este suficient de mic\ pentru a le permite s\ pluteasc\ lin în jos, asigurându-le supravie]uirea atât în timpul c\derii, cât [i la impactul cu solul. Cercet\ri recente efectuate în regiunile tropicale din Peru au demonstrat c\ furnicile lucr\toare f\r\ aripi fac parte dintre speciile animale zbur\toare ale lumii sau, mai degrab\, plutitoare. Când dai drumul de sus unei furnici, aceasta se pr\bu[e[te mai întâi vertical. Apoi, asemenea unui practicant al skydiving-ului în primele momente ale c\derii libere – insecta î[i întinde picioarele pentru a-[i m\ri capacitatea de frânare [i de control. În cele din urm\, mi[cându-[i membrele pentru a controla direc]ia prin intermediul frân\rii, trece la o plutire lin\, cu aproximativ 4 m/s. Aparent plute[te înapoi, cu spatele, fiindc\ picioarele din spate sunt mai lungi decât cele anterioare. 24

JO HN FA RN DON

Dar fizica nu se opre[te aici, fiindc\ pân\ [i într-o mi[care simpl\, precum l\sarea unei furnici s\ cad\, se activeaz\ o serie complex\ de for]e de ac]iune [i de reac]iune. Trebuie s\ ne amintim, de exemplu, c\ atrac]ia gravita]ional\ are un caracter mutual. Astfel, când scapi din mân\ o furnic\, aceasta cade spre sol, dar concomitent solul se deplaseaz\ în sus, spre ea. Desigur, masa furnicii este atât de mic\, iar cea a P\mântului atât de mare, încât mi[carea ascendent\ a solului este infinitezimal\, dar alte m\sur\tori de precizie ne asigur\ c\, de[i extrem de redus\, ea exist\ în realitate. În plus, a[a cum arat\ a treia lege a mi[c\rii formulate de Newton, fiecare ac]iune are o reac]iune egal\ [i de sens contrar. În consecin]\, ac]iunea de a da drumul din mân\ unei furnici va avea propria sa reac]iune, indetectabil de mic\, asupra mâinii dumneavoastr\. {i, dac\ tot vorbim despre mi[c\ri indetectabil de mici, s\ ne amintim de teoria haosului [i de celebra aser]iune f\cut\ de Edward Lorenz, anume c\ „b\taia din aripi a unui fluture în Brazilia poate declan[a o tornad\ în Texas“ – dat fiind faptul c\ infimele deplas\ri de aer cauzate de aripile fluturelui pun în ac]iune un vârtej tot Bine c\ e [ti tu de[t ept!

25

mai amplu [i mai complex de mi[c\ri, care culmineaz\ cu o tornad\ undeva departe. Prin urmare, chiar [i un eveniment insignifiant cum este c\derea unei furnici poate avea consecin]e multiple [i imprevizibile la orice scar\, de la cea minuscul\ la cea gigantic\. De aceea, este imposibil s\ spunem cu certitudine ce se poate întâmpla atunci când l\s\m o furnic\ s\ cad\. Teoria generalizat\ a relativit\]ii, formulat\ de Einstein, confer\ un aspect suplimentar acestui caz aparent banal. În viziunea savantului, gravita]ia ac]ioneaz\ prin distorsionarea continuumului spa]io-temporal. Astfel, chiar [i o mi[care de amploare redus\ a masei – masa furnicii care coboar\ spre p\mânt – va altera infinitezimal ]es\tura spa]io-temporal\. {i, desigur, mi[carea furnicii [i a p\mântului deopotriv\ vor determina – conform teoriei restrânse a relativit\]ii – o modificare (inimaginabil de mic\) a rela]iei dintre dumneavoastr\ [i insecta în cauz\… În ultim\ instan]\, r\spunsul la întrebarea noastr\ depinde de ceea ce dori]i dumneavoastr\ s\ [ti]i. 26

JO HN FA RN DON

Dacă v-a plăcut acest fragment de carte, mai multe detalii despre modalităţile de livrare şi plată puteţi găsi în paginile Nemira.ro.