Bazele Activitatii Bancare - Lectii de Sinteza.[Conspecte.md]

Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova Colegiul Financiar-Bancar din mun.Chişinău Catedra «Economie și finanțe»

IRINA CASIAN

„BAZELE ACTIVITĂŢII BANCARE: LECȚII DE SINTEZĂ”

Chişinău, 2011

CUPRINS

2

Prefața Sistemul bancar este unul dintre cei mai importanţi piloni ai economiei unei ţări, reprezentând veriga de legătură dintre ramurile economiei, a căror activitate influenţează situaţia financiară, socială şi politică a unui stat. Punctul de plecare, în contextul abordării specificului activităţii bancare şi al sistemului bancar, este banca. Concentrarea capitalurilor monetare temporar disponibile şi circulaţia capitalurilor de împrumut în bănci a condus la o creştere a activităţii bancare. Prezenta lucrare propune pentru studiere conceptul, esenţa şi rolul băncilor în economie; structura şi importanţa capitalului propriu al acestora; spectrul operaţiunilor active şi pasive; veniturile şi cheltuielile băncilor comerciale, precum şi riscurile ce apar în activitatea bancară. Reformele economice din Republica Moldova au impus noi principii şi abordări ale sistemului bancar. Luând în consideraţie aceste fapte este foarte importantă studierea bazelor activităţii bancare, pentru ca spectrul larg al serviciilor bancare să poată fi folosit în mod conştient şi eficient în mecanismul economiei de piaţă. În procesul de elaborare a cursului rezumativ s-a ţinut cont de actele legislative în vigoare la momentul elaborării, de programa analitică la disciplina „Bazele activită ții bancare”. COMPETENŢELE SPECIFICE ALE DISCIPLINEI BAZELE ACTIVITĂŢII BANCARE  Definirea noţiunilor şi conceptelor aferente activității bancare.  Argumentarea rolului băncii în economie prin funcţiile ei.  Determinarea rolului capitalului propriu şi a celui reglementat pentru desfăşurarea activităţii bancare.  Distingerea structurii resurselor atrase ale băncii şi importanţei acestora pentru derularea activităţii cotidiene a ei.  Identificarea celor mai optime moduri de atragere a resurselor bancare în diverse situaţii.  Desemnarea operaţiunilor băncii, deosebindu-le pe cele pasive de operaţiunile active sau de comisionare.  Identificarea celor mai importante operaţiuni bancare active, explicând importanţa lor în crearea profiturilor bancare.  Structurarea sistemului de plăți și decontări în Republica Moldova.

3

TEMA 1. SPECIFICUL ORGANIZĂRII ACTIVITĂŢII BANCARE Subcompetenţe:  aprecierea rolului sistemului bancar în economie;  distingerea principalelor tipuri de bănci;  identificarea rolului şi principalelor funcţii ale băncii centrale;  explicarea esenţei şi rolului băncilor comerciale. 1.1. 1.2. 1.3. 1.4. 1.5. 1.6. 1.7. 1.8. 1.9.

Evoluţia sistemului bancar contemporan Rolul şi structura sistemului bancar Activitatea, obiectivele şi funcţiile BNM Organele de administrare ale BNM Banca comercială ca instituţie financiară Licenţierea băncilor comerciale în RM Organele de administrare ale băncilor comerciale Particularităţile organizatorice ale băncilor comerciale Reorganizarea şi lichidarea băncilor comerciale

1.1. EVOLUŢIA SISTEMULUI BANCAR CONTEMPORAN Conceptul de „bancă” îşi are începutul în cele mai vechi timpuri. Până în prezent, nu se cunoaşte cu exactitate data şi locul apariţiei primei instituţii bancare, urme ale existenţei unor astfel de instituţii fiind descoperite la babilonieni, egipteni, evrei, greci şi romani cu mult înaintea erei noastre. Istoria sistemului bancar îşi găseşte originile în trecutul îndepărtat, existând mărturii foarte vechi ce atestă practica unor activităţi care într-o formă mai mult sau mai puţin evoluată se pot constitui ca primii paşi pe tărâmul practicii bancare. Există diferite păreri cu privire la originea băncilor. Unii cercetători apreciază că primii bancheri au fost cei ce efectuau schimbul de bani, moment asociat apariţiei şi circulaţiei monedei metalice. După alţi cercetători, noţiunea de bancă este asociată momentului în care un grup de persoane a avut ideea să primească disponibilităţi băneşti, sub formă de depuneri de la cei ce doreau să facă economii şi, în baza acestor depozite, să ofere împrumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare. Primele dovezi ale unei activităţi bancare se regăsesc în Orientul Apropiat (Babilon) şi Egiptul Antic. În acea perioadă templele erau, deopotrivă, loc de rugăciune şi loc de păstrare a banilor şi tezaurelor. Au fost descoperite mărturii scrise privind activitatea de depuneri şi împrumuturi efectuată de temple. Încrederea pe care o aspirau templele furniza intermedierea monetară, asemănător băncilor de mai târziu. Detaliile referitoare la depozite, împrumuturi, dobânda percepută şi rambursarea creditelor se găsesc deja în Codul lui Hammurabi, descoperit la Susa, în anul 1901. În secolul VI î.Ch. Oraşe-state şi temple din Grecia Antică au început să emită monede proprii. Datorită faptului că fiecare oraş-stat îşi avea moneda proprie a apărut necesitatea schimbării valutare. În aceeaşi perioadă, preoţii ofereau împrumuturi ţăranilor, iar unele persoane specializate în “negoţul cu bani” ofereau aceleaşi servicii altor categorii sociale. În timp, aceşti “creditori”, cunoscuţi sub denumirea de “trapeziţi” au început să perceapă dobânzi foarte mari, având multe nemulţumiri în rândul populaţiei. Drept urmare, unele cetăţi greceşti au decis să creeze bănci publice. Aceste instituţii erau conduse şi controlate de agenţi publici în faza unor norme ce pot fi asociate 4

primelor reglementări statale cu privire la activitatea băncilor. În perioada timpurie a dezvoltării Imperiului Roman, romanii nu s-au arătat interesaţi în activităţi specifice băncilor. Însă, pe măsură ce au cucerit teritoriile greceşti şi au văzut cum funcţionau băncile, au înţeles importanţa lor. Foarte curând după aceea în întregul Imperiu Roman au apărut atât bănci de stat cât şi private. Pentru facilităţile de împrumut acordate, aceste bănci aveau permisiunea, să solicite plata unei taxe al cărei nivel nu era limitat. Excepţie făceau băncile din Roma unde, pentru aceste taxe, a fost fixată o limită serioasă. Este interesant de remarcat faptul că aceste bănci nu puteau să perceapă comisioane pentru serviciile acordate. Totodată, băncile furnizau clienţilor situaţii ale conturilor pentru operaţiunile efectuate. Din aceste informaţii se observă că serviciile oferite clienţilor erau în proces de diversificare. În Evul Mediu, mănăstirile, ca şi templele din Egiptul sau Grecia Antică, au continuat să joace un rol important în efectuarea unor activităţi specific bancare. Deşi oficial, nu aveau voie să perceapă dobânzi, foloseau alte metode pentru comisioanele pentru credite acordate etc. La sfârşitul sec. al IX-lea activităţile în acest domeniu s-au retras datorită cruciadelor şi pătrunderii în spaţiul europene a popoarelor migratoare. Primele instituţii de tip efectuau preponderent operaţiunii de transfer (ceea ce azi se cunoaşte sub denumirea de casă de compensare), astfel încât sistemul de plăţi să devină mai eficient. Prima bancă de acest tip a fost Banca Veneţiei, creată în 1171 şi recunoscută oficial în 1597 ca Banca de Rialto. În secolele următoare au apărut bănci similare şi în alte centre comerciale: Geneva(în 1407), Amsterdam(în 1609), Hamburg (în 1619) şi Rotterdam (în 1635). 1.2. ROLUL ŞI STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR Sistemul bancar este un ansamblu coerent de instituţii bancare, care funcţionează întro ţară răspunzând necesităţilor unei etape a dezvoltării social-economice. În evoluţia sa, sistemul bancar parcurge faza de specializare şi sectorizare. Specializarea bancară poate fi privită ca fiind orientarea activităţii diferitelor bănci doar spre anumite servicii, operaţiuni, produse bancare. Sectorizarea poate fi definită, ca fiind un tip aparte de specializare ce constă în orientarea activităţii bancare spre anumite domenii de activitate economică (sectoare ale economiei naţionale). În general, sistemul bancar dintr-o ţară cuprinde: - cadrul instituţional - format din banca centrală (cu rol de coordonare şi supraveghere), bănci comerciale şi alte instituţii financiare asimilate acestora; - cadrul juridic – format din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea bancară. Economia de piaţă presupune existenţa unui sistem bancar care să asigure mobilizarea disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor spre desfăşurarea unor activităţi economice eficiente. Sistemele bancare din ţările dezvoltate se caracterizează printr-o serie de trăsături: 1. diversitatea; 2. concentrarea; 3. accelerarea operaţiunilor de restructurare bancară. Diversitatea – presupune existenţa unui număr sporit de instituţii bancare definite de legea bancară şi ale căror caracteristici pot fi diferite (după dimensiuni, după clienţi, după tipul operaţiunilor efectuate etc.). 5

Concentrarea – poate fi caracterizată prin ponderea deţinută de principalele bănci în totalul sistemului bancar şi diminuarea numărului de bănci în totalul acestora. Între gradul de concentrare şi numărul instituţiilor bancare se manifestă o legătură, , astfel, pe măsură ce numărul băncilor se diminuează, gradul de concentrare bancară creşte. Operaţiunile de restructurare bancară – în cadrul acestora pot fi incluse fuziunile şi absorbţiile, operaţiunile cu străinătatea, preluările pachetului de control de către băncile străine. Una din consecinţele principale ale restructurărilor o reprezintă concentrarea sporită a sistemelor bancare şi reducerea numărului de instituţii bancare. Un alt efect al restructurărilor este intensificarea concurenţei. Într-o economie de piaţă, sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare a economiilor societăţii şi de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv şi imparţial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiţii. În îndeplinirea acestei prime funcţii, băncile, ca verigi de bază ale sistemului, urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate. Băncile asigură şi facilitează efectuarea plăţilor, oferă servicii de gestionare a riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare. Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piaţă prin intermediul creditelor, a operaţiunilor de scont şi a altor operaţiuni pe piaţa financiară, băncile îndeplinesc rolul de intermediar între deţinătorii de capitaluri şi utilizatorii acestora. În exercitarea acestei diversităţi de operaţii, băncile acţionează în numele lor, pe contul lor propriu, depunătorii şi împrumutătorii neavând nici o legătură de drept între ei. Ne referim la faptul că băncile gestionează depozitele şi mijloacele de plată din economie. În sistemele bancare contemporane se produc o serie de modificări, dintre care cele mai semnificative sunt: - amplificarea forţei marilor bănci; - înlocuirea specializării băncilor cu universalizarea operaţiunilor lor; - diminuarea rolului statului în activitatea băncilor; - modernizarea tehnicilor şi informaticii bancare; - accentuarea proceselor de restructurare bancară; - manifestarea crizelor în sistemele bancare aparţinând statelor dezvoltate, în contextul globalizării financiare. 1.3. ACTIVITATEA, OBIECTIVELE ŞI FUNCŢIILE BNM Banca Naţională promovează şi menţine un sistem financiar bazat pe principiile pieţei şi sprijină politica economică generală a statului. Banca Naţională a Moldovei este veriga principală a sistemului bancar din Moldova. Banca Naţională a Moldovei a fost înfiinţată la 4 iunie 1991 (denumirea echivalentă Banca Naţională) este o persoană juridică publică autonomă, nu este supusă înregistrării în Registrul de stat al întreprinderilor şi în Registrul de stat al organizaţiilor, responsabilă faţă de Parlament, ce poate să deschidă sucursale, filiale şi reprezentanţe în ţară cît şi în străinătate, unde consideră necesar. Obiectivul principal al Băncii Naţionale este de a realiza şi a menţine stabilitatea monedei naţionale. Pentru atingerea acestui obiectiv BNM stabileşte şi menţine condiţiile pieţei monetare, de credit şi valutare care conduc la dezvoltarea economică susţinută, stabilă a statului şi, în special, a sistemului financiar şi valutar bazat pe legile pieţei. Banca Naţională are următoarele atribuţii de bază: 6

a) stabileşte şi promovează politica monetară şi valutară în stat; b) acţionează ca bancher şi agent fiscal al statului; c) întocmeşte analize economice şi monetare şi în baza lor adresează Guvernului propuneri, aduce rezultatele analizelor la cunoştinţa publicului; d) licenţiază, supraveghează şi reglementează activitatea instituţiilor financiare; e) acordă credite băncilor comerciale; f) supraveghează sistemul de plăţi în republică şi facilitează funcţionarea eficientă a sistemului de plăţi interbancare; g) activează ca organ unic de emisiune a monedei naţionale; h) păstrează şi gestionează rezervele valutare ale statului; i) în numele Republicii Moldova îşi asumă obligaţii şi execută tranzacţiile rezultate din participarea RM la activitatea instituţiilor publice internaţionale în domeniul bancar, de credit şi monetar în conformitate cu condiţiile acordurilor internaţionale; j) întocmeşte balanţa de plăţi a statului; k) efectuează reglementarea valutară pe teritoriul Republicii Moldova. BNM poate să deschidă conturi în registrele sale numai în numele statului şi al organelor statului, băncilor licenţiate de BNM, băncilor centrale ale statelor străine şi instituţiilor financiare publice internaţionale. BNM nu deschide conturi administraţiei publice locale, întreprinderilor, inclusiv celor de stat. BNM stabileşte instituţiilor financiare cerinţele menţinerii rezervelor obligatorii faţă de depozite şi alte pasive similare. Conform atribuţiilor stipulate prin lege, BNM îndeplineşte următoarele funcţii: − de emisiune monetară – BNM este singură în drept, în baza reglementărilor sale, să stabilească valoarea nominală, dimensiunile, greutatea, desenul şi alte caracteristici tehnice ale bancnotelor şi monedelor metalice care sunt mijloc de plată în republică. Suma totală a bancnotelor şi monedelor metalice în circulaţie se evidenţiază în contabilitatea BN ca pasiv al acesteia. − stabileşte şi conduce politica monetară şi valutară a ţării – conlucrează cu guvernul în atingerea obiectivelor sale conform legislaţiei în vigoare. La stabilirea politicii monetare şi valutare BNM consultă cu organele economice şi financiare respective ale guvernului, la rândul ultimii primesc informaţii referitoare la problemele monetare şi financiare, şi invers. − banca a băncilor prevede o implicare directă a activităţii BNM în activitatea băncilor comerciale: emite reglementări bancare, stabileşte rezervele minime obligatorii, acordă licenţe instituţiilor financiare pentru efectuarea diferitor operaţiuni, acordă credite băncilor comerciale etc.. − agent fiscal şi bancher al statului – BNM este instituţia responsabilă pentru executarea şi evidenţa contabilă a operaţiunilor de casă ale statului (administrează contul curent ai Trezoreriei). Guvernul şi BNM stabilesc valoarea totală a împrumuturilor pe care banca centrală o acordă statului în anul bugetar corespunzător, respectându-se condiţiile de acordare a împrumuturilor statului prevăzute de legislaţie. 1.4. ORGANELE DE ADMINISTRARE ALE BNM BNM este formată din departamente, direcţii, servicii şi alte subdiviziuni şi este condusă de consiliul de administraţie. Consiliul de administraţie este alcătuit din cinci membri: 7

- Guvernatorul Băncii Naţionale - preşedintele Consiliului; - primul-viceguvernator al Băncii Naţionale - vicepreşedinte al Consiliului; - trei viceguvernatori ai Băncii Naţionale. Guvernatorul Băncii Naţionale se numeşte de Parlament, la propunerea Preşedintelui Parlamentului. Guvernatorul se bucură de imunitate. Primul-viceguvernator şi viceguvernatorii BN sunt numiţi de Parlament, la propunerea Guvernatorului BN. Un candidat poate fi propus Parlamentului pentru numire, în caz de respingere, nu mai mult de 2 ori. Candidaţii la funcţia de membri ai Consiliului de administraţie pot fi persoanele care sunt cetăţeni ai RM, au domiciliul în ţară, au reputaţie ireproşabilă şi o experienţă de muncă de 10 ani în domeniul financiar şi monetar şi nu au obstacole pentru numire în funcţie. Membrii Consiliului de administraţie se numesc pe termen de 7 ani cu condiţia ca pe cât posibil expirarea termenului fiecăruia să fie repartizată uniform pe parcursul perioadei de 7 ani. Guvernatorul este responsabil de formularea iniţiativelor în domeniul politicii monetare şi valutare pentru a fi prezentate Consiliului de administraţie şi de executarea lor, reprezintă BN în relaţiile cu alte instituţii. În cazul absenţei Guvernatorului sau în cazul imposibilităţii de a-şi îndeplini atribuţiile, acesta va fi suplinit de primul-viceguvernator, iar în lipsa ultimului - de unul dintre viceguvernatori. Guvernatorul poate transmite unele împuterniciri ale sale conducătorilor de subdiviziuni ale BNM. Consiliul de administraţie stabileşte modul de funcţionare al BNM, examinează rapoarte privind situaţia economică şi monetară a statului. În acest scop vicepreşedintele Consiliului asigură prezentarea periodică a rapoartelor de către departamente, direcţii şi secţii cu privire la: a) administrarea şi executarea operaţiunilor Băncii Naţionale; b) realizarea şi reglementarea politicii monetare; c) starea sistemului financiar, inclusiv a băncilor; d) situaţia pieţei financiare şi valutare; e) alte rapoarte, la decizia Consiliului. Consiliul de administraţie are următoarele împuterniciri: a) stabileşte politica monetară în stat, inclusiv limitele ratelor dobânzii la instrumentele politicii monetare, condiţiile de acordare a creditelor, tipul si nivelul rezervelor pe care instituţiile financiare sunt obligate sa le ţină la BNM; b) stabileşte politica valutară în stat, inclusiv modalităţile de determinare a cursului de schimb al monedei naţionale; c) adoptă actele normative de aplicare generală ale BNM; d) aprobă rapoartele şi recomandările ce urmează a fi prezentate de BNM Parlamentului şi Guvernului; e) adoptă decizii cu privire la participarea BNM la organizaţiile internaţionale; f) stabileşte valoarea nominală, designul bancnotelor şi monedelor metalice, modul de punere în şi condiţiile de retragere a lor din circulaţie; g) aprobă fiecare acordare de credit sau folosirea altor instrumente financiare în favoarea unei bănci sau instituţii financiare . h) decide asupra modului de eliberare a licenţelor, autorizaţiilor, permisiunilor, aprobărilor, prevăzute de Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995; j) înaintează propuneri vizând majorarea capitalului BNM; k) aprobă rapoartele anuale şi dările de seamă financiare ale Băncii Naţionale; n) aprobă Statutul BNM şi determină modalităţile de administrare şi funcţionare a BNM; 8

m) determină structura Băncii Naţionale etc. Şedinţele consiliului de administraţie sunt prezidate de Guvernator, iar în lipsa acestuia, de Prim-viceguvernator. Ele se convoacă cel puţin o dată pe lună şi se desfăşoară în mod secret. BNM are un organ de audit intern constituit din specialişti de înaltă calificare, cu experienţă de muncă în domeniul contabilităţii şi finanţelor, tehnologiilor informaţionale care este condus de controlorul general. Controlorul general este numit de Consiliul de administraţie pe un termen de 5 ani, mandatul căruia poate fi reînnoit. Candidatul la această funcţie trebuie să fie cetăţean al RM şi să nu aibă obstacole pentru numire. El poate dimensiona cu condiția notificării Guvernatorului BNM. Controlorul general, în comun cu experţii organului de audit intern: a) stabilesc procedurile de audit intern; b) examinează şi evaluează procesele de activitate, inclusiv calitatea metodelor de control şi de gestiune a riscurilor, sistemele informatice utilizate, examinează alte subiecte, în scopul asigurării respectării cerinţelor legislaţiei în vigoare şi ale normelor interne; c) examinează corectitudinea registrelor şi procedurilor contabile, verifică dările de seamă financiare şi documentele relevante, confirmând aceasta printr-un aviz; d) prezintă Consiliului de administraţie rapoarte şi recomandări rezultate din activitatea de audit. BNM este structurată în departamente, direcţii secţii şi alte organe auxiliare. Actualmente, BNM este formată din 8 departamente1: 1. departamentul politică monetară şi cercetări; 2. departamentul operaţiuni de piaţă; 3. departamentul reglementare şi supraveghere bancară; 4. departamentul operaţiuni valutare şi relaţii externe; 5. departamentul buget, finanţe şi contabilitate; 6. departamentul sistemul de plăţi, 7. departamentul audit intern. 8. departamentul tehnologii informaţionale Structura BNM, ca şi a altor instituţii poate fi schimbată ţinând seama de funcţiile şi atribuţiile BNM la o anumită etapă de dezvoltare. 1.5. BANCA COMERCIALĂ CA INSTITUŢIE FINANCIARĂ Conform Legii cu privire la instituţiile financiare nr. 550-XIII din 21.07.95 (MO al RM nr.1/2 din 01.01.96) noţiunea de bancă este tratată astfel: “Banca este o instituţie financiară care acceptă de la persoane fizice sau juridice depozite sau echivalente ale acestora, transferabile prin diferite instrumente de plată, şi care utilizează aceste mijloace integral sau parţial pentru a acorda credite sau a face investiţii pe propriul cont şi risc.” Denumirea de bancă comercială provine de la activitatea sa comercială: cumpără şi vinde resurse. O bancă “cumpără resurse”, prin atragerea depozitelor clienţilor. Preţul pentru banii atraşi sub formă de depozite constituie dobânda pe care o plăteşte banca clienţilor. Banca “vinde resurse” prin acordarea de credite clienţilor în urma cărora solicitanţii de credite plătesc pentru folosirea acestor împrumuturi o dobândă. Dobânzile la resursele cumpărate de bancă sunt mai mici în comparaţie cu dobânzile plătite de creditorii de resurse de la bănci. Diferenţa dintre aceste dobânzi formează profitul băncii comerciale. O 1

www.bnm.md

9

bancă comercială urmăreşte scopul de a obţine profit potenţial şi suplimentar din principalele sale activităţi, oferind clienţilor o gamă largă de produse şi servicii financiare. Băncile pot fi clasificate după următoarele criterii: 1. după forma de proprietate (private, publice, mixte); 2. după apartenenţa naţională a capitalului (autohtone, străine, mixte); 3. după specializare (universale, specializate) Rolul băncilor, în cadrul unei economii, poate fi analizat, în primul rând, prin utilizarea conceptului de intermediere între agenţii debitori şi creditori în economie, iar, în al doilea rând, prin funcţiile tradiţionale de finanţare, colectare a depozitelor şi de gestionare a mijloacelor de plată. Pentru a evidenţia rolul băncilor, este necesară situarea acestora în cadrul sistemului financiar, al căror element principal îl constituie. Pe plan financiar există două categorii de participanţi, ale căror preocupări sunt complementare, respectiv cei care au necesităţi de finanţare şi care doresc procurarea de resurse, pe de o parte, şi cei cu capacităţi de finanţare şi care doresc plasarea eficientă a resurselor lor. Pornind de la acest dublu rol, şi de la calitatea lor de intermediar, băncile comerciale îndeplinesc următoarele funcţii: 1. constituirea de resurse prin atragerea disponibilităţilor temporale ale clienţilor; 2. utilizarea, plasarea acestor resurse; 3. asigurarea mecanismului de funcţionare a plăţilor. Operațiunile efectuate de băncile comerciale pot fi grupate în active și pasive. Între operațiunile pasive și active ale băncilor comerciale, există o interdependență puternică. Structura și caracterul pasivelor determină, în mare măsură, posibilită țile băncii de a efectua operațiuni active și, în același timp, schimbarea politicii băncii în domeniul creditării poate influența esențial caracterul resurselor. Operațiunile pasive reprezintă operațiunile care modifică pasivul bilanțului bancar și se caracterizează prin formarea resurselor bancare atât a celor proprii, cât și a resurselor atrase (fig.1.5.1). Operațiunile băncilor comerciale AC T IVE

credite de diverse categorii; creanțele din leasing și factoring; valorile mobiliare deținute de bancă; disponibilul aflat în casierie; conturile curente și depozitele plasate la alte bănci comerciale precum și la Banca Centrală; imobilizări corporale și necorporale; alte operațiuni active.

PASIVE

atragerea depozitelor; primirea creditelor și împrumuturilor de la alte bănci comerciale și de la BNM; primirea împrumuturilor de la instituțiile financiare internaționale; emisiunea valorilor mobiliare proprii; alte operațiuni în urma cărora se majorează volumul resurselor băncii.

Fig.1.5.1 Operațiunile băncilor comerciale 1.6. LICENŢIEREA BĂNCILOR COMERCIALE ÎN RM 10

BN este investită cu dreptul exclusiv de a elibera licențe băncilor. Suma minim ă subscrisă şi depusă în capitalul băncii se stabileşte în cuantum de 100 de milioane de lei2. Acţiunile se achită integral cu mijloace băneşti. Pentru eliberarea licenței de a desfăşura activităţi financiare în conformitate cu art.26 al Legii institu țiilor financiare la BN se depune o cerere scrisă la care se anexează: a) date despre calificarea şi experienţa administratorilor viitoarei instituţii financiare, activitatea lor profesională din ultimii 10 ani; b) datele despre capitalul viitoarei bănci care se prevede să fie plătit; c) business-planul viitoarei bănci cuprinzând structura organizatorică, tipurile de activităţi financiare preconizate prognosticul rezultatelor financiare pentru următorii 3 ani; d) informaţii privitoare la numele (denumirea), domiciliul (sediul), activitatea comercială sau profesională din ultimii 10 ani şi cota de participare a fiecărei persoane care intenţionează să deţină 5% sau mai mult din acţiunile cu drept de vot ale băncii. În scopul aplicării acestei prevederi asupra persoanelor afiliate, cota de participare a acestora se stabileşte prin agregarea cotelor lor; e) orice alte informaţii prevăzute de regulamentele Băncii Naţionale. În termen de 3 luni de la data primirii cererii Banca Naţională o aprobă preliminar sau o respinge aducând în scris la cunoştinţa solicitantului decizia sa. Refuzul de a elibera autorizaţie trebuie să fie motivat. Banca Naţională eliberează licența numai dacă este pe deplin convinsă că: a) banca se va conforma condiţiilor prevăzute de lege; b) calificarea, experienţa şi integritatea morală a administratorilor corespund businessplanului şi activităţilor financiare pentru care banca va primi licența; c) situaţia financiară a băncii va fi satisfăcătoare. După aprobarea preliminară a cererii BNM stabileşte următoarele cerinţe pentru primirea licenței: 1. depunerea capitalului iniţial care nu trebuie să fie mai mic decât capitalul minim necesar; 2. angajarea de specialişti; 3. încheierea unui contract cu o firmă de audit; 4. închirierea sau cumpărarea de utilaj pentru efectuarea operaţiunilor bancare şi de edificii bancare. Dacă în decursul unui an banca nu îndeplineşte cerinţele enumerate, aprobarea preliminară a cererii se anulează, dar însă ele sunt satisfăcute licența se eliberează timp de o lună. Licenţa se eliberează pe un termen nedeterminat şi este netransferabilă. Pentru fiecare filială sau o altă subdiviziune separată a băncii în care se va desfăşura activitatea pe baza licenţei, băncii i se eliberează copii autorizate de pe aceasta. Taxa pentru eliberarea licenţei se stabileşte la valoarea de 50000 de lei. Taxa pentru eliberarea copiei autorizate de pe licenţă, pentru reperfectarea licenţei/copiei autorizate de pe aceasta, precum şi cea pentru eliberarea duplicatului licenţei/copiei autorizate de pe aceasta se stabilesc la valoarea de 450 lei. Sumele taxelor indicate se varsă la bugetul de stat şi sunt nerambursabile în cazul în care banca/filiala sau o altă subdiviziune separată a băncii nu îşi începe activitatea sau încetează să funcţioneze.

2

Legea instituţiilor financiare Nr.550-XIII din 21.07.95 // MO nr.1/2 din 01.01.96

11

Banca Naţională ţine registrul băncilor licenţiate, în care se înscriu denumirea, adresele sediului central şi ale filialelor şi reprezentanţelor lor care va fi accesibil permanent publicului. 1.7. ORGANELE DE ADMINISTRARE ALE BĂNCILOR COMERCIALE În RM băncile sunt organizate ca societăţi pe acţiuni3. Suma minimă pe care băncile trebuie să o menţină în calitate de capital reglementat şi suma minimă, care trebuie să fie subscrisă şi depusă în capitalul băncii se stabilesc de Banca Naţională. Băncile pot deschide filiale și reprezentanțe pe teritoriul RM și a altor state numai cu aprobarea a BNM. Banca trebuie să aibă un statut în care se specifică denumirea, adresa, obiectul activităţii, funcţiile consiliului băncii, cuantumul capitalului, tipul, numărul, valoarea nominală a acţiunilor şi drepturile de vot legate de ele. Statutul băncii poate fi modificat cu aprobarea Băncii Naţionale dată în scris. Banca se conduce după regulamente interne aprobate de consiliul, care stabilesc: 1. structura organizatorică şi funcţiile băncii, modul de formare şi competenţa organelor de administrare şi control; 2. funcţiile unităţilor din structura băncii, ale administratorilor lor şi ale funcţionarilor băncii; 3. limitele competenţei administratorilor şi ale funcţionarilor băncii; 4. funcţiile comisiei de cenzori şi ale altor comisii permanente. Organul suprem de conducere al băncii este Adunarea generală a acţionarilor (AGA). Aceasta este în drept să adopte hotărâri pe cele mai importante chestiuni ce privesc activitatea băncii şi anume: 1.să adopte modificări şi completări la statutul băncii; 2.să modifice capitalul social; 3.să aleagă în funcţie şi să revoce membrii consiliului băncii, a comisiei de cenzori şi se aprobe regulamentul acestor organe; 4.să examineze şi să aprobe dările de seamă anuale ale societăţii şi ale comisiei de cenzori; 5.să decidă asupra reorganizării sau lichidării băncii şi să aprobe bilanţul acestor operaţiuni etc. Administratorii băncii4 sunt: - membrii consiliului băncii și ai comisiei de cenzori a băncii; - președintele, vicepreședintele, membrii organului executiv și contabilul-șef al băncii; - conducătorul filialei; - alte persoane investite prin lege sau statut să-și asume obligații, de sine stătător sau împreună cu alte persoane, în numele și în contul băncii. Organul de administrare a băncii este consiliul băncii, care exercită funcţii de supraveghere, elaborează și asigură aplicarea politicii băncii. Consiliul este format dintr-un număr impar de membri (fig.1.7.1), dar nu mai puţin de 3. Membrii consiliului sunt aleşi de AGA pentru un termen de până la 4 ani, pot fi redesemnaţi pentru un nou termen. AGA poate stabili remunerarea membrilor consiliului. Nu poate fi ales membru consiliului persoana: a) care este sau care va deveni membru de consiliu în 2 sau mai multe bănci; 3 4

Legea instituțiilor financiare nr.550-XII din 21.07.95 Regulamentul cu privire la exigențele față de administratorii băncii aprobat prin HCA al BNM nr.134 din 01.07.11

12

b) căreia i s-a retras dreptul de a fi membru al consiliului băncii; c) care îndeplineşte sau a îndeplinit în decursul a 12 luni precedente funcţii în Consiliul de administrație a Băncii Naţionale; d) care a fost subiectul unei cauze privind insolvabilitatea și nu a fost eliberată de datorii. Atribuţiile consiliul băncii sunt: 1. decide convocarea adunării generale; 2. decide majorarea capitalului social în limita a 50% faţă de capitalul social existent fie prin majorarea valorii nominale a acţiunilor fie prin emisiunea suplimentară a acţiunilor (cu acordul scris al Băncii Naţionale); 3. modifică statutul; 4. alege președintele și vicepreședintele băncii și stabilește împuternicirile lor; 5. propune adunării generale variante de plată a dividendelor; 6. aprobă acordarea creditelor de consorțiu, creditelor «mari”, creditelor acordate persoanelor afiliate și funcționarilor băncii etc. Consiliul băncii, numit şi consiliul directorilor sau consiliul observatorilor este organul care reprezintă interesele acţionarilor în perioada dintre adunările generale şi, în limitele împuternicirilor deţinute, exercită conducerea generală şi controlul asupra activităţii societăţii. Cerințe stabilite de BNM față de administratorii BC Reputație de afaceri impecabilă, să nu aibă anticedente penale, să nu aibă evidențe privind responsabilitatea apariției problemelor administrative și financiare sau evaziune fiscală Cerințe privind calificarea Organul de administrare studii superioare și experiență de muncă în posturi de conducere în sfera de activitate economică sau financiară.

Organul executiv studii superioare în domeniul financiar-economic și minimum 5 ani experiență de muncă în sectorul bancar ce ține nemijloacit de activitățile financiare.

Organul de control studii superioare și min.1 an experiență de muncă în domeniul evidenței contabile și control din ultimii 10 ani, să cunoască evidența contabilă în bănci, legile RM și actele normative ale BNM.

Fig.1.7.1 Cerințe stabilite de BNM față de administratorii BC Drept organ executiv unipersonal în cadrul Băncii Comerciale îl reprezintă administratorul băncii (fig.1.7.1). Conducătorul filialei sau subdiviziunii separate împuternicit să încheie acte juridice în numele băncii trebuie să aibă studii superioare în domeniul financiar-economic și minimum 3 ani experiență de muncă în sistemul bancar. Organul de control al băncii este comisia de cenzori care exercită controlul activităţii ei şi este alcătuită dintr-un număr impar de membri (fig.1.7.1), dar nu mai puţin de 3, aleşi de AGA pentru o perioadă de 4 ani. Membrii consiliului băncii nu pot fi concomitent membri ai comisiei de cenzori. Majoritatea membrilor ai comisiei de cenzori nu trebuie să fie angaja ți ai băncii. Comisia de cenzori:

13

1. stabileşte pentru bancă proceduri de evidenţă şi de control contabil în temeiul reglementărilor Băncii Naţionale, supraveghează respectarea lor şi controlează conturile şi alte documente ale băncii; 2. controlează respectarea legilor şi a regulamentelor aplicabile băncii şi prezintă consiliului băncii rapoartele respective; 3. prezintă avizele în problemele solicitate de consiliul băncii şi alte probleme considerate necesare. Comisia de cenzori se întruneşte în şedinţe ordinare o dată în trimestru şi în şedinţe extraordinare la convocarea consiliului băncii sau a doi membri ai săi. 1.8. PARTICULARITĂŢILE ORGANIZATORICE ALE BĂNCILOR COMERCIALE Conform Legii cu privire la instituțiile financiare, băncile pot să-și înființeze filiale și alte reprezentanțe atât pe teritoriul RM, cît și pe teritoriul altor state. Structura rețelei de unități ale băncilor ce-și desfășoară activitatea în RM este determinată de împărțirea administrativ-teritorială a țării, organizându-se astfel: centrala băncii, filiale, reprezentanțe, agenții și oficii secundare. Băncile comerciale, prin centralele lor, îndeplinesc funcția de coordonare a tuturor activităților care se desfășoară în filiale, agenții și reprezentanțe, asigurând aplicarea corectă a legilor, hotărârilor și a tuturor actelor normative ce guvernează activitatea bancară. Centralele BC elaborează norme specifice care trebuie respectate de unitățile din subordine. Filiala este unitate distinctă, juridic dependentă de bancă, ce desfășoară toate tipurile de activități financiare sau unele din ele. Bilanțul filialei este parte componentă a bilanțului băncii comerciale. Băncile comerciale au dreptul de a înființa filiale în următoarele condiții5: - să posede şi să menţină capitalul de gradul I şi coeficientul capitalului normativ total (CNT) corelat cu activele ponderate la risc în conformitate cu exigenţele Regulamentului cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc (MO al RM nr. 130 din 26.10.01); - să activeze minimum 1 an după primirea licenţei de a desfăşura activităţi financiare şi cel puţin o dată să fie supusă inspecţiei de către inspectorii BNM; - să îndeplinească prevederile legilor RM şi ale actelor normative ale BNM; - să nu fie obiectul aplicării măsurilor de remediere din partea BNM. Filiala băncii desfăşoară în numele ei toate sau unele din activităţile financiare prevăzute de licenţa eliberată băncii şi acţionează în limitele împuternicirilor acordate de bancă. Reprezentanţa băncii nu are dreptul să desfăşoare activităţi financiare şi alte activităţi, cu excepţia celor de informare, reprezentare şi apărare a intereselor băncii. Denumirea filialei, reprezentanţei trebuie să includă indicarea faptului că este filială, respectiv, reprezentanţa băncii care а deschis-o. Filiala, reprezentanţa se deschide/se închide prin hotărârea organului de conducere al băncii căruia i s-a acordat acest drept în conformitate cu statutul băncii.

5

Regulamentul privind filialele, reprezentanțele și oficiile secundare ale băncilor aprobat prin HCA al BNM nr.84 din 28.04.11 // MO al RM nr.110-112 din 08.07.11, art.874

14

Înregistrarea filialei, reprezentanţei la organul înregistrării de stat se efectuează la prezentarea avizului Băncii Naţionale cu privire la aprobarea deschiderii filialei, reprezentanţei. Filiala băncii poate avea subdiviziuni structurale interne (agenţii, puncte de schimb valutar) situate în afara sediului ei, care nu au bilanţ separat (denumite în continuare oficii secundare). Denumirea oficiului secundar va conţine indicarea tipului acestuia şi a apartenenţei la filiala concretă în cadrul căreia a fost deschis. Agenţia poate desfăşura activităţi (inclusiv cele ale punctului de schimb valutar) determinate de bancă în conformitate cu lista activităţilor permise acesteia, stabilite în actele normative ale Băncii Naţionale. Punctul de schimb valutar îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Legea nr.62-XVI din 21 martie 2008 privind reglementarea valutară. Oficiul secundar se deschide/se închide prin hotărârea organului de conducere al băncii căruia i s-a acordat acest drept în conformitate cu statutul băncii. Oficiul secundar se indică în regulamentul filialei. În cazul luării hotărârii privind închiderea filialei (oficiului secundar), banca (filiala), în termen de 10 zile, este obligată să notifice clienţii deserviţi de filiala respectivă (oficiul secundar respectiv) şi să ia măsuri privind executarea obligaţiilor faţă de aceştia. Despre închiderea filialei, reprezentanţei, deschiderea şi închiderea oficiului secundar, banca notifică Banca Naţională în condiţiile stabilite în actele ei normative. 1.9. REORGANIZAREA ŞI LICHIDAREA BĂNCILOR COMERCIALE Reorganizarea băncilor (contopire sau absorbție) sau vânzarea unei părți substanțiale din activele băncii se efectuează cu permisiunea scrisă a BNM 6. Banca sau băncile constituite în urma contopirii sau dezmembrării încep activitatea numai după obținerea licenței BNM. Contopirea este procesul de reorganizare, care are ca efect încetarea existenţei a două sau mai multe bănci (băncile contopite) în rezultatul căreia este înfiinţată o nouă bancă (banca succesoare). Toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile fiecăreia din băncile contopite trec, potrivit actului de transfer şi bilanţului consolidat, la banca succesoare. Neincluderea în bilanţul consolidat şi în actul de transfer a unor obligaţiuni contractate, angajamente şi garanţii emise etc. a băncii contopite nu scuteşte banca succesoare de îndeplinirea acestora după înregistrarea contopirii. BNM va elibera băncii succesoare licenţa de desfăşurare a activităţilor financiare. Absorbţia este procesul de reorganizare, care are ca efect încetarea existenţei unei sau mai multor bănci (băncile absorbite) şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora la o bancă (banca absorbantă) devenind succesor de drepturi şi obligaţii ale băncii (băncilor) absorbite. Toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile băncii absorbite trec la banca absorbantă în conformitate cu actul de transfer şi bilanţul consolidat. Neincluderea în bilanţul consolidat şi în actul de transfer a unor obligaţiuni contractate, angajamente şi garanţii emise etc. a băncii absorbite nu scuteşte banca succesoare de îndeplinirea acestora după înregistrarea absorbţiei. Banca succesoare va desfăşura activitatea după absorbţie în baza licenţei deţinute de ea anterior. Vânzare unei părţi substanţiale din activele băncii (mai mult de 10% din valoarea activelor băncii conform bilanţului la ultima dată gestionară) se efectuează cu permisiunea scrisă a Băncii Naţionale, în dependență de valoarea acesteia, după cum urmează: 6

Regulament cu privire la contopirea sau absorbţia băncilor din RM, aprobat prin HCA al BNM nr.143 din 02.06.00

15

- de la 10% până la 50% din valoarea activelor băncii se efectuează în baza deciziei consiliului băncii. - mai mult de 50% din valoarea activelor băncii se efectuează în baza deciziei AGA. Lichidarea băncilor comerciale poate fi silită și benevolă7. Condiţiile de lichidare silită Banca Naţională retrage licenţa şi iniţiază procesul de lichidare silită a băncii în cazul în care se constată că banca se află în una din următoarele situaţii de insolvabilitate: a) banca nu este capabilă să execute cererile creditorilor privind plata obligaţiilor pecuniare scadente (incapacitate de plată); b) activele băncii nu mai acoperă obligaţiile acesteia (supraîndatorarea); c) capitalul băncii este mai mic de 1/3 faţă de capitalul reglementat. În cazul în care o bancă se află în incapacitate de plată sau este supraîndatorată, sau există pericolul să intre în incapacitate de plată, conducătorul organului executiv al băncii este obligat să înştiinţeze imediat BNM. Odată cu retragerea licenţei şi iniţierea procesului de lichidare silită a băncii, BNM numeşte un lichidator care: a) afişează, în termen de 3 zile de la data numirii sale, la fiecare subdiviziune separată a băncii un anunţ despre retragerea licenţei băncii şi începutul lichidării acesteia, indicând numele şi prenumele lichidatorului, data şi locul la care el intră în gestiunea băncii; b) publică anunţul indicat la în Monitorul Oficial al RM, în ziarele de circulaţie generală, precum şi în ziarele din localităţile în care banca are subdiviziuni separate; c) transmite Băncii Naţionale, în termen de 3 zile de la publicarea anunţurilor, copii de pe acestea. De la data de retragere a licenţei băncii: a) BNM închide conturile în lei ale băncii respective şi deschide un nou cont cu specificarea “bancă în proces de lichidare”, la care vor fi virate sumele de bani disponibile la acea dată în conturile respective şi prin intermediul căruia lichidatorul va efectua toate operaţiunile în lei ale băncii ce se lichidează; b) lichidatorul închide conturile în valută străină deschise în alte bănci (inclusiv în BNM). Lichidarea silită a băncii se desfăşoară în mod extrajudiciar. Procesul de lichidare a băncii nu poate depăşi 3 ani de la data de retragere a licenţei. Termenul indicat poate fi prelungit de Banca Naţională pentru cel mult un an, în baza demersului argumentat al lichidatorului băncii. Condiţiile de lichidare benevolă Lichidarea băncii în baza hotărârii luate de acţionari (lichidarea benevolă) se efectuează în modul prevăzut de actele legislative ce reglementează lichidarea societăţilor comerciale, ţinând cont de prevederile Legii instituțiilor financiare cu condiția că banca nu se afl ă în situaţie de insolvabilitate. Această hotărâre poate fi luată de către AGA și se adoptă cu votul a cel puţin 2/3 din numărul total de voturi ale acţionarilor reprezentate la adunare. În cazul adoptării hotărârii privind lichidarea benevolă, banca solicită Băncii Naţionale, printr-o cerere (în termen de 5 zile de la data adoptării hotărârii), retragerea licenţei şi eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă. La cerere se anexează: - hotărârea privind lichidarea benevolă; 7

Legea instituțiilor financiare nr.550-XII din 21.07.95

16

- planul lichidării aprobat de AGA, care va cuprinde etapele lichidării, modul şi termenele de onorare a creanţelor creditorilor, bilanţul ce confirmă suficienţa mijloacelor necesare onorării creanţelor, informaţia privind componenţa comisiei de lichidare (lichidatorul numit) şi alte date necesare. BNM examinează cererea în termen de 2 luni de la data depunerii şi eliberează permisiunea privind lichidarea benevolă dacă constată că: a) hotărârea privind lichidarea benevolă a băncii a fost luată cu respectarea legislaţiei; b) banca este solvabilă şi poate executa fără amânare obligaţiile faţă de creditori; c) documentele prezentate conţin informaţie completă şi suficientă; d) planul propus de lichidare este în interesul creditorilor băncii; e) banca a prezentat în termenul stabilit documentele suplimentare solicitate de BNM. Odată cu eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă, Banca Naţională retrage licenţa băncii. După retragerea licenţei şi eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă, comisia de lichidare (lichidatorul) preia toate împuternicirile de administrare a patrimoniului şi a operaţiunilor băncii. Comisia de lichidare (lichidatorul): a) depune, în termen de 5 zile de la data de retragere a licenţei, cererea de lichidare a băncii la organul înregistrării de stat, anexând documentele necesare,; b) publică avize despre lichidare; c) efectuează inventarierea patrimoniului, evaluarea activelor, onorează creanțele creditorilor, întreprinde alte măsuri necesare lichidării băncii. Lichidarea benevolă a băncii nu împiedică iniţierea procesului de lichidare silită a acesteia dacă în procesul de lichidare benevolă se constată că banca se află în situaţie de insolvabilitate. În cazul în care se constată că banca se află în situaţie de insolvabilitate, comisia de lichidare (lichidatorul) înştiinţează imediat Banca Naţională pentru iniţierea procesului de lichidare silită şi prezintă darea de seamă şi documentele ce atestă situaţia financiară a băncii. Acte normative: 1. Lege cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.95 // MO al RM nr.56-57/624 din 2.10.95 2. Legea instituţiilor financiare Nr.550-XIII din 21.07.95 // MO al RM nr.1/2 din 01.01.96 3. Regulamentul privind filialele, reprezentanțele și oficiile secundare ale băncilor aprobat prin HCA al BNM nr.84 din 28.04.11 // MO al RM nr.110-112 din 08.07.11, art.874 4. Regulament cu privire la contopirea sau absorbţia băncilor din RM, aprobat prin HCA al BNM nr.143 din 02.06.00 5. Regulamentul cu privire la exigențele față de administratorii băncii aprobat prin HCA al BNM nr.134 din 01.07.11

1. 2. 3. 4. 5.

Întrebări de generalizare: Definiți conceptul de sistem bancar. Explicați trăsăturile caracteristice sistemului bancar modern. Numiți atribuțiile de bază și funcțiile ale BNM. Caracterizați organele de administrare ale BNM. Explicați rolul băncilor comerciale prin funcțiile care le îndeplinesc. 17

6. Numiți principalele 7. Explicați procedura de licențiere a băncilor comerciale în RM. 8. Caracterizați organele de administrare ale băncilor comerciale. 9. Explicați particularitățile organizatorice ale băncilor comerciale. 10.Care sunt metodele de reorganizare ale băncilor comerciale? 11.Prin ce se deosebește procedura de lichidare benevolă de cea silită?

18

TEMA 2. CAPITALUL PROPRIU AL BĂNCII Subcompetenţe:  identificarea esenţei şi rolului resurselor proprii ale băncii;  structurarea resurselor proprii ale băncii;  caracterizarea elementelor structurale ai capitalului propriu al băncii. 2.1. Resursele proprii ale băncii: concept, rolul și funcțiile 2.2. Structura şi caracteristica capitalului propriu 2.3. Conceptul, structura şi importanţa capitalului normativ total 2.4. Procedura şi etapele de emisiune a acțiunilor 2.1. RESURSELE PROPRII ALE BĂNCII: CONCEPT, ROLUL ȘI FUNCȚIILE BC ca şi ceilalţi agenţi economici pentru asigurarea activităţii sale trebuie să dispună de o anumită sumă de bani (capital), adică de resurse. În condiţiile tranziţiei la economia de piaţă problema formării resurselor bancare are o importanţă primordială. Resursele băncilor sunt constituite din resurse proprii şi resurse atrase. Banca comercială, ca oricare altă instituţie financiară, activează în baza legii care-i permite atragerea mijloacelor băneşti din economia naţională şi investirea acestora. Datorită faptului că băncile fac afaceri preponderant cu mijloacele depunătorilor, este necesar ca instituţia să aibă un grad înalt de lichiditate. În acest scop băncile trebuie să dispună de capital propriu. Resursele proprii ale BC sunt constituite din capital social, fonduri de rezervă sau de risc. Deţinerea capitalului propriu contribuie în mare măsură la asigurarea stabilităţii băncii şi a eficienţei activităţii ei. El are o importanţă mare mai ales la etapa iniţială: cheltuieli ce ţin de emiterea acţiunilor, procurarea mijloacelor fixe etc. Orientarea activităţii băncii spre operaţiunile cu un grad înalt de risc, necesită o mărire a resurselor proprii a acestor bănci. Resursele proprii necesare băncii şi mărimea acestor depinde şi de nivelul de dezvoltare a pieţii resurselor creditare, precum şi de politica creditară promovată de Banca Centrală. Mărimea resurselor proprii care se află în posesia băncii determină tipurile de activităţi ale băncii. Din punct de vedere al gradului de stabilitate resursele proprii pot fi clasificate astfel: 1. resurse stabile – care pot fi plasate pe termen lung, constituite din : - capital social, - fondul de rezervă, - primele legate de capital social 2. resurse temporare – care pot fi plasate pe termen scurt, constituite din: - rezervele pentru pierderi la credite, - dividendele de plată, - fonduri şi rezerve constituite temporar. La sfârşitul anului sumele rezultative de pe conturile băncii se transferă pe contul profitului. O parte din aceste sume sunt utilizate pentru plata dividendelor, iar o altă parte pentru plata impozitelor, transferurilor în diferite fonduri. Soldul profitului nerepartizat este fondul resurselor băneşti ce rămâne la dispoziţia administraţiei băncii şi adunării generale a acţionarilor şi sunt utilizate conform planului strategic al băncii. 19

Băncile ar putea să crească fondurile prin emiterea de obigaţiuni în public. Emiterea de obligaţiuni ar creşte însă sarcinile de plăţi anuale prin achitarea dobânzilor aferente, reducând astfel suma de distribuit sub forma dividendelor. Capitalul bancar joacă un rol important pe parcursul activităţii băncii: la constituire, în perioada de funcţionare şi de lichidare. Capitalul băncii reprezintă indicatorul principal al stabilităţii financiare care protejează banca împotriva insolvabilităţii şi falimentului. Prin urmare, prezenţa unui capital adecvat presupune abilitatea băncii de a amortiza influenţa negativă a riscurilor la care se expune permanent şi în acelaşi timp de a-şi menţine capacitatea de plată faţă de deponenţii şi creditorii săi. Din punct de vedere teoretic, capitalul bancar îndeplineşte următoarele funcţii: - protejează deponenţii în eventualitatea insolvabilităţii şi lichidităţii băncii; - absoarbe pierderile neprevăzute; - serveşte la achiziţionarea de clădiri şi echipamente pentru desfăşurarea activităţii; - serveşte ca o limită impusă pentru expansiunea nejustificată a activelor. Din punct de vedere practic putem deosebi următoarele funcţii: 1. funcţia de protecţie (de bază) – înseamnă protecţia deponenţilor şi a creditorilor băncii. În caz de falimentare a băncii, din acest fond sunt achitate toate obligaţiunile faţă de deponenţi şi creditori; se menţine solvabilitatea pe parcursul activităţii băncii indiferent de apariţia unor cheltuieli neprevăzute. 2. funcţia operativă – presupune asigurarea băncii cu mijloace financiare care constituie baza activităţii bancare. Are importanţa în procesul de constituire şi fondarea băncii. La etapa iniţială din resursele constituite se vor procura clădiri, utilaje, se va plăti salariul până la momentul obţinerii beneficiului propriu. 3. funcţia de reglementare – se raportează neapărat la interesul populaţiei şi al altor clienţi ai băncii pentru o funcţionare cu succes a acesteia, la legile şi normele în vigoare care îi permit BNM de a efectua controlul asupra activităţii băncilor comerciale. Aceste reguli presupun menţinerea capitalului propriu minimal, care permite băncii să obţină licența pentru activitatea bancară, să existe o limită privind valoarea creditelor acordate unui creditor etc. Funcţia esenţială a capitalului bancar este de a asigura stabilitatea băncii. 2.2. STRUCTURA ŞI CARACTERISTICA CAPITALULUI PROPRIU Capitalul propriu al băncii este constituit din: • capitalul social, • surplusul de capital (capital suplimentar); • profitul nedistribuit; • capital de rezervă; • alte fonduri şi rezerve ale băncii. Capitalul social se constituie din valoarea aporturilor primite de la acţionari în contul achitării acţiunilor şi va fi egal cu produsul valorii nominale a acţiunilor plasate şi numărul acestora. Toate acţiunile oferă drepturi şi obligaţii acţionarilor în funcţie de tipul acţiunilor deţinute. Deţinătorii de acţiuni ordinare au dreptul de a participa la AGA şi de a-şi da votul în scopul aprobării diferitelor instrucţiuni, ordine ce sunt de competenţa lor. Capitalul social poate fi majorat sau micşorat în baza hotărârii AGA.

20

Capitalul social se formează prin emisiunea şi înscrierea la acţiunile ce pot fi procurate contra mijloacelor băneşti, serveşte drept o formă de asigurare a garanţiilor îndeplinirii asumate de bancă. Mărimea capitalului social poate fi modificată: − în vederea majorării prin emisiunea de noi acţiuni sau sporirea valorii nominale a acţiunilor deja emise; − în sensul reducerii prin micşorarea valorii nominale a acţiunilor sau răscumpărarea unei părţi de acţiuni de la acţionari. Surplusul de capital este format din contul diferenţei de preţuri în urma plasării acţiunilor şi a valorii nominale atât la prima emisiune, cât şi la celelalte emisiuni suplimentare. Profitul nedistribuit reprezintă profitul acumulat pe parcursul anului de gestiune după impozitare şi plata dividendelor. La sfârşitul anului repartizarea profitului se va aproba prin majoritatea voturilor Adunării generale a acţionarilor. Profitul poate fi distribuit astfel: - în scopul lărgirii reţelei bancare prin deschiderea de filiale, reprezentanţe; - pentru achitarea dividendelor acţionarilor ce deţin acţiuni ordinare; - ca investiţii în noi tehnologii bancare; - pentru extinderea operaţiunilor şi serviciilor bancare etc. Fondul de rezervă – este destinat acoperirii pierderilor rezultate din operaţiunile active ale BC şi de asemenea poate fi folosit la plata dobânzilor pentru obligaţiunile emise sau dividendelor la acţiunile privilegiate în cazurile insuficienţei profitului obţinut din rezultatul activităţii sale. Acest fond se formează din alocări anuale sau din profitul BC. O bancă comercială este obligată să dețină rezerve obligatorii la Banca Centrală atât în valută națională, cât și în valută străină. Băncile formează fonduri de rezervă pentru a asigura executarea obligaţiunilor faţă de clientelă şi acoperirea pierderilor neprevăzute în procesul de activitate. Fondul de rezervă e destinat în special pentru: • plata dobânzilor pentru depozite în cazul insuficienţei veniturilor; • plata dividendelor fixe, anuale la acţiunile privilegiate; • efectuarea altor cheltuieli (sponsorizări, completarea fondului de risc, etc.) Fondul de risc – se formează în baza alocărilor trimestriale din profitul BC. Mijloacele rezervate în fondul de risc sunt folosite pentru acoperirea creditelor acordate diferitor clienţi, care la moment sunt calificaţi ca fiind în imposibilitate de plată. Aceste credite sunt scoase din evidenţă de pe conturile din activul bilanţului şi se evidenţiază acolo până la achitarea deplină a creditului. Operaţiunile de mai sus nu anulează calitatea de debitor a împrumutătorului (clientului), banca având dreptul de a folosi toate mijloacele legale pentru a-şi întoarce mijloacele date în credit. Fondurile speciale – cum ar fi fondul de dezvoltare a băncii; ajutorul social şi material acordate lucrătorilor BC, care sunt formate tot în baza alocărilor din profit. 2.3. CONCEPTUL, STRUCTURA ŞI IMPORTANŢA CAPITALULUI NORMATIV TOTAL Problema constatării suficienţei capitalului bancar de-a lungul timpului a constituit şi constituie o temă largă de discuţie între bănci şi organele de control. Băncile preferă să dispună de un minim de capital pentru a mări indicatorii de rentabilitate, în timp ce organele de supraveghere şi control cer mărirea capitalului bancar pentru scăderea riscului de faliment. 21

Totodată s-a impus părerea că falimentul survine nu ca rezultat al capitalului mic ci ca rezultat al managementului neadecvat al resurselor. BNM reglementează băncile privitor la menţinerea şi formarea unui anumit nivel al CNT8, capitalului minim şi suficienţei capitalului ponderat la risc. Actualmente, toate băncile comerciale ce activează pe teritoriul RM trebuie să-şi formeze capitalul normativ total după cum urmează. Capitalul normativ total (CNT) include: Suma totală a următoarelor: − capitalul de gradul I − capitalul de gradul II Minus: Cotele de participare în capitalul altor bănci, care deţin licenţa BNM. În calculul capitalului normativ total se includ acţiunile băncii aflate în circulaţie. Capitalul de gradul I este componenta de bază a CNT, care include: Suma totală a următoarelor: a) acţiuni ordinare; b) acţiuni preferenţiale cu dividende nefixate şi acţiuni preferenţiale cu dividende fixat necumulative emise cu termen nelimitat; c) surplus de capital (mijloace băneşti obţinute de la comercializarea acţiunilor peste valoarea nominală (fixată), incluse în punctele a) si b); d) profitul nedistribuit şi rezervele obţinute sau majorate ca rezultat al distribuirii profitului; minus suma totală a următoarelor: e) mărimea necompletată a reducerilor pentru pierderi la active şi provizioanelor pentru pierderi la angajamente condiţionale (fondul de risc); f) active nemateriale nete. Capitalul de gradul II este componenta suplimentară a CNT şi include: Suma dintre: 1. acţiuni preferenţiale cumulative şi parţial cumulative cu scadenţă nefixată. 2. surplusul de capital atribuit acţiunilor preferenţiale cumulative şi parţial cumulative inclusiv acţiunilor preferenţiale convertibile în acţiuni ordinare sau în alte clase de acţiuni preferenţiale. 3. datoriile subordonate cu scadenţa nefixată, cu condiţia că corespund următoarelor cerinţe: a) sunt neasigurate şi complet achitate; b) nu sunt recuperabile la cererea deţinătorului; c) rambursarea datoriei este solicitată de către deţinător peste un termen nu mai mic de 5 ani de la data apariţiei acesteia şi cu condiţia obţinerii permisiunii prealabile de la BNM; d) pot fi disponibile pentru a acoperi pierderile fără ca banca să fie nevoită să înceteze activitatea; e) în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor tuturor creditorilor băncii, dar înaintea satisfacerii cerinţelor acţionarilor; f) contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor subordonate.

8

Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc aprobat prin HCA nr.269 din 17.10.01

22

4. datorii subordonate cu scadenţă şi acţiunile preferenţiale, răscumpărarea şi/sau convertirea cărora este prevăzută prin decizia de emitere a lor, recuperabile cu termen limitat cu condiţia că îndeplinesc următoarele condiţii: a) sunt neasigurate şi complet achitabile; b) au un termen minimal fix până la scadenţă nu mai mic de 5 ani; c) nu sunt recuperabile până la scadenţă la cererea deţinătorului; d) în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor tuturor creditorilor băncii, dar înaintea satisfacerii cerinţelor acţionarilor; e) contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor subordonate; f) în ultimii 5 ani până la scadenţă se va aplica în fiecare an o amortizare de 20% pentru a reflecta descreşterea valorii acestor instrumente; Minus:Mărimea sumei articolelor enumerate mai sus (din capitalul de gradul II), care depăşeşte mărimea capitalului de gradul I. Capitalul minim necesar – suma minimă a capitalului de gradul I pe care banca trebuie să o deţină şi să o menţină, pentru a efectua activităţii financiare, desfăşurate în conformitate cu art.26 din Legea instituțiilor financiare. Evoluţia nivelului minim al CNT este prezentată în tabelul de mai jos: Tabelul 2.3.1 Evoluția nivelului minim al CNT Perioda de referință Nivelul CNT Începând cu 30 septembrie 2002 32 mil.lei Începând cu 30 iunie 2004 40 mil.lei Începând cu 30 iunie 2005 45 mil.lei Începând cu 31 decembrie 2005 50 mil.lei Începând cu 20 iunie 2008 100 mil.lei Începând cu 31 decembrie 2010 100 mil.lei Începând cu 31 decembrie 2011 150 mil. lei Începând cu 31 decembrie 2012 200 mil. lei Termenul de “suficienţa a capitalului” reflectă aprecierea generală a siguranţei băncii, a nivelului de risc la care aceasta este supusă. Interpretarea capitalului ca barieră împotrivă pierderilor înseamnă dependenţa inversă dintre mărimea capitalului şi riscul la care este supusă banca. De aici rezultă principiul de bază al suficienţei capitalului: mărimea capitalului bancar trebuie să corespundă mărimii activelor luând în consideraţie mărimea riscului lor. Coeficientul suficienţei capitalului – serveşte la evaluarea suficienţei capitalului ponderat la risc. coef .sufic.cap. =

capital _ normativ *100% total _ active _ ponderate _ la _ risc

Activele ponderate la risc sunt activele băncii şi unele conturi condiţionale (ce reprezintă un risc pentru bancă) care se clasifică în categorii cu anumite ponderi ale riscului. Ponderea riscului atribuită unui anumit activ sau unui cont condiţional determină procentul activului dat care se sumează cu toate celelalte active ponderate la risc pentru a determina suma totală a activelor ponderate la risc ale băncii. 23

Băncile trebuie sa deţină şi să menţină coeficientul suficienţei capitalului ponderat la risc în mărime de cel puţin 12.0%. Politici privind managementul capitalului Băncile trebuie să dispună de politici şi proceduri interne de management ale capitalului, care să prevadă, inclusiv monitorizarea şi evaluarea acestuia în vederea menţinerii permanente a unui nivel adecvat al capitalului corespunzător. Politica de management a capitalului va cuprinde cel puţin următoarele componente: a) procesul de planificare a capitalului, ţinând cont de previziunile cu privire la nivelul riscurilor asumate de bancă, sursele ce pot fi utilizate pentru majorarea capitalului, politica aferentă dividendelor, etc.; b) modalităţile de conformare a băncii pe viitor cerinţelor de capital în vederea atenuării riscurilor aferente activităţii bancare; c) testele de stres în scopul identificării punctelor slabe sau a vulnerabilităţilor potenţiale privind poziţiile capitalului băncii în condiţii imprevizibile care vor include riscurile de credit, valutar, ratei dobânzii, etc. şi planuri de gestionare a capitalului, luând în consideraţie diferite scenarii de stres asupra capitalului pentru situaţiile neprevăzute; d) procesul de raportare internă care să asigure conducerea băncii cu informaţii adecvate de măsurare, estimare şi raportare a mărimii, compoziţiei şi calităţii capitalului. Restricții cu privire la redistribuirea de capital Orice bancă, care nu dispune de capitalul minim necesar sau distribuirea capitalului va conduce la micşorarea mărimii capitalului inferior mărimii capitalului minim şi/sau coeficientului minim al suficienţei capitalului ponderat la risc nu va efectua plata dividendelor sau oricare alte distribuiri de capital. Banca va notifica BNM despre intenţia de distribuire a capitalului cu 20 de zile înainte de desfăşurarea şedinţei Consiliului băncii la care va fi examinată distribuirea capitalului. În decurs de 10 zile din ziua primirii pachetului de documente BNM comunică băncii opinia sa. În cazul în care BNM consideră necesară o investigaţie suplimentară pentru expunerea opiniei sale, termenul stabilit poate fi prelungit, cu cel mult 10 zile, cu informarea ulterioara a băncii.

2.4. PROCEDURA ŞI ETAPELE DE EMISIUNE A ACȚIUNILOR BC din RM, ca formă organizatorico-juridică, sunt SA - deci, capitalul social este constituit prin emisiunea acţiunilor (fig.2.4.1). Acţiunile societăţii pot avea valoare nominală care trebuie să se împartă la 1 leu. Societatea bancară este autorizată să plaseze acţiuni ordinare şi preferenţiale (nu mai mult de 25% din capitalul social al societăţii). Banca este autorizată să plaseze acţiuni preferenţiale cu dividende fixate sau nefixate. Dividende fixate se stabilesc în formă de un % fixat în funcţie de valoare nominală a acţiunii. Aceste acţiuni pot fi cumulative, parţial cumulative sau necumulative. Acţiunile cumulative acordă proprietarilor lor dreptul de a primi, printr-un singur vărsământ, toate acumulate într-o perioadă timp sau dreptul de a Acţiunea - estedividendele VM având formă materializată sauanumită dematerializată, care de atestă dreptul primideţinătorului dividende (acţionarului) în următoarea societatea nu le-a perioada precedentă. de aperioadă, participa ladacă conducerea societăţii, de aplătit obţineîndividende, Acţiunile parţial cumulative daubunurile dreptul de a primi parte din dividendele acumulate, iar precum şi o parte din societăţii în cazulo lichidării acesteia. acţiunile necumulative nu acordă un asemenea drept. Acţiuni ordinare

Acţiuni preferenţiale

Acţiuni cu dividende fixate Acţiuni preferenţiale cumulative

Acţiuni cu dividende nefixate

24

Acţiuni preferenţiale parţial cumulative

Acţiuni preferenţiale necumulative

Fig.2.4.1 Clasificarea acţiunilor BC efectuează emisiuni de acţiuni atât la constituirea capitalului social, cât şi cu scopul majorării lui. Conform reglementării activităţii SA, băncile pot fi de tip deschis şi de tip închis. Orice modificare privind tipul societăţii se face prin modificarea statutului societăţii. Societatea bancară este de tip deschis dacă acţionarii au dreptul nelimitat să înstrăineze acţiunile care le aparţin. Societatea deschisă este în drept să plaseze şi să vândă public acţiunile sale şi alte VM unui cerc nelimitat de persoane. Numărul acţionarilor a societăţii deschise nu este limitat. Societatea bancară este de tip închis dacă acţionarii ei sau societatea însăşi au drept de preempţiune9 asupra acţiunilor înstrăinate de acţionarii acestei societăţi. Societatea închisă nu este în drept să plaseze public acţiunile sale şi alte VM sau să le propună, în alt mod, unui cerc nelimitat de persoane pentru achiziţionare (numărul acţionarilor nu poate fi mai mare de 50). Plasarea acțiunilor la fondarea băncii se efectuează prin emisiune închisă 10 și include următoarele etape: - adoptarea de către fondatori a deciziei privind numărul şi clasele acţiunilor autorizate spre plasare şi distribuite între fondatori; - aprobarea preliminară de către BNM a cererii privind eliberarea autorizaţiei de a desfăşura activităţi financiare; - deschiderea unui cont provizoriu la BNM pentru acumularea mijloacelor băneşti; - întocmirea listei primilor subscriitori şi acumularea mijloacelor băneşti în contul provizoriu; - înregistrarea de stat a băncii la Camera Înregistrării de stat; - eliberarea de către BNM a licenței de desfăşurare a activităţilor financiare; - autorizarea de către BNM a emisiunii efectuate. Pentru aceasta BC în termen de 5 zile din ziua înregistrării băncii, trebuie să prezinte la BNM următoarele: * cererea de înregistrare; * documente de constituire, autentificate notarial; * copia certificatului de înregistrare la Camera Înregistrării de Stat; * copia autorizaţiei de desfăşurare a activităţilor financiare; * specimenele certificatelor de acţiuni în 3 exemplare (forma materializată); * lista subscriitorilor la acțiuni în 3 exemplare (numele, numărul acţiunilor achiziţionate, suma depusă în contul achitării lor); * copia contractului privind ţinerea registrului de acţionari, încheiat cu un registrator independent; 9

de a dobândi proprietatea unui bun, în cazul înstrăinării sale, cu preferinţă de orice alt cumpărător

10

Instrucțiune privind particularitățile emisiunilor de acțiuni și obligațiuni ale băncilor și modul de autorizare a lor de către BNM

25

* extrasul din contul provizoriu deschis la BNM; * copia ordinului de plată privind achitarea taxei unice pentru înregistrarea de stat a acţiunilor în mărimea stabilită; * alte documente. BNM în termen de 10 zile examinează aceste documente şi le prezintă la CNPF pentru înregistrarea de stat a acţiunilor, ca urmare are loc transferul mijloacelor băneşti din contul provizoriu deschis la BNM în contul Loro pentru trecerea lor la capitalul social. Apoi urmează includerea acţionarilor, care au achitat integral acţiunile, în registrul deţinătorilor de VM şi eliberarea către aceştia a certificatelor de acţiuni (forma materializată) sau a extraselor din registru (forma dematerializată). Procedura de emisiune suplimentară a acţiunilor include următoarele etape: 1. adoptarea de către organul împuternicit al băncii a hotărârii privind emisiunea suplimentară de acţiuni, iar în caz de necesitate, şi a hotărârii privind anularea emisiunii înregistrate anterior; 2. publicarea hotărârii privind emisiunea valorilor mobiliare în conformitate cu Legea cu privire la piața valorilor mobiliare; 3. pregătirea şi aprobarea de către bancă a prospectului ofertei publice a acţiunilor; 4. perfectarea de către emitent și underwriter a contractului de prestare a serviciilor de underwriting – în cazul plasării valorilor mobiliare prin intermediul underwriterului; 5. perfectarea de către emitent şi registratorul independent a contractului de ţinere a registrului acţionarilor; 6. înregistrarea clasei de acţiuni la BV; 7. autorizarea ofertei publice de către BNM; 8. deschiderea la BNM a contului provizoriu în MDL pentru acumularea mijloacelor băneşti acumulate în procesul plasării publice a acţiunilor sau în banca emitentă – în cazul plasării individuale; 9. imprimarea formularelor ai certificatelor de acţiuni (forma materializată); 10. înregistrarea mijloacelor băneşti intrate pe parcursul plasării publice a acţiunilor; 11. primirea de către subscriitorii care vor deține o cotă substanțială din capitalul băncii a permisiunii scrise a BNM; 12. plasarea acţiunilor emisiunii suplimentare; 13. aprobarea dării de seamă privind rezultatele emisiunii de acţiuni de către banca emitentă; 14. BNM autorizează emisiunea efectuată (aviz); 15. BNM prezintă un demers CNPF pentru înregistrarea dării de seamă privind rezultatele emisiunii de acţiuni; 16. CNPF recunoaşte emisiunea ca efectuată sau neefectuată, ca urmare introduce datele despre emisiune în Registrul de stat a VM, în caz contrar are loc anularea emisiunii înregistrate anterior; - înregistrarea modificărilor şi completărilor în statut la BNM; - se închide contul temporar - transferul mijloacelor băneşti din contul provizoriu deschis la BNM în contul Loro pentru trecerea lor la capitalul social; - includerea acţionarilor care au achitat integral acţiunile, în registrul deţinătorilor de VM şi eliberarea către aceştia a certificatelor de acţiuni (forma materializată) sau a extraselor din registru (forma dematerializată). Evidenţa acţiunilor emise de către BC se ţine de către BNM în registrul acţiunilor BC şi în evidenţa registratorilor independenţi ai băncii. 26

În scopul înregistrării de stat a acţiunilor plasate ca rezultat al fuziunii (asocierii) şi anulării acţiunilor băncii lichidate în urma acestei reorganizări, banca va prezenta un pachet de documente BNM pentru obţinerea permisiunii şi înregistrării acestei reorganizări. În rezultatul examinării BNM autorizează emisiunea acţiunilor prin eliberarea unui aviz concomitent cu eliberarea permisiunii şi înregistrarea fuziunii sau asocierii. Acţionarii ce intenţionează să deţină o cotă substanţială din capitalul băncii sau doreşte s-o majoreze (în cazul cotelor de 5%, 25%, 33%, 50%)11 trebuie depună o cerere scrisă la Consiliul băncii, anexând documentele ce conţin informaţii privind starea financiară a solicitantului și să obţină permisiunea scrisă a BNM. Alte restricţii care pot fi impuse de către BNM: - nu poate obţine permisiunea de a deţine o cotă substanţială conform limitelor înaintate persoana care deja deţine o cotă substanţială în capitalul altei bănci problematice; - persoana care deja deţine cota substanţială în capitalul băncii mai poate solicita permisiunea de a deţine o cotă substanţială numai după expirarea termenului de 2 ani; - nu i se va elibera permisiunea de a deţine o cotă substanţială persoanelor juridice care n-au fost angajate activ în activităţi economice, financiare şi de altă natură în decurs de cel puţin 3 ani înainte de solicitarea deţinerii; - în cazul în care tranzacţia privind transferul unei cote substanţiale conform limitelor stabilite a fost efectuată fără permisiunea BNM, atrăgând după sine refuzul aprobării modificărilor în statutul băncii referitor la mărimea capitalului, structura acţionarilor băncii, cotelor de participare în capitalul băncii, precum şi autorizarea emisiunii de acţiuni ale băncii. Acte normative: 1. Legea instituţiilor financiare Nr.550-XIII din 21.07.95 // MO al RM nr.1/2 din 01.01.96 2. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni, nr. 1134-XIII din 02.04.97 // MO al RM nr.38 – 39/332 din 12.06.97 3. Instrucțiune privind particularităţile emisiunilor de acţiuni şi obligaţiuni ale băncilor şi modul de autorizare a lor de către BNM, aprobată prin HCA al BNM nr.181 din 22.06.20 // MO al RM nr.81-83 din 13.07.00 4. Regulamentul nr.42/09-01 cu privire la deţinerea cotei substanţiale în capitalul băncii // MO al RM nr.80/104 din 12.12.96 5. Regulamentul BNM cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc aprobat prin HCA al BNM nr. 269 din 17.10.01 // MO al RM nr.130/310 din 26.10.01

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Întrebări de generalizare: Definiți conceptul de resurse proprii ale băncilor comerciale. Caracterizați funcțiile capitalului bancar. Enumărați componentele capitalului bancar. Explicați esența Capitalului Normativ total și structura acestuia. Enumărați componentele politicii privind managementul capitalului. Enumărați tipurile de acțiuni ce pot fi emise de băncile comerciale. Prin ce se deosebesc acțiunile ordinare de cele preferențiale. Explicați procedura de emisiune a acțiunilor de către BC în RM.

Regulamentul nr.42/09-01 cu privire la deținerea cotei substanțiale în capitalul băncilor comerciale aprobat prin HCA al BNM din 29.11.96 11

27

TEMA 3. COMPONENŢA ŞI FUNCŢIONALITATEA RESURSELOR ATRASE ALE BĂNCILOR Subcompetenţe:  recunoaşterea principalelor categorii de resurse atrase ale băncilor comerciale;  descrierea specificului operaţiunilor de depozit ale băncilor comerciale;  identificarea particularităţilor creditelor interbancare;  recunoaşterea rolului cambiilor şi a certificatelor de depozit în cadrul băncilor comerciale;  aprecierea importanţei resurselor bancare formate prin emisiunea de valori mobiliare;  identificarea celor mai optime moduri de atragere a resurselor bancare în diverse situaţii. 3.1. 3.2. 3.3. 3.4. 3.5. 3.6. 3.7.

Conceptul de resurse atrase, categorii de resurse atrase Noţiunea de depozit bancar, clasificarea depozitelor bancare Credite interbancare centralizate Credite interbancare descentralizate Resursele bancare formate prin emisiunea certificatelor bancare de depozit Resursele bancare formate prin emisiunea cambiei bancare Resursele bancare formate prin emisiunea de obligaţiuni

3.1.

CONCEPTUL DE RESURSE ATRASE, CATEGORII DE RESURSE ATRASE Operațiunile bancare se bazează, în principiu pe resursele atrase, fapt pentru care băncile oferă clienților o gamă largă de instrumente de economisire în funcție de: • perioada de constituire a depozitelor; • concurența existentă pe piața interbancară; • structura și veniturile populației; • factorii economici etc.. Odată cu dezvoltarea relaţiilor economice de piaţă structura resurselor atrase (fig.3.1.1) a suferit schimbări considerabile, fapt datorat aplicării unor metode netradiţionale de acumulare a mijloacelor băneşti temporar libere.

28

Resursele atrase ale BC Resurse depozitare depozitele persoanelor fizice și juridice; depozitele altor BC

Resurse nondepozitare creditele interbancare primite; conturile corespondente ale altor bănci; resursele atrase din emisiunea valorilor mobiliare; resursele agenților economici în diferite conturi

Fig.3.1.1. Structura resurselor atrase ale BC Structura resurselor bancare depinde mult de nivelul specializării sau universalizării a BC, particularităţile funcţionării sale, nivelul dezvoltării pieţei creditului. Astfel băncile universale îndeplinesc în special operaţiuni de creditare pe termen scurt şi în calitate de mijloace atrase folosesc depozitele pe termen scurt şi mediu, în timp ce băncile de investiţii plasează resursele sale în valori mobiliare, acordă credite pe termen lung pentru diferite proiecte investiţiunile ale statului sau companiilor mare şi în calitate de resurse folosesc mijloacele atrase pe termen lung (depozitele pe termen lung) de la diferite instituţii financiare.

3.2.

NOŢIUNEA DE DEPOZIT BANCAR, CLASIFICAREA DEPOZITELOR BANCARE Depozitul bancar constituie mijloace bănești încredințate unei bănci spre păstrare, fără specificarea unui termen sau pe un termen anumit fixat, deponentul având dreptul să- și retragă conform termenului stabilit mijloacele bănești cu o dobândă stabilită (fig.3.2.1). Depozit cu capitalizare - periodic, dobânda bonificată calculată se adaugă la suma depusă inițial. Depozit fără capitalizare – lunar sau cu altă periodicitate, în dependență de tipul depozitului, dobânda este transferată într-un cont curent sau în contul de card care poate fi ridicată la dorință. Dobânda bonificată în mod capitalizat se calculează astfel: D=St-Si unde D-dobânda; St-sold total; Si-sold inițial. St=Si*(1+d)t t - timpul (numărul de capitalizări); Si-sold inițial; d –rata dobânzii. Modul de calcul a dobânzii simple:

D = Si *

T *d * 100% 360 sau365

unde D – dobânda, T – termenul depozitului, d – rata dobânzii, Si-sold inițial

29

Clasificarea

depozitelor

După tipul depozitului pănă la momentul retragerii resurselor Depozite la vedere

Depozite la termen (scurt