Batranul Si Marea Pt Mn

I.

Ernest Hemingway-Viaa i opera Biografie

Ernest Hemingway s-a nscut la data de 21 iulie 1899 la Oak Park, Illinois, o suburbie a oraului Chicago, în familia unui medic. Era cel de-al doilea copil al cuplului Clarence Edmonds Hemingway i Grace Hemingway. Clarence era medic i avea u n cabinet particular. Fiului su i-a dat numele Ernest dup bunicul mamei sale, Ernest Hall. Familia Hemingway a mai avut i ali copii dup naterea lui Ernest. Ernest E rnest se afla în concuren cu sora lui mai mare, Marcelline, care se nscuse cu un an înaintea lui. Grace îi dorise ca al doilea copil s fie tot t ot fat, dar pentru c nu a fost aa, i-a îndreptat întreaga înt reaga afeciune spre sora mai mare a lui Ernest, Marcelline. Mai târziu, Ernest Hemingway îi amintete faptul c , prentru a atrage atenia mamei sale, începuse înc de mic s foloseasc un limbaj li mbaj necuviincios i jignitor. Pe când avesa doi ani, într-o var, tatl su îl ia pentru  prima oar la pescuit în regiunea Wallon Lake, unde avea o cas de vacan. Micuul Ernest prinde cel mai mare pete i reuete chiar s-l aduc singur la mal. Dup acest episod, pescuitul va rmâne pasiunea lui pentru tot restul vieii. Dup terminarea colii secundare nu-i continu studiile, ci pleac î n oraul Kansas City, unde se angajeaz angajeaz reporter la ziarul Kansas City Star. De aici, în 1918, se înroleaz ca voluntar în formaiile auxiliare ale Crucii Roii americane i e repartizat întro unitate de ambulane care aciona pe frontul Italiei. E rnit de explozia unui obuz în apropiere de Fossalta di Piave i e disti ns cu decoraiile italiene Medalia d'Argento al Valore Militare i Croce al Merito di Guerra. Opera

În calitatea sa de reporter de rzboi, atât în Primul Rzboi Mondial, (1917 ± 1918) cât i în Al Doilea Rzboi Mondial, (1939 ±  1945), dar i în R zboiul zboiul civil ci vil spaniol, (1936 ± 1939), autor de povestiri, nuvelist i romancier, Ernest Hemingway impresioneaz prin utilizarea unui numr minim de mijloace sti listice i artistice în ob obinerea inerea unui impact emoional i imaginativ maxim asupra cititorului. Din acest punct de vedere, unii critici literari îl considera un exponent al minimalismului în literatur, dei Hemingway nu a gândit ni ciodat opera sa în aceti termeni. Întreaga opera a lui Hemingway are un puternic caracter autobiografic, autobiografic, fiind dominat de conflicte emoionale puternice. Începând cu romanele pline de exuberan tinereasc The Torrents of Spring, The Sun Also Rises i A Farewell to Arms, continuând cu solidele Green Hills of Africa, Winner Takes Nothing i To Have and Have Not i culminând cu complexele Pentru cine bat clopotele, Across the t he River and into the Trees i The Old Man and the Sea, traiectoria operei lui Hemingway este un continuu crescendo al acelorai teme etern umane: natere, moarte, via, via, neant, lupt, cedare, fidelitate, trdare. Apogeul operelor sale este reprezentat de The Old Man and the Sea În perioada de stagnare, stagnare, Hemingway a reuit s creeze cadrul pentru mai multe romane noi, îns acestea nu s-au transformat niciodat în lucrri complete. A lsat deoparte aceste lucrri nereuite i a început s scrie povestea unui btrân pescar din Cuba. Opere publicate antum

 1923 - Three Stories and Ten Poems (Trei Povestiri i Zece Poeme) (povestiri)  1925 - In Our Time (În timpul nostru) (povestiri)   1926 - The Torrents of Spring (Torentele primverii) (roman)  1926 - The Sun Also Rises (Fiesta) (Fiesta )  1927 - Men Without Women (Brbai fr femei) (povestiri)  1929 - A Farewell to Arms (Adio, arme) (roman)  1930 - The Fifth Column and the First Forty-Nine Stories (Coloana a cincea i Primele patruzeci i nou de povestiri) povestiri) ( povestiri povestiri )  1932 - Death in the Afternoon (Moartea dup-amiaz) (roman)  1933 - Winner Takes Nothing (Învingtorul nu ia nimic) (povestiri)  1935 - Green Hills of Africa (Colinele verzi ale Africii) (roman)  1937 - To Have and Have Not (A avea i a nu avea) (roman)  1939 - Zpezile de pe Kilimanjaro

II.

 1940 - For Whom the Bell Tolls (Pentru cine bat clopotele) (roman)  1942 - Men at War (Brbai la rzboi) (antologiei de lucrri revzute)  1950 - Across the River and into the Trees (Dincolo de râu i între copaci) (roman)  1952 - The Old Man and the Sea (Btrânul i marea) (roman) Opere publicate postum



1962 - The Wild Years (Anii slbatici) (compilaie)

     

1964 - A Moveable Moveabl e Feast - (roman) 1967 - By-Lines - (articole publicate în Toronto Star) 1970 - Islands in the Stream (Insule în deriv) (roman) 1972 - The Nick Adams Stories (Povestirile lui Nick Adam) 1979 - 88 Poems (88 Poezii) (poeme) 1981 - Selected Letters (Coreponden (Coreponden selectiv)

µBtrânul i marea¶-sinops marea¶-sinops

Povestea ³Btrânul i marea´ este inspirat din viaa viaa unui pescar trecut de tineree pe nume nume Santiago, care duce o frmântare interioar.Acesta este un cubanez btrân i srac, dar pasionat de mânuitul undiei.Santiago era însoit de fiecare dat la pescuit de ctre un tânar pe nume Manolin,viitor pescar. Manolin l-a însoit pe btrânul Santiago pe mare timp de 84 de zile, dar fr niciun noroc deoarece acesta nu prindea niciun  peste.Parintii tanarului Manolin ii interzic sa mai continue sa mearga pe mare impreuna i mpreuna cu batranul pescar si sa-si incerce norocul  pe o alta barca.Insa acesta era foarte apropiat de Santiago si aceasta veste l-a intristat int ristat foarte mult. Batranul hotaraste sa plece singur pe mare in cautarea unui peste mare.Acesta asteapta momentul prielnic si anume cel al fluxului.Deodata pluta unditei s e misca si incepe sa traga de momeala un peste,acesta isi da seama ca este un peste mare pentru ca lita tragea cu putere barca in larg.Timp de trei zile Santiago duce lupta cu pestele care nu se lasa prins.Mainile prins.Mainile si umarul batranului pescar pescar erau sangerate insa acesta nu se lasa batut.In tot acest timp se hraneste cu scoici crude,cu putina apa care ii mai ramasese si se incalzeste i ncalzeste cu un sac cu gandul ca in momentul in care va duce pestele la tarm se va imbogati.La un moment d at pestele oboseste si se ridica la l a suprafata apei,batranul obervand ii strapunge inima cu un harpon insa observa ca pestele este prea mare pentru a putea intra in  barca.Santiago se gandeste ce are de facut in acest moment si se hotaraste sa si puna prada pe marginea barcii. Multumit de ce a reusit sa prinda acesta se intoarce la tarm gandindu-se la pretul pe care-l va putea lua pe acest peste.Odata ajuns in port acesta sesizeaza ca nu mai ramasese din pestele sau decat capul si o parte din schelete.Tot pestele fusese mancat.In final batranul pescar  ajunge la coliba sa mai sarac si mai necajit decat a fost vreodata. Intreaga nuvela este bazata pe discutia pe care batranul o are cu siesi,incerca siesi,in cercand nd sa se impulsioneze pentru a-si pastra vigilenta.Faptul ca batranul isi petrece atata timp singur se apropie si de natura.Ernest Hemingway incerca sa ne arate ca omul

trebuie sa invete sa citeasca semnele si ca natura are propriile ei legi.Acesta istorisir e ne lasa sa intelegem ca plecam in cautarea fericirii, asa cum batranul cauta un peste mare pentru a-si indeplini scopul lui in viata,dar unii au sansa de a o gasi iar altii nu.Cu cat sansa este mai mare decat poti duce cu atat ai mai mult de suferit. III.

Relaia om-natur în oper

Înfrirea aceasta de când lumea i pmântul între om i natur a cuprins în tainele ei amurg de zi, amurg de an, amurg de via. Viaa se scurge ca firul de ap, cu bucurii uitate, cu amrciuni apstoare, fr veste i fr zbav. Din ea rmân doar amintirile, aventurile i poveele, care vor târgui cu timpul i cu nevoia omului de a le povesti i de a fi ascultate. Zbuciumul vieii îl face pe om s caute un loc de tihn dar mintea lui e amgit de fel i fel de iluzii care odat aciuate nu mai pot fi lesne urnite. Dar oare ce îl mân pe un pescar s îi dedice timpul intimitii dintre el i ap, lâng care st de parc ar pzi-o, iar ea, trece i îl salut cu susurul ei... i chiar dacã vine acasã fara pete, îi vine sã fredoneze în gând o melodie, nu a pagubã, ci a omului care e mai înelept, când o zi întreagã natura l-a învãat ceva ce n-are nume i nu existã nici în cãrile de coalã. Este sfânta chemare a naturii, când pdurea, apa, aerul ori muntele sunt gata de a face minuni! Omul devine martorul schimbrilor naturii pe care ea i le destinuie ca unui prieten vechi i de ndejde. Nimic nu se poate pune între om i natur, cci ceea ce sfânt este, sfânt rmâne. Puini oameni sunt aceia care vd asemnarea dintre fi rul vieii i cele patru anotimpuri care se perind ca ielele prin viaa noastr, amgindu-ne în fel i chip cu boboci de flori, cu auriu de toamn, cu raze de soare ori cu flori de ghea, fcându-ne s uitm de timpul cel nemilos care cere ca fiece lucru s fie orânduit dup vreme. Poate doar trecerea într-o alt lume în care nevoia de cutare va fi potolit de nebnuite rânduieli strine pmântenilor va mai stâmpra din freamtul luntric al omului iubitor de natur . Sau poate c nici dup aceea nu-i gsete tihna, ci ne tie? Lumea în care trim e departe de a fi liber, atâta timp cât nu cunoate grania dintre bine i ru, urât i frumos, iad ori rai. Ceea ce învei îns din semnele naturii mult în elepciune cuprinde. Fericirea este a acelora care tiu s se bucure cu ce le-a dat ziua de azi i nu tânjesc mereu dup alte i alte ispite« Libertatea nu st în putere ci în cumptare. Natura prin fora ei mistic a îneles asta de când lumea. Dac ar ti omul cât de tare se aeamn cu natura ar fi i el mai cumptat. Aa cum omul las în urm amintiri i vise, aa las i copacii vemintele lor i apar cu altele parc tot mai frumoase.Câte gânduri i î ndoieli are omul în via, atâtea doruri tie codrul s aline i tot atâtea pcate s spele apa de la munte. Natura a îneles omul i animalul deopotriv. Întocmai aceast relaie profund dintre om i natur este surprins i analizat implicit în cadrul aciunii. Santiago nu cunoate pe pmânt decât un truism banal i simplist pe care i l-a însuit în cadrul propriei dimensiuni: natura. Natura este pentru el spaiul suprem de existen i de dezvoltare. Natura este ceea ce îl înzestreaz cu deprinderi eseniale de supravieuire i îi ofer mijloacele necesare pentru a-i duce la bun sfârit obiectivele. Omul i natura au fost dintotdeauna înfrii. Aceast relaie este un tot unitar, o interdependen aproape perfect. Omul a trit în natur de secole i i-a procurat tot din ea, prin ea, cele necesare traiului, i ar natura i-a oferit, mrinimoas, darurile sale. Gazd primitoare, natura a venit în ajutorul omului oferindu-i resursele sale nepreuite în m od gratuit, necondiionat. Când a fost  prigonit, omul a gsit scpare i adpost tot în mijlocul naturii, care l-a hrnit, l-a ascuns i aprat. i totui, în opera de fa cunoatem o dimensiune ambivalent a naturii. Pe lâng rolul ei déjà determinat i stabilit, de a proteja i a accepta în centrul ei omul, natura lui Hemingway pare a se lupta i a se opune subjugrii sale de ctre btrânul  pescar. Prin aceast funcie potrivnic pe care o manisfest aici, natura î i dezlnuie o individualitate proprie , dar în acelai timp arunc omul în angoasa existenialist, supunându-l unor tribulaii dramatice care se desvâresc prin înfrângerea i dominarea ei. Astfel, natura îl întrete pe om i ii red încrederea de sine pierdut poate. Acest lucru este valabil i pentru btrânul Santiago. Marea, altdat mijloc de supravieuire, îl supune acum unor chinuri tragice i demoralizatoare. Pescarul îns , poate di n mândrie exacerbat sau din dorin profund, nu renun în favoarea naturii, catigându-si astfel linitea sufleteasc, dar i r espectul celor  din jur, care mai înainte îl înjoseau. IV.

Marea i simbolistica ei

Marea apare ca unul dintre cele mai uriase si profunde simboluri ale extra-umanului.În accepiunea sa universal, marea este un simbol arhetipalal oricrui început i al oricrui sfârit, al vieii i al morii, pentru c toate ies din mare i se întorc acolo. În mitologiile multor popoare, pe ape sosesc zeii i eroii i tot pe ape pleac suflezul spre trâmul de dincolo. Este symbol al dinamicii vieii în starea ei de agitaie venic, al micrii, al instabilitii de tip feminine. Dar marea e i întunericul, adâncul  populat de montri care adpostete moartea. Ea este mormântul marinarilor i al corbiilor. Din cele mai vechi timpuri, marea exprim respect i groaz. În literaura mistic, marea simbolizeaz lumea sufletului uman, sediu al pasiunilor i al pcatelor. Dar  marea este un simbol al imensitii, al necunoscutului, al forei implacabile a naturii. Munii, pdurile, câmpiile, florile, animalele ; omul trieste în centrul lor, încearc s le smulg secretele, s l e descopere dimensiunile ; se teme de unele, le admir pe altele, se rzboiete cu ele sau le domesticete prin inteligen. În toate, el vede extra-umanul sau inumanul : se apropie de ele ca de ceva din afara lui, fermector, nelinititor sau pur si simplu groaznic. Cu unele ii merge mai lesne decat cu altele. Singurul dintre aceste elemente care nu se lasa biruit, cunoscut, domesticit, este marea. Cu ea, omul se lupt permanent i fr sori de izbând. Dup fiecare btlie urmeaz alta : orice victorie se dovedete iluzorie i totul e luat de la capat. Fiin a uscatului, pe care i-a cldit de la început civilizaia, omul vede în mare un trâm al neaezrii i al zbuciumului etern. Pe mare nu se poate construi nimic. Marea  poate fi traversat, dar nimeni nu locuiete pe mare. Nici marinarii. Exist oameni ai muntelui i ai pdurii, locuitori ai gheii  polare (eschimosi), popoare de agricultori, care stpânesc câmpiile si apele care le scald (egiptenii), dar nu exist oameni ai mrii. Marinarii nu sunt cu adevrat oameni ai mrii, dei ii petrec pe ea cea mai mare parte a vieii, iar piraii au fost mai curând stpâni ai apelor decât locuitori ai lor. Pe mare mergi la pescuit, ca s te plimbi sau în expediii de cucerire, dar nu rmâi acolo. De  pe mare te întorci întotdeauna. Dei trei sferturi din suprafaa globului este acoperit de ap, r eperul nostru este uscatul: marea nu exist pentru om decât in raport cu uscatul. Marea este elementul extra-uman prin excelen, alimentând cea mai ampl si pur mitologie a înfruntrii dintre om i natura : o înfruntare pe via i pe moarte. Santiago reuete îns s-o domine i s-o îmblânzeasc. Nzuina lui spre transcedere i spre izbând îl înzestreaz cu fora necesar pentru a reui în aceast lupt crunt i crud cu marea. Într-o interpretare lax, marea reprezint aici universul ca îmbinare armonioas a divinului i terestrului. În centrul acestei uniti

entitate individual în acest univers, încearc s creeze o legtur tacit cu aceast for suprem-marea, i s îi depesc condiia de simpl parte component prin opunerea unei rezistene încpânate. Astfel, el reuete s transcead dincolo de suprafa, într-o lume metafizic accesibil doar unei spiritualiti superioare, aa cum este i Santiago în dimensiunea lui interioar. Cu alte cuvinte, marea înfieaz aici avatarul unei bariere între om i divinitate, barier pe care Santiago , prin nzuin i struin , prin puritate i credin, reuete s-o subieze. V.

Marlinul i simbolistica lui

Dac lupta omului cu marea simbolizeaz transcederea într-o alt lume, atunci lupta cu petele simbolizeaz btlia omului cu existena, încordare surd (ca atunci când btrânul strânge în mâinile rnite frânghia de care trage din rsputeri uriaul venit din adâncuri), înfruntarea pe fa (ca la uciderea marlinului sau la lupta cu rechinii), iar rarele momente de destindere înseamn mai ales efort cotidian, bucuria, victoria si mreia înfrângerii. Impulsul îl constituie câtigarea traiului de zi cu zi, dar lupta ajunge s semnifice, dincolo de satisfacerea necesitailor materiale, d orina omului de a-i afirma propria valoare, ca justificare a existenei. Dar bucuria afirmrii, a triumfului este repede urmat de pierderea a ceea c e a fost dobândit cu trud si suferin : ³Era prea frumos ca s dinuie´ ± este gândul btrânului la atacul rechinilor. Iar când îi pune singur intrebarea: ³i ce te-a înfrânt?´, rspunsul este: ³Nimic. [...] Am ieit prea în larg!´, pescarul aparându-ne astfel înscris într-un mit al îndrznelii si semeiei omului, care începe cu Icar, prabuit fii ndc se apropiase prea mult de soare. Ca i la eroii tragediilor antice, mareia btrânului const în asumarea curajoas a eecului, în depirea lui prin pstrarea demnitaii umane. Simbolul scheletului uria cu care pescarul se întoarce acas se opune simbolului maimuei albe din ³Comedia moderna´ a lui Galsworthy. Dac acesta din urm semnific blazarea unei lumi superficiale, care gust fr efort miezul fructului (adic plcerile uoare ale vieii) i îi arunc nepstoare coaja, scheletul petelui simbolizeaza în mod esenializat victoria moral a omului, satisfacia pe care i-o da nu castigul in sine, ci constiinta faptului ca si-a învingerii  propriilor slbiciuni, ca i-a depit propriile limite. Fora i mreia omului constau în faptul c, pierzând o btlie, nu se las înfrânt, ci se pregatete de alta. ³Batranul si marea´ se incheie cu planurile de viitor pe care i le fac Santiago si biatul. Descurajarea de moment a btrânului face treptat loc unui optimism exprimat prin proiecte concrete, aparent marunte, dar care,  prin însui acest fapt, dau senzaia revenirii la via. VI.

Problematica filosofic

Dup cum se observ inevitabil din simbolurile i problematica abordat în µBtrânul i marea¶, tematica filosofic ocup un spaiu sufiecient de lax încât s cuprind idei filosofice eseniale în fiinarea omului ca entit ate plin de esen. În primul rând, se contureaz o întreag ramur exitenialist. 11 teme principale ale gândirii existenialiste se regsesc, la suprafa sau în substraturi, în opera prezent. Fiecare dintre aceste teme principale se întreptrund,dând natere unei  problematici filosfice ample i complexe. Întâlnim alfel:  Neputina raiunii. Raiunea nu îi este de ajuns omului pentru a-i lumina destinul.  Devenirea fiinei umane. Existenialismul nu este o filozofie a chietudinii; el îl invit pe om s-i construiasc viaa  prin efort, printr-o transcendere de fiecare clip a strii sale prezente.  Fragilitatea fiinei umane. Sunt mereu expus propriului meu sfârit, distrugerii mele ca fiin uman, deoarece eu nu exist ca atare decât prin efortul meu. De aici sentimentul de angoas care ne însoete existena.  Alienarea. Omul în perspectiva sfâritului este înstrinat de el însui, nu mai are nici stpânirea, nici posesiunea sinelui.  Finitudinea i urgena morii. Filozofii existenialiti reacioneaz hotrât împotriva tendinei noastre de a ne ascunde acest adevr fundamental, c existena noastr e finit i se îndreapt ctre moarte.  Singurtatea i secretul. Fiecare fiin uman se simte solitar, impenetrabil celorlali.  Neantul. Existenialitii atei subliniaz ideea c omul este o fiin-a-neantului, el survine din neant i se îndreapt ctre el.  Devenirea personal. Omul nu trebuie s-i triasc viaa de pe o zi pe alta, în incontien fa de destinul propriu, ci trebuie s accead la o via cu adevrat personal i contient.  Angajarea. Omul înseamn libertate; pentru a-i construi viaa, el trebuie s opteze, s aleag în permanen, s se angajeze în raport cu destinul su i cu al celorlali. Alegerea fiind o necesitate (faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabil alegerea contient, angajarea într-un destin personal alturi de ceilali.  Cellalt. Omul constat c în realitate nu este singur: el este o fiin alturi de cei cu care e nevoit s existe; fiina uman este fiina-împreun (Mitsein, cf. Heidegger).  Viaa expus. Omul trebuie s acioneze, s îndrzneasc, s-i pun în joc viaa - sub permanenta privire i  judecata inevitabil a celorlali. Santiago însumeaz în sinele su toate aceste idei existenialiste i le dezvolt i înelege într-un mod specific. În existenialismul lui Sartre, omul este considerat într-o permanent activitate de definire de sine. Omul nu poate decât s acioneze, gândurile lui sunt proiecte i angajri, sentimentele lui sunt întreprinderi în sensul în care viaa este unitatea conduitei sale. Atunci de unde provine angoasa (l'angoisse)? Dac omul nu este ci se face i fcându-se îi asum responsabilitatea întregei specii, dac nu exist nici valoare, nici moral care s fie date a priori, dac în fiecare caz noi trebuie s decidem singuri, fr punct de sprijin, fr ghid i totui pentru toi, "condamnai de a fi liberi" (Sartre), cum am putea s nu resimim spaima unui asemenea destin? La aceasta se adaug contiina t ragic a faptului c noi nu supravieuim decât prin  propriul nostru efort (fie i numai acela de a respira, sau de a ne câtiga existena). Fiecare din actele noastre pune în joc sensul lumii i locul omului în univers; prin fiecare din aciunile noastre, chiar când nu o vrem, noi constituim o scar de valori, cu responsabilitile lor. Ponge afirm c omul este viitorul omului. Acest viitor nu este îns dat, hotrât. Fiecare din gesturile noastre contribuie la desenarea acestui viitor. Angoasa îns, departe de a fi un obstacol în calea aciunii, îi este chiar condiia de existen. Ea devine una cu sensul acestei redutabile responsabiliti a oricruia în faa tuturor. În privina disperrii, este adevrat c omul are dreptul s spere; dar sperana este de fapt cea mai mare piedic în calea aciunii. Sperând, nu avem altceva de fcut decât s ateptm cu braele încruciate. O mul nu poate voi decât dac a îneles c nu poate conta pe nimeni altul în afara lui însui, c este singur pe pmânt în mijlocul responsabilitilor sale infinite, fr ajutor, nici salvare posibil, fr alt scop decât acela pe care i-l va da el însui, fr alt destin decât acela care i-l va crea singur. Aceast cunotin intuitiv a

situaiei sale este ceea ce numesc existenialitiidi sperare: contiina seac i lucid a condiiei umane. Tot astfel cum angoasa nu se distinge de sensul responsabilitii, di sperarea devine una cu voina de aciune. Cu disperarea începe adevratul optimism, acela al omului care nu ateapt nimic, care tie c nu are niciun drept i nimic nu-i este îndatorat, i care se bucur astfel de a conta numai pe el însui, acionând în acelai timp pentru toat umanitatea. În viaa social i politic, existenialismul este o doctrin a libertii, a refleciei radicale i a aciunii. Se poate considera c acea insisten a lui Santiago i impunerea sie însi de a nu ceda în faa vieii( a marlinului) se hrnete dintr-o disperare acut, dar tcut? Sau poate ea const într-o absurditate iminent, aa cum afirm Albert Camus prin opera sa ³Mitul lui Sisif´? Din punctul de vedere al perseverenei, S antiago se poate asemna cu Sisif, fiind un erou absurd atât  prin pasiunile sale cât i prin torturile sale. Santiago este în mod evident contient de dimensiunea propriei nefericiri. Tocmai aceast contientizare lucid a destinului su îi transform chinul într-o victorie. VII.

Concluzii

În cocnluzie, pot afirma c rar mi s-a mai întâmplat s citesc o paroabol atât de complet i provocatoare în acelai timp referitoare la sufletul omului i la capacitatea sa de înelegere a mecanismelor vieii i de acomodare la situaiile neprevzute ce pot aprea întodeauna. Limbajul lui Hemingway îl apropie invariabil de geniul universal, de acea sclipire pe care misterul lumii întregi îl exercit. Simplitatea uimitoare a felului în care scrie este combinat strlucit cu complexitatea ideilor i metaforelor folosite i are ca rezultat un text curat, direct, fr subterfugii. Btrânul i marea este incontestabil o carte c are te schimb, o carte ce asemnea Zborului deasupra unui cuib de cuci sau a minunatei Citadele a lui Antoine de Saint-Exupery, las în minte i inima cititorului pri din geniul su, transformându-l pentru totdeauna, aa cum s-a î ntâmplat i în cazul meu. Microromanul ³Btrânul i marea´ i-a adus lui Hemingway premiul Pu litzer în Statele Unite i a contribuit în mod hotrâtor la acordarea premiului Nobel în anul urmtor. Succesul copleitor al crii se datoreaz atât stilului direct i concis, ce reprezint marca stilistic definitorie a lui Hemingway, cât i povetii în sine ± profund, emoionant i încrcat de semnificaii. VIII.

Bibliografie

"Literatur Universal" manual pentru clasele a XI-a i XII-a , EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, R.A., BUCURESTI - 1997 BRENNER, GERRY. THE OLD MAN AND THE SEA: Story of a Common Man.Boston: Twayne Publishers, 1991 JOBES, KATHARINE T., comp. Twentieth-Century Interpretations of THE OLD MAN AND THE SEA: A Collection of Critical Essays. Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall, 1968. MORTON, BRUCE. ³Santiago¶s Apprenticeship: A Source for The Old Man and the Sea,´ The Hemingway Review 2, REYNOLDS, MICHAEL S. Hemingtway. 5 vols. New York: W. W. Norton,1998±2000 WEEKS, ROBERT P. Hemingway: A Collection of Critical Essays. Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall, 1962. YOUNG, PHILIP. Ernest Hemingway. Minneapolis: University of Minnesota Press, 1961. The Chicago Manual of Style SparkNotes Editors. ³SparkNote on The Old Man and the Sea.´ SparkNotes LLC. 2002. http://www.sparknotes.com/lit/oldman/ (accessed January 4, 2012). Camus, Albert, Mitul lui Sisif, 1975, Bucureti