Atingerea Lumilor Spirituale

ATINGEREA LUMILOR SPIRITUALE Ghid de descoperire spirituală

1

ATINGEREA LUMILOR SPIRITUALE Ghid de descoperire spirituală De

RAV MICHAEL LAITMAN

2

Editor Executiv varianta în engleză: Benzion Giertz Website Editor Cabala Laitman: www.kabbalah.info.ro

Email Editor Cabala Laitman: [email protected]

ATINGEREA LUMILOR SPIRITUALE Copyright 2003 de Michael Laitman Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei cărţi, nu poate fi folosită sau reprodusă fără aprobarea scrisă a editorului, cu excepţia citatelor incluse în articole sau recenzii. ISBN: 0-9731909-0-6 Aprilie 2012

Traducere: Doina Zamfirescu Corectare : Nicu Cornea

3

Cuprins

Introducere…………………………………………………………… 11 Cum să citim această carte………………………………………….. 14 1.Perceperea Creatorului…………………………………………. 19 Fereastra către inimă……………………………………………… 24 Credinţa deasupra raţiunii………………………………………………. 30

2.Calea spirituală…………………………………………………… 39 Înţelepciunea Creatorului……………………………………………….. 44 Realizarea legii Creatorului…………………………………………....... 48

3. Ospăţul……………………………………………….. …………. 50 Actul Întâi…………………………………………………………………. 50 Actul Doi………………………………………………………………….. 55

4. Anularea propriilor interese……………………………………. 75 Lăsaţi Cabala să vă călăuzească………………………………………… 81

5. Scopul studiului Cabalei………………………………………… 84 6. Progresul Spiritual………………………………………………. 89 Credinţa: Credinţa în Unitatea Creatorului………………………….. .. 92

7. Percepţiile noastre……………………………………………….. 99

4

8. Structura Spiritualităţii…………………………………………. 103 Falsele Plăceri…………………………………………………………….

107

9. Strigătul de ajutor……………………………………………….. 111 În memoria Cabalistului Rabbi Baruch Ashlag…………………………. 112

10. Neutralizând Dorinţa pentru Auto mulţumire……………….. 117 11. Mişcarea interioară şi dezvoltarea…………………………… . 125 Avansarea către plăcere altruistă………………………………………… 133

12. Eradicarea egoismului…………………………………………... 151 În căutarea Creatorului…………………………………………….. 166

13. Calea Cabalei…………………………………………………….. 177 Dorinţa de a primi plăcere………………………………………………..... 186

14. Dezvăluire şi Ascundere…………………………………………..195 Transformarea egoismului în altruism………………………….. 213 15. Corecţia Spirituală Gradată…………………………………….. 221 16. Proprietăţile interioare şi aspectele exterioare………………… 235 Gradele spirituale………………………………………………………….... 241 Patru perspective fundamentale………………………………………….... 245

17. Contopirea cu Creatorul……………………………………….... 253 Fazele revelării……………………………………………………………..... 268

18. Magicianului Atotputernic care nu putea să fie singur……….. 273 Poveste pentru oamenii mari

19. Nivelurile spirituale………………………………………………. 285

5

20. Revenirea la Creator…………………………………………..... 299 Calea Cabalei………………………………………………………………. 317

21. Corectarea Egoismului………………………………………….. 333 Dorinţa pentru proprietăţi spirituale……………………………….. 346

22. Dezvoltarea spirituală…………………………………………… 367 23. Munca spirituală…………………………………………………. 393 24. Credinţa…………………………………………………………... 407 25. Procesul de armonizare cu Creatorul………………………….. 413 26. Cunoaşterea lumii spirituale……………………………………. 423 Înţelegerea nivelurilor spirituale superioare………………….... 427 27. Stadiile corecţiei………………………………………………….. 433 Credinţa, singurul antidot al egoismului…………………………………. 437 Lumina care aduce corecţie………………………………………………... 441

28. Nu pentru sine……………………………………………………. 453 A Realiza Lishma…………………………………………………………… 457

29. Transformarea propriei naturi …………………………………. 465 30. Frica de Creator…………………………………………….......... 471 31. Sămânţa altruismului……………………………………………. 477 32. Lupta pentru percepţia unităţii cu Creatorul…………………. 483 33. Primind de dragul dăruirii………………………………………. 493 34. Suferinţa trimisă ca bunătate absolută…………………………. 501 35. Înclinaţia rea……………………………………………………… 509

6

36. Munca pe cele trei linii…………………………………………... 517 37. Să ne înţelegem propria natură………………………................ 529 38.Citate Cabaliste…………………………………………………... 539 39. Rav Laitman în căutarea Cabalei…………………………......... 545

Rav Michael Laitman – Alte cărţi ...................................................... 556

7

8

Este dincolo de mintea umană înţelegerea esenţei acestor calităţi spirituale, de total altruism şi iubire. Însăşi existenţa acestor sentimente este dincolo de înţelegerea noastră; pare că avem nevoie de un stimulent pentru a executa orice act care nu ne promite un anumit câştig personal. De aceea, o calitate precum altruismul ne poate fi împărtăşită doar de Sus şi doar aceia dintre noi care l-au experimentat îl pot înţelege. Rabbi Michael Laitman

9

10

Introducere

Dacă ascultaţi cu inima una dintre faimoasele întrebări, sunt convins că, toate îndoielile voastre în legătură cu necesitatea de a studia Cabala, vor dispărea fără urmă. Această întrebare - amară dar şi corectă - a fost pusă de toţi cei care s-au născut pe acest pământ: „Care este sensul vieţii mele?” Rabbi Yehuda Ashlag, Introducere la Studiul celor Zece Sfirot

Printre toate textele şi notele folosite de Rabbi al meu, Baruch Shalom Halevi Ashlag, a existat un anumit carnet pe care l-a avut tot timpul asupra sa. Acest carnet conţinea toate transcrierile discuţiilor sale cu tatăl său, Rabbi Yehuda Leib Halevi Ashlag, Rabin al Ierusalimului şi Cabalist. El a fost autorul unui comentariu cuprins în 21 volume, la cartea Zohar, dar şi

11

autorul a şase volume de comentarii ale textelor Cabalistului Ari şi ale multor alte lucrări de Cabala.

Pentru că nu se simţea bine de Anul Nou Evreiesc, în Septembrie 1991, Rabbi al meu, m-a chemat la el şi mi-a înmânat carnetul său, spunându-mi: „Ia-l şi învaţă din el”. În dimineaţa următoare, profesorul meu s-a sfârşit în braţele mele, lăsându-mă pe mine şi pe mulţi alţi discipoli ai lui, fără îndrumare în această lume. El obişnuia să spună, „Vreau să te învăţ să te întorci către Creator, mai curând decât către mine, pentru că El este singura putere, singura Sursă a tot ceea ce există, Singurul care te poate ajuta cu adevărat şi care îţi aşteaptă cererile de ajutor. Atunci când cauţi ajutor, în dorinţa ta de a te elibera din sclavia acestei lumi, pentru a te ridica deasupra ei, ajutor în a te găsi pe tine şi ajutor în determinarea scopului tău în viaţă, trebuie să te întorci către Creator, care iţi trimite toate aceste aspiraţii pentru a te obliga să te întorci la El”. În această carte, am încercat să transmit, aşa cum am perceput eu, câteva dintre ideile din carnetul său. Este imposibil să exprim în întregime ceea ce este scris acolo, de vreme ce fiecare dintre noi poate înţelege ce citeşte doar în limitele înţelegerii imediate, de vreme ce fiecare dintre noi este limitat de proprietăţile sufletelor noastre individuale. Prin urmare, în cursul interacţiunii cu Lumina Supremă, fiecare dintre noi va interpreta aceste idei aşa cum le percepe sufletul său. 12

Fie ca gândurile lui Rabbi Yehuda Ashlag să pătrundă în această lume prin cuvintele celui mai mare dintre fiii săi, Rabbi al meu şi fie ca ei să ne ajute pe noi toţi să ne unim cu Creatorul în timpul vieţii noastre, aici în această lume!

Rav Michael Laitman

13

Cum să citim această carte

Ideea acestei cărţi a devenit evidentă ca urmare a întrebărilor primite de la studenţii mei, a întrebărilor adresate în timpul lecţiilor şi programelor radio, precum şi a scrisorilor care continuă să sosească din întreaga lume. Dificultatea explicării şi învăţării Cabalei constă în faptul că lumea spirituală nu are echivalent în lumea noastră. Chiar dacă obiectul studiilor noastre devine clar, înţelegerea noastră asupra sa este doar temporară. Ceea ce învăţăm este sesizat de componenta spirituală a abilităţii noastre de a înţelege, care este constant reînnoită de Sus. Astfel, un subiect pe care iniţial l-am înţeles, poate apărea mai târziu neclar. În funcţie de dispoziţia şi de starea noastră spirituală, textul poate apărea fie plin de un înţeles profund, fie în întregime fără sens. Nu deznădăjduiţi dacă, ceea ce ieri a fost atât de clar devine astăzi foarte confuz. Nu abandonaţi dacă textul pare a fi vag, straniu sau ilogic.

14

Cabala nu este studiată de dragul de a dobândi cunoştinţe teoretice, ci pentru a ne ajuta să vedem şi să percepem ceea ce ne este ascuns. Când, după ce am contemplat şi dobândit puterea spirituală, începem să vedem şi să percepem, atunci abilitatea noastră de a atinge lumina spirituală rezultată şi nivelurile, ne va duce la adevărata cunoaştere. Până nu putem înţelege Lumina Superioară şi nu putem percepe ce ne înfăţişează, nu vom putea înţelege cum este construit şi cum funcţionează universul, deoarece nu există analogii ale acestor concepte în lumea noastră. Acest text ne poate facilita primii paşi către perceperea forţelor spirituale. Mai târziu, vom fi capabili să avansăm doar cu ajutorul unui profesor. Acest text nu ar trebui să fie citit într-un mod obişnuit. Mai curând, ar trebui să ne concentrăm asupra unui paragraf, să ne gândim la acesta şi să încercăm să înţelegem pildele care reies din aspectele discutate. Putem încerca apoi să punem în practică aceste aspecte în experienţele noastre personale. Ar trebui să citim cu răbdare şi în mod repetat şi să ne gândim la fiecare frază în timp ce încercăm să pătrundem în sentimentele autorului. Ar trebui să citim deasemeni încet, încercând să extragem nuanţele a ceea ce a fost scris şi dacă este nevoie să ne întoarcem la începutul fiecărei fraze.

15

Această metodă ne poate ajuta fie să ne adâncim în material cu propriile sentimente, fie să recunoaştem că sentimentelor noastre le lipsesc anumite aspecte. Dacă acesta din urmă este cazul, atunci aceasta este o condiţie esenţială pentru ca noi să avansăm spre spiritualitate. Acest text nu este scris pentru a fi citit repede. Deşi tratează un singur subiect, „Cum să te raportezi la Creator”, acest lucru are loc în diferite feluri. Ceea ce îngăduie fiecăruia dintre noi să găsească cuvântul sau fraza specială care ne va purta spre profunzimea textului. Deşi dorinţele şi acţiunile egoismului sunt descrise la persoana a treia, până când ne vom putea separa conştiinţa de dorinţele noastre, ar trebui să considerăm aspiraţiile şi dorinţele egoismului, ca fiind ale noastre. În text, cuvântul „corp” nu se referă la corpul fizic, ci la „egoism”, la dorinţa noastră de a primi. Pentru a înţelege cât mai multe din acest material, eu recomand să citiţi aceleaşi pasaje la intervale diferite de timp şi în diferite stări ale minţii. Astfel, vă puteţi familiariza mai bine cu reacţiile şi atitudinile voastre faţă de acelaşi text în diferite ocazii. Dezacordul faţă de material este întotdeauna pozitiv, la fel ca şi agrearea sa. Cel mai important aspect al parcurgerii textului este răspunsul vostru la el. Un sentiment de dezacord indică faptul ca aţi atins starea preliminară (achoraim, reversul) a înţelegerii, care vă pregăteşte pentru următorul stadiu al percepţiei (panim, faţă).

16

Tocmai prin această manieră lentă de citire, vă puteţi dezvolta sentimentele, sau „vasele”(kelim). Acestea ne sunt necesare pentru a primi senzaţiile spirituale. De îndată ce vasele sunt formate, Lumina Superioară va putea intra în acestea. Deşi, chiar şi înainte de formarea vaselor, Lumina există deja în jurul vostru şi vă înconjoară sufletul, nu o puteţi percepe. Acest text nu este scris pentru a vă spori cunoaşterea. Şi nici pentru a fi memorat. De fapt, nici nu ar trebui să ne testăm cunoştinţele asupra materialului. Este chiar mai bine dacă uităm complet conţinutul, astfel încât la următoarea citire acesta va părea nou şi în întregime necunoscut. Uitarea materialului, implică faptul că ne-am înţeles senzaţiile anterioare şi că acestea s-au diminuat, lăsând un spaţiu care poate fi completat de noi senzaţii. Procesul dezvoltării noilor organe de simţ este în mod constant reînnoit şi acumulat în spiritual, în sfera imperceptibilă a sufletelor noastre.

Cel mai important aspect al lecturii noastre este felul în care noi simţim materialul în timp ce îl citim şi nu după aceea. De îndată ce aceste sentimente sunt experimentate, ele se revelează în inimă şi în minte şi se manifestă oricând este nevoie de-a lungul procesului continuu al dezvoltării sufletului. 17

În loc să ne grăbim să terminăm de citit textul, este recomandat să ne concentrăm asupra părţilor care ne atrag cel mai mult. Doar atunci textul va putea să ne ajute şi să ne conducă în căutarea noastră către ascensiune spirituală. Scopul acestui text este să ne ajute să devenim interesaţi de misterele vieţii, cum ar fi : De ce ne-am născut în această lume? Putem intra de aici în lumea spirituală? Putem înţelege scopul creaţiei? Este posibil să percepem Creatorul, eternitatea şi nemurirea? Cum putem începe să creştem spiritual?

Dacă ascultaţi cu inima una dintre aceste întrebări, sunt sigur că toate dubiile voastre privitoare la necesitatea studiului Cabalei vor dispărea fără urmă. Următoarea întrebare este una amară dar şi dreaptă, pe care fiecare om născut pe pământ a gândit-o : „Care este scopul vieţii mele?” Rabbi Yehuda Ashlag

18

1 Perceperea Creatorului

Generaţiile vin şi pleacă şi totuşi fiecare generaţie şi fiecare individ îşi pune aceeaşi întrebare despre scopul vieţii. Acest lucru se întâmplă în special în timpul războaielor sau al suferinţei globale şi în perioadele de nenorociri care ne lovesc la un moment dat în viaţa noastră. Care este scopul vieţii noastre, care ne costă atât? Şi oare nu ar trebui ca lipsa suferinţei să fie considerată fericire? În Talmud, Etica părinţilor, se spune: „ Împotriva voinţei tale te naşti, împotriva voinţei tale trăieşti şi împotriva voinţei tale vei muri”. Fiecare generaţie are partea ei de nenorocire. Unii dintre noi au trecut prin Marea Depresie, prin războaie şi prin frământări după războaie. Dar văd generaţia mea, plină de probleme şi suferinţe, incapabilă să se organizeze şi incapabilă să se găsească pe sine.

19

În această atmosferă, întrebarea referitoare la scopul vieţii noastre iese în mod clar în evidenţă. Din când în când, pare că viaţa este mult mai dificilă decât moartea însăşi; deci, nu este o surpriză faptul că în Etica Părinţilor se spune: „Împotriva voinţei tale vei trăi”. Suntem creaţi de Natură şi suntem forţaţi să existăm cu proprietăţile care au fost aşezate în noi. Este ca şi cum am fi doar fiinţe semiinteligente: inteligente doar în măsura în care suntem conştienţi că acţiunile noastre sunt determinate de caracteristicile şi proprietăţile noastre înnăscute şi că nu putem face nimic împotriva lor. Dacă suntem la mila naturii, atunci nu există posibilitatea de a prevedea unde ne poate purta aceasta natură sălbatică. Natura noastră este în mod constant responsabilă de cauza conflictelor între indivizi şi toate naţiunile, care, asemeni animalelor sălbatice sunt prinse în lupta viciată a instinctelor . Şi totuşi, la nivel subconştient, noi nu putem accepta comparaţia dintre noi şi animalele primitive. Dacă, totuşi, Forţa Divina care ne-a creat există, de ce nu o percepem, de ce se ascunde de noi? Pentru că, dacă am şti ce ne cere, nu am face aceste greşeli în viaţa noastră, greşeli pentru care suntem condamnaţi la suferinţă!

Cât de uşoară ar fi viaţa dacă Creatorul, nu ar fi ascuns fiinţei umane, ci ar fi perceput clar şi văzut de fiecare dintre noi!

20

Atunci, noi nu am mai avea dubii asupra existenţei Sale. Am fi capabili să observăm efectele Înţelepciunii sale în lumea din jurul nostru; am realiza cauza şi scopul creaţiei noastre; am vedea clar consecinţele acţiunilor noastre şi efectul lor; am fi capabili să discutăm cu El toate problemele noastre; am putea apela la ajutorul Său; am căuta protecţia şi sfatul Său; ne-am putea plânge în legătură cu problemele noastre; şi am putea să îl întrebăm de ce ne tratează astfel . În final, ne-am consulta cu El în privinţa viitorului; am fi în mod constant în legătură cu El şi ne-am putea corecta în funcţie de sfaturile Lui. În final, El ar fi mulţumit şi noi am beneficia de asemenea. Aşa cum un copil este conştient de mama sa din momentul naşterii sale, tot aşa am fi şi noi conştienţi de Creator. Am învăţa cum să avem o viaţă corectă luând aminte la reacţiile Lui faţă de acţiunile noastre şi chiar faţă de intenţiile noastre. L-am percepe pe Creator la fel de apropiat ca pe mama noastră, de vreme ce am putea să îl vedem ca Sursa naşterii noastre, ca pe părintele nostru şi drept cauză a existenţei noastre şi a vieţii viitoare. Dacă toate cele de mai sus s-ar adeveri, nu am avea nevoie de guverne, şcoli, sau educatori. Existenţa tuturor naţiunilor ar fi concentrată pe o frumoasă şi simplă coexistenţă de dragul cauzei comune a tuturor: unificarea spirituală cu Creatorul, văzut şi perceput. Acţiunile fiecăruia dintre noi ar fi conduse de legi spirituale clare, numite „porunci” şi fiecare le-ar urma pentru că neascultarea lor ar duce în

21

mod evident la răul persoanei, ceea ce ar echivala cu saltul într-un incendiu sau de pe o stâncă. Dacă l-am putea percepe în mod clar pe Creator şi Înţelepciunea Sa, nu am avea nici o dificultate în îndeplinirea celor mai dificile sarcini, pentru că beneficiul personal rezultat din acestea ar fi aparent. Ar fi ca şi cum am da tot ce deţinem unui străin, fără a ne gândi de două ori la prezent sau la viitor. Totuşi, aceasta nu ar fi o problemă, deoarece conştienţa Legilor Divine ne-ar îngădui să vedem beneficiile actului altruist. Am şti că ne aflăm în puterea bunului şi eternului Creator. Imaginaţi-vă doar cât de natural ar fi (şi de asemenea cât de nenatural şi imposibil este în actuala condiţie a ascunderii Creatorului) să ne abandonăm Creatorului, să îi închinăm toate gândurile şi dorinţele fără rezerve şi să fim ce vrea El să fim. Nu am mai avea nici o grijă în ceea ce ne priveşte şi nu ne-am gândi la noi. De fapt, am renunţa să fim conştienţi de noi înşine şi am transfera toate sentimentele de la noi la El, încercând să ne apropiem de El şi să trăim conform Gândurilor şi Voinţei Sale.

Din cele de mai sus rezultă clar că singurul element care lipseşte în lumea noastră este perceperea Creatorului.

22

Dobândirea unei asemenea percepţii ar trebui să fie singurul nostru scop în această lume. Acesta este obiectivul pentru care nu ar trebui să precupeţim nici un efort, pentru că numai atunci când îl putem percepe pe Creator., putem primi ajutorul Său. Acest lucru ne-ar putea salva atât de nenorocirile acestei vieţi cât şi de la moartea spirituală, acordându-ne nemurirea spirituală fără a trebui să ne mai întoarcem în această lume. Metoda căutării noastre pentru a-l percepe pe Creator este cunoscută sub numele de „Cabala.” Percepţia Creatorului este numită „credinţă.” Cu toate acestea adesea noi asociem în mod eronat credinţa cu căutarea în întuneric, fără a-l vedea sau percepe pe Creator. De fapt, credinţa înseamnă exact opusul. Potrivit Cabalei, Lumina Creatorului, care umple persoana, Lumina conectării cu Creatorul, Lumina care ne dă sentimentul unificării cu El (Ohr Hassadim) este cunoscută sub numele de „Lumina Credinţei” sau mai simplu, credinţă. Credinţa, Lumina Creatorului, ne dă senzaţia că suntem legaţi la eternitate. Ea ne aduce înţelegerea Creatorului, un sentiment de comunicare completă cu El, împreună cu un sentiment de securitate absolută, nemurire, măreţie şi putere. Devine clar că, eliberarea de existenţa noastră temporară şi de suferinţă (cauzată de căutarea zadarnică de plăceri trecătoare) stă doar în dobândirea credinţei, prin care suntem capabili să îl percepem pe Creator. În general, singura cauză a nenorocirilor noastre şi a inutilei şi temporarei noastre naturi, este eşecul în perceperea Lui. Cabala ne împinge către El învăţându-ne: „Gustă şi vei vedea că, Creatorul este bun”. Scopul acestui text 23

este de a vă conduce prin stadiile iniţiale ale drumului către perceperea Creatorului.

Fereastra către Inimă Este clar că, de la crearea acestei lumi, umanitatea a trecut prin suferinţe şi dureri atât de mari, încât adeseori acestea au fost mai rele decât moartea însăşi. Cine, dacă nu Creatorul este Sursa acestora? Pe parcursul istoriei, câţi oameni au fost dispuşi să sufere şi să îndure durerea pentru a atinge înţelepciunea superioară şi a ajunge la înălţarea spirituală? Câţi dintre ei s-au oferit voluntari să suporte agonii insuportabile, în dorinţa de a găsi măcar un strop de percepţie spirituală şi înţelegere a Forţei Superioare şi de dragul unirii cu Creatorul să devină Servitorii săi? Şi totuşi, ei toţi au trăit fără a primi niciodată un răspuns şi fără rezultate vizibile. Ei au părăsit această lume aşa cum au venit. De ce a ignorat Creatorul rugăciunile lor? De ce şi-a întors faţa de la ei şi le-a dispreţuit suferinţa? Toţi aceştia au realizat în subconştient că există un scop mai înalt al universului şi al tuturor evenimentelor care au loc.

24

Această realizare este numită „picătura de unificare” a individului cu Creatorul. De fapt, în ciuda cufundării lor în egoism şi a chinului insuportabil, atunci când au simţit respingerea Creatorului, ei au simţit imediat cum în inima lor se deschide o fereastră, care pană atunci fusese închisă adevărului. Până în acel moment, inima lor a fost incapabilă să simtă altceva decât propria durere şi propriile dorinţe. Această fereastră le-a arătat că au fost consideraţi demni de a experimenta şi simţi cum mult dorita „picătură de unificare”, pătrunde în fiecare inimă prin zidurile sale sparte. Prin urmare, toate calităţile lor au fost modificate până în opusul lor, pentru a semăna în proprietăţi Creatorului. Doar atunci au realizat ei că se pot uni cu acesta în timp ce se află scufundaţi în suferinţă. Doar atunci au putut înţelege Unicitatea Creatorului, deoarece atât Prezenţa Sa a fost simţită acolo, cât şi „picătura de unificare” cu El. În momentul experimentării acestei revelaţii, Lumina le-a devenit evidentă şi le-a umplut rănile. Tocmai datorită acestor răni ale percepţiei şi cunoştinţei şi datorită teribilei contradicţii a chinului sufletesc, Creatorul Însuşi, umple aceşti oameni cu o minunată, nemărginită fericire, dincolo de imaginaţie de perfectă. Toate acestea le-au fost date pentru a-i face să înţeleagă că suferinţa şi agonia lor sunt valorificate. Era nevoie de acest lucru pentru ca ei să poată experimenta Perfecţiunea Ultimă. 25

De îndată ce această stare este atinsă, fiecare celulă din corpul lor îi convinge că oricine în lume ar fi dispus să treacă prin chinuri de neconceput pentru a experimenta, cel puţin odată în viaţă, fericirea de a fi uniţi cu Creatorul.

De ce rămâne atunci tăcut Creatorul la cererea de ajutor a oamenilor? Explicaţia poate fi următoarea: oamenii sunt mult mai preocupaţi de progresul lor decât de slăvirea Creatorului. Prin urmare, lacrimile lor sunt goale, iar ei părăsesc această lume, aşa cum au venit, fără nimic. Soarta finală a fiecărui animal este dispariţia, iar oamenii care nu l-au perceput pe Creator sunt asemeni animalelor. Pe de altă parte, dacă o persoană este preocupată de slăvirea Creatorului, El se va revela pe Sine acelei persoane. „Picăturile de unificare”, care umplu scopul creaţiei, se varsă în inima celor care sunt preocupaţi de gloria Creatorului şi de iubire. Ele curg în aceia care, în loc să se plângă de nedreptatea Regulii Divine, sunt complet convinşi în inima lor că tot ceea ce face Creatorul este în final spre binele lor.

Spiritualul nu poate fi divizat în părţi separate; noi putem înţelege întregul puţin câte puţin, pană când îl înţelegem pe tot. 26

Deci, succesul eforturilor noastre spirituale depinde de puritatea dorinţelor noastre. Lumina spirituală curge doar prin acele părţi din sufletele noastre care au fost curăţate de egoism. Când privim în mod obiectiv natura existenţei noastre şi tot ce ne înconjoară, putem mai mult aprecia minunăţia creaţiei. Conform Cabaliştilor, care au comunicat cu Creatorul, existenţa Sa are importante implicaţii pentru noi. Dacă Creatorul există într-adevăr şi dacă El generează toate circumstanţele care ne afectează viaţa, încercarea de a menţine un contact cât mai strâns cu El , este mai mult decât logică. Totuşi, dacă încercăm din greu şi reuşim, ne vom simţi ca suspendaţi în aer, fără suport, deoarece Creatorul este ascuns percepţiei noastre. Fără a vedea, simţi, auzi, sau primi anumite semnale senzoriale, am fi angajaţi într-un efort cu sens unic, strigând în gol. Atunci de ce ne creează astfel Creatorul? În plus, de ce s-ar ascunde de noi? De ce, chiar când apelăm la El, pare că nu răspunde şi preferă să ne influenţeze într-un mod ascuns nouă, prin intermediul naturii şi a mediului nostru? Dacă El doreşte să ne corecteze, adică, să îşi corecteze „eroarea” în creaţie ar fi putut face asta mai demult, direct sau indirect. Dacă El ni se revelează, Îl vom vedea şi Îl vom aprecia în măsura în care ne îngăduie simţurile noastre şi inteligenţa pe care El a creat-o pentru noi. Atunci în

27

mod sigur, am şti ce să facem şi cum să acţionăm în această lume, care se presupune că a fost creată pentru noi. Mai mult, paradoxal, de îndată ce ne străduim să ajungem la Creator, să îl percepem, să ajungem mai aproape de El, simţim cum dorinţa pentru el dispare. Dar dacă Creatorul direcţionează toate senzaţiile noastre, de ce face El ca această dorinţă să se dizolve în cei care doresc să îl perceapă? Şi nu numai atât: De ce pune el tot felul de obstacole în calea noastră? Aceia dintre noi care doresc să se apropie de El se întâlnesc foarte des cu respingerea Sa. Într-adevăr, El poate impune ani de suferinţă celor care se află în căutarea Sa. Uneori, noi putem chiar simţi că mândria şi aroganţa asupra cărora ni se spune să ne ridicăm, este mult mai caracteristică Creatorului! În fond, dacă Creatorul este milos, în special cu cei care îl caută, de ce nu primim răspuns la cererile şi lacrimile noastre? Dacă putem modifica ceva în viaţa noastră, înseamnă că El ne-a dat liberul arbitru să facem asta. Dar pentru motive care ne scapă, El nu ne-a înzestrat cu suficientă cunoaştere pentru a evita suferinţa care însoţeşte existenţa şi dezvoltarea noastră spirituală. Pe de altă parte, dacă nu există liber-arbitru, atunci ce poate fi mai dur decât a ne face să suferim fără sens, mulţi ani în această lume crudă pe care El a creat-o? Desigur, asemenea plângeri sunt infinite la număr. Şi dacă Creatorul este cauza condiţiei noastre, atunci cu atât mai mult îl

28

criticăm şi dăm vina pe El, ceea ce şi facem, atunci când experimentăm durere şi suferinţă.

Creatorul vede tot ce se întâmplă în inimile noastre. Atunci când suntem nemulţumiţi de ceva, acest sentiment poate fi interpretat ca a da vina pe Creator, chiar dacă această vină nu este adresată direct Lui, sau chiar dacă noi nu credem în existenţa Sa. Fiecare dintre noi este corect în menţinerea credinţelor sale oricare ar fie ele în condiţia prezentă, indiferent care este aceasta. Acest lucru se întâmplă deoarece noi menţinem doar ceea ce simţim a fi adevărat în acel moment şi de asemenea ce am analizat cu mintea noastră. Şi totuşi, aceia dintre noi care au o vastă experienţă de viaţă ştiu cât de drastic se schimbă în timp părerile noastre. Noi nu putem spune că am greşit înainte, dar acum avem dreptate, noi trebuie să realizăm doar că punctul nostru de vedere de astăzi se poate dovedi greşit mâine. Aşadar, concluziile pe care le tragem din orice situaţie sunt corecte în particular doar pentru acea situaţie; şi totuşi, ele pot fi total opuse concluziilor pe care le tragem în alte situaţii. În acelaşi fel, noi nu putem evalua alte lumi sau legile lor, sau să le judecăm bazându-ne pe propriul criteriu pe care îl avem în situaţia respectivă - criteriul lumii noastre. Noi nu avem o inteligenţă sau o percepţie supranaturală şi greşim în mod constant chiar atunci când ne 29

aflăm în graniţele lumii noastre. Deci, noi nu putem trage concluzii în privinţa necunoscutului şi nici nu putem emite judecăţi în privinţa acestuia. Doar aceia dintre noi care posedă calităţile necesare supranaturale, pot emite o apreciere corectă referitoare la ceea ce există în superior şi dincolo de natural. Aceia care posedă atât calităţi supranaturale cât şi calităţile noastre, ne pot descrie mai exact supranaturalul. O asemenea persoană este numită Cabalist - o persoană din lumea noastră, care este creată cu aceleaşi calităţi ca ale fiecăruia dintre noi, însă înzestrată de asemenea cu calităţi din Superior care îi permit să ne descrie ce se întâmplă acolo. De aceea Creatorul a îngăduit anumitor Cabalişti să îşi reveleze cunoştinţele, unui mare număr de persoane din societate, pentru a le ajuta să comunice cu El. Cabaliştii ne explică într-un limbaj care este pe înţelesul nostru, faptul că structura şi funcţionarea raţiunii în spiritual, în lumile cereşti se bazează pe legi diferite – şi opuse ca natură - legilor noastre.

Credinţa deasupra raţiunii Nu există graniţe care să separe lumea noastră de lumea cerească spirituală. Dar deoarece, lumea spirituală este, în conformitate cu proprietăţile sale, o „anti-lume”, ea este plasată atât de departe de

30

percepţia noastră încât după ce ne naştem în această lume, uităm complet de condiţia noastră trecută. În mod natural, singura modalitate de a percepe această „anti-lume” este prin dobândirea esenţei, raţiunii şi calităţilor sale. Cum trebuie să ne schimbăm propria natură pentru a dobândi o alta complet opusă?

Legea de bază a lumii spirituale se rezumă la două cuvinte: „altruism absolut”. Cum putem dobândi această calitate? Cabaliştii ne sugerează să ne transformăm noi înşine. Doar prin acest act interior suntem capabili să percepem lumea spirituală şi să începem să trăim simultan în ambele lumi. O asemenea transformare este numită „credinţa deasupra raţiunii”. Lumea spirituală este o lume altruistă. Fiecare dorinţă şi acţiune care există pe acest tărâm nu este dictată de raţiunea umană sau de egoism, ci de credinţa; prin simţirea Creatorului. Dacă bunul simţ este un instrument vital pentru acţiunile noastre, atunci pare că nu suntem capabili să ne eliberăm complet de intelectul nostru. Totuşi, datorită faptului că intelectul nostru nu ne arată cum putem scăpa de circumstanţele pe care Creatorul le plasează în faţa noastră într-o manieră ascunsă, el nu ne poate ajuta în rezolvarea problemelor. În schimb, vom rămâne suspendaţi fără sprijin şi fără un răspuns logic la ceea ce ni se întâmplă. În lumea noastră, noi suntem conduşi doar de 31

către raţiunea noastră. În tot ceea ce facem, raţiunea - calculul egoist pur „raţional”- este baza tuturor dorinţelor şi acţiunilor noastre. Raţiunea noastră calculează cantitatea de plăcere pe care ne aşteptăm să o experimentăm, în comparaţie cu cantitatea de durere care trebuie suportată pentru a dobândi această plăcere. Apoi le scădem una din alta pentru a evalua costul şi astfel decidem dacă ne îndreptăm către plăcere sau alegem liniştea. O asemenea abordare „raţională” a lucrurilor din jurul nostru, este numită „credinţa în raţiune”. În acest caz, raţiunea noastră determină câtă credinţă vom consuma. Adeseori acţionăm fără a calcula beneficiul sau costul efortului, ca de exemplu în cazurile fanatismului sau comportamentelor condiţionate. Asemenea acte „oarbe” sunt numite acte ale „credinţei sub raţiune”, pentru că sunt determinate mai degrabă de urmarea orbească a deciziilor luate de altcineva, decât de raţiune sau estimare. Acţiunile noastre pot fi dictate de asemenea de educaţie, care a devenit a doua noastră natură în aşa fel încât trebuie să facem un efort pentru a nu acţiona mecanic, prin puterea obişnuinţei. Pentru a face trecerea de la urmarea legilor lumii noastre, la legile lumii spirituale, trebuie să îndeplinim anumite condiţii. În primul rând, trebuie să ne eliberăm complet de argumentele raţiunii noastre şi să renunţăm să ne folosim de intelectul nostru în determinarea acţiunilor noastre. Ar trebui să încercăm să ne ţinem de Creator cu ambele mâini, ca şi cum am fi 32

suspendaţi în aer, permiţându-i acestuia şi numai lui, să ne determine acţiunile. Simbolic vorbind, ar trebui să înlocuim minţile noastre cu mintea Creatorului şi să acţionăm în sens contrar raţiunii noastre. Trebuie să plasăm Voinţa Creatorului deasupra voinţei noastre. De îndată ce suntem capabili să facem acest lucru, comportamentul nostru va reprezenta „credinţa deasupra raţiunii”. De îndată ce am trecut de acest prim stadiu, vom fi capabili să percepem atât această lume cât şi lumea spirituală. Vom descoperi ulterior, că ambele lumi funcţionează în conformitate cu aceeaşi lege spirituală a „credinţei deasupra raţiunii”. Dorinţa noastră de a ne suprima raţiunea şi a fi conduşi doar de către dorinţa de a ne preda Creatorului formează vasul spiritual în care vom primi toată înţelegerea spirituală. Capacitatea acestui vas, capacitatea raţiunii noastre spirituale, este determinată de cât de mult raţionament egoist, pământean suntem dispuşi să suprimăm. Pentru a ne creşte capacitatea vaselor spirituale, Creatorul plasează obstacole din ce în ce mai mari pe calea noastră spirituală. Acestea întăresc atât dorinţele noastre egoiste, cât şi dubiile referitoare la Regula Creatorului. Acestea, ne permit în schimb, să trecem treptat aceste obstacole şi să dezvoltăm dorinţe puternic altruiste. Astfel, ni se dă oportunitatea de a ne creşte capacitatea vaselor spirituale. 33

Dacă ne putem prinde mental de Creator cu amândouă mâinile (adică să ignorăm abordarea critică a raţiunii umane şi să ne bucurăm că o asemenea oportunitate ne-a fost oferită) şi dacă putem suporta această condiţie cel puţin un moment, vom vedea cât de minunată este starea spirituală. Această stare poate fi atinsă doar atunci când am dobândit Adevărul etern. Acest Adevăr nu se va schimba mâine, aşa cum se întâmpla cu credinţele trecute, pentru că noi suntem acum uniţi cu Creatorul şi putem vedea toate evenimentele prin prisma Adevărului etern. Progresul este posibil numai pe trei linii simultane, paralele. Linia de dreapta este credinţa; linia de stânga este cunoaşterea şi înţelegerea. Aceste două linii nu deviază niciodată, pentru că ele sunt reciproc opuse una alteia. Prin urmare, singura cale de a le echilibra este prin intermediul liniei de mijloc, care constă atât din linia de dreapta cât şi din linia de stânga în acelaşi timp. Această linie de mijloc, denotă comportamentul spiritual, în care raţiunea este folosită în concordanţă cu gradul de credinţă al persoanei. Toate obiectele spirituale sunt înfăşurate în jurul Creatorului, sunt aşezate pe El în straturi, în ordinea în care emană de la El. Tot ceea ce în univers este înfăşurat în jurul Creatorului există doar comparativ cu creaţiile şi toate sunt produsele fiinţei iniţial create, numită „Malchut”. Adică, toate lumile şi toate fiinţele create, cu excepţia Creatorului, sunt o singură entitate Malchut, adică rădăcina Sursei iniţiale a tuturor fiinţelor. 34

În cele din urmă, Malchut se sparge pe sine în multe părţi mici. Suma acestor părţi ale lui Malchut este cunoscută ca „Shechina”. Lumina Creatorului, Prezenţa Lui şi umplerea divină a Shechina este cunoscută ca „Shochen”. Timpul necesar umplerii complete a tuturor părţilor Shechina se numeşte „timpul corecţiei”. În acest timp, fiinţele create aplică corecţii interne în părţile lor de Malchut. Fiecare fiinţă corectează partea din care a fost creată; adică îşi corectează sufletul. Până în momentul în care Creatorul se poate uni total cu fiinţele Sale create revelându-se lor în întregime, sau „până când Sochen umple Shechina”, condiţia Shechina, (rădăcina sufletelor) este cunoscută ca „exilul lui Shechina faţă de Creator” (Galut HaShechina). În aceste condiţii, nu există perfecţiune în Lumile Superioare. Chiar şi în lumea noastră, cea mai joasă dintre toate, fiecare fiinţă trebuie să îl perceapă în totalitate pe Creator. Dar, de cele mai multe ori suntem ocupaţi cu satisfacerea măruntelor noastre dorinţe personale, atât de caracteristice acestei lumi, cât şi de urmărirea oarbă a cerinţelor corpului nostru. Există o condiţie a sufletului numită „Shechina în ţărână”, atunci când plăcerile pur spirituale sunt considerate a fi inutile şi absurde. Această stare este de asemenea descrisă ca fiind „suferinţa Shechina”. Toate suferinţele umane apar pentru că suntem forţaţi de Sus să respingem complet bunul simţ şi să acţionăm orbeşte, plasând credinţa deasupra raţiunii. 35

Cu toate acestea, cu cât posedăm mai multă raţiune şi cunoaştere şi cu cât devenim mai puternici şi mai inteligenţi, cu atât mai greu ne este să urmăm calea credinţei. În consecinţă, pe măsură ce încercăm să respingem sentimentul de bun simţ, ne creştem suferinţa. Aceia dintre noi care au ales calea dezvoltării spirituale descrisă mai sus, nu pot fi de acord cu Creatorul. În inimile noastre, noi condamnăm nevoia pentru aceasta cale; aşadar avem dificultăţi în justificarea metodelor Creatorului. Totuşi, noi nu putem susţine o asemenea condiţie o perioadă lungă de timp, decât dacă Creatorul decide să ne ajute şi să ne reveleze întreaga imagine a creaţiei. Atunci când simţim că suntem într-o stare elevată spiritual şi toate dorinţele noastre sunt concentrate doar asupra Creatorului, suntem gata să ne adâncim în cele mai potrivite texte de Cabala încercând să le pătrundem sensul interior. Deşi în ciuda eforturilor noastre noi simţim că nu putem înţelege nimic, trebuie să continuăm să ne întoarcem mereu la studiul Cabalei şi să nu disperăm dacă nu înţelegem subiectul. Cum putem beneficia de pe urma acestor eforturi? De fapt, eforturile noastre în înţelegerea misterelor Cabalei sunt similare cu rugăciunile prin care îi cerem Creatorului să ni se reveleze. Aceasta dorinţă de conectare se întăreşte atunci când căutăm să înţelegem conceptele Cabalei. 36

Tăria rugăciunilor noastre este determinată de tăria cererii noastre. În general, atunci când investim efort pentru a dobândi ceva, dorinţa noastră de a dobândi acel lucru creşte. Tăria dorinţei noastre poate fi evaluată în funcţie de câtă suferinţă simţim din cauza absenţei obiectului dorit. Suferinţa, neexprimată în cuvinte dar simţită în inimă, este în sine o rugăciune. Procedând ca mai sus, putem recunoaşte că doar după grele, dar fără succes, eforturi de a dobândi ce dorim, ne putem ruga atât de sincer încât să primim. Dacă, în timpul încercării de a cerceta textele, inimile noastre nu sunt încă eliberate de gânduri extrinseci, atunci mintea noastră nu va fi capabilă să fie devotată exclusiv studiului, de vreme ce mintea ascultă inima. Pentru ca rugăciunile noastre să fie acceptate de Creator, ele trebuie să vină din adâncul inimilor noastre. Adică, toate dorinţele noastre trebuie concentrate în acea rugăciune. Din acest motiv, trebuie să ne adâncim în texte de sute de ori, chiar fără a le înţelege, pentru ca adevărata dorinţă să se împlinească: aceea de a fi auziţi de Creator. O dorinţă adevărată nu lasă loc altor dorinţe. În timp ce studiem Cabala, vom examina acţiunile Creatorului şi astfel putem avansa către El. Atunci, treptat, vom deveni vrednici să înţelegem ceea ce citim. Credinţa, sau conştientizarea Creatorului, ne va face să simţim că suntem în prezenţa Regelui Universului. Atunci, fără îndoială, ne vom umple de sentimentele necesare de iubire şi frică. Până în momentul în 37

care dobândim o asemenea credinţă, trebuie să continuăm să tindem către aceasta. Pentru că doar credinţa ne va permite să ne bucurăm de viaţa spirituală şi să evităm să ne scufundăm în adâncimea egoismului, redevenind căutători de plăceri. Nevoia noastră de a deveni conştienţi de Creator, trebuie să fie cultivată până când devine permanent înrădăcinată în fiinţa noastră. Trebuie să semene cu permanenta atracţie către persoana iubită, fără de care viaţa pare insuportabilă. Tot ceea ce înconjoară fiinţele umane, atenuează intenţionat dorinţa pentru Conştientizare Divină şi simţirea plăcerii prin tot ce este în exterior reduce durerea goliciunii spirituale. Prin urmare, în timp ce ne bucurăm de plăcerile acestei lumi, este vital să le împiedicăm să distrugă nevoia noastră de a-l percepe pe Creator, de vreme ce aceste plăceri ne fură senzaţiile spirituale. Dorinţa de a-l percepe pe Creator este caracteristică doar fiinţelor umane. Însă nu a tuturor fiinţelor umane. Această dorinţă creşte în noi din dorinţa de a înţelege ce suntem, de a ne înţelege pe noi înşine, scopul nostru în lume şi originile noastre. Căutarea răspunsurilor referitoare la propria persoană, ne conduce la căutarea Sursei vieţii.

38

2 Calea Spirituală Nevoia de a percepe Divinul ne face să nu precupeţim nici un efort în încercarea de a rezolva toate misterele naturii şi de a interpreta orice lucru, fie în noi fie în mediu. Însă, doar dorinţa de a-l percepe pe Creator este o dorinţă adevărată, deoarece El este Sursa a tot şi, mai presus de orice, El este Creatorul nostru. Prin urmare, chiar dacă fiinţa umană există singură în această lume, sau în altele, căutarea sa de sine o va duce inevitabil la căutarea Creatorului. Sunt două linii care revelează influenţa Creatorului asupra creaţiilor Sale. Linia de dreapta reprezintă influenţa Înţelepciunii sale asupra fiecăruia dintre noi, indiferent de acţiunile noastre. Linia de stânga reprezintă influenţa Înţelepciunii sale asupra fiecăruia dintre noi, cu privire

39

la acţiunile noastre. El este cel care distinge pedeapsa pentru faptele rele şi recompensa pentru cele bune. Când alegem un anumit moment să urmăm linia de dreapta, trebuie să ne spunem că tot ce se întâmplă în lume este pentru că aşa doreşte Creatorul. Totul se petrece conform Planului Lui şi nimic nu depinde de noi. Din acest punct de vedere, noi nu avem nici defecte nici merite. Acţiunile noastre sunt determinate de aspiraţiile pe care le primim din afară. Noi trebuie prin urmare să mulţumim Creatorului pentru tot ceea ce primim de la El. Mai mult, realizând că de fapt Creatorul ne conduce la eternitate, noi putem dezvolta sentimente de iubire pentru El. Noi putem înainta printr-o combinaţie a liniei de dreapta şi a celei de stânga, care urmăreşte exact mijlocul. Adică, noi putem avansa doar pe linia care este exact la jumătatea distanţei dintre ele. Totuşi, chiar dacă începem să avansăm din punctul corect şi dacă nu ştim cum să controlăm şi să corectăm cursul demersului nostru, cu siguranţă vom devia de la calea corectă. Mai mult, dacă deviem chiar şi puţin de pe această cale, atunci eroarea va creşte cu fiecare pas, pe măsură ce continuăm să înaintăm. În consecinţă, ne vom îndepărta din ce în ce mai mult de scopul urmărit. Înainte ca sufletele noastre să coboare în această lume, ele sunt parte a Creatorului, o mică parte a Lui. Această parte este cunoscută sub numele 40

de „rădăcina sufletului”. Creatorul plasează sufletul în corp, astfel încât acesta să poată înălţa dorinţele corpului atunci când sufletul se ridică şi se lipeşte iar de Creator. Cu alte cuvinte, sufletul este plasat în corp atunci când se naşte o persoană în această lume, pentru a învinge dorinţele corpului. Prin învingerea dorinţelor corpului, sufletul se ridică la acelaşi nivel spiritual de la care a coborât, experimentând plăceri mult mai mari decât în starea sa iniţială în care era parte a Creatorului. În acest fel o parte măruntă este transformată într-un corp spiritual, care este de 620 de ori mai mare decât era iniţial – partea - înainte de a coborî în această lume. Astfel, în această stare completă, corpul spiritual al sufletului constă din 620 de părţi, sau organe. Fiecare parte este considerată a fi o lege sau un act spiritual (mitzvah). Lumina Creatorului sau Creatorul Însuşi (sunt acelaşi lucru) care umple fiecare parte a sufletului este numită „Tora”.

Ridicarea la un nou nivel spiritual, este numită „împlinirea unei legi spirituale”. Ca rezultat al acestei ridicări, se creează noi aspiraţii altruiste şi sufletul primeşte Tora, Lumina Creatorului. Adevărata cale către acest scop continuă de-a lungul liniei de mijloc. Ea implică combinarea a trei concepte în unul singur: fiinţa umană, calea de urmat şi Creatorul. Într-adevăr, în lume există trei obiecte: fiinţa umană 41

care se străduieşte să se întoarcă la Creator, calea pe care o persoană trebuie să o urmeze pentru a ajunge la Creator şi Creatorul, scopul către care tinde fiinţa umană. Aşa cum a fost menţionat de multe ori, nu există nimic în afara Creatorului şi noi suntem doar creaţiile Sale, înzestrate cu simţul existenţei noastre. Noi ajungem să realizăm cu claritate acest lucru în cursul ridicării noastre spirituale. Toate percepţiile noastre, sau mai curând, senzaţiile pe care le percepem ca fiind ale noastre, sunt de fapt răspunsuri la Actele Divine pe care El le-a produs în noi. În final, sentimentele noastre sunt numai ceea ce El vrea să simţim. Atâta timp cât noi nu înţelegem în întregime acest adevăr, vom vedea nu unul, ci trei concepte separate: sinele, calea către Creator şi Creatorul Însuşi. Totuşi, de îndată ce am atins stadiul final al dezvoltării spirituale, de îndată ce ne-am ridicat la acelaşi nivel de la care au coborât sufletele noastre - doar atunci când toate dorinţele noastre sunt corectate - îl putem primi pe Creator în totalitate în corpul nostru spiritual. Atunci, noi vom primi toată Lumina Creatorului şi pe Creatorul Însuşi. În acest fel, cele trei obiecte care odată au existat separate în percepţia noastră: noi înşine, calea noastră spirituală şi Creatorul se îmbină pentru a deveni o singură entitate - corpul spiritual umplut cu Lumină. Prin urmare, pentru a ne asigura că procedăm corect, trebuie să ne verificăm în mod constant în timp ce avansăm pe calea spirituală. Astfel ne 42

vom asigura că ne străduim cu o dorinţă la fel de puternică pentru toate cele trei obiecte, indiferent de faptul că noi le percepem ca fiind separate. De la început, noi trebuie să ne străduim să le amestecăm pentru a le îmbina într-un singur obiect; la sfârşitul drumului, acest lucru ne va fi evident. Ele sunt de fapt evidente chiar şi acum, chiar dacă noi suntem incapabili să le vedem astfel, datorită imperfecţiunilor noastre. Dacă tindem către unul dintre obiecte mai mult decât celelalte, vom devia imediat de la adevărata cale. Cea mai simplă modalitate de a verifica dacă suntem încă pe calea cea bună este de a determina dacă ne străduim să înţelegem caracteristicile Creatorului pentru a deveni una cu El. „Dacă eu nu exist pentru mine, atunci pentru cine exist? Şi dacă eu sunt preocupat doar de mine, atunci cine sunt?” Aceste declaraţii contradictorii, reflectă atitudini asemănătoare cărora le facem faţă atunci când luăm în considerare eforturile noastre de a atinge un scop personal. Pe de o parte, noi trebuie să credem că nu există nimeni care să ne ajute în afară de noi înşine şi să acţionăm cu credinţa că faptele noastre bune vor fi răsplătite iar cele rele vor fi pedepsite. Noi, ca indivizi, trebuie să credem că acţiunile noastre au consecinţe directe şi că astfel noi ne construim propriul viitor. Pe de altă parte, noi trebuie să ne spunem: „Cine sunt eu, să îmi pot apăra propria natură de mine însumi? Şi totuşi nimeni nu mă poate ajuta.”

43

Înţelepciunea Creatorului Dacă totul se întâmplă conform Planului Creatorului, atunci la ce sunt necesare toate eforturile noastre? Ca rezultat al muncii noastre, bazată pe principiul recompensă şi pedeapsă, noi dobândim de Sus înţelegerea Regulilor Creatorului. Noi ne ridicăm atunci la un nivel de conştiinţă de unde vedem clar că, totul este condus de Creator şi este predeterminat. Trebuie să ajungem întâi la acest stadiu, deoarece altfel nu putem înţelege că totul este în mâinile Creatorului. De asemenea, până când nu atingem această stare, noi nu putem trăi şi acţiona în conformitate cu aceste legi, pentru că nu astfel înţelegem noi că funcţionează lumea. Prin urmare, noi putem acţiona doar în concordanţă cu legile de care suntem conştienţi. Doar în momentul în care depunem eforturi bazându-ne pe principiul „recompensă şi pedeapsă” devenim vrednici de totala încredere a Creatorului. Doar atunci vom avea dreptul să vedem adevărata imagine a lumii, precum şi modul în care aceasta funcţionează. Şi când ajungem la acest nivel şi realizăm că totul depinde de Creator, avem mai mult timp pentru El. O persoană nu îşi poate goli inima eliminând gândurile şi dorinţele din aceasta. Doar prin umplerea inimii cu dorinţe spirituale altruiste în locul celor

44

egoiste poate persoana să înlocuiască vechile aspiraţii cu unele opuse şi în acest fel să distrugă egoismul.

Aceia dintre noi care îl iubim pe Creator, suntem siguri că simţim repulsie faţă de egoismul nostru, pentru că noi ştim cât de mult rău ne poate cauza ego-ul. Însă, poate nu avem mijloacele de a scăpa de ego şi poate vom realiza că eliminarea egoismului este dincolo de puterea noastră, deoarece Creatorul a fost acela care ne-a înzestrat pe noi, creaţia Sa, cu această calitate. Deşi noi nu ne putem debarasa de egoismul nostru prin eforturile proprii, cu cât realizăm mai curând că egoismul este inamicul nostru şi cel care ne distruge spiritual, cu atât va fi mai puternică ura noastră faţă de el. În cele din urmă, această ură îl va aduce în ajutorul nostru pe Creator, pentru a birui duşmanul; în acest fel, însuşi egoismul nostru va servi scopului ridicării spirituale. Talmudul spune, „Am creat lumea doar pentru cei complet drepţi şi pentru cei complet păcătoşi”. Este de înţeles de ce a fost lumea creată pentru cei drepţi, dar de ce a fost creată lumea pentru cei care nu sunt nici absolut drepţi nici absolut păcătoşi? Din neatenţie noi percepem Providenţa în funcţie de felul în care ne afectează. Este „bine” şi „drăguţ” dacă ne este agreabil şi „nemilos” dacă ne

45

cauzează suferinţă. Adică noi îl considerăm pe Creator bun sau rău, în funcţie de cum percepem lumea noastră. Astfel, există doar două căi pentru ca fiinţele umane să perceapă Înţelepciunea Creatorului asupra lumii. Noi fie îl percepem pe Creator şi vedem viaţa ca minunată, fie negăm Înţelepciunea Creatorului asupra lumii şi presupunem că lumea este condusă de „forţe ale naturii”. Totuşi am putea realiza că această din urmă presupunere, este puţin probabil bazată pe emoţiile noastre şi mai degrabă pe raţiune, care ne determină atitudinea faţă de lume. Deci, atunci când observăm discrepanţa dintre emoţiile şi raţiunea noastră, noi începem să ne considerăm păcătoşi. Atunci când înţelegem că, Creatorul doreşte să ne dăruiască doar avantaje şi bine, realizăm că acest lucru este posibil doar prin apropierea de El. Astfel, dacă ne simţim departe de Creator, noi ne percepem ca fiind „răi” şi atunci ne considerăm a fi păcătoşi. Dar dacă simţim că suntem atât de răi încât ne rugăm plângând Creatorului să ne salveze, cerându-i să se reveleze şi să ne dea puterea de a ieşi din închisoarea egoismului în lumea spirituală, atunci Creatorul ne va ajuta instantaneu. Pentru această formă a condiţiei umane au fost create această lume cât şi Lumile Superioare.

Când atingem nivelul păcatului absolut, ne putem plânge Creatorului şi ne putem ridica eventual la nivelul celor absolut drepţi. 46

Astfel, noi putem deveni vrednici de măreţia Creatorului după ce am scăpat de toata vanitatea şi realizăm neputinţa şi josnicia propriilor dorinţe. Cu cât acordăm mai multă importanţă apropierii de Creator, cu atât mai mult Îl percepem şi cu atât mai mult putem discerne diferitele nuanţe şi manifestări ale Creatorului în viaţa cotidiană. Această adâncă, impresionantă revelaţie a Lui va da naştere sentimentelor în inimile noastre şi ca urmare bucuria le va pătrunde. Noi vedem că nu suntem mai buni decât ceilalţi şi cu toate acestea spre deosebire de noi, ei nu au câştigat atenţia specială a Creatorului. Mai mult, ei nici nu sunt conştienţi că posibilitatea de a comunica cu Creatorul există. Şi nici nu doresc cu adevărat să îl perceapă, să înţeleagă scopul vieţii şi avansarea spirituală. Pe de altă parte, nu ne este clar ce am făcut să merităm o asemenea relaţie specială cu Creatorul şi să înţelegem scopul vieţii, în care ne este acordată - chiar dacă ocazional - posibilitatea de a ne preocupa de scopul vieţii şi de legătura noastră cu Creatorul. Dacă în acest punct, putem aprecia unicitatea atitudinii Creatorului faţă de noi, atunci putem experimenta bunătatea şi bucuria nemărginită. Cu cât apreciem mai mult realizarea individuală, cu atât mai mult putem mulţumi Creatorului. Cu cât experimentăm sentimente mai variate în fiecare punct şi contact instantaneu cu Creatorul, cu atât mai bine putem aprecia măreţia lumii 47

spirituale care ne este revelată, precum şi măreţia şi puterea Creatorului omnipotent. Acest lucru duce la o încredere mai puternică cu care putem anticipa viitoarea noastră unificare cu El. Contemplând imensa diferenţă dintre caracteristicile Creatorului şi cele ale fiinţelor create de El, este mai uşor să ajungem la concluzia că, Creatorul şi creatura pot deveni compatibili doar dacă fiinţele create îşi modifică natura lor absolut egoistă. Ceea ce este posibil doar dacă creaturile se anulează pe ele ca şi cum nu ar exista şi astfel nu mai este nimic care să îi separe de Creator. Doar dacă simţim că, fără primirea vieţii spirituale, suntem morţi (ca atunci când viaţa părăseşte corpul) şi doar dacă simţim o dorinţă puternică pentru aceasta, putem avea posibilitatea de a intra în viaţa spirituală şi să respirăm aerul spiritual.

Realizarea legii Creatorului Cum ne putem înălţa la un nivel spiritual la care am anulat interesul personal şi grija pentru sine? Cum poate dorinţa noastră de a ne dedica Creatorului, să devină singurul nostru scop, atât de mult încât fără a atinge acest scop, să ne simţim ca şi cum am fi morţi? Înălţarea la acest nivel are loc gradat şi este procesată sub formă de feed-back. Cu cât facem mai mult efort în căutarea noastră pe calea spirituală, atât în studierea cât şi simularea obiectelor spirituale, cu atât mai convinşi 48

vom deveni de totala noastră incapacitate de a ajunge la acest scop prin noi înşine. Cu cât studiem mai mult texte importante pentru dezvoltarea noastră spirituală, cu atât apare materialul mai confuz şi dezorganizat. Cu cât încercăm să ne tratăm mai bine instructorii şi colegii - dacă avansăm cu adevărat spiritual - cu atât mai clar va deveni faptul că toate acţiunile noastre sunt dictate de egoism. Astfel de rezultate urmează principiul : Forţează-l până când spune, „Fac”. Putem să scăpăm de egoism doar dacă înţelegem că, egoismul cauzează moartea prin faptul că ne împiedică să realizăm viaţa adevărată, eternă şi plină de farmec.

Dezvoltând ură faţă de egoismul nostru, vom ajunge în cele din urmă să fim eliberaţi de el. Mult mai importantă este dorinţa noastră de a ne dărui în totalitate Creatorului, realizând măreţia Sa. (A te dărui Creatorului înseamnă să te separi de „Eu”). În acest moment, trebuie să decidem ce scop este mai valoros: să dobândim valorile trecătoare sau pe cele eterne. Nimic din ceea ce am creat nu rămâne veşnic; totul este trecător. Doar structurile spirituale ca de exemplu gândurile altruiste, actele şi sentimentele, sunt veşnice. Deci, străduindu-ne să ne asemănăm cu Creatorul în gândurile, dorinţele şi eforturile noastre, noi de fapt construim structura propriei noastre 49

eternităţi. Însă, ne putem dedica Creatorului doar atunci când realizăm măreţia Lui. În lumea noastră este la fel: dacă considerăm important pe cineva, suntem fericiţi să servim acea persoană. Putem simţi chiar că cel care primeşte darul ne-a făcut mai degrabă o favoare acceptându-l, decât invers. Acest exemplu arată că intenţia de a acţiona, poate schimba forma exterioară a unui act mecanic - dăruirea sau primirea - în opusul său. Prin urmare, cu cât îl privim pe Creator ca fiind demn de laudă, cu atât mai uşor îi vom da Lui toate gândurile, dorinţele şi eforturile noastre. Dar făcând asta, noi simţim mai degrabă că, de fapt primim de la El decât dăruim. Simţim că ne-a fost acordată posibilitatea de a înapoia un serviciu, posibilitate care este dăruită doar anumitor persoane din fiecare generaţie. Acest lucru poate fi înţeles mai clar din exemplul următor.

50

3 Ospăţul Actul Întâi Într-o casă puternic luminată cu camere spaţioase, un bărbat plăcut la înfăţişare se află în bucătărie şi este foarte preocupat. El pregăteşte masa pentru mult aşteptatul său oaspete. În timp ce se află acolo, îşi aminteşte de delicatesele care plac acestuia. Vesela anticipare a celui care este gazdă, este foarte evidentă. Graţios, cu mişcări armonioase, el aşează pe masă cinci feluri diferite. Lângă masă sunt două scaune tapiţate. Un ciocănit în uşă şi oaspetele întră. Faţa gazdei se luminează la vederea oaspetelui pe care îl invită să ia loc la masă. Oaspetele se aşează şi gazda se uită la el cu drag. Oaspetele priveşte delicatesele din faţa sa şi le adulmecă de la distanţă. Este evident că îi place ce vede, dar îşi manifestă admiraţia cu tact, reţinut, fără a arăta că ştie că mâncarea este pregătită pentru el.

51

Gazda: Stai jos. Am făcut aceste feluri de mâncare, special pentru tine pentru că ştiu cât de mult îţi plac. Noi ştim că, îţi cunosc gusturile şi obiceiurile tale la masă. Ştiu că îţi este foame şi ştiu cât poţi mânca, aşa că am pregătit totul exact cum îţi place, exact în cantitatea pe care o poţi mânca, până la ultima fărâmiţă.

Povestitorul: Dacă ar rămâne mâncare după ce oaspetele s-a săturat, atât Gazda cât şi Oaspetele ar fi nefericiţi. Gazda ar fi nefericită pentru că asta înseamnă că vrea să dea oaspetelui mai mult decât vrea oaspetele să primească. Oaspetele ar fi dezamăgit că nu a fost capabil să împlinească dorinţa gazdei de a mânca tot. Oaspetele ar regreta de asemenea dacă ar fi sătul şi ar mai rămâne delicatese, fiind incapabil să se bucure mai mult de ele. Ar însemna că gazdei îi lipseşte dorinţa pentru plăcerea oferită.

Oaspetele (solemn): Într-adevăr ai pregătit exact ce vreau să văd şi să mănânc la masă. Chiar şi cantitatea este cea potrivită. Asta este ce mi-aş putea dori în viaţă: să mă bucur de toate acestea. Pentru mine ar putea fi ultima plăcere divină.

Gazda: Serveşte te rog şi bucură-te. Asta mă va bucura şi pe mine. 52

Oaspetele începe să mănânce.

Oaspetele: (evident încântat şi cu gura plină, părând totuşi încurcat) : De ce cu cât mănânc mai mult, mă bucur mai puţin de mâncare? Plăcerea pe care o primesc stinge foamea şi mă bucur din ce în ce mai puţin. Cu cât mă simt mai sătul, cu atât mă bucur mai puţin de mâncare. Şi după ce mănânc, rămân doar cu amintirea plăcerii, nu cu plăcerea însăşi. Plăcerea a fost prezentă doar atât timp cât mi-a fost foame. După ce foamea a dispărut, a dispărut şi bucuria. Am primit ce mi-am dorit şi iată că, am rămas fără plăcere sau bucurie. Nu mai vreau nimic şi nimic nu mă mai bucură.

Gazda: (puţin indignată) Am făcut tot posibilul să îţi fac pe plac. Nu este vina mea că primirea plăcerii a stins senzaţia de delectare pentru că dorinţa a dispărut. În orice caz, acum eşti sătul.

Oaspetele: (apărându-se) Primind ceea ce ai pregătit pentru mine, nu mai pot nici să îţi mulţumesc pentru că am încetat să mă bucur de ceea ce mi-ai oferit. Ceea ce simt, este că tu mi-ai oferit ceva, în timp ce eu nu ţi-am dat nimic în schimb. Ca urmare, mă faci să îmi fie ruşine arătându-mi în mod necugetat că tu eşti cel care dăruieşte iar eu cel care primeşte. 53

Gazda: Nu ţi-am arătat că tu eşti cel care primeşte şi eu cel care dăruieşte. Dar simplul fapt că tu ai primit ceva de la mine fără a-mi dărui ceva în schimb te face să te simţi vinovat, în ciuda faptului că bunătatea este în firea mea. Nu vreau nimic altceva decât ca tu să primeşti mâncarea. Nu pot schimba asta. De exemplu: Eu cresc peşti. Lor nu le pasă cine îi hrăneşte şi cine are grijă de ei. Ţin de asemenea la Bob, motanul meu. Nici pe el nu îl interesează ce mână îl hrăneşte. Dar lui Rex, câinelui meu, îi pasă. El nu va primi mâncare de la altcineva.

Povestitorul: Oamenii sunt în aşa fel construiţi încât unii dintre ei primesc fără a simţi că cineva le dăruieşte, ei doar iau. Unii chiar fură fără remuşcări! Dar, atunci când în oameni se dezvoltă sentimentul sinelui, ei ştiu când li se dă şi în ei se trezeşte conştiinţa faptului că ei sunt aceia care iau. Acest lucru aduce ruşine, reproşuri şi suferinţă. Oaspetele: (ceva mai liniştit) Dar cum aş putea primi plăcere pe de o parte , fără a mă percepe ca fiind primitorul? Cum aş putea neutraliza sentimentul din mine că tu eşti cel care dă iar eu cel care primeşte? Dacă este o situaţie de dăruire-primire şi asta mă face să simt ruşine, ce pot face să evit asta?

54

Poate te poţi purta în aşa fel încât să nu mă mai simt ca un primitor! Dar asta este posibil doar dacă nu sunt conştient de existenţa ta (la fel ca peştele) sau dacă te simt, dar nu înţeleg că tu îmi dăruieşti (asemeni pisicii sau unei fiinţe care nu este dezvoltată). Gazda: (concentrată şi gânditoare): Eu cred ca există o soluţie. Poate vei găsi o cale de a neutraliza senzaţia de primire din tine? Oaspete: (cu privirea luminată): Oh, am înţeles! Întotdeauna ţi-ai dorit să mă ai ca oaspete. Aşa că mâine, voi veni şi mă voi purta astfel încât să te simţi ca un primitor. Eu voi fi în continuare primitorul, desigur, voi mânca ce ai pregătit, dar mă voi simţi ca cel care dăruieşte.

Actul Doi În ziua următoare, în aceeaşi cameră, gazda pregăteşte o masă proaspătă cu exact aceleaşi delicatese ca în ziua precedentă. El stă la masă şi oaspetele intră, purtând o expresie puţin familiară, întru-câtva secretă pe faţa sa .

Gazda: (luminată, fără să sesizeze schimbarea): Te aşteptam. Sunt fericit că te văd. Stai jos.

Oaspetele se aşează la masă şi miroase politicos mâncarea.

55

Oaspetele: (Uitându-se la mâncare) Toate acestea sunt pentru mine? Gazda: Desigur! Doar pentru tine! Aş fi încântat să primeşti toate acestea din partea mea.

Oaspetele: Mulţumesc, dar nu vreau atât de mult.

Gazda: Ei bine, nu este adevărat! Ştiu sigur că vrei asta! De ce nu primeşti?

Oaspetele: Nu pot primi toate acestea de la tine. Mă fac să mă simt stânjenit. Gazda: Cum adică stânjenit? Îmi doresc mult să primeşti toate acestea! Pentru cine crezi că le-am pregătit? Mi-ar face mare plăcerea dacă ai mânca tot.

Oaspetele: Poate ai dreptate, dar nu vreau să mănânc toată această mâncare.

Gazda: Dar nu primeşti doar o masă; îmi faci de asemenea o favoare stând la masa mea şi bucurându-te de pregătirile pe care le-am făcut. Am pregătit totul nu pentru tine, ci pentru că mă bucură să le primeşti de la mine. De aceea dacă ai fi de acord să mănânci mi-ai face o favoare. Ai primi toate astea pentru mine! Nu vei lua, ci îmi vei face o mare bucurie. De fapt, nu vei fi tu cel care primeşte prin masa oferită de mine, ci mai

56

degrabă eu, care voi primi o mare bucurie de la tine. Tu vei fi cel care îmi dă mie şi nu invers. Gazda împinge pe un ton rugător farfuria îmbietoare în faţa oaspetelui reticent. Oaspetele o împinge înapoi. Gazda insistă împingând farfuria către Oaspetele său şi este refuzată din nou. Gazda oftează, întreaga sa fiinţă doreşte ca Oaspetele său să accepte mâncarea. În acest moment Oaspetele se comportă precum o persoană care dăruieşte şi îi face pe plac Gazdei sale. Gazda: Te implor! Te rog fă-mi această plăcere. Oaspetele începe să mănânce, apoi se opreşte pentru a se gândi. Începe să mănânce din nou şi apoi face iar o pauză. De fiecare dată când oaspetele ia o pauză, gazda îl încurajează să continue. Oaspetele continuă doar la insistenţele gazdei. Gazda pune noi delicatese în faţa oaspetelui său, implorându-l de fiecare data să le accepte. Oaspetele: Dacă aş putea fi sigur că mănânc pentru a-ţi face ţie plăcere şi nu pentru ca eu vreau, tu devii cel care primeşte şi eu cel care dăruieşte plăcere. Însă pentru a fi aşa, trebuie să fiu sigur că mănânc pentru plăcerea ta şi nu pentru a mea. Gazda: Cu siguranţă mănânci pentru mine. În fond, ai stat la masă şi nu ai dorit să guşti nimic pană când te-am convins că nu este vorba doar despre a mânca, ci mai degrabă de a-mi face o plăcere. Ai venit pentru a-mi face plăcere.

57

Oaspetele: Dar dacă aş fi acceptat ceva ce iniţial nu mi-am dorit, nu aş simţi bucurie primind şi tu nu te-ai bucura privindu-mă cum de bună voie accept oferta ta. Reiese deci că tu poţi primi plăcere doar datorită faptului că eu mă bucur dăruindu-ţi. Gazda: Ştiu exact cât de mult îţi place această mâncare şi cât de mult poţi mânca. Prin urmare am pregătit aceste cinci feluri de mâncare. În fond îţi cunosc dorinţele pentru anumite feluri de mâncare, nu însă şi pentru alte lucruri din viaţa ta. Bucuria ta creează o senzaţie de plăcere în mine însămi. Mă bucur de asemenea că îţi place mâncarea. Fără îndoială plăcerea pe care o primesc de la tine este sinceră. Oaspetele: Cum pot fi sigur că mă bucură aceste feluri de mâncare doar pentru că tu vrei asta şi pentru că ai pregătit toate acestea pentru mine. Cum pot fi sigur că nu trebuie să te dezamăgesc pentru că, prin a primi îţi dăruiesc plăcere? Gazda: Foarte simplu! Pentru că ai refuzat oferta mea, până în momentul în care ai fost sigur că faci asta pentru plăcerea mea. Atunci ai acceptat. Cu fiecare îmbucătură, vei simţi că mănânci pentru plăcerea mea şi vei simţi bucuria mea. Oaspetele: Aş putea să las deoparte ruşinea şi să mă simt mândru că îţi ofer plăcere dacă mă gândesc că de fiecare dată când primesc, primesc pentru tine. Gazda: Mănâncă tot te rog ! Astfel, îmi dăruieşti multă plăcere ! 58

Oaspetele: (mâncând cu plăcere şi terminând felurile de mâncare, dar realizând în final că nu este încă mulţumit): Acum am mâncat tot şi mi-a plăcut. Nu mai este altceva. Plăcerea mea a trecut pentru că nu îmi mai este foame. Nu mai pot face plăcere nici unuia dintre noi acum. Deci, ce ne rămâne de făcut? Gazda: Nu ştiu. Mi-ai făcut o mare plăcere primind toate acestea de la mine. Ce altceva pot face pentru tine astfel încât să te bucuri din nou? Cum mai poţi mânca acum după ce ai terminat? Când îţi va fi foame din nou? Oaspetele: Adevărat, dorinţa mea de a primi s-a transformat în dorinţa de aţi dărui bucurie şi dacă acum nu mai pot mânca, cum îţi mai pot aduce plăcere? În fond, nu pot să creez un apetit pentru încă cinci feluri de mâncare!

Gazda: Nu am pregătit mai mult decât ţi-ai dorit. Am făcut tot posibilul pentru a fi pe placul tău. Problema ta este: „Cum pot face să nu încetez să îmi doresc mai mult, în timp ce primesc din ce în ce mai mult”. Oaspetele: Dar dacă plăcerea nu îmi satisface foamea, nu o mai simt ca pe o plăcere. Senzaţia plăcerii vine din satisfacerea nevoilor mele. Dacă nu mi-ar fi fost foame, nu aş fi putut să mă bucur de mâncare şi deci nu aş fi putut să îţi transmit plăcere. Ce pot face

59

pentru a dori în permanenţă şi constant, să îţi dau plăcere, manifestându-mi plăcerea? Gazda: Pentru asta, este nevoie ca dorinţa ta să vină din altă sursă şi un alt mijloc de satisfacere a ei. Dacă foloseşti foamea pentru a primi atât mâncare cât şi plăcere din actul de a mânca, aceasta le va reduce pe amândouă. Oaspetele: Am înţeles! Problema este că eu m-am împiedicat să simt plăcere dacă am simţit ca vei avea un folos din asta. Am refuzat într-o asemenea măsură încât, deşi întreaga masă a fost pregătită pentru mine, nu am putut accepta asta din cauza ruşinii. Ruşinea a fost atât de intensă încât am fost dispus să mor de foame, doar pentru a evita sentimentul de ruşine de a fi cel care primeşte. Gazda: Dar apoi, de îndată ce te-ai convins că nu primeşti pentru tine, ai început să primeşti pentru mine. Din aceasta cauză, te-ai bucurat atât de mâncare cât şi de plăcerea pe care mi-ai dăruit-o. De aceea acţiunea de a mânca trebuie să fie în acord cu voinţa ta. În fond, fără plăcerea rezultată din actul de a mânca, ce plăcere mi-ai putea oferi? Oaspetele: Însă nu este suficient să primesc de la tine, ştiind că ţi-a plăcut să faci asta pentru mine. Dacă plăcerea mea vine din bucuria ta, atunci sursa plăcerii mele nu este mâncarea, ci tu! Trebuie să simt bucuria ta. Gazda: Asta este simplu, deoarece sunt total deschis spre asta.

60

Oaspetele: Da, însă de ce anume depinde plăcerea mea? Depinde de tine, cel căruia îi dăruiesc plăcerea. Asta înseamnă că plăcerea mea depinde de cât de puternică este dorinţa mea de a-ţi dărui plăcere; adică, în măsura în care eu simt măreţia ta. Gazda: Şi ce putem face? Oaspetele: Dacă aş fi ştiut mai multe despre tine, dacă ai fi fost cu adevărat măreţ, atunci această măreţie şi omnipotenţa mi-ar fi fost revelată. Atunci m-aş fi bucurat atât de dăruirea plăcerii cât şi de faptul că aş fi fost conştient de persoana care o primeşte. Apoi, plăcerea mea ar fi fost proporţională cu dezvăluirea măreţiei tale. Gazda: Deci depinde de mine? Oaspetele: Uite, dacă dăruiesc, este important pentru mine să ştiu cât de mult dăruiesc şi cui. Dacă este pentru cei dragi, ca de exemplu copiii mei, atunci doresc să dăruiesc pe măsura dragostei pentru ei. Asta mă bucură. Dar dacă cineva de pe stradă vine în casa mea îi voi dărui ceva acelei persoane pentru că înţeleg că se află în nevoie şi sper că dacă voi avea vreodată nevoie, cineva mă va ajuta. Gazda: Acest principiu stă în spatele întregului concept de ajutor social. Oamenii au realizat că dacă nu ar exista ajutorul reciproc, toţi ar suferi. Adică, ei înşişi ar putea avea de suferit dacă ar avea nevoie. Egoismul forţează oamenii să dăruiască, însă aceasta nu este adevărata dăruire. Este de fapt o cale simplă prin care cineva îşi asigură supravieţuirea. 61

Oaspetele: Eu nu cred că acest fel de dăruire este autentic. Toată „generozitatea” noastră nu este decât o cale prin care noi primim plăcere din satisfacţia personală şi a acelora pe care îi iubim. Gazda: Cum aş putea să îţi dăruiesc o plăcere care să fie dincolo de plăcerea găsită în mâncare? Oaspetele: Asta nu depinde de tine, ci de mine. Dacă persoana care vine în casa mea nu este o persoană obişnuită, ci o persoană importantă, voi primi o plăcere mai mare dăruind acestei persoane, decât uneia obişnuite. Asta înseamnă că plăcerea mea depinde nu numai de mâncare, ci şi de cine a preparat-o! Gazda: Deci ce pot face pentru ca tu să mă respecţi mai mult? Oaspetele: Deoarece primesc pentru plăcerea ta şi nu a mea, cu cât te respect mai mult, cu atât va fi mai mare plăcerea pe care o am ştiind cui dăruiesc. Gazda: Şi cum pot adânci stima ta pentru mine? Oaspetele: Povesteşte-mi despre tine, arată-mi cine eşti ! Atunci aş putea avea plăcere nu numai primind mâncarea, dar şi din aceea că ştiu cine îmi dăruieşte, ştiind cu cine am o relaţie. Cea mai mică porţie de mâncare pe care o primesc de la o persoană importantă îmi va da o şi mai mare plăcere. Vezi tu, plăcerea va creşte în funcţie de cât de important consider că eşti. Gazda: Asta înseamnă că, pentru ca plăcerea să devină mai mare, trebuie să mă descopăr iar tu să ajungi să mă placi. 62

Oaspetele: Exact ! Asta creează din nou foame în mine - dorinţa de a-ţi dărui creşte proporţional cu importanţa ta. Asta nu pentru că vreau să scap de senzaţia de ruşine, ci pentru că ruşinea nu mă va lăsa să îmi satisfac foamea. Gazda: În acest fel tu începi să simţi nu foamea, ci importanţa mea şi dorinţa ta de a-mi da plăcere. Îmi spui deci că nu vrei să-mi satisfaci apetitul, ci să te mulţumeşti cu importanţa mea şi dorinţa de a-mi face plăcere? Oaspetele: Şi ce este greşit în asta? Pot primi plăcere din mâncare, mult mai multă decât din mâncarea însăşi, pentru că adaug foamei o a doua dorinţă: de a-ţi dărui ţie. Gazda: Şi asta trebuie să îndeplinesc. Oaspetele: Nu. Dorinţa de a face asta - şi îndeplinirea - trebuie să o creez în mine însămi. Pentru asta trebuie doar să te cunosc. Revelează-te şi eu voi crea în mine însămi o sete de a-ţi dărui. Voi primi de asemenea plăcere din dăruire şi nu din eliminarea ruşinii. Gazda: Ce vei câştiga cunoscându-mă, în afară de faptul că plăcerea ta va creşte? Oaspetele: (punctând în mod clar acest lucru) Mai există un beneficiu major. Dacă creez în mine o nouă dorinţă, în afara celei de foame, pot deveni un maestru al acelei dorinţe. Pot oricând să o cresc, să o umplu oricând cu plăcere şi oricând să îţi dăruiesc primind plăcere.

63

Gazda: Oare nu vei pierde acea dorinţă când este împlinită, aşa cum ţi-ai pierdut foamea? Oaspetele: Nu, pentru că pot crea oricând în mine o impresie mai bună despre tine. Pot oricând să creez noi dorinţe pentru a-ţi dărui şi primind de la tine voi împlini aceste dorinţe. Acest proces poate decurge astfel la infinit. Gazda: De ce anume depinde asta? Oaspetele: Depinde de a descoperi în tine în mod constant noi virtuţi şi să îţi simt importanţa. Gazda: Asta înseamnă că, pentru o constantă auto-indulgenţă - deci, chiar atunci când primeşti o plăcere egoistă, foamea nu va ceda ci mai degrabă va fi creată prin acea primire - trebuie să se formeze o nouă senzaţie de foame: dorinţă de a-l simţi pe cel care dăruieşte. Oaspetele: Da, în afară de primirea plăcerii (delicatesele), cel care primeşte va dezvolta sentimentul importanţei celui care dăruieşte. Revelarea gazdei şi delicatesele devin prin urmare acelaşi lucru. Cu alte cuvinte, plăcerea însăşi creează o conştientizare a celui care dăruieşte. Acesta, mâncarea şi atributele acestuia sunt unul şi acelaşi lucru. Gazda: Rezultă astfel că ceea ce ai dorit iniţial, subconştient, a fost ca cel care dăruieşte să fie revelat. Pentru tine acest lucru este de fapt, o umplere şi nimic mai mult.

64

Oaspetele: La început nu am înţeles că acest lucru a fost ceea ce îmi doream. Am văzut doar mâncarea şi am crezut că asta este ceea ce am dorit. Gazda: Am făcut asta cu un scop, pentru ca în mod gradat să îţi dezvolţi propria ta dorinţă independentă pe care se presupune ca ai creat-o tu însăţi, astfel încât să o umpli prin ţine însăţi. Vei fi simultan atât în locul oaspetelui cât şi al gazdei. Oaspetele: De ce este totul construit astfel? Gazda: Cu scopul de a te completa. Astfel încât, vei dori fiecare lucru în totalitate şi de asemenea împlinirea sa deplină. Astfel încât, să te poţi bucura din plin de fiecare dorinţă, iar plăcerea ta să fie nelimitată. Oaspetele: Şi de ce nu am ştiut asta de la început? Tot ce am văzut în jurul meu au fost obiectele dorite, fără a bănui că ceea ce doream cu adevărat, erai tu. Gazda: Totul este astfel creat pentru situaţia în care nu mă sesizezi. Ai putea veni tu însăţi către mine şi să creezi tu însăţi acea dorinţă interioară. Oaspetele: (dezorientat): Însă dacă pot crea acea dorinţă în mine, atunci unde mai eşti tu? Gazda: Eu sunt acela care a creat în tine acea dorinţă egoistă cu care să începi şi am continuat să o dezvolt înconjurându-te în mod constant cu obiecte noi care să te încânte. Oaspetele: Şi toate acestea pentru ce?

65

Gazda: Pentru a te convinge ca urmărind plăcerea nu vei fi satisfăcut niciodată complet. Oaspetele: Îmi dau seama acum: În momentul în care am ce îmi doresc, plăcerea dispare instantaneu, după care tânjesc după altceva, mai mare sau diferit. Astfel, vânez continuu plăcerea, pe care de fapt nu o ating, în momentul în care o am, îmi scapă. Gazda: Tocmai din acest motiv ar trebui să îţi dezvolţi sentimentul de sine şi să devii conştient de inutilitatea acestui tip de existenţă. Oaspetele: Dar dacă ar fi să dezvolţi în mine o imagine a lucrurilor aşa cum sunt, aş înţelege sensul şi scopul tuturor acestora! Gazda: Această imagine îţi va fi revelată doar după ce vei fi în totalitate convins de inutilitatea existenţei tale egoiste şi vei deveni conştient că este nevoie de o altă formă de comportament. Este nevoie să îţi cunoşti rădăcinile şi scopul propriei vieţi. Oaspetele: Însă acest proces durează mii de ani. Când ia sfârşit? Gazda: Totul este creat cu un scop. Tot ceea ce există este acolo cu singurul scop de a revela creaţiilor o formă diferită de existenţă. Acest proces are loc încet deoarece fiecare mică dorinţă trebuie să apară şi să fie recunoscută ca fiind nedemnă de a fi folosită în forma sa iniţială. Oaspetele: Şi sunt multe asemenea dorinţe? Gazda: Foarte multe şi în proporţie directă cu plăcerea pe care o vei primi în viitor. Însă plăcerea din primirea mâncării nu se schimbă. Nu poţi mânca mai mult de un prânz pe zi. Capacitatea stomacului tău nu se 66

va schimba. Prin urmare, ceea ce vine de la mine şi este primit de tine nu se schimbă. Însă atunci când stai la masa mea pentru a-mi face plăcere, acel gând creează în tine o nouă dorinţă de a mânca şi o nouă plăcere, diferită de plăcerea mâncării. Acea plăcere se măsoară prin mărime şi putere, sau prin cantitate şi calitate şi depinde de cantitatea de plăcere pe care o ai stând la masa mea pentru a-mi face plăcere. Oaspetele: Şi cum îmi cresc dorinţa de a primi plăcere de dragul tău? Gazda: Asta depinde de aprecierea şi respectul tău faţă de mine. Depinde de cât de important mă consideri tu a fi. Oaspetele: Şi cum pot creşte aprecierea mea faţă de ţine? Gazda: Pentru aceasta tu trebuie să mă cunoşti mai bine - să mă vezi în fiecare acţiune pe care o fac, să mă observi şi să fii convins de importanţa mea şi să fii convins că sunt atotputernic, îngăduitor şi bun. Oaspetele: Atunci dezvăluie-te ! Gazda: Dacă cererea ta, provine din dorinţa de a-mi dărui, mă voi dezvălui. Dar dacă provine din dorinţa de a-ţi face o plăcere privindu-mă, nu numai ca mă voi reţine din a mă dezvălui, ci mă voi ascunde şi mai bine. Oaspetele: De ce? Nu este acelaşi lucru pentru tine felul în care eu primesc de la tine? În fond, tu doreşti să mă bucur. De ce să te ascunzi de mine?

67

Gazda: Dacă mă dezvălui în întregime, vei primi atât de multa plăcere din eternitatea, atotputernicia şi unitatea mea, încât nu vei fi capabil să accepţi această plăcere de dragul meu. Acest gând nu îţi va trece prin minte şi mai târziu te vei simţi din nou ruşinat. În afară de asta, deoarece plăcerea va fi continuă, ea va elimina, aşa cum am văzut mai sus, dorinţa ta şi vei fi golit de voinţă. Oaspetele: (realizând în sfârşit): Deci acesta este motivul pentru care te ascunzi de mine, pentru a mă ajuta! Şi eu care credeam că este din cauză că nu vrei să te cunosc. Gazda: Cea mai mare dorinţă a mea este să mă vezi şi să stai lângă mine. Însă ce voi face dacă atunci nu vei fi capabil să simţi această plăcere? Nu ar fi acest lucru similar cu moartea? Oaspetele: Dar dacă nu sunt conştient de existenţa ta, atunci cum pot să progresez? Asta este în funcţie de cât de mult mi te dezvălui. Gazda: Adevărat, doar sentimentul prezenţei mele creează în tine abilitatea de a creşte şi de a primi. Fără acest simţ, vei absorbi imediat tot şi vei înceta să simţi orice plăcere. De aceea, atunci când apar în faţa ta, simţi ruşine, sentimentul că cineva îţi oferă şi dorinţa de a primi aceleaşi atribute ca şi cel care dăruieşte. Oaspetele: Atunci dezvăluie-te cât mai curând cu putinţă. Gazda: Voi face asta, doar în măsura în care vei beneficia, deşi mi-aş dori să mă arăt ţie mereu. În fond, mă ascund de tine cu scopul de a crea condiţii pentru liberul tău arbitru. În acest fel, poţi fi liber să 68

acţionezi şi să alegi cum să gândeşti independent de prezenţa mea. Nu va exista nici o presiune din partea gazdei. Oaspetele: Şi cum te vei dezvălui? Gazda: Încet şi gradat. Fiecare grad al dezvăluirii este numit „Lume”, de la cea mai ascunsă până la cea mai vizibilă.

SFÂRŞIT De aici rezultă că obiectivul nostru principal este de a creşte importanţa Creatorului în ochii noştri, adică să dobândim credinţa în măreţia şi puterea Sa. Trebuie să facem acest lucru pentru că este singurul nostru mijloc de a scăpa din închisoarea propriului nostru egoism şi de a intra în Lumile Superioare. Aşa cum a fot menţionat mai sus, experimentăm dificultăţi extreme atunci când ne hotărâm să urmăm calea credinţei şi să abandonăm toate preocupările pentru sine. Ne simţim atunci izolaţi de întreaga lume, suspendaţi în nimic, fără a avea suportul simţului realităţii, sensului sau experienţei care să ne susţină. Este de asemenea ca şi cum ne-am fi abandonat propriul mediu, familia şi prietenii, din dorinţa de a fi uniţi cu Creatorul. Aceste senzaţii apar atunci când ne lipseşte credinţa în Creator, când nu Îl putem vedea, sau nu Îi simţim

69

prezenţa, sau Guvernarea asupra creaţiei. În aceste momente, noi simţim lipsa obiectului credinţei. Totuşi, de îndată ce am început să simţim Prezenţa Creatorului, suntem gata să ne predăm în totalitate puterii Sale şi să îl urmăm orbeşte pe acesta, pregătiţi întotdeauna să ne anulăm în totalitate în faţa Sa, lăsând de-o parte aproape instinctiv propriul intelect. Din acest motiv, cea mai importantă problemă cu care ne confruntăm este cum să percepem Prezenţa Lui. Prin urmare, de fiecare dată când apar aceste dubii, trebuie să ne dedicăm toată energia şi gândurile Creatorului. Trebuie imediat să aspirăm să ne alipim de Creator cu fiecare fibră a fiinţei noastre. Acest sentiment faţă de Creator este numit „credinţă”. Procesul poate fi accelerat dacă facem din acesta un obiectiv important. Cu cât este mai important pentru noi, cu atât mai repede vom dobândi credinţa, adică, conştientizarea Creatorului. În plus, cu cât acordăm mai multă importanţă perceperii Creatorului, cu atât mai puternică va fi această percepţie, până în momentul în care va deveni parte a fiinţei noastre. Norocul (Mazal în Ebraică) este o formă specială de manifestare a Providenţei pe care nu o putem influenţa în nici un fel. Însă este stabilit de Sus că noi, ca şi indivizi, suntem responsabili de încercarea de a ne schimba propria noastră natură. Apoi, Creatorul va evalua eforturile noastre în această direcţie şi eventual El ne va altera propria natură şi ne va ridica deasupra lumii noastre.

70

Prin urmare, înainte de a face orice efort, ar trebui să realizăm că nu ne putem aştepta ca Forţele Superioare, norocul, sau alte tratamente speciale de Sus să intervină în favoarea noastră. Mai degrabă, trebuie să începem prin a recunoaşte în întregime că, dacă noi înşine nu acţionăm, nu vom ajunge la ceea ce dorim. Totuşi, de îndată ce am îndeplinit o sarcină, sau ne-am angajat în studiu, sau am făcut orice alt efort, ar trebui să ajungem la următoarea concluzie:

Tot ceea ce am dobândit ca rezultat al eforturilor noastre ar fi venit oricum, chiar şi fără cel mai mic efort, de vreme ce rezultatul a fost predeterminat de Creator. Astfel, în cazul în care tânjim să înţelegem adevărata Providenţă, trebuie de timpuriu să încercăm ca, în fiecare acţiune să asimilăm aceste contradicţii în noi înşine. De exemplu, dimineaţa ar trebui să începem rutina zilnica a studiului şi muncii, lăsând în urmă toate gândurile Regulii Divine a Creatorului asupra lumii şi asupra locuitorilor săi. Fiecare dintre noi trebuie să lucrăm ca şi cum rezultatul final ar depinde doar de noi. Însă la sfârşitul zilei, sub nici un motiv nu ar trebui să ne îngăduim nouă înşine să ne imaginăm că ceea ce am realizat este rezultatul eforturilor noastre. Trebuie să înţelegem că şi dacă am fi stat în pat toata ziua, trebuia să

71

ajungem la acelaşi rezultat, pentru că acest rezultat a fost predeterminat de Creator. Prin urmare, acela care doreşte să trăiască o viaţă a adevărului, trebuie pe de o parte, să asculte de legile societăţii şi ale naturii la fel ca oricare dintre noi, dar pe de altă parte, trebuie să creadă de asemenea în absoluta dominaţie a Creatorului asupra lumii.

Toate faptele noastre pot fi împărţite în bune, neutre sau rele. Sarcina noastră este să ridicăm faptele noastre neutre la nivelul celor bune. Putem ajunge acolo prin a fi conştienţi că, în momentul în care noi efectuăm acele fapte, în final, Voinţa Creatorului va guverna. De exemplu, atunci când suntem bolnavi, în timp ce suntem conştienţi că vindecarea este în mâinile Creatorului, trebuie să luăm medicamentele prescrise de medic şi să credem că priceperea acestuia ne va ajuta să depăşim acesta situaţie. Însă, atunci când după medicaţia prescrisă de doctor, ne revenim, trebuie să credem că ne-am fi revenit oricum deoarece acesta era Planul Creatorului. Prin urmare, în loc să mulţumim doctorului, trebuie să mulţumim Creatorului. În acest fel, transformăm un act neutru în unul spiritual şi făcând astfel cu toate celelalte acte neutre, putem să „spiritualizăm” toate gândurile noastre. Exemplele şi explicaţiile de mai sus sunt importante pentru că ele pot deveni piedici care ne pot împiedica avansarea spirituală. Problema 72

escaladează câteodată, pentru că noi credem că înţelegem principiile Regulii Divine. Ne vom concentra energiile noastre, artificial, asupra întăririi credinţei noastre în Omniprezenţa Creatorului, în loc să lucrăm puternic asupra noastră. Adesea, pentru a ne demonstra credinţa în Creator, sau pur şi simplu din lene, credem că nu trebuie să lucrăm asupra noastră, de vreme ce totul stă în puterea Creatorului. Sau putem închide ochii şi să ne bazăm doar pe credinţa oarbă, eludând în acest fel întrebările vitale referitoare la adevărata credinţă. Însă, evitând răspunsul la aceste întrebări, ne lipsim pe noi înşine de posibilitatea progresului spiritual. Se spune despre lumea noastră, „Veţi câştiga pâinea cu sudoarea frunţii”. Însă, de îndată ce am câştigat ceva, este greu pentru noi să admitem că efectul nu este rezultatul muncii noastre dificile sau abilităţilor noastre, ci a muncii Creatorului.

Trebuie să ne străduim cu sudoarea frunţii să întărim credinţa noastră în regula absolută a Creatorului. Însă pentru a crede şi a experimenta noi senzaţii spirituale, trebuie să facem un efort să înţelegem şi să acceptăm natura contradictorie a Regulii Divine (care pare contradictorie doar datorită orbirii noastre). Doar atunci vom şti cu exactitate ce se cere de la noi şi putem ajunge să experimentăm noi senzaţii spirituale.

73

74

4 Anularea Propriilor Interese Înaintea creaţiei, exista doar Creatorul. Procesul creaţiei a început atunci când Creatorul a ales părţi din sine Însuşi, pe care mai apoi le-a înzestrat cu diferite caracteristici. Prin înzestrarea acestor părţi cu sentimentul propriu de sine, Creatorul a „emanat” părţi din el Însuşi. Aceste părţi înzestrate constituie „Eu-l” nostru. Distanţa dintre părţile înzestrate şi Creator este de fapt diferenţa caracteristicilor dintre Creator şi părţile sale; şi este percepută ca „ascunderea Creatorului”. Deoarece părţile nu îl pot simţi pe Creator, există un vid între acestea şi El, vid generat de caracteristicile părţilor egoiste. Când Creatorul doreşte să aducă părţile separate aproape de El, atunci vidul întunecat dintre Creator şi părţi va transmite un sentiment de inutilitate acestora. Dacă pe de altă parte, Creatorul nu doreşte să aducă părţile aproape de El, atunci acest vid nu este simţit deloc. Aceasta este doar distanţa dintre părţi şi Creator care nu este percepută. Creatorul Însuşi nu este sesizat de către părţi, care cel mult îşi pot doar imagina cum s-ar simţi dacă L-ar percepe.

75

Vidul întunecat, perceput de către părţi, este experimentat ca fiind suferinţa noastră curentă, cauzată fie de dificultăţi materiale, fie de maladii, sau de probleme familiale. Totuşi, aşa cum Creatorul a construit mediul înconjurător al părţilor, tot El este capabil să îl influenţeze. Cum şi pentru care scop face El asta? Pentru a ne arăta că, pentru a ne salva de suferinţă, trebuie să scăpăm de tot egoismul, iar Creatorul ne aduce într-o asemenea stare de nefericire - prin mediul nostru, copii, muncă, datorii, boli, sau probleme de familie - încât viaţa pare a fi o povară insuportabilă. Noi credem că această stare mizerabilă vine ca rezultat al ambiţiilor şi a încercărilor noastre de a dobândi lucruri. Atunci, o singură dorinţă se naşte în noi - dorinţa de a nu dori nimic. Cu alte cuvinte, nu mai avem interese personale, deoarece ele ne produc suferinţă. În consecinţă, nu avem altă posibilitate decât să îl implorăm pe Creator să ne salveze de egoismul nostru. Aceasta ne forţează să ne străduim să ne depăşim toate problemele , care ne aduc suferinţe ulterioare. Din acest motiv, Rabbi Ashlag scrie în „Introducere la Talmud Eser Sfirot” (Paragraful 2), „Dacă ascultaţi cu inima una din cele mai importante întrebări, sunt sigur că toate dubiile voastre referitoare la studiul Cabalei vor dispărea fără urmă”. Este aşa pentru că această întrebare, venind mai degrabă direct din inima unei persoane, decât din inteligenţă sau cunoaştere, este o întrebare care se referă la mai multe lucruri: sensul vieţii noastre; înţelesul suferinţei 76

noastre (care este de multe ori mai mare decât plăcerea); dificultăţile din viaţa noastră, care fac adesea ca moartea să pară cea mai sigură scăpare. Şi în final, faptul că nu există un sfârşit al acestui vârtej al suferinţei până în momentul în care părăsim această viaţă, uzaţi şi devastaţi. Cine beneficiază, sau mai precis, cui folosim? La ce altceva ar trebui să ne aşteptăm de la această viaţă? Deşi fiecare dintre noi suntem deranjaţi în subconştient de această întrebare cu privire la sensul vieţii noastre, câteodată ne ia prin surprindere, înnebunindu-ne, incapabili de a face ceva, nimicindune minţile, atrăgându-ne într-o prăpastie a inutilităţii şi reflectând la insignifianţa noastră. Ca urmare, noi alegem să ne lăsăm purtaţi de curentul vieţii, fără a cugeta adânc la această întrebare. Este o întrebare la care nimeni nu vrea să se gândească. Cu toate acestea, întrebarea rămâne în faţa noastră cu toată puterea şi amărăciunea sa. Ocazional, ne absoarbe, pătrunde în mintea noastră şi ne depăşeşte. Noi continuăm să ne amăgim pe noi înşine, rătăcind ca şi înainte, în derivă prin viaţă fără să ne gândim. Însă Creatorul, ne dăruieşte aceste senzaţii pentru a realiza treptat că, toate ghinioanele noastre, toate chinurile, apar din cauza faptului că avem un interes personal, legitim în rezultatul acţiunilor noastre. Egoismul nostru, natura şi esenţa noastră, ne fac să acţionăm pentru „binele propriu”. Şi, de vreme ce dorinţele noastre nu sunt niciodată împlinite, continuăm să suferim.

77

Totuşi, dacă în orice, am anula toate interesele noastre personale, am sparge imediat toate lanţurile trupurilor noastre şi am experimenta lumea noastră fără durere şi suferinţă.

Metoda eliberării din sclavia egoismului poate fi găsită în Cabala. Creatorul a plasat special lumea noastră, cu toata mizeria sa, între Sine şi noi. El a făcut asta pentru a ne ajuta să realizăm că trebuie să scăpam de egoism, de vreme ce acesta este cauza tuturor suferinţelor noastre. Înlăturarea suferinţei şi simţirea Creatorului, Sursa tuturor plăcerilor noastre, este posibilă doar dacă dorim să scăpăm de egoismul nostru. În lumile spirituale, dorinţele sunt echivalente cu acţiunile, deoarece dorinţele sincere şi reale duc la îndeplinirea lor. În general, Creatorul ne aduce la o decizie fermă şi finală de a scăpa de toate interesele personale în orice situaţie din viaţa noastră. El ne face astfel să suferim atât de mult, încât avem o singură dorinţă aceea de a pune capăt acestei suferinţe. Acest lucru este posibil doar dacă nu avem nici un interes personal sau egoist cu privire la rezultatul oricăror lucruri cotidiene care apar în viaţa noastră. Însă unde este atunci liberul arbitru? Unde este libertatea alegerii, de a decide ce drum să urmăm, sau ce să alegem în viaţă? Creatorul ne împinge să alegem o anumită soluţie plasându-ne în mijlocul mizeriei astfel încât moartea să fie preferabilă vieţii. 78

Cu toate acestea El nu ne dă forţa necesară pentru a pune capăt mizerabilei noastre existenţe şi de a scăpa astfel de suferinţă. Mai degrabă, Creatorul ne oferă brusc o idee vagă cu privire la singura soluţie, care vine ca o rază de speranţă. Soluţia nu este în moarte, nici în evadarea din vieţile noastre. Ea stă în eliberarea de către noi înşine, de a avea un interes personal în rezultatul lumesc. Aceasta este singura soluţie care ne poate aduce pacea şi odihna la această suferinţă insuportabilă. Nu există nici o libertate de alegere în acest proces; suntem obligaţi pentru a scăpa de suferinţă. Liberul arbitru este atunci când încercăm să avansăm prin a ne întări pe noi înşine, alegând să concentrăm toate acţiunile noastre, în exclusivitate asupra Creatorului. Am învăţat că, dacă trăim pentru acest lucru, asta nu ne aduce nimic în afara suferinţei. Procesul nostru constant de corectare şi de controlare a gândurilor este numit „procesul de rafinare”. Sentimentele de suferinţă cauzate de interesele egoiste ar trebuie să fie atât de acute încât ar trebui să fim pregătiţi să „trăim cu o bucăţică de pâine şi cu un strop de apă şi să dormim pe pământul gol”. Astfel, ar trebui să fim pregătiţi să facem tot ce este necesar să ne eliberăm de egoism şi de interesele noastre personale. De îndată ce am atins starea descrisă mai sus şi ne simţim confortabil acolo, putem intra pe tărâmul spiritual numit „Lumea care va veni” (Olam Ho Ba). Astfel suferinţa ne poate duce la decizia că renunţarea la egoism ar fi 79

benefică pentru noi. Ca rezultat al eforturilor noastre, amintindu-ne în mod constant de suferinţele trecute şi prin susţinerea şi consolidarea acestor decizii în inimile noastre, putem ajunge la starea la care scopul tuturor acţiunilor noastre ar fi beneficiul Creatorului. În ceea ce ne priveşte pe noi, în afară de strictul necesar, ne-ar fi teamă să ne gândim chiar şi la beneficiul personal sau la plăceri, de teama de a nu experimenta încă o dată copleşitoarea suferinţă adusă de interesul personal.

Dacă am reuşit să alungăm toate gândurile noastre egoiste din minţile noastre, chiar şi gândurile referitoare la cele mai esenţiale lucruri, se spune că am atins stadiul final în renunţarea la propriile nevoi. În viaţa noastră curentă, am ajunge să nu ne mai gândim la noi înşine, la relaţiile noastre personale, la familiile noastre, la munca noastră, la toate îndatoririle pe care le avem în această lume. Aparent nu vom părea diferiţi de cei din jurul nostru. Însă în corpurile noastre - deoarece obiceiul devine a doua natură - nu va rămâne nimic din propriile interesele. Din acest moment, putem trece la următoarea etapă a vieţii noastre spirituale şi putem să începem să ne bucurăm făcând placul Creatorului. Acest lucru însă, nu mai este o încântare pentru noi, ci doar pentru Creator, pentru că am „ucis” nevoia pentru plăcere personală. Din acest motiv, noua plăcere este infinită în timp şi imposibil de estimat ca mărime, pentru că nu este limitată la nevoile noastre personale. 80

Numai în acest moment putem vedea cât de bun şi magnific este Creatorul, pentru că ne-a dat oportunitatea de a atinge extraordinara fericire de a ne uni cu El în dragoste veşnică.

Lăsaţi Cabala să vă călăuzească Există două stadii pe calea pe care o urmează o persoană pentru a ajunge la acest scop al creaţiei. Prima presupune suferinţă şi încercări până când persoana se eliberează de egoismul său. Însă de îndată ce am trecut de primul stadiu şi am scăpat de toate dorinţele personale, de îndată ce suntem capabili să ne îndreptăm toate gândurile către Creator, putem începe o nouă viaţă, una plină de bucurie spirituală şi linişte eternă, aşa cum a fost iniţial concepută la începutul creaţiei prin Voinţa Creatorului. Noi nu trebuie să urmăm o cale de completă auto-negare, adică să ne săturăm cu o bucată de pâine, o picătură de apă şi să ne odihnim pe pământul gol pentru a ne obişnui corpurile să renunţe la egoism. În loc să ne forţăm şi să ne suprimăm dorinţele fizice, ni s-a dat Cabala, Lumina Cabalei, care ne poate ajuta pe fiecare dintre noi să scăpăm de egoism, rădăcina tuturor nenorocirilor. Lumina Cabalei posedă o anumită forţă care ne îngăduie să depăşim dorinţele corpului. Însă forţa spirituală pe care Cabala o conţine ne poate

81

influenţa doar dacă, noi credem că mai degrabă ne poate ajuta şi că ne este necesară pentru a supravieţui decât pentru a pieri în timp ce experimentăm suferinţe insuportabile. Ne va ajuta doar dacă noi credem că studiul Cabalei ne va conduce către scopul nostru şi ne va ajuta să obţinem răsplata anticipată: eliberarea de dorinţele egoiste. Aceia dintre noi care simt acest lucru ca pe un scop vital, sunt în mod constant în căutarea căilor de a se elibera. În timp ce studiem Cabala, căutăm îndrumare cu privire la modalitatea de a scăpa de sub stăpânirea interesului personal. Putem determina adâncimea credinţei noastre în Cabala, în funcţie de elanul către studiu şi căutare.

Dacă gândurile noastre sunt în mod constant preocupate de căutarea eliberării de egoism, se poate spune că avem totală credinţă. Acest lucru este posibil doar dacă simţim cu adevărat că, dacă nu reuşim să găsim o scăpare din condiţia noastră, acest lucru este mai rău ca moartea, deoarece suferinţa cauzată de interesul personal este cu adevărat de nemăsurat. Doar dacă noi căutăm alinare cu adevărat, Lumina Cabalei ne va ajuta. Doar atunci ni se va da puterea spirituală care ne va permite să ne eliberăm de propriile ego-uri. Şi doar atunci vom fi cu adevărat liberi. Pe de altă parte, pentru aceia care nu simt această necesitate ca fiind urgentă, sau nu o simt deloc necesară, Lumina Cabalei se transformă în

82

întuneric. Ca urmare, cu cât studiază mai mult, cu atât mai adânc se adâncesc în egoismul lor, pentru ca ei nu folosesc Cabala în adevăratul său scop. Atunci când începem să studiem Cabala şi deschidem una dintre cărţile lui Rashbi, Ari, Rabbi Yehuda Ashlag sau Rabbi Baruch Ashlag, scopul nostru ar trebui să fie primirea recompensei de la Creator - puterea credinţei - care ne îngăduie astfel să reuşim să găsim calea de a ne schimba pe noi înşine. Noi ar trebui să avem încredere că indiferent de situaţia noastră egoistă, putem primi încă un asemenea dar de Sus, pentru că a avea credinţă înseamnă a avea un sprijin spre o stare opusă de existenţă. Şi chiar dacă nu am depăşit toată suferinţa care ne va forţa să renunţăm la toate interesele noastre personale din viaţă, Cabala ne va ajuta; în loc de suferinţă, vom primi o altă modalitate de a ne urma calea.

83

5 Scopul Studiului Cabalei

Lumina care emană din scrierile marilor Cabalişţi, ne va ajuta să depăşim două provocări: încăpăţânarea şi tendinţa noastră de a uita suferinţa cauzată de voinţă. Rugăciunea este drumul către corectare, pe care Creatorul o va vedea în inimile noastre.

Atunci când ne angajăm total în rugăciune, vom dobândi orice alinare căutăm, orice corecţie pe care o cerem. Însă pentru a ajunge la corecţie, trebuie să ne dăruim în totalitate acestui demers - în corp, minte şi spirit. Adevărata rugăciune şi răspunsul primit, vin doar dacă persoana s-a angajat într-un mare efort, dăruindu-se în întregime acestuia, atât cantitativ cât şi, cel mai important, calitativ. Totuşi numai prin studiul în mod corespunzător al Cabalei, putem învăţa cum să ne eradicăm ego-ul şi astfel să dobândim eliberarea personală. Dorinţa noastră de eliberare trebuie să fie atât de puternică încât să ne

84

angajăm complet în studiile noastre, incapabili de a fi distraşi chiar şi pentru un moment din căutarea noastră în înţelepciunea Cabalei. Totuşi, dacă nu am fost încă încolţiţi de suferinţă, asemeni unui animal în cuşcă şi dorim încă plăcere în adâncul inimilor noastre, atunci nu vom realiza că egoismul trăieşte încă în noi. Egoismul este duşmanul pe care trebuie să îl învingem. Până nu facem asta, nu vom fi capabili să ne ridicăm deasupra chinului nostru şi să facem un efort total să găsim în Cabala puterea şi calea de a scăpa de limitele egoismului nostru. Libertatea nu va fi a noastră, pană când nu învingem ego-ul care trăieşte în interior. Câteodată, deşi putem fi plini de determinare pentru acest singur scop atunci când începem să studiem, entuziasmul nostru poate din neatenţie scădea în timpul studiilor. Aşa cum am mai menţionat, dorinţele ne determină gândurile şi minţile noastre acţionează ca instrumente în sprijinul lor. Minţile noastre caută mai degrabă să umple voinţa şi dorinţele inimilor noastre. Care este diferenţa dintre studiul Cabalei şi alte sisteme? Răspunsul este simplu: doar prin studiul Cabalei putem să ne eliberăm din lanţurile egoismului. În timp ce studiem Cabala, putem să examinăm din sursa iniţială descrierea acţiunilor Creatorului, ale caracteristicilor Sale şi ale noastre şi a disparităţii lor faţă de cele ale spiritului. Cabala ne vorbeşte despre scopul Creatorului pentru creaţiile Sale şi despre căile prin care ne putem corecta ego-urile. 85

Putem vedea Lumina Cabalei - forţa spirituală care ne ajută să învingem egoismul - doar atunci când studiem Cabala. Celelalte elemente ale acestei învăţături ne atrag pur şi simplu împotriva voinţei noastre, într-o discuţie asupra acţiunilor materiale şi legale. Unii pot studia Cabala numai pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele; caz în care vor fi capabili să o perceapă ca pe o poveste. Nu vor fi capabili să extragă Lumina Cabalei din paginile sale. Numai cei care studiază Cabala pentru a se perfecţiona vor beneficia de aceasta. Cabala este studiul sistemului rădăcinilor spirituale. Acest sistem emană de Sus. O putem studia în concordanţă cu legi stricte, care, atunci când sunt unite, tind către un singur scop suprem: „Revelarea măreţiei Creatorului, astfel încât aceasta să poată fi înţeleasă de creaţiile acestei lumi”. Cabala - percepţia Creatorului – este compusă din două părţi: scrierile Cabaliştilor, care au ajuns la perceperea Creatorului şi corpul cunoştinţelor care este perceput numai de aceia care au dobândit vasele spirituale şi dorinţele altruiste în care pot primi senzaţiile spirituale, sau percepţiile Creatorului. Dacă, după ce ajungem la o ridicare spirituală, ne scufundăm în dorinţe impure, atunci dorinţele bune pe care le-am avut în timpul înălţării spirituale ne vor însoţi alături de cele impure. Acumularea dorinţelor impure descreşte treptat şi continuă astfel, până în momentul în care suntem capabili să rămânem permanent în starea elevată a dorinţelor pure.

86

De îndată ce am terminat munca şi am revelat toate dorinţele noastre, vom primi de Sus o Lumină atât de intensă care ne va scoate pentru totdeauna din carapacea lumii noastre pentru a rămâne în permanenţă în lumea spirituală. Însă, cei din jurul nostru nu vor fi consţienţi de asta. „Linia de dreapta” indică condiţia în care Creatorul este întotdeauna corect în ochii noştri; vom găsi în toate lucrurile justificarea controlului Creatorului. Această stare este numită „credinţă”. De la primele încercări de atingere a dezvoltării şi elevării spirituale, trebuie să acţionăm ca şi cum am fi ajuns la completa credinţă în Creator. Ar trebui să ne imaginăm că putem deja simţi, cu toată esenţa noastră, faptul că, El conduce lumea cu maximă bunăvoinţă şi că întreaga lume primeşte de la El doar binele. Însă, după ce examinăm propriile situaţii, putem vedea că suntem încă lipsiţi de tot ceea ce dorim. Dacă ne uităm în jurul nostru, putem vedea că întreaga lume suferă, fiecare persoană în felul său. Cu toate acestea, trebuie să ne spunem că ceea ce vedem este o imagine distorsionată a lumii, văzută prin lupa egoismului nostru şi că adevărata imagine a lumii ne va fi revelată numai atunci când vom atinge o stare de complet altruism. Numai atunci vom vedea că, lumea este cârmuită de Creator, cu scopul de a conduce creaţiile Sale către bucurie absolută. În această stare, în care credinţa noastră în bunătatea absolută a Creatorului predomină asupra ceea ce vedem şi simţim, experimentăm „credinţa deasupra raţiunii”. 87

88

6 Progresul Spiritual

Aşa cum suntem incapabili de a ne evalua corect propria condiţie, tot astfel nu putem discerne dacă ne aflăm într-un stadiu spiritual ascendent sau descendent. Pentru că, deşi am putea simţi că ne aflăm într-un declin spiritual, de fapt ar putea fi voia Creatorului, care ne arată adevărata stare. Ceea ce demonstrează că, fără toleranţă suntem incapabili să funcţionăm şi cădem imediat în disperare. Până şi depresia şi furia pot fi efectul faptului că, corpurile noastre nu primesc suficientă plăcere dintr-o asemenea existenţă, Însă, de fapt, această lipsă reprezintă o urcare spirituală, pentru că în acest moment suntem mai aproape de adevăr decât înainte, atunci când eram fericiţi în această lume. Se spune că „cel care creşte în cunoaştere, creşte şi în regrete”. În schimb, sentimentul că o persoană experimentează urcarea spirituală poate fi o simplă eroare de interpretare a toleranţei şi mulţumirii de sine. Numai cel care îl percepe deja pe Creator şi Divina Sa Providenţă asupra creaţiilor sale, poate determina în mod corect condiţia spirituală a unei persoane. Conform celor menţionate mai sus, este uşor de înţeles că, cu cât înaintăm pe calea auto-perfecţionării în efortul de a ne corecta egoismul şi cu

89

cât facem mai mult efort să progresăm şi să studiem, cu atât mai mult ajungem să ne înţelegem mai bine caracteristicile. Cu fiecare încercare, cu fiecare zi, în fiecare moment, vom deveni mai deziluzionaţi de abilităţile noastre de a obţine ceva. Cu cât suntem mai disperaţi în încercările noastre, cu atât cresc nemulţumirile noastre faţă de Creator. Noi cerem atunci să fim scoşi din negrul abis, din acea temniţă a dorinţelor fizice în care ne aflăm. În acest fel, evenimentele progresează până când, epuizându-ne potenţialul şi făcând tot ce ne stă în putere, recunoaştem că suntem incapabili să ne ajutăm. Trebuie să ne întoarcem către Creator - care a aşezat aceste obstacole în calea noastră pentru a ne determina să ne întoarcem spre El după ajutor şi să trezim în noi dorinţa de a stabili o legătură cu Acesta. Pentru ca aceste lucruri să se întâmple, motivele trebuie să vină din adâncul inimilor noastre. Acest lucru nu este posibil de atins până când nu am epuizat toate posibilităţile şi realizăm că suntem neajutoraţi. Doar unui motiv care vine din adâncul întregii noastre fiinţe, unul care a devenit singura noastră dorinţă - pentru că noi am înţeles că doar un miracol de Sus ne poate salva de cel mai mare duşman, ego-urile noastre - îi va răspunde Creatorul. El va înlocui atunci inima noastră egoistă cu una spirituală, înlocuind „o inimă de piatră, cu una de carne”.

90

Până când Creatorul nu ne corectează condiţia, cu cât progresăm mai mult, cu atât mai rău ne vom simţi. Noi de fapt, am fost întotdeauna aşa, dar deoarece am înţeles atributele lumii spirituale într-o anumită măsură, am început să simţim cât de multă ostilitate manifestă dorinţele noastre personale faţă de intrarea în aceste lumi. Însă, în ciuda sentimentelor de oboseală şi lipsă de speranţă, putem încă recâştiga controlul asupra corpurilor noastre. Apoi, după ce am gândit cu atenţie şi am concluzionat că nu există altă cale de ieşi din această stare, putem înţelege adevărata cauză a acestor emoţii şi ne putem forţa să ne simţim energici şi optimişti. Făcând asta, noi ne certificăm încrederea în corectitudinea gestionării lumii, în bunătatea Creatorului şi a Legii Lui. Făcând acestea, vom deveni apoi apţi spiritual să primim Lumina Creatorului, pentru că ne bazăm întreaga perspectivă a ceea ce ne înconjoară, pe credinţa noastră, ridicând credinţa deasupra raţiunii. Nu există moment mai valoros în viaţa căutătorului care avansează spiritual, decât atunci când acesta realizează că toate puterile au fost exercitate, toate eforturile au fost făcute şi scopul nu a fost încă atins. Pentru că, doar în acest moment poate cineva să apeleze sincer la Creator din adâncul inimii sale, pentru că este clar că eforturile proprii, nu vor fi de ajutor.

91

Însă înainte de a se recunoaşte învins, căutătorul este încă sigur că nu are nevoie de alt ajutor pentru a ajunge la obiectivul dorit. Incapabil încă de a cere ajutor destul de sincer, acesta se lasă pradă vocii înşelătoare a ego-ului, care îl îndeamnă ca, în loc să ceară ajutor, să-şi intensifice eforturile pentru aşi îndeplini obiectivul. În final, căutătorul va realiza că, în lupta împotriva ego-ului, ultimul este cel mai puternic dintre cei doi combatanţi şi că acel ajutor este necesar pentru a învinge acest duşman. Doar atunci îşi va realiza cineva propria insignifianţă şi incapacitatea de a-şi cuceri ego-ul, devenind pregătit să se plece înaintea Creatorului şi să îl implore pentru ajutor. Când căutătorul ajunge la aceasta stare smerit, devine clar că doar rugăminţile fervente către Creator îl pot ridica pe cel care caută din adâncurile propriei sale naturi.

Credinţa: Credinţa în Unitatea Creatorului Credinţa în unitatea Creatorului implică faptul că vedem întreaga lume, inclusiv pe noi înşine, ca vase în mâinile acestuia. În schimb, dacă ne considerăm capabili să influenţăm evenimentele, se dovedeşte că noi credem în prezenţa altor puteri în lume, mai degrabă decât în Voinţa Unui Creator. Prin urmare, distrugând ego-urile noastre, ne putem pune de acord cu adevărata condiţie a lumii, unde nu există nimic altceva decât Voinţa

92

Creatorului. Până atunci, noi nu avem dreptul să acţionăm ca cei care cred în Unitatea Creatorului şi astfel, progresele noastre sunt inutile. Singura cale de a deveni convinşi de această unitate este de a lucra cu fermitate asupra noastră şi de a cultiva aspiraţiile corespunzătoare în noi înşine. Numai după ce am atins unitatea absolută cu Creatorul în toate percepţiile noastre, ridicându-ne la cel mai înalt nivel al lumilor, putem înţelege Unitatea Sa. Numai atunci putem continua să acţionăm în concordanţă cu această imagine corectă a realităţii. Înainte de a ajunge la această stare, trebuie să acţionăm în concordanţă cu nivelul la care ne aflăm şi nu cu acela la care visăm. Pentru a ne îmbunătăţi cu adevărat nivelul actual, trebuie să combinăm la începutul muncii, încrederea în puterile noastre, cu credinţa că, ceea ce am dobândit ca rezultat al muncii noastre, s-ar fi întâmplat oricum. Trebuie să realizăm că întregul univers se dezvoltă în conformitate cu Planul Creatorului şi în conformitate cu ideea Sa de creaţie. Putem spune că totul se întâmplă cu acordul Creatorului, însă doar după ce noi am depus cele mai eficiente eforturi.

Este dincolo de înţelegerea umană să înţelegem esenţa unor asemenea proprietăţi spirituale, ca totalul altruism şi iubirea.

93

Aceasta deoarece fiinţele umane nu pot înţelege cum pot exista asemenea sentimente, de vreme ce toată lumea are aparent nevoie de un stimulent pentru a acţiona. De fapt, fără câştig personal, oamenii nu sunt pregătiţi să se dezvolte. De aceea o asemenea calitate cum este altruismul ne poate fi împărtăşită de Sus şi doar aceia care au experimentat-o pot s-o înţeleagă. Însă dacă această proprietate ne este dată de Sus, de ce atunci, ar trebui să ne străduim atât să o atingem? Nu a eşuat munca noastră în producerea de rezultate, pană când Creatorul nu ne-a ajutat să dobândim noi proprietăţi? De fapt, trebuie să ne rugăm de jos şi să cerem aceste schimbări. Trebuie să manifestăm o puternică dorinţă pentru ca, Creatorul să ne schimbe proprietăţile, pentru că doar dacă dorinţa este reală şi cu adevărat puternică Creatorul o va permite. Noi trebuie de asemenea să depunem un mare efort în a ne întări suficient de mult dorinţele, astfel încât Creatorul să permită aceste schimbări. În timp ce noi suntem ocupaţi încercând să ne atingem scopul, vom realiza treptat că nu avem nici dorinţa şi nici abilitatea de a-l atinge prin noi înşine. Atunci vom cere în mod real Creatorului: să ne elibereze de constrângerea vechilor proprietăţi şi să ne acorde o nouă caracteristică - un suflet. Însă acest lucru nu poate avea loc pană când nu ne folosim toate puterile şi abilităţile pentru a ne schimba. Doar după ce am devenit convinşi

94

că aceste eforturi nu duc la nici un rezultat şi strigăm după ajutor, din adâncul inimilor noastre, Creatorul ne va răspunde. Putem scoate acest strigăt de ajutor pentru a ne schimba proprietăţile, doar după ce am aflat că nici dorinţele noastre şi nici o singură bucată din corpul nostru nu este de acord cu această schimbare a naturii noastre moment în care ne vom încredinţa necondiţionat în mâinile Creatorului. De fapt, noi suntem egali în dorinţa noastră de a rămâne fie sclavii naturii noastre, fie de a deveni sclavii altruismului. Doar după ce realizăm că nu există speranţă, corpurile noastre nefiind de acord niciodată cu o asemenea schimbare, putem să apelăm la ajutorul Creatorului din adâncul inimilor noastre. Doar atunci va accepta Creatorul rugămintea noastră şi îi va răspunde înlocuind toate proprietăţile egoiste cu opusul lor, cele altruiste, astfel încât să ne apropiem de El. Dacă noi considerăm că trebuie să muncim în această lume fără să dorim acest lucru, atunci care este rezultatul eforturilor noastre la sfârşitul vieţii? Care este sensul eforturilor noastre în această lume? Atunci când ne punem aceste întrebări, putem ajunge la concluzia că munca de a ne schimba nu este aşa de grea cum ne-am gândit. Şi în momentul în care am făcut schimbarea, proprietăţile noastre schimbate ne vor oferi mari plăceri ca rezultat al eforturilor. Plăcerile apar atunci când vedem pentru ce muncim. Prin urmare noi vedem eforturile noastre nu ca pe ceva supărător, ci ca pe ceva care aduce bucurie. Cu cât sunt mai mari eforturile noastre, cu atât 95

mai fericiţi suntem să primim aceste noi proprietăţi, deoarece simţim imediat o mare şi veşnică răsplată pentru fiecare dintre cele pe care le avem în prezent. Chiar şi în lumea noastră, putem vedea cum emoţia şi exaltarea fac mai uşoară sarcina de a depune eforturi puternice. Dacă avem un respect mare pentru o anumită persoană şi acea persoană este în ochii noştri cea mai admirată, atunci tot ce facem pentru aceasta va fi făcut cu bucurie şi gratitudine - pentru a avea pur şi simplu oportunitatea de a o servi. Cel mai mare efort pare o plăcere. Aşa cum ne place să dansăm sau să ne instruim şi efortul nu mai este considerat muncă, ci mai degrabă plăcere. Din acest motiv, persoana care recunoaşte şi simte măreţia Creatorului simte bucurie atunci când are oportunitatea de a-i face pe plac Lui. Astfel, ceea ce la început părea a fi sclavie se transformă ulterior în libertate plină de plăcere. În consecinţă, dacă aspiraţiile noastre spirituale apar în noi cu dificultate şi dacă trebuie să facem un imens efort să atingem spiritualitatea, acest lucru ne indică faptul că, Creatorul nu este destul de mare în ochii sau în percepţia noastră şi că atenţia noastră a fost atrasă de alte scopuri, altele decât atingerea spiritualităţii. Atâta timp cât continuăm să urmărim alte scopuri, nu vom primi sprijin de la Creator şi ne vom îndepărta din ce în ce mai mult de scopul nostru iniţial.

96

Însă chiar şi atunci când ne străduim să ajungem lângă Creator, nu vom primi imediat sprijinul Lui. Pentru că, dacă primim imediat inspiraţie şi bucurie ca rezultat al eforturilor, atunci ego-urile noastre se vor înveseli cu siguranţă şi noi vom continua să facem eforturi doar pentru a obţine plăcere. Am pierde însă, oportunitatea de a transcende naturile noastre egoiste şi a ne ridica la altruismul pur. În mod ideal, ar trebui să fim interesaţi doar de plăcerile rezultate din auto-perfecţionarea spirituală, care sunt mult mai mari decât altele.

97

98

7 Percepţiile noastre Atunci când o persoană realizează un anumit tip de muncă, în acea persoană se dezvoltă treptat o perspectivă specială cu privire la obiectele şi limbajul referitor la munca sa. Prin urmare nu există pe lume nimic ce nu putem experimenta ca rezultat al obiceiului, chiar şi în absenţa înţelegerii anterioare a obiectului în sine. Noi însă operăm în conformitate cu o limitare vitală a percepţiei şi înţelegerii noastre: ne vedem separaţi de obiectele pe care le percepem. Există cel care percepe şi cel care este perceput - obiectul perceput de persoană. În mod similar, există persoana care înţelege şi separat, obiectul înţelegerii. Este necesar un anumit contact între cel care percepe şi obiectul percepţiei pentru ca aceasta să apară: este o legătură, ceva care le uneşte pe amândouă, ceva ce au în comun în timpul percepţiei. Putem sesiza ceea ce ne înconjoară doar prin percepţie. Ceea ce percepem este considerat o informaţie adevărată şi sigură. Însă, deoarece suntem incapabili să vedem în mod obiectiv ceea ce ne înconjoară, noi credem că imaginile pe care simţurile noastre le creează sunt adevărate. Dar, noi nu ştim cum este universul dincolo de simţurile noastre,

99

sau cum ar apărea acesta unei fiinţe care are un alt sistem de percepţie decât al nostru. Asta pentru că noi dobândim simţul realităţii în funcţie de felul în care ne percepem mediul; noi presupunem că simţurile noastre sunt precise şi acceptăm ca adevărată imaginea realităţii pe care o percepem datorită lor. Dacă pornim de la presupunerea că în univers nu există nimic altceva în afara Creatorului şi a creaţiilor Sale, putem spune că imaginile şi percepţiile noastre sunt mijlocul prin care Creatorul apare în conştiinţa noastră. Cu fiecare nivel al înălţării spirituale, imaginea se măreşte din ce în ce mai mult până se apropie de cea adevărată. În final, pe ultimul nivel al înălţării, îl putem percepe doar pe Creator şi numai pe El. Prin urmare, toate lumile, precum şi tot ceea ce credem că există în afara noastră, există de fapt doar în relaţia cu noi. Adică, acestea există în relaţia cu cel care percepe realitatea în acest mod particular.

Dacă pentru moment nu percepem Creatorul sau sfera de activitate a Acestuia asupra noastră, atunci se poate spune ca rămânem „în întuneric”. Oricum, noi nu putem determina absenţa soarelui în univers pentru că percepţiile noastre sunt subiective. Doar noi interpretăm realitatea în acest mod. Totuşi, dacă realizăm că negarea Creatorului şi a Regulii Divine sunt pur subiective şi predispuse schimbării, putem începe ridicarea noastră 100

spirituală prin efortul voinţei şi cu ajutorul diferitelor texte şi învăţători. Mai mult, de îndată ce am început să ne ridicăm spiritual, am putea realiza că, starea de întuneric a fost creată de Creator, cu scopul unic de a ne obliga să ne dezvoltăm nevoia pentru ajutorul Lui şi pentru a ne atrage lângă El. Desigur, Creatorul a creat aceste condiţii în special pentru aceia pe care El doreşte să îi atragă mai aproape de El. Astfel, este important să realizăm că ridicarea unui individ de la starea de întuneric este pe placul Creatorului, de vreme ce, cu cât este mai profund întunericul din care persoana a apărut - cu cât creşte recunoaşterea măreţiei Creatorului - cu atât mai mult noua stare spirituală va fi apreciată de către persoană. Însă chiar în timp ce percepem întunericul, fiind orbi faţă de Legea Creatorului şi lipsindu-ne credinţa în El, noi putem - prin puterea voinţei încerca să găsim o cale de a scăpa de întuneric, cu ajutorul unei cărţi sau a unui învăţător, pană când putem percepe măcar o minusculă rază de Lumină, o firavă percepţie a Creatorului. Apoi, dând putere acestei raze de Lumină prin îndreptarea constantă a gândurilor noastre către Creator, putem să scăpam de întuneric şi să intrăm în Lumină. Mai departe, dacă realizăm că aceste stări de întuneric sunt necesare pentru avansarea spirituală - că sunt chiar de dorit şi ne trimit la Creatorul Însuşi - atunci le vom spune bun venit.

101

Vom recunoaşte că, darul perceperii umbrelor sau al întunericului incomplet, ne-a fost oferit de către Creator, astfel încât să căutăm Sursa Luminii.

Însă, dacă nu folosim oportunitatea de a trece în Lumină, atunci, faţă de noi, Creatorul se va ascunde pe Sine complet. Întunericul absolut va prevala, aducând cu sine senzaţia absenţei Creatorului şi a Legii Sale. Atunci, noi nu vom mai înţelege cum şi de ce scopurile spirituale ni s-au părut vreodată plăcute şi cum am ignorat realitatea şi propria raţiune. Acest întuneric complet va continua până când Creatorul ne va trimite o rază de Lumină.

102

8 Structura Spiritualităţii Dorinţele persoanei sunt numite „vase” şi acestea pot susţine Lumina spirituală, adică plăcerea. În esenţă însă, dorinţele persoanei trebuie să fie similare cu proprietăţile Luminii spirituale. Altfel Lumina nu poate intra în ele, în conformitate cu Legea Echivalenţei Formei Obiectelor Spirituale. Activitatea obiectelor spirituale - fie ele apropiate sau la distanţă, sau care fuzionează şi se unifică - este întotdeauna bazată pe principiul similarităţii proprietăţilor.

Creatorul îi va dărui persoanei ceea ce aceasta doreşte - să se întoarcă la El.

Prin urmare, inima unei persoane, sau vasul, va fi umplut cu percepţia Creatorului în aceeaşi măsură în care a fost respins egoismul. Acest lucru are loc în conformitate cu Legea Echivalenţei Proprietăţilor dintre Lumină şi Vas. Noi putem de fapt începe să ne ridicăm spiritual din orice condiţie în care ne aflăm. Trebuie să realizăm că din toate condiţiile posibile, care

103

variază de la cea mai înaltă până la cea mai de jos, Creatorul a ales-o în mod special pe aceasta ca fiind cea mai bună situaţie de la care noi putem începe avansarea spirituală. Deci, nu poate exista o altă stare a minţii, dispoziţie, sau circumstanţe exterioare mai potrivite sau mai benefice progresului nostru decât circumstanţele actuale, oricât de sumbre sau lipsite de speranţă pot părea acestea. Dacă înţelegem acest lucru, ne putem bucura de oportunitatea de a apela la ajutorul Creatorului şi putem să îi mulţumim, chiar dacă ne aflăm în cea mai nefericită situaţie. Noi considerăm „spiritual” ceva care este etern şi nu va dispărea din univers, chiar după ce îşi atinge scopul final. Pe de altă parte, egoismul (toate dorinţele înnăscute şi esenţa fiinţei umane) este considerat mai degrabă material deoarece odată corectat, dispare. Esenţa noastră rămâne până la sfârşitul corecţiei, moment în care se schimbă doar forma. Dacă dorinţele noastre sunt corectate şi devin altruiste, atunci chiar şi proprietăţile noastre negative înnăscute ne vor da posibilitatea de a-l înţelege pe Creator. Existenţa unui plan spiritual nu se referă la un spaţiu anume. Toţi cei care au atins această stare după corectarea proprietăţilor spirituale pot vedea şi percepe aceleaşi lucruri. Scara Creatorului are 125 de trepte. Aceste trepte sunt divizate în mod egal între cele cinci lumi spirituale.

104

Aceste lumi sunt: Lumea Adam Kadmon Lumea Atzilut Lumea Beria Lumea Yetzira Lumea Assiya Fiecare nivel oferă o percepţie diferită a Creatorului, în funcţie de propriile proprietăţile ale fiecărui nivel. Prin urmare, aceia care au dobândit proprietăţile unui anumit nivel văd Cabala şi pe Creator într-un fel complet nou. Orice persoană care atinge un anumit nivel în lumea spirituală primeşte aceeaşi percepţie ca orice altă persoană aflată la acelaşi nivel. Atunci când Cabaliştii spun, „Astfel a zis Avraam lui Isaac”, acest lucru indică faptul că ei, Cabaliştii se aflau la acelaşi nivel cu Avraam. Astfel, Cabaliştii au înţeles cum Avraam i-a răspuns lui Isaac, deoarece erau asemănători ca nivel spiritual cu Avraam. În timpul vieţii sale, Cabalistul Rabbi Yehuda Ashlag a parcurs toate cele 125 de trepte. Din acest loc înalt, a dictat Cabala de care generaţia noastră se poate bucura. De la acest nivel, el a scris comentariul la Zohar, textul suprem al Cabalei. Fiecare dintre cele 125 de trepte există în mod obiectiv: toţi aceia care le percep pe fiecare dintre ele văd acelaşi lucru, aşa cum toţi aceia care locuiesc în lumea noastră văd aceleaşi lucruri atunci când se află în acelaşi loc. 105

De îndată ce ajungem la cea mai mică dorinţă altruistă, ne putem angaja pe o cale spirituală de ascensiuni şi coborâri. Într-un moment suntem gata să ne anulăm pe noi înşine înaintea Creatorului în totalitate, însă în următorul moment acest gând dispare. Dintr-o dată ideea ascensiunii spirituale ne este complet străină şi dispare din mintea noastră. Asemănător cu felul în care o mamă îşi învaţă copilul să meargă. Îl ţine de mână astfel încât el să se simtă în siguranţă şi apoi se retrage, dându-i drumul. Când copilul se simte total abandonat şi fără sprijin, este nevoit să facă un pas către mama sa. Doar în acest fel poate învăţa să fie independent.

Astfel, deşi noi avem impresia că suntem părăsiţi de Creator, El de fapt aşteaptă ca noi să facem primul pas către el. Se spune că Lumea Superioară se află în stare de complet repaus. Cuvântul „repaus” în lumea spirituală, presupune că nu există modificări în dorinţă. Totuşi, dorinţa de a dărui binele nu se schimbă. Toate acţiunile şi mişcările, din lumea noastră emoţională interioară (egoistă) şi din lumea spirituală (altruistă), au ca scop înlocuirea unei dorinţe vechi cu una nouă. Dacă o asemenea schimbare nu are loc, atunci nimic nou nu s-a întâmplat şi nu apare o mişcare de avansare. Acest lucru se aplică, chiar dacă dorinţa originala în sine poate fi foarte vie şi intensă şi nu ne dă pace.

106

Însă dacă acea dorinţă este invariabilă şi consistentă, atunci nu există mişcare. Prin urmare, atunci când se spune că Lumina Superioară este în stare de absolută nemişcare, acesta înseamnă că Voinţa Creatorului este orientată în mod constant şi ferm spre beneficiul nostru. Noi existăm într-o Mare de Lumină. Însă acel punct din noi pe care îl denumim „Eu” este învelit în coaja egoismului. În această stare; suntem incapabili să ne bucurăm de Lumină şi plutim la voia întâmplării.

Falsele Plăceri Plăcerile lumii noastre aşa cum sunt văzute de societatea noastră pot fi împărţite în câteva tipuri: simboluri ale statutului (bogăţie, faimă), natural (familie), criminal (plăcerile experimentate pe socoteala altora), ilegal (plăcerile experimentate pe socoteala bunurilor altora), amoroase (plăcerile romantice), etc. Toate acestea sunt înţelese de societate, deşi unele sunt condamnate şi pedepsite. Însă există un anumit tip de plăcere, inacceptabil în orice societate, care stârneşte întotdeauna proteste. Datorită lui, sume imense sunt cheltuite în încercarea de a-l combate, chiar dacă daunele pe care le cauzează societăţii sunt, poate, mai puţin semnificative.

107

De exemplu, dependenţii de droguri sunt, de regulă, oameni puţin pretenţioşi care sunt adânc absorbiţi de senzaţiile lor interioare. De ce, atunci, nu îngăduim semenilor noştri să se angajeze în plăceri care reprezintă doar o mică ameninţare la adresa societăţii? De ce să nu le dăm o şansă să se bucure de plăcerile lor modeste şi paşnice, care nu fac rău celorlalţi, spre deosebire de plăcerile criminale, ilegale, etc? Răspunsul este că aceste false plăceri ne abat de la adevăratele noastre scopuri. Ele ne fac să uităm de noi înşine şi ne îndeamnă să ne petrecem vieţile urmându-le ca şi cum am fi ameţiţi. Este adevărat deci că toate obiectele care ne atrag sunt false plăceri? În loc să căutăm adevărata plăcere şi să ne întoarcem spre lucrurile spirituale, noi căutăm satisfacţie în schimbarea periodică, în îmbunătăţirea stilului de nostru de viaţă şi în crearea de noi obiecte. Este ca şi cum ne-am afla într-o cursă de a promova simboluri atractive de noi plăceri, ca nu cumva să simţim că viaţa nu ne va oferi suficiente bucurii.

De îndată ce ajungem la ceea ce am dorit, ne stabilim imediat următorul scop, pentru că ceea ce am realizat îşi pierde în curând farmecul.

108

Şi totuşi, fără a spera către noi plăceri, fără a le căuta şi urmări, se pare că nu suntem stimulaţi să trăim. Deci, putem spune că moda şi stilul de viaţă, toate lucrurile pe care le urmărim în mod constant, nu sunt decât un alt tip de drog? Care este diferenţa dintre plăcerea dependenţei de drog şi plăcerile lumeşti şi materiale? De ce Creatorul, Supraveghetorul Divin, se opune plăcerilor care rezultă din droguri? De ce ne face El să trecem legislaţia antidrog în această lume? De ce nu extindem aceeaşi abordare şi la celelalte plăceri care rezultă din obiectele uzuale ale acestei lumi? Drogurile sunt interzise în lumea noastră tocmai pentru că ele ne ajută să evadăm din realitate. Ele ne fac incapabili să facem faţă loviturilor şi frumuseţii vieţii, care sunt cauzate de absenţa plăcerilor egoiste. Aceste lovituri sunt, de fapt, modalitatea prin care suntem reformaţi, pentru că doar o mică parte a populaţiei se întoarce către religie şi Cabala pentru a se schimba. În mod paradoxal, ne întoarcem către Creator când ne este greu, când suntem îndureraţi. Este ciudat că nu ne îndepărtăm de Creator atunci când ne este greu, deşi El este acela care ne-a trimis suferinţa. Drogurile sunt o sursă de false plăceri şi prin urmare sunt interzise. Aceia care cad sub influenţa drogurilor se află în iluzia unei plăceri care îi opreşte să găsească drumul către adevărata plăcere spirituală. Din acest motiv, drogurile sunt în mod inconştient percepute de societate ca fiind cea mai periculoasă dependenţă, deşi nu reprezintă un pericol imediat pentru alte persoane. 109

110

9 Strigătul de ajutor Singurul lucru pe care Creatorul l-a creat în noi este egoismul. Dacă putem anula efectul său, atunci vom putea din nou să îl percepem pe Creator, iar acest element va înceta să existe. Atunci când lucrăm asupra noastră, ar trebui să cultivăm atât un sentiment al inferiorităţii noastre în relaţie cu Creatorul, cât şi un sentiment de mândrie pentru faptul că noi, ca fiinţe umane suntem centrul creaţiei. Ni se acordă această poziţie dacă împlinim scopul întregii creaţii; altfel, nu suntem altceva decât animale. Ca urmare a experimentării acestor două stări contradictorii, se vor dezvolta două răspunsuri către Creator. Primul este o cerere de ajutor. Cel deal doilea este expresia unei gratitudini faţă de şansa de a ne înălţa spiritual. Principalul mijloc prin care putem avansa spiritual este de a cere ajutor Creatorului şi de a-l ruga pe El să ne crească dorinţa pentru dezvoltare spirituală. Această cerere pentru darul de a avea tărie, ne va ajuta să trecem peste temerile noastre faţă de viitor. Mai mult, dacă ne opunem înclinaţiilor propriului ego, ar trebui să ne creştem credinţa în măreţia, puterea şi Unitatea Creatorului.

111

Prin urmare, noi trebuie să invocăm ajutorul Creatorului, pentru a ne da abilitatea de a ne suprima imboldul continuu de a acţiona în conformitate cu raţiunea noastră. Unii dintre noi vor începe să insiste pe diferite intenţii în timpul rugăciunilor noastre (kavanot), cereri, sau chiar anumite acţiuni.

Totuşi, Creatorul nu ascultă la cuvintele pe care le rostim, citeşte în schimb sentimentele din inimile noastre. Deci, este inutil să consumăm energie prin rostirea de fraze frumoase, care nu sunt izvorâte din adâncul inimii sau să citim simboluri necunoscute sau kavanot din cărţile Cabaliste de rugăciuni. Singurul lucru care se cere de la noi este să năzuim cu toată fiinţa spre Creator, să înţelegem esenţa dorinţelor noastre şi să cerem Creatorului să le schimbe. Şi lucrul cel mai important, nu ar trebui niciodată să încetăm să comunicăm cu Creatorul!

În memoria Cabalistului Rabbi Baruch Ashlag Creatorul acţionează asupra noastră prin intermediul diferitelor elemente care alcătuiesc lumea noastră. Evenimentele pe care le experimentăm sunt de fapt mesaje de la Acesta. Dacă răspundem corect acţiunii Divine, vom înţelege în mod clar ce aşteaptă Creatorul de la noi şi Îl vom simţi.

112

Creatorul nu numai că acţionează asupra noastră prin oamenii din jurul nostru, însă se foloseşte de tot ceea ce există în această lume. Structura acestei lumi este astfel creată încât Creatorul ne poate influenţa şi ne poate atrage spre scopul creaţiei. Noi simţim rareori Prezenţa Creatorului în situaţiile cu care ne confruntăm zilnic. Asta pentru că atributele noastre ne plasează în opoziţie cu Creatorul şi ne pun în imposibilitatea de a-l simţi. De îndată ce dobândim atribute similare Creatorului, vom începe să îl simţim. Deci, atunci când ne copleşesc greutăţile, trebuie să ne întrebăm, „De ce mi se întâmplă asta?” şi „De ce îmi face Creatorul asta mie?” Pedepsele nu există ca atare, deşi multe sunt menţionate în Biblie (care include Cele Cinci Cărţi ale lui Moise, Scrierile şi Profeţiile). Există doar „stimulente” care ne obligă să înaintăm către dorinţele noastre egoiste. Conştiinţa noastră este doar un mecanism auxiliar care ne ajută să înţelegem mai bine ce simţim. Ori de câte ori ne imaginăm vieţile noastre, ar trebui să ne gândim la o clasă imensă în care omniscientul Creator acţionează ca un învăţător, care ne dăruieşte cu dărnicie cunoaşterea pe care suntem pregătiţi să o primim. Acest lucru trezeşte treptat în organele noastre spirituale senzaţia Creatorului. Creatorul a creat o scară pentru ascensiunea noastră. Este o scară în mişcare. Această scară apare în visul lui Iacob şi a fost descrisă de Baal HaSulam - Rabbi Yehuda Ashlag şi de fiul său - Baruch Ashlag.

113

Adesea, întoarcem spatele sursei de cunoaştere simbolizate de această scară şi doar prin mari eforturi vom reuşi să ne reîntoarcem şi să începem să ne îndreptăm spre Creator. De aceea El ne trimite profesori, cărţi şi colegi de studiu. Cei care urmează învăţătura Cabalei trăiesc în lumea fizică, însă sunt preocupaţi de egoismul lor. De aceea ei nu îi pot înţelege corect pe înţelepţii care fizic sunt aproape de ei, dar care evoluează şi în lumile spirituale. Aceia care pot lăsa deoparte raţiunea şi opiniile şi urmează căile celor care au scris autenticele cărţi ale înţelepciunii, vor putea să intre inconştient în legătură cu spiritualitatea. Asta pentru că în lumea noastră, noi nu Îl vedem şi nu Îl simţim pe Creator şi nu putem să renunţăm, egoişti fiind, la conştiinţa noastră pentru El. Gândurile învăţătorilor sau maeştrilor îi pot pătrunde pe elevii acestora şi pot trezi credinţa în ei. Ceea ce corespunde cu AHP al învăţătorului spiritual: Auzen (Ureche), Hotem (Nas), Peh (Gura), ce reprezintă vasele primirii, care coboară către GE (Galgalta ve Einayim), care reprezintă vasele dăruirii de la nivelul inferior (adică, nivelul elevului). Ridicarea la nivelul AHP al maestrului, înseamnă conectarea la înţelepciunea şi gândurile acestuia. Astfel, atunci când, elevii se afundă în AHP al textelor înţelepte, ei se ridică temporar şi spiritualul le este dezvăluit. Atunci când parcurgem munca unor asemenea Cabalişti precum Baal HaSulam, Shimon Bar Yochai, ne conectăm direct cu aceştia, prin

114

intermediul Luminii Înconjurătoare. Suntem atunci luminaţi, iar vasele noastre de primire sunt purificate. Este important ca atunci când citim, să ţinem cont de măreţia autorului, indiferent dacă el trăieşte sau nu. Ne putem conecta oricând cu autorul prin intermediul sentimentelor pe care le avem atunci când îi studiem scrierile. Există multe căi care conduc spre Creator, iar El se foloseşte de diverse mijloace pentru a acţiona asupra noastră. Orice dificultate sau obstacol aflat în calea elevului, în special moartea maestrului, poate fi considerată o oportunitate pentru transformarea la nivel individual .

115

116

10 Neutralizând Dorinţa pentru automulţumire Simţul auzului este numit „credinţă”, pentru că dacă vrem să acceptăm ceea ce auzim ca fiind adevărat, trebuie să credem că am auzit. Văzul este numit „cunoaştere”, pentru că noi nu trebuie să preluăm nimic fără a verifica. Însă, pană când nu am primit de Sus calităţi altruiste, suntem incapabili să vedem, deoarece ceea ce vedem, noi percepem prin simţurile noastre egoiste. Acest lucru face şi mai dificilă îndepărtarea noastră de egoism. Prin urmare, la început trebuie să înaintăm orbeşte, în timp ce obţinem ceea ce doresc pornirile noastre egoiste. Apoi, după ce am dobândit credinţa, vom începe să dobândim înalta cunoaştere. Pentru a înlocui egoismul nostru cu altruismul şi raţiunea cu credinţa, trebuie să apreciem cu adevărat măreţia şi grandoarea spiritualului, în comparaţie cu sărăcia, materialul, existenţa temporară. Trebuie să realizăm cât de minor este să ne servim pe noi, în comparaţie cu Creatorul. Trebuie să vedem de asemenea cât de benefic şi plăcut este să Îi facem pe plac Creatorului în loc de a aduce plăcere neînsemnatului nostru ego

117

(corpului nostru). Ego-ul, de fapt, nu poate fi niciodată mulţumit şi îşi arată aprecierea răsplătindu-ne doar prin plăceri trecătoare. Atunci când comparăm corpul uman cu Creatorul, trebuie să decidem pentru cine ar trebui să lucrăm, sclavii cui vrem să devenim. Nu există altă alternativă. Cu cât ne înţelegem propria lipsă de importanţă, cu atât va fi mai uşor să îl alegem pe Creator. Există patru aspecte ale dorinţei de a primi: neîsufleţit, organic, animat şi vorbitor. Aspectul naturii neînsufleţite reprezintă integralitatea. Simţul perfecţiunii îşi are originea în Lumina Înconjurătoare, care vine de departe şi aceasta Lumină îndepărtată străluceşte asupra lumii noastre, chiar dacă proprietăţile ei sunt opuse celor ale Creatorului. În acelaşi fel, acela care este neînsufleţit spiritual îşi menţine existenţa aşa cum este. Acest individ are aceleaşi dorinţe ca cei similari lui. Această persoană este incapabilă şi lipsită de dorinţa de a face orice fel de efort spiritual din proprie iniţiativă. Aşa cum lumea organică este clădită pe fundaţia naturii neînsufleţite, lumea spirituală are nevoie de o bază anterioară neînsufleţită. O persoană nu are altă şansă decât să înceapă cu acest nivel, neînsufleţit. Însă, acela care doreşte să se înalţe de la nivelul spiritual neînsufleţit trebuie să găsească o nouă raţiune de a înlocui ceea ce anterior l-a motivat să comită acţiunile sale : forţa obişnuinţei, educaţia şi mediul.

118

O persoană care vrea să crească mai departe, să devină spirituală, vie, să facă independent progrese spirituale, refuză să îi urmeze orbeşte pe alţii, dar merge înainte, indiferent de opinia altora, sau de obiceiurile, sau de educaţia societăţii. Această decizie de a înceta efectuarea de acte mecanice dă naştere rădăcinii unei noi stări organice spirituale. Aşa cum o sămânţă trebuie să se descompună în sol pentru a creşte, tot aşa, o persoană trebuie să înceteze să simtă viaţa spirituală în materia neînsufleţită. În schimb, viaţa neînsufleţită ar trebui percepută ca moarte. Această senzaţie va constitui în sine o rugăciune pentru schimbare. Pentru a deveni organici şi capabili de creştere spirituală individuală, trebuie să acţionăm în mai multe feluri asupra noastră, începând cu „pregătirea” solului neînsufleţit. Progresul spiritual poate fi făcut doar prin contracararea dorinţelor noastre de automulţumire. Prin urmare, dacă aspirăm să avansăm către Creator, trebuie să ne verificăm cu regularitate dorinţele şi să decidem ce plăceri acceptăm. De vreme ce Creatorul doreşte să dea plăcere creaţiilor Sale, trebuie să acceptăm astfel de plăceri. Trebuie însă, să le excludem pe acelea care nu sunt pe placul Creatorului. În limbajul Cabalei, acest lucru poate fi descris astfel: Voinţa noastră, un ecran aflat în mintea noastră (Peh al Rosh), calculează cantitatea de plăcere pe care o putem experimenta pentru a face plăcere Creatorului, în 119

concordanţă cu cantitatea de iubire faţă de El. Noi putem experimenta în mod precis această cantitate. Trebuie să avem grijă însă la orice altă cantitate de plăcere pe care o experimentăm şi care nu este pe placul Creatorului. Astfel, acţiunile noastre ar trebui să fie determinate de dorinţa noastră de a face pe placul Creatorului, mai degrabă decât de dorinţa noastră de a ne apropia de acesta, sau de a nu ne fi frică să ne distanţăm de El. Ultimele două sunt considerate a fi aspiraţii egoiste, în comparaţie cu dragostea altruistă necondiţionată. Dorinţa de a face pe placul Creatorului sau frica de a-L supăra, reprezintă dorinţe altruiste. Noi experimentăm emoţii puternice - precum bucuria, durerea, plăcerea şi frica - cu întregul nostru corp, nu doar cu o parte a lui. Dacă dorim să ne verificăm dorinţele, trebuie să determinăm dacă fiecare parte a corpurilor noastre este de acord cu gândurile noastre. De exemplu, atunci când ne rugăm, noi trebuie să fim siguri că toate gândurile, dorinţele şi organele corpului nostru, sunt în acord cu ceea ce spunem. Trebuie de asemenea să fim conştienţi dacă rostim cuvintele pur şi simplu automat, fără a fi atenţi la înţelesul lor. „Citirea mecanică” apare atunci când dorim să evităm disconfortul creat de conflictul dintre corpurile noastre şi sensul rugăciunii. Poate apărea deasemenea dintr-o lipsă de înţelegere a felului în care rugăciunea poate fi benefică atunci când derivă din rugăciunea mecanică din cărţile de rugăciune. Este util să ne întrebăm inimile pentru ce doresc să se roage.

120

O rugăciune nu este ceea ce buzele noastre rostesc mecanic, ci ceea ce doresc raţiunea şi întregul corp. De aceea se spune că „rugăciunea este munca inimii”, adică inimile sunt în acord absolut cu ceea ce rostesc buzele. Doar dacă lucrăm cu întreg corpul vom primi răspuns de la acesta, ceea ce înseamnă că nici un organ nu doreşte să scape de egoism sau să ceară Creatorului ajutor când face acest efort. Doar atunci vom fi capabili să ne direcţionăm rugăciunea sinceră către Creator, cerând eliberarea din exilul spiritual. Noi trebuie să dorim ca raţiunea unui act să corespundă actului mecanic prezent, care să ţină cont de Voia Creatorului. Aşa cum corpul acţionează ca un robot, ţinând cont de Voia Creatorului fără a înţelege raţiunea acestui lucru, sau fără a avea un beneficiu imediat, aşa va trebui să fie şi raţiunea observării Voinţei Sale „pentru că asta este Voinţa Creatorului”. Există o modalitate simplă de a verifica motivaţia din spatele acţiunii unei persoane. Dacă este „de dragul Creatorului”, atunci corpul persoanei este incapabil să facă şi cea mai mică mişcare. Totuşi, dacă este în beneficiul cuiva sau dacă este pentru lumea care va veni, atunci cu cât cineva se gândeşte mai mult la propria răsplată, cu atât cheltuieşte mai multă energie pentru a acţiona. Toate acestea arată în mod clar că motivaţia (kavana) noastră determină calitatea acţiunilor noastre. Creşterea numărului acţiunilor noastre, nu duce în 121

mod necesar la îmbunătăţirea calităţii lor. Tot ce se întâmplă are loc sub influenţa forţelor spirituale superioare. Şi noi, aici în această lume, am fost de secole observatorii relaţiei cauză - efect a forţelor spirituale. O persoană care poate vedea în avans consecinţele evenimentelor şi prin urmare poate prevedea şi preîntâmpina consecinţele nedorite, este numit „Cabalist”. Lumea noastră este lumea manifestării consecinţelor forţelor spirituale, în timp ce de fapt scena interacţiunii dintre aceste forţe se situează deasupra şi dincolo de percepţiile noastre.

Doar un Cabalist are capacitatea de a prevedea evenimentele înainte ca acestea să se manifeste în această lume şi poate eventual preveni chiar manifestarea lor. Deoarece aceste evenimente ne sunt trimise pentru corectarea noastră şi deoarece noi avem nevoie să ne corectăm pentru a ajunge la scopul ultim al creaţiei, doar noi înşine ne putem ajuta şi nimeni altcineva. Creatorul nu ne trimite suferinţa, ci mai degrabă mijloacele de care avem nevoie să accelerăm progresul nostru spiritual. Un Cabalist nu este un vrăjitor care face miracole, ci o persoană a cărei misiune este de a ajuta în general oamenii, de a ne asista în ridicarea conştiinţei noastre la nivelul necesar pentru a iniţia procesul auto-corectării. În final, Cabalistul este prezent pentru a ajuta individual oamenii dacă ei doresc asta. 122

Nu avem nici o putere asupra inimilor noastre, indiferent cât de puternici, inteligenţi sau capabili suntem. Prin urmare, tot ce putem face este să efectuăm mecanic fapte bune şi să îl implorăm pe Creator să înlocuiască inimile noastre cu altele. (Cuvântul „inimă” reprezintă de obicei, toate dorinţele noastre). Tot ceea ce se cere de la noi ca indivizi este să avem mai degrabă o dorinţă mare decât mai multe. Dorinţa pe care o persoană o percepe în inimă este o rugăciune. Astfel, o dorinţă mare din toată inima nu lasă loc pentru alte dorinţe. Noi putem să creăm această mare dorinţă în inimile noastre, doar prin eforturi persistente, continue. Pe parcurs, trebuie să depăşim multe obstacole. Noi trebui să continuăm astfel deşi în mod clar ne dăm seama că suntem departe de scopul nostru şi că studiem Cabala pentru beneficiul nostru personal şi nu de dragul Creatorului. Obstacolele pe care trebuie să le depăşim includ: argumentele prin care corpul se plânge de slăbiciunea sa, conflictul dintre eforturile spirituale şi cele egoiste; credinţa că, rezultatul dorit va veni atunci când Creatorul va dori, tot aşa cum El a adus o persoană în această stare specială şi teoria conform căreia fiecare trebuie să îşi testeze realizările, aşa cum trebuiesc testate toate lucrările. Ele includ de asemenea percepţia că lucrurile s-au înrăutăţit de când a început studiul Cabalei; credinţa că studiul celorlalţi se desfăşoară cu mai

123

mult succes decât cel propriu şi tot aşa la infinit - văicăreli, reproşuri, acuzaţii, ambele venind din partea corpului şi a familiei. Doar prin depăşirea acestor obstacole o persoană îşi va dezvolta adevărata credinţă pentru spiritualitate. Există doar o singură cale prin care putem depăşi aceste obstacole: prin „izgonirea” egoismului aşa cum spune Cabala. Noi putem fie ignora cererile ego-ului, fie să spunem: „Voi merge mai departe fără explicaţii şi teste, pentru că acestea se bazează pe egoism, pe care trebuie să îl las în urma mea. Şi deoarece nu am încă alte simţuri, nu te pot asculta pe tine, ci doar pe acei mari înţelepţi care au intrat deja în Lumea Superioară şi ştiu cum ar trebui să acţioneze o persoană. Şi dacă inima mea devine şi mai egoistă, înseamnă că am progresat şi astfel merit să am un pic mai mult din adevăratul meu egoism revelat mie din ceruri”. Ca răspuns, Creatorul ni se va revela pe Sine, astfel încât vom simţi măreţia Sa şi vom dori involuntar să îl servim. În acel moment, nu vom mai experimenta tentaţiile corpului. Procesul semnifică înlocuirea inimii de „piatră”, care este conştientă doar de sine, cu una de „carne” care este conştientă de ceilalţi.

124

11 Mişcarea Interioară şi Dezvoltarea

În această lume, noi avansăm fizic utilizând aparatul locomotor - picioarele. Apoi, de îndată ce am înaintat, utilizăm organele de achiziţie - mâinile. Prin contrast, organele spirituale sunt opuse celor fizice: putem urca scările doar dacă am înlăturat cu totul suportul raţiunii. În plus, putem ajunge la scopul creaţiei deschizând doar mâinile şi dăruind, în loc să luăm. Scopul creaţiei este de a revărsa plăcerea asupra noastră. De ce atunci, ne poartă Creatorul pe această cale a suferinţei? Haideţi să aflăm răspunsul. În primul rând, Creatorul a creat, în perfecţiunea Sa, fiinţele umane.

Un atribut al perfecţiunii finale este starea de repaus, pentru că mişcarea este produsă fie dintr-o lipsă, fie din încercarea de a ajunge la ceea ce este considerat dezirabil. Fiinţelor umane le place să fie în repaus şi să critice acest lucru doar atunci când le lipseşte ceva vital, cum ar fi mâncarea sau căldura, etc.

125

Cu cât suferă mai mult din lipsa a ceea ce doresc, cu atât mai repede vor fi gata să facă eforturi din ce în ce mai mari pentru a obţine ce îşi doresc. Prin urmare, dacă Creatorul îi face pe oameni să sufere datorită lipsei spiritualităţii, ei vor fi obligaţi să facă un efort să ajungă la aceasta. Odată ce au atins spiritualitatea, care este scopul creaţiei, oamenii vor experimenta plăcerea pe care Creatorul a creat-o pentru ei. Din acest motiv, aceia care doresc să avanseze spiritual nu consideră suferinţa ego-ului ca pedeapsă, ci doar ca manifestare a Bunăvoinţei Creatorului de a-i ajuta. Deci, ei văd suferinţa lor mai degrabă ca pe o binecuvântare, decât ca pe un blestem. Doar după ce au ajuns la spiritualitate vor înţelege ce este de fapt şi ce plăceri conţine. Până atunci, ei vor suferi doar din lipsa sa. Diferenţa dintre material şi spiritual este că lipsa plăcerilor materiale ne cauzează suferinţă, în timp ce lipsa plăcerilor spirituale nu. Prin urmare, pentru a ne aduce plăcerile spirituale, Creatorul ne dă simţul suferinţei cauzat de lipsa senzaţiilor spirituale. Pe de altă parte, atunci când experimentăm plăcerile materiale, nu atingem totala, infinita împlinire care este prezentă chiar şi în cele mai mici plăceri spirituale. De îndată ce începem să prindem gustul pentru spiritualitate, există pericolul să putem începe să primim plăcere de aici ca pe o dorinţă egoistă şi prin urmare ne vom îndepărta de spiritual. Motivul acestei îndepărtări este că începem să urmărim spiritualul după ce găsim o plăcere mai mare în această îndeletnicire decât am experimentat în trecut în vieţile noastre. Noi vedem acum că nu mai avem nevoie de credinţă 126

- baza spiritualităţii - pentru că am înţeles că dacă urmărim spiritualul avem mai mult de câştigat. Însă Creatorul foloseşte această modalitate numai cu începătorii, pentru a-i atrage şi corecta. Fiecare dintre noi simte că ştie mai bine decât oricine ce ar trebui să facem şi ce este bine pentru noi. Acest sentiment îşi are rădăcina în faptul că în starea noastră egoistă, noi ne percepem doar pe noi şi nimic altceva. Deci, noi ne vedem ca fiind cei mai înţelepţi, deoarece suntem singurii care ştim ce dorim în fiecare moment din viaţa noastră. Creatorul conduce lumea noastră strict în conformitate cu legile materiale ale naturii. Prin urmare, este imposibil să le ocolim sau să le contracarăm: dacă sărim de pe stâncă, vom muri; dacă suntem privaţi de oxigen, ne vom sufoca, etc. Creatorul a confirmat aceste legi ale naturii pentru a ne face să înţelegem că supravieţuirea cere efort şi atenţie. În lumea spirituală, acolo unde nu putem prevedea consecinţele evenimentelor şi nu cunoaştem legile supravieţuirii, trebuie de la bun început să înţelegem principala lege. Această lege nu poate fi eludată, aşa cum nici legile naturii din lumea noastră nu pot fi eludate. Principala lege spune că nu putem fi conduşi de senzaţiile plăcerii, deoarece nu plăcerea, ci altruismul este cel care determină dacă o viaţă spirituală este benefică sau nu: Lumina - care emană de la Creator şi este percepută de noi ca imensă plăcere. Înţelegem că plăcerea perceperii Creatorului (care este, de fapt, una 127

şi aceeaşi, pentru că nu îl percepem pe El, ci Lumina care ajunge la noi) este de fapt scopul creaţiei. Credinţa - puterea care dă individului încrederea în posibilitatea de a atinge viaţa spirituală, de a învia după ce a fost mort din punct de vedere spiritual. Cu cât realizăm mai clar că ne aflăm în moarte spirituală, cu atât mai mult simţim nevoia de credinţă. Rugăciunea - efortul făcut de persoană, în mod special din inimă, de a-l percepe pe Creator şi de a-L implora să-i acorde încrederea personală pentru a ajunge la viaţa spirituală. Orice muncă, orice exercitare a efortului şi orice rugăciune, sunt posibile doar dacă Creatorul este ascuns fiinţelor umane. O rugăciune adevărată adresează Creatorului cererea de a-i acorda puterea să contracareze egoismul cu ochii închişi - fără a fi nevoie ca, Acesta să se reveleze pe Sine persoanei, deoarece aceasta este cea mai mare recompensă. Nivelul spiritualităţii noastre este definit de dorinţa noastră de a continua în mod altruist. Atunci când am câştigat încredere în propriile puteri altruiste, noi putem treptat să începem să experimentăm plăcerea de dragul Creatorului, pentru că astfel noi facem pe placul acestuia. Deoarece Voinţa Creatorului este de a ne copleşi cu plăcere, aceasta congruenţă a dorinţelor îi aduce mai aproape pe cel care Dăruieşte şi pe cel care primeşte. În afara plăcerilor primite din percepţia Luminii Creatorului, noi trăim o plăcere infinită din perceperea dimensiunii Creatorului, din unirea cu 128

Perfecţiunea Totală. Atingerea acestei perfecţiuni este scopul creaţiei. Deoarece egoismul - dorinţa noastră de a primi - este esenţa noastră, el predomină asupra tuturor nivelurilor din natură, de la cel atomic – molecular, la cel hormonal, animal, pană la cele mai înalte niveluri.

Egoismul se extinde până la cele mai înalte sisteme ale raţionamentului uman şi ale subconştientului, inclusiv asupra dorinţelor altruiste. Este atât de puternic încât noi suntem incapabili să ne opunem lui în mod deliberat, indiferent de situaţie. Prin urmare, dacă dorim să scăpăm de puterea ego-ului, noi trebuie să luptăm cu acesta. Trebuie să acţionăm în mod contrar dorinţelor corpului nostru şi raţiunii noastre referitoare la avansarea către spiritual, chiar dacă nu vedem nici un beneficiu pentru noi înşine. Altfel, nu vom reuşi niciodată a transcende limitele lumii noastre. În Cabala, acest principiu de muncă este cunoscut ca, „Obligă-l până spune: Vreau”. De îndată ce Creatorul ne ajută prin împărtăşirea Naturii Sale, corpurile noastre vor dori să funcţioneze şi ele în domeniul spiritual. Această condiţie este numită „întoarcerea” (teshuvah). Transformarea esenţei noastre egoiste în esenţa altruistă, are loc astfel: În înţelepciunea Sa, Creatorul generează o dorinţă de automulţumire şi o implantează în fiinţa umană. Această dorinţă reprezintă egoismul, un punct 129

negru în esenţa persoanei. Este negru ca urmare a contracţiei Luminii (tzimtzum) şi apare atunci când Lumina Creatorului se îndepărtează de el. Corecţia esenţei egoiste are loc cu ajutorul ecranului (masach), care transformă egoismul în altruism. Noi suntem incapabili să înţelegem cum o asemenea miraculoasă transformare poate avea loc, până când nu o experimentăm noi înşine. Pare incredibil că legile universale s-ar schimba astfel încât să fim capabili să acţionăm acolo unde nu puteam înainte. În final, vom descoperi că acţiunile noastre au rămas la fel ca cele anterioare şi că nu putem da nimic Creatorului, deoarece acesta este perfect şi unica Sa dorinţă este să ne umple cu Perfecţiunea Sa . În schimb, pentru imensa plăcere pe care o primim de la Acesta, noi suntem incapabili să Îi înapoiem ceva, cu excepţia gândului că, deşi noi continuăm să facem aceleaşi acţiuni ca înainte, acum le facem pentru că îi sunt plăcute mai degrabă Lui, decât nouă. Însă chiar şi acest gând este pentru noi şi nu pentru Creator. Ceea ce ne dă posibilitatea să primim plăceri nemăsurate fără a ne simţi ruşinaţi de ceva. Noi putem deveni mai asemănători cu Creatorul devenind altruişti. Când facem asta, noi suntem capabili să primim infinit şi să experimentăm plăcere, deoarece altruismul nu este pentru sine. Deşi ne putem obliga să facem anumite acţiuni fizice, nu ne putem schimba dorinţele de bună voie, pentru că nu putem face nimic din ceea ce nu este în folosul nostru. Cabaliştii spun că o rugăciune fără o motivaţie potrivită

130

este asemeni unui corp fără suflet, pentru că acţiunile aparţin corpului şi gândurile sufletului. Dacă nu ne-am corectat încă gândurile noastre (sufletul), de dragul cărora efectuăm o acţiune (corpul), atunci despre acţiunea în sine se poate spune că este moartă din punct de vedere spiritual. Totul este cuprins atât în general cât şi în particular. Generalul, mort spiritual (domem), demonstrează că, pentru cei mai mulţi oameni, poate fi doar o mişcare generală şi nu o anume mişcare spirituală, deoarece ei nu au o nevoie interioară pentru ea. Prin urmare, nu există o creştere anume, individuală, ci doar o creştere comună în concordanţă cu Providenţa universală Superioară. Din acest motiv, masele se percep întotdeauna pe sine ca fiind corecte şi perfecte. A fi spiritual organic (tzomeach) înseamnă că indivizii posedă un grad unic de mişcare interioară şi dezvoltare. În acest punct, o persoană devine cunoscută ca om, sau ADAM, aşa cum este scris în biblie: „ADAM - un copac într-un câmp”. Deoarece creşterea spirituală cere o mişcare de înaintare şi mişcarea are loc doar atunci când persoana simte o anumită lipsă, omul este în mod constant conştient de aceste deficienţe care îl forţează să caute căi pentru a creşte.

Dacă omul se opreşte la orice nivel al dezvoltării spirituale, atunci este împins în jos în percepţiile sale. Acest lucru are rolul de a-l obliga să se mişte, în loc să stea pe loc.

131

Dacă, ulterior, el se ridică din nou, va fi la un nivel mult mai înalt decât cel anterior. Ca rezultat, o persoană fie urcă, fie coboară, însă nu poate sta nemişcată, pentru că această stare nu este caracteristică omului. Doar aceia care aparţin maselor pot sta nemişcaţi şi nu pot cădea de la nivelul la care se află; astfel, ei nu experimentează căderea. Haideţi să împărţim imaginar spaţiul, printr-o linie orizontală. Deasupra linei este lumea spirituală. Sub linie este lumea egoistă. Aceia care preferă să acţioneze în mod contrar raţiunii lor pot exista deasupra liniei. Aceşti indivizi resping raţiunea pământeană, chiar dacă aceasta le dă oportunitatea de a şti şi a vedea totul. Ei preferă să acţioneze cu ochii închişi, pe calea credinţei, urmărind spiritualitatea (altruismul în locul egoismului). Fiecare nivel spiritual este definit de măsura altruismului prezent în el. Noi ocupăm nivelul spiritual corespunzător proprietăţilor noastre spirituale. Aceia dintre noi care ne aflăm deasupra liniei îl pot percepe pe Creator. Cu cât ne aflăm mai sus de linie, cu atât mai puternică este această abilitate. Poziţia înaltă sau joasă pe care ne aflăm este determinată de ecranul din fiecare dintre noi. Ecranul reflectă plăcerea egoistă directă pe care o putem primi de la Lumina Creatorului. Lumina de deasupra liniei este numită „Tora”. Ecranul sau linia care separă lumea noastră de cea spirituală, este numit „barieră” (machsom).

132

Cei care trec de aceasta barieră nu mai coboară spiritual la nivelul lumii noastre. Sub linie este lumea egoismului, în timp ce deasupra liniei este cea a altruismului.

Avansarea către Plăcerea Altruistă Atzilut este lumea percepţiei complete a Creatorului şi a unificării cu El. Un individ se ridică treptat la lumea Atzilut, dobândind proprietăţi altruiste . Când cineva a ajuns la această lume, după ce a dobândit în totalitate abilitatea de a „dărui”, chiar dacă se află pe treapta cea mai de jos, începe „să primească de dragul Creatorului”. Noi nu distrugem dorinţa noastră de a experimenta plăcere, ci mai degrabă ne alterăm esenţa, schimbând raţiunea pentru care căutăm plăcerea. Înlocuind treptat egoismul cu altruismul, ne putem ridica corespunzător până când primim ceea ce suntem îndreptăţiţi, în corespondenţă cu rădăcina sufletului nostru (shoresh neshama), care iniţial a fost parte a ultimului nivel (Malchut) al lumii Atzilut. Ca rezultat al corecţiilor pe care le facem, sufletele noastre se vor ridica la starea completei unificări cu Creatorul şi pe parcursul acestui proces noi vom primi de 620 de ori mai multă Lumină decât aveau sufletele noastre înainte de a intra în corpul nostru uman.

133

Toată Lumina, întreaga plăcere pe care Creatorul doreşte să o împartă creaţiilor Sale, este cunoscută ca „suflet comun” al tuturor creaţiilor (Shechina). Lumina este împărţită fiecăruia dintre noi (sufletul fiecăruia dintre noi) este parte a sufletului comun. Fiecare dintre noi ar trebui să primească această parte pe măsură ce ne corectăm dorinţele.

Noi îl putem percepe pe Creator (sufletul fiecăruia dintre noi) doar după ce ne-am corectat dorinţa de plăcere. Aceasta dorinţă este cunoscută ca „vasul sufletului” (kli). Adică, sufletul se compune din vas şi Lumina, care vine de la Creator. Atunci când am înlocuit în totalitate vasul egoist cu unul altruist, atunci acest vas se va potrivi în întregime cu Lumina, pentru că a dobândit proprietăţile sale. Astfel, putem deveni egali cu Creatorul şi ne putem contopi cu proprietăţile Sale, experimentând tot ce există în Lumină şi îl umple. Nu există cuvinte care să descrie această stare. Din acest motiv, se spune că toate plăcerile acestei lumi sunt doar o scânteie din infinitul foc al bucuriei pe care sufletul o experimentează în timpul unificării sale cu Creatorul. Noi putem urca pe scara spirituală în concordanţă cu legea liniei de mijloc (kav emtzai). Acest principiu poate fi descris pe scurt ca: „Este bogat cel care se consideră fericit cu ceea ce altul are”. 134

Ar trebui să fim mulţumiţi cu ceea ce putem înţelege din ceea ce studiem în Cabala. Mai mult, trebuie să realizăm că, învăţând Cabala, noi începem să facem fapte bune înaintea Creatorului. Atunci când ţinem cont de Voia Sa, ne simţim ca şi cum am avea cea mai mare grijă de asta. Această senzaţie ne va aduce o imensă bucurie şi ne vom simţi ca şi cum am fi primit cel mai mare dar din lume. Avem acest sentiment deoarece noi îl considerăm pe Creator ca fiind Regele Universului, mult mai sus decât noi. Deci, suntem bucuroşi că am fost aleşi de Creator dintre milioane de oameni, care prin cărţi şi profesori, ne spune ce vrea de la noi. Această stare spirituală este numită: „dorinţa de a oferi” (hafetz hesed). În această stare, proprietăţile unei persoane pot coincide cu proprietăţile unui obiect spiritual, numit Bina. Însă această stare nu reprezintă perfecţiunea umană, pentru că noi nu ne folosim raţiunea în acest proces de auto-corectare. Astfel, noi suntem consideraţi încă, a fi „săraci în cunoaştere” (ani be da’at), pentru că noi nu suntem conştienţi de corelaţia dintre acţiunile noastre şi consecinţele lor spirituale. Cu alte cuvinte, noi acţionăm fără să ştim ce facem, călăuziţi doar de credinţă. Pentru a face acţiuni spirituale în mod conştient, noi trebuie să investim mult efort pentru a realiza că gândurile noastre trebuie să fie făcute „de dragul Creatorului”. În acest moment, noi putem începe să simţim că nu înaintăm spiritual. Deşi, de fapt, de fiecare dată când observăm ceva, devine

135

evident că suntem mai departe ca niciodată de a avea intenţia potrivită - de a face plăcere Creatorului, în aceeaşi măsură în care El face asta pentru noi. Însă, nu trebuie să criticăm starea noastră mai departe de nivelul care ne permite să rămânem mulţumiţi cu perfecţiunea. Această stare este numită „linia de mijloc” (kav emtzai). Pe masură ce ne construim cunoaşterea cu linia de stânga (kav smol), noi putem dobândi totala perfecţiune. Să analizăm încă o dată acţiunea care are loc pe linia de mijloc. Noi trebuie să ne începem ascensiunea spirituală fiind în concordanţă cu linia de dreapta, care reprezintă înţelesul perfecţiunii în spiritualitate, fericirea pentru destinul nostru şi dorinţa noastră de a avea grijă de Voinţa Creatorului sincer şi fără egoism. Noi trebuie să ne întrebăm, „Câtă plăcere vom obţine din căutarea spirituală?” Noi considerăm, că orice cantitate este suficientă, pentru că suntem convinşi că, lumea este controlată în totalitate de către Creator şi orice simţim în timpul căutării spirituale, trebuie dorit de Creator. Oricare ar fi condiţia noastră, ea trebuie sa vină de la Creator. Astfel până şi cea mai simplă realizare a Regulii Divine şi a perfecţiunii spirituale este suficientă pentru ca noi să fim fericiţi, să dea un sens propriei noastre perfecţiuni şi să ne determine să îi mulţumim Creatorului. Însă acestei stări îi lipseşte linia de stânga, prin care ne verificăm propria condiţie (heshbon nefesh). Aceasta sarcină interioară este opusă muncii făcute pe linia de dreapta, unde ne concentrăm mai ales asupra

136

glorificări spiritualului şi a Creatorului, indiferent de sine sau de propria condiţie. Atunci când începem să verificăm cât de serioasă este atitudinea noastră faţă de spiritual şi cât de aproape ne aflăm de perfecţiune, devine evident că suntem încă scufundaţi în meschinul nostru egoism şi nu suntem în stare să ridicăm nici măcar un deget de dragul altora sau al Creatorului. După ce am descoperit răul din noi, trebuie să ne străduim să-l eliminăm şi trebuie să depunem cele mai mari eforturi în această direcţie. Trebuie de asemenea să ne rugăm Creatorului să ne ajute de vreme ce este clar că suntem incapabili să ne transformăm fără a primi sprijin. Astfel, în persoană apar două linii opuse. Pe linia de dreapta, noi simţim că totul se află în puterea Creatorului şi prin urmare este perfect. Aşa încât, nu dorim nimic şi prin urmare suntem fericiţi. Pe linia de stânga, nu simţim nici un interes faţă de spiritual; nu simţim avansarea spirituală şi simţim că suntem încă prizonieri în coaja egoismului nostru, la fel ca înainte. Mai mult, nu cerem Creatorului să ne ajute să scăpam din aceasta stare. Descoperind răul din noi, decidem să ne lipsim de simţul realităţii deoarece acesta încearcă să ne descurajeze din eforturile noastre de a continua sarcina fără speranţă de corectare a egoismului nostru. În acelaşi timp, ar trebui să continuăm să mulţumim Creatorului pentru starea noastră prezentă, crezând sincer că această stare este cu adevărat cea perfectă. Ar trebui să continuăm de asemenea să fim la fel de bucuroşi ca înainte de a ne monitoriza starea. 137

Dacă reuşim să facem astfel, vom avansa pe linia de mijloc. Deci, este crucial să evităm să devenim prea critici faţă de noi urmând excesiv linia de stânga Este de asemenea important să rămânem în starea de mulţumire a liniei de mijloc. Doar atunci vom putea să intrăm în împărăţia spirituală cu „amândouă picioarele” ca să zicem aşa. Există două niveluri ale dezvoltării umane: animal şi fiinţa umană. (Acestea nu trebuie confundate cu cele patru niveluri ale dorinţelor). Dacă observăm natura animală, un animal continuă să trăiască în aceeaşi stare în care s-a născut. El nu se dezvoltă. Proprietăţile acordate unui animal în ziua în care s-a născut, îi sunt suficiente pe toată durata existenţei sale. Acelaşi lucru se poate spune şi despre o persoana care rămâne la acest nivel de dezvoltare - acelaşi pe măsură ce aceasta creşte. Toate schimbările care au loc în viaţa acestei persoane sunt de natură cantitativă. Însă, acest lucru nu se poate spune despre tipul „fiinţa umană”. În această stare, persoana este născută egoistă. La un anumit punct ea va descoperi că este condusă de egoism şi drept urmare, va aspira să corecteze acest defect. Dacă persoana doreşte cu adevărat să fie demnă de Revelarea Creatorului, atunci sunt necesare următoarele: 1. Aceasta trebuie să fie cea mai puternică dorinţă a persoanei, astfel încât să nu mai existe alta. În plus, dorinţa trebuie să fie permanentă, deoarece Creatorul este etern şi Voinţa Sa de a ne dărui binele, este constantă. Astfel, acela care doreşte să se apropie de Creator trebuie să 138

se asemene Creatorului în această proprietate, adică toate dorinţele trebuie să fie constante. Ele nu se pot schimba în funcţie de circumstanţe. 2. Persoana trebuie să dobândească dorinţe altruiste şi să se dedice toate gândurile şi dorinţele Creatorului. Acest nivel este numit hesed sau katnut. Persoana va ajunge eventual să câştige Lumina Credinţei, care va aduce darul de încredere persoanei. 3. Persoana trebuie să dobândească completa şi perfecta cunoaştere a Creatorului. Consecinţele acţiunilor persoanei sunt determinate de nivelul său spiritual. Însă nu va exista diferenţă între nivelurile spirituale dacă Lumina Creatorului străluceşte asupra individului. Deoarece Creatorul dăruieşte simultan recipientului, vasul şi lumina sufletului persoana percepe cunoaşterea primită ca fiind perfectă. De obicei, noi suntem în acord total cu corpurile noastre; corpul ne dictează dorinţele şi ne răsplăteşte pentru munca noastră lăsându-ne să experimentăm plăcerea. Plăcerea, în sine, este spirituală însă în lumea noastră ea trebuie conectată unui suport material (mâncare, sex, muzică) pentru a ne îngădui să o experimentăm. Chiar dacă în sinea noastră simţim plăcere pură, suntem incapabili să o detaşăm complet de acest suport material. Oamenilor diferiţi, le plac lucruri diferite şi diferite tipuri de suport al plăcerii. Însă plăcerea, în sine este spirituală, chiar dacă noi o experimentăm în cererile noastre ca un efect al impulsurilor electrice. Teoretic, este posibil 139

să simulezi o gamă largă de plăceri prin aplicarea impulsurilor electrice creierului. Deoarece suntem obişnuiţi să primim diverse plăceri în forma suportului lor material, această plăcere pură va recrea imaginile diferitelor manifestări în memoria persoanei, astfel încât mintea va crea muzica, gustul mâncării, etc. Cele de mai sus arată clar faptul că, noi şi corpurile noastre ne servim unul pe altul. Prin urmare, când corpurile noastre acceptă să muncească, ele se aşteaptă să fie recompensate cu anumite forme ale plăcerii. Evitarea senzaţiilor neplăcute poate fi de asemenea considerată o anumită plăcere. Orice corelaţie dintre munca făcută şi plăcerea primită (recompensă ) este un indicator clar că persoana a făcut un act egoist. Pe de altă parte, dacă o persoană simte rezistenţa corpului şi se întreabă: „De ce să muncesc?” înseamnă că acest corp nu întrezăreşte un grad de plăcere mai mare în viitor decât are deja. Cel puţin, există o creştere a plăcerii care să învingă înclinaţia de a rămâne în stare de repaus. Astfel, nu consideră ca are vreun beneficiu din modificarea stării sale. Însă dacă o persoană decide să abandoneze consideraţiile corpului şi alege să se concentreze asupra îmbunătăţirii condiţiei sufletului, atunci corpul refuză să facă cea mai mică mişcare până când nu se întrevede perspectiva unui beneficiu personal. Individul va fi incapabil să forţeze corpul să muncească. Astfel, va mai rămâne doar o soluţie - să ceară Creatorului ajutor pentru a înainta. Creatorul nu înlocuieşte corpul unei persoane şi nici nu modifică 140

natura lui. El nu face miracole pentru a schimba legile fundamentale ale naturii. Însă ca răspuns la o cerere adevărată, Creatorul dă persoanei un suflet puterea de a acţiona conform principiilor adevărului.

Atunci când primim plăceri egoiste, înseamnă că în acest timp altcineva nu va fi fericit. Acest lucru are loc pentru că plăcerile egoiste se concentrează nu doar pe ceea ce avem, ci pe ceea ce alţii nu au, deoarece toate plăcerile sunt comparabile şi relative. Din acest motiv, este imposibil să construieşti o societate onestă, bazată pe egoism rezonabil. Natura falsă a unei asemenea utopii a fost dovedită de istorie, în special în vechile comunităţile, în fosta URSS şi în alte încercări de construire a socialismului. Este imposibil să satisfaci fiecare membru al unei societăţi egoiste pentru că indivizii se compară întotdeauna unii cu alţii. Acest lucru este evident în comunităţile mici. Astfel, Creatorul, care întotdeauna doreşte să recompenseze pe fiecare cu nesfârşită plăcere, pune o singură condiţie - aceea că această plăcere nu ar trebui să fie limitată de dorinţele corpului. Plăcerea ar fi primită doar în dorinţele care sunt independente de dorinţele corpului. Acestea sunt cunoscute ca „altruiste” (ashpa’ah). 141

Cabala este o secvenţă a rădăcinilor spirituale care se desfăşoară una din alta, în concordanţă cu legi imuabile, unindu-se şi îndreptându-se spre singurul lor scop comun – „înţelegerea măreţiei şi înţelepciunii Creatorului de către creaţia acestei lumi”. Limbajul Cabalist este strâns legat de obiectele spirituale şi acţiunile acestora. Astfel, el poate fi studiat doar în timpul examinării procesului creaţiei. Cabala atinge anumite probleme, care sunt apoi revelate doar celor care caută percepţia spirituală. Nu există conceptul de timp, ci doar lanţul cauză-efect, în care fiecare efect devine la rândul său, cauză a următorului efect - creaţia unui nou act sau obiect. În principiu, ceea ce noi numim timp, este de fapt, percepţia proceselor interioare cauză-efect. Chiar şi ştiinţa susţine că atât timpul cât şi spaţiul sunt concepte relative. Un loc sau spaţiu, este o dorinţă de plăcere. Acţiunea este fie primirea, fie respingerea plăcerii. „La început” adică înainte de creaţie, nu exista nimic în afara Creatorului. El nu poate fi denumit altfel, deoarece orice alt nume implică o anumită percepţie a obiectului. Însă singurul lucru pe care Îl percepem cu referire la El, este faptul că ne-a creat. De aceea noi ne putem adresa Lui cu numele de Creator, Ziditor, etc. Creatorul transmite Lumina. Lumina reprezintă dorinţa sa de a genera o creaţie şi de a o înzestra cu senzaţia de a fi mulţumită de El. Doar această simplă proprietate a Luminii care vine de la Creator ne dă temeiul pe baza căruia să Îl numim. 142

Mai precis, percepţia Luminii nu ne permite să facem aprecieri asupra Creatorului însuşi, ci doar despre percepţiile pe care El vrea să le însufleţească în noi. Din acest motiv, noi ne referim la El, ca la Cineva Care doreşte să ne facă pe plac. Această plăcere nu este primită doar de la Lumină, ci este produsă în noi de efectul Luminii asupra „organelor senzaţiilor spirituale”. În mod similar, o bucată de carne nu conţine în sine, plăcerea pe care cineva o simte atunci când o gustă. Doar prin faptul că vine în contact cu organele senzoriale, poate un obiect să producă senzaţia de plăcere în noi. Fiecare act - fie el spiritual sau fizic - constă atât din gând, cât şi dintr-o acţiune care întruchipează gândul.

Gândul Creatorului este de a dărui plăcere creaţiilor Sale. În consecinţă, El ne recompensează cu plăcere. Acest act este numit „a da de dragul dăruirii”. Este numit un act simplu deoarece scopul său corespunde direcţiei sale. Creaţia a fost creată să fie egoistă prin natura sa, adică noi nu avem alt scop decât să atingem plăcerea. Ne putem angaja fie în dăruire, fie în primire în funcţie de ceea ce dorim, însă scopul nostru final rămâne întotdeauna de a primi, chiar dacă noi dăm de asemenea ceva fizic altuia. Dacă acţiunea se caracterizează prin aceeaşi direcţie ca scopul, cu alte cuvinte dacă rezultatul unei acţiuni este acela de a primi şi rezultatul scopului 143

este de a primi, atunci această acţiune este denumită un „simplu act”. Dacă, pe de altă parte, direcţia este de a da însă scopul este de a primi, atunci actul este denumit un „act complex” pentru că scopul şi direcţia diferă în intenţii. Suntem incapabili să ne imaginăm dorinţele şi domeniile efectelor dorinţelor noastre dincolo de spaţiu. Prin urmare, noi ni-l putem imagina pe Creator doar ca pe o Forţă spirituală care umple un spaţiu. Cabaliştii spun că iniţial Creatorul a creat fiinţele umane cu capacitatea de a face doar acte simple; cu toate acestea noi am complicat modelul iniţial. Cu cât urcăm pe scara spirituală, cu atât mai simple devin legile creaţiei, pentru că baza, categoriile de bază (fundamentale) sunt simple nu complexe. Însă pentru că noi eşuăm în a percepe Sursa creaţiei şi vedem în schimb doar consecinţele ei îndepărtate, noi vedem în lumea noastră legile creaţiei ca fiind formate din condiţii şi limitări, deci complicate. Deoarece cărţile autentice de Cabala conţin Lumina ascunsă, care emană de la autori - în timp ce îşi scriau cărţile - este vital să avem o intenţie corectă în timp ce studiem asemenea lucrări; şi anume dorinţa de a-L percepe pe Creator. Este de asemenea foarte important ca, în timp ce studiem, să ne rugăm să primim inteligenţa spirituală şi înţelegerea a ceea ce posedă autorul. În acest fel, putem crea o legătură şi ne putem adresa acestuia. De aceea, este de asemenea esenţial să ne abţinem din a citi lucrări ale altor autori, în special ale celor care se referă la lumile spirituale. Motivul este că aceştia din urmă pot influenţa de asemenea cititorul. Dacă dorim să 144

dobândim cunoaştere spirituală, trebuie să stabilim o rutină zilnică şi să ne apăram pe noi înşine de influenţe exterioare, noutăţi care nu sunt relevante şi cărţi dăunătoare. Noi trebuie de asemenea să evităm contactul cu alţi oameni, cu excepţia cazului în care acest lucru devine necesar muncii şi studiului, fără a-i evita în mod deliberat, însă continuând să ne verificăm gândurile. Când considerăm că este necesar, ne putem gândi la munca noastră. În restul timpului ar trebui să ne dedicăm contemplării scopului vieţii.

Atingerea scopului vieţii depinde mai mult de calitatea eforturilor omului decât de cantitate: o persoană studiază toată ziua în amănunt cărţile şi alta poate aloca doar o oră pe zi pentru studiu, datorită necesităţilor muncii şi familiei. Orice efort trebuie măsurat în funcţie de timpul liber al persoanei, determinând cât de mult suferă aceasta din cauza lipsei de timp pentru a se devota spiritualului. Rezultatul este direct proporţional cu intensitatea intenţiei persoanei: descoperirea este obiectivul timpului alocat studiului şi auto-corectării. Există două metode prin care este hrănit un copil. O metodă este cu forţa. Ea nu aduce plăcere copilului, însă îi oferă hrana necesară pentru a creşte şi a prinde putere. În Cabala, acest fel de hrănire spirituală a unei persoane este cunoscută ca „din partea Celui de Sus”. 145

Însă, „copilul” poate vrea să crească spiritual hrănindu-se individual. Acest lucru se poate întâmpla după ce s-a dezvoltat un apetit pentru asta (realizarea necesităţii sau experimentării plăcerii pentru Lumină). Atunci, nu numai că această persoană creşte spiritual, dar se va bucura şi de viaţă, adică de dezvoltarea percepţiei spirituale. O senzaţie acută produsă în noi de conştientizarea binelui şi răului este cunoscută în Cabala ca „procesul hrănirii”: la fel cum mama îşi hrăneşte copilul la sân, tot aşa unui Cabalist îi este dată Lumina conţinută la nivelul Superior Spiritual astfel încât persoana vede şi simte clar abisul dintre rău şi bine. Apoi, aşa cum o mamă îşi îndepărtează copilul de la sân, tot aşa Cabalistul pierde legătura cu Sursa Superioară, cât şi distincţia clară dintre bine şi rău. Acest proces este destinat să determine persoana să se roage Creatorului de a dobândi aceleaşi capacităţi de percepţie (kelim) ale binelui şi răului, asemănătoare cu Sursa Superioară. Noi primim de Sus atât egoismul cât şi altruismul. Diferenţa este că, de fapt fiinţa umană primeşte dorinţe egoiste la naştere şi ulterior trebuie să ceară cu insistenţă dorinţele altruiste. În primul rând, noi trebuie să ajungem la o stare la care să vrem să „facem pe placul Creatorului”, în acelaşi fel in care Creatorul ne face plăcere, indiferent de dorinţele noastre egoiste (urcând la nivelul lumilor BYA). Apoi, ar trebui să determinăm ce îi place Creatorului.

146

În consecinţă, noi vom vedea ca îi putem crea plăcere Creatorului doar experimentând-o. Aceasta este numită „a primi de dragul Creatorului” şi denotă nivelul lumii (Atzilut). Dobândirea diferitelor grade de intensitate ale dorinţei de a dărui în mod altruist Creatorului este numită „treptele lumilor BYA” (Beria, Yetzira, Assiya). Dobândirea puterii de a primi plăcere de la Creator de dragul Său este cunoscută ca „ajungerea la nivelul lumii” (Atzilut). Beit midrash este locul în care noi învăţăm să cerem (lidrosh) puterea spirituală a Creatorului şi tăria spirituală. Acolo învăţăm de asemenea să cerem perceperea scopului creaţiei, cât şi percepţia Creatorului. Deoarece noi (corpurile noastre, egoismul nostru) tindem în mod natural către tot ceea ce este mai mare şi mai puternic decât noi, trebuie să ne rugăm Creatorului să ni se reveleze pe Sine şi să ne lase să vedem cât de insignifianţi suntem, în comparaţie cu măreţia Sa. Atunci, vom tinde către El în mod natural, ca spre cel mai mare şi mai puternic. Ce contează mai mult pentru noi este importanţa căutărilor noastre. De exemplu, oamenii bogaţi pot lucra mult doar pentru a stârni invidia celorlalţi. Însă dacă bogăţia nu ar mai fi importantă, ei nu ar mai fi invidiaţi de nimeni şi astfel, ei nu ar mai fi stimulaţi să muncească. Prin urmare cel mai important lucru este perceperea importanţei Creatorului. Nu va exista vreodată momentul în care o persoană să ajungă pe tărâmul spiritual fără eforturi, pentru că aceste eforturi sunt vase pentru Lumină. 147

Înainte ca Ari Cabalistul să introducă corecţiile sale în această lume, era mai uşor de atins spiritualul. Însă după ce Ari a deschis calea înţelegerii spirituale, renunţarea la plăcerile acestei lumi a devenit mai grea. Înainte de Ari, căile spirituale erau închise şi nu exista nici disponibilitatea de Sus de a conferi Lumina creaţiilor. Ari a deschis uşor sursa Luminii . Acest lucru a făcut dificilă lupta oamenilor cu egoismul lor; de fapt, egoismul a devenit mai puternic şi mai sofisticat. Acest lucru poate fi ilustrat schematic prin următorul exemplu. Să presupunem că înainte de vremea lui Ari, cineva ar fi putut obţine 100 de unităţi de înţelegere. Fiecare efort de 1 unitate ar aduce 1 unitate de percepţie. Astăzi, după corecţiile introduse de Ari în lumea noastră, cineva poate obţine 100 de unităţi de percepţie pentru doar 1 unitate de efort, însă este incomparabil mai greu să realizezi această unitate de efort. Rabbi Yehuda Ashlag (Baal HaSulam) a introdus aceste corecţii în lume astfel încât cineva nu se poate înşela pe sine, crezând că este perfect, ci că trebuie să urmeze calea credinţei deasupra cunoaşterii. Prin această cale a devenit oarecum clar, că această generaţie este incapabilă să facă efortul cantitativ şi calitativ cerut, aşa cum ar fi putut generaţia anterioară. Aceasta, în ciuda faptului că percepţia deficienţelor individuale este mai clară decât înainte. Însă această generaţie nu ridică nivelul spiritual la nivelul la care merită, adică, deasupra materialului, aşa cum au făcut generaţiile anterioare,

148

atunci când cei mai mulţi dintre oameni doreau să facă orice pentru urcarea spirituală. O corecţie semnificativă a fost introdusă în lume de Cabalistul Baal Shem-Tov. Chiar şi masele ar putea simţi o uşoară creştere a cantităţii spiritualului în lume. Pentru o vreme, aceia care au dorit au putut mai uşor să ajungă la spiritual. Pentru a selecta elevii merituoşi pentru acest grup Cabalist, Baal ShemTov a instituit Admorut - a împărţit societatea Iudaică în secţiuni, în care fiecare secţiune avea un Cabalist ca lider spiritual. Aceştia (Admorim) selectau indivizi despre care considerau că sunt demni de studiul Cabalei în clasele lor Heder (camere). Aici ei se dedicau creşterii noii generaţii de Cabalişti şi conducători ai oamenilor. Dar efectul corecţiei introduse de Baal Shem-Tov a trecut, astfel încât nu toţi liderii generaţiei noastre sunt Cabalişti şi nu toţi sunt capabili să îl perceapă pe Creator. După plecarea lui Baal HaSulam, lumea noastră a fost într-o stare de degradare spirituală, stare care întotdeauna precede o înălţare. Percepându-ne pe noi înşine ca fiinţe create înseamnă a ne percepe pe noi ca fiind separaţi de Creator. Deoarece natura noastră egoistă ne îndeamnă să ne retragem instinctiv de la orice creează suferinţă, Creatorul se foloseşte de acest lucru pentru a ne conduce către bine. El înlătură plăcerea din lumea materială care ne înconjoară şi ne răsplăteşte cu plăcere doar când facem acte altruiste. Aceasta este calea suferinţei.

149

150

12 Eradicarea Egoismului Calea Cabalei este diferită de alte căi. Chiar dacă în lumea noastră există plăceri, noi ne putem îndepărta de egoismul nostru având credinţa (deasupra raţiunii) în scopul creaţiei. În acest fel, am putea merge dincolo de a asculta ceea ce ne spune corpul şi raţiunea noastră. Când facem acest lucru, începem să experimentăm iubirea pentru Creator şi de asemenea iubirea Sa pentru noi. Aceasta este calea păcii, bucuriei şi a credinţei în faptul că, cu cât este calea mai lungă, ea este de fapt mai scurtă fără suferinţă. Când nu putem primi Lumina în noi - Lumina Interioară (Ohr Pnimi) - dezvoltarea noastră spirituală va avea loc doar sub influenţa Luminii care Înconjoară (Ohr Makif). Această cale a dezvoltării spirituale este numită „calea naturală” sau „calea suferinţei” (Derech B’ito). Aceasta este calea întregii umanităţi. O altă cale a dezvoltării noastre spirituale este de a stabili o legătură personală cu Creatorul, caracterizată de munca pe cele trei linii. Această cale este numită „calea Cabalei” (Derech Kabbalah, Derech Ahishena). Ea este mai scurtă decât calea suferinţei.

151

Astfel, Cabaliştii spun că un individ care doreşte să ajungă direct la Creator scurtează timpul corecţiei. Deşi, este dificil să avem credinţă dacă nu ne obligă suferinţa, este foarte important să credem că rezultatele muncii noastre depind doar de eforturile noastre. Adică, ar trebui să credem în Regula Divină cu privire la recompensă şi pedeapsă. Creatorul recompensează individul prin gânduri şi dorinţe bune. Ar trebui să obţinem credinţa de la colegi şi de la cărţi. Totuşi, de îndată ce am dobândit credinţa - perceperea Creatorului - noi trebuie să fim convinşi că aceasta ne este dată de Creator. Puterea Spirituală Superioară poate fi un medicament al vieţii dacă ne dă puterea şi voinţa de a munci. Însă, este considerată otravă dacă noi credem, că totul este determinat de Sus şi nimic nu depinde de eforturile noastre. Principalul efort ar trebui să fie conservarea înaltelor aspiraţii primite de Sus. În primul rând, primim de Sus senzaţii spirituale. Apoi, suntem înălţaţi şi urmează apoi o perioadă de muncă grea şi de efort constant pentru a rămâne la acel nivel spiritual prin puterea noastră. Ar trebui să ne concentrăm asupra aprecierii valorii ridicări spirituale. De îndată ce începem să neglijăm ceea ce am dobândit, sau suntem mulţumiţi cu acest lucru, începem să pierdem nivelul spiritual atins. Tot ceea ce cade sub puterea egoismului se situează în punctul central al creaţiei (Nekuda Emtzait). Tot ceea ce nu are ca scop satisfacţia personală se plasează deasupra acestui punct. Astfel, se spune că linia care reprezintă coborârea Luminii 152

(Kav) intră în contact (însufleţind astfel imperceptibil, creaţia) şi nu intră în contact (nu umple creaţia cu Lumina Creatorului) cu punctul central. Se spune că aceluia care doreşte să avanseze spiritual i se dăruieşte ca ajutor un suflet - o parte a Creatorului - Lumina. Ca urmare, acesta începe să se simtă parte a Creatorului! Cum poate Lumina Creatorului genera dorinţa de a obţine bucuria de la El? De exemplu, în lumea noastră, dacă unei persoane i s-au acordat onoruri neaşteptate, care apoi au fost retrase, acea persoană tânjeşte după plăcerile familiare ce rezultă din acestea. Dorinţa de a obţine înapoi plăcerea luată este cunoscută sub denumirea de „vas” (Kli). Lumina face ca treptat vasul să crească pentru a-l umple cu plăcere (din Lumină). Abraham l-a întrebat pe Creator: „Cum pot fi sigur ca tu îmi vei salva urmaşii? Cum pot fi sigur că, copiii mei vor renunţa la egoism cu ajutorul Cabalei? De ce să le dăm Lumina dacă ei nu o doresc?” Creatorul i-a răspuns că egoismul lor le va da senzaţia de înrobire şi astfel, prin contrast, li se va da senzaţia Luminii. În încercarea de a ne birui dorinţele, trebuie să recunoaştem că trupurile noastre nu înţeleg dimensiunea timpului şi astfel nu percepem trecutul sau viitorul, ci doar prezentul. De exemplu, dacă este nevoie să facem un efort de cinci minute pentru a ne odihni apoi, organismul va rezista în continuare acelui efort pentru că este incapabil să sesizeze beneficiul care va urma la scurt timp după. Chiar şi atunci când ne amintim plăcerea pe care am avut-o după un efort greu, corpurile noastre nu vor avea în continuare forţa necesară pentru a 153

finaliza activitatea. Acest lucru

poate fi asemănat cu situaţia în care o

persoană este plătită înainte ca munca să fie terminată şi nu vrea să depună cu adevărat efort pentru a duce treaba la bun sfârşit. Prin urmare, este important să nu întârziem în lupta împotriva corpului, ci să folosim fiecare oportunitate care apare la un anumit moment pentru a opune corpului gânduri mai înalte.

Deoarece suntem 100% egoişti, noi nu vom dori niciodată de bună voie să formăm o legătură cu Creatorul. Dar în momentul în care suntem convinşi că această legătură ne va aduce un beneficiu vom dori conectarea. Astfel, putem conchide că, simplul fapt că vedem răul din noi şi înţelegem că doar Creatorul ne poate ajuta, este un impuls încă insuficient pentru ca noi să cerem ajutorul Lui. Doar realizând că apropierea de Creator şi formarea unei legături cu acesta ne va aduce salvarea, vom fi stimulaţi să Îi cerem ajutorul. Cabala ne oferă mai degrabă calea sa, diferită de cea a suferinţei. Timpul schimbă condiţiile din jurul nostru: acum două mii de ani, doar anumite persoane speciale căutau conexiunea cu Creatorul, ca şi pe timpul lui Rabbi Shimon. Pe timpul lui Ari şi Ramchal, grupuri mici erau deja angajate în studiul Cabalei. Pe timpul lui Baal Shem-Tov, numărul grupurilor a crescut la câteva zeci. 154

În final, pe timpul lui Baal HaSulam, numărul a crescut şi mai mult. Astăzi, bariera care separă masele de Cabala a fost ştearsă în totalitate şi rezistenţa faţă de studiu s-a micşorat. Dacă în trecut doar aceia care aveau un caracter puternic puteau dobândi conexiunea cu Creatorul, astăzi începătorii şi chiar copiii - pot ajunge la aceleaşi rezultate studiind pur şi simplu Cabala dacă sunt corect îndrumaţi. Suntem incapabili să separăm răul de bine, tot aşa cum suntem incapabili să discernem ce este bine şi ce este în detrimentul nostru. Doar Creatorul ne poate ajuta în acest sens să deschidem ochii. Doar atunci vom începe să avem o perspectivă de ansamblu, adică să „alegem viaţa”. Însă pană când nu vom începe să realizăm absoluta necesitate a conexiunii cu Creatorul, El nu ne va deschide ochii. În acest fel, El ne va induce nevoia de compasiune. În interiorul propriilor senzaţii ale unui Cabalist, există o parte a Nivelului Superior, a viitoarei stări (AHP). Acela care percepe Nivelul Spiritual Superior ca pe un vid neatractiv - în locul unei stări pline de Lumină - nu primeşte nimic de la nivelul Superior. Chiar dacă Nivelul Superior este plin de Lumină, nivelul inferior percepe Superiorul doar în măsura în care proprietăţile sale permit asta. Deoarece proprietăţile prezente nu sunt suficiente pentru a primi Lumina Superioară, persoana nu o percepe. Ascunderea Creatorului ne provoacă să depunem un imens efort pentru a atinge nivelul existenţei obişnuite acceptate de societatea noastră. Ne 155

mişcăm înainte orbeşte, ghidaţi de liniştitele şoapte interioare ale egoismului nostru. Acţionând ca instrumente ale orbului ego, ne grăbim să-i îndeplinim comenzile pentru a evita să fim pedepsiţi prin suferinţă, lucru care ne împinge să acceptăm voinţa ego-ului împotriva voinţei noastre şi să avem grijă de dorinţele sale fără să ezităm.

Egoismul nostru este atât de adânc înrădăcinat în noi, încât am început să îl acceptăm ca pe o parte esenţială a naturii noastre, aceea care reprezintă adevăratele noastre dorinţe. El pătrunde toate celulele corpului nostru şi ne obligă să ne evaluăm percepţiile în funcţie de dorinţele sale. El ne obligă de asemenea să ne planificăm acţiunile în concordanţă cu intenţia sa şi astfel, prin acţiunile noastre creşte şi beneficiul său. Noi nici măcar nu ne imaginăm că putem scăpa de influenţa egoismului şi să ne eliberăm de el. Însă este posibil să eliminăm umbra egoismului care ia forma corpului nostru, care ne cuprinde şi se înveşmântează cu trupul nostru. De îndată ce vom rămâne fără aceste dorinţe, Creatorul ne va acorda aspiraţiile Sale altruiste. Atâta vreme cât prezenţa egoismului nostru rămâne în noi, suntem incapabili să ne imaginăm beneficiile eradicării sale. Mai mult, gândurile şi dorinţele altruiste ne apar ca inacceptabile, absurde, neserioase, cu siguranţă incapabile să formeze baza societăţii şi cu atât mai puţin a universului. 156

Însă asta se întâmplă doar pentru că gândurile şi dorinţele noastre rămân sub influenţa egoismului. Pentru a fi obiectivi faţă de condiţia noastră, noi trebuie să încercăm să considerăm egoismul ca ceva în afara esenţei noastre, ca pe un duşman care încearcă să treacă drept prieten. Noi trebuie să vedem egoismul ca pe ceva străin nouă, care a fost pus în noi prin Voinţa Creatorului. Asemenea acţiuni sunt considerate a fi încercările noastre de a recunoaşte răul care îşi are rădăcina în ego-ul nostru. Însă acest lucru este posibil doar în măsura în care noi simţim existenţa Creatorului şi percepem Lumina Sa, deoarece totul este înţeles mai degrabă în relaţia cu alte obiecte, prin percepţia opusului. Astfel, în loc să ne concentrăm toată energia în căutarea răului din noi, ar trebui să ne concentrăm efortul în a percepe Lumina Creatorului. Toate creaţiile,

cu

excepţia

fiinţelor

umane, acţionează

conform legilor

altruismului. Doar fiinţele umane şi lumea care ne înconjoară (lumea noastră, Olam Hazeh) sunt create cu ajutorul proprietăţilor opuse, egoiste. Dacă din întâmplare îl întrezărim pe Creator şi toate lumile spirituale, vom înţelege imediat cât de trecătoare este lumea noastră în comparaţie cu lumile spirituale. Prin urmare, legile egoiste ale naturii acţionează numai într-o lume minusculă cât un bob de mazăre. De ce se ascunde atunci Creatorul, după ce ne-a plasat deliberat într-o lume plină de întuneric, nesiguranţă şi tristeţe? Atunci când ne-a creat, scopul Său a fost să ne dăruiască existenţa eternă alături de El. 157

Însă, noi trebuie să ajungem la această stare prin propriile noastre mijloace, pentru a nu ne simţi ruşinaţi că am dobândit pe nedrept plăcerea eternă. Astfel, Creatorul a generat o lume opusă naturii Sale şi astfel a rezumat singura proprietate opusă Esenţei Sale: dorinţa de auto-mulţumire, sau egoismul. Prin urmare, El ne-a înzestrat cu această proprietate. De îndată ce fiinţa umană se află sub această influenţă, omul se naşte în această lume şi încetează imediat să îl perceapă pe Creator. Ascunderea Creatorului există pentru a ne da iluzia că avem liberul arbitru de a alege între lumea noastră şi lumea Creatorului - Lumea Superioară. Dacă în ciuda egoismului nostru noi am fost capabili să îl vedem pe Creator, atunci vom prefera cu siguranţă Lumea sa, deoarece aceasta conţine toată plăcerea fără suferinţă. Oricum, libertatea de a alege şi liberul arbitru pot exista doar în absenţa percepţiei Creatorului în timp ce El este ascuns. Însă, dacă din momentul naşterii noastre noi suntem atât de puternic dominaţi de ego astfel încât nu putem distinge între ego şi sine cum putem alege între a fi liberi de influenţa egoismului? De asemenea, ar putea fi cu adevărat o alegere, atâta vreme cât lumea noastră este plină de suferinţă şi moarte, în timp ce lumea Creatorului este plină de plăcere şi nemurire? Ce alegere îi rămâne fiinţei umane? Pentru a ne permite să avem liber arbitru, Creatorul ne-a dat de ales între două opţiuni: 158

1. Uneori El se revelează unuia dintre noi pentru a-i permite să vadă Măreţia şi Providenţa Sa şi astfel persoana să experimenteze liniştea. 2. El ne-a dat Cabala - studiul prin care (presupunând că persoana doreşte cu adevărat să iasă din starea prezentă şi să îl perceapă pe Creator) scoate la iveală Lumina spirituală care ne înconjoară (Ohr Makif). Procesul conectării noastre cu Creatorul, începând de la cel mai jos nivel (acela la care trăim) care se extinde până la cel mai înalt nivel (acolo unde locuieşte Creatorul) poate fi comparat cu urcarea treptelor unei scări spirituale. Toate treptele acestei scări există în lumile spirituale. Creatorul se află pe cea mai înaltă treaptă, în timp ce treptele mai joase coboară în lumea noastră. Fiinţele umane se află sub treapta cea mai de jos, deoarece nivelul nostru iniţial de egoism nu este conectat cu prima stare spirituală, care este complet altruistă. Noi percepem Nivelul Superior Spiritual atunci când proprietăţile noastre şi cele ale stării spirituale coincid. Atunci, gradele noastre de percepţie vor fi proporţionale cu gradul congruenţei dintre proprietăţile noastre şi cele ale spiritualului. Noi putem percepe Nivelul Superior pentru că toate treptele spirituale sunt aranjate secvenţial de la cea mai de jos până la cea mai de sus. Mai mult, stările următoare se suprapun una pe cealaltă, mijlocul de jos al celei mai înalte stări se află în jumătatea superioară a stării anterioare (AHP al celui Superior coboară în GE al celui inferior ).

159

Astfel, partea inferioară a Stării Superioare este întotdeauna prezentă în noi, însă nu este simţită. Starea Superioară de deasupra noastră este menţionată sub numele de „Creator” pentru că aceasta este poziţia sa faţă de noi. Ne dă naştere, viaţă şi ne călăuzeşte. Deoarece nu avem percepţia Stării Superioare, noi adesea percepem că nu există Creatorul.

Însă dacă ne aflăm în starea în care vedem în mod clar Dominaţia Superioară a Creatorului asupra creaţiilor din această lume, atunci ne pierdem posibilitatea de a alege în mod liber. Noi putem vedea un Singur Adevăr, o Singură Forţă şi o Singură Voinţă care acţionează în tot şi în toţi. Deoarece Voinţa Creatorului este de a garanta fiecărei fiinţe umane liberul-arbitru, atunci ascunderea Creatorului faţă de creaţiile sale este necesară. Doar dacă El este ascuns noi putem să susţinem că putem aspira că liberul nostru arbitru ne va lega de Creator - să acţionăm de dragul Creatorului, fără nici o urmă de interes propriu. Întreg procesul de auto-corectare este posibil doar când Creatorul ne este ascuns. De îndată ce El ni se revelează, începem imediat să devenim servitorii săi şi cădem sub controlul gândurilor, măreţiei şi puterii sale.

160

În acel moment, este imposibil să determinăm care sunt cu adevărat gândurile noastre. Astfel, pentru a ne îngădui să acţionăm liber, Creatorul trebuie să se ascundă de noi. Pe de altă parte, pentru a ne da şansa să ne eliberăm de oarba sclavie a egoismului, Creatorul trebuie să se reveleze pe Sine. Toate acestea pentru că, fiinţa umană ascultă de două forţe în această lume: forţa egoismului – corpul - şi forţa Creatorului - altruismul. Rezultă deci că, alternarea celor două stări este necesară. Aceste stări sunt: -

ascunderea Creatorului de noi, caz în care noi ne percepem doar pe sine şi forţele egoiste care ne conduc şi

-

Revelarea Creatorului atunci când simţim puterea forţelor spirituale.

Pentru ca persoana aflată încă sub influenţa egoismului să perceapă cel mai apropiat Obiect Superior (Creatorul), Creatorul trebuie să echivaleze o parte din proprietăţile Sale cu cele ale fiinţei umane - persoana care caută o legătură cu Creatorul. El va înzestra câteva dintre proprietăţile Sale altruiste cu atribute egoiste, pentru ajunge la un echilibru cu persoana care caută o conexiune cu El. Partea Superioară ridică Malchut - Midat hadin la nivelul său Galgalta ve Eynaim. Ca rezultat, AHP dobândeşte proprietăţi egoiste. În acest fel,

161

AHP-ul său „coboară” la partea inferioară (nivelul spiritual al celui care caută) şi ajunge la o stare de echivalenţă cu proprietăţile părţii inferioare. Iniţial partea inferioară nu a fost capabilă să perceapă Starea Spirituală Superioară. Însă, deoarece Creatorul şi-a ascuns proprietăţile sale altruiste în spatele celor egoiste, El coboară la nivelul persoanei, astfel încât aceasta să îl perceapă. Deoarece noi percepem proprietăţile superioare ca fiind egoiste, suntem incapabili să înţelegem cu adevărat esenţa lor. Pare ca nu există nimic pozitiv în spiritualitate care să ne poată aduce plăcere, inspiraţie, încredere, sau linişte. Exact în acest moment avem posibilitatea de a ne exercita puterea voinţei. Noi am putea declara în loc, că absenţa plăcerii şi gustului în spiritualitate şi în Cabala este datorată ascunderii deliberate de dragul nostru a Creatorului. Deoarece noi nu avem încă proprietăţile spirituale necesare, ne este prin urmare imposibil să percepem plăcerile spiritualul Superior; şi mai degrabă dorinţele noastre pământeşti sunt conduse de egoism.

Este crucial pentru începători să înţeleagă că li se dau depresia şi suferinţa, pentru a le depăşi. Ei îşi pot îndrepta cererile de eliberare către Creator, pot studia, sau pot face fapte bune. Faptul că aceste persoane nu experimentează plăcerea sau vitalitatea din aspiraţiile spirituale, este dat de Sus. 162

Ceea ce le acordă liberul arbitru de a concluziona că sursa lipsei de plăcere vine din lipsa proprietăţilor altruiste adecvate, din ei înşişi. Deci, Cel de Sus trebuie să îşi ascundă proprietăţile adevărate. Prin urmare, trebuie să ne amintim că primul stadiu al percepţiei spirituale este sentimentul de lipsă spirituală. Dacă partea inferioară este capabilă să realizeze că Cel Superior se ascunde pe Sine datorită incongruenţei proprietăţilor lor şi dacă părţile inferioare cer ajutor să îşi corecteze propriul egoism rugându-se (Ma’N), atunci Partea Superioară se revelează parţial pe sine (îşi ridică AHP-ul său) şi îşi arată adevăratele proprietăţi, care până în acest moment, au fost deghizate în spatele egoismului. Ca rezultat, plăcerea spirituală devine de asemenea vizibilă. Astfel, partea inferioară începe să experimenteze grandoarea şi plăcerea spirituală simţită de Fiinţa Superioară, care posedă proprietăţile spirituale altruiste. Deoarece Partea Superioară şi-a înălţat proprietăţile altruiste în ochii persoanei, El a ridicat astfel omul la mijlocul Stării Sale (El a ridicat GE a celui inferior împreună cu propriul AHP). Această stare spirituală este cunoscută ca „nivelul spiritual inferior” (Katnut). Într-un fel, partea Superioară, ridică partea inferioară la nivelul său spiritual prin revelarea grandorii Sale şi a proprietăţilor sale altruiste. Văzând măreţia spiritualului şi comparând-o cu materialul, ne putem ridica spiritual deasupra lumii noastre.

163

Atunci când percepem spiritualul, indiferent de voinţa noastră, proprietăţile noastre egoiste sunt schimbate în altruiste, adică, în proprietăţi ale Creatorului. Pentru a îngădui părţii inferioare să intre în completa posesie a primului nivel superior, partea superioară se revelează în totalitate pe Sine împreună cu toate proprietăţile Sale, acelei părţi inferioare, adică El îşi revelează Măreţia sa, stadiul Gadlut. În acest moment, persoana percepe partea Superioară ca pe Unica şi Singura care Stăpâneşte Absolut tot ce există în univers. În acelaşi timp, partea inferioară cuprinde cea mai înaltă cunoaştere a scopului creaţiei şi a dominaţiei Superioare. Devine astfel clar părţii inferioare că nu există altă modalitate de a se conduce pe sine decât în felul prescris de Cabala. Astfel, raţiunea părţii inferioare cere acum o acţiune adecvată. Aşadar ca urmare a acestei conştientizări clare a Creatorului, persoana trebuie să facă faţă contradicţiei dintre credinţă şi cunoaştere, dintre liniile de dreapta şi de stânga. Acum după ce a dobândit proprietăţi altruiste (Katnut), partea inferioară preferă să acţioneze doar prin intermediul credinţei în puterea Creatorului. Ceea ce serveşte ca indicator al dorinţei sincere a căutătorului de a veni mai aproape de Creator. Totuşi, Revelarea Măreţiei Creatorului (Gadlut) împiedică acum persoana să avanseze prin credinţă. În consecinţă, individul trebuie să renunţe de bună voie la cunoştinţele dobândite.

164

Atunci când cineva insistă să continue orbeşte, bazându-se mai degrabă doar pe credinţa sa în măreţia Creatorului, decât pe realizarea puterii şi măreţiei Sale, Creatorul este obligat să limiteze dezvăluirea Sa în funcţie de proporţia dintre raţiunea şi credinţa persoanei. Atunci când o asemenea acţiune îl obligă pe Creator să îşi diminueze dezvăluirea Sa faţă de împărăţia, Omnipotenţa şi Lumina Sa (Ohr Hochma), acest lucru este numit „ecranul de hirik”. Prin acest ecran noi suntem capabili să diminuăm revelarea raţiunii Superioare (linia de stânga) până în punctul în care această revelare poate fi balansată cu credinţa, linia de dreapta. Corelarea dintre cunoaştere şi credinţă poartă numele de „balanţă spirituală”, sau linia de mijloc. Noi ca indivizi, determinăm starea în care dorim să ne aflăm. De îndată ce are loc corelarea dintre credinţă şi cunoaştere, putem atinge perfecţiunea. Ea este cunoscută sub numele de „linia de mijloc”. Partea revelată a cunoaşterii (linia de stânga) pe care o putem folosi proporţional cu credinţa noastră (linia de dreapta) acţionând prin credinţa deasupra raţiunii (linia de mijloc) se adaugă proprietăţilor spirituale avute anterior în starea Katnut. Noul nivel spiritual atins este numit Gadlut, adică mare şi complet. După ce acest prim nivel spiritual a fost atins în totalitate, vom deveni egali în proprietăţi cu prima (cea mai joasă ) stare a scării spirituale. Aşa cum am menţionat mai devreme, toate stările, sau treptele scării, se suprapun una peste alta. 165

Când ajungem la primul nivel, putem descoperi prezenţa unui nivel mai înalt în noi. Folosind acelaşi principiu ca atunci când am avansat la primul nivel, putem continua pas cu pas către scopul creaţiei - completa unificare cu Creatorul, pe cel mai înalt nivel. O parte esenţială a urcării noastre spirituale este procesul special care cere ca, pentru a descoperi răul din noi, să îi cerem Creatorului să ne dea puterea de a-L învinge. Noi primim apoi puterea sub forma unei mari Lumini spirituale. Acest proces continuă pană când ajungem de fapt la nivelul şi dimensiunea sufletelor: în acest punct, egoismul nostru este complet corectat şi umplut cu Lumină.

În Căutarea Creatorului Atunci când suntem distraşi de gânduri exterioare, simţim că gândurile ne împiedică să definim spiritualul, deoarece puterea şi mintea noastră se pierd în preocupări străine, în timp ce inimile noastre devin umplute de dorinţe mici. În momente ca acestea, noi ne pierdem credinţa în faptul că doar Cabala conţine adevărata viaţă. De îndată ce am depăşit această situaţie, ieşim din starea noastră şi ne îndreptăm spre Lumină, primind o Lumină superioară care ne ajută să urcăm

166

mai departe. În acest fel, gândurile noastre exterioare lucrează pentru a ne ajuta să avansăm spiritual. Noi putem învinge obstacolele doar cu ajutorul Creatorului. Noi ne putem concentra asupra unui scop doar dacă percepem că vom avea un beneficiu personal din îndeplinirea sarcinii. Însă, corpurile, inimile şi raţiunile noastre nu înţeleg ce beneficii aduce altruismul. Prin urmare, de îndată ce dorim să facem chiar şi cea mai mică mişcare spre altruism, ne pierdem toată puterea minţii, inimii şi corpului. Nu ne mai rămâne nimic în afară de a ne întoarce spre Creator să îi cerem ajutorul. În acest fel, fără voia noastră şi fără libera alegere, avansăm spre Creator până când ne vom uni complet cu El. Noi nu ar trebui să ne plângem că ne-am născut insuficient de deştepţi, puternici sau curajoşi, sau că ne lipsesc calităţi pe care alţii le au.

Dacă nu avansăm pe cala corectă, ce mai contează dacă suntem înzestraţi cu cele mai bune abilităţi şi cel mai bun potenţial? Poate că o persoană talentată poate deveni un mare om de ştiinţă, însă fără a avea o legătură cu Creatorul, scopul acestei persoane nu va fi atins şi acesta va da greş la fel ca majoritatea oamenilor. Este esenţial să dobândim nivelul unei persoane drepte; doar atunci ne vom putea folosi întregul potenţial în sarcinile corecte, în loc să ne risipim în

167

zadar puterea. Chiar şi cele mai slabe şi mai banale abilităţi cu care suntem înzestraţi de Creator, ar trebui folosite pentru cele mai înalte scopuri. Dacă ne aflăm într-o stare de cădere spirituală, este inutil să ne convingem să ne ridicăm moralul, sau să ascultăm de înţelepciunea învăţată de alţii. Nimic din ceea ce spun alţii nu ne va ajuta. Poveştile de viaţă ale altora şi sfaturile lor nu ne vor anima atunci când suntem deprimaţi, pentru că ne-am pierdut încrederea în orice, inclusiv în realizările altora. Însă, noi trebuie să ne repetăm ce ne-am obişnuit să spunem şi să simţim atunci când ne aflăm într-o stare de euforie spirituală şi plină de viaţă, stare diferită de cea prezentă în care simţim moartea spirituală. Dacă ne amintim de scopurile noastre şi de progresul spiritual, atunci putem creşte pentru a ne recâştiga starea bună de spirit. Dacă ne reamintim că la un anumit moment am avut credinţă şi am avansat în viaţă cu ajutorul credinţei deasupra raţiunii, ne putem ajuta să ieşim din starea de moarte spirituală. Din acest motiv, ar trebui să ne bazăm întotdeauna pe amintirile şi experienţele noastre. Doar acestea ne vor motiva să renunţăm la starea depresivă. Scopul unei persoane care a ajuns la un anumit nivel spiritual este să selecteze din imensitatea de plăceri care apar, debarasându-se imediat de toate acelea care nu pot fi echilibrate de credinţă, deoarece nu sunt potrivite. În Cabala, acea parte de plăcere pe care o poate primi o persoană de dragul Creatorului, cu singurul scop de a-şi întări credinţa, este considerată „mâncare”. 168

De altfel, partea pe care persoana nu o poate primi este considerată „refuz”. Dacă persoana este incapabilă să distingă între cele două şi doreşte să înghită întreaga porţie (în termeni Cabalistici, „să se îmbete din exces de plăcere”), atunci acea persoana pierde totul şi nu mai are nimic. În Cabala, o asemenea persoană este cunoscută sub numele de „sărac”.

Fiecare dintre noi avem anumite „predispoziţii” către ce putem şi ce nu putem face. Dacă decidem să ignorăm „recomandarea”, atunci suntem pedepsiţi. Dacă nu suntem conştienţi de durerea şi suferinţa care pot rezulta din încălcarea legii, atunci suntem predispuşi să o încălcăm, deoarece rezultatul ne aduce plăcere. În consecinţă, vom primi şi pedeapsa, pentru a realiza că pe viitor nu ar trebui să mai acţionăm astfel. De exemplu, există o lege care interzice unei persoane să fure bani. Însă dacă persoana este atrasă de bani şi ştie că aceştia pot fi furaţi, fapta va fi comisă. Acest lucru se întâmplă chiar dacă nu există nici o îndoială că furtul va fi urmat de pedeapsă; potenţialul hoţ va fi in continuare incapabil să realizeze măsura în care păcatul va fi urmat de suferinţă. Prin urmare, persoana va decide că plăcerea din posesia banilor va depăşi suferinţa rezultată din pedeapsa care urmează. Însă atunci când, pedeapsa vine cu adevărat, hoţul realizează că suferinţa îi depăşeşte

169

aşteptările şi este cu siguranţă mult mai mare decât plăcerea produsă de furt. În acel moment, hoţul este dispus să urmeze legea. De îndată ce persoana devine liberă, este avertizată că la următoarea încălcare a legii, pedeapsa va fi mult mai mare. Ceea ce stimulează persoana să nu uite suferinţa prin care a trecut. Astfel, când dorinţa de a fura reapare, omul îşi aminteşte atât de suferinţa trecută cât şi de avertisment. Ceea ce îl încurajează să se abţină de a mai fura. Din exemplul anterior şi din cele pe care le vedem în fiecare zi în jurul nostru, putem vedea că suferinţa conduce persoana pe o cale pe care, nu ar fi ales-o dacă şi-ar fi urmat ego-ul. Este întotdeauna mai uşor să furi decât să câştigi, să stai în loc să gândeşti sau să munceşti şi să primeşti plăcere în loc de suferinţă. Persoana care se decide să înveţe Cabala trebuie să ştie că face acest lucru pentru binele său. Cu alte cuvinte, persoana ar trebui să realizeze că ego-ul va beneficia de aceste acţiuni. Nici unul dintre noi nu poate lua asupra sa povara unei munci complet altruiste, care nu aduce câştig material, onoare, plăcere, sau speranţa unui viitor mai bun. Mai mult, suntem incapabili să ne angajăm într-o muncă din care nu obţinem rezultate sau orice alte roade; din care nu primim ceva, care nu conduce la nici un beneficiu, sau care pare că se rezumă doar la eforturi fără sens.

170

Este normal ca raţiunea noastră egoistă şi corpurile noastre să nu fie pregătite pentru această sarcină, deoarece au fost proiectate de Creator să primească plăcere. Suntem forţaţi să simţim şi să acţionăm „altruist” datorită suferinţelor pe care le avem în fiecare zi, datorită pierderii plăcerii sau dorinţei de viaţă şi a convingerii noastre puternice că suntem incapabili să primim chiar şi cea mai mică plăcere din jurul nostru. Astfel, noi încercăm să fim altruişti în speranţa că vom găsi salvarea pe această cale. Deşi această nouă abordare nu poate fi considerată a fi în ultimă instanţă altruism, deoarece scopul acţiunilor noastre este binele personal şi salvarea noastră, această abordare se apropie totuşi de altruism. Ea ne îngăduie să ne apropiem treptat de starea dorită, sub influenţa Luminii care este ascunsă în acţiunile noastre. Prin faptul că ne comportăm altruist, având în continuare beneficii deoarece dăruim pentru a primi, începem să percepem Lumina (plăcerea) ascunsă, în acţiunile noastre. Natura acestei Lumini este cea care ne corectează. Putem observa evenimente similare în natură. De exemplu, plouă în exces, însă nu în locurile în care ploaia ar aduce cel mai mare beneficiu. Astfel, ploaia poate cădea în deşert, acolo unde produce un efect mic, spre deosebire de câmpuri, acolo unde cea mai mică precipitaţie poate da naştere unei culturi variate. În mod similar, o persoană se poate angaja în citirea constantă a unor texte spirituale însă fructele, înţelegerea spirituală a Creatorului care ar trebui 171

să rezulte din aceste eforturi, pot fi insesizabile. Pe de altă parte, este posibil ca făcând un efort mult mai mic în studiul părţii potrivite din Cabala persoana să poată culege mai multe roade datorită eforturilor sale. Acelaşi lucru se aplică studiului Cabalei. Dacă întregul proces al studiului este dedicat căutării Creatorului mai curând decât acumulării de cunoştinţe, atunci întreaga viaţă marcată de efectul Cabalei şi-a atins scopul. Însă dacă persoana studiază doar pentru a-şi creşte nivelul de cunoaştere sau chiar mai rău pentru a se afişa şi a se mândri cu intelectul său nici măcar Cabala nu îi va aduce rezultate bune. În acest caz, este posibil ca situaţia să reveleze care este modul potrivit al studiului, pentru ca persoana să îşi concentreze astfel eforturile în direcţia corectă. Acest proces al corecţiei direcţiei gândurilor persoanei, apare doar atunci când aceasta studiază în mod constant Cabala deoarece sarcina fiecărei fiinţe umane este de a-şi dirija gândurile şi faptele în direcţia corectă. Acţionând astfel ele vor face corp comun cu scopul creaţiei. Acest lucru este cu adevărat important în timpul studiului Cabalei, deoarece nu există mijloace mai puternice de a veni mai aproape de spiritual. În Biblie, Egiptul simbolizează supremaţia egoismului nostru (cunoscut ca Mitzraim, de la cuvintele mitz-ra, concentrarea răului). Amalek reprezintă tribul care a dus un război împotriva lui Yisrael (care derivă din yisra - către şi el - Creatorul, adică aceia care doresc să se îndrepte direct spre Creator). Amalek este personificarea egoismului nostru, care nu vrea sub nici o formă să permită persoanei să se elibereze de sub puterea sa. Egoismul este 172

prezent (atacurile) doar în dorinţele persoanei care încearcă să se elibereze de captivitatea egipteană (egoism). Chiar dacă persoana se află la începutul căii sale, Amalek va bloca imediat trecerea individului. Creşterea imediată a percepţiei egoismului personal este trimisă doar acelora care se disting şi care sunt aleşi de Creator. Amalek este trimis doar acelora care sunt aleşi pentru a ajunge la o înţelegere mai înaltă a Creatorului. Prezenţa sa este destinată să provoace o reală nevoie de Creator, mai degrabă decât o simplă nevoie de îmbunătăţire a propriilor calităţi, sau mai simplu spus să devină „oameni buni.” Individul astfel ales, începe să experimenteze mari dificultăţi în domeniul auto-perfecţionării. Dorinţa de a studia, foarte puternică în trecut, dispare brusc. Corpul devine greoi atunci când se confruntă cu acţiunile pe care trebuie să le facă. Lupta cu corpul (intelectul, Eu-l nostru) se concentrează pe dorinţele corpului de a înţelege cine este Creatorul, unde merge corpul şi de ce şi dacă acest trup va beneficia de pe urma eforturilor depuse. Altfel, fără nici un beneficiu, nici mintea şi nici corpul nu vor avea energia sau motivaţia să facă ceva. Şi este corect, pentru că ar fi o prostie să facă anumite acţiuni fără a şti în avans, rezultatul. Nu există nici o cale de a ne ridica deasupra limitărilor naturii noastre umane şi a intra în marile lumi spirituale, în afară de a dobândi intelectul şi dorinţele comune cu acea lume superioară.

173

Aceste dorinţe sunt opuse prin natura lor celor din această lume, deoarece tot ce percepem şi simţim şi tot ce creează imaginea „lumii noastre” este produsul intelectului nostru egoist şi a inimilor noastre egoiste. Astfel, numai prin procesul de înlocuire a noţiunilor existente cu opusul lor (credinţa înlocuieşte raţiunea şi „dăruirea” înlocuieşte „primirea”), putem intra în lumea spirituală. Însă deoarece posedăm doar instrumentele cu care am fost creaţi, intelectul şi egoismul şi deoarece intelectul nostru lucrează doar în beneficiul egoismului nostru, noi nu putem crea instrumente diferite ale raţiunii şi percepţiei interne. Acestea trebuiesc dobândite din afară, de la Creator. De aceea, Creatorul ne atrage către El, arătându-ne în cadrul acestui proces că nu suntem capabili să ne schimbăm fără ajutorul Său. Chiar dacă acest lucru este refuzat de către corp, trebuie să căutăm şi să întreţinem o legătură cu Creatorul, deoarece aceasta este singura care ne va facilita salvarea spirituală. Noi nu ar trebui să cerem Creatorului abilitatea de a vedea şi de a experimenta miracole - crezând în mod fals că aceste experienţe ne vor ajuta să ne depăşim pe sine şi ne aduc aprecierea măreţiei spirituale - ci mai degrabă să fim pur şi simplu cuprinşi de credinţa oarbă. Cabala ne atenţionează împotriva acestui fel de gândire atunci când ne povesteşte exodul din Egipt: când Amalek a atacat oamenii, Moise i-a apărat prin simpla ridicare a mâinilor sale cerând puterea credinţei.

174

În procesul ridicării spirituale, noi dobândim în mod constant o raţiune, mai înaltă care creşte cu fiecare nivel atins. Ca rezultat, noi trebuie să ne creştem în mod constant puterea credinţei, astfel încât aceasta să fie în permanenţă mai mare decât puterea intelectului, altfel, putem intra iarăşi sub influenţa egoismului. Acest proces continuă pană când ne lipim doar de Creator. În stadiul final, noi dobândim înţelegerea supremă, primirea totală a Luminii (Ohr Hochma) fără nici o gradaţie. Aceasta este descrisă ca „Lumina care a fost creată în prima zi a creaţiei, în care primul om a văzut lumea de la un capăt la altul;” şi în Cabala se spune: „la începutul creaţiei, totul era cuprins în Lumina Superioară.” Cu alte cuvinte, atunci când Lumina luminează totul, toate nivelurile fără deosebire, atunci totul devine clar. Pentru această Lumină nu există început sau sfârşit, nu există umbre şi totul este înţeles pe deplin.

175

176

13 Calea Cabalei Pentru o persoană calea Cabalei este o perioadă lungă şi dificilă de reevaluare a scopului în viaţă, a reevaluării sinelui, a definirii clare a direcţiei dorinţelor personale, a evaluării sincere a forţelor care îi motivează acţiunile, a încercărilor de a depăşi dorinţele corpului şi ale raţiunii, precum şi a totalei înţelegeri a puterii propriului egoism. Calea Cabalei este în acelaşi timp, o perioada grea de prelungită suferinţă în căutarea satisfacerii propriilor dorinţe; este o perioadă de dezamăgire pentru că persoana se simte incapabilă să găsească „concentrarea” autentică a aspiraţiilor; este timpul realizării că singura scăpare de ultima sursă de suferinţă (egoism) este întoarcerea la gânduri altruiste, care vor exclude orice gânduri referitoare la sine şi vor duce treptat la gânduri despre Creator. În schimb, această din urmă stare, va produce sentimente atât de plăcute de linişte, încât persoana nu va mai dori să se gândească la altceva. Doar după ce am trecut prin toate stadiile dezvoltării spirituale iniţiale calea Cabalei - vom începe să percepem Lumina Superioară - Lumina Cabalei care străluceşte din ce în ce mai mult asupra noastră pe măsură ce urcăm treptele scării spirituale care duc la finala contopire cu Creatorul.

177

Astfel, întreaga noastră cale conţine două părţi: calea Cabalei şi Lumina Cabalei. Calea Cabalei este o perioadă de pregătire pentru noi gânduri şi dorinţe, timp în care noi experimentăm sentimente de suferinţă. Însă de îndată ce trecem de acest pod care duce la locaşul Creatorului, noi intrăm în lumea spirituală, în Regatul Luminii. În acest moment, noi atingem scopul final al creaţiei - percepţia ultimă a Creatorului. Generaţia potopului este numită „perioada de muncă din inimă”, în timp ce generaţia care a construit Turnul Babilonului este privită ca „perioada de muncă cu propriul intelect”. Fiecare dintre noi se străduieşte să îşi satisfacă toate dorinţele din momentul în care se naşte până în ultimul moment al vieţii sale. Diferenţa dintre noi constă în obiectul de la care dorim să primim plăcere, în timp ce plăcerea în sine este întotdeauna spirituală. Doar învelişul exterior creează iluzia naturii materiale a plăcerii. Din acest motiv noi, inconştient, ne străduim să schimbăm „învelişul” exterior al plăcerii, sperând să primim plăcere sub forma pură a Luminii simple a Creatorului. Însă, deoarece diferenţa dintre noi stă în aspiraţiile noastre către diferite învelişuri exterioare ale plăcerii, noi judecăm oamenii în funcţie de diferitele denumiri ale acestor învelişuri. Aceste „învelişuri” ale plăcerii presupuse a fi normale sunt acceptate la nivel general, ca de exemplu iubirea faţă de copii, pentru mâncare, căldură, etc. Alte „învelişuri” sunt mult mai puţin acceptate, 178

ca de exemplu drogurile, crimele, furtul, astfel încât trebuie să ne ascundem dorinţele pentru acest fel de plăceri. Însă, întreaga umanitate acceptă că în interiorul anumitor limite (stabilite), egoismul poate fi manifestat fără ruşine. Mai mult, limitele acceptabile în care egoismul se poate manifesta, variază, la fel ca şi moda care decide care tendinţe sunt mai bune. Fiecare dintre noi, în cursul vieţii noastre şi sub influenţa vârstei, adică a Providenţei universale a Creatorului de Sus - natura, îşi schimbă de asemenea „veşmântul” pe care obişnuia să îl folosească pentru a-şi satisface dorinţa de plăcere. De la un individ la altul, schimbarea de la un înveliş la altul este dramatică. De exemplu, o fată primeşte plăcere de la o păpuşă, însă nu este capabilă să primească plăcere îngrijind un copil. Pe de altă parte, mama sa nu poate primi nici o plăcere de la păpuşă, la fel cum ea este incapabila să îşi convingă fiica să găsească bucurie în a avea grijă de un copil real. Din punctul de vedere al fetei - format în concordanţă cu percepţia sa mama lucrează foarte mult având grijă de un copil real şi nu primeşte nici o plăcere. În mintea fetei, nici o plăcere nu poate să apară din îngrijirea unui copil, pentru că acesta nu este o păpuşă. Ea este convinsă că mama sa va fi recompensată pentru dificila sa muncă undeva în viitor, în timp ce fata doreşte să primească plăcere în această lume şi astfel, optează să se joace cu păpuşa.

179

Un copil gândeşte astfel şi cineva poate fi de acord, pentru că fata nu este la vârsta la care poate obţine plăcere din obiectele reale din această lume. Aşa că, ea obţine plăcerea de la jucării - de la obiecte iluzorii, ireale. Noi toţi ca fiinţe ale creatorului, aspirăm la plăcerea care vine de la acesta. Şi toţi putem avea dorinţă doar pentru El şi toţi percepem viaţa doar prin această aspiraţie. Astfel, noi nu suntem diferiţi de sufletele noastre înaintea descinderii lor în această lume, atunci când ele s-au înveşmântat cu corpurile noastre. Nici nu suntem diferiţi de sufletele noastre după ce trec de toate ciclurile vieţii şi în final se întorc la Creator.

Suntem creaţi astfel încât dorim să fim recompensaţi cu Lumina care emană de la El, iar acest lucru nu poate fi schimbat şi nici nu ar trebui să fie schimbat! Şi tot ce se cere de la noi este să ne schimbăm „veşmintele” exterioare ale plăcerii şi să înlocuim păpuşa cu copilul real, dobândind astfel plăcerea reală! Fiinţa umană este asemeni copilului care se hrăneşte şi care vrea să primească doar ce îşi doreşte. Noi oamenii, vom depune un anumit efort dacă suntem convinşi că acesta va fi urmat de plăcere. Însă de îndată ce dorim să ne angajăm în auto-perfecţionare şi în studiul Cabalei, atunci corpul începe imediat să se întrebe: De ce este necesar acest lucru? 180

Există patru răspunsuri la această întrebare: 1. Pentru a stârni invidia celorlalţi. Acesta este cel mai rău dintre motivele posibile pentru că are ca scop să cauzeze suferinţa altora. 2. Pentru a obţine o poziţie avantajoasă, onoare şi bani; pentru a găsi o combinaţie care avantajează persoana. Acest scop este mai bun decât primul pentru că este util celorlalţi. Acest lucru este considerat „a munci pentru ceilalţi” deoarece aceştia din urmă vor recompensa persoana care face acest efort. 3. Pentru ca doar Creatorul să aibă cunoştinţă de studiul şi eforturile sale de a se perfecţiona pe sine, însă a-l ţine secret faţă de alţii, evitând astfel să fie onorat de aceştia. Este dorită doar recompensa Creatorului. Aceasta este considerată ca muncă pentru Creator, pentru că persoana aşteaptă recompense doar de la acesta. 4. Pentru ca fructul muncii persoanei să fie acceptat de Creator, fără ca persoana să aştepte recompense în schimb. Şi doar în acest caz îşi pune egoismul întrebarea: „Ce obţii din asta?” Nu există un răspuns rezonabil pentru sine, astfel încât soluţia este de a proceda contrar raţiunii şi a ceea ce simte persoana; adică, deasupra raţiunii şi simţirii. În acest fel, întregul scop al persoanei constă doar în efortul de a separa raţiunea şi sentimentele de procesul evaluării critice a propriei stări. În consecinţă, persoana îşi pune încrederea totală în Creator. Toate eforturile personale ar trebui să implice concentrarea tuturor gândurilor şi sentimentelor 181

asupra Creatorului şi asupra măreţiei vieţii spirituale. Însă dacă vocea raţiunii provoacă persoana şi îi aduce argumente în favoarea preocupării asupra problemelor vieţii cotidiene, acea persoană ar trebui să răspundă. „Tot ceea ce este cerut este în sfârşit îndeplinit.” În acelaşi timp fiecare gând şi dorinţă ar trebui să fie în beneficiul Creatorului. Mai mult, persoana trebuie să refuze să accepte întregul criticism al vocii sale interioare, chiar şi atunci când persoana se găseşte în absenţa oricărei raţiuni concrete. O asemenea stare este cunoscută ca fiind „deasupra raţiunii şi sentimentelor” (lema’la me ada’at). Cu cât este mai mare plăcerea pe care o anumită proprietate o oferă, cu atât este mai valoroasă pentru persoană. Cu cât cineva valorifică mai mult ceva, cu atât îi este mai frică să nu piardă acel lucru. Cum poate o persoană să ajungă la realizarea importanţei spiritualului fără a experimenta spiritualitatea? Această realizare vine exact în starea de vacuum spiritual, atunci când persoana este deranjată de lipsa chiar şi a celei mai mici percepţii a măreţiei spirituale. Adică persoana simte că este departe de Creator, incapabilă să se schimbe. Eforturile pe care persoana le face în această stare (numită „munca zilnică”) dau naştere importanţei dobândirii percepţiei spirituale, numită Sabbath. Este momentul în care persoana nu are nevoie (şi de fapt este interzis) să muncească asupra sa, ci este obligată să observe Sabatul, astfel încât să nu piardă darul Creatorului.

182

Dacă persoana are un interes personal în ceva anume, atunci ea nu mai poate judeca obiectiv ceva legat de acesta. Pentru acest motiv, dacă o persoană îi spune alteia că un anumit comportament este greşit, este puţin probabil ca cealaltă persoană să fie de acord cu aceste lucruri, deoarece comportamentul în discuţie îi convine şi este convins că acţionează corespunzător. Însă, dacă persoana este de acord să îşi schimbe comportamentul în concordanţă cu informaţiile primite de la alţii, timpul va arăta că adevărul nu se află în acţiunile şi gândurile trecute ale persoanei, ci în comportamentul care este sugerat în prezent. Deoarece scopul Creatorului este beneficiul creaţiilor sale (adică noi, deoarece orice altceva este creat de El doar în scop auxiliar), atunci până când o persoană nu discerne chintesenţa primirii plăcerii şi încetează a vedea deficienţe în calitate, nivel, etc., acea persoană încă nu a atins scopul creaţiei. Însă pentru a primi plăcerea - care este scopul creaţiei - persoana trebuie întâi să acţioneze asupra corecţiei propriei sale dorinţe de a primi satisfacţii. Persoana trebuie să fie mulţumită doar pentru că, Creatorul doreşte asta. Noi nu trebuie să ne îngrijorăm în privinţa primirii plăcerii, deoarece de îndată ce corecţia este făcută, vom începe imediat să simţim plăcere. Astfel, ar trebui să ne concentrăm asupra sarcinii de corectare a dorinţei noastre de a primi plăcere – vasul nostru. Acest lucru se aseamănă cu dobândirea unui apartament. Pe noi nu ar trebui să ne preocupe cum îl obţinem. Ar trebui să ne preocupe cum îl 183

achităm şi cum câştigăm banii necesari pentru asta. De îndată ce aspectul financiar este rezolvat, noi vom avea apartamentul. Astfel, toate eforturile noastre trebuie să se concentreze asupra banilor şi nu a apartamentului. Acelaşi mecanism poate fi aplicat şi percepţiei spiritualului. Toate eforturile, ar trebui să fie îndreptate spre crearea de condiţii necesare pentru a primi Lumina, nu asupra Luminii. Atunci când ne concentrăm să cultivăm gânduri şi dorinţe altruiste în noi înşine, simţim imediat plăcerea spirituală. Beneficiul progresului umanităţii, în ciuda faptului că aceasta pare să greşească în mod constant şi pare că niciodată nu învaţă din greşelile sale se află în procesul enormei suferinţe care are loc în sufletul etern, opus corpurilor temporare. În acest sens nici un act de suferinţă nu este pierdut. Va duce în final la un ciclu de viaţă în această lume pentru a realiza necesitatea întoarcerii spre înălţare spirituală în căutarea salvării de suferinţă. Este corect să denumim Lumile Superioare Spirituale ca „anti-lumi” în relaţie cu noi, de vreme ce în lumea noastră toate legile naturii sunt construite pe baza egoismului, pe tendinţa de a lua şi de a înţelege. În schimb natura Lumilor Superioare este altruism absolut – dorinţa de a da şi a avea credinţă. Fundaţiile pe care se află naturile materiale şi spirituale sunt diametral opuse astfel încât nu există similaritate între ele. Astfel, toate încercările noastre de a ne da seama ce se întâmplă în alte lumi nu vor duce la nici un rezultat. Doar transformând dorinţele inimii de „a

184

lua” în „a da” şi schimbând dorinţele intelectului din „a înţelege” în „a crede” contrar raţiunii noastre, vom primi percepţiile spirituale. Ambele dorinţe sunt conectate una cu alta, chiar dacă dorinţa de a lua se găseşte în inimă şi dorinţa de a înţelege în creier. Este aşa pentru că fundaţia amândurora este în egoism. Cabala explică faptul că naşterea obiectului spiritual este iniţiată atunci când „tatăl o scoate pe mamă afară” pentru a da naştere unui fiu; perfecţiunea îndepărtează raţiunea de la analiza lucrurilor din jurul nostru, pentru a primi o nouă şi mai înaltă raţiune care va fi independentă de orice dorinţă şi prin urmare, cu adevărat obiectivă. Simpla credinţă în Creator nu este suficientă. Această credinţă trebuie să existe de dragul Creatorului, mai degrabă decât pentru beneficiul personal al individului. O rugăciune este privită ca o întoarcere către Creator cu scopul de a trezi în El dorinţa de a-l ajuta pe căutător - prin rugăciune - să ajungă la un sentiment de respect pentru măreţia Creatorului. Doar o asemenea întoarcere către El îl poate face pe Creator să reacţioneze pentru a ridica persoana care se roagă către cea mai Înaltă Lume, redând persoanei întreaga Sa măreţie. În acest fel, persoana poate primi puterea de a se ridica deasupra propriei sale naturi. Doar primind Lumina de la Creator - care dă suficientă putere persoanei să se ridice deasupra propriei sale naturi egoiste - poate persoana să aibă senzaţia că a ajuns la eternitate şi securitate.

185

Nimic nu se mai poate schimba acum în persoană. De fapt, nu mai există întoarcere la egoism, în schimb, va fi o eternă existenţă în lumea spirituală. Din acest motiv, o asemenea persoană va percepe prezentul şi viitorul ca fiind egale şi astfel se formează sentimentul eternităţii.

Dorinţa de a primi Plăcere Deoarece Creatorul rămâne întotdeauna în stare de absolut repaus, noi, Creaţiile Sale, tindem să ajungem la starea de repaus pentru a ajunge la ceea ce dorim. Creatorul a creat două forţe în sprijinul dezvoltării noastre: forţa care ne împinge de la spate – suferinţa care ne forţează să scăpăm de starea insuportabilă în care ne aflăm; şi forţa de atracţie, care ne atrage către plăcerile anticipate dinainte. Însă doar combinaţia acestor două forţe - mai degrabă decât fiecare separate - ne pot ajuta să avansăm. Prin urmare, în nici un caz nu trebuie să ne plângem că am fost înzestraţi cu lene, ceea ce ar implica faptul că din vina Creatorului ne este atât de greu să începem să avansăm. Dimpotrivă, faptul că suntem leneşi înseamnă că nu urmăm în mod impulsiv şi necugetat cea mai mică tentaţie în viaţă, ci dimpotrivă evaluăm dacă obiectul tentaţiei merită efortul necesar pentru a-l urma. Şi nu trebuie să încercăm să scăpăm imediat de suferinţă. În primul rând, vom încerca să

186

evaluăm scopul fiecărei suferinţe primite şi vom învăţa cum să evităm acest lucru pe viitor, deoarece suferinţa ne constrânge la acţiune şi mişcare, acţiuni cărora încercăm să le rezistăm. În toate situaţiile din viaţă, am prefera să folosim întregul nostru egoism. Însă, oamenii din jurul nostru ne împiedică să acţionăm în acest fel. Regulile conduitei sociale se bazează pe acordul tacit al tuturor, de a folosi egoismul într-o manieră care să genereze minime urmări. Acest aranjament rezultă din faptul că noi ne aşteptăm să primim un beneficiu maxim din orice contact social în care ne angajăm. De exemplu, vânzătorul ar prefera să primească bani fără să se despartă de obiectul pe care îl vinde. Pe de altă parte, cumpărătorul ar dori să primească marfa pe gratis. Un angajator visează la angajaţi pe care să nu îi plătească, în timp ce angajaţii vor să fie plătiţi fără să muncească. Dorinţele noastre pot fi măsurate doar în funcţie de gradul de suferinţă rezultat din absenţa a ceea ce dorim. Cu cât este mai mare suferinţa rezultată din lipsa a ceea ce dorim, cu atât este mai mare dorinţa pentru acel ceva. Se spune: „Creatorul doreşte să locuiască în creaţii umile.” Scopul nostru în viaţă, dar şi scopul creaţiei, este de a crea în noi condiţiile potrivite pentru ca Divinul să locuiască în noi. Adorarea idolului (avoda zara) este aderarea la dorinţele egoiste ale corpului. În schimb, munca spirituală (avodat Hashem, avodat haKodesh) rezultă din aderarea la dorinţele sau scopurile altruiste, dacă dorinţele nu există încă. 187

„Ataşamentul spiritual” are loc atunci când proprietăţile a două obiecte spirituale sunt complet similare. „Iubirea spirituală” este sentimentul totalului ataşament a două proprietăţi opuse: o fiinţă umană şi Creatorul. Dacă fiinţele umane nu au dorinţa de a recâştiga puterea de a-şi conduce propriile dorinţe, atunci ele au ajuns mai degrabă la adevărata iubire a Creatorului, decât la o simpla subordonare faţă de El. Congruenţa proprietăţilor implică faptul că aşa cum Creatorul experimentează bucurie datorită influenţei pozitive pe care o are asupra creaţiilor sale, tot aşa fiinţele umane experimentează bucurie recunoscând că este posibil să dăruiască ceva înapoi Creatorului. Întoarcerea, teshuva, implică întoarcerea noastră - în timp ce trăim în această lume - la starea spirituală a existenţei din momentul în care sufletele noastre au fost create, adică, la starea primului Adam înainte de Căderea sa . Noi avem două surse de acţiune şi două începuturi: intelectul şi inima, gândul şi dorinţa. Ambele ar trebui să se transforme de la un fundament egoist la unul altruist. Toate plăcerile noastre sunt experimentate prin inimă. Prin urmare, dacă putem refuza orice plăcere pământeană, sau egoistă, atunci merită să primim plăcerea reală de Sus, pentru că nu ne mai folosim egoismul. Pe de altă parte, intelectul nu primeşte plăcere din faptul că înţelege ceea ce face. Dacă ne putem angaja într-o anumită acţiune izvorâtă din credinţă pură, în loc de propria înţelegere şi putem acţiona în mod contrar argumentelor raţiunii (a merge „deasupra raţiunii”), atunci am eliminat 188

egoismul din minte şi putem urma în loc de propria înţelegere, raţiunea Creatorului.

Lumina Creatorului pătrunde toate creaţiile, inclusiv lumea noastră, chiar dacă noi nu simţim asta. Această Lumină este numită „Lumina care întăreşte creaţia.” Datorită acestei Lumini există creaţiile şi lumile. Fără ea, toată viaţa ar înceta şi dimensiunea materială a lumii ar dispărea. Această Lumină dătătoare de viaţă, îşi etalează efectele în diferitele „forme” materiale ale obiectelor şi în diferitele fenomene ale lumii noastre care au loc în faţa ochilor noştri. Tot ce ne înconjoară, inclusiv noi şi cele mai primitive creaţii, nu reprezintă altceva decât Lumina Creatorului. Noi percepem totul ca pe o mulţime de obiecte, deoarece noi reacţionăm la senzaţiile cojii exterioare, la veşmântul Luminii. În realitate, există doar o singură Forţă care acţionează în fiecare dintre creaţii - Lumina Creatorului. Majoritatea oamenilor nu percep Lumina Creatorului, ci numai veşmântul exterior. Există oameni care percep Lumina Creatorului, însă doar în Cabala. Însă există de asemenea şi aceia care percep Lumina Creatorului în orice îi înconjoară. Acest ultim grup percepe Lumina Creatorului în tot ce ne

189

înconjoară ca Lumină Divină, care emană de la Creator şi umple totul cu Sine. Creatorul a decis să plaseze fiinţa umană în această lume, astfel încât aceasta să crească spiritual de la adâncimea stării sale originale până la nivelul Creatorului, devenind astfel asemenea Creatorului. Din această cauză Creatorul a creat proprietatea egoismului - dorinţa de a primi plăcere. La începutul creaţiei Lumina (plăcerea) a umplut expansiunea întregului creat (egoism). A umplut de asemenea total diferitele tipuri de dorinţe de a primi plăcere. Acestea au fost create ca parte a egoismului zămislit. Apoi, Creatorul a restricţionat avansarea Luminii şi a ascuns-o. În locul Luminii care exista în creaţie, în dorinţa de a primi plăcere şi în egoism, a venit durerea, goliciunea, întunericul, întristarea şi orice altceva ne putem imagina atunci când plăcerea este absentă. Pentru a menţine în persoană o minimă dorinţă de a trăi şi pentru a preveni suicidul din lipsa plăcerii, Creatorul a înzestrat fiinţele umane cu dorinţa de a se bucura cu un mic fragment de Lumina (ner dakik). Aceasta este inclusă în diferitele obiecte ale lumii noastre către care aspirăm. Prin urmare, subconştient şi automat, noi persistăm în căutarea constantă a Luminii Creatorului şi suntem sclavii acestei aspiraţii naturale. Noi trebuie să credem că ascunderea Creatorului şi sentimentul de lipsă de speranţă care rezultă din lipsa plăcerii, ne sunt date în beneficiul nostru în mod special, de Creator. 190

Dacă Lumina Creatorului ar umple egoismul nostru, am pierde oportunitatea de a ne exercita liberul arbitru şi nu am mai putea fi capabili să acţionăm liber şi independent. În schimb am deveni sclavii plăcerii care ne umple. Doar atunci când suntem separaţi de Lumina Creatorului experimentăm ascunderea Sa, ceea ce ne face să ne percepem în întregime independenţi, fiinţe auto-suficiente. Acest lucru ne permite să luăm decizii cu privire la acţiunile noastre. Dar şi acest fel de independenţă apare doar în anumite circumstanţe, deoarece în ciuda faptului că Creatorul se ascunde, noi încă posedăm egoismul, care ne conduce toate gândurile şi sentimentele. Prin urmare, adevărata libertate va apărea când: 1. Un individ nu experimentează dăruirea Creatorului şi 2. Un individ poate acţiona independent de dorinţele corpului său. Oportunitatea de a ne exercita liberul arbitru există doar în viaţa pământeană, care este exact motivul pentru care existăm aici.

Fiecare persoană trebuie să creadă că în lume nu există nimic altceva decât Creatorul. O persoană percepe în propriul său „Eu” un anumit grad de independenţă, doar pentru că, Creatorul a înzestrat percepţia noastră cu egoism. Cu toate acestea, dacă ar fi să scăpăm de această proprietate, am deveni încă o dată parte a Creatorului. Noi trebuie să credem că, Creatorul 191

este ascuns nouă doar pentru că noi nu îl putem percepe şi că această ascundere a fost proiectată spre beneficiul nostru. Astfel, până în momentul în care suntem pregătiţi să facem faţă adevărului, trebuie să credem că adevărul este foarte diferit de felul în care noi îl percepem. Adevărul poate fi înţeles doar treptat şi doar în măsura în care am fost capabili să atingem perfecţiunea. Prin urmare, orice muncă spirituală este posibilă doar atâta vreme cât plăcerea lumii spirituale ne este ascunsă . Doar atunci vom fi capabili să spunem că aversiunea noastră faţă de lumea spirituală ne-a fost special trimisă de Creator şi că de fapt, nimic nu este mai perfect decât spiritualul. Dacă în ciuda sentimentelor de tristeţe, depresie şi goliciune şi contrar argumentelor raţiunii, noi putem căuta percepţia Creatorului şi putem acţiona deasupra raţiunii, în concordanţă cu principiul „credinţa deasupra raţiunii”, atunci Creatorul ni se va revela, deoarece în toate stările fiinţei, ne aşteptăm la această revelare. O dorinţă adevărată de a-L percepe pe Creator se naşte în noi în modul prezentat mai sus şi acest lucru constituie o condiţie necesară pentru Revelarea Creatorului. Puterea credinţei în abilitatea de a-l percepe pe Creator, este măsurată în funcţie de adâncimea căderii noastre spirituale, de unde îl chemăm pe Creator. Însă, trebuie să înţelegem că fără o pregătire potrivită în a-l percepe pe Creator, vom câştiga involuntar o plăcere egoistă din experimentarea unui astfel de fenomen din altă lume. 192

Astfel, noi trebuie să cerem Creatorului : 1. Să fim pregătiţi pentru experimentarea plăcerii superioare. 2. Forţa necesară de a păstra credinţa deasupra raţiunii, chiar şi după Revelarea Creatorului. Există două feluri de obstacole care derivă din forţele impure (klipot) care acţionează în noi: restricţia (ahizat klipot) şi atragerea hrănirii (yenikat klipot). Atunci când noi nu experimentăm plăcere din învăţare sau din autoperfecţionare şi avansăm cu mare dificultate, atunci klipa ne arată diferite deficienţe cu privire la existenţa spirituală. Ca urmare, noi simţim că spiritualitatea nu are valoare. Astfel, klipa primeşte posibilitatea de a ne ţine departe de studiile noastre, deoarece noi nu vedem măreţia din spiritual. O asemenea stare este cunoscută ca „Revelarea Creatorului în cenuşă “ (shchinta be afra). Dacă însă, cu puterea voinţei noi persistăm în a avansa, atunci vom prinde gustul de a lucra asupra noastră. În acel moment, klipa încetează să se hrănească cu realizările noastre spirituale. Ea vrea să îşi însuşească tot ceea ce noi am câştigat din eforturile noastre (plăcerea din spiritual). Klipa îşi atinge acest scop inoculând în noi dorinţa de a munci. Totuşi, motivaţia din spatele acestei munci este plăcerea personală, mai degrabă decât faptul că munca este dorită de Creator. Dacă suntem de acord cu această tendinţă, atunci întreaga plăcere este cedată ego-ului persoanei. Acest lucru este cunoscut drept „atragerea hrănirii” de la klipot. În acest caz, noi

193

trebuie să cerem ajutor Creatorului pentru a înţelege tentaţia gândurilor dăunătoare. În concluzie, în primul rând trebuie să cerem Creatorului să ne dea plăcerea pentru Cabala şi apoi trebuie să îl implorăm pe El ca această plăcere să nu fie absorbită de egoism. Protestul corpului împotriva muncii spirituale care nu aduce plăcere acestuia şi nu ne dă nici o asigurare că va urma o răsplată în viitor - este cunoscut ca „limba ticăloasă”. Pentru a scăpa de tentaţie, noi trebuie să pretindem că suntem orbi şi surzi la chemările corpului şi să ne imaginăm de asemenea că Lumina Superioară există, însă este invizibilă. Doar atunci Creatorul ne va deschide ochii şi urechile pentru a fi capabili să îi percepem Lumina şi pentru a fi capabili să ascultăm ceea ce Creatorul ne spune doar nouă. Eforturile pe care le alocăm fiecărei sarcini de percepere treptată a spiritualului se adaugă într-o cantitate suficientă pentru a forma vasul (kli) sau veşmântul (levush) necesar pentru a primi Lumina Creatorului - sufletele noastre spirituale.

194

14 Dezvăluire şi Ascundere Nu există în lume nimic altceva cu excepţia Luminii (Creatorul) şi a ceea ce a fost creat de Lumină (care rămâne în interiorul acestei Lumini). Omul poate percepe această Lumină atunci când există o corespondenţă între proprietăţile fiinţei umane şi cele ale Creatorului. Dacă acestea nu corespund, atunci persoana este incapabilă să perceapă Lumina - Creatorul. La început, suntem plasaţi în condiţiile unui domeniu explicit şi complet al egoismului, cunoscut ca „lumea noastră.” Doar prin intermediul propriilor noastre eforturi putem aduce şi cultiva în noi înşine o asemenea dorinţă şi necesitate de a-L percepe pe Creator (a crea un vas pentru Lumina Creatorului) astfel încât să începem să Îl percepem. Eforturile noastre ar trebui să se concentreze pe încercarea de a ne corecta pe noi înşine cu toată puterea pe care o avem până în momentul în care este evident că toate aceste eforturi vor fi inutile. Atunci, este timpul să ne întoarcem către Creator cu o rugăciune, rugându-l să ne ajute să găsim salvarea de egoism şi unirea cu El. Acest proces poate dura luni şi chiar ani, dacă facem acest efort sub îndrumarea unui Cabalist, sau poate dura câteva vieţi sau reîncarnări 195

(ghilgulim), dacă aceste eforturi sunt făcute pe cont propriu pe calea suferinţei. Doar efortul corect în direcţia corectă va produce vasul sufletului, în care Creatorul ni se va revela pe Sine. În Cabala, motivele din spatele acţiunilor noastre sunt cunoscute ca „taţii”, în timp ce consecinţele acţiunilor noastre sunt cunoscute ca „fiii” (actele spirituale corecte). Persoana nu este născută prin propria sa voinţă. Din punct de vedere spiritual, persoana este forţată de către Creator să se nască (să primească un suflet - Lumina Creatorului) prin suferinţă. Ea însă, are capacitatea de a se naşte independent, prin intermediul Cabalei. Persoana nu trăieşte prin propria sa dorinţă. Dacă persoana nu acţionează (trăieşte) în concordanţă cu voinţa sa egoistă, atunci răsplata va fi o eternă existenţă spirituală, care poate fi numită cu adevărat „viaţă.” Persoana nu moare prin propria sa voinţă. Dacă persoana nu vrea să moară (spiritual) sau să se afle în starea de moarte spirituală (fără suflet, fără Lumina Creatorului) atunci aceasta nu ar trebui să acţioneze în concordanţă cu voinţa sa. Munca sufletului pe linia de mijloc începe cu munca pe linia de dreapta: deoarece utilizarea sa este interzisă (restricţia, tzimtzum), Lumina Înţelepciunii (Ohr Hochma) ne înfăţişează egoismul ca fiind rău (aviyut); persoana simte că nu există o acţiune mai rea decât să muncească de dragul propriei persoane.

196

Însă persoana nu posedă încă nici dorinţa şi nici puterea de a munci de dragul altora, adică de a da. Prin urmare, este nevoie de linia de stânga, care ne dă dorinţe altruiste sau putere. Organele spirituale ale percepţiei, asemeni celor cinci organe de simţ (vedere, auz, miros, gust şi simţ), funcţionează după un anumit set de reguli. Efectul Luminii Înţelepciunii ne face să realizăm că nu există un beneficiu personal în folosirea celor cinci simţuri; adică, nu are rost să lucrăm pentru egoismul nostru. În absenţa dorinţei de a ne mulţumi pe noi înşine, care determină în mod normal ca cele cinci simţuri ale noastre să funcţioneze, noi experimentăm o lipsă completă de energie de a face o anumită acţiune, ceea ce ne conduce către letargie şi inactivitate. În acest stadiu, noi nu am realizat că scopul eforturilor noastre poate fi „dăruirea,” adică, faptul că acţiunile noastre pot fi altruiste. Din acest motiv, noi avem nevoie de influenţa unei alte proprietăţi spirituale, cunoscută ca „lumina roşie”, linia de stânga (malchut memuteket be Bina). Această a doua proprietate este necesară pentru a convinge dorinţele noastre să fie de acord să lucreze în mod altruist (proprietăţile Bina). De îndată ce primim energia spirituală şi a început mişcarea altruistă, noi începem să acţionăm printr-o combinaţie a ambelor proprietăţi din linia de dreapta şi de stânga. Ca rezultat noi primim Lumina Creatorului în noile noastre dorinţe (linia de mijloc) şi astfel continuăm să primim plăcere din perfecţiune. Dacă 197

suntem pregătiţi să primim puterile credinţei şi altruismului, atunci eventual vom fi capabili să primim cea mai înaltă raţiune. Principiul respingerii auto-gratificării, care a fost adoptat de către una dintre cele mai importante religii şi principiul dobândirii plăcerii, care a fost ales de alta, îşi au rădăcina în forţele (klipot) impure (egoiste) ale liniilor de dreapta şi de stânga ale ascensiunii spirituale. Astfel, atunci când Cabala discută despre subiectul limitarea persoanei, acest lucru implică un stagiu preliminar de muncă asupra sinelui, încercând să respingă ideea autogratificării folosind voinţa persoanei. Rădăcinile diferitelor tipuri de credinţă, ale tuturor tendinţelor spirituale, ale tuturor grupurilor, ale tuturor filozofiilor religioase, îşi au originea în diferite klipot. Acestea înconjoară liniile pure spirituale de stânga şi de dreapta, care sunt susţinute prin procesul de confiscare-apucare (ahiza) sau prin atragerea hrănirii (yenika). Însă scopul oricărei sarcini este de a ajunge la linia de mijloc, de a ne ridica, către infinitul care nu are sfârşit sau graniţe, ajungând astfel la perceperea Creatorului, care este nelimitată de calităţile specifice omului. În vocabularul spiritual, dorinţa este percepută ca „loc.” Absenţa dorinţei este denumită „absenţa locului”. Acest lucru este similar cu situaţia în care o persoană declară că nu există loc pentru mâncare în stomac, deoarece nu există nici o dorinţa de a mânca. Locul spiritual sau dorinţa unei persoane de a-L percepe pe Creator, este cunoscută ca „vas” (kli) al sufletului, sau Shechina. Acest vas primeşte 198

Lumina Creatorului sau Revelarea Creatorului, cunoscută sub numele de „suflet”. Creatorul însuşi este cunoscut sub numele de Shochen. Deoarece toate dorinţele noastre sunt îmbibate cu egoismul nostru (dorinţa de a primi), Lumina Creatorului este ascunsă. Pe măsură ce egoismul este alungat treptat din dorinţele noastre, locul disponibil se măreşte. Dorinţa ce nu este corectată, este numită „egoism.” Dorinţa corectată este numită „Israel.”. De îndată ce se eliberează un „loc” ca urmare a corectării dorinţei, se revelează Lumina Creatorului, însă acesta continuă să acţioneze într-un mod ascuns nouă. După ce ne-am corectat şi purificat dorinţele (locurile, vasele), noi percepem procesul de Revelare al Creatorului ca apariţie a Luminii. În realitate însă, nu are loc nici o mişcare, ci mai degrabă, pe măsură ce procesul dezvăluie negativul, Lumina apare treptat în percepţia noastră. Deoarece noi nu percepem Lumina însăşi, ci doar efectul său asupra vasului nostru, noi ne adresăm Creatorului pe numele asociat Revelării Sale: Shechina. Însă, noi putem determina Esenţa Sa prin senzaţiile şi sentimentele pe care El le trezeşte în noi. Din acest motiv, Revelarea Creatorului este cunoscută ca Shechina. Dacă Creatorul, se ascunde atunci se spune că „Shechina este în exil” sau „Creatorul este ascuns”. Însă, dacă omul a câştigat Revelarea Creatorului, acest lucru este cunoscut ca „întoarcerea din exil.” Gradul diferit în care Creatorul ni se revelează este numit „suflet” (neshama). 199

De îndată ce suntem capabili să corectăm cel puţin o dorinţă, transformând-o în una altruistă, primim imediat percepţia Creatorului. Astfel, se spune că sufletul uman este parte a Creatorului. De îndată ce ajungem la stadiul final al corecţiei, Creatorul ne va împlini toate dorinţele, adică, se va revela pe Sine până la ultimul grad la care a planificat să se reveleze în creaţiile sale. Toate dorinţele noastre au fost destinate de la începutul creaţiei, acestui ultim scop. Shechina este rădăcina şi suma tuturor sufletelor individuale. Fiecare suflet este parte a Revelării totale a Creatorului. Atunci când Creatorul se Revelează pe Sine, El îşi exprimă dorinţa de a mulţumi creaturile Sale. La această înţelegere ajung aceia care au dobândit perceperea Creatorului. Noi suntem incapabili să răspundem la întrebarea: „care este motivul pentru care Creatorul doreşte să ne creeze pentru a ne mulţumi”, pentru că această întrebare are legătură cu procesul care a avut loc înainte de creaţie. Noi putem înţelege doar lucrurile care ne pot fi revelate, adică, acele lucruri care au avut loc după creaţie. Stadiul iniţial de la care putem începe să înţelegem creaţia, este percepţia plăcerii care emană de la Creator. Din acest motiv, scopul creaţiei – „dorinţa Creatorului de a mulţumi”- se referă doar la acele creaţii care deja îl percep.

200

Toate întrebările care se referă la problemele de dincolo de acest nivel sunt deasupra capacităţii noastre de a le înţelege. Trebuie să ne amintim întotdeauna că toată înţelegerea şi cunoştinţele umanităţii, derivă din percepţia personală.

Singurul lucru pe care îl conţinem este dorinţa de a fi mulţumiţi. Tot potenţialul nostru fizic şi mental, toate capacităţile noastre şi toate progresele noastre, au ca singur scop să ne asigure că primim plăcerea de la diferite obiecte, pe care continuăm să le inventăm, să le găsim şi pe care le considerăm necesare, la modă, sau acceptabile. Toate acestea cu singurul scop de a putea să primim în mod constant plăcere. Noi nu ne putem plânge cu privire la nelimitatele forme ale dorinţei de a primi plăcere. A fost suficient pentru Creator să genereze o singură dorinţă pentru a induce în fiinţa umană sentimentul de a fi o fiinţă independentă (doritoare), capabilă să se comporte independent pe baza unui singur instinct - acela de a maximiza plăcerea personală. Acest proces are loc cu ajutorul tuturor facultăţilor noastre: intelectuale, fizice, etice şi multe altele. Include de asemenea toate nivelurile de memorie începând de la cel molecular şi biologic până la cele mai înalte niveluri ale intelectului nostru. Iată un exemplu simplu: un om iubeşte banii, însă el este dispus să renunţe la întreaga sa avere atunci când este ameninţat cu moartea. În acest 201

fel, el schimbă o sursă de plăcere (banii) pentru o plăcere mai mare (aceea de a rămâne în viaţă). Suntem incapabili de a face o acţiune dacă nu suntem siguri că, rezultatul acesteia ne va conferi o poziţie mai avantajoasă. Este irelevant cum va fi acordat beneficiul. Este important ca nivelul plăcerii rezultate să depăşească nivelul iniţial. Doar atunci vom acţiona. Care este atunci diferenţa dintre plăcerea primită din egoism (din primire) şi plăcerea primită din altruism (dăruire)? Diferenţa semnificativă constă în faptul că, atunci când primim plăcere din egoism, sentimentul nostru de plăcere este invariabil însoţit de un sentiment de ruşine. Însă dacă primim de dragul celui care dăruieşte, atunci nu avem nici un sentiment de ruşine şi plăcerea noastră este absolută. Fiinţa spirituală iniţială, cunoscută ca „sufletul comun” sau „primul om” era incapabilă să suporte o asemenea transformare a gândului atunci când primea o plăcere imensă de la Creator. De aceea a fost spartă în 600,000 de bucăţi (suflete). Fiecare parte, fiecare suflet, primeşte o mică parte a poverii egoismului, pe care trebuie să o corecteze. Când toate părţile sunt corectate, ele se vor uni din nou pentru a forma „sufletul comun corectat”. Când o asemenea stare este atinsă, procesul corecţiei cunoscut ca gmar tikkun va fi încheiat. De exemplu, în lumea noastră o persoană se poate înfrâna să fure o sumă mică de bani deoarece plăcerea rezultată este mică. Frica de pedeapsă, combinată cu sentimentul de ruşine, prevalează asupra dorinţei de a fura. 202

Însă, dacă suma este suficient de mare, atunci atracţia este mult mai puternică decât abilitatea de a rezista. În acest fel, Creatorul a creat condiţia liberei alegeri de care avem nevoie pentru a ne depăşi egoismul. El a spart sufletul în mai multe părţi şi apoi a divizat fiecare parte în mai multe stadii succesive de faze ale corecţiei (în care fiecare fază obligă partea să se îmbrace într-un corp uman). Apoi, el a spart fiecare stare a fiinţei umane într-un număr de urcări şi coborâri necesare pentru a modifica natura omului. Dacă simţim iubire pentru Creator, noi trebuie imediat să încercăm să alăturăm de asemenea şi sentimente de teamă, pentru a fi siguri că sentimentul nostru de iubire nu este egoist. Doar dacă ambele sentimente sunt prezente, aspiraţia noastră de a ne apropia de Creator este în formă perfectă. Aceia care au experimentat o dorinţă de percepţie spirituală, însă nu Îl percep pe Creator, sunt cuprinşi de confuzie şi panică. Deşi acestor persoane li s-a dat dorinţa de a-l sesiza pe Creatorul de Deasupra, ei nu sunt pregătiţi să înainteze în mod independent către sfârşitul dorit. În schimb, ei aleg să aştepte ca de Sus să li se trimită o dorinţă puternică. Acest lucru va fi ca un imbold pentru a înainta. Ceea ce va permite acestor indivizi să realizeze că, fiecare sentiment şi circumstanţă este plină de dorinţa Creatorului de a atrage atenţia lor asupra Sa şi să îi determine să se apropie de El. Atunci este posibil să găsim locul Creatorului. Din acest motiv fiecare dintre noi vede lumea într-un mod personal şi interpretează în mod unic ceea ce se întâmplă în jurul său. Regula conform 203

căreia „există tot atâtea puncte de vedere câţi oameni sunt” dezvăluie faptul că fiecare dintre noi este unic. Acordând atenţie propriilor sentimente, noi putem începe un dialog cu Creatorul conform principiului că „fiecare persoană este o umbră a Creatorului”. Aşa cum umbra urmează mişcarea individului şi toate mişcările umbrei repetă doar mişcările individului, în mod similar mişcările noastre interioare dorinţele, aspiraţiile, percepţiile, esenţa spirituală şi felul în care privim viaţa - repetă mişcările (dorinţele) Creatorului.

Astfel, dacă o persoană experimentează brusc dorinţa de a-L percepe pe Creator, acea persoana trebuie imediat să recunoască că această dorinţă nu este rezultatul unei acţiuni proprii, ci mai degrabă deoarece, Creatorul a făcut un pas către această persoană, îl atrage către El. La începutul căii, Creatorul se foloseşte de fiecare oportunitate să comunice cu noi, stârnind în interiorul nostru atât un dor, cât şi o suferinţă pentru percepţiile spirituale. Însă de fiecare dată când Creatorul ne atrage către spiritual, El se aşteaptă la o reacţie egală din partea noastră. Prin urmare, dacă înţelegem că puterea cu care tânjim să Îl percepem pe Creator, este egală cu puterea cu care Creatorul doreşte să ne aducă mai aproape de El, ar trebui să ne dezvoltăm şi să întărim în noi aceste sentimente. În acest fel, noi putem avansa către Creator până când în final, ne lipim de El în toate dorinţele şi proprietăţile. 204

Însă când ne aflăm la începutul căii, noi nu Îl simţim sau nu Îl înţelegem pe Creator. După ce am avut o serie de încercări nereuşite de a avansa către El, ni se pare dintr-o dată că, deşi dorim să ne apropiem de Creator, El ne desconsideră. Iar noi, în loc să ne creştem dorinţa de a ajunge la gradul cerut pentru a ne ataşa de Creator, vom începe să Îl blamăm pentru că ne ignoră. Noi devenim mânioşi şi uităm total faptul că, Acesta ne doreşte exact în aceeaşi măsură şi de aceea ne dă astfel de aspiraţii către El. Atâta timp cât ne lipseşte credinţa deplină în unitatea Creatorului, vom repeta inevitabil greşelile noastre de fiecare dată, până când Creatorul ne face să realizăm că toate dorinţele noastre pentru El vin de la Creatorul Însuşi şi că El va accepta toate eforturile de care avem nevoie şi ne va ajuta revelându-se, arătându-ne adevărata imagine a lumilor şi a Lui Însuşi. Ne putem ataşa de Creator prin direcţionarea cu bucurie a aspiraţiilor noastre şi această acţiune este numită „cu toată inima”. Ceea ce include chiar şi acele dorinţe care nu trebuiesc aduse la echivalenţa formei cu Creatorul. Dacă putem reprima complet toate dorinţele egoiste dezvăluite înainte în noi, în timp ce simţim fericire în inimile noastre, vom stabili condiţii favorabile pentru a umple inimile noastre cu Lumina Creatorului. Cel mai important aspect al sarcinii de auto-perfecţionare este să ajungem la un punct în care găsim bucurie în acţiunile care îl mulţumesc pe Creator, pentru că tot ce este făcut de dragul nostru ne depărtează de acesta. Prin urmare, toate eforturile noastre trebuie să se concentreze pe ajungerea la 205

un sentiment de plăcere atunci când ne adresăm Creatorului, precum şi spre a dobândi dulceaţa gândurilor şi sentimentelor faţă de El. Atunci când ne simţim goliţi, este momentul potrivit să căutăm măreţia Creatorului şi să găsim sprijin în El. Cu cât vom fi mai smeriţi şi cu cât îl vom percepe mai mult pe Creator, cu atât mai mult ne putem ridica după ce Iam cerut să ne salveze şi să ne uşureze situaţia prezentă. Creatorul ne acordă această înălţare după ce Şi-a dezvăluit măreţia pentru a ne oferi puterea de a înainta. În aceste condiţii, noi avem nevoie de Creator şi de ajutorul Său, deoarece raţiunea ne împinge în cu totul altă direcţie. Prin urmare, sentimentele de goliciune ne sunt date pentru a le simţi, împreună cu percepţia măreţiei Creatorului, numită „credinţă.” O persoană dreaptă este aceea care, în tot ceea ce simte, fie bine fie rău, găseşte justificarea acţiunilor Creatorului, indiferent de sentimentele pe care le experimentează corpul, inima şi raţiunea. Prin justificarea tuturor senzaţiilor primite de la Creator, persoana face încă un pas către Creator şi anume pasul „corect.” Noi nu ar trebui în nici un caz să ne ignorăm adevărata stare şi adevăratele sentimente, indiferent de cât de neplăcute pot fi. Chiar dacă aceste situaţii dificile sunt necesare, nu trebuie sub nici un motiv să încercăm să le anulăm. Procedând astfel, vom face un pas înainte „spre stânga”. Perfecţiunea în creşterea spirituală constă în faptul că noi avansăm constant alternativ între cele două condiţii menţionate mai sus.

206

O persoană absolut dreaptă este aceea care justifică toate acţiunile Creatorului, atât către sine cât şi către toate celelalte creaţii. O persoană care a ajuns la posibilitatea de a-şi percepe toate senzaţiile în afara limitărilor dorinţelor egoiste s-a separat deja de ele şi vrea să fie doar fericit în dăruire. Într-o asemenea stare, o persoană nu poate experimenta căderi spirituale, deoarece evenimentele nu sunt evaluate din poziţia câştigului personal. Astfel, tot ce se întâmplă, se întâmplă pentru că aşa este bine. Însă, deoarece scopul Creatorului în creaţie nu este acesta, ci mai degrabă acela că fiinţele create ar trebui să beneficieze în special în propriile lor sentimente dobândirea nivelului persoanei drepte - aceasta nu este starea finală pentru om. Prin urmare, după ce persoana ajunge la nivelul de drept, este timpul să înceapă treptat să refacă egoismul care a fost distrus pentru a ajunge la acest nivel. Aceeaşi dorinţă egoistă pe care persoana dreaptă a întors-o către sine poate fi adăugată dorinţei de a-L face fericit pe Creator, dorinţă care a fost dobândită prin munca spirituală. Din acest motiv, nu numai că cineva poate dărui plăcere, însă această persoană poate primi plăceri din dorinţele egoiste reîntoarse, întotdeauna cu intenţia de a dărui fericire Creatorului. Această situaţie poate fi comparată cu o persoană altruistă din această lume care vrea să facă bine altora, deoarece aceste proprietăţi au fost prezente la naştere. 207

De fapt, altruistul nu le-a primit de la Creator ca o recompensă pentru munca asupra sinelui. Este ca şi cum altruistul nu vrea nimic, deoarece bucuria din dăruirea către alţii îi umple ego-ul. Altruistul este incapabil să acţioneze altfel. Aceasta este o reminiscenţă a unei situaţii în care o persoană este oaspete în casa prietenului său. Cu cât este mai mare pofta şi plăcerea oaspetelui faţă de ceea ce este oferit, cu atât este mai mare satisfacţia primită de gazdă. Această plăcere nu ar fi primită dacă oaspetele nu ar fi flămând. Însă, deoarece oaspetele poate simţi ruşine pentru toată plăcerea primită, el sau ea pot refuza să primească în continuare. Refuzând destul de des, oaspetele va începe să simtă că atunci când delicatesele oferite sunt acceptate, îi face o favoare gazdei. Apoi, toate sentimentele de ruşine vor dispărea şi oaspetele va experimenta plăcerea în întregime. În senzaţiile spirituale, nu există auto-amăgire, ca de exemplu pretenţia că o persoană dreaptă nu vrea să primească plăcere de dragul unei persoane. În procesul de câştigare a nivelurilor dreptăţii, persoana - cu ajutorul Creatorului, care înlocuieşte natura noastră egoistă cu una altruistă - refuză cu sinceritate toate plăcerile egoiste şi aspiră doar spre beneficiul Creatorului. Însă atunci când o persoană dreaptă realizează că, Creatorul primeşte plăcere doar atunci când creaturile Sale sunt încântate de plăcerile care emană de la El - plăceri care nu sunt minimalizate sau distruse - acea persoană este forţată din nou să se întoarcă la egoism. De această dată, însă, cu un scop diferit: să experimenteze plăcere de dragul Creatorului. 208

În final, Creatorul şi persoana se întâlnesc complet în intenţiile şi acţiunile lor deoarece fiecare parte încearcă să o mulţumească pe cealaltă şi astfel câştigă plăcere. Nu există limite în perceperea plăcerii, în această manieră. Dimpotrivă, cu cât este mai înaltă experimentarea senzaţiei de plăcere, cu atât mai înalt este nivelul spiritual atins. Există de asemenea plăcere din recunoaşterea puterii infinite, a puterii şi a forţei fără nici o preocupare pentru sine. Prin urmare, nivelul unei persoane drepte nu este suficient pentru a împlini scopul creaţiei. Primirea plăcerii de la Lumina care emană de la Creator este crucială pentru corectarea intenţiilor noastre: „motivele pentru care căutăm plăcerea.” Atingerea nivelului de persoană dreaptă ne permite doar să scăpăm de sentimentele de ruşine pe care le experimentăm atunci când primim plăceri de la Creator. Pe cât de mult constituie egoismul natura noastră în această lume şi altruismul este considerat a fi o noţiune utopică, cu atât mai mult sunt acestea percepute ca opuse de aceia care ocupă tărâmul lumii spirituale. Dificultăţile apar datorită ascunderii Creatorului. Noi primim plăcere doar atunci când ne împlinim dorinţele. Însă Cabala ne învaţă că acesta este un lucru rău, care nu ne este benefic. Noi nu înţelegem de ce este aşa, deoarece nu percepem nici o plăcere în suferinţă şi totuşi trebuie să credem că aceasta este benefică pentru noi. Astfel fiecare acţiune deliberată a noastră produce o mulţime de gânduri. 209

Mai mult, cu cât suntem mai aproape de lumea spirituală (machsom) cu atât situaţia devine mai complicată. Un adevăr devine evident: „Există multe gânduri în inima unei persoane care aspiră către ridicare spirituală, însă doar îndrumarea Creatorului este cea care contează”. Diferenţa dintre o persoană care doreşte înălţarea spirituală (adică să dobândească proprietăţi spirituale asemănătoare cu cele ale Creatorului) şi o alta care îşi împlineşte voinţa pentru a primi o recompensă (ca rezultat al educaţiei primite), este următoarea: aceasta din urmă crede în recompense şi pedepse şi din acest motiv împlineşte Voinţa Creatorului. Creatorul este ca un angajator care plăteşte un salariu; persoana este ca un angajat căruia nu îi pasă de angajator, ci mai degrabă de salariu: recompensă şi pedeapsă în această lume, sau în cea care vine. Ceea ce îi dă „angajatului” puterea de a observa poruncile fără a pune întrebarea, „De ce împlinesc Voinţa Creatorului?” Răspunsul este, pentru că angajatul crede în recompense. Însă, persoana care caută să ţină cont de Voinţa Creatorului fără a primi în mod constant o plată în schimb, se întreabă „De ce fac asta?” şi „Dacă asta este Voinţa Creatorului, de ce are el nevoie de asta? El este perfect şi complet, deci la ce Îi folosesc acţiunile noastre?” Pare că aceste întrebări sunt doar pentru persoana în cauză, care începe să se întrebe: „Ce câştig din împlinirea Voinţei Creatorului?” Puţin câte puţin persoana începe să realizeze că recompensa pentru împlinirea Creatorului

210

este propria sa corectare, până când primeşte de Sus Neshama (sufletul) – Lumina Creatorului.

Cabala ne învaţă că înclinaţia rea (egoismul) pare păcătoşilor ca un fir de păr (un mic obstacol), în timp ce persoanei drepte ca un munte înalt. Cabala trebuie aplicată ca şi cum s-ar referi la o singură persoană, în care caracteristicile gândurilor şi dorinţelor poartă în lumea noastră nume diferite. Prin urmare, în categoria de „păcătoşi” şi „drepţi” sunt descrise stările unei persoane. Ascunderea nu se referă doar la ascunderea Creatorului ci şi la ascunderea unei persoane de şine însăşi. Noi nu ne cunoaştem pe noi înşine sau adevăratele noastre proprietăţi. Acestea ne sunt revelate doar în măsura în care suntem capabili să le corectăm. (În acest sens o persoană poate fi comparată cu un coş de gunoi: cu cât o persoană caută în sine mai mult, cu atât este mai greu mirosul perceput). Din acest motiv, Creatorul le arată celor care se află la început de cale – păcătoşilor - că egoismul lor nu este atât de formidabil încât să nu poată fi depăşit. În acest fel ei nu vor fi dezamăgiţi la vederea muncii care nu se potriveşte atât de mult cu sarcina. Celor care sunt deja pe cale, Creatorul le revelează răul (egoismul) din ei într-o mai mare măsură. Acest lucru are loc pe măsura sentimentului

211

importanţei corecţiei şi a puterii de rezistenţă împotriva egoismului pe care lau dobândit. În final, acelora care doresc să devină drepţi, Creatorul le revelează întreaga mărime a egoismului lor. În consecinţă, lor li se pare a fi un munte ce nu poate fi trecut. Astfel, pe măsură ce persoana progresează, răul din ea este revelat din ce în ce mai mult, în cantităţi care pot fi corectate. Din această cauză, dacă o persoană devine deodată conştientă că ceva din interiorul său este negativ, acest lucru indică faptul că acum este posibil să corecteze acest aspect. În loc să cadă în disperare, persoana trebuie să ceară Creatorului să o corecteze. De exemplu, atunci când începem să lucrăm asupra noastră, noi putem simţi din toate plăcerile care ne înconjoară doar 10 gr de plăcere şi suntem capabili să renunţăm la ele. Apoi, Creatorul ne oferă să gustăm 15 grame de plăcere. La începutul muncii noastre, datorită gustului nostru adiţional pentru plăceri, noi ne simţim mult mai umili (din cauza sentimentului de a fi atraşi de lucruri care anterior nu ne atrăgeau) şi mai slabi (datorită diferenţei dintre puterea cu care ne atrag plăcerile şi a puterii noastre de a rezista). Însă, într-o situaţie ca aceasta, noi trebuie să ne spunem că deşi Creatorul a adăugat 5 grame de plăcere la gustul plăcerilor pe care le simţim în lumea din jur, suntem încă incapabili să ne corectăm pe noi înşine şi trebuie să cerem putere Creatorului. Însă când primim puterea de a trece peste cele 15 grame de plăcere, noi primim apoi în plus 5 grame de gust 212

pentru plăcere şi simţim încă o dată că suntem slabi şi umili, iar acesta este un proces care continuă.

Transformarea Egoismului în Altruism Acela care doreşte să experimenteze adevăratul gust al vieţii trebuie să acorde o atenţie specială punctului spiritual din inima sa. Fiecare dintre noi are un punct în inimă. Însă, în general acesta nu dă semne de viaţă şi nu luminează şi din această cauză, nu suntem conştienţi de prezenţa sa. Această situaţie poartă numele de: „punct negru”. Acest punct este sămânţa sufletului. Caracteristica acestui punct este altruistă, deoarece este sămânţa vasului viitor al sufletului şi a Luminii sale, un fragment de Creator. Însă, în starea sa iniţială este ascuns de noi, deoarece noi nu îl apreciem şi din acest motiv starea este numită „Galut (exilul) de Shechina” (Prezenţa Divină). O asemenea stare a sufletului este numită „punct”. Când creştem importanţa acestui punct deasupra propriului „Eu”, deasupra capetelor noastre, asemeni coroanelor de deasupra literelor, putem spune că acest lucru este ca o încoronare a capetelor noastre şi nu praf pe tălpile noastre. Atunci Lumina este emisă din centru în corpul nostru şi din acest centru potenţial devine sursa puterii ridicării noastre spirituale.

213

Astfel, în loc să apelăm la ajutorul Creatorului, singura noastră rugă ar trebui să se concentreze asupra realizării importanţei perceperii Creatorului ca mijloc de îmbunătăţire personală de dragul Lui.

Abilitatea de face acte de bunătate (altruiste) nu este un mijloc, ci o recompensă pentru persoana care doreşte să semene cu Creatorul. Ordinea secvenţială a procesului prin care persoana se îndreaptă de la egoism către lumea spirituală poate fi regăsit în Biblie ca exodul din Egipt. Apariţia în persoană a vaselor dăruirii este numită „exodul din Egipt.” Însă, dorinţele altruiste (vasele dăruirii) semnifică faptul că persoana urmează mai degrabă calea credinţei decât cea a cunoaşterii. Ieşirea din egoism este posibilă doar atunci când noi simţim spiritualitatea, când îl percepem pe Creator şi Lumina Înţelepciunii despică yam suf (Marea Roşie) în mijloc. În acest moment, persoana trece graniţele dintre două lumi. Pentru a face acest lucru, Creatorul săvârşeşte un miracol. El ne dă Lumina Înţelepciunii (Ohr Hochma), în ciuda faptului că nu avem vasul potrivit pentru a primi Lumina. Cu ajutorul acestei Lumini, noi putem sparge bariera (machsom). După aceea, când miracolul trece, aceia care au intrat în lumea spirituală nu mai revin la nivelul lumii noastre. În stadiul următor, noi trebuie să dobândim un vas pentru a primi Lumina Înţelepciunii şi acesta este obţinut pe calea dificilă a avansării în deşertul spiritual până când merităm să primim Lumina Creatorului urcând pe 214

„Muntele Sinai.” În această stare, atunci când ne lăsăm gândurile şi dorinţele noastre sub influenţa credinţei, noi observăm poruncile în virtutea credinţei deasupra cunoaşterii. O aşa zisă stare inferioară, katnut, care este, în acest caz, Malchut, implică doar centrul Keter („coroana”). Într-o asemenea minimă prezenţă, dispoziţiile noastre egoiste nu ne pot domina pentru că am plasat credinţa deasupra cunoaşterii şi percepţiei. Aceasta este considerată a fi o stare inferioară pentru că în această stare nu luăm în calcul egoismul, deoarece nu avem putere să îl contracarăm. Această situaţie poate fi comparată cu cazul în care suntem incapabili să consumăm o parte mică de mâncare şi refuzăm întreaga porţie. Însă legătura cu Creatorul poate avea loc dacă suntem capabili să primim această Lumină în noi înşine; adică, să lucrăm în mod altruist cu propriul nostru egoism. Pe măsură ce transformăm egoismul nostru în altruism, vasul modificat va fi plin de Lumina Creatorului. Starea vasului nostru spiritual (al egoismului corectat, kli) este numită „cea mai mare stare, gadlut.” Malchut coboară din Keter până la nivelul la care putem rezista atracţiei către auto-mulţumire şi putem primi, însă nu de dragul propriei noastre plăceri. Pentru a primi în întregime Lumina Creatorului, pentru a-L percepe pe Creator pe deplin, în conformitate cu posibilităţile persoanei, pentru a ne lipi complet de El, noi trebuie să folosim egoismul în beneficiul altruismului. O

215

asemenea stare este cunoscută ca: „sfârşitul procesului de corecţie” şi acesta este de fapt, scopul creaţiei. Toate percepţiile noastre sunt strict subiective şi imaginea lumii care ni se înfăţişează depinde în întregime de stările noastre spirituale şi fizice, de dispoziţiile noastre, etc. Însă în percepţia spirituală, senzaţiile cuprind realitatea însăşi, deoarece noi înţelegem prezentul în conformitate cu poziţia noastră spirituală. Lumea noastră este considerată a fi senzaţia imediată. Viitoarea lume este cea care va fi simţită în următorul moment. Nu există dimensiune a timpului, ci doar schimbarea senzaţiilor. Dacă percepem totul prin credinţa deasupra cunoaşterii, atunci noi trăim în întregime în viitor. De exemplu, în viaţa curentă, dacă avem o afacere, noi evaluăm în mod sistematic rezultatele muncii noastre şi profitul. Dacă vedem că eforturile şi cheltuielile noastre nu se justifică - adică profitul este mai mic decât investiţia - atunci închidem afacerea şi deschidem una nouă, pentru că suntem interesaţi să obţinem profit. În nici un caz nu ne înşelăm singuri, ci stabilim clar beneficiile noastre sub formă de bani, onoare, faimă, linişte, etc. - sub orice formă dorim profitul nostru. Cineva poate întreba, de ce nu adunăm rezultatele vieţii noastre, de exemplu, o dată pe an şi să vedem care a fost scopul pentru care am trăit acea perioadă? Şi totuşi, dacă suntem aproape de dezvoltarea noastră spirituală, atunci de ce este nevoie să ne punem întrebări în fiecare moment? 216

Lumea noastră este o lume a minciunii. Ca urmare, corpurile noastre nu vor să facă faţă acestor întrebări deoarece nu le pot răspunde. De fapt, care poate fi răspunsul nostru la sfârşitul anului, sau când ne apropiem de sfârşitul vieţii? Toate trec, binele şi răul şi cu ce ne alegem? De ce am muncit pentru nevoile corpului? Nu există răspuns, pentru că nu există recompense pentru viaţa care a trecut. Din această cauză, corpul nu ne permite să ne punem aceste întrebări. Spiritualitatea, pe de altă parte - deoarece este adevărată şi recompensa spirituală este eternă - ne face să ne punem întrebări asupra recompensei spirituale cu scopul de a ne stârni să primim beneficii chiar mai mari din eforturile noastre. În acest fel, noi ne vom corecta într-un grad mai mare şi vom primi recompensa eternă. De ce ne dă atunci Creatorul false preocupări, cum ar fi viaţa din această lume? Procesul creării vasului spiritual este foarte lung şi complex. Noi credem că trebuie să experimentăm întregul egoism lumesc, să îl experimentăm în întregime, în toată singurătatea sa şi să gustăm din toate falsele sale plăceri, până la cele mai joase niveluri (ale egoismului). În timpul muncii noastre, pe măsură ce ne apropiem de graniţa dintre tărâmurile fizic şi spiritual, acumulăm experienţe până când ajungem pe tărâmul spiritual. Acest proces de dobândire a experienţei nu apare într-un

217

singur ciclu al vieţii noastre în această lume. Toata informaţia este stocată în sufletele noastre şi se manifestă la momentul potrivit. Însă până atunci, tot ceea ce am dobândit este ascuns în noi, iar noi experimentăm doar starea prezentă. Deoarece întreaga noastră esenţă se concentrează asupra dorinţei de a dobândi plăcere, acelora care nu sunt pregătiţi încă pentru urcarea spirituală Creatorul le dă „viaţa” cunoscută ca „falsitate”, astfel încât aceştia să aibă puterea de a trăi. Există o Lumină care duce la diminuarea dorinţelor vasului şi există o Lumina care aduce cunoaştere şi plăcere. În esenţă este aceeaşi Lumină a Creatorului, însă noi extragem din aceasta în special proprietatea pe care dorim să o folosim în scopurile noastre spirituale. „Abandonaţi răul şi faceţi bine.” Primul stadiu al corecţiei este numit „revelarea răului”, deoarece de îndată ce ne convingem că egoismul este cel mai puternic şi fatal duşman, îl vom urî şi îl vom abandona. O astfel de situaţie devine acum insuportabilă. Şi totuşi, nu este necesar să fugim de rău, ci doar să simţim ce este de fapt acesta, apoi ne vom îndepărta instinctiv de el. Realizarea răului apare exact în timp ce ne aflăm sub influenţa faptelor bune pe care le facem - în timp ce respectăm poruncile şi învăţătura Cabalei, deoarece atunci când ne aflăm sub influenţa lor pozitivă, începem să dorim perfecţiunea spirituală şi să simţim exact ce ne împiedică să experimentăm viaţa spirituală. Ascunderea Creatorului faţă de noi - care este experimentată ca suferinţă - întrebări despre Providenţa Divină, lipsa de siguranţă şi încrederea 218

în Creator şi gândurile care interferează - toate acestea sunt numite „noapte.” Revelarea Creatorului faţă de noi, care este experimentată ca plăcere, încrederea în Supravegherea Divină, sentimentul de a fi conectat cu eternul, înţelegerea Surselor Superioare ale tuturor legilor naturii - toate acestea sunt numite „ziuă”. În timp ce Creatorul este încă în starea de ascundere, noi trebuie să lucrăm pentru a dobândi credinţa în faptul că o asemenea stare ne este benefică, deoarece în toate stările, Creatorul doreşte doar ce este mai util şi mai benefic pentru noi.

Dacă suntem gata să primim Lumina Creatorului fără să ne facem rău, Creatorul se va revela pe Sine fără îndoială. Însă deoarece suntem incapabili să ne controlăm plăcerile pe care le simţim deja, Creatorul nu ne dă asemenea imense plăceri din Lumina Sa, deoarece am deveni imediat sclavii acestora şi nu am mai fi capabili să scăpăm din lanţurile egoismului nostru. Din acest motiv, noi ne putem distanţa chiar mai mult de Creator. Fiecare nouă generaţie şi majoritatea sa, determină valoarea şi frumuseţea lucrurilor, obiectelor, evenimentelor şi categoriilor. Fiecare generaţie respinge normele celei anterioare. Prin urmare, nu există norme absolute; ci mai degrabă majoritatea în fiecare grup şi în plus, fiecare generaţie îşi dictează propriile norme, astfel încât restul le pot urma. 219

Din această cauză, există întotdeauna tendinţe noi şi noi modele de roluri la care cineva poate aspira. Prin urmare, tot ce este dictat de majoritate este considerat a fi frumos, în timp ce aceia care susţin aceste valori primesc respect şi onoare. În consecinţă, persoana doreşte să depună eforturi mai mari pentru a ajunge la ceea ce societatea consideră a fi de valoare. Dobândirea proprietăţilor spirituale este dificilă, deoarece majoritatea nu preţuieşte acest scop, pentru că nu se află în tendinţele curente. Este întradevăr, atât de important să percepem spiritualul? De fapt, spiritualitatea este extrem de importantă. Şi dacă totuşi este aşa, de ce o ascunde Creatorul? Răspunsul este că o tăinuieşte pentru a nu o corupe, El a creat un „truc” special numit „ascundere.” Aceasta ne împiedică să vedem măreţia lumii spirituale, deoarece aşa cum a fost arătat mai sus, noi nu ne putem controla sentimentele pe care le simţim. Şi deoarece acum este ascunsă de noi, noi ne putem baza doar pe credinţa privind imensa importanţă a perceperii Creatorului. Însă, în conformitate cu majoritatea opiniilor, valoarea aprecierii spirituale tinde către zero; astfel, în acest fel este practic respinsă de toată lumea Acest proces apare în ciuda faptului că în mod clar standardele de frumuseţe, ordinea priorităţilor, normele de comportament şi legile societăţii sunt determinate de personalităţi minore care în mod constant îşi schimbă principiile, dovedind astfel că le lipseşte substanţa şi că normele lor sunt false. 220

15 Corecţia Spirituală Gradată Credinţa deasupra raţiunii ne permite să percepem cel mai mare duşman (cel care ne împiedică să dobândim bunătatea), în special prin raţiune. Noi putem simţi şi percepe răul doar în măsura în care credem în plăcerea spirituală deasupra raţiunii. În mod obiectiv, nu există nimic în afară de Creator, însă această realizare apare la nivelul cel mai înalt al percepţiei Cabaliste. Până atunci, însă, noi ne percepem ca fiind în această lume. În procesul dobândirii percepţiei, ajungem să înţelegem ce este: (1) Creatorul (2) Prima creaţie (3) creaţiile (4) plăcerea pe care Creatorul doreşte să o dăruiască creaţiilor Sale . Întreaga evoluţie, are loc mai degrabă în conformitate cu lanţul „cauză efect” şi nu în concordanţă cu factorul timp. Creatorul există. Creatorul doreşte avansarea creaţiei pentru a o mulţumi. Creatorul generează dorinţa de a fi mulţumit doar de acea plăcere (atât în cantitate cât şi în calitate) pe care doreşte să o dăruiască.

221

Prima fiinţă creată este Malchut. Prima percepţie a Luminii Creatorului de către fiinţa creată este numită „Lumea Fără Sfârşit.” Termenul „Fără Sfârşit” este folosit deoarece în această stare, Malchut a primit Lumina Creatorului fără a limita cantitatea de Lumină primită. Fiinţa creată a dobândit multă bucurie din primirea Luminii. Însă, în timp ce primeşte bucuria, ea îl simte pe Creatorul Însuşi - dorinţa Sa de a dărui. Deoarece Malchut tânjea să fie similar cu El, Malchut a respins în cele din urmă Lumina şi aceasta a plecat. Această acţiune a lui Malchut este numită „restricţie” (restricţia primirii Luminii - tzimtzum). Creatorului nu Îi lipseşte nimic, aşa încât nu îi poate dărui Creatorului în acelaşi fel în care acesta din urmă Îi dăruieşte lui Malchut. Cum poate Malchut să dăruiască, Creatorului? Prin respectarea Voinţei Acestuia, de a dărui binele, fiinţelor create şi primind de la Creator, să facă astfel pe placul Lui. Aceasta este considerată „dăruire” din partea fiinţei create. Malchut îşi poate schimba doar forma în care primeşte. Această schimbare poate fi dobândită prin adăugarea la actul de primire, a intenţiei de a-L mulţumi pe Creator. Primul stadiu cerut pentru a ajunge la nouă formă este restricţia – a lăsa Lumina să plece. Malchut restricţionat devine mai târziu divizat în multe, multe părţi - suflete, în care fiecare parte, separat, trebuie să îşi corecteze egoismul. 222

Aceste mici părţi ale Malchut, sunt lipsite de Lumina Creatorului şi apoi sunt plasate în condiţia şi situaţia pe care noi o numim „lumea noastră.” Apoi, aceste bucăţi renunţă puţin câte puţin la dorinţa de a primi pentru sine şi dobândesc dorinţa de a dărui în timp ce se află încă în „lumea noastră.” Forţa care ajută sufletele să se îndepărteze de înclinaţiile egoiste este cunoscută ca „salvatoare”, Mesia. Nivelurile corecţiei spirituale gradate sunt numite „lumi spirituale”, în timp ce gradaţiile interioare sunt numite Sfirot.. Scopul corecţiei este revenirea la starea iniţială, de dinainte de restricţie, în care plăcerea nu este primită pentru sine, ci de dragul Creatorului. O asemenea condiţie este cunoscută ca „sfârşitul corecţiei.” Toate gândurile şi întrebările care apar în noi despre scopul creaţiei şi scopul eforturilor cuiva, cum ar fi, „Este necesar?” şi „oricum Creatorul acţionează în conformitate cu propriul Plan şi dorinţele sale, de ce ar cere ceva de la noi?” etc., apar pentru că ele sunt trimise direct de la Creator. Aşa că apare încă o întrebare: „pentru ce?” Dacă toate întrebările care apar în noi referitoare la creaţie ne întăresc pe calea spre spirituală, atunci semnificaţia acestora ar fi clară. Însă în cei care participă pentru prima dată la această călătorie, apar gânduri constante referitoare la dificultăţi, lipsa de speranţă şi dezavantajele acestei căi. Nu există altă forţă şi dorinţă în afară de Creator şi totul este Creat de acesta - pentru a dobândi înţelegerea scopului creaţiei - inclusiv desigur, întrebările „perturbatoare” gândurile şi forţele care ne împiedică să înaintăm către El. 223

Creatorul a aşezat în mod special multe piedici pe calea pe care a considerat că trebuie să o parcurgem către ridicarea spirituală, pentru ca să ne temem că nu vom ajunge la scopul nostru - de a percepe măreţia Creatorului şi pentru a nu rămâne pentru totdeauna în starea noastră inferioară. Această percepţie poate convinge inimile noastre să dorească altruismul.

Trebuie să înţelegem că doar Creatorul ne poate deschide ochii şi inimile astfel încât să putem recunoaşte măreţia spiritualului. Întrebările care ne perturbă apar în mod special pentru a simţi această necesitate. Una dintre cele mai importante întrebări pe care o pot formula începătorii, este următoarea: „Dacă ar dori, Creatorul mi s-ar revela şi astfel eu (corpul meu – egoismul - actualul dictator) va fi de acord să înlocuiască imediat actele mele egoiste cu unele altruiste şi Creatorul va deveni dictatorul meu. Eu nu îmi doresc să am libertatea de a-mi alege propriile acţiuni. Eu cred că, Creatorul are dreptate şi cel mai bun lucru pentru mine este să nu mă mai gândesc la propriul meu câştig. Doar atunci voi deveni merituos. Aşa că îl las pe Creator să vină şi să facă asta pentru mine, deoarece El însuşi m-a creat astfel şi doar El este cel care poate corecta ceea ce a făcut.” Creatorul poate cu siguranţă să dăruiască cuiva dorinţa şi sentimentul pentru spiritual, aşa numita „trezire de Sus.” Însă, dacă ar face aşa, atunci noi nu am mai fi capabili să scăpăm de regula dictatorială a egoismului de a ne 224

gratifica pe noi înşine şi atunci am fi forţaţi să muncim de dragul plăcerii, fără libertatea de a alege. O asemenea muncă nu este considerată a fi făcută de dragul Creatorului, ci de dragul de a primi plăcere. Scopul Creatorului este de a ne determina să alegem de bună voie calea corectă în viaţă, justificând astfel acţiunile Lui în creaţie. Noi putem înţelege acest lucru doar atunci când suntem complet eliberaţi de egoism, indiferent de plăcerea personală. Din acest motiv, Creatorul a creat o condiţie esenţială către ridicarea spirituală; acceptarea credinţei în El şi în corectitudinea sa ca Îndrumător. Având în vedere cele de mai sus, sarcinile noastre sunt următoarele; 1. Să credem că există un Conducător al lumii. 2. Să recunoaştem că deşi pentru noi credinţa poate nu este importantă, Creatorul a ales în mod special această cale pentru noi. 3. Să credem că trebuie să urmăm calea „dăruirii” şi nu cea a „primirii” 4. Să credem în timp ce lucrăm „de dragul Creatorului” că El acceptă munca noastră indiferent de cum o vedem noi 5. Să parcurgem în procesul de auto-dezvoltare, două categorii de „credinţă deasupra raţiunii”: a).să înaintăm cu credinţa deasupra raţiunii deoarece nu avem altă alternativă; b).să alegem să urmăm calea credinţei deasupra raţiunii chiar dacă ajungem la cunoaşterea faptului că nu mai avem nevoie să ne bazăm pe aceasta. 225

6. Să ştim că dacă munca este făcută pe tărâmul egoismului, atunci fructele întregului succes la care ne dorim să ajungem în imaginaţia noastră, merg dincolo de plăcerea noastră. Totuşi, atunci când o persoană Îl iubeşte pe Creator, toate beneficiile îi vor fi date cu bucurie Lui şi toate fructele eforturilor sale celorlalţi. 7. Să mulţumim Creatorului pentru trecut, pentru că de acesta depinde viitorul, de vreme ce gradul de apreciere al cuiva faţă de trecut - pentru care mulţumeşte Creatorului - este egal cu aprecierea acestuia pentru ceea ce a primit de Sus. Suntem atunci capabili să conservăm şi să reţinem ajutorul primit de Sus. 8. Să facem munca iniţială - care este importantă pentru avansarea pe linia de dreapta - cu un sentiment de împlinire. Persoana este fericită chiar şi atunci când există o cât de mică conexiune cu spiritualitatea. Persoana este fericită să fi meritat să primească dorinţa şi capacitatea de a face cât de puţin în regatul spiritual înaintea Creatorului. 9. Să avanseze de asemenea pe linia de stânga. Însă, treizeci de minute pe zi sunt suficiente pentru a reflecta cât de mult preferă persoana iubirea pentru Creator, iubirii de sine. În măsura în care persoana recunoaşte anumite lipsuri, în aceeaşi măsură trebuie să se roage Creatorului cu privire la aceste sentimente, astfel încât El să atragă mai aproape persoana pe adevărata cale care îmbină ambele linii.

226

În însăşi munca noastră noi ar trebui să ne concentrăm într-o anumită ordine asupra gândurilor şi dorinţelor. 1. Să învăţăm căile Creatorului şi secretele Cabalei, astfel încât această cunoaştere să ne ajute la împlinirea Voinţei Creatorului. Acesta este cel mai important scop al individului. 2. Să dorim să ne corectăm complet sufletul şi să ne întoarcem la rădăcina sa - Creatorul. 3. Să tânjim să Îl recunoaştem pe Creator şi să ne lipim de El recunoscându-i perfecţiunea. Creatorul se află într-o stare de absolut repaus, aşa cum este şi persoana care ajunge la scopul creaţiei. Este clar că această stare de repaus poate fi apreciată doar de cineva care a fost anterior în condiţia de mişcare, trudă şi muncă. Deoarece aici ne referim la „repausul spiritual”, în mod clar intenţia este că ne referim la mişcarea, truda şi munca persoanei de natură spirituală.

Munca spirituală constă în a tinde să aducem plăcere Creatorului. Toată munca noastră începe atunci când corpul nostru (dorinţa de a primi) se opune acestei muncii, care nu aduce un beneficiu propriu. Asta pentru că, el (corpul, egoismul) nu înţelege implicaţiile muncii altruiste şi nu simte nici o recompensă în asta.

227

Din partea noastră se cer eforturi considerabile pentru a rezista plângerilor justificate (în principiu) ale corpului. Pentru o perioadă lungă de timp ne torturăm în efortul de a înţelege spiritualul. Ce primim în schimb? Ştiţi pe cineva care a excelat în această sarcină? Este posibil ca El să dorească să suferim astfel? Învăţaţi din propria experienţă. Ce aţi obţinut? În starea actuală de sănătate, vă puteţi abuza aşa cum faceţi acum? Gândiţi-vă la voi, la familia voastră, la copiii voştri. Dacă aşa doreşte Creatorul, atunci El va continua să ne conducă mai departe în acelaşi fel în care ne-a adus la Cabala, deoarece Creatorul guvernează şi conduce totul! Toate aceste plângeri şi multe altele similare (auzite adeseori de la rude, care sunt de altfel asociate cu corpul) sunt absolute justificate, însă nu există răspunsuri la ele. Răspunsurile nu sunt necesare, într-adevăr pentru că dacă dorim să ieşim din graniţele corpurilor noastre, trebuie pur şi simplu să nu acceptăm aceste argumente şi să nu le acordăm atenţie. În loc de asta ar trebui să ne spunem: „Corpurile noastre au dreptate, argumentele sunt logice, plângerile sale sunt adevărate. Însă, eu vreau să ies din corpul meu, sau altfel spus, să ies din dorinţele sale. Prin urmare, voi urma calea credinţei şi nu pe cea a simţului obişnuit. Doar în lumea noastră raţionamentele mele sunt considerate logice.” „Însă, în lumea spirituală, chiar dacă nu înţeleg asta, deoarece nu am încă vederea spirituală sau intelectul spiritual, totul are loc în conformitate cu o 228

lege diferită, care pentru moment îmi pare străină, deoarece nu este fondată pe bazele realităţii fizice.” „Totul funcţionează pe baza legii omnipotenţei Creatorului şi prin completa şi voluntara cedare în faţa Lui, atât în minte cât şi în spirit, cu completă credinţă în ajutorul Său, contrar dorinţei corpului de a primi şi ale protestelor sale.” Această muncă asupra noastră este cunoscută ca „a dărui de dragul dăruirii”, adică un act pur altruist, reprezentat de linia de dreapta. Dăruim totul, doar pentru că dorim să dăruim. Plăcerea pe care o primim dintr-o asemenea muncă izvorăşte din asemănarea noastră cu Creatorul, deoarece doar unul dăruieşte, asemeni Creatorului. Aceasta este numită „Lumina credinţei sau mila”, sau Ohr Hassadim. Dacă cineva încearcă să se comporte astfel, atunci Creatorul îi oferă acestuia sentimentul imensei Sale măreţii şi puteri. Credinţa face loc cunoaşterii; corpul începe să simtă importanţa Creatorului şi este gata să facă orice de dragul Său, pentru că acum percepe importanţa Celui Înalt şi acordul Lui de a primi ceva de la noi. Acest lucru este privit ca realizarea plăcerii. Însă în acest caz, noi simţim din nou că, am făcut un progres în evoluţia corpului. Nu este măreţia Creatorului, ci plăcerea şi gradul de încredere personală în munca făcută de dragul Celui Înalt, cel care ne determină acţiunile. Astfel, încă o dată am căzut în braţele egoismului şi câştigului personal.

229

Totala noastră incapacitate de percepţie a Creatorului ne îngăduie să insistăm că am făcut toate acţiunile de dragul Lui, atât altruist cât şi spiritual. Revelarea Creatorului care este reprezentată de linia de stânga este cunoscută drept „cunoaşterea Luminii Înţelepciunii”. Prin urmare, Revelarea Creatorului face necesară aplicarea unor stricte restricţii în dobândirea cunoaşterii, conducerii şi percepţiei măreţiei Sale. Ea echilibrează credinţa şi cunoaşterea, absenţa percepţiei şi plăcerea în Creator, într-o asemenea măsură încât ne asigură că nu am căzut din nou pradă egoismului. Prin adăugarea unei mici porţii de egoism la starea iniţială, noi putem folosi această porţie şi să continuăm ca şi cum nu am fi învăţat nimic, la fel ca la început. Echilibrând linia de dreapta cu o mică parte din linia de stânga, noi creăm linia de mijloc. Partea din linia de stânga în linia de mijloc determină ridicarea nivelului nostru spiritual. Starea spirituală în sine este considerată a fi aceea a „Celui Înalt.” Următoarele înaintări ne duc până la nivelul final şi cel mai înalt, alipirea în proprietăţi şi dorinţe cu Creatorul. Acest lucru are loc prin creşterea treptată, alternând dezvoltarea liniilor de dreapta şi de stânga. Echilibrul ambelor linii are loc pe fiecare nivel al scării spirituale. În starea liniei de dreapta, noi trebuie să fim fericiţi fără raţiune, doar la gândul că, Creatorul există în această lume. Noi nu cerem alte condiţii pentru a fi fericiţi.

230

O asemenea stare este cunoscută ca „a fi fericit cu ceea ce ai”. Dacă nimic nu ne poate scoate din această condiţie ea este considerată absolută. Însă dacă începem să ne testăm starea spirituală, vom vedea că, în nici un caz nu ne apropiem de Creator. Deoarece am experimentat deja faptul că nu ne putem corecta pe noi înşine, noi cerem ajutor Creatorului. Lumina Creatorului care ne ajută să depăşim egoismul corpului (dorinţa de a primi) este cunoscută ca „suflet.”

Cea mai bună modalitate de a determina dacă un gând este altruist sau egoist este să vedem dacă simţim că suntem gata să renunţăm la orice beneficiu, chiar şi la plăcerea materială, indiferent de imensa înclinaţie de a ne gratifica pe noi înşine ca rezultat al muncii noastre. Doar în acest caz - primind plăcere - noi putem insista că am făcut asta de dragul Creatorului şi nu pentru noi înşine. Întreaga cale de urcare spirituală este un refuz treptat de a primi plăceri din ce in ce mai mari: în primul rând, plăcerile lumii noastre şi apoi plăcerile reale spirituale, în particular percepţia Creatorului. Creatorul s-a ascuns pe Sine pentru a ne îngădui să ne acomodăm treptat acestei sarcini. Prin urmare, ascunderea Creatorului ar trebui să fie văzută ca un aspect al corecţiei noastre şi ar trebui să îi cerem Lui să ni se reveleze pe Sine, deoarece de îndată ce suntem capabili să Îl percepem fără a ne face rău, El se va revela pe Sine imediat. 231

Dacă am putea simţi plăcerea perceperii Creatorului în starea noastră iniţială de egoism, nu am putea strânge suficientă putere să împărţim o parte cu egoismul nostru, să cerem Creatorului să ne acorde voinţa de a rezista atracţiei gratificaţiei. Aşa cum fluturii se grăbesc noaptea către lumina care îi ucide, aşa am pieri în flăcările plăcerii, incapabili încă să le rezistăm. Doar aceia dintre noi care au experimentat lipsa puterii în faţa unei mari plăceri înţeleg că nu am fi capabili să oprim plăcerile care decurg dacă bucuria ar fi mai mare decât puterea voinţei noastre şi recunoaşterea răului. Creatorul se ascunde de noi în special pentru binele nostru, pentru ca noi să nu fim copleşiţi de plăceri şi în acest fel să putem merge pe calea credinţei şi să dobândim vasele dăruirii. Dacă dorim să facem ceva care nu este în beneficiul nostru, atunci imediat corpurile noastre (egoismul) încep să estimeze dacă merită să facă acest lucru. Pentru că fără un scop, fără răsplata plăcerii, noi nu suntem capabili să muncim şi căutăm tot felul de scurtături, dorinţe spirituale şi defecte în scopurile sau obiectivele noastre. Corpurile noastre întreabă în primul rând, „Cu ce scop ne implicăm în asta?” În această situaţie corpul este numit „înclinaţia rea”. În stadiul următor el ne distrage de la realizarea a ceea ce ne-am propus. Această situaţie este numit „satan” (în Ebraică satan derivă din verbul listot, care înseamnă a se îndepărta) pentru că vrea să ne îndepărtăm de cale. Apoi, ne ucide spiritualitatea luându-ne înapoi toate sentimentele spiritualităţii obţinute prin învăţare şi prin implicarea noastră în Cabala şi ne 232

dă plăceri îmbrăcate în veşmintele acestei lumi - situaţie în care este numit „îngerul morţii.” Există doar un singur răspuns la toate tânguirile corpului: „Înaintez în ciuda a ceea ce îmi spui, cu puterea credinţei, pentru că aşa cere Creatorul”. Această condiţie a Creatorului este cunoscută ca „legea lumilor de dincolo”. Noi nu avem puterea da a ne abţine de la primirea plăcerii, dacă nu ne convingem mai întâi că acest lucru nu este dăunător pentru noi. Adică, am setat mintea împotriva inimii. Însă, chiar şi în acest caz, nu va dura decât puţin pentru a calcula ce este bine pentru noi: plăcerea imediată şi suferinţa ca şi consecinţă, sau evitarea plăcerii şi rămânerea în situaţia curentă. Ori de câte ori respingem plăcerea, noi trebuie să dăm socoteală corpurilor noastre, încercând să înţelegem de ce nu merită să obţinem plăcerea din ceea ce vine la noi. Astfel, putem răspunde corpurilor noastre într-un limbaj pe care îl pot înţelege: fie in limbajul plăcerii - adică este util să scăpăm de plăcerile prosteşti şi ocazionale acum de dragul plăcerilor din lumea de dincolo - sau în limbajul suferinţei, a spune că nu merită să avem plăceri acum şi mai apoi să îndurăm suferinţa iadului. În acest fel, noi trebuie să construim linia de apărare împotriva corpurilor noastre. Trebuie să fim conştienţi, totuşi, că în acest fel pofta de plăceri poate preveni în mod sensibil evaluarea şi poate înfăţişa o imagine falsă a corelaţiei dintre plăceri şi suferinţă. Cea mai sigură soluţie este de a spune corpului că am decis să lucrăm în spiritualitate fără nici un câştig propriu. 233

În acest caz, tăiem toate legăturile dintre acţiune şi corp şi corpul nu mai poate interveni cu socotelile sale referitoare la întrebarea dacă merită sau nu să muncim. Răspunsul este numit „munca deasupra inimii”, deoarece inima doreşte plăcerea.

234

16 Proprietăţile Interioare şi Aspectele Exterioare Răspunsul dat intelectului trebuie să fie de maniera următoare: „Cred că, toate cererile şi rugile mele de ajutor sunt ascultate de Creator.” Dacă suntem capabili să rămânem neclintiţi în răspunsurile noastre, atât faţă de intelect cât şi faţă de inimă, atunci Creatorul ni se va revela pe Sine, astfel încât îl vom vedea şi simţi doar pe El. În fiecare dintre noi există şaptezeci de dorinţe fundamentale. Acestea sunt numite „cele şaptezeci de naţiuni ale lumii.” Prin urmare, sufletele noastre corespund partzuf-ului Zeir Anpin din lumea Atzilut, care include 70 Sfirot. După ce începem să căutăm să ne apropiem mai mult de Creator şi să primim Lumina Cabalei, ni se dau sentimente şi dorinţe care nici nu ne-am imaginat că există. Cele şaptezeci de dorinţe derivă din două surse, deoarece ne-am mişcat înainte în combinaţiile dintre cele două linii - de dreapta şi de stânga. Acţiunile noastre în concordanţă cu linia de dreapta sunt contracarate de înclinaţiile (coaja, klipa) noastre rele (egoiste) împotriva muncii inimii, numită Klipat Yishmael.

235

Munca pe linia de stânga este contracarată de forţa rea împotriva muncii intelectului, numită Klipat Eisav. Însă, atunci când avansăm în munca noastră, noi vedem că pentru a intra pe tărâmul spiritual trebuie să scăpăm de ambele klipot, pentru că ele nu doresc să primească legile tărâmului spiritual - aşa cum este menţionat în Biblie, Creatorul a oferit Tora, legile tărâmului spiritual lui Esau şi Ismael înainte de ale dărui lui Israel, însă ei nu au vrut să le primească. Numai după ce vom vedea că suntem incapabili să primim legile altruist-spirituale cu forţa de dreapta sau de stânga, putem avansa cu grijă către linia de mijloc, care este numită „Vom face şi apoi vom auzi,”, care este denumită „de dragul dăruirii” şi apoi este numită Israel. Deoarece noi toţi, împreună cu gândurile, intenţiile şi dorinţele noastre, suntem în întregime scufundaţi în egoismul nostru, suntem incapabili să gândim independent, obiectiv şi non-egoist. Astfel, suntem incapabili să ne criticăm pe noi înşine. În general nu simţim nevoia să ne criticăm, deoarece ştim deja că tot ceea ce facem se bazează pe dorinţele noastre egoiste. Însă lucrând asupra noastră, făcând o muncă ce este împotriva dorinţelor noastre, atunci când ne investim eforturile pentru a ne dezvolta aspiraţiile spirituale, trebuie să ne examinăm situaţia. Noi înşine trebuie să examinăm situaţia şi nu Creatorul care ştie deja care este aceasta. Cea mai sigură cale de a ne testa starea spirituală este de a vedea dacă simţim bucurie atunci când lucrăm de dragul Creatorului. Şi dacă este aşa, noi vedem că testele nu sunt pentru a determina dacă exercităm o mai mare 236

forţa fizică sau emoţionala ci pentru a ne examina starea interioară. Păstrăm noi aceeaşi bucurie, indiferent dacă primim de la Creator ce ne imaginăm că este necesar pentru noi, sau nu?

Cabala priveşte individul ca pe o întreagă lume, deoarece în interiorul fiecăruia dintre noi se găseşte tot ce ne înconjoară; universul, popoarele, arienii, oamenii drepţi ai naţiunii Israel, Israel, Templul, chiar şi Creatorul Însuşi - punctul care este în inimile noastre. În primul rând, Cabala ne învaţă despre proprietăţile noastre interioare şi apoi continuă cu aspectele exterioare care sunt considerate consecinţe ale proprietăţilor noastre interioare, cărora li se asociază respectivele nume. În plus, starea spirituală a proprietăţilor interioare, afectează în mod direct starea spirituală a aspectelor exterioare şi influenţa acestora din urmă asupra noastră. Ca fiinţe umane, starea noastră spirituală iniţială este egoismul. Acela care începe să caute apropierea Creatorului este numit „o persoană dreaptă a oamenilor din lume.” Cum poate verifica cineva dacă se află deja la acest nivel? Deoarece Omul posedă doar dorinţe egoiste, tot ce lipseşte gratificării ego-ului este perceput ca fiind luat, ca şi cum ceea ce era dorit a fost deja avut şi apoi furat individului. Noi avem acest sentiment din cauza „trecutului” nostru spiritual: la nivelurile spirituale anterioare, sufletele noastre au fost total umplute cu 237

bunătate, însă odată cu coborârea noastră spirituală în această lume, totul a fost pierdut. Prin urmare, în momentul în care simţim că dorim ceva anume, acest lucru este echivalent cu a fi cuprins de tânguiri faţă de Creator pentru ceea ce a fost pierdut, sau niciodată dat - ceea ce a dorit persoana. Astfel, dacă suntem capabili să spunem din inima că tot ce a făcut Creatorul este spre binele nostru şi să simţim bucurie şi iubire faţă de Creator, aşa cum am fi simţit, dacă am fi primit de la El tot ce ne-am putea imagina pentru noi şi să justificăm tot ce controlează Creatorul, atunci am trecut cu succes testul intenţiilor noastre (kavana). Persoana care a reuşit să facă acest lucru, este cunoscută ca „o persoană dreaptă dintre popoarele lumii.” Dacă, cu ajutorul Creatorului, noi lucrăm mai departe pentru a ne corecta dorinţa de a primi, atunci obiectul verificărilor noastre nu îl mai reprezintă gândurile, ci acţiunile noastre. Creatorul ne dă tot ceea ce am dorit vreodată, însă noi trebuie să fim pregătiţi să înapoiem totul, în timp ce, în acelaşi timp primim doar partea pe care suntem capabili să o primim de dragul Lui. În anumite situaţii, noi experimentăm aceste teste ca pe o alegere între două posibilităţi: noi simţim ca şi cum o jumătate dintre dorinţele noastre ne trag spre o parte şi cealaltă jumătate spre cealaltă parte. În general, noi nu simţim în interior lupta dintre forţele opuse ale binelui şi răului, deoarece doar forţele răului conduc în interiorul nostru şi problema care continuă să apară este care forţă ne va da beneficiul maxim.

238

Atunci când forţele opuse sunt egale, noi nu putem alege sau prefera pe una dintre ele, pentru că simţim că ne aflăm între două forţe care ne influenţează. În acest moment, singura noastră soluţie este să ne întoarcem către Creator, astfel încât El să ne atragă spre partea bună.

Astfel suntem obligaţi să considerăm că tot ce ni se întâmplă este o încercare trimisă de Sus. Când facem asta, ne înălţăm imediat către scopul creaţiei. Pentru a înţelege în general Creaţia şi in particular ce ni se întâmplă, trebuie să înţelegem scopul final al creaţiei. Atunci vom înţelege acţiunile Creatorului, deoarece toate acestea apar din scopul final. Aşa se întâmplă şi în lumea noastră, în care, dacă nu identificăm rezultatul, suntem incapabili să înţelegem acţiunile celorlalţi. Se spune: „Nu dezvălui complet ce nu este finalizat.” Creatorul reprezintă întreaga creaţie, Lumina. Scopul său este să ne mulţumească cu această Lumină. Astfel, singurul lucru pe care El trebuie să îl creeze este dorinţa de a fi mulţumit. Tot ceea ce există reprezintă Lumina şi această dorinţă. Tot ceea ce există ca şi creaţie în jurul nostru, are un singur scop - să ne ajute să ajungem la scopul final al creaţiei. Noi existăm în Creator, în oceanul de Lumină care umple totul cu sine Însuşi. Însă îl putem percepe pe Creator doar în măsura în care suntem

239

comparabili cu El, în proprietăţile sale. Lumina poate intra doar în acele dorinţe pe care le avem şi sunt similare cu cele ale Creatorului. În măsura în care suntem diferiţi de Creator în proprietăţi şi dorinţe, noi nu Îl putem percepe, deoarece Lumina nu ne pătrunde. Dacă toate proprietăţile noastre sunt opuse proprietăţilor Lui, atunci nu Îl vom percepe deloc şi ne imaginăm că suntem singuri în această lume. Creatorul tinde să ne dea plăcere prin proprietatea Sa „dorinţa de a dărui.” Din acest motiv, El a creat toate lumile şi locuitorii lor cu proprietatea opusă, „dorinţa de a primi.” Creatorul a generat toate proprietăţile noastre egoiste; astfel, starea noastră umilă nu este vina noastră. Însă Creatorul doreşte ca noi să ne corectăm şi astfel să devenim asemeni Lui. Lumina dă viaţă tuturor substanţelor: inanimate, plante, animale şi umane. În lumea noastră, Lumina este ascunsă şi astfel nu o putem simţi. Dacă pe măsură ce înotăm în oceanul Luminii Creatorului, o parte din Lumina ne pătrunde, ea este numită „suflet.” Deoarece Lumina Creatorului ne aduce viaţa, emite energie vitală şi plăcere, cei care nu simt Lumina - dar obţin doar o strălucire nesemnificativă care susţine existenţa lor fizică - sunt consideraţi morţi spiritual şi fără suflet. În această lume, doar câţiva, cunoscuţi sub numele de Cabalişti (Cabala derivă din cuvântul lekabbel: „a primi învăţătura despre modul în care se dobândeşte Lumina”), câştigă această abilitate. Fiecare dintre noi

240

începe din starea iniţială, în timpul căreia suntem complet inconştienţi de oceanul de Lumină în care „înotăm.” Trebuie, prin urmare, să ajungem să ne încărcăm complet cu această Lumină. O asemenea stare este cunoscută ca „scopul creaţiei” sau „corecţia finală”. În plus, această stare trebuie atinsă în timpul uneia dintre vieţile noastre pământeşti.

Gradele Spirituale Atunci când suntem treptat umpluţi cu Lumina Creatorului, stadiile acestui proces sunt numite „grade spirituale” sau „lumi”. Încercările şi necazurile vieţii ne forţează să ne îndreptăm spre acest scop. Însă, dacă în locul plăcerii, ego-ul experimentează mari suferinţe, el este dispus să renunţe la dorinţa de a „primi” pentru ca suferinţa să înceteze, deoarece a nu primi nimic, este preferabil chinului. Diferite necazuri ne urmăresc, până când nu renunţăm la dorinţa de „a primi” şi dorim doar „să dăruim.” Singura diferenţă dintre oameni este felul de plăcere pe care fiecare se aşteaptă să îl primească: animalică (plăcerile corpului, care se regăsesc de asemeni la animale), umană (faima, onoarea, puterea) şi cognitivă (descoperiri, cuceriri). În fiecare dintre acestea, predispoziţia este formată din proporţiile unice din fiecare persoană. Intelectul uman se prezintă pe sine doar ca o unealtă

241

care ne ajută să ne îndeplinim dorinţele. În timp ce aceste dorinţe se pot schimba, intelectul ne ajută să găsim căi prin care să ajungem la diferite scopuri. Când ego-ul începe să sufere, el abandonează dorinţa de plăcere şi înclină să „dea.” Perioada necesară pentru a eradica complet ego-ul se spune că este de 6,000 de ani. Însă, acest număr nu are nici o legătură cu conceptul nostru de timp. Egoismul este cunoscut sub numele de „corp.” Câtă vreme ne aflăm sub influenţa sa, simţim că acesta se află în moarte spirituală. Astfel, ne „ucidem” corpul plecând din el în patru stadii, de la cel mai simplu până la cel mai egoist. Dacă reuşim să rezistăm acestor dorinţe egoiste, vom primi Lumina Creatorului. În acest fel, noi primim secvenţial cinci tipuri de Lumină : nefesh, ruach, neshama, haya şi yehida.

Stadiile ridicării noastre spirituale includ: 1.Urmărirea plăcerilor egoiste în această lume. Noi putem încheia această viaţă fără să părăsim acest stadiu, doar dacă nu începem să studiem Cabala. Atunci vom trece la stadiul 2. 2.Recunoaşterea egoismului ca fiind dăunător pentru noi şi rău, urmat de renunţarea la folosirea sa. Exact în centrul dorinţelor noastre este sursa, sau sămânţa spiritualităţii noastre. 242

La un anumit moment în vieţile noastre, noi începem să simţim o dorinţă şi o năzuinţă pentru a înţelege şi simţi spiritualitatea. Dacă acţionăm în conformitate cu aceste dorinţe, dacă le dezvoltăm şi le cultivăm, în loc să le suprimăm atunci aceste dorinţe vor începe să crească. Apoi,

adăugând

intenţia

potrivită

dobândită

prin

îndrumarea

profesorilor noştri, noi începem să simţim pentru prima dată, Lumina spirituală

în noile noastre dorinţe spirituale. Prezenţa sa ne ajută să

dobândim încrederea şi puterea de care avem nevoie pentru a ne corecta egoismul. 3. Atingerea stării în care noi dorim doar să facem pe placul Creatorului, cu fiecare acţiune a noastră. 4. Corecţia noilor noastre dorinţe de „a da” în dorinţe „de a primi de dragul Creatorului.” Pentru a face asta, noi trebuie să ne folosim dorinţele pentru plăcere, dar cu intenţia „de dragul Creatorului.” Începerea acestei sarcini este numită „învierea din morţi.” În această stare, noi ne transformăm dorinţele egoiste respinse în opusul lor, câştigând astfel dublu. Noi suntem capabili astfel să mulţumim atât pe Creator cât şi să ne asemănăm Lui. Încheierea procesului schimbării egoismului în altruism, este cunoscută ca „sfârşitul corecţiei.” De fiecare dată când corectăm o parte a dorinţelor noastre, noi primim o parte de suflet şi această Lumină ne îngăduie să continuăm până când ne schimbăm şi ne recâştigăm în totalitate sufletele. Cantitatea de Lumină - acea

243

parte a Creatorului - corespunde exact cu prototipul egoismului nostru, aşa cum a fost creat de Creator. Prin transformarea completă a egoismului nostru în altruism, noi putem elimina în întregime toate barierele care împiedică primirea Luminii Creatorului. Noi ne putem acum umple cu Creatorul, lipindu-ne în întregime de El prin perceperea întregului ocean de Lumină din jurul nostru şi bucurându-ne de acesta. Noi am fost în mod repetat conştienţi de potenţialul nostru limitat în ceea ce priveşte înţelegerea lumii.

Cu cât ne înţelegem pe noi mai puţin, cu atât Îl înţelegem mai puţin pe Creator. Toate percepţiile noastre sunt rezultatul senzaţiilor subiective, reacţiilor corpului nostru la stimulente externe. Cu alte cuvinte, noi primim şi percepem doar cantitatea de informaţie care ne este în mod selectiv trimisă, în concordanţă cu cantitatea şi calitatea, sau adâncimea, potenţialului nostru de a o percepe.

244

Patru Perspective Fundamentale Deoarece nu avem informaţii concrete despre structura şi funcţionarea superiorului - noţiuni evazive pe care nu le putem simţi - noi ne permitem să filozofăm şi să argumentăm despre cum ar putea fi construite şi cum ar putea funcţiona. Ceva similar se întâmplă când copiii argumentează cine are dreptate asupra unui subiect necunoscut. Atunci când filozofii religioşi, laici, ştiinţifici şi pseudoştiinţifici încearcă să definească „sufletul” şi „corpul”, ei se concentrează asupra următoarelor perspective:

Religioasă Tot ceea ce „există” în fiecare obiect este „sufletul” său. Fiecare suflet diferă de altul în funcţie de proprietăţile sale, cunoscute ca „proprietăţi spirituale” ale persoanei. Sufletele există independent de corp înainte de naşterea corpului, înainte de a fi înveşmântate în corp şi după moartea corpului. Cel din urmă, este un proces complet biologic al albuminei care se descompune în părţile sale. (Noţiunea de „credincios” nu este asemănătoare cu noţiunea de „religios”).

245

Astfel, moartea corpului fizic nu afectează sufletul în sine, ci serveşte doar pentru a separa sufletul de corp. Sufletul reprezintă ceva etern, deoarece nu este alcătuit din materialele acestei lumi. Prin natura sa, sufletul este indivizibil. El nu este format din mai multe părţi şi prin urmare nu poate fi divizat, nu se poate dezintegra şi în final nu poate muri. Corpul fizic, biologic, este „veşmântul” exterior al sufletului. Este veşmântul în care se îmbracă sufletul şi acţionând prin intermediul corpului, îşi arată atât proprietăţile sale intelectuale şi spirituale, cât şi caracterul său. Este similar cu modul în care conducem o maşină, exprimându-ne dorinţele, caracterul şi intelectul în felul în care conducem maşina. În plus sufletul dăruieşte corpului viaţa şi mişcarea şi îl protejează pe acesta astfel încât fără suflet, corpul este lipsit de viaţă şi mişcare. Corpul în sine este mort material, aşa cum ne apare după ce sufletul părăseşte corpul în momentul morţii. Noi denumim momentul morţii „plecarea sufletului din corp”. Ca urmare toate semnele vieţii depind şi sunt determinate de prezenţa sufletului.

246

Dualistă Ca rezultat al evoluţiei ştiinţei, a apărut o nouă perspectivă asupra corpului fizic: credinţa că, acesta poate exista fără nici o componentă spirituală care să îi dea viaţă. De fapt, corpul poate exista independent de suflet. Acest lucru a putut fi dovedit prin intermediul experimentelor biologice şi medicale care sunt acum capabile să reînvie corpul sau părţi ale sale. Însă corpul aflat în această stare, nu este decât un obiect biologic care există independent, compus din substanţele albuminei. Factorul care determină diferitele proprietăţi personale este sufletul, care coboară de Sus în corp, la fel ca în prima abordare. Diferenţa dintre abordarea dualistă şi punctul de vedere religios, se concentrează asupra faptului că abordarea religioasă sugerează că, aşa cum sufletul înzestrează corpul cu viaţă, îi dăruieşte de asemenea proprietăţi intelectuale şi spirituale. Punctul de vedere dualist, argumentează că sufletul dăruieşte corpului doar proprietăţile spirituale, deoarece este evident din experimente că, acesta poate exista el însuşi, fără ajutorul altor puteri suplimentare. Astfel, singura funcţie a sufletului este de a fi sursa tuturor proprietăţilor care sunt „spirituale”, însă nu materiale. Mai mult, această abordare menţine credinţa că în ciuda abilităţii corpului de a exista independent, el este cu toate acestea produsul sufletului.

247

Sufletul este considerat primordial, deoarece este responsabil de naşterea şi menţinerea corpului.

Necredincioasă Un necredincios este acela care neagă existenţa oricăror structuri spirituale, dar şi prezenţa sufletului în corp. Necredinciosul este cel care recunoaşte doar existenţa substanţelor materiale şi a proprietăţilor lor. Astfel, se presupune că deoarece nu există suflet, intelectul uman asemeni altor proprietăţi ale fiinţei umane - este rezultatul corpului care îl generează. Concepţia este că, corpul este un sistem care îşi controlează caracteristicile prin trimiterea de comenzi prin intermediul semnalelor electrice prin nervii conductori. (Un necredincios nu este similar cu nonreligiosul). Necredinciosul susţine că toate senzaţiile corpului apar prin interacţiunea nervilor terminali dotaţi cu stimulatori externi. Senzaţiile trec prin nervii conductori la creier, acolo unde sunt analizaţi şi clasificaţi, fie ca „durere” fie ca „plăcere.” Mintea reacţionează la un anumit organ ca răspuns la ceea ce percepe, ca fiind dureros sau plăcut. În plus, se crede că totul este construit asemeni mecanismelor dotate cu senzori, în care semnalele sunt transmise către creier, procesate şi emise de acesta.

248

Ele sunt controlate de asemenea prin intermediul unui feedback invers. Creierul operează în conformitate cu principiul distanţării de durere şi apropierea de plăcere. Semnalele durere vs. plăcere, vor determina atitudinea persoanei faţă de viaţă şi în consecinţă acţiunile persoanei. Noi percepem raţiunea ca o reflecţie a proceselor noastre fizice, asemeni unei fotografii. Principala diferenţă între o fiinţă umană şi un animal este faptul că, creierul uman este mai bine dezvoltat. De fapt, toate procesele care au loc în fiinţa umană sunt condensate într-o imagine atât de exhaustivă încât noi percepem aceste procese ca raţionale şi logice. Însă întregul nostru intelect este rezultatul percepţiilor noastre fizice şi al gradului de conştientizare. Fără îndoială, dintre toate abordările utilizate pentru înţelegerea problemei, aceasta este cea mai logică, ştiinţifică şi inteligibilă, deoarece se bazează doar pe experienţă şi prin urmare se referă numai la trupurile noastre, mai degrabă decât la o noţiune efemeră cunoscută sub numele de „suflet.” Astfel, această abordare este cea mai fiabilă, în sensul că se ocupă de corpurile noastre. Însă, defectul acestei abordări este acela că nu este satisfăcătoare ci chiar respingătoare - chiar şi pentru cei necredincioşi. Acest concept prezintă fiinţele umane ca pe nişte roboţi în mâinile unei naturi oarbe (calităţi predeterminate de caracter, legi ale evoluţiei sociale, cereri ale corpului pentru a se menţine în viaţă şi căutarea de plăcere, etc.). Toate acestea ne deposedează de statutul de fiinţe raţionale. 249

Astfel, dacă o fiinţă umană este pur şi simplu un mecanism, forţat să acţioneze în conformitate cu informaţiile existente iniţial în ea şi cu normele acceptate de societate, atunci această teorie neagă întreaga idee a liberului arbitru şi a dreptului de a ne alege acţiunile (gândirea obiectivă).

Deşi fiinţele umane sunt create de natură, noi ne credem mai deştepţi. Ca rezultat, această viziune nu poate fi acceptată chiar şi de aceia care nu cred în Intelectul Superior, deoarece oamenii par astfel a fi conduşi de natura oarbă căreia îi lipseşte un proiect sau scop şi care se joacă pur şi simplu cu oamenii (cu fiinţele raţionale) fără nici un scop în legătură cu viaţa sau moartea. Pentru a mai îndulci cumva o astfel de abordare logico ştiinţifică - şi totuşi inacceptabilă spiritual - referitoare la problema existenţei, în vremurile noastre umanitatea a adoptat treptat o perspectivă „modernă” asupra ei înşişi.

Modernă Acest lucru este la modă, în special astăzi (în ciuda tendinţelor noastre de a accepta abordarea anterioară, materialistă a creaţiei ca fiind cea mai ştiinţifică, solidă şi inteligibilă). Este de asemenea la modă să admitem că ceva etern, nemuritor şi spiritual există în noi şi se îmbracă în carcasa

250

materială a corpului. Mai exact, aceasta este esenţa noastră spirituală, cunoscută ca suflet, în timp ce corpul este doar veşmântul. Însă, partizanii acestei abordări nu pot explica modul în care sufletul este îmbrăcat de corp, relaţia dintre suflet şi corp, sursa sufletului şi esenţa sa. Astfel, închizând ochii la toate aceste întrebări, fiinţele umane recurg la o veche metodă testată de automulţumire: ei uită de toate preocupările lor în vârtejul sarcinilor de zi cu zi şi al plăcerilor, trăiesc astăzi ca şi ieri. Cine poate înţelege asemenea întrebări ca: „Ce este corpul şi ce este sufletul? Care este relaţia dintre ele? De ce ne percepem ca fiind alcătuiţi din două părţi, materială şi spirituală? În care dintre acestea două ne putem regăsi pe noi, eternul „Eu”? Ce se întâmplă cu „Eu-l” nostru înainte de viaţă şi după moarte? Rămâne el acelaşi aşa cum îl percepem acum? Este acelaşi pe care îl simţim în interiorul şi în exteriorul său, înainte de naştere şi după moarte? Mai mult, noi ne folosim intelectul fizic să analizăm toate aceste întrebări şi alternativele sale posibile. Acesta este modul în care evaluăm cum sufletele noastre sunt transformate şi circulă şi cum corpurile noastre devin materiale. Sunt toate aceste imagini adevărate, sau sunt mai degrabă produsele imaginaţiei noastre, produse ale minţii noastre materiale? Mintea creează imagini ale lumii spirituale, ale căii de la acea lume la noi şi înapoi în conformitate cu înţelegerea sa pământească şi în lipsa altor informaţii.

251

Mintea poate opera doar în funcţie de percepţia lumii fixată în ea şi astfel dă naştere fanteziilor şi presupunerilor noastre. În mod similar, noi nu putem percepe o fiinţă extraterestră care este complet diferită de noi în toate aspectele şi care nu se aseamănă fizic cu noi. Ne confruntăm atunci cu întrebarea, „Şi dacă tot ceea ce suntem capabili să ne imaginăm - baza teoriilor vieţii noastre - nu este altceva decât mintea noastră care încearcă să înţeleagă ceva ce se află dincolo de capacitatea noastră de înţelegere? Dacă acceptăm ca adevărate noţiunile pe care le produce mintea noastră - bazate pe experienţele noastre în această lume (în lipsa

unei alte

alternative) - atunci trebuie să ne întrebăm dacă, printre abilităţile noastre de a percepe această lume, există răspuns la întrebarea, „Ce sunt sufletul şi corpul?” Am precizat deja în alte părţi ale textului problema capacităţii noastre limitate de a înţelege. În măsura în care noi nu vom putea vedea, percepe sau examina orice obiect din această lume, nu putem deasemeni judeca în mod corect sufletele noastre, sau pentru cei la care contează, corpurile noastre. Având în vedere cele patru moduri în care înţelegem un obiect – compoziţia materială, forma exterioară, forma abstractă şi esenţa sa - noi putem percepe doar forma exterioară a obiectului aşa cum ne apare şi după ce îl examinăm, materialul din care este făcut. Însă nu putem înţelege forma care a fost eliminată din acesta, adică proprietăţile sale non-materiale (esenţa sa) . 252

17 Contopirea cu Creatorul Cabala este numită „ştiinţa celor nevăzute” pentru că revelează celui care o studiază ceea ce a fost ascuns anterior. Adevărata imagine a existenţei este revelată doar aceluia care o percepe, aşa cum este scris în poezia lui Rabbi Ashlag: Miraculosul adevăr va străluci, Şi gura va rosti doar adevărul, Şi tot ce va fi revelat în credinţă Veţi vedea doar voi şi nu alţii!

Cabala este învăţătura a ceea ce este secret, deoarece este ascunsă de cititorul obişnuit şi devine revelată doar în anumite condiţii. Aceia care o studiază vor descoperi că aceste secrete devin treptat clare prin însăşi învăţăturile ei, împreună cu îndrumarea specială care conduc dorinţele şi gândurile cititorului. Doar acela pentru care Cabala încetează a fi ascunsă şi devine revelată poate vedea şi înţelege construcţia acestei lumi şi aşa numitele „suflet” şi „corp” pot fi văzute şi înţelese de aceia pentru care Cabala încetează a fi o învăţătură ascunsă şi devine revelată. Însă, deşi ei nu sunt capabili să

253

transmită altora opiniile lor asupra creaţiei percepute – fără să aibă dreptul de a transmite această informaţie - pot face o singură excepţie: în timpul ascensiunii spirituale gradate persoana, învaţă adevărul despre creaţie: Nu există nimic în afara Creatorului! Organele senzoriale cu care am fost creaţi pot percepe doar o mică parte a întregii creaţii, cunoscute sub numele de „lumea noastră.” Toate mecanismele pe care le-am inventat ne-au lărgit câmpul organelor senzoriale. Noi suntem incapabili să ne imaginăm ce organe senzoriale nu avem, pentru că nu simţim nici o lipsă de confort datorită absenţei lor. Acest lucru poate fi comparat cu faptul că nu simţim lipsa celui de-al şaselea deget la mână. Deoarece nu avem simţurile necesare să percepem alte lumi, noi nu le putem simţi. Prin urmare, în ciuda faptului că suntem înconjuraţi de un mediu atât de bogat, noi suntem capabili să vedem doar o mică parte a lui. În plus, chiar şi fragmentele pe care le percepem, sunt distorsionate, pentru că noi putem înţelege doar o mică parte. Totuşi, folosind ceea ce percepem ca pe o bază, noi ne creăm imaginile întregii noastre existenţe. Asemeni celor care văd doar prin raze-x, în care totul este perceput ca o imagine scheletică ce obturează aceste raze şi noi, avem o imagine distorsionată a universului Aşa cum nu putem obţine o imagine adevărată a acestui univers prin raze-x, tot la fel nu putem înţelege adevărata imagine a creaţiei prin simţurile noastre limitate. Nici imaginaţia nu poate suplini lipsa noastră de abilitate în percepţie, deoarece chiar şi fanteziile noastre sunt construite pe baza experienţelor 254

anterioare. În ciuda acestora, haideţi să încercăm să creăm un concept simplu al aşa numitei „alte lumi”, care există de altă parte a înţelegerii noastre, dincolo de limita organelor noastre senzoriale. În primul rând, imaginaţi-vă că vă aflaţi în vid. Înaintea voastră se întinde un drum. De-a lungul său, anumite intervale sunt marcate de la zero locul unde va aflaţi - până la sfârşit. Aceste repere împart drumul în trei părţi.

Noi nu ne mişcăm de-a lungul drumului avansând alternativ pe propriile picioare, ci prin schimbări alternative ale dorinţelor. În lumea spirituală locul, spaţiul, sau mişcarea, nu există aşa cum le înţelegem noi. Lumea spirituală este lumea emoţiilor care există în afara graniţelor corpului fizic. Obiectele sunt emoţii. Mişcarea este transformarea proprietăţilor. Locul este o anumită proprietate. În lumea spirituală locul este definit de caracteristicile sale. Prin urmare, „mişcarea” este definită ca „transformarea emoţiilor persoanei, similară cu conceptul mişcării spirituale în lumea noastră, mişcarea emoţiilor, însă nu mişcare fizică.”

Astfel, calea pe care încercăm să o înţelegem este modificarea gradată a proprietăţilor noastre interioare, a dorinţele noastre.

255

Distanţa dintre obiectele spirituale este definită şi măsurată prin diferenţa dintre proprietăţile lor. Cu cât acestea sunt mai similare, cu atât mai apropiate sunt considerate a fi obiectele. Apropierea sau depărtarea obiectelor este definită de modificarea relativă a proprietăţilor lor. Dacă două obiecte sunt identice, atunci ele se vor contopi într-un singur obiect. Însă dacă apare o nouă proprietate în unul dintre obiectele spirituale, acea calitate particulară se separă şi în acest fel se naşte un nou obiect spiritual. La capătul căii care se aşterne în faţa noastră, se află Creatorul Însuşi. Atributul său - totala Voinţă de dăruire - determină distanţa Lui faţă de noi. Deoarece ne naştem în această lume doar cu caracteristici egoiste, noi suntem departe de Creator aşa cum este estul de vest. Şi scopul pe care Creatorul îl aşterne în faţa noastră este de a ajunge la proprietăţile Sale în timp ce trăim în această lume, adică, să ne contopim spiritual cu El. Calea noastră ne conduce spre o treptată schimbare a proprietăţilor noastre, până în momentul în care acestea sunt exact ca acelea ale Creatorului. Singura proprietate a Creatorului care defineşte Esenţa Sa este completa absenţă a oricărei urme de egoism. Aceasta este urmată de lipsa oricărui gând despre sine însuşi, sau despre propria condiţie şi putere - lipsa a tot ce cuprinde esenţa gândurilor şi aspiraţiilor noastre. Însă de vreme ce existăm în această lume într-un înveliş exterior specific, trebuie să avem grijă să avem strictul necesar pentru a-l întreţine. Acest lucru nu este considerat a fi un semn de egoism.

256

În principiu, noi putem determina dacă un gând sau o dorinţă a corpului nostru este egoistă printr-un simplu test: dacă vrem să ne eliberăm de un gând, însă supravieţuirea noastră depinde de acesta, atunci un asemenea gând sau acţiune este considerat a fi involuntar, nu egoist şi nu ne separă de Creator. Creatorul ne face să avansăm către scopul nostru în următorul mod: El ne înzestrează cu o dorinţă „rea” sau cu suferinţă, ceea ce poate fi comparat cu a păşi cu piciorul stâng. Dacă găsim în noi puterea să cerem ajutor de la Creator, atunci El ne va da o dorinţă „bună” sau plăcere, care poate fi comparată cu a păşi cu piciorul drept. Apoi, primim încă o dată de Sus o dorinţă rea şi mai puternică sau îndoieli cu privire la Creator şi încă o dată, cu un efort şi mai mare de voinţă, trebuie să Îl rugăm să ne ajute.

Creatorul ne va ajuta dându-ne o dorinţă şi mai bună şi aşa mai departe . Astfel, noi înaintăm. Nu există nici o mişcare înapoi. Cu cât este mai pură dorinţa, cu atât mai departe este persoana de punctul iniţial al egoismului absolut. Mişcarea de înaintare poate fi descrisă în mai multe feluri, însă ea este întotdeauna o avansare alternativă prin toate sentimentele. După ce simţim întrucâtva spiritualul, o senzaţie inconştientă a existenţei Creatorului, urmează un sentiment de încredere, care aduce apoi un sentiment de bucurie. Apoi, acest sentiment începe să dispară, semn că ne-am 257

ridicat pe o altă treaptă a ascensiunii spirituale, pe care nu o putem percepe datorită lipsei organelor noastre senzitive cu care am putea experimenta pe deplin aceasta. Deoarece nu am ajuns încă la următorul nivel prin suferinţă, trudă şi muncă (nu au fost construite vasele corespunzătoare), percepţia nivelului următor nu s-a născut încă. Noile organe senzoriale pentru stadiul următor (dorinţa de plăcere şi sentimentul suferinţei datorită lipsei acestei plăceri) pot fi dezvoltate pe două căi: 1. Calea Cabalei: Aici, începem să îl percepem pe Creator şi apoi pierdem această legătură. În acest loc apare suferinţa pentru că noi nu simţim plăcere.

Suferinţa este necesară pentru ca noi eventual să simţim în cele din urmă plăcere. Astfel, în noi se nasc organe senzoriale care ne permit să îl percepem pe Creator în fiecare etapă consecutivă. Pentru că în această lume, fără dorinţa pentru un scop sau obiect, nu suntem capabili să experimentăm plăcere de la el. Diferenţele dintre oameni şi cele dintre om şi animal, sunt determinate de ceea ce ei aleg să le aducă plăcere. Prin urmare, avansarea spirituală nu este posibilă fără ca înainte să simţim o lipsă. Trebuie să suferim din lipsa a ceea ce ne dorim. 258

2. Calea Suferinţei: Dacă o persoană a fost incapabilă ca prin eforturi, studii, cerere către Creator şi rugăminţile prietenilor să se ridice la noi dorinţe de iubire şi frică faţă de Creator; dacă aceasta manifestă superficialitate în gândire, lipsă de respect faţă de spiritual şi o atracţie către plăcerile de bază, atunci acea persoană va coborî la nivelul puterilor răului. În acest caz, persoana merge de-a lungul liniei de stânga pe nivelurile corespunzătoare ale lumilor ABYA (Azilut, Beria, Yetzira, Assiya) răului (egoist). Cu toate acestea, suferinţa ar deveni un vas în care o nouă percepţie a Creatorului poate fi primită. Progresul făcut pe calea Cabalei diferă de calea suferinţei, în care ni se dă Lumina Creatorului. Acesta este un sentiment al Prezenţei Creatorului, care ne este apoi luat. Când această plăcere ne lipseşte, începem să dorim Lumina. Această dorinţă este vasul, sau noul set de organe senzoriale, prin care noi putem încerca să primim percepţia Creatorului. Aceste scopuri ne împing să înaintăm până când primim percepţiile dorite. Când avansăm prin intermediul suferinţei, suntem împinşi din spate de aceasta, spre deosebire de calea Cabalei, unde avansăm pe calea dorinţei de plăcere. Creatorul ne îndrumă în conformitate cu Planul Său - să ne aducă, să transferăm pe fiecare dintre noi şi toată umanitatea, în această viaţă sau în următoarele, către punctul final al acestei căi unde se găseşte El. 259

Această cale reprezintă paşii pe care îi vom face pentru a ne apropia de Creator pe măsură ce preluăm mai mult din caracteristicile Sale. Doar prin unirea proprietăţilor noastre cu cele ale Creatorului, vom avea o percepţie adevărată a măreţiei acestei lumi şi vedem că nu există nimeni în afară de Creator. Toate lumile şi locuitorii lor, tot ce simţim în jurul nostru, precum şi noi înşine, cuprindem doar o parte a Lui. Mai precis, noi suntem El. Toate gândurile şi acţiunile noastre sunt determinate de dorinţele noastre. Intelectul ne serveşte doar ca ajutor pentru a dobândi ce ne dorim.

Când primim dorinţele, acestea ne sunt dăruite de Sus şi doar Creatorul le poate schimba. Creatorul a făcut acest lucru intenţionat pentru ca noi să înţelegem că tot ce ni s-a întâmplat în trecut, prezent şi viitor depinde în totalitate de El. Situaţia noastră se poate îmbunătăţi doar dacă El doreşte acest lucru, deoarece doar El este sursa a ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă şi se va întâmpla. Acest lucru este necesar pentru ca noi să recunoaştem şi să simţim nevoia conexiunii cu El. Putem urmări acest proces de la lipsa iniţială de dorinţă în a-L recunoaşte de la începutul căii şi până la sfârşitul său, atunci când am devenit pe deplin ataşaţi de El.

260

Dacă cineva experimentează brusc dorinţa de a se apropia de Creator, o dorinţă şi o atracţie către spiritual, acesta este rezultatul faptului că, Creatorul a atras spre El persoana, insuflându-i aceste sentimente. Într-o situaţie inversă, noi vedem că prin „căderea” în propriile aspiraţii sau chiar în statutul material, social sau oricare altul, prin eşecuri şi lipsuri, vom începe treptat să înţelegem că acest lucru se realizează în mod intenţionat de Creator. În acest fel, individul se poate simţi dependent de Sursă din care apare totul ducând la înţelegerea că „doar Creatorul ne poate ajuta, altfel pierim”. Creatorul face acest lucru intenţionat pentru a crea în noi o nevoie fermă pentru El , aşa că noi îl vom încuraja pe El să ne schimbe starea spirituală. În acest fel, noi simţim nevoia să ne apropiem mai mult de Creator, iar El poate, în conformitate cu dorinţele noastre, să ne apropie de El. De aici, vedem că, Creatorul ne ajută să ne salvăm de somnul (spiritual) sau de situaţia în care suntem mulţumiţi cu starea noastră prezentă. Pentru ca noi să avansăm spre scopul specificat de Creator, El ne trimite suferinţa şi eşecul, atât fizic cât şi spiritual, în jurul nostru, în familie, printre prieteni, colegi şi cunoştinţe. Noi am fost astfel creaţi încât percepem că tot ce este plăcut este rezultatul apropierii de El. Noi simţim de asemenea şi opusul: că tot ce este neplăcut este cauzat de distanţarea noastră de El. Din acest motiv, lumea noastră este construită în aşa fel încât noi depindem de sănătate, familie şi de iubirea şi respectul celor care ne înconjoară.

261

Pentru Creator, toate acestea servesc ca mesageri, astfel încât El îşi poate exercita influenţa negativă care să ne forţeze să căutăm soluţii la aceste presiuni, recunoscând în final că toată lumea depinde doar de Creator. Apoi, cu suficientă putere şi răbdare, noi putem deveni vrednici să asociem ce se întâmplă în viaţă cu dorinţa Creatorului, mai degrabă decât cu altă cauză, sau chiar cu acţiunile şi gândurile noastre din trecut. Cu timpul va deveni clar că doar Creatorul este cauza a ceea ce se întâmplă. Calea prezentată mai sus este calea pentru fiecare dintre noi, ca şi pentru umanitate în general. Începând cu punctul iniţial în care ne aflăm în concordanţă cu dorinţele prezente („lumea noastră”) până la destinaţia finală la care trebuie să ajungem chiar împotriva voinţei noastre („lumea care va veni”), calea noastră este împărţită în patru stadii sau stări:

1.Absoluta lipsă de percepţie (totala ascundere) a Creatorului Consecinţele acestei stări sunt: absenţa credinţei în Creator şi în Supravegherea Divină de Sus; credinţa în puterea cuiva, în puterea naturii, a circumstanţelor şi a şansei. Toată umanitatea se află la acest stadiu (la acest nivel spiritual). Când ne aflăm la acest stadiu, vieţile noastre devin un proces de acumulare de experienţe în sufletele noastre prin diferite suferinţe care ne sunt trimise.

262

Sufletul acumulează experienţe prin întoarceri repetate ale aceluiaşi suflet în această lume în corpuri diferite. De îndată ce sufletul dobândeşte o cantitate suficientă de experienţă, persoana este capabilă să perceapă primul nivel spiritual.

2. Percepţia neclară a Creatorului Consecinţele acestei stări sunt o credinţă în pedeapsă şi plăcere şi o credinţă că suferinţa este rezultatul distanţei faţă de Creator. Plăcerea este văzută ca un rezultat al apropierii de Creator. Sub influenţa acestor mari greutăţi, noi ne putem reîntoarce la starea anterioară. Însă, pe măsură ce acumulăm experienţă - fără să conştientizăm acest proces - noi continuăm să învăţăm, până când realizăm că doar completa conştientizare a Conducerii Creatorului, ne va da puterea să avansăm. În aceste două situaţii, noi avem abilitatea de a crede în Conducerea Superioară. Dacă vom încerca, în ciuda tuturor tulburărilor trimise de Sus, să ne întărim credinţa şi să muncim să percepem Organizarea Creatorului în lumea Sa, după un anumit număr de eforturi de o anumită intensitate, Creatorul ne va ajuta să îl revelăm atât pe Sine cât şi imaginea existenţei.

263

3. Revelarea parţială a Organizării Sale în această lume. Aici, noi suntem capabili să vedem recompensa pentru acţiunile bune şi pedeapsa pentru faptele rele. Prin urmare, noi suntem incapabili să facem altceva decât bine şi să ne abţinem de la a face rău, tot aşa cum fiecare dintre noi este incapabil să se abţină de la a face bine sau a-şi face rău propriei persoane. Totuşi, acest stadiul al dezvoltării spirituale nu este cel final, deoarece în acest stadiu toate acţiunile noastre sunt involuntare, ca rezultat al conştiinţei recompensei şi pedepsei. Astfel, mai există un stadiu al dezvoltării spirituale - dobândirea percepţiei că tot ce este făcut de Creator este făcut cu absoluta şi eterna iubire pentru fiinţele create de El.

4. Revelarea completei imagini ale Organizării Creatorului în lume. Aceasta oferă o percepţie clară asupra faptului că organizarea lumii de către Creator se bazează nu pe recompense şi pedeapsă pentru faptele unei persoane, ci pe nemărginita sa iubire pentru creaţiile Sale. Noi ajungem la acest stadiu al dezvoltării spirituale atunci când vedem clar că în toate circumstanţele, cu toate creaţiile în general şi cu fiecare în particular - fără a judeca dacă acţiunile lor sunt bune sau rele - Creatorul îi conduce şi îi îndrumă cu iubire infinită.

264

Atunci când simţim acest Nivel Spiritual Superior, noi percepem deja starea viitoare a unei persoane. Noi putem percepe situaţia celor care nu au ajuns la această stare, împreună cu aceia care în trecut şi în prezent au ajuns la ea; noi percepem deasemeni cunoştinţele necesare pentru a experimenta acelaşi stadiu, ca individ şi ca întreg. Această înţelegere este rezultatul revelării de către Creator a întregului plan al creaţiei şi al revelării sale, fiecărui suflet din noua generaţie, pe întreaga durată a existenţei tuturor lumilor. Aceste lumi au fost create cu un singur scop - să dea plăcere fiinţelor create de El. Este singurul scop care determină toate acţiunile Creatorului faţă de fiinţele Sale create. Acest lucru continuă de la începutul şi până la sfârşitul creaţiei, astfel încât toate împreună şi fiecare separat, să poată experimenta o imensă plăcere din ataşamentul faţă de El. Ca urmare, atunci când vedem în mod clar că acţiunile Creatorului au ca scop binele şi este în beneficiul creaţiilor Sale, în interiorul nostru se conturează faptele Creatorului faţă de creaţiile Sale. Suntem prin urmare, îmbibaţi cu un sentiment de dragoste nemărginită faţă de Creator şi ca rezultat al similarităţii sentimentelor, Creatorul şi persoana se unesc într-o singură entitate. Deoarece acest stadiu reprezintă scopul final al creaţiei, primele trei stadii cuprind paşii preliminari necesari pentru a ajunge la stadiul patru. Este ca şi cum toate dorinţele individului sunt plasate în inimă, pentru că ele sunt simţite acolo în formă psihologică. Prin urmare, inimile noastre sunt considerate reprezentantele tuturor dorinţelor corpului şi ale esenţei 265

noastre. Schimbările din dorinţele din inima persoanei revelează schimbările din personalitatea sa. De când ne naştem, adică de la momentul la care apărem în această lume, inima noastră este ocupată doar cu îngrijorări corporale şi doar dorinţele trupului o preocupă. Inima este umplută doar cu dorinţele corpului şi cu ele se hrăneşte. Însă, în inima noastră, în adâncul tuturor dorinţelor, există un punct ascuns în spatele tuturor dorinţelor mărunte şi temporare - care nu este perceput de noi. Este nevoia de senzaţie spirituală. Acest punct este o parte a Creatorului Însuşi. Dacă noi, în mod conştient prin puterea eforturilor noastre de a depăşi şi sări peste indiferenţa şi lenea corpului nostru, căutăm în Cabala moduri de a ne apropia de Creator, acest punct se umple treptat cu dorinţe pure şi bune. Astfel, câştigăm percepţia Creatorului, a primului nivel spiritual nivelul lumii Assiya. Apoi, trecând prin percepţiile tuturor etapelor lumii Assiya, putem să îl percepem pe Creator la nivelul lumii Yetzira şi aşa mai departe până când ajungem la cel mai Înalt Nivel – percepţia Creatorului la nivelul lumii Atzilut. De fiecare dată, noi experimentăm toate percepţiile noastre în acelaşi punct interior al inimii noastre. În trecut, atunci când inimile noastre au fost sub influenţa dorinţelor corpului, punctul interior al inimii nu a primit nici o percepţie a Creatorului. Noi ne puteam gândi doar la dorinţele la care corpul ne forţa să ne gândim şi să dorim doar ceea ce trupul ne obliga să ne dorim. 266

Acum, dacă ne umplem inimile cu dorinţe pure şi altruiste prin rugăciuni şi cereri şi cerem Creatorului salvarea noastră spirituală, vom începe să îl percepem pe acesta. Apoi, vom fi capabili să ne gândim doar la El, deoarece s-au născut în noi gânduri şi dorinţe legate de acel nivel spiritual. Prin urmare, noi ne dorim întotdeauna doar ce suntem forţaţi să ne dorim, datorită influenţei spirituale pe care o primim, în concordanţă cu stadiul la care ne aflăm. Având în vedere cele de mai sus, devine clar că nu ar trebui să ne străduim să ne schimbăm propriile gânduri, ci trebuie să cerem Creatorului să facă asta, deoarece toate dorinţele şi gândurile noastre sunt numai consecinţa a ceea ce primim, sau mai exact, a gradului în care Îl percepem pe Creator. În ceea ce priveşte întreaga creaţie, este evident că toate derivă de la Creator, însă El ne-a creat cu un anumit grad de libertate a voinţei. Abilitatea de a ne direcţiona dorinţele, apare doar în aceia care au ajuns la stadiile ABYA. Cu cât urcăm spiritual, cu atât este mai mare gradul de libertate. Pentru a clarifica, noi putem compara procesul dezvoltării noastre spirituale, cu dezvoltarea naturii materiale din lumea noastră. Toată natura universului nu reprezintă decât o singură dorinţă de auto-mulţumire. Aceasta există în fiecare individ în grade diferite şi cu cât aceste dorinţe cresc, în lumea noastră vin fiinţe mai avansate, deoarece dorinţa induce minţii dorinţa de a lucra şi de a dezvolta intelectul, pentru satisfacţia nevoilor personale.

267

Gândurile noastre sunt întotdeauna rezultatul dorinţelor noastre. Ele le urmează şi sunt direcţionate doar către realizarea acestor dorinţe şi nimic mai mult. În plus, gândurile posedă un rol special - cu ajutorul lor, noi ne putem creşte dorinţele. Dacă aprofundăm şi extindem în mod constant gândurile referitoare la ceva anume şi ne străduim constant să ne reîntoarcem la acest gând, treptat această dorinţă va începe să crească faţă de alte dorinţe. În acest fel, noi putem schimba corelaţia dintre dorinţele noastre. Gândindu-ne în mod constant la o dorinţă mică, noi putem face din aceasta o dorinţă mare, care va pune în umbră toate celelalte dorinţele şi ne va determina esenţa.

Fazele Revelării Cel mai scăzut nivel pe scara spiritualului seamănă cu partea neînsufleţită a naturii, similar cu corpurile din spaţiu, sau mineralele, etc. Acest nivel neînsufleţit este numit deasemeni „fără viaţă.” Nivelul neînsufleţit al spiritualului (sau cineva care se găseşte acolo) nu este capabil să acţioneze în mod independent. Nici nu îşi poate revela propriile sale caracteristici, deoarece dorinţa interioară de a avea plăcere este atât de mică încât este definită mai degrabă ca fiind apărătorul caracteristicilor sale şi nu urmarea dezvoltării lor.

268

Lipsa individualităţii la acest nivel al creaţiei este accentuată de faptul că nu posedă nimic independent. Se concentrează orbeşte asupra funcţionării sale, având grijă în mod automat de dorinţele Creatorului, deoarece nu poate concepe nimic altceva pentru că nu are dorinţe individuale. Deoarece Creatorul a vrut ca obiectele neînsufleţite să fie exact în acest fel, El le-a dat cel mai de jos nivel al dorinţelor, care nu cere ca acestea să se dezvolte. Astfel, deoarece nu au alte dorinţe în afara celor implantate de Creator în ele, aceste obiecte îşi execută orbeşte sarcinile, având grijă doar de nevoile lor de natură spirituală neînsufleţită, fără a simţi mediul. În mod similar, în oamenii ce încă nu s-au trezit spiritual, există de asemenea lipsa oricăror dorinţe individuale. Aceştia sunt conduşi doar de dorinţele Creatorului şi datorită naturii lor trebuie să urmeze această conducere în mod meticulos şi inconştient, în concordanţă cu programul implantat în ei de Creator. Prin urmare, în ciuda faptului că, Creatorul a conceput fiinţa umană în acest fel pentru scopul Său, în această stare spirituală oamenii nu pot percepe nimic în afară de ei înşişi. În consecinţă, ei nu pot face nimic pentru ceilalţi, însă pot lucra pentru propriul beneficiu. Astfel, acest nivel al dezvoltării spirituale este numit „neînsufleţit.” Un grad mai înalt al dezvoltării poate fi găsit în natura plantelor. Deoarece Creatorul a conferit acestui grup de obiecte o mai mare dorinţă de plăcere decât obiectelor neînsufleţite, plantele au nevoie de o anumită mişcare şi creştere pentru a-şi satisface propriile nevoi. 269

Însă această mişcare şi creştere este atributul unui grup, nu o aspiraţie individuală. În oamenii care aparţin nivelului vegetativ al dorinţei, apare un anumit nivel de independenţă spirituală faţă de Creatorul care stabileşte programul. Deoarece Creatorul a construit toată natura pe baza egoismului absolut (dorinţa de auto-mulţumire), la nivelul vegetal aceşti indivizi încep să dezvolte înclinaţii de a se distanţa de dorinţele deja implantate în ei. Prin urmare, ei încep să acţioneze din consideraţie pentru alţii, deci împotriva naturii proprii. Cu toate acestea, indiferent de faptul că plantele cresc în această lume, în toate direcţiile şi posedă o anumită libertate de mişcare, mişcarea lor este considerată încă a fi o mişcare colectivă. La urma urmei, nici o plantă nu este capabilă - din cauza lipsei complete de dorinţe adecvate - să înţeleagă posibilitatea unei mişcări individuale. În mod similar, o persoană aparţinând nivelului vegetal al dorinţei, nu este capabilă să aspire la eforturi individuale care se abat de la normele colectivului, societăţii şi educaţiei. Dimpotrivă, această persoană năzuieşte să păstreze şi să asculte toate normele şi legile mediului său „vegetal”. Acesta este compus dintr-un grup similar de oameni care aparţin nivelului de dezvoltare „vegetal”. Prin urmare, asemeni plantei, persoana de la acest nivel nu are o viaţă individuală, separată, ci trăieşte ca parte a comunităţii, locuind printre persoane similare naturii ei. Printre toate plantele şi printre toţi oamenii de la acest nivel, poate fi găsită o singură viaţă comună mai degrabă, decât o viaţă individuală. În 270

general toate plantele pot fi comparate cu un unic organism vegetal, în care fiecare plantă poate fi asemănată cu o ramură separată a acestuia. Oamenii aparţinând nivelului spiritual „vegetal” pot fi de asemenea comparaţi în acest fel şi deşi ei deviază câteodată de la lumea lor egoistă, deoarece dezvoltarea lor spirituală este minoră, ei rămân limitaţi la legile societăţii şi mediul lor. Ei nu au dorinţe individuale sau puterea de a se opune societăţii sau creşterii lor, deşi în anumite aspecte ei şi-au depăşit deja natura de bază şi acţionează spre beneficiul celorlalţi. Pe gradaţia spirituală de dezvoltare, nivelul vegetal este urmat de nivelul animal. Acesta este considerat mai înalt deoarece dorinţele alocate de Creator acestui nivel, îi dezvoltă pe cei aflaţi la acest nivel, astfel încât aceştia trăiesc satisfacţie în abilitatea de a se mişca independent faţă de ceilalţi şi de a gândi independent în scopul satisfacerii propriilor lor dorinţe, mult mai mult decât în cazul nivelului vegetal. Fiecare animal are propriul caracter şi sentimente, indiferent de mediul înconjurător. În consecinţă, o persoană la acest nivel al dezvoltării posedă o mai mare abilitate de a funcţiona în mod contrar înclinaţiilor egoiste şi pentru binele celorlalţi. Însă deşi a fost câştigat un anumit grad de independenţă faţă de colectiv, care duce la o viaţă personală individuală ce nu este modelată de opiniile comunităţii, sentimentele de sine sunt încă predominante.

271

Aceia care există la nivelul uman („vorbitor”) al dezvoltării sunt deja capabili să acţioneze împotriva naturii lor şi contrar colectivităţii (spre deosebire de plante). Aceşti oameni sunt complet independenţi de societate în alegerea dorinţelor lor. Ei pot simţi în locul altei persoane şi astfel pot să aibă grijă de alţii. Ei îi pot ajuta în căutările lor de a se schimba, identificându-se cu suferinţa lor. Cei aflaţi la acest nivel - spre deosebire de nivelul animal - pot simţi trecutul şi viitorul şi astfel pot acţiona, fiind călăuziţi de recunoaşterea scopului central. Toate lumile şi stadiile atribuite acestor lumi pot fi văzute ca secvenţe de ecrane care Îl ascund (Lumina) pe Creator de noi. Pe măsură ce dobândim puterea de a ne depăşi natura, fiecare dintre aceste forţe, fiecare ecran, dispare treptat ca şi cum ar fi dizolvat. Următoarea poveste ilustrează evoluţia căutării noastre spirituale de a dizolva ecranele şi a trăi în uniune cu Creatorul.

272

18 Magicianul Atotputernic care nu putea fi singur Poveste pentru oamenii mari Ştiţi de ce doar oamenii bătrâni spun poveşti şi legende? Pentru că legendele sunt cele mai inteligente lucruri din lume! Totul în lume se schimbă şi doar legendele rămân cu adevărat. Legendele sunt înţelepciune şi pentru a le spune, cineva trebuie să aibă multă cunoaştere şi să vadă lucruri pe care alţii nu le pot vedea. Pentru asta, acesta trebuie să fi trăit destul. De aceea numai oamenii bătrâni ştiu să cum să spună legende. Aşa cum este scris în cea mai mare şi mai veche din cărţile magice, „O persoană bătrână este cea care a dobândit înţelepciune.” Copiii trebuie să asculte legendele, pentru că ei au imaginaţia şi minţile capabile să imagineze totul, nu doar ce văd alţii. Dacă un copil creşte şi vede încă ceea ce alţii nu văd, el devine înţelept şi deştept şi „dobândeşte înţelepciune.”

273

Deoarece copiii văd ceea ce alţii nu văd, ei ştiu că imaginaţia este reală. Ei rămân „copiii înţelepţi” precum este scris în cea mai mare şi veche carte de magie, „Zohar”. A fost odată un magician, mare, nobil şi bun la inimă, care avea toate însuşirile pe care le găsim în cărţile pentru copii. Însă pentru că era atât de bun la inimă, el nu ştia cu cine să împărtăşească această bunătate. El nu avea pe nimeni asupra căruia să îşi reverse afecţiunea, cu care să se joace, cu care să îşi petreacă timpul, la care să se gândească. Magicianul îşi dorea de asemeni să se simtă dorit, pentru că este foarte trist să fii singur. Ce ar trebui el să facă? El a crezut că dacă face o piatră, doar una mică, însă frumoasă, poate va găsi răspunsul. „Voi mângâia piatra şi voi simţi că ceva este în mod constant lângă mine şi amândoi ne vom simţi bine pentru că este trist să fii singur”. El şi-a fluturat mâinile şi într-o clipă a apărut o piatră exact aşa cum şi-a dorit. El a început să mângâie piatra, să o îmbrăţişeze să îi vorbească, însă piatra nu i-a răspuns. A rămas rece şi nu i-a dat nimic în schimb. Orice ar fi făcut acestei pietre, ea rămânea acelaşi obiect neînsufleţit. Asta nu i-a convenit deloc magicianului. Cum poate piatra să nu îi răspundă ? El a încercat să creeze mai multe pietre, apoi stânci, dealuri, munţi, sol, Pământul, Luna şi Galaxia. Însă ele erau acelaşi… nimic. El s-a simţit în continuare singur şi trist. În tristeţea sa, el s-a gândit că în loc de pietre ar putea să facă o plantă care ar înflori frumos. El ar uda-o, i274

ar da aer, soare, i-ar cânta şi planta ar fi fericită. Atunci amândoi ar fi fericiţi, pentru că este trist să fii singur. A fluturat din bagheta sa şi într-o clipă a apărut o plantă, aşa cum şi-a dorit. Era atât de fericit încât a început să danseze în jurul ei, însă planta nu sa mişcat. Nu a dansat cu el şi nu i-a urmat mişcările. Ea a răspuns la ceea ce i-a dăruit magicianul în cei mai simpli termeni. Dacă el i-a dat apă, a crescut, dacă nu i-a dat, atunci a murit. Asta nu a fost de ajuns pentru un magician atât de bun la inimă, care dorea să dăruiască total. Trebuia să facă mai mult, pentru că este foarte trist să fii singur. A creat atunci tot felul de plante de diferite mărimi, câmpuri, păduri, livezi, plantaţii şi dumbrăvi. Însă toate s-au comportat la fel ca prima plantă şi iarăşi el a simţit că este singur cu tristeţea sa . Magicianul s-a gândit şi iar s-a gândit. Ce ar trebui să facă? Să creeze un anima! Ce fel de animal? Un câine? Da, un câine drăguţ care să fie cu el tot timpul. L-ar lua cu el în plimbările sale şi câinele ar sări şi ar alerga. Când ar veni acasă în palatul său (sau mai degrabă fiind magician, castelul său), câinele ar fi atât de încântat să îl vadă încât ar veni să îl întâmpine. Amândoi ar fi fericiţi, pentru că este foarte trist să fii singur. El şia fluturat bagheta şi a apărut un câine, exact cum şi-a dorit. El a început să aibă grijă de acesta, să îl hrănească, să îi dea să bea şi să îl mângâie. Chiar a alergat cu el, l-a spălat şi l-a luat în plimbările sale.

275

Dar dragostea unui câine se rezumă la a fi alături de stăpânul său, oriunde ar fi acesta. Magicianul a fost atât de trist să vadă că un câine nu poate răspunde la fel, chiar dacă se joacă şi merge peste tot cu el. Un câine nu poate fi adevăratul său prieten, nu poate aprecia ce face pentru el nu îi înţelege gândurile şi dorinţele şi cât de mult efort face pentru asta. Însă asta era ce îşi dorea magicianul. Aşa că a făcut şi alte creaturi: peşti, găini, mamifere, toate fără nici un rezultat - nici unul dintre ele nu l-a înţeles. Era foarte trist să fie atât de singur. Magicianul a stat şi s-a gândit. Şi atunci a realizat că pentru a avea un prieten adevărat, acesta trebuie să fie cineva care să îl caute pe magician, să îi dorească prezenţa, să fie ca magicianul, capabil să îl iubească, să îl înţeleagă, să îi semene, să îi fie partener. Partener? Prieten adevărat? Ar trebui să fie cineva aproape de el, care să înţeleagă ce i-a dăruit şi care să îi poată răspunde în mod reciproc, dându-i totul în schimb. Şi magicienii îşi doresc să iubească şi să fie iubiţi. Atunci ei ar fi mulţumiţi amândoi, pentru că este foarte trist să fii singur. Şi magicianul s-a gândit apoi să creeze un om. Ar putea fi un prieten adevărat! Ar putea fi ca magicianul. El ar avea nevoie doar de ajutor pentru a fi asemeni creatorului său. Atunci amândoi se vor simţi bine, pentru că este foarte trist să fii singur. Însă pentru ca ei să se simtă bine, omul trebuie să se simtă mai întâi singur şi să fie trist fără magician. Magicianul şi-a fluturat din nou bagheta şi în depărtare a apărut un om. Omul nu simţea că există un magician care a 276

făcut toate pietrele, plantele, dealurile, câmpurile şi luna, ploaia, vântul, etc. El nu ştia că acesta a făcut o întreagă lume plină de lucruri minunate, cum ar fi computerele şi fotbalul care îl fac să se simtă bine şi că nu îi lipseşte nimic. Magicianul, pe de altă parte, a continuat să se simtă trist că este singur. Omul nu ştia că a fost un magician care l-a creat, l-a iubit, îl aşteaptă şi crede că împreună se vor simţi bine pentru ca este trist să fii singur. Şi totuşi cum ar putea un om care are tot ce îşi doreşte, chiar şi un computer şi fotbalul, care nu ştie de existenţa magicianului, să vrea să îl găsească, să facă cunoştinţă cu el, să se familiarizeze cu el, să se apropie de el, să îl iubească, să îi fie prieten şi să spună: „Vino, ne vom simţi bine amândoi, pentru că este foarte trist să fiu singur fără tine.” O persoană îşi cunoaşte doar mediul, vrea ce vor şi ceilalţi, încearcă să nu supere, cere frumos ceva, un calculator, sau fotbal. Cum poate persoana să ştie că există un magician care este trist că este singur? Însă magicianul este bun la inimă şi îl caută în mod constant pe om şi atunci când soseşte timpul, el îşi flutură bagheta şi cheamă în tăcere inima acestuia. Omul caută ceva şi nu realizează că magicianul îl cheamă, spunând, „Vino, ne vom simţi amândoi bine, pentru că este foarte trist să fiu singur fără tine.” Apoi magicianul îşi flutură din nou bagheta şi omul îi simte prezenţa. El începe să se gândească la magician, să se gândească, că le va fi bine împreună, pentru că este foarte trist să fii singur, fără magician.

277

O altă fluturare din baghetă şi omul simte că există un turn plin de bunătate şi putere unde magicianul îl aşteaptă şi doar acolo se vor simţi bine, pentru că este trist să fii singur. „Însă, unde este acest turn? Cum ajung la el? Care este calea?” se întreabă el, încurcat şi confuz. Cum îl poate întâlni pe magician? El continuă să simtă mişcarea baghetei în inima sa şi nu poate dormi. El continuă să vadă magicieni şi turnuri puternice şi nici nu poate mânca. Asta se întâmplă atunci când persoana vrea ceva foarte mult şi nu poate găsi şi ştie că este aşa de trist să fi singur. Însă pentru a deveni ca magicianul - înţelept, mare, nobil, bun la inimă, iubitor şi un prieten - o fluturare de baghetă nu este de ajuns. Cineva poate învăţa să facă el însuşi minuni. Astfel, magicianul în mod secret şi subtil, uşor şi în mod inofensiv îl conduce pe om către cea mai mare şi veche carte magică, Cartea Zohar şi îi arată calea către turnul puternic. Omul înţelege asta şi astfel îl poate întâlni repede pe magician, prietenul său şi îi spune, „Vino, ne vom simţi bine împreună, pentru că este trist să fi singur.” Însă există un zid înalt care înconjoară turnul şi multe gărzi îl resping pe om şi nu îl lasă pe el şi pe magician să fie împreună şi să se simtă bine. Omul disperă, magicianul se ascunde în turn în spatele porţilor încuiate zidul este înalt, gărzile îl resping în mod repetat, nimeni nu poate trece. Ce se va întâmpla…? Cum pot ei fi împreună, să se simtă bine pentru că este trist să fii singur?

278

De fiecare dată când omul se simte slab şi disperă, el simte imediat mişcarea baghetei şi se grăbeşte din nou către ziduri încercând să înşele gărzile, nu contează cum! El vrea să spargă porţile, să ajungă la turn, să urce treptele scării şi să ajungă la magician. Şi de fiecare dată când tensiunea este foarte mare şi se află mai aproape de turn şi de magician, gărzile devin mai vigilente, puternice şi stăruitoare, sfârtecându-l fără milă. Însă cu fiecare încercare, omul devine mai puternic, mai curajos şi mai înţelept. El învaţă să folosească tot felul de trucuri, să inventeze lucruri demne de un magician. De fiecare dată când este respins, el îl doreşte mai mult pe magician, simte o iubire mai mare pentru el şi vrea mai mult decât orice în lumea asta să fie cu magicianul şi să îi vadă faţă, pentru ca le va fi bine împreună. Chiar dacă are totul, mai puţin pe magician, el se simte singur. Apoi, în momentul în care nu mai suportă să fie fără acesta, porţile turnului se deschid şi magicianul, magicianul lui, vine către el şi îi spune: „Vino, ne vom simţi bine împreună, pentru că este trist să fii singur.” Şi de atunci, ei sunt prieteni devotaţi, se cunosc bine şi nu este plăcere mai mare decât aceea care este între ei, pentru eternitate. Ei se simt atât de bine împreună încât nu îşi mai aduc aminte, nici măcar ocazional, că este trist să fii singur.

Sfârşit

279

Secvenţa de ecrane ascunde Creatorul de noi. Aceste ecrane există în noi şi în sufletele noastre. Noi putem percepe numai acea mică parte din mediul exterior care poate pătrunde ecranul nostru. Tot ce se află în afara noastră, este complet în afara percepţiei noastre. În acelaşi mod, în această lume noi vedem doar acele obiecte care sunt reflectate pe suprafaţa interioară a ochiului, de îndată ce ele ajung în raza privirii noastre.

Cunoaşterea lumilor spirituale vine din percepţiile şi senzaţiile dobândite de sufletele Cabaliştilor, care ni le-au transmis nouă. Totuşi, realizările lor sunt restricţionate de registrul vederii lor spirituale. Deci, toate lumile spirituale pe care le cunoaştem, există doar în relaţie cu aceste suflete. Având în vedere cele spuse anterior, întreaga creaţie poate fi împărţită în trei părţi:

1.Creatorul Nu putem discuta despre El datorită faptului că noi putem judeca doar acele fenomene care cad sub incidenţa percepţiilor noastre spirituale, după ce au trecut prin ecranele cu care interferează. 280

2. Scopul Creaţiei Acesta este punctul de plecare, de la care noi putem începe să explorăm intenţia Creatorului. În timp ce unii susţin că esenţa Sa, se centrează pe plăcerea dăruită creaturilor Sale, noi nu putem spune nimic altceva despre relaţia Creatorului cu noi, din lipsă de informaţie. Creatorul a dorit ca noi să simţim ca Plăcere influenţa Sa asupra noastră şi astfel a creat receptorii noştri senzoriali în aşa fel încât să ne permită să Îi simţim astfel influenţa. Deoarece însă, toate percepţiile noastre sunt realizate de suflet, nu are sens să vorbim despre alte lumi fără a conecta subiectul cu aceia care percep aceste lumi. Fără abilitatea sufletului de a percepe, nu există alte lumi. Ecranele care interferează şi stau între noi şi Creator reprezintă de fapt aceste lumi. Olam derivă din cuvântul alama, care înseamnă „ascundere.” Lumile există doar în scopul transmiterii chiar şi a unei mici părţi de Plăcere (Lumina), care emană de la Creator către suflet.

3.Suflete Acestea sunt entităţi generate de Creator care se percep ele însele ca existând independent. Acest sentiment este extrem de subiectiv şi în esenţă se traduce

281

în suflet care este sinele nostru individual şi care a fost făcut în mod special astfel de către Creator. În realitate însă, noi suntem parte integrantă din El. Întreaga cale a dezvoltării unei persoane, de la treapta iniţială până la cea finală la care se uneşte complet cu Creatorul în toate proprietăţile sale, poate fi împărţită în cinci trepte. Fiecare dintre acestea poate fi la rândul său împărţită în cinci sub-stadii care sunt, la rândul lor în continuare formate din cinci sub-etape. În total, sunt 125 de trepte. Fiecare persoană pe o anumită treaptă experimentează aceleaşi sentimente şi influenţe, ca fiecare altă persoană aflată la acelaşi stadiu. Şi fiecare persoană posedă aceleaşi organe spirituale senzoriale şi deci, poate simţi la fel ca oricine altcineva care se află la acelaşi stadiu. În mod similar, fiecare persoană din lumea noastră posedă aceleaşi organe spirituale de percepţie care oferă percepţii identice, însă nu permit percepţia altor lumi. Prin urmare, cărţile de Cabala pot fi înţelese doar de către aceia care ajung la stadiul autorului, deoarece în acel moment autorul şi cititorul vor avea experienţe comune. Acest principiu se aplică de asemenea cititorilor şi celor care descriu evenimente ale acestei lumi. Din lumile spirituale, sufletul primeşte conştientizarea apropierii Creatorului, cât şi gratificării spirituale şi a iluminării care însoţeşte unificarea cu El. Sufletul primeşte de asemenea, prin faptul că îşi înţelege

282

dorinţele şi legile Dominaţiei Sale, aşa numita „Lumină a Creatorului”, sau capacitatea de a-L percepe pe El. Pe măsură ce avansăm pe calea spirituală, noi percepem treptat că suntem atraşi de Creator. Acesta este motivul pentru care la fiecare fază a călătoriei noastre, dobândim o nouă perspectivă asupra Revelării Creatorului. Pentru aceia care pot sesiza doar lumea noastră, Biblia apare ca o colecţie de legi şi evenimente istorice care descriu comportamentul fiinţelor umane în această lume. Însă, aceia care sunt mai avansaţi pe calea spirituală încep să perceapă acţiunile spirituale ale Creatorului, dincolo de numele obiectelor şi acţiunilor lumii noastre. Din cele de mai sus, devine clar că în creaţie sunt doi participanţi: Creatorul şi fiinţa umană care a fost creată de cel Atotputernic. Toate celelalte viziuni care ne apar, fie percepţia lumii noastre sau chiar percepţia noastră despre Lumile Superioare - sunt doar diferite faze ale revelării şi dezvăluirii Creatorului pe calea Sa , prin care se apropie de noi.

283

284

19 Nivelurile Spirituale Întreaga creaţie poate fi descrisă ca o funcţie ce are patru parametri: timpul, sufletul, lumea şi Sursa existenţei. Acestea sunt reglate din interior, prin Voinţa şi Dorinţele Creatorului. Timpul: o progresie cauză-efect a evenimentelor care au loc în fiecare suflet şi în întreaga umanitate, similar cu dezvoltarea istorică a umanităţii. Sufletul: tot ce este organic (trăieşte), inclusiv fiinţele umane. Lumea: întregul univers anorganic (fără viaţă). În lumile spirituale, acesta corespunde nivelului dorinţelor anorganice. Sursa Existenţei: planul pentru dezvoltarea evenimentelor. Acest lucru se întâmplă cu fiecare dintre noi şi cu umanitatea în general şi este planul pentru guvernarea întregii creaţii şi aducerea sa la condiţia iniţială predeterminată. Atunci când Creatorul a decis să creeze toate lumile şi fiinţele umane din acestea pentru a le aduce mai aproape de el, El şi-a ascuns treptat prezenţa, prin diminuarea Luminii Sale, pentru a crea lumea noastră. Cele patru faze ale ascunderii treptate (de sus în jos) ale Prezenţei Creatorului sunt cunoscute sub numele de „lumi”. Acestea sunt:

285

Atzilut: lumea în care cei prezenţi sunt complet unificaţi cu Creatorul. Beria: o lume în care cei prezenţi au o legătură cu Creatorul. Yetzira: o lume în care cei prezenţi îl percep pe Creator. Assiya: o lume în care cei prezenţi nu îl percep aproape deloc sau deloc pe Creator. Acest nivel include lumea noastră ca ultima, cea mai de jos şi cea mai îndepărtată de Creator. Toate lumile anterioare au apărut una din cealaltă şi într-un fel sunt replicile celorlalte. Fiecare lume inferioară, cea mai îndepărtată de Creator, este o versiune primitivă şi totuşi o replică, a celei anterioare. În mod interesant, fiecare lume este o replică a celor patru parametrii: lume, suflet, timp şi Sursa existenţei. Astfel, tot ce există în lume este rezultatul direct al proceselor care au avut loc deja în trecut într-o lume superioară şi tot ce a avut loc acolo este rezultatul a ceea ce a avut loc mai devreme şi tot aşa până în punctul în care toţi cei patru parametrii - lumea, timpul, sufletul şi Sursa existenţei - se îmbină într-o singură Sursă a existenţei, în Creator! Acest „loc” este cunoscut sub numele de Atzilut. Înveşmântarea Creatorului în veşmintele lumilor Atzilut, Beria, Yetzira (aşa cum ne apare El prin intermediul strălucirii Luminii prin ecranele care slăbesc aceste lumi) este cunoscută drept Cabala. Înveşmântarea Creatorului în veşmintele lumii noastre, lumea Assiya, este cunoscută ca Tora scrisă.

286

Într-adevăr, nu există totuşi diferenţă între Cabala şi Tora acestei lumi. Sursa a tot ce există este Creatorul. În alte lumi, a studia şi a trăi în conformitate cu Tora, sau a studia şi a trăi în conformitate cu Cabala, are loc în funcţie de nivelul spiritual al elevului. Dacă persoana se află la nivelul acestei lumi, atunci aceasta vede şi percepe această lume şi Tora ca întreg. Însă, de îndată ce elevul se mută la un nivel mai înalt, atunci va apărea o imagine diferită. Învelişul acestei lumi va dispărea şi tot ce va rămâne sunt învelişurile lumilor Yetzira şi Beria. Atunci Tora şi toată realitatea, vor apărea diferit, aşa cum apar celor care ajung la nivelul lumii, Yetzira. În acel moment, Biblia, cu toate poveştile sale despre animale, războaie şi obiecte ale acestei lumi, se vor transforma în Cabala - descrierea acestei lumi, Yetzira. Dacă persoana se ridică pe sine chiar mai departe în lumea Beria sau Atzilut, atunci o imagine cu totul nouă a lumii şi a mecanismului care guvernează va apărea, în concordanţă cu starea spirituală a persoanei. Nu există diferenţă între evenimentele din Biblie şi Cabala, Biblia lumii spirituale. Diferenţa este la nivelul spiritual al acelora care sunt implicaţi. De fapt, dacă doi oameni au citit aceeaşi carte, unul va vedea evenimente istorice şi altul, descrierea, reprezentarea dominaţiei asupra lumilor, percepută clar de la Creator.

287

Aceia pentru care Creatorul se află în completă ascundere există în lumea Assiya. De aceea, în final, totul le pare ca nu este bun: lumea apare ca plină de suferinţă, deoarece ei nu o pot percepe altfel din cauza ascunderii Creatorului. Şi dacă experimentează plăcere, o experimentează de fapt ca urmare a suferinţei. Doar atunci când persoana ajunge la nivelul Yetzira, Creatorul se revelează parţial pe Sine şi îngăduie persoanei să vadă guvernarea Sa, prin recompensă şi pedeapsă; astfel se naşte iubirea (dependenţa de recompensă) şi frica (dependenţa de pedeapsă) în acea persoană. Al treilea pas - iubirea necondiţionată - apare atunci când cineva realizează că, Creatorul nu i-a cauzat niciodată rău, ci doar bine. Ceea ce corespunde nivelului Beria. Atunci când Creatorul revelează întreaga imagine a creaţiei şi Dominaţia Sa asupra tuturor creaţiilor, atunci în persoană apare iubirea pentru Creator, deoarece iubirea Sa absolută faţă de toate creaţiile Sale, este acum vizibilă. Această înţelegere ridică persoana la nivelul lumii Atzilut. Prin urmare, capacitatea noastră de a înţelege acţiunile Sale, depinde doar de măsura în care Creatorul ni se va revela pe Sine, deoarece suntem creaţi în asemenea fel încât comportamentul Creatorului ne afectează (gândurile, proprietăţile, faptele) în mod automat. Astfel, noi putem cere doar ca el să ne schimbe. În afară de faptul că toate acţiunile Creatorului sunt în mod inerent bune, există forţe, care vin de la acesta, care par să opereze în mod contrar

288

dorinţelor Sale. Aceste forţe invocă des critici ale acţiunilor Sale şi sunt cunoscute ca „impure.” La fiecare pas, de la primul până la ultimul punct de pe calea noastră, există două forţe opuse. Amândouă au fost create de Creator. Acestea sunt pure şi impure. Forţa impură invocă în noi în mod deliberat neîncrederea şi ne îndepărtează de Creator. Însă dacă ignorăm această forţă impură şi stăruim cu tărie să cerem Creatorului să ne salveze, atunci întărim legăturile noastre cu El şi primim în schimb forţa pură. Ca urmare, ne ridică la un nivel spiritual superior şi în acel moment, forţa impură încetează să ne mai afecteze, deoarece şi-a atins scopul.

Forţa impură a lumii Assiya (pasul 1). Aceasta forţă tinde să întipărească evenimente prin negarea existenţei Creatorului.

Forţa impură a lumii Yetzira (pasul 2) Această forţa tinde să ne convingă că lumea este guvernată nu prin recompense şi pedeapsă, ci prin intermediul arbitrarului.

289

Forţa impură a lumii Beria (pasul 3) Această forţă tinde să neutralizeze percepţia iubirii Creatorului pentru noi, care la rândul său invocă dragostea noastră pentru Creator.

Forţa impură a lumii Atzilut (pasul 4) Această forţă tinde să ne demonstreze că, Creatorul nu acţionează întotdeauna cu dragoste absolută faţă de creaţiile Sale, încercând prin urmare să preîntâmpine sentimentele noastre de absolută dragoste faţă de Creator. Astfel, devine clar că ridicarea noastră către fiecare nivel spiritual consecutiv, Revelarea Creatorului şi dobândirea plăcerii din apropierea de El, necesită depăşirea forţelor opuse corespunzătoare. Acestea apar sub forma gândului şi dorinţei. Doar atunci când sunt depăşite ne putem ridica la următorul nivel şi putem înainta pe cale. Din cele de mai sus, putem concluziona că gama forţelor spirituale şi a simţurilor din cele patru lumi, Assiya – Yetzira - Beria - Atzilut, are o gamă corespunzătoare de forţe opuse şi paralele şi simţuri de la cele patru lumi impure ale Assiya – Yetzira – Beria - Atzilut. Mişcarea de avansare este un proces alternativ. Doar după depăşirea tuturor forţelor impure şi a obstacolelor trimise de către Creator şi după cererea făcută Creatorului de a se revela pe Sine - ceea

290

ce ne înzestrează cu forţa necesară de a rezista puterii forţelor impure, gândurilor şi dorinţelor - putem ajunge la stadiul pur. La naştere, fiecare dintre noi ne aflăm într-o stare în care Creatorul este ascuns total de noi. Pentru a începe să înaintăm pe calea spirituală descrisă, este necesar să : 1. Percepem starea prezentă ca insuportabilă 2. Simţim, cel puţin într-o anumită măsură existenţa Creatorului. 3. Simţim că depindem doar de Creator. 4. Recunoaştem că doar Creatorul ne poate ajuta Prin Revelarea Sa, Creatorul ne poate imediat transforma dorinţele şi poate forma în noi o inteligenţă cu o nouă esenţă. Apariţia acestor dorinţe puternice trezeşte în noi puteri pentru a le umple.

Singurul lucru care defineşte esenţa noastră este combinaţia şi reuniunea noastră de dorinţe. Raţiunea noastră există doar pentru a ne ajuta să dobândim aceste dorinţe. De fapt, raţiunea nu este nimic altceva decât un instrument care ne asistă. Noi avansăm pe cale în trepte, avansând pas cu pas, fiind influenţaţi în mod alternativ de forţa egoistă impură (de stânga) şi de cea pur altruistă (de dreapta). Depăşind forţele de stânga cu ajutorul Creatorului, noi vom dobândi caracteristicile de dreapta.

291

Calea, este deci asemănătoare cu nişte „şine” dispuse în stânga şi în dreapta, ca două forţe care ne alungă dar ne şi atrag către Creator, similar celor două dorinţe: egoism şi altruism. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de punctul iniţial, cu atât devin mai puternice forţele care se opun. Devenind asemănători cu Creatorul atât în dorinţe cât şi în iubire, noi înaintăm, deoarece iubirea Creatorului este singurul sentiment divin perceput, din care apar toate sentimentele. Creatorul doreşte să ne facă numai bine, să ne aducă la o stare ideală, care poate fi doar o stare asemănătoare cu a sa. Aceasta este starea de nemurire, plină de infinită plăcere din infinita iubire a Creatorului, care emite un sentiment asemănător. Deoarece atingerea acestei stări este scopul creaţiei, toate celelalte dorinţe sunt considerate impure. Scopul Creatorului este de a ne aduce la o stare asemănătoare cu a sa. Scopul este imperativ pentru fiecare dintre noi şi pentru umanitate în general, fie că vrem sau nu. Noi pur şi simplu nu putem dori acest scop pentru că putem percepe doar toate plăcerile şi găsim izbăvire din toată suferinţa, unificându-ne cu Creatorul. Suferinţa ne este trimisă de Creator pentru a ne împinge să avansăm, să ne forţeze să ne schimbăm mediul, obiceiurile, acţiunile şi punctele de vedere, deoarece suntem în mod instinctiv pregătiţi pentru a ne elibera de suferinţă. Mai mult, noi nu putem experimenta plăcere fără ca mai înainte să experimentăm suferinţa, la fel cum nu există răspuns dacă nu există întrebare, saţietate fără foame. 292

Astfel, înainte de a experimenta orice senzaţie, noi trebuie să experimentăm opusul său. Prin urmare, pentru a experimenta puterea de atracţie şi iubirea pentru Creator, noi trebuie să experimentăm exact sentimentele opuse, cum ar fi ură şi înstrăinare de idealuri, obiceiuri şi dorinţe. Nici un sentiment nu se poate naşte din gol; trebuie să existe o anumită dorinţă pentru a ajunge la acel sentiment. De exemplu, o persoană ar trebui să fie învăţată să înţeleagă şi astfel să iubească, muzica. O persoană căreia îi lipseşte educatia, nu poate înţelege fericirea celui educat, care după eforturi istovitoare descoperă ceva nou, mult timp căutat. Dorinţa pentru ceva anume, este cunoscută în terminologia Cabalei ca „vas” (kli), deoarece sentimentul de lipsă este în mod specific condiţia necesară, pentru ca plăcerea să îl umple. Mărimea plăcerii pe care cineva o va primi în viitor depinde desigur, de mărimea vasului. Chiar şi în lumea noastră, noi putem vedea că nu mărimea stomacului ci dorinţa, senzaţia de foame este cea care determină câtă plăcere va rezulta din actul de a mânca. Nivelul suferinţei creat din absenţa a ceea ce este dorit, determină mărimea vasului care la rândul său determină cantitatea de plăcere ce urmează a fi primită. Plăcerea care umple dorinţa de mulţumire, este cunoscută ca Lumină, pentru că înzestrează vasul cu un sentiment de împlinire şi satisfacţie.

293

Prin urmare, trebuie să existe o dorinţă atât de puternică, astfel încât persoana să sufere în lipsa acesteia. Doar atunci se poate spune că vasul este pregătit să primească abundenţa pe care persoana o aşteaptă atât. Scopul creării forţelor impure (dorinţelor), cunoscute ca klipot este de a crea o dorinţă de mărime infinită în persoană. Dacă nu ar exista dorinţele klipot, noi nu am experimenta nevoia pentru mai mult, ci doar pentru nevoile de bază ale corpului. Astfel, am rămâne la nivelul de dezvoltare de copil. Klipot ne obligă să căutăm noi plăceri, deoarece creează în mod constant plăceri în noi, care cer a fi împlinite şi care ne forţează să ne dezvoltăm. Dobândirea proprietăţilor caracteristice lumii Atzilut, este cunoscută ca „învierea din morţi”, deoarece în acest fel noi transformăm toate dorinţele impure (moarte) în forma pură. Înainte de lumea Atzilut, o persoană care se mişcă pe calea cu două şine, îşi poate schimba dorinţele doar cu unele opuse, însă nu îşi poate transforma toate dorinţele, în dorinţe pure. După intrarea în lumea Atzilut, noi ne putem corecta dorinţe trecute, ajungând astfel la o stare mai elevată spiritual. Acest proces este cunoscut ca „învierea din morţi” (dorinţe). Desigur, învierea în acest caz nu se referă la corpurile noastre fizice. Acestea, ca desigur toate creaţiile care populează această lume, se vor dezintegra imediat ce sufletele le vor părăsi şi nu vor avea nici o valoare fără prezenţa sufletului. 294

Dacă însă, ca rezultat al muncii asupra sinelui, nu mai suntem controlaţi de dorinţele noastre impure, ci suntem distraşi de acestea şi incapabili să ne conectăm cu Creatorul, această situaţie se numeşte Shabbat (Sabat). Însă dacă gândurile noastre şi dorul pentru Creator sunt deturnate chiar de noi, sau sub influenţa altor gânduri şi îngăduim acestor gânduri străine sau dorinţe, să intre („profanarea Shabatului”) atunci noi nu considerăm aceste gânduri ca străine, ci ca fiind proprii. Noi suntem convinşi că acestea sunt gânduri corecte, faţă de cele care ne-au adus direct, fără dubii pe calea noastră, către Creator. Dacă un om valoros, care este expert într-un anumit domeniu, se alătură unui alt grup de gradul doi şi membrii grupului îl conving că este mai bine să lucreze cu jumătate de inimă decât cu tot sufletul, atunci acest mare expert îşi va pierde treptat talentul. Dacă însă un asemenea expert se găseşte în mijlocul unor lucrători mediocri, însă vine din altă arie de expertiză, atunci acea persoana nu va fi influenţată în rău, deoarece nu există o asociere între acea persoana şi ceilalţi. Prin urmare, acela care doreşte cu adevărat să reuşească într-o anumită arie de expertiză, ar trebui să dorească să devină parte a mediului de experţi care îşi privesc slujba, ca pe o artă. În plus, cea mai mare diferenţă dintre un expert şi un lucrător obişnuit este aceea că un expert are plăcere din munca şi rezultatele sale, mai degrabă decât din salariul obţinut prin munca sa. Prin urmare, aceia care doresc cu

295

adevărat să se ridice spiritual ar trebui să fie atenţi la mediu şi la cei care îi înconjoară. Dacă este un mediu de oameni care nu au credinţă în Creator, atunci cei care caută avansarea spirituală sunt asemeni experţilor care se află printre specialişti într-un domeniu diferit. Scopul expertului este să crească spiritual, în timp ce scopul specialistului este să dobândească cea mai mare plăcere în această lume. Prin urmare, opinia specialiştilor nu reprezintă un mare pericol. Chiar dacă pentru moment cineva adoptă alt punct de vedere, în următorul moment va deveni evident că acest punct de vedere vine de la un necredincios. În acest moment, va fi îndepărtat şi obiectivele iniţiale restabilite.

Însă, persoana trebuie să fie atentă la cei care cred, dar nu dau o atenţie corespunzătoare raţiunii corecte pentru îndeplinirea poruncilor. Aceşti oameni anticipează recompensa care îi aşteaptă în lumea viitoare şi observă doar poruncile ce au acest scop. Aceştia ar trebui evitaţi cu atenţie. Persoana ar trebui să aibă grijă cu aceia care se numesc ei înşişi „cabalişti” sau mistici şi să se îndepărteze cât de mult poate de aceştia. Aceşti oameni pot dăuna celui care a căpătat noi abilităţi în acest domeniu. Cabala prezintă creaţia ca fiind compusă din două componente: Creatorul şi dorinţa de a fi mulţumit de apropierea de El. Această dorinţă pentru o

296

asemenea mulţumire, ca Sursă de infinită, absolută plăcere, este cunoscută ca „suflet”. Este similar tuturor dorinţelor fără a exista însă în forma fizică. Cauza şi scopul creaţiei este dorinţa Creatorului de a mulţumi sufletele noastre. Dorinţa sufletului este de a fi mulţumit de Creator. Dorinţa Creatorului şi dorinţa sufletului sunt rezolvate pe măsură ce se apropie unul de altul şi se unifică. Atunci când proprietatea şi dorinţa coincid, rezultatul este unificarea şi apropierea. În mod similar, în lumea noastră noi considerăm o persoană ca fiind lângă noi, mai degrabă datorită sentimentului de apropiere pe care îl experimentăm, decât datorită apropierii fizice cu aceasta. La fel ca în lumea noastră, cu cât este mai mare distanţa iniţială, cu atât este mai mare plăcerea pe care o primim, din dobândirea a ceea ce dorim. Din acest motiv, Creatorul plasează sufletul în condiţia în care este departe şi opus faţă de El. El se ascunde total pe Sine ca Sursă a plăcerilor şi pune sufletul într-un corp care are dorinţa de a obţine plăcere din tot ceea ce îl înconjoară. În ciuda ascunderii Creatorului şi a obstacolelor puse de dorinţele corpului nostru, noi putem dezvolta dorinţa de a ne apropia şi a ne lipi de Creator. Atunci, tocmai din cauza acestor obstacole cauzate de opoziţia corpului, noi vom simţi o şi mai mare dorinţă de a primi plăcere de la Creator – mai mare decât a fost posibilă înaintea plasării sufletelor în corpurile noastre. Metoda sau instruirea referitoare la modul în care ne putem alipi de Creator, este cunoscută sub numele de Cabala, cuvânt ce derivă din verbul 297

„lekabel” - a primi plăcere de la Creator. Cu ajutorul cuvintelor şi descrierii lumii noastre, Cabala ne prezintă experienţele din lumea spirituală. Conform Cabalei, tot ce se spune în Biblie (inclusiv Cele Cinci Cărţi ale lui Moise, Scrierile şi Profeţii) este astfel formulat, încât să ne înveţe cum să ajungem la scopul creaţiei. Cabala relatează despre acest înţeles cu următoarele cuvinte: „La început (la începutul muncii persoanei, la începutul procesului de apropiere de Creator), „strămoşii noştri” (starea iniţială a dorinţelor unei persoane) „erau adoratori de idoli” (toate dorinţele personale erau îndreptate spre obţinerea plăcerii). „Apoi, Creatorul a ales pe unul dintre ei” (dintre toate dorinţele unei persoane, noi alegem o dorinţă, aceea de unire cu Creatorul) „şi i-a poruncit să se separe de ţară şi oameni şi să se aşeze în alt loc” (pentru a-L percepe pe Creator, noi trebuie să ridicăm o dorinţă deasupra celorlalte - dorinţa de a-L percepe pe Creator - şi să ne îndepărtăm de alte dorinţe). Dacă putem alege o dorinţă, să o cultivăm şi să trăim doar în conformitate cu ea, aceasta este dorinţa de a ne uni cu Creatorul. Apoi, este ca şi cum am trece spre o viaţă diferită, o viaţă spirituală. Dacă vrem să înaintăm, sau suntem deja pe calea către Creator, atunci ne numim „Israel”, care derivă din cuvintele yashar (direct) ke’El (către Creator). Creaţia lumii, inclusiv concepţia şi conducerea ei, îngăduie acestei lumi să existe sau să avanseze, în conformitate cu un plan predeterminat către sfârşitul a ceea ce a fost creat.

298

20 Revenirea la Creator Pentru a implementa Controlul Divin şi astfel a ne îngădui libertatea de voinţă în acţiunile omului, au fost create două sisteme de conducere. Opus fiecărei forţe pozitive pure, există întotdeauna o forţă impură negativă. Patru lumi ABYA de kedusha (pozitive) au fost create, opuse celor patru lumi negative ABYA de tum’a (impuritate). În lumea noastră, diferenţa dintre puterile pure şi impure nu este vizibilă, aşa cum pare că nu există nici o diferenţă între acela care se află în avansarea spirituală spre Creator şi acela care nu se dezvoltă spiritual. Noi înşine nu suntem capabili să cunoaştem adevărul în privinţa faptului că avansăm sau rămânem pe loc şi nu putem determina dacă o forţă pozitivă sau negativă acţionează asupra noastră. Prin urmare, conştientizarea şi încrederea că ne aflăm pe căile adevărate şi corecte este extrem de înşelătoare şi de multe ori pare că nu am ales corect. Însă dacă ne aflăm la începutul călătoriei spirituale, cum putem avansa corect pentru a ajunge la scopul creaţiei şi scopul existenţei noastre? Fără o înţelegere clară a ceea ce constituie binele sau răul pentru destinaţia noastră finală şi pentru binele nostru adevărat şi etern – mai degrabă decât pentru

299

mulţumirea iluzorie şi efemeră - cum putem găsi calea corectă în această lume?

Toată umanitatea rătăceşte pierdută, ca într-o pădure, creând teorii greşite asupra scopului esenţial în viaţă şi cum poate fi atins acesta. Chiar şi aceia dintre noi care suntem la începutul căii corecte nu avem puncte de reper şi suntem incapabili să determinăm dacă gândurile şi dorinţele noastre sunt corecte sau nu. Este posibil ca, Creatorul să ne fi creat fără să ne pregătească şi fără ajutor pentru deznădejdea şi starea noastră insolvabilă? Bunul simţ spune că nu este corect să creezi ceva fără un scop clar şi apoi să abandonezi procesul în mâinile unor creaturi slabe şi oarbe cum suntem noi. Fără îndoială, Creatorul nu ar fi acţionat astfel. Şi în toate situaţiile, El ne-a dat o cale pentru a găsi calea corectă. De fapt, singura cale este de a merge deasupra raţiunii. Pe toate căile noastre, noi experimentăm căderi şi învăţăm cum să nu facem ceva. Noi nu avem succes în toate acţiunile noastre decât dacă ne poticnim. Atunci când simţim că am ajuns la o anumită stare de disperare, avem nevoie de Creator. De fapt, există o foarte importantă confirmare cu privire la corectitudinea căii alese şi aceasta este ajutorul de la Creator! Aceia care aleg calea impurei şi egoistei ABYA nu ajung la destinaţia spirituală, îşi pierd toată

300

puterea în acest proces şi în final ajung la bariera ultimei disperări, deoarece ei nu câştigă dezvăluirea Creatorului asupra întregii imagini a creaţiei. Pe de altă parte, aceia care urmează căile lumilor pure ABYA, sunt recompensaţi de conştientizarea şi înţelegerea întregii Creaţii care este dată ca o binecuvântare de la Creator. Aceşti oameni sunt capabili să ajungă la cea mai înaltă stare spirituală. Prin urmare, acesta este singurul test în lumea noastră (în starea noastră), cu privire la calea pe care ar trebui să mergem, cum ar trebui să acţionăm şi care gânduri ar trebui alese pentru a ne ajuta să ajungem la scopul nostru, indiferent de gândurile şi dorinţele pe care le primim atât de la lumea pură Assiya, cât şi de la lumea impură Assiya.

Diferenţa dintre aceia care urmează calea corectă şi aceia care greşesc este că, Creatorul se va revela primilor şi îi va apropia de Sine, spre deosebire de cei din urmă. Astfel, dacă vedem că secretele Cabalei nu ne devin evidente, atunci trebuie să concluzionăm că această cale este incorectă, deşi entuziasmul, convingerea puternică şi imaginaţia ne pot duce în altă direcţie şi indică faptul că noi am ajuns deja la o anumită înălţime spirituală. Un asemenea sfârşit este comun printre aceia care sunt implicaţi în studii superficiale de Cabala şi filozofii „mistice.”

301

Întreaga noastră cale a ascensiunii spirituale de-a lungul stadiilor lumilor ABYA, poate fi descrisă ca o exercitare alternativă de forţă, emanând de la fiecare stadiu consecutiv la care ne găsim în fiecare moment. Fiecare dintre aceste forţe are ca şi corespondent o anumită literă din alfabetul Ebraic. Adică fiecare literă simbolizează o forţă spirituală care guvernează un anumit stadiu al lumilor ABYA. Însă doar o forţă este capabilă să ne salveze de dominaţia dorinţelor egoiste. Acea forţă este binecuvântarea Creatorului, notată cu litera bet. Nu există o forţă opusă corespunzătoare în lumile impure ABYA, deoarece binecuvântarea provine numai şi numai de la Creator şi nu poate exista nimic egal Creatorului în nici una din lumile impure ABYA. Prin urmare, lumile există doar prin binecuvântarea Creatorului şi doar aceasta poate explica distincţia dintre bine şi rău, sau mai precis dintre ceea ce aduce bine unei persoane şi ceea ce lucrează în detrimentul său. Numai cu binecuvântarea Creatorului poate cineva să distingă forţele pure de cele impure şi să depăşească impurul pe parcursul vieţii sale către sfârşitul creaţiei. Acest lucru demonstrează foarte clar dacă cineva se înşeală pe sine, sau se îndreaptă cu adevărat către lumile spirituale. Fiecare forţă de pe tărâmul forţelor impure ale răului, există doar pentru că primeşte susţinere de la o forţă corespunzătoare ei, însă opusă celei care există în regatul forţelor pure. Singura excepţie este Forţa care vine din binecuvântarea Creatorului.

302

Astfel, această lume nu ar fi putut fi creată cu altă Forţă cu excepţia Celei care izvorăşte din binecuvântarea Creatorului. Fără a fi diminuată în proces, Forţa emană de la Creator şi impregnează întregul spectru al lumilor, ajungând până la cel mai jos dintre stadiile lumilor - lumea noastră. Această Forţă este capabilă să corecteze creaţiile, dându-le puterea să se perfecţioneze şi să înceapă să se ridice spre spiritualitate. Cu ajutorul acestei Forţe a fost creat universul; prin urmare forţele impure egoiste nu îi pot diminua puterea şi nici nu o pot folosi în avantajul lor, deoarece forţele impure au efect doar asupra forţelor pure care sunt slabe. Prin urmare, Forţa pură ne ajută în cele din urmă să distingem între gândurile pure şi cele impure, deoarece de îndată ce gândurile noastre se îndepărtează de Creator, puterea Forţei binecuvântării dispare. Sunetele literelor (nekudot) simbolizează revărsarea Luminii, percepţia Creatorului. Orice percepţie a Creatorului, orice sentiment spiritual cuprinde zece Sfirot. De la cel mai înalt dintre acestea (Keter), sunetele corespund următoarelor gradaţii: 1 - kamatz; 2 - patah; 3 - segol; 4 - tseireh; 5 - shva; 6 - holam; 7 - hirek; 303

8 - kubutz; 9 - shuruk; 10 – fără sunet, care este corespunzătoare lui Malchut - ultimul stadiu al percepţiei, care nu este niciodată umplut. Câteodată, în procesul avansării către scopul de a ne apropia de Creator, noi începem să ne simţim dintr-o dată slabi, deoarece ne lipsesc cunoştinţele de Cabala şi suntem incapabili să facem chiar şi cel mai mic act altruist. În schimb, gândurile noastre sunt preocupate doar de succesul din această lume. Apoi cădem în disperare şi ne spunem că doar anumiţi oameni cu puteri speciale au dobândit capacitatea de a se apropia de Creator, împreună cu proprietăţi, gânduri şi dorinţe adecvate acestui scop şi ale căror inimi tânjesc după Cabala şi auto-perfecţionare. Apoi însă, apare un alt sentiment - conştientizarea faptului că oricine are un loc pregătit lângă Creator şi că oricine mai devreme sau mai târziu va merita plăcerile spirituale prin unirea cu Creatorul. Atunci ieşim din disperare şi devenim conştienţi că, Creatorul este „Atotputernic” şi pregăteşte pentru fiecare o cale, ştiind că fiecare dintre noi, simte, se îndreaptă şi îşi aşteaptă rândul, cu o cerere de se apropia de El. Apoi, ne vom aminti că ne-am spus de mai multe ori asta, însă nimic nu s-a schimbat. În final, rămânem cufundaţi în gândurile noastre de slăbiciune insignifiantă şi demnă de dispreţ. Mai târziu, vom ajunge să realizăm că acest sentiment ne-a fost trimis de Creator pentru a-l putea depăşi.

304

Vom începe atunci să lucrăm pentru a ne perfecţiona, folosind tot ce vom avea. Dintr-o dată vom primi condiţia viitoare la care aspirăm. Asta înseamnă că Lumina viitoarei stări străluceşte în afară, din moment ce nu poate străluci din interior atâta vreme cât dorinţele noastre rămân de natură egoistă. Lumina (plăcerea spirituală) nu poate intra şi străluci (să ne mulţumească) în asemenea dorinţe.

Ca şi creaţii, noi suntem o esenţă concentrată de dorinţe egoiste şi suntem cunoscuţi ca „fiinţe umane.” Creatorul, pe de altă parte, este total îndepărtat de orice este egoism. Prin urmare, reîntoarcerea la Creator, lipirea de El şi conştientizarea Sa, toate vin ca rezultat al faptului că am obţinut echivalenţa formei cu El. O astfel de întoarcere la Creator este numită „marea revenire”. Acesta este motivul pentru care reîntoarcerea la Creator, unirea cu Creatorul, conştientizarea Creatorului nu pot fi considerate nimic altceva decât concordanţa cu El în anumite proprietăţi. Această întoarcere la Creator este cunoscută sub numele de tshuva. Persoana poate stabili că o asemenea întoarcere a fost dobândită doar când Creatorul Însuşi „mărturiseşte” la asta. Ce este această mărturie? Este aceea că persoana are acum capacitatea de a simţi în mod constant Prezenţa Sa, ceea ce face posibil să fie cu Creatorul în toate gândurile.

305

În acest fel, persoana se poate îndepărta fără lacrimi de dorinţele corpului.

Doar noi ca indivizi putem simţi dacă ne-am întors într-adevăr la Creator. Puterea dobândită atunci când îl percepem pe Creator ne îngăduie să ne întoarcem treptat şi în mod complet către acesta şi să ne schimbăm dorinţele egoiste cu unele altruiste. Cu cât avem mai multe dorinţe „rele” la începutul drumului, cu atât mai mult ne putem auto-perfecţiona şi în consecinţă, ne apropiem mai mult de Creator. De aceea nu ar trebui niciodată să ne plângem de proprietăţile noastre rele, ci mai degrabă să cerem corectarea lor. Ar trebui să ne întoarcem către acest mod de gândire de fiecare dată când, gânduri cu privire la lipsa noastră de valoare ne vin în minte. Toate aceste gânduri sunt trezite în noi ca rezultat al faptului că ne simţim departe de Creator şi El ne trimite aceste sentimente, însă doar dacă suntem pregătiţi să le primim. Alţii nu se consideră nedrepţi şi nu îşi percep egoismul. Dimpotrivă, ei sunt convinşi că sunt drepţi. Aceste gânduri nu ne sunt trimise de Creator pentru a ne face să suferim sau să cădem în disperare, ci mai degrabă să ne încurajeze să Îl chemăm pe Creator, să cerem să fim eliberaţi de noi înşine şi de slăbiciunea noastră. 306

De fiecare dată când ne simţim iar neputincioşi şi slabi - după ce am mai experimentat în trecut aceleaşi sentimente - ne vom aminti că nu trebuie să ne întoarcem la aceste sentimente de eşec şi înfrângere. Noi trebuie să ne reamintim că de fiecare dată când trecem prin acest proces, noi trecem prin noi corecţii, care se acumulează până când Creatorul Însuşi le adună împreună. Toate aceste sentimente negative referitoare la distanţa noastră faţă de Creator, insatisfacţia faţă de calea noastră spirituală, plângerile noastre cu privire la stările de impas - pe toate acestea le experimentăm până la gradul cerut pentru noi de a merita conştientizarea Creatorului şi a plăcerilor care vin de la El. Doar atunci „porţile lacrimilor” se vor deschide larg şi doar atunci prin ele noi putem intra în sălile Creatorului. Chiar dacă suntem depăşiţi de reacţiile puternice ale încăpăţânării egourilor noastre, nu ar trebui să decidem ca nu ni s-a dat suficientă putere de la Creator de a le gestiona, sau că ne-am născut fără talent, răbdare, calm şi ascuţime a minţii. Nici nu ar trebui să ne lamentăm că, El nu ne-a dat condiţiile potrivite pentru a ne corecta, fiind astfel în imposibilitatea de a realiza ceea ce altcineva ar fi putut realiza. Este de asemenea interzis să decidem că aceste suferinţe sunt rezultatul păcatelor noastre trecute, sau că asta este „soarta noastră”, sau că acţiunile făcute în altă viaţă ne-au condus la această stare. Ne este de asemenea interzis să renunţăm şi să nu facem nimic, deoarece dacă folosim corect minima putere şi talentele pe care le avem, vom avea foarte mult succes. 307

Vom avea nevoie de fiecare proprietate pe care Creatorul ne-a dat-o, chiar şi de cele mai umile, atât în prezent cât şi în viitor, pentru a ne realiza obiectivul: corecţia sufletului. Acest proces este similar cu plantarea unei seminţe. Dacă este plantată într-un sol fertil şi este îngrijită corect, atunci sămânţa va germina, va creşte şi va rodi. Prin urmare, avem nevoie atât de un mentor bun cât şi de un pământ bun (mediu) pentru ca toate trăsăturile noastre să se poată dezvolta şi echilibra şi cu fiecare combinaţie de trăsături să creăm o relaţie potrivită care să ne ajute să ne atingem scopul principal. Fiecare întrebare care se trezeşte în noi este trimisă de Creator, care aşteaptă răspunsul corect de la noi. Răspunsul la întrebările corpului şi ale minţii, întrebările egoiste ca de exemplu, „Pentru ce?” şi „Ce câştig din asta?” au un singur răspuns - unul pe care corpul nu îl înţelege: „Este Voinţa Creatorului ca eu să ajung la El în acest fel.” Toate cuvintele Cabalei şi toate sfaturile pe care ni le dă vizează un singur aspect: cum putem ajunge la Creator şi să ne unim cu El. Toate deficienţele noastre provin din incapacitatea noastră de a simţi măreţia Creatorului. Fiind la începutul aspiraţiei noastre de a ne apropia de El, noi vrem deja să îl experimentăm în simţurile noastre. Însă acest lucru este imposibil de vreme ce nu avem un ecran (masach) care respinge Lumina Creatorului. Şi el se menţine atâta timp cât nu avem vasele dăruirii. Şi câtă vreme nu avem aceste proprietăţi ale dăruiri, noi suntem capabili să avem doar un sentiment îndepărtat al Creatorului, care

308

este numit „Lumina Înconjurătoare”, care poate străluci de departe asupra celui care este încă îndepărtat în proprietăţi, de cele ale Creatorului. Lumina Înconjurătoare este întotdeauna mai mare decât Lumina Interioară, care este obţinută cu ajutorul unui ecran, având în vedere că posedă anumite calităţi altruiste. Lumina Înconjurătoare este Creatorul Însuşi, în timp ce Lumina Interioară (sufletul) este doar acea „parte” a Creatorului pe care un individ o poate dobândi după ce şi-a îmbunătăţit proprietăţile sale până la un anumit grad. Deci cum putem să primim Lumina Creatorului, atunci când noi nu neam refăcut dispoziţiile? Răspunsul este simplu: doar prin intensificarea strălucirii Luminii înconjurătoare. Cu alte cuvinte, noi putem face asta doar prin creşterea exaltării şi importanţei Creatorului în ochii noştri tânjind în mod constant să îl simţim pe Creator ca Sursa întregii existente şi a tot ce este făcut. Noi trebuie să înţelegem că tot ce ni se întâmplă este un act al lui Dumnezeu şi că nu există nimic în lume în afară de El. Toate eforturile noastre ar trebui să fie concentrate pe acest lucru: să nu ne gândim că ce ni se întâmplă se datorează şansei, sorţii, sau ca o consecinţă a acţiunilor noastre anterioare, ori din vina altora. Noi trebuie să ne străduim să nu Îl uităm pe Creator. Sub nici un motiv nu ar trebui să interpretăm textul sau o parte din Biblie (Cele Cinci Cărţi ale lui Moise) conform propriilor percepţii, asemănând descrierea evenimentelor cu cele din lumea noastră. 309

De exemplu, aşa cum am scris în cărţile mele anterioare, „râul Lavan” menţionat în Biblie este cel mai înalt nivel al sufletului fiind umplut cu Lumina Creatorului. „Faraon” este un simbol al întregului nostru egoism. Alt exemplu poate fi găsit în Biblie, unde se povesteşte că o anumită persoană pe nume Ptachia a venit într-un oraş şi a adunat în jurul său oameni goi şi toţi aceia s-au dus cu el în deşert. Numele Ptachia derivă din verbul „liftoach” (a deschide) - o persoana care deschide ochii oamenilor. El a adunat toţi „oamenii goi” - oamenii care simţeau un gol în viaţa lor. „El i-a dus într-un oraş din deşert” - el a deschis deşertul în vieţile lor pentru că, aşa cum este scris în Biblie: „Lech acharai ba midbar.” „Lech” (Du-te) spune Creatorul persoanei, „acharai ba midbar” (după mine în deşert) - cu sentimentul că viaţa ta fără percepţia spiritualului, este ca un deşert fără pic de apă, că cea mai mică scânteie de salvare de sentimentul goliciunii, îţi va părea ca „un izvor rece pentru sufletul tău istovit.” Un nou exemplu poate fi găsit în Passover Haggada (povestea exodului din Egipt, din captivitatea spirituală a Faraonului - egoismul nostru). „Faraonul a murit” - în sfârşit omul vede că egoismul său îi dăunează, că îl omoară şi că îl obligă să îl servească toată viaţa. Acest principiu „moare” acum în ochii lui. Atâta timp cât el nu înţelege că egoismul său este singurul duşman, el crede că viaţa şi captivitatea din Egipt (captivitatea în dorinţele corpului) a fost o condiţie bună şi favorabilă. Şi apoi, ocazional (în timpul căderilor spirituale) el plânge după „bucăţile de carne şi pâine” pe care le avea în Egipt, adică, cele care au servit din abundenţă egoismului său. 310

Atâta vreme cât Faraon (egoismul din inima unei persoane), regele (care a condus gândurile şi dorinţele unei persoane) Egiptului a fost în viaţă, el a dictat împotriva voinţei persoanei, care să fie dorinţele şi acţiunile ei. Se spune că această persoană este „în exilul (captivitatea) din Egipt,” în captivitatea numeroaselor dorinţe egoiste (mitsraim care derivă din cuvintele mitz-ra —„o concentrare a răului”). Noi înşine, nu suntem capabili să înţelegem că natura care ne guvernează este rea. Şi acest lucru doar atâta timp cât Creatorul nu a creat binele pentru persoană „Şi iată, Faraonul a murit.” El ne-a dat acele experienţe de viaţă care ne îngăduie să recunoaştem că egoismul este duşmanul nostru. Doar atunci acest simbol al răului moare şi simţim că suntem incapabili să existăm ca până atunci, muncind degeaba. Şi „fiii lui Israel au gemut din cauza servilismului şi au strigat”- ei au făcut asta după ce au realizat că nu au fost capabili să se mişte fără beneficii personale egoiste şi nu au câştigat încă o natură spiritual altruistă. „Şi strigătul lor de ajutor pentru ieşirea din sclavie, s-a ridicat până la Dumnezeu şi Dumnezeu a auzit vocea lor” - acest lucru se întâmplă numai în cazul în care cineva strigă cu adevărat din adâncul sufletului, iar acest lucru este posibil numai în cazul în care persoana a atins cele mai îndepărtate limite ale răbdării şi suferinţei. Doar atunci trimite Creatorul ajutor şi acest ajutor vine întotdeauna pe neaşteptate. O persoană nu poate şti niciodată în avans care lacrimă va fi ultima; toate lacrimile trebuie să fie vărsate ca şi cum ar fi ultimele. Cât 311

despre ajutorul Creatorului – „yeshuat haShem keheref ay’in” - acesta apare deodată şi întotdeauna pe neaşteptate! Zohar-ul este considerat de mulţi a fi o învăţătură morală bazată pe Cabala, deoarece este scris în termeni de porunci, recomandând persoanei ce ar trebui să facă. Este clar că definind astfel cartea Zohar, oamenii încearcă să îi nege misticismul, esenţa sa ascunsă. Autorii Zohar-ului au scris această carte, care se referă doar la alcătuirea şi modul în care operează lumile spirituale, într-un limbaj deliberat scolastic şi oficial. Acest lucru a fost făcut pentru a nu lăsa nici un dubiu în mintea cititorului asupra faptului că cel mai important scop al Cabalei nu este înţelepciunea însăşi, ci „distribuirea înţelepciunii.” De fapt, scopul principal al Cabalei şi al legilor spirituale este de a dezvolta nevoia noastră pentru Creator şi dorinţa să ajungem mai aproape de El, prin calităţile sufletului nostru. Toate obstacolele pe care le întâlnim pe calea noastră spre Creator, pentru a intra pe tărâmul spiritual, sunt de fapt semne ale apropierii noastre de Creator, de porţile spiritualului. Asta pentru că nu există situaţie care să fie mai îndepărtată de Creator, decât atunci când nu credem în existenţa tărâmului spiritual, sau suntem incapabili să dorim să îl experimentăm. Sentimentul de îndepărtare de tărâmul spiritual, apare pentru că, El ne-a lăsat să devenim conştienţi de adevărata noastră stare şi în acest fel trezeşte în noi dorinţa pentru apropierea de El. Şi dacă aceste sentimente de distanţare

312

de Creator nu ar fi trezite în noi, nu am avea nici un fel de şansă de a începe să ne apropiem de Acesta. Prin urmare aceste sentimente ale distanţării sunt un semn al apropierii. Şi tot aşa, pe întreaga cale pe care avansează cineva către Creator: experimentăm în mod constant tot felul de obstacole. În realitate, aceste obstacole nu sunt altceva decât Creatorul care încearcă să ne ajute să trezim în noi sentimente de furie şi insatisfacţie faţă de starea noastră prezentă, să ne determine să Îi cerem să o schimbe. Toate obstacolele pe care trebuie să le depăşim în a ajunge mai aproape de Creator sunt necesare pentru a ne obişnui să urmăm calea de a fi distanţaţi - recunoscând egoismul nostru şi separarea de Creator. Totuşi, acest sentiment nu ar trebui să ne afecteze acţiunile. În schimb, ar trebui să recunoaştem în avans că acest sentiment revelează adevărata noastră stare şi că starea anterioară nu a fost mai bună decât cea prezentă. Deşi, nu a existat o conştientizare a acestui fapt la momentul respectiv. Şi astfel până când ne oprim din a ne concentra asupra îngrijorărilor referitoare la condiţia noastră şi le înlocuim cu gânduri şi dorinţe care se concentrează asupra unei singure dorinţe: să ne pese doar că, ne priveşte Creatorul. Această dorinţă ar trebui să determine toate acţiunile şi gândurile noastre. Şi devine foarte clar ceea ce Creatorul doreşte să vadă în fiecare dintre noi pe măsură ce persoana studiază Cabala şi urmează toate

313

îndrumările legilor spirituale pentru a ajunge la acest ultim scop. Atunci toate legile spirituale devin o unealtă pentru unificarea cu Creatorul. Până când vom începe să măsurăm care dintre toate acţiunile şi gândurile noastre sunt împotriva dorinţelor Creatorului, noi evaluăm de fapt toate acţiunile care sunt împotriva dorinţelor celorlalţi care ne impun voinţa lor, definindu-ne gândurile şi acţiunile. Nu suntem niciodată liberi să acţionăm pe cont propriu. Fie suntem influenţaţi de alţii care ne determină comportamentul şi acţiunile, fie gândurile şi acţiunile noastre sunt dictate de Voinţa Creatorului. Niciodată nu putem acţiona absolut liberi. Ascunderea Creatorului de noi este făcută în beneficiul nostru. La fel cum în lumea noastră fiecare obiect care nu este suficient explorat, ne atrage mai mult decât un obiect examinat, tot astfel vălul lumii spirituale este indispensabil pentru a ne induce ridicarea dorinţei cu scopul de a hrăni simţul importanţei atingerii înţelegerii lumii spirituale. Noi nu suntem cu adevărat capabili să înţelegem măreţia Creatorului şi lumile spirituale care constituie o revelare parţială a Creatorului. Însă tocmai datorită ascunderii Sale, sau în măsura în care Creatorul ne dă un sentiment de ascundere şi distanţă, dorinţa noastră de a-L percepe pe Creatorul se trezeşte, precum şi importanţa strădaniei de a înţelege ceea ce este ascuns. Pe de altă parte, gradul ascunderii este determinat de nevoile personale de care cineva are nevoie să ajungă la ceea ce este ascuns. Astfel, cineva devine treptat conştient de cât de important este să ajungă la ceea ce este 314

ascuns, pe când altul, numai atunci când începe să se simtă îndepărtat de obiectul dorinţei sale pătimaşe. Calea de a ajunge prin Cabala la ceea ce este ascuns, este diferită de oricare altă experienţă din această lume. De exemplu, atunci când cineva este onorat, acest lucru îi umple ego-ul şi provoacă daune mari la nivelul sufletului. Daunele sunt considerate a fi atât de mari încât oamenii drepţi, remarcabili, care au câştigat o popularitate imensă şi au discipoli, consideră că asemenea faimă a fost de fapt o pedeapsă de la Creator. Pe de altă parte, sunt cei mari pe care Creatorul doreşte să îi protejeze, astfel încât ei să nu piardă cât de puţin din nivelul lor spiritual. Acestora, Creatorul nu le trimite doar discipoli ci şi pe aceia care îi urăsc, îi invidiază, se opun opiniilor lor şi sunt gata să îi defăimeze. Astfel, Creatorul echilibrează lauda şi onoarea primite de aceştia, cu suferinţa pe care o experimentează prin contemporanii lor. Este dificil pentru cineva care nu a intrat încă pe tărâmul spiritual şi nu a perceput încă puterea spirituală şi dorinţele, să susţină acţiuni şi gânduri în direcţia corectă. Prin contrast, este uşor şi natural pentru o persoană să acţioneze în concordanţă cu natura lumilor spirituale dacă acea persoană a primit puterea spirituală şi a intrat pe tărâmul spiritual, obţinând astfel o înaltă înclinaţie.

Pe perioada declinului spiritual, toate realizările spirituale anterioare dispar. 315

Dorinţa de a-L servi pe Creator şi a se uni cu El, dorinţa de a se lupta cu el însuşi şi de a rămâne doar în starea de urcare - toate acestea dispar. Dispare chiar şi amintirea realizărilor spirituale, precum şi conştientizarea faptului că poate exista o dorinţă de ridicare spirituală. Unii consideră că, dacă aceste lucruri există cu adevărat, acestea pot fi menţinute doar cu gânduri măreţe şi exaltate, în timp ce se pun la adăpost de multitudinea de plăceri mărunte şi minore ale acestei lumi. Însă cei mai mulţi dintre oameni, din rândul cărora persoana simte că face parte, au alte griji şi îşi propun alte lucruri în afara aspiraţiilor spirituale. Şi cum poate o persoană obişnuită ca mine, mă întreb, să viseze chiar să aibă o legătură cu Creatorul, ca să nu mai vorbim despre o legătură strânsă cu acesta? Însăşi posibilitatea pare absurdă şi îndepărtată. Despre aceste momente s-a spus: „Acolo unde găseşti măreţia Creatorului, acolo găseşti şi modestia Sa”, deoarece Creatorul oferă fiecăreia dintre creaţiile sale posibilitatea de a se uni cu El. Şi după ce trece ceva timp, aceia care au renunţat, se avântă spiritual încă o dată, ei nu trebuie să uite starea de declin spiritual, astfel încât să poată aprecia înalta stare spirituală de unire cu Creatorul – darul personal al acestuia. Într-un astfel de caz, nu va mai fi nevoie de experimentarea unei astfel de stări de declin spiritual, pentru că prin munca constantă asupra propriei persoane, prin ridicarea la credinţa deasupra raţiunii, prin învăţarea şi

316

observarea unei anumite ordini a acţiunilor şi gândurilor, o persoană îşi va crea un vas spiritual pentru o ascensiune spirituală treptată.

Calea Cabalei Calea de dorit în ascensiunea spirituală, este calea Cabalei. Calea suferinţei ne aşteaptă doar dacă nu este altă cale de a atinge perfecţiunea. Aşa cum am spus mai sus, calea Cabalei este o oportunitate dată de Sus fiecăruia dintre noi pentru a crea în noi înşine dorinţele necesare pentru creşterea spirituală, demonstrând prin urcări şi coborâri spirituale că Lumina spirituală este plăcere şi absenţa sa este suferinţa. În acest fel, noi începem să dorim Lumina şi urcarea spirituală şi percepţia Creatorului. Fără ca mai întâi să primim Lumina Spirituală şi apoi să ne fie luată, noi nu putem simţi dorinţa de Lumină. Cu cât este mai mare Lumina pe care Creatorul o trimite iniţial şi pe care apoi o „ia”, cu atât va fi mai mare dorinţa noastră de a primi acea Lumină încă o dată. Această cale este cunoscută sub numele de „calea Cabalei”, sau calea Luminii. Însă există de asemenea „calea suferinţei”, atunci când cineva caută o cale să scape de suferinţa constantă greu de suportat din viaţa sa şi nu de dorinţa de a recupera plăcerile pierdute. Pe calea Cabalei, se trezeşte dorinţa de a fi umplut de Lumina spirituală ca Sursă vitalizatoare a salvării. Amândouă căile duc către acelaşi scop, una

317

prin plăcerea şi perfecţiunea care ne atrage, alta ne împinge din spate, determinându-ne să evadăm din durere. Pentru ca un om să fie capabil să analizeze factorii externi şi senzaţiile interne, ne sunt date două senzaţii de percepţie: amar şi dulce - percepute de inimă şi fals şi adevărat - percepute de intelect. Realizarea spirituală nu poate fi apreciată de inimă, deoarece este absolut contrară cu adevărata natură a inimii. De aceea această realizare este întotdeauna percepută ca amară, în timp ce orice plăcere personală este percepută ca dulce. Din acest motiv, munca asupra propriei persoane în direcţia orientării dorinţelor este considerată muncă a inimii. Munca minţii este de o cu totul altă natură, pentru că noi nu ne putem baza pe propriile minţi şi pe logică, pentru a analiza evenimentele înconjurătoare. Într-un astfel de caz, noi suntem forţaţi, în ciuda noastră, să ne bazăm pe mintea egoistă naturală. Noi suntem incapabili să ne rupem de ea, pentru că fiecare dintre noi a fost creat astfel de Atotputernic. De aceea există doar o singură cale: de a ne transforma complet înclinaţiile obişnuite, de a analiza mediul şi în loc de asta să acceptăm sfatul înţelepţilor, expus în cărţile de Cabala şi explicat de profesori care au ajuns la nivelul spiritual al conştientizării. Dacă suntem capabili, cu ajutorul Creatorului, să facem chiar şi cea mai mică încercare de a analiza prin credinţă, mai degrabă decât prin raţiune şi să discernem cu inimile noastre amărăciunea egoismului, ni se va trimite

318

imediat înţelegerea spirituală a nivelului atins, care cuprinde atât Lumina spirituală cât şi puterea (ecranul). Creatorul revelează apoi următorul grad inferior de egoism, cel care a fost anterior ascuns pentru că dacă am înţelege imediat egoismul nostru în totalitate, nu am avea puterea să îl depăşim. În schimb, am deveni cu siguranţă descurajaţi de sarcina copleşitoare care stă în faţa noastră. Însă, ar trebui să realizăm că acest munte de ego, a fost întotdeauna în noi, încă de la început, însă a fost ascuns şi este revelat treptat, pentru că, Creatorul ne-a dat atât abilitatea să îl corectăm, cât şi puterea de a face asta. De acea cei care urcă nivelurile spirituale, depăşind treptat „propria” raţiune, se simt din ce în ce mai nedumeriţi şi confuzi în relaţia cu înţelepţii din cărţile de Cabala şi cu instructorii Cabalişti. Însă în măsura în care noi ne diminuăm importanţa „propriei” înţelegeri, ni se garantează o înţelegere superioară. În cele din urmă, în loc să fim nedumeriţi de întoarcerea de la logica acestei lumi egoiste, noi devenim incomparabil mai înţelepţi. Dacă nu am ajuns încă la o înţelegere superioară, sau nu ne-am schimbat felul de a analiza, începând să simţim dulceaţa - gândurilor nonegoiste - în loc de amar, sau nu am început să vedem adevărul credinţei în comparaţie cu falsitatea intelectului - care este legat de natura lumii noastre noi putem progresa în continuare printr-o metodă modificată de analiză a Reîntoarcerii către Creator care vine de la profesorii noştri, ascultând şi urmând exemplul profesorului în toate lucrurile. Iată sfatul înţelepţilor: dacă 319

doar un singur Cabalist care posedă înţelegerea spirituală a minţii şi a inimii, conduce umanitatea, oricine poate ajunge la scopul creaţiei nu pe calea suferinţei ci prin uşoara şi lipsita de durere cale a Cabalei! Pe de altă parte, ghinionul şi eşecurile constante vor fi soarta noastră dacă aceia care au fost aleşi să călătorească mai întâi pe această cale - cu care Creatorul a făcut o înţelegere şi de la care se cere mult - au ales ca îndrumători pe aceia care nu înţeleg scopul Său înalt sau proiectul Guvernării Sale. Doar în timpul războaielor, catastrofelor, sau marilor nenorociri, atunci când pare că problemele noastre nu au rezolvare, simţim clar mâna Creatorului şi ajutorul Său. Însă aceasta apare doar când ne aflăm în momente dificile, deoarece refuzăm să dobândim şi să folosim cunoştinţele cabaliste şi să recunoaştem Providenţa Divină în lume. De ce sunt oamenii născuţi cu capacităţi diferite de a percepe forţele subtile din jur, precum şi cu capacităţi diferite de prudenţa şi logică în înţelegerea lucrurilor? Şi a cui este vina că o persoană nu a fost creată în acelaşi mod ca geniile, cei cu gândire şi emoţii profunde? Cum se face că atunci când ne naştem, primim de la Creator dorinţe mentale, spirituale şi capacităţi inegale? Indivizii care se nasc cu aspiraţii mari, inimi mari şi minţi inteligente, sunt numiţi în Biblie: „inteligenţi” pentru că ei sunt capabili să primească cea mai înaltă înţelegere. Pe de altă parte, aceia care se nasc cu capacităţi mentale şi spirituale limitate sunt denumiţi în Biblie „neghiobi.” Deoarece însă, 320

fiecare suflet are un scop special pentru care a „coborât” în această lume, nimeni nu ar trebui să se simtă ruşinat de propriile înclinaţii cu care s-a născut. Şi nici nu ar trebui să ne simţim ruşinaţi de gândurile noastre, deoarece şi ele, ne-au fost trimise de Creator.

Însă, ar trebui să acordăm o atenţie specială şi să fim conştienţi de modul în care reacţionăm la gândurile rele - dacă vom lupta cu ele sau le vom urma orbeşte, sau ne vom corecta - fiecare pe măsura capacităţilor cu care ne-am născut - şi la ceea ce facem pentru a ne corecta noi înşine. Pentru asta ar trebui să ne simţim ruşinaţi şi pentru asta fiecare trebuie să răspundem în faţa Creatorului. Însă, cum poate un neghiob să se ridice spiritual? Creatorul a spus: „Am creat înţeleptul şi am creat neghiobul. Şi am pus în fiecare generaţie pe cei înţelepţi, să îi ajute pe cei neghiobi, astfel încât legându-se de inimile celor care urcă, să poată ajunge la o uniune completă cu Mine.” De ce este nevoie de neghiobi în această lume? În fond, în comparaţie cu puţinii oameni înţelepţi, există o mulţime covârşitoare de neghiobi! Motivul este că fiecare proprietate spirituală are nevoie de propriul său purtător. Aceşti oameni cu capacităţi spirituale limitate sunt purtătorii egoismului. Cei înţelepţi, pe de altă parte, din dorinţa de a urca la infinit în

321

munca lor faţă de Creator, care şi-au corectat propriul egoism, trebuie să îi ajute pe cei neghiobi să lucreze asupra egoismului lor.

Pentru a continua să urce, cei înţelepţi trebuie să absoarbă egoism „străin” şi să îl corecteze. Astfel, atât neghiobii cât şi înţelepţii au nevoie unii de alţii. Însă pentru că masele le pot da celor înţelepţi doar o parte neînsemnată a egoismului lor - care constă dintr-o dorinţă mică, plăceri trecătoare din lumea noastră - pentru fiecare persoană înţeleaptă din această lume există miliarde de neghiobi. Cu toate acestea, dacă cei din urmă acţionează în conformitate cu indicaţiile celor înţelepţi, urmându-i conştiincios în tot ce fac, toţi pot ajunge la scopul existenţei: unitatea absolută cu Creatorul. Chiar dacă munca spirituală de a ridica altruismul deasupra egoismului este făcută din inimă, în timp ce ridicarea credinţei deasupra revendicărilor intelectului are loc în minte, ambele sunt condiţionate de respingerea intelectului nostru care ne-a fost dat la naştere, precum şi la respingerea mulţumirii de sine şi a auto-afirmării. Este aşa pentru că, chiar în timp ce lucrează în scopuri altruiste, o persoană preferă totuşi să vadă şi să ştie cui îi dă şi cine primeşte fructele muncii sale - şi în acest caz persoana nu are nimic altceva decât credinţa în existenţa Creatorului şi credinţa că El acceptă fructele muncii sale. 322

Aici găsim noţiunea de unitate a Creatorului, în conformitate cu principiul „nu există nimic în afara Creatorului.” Trebuie să Îl recunoaştem pe Creator ca pe Unicul, Acela care ne trimite tot ce simţim şi percepem în minţile noastre, aducându-ne pe o anumită linie de gândire, care în schimb ne duce la anumite decizii şi hotărâri. Numai după ce am recunoscut toate cele de mai sus, putem avea o perspectivă adecvată a tot ce transpare. Apoi, noi ne putem corecta dorinţele şi gândurile în conformitate cu planul Creatorului. Cabala se concentrează în întregime asupra Creatorului şi acţiunilor Lui. Din această cauză, Cabala este numită cu numele Creatorului. Aşa cum numele unei persoane indică la cine se face referire, tot astfel, fiecare cuvânt din Cabala este un nume al Creatorului, deoarece exprimă acţiunile Sale şi indică ceea ce El ne trimite la un moment dat. Cabala vorbeşte despre noi ca fiind o parte a Creatorului pe care Acesta a îndepărtat-o de El dăruindu-i egoismul. Din acest motiv, sufletele noastre sunt compuse din două părţi opuse. Prima dintre acestea este partea divină, care arată dorinţa proprie de a percepe Creatorul (în unii din noi), ceea ce îi face pe oameni să înceapă să caute spiritualul pentru a se umple în interior. În acelaşi timp, plăcerile pe care cei din jur le urmăresc, nu mai sunt satisfăcătoare pentru cei care caută împlinirea spirituală. A doua parte a sufletului, este acea natură egoistă creată intenţionat pe care oamenii o experimentează în deplină măsură, dorinţa de a avea totul, de a şti totul, de a face totul, de a vedea rezultatul acţiunilor sale, adică de a 323

vedea o parte din „sine” în jurul său. Partea egoistă a sufletului este singura parte care a fost creată, deoarece partea altruistă a sufletului este o parte a Creatorului Însuşi. După ce a luat dorinţa Lui din Sine şi a înzestrat-o cu egoism, El s-a distanţat de acea parte din El şi aceasta a devenit suflet, o creaţie separată de El. Sufletul este considerat o creaţie tocmai pentru că el conţine o parte din ceva nou - egoismul său - o proprietate care nu a existat înainte, pentru că nimic de acest fel nu există în Creator. Cu acea parte a sufletului - care constă din o parte a Creatorului şi o parte din sentimentul nou creat de egoism „de a primi totul în sine” - se ocupă Cabala. Sufletul mai degrabă decât corpul este discutat în Biblie, deoarece acesta din urmă, fiind alcătuit din carne şi oase, este precum carnea şi oasele animalelor şi sfârşitul lui este degradarea şi întoarcerea la elementele acestei lumi

Noi ne simţim corpuri, pentru că nu ne percepem sufletele. Însă pe măsură ce începem să ne percepem sufletul, simţul corpului fizic, dorinţele şi durerile sale, se diminuează, atunci când sufletul se afirmă din ce în ce mai mult. Când suntem mai avansaţi pe calea spirituală, noi nu simţim întru totul dorinţele corpului, pentru că dăm atenţie doar sufletului partea de Creator din noi. Astfel, „corpul” începe să reprezinte dorinţele spirituale, mai degrabă decât dorinţele cărnii şi oaselor, pe care persoana aproape că nu le mai simte. 324

Biblia ne povesteşte nu despre corpurile noastre fizice - masa de carne şi oase - ci despre cele două aspiraţii ale sufletului - despre dorinţa părţii divine de a-L percepe pe Creator şi a se uni cu El şi despre dorinţa părţii egoiste de a se gratifica, de a se satura şi a percepe sinele (în loc de percepţia Creatorului). Ambele aspiraţii sunt cunoscute în Cabala sub numele de „corp.” Ele se referă atât la corpul egoist cât şi la corpul fizic, corpul lumii noastre deoarece doar lumea noastră este caracterizată de ego - şi corpul spiritual, deoarece dorinţele altruiste sunt dorinţele Creatorului, caracteristicile lumii spirituale. În toate cazurile, Biblia descrie modul în care sufletele noastre sunt afectate de diferite direcţii şi circumstanţe. Se ocupă de asemenea de dorinţele noastre, concentrându-se asupra modului în care Creatorul le modifică, precum şi de modul în care fiecare dintre noi le putem modifica, sau mai degrabă cum Îl putem ruga să le schimbe, deoarece noi înşine suntem incapabili să facem asta. Însă principala provocare a omului începător este de a se baza pe puterea voinţei şi de a se concentra asupra faptului că în ciuda multitudinii de gânduri şi dorinţe, toate acestea vin de la Creator (toate aceste gânduri şi dorinţe, extrem de diferite şi uneori atât de mici, sunt trimise de Creator). Creatorul face acest lucru, astfel încât în ciuda tuturor obstacolelor, persoana să continue în mod insistent să menţină legătura cu Creatorul, păstrând credinţa că toate aceste gânduri şi dorinţe sunt trimise de Creator. 325

Astfel, lupta cu acestea ar trebui să ne întărească credinţa că totul vine de la Creator. Pe măsură ce ne întărim această convingere, putem ajunge la un asemenea nivel încât acest sentiment va fi întotdeauna prezent, în ciuda obstacolelor din ce în ce mai mari care vor fi trimise de Creator. Acestea sunt destinate să continue să întărească acest simţ. Apoi, credinţa noastră constantă în Omniprezenţa Creatorului se va combina cu sentimentul Prezenţei Sale în noi şi Creatorul se va „îmbrăca” în noi, determinând astfel gândurile şi dorinţele noastre. În acest moment vom deveni parte a Creatorului. Trebuie să ajungem să realizăm că fiecare sentiment de distanţare de Creator, este în mod special mijlocul prin care vom fi capabili să Îl percepem pe acesta. Aceste două simţuri sunt cunoscute în Cabala sub numele de kli (vas) şi ohr (Lumina). Primul dintre acestea este dorinţa de a-L experimenta pe Creator, care se naşte treptat în noi în timp ce experimentăm obstacolele (gândurile şi dorinţele). Acestea ne distrag în mod deliberat de a ne gândi la Creator şi la Unimea Sa şi ne fac să ne creştem puterea credinţei prin exercitarea voinţei noastre, păstrându-L astfel în gândurile noastre pe Creator. Lumina este ea Însăşi un răspuns la dorinţa noastră de a primi percepţia Creatorului. Atunci când Creatorul se înveşmântează în dorinţa unei persoane, Lumina intră în vas şi ordinea de creştere spirituală este de aşa natură, încât în persoană se trezeşte dorinţa pentru spiritual, pentru percepţia 326

Creatorului, pentru nevoia de a se descoperi pe sine, doar sub efectul Luminii, pentru sentimentul imens de viaţă, pentru inspiraţia care rezultă din apropierea de senzaţiile spirituale, pentru sentimentul de împlinire. Apoi, persoana este invariabil vizitată de gânduri străine. Sub influenţa acestora, are loc o coborâre de la nivelul pe care persoana l-a atins până la nivel gândurilor şi dorinţelor obişnuite. După un timp, persoana începe să regrete aceste mici griji şi gânduri tranzitorii. Acest lucru la rândul său, aduce amărăciune şi mânie pe sine şi uneori chiar şi pe Creator, care îi trimite acelei persoane asemenea gânduri şi dorinţe care determină o cotitură departe de spiritual. Este ca un răspuns la acest sentiment amar de regret cu privire la starea spirituală a persoanei că primeşte Lumina de Sus, sentimentul de a veni mai aproape de Cel de sus. Şi atunci apare dorinţa de a renunţa la tot pentru a-L simţi pe Creator, sentimentele de securitate, încrederea de sine, eternitatea şi perfecţiunea pe care Creatorul le transmite şi de care persoana simte că se apropie. În acel moment, dispar toate gândurile anterioare de ruşine ale persoanei, împreună cu temerile din această lume. Atunci când percepem sufletul ca parte a Creatorului - prin urmare nemuritor - şi suntem de acord în totalitate cu Creatorul şi justificăm tot ceea ce Creatorul a făcut pentru creaţiile Sale, iar individul este gata să îşi nege propriul intelect şi să Îl urmeze pe Creator, este umplut cu Lumina Creatorului şi devine un slujitor al percepţiilor spirituale.

327

Însă încă o dată, după un timp, persoana este vizitată de gânduri străine. Şi astfel, treptat, după mai multe cicluri de gânduri perturbatoare şi urcări spirituale, apare un sentiment statornic de nevoie spirituală şi persoana primeşte în final Lumina etern prezentă a Creatorului. Rabbi Baruch l-a întrebat odată pe bunicul său Baal Shem Tov: „Este cunoscut faptul că în antichitate, aceia care doreau să Îl experimenteze pe Creator, s-au supus în mod constant restricţiilor de tot felul, însă tu ai anulat asta, spunând că dacă cineva se supune în mod voluntar acestor privaţiuni, acela trece de legile spirituale şi este responsabil. Deci care este cel mai important lucru, pe care trebuie să îl facă cineva în munca sa de unul singur?” Baal Shem Tov i-a răspuns: „Am venit în această lume pentru a arăta altă cale; o persoană trebuie să se străduiască să stăpâneasca trei lucruri: iubirea pentru Creator, iubirea pentru oameni şi iubirea pentru spiritual. Atunci nu mai este nevoie de privaţiuni voluntare.” Capacitatea de a mulţumi Creatorului este deja bunătate dăruită acestuia.

Bunăvoinţa Creatorului este de fapt ceea ce putem iubi. De Puterea Sa, ne putem teme. De ce atunci, o persoană care tânjeşte să se apropie de Creator şi simte că acest lucru se întâmplă, simte deodată că se îndepărtează?

328

Baal Shem Tov spune următoarele: „Este ca şi cum înveţi un copil să meargă, în timp ce el este susţinut, face mai mulţi paşi în direcţia tatălui său. Însă tatăl, dorind să înveţe copilul să meargă singur, se îndepărtează până când copilul învaţă să meargă singur.” Baal Shem Tov a spus: „Munca individuală a persoanei asupra sa, constă într-o continuă luptă cu egoismul, o luptă dusă până la ultima suflare care trebuie să conducă de fiecare dată la înlocuirea egoismului cu Creatorul. Creatorul, ca un mare conducător, stă în centrul palatului său. El a ridicat multe ziduri şi obstacole în jurul Său. El a răspândit o mare bogăţie în zidurile palatului său şi conferă onoruri şi titluri celor care depăşesc aceste obstacole. După ce le primeşte, persoana este mulţumită. Însă doar cel care respinge totul, dorind să fie cu Creatorul Însuşi, câştigă dreptul de a se afla în Prezenţa Sa.” În natură există o stare de tranziţie între sămânţă şi răsad, atunci când descompunerea seminţei, dispariţia sa în întregime, este necesară. În mod similar, până când nu ajungem la starea de completă dezicere de „sine”, noi nu putem primi noua noastră natura spirituală. Creatorul a generat „sinele” uman din „nimic” şi din această cauză, noi trebuie să ne întoarcem de la starea de „sine” la cea de „nimic” pentru a ne uni cu Creatorul. De aceea se spune că salvatorul (Mesia) s-a născut în ziua distrugerii Templului. Prin urmare, de fiecare dată când ajungem la o stare de disperare totală, noi realizăm că totul este doar „praf şi vanitate a deşertăciunilor.” Tocmai din 329

această stare, apare un nou pas în ascensiunea noastră spirituală, pentru că în acest punct putem abandona totul. Un mare cabalist al secolului trecut, Maggid din Mezrich, a declarat: „Sunt zece reguli ale muncii spirituale. Trei dintre acestea pot fi învăţate de la un copil şi şapte de la un hoţ.”

Copilul: 1. este fericit fără un motiv anume, 2. nu stă o clipă locului, 3. cere cu toată puterea ce vrea.

Hoţul: 1. lucrează noaptea, 2. se aşteaptă să câştige într-o noapte cât nu a câştigat în precedenta, 3. este loial camarazilor săi, 4. îşi riscă viaţa pentru a câştiga chiar şi cele mai nesemnificative lucruri, 5. nu acordă valoare celor furate şi vinde totul pe nimic, 6. este bătut, dar nu se întoarce din cale, 7. vede avantajele ocupaţiei sale şi nu vrea să se schimbe.

330

El a adăugat de asemenea: „Există o cheie pentru fiecare lacăt, pe care însă dacă nu o are, un hoţ curajos îl va sparge. Creatorul iubeşte persoana care îşi sparge inima pentru a intra în casa Creatorului.” Doar atunci când învăţăm despre nivelurile spirituale, devenim nesemnificativi în ochii noştri şi ne putem înclina, Creatorului, simţind că nu avem nevoie de nimic; nici de salvarea noastră spirituală nici de altă urcare spirituală, nici de eternitate, ci doar de Creator. În timpul declinului spiritual, poate părea că, Creatorul se ascunde de noi şi este dificil să ne menţinem credinţa în El şi Providenţa Sa. Însă dacă simţim că într-adevăr Creatorul se ascunde, înseamnă că noi nu experimentăm cu adevărat ascunderea Creatorului, ci mai degrabă situaţia în care Creatorul se aşteaptă să facem un efort de a avansa spre El. Creatorul este considerat a fi Locul (HaMakom), tocmai pentru că persoana ar trebui să intre în acesta cu toata fiinţa sa, astfel încât Creatorul să îl poată înconjura şi să fie locul său sigur. (Aşa cum am mai spus, noi locuim deja într-un ocean al Luminii Creatorului şi ar trebui să devenim conştienţi de asta.) În timp ce ne rugăm, ar trebui să controlăm în mod constant unde ne direcţionăm atenţia şi eforturile noastre: la citirea textului şi la urmărirea într-o ordine strictă a fragmentelor textului dintr-o anumită carte de rugăciuni; până la profunda examinare a înţelesului numelor şi a combinaţiilor de litere; la pronunţia distinctă a cuvintelor; până la urmarea cu precizie a intenţiilor mentale (kavanot) dintr-o anumită carte de 331

rugăciuni; sau până la ce este mai important - direcţionarea inimii către ataşamentul faţă de Creator. Cea mai importantă este intenţia noastră: ruga pentru a-L percepe pe Creator! Cei care se roagă recunosc existenţa Creatorului, însă cei care se roagă pentru a-l putea percepe, Îl experimentează!

332

21 Corectarea Egoismului Întregul corp spiritual al legii este destinat să ne ajute să ne depăşim egoismul. Prin urmare, legea spirituală, „iubeşte pe aproapele tău ca pe tine Însuţi” este rezultatul natural al ataşamentului faţă de Creator. Deoarece nu există nimic în afară de El, atunci când persoana înţelege asta, toate creaţiile, inclusiv lumea noastră, se unesc în percepţia Creatorului Unic. Astfel ne devine clar cum au putut strămoşii noştri să se supună tuturor legilor spirituale, cu mult înainte ca ele să ne fie transmise. O consecinţă a ridicării spirituale este aceea că noi începem să ne iubim cei mai răi duşmani şi duşmanii din toate neamurile. Astfel, cea mai importantă muncă este ruga pentru duşmanii noştri. Atunci când Rabbi Levi Yitzhak din Berdichev a fost atacat pentru munca amplă pe care o făcea în sprijinul învăţării modului corect de a-L servi pe Creator, aceste zvonuri au ajuns la Rabbi Elimelech din Lizhensk. El a exclamat, „Ce este aşa de surprinzător! Asta se întâmplă mereu! Dacă nu s-ar întâmpla, atunci nici o naţiune nu ne-ar putea înrobi.” Există două stadii ale bătăliei împotriva dorinţelor egoiste: întâi le vom cerceta. Apoi, vom încerca să scăpăm de ele, doar pentru a realiza că acestea continuă să ne urmărească.

333

Aceia dintre noi care neagă Unicitatea Creatorului nu simt încă faptul că El şi tot ce se întâmplă în lume, inclusiv tot ce se întâmplă fiecărui individ, sunt unul şi acelaşi lucru. Rabbi Yichiel Michal (Maggid mi Zlotchiv), un cabalist din secolul trecut, a trăit în mare sărăcie. Elevii lui l-au întrebat; „Cum poţi recita toate binecuvântările faţă de Creator pentru că ţi-a dat tot ce ai nevoie, când tu ai atât de puţin?” El a răspuns: „Îl pot binecuvânta pe Creator că mi-a dat totul, pentru că aparent de sărăcie aveam nevoie pentru a mă apropia de El şi acesta este motivul pentru care mi-a dat-o.” Nimic nu neagă mai mult Regula Creatorului, decât depresia. Fiecare persoană ajunge la acest sentiment din diferite motive: suferinţa, sentimentul de lipsa de sprijin, absenţa a ceea ce îşi doreşte, etc. Este imposibil pentru o persoană să simtă bucurie pentru loviturile pe care le primeşte, cu excepţia cazului când aceasta realizează necesitatea lor şi imensa lor valoare; atunci fiecare lovitură poate fi percepută ca medicament. Singura îngrijorare a persoanei ar trebui să fie motivul îngrijorării sale. „O persoană nu ar trebui să considere suferinţa ca fiind rea.” a explicat Rabbi Moshe din Kovrin, „deoarece nu este nimic rău pe lume, ci mai degrabă bine, pentru că medicamentul este întotdeauna amar.” Cel mai serios efort ar trebui făcut pentru a „vindeca” sentimentele de depresie, pentru că bucuria este consecinţa credinţei şi doar prin creşterea credinţei se poate salva cineva de tristeţe. Din acest motiv, când se spune în Mishna că, „O persoană trebuie să fie recunoscătoare pentru rău”, Talmudul 334

adaugă imediat: „Şi trebuie să îl primească cu bucurie,” pentru că nu există rău în lume! Deoarece noi percepem doar ce intră în simţurile noastre şi nu ce rămâne în afara noastră, îl putem sesiza pe Creator, doar în măsura în care El acţionează asupra noastră. Deci, noi avem nevoie ca simţurile noastre să nege unicitatea sursei lor; ele există în mod special, pentru ca persoana să simtă şi să reveleze în cele din urmă, Unicitatea Creatorului. Se spune că, după ce au traversat Marea Roşie, oamenii au crezut în Creator şi au început să cânte. Doar credinţa permite cuiva să cânte. Dacă cineva simte că prin auto perfecţionare va putea să se corecteze pe sine, el ar trebui să îşi examineze atitudinea faţă de credinţa în omnipotenţa şi Unicitatea Creatorului, pentru că doar prin Creator, prin cererea pentru schimbare, este posibil să anulăm ceva în noi înşine. Se spune că lumea a fost creată spre deliciul fiinţelor create. Olam (lumea) derivă din cuvântul he’elem or ha’alama- adică „ascundere”. Doar prin experimentarea tendinţelor opuse ale ascunderii şi revelării poate o persoană experimenta plăcerea. Şi acesta este înţelesul expresiei, „Am creat un ajutor împotriva voastră” (ezer ke-negdo).

Egoismul a fost creat pentru a ajuta umanitatea. Treptat, în timp ce luptă împotriva sa, fiecare persoană dobândeşte simţurile necesare pentru a experimenta spiritualul. Din acest motiv, fiecare 335

persoană ar trebui să privească toate obstacolele şi suferinţele, cu conştientizarea deplină a scopului lor, care este de a determina persoana să ceară ajutorul Creatorului pentru a primi salvarea de acea suferinţă. Atunci, egoismul şi alte aspecte neplăcute, se transformă în „ajutor împotriva voastră” - adică împotriva egoismului însuşi. Este de asemenea posibil să ofere o variantă alternativă. Imaginaţi-vă egoismul fiind „opus nouă”, în loc de Creator, ecranând şi acoperindu-l pe acesta de noi, ca şi cum ar spune; „Eu stau între Creator şi tine.” Asta face „Eu-l” sau „sinele” unei persoane când se află între persoană şi Creator. În acest scop, există o poruncă pentru ca în primul rând să ne „amintim ce ne-a făcut” Amalek şi apoi de a „şterge întreaga sa amintire”. Nu ar trebui să căutam în noi gânduri care să servească drept obstacole, ci mai degrabă ar trebui să luăm primul lucru care ne apare în minţile şi inimile noastre din momentul trezirii şi să îl legăm de Creator. În acest fel „obstacolele” ne ajută să ne întoarcem gândurile la Creator. De aici vedem că cel mai rău lucru este atunci când uităm de Acesta. În măsura în care egoismul nostru ne împinge în păcat, în aceeaşi măsură El ne împinge şi la a fi excepţional de drepţi. În ambele cazuri, ne îndepărtează de adevăr. În aceeaşi măsură putem pretinde că suntem drepţi înaintea altora - astfel încât uneori - fără a realiza că ne amăgim, noi începem să credem că suntem cu adevărat aşa. Rabbi Jacob Yitzhak din Lyublin (Hoseh mi Lyublin) a spus: „Am mai multă iubire pentru păcătoşii care ştiu că sunt păcătoşi, decât pentru cei drepţi 336

care ştiu ca sunt drepţi. Însă păcătoşii care cred că sunt drepţi nu vor găsi niciodată calea corectă, deoarece chiar aflaţi în pragul iadului ei cred că au fost aduşi aici să îi salveze pe alţii.” Un adevărat cabalist vrea ca elevii să se teamă şi să îl respecte pe Creator mai mult decât se tem şi îl respectă pe învăţătorul lor. Astfel că ei sunt încurajaţi să depindă şi să aibă încredere în Creator, mai mult decât în învăţător. Atunci când Rabbi Nahum de Ruzhin, un cabalist al ultimului secol, i-a găsit pe elevii săi jucând dame, el le-a povestit despre similaritatea dintre regulile jocului şi regulile spiritualităţii: în primul rând, nu poţi face două mişcări simultan, în al doilea, te poţi mişca înainte însă nu înapoi; şi al treilea, cine ajunge la sfârşit poate muta cum doreşte, după propria dorinţă. Dacă credem că cineva vorbeşte despre noi, devenim interesaţi de ceea ce spune. Ceea ce este dorit, este ascuns şi se numeşte „secret”. Dacă citim Biblia şi simţim că vorbeşte despre noi, atunci se consideră că am început să studiem înţelepciunea secretă a Cabalei, citim despre noi, deşi nu suntem conştienţi încă de asta. Pe măsură ce avansăm pe calea spirituală, noi vom realiza că Biblia vorbeşte despre noi şi apoi Biblia se va transforma din ascunsă, în revelată. Aceia care citesc Biblia fără să îşi pună întrebări referitoare la ei, nu pot discerne în Biblie părţile ascunse sau cele revelate; acestor persoane, Biblia le apare ca o simplă istorie sau o colecţie de reguli juridice.

337

Pentru aceia care studiază Cabala, se spune că Biblia vorbeşte doar despre prezent. Din punctul de vedere al egoismului, nu există nimic mai ciudat şi nenatural, ireal şi absurd, decât a se „vinde” în sclavia Creatorului, de a şterge toate gândurile şi dorinţele şi de a se înrobi Voinţei Sale, orice ar fi, fără a şti înainte despre ce este vorba.

Toate cererile spirituale par inutile, aceluia care este departe de Creator. Şi invers, de îndată ce persoana experimentează urcarea spirituală, acceptă starea de a nu opune rezistenţă sau critica raţiunii. Atunci, persoanei nu îi mai este ruşine de gândurile şi aspiraţiile sale îndreptate a se încredinţa Creatorului. Aceste situaţii contradictorii ne sunt date în mod special, pentru a ne ajuta să realizăm că salvarea noastră de egoism este deasupra naturii şi ne este dată doar de Voinţa Creatorului. Până atunci, noi existăm într-o stare de nemulţumire, pentru că noi fie comparăm starea noastră prezentă cu cea din viitor, fie comparăm prezentul cu speranţele de viitor şi astfel suferim din absenţa experienţei dorite. Dacă noi am şti doar ce mari plăceri am putea primi de Sus, însă nu le primim, am suferi mult mai mult. Însă, se poate spune că în privinţa plăcerilor spirituale, ele sunt ţinute departe de conştiinţa noastră şi noi rămânem în continuare într-o stare inconştientă şi nu percepem absenţa lor. 338

Astfel, pentru noi este vital să simţim Prezenţa Creatorului. Dacă am pierde ulterior această percepţie, este clar că am tânji din nou după ea. Aşa cum se spune în Psalmul 42, „Aşa cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa plânge sufletul meu după tine Doamne.” Dorinţa de a-L percepe pe Creator este numită „aspiraţia de a ridica Prezenţa Creatorului din ţărână,” adică din cea mai joasă stare a înţelegerii noastre, de acolo de unde tot ce este în lume ne apare mai de preţ decât a fi capabili să Îl percepem pe Creator. Aceia care păzesc poruncile datorită educaţiei lor (care este în sine o manifestare a dorinţei Creatorului) fac la fel ca şi cei care aspiră să îl înţeleagă pe Creator. Diferenţa constă în percepţia persoanei la care se face referire. Acest lucru are o mare importanţă deoarece dorinţa Creatorului este de a acorda un beneficiu creaţiilor sale, dăruindu-le sentimentul apropierii faţă de El. Astfel, pentru a renunţa la observarea în mod obişnuit a poruncilor şi a acţiona liber, noi trebuie să înţelegem în mod clar ce am primit ca rezultat al educaţiei, de la societate şi către ce aspirăm acum ca indivizi independenţi. De exemplu, să luăm în considerare o persoană care a primit educaţie în conformitate cu sistemul „Mussar” care susţine că lumea noastră este un nimic. În acest caz, lumea spirituală este percepută ca fiind un pic mai mult decât nimic. Pe de altă parte, Cabala ne învaţă că această lume, aşa cum este ea percepută, este plină de plăceri. Prin comparaţie, lumea spirituală, lumea în care îl simţim pe Creator, este incomparabil mai frumoasă. 339

Prin urmare, spiritualul, apare nu doar ca mai mult decât nimic, dar şi ca cea mai mare dintre plăcerile lumii. Este imposibil ca cineva să se forţeze să beneficieze de Creator în acelaşi fel în care Creatorul beneficiază de noi, pentru că asemenea înclinaţii nu se regăsesc în fiinţa umană. Cu toate acestea ar trebui să ne fie clar către „cine” trebuie să aspirăm. Când căutăm adevărul din spatele dorinţei de a ne apropia de Creator, trebuie să ţinem cont că, atunci când îl dorim cu sinceritate pe Creator, toate gândurile şi dorinţele dispar, aşa cum lumina unei lumânări este copleşită de lumina unei torţe. Până să îl percepem pe Creator, fiecare dintre noi se simte ca şi cum ar fi singur pe lume. Deoarece însă, Creatorul este Unul şi Unic şi El este capabil să dăruiască (şi dăruieşte lumii întregi) şi pentru că noi suntem în opoziţie completă cu proprietăţile sale de a dărui, imediat după ce am primit percepţia Creatorului noi dobândim chiar dacă temporar - aceleaşi proprietăţi (ca în analogia dintre lumânare şi torţă). Trăind în concordanţă cu legile spirituale ale lumii, noi suntem capabili să dobândim tot ceea ce dorim cât ne aflăm încă în această lume.

Atunci când credem că totul, chiar şi răul pe care îl experimentăm ne-a fost trimis de Creator, noi rămânem permanent ataşaţi de El. Există Creatorul şi creaţia - fiinţa umană care nu este capabilă să îl perceapă pe Creator însă poate „crede” doar în existenţa şi unitatea Sa şi în 340

faptul că doar Creatorul există şi împărăţia sa este peste tot (cuvântul „crede” este plasat între ghilimele, pentru că în sens cabalistic, credinţa se referă la percepţia Creatorului de către persoană). Singurul lucru pe care şi-l doreşte persoana este să primească plăcere. Acesta a fost planul Creatorului. Acesta a fost de asemenea şi scopul creaţiei, Voinţa Creatorului. Însă, persoana ar trebui să experimenteze plăcere în acelaşi mod ca şi Creatorul. Tot ce s-a întâmplat vreodată, se întâmplă, sau se va întâmpla fiecăruia dintre noi - atât bune cât şi rele - este predestinat şi trimis de Creator. La sfârşitul corecţiei, va deveni clar că tot ce s-a întâmplat a fost în beneficiul nostru. Însă în timp ce fiecare dintre noi ne aflăm pe calea corectării, fiecăruia dintre noi ni se va părea că această cale va traversa mii de ani, urmează a fi extrem de lungă, amară, sângeroasă şi extrem de dureroasă. Indiferent cât de pregătiţi suntem pentru următoarea lovitură, de îndată ce percepem că se apropie o nouă încercare, uităm că vine de la Unica Putere de unde vine totul. Noi uităm că suntem mai degrabă instrumente în mâinile Creatorului şi începem să ne imaginăm că acţionăm independent. În consecinţă, credem că circumstanţele neplăcute sunt cauzate de alţi oameni, în loc să le recunoaştem ca instrumente ale Voinţei Creatorului. Astfel, cel mai important concept pe care trebuie să îl înţelegem, ar trebui să meargă dincolo de simpla acceptare că totul vine de la Creator. Ar

341

trebui să se concentreze de asemenea pe ideea că nu trebuie să cedăm sentimentelor şi gândurilor dăunătoare în cele mai dificile momente. Nici nu ar trebui să începem brusc să gândim „independent” şi să începem să credem că evenimentele dintr-un anumit moment din viaţa noastră, sunt într-un fel cauzate de alte fiinţe umane, ci mai degrabă de Creator; nici nu ar trebui să considerăm că rezultatul oricărui fenomen este determinat de alţi oameni sau circumstanţe, ci de către Creator. Este posibil să învăţăm asta doar prin propria experienţă, însă în timp ce învăţăm avem tendinţa să uităm de ce apar aceste evenimente în viaţa noastră. Tot ce se întâmplă în viaţa noastră este pentru a ne dezvolta şi a ne îndrepta spre creşterea spirituală. Dacă uităm asta, putem cădea în falsa credinţă că există o lipsă a Supervizării Divine şi o completă ascundere a Creatorului. Acest proces apare în următorul mod: Creatorul ne face cunoscut faptul că doar El, Creatorul, conduce lumea şi apoi ne plasează în mijlocul unor înfricoşătoare şi nefericite evenimente care duc la consecinţe dezagreabile. Sentimentele dezagreabile ne prind atât de puternic, încât uităm cine le-a trimis şi cu ce scop ne sunt date aceste lovituri dure. Din când în când în timpul acestui „experiment”, înţelegem motivul pentru care ni se întâmplă acest lucru, însă atunci când aceste apariţii înfricoşătoare se înmulţesc, înţelegerea noastră dispare. Chiar şi atunci când dintr-o dată ne „amintim” cine le-a trimis şi de ce ne sunt date, suntem incapabili să ne convingem să le atribuim Creatorului şi să Îi cerem ajutorul. 342

Deşi în acelaşi timp realizăm că totul vine de la Creator, noi ne aşteptăm să ne putem ajuta. Putem privi acest proces în următorul mod: 1. Pe calea noastră către Creator stă o forţă - sau gând – impură, care ne distrage, care ne obligă să ne rupem prin ea de alipirea de Creator; 2. Atunci când suntem aproape de Creator, suntem ca un copil susţinut de mama sa. Însă forţele / gândurile străine încearcă să ne îndepărteze de Acesta şi să ne împiedice să Îl simţim pe El şi Legea Sa ; 3. Este ca şi cum Creatorul ne dăruieşte ceva important pentru a ne apăra de duşmani. Atunci, duşmanii atacă şi noi luptăm vitejeşte împotriva inamicului. 4. Când lupta s-a terminat, devine foarte clar că noi ne-am luptat mai degrabă împotriva obstacolelor trimise de Creator decât în scopul de a dobândi înţelegerea şi urcarea. Apoi, noi dobândim cunoaşterea despre noi înşine şi despre Conducerea Divină a Creatorului şi cultivăm de asemenea iubirea pentru acesta, înţelegând în final de ce ne trimite aceste obstacole. Educaţia noastră nu ar trebui să ne forţeze sau să ne reprime ci mai degrabă să ne ajute să ne dezvoltăm abilităţile de care avem nevoie pentru a ne forma o perspectivă critică asupra stărilor interne şi a dorinţelor noastre. Educaţia corectă ar trebui să ne înveţe cum să ne dezvoltăm abilităţile de a gândi şi a analiza, în timp ce educaţia tradiţională, încearcă dimpotrivă să ne insufle acţiuni şi reacţii automate pe care le putem face în viitor. 343

De fapt, întregul scop al educaţiei ar trebui să se axeze pe stabilirea unei practici obişnuite de a analiza în mod constant şi independent şi de a aprecia acţiunile noastre independente. Acestea sunt acţiuni fals libere şi nu acelea în care trebuie să fim obligaţi de o forţă exterioară, nici să fim influenţaţi de educaţia noastră. Cum să ajungem la adevăr când ego-ul percepe încrederea ca amărăciune sau durere? Cine este pregătit să se supună de bună voie unui astfel de chin?

Noi primim vitalitate şi energie din pasiune, onoare şi invidie. De exemplu dacă suntem îmbrăcaţi în haine ponosite, ne simţim ruşinaţi pentru că, alţii sunt mai bine îmbrăcaţi. Însă dacă şi alţii sunt îmbrăcaţi sărăcăcios, atunci rămânem doar cu jumătate de sentiment neplăcut. Din acest motiv, se spune că „o nenorocire comună este jumătate din consolare.” Dacă am primi plăcere doar din una dintre aceste trei surse, noi nu am putea avansa niciodată în dezvoltarea spirituală. De exemplu dacă avem doar imboldul spre plăcere şi nu pentru onoare, am putea merge dezbrăcaţi când este cald şi nu am simţi nici o ruşine. Dorinţa pentru onoare şi pentru un statut înalt în societate poate scădea dacă oamenii îşi moderează nevoile, aşa cum se întâmplă în timpul încercărilor grele sau al războaielor. Însă în dorinţa de a primi plăcere sau de a ne scădea suferinţa, noi suntem într-un fel dependenţi de părerile celorlalţi, la fel cum o durere de dinţi nu 344

slăbeşte dacă şi altcineva are o durere asemănătoare. Astfel, munca „de dragul Creatorului” ar trebui să fie bazată pe plăcere, nu pe onoare, pentru că altfel persoana poate deveni mulţumită şi se poate opri la jumătatea drumului. Se spune că, „invidia savanţilor creşte înţelepciunea”. Chiar dacă persoana nu are o dorinţa pentru onoare, tot se va întreba de ce altă persoană este onorată şi ea nu. Din acest motiv, oamenii depun mari eforturi în domeniul ştiinţei, pentru a se asigura că alţii nu vor primi onoruri mai mari ca ei. Asemenea eforturi sporesc cunoaşterea şi un şablon similar poate fi observat printre noii elevi. Unii văd că alţii se scoală să studieze înainte de răsărit, aşa că şi ei se forţează să se trezească devreme, chiar dacă în interior au o dorinţă puternică de a nu face asta. Însă dacă realizăm că fiecare gând nu este cu adevărat al nostru, ci de fapt vine din afară, atunci devine mai uşor să le rezistăm. Societatea îi afectează pe oameni atât de mult încât ei acceptă toate gândurile şi dorinţele imprimate în ei de alţii ca fiind ale lor. Astfel, este crucial să alegem un mediu adecvat pentru noi, care va fi caracterizat prin obiective corespunzătoare şi aspiraţii. Dacă, totuşi, vrem să fim influenţaţi şi să primim gânduri de la un anumit cerc de oameni, cea mai sigură metodă de a atinge acest scop este să ne plasăm printre aceştia; mai mult, să îi servim şi să îi asistăm, deoarece procesul primirii are loc de la superior la inferior. Astfel, într-un grup de studiu este crucial să îi percepem pe toţi ca fiind mai informaţi decât noi. Acest lucru este cunoscut ca „a dobândi de la autori” pentru că este câştigat prin comunicarea cu alţii. Mai mult, atunci când suntem printre alţii 345

la muncă sau acasă, este de dorit să rămânem mental la nivelul colegilor noştri. Acest lucru ne va asigura că în noi nu vor intra gânduri străine fără voinţa noastră lucru care ne ajută să gândim asemănător vecinilor, partenerului, sau colegilor.

Dorinţa pentru Proprietăţi Spirituale Este absolut imposibil pentru un începător să distingă un cabalist adevărat de unul fals, pentru că fiecare dintre ei este apărătorul aceloraşi adevăruri despre necesitatea corectării de sine şi a renunţării la egoism.

Însă aceste cuvinte, precum Lumina Creatorului care luminează totul, pot fi comparate cu o Lumină fără vas, adică persoana poate rosti cuvintele cele mai profunde, însă până când aceasta nu posedă kelim —vasele pentru a conţine simţul Luminii - vorbitorul nu poate înţelege sensul lor intern. Este mult mai dificil a primi idei şi noţiuni din cărţile scriitorilor cabalişti - proces cunoscut ca „mi sfarim” (lit.din cărţi) - decât a dobândi cunoaşterea direct de la un profesor. Asta pentru că, dacă persoana doreşte să absoarbă gândurile autorului, trebuie să creadă ca autorul este un mare cabalist. Cu cât are un respect mai mare pentru autor, cu atât mai mare va fi abilitatea de a absorbi de la autorul cărţii. Dintre mii de oameni care l-au

346

perceput pe Creator, doar anumitor cabalişti - Rabbi Shimon Bar Yochai (Rashbi), Rabbi Ashkenazi Yitzhak (Ari) şi Rabbi Yehuda Ashlag (Baal HaSulam) - li s-a acordat permisiunea de a scrie despre Cabala într-un limbaj care să fie înţeles de aceia care nu au dobândit încă percepţia nivelurilor spirituale. Alte lucrări cabaliste folosesc imagini, care sunt doar pe înţelesul acelora care au intrat deja pe tărâmurile spirituale şi prin urmare nu pot fi folosite de începători. Bazându-se pe alegerea prietenilor şi a cărţilor ca sursă de cunoaştere - o persoană poate dobândi treptat capacitatea de a gândi independent. Până la acest stadiu, persoana rămâne la stadiul comun al tuturor fiinţelor umane din această lume, adică, starea dorinţei de a fi independent, însă incapabilă să facă acest lucru. Se spune că invidia, plăcerea şi dorinţa pentru onoare, scot o persoană din această lume. Asta înseamnă pur şi simplu că aceste trei dorinţe umane determină o persoană să acţioneze. Deşi nu sunt considerate dorinţe bune, ele motivează totuşi o persoană să se schimbe, să crească şi să dorească să dobândească din ce în ce mai mult, până când înţelege că, realul câştig este de natură spirituală şi decide să părăsească această lume pentru cea spirituală. Astfel se spune despre aceste trei dorinţe că ele „iau” persoana din această lume şi o duc în lumea spirituală, viitoare. Ca rezultat al acumulării de cunoaştere şi inteligenţă, persoana începe să deosebească ce este mai valoros în această lume şi să înţeleagă că trebuie să încerce să atingă cele mai înalte 347

scopuri. În acest fel, persoana se mişcă de la dorinţele „pentru sine” şi ajunge la dorinţele „de dragul Creatorului.” Întreaga creaţie poate fi văzută ca tânjind să primească plăcere sau suferinţă cauzată de absenţa plăcerii care emană de la Creator. Există două condiţii care sunt necesare pentru a simţi plăcere: 1. Plăcerea ar trebui să apară şi să dispară, lăsând o impresie, o memorie (reshimo de la ro’shem— o urmă). 2.Persoana trebuie să dobândească cunoştinţele necesare şi puterea de a sparge învelişul exterior şi astfel să devină demnă de fruct. Există mai multe tipuri de forţe impure, care distrag şi care sunt cunoscute sub numele de klipot, adică „cochilii” sau „coji.” Numele le reflectă scopul. Aceste forţe (1) protejează forţele spirituale pure (fructele din cochilie) de elemente care străpung şi deteriorează tărâmul spiritual - cei fără lumină care ar putea dăuna atât lor cât şi altora după câştigarea spiritualului şi (2) creează obstacole pentru aceia care doresc cu adevărat să stăpânească fructul. În consecinţă, prin lupta cu ele, persoana câştigă cunoaşterea necesară şi puterea de a sparge cochilia exterioară, devenind astfel vrednică să fie părtaşă la fruct. În nici un caz persoana nu ar trebui să simtă că gândurile, oricare ar fi ele: împotriva Creatorului, împotriva căii şi împotriva credinţei, provin din altă sursă decât Creatorul.

348

Doar Creatorul, singura Forţă care conţine fiinţa umană, acţionează în întreaga creaţie în timp ce fiinţei umane i se acordă rolul unui observator activ. Cu alte cuvinte, fiinţele umane sunt lăsate să experimenteze întreaga gamă a forţelor care acţionează asupra lor şi să se lupte împotriva credinţei că aceste forţe vin din altă sursă decât Creatorul. De fapt, până când Creatorul trimite gânduri pentru a bloca studiul Cabalei, persoana nu poate înainta. Principalele klipot sunt klipat mitzraim (Egipt), care întoarce persoana de la dorinţa de a continua pe calea spirituală şi klipat noga, care îi dă senzaţia că totul este bine aşa cum este şi că nu este nevoie să înainteze. În acest caz, persoana se simte ca şi cum ar dormi, deşi inima nu este de acord cu această condiţie („ani yeshena ve libi er” - Eu dorm, dar inima mea este trează). Adevăratele texte Cabaliste, în special textele lui Rabbi Yehuda Ashlag sunt scrise în asemenea mod încât aceia care se adâncesc în ele nu mai pot primi plăcere din strălucirea falsă a klipat noga, de îndată ce înţelegerea scopului creaţiei le-a devenit clar. Celor puţini care sunt aleşi de Creator să fie aduşi mai aproape de Sine, li se trimite suferinţa din dragoste (isurei ahava). Aceasta este suferinţa care intenţionează să inducă acestor oameni dorinţa de a depăşi dificultăţile condiţiei lor şi să se apropie de Creator. Această luptă interioară a persoanei, pe care o simte ca fiind a sa, este numită „presiunea din interior” (dahaf pnimi). Atunci când acţionăm, acest

349

lucru se consideră a fi „revelat”, deoarece toţi pot vedea şi nu poate fi un subiect care să dea loc la interpretări. Pe de altă parte, gândurile şi intenţiile noastre sunt considerate „ascunse”. Ele pot diferi cu mult de felul în care alţii le percep şi pot diferi chiar şi de percepţiile şi intenţiile noastre. Uneori, noi nu suntem conştienţi ce anume ne îndeamnă spre o acţiune sau alta. Adevăratele noastre intenţii – interioare - care ne motivează sunt adesea ascunse atât de noi cât şi de observatorii din afară. Din acest motiv Cabala este cunoscută ca partea ascunsă a Bibliei - înţelepciunea ascunsă - deoarece ne iniţiază în privinţa intenţiilor şi cum să le direcţionăm către Creator. Astfel, această cunoaştere ar trebui ascunsă de oricine, chiar şi de persoana în cauză. Este imperativ să credem că totul în lumea asta se întâmplă în conformitate cu Voinţa Creatorului, este condusă de El, trimisă şi controlată de El.

Există persoane care susţin că suferinţele noastre nu sunt suferinţe, ci recompense. Acest lucru este adevărat numai cu privire la oamenii drepţi care pot asocia toate circumstanţele şi toate consecinţele care decurg din Legea Creatorului. Doar în asemenea cazuri în care oamenii pot trăi prin credinţa lor în justiţia ultimă a Legii Creatorului, în ciuda marilor încercări şi suferinţe, va fi nenorocirea transformată în binecuvântare. 350

Însă, acele nenorociri pe care nu le putem depăşi mergând dincolo de limitele raţiunii noastre ne aduc un declin spiritual, deoarece doar menţinând credinţa deasupra raţiunii putem găsi sprijin. De îndată ce am ieşit din credinţa noastră şi ne aflăm iar dependenţi de raţiune, trebuie să aşteptăm să fim ajutaţi. Pe de altă parte, cei care pot rezista acestor nenorociri vor urca, deoarece suferinţa şi nenorocirile cresc puterea credinţei persoanei. În aceste cazuri nenorocirile şi suferinţa se vor transforma în binecuvântări. O cerere adevărată către Creator trebuie să vină din adâncul inimii persoanei, ceea ce înseamnă că inima trebuie să fie în totalitate de acord cu ceea ce vrea să spună Creatorului. Cererea trebuie să fie exprimată nu prin cuvinte, ci prin sentimente, deoarece Creatorul aude doar ce se află în inima persoanei. Creatorul aude chiar mai mult decât ar vrea cineva, pentru că El înţelege toate cauzele şi toate sentimentele pe care El Însuşi le trimite. Nici o creaţie nu poate evita scopul predestinat - să înceapă să dorească proprietăţile spirituale. Însă ce se poate face cu persoana care simte lipsa unei suficiente dorinţe de a se rupe de plăcerile acestei lumi? Cum poate face faţă cineva ideii de a se despărţi de rude, familie şi de întreaga lume atât de plină de viaţă şi mici plăceri, cu toate dorinţele egoiste atât de viu pictate în mintea persoanei? Ce ar trebui să facă cineva, dacă chiar în timp ce se roagă la Creator pentru ajutor, nu vrea cu adevărat să fie auzit de acesta şi să i se îndeplinească cererea?

351

Pentru a ajuta şi a sprijini pe aceia aflaţi în asemenea situaţie este nevoie de pregătiri speciale şi de a realiza cât de vitală este dobândirea proprietăţilor altruiste. O asemenea realizare se dezvoltă treptat pe măsură ce persoana realizează cât de îndepărtată este de bucuria spirituală şi de pacea interioară care o atrag de la distanţă. Acest lucru poate fi asemănat cu o gazdă care trebuie să domolească apetitul oaspeţilor săi cu aperitive, astfel încât aceştia să se bucure de masa care este pregătită pentru ei. Fără a fi pregătiţi pentru masă, oaspeţii nu vor experimenta o adevărată încântare, indiferent de cât de delicioasă sau abundentă ar fi aceasta. Această abordare este de asemenea eficientă în trezirea unui apetit pentru astfel de delicii nenaturale şi necunoscute plăceri, cum ar fi primirea plăcerii prin altruism. Nevoia noastră de apropiere de Creator se naşte treptat în noi sub influenţa eforturilor noastre, inspirate de momentele de îndepărtare extremă de salvarea spirituală. Acestea includ momente de deprivare severă şi întuneric, când avem nevoie de Creator să ne salveze, astfel încât Acesta să ne scoată din situaţiile fără speranţă, în care chiar El ne-a plasat. Dacă avem cu adevărat nevoie de Creator, atunci acesta este considerat un semn ca suntem pregătiţi să primim acest ajutor, deoarece am dezvoltat un „apetit pentru acceptarea plăcerilor pregătite pentru noi de Creator. Gradul în care am experimentat suferinţa se va compara cu gradul în care suntem capabili să primim plăcere. Însă, dacă trebuie să trecem prin

352

suferinţă şi să primim bucurie de Sus în aceeaşi măsură în care am suferit, atunci aceasta este calea suferinţei, nu calea Cabalei. În plus, apare o întrebare: este cu adevărat nevoie să cerem Creatorului ceva? Poate că cineva ar trebui să experimenteze suferinţa până în punctul în care corpul doreşte completa salvare şi strigă la Creator cu atâta putere încât El îl va salva.

Răspunsul este simplu: o rugăciune, chiar dacă nu izvorăşte din adâncul inimii cuiva, pregăteşte persoana pentru salvare. În rugăciune, noi îi promitem Creatorului că după ce primim puterea spirituală, ne vom concentra toate eforturile noastre către aspiraţiile spirituale care acum lipsesc. Aici este marea putere a rugăciunii. Creatorul acceptă o cerere de acest fel şi ca rezultat vom avansa pe calea Cabalei, mai degrabă decât pe calea suferinţei. Din acest motiv, noi nu ar trebui să fim de acord cu calea suferinţei, chiar dacă suntem siguri că suferinţa este trimisă de Creator şi chiar dacă noi credem cu tărie că tot ce este trimis de acesta este în beneficiul nostru. Creatorul nu vrea ca noi să acceptăm pasiv suferinţa. Din contră, El se aşteaptă ca noi să prevenim suferinţa, să evităm condiţia în care El ne împinge de la spate prin suferinţă. El vrea ca noi să depunem eforturi prin intermediul credinţei şi să ne exprimăm dorinţa de a înainta.

353

Chiar dacă nu avem încă o dorinţă adevărată de a atinge starea potrivită, ar trebui să cerem Creatorului să ne dea dorinţa adevărată şi credinţa prin puterea rugăciunii. Adică, ar trebui să îi cerem Creatorului să ne dea dorinţa de a întreba, dorinţă care acum lipseşte. Sufletele noastre, „sinele” din fiecare dintre noi, există într-o stare perfectă încă din momentul în care Creatorul a decis cum ar trebui să existe acestea. Această condiţie poate fi descrisă sub numele de „condiţia absolutei păci” (deoarece fiecare acţiune este iniţiată de dorinţa de a ajunge la o stare perfectă) şi condiţia unei absolute fericiri (deoarece toate dorinţele create în noi de Creator sunt împlinite în totalitate). Pentru a ajunge la această stare, noi trebuie să dobândim dorinţa de a ajunge la ea. Adică ar trebui să reuşim să transformăm actualele aspiraţii în unele perfecte, altruiste. Nu există altă alternativă. Creatorul spune astfel: „Dacă nu vei face alegerea potrivită cu acordul tău, voi plasa legi crude asupra ta, care te vor forţa să te întorci la Mine.” Fiecare persoană posedă simultan două stări perfecte: prezentul şi viitorul. În orice moment, noi experimentăm doar prezentul, însă transformarea în starea „viitoare” poate fi realizată într-o clipă prin modificarea naturii noastre din a fi egoist şi materialist, în a fi altruist şi spiritual. Creatorul poate face un asemenea miracol în fiecare dintre noi în orice moment, deoarece amândouă stările există simultan. Diferenţa constă în faptul că noi putem percepe imediat o stare, însă nu şi cealaltă stare perfectă 354

care există paralel cu prima, în ciuda existenţei noastre simultane în cele două stări. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru, se explică prin faptul că proprietăţile - dorinţele nu coincid cu proprietăţile stării perfecte imperceptibile. Aşa cum spune Creatorul „Este imposibil ca Eu şi tu să existăm în acelaşi loc”, atâta timp cât suntem opuşi în dorinţe. Din acest motiv, fiecare dintre noi posedă două condiţii sau, aşa cum se spune în Cabala, două corpuri. Există corpul fizic, pe care îl ocupăm în prezent şi care în Cabala este cunoscut ca „învelişul material”. Pe de altă parte, sunt dorinţele şi proprietăţile noastre care sunt considerate a fi în sensul cabalistic corpul, deoarece în ele se găsesc sufletele noastre, care sunt parte a Creatorului. Dacă în starea noastră prezentă, corpurile noastre constau în întregime din dorinţe şi gânduri egoiste corectabile, atunci doar o mică parte a sufletelor noastre, aşa numita ner dakik, ne poate pătrunde ca o scânteie a Marii Lumini, care ne dă viaţă. Al doilea corp, care există în paralel cu primul, este corpul spiritual, pe care încă nu îl simţim. El constă din viitoarele noastre dorinţe şi proprietăţi altruiste care constituie sufletul nostru, adică, acea parte a Creatorului care va fi dezvăluită în viitor, de îndată ce procesul corecţiei este încheiat. Proprietăţile acestor două corpuri –egoist şi spiritual - şi forţele care le dau viaţă, sunt împărţite în sentimente şi în intelect, pe care le percepem cu inimile şi minţile noastre. Corpul egoist doreşte să primească cu inima şi să

355

înţeleagă cu mintea, în timp ce corpul altruist doreşte să dea cu inima şi să creadă cu mintea. Noi nu suntem capabili să schimbăm nici unul dintre cele două corpuri. Cel spiritual nu poate fi schimbat pentru că este complet perfect; iar cel prezent este complet imuabil şi nu poate fi corectat deloc pentru ca aşa a fost creat de Creator. Însă există al treilea corp, care serveşte ca legătură între cele două. Corpul de mijloc, condus de Sus, constă din dorinţe şi gânduri aflate în schimbări constante, pe care ne străduim să le corectăm şi să cerem Creatorului corecţia lor. În acest fel noi ne conectăm corpul de mijloc cunoscut sub numele de klipat noga, cu corpul spiritual. Atunci când suntem capabili să conectăm toate dorinţele şi gândurile cu corpul spiritual, corpul nostru egoist va pleca şi noi vom dobândi un corp spiritual. În acel moment, Creatorul va schimba proprietăţile corpului egoist pentru a deveni opus şi întregul egoism înnăscut se va transforma în absolut altruism. În toate situaţiile prin care trecem în viaţă, ar trebui să ne străduim să vedem că totul vine de la Creator şi să privim punctul său de vedere ca fiind al nostru. Noi ar trebui să susţinem că „El este cel care se află între mine şi restul; prin El îi văd pe toţi, inclusiv pe mine. Tot ceea ce percep emană de la El şi tot ce emană de la mine merge doar la El. Din acest motiv, tot ce ne înconjoară este El”. Şi este aşa cum se spune, „Tu eşti atât înaintea mea cât şi

356

în spatele meu şi Tu ţi-ai pus mâna pe mine.” „Tot ce este în mine” ar putea spune cineva, „tot ce cred şi simt, vine de la Tine şi este un dialog cu Tine.”

Cel mai înfricoşător sentiment este să percepem abisul fără sfârşit. Acest lucru se abate asupra noastră atunci când un gol pare să se deschidă brusc chiar sub picioarele noastre, un gol caracterizat prin lipsa de speranţă, frică, lipsa oricărui sprijin şi o îndepărtare completă de Lumina Înconjurătoare care ne-a dăruit un sentiment de viitor, de mâine, al următoarei clipe. Toate variantele acestui îngrozitor sentiment provin dintr-o senzaţie originală chiar şi mai mare şi, de fapt pot fi considerate variante ale ei. Toate acestea ne sunt trimise din aceeaşi sursă, Malchut, sufletul gol aşezat de Creator, astfel încât fiecare dintre noi să umple fiecare parte a acelui suflet cu Lumină. Toată senzaţia de întuneric pe care o experimentăm emană de la acest suflet gol şi poate fi depăşită doar prin credinţa în Creator, prin perceperea Lui. Acesta este motivul pentru care Creatorul ne-a trimis toată suferinţa. Regele David, întruchiparea sufletelor noastre, descrie condiţia sufletului în fiecare linie din psalmi şi descrie toate impresiile pe măsură ce urcă pe diferite niveluri. Este uimitor cât de mult trebuie să îndurăm înainte de a avea înţelegerea, conştiinţa şi drumul pe calea dreaptă. Nimeni nu ne poate spune care ar trebui să fie următorul pas. 357

Doar din necesitate, poticnindu-ne la pasul anterior, vom alege acţiunea corectă. Cu cât suntem mai stimulaţi de greutăţi, cu atât mai repede creştem spiritual. Astfel, se spune, „Fericit este acela care este mâhnit de Creator.” Noi nu trebuie să ştim nici următorul pas, nici viitorul, interdicţia din Biblie împotriva ghicitului, nu ar trebui să fie privită cu uşurinţă. Creşterea spirituală apare doar prin creşterea credinţei. Acest lucru este susţinut de faptul că tot ceea ce trăim până la un anumit moment şi tot ce vom trăi până în momentul următor, emană de la Creator şi poate fi depăşit doar prin apropierea de El. Acest lucru apare din necesitate, deoarece natura noastră refuză să admită că El ne conduce. Cunoaşterea stării noastre viitoare, sau pur şi simplu încrederea în cunoştinţele noastre, ne răpeşte posibilitatea de a închide ochii, de a păstra linişte şi de a accepta orice manifestare a Înaltei Legi ca fiind adevărată şi dreaptă. Acest lucru este posibil doar atunci când ne apropiem de Creator. Biblia descrie toate stările intermediare urcării spirituale într-un limbaj accesibil. Aşa cum ştim deja, există doar două proprietăţi în toată creaţia: altruism şi egoism, proprietatea Creatorului şi proprietatea creaţiilor sale. Cabala, pe de altă parte, descrie stadiile ridicării spirituale în limbajul sentimentelor directe - aşa cum este şi în această parte a cărţii - sau în limbajul Sfirot-urilor, descrierea fizico-matematică a obiectelor spirituale. Acest limbaj este universal, concis şi precis. Forma sa exterioară este percepută de începători. Ne ajută de asemenea să îi înţelegem pe alţii şi să

358

fim înţeleşi de ei, deoarece se concentrează pe obiectele spirituale abstracte şi asupra evenimentelor care într-o anumită măsură sunt îndepărtate de noi. După ce am ajuns la etapele spirituale, putem folosi acest limbaj „ştiinţific” pentru a descrie propriile noastre acţiuni şi sentimente, deoarece Lumina pe care o percepem, poartă deja informaţii cu privire la acţiunea în sine, numele acţiunii şi nivelul spiritual. Totuşi un cabalist poate transmite sentimente şi senzaţii despre un anumit nivel spiritual, doar cuiva care a experimentat acest nivel, deoarece altă persoană nu va înţelege aceste concepte. În mod similar, în lumea noastră, un individ care nu a fost supus unei asemenea senzaţii şi care nu o percepe printr-o senzaţie similară, nu va fi capabil să o înţeleagă. Există două stadii consecutive de corectare a egoismului. Primul stadiu este de a nu îl folosi deloc, ci doar de a gândi şi acţiona cu dorinţa de a „da”, fără gândul la posibilul câştig rezultat în urma acţiunilor. După ce suntem capabili să acţionăm în acest fel, trecem stadiul următor: începem să angajăm în mod treptat egoismul nostru prin încorporarea sa treptată în acţiunile şi gândurile noastre altruiste şi astfel îl corectăm. De exemplu, o persoană dă totul altora, fără a primi nimic în schimb, acesta este primul pas de dezvoltare. Dacă cineva este într-adevăr în măsură să acţioneze în acest fel, atunci pentru ca acesta să poată oferi chiar şi mai mult, cei bogaţi îi vor da acestei persoane şi mai mult. Prin intermediul acestei persoane, bogaţii vor dărui altora. Cu cât cel care primeşte va dărui altora ceea ce a primit, fără a fi tentat de recompensă, 359

cu atât va primi mai mult. Într-un asemenea caz, egoismul va fi angajat într-o cauză nobilă: cu cât primeşte mai mult cineva, cu atât dă mai mult. Însă poate dărui cineva totul?

Valoarea averii care trece prin mâinile cuiva determină nivelul corecţiei sale. Primul stadiu este cunoscut sub numele de „corecţia creaţiei” (a egoismului), iar stadiul doi este cunoscut ca „scopul creaţiei” sau abilitatea persoanei de a folosi egoismul în acţiuni altruiste, pentru scopuri altruiste. Cabala se concentrează pe aceste două stadii ale dezvoltării spirituale. Însă, dorinţele şi plăcerile menţionate în Cabala sunt de miliarde de ori mai mari decât toate plăcerile lumii noastre la un loc. Aceşti doi paşi sunt de asemenea în conflict constant unul cu celălalt, pentru că primul respinge total folosirea egoismului şi corecţia sa, în timp ce al doilea îl foloseşte în cantităţi mici, în funcţie de puterea abilităţii cuiva de a-l contracara pentru corecţia sa. Astfel, acţiunile acestor două condiţii sunt opuse una alteia, chiar dacă ambele sunt altruiste ca scop. Chiar şi în lumea noastră, un individ care dă totul, este opus în acţiune celui care primeşte doar pentru a dărui. Privite astfel, multe din contradicţiile şi conflictele descrise în Biblie, devin mai uşor de înţeles. De exemplu, conflictul dintre Saul şi David, argumentele şi contradicţiile dintre şcolile Shamai şi Hilel, conflictul dintre Mashiach Ben360

Joseph (Cabalistul Ari) şi Mashiach Ben-David şi alţii, aproape toate aspectele contencioase şi ale războaielor, care sunt interpretate - de aceia care nu se află în regatul spiritual - drept conflicte între naţiuni, triburi, familii şi indivizi egoişti. După o perioadă de muncă intensă, de învăţare şi luptă pentru percepţia spirituală, vom simţi nevoia de a vedea anumite rezultate. Pare că după toată munca depusă (comparată în special cu munca pe care o fac cei din jurul nostru) am câştigat dreptul de a experimenta Revelarea Creatorului, de a vedea o manifestare clară a legilor spirituale pe care le-am studiat cu atâta ardoare şi de a percepe plăcerile lumilor spirituale. În realitate, lucrurile apar a fi exact opuse aşteptărilor noastre: putem simţi că regresăm, mai degrabă decât să progresăm, în comparaţie cu alţii care nu studiază Cabala. Putem simţi că în loc să îl percepem pe Creator şi Creatorul în loc să ne asculte, ne îndepărtăm de acesta. Mai mult, discrepanţa crescândă dintre realizările spirituale şi scăderea aspiraţiilor spirituale ar părea mai degrabă a fi rezultatul direct al studiilor noastre. Astfel, apare o întrebare legitimă: dacă ne uităm la cei care studiază Biblia într-un mod simplu, obişnuit, putem vedea că ei ajung să se simtă superiori faţă de alţii, în timp ce noi care studiem Cabala devenim din ce în ce mai nemulţumiţi, văzând cât de rău am ajuns în dorinţele şi gândurile noastre şi cât de mult ne-am îndepărtat de dorinţele spirituale bune care ne-au condus odată la Cabala!

361

Poate nu ar fi trebuit să ne angajăm deloc în studiul Cabalei! Poate tot timpul dedicat acestor studii va fi cheltuit în zadar! Pe de altă parte, putem simţi că doar aici putem găsi adevărul şi răspunsul la întrebările din noi. Acest sentiment se adaugă doar la presiunea deja existentă: nu putem abandona Cabala pentru că este adevărul, însă simţim că nu avem nimic în comun şi astfel ne îndepărtăm de ea, cu percepţia că dorinţele noastre sunt mult mai joase decât cele ale contemporanilor noştri. Ni se pare că dacă în locul nostru ar fi fost o altă persoană, Creatorul iar fi răspuns deja de mult şi ar fi adus acea persoană mai aproape de El. Alţii, nu s-ar fi plâns pentru faptul că, Creatorul a fost nepăsător faţă de ei, sau eventual nu reacţionează de loc la acţiunile lor. Însă, în esenţă, aceste emoţii sunt experimentate doar de aceia care se află în procesul adevăratei munci spirituale, mai degrabă decât celor care studiază superficial Biblia doar pentru a învăţa semnificaţiile sale şi a respecta poruncile. Acest lucru se datorează faptului că cei care aspiră să se înalţe vor depune eforturi pentru a ajunge la o stare spirituală în care toate aspiraţiile, gândurile, dorinţele sunt lipsite de interese personale. În acest scop, chintesenţa adevăratelor gânduri şi motivaţii este revelată de Sus. Putem dovedi că am trecut testul după ce am trecut prin suferinţă, găsind în noi enormitatea egoismului nostru, văzând marea distanţă dintre sine şi cele mai insignifiante proprietăţi spirituale. Ne putem dovedi demni de a arunca o privire în lumile spirituale, cu toate acestea putem încă în ciuda a 362

tot ceea ce am suferit, să aducem inima la tăcere şi să ne exprimăm iubirea pentru Creator fără a cere o recompensă pentru eforturile şi suferinţa noastră. Şi dacă, în ciuda a tot ce am îndurat, aceste condiţii ne sunt mai dragi decât plăcerile animalice şi decât liniştea.

În general, ori de câte ori vom începe să exercităm o muncă reală asupra noastră, vom începe imediat să vedem obstacolele de pe drumul nostru către percepţia spirituală. Aceste obstacole apar ca o varietate de gânduri şi dorinţe străine, cum ar fi lipsa încrederii în alegerea corectă a căi, ca descurajare în faţa dorinţelor noastre reale. Toate aceste obstacole ne sunt trimise de Sus pentru a ne testa. Ele vor determina dacă noi avem cu adevărat o sete de adevăr, indiferent de cât este de contradictorie naturii noastre egoiste, sau cât de dureros este să renunţăm la propriul confort de dragul Creatorului. Pe de altă parte, oamenii obişnuiţi nu sunt testaţi şi se simt confortabil cu modul obişnuit de viaţă, crezând că locul pe lumea cealaltă este garantat deoarece respectă poruncile Bibliei. Astfel aceşti indivizi simt că atât lumea aceasta cât şi cea care va veni sunt asigurate şi astfel se bucură la gândul recompensei viitoare, simţind că este binemeritată pentru că ei urmează Voia Creatorului şi astfel au câştigat recompensa în ambele lumi.

363

Adică, egoismul persoanei care observă, creşte de mai multe ori în comparaţie cu egoismul persoanei care nu observă, care nu aşteaptă nici o recompensă de la Creator pe tărâmul spiritual. Însă Creatorul nu ne testează pentru a vedea unde ne aflăm în spiritualitate. Creatorul ştie deja asta fără să ne testeze, pentru că El este cel care aşează pe cineva pe o anumită poziţie. El ne testează pentru a ne face conştienţi de starea noastră spirituală. Creând în noi dorinţa pentru plăcerile pământeşti, Creatorul îi respinge pe cei care nu sunt vrednici şi dă celor pe care doreşte să îi lipească de El oportunitatea de a veni mai aproape de porţile lumii spirituale, depăşind toate obstacolele. Pentru ca persoana egoistă să simtă ură faţă de egoism, Creatorul îl revelează treptat pe adevăratul său inamic şi îi arată adevăratul vinovat - care stă în calea sa către intrarea pe tărâmul spiritual - pană când ura se dezvoltă la un asemenea grad încât persoana reuşeşte să se rupă complet de acesta. Tot ce există în afara „sinelui” cuiva este Însuşi Creatorul, deoarece baza creaţiei este percepţia „sinelui”, de către fiecare dintre noi. Această iluzie a „sinelui” personal constituie creaţia şi este simţită doar de noi. Însă în afara simţului „sinelui” personal există doar Creatorul. Astfel, atitudinea noastră faţă de lume şi faţă de alţii, reflectă atitudinea noastră faţă de Creator. Dacă creştem având o asemenea atitudine faţă de orice, noi restabilim astfel o legătură directă cu Creatorul. Însă dacă nu există nimeni altcineva în afară de Creator, atunci ce este „sinele”? „Sinele” este sensul „Eu-lui”, sensul fiinţei noastre, care nu există de fapt. 364

Însă, în concordanţă cu ce doreşte Creatorul, sufletul (care este o parte a Sa ), simte aşa, pentru că este îndepărtat de Creator. Creatorul se ascunde pe sine de suflet, însă pe măsură ce acea parte a Creatorului îl simte din ce în ce mai mult pe Acesta, „sinele” începe mai degrabă să se simtă din ce în ce mai mult parte a Creatorului, decât creaţie independentă. Stadiile percepţiei treptate a Creatorului sunt cunoscute ca „lumi”, sau Sfirot .

În mod obişnuit, noi ne naştem fără a-L simţi pe Creator şi percepem tot ce se află în jurul nostru, ca fiind „realitate.” Această condiţie formează „lumea noastră”. Dacă Creatorul doreşte să ne aducă mai aproape de El, noi vom începe la un moment să simţim în mod vag existenţa Forţei Superioare. Noi nu vedem încă această Forţă cu vederea interioară, însă simţim de la distanţă, din exterior, că ceva ne luminează, ne aduce un sentiment de încredere, de exaltare spirituală şi inspiraţie. Însă Creatorul poate încă odată să devină distant şi imperceptibil. În astfel de cazuri simţim acest lucru ca pe o întoarcere la starea iniţială şi reuşim cumva să uităm că la un moment dat am fost siguri de existenţa Creatorului şi chiar L-am perceput. Creatorul se poate distanţa El Însuşi, astfel încât noi să simţim că Prezenţa spirituală se îndepărtează şi ca atare deznădăjduim. Acest sentiment 365

este trimis de Creator acelora pe care El vrea să îi aducă şi mai aproape de El, pentru că dorinţa pentru un sentiment minunat care dispare ne face să Îl vrem înapoi. Dacă facem un efort şi începem să studiem Cabala şi găsim un profesor adevărat, atunci Creatorul fie se revelează pe Sine într-o mai mare măsură prin urcarea noastră spirituală, fie se ascunde, determinându-ne să găsim o cale de ieşire din starea noastră de prăbuşire. Dacă, prin voinţa noastră, suntem capabili să depăşim această stare neplăcută a ascunderii Creatorului, atunci vom primi ajutor de Sus sub forma ridicării spirituale şi a inspiraţiei. Pe de altă parte, dacă nu încercăm să ieşim din această stare prin puterile noastre, Creatorul se poate apropia de noi, sau ne poate lăsa (după ce ne-a determinat de mai multe ori să facem un efort independent) să avansăm către El, deşi suntem încă incapabili să Îl percepem.

366

22 Dezvoltarea Spirituală Tot ceea ce dorim să ştim despre lumea noastră, poate fi definit ca rezultat al creaţiei şi a Providenţei Sale, sau aşa cum spun oamenii de ştiinţă, „legilor naturii.” Prin invenţiile sale, omenirea încearcă să reproducă anumite detalii ale creaţiei şi să îşi folosească cunoştinţele despre legile naturii. Adică încearcă să reproducă acţiunile Creatorului la un nivel mai mic şi cu materiale inferioare. Profunzimea înţelegerii omenirii în înţelegerea naturii este limitată, deşi limita se extinde treptat. Şi totuşi până şi astăzi, corpul unei persoane este echivalent cu corpul material. Însă o asemenea perspectivă nu face diferenţa între oameni, deoarece individualitatea fiecărei persoane este determinată de puterea spirituală şi proprietăţile ei, mai degrabă decât de formele corpului. Astfel se poate spune că toate corpurile indiferent de numărul lor, formează un singur corp din perspectiva creaţiei, deoarece nu există deosebire care să le diferenţieze. Din această perspectivă, pentru a-i înţelege pe ceilalţi şi întreaga lume din jurul nostru şi pentru a înţelege cum să ne raportăm la ceea ce se află în afara corpurilor noastre, este suficient să ne uităm în interior şi să ne înţelegem sinele.

367

De fapt, aşa ne comportăm, deoarece suntem creaţi să percepem ce intră în noi din afară, adică să reacţionăm la forţele exterioare. Astfel, dacă nu suntem diferiţi spiritual de alţii şi toate acţiunile noastre sunt obişnuite şi în limitele diferitelor proprietăţi ale animalului corpurilor noastre materiale, atunci este ca şi cum nu existăm. Fără o individualitate distinctă spiritual, este ca şi cum am fi părţi ale unui corp comun, care este format din corpurile noastre. Cu alte cuvinte, singura cale prin care putem fi diferiţi de alţii, este prin sufletele noastre. Prin urmare, dacă nu avem un suflet, nu putem spune ca existăm individual. Cu cât suntem mai diferiţi spiritual, cu atât suntem mai importanţi, însă dacă aceste diferenţe nu există, atunci nici noi nu existăm.

De îndată ce se formează primele diferenţe spirituale în noi, din acel moment, starea noastră spirituală este numită naşterea noastră, deoarece pentru prima dată apare ceva specific în noi, ceva care ne diferenţiază de oricine altcineva. Astfel, naşterea individualităţii apare prin separarea noastră de marea masă. Similar cazului în care sămânţa a fost plantată, apar treptat două procese aflate în conflict: procesul de descompunere şi procesul de creştere. Are loc o completă detaşare de forma anterioară. Însă, până când aceasta nu este înlăturată complet, până când forma fizică a persoanei nu este lepădată, nu se poate trece de la corpul fizic la forţa spirituală. 368

Pană când nu sunt parcurse aceste stări (numite „procrearea fructului de sus în jos”) nu se poate naşte în noi prima forţă spirituală de jos în sus, nu poate începe să crească şi să ajungă la nivelul şi forma Celui care ne-a născut. Procese similare apar în naturile anorganice, vegetative, animale şi umane, deşi acestea au forme diferite. Cabala defineşte „naşterea spirituală” ca fiind prima manifestare în persoană a celor mai inferioare proprietăţi ale lumii spirituale - ieşirea persoanei în afara graniţelor lumii „noastre”, până la primul şi cel mai de jos nivel spiritual. Însă spre deosebire de noul născut din această lume, cel ce se naşte spiritual nu moare, ci se dezvoltă continuu. O persoană poate începe să se înţeleagă pe sine doar din momentul în care este conştient de sine, niciodată mai devreme. De exemplu nu ne amintim de noi în stările anterioare, cum ar fi de exemplu momentul concepţiei, momentul naşterii, sau chiar stadiile anterioare. Putem înţelege doar dezvoltarea noastră, nu şi formele noastre anterioare. Însă, Cabala descrie toate stările anterioare ale creaţiei, începând cu starea de existenţă doar a Creatorului, pană la crearea de către El, a unui suflet comun - fiinţa spirituală. Apoi urmează coborârea treptată a lumilor spirituale de la cel mai înalt pană la cel mai de jos nivel, până la ultima stare a celui mai de jos tărâm spiritual. Cabala nu descrie toate stadiile care urmează (cum ajunge o persoană la cel mai de jos nivel al tărâmului spiritual şi apoi ascensiunea viitoare a 369

acestuia de jos în sus, către scopul final - revenirea la punctul de început al creaţiei). Asta pentru că urcarea are loc în conformitate cu aceleaşi legi şi niveluri, ca şi coborârea spirituală a sufletului şi oricine caută să înţeleagă, trebuie să experimenteze fiecare stadiu al naşterii spirituale, până la ultimul nivel spiritual al desăvârşirii. Însă toate sufletele, ajunse la sfârşitul creşterii lor, starea absolut corectată a proprietăţilor lor iniţiale, se vor întoarce la Creator şi se vor uni cu acesta într-o stare absolut invizibilă, datorită totalei similitudini. Cu alte cuvinte, din momentul naşterii spirituale a persoanei, până la completa lipire de Creator, sufletul trebuie să avanseze de jos în sus prin cele 125 de trepte care coboară de sus in jos, de la Creator până la noi. În Cabala, primul nivel de jos este cunoscut ca „naştere”, ultimul, cel mai de sus, este cunoscut sub numele de „corecţia finală” şi toate stadiile dintre ele sunt denumite fie prin numele oamenilor din Biblie, fie prin simboluri Cabaliste, fie prin numele Sfirot-urilor sau ale lumilor. Din cele de mai sus devine clar că noi suntem incapabili să înţelegem creaţia şi pe noi înşine, fără a realiza în totalitate scopul creaţiei, actul creaţiei şi toate stadiile dezvoltării până la sfârşitul corecţiei. Deoarece noi examinăm doar lumea noastră interioară, noi putem explora doar acea parte a existenţei pe care o percepem. Astfel, nu ne putem cunoaşte complet pe noi înşine. Mai mult, înţelegerea noastră este limitată pentru că, pentru a înţelege un obiect, noi trebuie să explorăm proprietăţile sale negative şi suntem incapabili să vedem propriile noastre neajunsuri. În ciuda dorinţelor care vor 370

contrariul, natura noastră le exclude automat din conştiinţa noastră, pentru că dacă suntem conştienţi de aceste neajunsuri vom simţi o imensă durere, iar natura noastră va evita automat aceste sentimente. Doar Cabaliştii, care lucrează la corectarea naturii lor pentru a dobândi proprietăţile Creatorului, pot descoperi treptat propriile neajunsuri ale naturii lor, pană la gradul la care le pot corecta. Întrucât aceste caracteristici sunt în curs de corecţie, este ca şi cum atributele ce nu sunt corectate, nu mai aparţin persoanei. Doar atunci intelectul şi natura Cabalistului vor permite recunoaşterea acestor neajunsuri. Tendinţa noastră de a vedea proprietăţi negative în ceilalţi nu ne ajută să ne analizăm. Deoarece natura umană evită automat senzaţiile negative, noi suntem incapabili să transferăm asupra noastră, proprietăţile negative pe care le vedem în alţii. Natura noastră nu ne va îngădui să percepem în noi aceleaşi aspecte negative. De fapt, noi suntem capabili să detectăm proprietăţile negative în ceilalţi pentru că asta ne dă plăcere!

Astfel, se poate spune cu siguranţă că nici o persoană din această lume nu se cunoaşte pe sine. Un Cabalist pe de altă parte, înţelege întregul scop al naturii persoanei, al rădăcinilor sale, înţelegând persoana în forma sa sufletul. 371

primară, care este

În conformitate cu acest lucru, pentru a dobândi o reală înţelegere a creaţiei, persoana trebuie să o analizeze de sus în jos - de la Creator la lumea noastră - şi apoi de jos în sus. Calea de sus în jos este numită „coborârea treptată a sufletului în lumea noastră”. Aceasta este concepţia şi dezvoltarea sufletului, în conformitate cu o analogie cu lumea noastră - punctul în care fetusul este conceput în corpul mamei cu sămânţa tatălui. Până când într-o persoană nu se manifestă cel mai de jos nivel, un nivel la care persoana este complet depărtată de Creator, ca fruct al părinţilor săi, ca o sămânţa, care şi-a pierdut complet forma iniţială, aceasta nu poate deveni un organism fizic independent. Însă aşa cum este şi în lumea noastră, tot la fel, pe tărâmul spiritual, persoana continuă să fie complet dependentă de Sursa sa, până când cu ajutorul acesteia, devine o fiinţă independentă spiritual. Persoana proaspăt născută spiritual, ajunge la nivelul spiritual care este cel mai îndepărtat de Creator şi începe treptat să îşi însuşească nivelurile ascensiunii către Creator. Calea de jos în sus, este cunoscută ca „înţelegerea personală şi ascensiunea” în stadiile creşterii spirituale, în concordanţă cu legile tărâmurilor spirituale. Aceasta se compară cu lumea noastră, în care noul născut se dezvoltă în conformitate cu legile acestei lumi. Stadiile creşterii persoanei de jos în sus, corespund exact cu stadiile sufletului care coboară de la Creator în lumea noastră, de sus în jos.

372

Din acest motiv, Cabala se concentrează asupra coborârii sufletului, în timp ce stadiile urcării trebuie să fie învăţate de fiecare persoană care urcă în mod independent, pentru a fi capabil să crească în spiritual. Prin urmare, sub nici o formă nu ar trebui cineva să intervină asupra elevului şi nici să îl forţeze pe acesta la acţiuni spirituale. Acestea din urmă trebuiesc dictate de propria conştientizarea a elevului, a evenimentelor din jurul său, în scopul de a explora şi corecta toate proprietăţile care au nevoie de corecţie. Acesta este de asemenea motivul pentru care Cabaliştilor le este interzis să împărtăşească informaţii referitoare la propriile lor urcări şi coborâri. Pentru că cele două căi - de sus în jos şi de jos în sus - sunt absolut identice, înţelegând calea de jos în sus, persoana poate înţelege calea de sus în jos. În acest fel, pe parcursul dezvoltării sale, persoana ajunge la înţelegerea propriei stări prenatale. Programul creaţiei coboară în lumea noastră de sus în jos; cel mai înalt nivel dă naştere unui nivel mai mic, pe toată calea către lumea noastră, unde se naşte într-o persoană din lumea noastră, la un anumit moment dat, în timpul uneia dintre vieţile sale. Din acel moment, procesul se inversează şi forţele obligă persoana să crească spiritual, pană când ajunge la cel mai înalt nivel. Însă cei care cresc spiritual trebuie să depună propriile eforturi în timp ce cresc şi trebuie să adauge propriile acţiuni în crearea propriei dezvoltări şi încheieri. Aceste acţiuni constau doar în completa reconstrucţie a procesului 373

creaţiei, pentru că o persoană nu poate inventa ceva ce este absent în natură, fie fizic, fie spiritual. În acelaşi fel, tot ce facem nu reprezintă altceva decât idei şi modele luate din natură. Prin urmare, întreaga cale a dezvoltării spirituale constă doar în aspiraţia de a repeta şi reconstrui tărâmul spiritual care a fost deja implantat în natura spirituală de către Creator. Aşa cum a fost arătat deja în prima parte a cărţii, toate creaţiile acestei lumi şi tot ce le înconjoară, au fost create în corespondenţă perfectă cu condiţiile necesare fiecăruia. La fel ca în lumea noastră, natura a pregătit un loc sigur şi adecvat pentru dezvoltarea urmaşilor şi venirea unui nou născut, stimulează în părinţi nevoia de a avea grijă de el. În mod similar, în lumea spirituală - până la naşterea spirituală a persoanei - totul se întâmplă fără cunoştinţa şi intervenţia cuiva. Însă de îndată ce persoana creşte, apar dificultăţile şi disconfortul, care necesită eforturi pentru continuarea existenţei.

Pe măsură ce persoana se maturizează, apar o serie de proprietăţi negative. Tot la fel, în lumea spirituală, odată cu creşterea treptată spirituală a persoanei, proprietăţile negative devin din ce în ce mai evidente. Această structură este special creată şi pregătită de Creator prin natură, atât în lumea noastră cât şi în lumea spirituală. Ne aduce la stadiul necesar de dezvoltare, astfel încât să realizăm prin neîncetate privaţiuni, că numai prin iubirea 374

aproapelui nostru ca pe noi înşine putem dobândi fericirea. Doar atunci vom putea descoperi o nouă corespondenţă între sine şi acţiunile „naturii”, de sus în jos. Prin urmare, de fiecare dată când găsim „greşeli” în natură sau „imperfecţiunea” Creatorului, putem folosi acea oportunitate pentru a ne completa naturile şi a ne corecta atitudinile faţă de lumea din jurul nostru.

Trebuie să îi iubim pe toţi şi tot din jurul nostru, ca pe noi înşine, în concordanţă cu coborârea lor de la nivelurile spirituale, de sus în jos. Atunci, vom fi complet de acord cu Creatorul şi astfel, vom ajunge la scopul creaţiei – plăcerea absolută. Toate acestea sunt la îndemâna noastră şi Creatorul nu va devia în nici un caz de la planul său, pentru că El a făcut acest plan pentru noi, cu Voinţa de a ne împărtăşi binele şi plăcerea absolută. Sarcina noastră este mai degrabă de a studia nivelurile coborârii spirituale de sus în jos şi să înţelegem cum să ne conducem pe noi înşine, pentru a urca de jos în sus. Sentimentul aparent nefiresc al iubirii faţă de alţii, pe care Creatorul îl cere de la noi (nu aceia „închişi” faţă de noi, ci aceia ca noi, pentru că cei care sunt lângă noi sunt deja cei dragi), ne face să simţim o contracţie internă a „eu-lui”, asemeni oricăror sentimente altruiste sau altor negări pe care egoismul le va face. Însă dacă putem renunţa sau contracara, interesele noastre personale, atunci spaţiul spiritual lăsat vacant de egoism, poate fi folosit pentru a primi 375

Lumina de Sus, care va acţiona asupra vidului prin completarea şi extinderea sa. Aceste două acţiuni împreună, sunt numite „pulsaţia vieţii” sau „sufletul” şi sunt deja capabile să facă în continuare acţiuni de contractare şi extindere. Doar în acest fel poate vasul spiritual al fiinţei umane să primească Lumina Creatorului şi cu sufletul extins, să se înalţe. Contracţia poate fi cauzată de o forţă externă, sau de acţiunile proprietăţilor interne ale vasului. În cazul contractării, ca urmare a efectelor presiunii dureroase a unei forţe exterioare, natura vasului îl determină să ridice forţele pentru a rezista acelei contracţii. Se extinde şi apoi se întoarce la condiţia iniţială, îndepărtându-se de această presiune exterioară. Dacă această contracţie ar fi cauzată de vasul în sine, atunci vasul este incapabil să se desfăşoare până la starea iniţială, pe cont propriu. Dacă Lumina Creatorului intră în vas şi îl umple, vasului îi este atunci îngăduit să se desfăşoare până la starea anterioară. Şi această Lumină este numită „Viaţa”. Viaţa în sine este dobândirea esenţei vieţii, care poate fi obţinută doar prin contracţii anterioare deoarece persoana este incapabilă să depăşească graniţele spirituale în care a fost creată. O persoană se poate contracta prima dată doar sub influenţa unei forţe exterioare, sau rugându-se Creatorului pentru ajutor din partea celor mai înalte forţe spirituale, deoarece, până când persoana nu primeşte primul ajutor - viaţa - în suflet, aceasta este incapabilă să genereze o asemenea acţiune a sufletului, nefirească.

376

Atâta timp cât persoana depinde de forţa exterioară şi este incapabilă să se „contracte” independent, nu este considerată a fi vie, pentru că „natura vie” este definită ca având abilitatea de a acţiona independent. Învăţăturile Cabalei ne descriu în mod clar întreaga creaţie. Cabala împarte tot ce există în Creaţie în două concepte: Lumina (Ohr) şi vasul (kli). Lumina este plăcere, vasul este dorinţa de a primi plăcere. Atunci când plăcerea intră în dorinţa de a primi plăcere, ea dă acestei dorinţe nevoia specifică de a prelua plăcerea. În absenţa Luminii, vasul nu ştie din ce vrea să ia plăcere. Astfel, vasul însuşi nu este niciodată independent şi doar Lumina dictează tipul de plăcere pe care-l va primi - gândurile aspiraţiile şi toate proprietăţile. Din acest motiv, valoarea spirituală a vasului şi importanţa sa, sunt determinate complet de cantitatea de Lumină care îl umple. Mai mult, cu cât este mai mare dorinţa vasului de a primi plăcere, cu atât este mai „grosieră” pentru că depinde de Lumină într-o mai mare măsură şi este mai puţin independentă. Pe de altă parte, cu cât este mai „grosieră”, cu atât este mai mare cantitatea de plăcere pe care o poate primi. Creşterea şi dezvoltarea depind tocmai de dorinţele mari. Acest paradox apare ca rezultat al proprietăţilor opuse ale luminii şi vasului.

Recompensa pentru eforturile noastre spirituale este recunoaşterea Creatorului, însă „sinele” nostru este cel care Îl ascunde pe Creator de noi.

377

Deoarece dorinţa este cea care determină o persoană şi nu corpul său fiziologic, atunci în momentul în care apare o nouă voinţă este ca şi cum persoana se naşte. Astfel putem înţelege conceptul circulaţiei sufletelor, adică, cu fiecare gând nou şi dorinţă, o persoană se naşte din nou, pentru că dorinţa este nouă. Astfel, dacă dorinţa persoanei este animalică, atunci se spune că sufletul acesteia s-a îmbrăcat în animal. Însă dacă dorinţa este elevată, atunci sufletul, persoanei devine înţelept. Doar în acest fel poate o persoană să înţeleagă circulaţia sufletelor. Persoana este capabilă să perceapă cu claritate, cât de contradictorii pot fi câteodată opiniile şi dorinţele sale (ca şi cum persoana nu ar fi una singură, ci mai multe persoane). Însă de fiecare dată când o persoană experimentează anumite dorinţe, dacă acestea sunt cu adevărat puternice, persoana nu îşi poate imagina că ar putea exista o altă stare, complet opusă celei în care se află în acel moment. Asta pentru că sufletul persoanei este etern, deoarece este parte a Creatorului. Din acest motiv, o persoană se aşteaptă să rămână pentru totdeauna în starea care i-a fost dată. Însă Creatorul modifică de Sus sufletul persoanei, ceea ce conduce la circulaţia sufletelor. Astfel, starea anterioară dispare şi „se naşte o nouă persoană.” În mod similar, în urcările noastre spirituale, în inspiraţiile şi declinurile, în bucuriile şi depresiile noastre, ne pare de neconceput că am putea trece de la o stare la următoarea, în timp ce într-o stare de elevare

378

spirituală, nu ne putem imagina cum ar putea exista un alt interes, în afară de creşterea spirituală. Aşa cum morţii nu îşi pot imagina că există o stare ca viaţa, tot aşa cei care trăiesc nu se gândesc la moarte. Toate acestea au loc datorită existenţei Creatorului şi prin urmare, a naturii eterne a sufletului. Întreaga noastră realitate, a fost special creată pentru a ne distrage de la perceperea lumii spirituale. O mulţime de gânduri ne distrag în mod constant de la scopul nostru şi cu cât încercăm să ne concentrăm mai mult, cu atât mai mari sunt obstacolele pe care le experimentăm. Singura soluţie împotriva acestor obstacole este Creatorul. Acesta este scopul pentru care El le-a creat - pentru ca astfel să ne întoarcem către Creator, în căutările noastre de a ne salva personal. Aşa cum încercăm să distragem atenţia copiilor mici cu poveşti în timp ce îi hrănim, tot aşa şi Creatorul, pentru a ne conduce spre bine, este forţat să zidească adevărul altruist în cauzele egoiste, astfel încât noi să vrem să experimentăm spiritualul. Apoi, de îndată ce l-am experimentat, ne dorim să luăm parte la această hrana spirituală. Întreaga cale a rectificării este construită pe principiul unităţii cu Creatorul, al conexiunilor cu obiectele spirituale, pentru a dobândi proprietăţi spirituale. Numai în contact cu spiritualul suntem capabili să luăm parte la el. Din acest motiv, este foarte important să avem un profesor şi câţiva colegi în căutarea aceluiaşi scop: zi de zi, pe nesimţite şi prin urmare fără a fi împiedicată de corp, persoana poate dobândi dorinţe spirituale. Cu cât se 379

străduieşte să fie cu aceia care s-au înălţat la scopurile spirituale, cu atât mai mari sunt şansele ca cineva să fie influenţat de gândurile şi dorinţele lor. Deoarece un efort real este acela considerat a fi unul care este făcut împotriva dorinţelor corpului, este mai uşor să îl facem dacă există exemple şi mulţi fac asta, chiar dacă nu pare natural. (Majoritatea determină conştiinţa; acolo unde toţi sunt dezgoliţi, ca în saună sau în societatea „primitivă”, veşmintele sunt uşor de lepădat). Însă grupul de prieteni şi profesorul sunt doar instrumente ajutătoare. În procesul urcării spirituale, Creatorul va continua să se asigure că persoana va fi forţată să se întoarcă doar spre El pentru ajutor. De ce există atât o Tora scrisă - forma scrisă a legilor spirituale - cum este Biblia - şi una orală? Răspunsul este simplu: forma scrisă ne oferă descrierea proceselor spirituale care au loc de sus în jos. Se rezumă la acest proces, deşi implică limbajul narativ, al cronicilor istorice şi al documentelor legale, limbajul profeţiei şi al învăţăturii Cabaliste. Însă scopul principal pentru dăruirea legilor spirituale este urcarea spirituală a persoanei de jos în sus, până la Creatorul însuşi şi aceasta este o cale personală pentru fiecare, o cale determinată de proprietăţile şi particularităţile sufletului individual. Astfel, fiecare persoană înţelege urcarea de-a lungul nivelurilor tărâmurilor spirituale în propriul său fel. Revelarea de jos în sus a legilor spirituale, este numită „Tora orală” pentru că nu este nevoie şi nici nu este

380

posibil de a da o versiune fiecărei persoane. Fiecare ar trebui să înţeleagă individual, rugându-se Creatorului. Toate eforturile depuse de noi în studiul şi munca asupra noastră, sunt necesare astfel încât să realizăm neputinţa noastră şi ne vom întoarce spre Creator pentru ajutor. Însă noi nu ne putem evalua acţiunile şi să strigăm după ajutor înspre Creator, până când nu simţim nevoia acelui ajutor.

Cu cât studiem şi muncim mai mult asupra noastră, cu atât mai mari sunt nemulţumirile noastre împotriva Creatorului. Chiar dacă în final ajutorul vine de la Creator, noi nu îl vom primi fără a ne ruga pentru el. Astfel, acela care vrea să înainteze, ar trebui să exercite eforturi în toate acţiunile posibile, în timp ce acela care stă şi aşteaptă este descris ca „un prost care stă cu mâinile încrucişate şi se torturează pe sine.” „Efortul” este definit ca fiind orice face persoana împotriva dorinţelor corpului, indiferent de acţiune. De exemplu, dacă o persoană doarme în ciuda dorinţelor corpului, acesta este un efort. Marea problemă constă în faptul că, persoana anticipează întotdeauna o recompensă pentru eforturile făcute. Pentru a-şi depăşi egoismul, persoana trebuie să se străduiască să facă un efort, fără a fi recompensată pentru asta. Omul ar trebui deci, să ceară putere Creatorului pentru a face acest lucru, deoarece corpul nu poate lucra fără o recompensă. Însă aşa cum un artist care îşi iubeşte opera se gândeşte doar la ea în timp ce lucrează - şi nu 381

la recompense - tot aşa cel care îl iubeşte pe Creator, doreşte putere pentru aşi înăbuşi egoismul. În acest fel, persoana poate fi mai aproape de Creator pentru că aşa doreşte şi nu pentru că, drept urmare a rezultatului apropierii, va primi plăcere infinită. Dacă persoana nu se străduieşte pentru recompensa sa, este fericită în mod constant, deoarece cu cât face mai multe eforturi cu ajutorul Creatorului, cu atât este mai fericită, atât persoana cât şi Creatorul. Într-un fel este ca şi cum persoana este constant recompensată. Din acest motiv, dacă o persoană simte că auto-perfecţionarea este foarte grea şi că nu simte nici o plăcere, înseamnă ca egoismul este încă prezent. Persoana nu a făcut încă tranziţia de la masa societăţii către aceia – puţini – aflaţi în această lume, care lucrează pentru Creator şi nu pentru ei înşişi. Însă acela care simte cât este de greu să facă şi cel mai mic efort nu pentru sine ci pentru Creator, este deja la mijlocul drumului dintre mase şi Cabalişti. Însă masele, nu pot fi educate corect, pentru că ele nu sunt capabile să accepte noţiunea de a munci fără recompensă. Educaţia maselor este construită pe baza recompensei egoismului. Din această cauză este uşor pentru aceştia să respecte poruncile în sensul strict şi eventual să caute dificultăţi suplimentare. Însă, stadiul preliminar, de simplu credincios este necesar oricui. În consecinţă, marele Cabalist Rambam (secolul 12) a scris că la început, toţi 382

învaţă aşa cum învaţă copiii. Lor li se arată că obiceiurile trebuie păstrate în scopuri egoiste, pentru recompensa din lumea viitoare. Mai apoi, când unii dintre ei cresc, devin mai înţelepţi şi învaţă adevărul de la un profesor, pot fi învăţaţi treptat cum să se îndepărteze de egoism. În general rezultatul pe care îl aşteaptă persoana ca urmare a acţiunilor sale, se numeşte recompensă, chiar dacă acţiunile au loc în arii diferite. Persoana nu poate munci fără recompensă, însă poate transforma recompensele înlocuind plăcerile egoiste cu plăceri altruiste. De exemplu nu există nici o diferenţă între plăcerea pe care o are un copil când se joacă cu o jucărie şi plăcerea pe care adultul o primeşte din spiritual. Diferenţa este doar în forma exterioară a plăcerii, în veşmântul său. Însă pentru a-şi schimba forma - la fel ca în lumea noastră - omul trebuie să crească. Apoi în loc să îşi dorească o jucărie, persoana va dori spiritualul, adică forma egoistă a dorinţei, va fi înlocuită de una altruistă. Este prin urmare, incorect să se susţină că, profesorii Cabalişti învaţă persoana să se abţină de la plăcere. Dimpotrivă: în conformitate cu legile Cabalei, o persoană care îşi refuză un anumit fel de plăcere trebuie să facă un sacrificiu, ca un fel de amendă, pentru a ispăşi păcatul de a nu fi folosit tot ce Creatorul a acordat fiinţelor umane. Scopul creaţiei este exact de a încânta sufletele cu plăcere deplină şi o asemenea plăcere poate fi găsită doar într-o formă altruistă. Cabala ne este dată pentru a ne ajuta să ne convingem că este necesar să ne schimbăm forma 383

exterioară a plăcerilor, astfel încât adevărul ne va părea mai degrabă dulce decât amar, aşa cum pare acum. De-a lungul vieţii noastre suntem forţaţi să schimbăm forma exterioară a plăcerii datorită vârstei sau comunităţii. Nu există cuvânt în vocabularul nostru care să definească plăcerea. Există în schimb cuvinte care descriu forma, veşmântul şi obiectele care ne oferă plăcere: mâncarea, natura, jucăriile. Noi ne descriem dorinţa de plăcere în funcţie de tipul său, ca de exemplu, „îmi place peştele.” Plăcerea preferată a celor care studiază Cabala poate fi determinată prin întrebarea: Ce este important pentru persoană, Cabala sau Creatorul care dăruieşte Cabala? Este Cabala importantă pentru ca vine de la Creator? Este Creatorul important sau observarea legilor spirituale şi recompensa care rezultă din această observare? Complexitatea întregii probleme stă în faptul că există o cale scurtă şi uşoară de a ajunge la condiţia spirituală, însă egoismul nu ne îngăduie să mergem pe acea cale. De regulă, alegem cea mai dificilă şi întortocheată cale dictată de egoismul nostru; ne întoarcem la punctul iniţial după multă suferinţă şi doar apoi urmăm calea corectă. Calea scurtă şi uşoară este calea credinţei, iar cea lungă şi grea este calea suferinţei. Însă pe cât este de greu de ales calea credinţei, tot atât este de uşor de urmat, de îndată ce a fost aleasă . Obstacolul sub forma cererii din partea intelectului nostru întâi de a înţelege şi apoi de a acţiona, este numită „piatra care împiedică” sau „piatra” (even). Fiecare se împiedică de această piatră. 384

Cabala vorbeşte de un singur suflet, sufletul fiecăruia dintre noi şi despre sufletul care se ridică la stadiul final. În Biblie se spune că atunci când armele (credinţa) lui Moise (Moshe, care derivă din verbul limshoch - a trage, a scoate pe cineva din egoism) devin slabe, persoana începe să piardă bătălia cu duşmanii (aceia pe care îi credea a fi duşmanii săi, erau de fapt gândurile şi dorinţele sale egoiste). Atunci cei vârstnici (gândurile sale înţelepte) l-au aşezat (au coborât intelectul) pe o piatră (deasupra egoismului), i-au ridicat mâinile (credinţa) şi au pus o piatră sub ele (au ridicat credinţa deasupra cerinţelor egoismului), astfel încât Israel să triumfe (aspiraţia către ridicarea spirituală). Se spune de asemenea că strămoşii noştri erau adoratori de idoli (aspiraţiile iniţiale ale persoanei sunt egoiste şi urmăresc beneficiul propriului corp) şi că au fost fugari (Zion derivă de la cuvantul yetzia care ne spune că atunci când gândul yetziot - scapă de egoism - este primită Lumina).

În lumea Cabalistului începător, există doar două stări: aceea a suferinţei şi aceea a perceperii Creatorului. Totuşi, până când persoana nu îşi corectează egoismul şi nu îşi îndreaptă gândurile şi dorinţele personale spre Creator, lumea din jurul său va fi percepută doar ca o sursă de suferinţă. Apoi însă, după ce l-a simţit pe Creator, persoana vede că, Acesta umple lumea cu Sine, deoarece întreaga lume constă din obiecte spirituale 385

corectate. Această imagine a lumii apare doar dacă, persoana câştigă vederea spirituală. În acel moment toate suferinţele trecute încep să apară necesare şi plăcute pentru că persoana a primit o corecţie în trecut. Mai mult, persoana trebuie să ştie cine conduce lumea şi trebuie să realizeze că tot ce există în lume, se întâmplă conform dorinţei Sale, în ciuda faptului că trupul, cu Voinţa Creatorului, susţine continuu că totul în lume se întâmplă accidental. Şi totuşi, în ciuda corpului, persoana trebuie să creadă cu tărie că toate acţiunile din lume sunt urmate fie de pedeapsă, fie de recompensă. De exemplu, dacă cineva simte deodată dorinţa de a se ridica spiritual, poate părea că este din întâmplare. Dacă cererea de ajutor către Creator pentru a acţiona corect, nu primeşte un răspuns imediat, atunci nu este acordată suficientă importanţă ultimei rugăciuni, care a fost uitată. Însă dorinţa este recompensa pentru faptele bune anterioare - actul de a cere ajutor Creatorului de a acţiona cum trebuie. Sau, dacă persoana declară că în etapa actuală – în care omul simte că este elevat spiritual - nu are alte griji curente cu excepţia celor nobile, trebuie să înţeleagă că (1) această stare este trimisă de Creator ca răspuns la rugăciunile anterioare şi (2) printr-o asemenea presupunere, persoana se proclamă capabilă să lucreze în mod independent.

386

Ceea ce înseamnă că urcarea spirituală depinde de raţiunile personale, mai degrabă decât de cele ale Creatorului. Mai mult, dacă în timpul studiului, persoana începe să perceapă obiectul acestuia, trebuie ca încă o dată să fie convinsă că acest lucru nu se întâmplă accidental, că această stare i-a fost trimisă de Creator. Astfel, în timp ce studiem, ar trebui să ne plasăm într-o stare de dependenţă de Voinţa Creatorului, astfel încât să ne putem întări credinţa în Providenţa Superioară. Devenind dependenţi de Creator, noi formăm o legătură - cu acesta - care ne conduce eventual la completul ataşament faţă de Creator. Există două forţe opuse care acţionează asupra noastră: cea altruistă care susţine că a trăi în Voinţa Creatorului ar trebui să fie ultimul scop în această lume, totul ar trebui să fie făcut de dragul Său; şi cea egoistă care susţine că totul pe lumea asta este creat pentru fiinţele umane şi datorită lor. Deşi, în toate cazurile, forţa altruistă prevalează, există o lungă cale a suferinţei. Însă, există de asemenea şi o cale scurtă, cunoscută drept calea Cabalei.

Fiecare persoană ar trebui să se străduiască să scurteze în mod radical şi voluntar calea şi timpul de auto-perfecţionare, altfel va fi forţată să accepte involuntar calea suferinţei pentru a ajunge la aceeaşi destinaţie. Creatorul va forţa inevitabil persoana să accepte căile Cabalei.

387

Cel mai natural sentiment al persoanei este iubirea care se întâlneşte la nou-născuţi şi copii. Dar nu mai puţin natural este sentimentul unei persoane, născut din iubirea, care furnizează nenumărate teme în domeniul artei şi poeziei. Nu există o explicaţie ştiinţifică pentru iubire şi pentru desfăşurarea sa. În viaţa noastră, ne-am întâlnit cu fenomenul natural, inerent, de iubire reciprocă, de apogeu al acestui sentiment şi apoi ciudat, de declinul său. Exact în cazul iubirii reciproce, cu cât este mai puternic sentimentul, cu atât trece mai repede. Invers, senzaţia de pierdere a iubirii a unei persoane naşte adesea un sentiment în altă persoană, însă reîntoarcerea bruscă a emoţiei ar putea foarte bine diminua sentimentul iniţial de iubire. Acest paradox poate fi observat în diverse tipuri de iubire: iubirea dintre sexe, iubirea dintre părinţi şi copii, etc. Mai mult, se poate spune că dacă o persoană nutreşte sentimente de iubire faţă de altcineva, acest lucru nu dă posibilitatea celui iubit de a dori şi a-l iubi pe celălalt mai intens. Adică, afişarea unei mari iubiri nu înseamnă că cel iubit răspunde pe deplin sentimentelor, ci dimpotrivă, transformă treptat sentimentele de iubire, în ură. Şi asta pentru că cel care este iubit încetează să se teamă ca îl va pierde pe care îl iubeşte, experimentând dragostea necondiţionată. Dar dacă în lumea noastră, o persoană are rar posibilitatea de a iubi pe cineva - chiar şi egoist - nu este surprinzător faptul că, sentimentul de iubire altruistă este complet străin şi de neatins pentru noi. Deoarece exact această 388

iubire ne este dată de Creator, El îşi ascunde sentimentele până când noi ne vom dezvolta proprietăţile necesare să îi răspundem în întregime şi în mod constant. Atâta vreme cât nu simţim iubire faţă de noi, vom accepta orice fel de iubire. Însă de îndată ce primim iubirea şi suntem plini de ea, începem să fim mai selectivi şi să dorim doar sentimente de o intensitate neobişnuit de mare. Şi aici există posibilitatea unei aspiraţii constante pentru a creşte iubirea pe care cineva o simte pentru Creator. O iubire constantă, de neclintit, reciprocă este posibilă doar dacă nu depinde de ceva. Din acest motiv, iubirea Creatorului este ascunsă de noi şi este revelată treptat în conştiinţa Cabalistului, până la gradul la care acesta din urmă este capabil să se elibereze de egoism, care este singura cauză pentru descreşterea acestui sentiment de iubire reciprocă în lumea noastră. Am fost creaţi egoişti pentru a ni se da posibilitatea de a depăşi graniţele propriilor sentimente îngăduindu-ne să simţim descoperirea iubirii Creatorului. Doar simţind iubirea Acestuia, dorind să ne unim cu El, tânjim să ne eliberăm de egoism - inamicul comun. Se poate spune că egoismul este al treilea în triunghiul creaţiei (Creatorul, noi şi egoismul), care ne îngăduie să Îl alegem pe Creator. Mai mult, toate acţiunile Creatorului, scopul ultim al creaţiei şi toate acţiunile Sale, indiferent de felul în care le vedem, sunt formate pe baza acestei iubiri absolute şi constante. Lumina care emană de la Creator - care a construit lumea noastră şi pe noi, o doză minusculă din ceea ce se află în 389

corpurile noastre şi constituie viaţa noastră, ne reaminteşte ce vor fi sufletele noastre după corecţie. Acea Lumină este sentimentul iubirii Sale. Motivul creării noastre, este simpla dorinţă de a crea binele, dorinţa de a iubi şi răsplăti, dorinţa simplă de altruism (aşadar inteligibilă pentru noi), dorinţa ca noi, obiectele iubirii Sale, să experimentăm iubirea Sa în totalitate şi să găsim satisfacţie în asta, la fel ca în propriile sentimente de iubire pentru Creator. Doar o senzaţie simultană a acestor două sentimente, atât de contradictorii în lumea noastră, ne dau plăcerea totală care este scopul Creatorului. Propria natură poate fi denumită cu un singur cuvânt - egoism. Una dintre cele mai manifeste expresii ale egoismului este percepţia propriului „sine”. O persoană poate îndura orice, cu excepţia sentimentului de umilinţă. Pentru a evita umilirea, persoana este adesea gata să moară. În toate situaţiile, fie sărăcie, fie înfrângere, pierdere, sau trădare, noi vom încerca întotdeauna - şi facem asta - să găsim cauze exterioare şi motive dincolo de controlul nostru care sunt responsabile pentru condiţia noastră. Altfel, nu am fi capabili niciodată să ne disculpăm pe noi înşine în ochii noştri sau ai celorlalţi, lucru pe care natura noastră nu îl permite. Natura noastră, nu va îngădui niciodată să ne umilim, pentru că în acest fel o parte a creaţiei, percepută de noi sub forma „sinelui” va fi distrusă şi înlăturată din această lume.

390

Din acest motiv, noi nu putem distruge singuri egoismul, ci doar cu ajutorul Creatorului. Egoismul va fi înlocuit în mod voluntar, doar crescând importanţa scopului creaţiei.

391

392

23 Munca Spirituală Faptul că cerem Creatorului percepţiile spirituale, însă nu îi cerem să ne rezolve problemele curente, ne arată cât este de slabă credinţa noastră în Omnipotenţa şi Omniprezenţa Creatorului. Semnifică de asemenea lipsa noastră de înţelegere că toate probleme ne sunt trimise cu un singur scop: de a încerca să le rezolvăm noi înşine. În acelaşi timp, ar trebui să cerem ajutorul Creatorului în rezolvarea lor, crezând pe deplin că toate problemele ne sunt date pentru a ne întări credinţa în Acesta. Dacă credem cu tărie că totul depinde de Creator, trebuie să ne întoarcem către El, însă nu cu speranţa că Acesta ne va rezolva problemele.

Ar trebui să folosim aceste probleme ca oportunităţi de a deveni dependenţi de Creator. Deci pentru a nu ne decepţiona pe noi înşine cu privire la aceste probleme, trebuie să gestionăm în acelaşi timp singuri aceste probleme, aşa cum fac şi cei din jurul nostru.

393

Declinul spiritual este trimis de Sus pentru a facilita ulterior creşterea spirituală. Deoarece este trimis de Sus, vine instantaneu, se revelează într-o secundă şi astfel ne găseşte aproape nepregătiţi. Însă ieşirea din această stare, urcarea spirituală, are loc încet, ca o vindecare după o boală, pentru că trebuie să înţelegem condiţia declinului şi trebuie să încercăm să îl depăşim prin noi înşine. Dacă în timpul ridicării spirituale, suntem capabili să ne analizăm proprietăţile negative, să unim linia de stânga cu cea de dreapta, atunci vom reuşi să evităm multe declinuri spirituale, sărind peste ele. Însă doar aceia dintre noi care sunt capabili să păstreze linia de dreapta - adică, sunt capabili să justifice acţiunile Creatorului în ciuda suferinţelor egoiste - îşi vor menţine poziţia şi vor evita declinurile spirituale. Aceasta este o reminiscenţă a regulii stabilite în Biblie referitoare la războiul obligatoriu (milhemet mitzvah) şi cel voluntar (milhemet reshut): războiul obligatoriu împotriva egoismului şi cel voluntar dacă persoana este capabilă şi doreşte să facă un efort personal. Munca interioară asupra noastră, în lupta împotriva egoismului, pentru ridicarea Creatorului deasupra a tot ce există, în întărirea credinţei noastre în domeniul Creatorului, toate acestea trebuie să le ascundem, la fel ca şi alte stări spirituale prin care trecem. De asemenea nu trebuie să sfătuim pe nimeni cum să acţioneze. Dacă observăm că o altă persoană prezintă semne ale egoismului, acea persoana trebuie să interpreteze aceste semne, în legătură cu faptul că nu există 394

altcineva în afară de Creator. Asta înseamnă că tot ceea ce o persoană vede şi simte este rezultatul direct al Creatorului care doreşte ca aceste aspecte să fie văzute şi simţite de persoana în cauză. Tot ceea ce ne înconjoară, a fost creat doar cu scopul ca noi să realizăm că este necesar să ne gândim în mod constant la Creator, să Îl rugăm să schimbe materialul, fizicul, socialul şi alte condiţii ale creaţiei. Fiecare dintre noi posedă un număr infinit de defecte, toate izvorând din egoism, din dorinţa de fi mulţumiţi şi de a ajunge cu orice preţ, la confort. Totalitatea admonestărilor (mussar) se referă la modul în care ar trebui să luptăm cu fiecare deficienţă şi explică aceste metode în mod ştiinţific. Cabala, chiar şi cea pentru începători, ne introduce pe tărâmul Înaltelor Forţe Spirituale şi îngăduie fiecăruia dintre noi să înţelegem diferenţa dintre noi şi obiectele spirituale. În acest fel, prin sine însuşi, persoana învaţă cine este şi cine ar trebui să devină. Astfel, nevoia de educaţie laică dispare cu totul, în special în lumina faptului că nu produce rezultatele dorite. Fiind martori la bătălia cele două forţe din noi - egoistă şi altruistă - noi treptat forţăm corpul să dorească înlocuirea naturii noastre cu cea spirituală, a propriilor proprietăţi cu acelea ale Creatorului, fără presiunea mentorilor noştri.

În loc să corectăm fiecare dintre greşelile noastre, aşa cum sugerează sistemul mussar, Cabala sugerează că ar trebui să ne corectăm egoismul, ca sursă a întregului rău. 395

Noi experimentăm trecutul, prezentul şi viitorul, în prezent. În lumea noastră, toate cele trei sunt percepute în prezent, dar ca trei senzaţii distincte. Acestea sunt produse ca rezultat al minţilor noastre care aranjează aceste noţiuni în concordanţă cu propria harta internă a timpului, obţinându-se astfel impresia modului timp. În limbajul Cabalei, acesta este definit ca diferenţa dintre efectele „Luminii (plăcerii)”. Plăcerea care este simţită la un anumit moment este considerată a fi prezentul. Dacă impactul său direct, intern, a trecut deja, dacă plăcerea a trecut, licăreşte de departe şi este simţită de noi ca fiind departe, atunci îl percepem ca „trecut.” Dacă a existat o anumită întrerupere a Luminii atunci când plăcerea nea părăsit, dacă nu o mai primim, atunci uităm complet de existenţa sa. Dar în cazul în care Lumina radiază din nou din afară, atunci devine trecutul pe care l-am uitat şi de care ne-am adus aminte. Dacă nu am experimentat încă o anumită Lumină - plăcere şi aceasta apare simţurilor noastre din afară, ea va fi percepută de noi ca „viitor” („Lumina Încrederii”). Cu alte cuvinte, noi percepem prezentul ca o achiziţie internă, ca Lumină, ca informaţie şi ca plăcere, în timp ce percepem trecutul şi viitorul ca rezultat şi ca plăcere, întrucât noi percepem trecutul şi viitorul ca rezultat al unei străluciri îndepărtate a plăcerii amintite sau anticipate. Însă în orice caz, noi nu trăim nici în trecut şi nici în viitor, ci doar în momentul prezent, 396

percepând diferite tipuri de Lumină, care sunt interpretate ca timpuri diferite, sau moduri timp. Dacă nu experimentăm nici o plăcere în prezent, noi căutăm Sursa care ne poate da plăcere în viitor, aşteptăm momentul următor care ne va aduce cu el o altfel de senzaţie. Eforturile noastre în sfera auto-perfecţionării constau în atragerea Luminii îndepărtate în percepţiile noastre prezente.

Există două forţe care acţionează asupra noastră: suferinţa ne împinge din spate şi plăcerea ne ademeneşte şi ne împinge în faţă. În mod obişnuit, o sigură forţă nu este suficientă; simpla anticipare a viitoarei plăceri nu este de ajuns pentru a avansa, deoarece dacă trebuie să facem un efort pentru a progresa, factori ca lenea şi frica de a pierde ce avem pot deja să apară. Din acest motiv, este nevoie de o forţă care ne împinge din spate suferinţa simţită în starea prezentă. Toate greşelile provin dintr-o ultimă greşeală – dorinţa de a primi plăcere. De obicei, cei care fac aceste greşeli nu se laudă cu faptul că nu au putut rezista tentaţiei, cu faptul că au fost mai slabi decât atracţia. Doar plăcerea din furie le dă un sentiment de mândrie deschisă, pentru că determină dreptatea lor. Exact această mândrie este aceea care îi trage în jos. Astfel, furia este cea mai puternică expresie a egoismului persoanei.

397

Atunci când experimentăm suferinţa materială, fizică, sau spirituală, ar trebui să regretăm faptul că, Creatorul ne-a acordat o asemenea pedeapsă. Dacă nu regretăm, atunci nu este o pedeapsă, deoarece pedeapsa este un sentiment de durere şi regret pentru o condiţie pe care nu o putem depăşi, referitoare la sănătate, nevoi materiale, etc. Dacă nu experimentăm durere în starea în care ne aflăm, înseamnă că nu am primit încă pedeapsa trimisă de Creator. Deoarece orice pedeapsă este corecţia sufletului persoanei şi fără să o experimentăm, pierdem oportunitatea de corecţie. Însă aceluia care experimentează pedeapsa şi este capabil să îl roage pe Creator să îi aline suferinţa, starea i se îmbunătăţeşte mai mult decât dacă suferinţa s-ar fi născut fără rugăciune. Motivul poate fi găsit în faptul că, Creatorul ne dă pedeapsa pentru cu totul alte motive decât acelea care induc pedeapsa în lumea noastră. Pedeapsa nu ne este dată pentru a acţiona contrar Voinţei Sale, ci pentru a forma o legătură cu El, pentru a ne forţa să ne întoarcem şi să ne apropiem de Acesta. Astfel, dacă ne rugăm Creatorului să ne elibereze de suferinţă, acest lucru nu ar trebui să fie interpretat ca o cerere către Creator de a fi scutiţi de auto-perfecţionare. Rugăciunea oferită pentru a forma legătura cu Creatorul este un pas incomparabil mai mare spre progres, decât cel prin suferinţă. „Eşti obligat să te naşti, obligat să trăieşti şi obligat să mori.” Aşa se întâmplă în lumea noastră. Însă ceea ce se întâmplă în lumea noastră, este rezultatul evenimentelor care au loc în lumile spirituale. Nu există însă o analogie directă sau asemănare între cele două tărâmuri. 398

Astfel, noi suntem obligaţi (împotriva dorinţelor corpului) să ne naştem (spiritual, să primim primele senzaţii spirituale), adică să începem să ne separăm de propriul „sine” o separare cu care corpul nu este niciodată, de bună voie, de acord. După ce am primit de Sus organele spirituale ale acţiunii şi percepţiei (kelim), putem începe să ducem o existenţă spirituală şi să înţelegem noua noastră lume. Însă şi în această stare, noi mergem împotriva dorinţei corpului de a lua parte la plăcerile spirituale şi astfel, se adevereşte partea „eşti forţat să trăieşti.” În final, „eşti forţat să mori” înseamnă că noi percepem că suntem forţaţi să luăm parte în viaţa noastră curentă, la o moarte spirituală. În fiecare generaţie, Cabaliştii, prin eforturile lor şi prin cărţile de Cabala, au creat condiţiile potrivite pentru atingerea scopului ultim - de a ne apropia de Creator. Înainte de marele Baal Shem Tov, doar o mână de oameni puteau atinge acest scop. După el, ca rezultat al muncii sale, chiar şi simpli elevi care studiază Cabala pot ajunge la acest scop. Mai mult, ca rezultat al muncii depuse de către Baal HaSulam şi Rabbi Yehuda Ashlag în această lume, astăzi fiecare persoană care doreşte să înţeleagă scopul creaţiei, poate face asta. Calea Cabalei şi calea suferinţei diferă prin faptul că o persoană merge pe calea suferinţei doar până când realizează că este mai rapid şi mai uşor să meargă pe calea Cabalei. Calea Cabalei constă în procesele prin care noi ne amintim suferinţa prin care am trecut deja şi care ar putea avea loc din nou. În acest fel, noi nu

399

trebuie să retrăim aceeaşi suferinţă, deoarece amintirea ei este suficientă pentru a realiza şi a alege calea corectă de a acţiona.

Înţelepciunea constă în analizarea a ceea ce s-a întâmplat şi în realizarea faptului că sursa întregii noastre suferinţe este egoismul. Ca urmare, noi trebuie să acţionăm astfel încât, să evităm să intrăm pe calea suferinţei din egoism. Respingând în mod voluntar egoismul, trebuie să acceptăm apoi căile Cabalei. Cabaliştii simt că întreaga lume a fost creată doar pentru folosul lor, pentru a-i ajuta să îşi atingă scopurile. Toate dorinţele pe care Cabaliştii le primesc de la cei din jurul lor îi ajută să avanseze, pentru că ei imediat resping ideea utilizării lor în propriul interes. Atunci când cineva vede negativul în alţii, acest lucru are loc pentru că persoana nu este încă eliberată de propriile lipsuri şi ca rezultat, realizează necesitatea propriei perfecţionări. În acest sens, întreaga lume este creată pentru a servi la ascensiunea fiinţelor umane, cărora le îngăduie să îşi observe propriile deficienţe. Doar simţind adâncimea propriului declin spiritual, împreună cu realizarea infinitei distanţe faţă de ceea ce este dorit cu ardoare, putem înţelege miracolul făcut de Creator atunci când ne ridică din această lume spre Sine, în lumile spirituale.

400

Ce cadou imens ne-a făcut Creatorul! Doar din profunzimea propriei condiţii, putem aprecia în întregime un asemenea dar, şi putem răspunde cu iubire adevărată şi cu dorinţa pentru unitate. Este imposibil să obţinem orice fel de cunoaştere, fără a face efortul de a o obţine. De aici rezultă două consecinţe: realizarea necesităţii cunoaşterii, care va fi proporţională cu eforturile făcute pentru a o dobândi şi înţelegerea că depinde de noi să o dobândim. Astfel, un efort aduce două condiţii necesare într-o persoană: dorinţa în inimile şi gândurile noastre, sau pregătirea mentală, de a sesiza şi înţelege noul. Din acest motiv, noi suntem chemaţi să depunem efort, de fapt este esenţial să facem asta. Doar acest act depinde de noi, deoarece cunoaşterea ne este asigurată de Sus şi nu avem nici o influenţă asupra apariţiei ei. În special, în domeniul achiziţiei spirituale şi al percepţiei, noi primim de Sus doar ceea ce cerem şi ce suntem pregătiţi în interior să primim. Însă atunci când cerem Creatorului să ne asigure ceva, nu folosim noi dorinţele, propriile noastre ego-uri? Pot asemenea cereri să fie rezolvate prin ridicarea noastră spirituală de către Creator? Mai mult, cum putem cere ceva ce nu am experimentat niciodată? Dacă cerem să scăpăm de egoismul nostru, sursa întregii suferinţe, sau cerem proprietăţi spirituale, chiar fără a şti că ele sunt anterioare primirii lor, Creatorul ne va acorda darul pe care îl dorim.

401

Cabala se concentrează doar asupra muncii spirituale care are loc în minţile şi inimile noastre - presupunând că progresele noastre spirituale depind doar de aceşti factori – şi atunci care este relaţia dintre observarea ritualurilor noastre religioase şi scopul creaţiei? Deoarece toate poruncile din Biblie sunt descrieri ale acţiunilor spirituale ale Cabaliştilor aflaţi pe tărâmul spiritual, atunci observându-le fizic în lumea noastră - chiar dacă ea nu are impact asupra lumilor spirituale noi avem grijă la nivel fizic de Voinţa Creatorului. Fără îndoială, dorinţa Creatorului este să înalţe spiritual creaţiile Sale, la nivelul Său. Însă transmiterea învăţăturii din generaţie în generaţie, cultivarea solului din care vor răsări cei mari şi valoroşi, este posibilă doar atunci când masele îndeplinesc anumite sarcini. Cele de mai sus sunt o reminiscenţă a lumii noastre. Pentru ca un mare învăţat să se dezvolte, sunt necesari şi ceilalţi. Transmiterea cunoştinţelor din generaţie în generaţie necesită anumite condiţii. Cum ar fi, fondarea unor instituţii academice în care viitorul mare învăţat va fi crescut şi educat. Astfel, toată lumea va participa la realizările acelui savant şi va putea avea parte de roadele muncii acestuia. Cabaliştii, care au fost aduşi împreună cu colegii lor într-un mediu în care respectarea poruncilor este mecanică şi credinţa în Creator este simplă, continuă să crească spiritual, în timp ce alţii rămân la nivelurile iniţiale ale dezvoltării spirituale.

402

Cu toate acestea, ei, la fel ca restul umanităţii, participă inconştient la lucrările Cabalistului şi prin urmare iau parte inconştient şi la o parte din câştigul spiritual pe care îl poate avea acesta. Mai mult, părţile inconştiente ale proprietăţilor lor spirituale sunt de asemeni corectate inconştient, dând astfel posibilitatea ca în mai multe generaţii, colegii să fie capabili de ascensiune spirituală conştientă. Chiar şi despre studenţii care au venit să studieze Cabala (unii pentru cunoaştere în general, alţii pentru ridicare spirituală), se spune, „o mie intră în şcoală, însă doar unul iese pentru a învăţa pe alţii.” Cu toate acestea, toţi participă la succesul unuia şi toţi primesc partea lor de corecţie prin participarea lor. Odată intraţi pe tărâmul spiritual şi având corectate proprietăţile egoiste, Cabalistul începe să experimenteze încă odată nevoia pentru prezenţa celorlalţi: trăind în lumea noastră, Cabalistul colectează dorinţele egoiste ale altora şi le corectează, ajutând astfel şi pe ceilalţi, să câştige abilitatea de a fi angajaţi conştient în munca spirituală cândva în viitor. Dacă o persoană obişnuită îl poate ajuta în vreun fel pe Cabalist, chiar prin efectuarea unor sarcini mecanice, acea persoană îi îngăduie acestuia să includă dorinţele sale personale în corecţia pe care o face Cabalistul.

Deci, se spune în Talmud că „a servi un înţelept, este mai util pentru un discipol decât să înveţe de unul singur.”

403

Procesul învăţării implică egoismul şi implică raţiunea noastră pământeană, în timp ce a fi în serviciul unui înţelept presupune credinţa persoanei în măreţia înţeleptului, un sentiment pe care un elev nu îl poate percepe. Prin urmare, serviciul elevului este mult mai aproape în esenţă de proprietăţile spirituale şi în consecinţă este preferabil pentru discipol. Ca rezultat, cel care a fost mai aproape de învăţător şi l-a servit cel mai bine, a câştigat o şansă mai mare pentru ridicare spirituală. În consecinţă, Cabaliştii spun despre calea Cabalei că nu este moştenită, ci mai degrabă transmisă de la învăţător la discipol. Aşa a fost în toate generaţiile, până acum. Însă, generaţia prezentă, a căzut atât de jos spiritual, încât chiar liderii săi transmit cunoaşterea lor pe linie familială, deoarece toată cunoaşterea lor este la nivel corporal. Pe de altă parte, aceia care au format deja o legătură cu Creatorul şi cu discipolii, îşi transferă moştenirea asupra celor care o pot primi, adică asupra discipolilor apropiaţi. Când experimentăm obstacole în avansarea noastră către Creator, noi trebuie să îl rugăm pe Creator următoarele: 1. Să înlăture toate obstacolele, pe care, chiar El le-a trimis, astfel încât să le depăşim prin propriile mijloace şi să nu simţim nevoia unei mai mari puteri spirituale decât avem deja. 2. Să ne acorde o dorinţă mai mare pentru înţelegere spirituală şi să împărtăşească cu noi importanţa ridicării spirituale. Atunci, obstacolele nu vor mai putea să ne împiedice să mergem pe calea Creatorului. Noi 404

ca indivizi renunţăm la orice în schimbul vieţii noastre, dacă viaţa are valoare pentru noi. Din această cauză, trebuie să îi cerem Creatorului să ne acorde gustul vieţii spirituale astfel încât să nu ne împiedice nici un obstacol. O dorinţă spirituală, implică dorinţa de a da şi folosirea acestei dorinţe doar pentru plăcerea celorlalţi. Dorinţa de plăcere pentru sine, lipseşte din tărâmul spiritual. Lumea materială este diametral opusă celei spirituale. Însă dacă nu există un teren comun sau proprietăţi comune între spiritual (altruism) şi material (egoism), cum poate cineva să îşi corecteze egoismul? Lumina spirituală, care este capabilă să transforme egoismul în altruism, nu poate intra într-o dorinţă egoistă. Motivul pentru care lumea nu Îl percepe pe Creator, este acela că Lumina Creatorului intră într-un obiect doar în măsura în care proprietăţile obiectului corespund cu cele ale Luminii.

Numai Lumina Creatorului poate schimba un vas egoist într-unul spiritual, doar intrând în el. Nu există altă cale.

Prin urmare, El a creat omul; mai întâi, pentru a exista sub influenţa forţelor egoiste de la care primeşte proprietăţi care îl separă de spiritual; şi apoi, să se afle sub influenţa forţelor spirituale.

405

În final, în timp ce lucrează asupra propriului centru spiritual din inimă, cu ajutorul Cabalei, omul trebuie să corecteze acele dorinţe pe care le-a primit de la forţele ego-ului.

406

24 Credinţa În Biblie se spune că Avram a afirmat că Sara este sora şi nu soţia sa, pentru că s-a temut ca ar fi putut să fie ucis, iar ea ar fi devenit accesibilă altora. Întrucât pentru Cabala întreaga lume este echivalentul unei singure persoane pentru că sufletul a fost divizat în 600,000 de părţi pentru a simplifica dobândirea scopului final - Avram este privit ca personificarea credinţei în noi. Soţia este permisă doar soţului, spre deosebire de soră care este interzisă doar fratelui însă nu altora. Avram a văzut că el însuşi (credinţa) era singurul (singura proprietate a fiinţelor umane) capabil să o facă pe Sara, baza vieţii sale. El a înţeles de asemenea că alţi bărbaţi (alte proprietăţi ale persoanei) iar putea dăuna (credinţei) pentru că au fost captivaţi de frumuseţea Sarei şi doreau să o aibă pentru totdeauna de dragul propriului ego. Din această cauză, Avram, a declarat că Sara (scopul creaţiei) este sora sa, pentru a nu o interzice şi altor bărbaţi (proprietăţile unei persoane). În consecinţă, până când corecţia nu este completă, persoana se poate angaja în Cabala doar în propriul interes.

407

Diferenţa dintre toate tărâmurile spirituale şi lumea noastră, este că tot ce aparţine de tărâmurile spirituale este parte a Creatorului şi are forma unei scări spirituale pentru a face mai sigură ascensiunea fiinţelor umane. Lumea noastră egoistă, pe de altă parte, nu a fost niciodată parte a Creatorului, însă a fost generată din non-existenţă şi va dispărea după ascensiunea ultimului suflet din lumea noastră în lumea spirituală. Din acest motiv, toate activităţile umane transmise din generaţie în generaţie, ca şi cele care sunt produsul materialului acestei lumi, sunt sortite să dispară. Întrebare: Prima creaţie a primit întreaga Lumină şi a respins-o, pentru a nu se simţi ruşinată; cum poate fi o asemenea stare considerată apropiată de Creator, de vreme ce o senzaţie neplăcută ar trebui să însemne o îndepărtare de Creator? Răspuns: Într-o asemenea stare spirituală, trecutul, prezentul şi viitorul se unesc în întregime. Creaţia nu a experimentat sentimentul de ruşine, pentru că a decis să ajungă la starea de unitate cu Creatorul prin propriile dorinţe, experimentând în acelaşi timp, atât decizia cât şi consecinţele acesteia. Atât încrederea cât şi sentimentul de lipsă al pericolului rezultă din efectul Luminii Înconjurătoare (Ohr Makif) şi din sesizarea prezenţei Creatorului în prezent. Dar din moment ce, până în prezent persoana nu a generat încă proprietăţile adecvate corectate, Creatorul nu este sesizat ca Lumină Interioară (Ohr Pnimi), ci ca Lumină Înconjurătoare.

408

Încrederea şi credinţa sunt concepte similare. Credinţa este „disponibilitatea psihologică de a suferi pentru un scop.” Nu există alte obstacole în calea dorinţei unei persoane în afară de lipsa răbdării - de a face efortul necesar - şi oboselii. Astfel, o persoană puternică este aceea care are încrederea, răbdarea şi puterea de a suferi. O persoană slabă este aceea care simte o lipsă de toleranţă la suferinţă şi renunţă la cea mai mică presiune exercitată de suferinţă. Pentru a-L percepe pe Creator este nevoie de intelect şi putere. Se ştie că pentru a dobândi ceva de mare valoare persoana trebuie să depună eforturi mari şi să treacă prin mari suferinţe. Cantitatea de efort pe care o investim determină în ochii noştri valoarea obiectului pe care dorim să îl dobândim. Gradul răbdării noastre semnifică puterea noastră de viaţă. Până la vârsta de patruzeci de ani suntem la apogeul puterii noastre, după care forţa de viaţă dispare împreună cu capacitatea noastră de a avea încredere în noi înşine, până când această încredere şi credinţă dispar complet, în momentul ieşirii noastre din această viaţă. Deoarece Cabala este cea mai înaltă înţelepciune şi o achiziţie eternă, spre deosebire de alte achiziţii ale acestei lumi, ea solicită cele mai mari eforturi deoarece ne „cumpără” această lume şi nu ceva temporar şi tranzitoriu. Înţelegând Cabala, putem înţelege adevărata sursă a tuturor ştiinţelor, starea complet revelată. Astfel ni se arată ce fel de efort trebuie

409

depus pentru a înţelege o singură ştiinţă, chiar şi în măruntele împrejurări în care am înţeles asta. Noi primim adevărate puteri supranaturale - de care avem nevoie pentru a înţelege Cabala de Sus - şi astfel suntem capabili să ne purtăm suferinţa pe calea către înţelegerea acestei înţelepciuni. În acelaşi timp, primim şi încrederea şi puterea dătătoare de viaţă, necesare de a o înţelege prin noi înşine. Însă noi nu putem depăşi toate obstacolele fără ajutorul nemijlocit al Creatorului (ajutorul ascuns al acestuia este evident prin faptul că, El susţine viaţa în fiecare creaţie). Credinţa este puterea care determină cât de pregătiţi suntem pentru a acţiona. La începutul căii noastre, ne lipseşte capacitatea de a-L percepe pe Creator, deoarece ne lipsesc proprietăţile altruiste. Cu toate acestea, noi începem să simţim existenţa unei forţe supreme, omnipotente care conduce lumea şi ne întoarcem către aceasta, în momentele noastre de disperare. Noi facem acest lucru instinctiv. Ni se dă această proprietate deosebită de la Creator astfel încât, chiar în faţa educaţiei anti-religioase şi a perspectivei, noi am putea începe să Îl descoperim pe El, chiar din starea ascunderii absolute. În timp ce urmărim generaţii de oameni de ştiinţă care descoperă misterele naturii, dacă facem eforturi similare pentru a-l descoperi pe Creator, El se va dezvălui asemeni misterelor naturii. De fapt, toate căile căutării omenirii ne conduc către revelarea misterelor naturii. 410

Însă unde sunt oamenii de ştiinţă care cercetează scopul creaţiei? Dimpotrivă, aceştia sunt cei care neagă des, existenţa Celui mai Înalt Tărâm. Motivul negării constă în faptul că, Creatorul le-a dăruit doar abilitatea de a raţiona şi de a se angaja în cercetarea materiei şi a inovaţiei. Însă tocmai din acest motiv, în ciuda tuturor ştiinţelor, Creatorul ne insuflă credinţa instinctivă. Natura şi universul ne apar ca negând existenţa Înaltului Tărâm; astfel oamenii de ştiinţă nu au puterea naturală a credinţei. În plus, societatea aşteaptă rezultatele materiale ale muncii oamenilor de ştiinţă, care instinctiv se supun acestei aşteptări. Deoarece cele mai preţioase lucruri există în cantităţi mici şi sunt găsite prin mari eforturi şi Revelarea Creatorului, este cea mai dificilă dintre toate descoperirile, un om de ştiinţă tinde în mod natural să evite eşecul şi nu se implică în sarcina de revelare a Creatorului. Astfel, sigura cale de a ne aduce mai aproape de percepţia Creatorului, este de a cultiva în noi înşine sentimentul credinţei, indiferent de opinia celorlalţi. Puterea credinţei nu este mai mare decât celelalte puteri inerente naturii umane - toate acestea sunt rezultatul Luminii Creatorului. Calitatea specială care deosebeşte puterea credinţei de alte puteri, este că aceasta din urmă ne aduce în contact cu Creatorul.

Procesul perceperii Creatorului este comparabil cu procesul dobândirii cunoaşterii.

411

La început, noi învăţăm să înţelegem. Apoi, începem să folosim ce am învăţat. Ca întotdeauna, la început este dificil, însă fructele sunt culese de aceia care dobândesc scopul final: intrarea în lumea spirituală. În acel moment, noi câştigăm plăcerea nemărginită a perceperii Creatorului şi în consecinţă, dobândim cunoaşterea absolută a tuturor lumilor, a celor care le locuiesc şi a circulaţiei sufletelor în toate stările, de la începutul creaţiei şi până la sfârşitul său.

412

25 Procesul de armonizare cu Creatorul Creaţia - acţiunea altruistă - este îndepărtarea de egoism. Ea constă din stabilirea unei limite sau a unui ecran (masach), faţă de plăcerea care vine sub forma Luminii spirituale. Acest ecran reflectă în schimb plăcerea, înapoi spre Sursă. Astfel, noi ne limităm în mod voluntar potenţialul pentru plăcere, şi stabilim de ce primim plăcerea – nu pentru noi, ci pentru scopul creaţiei. Creatorul vrea să ne dăruiască plăcere; prin urmare dacă ne bucurăm de aceasta, noi la rândul nostru îl încântăm pe Creator, şi acesta este singurul motiv pentru care ne răsfăţăm în plăcere. În special, noi decidem că plăcerea pe care o primim, ar trebui să fie din faptul că beneficiem de Creator şi astfel avem voinţa de a rezista la primirea plăcerii în mod direct. Într-un astfel de caz, acţiunile noastre şi forma acţiunilor Creatorului coincid şi în plus faţă de plăcerea iniţială, noi experimentăm de asemenea o mare plăcere din acordul proprietăţilor noastre cu cele ale Creatorului măreţia Sa, tăria, puterea, întreaga cunoaştere şi existenţa nelimitată. Nivelul maturităţii noastre spirituale este determinat de mărimea ecranului pe care, îl putem ridica în calea plăcerii egoiste. Cu cât este mai

413

mare tăria împotrivirii faţă de interesele personale, cu atât va fi mai mare nivelul atins şi Lumina pe care o vom primi „de dragul Creatorului”. Toate organele noastre de percepţie sunt construite astfel: atunci când intrăm în contact cu informaţia, prin sunet, văz, miros, etc, putem interpreta informaţia. Până în momentul în care semnalele nu ajung în contact cu aceste bariere, nu putem simţi şi nici interpreta informaţia. Desigur, toate instrumentele noastre de măsură, funcţionează în concordanţă cu principiul de bază, deoarece legile lumii noastre sunt pur şi simplu consecinţa legilor spirituale. Prin urmare, fenomenele noi sunt revelate în lumea noastră, deci şi prima dezvăluire a Creatorului şi apoi fiecare sesizare a Lui, depinde doar de mărimea graniţei pe care o putem depăşi. În lumea spirituală, aceasta graniţă este cunoscută ca vas (kli). Ceea ce noi percepem de fapt, nu este Lumina însăşi, ci interacţiunea sa cu graniţa, care rezultă din influenţa Luminii, asupra kli-ului spiritual al fiinţei umane. În mod similar, în lumea noastră, noi nu percepem fenomenul în sine, ci rezultatul interacţiunii sale cu organele noastre de percepţie sau cu instrumentele noastre. Creatorul a înzestrat o anumită parte din El însuşi, cu o dorinţă egoistă pentru plăcere, dorinţă pe care, chiar El a creat-o. În consecinţă, acea parte a încetat să îl perceapă pe Creator si se percepe doar pe sine, propria stare, propria dorinţă. Această parte se numeşte „suflet.”

414

Acesta este de asemenea parte a Creatorului, deoarece există doar El şi nu există nici un loc liber care să nu fie umplut de Acesta. Însă, deoarece egoismul îşi simte doar propriile dorinţe, el nu Îl percepe pe Creator. Scopul creaţiei este ca această parte, sa aleagă să se întoarcă la Creator prin propria voinţă, prin propriile decizii şi să devină înrudită cu Acesta în proprietăţile sale. Creatorul controlează în totalitate procesul aducerii acestei părţi egoiste, la unirea cu El. Însă din afară acest control este insesizabil. Dorinţa Creatorului se manifestă (împreună cu ajutorul său ascuns) în dorinţa de unire cu El, dorinţă care emană din adâncul părţii egoiste. Pentru a simplifica această problemă, Creatorul a divizat egoismul în 600,000 de părţi. Fiecare dintre acestea, rezolvă problema respingerii treptate a egoismului, ajungând lent la realizarea faptului că egoismul este rău, prin procese repetitive de dobândire a proprietăţilor egoiste şi suferinţa cauzată de ele. Fiecare dintre cele 600,000 de părţi ale sufletului, este cunoscută ca „sufletul” fiinţei umane. Perioada de contopire cu egoismul, se numeşte „viaţa” fiinţei umane. O temporară întrerupere a legăturii cu egoismul, este cunoscută ca „existenţa” pe tărâmurile înalt spirituale. Momentul în care sufletul dobândeşte proprietăţi egoiste, este cunoscut ca „naşterea” fiinţei umane în această lume. Fiecare dintre cele 600,000 de părţi ale sufletului colectiv trebuie - după o serie de fuziuni cu egoismul - să aleagă să se unească cu Creatorul şi să 415

respingă egoismul, în ciuda faptului că acesta este încă în suflet, în timp ce sufletul este încă (îmbrăcat) în corpul uman. Procesul treptat de armonizare în proprietăţi cu Creatorul, este cunoscut ca „urcare spirituală”. Urcarea spirituală apare pe parcursul nivelurilor sau treptelor, cunoscute sub numele de Sfirot. În total, de la primul până la ultimul pas al unirii cu Creatorul, scara spirituală cuprinde 125 de trepte sau Sfirot. La fiecare 25 de Sfirot, se încheie o etapă, cunoscută ca „lume” sau „tărâm”. Astfel, în afară de starea noastră, care este cunoscută ca „lumea noastră”, există 5 lumi. Scopul părţii egoiste este de a ajunge la proprietăţile Creatorului în timpul existenţei noastre în această lume, astfel încât, în ciuda egoismului nostru noi să Îl putem percepe pe Creator în tot ne înconjoară. Dorinţa pentru unitate este o dorinţă naturală în noi. Este o dorinţă care nu este influenţată de premise sau deducţii; ci mai degrabă este o cunoaştere profundă a nevoii de unire cu Creatorul. În Creator această dorinţă există liberă, însă în creaţie, ea acţionează ca o lege naturală permanentă. Deoarece El a creat natura în conformitate cu propriul său plan, fiecare lege naturală reprezintă dorinţa Sa de a vedea că această ordine există. Prin urmare, toate „instinctele” şi dorinţele noastre naturale emană direct de la Creator, în timp ce interferenţele care cer calcule şi cunoaştere anterioară, sunt fructele acţiunilor noastre.

416

Dacă dorim să ajungem la completa unitate cu Creatorul, noi trebuie să aducem acea dorinţă, la nivelul cunoaşterii instinctive, ca şi cum ar fi fost primită împreună cu natura noastră, de la Creator. Legile dorinţelor spirituale sunt de aşa natură, încât nu există loc pentru dorinţe incomplete sau parţiale - acelea care lasă loc dubiului sau dorinţelor irelevante. Din acest motiv, Creatorul este atent doar la motivul pentru care acestea emană din adâncul nostru şi care corespunde cu dorinţa completă a vasului spiritual, la nivelul la care existăm. Însă procesul naşterii unei asemenea dorinţe în inima noastră, apare încet şi se acumulează în mod necunoscut nouă, la un nivel mult mai ridicat, decât poate fi înţeles de intelectul uman.

Creatorul adună toate rugăciunile mici pe care le facem, într-una singură şi apoi după ce primeşte o cerere de ajutor de intensitatea necesară, El ne ajută. În mod similar, atunci când intrăm în sfera acţiunii Luminii Creatorului, noi primim totul dintr-o dată, pentru că Dăruitorul Suprem este etern şi nu face calcule bazate pe timpul si succesiunea vieţilor. Din acest motiv, chiar şi cel mai inferior nivel spiritual, generează un simţ complet al eternului.

417

Însă, deoarece noi continuăm să experimentăm o serie de urcări şi coborâri spirituale chiar şi după ajungerea la nivelul spiritual iniţial, noi existăm în condiţii cum ar fi lumea, anul, sufletul. Sufletul dinamic, care nu şi-a încheiat încă corecţia, are nevoie de un loc unde să se mute; acest loc este cunoscut ca „lume.” Suma tuturor mişcărilor sufletelor este percepută ca timp şi este cunoscută sub numele de „an.” Chiar şi cel mai de jos nivel spiritual generează sentimentul unei totale perfecţiuni într-o anumită măsură, încât doar prin credinţa individuală deasupra raţiunii, înţelegem că, ridicarea la noua stare nu este nimic altceva decât depăşirea „negării spirituale” a unui nivel spiritual mai înalt. Doar prin înţelegerea acestui concept, poate cineva să urce la un nivel mai înalt, până la nivelul spiritual despre care persoana credea că există şi la care se ridică deasupra propriului simţ al perfecţiunii. Corpurile noastre funcţionează automat, în concordanţă cu legile propriei naturi egoiste şi a obiceiurilor. Dacă noi ne repetăm în mod constant că dorim urcarea spirituală, atunci în final o vom dori. Corpul, în virtutea acestor exerciţii neîncetate, va accepta această dorinţă ca fiind una naturală. Se spune adesea că obiceiul devine a doua natură. În stadiul declinului spiritual, noi ar trebui să ne menţinem credinţa că „Atunci când Israel este în exil, Creatorul este cu ei.”

418

Atunci când ne aflăm într-o stare de apatie şi lipsă de speranţă, nici chiar lumile spirituale nu prezintă interes pentru noi, pentru că totul pare să existe la nivelul la care noi existăm în acest moment. Prin urmare, noi trebuie să credem că acest sentiment nu este nimic altceva decât propria conştiinţă, de vreme ce ne aflăm într-o stare de exil spiritual şi astfel lipsiţi de conştiinţa Creatorului, care este de asemenea exilat din conştiinţa noastră. Lumina care emană de la Creator trece prin patru stadii, înainte ca egoismul să fie creat. Numai ultimul, al patrulea (Malchut), este numit creaţie, deoarece îşi percepe dorinţele sale egoiste pentru a găsi încântare în Lumina Creatorului. Astfel, primele patru stadii sunt proprietăţi ale Luminii, prin care El ne creează. Noi acceptăm cea mai înaltă proprietate - aceea a primului stadiu sau dorinţa de a încânta viitoarea creaţie, ca proprietate a Creatorului. La sfârşitul spectrului de frecvenţe, este stadiul cinci al dezvoltării, sau creaţia egoistă, care doreşte să contracareze propria natură egoistă şi să devină înrudită cu primul stadiu. Deşi există încercări, acestea sunt încununate doar parţial de succes. Primul stadiu al egoismului, care se poate contracara pe sine în întregime, este cunoscut ca Olam Adam Kadmon. Stadiul doi al egoismului, este lumea Olam Atzilut.

419

Stadiul trei al egoismului, care formează o parte a stadiului cinci care nu mai poate fi comparat nici cu primul sau cel de-al doilea stadiu, este lumea Olam Beria. Stadiul patru al egoismului, care face parte din stadiul cinci, nu are putere să reziste sieşi, astfel încât să fie comparat cu primele trei stadii, dar poate semăna cu stadiul patru de dezvoltare al Luminii. Este cunoscută ca lumea Olam Yetzira. Partea rămasă din stadiul cinci, nu are nici o putere să aspire să fie ca oricare din stadiile anterioare. Poate doar rezista egoismului pasiv, evitând primirea plăcerii (acţiune contrară etapei a cincea). Aceasta este cunoscută ca lumea Olam Assiya. Fiecare lume are cinci sub-stadii care sunt numite partzufim: Keter, Hochma, Bina, Zeir Anpin şi Malchut. Zeir Anpin constă din şase sub-Sfirot: Hesed, Gevura, Tifferet, Netzah, Hod şi Yesod. După crearea celor cinci lumi, lumea noastră materială - a fost creat tărâmul de sub lumea Assiya şi în ea o fiinţă umană. Fiinţa umană a fost înzestrată cu o mică parte de proprietăţi egoiste ale etapei cinci. Dacă fiinţele umane urcă prin procesul dezvoltării spirituale, de jos în sus în lumile spirituale, atunci partea egoismului din ele şi împreună cu ele, toate părţile lumilor pe care le-au folosit pentru a se ridica, devin comparabile cu primul stadiu, cu proprietatea Creatorului. Atunci când stadiul cinci se ridică la nivelul primului, atunci toate lumile vor ajunge la scopul creaţiei. 420

Cauza spirituală a timpului şi spaţiului este absenţa Luminii în sufletul comun, unde din urcările şi coborârile spirituale rezultă simţul timpului şi locul pentru viitoarea Prezenţă a Luminii Creatorului, dă impresia unui spaţiu în lumea noastră. Lumea noastră este influenţată de forţe spirituale care ne dau senzaţia timpului cauzat de schimbarea influenţei lor. Deoarece două obiecte spirituale diferă în proprietăţile lor, nu pot fi asemeni unui obiect spiritual, ele îşi exercită influenţa unul asupra altuia, prima dată mai de sus şi apoi mai jos, etc. Astfel se produce în lumea noastră, senzaţia timpului. Noi suntem înzestraţi cu trei instrumente pentru corectarea cu succes a egoismului: sentimente, intelect şi imaginaţie. Cu privire la materia spirituală şi la formă, materia este reprezentată de egoism, în timp ce forma este determinată de forţele opuse care corespund lumii noastre. Noi definim încântările şi suferinţele, ca bune şi rele. Însă suferinţa spirituală serveşte ca unică sursă a dezvoltării şi progresului omenirii. Salvarea spirituală este perfecţiunea, primită pe baza puternicelor senzaţii negative, care sunt percepute ca fiind plăcute. Deoarece linia de stânga se întoarce la cea de dreapta, nenorocirile, suferinţa şi presiunile sunt transformate în fericiri, plăceri şi libertate spirituală.

421

Motivul este că, în fiecare obiect există două forţe opuse: egoismul şi altruismul, care sunt experimentate ca îndepărtare, sau apropiere faţă de Creator. Există mai multe exemple asemănătoare în Biblie: sacrificiul lui Isac, sacrificiul din Templu, etc. (în Ebraică sacrificiile sunt korbanot, un cuvânt care derivă din cuvântul karov - a avansa către ceva). Linia de dreapta reprezintă esenţa obiectului spiritual, în timp ce linia de stânga este de fapt doar acea parte a egoismului care poate fi angajată prin alăturarea sa la intenţiile altruiste.

422

26 Cunoaşterea lumii spirituale Filozofii au consumat foarte multă hârtie, în discuţiile lor despre imposibilitatea înţelegerii Creatorului. Iudaismul, ca doctrină fondată pe experimentarea personală a Cabaliştilor, a răspuns întrebării: Cum putem discuta despre posibilitatea sau imposibilitatea de a-L simţi pe Creator, înainte de a-L percepe pe El? Orice afirmaţie certă, implică o anumită măsură a percepţiei. Prin urmare, este mai întâi necesar să definim ce se înţelege prin „este imposibil să Îl percepem pe Creator sau infinitatea”. Pe ce bază putem noi spune că înţelegem aceste noţiuni? Este clar că, atunci când vorbim despre a-L înţelege pe Creator, noi presupunem că o asemenea înţelegere ar trebui să fie făcută cu organele noastre senzoriale şi cu intelectul nostru, aşa cum se întâmplă atunci când cercetăm orice altceva în lume. Mai mult, toate conceptele trebuie să fie pe înţelesul oricărei persoane din această lume, asemeni oricăror alte concepte care sunt studiate. Astfel, ideile trebuie să întruchipeze ceva tangibil şi real, ceva care poate fi deosebit de organele noastre de simţ. Cea mai apropiată graniţă a percepţiei se găseşte în organele senzaţiilor tactile, atunci când venim în contact direct cu limita exterioară a obiectelor.

423

În ceea ce priveşte simţul auzului, noi nu mai suntem în contact direct cu obiectul în sine, în schimb suntem în contact cu intermediarul care ne face cunoscut obiectul (de ex. aerul), care a fost în contact cu limita exterioară a obiectului, fie corzile vocale ale fiinţei umane, fie suprafaţa oscilantă care emite o undă sonoră. În mod similar, noi ne folosim organele spirituale de percepţie pentru a-L percepe pe Creator. O senzaţie de contact (mai mult decât senzaţia tactilă) cu limita exterioară a fiinţei create, este cunoscută ca „vedere profetică.” Pe de altă parte, un contact care a fost influenţat de un anumit mediu care a fost în contact cu graniţele exterioare ale fiinţei umane (mai mult decât senzaţia auzului) este numit „auz profetic.” „Vederea profetică” este considerată cea mai evidentă apariţie (aşa cum în lumea noastră, noi vrem să vedem un obiect şi considerăm că astfel avem cea mai completă percepţie a obiectului) pentru că, intrăm în contact direct cu Lumina care emană de la Creatorul Însuşi. Pe de altă parte, „auzul profetic” (vocea Creatorului) este definit de Cabalişti ca de neînţeles, ca opus vederii profetice. Este similar cu abilitatea noastră de a auzi undele sonore, pentru că, ceea ce noi simţim cu adevărat, sunt semnalele obiectului spiritual intermediar, care emană din contactul obiectului intermediar cu graniţa exterioară a Creatorului. Noi interpretăm aceste unde - la fel ca în cazul vederii profetice - ca unde sonore. Cabaliştii care au ajuns la înţelegerea profetică a Creatorului, Îl percep pe Acesta, mai întâi prin omologii spirituali ai văzului şi auzului. Apoi, ei 424

interpretează ce au perceput. În special înţelegerea fenomenelor vizibile, le oferă înţelegerea completă, întrucât este imposibil de înţeles natura pură a unui fenomen auditiv. Însă, la fel ca în lumea noastră, chiar şi auzul este suficient pentru a sesiza proprietăţile obiectului studiat (deşi o persoană oarbă din naştere simte multe dintre proprietăţile celor din apropiere), la fel cum cunoaşterea spirituală care vine prin auz, este de asemenea suficientă. Asta pentru că - cu ajutorul auzului spiritual - informaţiile care ajung la persoană, conţin în ele toate celelalte proprietăţi ascunse. Porunca înţelegerii în esenţă a Creatorului este redusă la percepţia Lui prin intermediul văzului şi auzului spiritual, într-un asemenea grad încât noi suntem absolut siguri că suntem conştienţi de întregul contact vizual şi audibil, care este numit „faţă în faţă.” Creaţia şi conducerea fiinţelor create, apar prin două fenomene opuse: ascunderea omnipotenţei Creatorului şi Revelarea treptată a Omnipotenţei Sale, astfel încât creaturile să Îl poată percepe prin proprietăţile lor corectate. Din acest motiv, unul din numele Creatorului în Ebraică este Maatzil, de la cuvântul tzel, „umbră” şi deasemeni există un alt nume: Boreh, care este derivat din cuvintele bo-reh, „vino şi vezi”. În consecinţă, din aceste cuvinte reies numele celor două lumi: Atzilut şi Beria.

Noi nu suntem capabili să înţelegem adevărata stare a creaţiei, ci doar ceea ce simţurile noastre pot percepe, fie material, fie spiritual. 425

Conştiinţa noastră împarte tot ce există în lume, în goliciune şi suficienţă. Aşa se întâmplă şi cu „oamenii învăţaţi” care insistă asupra faptului că nu există un concept precum absoluta nulitate sau vid. Acest concept este dincolo de înţelegerea noastră, deoarece noi putem înţelege ce lipseşte, doar prin simţurile noastre. Însă noi suntem capabili să simţim o absenţă sau un gol dacă, comparăm relaţia care există în lumea noastră, cu situaţia noastră după moarte. Totuşi, chiar în timp ce existăm în această lume, noi ne simţim ca şi cum tot ce există în afara corpului nostru, este cumva absent şi nu există deloc. Adevărul este exact opusul: ceea ce se găseşte în afara noastră este etern şi există, în timp ce noi înşine suntem nimic şi dispărem în nimic. Aceste două concepte sunt absolut inadecvate, deoarece senzaţiile noastre ne conduc la ideea că tot ce există este conectat cu noi şi există numai în acest cadru; în timp ce tot ce există în afara noastră nu are nici o valoare. Însă raţiunea ne arată contrariul - că noi suntem cei lipsiţi de importanţă, în timp ce tot ce există în afara noastră este etern.

426

Înţelegerea Nivelurilor Spirituale Superioare Infinit de mica parte a Luminii Superioare care există în toate obiectele, atât animate cât şi inanimate, determinând existenţa lor, este cunoscută ca „Lumina mică” (Nehiro Dakik). Interdicţia de a dezvălui secretele Cabalei, provine din îngrijorarea că astfel poate apărea dispreţul faţă de Cabala. Tot ceea ce este necunoscut dă naştere respectului şi este perceput ca ceva valoros. Aşa este şi natura fiinţelor umane: o persoană săracă, câştigă un ban, însă de îndată ce ajunge să aibă un milion, nu îl mai preţuieşte, ci caută două milioane şi aşa mai departe. Acelaşi şablon poate fi observat în ştiinţă: necunoscutul provoacă respect şi este considerat valoros, însă de îndată ce devine cunoscut şi înţeles, nu mai are aceeaşi valoare. Apoi, apar obiecte necunoscute în locul celor anterioare şi devin obiective accesibile. Din acest motiv, secretele Cabalei nu pot fi revelate maselor, pentru că de îndată ce o înţeleg, vor ajunge să o dispreţuiască. Însă secretele Cabalei pot fi revelate Cabaliştilor pentru că ei caută să îşi extindă cunoaşterea, aşa cum fac şi oamenii de ştiinţă. Pentru că ei nu preţuiesc cunoaşterea pe care o deţin, acest fapt în sine îi determină să continue să înţeleagă ceea este încă necunoscut. Astfel, întreaga lume este creată pentru aceia care caută să înţeleagă misterele Creatorului.

427

Aceia care simt şi caută Lumina Superioară a Vieţii care emană de la Creator (Ohr Hochma), nu îl înţeleg pe Acesta, sau Esenţa Sa, în acest proces. Însă nu acelaşi lucru se întâmplă cu cei care înţeleg nivelurile spirituale superioare. Aceia care percep nivelurile superioare şi Lumina acestor niveluri, nu percep numai Lumina ci Îl şi înţeleg pe Creator. Cabaliştii nu pot atinge chiar şi cele mai joase niveluri spirituale dacă nu îl înţeleg pe Creator şi proprietăţile Sale, în relaţie cu noi, care aparţinem acelui nivel spiritual. În lumea noastră, noi ajungem să ne înţelegem prietenii în funcţie de acţiunile lor, atât în raport cu noi cât şi cu alţii. După ce devenim familiari cu diferitele proprietăţi ale persoanei, cum ar fi bunătatea, invidia, mânia, dorinţa de compromis etc., noi putem afirma că „ştim” acea persoană. În mod similar, după ce un Cabalist a înţeles toate acţiunile şi manifestarea lor Divină, Creatorul este revelat Cabaliştilor prin intermediul Luminii, într-un mod uşor de înţeles. Dacă nivelurile spirituale şi Lumina care emană de la ele nu poartă în ele posibilitatea perceperii Creatorului „Însuşi”, atunci noi le considerăm ca fiind impure. („El Însuşi” implică - la fel ca în lumea noastră - să cunoaştem gândurile şi acţiunile unei persoane şi să considerăm că ştim totul despre aceasta. În fond, ceea ce nu percepem deloc, nu provoacă în noi nici un interes sau nevoia de a fi perceput). Forţele impure cum ar fi klipa şi Sitra Achra, sunt forţe care ne domină, care ne împiedică să ne bucurăm de fiecare plăcere care vine să ne satisfacă cu puţinul pe care îl experimentăm. Cu alte cuvinte, aceste forţe ne

428

îndeamnă să fim mulţumiţi cu ceea ce cunoaştem deja, cu coaja (klipa), lăsând în acelaşi timp „fructul” deoparte. Prin urmare, intelectul nostru nu poate înţelege scopul muncii de dragul Creatorului, deoarece interferenţa creată de forţele impure nu ne îngăduie să înţelegem sensul ascuns a Cabalei. Într-un obiect spiritual, Lumina care umple jumătatea de sus, de la Rosh (cap) până la Tabur (buric), se numeşte „trecut”, în timp ce lumina care umple jumătatea de jos se numeşte „prezent”. Lumina Înconjurătoare care nu a intrat încă în obiect şi îşi aşteaptă rândul de a fi revelată se numeşte „viitor”. Dacă persoana a avut o cădere spirituală şi dorinţele egoiste au crescut, atunci importanţa spiritualului descreşte în ochii acesteia.

Însă declinul spiritual este trimis de Sus cu un scop: pentru ca persoana să înţeleagă că se află încă în exil spiritual; şi că ar trebui să se roage pentru mântuire. Însă noi, nu ne vom găsi adevărata linişte, până când nu ne ridicăm la scopul prestabilit - eliberarea noastră spirituală precum şi a întregii umanităţi - mai presus de toate. Exilul este un concept spiritual. Galut nu este sclavagismul fizic, care a fost experimentat de toate naţiunile la un anumit moment în istoria lor. Galut este înrobirea fiecăruia dintre noi de către cel mai rău inamic al nostru - egoismul. Mai mult, această 429

înrobire, este atât de sofisticată încât nu suntem conştienţi de faptul că noi lucrăm în mod constant pentru un stăpân - forţa exterioară care ne-a stăpânit şi acum ne dictează dorinţele sale. Noi, ca nişte oameni nesănătoşi, nu realizăm acest lucru şi ne străduim cu toate puterile să îndeplinim toate cererile egou-ului. Într-adevăr, starea noastră poate fi asemănătoare cu cea a unui bolnav psihic care percepe comenzi de la voci imaginare, sau mai rău, ca dorinţe personale şi care efectuează aceste porunci şi dorinţe. Galut-ul nostru este exilul din spiritualitate, incapacitatea noastră de a fi în contact cu Creatorul şi de a lucra doar pentru El. Conştientizarea acestei stări este o condiţie vitală pentru eliberarea noastră. La început, ego-ul nostru este înclinat să studieze Cabala şi să depună efortul necesar de a înţelege spiritualul, pe măsură ce realizează că poate avea beneficii din cunoaşterea acestuia. Însă, atunci când realizăm toate implicaţiile muncii reale „de dragul Creatorului” şi când suntem forţaţi să ne cerem eliberarea, atunci respingem această eliberare, convingându-ne că este imposibil să reuşim. Astfel, încă odată, devenim sclavii propriei raţiuni, adică, ne întoarcem la idealurile vieţii materiale. Salvarea din această stare poate avea loc doar acţionând în conformitate cu credinţa deasupra raţiunii.

O cădere spirituală nu implică pierderea credinţei.

430

Pe măsură ce revelăm mai mult din egoismul nostru, Creatorul ne dă posibilitatea de a face un efort suplimentar dându-ne astfel posibilitatea să ne creştem credinţa. Nivelul anterior de credinţă nu a fost pierdut, însă când ne gândim la efortul care ne aşteaptă, îl experimentăm ca pe un declin spiritual. Lumea noastră este creată asemeni celei spirituale, cu excepţia faptului că este alcătuită din materie egoistă. Noi putem dobândi cunoştinţe semnificative din lumea înconjurătoare, dacă nu despre proprietăţile obiectelor spirituale, atunci cel puţin despre relaţia lor, prin compararea lor cu lumea noastră. Lumea spirituală conţine de asemenea concepte precum lume, deşert, aşezare, ţări, etc. Toate acţiunile spirituale (poruncile) pot fi menţinute la orice nivel, cu excepţia poruncilor iubirii şi fricii. Aceste porunci sunt revelate doar acelora care au atins nivelul spiritual al Pământului lui Israel (Eretz Yisrael). În nivelul Eretz Yisrael există un sub-nivel cunoscut ca Ierusalim (Yerushalayim), care derivă din cuvintele yir’ah (frică) şi shalem (total) şi care semnifică: dorinţa de a experimenta emoţia înaintea Creatorului, care ne ajută să ne eliberăm de egoism.

431

432

27 Stadiile Corecţiei Fiinţele umane trebuie să aibă grijă involuntar de toate acţiunile necesare pentru a susţine viaţa fizică în corp. De exemplu, chiar şi atunci când suntem bolnavi şi nu dorim să mâncăm, noi trebuie să ne forţăm să facem asta, ştiind că altfel nu ne vom însănătoşi. Aceasta pentru că, în lumea noastră, recompensa şi pedeapsa pot fi deosebite de oricine; astfel, totul se supune legilor naturii. Însă indiferent de faptul că sufletele noastre sunt bolnave şi pot fi vindecate doar prin eforturi altruiste, atunci când nu suntem capabili să vedem aparenta recompensă şi pedeapsă, noi nu ne putem forţa să începem procesul de vindecare.

Prin urmare, vindecarea sufletului nostru depinde în totalitate de credinţa noastră. Jumătatea inferioară a Obiectului Spiritual Superior se găseşte în jumătatea superioară a obiectului spiritual inferior. În obiectul inferior, ecranul (masach) se găseşte în zona ochilor. Aceasta se numeşte „orbire spirituală”, pentru că în această stare, doar jumătatea inferioară a obiectului

433

superior ne este vizibilă, deoarece ecranul obiectului spiritual inferior ascunde o parte a Obiectului Spiritual Superior. Obiectul Spiritual Superior îşi aşează ecranul peste obiectul inferior, apoi se revelează pe sine acestuia, care în schimb începe să vadă obiectul superior, aşa cum cel superior se vede pe sine. Ca rezultat, obiectul inferior primeşte starea de plenitudine (gadlut). Apoi, obiectul inferior, vede că cel superior este într-o stare „deosebită” şi realizează că, ascunderea anterioară a obiectului spiritual şi aparenta sa manifestare ca stare „neînsemnată” (katnut), a fost făcută exclusiv în beneficiul său. În acest fel, obiectul inferior poate deveni conştient de importanţa celui superior. Toate stările consecutive experimentate pe calea noastră, pot fi comparate cu o boală provocată de Creator, pe care în final El Însuşi o vindecă. Atunci când percepem această boală (ca de exemplu, lipsa speranţei, slăbiciunea şi disperarea) ca Voinţă a Creatorului, atunci aceste stări se transformă în stadii ale corecţiei şi putem avansa către unitatea cu Acesta. De îndată ce Lumina Creatorului intră în dorinţa egoistă, aceasta începe imediat să se supună Luminii şi este gata de a fi transformată în altruism (s-a spus de multe ori că Lumina nu poate intra în dorinţa egoistă, însă există două feluri de Lumină: Lumina care vine să corecteze o dorinţă şi Lumina care aduce plăcere; în acest caz ne referim la Lumina care aduce corecţie). Astfel, atunci când Lumina intră în aceste dorinţe, ele sunt transformate în opusul lor. În acest fel, chiar şi cele mai mari păcate ale noastre sunt transformate în merite. Însă acest lucru se întâmplă doar dacă ne întoarcem 434

datorită iubirii pentru Creator, atunci când suntem capabili să primim Lumina Lui, însă nu de dragul nostru. Doar atunci acţiunile noastre anterioare (dorinţele), sunt transformate în vase care pot primi Lumina. O asemenea stare nu poate avea loc, totuşi, înainte de corecţia finală. Până atunci, noi putem primi doar o parte a Luminii Creatorului, nu de dragul nostru, ci în conformitate cu principiul liniei de mijloc. Există mai multe feluri de a primi: din milă, drept cadou, sau de a lua cu forţa (cererea propriului drept). Atunci când cineva primeşte din milă, se poate simţi ruşinat, însă totuşi cere din nevoie. Pe de altă parte, persoana nu cere un dar. Un dar, este mai degrabă dat cuiva drag. Cel care cere, nu consideră ca primeşte din milă sau ca dar, ci de drept. Acest din urmă sentiment este caracteristic celor drepţi care cer Creatorului, care gândesc că au dreptul la ceva care le-a fost destinat încă de la începutul planului creaţiei. De aceea, se spune: „Cei drepţi iau prin forţă.” Avram (linia de dreapta: credinţa deasupra raţiunii) a fost gata să îl sacrifice pe Isac (linia de stânga: raţiunea şi controlul stării spirituale a persoanei) pentru a avansa constant doar pe calea liniei de dreapta. În consecinţă, el a avansat pe linia de mijloc, care le combină pe cele două. Simpla credinţă este o credinţă necontrolată şi este cunoscută sub numele de „credinţă sub raţiune”. Credinţa verificată de raţiune este numită „credinţa din cadrul raţiunii”. Însă credinţa deasupra raţiunii este posibilă doar dacă persoana şi-a analizat propria stare.

435

Astfel, dacă noi, văzând că nu am realizat nimic, alegem totuşi credinţa ca şi cum totul ar fi fost realizat şi continuăm să menţinem această credinţă până la punctul critic, atunci aceasta este considerată a fi „credinţa deasupra raţiunii,” pentru că am ignorat raţiunea. Doar atunci devenim demni de linia de mijloc. Există trei linii ale comportamentului spiritual: linia de dreapta, linia de stânga şi combinaţia celor două - linia de mijloc. Dacă persoana cunoaşte doar o linie, ea nu poate fi considerată ca fiind nici de stânga nici de dreapta, deoarece doar cunoaşterea celor două linii opuse poate determina care este de dreapta şi care de stânga. Mai există de asemenea şi linia dreaptă, cunoscută ca starea de perfecţiune, de-a lungul căreia se deplasează fiecare credincios, aceasta este singura cale în acord cu legile prin care suntem crescuţi şi de-a lungul căreia călătorim întreaga noastră viaţă. Fiecare persoană care se deplasează pe această cale, ştie exact cât de mult efort trebuie depus, conform propriilor calcule, pentru a simţi că şi-a îndeplinit toate obligaţiile. Astfel, aceste persoane sunt satisfăcute de munca lor. Mai mult, ele simt că fiecare zi care trece aduce merite şi beneficii suplimentare, deoarece au fost respectate mai multe porunci. Această linie a acţiunii este numită „linia dreaptă”. Cei care au fost călăuziţi pe această cale de tineri, nu se pot abate de la ea, pentru că au fost învăţaţi să se comporte astfel, de mici, fără a trebui să exercite auto-controlul

436

sau să se angajeze în auto-critică. Prin urmare, ei merg astfel întreaga lor viaţă şi fiecare zi le creşte valoarea. Aceia care se deplasează pe linia de dreapta, trebuie să acţioneze asemeni celor care se deplasează liniar. Singura diferenţă este că, acelora care se deplasează pe linia dreaptă, le lipseşte auto-critica propriei lor stări. Aceia care se deplasează pe linia de dreapta întâmpină dificultăţi la fiecare pas, pentru că linia de stânga o neutralizează pe cea de dreapta, trezind setea spirituală şi prin urmare nu aduce nici o satisfacţie din starea spirituala dobândită. Atunci când ne deplasăm pe linia dreaptă, noi nu ne examinăm critic propria stare, ci adăugăm în mod constant noi valori celor pe care le avem deja, deoarece avem o bază solidă. Între timp, linia de stânga şterge toate eforturile trecute.

Credinţa, singurul antidot împotriva Egoismului Cel mai important factor determinant al percepţiei plăcerii, este setea de plăcere, care în Cabala este cunoscută sub numele de „vas.” Mărimea vasului este determinată de gradul în care persoana simte nevoia lipsei de plăcere.

437

Din acest motiv, dacă două vase-oameni separate, primesc aceeaşi plăcere, unul va experimenta un sentiment de absolută saturaţie, în timp ce al doilea simte că nu are nimic şi astfel, va fi foarte deprimat.

Prin urmare, fiecare persoană trebuie să se străduiască să trăiască în momentul prezent; luând aminte la stările anterioare; cu credinţa deasupra raţiunii în starea prezentă, nu avem nevoie de viitor. Perceperea Eretz Yisrael („Ţara lui Israel”) şi, în consecinţă, Revelarea Creatorului, este acordată acelora care au ajuns la nivelul spiritual al Eretz Yisrael. Pentru a ajunge la acest nivel, persoana trebuie să se elibereze de cele trei forţe impure, care semnifică circumcizia spirituală a egoismului persoanei şi asumarea voluntară a condiţiei restricţiei (tzimtzum), pentru că Lumina nu va intra în egoism. Dacă se spune în Cabala că ceva este „interzis”, înseamnă de fapt că, acest lucru este imposibil, chiar dacă cineva doreşte asta. Obiectivul nu este, totuşi, ca acest lucru să fie dorit. De exemplu, dacă o persoană are un serviciu o oră pe zi şi nu cunoaşte alte persoane care să fi fost recompensate deja pentru munca lor, acea persoană se va îngrijora pentru plata muncii sale, dar mult mai puţin decât o persoană care munceşte zece ore pe zi. Aceasta din urmă trebuie să aibă o încredere mai mare în şeful său, însă trebuie de asemenea să îndure o mare suferinţă nevăzând pe alţii care să fi fost plătiţi. Şi dacă persoana vrea să muncească zi şi noapte, atunci simte o şi 438

mai mare ascundere a şefului si a plăţii. Asta pentru că cel care munceşte, vrea mai mult să ştie dacă va exista în final o plată. Însă, aceia care se deplasează prin credinţă deasupra raţiunii, dezvoltă în ei înşişi o nevoie imensă pentru Revelarea Creatorului şi în plus, abilitatea de a se confrunta cu revelaţia. În acel moment, Creatorul va dezvălui întreaga creaţie în faţa lor.

Singura cale de a evita folosirea dorinţelor egoiste, este de a avansa pe calea credinţei. Doar dacă refuzăm să vedem şi să ştim din frica de a pierde capacitatea de a lucra altruist, vom fi capabili să continuăm să primim sentimente puternice şi cunoaştere, până la stadiul la care avansarea pe calea credinţei nu va fi împiedicată. Astfel devine clar că, hotărârea de a nu munci de dragul sinelui, emană din necesitatea de a abandona posibilităţile egoiste limitate de dobândire a plăcerii. În schimb, persoana trebuie să caute posibilităţi nelimitate de a primi plăcerea, în afara graniţelor înguste ale corpului. Un asemenea „organ” spiritual de percepţie este cunoscut sub numele de „credinţă deasupra cunoaşterii.” Aceia care ajung la nivelul dezvoltării spirituale la care pot lucra fără a primi vreo recompensă pentru egoismul lor, devin compatibili în proprietăţi cu Creatorul (şi prin urmare, ajung aproape de El, pentru că în tărâmul 439

spiritual doar diferenţa dintre proprietăţile spirituale, este cea care separă obiectele, deoarece acolo nu există conceptele de spaţiu şi timp). Este câştigată de asemenea şi plăcerea nesfârşită, nelimitată de sentimente de ruşine, ca în situaţia în care persoana primeşte din milă. Atunci când percepem atotcuprinzătoarea prezenţă invizibilă a Intelectului Superior, care pătrunde întreg universul şi domină totul, noi percepem adevăratul sens al sprijinului şi al încrederii. Prin urmare, credinţa este singurul antidot la egoism. Fiinţele umane prin natura lor au puterea de a face doar ce înţeleg şi ce simt. Aceasta este cunoscută sub numele de „credinţa în raţiune.” Credinţa este numită o putere superioară, care ne dă abilitatea de a acţiona chiar şi atunci când noi nu realizăm sau nu înţelegem esenţa acţiunilor noastre şi anume că, credinţa este forţa care nu depinde de interesul nostru egoist. Se spune că, acolo unde stă un ba’al teshuva (cineva care doreşte să se întoarcă şi să se apropie de Creator) o persoană complet dreaptă nu poate sta. Atunci când o persoană îşi corectează o dorinţă nouă, este considerată a fi în totalitate dreaptă. Şi atunci când omul este incapabil de a face o corecţie, este numit „păcătos.” Însă dacă, cineva se depăşeşte pe sine, atunci este numit „cel întors”. Deoarece întreaga noastră cale duce către scopul creaţiei, fiecare nouă stare consecutivă, este mai sus decât anterioara stare a „celui drept”.

Noi îl percepem pe Creator ca Lumină a Plăcerii. 440

În funcţie de proprietăţile şi nivelul purităţii vasului nostru altruist (organul nostru de percepţie al Luminii Spirituale), noi percepem Lumina Creatorului în diferite moduri. Ca urmare, deşi există o singură Lumină, noi îi atribuim diferite nume, bazate în funcţie de percepţiile noastre şi de efectele sale asupra noastră.

Lumina care aduce Corecţie Există două feluri de Lumină a Creatorului: Lumina cunoaşterii, a raţiunii şi a înţelepciunii (numită Ohr Hochma) şi Lumina milei, încrederii şi unităţii (numită Ohr Hassadim). În schimb, Ohr Hochma se manifestă în două moduri în funcţie de acţiunile sale asupra noastră. La început, atunci când Lumina soseşte, noi ne descoperim propriul rău. Apoi, după ce l-am descoperit şi realizăm că ar trebui să nu ne mai folosim de egoism, această Lumina dă putere acestor dorinţe egoiste, astfel încât să putem lucra (să avem plăcere) cu ele, însă nu în interesul nostru. În final, atunci când avem puterea de a ne depăşi propriul egoism, aceeaşi Lumină dă posibilitatea dorinţelor anterioare egoiste să găsească plăcere în altruism. Pe de altă parte, Ohr Hassadim ne conferă mai degrabă dorinţa de a „da”, decât de „a lua” plăcere. Din acest motiv, din cele 320 de dorinţe ale sufletului, ce nu au fost corectate, acţiunea ohr hochma separă cele 32 de

441

părţi ale lui Malchut (pe care le simţim pe măsură ce are loc ridicarea spirituală, aşa cum persoana înţelege treptat întreaga profunzime a acestui rău şi se cutremură la realizarea propriei esenţe), de dorinţa de a primi plăcere personală, pentru că ne-am dat seama că egoismul este cel mai mare duşman al nostru. Cele 288 de dorinţe rămase, sunt simple senzaţii (asemeni auzului, văzului, etc) nu au deci nici o direcţie, nici egoistă nici altruistă şi pot fi angajate în orice fel dorim: pentru noi sau pentru alţii. Sub acţiunea Ohr Hassadim, noi ne dezvoltăm cu cele 288 de senzaţii, dorinţa de a munci altruist. Acest lucru se întâmplă după ce Ohr Hochma a înlocuit cele 32 de dorinţe egoiste, cu 32 de dorinţe altruiste. Corecţia sub influenţa Luminii, apare fără senzaţia de plăcere care rezultă din ea. Cineva poate doar sesiza diferenţa dintre proprietăţile propriului său egoism şi măreţia Luminii. Acest lucru este suficient pentru a se elibera dorinţele corpului. Se spune „Am creat în tine tendinţele egoiste şi am creat Cabala ca remediu.” Apoi însă, când persoana şi-a corectat dorinţele, începe să primească Lumina pentru a-L încânta pe Creator. Această Lumină, cunoscută ca „Tora”, este denumită „Numele Creatorului,” pentru că persoana primeşte în propriul suflet, o parte a Creatorului şi Îi atribuie un nume, în acord cu plăcerea primită de la Lumină.

442

Noi putem intra în lumea spirituală doar devenind complet altruişti (hafetz hesed). Aceasta este condiţia minimă de a ne asigura că, nici o dorinţă egoistă nu ne va putea seduce şi astfel să ne facă rău, pentru că nu dorim nimic pentru noi. Fără protecţia tendinţelor altruiste care au calitatea Ohr Hassadim când începem să primim o plăcere nemărginită de la Lumina Superioară, noi vom dori inevitabil să ne gratificăm (riscând astfel să pierim) - nu vom fi capabili niciodată să ne debarasăm de egoism, în favoarea altruismului. Întreaga noastră existenţă va fi o continuă căutare a acestor plăceri, care sunt inaccesibile dorinţelor noastre egoiste. Însă Ohr Hassadim, care ne face să ne îndreptăm către altruism, nu poate pătrunde cu Lumina sa, în dorinţele noastre egoiste. Dorinţele egoiste sunt susţinute de o scânteie de Lumină din noi, care a fost pusă aici de Creator, pentru a rezista legilor naturii spiritualităţii. Ea ne permite să ne menţinem viaţa, pentru că, fără a primi cea mai mică plăcere, nu putem supravieţui. Dacă această scânteie a Luminii Superioare dispare, noi pierim imediat. Doar astfel noi ne putem îndepărta de egoism şi de dorinţele noastre neîmplinite care vor bucurie, aducându-ne astfel la disperare şi întuneric. Care este motivul pentru care Ohr Hassadim nu poate intra în egoism? Aşa cum am demonstrat anterior, Lumina în sine nu face distincţie între Ohr 443

Hochma şi Ohr Hassadim, însă persoana determină această distincţie. O dorinţă egoistă poate începe să primească plăcere din Lumină, indiferent de originea Luminii; adică poate începe să primească plăcere din Ohr Hassadim, pentru propriul interes. Doar o dorinţă care a fost pregătită pentru acţiuni altruiste poate primi Lumina, pentru a primi plăcere din altruism; adică, pentru a primi Lumina, ca Ohr Hassadim. O persoană primeşte plăcere din trei tipuri de senzaţii: trecut, prezent şi viitor. Cea mai mare plăcere este primită din senzaţia viitorului, pentru că o persoană începe să anticipeze plăcerea în prezent. Anticiparea şi preocuparea pentru faptele inacceptabile sunt mai rele decât însăşi faptele, pentru că anticiparea prelungeşte plăcerea şi ocupă gândurile individului pentru o perioadă mare de timp.

Plăcerea prezentă este de obicei scurtă ca interval, comparativ cu micile noastre dorinţe uşor de satisfăcut. Plăcerile trecute, pe de altă parte, pot fi în mod repetat retrăite în mintea persoanei şi aduc bucurie. Astfel, înainte de a ne angaja într-un act de caritate, este necesar sa dedicăm o mare parte din timp pentru pregătirea acestuia. Acest lucru ne dă posibilitatea să avem cât mai multe senzaţii diferite, astfel încât mai târziu, ni le putem aminti pentru a recrea aspiraţiile noastre către spiritual.

444

Deoarece egoismul este esenţa naturii noastre, noi dorim încântarea în vieţile noastre. Deci dacă de Sus avem în dorinţele noastre o mică sămânţă de suflet, care prin natura sa doreşte şi încearcă să existe în plăceri anti-egoiste, atunci egoismul nu mai poate justifica aceste acţiuni. O astfel de viaţă, oferă satisfacţii mari. Asta pentru că sufletul nu ne dă pace, reamintindu-ne în mod constant că nu trăim o viaţă cu adevărat plină, ci mai degrabă existăm. Ca urmare, noi începem să vedem viaţa ca fiind insuportabilă şi plină de suferinţe, deoarece indiferent de acţiunile noastre, noi suntem incapabili sa primim plăcere. În final, noi suntem nemulţumiţi de orice, pentru că sufletul nu ne îngăduie să fim mulţumiţi. Acest lucru continuă până în momentul în care egoismul decide că nu există altă soluţie în afară de a asculta vocea sufletului şi de a urma indicaţiile sale. Altfel, noi nu vom avea niciodată linişte. Situaţia poate fi descrisă prin următoarele cuvinte: „Creatorul ne aduce înapoi la El, împotriva voinţei noastre.” Pentru noi este imposibil să percepem chiar şi cea mai mică plăcere dacă nu simţim înainte o lipsă. Această lipsă a plăcerii dorite, este definită ca „suferinţă.” Abilitatea de a percepe Lumina Superioară cere de asemenea o dorinţă anterioară pentru ea. Din acest motiv, atunci când studiem şi în timpul altor acţiuni, noi ar trebui să cerem să simţim nevoia pentru Lumina Superioară. „Nu există nimeni în afară de El.” Tot ceea ce transpare, este dorinţa Sa şi toate creaţiile fac Voia Sa. Singura diferenţă este că există un mic grup de oameni care fac Voia Sa, pentru că aşa doresc ei. Experienţa unificării 445

Creatorului cu creaţiile sale, este posibilă doar acolo unde există congruenţa dorinţelor. „Binecuvântarea” este definită ca o revărsare de Sus a Luminii Milei (Ohr Hassadim) şi este posibilă doar atunci când suntem angajaţi în acte altruiste. Cabaliştii spun: „Nevoile oamenilor voştri sunt mari, însă înţelepciunea lor este slabă.” Nevoile sunt mari tocmai pentru că înţelepciunea este slabă. Rabbi Yehuda Ashlag a spus: „Starea noastră poate fi asemănată cu starea fiului Regelui, care a fost lăsat de tatăl său într-un loc plin cu comori, însă pe întuneric astfel încât nu le-a putut vedea. Astfel fiul stă în întuneric şi îi lipseşte doar lumina pentru a avea toate acele bogăţii. El are chiar şi o lumânare cu el (Creatorul i-a dat posibilitatea de a începe să avanseze către El), după cum se spune; ‘Sufletul fiinţei umane este lumânarea Creatorului. Persoana trebuie doar să o aprindă cu dorinţa sa’.” Rabbi Yehuda Ashlag a spus: „Deşi se spune ca scopul creaţiei este de neînţeles, există o mare diferenţă între lipsa de înţelegere a unui om înţelept şi ignoranţa unui naiv”. Rabbi Yehuda Ashlag a spus: „Legea rădăcinilor şi a ramurilor implică faptul că, cel mai de jos trebuie să ajungă la nivelul celui mai înalt, acesta însă nu trebuie să fie asemeni celui de jos.” Toată munca noastră constă din pregătirea în vederea primirii Luminii. Aşa cum a spus Rabbi Yehuda Ashlag: „Cel mai important este vasul-kli, chiar dacă fără lumină kli-ul este fără viaţă aşa cum este corpul fără suflet. 446

Astfel, noi ar trebui să ne pregătim în avans propriul kli, pentru ca în momentul în care primeşte lumina acesta să funcţioneze corespunzător. Acest lucru poate fi asemănat cu o maşină creată de om, care funcţionează cu electricitate. Maşina nu va lucra până când nu este conectată la sursa electrică, însă rezultatul muncii sale depinde de felul în care este făcută maşina. „În lumea spirituală, toate legile şi dorinţele sunt diametral opuse celor din lumea noastră. Aşa cum în lumea noastră, este extrem de dificil să acţionăm contrar cunoaşterii şi înţelegerii, tot la fel în lumea spirituală este extrem de dificil de a avansa având cunoaştere. Aşa cum a spus Rabbi Yehuda Ashlag: „Se spune că atunci când toţi stăteau în Templu în timpul slujbei, era foarte aglomerat, însă când toată lumea s-a prosternat, a rămas destul loc.” Actul de a sta simbolizează „măreţia” parzuf-ului, primirea Luminii; în timp ce actul prosternării este o stare „măruntă” şi reprezintă lipsa Luminii. În această stare inferioară era mai mult loc şi un mai mare sentiment al libertăţii, pentru că în această stare de ascundere a Creatorului, cei care se află în starea de ridicare spirituală simt potenţialul de a avansa împotriva raţiunii lor, şi aceasta este sursa bucuriei din munca lor. Rabbi Yehuda Ashlag obişnuia să spună povestea unui mare Cabalist al secolului trecut, Rabbi Pinchas, din satul Korits. Rabbi Pinchas nu avea bani 447

nici măcar sa cumpere cartea lui Ari, Arborele Vieţii şi a fost forţat să predea copiilor o jumătate de an pentru a câştiga banii necesari să îşi cumpere cartea. Chiar dacă poate părea că obstacolul în calea ridicării spirituale este corpul nostru, acest lucru pare astfel pentru că noi nu suntem conştienţi de funcţiile pe care Creatorul i le-a alocat. Aşa cum a spus Rabbi Yehuda Ashlag: „Corpul nostru este ca o piesă dintr-un ceas; chiar dacă piesa opreşte ceasul, fără ea ceasul nu va funcţiona, nu va merge.” Altădată, Rabbi Ashlag a spus: „În ţeava unei puşti există un filet special care face ca ieşirea glonţului să fie dificilă, însă tocmai din acest motiv, traiectoria glonţului este mai precisă şi glonţul ajunge mai departe.” În Cabala o asemenea stare este cunoscută sub numele de kishui. Rabbi Yehuda Ashlag a spus: „Toţi sunt atât de obişnuiţi cu interpretarea Bibliei în funcţie de conceptele acestei lumi, încât, chiar dacă în Biblie se spune ‚Păzeşte-ti sufletul’, ei înţeleg că acest lucru se referă la sănătatea corpului.” Rabbi Yehuda Ashlag a spus: „Persoana este în stare spirituală, în măsura în care realizează că dorinţele sale egoiste, sunt în esenţă forţe impure.” Rabbi Yehuda Ashlag a spus: „Cel mai jos nivel spiritual este atins atunci când spiritualul devine mai important decât materialul.”

448

Rabbi Yehuda Ashlag a spus: „Într-un singur mod îşi poate manifesta o persoană trufia; şi anume prin a afirma că nimeni nu Îl poate mulţumi pe Creator mai bine decât el însuşi.” Rabi Yehuda Ashlag a spus: „Recompensa pentru respectarea unei Porunci este în a câştiga percepţia Aceluia care o comandă.” Rabi Yehuda Ashlag a spus: „Grijile acestei lumi nu se află în aria de preocupare a celor care sunt angajaţi în ascensiunea spirituală, tot aşa cum o persoană care este grav bolnavă nu se preocupă de salariul său, ci doar de a supravieţui bolii.” Rabi Yehuda Ashlag a spus: „În spiritualitate, la fel ca în lumea noastră fizică, dacă ni se întâmplă un anumit lucru datorită circumstanţelor care se află în afara controlului nostru, faptul în sine nu ne va salva. De exemplu, dacă cineva cade din greşeală de pe o stâncă, simplul fapt că omul cade - deşi nu a dorit asta - nu îl va salva de la moarte.” Acelaşi lucru se întâmplă şi în lumea spirituală. Atunci când Rabbi Yehuda Ashlag a fost bolnav, a fost chemat un doctor. Acesta i-a prescris linişte şi odihnă, sugerând că liniştirea nervilor pacientului era importantă şi a remarcat că dacă ar fi fost să se angajeze în studiu, ar fi ales ceva mai puţin complicat decât Psalmii. Când doctorul a plecat, Rabbi a spus, „Se pare că doctorul crede că este posibil să citeşti Psalmii în mod superficial, fără a înţelege sensul lor ascuns.” Rabi Yehuda Ashlag a spus: „Nu există nici un loc între ‚dăruirea’ altruistă, spirituală şi ‚primirea’ materială, egoistă. Dacă la un moment dat, o 449

persoană nu este legată de spiritual, ea uită totul despre spiritual şi rămâne în starea fizică, impură. “ Se spune în cartea HaKuzari, că atunci când a sosit timpul să aleagă o religie pentru poporul său, regele Kuzari, s-a îndreptat către creştinism, apoi către musulmani şi în final către evrei. Când Regele i-a auzit pe evrei, el a remarcat că atât Creştinii cât şi Musulmanii îi promiteau viaţă eternă şi mari recompense în lumea de dincolo, după moartea sa. Pe de altă parte, evreii vorbeau despre recompense pentru respectarea Poruncilor şi pedepse pentru neascultarea lor în această lume. Se pare însă că, Regelui i s-a părut mai important să se preocupe de ceea ce va primi în lumea de dincolo - după moarte - decât de felul în care ar fi trebuit să-şi trăiască viaţa în această lume. Evreii au explicat apoi că cei care promit recompensa în lumea de dincolo, fac asta pentru că vor să se îndepărteze astfel de falsitate şi astfel să ascundă minciuna şi înţelesul în cuvintele lor. În mod similar Rabbi Yehuda Ashlag, a explicat că, cuvintele din Agra, conceptul de yehudi („evreu”) este numele pentru aceia care au dobândit întreaga lume spirituală, lumea de dincolo, în această lume. Asta ne promite Cabala ca recompensă. Toate recompensele Cabalei trebuiesc primite în timp ce persoana se află în această lume, adică în corp, pentru a simţi totul cu întregul său corp. Rabi Yehuda Ashlag a spus: „Când omul simte că forţele impure, dorinţele egoiste, încep să îl apese, acesta este începutul eliberării sale spirituale.” Rabi Yehuda Ashlag a spus, comentând Cabala „Totul este în 450

mâinile Domnului, cu excepţia fricii de Dumnezeu.” Referitor la ceea ce o persoană doreşte de la Creator, Acesta decide dacă dă persoanei ce a cerut sau nu. Însă, dacă persoana cere „frica de Rai” care nu este decisă de Creator şi dacă persoana doreşte cu adevărat să aibă frică de Dumnezeu, această cerere îi va fi cu siguranţă îndeplinită.”

451

452

28 Nu pentru Sine Viaţa este considerată a fi o stare în care noi percepem dorinţe pentru a dobândi plăcere, fie din primire, fie din dăruire. Dacă dorinţa de a dobândi plăcere dispare, atunci noua stare este una de inconştienţă, leşin, sau moarte. Ne putem afla într-o asemenea stare în care vedem şi simţim în mod clar că nu putem primi nici o plăcere, din cauză că ne simţim ruşinaţi de acţiunile noastre din trecut. Dacă suferim atât de mult încât, cea mai mică plăcere pe care o avem este neutralizată, atunci nu vom mai simţi că trăim. Astfel, prin intermediul mediului înconjurător, duşmani, faliment, sau eşec în muncă, cei care avansează spiritual pot experimenta senzaţii de lipsă de speranţă, disperare şi lipsa totală a sensului existenţei. Prin urmare, noi trebuie să depunem toate eforturile în a primi plăcere prin realizarea faptelor considerate bune în ochii Creatorului, pe care în acest fel Îl bucurăm. Asemenea gânduri şi acţiuni conţin o plăcere atât de mare, încât pot neutraliza cele mai mari suferinţe din această lume. Noi ne putem afla deja la stadiul la care suntem capabili să facem acţiuni altruiste. Indiferent ce acţiuni am face, noi nu vom lua în calcul

453

câştigul personal şi ne vom gândi doar la bunăstarea Celui pentru care este făcută această acţiune (adică, pentru Creator). Însă, dacă în acelaşi timp nu primim plăcere din acţiunile noastre altruiste, atunci acestea sunt considerate pură dăruire. De exemplu, dacă respectăm poruncile doar de dragul Creatorului, acest lucru nu ne va dărui Lumina Creatorului (plăcerea) corespunzătoare fiecărei porunci. Asta pentru că procesul de auto-perfecţionare nu este încă finalizat. După ce a primit plăcere de la Lumina liberă, de la Creator, persoana riscă să îşi trezească egoismul cu care apoi, cere sa primească cu orice preţ plăcere pentru propria satisfacţie. În acest moment, persoana nu este capabilă să reziste acestei plăceri şi o va obţine nu pentru motivul de a fi pe placul Creatorului, ci din puterea dorinţei de a obţine plăcere. Kelim, cu care facem acţiunile altruiste, sunt cunoscute ca „vase ale dăruirii.” Un obiect spiritual are o structură similară cu cea a corpului fizic şi este alcătuit din 613 organe.

În general, modelul forţelor spirituale este similar cu structura fizică a corpurilor noastre. Din acest motiv, 248 de vase ale dăruirii sunt situate deasupra trunchiului superior al obiectului spiritual şi corespund acţiunilor spirituale pozitive, pe care orice persoană este obligată să le facă.

454

Lumina care este primită de persoana care observă acţiunile spirituale descrise mai sus, este cunoscută ca „Lumina Harului” (Ohr Hassadim), sau „graţia ascunsă” (hassadim mehusim). Lumina Înţelepciunii (Ohr Hochma) rămâne ascunsă beneficiarului. O persoană cu voinţă puternică, îşi va rectifica sentimentele într-o asemenea măsură, încât va fi capabilă să facă acţiuni altruiste şi ca rezultat să primească şi plăcere de dragul Creatorului, adică să primească plăcere din dorinţele egoiste trecute. Acest proces este cunoscut ca „Primirea de dragul Dăruirii.” Prin urmare, acea persoană va fi capabilă să primească Lumina conţinută de fiecare act spiritual. (Poruncile din Biblie sunt acţiuni spirituale. Deoarece fiecare persoană din lumea noastră este obligată să îndeplinească aceste porunci în funcţie de nivelul său spiritual, acestea sunt un stadiu preliminar în conform ţelului lor spiritual principal: de a aduce plăcere Creatorului). Primul stadiu prin care trecem atunci când încercăm să înţelegem scopul creaţiei, lucrează în noi pentru câştigul personal („nu în numele Lui”) deoarece sunt multe moduri prin care putem simţi plăcere - a mânca, a ne juca, primind onoruri şi glorie, etc. Aceste metode, ne îngăduie totuşi să simţim doar o mică şi efemeră plăcere. Motivaţiile din spatele acestor acţiuni sunt „pentru sine.” Noi putem atinge plăceri mult mai mari având încredere în Creator; în faptul că El este Atotputernic; în Unicitatea Sa (cu privire la guvernarea 455

întregii lumi, inclusiv tot ce se întâmplă fiecăruia dintre noi), în Stăpânirea Sa (asupra a tot ce ne priveşte), în Bunăvoinţa Sa (de a ajuta, atunci când aude rugile noastre) şi în a avea încredere în toate cele de mai sus. Doar după ce am realizat primul stadiu al acestei munci, vom primi senzaţii foarte diferite, speciale, ale unei înalte stări spirituale. Ca urmare, noi nu ne vom mai întreba dacă vom avea sau nu un câştig personal din acţiunile noastre. Dimpotrivă, toate gândurile şi calculele noastre vor fi direcţionate către atingerea adevărului spiritual. Gândurile şi intenţiile noastre se vor concentra asupra esenţei adevăratelor legi ale creaţiei, pentru a percepe şi a urma doar Voia Creatorului, care va rezulta din percepţia noastră asupra măreţiei şi puterii Sale. Apoi, vom uita toate motivaţiile noastre trecute şi vom realiza că nu avem nici cea mai mică înclinaţie în a ne gândi sau a ne îngrijora referitor la noi, că ne predăm în totalitate măreţiei transcenderii Raţiunii Supreme şi nu mai putem auzi deloc vocea raţiunii noastre. Cea mai mare grijă a noastră va fi, cum să facem ceva care să fie plăcut sau agreabil Creatorului. O asemenea stare este cunoscută ca „nu pentru sine.” Cauza principală a credinţei, este faptul că nu există plăcere mai mare decât perceperea Creatorului şi de a fi umpluţi de El. Însă pentru a putea primi această plăcere în mod altruist, noi avem nevoie ca, Creatorul să fie ascuns; starea de ascundere ne dă posibilitatea de a respecta poruncile, fără a primi nici o plăcere în schimb. Un astfel de act este considerat a fi făcut „nu de dragul recompensei.” 456

Atunci când ajungem la această stare şi creăm un asemenea vas spiritual, noi începem imediat să vedem şi să Îl percepem pe Creator, cu întreaga noastră fiinţă. Motivul arătat mai sus ne convinge să lucrăm pentru Creator pentru că, interesul în beneficiul personal dispare şi este comparat chiar cu moartea, pentru că am fost odată conectaţi la viaţă şi am dobândit acest sentiment în virtutea credinţei. Însă dacă începem să lucrăm pentru a dobândi credinţa deasupra raţiunii, atunci când ne aflăm deja în starea corectată, noi ne primim înapoi sufletele, Lumina Creatorului.

A Realiza „Lishma” Numele Cabaliste, chiar dacă au fost luate din lumea noastră, semnifică obiecte şi acţiuni complet diferite în lumea spirituală, fără nici o legătură cu lumea noastră. Este adevărat că obiectele spirituale sunt sursele primare ale obiectelor care se găsesc în lumea noastră (vezi „Limbajul Cabalei”, partea 1; „Numele Creatorului”, partea 2). Din această incongruenţă şi lipsă de asemănare a cauzei spirituale şi a efectului găsit în lumea noastră, se poate vedea din nou cât de îndepărtate sunt obiectele spirituale de conceptele noastre egoiste. În lumea spirituală, un nume semnifică o anumită dezvăluire a luminii Creatorului, faţă de o persoană prin intermediul unei acţiuni, căreia îi este atribuit un anumit nume.

457

În mod similar, în lumea noastră, fiecare cuvânt dezvăluie ceva care nu aparţine obiectului în sine, ci percepţiei noastre în legătură cu acel obiect. Fenomenul sau obiectul în sine, se află complet în afara ariei percepţiei noastre. Este o entitate în sine, absolut de neînţeles pentru noi. Fără îndoială, obiectul posedă forme şi proprietăţi absolut diferite de acelea care pot fi detectate de instrumentele şi simţurile noastre. Acest concept poate fi înţeles dacă, facem comparaţia dintre imaginea văzută de o persoana prin proprii ochi versus modul în care vede persoana cu ajutorul razelor x sau al sau prin intermediul căldurii.

În orice caz, obiectul şi percepţia sa există separat. Percepţia obiectului este rezultatul proprietăţilor persoanei care percepe obiectul în cauză. Astfel, combinaţia dintre obiect (adică, proprietăţile sale reale) şi proprietăţile celui care îl percepe (persoana), dau naştere celei de-a treia entităţi; descrierea obiectului aşa cum este perceput de persoană. Aceasta se bazează atât pe proprietăţile generale ale obiectului în sine şi pe proprietăţile celui care percepe. În procesul lucrului cu Lumina spirituală, există două stări distincte ale persoanei care doreşte să primească şi primeşte Lumina: percepţia şi proprietăţile persoanei anterioare primirii Luminii şi după. Există de asemenea două stări ale Luminii, care umplu vasele dorinţei persoanei: starea Luminii înainte de a veni în contact cu sentimentele si 458

dorinţele persoanei şi starea Luminii după ce a venit în contact cu cel care percepe. În starea anterioară, Lumina este cunoscută ca Lumină Simplă, pentru că nu are legătură cu proprietăţile celui care percepe. Deoarece toate obiectele - altele decât Lumina Creatorului - doresc să primească şi să se bucure de Lumină, nu există practic posibilitatea de a percepe, de a examina, de a simţi, sau chiar de a ne imagina Lumina în afara noastră. Motivul pentru care ne adresăm Creatorului cu numele de Cel Puternic, este pentru că în acel moment noi simţim (cel care chiar simte!) puterea Sa. Însă dacă nu percepem nici o proprietate a Creatorului, este imposibil să ne referim la El printr-un nume, deoarece chiar cuvântul „Creator” implică faptul că o persoană percepe această proprietate particulară a Luminii. Însă, dacă persoana pronunţă numele Creatorului (adică Îi enumeră proprietăţile), fără a-I percepe proprietăţile prin propriile simţuri, atunci acest act implică faptul că persoana atribuie un nume Luminii simple, înainte de a intui înţelesul acestora, ceea ce înseamnă că minte, deoarece Lumina simplă nu are nume. Aceia dintre noi care ne străduim să avansăm spiritual, trebuie să evităm influenţele exterioare şi să ne protejăm convingerile personale care nu s-au maturizat încă, până când primim percepţiile care ne pot susţine. Principala apărare şi distanţare trebuie să vizeze nu doar pe aceia care sunt departe de Cabala, deoarece aceştia pot transmite doar indiferenţă sau rostesc, cel mult lucruri negative, indicând un mare dezacord faţă de starea persoanei 459

care este implicată în avansarea spirituală. Apărarea ţinteşte oamenii care se presupune că sunt aproape de Cabala. Pe de altă parte, un începător nu trebuie să se teamă de oamenii care sunt departe de Cabala, pentru că este evident că nu există nimic de învăţat de la ei şi prin urmare ei nu reprezintă o ameninţare de înrobire spirituală.

Egoismul nostru ne îngăduie să progresăm doar atunci când simte teama. Atunci, ne împinge spre tot felul de acţiuni, doar pentru a neutraliza acel sentiment. Prin urmare, dacă o persoană ar putea simţi frica faţă de Creator, ar putea avea puterea necesară şi dorinţa de a lucra. Există două feluri de frică: frica de a încălca poruncile şi frica de Creator. Prima este frica ce împiedică persoana, să păcătuiască. Însă, dacă o persoană nu se teme să păcătuiască - pentru că toate acţiunile sunt făcute doar de dragul Creatorului - acea persoană va respecta oricum toate poruncile - nu din cauza fricii - ci pentru că aceasta este Voia Creatorului. Frica de a nu încălca poruncile (păcatul) este o frică egoistă, pentru că este determinată de preocuparea de a nu face rău sinelui. Frica de Creator este considerată a fi altruistă, pentru că este determinată de îngrijorarea de a nu împlini dorinţa Creatorului, în afara sentimentelor de iubire. Însă în ciuda dorinţei enorme a persoanei de a face pe placul Creatorului, este fără îndoială foarte dificil să observăm poruncile Acestuia 460

(acţiunile dorite de Creator) pentru că persoana nu vede necesitatea îndeplinirii lor. Frica, rezultată din sentimentul iubirii trebuie să fie mai puternică decât frica egoistă. De exemplu, atunci când cineva anticipează că va fi văzut în momentul comiterii crimei, sau pur şi simplu încalcă o lege, acea persoană experimentează sentimente de suferinţă şi ruşine. În mod similar, un Cabalist dezvoltă în sine un sentiment de anxietate, că nu a făcut totul pentru Creator. Acest sentiment este tot atât de constant, pe cât este de mare frica egoistului de pedeapsă pentru evidenta nerespectare a legii. „O persoană învaţă doar ceea ce vrea.” („O persoană învaţă doar ce doreşte inima sa”). Plecând de la această presupunere, devine clar că o persoană nu va învăţa niciodată să observe anumite reguli şi norme, până când nu doreşte asta. Însă cine vrea să asculte de morală, mai ales că cel mai adesea nu îşi percepe propriile deficienţe? Cum poate atunci cineva, chiar şi o persoană care aspiră la corecţie, să ajungă la scop? Fiinţa umană este creată în aşa fel încât există o singură dorinţă: să se mulţumească pe sine. Astfel de oameni învaţă doar de dragul de a găsi un mijloc de a-şi satisface dorinţele şi nu vor învăţa ceva care nu este legat de acest aspect, pentru că asta este natura fiinţei umane. Prin urmare, pentru ca cei care doresc să se apropie de Creator să poată învăţa cum să acţioneze „de dragul Creatorului,” ei trebuie să ceară Acestuia să le dea inimi noi, să înlocuiască egoismul cu dorinţe altruiste. Dacă 461

Creatorul le va îndeplini această cerere, atunci oricând vor învăţa, ei vor găsi căile de a-i aduce Lui plăcere. Însă, nu vom percepe niciodată ceva ce este în contrast cu inimile noastre - fie ele altruiste sau egoiste - şi nu ne vom simţi niciodată obligaţi să facem ceva care să nu fie pe placul lor. Însă de îndată ce Creatorul ne modifică inima din egoistă în altruistă, noi vom realiza imediat ce obligaţii avem, pentru a fi capabili să ne corectăm cu ajutorul noilor atribute dobândite, dar şi să descoperim că nu este nimic mai important în această lume decât să Îl mulţumim pe Creator. În plus, proprietăţile pe care le-am văzut ca deficienţe ale noastre, se vor transforma în virtuţi pentru că prin corectarea lor, noi aducem plăcere Creatorului. Însă cei care nu sunt gata să se corecteze pe sine nu vor putea să îşi vadă propriile deficienţe, pentru că ele ne sunt revelate doar în măsura în care suntem capabili să le corectăm. Toate acţiunile umane referitoare la satisfacerea propriilor nevoi, cât şi toată munca „de dragul sinelui”, dispar când persoana părăseşte această lume. Toate lucrurile care au contat şi tot ce a suferit dispar într-o clipă. Prin urmare, dacă putem evalua dacă merită sau nu să muncim pentru ceva în această lume şi apoi să pierdem totul în ultimul moment al vieţii noastre, atunci putem concluziona că este de preferat să lucrăm de „dragul Creatorului”. Această decizie ne va face să realizăm necesitatea de a-L ruga pe Creator să ne ajute, în special dacă am depus un mare efort în respectarea poruncilor anticipând câştigul unui beneficiu personal. 462

Persoana care nu a depus efort în Cabala, are o dorinţă mai mică de a-şi transforma acţiunile în acţiuni de „dragul Creatorului”, deoarece nu are nimic de pierdut, în timp ce munca de transformare a sinelui cere un mare efort. Din acest motiv, persoana trebuie să depună prin toate mijloacele eforturi, pentru a-şi intensifica eforturile sale în munca Lishma, „nu de dragul Creatorului” pentru că acest lucru va conduce ulterior, la dezvoltarea dorinţei de a reveni la Creator şi apoi a lucra Lishma în numele Său.

463

464

29 Transformarea Propriei Naturi Fiecare sentiment pe care îl avem, emană de Sus. Dacă noi simţim o năzuinţă, o iubire şi ne îndreptăm spre Creator, acest lucru indică cu siguranţă că însuşi Creatorul experimentează acelaşi sentiment faţă de noi (în conformitate cu norma „Omul este umbra Creatorului’). Astfel, indiferent de ceea ce o persoană simte faţă de Creator, Acesta simte acelaşi lucru faţă de persoană şi invers. După căderea spirituală a lui Adam, ca urmare al păcatului său (care simbolizează coborârea spirituală a sufletului primordial din lumea Atzilut la nivelul cunoscut ca „această lume” sau „lumea noastră”), sufletul său s-a spart în 600,000 de părţi distincte. Aceste părţi s-au îmbrăcat în corpuri umane care s-au născut în această lume. Fiecare parte se îmbracă într-un corp uman de atâtea ori cât este nevoie, pentru a se corecta pe sine în totalitate. În momentul în care toate părţile îşi completează independent procesul corecţiei, ele se unesc din nou într-un suflet comun, numit „Adam”. În succesiunea generaţiilor există cauza, cunoscută sub numele de „taţi” şi efectul cunoscut sub numele de „fii”. Motivul apariţiei fiilor, este de a continua corecţia care nu a fost făcută de taţi, adică sufletele din încarnările anterioare.

465

Creatorul ne aduce aproape de El, nu datorită proprietăţilor noastre, ci datorită sentimentelor noastre de singurătate şi dorinţei noastre de a ne curăţa de „murdărie”. Daca ar fi să experimentăm plăcere din starea de bucurie spirituală, am putea crede că este util să servim Creatorului pentru a experimenta astfel de senzaţii. Prin urmare, Creatorul înlătură în mod constant plăcerea din starea spirituală a persoanei, pentru a revela motivul pentru care persoana caută avansarea spirituală: fie din dorinţa de a servi, de a primi plăcerea care rezultă, sau pentru că are credinţă în Creator. În acest fel, persoanei îi este dată şansa de a acţiona mai degrabă pentru alţii decât de dragul propriei plăceri. Îndepărtarea plăcerii din orice stare spirituală, aruncă persoana într-o stare de depresie şi disperare, în care nu există nici o dorinţă pentru munca spirituală. Însă, în această stare persoana are şansa reală de a se muta mai aproape de Creator în virtutea credinţei deasupra raţiunii. Senzaţia de disperare ne ajută să ne dăm seama că în prezent, lipsa de atracţie faţă de spiritual este doar o percepţie subiectivă. În realitate, nu există nimic mai mare decât Creatorul.

Din cele de mai sus, putem conchide că, Creatorul ne pregăteşte o cădere spirituală pentru ca mai apoi să ne ridice repede la un nivel mai înalt.

466

Aceasta este de asemenea o oportunitate de a ne creşte credinţa. De altfel, se spune: „Creatorul pregăteşte remediul, înaintea bolii.” şi de asemenea, „Creatorul vindecă cu acelaşi lucru cu care loveşte.” Deşi fiecare efort de a elimina forţa vieţii şi interesul pentru viaţă ne zdruncină întreaga fiinţă, dacă dorim cu adevărat să avansăm spiritual, vom mulţumi pentru şansa de a susţine credinţa deasupra raţiunii. Astfel, ne vom afirma dorinţa de a ne elibera de plăcerile personale. Fiinţa umană este în mod uzual absorbită şi concentrată pe propriile sentimente şi gânduri de suferinţă şi plăcere. Însă atunci când ne străduim să dobândim percepţia spirituală, noi trebuie să ne reorientăm interesele asupra lucrurilor altruiste, în spaţiul ocupat de Creator, astfel încât existenţa şi dorinţele Creatorului să reprezinte întreaga preocupare a vieţii noastre. Noi trebuie să corelăm tot ce se întâmplă cu planul Său; trebuie să ne transferăm în El, astfel încât doar învelişurile noastre corporale să rămână în planul fizic. Însă, sentimentele noastre interioare, esenţa persoanei şi a sinelui, tot ceea ce este desemnat ca suflet, trebuie să fie transferat „în afara” corpului. Doar atunci vom simţi în mod constant, forţa bunătăţii care pătrunde întreaga creaţie. Acest sentiment este înrudit cu credinţa deasupra raţiunii, pentru că noi încercăm să transferăm toate sentimentele noastre în afară, dincolo de graniţele corpurilor noastre. De îndată ce ajungem în această stare, noi trebuie să rămânem acolo indiferent de obstacolele pe care Creatorul le-ar putea trimite, pentru a ne 467

creşte credinţa şi apoi treptat să începem să primim Lumina Creatorului în vasul creat prin credinţă. Întreaga creaţie este construită pe interacţiunea a două forţe opuse: egoismul, dorinţa de a primi plăcere şi altruismul, dorinţa de a dărui plăcere. Calea corecţiei treptate este experienţa transformării dorinţelor noastre egoiste în dorinţe opuse şi această cale este construită prin combinaţia acestor două forţe. Treptat, mici cantităţi de dorinţe egoiste se unesc cu cele altruiste şi astfel sunt corectate. Această metodă de transformare a naturii noastre este cunoscută ca „munca pe cele trei linii.” Linia de dreapta se numeşte „linia albă” pentru că nu conţine greşeli sau defecte. După ce avem proprietatea liniei de dreapta, noi putem obţine cea mai mare parte a liniei de stânga, aşa numita „linie roşie”, care conţine egoismul nostru. Există o interdicţie împotriva utilizării egoismului în acţiunile spirituale, deoarece există posibilitatea de a cădea sub influenţa sa. Forţele / dorinţele impure, se străduiesc să primească Lumina Înţelepciunii, Ohr Hochma, în folosul lor, de a percepe Creatorul şi de a se complace în auto-mulţumire, folosind aceste percepţii pentru a satisface dorinţele egoiste. Dacă noi, în virtutea credinţei deasupra raţiunii (străduindune să primim, însă nu în dorinţele noastre egoiste), refuzăm posibilitatea de aL percepe pe Creator, acţiunile Sale şi domeniul Său şi refuzăm gratificarea Luminii Sale; dacă decidem să mergem dincolo de aspiraţiile noastre naturale de a înţelege şi a experimenta totul, de a obţine cunoştinţe anterioare asupra a 468

orice, de a şti ce recompensă vom primi pentru acţiunile noastre; atunci nu vom mai fi legaţi de interdicţia de a folosi linia de stânga. Atunci când alegem această cale, acţiunea se numeşte „crearea unei umbre” pentru că ne izolăm de Lumina Creatorului. În acest caz, avem posibilitatea de a lua o mică parte din dorinţele noastre de stânga şi să le conectăm cu cele de dreapta. Combinaţia rezultată, de forţe şi dorinţe, este cunoscută ca „linia de mijloc.” Exact pe această linie se revelează Creatorul pe Sine. Ulterior întregul proces se repetă la un nivel mai înalt şi tot aşa, până la sfârşitul căii. Diferenţa dintre angajat şi sclav este că în procesul lucrului, angajatul se gândeşte la recompensele muncii sale; mărimea recompensei este cunoscută şi serveşte ca raţiune pentru munca sa. Pe de altă parte, sclavul nu primeşte nici o recompensă, ci doar strictul necesar pentru a supravieţui. Un sclav nu are nimic; stăpânul are totul. Prin urmare, dacă un sclav munceşte din greu, asta înseamnă că doreşte să fie pe placul stăpânului.

Scopul nostru este să ne simţim în munca spirituală, aşa cum se simte sclavul care munceşte fără nici o recompensă. Călătoria noastră spirituala nu ar trebui să fie influenţată de frica pedepsei sau de anticiparea recompensei, ci doar de dorinţa altruistă de a face Voia Creatorului.

469

În plus, noi nu ar trebui să anticipăm perceperea Lui ca rezultat, pentru că şi aceasta este o formă a recompensei. Noi ar trebui să facem Voia Sa fără a dori ca El să ştie ce am făcut pentru El, chiar fără a ne gândi că a fost făcut ceva special, fără a vedea rezultatele muncii noastre, ci având doar încredere că, Creatorul este mulţumit de noi. Dacă munca noastră ar fi aşa cum este descrisă mai sus, atunci ar trebui să eliminăm complet noţiunile de recompensă şi pedeapsă. Pentru a înţelege asta, este necesar să ştim ce semnificaţie au în Cabala, aceste noţiuni. Noi primim o recompensă atunci când facem un anumit efort pentru a obţine ce ne dorim. Ca rezultat al eforturilor noastre, noi primim sau găsim ce ne-am dorit. O recompensă nu este ceva care există din abundenţă în lumea noastră şi nu este accesibilă oricui. Munca ne duce prin eforturile noastre spre primirea unei anumite recompense, pe care nu o putem obţine fără aceste eforturi. De exemplu, cineva poate pretinde cu greu că a „muncit” pentru a găsi o piatră, dacă pietrele există din abundenţă în jurul său. În această situaţie nu există muncă şi nici recompensă. Pe de altă parte, pentru a avea o mică piatră preţioasă, persoana trebuie să depună un efort mare, pentru că aceasta este greu de găsit. În acest caz, au fost făcute eforturi reale şi se cere o recompensă.

470

30 Frica de Creator Lumina Creatorului umple toate creaţiile. Deşi înotăm în această Lumina, nu o putem percepe. Plăcerile pe care le simţim nu sunt decât mici raze, care prin mila Creatorului ajung la noi; deoarece în lipsa oricărei plăceri, existenţa noastră ar lua sfârşit. Noi simţim aceste raze ca forţe care ne atrag spre anumite obiecte, în care intră razele. Obiectele în sine nu sunt importante, lucru care ne devine clar în momentul în care, noi încetăm să fim interesaţi de lucrurile care ne-au atras odată atât de mult. Motivul pentru care primim în loc de întreaga Lumină a Creaţiei, doar o cantitate mică de Lumină, este pentru că egoismul nostru acţionează ca o barieră. Dacă dorinţele noastre egoiste sunt prezente, noi nu putem percepe Lumina, datorită legii asemănării, congruenţei proprietăţilor.

Două obiecte se pot percepe reciproc, doar în măsura în care proprietăţile lor coincid.

471

Chiar şi în lumea noastră, noi vedem că dacă doi oameni se află la niveluri diferite de gânduri şi dorinţe, nu se pot înţelege unul pe altul. Astfel, o persoană care posedă proprietăţile Creatorului va fi pur şi simplu scufundată în nemărginitul ocean de plăcere şi totală cunoaştere. Însă dacă, Creatorul umple totul cu El însuşi şi nu este nevoie să Îl căutăm ca pe un obiect preţios, atunci, în mod evident, El nu merită a fi considerat o „recompensă”. În mod similar, nu putem aplica noţiunea de muncă pentru căutarea Sa, deoarece El este în jurul şi în interiorul nostru. Poate că noi nu Îl percepem, însă El se află în noi, în credinţa noastră. În acelaşi timp, de îndată ce Îl percepem şi primim plăcerea, nu putem spune că am fost recompensaţi. În fond, dacă nu există munca şi obiectul la care ne referim se găseşte din abundenţă în întreaga lume, atunci acest obiect nu poate fi considerat o recompensă.

Rămâne atunci întrebarea, care este recompensa noastră pentru rezistenţa în faţa naturii noastre egoiste? Mai întâi, trebuie să înţelegem de ce Creatorul a instituit legea congruenţei. Ca urmare a acestui fapt, deşi El umple totul, noi suntem incapabili să Îl percepem pentru că, se ascunde de noi. Răspunsul la întrebarea: „Care este recompensa pentru faptul că rezistăm în faţa ego-ului?”, este următoarea: Creatorul a instituit Legea Congruenţei. Aceasta ne dă posibilitatea de a percepe doar acele obiecte care 472

se află la nivelul nostru spiritual. Astfel, suntem împiedicaţi să experimentăm cele mai teribile sentimente ale egoismului nostru (care este natura creaţiilor) atunci când primim plăcere de la El - deoarece împreună cu plăcerea, vin şi sentimentele de ruşine şi umilinţă. Egoismul nu poate rezista acestui sentiment. Dacă suntem incapabili să ne justificăm acţiunile rele în faţa noastră sau a altora; dacă suntem incapabili să găsim circumstanţe exterioare care se presupune că ne-au forţat împotriva voinţei noastre - să facem fapte rele; atunci preferăm orice altă pedeapsă cu excepţia sentimentului de umilinţă a „sinelui”, pentru că acesta este stâlpul existenţei noastre. De îndată ce este umilit, „sinele” dispare spiritual; este ca şi cum am dispărea din această lume. Însă atunci când ajungem la un anumit stadiu al înţelegerii şi anume că singura dorinţă este aceea de a da totul Creatorului şi când suntem în permanenţă preocupaţi de ce anume putem face pentru Creator, atunci vom descoperi că am fost creaţi pentru a primi plăcere de la acesta şi că, El doreşte asta. În acel moment, noi primim toate plăcerile posibile pentru că vrem doar să facem Voia Creatorului. În acest caz, nu mai există loc pentru ruşine, pentru că, Creatorul ne arată că vrea să ne dăruiască plăcere şi doreşte ca noi să o acceptăm. Astfel, acceptând, noi facem pe placul Creatorului şi nu pe placul dorinţelor egoiste personale. Ca rezultat, devenim analogi în proprietăţi cu Creatorul şi ecranul dispare. Toate acestea au loc pentru că noi am ajuns la nivelul spiritual la care putem dărui plăcere, asemeni Creatorului. 473

Din cele de mai sus, putem concluziona că recompensele pentru eforturile noastre ar trebui să fie primirea unor noi proprietăţi altruiste dorinţele de a „da” şi aspiraţiile de a dărui plăcere - similare cu dorinţele Creatorului faţă de noi. Acest nivel spiritual şi aceste proprietăţi sunt cunoscute sub numele de „frica de Creator.” Frica spirituală, altruistă, asemeni tuturor celorlalte proprietăţi ale obiectelor spirituale, este complet diferită de oricare alte proprietăţi sau percepţii. „Frica de Creator” este frica de a fi îndepărtaţi de Creator. Ea nu apare prin evaluarea beneficiului egoist şi nici din frica de a fi lăsaţi fără egoism, nici din frica de a deveni similari cu Creatorul. Toate acestea sunt bazate pe noţiunea beneficiului propriu şi iau în calcul doar starea persoanei. Frica de Creator este o îngrijorare altruistă de a nu fi capabili de a face ceva care ar fi fost pe placul Creatorului. O asemenea frică este în sine o proprietate altruistă, în contrast cu frica noastră egoistă, care este întotdeauna conectată la abilitatea noastră de a ne satisface propriile nevoi.

Dobândirea proprietăţii fricii faţă de Creator ar trebui să fie cauza şi scopul eforturilor noastre. Noi ar trebui să depunem toată puterea în acest demers. Apoi, cu ajutorul proprietăţilor dobândite, putem primi toate plăcerile care ne-au fost destinate. O asemenea stare este cunoscută sub numele de „completa corectare”(gmar tikkun). 474

Frica de Creator ar trebui să preceadă iubirea noastră faţă de Acesta. Motivul este: ca noi să ne îndeplinim obligaţiile din iubire; pentru a recunoaşte plăcerea din acţiunile spirituale cunoscute ca „porunci”; pentru ca aceste plăceri să invoce sentimentul iubirii (deoarece în lumea noastră, iubirea este cea care ne aduce plăcere, în timp ce ura ne aduce suferinţă) ar trebui să dobândim mai întâi frica de Creator. Dacă respectăm poruncile din frică, mai degrabă decât din sentimente de plăcere sau iubire, înseamnă că nu percepem plăcerea care este ascunsă în porunci şi că urmăm Voinţa Creatorului de frica pedepsei. Corpul nu rezistă acestei sarcini deoarece se teme de o asemenea pedeapsă, dar îşi pune întrebarea în mod constant asupra motivului pentru care îndeplineşte această sarcină. În schimb, acest lucru ne dă un motiv de a ne creşte frica şi credinţa în pedeapsa şi recompensa care se află în aria Creatorului, până când percepem în mod constant existenţa sa. După ce am dobândit acest sentiment - adică am dobândit încredere în El - noi putem începe să facem voia Sa din iubire, deoarece noi am dobândit gustul şi am găsit plăcerea în respectarea poruncilor. Pe de altă parte, dacă Creatorul ne permite să respectăm poruncile din iubire de la început, depăşind astfel frica şi primind doar plăcere din această sarcină, noi nu ne vom dezvolta credinţa în Creator. Noi putem compara acest lucru, cu oamenii care îşi petrec întreaga viaţă vânând plăcerile lumeşti şi care nu au nevoie de credinţa în Creator pentru a respecta poruncile (legile) 475

naturii lor, deoarece natura lor îi obligă la această sarcină, promiţându-le o recompensă. Prin urmare, Cabaliştii care percep plăcerea dobândită de la început din urmarea legilor spirituale ale Creatorului, le vor respecta în mod involuntar, aşa cum alţii se vor grăbi să împlinească Voia Creatorului, doar de dragul imenselor plăceri ascunse pe calea Cabalei. Astfel, nimeni nu va fi capabil să se apropie de Creator. Din acest motiv, plăcerile conţinute în legile spirituale şi pe calea Cabalei ca întreg, sunt ascunse (Lumina este plăcerea care este ascunsă în fiecare lege spirituală; Lumina Creatorului este suma tuturor legilor spirituale). Aceste plăceri sunt revelate doar atunci când persoana ajunge la starea credinţei constante în Creator.

476

31 Sămânţa Altruismului Cum poate o fiinţă umană - care a fost creată cu proprietăţi ale egoismului absolut, care nu simte nevoia de a se salva de dorinţele corpului, care nu îşi poate imagina că există ceva în afara propriilor percepţii - cum poate această persoană sa treacă de dorinţele corpului şi să cuprindă ceva ce există în afara propriilor organe senzoriale? Noi suntem creaţi cu dorinţa de a ne satisface cu plăcere, dorinţele egoiste. Având în vedere această stare, noi nu avem nici o cale de a ne schimba şi transforma proprietăţile noastre egoiste în unele opuse. Pentru a ne da posibilitatea de a ne transforma egoismul în altruism, Creatorul, atunci când a creat egoismul, a plasat în acesta sămânţa altruismului, pe care o putem cultiva studiind şi acţionând conform metodelor Cabalei. Atunci când simţim în corp presiunea dorinţelor noastre, noi suntem incapabili să le rezistăm. Astfel, toate gândurile sunt direcţionate către îndeplinirea poruncilor corpului. În această stare, noi nu avem libertatea de a acţiona sau a ne gândi, la altceva în afară de auto-mulţumire. Pe de altă parte, în timpul ascensiunii noastre spirituale noi experimentăm aspiraţii către creştere spirituală şi îndepărtarea de dorinţele

477

fizice care ne trag în jos. În aceste momente, noi nici nu percepem dorinţele corpului şi prin urmare, nu cerem dreptul de a alege liber între material şi spiritual. În consecinţă, rămânând în starea de egoism, noi nu avem puterea de a alege altruismul. Însă de îndată ce am perceput măreţia lumii spirituale, noi nu ne mai aflăm în faţa unei alegeri, pentru că deja dorim spiritualitatea.

Prin urmare, întreaga noţiune de liber arbitru constă în alegere: care forţă ne va domina, egoismul sau altruismul? Însă când apare o asemenea stare neutră, în care să fim capabili să facem o alegere liberă? Astfel, nu există altă posibilitate decât să ne alăturăm unui învăţător, să ne adâncim în studiul cărţilor de Cabala, să ne alipim de un grup care aspiră la atingerea aceluiaşi scop, de a ne deschide sub influenţa gândurilor despre altruism şi putere spirituală. În consecinţă, sămânţa altruismului, cea care a fost implantată în noi se trezeşte, deşi câteodată rămâne în stare latentă timp de mai multe vieţi. Aceasta este esenţa liberului nostru arbitru. De îndată ce începem să simţim că dorinţele altruiste se trezesc, vom începe să percepem spiritualul fără prea mult efort. O persoană care se străduieşte să dobândească gândurile şi acţiunile spirituale, însă nu are convingeri personale puternice, trebuie să se protejeze de contactul cu oamenii ai căror gânduri, sunt adânc înrădăcinate în propriul lor egoism. 478

Acest lucru este adevărat în special pentru aceia care aspiră să trăiască după principiul credinţei deasupra raţiunii. Ei trebuie să evite toate legăturile cu opiniile acelora care trec prin viaţă limitaţi de propria lor raţiune, pentru că aceştia din urmă sunt opuşi prin filozofia lor, Cabalei. S-a spus în cărţile Cabalei că, raţiunea ignoranţilor este opusă raţiunii Cabalei. „Gândirea în limitele raţiunii noastre implică, în primul rând faptul că vom calcula beneficiile acţiunilor noastre. Pe de altă parte, raţiunea Cabalei credinţa deasupra raţiunii umane - presupune că toate acţiunile noastre, nu vor fi conectate în nici o măsură cu calculele egoiste ale raţiunii, sau cu posibilele beneficii care pot rezulta din aceste acţiuni. Aceia care au nevoi de ajutor din partea altora, sunt consideraţi săraci. Aceia care sunt bucuroşi cu ceea ce au, sunt consideraţi bogaţi. Însă atunci când recunoaştem că dorinţele egoiste (libba) şi gândurile (moha) ne conduc toate acţiunile, noi începem imediat să ne înţelegem propria stare spirituală şi să realizăm puterea egoismului nostru şi răul din noi. Sentimentele noastre de amărăciune pe care le avem atunci când realizăm adevărata noastră stare spirituală, dau naştere dorinţei de a ne corecta. Când această dorinţă ajunge la o anumită intensitate, Creatorul trimite Lumina Corecţiei în kli (vas) şi astfel noi începem să ne ridicăm pe nivelurile scării spirituale. Oamenii sunt în general crescuţi în acord cu propriile naturi egoiste, inclusiv respectarea poruncilor din Biblie şi ei continuă să menţină automat

479

aceste noţiuni pe care le-au dobândit de la naştere. Astfel, este puţin probabil ca ei să părăsească acest nivel de conexiune cu Creatorul. Astfel, atunci când corpurile noastre (dorinţa de a primi) se întreabă de ce respectăm poruncile, noi răspundem că aşa am fost educaţi; este modul nostru de viaţă şi al comunităţii. Având la bază educaţia, obiceiul a devenit a doua natură şi el nu cere efort pentru a acţiona, deoarece este dictat de corp şi minte. Astfel, nu există riscul de a încălca ceea ce este familiar şi natural. De exemplu, un bun evreu, nu va avea dintr-o dată dorinţa de a conduce în ziua de sâmbătă. Însă dacă dorim să ne comportăm altfel decât am fost educaţi, lucru care nu este perceput de corpul nostru ca fiind o nevoie naturală a sa, atunci chiar şi cea mai nesemnificativă acţiune va genera o întrebare: De ce ne angajăm în această activitate şi ce ne face să părăsim starea de linişte pentru a face acest lucru? În acest caz, noi vom fi confruntaţi cu un test şi o alegere, pentru că nici noi, nici societatea din care venim, nu se angajează în acţiunile pe care vrem să le facem. Nu există cineva care să ne servească drept exemplu şi nici să ne susţină intenţiile. Nu ne linişteşte nici gândul că şi alţii sunt angajaţi pe aceeaşi cale ca şi noi. Deoarece nu putem găsi un exemplu în ceea ce am învăţat şi nici în societate, trebuie să ajungem la concluzia că, frica de Creator este cea care ne îndeamnă să acţionăm şi să gândim într-o nouă manieră. Astfel, nu avem

480

către cine să ne îndreptăm pentru susţinere şi înţelegere, cu excepţia Creatorului. Deoarece Creatorul este singurul care ne poate susţine, noi suntem consideraţi a fi unici şi nu parte a masei în care ne-am născut şi am crescut. Pentru că nu găsim sprijin în mediu şi suntem în totalitate dependenţi de mila Creatorului, noi devenim demni de a primi Lumina Creatorului, care ne serveşte drept ghid pe cale.

Fiecare persoană începătoare ajunge la aceeaşi întrebare: Cine hotărăşte în ce direcţie merge, ea sau Creatorul?

Cu alte cuvinte, cine pe cine alege: Persoana îl alege pe Creator, sau invers? Dintr-un anumit punct de vedere, persoana trebuie să spună că cel care alege persoana este Creatorul, în virtutea a ceea ce se numeşte „providenţa personală”. Ca urmare persoana trebuie să fie recunoscătoare pentru faptul că, Acesta i-a oferit oportunitatea de a face ceva pentru El. Având în vedere însă, motivul pentru care Creatorul alege o anumită persoană, oferindu-i această oportunitate, apare întrebarea: de ce să respectăm poruncile? Care este scopul? Acum, persoana concluzionează că această oportunitate este dată pentru a încuraja acţiunea pe placul Creatorului, că munca în sine este recompensa şi că îndepărtarea de această muncă ar fi o pedeapsă. Munca în sine este de 481

acum alegerea persoanei, de a-L servi pe Creator; prin urmare, persoana este pregătită să ceară ajutor de la Creator - să-i întărească intenţia ca toate acţiunile pe care le face, să fie în beneficul Lui. Aceasta este alegerea liberă pe care o face persoana.

482

32 Lupta pentru percepţia Unităţii cu Creatorul În Cabala, masele sunt cunoscute ca „proprietari” (ba’al bait), pentru că ei aspiră să îşi construiască propriile lor case (un vas egoist, kli) şi să se umple de plăcere. Dorinţele persoanei care avansează spiritual, îşi au sursa în Lumina Creatorului şi se concentrează asupra sarcinii de a construi în inima ei o casă pentru Creator, pentru a fi umplută de Lumina acestuia. Noi discernem toate evenimentele, în funcţie de percepţiile noastre. Dăm nume evenimentelor care au loc, în concordanţă cu reacţiile organelor noastre senzoriale. Astfel, dacă vorbim despre un anumit obiect sau acţiune, noi ne exprimăm în funcţie de felul în care le percepem. Fiecare dintre noi determină nivelul de rău dintr-un anumit obiect, în conformitate cu gradul în care acel obiect ne împiedică primirea plăcerii. În unele cazuri, noi nu putem tolera apropierea faţă de un anumit obiect. Astfel, nivelul nostru de înţelegere a importanţei Cabalei şi a legilor sale, vor determina răul pe care îl vom discerne în piedicile care stau în calea respectării legilor spirituale. Prin urmare, dacă vrem să ajungem la nivelul la care sa urâm răul, trebuie să muncim pentru a lăuda în minţile noastre Cabala şi pe Creator. În

483

acest fel, noi vom cultiva în noi iubirea faţă de Creator şi în aceeaşi măsură vom dezvolta şi ura faţă de egoism. În lectura de Paşte, există o poveste despre patru fii, care pun fiecare întrebări referitoare la munca spirituală. Deşi toate cele patru proprietăţi sunt prezente în fiecare dintre noi şi deşi Cabala vorbeşte de obicei despre o imagine unică a persoanei în relaţie cu Creatorul, toate aceste proprietăţi pot fi examinate ca patru tipuri distincte de personalitate. Cabala ne este dată pentru a ne ajuta să ne concentrăm asupra luptei noastre împotriva egoismului. Dacă nu avem întrebări referitoare la propria noastră natură, înseamnă că nu am ajuns încă să realizăm răul din noi; şi deci nu avem nevoie de Cabala. În acest caz, dacă credem în recompensă şi pedeapsă, noi putem fi treziţi de ideea că există o recompensă pentru respectarea legilor spirituale. Însă dacă noi deja acţionăm pentru a fi recompensaţi, însă nu ne simţim egoismul, nu ne putem corecta pentru că nu avem noţiunea defectelor noastre. Apoi, noi avem nevoie să învăţam să respectăm în mod altruist poruncile. Ca urmare, egoismul nostru va apărea şi noi vom întreba: „Care este scopul acestei munci?” „Ce voi câştiga din asta?” „Şi dacă este împotriva dorinţelor mele?” În acel moment, noi avem nevoie de ajutorul Cabalei pentru a începe să muncim împotriva egoismului nostru, deoarece am început să simţim răul din noi. 484

Există o anumită forţă spirituală - un înger - care este responsabil pentru generarea suferinţei într-o persoană, pentru a stabili în mod clar că persoana nu poate primi satisfacţie, din satisfacerea egoismului personal. Această suferinţă, determină persoana să devieze de la graniţele egoismului, evitând astfel să îi rămână sclav pentru totdeauna. Se spune că înainte de dăruirea Torei poporului lui Israel, Creatorul a oferit-o tuturor naţiunilor lumii şi ei au refuzat-o. Fiecare dintre noi este ca o lume în miniatură, care constă dintr-o multitudine de dorinţe, care sunt numite „naţiuni”. Noi trebuie să ştim că nici una dintre dorinţele noastre nu este adecvată ridicării spirituale, cu excepţia dorinţei de a avansa către Creator; dorinţă cunoscută sub numele de „Israel” (din cuvintele Ebraice yashar - spre şi El, Dumnezeu, adică „spre Dumnezeu”). Doar alegând această dorinţă dintre altele, persoana poate să primească înţelepciunea ascunsă a Cabalei. Ascunderea nivelului spiritual al persoanei este una dintre condiţiile necesare pentru succesul ridicării sale spirituale.

Ascunderea de acest tip implică performanţa acţiunilor astfel încât acestea nu sunt vizibile altora. Mai importantă totuşi, este ascunderea gândurilor şi aspiraţiilor persoanei. Daca se iveşte o anumită situaţie în care un Cabalist trebuie să îşi

485

expună un punct de vedere, acesta trebuie să fie confuz şi exprimat în termeni foarte generali, astfel încât adevăratele sale intenţii să nu fie clare. De exemplu, să presupunem că o persoană face o donaţie mare pentru a finanţa lecţiile unui Cabalist, însă pune condiţia ca existenţa recunoaşterii donatorului să fie făcută publică în ziar. Menţiunea trebuie să includă şi menţionarea sumei, pentru ca donatorul să primească recunoaşterea şi astfel să obţină plăcere. Cu toate acestea, deşi pare clar că onoarea este principala dorinţă a donatorului, este de asemenea posibil ca donatorul să dorească să omită faptul că articolul din ziar va ajuta la răspândirea Cabalei. Astfel, ascunderea are loc în general mai degrabă în intenţii, decât în acţiuni. Dacă, Creatorul trebuie să trimită unui Cabalist sentimentul declinului spiritual, atunci, El îl va lua mai întâi încrederea în alţi mari Cabalişti. Altfel, Cabalistul ar putea primi încurajări de la aceştia şi astfel nu va ajunge să experimenteze declinul spiritual. Cei care respectă poruncile sunt preocupaţi de acţiunile lor şi nu de intenţiile lor. Lor le este clar că, ei le respectă de dragul recompensei, fie în această lume, fie în următoarea. Ei au întotdeauna o justificare pentru acţiunile lor şi se percep pe ei înşişi ca drepţi. Pe de altă parte, un Cabalist care munceşte la corectarea egoismului înnăscut se aşteaptă să controleze fiecare intenţie de a respecta poruncile. În timp ce dorinţa poate face pe placul Voinţei Creatorului, corpul se va opune,

486

prin gânduri care obstrucţionează în mod constant. În consecinţă, Cabalistul se va simţi ca un păcătos. Totul este făcut cu acest scop. Creatorul vrea să determine Cabalistul să se angajeze în corecţia constantă, atât a gândurilor cât şi a intenţiilor. Astfel, Cabalistul nu va rămâne în sclavia egoismului; şi nu va continua să trudească pentru sine, aşa cum fac alţii şi va realiza că nu există altă cale pentru a face Voia Creatorului, cu excepţia consideraţiei faţă de El. De aici obţine Cabalistul sentimentul că, este mai rău decât masele. Pentru mase, incapacitatea de a-şi înţelege starea spirituală este cauza care stă la baza respectării fizice a poruncilor.

Însă un Cabalist este obligat să îşi transforme dorinţele egoiste în dorinţe altruiste - sau să fie capabil să respecte întru totul poruncile. Din acest motiv, Cabalistul se vede pe sine mai rău decât masele. O persoană este într-o stare de război continuu pentru a se pune de acord cu dorinţele sale. Însă există un război de o cu totul altă natură (opusă), în care persoana se războieşte cu sine pentru a reda întregul teritoriu al inimii Creatorului şi pentru a-şi umple inima cu inamicul său natural - altruismul. Scopul acestei bătălii este de a ne asigura că întreaga fiinţă a persoanei va fi ocupată de Creator, nu pentru că asta este Voia Sa, ci pentru că persoana doreşte asta; astfel, Creatorul ne va conduce şi ghida, pentru că noi i-am cerut. 487

Într-o asemenea bătălie, noi trebuie mai întâi să încetăm să echivalăm sinele cu corpul şi să realizăm că acesta din urmă, intelectul, gândurile şi emoţiile - toate acestea sunt atribute externe trimise de Creator, pentru a ne determina să îi cerem ajutorul; să îi cerem să depăşim aceste atribute; să invocăm Creatorul să ne întărească ideea Unicităţii Sale, să ne întărească cunoaşterea că El este acela care ne trimite toate gândurile; să ne rugăm ca El să ne trimită credinţa şi sentimentul Prezenţei şi al Stăpânirii Sale. În acest fel, toate gândurile contrare vor fi reduse la tăcere. Noi nu vom mai crede că totul depinde de noi, sau că există în această lume o altă voinţă şi forţă, alta decât cea a Creatorului. De exemplu, indiferent de faptul că noi poate ştim că, totul este creat de Creator şi că El conduce totul (linia de dreapta), încă putem crede, că o anumită persoană ne-a făcut ceva rău, sau că ne poate face (linia de stânga). Pe de altă parte, noi suntem convinşi că, toate acţiunile noastre emană de la o singură Sursă - Creatorul (linia de dreapta). Şi, noi nu putem înăbuşi gândul că altcineva ne influenţează, sau că, rezultatul unui eveniment este condiţionat de altceva decât de Creator (linia de stânga). Astfel de frământări interioare între percepţii, apar din variate motive, în funcţie de legăturile noastre sociale, până în momentul în care Creatorul ne ajută să atingem linia de mijloc. Bătălia are loc pentru percepţia de către noi a Unităţii Creatorului, în timp ce gândurile care ne împiedică, sunt trimise să învingă tocmai aceste gânduri. Noi ne batem pentru victorie cu ajutorul

488

Creatorului şi pentru dobândirea percepţiei Dominaţiei Sale, adică, pentru dobândirea unei mari credinţe. Războiul nostru obişnuit se centrează pe gratificarea egoismului nostru, asemeni tuturor războaielor din această lumea. Însă, meta-războiul - războiul împotriva naturii noastre - se concentrează asupra eliberării de sub dominaţia „inamicului” nostru - Creatorul. Meta-războiul se aşteaptă să îngenuncheze întreg teritoriul minţilor şi inimilor noastre controlului Creatorului, astfel încât acesta să umple acest teritoriu şi să câştige întreaga lume, atât mica lume a persoanei, cât şi întreaga lume şi să înzestreze toate creaţiile cu proprietăţile Sale, toate acestea cu voia lor. Starea în care dorinţele şi proprietăţile Creatorului ocupă toate gândurile şi dorinţele persoanei este cunoscută ca „stare altruistă.” Aceasta include; o stare a „dăruirii”, o stare de renunţare a sufletului fizic în faţa Creatorului şi o stare de întoarcere spirituală (teshuva). Toate aceste stări vin sub influenţa Luminii Graţiei (Ohr Hassadim), care emană de la Creator şi ne dă putere pentru a depăşi gândurile corpului, care ne împiedică. Stările de mai sus nu sunt constante. Noi putem depăşi anumite piedici în gândurile noastre, după care apare un nou val de gânduri care ne trage înapoi. Noi putem, să cădem încă o dată sub influenţa lor şi să avem dubii cu privire la Unitatea Creatorului; şi încă o dată vom avea puterea de a ne lupta cu ele; şi apoi încă o dată vom simţi nevoia de a ne întoarce către Creator pentru ajutor şi să primim Lumina şi pentru a depăşi aceste gânduri şi să le predăm Legii Creatorului. 489

Starea în care primim plăcere de dragul Creatorului, nu este predarea în faţa „inamicului”, Creatorul, ci să ne mutăm de partea Sa şi este numită „primirea de dragul Creatorului.” Ordinea naturală a alegerii acţiunilor şi gândurilor noastre, este aceea că, fie conştient, fie inconştient, noi alegem întotdeauna calea care ne va răsplăti cu cea mai mare plăcere. O persoană va dispreţui plăcerile mici, de dragul celor mari. Nu există liber arbitru în acest proces. Dreptul de a alege şi libertatea de a decide apar doar în momentele în care noi decidem să ajungem la decizii bazate mai degrabă pe criteriul adevărului, decât pe cel al plăcerii. Acest lucru apare doar atunci când decidem să mergem pe calea adevărului, în ciuda suferinţelor pe care le aduce.

Însă, înclinaţia naturală a corpului, este de a evita suferinţa şi a căuta plăcerea prin orice mijloace. Această tendinţă va împiedica persoana să ia decizii bazate pe principiul adevărului. Persoana care aspiră să ţină cont de Voia Creatorului, trebuie să aşeze toate dorinţele personale în urma dorinţelor Creatorului. În schimb, persoana trebuie să se preocupe în mod constant de perceperea măreţiei Creatorului pentru a dobândi suficientă putere să efectueze mai degrabă Voinţa Creatorului, decât a sa proprie. Măsura în care credem în măreţia şi puterea Creatorului va determina abilitatea noastră de a împlini dorinţele Creatorului. Astfel, noi trebuie să ne 490

concentrăm toate eforturile, pentru a cuprinde măreţia Creatorului. Deoarece Creatorul vrea ca noi să simţim plăcere, El a creat în noi dorinţa de a fi gratificaţi. Nu există în noi altă proprietate în afară de aceasta. Ea ne dictează fiecare gând şi acţiune şi ne programează existenţa. Egoismul este cunoscut ca îngerul răului, o forţă rea, pentru că ea ne orânduieşte de Sus trimiţându-ne plăcere şi noi fără să vrem devenim sclavii săi. Starea de supunere faţă de această forţă este cunoscută ca „sclavie” sau „exil” (galut) din lumea spirituală. Dacă egoismul, acest înger rău, nu ar avea de dat nimic, nu ar avea capacitatea de a domina fiinţa umană. În acelaşi timp, dacă am putea renunţa la aceste plăceri oferite de egoism, nu am fi înrobiţi de acestea. Astfel, noi nu suntem capabili să ne îndepărtăm de starea de sclavie; însă dacă vrem să facem asta - lucru considerat a fi alegerea noastră liberă - atunci Creatorul ne va ajuta de Sus, înlăturând plăcerile cu care ne amăgeşte egoismul. Ca rezultat, noi ne putem îndepărta de domeniul egoismului pentru a deveni liberi. Mai mult, intrând sub influenţa forţelor spirituale pure, noi experimentăm plăcere din acţiunile altruiste şi devenim astfel slujitorii altruismului. În concluzie: noi ca indivizi, suntem sclavii plăcerii. Dacă plăcerea noastră vine din a primi, atunci suntem sclavii egoismului (a faraonului, a îngerului rău, etc). Dacă plăcerea noastră vine din dăruire, atunci noi suntem slujitorii Creatorului (ai altruismului).

491

Însă noi nu putem exista fără a primi o anumita formă de plăcere. Aceasta este esenţa umană; acesta este modul în care Creatorul a proiectat fiinţele umane şi acest aspect nu poate fi modificat. Tot ce putem face este să ne rugăm Creatorului să ne dăruiască dorinţa pentru altruism. Aceasta este esenţa liberului arbitru şi a rugăciunii noastre.

492

33 Primind de dragul dăruirii Calea corectă (eficientă) de a ne adresa Creatorului, este compusă din două stadii. În primul rând trebuie să înţelegem că, Creatorul este bun cu toate fiinţele, fără excepţie şi toate acţiunile sale sunt binevoitoare, indiferent cât de neplăcute ar putea părea.

Prin urmare, Creatorul ne trimite doar ce este bun pentru noi şi ne umple cu ceea ce este necesar. Astfel, noi nu avem ce să cerem Creatorului. Ar trebui să fim mulţumiţi cu ceea ce primim de la El, indiferent de starea în care ne aflăm. Noi trebuie de asemenea să fim recunoscători Creatorului şi să îl slăvim: nu este nimic altceva de adăugat stării noastre, pentru că noi ar trebui să fim mulţumiţi cu soarta noastră. Noi trebuie întotdeauna să mulţumim Creatorului pentru tot ce am primit în trecut. Apoi, putem cere pentru viitor. Însă dacă simţim că ne lipseşte ceva în viaţă, atunci suntem îndepărtaţi de Creator în aceeaşi măsură

493

în care percepem deficienţa. Acest lucru apare pentru că, Creatorul este absolut perfect, chiar dacă noi ne percepem ca fiind nefericiţi. Astfel, în momentul în care noi începem să simţim că ceea ce avem, este ceea ce este mai potrivit pentru noi - deoarece este exact starea pe care Creatorul ne-a trimis-o - ne apropiem de Creator şi putem cere pentru viitor. Starea de „a fi mulţumiţi cu soarta noastră” poate apărea pur şi simplu datorită faptului că realizăm că circumstanţele din viaţa noastră, nu sunt consecinţa acţiunilor noastre, ci sunt trimise de Creator. Această stare poate apărea pentru că noi realizăm că citim o carte care se referă la Creator, la viaţa veşnică, la scopul suprem din viaţa noastră, la bunătatea scopului creaţiei. Sau datorită metodei prin care cerem Creatorului să ne schimbe vieţile, dar şi cu realizarea faptului că milioane de oameni din lume nu au oportunitatea de a experimenta aceste lucruri. Astfel, cei care doresc să îl perceapă pe Creator, însă nu au ajuns la acest obiectiv, ar trebui să fie mulţumiţi cu condiţia lor, pentru că ea vine de la Creator. Deoarece aceşti oameni au încă dorinţe neîmplinite (în ciuda faptului că sunt mulţumiţi cu ceea ce Creatorul a decis să le dea şi astfel sunt aproape de El), ei devin demni de a primi Lumina Creatorului, care le va aduce întreaga cunoaştere, înţelegere şi plăcere. Pentru a ne separa în sens spiritual de egoism, noi trebuie să realizăm propria lipsă de importanţă, nemernicia intereselor, aspiraţiilor şi plăcerilor noastre; şi trebuie de asemenea să fim conştienţi în ce măsură vrem să facem 494

ceva, doar pentru succesul nostru personal şi de asemenea cum urmărim doar câştigul personal în toate gândurile noastre. Ceea ce este important atunci când ne simţim singurătatea, este că recunoaştem adevărul: faptul că satisfacţia personală este mai importantă decât este Creatorul şi că dacă nu vedem nici un beneficiu personal din acţiunile noastre, nu putem face aceste acţiuni, fie cu gândul fie cu fapta. Creatorul primeşte plăcere dăruindu-ne nouă plăcere. Dacă faptul de a da plăcere Creatorului ne mulţumeşte, atunci noi ne asemănăm în proprietăţi şi în dorinţe cu Acesta şi fiecare parte este mulţumită în procesul dăruirii: Creatorul dă plăcere şi noi creăm condiţiile primirii acesteia. Fiecare se gândeşte la ceilalţi şi nu la sine şi asta defineşte acţiunile sale. Însă deoarece fiinţele umane se nasc egoiste, noi suntem incapabili să ne gândim la ceilalţi, ne gândim doar la noi. Noi putem dărui doar în situaţia în care avem un beneficiu imediat, mai mare decât ceea ce am dăruit (ca în procesul negocierii). Faţă de această proprietate, fiinţa umană este cu totul depărtată de Creator şi nu Îl percepe. Această ultimă separare a fiinţei umane de Creator - Sursa tuturor plăcerilor - este cauzată de egoismul nostru şi este sursa întregii noastre suferinţe. Realizarea acestui lucru este cunoscută ca „realizarea răului”, pentru că, pentru a fi îndepărtaţi de egoism prin ură faţă de acesta, noi trebuie să simţim pe deplin şi să recunoaştem că este răul nostru, singurul duşman de moarte, care împiedică fiinţa noastră să atingă perfecţiunea, nemurirea şi plăcerea. 495

Astfel, în toate acţiunile noastre, fie studiul Cabalei, fie respectarea poruncilor, noi trebuie să ne stabilim ca scop îndepărtarea de egoism şi avansarea către Creator în virtutea asemănării în proprietăţi. Doar atunci vom fi capabili să primim aceeaşi plăcere din actele altruiste, aşa cum primeam din cele egoiste. Dacă cu ajutor de Sus, noi începem să primim plăcere din fapte altruiste şi ca rezultat simţim plăcerea ca pe cea mai mare recompensă, această stare este cunoscută ca „dăruirea de dragul dăruirii”, în care nu aşteptăm o recompensă. Mulţumirea noastră vine doar din abilitatea de a face ceva pentru Creator. De îndată ce am atins acest nivel spiritual şi dorim să dăruim ceva Creatorului, devine evident pentru noi că, Acesta doreşte doar un singur lucru: să ne dăruiască plăcere. Atunci, noi suntem gata să primim plăcere pentru că aceasta este Voia Lui. Aceste acţiuni sunt cunoscute ca „primirea de dragul dăruirii.” În stările spirituale, intelectul persoanei (raţiunea, înţelepciunea) corespund Luminii Înţelepciunii (Ohr Hochma). Inima persoanei, dorinţele şi sentimentele, corespund Luminii Milei (Ohr Hassadim). Doar în momentul în care inima noastră este gata să asculte, poate raţiunea să acţioneze asupra ei. Ohr Hochma poate lumina, doar acolo unde Ohr Hassadim este prezentă deja. Dacă Ohr Hassadim nu este prezentă, atunci Ohr Hochma nu luminează. Această stare este cunoscută ca „întuneric” sau „noapte”. Însă în lumea noastră, adică în aceea în care o persoană rămâne încă în sclavia egoismului, raţiunea nu poate niciodată deţine conducerea asupra 496

inimii, pentru că inima este sursa tuturor dorinţelor. Ea singură este singurul conducător al persoanei, în timp ce raţiunea nu are puterea de a contracara dorinţele inimii. De exemplu, o persoană care doreşte să fure, cere sfatul raţiunii, pentru a şti cum să procedeze. Astfel, raţiunea devine executorul dorinţelor inimii. Pe de altă parte, dacă o persoană decide să facă fapte bune, raţiunea este încă odată sprijin, aşa cum fac şi alte părţi ale corpului. Prin urmare, nu există altă soluţie decât a curăţa inima de dorinţele egoiste. Creatorul arată intenţionat persoanei, că dorinţa Sa este de a-i dărui plăcere, dăruindu-i astfel posibilitatea de a se elibera de ruşinea primirii. Persoana poate înţelege că primind plăceri „de dragul Creatorului”, ea doar face pe placul Acestuia, adică persoana mai degrabă mulţumeşte Creatorul, decât primeşte plăcere de la El. Există trei tipuri de muncă pe care persoana o face în Cabala, şi în respectarea poruncilor. În fiecare dintre ele există aspiraţii bune şi rele: 1. Persoana studiază pentru sine, pentru a deveni faimoasă, astfel încât ceilalţi - în afară de Creator - să o răsplătească cu onoruri şi bani pentru eforturile sale. Din acest motiv, o persoană se angajează în studiul Cabalei pentru a primi o recompensă. 2. Persoana studiază de dragul Creatorului pentru a obţine o recompensă de la Acesta, în această lume şi în următoarea. În acest caz, pentru ca persoana să nu îşi poată vedea munca, toate studiile au loc în particular pentru a evita recompense pentru eforturile sale. Singura recompensă 497

vine de la Creator. O asemenea persoană se va teme că recompensele primite de la alţii o pot distrage de la intenţia de a fi recompensată doar de Creator. Aceste intenţii ale persoanei în munca spirituală sunt cunoscute sub numele de „dragul Creatorului” pentru că persoana lucrează pentru Creator şi respectă poruncile acestuia, pentru a primi recompensa doar de la El. Este la fel ca în primul caz în care persoana a lucrat pentru oameni, împlinind aşteptările acestora prin munca lui şi cerând apoi o recompensă pentru aceasta. În ambele cazuri, numitorul comun este aşteptarea şi dorinţa pentru recompensă. În primul caz, persoana a lucrat pentru oameni şi a aşteptat recompensa pentru munca sa. În al doilea caz, persoana a lucrat pentru Creator şi a aşteptat o recompensă de la Acesta. 3. După primele două stadii, persoana realizează gradul de dependenţă faţă de ego. Corpul (dorinţa de a primi) începe atunci să se întrebe: „Ce fel de muncă este asta? Unde este recompensa?” Însă nu obţine răspuns la această întrebare. În primul stadiu, egoismul nu pune nici o întrebare, pentru că el vede recompensa în reacţiile altora. În stadiul următor, persoana poate răspunde egoismului că doreşte o răsplată mai mare decât poate primi de la alte persoane, adică doreşte plăceri spirituale eterne, atât în această lume cât şi în cea viitoare.

498

Însă în ultimul stadiul, atunci când Creatorul vrea să dăruiască persoanei, aceasta începe să realizeze propria stare de înrobire faţă de egoism şi nu poate răspunde corpului. Şi faptul că, Creatorul doreşte doar sa dea, face ca persoana să dorească acelaşi lucru şi aceasta va fi recompensa pentru acţiunile sale. „Recompensa” se referă la beneficiul pe care persoanele doresc să le primească pentru munca lor. Recompensa este echivalentă cu „plăcerea”, în timp ce prin „muncă” noi înţelegem orice efort intelectual, fizic sau moral al corpului. Recompensa poate veni în forma banilor, onorurilor, faimei, etc. Atunci când simţim că ne lipseşte tăria de a rezista corpului, că nu avem energia de a efectua nici cele mai mici sarcini, pentru că organismul nu poate face nici un efort fără a căuta în schimb recompense, atunci nu există altă cale decât să ne întoarcem către Creator şi să îi cerem ajutorul. Noi trebuie să Îl rugăm să ne dea puteri supranaturale, care să ne îngăduie să lucrăm deasupra naturii şi raţiunii. Astfel, cea mai importantă problemă este să credem că, Creatorul ne poate ajuta în ciuda legilor naturii şi că El aşteaptă de la noi această cerere. Însă, la această decizie se poate ajunge, doar după ce persoana este complet dezamăgită de abilităţile sale.

Creatorul doreşte ca fiecare persoană să aleagă ce este drept şi să se îndepărteze de ceea ce este greşit.

499

Altminteri Creatorul ar fi creat o fiinţă umană înzestrată cu proprietăţile Sale, sau de îndată ce a creat egoismul, El însuşi l-ar fi transformat în altruism fără a mai fi nevoie de amarul exil din starea de Perfecţiune Superioară.

500

34 Suferinţa trimisă ca bunătate absolută Liberul arbitru este decizia personală, independentă, a fiinţelor umane de a-L alege pe Creator, drept conducător şi nu pe Faraon. Puterea Faraonului, constă în a ne arăta ce recompense putem primi. Noi percepem cu claritate recompensele pe care le putem avea din acţiunile noastre egoiste; noi înţelegem aceste recompense cu raţiunea şi le vedem cu ochii noştri. Rezultatul îl cunoaştem din start şi este apreciat de societate, familie, părinţi şi de copii. Prin urmare corpul îl întreabă pe Faraon, „Cine este Stăpânul de vocea căruia trebuie să ascult?” (Exod 5,2), cu alte cuvinte, „Ce câştig din această muncă?” Noi avem dreptate deci, atunci când vedem că este imposibil să avansăm împotriva naturii noastre. Însă avansarea în sine nu este ultimul scop, ci doar actul de credinţă în abilitatea Creatorului de a ne schimba.

Lumina Creatorului, dezvăluirea Sa fiinţei umane, este cunoscută ca „viaţă”.

501

Prima dovadă a percepţiei permanente a Creatorului este cunoscută ca „naşterea spirituală” a persoanei. Însă aşa cum în lumea noastră, persoana are dorinţa naturală de a trăi, tot aşa în lumea spirituală persoana este obligată să îşi dezvolte în sine aceeaşi aspiraţie. Aceasta este necesară dacă persoana doreşte să se nască spiritual, în concordanţă cu principiul „suferinţa pentru plăcere determină plăcerea care este primită.” Prin urmare, noi trebuie să studiem Cabala de dragul acesteia; adică pentru a revela Lumina şi pe Creator. Dacă persoana nu ajunge la acest obiectiv, ea simte o suferinţă imensă şi amărăciune. Această condiţie este cunoscută sub numele de „viaţă în suferinţă”. Însă persoana trebuie să continue să facă efort. Faptul că ea nu a ajuns la Revelarea Creatorului, ar trebui să împingă persoana să îşi crească eforturile până când, Creatorul se va revela pe Sine. Se vede clar că suferinţa umană este aceea care dă naştere treptat dorinţei reale de a dobândi Revelarea Creatorului. Această suferinţă este denumită „suferinţa din iubire.” Aceasta stârneşte invidia oricui! Atunci când vasul este umplut suficient cu această suferinţă, Creatorul se va revela pe Sine Cabaliştilor, acelora care au dobândit această dorinţă. Destul de des, pentru a încheia un contract, este nevoie de un intermediar, care să dea cumpărătorului, mesajul că un anumit obiect merită mai mult decât preţul scris pe acel obiect. Cu alte cuvinte, vânzătorul nu exagerează preţul.

502

Întreaga metodă „de a primi observaţia” (mussar) se bazează pe acest principiu, care îşi propune să convingă o persoană să lase de-o parte consideraţiile materiale de dragul spiritualului. Toate cărţile de mussar ne învaţă că toate plăcerile acestei lumi, sunt false şi nu au valoare. Prin urmare, persoana nu renunţă la nimic atunci când întoarce spatele plăcerilor acestei lumi. Metoda lui Rabbi Baal Shem Tov este cumva diferită. Este pus un accent mai mare pe obiectul care urmează a fi cumpărat. Persoanei îi este arătat faptul că, dobândirea spirituală merită mai mult prin măreţie şi grandoare. Se admite faptul că există o anumită valoare în plăcerile acestei lumi, însă este de preferat ca persoana să le refuze, deoarece plăcerile spirituale sunt incomparabil mai mari. Dacă o persoană ar putea rămâne în egoism şi în acelaşi timp, să primească plăcerile spirituale împreună cu cele materiale, atunci dorinţele acestei persoane ar putea creşte constant. Ca rezultat, persoana s-ar îndepărta de Creator, datorită diferenţei de proprietăţi şi datorită mărimii lor. Deoarece persoana nu ar putea percepe pe Creator, nu ar exista nici un sentiment de ruşine din actul primirii plăcerii. Omul poate primi plăcere de la Creator, doar devenind similar cu El în proprietăţi, lucru care va deveni imediat sesizat de corp. Aceasta rezistenţă va fi experimentată sub forma întrebărilor care apar, ca de exemplu: „Ce am câştigat din această muncă, pentru care am depus atâta efort? De ce trebuie să studiez din greu noaptea?” 503

„Este posibil să dobândeşti percepţia spiritualului şi a Creatorului în gradul descris de Cabalişti?” „Este aceasta, o sarcină care poate fi îndeplinită de o persoană obişnuită?” Tot ceea ce sugerează egoismul nostru este corect: fiinţa umană nu este capabilă sa ajungă chiar şi la cel mai mic nivel spiritual fără ajutor. Însă, se poate cu ajutorul Creatorului. Cel mai greu lucru este însă de a avea încredere în ajutorul acestuia până când ajutorul este primit. Ajutorul Creatorului în combaterea egoismului vine ca o Revelare a Măreţiei şi Puterii Sale. Dacă măreţia Creatorului ar fi revelată oricui în această lume, nici o persoană nu ar face nimic în afară de a căuta să aducă plăcere Creatorului, chiar fără recompensă, pentru că posibilitatea de a-L servi pe El, ar fi considerată o recompensă în sine şi nimeni nu ar mai cere altceva. Ei ar refuza orice recompensă adiţională. Însă, deoarece măreţia Creatorului este ascunsă de ochii şi simţurile noastre, noi nu suntem capabili să realizăm nimic de dragul Său. Corpul (raţiunea noastră) se consideră mai important decât Creatorul, deoarece se simte doar pe sine. Astfel, argumentul său logic este că atunci când corpul este mai important decât Creatorul, omul ar trebui să lucreze pentru corp şi să primească recompense. Însă, persoana nu munceşte dacă nu are un beneficiu din aceasta. În lumea noastră noi vedem că numai copiii în jocurile lor, sau oamenii instabili emoţional, sunt gata să muncească fără a anticipa recompense. În ambele 504

cazuri, acest lucru are loc deoarece, oamenii din aceste categorii sunt forţaţi de către natura lor să acţioneze astfel: copiii, de dragul dezvoltării; oamenii instabili emoţional, pentru a-şi corecta sufletele. Plăcerea este un derivat al dorinţei care o precede: apetitul, suferinţa, pasiunea şi foamea. Persoana care are totul, este teribil de nefericită pentru că nu mai merită să caute altceva pentru a fi mulţumită. Prin urmare, persoana poate deveni depresivă. Daca ar fi să măsurăm averea persoanei prin percepţia fericirii, atunci oamenii săraci ar fi cei mai fericiţi, pentru că cele mai nesemnificative lucruri le fac plăcere Creatorul nu se revelează imediat; deoarece persoana trebuie să-şi dorească această Revelare. Exact acesta este motivul pentru care Creatorul se ascunde pe Sine: pentru ca persoana să simtă că are nevoie urgent de Creator. Atunci când persoana decide să se îndrepte spre Creator, în loc să simtă împlinirea acestei alegeri şi mulţumirea pentru procesul atingerii spirituale, ea este aruncată în circumstanţe pline de suferinţă. Acest lucru apare pentru ca să ne determine să avem credinţă în bunătatea Creatorului, mai presus de sentimentele şi gândurile noastre. Indiferent de suferinţa care se abate asupra noastră, noi trebuie să ne învingem gândurile referitoare la această suferinţă prin propriul efort şi să ne obligăm să ne gândim la scopul creaţiei. Noi ar trebui de asemenea să ţinem cont că suntem parte a lucrurilor, chiar dacă nici mintea şi nici inima, nu sunt înclinate să creadă aceste lucruri.

505

Noi ar trebui să nu ne minţim şi să spunem că aceasta nu este suferinţă. Şi, împreună cu ea ar trebui să credem, deşi simţim contrariul. Adică, să nu încercăm să Îl percepem pe Creator sau Revelarea Sa, să nu încercăm să înţelegem gândurile, acţiunile şi planurile Sale atunci când ne trimite suferinţa. Acest lucru poate fi similar cu mita, recompensa pentru suferinţa îndurată. Însă toate acţiunile şi gândurile nu ar trebui să fie direcţionate către sine sau în sine; ele nu ar trebui să fie concentrate asupra sentimentelor şi suferinţei, sau asupra gândurilor referitoare la dorinţa de a scăpa din această situaţie. În schimb, ar trebui să ne transferăm percepţia în afara corpurilor, ca şi cum ne-am mişca din interior în afară. Noi ar trebui să ne aşteptăm să Îl percepem pe Creator şi planul Său, nu prin inimile noastre, ci din exterior, distanţându-ne sinele de proces, plasându-ne în pielea Creatorului, acceptând această suferinţă ca pe o condiţie necesară pentru creşterea încrederii noastre în Dominaţia Supremă, astfel încât să facem totul de dragul Creatorului. Cele de mai sus fiind îndeplinite, noi putem câştiga Revelarea Creatorului, percepţia Luminii Divine şi a adevăratei Sale Dominaţii. Asta pentru că, Creatorul se revelează pe Sine doar prin dorinţe altruiste; doar în gânduri, altele decât cele referitoare la sine şi la problemele personale; doar în îndoielile din „afară”, pentru că doar atunci există congruenţă a proprietăţilor între Creator şi noi.

506

Însă dacă, noi în inimile noastre Îi cerem să ne scutească de suferinţă, atunci noi ne aflăm în situaţia unui cerşetor, a unui egoist. Din acest motiv, noi trebuie să descoperim în noi sentimente pozitive pentru Creator. Doar atunci putem primi Revelarea personală a Creatorului. Este necesar să ne amintim că ascunderea Creatorului şi suferinţa noastră sunt consecinţa cojilor noastre, deoarece Creatorul emană doar plăcere şi claritate. El face acest lucru în condiţia în care noi creăm dorinţe altruiste şi respingem în totalitate egoismul ca pe o îndepărtare de la natură şi de sentimentul „sinelui”, al „Eu-lui.” Toate păcatele noastre îşi au originea în refuzul nostru de a avansa prin intermediul credinţei deasupra raţiunii. În consecinţă, noi experimentăm o suferinţă constantă pentru că pământul a fost tras de sub picioarele noastre. În mod natural, ca rezultat al eforturilor noastre investite în studiile şi munca asupra noastră, noi ne aşteptăm să primim o recompensă. În schimb, noi primim doar sentimente dureroase de disperare şi situaţii critice. Este mai greu să rezistăm plăcerilor rezultate din faptele noastre bune, decât din cele egoiste, pentru că acestea sunt mai mari. Este foarte greu chiar şi pentru o clipă să vedem că din punct de vedere intelectual, acesta este ajutorul Creatorului. Corpul împotriva tuturor raţiunilor se plânge de necesitatea de a scăpa de o asemenea stare. Doar

507

ajutorul Creatorului ne poate salva de problemele care pot apărea la un moment dat şi nu cererea noastră de a găsi o soluţie. Răspunsul se găseşte în a ne ruga pentru oportunitatea - în ciuda cererilor corpului - de a dobândi credinţă deasupra raţiunii, de a ajunge la un acord cu acţiunile Creatorului, deoarece El este singurul care conduce totul şi creează toate circumstanţele care ne asigură binele spiritual Toate chinurile, suferinţele spirituale, ruşinea şi dojenile, trebuie să fie tolerate de Cabalist pe calea către unificare spirituală cu Creatorul. Istoria Cabalei este plină de exemple: Rashbi, Rambam, Ramchal, Ari, etc. Însă de îndată ce suntem capabili să avem credinţa deasupra raţiunii împotriva percepţiilor noastre; de îndată ce suferinţa este interpretată ca bunătate absolută şi ca Voinţă a Creatorului de a aduce persoana mai aproape de El, de îndată ce toate acestea au loc, Creatorul se va revela pe Sine în toată măreţia Sa.

508

35 Înclinaţia rea Conform Cabalei, corpurile noastre sunt doar o carcasă temporară pentru sufletul etern care coboară de Sus, iar ciclul vieţii şi morţii se poate compara în lumea noastră cu schimbarea hainelor. Sufletul schimbă un corp cu altul, la fel de uşor cum o persoană îşi schimbă pe rând îmbrăcămintea. Definirea împlinirii altruiste a Voinţei Sale, precum şi definirea stării de a fi altruist, atât în gând cât şi în acţiune, întruchipează procesul de autoevaluare şi auto-apreciere, indiferent de evenimente neplăcute, sentimente sau incidente care sunt intenţionat trimise de Creator persoanei. Procesul auto-evaluării ar trebui să determine persoana să vadă cât de joasă este propria stare şi totuşi să determine persoana să împlinească Voia Creatorului şi sa aspire să aibă grijă de legile juste ale lumii spirituale, contrar a ceea ce înseamnă binele „personal”. Dorinţa de a fi similar în proprietăţi cu Creatorul se poate ivi din suferinţele şi încercările pe care persoana le experimentează, însă poate

509

rezulta şi din percepţia măreţiei Creatorului. Apoi, alegerea persoanei implică cererea exprimată faţă de Creator de avansare pe calea Cabalei.

Toate acţiunile pe care le facem, trebuie să fie motivate de intenţia noastră de a percepe măreţia Creatorului, astfel încât percepţia şi realizarea acestui aspect să ne poată ajuta să devenim mai puri şi mai spirituali. Pentru a avansa spiritual, noi trebuie ca, pe fiecare nivel, să fim preocupaţi de dezvoltarea în noi a percepţiei măreţiei Creatorului. Noi trebuie să realizăm că, pentru a dobândi perfecţiunea spirituală, sau doar pentru a rămâne la acelaşi nivel spiritual pe care ne aflăm, trebuie să cultivăm o mai profundă înţelegere a măreţiei Creatorului. Importanţa darului este determinată de importanţa celui care dăruieşte. Acest lucru este adevărat în mare măsură. De exemplu, un obiect care aparţine unei persoane considerată faimoasă şi importantă de către societate, valorează adesea milioane. Importanţa Cabalei este de asemenea determinată de importanţa Celui care ne răsplăteşte cu această înţelepciune. Dacă persoana nu crede în Creator, atunci Cabala nu reprezintă pentru acea persoană decât un document istoric sau literar. Dacă însă, persoana crede în puterea Cabalei şi în utilitatea sa pentru că se încrede în Puterea Superioară, atunci valoarea Cabalei este nemăsurat de mare. 510

Cu cât credem mai mult în Creator, cu atât este mai valoroasă Cabala pentru noi. În consecinţă, de fiecare dată când ne supunem dominaţiei Creatorului, în concordanţă cu mărimea credinţei noastre în El, noi înţelegem semnificaţia Cabalei şi sensul său interior. În acest fel, se poate spune că de fiecare dată când ajungem la un nivel mai înalt spiritual, noi primim o nouă Cabala (Lumina), ca şi cum ar fi de la alt Creator. Procesul descris mai sus se referă doar la aceia care primesc o nouă Revelare a Luminii Creatorului pe măsură ce urcă scara spirituală. Din acest motiv se spune că „Cei drepţi trăiesc prin credinţa Lui” - mărimea credinţei persoanei, determină cantitatea de Lumină percepută. Este scris în cărţile de Cabala că, „Cu fiecare zi, el este răsplătit cu o nouă Lumină”. Pentru un cabalist, fiecare „zi” (momentul în care Creatorul străluceşte) este o nouă Lumină. Noi putem fi aduşi la starea de a respecta poruncile, însă ne este imposibil să ne educăm nevoia de a atribui acţiunilor noastre, intenţii particular altruiste, deoarece acestea nu pot deveni parte a naturii noastre egoiste, care să poată fi automat efectuate ca nevoile noastre fizice. Dacă noi suntem pătrunşi de sentimentul că războiul nostru împotriva egoismului este un război împotriva forţelor întunericului, împotriva proprietăţilor opuse Creatorului, atunci în acest fel noi îndepărtăm de la noi 511

aceste forţe şi nu ne asociem cu ele; le evităm în gândurile noastre, ca şi cum ne îndepărtăm de dorinţele corpurilor noastre. Continuând să simţim aceste dorinţe, noi începem să le dispreţuim, aşa cum cineva îşi dispreţuieşte duşmanul. În acest fel, noi putem triumfa împotriva egoismului nostru şi în acelaşi timp ne putem consola cu suferinţa sa. O acţiune de acest fel, este cunoscută ca „războiul răzbunării de dragul Creatorului” (nikmat hashem). Treptat, noi ne obişnuim să percepem scopurile corecte, gândurile şi intenţiile, indiferent de dorinţele şi cererile egoiste ale corpului. Dacă, în timp ce studiem, noi nu anticipăm nici un beneficiu personal şi începem să suferim din această cauză, această stare este cunoscută ca „înclinaţia rea” (yetzer ra). Gradul răului este determinat de nivelul nostru de percepţie al acestuia, în măsura în care noi suferim de lipsa atracţiei către spiritualitate, doar dacă noi nu o percepem ca pe un beneficiu personal. Cu cât suferim mai mult de pe urma situaţiei noastre neschimbate, cu atât va fi mai mare gradul de percepţie al răului. Dacă noi înţelegem prin raţiune, că nu am reuşit pe calea avansării spirituale, dar acest lucru nu ne cauzează durere, înseamnă că nu avem încă înclinaţia rea (yetzer ra), deoarece încă nu suferim de pe urma răului.

Dacă nu simţim răul, trebuie să ne angajăm în studiul Cabalei. Însă dacă percepem răul din noi înşine, avem nevoie să ne eliberăm prin credinţa deasupra raţiunii. 512

Aceasta definiţie necesită anumite explicaţii. Este scris în cărţile Cabalei: „Am creat înclinaţia rea (forţa, dorinţa) şi am creat Tora ca poţiune („condiment”) pentru aceasta (pentru corecţia sa). Poţiune înseamnă condimente, aditivi, suplimente care fac mâncarea mai gustoasă şi acceptabilă consumului. Noi vedem că prima creaţie este răul, egoismul. Cabala este doar un supliment, adică, mijlocul prin care ne este îngăduit să gustăm şi să folosim răul. Acest lucru este foarte ciudat, pentru că se spune că poruncile sunt date doar cu scopul de a purifica sufletul cu ajutorul lor. Acest lucru înseamnă că de îndată ce o persoană este purificată, nu mai este nevoie de porunci (acte spirituale pentru corecţie). Creatorul, prin scopul creaţiei doreşte să dea plăcere fiinţelor create de El. Din acest motiv, creaturile sunt înzestrate cu dorinţa de a primi plăcere. Pentru ca, aceste creaţii să nu experimenteze sentimentul de ruşine atunci când primesc plăcerea - ruşine care ar strica însăşi plăcerea - acestora li se dă posibilitatea de a-şi corecta sentimentele de ruşine. Acest lucru poate avea loc dacă fiinţele create doresc nu să primească nimic pentru sine, ci doar să îi facă pe plac Creatorului. Doar atunci ele nu vor simţi ruşine din primirea plăcerii, deoarece ei vor primi pentru a face plăcere Creatorului şi nu pentru propria mulţumire. Însă ce poate fi dăruit Creatorului pentru a-i face plăcere? Pentru asta, Creatorul ne-a dat Cabala şi legile spirituale, astfel încât să le observăm „de 513

dragul Lui.” Apoi El ne poate trimite plăceri pe care să le primim şi care să nu fie diminuate de sentimentele de ruşine şi de insinuările carităţii. Dacă noi ne comportăm în conformitate cu legile spirituale, adică de dragul Creatorului, noi suntem similari cu Acesta în acţiunile noastre, care sunt destinate să ne dea plăcere. Pe măsură ce dorinţele, actele şi proprietăţile noastre se aseamănă cu cele ale Creatorului, noi şi El ne apropiem. Creatorul doreşte ca noi să Îi dăruim, aşa cum El ne dăruieşte, în aşa fel încât plăcerile noastre să nu fie umbrite de ruşine şi să nu fie percepute ca şi caritate. Dorinţa spirituală - dorinţa care îndeplineşte toate condiţiile necesare de a primi Lumina, determină mărimea şi tipul de plăcere primită, pentru că Lumina Creatorului include totul în ea, fiecare dintre dorinţele noastre de a fi mulţumiţi prin ceva. Se izolează de întreaga Lumină pe care o dorim. Creatorul ne recomandă cele 613 porunci exact pentru corecţia răului (din noi) în bine (pentru noi), pentru că El a creat dorinţa noastră de gratificare din exact 613 părţi şi fiecare poruncă, corectează o anume parte sau proprietate. Din acest motiv se spune, „Am creat răul şi Tora pentru corecţia sa.” Însă care este scopul observării Torei (legile spirituale) după corecţia răului? Legile spirituale ne sunt date: 1. Atunci când ne aflăm încă în sclavia naturii noastre şi suntem incapabili să acţionăm pe placul Creatorului, pentru că noi rămânem distanţi faţă de Acesta, datorită diferenţelor dintre proprietăţi. Cele 613 legi spirituale ne îngăduie sa avem puterea să ne îndepărtăm de egoismul nostru. 514

2. La sfârşitul corecţiei, atunci când ne aflăm în starea de unitate cu Creatorul datorită congruenţei în proprietăţi şi dorinţe şi devenim vrednici de Lumina Torei: cele 613 porunci devin parte a corpului nostru spiritual; ele devin vasul sufletului nostru şi în fiecare dintre aceste 613 dorinţe noi primim Lumina Plăcerii. După cum vedem, în acest stadiu, legile spirituale se transformă din mijloace ale corecţiei în „locul” primirii plăcerii (vasul, kli-ul).

515

516

36 Munca Pe Cele Trei Linii Pe linia de stânga, care aduce suferinţa ca rezultat al absenţei celor dorite, se trezeşte nevoia de ajutor de la Creator, care vine sub forma Luminii sufletului. Pe linia de dreapta, în starea în care persoana nu doreşte nimic pentru sine, există doar Lumina Milei (Ohr Hassadim), bucuria din similaritatea în proprietăţile spirituale. Însă această stare nu este perfectă, deoarece îi lipseşte cunoaşterea şi înţelegerea semnificaţiei interioare. Pe linia de stânga nu există perfecţiune pentru că Lumina Înţelepciunii poate lumina, doar dacă există congruenţă în proprietăţi, între Lumina primită şi recipientul care primeşte Lumina. Această congruenţă rezultă în Ohr Hassadim, care se găseşte pe linia de dreapta. Avansarea spirituală poate avea loc doar având o dorinţă. Însă linia de dreapta nu îşi doreşte nimic. Toate dorinţele sunt concentrate pe lina de stânga. Însă, ceea ce este dorit nu poate fi primit în dorinţele egoiste. Astfel, este necesar să unim aceste două proprietăţi, astfel încât Lumina cunoaşterii şi plăcerii din linia de stânga să se poată uni cu Lumina proprietăţilor altruiste ale liniei de dreapta, pentru ca Lumina liniei de mijloc

517

să lumineze fiinţa creată. Fără Linia de dreapta, Linia de stânga nu este revelată şi este percepută doar ca întuneric. Munca pe cele două linii are loc, chiar şi atunci când ne aflăm în sclavia egoismului nostru. Însă, noi nu ne controlăm încă dorinţele. În schimb, dorinţele dictează gândurilor şi acţiunilor noastre şi ne împiedică să ne umplem de Lumina congruenţei cu Creatorul (Ohr Hassadim) şi de Lumina înţelegerii finale (Ohr Hochma). În schimb noi suntem capabili doar să pronunţăm numele lumilor, Sfirot-urilor şi Kelim-urilor. În această stare, este eficient să studiem construcţia lumilor spirituale şi a efectelor lor, adică să studiem Cabala, care ne ajută să ne dezvoltăm dorinţa de a ne apropia de Creator. În acest proces, noi începem să dorim să ne asemănăm cu obiectele pe care le studiem şi prin urmare, să atragem asupra noastră graţia tărâmurilor superioare, deşi noi nu percepem acest proces, datorită lipsei simţurilor spirituale. Însă forţele spirituale ne influenţează doar dacă, studiem cu scopul de a ne apropia (în proprietăţi) de spiritual. Numai în acest caz, noi atragem asupra noastră efectul purificator al Luminii care Înconjoară. Acest lucru poate fi observat în numeroase cazuri, în care, fără o îndrumare corespunzătoare, noi poate ştim ce conţin cărţile cabaliste şi poate ne angajăm chiar în discuţii „pline de înţeles” referitoare la acestea. Cu toate acestea, noi nu putem înţelege cu adevărat esenţa emoţională a ceea ce am învăţat. Însă cei care ajung la nivelurile spirituale prin munca lor,

518

chiar cea mai nesemnificativă, există deja în coaja lumii noastre şi sunt angajaţi în sarcinile pentru care au coborât în această lume. Pe de altă parte, cunoaşterea şi memoria „celor spirituali” le creşte deseori egoismul şi dubiile şi astfel ei se îndepărtează de scopul lor.

Acest lucru se întâmplă pentru că Lumina primită prin studiul Cabalei, poate fi un medicament salvator (sam hachaim), sau otravă ucigătoare (sam hamavet).

Începătorii nu pot discerne între cei care percep cu adevărat (cabaliştii) şi aceia care studiază Cabala doar ca pe o altă ştiinţă socială. Pentru începători, munca pe cele trei linii este focalizată mai degrabă pe analizarea propriilor stări, decât pe ajungerea la Lumina Superioară, asupra căreia se focalizează cei care o percep deja. Pe linia de dreapta, cunoscută de altfel ca stare a „dăruirii”, hesed, sau credinţa deasupra raţiunii, noi suntem mulţumiţi cu destinul care ne-a fost dat, cu credinţa noastră şi cu ceea ce Creatorul ne-a dăruit, deoarece le percepem ca pe cel mai mare dar. Asta pentru că noi respectăm poruncile Creatorului fără a înţelege semnificaţia lor interioară, ci mai degrabă bazându-ne pe educaţia sau acceptarea asumării unor obligaţii şi a autoeducării. Însă această stare nu este considerată încă linia de dreapta, pentru că linia de stânga este absentă. Doar când apare starea opusă putem vorbi despre 519

una dintre linii. Astfel, doar după ce suntem înclinaţi către o evaluare critică a propriei persoane, doar după ce ne-am evaluat realizările, doar după ce am determinat adevăratul scop al vieţii noastre, doar atunci când ne evaluăm în mod critic rezultatele eforturilor, doar atunci obţinem linia de stânga. Ce este important aici este scopul creaţiei. Noi stabilim că, în esenţă, scopul nostru este de a primi plăcere de la Creator. În acelaşi timp, noi simţim că nu am experimentat asta niciodată. În timpul studiului noi învăţăm că acest lucru poate apărea doar atunci când, între noi şi Creator există o congruenţă în proprietăţi. Astfel, noi suntem obligaţi să ne examinăm propriile dorinţe şi aspiraţii, să le judecăm cât de obiectiv putem, să controlăm şi să analizăm totul, pentru a stabili dacă ne îndreptăm cu adevărat către renunţarea la egoism şi la dobândirea iubirii pentru alţi oameni. Dacă noi ca elevi, vedem că rămânem în starea dorinţelor egoiste şi nu am progresat către o condiţie mai bună, cădem adesea în disperare şi apatie. Mai mult, câteodată descoperim nu numai că rămânem printre dorinţele noastre egoiste, ci realizăm ca acestea au crescut, deoarece am dobândit dorinţe pentru plăceri pe care odată le consideram mărunte, meschine, efemere şi nedemne. Este clar că în această stare devine dificil să continuăm să respectăm poruncile şi să le studiem cu bucurie; căzând în schimb în disperarea, dezamăgirea şi regretul timpului irosit, cât şi a efortului depus şi a lipsurilor suferite. Atunci ne revoltăm împotriva scopului creaţiei. 520

Această stare este cunoscută ca „linia de stânga” pentru că are nevoie de corecţie. Noi ne-am perceput acum întreaga goliciune şi trebuie să ne întoarcem la linia de dreapta, la sentimentul de deplin, satisfacţie şi fericire completă cu destinul nostru. Înainte, nu consideram că ne aflăm pe linia de dreapta pentru că ne aflam pe o singură linie, pur si simplu pentru că nu exista o alta şi astfel, nu exista auto-critică. Însă dacă, după o autentică realizare a propriei imperfecţiuni pe linia secundă, ne întoarcem la prima linie, adică la sentimentul perfecţiunii (împotriva stării noastre actuale şi împotriva sentimentelor noastre), atunci se consideră că acţionăm de-a lungul celor două linii - nu doar pe una dintre acestea - opuse: de dreapta şi de stânga. Întreaga cale de renunţare la egoism şi de îndepărtare de limitele înguste ale intereselor personale este construită pe baza liniei de dreapta. Se spune că noi trebuie să ne îndepărtăm de propriile „noastre” interese, care sunt efemere, meschine şi schimbă în mod constant dorinţele corpurilor noastre. Ele ne-au fost date de Sus, nu pentru a le accepta ca scop al vieţii, ci pentru a renunţa la ele cu scopul de a atinge eterna, suprema, absoluta percepţie a plăcerii spirituale şi a ne uni cu Supremul care există în univers, adică, cu Creatorul. Însă este imposibil să ne îndepărtăm de gândurile şi dorinţele personale, pentru că noi nu percepem altceva, decât pe noi înşine. În condiţia noastră, singurul lucru în care putem crede este existenţa Creatorului, în stăpânirea

521

Sa, în scopul creaţiei Sale, în necesitatea de a atinge acest scop în ciuda plângerilor corpurilor noastre.

Credinţa este ceea ce nu este perceput - credinţa în ceva care se află în afara înţelegerii noastre – şi este cunoscută sub numele de „credinţă deasupra raţiunii”. În special după linia de stânga este momentul să trecem într-o astfel de percepţie a realităţii aşa cum a fost explicat mai sus. Noi suntem fericiţi de a fi meritat să avem grijă de Voinţa Creatorului, în ciuda faptului că drept rezultat al dorinţelor noastre egoiste, nu am dobândit nici o plăcere. Însă, în ciuda acestor sentimente, noi credem că am primit un dar special de la Creator. Astfel, cu toate că ne aflăm într-o asemenea stare, suntem capabili să avem grijă de Voinţa Creatorului exact în acest mod; şi nu cum procedează mulţi oameni, care fac asta pentru a primi fie plăcere, fie ca rezultat al creşterii şi educaţiei, fără a fi conştienţi de actele lor mecanice. Noi realizăm de asemenea că, acţionăm contrar corpurilor noastre, adică suntem de partea Creatorului şi nu de partea corpului. Noi credem că totul emană de Sus, de la Creator, printr-o conexiune specială cu noi. Prin urmare, noi valorificăm un asemenea dar de la Creator, care ne inspiră, ca şi cum, am fi fost recompensaţi cu cea mai înaltă percepţie spirituală.

522

Doar în acest caz, prima linie este cunoscută ca linia de dreapta, ca perfecţiunea, pentru că bucuria vine nu din condiţia noastră ci din relaţia Creatorului cu noi, care ne îngăduie să acţionăm în afara graniţelor dorinţelor egoiste. Într-o asemenea stare, deşi ne putem afla încă sub sclavia egoismului, noi putem primi de Sus iluminarea spirituală. Deşi iluminarea spirituală nu a intrat încă în noi, pentru că Lumina nu poate intra în dorinţele egoiste, cu toate acestea ea ne înconjoară (Ohr Makif) şi ne leagă de spiritual. Ne ajută de asemenea să realizăm că şi cea mai scurtă conexiune cu Creatorul este deja o mare recompensă şi plăcere. În ceea ce priveşte percepţia Luminii, noi trebuie să ne spunem că nu suntem în măsură încă să apreciem valoarea acesteia. Linia de dreapta este de asemenea numită „adevărul” pentru că noi putem înţelege în mod clar că nu am atins nivelul spiritual şi nu ne minţim pe noi înşine. Mai degrabă ne spunem că ceea ce am primit, vine de la Creator (chiar şi cele mai amare condiţii). Astfel, credinţa deasupra raţiunii este foarte valoroasă, pentru că ea reprezintă contactul cu Creatorul. Noi vedem apoi că, linia de dreapta este construită pe clara realizare a absenţei percepţiei spirituale şi pe un sentiment amar de inutilitate cu caracter personal. Aceasta este urmată de depărtarea noastră de calculele egoiste, spre acţiuni bazate pe principiul „nu ceea ce voi câştiga eu, ci ceea ce doreşte Creatorul”. Dacă înţelegem că suntem obiectul atenţiei speciale a Creatorului şi că avem o relaţie specială cu Cabala şi cu poruncile, în timp ce alţii sunt ocupaţi 523

cu calcule meschine referitoare la preocupările lumeşti, atunci consideraţiile noastre sunt rezonabile. Totuşi aceste consideraţii sunt produsul intelectului nostru. Ele nu sunt deasupra raţiunii. Noi trebuie totuşi, să ne spunem că, indiferent dacă în prezent suntem fericiţi, noi trebuie să acţionăm prin credinţă deasupra raţiunii, astfel încât delectarea noastră să se bazeze pe credinţa noastră. Pe de altă parte linia de stânga, este construită pe verificarea autenticei noastre naturi, a iubirii noastre faţă de alte fiinţe umane, pe a determina dacă suntem capabili de acţiuni şi de fapte altruiste. Se construieşte de asemenea pe a verifica dacă noi cu adevărat nu vrem să primim o recompensă pentru eforturile noastre. Dacă după aceste estimări, noi vedem ca suntem incapabili să renunţăm la interesele noastre chiar şi pentru cel mai mic lucru, atunci nu ne rămâne decât să ne rugăm Creatorului să ne salveze. Din acest motiv, linia de stânga ne aduce la Creator. Linia de dreapta ne dă posibilitatea de a mulţumi Creatorului, pentru sentimentul perfecţiunii Sale. Însă nu ne dă percepţia adevăratei sale stări starea caracterizată prin absolută ignoranţă şi prin completa absenţă a conexiunii cu spiritualul. Aşadar, nu ne aduce la rugăciune, fără de care este imposibil să înţelegem Lumina Cabalei. Pe linia de stânga, totuşi, noi vom încerca să ne depăşim adevărata stare prin propriile puteri, realizând astfel că nu avem suficiente forţe pentru o asemenea sarcină. Doar atunci vine momentul în care începem să discernem 524

că avem nevoie de ajutor de Sus, deoarece vedem că numai puterile supranaturale ne pot ajuta. Doar prin linia de stânga putem ajunge la sfârşitul dorinţei.

Însă, trebuie să înţelegem că cele două linii trebuie să se afle în echilibru astfel încât, fiecare dintre ele să fie utilizată în mod egal. Doar atunci va apărea linia de mijloc, combinând linia de dreapta cu cea de stânga într-una singură. Dacă o linie este mai mare decât cealaltă, acest lucru va împiedica unirea celor două, pentru că linia mai mare se va percepe mai benefică într-o anumită situaţie. Deci, cele două linii trebuie să fie absolut egale. Beneficiul acestei dificile sarcini de a creşte egal cele două linii, este că pe baza lor o persoană primeşte linia de mijloc, Lumina Superioară, care este revelată şi percepută în special prin experimentarea celor două linii. Dreapta dă perfecţiune, pentru că persoana crede în perfecţiunea Creatorului. Deoarece Creatorul conduce lumea - numai El şi nimeni altcineva - atunci dacă egoismul nu ar fi luat în considerare, persoana s-ar afla în starea de perfecţiune. Linia de stânga dă evaluarea critică a stării cuiva şi un sentiment al perfecţiunii persoanei. Este crucial să fim preocupaţi de faptul că linia de stânga ar trebui cu orice preţ să nu rămână mai mare decât cea de dreapta (în

525

termeni practici, un individ ar trebui să petreacă 23,5 ore pe linia de dreapta şi să îşi îngăduie o jumătate de oră să activeze dezbaterile egoiste). Linia de dreapta ar trebui sa fie atât de pronunţată, încât să nu fie nevoie de alte atribute pentru a ajunge la sentimentul fericirii absolute. Acest proces simbolizează îndepărtarea controlată de dezbaterile egoiste. Astfel, ea semnifică perfecţiunea, deoarece nu are nevoie de nimic altceva pentru a simţi bucurie. Acest lucru apare pentru că, atenţia se concentrează asupra a tot ce se află în afara corpului - totul împreună cu Creatorul, mai degrabă decât pe nevoile interioare ale corpului. Schimbarea pe linia de stânga implică o tranziţie de la linia de dreapta către cea de stânga şi înapoi. Noi ar trebui ca în mod conştient să facem acest lucru la un anumit interval de timp şi în anumite condiţii, nu când avem chef. Noi aflăm astfel nu numai că nu am progresat în percepţia şi înţelegerea spiritualului, ci şi că viaţa noastră curentă a devenit mai rea decât a fost anterior. În loc să înaintăm, noi ne retragem şi mai mult în egoismul nostru. Într-o asemenea stare, noi trebuie imediat să ne îndreptăm spre rugăciune, pentru a corecta situaţia. Aşa cum se spune în Biblie, că exodul din Egipt (egoismul) a apărut atunci când se aflau în ultimele patruzeci şi nouă de stări impure ale dorinţelor. Doar atunci când realizăm complet toată profunzimea şi răul egoismului nostru şi strigăm după ajutor, Creatorul ne ridică şi ne dă linia de mijloc, dăruindu-ne de Sus, sufletul, Lumina

526

Creatorului. Acesta începe să ne lumineze şi să ne dea puterea de a ne îndrepta spre altruism şi să ne naştem în lumea spirituală.

527

528

37 Să ne înţelegem propria natură Pentru a ajunge la scopul creaţiei, noi trebuie să simţim „foamea”, fără de care nu putem gusta întreaga profunzime a plăcerilor care ne sunt trimise de Creator şi fără de care noi nu Îl putem mulţumi pe Creator. Prin urmare, este necesar să ne corectăm egoismul, lucru care ne va permite să experimentăm plăcerea de dragul Creatorului. În momentele în care ne este frică, noi trebuie să înţelegem motivul pentru care Creatorul ne trimite aceste sentimente. Nu există forţă sau putere care să conducă lumea cu excepţia Creatorului; nici duşmani, nici forţe întunecate. Creatorul Însuşi, este cel care formează în noi o asemenea senzaţie, pentru ca noi să ne întrebăm de ce simţim dintr-o dată acest lucru. Atunci, ca rezultat al acestei căutări, noi vom putea, prin exercitarea credinţei, să spunem că autorul este însuşi Creatorul. Dacă, după toate aceste eforturi, frica noastră nu va scădea, noi trebuie să înţelegem că acesta este gradul până la care noi ar trebui sa experimentăm frica de măreţia şi puterea Creatorului. La fel cum corpurile noastre sunt înfricoşate de surse imaginare de frică, tot la fel ar trebui să tremurăm de frica Creatorului.

529

Cum putem noi determina în mod precis în ce stare spirituală ne aflăm? Atunci când ne simţim încrezători şi fericiţi, această stare este de obicei rezultatul încrederii în forţele personale şi astfel noi nu simţim că avem nevoie de Creator. Această stare implică faptul că, de fapt noi suntem complet afundaţi în profunzimea egoismului nostru şi suntem departe de Creator. Pe de altă parte, atunci când ne simţim complet pierduţi şi neajutoraţi, noi simţim brusc nevoia de a fi ajutaţi de Creator. În acel moment, noi ne simţim mult mai bine. Apoi dacă, facem o acţiune care pare a fi „bună” şi experimentăm în consecinţă un sentiment de satisfacţie faţă de noi înşine, vom cădea imediat pradă egoismului nostru. Noi nu realizăm că cel care ne dă posibilitatea de a face un act de bunătate este Creatorul însuşi; şi astfel prin faptul că ne simţim bine, noi ne alimentăm egoismul. Dacă, zilnic, facem eforturi în studiile noastre şi încercăm să ne întoarcem gândurile către scopul creaţiei şi simţim în continuare că nu înţelegem nimic şi că nici nu ne corectăm pe noi înşine şi dacă în inimile noastre îi reproşăm Creatorului starea în care ne aflăm, atunci ne îndepărtăm de adevăr. De îndată ce vom încerca să trecem la altruism, corpurile şi raţiunea noastră se vor revolta împotriva acestor gânduri şi vor încerca să ne îndepărteze prin orice mijloace de această cale. Mii de gânduri, scuze şi probleme urgente apar imediat, deoarece altruismul, adică tot ce nu este 530

conectat cu anumite beneficii ale corpului, este urât de noi. Intelectul nostru nu poate să suporte asemenea aspiraţii, nici măcar un moment, drept urmare acestea sunt imediat reprimate. Prin urmare, gândurile despre anularea egoismului par foarte dificile şi în afara puterii noastre umane. Dacă totuşi, ele nu sunt percepute astfel, acest lucru indică faptul că undeva în adâncul lor, există un beneficiu al corpului, care ne îngăduie să ne gândim şi să acţionăm într-un fel anume şi noi credem din eroare că gândurile şi faptele noastre sunt altruiste. Astfel, cea mai bună metodă pentru a determina dacă un anumit gând sau acţiune apar ca rezultat al unei preocupări pentru sine sau pentru altruism este următoarea: susţin mintea şi inima acest gând, sau chiar acţionează pe baza sa? Dacă răspunsul este da, atunci este vorba despre auto-amăgire şi nu altruism adevărat. În momentul în care noi ne concentrăm asupra gândurilor care nu ţin de nevoile corpurilor noastre, apar imediat întrebări de genul: „De ce am nevoie de asta?” şi „Cine beneficiază?” În asemenea situaţii, deşi ne gândim că piedicile vin de la corp (dorinţa noastră de a primi plăcere), cel mai important lucru pe care trebuie să îl descoperim este că, de fapt nu corpul este acela care pune aceste întrebări şi ne împiedică să ne angajăm în ceva care depăşeşte limitele preocupărilor sale. Este acţiunea Creatorului Însuşi. El formează în noi gânduri şi dorinţe şi nu ne îngăduie să ne îndepărtăm de dorinţele corpului şi nu există nimeni altcineva în afară de El. 531

Aşa cum Creatorul ne apropie de Sine, tot El aşează obstacole pe calea către El, astfel încât să învăţăm să ne înţelegem propria natură şi să fim capabili să reacţionăm la fiecare gând şi dorinţă în timpul încercărilor noastre de a ne îndepărta de ele. Fără îndoială, asemenea stări pot apărea doar în aceia care se străduiesc să ajungă la proprietăţile Divine şi să „treacă” în lumea spirituală - acestor persoane Creatorul le trimite obstacole, care sunt simţite ca gânduri şi dorinţe ale corpului care îi împing departe de spiritualitate. Toate acestea se întâmplă pentru ca noi să ne putem descoperi adevărata stare spirituală şi relaţia cu Creatorul. Pentru a vedea cât de mult justificăm actele Creatorului în ciuda obiecţiilor raţiunii, cât de mult Îl urâm pe Creator, care îndepărtează toate plăcerile din viaţa noastră, plină odată de minuni şi Lumină şi aruncată apoi în abisul disperării, deoarece corpul nu mai poate găsi nici un pic de plăcere în condiţiile altruiste. Nouă ni se pare că, cel care se opune este corpul şi nu Creatorul Însuşi (care acţionează asupra sentimentelor şi raţiunii noastre prin faptul că ne dă gânduri şi emoţii care sunt simţite fie pozitive, fie negative). Creatorul Însuşi creează răspunsuri specifice ale inimii şi minţii astfel încât să ne înveţe şi să comunicăm cu noi înşine. Mama care îşi învaţă copilul, îi arată ceva, îl lasă să guste şi apoi imediat îi explică. În mod similar, Creatorul ne arată şi ne explică, adevărata 532

noastră atitudine faţă de spiritualitate, precum şi incapacitatea noastră de a acţiona în mod independent. Cel mai important aspect al urcării spirituale este faptul că în noi există două opinii, două forţe, două scopuri, două dorinţe, care se ciocnesc în mod constant. Chiar şi în privinţa scopului creaţiei: pe de o parte, noi trebuie să dobândim unitate în proprietăţile cu Creatorul iar, pe de altă parte, să dăm naştere unei singure dorinţe, de a da la o parte totul de dragul acestuia. Însă Creatorul este complet altruist şi nu are nevoie de nimic, îşi doreşte doar ca noi să experimentăm plăcerea absolută. Acesta este scopul Său în creaţie. Însă, aceste scopuri par contradictorii; în primul rând, trebuie să renunţăm la orice în favoarea Creatorului, în timp ce simultan suntem gratificaţi şi ajungem la plăcerea finală. Răspunsul este că una dintre acestea nu este un scop, ci un mijloc de a atinge scopul. În primul rând, noi trebuie să ajungem la starea în care toate gândurile, dorinţele şi acţiunile noastre sunt situate în afara graniţelor egoismului, când ele sunt de fapt altruiste, doar „de dragul Creatorului”. Însă deoarece nu există nimic altceva în univers în afară de Creator, tot ce se află în afara graniţelor celor cinci simţuri (corpul), sunt automat ale lui. De îndată ce am atins creaţia, adică, congruenţa proprietăţilor noastre cu cele ale Creatorului, atunci începem să înţelegem scopul creaţiei, să primim de la Creator plăcerea nemărginită, nelimitată de egoism. În primul rând, noi trebuie să ajungem la corecţia creaţiei, adică la congruenţa proprietăţilor noastre personale cu cele ale Creatorului şi doar 533

apoi putem începe să ajungem la scopul creaţiei, să primim plăcerea nemărginită de la Creator, neîngrădită de limitele egoismului nostru. Înainte de corecţie, noi avem doar dorinţa egoistă de gratificare. Pe măsură ce progresăm în a ne corecta pe noi înşine, începem să agreăm dorinţa de a dărui totul, în locul dorinţei de a primi plăcere pentru noi înşine. Însă, în acest stadiu noi suntem incapabili să primim plăcere de la Creator.

Doar după ce s-a încheiat procesul de auto-corectare putem începe să primim plăcere nemărginită, nu de dragul egoismului nostru, ci de dragul scopului creaţiei. Satisfacţia pe care o primim - însă nu de dragul egoismului nostru - nu ne generează sentimente de ruşine, pentru că prin această primire, prin înţelegerea şi prin perceperea Creatorului, noi suntem mulţumiţi cu plăcerea pe care El o primeşte. Astfel, cu cât primim mai mult de la Creator şi Îl mulţumim, cu atât mai fericiţi suntem pentru faptul că, El primeşte plăcere. Noi putem face o analogie între lumină şi întuneric în lumea noastră, referindu-ne la percepţia Luminii spirituale şi la întuneric (zi şi noapte). Acesta este sentimentul prezenţei sau absenţei Creatorului, sau prezenţei sau absenţei îndrumării Creatorului; „prezenţa sau absenţa Creatorului” din noi înşine.

534

Cu alte cuvinte, dacă ar fi să cerem ceva Creatorului şi să primim imediat, aceasta este numită „Lumină”, sau „Zi.” Însă dacă suntem afectaţi de dubii în legătură cu existenţa Creatorului şi despre gestionarea universului de către El, această situaţie este numită „întuneric” sau „noapte”. Mai bine spus, ascunderea Creatorului este cunoscută ca „întuneric”, deoarece ea naşte incertitudini şi gânduri incorecte, care sunt simţite de persoană ca întuneric al nopţii. Adevăratul nostru scop, nu ar trebui să fie perceperea Creatorului şi înţelegerea acţiunilor sale, deoarece aceasta este o dorinţă pur egoistă. O fiinţă umană nu va fi capabilă să reziste enormei plăceri care rezultă din percepţiile dobândite şi se va întoarce la starea egoistă. Obiectivul real ar trebui să fie dorinţa de a primi de la Creator, puterea de a acţiona împotriva dorinţelor corpului şi minţii, adică de a ajunge la credinţa care va fi mai mare decât intelectul uman şi dorinţele corpului. Înţelegându-L şi percepându-L pe Creator şi totala sa bunătate, precum şi puterea Sa, noi ar trebui să alegem să nu Îl vedem în întreaga Sa glorie, deoarece acest lucru ne-ar submina credinţa. De aceea, ar trebui mai degrabă să acţionăm în virtutea credinţei şi împotriva dorinţelor corpului şi a intelectului uman. Tot ceea ce putem dori, este puterea de a crede în El şi în stăpânirea Sa. Această credinţă este cunoscută ca „Lumină”, sau „Zi”, deoarece noi putem începe să primim plăcere fără frică, să ne eliberăm de dorinţele corpului şi să nu ne aflăm în sclavia corpurilor şi raţiunii noastre. 535

Atunci când noi dobândim această natură nouă, adică suntem capabili să facem acţiuni independente de dorinţele corpului, Creatorul ne dăruieşte plăcere prin Lumina Sa. Dacă întunericul se coboară asupra noastră şi nu simţim nici un fel de plăcere în munca de a atinge spiritualul, nici capacitatea de a simţi o relaţie specială cu Creatorul şi nu simţim frică şi iubire faţă de El, atunci nu avem decât o alternativă: să strigăm din adâncul sufletului. Noi trebuie să ne rugăm Creatorului astfel încât acesta să aibă milă şi să îndepărteze norii negri care ne întunecă toate sentimentele şi gândurile, ascunzându-L pe Creator de inimile şi ochii noştri. Strigătul sufletului este cea mai puternică rugăciune. Atunci când nimic nu ajută, când noi suntem convinşi că toate eforturile, cunoaşterea, experienţa, actele fizice şi eforturile, sunt incapabile să ne ajute să intrăm în Regatul Lumii Spirituale; când simţim cu întreaga noastră fiinţă că am epuizat toate posibilităţile şi toate puterile, doar atunci realizăm că doar Creatorul ne poate ajuta; doar atunci vom striga către El şi ne vom ruga Lui pentru salvarea personală. Înainte de acest moment însă, nici o dificultate exterioară nu ne va determina să strigăm cu adevărat către Creator şi din adâncul sufletului. Doar atunci când simţim că am epuizat toate variantele se vor deschide „porţile lacrimilor”, astfel încât să putem intra în Lumea Superioară, locuinţa Creatorului. Din această cauză, după ce am făcut tot posibilul să ne ridicăm spiritual prin noi înşine, o stare de complet întuneric ne va cuprinde. Există o singură 536

scăpare - doar Creatorul ne poate ajuta. Însă chiar din starea de spargere a „Eu-ului” egoist, atunci când nu am ajuns încă la percepţia că există o Forţă care ne ghidează şi ne conduce - atunci când noi nu am fost încă vindecaţi de acest adevăr şi nu am ajuns la această stare - corpurile noastre nu ne vor îngădui încă, să apelăm la Creator. Şi din această cauză noi suntem obligaţi să facem tot ce ne stă în putere şi să nu aşteptăm un miracol de Sus. Şi asta, nu deoarece Creatorul nu are milă de noi şi aşteaptă un „punct vulnerabil.” Atunci când am încercat toate variantele, noi câştigăm experienţă, înţelegem şi ne percepem propria natură. Sentimentele prin care am trecut sunt necesare pentru că în acestea noi primim şi cu ele simţim, Revelarea Luminii Creatorului şi Intelectul Superior.

537

538

39 Citate Cabaliste Cel mai important aspect al procesului de auto-perfecţionare este cultivarea simţului umilinţei înaintea Creatorului. Acesta nu ar trebui să fie un demers artificial, ci un scop al eforturilor persoanei. Dacă, drept rezultat al muncii asupra sa, persoana începe să dezvolte treptat această proprietate, acest lucru înseamnă că ea acţionează pe calea corectă (Talmud, Avodah Zarah)

Fiinţa umană este născută ca o persoană absolut egoistă şi această proprietate este atât de adânc înrădăcinată, încât poate convinge persoana că deja a devenit merituoasă şi s-a eliberat de egoism. (Talmud, Hagiga)

Tora este Lumina Creatorului şi doar persoana care primeşte această lumină se consideră că învaţă Tora (mai curând decât simpla dobândire a înţelepciunii) (Zohar, Metzorah)

Tora este ascunsă. Ea este revelată doar acelora care au ajuns la nivelul celor merituoşi. (Talmud, Hagiga)

539

Când o persoană, prin studiu, ajunge la nivelul la care acceptă doar strictul necesar în viaţă pentru a-şi susţine propria persoană - nu de dragul plăcerii - acesta este primul pas al ascensiunii sale în lumea spirituală. (Talmud, Psachim)

Cu cât o persoană se simte mai neînsemnată, cu atât se apropie de adevărata sa stare şi de Creator (Talmud, Sota) Este interzisă studierea Cabalei cu alt scop decât urcarea spirituală. (Talmud, Sanhedrin)

Cel mai înalt potenţial spiritual al persoanei este de a ajunge la nivelul maaseh merkavah (actul conducerii). Persoana este capabilă să se corecteze pe sine într-o asemenea măsură încât Providenţa Divină poate acţiona asupra lumii, prin intermediul acelei persoane. (Talmud, Suka)

O condiţie necesară pentru urcarea spirituală, este continua căutare a legăturii cu Creatorul. (Rambam, Ilchot Zesodot Torah)

Nu dispera de îndată ce ai intrat pe cale, deoarece Creatorul ne asigură succesul dacă direcţia este corectă. (Talmud, Psachim)

540

Cel mai important aspect al persoanei sunt aspiraţiile sale, mai degrabă decat realizările, pentru că egoismul său le cere pe acestea din urmă. (Talmud, Zavamot; Talmud, Sota)

Aşa cum persoana se străduieşte să îşi simtă lipsa de importanţă a propriilor caracteristici înnăscute, tot aşa ar trebui să fie mândră de munca sa spirituală şi de scopul său. (Talmud, Brachot)

Persoana care tinde spre Creator este numită copilul Său (Talmud, Shabbat), contrar celor care vor să fie răsplătiţi pentru studiul lor (prin respect, cunoaştere sau bani).

Înţelege-L pe Creator. Cabala este cunoscută ca învăţătura celor ascunse (nistar) pentru că ea poate fi înţeleasă de către o persoană, doar în măsura în care este capabilă să îşi transforme proprietăţile interioare. Prin urmare, persoana nu poate transmite percepţiile sale altora, dar poate şi ar trebui să îi ajute pe ceilalţi să urmeze aceeaşi cale. (Rambam, Ilchot Yesodot Torah)

Cine îşi poate imagina o lume care nu este umplută de Creator? (Talmud, Shabbat)

541

O persoană trebuie să îşi imagineze că este singură pe lume, cu Creatorul. Diferitele caractere şi poveşti din Biblie semnifică diverse proprietăţi ale persoanei şi ale tuturor oamenilor care se află în diferite etape pe calea spirituală. Proprietăţile şi stadiile sunt denumite cu numele oamenilor, acţiunilor lor şi a locaţiilor geografice. (Talmud, Kidushin)

O persoană nu trebuie să dispere atunci când, pe măsură ce studiază şi munceşte pentru a se auto-perfecţiona, făcând eforturi pentru a ajunge la ridicarea spirituală, ajunge să se vadă pe sine într-o condiţie cu mult mai rea decât cea anterioară studiului Cabalei. Adevărata natură a egoismului este revelată persoanei care se află la un nivel mai înalt decât alţii şi din acest motiv persoana se vede mai rău în proprii ochi, chiar daca ea a devenit mai bună.(Talmud, Megillah)

Nu acordaţi atenţie faptului că întreaga lume este în continuă căutare a plăcerilor, în timp ce doar câţiva aspiră către Creator (Talmud, Rosh Hashanah)

Cel mai important aspect a progresului spiritual al persoanei, este cererea de ajutor adresată Creatorului. (Talmud, Yomah)

Cea mai rea manifestare a egoismului, este aroganţa şi trufia. (Talmud, Sota) 542

O persoană trebuie să extragă putere din înţelegerea scopului creaţiei, bucurându-se în avans de inevitabila reformare a întregii lumi şi de instalarea păcii pentru întreaga umanitate. (Talmud, Truma)

Credinţa este singura cale către salvare. În toate celelalte proprietăţi, persoana poate deveni confuză din egoism, însă credinţa este singura bază pentru urcarea spirituală în lumea spirituală. (Talmud, Makot)

Credinţa nu se poate manifesta într-o persoană fără a fi însoţită de frică, pentru că egoismul înclină doar către frică. (Talmud, Shabbat)

Chiar dacă o persoană nu face nimic, egoismul său o determină să facă tot felul de fapte rele. Astfel, o persoană care nu a păcătuit, poate fi comparată cu o persoană care a făcut fapte bune. (Talmud, Bava Metziah)

Unificarea persoanei cu Creatorul, poate avea loc doar prin congruenţa proprietăţilor lor. (Talmud, Sota)

543

544

39 Rav Laitman în căutarea Cabalei Există o întrebare care îmi este foarte des adresată la lecţii şi în interviuri, referitoare la modul în care am ajuns la Cabala. Poate că dacă, aş fi fost angajat în ceva diferit şi departe de Cabala aş putea înţelege validitatea întrebării. Însă Cabala este învăţătura despre scopul vieţii noastre; un subiect care este atât de apropiat nouă şi atât de relevant pentru fiecare dintre noi! Cred că întrebarea corectă ar fi, „Cum aţi descoperit că întrebările despre sine şi despre viaţă, se află în Cabala? Cum aţi descoperit Cabala?” în loc de „De ce sunteţi preocupat de ea?” Încă din copilărie, asemeni multor oameni, m-am întrebat, „Pentru ce exist?” Această întrebare m-a preocupat în mod constant, dacă desigur nu a fost suprimată de căutarea plăcerilor. Însă, de fiecare dată când această întrebare apărea, am încercat să o înăbuş prin multe obiective false; să fac o profesie interesantă şi să mă cufund în aceasta; sau să emigrez în propria ţară; un scop care m-a urmărit mulţi ani. Ajuns în Israel (1974), am continuat să mă lupt cu această întrebare despre sensul vieţii; am încercat să găsesc un motiv pentru care să trăiesc. Având la dispoziţie variantele anterioare (politica, afacerile, etc.) să fiu la fel

545

ca ceilalţi, nu am reuşit să renunţ la persistenta întrebare, „Pentru ce continui să fac toate acestea? Ce câştig din a fi similar cu ceilalţi?” Stimulat de greutăţi materiale şi morale, cât şi de realizarea faptului că nu am putut face faţă realităţii, am decis să mă întorc la calea religioasă de viaţă (1967), sperând că acest curs al vieţii, precum şi gândurile şi ideile care ar fi apărut, mi se vor potrivi mai bine. Nu am avut niciodată o înclinaţie către ştiinţele; nu am fost niciodată fascinat de studiul psihologiei; şi nici nu am apreciat cu adevărat profunzimea lui Dostoevski. Toate studiile mele în domeniul umanist, au fost la nivel mediocru. Ele nu au ieşit în evidenţă, datorită profunzimii în gândire sau sentiment. Însă, din copilărie, am avut o puternică atracţie faţă de ştiinţă, care îmi părea foarte folositoare. La un moment dat am dat peste o reclamă despre un curs de Cabala. M-am înscris imediat şi am plonjat în ea ca de obicei, cu dorinţă. Am cumpărat o mulţime de cărţi (1978) şi m-am îngropat în ele în căutarea tuturor răspunsurilor, chiar dacă asta ar fi durat săptămâni întregi. Pentru prima data în viaţa mea am fost impresionat până în adâncul inimii şi am înţeles că aceasta este aria mea de interes, pentru că se referea la subiectele care m-au preocupat atâţia ani. Am început să caut un profesor adevărat. Am căutat în întreaga ţară şi am urmat multe cursuri. Însă cumva, o voce interioară îmi spunea că, toate acestea nu erau adevărata Cabala, pentru că nu vorbea despre mine ci despre chestiuni îndepărtate şi abstracte. 546

Abandonând toate aceste învăţături, am luat legătura cu unul dintre prietenii mei, care era interesat de subiect. Împreună, am petrecut multe seri studiind toate cărţile de Cabala pe care le-am putut găsi. Acest lucru a durat luni de zile. Într-o seară rece şi ploioasă, în 1980, în loc să stăm ca de obicei să studiem Pardes Rimonim şi Tal Orot, din disperare şi spre surpriza mea am sugerat prietenului meu să mergem şi să căutăm un profesor în Bnei Brak. M-am justificat argumentând că, dacă ar fi să găsim un profesor, ar fi bine să mergem la lecţii acolo. Înainte, vizitasem Bnei Brak doar de două sau trei ori, căutând cărţi de Cabala. În acea seară în Bnei Brak a fost la fel de frig, vânt si ploaie. Ajungând la intersecţia dintre strada Rabbi Akiva cu strada Hazon - Ish, am deschis fereastra şi am întrebat un om de pe stradă îmbrăcat într-un costum negru lung: „Îmi puteţi spune unde în această zonă se studiază Cabala?” Pentru aceia care nu sunt familiarizaţi cu atmosfera şi societatea din cartierul religios, trebuie să spun că întrebarea mea a sunat cel puţin ciudat. Cabala nu era studiată în nici o instituţie de învăţământ sau yeshiva. Rar ar avea cineva curajul să declare că este interesat de Cabala. Însă străinul de peste drum, fără a fi câtuşi de puţin surprins, mi-a răspuns: „Viraţi la stânga şi mergeţi până ajungeţi la o plantaţie de citrice, acolo veţi vedea o sinagogă. Acolo se învaţă Cabala.” Ajungând la destinaţie am găsit o clădire cufundată în întuneric. La intrare, am observat o masă lungă, pe o latură a camerei. Acolo se aflau la masă patru sau cinci bărbaţi cu barba albă. M-am prezentat şi am spus că 547

suntem din Rehovot şi vrem să învăţăm Cabala. Bărbatul mai în vârstă, care stătea în capul mesei, ne-a invitat să ne alăturăm şi a sugerat că am putea discuta despre toate acestea după ce se termină şedinţa. Apoi, clasa a continuat cu citirea săptămânală a capitolului din Zohar, cu comentariile lui Sulam şi cu interpretarea cuvintelor şi cu jumătate de fraze în Idiş, aşa cum fac oamenii care se înţeleg dintr-o privire. Văzându-i şi auzindu-i, am ajuns la concluzia că această adunare aşa îşi petrece timpul şi că am putea încă găsi un alt loc în care să studiem Cabala în acea seară. Însă prietenul meu m-a reţinut, spunându-mi că nu se poate purta atât de lipsit de tact. În câteva momente lecţia s-a încheiat şi persoana mai în vârstă, s-a lămurit cine suntem şi ne-a cerut numerele de telefon. El a spus că se va gândi pe cine să recomande ca profesor pentru noi şi că ne va căuta. Am fost foarte reticent în a da numărul meu de telefon, gândindu-mă că şi asta ar fi o risipă de efort ca şi toate încercările în care ne-am angajat. Simţind asta, prietenul meu şi-a dat numărul său de telefon. Am salutat şi am plecat. În dimineaţa următoare prietenul meu a venit şi mi-a spus că a fost sunat de către persoana în vârstă, care ne-a recomandat un profesor de Cabala. El mi-a spus de asemenea că a fost stabilită o întâlnire în aceeaşi seară. Nu voiam să mai pierd încă o seară, însă am cedat insistenţelor prietenului meu.

548

Am ajuns. Persoana în vârstă a chemat un alt bărbat, puţin mai tânăr decât el, însă de asemenea cu barbă albă, i-a spus câteva cuvinte în Idiş şi apoi ne-a lăsat singuri cu acesta. Acesta ne-a sugerat să ne aşezăm şi să începem imediat studiul. El a recomandat să începem cu un articol intitulat „Introducere în Cabala”, pe care eu şi prietenul meu am încercat de numeroase ori să îl înţelegem. Ne-am aşezat la una dintre mesele goale din Beit-Knesset (sinagogă). Bărbatul a început să citească paragraf cu paragraf şi să ne explice sensul fiecăruia. Este în continuare greu pentru mine, să îmi amintesc acel moment; acea senzaţie intensă că după o lungă căutare am găsit în sfârşit ceea ce căutam de atâţia ani şi nu găsisem nicăieri altundeva. La sfârşitul lecţiei am stabilit lecţia pentru ziua următoare. În ziua următoare am venit echipat cu un casetofon. Înţelegând că principalele clase au loc între 3 şi 6 dimineaţa, am început să venim în fiecare noapte. Am participat de asemenea la ceremonia de celebrare a lunii noi şi asemeni altora, am participat cu donaţia lunară. Împins de dorinţa de a descoperi totul despre mine şi fiind în general mult mai agresiv, am intrat adeseori în discuţii contradictorii. Toate informaţiile despre noi ajungeau în mod constant la cel mai în vârstă dintre ei, care aşa cum s-a dovedit mai târziu, întreba de noi destul de des. Într-o zi, profesorul nostru ne-a spus că după rugăciunea de dimineaţă, în jurul orei 7, cel mai în vârstă ar putea studia „Introducere la Cartea Zohar”

549

cu mine. Văzând însă că nu înţeleg, după două sau trei lecţii, bătrânul, prin învăţătorul nostru, ne-a anunţat că lecţiile vor înceta. Aş fi continuat să studiez, chiar dacă simţeam că nu înţeleg nimic. Eram gata sa citesc cu el totul în mod mecanic, îndemnat de necesitatea de a înţelege sensul ascuns în liniile textelor. Însă el trebuie să fi ştiut că timpul meu nu sosise încă şi a încetat lecţiile, deşi am fost teribil de afectat. Au trecut câteva luni şi prin profesorul nostru, cel mai în vârstă m-a întrebat dacă l-aş putea însoţi la un doctor din Tel Aviv. Desigur, am fost de acord. Pe drum el a vorbit despre multe subiecte. Eu pe de altă parte, am încercat să pun întrebări despre Cabala. Atunci el mi-a spus că atâta vreme cât nu înţeleg nimic, el poate vorbi cu mine despre orice, însă în viitor, când voi începe să înţeleg, el va înceta să mai fie atât de deschis cu mine. S-a întâmplat exact cum a spus. Ani de zile, în loc de răspunsuri, auzeam acelaşi cuvinte: „Ai deja pe cine să întrebi” adică pe Creator, „cere, întreabă, insistă, fă ceea ce vrei; întreabă-L orice şi cere-i orice Lui!” Vizita la doctor nu a ajutat şi bătrânul a trebuit să fie internat în spital timp de o lună pentru o infecţie la ureche. Până atunci îl însoţisem la doctor; în ziua in care a fost internat am decis să stau cu el peste noapte. Întreaga lună am venit la spital la 4 dimineaţa, săream gardul, treceam în tăcere prin clădire şi apoi studiam. Întreaga lună! Din acel moment, Baruch Shalom Halevi Ashlag, fiul cel mare al lui Baal HaSulam a devenit Rabbi al meu. 550

După ce a ieşit din spital am făcut cu regularitate plimbări în parc. După ce mă întorceam din aceste călătorii, stăteam şi scriam cu fervoare tot ceea ce auzisem de la el. Aceste călătorii frecvente, care durau trei sau patru ore pe zi, s-au transformat cu timpul într-un obicei. În primii doi ani i-am cerut lui Rabbi permisiunea să mă mut aproape de el, însă el spunea de fiecare dată că nu este nevoie, deoarece excursiile mele de la Rehovot, reprezentau eforturi care îmi aduceau beneficiu spiritual. Însă, când doi ani mai târziu, însuşi Rabbi mi-a sugerat că ar trebui să mă mut în Bnei Brak, nu m-am grăbit să fac asta. Din acest motiv Rabbi a găsit un apartament în apropiere de el şi a început să mă preseze să mă mut. Stând încă în Rehovot, l-am rugat pe Rabbi să îmi dea permisiunea să conduc câteva clase în unul dintre locurile unde am participat şi am întâlnit oameni care doreau să studieze Cabala. El a fost entuziasmat de idee, însă mai târziu mi-a pus întrebări despre clasele mele. Atunci când i-am spus despre oportunitatea de a invita câţiva bărbaţi tineri să vină în Bnei Brak, Rabbi a convenit cu prudenţă. Astfel, mulţi bărbaţi tineri au venit în sinagoga noastră, iar locul liniştit şi retras s-a transformat într-o aşezare plină de viaţă. Primele şase luni au meritat din plin. Viaţa lui Rabbi, zilele sale au căpătat noi sensuri. Era încântat de fluxul de oameni care doreau să studieze Cabala. Ziua noastră începea la ora 3 dimineaţa; un grup de studiu avea loc până la ora 6 dimineaţa şi apoi o rugăciune până la 7 dimineaţa. În fiecare zi, de la 9 la 12, făceam excursii în parc sau la mare. 551

La întoarcere mă retrăgeam în casă, să muncesc şi pauzele erau pentru rugăciuni. Apoi, trebuia să ne despărţim şi să ne întâlnim iar la 3 dimineaţa. Această rutină a continuat ani de zile. Am înregistrat toate lecţiile, astfel încât acum colecţia de înregistrări depăşea o mie de exemplare. În ultimii cinci ani (din 1987), Rabbi a decis că ar fi bine să călătorim pentru câteva zile la Tiberias, o dată la două săptămâni. Aceste călătorii care ne ţineau departe de alţii, au întărit legătura dintre noi. Însă cu timpul, percepţia decalajului spiritual care ne separa, a devenit mai mare în mine, pentru că nu ştiam cum să îl depăşesc. Am perceput această diferenţă de fiecare dată când îl priveam, experimentând încântare la cea mai mică posibilitate de a-şi suprima unele nevoi fizice. Pentru el, o hotărâre luată devenea lege, în care organizarea şi gestiunea timpului erau urmate cu stricteţe şi nu ţinea cont de oboseală sau boală. Aproape epuizat, el îşi ducea la bun sfârşit până la cel mai mic detaliu, ceea ce îşi planificase pentru acea zi, fără să renunţe la nici o sarcina pe care şi-o propunea. Obosit până la epuizare, suferind de dificultăţi de respiraţie, el nu a anulat niciodată o întâlnire sau o lecţie; el niciodată nu a făcut schimb cu altcineva, pentru responsabilităţile sale. Observând în mod constant comportamentul său, îmi pierdusem încrederea în mine şi în posibilul meu succes, chiar dacă înţelegeam că puterea supranaturală emana din realizarea măreţiei sarcinii sale şi din ajutorul de Sus.

552

Nu pot uita nici un moment dintre cele petrecute cu el în timpul călătoriilor la T’veria şi Muntele Meron, stând lângă el, absorbind privirea sa, vorbele, cântecele sale. Aceste amintiri trăiesc adânc în inima mea şi eu sper că şi astăzi ele îmi determină şi îmi călăuzesc paşii pe cale. Informaţiile pe care le-am adunat fiind alături de el, timp de unsprezece ani, trăiesc şi acţionează independent. Foarte des, Rabbi al meu, rostea ceva inteligibil după un discurs, adăugând câteodată că a spus fraza pentru a se asigura că, ce a spus intră în lume şi va trăi şi acţiona în această lume. Deoarece întâlnirile în grup erau practicate de Cabalişti din cele mai vechi timpuri, l-am rugat pe Rabbi să organizeze asemenea grupuri pentru începători şi să schiţeze un plan pentru asemenea întâlniri într-o formă scrisă. Acest lucru l-a condus la scrierea articolelor săptămânale, pe care a continuat-o până în ultimele sale zile. Ca rezultat, am moştenit un număr de volume care conţin un material extraordinar şi care împreună cu înregistrările pe care le-am făcut pe parcursul anilor, alcătuiesc o colecţie impresionantă de comentarii şi explicaţii ale Cabalei. În zilele celebrării Anului Nou, Rabbi al meu s-a îmbolnăvit şi a început să simtă o presiune în piept. Doar după multe stăruinţe a fost de acord să se supună unui control medical. Doctorii nu au găsit nimic în neregulă, însă devreme în dimineaţa următoare în a Cincea zi de Tishrei, 5752 (1991) a trecut la cele veşnice. 553

Zeci de studenţi care s-au alăturat grupului în ultimii ani continuă să studieze Cabala şi caută sensul interior al creaţiei. Învăţăturile trăiesc, aşa cum se întâmplă de secole. Rabbi Yehuda Ashlag şi fiul său cel mare, Rabbi Baruch Ashlag, Rabbi al meu, prin eforturile lor, au dezvoltat şi adaptat aceste Învăţături la nevoile acestei generaţii, tipului de suflete care astăzi coboară în această lume. Informaţia spirituală este transmisă Cabalistului de Sus fără folosirea cuvintelor şi este primită simultan atât de către toate organele noastre de simţ, cât şi de intelect. Astfel, este percepută în integralitatea sa, în mod instantaneu. Această informaţie poate fi transmisă de un Cabalist doar altui Cabalist, care trebuie să fie la acelaşi nivel sau la un nivel superior spiritual. Este imposibil să transmiţi aceeaşi informaţie unei persoane care nu a ajuns la nivelul spiritual potrivit, sau care nu a fost introdusă în tărâmurile spirituale, pentru că acestei persoane îi lipsesc instrumentele necesare de a percepe. Uneori un profesor poate recurge la o ridicare spirituală artificială a elevului până la nivelul spiritual al profesorului prin intermediul unui ecran al profesorului (masach). În acest caz, elevul dobândeşte o anumită imagine asupra esenţei forţelor spirituale şi a acţiunilor lor. În transmiterea informaţiilor acelora care nu au intrat încă pe tărâmul spiritual, sunt folosite mijloacele standard de transmitere a informaţiei: textele tipărite, conferinţele, contactul direct, exemplul personal.

554

Aşa cum ştim din descrierea sensului literelor (din articolul intitulat Numele Creatorului), acestea pot fi utilizate pentru a transmite mai mult decât sensul literal; ele pot fi folosite pentru a exprima conţinutul interior spiritual al informaţiei. Însă până când persoana nu dobândeşte percepţia care corespunde sensului spiritual al numelor şi al acţiunilor, citirea cuvintelor poate fi comparată cu aşezarea farfuriilor goale pe masă şi legarea de etichete cu nume de feluri de mâncare de lux. Muzica reprezintă un mijloc şi mai abstract de transmitere a informaţiei. La fel ca lumina vizibilă, ea constă în şapte tonuri – proprietăţi - forţe primare, în ideea în care entitatea spirituală (partzuf) care guvernează lumea noastră, cunoscută ca Zeir Anpin de Atzilut, constă din şapte părţi, sau Sfirot. În funcţie de condiţia proprie, persoana va distinge într-o melodie cabalistă, diferite stări spirituale ale compozitorului. Acea persoană nu trebuie să se afle în mod obligatoriu la acelaşi nivel spiritual cu compozitorul melodiei; mai degrabă sensul interior poate fi înţeles în măsura în care nivelul spiritual al persoanei o permite. În 1996, 1998 şi 2000 au fost înregistrate şi publicate trei CD-uri cu muzica lui Rabash şi Baal HaSulam. Melodiile sunt prezentate aşa cum le-a auzit Michael Laitman de la Rabbi al său, Rabbi Baruch Ashlag. Unele melodii au fost compuse pentru textele psalmilor, în timp ce altele îşi au originea în textele noastre de rugăciune. În plus faţă de cuvinte, sunetele melodiilor poartă în ele un mare conţinut de informaţie cabalistic. 555

Rav Michael Laitman - Alte Cărţi

556

Interviu cu Viitorul

„Cabala nu se referă la căutarea unui corp mistic vechi de cunoaştere, ci e considerată mai degrabă, cea mai modernă ştiinţă, care este cea mai aproape de om. Este ştiinţa secolului 21, care cercetează forţe pe care nu le vedem, care guvernează lumea noastră şi influenţează fiecare moment al vieţii noastre. Este ştiinţa care va schimba viitorul fiecărui individ şi al întregii umanităţi. Sursele explică foarte clar că, procesul odată început, întreaga lume se va ridica treptat pe sine la o mai înaltă stare de a fi.” Rav Michael Laitman Rav M. Laitman consideră că, generaţia noastră, este prima generaţie aflată pe pământ, care are capacitatea de a se apropia de viitor, astfel încât să experimenteze timpurile noastre într-o manieră mult mai plăcută. Însă este greu pentru noi să înţelegem, că pentru a ajunge la acea stare, nu trebuie neapărat să ştim ce ne rezervă viitorul. Iar în starea în care ne aflăm noi, nici nu avem capacitatea de a înţelege despre ce formă a viitorului vorbim.

557

Deci putem fie continua să avansăm, aşa cum facem de la începutul timpurilor, fie folosim această sursă infinită de cunoaştere, pentru a ne controla destinul. Noi putem îmbrăţişa această ultimă Sursă de împlinire pentru a reduce suferinţa din lume, sau să continuăm să vedem ce se va întâmpla. Deoarece un cabalist, este omul care a atins tărâmul spiritual, acesta este în totalitate conştient de procesele care influenţează lumea noastră. Cartea „Interviu cu Viitorul” a cabalistului Michael Laitman, este o carte definitorie a deceniului. Este o întâlnire cu destinul, care ne dă cheia pentru protecţia viitorului întregii umanităţi.

558

Experienţa Cabalei Înţelepciunea Cabalei ne învaţă cum să trăim în realitatea care se desfăşoară înaintea noastră. Este o metodă sistematică, care a evoluat mii de ani prin intermediul unor persoane unice din fiecare generaţie. În tot acest timp, a fost ascunsă publicului care nu era încă gata să o primească, până la generaţia noastră - generaţia, pentru care această metodă a fost dezvoltată. De aceea este scris în Zohar că începând cu anul 1995, Cabala va deveni un mod de viaţă, deschis tuturor, fără restricţii. De ce generaţia noastră? Pentru că sufletele care au coborât în această lume şi au îmbrăcat corpurile noastre, au evoluat din generaţie în generaţie, până când au ajuns la starea în care, în ele s-a născut o întrebare referitoare la scopul existenţei lor. Dacă ne gândim la realitate, aşa cum este descrisă în cărţile de Cabala care vorbesc despre „sfârşitul zilelor” - în pragul cărora suntem - apare o frică profundă că fără Cabala, nu vom fi capabili să asigurăm trecerea în siguranţă către nivelul mai ridicat care ne aşteaptă. Cabala ne îngăduie să ajungem să cunoaştem lumea spirituală - sistemul care monitorizează şi conduce realitatea, inclusiv realitatea acestei lumi, întreaga umanitate şi fiecare dintre noi, la un anumit moment. Prin această metodă, noi putem controla sistemul lumilor şi să determinăm cum se desfăşoară viaţa noastră de zi cu zi.

559

Ghid pentru Înţelepciunea Ascunsă a Cabalei Cu zece LECŢII COMPLETE DE CABALA

Cabala se ocupă cu forţele nevăzute ale lumilor superioare, rădăcinile tuturor gândurilor şi sentimentelor, care sunt dincolo de înţelegerea noastră. Deoarece nu avem control asupra lumilor, noi nu avem idee de ce se formează gândurile şi sentimentele noastre. Noi ne mirăm de experienţele care sunt amare, dulci, plăcute sau aspre. Deşi până acum am fost incapabili sa creăm instrumente care să examineze cu acurateţe sentimentele noastre, chiar şi în domeniul psihologiei, psihiatriei sau al altor discipline sociale. Factorii comportamentali rămân ascunşi înţelegerii noastre. Cabala oferă o metodă sistematică de a ne evalua sentimentele: ia toate sentimentele şi dorinţele noastre şi oferă formula exactă pentru fiecare fenomen, pe fiecare nivel, pentru a ajunge la fiecare tip de percepţie şi sentiment cunoscut de fiinţele umane. Înţelepciunea Cabalei, este o metodă antică şi validată, care a fost adaptată să se potrivească sufletelor sofisticate ale generaţiei noastre. Prin intermediul său, noi putem dobândi o conştiinţă mai înaltă şi să ajungem la spiritualitate, care este adevăratul motiv pentru care ne aflăm aici. Ghidul către Adevărata Înţelepciune a Cabalei, este desemnat să satisfacă întrebările celor care sunt în căutarea unui înţeles profund al vieţii. 560

Textul ghidează cu blândeţe cititorul, pentru a parcurge stadiile iniţiale ale urcării spirituale spre ajungerea la cel mai înalt nivel al dezvoltării umane. Acum că secretul a fost dezvăluit, cabalistul Michael Laitman, vă încurajează să vă alăturaţi miilor de oameni din lume, care sunt în mod activ angajaţi în culegerea recompenselor acestei căi.

561