Arthur Conan Doyle - O crima ciudata.pdf

Arthur Conan Doyle - O crimă ciudată Traducere de Daniela Caraman-Fotea Redactate după amintirile personale ale lui John Watson, fost medic în armata engleză

PARTEA INTÎI CAPITOLUL I SHERLOCK HOLMES În anul 1878 am susţinut la Universitatea din Londra teza de doctor în medicină. După ce mi-am completat studiile la Netley — ca să mă conformez prescripţiilor impuse medicilor care vor să facă o carieră în armată — am fostdefinitivnumitpelîngă regimentul 5depuşcaşi din Northumberland. Acesta era pe atunci în India şi, înainte să pot să mă prezint cea de a doua campanie contra Afganistanului începuse. Debarcînd la Bombay am aflat că regimentul meu traversase deja defileurile frontierei şi se găsea în însăşi inima ţârii inamice. M-am alăturat cîtorva ofiţeri a căror situaţie era similară cu a mea şi am reuşit astfel să atingem fără piedici oraşul Candahar; îmi regăsii regimentul şi în aceeaşi zi noile mele funcţii. Distincţii şi grade, acesta a fost pentru mulţi bilanţul campaniei care începea atunci; cît despre mine, nu m-am ales decît cu necazuri şi nenorociri. O mutare din oficiu determinînd trecerea mea în re-gimentul Berskshires, luai parte cu acest corp al armatei la bătălia fatală de la Maiwand; acolo am fost ranit la umar de una din micile ghiulele care se aruncă prin tu-nurile Jezail. Osul claviculei îmi era rupt, artera vecină mototolită şi tocmai era să cad în mîinile ferocilor luptători Ghazi, cînd devotamentul şi curajul ordonanţei mele Murray îmi salvară viaţa; el reuşi să mă arunce în spinarea unui cal de tracţiune şi să mă ducă astfel cu bine în liniile engleze. 3 Zdrobit de suferinfe, slăbit de oboseli şi privaţiuni de tot felul, am făcut parte dintr-un lung convoi de răniţi şi am fost dirijat către spitalul central din Peshawur. Acolo, forţele mele începură curînd să renască şi deja fiTÎşimţeam destul de întărit ca să mă plimb prin săli

* şi chjar să mă întind la soare pe verandă, cînd fui doborît de febra tifoidă, acest teribil flagel al coloniilor noastre •% indiene. După ce mi-am petrecut cîteva luni între viaţă ' 'şi moarte, am intrat în sfîrşit în convalescenţă; dar eram atît de slăbit încît, în urma unui consult, medicii deciseră să mă trimită imediat în Anglia; în consecinţă, mă îmbarcai la bordul vasului de transpbrt Orontes şi, o lună mai tîrziu, debarcam la Portsmouth, avînd, e adevă-rat, sănătatea ruinată pe veci, dar fiind înzestrat, în schimb, cu un concediu dăruit de bunul şi părintescul nostru guvern, ca să-mi permită să muncesc nouă luni consecutive la recuperarea fortelor mele pierdute. Singur pe lume, liber ca păsările cerului sau mai cu-rînd atît de liber cît poţi fi atunci cînd posezi o „avere" de cîteva lire pe zi, natural că n-am avut decît o idee, aceea de a merge la Londra, acest imens cazan către care se îndreaptă, irezistibil tîrîtă prin toate căile Imperiului Britanic, multimea celor care nu au în viajă nici p slujbă fixă, nici un ţel determinat. Mi-am stabilit întîi locuinţa într-un mic hotel din Strand şi am dus acolo, cîtva timp, o viată fără căp$tîi şi monotonă, ştirbindu-mi grozav bietele mele economii. Curînd, starea finantelor mele deveni atît de neliniştitoare încît mi se păru obligatoriu să aleg între cele două soluţii următoare: ori să părăsesc capitaTa şi să caut vreun col-tişor la (ară unde să vegetez cu tristeţe, ori să-mi schimb cu totul modul de existentă. La această din urmă al-ternativă m-am oprit; pentru început, am hotărît să pă-răsesc hotelul şi să mă stabilesc într-un domiciliu mai putin arătos, dar mai economic. Chiar în ziua în care am luat această hotărtre, mă aflam la bar la Criteri-on; am simţit o uşoară atingere pe umâr şi, întorcîn-du-mă, l-am recunoscut pe tînirul Stamford, pe care-l 4 avusesem asistent la spitalul de la Barts. Pentru oricine care se simte izolat în mijlocul vălmăşagului infernal al Londrei,'vederea unei figuri cunoscute este cu adevărat cel mai reconfortant lucru din lume. Stamford nu-mi fu-sese niciodată ceea ce se cheamă un prieten, dar în mo-mentul acela am fraternizat cu el în modul cel mai entu-ziast şi, în ceea ce îl priveşţe, el păru la rîndul lui încîntat de întîlnire; de bucurie l-am invitat să ia dejunul la Hol-born şi imediat ne-am urcat într-o trăsură pentru a ajunge acolo. fn timp ce trăsura mergea pe străzile agitate ale Lon-drei, tovarăşul meu mă întrebă cu o uimire vizibilă: „Ce soi de viaţă ai putut să duci, Watson? Eşti slab ca o scînduri şi negru ca un ceaun."

L-am pus la curent cu aventurile mele, în cîteva cu-vinte; de-abia îmi terminasem povestirea cînd am ajuns la uşa restaurantului. „Bietul de tine, mi-a zis Stamford pe un ton com-pătimitor şi acum ce faci?" — Pentru moment sînt în căutarea unei locuinţe şi asta-mi pune o problemă, problema constînd în găsirea unui apartament destul deconfortabil la un pret rezonabil. — Ciudat, milrmură el, eşti a doua persoană care-mi spune astăzi acelaşi lucru. — Şi cine era prima? -— Un tip care vine la spital să lucreze în laboratorul de chimie. De dimineată mi se plîngea că nu poate găsi un prieten cu care să împartă un apartament minunat pe care-l vizitase, dar a cărui chirie îi depăşea mijloacele. — Pentru Dumnezeu, exclamai, dacă doreştecu adevărat să găsească pe cineva care să împartă cu el apartamentul şi chiria, şi-a găsit omul. Prefer să locuiesc cu un tovarăş decît să trăiesc singur. Tînărul Stamford mă privi ciudat pe deasupra paharului: Jncă nu-l cunoşti pe Sherlock Holmes, îmi zise; s-ar putea să nu-ţi placă tot timpul compania lui." — De ce? I se poate reproşa ceva? 5 Oh! nu asta am vrut sa spun. Numai ca e cam original, un adevărat fanatic al anumitor ştiinţe; totuşi. din cîte ştiu, pare să fie un tip cumsecade. Un student la medicina, probabil? Nu, şi chiar nici n-am idee de ce vrea să facâ. Sespunecă e tare la anatomie şi foarte priceput la chimie; dart după cîte ştiu, n-a urmat niciodata regulat cursurile de medicina — studiaza într-un mod foarte dezordo-nat, chiar excentric şi, fără sa se straduie sprecunoştinte-le pe care toţi încearca sa le capete. a adunat o mulfime de altele, cu care-şi uimeşte profesorii. Nu l-ai întrebat niciodata cărei cariere vrea sa i se dedice? Sigur că nu, pentru că e un om pe care nu poţi să-l faci uşor să vorbească, deşi cîteodată, cînd are chef, ştie să fie destul de comunicativ. Mi-ar plăcea să-l cunosc, zisei eu. Daca tot trebuie sa locuiesc împreuna cucineva, prefer sa fie un om studios şi cu obiceiuri liniştite. Inca nu sînt prea sănătos, întelegi, ca să pot suporta mult zgomot sau agitatie şi dealtfel. am avut parte destul de asta în Afganistan, cît sa-mi ajunga pe tot restul zilelor. Cum sa

fac sa-l întîlnesc pe prietenul tau? Probabil că-i la laborator, replica Stamford; sau nu da pe acolo saptâmîni întregi, sau lucreaza de di-mineaţa pînă seara. Dacă vrei, luam o trasura după ce mîncăm şi mergem pînă acolo. Perfect, raspunsei şi apoi începuram sa vorbim de altele. In

timp

ce

mergeam

spre

spital,

Stamford

îmi

mai

dăducîtevaamanuntedespreviitorul meutovaraş: „Dacă nu te-ntelegi cu el începu el, sa nu te superi pe mine; nu-l cunosc decît de la laborator. Tu ai avut ideea aranjamentului ăsta, aşa că să nu ma faci pe mine raspunza-tor." — Daca nu ne întelegem o sa fie uşor sa ne desparţim. Totuşi, Stamford, am adăugat, privindu-l fix, mi se pare ca ai nişte motive speciale sa te speli pe mîini de (> ce s-ar putea întîmpla. E ceva de temut In privin(a caructerului omului ă9ta? Hai, vorbeşte deschis, nu te maî Mcunde Stamford începu să rîdă: „Nue uşor să exprimi in-oxprimabilul, ziseel. Holmes ăsta, după gustul meu, s-a Identificat cam mult cu ştiinţa însăşi şi cred că asta ducc, fatalmente, la cea mai completă insensibilitate; cred că ar fi perfect capabil să-i administreze unui prieten un pic dintr-o substanţă toxică descoperită recent, nu din râutate, să ne întelegem, ci pur şi simplu, dat fiind spiritul lui cercetător, ca sâ-şi dea exact seama de felul în care ucjionează otrava. Totuşi, ca să fiu drept, trebuie să spun cu toată con-vingerea, că ar încerca tot aşa de bine să facă experienţe pe el însuşi. Parcă ar avea o furie care-l împinge să aprofundeze tot ce studiază în aşa fel încît să rezume lotul în formule de o exactitate matematică." Găsesc că are dreptate. De acord, dar se poate împinge calitatea asta pînă la exagerare; de pildă, cînd aj'ungi să iei un baston şi să baţi cu el piesele anatomice de pe masa de disec-|ie, pare cel pu(in ciudat. Ce tot spui? Curatul adevăr; asta a făcut într-o zi; se pare că voia să-şi dea seama de efectele produse în felul acesta nsupra cadavrelor; am văzut asta cu ochii mei. Totuşi, zici că nu-i student la medicină? Nu, numai Dumnezeu ştie care-i scopul studiilor lni. Dar uite că am ajuns şi o să-ti poţi face singur o opinie asupra lui.. Tot vorbind, am cotit pe o străduţă şi am ajuns la poarta uneia dintre

aripile marelui spital. Lucul.eni pentru mine familiar şi n-am avut nevoie de ghid pentru a parcurge vasta scară de piatră cu aspect iilît de glacial şi apoi lungile coridoare cu pereji albi pe care se desenau din loc în loc uşile vopsite în culori închise. ..> Că,tre extremitatea clădirii am ajuns la un pasaj în7 gust care duce la laboratorul dechimie, o încăpere enor-ma, foarte înaltâ, plina ochi de sus şi pîna jos cu tot

felul de recipiente. Peste tot, mese mari, joase, plasate voia întîmplarii, iar pe ele, in mijlocul eprubetelor şi flacoanelor de tot felul, lampi Bunsen cu flacari albastre aruncînd luciri tremuratoare. tn aceeaşi sala, chiar în fundul ei, zarii un singur om aplecat asupra unei mese, complet absorbit de lucrul sau. ** La zgomotul paşilor noştri, el îşi ridica brusc privirea, apoi se repezi catre noi, cu o exclamatie triumfatoare, agitînd sub nasul tovaraşului meu eprubeta pe care o ţi-nea în mîna. „Iata-1, iata-l, striga el, am gasit reactivul care poate precipita hemoglobina; singurul, unicul! Chiar daca ar fi descoperit o mina de aur bucuria lui nu ar fi fost mai mare. „Doctorul Watson, Domnul Sherlock Holmes, spuse Stamford prezentîndune pe unul celuilalt.M

Ce mai faceţi? ma întrebă imediat Holmes cu ener-gie, strîngîndu-mi mîna cu o forţa care-mi dădu o idee corecta asupra puterii muşchilor sai, greu de imaginat prima vedere. Ah! ah! vad ca veniti din Afganistan. Cum naiba puteti sa o ştiţi? am întrebat uimit. N-areimportanta, mi-a replicat zîmbind; hemoglo-bina şi reactivul, iata acum marea afacere. Nu ma înşel afirmînd ca nu sesizafi importanţa descoperirii mele, aşa este? Desigur; i-am raspuns, ea prezinta un anume in-teres din punct de vedere

chimic, dar din acel practic ... Domnule, pentru medicina legala este, cu siguran-ţa, cea mai importanta descoperire care a fest facuta în ultimii ani. Nu va daţi seama ca ea ne MEraite sa repe

aici; în graba sa mă apuca de mîneca, îflBigîndu-ma catre masa la care lucra. Mai trebuie sa luâflHutin sînge proaspat,

spuse

el

şi

apasînd

u>or

btsturiun&mijlocul unuia dintre degetele lui, aduna într-o eprunk cîteva picaturi din propriul său sînge. Acum, voi ame»Hfeaceste cunoaştem petele lasate de sîngele

plCNturi cu un litru de apă. Vedeţi ca apa îşi pastrează •Ctluşi aspect. Proporţia de sînge din ea nu depaşeşte 0 mlllonime şi totuşi nu ma Indoiesc de loc că vom obţine fticlia caracteristică. Vorbind, arunca mai întîi în recipient cîteva cristale dlntr-o substanţa alba, apoi cîteva picaturi dintr-un lichid tmnsparent. Intr-oclipă, conţinutul capata o tenta roşu Inchls şi un precipitat maroniu se forma pe fundul vallilul. MHa! ha! striga el cu aerul încintat al unui copil caruia

1 ic oferă o jucarie noua. Ce credeţi acum?" - Mi se pare ca avem de-a face cu un reactiv de o rnra sensibilitate, am remarcat. Minunat! sînteţt absolut minunat! Pîna acum, cu njiitorul gaiacului nu obfineam decît cu greu cîteva re-xultate şi alea nesigure. La fel şi în cazul analizei mi-croscopice a picăturilor de sînge care-şi pierd calitaţile cliiCH petele sînt mai vechi de cîteva ore. Reactivul meu, din contra, se comportă la fel de bine şi pe sîngele vcchi şi pe cel nou; ah! daca ar fi fost cunoscut mai clemult, sute de oameni care se plimba acum liberi ar (I dat socoteala de crimele lor. Chiar a$a? am murmurat eu. Desigur; venim cu aceasta în întîmpinarea unui iiuire num;ir de cauze judiciare. Un om este adeseori ba-iutil (lc crima deabia dupa cîteva luni de la comiterea ri; se cerceteaza lenieria sau hainele lui, se descopera |u»te roşiatice; de unae provin însa ele? din sînge, noroL rtitfina sau pur şi simplu din sucul vreunui fruct? lata tnomentul în care expertul este pus în încurcatura — >i de ce? Pentru ca nu exista un reactiv infailibil. Acum itiSf» avem reactivul lui Sherlock Holmesşi incertitudinea tiii mai este posibila. tn timp ce vorbea, ochii îi sclipeau puternic; la sfîrşit, cu mîna pe inima. se înclina respectuos ca pentru a mul-(umi ttnei audiente imaginare şi aplauzelor. „Kelicitarile mele!~ i-am spus, cuprins $i eu de en-tuziasmul sau. 9 — N-am avut anul trecut cazul lui von Rischoff de la Frankfurt? Ar fi trebuit să fie spînzurat da.că exista reactivul meu. Dar Maşon de la Bradford, sau celebrul Muller, sau Lefevre de la Montpellier, şi chiar Samson din New Orleans... Aş mai putea cita vreo douăzeci de cazuri similare. Dar sînteţi o arhivă ambulantă a crimelor, remarcă Stamford rîzînd; aţi putea publica inventarul lor sub titlul „Noiui istorie judiciară a crimelor de altă dată\ Ar putea fi interesant, murmură Sherlock Holmes apăsîndu-şi un mic pansament pe locul unde-şi tăiase degetul, apoi ne arătă mîna zîmbind: wsînt nevoit să fiu prudent, spuseel, umblucu atîtea otrăvuri... Văzui atunci că bra(ul îi era acoperit cu multe alte bucăfele de mătase toate arse de puterea acidului. „Asta nu e tot, interveni Stamford aşezîndu-se pe un taburet şi împingîndumi şi mie unul cu piciorul, noi am venit aici pentru afaceri serioase. Prietenul meu, pe ca-re-l vezi aici de fată, se află în căutarea unui adăpost şi, pentru că te-

am auzit plîngîndu-te că nu găseşti pe cineva cu care să poţi locui, m-am gîndit să vă fac cu-noştintă." Sherlock Holmes pâru încîntat la ideea de a-şi împăr(i casa cu mine. „Am în vedere un apartament, spuse el, pe Baker Street şi cred că ni s-ar potrivi de minune. Sper că nu vă supără mirosul puternic de tutun? — Nu fumez decît tigări tari, i-am răspuns. —- Atunci e bine. Vă previn însă că am aproape mereu la mine tot felul de substante chimice cu care fac ex-perienfe; aceasta vă supără? In nici un caz. Staţi

putin

să

încerc

să-mi

mai

rememorez

cîteva

dintre

viciile

wderanjanteM! A, da! Sînt din cînd în cînd foarte prost dispus — două sau trei zile nu scot o vorbă. Asta nu trebuie să vă facă să crede(i că fac mofturi sau că am ceva cu dumneavoastră. Este necesar să mă lăsaţi în pace şi astfel îmi revin la normal foarte repede. Dumneavoastră ce ave(i de mărturisit? Cred că doi oa10 fflinl trelwie să-şi cunoască foarte bine defectele înainte fli i liK'cpe să convieţuiască44. i Acest interogatoriu m-a făcut să zîmbesc. „Am un cătel, i-am spus. Apoi, vedeti, nervii mei au loit otit de încercaţi în ultima vreme încît nu suport Iffomotele şi scandalurile. In fine, mă trezesc la cele mai cmd«ie ore pentru că sînt extrem de leneş. Mai am şi lltc defecte atunci cînd mă simt în apele mele dar, pentru momcnt, aceasta este situaţia. Prin zgomot înţelegeţi şi vioara? întrebă Holmes cu Ingrijorare. Aceasta depinde de interpret, i-am răspuns — să Miciil(i sunetul viorii este o binecuvîntare a cerului — ilnr dacă solistul scfr(îie... Perfect, perfect, strigă el vesel; în cazul acesta Mtm'crca mi se pare încheiată, evident cu conditia ca apar-tiimcntul să vă placă. Cînd îl putem vizita? Veniji să mă luaţi mîine la prînz, vom merge împriMină să-l vizităm. De acord, îi spusei strîngîndu-i mîna. Pe mîine • fix la amiază." L-«m părăsit. lăsîndu-l să-şi continue experientelechi-mice şi ne-am reluat drumul, Stamford şi cu mine — nitrc hotel.

„Apropo, am spus deodată, oprindu-mă în drum şi iidrcsîndu-mă tovarăşului meu: cum naiba a ştiut că vin din Afganistan?4* Stamford surîse cu un aer enigmatic. „Este una din rindateniile lui; foarte multă lume se întreabă cum de iiMişeşte el să descopere, primul, lucrurile cele mai as-ruiise**. — Oh! Avem de-a face cu mistere, strigai eu frecîndu-mi mîinile, asta devine palpitant. Tţi sînt foarte recu-noscător de a-mi fi prezentat un astfel de personaj. Ade-varata manieră dea studia comportamentul uman se rea-lizcază prin cunoaşterea celor mai felurite individualităţi. At' studiaz-o pe asta, răspunse Stamford luII îndu-şi rămas bun. Teavertizez însă că intri într-oafacere foarte greu de descifrat şi aş paria că omul nostru va şti curînd mult mai multe despre tine decît vei putea afla tu în ceea ce îl priveşte. Dar, la revedere. — Salut, i-am răspuns continuîndu-mi drumul, pro-fund intrigat de noua mea cunostintă. CAPITOLUL II m ÎN CARE SE VEDE CA DEDUCŢIILE POT DEVENI O ADEVARATA ŞTIINŢA Ad oua zi, întîlnindu-ne după cum fusese înţelegerea, am plecat, Sherlock Holmes şi cu mine, către numărul 221 din Baker Street pentru a vizita apartamentul ce-mi fusese oferit. Era compus din două dormitoare con-fortabile, un salon spaţios cu mobilier elegant, luminat de două ferestre mari. Ambianta era agreabilă, iar pretul convenabil devremece urma să împărţim cheltuielile; astfel că afacerea a fost încheiată pe loc. Pentru că puteam intra imediat în spafiu, chiar în acea seară mi-am adus toate lucrurile în noua noastră locuinţă. A doua zi di-mineata a apărut şi Holmes cu o multime de valijoare şi cufere. Ne-au trebuit două, chiar trei zile pentru a ne despacheta bibelourile şi a le aşeza în cele mai potrivite locuri. Odată terminate aranjamentele preliminare, am început să ne simtim ca acasă şi să ne obişnuim cu noul domiciliu. Holmes nu era deloc un om dificil. Calm, or-donat seculca arareori după orele zece. Dimineata cînd mă trezeam — era de mult plecat. Cîteodată îşi petrecea toată ziua în laboratorul de chimie sau în sala de disecţii. » Alteorj făcea plimbări lungi în special prin zonele mizere ale oraşului. Nimic nu-Ji oferea vreo idee asupra activităţîi 12

lui, dar, din timp In timp, reacţiile se produceau şi omul rămînea zile întregi întins pe canapeaua din salon fără a scoate un sunet sau a mişca măcar braţul. tn acele momente, ochii lui căpătau o expresie atît de visătoare, de pierdută încît s-ar fi putut crede că foloseşte dro-guri — dacă sobrietatea lui exemplară şi morala per-fcctă a vieţii sale nu mi-ar fi demonstrat stupiditatea unei astfel de supoziţii. Săptămînile treceau una după alta şi curiozitatea mea - în ceea ce priveşte scopul existenţei lui — căpăta pro-porţii. Aspectul său exterior impresiona de la prima pri-vire. Era deşirat, depăşea cinci picioare şi jumătate înăl-(ime, slăbiciunea făcîndu-l să pară şi mai înalt; ochii vii şi pătrunzători, cu excepţia perioadelor de toropeală de care am vorbit, nasul subtire, încovoiat ca al păsărilor de pradă, dădeau figuriisale o expresie fermă asociată cu un simţ al pătrunderii lesne de observat. Forma pă-trată şi proeminenţa bârbiei demonstrau o putere a vointei puţin obişnuită. Mîinile, mereu acoperite cu pete de cer-neală şi arsuri produse de acizii chimici aveau o agilitate extraordinară pe care nu odată am sesizat-o urmărin-du-l în manevrarea delicatelor instrumente de fizică. Deşi pot fi acuzat pentru curiozitatea mea demnă de aceea a unei bătrîne portărese, mărturisesc că acest om mă intriga teribil şi că am încercat de zeci de ori să pătrund în misterul de care părea că doreşte să se în-văluie. înainte de a fi judecat prea sever, aş dori să se (ină seama de viaţa mea căreia îi lipsea atît de mult un scop al existenjei. Sănătatea nu-mi permitea sa ies decît pe un timp frumos, nu avearn nici măcar un prieten cu care să pot petrece măcar cîteva momente rupînd astfel monotonia unei viefi care începuse să mă apese greu. Astfel că mi-am dedicat cea mai mare parte a timpului încercării de a descifra misterul ce-l însotea veşnic pe vecinul meu. Cu certitudine — nu studia medicina. El însuşi mi-a confirmat-o la o întrebare de a mea. Lecturile lui nu erau destinate dobîndirii erudiţiei sau aprofundării 13 unui anume domeniu al ştiin{ei. Şi totuşi, zelul aparte mcîţ nu odată — prin remarci sau comentarii asupra iirtiii li-_-.*._. _.__.- __l _li • . ... _ ******** • %m pentru unele cercetări era evident; cunoştintele lui, _.-păşind limitele obişnuite erau atît de vaste, de profunde unui lucru sau al altuia, îmi provoca o adevărată stupefacţie.

precise daca nu şi-a propus un scop foarte bine def Sigur, mă gîndeam, nici un om nu este capabil să lucreze atît de mult, să dobîndească cunoştinje atît de Pe lingă toate acestea, ignoranta lui în unele domenii era la fel de remarcabilă ca şi ştiinta sa în altele. Tn iteratura contemporanăt în filozofie şi politică era mt. Toti cei care citesc mult fără să urmărească ceva pnrilaceasta, ajung rareori să poată stăpîni ceea ce au mvătat. Nimeni n-ar accepta să-şi aglomereze creierul cu o sumedenie de date care mai de care mai dispara-te, fără a avea un motiv extrem de temein sau aproape. Imi amintesc că. citîndu-l într-o zi pe Thomas Carlyle în fa(a sa, am fost întrebat cu naivitate ce nume am pronuntat şi cine este acest personaj. Dar mocel in care am descoperit - din întîmplare - că ignora totol teona lu; Copernic şi că nu ştia nici măcar explicatia sistemului solar! In plin secol 19, un ins civilizat nementul în care surpriza mea a ajuns la paroxism a fost cunoscînd că pămîntul se roteşte în jurul soarelui. aceasta mi s-a părut atît de extraordinar încît în prima cliDă nu am putut cred- K Păre(i uimif îmi spuse el zîmbind în fata fig n mele stupefiate. „Dar fi(i liniştit. acum că o ştiu mă voi stradui sa uit." Să uitati! Veti întelege imediat. In copilărie, creierul omenesc va acumula cele mai felurite cunoştinje de o man este asemeni unui depozit gol, fiecare urmînd a-l umple dupa cum crede de cuviintă. E vorba de un imbecil? El

care i-ar fi cu adevărat folositoare dacă ar rămîne ...

uşă fară a mai avea loc înăuntru. Sau. dacă vreti ele patrunzînd înâuntru s-ar rătăci printre cele îngră'mă-

dlte fără nici o noimă — devenind astfel imposibil de folosit la nevoie. Tn mod contrar, un artizan al indus-Iriei, de pildă, acordă cea mai mare atenţie modului în care îşi umple depozitul. El nu va alegedecît instrumente-le care-i sînt cu adevărat folositoare în munca sa; din ele posedă o mare varietate iar aranjamentul lor este perfect. Este o greşeală să crezi că adăpostul are pereţi elastici şi că se poate dilata după voie. Credeti-mă, vine o vreme cînd pentru fiecare lucru nou pe care-l înveţi - uiţi altul deja ştiut. Este deci foarte important să nu înmagazinezi un bagaj inutil care să-l stînjenească pe cel cu adevărat folositor. Dar sistemul solar... începui eu cu intentia de a protesta. Ce naiba poate să-mi facă el — mă întrerupse Holmes cu nerăbdare. Tmi spuneţi că pămîntul se roteşte In jurul soarelui; să se învîrtească şi în jurul lunii dacă aceasta îi face plăcere; în ceea ce mă priveşte, nu-mi pasă de loc, iar pentru treburile mele cu atît mai puţin! Eram pe punctul de a-l întreba în ce constau treburile lui, dar am înjeles, privindu-l, că o astfel de intenţie ar fi fost pur şi simplu nepotrivită. M-am multumit să me-clitez asupra acestei conversatii din care am desprins şi unele concluzii. Nu-mi spusese el că îşi refuză orice in-forma(ie care nu era în directă legătură cu scopul sau? In consecinţă, cele pe care le avea îi erau de folos. Am trecut astfel în revistă toate subiectele în care mi s-a părut deosebit de priceput şi luînd un creion le-am Irecut pe hîrtie alcătuind o listă exactă. Nu m-am putut ab(ine să zîmbesc recitind documentul \)v care l-am redactat după cum urmează: Rezumatul cunoştinţelor lui Sherlock Holmes Literatură — cunoştinţe nule Filozofie — cunoştinte nule Astronomie — cunoştinte nule Politică — cunoştinje mediocre Botanică — informaţii contradictorii. Foarte do-cumentat în ceea cepriveşte beladona, opiumul, otrăvurile 15 în general; ignorant în horticultura practîcă. Geologie — cunoştinţe în domenii foarte clar de-limitate, identifică la prima vedere deosebirile între te-renuri; îmi arată după plimbări petele de pe haine explicîndu-mi cum culorile-şi consisten{a lor îi permit să recunoască din ce cartier al Londfei provin ele.

Chimie — cuno$tinte foarte largi. Anatomie — cunoştin{e vaste, acumulate însă fără metodă. Literatura de senza(ie — eruditie de neimagi-nat; se pare că ştie toate crimele sau faptele abominabile săvîrşite în secolul nostru. Cîntă bine la vioară. Priceput în mînuirea spadei, bastonului, practica boxul. 12. Cunoaşte perfect legile engleze. 'Odată terminat rezumatul a ajuns în foc. nCategoric — ma gîndii eu, mai bine renunti decît să cauti unde poate duce acest amalgam de cunoştin(e şi activitatea în care ele sînt folositoare." Am mai men{ionat talentul cu care Holmes cînta la vioară. Aş spune că el era chiar remarcabil. Dar felul în care acest om atît de original şi-l manifesta era la fel de excentric. Era capabil să redea pasaje de o re-cunoscută dificultate. Mi-a interpretat adeseori Mendels-sohn-Bartholdy şi tot felul 4e melodii celebre. In slngură-tate însă, rareori cînta muzică cunoscută. Aşezat pe fo-toliul său, Incepea sa plimbe arcuşul pe corzi obtinînd ori o melopee dulce şi melancolica ori cîntece vesele într-o derulare absolut fantastica. Era pentru el modul de a-şi răspunde gîndurilor intime; această muzica avea oare darul de a-i stimula facuitaţile intelectuale sau se naştea pur şi simplu dintr-un capriciu al clipei? Nu mi-am putut raspunde niciodata. Eram îndreptaţit să ma revolt împotriva acestor so-lo-uri exasperante dacă nu şi-ar fi încheiat întotdeauna serile de muzică interpretînd piesele mele preferate, do-rind parcă să mă recompenseze pentru încercările la care 16 fusese supusă răbdarea mea. tn prima săptămînă n-am primit nici o vizită şi eram gata să cred că vecjnulmeu era tot atît de lipsit de prieteni ca şi mine. Urma însă să constat că avea o sumedenie de relaţii în cele mai diferite clase ale societăţii. Am re-marcat, printre altii, un*omuleţ viclean cu ochii negri şi ageri, al cărui cap livid semăna cu acela al unui şo* bolan; a venit de vreo trei-patru ori la rînd într-o săptămînă, fiindu-mi prezentat sub numefe de M. Lestrade. Apoi, într-o dimineaţă, o tînără foarteelegantă a discutat cu Holmes mai mult de o oră. Tn după-amiaza aceleiaşi zile a fost rîndul unui bătrîn cu părul cărunt, tipul negustorului evreu, care părea cuprins de o extraordinară surescitare. Aproape irhediât am văzut intrînd o bătrînă în papuci. Altădată, a fost un bătrîn domn cu

părul alb şi aer respectabil, apoi un funcţionar al căilor ferate, uşor de recunoscut după uniforma sa de catifea reiatâ. Ori de cîte ori apărea un astfel de personaj ciudat, Holmes mă ruga să-i cedez salonul; mă retrăgeam deci, în camera mea. tmi prezenta întotdeauna mii descuzepentru deranj, dar „am nevoie, spunea el, de această cameră în chip de cabinet de afaceri; aceşti oameni sînt clienţii mei.M Aş fi putut profita pentru a-l întreba de ce este vor-h«i, clar mă stînjenea ideea dc a-l obliga la confiden-(e. Dobîndisem de alttel impresia ca avea motive te-meinice pentru a nu jnă amesteca în afacerile lui, dar iata că a avut grija sa mi-o infirme, abordînd el însuşi subiectul care mă intriga atît de mult. Era în 4 martie — am motive serioase sa fi retinut cu atîta precizie data — cînd, trezindu-mă ceva mai de-vreme decît obişnuiam, ma întîlnii cu Holmes în salon în timp ce-şi termina micul dejun. Proprietarul nostru era atî.t de bine informat asupra tabietului nostru, încît breakfast-ul meu nici nu era înca preparat. Cu acea nerăbdare proprie naturii umane am scuturat puternic clopotelul ordonînd cameristei sa mă servească cît mai repede. Zarind pe masa o revista, am început să o rasfoiesc în timp ce tovaraşul meu îşi devora în 17 linişte tartinele. Un semn ce marca unul dintre articole mi-a atras atenţia şi, firesc, cu el am început lectura. Titlul, „Cartea viet"*. mi s-a părut cam pretentios. Autorul dorea să demonstreze avantajele pe care un fin observator le putea obtine trecînd prin sită. cu maximă atentie, evenimentele cotidiene. Fapt care mi s-a părut de la început un amestec de subtilitate şi nerozie; oricît de strîns ar fi fost rationamentul, deducţifle păreau trase de păr iar rezultatul ducea către exagerare. Expresia de surpriză surprinsă pe o figură, crisparea unui muşchi, clipitul ochiului, erau suficiente — afirma autorul — ca să demaşte gîndurile cele mai secrete ale unui om. Orice persoană dotată cu simtul observa(iei şi al analizei nu se poate înşela niciodată, lar concluziile sale pot avea f recizia matematica a lui Euclid în celebrelesale teoreme. n fine, rezultatele puteau fi atît de spectaculpase încît era posibil să apară în ochii celor care nu erau la curent cu procedeele folosite, ca fenomene ale vrăjitoriei. „Să i se arate, spunea autorul, unui om înzestrat cu spirit logic, o singură picătură de apă şi el este capabil . să deducă existenţa Oceanului Atlantic sau a Cascadei Niagara, fără să fi avut niciodată vreo idee despre exis-tenta lor. Tot astfel, viata fiecăruia nu este

altceva decît un lant lung din care, dacă poţî cunoaşte un singur inel, reconstituirea întregului devine posibilâ. Există o şcoală a deductiei şi a analizei, ca pentru orice ştiintă în general. Ele nu pot fi stăpînite decît printr-un studiu serios şi aprofundat şi niciodată viaţa omenească nu va fi atît de lungă pentru a permite unui muritor să atingă, în acest domenia, perfectiunea supremâ. Din punct de vedere moral, dâr nu şi intelectual, subiectul este atît decomplex, încît este preferabil de început cu abordarea unor pro-bleme mai simple. Este necesar cg la întîlnirea cu o per-soană, dintr-o simplă ochire să se poată afla meseria, profesiunea ei. Acest exercitiu este necesar şi oricît de copilăresc ar părea, el dezvoltă facultatea observa(iei şi ne învată unde şi în ce fel să ne diriiăm privirile. Exa# minati deci: unghiile, manşetele hainelor, pantofii, defor18 marile pantalonilor la genurtchi, degetul mare şi arătăto-rtil, expresia feţei, marginile câmăşii şi veţi avea toate informatiile care să vă permită cunoaşterea persoanei pe cure aţi obşervat-o astfel. Nu pare chiar imposibil ca atî-tca elemente adunate să ofere chiar şi celor mai pu(in inteligenţi obtinerea unui rezultat destul de clar.M „Ce încîlceală imposibilă! am strigat aruncînd revista |>o inasă; n-am citit niciodată o asemenea idioţie.M — Ce-aţi păţit? întrebă Holmes. — - Este din cauza acestui articol, am spus arătîndii-i-l cu lingura şi pregătindu-mă să-mi încep micul dejun. Probabil că l-aji citit de vreme ce este notat cu creionul. Este ingenios, fără doar şi poate, dar mă enervează teribil. Intuiesc aici teoreticianul trîndav care se amuză dczvoltînd aceste mici paradoxuri; îl văd tolănit în fotoliul cabinetului său de lucru. Şi ce zice el, practic? Sa-I văd pe acest om atît de priceput, adus într-un vagon dcclasa a treia al unui tren şi pus să enumere profesiunile tovarăşilor săi de călătorie; aş paria o mie la unu că n-ar fi în stare să se descurce. 1 — Ati pierde rămăşagul, rosti Holmes cu calm. Cît dcspre articolul cu pricina, eu sînt autorul lui. Dumneata! Eu însumi. Inclinatiile mele naturale mă conduc spre observatie şi deduc{ie. Teoriile pe care le-am expus

;iici şi care vă par atît de fanteziste sînt cît se poate de practice; atît de practice încît lor le datorez posibili-liitea de a-mi cîştiga existenja. Cum aşa? am întrebat fără să vreau. Am o meserie foarte specială $i cred că sînt sin-#unil din lume care o practică; sînt un consilier al poliţiei, daca mă pot exprima astfel. Deci: la Londra politia este lormată dintr-o mulţime de agenfi aparjinînd fie guvernu-lui, fie agen(iilor particulare. Cînd aceşfi indivizi se află în încurcătură apelează la mine, iar eu le descurc afa-cerile. Pentru aceasta ei îmi expun faptele cu toate circumstanţele lor şi, în general, gratie studiilor speciale pecare le-am efectuat asupra crimelor, mă aflu în situaţia 19 de a le putea elucida. Toate crimele au o oarecare ase-mănare între ele şi dacă ştii amănuntele la — să zicem — o mie dintre ele, este aproape imposibil să nu reuşeşti a o descoperi pe cea de a o mie una. Acest Lestrade, pe care l-a{i văzut aici. este un politist bine cunos-cut. De curînd s-a ocupat de o afacere de falsificare şi aceasta I-a adus aici, la mine. Şi celelalte persoane pe care le primiţi? Cea mai mare parte îmi este trimisă de agenţiile particulare. Sînt oameni care se află într-o încurcătură oarecare şi care îmi cer să-i scot din ea. Le ascult micile lor povestiri, ei îmi urmăresc comentariile şi apoi îmi încasez onorariile. Deci, fără să părăsiti măcar odaia, aveti preten(ia să afirma(i că vedeti mai clar decît aceia care studiind faptele la locul unde s-au petrecut, nu le pot lămuri? Cam aşa ceva. Apelez la un fel de intuiţie natura-lă. Din timp în timp, e adevărat, mi se prezintă şi cîte un caz mai complicat. Sînt atunci nevoit să merg şi să examinez lucrurile cu proprii mei ochi. A\\ putut observa că am un mare bagaj de cunoştinfe de specialitate; le aplic la solutionarea acestor probleme şi ele îmi servesc de minune. Metoda deduc{iei, pe care am abordat-o în articolul care v-a trezit indignarea, îmi este de mare folos atunci cînd lucrez eu însumi. Observatia a devenit pentru mine o a doua natură. Nu a(i fost surprins la prima noas-tră întîlnire cînd v-am spus că veniţi din Afganistan? Probabil că vi s-a poy^stit cîte ceva. Nici vorbă. Am văzut că veneati de acolo. Datorită unui vechi obicei înlăntuirea ideilor se face atît de repede în creierul meu, încît ajung la concluzii aproape fără a mai trece prin toate inelele şirului. Haideţi sa luăm de exemplu maniera în care am procedat în cazul dum-neavoastră. lată, mi-am spus, un domn care are aerul unui doctor saual unui militar. Vinedintr-o ţară tropicală

pentru ca figura îi este bronzatâ, culoarea fiind dobîndi-tă, de vremece încheieturile mîinilor sînt albe. A îndurat lipsuri mari, a fost bolnav după cum se citeşte pe figură. 20 Mai mult. are o rană la braţul stîng pentru că mîna îi e ţeapănă. Care este ţara în care un medic militar englez putea să fie pradă unor astfel de suferinţe şi să fie rănit la mînă? Era clar că doar în Afganistan. Aceasta înlăntuire a gîndului n-a durat decît o secundă; de aceea v-am spus că veniţi din Afganistan — fapt care v-a sur-prins din cîte mi-am dat seama. — Datorită explicaţiilordumneavoastră, lucrul acesta mi se pare foarte simplu, spusei surîzînd. Tmi amintiţi de Dupin al lui Edgar Allan Poe. Dar credeam că astfel de persoane există doar în romane. Sherlock Holmes se ridică şi îşi aprinse pipa. „Credeţi fara îndoială că-mi faceţi un compliment comparîndu-mă cu Dupin. Ei bine, după părerea mea, Dupin este un om foarte obişnuit. Singurul lui truc era de a afla gîn-durile interlocutorilor, surprinzîndu-i după un sfert de oră de tăcere printr-o remarcă bine plasată. Metoda este însa destul de superficială şi împotriva ei te poţi apăra foarte uşor. El avea o înclinaţie catre analiză, dar de aici la fenomenul în care Poe a vrut să-l transforme e o cale lungă! — Aţi citit lucrările lui Gaboriau? l-am întrebat. Lecoq întruchipează, oare, pentru dumneavoastră-tipul poliţistului perfect? ' Sherlock Holmes se strîmbă ironic: „Lecoq era un tip vulgar, spuse el. Nu avea decît o singură calitate: era energic. Cartea asta pur şi simplu m-a îmbolnăvit. Era vorba, parcă, de identificarea unui prizonier necunoscut? Aş fi rezolvat-o în douăzeci şi patru de ore. Lui Lecoq i-au trebuit şase luni. Cartea asta ar fi trebuit să fie oferită agentilor drept pildă pentru cele pe care nu trebuie sa le facă.M Am fost şocat să asist la demolarea celor doi tipi pe care îi admiram. Astfel că, ridicîndu-mă, am mers la fereastră şi am început să privesc strâda, foarte animată la ora aceea. „Baiatul ăsta, m-am gîndit, poate să fie foarte abil dar, în orice caz este plin de^el însuşi." 21

■ Holmes, ce eraţl? — Sergent în infanteria marinei regale. Nu aveţi răs-puns la scrisoare? Bună seara domniîor.*4 Tşi pocni tocurile unul de altul cu zgomot, îşi duse ' mîna la frunte în chip de salut, apoi plecă. CAPITOLUL III MISTERUL DIN GRADINA LAURISTON Trebuie să mărturisesc că această neaşteptată con-firmare a teoriilor prietenului meu mi-a făcut o puternică impresie iar considerajia pe care o aveam deja pentru capacitatea sa de analiză crescu apreciabil. Totuşi nu cumva afacerea era aranjată mai dinainte cu singurul scop de a mă ului? mă tot întrebam, nereuşind să înţeleg care ar fi fost interesul său faţă de mine. Am început să-l observ; tocmai terminase lectura scrisorii dar ochii săi începeau să capete expresia pierdută care îmi anunta că gîndurile lui plecaseră deparfe. „Cum aţi reuşit să ghicifi atît de corect?" l-am în-trebat. 4Să ghicesc, ce anume? îmi răspunse el destul de brutal. Că acel om era subofiter de marină. N-am timp de jjrostii acum, bombăni el; reluă însă ru un "surîs: iertare pentru grosolănia mea, dar mi-a(i în-trerupt firul gîndurilor. Tn fine, poate că e mai bine ;i$a. Şi chiar n-a(i văzut că omul era subofi(er de marină? . Nu, categoric. A fost mai uşor să ghicesc decît să vă explic ra-(ionamentul. Dacă ar trebui să detponstrati că doi ori doi fac patru, v-ar fi uşor? Şi totuşi este un fapt de care 23 „Hei, l-am auzit spunînd cu tristeţe; în zilele noastre nu mai sîntcrime, nu mai sînt criminali. Ce ne mai ser-veşte în meseria noastră un creier perfect organizat? Simt că am în mine tot ceea ce trebuie pentru a-mi face numele celebru; nu există un om şi nu a existat niciodată unul care să fi dobîndit atîtea cunoştinfe speciale dublate de o atît de puternică înzestrare naturală în scopul unic de a declara război crimei. La ce mai servesc toate aces-tea? Ny^mai sînt crime şi, chiar dacă mai apar cîteva, sînt atît de neîndemînatic făcute încît şi cel din urmă agent de la Scotland Yard este capabil să le descopere." Sîcîit de atîta îngîmfare am încercat să schimb su-biectul. „Mă întreb ce-o fi vrînd tipul ăla? am spus arătînd cu degetul un om care înainta din partea opusă a străzii, examinînd cu griiă numerele imobilelor. Era

un om pu-ternic, cu umerii largi, îmbrăcat cît se poate de obişnuit. Ducea în mînă un plic mare albastru şi avea evident un comision de făcut. „Vorbiti de ofiţerul acela de marină în retragere?" întrebă Sherlock Holmes. „Să-I ia naiba cu vanitatea lui cu tot, îmi spusei în sinea mea, ştie că nu-i pot verifica presupunerile.*4 Abia mi-am formulat gîndul cînd omul în chestiu-ne, observînd numărul de pe casa noastră, traversă iute strada. Se auzi o lovitură puternică la uşa de la intra-re, o voce puternică de bas spuse cîteva cuvinte, apoi paşi grei răsunară pe scări. „Pentru Dl. Sherlock HolmesM a spus individul intrînd în cameră şi întinzîndu-i prietenului meu scrisoarea pc care o ducea cu el. Era oexcelentă ocaziepentru a stăvili pu|in flecăreala prietenului meu. MSpune-mi, prietene —- zisei eu cu cea mai ama-bilă voce — pot să te întreb cu ce te ocupi?" Comisionar, îmi răspunse el repede, aceasta pen-tru că uniforma mea este la reparat. Dar mai înainte, am reluat privind maliţios către 22 sînteţî absolut sigur. Dar, ca să revenim ta omul în cauză — am avut timp să observ în timp ce el traversa strada o ancoră mare tatuată pe braţul său. Un prim indiciu . care-mi sugera marea. Ţinuta militâroasă şi tunsoa-rea, apoi aerul propriei importanţe ce demonstrează obiş-nuinţa de a comanda; maniera în care işi tinea ca-pul. felul în care bastonul lovea pămîntul. nu le-aţi ob-servat? Faptul că nu era prea tînâr m-a făcut să conchid: ajunsese deja subofiter. Extraordinar! am strigat. Foarte simplu — răspunse modest Holmes, dar am văzut pe figura lui mulţumirea provocată de maniera mea spontană de a-mi exprima admiratia. nSpuneam mai înainte, reluă el, că nu mai există criminali, ei bine, m-am înşelat. Oitiţî aici**4 şi îmi înunse scrisoarea adusă de comisionar. „Cum e posibil?* am strigat după ce o parcursesem în grabă. dar este absolut oribil! — Da, se pare că ieşim puţin din cele obişnuite remarcă el cu calm. Aţi fi atît de âmabil sâ-mi recttifi scrisoarea cu voce ftre?" Iată ce conţinea ea: „Dragă Domnule Sherlock Holmes, Mă voi referi la scandalul de astă noapte din grădina Lauriston. imobilul cu

nr. 3 în apropiere de Brixton Road. Garda de noapte a observat către orele două di-mineafa o lumină care pârea că vine din casă. Cum ea era nelocuită. faptul i sa părut ciudat agentului, care porni imediat în direcţia aceea. Poarta era deschisă; în prima cameră, nemobilată, zăcea cadavrul unui om care părea să fi avut o cpnditie socială ridicată; exista în buzunarul său o carte de vizită cu numele Enoch J. Drebber. Cleveland, Ohio, U.S.A. Nu jaful fusese mobilul cripiei şi pînă acum este încă imposibil de spus care a fost cauza ce a determinat omorul. în cameră pot fi observate pete de singe, dar corpul nu prezintă urme de lovituri. Cum a ajuns acel om într-o casă nelocuită? Aici începe mis-terul; toată această afacere este de la un capăt la altul 24 o enigma. Dacă doriţi să mergeti acolo — indiferent la ce oră înaintea amiezii — mă putcţi găsi. Am lăsat totul neatins dorind să vă aflu intenţtile. tn cazul în care nu veţi putea veni vă voi oferi toate amânuntele si mă voi considera fericit dacă veţi avea bunăvoinţa de a-mi transmite hotărîrea dvs. Cu stimă. Tobias Gregson „Gregson este unul dintre cei mai subtili copoi ai Scotland Yardului, spuse prietenul meu. Lestrade şi cu el formează elita acestuicontingent atît de pu(in recoman-dabil. Sînt amîndoi pasionati, energici, dar din nefericire sînt prea influenţabili. Mai mult, cei doi sînt la cuftu te, invidioşi unul pe celâlalt ca două frumuseţi la modă. Vom avea scene amuzante în această afacere dacă se vor ocupa amîndoi de ea. Eram uimit de calmul cu care vorbea Holmes. „Dar nu este nici un moment de pierdut — am strigat — vreţi să vă caut o trăsură?.' Tncă nu ştiu dacă mă voi deranja. Sînt cel mai înrăit leneş care a existat vreodată. Cu toate acestea, cîteodată, în compensatie, pot fi foarte activ. Totuşi, iată, se pare că aceasta este ocazia pe care v-o doreaji atît de mult. Da, dragul meu prieten. Dar ce-ar putea ea să-mi aducă? Să presupunem că voi dezlega misterul;

puteţi fi sigur că Gregson, Lestrade şi compania vor cei cu beneficiul. Iată ce înseamnă să te afli în afara functiilor oficiale. Dar aproape că vi se imploră aiutorul. merge la sigur cu mine. Dar mai degrabă şi-ar tăia limba decît s-o recunoască în faţa altora. In orice caz, putem merge să vedem despre ce este vorba; nu vom actiona Da; Gregson ştie că stnt mai şiret decît el şi că decît după bunul meu plac şi poate că voi avea ocazia să rîd de toţi aceşti papiţoi. La drum deci. Spunînd aceasta se repezi să-şi îmbrace pardesiul fără vreun semn de lene. tnsemna deci că perioada activă 25 tocmai începea. cut. ♦♦ *4 Haideţi, repede, luati-vă pălăria, îmi spuse el. Vreti să vă însotesc? Desigur, dacă nu aveti altceva mai bun de făUn minut mai tîrziu, instalaţi într-o birjă rulam cu toată viteza posibilă spre Brixton Road. Dimineata era cenuşie şi rece, cerul acoperit de nori, o pîclă întu ecată coborîse pînă la acoperişurile caselor. Holmes era într-o dispoziţie extraordinară şi vorbea fără încetare despre viorile Cremonei, despre calitătile fantastice ale instrumentelor Stradivarius şi Amati. In ceea ce mă pri-veşte, păstram tăcerea; vremea mohorîtă, afacerea sinis-tră în care ne angajaserăm mă impresionau neplăcut. „Nu prea reflectati asupra celor pe care le veti avea de fâcut44, am spus eu la un moment dat, întrerupînd dizertatia muzicală a tovarăşului meu.

de a fi adunat toate cele necesare; astfel poţi ajunge un raţionament greşit. Nu mai aveti mult de aşteptat, am spus, privind afară; iată-ne în Brixton Road şi dacă nu mă înşel aceea este casa cu pricina. Ave{i dreptate. Birjar opreşte! strig Ne aflam la vreo sută de metri de capătul excursiei noastre dar Holmes a insistat să ne oprim pentru a parcurge apoi, pe jos, distanta rămasă. Casa cu nr. 3 avea un aspect impresionant şi sumbru;

Nu am încă nici un indiciu precis, răspunse el; este o mare greşeală să-ti construieşti o teorie înainte fâcea parte dintr-un grup de patru imobile mai retra._ fa(ă de stradă; primele două erau locuite, celelalte două nu. Ele prezentau trei rînduri de ferestre goale, cu aspect lugubru; ici-colo cîte un geam pe care era înscris cu albeată. O grădină mică despăr{ea casele de stradă untul de închiriere dădea impresia unui ochi acoperit pentru moment, pămîntul îmbibat de ploaia care tenisesă cadă toată noaptea avea aspectul unei mlaştini scîrboase. Pe timp frumos, accesul se putea face pe o 26 alee centrală, acum abia ghicită, mărginită de cîţiva co-paci rari. Un zid de cărămidă înalt cam de un metru se termina cu un fel de streaşină din lemn. tn momentul sosirii noastre, un agent de poliţte se sprijinea de acest zid, iar cîţiva vagabonzi şi cerşetori î$i întindeau gîturile holbîndu-şi ochiicătre interiorul gră-dinii în speranţa de a afla ceva despre drama ce se pe-Irccuse între zidurile clădirii. Imi imagrnam că Holmes nu va pierde nici un minut pentru a ajunge cît mai repede în casă, dar spre marea mea uimire maniera lui de acţiune a fost cu totul alta. Cu un aer de o perfectă nepăsare, pe caretdate fiind rircumstanţele, nu m-

am putut opri să-l calific drept afec-tnrc, a început să se plimbe pe trotuar, aruncînd priviri iutîmplătoare cînd în jos, cînd spre casele învecinate. Odată terminată această investigaţie, se îndreptă încet eătrc aleea principală avînd grijă să urmeze bordura de gnzon. Ochii săi erau aţintiţi către pămînt. S-a oprit de iloua ori, l-am văzut schiţînd un surîş, apoi o exclamaţie ile Scitisfacţie îi scăpă de pe buze. Pe solul umed se zăreau iiiuneroase urme de paşi, dar gîndindu-mă la numeroasele (Irumuri ale politiştilor nu reuşeam să în(eleg ce spera llolmes să mai

recunoască

printre

paşii

aceia.

Cu

toate

ncestea,

cunoscîndu-i

promptitudinea şi eficienta percepe-rii celor mai mărunte detalii, simteam că va descoperi o groază de lucruri- interesante acolo unde — în ceea t*e mă priveşte — ■ n-aş fi observat nimic. în momentul in care am ajuns la uşa casei am văzut un om solid, cu la|;i palidă, blond, cu un carnetel în mînă, venind în iulimpinarea noastră. El strînsecu putere mîna prietenului meu spunînd: „E foarte amabil din partea dumnea-voastră că aţi venit. Am lăsat totul aşa cum era." - Mai puţin aici, zise Holmes, arătînd cu degetul nleea; şi o turmă de vite dacă-ar fi trecut pe acolo ii ar fi lăsat atîtea urme. Sper totuşi, Gregson, că ai o ipoleză proprie. Am avut atîtea de făcut în casă ... răspunsc evaziv 27

poliţistul. dar colegul meu Domnul Lestrade este aici m-am bazat pe el în ceea ce priveşte grăd Holmes mă privi cu o sclipire răutăcioasă în ochi „Uj doi oameni ca dumneata şi Lestrade nu-mi rămîn prea multe lucruri de făcut." Cred într-adevăr că am făcut tot ceea ce trebuia n totuşi este un caz curios şi pentru tot cecn cc este neobi Gregson îşi frecă mîinile satisfăcut

m

cunosc preferint Holmes N-aţi venit aici cu trăsura* nu? îl întrerupse

Nu, domnule! Dar Lestrade? Nici In cazul acesta, hai să vedem mera cu această observa(ie ce părea fără sens intră în

plăcut pe care îl ai întotdeauna în prezenta uri casă urmat de Gregson pe a cărui fată secitea nedumeri-rea Un hol mic, a cărui podea era acoperită de praf ducea la bucătărie. Două uşî, într-o parte şi în cea-laltă a sat dădeau una în sufragerie -^ locul dramei cealaltă, nedeschisă de multă vreme, probabil în vreo cameră. Holmes intră; l-am urmat cu acel sentiment nemort lăsau să treacă lumina zilei, dînd un aspect sumbru în-tregn camere, acoperită şi cu un praf gros Era o cameră mare, pătrată; lipsa totală a mobilei o făcea parcă şi mai mare. O hîrtie ordinară servea drept tapet incăperii; se vedeau multe pete de igrasie; din loc înloc fişn mari din tapet desprinse de pe pereti atîrnau *- lăsind descoperit cimentul acoperit cu mucegai In fata portn, pe coljul unei sobe placată cu carouri mari de piatră ce imitau marmora, se vedeau resturile unei lumînăn de ceară roşie, pe jumătate consumată. Gea-munle singurei ferestre erau atît de murdare încît ab Aceste detalii mi-au revenit în memorie mult mai tîr-ziu; pe moment atenfia mea era acaparată de oribilul 28 spectacol pe care îl prezenta corpul rigid ai cărui ochi larg deschişi Jinteau fix plafonul. Viotima, de vreo pa-Iruzeci şi patru — patruzeci şi cinci de ani, avea

o talie iuedie, umerii largi, părul negru, murdar şi o barbă scur-Ui, încîlcită. Omul era îmbrăcat într-o redingotă, cu pan-taloni de culoare deschisă; gulerul şi manşetele cămăşii erau de o albeată imaculată. O pălărie înaltă nou-nouţă /.âcea pe podea. Bratele îi erau întinse în cruce, mîinile crispate; membrele inferioare erau răsucite ca şi cînd su-fcrinţele agoniei fuseseră groaznice. Citeam pe figura îm-pietrită o expresie de groază şi ură pe care n-o mai în-lîlnisem pe o faţă omenească. Aspectul acestui neferi-cit, fruntea îngustă, nasul turtit, bărbia ascutită şi mai nles poziţia ciudată a picioarelor contorsionate îl făceau să semene cu o gorilă. Am văzut moartea în tot felul de forme, dar niciodată într-o aparenfă atît de înfricoşătoare ca în acea cameră lugubră, la doi paşi de arterele principale ale Londrei. Lestrade, cu aerul iscoditor care-i era caracteris(ic, stătea în spatele uşii; salută scurt la intrarea noastră. „Această afacere va face senzafie, domnule, spuse v\. Nu sînt de ieri de azi în meserie şi ea depăşeşte tot i'eea ce am văzut vreodată." Şi nici o urmă! rosti Gregson. Nici o urmă! întări Lestrade. Sherlock Holmes se apropie de cadavru şi, îngenun-i-hind lîngă el, îl examină cu cea mai mare atenjie. Sînteţi siguri că nu are urme de răni? a întrebat cl arătînd numeroasele pete de sînge care se vedeau îm-prejur. Absolut siguri! strigară într-un glas cei doi po-litişti. Atunci sîngele nu poate aparţine decît altuia — probabil asasinul, dacă totuşi a fost un asasinat. Aceasta insă îmi sugerează împrejurările morţii lui Van Jansen la Utrecht în 1834. tţi aminteşti cazul, Gregson? Nu, domnule. Ai face bine să-l citeşti; te asigur — nu e nimic nou sub soare tot

se petrece, a maj fost gile se mişcau ra acea expresie vagă

î timp ce vorbea, degetel och avea spectînd totul c greu s-ar fi putut crede că fusese , _t._ La un moment dat, Hoimes se aplecă spre buzel care am mai vorbit. Examenul a fost atît de sumar

minutîos tul m stînga, apoi îşi înch mirosind în dreapt o inc tăminte foarte bine făcutâ estigatia examinînd tâlpile ghetelor acestuia « V Cad mai întrebă el. «4 n n-a fost mişcat? im acuma. Nu mai mult decît a fost necesar pentru anchet Puteti să-l duceti la morgă; nu ne mai poate spu o brancard lua trup un inel la semnalul lui, ei veniră tru pentr a Gregson chemase deja patru oamen

privi cu uimire lamă v ed ea Aici a Ne-am neînsufletit. In momentul în care l-au ridicat rostogoli pe podea. Lestrade trat o fcmeie* ipropiat pentr cerculetul

; este o mai bine aur fusese cîndva verigh nu er petrec n u a tă

nici o îndoial pe degetul unei mirese n ca şi Iată ceva carecomplică afacerea, murmură Greeso u

aşa De unde ştit m nu era destul de încurcată

sim dacă in plifi ^ bservă Holmes privim ini Da accst amănunt n-ar putea să nimic găsit

*f nu vom

est inel. Ce fc» o sa ma buzun Joiul este aici, spuse Greg.son arătînd grămada n^io **e?aie Pe una d'n trepte: un ceas de aur nr. 97-163 de lafirma Barraud din Londra, un lant de aur marca MAlbertM. ■ - - * ber, din Cleveland, E.J.D. brodate pe lenjerie. Nu există mare şi foarte greu, un inel de aur cu inscneri masonice, un ac de auT reprezentînd capul unui buldog cu ochii din rubine; un portvizit din piele de Rusia plin cu cârji de vizită pe numele Ehoch J. Dreb-

avînd corespondent în initialeje un portmoneu, dâr s-au găsit bani în buzunare: 7 lire şi 13 şilingi; o colecţie dc buzunar a Decameronului lui Boccaccio, avînd pe prima 30

pagină numele lui Stangerson Joseph; două scrisori, una pe numele E.J. Drebber, alta adresată lui Joseph Stan-gcrson. Ce adresă au scrisorile? Banca americană, Strand, Post restarit. Amîndouă provin dela Comp.ania NavalăGuion şicontin datedespre plecarea vapoareior din Liverpool. Este foarte clar că ncest nefericit se pregătea să se reîntoarcă la New York. Aţî făcut vreo anchetă asupra lui Stangerson? Am început prin a da anunjuri în toate ziarele şi mi-am plasat oameni in toate băncile americane, zise (iregson; dar nu am înca nici o veste. S-a telegrafiat la Cleveland? Chiar în această dimineaţă. Cum a fost redactată cererea de informatii? Am înfăţişat pur şi simplu faptele şi am men(ionat di vom fi recunoscători pentru orice informa(ii care ne-ar putea fi de folos. — N-ati cerut amănunte asupra vreunui punct care vi s-a părut mai important? ^Âm solicitat informatii despre Stangerson. Atîta tot? Nu vi se pare că există un pivot pe care si» spriiina afacerea? Am facut tot ceea ce trebuia, ripostă Gregson pe nii ton acru. Sherlock Holmes bodogani ceva printre dinţi; era pe pimctul de a-i da o replică lui Gregson, dar, Lestrade, r;ire rămăsese în prima încăpere lăsîndu-ne să discu-l.nn în anticameră, apăru brusc, frecîndu-şi mîinile cu iin aer triumfator. „Domnule Gregson, zise eL am facut o descoperire i\v mare importanta şi care ar fi scapat probabil tuturor iliica n-aş fi avut ideea de a cerccta amanuntit peretele.*4 Ochii omulefului straluceau şi el nu-şi putu ascunde siitisfacţia de a fi putut servi o lectie colegului său. „Veniti încoac^, spuse el intrînd foarte aferat în su-h.igcrie.*4 31 * * L-am urmat şi atmosfera din încăperea fatală mi se păru ceva mai destinsâ, fără prezenfa înspăimîntâtoare a cadavrului. „Acum, pTiviţi cu aten{ie!**

tşi frecă un chibrit de talpa pantofului, ridicîndu-l apoi pentru a lumina peretele. Mlată!M spuse el triumfător. Am spus mai înainte că tapetul era dezlipit. într-un loc, gaura era mai mare, lăsînd la vedere tencuiala în-gălbenită a peretelui. Pe acea por(iune era scris cu litere mari, roşii, un singur cuvînt: RACHE „Ei, domnilor, ce credeţi?" strigă poliţistul cu intona^ ţia unui prezentator decirc. Inscriptia nu fuseseobservată pentru că se afla în cel mai întunecos colt al camerei şi pe care nimeni nu avusese ideea să-l cerceteze. Dar asasinul, bărbat sau femeie, a scris cu propriul sâu sînge. Dîrele se pot vedea în josul peretelui; faptul anulează ideea unei sinucideri. Dar de ce a ales asasinul acel loc? Voi explica imediat. Vedeti această lumînare aşezată pe câmin? ea era aprinsă în momentul crimei, luminînd foarte bine această parte a camerei care acum este cufundată în întuneric." — Şi pentmca ai facut odescoperireatit dc importantă, poţi sa ne spui şi ce demonstreaza ea? întrebă Greg-son cu un ton ironic. 1 — Ce demonstrează? Pur şi simplu că cineva urma să scrie numelede Rachel, fiind însă împiedicat să termine cuvîntul. Reţineti bine ce vă spun. Cînd misterul va fi dezlegat ve(i constata că o femeie cu numele de Rachel era amestecată în afacere. E foarte frumos că rîde(i, domnule Holmes. Sînteţi dumneavoastră priceput şi foarte şiret, dar bătrînul cîine de vînâtoare va fi-cel care va avea ultimul cuvînt de spus. „Te rog să mă scuzi, zise prietenul meu al cărui hohot de rîs nestăpînit îi provocase omuleţului izbucnirea de furie. Ai, categoric, meritul de a fi descoperit primul cu-vîntul, care aşa cum bine spui, nu putea fi scris decît 32 dc cel de-aldoilea actor al dramei de azi noapte. Nu m încă timp să examinez această încâpere dar,

mi oie o s-o fac imediat

ite un loc, îngenunchind în altul; la un moment dat timp ce vorbea, Holmes scoase din buzunar un inctru de măsurat stofă şi o lupă mare, rotundâ. Incepu upoi sa se plimbe încetişor prin camerâ, oprindu-se în s-a întins pe burtă. Această ocupaţie îl absorbise atît de mult încît părea că uitasecomplet de prezenta noastrâ; bolborosind în şoaptâ, exclamînd, fluierînd. scotea tot felul de sunete mirîndu-se ori pur şi simplu oftînd..Ve-derea lui îmi sugera un ciine de vînâtoare în câutarea prăzii. Investigatiile au durat peste douăzeci de minute; Hotmes măsură cu 6 atenţie deosebită distantele între două urme absolut invizibile pentru mine. La un moment „_ a adunat cu grijă de pe podea, într-un plic, putjn praf. In cele din urmă a examinatcu lupa cuvîntul scris pe perete urmărind cu aceeaşi mare atenţie conturunle literelor. Apoi, considerînd că şi-a încheiat misiunea bagă la loc în buzunar lup^ şi metrul. Gregson şi Lestrade urmâriseră manevrele colegului '-«• civil cu o fâţt^ă atentie şi chiar cu putfnă îngnjorare.

nu realizau încă un fapt care-mi aparea tot mai clar, anumeca ş eau un scop toarte bine precizat. Care este acum pârerea dumneavoastrâ, aomnuau întrebat ei într-un glas. m . V-aş lipsi de meritul dezlegârii acestei emgme dacă e as veni acum în ajutor, spuse'prietenul meu. Veti reuşi atît de bine să o lâmuriti încît ar fi păcat ca cineva din i cele mai mici gesturi ale lui Sherlock Holmes fară să se amestece

Aceste cuvinte ascundeau o mare ironie sub masca elei mai perfecte politeţi. . * A. 4. . Dacă veti avea amabilitatea sa mă ţmeţi la curent investigatiile voastre voi fi fericit să vă ofer concursul desigur în limita posibilitătilor mele — continuă 33 lui? el. In aşteptare aş vrea totuşi să vorbesc cu politistul care a descoperit cadavrul. Pot avea numele şi adresa Ustrade căută în carnetelul său. „Este John Rance zise el. Nu mai este de serviciu în acest moment, domnule

nr. 46 i găsi în Audley Court Kennington Park Gate Holmes notă adresa. u să vă spun cîteva cuvinte care vă vor ajuta. Ne aflăm Veniti, doctore, vom merge în căutarea acestui om Apoi, intorcîndu-se către cei doi politişti: „Dati-mi voie în fata unui asasinat comis de un bărbat. Ac'est om are -ălţimea de 1.80 m şi este matur. Numărul său de

_W _FV A ___^_L _______ _________ ___ __u ___________ ______ ^ j_L • __k pantofi este mic în comparatie cu înăl(imea. Purta pantofi obişnuiţi. cu vîrful pătrat; fuma tigări Trichinopoli. .. venit aici împreună cu victima într-o trăsură cu patru rotj trasă de un cal ale cărui potcoave erau uzate Cred că ucigaşul e roşu la faţă. tn fine. unghiile m... drepte sînt foarte lungi. Sînt desigur cîteva constată *• trei dintre ele. spre deosebire de a patra care e nouă sumare, darţ poate, ele vă vor fi de folos w

Lestrade şi Gregson se priveau năucit.. Dacă acel om a fost âsasinat care este cauza morti le? intrebă primul. răzbunare; nu pierde deci timpul în căutarea unei Dom nişoare Rachel. După această ultimă săgeată, ieşi pe uşă urmărit d privirile perplexe ale celor doi poliţiştt Otrava, zise Holmes, şi avu un gest de retragere Inca un cuvînt Lestrade, mai spuse el întorcîndu-se di" pragul uşu: Rache este un cuvînt german care înseamn 34 4

CAPITOLULIV INFORMAŢIILE LUI JOHN RANCE Era ora 1 in momentul plecării noastre din grădina Lauriston. Sherlock Hblmes se opri la telegraful cel mai apropiat şi începu să dicteze o telegramă lungă. Apoi, oprind o birjă, ceru să fie dus la adresa indicată de Lestrade. „Nimic nu valorează cît informaţiile culese direct de la sursă, zise el; am o părere deja formată asupra acestei afaceri, dar nu trebuie să neglijăm nimica." Sinteţi surprinzător, Holmes — ii spusei; speraţi să mă convingeti că aţi putut într-adevăr constata la concret tot ceea ce aţi spus? Este imposibil sa mă fi înşelat — veni repede răs-punsul. Primul lucru pe care l-am observat la venire a fost urma dublă a rotilor trăsurii care s-a oprit lîngă gard. Tnainte de ziua precedentă nu mai plouase de foarte multa vreme^aşa că şleaul âdînc al roţilor nu avea cum să fie făcut decît în timpul nopţii. Am mai observat şi urmele potcoavelor calului; una dintre ele mai evidentă decît celelalte trei. Ea-era deci foarte nouă. Vedeti» ştiam ca o trăsură s-a oprit în faja casei după începerea ploii şi, potrivit afirmaţiilor lui Gregson, mai ştiam că în timpul diminetii nu a mai fost văzuta alta la faţa locu-lui. Am dedus deci că trăsura sosise în timpul nopţii, iar odată cu ea victima şi asasinul. — Asta pare logic, am spus, dar cum aţi aflat fnăl(imea asasinului? — lată cum: nouă cazuri din zece, talia unui om este

dată de lungimea pasului său. Se face un calcul; dar nu vreau să-ţi aglomerez mintea cu cifre. Este suficient să spun că am mâsurat distanţa dintre doua urme al paşilor săi. odată pe solul argilos din gradina, apoi p podeaua prâfuita a camerei. Am mai avut o posibilitat sâ-mi verific calculul. Cînd un om scrie pe un perete o face la înal(imea ochilor sai. Ori. înscrisul pe car l-am văzut se afla exact la 1,80 m de podea. Vedefi că este un joc de copii. Şi vîrsta? adăugai eu. Dacă un om poate face fparte uşor un pas de 1,20 m e$te departe de a fi bătrîn sau bolnav — aceasta era exact lungimea unei bal(i cu apă peste care a trebuit să treaca. în gradina. Se vedeau urme ale unor pantofi mici înconjurînd bâltoaca în timp ce pantofii cu vîrfurile patrate 6 trecuseră cu uşurinfa. Nu este nici o taina aici. Aplic doar, faptelor obişnuite, cîteva dintre acele reguii de observare şi deducfie pe care le recomandam în articolul meu. Mai este ceva care te nedumereşte? Lungimea unghiilor şi ţigara Trichinopoli. Peperete s-a scris cu degetul aratător înmuiat în sînge. Lupa m-a ajutat să disting în tencuială uşoare zgîrieturi care n-ar fi existat daca unghiile omului ar fi fost tăiate scurt. Cît priveşte t'g^ra, am adunat de pe podea cîteva urme de scrum. Ele erau negre şi dense şi doar (igarile Trichinopolf pot produce aşa ceva. Pot sa-ţi spun că am făcut studîi speciale asupra scrumului de (igara şi am scris chiar despre asta o mică broşurâ. Nu ma laud, dar pot recunoaşte dintr-o privire urmele oricarei t^r' sau trabuc. în astfel de amănunte polijis-tul abil se deosebeşte de un Gregson sau Lestrade. Aţi mai spus ca acel om avea fa(a foarte ro-şie? am adaugat. Ei, este doar 6 presupunere, dar totuşi cred că este foarte exactă. Dar nu ma întrebaji acum despre asta. Mi-am trecut mîna peste frunte. „Totul se amesteca în mintea mea, am spus; pe ce mă gîndesc mai mult pe atît totul mi se pare mai încurcat. Cum deau ajuns cei doi oameni — dacă erau doi — la casa aceea parăsita? Ce s-a întîmplatcu trasura care i-a adus? Cum 36 (Mitea fi silit unul dintrecei doi să se otrăvească? De unde vlne sîngele pe care l-am văzut? Care era motivul crimei de vreme ce nu jaful o determinase? Şi peste toate, de ce Aliisinul scrisesecuvîntul acela în limba germană înainte df a

pleca? Marturisesc ca îmi este imposibil să leg toate ftceste fapte." Prietenul meu surîse cu un aer înţelegator. „Ai enumerat, draga doctore, foarte clar şî precis loate enigmele afacerii — spuse el; mai existif şi alte liieruri care rămîn deixramdată neclare, deşi am un punct dc vedere format asupra Japtelor. Cît priveşte descoperi-rca lui Lestrade, n-a fost decît o încercare pentru a lansa poliţia pe opistă falsă — făcînd-o să creada că socialis-nuil german şi asociaţiile secrete s-ar găsi amestecate lu afacere. Cuvîntul MRache" nu a fost scriş de un neamt „AM-ul, dacă ai observat, seamana pu(in cu litera din «Ifabetul german, ori daca un neamt veritabil scrie cu majuscule — cum este şi cafrul de fafa — va folosi în-lotdeauna caracterele alfabetului latin; putem deci-con-chide cu certitudine ca scrisul nu aparţine unui german ri unui tip nu tocmai priceput care s*a straduit să dea o notă de veridicitate gestului sau. Este — rtpet — o capcană în scopul deturnarii anchetei. Nu voi spune mai inult pentru că — se ştie — un scamător îşi pierde pres-(igiul daca-şi dezvâluie trucurile. Daca va voi explica cu exactitafe maniera mea de a acţiona veţi ajunge la concluzia că sînt un: om foarte obişnuit. 4 — Aceasta nu se va întîmpla niciodată» strigai eu. Dvs. a(i ridicat meseria de poliţist la nivelul unei ştiinţe oxacte.*4 Cuvintele mele şi mai ales sincerrtatea cu care au lost spuse l-au fâcut să ro^ească de plâcere. Remarcasem deja că era tot atit de sensibil la complimentele ce vizau («ilentul sâu ca ^i o femeie câreia îi lauzi frumusetea. nMai am ceva să vă spun, zise el. Persoana cu pantofii clegartti, cît şi cel care purta încăltămintea cu vîrfurile patrate au venit în acecaşi trâsură; în timp ce mergeau 37 pe alee între ei domnea întelegerea - probabil mergeau chiar labraj, Odată intrati în cameră au înceout lă n imea pasjlor care devenea din ce în ce ma. re. Vorbea în acelaşi timp, iar furia sa crestea de parcurga de la un capăt la altul sau mai degrabă cel cu pantofn fini stătea într-un loc în timp ce însotitorul său se Plimba cu nervozitate. Am citit toate acestea în praful de pe podea şi am mai dedus că omul cu pantofii pătrati devenea din ce în ce mai nervos. Aceasta. după ma

secundă la alta ajungînd la paroxism. Acesta a fost momentui tragediei. Vam spus acum tot ceea ce stiu; reştul nu este decît probabilitate şi presupunere In orice caz avem un punct de plecare solid; acum trebuie sa ne grăbim căci sper ca în această după amiază să merc la concert pentru a-l asculta pe Norman Neruda in timpul acestei conversajii trâsura noastră traversa-şe citeva străzi Jungi şi murdare. In miilocul celei mai o întunecate şi mai triste neoprirăm. „Audley Courf. spuse SJ8/J!larîd Sî b,Clul ° fundătur* mărginită de zjduri din cirămidă. „Vă aştept aici." Audley Court nu avea un aspect prea atrâgător. Tre-cind printr-un pasaj am intrat într-o curte pătrată pavată cu plăci mari de piatrâ. plină de gunoaie. Am depăsit un grup de copu gâlăgioşi. apoi cîteva şiruri de rufe cu

fusese deranjat din somn Mi-am făcut raportui la seditT — zise 2«C w re,nedeini,«. Pînă în fata portii cu numărul 46. Numele lui Rance, era scris pe o scîndură u lemn. La mtrebarea noastră ni s-a răspuns cl polttistul se odihnea ş, am fost poftitf într-un salon mic pentru a-l aştepta. El apăru imediat. destul de nemuHumit că ■ I M _C* d_^_k ■_• J _l W I _Hk fl ■ _Hh I ft A _Ml _L ___i _. ■ ■ _ _

Holmes scoase din buzunar o piesă de aur cu care incepu să se joace neglijent. dvs • Noî am dori să aflăm întreaga istorie din gura Spune-ne deci totul, aşa cum s-a întîmplat ' -Voi fi foarte bucuros să vă spun tot ceea ce ştiu aspunse politistul, făr| a pierde din ochi moneda. ; 38

Rance se aşeză pe canapea şi încruntîndu-şi sprîn cenele cu grija de a nu uita nici un amănunt, îşi înceu** , > povestea Vă voi spune totul de la A la Z. Serviciul meu a Inceput iawTio îTrmlnd' să se încheie Ia6 diminea ja'^e îa 11 a fost o busculadă în „Coeur d'Argent" dar dupi aceea totul s-a liniştit. *> Pe la unu, a început să plouă; m-am tntîlmt cu Harry Murcher, camaradul meu din cartierul olandez şiamr mas putin împreună în coltul străzii Henriette. Deodată ă n-ar"fi rău să fac o plimbare prin Brixton Road ca să tot fi fost ora două, două şi ceva — m-am gmdit să văd ce mai este pe acolo. Locul era pustiu şi îngrozitor de murdar; nu am zărit pe nimeni tot drumul dar m dindu-măcît de bine mi-ar fi prins o înghiţitură de depăşit o trăsură sau două. Mergeam încet a'm cînd, deodată, am văzut o lumină la fereastra casei cu pricina. Ştiam că cele două imobile din grădina Lau-riston nu erau locuite pentru motivul că propnetarul re-îuzase să repare conductele după moartea ultimului lo-

atar, bolnav de febră tifoidă. Am rămas deci mirat v zînd fereastra luminată şi am simtit pe dată că se pe-Irecea ceva neobişnuit. . Cînd am ajuns la poartă ... Te-ai oprit, apoi ai revenit la gard, îl întrerupse prietenul meu: de. ce?M Rance tresări şi-l privi af^nt pe Holmes cu un aer

nedumerit. . ' lea să v-o spună. Vedeti, cînd am ajuns la uşă, m-am „Chiar aşa s-a întîmplat, domnule; doar diavolul puUîndit că-n pustietatea aceea ar fi fost mai bine să mai sim pe cineva cu mine. Nu mă tem de ceea ce oamenii mi-ar putea face, dar m-am gîndit la sufletul bietu-lui om mort de febră tifoidă care s-ar fi putut să fi revenit pe locurile unde suferise. Aceasfă idee mi-a trectit prin ininte şi am simtit un fior de groază* ;în tot corpul. De «ceea m-am întors la gard în nă',, 39

camera pentru a încerca să deschizi UŞa bucâtirieiTde

I

nici măcar un m revenit la ne. Atunci mi-am luat inima în dint o * Tt-_ I_~_x _ _ _ i __ f era nimeni pe strada? o fiinţa omeneasca, domnule uşat; in mterior totul era liniştit; am intratn încăDerea deTaVlVL^Sn^3 ° 'U-mînare -Prhi o l2S55 ue ceara rojie; atunci am văzut... Da, ştiu ce ai văzut. Ai făcut decîteva ori înrnnh.mi nurtor^$i totodati înspiimîntar" fe%!!2 »■!_*** *î*«■. mişcare'cu un aer bâ

Holmes izbucni în eern Sînt"Sn!i_eH eS\ma arestezi Pemru ace-stă crimâ. Eu " r,VK oa »'•" .wuirme. nai, spune mai deoart* ce ar făcut în continuare?" «- mai aeparte Rance se linişji dar îŞi pâstr* aerul îngrtiorat Am mers la gard şi am fluierat. Murcher II sint ennee de vinitoare - nu v'tnatuî. Qreeson si iT stradepot să ti-o confirme. Hai. so.no * S" IU r_c "i - s . .Şf a!n îlu'erat. Murcher: ^i'un to •Strada era pustie în momentul ăcel Mai mult sau mai putin. ţe yrei şă spui? Politistul se strîmbă uşor i răş al sau au venit imediat." ,., * r ' - * • mI în mea unul aşa de beat.ca acela/Se ipise A?l, \^J T1*1 ■ WW : o^eni ^metiţ

strîns de gardiŞi cînta cîi îliinea gura Nu" .7 iîffi Cumarata.omul acela? întrebă Holriies nici un folos. John Rance pariJ.3tînjenit de insi$tenta cu care prie

J tenul meu. revenea la acel: moment atît de străin a

•

Era beat mort. Mai mult ca sigur*a s-ar fi trezit Holmes cu neribdanei 44) ^ *T\* meata la polttie 4hcm am fi.avui timp de. v., Uar fata |ui, h_iţlde Tmi îngăduiti să merg în recunoaştere, frate Stangerson? întrebă o voce din grup.

sun. Şi mie, şi mie, strigară încă vreodouăsprezece gla4 ful. Lăsati-vă aici caii; vă vom aştepta, răspunse şeIntr-o clipă, cei mai tineri erau deja la pămînt şi. clescăltîndu-se, începură să se ca(ere pe peretele abrupt în vîrful căruia ondula petecul colorat care-i intrigase 72 i ■ r m■ pe toti. Ei înaintară râpid, fără zgomot, cu siguranţa celor obişnuiţi să escaladeze munţii. Cei rămaşi pecîmpie îi urmăreau atenţi. Tn sfîrşit, siluetele lor se decupară pe cerul albăstriu. Tînărul care, primul, dăduse alar-ma, se afla în fruntea lor. Deodată, însotitorii săi îl vă-zură ridicîndu-şi brafele cu un gest de mirare; alergară după el rămînînd apoi muti de uimire în faja spectacolului ce li se oferi ochilor. Pe micul platou care domina înălţimile se ridica o coloană gigantică de piatră; la adăpostul ei zăcea un om înalt cu barba râvăşită, slab ca un schelet. Figura Itniştită, respiratia regulată sugerau somnul profund. tn jur.ul gîtului bronzat şi musculos se încolăciseră bratele

albe şi rotunde ale unui copil care îşi găsise odihna pe pieptul omului, făcîndu-şi pernă din vesta de catifea a acestuia. Buzele trandafirii ale micutei fiinţe lăsau să se vadă dintişorii albi şi regulafi; un zîmbet fericitilumina figura copilărească. Picioruşele ei aveau şosete albe iar papuceii minusculi împodobiji cu. catarame strălucitoare alcătuiau un contrast izbitor cu aspectul însofitorului ei. Deasupra lor, trei acvile enorme vegheau cu neclintire, dar la vederea noilor veniti începură să scoată strigăţe ascuţite, înfricoşătoare, de nemultumire, .însotindu-le cu bătăi puternice din aripi; zgombtul îi trezi pecei adormifi; ridicîndu-se speriati,*ei priviră cu stupoare la fiihţele omeneşti aflate'atît de aproape. Omulâruncă o privire asupra cîmpiei pe care o ştia pustie, acum năpădită pur şi sbnplu deoameni şi animale. Fata sa căpătă o expresie neîncrezătoare şi mîinile lui osoase se opriră peste privirile-i nesigure. nlată, probabil nălucirile au şi început**, murmură eU Fetita, în picioâre, lîngă el îl apucă de haină fără să scoată un cuvînt, ^ar privirile ei cercetau totul cu curiozitatea copilăriei. Cei care veniseră în ajutorul sărmanilor călători se dovediră pe loc altcevadecît simple năluciri. Unul dintre ei ridică pe umerii săi copilul în timp ce alţî doi tineri începură $$ ajute pe omul aproape epuizat sa meargă.. Mă numese John Ferrier, spuse călătorul. Din do uăz«rşi'unurde emigranţi, doar eu şi acest copil am supravieţuit. Toţi tovarăşn noştri au murit de foame şi

sete, acolo.în sud. Este fettta ta? mtrebă un omul; ea"este a mea pentru că am salvat-o şi nimeni nu mi-o va lua. De astăzi ea se numeşte Lucy Fer Cred că am acum dreptul de a o numi astfel, spuse rier.'băr.'cine"sînteti voi? adăugă el privindu-i cu cu-riozitate pe salvatorii

săi, oamem zdraveni ş. arşi de soare Cît sînteti de mu'ti! N-anî auzit niciodată de el, spuse călătorul, dar nu mi se pare de loc rea alegerea. Nu huli cele sfinte. se auzi o voce severa. Noi sin-tem cei care credem în scrierile sfinte transmise în sem-nele egiptene pe plâcNe aur masiy. în scr.enle incred.nt ' Aproape zece mii, rosti unul din tineri; sîntem copiii păstuiti de Domnul. aleşii jngerului Merona NumeTe deNauvoo trezi, evident, amintirile lui John .. Sfîntului Joseph Sm.th la Palmyra Ven.m d.n Nau-voo-Illinois unde neam r.dwat templul. Cautăm refugiu Şi scăpare de omul nedrept. chiar daca o vom găsi doar în mijlocul deşertul » Ferrier Stiu, spuse el. sînteţi Mormoni. Da. sîntem Mormoni, răspunseră toţi într-un sin gur glas I It

,. încotro vă îndreptaţi? • ProfeturnosYru. tn iaţa lui va trebui să vă prezen tati.doar el vă va decide soarta Nu o ştim încă. Mîna Domnului ne conduce prin de'u*îmîr"e

şi

compasiune.

ăceî moment ajunseseră la

frezite de yederea celor doi ştră piciorul

muntelui.

MuUimea

îi

înconjură pe dată: femeile palide şi

resem. nate copiii vigu/oşi puşi pe rîs,

bărbaf. cu pnv.r, banuitoare şi

severe. De peste ot se auzeau exclama

ini -'-"c'opiiaVtUdeţînără omul atît de mizer. Nu li se ntrmlae po|)asul şi drumul contmuă pnntre valur.le de

oameni. Ajunseră \n sfîrşit la un car de dimensiuni ex

traordinar*, de o bogăjie şi elegantă neobişnuite, tras de şase cai, în timp ce toate celelalte cărute aveau cel mult doi. ţ>e locul de onoare era aşezat un bărbat tînăr, de vreo treizeci de ani. Ţinuta semeată, expresia de si-urantă c* juca în privirile sale relevau prezenta conucătorului. Văzînd grupul care înainta spre el, lasa la 0 parte cartea legată în piele veche pe care o parcurgea şi începu să asculţe povestea celor întîmplate. Apoi se întoarse câtre cei âoi refugiati: aceasta nu se va întîmpla decît dacă vă veti alătura cre dinţei noastre. Nu vrem lupi în stîna noastră. Mai bine oasele voastre să albească puştiul decît să.fiţi fructul Dacă vă vom lua cu noi, şpuse el cu un ton solemn stricat care compromite coşul întreg. Acceptati aceste condtţii pentru a putea veni cu noi? Vă imaginaţi că pentru aceasta aş fi de acord cu orice — strigă Ferrier cu atîta convingere că pînă şi bă-

trînii înşjşi — în ciuda sertozităţii lor — nu se putură opri să zlmbească; singur, condilcătorul rămase grav impenetrabil. „Luati-I, frate Stangerson, spuseel, daţî-i să mănînce să bea; asemeni şi copilului; apoi, ocupati-vă de su-

fletul său. Arătati-i adevărata credintă. Acum, să ple căm, să mergem către Sion. * „Să mergem, să mergem Ia Sioaa urlă multimea de Mormoni şi aceste cuvinte repetate din om în om în lungul caravanei ridicară un freamăt asemănător cu al valuri-lor, venind, plecînd, pierzîndu-se apoi în depărtare. Poc-netul bicelor, ^cîrţîitul roţilor se făcură din nou auzite şi acea coîoană nesfîrşită începu să se mişte încet unduind asemeni şarpelui prin cîmpia încinsă. Cei doi ajunseră în căruţa ce le fusese destinată. Prînzul îmbelşugat era deja pregătit.

„Aici veti râmîne. în cîteva ore veti scăpa de griji oboseală. Amintiţi-vă însă că de aici înarnte, pentru 75

Young a spus-o şi el a vorbit cu vocea lui Joseph fmith tptdeauna, soarta voastră va fi legată de hoi. Brieham care este aceea a Domnului CAPITOLUL II FLOAREA DIN UTAH Nu vrem si insistim asupra încercărilor şi privatiuni u jilî.nli»aâ.de M?rm?m'în lun-a câlătorie. Din Misslssipi la Muntn Stîncoşi au luptat cu un curaj pe măsura căruia colele pîndind la fiecare pas - pînă şi inimile cele ma curajoaşe au fost puse la grele încerciri. Aşa că. la ve istoria ne pfcrl pufine exemple. Gratie acelei tenacititi caractenstice rasei anglo-saxone. au reuşit si depişeasci oate obstacolele foamei. setei. oboselii. bolilor. bariere-'or5a n-raar pe care natura pirea că le aduce anume în drumul lor. In cursul îndelungatului exod - cu peri derea viu Utah, inundati de soare. pe care conducitorul o anunţase drept o. ţară promisă. îngenunchiaserl

cu totii pe Pămintul fierbinte. cuprinşi de o imensi bucune Acest tinut silbatic trebuia si devini al lor. pentru totdeauna. K non cetitr fu ales imediat. tmprejurul ei. proprietitile '■ aşteptau pe fjecare potrivit rangului şi îndeletnicirilor

w ft dei!x'ls!ri P* ** că «ra *' u" bun administr». 1°» "ă/A'.le,şl P,anUr'|e. erau pregitite. Amplasamentul e n i • ome.rc.,an™' IŞI reluă âctivitatea sa. artizanul a lui. Strizi. piete. apiruri trasate ca prin minune. ... cîmpie au fost ndicate gardurile despirtitoare. preeria a ,* va/a următoare fntreg (inutul era o rflare de erdeaţi. Totul era prosper în aceasti ciudati colo-re. Marele templu — ridicat în centrul pietei celer ma mari — creştea de la o zi la alta. De la prima ori a 76 defnşati s-a seminat. atît de precis şi de corect încît in ch' • ■ diminetii şi pînă noaptea tîrziu zgomotele ciocanelor, scîrţîitul fierăstraielor nu încetau nici o clipă pe lîngă monumentul ridicat .de emigranti pentru gloria Celui care îi ajutase să trâverseze cu bine marile încercărL Cei doi călători salvaţi, John Ferrier şi copilul carc era acum priyit drept fiica cetui care o ocrotise, rămăsese-ră desigur alături de-Mormoni. Lucy fusese comod in-stalată în cărufa lui Stangerson şi lăsată în grija celor trei soţii ale mormonului şi a fiului acestuia, un băiat zdravăn de vreo doisprezece ani. Refăcută de lovitura pricinuită de moartea mamei sale — la vîrsta ei uitarea vine repede — fetita devenise copilul favorit al celor trei femei, astfel că viaja pe cele patru roţi mereu în mişcare o cuceri repede. Ferrier, la rîndul său vindecat, se dovedise un tovarăş de drum util şi un vînător neobosit. Işi cîştigase atît de mult simpatia tuturor încît, odată

sosi(i la capătul peregrinării, şefii hotârîseră de comun

acord că lotul său va fi printre cele mai întinse fertile — desigur însă — după cele pe care Young le ho-tărîse pentru colaboratorii săi mai vechi — Stanger-son, Keruball, Johnston şi Drebber.

Pe domeniul său, Ferrier a ridicat mai întîi o simplă cabană de lemn, simplu dar solid construită. Din an în an ea deveni tot mai spaţioasă transformîndu-se într-o adevărată vilă. Ferrier era un om prin excelenţă practic, dotat cu perseverentă, îndemînattc. Constituţia lui robus-tă îi permitea să Jucreze din zori pînă în noapte. Işi îngriji pămînturile care prosperară fantastic. tn numai trei ani îşi tntrecuse cu mult vecinii, după şase, era înstări^ nouă ani de-a dreptul bogat. După doisprezece, nu existau în Sait Lake City decît vreo cinci sau şase care să rivalizeze cu el. De la tărmurile marelui lac inţerior pînă la îndepărtatele lanturi muntoase Wahsatch, nici un nume nu era mai onorabil ca al său. într-o

singură

prtvinţă*

dar

numai

în

aceasta,

Ferrier

trezea

susceptibilitatea coreligionarilor săi. Sfaturi, ar-gumente, rugăminţi, toate eşuaseră în fata vointei sale de neclintit în ceea ce priveşte femeile şi căsătoria. Nu 77 şi-a motivat niciodată refuzul. Se mul(umise să-şi păs-treze părerea cu încăpătînare. Unii îl acuzaseră de tră-dare faţă de religia adoptată, ai(ii de zgîrcenie — gîn-dindu-se la teama de a se fi trezit antrenat în cheltuieli prea mari, ca întemeietor al unei familii. Alţii vorbeau despre o veche poveste de dragoste şi de o tînără blon-dă — rămasă pe Jarmurile Atlanticului — răpusă de dis-perarea aşteptării. Orice ar fi fost însă, Ferrier rămase un celibatar convins. In toate celelalte privinţe se arătase supus regulilor religioase ale noii colonii, dobîndinduşi * chiar faima unui om smerit şi cucernic. Lucy Ferrier a crescut în casa parintelui sau adoptiv, aiutîndu-4 în tot ceea ce acesta avea de făcut. Aerul curat al[ muntilor, mireasma dulce a pinilor

(inuseră locul mîn-gîierilor unei mame. Cu fiecare ant obrăjorii ei erau mai pîrguiti, pasul mai ferm, mai elastic. Orice trecător aflat pe drumul ce ducea la domeniul lui Ferrier îşi simfea renăscută în inimă o fericire fierbinte, la vederea acelei siluete fragile alergînd peste cîmpuri sau ţinînd cu mîini sigure, asemeni unei adevărate fete a vestului, frîul ca-lului său neîmblînzit, aproape tot atît de nestăpînit ca şi stăpînul lui. Astfel. delicatul boboc de trandafir se pre-făcu într-o superbă floare, iar în anul în care tatăl ei se putea considera cel mai bogat colonist al {inutu-lui, fiica oferea cel mai tipic exemplu al tinerei americane, adevărată podoabă a ţinutului dintre ce)e două mări. . Bătrînul Ferrier nu a fost phmul care să fi observat această transformare; este de altfel ceva obişnuit pentru orice tată. Schimbarea misterioasă care apare la un mo-ment anume este mult prea subtilă pentru a-i preciza ziua. Tînăra copilă este ea însăşi departe de a o sesi-za, pînă în clipa cînd o voce emotionată sau apăsarea uşoară a unor degete pe mîna ei îi vor face inima să tresară speriată, revelîndu-i senza(ii neaşteptate. Această metamorfoză are darul de a o nelinişti, dar cît de dulce este această nouă spaimă ! Nu există femeie care să nuşi amintească cu precizie clipa în care un mic incident, oricît de nesemnificativ în aparenjă, îi aprinsese, în ochi aurora unei noi existente. 78 . Astfel în viafa lui Lucy Ferrier interveni un eveniment deloc important prin el însuşi, dar funest pentru urmările sale asupra fetei şi a multor altqra din jurul ei. , într-o dimineată caldă de iunie.'Lucy se îndrepta călare spre oraşul din apropiere, la rugămintea tatălui ei, pentru cîteva comisioane." în apropiere de marginea aşezării, în drumul ei apăru deodatăo turmă de animale însoţită decîţiva păstoricu înfăţişare sălbatică. Nerăbdă-toare, tînăra fată voi să-i depăşească, încercţpd să-şi strecoarecalul într-un spaţiu îngust, printre animale. Din nefericire, unul dintre tauri îi lovi puternic calul, care, de durere, speriat, începu să sară şi să dea din copite. Situaţia era critică. La fiecare mişcare, animalul întîlnea coarnele bovinelor, iar rănile primite îî făceau tot mai' agitat. Lucy avea mari dificultăţi să-şi mentină echilibrul în şa; orice greşeală i-ar fi adus moartea şi încă ce moar-te ! strivită de copitele turmei agitate. Treptat ea îşi pier-dea fortele şi sîngele rece. Praful o orbea, mirosul animalelor înghesuite unul într-altul o ameţea — simtea că nu mai rezistă mult, cînd, o voce se auzi îo spatele ei, o mînă fermă prinse frîul calului şi ca prin minune îl scoase din turmă.

„Sper, domnişoară că nu stnteţi rănită ?a spuse salvatorul cu un ton respectuos" Fata -privi o clipă figura bronzată şi hotărîtă, apoi rîse nervos: wAh ! mi-a fost cu adevărat teamă — spu^e ea; cine s-ar fi gîndit că aceste vaci vor reactiona astfel... — E o adevărată binecuvîntare că n-ati căzutM spuse însotitorul ei cu sertozitate. Era un tînăr înalt, îmbrăcat în veşminte simple cu aspect sărăcăcios. tn bandulieră avea o puşcă de vînătoare. wPariez că sînteţi fiica lui John Ferrier, continuă el; v-am văzut ieşind din fermă luL Cînfl vă veti întoarce acasă întrebaţi-l dacă îşi aminteşte de Jefferson Hope, din Saint-Louis. Dacă el este acel Ferrier pe care îl ştiu, tatăl meu şi ej au fost foarte apropiafi. 79 • * care îi asaltau sufletul. Nu era un copil ci un bărbat puternic cu caracter dominator, dar ceea ce 80 Nu vreti să veniţi pentrua vorbi directcu el ? spuse timid Lucy. Y Tînărul p$ru încîntat de invitaţie şi privirea Jui în? tunecată selumină. ' El vă datorează, ca şi mine, o mare recunoştintă Cu mare plăcere, dar, vedefi, de două luni cutreie-' rărn muntn şi nu sîntprea pregătit pentru vizite. Va trebui ca Ferrier să mă primeascî aşa cum sînt zise fata — pentru că mă adoră — iar dacă acele vite bles t temate m-ar fi zdrobit nu s-ar fi putut consola în veci Nici eu, spuse tînărul Nu prea văd dece — nu sînteti unul dintre prietenii noştn. Figura senină a tînărului vînător se înroşi atît de puternic încît LuCy izbucni în rîs. Ei, n-am vrut să spun aşa ceva, bineînteles că sîn-teti un pneten, trebuie să veniţi la noi. Acum Iăsati-mă sa-mi continui drumul, altfel tata se va supăra că nu mi-am îndeplinit comisioanele.

La revedere. Adjp,u răspunse tînărul ridicîndu-şi sombrero-ul şi inclinîndu-se apoi către mîna care i se întindea. Jefferson îşi reluă locul lîngă tovarăşii lui, dar rămase îngîndurat şi tăcut Toti acei oameni mergeau să pros pecteze în Muntii Nevadei, în căutarea minelor de argint şi se îndreptau către Salt Lake City sperînd să găsească capitalul necesar exploatării filoanelor descoperite. Jef-ferson era la fel de entuziast ca şi camarazii săi. da Lucy întoarse calul, îi administră o lovitură de cra-vaşă şi se pierdu într-un nor de fum acel incidentneaşteptatavea să-ischimbeideile. Imaginea tinerei fete, proaspătă ca briza ce mîngîie Sierra. lăsase o urmă adîncă în sufletul său. Privind-opierzîndu-se în depărtare, el întelesecă o schimbare se produsese în viata sa — atît de puternică încît nici minele de argint şi nimic altceva în lume.nu mai puteau rivaliza cu noile sentimente

« simtea — prima dragoste — era ceva gingaş, delicat. Reuşise fntotdeauna ceea ce îşi pusese (n gînd; de aceea, îşi jură în sinea lui să-şi epuizeze toate eforturi-le, toată perseverenta, întreaga voinţă pentru a triumfa în această luptă atît de nouă. Chiar în acea seară Jcf-ferson Hope se duse în vizită la John Ferrier. Apoi veni atît de des încît începuse să fie considerat un obişnuit al casei. De doisprezece anit Ferrier, acaparat de munca sa, nu avusese practic nici o legătură cu exteriorul. Hope îi povesti deci tot ceea ce dorea să afle, iar istoriile sale deveniseră captivante nu numai pentru tată ci şi pentru fiică. Călătorind mult prin California ştia tot felul de întîmplări despre averi uriaşe clădite sau pierdute în numai cîteva luni, în acel ţinut fierbinte al aventurii. Tncercase multe meserii; fusese vînător de ca-pete, căutător de aur, crescător de vite. Jefferson nu lip-sise din nici un loc în care s-ar fi putut întîlni cu pe-ricolul. Hope a devenit în scurtă vreme favoritul bătrînu-lui fermier. tn ceea ce o privea, Lucy manifesta rezer-ve, dar, obrajii ei aprinşit ochii strălucitori şi veseli de-monstrau clar că inima ei tînără nu-i mai apartinea. Dacă tatăl s-ar mai fi putut înşela, cel căruia copila îi acorda afecjiunea era sigur de reuşita lui. Intr-o seară, venind către domeniul lui Ferrier o în-tîlni pe Lucy în drumul

său. — Trebuie să plec, Lucyl spuse el luîndu-i. mîinile 'într-ale sale şi privind-o cu tandrefe în ochr. „Nu-ti pot cere acum să mă urmezi darf la întoarcere, vei accepta să vii cu mine?u — Dar cînd vei reveni? întrebă ea roşindu-se. In cel tîrziu două luni, iubita mea, şi voi dori să fii a mea. Nimeni nu ne va mai puţea despărţi. Dar tatăl meu? întrebă fata. Mi-a dat consimtămîntul cu conditia ca afacerile mele să meargă bine. Dar nii am nici o grijă în privinţa asta. Ah! dacă şi dumneata şi tatăl meu aţi căzut de 81

acord, atunci eu nu maiam ce spune, murmură eat sîndu-şi capul pe pieptul prietenului său.

Dumrtezeu fie binecuvîntat! spuse tînărul cu emoţie se plecă pentru a o îmbrăjişa. Iată un lucru stabilit. Acum, cu cît voi întîrzia mai mult cu atît îmi va fi mai greu să plec; tovarăşii mei mă aşteaptă în defileuri; adio, dragostea mea. Tn două luni mă vei revedea.44 către aceea pe care o părăsea i-ar fi putut întoarce ho tărîrea Tînăra copilă îl urmări pînă cînd silueta acestuia dis Sărind iute pe cal, Hope plecă în goană fără a mai întoarce capul, ca şi cum s-ar fi temut că o singură privire păru în depărtare; apoi se întoarse încet către cdsă. Era în acel moment, cea mai fericită fată din Utah. • ■ i CAPITOLUL III

PROFETUL FAŢA ÎN FAŢA CU JOHN FERRIER ii Trecuseră aproape trei săptămini de cînd Jefferson

e şi tovarăşii săi plecaseră din Salt Lake City. John Ferrier îşi simţea inima strîq?îndu-i-se la ideea revenirii tivă. Dar fericireă lui Lucy era cel mai bun argument pentru a-I împăca cu promisiunea făcuta. Ferrier îş rase demult că Lucy nu se va căsători cu un Mbr 'ui Hope care ar fi însemnat despâr(irea de fiica sa adop mon. O asemenea legătură nu i se părea o căsătorie ci o ruşine şi o nenorocire totodată; şj indiferent de parerea lui despre obiceiurile mormone, asupra acestui puhct ra-măsese dur şi intransigent Fusese nevoit însa să-şi păstreze adînc ferecată în su flet părerea; exprimarea ei publică i-ar fi putut aduce enorme neplăceri. 82 , • i i Nici inchizi|ia Sevillei, nici societăţile secrete ale Itali-ei nu reuşiseră să constringă Europa aşa cum se întîmpla-se în Utah cu legea mormonă. Invizibilă şi misterioasă, mişcarea acestora era atît deputernică, încît omul carear fi îndrăznit să luptecu biserica, dispărea, puf şi simplu, fără a i se mai şti vreodată de urmă şi nici măcar de nume. Ce se întîmpla între un astfel de temerar şi tribunalul secret era învăluit în cea mai teribilă tăcere. Un cuvînt spus fără socoteală, un gest imprudent erâu su-ficiente şi vinovatul era suprimat fără ca cineva să poată pătrunde tainele şi misterul acestei puteri teribile care se întindea peste capetele tuturor. La început, Puterea acfiona doar asupra acelora care, îmbrătişînd legea mormonă, încercau apoi să o schimbe sau să o părăsească, pur şi simplu. Apoi, aria persecutiilor s-a extins. Numărul femeilor mature din colonie scăzuse

apreciabil şi faţă de această diminuare a popula(iei fe-minine, legea poligamiei devenise o doctrină sterilă. A început însă, o perioadă de omoruri: fermieri ucişi, case incendiate, fără a se putea descoperi fă^taşul, astfel că femeile fără sprtjîn au fost nevoite să intre în haremurile celor rămaşi, biete fiin(e cu inima zdrobjtă de suferinfă şi oroare. Câlătorii rătăcifi prin împrejurimi vorbeau de cetele oamenilor înarma(i şi mascaţi care cutreierau regiu-nea. Noi şi noi confirmări aduseseră în cele din urmă elucidarea misterului. Şi astăzi numele „îngerilor răz-bunării" aduce groază şi teroare prin fermele izolate ale Vestului. Această sinistră organizatie ajunsese să terorizeze întregul tinut. Nimeni nu cunoştea cîne erau membrii acestei asociaţti, numele şi numărul aiitorilor crimelor ca şi compiicii acestora rămîneau acoperite de cea mai nepătrunsă taină. Nu puteai^orbi nici cu cel mai apropiat prieten despre Pcpfet sau misiunea acestuia pentru că era posibil să te adresezi fără să ştii chiar unuia dintre reprimatori, el urmînd a aplica prin fier şi foc pedeapsa destinată hulirii. Oricine se temea de vecinul Jui, iar gîndurile şi năzuin|ele rămîrieau ferecate în sufletul' 83 fiecăruia. Intr-o frumoasă dimineaţă cfnd John Ferrier tocmai se pregătea să plece fn pădure, pe aleea din faţa casei sale apăru un om blond, cu o statură impunătoare. Inima lui Ferrier fncepu să bată cu putere. Oaspetele său era Brigham Young în persoană. Plin de teamă, căci o astfel de vizită nu prevestea nimic bun, bătrînul se repezi în întîmpinarea noului venit, salutîndu-I cu respect. Marele şei al mormonilor primi cu' răceală omagiile şi-l urmă pe Ferrier fn salon, fără ca faţa lui sâ-şi piardă severitatea. „Frate Ferrier*4 ziseel aşezîndu-se şi arunctndu-i prin-tregeneo privire pătrunzătoare. „Frate Ferrier, credincio-şii cei adevăraţi au fost, cred, buni cu tine. Te-am cules din deşert,*pe.jumătate mort de foame, ne-am fmpărţit hrana cu tine, te-am adus sănătos fn valea promisă dăruindu-ti pămtnturi mănoase care ţi-au permis să faci avere, sub protecjia noastră. Tot ceea ce am spus este adevărat? Este foarte exact, răspunse Ferrier. Ca răsplată am aşteptat un singur lucru: să tm brăţişezi adevărata credinţă şi să te supui tuturor regulilor ei. Ai promis-o, dar dacă zvonurile se adeveresc iată că n-ai făcut-ol

Cum aşa? strigă Ferrier ridicfndu-şi bratele spre cer. N-am donat fondului comun partea cuvenită? Nu • #• am mers cu regularitate la templu, n-am Unde sînt femeile tale? îl tntrerupse Young, ui-tîndu-se fn jurul lui. Te rog să le aduci pentru a le putea saluta. Este adevărat că nu m-am căsătorit, răspunse Ferrier. Dar numărul femeilor era şi aşa redus iar alţi Fra(i aveau mai multe drepturi să o ceară decît mine care nu eram singur. Nu o aveam eu pe fiica mea cu mjne? Despre ea doresc să vorbim, spuse şeful mor-monilor. Ea a crescut, devenind b floare a Utah-ului; foarte multi dintre oei mai buni ai noştri.sînt cu ochii pe ea.M 84 John Ferrier scoase un geamăt surd. „Anumite zvonuri planează asupra ei; se spune ca a fost promisă unui străin. Sper că nu este altceva decît o bîrfi otriviti. cici ce se spune în cea de a treisprezecea lece din codurPreafericitului John Smith?" Fiecare fiici a adevăratei credinte va trebui să devinisotia unuia din-tre cei aleşi şi dacă ea se va dărui unui intrus. va comite cel mai mare dintre picate." Este deci de neconceput ca dumneata. care aparfii Adevărateicredinţe. si accept trădarea de la propria fiicâ». nervos cravaşa pe care o mai păstrase în mîini lată deci ocazia de a te pune la incercare; aşa _ hotărît în Consiliul sacru al Celor Patru. Fiica ta este tînără si nu dorim unirea ei cu un vîrstnic; mai s mult. aşteptăm ca ea să facă alegerea. Fiecare dinfre Bătrîni are deia un harem apreciabil, dar trebuie sa ye S _ _ _^ a _ ! II ____, ___ _L__ m__ -& ghem şi asupra copiilor noşţri. Stangerson şi Drebber au fiecare cîte un fiu. Şi la unul şi la celălalt, Hica ta John Ferrier nu răspunse. dar începu sa frămînte

va fi binevenită. Să aleagă deci între cei doi. Ei sînt tineri^ bogath credincioşi adevărati. Care este răspunsul tău? Ferrier, cu sprîncenele încruntate, rămase cîteva momente fără glas. wNe acordati prea putin timp. spuse

în sfîrşit. Fiica mea este atît de tînărăl De abia a atins vîrsta măritişului. Ea va avea o lună pentru a se decide, spuse Young ridicîndu-se. După aceea, va trebui să ne dea râspunsul.** bată de furie, cu ochii scăpărători: „Dacă tu şi fiica Odată aiuns la uşâ, Young se întoarse cu fata strîm ta veti încerca, în ciuda neputintei voastre, să luptatj _. _____ _■__ _» _. ■ a w 1*4 __ __" ___. ____ _T __ _L j___! ____ ___ 9 ___ __«__■•_# * • __^^ _ _ v A __ _. ___ _ JET __ _k _^ i împotriva voinţei celor Patru Sfinţi, să ştii că ar fi fost mai bine ca oasele voastre si fi rămas pe versantul Sierrei Blanca." Ridicîndu-şi mîna cu un gest amenintătpr. Pro-fetul plecă. făcînd si risune pietrişul curjii de paşn sii grei Ferrier rămasemut, cu capul între mîini, întrebîndu-se cum să înceapă o discutie cu fiica sa; deodată, simti pe brat o apăsare dulce şi uşoară; ridicînd ochn 85 o zări pe Lucy în fa(a sa. După paloarea şi groaza în-tipărită pe chipul ei îşi dădu seama că ea auzise totul. „Nu am făcut înadins, zise ea, dar vocea lui răsuna în toată casaî Oht tată, ce vom deveni ndi, oare? . •— Nu te frămînta, răspunse el, trăgînd-o lîngă el şi mîngîindu-i cu mîna lui mare şi bătătorită buclele blon-de, de copil; vom găsi noi o scăpare. Simpatia ta pentru călătorul nostru a rămas aceeaşi, nu? Un suspin însoţit deo strîngţre de mînă — fu singurul răspuns. nŞtiu, ştiu că da, spuse elf dealtfel nici nu doresc altceva. El este un băiat de treabă şi un bun creştih, ceea ce nu e cazul cu toţi ăştia de aici, în ciuda

aparen-telor lor rugăciunt şi jurăminte. Ascultă, mîine pleacă un transport spre Nevada. Voi încerca să-i transmit un me-saj din care să afle impasul prin care trecem. Dacă mă gîndesc bine, băiatul va ajunge aici mai repede decît te-legraful. La aceste cuvinte, Lucy surîse printre lacrimi, „Cînd va fi aici, el ne va spune ce avem de făcut. dar tremur pentru tine, tâticule drag. Ei sînt atît de groaznlci — la fel ca şi poveştile despre cei care încearcă să se

râzvrătească

împotriva

Profetului şi pe

care-i aş-teaptă

întotdeauna o catastrofă teribilă! -Da. nici unul dintre noi nu a putut încă să i se opună! spuse tatăl. Avem o lună înaintea noastră. E ade-vărat însă, că după aceea ar fi mult mai cuminte să dis-părem de aici. Să părâsim Utah-ul? Da, aşa inten(ionez. • -r-Şi ferrfia? — Vom încerca să recuperăm cît mai mult din bani, iar restul va fi abandohat. Ca să-fi spun drept, Lucy, nu este prima oară cînd m-am gîndit la asta. Nu mă prea împac cu gîndul să fiu jucăria Profetului, asemeni tuturor celor de pe aci. Eu sînt un fiu al Americii libere . şi aceasta schimbă lucrurile: La vîrsta mea e greu să încep cu prefăcătoriiieşi cred că dacă Young va mai veni pe aici, o să fie îiîtîmpinat cu o încărcătură de alice. — Dar ne vor împjedica să plecăm, obiectă fata. — Să aşteptăm întoarcerea lui Jefferson şi vom încerca să ne descurcăm. Nu fii îngrijorată, micuto, nu vreau să te mai văd cu ochii înroşiţi. Haide, nu ne amenintă nici un pericol." Cu tot aerul convingător pe care-I arborase Ferrier pentru a o încuraja, Lucy nu se putu opri să remarce grija neobişnuită cu care tatăl ei încuie porţile, apoi aten* (ia cu care şi-a curăţat puşca, adusă din camera sa. CAPITOLUL IV FUGA In dimineata care a urmat întîlnirii cu Profetul mor-monilor, Ferrier plecă la Salt Lake City şi-i încredintă prietenului său care pleca în Nevada, mesajul destinat lui Hope. El îi transmise tînărului cît de teribil era pe-ricolul ce-i ameninţa şi cît de necesară era întoarcerea lui grabnică. Predarea scrisorii îl făcu să se simtă mai liniştit şi se întoarse acasă cu inima mai uşoară. Apropiindu-se de casă zări cu surprindere lîngă gard doi cai străini, iar

uimirea lui fu şi mai mare la vederea a doi tineri instalaţi în salon. Unul dintre ei, cu figura prelungă şi foarte palid, se tolănise pe şezlong ţinîn-du-şi picioarele cocofate pe masă; celălalt, la care ma-sivitatea gîtului, ca de taur, se armoniza perfect cu gro-solănia trăsăturilor, stătea în faţa ferestrei, cu mîinile adînc vîrîte în buzunare, fredonînd o melodie populară. Amîndoi îl salutară pe Ferrier printrun semn al capului iarcel care se balansa pe fotoliu i se adresă în aceşti termeni: 87 • „S-ar putea să nu ne cunoaştefi. Tovarăşul meu este fiul bătrînului Drebber, iar eu sînt Joseph* Sfenger-son. Amîndoi v-am însoţit prin deşert atunci cînd mîna Domnului coborîtă asupra dumneavoastră a făcut să fi'ti primit în turma oilor sale credincioase". — Aşa cum se va întîmpla cu toate nafiile la ora ce va fi Aleasă, reluă'celălalt cu o voce nazală. Moara macină încet, dar sigur. John Ferrier se înclină cu răceală. Ştia acum despre ce este vorba. „Am venit, continuă Stangerson, la sfatul părintilor noştri, pentru a vă cere mîna fiicei dvs. Alegeti, dum-neavoastră şi dînsa, între noi doi. Dar pentru că eu nu am decît patru so{ii, în timp ce fratele Drebber are şapte, îmi place să cred că cererea mea ar putea fi privită mai favorabil. Nu, nu, frate Stangerson, strigă celălalt. Nu este vorba de cîte neveste avem ci de felul în care le putem întretine. Tatăl meu mi-a cedat morile şi acum, dintre noi doi, eu sînt cel mai bogat. Dar viitorul meu este mult mai atrăgător decît al tău, reluă celălalt vehement. Cînd Domnul îl va chema la El pe tata, voi moşteni şi fabrica de piei şi tăbăcă-rta. Şi apoi, eu sînt mai în vîrstă şi am în Biserică o situaţie mai înaltă. % — Cred că fata va trebui să se pronunte, zise tînărul Drebber — privindu-se cu încîntare în oglindă. Noi ne vom supune alegerii ei.M In timpul acestui dialog, John Ferrier, plin de furie rămăsese în uşă;se abjinu cu greu să nu pună biciul pe cei doi vizitatori. „Ascultafi btne, zise el în sfîrşit, înaintînd cu un pas către cei doi. Cînd fiica mea vă va invita, ea însăşt, voi consimji să vă primesc, dar pînă atunci, ieşi(i afară şi să nu vă mai văd." Cei doi mormoni rămaseră ca de piatră. Rivalitatea dintre ei era în acceptiunea lor cea mai mare favoare care putea fi făcută unui tată şi, în egală

fio măsură, fiicei acestuia. „Există două modalităţi pentru a ieşi de aici: pe uşă sau pe fcreastră, strigă Ferrier. Alegeti." Figura lui bronzată era attt de teribilă, mtinile uscate atit de amenintătoare tnctt cei doi vizitatori socotiră că . e mult mai bine să plece tn grabă. Bătrînul fermier ti urmă pînă la poartă. nDe tndată ce vă vetf hotărt care din doi tmi va deveni ginere, să mă anun(aţi şi pe mine, zise el pe un ton de batjocură." '— O să te coste toate astea, urlă Stangerson, alb de furie. Ai adus o ofensă Profetului şi Consiliului celor Pa-tru. O vei regreta pînă la sffrşitul zilelor. „Mîna Domnului se va ridica asupra ta pentru a te pedepsi, zise şi tînărul Drebber.» Ferrier, furios la culme se repezi după armă, dar Lucy îl opri, luîndu-1 de braţ. Inainte de a se putea elibera — galopul cailor vesti plecarea tn goană a celor doi ne-poftiti. Nemernicii! mizerabiiii! strigă Ferrier ştergîndu-şi sudoarea care-i curgea tn valuri pe frunte. Aş prefera să te văd moartâ, copilul meu, dectt so(ia vreunuia din-tre ei. Şi eu la fel, tată, zise ea cu calm, dar Jefferson va fi aici. Sper, şi cu ctt mai repede, cu attt mai bine; cici ne putem aştepta la orice de aici înainte. Era într-adevăr mare nevoie de ajutor pentru fermier şi fiica lui adoptivă. De la înfiintarea coloniei, absolut nimeni nu-şi permisese să seVevolte atît de făjiş împotriva Bătrinilor. Dacă greşeli simple fuseseră pedepsite prin măsuri extreme, cum vor reacţiona ei tn faţa unei ase-menea nesupuneri? Nici bogătia, nici poziţia socială nu erau de vreun folos vinovatului. Cu tot curajul său, Fer-rier sim(ea pericolul ce-l ameninta şi acesta tncepea să-l 4ngrozească. Tn faţa fiicei sale el îşi ascunse pre-sentimentele şi arboră o prefăcută indiferen(ă. Lucy, cu puterea de pătrundere pe care dragostea filială i-o as89 cuţise, înfelese însă că erau lipsiţi de apărare. ] Ferrier se aştepta la un mesaj din partea lui ! Young, eventual la mustrări prin viu grai. Niciodată ' n-ar fi putut însă ghici maniera în care urma să se manifeste intervenţia Profetului. Tn diminea(a următoare,

pe cuvertura cu care era acoperit, găsi înfipt un ac de care atîrna un bilet pe care scria: „ai încă 29 de zile pentru a te hqtărî, dar apoi..." I Un astfel de avertisment era mai înfricoşător decît I o ameninţare. Cum de a putut ajunge biletul în camera I sa? lată ce-l îngrijora cumplit pe Ferrier. Servitorii se ! culcau în anexele clădirii, îar ferestrele şi uşile casei j fuseseră ferecate încă de cu seară. El rupse hîrtia şi j nu-i vorbi fiicei sale despre eav dar întîmplarea l-a în- . grozit. Ce putere trebuia folosită împotriva unui duşman * care uza de arme atît de misterioase? Mîna care-i pusese ] biletul pe piept l-ar fi putut tot atît de bine lovi — drept j în inimă — fără să se afle vreodată cine a făcut-o. ! O zi mai tîrziu suferi un şoc mai violent. Tn timpul micului dejun, Lucy âcoase un strigăt pu- J ternic. Ea privea în sus arătînd cu degetul spre tavanul ■' pe care era scrisă cu cărbune cifra 28. Pentru ea acest j număr nu avea o semnifica(ie, dar în noaptea ce ur- j mă, Ferrier a vegheat tot timpul cu arma în mînă. Cu j toate că nu a văzut şi nu a auzit nimic, în dimineata J următoare — pe uşă, în partea exterioară era desenat 1 numărul „27M. în zilele care au venit — faptul se repeta I cu ostentatie; duşmani invizibili continuau să contabilize- I ze timpul care trecea implacabil. Cîteodată cifra fatală 1 apărea pe un perete, altădată pe pămînt, pe gardul'gră- | dinii. Cu toată supravegherea, Ferrier nu l-a putut des- I coperi pe cel sau pe cei care-l torturau. Teama sa atinsese I o limită superstitioasă. Singura speranfă care-i rămăsese I era sosirea tînărului vînător aflat în Nevada. I Din cele douăzeci de zile, rămăseseră cincispreze- 1 ce, apoi zece şi nici o veste nu sosea din depărtare* Ori- 1 decîteori un călăret trecea prin apropierea fermei, inima 1 bătrînului fermier bătea cu emo(ie, dar aşteptarea I 90 1 nu-şi găsea sfîrşitul dorit. Cînd cifra 5 se schimbă cu 4, iar aceasta cu 3 îşi pierdu curajnl şi orice nădejde de scăpare. Izolat în ţinutul său îşi dădea seama de neputinţa lui. fn plus, drumul era supravegheat cu stric-tefe; se putea trece

doar cu un ordin scris al Consiliului Bătrînilor. Din indiferent ce unghi ar fi privit situajia,

evitarea

catastrofei

devenise

imposibilă.

Hotărîrea

bătrî-nului

rămăseseînsă neclintită: mai bine moartea decît dez-onoarea fiicei sale. Intr-o seară, rămas singur în camera lui — reflecta pentru a mia oară la situaţia îngrozitoare în care seafla. In amurg, cifra 2 îi fusese vopsită pe peretele casei, a doua zi era deci ultima din totalul celor care i se lăsa-seră pentru a lua hotărîrea. Ce urma oare să se întîmple? Gînduri vagi şi înspăimîntătoare îi treceau prin minte. Ce se va întîmpla cu fiica sa dacă el nu va mai fi? Dîndu-şi seama de neputinţa lui, Ferrier îşi lăsă capul în piept şi izbucni în suţpine. Tăcerea fu însă tulburată de un zgomot. Ce să fi fost oare? La uşă se auzi o bătaie extrem de uşoară, dar totuşi distinctă. Ferrier se strecură în hol pentru a auzi mai bine. Zgomotul se întrerupse brusc dar începu imediat, tot atît de discret. Qneva bătea la poartă. Era oare vreun asasin venit $2 îndeplinească ordinul sîngeros al tribunalului secret, sau cel trimis să scrie pe uşa ultima din cifrele fatale? Incertitudinea îl copleşi atît de puternic pe bătrîn încît, lăsînd orice pre-cau(ie la o parte, se năpustî către intrare, cn riscul de