Arhitectura Populara de Lemn Din Transilvania in Context European

2

ARHITECTURA POPULARĂ DE LEMN DIN TRANSILVANIA  IN CONTEXT EUROPEAN  ­ REZUMAT ­ 

Lucrarea  de  faţă  îşi  propune  o  analiză  comparativă  a  arhitecturii  de  lemn  valoroase din Transilvania cu anumite trimiteri la arhitectura de lemn din întreaga  Românie, în context european, prin prisma unui determinism constructiv, social şi  economic,  care  acţionează  în  mod  firesc  asupra  tuturor  activităţilor  umane,  indiferent de ţară sau perioadă istorică.  Folosind  ca  instrumente  metodele  arhitecturii  comparate  şi  limbajul  comparatismului,  respectiv  ponderea  surselor  locale  (genetice)  faţă  de  cele  externe  (influenţe),  într­o  radiografie  a  trei  componente  de  program  semnifcative  ale  peisajului  rural  transilvănean:  biserica,  casa  şi  poarta,  lucrarea  surprinde  evoluţia  arhitecturii  populare  de  lemn  din  Transilvania,  respectiv  din  România  în  context european.  Lucrarea este structurată pe şapte capitole, bibliografie şi anexe.  I. Introducere. Izvoare de cercetare ale arhitecturii.  Fixare cadru geografic. Izvoare de cercetare ale arhitecturii şi  influenţe care le preced  Acest  capitol  face  o  introducere  în  tematica  tezei,  identificând  cadrul  geografic şi izvoarele de cercetare ale arhitecturii lemnului din Transilvania.  Astfel  se  face  o  apreciere  a  tematicii  abordate  de  teză  în  domeniul  arhitecturii  în  general,  considerându­se  că  arhitectura  aparţine  atât  culturii  materiale  cât  şi  celei  spirituale.  Evoluţia  în  domeniul  cunoaşterii  şi  cercetării  de­a  lungul secolului al XIX­lea, a schimbat conceptele cu statut de concept central, cu  noţiunile  de  evoluţie  şi  determinism,  care  au  devenit  ulterior  concepţiile  evoluţioniste şi deterministe de bază.  Pentru  a  exemplifica  tendinţele  de  utilizare  a    comparatismului,  în  prima  jumătate  a  secolului  XX,  în  literatura  de  specialitate,  se  aminteşte  de  operele  lui  Gh. Balş şi N. Ghika­Budeşti, asupra ideii de asimilare a surselor şi a influenţelor  cât  şi  a  creaţiei  orginale.  Vorbind  de  exemplu  de  arhitectura  medievală  de  cult  moldavă, ca “fiind de sursă bizantină “, Gh. Balş atribuie realizarea sa “unor mâini  gotice”.  Cu  acest  prilej,  el  pune  în  evidenţă  caracterul  de  sinteză  al  arhitecturii  moldave, izvor al originalităţii sale. La rândul său, N. Ghika­Budeşti explică evoluţia  arhitecturii  din  Muntenia  şi  Oltenia  “printr­o  succesiune  de  influenţe  externe  (occidentale,  bizantine,  slavo­bizantine,  armeano­georgiene,  arabe,etc.),  dar  concluzionează  că  odată  ce  aceste  influenţe  au  fost  asimilate,  se  conturează  începutul  unei  şcoli  locale  munteneşti,cu  o  dezvoltare  caracterizată  prin  succesiunea unor stiluri distincte.” Exemple asemănătoare, regăsim în lucrarea lui  Grigore  Ionescu    “Istorii  ale  arhitecturii  româneşti”  din  1937,  unde  sunt  reluate  aceste puncte de vedere.  Analizând  arhitectura  românească  de  lemn,  suntem  în  faţa  unei  realităţi  obiective,  “împrumuturile”  pe  care  le  face  mediul  autohton,  pentru  a­şi  soluţiona  problemele sale de creaţie, le face adresându­se unor surse externe.

3 

Istoricului  de  arhitectură  îi  revine  sarcina  să  găsească  măsura  reală  între  aportul  surselor  interne  şi  a  celor  externe.  Consider  că  dificultatea  unei  aprecieri  corecte  şi  a  soluţionării  acestei  probleme  de  specialitate,  este  amplificată  de  dificultăţile  create  de  prezenţa  în  teoria  şi  critica  domeniului,  a  două  tendinţe,  ambele  excesive:  una  care  exacerbează  de  pe  poziţii  autohtoniste  aportul  local  (surse genetice­izvoare) şi o alta, de pe poziţii cosmopolite importanţa importurilor  (sursele  externe  ­  influenţe).  Evidenţierea  importanţei  surselor  interne  autohtone,  este cu siguranţă o preocupare corectă. Combătându­se însă excesele, în sensul  supralicitării aportului exterior şi subestimării forţelor autohtone, au fost frânate cu  acest  prilej  şi  cercetările  privitoare  la  detectarea  diferitelor  influenţe  exercitate  asupra arhitecturii româneşti.  Gh.  Curinschi  Vorona,  istoric  de  arhitectură,  în  lucrarea  sa  “Introducere  în  arhitectura  comparată”,  reia  de  pe  poziţii  riguros  ştiinţifice  şi  în  mod  lăudabil  tematica comparatistă.  Studierea şi cercetarea unor date şi opinii asupra acestui subiect, cu referiri  concrete la arhitectura lemnului, m­a făcut să sesizez şi un potenţial conflict de idei  si  opinii,  care  se  desprind  dintre  rândurile  diverselor  lucrări  de  specialitate  în  domeniu,  atât  autohtone  cât  şi  străine,  pe  care  am  dorit  să­l  elucidez  cu  cât  mai  multă obiectivitate.  Câteva  exemple  ar  putea  fi  elocvente  în  acest  sens:  existenţa  unor  construcţii specifice foarte asemănătoare constructiv  la o distanţă de cca. 3000km  cum ar fi culele olteneşti de la noi din ţara (unde influenţele par excluse) şi un tip  de  locuinţă  din  zona  oraşului  Riga,  din  Rusia,  ar  putea  fi  un  exemplu  de  determinism constructiv. Un al doilea exemplu ar fi sistemul de îmbinare orizontală  a  pereţilor  unei  case  de  lemn,  cunoscut  la  noi  în  ţară  sub  denumirea  de  „în  cheotori”,  în  Europa  centrală  de  ”blockbau”  sau  „log  building”  în  Europa  de  nord,  sistem  care  are  variaţii  locale  ingenioase,  dar  care  are  ca  şi  principiu,  o  logică  constructivă unanim valabilă în toate aceste zone ale Europei..  Un  alt  exemplu  ar  fi  existenţa  unor  magazii  (hambare)  din  lemn,  pentru  depozitarea grânelor, care au structuri constructive diferite în Elveţia în localitatea  Gladbach,  în  Transilvania,  în  judeţul  Hunedoara,  în  localitatea  Cerbia  şi  în  Norvegia în localitatea Telemark, dar care toate au în comun un element funcţional  pe cât de simplu pe atât de eficient şi anume patru stâlpişori subţiri, ciopliţi conic,  cu  baza  în  sus,  pe  care  se  sprijină  întreaga  construcţie    şi  care  au  rolul  de  a  împiedica  rozătoarele  să  intre  în  hambar  (vezi  fig.  23,  24,  25,  pag.16).    Variaţiile  constructive    pentru  aceşti  stâlpişori  sunt  diferite,  de la  un loc la altul  ,  fie  con  cu  bulb,  sau  o  tipsie  metalică  montată  la  partea  superioară,  toate  fiind  soluţii  ingenoase de a stăvilii invazia rozătoarelor,  dar toate au fost optimizate de scop şi  de  logica  construcţiei,  determinismul  constructiv  şi  funcţional  modelând  părţile  comune.  Analiza mai sus făcută, se adresează doar determinismului constructiv, însă  consider  că  există  şi  un  determinism  socio­economic  care  corelat  cu  cel  constructiv, poate explica şi justifica fenomenul evoluţiei în arhitectra lemnului mult  mai bine. În general în literatura de specialitate, istoria economică a Translvaniei în  secolele  XVII­XVIII,  nu  este  suficient  tratată  şi  mai  ales  nu  este  corelată  cu  fenomenul  de  arhitectură,  în  speţă  cu  arhitectura lemnului.  Printre  puţinele lucrări  în domeniu ar fi cartea lui Paul Niedermaier „Siebeburgische Stadte” care face un  studiu  al  evoluţei  planurilor  urbanistice  ale  celor  şapte  oraşe  săseşti  din  Transilvania, dar şi o analiză statistică riguroasă a locuinţelor de lemn şi de zidărie

4 

din cele şapte localităţi, din care rezultă şi concluzii asupra nivelului de dezvoltare  economic pe o perioadă de 250 de ani (1350­1600).  Un  exemplu  de  determinsm  constructiv,  corelat  cu  cel  economic,  care  devine  hotărâtor,  este  sistemul  constructiv  vertical,  cunoscut  în  Transilvania  sub  denumirea de construcţie de lemn “în căţăi”,  în limba  maghiară “în şoşi”, în limba  germană de “mastenbau” iar în ţările nordice de “stav”.  Acest sistem s­a născut condiţionat de un determinism economic complex;­  economia de material, legisaţiaîn vigoare şi viteza de execuţie.  Având  în  vedere  cele  prezentate  (existenţa  unui  anumit  determinism  constructiv, la nivel conceptual cât şi la nivelul execuţiei obiectului de arhitectură),  putem  afirma  că  studiul  evoluţiei  arhitecturii  de  lemn  comportă  demersuri  de  factură ştiinţifică.  Trebuie  să  demonstrăm  în  continuare  faptul  că  de­a  lungul  timpului,  arhitectura de lemn în general, a evoluat cel puţin din punctul de vedere al modului  de  execuţie,  la  care  meşterul  dulgher  şi­a  îmbunătăţit  munca,  atât  în  privinţa  timpului cât şi a economiei de material.  Căile care au favorizat această evoluţie sunt următoarele:  ­  selecţia naturală a meşterilor  ­  influenţe venite din exterior ­ migraţia meşterilor  ­  schimbarea condiţiilor de exploatare şi prelucrare a lemnului.  Pentru  a  limita  această  analiză  a  evoluţiei  arhitecturii  de  lemn  în  spaţiu  şi  timp şi a face o analiză amănunţită a obiectelor şi programelor de arhitectură, s­au  selectat pentru studiu doar zonele semnificative şi valoroase, prin prisma detaliilor  constructive şi funcţionale pentru trei obiective : biserica, casa şi poarta.  S­au  fixat  câteva  zone  geografice,  propice  dezvoltării  arhitecturii  de  lemn,  evidenţiindu­se  cele  montane,  cu  păduri  întinse,  cu  un  procent ridicat  de  case de  lemn  la  sfârşitul  secolului  al  XVIII­lea,  cum  ar  fi  Ţara  Maramureşului  atât  Maramureşul  transilvan  actual,  cât  şi  Maramureşul  istoric  din  partea  sudică  a  Ucrainei şi a Slovaciei, Ţara Moţilor, Ţara Crişurilor, Ţara Haţegului şi Mărginimea  Sibiului.  Zonele  din  Ucraina  şi  Slovacia  prin  arhitectura  de  lemn,  reprezintă  o  verigă  de  legătură  între  arhitectura  de  lemn  din  ţările  scandinave  şi  arhitectura  tradiţională de lemn din Transilvania, în mod special din zona Maramureşului.  Zonele  alese  pentru  studiu  din  Europa,  sunt  asemănătoare  cu  cele  din  Transilvania,  atât  sub  aspectul  reliefului  cât  şi  al  identificării  unor  similitudini  sau  trasee de influenţe, în arhitectura de lemn.  Zonele  din  Europa  care  au  fost  studiate  sunt  unele  din  partea  de  nord,  respectiv Norvegia şi Suedia cu localitaţile  a căror tradiţie în arhitectura lemnului a  dat  naştere  la  biserici  care  au  intrat  în  patrimoniul  mondial,  cum  sunt  cele  de  la  Hallingdal,  regiunea  Gol  (anul  1200)  şi  Heddal  –  sec.XIII,  ambele  din    Norvegia,  sau  cea  din  Lom  (anul  1220),  muzeul  Skansen  din  Suedia,  biserică  de  origine  norvegiană.  O altă zonă este în Germania, în partea de sud­vest, zona munţilor Pădurea  Neagră  cu  malul  stâng  al  Rinului,  cu o  arhitectură  a locuinţei  de lemn  păstrată  în  Muzeul  Etnografic  din  Gutach,  deosebit  de  valoroasă  nu  numai  din  punct  de  vedere arhitectural dar şi din punct de vedere istoric.  Tot  în  Germania,  de  astă  dată  în  partea  de nord­vest,  oraşul Flensburg, la  graniţa cu Danemarca, este dominat de o impunătoare biserică de piatră cu turn de  zid  şi  coif  de lemn,  situată  în  centrul  oraşului,  care  ar  putea  fi  sursa  de inspiraţie  pentru  turnurile  de  tip  „fleche“  ale  unor  biserici  din  Suedia  şi  Norvegia  construite  după anul 1500. Argumentul ce stă la baza acestei ipoteze este faptul că întreaga

5 

construcţie a bisericii din Flensburg, inclusiv turnul, a fost  finalizată în anul 1390,  iar biserica din Lom construită în anul 1220, în stil scandinav, s­a completat ulterior  cu un turn similar celui din Flensburg, la 200 sute de ani după construcţia acestuia  şi la 400 de ani după ce a fost construită nava, conform documentelor originale ale  bisericii.  Biserica  din  Lom  este  un  exemplu,  de  cât  de  putenică  poate  fi  o  influenţă  externă,  motivată  de  migraţia  meşterilor  sau  din  considerente  religioase,  atunci  când  un  stil  tradiţional  de  biserică  scandinavă  este  alterat  de  o  intervenţie  ulterioară.  Abordând  zonele  de  studiu  identificate  anterior  din  punctul  de  vedere  al  izvoarelor  de  cercetare  şi  al  influenţelor,  constatăm    că  izvoarele  sau  sursele  de  cercetare  ale  unei  arhitecturi,  sunt  arhitecturi  care  i­au  premers  şi  din  care  s­au  născut.  După  Gheorghe  Curinschi  Vorona,  sursele  pot  fi  interne  şi  externe:”  Cele  interne,  de  cele  mai  multe  ori  hotărâtoare,  reprezintă  acei  factori  genetici  care  trebuie detectaţi în propria dezvoltare a unei arhitecturi”.  Arhitectura populară de lemn, reprezintă pentru arhitectura de cult, factorul  genetic care a impulsionat­o.  La  noi  în  ţară,  influenţele  comportă  mai  multe  nuanţe,  cele  manifestate  în  interiorul unei regiuni şi cele manifestate între regiuni. Exemplu ar fi arhitectura de  lemn  românească  din Transilvania,  alături  de  arhitectura  săsească  de lemn,  între  secolele  XII  şi  XVIII,  sau  relaţia  de  contact  dintre  arhitectura  de  lemn  şi  cea  de  piatră. Concluzia este că relaţiile genetice conferă  arhitecturii o anumită identitate.  În arhitectura de lemn din Transilvania, influenţele directe au acţionat fie prin  meşterii străini angajaţi de beneficiar, fie prin meşterii autohtoni, cărora li s­a impus  un anumit model de urmat.  În  acest  sens,  Hans Wuhr,  de la  Biblioteca  de  Artă  din  Berlin,  scria într­un  articol publicat înainte de cel de­al doilea război mondial : „originea acestor biserici  de  lemn  din  Maramureş,  trebuie  căutată  în  casa  de  lemn  a  satului,  fiindcă  o  asemenea  cercetare,  ar  dovedi  mai  clar  independenţa  lor  naţională,  fiindcă  priveşte şi originea poporului român” .  Preocuparea de a separa sursele locale de influenţele externe este cheia de  deschidere  spre  o  analiză  obiectivă  în  evoluţia  arhitecturii  de  lemn,  atât  din  Transilvania cât şi din alte părţi ale Europei.  II. Dinamica evoluţiei arhitecturii de lemn  Dinamica evoluţiei­ biserica  Evoluţia bisericii de lemn, reflectă în mod evident nivelul de civilizaţie al unei  comunităţi,  cât  şi  nivelul  atins  de  mijloacele  de  producţie  la  un  moment  dat.  În  literatura de specialitate, se vehiculează destul de des ideea că limita maximă de  vechime pentru bisericile de lemn din Transilvania ar fi între secolele XV­XVI, dar  stadiul de evoluţie al arhitecturii lemnului din secolul al XV­lea nu ar fi putut fi atins  fără 2­3 secole de experienţă anterioară.  Să studiem trei biserici din Maramureşul istoric, din localitaţile Apşa de Sus,  de  Mijloc  şi  de  Jos,  situate  la  o  distanţă  de  câteva  zeci  de  kilometri  una  faţă  de  alta; constatăm că evoluţia lor din punctul de vedere al turnului este semnificativă,  fiind subordonată influenţei locale tradiţionale, cât şi influenţei exterioare, datorată  migraţiei meşterilor..  Privind  cele  trei  cazuri,  putem  observa  la  primele  două  biserici  influenţa  externă  nordică,  materializată  la  biserica  din  Apşa  de  Sus  într­un  turn  în  fază

6 

incipientă de metamorfozare şi cu acoperişul în două „poale” (streşini). La biserica  din  Apşa  de  Mijloc,  sursa  locală  este  pregnantă,  foişorul  este  conturat  perfect,  coiful  rămânând  însă  de  factura  iniţială.  Metamorfoza  celor  trei  turnuri,  demonstrează teoria simbiozei dintre sursa locală şi influenţa externă.  Existenţa unor elemente specifice arhitecturii bisericeşti scandinave, cum ar  fi turnurile scunde fără foişor şi numărul mare de poale (streşini), deosebit de bine  reprezentate la bisericile din Hallingdal (Gol) şi Heddal din Norvegia, le regăsim şi  în Slovacia şi Ucraina, exemple fiind bisericile din Kolochava (fig. 111, pag. 67) şi  Velyka  Kopanya  (fig.  116,  pag.  69)  din  Slovacia  şi  din  Sokyrnytsia  (fig. 109,  pag.  67) şi Bukovets (fig. 121, pag. 72) din Ucraina, cât şi cele din Maramureşul istoric  din  Apşa  de  Sus  şi  de  Mijloc,  iar  din  Maramureşul  transilvan  o  biserică  reprezentativă  este  cea  din  Bârsana  (fig.  124,  pag.  72).  Toate  aceste  biserici  au  foişor, însă turnul este extrem de scund şi numărul de poale reducându­se la două.  Dinamica evoluţiei – casa românească  Dinamica  evoluţiei  arhitecturii  de  lemn  din  Transilvania,  se  regăseşte  şi  la  locuinţa sau casa de lemn, aspect  valabil şi pentru unele zone ale Europei.  Studiul comparatist între locuinţa de lemn din Transilvania şi cea din Europa  de nord, comportă două aspecte:  ­  al eficienţei şi rentabilităţii tipului constructiv ales  ­  al  nivelului  de  dezvoltare  la  care  au  ajuns  mijloacele  tehnice  de  prelucrare a lemnului  Parcurgând  de­a  lungul  timpului  evoluţia  tipului  de  locuinţă  primară  de  pe  teritoriul ţării noastre, inclusiv Transilvania, cât şi unele zone ale Europei Centrale  şi  de  Nord,  constatăm  că  din  perioada  neoliticului  s­au  evidenţiat  două  tipuri  de  locuinţă, temporare, adăpostul semiîngropat şi coliba de suprafaţă, iar din punctul  de vedere a planurilor, se conturează planul în formă circulară  şi cel de formă uşor  eliptică cu tendinţe spre patrulater regulat.  De  altfel,  existenţa  unor  colibe  temporare  de  acest  gen,  confirmă  ipoteza  anterioară,  colibele  cunoscute  în  România  sub  numele  de  Surlă  (după  Ion  Chelcea) şi sub numele de Kota în ţările nordice, respectiv în Finlanda şi Laponia,  unde se folosesc şi astăzi ca adăposturi temporare pentru crescătorii de reni.  Nevoia  de  adăpostire  contra  intemperiilor  a  determinat  consolidarea  acoperişului  şi  definirea  structurii  şarpantei,  acesta  fiind  unul  din  elementele  hotărâtoare în definirea unei structuri închegate. Se constată  adaptarea unghiului  pantelor acoperişului la vicisitudinile vremii.  Locuinţa evoluează  la faza de stâlpi fixaţi în pământ, pe care se împletesc  nuiele,  în  exterior  primind  o  tencuială  de  argilă  amestecată  cu  bălegar.  Aceste  locuinţe anticipau construcţiile de paiantă de mai târziu de la noi, sau Fachwerkul  din Europa de Vest.  Revenind la locuinţa monocelulară şi la arta de a construi în lemn, mărturiile  arheologice vin să confirme cât de puternice şi îndepărtate sunt tradiţiile ei. Astfel,  din perioada de tranziţie către epoca bronzului, în siturile arheologice ale aşezărilor  din cultura Turdaş şi Gumelniţa, s­au găsit machete de case făcute din lut.  În  mod  deosebit  trebuiesc  menţionate  săpăturile  arhelogice  de la  Ariuşd  şi  Peiram (Banat), unde este identificată locuinţa bicelulară cu prispă parţială. Acest  gen de locuinţă cu prispă numai în dreptul unei încăperi se conservă până astăzi.  În perioada de trecere de la bronz la fier, se generalizează acoperişul în două ape  şi apare temelia ca suport al întregii case.  În  secolul  I  en.,  aşezările  rurale  din  vremea  statului  dac  cuprindeau  gospodării împrejmuite cu garduri din pari, sau, împrejmuirea era formată din casă

7 

şi  anexe,  amplasate  în  jurul  unei  curţi  interioare.  Acest  tip  de  aşezare  se  numea  „ocolnic”  şi  este  regăsit  şi  astăzi  în  aşezările  de  munte,  cu  numele  de  „ocol”,  denumire folosită în mod uzual în Sălaj, Haţeg şi Maramureş.  Sistemele  constructive  ale  locuinţei  dacice  sunt  relativ  cunoscute,  dar  datorită mărturiilor descoperite în siturile arheologice de pe teritoriul Daciei, actuala  Transilvanie,  precum  şi  de  pe  basoreliefurile  Columnei  lui  Traian,  se  pot  face  deducţii logice.  Se observă că planul locuinţei dacice era de formă dreptunghiulară, fundaţia  din  piatră,  adaptată  terenului  şi  parterul  din  lemn,informaţii  asupra  sistemelor  construite  în  Dacia  o  avem  de  la  siturile  arheologice  din  perioada  romană,  unde  arhitectura dacică a fost influenţată de cea romană.  Având  în  vedere  toate  aceste  informaţii  despre  mijloacele  de  prelucrare  a  lemnului în secolele I­II en. şi a nivelului la care ajunseseră construcţiile de lemn,  se  conturează  o  concluzie  logică    cu  privie  la  stagnarea  aparentă  a  evoluţiei  construcţiilor de lemn între secolele III­XIII en.  Timp  de  1000  de  ani,  populaţia  de  pe  teritoriul  Transilvaniei  şi  a  întregii  Românii  ,  a    supravieţuit  celor  aproximativ  10  valuri  de  popoare  migratoare,  care  au  lăsat  în  urma  lor  trepte  diferite  de  civilizaţie,  populaţia  băştinaşă  preluând  tehnici noi în prelucrarea armelor şi principii noi de viaţă socială şi culturală.  Pacurgând  şi  contopind  cronologic  pe  o  perioadă  de  10  secole  (III­XIII),  drumul  istoric  al  actualei  provincii  Transilvane,  cu  drumul  parcurs  de  populaţiile  migratoare  pe  teritoriul  României,  se  evidenţiază  următoarele  aspecte  pentru  evoluţia arhitecturii de lemn din Transilvania:  ­  creşterea  exigenţei  şi  a  competitivităţii  pentru  calitatea  armelor,  a  dus  la  îmbunătăţirea nivelului de prelucrare a metalelor şi uneltelor de prelucrat lemnul.  ­ specializarea unor dulgheri daci, în construcţii militare romane  ­  deplasarea  pe  suprafeţe  de  teren  întinse  a  unor  mase  mari  de  oameni  (soldaţi  sau  sclavi),  între  Asia  şi  Europa,  comportă  atât  transfer  de  informaţii  în  diverse domenii (religie, comerţ, prelucrări de materiale, sisteme de construcţii), cât  şi schimburi de meşteri şi de produse.  Toate aceste trei aspecte, au fost materializate începând cu secolul IX, când  apar primii germeni ai feudalismului timpuriu.  Aşa  cum  am  mai  arătat,  la  noi  s­au  descoperit  case  bicelulare  cu  prispă  parţială datând de a începuturile epocii fierului (Ariuşd şi Peiram), tip de plan ce se  conservă intact  până astăzi,  pe o  arie importantă.  Oriunde  s­ar  afla  pridvorul  sau  prispa,  are  legile  lui  de  compoziţie,  dominate  de  principii  estetice  şi  constructive.  Nu  întâmplător  oamenii  numesc  pridvorul  „hora  casei”,  iar  stâlpii  ei  „păpuşi”  sau  „furci”.  În  Ţara  Haţegului,  Ţara  Zarandului  şi  Ţara  Crişurilor,  pridvorul  a  cunoscut  cele        mai      bogate      experienţe,  plastica      arhitecturală  fiind  realizată  dintr­o  succesiune  de  arcade  şi  colonete,  cu  acoperişuri  foarte  înalte,  determinând  o  alternanţă a plinurilor şi a golurilor, care favorizează jocul dintre lumină şi umbră.  Existenţa morilor de lemn în această perioadă este menţionată documentar  în  cunoscuta  „Diplomă  a  cavalerilor  Ioaniţi”,  de  la  mijlocul  secolului  al  XIII­lea.  Pentru  a  atinge  performanţele  construirii  unei  mori,  nu  era  suficienă  abilitatea  conceperii  tehnologice,  ci  era  nevoie  şi  de  un  nivel  ridicat  de  cunoştinţe  în  domeniul prelucrării lemnului pentru a o putea materializa.  Prin deducţie logică, se poate afirma că meşterii care au avut capacitatea şi  îndemânarea să construiască mori, construiau cel puţin la fel de bine şi case şi alte  construcţii de lemn.

8 

Dinamica evoluţiei­casa săsească  Capitolul  evidenţiază  influenţa  culturii  germane,  odată  cu  prima  colonizare  din Transilvania, din secolul al XII­lea, asupra locuinţei populare de lemn şi de zid  din Transilvania.  Revigorarea  comunităţilor  săteşti  compuse  din  români  şi  unguri  până  în  secolul al XII­lea, din punct de vedere social, economic şi meşteşugăresc, coincide  cu perioada colonizări Transilvaniei cu imigranţi germani.  În satele nou create, casele săseşti executate din zidărie şi parţial din lemn,  aliniate  la  stradă,  dau  o  notă  de  rigurozitate urbană,  sistematizarea  parcelelor  de  case  a  dus  la  o  tipizare  a  funcţiunilor  rurale,  în  aşa  fel  încât  activitatea  în  aceste  unităţi de locuit se consuma în mod optim. În continuare sunt analizate elementele  componente  ale  planimetriei  curţii,  poarta  masivă,  incinta  înconjurată  cu  clădiri  şi  zidul din spatele curţii care ermetizează întreaga incintă, conferind un sentiment de  siguranţă.  În  secolele  XII­XIII,  locuinţele  românilor  şi  saşilor  erau  din  lemn,  acoperite  cu  paie  sau  şindrilă.  Comparându­le  cu  case  şi  mai  vechi,  din  secolul  VI,  din  aşezări  reconstituite,  în  satele  Porumbenii  Mici  şi  Moreşti,  se  constată  o  asemănare semnificativă şi nu prezentau încă aspecte ce sunt caracteristice doar  saşilor.  În  urma  găsirii  unor  surse  vechi  documentare,  datorate  cercetătorilor  Herman  Schilli  şi  Kurt  Horedt  din  Germania  şi  Paul  Niedermaier  din  Sibiu,  Romania,  putem  face  o  comparaţie  între  o  casă  din  sec.XIII  din  Sighişoara  şi  o  casă  din  sec.XVI  din  Kienzlerhansenhof,  Germania;  se  constată  că  în  afara  învelitoarei de paie, nu există nici o asemănare.  Urmărind  mai  departe  evoluţia locuinţei  săseşti,  se  remarcă  după  sec.XIV­  XV,  o  schimbare  a  structurii  caselor  din  lemn  în  case  de  zid,  datorată  atât  incendiilor repetate cât şi legislaţiei  de la acea dată, care favoriza casele de zid.  Roswith  Capesius  în  cartea  „Das  Siebenburgisch  sachsische  Bauernhaus”  afirma  că  ”în  sec.  XVI,  locuinţa  urbană  încă  nu  se  diferenţiază  de  cea  rurală”  şi  abia  acum  se  va  interzice lemnul  structural  în  favoarea  pietrei  şi  a  cărămizii,  aşa  încât arhitectura de lemn va ceda în proporţie de 80% în favoarea celei de zidărie,  până în jurul anului 1600.  Prelucrând  şi  sistematizând  statisticile  riguroase  ale  administraţiei  localităţilor  săseşti  din  Transilvania,  care  se  întocmeau  din  50  în  50  de  ani,  Paul  Niedermaier în cartea sa „Siebenburgische Stadte” ne prezintă informaţii deosebit  de  valoroase  legate  de  planuri  de  situaţie,  evidenţa  parcelelor,  a  numărului  de  case de lemn şi de zidărie, precum şi evidenţa  meşterilor..  În  general,  evoluţia  casei  săseşti  a  parcurs  aceleaşi  etape  ca  şi  casele  româneşti  şi  secuieşti  din  Transilvania,  pornind  de  la  un  modul  de  casă  mai  evoluat,  adus  din  Germania,  care  a  fost  adaptat  condiţiilor  locale  şi  influenţat  de  modul de construire autohton (vezi fig.73, pag.46).  Apariţia caselor cu pridvor reprezintă un pas important în evoluţia locuinţei,  o  etapă  în  evoluţia  însăşi  a  societăţii.  Pridvorul  este  un  spaţiu  de  trecere  de  la  exterior  la  interior  şi  invers,  care  pe  lângă  rolul  estetic    are  funcţiuni  multiple:  protecţie la intemperii, loc de odihnă vara si de uscare a produselor agricole.  Dinamica evoluţiei­ Casa secuiască  Ţinutul  secuilor  (Szekely  fold)  amintit  în  documentele  vremii  din  secolul  al  XIII­lea,  este  o  zonă  montană,  împădurită,  cu  o  populaţie  stabilă  de  origine  maghiară,  care  au  trăit  de­a  lungul  secolelor  în  formaţiuni  –  unităţi  administrative  numite „scaune” preluate probabil de la saşi, începând din secolul XIV.

9 

Evoluţia caselor secuieşti de lemn s–a făcut în paralel cu cele româneşti şi  săseşti şi a avut patru faze distincte din punct de vedere planimetric. de la cameră,  tindă  şi  cămară  de  alimente  (fig.82A,  pag.50),  la  cămară,  două  camere  cu  intrări  separate şi tindă (fig.82.d, p.50).  Prispa,  pridvorul  sau  „târnaţ”  în  limba  maghiară,  primeşte  în  ultima  parte  a  evoluţiei  caselor  secuieşti  o  importanţă  deosebită,  cu  rol  de  protecţie  a  intrării,  creând  un  spaţiu  ambiental  deosebit  prin  ipostaza  sa  decorativă,  fiind  amplasată  pe faţada de la stradă sau pe două faţade.  Dinamica evoluţiei porţilor  Porţile si imprejmuirile sunt simbolul ideii de proprietate şi au evoluat odată  cu consolidarea proprietăţii.  Evoluţia  porţii  este  puternic  legată  de  evoluţia  arhitecturală  a  gospodăriilor  personale  şi  obşteşti,  de  la  cei  trei  stâlpi  între  care  se  găseau  poarta  şi  portiţa,  ajungându­se la stâlpi masivi cu acoperiş şi cu porumbar la unele din ele.  Cele  mai  reprezentative  porţi  sunt  cele  din  Maramureş,  cu  decoraţiuni  bogate, deosebite, atât la stâlpi cât şi la tăbliile porţilor, diferenţierea formelor şi a  motivelor  decorative  fiind  datorată  statutului  social  al  proprietarilor  (fig.  83,  84,  p.  53).  Porţile  săseşti  au  fost  construite  astfel  încât  să  corespundă    din  punct  de  vedere funcţional, estetic şi de protecţie. Realizate în trei variante constructive, cu  sau fără grindă superioară acoperită, cu forme curbe sau drepte, porţile săseşti se  caracterizează  în  primul  rând  prin  masivitate,  inchizând  complet  frontul  stradal,  ceea ce conferă protecţia proprietarilor(fig. 85, p. 54).  Porţie secuieşti se disting prin decoraţiunile bogate, realizate din traforuri în  lemn şi ornamentaţii florale deosebit de atent lucrate, care dau o notă de unicitate.  Predomină  formele  curbe,  care  sunt  mai  apropiate  de  natura  umană,  poarta  şi  portiţa  fiind traforate la partea  superioară.  Stâlpii  sunt  încrustaţi  cu  motive  florale,  elementul  dominant  fiind  tulipanul  ­  laleaua.  Cu  toate  că  şi  aceste  porţi  închid  frontul stradal, spre deosebire de cele săseşti, sunt mult mai aerate (fig.89, p.56).  III. Zone de arhitectură de lemn valoroase din Transilvania şi Europa  Pornind pe urmele unor tradiţii colective, în domeniul construcţiilor de lemn  laice  şi  sacre  în  Transilvania,  în  centrul,  nordul  şi  nord­estul  Europei,  se  evidenţiază  cu  preponderenţă  zone  de  arhitectură  de lemn  funcţională  şi zone  cu  arhitectură  valoroasă.  Delimitarea  zonelor  valoroase,  nu  se  poate  face  decât  prin  identificarea unor parametri specifici cum ar fi originalitatea, unicitatea, vechimea şi  performanţa  estetică,  pentru  întreaga  creaţie  arhitecturală  din  zonă,  cu  perfomanţele  proprii  obţinute  în  arta  şi  tehnica  lemnului,  într­o  evoluţie  multiseculară.  Maramureşul  şi  Ţara  Oaşului,  renumite  pentru  arhitectura  sacră  şi  prin  diversitatea  construcţiilor  utilitare  din  lemn,  reprezintă  un  etalon  şi  un  argument  valoros pentru a le aduce în centru cercetării construcţiilor din lemn, europene.  Arhitectura de lemn din nordul Transilvaniei  Preponderenţa  bisericilor  de  lemn  din  Transilvania  este  incontestabilă,  dar  documentele  referitoare  la  acestea sunt rare, singurele surse de  cercetare sunt  arhivele  şi  înscrisurile  bisericeşti  care  atestă existenţa  lor  doar    din  secolele  XIV­  XV (ex. Bisericile din Bârsana 1390, Ieud din Deal 1364, Săcălăşeni 1442).  Totuşi,  săpăturile  arheologice  din  incinta  voievodală  de  la  Dăbâca,  au  descoperit  alături  de  alte  urme  de  locuire  din  sec.VI­IX,  temeliile  a  două  biserici,

10 

dintre  care  una  a  fost  datată  cu  certitudine  în  sec.IX.  Planul  pătrat  al  navei  şi  altarului,  i­a  condus  pe  arheologi  la  concluzia  că  acestea  derivă  probabil  din  planurile bisericilor de lemn mai vechi.  Însăşi  existenţa  unor  legi  în  sec.XV,  prin  care  românilor  le  era  interzis  să  construiască  biserici  din  piatră,  confirmă  existenţa  bisericilor  de  lemn  cu  mult  înainte de sec XV.  Numărul bisericilor de lemn maramureşene este foarte mare, dar am limitat  prezentarea la un număr de 8, care sunt înscrise pe lista UNESCO şi sunt exemple  deosebite  ale  arhitecturii  populare  de  lemn,  cu  soluţii  arhitectonice  din  diferite  perioade:  biserica  din  Bârsana,  atestată  documentar  în  anul  1390  şi  renovată  în  anul 1720, biserica din Budeşti atestată documentar în 1643, biserica din Doseşti,  construită  pe  locul  primei  biserici  atestată  documentar  în  anul  1360,  biserica  din  Ieud  din  anul  1718,  biserica  din  Plopiş,  anul  1796,  biserica  din  Poienile  Izei  atestată documentar  în  anul  1609,  biserica  din  Rogoz  – anul  1561  şi  biserica  din  Şurdeşti –anul 1721 (fig. 95, 96, 97, 98, p. 62 şi fig. 99, 100, 101,102, p. 63).  Remarcabil  la  toate  aceste  biserici,  cu  acoperiş  simplu  sau  dublu,  cu  învelitoare de şindrilă, este foişorul dantelat, acoperit cu un coif elegant, străjuit de  patru turnuleţe.  Amplasat  la  partea  superioară  a  turnului  clopotniţei,  foişorul  avea  şi  destinaţia de loc de supraveghere, pe lângă rolul estetic.  Zona  Maramureşului  şi  a  Ţării  Moţilor,  sunt  zone  ce  impresionează    prin  tradiţiile  populare  păstrate  şi  originalitatea  caselor.  Proporţiile  caselor  sunt  semnficative pentru raportul de 1/3 dintre înălţimea casei şi a acoperişului deosebit  de înalt, cu şarpantă în patru ape acoperită cu şindrilă în Maramureş şi cu paie şi  şiţă in Ţara Moţilor. Reprezentative sunt casa din Strâmtura – Maramureş (fig.103,  p.64) şi casa din Bucium ­ Ţara Moţilor (fig. 106, p. 65).  Arhitectura de lemn din Slovacia şi Ucraina  Făcând  o  analiză  comparativă  atentă  a  bisericilor  de  lemn  din  Slovacia  şi  Ucraina,  se  observă  asemănări  incontestabile  din  punct  de  vedere  structural  şi  planimetric  cu  bisericile  româneşti  din  Maramureş  pe  de  o  parte  şi  asemănări  cu  bisericile  din  ţările  scandinave,  la  forma  turnului,  a  coifului  şi  la  streşinile  (poale)  duble ce adăpostesc un pridvor la etaj, destinat corului, pe de altă parte.  Dacă  deschidem  ipotetic  un  culoar  din  Norvegia  şi  Suedia  spre  Ucraina  şi  Slovacia şi de aici spre Transilvania, vom constata că sistemul de grinzi în trepte  este  comun  tuturor,  dar  numărul  de  poale  ale  bisericilor,  scade  cum  cobori  din  nordul scandinav spre sud, fiind de 4 la biserica din Gol­Norvegia, 2 la biserica din  Velyka Kopanya –Slovacia, tot 2 la bisericile din Maramureşul istoric şi 1 sau 2 în  Maramureşul transilvan. Turnul greoi ce face corp comun cu pronaosul bisericii din  Stockholm (fig.110, p.67), se regăseşte atât la biserica din Velyka Kopanya cât şi  la  cea  din  Kolochava(fig.111p.67),  Slovacia,  în  schimb  turnurile  bisericilor  din  Maramureşul  ucrainian  sunt  similare  celor de  la  noi,  cu  o  formă  probabil  preluată  de la saşi, dar în formă îmbunătăţită, înălţimea şi secţiunea pătrată sau octogonală  rămânând  originale  pentru  Maramureşul  Transilvan.  Din  această  succintă  prezentare,  putem  considera  Ucraina  şi  Slovacia  ca  puntea  de  legătură  între  Transilvania şi Ţările Scandinave.  Locuinţele  de  lemn  din  Slovacia  regăsite  în  Muzeul  în  aer  liber  Valah  din  Roznov,  confirmă  existenţa  unei  legături  între  zona  de  est  şi  cea  vestică  a  Carpaţilor,  datorată  transhumanţei.  Asemănarea  cu  casele  de  lemn  din  Transilvania din perioada sec. XVII­XVIII este evidentă şi incontestabilă.  Arhitectura scandinavă

11 

Arhitectura  de  lemn  a  bisericilor  scandinave,  aminteşte  de  o  carenă  răsturnată  a  unui  vas  viking,  şi  este  dominată  de  două  tipuri  constructive:  ­  cu  poale  multiple (fig.135,136,  p.77); ­  cu  turnuri masive  ce  fac  corp  comun  cu  nava  bisericii (fig.131,132, p. 75).  Primele  biserici  scandinave  datând  din  secolele  VII­IX,  extrem  de  simple,  erau derivate din locuinţa ţărănească a vremii, având o singură navă şi cor.  Cele  mai  reprezentative  şi  spectaculoase  biserici  care  au  supravieţuit  în  timp,  sunt  cele  din  Laerdal  din  Sogn,  anul  1150  şi  Hallingdal  din  Gol,  anul  1200,  Norvegia  (fig.135,  p.77),  construite  în  stil  „borgund”,  alături  de  cea  din  Lund  anul  1020,  Suedia.  Toate  au  o  tipologie  distinctă,  realizate  într­un    sistem  constructiv  mixt – vertical (stav) şi orizontal (laft), îmbinate cu multă măiestrie, completată de  decorarea ancadramentelor ferestrelor şi porţilor cu culoarea roşie.  Evoluţia locuinţei  de lemn  scandinave,  a  parcurs  toate  etapele  locuinţei  de  lemn  europene,  după  cum  afirmă  Therese  Bresson  în  „Maisons  de  bois”,  de  la  coliba  din  crengi  a  epocii  de  piatră,  până  la  coliba  laponă  care  există  şi  astăzi,  ”kota”, acoperită cu  prelată din piele.  Casa  de  buşteni  coexistând  cu  coliba  (în  2500  îen),  este  disputată  ca  fiind  adusă din nordul Rusiei, sau endemică în Scandinavia. Construcţia era simplă, în  mijlocul casei fiind vatra de piatră cu orificiu direct în acoperiş, cu învelitoarea din  mai multe straturi de scoarţă de copac şi pământ şi fără tavan. Până în Evul Mediu,  în  Scandinavia  oamenii  şi  animalele  locuiau  împreună,  această  coabitare  fiind  similară fermelor cu case mari din Germania.  Aşezările  umane  erau  constituite  diferit  faţă  de  cele  din    Europa  Centrală,  unde  locuinţele  erau  grupate  în  jurul  domeniului  unui  nobil.  În  ţările  scandinave,  unde  nu  a  existat  iobăgie,  aşezările  sau  constituit  ca  incinte  familiale  –  casele  formând un careu închis (cătunuri), iar în vremurile noastre careul e deschis.  Arhitectura din nord­vestul Germaniei  Evoluţia bisericilor de lemn în Germania, a fost anterioară  secolelor XII­XIII,  când    forma  bisericilor  de  zidărie  era  deja  definită,  menţinîndu­se  însă,  până  în  sec. XVIII biserici de zid cu turn de lemn.  Avem  posibilitatea  să  facem  un  studiu  comparativ  între  turnul  bisericii  Sf.Nicolae  (fig.149,p.87),  construită  în  anul  1390,  în  oraşul  Flensburg  din  nordul  Germaniei la graniţa cu Danemarca şi înaintând spre nord cu biserica din Lom din  Norvegia (fig.150,p.87), construită în anul 1220, pe de o parte, şi pe de altă parte,  să  luăm  3  biserici  maramureşene  construite  în  jurul  anului  1600,  Rogoz  ­1561  (fig.101,p.63), Budeşti­ 1643 (fig.96,p.62) şi Apşa de Jos ­1561 (fig.36,p.20) la care  s­a extins planul cruciform al bisericii din Lom şi s­a adăugat  turnul, care seamănă  izbitor  cu  cel  al  bisericii  din  Flensburg,  atât  ca  proporţii,  secţiune  orizotală  (octogon), cât şi ca dispunere a celor 4 turnuleţe.  Toate aceste biserici au în comun pe lângă turnul cu secţiune octogonală şi  cele  4  turnuleţe,  anul  de  construcţie  ­  1600.  De  remarcat  că  nici  biserica  din  Flensburg  şi  nici  cea  din  Lom  nu  au  foişor.  Din  obseraţiile  de  mai  sus  se  conturează  câteva  concluzii  legate  de  influnţele  reciproce  între  bisericile  de  lemn  din  Germania  şi  Norvegia    şi  mai  departe  de  diferenţele  şi  asemănările  dintre  turnurile de lemn din Germania şi cele din Transilvania.  Pentru  perioada  cuprinsă  între  secolele  XIII­XVI,  mişcarea  meşterilor  este  elocventă şi determinantă.  Forma exterioară a turnurilor de lemn evoluează semnificativ dinspre nordul  scandinav al Europei spre Transilvania, prin Polonia, Ucraina şi Slovacia; turnul se  metamorfozează,  influenţat  de  sursele  locale  şi  dă  naştere  unor  variante  noi,

12 

autohtone  spre  exemplu  turnul  bisericii  din  Velika  Kopanya  –  Slovacia(fig.116,p.89),  sau  al  bisericii  din  Sârbi  1532  –Maramureş(fig.133,  p75),  sau  din  Germania  prin  Slovacia  şi  Ungaria  în  Transilvania.  Forma  exterioară  a  geometriei  turnurilor  bisericilor  de  lemn  din  Transilvania  nu  seamană  cu  cele  din  nordul  scandinav,  însă  asemănarea  cu  turnurile  bisericilor  din  Germania  este  evidentă.  Pentru  a  susţine  această  ipoteză,  vom  apela  la  teoria  determinismului  constructiv  şi  a  logicii  obiective  a  evoluţiei  unei  construcţii.  Astfel,  pentru  ca  meşterii  norvegieni  să  fi  ajuns  la  nivelul  necesar  pentru  a  construi  în  anul  1200,  ceea ce vedem noi astăzi, trebuia să fi avut o experienţă anterioară de 100 ­ 200  de ani, lucru valabil şi pentru meşterii germani veniţi în Transilvania, cât şi pentru  meşterii români din Transilvania.  Arhitectura  caselor  de  lemn  din  Germania  a  cunoscut  o  evoluţie  destul  de  rapidă  după  secolul  al  XII­lea  nu  numai  în  privinţa  planimetriei  şi  a  sistemului  constructiv,  dar  şi  din  punct  de  vedere  estetic.  În  cartea  lui  Herman  Schili  „Schwarzwaldehauser”  sunt  prezentate  case  din  zona  Munţilor  Pădurea  Neagră,  între secolele X­XIV şi XVI­XVIII, specificul lor fiind semnificativ pentru arhitectura  de lemn din Germania, regăsit şi în cea a saşilor. Conform documentelor, în anul  1200,  în  zonă  au  fost  identificate  două  tipuri  de  case  cu  o  jumătate  de  nivel  îngropat  în  pământ,  care  au  evoluat  spre  case  construite  pe  teren  în  pantă,  exploatând în mod fericit poziţia, pentru a îngropa casa parţial şi a construi anexele  în  amonte  (fig156,157,  p.92),  creând  facilităţi  de  acces  la  şură  din  pod.  Ulterior  apar  casele  cu  etaj,  mansardă    şi  balcon,  executate  integral  din  lemn  (fig.158,  p.93), dar la scurt timp, în mai puţin de un secol apar casele cu parter de piatră sau  zidărie şi doar etajul sau etajele din lemn, înlocuind totodată acoperişul de paie cu  eternit.  Sistemul  constructiv  mixt­numit  „fachwerk”,  din  zidărie  şi  lemn,  apărut  în  sec.XVIII a permis realizarea unor clădiri deosebite, cu un  pitoresc aparte, specific  arhitecturii  germane.    În  acest  sens,  câteva  exemple  sunt  edificatoare:  casa  din  Meiringe 1615,  (fig. 162,  p.94)  şi casa lui  Paulus din Wurttenberg  –  sec.XVII  (fig.  163, p.94), construită în sistem fachwerk timpuriu, unde structura de contavântuiri  este în formă de om, cu numele „mannle”,  care s­a păstrat până astăzi şi casa din  Geislingen  ­  sec  XVII  (fig.  164,  p.95).  A  construi  case  integral  din  lemn,  care  au  dăinuit peste secole, este dovada stăpânirii unei tehnici duse la grad de măiestrie  (vezi Casa Camerei de Comerţ din Strabourg 1899, fig. 167, p.96).  IV. Economia zonelor şi funcţiile construcţiilor de lemn în Transilvania  Studierea  istoriei  economice  în  Transilvania  şi  a  condiţionărilor  economice  în  contextul  evenimentelor  din  diverse  sectoare    ale  vieţii  publice,  conduce  la  elucidarea şi explicarea unor fenomene sociale într­o perioadă sau alta din istoria  Transilvaniei. În cazul de faţă s­au analizat zonele şi funcţiile construcţiilor de lemn  în contextul relaţiilor economice şi a habitatului în care se desfăşoară.  Prin natura condiţiilor sale  istorico­geografice, Transilvania a fost în trecut o  zonă  în  care  arhitectura  de  lemn  a  deţinut  o  pondere  covârşitoare.  Fernand  Braudel, unul din marii analişti în istoria economică, susţine că multe din civilizaţiile  europene până în sec. XVIII au fost civilizaţii ale lemnului.  Privită  din  perspectiva  isorică,  problema  arhitecturii  de  lemn  din  Transilvania, relevă o certă condiţionare economică.  Regimul  silviculturii  şi  influenţa  sa  asupra  arhitecturii  de  lemn    în  secolul al XIX­lea.  Reglementări  în  sens  modern  în  privinţa  locuinţei  şi  silviculturii  au  fost  introduse  după  1770,  în  timpul  domniei  împărătesei  Maria­Tereza,  care  a  emis

13 

reguli  de  sistematizare  a  satelor    şi  raţionalizarea  şi  modernizarea  regimului  exploatărilor pădurilor.  Revoluţia  de  la  1848  şi  mai  ales  regimul  neoabsolutist  austriac,  au  adus  schimbări  reale  prin  promovarea  reformelor  pe  cale  legislativă,  prin  legi  moderne  promovate  de  la  Viena,  cum  a  fost  Legea libertăţii industriei  şi  comerţului  (1850),  sau Legea vamală, prin care se desfinţau vămile interne ale imperiului, au demarat  reale transformări în Transilvania.  Codul Civil Austriac din 1852, împreună cu Legea silvică din acelaşi an, au  fost  deosebit  de  restrictive  în  privinţa  regimului  exploatării  pădurilor,  ceea  ce  a  determinat creşterea preţului lemnului, atât în stare naturală cât şi prelucrat, având  drept consecinţă, limitarea tendiţelor constructive,  timp de 20 de ani.  Împrejurările  economice  nou  create,  pun  în  prim  plan,  concurenţa,  atât  la  nivel social cât şi etnic, cu diferenţe regionale semnificative, condiţionate de factori  economici şi non ­ economici.  Într­o statistică din a doua jumătate a sec.XIX, prezentată de Grigore Maior,  se arată raportul dintre numărul caselor de lemn, de zid şi de pământ, pe grupuri  etnice. Semnificativ este faptul că în timp ce  ponderea caselor de lemn la români  era  evidentă,  în procent  de  69,5%,  la  saşi  era  de  21,6%, iar la  casele de  zid  era  invers, 24,5% la români şi 69,3% la saşi.  Factori  economici  care  au  condiţionat  construirea  casei  şi  anexelor  gospodăreşti  Indiferent  unde  ne  plasăm  în  timp  şi  spaţiu,  construirea  unei  case  este  condiţionată  de  factori  subiectivi  ce  ţin  de  personalitatea  şi  gusturile  fiecăruia,  de  tradiţiile  în  sisteme  constructive,  sau  chiar  de  spiritul  de  imitaţie,  precum  şi  de  factori obiectivi, generaţi de aspecte economice cum sunt: disponibilităţi financiare,  materiale de construcţie, reglementări de urbanism, norme de incendii, etc.  Casele  cu  etaj  apar  din  raţiuni  economice  şi  sunt  o  invenţie  mai  târzie,  regăsite în lumea rurală abia în prima jumătate a secolului XIX.  Planurile  caselor  din  gospodăriile  cu  ocol  întărit,  sunt  oarecum  deosebite,  temeliile  sunt  de  piatră,  iar  bârnele  pentru  casă  sunt  îngrijit  lucrate.  Zonele  specifice unde s­a practicat acest sistem, au fost Munţii Apuseni, zona Branului şi  unele sate din Mărginimea Sibiului.  Anexele gospodăreşti şi exigenţele economice  Conform  afirmaţiilor  etnografilor,  la  gospodăria  românească  tradiţională,  anexele  gospodăreşti  fomează  funcţiuni  distincte,  amplasate  în  aceaşi  curte  cu  casa,  sau  în  curţi  separate,  după  tipul  de  aşezare  din  care  făceau  parte.  În  aşezările de tip răsfirat, anexele erau dispuse în jurul casei, iar la aşezările de tip  adunat, anexele sunt aliniate în spatele casei, în partea opusă străzii.  Ponderea locuinţei de lemn în arhitectura din Transilvania la  cumpăna  sec. XIX­XX  Evoluţia continuă a arhitecturii de lemn pe teritoriul transilvan, în ultimele trei  secole,  i­a  asigurat  ponderea.  Din  datele  statistice  ale recensământului  din  1910,  se arată ca din 1 milion de case construite, 592 erau din lemn, deci o pondere de  peste 50%. Tot din statisticile vremii, se constată că în 10 ani,  numărul caselor cu  ţiglă  a crescut cu 152.800, scăzând considerabil numărul celor din chirpici.  Pentru  a  obţine  o  imagine  cât  mai  veridică  a  situaţiei  economice  din  acea  perioadă  şi  a  demonstra  rolul  masiv  prin  care  economicul  a  influenţat  arhitectura  de lemn din Transilvania, este nevoie de  o analiză complexă, în care etnograful,  arhitectul şi istoricul să colaboreze.

14 

V.Analiza comparativă a conceptelor constructive din Transilvania şi a  celor din Slovacia, Germania şi a Ţărilor Scandinave  Din  a  doua  jumatate  a  sec.  al  XIX­lea  şi  îndeosebi  după  primul  război  mondial,  arhitectura  de  lemn  din  Transilvania  a  intrat  la  început  în  atenţia  cercetătorilor  filologi  şi  geografi,  apoi  etnografi,  devenind  obiect  de  cercetare  pentru  specialişti  din  mai  multe  domenii.  Lansând  în  1926  chestionarul  „Casa”,  Muzeul Limbii Române din Cluj, pe baza informaţiilor obţinute, a reuşit să adune o  bază de date valoroase în domeniu, extrem de folositoare in analiza planimetriei.  Concepte constructive  Tehnicile  de  construcţie  utilizate  în  cadrul  arhitecturii  de  lemn,  au  fost  determinate de natura materialului utilizat şi de elementele construcţiei ce trebuiau  realizate.  Se  face  o  prezentare  succintă  a  următoarelor  elemente:  fundaţie  (care  pâna la începutul sec XX se numea temelie), pereţi, pod şi acoperiş.  Fundaţia se folosea şi la construcţiile de lemn, cu fazele ei de execuţie.  Pereţii  erau  realizaţi  din  bârne  aşezate  orizontal,  în  aşa  numita  tehnică  a  cununilor  orizonale,  îmbinate  în  cheotori:  rotunde,  drepte,  în  coadă  de  rândunică  sau nemţeşti, tehnică mare consumatoare de  material lemnos, sau după cum am  mai arătat, în sistem vertical, mult mai economic şi mai rapid.  Podurile şi tavanele realizate din scânduri şi dulapi, cu sisteme specifice de  îmbinare, utilizau meşter­grinda în cazul deschiderilor mari.  Acoperişul învelit cu paie, şindrilă, trestie şi mult mai târziu cu ţiglă, îl găsim  în  două  variante,  în  funcţie  de  construcţia  şarpantei:  acoperişul  românesc  şi  acoperişul  nemţesc.  Deosebirea  între  cele  două  şarpante,  constă  în  faptul  că  la  varianta românească căpriorii se sprijină pe cosoroabă, cornişa coborând mai jos  de  aceasta, iar la  varianta  nemţească  căpriorii  se  sprijină  pe  prelungirea  grinzilor  de tavan, cornişa fiind la nivelul cosoroabei.  Planimetrie. deosebiri.  Evoluţie ­ planuri locuinţe de lemn  În stabilirea evoluţiei planimetrice, s­a ţinut seama de rezultatul conjugat al  cercetărilor  arheologice,  de  cercetările  istoricilor  de  artă  şi  de  cercetările  etnografilor.  Din schema evoluţiei planimetrice a casei de lemn, se remarcă atât evoluţia  gradului  de  confort  cât  şi  a  funcţionalităţii.  După  clasificarea  făcută  de  Virgil  Vătăşianu, sunt trei tipologii:  ­ tipul I – casa cu tindă şi casa cu tindă şi cămară (fig.223, p.147)­cele mai  vechi  ­  tipul  II  –  casa  cu  tindă,  cămară  şi  cu  camera  „frumoasă”,  sau  „dinainte”,  care era orientată la stradă, şi care a evoluat din tipul I, (fig.226, p.149)  ­ tipul III­ casa din zona de munte, construită în pantă, pe fundaţie de piatră,  care adăposteşte pivniţa şi cămara în două încăperi diferite.  Evoluţie – planuri biserici de lemn  Este  unanim  recunoscut  de  specialişti,  că  evoluţia  planurilor  bisericilor  de  lemn a pornit de la planurile construcţiilor de lemn laice.  Pornind  de  la  planul  simplu,  dreptunghiular,  al  caselor  ţărăneşti,  care  a  inspirat planurile bisericilor de lemn, Virgil Vătăşianu, le clasifică în trei tipuri:  ­  tipul  I  –  biserica  de  lemn  cu  planul  dreptunghiular  şi  absida  altarului  poligonală,  nedecroşată  (fig.227,  p.152)  unde  meşterii,  pentru  a  o  diferenţia  de  casă,  au scos în evidenţă o incăpere şi i­au plasat turnul clopotniţei în faţă.

15 

­  tipul  II  ­  biserica  de  lemn  cu  planul    dreptunghilar  şi  absida  altarului  poligonală decroşată,  evoluat  din  tipul  I.  O  prezentare  a  variantelor  acestui  tip  de  planuri este dată de Ioan Godea (fig.229, p.154).  ­  tipul  III  –  biserica  de  lemn  cu  planul  iniţial  dreptunghiular  şi  care  are  ambele capete poligonale. Provenienţa acestor planuri a fost căutată în zonele de  contact  cu  arhitectura  gotică,  sau  în  zonele  unde  altarele  erau  poligonale  cu  muchie  în  frunte.  Câteva  variante  a  acestui  tip  de  planuri    sunt  date  după  Ioan  Toşa  (fig.230, p 154).  Foişorul  şi  prispa  (ce  are  semnificaţia  socială  şi  funcţională  a  logiei  şi  peristilului),  sunt  două  elemente  compoziţionale  reprezentative  în  arhitectura  tradiţională românească a bisericilor de lemn.  Analiza  conceptelor  constructive­  Unitate  şi  diversitate  în  arhitectura  de lemn transilvăneană din perspectivă comparatistă  Condiţionările  geografice  şi  socio­economice,  relativ  similare  pe  întreg  spaţiul  transilvan,  dominat  de  arhitectura  de  lemn,  relevă  o  anumită  unitate  a  acesteia. Dintre  toate  zonele  studiate,  arhitectura  de  lemn  din  Maramureş,  prezintă  cea mai  mare complexitate şi diversitate; astfel, integrată în context european, se  înscrie  în  trăsăturile  arhitecturii  de  lemn  central­europene.  Biserica  de lemn  ca  şi  program de arhitectură, este extrem de bine reprezentată în această zonă.  În  privinţa  planimetriei  bisericilor  maramureşene,  predomină  planul  dreptunghiular  cu  altar  pentagonal,  dar  sunt  şi  biserici  cu  altar  pătrat,  databile  pentru sec.XIX, cum este cea din Poienile Izei. Aceste biserici vechi permit foarte  bine  să  urmărim  evoluţia  planimetrică  şi  modalităţile  de  rezolvare  a  soluţiilor  constructive a turnurilor şi cupolelor.  În  zona  Bihorului  există  una  din  rarele  biserici  de  lemn  cu  turn  baroc,  construită  în  sec.XVIII,  iar  „în  zona  Sălajului  avem  de  a  face  cu  un  element  arhitectonic  încă  nu  îndeajuns  de  explicat  în  lucrările  de  specialitate,  şi  anume,  biserici de lemn cu altarul semicircular”, afirmă Tudor Oteleşteanu.  În Ţara Moţilor, zonă bine individualizată din punct de vedere arhitectonic la  nivelul  Transilvaniei,  din  analiza  planurilor  bisericilor  de  lemn  se  detaşează  constant planul dreptunghiular cu absidă decroşată pentagonală.  Analizând  locuinţa  din  perspectivă  comparatistă,  pornind  din  nordul  Maramureşului,  constatăm  că  tipul  de  casă  cel  mai  vechi  şi  cel  mai  simplu,  este  tipul de casă cu o singură încăpere, fără prispă şi înaintând spre sud, locul ei este  luat  în  procent  mare  de  casa  cu  tindă,  odaie,  cămară  şi  prispă  pâna  în  prima  jumătate  a  sec.  XIX,  după  care  asistăm  la  dominarea  caselor  cu  prispă,  cu  două  încăperi laterale, cămară şi tindă centrală.  Comparând  planimetria  casei  maramureşene  cu  cea  din  Ucraina  Transcarpatică,  se  constată  o  evoluţie  similară,  cu  deosebirea  că  spaţiul  cămării,  înainte  de  a  fi  integrat  în  casă,  se  afla  în  exterior,  bine  închis,  iar  grajdul  sub  acelaşi acoperiş cu casa, însă cu intrare separată.  Comparativ cu casele maramureşene, se remarcă casele rutenilor, cu tindă  şi odaie de locuit, dar  fără prispă şi cămară, făcute din bârne cu îmbinări fără cuie.  Arhitectura  de  lemn  a  casei  din  Ţara  Zarandului  şi  din  Ţara  Crişurilor,  prezintă  trăsături  comune  cu  cea  maramureşană,  dar  şi  caractere  aparte.  Aici  predomină  casele  cu  planimetria  similară,  dar    construite  din  bârne  masive  de  stejar, fag şi brad, cioplită pe patru părţi.  Unitate  şi  diversitate  în  arhitectura  de  lemn  slovacă  din    perspectiva  comparatistă

16 

Zona  luată  în  studiu  este  în  partea  de  nord­est  a  Slovaciei,  aproape  de  Banska–Bistricza,  în  localitatea  Roznov,  unde  se  află  un  Muzeu  Valah  al  arhitecturii  de  lemn,  înfiinţat  în  1922,  cu  exponate  datate  între  sec.  XV  şi  XVII.  Acest  muzeu  reprezintă  un  reper  pe  drumul  migraţiei  meşterilor  dulgheri  între  Germania  şi  Transilvania,  este  un  punct  de  întîlnire  a  4  culturi  :  slovacă,  ucrainiană,  maghiară şi română.  Biserica  de  lemn  din  incinta  muzeului(fig.256,p.179),  construită  în  jurul  anului 1770, are turnul alipit navei principale, coiful turnului fiind în stil baroc similar  cu cel din Bihor, şarpanta navei fiind în două poale, posibil de filiaţie scandinavă.  Casele din această zonă sunt case de lemn cu parter, sau case de lemn cu  parter şi etaj, cele slovace realizate în sistem sau Fachwerk, cu etaj în consolă şi  prispa acoperită, iar cele valahe sunt construite în sistem Blockbau cu fundaţii de  piatră  făţuită  şi  fără  mortar  (fig.264,  p.181),  biserica  construită  în  două  poale  şi  turnul  baroc,  ancadramentul  ferestelor,  sunt  argumente  ce  susţin  ipoteza    unei  surse comune cu arhitectura din arealul de  la noi.  Germania şi Ţările Scandinave din perspectiva comparatistă  Analiza  comparativă  a  arhitecturii  de  lemn  din  Germania  şi  din  Ţările  Scandinave,  presupune  o  diferenţiere  de  fond  şi  anume  faptul  că  arhitectura  de  lemn a bisericilor din Germania, a dispărut în favoarea celor de zidărie, astfel încât  decalajul în timp a celor două arhitecturi de lemn se poate distinge doar din punctul  de vedere al influenţelor reciproce.  Utilizând  ca  factor  de  comparaţie  pe  parcursul  întregului  studiu,  arhitectura  de  lemn  din  Transilvania,  ca  un  decantor  al  concluziilor,  putem  face  trimiteri  la  factorii care au influenţat­o. Pornind de la o observaţie pertinentă asupra turnurilor  gotice  de  lemn  de  la  câteva  biserici  de  zid  din  nordul  Germaniei,  se  constată  o  asemănare  izbitoare  cu  turnurile  unor  biserici  din  Ţările  Scandinave  şi  din  Transilvania.  De  amintit  bisericile  din  Flensburg,  Berlin  şi  Friedrichsdorf  din  Germania,  din  Lom­Norvegia  şi  Surdeşti,  Apşa  de  Jos,  Fildu  şi  Rogoz  din  Transilvania.  Punctul  de  pornire  spre  această  analiză,  a  fost  articolul  arhitectului  norvegian Olav Olson, apărut în 1932 într­o publicaţie de specialitate, care face un  studiu  amplu  privind  asemănările  dintre  unele  biserici  norvegiene  şi  cele  din  Transilvania.  Asemănarea  arhitecturii  turnurilor  bisericilor  din  Germania  cu  a  celor  din  Ţările Scandinave, constă numai în forma coifurilor şi a turnuleţelor (fig. 272, 273,  p. 183).  Comparând  coifurile  de  la  biserica  din  Flensburg  cu  cele  din  Rogoz  şi  Şurdeşti,  se  constată  că forma  exterioară  a coifului bisericilor este  asemănătoare  (mai  puţin  foişorul),  dar  cu  alte  proporţii.  Structura  de  lemn  interioară  diferă  (fig.  275,  276,  p.184),  poziţia  coifului  german  faţă  de  turn  este  diferită  faţă  de  cea  a  coifurilor  româneşti  şi  acelaşi  lucru  se  remarcă  şi  la  poziţia  celor  patru  turnuleţe  faţă de laturile octogonului (fig. 280, 281, 282, p.185).  Analizând  sistemelor  constructive  germane  şi  scandinave  ale  caselor,  se  evidenţiază utilizarea  constantă a  sistemului vertical,  cel  orizontal  fiind  utilizat rar,  numai  în  zonele  împădurite.  Un  detaliu  specific  arhitecturii  nordice  este  protecţia  zidului de lemn împotriva intemperiilor cu asigurarea ventilării (fig. 288, p.189).  La  Muzeul  în  aer  liber  din  Gutach,  Germania,  se  găsesc  case  din  secolul  XIV, având o formă exterioară asemănătoare cu cea a caselor din zona montană a  Transilvaniei.  Deosebirea  constă  în  şarpanta  acoperişului,  la  cea  germană  existând  un  pop  central  care  coboară  până  a  parter,  iar  la  şarpanta  românească

17 

popul  central  lipseşte,  căpriorii  montându­se  doar  cu  cleşti.  Analizând  structurile  acoperişului  german  şi  românesc,  se  constată  că  cele  germane  sunt  mai  costisitoare,  însă  au  o  rezistenţă  la  noduri  mult  mai  mare  şi  sunt  superioare  din  punct de vedere estetic.  VI. Elemente de natură estetică în arhitectura de lemn din Transilvania  şi  Europa.  Plastica  arhitecturală  şi  ornamentica  construcţiilor  de  lemn  din  Transilvania  După  Grigore  Ionescu,  arta  şi  arhitectura  populară  au  metodele  lor  proprii  de  compunere,  diferite  de  cele  culte:  lucrul  bazat  pe  tradiţie,  plecând de  la  detalii  spre ansamblu.  Primele  cercetări  asupra  arhitecturii  vernaculare  din  Transilvania  ar  fi  fost  iniţiate  la  sfârşitul  secolului  al  XIX­lea,  şi  s­ar  fi  orientat  pe  două  direcţii:  studiul  comparativ al ornamentelor şi relevarea clădirilor.  Nicăieri  în  domeniul  construcţiilor  nu  este  mai  sesizabilă  organicitatea  concepţiei constructive ca în arhitectura populară, care îmbină utilul, funcţionalul şi  esteticul,  caracterizându­se  astfel  printr­o  funcţionalitate  estetică.  În  analiza  plasticii  arhitecturale,  elementele  esenţiale  pe  care  trebuie  să  le  avem  în  vedere  sunt  aşezarea  şi  încadrarea  construcţiei  în  peisajul  înconjurător,  relaţiile  de  proporţionalitate între părţile componente ale construcţiei şi decor.  Volumetrie – rapoarte şi proporţii  Geometria  a  fost  consacrată  istoric  ca  fiind  ramura  matematicii  cea  mai  apropiată  de  artă  şi  arhitectură.  Şcoala  românească  de  arhitectură  s­a  aplecat  asupra  prezenţei  proporţiilor  şi  traseelor  geometrice  în  arhitectura  populară  de  lemn românească. Volumetria şi rapoartele dintre părţi la biserică, casă şi poartă,  contribuie  alături  de  culoare  şi  detalii  la  plastica  arhitecturii  de  lemn  româneşti.  Proporţiile dintre diferitele părţi ale construcţiilor au fost influenţate la rândul lor, de  condiţiile  geografice  şi  cele  de  mediu.  Farmecul  aparte  al  caselor  moţilor  de  pe  valea  Arieşului  este  dat  de  proporţia  de  1/3  dintre  înălţimea  pereţilor  şi  cea  a  acoperişului (fig. 308, p. 201).  Se operează cel mai frecvent prin afirmarea unei dominante, evidenţa unor  egalităţi, echidistanţe şi ritmuri (vezi portalul bisericii din Bişnegi). Structurile numite  „trasee  regulatoare”  sau  „geometrice”,  se  regăsesc  datorită  bazei  lor  naturale,  în  arhitectura de lemn românească.  Existenţa în arhitectura de lemn din Transilvania  a rapoartelor şi proporţiilor  pe  verticală,  este  deosebit  de  importantă,  ele  completând  traseele  geometric­  planimetrice, relevante fiind în acest sens proporţiile remarcabile ale bisericilor din  Şurdeşti şi Plopiş (Adrian Gheorghiu).  Ornamentica lemnului  Alături  de  planimetria  unitară  şi  de  tehnicile  de  construcţie,  decorul  reprezintă  al treilea  element  definitoriu  al arhitecturii  populare  de  lemn  româneşti.  Caracteristic ornamenticii transilvane este raportul dintre sculpturalitatea stâlpilor şi  grinzilor  casei  şi  prezenţa  crestăturilor.  Ornamentistica  transilvăneană  este  parte  integrantă  în  dinamica  dintre  ornamentul  arhitecturii  locale  şi  cel  al  manifestărilor  stilurilor arhitecturii europene.  După Marcu Lepădat, ipostazele ornamentului comportă prin definiţie componenta  de înfrumuseţare şi de adaos. Putem vorbi deci de ornament ca surplus şi adaos,  ornament  cu  constantă  umană,  sau  de  ornament  ca  semn  de  recunoaştere  al  apartenenţei  la  un  grup.  Sintetizând  funcţiunile  ornamentului,  ele  se  disting  în  simbolice,  de  diferenţiere,  ordonatoare,  decorative  şi  senzoriale.  Tehnic,

18 

ornamentul poate fi liniar, să „umple” suprafeţele, sau poate fi tridimensional. Sunt  revolute reprezentările romantice ale aşa­zisului spirit popular naiv şi a câştigat tot  mai mult imaginea ornamentului ancestral, arhetipal.  Simboluri şi ornamentica populară romănească  Soarele.  Simbolistica  din  arealul  românesc  este  în  conexiune  cu  trei  aspecte: vechimea cultului, zona de extensiune şi forma semnelor solare.  În  arhitectura  populară  de  lemn  din  Transilvania,  semnele  solare  apar  în  interiorul  bisericilor,  în  zone  bine  determinate,  pe  poarta  de  intrare  (Biserica  din  Petrind şi din Strâmtura), iar la case, în exterior ca un semn de bun­venit .  Pomul  vieţii.  Ca  şi  simbol,  decurge  din  mitul  străvechi  al  tinereţii  fără  bătrâneţe  şi  al  vieţii  fără  de  moarte.  Pomul  vieţii,  întâlnit  după  secolele  V­VI  e.n,  este  reprezentarea  figurativă  a  credinţei  în  băutura  miraculoasă,  dătătoare  de  viaţă,  provenită  dintr­o  plantă.  Îl  găsim  în  două  tipare  simbolistice:  elenistic  (cu  butucul de vie şi două păsări) şi iranian (vas iranian cu copac şi izvor la rădăcini).  În arealul românesc transilvănean, pomul vieţii este simbolizat prin brad.  Omul.  Imaginea  omlui  în  arhitectura  de  lemn  ţărănească  apare  cu  o  frecvenţă  mai  mică  decât  simbolurile  sau  arborele  vieţii,  îl  găsim  pe  diverse  construcţii, în general în spaţiul habitual  Calul şi călăreţul. Sunt reminiscenţe ale unor mituri străvechi, adesea atâ  de  stilizate,  încât  devin  greu  de  descifrat.  Arta  şi  arhitectura  populară  de  lemn  figurează mai mult capul caluui şi nu calul integral. Termenul de „cai” defineşte şi  elemente  constructive  din  structura  caselor  care  străjuiesc  intrările.  Imaginea  calului  pătrunde  şi  în interiorul lăcaşurilor  de  cult  din  Maramureş  (fig.  329,  p.215,  fig.330,  p.216),  iar  capetele  de  cai  apar  pe  uşile  masive  ale  grajdurilor  din  Maramureş.  Tehnici decorative în arta lemnului  Ornamentica  lemnului  deţine  un  stil  şi  o  tehnică  proprie  în  arhitectura  lemnului din Transilvania, cu posibilităţi de stilizare în genuri artistice multiple..  Sculptura.  După  Andrei  Pănoiu,  decoraţia  sculpturală  a  construcţiilor  populare  din  lemn  se  regăseşte  pe  stâlpii  pridvorului,  pe  portaluri,  pe  ramele  ferestrelor  şi  pe  alte  elemente  din  componenţa  casei.  În  arhitectura  lemnului,  cel  mai frecvent loc de manifestare a sculpturii este pridvorul, cu arcele, colonetele şi  stâlpii  care  au  un  loc  aparte.  Un  domeniu  aparte  de  manifestare  al  sculpturii  în  lemn  îl  constituie  porţile  monumentale  ale  caselor  (fig.  334,  p.  219,  fig.  336,  p.  220).  Pictura. Pictura în arhitectura de lemn populară este cunoscută în general  prin prezenţa sa în lăcaşurile de cult, dar mai ales, ca modalitate de împodobire a  acestora  pe  două  căi:  reprezentarea  tematicii  religioase  şi  decorarea  elementelor  arhitecturale.  Reprezentativitatea  picturii  pe  lemn  în  Transilvania  decurge    din  ansamblurile  de  pictură  murală  a  bisericilor  de  lemn  din  zona  Clujului,  Maramureşului,  Aradului şi Munţilor  Apuseni,  cu  corespondente  transcarpatice, în  Vâlcea şi Gorj.  Ciopliturile,  crestarea  şi  traforurile.  Echilibrează  în  mod  fericit  raportul  dintre  suprafeţele  netede  şi  cele  sculptate.  Ciopliturile  se  manifestă  pregnant  la  prelungirile  grinzilor  de  la  colţurile  casei,  în  partea  de  sus  a  pereţilor,  cunoscute  sub numele de „aripi”. Cele mai răspândite sunt în partea de nord a Transilvaniei,  făcând  legătura  cu  arhitectura  lemnului  din  Polonia,  Slovacia  şi  Ucraina  Tanscarpatică.

19 

Crestarea este cea mai frecventă tehnică în decorul lemnului. Motivele care  apar  în  aceste  lucrări  sunt  ornamente  geometrice  construite  din  linii  drepte  sau  curbe, dar şi motive zoomorfe (şarpele şi capul de cal).  Traforurile  apar  la  sfârşitul  secolului  al  XIX­lea  în  urma  perfecţionării  ustensilelor,  cunoscând  o  înflorire  deosebită  ca  urmare  a  înlesnirilor  tehnice  pe  care le oferă, mărind viteza de realizare a decorurului prin utilizarea şablonului  Plastica arhitecturală a bisericilor de lemn  Caracteristica cea mai importantă a bisericilor de lemn din Translvania este  legătura  lor  directă  cu  casa  ţărănească  prin  materialele  identice  utilizate  la  construcţii şi decoraţiile asemănătoare. Numeroase monumente păstrate până azi,  datând  din  sec.  XVII  şi  XVIII,  reprezintă  tipuri  arhitectonice  mai  vechi  cu  câteva  secole, ilustrând arta construcţiilor din Evul Mediu românesc. În Transilvania, unde  meşterii populari au promovat arhitectura în lemn, numeroase biserici s­au păstrat  până  astăzi  chiar  şi  din  secolul  XIV.  Cele  din  secolul  XV  sunt  de  o  ţinută  remarcabilă,  având  elemente  plastice  arhitecturale  originale:  nava  cu  acoperiş  înalt,  cu  una  sau  două  streşini,  turnuri  zvelte  cu  coifuri  flancate  de  turnuleţe.  În  continuare,  am  prezentat  o  serie  de  biserici  reprezentative  pentru  arhitectura  transilvană de lemn:  ­  biserica  din  Şurdeşti  (1724),  Ţara  Lăpuşului,  având  cel  mai  înalt  turn  –  clopotniţă de biserică de lemn din lume, acoperişul compus din două streşini  cu două rânduri de ferestre şi existenţa în jurul biserici a mesei moşilor.  ­ Biserica din Cizer, Sălaj (1773), azi în Muzeul Etnografic al Transilvaniei din  Cluj­Napoca  ­  Biserica  din  Onceşti,  Maramureş,  datată  în  sec.  XVI,  se  află  în  Muzeu  Judeţean  al  Maramureşului  din  Sighetul  Marmaţiei;  după  unele  aprecieri  legate  de  detalii  de  arhitectură  şi  elemente  tradiţionale  funcţionale,  se  consideră chiar mai veche de secolul XIV. În susţinera acestei ipoteze, sunt  dimensiunile mici ale altarului, forma pătrată şi numai două uşi la altar.  Turnul. Datorită efectului decorativ deosebit pe care îl sugerează , bisericile  de  lemn  au  fost  în  atenţia  istoricilor  de  artă  şi  de  arhitectură.  Cei  mai  mulţi  cercetători,  printre  care  Coriolan  Petreanu  şi  Virgil  Vătăşianu  susţin  că  este  singurul element de neândoielnic de împrumut din arhitectura gotică.  O  ipoteză  posibilă  ar  fi  că  într­o  perioadă  potrivită  din  istoria  bisericilor  de  lemn să se întâlnească trei factori determinanţi în zona Maramureşului: meşteri de  biserici  de  lemn  cu  două  streşini,  veniţi  din  nordul  scandinav,  meşteri  saşi  din  Germania,  care  au  adus  modelul  de  turnuri  şi  coifuri  de  tip  „săgeată”  cu  patru  turnuleţe  şi  un  mediu  propice  de  meşteri  locali  în  cultura  lemnului,  extrem  de  pricepuţi,  cu  preocupări  tradiţionale  în  construcţia  de  biserici  de  lemn,  de  sute  de  ani,  surprinşi  într­o anumită  fază de  evoluţie a  bisericii  de lemn.  Astfel,  ca  într­un  creuzet  uriaş  s­au  întâlnit  mai  multe  culturi  a  lemnului  într­un  loc  potrivit,  care  au  dat  naştere  unui  tip  de  biserică  de  lemn  monumentală,  originală  şi  unică  ca  şi  siluetă, „biserica de lemn maramureşeană”.  Fereastra.  Ferestrele  bisericilor  de  lemn  reprezintă  un  element  decorativ  original  în  compoziţia  faţadei.  La  bisericile  vechi,  ferestrele  erau  mici,  de  formă  simplă dreptunghiulară, dispuse între doi stâlpi verticali, cu ochi de sticlă fix, având  un ancadrament generos decorat (fig.348, p.231).  Portalurile. Un loc aparte în estetica arhitecturii bisericilor de lemn îl ocupă  portalurile.  Ele  cunosc  o  mare  varietate  de  forme,  asemănătoare  unor  adevărate  arce  de  triumf.  Deosebim  două  tipuri  de  portaluri:  portal  de  formă  rectangulară  şi  portal în arc bombat, fiecare cu mai multe variante (fig. 349, 350, p. 232).

20 

Plastica arhitecturală a caselor de lemn  Acoperişul.  Privind  din  alt  unghi  decât  cel  cunoscut,  de  protecţie  contra  intemperiilor, acoperişul este un element decorativ de prim rang. Proporţiile lui faţă  de  pereţii  faţadelor,  forma,  tipul  de  material  folosit  la  învelitoare  şi  elementele  decorative  care  îl  însoţesc,  transformă  acoperişul  într­un  factor  esenţial  al  închegării compoziţiei arhitecturale a faţadei casei.. Acoperişurile caselor de lemn  din Transilvania sunt acoperite cu materiale tradiţionale (şiţă, şindrilă, draniţă, paie  sau  stuf).  În  general  este  utilizată  şiţă  în  diverse  forme,  ea  dând  şi  nota  de  eleganţă  a  casei.  Acoperişul  românesc  în  patru  ape  foloseşte  o  şindrilă  de  dimensiuni  variate.  În  Maramureş,  la  casele  vechi,  cele  patru  unghiuri  ale  acoperişului  formează  unghiuri  ascuţite,  acest  tip  de  acoperiş  fiind  denumit  „acoperiş în străji”. La casele mai noi, meşterii germani îmbină colţurile, rotunjindu­  le, iar  şirurile  de  şindrilă  merg  în  continuare  („acoperiş  nemţesc”),  oferind  un  cert  efect decorativ.  Faţada  –  prispa  şi  foişorul.  Arhitectura  faţadei  defineşte  de  fapt,  particularitatea decorativă a casei din lemn. Prispa despre care am mai vorbit, are  mai multe roluri: cel funcţional (acces în casă), cel de protecţie contra intemperiilor,  de relaxare şi nu în ultimul rând, estetic.  Rolul funcţional, pe lângă cel de acces,  este  şi  de  a  mări  spaţiul  de  locuit  şi  a­l  completa,  protecţia  fiind  asigurată  de  un  acoperiş în două ape, sprijinit pe doi stâlpi. Relaxarea şi estetica sunt asigurate de  partea ornamentală a structurii prispei ­ stâlpi şi pălimar.  Uşile.  Studiate  din  punct  de  vedere  estetic,  uşile  relevă  valenţe  necunoscute. La casele vechi, uşile sunt scunde şi construite aproape întotdeauna  dintr­o  singură  bucată  de  lemn,  o  blană  de  10­12cm  grosime,  fără  balamale  metalice,  cu  articulaţii  în  praguri  prin  intermediul  a  două  scurte  axe  de  rotaţie  cioplite. Aspectul decorativ este asigurat şi de ancadramentul uşii, format din stâlpi  lucraţi îngrijit şi împodobiţi cu diverse motive prin crestare (fig.361, p.241).  Ferestrele.  Pe  lângă  rolul  funcţional,  ferestrele  au  un  rol  decorativ  important. Estetica lor este asigurată de împărţirea în ochiuri de sticlă, de rama cu  forme  decorative  diferite  (fig.366,  p.242)  şi  de  grilajele  de  protecţie  din  fier  forjat,  care amplifică aspectul estetic. La casele foarte vechi, ferestrele erau mici, fixe şi  foarte  puţine.  Din  necesităţi  de  igienă,  cu  timpul  ferestrele  s­au  mărit  şi  au  fost  prinse în rame mobile (fig. 364, 365 p.242).  Porţile. Au reprezentat din vechime elementele arhitectonice distincte, fiind  primele  anexe  ale  casei,  care  atrăgeau  atenţia.  Din  punct  de  vedere  social,  în  Maramureş, porţile indicau poziţiile în societate ale oamenilor. Numai nobilii aveau  voie să ridice porţi înalte, ceilalţi doar vraniţe cu boc.  În  decoraţiile  specifice  zonelor  cu  tradiţie  românească  din  Transilvania,  predominau  motivele  geometrice,  alături  de  elemente  simbolice:  soarele,  rozeta,  vârtejuri, funia, şerpii, vrejul de viţă.  Pe  porţile  secuieşti  predomină  decoraţiile  cu  motive  vegetale,  dispuse  în  vrejuri aerate, cu frunze şi flori, în special lalele.  Porţile  maramureşene  sunt  praguri  de  trecere  nu  numai  dintr­un  univers  exterior spre unul interior, ci şi dinspre fenomen spre esenţă (fig. 368, p244).  Evoluţia  arhitecturii  de  lemn  din  Transilvania  şi  respectiv  din  România,  urmează  aceleaşi  reguli  şi  principii  constructive  de  bază,  care  au  rămas  pretutindeni  la  fel  în  Europa,  însă  condiţiile  şi  tradiţiile  locale  diverse,  au  creat  numeroase variaţii regionale­autohtone.

21 

Logica de execuţie a unei construcţii, atât ca şi structură cât şi în detaliu se  subordonează  unui  determinism  constructiv,  care  este  valabil  în  orice  loc  din  Europa în care condiţiile naturale (relief,vegetaţie şi climă) sunt similare.  Trebuie  remarcat  faptul  că  aportul  etnografiei  şi  al  etnografilor  din  acest  punct de vedere, este esenţial. Sistematizarea  documentaţiilor, urmărirea evoluţiei  popoarelor  şi  a  fenomenului  social,  acurateţea  detaliilor  şi  corectitudinea  informaţiei,  duc  la  identificarea  elementelor  esenţiale  în  evoluţia  arhitecturii  lemnului şi a condiţiilor care au determinat­o.  Corelând  informaţiile  izvoarelor  scrise  cu  rezultatele  cercetărilor  arheologice  şi  cu  monumentele  păstrate,  se evidenţiază  unele  elemente  specifice  arhitecturii  tradiţionale,  ce  au  putut  fi  îmbunătăţite  în  evoluţia  lor  prin  relaţia  de  contact cu alte arhitecturi exterioare.

22 

VIII. BIBLIOGRAFIE 

1.  Helge Abrahamsen,  §  „Building in Norway”.  2.  William Anderson  §  Revista suedeză de artă „Konsthistorisk Tidskrift” – Lund, 1935, Fasc. I  3.  Virgil Antonescu  §  Restaurarea câtorva Biserici de lemn din Maramueş – Studi şi lucrări de  restaurare – Bucureşti, 1967  4.  Mihalyi de Apşa  §  Diplome maramureşene, Sighet, 1900.  5.  V. Avram  §  Constelaţia magicului, Sibiu, 1994,.  6.  Hóman Bálint  §  Geschichte des ungarischen Mittelalters, Bd. I, Berlin, 1940  §  Siebenbürgen, Berlin, 1940  7.  Alexandru Baboş  §  Tracing a Sacred Building Tradition  8.  Helene Balogh  §  Les  édifices  en  bois  dans  l’architecture  religieuse  hongroise  –  Budapesta, 1941  9.  Ilona Balogh  §  Magyar Fatornyok (Turnur de lemn ungureşti), ed. II – Budapest, 1935  10. Marin Iosif Balog, Teodor Pavel  §  Societatea  rurală  transilvăneană  în  tranziţia  spre  modernitate  în  lumina  legislaţiei  austriece  din  perioada  neoabsolutistă  1849­1859,  în,  „Studia  Universitatis Babeş­Bolyai , Historia,” XLVII, 1­2, 2002  11. Ioan Bârea  §  Însemnări din Bisericile Maramureşului – Bucureşti, 1909  12. Fernand Braudel  §  Civilization matérielle et capitalisme (XV­XVIII siècle), vol. I, Paris, 1967.  13. Istvan Bátky,  §  Magyar tüzhelyek es haztipusoc, în Néprajzi Ertesito,XXII,1930  14. Lucian Blaga,  §  Trilogia culturii, Bucureşti, 1968  15. Jaronek Bohumir,  §  „Das valachische freilich museum”­ Muzeu în aer liber ­, Rosnov ­ Slovacia  16. Aurel Bongiu  §  Câteva  observaţii  asupra  bisericii  din  Sârbi­Susani,  în  Buletinul  Monumentelor Istorice, 1970  17. Tancred Bănăţeanu,  §  Arta populară în România, Bucureşti, 1964.  §  Arta populară din nordul Transilvaniei, Bucureşti, 1969.  18. Therese et Jean Marie Bresson  §  Maisons de bois, Paris 1978  19. Valeriu Butură  §  Străvechi mărturii de civilizaţie românească, Bucureşti, 1989 23 

§  Adăposturile  temporare  în  sud­estul  Munţilor  Apuseni,  în,  ”Anuarul  Muzeului Etnografic al Transilvaniei”, 1957­1958, Cluj, 1958  §  Un  monument  al  arhitecturii  populare  transilvănene.  Biserica  de  lemn  din  Cizer, în „A.M.E.T”, pe anii 1959­1961  20. Roswith Capesius  §  Casa săsească ţărănească din Transilvania (Das siebenbürgisch­  sächsische Bauernhaus, Wohnkultur), 1977  21. Cincleza­Buculei Ecaterina  §  Câteva date noi despre meşterii Bisericilor de lemn din Maramureş sec.  XVIII  (Ţara  Lăpuşului)  Studii  şi  cercetări  de  istoria  artei  –  seria  arta  plastică 27/1980­ Bucureşti  22. Ioan Chelcea  §  Asupra  surlei  ca  adăpost  omenesc  elementar,  în  Muzeul  satului,  Studii  şi  cercetări, Bucureşti, 1970.  23. Mihai Coman,  §  Bestiarul mitologic românesc, Bucureşti, 1996  24. Ela Cosma,  §  Ideea de întemeiere în cultura populară românească, Cluj­Napoca, 2000.  25. Emil Costin,  §  Biserici de lemn din Maramureş ( teză de doctorat), Cluj 1998  §  Biserici de lemn maramureşene.  §  Biserica tradiţională  §  Restaurarea Bisericii de lemn din Săcăşăleni (Proiect DSAPC Maramureş­  1967)­Baia­Mare  §  Restaurarea  Bisericii  de  lemn  din  Onceşti  (Proiect  DSAPC  Maramureş  –  1968 în vederea mutării în Muzeul Satului Sighet) – Baia­Mare  §  Biserici  noi  de  lemn  în  Ocna  Şugatag  1981  şi  Vişeul  de  Sus,  Baia­Mare,  1995  §  Restaurarea  Bisericii  de  lemn  din  Ungureni  –  Ţara  Lăpuşului,  Proiect  DSAPC – Baia­Mare, 1969  §  Restaurarea  Bisericii  de  lemn  din  Frâncenii  Boului­  Ţara  Chioarului,  Proiect DSPAC – Baia­Mare, 1970  §  Restaurarea  Bisericii  de  lemn  din  Rogoz    Ţara  Lăpuşului,  Proiect  de  restaurare – Baia­Mare, 1978  §  Restaurarea  Bisericii  de  lemn  din  Cupşeni  –  Ţara  Lăpuşului,  Proiect  de  restaurare – Baia­Mare, 1970  §  Restaurarea  Bisericii  de  lemn  din  Culcea  ­  Ţara  Chioarului,  Proiect  de  restaurare – Baia­Mare, 1968  §  Restaurarea  Bisericii  de  lemn  din  Soconzel  (Satu  Mare)  Proiect  de  restaurare Direcţia Monumentelor şi Siturilor Istorice – Baia­Mare, 1991  26. Dr. Gh. Crăiniceanu  §  Igiena poporului român, Bucureşti, 1895.  §  Igiena ţăranului român, Bucureşti, 1907.  27. Ioana Panait Cristache,Elian Titu,  §  Bisericile de lemn din Moldova, în Buletinul Comisiuni Monumentelor  Istorice, nr. 2, 1972  28. Ioana Panait Cristache, I. Scheletti  §  Bisericile  de  lemn  din  jud.  Bistriţa  Năsăud  în  lumina  istoriei,  în  buletinul  Monumentelor istorice nr. 2, 1975.  §  Bisericile de lemn din Sălaj, în Buletinul Monumentelor Istorice, nr. 1, 1971

24 

§ 

Biserici de lemn, monumente istorice din Episcopia Alba­Iulia – Alba­Iulia  1987  29. Ioana Panait Cristache  §  Arhitectura de lemn din Transilvania, Buc. 1994, p. 94.  §  Arhitectura de lemn din Ţara Zarandului, în, „SCIA”, 39, 1992, p. 78.  §  Bisericile de lemn în monumente istorice. Studii şi lucrări de restaurare, Bucureşti,  1969.  30. George Cristea  §  În ţara Bisericilor de lemn – Sibiu, 1989  31. Ştefan Csabai  §  Az erdely reneszansz muveszet – Budapesta 1934  32. István Csucsuja  §  Istoria pădurilor din Transilvania 1848­1914, Cluj­Napoca, 1998  33. Gheorghe Curinschi Vorona  Introducere în arhitectura comparată, Ed. Tehnică 1991  34. C. Daicoviciu,  §  Aşezările dacice din munţii Orăştiei, Bucureşti 1951  35. C. Daicoviciu, E.M. Condurachi, I. Nestor, G. Ştefan, M.D. Matei  §  Istoria României, vol. I şi II, Ed. Academiei, 1960  36. Mihai Dăncuş  §  Sighetul  Marmaţiei.  Muzeul  etnografic  al  Maramureşului,  Bucureşti,  1995.  §  Muzeul Etnografic al Maramureşului, Bucureşti, 1995  37. Alexandru  Dima  §  Drăguş un sat din Ţara Oltului. Împodobirea porţilor, interioarelor caselor  opinii despre frumos, Bucureşti. 1945  §  Conceptul de artă populară, Bucureşti, 1939.  38. Vasile Drăguţ  §  Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească – Bucureşti, 1967  39.  Vladimir Dumitrescu  §  Arta preistorică în România, Bucureşti, 1974  §  Muzeul de Istorie al Transilvaniei, Cluj­Napoca  40. Nicolae Dunăre  §  Arta Populară Valea Jiului, Bucureşti, 1963.  §  Ornamentică  Tradiţională  Comparată,  Editura  Meridiane,  Bucureşti,  1979.  §  Specificul etnografic al Câmpiei Ardealului, Sibiu, 1956.  §  Gospodării cu curte închisă şi întărită în zona fânaţelor din Munţii Apuseni,  în, „Apulum”, VIII, 1971  §  Ornamentică tradiţională comparată, Bucureşti, 1979  41. Maria Elena Enăchescu,  §  Monumentalite des eglises en bois de Maramureş, în Revue roumaine de  l’histoire de l’art, tom 6, Bucureşti, 1969  §  Aspecte ale studiului critic privind arhitectura de lemn ţărănească, „Studii  şi cercetări de istoria artei” XVII, 1970, nr. 2  §  Bisericile  de  lemn  din  Maramureş  în  arhitectura  europeană  (Revista  română de istoria artelor nr.7/1970) ­ Bucureşti  42. C. C. Giurescu  §  Din Istoria pădurii româneşti, în Pădurea şi spaţiile verzi în actualitate, Cluj, 1977

25 

43. David Goberman  §  Monumente de lemn din Transcarpatia – Leningrad, 1970  44. C. Irimie, §  Sculptura populară  45. C. Irimie, F. Dumitrescu, A. Paleolog,  §  Arta lemnului la români, Bucureşti, 1975  46. Floarea Bobul Florescu, Gh. Focşa  §  Ornamentica populară românească în lemn, în „S.C.I.A” 1­2, 1956  47. Teofil Frâncu  §  Românii din Munţii Apuseni, Bucureşti, 1888  48. Anneli Ute Gabany  §  Istoria germanilor din Transilvania  49. Karl Ginhart  §  Revista „Deutsche Kunst­Denkmalpflege”, Berlin, 1935  50. I. Ghinoiu  §  Casa  românească,  „Repere  etnologice  şi  arheologice,  în  Thraco­Dacica”,  XII, nr. 1­2/1991  51. Ioan Godea  §  Biserici de lemn din România (nord­vestul Transilvaniei), Bucureşti, 1996  §  Monumente de arhitectură populară din N­V­tul României, Oradea, 1972  §  Bisericile de lemn din sudul Poloniei, în Biharea, vol. II, 1973  52. Ioan Godea, Ioana Cristache­Panait  §  Monumente istorice bisericeşti din eparhia Oradiei, Oradea, 1978  53. Eugenia Greceanu  §  Tipologia  bisericilor  de  lemn  din  zona  centrală  a  Transilvaniei,  în  Monumente Istorice. Studii şi lucrări de restaurare, 3, 1969 

54. Adrian Gheorghiu  §  „Dreptunghiuri  perfecte  în  planurile  clădirilor  populare  româneşti”  1978,  “Revue roumain d’histoire de l’art”.  §  „Geometrie, Sculptura şi Arhitectura la Brâncuşi”,  în revista „Arta”, 1980.  §  „Îndrumătorul cultural ­ numărul de aur”, 1974  §  „Proporţii şi trasee geometrice în arhitectură”, Editura Tehnica, Bucureşti,  1991  §  „Proporţii  şi  trasee  geometrice  în  sculptura  lui  Brâncuşi”,  revista  „Tribuna”, 1964  55. Grigore Ionescu  §  Arhitectura pe teritoriul României de­a lungul veacurilor, Bucureşti, 1982  §  Arhitectura  populară  în  România,  cap.  „Plastica  arhitecturală  şi  decorativă”, Buc. 1971  §  Arhitectura populară românească, Bucureşti, 1957.  §  Istoria arhitecturii în România, vol. II, Bucureşti, 1965  §  Tipologii specifice ale clădirilor populare de lemn, în revista „Muzeelor şi  monumentelor”, XLVI/2, Bucureşti, 1997  56. Hans Jürgen Hansen  §  Architecture in Wood.  57. O. Hermman  §  A magyarsag háza, în Etnographia, X, 1899

26 

58. I. Huszka  §  A székely ház, Budapest, 1895.  59. Irimie Cornel, Florentina Dumitrescu, Andrei Paleolog  §  Arta lemnului la români, Bucureşti, 1975  60. Dumitru Irimieş  §  Bisericile de lemn din Stolna şi Finişel, în Anuarul Muzeului Etnografic  al Transilvaniei pe anii 1968­1970.  61. I. Iurasciuc, N. Şainelic  §  Monumente de arhitectură populară. Bisericile de lemn din zona Codru,  în Satu Mare. Studii şi comunicări, vol. III, Satu­Mare, 1975.  62. I. Jankó  §  A székey haz, în Etnographia, VI, 1895  §  Nepi es épitkzes a Bihar hegységben, în Ethnographia, V. 1896  63. Guthorm Kavli  §  Norwegian Architecture, Past and Present  64. Kós Károly, Szentimrei Judit, dr. Nagy Jenö  §  Kászoni Székely Népmüvészet, Ed. Kriterion, 1972  65. Ion Lupaş  §  Réalités historique dans le Voievodat de Transylvanie du XII­e au XV­e  siècle, Bucureşti, 1938  66. Gheorghe Mândrescu  §  Biserici  de  lemn  din  Ţara  Năsăudului  şi  ţinutul  Bistriţei  –  în  volumul  Monumente  istorice  şi  de  artă  religioasă  din  Arhipiscopia  Vadului,  Feleacului şi Clujului – Cluj 1982  67. Magyar Statisztikai Kozlemenyek. Epulet Statisztikaja, Budapest, 1893  68. Gr. Maior  §  Politica agrară la români, Bucureşti, 1906  69. D. A. Malonyai  §  Magyar nèp müveszete, II, Budapest, 1909.  70. Dr. N. Manolescu  §  Igiena ţăranului român, Bucureşti, 1895.  71. Marcu ­ Lăpădat Marius  §  Feţele  ornamentului,  „Arhitectura  bucureşteană  în  secolul  XX”,  Editura  Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2003.  72. Miloia I.,  §  Bisericile de lemn din Banat, în Vestul, 1993, nr.719­720.  73. Muzeul Popular şi folcloric din Bigdoy (ghid)  74. Walter Myss  §  Arta în Transilvania  75. Thomas Nägler  §  Românii şi saşii din Transilvania din sec XII  până în 1848  76. Paul Niedermaier  §  Siebenburgische Stadte, Bucureşti 1979  77. Axel Nilsson & Nils Keyland  §  The Historical & Ethnographical Departament of Skansen  78. Francisc Nistor  §  Arta lemnului în Maramureş, Bucureşti, 1980.  §  Poarta maramureşeană, Bucureşti, 1977  79. S. Opreanu

27 

§  Ţinutul Săcuilor, Cluj, 1928  80. T. Oteleşeanu  §  Contribuţii la cunoaşterea arhitecturii bisericilor de lemn din Transilvania,  în revista „Monumentelor Istorice”, Bucureşti, 1991  81. N. Petrescu, N. Al. Mironescu  §  Construcţii viticole din Gorj în Cibinium, 1967­68  82. Pál Judit  §  Procesul  de  urbanizare  în  scaunele  secuieşti  în  secolul  al  XIX­lea,  Cluj­  Napoca, 1999  83. Ştefan Pascu  §  Cetatea Dăbâca  84. Adrian Pănoiu  §  Arhitectura tradiţională din zona centrală a Gorjului, Bucureşti, 1982.  §  Din arhitectura lemnului, Editura Tehnică 1977  §  Un monument de arhitectură populară în Buletinul Comisiei Monumentelor  Istorice, nr. 4, 1970  §  Contribuţii  la  cunoaşterea  tipologiei  Bisericilor  de  lemn,  Buletinl  Monumentelor istorice 1/1970 ­ Bucureşti  85. Gheorghe Pătraşcu  §  Arhitectura şi tehnica populară, Bucureşti, 1984  86. Paul Petrescu  §  Arhitectura ţărănească de lemn din România, Editura Meridiane, 1974  §  Consideraţii asupra raporturilor dintre arhitectura rurală şi cea urbană în  sud­estul  Europei  în  secolele  XVIII­XIX,  în,  „Studii  şi  cercetări  de  istoria  artei” Bucureşti, 1961  §  Cromatica plastică ţărănească, Bucureşti, 1976.  §  Imagini ale soarelui în arta populară românească, în Studii şi cercetări de  istoria artei, nr. 1, 1963  §  Imaginea omului în arta populară românească, Bucureşti, 1969.  §  Motive  Decorative  Celebre  (contribuţii  la  studiul  ornamenticii  româneşti)  Editura Meridiane, Bucureşti, 1971  §  Tradiţia  francofonă  în  arhitectura  populară  săsească  din  sudul  Transilvaniei, în”Studii şi cercetări de istoria Artei”, Buc.1971  §  Unitatea  de  concepţie  constructivă  şi  decorativă  a  bisericilor  de  lemn  româneşti (Studii şi cercetări de istoria artelor, XIV, 1967) ­ Bucureşti  87. Paul Petrescu, G. Stoica  §  Arta populară românească, Bucureşti, 1981  88. V. Păcală  §  Monografia comunei Răşinari, Sibiu, 1915.  89. Coriolan Petranu  §  Bisericile de lemn din judeţul Arad, planşa 45.  §  Monumentele istorice ale judeţului Bihor, Sibiu, 1931.  §  Bisericile  de  lemn  al  românilor  ardeleni  în  lumina  aprecierilor  străine  recente – Sibiu, 1934  §  Originea turnurilor Bisericilor de lemn din Ardeal – Cluj, 1931  §  Scrisoare  din  2.11.1934  în  „Noui  cercetări  şi  aprecieri  asupra  arhitecturii  din Ardeal, Bucureşi 1936  90. Atanasie Popa  §  Biserici vechi de lemn din Transilvania şi Maramureş, Cluj, 1937  §  Biserici de lemn din Transilvania, arhitectură, plan, stil, Timişoara, 1942

28 

§  Bisericile  vechi  de  lemn  româneşti  din  Ardeal,  în  Anuarul  Comisiei  Monumentelor Istorice, secţia pentru Transilvania, Cluj, 1932.  §  Caracteristicile stilistce ale bisericilor de lemn din Translvania (Acta Musei  Napocensis XII) – Cluj, 1975  91. Georgeta Moraru Popa  §  Adăposturi  temporare  din  cuprinsul  sălaşelor  bănăţene,  în  revista  „Muzeelorm”, 1966.  92. Marius Porumb  §  Biserici de lemn din Ţara Maramureşului, Cluj, 1982.  93. Preot Aga Victor  §  Simbolica biblică şi creştină, Timişoara, 1935, p. 17.  94. Constantin Prut  §  Calea  rătăcită.  O  privire  asupra  artei  populare  româneşti,  Bucureşti,  1991.  §  Fantasticul în arta populară românească, Bucureşti, 1972  95. Recensământul din 1900.Transilvania , coord.Traian Rotariu,  Cluj­Napoca, 1999  96. Luis Réau  §  L’art russe, Paris, 1921, vol. I  97. Simion Retegan  §  Aspecte ale stratificării sociale în satul românesc din Transilvania în a doua  jumătate  a  secolului  al  19­lea  în  „Anuarul  Institutului  de  Istorie  şi  Arheologie”, Cluj,nr., 23, 1980  §  Mutaţii economice în  satul românesc din Transilvania la mijlocul veacului  al XIX­lea, 1848­1867, în „A.I.I.A”, Cluj, XXI, 1978  98. J. M. Richards,  §  A Guide to Finnish Architecture.  99. Nicolae Sabău  §  Biserici de lemn din podişul transilvano­someşan – Cluj, 1982  100.  Annemie Schenk  §  Peisajul cultural european Transilvania  101.  Herman Schili  §  Schwarzwaldhäuser, Ed.Badenia Verlag Karlsruhe, 1971  102.  Victor Simion  §  Imagini,  legende,  simboluri.  Reprezentări  zoomorfe  în  arta  medievală  românească, Bucureşti, 2000.  103.  Paul Stahl  §  Arhitectura de lemn din Muzeul Satului, Bucureşti, 1955  §  Case tărăneşti din Maramureş, în „Studii şi cercetări de Istoria Artei”, VIII,  2, 1968  §  Case tărăneşti din Maramureş, în „S.C.I.A” VIII, 2, 1961  §  Decorul în arhitectura populară românească, în, „S.C.I.A” 1, 1960  §  Les  veills  maisons  a  etage  de  Roumanie,  în,”Revue  des  études  sud­est  européens”, Bucarest, II; 1964, nr. 3­4.  §  Planurile caselor româneşti ţărăneşti, Sibiu, 1958  104.  P. Stahl, P. Petrescu  §  Arhitectura de lemn a Maramureşului, în, „Arhitectura R.P.R”, 1­2, 1958.  §  Decorul  în  arhitectura  populară  românească,  în  Studii  şi  cercetări  de  istoria artei, nr. 1, 1960

29 

105. 

106. 

107.  108. 

109. 

110. 

111. 

112.  113. 

114. 

115.  116. 

117.  118.  119. 

§  Elemente  de  înfrumuseţarea  locuinţelor  ţărăneşti  de  pe  Valea  Bistriţei,  în,  „S.C.I.A”, 1­2, 1955  §  Locuinţa ţăranului Român, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1958.  §  Biserică­Locuinţă românească, în ”S.C.I.A”, 1957  Hans Stolper,  §  Bauen în Hloz. Blockbau, Fachwerk, Platenbau, Innensusbau, Stuttgart,  1941  L. Sumbadze  §  Venceatîie  pocrîta  u  russcom  dereviannom  lodcestive,  în  Arhitecturnoe  naslestva, 10, Moscova, 1958  G. Szinte  §  A székey ház, în Néprajzi Értesitó, XI, 1900  S. Şainelic  §  Arhitectura  bisericilor  de  lemn  din  Ţara  Chioarului,  în  Marmaţia,  vol.  II, Baia Mare, 1971.  I. D. Ştefănescu  §  Arta veche a Maramureşului, Bucureşti, 1968.  §  Biserica din Şurdeşti – Baia Mare, 1967  Ion Taloş  §  Meşterul Manole. Contribuţie la studiul unei teme de folclor european,  Bucureşti, 1973.  Ioan Toşa  §  Casa în satul românesc de la începutul secolului XX, Editura Supergraf  §  Probleme de evoluţie planimetrică a bisericilor de lemn din Transilvania, în  Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1971­73  Schuster Dana Târnavschi  §  Biserici de lemn din Ţara Lăpuşului şi Chioarului – Cluj, 1982  Adalbert Toth  §  Contribuţia  la  tipologia  arhitecturii  de  lemn  în  regiunea  Maramureş  –  biserici  (Monumente  istorice:  studii  şi  ucrări  de  restaurare)  –  Baia  Mare,  1967  Danuta Tylkova  §  Drewniaane spierchze w poludniewej sadeczynie, în „Etnografia polska”, VI,  1962.  Iaroslav Vajdis  §  Naktere zazody arhitektonicke tvorby na vesnici, în Cesky, IV, 1954.  Virgil Vătăşianu  §  Contribuţie  la  studiul  tipologiei  bisericilor  de  lemn  din  Ţările  Române,  în  „Anuarul  Institutului  de  Istorie  din  Cluj”,  Vol.  III.  Editura  Academiei  R.P.R., 1960.  §  Istoria artei europene, vol. I, Bucureşti, 1968  §  Istoria artei feudale în Tările Române, vol. I, 1959  §  Vechile  biserici  de  piatră  din  judeţul  Hunedoara,  în  „Anuarul  Comisiunii  Monumentelor Istorice”, Secţia pentru Transilvania, pe anul 1929  P. Vitruviu  §  Despre arhitectură, Bucureşti, 1958  Ion Vlăduţiu  §  Etnografia românească, Bucureşti 1973  Ion Vlăduţiu

30 

§  Etnografia românească, Bucureşti, 1973.  120.  Romulus Vuia  §  Cercetări cu privire la studiul casei  rurale maghiare, în Anuarul Muzeului  Etnografic al Transilvaniei, Editura Mediamira, Cluj Napoca, 1998  §  Le village roumain de Transsylvanie et du Banat, Bucureşti, 1937  §  Studii de etnografie şi folclor, II, Bucureşti, 1980.  121.  Romulus Vulcănescu  §  Mitologia românească, Bucureşti, 1988.  122.  Radu Vulpe  §  Aşezări Getice din Muntenia, Bucureşti, 1966  123.  Dr. Otto Warth – Breymann  §  Bau konstructions lehre II – Holz Leipzig, 1900  124.  Hermann Weyl  §  Simetria, Bucureşti, 1966.  125.  Boris Zdrenciuc  §  Aspecte  de  arhitectură  populară  în  comuna  Ieud,  Raionul  Vişeu,  în,  SCIA, II, 1955, nr. 1­2  §  Crestături în lemn în arta populară românească, Bucureşti, 1967.

31 

CUPRINS 

I. 

Introducere. Izvoare de cercetare ale arhitecturii.…………….…….... 2  I. a. Fixare cadru geografic ………….…………………....….………….. 6  I. b. Izvoare de cercetare ale arhitecturii şi influenţele care le preced..12 

II. 

Dinamica evoluţiei arhitecturii de lemn din Transilvania şi Europa… 20  II. a. Dinamica evoluţiei ­ biserica ………………...……………….….... 22  II. b. Dinamica evoluţiei locuinţei­casa românească......….………..….24  II. c. Dinamica evoluţiei­casa săsescă ............. …….………….…...... 38  II. d. Dinamica evoluţiei­casa secuiască .............. ……..………...…... 48  II. e. Dinamica evoluţiei – porţilor....................................……....…..... 52 

III.  Zone cu arhitectură de lemn valoroasă din Transilvania  şi Europa ……………......……………........……………. …..…….. ........  57  III. 1. Arhitectura de lemn din Transilvania...........……………………   60  III. 2. Arhitectura de lemn din Slovacia şi Ucraina.  Influenţele arhitecturii scandinave asupra   acestora..…….........67  III. 3. Arhitectura scandinavă ………………………….…………….…..  74  III. 4. Arhitectura din nord­vestul Germaniei ..……………........………  86  IV. 

Economia zonelor şi funcţiile construcţiilor de lemn în  Transilvania ……………………….……………………………….…  97 

IV.a. Arhitectura rurală şi noile deschideri la mijlocul  secolului al XIX­lea ……………………………………………..…   98  IV.b. Regimul silviculturii şi influenţa sa asupra arhitecturii din lemn în  secolul al XIX­lea …………..…………………………………….…......  101  IV.c. Factorii economici care au condiţionat construirea  casei şi anexelor gospodăreşti …..……………...……………..........…106  IV. d. Evoluţiile vieţii materiale şi planurile de locuinţe……………..…111

32 

IV. e. Planuri speciale condiţionate de împrejurări economice şi de  habitat aparte ………………………………….................…………..  115  IV. f. Noi soluţii constructive reclamate de ocupaţii economice în lumea  rurală  …………….………………………………….....................……116  IV. g. Anexele gospodăreşti şi exigenţele economice …………….. 117  IV. h. Ponderea locuinţei de lemn în arhitectura din Transilvania la  cumpăna secolelor XIX­XX  …..............……………………….……. 121 

V. 

Analiză comparativă a conceptelor constructive din Transilvania 

şi a celor din Slovacia, Germania şi  Ţările Scandinave ……….......  ........… ………………………………………………………………………  124  V. a. Trăsături generale ale arhitecturii de lemn din Transilvania ..........125  V. b. Lemnul ca material de construcţie:  utilizare şi metamorfoză….... 127  V. c. Concepte constructive ....………………………………………….....130  V. c.1. Tehnici constructive şi materiale.......................………...............130  ­Temelie, elevaţii şi îmbinări ..................…………….......................130  ­ Poduri şi tavane .....................................…………….................... 138  ­ Acoperişuri ..............................................……………....................139  ­ Învelitori ........................................................……………...............143  V.c.2. Planimetrie. – asemănări şi deosebiri raportate la   principalele  zone  geografice …....…………………………………......................….. 147  ­ Evoluţie – planuri locuinţe din lemn ..........……………..................147  ­ Evoluţie – planuri biserici de lemn ............……………..................151  ­ Prispa.................................................……………..........................156  V. d. Analiza conceptelor constructive ,,,,,,,,,,,........,,............……….…  159  V. d.1. Unitate şi diversitate în arhitectura de lemn transilvăneană   din  perspectiva comparatistă .......…….............................….......... 159  ­ Biserica ......................…………….............................................. 161  ­ Casa ......................................…………….................................. 168  V. d. 2. Unitate şi diversitate în arhitectura de lemn slovacă  din perspectiva comparatistă  ..………………….…………………. 179  ­ Biserica .....................................………………........................ 179  ­ Casa .....................................………………............................ 179  V. d. 3. Germania şi Ţările Scandinave din perspectiva comparatistă 182 33 

­ Biserica ………………............................................................. 182  ­ Casa. Tehnici de asamblare orizontale şi verticale................. 187  V.e. Prispa în arhitectura populară de lemn din punct de vedere constructiv  (relaţia interior – exterior) ………………………………………....... 193  VI.  Elemente de natură estetică în arhitectura de lemn din Transilvania  şi Europa ……………………………………………………………….. 196  VI. a. Plastica arhitecturală şi ornamentica construcţiilor de lemn din  Transilvania ………………………………………………….………   197  VI. b. Volumetrie – Rapoarte şi proporţii ………………………….…...    198  VI. c. Ornamentica lemnului .……………………………………………..   207  VI. d. Simboluri în ornamentica populară românească ………………..   211  VI. e. Tehnici decorative în arhitectura lemnului ……………………….    217  VI. f.  Plastica componentelor arhitecturale ...................…………...........225  VI. g. Plastica arhitecturală a bisericilor de lemn.........………………..    225  VI. h. Plastica arhitecturală a caselor de lemn………....…………………   234  VII.  Concluzii..…………………………………………………………….…   247  VIII. Bibliografie .……..………………………………………………….…... 258  IX.  Anexe ..………..…………………………………………………………  268

34 

­ ANEXE REZUMAT ­ 

Fig.23 Cămară de alimente, Cerbia jud.  Hunedoara în sistem mixt (vertical şi orizontal) 

Fig.24 Grânar elveţian din Gladbach în sistem  orizontal, după Breyman, Baukonstruktions  Lehre II, Leipzig 

Fig.25 Grânar norvegian în sistem vertical („stav”), Telemark,  Norvegia, acum Muzeul Skansen,  după Thérèse şi Jean­Marie  Bresson, Maison de bois 

35 

Fig.26 Grânar finlandez  Ostrobothnie în sistem  orizontal („laft”), după  Thérèse şi Jean­Marie  Bresson, Maison de bois

Fig. 22  Biserica casă Valea Stejarului – Biserica tradiţională românească timpurie 

Fig. 34  Biserica din Apşa de Sus –  atestată documentar la 1428 

Fig. 35  Biserica din Apşa de Mijloc ­  atestată documentar la 1440 

36 

Fig. 36  Biserica din Apşa de Jos –  atestată documentar la 1561

Fig. 111 Biserica din Kolochava,  Slovacia 

Fig. 116 Biserica Velyka  Kopanya 

Fig. 121 Biserica din Bukovets 

Fig. 109 Biserica din  Sokyrnytsia, Ucraina 

Fig. 124 Biserica din Bârsana

37 

Fig. 73 Casă săsească ţărănească  cu acoperiş de paie, după Roswith Capesius 

Fig. 82 Evoluţia planurilor de case secuieşti cu una şi două camere, după Kós Károly

38 

Fig. 83 Poartă maramureşeană, după M. Dăncuş 

Fig. 84 Poartă Maramureş,  după P. Petrescu 

Fig. 85 Dorfstrasse (uliţa satului), porţi şi case săseşti în Weisskirch,  după Roswith Capesius 

Fig.89 Porţi de lemn secuieşti, după Kós Károly 

Fig. 367 Vraniţă cu „boc”, Ţara Oaşului

39 

Fig.95 Intrarea Maici Domnului din  Bârsana, atestată documentar în 1390,  renovată 1720 

Fig. 96 Sf. Nicolae din Budeşti, atestată  documentar în 1643 

Fig. 97 Sf. Paraschiva din Deseşti,  construită pe locul primei biserici  atestată documentar 1360 

Fig. 98 Naşterea Maicii Domnului din  Ieud, atestată documentar în 1718

40 

Fig. 99 Sf. Arhangheli  din Plopiş,  an 1796 

Fig. 100 Sf. Paraschiva din  Poienile Izei, an 1609 

Fig. 101 Sf. Arhangheli din Rogoz,  an 1561 

Fig. 102 Sf. Arhangheli din  Şurdeşti 1721

41 

Fig. 103 Casă din Strâmtura Maramureş,  sec. XVIII 

Fig. 106 Casă din Bucium, Ţara Moţilor

42 

Fig.110 Biserică norvegiană,  Muzeul în aer liber Stockholm, Suedia 

Fig. 111 Biserica din Kolochava,  Slovacia

43 

Fig. 135 Biserica Hallingdal din Gol,  1200, Muzeul în aer liber, Bigdoy,  Oslo, Norvegia 

Fig. 136 Biserica din Heddal sec XIII, Norvegia 

Fig. 131 Biserica de lemn norvegiană, Muzeul în  aer liber Oslo  foto autor 

Fig. 132 Biserica din Hallingdal – 1160,  Norvegia

44 

Fig. 149 Nikolaikirche din Flensburg,  Germania anul ­1390 

Fig. 133 Biserica de lemn  din Sârbi, 1532 

Fig. 150 Biserica din Lom, Norvegia,1220 

Fig. 158 Hippenseppenhof – Muzeul în aer liber din Gutach,  1599, Munţii Pădurea Neagră .

45 

Fig. 156 Casă îngropată parţial din lemn, cu anexa  gospodărească şi intrare în amonte,  Rüttehof, 1574 

Fig. 157 Casă îngropată parţial din lemn,  cu intrare în amonte Niedergebisbach, sec. XVII 

Fig.162 Casă din Meiringen, Germania, 1615 

46 

Fig.163 Casa lui Paulus din  Wurttenberg, sec.XVII

Fig.165 Casă din Geislingen,  Baden­Wurtenberg, foto autor 2002 

Fig.167 Camera de comerţ din Strasbourg, acuarelă de prof. B. Krabbes, 1899

47 

Fig. 223  Casă cu tindă şi cămară – Cuhea, jud. Maramureş,  după A. Pănoiu 

Fig. 243  Biserica din Cizer, Alba,  după I. Godea 

Fig. 226  Casă cu tindă şi două camere  Tălmăcel, jud. Sibiu 

Fig. 227  Evoluţie plan biserici de lemn, tipul I  După I. Godea

48 

Fig. 229  Evoluţie plan biserici de lemn,  tipul – II, după I. Godea 

Fig.256 Biserica şi clopotniţa din Větřkovice, 

Slovacia, Muzeul Valah, Rosnov. 

Fig. 230 Biserici de lemn, tipul III  După I. Tosa 

Fig.264 Casă tradiţională lângă cimitir, Muzeul  Valah, Slovacia

49 

Fig. 272 Turnul Bisericii St Nicholai, Flensburg  (Germania), foto autor 

Fig. 273 Turnul bisericii din Lom,  Norvegia 

Fig. 275 Biserica lutherană din  Berlin (Lutherkirche) sec. XVI 

Fig. 280  Vedere şi secţiune  orizontală coif turn biserică  Flensburg 

Fig. 276 Secţiune, biserica din Petrind 

Fig. 281  Vedere şi secţiune  orizontală coif turn biserică  Şurdeşti 

50 

Fig. 282  Vedere şi secţiune  orizontală coif turn biserică  Rogoz

Fig.288 Detaliu perete lemn exterior cu sistem de  aerisire şi picurător – casă scandinavă 

Fig. 308 Casa Adrian Indrei, Intre­galde,  Hunedoara 

Fig. 329 Pridvor şi streaşină dublă la Biserica din Surdeşti, Maramureş

51 

Fig. 330 Detaliu grindă, cap de cal, Maramureş 

Fig. 348 Ancadramente de fereastră, Com.  Berbeşti, Maramureş. Azi la Muzeul Satului din  Bucureşti. După Cornel Irimie, Arta lemnului la  români, Buc. 1975 

Fig. 349  Portalul bisericii din Brădet.  După Ioan Godea Biserici de lemn din România  ( nord­vestul Transilvaniei), Buc. 1996 

Fig. 350  Portiţă românească din Tilişca­  similitudini G.Ionescu, Istoria arhitecturii)

52 

Fig. 351  Uşa portalului bisericii din Lazuri de la Beiuş, după  Ioan Godea, Biserici de lemn din România ( nord­vestul Transilvaniei), Buc. 1996. 

Fig.361 Toc masiv de uşă cu  zăvor, Sârbi­Susani,  Maramureşul istoric 

Fig. 364 A Motiv Solar la rama de fereastra din  Ţara Oaşului, dupa P. Petrescu 

Fig.365 Fereastră cu ramă simplă,  masivă, cu 6 ochiuri

53 

Fig. 366  Ferestre din zona Satu Mare (de la stânga la dreapta ­ Călineşti Oaş, Gherţa Mică,  Cămârzana, Necopol, Solduba, Valea Vinului, Bogdand, Homorodu de Jos) 

Fig. 368 Poarta la o gospodărie din Maramureş

54