Arhitectura generală a unei centrale telefonice digitale

Arhitectura generală a unei centrale telefonice digitale. Faze de apel. În arhitectura generală a unei centrale (fig. 1) se disting căi de date şi căi de comandă Centrală urbană

Exploatare /Întreţinere Unitatea de comandă

Linii de abonaţi Joncţiuni cu alte CT

UNITĂŢI TEEMINALE

Reţea de conexiune

UNITĂŢI AUXILIARE

Fig. 1. Arhitectura generală a unei centrale urbane. Calea de date – un canal ce permite îndrumarea informaţiei generale şi folosite în mod direct de către utilizatorii reţelei. Calea de comandă – un canal ce permite îndrumarea informaţiei necesare unei bune funcţionări a centralei şi a reţelei în ansamblu. Într – o centrală de oficiu urban se disting subsistemele: 1. reţeaua de conexiune (RCX) – este un dispozitiv de mare complexitate ce îndeplineşte funcţia de a conecta o cale de intrare la o cale de ieşire sub coordonata ordinilor primite de la unitatea de comandă. 2. unitatea de linii terminale – reprezintă interfeţele între mediile de transmisiune, pe de o parte, RCX, precum şi unitatea de comandă pe de altă parte. O unitate terminală se prezintă astăzi ca o placă de circuit electronic, controlată de un microprocesor şi asigură supervizarea unui grup determinat de linii. Interfeţele – sînt echipamente situate totdeauna la extremităţile centralei şi au rolul de a asigura adaptarea între centrală şi mediul său exterior de transmisie. Acest mediu al centralei este format, pe de o parte, din abonaţii săi proprii şi pe de altă parte din celelalte centrale din reţea cu care este legată în mod direct. Linie de abonat – care permite racordarea terminalelor utilizatorilor reţelei (aparate telefonice, faxuri etc.). Cel mai adesea linia abonatului este materializată printro pereche de fire de cupru neizolate şi răsucite. Joncţiuni – asigură schimbul de informaţie cu alte centrale.

3. Serviciul de exploatare şi întreţinere – cel care permite operatorului reţelei de a interveni în funcţionarea centralei. Astfel se execută două funcţii principale: • exploatarea – funcţia prin care se pot realiza modificările în condiţii de funcţionare ale centralei cererea de noi abonaţi, citirea contoarelor de taxare, modificarea tabelelor de traducere internă. • întreţinere – funcţia care remedierea (soluţionarea) unui deranjament sau chiar a unei întreruperi în funcţionarea centralei. În asemenea cazuri, prin blocul de comandă al întreţinerii se lansează un program de localizare a avariei, de scoatere din funcţiune a echipamentului deranjat şi de actualizare a informaţiei utile. În mediul actual al centralei electronice gestionarea întregii reţele poate fi realizată în mod unitar prin folosirea platformelor TMN. 4. unitatea de comandă – este responsabilă cu supervizarea întregului sistem. Centralele realizate în vechile tehnologii (rotative sau crossbar) au utilizat o comandă prin program cablat. Astăzi orice comutator electronic dispune de o comandă prin program înregistrat. Unitatea de comandă este materializată printr – un sistem de tip multiprocesor, care execută programele de exploatare şi întreţinere, dar şi programele legate de conexiunile cu unităţile terminale pentru supervizarea comunicaţiilor „prelucrarea apelurilor”. Unitatea de comandă execută următoarele programe, care sînt caracterizate prin: amplasare deosebită (mai multe milioane de linii de program), prelucrarea în timp real, fiabilitate sporită pentru a asigura permanenţa funcţionării centralei şi a tratării apelurilor, diversitate în diversiune (mai mult de 10 gestiuni gestionate în paralel). 5.unităţi auxiliare – sînt echipamente care facilitează informarea utilizatorilor asupra progresării în tratare de către centrală a apelurilor lor sau avertizarea acestora eventualele defecţiuni în funcţionare. Aceste echipamente aflate permanent sub comanda şi controlul unităţii de comandă sînt de două categorii: • generatoare de tonalităţi diverse sau de mesaje înregistrate folosite în diferite etaje de prelucrare a unui apel în conformitate cu cerinţele semnalizării. • Receptoare pentru semnale de numerotare (în impulsuri „lipsă curent” sau în frecvenţe vocale) primite de la abonaţi sau de la alte centrale. Faze de apel Definirea fazelor de apel are ca scop final înelegerea, rolul şi principiul de funcţionare pentru fiecare echipament care conlucrează la realizarea unui apel.

Prezentarea se face pe baza figurii 2 care schematizează stabilirea între un abonat chemator şi un abonat chemat prin intermediul unei reţele oarecare.

Abonat chemător

1.Preselecţie 2.Numerotare 3.Traducere 4.Selecţie 5.Sonerie

6.Conversaţie

7.Eliberare

Reţ ea

Abonat chemat

solicitare Alocare de resurse Invitaţie la transmisie Cifre succesive Traducerea adresei Selecţia circuitelor Revers apel Apel Răspuns Conexiune de la un cap la altul şi iniţierea taxării convorbirii Invitaţie la închidere închidere Oprirea taxării

Fig. 2.Fazele unei conexiuni Această reţea se poate limita la o singură centrală atunci cînd cei coi abonaţi sînt conectaţi în acelaşi nod de comutaţie, în caz contrar reţeaua este constituită dintr – un lanţ de centrale ceea ce va antrena şi o anumită semnalizare între ele. Fazele succesive ale unui apel sînt: 1.preselecţia – un utilizator solicită o comunicaţie, în cazul unei comunicaţii telefonice este simpla deschidere a aparatului telefonic (ridicarea receptorului). Centrul de comutaţie la care este racordat chematorul sesizează apariţia apelului şi – l verifică dacă – l poate trata. În caz afermativ (cînd blocul de comandă dispune de cel puţin un receptor de numerotare liber) se efectuiază o conexiune unidirecţională de la auxiliarul generator al tonalităţii „invitaţie la transmiterea numerotării” către unitatea terminală a liniei chematoare respectivă. Transmiterea acestei tonalităţi se face tocmai pentru a informa abonatul chemator despre faptul că în centrala proprie există resurse care sînt pregătite să prelucreze apelul iniţiat de el. Rezultă că prelselecţia este faza de identificare a liniei abonatului chemător şi deconectarea a acestuia la un receptor de numerotare.

2.numerotare – utilizatorul chemător transmite adresa terminalului pe care doreşte să – l cheme (numărul de apel al chemătorului). Din momentul recepţiei prin centrala a primei cifre de adresă este întreruptă conexiunea cu generatorul de tonalităţi. Cifrele pe măsură ce sunt recepţionate sînt memorate astfel încît adresa chemătorului va fi cunoscută şi menţinută în îndregime în unitatea de comandă pe toată durata de prelucrare a apelului. 3.traducerea – adresa chematului formată dintr – o succesiune de cifre zecimale este convertită într – un cod de secţie. Conversia se face pe baza logicii interne a fiecărei centrale, aceasta depinzînd de structura şi dimensiunile reţelei de conexiune, de numerotarea abonaţilor proprii, dar şi de conţinutul planului general de numerotare, de locul centrului de comunicaţie în ansamblul reţelei precum şi de topologia întregii reţele. 4.selecţia – se identifică corespunzător codul de selecţie stabilit în faza anterioară, linia de ieşire din centrală. Aceasta este chiar linia abonatului chemat dacă apelul este local o joncţiune de ieşire spre o altă centrală dacă apelul este distant. Dacă linia chematului este disponibilă, atunci se alege un drum accesibil şi disponibil în îndregime de – a lungul reţelei de conexiune: linia chematoare identificată şi marcată prin selecţie şi linia chemătoare identificată şi marcată prin preselecţie. În cazul apelului distant testul de disponibilitate a joncţiunii de ieşire se face în momentul alegerii acestei joncţiuni din ansamblul fascicolului de legătură cu următoarele centrale de pe lanţul comunicaţiilor conform structurii reţelei şi planul de îndrumare a traficului. Trebuie de precizat că selecţia se realizează mereu printr – un ansamblu de operaţii de alegere comandei a unei ieşiri dorite, alegerea ce se execută în cazul reţelei de conexiune corespunzătoare coldului de selecţie. În urma operaţiei de selecţie se pot depista situaţii de blocare ceea ce poate face ca prelucrarea apelului să se închee prea matur şi fără nici o şansă de stabilire a legăturii solicitate. Blocare externă – dacă linia chemată nu este liberă. Blocare a reţelei de conexiune – dacă nu există nici o joncţiune liberă spre centrala distantă ce urmeată pe lanţul comunicaţiei în direcţia solicitată. Blocare internă – dacă de – a lungul reţelei de conexiune a centralei nu există un drum disponibil în acel moment între extremităţile marcate prin selecţie. În oricare dintre aceste situaţii centrala de origine a apelului stabileşte o legătură unidirecţională între generatorul de „tonalitate de ocupare” sau sursa de mesaje înregistrate şi linia abonatului chemător. În cazul unui apel distant fazele 2,3,4 se repetă – n mod similar şi obligatoriu în fiecare centrală traversată.

5.sonerie – în orice situaţie cu „succes de selecţie” abonatul chemat este avertizat că este solicitat pentru o comunicaţi: în cazul apelului telefonic avertizarea se execută prin intermediul aşa numitului „curent de tensiune” (un semnal de 50 Hz şi o tensiune alternalivă de 75 – 80 V ce este transmis de centrala de destinaţie a apelului). 6.convorbirea – din momentul în care abonatul chemat răspunde la apel se stabileşte conexiunea bidirecţională dintre aceşti doi utilizatori. Tot în acelaşi moment se întrerup şi circuitele de transmitere a semnalizărilor pe cele două linii a utilizatorilor implicaţi şi intră în funcţie controlul pentru taxarea comunicaţiei. 7.eliberarea – la cererea unuia dintre utilizatori participanţi la apel comunicaţia este întreruptă, celălalt utilizator este invitat să renunţe şi el la comunicaţie transmiţîndui – se după expirarea unui timp anumit (de ex: 30 sec.) o tonalitate de avertizare eventual sub forma „tonului de ocupat”. În acelaşi moment taxarea încetează, ansamblul resurselor angajate în comunicaţie sînt eliberate, de asemenea sînt şterse din memoria centralelor toate informaţiile referitoare la apelul în cauză şi care au fost folosite numai pentru prelucrarea lui.