Arhipelagul Gulag

Arhipelagul Gulag “Focule, focule!... Pe front, ne uitam în foc să vedem cum va fi viaţa după Victorie... Vântul smulge din flăcări o coajă de copac arzândă. Acestui foc şi ţie, fetiţo, vă făgăduiesc: întreaga lume va citi despre asta.” Arhipelagul Gulag scris de Aleksandr Soljenițîn este genul de carte care vine sa ne reaminteasca pentru ce sunt cu adevarat cartile. Subiectul sau, desi cunoscut publicului larg, se remarca prin modul de abordare. Devenita o adevarata Biblie a disidentilor din fostul bloc sovietic, Arhipelagul Gulag este o “încercare de investigatie literara” a anilor pe care Alexandr Soljenitîn (1918-2008) i-a petrecut în lagarele groazei, dupa ce criticase politica lui Stalin pe vremea când era capitan în armata. Constituindu-se dintr-o cronica voluminoasa a istoriei sistemelor lagarelor sovietice, scrisa din perspectiva detinutilor sai(si inclusiv a autorului), cartea aduce la lumina ororile totalitarismului sovietic, dezvaluind experientele subumane din lagarele de reeducare URSS. Exista 3 sectiuni ale cartii pe care as dori sa le mentionez in mod special si care mi-au schimbat mentalitatea, oferindu-mi o perspectivă clară asupra a ceea ce înseamnă bolşevism, asupra a ceea ce era în realitate comunismul sovietic. Primul fragment este extras din volumul 1 si reprezinta o analiza a membrilor serviciilor de informatii. Ca si cum ar aseza lumea sub un imens microscop, analizand-o pana in cele mai mici detalii si cu ajutorul unui talent de fin psiholog, autorul surprinde esenta Gulagului, profunzimea acestuia: Este viața ascunsă a spiritului nostru, cea care produce toate relele "materiale” : “ Treptat mi s-a descoperit că linia care desparte binele de rău nu trece printre state, nici printre clase sociale, nici printre partide politice, ci direct prin inima fiecarui om – şi apoi prin toate inimile omeneşti... Şi chiar şi înlăuntrul inimilor copleşite de rău, se păstrează un mic cap de pod al binelui. Şi chiar şi în cea mai bună dintre toate inimile, rămâne nedezrădăcinat... un colţişor de rău” Revoluționarii bolșevici au fost convinsi pe deplin de corectitudinea totală a cauzei lor, și, prin urmare, tot ceea ce au făcut, prin definiție, a fost corect. Dupa aceasta axa s-a transformat toata nebunia, si daca ea cerea lichidarea fara sens a milioane de oameni pentru a face ca realitatea sa se potriveasca unor deziluzii, atunci asta trebuia facut.Numai de s-ar fi stiut unde se afla cu adevarat linia de demarcatie! Cea de-a doua sectiune care m-a emotionat ilustreaza relatarea unei femei arestate. În blocul ei ridicaseră o familie întreagă, abandonând în pătuţ un bebeluş de câteva luni, care dormea în acel moment. Ceva mai târziu, trezindu-se flămând, infrigurat şi singur, acesta nu mai contenea cu plânsul. Vecina, miloasă sau exasperată, a mers la secţia de poliţie, solicitând rezolvarea situaţiei. Au arestat-o imediat, că nu-şi îndepliniseră norma lunară. A murit câteva luni mai târziu în subsolul unei închisori muscovite, la fel ca multi altii care au

renuntat sa mai lupte si a caror stare sufleteasca este cel mai bine surprinsa de autor dupa cum urmeaza: “Vreme de o săptămână, şi-a aşteptat, în extaz, condamnarea la moarte…. ea susţine că a fost cea mai luminoasă săptămână din viaţa ei. O afirmaţie căreia, dacă e înţeleasă cum se cuvine, i se poate da crezare. Este extazul ce coboară, compensatoriu, în suflet, când ai renunţat la orice speranţă într-o salvare imposibilă şi te-ai abandonat integral eroismului. (Dragostea de viaţă spulberă acest extaz.)” “Viaţa mea s-a sfârşit, puţin cam devreme, dar nu poţi face nimic. Nu mă voi mai întoarce niciodată în libertate. Sunt hărăzit pieirii, acum ori ceva mai târziu. (...) De astăzi, corpul meu îmi este un corp străin, inutil. Numai spiritul meu şi conştiinţa mea îmi rămân scumpe şi importante.” Cruzimea parca neobosita ce se revarsa asupra celor nevinovati in cadrul lagarului este de neconceput, insa avem dovada ca a existat cu adevarat, de vreme ce Soljenitin ( insusi prizonier intre anii 1945-1953 ) si-a asumat riscul personal imens de a inregistra faptele cu deosebita migala, sub amenintarea permanenta a armatei sovietice. Un alt fragment ce poate parea incredibil il reprezinta ancheta procurorilor sovietici, absurdă până la ilaritate şi totuşi suficientă pentru câteva condamnări la moarte: “Tovarăşe inginer agronom, spuneţi că producţia de mere din cooperativa dumneavoastră a fost compromisă de grindină. Dar ştiţi că Partidul a raportat pentru anul acesta o producţie mare de mere. Dumneavoastră sunteţi comunist, iubiţi Partidul. Nu puteţi lăsa oamenii să creadă că Partidul a greşit. Nu, nu, dumneavoastră sunteţi un comunist adevărat. Aşadar, dacă Partidul nu a greşit, dumneavoastră aţi compromis recolta intenţionat. Deci sunteţi un trădător. Veţi primi pedeapsa cu moartea.” Principiul guvernării prin teroare a fost însuşit cu măiestrie de Lenin şi de acoliţii şi urmaşii săi, fapt bine evidentiat in ,,Arhipelagul Gulag”. Întreaga Uniune Sovietică, ca şi restul blocului răsăritean, devenise mai degraba o imensă închisoare, în care închisoarea propriuzisă îşi pierdea din semnificaţia pe care o are într-o lume mai mult sau mai putin – libera. Era ca o statie, uneori mai uşor de suportat decât gratiile ameninţărilor nevăzute de afară. „ Sentimentul principal al celui arestat este acela de uşurare şi chiar de... bucurie, mai cu seamă în timpul epidemiilor de arestare: când în jur sunt ridicaţi pe capete oameni ca şi tine, şi după tine n-au venit încă, amână mereu, iar această epuizare, aceste chinuri sunt mai rele decât orice arestare, şi nu doar pentru un suflet slab. (...)” In concluzie, ,,Arhipelagul Gulag”, prin perspectivele oferite permite deslusirea la un nivel foarte profund a conditiei umane, fiind totodata elementul care a pregatit si a prefigurat moartea comunismului.