Apocalipsa-Lui-Petru.pdf

Apocalipsa lui Petru

Apocalipsa lui Petru Notă introductivă

Fragmentul tradus aici a fost descoperit în 1886 de către Misiunea Arheologică Franceză într-o veche necropolă din Akmîm în Egiptul de Sus. A fost publicat la Paris în 1892 (Bouriant, Mémoires publiés par les membres de la Mission Archéologique Française au Caire, T. ix., fasc. l, 1892). Manuscrisul se află acum la Muzeul Gizeh şi s-a susţinut că a fost compus între secolele al VIII-lea şi al XII-lea. Până la descoperirea fragmentului, despre Apocalipsa lui Petru se ştia din următoarele surse: - Aşa numitul Fragment muratorian - un inventar de scrieri sacre publicat prima dată de Muratori în 1740 şi descoperit de acesta într-un manuscris din secolul al VIII-lea sau al Xlea ce aparţinea bibliotecii ambrosiene din Milano (şi care înainte aparţinuse mănăstirii din Bobbio) - este atribuit pe baza dovezilor interne celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea (vezi Westcott, Canon of the N.T., p. 514.). La rândul 69 se spune: „şi numai Apocalipsele lui Ioan şi Petru le-am primit, pe care (ultima) unii dintre noi nu ar fi citit-o în biserică”. - Clement Alexandrinul (c. 200 d.Hr.), în lucrarea sa Hypotoposes, a făcut, potrivit mărturiei lui Eusebiu (H. E., VI, 14), „scurte prezentări ale tuturor Scripturilor canonice, fără să le uite chiar şi pe cele îndoielnice - mă gândesc la cartea lui Iuda şi la celelalte epistole generale. De asemenea Epistola lui Barnaba şi cea numită Apocalipsa lui Petru”. De asemenea, în Eclogae Prophetiae, cap. 41, 48 şi 49, acesta dă trei, iar după unii patru, citate din Apocalipsa lui Petru, pomenindu-i numele de două ori. - Catalogus Claromontanus, un inventar răsăritean de scrieri sfinte, ce aparţine secolului al III-lea, are la sfârşit Apocalipsa lui Petru (vezi Westcott, Canon, p. 555). - Metodiu, episcop de Olimp pe la începutul secolului al IV-lea, scrie în Symposium, II. 6: „Şi am mai învăţat din Scripturile de inspiraţie dumnezeiască că cei născuţi înainte de vreme, chiar dacă sunt vlăstarul unui adulter, sunt daţi îngerilor purtători de grijă”. Deşi Petru nu este menţionat aici pasajul are acelaşi înţeles ca şi unul din citatele date de Clement Alexandrinul. - Eusebiu (339 d.Hr.), în Istoria bisericească, III. 2 şi 25, face referire directă la Apocalipsa lui Petru; Macarie cel Mare (începutul secolului al V-lea), o citează în Apocritica, IV. 6 iar Sozomen (mijlocul secolului al V-lea), pomeneşte de ea în H. E., VII. 19. - În lista celor Şaizeci de cărţi, un document datat în secolul al V-lea sau al VI-lea, Apocalipsa lui Petru este menţionată printre textele apocrife (vezi Westcott, Canon, p. 551). - Aşa numita Stihometrie a lui Nichifor - o listă cuprinzând scripturi şi note referitoare la întinderea lor, atribuită lui Nichifor, patriarh al Constantinopolului (806-814 1

Apocalipsa lui Petru

d.Hr.) -, include Apocalipsa lui Petru printre antilegomene sau scrierile controversate ale Noului Testament, şi îi dă un număr de trei sute de versete, cu treizeci mai multe decât Catalogus Claromontanas amintit mai sus. - Autorul de anale armean Mkhitan (secolul al XlII-lea), într-o listă de antilegomene ale Noului Testament, pomeneşte Apocalipsa lui Petru după Evanghelia după Toma şi înainte de Periodoi Pauli, şi observă că el însuşi a fost cel care a copiat aceste cărţi (conform Harnack, Geschichte der altchristlichen Literatur). Din aceste relatări putem bănui că Apocalipsa lui Petru a fost scrisă înainte de mijlocul secolului al II-lea şi că a cunoscut o largă circulaţie; a ajuns destul de cunoscută şi trebuie să fi trecut printr-o schimbare considerabilă găsindu-şi un loc în canon, dar până la urmă a fost respinsă şi, pe termen lung, uitată cu totul. Dar chiar şi înainte de descoperirea de la Akhmîm, caracterul general al cărţii a fost dedus din rarele fragmente păstrate de vechii scriitori, precum şi din elemente comune conţinute în alte scrieri apocaliptice de mai târziu ce par să fi avut ca sursă ultimă o carte cum este Apocalipsa lui Petru. Astfel de scrieri sunt Apocalipsa lui Ezdra, Viziunea lui Pavel, Patimile Sf. Perpetua şi viziunile din Istoria lui Varlaam şi Iosafat1. Apocalipsa lui Petru oferă cea mai veche mărturie din literatura creştină a acelor reprezentări imagistice ale raiului şi iadului care au exercitat o influentă atât de răspândită şi de îndelungată. Imaginile sale se înrudesc foarte puţin sau deloc cu Cartea lui Daniel, Cartea lui Enoh sau Apocalipsa Sf. Ioan. Singurele sale paralele din scriptura canonică, cu excepţia notabilă a celei de-a Doua Epistole a lui Petru, se pot găsi în Isaia 66:24, Marcu 9:44, 48 şi în parabola din Luca 16:19. Această apocalipsă este într-adevăr iudaică prin severitatea moralei sale şi chiar prin frazeologia întrebuinţată (cf. utilizarea frecventă a cuvântului drept şi ideea că Dumnezeu şi nu Hristos va veni să-i judece pe păcătoşi). Dar adevăratele paralele, dacă nu şi adevăratele surse, ale imageriei sale cu privire la răsplăţile şi pedepsele ce îi aşteaptă pe oameni după moarte pot fi găsite în credinţele greceşti care şi-au lăsat amprenta asupra unor pasaje cum este, de pildă, Viziunea lui Er de la sfârşitul Republicii lui Platon. Raiul din Apocalipsa lui Petru este asemănător cu Câmpiile Elizee şi cu Insulele Binecuvântaţilor. Aici, sfinţii sunt încoronaţi cu flori şi sunt frumoşi la chip, intonând cântece de laudă în aerul înmiresmat, pe un tărâm strălucind de razele soarelui2. Pe lângă acest rai, Noul Ierusalim al Apocalipsei pare auster, dar este o cetate spirituală: „Cetatea nare trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul”. La fel şi în cazul chinurilor prin care trec păcătoşii în Apocalipsa lui Petru. Aici nu ne aflăm în Sheolul evreiesc, sau printre focurile din câmpia lui Hinnom, ci ne aflăm printre caznele din Tartar şi noroiul clocotitor al lacului aherusian3. De aceea nu este surprinzător că în viziunile de acelaşi gen de mai târziu chiar numele ce ţin de infernul grecesc sunt atribuite unor locuri din iad. Apocalipsa lui Petru arată o remarcabilă afinitate de idei cu a Doua Epistolă a lui Petru; mai prezintă o paralelă importantă şi cu Oracolele sibiline (cf. Orac Sib., II, 225 sqq.), 2

Apocalipsa lui Petru

în timp ce influenţa sa este aproape sigur că s-a făcut simţită în Faptele Sf. Perpetua şi în viziunile povestite în Faptele lui Toma şi în Istoria lui Varlaam şi Iosafat. A fost cu siguranţă una din sursele din care s-a inspirat scriitorul Viziunii lui Pavel. Şi direct sau indirect poate fi considerată sursa tuturor viziunilor medievale despre lumea de dincolo. Fragmentul începe în mijlocul unui discurs eshatologic al lui Iisus, exprimat probabil după înviere, fiindcă versetul 5 sugerează că discipolii au început să predice Evanghelia. Se termină brusc în momentul enumerării păcătoşilor din iad şi a pedepselor acestora. Fragmentele păstrate în scrierile lui Clement din Alexandria şi ale lui Methodiu au aparţinut probabil sfârşitului care nu s-a mai păstrat din carte; cel păstrat de Macarie cel Mare a aparţinut probabil discursului eshatologic de la început. Ţinând cont de întinderea întregii cărţi de la 270 de versete la 300, fragmentul de la Akhmîm conţine aproape jumătate. Mai există şi o altă Apocalipsa a lui Petru, în arabă, scrisă mai târziu, ale cărei manuscrise se găsesc la Roma şi la Oxford. Se numeşte Apocalipsa lui Petru sau povestirea lucrurilor arătate acestuia de Iisus Hristos care s-au petrecut de la începutul lumii şi care se vor petrece până la sfârşitul lumii sau a doua venire a lui Hristos. Se spune că această carte a fost scrisă de Clement, căruia Petru i-a împărtăşit tainele ce i-au fost revelate, însuşi scriitorul numeşte această scriere Librum Perfectionis sau Librum Completum. Judecând din analiza textului acesteia, citat de Tischendorf (Apocalypses Apocr.), se poate spune că nu are nici o legătură cu opera de fată. ______________________________ 1

Cf. Robinson, Texts and Studies, i., 2, p. 37-43 şi Robinson and James, The Gospel according to Peter and the Revelation of Peter, 1892. 2 Cf. Odiseea, IV. 563; VI. 43; şi poate că cea mai izbitoare paralelă se găseşte în unul din cântecele funebre ale lui Pindar. 3 Cf. Platon, Phaedon, p 113, Republica, X, p.616; Aristofan, Broaştele,l45.

1 „...mulţi dintre ei vor fi profeţi mincinoşi4 şi vor propovădui felurite căi şi învăţături ale pierzaniei: dar aceştia vor ajunge fii ai pierzaniei5. 3. Apoi Dumnezeu se va pogorî peste cei credincioşi care sunt înfometaţi, însetaţi şi obidiţi şi le va curăţa sufletele în viaţa aceasta: şi îi va judeca pe fiii fărădelegii”6. 4. Şi Domnul a mai spus: „Să mergem pe munte:7 Să ne rugăm”. 5. Şi mergând cu El, noi, cei doisprezece ucenici, ne-am rugat ca El să ne arate pe unul dintre fraţii noştri, drepţii care au părăsit lumea aceasta, ca să putem vedea ce fel de înfăţişare au şi, căpătând noi curaj [din aceasta], să îi îmbărbătăm8 şi pe cei care ne ascultă. 6. Şi în vreme ce ne rugam, au apărut dintr-o dată doi oameni care stăteau dinaintea Domnului către miazăzi, şi la care nu puteam să ne aţintim ochii9; 3

Apocalipsa lui Petru

7, căci de pe chipurile lor răzbătea o rază ca de soare, iar veşmântul lor strălucea aşa cum ochiul omului10 nu a văzut nicicând; căci nu se poate spune în cuvinte sau cuprinde cu mintea slava de care erau învăluiţi şi frumuseţea înfăţişării lor. 8. Şi în vreme ce priveam către ei, am rămas încremeniţi de uimire, fiindcă trupurile lor erau mai albe ca zăpada şi mai împurpurate decât trandafirul11; 9, iar roşul era amestecat cu alb, şi nu pot spune cât de mare era frumuseţea lor, 10, fiindcă aveau părul inelat şi strălucitor şi le cădea frumos pe faţă şi pe umeri, ca şi când ar fi fost o ghirlandă împletită din nard şi flori felurit colorate sau precum un curcubeu pe cer, atâta erau de frumoşi. 11. Şi văzând atunci frumuseţea lor, am fost uluiţi, căci ei au apărut fără veste. 12. Şi m-am apropiat de Domnul şi am zis: „Cine sunt aceştia?” 13. El mi-a spus: „Aceştia sunt fraţii voştri, drepţii, ale căror înfăţişări voi aţi vrut să le vedeţi”. 14. Şi i-am spus: „Şi unde sunt toţi drepţii, şi care este locul în care ei stau şi au această slavă? 15. Şi Domnul mi-a arătat mie12 un ţinut nemărginit din afara lumii, răspândind strălucire şi lumină, iar văzduhul era luminat de razele soarelui şi pământul înflorea de flori ce nu se veştejeau şi era plin de miresme şi plante, cu flori frumoase şi nepieritoare şi încărcate de roade binecuvântate. 16. Şi atâta de puternică era mireasma lor că ajungea din locul acela până la noi. ____________________________ 4

Profeţi mincinoşi. C f . Mat. vii. 15; xxiv. 5, 11. Cf . Păstorul lui Herma, cov. xi. Fiii pierzaniei. Cf . 2 Petru ii. 1-3; iii. 7, 16; 2 Ţes. ii. 3, Euseb. H. E. v. 1. 6 Le va curăţa sufletele. Cf'. 2 Petru i. 18; Fiii fărădelegii. Cf . Păstor Herma, Viz . iii. 6. 7 Cf . 2 Petru i. 18. 8 Drepţii. Cf . 2 Petru i. 1; iii. 19. Îmbărbăta. Cf . Păstor Herma, Viz . iii. 3. 9 Nu puteam să ne aţintim ochii. C f . 2 Cor. iii. 7 . 10 Ochiul omului, etc. Cf . l Cor. ii. 9. 11 Zăpadă şi trandafir. Cf . Cartea lui Enoh cvi. 2. 12 Aparent toţi ucenicii par să fi avut vedenia cerului, dar numai Petru pe aceea a iadului. Neveştejit Cf . l Petru i. 4. 5

4

Apocalipsa lui Petru

17. Iar locuitorii acelui tărâm erau înveşmântaţi în lumina îngerilor strălucitori şi lumina lor era la fel până în ţara lor; şi îngerii pluteau printre ei. 18. Iar slava locuitorilor era la fel şi, într-un singur glas, ei înălţau laude Domnului Dumnezeu, bucurându-se în locul acela. 19. Domnul ne-a spus: „Acesta este locul marilor voştri preoţi13, al oamenilor drepţi”. 20. Şi dinaintea acelui loc am văzut un altul, spurcat, care era locul de osândă; iar cei care erau pedepsiţi acolo şi îngerii osânditori aveau straie întunecate 14 asemeni aerului din acel loc. 21. Şi acolo se aflau oameni spânzuraţi de limbă: şi aceştia erau hulitorii căii celor drepţi; iar dedesubtul lor ardea focul15, pârjolindu-i şi pedepsindu-i. 22. Şi acolo era o mlaştină mare, plină de noroi încins, în care se aflau oamenii care stricaseră dreptatea16, şi îngerii osânditori îi chinuiau. 23. Şi mai erau şi alţii, femei spânzurate de păr deasupra acelei mocirle care bolborosea: şi acestea erau cele care se împodobeau ca să săvârşească adulter; iar bărbaţii care se împreunaseră cu ele în spurcăciunea17 adulterului atârnau spânzuraţi de picioare cu capetele vârâte în mocirla aceea. Şi am zis: „N-am crezut că voi veni într-un astfel de loc”. 24. Şi am văzut ucigaşi şi pe cei care uneltiseră împreună cu ei aruncaţi într-un loc strâmtorat, plin de şerpi răi, loviţi de aceste fiare, şi astfel întorşi de pe o parte pe alta în acea osândă; şi viermi18 ca nişte nori întunecaţi îi chinuiau. Iar sufletele celor omorâţi [de către ei] stăteau şi priveau pedepsirea acelor ucigaşi şi spuneau: „O, Doamne, dreaptă este judecata Ta”. ____________________________ 13

Mari preoţi. Cf . Didahia 13, 3. Întunecoasă. Cf . 2 Petru i. 19. Pedeapsă. Cf . 2 Petru ii. 9. Îngeri pedepsitori. Cf . Păstor Herma, Asem. vi. 3. 15 Hulitori. Cf . 2 Petru ii. 12; Păstor Herma, Asem. viii. 6; ix. 18. Focul (din ziua judecăţii). Cf . 2 Petru iii. 7. 16 Noroiul mocirlei. Cf . 2 Petru ii. 22. A strica dreptatea. Cf . Păstor Herma, Asem. viii. 6. 17 Spurcăciune Cf. 2 Petru ii. 10,14,17,20; Păstor Herma, As., vi. 5. 18 Viermi. Cf. Isaia Ixvi. 24; Marcu ix. 48. întunecat. Cf. 2 Petru ii. 17. (Vezi mai amănunţit în „O revelaţie Divină despre Iad”, n.r.) 14

25. Şi aproape de locul acela am văzut un alt loc îngust în care curgea sângele şi murdăria celor pedepsiţi şi arăta de parcă ar fi fost un lac. Şi acolo şedeau femei cărora 5

Apocalipsa lui Petru

sângele le venea până la gât, iar în faţa lor stăteau, jelind, mulţi copii care se născuseră din ele înainte de a le veni sorocul; iar dinspre ei săreau scântei de foc şi le izbeau pe femei în ochi: iar acestea erau blestematele care procreaseră şi-şi lepădaseră pruncii. 26. Alte femei şi alţi bărbaţi erau pârjoliţi în partea din mijloc şi erau aruncaţi întrun loc întunecat şi erau loviţi de duhuri rele, iar măruntaiele lor erau mâncate de viermi neobosiţi:19 iar aceştia erau cei care prigoniseră pe cei drepţi şi îi dăduseră prinşi. 27. Iar lângă aceştia erau alţi bărbaţi şi femei care îşi muşcau buzele, şi erau pedepsiţi să li se înfigă un fier încins în ochi: iar aceştia erau cei care batjocoriseră şi huliseră20 calea dreptăţii. 28. Şi în faţa lor se aflau alţi bărbaţi şi femei care îşi muşcau limbile, care aveau limbi de foc în gurile lor: şi aceştia erau martorii mincinoşi21. 29. Iar într-un alt loc se aflau pietre mai ascuţite decât sabia ori secera, încinse la foc, iar femei şi bărbaţi în veşminte zdrenţăroase şi murdare se rostogoleau peste ele încoace şi încolo drept pedeapsă: iar aceştia erau bogaţii care se încrezuseră în bogăţiile lor şi nu avuseră milă de orfani şi văduve, şi nesocotiseră porunca22 lui Dumnezeu. 30. Iar într-un alt iaz mare - plin cu smoală, sânge şi mocirlă care bolborosea -, stăteau femei şi bărbaţi cufundaţi până la genunchi: şi aceştia erau cămătarii şi cei care luaseră camătă la camătă.

31. Şi alţi bărbaţi şi femei erau azvârliţi de pe o stâncă până la poalele ei şi iarăşi erau duşi în vârf de cei care erau puşi să-i pedepsească să urce înapoi pe stâncă, iar de-acolo aruncaţi din nou jos şi nu aveau răgaz de la această osândă: aceştia erau cei care îşi întinaseră23 trupurile purtându-se ca femeile; iar femeile care îi însoţeau erau cele care se culcaseră una cu alta ca bărbat şi femeie. 32. Şi lângă stânca aceea era un loc cu mult foc şi se aflau acolo oameni care îşi făcuseră cu mâinile lor chipuri cioplite în loc de Dumnezeu. Iar alături de aceştia erau alţi bărbaţi şi femei, care aveau vergi şi se loveau unul pe celălalt fără să se oprească dintr-o astfel de pedeapsă. 33. Şi iarăşi alţii lângă ei, femei şi bărbaţi, arzând şi întorcându-se de pe o parte pe alta şi pârjolindu-se: şi aceştia erau cei care părăsiseră calea lui Dumnezeu24. ____________________________ 19

Viermi neobosiţi. Cf . Isaia 1xvi. 24; Marcu ix. 48; Păstor Herma, Asem . ix. 19; viii. 6. Huliseră. Cf . 2 Petru ii. 2. 21 Martori mincinoşi. Cf . Herma. viii. 5. 22 Bogaţii, etc. Cf . 2 Petru ii. 14. Cf . Păstor Herma, Viz. iii. 9; Asem. ix. 20; Asem. i. 8 Porunca. Cf . 2 Petru ii. 21; iii. 2. 20

6

Apocalipsa lui Petru

23 24

Întinaseră. 2 Petru ii. 10. Cf . Rom. i. 26. Calea lui Dumnezeu. 2 Petru ii. 2. Păstor Herma. Viz . iii. 7; viii. 6; ix. 19, 22.

FRAGMENTE DIN APOCALIPSA LUI PETRU 1. CLEMENT ALEXANDRINUL, Eclog. 48. De pildă, Petru spune în Apocalipsă că acei copii care sunt născuţi înainte de soroc vor fi de partea mai bună: şi că aceştia sunt încredinţaţi unui înger păzitor ca ei să poată primi o parte de cunoaştere şi să dobândească un loc mai bun [după ce vor fi suferit ceea ce ar fi suferit dacă ar fi fost în trup: însă alţii vor obţine mântuirea doar ca fiinţe năpăstuite cărora li se arată milă, şi nu vor fi pedepsiţi, primind aceasta drept răscumpărare]1. 2. CLEMENT ALEXANDRINUL, Eclog. 49. Însă laptele femeilor care curge din pieptul lor şi se încheagă va zămisli mici fiare mâncătoare de carne: iar acestea se vor urca pe ele şi le vor sfâşia2. 3. MACARIE CEL MARE, Apocritica iv,6 cf.16. [în Apocalipsă lui Petru] se spune: “Pământul va înfăţişa pe toţi oamenii înaintea lui Dumnezeu în ziua judecăţii, fiind el însuşi judecat, laolaltă cu cerul care îl cuprinde”. 4. CLEMENT ALEXANDRINUL, Eclog. 41. Scriptura spune că pruncii care au fost părăsiţi sunt încredinţaţi unui înger păzitor, de care ei sunt instruiţi şi astfel cresc, şi se spune că ei vor fi precum credinciosul care-i aici de o sută de ani. 5. METHODIUS, Conviv, ii., 6. Tot de acolo am aflat prin scripturile insuflate de Dumnezeu că cei care nu se nasc la soroc sunt încredinţaţi unor îngeri păzitori, chiar dacă ei sunt rodul adulterului. ______________________________ 1 Partea referinţei care e redată între paranteze drepte este atribuită de Harnack lui Clement însuşi şi nicidecum Apocalipsei. 2 Cf. Ezdra, Ante-Nicene, voi. xvi., p. 473. (Despre copiii avortaţi vezi Cap. „Cerul” din „O revelaţie Divină despre Iad”, n.r.)

(Vezi şi alte Evanghelii apocrife, n.r.)

7