Apicultura - Teorie Si Practica de Mircea Beca

MIRCEA BECA

APICULTURA TEORIE SI PRACTICA

ALBA IULIA 2009

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

APICULTURA APICULTURA este activitatea care ofera practicantilor numeroase satisfactii. Iubitorii de stuparit, sunt oameni de toate varstele si profesiile care au un punct comun: dragostea de albine, natura, aer liber. APICULTURA are o latura materiala (se obtine miere, polen, pastura, ceara, propolis) cat si una spirituala. Nimic nu se compara cu zumzetul unui roi de albine sau cu o plimbare prin stupina ta. Stupi care pulseaza de viata, albine care se intorc cu desagii plini de polen si miere, matci care perpetueaza viata, trantori in permanenta cautare a dragostei. Ce poate fi mai inaltator? Ce alta indeletnicire mai poate crea atata multumire de sine? Raspunsul e simplu: stupi, stupari, albine, natura, sunt parti ale aceluiasi intreg si acela se numeste APICULTURA.

1. ALBINA ŞI FAMILIA DE ALBINE Albina face parte din ordinul Hymenoptera, una dintre cele mai avansate grupe de insecte, caracterizată prin viaţă socială şi organizarea indivizilor în familie. Familia de albine funcţionează ca un "supraorganism" în care funcţiile de respiraţie, nutriţie, reproducţie şi apărare se regăsesc atât la nivel individual cât şi social, în cadrul acestei familii regăsindu-se diviziunea muncii, desfăşurarea în comun a activităţilor legate de adunarea şi prelucrarea hranei, îngrijirea urmaşilor, concentrarea puterii reproducătoare a coloniei la o singură femelă (matca) şi câţiva masculi (trântorii), reglarea temperaturii pe timpul iernii, etc.Apariţia la sexul femel a celor două caste (matca şi lucrătoarea) este expresia înaltei diviziuni a muncii atinsă de această specie în îndeplinirea funcţiilor sociale. Albina lucrătoarea este o noutate în evoluţie, este o minunată diversiune de la dezvoltarea reproductivă normală, a femelei. Pentru a înţelege mai bine viaţa familiei de albine este necesară cunoaşterea componenţei acestei familii, a castelor, cuibului, a stadiilor de dezvoltare prin care trec albinele de la ou la albina adultă şi a dinamicii coloniei pe parcursul anului, a perioadelor condiţionate de mediul exterior şi cules.

1.1. COMPONENŢA FAMILIEI DE ALBINE

Matca este singura femelă capabilă de reproducţie, de împerechere cu trântorii (în mod obişnuit se împerechează cu până la 10 trântori) şi să depună ouă fecundate (din care vor ieşi mătci sau lucrătoare) sau nefecundate (din care vor ieşi trântori). Se deosebeşte uşor de celelalte albine prin formă şi mărime, având corpul mai lung, capul mai mic şi abdomenul foarte dezvoltat şi acoperit până la jumătate de aripi. În plină activitate de ouat, primăvara-vara, cântăreşte între 250 şi 280 grame. Este cea mai longevivă dintre membrii familiei de albine putând trăi până la 8 ani (este însă eficientă econonic doar un an-doi, după care Pagina 2

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

trebuie schimbată), este activă pe toată perioada vieţii putând depune 1500-2500 şi chiar 3000 de ouă în 24 de ore în luna iunie. În această perioadă de pontă intensă regina este atent îngrijită şi bine hrănită de albinele din suita sa. În familiile de albine care mor iarna din cauza lipsei hranei, matca este ultima care moare, fiind hrănită cu ultima picătură de miere. Matca este aptă de împerechere numai până la 20-30 zile de la eclozionare, după care, în lipsa împereherii, ca depune numai ouă nefecundate din care vor ieşi doar trântori ("matcă trântoriţă"). Nu părăseşte stupul decât în trei cazuri: după perioada de maturizare, când trebuie să se împerecheze, la întemeierea unei noi familii, când iese cu o parte din albinele lucrătoare şi trântorii din stup sub formă de roi şi ultima situaţie, când stupul este puternic infestat cu Varroa sau alţi paraziţi, bacterii, virusuri, etc. este urât mirositor fiind impropriu pentru supravieţuirea albinelor în stup Albinele lucrătoare sunt, ca dimensiune, indivizii cei mai mici ai familiei de albine, femele cu ovarele nedezvoltate, incapabile de reproducţie (în lipsa mătcii pe o perioadă mai mare de timp, ovarele acestora se pot dezvolta şi depun ouă dar din aceste ouă sterile vor ieşi numai trântori, sunt aşa numitele familii bezmetice). Capul albinei lucrătoare are o formă triunghiulară iar abdomenul este egal în lungime cu aripile. Limba le este bine adaptată pentru cules, în medie are 6,4mm lungime iar picioarele sunt prevăzute cu paneraşe (corbicule) destinate colectării şi transportului polenului. Albinele lucrătoare mai sunt adaptate pentru hrănirea puietului (au dezvoltate glandele faringiene), producerea cerii (au glande cerifere), apărarea cuibului (dispun de ac) şi pentru supravieţuirea pe timpul iernii (dezvoltarea corpului adipos, un adevărat rezervor de energie). Durata de viaţă a albinei lucrătoare depinde de gradul de uzură ca urmare a activităţilor intense desfăşurate de aceasta (creşterea puietului şi activivitatea de cules nectar şi polen). Astfel albinele eclozionate în sezonul activ (din primăvară, martie până vara, în jurul lunii august) trăiesc numai 40 de zile pe când albinele eclozionate toamna trăiesc până în primăvara viitoare, când se face schimbul de generaţii (6-9 luni). Lipsa creşterii puietului în familie, în această perioadă, precum şi corpul gras bine dezvoltat pe permite să trăiască atât de mult. Numărul albinelelor lucrătoare dintr-o familie cu dezvoltare normală variază în funcţie de sezon. Dacă la începutul primăverii sunt între 10000 şi 20000 albine, în timpul verii sunt între 40000 şi 60000 albine iar toamna în jur de 20000-30000 albine. Trântorii reprezintă masculii familiei de albine, sunt indivizi eclozionaţi din ouă nefecundate. Corpul lor este mai mare decât al lucrătoarelor şi a mătcii, lungimea este aprox. 15-18mm, greutatea între 200 şi 280mg (cel mai obişnuit 230mg), capul este rotunjit, antenele trântorului au cu o articulaţie în plus faţă de cele ale albinei lucrătoare cu ochi foarte bine dezvoltaţi, mirosul sensibil şi vederea trântorilor, adaptată la lumina cerului şi a zării, ajutându-i la detectarea uşoară a mătcilor ieşite la împerechere. Au o trompă scurtă, de aceea nu pot culege cu ea nectarul floral, în schimb le permite să primeasă hrană de la albinele lucrătoare (în primele 4 zile de viaţă) sau se se hrănească singuri cu mierea din celulele fagurilor (la maturitate). Durata de viaţă a trântorilor este între două şi opt săptămâni şi variază în funcţie de sezon (activ sau perioadă de repaus) şi de zona geografică. Durata totală de zbor a unui trântor este, în medie, de 4 ore în perioada de vârf a sezonului şi cc. 2 ore jumătate spre sfârşitul acestuia. Primăvara trântorul poate zbura, într-o singură zi, aproximativ 24 minute iar vara 36 minute, pe o distanţă de peste 7km faţă de stupul de origine. Trântorii emit un feromon care acţionează ca un liant pentru apropierea lor în aer, în timpul zborului de împerechere şi în culoarele de zbor şi care, de asemenea, atrage regina virgină în zonele de împerechere. Trântorii nu au ac, glande cerifere şi piesele armăturii bucale folosite la recoltarea polenului. Ei nu culeg nectar, nu participă la organizarea sau apărarea familiei de intruşi, nu contribuie la producerea hranei pentru colonie şi nici la polenizare. Rolul principal al trântorilor este de a împerechea mătcile şi de a asigura astfel perpetuarea speciei. Pe lângă acest rol trântorii mai contribuie, prin prezenţa lor pe faguri, la realizarea unui regim termic optim necesar creşterii în bune condiţii a puietului precum şi la ventilarea stupului. Pagina 3

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

Către sfârşitul verii, începând cu iulie-august, când albinele se pregătesc pentru iernare, trântorii sunt izgoniţi din stup de către albinele lucrătoare şi, dacă pe perioada sezonului activ erau primiţi în orice altă familie, aveau liberă-trecere, acum nu le mai este permisă intrarea. Adunaţi în grupuri pe stupului sau pe peretele frontal al stupului, înfometaţi, trântorii mor în scurt timp de foame. În familiile fără matcă, orfane sau cu mătcile neîmperecheate sau vârstnice, trântorii sunt toleraţi şi pe timpul iernii.

1.2. CUIBUL FAMILIEI DE ALBINE Cuibul este spaţiul în care trăieşte şi se perpetuează familia de albine. În stare naturală, sălbatică, albinele îşi construiesc cuibul în scorburile copacilor, sub streaşina caselor, în poduri, în crăpăturile stâncilor sau în orice alt loc care le oferă spaţiu suficient pentru creşterea puietului şi le feresc de interperii. Omul exploatează albinele în stupi primitivi sau sistematici. Interiorul unui stup populat este ocupat cu faguri clădiţi din ceara secretată de glandere cerifere ale albinelor lucrătoare, fiecare fagure fiind alcătuit din mai multe mii de celule de forma unor prisme hexagonale, cu fundul în formă de piramidă triunghiulară. Celulele sunt aşezate spate la spate pe cele două feţe ale fagurelui, astfel că fiecare faţă a fundului unei celule alcătuieşte o parte din fundul a trei celule de pe partea opusă. Fundul celulei are astfel o formă triromboidală, unghiul celui mai mare romb fiind de 109°, iar a celui mai mic 70°32'. Albinele au preferat pentru construcţia celulelor forma hexagonului regulat deoarce această formă geometrică are perimetrul cel mai mic, are un număr mai mare de pereţi comuni, ceea ce economiseşte material la construcţia lor şi asigură cea mai mare rezistenţă la rupere în cazul umplerii inegale a celulelor înlăturate. Fagurii sunt aşezaţi vertical şi sunt, în general, paraleli. Distanţa dintre faguri este de 12 mm, acest spaţiu permiţând trecerea cu uşurinţă a albinelor şi efectuarea diferitelor lucrări în stup. În restul stupului spaţiul necesar circulaţiei este de 8 mm, spaţiile mai mari decât această dimensiune fiind blocate de către albine cu construcţii de ceară iar spaţiile mai mici propolizate. Grosimea fagurelui clădit este, în medie, 25 mm. Fagurii noi construiţi au culoarea albă, alb-gălbuie, dar pe măsură ce sunt crescute generaţiile de albine devin bruni apoi negrii, ca urmare a tegumentelor rezultate în urma năpârlirii larvelor şi nimfelor ce aderă de pereţii celulelor. Acumularea, cu fiecare generaţie de albine crescută, a acestor tegumente, duce la micşorarea diametrului şi a adâncimii celulelor, motiv pentru care albinele le alungesc. La fagurii noi, grosimea pereţilor celulelor este de 0,35-0,40 mm iar la cei vechi este de 0,80 mm. Acumularea de cămăşi nimfale şi de excremente eliminate de larve duce la îngroşarea fundurilor fagurilor vechi, la creşterea lor în greutate. Astfel, după 6 generaţii de puiet, masa fagurilor se dublează, iar după 17 generaţii, se triplează. Aceste transformări, la fagurii vechi, de dimensiune a celulelor precum şi acumularea, în ceară, a bacteriilor şi altor agenţi patogeni, precum şi a diferitelor substanţe folosite în tratamente are efecte negative asupra vigurozităţii albinelor (albinele eclozionate din aceşti faguri sunt mai mici), sănătăţii (aceşti faguri sunt sursă de infecţie pentru puiet) şi productivităţii albinelor. La stupii sistematici fagurii sunt prinşi în rame de lemn, putând fi astfel scoşi din stup, examinaţi, aşezaţi apoi la loc şi poate fie extrasă mierea din ei fără a distruge fagurele. Pe fagure sunt mai multe tipuri de celule. După mărime, formă şi destinaţie, celulele pot fi categorizate în: celule de lucrătoare, de trântori, de mătci (botci) şi celule intermediare. Celulele de albine lucrătoare sunt întrebuinţate la creşterea puietului albinelor lucrătoare şi la depozitarea rezervelor de hrană (miere şi polen). Diametrul acestor celule este de 5,38-5,42 mm, latura 3 mm şi o adâncime de 12 mm (celulele în care se cresc puiet) sau 16mm (celulele folosite la depozitarea mierii). În funcţie de vechimea fagurilor, grosimea pereţilor şi volumul celulei de lucrătoare se modifică astfel: Tipul fagurilor Grosimea pereţilor celulei Volum Faguri noi 0,12 mm 0,282 cm3 Faguri vechi (10-12 generaţii puiet) 0,18-0,20 mm 0,250 cm3 Pagina 4

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

celule.

MIRCEA BECA

Capacitatea de stocare a celulei de lucrătoare este de 0,40-0,43 g miere şi 0,19-0,20 g polen. Un fagure Dadant are între 8000-9000 celule de albine lucrătoare; pe 1dm2 de fagure sunt între 800-850

Celulele de trântori servesc la creşterea puietului de trântor şi, în perioadele de cules intens, la depozitarea mierii. Se găsesc, de obicei, pe partea laterală şi inferioară a fagurilor. Sunt mai mari decât celulele de lucrătoare, diametrul mediu al acestor celule fiind de 6,6 mm (cu limite de 6,25-6,70) şi adâncimea de 13-16 mm. Pe 1dm2 de fagure sunt 520 celule de trântori. Celulele de matcă (botci) sunt construite şi folosite de către albine la creşterea larvelor de matcă. Numărul acestora variază în funcţie de necesarul de mătci al familiei. Când familia de albine roieşte, sunt crescute câteva sute de botci, pe marginile laterale şi de jos a fagurilor (botci de roire). Când familia îşi schimbă liniştit matca sau când a pierdut-o în mod subit (e orfană) albinele cresc doar câteva botci, în mod frecvent pe partea centrală a fagurelui (botci de schimbare liniştită şi botci de salvare). Cele mai bune sunt botcile de schimbare liniştită deoarece larvele sunt hrănite din timp cu lăptişor de matcă iar mătcile obţinute din aceste botci sunt mătci dezvoltate deoarece au beneficiat din timp de hrana larvară, au fost crescute de la vârsta optimă. Mătcile obţinute din botcile de salvare sunt mătci mai mici, frecvent au abdomenul triunghiular, nu sunt de calitate deoarece albinele, în disperarea lor, văzându-se orfane, iau în creştere şi larve cu o vârstă mai mare de 3 zile. La interior botcile sunt de formă cilindrică iar la exterior au forma unei ghinde. Diametrul lor este de 1021mm iar adâncimea acestora este de 20-25mm. Culoarea lor este aproximativ aceeaşi ca a fagurelui pe care sunt clădite deoarece albinele aduc şi secretă prea puţină ceară nouă, preferând să folosească ceara celulelor mărginaşe. În primele zile, până la căpăcire, suprafaţa exterioară a botcilor este netedă şi foarte subţire dar după ce albinele căpăcesc botca încep s-o îngroaşe cu un strat de ceară, pe care conturează baza unor celule mici şi astfel botcile iau forme diferite. Pe timpul unui cules intens botcile sunt aproape acoperite de fagurii albi, noi, crescuţi pe lângă ele, albinele având nevoie de spaţiu pentru depozitarea nectarului. În mod obişnuit, după ce mătcile au ros căpăcelul de ceară din vârful botcii şi au eclozionat, botcile sunt distruse de către albinele lucrătoare. În afară de celulele de lucrătoare, trântori şi matcă albinele clădesc şi celule de trecere. Acestea sunt celule de formă neregulată, aflate la locul de întâlnire dintre cele trei tipuri de celule principale. De asemenea mai clădesc celule de fixare a fagurelui de leaţurile ramei. Cuibul, pentru o mai bună ventilaţie, este stabilit de către albine în dreptul urdinişului şi este format din mai mulţi faguri, în care se găsesc ouă, puiet în diverse stadii de dezvoltare (necăpăcit sau căpăcit), albine şi provizii de hrană (miere şi păstură). Albinele îşi organizează cuibul, în mod natural, astfel: pe fagurii centrali, unde regimul termic este propice creşterii şi dezvoltării, se află puietul. Cantitatea de puiet descreşte spre fagurii periferici, astfel că ansamblul celulelor ocupate de ouă, larve şi nimfe ia o formă aproximativ sferică (primăvara şi toamna) sau elipsoidală (vara). În fagure, deasupra puietului şi lateral de acesta, albinele depozitează păstură şi miere sub formă de coroniţă. Pe măsura apropierii de marginile laterale ale cuibului, cantitatea de hrană creşte ajungând ca pe fagurii mărginaşi să se găsească doar miere şi păstură. Ordinea în cuibul de puiet este dată de modul în care matca îşi organizează, metodic, ponta. Ea nu-şi depune ouăle la întâmplare în celulele goale întâlnite ci ocupă în mod sistematic spaţiul disponibil, pornind depunerea ouălor din fagurele mijlociu al cuibului, mergând din centrul lui către margini, în cercuri din ce în ce mai largi, sub forma unor inele concentrice. Când cercul de pe faţa fagurelui pe care ouă este suficient de larg, ea trece şi depune ouă pe cealaltă faţă a fagurelui, apoi trece pe cei doi faguri alăturaţi, din stânga şi din dreapta fagurelui mijlociu. Acolo însă cercul ocupat cu ouă este mult mai restrâns faţă de primul fagure. Stadiile de aceeaşi vârstă a puietului sunt foarte bine grupate pe faguri, ceea ce permite reglarea, de către albine, a temperaturii şi umidităţii optime creşterii puietului. Albinele menţin în cuib o temperatură de 3335°C şi o umiditate relativă de 75-80°C. Sunt însă şi cazuri în care, din cauza temperaturilor exterioare scăzute care urmează imediat după o perioadă caldă, primăvara, şi a faptului că nu sunt destule albine acoperitoare Pagina 5

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

pentru încălzirea puietului, a cuibului extins pe mai mulţi faguri, puietul să nu mai fie suficient încălzit , să se răcească şi să moară. Albinele elimină din celule, în scurt timp, acest puietul mort. Pentru izolarea cuibului, în special primăvara şi toamna, albinele propolizează intens crăpăturile ce apar în stup. În perioadele lipsite de cules, pentru economisirea rezervelor de hrană, albinele pot distruge puietul de trântor. În perioada optimă pentru dezvoltarea cuibului, cu surse de nectar şi polen din abundenţă şi temperatură exterioară confortabilă (în jurul datei de 15 iunie), fagurii unei colonii însumează aproximativ 120 dm2 de puiet. Odată cu scăderea în intensitate a culesului, suprafaţa ocupată cu puiet se reduce la cca. 70-80 dm2 cu puiet. Către sfârşitul sezonului activ, după 15 august, în cuib sunt doar 40-50 dm2 puiet.

1.3. HRANA ALBINELOR Hrana albinelor constă din nectarul prelucrat în miere, polenul prelucrat în păstură şi din lăptişorul de matcă. Pe lângă aceste produse, albinele, ca să trăiască, consumă şi apă. Nectarul este secretat de glandele nectarifere ale florilor. Este un produs complex ce se prezintă sub forma unei soluţii dulci, glucidice, având o concentraţie de zahăr diferită, în funcţie de specia de plantă care l-a produs, de umiditatea şi temperatura aerului (condiţiile de climă). Cel mai concentrat nectar îl produc plantele melifere la care tubul corolei lipseşte, în condiţii de temperatură ridicată şi umiditate scăzută. Albinele preferă nectarul în concentraţie de 50%. Nectarul este aspirat din flori cu ajutorul trompei şi depozitat în guşă. Ajunse la stup, culegătoarele regurgitează nectarul colectat şi îl dau altor albine, sau, în cazul unui cules de mare intensitate, cum este cel de salcâm, îl depozitează, singure, direct în celule. Transformarea nectarului în miere se face pe cale fizică (prin ventilaţie, prin intermediul căreia se realizează eliminarea surplusului de apă până la o concentraţie de 18%) şi pe cale biochimică (transformarea zaharozei în fructoză şi glucoză prin acţiunea invertazei elaborate de glandele faringiene ale albinelor mai în vârstă de 21 zile). Pentru ca procesul de evaporare a apei să se desfăşoare mai repede, nectarul este împrăştiat de albine în cât mai multe celule, astfel suprafaţa de evaporare este mai mare. Regurgitarea repetată a nectarului favorizează transformarea nectarului în miere, nectarul îmbogăţindu-se cu diferitele substanţe din glandele salivare ale albinelor tinere. Pentru albine, mierea reprezintă unica sursă de energie. Polenul, denumit şi „pâinea albinelor”, este recoltat de pe flori cu piesele bucale, grăuncioarele de polen fiind umectatate şi lipite cu miere regurgitată din guşă, preluat apoi cu picioarele anterioare şi depozitat pe paneraşele picioarelor posterioare sub formă de ghemotoace. Odată ajusă în stup, albina depozitează polenul cules în celulele fagurelui. Ea introduce pintenul de la membrul mijlociu pe sub sferulă şi se debarasează astfel de ghemotocul de polen, după care îl presează cu capul, pentru eliminarea aerului. După ce două treimi din celulă sunt ocupate cu polen tasat, albinele pun deasupra acestuia un strat subţire de propolis. În timpul unui cules intens celulele sunt completate cu miere până la umplere şi apoi sigilate cu un capac de ceară. În lipsa aerului polenul intră într-un proces de fermentaţie lactică transformându-se în păstură. Apa este un component vital al hranei albinei, fiind un element indispensabil vieţii. Corpul albinelor este format din apă în proporţie de 75-80%. Hemolimfa are un conţinut de 90% apă. Apa consumată de albine provine din nectar sau de la sursele de apă disponibile în zonă. Ea participă la producerea lăptişorului de matcă şi la reglarea temperaturii cuibului în zilele călduroase de vară (albinele sacagiţe aduc apă în stup şi, prin ventilare, cuibul se răceşte).

1.4. STADII DE DEZVOLTARE Viata albinelor este foarte scurta. In sezonul activ primavara si vara, albinele traiesc 35-45 de zile. Numai acelea nascute toamna traiesc pana la 6-9 luni, ajungand pana in primavara viitoare. Pentru a inlocui pierderile zilnice si a spori numarul de albine, matca oua neantrerupt, de la sfarsitul iernii pana toamna tarziu. Pagina 6

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

Metamorfoza cuprinde totalitatea transformărilor morfo-fiziologice ce se desfăşoară în cadrul unui ciclu complet, evoluând prin stadiile de ou, larvă, nimfă şi adult. La insecte, metamorfoza este controlată de trei hormoni: un hormon de creştere, care permite larvei să crească, să se mărească; un hormon juvenil, care menţine stadiul larvar şi se opune nimfozei şi un hormon de năpârlire, ecdisona, care provoacă nimfoza. Secreţia hormonilor depinde de un sistem neuroendocrin comparabil cu sistemul ortoparasimpatic de la vertebrate. De îndată ce constată că s-a clădit primul fagure, matca îl umple cu ouă. În jurul ei se strânge un grup de 10-12 albine; sunt cele care-i formează „suita"; aceste albine însoţitoare au grijă de hrana ei, dându-i mereu lăptisor ; o mângâie cu antenele, o curăţă şi îi ling corpul. Ele percep primele substanţa de matcă — dovada pentru ele că matca este prezentă. Când matca depune ouă în cuib, se sprijină cu picioarele de dinapoi pe marginea celulei respective, îşi introduce abdomenul în celulă până la fund şi depune acolo oul.Oul depus de matcă pe fundul celulei stă în poziţie perfect verticală în prima zi, în a doua zi se înclină puţin (aprox. la 45 de grade), pentru ca în a treia zi să fie culcat pe fundul celulei. Matca porneşte depunerea ouălor din fagurele mijlociu al cuibului, mergând din centrul lui spre margini, în cercuri din ce în ce mai largi. Când cercul din acel fagure este suficient de larg, ea trece şi depune ouă pe a doua faţă a fagurelui, apoi ocupă cu ouă cei doi faguri vecini, din dreapta şi din stânga celui mijlociu ; acolo însă cercul ocupat de ouă e mult mai restrâns faţă de primul fagure. În felul acesta, dacă s-ar tăia un cuib în secţiune, s-ar vedea că forma lui e aproape sferică. Albinele au adoptat forma sferică deoarece cea mai potrivită pentru a putea fi acoperită la nevoie cu trupurile lor, alcatuind un ghem strâns deasupra puietului ca să-i ţină de cald, mai ales în cazul când ar aparea dintr-odată o vreme prea rece. În lipsa albinelor acoperitoare, puietul din celule răceşte şi moare. Ouăle depuse pe fundul celulelor au forma alungită asemănătoare unor bastonaşe lungi de 1,4-1,6 mm, sunt curbate către partea dorsală şi rotunjite la capete, au un capat mai ascuţit, mai subţire (polul caudal sau anal) care are o substanţă cleioasă cu care se prinde de fundul celulei, iar celălalt mai gros, (polul oral sau cefalic) are un orificiu numit micropil, pe unde va pătrunde în ovul spermatozoidul pentru fecundare. În această parte se va dezvolta capul viitorului individ. Culoarea oului e albă; este învelit într-o coajă chitinoasă care are pe ea desene hexagonale. Obişnuit, în celulele de albine lucrătoare, ouăle sunt fecundate, pe când în celulele mari şi largi ouăle sunt nefecundate şi din ele se nasc numai trântori. Între fagurii cuibului şi în special pe porţiunile ocupate de puiet, stau albine mai numeroase, albinele clocitoare, care păstrează acolo o temperatură constantă de 34°C, cu o umiditate relativă de 55—60%, de care puietul din cuib are nevoie. Condiţiile mediului din cuib au mare influenţă asupra procesului de dezvoltare a puietului, astfel ca prin ridicarea sau scăderea temperaturii cuibului numai cu 1-2°C, durata de dezvoltare se scurtează sau se lungeşte cu 1-2 zile. Stadiul de ou durează trei zile, timp în care în interiorul sau au loc intense procese de diviziune celulară. Celulele ce rezultă din aceste diviziuni se organizează şi formează foiţe care vor schiţa treptat tegumentele, tubul digestiv, aparatul reproducător, sistemul nervos etc. După trei zile, de când matca a depus ouă în primul fagure din cuib, larva tânară eclozionează, dar înainte de ecloziune cu câteva ore, albinele doici depun în jurul oului lăptişor care înmoaie corionul şi facilitează ecloziunea. Coaja ouălor începe să se desfacă şi apar larvele, care sunt ca nişte viermi mici, albi, lungi de 1,6 mm, curbaţi ventral, având o greutate de 0,1 mg. După apariţia larvelor, albinele doici, tinere şi capabile să producă mult laptişor, varsă asupra lor această preţioasă hrană, în care larvele înoată în cerc, cu gura deschisă. Consumul de lăptişor se realizează prin cavitatea bucală iar discontinuitatea dintre intestinul mediu şi cel posterior face ca în tot acest stadiu să nu se elimine fecale. Indiferent de casta careia îi Pagina 7

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

aparţin, în primele trei zile de viaţă, larvele sunt alimentate cu lăptişor şi greutatea lor creşte de la 0,1 mg la aproape 5 mg. Din ziua a patra, numai larvele de matcă sunt alimentate în continuare exclusiv cu cantităţi mari de lăptişor, iar cele de lucrătoare şi trântori cu un amestec de miere, polen şi apă. O larvă, în întreg stadiul larvar, este vizitată de către doici de aproximativ 10000 ori, cel mai frecvent în ziua a 5-a, de două ori pe minut. Se afirmă că laptişorul oferit larvelor de lucrătoare şi trântori ar fi mai puţin valoros, comparativ cu cel destinat mătcilor care are o cantitate mult mai mare de acid pantotenic. Dezvoltarea larvelor în urma acestei hrane e excepţională, căci deşi ele primesc lăptişor în primele trei zile de la ieşirea din ou, greutatea lor ajunge de la 0,1 mg la 142 mg, adică cresc de 1.400 —1.500 ori în acest scurt interval de timp(lucratoare), de 2700 (larvele de matcă) şi de 3300 ori (larvele de trântor). La sfârşitul acestui stadiu, larvele nu mai sunt alimentate şi albinele căpăcesc celula cu un căpăcel poros ce permite pătrunderea aerului, format din ceară şi polen. În acest moment, larvele de lucrătoare au o greutate medie de 140 mg, iar cele de mătci şi trântori au în jur de 250 şi, respectiv, 340 mg. Condiţiile de cules şi cele meteorologice pot spori sau diminua aceste cifre, astfel încât în condiţii slabe de hrană, corpul albinelor la ieşirea din celule poate avea doar 60% din masa corporală normală. Începând cu a patra zi de stadiu larvar, adică după şase zile de la depunerea oului în celulă, albinele doici hrănesc larvele cu o hrană compusă din polen, miere şi apa, hrană predigerată. Aceasta le dezvoltă corporal, încât în cea de a 9-a zi de la depunerea oului larvele umplu în întregime celulele. Organele interne ale larvei de albină sunt asemănătoare tuturor castelor, au corpul adipos foarte dezvoltat (65% din masa corpului larvei) şi posedă glande sericigene cu care vor secreta materia necesară gogoaşei ce o ţes la sfârşitul acestui stadiu. În ziua a 6-a (a 9-a de la depunerea oului) larva întinsă începe sa-şi crească coconul. În sfârsit, începând cu căpăcirea larvelor, acestea trec în stadiul de nimfă până în cea de-a 21-a zi de la depunerea oului, când părăsesc fagurele natal ca albine. Nimfele nu mai primesc nici un fel de hrană de la albinele doici. Nimfa la început are culoarea albă şi forma asemănătoare albinei adulte, neavând însă aripi. Transformarea larvei în nimfă începe la 2 zile dupa căpăcire. Transformarea este foarte lentă, insesizabilă. Începând cu a 11-a zi de la pontă, apar schiţate cele trei părţi ale corpului: capul, toracele şi abdomenul. Sub tegumentele încă moi încep să se formeze mugurii aripilor, picioarelor şi ai pieselor bucale. Ultima napârlire are loc în mod obişnuit chiar în ziua ieşirii din celulă a albinei adulte. Când albinele cresc o matcă nouă, pregatesc o celulă specială, spaţioasă, ca o cupă, aşezată cu deschiderea în jos, botca. Ele silesc matca să depună ouă în astfel de celule iar albinele doici au grijă nu numai ca lăptişorul să nu-i lipsească, ci larva de matcă să aibă chiar de prisos. Lăptişorul e hrana larvelor de matcă până la căpăcire. Forma botcii este asemănătoare cu aceea a unei ghinde mari şi lunguieţe. Stadiul nimfal la matcă e mai redus. Durata stadiului larvar este de 5,5 zile la matcă, 6 zile la albina lucratoare şi de 7 zile la trântor. În decursul acestui stadiu larva năpârleşte de 4 ori, iar învelişurile detaşate aderă la fundul celulei. Prima năpârlire se produce la 12-18 ore, a doua la 36 de ore, a treia la 60 de ore şi a patra la 80-90 ore, iar durata năpârlirii este de 8 minute. La sfârşitul acestui stadiu, larvele nu mai sunt alimentate şi albinele căpăcesc celula cu un căpăcel poros ce permite pătrunderea aerului, format din ceară şi polen. Matcile tinere se nasc din botci în cea de-a 16-a zi de la depunerea ouălor în botci. Pentru dezvoltarea mătcii sunt necesare 16 zile, din care 3 zile dureaza stadiul de ou, 5,5 zile stadiul de larvă şi 7,5 zile stadiul prenimfal. Pentru dezvoltarea unui trântor sunt necesare 24 zile de la depunerea oului până la ieşirea din celulă. Puietul de trântor se recunoaşte în stup nu numai după faptul că ocupă celulele mari, dar şi după forma deosebită a căpăcelelor, care în loc sa fie plate, ca la albinele lucratoare, acestea sunt bombate. Puietul de trântor este grupat deseori catre marginea ramelor, spre partea lor inferioară, sau în primul colţ atunci când matca are acces la el. Pentru dezvoltarea albinei lucrătoare sunt necesare 21 de zile din care 3 zile durează stadiul de ou, 6 zile stadiul de larvă şi 12 zile stadiul prenimfal şi nimfal. Ciclul de dezvoltare la trântore, lucrãtoare şi matcă

Pagina 8

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

Durata dezvoltării nu este exactă, ea putând fi mai lungă sau mai scurtă în funcţie de rasa de albine de care aparţine şi , mai ales, în funcţie de condiţiile exterioare şi de condiţiile de alimentaţie a larvelor, un rol deosebit de important având totodată şi temperatura ce se creează la nivelul puietului. Puietul din celulele de la periferia cuibului necesită pentru metamorfoză o perioadă mai lungă de timp decât cel situat în mijlocul cuibului, probabil din cauza dificultăţilor de menţinere a unei temperaturi şi umidităţi constante. Lucrătoarea care eclozionează este o insectă cu dezvoltare fiziologică neterminată. Ea trebuie să mai consume mult polen timp de 6-8 zile pentru ca tegumentele să i se pigmenteze complet, glandele hipofaringiene să i se dezvolte, acul să devină funcţional etc. Când creşterea s-a terminat, ea nu mai consumă polen, dar azotul necesar va fi acoperit de cantităţile mici de proteine şi aminoacizi liberi prezenţi în miere.

1.5. VIAŢA FAMILIEI DE ALBINE PE PARCURSUL ANULUI Sub influenţa mediului, în corelaţie cu succesiunea anotimpurilor, în familiile de albine au loc importante modificări în ceea ce priveşte numărul de albine din familie, longevitatea acestora, relaţiile sociale din interiorul coloniei, etc. Ciclul anual al coloniei de albine este strâns legat de succesiunea anotimpurilor, de evoluţia vegetaţiei pe parcursul anului, a florei care-i asigură hrana necesară dezvoltării. În funcţie de acest ciclu, pe parcursul unui an apicol, se pot delimita următoarele perioade: 1.5.1. Perioada creşterii albinelor tinere pentru iernare Către sfârşitul culesului principal (sfârşitul lunii iulie), puterea familiei de albine începe să scadă. treptat, ajungând la 50% faţă de începutul primului cules principal. Începând cu prima decadă a lunii august, perioadă în care se înregistrează scăderea simţitoare a culesului, adeseori încetarea acestuia, activitatea de zbor a albinelor precum şi intensitatea creşterii puietului se reduce vizibil, totodată înregistrându-se o mortalitate mare în rândul albinelor. Albinele care rămân sunt foarte uzate, matca încetineşte mult ouatul şi albinele alungă trântorii din cuib. Apariţia culesurilor târzii, de nectar şi polen, în această perioadă, stimulează ponta mătcii însă intensitatea creşterii puietului nu atinge nivelul din vară. Treptat, albinele care au participat la culesurile de vară, pier. Albinele iesite din celule in lunile de toamna nu mai au o activitate asa de intensa ca generatiile de albine din primavara si vara. Cu toate ca depunerea oualor de catre matca scade mereu, totusi puterea familiilor de albine nu scade in aceeasi masura datorita faptului ca organismul albinelor tinere iesite toamna din celule nu se uzeaza asa de mult si astfel albinele au o viata mai lunga. Albinele ce eclozionează în perioada august-noiembrie sunt albinele care vor ierna. Ele trăiesc între 7 şi 8 luni. Albinele eclozionate în toamnă vor îngriji şi hrăni puietul de primăvară. Deşi au vârsta calendaristică mare, aceste albine sunt fiziologic tinere, neuzate. Longevitatea mare a acestor albine se datorează faptului că participă într-o mică Pagina 9

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

măsură la creşterea puietului şi la activitatea de cules nectar şi polen, şi datorită acumulării de rezerve lipoproteice în corpul gras, în urma consumului intens de păstură. Cu rezerve de hrană suficiente în stup şi în organism, cu albine tinere,familia este pregătită să intre în perioada următoare, 1.5.2. Perioada de iernare, a repausului de iarnă Pe măsura răcirii timpului, o dată cu scăderea temperaturii sub 12°C, ouatul mătcii, creşterea puietului şi zborurile încetează, familia de albine intrând în perioada de iernare, a repausului de iarnă, care începe de din octombrie-noiembrie şi se termină în ianuarie-februarie, când matca îşi reia activitatea şi în cuib apare puietul. Scăderea temperaturii su 12°C la familiile slabe şi 8°C la familiile puternice determină albinele să părăsească fagurii laterali şi să se restrângă pe fagurii din mijlocul cuibului şi să formeze, în dreptul urdinişului, ghemul de iernare, ce are o formă apropiată unei sfere. Albinele au adoptat pentru iernare sfera deoarece aceasta are suprafaţa minimă raportată la un volum maxim fiind astfel forma perfectă pentru conservarea temperaturii. Albinele pe perioada iernii sunt active şi se organizează în intervalele dintre faguri, într-o anumită ordine ierarhică. Astfel, la periferia ghemului sunt albinele mai în vârstă, ce stau mai aproape unele de altele şi formează "coaja ghemului". Aceste albine acoperă complet intervalul dintre doi faguri, mai ales celulele goale, stând cu capul orientat spre interiorul celulei şi cu aripile puţin ridicate, poziţie în care rămân nemişcate. Coaja ghemului are o grosime de 2,5-7cm, temperatura menţinându-se constantă la nivelul acesteia în jurul valorii de 6-8°C. Albinele din interiorul ghemului se dispun mai afânat şi produc căldură, prin mişcări caracteristice de picioare, abdomen şi aripi (de aici zumzetul caracteristic ce se aude la ascultarea coloniei). Scaderea temperaturii sub 140C prezinta pericol pentru intreaga familie de albine. Cand temperatura ajunge aproape de 140C, albinele se nelinistesc, incep sa se miste mai activ, produc caldura si temperatura in ghem incepe sa creasca. Cand temperatura ajunge la limita superioara albinele se linistesc si intra in stadiul de pastrare a caldurii. Producerea caldurii, atat de necesara pentru mentinerea vietii albinelor in timpul iernii se face pe seama consumului de miere. În funcţie de mărimea populaţiei familiei de albine, perioada din an, temperatura exterioară şi starea creşterii de puiet, în ghem se realizează temperaturi diferite. Astfel, de la încetarea pontei şi a creşterii puietului şi până la reluarea lor, în mijlocul ghemului se realizează temperaturi maxime de 20°C (la 0°C temperatura exterioară) şi până la 25°C când afară temperatura este foarte scăzută. Când temperatura exterioară ajunge aproape de 14°C, spre sfârşitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie, albinele se încep să se mişte mai activ, produc căldură mai multă iar temperatura din ghem începe să crească. Dacă în interiorul acestuia, când se începe creşterea puietului, temperatura este de 34-35°C, temperatura cojii ghemului, a stratului extern de albine se menţine în jurul valorii de 6-8°C. Cât timp sunt în ghem, pe timpul iernii, albinele încălzesc doar ghemul şi nu interiorul stupului, diferenţa de temperatură dintre interiorul stupului şi exterior fiind doar de 1-2°C. Producerea căldurii în timpul iernii se face pe seama consumului de miere. Albinele se hrănesc cu mierea şi păstura care se află doar în fagurii ocupaţi de ghem. Ele se mişcă în sus, pe faguri, apoi spre peretele din spatele stupului. Cantitatea de miere consumată de o familie normal dezvoltată pe timpul iernii variază între 7 şi 10 kg. In timpul acestei perioade puterea familiilor scade putin ca urmare a pierderii albinelor prea batrane. In prima parte a perioadei de iernare, familia de albine nu creste puiet. Spre sfârşitul iernii, odată cu apariţia puietului si cu creşterea temperaturii, creşte şi cantitatea de hrană consumată, iar familia intră în perioada înlocuirii albinelor bătrâne, de toamnă, cu cele tinere, de primăvară.

1.5.3. Perioada înlocuirii albinelor care au iernat Pagina 10

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

În perioada cuprinsă între sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie, dacă timpul este prielnic, familia de albine asigurată cu provizii de hrană suficientă şi protejată de schimbările bruşte de temperatură, matca începe ouatul. Ouale sunt depuse in celulele fagurilor din mijlocul ghemului de albine Temperatura din interiorul ghemului urcă până la 34-35°C, creându-se astfel condiţii optime pentru creşterea puietului. Până la zborul de curăţire matca depune zilnic între 20-100 ouă zilnic. După efectuarea zborului şi apariţia în natură a nectarului şi polenului proaspăt, de la plantele melifere cu înflorire devreme şi pomii fructiferi, ponta mătcii se intensifică ajungând, în luna aprilie, la o medie de 1000 ouă pe zi. Albinele batrane, care au iernat, se uzeaza si sunt inlocuite cu albine tinere. Numarul albinelor tinere creste mereu. Daca la inceputul primaverii, in cursul lunii martie, ele reprezentau cel mult 1/4 din numarul total al albinelor, la inceputul lunii aprilie ele reprezinta ½. La sfârşitul lunii aprilie familia de albine este formată numai din albine eclozionate de curând. Dacă albinele care au iernat pot hrăni doar o singură larvă, având o capacitate de hrănire a puietului foarte redusă, albinele tinere, eclozionate primăvara, pot hrăni 2-3 sau chiar 4 larve. Datorită acestei capacităţi mari de hrănire a larvelor posedată de către aceste albine tinere, a disponibilităţii nectarului şi polenului proaspăt, a intensificării pontei mătcii, ritmul de creştere, de dezvoltare a familiei de albine se accelerează, familia intrând în următoarea perioadă. 1.5.4. Perioada de dezvoltare a familiei de albine Pe măsură ce vremea se încălzeşte şi în natură apare un cules de întreţinere constant, activitatea de ouat a mătcii se intensifică (depune peste 2000 de ouă în 24 de ore), numărul albinelor care eclozionează îl depăşteşte pe cel al albinelor bătrâne, epuizate, care mor, iar populaţia familiei de albine creşte în ritm alert. Dezvoltarea maximă a coloniei de albine se realizează în luna mai-iunie, în perioada de înflorire a salcâmului. Concomitent cu creşterea capacităţii de secreţie la albinele doici a hranei larvare, a lăptişorului de matcă, are loc şi creşterea numărului acestor albine tinere. Dacă la începutul primăverii, pentru o albină doică reveneau 3-4 larve, către sfârşitul primăverii se ajunge ca 3-4 albine doici să hrănească o larvă. Se produce astfel un dezechilibru între numărul de albine doici existente în colonie şi numărul larvelor de îngrijit, e surplus de doici, care nemaiavând de lucru, de hrănit larvele, îşi consumă propriul lăptişor produs, ceea ce determină dezvoltarea ovarelor acestor albine. Această modificare de ordin fiziologic determină şi modificarea comportamentelor albinelor doici, albinele devin inactive şi familia intră în frigurile roitului. Albinele construiesc mai multe botci, pe marginile laterale şi de jos a fagurilor, în care matca depune ouă, şi hrănesc mai puţin matca care scade în greutate, devine mai uşoară, aptă de zbor. Aglomeratia din stup creste si seara albinele stau ciorchine la urdinis. La roit contribuie si lipsa de spatiu din cuib, blocarea fagurilor cu miere si polen, precum si caldura din stup. Ouatul scade brusc iar la puţin timp după ce primele botci sunt căpăcite, deci în preajma ieşirii din botci a mătcilor tinere, matca bătrână împreună cu o parte din albine şi trântori părăsesc stupul sub formă de roi. Inainte de a parasi stupul, albinele isi incarca gusile cu miere. Dupa cateva minute, roiul se asaza pe ramura unui copac sau in alta parte. Cu primul roi zboara cam 50% din populatia familiei de baza. În a 9-a zi după ieşirea primului roi (roi primar), poate ieşi al doilea roi (roi secundar) care este mai mic decât precedentul şi are matcă tânără, neîmperecheată. De obicei albinele ţin captive mătcile tinere în botci, pentru a le elibera pe rând, în funcţie de plecarea roirurilor, ceea ce le face pe acestea să "cânte", să emită sunete repetate şi ascuţite ce pot fi auzite chiar din afara stupului. Câteodată însă albinele scapă nesupravegheate botcile, iar cu o dată cu roiul pleacă mai multe mătci virgine. La o zi-două după roiul secundar poate ieşi al treilea roi şi peste o zi al patrulea roi, roirea continundu-se până în momentul în care familia ce a roit va rămâne cu mai puţin de 1kg de albine. Pagina 11

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

Din cauza inactivităţii albinelor în perioada premergătoare roitului, cât mai ales din cauza slăbirii familiei de albine prin divizare, tocmai în preajma sau în timpul culesurilor de producţie, roitul se soldează cu însemnate pierderi de producţie, fapt pentru care este considerat, de apicultorii comerciali, ce urmăresc producţia, un fenomen nedorit. Dacă roitul coincide cu perioada culesului mare (principal), recolta de miere este pierdută aproape în totalitate. La inceputul perioadei de crestere numarul albinelor de stup este egal cu acela al albinelor culegatoare. In timpul aparitiei frigurilor roitului, numarul albinelor de stup este de 3 ori mai mare decat al celor culegatoare iar dupa aceea cele doua grupe de albine devin din nou egale. In mod obisnuit, aducerea nectarului in stupi de catre albinele culegatoare continua din primavara pana toamna tarziu, insa sunt perioade cand strangerea de nectar este mai mare, ajungand pana la cateva kilograme pe zi. Aceste perioade de inflorire masiva a plantelor melifere alcatuiesc culesurile principale. In tara noastra, perioadele de cules variaza dupa regiune, din mai pana la sfarsitul lunii septembrie Culesul principal se referă la înflorirea masivă a principalelor plante melifere care oferă producţii ridicate de miere (salcâm, tei, floarea-soarelui). Pentru valorificarea integrală a culesului principal este necesar ca familia să aibă un număr mare de albine, între 60000 şi 80000 de indivizi, şi să fie ţinută în permanenţă în stare de activitate. Apicultorul trebuie să ia toate măsurile pentru a menţine activă familia de albine pe perioadă culesurilor, să se asigure că aceasta este sănătoasă, că are spaţiu suficient pentru depozitarea nectarului şi a polenului, pentru ponta mătcii şi să evite, prin aplicarea diferitelor procedee, intrarea familiei în frigurile roitului. Sezonul de roire naturală durează, în ţara noastră, de la sfârşitul lunii mai până către sfârşitul lunii iulie. In timpul culesului mare, albinele depun o munca intensa pentru stangerea si depozitarea nectarului. Catre sfarsitul lunii iulie, puterea familiei se micsoreaza treptat ajungand la jumatate fata de puterea de la inceputul lunii iunie, ca urmare a scaderii ouatului matcii si a uzurii albinelor in timpul culesului. Dupa terminarea culesului, matca incetineste si mai mult ouatul si albinele alunga trantorii din stup. Odată cu terminarea culesurilor de producţie, pe la sfârşitul lunii iulie, familia de albine intră, din nou, în perioada creşterii albinelor tinere pentru iernare, ciclul se reia.

Pagina 12

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

2. CRESTEREA SI INGRIJIREA FAMILIILOR DE ALBINE 2.1. CERCETAREA CUIBULUI Verificarea activitatii coloniilor de albine, examinarea cuibului sau orice alta interventie trebuie sa se faca : – cu un scop precis, – cât mai rapid, – fara miscari bruste, – fara a alunga cu mâna albinele ce zboara în jur, – în zilele frumoase, fara vânt si când în natura exista un cules de întretinere. Înaintea examinarii cuibului si în timpul examinarii se vor lua urmatoarele masuri: – spalarea mâinilor; – folosirea echipamentului de protectie; – folosirea fumului pe deasupra ramelor numai atunci când este nevoie etc. A sosit si marele moment. Plini de emotie facem prima cercetare a cuibului. Iata ce recomanda un mare apicultor roman, C. ANTONESCU: "Inainte de a deschide stupul se dau pe urdinis 2-3 pufnituri de fum. Albinele "alarmate"de fum incep sa se indoape cu miere si nu mai dovedesc tendinta de a intepa. Apicultorul se aseaza apoi intr-o parte sau in spatele stupului si cu miscari calculate, servindu-se de dalta ridica mai intai capacul, apoi podisorul sau scandurelele de podisor. Nu este bine sa stam in fata urdinisului: impiedicam intrarea si plecarea albinelor zburatoare din stup; albinele se irita si apoi ne inteapa. Dupa deschiderea stupului se dau cateva pufnituri de fum de-a lungul spetezelor superioare ale ramelor pentru alungarea albinelor intre intervalele acestora. Se introduce dalta intre ultima rama si peretele stupului, pana ce se deslipeste de rama urmatoare, fara smuncituri. Aceasta rama, cu sau fara albine, se asaza provizoriu in ladita de transportat rame si roiuri acoperindu-se cu capacul pentru a nu atrage albinele straine si evita iscarea furtisagului. In spatiul liber creat se trage usor rama urmatoare si dupa ea - daca este necesar - altele, in acelasi mod, tot cu ajutorul daltii. Scoaterea ramelor din stupii cu albine se face cu toata atentia pentru a se evita strivirea albinelor prin smucirea, izbirea sau frecarea ramelor de peretii stupului sau albinele de fagurele urmator, fapt care irita si provoaca albinele sa atace operatorul. Niciodata nu se va scoate din stup o rama cu fagure inainte de a se largi spatiul dintre aceasta si rama urmatoare cu 17-18 mm. Rama care urmeaza sa fie examinata se apuca cu ambele maini de umerase, se scoate din cuib si se tine in pozitia avuta in stup, deasupra acestuia pentru ca matca si albinele ce s-ar desprinde de pe fagure sa cada in stupul lor (matca si albinele tinere care cad pe jos, in afara stupului, nu se mai pot intoarce in stupii lor, se ratacesc, intra in alti stupi si pier). Dupa ce s-a examinat fagurele pe o parte (tinandu-l cum s-a mai aratat, cu speteaza in sus in pozitie orizontala), se ridica in sus mana dreapta, in asa fel ca speteaza de sus sa ia pozitia verticala. Apoi se roteste rama cu 180 grade pentru a fi examinata si pe cealalta fata a ei. La inceputul primaverii si in perioadele lipsite de cules, nu se descopera niciodata cuibul pe toata suprafata lui, ci numai cateva rame, restul ramanand acoperite de podisor sau scandurelele de podisor. Cu prilejul unei interventii in cubul unei familii se executa toate lucrarile de sezon, evitandu-se redeschiderea pentru a doua oara in cursul aceleiasi zile sau a doua zi. Constatarile si lucrarile efectuate se trec in caietul de insemnari zilnice si apoi in "Carnetul de stupina". Cand este nevoie de a trece la cercetarea si restructurarea cuibului altei familii, se va alege un stup din extremitatea sau mijlocul stupinei, fiind si aceasta o masura de prevenire a furtisagului." - Albinele si...noi;1984. Pagina 13

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

2.2. ORGANIZAREA UNEI STUPINE Ca in orice activitate, si in apicultura apar probleme care trebuie rezolvate. Stuparii incepatori sunt pusi in fata unor dileme care la prima vedere sunt greu de rezolvat. Procurarea de stupi, familii de albine, tot felul de echipamente si materiale apicole nu sunt probleme a caror rezolvare inseamna numai o simpla bataie din palme. TOTUL trebuie facut cu atentie, dupa o prealabila documentare (literatura de specialitate se gaseste) si mai ales cu multa tenacitate. INCEPUTUL De obicei se porneste cu un numar limitat de stupi (2-3 bucati), iar pe masura ce stuparul incepator capata experienta si stupina va creste numeric si calitativ. Se poate ajunge ca in 3-4 ani sa avem creata o stupina frumoasa, familii de albine puternice care sa aduca productii mari de miere si alte produse apicole. Trebuie doar sa avem rabdare, sa perseveram si sigur rezultatele nu vor intarzia sa apara. ALEGEREA VETREI STUPINEI. Se face pe baza mai multor criterii. Raza de zbor a albinelor este de 3 km. Aceasta suprafata (2826 hectare) trebuie sa asigure un cules bogat, intins pe toata perioada sezonului activ. Pe o vatra nu se instaleaza mai mult de 30 familii de albine, tinand seama ca o familie consuma in decursul unui an apicol 90 kg de miere si 30 kg de polen. Asta ca sa nu mai punem la socoteala si cantitatea de produse marfa. De obicei intr-un an bun se pot obtine de la un stup 25-30 kg miere, 800 g ceara si 3-4 kg polen. Amplasarea stupinei se face pe o vatra insorita primavara si toamna, departe de surse poluante, in locuri linistite, departe de drumuri intens circulate si de ape curgatoare mari. ASEZAREA SI ORIENTAREA STUPILOR Stupii de albine se aseaza cu urdinisurile orientate spre sud-est la o distanta de 2 m pe rand si 4-5 m intre randuri. Stupii se aseaza pe suporturi special destinate acestui scop, sau pe tarusi, la inaltimea de 25-30 cm deasupra solului, orizontal sau usor inclinati in fata. De la suprafata pamantului pana la scandura de zbor, drept in fata urdinisului, se recomanda asezarea scandurii inclinate, pe care se aseaza albinele cand vin de la camp inainte de a intra in stup. La orientarea stupilor se tine seama ca urdinisurile sa nu fie indreptate in directia vanturilor predominante, sau in directia de zbor a albinelor sa nu existe o alta stupina, care ar atrage si retine cea mai mare parte a albinelor culegatoare. Intre doua stupine trebuie sa fie o distanta de 2-3 km, asta in functie de potentialul melifer al zonei. In mod obisnuit, stupii sunt orientati cu urdinisurile in directia sudica, pentru ca dimineata razele solare sa stimuleze iesirea timpurie la zbor a albinelor, iar in cursul zilei, pe timp de canicula, soarele sa incalzeasca peretele lateral si apoi cel din spate al stupului. Vopsirea stupilor se va face in culori deschise (gri, alb, galben, albastru, bleu, vernil), dar pentru a ajuta albinele sa se orienteze si sa previna ratacirea lor, este bine ca stupii sa fie vopsiti in alb, galben, albastru, culori ce pot fi usor identificate de catre acestea.

NUMEROTAREA STUPILOR Pentru a avea o evidenta cat mai clara in stupina, fiecare stup trebuie sa fie numerotat. Numerotarea se face cu ajutorul unor tablite confectionate din tabla sau placi pe care sunt scrise numerele. Aceste tablite se Pagina 14

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

aplica pe pertii frontali ai stupilor, deasupra urdinisului. Dimensiunile tablitelor sunt variabile (60x40 mm, 80x 50 mm, etc), iar cifrele sunt scrise cu vopsea alba pe fond alb. Numarul se da familiei de albine si nu lazii si insoteste familia cand se muta in alt stup. Daca familia este roita artificial, numarul vechi ramane la familia de baza cu matca varstnica, iar roiul nou va primi un alt numar. ALEGEREA TIPULUI DE STUP. Urmatorul pas este alegerea tipului de stup in care dorim sa ne cazam familiile de albine. Stupul este cel mai important echipament apicol cu rol de adăpost pentru familia de albine, fiind necesar pentru depozitarea rezervelor de hrană, realizarea recoltei, dar şi pentru transportul acetora in vederea valorificarii culesurilor de productie. Stupii sunt de doua feluri: stupi orizontali si stupi verticali. In cadrul fiecarei categorii sunt diferite variante constructive. Ce trebuie stiut despre stupi: De orice tip, de orice fel ar fi, toti sunt buni pentru practicarea apiculturii. Conditiile de baza sunt acelea care tin de realizarea lor. Trebuie sa fie rezistenti, bine incheiati, realizati dupa standard, si nu in ultimul rand incapatori. Stupul trebuie să se caracterizeze prin simplitate în construcţie pentru a fi uşor de mînuit şi transportat. Acesta va avea o capacitate necesară dezvoltării familiei de albine în perioadele de vîrf din lunile mai-iunie, pentru depozitarea rezervelor de hrană- miere şi păstură- şi pentru depozitarea recoltei. Elementele sale trebuie sa permita dezvoltarea si mentinerea conditiilor de microclimat necesare cuibului. Principalele părţi componente sunt: fundul, corpul, podisorul, capacul, diafragmele şi ramele. Prin alegerea lor trebuie sa asiguram albinelor conditii de viata cat mai apropiate de cele din natura. Productia de miere, pastura, polen, ceara, propolis depinde in mare masura si de tipul de echipament apicol folosit, cat si de calitatea acestuia. Nu se porneste la drum cu stupi din vechituri. Consultand stuparii din zona voastra veti putea aprecia ce tip de stup veti alege. Un adevar este sigur: un stup orizontal se va preta mai bine unui stuparit stationar, iar unul vertical cu magazine sau unul multietajat unui stuparit pastoral. La fel si zona in care aveti amplasata stupina are o mare influenta. Pentru sudul tarii unde albinele au o dezvoltare de primavara mai accelerata se recomanda stupii multietajati, iar in zonele de deal, montane sau nordice, stupi verticali cu magazine cat si stupi orizontali. Avantajele si dezavantajele ce decurg din folosirea unui anume tip de stup trebuie foarte bine cantarite. ACHIZIŢIONAREA FAMILIILOR DE ALBINE De regulă, familiile de albine se procură la începutul primăverii, în lunile martie-aprilie, sau toamna, în lunile septembrie-octombrie, perioade în care există posibilitatea deschiderii stupilor şi efectuarea unui control amănunţit asupra materialului biologic şi echipamentului de faguri pentru a determina prezenţa mătcilor şi calitatea acestora. Excepţie fac roii, care în condiţiile ţării noastre se procură în lunile mai-iunie. Acestia sunt buni cu conditia ca sa fie destul de puternici si dotati ulterior cu o matca tanara. Este recomandat ca roiurile de albine sa fie instalate in stupi noi, pe rame cu faguri necladiti pentru a se putea evita bolile. Informaţii preliminare: - numărul de stupi oferit, uzura, model (vertical, ME, orizontal) - numărul familiilor de albine, pe câte rame sunt şi ce tip. - felul vânzării: · preţ global sau cu de-amănuntul, per bucată, dacă se vinde prin lichidarea stupinei; · preţ - dacă se vinde prin alegere de către cumpărător; · preţ - dacă se vinde prin oferta exclusivă a posesorului stupinei; · preţ - dacă se cumpără prin alegere la întâmplare; - se poate condiţiona intervalul privind vânzarea? - adresa corectă, telefon, cu date privind modul de a se ajunge la stupină.

Condiţii tehnice Matca Rame cu faguri clădiţi, de 435x300 mm

Perioada de livrare 15.04 – 15.05 1 buc. 10 buc. Pagina 15

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

Albină la familia pe rame de 435x300 mm Puiet la familia formată pe rame de 435x300 mm Puiet pe rame Hrană (miere)

MIRCEA BECA

7 - 8 spaţii ocupate 4 - 5 rame 50% 7 – 8 kg

NOTĂ: Limitele inferioare corespund începutului perioadei, iar cele superioare sfârşitului acesteia Pentru ca familia de albine să îndeplinească condiţiile de mai sus, se admite întărirea acesteia, de către vânzător, cu puiet şi rezerve de hrană luate de la alte familii de albine sănătoase din stupina sa. Un interval (spaţiu) între două rame, trebuie să cuprindă în perioada activă 200 g albine în cazul ramelor de 435x300 mm. Aprecierea calitatilor unei familii de albine se poate face usor daca urmarim: · Prolificitatea matcii. Este unul din factorii principali care determina puterea unei familii. Matca trebuie sa depuna un numar mare de oua, aproximativ 150.000-180.000 in decursul unui sezon. Prezenta masiva a ramelor cu puiet este un indiciu clar. Felul depunerii si repartizarea puietului pe rame poate spune ceva despre calitatea matcii. O matca trebuie sa fie activa, pentru ca ea reprezinta viitorul unei familii. Nu degeaba se spune ca matca da tonul. Exemplu: prin schimbarea unei matci intr-o anumita perioada de timp stupul se va transforma, calitatile matcii fiind transmise la descendenti. · Rezistenta la iernare. Sunt familii de albine care pe langa faptul ca sunt ingrijite bine de apicultor, au un fel al lor de a trece mai usor prin iarna. De aceasta insusire trebuie sa se tine seama pentru ca iernile noastre sunt destul de lungi (120-150 zile). Parametrii luati in calcul sunt: mortalitatea albinelor, consumul de hrana. Bineinteles se vor prefera familii cu o mortalitate redusa si un consum mai mic de miere. · Blandetea albinelor. Se stabileste prin urmarirea lor in momentul cand se executa o anumita lucrare in stup si nu numai. Daca la deschiderea stupului albinele stau linistite, nefiind nevoie de mult fum, totul este in regula. · Rezistenta la boli si daunatori. In aceasta directie felul de a reactiona al albinelor la boli si daunatori este diferit. Sunt familii cu un instinct mai mare de a pastra curatenia in stup. Acestea trebuie alese! Prin comparatie se intampla ca la oameni. O casa mai curata- un spatiu cu mai putini factori agresivi externi. · Harnicia la cules. Familiile mai harnice isi incep activitatea la primele ore ale diminetii, au un numar mare de zboruri peste zi, iar seara isi continua activitatea pana mai tarziu. De obicei un urdinis aglomerat de la primele ore ale diminetii reprezinta o dovada. · Productia de miere. Este indiciul principal. O familie care la sfarsitul sezonului activ i-a asigurat rezervele de hrana si a dat si o mare cantitate de miere marfa, este valoroasa. Bineinteles ca pentru stuparii incepatori care vor sa-si achizitioneze familii de albine, numai unele dintre indiciile asupra calitatii materialului biologic sunt relevante. Familiile de albine trebuie să provină din zone şi stupine indemne de boli, iar tratamentele specifice să fi fost făcute corect şi la timpul optim. Relaţiile sigure le oferă atât apicultorul proprietar, cât şi familiile de albine prin tot comportamentul lor morfofiziologic. Se resping de la cumpărare familiile slabe, care au pete de diaree pe faguri şi pe elementele stupului, puiet diseminat cu semne de boli micotice sau bacteriene, albine şi matcă cu defecte fizice şi parazitate de Varroa jacobsoni. Familiile de albine trebuie să fie puternice, cu fagurii bine acoperiţi de albine (familiile de albine normale trebuie să aibă toamna cel puţin 2 kg albină, iar primăvara min. 1,5 kg ). Familiile de albine trebuie să dispună de suficientă miere în faguri (14-15 kg miere toamna şi 7-8 kg primăvara). Matca să fie tânără, prolifică (perişori vizibili pe torace şi abdomen, iar în faguri să existe puiet de toate vârstele - de la ouă de o zi şi până la albine ce eclozionează) şi fără defecte. Puietul pestriţ indică o matcă necorespunzătoare, acolo unde nu a fost depistată vreo boală a puietului. Pagina 16

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

Fagurii pe care este organizat cuibul să fie relativ noi, de aceeaşi mărime, bine fixaţi în cadrul ramei şi corect clădiţi. La cumpărare vânzătorul este obligat să prezinte certificat sanitar-veterinar cu privire la starea de sănătate a familiilor de albine. Familiile de albine cumpărate nu se amplasează pe vetre situate la distanţe mai mici de 5 km de la locul de cumpărare, dat fiind riscul depopulării prin întoarcerea albinelor la vechea vatră. UN SFAT FINAL: Participarea la aceste operatiuni a unui stupar cu experienta, este de preferat. Nu incercati sa faceti totul singuri. Sigur veti gasi oameni cu suflet si pasiune care prin ajutorul pe care vi-l vor da o sa faca, ca succesul actiunii sa fie asigurat.

2.3. TIPURI DE STUPI Albinele îşi stabilesc adăpostul, în mod natural, în scorburi de copaci, crăpături de stânci, stîlpi, poduri sau în alte locuri care le oferă protecţie împotriva interperiilor. Încă din vechime, omul a adus albinele în preajma locuinţei sale, încercând astfel să valorifice produsele oferite de albine, în special mierea şi ceara. Stupii sunt construcţii din lemn sau poliuretan făcute de om pentru adăpostirea albinelor în vederea exploatării economice a acestora. La început albinele au fost adăpostite în stupi simpli (trunchiuri de copaci scobite, coşniţe), în care nu era posibilă intervenţia omului, fagurii erau ficşi, nu se puteau lua, extrage mierea şi refolosi. Acum se folosesc stupi sistematici, cu rame mobile, ce fac posibilă intervenţia omului în cuib şi folosirea raţională a tuturor produselor apicole. În practica apicolă sunt folosite mai multe tipuri de stupi. La noi în ţară, cei mai folosiţi stupi sistematici sunt: Stupul orizontal

Stupul vertical cu magazine

Stupul multietajat

În stupi albinele îşi formează cuibul, se dezvoltă şi desfăşoară activităţi specifice cum ar fi culesul de nectar, polen şi propolis, creşterea larvelor, clădirea fagurilor, etc. Indiferent de tipul stupului (orizontal, vertical cu magazine sau multietajat), prin modul lui de construcţie trebuie să asigure familiei de albine următoarele condiţii: - să ferească colonia de interperii (ploaie, vânt, curenţi de aer, umezeală, arşiţă); - să aibă un volum suficient, să fie încăpător, să asigure spaţiul necesar dezvoltării maxime a familiei de albine pimăvara-vara şi depozitării rezervelor de miere şi păstură; să permită micşorarea sau mărirea volumului prin adăugarea de rame sau corpuri, în raport cu ciclul de dezvoltare a coloniei pe timpul anului şi cu evoluţia culesurilor; - să aibă o greutate care să permită transportul cu uşurinţă dintr-un loc în altul (important pentru pastoral); - la inspecţie, prin dispunerea ramelor, podişoarelor, diafragmelor, corpurilor şi a altor accesorii să se stânjenească cât mai puţin activitatea coloniei de albine; - dimensiunile constructive ale părţilor componente să fie standard, să aibă aceleaşi dimensiuni pentru a putea folosi cu uşurinţă materialele apicole noi comercializate în magazinele specializate şi pentru a se putea muta dintr-un stup în altul; - să fie construit dintr-un material rezistent, uşor (lemn, poliuretan) care să ofere protecţie la şocurile mecanice şi la atacurile şoarecilor. Ca regulă generală, pentru înfiinţarea unei stupini este foarte important ca stupii să fie de acelaşi tip, cu ramă unică, de aceleaşi dimesiuni. Pagina 17

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

Indiferent de tipul stupului, el este alcătuit din următoarele părţi principale, fixe sau mobile: fund, corp, podişor şi capac. Opţional mai poate fi dotat cu diafragme, hrănitoare, gratii Hanneman precum şi alte accesorii folosite într-un scop sau altul. În paginile dedicate celor trei modele de stupi puteţi găsi detaliile constructive ale acestora (dimensiuni) precum şi alte informaţii legate de părţile lor componente. 2.3.1. STUPUL ORIZONTAL În ţara noastră se foloseşte stupul orizontal STAS nr.4170/1976. În acest tip de stup dezvoltarea familiei de albine se face pe orizontală faţă de sol. Acest stup este confecţionat din scândură de 20 mm grosime. Fundul este fix, confecţionat din scânduri încheiate între ele în falţuri şi aşezate în lungimea stupului şi este întărit în partea posterioară cu două bare transversale cu secţiunea de 50 x 30 mm şi o lungime de 516 mm. Corpul are forma paralelipipedică, fiind confecţionat din scânduri aşezate longitudinal, încheiate în falţ simplu şi are dimensiunile exterioare de 516 x 828 x 400mm, iar cele interioare de 450 x 780 x 380mm. Volumul util al stupului este de 0,116 m3 sau 116 l. Peretele frontal are, în partea sa inferioară, două urdinişuri înalte de 20 mm, diferite însă ca mărime, primul având lungimea de 300 mm iar celălalt de 150 mm.Capacul îmbracă partea de sus a stupului pe 20 mm, sprijinindu-se pe brâul corpului, este rabatabil, fiind prevăzut cu două balamale cu care se fixează de corp. Dimensiunile exterioare ale capacului sunt de 917 x 605 x 110 mm. Partea superioară a capacului este plană, fiind construită de scândură subţire, de 10 mm. În pereţii laterali sunt două deschideri longitudinale, lungi de 380mm şi înalte de 30mm prevăzute cu sită metalică cu ochiuri de 2-2,5mm, în strat dublu, care au rolul de a asigura ventilaţia pe timpul zilelor de caniculă, în timpul marilor culesuri sau pe timpul transportului la pastoral. Stupul orizontal este prevăzut cu 20 de rame, două diafragme (de reducere a cuibului şi de separare) şi 6 scândurele de podişor, confecţionate din scândură subţire precum şi cu un dispozitiv de fixare a ramelor pentru transport. Ramele din interiorul stupului orizontal au următoarele dimensiunile exterioare: lungimea 435 mm, lăţimea 300 mm, speteaza de sus are 470 mm lungime, 25 mm lăţime şi 20 mm grosime, iar spetezele laterale au grosimea de 10 mm, lăţimea de 37 mm în partea superioară şi de 25 mm în partea mijlocie şi inferioară, având în partea de jos un canal dreptunghiular în care intră şi se fixează speteaza inferioară care are o secţiune pătrată (10 x 10mm). Diafragmele sunt construite din scânduri de 15 mm grosime sau placaj şi sunt întărite jur împrejur cu o ramă de 30 mm lăţime, prevăzută cu nut iar la dimensiuni şi funcţionalitate nu sunt identice. Prima diafragmă serveşte la separarea familiei de albine ajutătoare (diafragmă etanşă sau separatoare) şi are dimensiunile de 484 x 330 x 15 mm, speteaza de sus 470 x 20 mm care formează umeraşe de 20 x 11 mm pentru sprijinirea diafragmei pe falţurile corpului de stup. Cu ajutorul acestei diafragme interiorul stupului se împarte în două compartimente, izolate unul de altul. Diafragma ajunge până la fundul stupului, iar sus până la faţa inferioară a scândurelelor podişorului, astfel că albinele nu pot trece dintr-un compartiment în altul. Pentru o mai bună etanşeizare, pe fundul stupului şi pe pereţii laterali, lângă diafragmă, pot fi bătute şipci subţiri care acoperă eventualele spaţii libere create de suprafaţa deformată a pereţilor sau a marginilor diafragmei. Cea de-a doua diafragmă se foloseşte pentru reducerea cuibului, are aceleiaşi dimensiuni ca şi prima, în afară de înălţime, fiind mai scurtă cu 20 mm (310 mm) deci este la nivel cu speteaza de jos a ramelor, permiţând circulaţia albinelor în spaţiul liber format între partea de jos şi fundul stupului. Diafragma reductoare a cuibului, pe o faţă, în partea de sus, este prevăzută cu câte două distanţatoare. Dispozitivul pentru transport este alcătuit dintr-o bară de fixare care se aşează perpendicular pe rame. Rolul acestui dispozitiv este de a rigidiza ramele în stup pe timpul transportului, de a nu permite mişcarea, deplasarea acestora şi, implicit, strivirea albinelor. Greutatea stupului gol este de 41 kg. 2.3.2. STUPUL VERTICAL CU MAGAZINE În practica apicola din tara noastra este standardizat stupul vertical cu un corp si magazin STAS nr.1138/80. În acest tip de stup dezvoltarea familiei de albine se face tot pe orizontala fata de sol, ca si în cazul Pagina 18

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

stupului orizontal. Diferenta fata de acesta este ca, pe lânga ramele de cuib, de 300 mm, în care albinele cresc puiet, stupul vertical are si rame mici, puse în magaziile asezate deasupra corpului, în care albinele pun exclusiv miere. Avantajul acestui tip de stup este, asadar, diferentierea clara între cuib si ramele din care se extrage miere, usurinta cu care se poate extrage mierea si faptul ca familia de albine se deranjeaza la extractie foarte putin. Fundul stupului este fix. Corpul stupului are o forma aproape patrata si contine 10 rame de cuib de 435 x 300 mm. deasupra corpului pot fi fixate, pe brâul care îl înconjoara lateral sus si în falturile superioare, una sau doua magazine. Ramele de magazin sunt la dimensiuni ca si la stupul orizontal, singura diferenta fiind înaltimea acesora, de 162 mm. Au deci dimensiunile exterioare de 435 x 162 mm, dimensiunile interioare de 415 x 134 mm si o suprafata a fagurelui în rama de 55,610 mm2 . Stupul vertical cu magazine este potrivit pentru stuparitul pastoral deoarece permite luarea magazinelor de pe corp, transportul lor separat, deci este mai usor decât stupul orizontal si permite obtinerea de miere de calitate, pe sortimente distincte de flora.

Pagina 19

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

3. TEHNOLOGIA INTRETINERII SI EXPLOATARII FAMILIILOR DE ALBINE IN PERIOADA DE TOAMNA De această perioadă depinde succesul iernării propriu-zise a coloniilor de albine, dezvoltarea optima in primavara şi valorificarea culesurilor în sezonul următor! In aceasta perioada are loc cresterea generatiilor de albine cu corp gras dezvoltat, pregătite să reziste mai multe luni in perioada sezonului rece şi să reia în primăvară ciclul de dezvoltare a familiei de albinei. Scopul acestor lucrari este ca la intrarea în iarnă, familia de albine sa aibă: · 1,5 -2 kg de albine (care ocupa in medie 6-7 intervale de rame Dadant si 7-8 de rame ME) · 15-20 kg de miere de bună calitate în faguri, · minim 0,5 kg rezerve de păstura. Acum incepe anul apicol, toamna reprezentand un nou debut si un prilej de a pune stupina pe o alta treapta a performantei. Lucrarile de toamna demareaza la inceputul lunii august si se impart in trei mari categorii: · lucrari de intensificare a cresterii puietului; · asigurarea rezervelor de hrana pentru iernare; · pregatirea cubului familiilor de albine in vederea unei iernari de calitate. 3.1. INTENSIFICAREA CRESTERII PUIETULUI Pentru ca familiile de albine sa iasa cat mai puternice din iarna, trebuie ca inca din toamna sa asiguram o populatie numeroasa, bine hranita si intr-o stare de sanatate perfecta. Acest lucru nu este usor de obtinut, stuparul fiind foarte solicitat, atat ca timp, cat si ca volum de munca. Ce masuri trebuie avute in vedere: 3.1.1. Asigurarea de matci tinere si viabile S-a stabilit ca numai o matca tanara poate face fata la un ritm constant de depunere a puietului. In acest scop nu trebuie sa toleram in stupina matci mai batrane de 2 ani si in decursul verii sa facem inlocuirile necesare. Biologic matcile batrane isi limiteaza depunerea puietului atunci cand in natura nu mai exista un cules bogat de nectar si polen, pe cand cele tinere se comporta altfel: isi mentin ritmul bun chiar daca resursele nectarifere si cele proteice sunt mult mai mici (intr-un cuvant valorifica mai bine culesurile de intretinere). Un alt avantaj al matcilor tinere este acela ca in primavara vom gasi un procent redus de familii ramase orfane (dupa unii autori procentul este de 0,5%). Cu toate astea nu se recomanda ca schimbarea sa se fraca toamna daca folosim botci sau matci neamperecheate decat in cazuri de urgenta. 3.1.2. Deblocarea cuiburilor O alta cauza a scaderii depunerii puietului de catre matca este blocarea cuibului cu miere sau pastura. Odata cu apropierea toamnei si in prezenta unui cules mediu, instinctiv, albinele blocheaza cuibul, cautand sa-si asigure necesarul de rezeve de hrana. Practic se intampla ca matca sa nu mai aiba unde depune oua, numarul celulelor libere scazand drastic. Pentru a inlatura acest neajuns, la stupii orizontali si verticali cu magazine se introduc, periodic, in mijlocul cuibului faguri claditi (recomandati cei in care s-au crescut cateva generatii de puiet). Aceste spatii libere se creeaza prin scoaterea fagurilor marginasi. 3.1.3. Asigurarea cu faguri de calitate Pagina 20

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

Fagurii ce raman in cuibul familiei trebuie sa fie bine construiti, fara celule de trantori sau alte defecte. Toti fagurii care nu corespund criteriilor vor fi scosi fara a sta prea mult pe ganduri. Asigurarea cu faguri de calitate trebuie facuta mai ales in "zona fierbinte" a cuibului, adica acea zona in care primavara se vor creste noile generatii. 3.1.4. Asigurarea de culesuri tarzii si hraniri de stimulare Prezenta unor culesuri tarzii de nectar si polen impulsioneaza matca sa depuna oua. Prelungirea acestei perioade aduce mari avantaje stupinei in totalitatea ei, albinele recapatand starea febrila care caracterizeaza un bun cules. Stuparii pot pune familiile in aceasta stare favorabila fie prin deplasarea in pastoral la locatiile care ofera culesuri tarzii, fie prin incercarea de asigurare a unei baze de de cules prin alegerea unei vetre permanente adecvate. Ce putem spune despre culesurile tarzii? Cert este faptul ca prezenta lor are un impact mult mai mare in comparatie cu o hranire artificiala de stimulare. Cand stuparii nu pot oferi albinelor aceste culesuri apeleaza la hraniri de stimulare prin oferirea catre familii a merii descapacite sau a inlocuitorilor acesteia (sirop de zahar). Despre eficienta acestor hraniri de stimulare o sa discutam cu alta ocazie, aici limitandu-ne a spune ca se fac in mai multe moduri: descapacirea a 2-3 dm patrati de fagure cu miere si oferit dincolo de diafragma sau la marginea cuibului; hraniri cu sirop de zahar concentratie 1/1, cate 200-300 g la interval de 2-3 zile; deasemenea o alta metoda este stimularea cu zahar tos, umectat putin cu apa sau miere. Nu trebuie sa ignoram un fapt: hranirile glucidice trebuie completate si cu cele proteice, prin asigurarea polenului livrat in mod natural sau artificial. In lipsa unui cules se administreaza ca turtite (pregatite in acelasi mod ca in primavara) deasupra cuibului. 3.1.5. Reducerea si impachetarea cuiburilor Ca si in primavara in vederea obtinerii unui climat favorabil se procedeaza la o stramtorare a cuibului; in stup vor ramane numai fagurii care sunt acoperiti bine de albine, marginiti de faguri cu miere si pastura. Fagurii scosi se trec dincolo de diafragma si prin descapacirea lor mierea va fi carata de albine in cuib. Atentie! Nu se lasa pana tarziu in toamna fagurii dupa diafragma, asta pentru a impedica o formare gresita a ghemului de iernare. Tot in aceasta perioada se face o impachetare sumara (a nu se confunda cu impachetarea finala din toamna). Din fericire pentru posesorii de stupi multietajati, aceste operatiuni nu sunt necesare decat in cazuri putine, cand familiile nu ajung la nivelul de dezvoltare cerut. Reducerea cuiburilor va creea in familie o crestere a populatiei si in unele cazuri este nevoie de o noua largire. 3.2. ASIGURAREA REZERVELOR DE HRANA Albinele ierneaza stranse intr-un ghem si in tot acest timp climatul este asigurat de o miscare continua a lor. Cand conditiile externe permit, familia de albine demareaza cresterea puietului - la inceput timid, pe suprafete mici de fagure - urmand ca odata cu imbunatatirea vremii, inspre primavara, cresterea sa fie accelerata. Dupa cum bine se stie, albinele ce ierneaza (datorita conditiilor specifice) traiesc aprox.5-6 luni, deci asigurarea rezervelor pana la aparitia primelor culesuri este o lucrare foarte importanta. Aceste rezerve sunt folosite la autointretinere si pentru cresterea puietului. O familie fara prea multa hrana risca sa se piarda in iarna, asta fara sa vorbim de cantitatile mici de puiet crescute. Ce trebuie sa avem in vedere pentru a rezolva problema hranei? Cateva deziderate de atins: 3.2.1. Calitatea hranei Mierea din faguri sa fie numai miere florala. Ca o prima conditie ar trebui sa mentionam ca mierea de mana trebuie eliminata in totalitate din stupi. Daca iernam familiile cu aceasta miere in faguri riscam sa pierdem albinele (acestea neputand face zboruri de curatire). O alta conditie ar fi aceea ca mierea din faguri sa fie capacita. Mierea este un produs hidroscopic si prin ramanerea libera pe faguri (fara a fi capacita) se poate deteriora. Consumata de albine, mierea alterata produce boli grave. Deasemeni se prefera ca albinele sa ierneze cu rezerve de miere care nu cristalizeaza. In special mierea de rapita, prin puterea mare de cristalizare, este foarte daunatoare si trebuie inlaturata. Pagina 21

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

3.2.2. Ramele de miere si pastura De preferat este ca ramele sa fie recoltate la culesurile de primavara-vara. O rama corect aleasa este aceea care cuprinde miere pe ambele fete min. 2/3 din suprafata. Cantitativ asta inseamna ca o rama standard de orizontal contine 2,7-3 kg miere iar una de multietajat 1,8-2 kg. Se accepta ca o ultima optiune si rame cu 1,5 kg miere, dar acestea trebuie folosite cu multa precautie. Bineinteles acesti faguri vor fi foarte bine construiti. Ca rezerva de pastura, fiecare familie trebuie sa aiba min. 1 fagure cu pastura, fiind si pentru acest fagure valabile recomandarile, privind calitatea, facute la cei cu miere. 3.2.3. Hranirile de completare Cand si in ce cazuri se fac hranirile de completare? Sunt cazuri cand familiile nu pot strange mierea necesara datorita conditiilor meteo; apoi cand mierea de mana trebuie inlocuita, sau cand s-au facut greseli de ordin tehnic in intretinere. In cazul stupului vertical cu magazine sunt probleme care apar din insasi constructia lui (mierea este depozitata in fagurii de stransura) si care reprezinta un caz aparte. In sistemul de întreţinere în stupi verticali se recoltează mierea din magazine/corpuri de productie şi se lasă mierea in cantitatea necesara in corpul de bază (cuib) pentru iernare. In lipsa polenului in natura sau a rezervelor de pastura se administreaza turte proteice pentru dezvoltarea corespunzatoare a corpului gras la albinele de iernare Incepem aceste hraniri cat mai timpuriu, adica imediat dupa ce s-au terminat culesurile de vara. Trebuie sa facem o distinctie intre hranirile de completare si hranirile de stimulare, fiecare avand rolul si scopul sau. In cazul in care hranirea de completare se face cu sirop de zahar trebuie ca la aceasta sa participe in principal albinele care nu vor intra in iarna. Daca nu respectam recomandarea atunci albina din iarna va fi uzata si incapabila sa asigure o viata normala in stup (ele vor muri inainte de a creste generatiile noi de puiet). Ca un principiu general, hranirea de completare o facem dupa ce am redus cuiburile la numarul de faguri pe care se va face iernarea. Cantitatea de miere din faguri trebuie sa fie cea indicata, iar mierea completata sa aiba timp pentru a fi capacita. La completare se va folosi un sirop de zahar, 2/1, cu un adaos de 1 gr acid citric (sare de lamaie), la litru. Administrarea hranei se face in portii medii sau mari (2-3 kg), seara, cu luarea de masuri stricte de prevenire a furtisagului. O sa observam ca nu toate familiile ridica siropul de zahar peste noapte si in acest caz devine necesara micsorarea portiilor. Cand timpul este inaintat, siropul de zahar se poate inlocui cu serbet. Trebuie sa remarcam insa ca cea mai eficienta metoda de completare este cea cu miere, pe care o descapacim de pe faguri si o administram dupa diafragma. Este de dorit ca aceste hraniri de completare sa fie terminate pana in 20 august. 3.3. PREGATIREA CUIBULUI FAMILIILOR DE ALBINE Cu ce am putea compara aceasta lucrare ? Poate cu aranjarea spatiului locuibil intr-o casa, pentru ca toata lumea sa se simta bine. Aranjarea cuiburilor familiilor de albine se face in functie de terminarea culesurilor, starea vremii si prezenta puietului. Timpul acestei aranjari difera de la an la an, iar stuparul trebuie sa aprecieze foarte bine momentul ales. In principiu in cuib se lasa atatia faguri cat sa fie ocupati de albine, iar acestea sa aiba acces la hrana toata iarna. Cuibul trebuie sa fie bine proporţionat, bine organizat, cu coroane bine formate de miere, cu faguri de calitate, mai închişi la culoare (nu mai vechi de 3 ani) pentru iernare deoarece păstrează mai bine căldura în cuib; Trebuie avut în vedere ca ghemul să se formeze în partea inferioară a corpului, iar deasupra şi în lateral să existe suficiente rezerve de miere, de obicei pe una din partile laterale a stupului. Sunt trei metode de aranjare a fagurilor : - amplasarea bilaterala: este cea mai folosita metoda, si consta in aranjarea fagurilor mai plini cu miere spre extremitati iar catre mijlocul cuibului in ordine descrescanda. - amplasarea unilaterala: se foloseste in general pentru a ierna doua familii intr-un stup. Fagurii se randuiesc de o parte si de alta a diafragmei. Langa diafragma se aseaza fagurele cu cea mai mare cantitate de miere, urmand fagurii cu cantitati descrescatoare. - amplasarea centrala: fagurii din centrul cuibului contin cea mai mare cantitate de miere, urmatorii (asezati simetric) fiind pusi cei cu miere din ce in ce mai putina. Pagina 22

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

La toate tipurile de aranjare se va urmari ca fagurii sa nu contina mai putin de 1,5 kg miere si sa fie bine construiti (mai ales cei din cuibul efectiv). La stupii multietajati iernarea trebuie facuta de regula pe doua corpuri, in corpul superior trebuind sa existe 14-15 kg de miere. In corpul de jos mierea se gaseste doar pe fagurii laterali. In cazurile cand familia ierneaza pe un singur corp (situatie care nu e de dorit) se va prefera o asezare centrala a fagurilor. Familiile de albine mai slabe se vor unifica, iar cele care nu au suficiente rezerve de miere vor fi ajutate cu rame de la alte colonii sanatoase. Se va avea in vedere efectuarea din timp a tratamentelor împotriva varoozei (Varrooa destructor) conform metodelor de tratament autorizate.

Pagina 23

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

4. TEHNOLOGIA INTRETINERII SI EXPLOATARII FAMILIILOR DE ALBINE IN PERIOADA DE IARNA Spre sfarsitul toamnei conditiile de viata ale albinelor se schimba foarte mult. Venirea noptilor reci si foarte reci le obliga sa se grupeze in "ghemul de iernare". Lucrarile pe care le-am facut in toamna acum isi arata roadele. Ce mai putem face pana la deplina instalare a iernii? Apicultorul trebuie sa aiba in vedere: - depăşirea perioadei de iarnă în condiţii cât mai bune, cu o mortalitate acceptabilă, situata in limite normale, atât la nivelul stupinei (0-10%) cât si la nivel de familie, - inlocuirea albinei de iernare si o bună dezvoltare timpurie in primavară în scopul valorificarii primelor culesuri, în special a culesului de salcâm. 4.1. Izolarea termica a cuibului In toamna am facut deja o impachetare sumara, insa acum va trebui sa o facem pe cea recomandata pentru iernare. Se stie ca albinele nu incalzesc stupul ci doar interiorul ghemului. Trebuie sa stim ca izolarea termica nu se face pentru a creste temperatura in stup ci pentru a feri albinele de variatiile bruste ale temperaturii. Literatura de specialitate recomanda doua metode de impachetare: bilaterala si unilaterala. Experientele ultimilor ani au aratat ca o impachetare bilaterala nu este necesara pentru ca izoleaza prea mult cuibul.Totusi, ea se aplica familiilor de albine slabe, pentru familiile normale fiind recomandata cea unilaterala. In ce consta impachetarea unilaterala? La stupii orizontali si cei verticali cu magazine, fagurii se aseaza spre peretele mai incalzit al stupului. La diafragma se astupa toate fantele (se poate folosi si banda scotch) si se izoleaza cu materiale care nu creaza condens. Deasupra podisorului se aplica o alta impachetare din aceleasi materiale. Impachetajul nu trebuie sa fie prea gros pentru a permite evacuarea apei din stup. 4.2. Ventilatia stupului Ventilatia stupului este foarte importanta, daca ne ghidam dupa experienta trecutului; familii de albine puternice in toamna, au iesit din iarna ca niste umbre de nerecunoscut. Si asta datorita greselilor care au fost facute, cand nu s-a asigurat o ventilatie corespunzatoare. O ventilatie corecta este lipsa totala a oricaror curenti, altii dacat aceia proveniti din schimbul de aer, dintre urdinis si fanta din podisor. Deci prima masura ar fi ca orice orificiu (in afara de cele doua mentionate) sa fie astupat. Este recomandata si o anumita marime a urdinisului, care s-ar situa undeva la valoarea de 0,5 cm pentru fiecare spatiu dintre rame. In ceea ce priveste marimea fantei din podisor, un mare stupar roman recomanda: "orificiul de aerisire din podisor trebuie sa fie de marimea unei palme". Daca curentii de aer vor circula numai intre aceste doua fante (urdinis-podisor), se va asigura albinelor o traversare in bune conditii a iernii. Aceasta tehnica se aplica la toate tipurile de stupi existenti in exploatare. Pentru tipurile de stupi care sunt prevazuti cu sita de fund, antivarroa, lucrurile devin si mai simple. Impachetajul este sumar, pe podisor fiind aplicata doar o simpla paturica textila sau din papura, etc. Tabla obturatoare a fundului antivarroa, se va pozitiona asfel incat sa fie asigurata o fanta pe 1/3 din suprafata. Sunt stupari care isi ierneaza familiile de albine, inlaturand total aceasta tabla obturatoare. In ambele cazuri, familia de albine sta ca intr-un clopot, bioxidul de carbon fiind evacuat numai prin partea inferioara a stupului. 4.3. Aplicarea tratamentelor de toamna Pagina 24

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

Tratamentele cele mai eficiente impotriva varrozei se aplica in lipsa puietului. Acest lucru se intampla mai tarziu in toamna, spre inceputul iernii. Stuparii trebuie sa profite de zilele - putine ce-i drept - de vremea buna si sa faca aceste tratamente conform prospectului si recomandarilor producatorilor de medicamente. 4.4. Protectia generala a stupinei Conditiile grele din timpul iernii necesita luarea de masuri de protectie speciale. In acest scop, stupii vor fi mutati si asezati pe vatra de iernare. Stupina se va proteja cu garduri de inaltime medie care impiedica o circulatie periculoasa a curentilor de aer. Stupii vor fi asezati pe postamente speciale, avand grija ca sa li se asigure o anumita inclinare. Aceasta masura este benefica, in eventualitatea ca apa rezultata din condens va fi eliminata. Exista 3 metode de iernare: iernarea in aer liber, iernarea in cojoc si iernarea in adapost. Din punct de vedere al avantajelor si dezavantajelor oferite de fiecare metoda in parte este de discutat. Recomandat este o iernare in aer liber, cu luarea masurilor mai sus mentionate. 4.5. Supravegherea albinelor iarna Odata cu venirea iernii, lucrarile din stupina s-au incheiat. Pentru stuparii care au facut toate lucrarile "ca la carte" urmeaza o perioada de 2-3 luni in care vizitele la stupina reprezinta simple vizite de supraveghere. Mai mult, exista o anumita categorie de stupari, care nu mai trec in aceasta perioada pe la albinele lor, prima vizita fiind facuta pe la inceputul lunii martie. Acestia sunt "meseriasii", cei care pe baza experientei acumulate pot duce lucrarile din timpul anului la perfectiune. Dar ce avem de facut noi cei care nu ne incadram in aceasta categorie? La cate 3 saptamani interval, vizitam stupii si cu ajutorul unui stetoscop (improvizat, chiar!) ascultam zgomotele din stupi. Ce ne-ar putea indica ele? - un zumzet moderat si uniform, e un indiciu ca totul este in regula. - un bazait puternic, ne indica faptul ca familia are probleme si ca exista o stare anormala in stup. - un zumzet slab, inseamna ca albinele sunt infometate. - zumzetul neuniform si plangator, indica absenta matcii Stuparul mai are o posibilitate de apreciere a starii familiilor de albine iarna, aceasta numindu-se "foaia de control". Prin examinarea resturilor si albinelor moarte de pe ea, ne putem da seama daca exista probleme. La stupii orizontali unde "foaia de control" nu se poate instala, se examineaza resturile care sunt scoase prin urdinis cu o sarma. 4.6. Zborurile de curatire iarna Stiti inca din primavara cat de benefice sunt aceste "zboruri de curatire". Inainte de inceputul iernii albinele fac zboruri de curatire, fapt care are influente pozitive in ce priveste iernarea. Nu de putine ori in unii ani cand temperaturile depasesc 12 grade C, in lunile decembrie, ianuarie, februarie, sunt conditii favorabile ca albinele sa iasa din stup. Stuparul - ca si in primavara - trebuie sa stimuleze aceste zboruri luand urmatoarele masuri: - curata urdinisurile, ridica capacele si saltelutele izolatoare, curata zapada, imprastie paie. O practica des folosita este si "lovirea" usoara a stupilor pentru ca albinele sa se agite si in acest fel sa iasa. Un indemn: profitati de zilele calde si fiti prezenti in stupina pentru a supraveghea zborurile de curatire, asa veti fi scutiti de multe necazuri ce ar putea sa apara daca acestea nu se fac de toate familiile. 4.7. Indreptarea starilor nedorite In viata unei familii ce ierneaza pot interveni diferite probleme care trebuie rezolvate. Aceste cazuri speciale nu sunt de dorit sa apara, dar cateodata totusi se intalnesc in practica apicola (cele mai multe fiind provocate chiar de noi). - familiile au ramas fara hrana sau nu au acces la aceasta; albinele aflate intr-o astfel de situatie necesita o hranire suplimentara. Aprovizionarea se face cu faguri de la rezerva. Dupa ce deschidem stupul, localizam ghemul de iernare. Introducem apoi fagurele in locul in care lipseste hrana, nu inainte insa de a gauri fagurii de 23 ori, pentru a inlesni circulatia albinelor. O alta metoda este hranirea cu miere cristalizata fin, framantata cu zahar pudra. Din acest amestec se fac turte de 1,5 kg ambalate in pungi gaurite sau hartie (deasemeni gaurita) si se administreaza albinelor deasupra intervalelor gasite in suferinta. Cand nu avem miere indemna la boli, sau pur Pagina 25

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

si simplu aceasta lipseste, se foloseste serbetul de zahar administrat ca in cazul precedent (turte). Se pot face si hraniri cu sirop de zahar dens, administrat in faguri, dar asta numai catre sfarsitul iernii cand albinele il consuma cu placere. - familia a ramas orfana: la controlul auditiv constatam ca albinele au ramas fara matca. Ideal ar fi ca rezolvarea problemei sa se faca cu matci de rezerva. Iernarea acestor matci fiind o chestiune destul de dificila, se ajunge in situatia in care acestea lipsesc. De aceea practica cea mai des folosita este unirea familiei in suferinta cu o alta (mai slaba dar care are o matca buna) Toate aceste lucrari se fac intr-o incapere incalzita (aprox. 15 grade C) in care ferim stupul de temperatura scazuta de afara. Aceste probleme ce apar trebuie neaparat rezolvate pentru ca de ele depinde supravietuirea familiei in ansamblu. 4.8. Conditii generale de iernare Cand alegem vatra de iernare pentru albinele noastre, o facem cu grija. Ce trebuie sa urmarim: - sa poata fi protejata de vanturile reci. - sa asigure linistea necesara albinelor; daca albinele vor fi deranjate de pasari sau animale sau de zgomote de alta natura, se vor agita, vor consuma multa miere si se vor imbolnavi. - sa poata fi curatata usor de zapada iar apa sa se scurga usor (sa nu balteasca) Zapada care se depune pe stupi nu trebuie neaparat curatata decat in cazul cand prinde o crusta de gheata; cea afanata asigura o mai buna izolare termica. Atentie: instalati si gratare la urdinis impotriva soarecilor. 4.9. Concluzii La o prima vedere stuparii incepatori cred ca programul de iarna este mai lejer in ce priveste lucrarile ce trebuie facute; este un adevar, numai ca asta se intampla cand lucrarile din toamna si de la inceputul iernii au fost bine facute. Deci mare atentie !

Pagina 26

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

5. TEHNOLOGIA INTRETINERII SI EXPLOATARII FAMILIILOR DE ALBINE IN PERIOADA DE PRIMAVARA Începând cu luna martie este necesară intervenţia apicultorului prin mai multe verificări ale stării acestora prin (1) revizia sumară de primvară şi (2) revizia de fond. Revizia sumară de primăvară are ca scop verificarea stării coloniilor la ieşirea din iarnă şi de a îndrepta situaţiile anormale care pot pune viaţa familiei de albinei în pericol. Acest control se efectuează într-o zi însorită din luna martie, care sa permita deschiderea stupului, aprecierea puterii familiei de albinei, prezenţa mătcii în funcţie de prezenţa puietului căpăcit şi necăpăcit, aprecierea rezervelor de hrană şi a dispunerii acestora, dar şi aprecierea stării de sănătate după aspectul general al fagurilor, (calitatea pontei, pete de diaree) şi a resturilor de pe fundul stupului. Revizia de fond reprezintă un control general de primvară pe aceleaşi obiective ca la revizia sumară, dar aceasta are ca scop o verificare mai amănunţită pentru a crea condiţiile de dezvoltare a familiei de albinei. Perioada dezvoltarii familiei de albine este perioada in care se desfasoara o serie de lucrari foarte importante de primavara care conduc la pregătirea familiilor de albine pentru valorificarea culesurilor de întreţinere (timpurii de primăvară) dar şi a celor de producţie. Scopul masurilor care se iau in aceasta perioada vizeaza: · creşterea unei cantităţi corespunzătoare de puiet pentru a asigura populaţia de albine culegătoare necesară valorificării culesurilor. · menţinerea familiilor de albine în stare activă pentru a culege nectarul existent · asigurarea spaţiului necesar depozitării mierii. · limitarea pierderii de albine ca urmare a roirii naturale · înmulţirea septelului prin roire artificială Principalelel masuri care se iau sunt: 1. organizarea şi strâmtorarea cuibului în aşa fel încât să nu rămână decât fagurii acoperiţi cu albine, după care are loc refacerea împachetării. Cuibul se organizează astfel: un fagure cu provizii, fagurii cu puiet şi un alt fagure cu provizii (miere şi păstură) astfel încât toţi fagurii să fie bine acoperiţi cu albine. 2. lărgirea cuibului, când timpul devine favorabil, prin introducerea periodică (la 7 zile) de faguri bun de ouat care iniţial vor fi aşezaţi lateral cuibului de puiet, după ultimul fagure cu puiet, dar pe măsură ce timpul devine mai favorabil se introduce chiar în mijlocul cuibului (spargerea cuibului). Procedând astfel şi pornind de la 2-3 faguri cu puiet în ultima decadă a lunii martie câţi există într-o familie de albine de mărime medie (1,5 kg albină) se poate ajunge la mijlocul lunii aprilie in functie de conditiile de clima, la 7-8 faguri cu puiet căpăcit din care o mare parte va ecloziona la sfârşitul lunii, iar la momentul înfloririi salcâmului va exista un număr suficient de albine culegătoare pentru valorificarea culesului. Unul din neajunsurile acestei metode de lucru este uneori apariţia frigurilor roitului chiar în perioada culesului la salcam, de aceea în paralel se pot lua o serie de măsuri corespunzătoare pentru a menţine familiile de albine la puterea necesara valorificarii culesurilor, dar a diminua pe cât posibil pierderea acestora prin roire.

5.1. UNIREA FAMILIILOR DE ALBINE PRIMĂVARA Primăvara se unesc numai familiile care au ieşit slăbite din iarnă, au rămas orfane sau au fost atacate de nosemoză. În această din urmă situaţie, unirile se fac numai între familiile care sunt încă viabile şi ar putea da o anumită producţie. Altfel, este de preferat să fie nimicite. Pagina 27

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

Operaţia de unire a coloniilor trebuie să respecte anumite principii: - Când se unesc două colonii puternice în vederea unei producţii mărite se recomandă ca înainte cu 24 ore, fiecare din ele să primească de la alţi stupi câte un fagure cu puiet necăpăcit, fără albină acoperitoare. Albinele devin mai active când se face operaţia de unire a doua zi. - Unirile nu se fac între colonii puternice şi colonii nejustificat de slabe, căci acestea din urmă e posibil să fie bolnave de vreo boală molipsitoare, iar operaţia va da rezultate negative. Este mai bine ca două colonii slabe să fie unite între ele, alegând drept gazdă pe aceea cu matca mai tânără, mai bine conformată, prolifică şi cu un cuib mai compact şi fără goluri. - În situaţia că 2-3 familii contopite sunt slabe, nu trebuie să se considere că s-a format prin această operaţie o colonie puternică. Ea va fi considerată mediocră încă câtva timp, şi chiar ajutată de 12 ori cu câte o ramă cu puiet căpăcit, luată din alţi stupi din prisacă, până îşi ia avânt în muncă, în dezvoltarea cuibului şi acumularea de rezerve însemnate în stup. - Colonia sau coloniile care urmează să fie contopite cu cea care este gazdă trebuie să aibă în momentul operaţiei albine cu guşile pline de miere, silindu-le la această aprovizionare prin ciocănirea pereţilor stupului lor şi câteva răbufniri de fum între faguri. În felul acesta colonia gazdă va primi bucuroasă pe noile sosite cu guşile pline. - La unirea celor două unităţi este bine ca operaţia să se facă într-un stup gol de aceeaşi măsură, care se pune pe locul ocupat de stupul gazdă. În felul acesta albinele ambelor familii se simt străine în casă nouă şi operaţia reuşeşte pe deplin. - Colonia care se alătură, cât şi cea gazdă, trebuie să fie pregătite cu câteva ore înainte printr-o uniformizare a mirosului, iar ca măsură de precauţie matca coloniei gazdă să fie provizoriu închisă într-o colivie. Albinele vor elibera matca în următoarele 3-4 ore după unire. Uniformizarea mirosului ambelor unităţi se face prin mai multe mijloace: ori se pune între ramele celor două cuiburi câte un tampon de vată îmbibat cu un parfum, apă de colonie, esenţă de melisă ori garoafe, sau se pune pe fundul ambilor stupi câte o punguţă cu câteva grame de naftalină. Uniformizarea cu acelaşi miros între colonii nu se face la mai mulţi stupi deodată, în aceeaşi zi, căci poate da naştere la furtişag. În cazul când ea are loc totuşi, parfumul va fi schimbat: la unele se foloseşte de exemplu apa parfumată, la altele esenţa de melisă, etc. Timpul cât trebuie lăsate albinele ca să-şi uniformizeze mirosul depinde de orele când operaţia se face; dacă ea are loc în plină zi şi, deci, o mare parte din albine sunt afară la cules, trebuie lăsate cel puţin 3 ore pentru ca toate, venind la stup, să aibă acelaşi miros. Dacă operaţia se face seara, aşa cum este de dorit căci unirile de seara sunt cele mai reuşite, operaţia de unire se poate face după 20-30 de minute de la uniformizare cu acelaşi miros, căci toate albinele se găsesc în stup. Este recomandată folosirea metodei intercalării fagurilor pulverizaţi acoperiţi cu albine de la ambele colonii. Fagurele pe care, în momentul unirii, se află matca gazdă, rămâne pe loc împreună cu cel vecin pentru ca ea să nu se găsească la început între albine străine, ci numai între cele ale stupului ei. Regruparea puietului celor două unităţi, în stupul gazdă, se face astfel: la mijloc, se aşează fagurii cu puiet deschis; iar în dreapta şi stânga puietul căpăcit, mărginit pe ambele părţi cu ramele cu hrană. Pentru fiecare 250 g. (o ramă) albine aduse în stupul gazdă se lasă 1,5 rame cu miere. Cel puţin un fagure trebuie să aibă păstură, pentru ca matca să poată fi în continuare alimentată. Când puietul necăpăcit este prea numeros, fagurii se împart şi altor stupi din prisacă. În felul acesta o parte din albinele tinere trec la cules. A. Metoda folosirii stupului străin Cele două familii care urmează să fie unite, se apropie treptat. Fagurele cu matca aleasă şi albinele acoperitoare se mută în mijlocul stupului nou. Stupul nou se pune în locul celor doi stupi ce urmează a fi uniţi. Fagurii cu puiet şi hrană din ambii stupi după ce au fost periaţi în faţa urdinişului noului stup sunt repartizaţi lângă fagurele cu matcă. Albinele îşi dau seama că sunt în stup străin, căci nu mai află acolo mirosul cunoscut, intră cu ezitare, se înfrăţesc şi conlucrează. Fagurii cu puiet ce provine din stupul mătcii respective se pun lângă fagurele pe care ea se află; puietul celălalt se aşează alături şi apoi rezervele de hrană. ATENŢIE! Dacă se foloseşte unul din cei doi stupi ale căror familii se unesc, este nevoie ca matca să fie protejată în colivie, altfel ar putea fi omorâtă. De asemenea, se face şi uniformizarea mirosului. Pagina 28

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

B. Metoda ziarului perforat 1. Când familia primitoare se află în stup orizontal, se ridică diafragma, se acoperă familia deasupra cu un ziar care se răsfrânge şi în plan vertical, astfel ca familia cu matcă să fie complet izolată. Ziarul care acoperă ramele în plan vertical va fi perforat în mai multe locuri cu un pix. Familia orfană este aşezată în spatele ziarului, după care se pune diafragma la loc şi se reface împachetarea, după ce în prealabil podişorul a fost pus la loc. În timpul nopţii albinele rod ziarul, se contopesc şi conlucrează fără stânjenire. Familia orfană nu va avea urdiniş. După 2-3 zile se observă că familia este liniştită, iar matca este în activitate, aşa că se va reduce numărul fagurilor la strictul necesar. De asemenea se reface împachetarea. 2. Dacă familia primitoare este întreţinută în stup vertical cu fundul fix, pentru că spaţiul este mult mai mic decât la stupul orizontal, familia orfană va fi redusă la 3-4 faguri. Din familia cu matcă se ridică diafragma şi 12 faguri mărginaşi, după care se aşează ziarul perforat şi familia orfană. Se închide stupul şi după 2-3 zile se reduce familia la numărul de faguri necesari şi se împachetează din nou. Cu 24 de ore înainte, se unifică mirosul aşa cum s-a arătat mai sus.

5.2. ECHILIBRAREA BIOLOGICĂ A FAMILIILOR DE ALBINE PRIMĂVARA Familiile de albine puternice (5-6 rame cu puiet şi 7-8 rame cu albină) dacă au rezervă de hrană şi sunt amplasate lângă o sursă de cules se dezvoltă intens fără prea multe intervenţii din partea apicultorului putând ajunge la dezvoltare maximă şi inactivitate (pregătire de roire) înaintea culesului de la salcâm. Pentru a preveni această stare nedorită (roirea timpurie) şi pentru echilibrarea biologică a întregului efectiv, în a doua parte a primăverii (aprilie) efectuăm următoarele lucrări: dimineaţa, în zilele însorite înainte de plecarea albinelor la cules, pulverizăm cu ţuică diluată sau sirop din ceapă cuibul, urdinişul şi scândurelele de zbor la un număr egal de stupi format din familiile cele mai puternice (6-7 rame cu puiet căpăcit şi multă albină tânără) şi cele mai slabe din stupină, după care facem schimbarea de loc pe vatră între stupii puternici şi cei mai slabi. Prin această mişcare albina culegătoare din stupii puternici, la întoarcerea de la cules populează familiile slabe. În aceeaşi zi dar în timpul prânzului când temperatura este cea mai ridicată facem şi un schimb de rame cu puiet. Se procedează astfel: luăm câte o ramă cu puiet căpăcit gata de eclozionare de la alte familii puternice care nu au participat la cedarea de albine prin schimbarea locului pe vatră şi o introducem în familiile slabe, dar populate cu albină culegătoare de la care ridicăm câte oi ramă cu puietul cel mai tânăr pe care îl ducem la creştere familiilor puternice de la care am luat câte o ramă cu puiet căpăcit. Schimbul de rame cu puiet între familiile puternice şi slabe se va repeta de 3-4 ori la interval de o săptămână fiind siguri că prin aceasta echilibrăm biologic întreg efectivul din stupină putând valorifica culesul de la salcâm fără pierderi.

5.3. STRUCTURAREA PERIODICĂ A CUIBULUI În tehnologia de creştere a albinelor, scoaterea ramelor cu puiet căpăcit din cuib şi înlocuirea lor cu rame goale pentru ouat, este o metodă utilizată în perioada de formare a roiurilor, pentru prevenirea roirii naturale sau pentru împuternicirea familiilor. Această metodă aplicată cu o anumită ritmicitate în sezonul apicol activ se constituie într-un procedeu de intensificare a pontei mătcilor şi poartă denumirea de structurarea periodică a cuibului. Structurarea periodică a cuibului se aplică în stupină începând cu sfârşitul lunii aprilie până la jumătatea lunii august, la toate tipurile de stupi. La stupii verticali cu 10 rame şi magazine, când familia nu ocupă toate ramele din stup, se practică un compartiment ”tip-buzunar”, cu volum variabil, pentru fagurii cu puiet căpăcit recoltaţi periodic, izolat de compartimentul mătcii prin gratii separatoare. Când familia de albine ocupă întregul stup, iar spaţiul pentru fagurii cu puiet devine insuficient, se amenajează compartimentul de creştere şi eclozionare a puietului căpăcit deasupra cuibului, într-un corp sau în două magazine. Fagurii cu puiet căpăcit sau aproape de căpăcire, ridicaţi periodic în compartimentul de creştere, sunt înlocuiţi cu fagurii din care a eclozionat puietul, stropiţi cu sirop din zahăr. Ridicarea la interval de 7 zile a două rame cu puiet căpăcit din compartimentul de ouat a mătcii în compartimentul special amenajat sau vidarea cuibului de puiet (ridicarea fagurilor cu puiet în totalitate) la interval Pagina 29

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

de 14 zile, asigură o intensificare a creşterii puietului cu până la 30 % faţă de metodele obişnuite, cu condiţia respectării ritmicităţii şi stimulării familiilor de albine cu sirop 1/1, în perioadele lipsite de cules. Înaintea culesurilor de producţie, compartimentul de creştere a puietului se desfiinţează prin ridicarea gratiilor separatoare, iar familiile sunt pregătite pentru cules. Structurarea periodică a cuibului stimulează creşterea puietului şi, prin asigurarea spaţiului necesar de ouat, previne frigurile roitului. (România apicolă nr.2/1995, pag. 11)

Pagina 30

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

6. TEHNOLOGIA INTRETINERII SI EXPLOATARII FAMILIILOR DE ALBINE IN PERIOADA CULESULUI 6.1 FACTORII CE INFLUENŢEAZĂ PRODUCTIVITATEA FAMILIILOR DE ALBINE 6.1.1. PUTEREA FAMILIEI DE ALBINE Într-o familie puternică sunt multe albine tinere sănătoase care valorifică cu succes culesul existent în natură. s-a stabilit că familiile puternice strâng de 3 ori mai multă miere decât cele slabe. Astfel, timp de 2 săptămâni o familie puternică de 6 kg a strâns cu 50% mai multă miere decât 4 familii a câte 1,5 kg de albină fiecare. Este cunoscut faptul că odată cu creşterea masei familiei până la 5 kg, cantitatea de miere colectată creşte atât în general cât şi la o singură albină. Cu alte cuvinte, albinele într-o familie puternică lucrează mai intens. Astfel de colonii arată o productivitate mult mai mare decât familiile slabe. Dar dacă familia de albine devine prea mare, de 8-10 kg, productivitatea ei scade. Aceasta se explica prin faptul că numărul de albine ce lucrează în stup este relativ acelaşi atât în cazul unei familii mari cât şi în cazul unei familii mici. Cu alte cuvinte, într-o familie mare este mai mare procentul de albină culegătoare din numărul total de albină lucrătoare. Tabel. Cantitatea albinelor culegătoare în funcţie de puterea familiei de albine Cantitatea de albine în colonie, mii 15 25 30 40 50 60

Cantitatea de albine culegătoare mii % 2.3 15 7.5 30 12.0 40 20.0 50 30.0 60 39.0 65

Atunci cand în natură este un cules slab, cantitatea de culegătoare ce iese în câmp este mică în comparaţie cu cantitatea totală de albină în stup. Deoarece într-o familie slabă o albină zburătoare trebuie să asigure cu hrană mai mult puiet decât într-o familie puternică, toată mierea colectată în familia slabă se duce pentru creşterea puietului. Odată cu intensificarea culesului din natură, când colectarea nectarului are loc mai uşor şi cu mai puţine cheltuieli pentru familie, într-o familie slabă cantitatea de albină zburătoare se micşorează, iar în una puternică – creşte pe contul albinelor tinere, care până acum nu erau ocupate. Aşa după cum rezultă şi din tabel, în familiile puternice ies la cules mai multe albine decât din cele slabe. Mai mult decât atât, atunci când sunt bune condiţii de cules, albinele ”uită” de puiet şi aruncă toate forţele la colectarea rezervelor de hrană. În acest caz toate albinele care au împlinit vârsta de 5 zile ies la cules. În cazul condiţiilor bune de cules se măreşte şi cantitatea de miere adusă în guşă de o albină la un zbor. Dacă familia colectează zilnic 1 kg de miere, atunci o albină aduce în guşă 7,1 mg, iar dacă familia strânge 4 kg, atunci o albină aduce odată 28 mg. După cum rezultă din aceste date, dacă încărcătura unei albine s-a mărit de 4 ori, atunci şi recolta zilnică a familiei întregi se va mări de 4 ori. Trebuie să tragem o concluzie interesantă – atunci când sunt condiţii bune de cules, dar aceasta se întâmplă foarte rar – doar câteva zile pe an, nu se măreşte numărul de zboruri pe zi al albinei, ci doar încărcătura ei. Pagina 31

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

În timpul culesului o familie puternică se va strădui să-şi facă rezerve de miere cât mai mari, iar una slabă – să crească cât mai mult. Astfel, odată cu creşterea cantităţii de albină în familie se va mări cantitatea de miere strânsă dar se va reduce creşterea familiei. Când este cules intens, zilnic mor multe albine. Către sfârşitul culesului principal cantitatea de albină din stup se reduce simţitor. Cu atât mai mult atunci când a fost un cules puternic şi de lungă durată. Familiile foarte mari iniţial, termină culesul principal slăbite considerabil, deoarece ele au avut puţin puiet care să înlocuiască pierderile mari de albină. Familiile de putere medie rămân la acelaşi nivel deoarece au şi albină zburătoare şi puiet suficient să înlocuiască pierderile inevitabile din timpul culesului. Familie slabe la sfârşitul culesului se întăresc, dar au puţină miere. Influenţa culesului principal asupra diferitor tipuri de familii Tipul familiei Familie slabă Familie puternică Familie foarte mare

Înainte de culesul principal Cantitatea de albină Rezervele de miere Puţină Mici

După culesul principal Cantitatea de albină Rezervele de miere Multă Mici

Medie

Mici

Medie

Multă

Multă

Mici

Mică

Multă

Familiile de albine de putere mică strâng mai puţină miere pentru că au puţine zburătoare comparativ cu cantitatea de puiet. În aceste familii albinele aduc în guşă aproape de 2 ori mai puţin decât albinele din familiile puternice. Aceste albine sunt de calitate mai joasă, durata vieţii lor este mai mică cu 1/3 decât la albinele din familiile puternice. Fiind suprasolicitate, ele se uzează şi mor mai repede. În concluzie: 1. Apicultorul trebuie să formeze familii de putere optimă înainte de cules. 2. Mai bine o familie puternică, decât două slabe. 3. Familiile foarte mari ies slăbesc considerabil în timpul culesului intensiv şi de durată. 4. Familia puternică face rezerve de miere în timpul culesului 5. Familia slabă creşte puiet şi nu-şi măreşte rezervele de miere atunci când sunt condiţii de cules. 6.1.2. STRUCTURA DE VÂRSTĂ A FAMILIEI DE ALBINE Albinele lucrătoare din stup se împart în două grupe: grupul albinelor în vârstă (albinele culegătoare) şi grupul albinelor tinere (ele sunt ocupate în stup). Pentru a valorifica eficient culesul principal în familia de albine nu sunt necesare doar albine zburătoare ce aduc nectar, dar şi albine tinere – nezburătoare - ce lucrează în stup. Ele prelucrează în miere nectarul adus, îl depozitează în faguri şi îl căpăcesc cu solzişori de ceară. Grupul de albine tinere trebuie să fie suficient de mare ca să facă faţă frontului de lucru oferit de albinele în vârstă – zburătoare. Astfel, în stup trebuie să existe un echilibru: albinele în vârstă aduc nectarul, iar cele tinere trebuie săl prelucreze şi să-l depoziteze. Dacă culesul principal este slab, albinele zburătoare depozitează singure nectarul adus de ele. Dacă însă culesul este puternic, apare un grup special de albine tinere care primesc nectarul pentru prelucrarea lui ulterioară. În cadrul prelucrării ele adaugă în nectar secreţia glandelor hipofaringiene ce conţine fermentul invertaza. El este de 4-5 ori mai puternic la albinele ce primesc nectarul, decât la albinele doici. Vârsta albinelor la care ele devin culegătoare depinde în mare măsură de starea familiei, a cuibului şi a nivelului culesului din natură. Astfel, dacă este un cules intens şi familia e puternică, atunci albinele devin culegătoare de la vârsta de 5 zile, iar dacă în schimb avem o familie slabă, albinele vor sta în stup şi vor creşte puiet – adică vor fi albine doici. În concluzie: 1. Albinele lucrătoare se împart în două grupe: albine în vârstă, zburătoare, care aduc nectarul şi albine tinere, din stup, care il prelucrează. 2. Pentru valorificarea eficientă a culesului trebuie să existe un echilibru între aceste grupe. Pagina 32

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

3. Numai familiile puternice asigură echilibrul între albinele tinere şi cele în vârstă, adică asigura structura optimă de vârstă a albinelor în stup. 4. Albinele tinere trebuie să fie suficient de multe pentru a reuşi sa prelucreze nectarul adus de cele în vârstă. 5. În familiile slabe sunt prea multe albine tinere, care nu ies din stup, comparativ cu cele zburatoare şi astfel familia nu valorifică pe deplin culesul existent în natură. 6.1.3. MATCA ŞI PUIETUL Prezenţa mătcii şi a puietului influenţează esenţial lucrul albinelor la culesul şi prelucrarea nectarului. Dacă matca lipseşte din stup, atunci toate activităţile încetinesc până se stopează cu totul. Este vorba de producerea cerii, clădirea fagurilor, creşterea larvelor, strângerea şi prelucrarea nectarului şi a polenului. Odată cu apariţia mătcii în stup, se restabilesc funcţiile familiei de albine ca un sistem biologic unic. De exemplu, absenţa mătcii fertile în stup reduce în jumătate productivitatea familiei de albine în timpul culesului. Dacă se introduce o matcă tânără fertilă starea familiei se restabileşte. În timpul culesului principal nu se fac manipulări cu mătcile. Mătcile nu se scot şi nu schimbă atunci când familia lucrează la cules. Mătcile se schimbă înainte de culesul principal pentru ca la începutul culesului să avem matcă fertilă în stup. De asemenea o mare influenţă asupra producţiei de miere o are vârsta mătcilor. Familia cu o matcă tânără de 1 an colectează cu 40% mai multa miere decât una cu matcă de 3 ani, iar o familie cu matcă de 2 ani – cu 20%. Astfel înlocuirea la timp a mătcilor este o condiţie obligatorie pentru asigurarea culesuri mari şi familii puternice. Cantitatea mare de puiet căpăcit în familia de albine în timpul culesului principal este un factor benefic, deoarece puietul este sursă de albine pentru perioada imediat urmatoare. Puietul menţine în formă familia de albine fără mari cheltuieli de hrană şi de lucru din partea albinelor. Dacă culesul principal este scurt şi durata lui nu depăşeşte 15 zile, atunci cu cât familia creşte mai mult puiet, cu atât strânge mai puţină miere. Este o legătură inversă între cantitatea de puiet şi cantitatea de miere colectată. Reducând cantitatea de ouă depuse în fagurii destinaţi pentru miere, apicultorul va creşte productivitatea familiei de albine. Dacă însă culesul principal este de lungă durată, 25 – 30 zile, atunci absenţa sau cantitatea mică de puiet conduce la creşterea productivităţii familiei doar în primele 12 – 14 zile. Ulterior, deoarece familia nu se completează cu albine tinere, ea slăbeşte esenţial şi nu este în stare să valorifice condiţiile de cules din a doua jumătate a culesului principal. În acest caz apicultorul va crea condiţii de depunere a ouălor în prima jumătate a culesului şi va împiedica depunerea ouălor în a doua jumătate. Avem nevoie de albină tânără mai mult în timpul culesului, decât după terminarea lui. Dar nu trebuie limitata ponta mătcii în perioada pregătirii albinelor de iernare. În caz contrar rezultatele iernării se vor înrăutăţi drastic. În iarnă nu se intră cu albină bătrână. În concluzie: 1. Într-o familie orfanizată albinele devin derutate şi îşi reduc considerabil activităţile. Matca conferă siguranţă familiei. 2. Matcă tânără este mai preferabilă decât una bătrână. În general, mătcile se schimbă odată la 2 ani. 3. În cazul unui cules intensiv de scurtă durată e de dorit să avem puţin puiet. 4. În cazul unui cules de lungă durată ne vom asigura să avem mai mult puiet pentru a doua jumătate a culesului. 5. Pentru a asigura un cules bun în sezonul următor, nu vom împiedica ponta în timpul pregătirii pentru iarnă. 6.1.4. FAGURII GOI ŞI VENTILAREA ÎN STUP Pentru prelucrarea nectarului adus şi depozitarea mierii, albinele au nevoie de faguri goi. Este cunoscut faptul că albinele completează cu nectar o suprafaţă de faguri mai mare decât e necesar pentru miere. Astfel, dacă albinele vor avea puţin spaţiu de depozitare, atunci cantitatea de miere colectată de ele se va reduce cu 60%. În timpul culesului principal apicultorul trebuie să asigure albinelor loc pentru depozitarea nectarului. Pagina 33

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

MIRCEA BECA

Atunci când culesul nu este destul de puternic, 1,5 – 2 kg pe zi, este suficient un corp de magazin pentru 6 – 8 zile. Dacă însă culesul este mai puternic şi cantitatea de miere colectată zilnic ajunge la 2,5 – 4 kg, atunci sunt necesare două corpuri de magazin deasupra corpului principal. În 6 zile aceste corpuri vor fi umplute şi vor fi schimbate cu altele noi. Trebuie să menţionăm că nu se vor pune rame cu faguri artificiali, ci cu faguri clădiţi, deoarece culesul este de scurtă durată şi albinele nu au timp pentru clădirea fagurilor. Fagurii artificiali scad productivitatea aproape la jumătate, albinele pierzand multe forţe pentru clădirea lor. Pentru ca familiile puternice de albine să valorifice pe deplin culesul din natură, ele trebuie înzestrate cu cel puţin 24 – 30 faguri clădiţi. Odată cu acumularea rezervelor de miere în stup, instinctul de colectare se diminuează. De aceea, trebuie scosi la timp fagurii plini, ridicand astfel productivitatea albinelor cu circa 30%. Scoaterea fagurilor în timpul zilei deregleaza ritmul normal de lucru al albinelor si, de aceea, ei se vor scoate în a doua jumătate a zilei. Nectarul adus de albine în stup conţine multă apă – până la 50%. Pentru uscarea intensă a lui, albinele îl depun în locurile cele mai calde din stup – lângă puiet. Mai întâi albinele umplu doar 1/3 din inaltimea unei celule şi asigură o bună ventilatie în stup pentru a îndepărta surplusul de umezeală. La 1 kg de miere depozitată în faguri, albinele trebuie să ventileze 2 kg de vapori de apă din stup. Dacă intr-un stup se adaugă 4 kg de miere pe zi, aceasta înseamnă că albinele au ventilat cu aripioarele lor 8 kg de apă. Acest lucru cere un mare consum de energie din partea albinelor. Pentru a evita aceste pierderi de energie, care nu sunt altceva decât miere consumată de albine, apicultorul va asigura ventilarea cuibului în timpul culesului prin deschiderea completă a urdinişului inferior. Dacă aceasta nu e suficient, se va lăsa o crăpătură între fundul şi corpul stupului. Stupii vor fi feriţi şi de acţiunea directă a razelor solare. În concluzie: 1. Dacă culesul e de intensitate medie se adaugă un corp de magazin, iar dacă este intens – două corpuri. Corpurile se schimbă la fiecare 6 zile. 2. În corpurile de magazin se pun doar rame cu faguri gata clădiţi. 3. Familie puternică trebuie să aibă la dispoziţie 24 – 30 rame cu faguri gata clădiţi. 4. Fagurii cu miere se scot în a doua jumătate a zilei – pentru a nu deranja albinele de la cules. 5. Asigurarea unei ventilaţii bune în stup evită pierderile de energie (miere) ale albinelor. 6.1.5. AMPLASAREA STUPILOR ÎN TIMPUL CULESULUI Pregătirea familiilor puternice pentru cules si asigurarea lor cu faguri nu este suficientă pentru obţinerea recoltelor mari de miere. Este necesar ca fiecare familie să aibă câmpuri melifere puternice în raza economică de zbor. Pentru a avea permanent în vecinătatea stupinei un masiv melifer puternic, trebuie să transportăm stupii de la un câmp la altul. In pastoral se obţin cele mai bune culesuri. Familiile de albine din stupinele mari sunt transportate de 34 ori intr-un sezon. Înainte de începerea sezonului, apicultorul va alcătui harta şi balanţa meliferă a viitoarei locaţii şi va nota tipul plantelor şi culturilor melifere, suprafaţa lor si perioada de înflorire. În funcţie de aceste date se vor planifica ieşirile în pastoral. Dacă culesul este de intensitate slabă, prisăcile temporare vor fi formate din 25 – 30 familii de albine. La un cules mediu vor fi împreună până la 50 – 60 familii, iar în condiţii favorabile se poate forma o prisacă de 70 – 100 familii. Practicand un stuparit stationar, acestor familii nu le putem asigura nici măcar un cules de întreţinere pe durata întregului sezon. Cheltuielile legate de transportarea stupilor sunt de 5 ori mai mici decât venitul ei. De asemenea e important să fim cât mai aproape de sursa meliferă. Cu cât albinele zboară mai departe după nectar, cu atât consumă la întoarcere mai mult nectar. Dacă, de exemplu, distanţa este mai mare de 8 km, albina se întoarce la stup fara nimic. Influenţa distanţei până la masivul melifer asupra recoltei de miere Distanţa de la prisacă până la masivul melifer, km Cantitatea de miere recoltată de o familie, kg 0.8 14.8 1.6 10.6 2.4 9.7 Pagina 34

APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA

3.2 4.8 6.4

MIRCEA BECA

8.2 6.2 2.4

Trebuie să menţionăm faptul că stupinele nu se amplasează în vecinătatea liniilor de înaltă tensiune (