Anton Pavlovici Cehov - Drama La Vanatoare

DRAMĂ LA VINĂTO~RE O l:ntim.Plart reali

I A

-

.

l'"TR-0 AMIAZĂ de aprilie a anului 1880, in biroul aau intrl uşif'rul Andrei ~i-mi raportă. pe un ton misterioe ci tu. u.ti-· cam('ră a~tUi şfpro.ftmd em,rtitl... Thtei-i ademati vorba conform clreia "chipul ea.te oglinda.. sufletuhti omenesc", atuui la prima mea tntibme ftl act'st personaj, aş fi putut să jur cii. nu ştie să mintă. Aş fi p11tnt chiar să fae un pariu. . Dae.ă ·a~ fi pierdut pariul sau nu_, cititorul va vedea ~ai departe. . Are părul castaniu des, moale şi mătăs011. La fel e şi barba. Se splme ei părul moale este ill.dieiul blîndeţii, al gingăşie1, al unui "s.uflet ea mătasea". Criminalii şi oamenii rii, hH!ipă1Jna,ţi, au; aproape fllră e~cepţie, părul aspru. Da.că-i aşa sau nu~ citit0111l va afla; de asemeni, mai tirziu... Dar nici expresia feţei, nici b~ha - nimic Du-i atît de moale şi de ging_aş la domnul cu eoeardă, ea IJliicirile trupului' său greu, DJ.a&iv. In m.işcă.rire 1~ se înbev:ăd bu:rui. creştere, politeţea, agilitatea, graţia ti chiar, iertaţi-îni expresia - o oaFewe fe:minitate. Pentru P.roul meu e o nimica 1:oatl. să htdoaie o potcQ&vă sau să turtească în pumn o cutie de la sardeie, dar nici o mişcare· a sa nu-i trltdează forţa fizioi. Pll;lle mîna pe clanţa uşii sau pe pălărie, de parci ar avea ·in fa-ţi un fluture: delicat, cu grijă, abia·le atinge eu deget!lle. Are. paşii domoli, stringerea de min&- molcomă. Privindu-1, uiţi că este viguras. precum Goliat, ci poate să ridiee cu o mblă cit n~u ridica. cinei uşieri redaeţionali ca alde Andrei. Văzrndu-i mişcările uşoart\ line, nu-ţi vine să c:rezi că este puternic şi masiv. Spencer 1 I-ar fi putut ealifie-a cţrept model de .graţie. Intrînd fu birou, se intimidă. Aerul meu nemulţumit, ·incruntat, ii şorase, pesern~e, firea delicată, sensibilă. ' -Iertaţi-mă, pentru ·Dunmczeu!- începu el C\1 o voc.e de ba.riton plăcută, expresivă,: sonoră. Dau buzna la dumneavoastri intempestiv şi vă ailesc· sa faceţi o excepţie pentru :mirut. Stnteţi atît de ocupat! Dar vedeţi, domnule redaetor·şef, ce se întiinpli: miine· plec la Odess~ într-o chestiune foarte, foarte importantă. Credeţi-mă, m~ vă rugam. să-mi faceţi această ia.voare, daeă aş fi avut posibilitatea sl-mi 'amin plecru·~ pină sîmbitli. MII. fnc1W). în faţa ~egulilor şi respect, ·pel)tru că n~i place ordinea...

le

.,Dar mult mai vorbeşte!" - mi-am zis, în~d mtna spre condei şi dîndu-i astfel de înţeles că nu am timp. (Prea lJ!ă săturasem pe atunci de vizitatori.) · - Vă răpesc doar un minut 1- urmă eroul meu cu scuză în glas. Dar întîi de toate daţi-mi voie să mă prezint... !van Petrovici Karnîşev, magistrat, fost judecător de instrucţie ... ·Nu am cinstea să fac parte dintre c~i care.. mînuiesc condeiul, cu toate acestea m-am prezentat la dumneavoastră în scop pur literar. Aveţi în faţa dumneavoastră un om care doreşte să fie admis în rîndurile începătorilor, cu toţi cei aproape patruzeci ele ani ai'săi. Dar mai bine mai tîrziu decît niciodată. . ·- Imi pare foarte bi,ne... Cu ce vă pqt fi de folos? Cel care dorea să fie admis printre începători se aşeză pe scaun şi urmă, fixînd podea~a cu ochii săi rugători: -V-am adus o mică nuvelă şi tare aş vrea s-o publicaţi în gazeta dumneavoastră. Am să vă spun sincer, domnule redactor~ şef: am scris povestirea fără să aspir la gloria de aur şi nici la sunetele dulci ale ditirambilor... 2 Pentru aceste lucruri frumaase sînt prea bătrîn. Păşesc însă pe drumul literaturii pur şi simplu dintr-un îndemn mercantil ... Aş vrea să cîştig nişte bani... Tn prezent nu am nici un -fel de ocupaţie. Ştiţi, am fost judeclttor de instrucţie în judeţul S... , am rămas în această slujbă cinci ani şi mai bine, dar nu am agonisit nici un capital şi nici nevinovăţia, ce-i drept, nu mi-am păstrat-o... . Kamîşev îmi aruncă o privire blajină şi rîse încetişor. - Sîcîitoare slujbă... Am lucrat cît am lucrat, apoi, într-o zi, am zis "gata" şi am lăsat totul baltă. Astăzi sînt. fără ocupaţie, aproape că nu am ce mÎ11ca... Şi dacă dumneavoastră, făcînd abstracţie de calităţile nuvelei mele, o publicaţi; va fi mai mult decît un act de amabilitate... mai mult decît un simplu serviciu... Mă veţi ajuta... Gazeta nu este un azil, un cămin pentru cei fără căpătîi... O ştiu perfect, dar... fiţi atît de bun. ,,Minţii"- gîndisem eu atunci. Brelocurile şi inelul masiv de pe degetul mic nu se potriveau cu îndeletnicirea scrisului pentru o bucată de pîine, şi a.poi, peste chipul lui Kamîşev trecuse repede o umbră uşoară, aproape insesizabilă chiar şi pentru un ochi expert, o umbră pe care o poţi surprinde numai pe chipul celor care mint rar. . - Şi ce subiect are nuvela dumneavoastră? - l-am întrebat. - Subiectul... Cum să vă spun? Nu este un subiect nou ... Iubire, crimă ... Citiţi-o, o să vedeţi... "Din însemnările unui jud~cli.tor de instrucţie".;. ·

m-am strimbat, pentru că Indată Ka.mfşev fncepu să des, stînjenit, tresări şi unnă grăbit: - Nuvela mea este scrisă după şablonul foştilor judecători de instrucţie, dar în ea veţi găs, o întîmplare trăită, adevăr... Tot ce am del!cris, de la prima şi pînă la ultima pagină, s-a petrecut sub ochii mei... Am fost martor ocular şi chiar .unul din personaje. - Nu despre asta e vorba... Ca sl!. descrii, credeţi că trebuie negreşit să vezi ceea ce descrii? ... Asta-i cu totul secundar. Vorba e că sărmanul nostru cititor s-a săturat de mult de alde Gaboriau3 şi Şklearevski'. S-a plictisit de crime misterioase, de manevrele şi spcculaţiunile detectivilo.r şi de inventivitatea ieşită din comun a judecătorilor de instrucţie. Desigur, sint diferite categorii de cititori, dar eu mă refer la publicul care citeşte gazeta mea. Ce titlu are nuvela. dumneavoastră? - ,.Dramă la vînătoare". - Hm... Ştiţi, sună cam neserios... Şi apoi, sincer vorbind, aici, la mine, s-a strîns atrta material, incit îmi este absolut imposibil să primesc noi lucrări, chiar dacă au calităţi evidente... - Totuşi, lucrarea mea vă rog s-o primiţi... Spuneaţi că titlul sună neserios, dar... e greu l!ă hotărăşti, dacă un titlu este potrivit sau nu, cînd nici nu ai văzut lucrarea... Ş..i apoi, se-poate oare să nu admiteţi că şi judecătorii de instrucţie pot scrie serios? Toate acestea Kamîşev le rostise bîlbîindu-se, răsucind tntre degete un creion, cu privirea aţintită undeva la picioarele lui. Cind tl!.cuse, era profund ruşinat şi, din nou, incepu să clipeasc~ des. Mi se făcuse milă de el. - Bine, lăsaţi manuscrisul, i-am zis. Dar nu vă promit că nuvela dum.Iieavoastră va fi citită curind in redacţie. Va trebui să aşteptaţi... -Mult? . · - Nu ştiu ... Treceţi peste... peste vreo două-trei luni.. . - Cam mult de aşteptat... Dar nu îndrăznesc să insist... Să fie cum aţi hotărît!; .. Kamîşev se ridică şi întinse mina să-şi ia chipiul. .... . - Vă mulţumesc pentru audie_pţă., zise el. Mă duc acasă şi am să nutresc nişte speranţe. Trei Iuru de speranţei Dar, cred că v-am eam~lictisit. Am onoarea să vl·salutl · - Staţi puţin, hrţi permiteţi, mai am nişte fntrebări, l-am oprit eu, răsfoind caietul gros, înnegrit tot cu un scris mărunt. Scrieţi aici la persoana intii... Cu alte cuvinte,. judecătorul de instrucţie din nuvelă- stnteţi dumneavoastră? - Da, dar sub alt nume. Rolul meu in aceastit nuvelă este oarecum scandalos... Ca atare, era jenant să folosesc numele meu ade~ văra.t... Deci, să revin peste trei luni? · .·Cred

clipească

că

-- Da, -cel mai de'f·reme .. ; - Rămîneţi cu biDe! Fo9tul j:uăecitor de iDStr.ucţie se inclmă ~t, ea 1Ul cest de!licat pue mina pe etllmţi. şi. ciiapăm,_lisîmi il'e ·mroti meu a:pera u literară. .Am. luat 'Caietn!li şi l.;am a!O&Ils ilr.tr..u. sert&l'. · 'l'mlp de două hmi nuvela lf:mmonihli iKamtşev a zăo!Jt acolo. a1lt-o zi, plee:iml din or.aş, ~.. aer, dir.eeot :de la ~e., mi.;am adus -ammte de ;ea; ·fi am iua~t-o ·oo·mine. · ln tren, :Dl deschis altă masă, alăttu·i de o carafă cu votcă şi alta cu un whisky englezesc amar. Lîngă sticlele de 'vin e1·au puse oouă. plateuri: unul cu purcel ele lapte, celălalt cu ni&etru rece... · • - Ei,. incepu contele, umplînd trei' păhă.rele c" votcă. şi zgribulindu.-se, ca de frig. Să fim sănătoşi! la-ţi paharul, 1\:aeta.n Kazinliro\dei! · Mi-am băut votca, dar lea.huta refuzat-o clăti.nînd din ca}), a tras spre el nisetrul, I-a. mirosit şi a început să înfulece. .,. Ii eer iertare cititorului. îndată. voi fi nevoit să descriu ceva deloc "romanesc". . - Ei, ... şi băuxă. ei un al doilea n''nd, zise contele, turn.indu-nc votcă peptnt a doua oară. 1ndr1Wlcşte,-Lecoq! Mi-am luat în mini paharul, m-am uitat Ia: ei şi l-am pus la loc, pe masl, in faţa mea... .....: La naiba, de mult n-am mai băut, am zis... Ce-ar fi să ne an1intim de trecut? Şi fără să mai stau pe gînduri, am umplut eu votelt cinci ~l:ib!rele şi le-am da.i .Pe ~. toa:te einci, unul clupă altul: A}tfel nu ~ham si beau. Şcola;m miCI tnvaţă sli fumeze de la ce1 ma:ri: vllzînd ee fac, contele fşi turnl şi el cinei păhl\rele şi, tncovoindu-se, strimbindtHlfl şi elitinînd din cap, le bău pe toate. Cele cinei votci ale mele i se părnrlt. o bravadă, eu insii. nu beam ea să mi laud cu talentul meu de blutor... Doream llă mă am~rţesc, si\ mi simt ameţit eu adevll.rat, plăeuf, cum nu m-am·mai ·simţit de multii;. vreme, trllind izolat tn sătucul meu. După cele cinci păhă­ rele, m-am instalat la masă şi am atacat pnrcelul. Starea de beţie nu s-a lăSat nunt,; aşteptată. În curind am simtit cum mi st tnvîrteşte ufor capul. ln piept mi s-a strerurat o ~en­ zaţje plăcutl de rl'iceare - debutul unei lrtiri expansive, de beatitudine: Deodatl, din senin, m-a cuprins. veselia. Simţă.mîntului de gol, de plictiseală i-a luat locul o veselie fără margini, chiar bucurie. M-am trezit zhnbind. Aveam chef să pll.lăvrăgesc, să rîd, să văd lume fn jurul meu. Mestcetn~ de zur c3l'Jiea de purcel, am înMput 'să simt plin!ta.tea vieţii, eram aproape mulţumit _.e viaţă, apreape fericit. · - De ee nu beţi nin1ic? - m--am adresat li mlrunt. Siliti de exclamaţiile o~speţilor, Olenka dădu d. se ridice şi ea şi~i întinse lui Urbenin buzele, nemişcate,_fări viaţă .. Acesta le smtă... Olenka îşi strînse buzele, tenrlndu~se parcit să nu se repete sărutul, apoi se uită la mine ... Privirea mea, pesemne, a a.m~t~o şi mai -tare. Se înroşi deodată, işi duse din nou batista la gurn, îşi suflă nasul, vrind cit de cit să~şi a.E~cundă stînjeneala.... lnli trecu prin minte că ii este ruşine de mine pentru această .să.ru~ ta.re, pentru căsătoria cu Urbenin... ,;Ce-mi pa.să de tine?"- gindeam eu, dar, acelaşi timp, nu~mi luam ochii de la ea, vrind să mă dumiresc de ce este atît de fîstîcită... S&mana de ea nu a suportat privirea mea. E drept, sîngele îi fugise din obraji, nu mai era roşie, tn schimb lacrimile ii ţijniră -din

în

ochi, lacrimi adevărate, cum nu vltzusem pinii. atunci pe chipul ei. .. Acoperindu-şi faţa cu batista, se ridică şi ieşi in goană din sufragerie.. - Pe Olga Nikolaevna o doare capul, mă gră_bii să-i motivez purtarea.. De diniineaţă în ci. mi s-a plîns ... - Lasă, frate, incercă să facă pe spiritualul contele. Durerea de cap nu are nici o legătură... De vină e numai şi numai sirutul. S-a ruşinat! Domnilor, ii dau mirelui o mustrare severă! Nu şi-a obişnuit mireasa cu sărutările l Ha-ha! Oaspeţii, încîntaţi de spiritele contelui, · izbu'cniră în hohote de rîs... Dar nu era nimic de rîs... · .. Trecură cinci, zece minute, şi ·mireasa nu se înapoiase încă... Se lăsă tăcerea... Nici c9ntele nu mai făcea glume ... Absenţa Olenkăi bătea la ochi, mai ales că plecase subit, fără să sptmă o vorbi..• Lăsfud la o parte eticheta, încălcată in mod flagrant, Olenka plecase de la masli. .imediat după sărutare, de parcă s-ar fi supărat că au silit-o să se sărute. cu bă~batu-său .•. Nu se putea admite că a plecat pentru că se ruşinase ... Te poţi simţi ruşinat un minut, două, dar nu o vt>şnicie, cum ni s-au părut primele zece minute de la plecarea ei. Cîte ginduri urîte le-au trecut prin cap bărbaţilor ameţiţi de bău­ tură şi cîte birfeli aveau de-acum gata pregătite drăgălaşele d.oamne 1 :1\fireasa s-a ridicat de Ia masă şi a plecat - ce moment scenic şi ce efect pentru un roman din viaţa "înaltei societăţi" a judeţului! Urbenin începu să se uite în dreapta şi în sting{L, neliniştit.. - Nervii-a "de vină... bolborosea el. Sau, poate, i s-o fi desfăcut ceva la rochie ... Cine ştie, ce ţi-e şi cu femeile astea! Vine îndată... Acuşi ... Dar cînd mai trecură alte zece minute, fără ca Olenka Să-§i facă apariţia, mă privi cu nişte ochi atît de nefericiţi şi rugMofi., încît mi se făcu milă de el... · Citeam în ei: "Ce-ar fi să vă duceţi s-o căutaţi? N-aţi putea, dragul meu, să găsiţi o ieşire din situaţia asta îngrozitoare? Sînteţi aici cel mai (leştept"dintre toţi, cel mai curajos, cel mai descurcăreţ, ajutaţi-mă!" · Am dat ascult.'tre ochilor care mă implorau şi am hotli.rît slt-1 ajut. Cum l-am ajutat, cititorul va vedea mai jos... Am să spun numai că ursul din fabula lui Krîlov, care i-a făcut un serviciu pustnicului20 , pierde în ochii mei toată măreţia lui de fiară, pii.leşte şi se· transformă într-un biet infuzoriu, atunci cînd îmi amintesc şi mă văd în rolul "prostului serviahil" ... Asemănarea dintre·mine şi urs constă numai în aceea că amîndoi am sărit in ajutor, sincer, fără a prevedea uriD:ările nefaste ale serviciului adus; diferenţa fnsă

dintre noi doi este foarte mare ... Piatra cu care l-am lovit pe Urbe-

nin, a. fost cu mult mai grea.. . - Unde e 01ga Nikolaevna? - l-am întrebat pe Iacheul care-mi servea salata. • - A ieşit în grădină, imi răspunse el. - Mesdamcs, e prea de tot 1- am exclamat eu, pe un ton glumeţ, adrcsîndu-mă doamnelor. 1\fireasa a plecat şi vinul meu s-a acrit!... Trebuie să mă duc s-o caut şi s-o aduc aici, chiar daeă o dor toţi dinţii din gură. Cavalerul de onoare este o persoană oficială, şi el se duce să-şi arate autoritatea! SpUiiînd acestea, m-am ridicat şi, însoţit de aplauzele puternice ale prietenului meu contele, am ieşit din sufragerie în grădină. Razele arzătoare ale soarelui amiezii mă loviră în rapul înfierbîntat de alcool. Am simţit .arşiţa şi zăduful. Am luat-o la întîmplare pe una din ·aleile laterale şi, fluicrînd o melodie, am pus "în acţiune" talentele mele de judecător de instrucţie; de data asta în rol de sim.: plu copoi. Am cercetat toate tufele, chioşcurile, grotele, şi atunci cînd începusem să rcgt:et că o luasem la dreapta şi nu la stînga, a 11 auzit deodată nişte sunete ciudate. Cineva rîdea sau plîngea. Sunetele veneau dintr-o grotă, pe care îmi propusesem s-o cercetez la urmll.. Am intrat repede înăuntru şi, izbit de umezeală, miros de mucegai, de ciuperci şi de var, am văzut-o pe cea mult căutaţă. Stătea în picioare, rezemată de un stîlp de lemn 1 năpădit de muşchi şi, cu ochii plini de groază şi disperare, ridicaţi'spre mine, îşi smulgea părul din cap. Lacrimile îi, curgeau din ochi1 ca dintr-un burete stors. . - .Ce-am făcut? Ce-am· fltcut 1- bolborosea· ea. - Da, Olia, ce-ai făeut! - i-am ţinut isonul, oprindu-mă în dreptul ei, cu mîinile cruce la piept. - De ce m-am măritat cu el? Unde mi-au fost ochii? Unde mi-a fost minte~? · - Da, 01ia, e greu să explici acest pas ... B-0 explici prin lipsa de experienţă- ar fi prea indulgent, prin imoralitate - nu-nii vine ... • -Abia azi am înţeles ... abia azi! De ce nu ieri? Acum e prea tirziu, totul este pierdut.· Totul, totul! Aş fi putut să mă mărit cu omul pe care îl iubesc şi· care mă iubeşte 1 - Cu cine, Olia?- am întrebat-o... · _ -Cu dumneata, îmi răspunse, privindu-mă deschis, drept în ochi. Dar m-am grăbit! Am fost Q proastă! Dumneata eşti deştept, nobil, tînăr... Eşti bogat... îmi păreai inaccesibil!- Ei, ajunge, Olia, i-am curmat lamentările, luind-o de mînă. Să ne ştergem ocbişorii şi să mergem .... Sîntem aşteptaţi acolo...

Gata, nu mai plînge, gata... I~am. siirutţtt mîna, .. Potoleşt~~. Ai făcut o prostie, ac1m1 trebuie i!ă pU1teşti pentru ea... Tu vini\... Ei, gata, linişteşte-te ... - Mă iubeşti, nu-i aşa? Da? Eşti atît de mare, atit de fnttitos! Nu-i aşa eă mă iubeşti? ·- E timpul să mergem, sufloţelule, o tot îndemrtam eu, dh1du-m~ seama, îngroz-it, că o sărut pe frunte, o iau de talie, că ea rn!S. arde cu răsuflarea-i •fierbinte şi se agaţă do gîtul meu ... Cînd după cîteva minute am scos-o, în braţe 1 din grotli p; copie· şită de noile impresii, am pus-o pe pămînt, l-am găsit chiar lîngă prag pe Pşehoţki. Stătea acolo, ·prhudu-mă maliţios... şi aplauda încetişor... L-am măsurat cu privirea şi, luÎlld-o 1~ braţ pe Olga, m-am îndreptat spre casă. - Chiar astăzi nic~i urma dumitale nu va mai rimîne aici!~ am zis atunci; întorcîndu-mil. spre leah. Spionarea asta ai a-o plă.tc,til Sărută.rile mele fuseseră fierbinţi, pesemne, ·pentru ci obrajii Olgăi ardeau ca focul. Nici urmă de lacrimi, vărsate numai cu citeva clipe înainte .•. . . . . . Acum puţin îmi pasft.!- munnurll. ea plifind alături de mine !lpre casă şi strîngîndu-mi spasmodic braţul... Dimineaţa, nli ştiam ce să mă fac de groază, pe cind acum ... acum, dragul, bunul meu uriaş, nu ştiu ce să mă fac de fericire 1 Acolo stă şi mă &§teaptă soţul meu L. Har: ha 1 Ce-~i pasă 1Chiar de ar ţi fost un crocodil, un şarpe înspăimîntător... nu mă tem de nimic 1Te iubesc şi nu vreau să ştiu nimic altceva! I~am privit chipul fericit, pasionat, o!}hii plini de dragoste satisfăcută, fericită şi inima mi s-a strtns' de team!i. pentru viitorul acestei fiinţe drăgă.laşe, fericite: dragostea ei pentru mine nu era decît un pas în plus spre prăpastie ... Cum are silo sff!şească această femeie zîmbitoare, care nu se gîndcşte·la viitor? ... Inima mi s-a strîns 9i m-am simţit răscolit de un simţămînt ce nu poate fi numit- .nici milă1 nici compătimire, fiind mai-puternic decît ele amindouă. M·am oprit şi am pus mîna pc umărul Olgăi... Niciodată, în nici un alt moment nu :văzusem ceva.mai frumos, mai graţios şi, în acelaşi timp, mai vrednic de milă ... Nu aveam timp pentru raţionamente, ca.icule, gîndire şi, cuprins de un sentiment frumos; i-am i!pus: ....... Olga, plecănila mine, chiar în clipa asta! Imediati . . . . Otm1 PCe•ai spus? - intrebă oo 1 neînţelcgbtd tonul meu oate• c1.1m solemn... . , - Plecl!Jn imediat la mine a.caeli.! Ctt zbnbetul pe b112e, Olga bhi ar&t~ spre ·~MI... fetiţo! eşti de

- Şi ee?·- i-am·replieat. Dacl te iau cu mine a.etlt.zi sau mîine - nu este acelaşi lurm? Cu cît o faeem mai devreme, eu atît e mai bine... Să mergem! • - Dar... e puţin cam ciudat... • - 'fi-e teamă de scandal, fetiţo?... Da, va· urma un scandal nemaipomenit, grandios, dar mai bine o mie de scandaluri decit si. rămîi aici! Nu te las să rămiil Nu pot să te las aici! !nţelegi, Olga? Mai renunţ! la şovll.irea asta a ta, la logica ta de femeie, şi ascultă-mă! Ascultă-mii., dacă nu:-ţi doreşti propria pieire! !n ochii Olgll..i citeam clt nu mă înţelege ... Timpul fnsă nu aştept~. se scurgea după legile lui şi nu mai puteam .sta. aici, pe alee, cind eram aşteptaţi acolo. Trebuia luată o hotărîre ... Am stn"ns-~ la piept pe ,Jata în roşu", care, de fapt, devenise acum soţia mea; şi, in acele clipe, mi se plrea dl. o iubesc cu adevărat, cu dragoste de soţ, ctt este a mea şi soarta ei o a.m pe conştiinţă ... Mi-am dat s_eama că sint legat de această fiinţă pe veci, irtwo~abil. .. . -Ascultă, draga. mea., comoara. inea.l- am conţinua.t s-o con· ving. E un pas îndrăzneţ..• Ne va certa cu cei care ne sînt apropiaţi, va arunca în capul nostru mii de ~proşuri, do imputări, de văică­ reli şi lacrim.ţ îini va distruge, poate, şi cariera., îmi va. pricinui de greutăţi de netrecut, dar, scumpa·mea, e lucnt hotărît! Vei fi soţia mea! O soţie mai bună nu-mi doresc, şi apoi, ducă-se încolo femeile 1Ducă-s_e! Am să te fac fericită, am sll. te pă~esc ca lUJI!.ina ochilor, cît voi trăi, am să te educ, am să fac .din tine o femeie! Îţi făgăduiesc toate acestea, şi iată mîna mea de om cinstiti Vorbeam cu sinceră tnflăcli.rare, cu sentiment, ca un jeune premier care interpretează scena cea. mai J?&tt)tică. a rolului sltu... Vorbeam frumos, 'i nu degeaba o vulturoaJ.că, trecbld în zbor deasupra noastră, mi-a bătut din aripi. în timpul acesta Olia luă mîna mea întinsă, o ţinu între palmele ei mici şi delicate şi o sărută cu duioşie. Asta nu însemila c}l. este de acord... Chipul ei naiv de femeie fără. experienţă, care nu auzise pînă atunci niCI un discurs, exprima ne· aumerire ... Nu mă: înţelegea nici acum ... , Spui să vin la tine, rosti ea, dusă pe gînduri. Nu te inţeleg prea bine ... Parcă nu ttii cum stau lucrurile, ce va spune el? -Ce-ţi pasă ce va spune el? - Cum, ce-mi pasă? Nu, Serioja, nu vorbi... Mai bine., iasă asta, te rog... Mă iubeşti şi nu mai am nevoie de nimic. Dacă. am drago&tea ta, sint in stare să trăiesc pină şi fn iad... ·

mii

-Dar ce ai să te faci, prostuţo? - .Atn să locuiesc aici, iar tu... ai do vii fn fiecare zi... Am ies in inttmpina.re. · .

să-ţi

·

:..... Dar nu-nii pot inchipui, făr~ sll. ml cutremur, viaţa. asta.!... Noaptea- el, zjua- eu ... Nu, Olia, e imposibil! Te iubesc atît de mult in clipa asta, incit... sînt chiar grozav de gelos... ~ici nu-mi inchipuiam cii. aş fi capabil de asemenea sentimente. Dar ce imprudenţă 1O ţineam de talie, iar ea imi mîngîia mîna cu gingăşie, şi in fiecare clipă ne puteam lU}tepta ca cineva să treacă pe alee şi să ne vadă. - Să_ merge:Ql! - am insistat, retrăgîndu-mi mîna din ale ei... Du-te, îmbracă-te şi să plecăm de aici! - Dar ce repede iei asemenea hotărîri, .. bolborosi ea cu glas plîngăreţ. Te grăbeşti ca ]a foc ... şi apoi, ce-ţi trece prin cap! Sli. fug imediat după cununie 1 Ce-o să zică ţumea! · Şi, drept incheiere, 01enka dădu din umeri. Citeam pe faţa ei atîta nl"dumerire, rnirru-e şi neînţelegere, inc-It am renunţat să-i mai schimb ideile, amînind pentru următo~·ru,.. Este !l intrebare mjm~itoare pentru mine... Dacă !n elipa asta eineva ar trage eu urechea, ar putea si creadi oi eu ri ~oti. eu :insistenţele m~le... ca... Tatian& lui Puşkin... Dar & o lntre bare C/Ue mă chinru1şte.. . Îl.ltr-adevăl\. intrebarea era chinuitoare. Ctnd Nadiw pi-a J:ntoJB !4\ţa apre :ntine ea să.mi pună acea intrebare, m~am speriat: tremura. toată. fJi stringea s~odie degetele p, eu o hlce1line&m posemon"tă, îşi smulgea cuvintele fatale. Paloarea ei era însptimiJltltoare. - Pot să sper? - şopti ea în cele din urml. Nu vi fie teamă al-:mi :rispundeţi deschis... Oricare ar fi răspUlmll, t-ot e mai bine decit si!. continui să trăiesc în această nesiguranţă. Deci, ee risp~ imi daţi? Po.t să sper? Aştepta un răspuns, iar starea mea de spirit mă făcea incapabil s&-i dau UDul raţional. Cherchelit, tulburat de tnttm.plarea _pctreovtă in grotl, turbat de f1U'ie din cauza s.pionării 1~ Pşehofki şi a. nehotă.ririi Qlgă.i, enervat dupl discutia stupidă eu oontele, aproape că n-o ascultam pe Nadi.a. - Pot să sper?-. repetă ea. Răspundeţi edată! - Ah, Nadcjda Nikolaevna, nu-mi arde :Qrie acwn de răapunsuri, aw: exclamat dind din mînă a lehamite p ridicindu-mi de pe

banelL. ln clipa de faţlL nu sînt tn stare si dau nici un rlspuns. Iertaţi-mii, dar nu v-am auzit bine şi nu am tnţeles ce aţi Vrtft. Sint nerod ti turbat de furie ... Nu trebuia sl vl obosiţi, zli.u aşa. Am mai dat o d~tă din :mfftlL a lehamite şi am plecat, lăsbld-o pe Nadia acolo. Abia mai tirziu, venindu-mi în fire, am înţeles ce prost şi crud am fost, re:fuztnd sl-i rli.spund fetei la întrebarea ei simplă, directă ... De ce nu i-am rli.Bpuns? . Astăzi, etnd pot privi obiectiv trecutul meu, nu-mi explic cruzimea de atunci prin starea mea mfleteascl... Bi.nuiesc; dnt aptba.pe sigur că, refuzînd să-i răspund, cochet.am, mă fandosea.m. E greu sf. tnţelegi sufletul omului, dar este ti ·:mai greu sf..ţi ln,ţelegi propriul tău sufll't. Dacă, într-adevll.r, mă fa.ndoseam, să mi ierte Dumnezeul Deşi, ~el care fşi bate joo de suferinţele altuia nu trebuie iertat. Trei zile tn şir m-am plimbat prin odaie, ca un leu tn euşel şi, făcînd apel la voinţa mea· ieşitl din comun, mă stl"tduiam să-mi impun si nu ies din casli.. Nici nu mii. atingeam de hirtiile eate ză­ ceau monnane pe masa mea de lucru şi aşteptau cu răbdare do le acord atenţie. Nu primeam pe nimeni, mă certam cu Polika.rp, mi enervam .întruna... Imi interziceam ·accesul în casa contelui şi această tndîrjire bni micina nervii; De mii de ori am pua mîna pe pJJărie şi de mii de ori am ar.uncat-o cît colo. Ba mi hotlram si nesocotesc totul pe lumea asta şi sli. mii. duc la Olga, cu orice preţ, ba, ca un duş reee, imi impuneam hotirirea sl stau acasă. Raţiunea îmi .interzicea să mai pun pieiom! pe mopa c&ntelui. Din moment ce i-am jurat s!. nu-i mai calc-pragul, cum puteam să-mi nesocotesc ambiţia, mîndria? Ce ar fi gîndit acest :ftmte must5;eios, daelt, dup!. discuţia noastri stupidă, aş fi venit la el, de pareif. nu s-a .înti"mplat .nimic? Nu ar fi însemnat asta să recunosc ei nu am avut dreptate? Mai departe, ea un om cinstit, ar fi trebuit sit rup orice :relaţie cu Olga. Dacă mai continuam legătura noastrli., ea nu putea să-i aducă nimic altceva decît pierzanie. A făcut o greşeală mărittndu-se eu Urbenin, în~lll'Cîn.du-se cu mine a greşit a dona oarl. Trăind cu un soţ bătrîn şi avînd în tainli. ui1 amant, n-a:r fi rm fel de pipuş! desbinat!?· Fără să mai vorbim cît de dezgulrtătoare, în priDcipiu, este o astfel de viaţă, dar trebuia si. ne g:t"ndim şi la ll1'100ri.. Ce laş sîntr Mă temeam şi de urm&i, şi de prezent~ şi de trecut... Un om obişnuit ar fi ris de raţionamentele xqele. El nu ar fi umblat ea un leu în cuşclt~ nu şi-ar fi pus. mîinile în cap şi nu ar fi făcut tot soil!l de planuri, ci ar fi lăsat viaţa sit hotăra.sclt şi să rezolve totul, viaţa care macină pîni!. la. urmă chiar şi pietrele de moară. V":taţa ar fi digerat totul, ft:ră să-i ceară nici ajutorul, şi nici pelll'lisiunea....

Eu sint inel!. de o suspiciune exagerată, vecină cu laşitatea, cu frica... Umblam prin oâaie în lung şi în lat, sufeream de mila Olgăi şi, în acelaşi timp, eram îngrozit la gîndul că ea ar putea inţelege cu întîrziere propunerea pe care .i-o făcusem în clipele de înflăcă.rare, §i ar putea veni la mine, acasă,· după cum îi făgli.duisem, pentru totdeauna 1 Ce s-ar fi întîmplat dacă Olga mi-ar fi dat ascultare şi m-ar fi urmat? Cît de mult ar fi ţinut acest pentru totdeauna şi ce i-ar fi adus sărmanei femei viaţa alături de mine? Nu aş fi' creat cu ea o familie, deci nu aş fi fă;cut-o fericită. Nu, categoric nu trebuia să mii. duc la eal . în acelaşi timp, sufletul îmi ardea de dornl ei... Tînjeam, ca un băieţandru· fndr~gostit pentru prima oară, care .nu este lăsat de cei de acasă să se ducă la rendez-'Oou.s. Sedus de cele petrecute in grotll., eram dontic de o nouă întîlnire şi, neîncetat, clipă de clipă, aveam în minte chipul provocator al Olgăi, care, după. cum ştiam, mlt aştepta la rîndul ei şi se mistuia de dor... . Contele îmi trimitea ·scrisoare după scrisoare, una mai plîngă­ reaţll. decit alta şi mai înjositoare pentru el... Mă implora "să uit totul" şi sit vin la el, îmi cerea scuze pentru Pşehoţki, mă ruga slt-1 iert pe acest om "bun la suflet, simplu, dar oarecum limitat" şi se mira,__cum - din cauza unor fleaeuri - mă îndur să rup strliv~:chi relaţii de prietenie. într-una din ultimele scrisori zicea că va veni el la mine şi, dasă vreau, îl va aduce şi.pe Pşehoţki, care îmi va cere iertare, ;,deşi nu se simte vinovat cu nimic". Citeam scrisorile primite şi, drept răspuns, îl rugam pe fie~are t~ al contelui si mă lase în pace. Ştiam să mă fandosesc şi să fac pe nebunul! Şi în toiul încordării mele nenroase, cînd, stind la fereastră, eram aproape hotliJit să plec undeva, bineînţeles, nu la conacul contelui, cînd mă autotorturam cu tot soiul de raţionamente,~proşuri şi scene imaginare de amor cu Olga, uşa s-a deschis incet, am auzit nişte paşi uşori în spatele meu şi, în clipa următoare, două mînuţe drăgălaşe m-au cuprins pe după gît... · -Tu eşti, Olga?- am tresărit, ~torcîndu-mă. Am recunoscut;o duplt răsuflarea-i fierbinte, după felul în care se agăţase de gîtul meu, şi chiar după mirosul plăcut al pielii. Aşa, cum îşi lipise căpşorul de gîtul meu, mi se părea din cale-afară de fericită ... De atîta fericire, nu era in stare să rostească nici un cuvînt ... Am strîns~o la piept şi, într-o clipă, s-au dus, an pierit ca prin farmec toată melancolia, toate întrebările care mă chinuiseră trei zile in şir. Mă simţeam atît de mulţumit,· încît am izbucnit în hohote de rîs şi-am început să ţopăi ca un copil fără minte. Olga purta o·rochie de mătase azurie, care~i şedea de minune şi se potrivea cu tenul ei palid şi părul frumos, bogat, de culoarea inu-

lui.- Rochia. era după ultimul strigll.t al modei şi teribil de scumpă. li costase pe Urbenin, probabil, cam un sfert din leafa lui pe un an de zile... • -Ce frumuşică eşti astăzi!- am exclamat, luînd-o in braţe şi sărutind-o pe gît. Ce mai zici? Cum merge? Eşti bine, sănătoasă? - Vai, dar ce urît e la tine 1- rosti ea, plimbîndu-şi privirea prin biroul meu. Eşti qn om bogat, ai leafă mare şi trăieşti... atit do modest! -Nu le e dat tuturor, scumpa mea, să trăiască intr-un lux ne. bun, cum td.ieşte contele, i-am ripostat. Dar să lăsăm in plata Domnuluţ bogăţia mea. Ce geniu bun te-a adus astăzi în bîrlogul meu? - Stai, Serioja, imi şifonezi rochia... Dă-mi drumul jos... La tine, dragule, am venit pentru o clipă! Acasă am spus Ia toată lumea că mă duc pînă la Akatiha; spălll.toreasa contelui, care stă pe aici, pe aproape, la vreo trei case de tine ... Dă-mi drumul, dragule, e cam jenant, totuşi... De ce nu ai venit atîta amar de vreme? Nu ştiu cei-am răsptins, am aşezat-o in faţa mea şi ~m inceput să-i contemplu frumuseţea ... Cîteva clipe am stat să ne uităm în tăcere unul Ia celălalt... -Eşti tare frumoasă, Olial- am spus, oftînd. Chiar îmi pare rău şi mi-e necaz că eşţi atît de frumuşică 1 -De ce îţi pare rău? - A pu,!! mina pe tine naiba ştie cine. • - Nu înţeleg, ce mai vrei? Ştii doar că sînt a ta! Nu vezi, a~ venit... Ascultă, Serioja... Dacă te întreb ceva, ai să-mi spui adevărul? - Desigur, numai. adevărul.. - D'acă nu mă măritam ·cu Piotr Egorîci, te-ai fi însurat cu mine? ,,Probabil că nu", eram cît pe ce să-i răspund, dar, la ce bun ~ă zgîndăr mica rană şi aşa dureroasă, ce chinUia. inima sărmanei Olga? - Sigur că da, am zis cu tonul omului care spune numai adevănll.

Olia. oftă şi lăsă capul în' jos.

·

- Ce greşeală am făcut, ce greşeaUI.I Şi ceea ce-i mai cumplit e nu se mai poate îndrepta nimic 1 Nu pot să divorţez de el, nu-i ata? ... -Nu poţi... -De ce m-am grăbit aşa, nu înţelegi Noi, fetele, sintem atît de proaste, atit de uşuratice ... N-are cine să ne bată! De altfel, diu moment ce nu se poate îndrepta nimic, ce să mai filc:&ofăm... N-o că

si ajute nici lacrimile, triei... filozoflrile. Azi-noapte, Serioja., a.m plins intruna.J El sti alături... culcat Jtngă. mine, iar eu mi\. gindesc Ia tine ... şi nu pot să adorm ... Chiar am vrut să fug, noaptea, inapoi Ia tata, tn pAdure... Mai bine sli trliesc la un t.a.t:i. nebun, decit cu ista... cum ·i, zice ... - Filozof'arile n~c•r să ajute, Olia.. .. Trebuia să cbibzuieşti atunci, ctnd mergeai cu mine de la Tenevo şi te bu~nrai că te miriţi cu un om bogat ... Acum însă-i pre~ tîrzi.u să faci exerciţii de elocvenţă... - Prea tirziu ... şi n-a.m ce-i far.e! -rosti Olia. cu un gest hotărît al mfinii. Mai rău s5. nu fie, aşa se mai poate trăi... Acum, rămîi cu bine 1 E timpul eli plec... · , - Nu, mcă nu ... Atr~d-o spre mine, am inceput s-o sărut pe faţă., pe ochi, cu înflll.căra.re, vrînd parcă să compensez c~le trei zile. pierdute. Se lipea de mine, ca un ied tnfrigurat,· imiîri.călzea obrajii cu răsulla­ rea-i fierbinte ... Se lăsase ta.cerea... -.Bărbat omorît nevasta! - răcni papagalul ... Olia tresări, se smulse din îmbrăţişarea mea şi mă privi întrebător.

- E doar un papagal, draga mea, i-am explicat. Lini§tcşte-te... ~:Bărbat' omorit nevasta! -repetă Ivan DE>.mianici Olia. se ridică, îşi puse, fărl1 să scoatll. un cuvînt, pălăiia şi-mi întinse mîna... Pe chipul ~i citeam spaimil.... . - Dar dacă află Urbe$? - tntrebll. ea, privindn-ml. cu ochii mari. Are să mă omoare! -Hai linişteşte-te, am ris eu. Cum crezic~l-aşlăsasll. te omoare! Şi apoi, nu cred să fie el capabil de aşa ~eva... Pleci? Mergi cu bine, copila mea... Aştept... l\Uine vin în pMure, al te aştept lîngH. căsuţa unde ai locuit... Ne intilnim ... După ce an1 condus-o pe Olga şi m-am întors tn biro11l meu, l-am gisit acolo pe Polikarp. Stătea în mijlocul camerei şi mă privea incn:mtat, elăti:nind din cap cu dispreţ... • -Să nu mai văd aşa ceva, Serghei Petrovici!- rosti el pe un ton de pl.lrln~ sever. Nu admit una ca asta... - Ce· nu admiti? - Aia... Crezi matale că nu am văzut? Nu mi-a scăpat nimic!.. SH. nu mai calce pe aici! Fără giugiuleli 1 Pentru asta. există alte 1 ' lOCun .. ,

Eram foarte bine .dispus, de aceea faptul că Polikarp m-a BPfO· nat şi tonul lui do mentor nu.m-au supărat cîtuşi de puţin. Am ris şi l-am expediat la bucătărie. ' Nu apucasem să mă dezmeticesc după plecarea Olgă.i, cind m-am pomenit ou _o altă vizită. 1n f&ţa casei se opri huruind un cupeu, ti

Polikarp, scuiptnd şi injurind mormăit, m~ vesti că a sosit "ăla... care, naiba să-1...", cu alte euvinte c011tele, pe cate-l ura de moarte. Intrînd fn casn., contele mll. pri'ii pl1ngă.teţ şi clătină din cap ... - Îmi întorci spateJe ... Nu vrei să vorbeşti cu mine ... - Nu-ţi tntorc spatele, i-mn riposta.t. - Am ţinut atît de m1llt la tine, Serioja, şi tu ... pentrt1 nişte fleacuri!... Ce ţi-am făcut, de ce mă jigneşti? Ce ţi-am făcut? Se aşeză, oft!J, şi clătină iar din cap.~. - Nu mai face pe prostul! - i-am zis. Bine, fie! Aveam ·o influenţă puternită asupra acestui omuleţ slab de înger, pirpiiiu, f.e ~tit de puternică, pe cît de profund era dispreţul meu pentru e ... Tonul meu dispreţuitor nu-l ofensase, ci dimpotrivli... Auzind acel "Bine, fie!" al meu, sări în picioare şi începu să mă. strîngă în braţe. - L-am adus cu mine ... şade afară., în cupeu ... vrei să-şi cead. iertare? - Dar, ştif de ce anume s-a făcut vinovat? -Nu ...

- Foarte bine. Nu-i nevoie să-mi cearl iertare, atîta. doa.r, te rog 1!1~1 previi, dacă se mai întîmplă în viitor una. ca asta, n-am să mă mai supăr, ci am să iau măsuri. . · -Cu alte cuvinte; pace,· Serioja? E grozav! De mult trebuia s-o facem, eli ne-am certat aşa, de florile măruJuil Ca nişte eleve de pension! Ah, da, scumpule, ai cumva un strop de votcăP Tare mi s~a iiScat gitul! I-arrt poruncit lui Polikarp si. liervease!i; votcll.. Contele bău două pll.bărele, se tolfuri pe divan şi începu si!~ tr~cănellscă. ~ Adineauri, ftate, m·lJ,lll întîlnit cu OUa.:. Minunatii femei()! Ti'~btiie llA te anunţ eli. încep sli.-1 1ttfisc pe Urbenin ... Ceea ce tns_eamnă că Olenka îmi cam plaee ... A dracului de lrutnoasă! Ml!. gin~ dei!O s~-i dau tîrcoale. ~ Nu ,se cade să te atingi de femei măritate l - am spus eu un oftat. -El, la un blttttn... la Piotr Egorlci nu-i p!l.eat sll. tmprumuţi niţel nevasta... Nu-i de nasul lui ... Iar el ca şi cllitele acela.: are un os, nu-l roade, dar niei altora nu·l dă ... Chiar ~i încep atacurile, ~ am s-o ta.c sistematic ... E o dulceoţM. ... hm ... şic, nu alta, frate l îti lingi degetele, zău aşa! Contele mai. b!u o a tr(!ia votcll. şi tU'fil!: ~ Ştii cine·mi mai place din fromu.stiţile locale? Nadertka, fiica. tontâlltului !la de Kalbtin ... O brună smea.dll., cu tenul palid şi nişte ochi... şi acolo va trebui s~ IU'ufic tta.d~... De Rttsâlii orga.nî"

zez ... o seratlL. muzical-vocal-literară... special... ca s-o invit pe. ea... Aici, frate, nu-i rău deloc, e vessl chiar! Şi tu.,..soc~etate, şi tu femei, şi... Spune-mi, am voie să aţipesc... doar cîteva clipe aici, la tine? - Sigur, dar cum rămîne cu Pşehoţki şi cu cupeu}? -Las' să aştepte! ... Naiba să-1 ia!... Nici eu, frate, nu-l am la stomac. Contele· se săltă sprijillindu-se în cot şi rosti pe un ton misterios: - Îl ţin, pentru că nu pot face altfel... sint nevoit s-o fao ... Dar, dă-1 dracului!... Braţul îi alunecă, capul căzu pe pernă. În clipa 'Ce-a urmat, contele sforăia. · · Seara, după plecarea lui Karneev, am avut o a treia vizită: doctorul Pavel Ivanovici. Venise să mă anunţe că s-a îmbolnăvit Nadejda Nikolaevna şi că dînsa... i-a respins definitiv cererea în căsătorie. Era tare trist, sărmanul, şi semăna cu o curcă plouată. Trecuse poeticul mai... Liliacul şi-a scuturat florile, s-au veştejit lalelele, iar o odată cu ele s-au dus extazul şi bucuriile dragostei, care, deşi vinovată şi chinuitoare,,.totuşi ne aduce uneori clipe dulci de neuitat. Sînt ~ele·clipe pentru care ai da luni şi ani din viaţă. · într-una din serile de iunie, după apusul soarelui, cînd urma lui însă - o dungă. putpuriu~aurie - mai colora încă asfinţitul depărtat, prorocind o zi senină, liniştită, m-am apropiat, călare pe Zorka, de aripa casei, unde locuia Urbenin. în seara aceea la conac urma să aibă loc serata ,,muzicală". Cei dintîi oaspeţi sosiseră, dar contele lipsea de acasă: plecase să se plimbe călare şi pro· misese să nu întîrzie. Ceva mai tîrziu, ţinîndu-mi calul de căpăstru, stMeam lîngă trepte şi conversam cu Saşa, fetiţa lui Urbenin. Taică-său şedea pe o ireaptă şi, cu capul proptit în pumni, privea în zare. Era posomorît şi ritspundea în silă la întrebările mele. Lăsîndu-! în pace, m-am întreţinut cu Saş'a. -Unde ţi-e măinica cea nouă?- am întrebat-o. . · - Ş-a duş şă şe plimbe călăre cu