Anatomie sem I-osteologie.pdf

Klara BRÎNZANIUC Bogdan Andrei SUCIU

Dragoş Codrin POPA

Ioana HĂLMACIU

ANATOMIA SISTEMULUI OSOS

2014

Klara BRÎNZANIUC Bogdan Andrei SUCIU

Dragoş Codrin POPA

Ioana HĂLMACIU

ANATOMIA SISTEMULUI OSOS

2014

AUTORI:

Prof. Dr. Klara BRÎNZANIUC Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş Catedra de Anatomie şi Embriologie

Şef lucr. Dr. Bogdan Andrei SUCIU Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş Catedra de Anatomie şi Embriologie

Asist.univ. Dr. Dragoș Codrin POPA Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş Catedra de Anatomie şi Embriologie

Asist.univ. Dr. Ioana HĂLMACIU Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş Catedra de Anatomie şi Embriologie

Referenţi:

Prof. SERES STURM LUDOVIC Membru al Academiei de Ştiinţe Medicale Doctor Honoris Causa Membru al Societăţii Anatomiştilor din România

Prof. Dr. BORDEI PETRU Vicepreşedintele Societăţii Anatomiştilor din România Șef Disciplină Anatomie şi Embriologie, Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius Constanţa Preşedinte al Senatului Universităţii Ovidius Constanţa

Desenele au fost realizate de către studenta Andrea Nistea Cristina, schiţe după osariumul disciplinei şi următoarele surse bibliografice : -

Atlas de anatomie umană, Ediţia a-4-a, Frank Netter, M.D, Ediţia în limba română, Editura Medicală Callisto, 2008, ISBN 9789738726174

-

Atlas of human anatomy (Atlas Anatomii Tseloveka), R.D. Sinelnikov, 1978.

Coperta –Leonardo da Vinci –Studii anatomice Editura

CUPRINS PREFAŢĂ ............................................................................................................................. 13 INTRODUCERE .................................................................................................................... 15 CAP.I. NOŢIUNI DE OSTEOLOGIE GENERALĂ ...................................................................... 15 CAP.II. SCHELETUL ORGANULUI AXIAL ............................................................................... 23 VERTEBRELE (Vertebrae) ............................................................................................... 23 CARACTERISTICI GENERALE ALE VERTEBRELOR ......................................................... 23 VERTEBRELE CERVICALE (Vertebrae cervicales) ........................................................ 24 VERTEBRELE TORACICE (Vertebrae thoracicae) ......................................................... 27 VERTEBRELE LOMBARE (Vertebrae lumbales) ........................................................... 29 OSUL SACRUM (Os sacrum) .......................................................................................... 30 OSUL COCCIS (Os coccygis) ............................................................................................. 31 CAP. III. TORACELE OSOS .................................................................................................... 33 STERNUL (Sternum) ........................................................................................................ 33 COASTELE (Costae) ......................................................................................................... 34 CAP. IV. CRANIUL ................................................................................................................ 39 NEUROCRANIUL .............................................................................................................. 39 OSUL FRONTAL (Os frontale) ..................................................................................... 39 OSUL PARIETAL (Os parietale) .................................................................................... 42 OSUL OCCIPITAL (Os occipitale) ................................................................................. 43 OSUL TEMPORAL (Os temporale) .............................................................................. 45 OSUL SFENOIDAL (Os sphenoidale) ........................................................................... 49 Figura 14 - Osul sfenoidal (Os sphenoidale) ............................................................... 52 VISCEROCRANIUL............................................................................................................ 53 OSUL ETMOID (Os ethmoidale) .................................................................................. 53 OSUL NAZAL (Os nasale) ........................................................................................... 54 OSUL LACRIMAL (Os lacrimale).................................................................................. 55 CORNETUL NAZAL INFERIOR (Concha nasalis inferior)............................................... 56 VOMERUL (Vomer) .................................................................................................... 56 OSUL PALATIN (Os palatinum) ................................................................................... 57 OSUL ZIGOMATIC (Os zygomaticum).......................................................................... 59 MAXILA (Maxilla) ....................................................................................................... 60 MANDIBULA (Mandibula) .......................................................................................... 63 OSUL HIOID (Os hyoideum) ....................................................................................... 66 JONCȚIUNILE OASELOR CRANIULUI ................................................................................ 67 SUTURILE CRANIULUI ................................................................................................. 67 SINCONDROZELE CRANIULUI ...................................................................................... 68 BAZA CRANIULUI ............................................................................................................ 69

ENDOBAZA ..................................................................................................................69 EXOBAZA .....................................................................................................................72 CAVITĂȚILE CRANIO-FACIALE .........................................................................................76 ORBITA, CAVITATEA ORBITALĂ (Orbita – Cavitas orbitalis) ........................................76 CAVITATEA NAZALĂ OSOASĂ (Cavitas nasi) ...............................................................77 CAVITATEA BUCALĂ OSOASĂ .....................................................................................78 SINUSURILE PARANAZALE...........................................................................................78 URECHEA MEDIE, CAVITATEA TIMPANICĂ (Cavum tympani) ...................................79 URECHEA INTERNĂ .....................................................................................................81 FOSA PTERIGOPALATINĂ (Fossa pterygopalatina) ....................................................82 FOSA INFRATEMPORALĂ (Fossa infratemporalis) .....................................................83 FOSA TEMPORALĂ (Fosa temporalis) .........................................................................83 DINŢII (Dentes) ...........................................................................................................83 CAP. V. CENTURA PECTORALĂ (Cingulum pectorale/membri superioris) .........................89 CLAVICULA (Clavicula) ....................................................................................................89 SCAPULA (Scapula).........................................................................................................90 CAP. VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR (Pars libera membri superioris) .......93 HUMERUSUL (Humerus) .................................................................................................93 RADIUSUL (Radius).........................................................................................................97 ULNA (Ulna) ...................................................................................................................99 OASELE CARPIENE (Ossa carpi/carpalia)......................................................................101 Osul scafoid (Os scafoideum) ...................................................................................101 Osul semilunar (Os lunatum) ....................................................................................102 Osul piramidal (OS triquetrum) ................................................................................102 Osul pisiform (OS pisiforme).....................................................................................103 Osul trapez (Os trapezium) .......................................................................................104 Osul trapezoid (Os trapezoideum)............................................................................104 Osul capitat (Os capitatum) ......................................................................................105 Osul hamat (Os hamatum) .......................................................................................106 OASELE METACARPIENE (Ossa metacarpi/metacarpalia I-V) .......................................107 FALANGELE SAU OASELE DEGETELOR (Ossa digitorum, phalanges) ...........................107 OASELE SESAMOIDE (Ossa sesamoidea)......................................................................108 CAP. VII. CENTURA PELVIANĂ (Cingulum pelvicum/membri inferioris) ..........................111 COXALUL (Os coxae/pelvicum) ....................................................................................111 CAP. VIII: PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR (Pars libera membri inferioris) ......115 FEMURUL (Femur) .......................................................................................................115 PATELA (Patella)...........................................................................................................118 TIBIA (Tibia)...................................................................................................................118 FIBULA (Fibula).............................................................................................................121 OASELE TARSIENE (Ossa tarsi/tarsalia) .........................................................................122 TALUSUL (Talus) .......................................................................................................122 OSUL CALCANEU (Calcaneus) ..................................................................................124

OSUL NAVICULAR (Os naviculare) ........................................................................... 125 OSUL CUBOID (Os cuboideum) ................................................................................ 126 OASELE CUNEIFORME (Ossa cuneiformis)................................................................ 127 OASELE METATARSIENE (Ossa metatarsii/metatarsali I-V) .......................................... 129 FALANGELE (Phalanges)................................................................................................ 130 OASELE SESAMOIDE (Ossa sesamoidea) ...................................................................... 130 CAP. IX: ENTITĂŢI OSTEO-ARTICULARE ............................................................................ 132 COLOANA VERTEBRALĂ (Columna vertebralis) .......................................................... 132 OSTEOTORACELE (Osteothorax/ Compages thoracis) ................................................. 133 BAZINUL OSOS (Osteopelvis) ........................................................................................ 135 PICIORUL ÎN ANSAMBLU............................................................................................... 137 BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................... 139

PREFAŢĂ Autorii, prof. dr. Klara Brînzaniuc, asistent univ dr. Ioana Hălmaciu, asistent univ. dr. Dragoș Popa şi şef lucr. dr. Bogdan Suciu, membrii ai colectivului disciplinei de anatomie, ne propun prin prezenta carte o sistematizare a unui sistem-sistemul osos, pornind de la noţiuni fundamentale de anatomie descriptivă şi terminând cu cele clinico-aplicative. Un rol important se acordă în descrierea caracteristicilor morfo-funcţionale ale sistemului osos şi osului ca organ în cadrul acestui sistem. Scisă clar, de un grup de anatomişti cu experienţă, care au ştiut să aleagă din multitudinea de informaţii existente cele mai sugestive date de specialitate, cartea este accesibilă celor intereseaţi, studenţi, anatomişti, medici rezidenţi sau specialişti, ortopezi, medici sportivi, specialişti în recuperare sportivă sau medicală, antrenori sau sportivi. Însoţită de o iconografie sugestivă, elaborată în cercul ştiinţific studenţesc al catedrei, având o bibliografie şi o documentare exhaustivă privind aspectele anatomice detaliate, aduce date complete despre sistemul osos şi suficiente date practice, anatomo-clinice. Redactarea unei lucrări de specialitate anatomică care să servească în aceeaşi măsură şi anatomiştilor dar şi la pregătirea altor specialişti nu este o misiune uşoară. O lucrare valoroasă trebuie să îi satisfacă pe cei mai mulţi specialişti interesaţi de ea. Dificultăţile provin pe de o parte din volumul mare de cunoştiinţe de specialitate adunate la această disciplină, pe de altă parte de necesitatea de a găsi o formă de prezentare corespunzătoare, ceea ce autorii au reuşit pe deplin. Nomina anatomică utilizată este actualizată, iar descrierea respectă curicula anatomică a studenţilor din domeniile de studii medicale şi sportive. Ca şi anatomist şi ortoped, ca şi specialist care a scris şi publicat anatomia descriptivă şi topografică a corpului uman, în mai multe ediţii, ultimele fiind elaborate de mine alături de d-na prof dr Klara Brînzaniuc, recomand cu căldură oricărui specialist interesat prezenta lucrare, pe care am citit-o cu mare plăcere. Tg.-Mureş, noiembrie 2013

Prof. dr. SERES STURM LUDOVIC Membru al Academiei de Ştiinţe Medicale Doctor Honoris Causa Membru al Societăţii Anatomiştilor din România Medic primar ortopedie traumatologie

INTRODUCERE Studiul anatomiei rămâne fundamentul învățământului medical, ca și știință morfologică, deoarece fără cunoașterea aprofundată a formei și structurii corpului omenesc acest învățământ nu poate fi conceput, dar în mare măsură anumite date descriptive și topografice sunt necesare și în alte programe de studiu. Acest curs este adresat în primul rând studentilor ce încep învățământul anatomic în domeniul sănătate, fie că sunt la programele de studiu reglementate sectorial ale facultății de medicină (medicină, asistență medicală generală), medicină dentară, farmacie, fie la programe reglementate general, cum ar fi balneofiziokinetoterapie și nutriție, respectiv pentru programul de studiu la nivel de licență în educație fizică și sportivă. Sper că el va trezi un interes mai larg din partea acestora, dar și a altor specialiști ce au preocupări legate de remodelarea și adaptarea funcțională a sistemul osos, a osului ca organ și sistem (cum ar fi rezidenți și specialiști de recuperare medicală și sportivă, medici sportivi, etc). Anatomia omului poate fi prezentată în multe feluri, însă ca orice materie de studiu trebuie să respecte câteva etape ale învăţării, pornind de la studiu analitic, descriptiv la cel sintetic şi de utilizare practică a cunoştiinţelor. Ca și știință anatomia este grea nu numai pentru cantitatea mare de cunoștiințe ce trebuie însușite în timp relativ scurt dar și familiarizării reduse a tinerilor studenți cu acest limbaj nou, anatomic, cel care îl adaptează la maniera de exprimare medicală a noțiunilor. Cartea autorilor oglindește în primul rând experiența noastră didactică, contactul zilnic cu studenții ce ne-a permis să cunoaștem nevoile lor specifice de instruire. Numeroasele surse bibliografice puse la dispoziția lor nu i-a ajutat suficient în primii ani de studiu, ei solicitând constant suporturi unitare pentru baremul minim de cunoștiințe solicitat în aceste activități didactice. De aceea expunerea materiei se face în ordine clasică. De asemenea, în învățarea anatomiei este importantă și iconografia. Cartea este ilustrată în consecință cu un număr mare de figuri, stilul descrierii fiind simplu, clar, cu precizarea unor aplicații practice evidente, în dorința de a contribui de la primele activități didactice la formarea unei gândiri medicale morfologice integrative și aplicative ale tinerilor noștri studenți. Pentru cei care nu mai sunt studenți și doresc date suplimentare, recomandăm consultarea lucrărilor autorilor de anatomie regională și aplicatică (Sistemul musculo-scheletal, anatomia membrelor, anatomia trunchiului, anatomia capului și gatului, etc). Lucrarea este primul fascicol de anatomie sistematică pentru studenți, dintr-o colecție completă, cu caracter de tratat, ce va continua cu studiul sistemul muscular în cadrul aparatului locomotor. Efortul autorilor în acest demers de reeditare pentru studenți a anatomiei, începând cu cea sistematică și continuând cu cea practică aplicativă va fi răsplatit în măsura în care studenții lor vor demonstra în timp că acest studiu le-a fost util în primă etapă, iar ulterior prin întelegera integrativă a acestor noțiuni putând să le devină chiar plăcut. Nu dorim să încheiem aceste puține cuvinte fără a mulțumi recenzorilor științifici ai acestei cărți, anatomiști cu recunoaștere științifică națională și internațională, dl Prof. Dr. Seres Sturm Ludovic și Prof. Dr. Petru Bordei.

Cum autorii sunt formați de școala de anatomie târgumureșeană, discipoli direcți ai dlui Prof Dr. Seres Sturm Ludovic, personalitate nobilă, un stilist şi un creator de şcoală, cel care în toată viaţa sa profesională ne-a fost alături, fiind mereu la datorie, făcându-şi din muncă un crez, și de aceea ne dorim sincer ca prin tot ceea ce vor întreprinde ca și dascăli să ne arătăm prețuirea și respectul pentru contribuția dlui profesor emerit dr. Seres Sturm Ludovic în formarea lor. Autorii

15 |CAP.I. NOȚIUNI DE OSTEOLOGIE GENERALĂ

CAP.I. NOŢIUNI DE OSTEOLOGIE GENERALĂ Scheletul uman este format, în mod normal din 206 oase. La nivelul scheletului uman există și unele oase inconstante (oasele sesamoide de la nivelul scheletului piciorului și mâinii, oasele intrasuturale de la nivelul calotei craniene). Forma și dimensiunile oaselor este dată de forța și direcția forței ce acționează asupra osului, prin intermediul mușchilor care se inseră pe oasele respective. Clasificarea oaselor Bazându-ne pe forma oaselor, acestea se clasifică în : -

-

Oase lungi (Os longum), se găsesc la nivelul scheletului membrelor. Acestea sunt formate dintr-un corp de formă cilindrică (Diafiză, Diaphysis) și două extremități (Epifize, Epiphysis). Epifizele oaselor lungi sunt mai voluminoase decât diafizele și au o formă neregulată. În perioada de creștere, la copii, între epifiză și diafiză se găsește cartilaj de creștere (această zonă poartă numele de metafiză). Oase scurte (Os breve), au forme variate, se găsesc la nivelul scheletului mâinii, piciorului sau coloanei vertebrale. Oase plate (Os planum), sunt oase late formate din două lame osoase de țesut osos compact, între care se găsește țesut osos spongios. Se găsesc la nivelul cutiei craniene. Există și tipuri particulare de oase cum ar fi :

-

Oasele pneumatice, sunt oase care prezintă în interior cavități, care conțin aer (osul sfenoid, frontal, maxila, etc). Oasele sesamoide, sunt oase care se găsesc în interiorul unor ligamente (rotula). Oase accesorii, wormieme, sunt oase inconstante care se găsesc la nivelul suturilor craniene. Osul, ca și organ

Osul, ca și organ este o structură vie, cu vascularizație și inervație propie, care suferă pe parcursul vieții un proces de creștere, de remodelare osoasă sau de involuție. Dacă privim, osul ca și un organ, acesta este format din : -

Cartilajul articular Periost Osul propiu-zis Cartilajul de creștere Endost Canalul medular Vase și nervi Cartilajul articular (Cartilago articularis)

Cartilajul articular acoperă suprafețele osoase care participă la formarea articulațiilor. Are o culoare alb-gălbuie și este format din țesut cartilaginos hialin. Cartilajul articular permite executarea mișcărilor oaselor la nivelul articulațiilor, favorizând mișcările de

CAP.I. NOȚIUNI DE OSTEOLOGIE GENERALĂ | 16

alunecare. Cartilajul articular are o grosime medie de 2-4 mm, dar poate ajunge și la 6-7 mm în cazul rotulei. Grosimea cartilajului articular poate scădea odată cu înaintarea în vârstă. Cartilajul articular este poros, elastic și compresibil. Elasticitatea îi permite să își modifice forma sub acțiunea presiunii, iar apoi să revină la forma inițială. Este un țesut lipsit de vascularizație și inervație. Țesutul cartilaginos este format dintr-o matrice cartilaginoasă în care se găsesc celulele cartilaginoase (condrocitele). Matricea cartilajului este formată din fibre de colagen și proteoglicani. Condrocitele se găsesc în niște mici lacune cartilaginoase și au rolul de a sinetiza matricea cartilaginoasă și de a menține troficitatea cartilajului. Periostul (Periosteum) Periostul este o membrană de culoară albă-gălbuie, care acoperă în întregime osul cu excepția porțiunilor osoase acoperite de cartilaj. La nivelul diafizelor osoase are o grosime crescută comparativ cu epifizele osoase. Din punct de vedere structural este format din trei straturi : -

Stratul adventicial extern, format din țesut conjunctiv lax. Acest strat are în principal un rol trofic. Stratul fibros, format din țesut conjunctiv fibros. Stratul cambial (Stratum osteogenicum), are rol proliferativ, având rol în creșterea în grosime a oaselor și în refacerea osoasă după fracturi (formarea calusului osos).

La nivelul joncțiunii dintre tendon și periost, fibrele periferice ale tendonului se continuă cu periostul, iar fibrele centrale penetrează corticala osului. Din punct de vedere histologic, această zonă de tranziție între tendon și os este formată din straturi succesive : tendon, fibrocartilaj, firocartilaj calcificat, os cu densitate scăzută, os normal. Osul propiu-zis Osul este format din două tipuri de substanță : substanța compactă (Textus osseus compactus) și substanța spongioasă (Textus osseus spongiosus). Substanța compactă se găsește la periferia tuturor oaselor, dar mai ales la nivelul diafizei oaselor lungi. Substanța spongioasă se găsește la nivelul epifizelor oaselor lungi, în interiorul oaselor scurte și plate. La nivelul oaselor plate substanța spongioasă este denumită diploe (Diploe). Țesutul osos compact este format din lamele osoase. Acestea sunt dispuse concentric, fără a exista cavități între acestea. La periferia osului aceste lamele osoase poartă numele de lamele circumferențiale externe, spre interiorul osului de lamele circumferențiale interne. Între cele două tipuri de lamele osoase, se găsesc lamele osoase interstițiale. La nivelul țesutului osos compact există mici orificii, care sunt traversate de vase și nervi. Țesutul osos compact este format din mai multe sisteme haversiene. Țesutul osos spongios este de asemenea format din lamele osoase, dar spre deosebire de țesutul osos compact, în acest caz, lamele osoase au o dispoziție spațială neregulată și delimitează cavități osoase în interior. Sistemul haversian este format din 5-25 lamele osoase concentrice, dispuse în jurul unui canal central. Fiecare sistem haversian are pe secțiune un diametru de 150-300µ și o înălțime de câțiva milimetri. Lamelele osoase sunt formate din fibre de colagen, care au un traiect spiralat în jurul canalului central. Atât în interiorul lamelelor osoase, cât și între

17 |CAP.I. NOȚIUNI DE OSTEOLOGIE GENERALĂ acestea există mici lacune osoase, în care se găsesc osteocite. Lacunele osoase comunică între ele prin niște mici canalicule perforante (denumite și canale Volkmann). Prelungirile osteocitelor pătrund în canaliculele osoase și se anastomozează cu prelungirile osteocitelor din jur. Unitatea morfo-funcțională a osului este osteonul (Osteonum). Fiecare osteon în parte este format dintr-un sistem haversian, osteoblastele și osteocitele de la acest nivel, rețeaua de canalicule Volkmann și conținutul vascular, nervos și medular al canalului central și al canaliculelor adiacente. Osteonul este o structură dinamică, el reînnoidu-se la fiecare 6 luni. Ţesutul osos este un ţesut conjunctiv dens diferenţiat, rigid, de suport, constituit din substanţă fundamentală organică, anorganică şi celule osoase. Țesutul osos este format din substanță intercelulară organică, subtanțe minerale și celule osoase. Substanța intercelulară organică este formată din fibre de colagen și din substanță fundamentală. Substanța fundamentală este formată din proteoglicani și mici cantități de lipide. Dintre substanțele minerale care intră în componența țesutului osos, cea importantă este fosfatul de calciu. Fosfatul de calciu se găsește sub formă de cristale de hidroxiapatită sau fosfat de calciu amorf. Celulele țesutului osos sunt : -

Osteoblastul, are rol în sinteza substanței organice a osului Osteocitul, este celula osoasă matură Osteoclastul, este macrofagul țesutului osos. Cartilajul de creștere (Cartilago epiphysialis)

Cartilajul de creștere este cartilajul care are rol în creșterea osului. Cartilajul de creștere situat la limita dintre diafiza și epifiza oaselor lungi (numit și cartilaj de conjugare) asigură creșterea axială, în lungime a osului. Cartilajul de creștere situat la nivelul epifizelor sau apofizelor asigură creșterea centripetă a osului. Endostul (Endosteum) Endostul este o membrană care căptușește canalul medular și cavitățile substanței osoase spongioase. Între periost și endost există o continuitate, aceasta se realizează la nivelul canalelor care străbat corticala osului. Canalul medular (Canalis medullaris) Canalul medular este un canal osos situat în porțiunea de mijloc a diafizelor și epifizelor oaselor. Conține în interior măduva osoasă, vase și nervi. Diametrul canalului medular și grosimea corticalei osului, variază în funcție de presiunile mecanice la care este supus osul respectiv. Raportul dintre grosimea corticalei osoase și grosimea canalului medular poartă numele de index medular. Măduva osoasă (Medulla ossium) Măduva osoasă se găsește în interiorul canalului medular, a cavităților substanței spongioase osoase și a canaliculelor osoase. Există 3 tipuri de măduvă osoasă : -

Măduva roșie, este prezentă la copii, iar în cazul adulților se găsește la nivelul corpurilor vertebrale, a oaselor plate ale cutiei craniene și la nivelul epifizei proximale a femurului și humerusului.

CAP.I. NOȚIUNI DE OSTEOLOGIE GENERALĂ | 18

-

Măduva galbenă, este prezentă la adulți Măduva gelatinoasă, este prezentă la vârstnici, este o formă degenerată a măduvei osoase. Vascularizația osului

Osul primește sânge arterial din mai multe surse, realizându-se astfel un important sistem anastomotic, atât între arterele osului, cât și între arterele osului și cele ale țesuturilor moi din jur. : -

-

-

Artera nutritivă, asigură aproximativ 50-70% din necesarul sanguin al osului. Pătrunde la nivelul osului prin gaura nutritivă, străbate corticala osului, iar la nivelul canalului medular se ramifică în două ramuri : una ascendentă și alta descendentă, acestea ramificându-se progresiv. Din aceste ramuri medulare se desprind mici ramuri arteriale care străbat corticala osului, realizând anastomoze între circulația medulară și cea periostală Circulația epifizo-metafizară este realizată de către arterele epifizare superioare și cele inferioare. Aceste artere epifizare se anastomozează cu ramurile medulare ascendente și descendente. Circulația periostală este realizată de către arterele periostale. Circulația haversiană, fiecare sistem haversian prezintă în interior, un vas capilar, care are structura unui capilar obișnuit. Ramificațiile acestui vas capilar nu mai păstrează structura unui capilar obișnuit, fiind de fapt niște tuburi endoteliale.

Venele oaselor, au un traiect paralel cu arterele doar în cazul venelor care însoțesc artera nutritivă, aceasta fiind însoțită de 2 vene. În rest, venele oaselor au un traiect separat de cel al arterelor, îndreptat spre epifize. La ieșirea venelor din epifizele oaselor, acestea un un diametru mai crescut comparativ cu arterele. Inervația osului Inervația osului este realizată de multiple ramuri nervoase care sunt prezente în principal la nivelul periostului. Mecanostructura oaselor Osul prin structura sa se adaptează pentru a rezista la presiune, tracţiune şi torsiune. Osul spongios este format din lame, trabecule osoase intersectate, ce lasă cămăruţe goale (areole), având o structură de fagure. Prin dispoziţia lamelor sale osoase s-a adaptat la factori mecanici (presiune, tracţiune), ce determină arhitectura osului. Se constată o anumită dispoziţie a trabeculelor osoase care se dispun în direcţia liniilor de efort principal, numite şi linii izostatice. Acestea reprezintă traiectoriile după care se transmite presiunea sau tracţiunea la care este supus osul. Deci substanţa spongioasă, ca şi osul în general are o mecanostructură. Prezenţa canalului medular şi a întregului sistem tubular haversian din substanţa compactă, îi măreşte rezistenţa. Osul lung la nivelul extremităţilor sale prezintă o mecanostructură, în raport cu forţa de presiune şi tracţiune ce acţionează. Acești factori determină şi aranjarea trabeculelor sale interne, sub formă de fascicule sau stâlpi de presiune şi tracţiune, ce se întretaie în formă de boltă sau ogivă, factor de rezistenţă crescută a osului.

19 |CAP.I. NOȚIUNI DE OSTEOLOGIE GENERALĂ

Osificarea Osificarea este procesul de formare a țesutului osos din țesut non-osos. Există două tipuri de osificare : osificarea membranoasă și osificarea encondrală. Osificarea membranoasă constă în formarea de țesut osos direct din țesut mezenchimatos. Acest proces se realizează în două etape : condensare mezenchimatoasă și osul de membrană. Este caracteristică formării oaselor plate, mai ales cele ale cutiei craniene. Osificarea encodrală se realizează în 3 etape : condensare mezenchimatoasă, faza cartilaginoasă și osul de cartilaj. Osificarea encondrală debutează în cursul vieții intrauterine și se continuă postnatal până la vârsta adolescenței. Este caracteristică formării oaselor lungi și oaselor coloanei vertebrale. Uneori formarea anumitor oase se realizează prin ambele tipuri de osificări (cum este cazul oaselor de la baza craniului). Remanierea osoasă Remanierea oaselor adulte se realizează sub influența unor factori hormonali și nu modifică dimensiunile și forma oaselor. Formarea unor noi structuri osoase, se realizează după resorbția altor structuri osoase. Osteoclastele distrug țesutul osos vechi, iar apoi țesutul respectiv este invadat de celule nediferențiate, vase sanguine și osteoblaste. Apariția osteoblastelor determină formarea de noi lamele osoase. Astfel, formându-se un nou țesut osos. Formarea calusului osos. Calusul este ţesutul osos neoformat care înlocuieşte o soluţie de continuitate a osului, după o fractură şi constituie o modalitate de vindecare a acesteia prin procesul regenerativ spontan (prin potenţializarea celulelor conjunctive - fibroblaste) din hematomul format consecutiv hemoragiei locale posttraumatice şi transformarea acestora în celule osteoprogenitoare şi în final în osteoblaste. Calusul format se remodelează şi dobândeşte trăsăturile structurale şi arhitecturale ale calusului osos. Aplicaţii practice Anual aproximativ 10% din schelet este înlocuit cu ţesut osos nou. Procesul este reglat de factori locali şi hormonali, are loc în arii mici, prin activitate osteoblastică şi osteoclastică . Elementul central de echilibru între distrugerea osoasă (de către osteoclast, macrofagul ţesutului osos, ce are un echipament enzimatic proteolitic capabil să dizolve mineralul şi matricea osoasă, cu origine în precursori mezenchimali ai liniei limfoide) şi refacerea osoasă (de către osteoblast, celula osteoformatoare) este celula osoasă matură, osteocitul. Osteocitul menţine viaţa osului, dirijează schimbul între capilar şi ţesutul osos. Menţine echilibrul între funcţia osteoblastică şi osteoclastică. Are funcţii de a secreta matricea osoasă, de a depozita sărurile minerale şi funcţii nutritive. Participă la metabolismul calciului sub influenţa parathormonului, mobilizează rapid calciul eliberându-l în circulaţie. În anumite condiţii şi fibroblastele şi alte celule sistemice se pot transforma în celule osoase (cum ar fi uroteliu, celule din peretele capilarelor, etc) acestea fiind cele care sunt

CAP.I. NOȚIUNI DE OSTEOLOGIE GENERALĂ | 20

responsabile de osificările în afara sistemului osos-osificări ectopice sau heterotopice. Ca exemple putem aminti miozita osificantă posttraumatică la sportivi. Metabolismul osos este reglat de hormoni polipeptidici steroidici sau hormonii tiroidieni precum şi de factori locali care joacă un rol direct important în remodelarea osoasă. Factorii locali sunt sintetizaţi de celule scheletale şi includ factori de creştere, citokine şi prostaglandine. Resorbţia şi formarea osului, în condiţii fiziologice de remodelare este cuplată, şi se află în echilibru. În condiţii patologice rata resorbţiei este mai mare decât cea de formare a noului os, masa osoasă diminuând cantitativ. Astfel densitatea şi rezistenţa osului poate scădea cu 30-50%, ceea ce cauzează osteoporoza şi crește considerabil riscul fracturilor (ex. osteoporoza postmenopauzală, sau a vârstnicilor, osteoporoza cauzată de factori patogenetici, cum ar fi corticosteroizii, etc). Remodelarea osoasă este substratul celular şi morfologic al turnoverului osos şi are drept funcţie menţinerea componenţei biomecanice a scheletului, prin împiedicarea leziunilor de oboseală, ca şi menţinerea unei cantităţi adecvate de os tânăr, pentru menţinerea homeostaziei minerale. Schimburile metabolice din os în procesele permanente de remodelare sub influenta factorilor mecanici umorali, sunt mediate de spaţiul extracelular al sistemului lacunar şi canalicular din substanţa osoasă. Leziuni aparente în os sănătos, apărute spontan ca şi fracturi fără traumatisme, la sportivii de performanţă, mai ales în situaţia unor antrenamente nemonitorizate ce pot duce la oboseală şi supraantrenament, sunt consecinţa modificărilor homeostaziei, inclusiv la nivelul ţesutului osos. Aceste fracturi sunt cunoscute în literatura medicală ca şi fracturi de stress sau de oboseală. Remodelarea osului compact se face pe aproximativ 20% din suprafaţa sa, în timp ce remodelarea osului spongios se face pe aproape întreaga sa suprafaţă, la subiectul tânăr şi tot pe aproximativ 20% din suprafaţă, la adult. Funcţia ţesutului osos şi masa osoasă optimă vârstei, densitatea şi conţinutul mineral al acestuia este reglată genetic, hormonal, nutriţional şi mecanic. Masa osoasă se modifică în relaţie cu creşterea scheletală şi cu procesele de remodelare, în mod normal atinge un maxim la vârsta biologică de 30 de ani. În general, până la vârsta de 50 de ani, masa osoasă rămâne constantă, descreşterea ce începe afectează ambele sexe, deşi rata de descreştere şi magnitudinea pierderii osoase este mai mare la femei decât la bărbaţi. Bărbaţii pierd anual 0,5-0.75% din masa osoasă, faţă de femei care anual pierd 1,5-2% din masa osoasă, iar după menopauză chiar 2,5-3% pe an. Există o pierdere osoasă cu vârsta. La bărbat se produce o descreştere progresivă a grosimii osului cortical şi a volumului osului trabecular. La femeie se produce mai întâi o descreştere lentă, apoi una accentuată între 45-60 de ani, urmată din nou de o descreştere lentă. Bărbatul pierde 20% din volumul osos între 30 şi 70 de ani, iar femeia 40% între aceleaşi vârste. Forţele mecanice care acţionează asupra osului (ex. activitatea fizică) măresc cantitatea masei osoase şi rezistenţa structurală a acesteia. Incidenţa osteoporozei este crescută la subiecţii cu stil de viaţă lipsit de activităţi fizice. Capitalul osos maxim este influenţat de factori multipli care includ rasa, sexul, factori genetici, factori nutriţionali, activitatea fizică, care acţionează în timpul perioadei de consolidare a scheletului.

21 |CAP.I. NOȚIUNI DE OSTEOLOGIE GENERALĂ Activitatea fizică este deosebit de importantă în menţinerea masei scheletale pentru că asociată cu activitatea fizică musculară stimulează formarea osoasă şi creşte masa ei, pe când imobilizarea prelungită produce rapid o pierdere osoasă. Se studiază de mult efectul forţelor mecanice asupra arhitecturii trabeculare, dar doar investigaţiile recente au demonstrat maniera în care forţele mecanice implicate reglează producţia mediatorilor locali care modulează acţiunea celulelor implicate în procesul de remodelare osoasă. Scăderea activităţii fizice odată cu vârsta devine un factor major de pierdere osoasă. Imobilzarea prelungită produce rapid pierdere osoasă, cu un procent de 1% săptămânal, care se continuă apoi încă şase luni, urmată de o scădere mai lentă a masei osoase. Exerciţiul fizic are un efect semnificativ pe masa osoasă, adulţii care practică sportul regulat având o masă osoasă mai mare decât cei care fac acest lucru întâmplător şi această diferenţă este evidentă între atleţii de performanţă şi cei amatori.

CAP.I. NOȚIUNI DE OSTEOLOGIE GENERALĂ | 22

23 | CAP.II. SCHELETUL ORGANULUI AXIAL

CAP.II. SCHELETUL ORGANULUI AXIAL VERTEBRELE (Vertebrae) Coloana vertebrală este formată prin suprapunerea celor 33-34 de vertebre, care în raport cu regiunile în care se situează se pot împărţii astfel:    

Vertebrele cervicale în număr de şapte notate de la C1 la C7 corespund regiunii cervicale şi formează coloana cervicală; Vertebrele toracale în număr de 12, notate de la T1 la T12 corespund toracelui şi formează coloana toracală; Vertebrale lombare în număr de 5, notate de la L1 la L5, corespund regiunii lombare şi formează coloana lombară; Vertebrele sacrale în număr de 5, notate de la S1 la S5, sunt sudate şi formează osul sacru în prelungirea căruia se găseşte osul coccis format din 4-5 vertebre. Vertebrele se împart în:

 

vertebre adevărate, sunt vertebrele mobile şi independente. În această categorie sunt incluse vertebrele cervicale, toracale şi cele lombare; vertebre false, fără mobilitate care se sudează între ele şi formează astfel osul sacru şi osul coccis. Vertebrele adevărate

Vertebrele adevărate prezintă o serie de caracteristici fundamentale, comune tuturor vertebrelor, la care se adaugă elemente specifice fiecărei regiuni în parte. CARACTERISTICI GENERALE ALE VERTEBRELOR Elementele componente ale unei vertebre cuprind: corpul, arcul şi pediculii care împreună delimitează gaura vertebrală. 



Corpul (Corpus vertebrae) este situat ventral, reprezintă partea cea mai voluminoasă a unei vertebre având forma unui segment de cilindru. Prezintă o faţă superioară, una inferioară şi o circumferinţă. Posterior circumferinţa este concavă şi formează peretele anterior al găurii vertebrale. Pediculii vertebrali (Pediculi arcus vertebrae) sunt descrişi ca două punţi osoase ce leagă corpul de arcul vertebral (Arcus vertebrae). Faţa medială formează peretele lateral al găurii vertebrale. Faţa laterală este rugoasă.

CAP.II. SCHELETUL ORGANULUI AXIAL | 24



 

Pe marginea lor superioară şi inferioară prezintă câte o scobitură (Incisura vertebralis superior et inferior) care prin suprapunerea vertebrelor formează gaurile intervertebrale (Foramina intervertebralia), traversate de nervii spinali. Arcul vertebral este situat dorsolateral şi formează peretele posterior al găurii vertebrale. Cuprinde următoarele elemente: - Două ramuri, numite lame vertebrale (Lamina arcus vertebrae) situate in continuarea pediculilor vertebrali şi care se unesc posterior pe linie mediană. Apofiza spinoasă (Processus spinosus) este o lamă osoasă, turtită în sens transversal cu baza fixată la nivelul arcului vertebral în punctul de unire ale celor două lame vertebrale şi un vârf orientat în jos. Are formă de piramidă triunghiulară şi prezintă:  Feţe laterale care participă la formarea şanţurilor vertebrale;  Faţa inferioară pe care se inseră ligamentul interspinos;  Marginea superioară pe care se inseră ligamentul interspinos;  Margini inferolaterale pe care se inseră ligamentul interspinos;  Vârf, pe care se inseră ligamentul supraspinos. Apofizele transverse (Processi transversi) pornesc simetric de pe părţile laterale ale arcului vertebral. Procesele articulare (Processus articularis), sunt în număr de patru, două superioare şi două inferioare (Processi articulares superiores, Zygaphyses superiores) şi (Processi articulares inferiores, Zygaphyses inferiores). Procesele articulare superioare ale unei vertebre se articulează cu procesele articulare inferioare ale vertebrei supraiacente.

VERTEBRELE CERVICALE (Vertebrae cervicales) Prezintă următoarele caractere morfologice regionale:    



Corpul vertebral este mic şi alungit în sens transversal; Apofiza spinoasă este scurtă şi bifurcată (bifidă); Apofizele transverse prezintă gaura transveră (Foramen transversarium), la nivelul căreia trec artera şi vena vertebrală; Procesele transverse prezintă, pe faţa superioară şanţul nervului spinal (Sulcus nervi spinalis), iar la nivelul vârfului acestora se găsesc trei tuberculi, respectiv:  tuberculul anterior (Tuberculum anterius), pe care se inseră muşchiul scalen anterior lung al capului şi gâtului;  tuberculul posterior (Tuberculum posterius) pe care se inseră muşchii splenius, longissimus, iliocostalis, levator al scapulei, muşchiul scalen posterior şi mijlociu;  tuberculul scalenic (al lui Juvara) pe care se inseră muşchii scaleni mijlociu şi inferior. Apofizele articulare dispun de feţe articulare plane.

25 | CAP.II. SCHELETUL ORGANULUI AXIAL

Atlasul (Atlas)

Fig.A. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Figura 1 - Vertebra cervicală (Vertebrae cervicales) Atlasul (Atlas) Fig.B

Processus spinosus Arcus vertebrae Facies articularis superior Tuberculum posterius Tuberculum anterius Foramen transversarium, Corpus vertebrae Sulcus nervi spinalis

1. 2. 3. 4.

Processus spinosus Processus articularis superior Corpus vertebrae Processus articularis inferior

Este prima vertebră cervicală şi este diferită de celelalte vertebre prin particularităţile pe care le prezintă:   



Nu prezintă corp vertebral; Este formată din două mase laterale, care sunt unite anterior prin arcul anterior şi posterior prin arcul posterior, delimitând împreună gaura vertebrală; Masele laterale (Massa lateralis) prezintă 4 feţe: - Superioară, prezintă două feţe articulare (Facies articularis superior), concave numite cavităţi glenoidale ale atlasului, pentru articularea cu condilii occipitali; - Inferioară, prezintă alte două feţe articulare (Facies articularis inferior), circulare, pentru articularea cu faţa articulară superioară a axisului. - Fața medială, la nivelul acesteia se găseşte un tubercul (Tuberculum ligamenti transversi atlantis) pe care se inseră ligamentul transvers al atlasului, acesta divizând gaura vertebrală într-o parte anterioară în care se găseşte apofiza odontoidă şi o porţiune posterioară care participă la formarea canalului vertebral; - Faţa laterală sau externă, de la nivelul căreia se desprind procesele transverse strabătute de gaura transversă. De la nivelul feţelor superioare lipseşte şanţul nervului spinal. Arcul anterior (Arcus anterior), prezintă o mică proemienţă, tuberculul anterior al atlasului (Tuberculum anterius), pe care se inseră ligamentul longitudinal anterior iar pe faţa posterioară se evidenţiază o faţă articulară ovalară (Fovea dentis) pentru articularea cu apofiza odontoidă a axisului.

CAP.II. SCHELETUL ORGANULUI AXIAL | 26



Arcul posterior (Arcus posterior), formează peretele posterior al găurii vertebrale. Prezintă pe faţa posterioară în zona mediană un tubercul posterior (Tuberculum posterius), descris ca rudiment al procesului spinos, pe care se inseră ligamentul nucal şi muşchiul drept posterior mic al capului. Tot la nivelul feţei posterioare se găseşte şi şanţul arterei vertebrale (Sulcus arteriae vertebralis), ce conţine arterele vertebrale şi prima pereche de nervi spinali.

Figura 2 - Atlasul (Atlas) 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

Fig.A

Tuberculum posterius Arcus posterior atlantis Sulcus arteriae vertebralis Foramen transversarium Processus transversus Facies articularis superior Arcus anterior atlantis Tuberculum anterius Fovea dentis Massa lateralis

1. 2. 3. 4. 5. 6.

Fig.B

Arcus posterior atlantis Foramen vertebrale Foramen transversarium Facies articularis inferior Arcus anterior atlantis Fovea dentis

Axisul (Axis) Este a doua vertebră cervicală, se remarcă prin prezenţa unei apofize verticale bine dezvoltate numită apofiză odontoidă sau dintele axisului (Dens axis). Apofiza odontoidă a axisului prezintă: Pe faţa anterioară, faţeta articulară anterioară (Facies articularis anterior), ovalară, convexă, pentru feţişoara articulară de pe faţa posterioară a arcului anterior al atlasului. Posterior prezinţă o faţă articulară (Facies articularis posterior), pentru ligamentul transvers al atlasului. La nivelul feţelor laterale se inseră ligamentele alare, iar la nivelul vârfului se inseră ligamentul apical al dintelui axisului.

27 | CAP.II. SCHELETUL ORGANULUI AXIAL

Figura 3 - Axisul (Axis) Fig.A

1. 2. 3. 4. 5. 6.

Dens axis Facies articularis anterior Facies articularis superior Corpus vertebrae Facies articularis inferior Processus transversus

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Fig.B

Facies articularis anterior Dens axis Facies articularis posterior Facies articularis superior Processus spinosus Facies articularis inferior Processus transversus Foramen transversarium Corpus vertebrae

A şasea vertebră cervicală Prezintă ca şi element distinctiv prezenţa la nivelul apofizei transverse a unui tubercul anterior mai proeminent numit tuberculul carotic (Tuberculum caroticum) sau „Tuberculul Chassaignac”, reper pentru descoperirea arterei carotide comune. A şaptea vertebră cervicală Se remarcă prin prezenţa unui proces spinos lung, ce prezintă în vârf un tubercul proeminent ce poate fi palpat, constituind un reper important pentru numerotarea vertebrelor. VERTEBRELE TORACICE (Vertebrae thoracicae) Vertebrele toracale tipice (2-9) prezintă următoarele caracteristici: 

Corpul are forma unui segment de cilindru şi este mai înalt în partea posterioară, datorită convexităţii dorsale. La nivelul feţelor laterale ale corpului, înaintea pediculilor vertebrali se observă prezenţa a două scobituri superioare (Fovea costalis superior) şi două inferioare (Fovea costalis inferior). Scobiturile costale superioare ale unei vertebre formează împreună cu sobiturile costale inferioare ale vertebrei supraiacente mici cavităţi în care pătrunde capul coastei;

CAP.II. SCHELETUL ORGANULUI AXIAL | 28

  

Apofiza spinoasă este lungă, de formă prismatică triunghiulară are traiect oblic în jos şi înapoi; Pe faţa anterioară, în partea laterală a proceselor transverse se găseşte o feţişoară articulară (Fovea costalis processus transversi) pentru articularea cu tuberculul coastei corespunzătoare; Apofizele articulare superioare şi inferioare sunt situate în plan frontal.

Aspecte particulare ale vertebrelor toracale: 

  

Corpul primei vertebre toracale este asemănător vertebrelor cervicale. La nivelul feţelor laterale ale corpului, se găsesc feţe articulare complete ce servesc articulării cu capetele primei perechi de coaste, şi semifeţe articulare pentru capetele celei de a doua perechi de coaste. Vertebra toracică X prezintă la nivelul feţelor laterale ale corpului doar o semifaţă articulară care vine în continuarea celei inferioare de la nivelul vertebrei toracice IX. La nivelul procesului transvers se remarcă absenţa suprafeţei articulare. La nivelul vertebrei toracice XI se observă o singură suprafaţă articulară întreagă pentru capul coastei a-IX-a, de asemenea suprafaţa articulară de la nivelului procesului transvers este absentă. Aspectul vertebrei toracice XII este asemănător vertebrei lombare şi prezintă pe feţele laterale câte o suprafaţă articulară completă pentru capul coastei a-XII-a. Lipseşte suprafaţa articulară de la nivelul procesului transvers.

Figura 4 - Vertebra toracală (Vertebrae thoracicae) Fig.A Fig.B 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Processus spinosus Processus transversus Fovea costalis processus transversi Processus articularis superior Fovea costalis superior Corpus vertebrae Fovea costalis inferior Incisura vertebralis inferior Processus articularis inferior

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Processus spinosus Arcus vartebrae Processus transversus Fovea costalis processus transversi Pediculus arcus vertebrae Fovea costalis superior Corpus vertebrae Processus articularis superior Foramen vertebrale

29 | CAP.II. SCHELETUL ORGANULUI AXIAL

VERTEBRELE LOMBARE (Vertebrae lumbales) Vertebrele lombare prezintă următoarele caracteristici:   

  

Corpul este voluminos, diametrul transversal fiind mai mare decât cel anteroposterior. Apofiza spinoasă are formă patrulateră neregulată şi orizontalizată. Procesele transversale sunt rudimente de coaste şi de aceea se numesc procese costiforme (Processi costiformes/Processis costales). Pe faţa posterioară a proceslor costiforme se găseşte procesul accesor (Processus accessorius), care reprezintă adevăratele procese transverse şi la nivelul cărora se inseră partea profundă a muşchiului erector spinal. Procesele articulare superioare şi inferioare sunt dispuse în plan sagital. Cele superioare prezintă feţe articulare concave şi privesc medial şi cele inferioare, sunt convexe şi privesc lateral. Faţa laterală a proceslor articulare superioare, prezintă un tubercul numit proces mamilar (Processus mamillaris). Caracteristici particulare se remarcă la nivelul vertebrei lombare L1 care prezintă o apofiză costiformă scurtă iar la nivelul vertebrei L5 se remarcă corpul voluminos, procesul spinos mic, procese costiforme scurte şi groase.

Figura 5 - Vertebra lombară (Vertebrae lumbales) Fig.A 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Processus spinosus Arcus vertebrae Processus articularis inferior Pediculus arcus vertebrae Corpus vertebrae Foramen vertebrale Processus costiformis/processus costalis Processus mammillaris Processus articularis superior

CAP.II. SCHELETUL ORGANULUI AXIAL | 30

OSUL SACRUM (Os sacrum) Este un os median, nepereche, format prin sudarea celor 5 vertebre sacrale. Vine în continuarea colanei lombare şi formează cu ultima vertebră lombară un unghi sacro-lombar sau promontoriu cu importanţă obstetricală. Este situat între cele două oase coxale cu care se articulează şi formează peretele posterior al bazinului osos. Prezintă patru feţe, o bază, şi un vârf. Criterii de orientare: se poziţionează anterior faţa concavă şi superior baza osului. 









Faţa anterioară sau pelvină (Facies pelvica), priveşte antero-inferior spre pelvis. Pe suprafaţa sa se evidenţiază patru linii transversale (Lineae transversae) produse prin sudarea celor cinci corpi vertebrali. La extremităţile lininiilor transversale se remarcă prezenţa găurilor sacrale pelvine anterioare (Foramina sacralia anteriora), traversate de ramurile anterioare ale nervilor sacrali. Faţa dorsală (Facies dorsalis) este convexă orientată postero-superior; - Pe linia mediană se formează în urma unirii apofizelor spinoase o creasta sacrală mediană (Crista sacralis mediana), pe care se inseră muşchiul erector spinal şi fascia toracolombară; - Prin sudarea proceselor articulare şi proceselor transverse ale vertebrelor se formează crestele sacrale mediale (Crista sacralis medialis) şi crestele sacrale laterale (Crista sacralis lateralis) situate lateral de găurile sacrale posterioare; - Între crestele sacrale mediale şi cele laterale se găsesc găurile sacrale posterioare (Foramina sacralia posteriora), traversate de ramurile posterioare ale nervilor sacrali; - În continuarea crestelor mediale se desprind în jos coarnele sacrului (Cornu sacrale), delimitând hiatul sacral (Hiatus sacralis), care reprezintă deschiderea inferioară a canalului sacral. Feţele laterale, au formă triunghiulară cu baza în sus şi prezintă: - Faţa auriculară (Facies auricularis), care are formă semilunară, concavă şi corespunde unei suprafeţe articulare similare de la nivelul osului coxal. - Înpoia feţei auriculare se conturează o suprafaţă rugoasă numită tuberozitatea osului sacrum (Tuberositas ossis sacri), destinată inserţiei ligamentelor sacro-iliace. Baza sacrului (Basis ossis sacri) prezintă: - O zonă mediană, ovalară corespunzătoare corpului primei vertebre sacrale, iar înapoia ei se află orificiul superior al canalului sacral. - Două zone laterale, în formă triunghiulară, numite aripioarele sacrului (Ala ossis sacri); - Tot la nivelul bazei se găsesc şi apofizele articulare superioare (Processus articularis superior) ale primei vertebre sacrale, care se articulează cu apofizele articulare inferioare (Processus articularis inferior) ale ultimei vertebre lombare. Vârful sacrului (Apex ossis sacri) prezintă o suprafaţă ovoidală pentru articularea cu baza osului coccis.

31 | CAP.II. SCHELETUL ORGANULUI AXIAL

Figura 6 - Osul sacrum (Os sacrum) Fig.A 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Basis ossis sacri Processus articularis superior Pars lateralis Lineae tranversae Apex ossis sacri Foramina sacralis anterior

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Fig.B

Canalis sacralis Processus articularis superior Tuberositas ossi sacri Facies auricularis Crista sacralis mediana Crista sacralis medialis Hiatus sacralis Foramina sacralia posteriora Crista sacralis lateralis

OSUL COCCIS (Os coccygis) Este format prin sudarea celor 3-5 vertebre coccigiene (Vertebrae coccygeae). Criterii de orientare: anterior faţa concavă şi superior partea mai voluminoasă. Este situat în continuarea sacrului şi prezintă formă triunghiulară cu vârful îndreptat în jos. Prezintă o faţă anterioară, pelvină, concavă şi una posterioară convexă. La nivelul feţelor se observă liniile transversale rezultate în urma sudarii vertebrelor coccigiene. Pe faţa anterioară se inseră ligamentul sacrococcigian anterior, muşchiul coccigian şi levator anal, iar pe faţa posterioară se inseră ligamentele sacrococcigiene posterioare, filium terminale şi au originea fibrele inferioare ale muşchiului gluteu mare. Baza prezintă o feţişoară eliptică destinată sacrului iar înapoia acesteia pornesc în sus coarnele coccisului (Cornu coccygeum), care se articulează cu, coarnele osului sacrum şi delimitează inferior hiatului sacral, cu importanţă practică în realizarea anesteziilor.

CAP.II. SCHELETUL ORGANULUI AXIAL | 32

Figura 7 - Osul coccis (Os coccygis) 1. 2.

Bassis Cornu coccygeum

Aspecte clinice Scolioza in clinică reprezintă curbura laterală anormală a coloanei vertebrale şi asociază un anumit grad de rotaţie a unei vertebre faţă de alta. Cifoza reprezintă curbura anormală a coloanei toracice, cu convexitatea orientată posterior şi apariţia unei deformări-“cocoaşă”. Lordoza reprezintă curbura anormală cu convexitatea orientată anterior, localizată în regiunea lombară. Fracturile vertebrale pot apărea la orice nivel al coloanei vertebrale, însă cel mai important aspect îl reprezintă lezarea structurilor din canalul vertebral şi ale ţesuturilor adiacente, asociate fracturii, care sunt direct răspunzătoare de gradul de severitate al stării pacientului. Traumatismele în regiunea cranio-cervicală, asociază afectări medulare semnificative (tetraplegie, compromiterea funcţiei respiratorii). Traumatismele produse inferior vertebrei C5 cervicale, se asociază cu probleme neurologie, însă funcţia respiratorie nu este compromisă. Fracturile de istm interarticular (parte interarticulară) Termenul de istm interarticular, cuprinde regiunea dintre apofizele articulare superioare şi inferioare de aceeaşi parte ale unei vertebre. În acest tip de fractură se produce deplasarea anterioară a corpului vertebral, cu îngustarea canalului vertebral. Apare cel mai frecvent la nivelul vertebrei lombare L4-L5, în special la sportivi.

33 | CAP.III. TORACELE OSOS

CAP. III. TORACELE OSOS Toracele osos reprezintă o cavitate ce are forma unui trunchi de con cu baza situată inferior, turtit în sens antero-posterior, în constituţia căruia sunt incluse coloana vertebrală, coastele cu cartilajele costale şi sternul.

STERNUL (Sternum) Este un os lat situat antero-median la nivelul toracelui. Criterii de orientare: superior extremitatea cea mai voluminoasă a osului şi anterior faţa convexă a acestuia. Este format din trei părţi distincte: manubriul sternal (Manubrium sterni), corpul (Corpus sterni) şi apendicele xifoid (Processus xiphoideus). 



Manubriul sternal (Manubrium sterni), are formă octogonală, prezintă pe linia mediană incizura jugulară (Incisura jugularis), care participă la formarea aperturii superioare a toracelui. Lateral, simetric de incizura jugulară se găseşte incizura claviculară (Incisura clavicularis), destinată articulării sternului cu extremitatea sternală a claviculei. - Inferior de incizurile claviculare se găsesc incizurile costale (Incisurae costales) pentru articularea sternului cu prima pereche de coaste; - La nivelul joncţiunii manubriului cu sternul se formează o creastă osoasă transversală palpabilă sub piele numită unghiul lui Louis sau unghiul sternului (Angulus sterni) ce corespunde lateral semiincizurii pentru joncţiunea cu cartilajul coastei a doua; - Pe faţa anterioară a manubriului sternal, se inseră capătul sternal al muşchiului sternocleidomastoidian şi fasciculele sternale ale muşchiului pectoral mare; - Pe faţa posterioară a manubriului îşi au originea muşchii sternohioidieni, sternotiroidian, fascia pretraheală şi recesurile pleurale costomediastinale anterioare. Corpul sternal (Corpus sterni) se formează în urma contopirii a patru piese osoase numite sternebre şi formează pe faţa anterioară şi posterioară a sternului patru linii transversale. - La nivelul marginilor laterale ale corpului, se găsesc 5 incizuri costale (Incisurae costales), prin care coastele 5-7 se articulează direct cu sternul - În dreptul coastei a doua, lama sternală este mai subţiată şi la acest nivel se execută puncţia sternală; - A şaptea incizură prezintă două semifeţe, una superioară la nivelul corpului sternal şi una inferioară la nivelul procesului xifoid, ce corespund sincondrozei corporeoxifoidiene. La nivelul corpului pe părţile laterale ale feţei anterioare se inseră muşchiul pectoral mare.

CAP.III. TORACELE OSOS | 34



Apendicele xifoid (Processus xiphoideus) are o structură semicartilagionoasă cu tendinţă de osificare la bătrâni. La nivelul său se prinde coasta a-7-a şi uneori a-8-a şi este inclus în linia albă. La nivelul procesului xifoid se inseră ligamentele costoxifoidiene anterioare şi posterioare, fasciculele xifoidiene ale muşchiului transvers toracic, muşchiul drept abdominal, diafragma, muşchii drepţi abdominali şi linia albă.

Figura 8 - Sternul (Sternum) 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Incisura jugularis Incisura clavicularis Incisura costalis I Manubrium sterni Angulus sterni Corpus sterni Processus xiphoideus Incisura costalis VII Incisurae costales

COASTELE (Costae) Coastele au forma unor arcuri, sunt în număr de 12 perechi şi în funcţie de raportul acestora cu sternul pot fi împărţite în două catergorii:  

Coastele adevărate (Costae verae) - Sunt primele 7 perechi şi se articulează anterior cu sternul prin intermediul cartilajului costal; Coastele false (Costae spuriae)

35 | CAP.III. TORACELE OSOS -

Sunt reprezentate de ultimele 5 perechi de coaste; Primele 3 perechi (VIII, IX, X), prezintă catilaje ce se unesc succesiv cu cartilajul coastei supraiacente şi formează rebordul costal (Arcus costalis); Ultimele două perechi (XI şi XII) sunt coaste flotante (Costae fluctuantes), extremitatea lor anterioară se termină liber la nivelul musculaturii abdominale.

Fiecare coastă tipică are o structură osteocartilaginoasă şi este formată dintr-o parte osoasă (Os costale) care se articulează cu vertebra toracală corespunzătoare şi o parte cartilaginoasă (Cartilago costalis). O vertebră toracală împreună cu perechea costală corespunzătoare constituie un arc toracic. Coasta osoasă Coastele au formă arcuită, lungimea lor creşte de sus în jos. Criterii de orientare: posterior extremitatea care prezintă o feţişoară articulară, medial faţa concavă şi inferior şanţul prezent la nivelul acestei feţe. Coastele tipice cuprind următoarele elemente: 





Corpul (Corpus costae), prezintă două feţe (externă şi internă) şi două margini (superioară şi inferioară): - Faţa externă, prezintă o zonă rugoasă unghiul coastei (Angulus costae), care marchează punctul în care partea orientată medio-lateral a corpului coastei se continuă cu partea orientată dorso-ventral. Pe faţa externă a corpului coastei se inseră muşchiul erector spinal, şi au originea muşchii pectoral mare, mic, latissimus dorsi, serratus anterior şi oblic extern al abdomenului. - Faţă internă, medială, netedă, prezintă în aproprierea marginii inferioare şanţul costei (Sulcus costae) în care se găseşte mănunchiul vasculonervos intercostal; - Margine superioară, la nivelul căreia se inseră muşchii intercostali; - Margine inferioară. Extremitatea anterioară este scobită şi la acest nivel se articulează cu cartilajul costal. Lugimea cartilajelor costale creşte progresiv, de sus ]n jos, acestea ajungând până la 14 cm la nivelul coastei a-7-a. La bătrâni prin calcificarea cartilajelor costale cutia toracică devine rigidă. Extremitatea posterioară prezintă următoarele elemente: - Capul (Caput costae) dispune de o suprafaţă articulară (Facies articularis capitis costae) divizată în două jumătăţi printr-o creastă (Crista capitis costae), pentru articularea cu suprafeţele articularea de la nivelul corpurilor vertebrali; - Gâtul sau colul (Collum costae) face legătura între cap şi tuberculul costal; - Tuberculul (Tuberculum costae) prezintă o faţă articulară (Facies articularis tuberculi costae), pentru procesul transvers al vertebrei corespunzătoare.

CAP.III. TORACELE OSOS | 36

Figura 9 - Coastele (Costae) Fig.A

Fig.B 1. 2. 3. 4.

Facies articularis capitis costae Collum costae Facies articularis tuberculi costae Corpus costae

1. 2. 3. 4.

Facies articularis capitis costae Collum costae Sulcus costae Corpus costae

Coastele atipice: Coasta 1  Este mai scurtă, lată şi mult încurbată. Capul prezintă o faţă articulară pentru prima vertebră totacală, colul este lung şi prezintă o faţă superioară, una inferioară, o margine medială şi una laterală.  Faţa superioară a colului prezintă următoarele elemente: zona de inserţie a muşchiului scalen anterior (Tuberculum musculi scaleni anterioris), anterior acesteia şanţul venei subclavie (Sulcus venae subclaviae), iar posterior şanţul arterei subclavie (Sulcus arteriae subclaviae). Coasta a-2-a 

Feţele sunt orientate oblic, iar şanţul costal este slab evidenţiat. La nivelul feţei laterale prezintă o tuberozitate pentru inserţia muşchiului dinţat mare (Tuberositas musculi serrati anterioris).

37 | CAP.III. TORACELE OSOS Coasta a-10-a 

Este mai scurtă, prezintă o singură suprafaţă articulară destinată corpului vertebrei Th10. Extremitatea anterioară se poate prinde la nivelul cartilajului coastei a-9-a sau rămâne nearticulat, liber între muşchii peretelui abdominal (Costa decima fluctuans). Coasta a-11-a



Este scurtă, nu are col, prezintă o singură faţă articulară pentru articularea cu corpul vertebrei Th11, tuberculul şi şanţul costal sunt slab evidenţiate. Coasta a-12-a



Se remarcă prin lipsa tuberculului costal, a unghiului cât şi a şanţului costal. Este cea mai scurtă coastă. Cartilajul costal (Cartilago costalis)

Este situat în continuarea porţiunii anterioare a coastei osoase. Primele şapte perechi de coaste se articulează direct cu sternul prin intermediul cartilajelor costale. Următoarele trei perechi de cartilaje, se unesc cu cartilajul supraiacent iar ultimele două perechi de cartilaje ale coastelor XI şi XII se pierd în musculatura peretelui abdominal.

CAP.III. TORACELE OSOS | 38

39 | CAP.IV. CRANIUL

CAP. IV. CRANIUL Scheletul capului (craniul) este format din neurocraniu și viscerocraniu. Neurocraniul (Neurocranium) reprezintă partea postero-superioară a craniului care adăpostește și protejează encefalul și organul vestibulo-cohlear. Cu ajutorul unui plan orizontal care trece superior de arcurile supraciliare ale osului frontal și protuberanța occipitală externă a osului occipital, neurocraniul se divide în : -

Calvaria (Calvaria), reprezintă calota craniană; Baza craniului (Basis cranii), reprezintă porțiunea inferioară a neurocraniului. Este prevăzută cu multiple orificii și canale osoase care sunt străbătute de elemente vasculo-nervoase. În porțiunea ei antero-inferioară se fixează viscerocraniul.

Viscerocraniul (Viscerocranium) reprezintă porțiunea antero-inferioară a craniului, realizeazând scheletul feței. În interiorul viscerocraniului există mai multe cavități craniofaciale care conțin organele de simț și segmentele cefalice ale aparatului respirator și digestiv. La rândul său, viscerocraniul este împărțit în : -

Masivul facial, care este fixat de baza craniului. Este format din maxilă și oasele perimaxilare; Mandibula, care reprezintă elementul mobil al viscerocraniului.

NEUROCRANIUL Neurocraniul reprezinta portiunea din craniu care participa la formarea cutiei craniene. Neurocraniul este format din 5 oase : osul frontal (o impar), osul sfenoidal (os impar), osul occipital (os impar), osul temporal (os pereche) si osul parietal (os pereche). OSUL FRONTAL (Os frontale) Se găsește în partea anterioară a craniului, participând totodată la formarea pereților orbitei și cavității nazale. Osul frontal este format din patru părți : -

Scuama frontală (Squama frontalis); Partea orbitală (Pars orbitalis); Partea nazală (Pars nasalis); Sinusul frontal (Sinus frontalis).

Squama frontalis se afla în plan frontal, i se mai spune și solzul frontalului, prezintă două fețe : o față externă (facies externa) și o față internă (facies interna). La nivelul feței externe a scuamei frontalului se găsesc următoarele elemente anatomice : -

Margo supraorbitalis, se găsește la limita dintre scuama frontală și porțiunea orbitală a osului frontal;

CAP.IV. CRANIUL | 40

-

Incisura frontalis, foramen frontale se găsește în partea medială a marginii supraorbitale; Incisura supraorbitalis, foramen supraorbitale, se găsește în partea laterală a marginii supraorbitale; Processus zygomaticus, se găsește în porțiunea laterală a scuamei frontale, la acest nivel osul frontal vine în contact cu osul zigomatic; Arcus supercilliaris, arcurile supraciliare, sunt două proeminențe situate deasupra marginii supraorbitale; Tuber frontalis, tuberozitățile frontale, sunt două proeminențe situate deasupra arcurilor supraciliare; Linea temporalis, linia temporală, se găsește în porțiunea infero-laterală a scuamei frontale, este orientată spre osul temporal; Glabella, este un punct craniometric, o depresiune situată între arcurile supraciliare Margo parietalis, marginea parietală, se găsește la limita cu osul parietal. La nivelul feței interne a scuamei frontale se găsesc următoarele elemente anatomice :

-

Crista frontalis, creasta frontală se gaseste pe linia mediană; Foramen caecum, gaura oarbă, se găsește la nivelul limitei inferioare a crestei frontale, este un orificiu care nu comunică cu fața externă a scuamei frontale; Sulcus sinus sagittalis superioris, este un șanț brăzdat pe fața internă a scuamei frontale, dat de existența la acest nivel a sinusului sagital superior; Foveolae granulares, sunt niște mici depresiuni situate de o parte și alta a șanțului sinusului sagital superior.

Pars orbitalis a osului frontal reprezintă peretele superior al orbitei. Este formată din două lame orizontale între care se gazește o incisură (incisura ethmoidalis). Această porțiune a osului frontal prezintă două fețe : o față orbitală și una endocraniană. La nivelul feței orbitale se găsesc următoarele elemente anatomice : -

Fossa glandulae lacrimalis, este o depresiune situată în partea laterală a acestei fețe. La acest nivel se găsește glanda lacrimală; Fovea trochlearis, foseta trohleară, se găsește în porțiunea medială a acestei fețe. La acest nivel se inseră trochlea mușchiului oblic superior al ochiului; La nivelul feței endocraniene se găsesc următoarele elemente anatomice :

-

Impressiones digitatae, sunt mici depresiuni date de existența circumvoluțiunilor cerebrale.

Incisura ethmoidalis, se găsește între cele două părți orbitale ale osului frontal. La acest nivel se inseră lama orizontală a osului etmoid. Datorită inserției la acest nivel a lamei orizontale a osului etmoid, la acest nivel se formează : -

Celulele etmoido-frontale; Foramen ethmoidale anterius și posterius, găurile etmoidale anterioare și posterioare, orificii prin care cavitatea orbitei comunică cu cavitatea nazală.

Pars nasalis a osului frontal se găsește între cele două porțiuni orbitale ale aceluiași os. La acest nivel se fixează oasele nazale și procesul frontal al maxilei. Porțiunea nazală a osului frontal se continuă spre inferior cu spina nazală (spina nasalis).

41 | CAP.IV. CRANIUL Sinus frontalis (sinusul frontal) reprezintă niște cavități pneumatice (aeriene), care se găsesc în interiorul scuamei frontale, uneori pătrunzând și în porțiunea orbitală a osului frontal. La acest nivel se găsesc următoarele elemente anatomice : -

Septum intersinusale frontale, este un sept osos care împarte sinusul frontal în două cavități asimetrice; Apertura sinus frontalis, orificiul de deschidere a sinusului frontal în cavitatea nazală.

Figura 10 - Osul frontal (Os frontale) Fig.A 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12.

Squama frontalis Margo parietalis Tuber forntale/eminentia frontalis Arcus supraciliaris Margo supraorbitalis Incisura supraorbitalis/ Foramen supraorbitale Incisura frontalis /Foramen frontale Pars nasalis Glabella Spina nasalis Processus zygomaticus Linea temporalis

Fig.B 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Sulcus sinus sagittalis superioris Margo parietalis Crista forntalis Impressiones digitatae Foramen cecum Spina nasalis Processus zygomaticus

CAP.IV. CRANIUL | 42

OSUL PARIETAL (Os parietale) Osul parietal se găsește în partea laterală a neurocraniului, fiind un os pereche. Are o formă patrulateră, prezentând două fețe, patru margini și patru unghiuri. Facies externa, fața externă, este convexă și prezintă următoarele elemente anatomice: -

Tuber parietale, tuberozitatea parietală, reprezintă proeminența laterală ale osului parietal; Linea temporalis superior, este o linie curbă îndreptată cu convexitatea spre superior Linea temporalis inferior, este o linie curbă situată paralel și inferior de cea precedentă; Foramen parietale, gaura parietală este un orificiu situat în apropierea unghiului occipital și a marginii superioare a osului parietal.

Facies interna, fața internă este concavă și vine în contact cu suprafața creierului. La nivelul acestei fețe există următoarele elemente anatomice : -

-

Impressiones digitatae, sulci arteriosi, foveolae granulares, reprezintă impresiuni determinate de existența circumvoluțiunilor cerebrale; Sulcus sinus sagittalis superioris, șanțul sinusului sagital superior (sinus venos al durei mater). Acesta se găsește pe marginea superioară a osului, continuă șanțul omonim de pe osul frontal; Sulcus arteriae meningeae mediae, este dat de amprența arterei meningee medii. Osul parietal prezintă patru margini :

-

Margo sagittalis, marginea sagitală (superioară), vine în contact cu marginea osului parietal de partea opusă prin intermediul suturii sagitale; Margo frontalis, marginea frontală (anterioară), vine în contact cu scuama osului frontal prin intermediul suturii coronale; Margo occipitalis, marginea occipitală (posterioară), vine în contact cu scuama osului occipital prin intermediul suturii lambdoide; Margo squamosus, marginea scuamoasă (inferioară), vine în contact cu scuama osului temporal prin intermediul suturii solzoase. Osul parietal prezintă patru unghiuri :

-

Angulus frontalis, unghiul frontal (antero-superior), este un unghi drept; Angulus sphenoidalis, unghiul sfenoidal (antero-inferior), este un unghi ascuțit; Angulus occipitalis, unghiul occipital (postero-superior), este un unghi obtuz; Angulus mastoideus, unghiul mastoidian (postero-inferior).

Osul parietal prezintă un orificiu : foramen parietale, este situat în apropierea marginii superioare, în apropierea unghiului occipital. Acest orificiu este traversat de o venă emisară.

43 | CAP.IV. CRANIUL

Figura 11 - Osul parietal (Os parietale) Fig.A

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11.

Emientia parietalis/ Tuber parietale Margo sagittalis Angulus frontalis Margo frontalis Linea temporalis superior Linea temporalis inferior Angulus sphenoidalis Margo squamosus Angulus mastoideus Margo occipitalis Angulus occipitalis

Fig.B

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

Sulcus sinus sagittalis superioris Margo sagittalis Angulus occipitalis Margo occipitalis Angulus mastoideus Sulci arteriosi Margo squamosus Angulus sphenoidalis Margo frontalis Angulus frontalis

OSUL OCCIPITAL (Os occipitale) Osul occipital este un os nepereche, care se găsește în partea postero-inferioară a craniului. În interiorul osului se găsește un orificiu : foramen occipitale magnum. La nivelul găurii occipitale mari, măduva spinării (se găsește în canalul vertebral), se continuă cu trunchiul cerebral (situat endocranian). În raport cu foramen occipitale magnum, osul occipital este format din 3 părți : pars basilaris, pars lateralis și pars squamosa. Fiecare parte a osului occipital prezintă două fețe : o față internă și una externă. Pars basilaris, partea bazilară se găsește anterior de foramen occipitale magnum. La nivelul feței externe prezintă tuberculum pharyngeum, care se găsește în mijlocul feței externe. La nivelul feței interne a porțiunii bazilare a osului occipital se găsesc următoarele elemente anatomice : -

Clivus, este un povârniș orientat spre foramen occipitale magnum; Sulcus sinus petrosi inferioris, șanțul sinusului pietros inferior, se găsește pe marginile laterale ale porțiunii bazilare.

CAP.IV. CRANIUL | 44

Pars lateralis, partea laterală, este o parte pereche situată de o parte și alta a găurii occipitale mari. La nivelul feței externe a porțiunii laterale se găsesc următoarele elemente anatomice : -

Condylus occipitalis, condilii occipitali sunt acoperiți de cartilaj articular și se articulează cu fețele articulare superioare de pe masele laterale ale atlasului; Fossa condylaris, fosa condiliană, este o depresiune situată posterior de condilii occipitali; Canalis condylaris, canalul condilian, se găsește la nivelul fosei condiliene. Este traversat de o venă emisară; Canalis hypoglosi, canalul hipoglosului, este un canal care străbate transversal baza condililor occipitali. Este traversat de nervul hipoglos.

La nivelul feței interne a porțiunii laterale a osului occipital se găsesc următoarele elemente anatomice : -

-

Tuberculum jugulare, tuberculul jugular este o proeminență osoasă centrală; Incisura jugularis, incisura jugulară, este o depresiune care se găsește la nivelul marginii laterale. Împreună cu incisura jugulară de pe porțiunea pietroasă a osului temporal delimitează gaura jugulară (Foramen jugulare); Processus intrajugularis, procesul intrajugular este o proeminență osoasă care se găsește la nivelul incisurii jugulare; Processus jugularis, procesul jugular este o proeminență osoasă situată pe marginea posterioară a incisurii jugulare; Sulcus sinus sigmoidei, șanțul sinusului sigmoidian (la acest nivel se găsește sinusul omonim al durei mater), ocolește procesul jugular.

Pars squamosa, scuama (solzul) occipitalului este porțiunea osului occipital situată posterior de foramen occipitale magnum. Vine în contact cu osul parietal prin intermediul marginii lambdoide și cu porțiunea mastoidiană a osului temporal prin intermediul marginii mastoidiene. La nivelul feței externe a porțiunii scuamoase a osului occipital se găsesc următoarele formațiuni anatomice : -

Protuberantia occipitalis externa, se găsește în mijlocul feței externe a porțiunii scuamoase a osului occipital; Crista occipitalis externa, reprezintă o creastă osoasă ce se întinde de la nivelul protuberanței occipitale externe spre foramen occipitale magnum; Linia nuchalis superior, linia nuchală superioară se întinde lateral de protuberanța occipitală externă; Linia nuchalis suprema, este o linie arcuită situată deasupra protuberanței occipitale externe; Linia nuchalis inferior, este o linie arcuită situată inferior de protuberanța occipitală externă.

La nivelul feței interne a porțiunii scuamoase a osului occipital se găsesc următoarele elemente anatomice : -

Eminentia cruciformis, este o proeminență osoasă în formă de cruce care se găsește în mijlocul feței interne a porțiunii scuamoase a osului occipital;

45 | CAP.IV. CRANIUL -

-

Crista occipitalis interna, este o creastă osoasă care se întinde de la nivelul eminenței cruciforme spre foramen occipitale magnum; Sulcus sinus sagittalis superioris, este un șanț la nivelul căruia se găsește sinusul omonim al durei mater, se găsește superior de eminenția cruciformis. Se continuă la nivelul osului parietal și frontal; Sulcus sinus transversi, se găsește lateral de eminentia cruciformis, la nivelul său se găsește siusul omonim al durei mater.

Figura 12 - OSUL OCCIPITAL (Os occipitale) Fig.A

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13.

Protuberantia occipitalis externa Crista occipitalis externa Linea nuchalis suprema Linea nuchalis inferior Canalis condylaris Condylus occipitalis Processus intrajugularis Pars basilaris Tuberculum pharyngeum Incisura jugularis Processus jugularis Fossa condylaris Foramen magnum

Fig.B

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14.

Sulcus sinus sagittalis superioris Margo lambdoideus Fossa cerebralis Protuberantia occipitalis interna Sulcus sinus transversi Crista occipitalis interna Margo mastoideus Sulcus sinus sigmoidei Canalis condylaris Clivus Pars basilaris Tuberculum jugulare Processus jugularis Foramen magnum

OSUL TEMPORAL (Os temporale) Osul temporal se găsește în porțiunea mijlocie a feței laterale a neurocraniului, în partea sa infero-laterală. Este format din patru părți : pars petrosa (porțiunea pietroasă, stânca temporalului), pars mastoidea (partea mastoidiană, apofiza mastoidiană), pars squamosa (porțiunea scuamoasă, scuama temporalului), pars tympanica (porțiunea timpanică, adăpostește cavitatea timpanică). Pars petrosa a osului temporal (stânca temporalului), face parte din baza craniului. Are forma unei piramide triunghiulare orientate cu vârful spre anterior și medial. Prezintă trei fețe, trei margini și un vârf. În interiorul porțiunii pietroase a temporalului se găsește

CAP.IV. CRANIUL | 46

cavitatea timpanică (Cavum tympani) și labirintul osos (Labyrinthus osseus). Stânca temporalului are trei fețe : o față anterioară, una posterioară și alta inferioară. La nivelul feței anterioare a porțiunii pietroase a osului temporal se găsesc următoarele elemente anatomice : -

-

Impressio trigeminalis, este o depresiune situată pe fața anterioară a stâncii temporalului, la acest nivel se găsește ganglionul trigeminal al lui Gasser; Eminentia arcuata, se găsește în mijlocul feței anterioare, este o proeminență osoasă determinată de canalul semicircular superior; Tegmen tympani, se găsește lateral de emineța arcuată, reprezintă peretele superior al cavității timpanice; Hiatus canalis nervi petrosi majoris, este orificiul pe unde nervul pietros mare iese din stânca temporalului. Acesta se continuă cu sulcus nervi petrosi majoris. Acest șanț este orientat spre vârful porțiunii pietroase; Hiatus canalis nervi petrosi minoris, este orificiul de ieșire a nervului pietros mic din stânca temporalului. Se găsește superior de hiatusul nervului pietros mare. Se continuă cu șanțul nervului pietros mic (sulcus nervi petrosi minoris).

La nivelul feței posterioare a stâncii temporalului se găsesc următoarele elemente anatomice : -

-

Porus acusticus internus, orificiul acustic intern se găsește la mijlocul feței posterioare a stâncii temporalului; Meatus acusticus internus, continuă spre interiorul stâncii temporalului, orificiul acustic intern. Fundul meatului acustic intern este obliterat de către o lamă osoasă. La nivelul acestei lame osoase se găsește o creastă osoasă transversală (Crista transversa) și una verticală. Cele două creste osoase împart această lamă osoasă în patru fosete. Foseta antero-superioară poartă numele de area facialis, la acest nivel trece nervul facial. La nivelul celorlalte trei fosete trec ramuri ale nervului vestibulocohlear. Area facialis se continuă în profunzime cu canalul nervului facial (Canalis facialis). Canalul nervului facial are două porțiuni : o porțiune orizontală și una verticală, care se continuă în unghi drept. La nivelul cotului canalului nervului facial se găsește genunchiul nervului facial; Fossa subarcuata, este o depresiune situată superior și lateral de orificiul acustic intern; Apertura externa aquaeductus vestibuli, se găsește lateral de orificiul acustic intern, este orificiul extern al apeductului vestibular.

Fața inferioară a inferioară a porțiunii pietroase a osului temporal fape parte din exobază. La acest nivel se găsesc următoarele formațiuni anatomice : -

-

Canalis caroticus, orificiul extern al canalului carotic. Canalul carotic are un traiect ascendent, apoi o porțiune oblică. La acest nivel artera carotidă internă pătrunde endocranian; Canaliculus caroticotympanici, sunt mici canalicule osoase care pornesc din interiorul canalului carotic spre cavitatea timpanică; Fossa jugularis, este o depresiune osoasă care se găsește în mijlocul feței inferioare a porțiunii pietroase a osului temporal, la acest nivel se găsește porțiunea dilatată a venei jugulare interne.

47 | CAP.IV. CRANIUL -

-

-

Canaliculus mastoideus, este un mic canal osos care pornește din fossa jugularis spre porțiunea mastoidiană a osului temporal. Prin acest canal trece o ramură a nervului vag; Fossula petrosa este o depresiune osoasă care se găsește între canalul carotic și fosa jugulară. La acest nivel se deschide canaliculus tympanicus și canaliculus cochleae. Foramen stylomastoideum, se găsește în porțiunea laterală a feței inferioare a porțiunii pietroase, este orificiul extern al canalului nervului facial. La acest nivel nervul facial iese exocranian; Processus styloideus, este o apofiză osoasă lungă și ascuțită, se găsește lângă foramen stylomastoideum. Porțiunea pietroasă a osului temporal prezintă trei margini :

-

-

Margo superior, marginea superioară se găsește între fața anterioară și fața posterioară. La acest nivel se găsește sulcus sinus petrosi superioris, străbătut de sinusul omonim al durei mater; Margo anterior, marginea anterioară vine în contact cu aripa mare a osului sfenoid prin intermediul fisurii sfenopietroase; Margo posterior, vine în contact cu osul occipital. La acest nivel se găsește sulcus sinus petrosi inferioris, traversat de sinusul omonim al durei mater. În porțiunea mijlocie a acesteia se găsește o incisură, incisura jugularis. Acesta împreună cu incisura omonimă de pe osul occipital delimitează foramen jugulare. În interiorul incisurii jugulare se găsește o proeminență osoasă : processus intrajugularis care se găsește simeric pe partea opusă a procesului intrajugular de pe osul occipital.

Vârful porțiunii pietroase a osului temporal (Apex partis petrosae) vine în contact cu corpul și aripa mare a oului sfenoid. Între aceste trei elemente anatomice se delimitează foramen lacerum (gaura ruptă anterioară). La acest nivel se găsesc următoarele elemente anatomice : -

Canalis caroticus, aici fiind orificiul intern al canalului carotic, cel extern se găsește pe fața inferioară a porțiunii pietroase a osului temporal; Canaliculus musculotubarius, se întinde între apexul porțiunii petroase a osului temporal și cavitatea timpanică. În interiorul canaliculului musculotubar există un sept osos orizontal (Septum canalis musculotubarii) care îl împarte în două semicanale osoase : semicanalis musculi tensoris tympani, se găsește superior și este străbătut de mușchiul tensor al timpanului și semicanalis tubae auditoriae se găsește inferior.

Pars mastoidea a osului temporal se găsește posterior de orificiul auditiv extern. Are o față externă (convexă) și o față internă. La nivelul feței externe a porțiunii mastoidiene a osului temporal se găsesc următoarele elemente anatomice : -

Processus mastoideus, apofiza mastoidă, este o proeminență osoasă conică orientată spre inferior; Celululae mastoideae, celulele mastoidiene sunt niște cavități pneumatice (în care se găsește aer) situate în interiorul procesului mastoidian. Aceste celule osoase comunică cu cavitatea timpanică prin intermediul antrului mastoidian (Antrum mastoideum);

CAP.IV. CRANIUL | 48

-

Incisura mastoidea, este o scobitură osoasă situată medial de apofiza mastoidă Sulcus arteriae occipitalis, este situat medial de incisura mastoidiană. Acest șanț este traversat de artera occipitală; Spina suprameatum Henle, este o proeminență osoasă situată deasupra orificiului acustic extern; Foramen mastoideum, gaura mastoidiană se găsește pe marginea posterioară a porțiunii mastoidiene a osului temporal. Acest orificiu este traversat de o venă emisară.

Fața internă a porțiunii mastoidiene a osului temporal se găsește endocranian, iar la acest nivel se găsește sulcus sinus sigmoidei, șanț osos la nivelul căruia se găsește sinusul omonim al durei mater. Pars squamosa, scuama temporalului se găsește în porțiunea laterală a osului temporal. Este delimitată de aripa mare a sfenoidului și de osul parietal prin suturi. Prezintă două fețe : o față externă (temporală) și o față cerebrală (internă). Facies temporalis, fața externă a porțiunii scuamoase participă la formarea calvariei. La nivelul acestei fețe există următoarele elemente anatomice : -

-

Processus zygomaticus, procesul zigomatic, este o proeminență osoasă orientată spre anterior, care se unește cu procesul temporal al osului zigomatic și formează un arc osos orizontal, arcul zigomatic (Arcus zygomaticus). Procesul zigomatic al osului temporal se desprinde de pe partea scuamoasă a osului prin două rădăcini : o rădăcină posterioară care se inseră superior de meatul acustic extern și o rădăcină inferioară care se inseră pe tuberculul articular de pe porțiunea scuamoasă a osului temporal. Arcul zigomatic delimitează cu fața laterală a exocraniului, orificiul zigomatic prin care fosa temporală comunică cu fosa infratemporală; Tuberculum articulare, este o proeminență osoasă situată medial de rădăcina anterioară a procesului zigomatic; Fossa mandibularis, se găsește posterior de tuberculul articular și medial de rădăcina posterioarră a procesului zigomatic. Are forma unei depresiuni elipsoidale; Linea temporalis, are originea posterior de rădăcina posterioară a procesului zigomatic și este orientată spre posterior.

Facies cerebralis , fața internă a porțiunii scuamoase prezintă la nivelul ei mai multe depresiuni osoase determinate de existența circumvoluțiunilor cerebrale și șanțuri determinate de ramurile arterei meningiene medii. Pars tympanica, porțiunea timpanică a osului temporal, este situată anterior de porțiunea mastoidiană și inferior de porțiunea scuamoasă a osului temporal. La nivelul porțiunii timpanice există următoarele elemente anatomice : -

Porus acusticus externus, orificiul acustic extern, se continuă spre interior cu meatus acusticus externus, care se deschide în cavitatea timpanică; Sulcus tympanicus, se găsește la capătul intern al meatului acustic extern, este locul unde se inseră membrana timpanică. Între părțile componente ale osului temporal se interpun mai multe suturi :

-

Fisura tympanoscuamosa, între porțiunea timpanică și porțiunea scuamoasă a temporalului;

49 | CAP.IV. CRANIUL -

Fisura tympanomastoidea, între porțiunea timpanică și mastoidiană a temporalului; Fisura petrotimpanica, fisura lui Glaser, între porțiunea pietroasă și porțiunea timpanică a temporalului; Fisura petrosquamosa, se găsește între porțiunea pietroasă și scuamoasă a temporalului. Între cele două porțiuni osoase, la acest nivel se interpune o lamă osoasă denumită creasta tegmentală (Crista tegmentalis).

Figura 13 - Osul temporal (Os temporale) Fig.A

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15.

Pars squamosa Margo sphenoidalis Processus zygomaticus Fossa mandibularis Tuberculum articulare Fissura petrosquamosa Fissura petrotympanica Processus styloideus Meatus acusticus externus Processus mastoideus Fissura tympanomastoidea Foramen mastoideum Spina suprameatica/suprameatalis Incisura parietalis Margo parietalis

Fig.B

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Margo parietalis Sulcus arteriosus Eminentia arcuata Sulcus sinus petrosi superioris Sulcus sinus sigmoidei Foramen mastoideum Margo occipitalis Apertura canaliculi vestibuli Fossa subarcuata Processus styloideus Apertura canaliculi cochleae Sulcus sinus petrosi inferioris Porus acusticus internus Apex partis petrosae Processus zygomaticus Margo sphenoidalis

OSUL SFENOIDAL (Os sphenoidale) Osul sfenoidal se găsește în porțiunea mijlocie a bazei craniului. Este format din patru părți componente : corpul osului sfenoid (Corpus ossis sphenoidalis), aripile mici ale osului sfenoid (Ala minor), aripile mari ale osului sfenoid (Ala major) și procesele pterigoidiene ale osului sfenoid (Processus pterygoideus).

CAP.IV. CRANIUL | 50

Corpus ossis sphenoidalis, corpul osului sfenoidal are o formă cubică cu șase fețe (anterioară, posterioară, superioară, inferioară și două fețe laterale). În interior prezintă o cavitate pneumatică, sinusul sfenoidal (Sinus sphenoidalis). Sinusul sfenoidal este împărțit de un sept osos (Septum intersinusale sphenoidale) în două compartimente. Fața superioară a corpului osului sfenoid are formă de șea, de aceea i se mai spune șeaua turcească (Sella turcica). La acest nivel se găsesc următoarele elemente anatomice : -

-

Fossa hypophysialis, se găsește în mijlocul feței superioare a corpului osului sfenoid. La acest nivel se găsește fosa glandei hipofize, unde se găsește glanda omonimă; Dorsum sellae, este porțiunea posterioară a sellei turcica, are formă patrulateră, iar în porțiunea sa superioară este prevăzută cu două procese clinoide posterioare (Processus clinoideus posterior); Tuberculum sellae, tuberculul selar se găsește la extremitatea anterioară a fosei hipofizare; Sulcus prechiasmatis, șanțul prechiasmatic este un șanț dispus transversal, anterior de tuberculul șeii.

Fața anterioară a corpului osului sfenoid, participă la formarea peretelui posterior al cavității nazale. La acest nivel se găsesc următoarele elemente anatomice : -

Crista shenoidalis, este o creastă osoasă verticală. La acest nivel se inseră lama verticală a osului etmoid; Apertura sinus sphenoidalis, sunt două orificii situate de o parte și alta a crestei sfenoidale. Reprezintă orificiile de deschidere a sinusului sfenoidal în cavitatea nazală.

Fața inferioară a corpului osului sfenoid, face parte din exobază. La acest nivel se găsește rostrum sphenoidale, creastă osoasă care se pătrunde între aripile osului vomer. Fața posterioară a corpului osului sfenoid este lipită la porțiunea bazilară a osului occipital. Fețele laterale ale corpului osului sfenoid sunt situate endocranian. La acest nivel se inseră aripile osului sfenoid : aripile mici se inseră în porțiunea antero-superioară a fețelor laterale a corpului osului sfenoid, iar aripile mari se inseră în porțiune inferioară a fețelor laterale a corpului osului sfenoid. La acest nivel se găsește sulcus caroticus, șanț la nivelul căruia trece porțiunea endocraniană a arterei carotide interne. Aripile mici ale osului sfenoid (Ala minor), au formă triunghiulară și sunt dispuse în plan orizontal. La acest nivel se găsesc următoarele formațiuni anatomice : -

-

Canalis opticus, este un canal osos format între corpul osului sfenoid și rădăcinile aripilor mici a osului sfenoid. Prin interiorul canalului, trece nervul optic. Fissura orbitalis superior se formează între fața inferioară a aripilor mici și aripile mari ale osului sfenoid. Prin intermediul fisurii orbitale superioare, endobaza comunică cu orbita; Processus clinoideus anterior, sunt două proeminențe osoase situate pe marginea posterioară a aripilor mici.

Aripile mari ale osului sfenoid (Ala major) au o formă neregulată, prezintă 5 fețe (cerebrală, orbitală, maxilară, temporală și infratemporală) și 5 margini (frontală, scuamoasă, parietală, pietroasă, zigomatică).

51 | CAP.IV. CRANIUL Facies cerebralis, este situată endocranian, are o formă concavă. La acest nivel se găsesc următoarele elemente anatomice : -

Foramen rotundum, este orificiul situat cel mai anterior pe fața cerebrală; Foramen ovale, este un orificiu situat posterior de gaura rotundă; Foramen spinosum, este un orificiu situat postero-lateral de gaura ovală.

Facies orbitalis, este situată anterior și participă la delimitarea cavității orbitei. Fața orbitală a aripilor mari a osului sfenoid participă la delimitarea fisurii orbitale superioare (situată între aripa mare și aripa mică a osului sfenoid, prin intermediul ei, endobaza comunică cu orbita) și a fisurii orbitale inferioare (situată între aripa mare a osului sfenoid și maxilă, prin intermediul ei, fosa pterigopalatină comunică cu orbita). Facies maxillaris, mai este denumită și față sfenomaxilară. Participă la delimitarea fosei pterigopalatine. La acest nivel se deschide gaura rotundă. Facies temporalis, este situată lateral, exocranian. Facies infratemporalis este situată tot exocranian, inferior de fața temporală. La acest nivel se găsesc următoarele elemente anatomice : -

Crista infratemporalis, este o creastă osoasă care se găsește între fața temporală și infratemporală a aripilor mari a osului sfenoid; Spina ossis sphenoidalis, este o proeminență osoasă ascuțită, situată exocranian în apropierea foramen spinosum. Cele 5 margini ale aripilor mari a osului sfenoid sunt :

-

Margo frontalis, situată la limita dintre aripile mari ale osului sfenoid și partea scuamoasă a osului frontal; Margo squamosus, situată la limita dintre aripile mari ale osului sfenoid și porțiunea scuamoasă a osului temporal; Margo parietalis, situată la limita dintre aripile mari ale osului sfenoid și osul parietal; Margo petrous, situată la limita dintre aripile mari ale osului sfenoid și porțiunea pietroasă a osului temporal; Margo zygomaticus, situată la limita dintre aripile mari ale osului sfenoid și osul zigomatic.

Procesul pterigoidian al osului sfenoid (Processus pterygoideus), sunt două procese osoase verticale desprinse de pe fața inferioară a corpului osului sfenoid. Sunt formate din două lame osoase patrulatere (Lamina lateralis et medialis). Cele două lame osoase formează între ele un unghi diedru, descris posterior. La nivelul proceselor pterigoide a osului sfenoidal se găsesc următoarele elemente anatomice : -

Sulcus pterygopalatinus, este un șanț vertical, care se găsește pe fața anterioară a proceselor pterigoide; Fossa pterygoidea, este depresiunea posterioară situată între lamele proceselor pterigoide; Fossa scaphoidea, este o mică depresiune situată pe fața posterioră a bazei de implantare a lamei mediale a procesului pterigoidian;

CAP.IV. CRANIUL | 52

-

Hamulus pterygoideus, este un cârlig osos, situat la extremitatea inferioară a lamei mediale a procesului pterigoid; Canalis pterygoidei, este un canal osos situat transversal în baza proceselor pterigoide a osului sfenoid. Se mai numește canal vidian.

Figura 14 - Osul sfenoidal (Os sphenoidale) Fig.A 1. Dorsum sellae 2. Processus clinoideus posterior 3. Canalis opticus 4. Fissura orbitalis superior 5. Facies cerebralis ala major 6. Margo parietalis 7. Margo squamosus 8. Spina sphenoidalis 9. Canalis pterygoideus 10. Processus pterygospinosus 11. Fossa pterygoidea 12. Incisura pterygoidea 13. Hamulus pterygoideus 14. Processus vaginalis 15. Rostrum sphenoidale 16. Corpus ossis sphenoidalis 17. Sulcus hamuli pterygoidei 18. Processus pterygoideus lamina mdeialis, lamina lateralis 19. Fossa scaphoidea 20. Sulcus caroticus 21. Sulcus tubae auditive/sulcus tubae auditoriae 22. Foramen rotundum 23. Ala minor 24. Processus clinoideus anterior

Fig.B

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14.

Dorsum sellae Apertura sinus sphenoidalis Ala minor Fissura orbitalis superior Facies temporalis-margo zygomaticus Spina ossis sphenoidalie Concha sphenoidalis Rostrum sphenoidale Processus vaginalis Canalis pterygoideus Foramen rotundum Crista infratemporalis Ala major Crista sphenoidalis

53 | CAP.IV. CRANIUL

VISCEROCRANIUL Viscerocraniul reprezintă porțiunea antero-inferioară a craniului, formând scheletul feței. Este format din 3 oase impare (mandibula, etmoidul, vomerul) și 6 oase perechi (maxila, zigomaticul, nazalul, lacrimalul, conca nazală inferioară și palatinul). OSUL ETMOID (Os ethmoidale) Etmoidul se găsește în porțiunea anterioară și mediană a bazei craniului, participând la formarea peretelui superior al cavității nazale și a peretelui medial al orbitei. Este format din 3 părți : lama cribroasă (Lamina cribrosa), lama verticală, perpendiculară (Lamina perpendicularis) și labirintul etmoidal (Labyrinthus ethmoidalis). Lamina cribrosa a osului etmoid vine în contact cu incisura etmoidală a osului frontal. Mai este denumită și lama ciuruită a etmoidului. Participă la formarea etajului anterior al endobazei și a peretelui superior al cavității nazale. Lama ciuruită a osului etmoid prezintă multiple orificii (Foramina cribrosa), care reprezintă locul de pasaj a filetelor olfactive de la nivelul cavității nazale spre cavitatea craniană. Lamina perpendicularis a osului etmoid (lama verticală) participă la formarea septului nazal osos, situându-se în plan medio-sagital. Anterior vine în contact cu oasele nazale, inferior cu osul vomer, iar posterior cu creasta sfenoidală. Porțiunea superioară a lamei verticale, care este situată endocranian poartă numele de crista galli. Anterior, crista galli se continuă cu aripile cristei gali (Ala cristae galli), între care se găsește foramen cecum a osului frontal. Crista galli reprezintă un punct de fixare endocranian a durei mater. Labyrinthus ethmoidalis, este format din mai multe celule osoase (cellulae ethmoidale) situate pe marginile laterale ale laminei cribrosa. Sunt celule pneumatice (cavități osoase în care se găsește aer). Celulele etmoidale sunt localizate între cavitatea nazală și cavitatea orbitei. În funcție de locul în care se găsesc aceste celule acestea se clasifică în celule etmoidale anterioare, mijlocii și posterioare. Unele din celulele etmoidale se unesc cu unele mici cavități osoase ale osului frontal și formează celulele etmoido-frontale. Labirintul etmoidal prezintă două fețe : o față medială și una laterală. Fața laterală a labirintului etmoidal poartă numele de lamina orbitalis (lamina papiracee), are o formă patrulateră și participă la formarea peretelui medial al orbitei. Fața medială a labirintului etmoidal participă la formarea peretelui lateral al cavității nazale, la acest nivel existând următoarele elemente anatomice : -

-

Concha nasalis superior, cornetul nazal superior delimitează împreună cu labirintul etmoidal meatul nazal superior (Meatus nasi superior); Concha nasalis media, cornetul nazal mijlociu este mai voluminos decât cel superior. Delimitează împreună cu labirintul etmoidal meatul nazal mijlociu (Meatus nasi medius); Concha nasalis suprema, se găsește deasupra cornetului nazal superior, este o structură osoasă inconstantă; Processus uncinatus, procesul uncinat are formă de iatagan, este situat pe fața medială a labirintului etmoidal, în planul meatului nazal mijlociu;

CAP.IV. CRANIUL | 54

-

-

Bulla ethmoidalis, are formă bombată, este situată superior de procesul uncinat, pe fața medială a labirintului etmoidal; Hiatus semillunaris, este orificiul de comunicare a sinusului maxilar cu cavitatea nazală. Este format prin suprapunerea procesului uncinat și a bulei etmoidale peste hiatusul sinusului maxilar, formându-se astfel un orificiu mai mic; Infundibulum ethmoidale, are formă de pâlnie, se găsește în porțiunea anterioară a meatului nazal mijlociu. La acest nivel se deschide sinusul frontal și celulele etmoidale anterioare.

Figura 15 - Osul etmoid (Os ethmoidale) Fig.A

1. 2. 3. 4. 5. 6.

Lamina perpendicularis Cellulae ethmoidales Crista galli Lamina orbitalis Lamina cribrosa Ala cristae galii

Fig.B

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Lamina perpendicularis Infundibulum ethmoidale Processus uncinatus Bulla ethmoidalis Concha nasalis media Concha nasalis superior Lamina cribrosa Cellulae ethmoidales

OSUL NAZAL (Os nasale) Osul nazal participă la formarea scheletului nasului extern. Vine în contact cu partea nazală a osului frontal și cu procesul frontal al maxilei. Osul nazal are două fețe : o față externă (convexă) și o față internă (concavă). La nivelul feței interne, osul nazal prezintă un șanț longitudinal (Sulcus ethmoidalis).

55 | CAP.IV. CRANIUL

Figura 16 - Osul nazal (Os nasale) 1.Sulcus ethmoidalis OSUL LACRIMAL (Os lacrimale) Osul lacrimal se găsește în structura peretelui medial al orbitei, în porțiunea lui anterioară. Este situat între următoarele oase : frontal, etmoid și maxilă. Osul lacrimal prezintă două fețe : o față medială (orientată spre cavitatea nazală) și o față orbitală (orientată spre orbită). La nivelul feței laterale a osului lacrimal există următoarele formațiuni anatomice : -

Crista lacrimalis posterior, este o creastă osoasă verticală care la extremitatea ei inferioară prezintă hamulus lacrimalis (cârligul lacrimal); Sulcus lacrimalis, șanțul lacrimal are un traiect longitudinal și este situat anterior de creasta lacrimală posterioară. Împreună cu maxila delimitează fosa sacului lacrimal (Fossa sacci lacrimalis). Fosa sacului lacrimal comunică cu cavitatea nazală prin intermediul canalului nazolacrimal (Canalis nasolacrimalis).

Figura 17 - Osul lacrimal (Os lacrimale) Fig. A 1. Sulcus lacrimalis 2. Crista lacrimalis posterior 3. Fossa sacci lacrimalis 4. Hamulus lacrimalis

Fig.B 1. Margo anterior

CAP.IV. CRANIUL | 56

CORNETUL NAZAL INFERIOR (Concha nasalis inferior) Dintre cele trei cornete nazale, doar cornetul nazal inferior este un os separat. Este un os care are forma unei lame osoase recurbate, situate pe peretele lateral al cavității nazale. Se fixează pe creasta concală a osului palatin și a maxilei. Prezintă două fețe : o față medială (convexă, orientată spre cavitatea nazală) și o față laterală (concavă). Fața laterală a cornetului nazal inferior împreună cu peretele lateral al cavității nazale, delimitează meatul nazal inferior (Meatus nasi inferior). Pe marginea sa superioară, cornetul nazal inferior prezintă trei prelungiri osoase (procese) : -

Processus lacrimalis, este situat anterior, participă la formarea canalului nazolacrimal (Canalis nasolacrimalis); Processus maxilaris, este orientat spre inferior și lateral, se inseră pe marginea inferioară a hiatusului maxilar; Processus ethmoidalis, este orientat spre posterior și superior, se fixează pe procesul uncinat al osului etmoidal.

Figura 18 -Cornetul nazal inferior/Conca nazală inferioară (Concha nasalis inferior) Fig. A 1. Processus lacrimalis 2. Processus ethmoidalis

Fig.B 1. Processus ethmoidalis 2. Processus lacrimalis

VOMERUL (Vomer) Osul vomer participă la formarea septului nazal osos. Are forma unui fier de plug, prezentând patru margini : -

Superioară, este împărțită în două lame osoase numite aripile vomerului (Ala vomeris). Între aripile vomerului pătrunde rostrul sfenoidal; Inferioară, se fixează de osul palatin și de creasta nazală a maxilei; Anterioară, participă la formarea septului nazal osos, se fixează de lama perpendiculară a osului etmoid; Posterioară, este liberă.

57 | CAP.IV. CRANIUL

Figura 19 - Vomerul (Vomer) 1.Ala vomeris OSUL PALATIN (Os palatinum) Osul palatin este un os care are forma literei „L”, este situat posterior de maxilă. Participă la formarea palatului osos (prin lama orizontală), a peretelui lateral al cavității nazale (prin lama verticală), a cavității orbitei și a fosei pterigopalatine. Este format din două lame osoase care sunt unite în unghi drept : lama orizontală (lamina horisontalis) și lama perpendiculară (lamina perpendicularis). Lamina horisontalis este sudată cu lama orizontală a osului palatin de partea opusă, formând partea posterioară a palatului osos. Are două fețe : o față nazală (superioară), care participă la formarea peretelui inferior al cavității nazale și o față palatină (inferioară), care participă la formarea feței inferioare a palatului osos. La nivelul feței nazale a lamei orizontale sunt prezente următoarele formațiuni anatomice : -

Crista nasalis, participă la formarea porțiunii posterioare a crestei nazale osoase, se termină posterior prin spina nazală posterioară (Spina nasalis posterior).

La nivelul feței palatinale a lamei orizontale a osului palatin sunt prezente următoarele formațiuni anatomice : -

Foramina palatine minora, găurile palatine mici care continua canalele palatine mici (Canales palatine minores).

Lamina perpendicularis a osului palatin vine în contact cu maxila și cu procesul pterigoidian al osului sfenoid. Aceasta prezintă 2 fețe (fața maxilară și fața nazală) și 3 procese (orbital, sfenoidal și piramidal). Fața maxilară (facies maxillaris) privește înspre lateral și participă la formarea peretelui medial al fosei pterigopalatine. La nivelul acestei fețe există un șanț longitudinal (Sulcus palatinus major). Acest șanț împreună cu șanțul palatin mare de pe procesul pterigoidian al osului sfenoid delimitează canalul palatin mare (Canalis palatinus major). Acesta mai este cunoscut și ca canal pterigopalatin. Fața nazală (facies nasalis) privește înspre medial și participă la formarea peretelui lateral al cavității nazale. La acest nivel există 2 creste osoase :

CAP.IV. CRANIUL | 58

-

Crista ethmoidalis, creasta etmoidală, la acest nivel se fixează cornetul nazal mijlociu. Este situată superior; Crista conchalis, creasta concală, la acest nivel se fixează cornetul nazal inferior. Este situată inferior de precedenta. Lama perpendiculară a osului palatin dispune de 3 procese (prelungiri osoase) :

-

-

-

Processus orbitalis, se găsește la nivelul marginii superioare a lamei perpendiculare, în porțiunea ei anterioară, participă la formarea porțiunii posterioare a peretelui inferior al orbitei; Processus sphenoidalis, se găsește la nivelul marginii superioare a lamei perpendiculare, în porțiunea ei posterioară, vine în contact cu fața inferioară a corpului osului sfenoid. Între procesul orbital și procesul sfenoidal se formează incisura sphenopalatina. Prin atașarea corpului osului sfenoid peste incisura sfenopalatină se formează foramen sphenopalatinum (orificiul de comunicare dintre fosa pterigopalatină și cavitatea nazală); Processus pyramidalis, se desprinde din unghiul format între lama perpendiculară și lama verticală a osului palatin, de pe fața externă a acestuia. Procesul piramidal pătrunde în incisura pterigoidiană de pe procesul pterigoidian al osului sfenoid.

Figura 20 - Osul palatin (Os palatinum)

Fig.A 1. Processus orbitalis 2. Incisura sphenopalatina 3. Processus sphenoidalis 4. Facies nasalis 5. Processus pyramidalis 6. Lamina horizontalis 7. Spina nasalis posterior 8. Crista nasalis 9. Crista conchalis 10. Crista ethmoidalis

Fig.B

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Processus sphenlidalis Incisura sphenopalatina Processus orbitalis Facies maxillaris Lamina horizontalis Sulcus palatinus major Processus pyramidalis

Fig.C

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Processus orbitalis Incisura sphenopalatina Sulcus palatinus major Fossa pterygoidea Lamina horizontalis Crista conchalis Lamina perpendicularis Processus sphenoidalis

59 | CAP.IV. CRANIUL OSUL ZIGOMATIC (Os zygomaticum) Osul zigomatic participă la formarea scheletului feței, se găsește în porțiunea superolaterală a feței. Osul prezintă 3 fețe și trei procese osoase. În interior prezintă un canal osos (Canalis zygomaticus) care are forma literei „Y”, având câte un orificiu la nivelul fiecărei fețe a osului zigomatic. Fețele osului zigomatic sunt : -

-

-

Facies lateralis, privește spre exterior la nivelul scheletului feței, are o formă convexă. La acet nivel prezintă un orificiu : gaura zigomatico-facială (Foramen zygomaticofaciale); Facies temporalis, este orientată înspre posterior și lateral spre fosa temporală și infratemporală. La acest nivel prezintă cel de-al doilea orificiu al canalului zigomatic : gaura zigomaticotemporală (Foramen zygomaticotemporale); Facies orbitalis, este orientată înspre posterior și medial, participând la formarea peretelui lateral al orbitei. Prezintă în mijlocul ei cel de-al treilea orificiu al canalului zigomatic : gaura zigomatico-orbitală (Foramen zygomatico-orbitale). Osul zigomatic mai prezintă 3 prelungiri osoase, procese :

-

-

Processus frontalis, este orientat spre superior și lateral. Se unește cu procesul zigomatic al osului frontal, formând astfel marginea laterală a aditusului orbitei. Înspre posterior se unește cu aripa mare a osului sfenoid; Processus temporalis, este orientat spre posterior, se unește cu procesul zigomatic al osului temporal și formează arcada zigomatică; Processus maxilaris, este orientat spre anterior și inferior, se unește cu procesul zigomatic al maxilei, participând astfel la formarea marginii inferioare a aditusului orbitei.

Figura 21 - Osul zigomatic (Os zygomaticum)

Fig.A 1. Processus frontalis 2. Foramen zygomaticofaciale 3. Facies lateralis 4. Processus temporalis

Fig. B 1. 2. 3. 4. 5.

Facies orbitalis Processus frontalis Foramen zygomaticotemporale Facies temporalis Processus temporalis

CAP.IV. CRANIUL | 60

MAXILA (Maxilla) Maxila se găsește în centrul masivului facial, participând la formarea cavității nazale, a orbitei și a cavității bucale. Pe maxilă se fixează arcada dentară superioară. Maxila este formată din : corpul maxilei (Corpus maxilae), procesele osoase ale maxilei, și sinusul maxilar (Sinus maxillaris). Sinusul maxilar va fi prezentat în cadrul capitolului cavităților craniofaciale. Corpus maxillae, corpul maxilei are forma unei piramide triunghiulare, a cărei bază este orientată spre medial, iar vârful este orientat spre lateral. Dispune de patru fețe : facies anterior, facies orbitalis, facies infratemporalis și facies nasalis. În interiorul corpului maxilei se găsește o cavitate pneumatică, sinusul maxilar. Facies anterior, face parte din fața externă a viscerocraniului. La acest nivel există mai multe formațiuni anatomice : -

-

-

Margo infraorbitalis, marginea infraorbitală reprezintă marginea inferioară a aditusului orbitei; Incisura nasalis, este o incisură situată în porțiunea medială a feței anterioare a maxilei care participă la delimitarea orificiului extern al cavității nazale (Apertura piriformis nasalis); Fossa incisiva, este o depresiune osoasă situată deasupra alveolelor dinților incisivi superiori; Eminentia canina este o zonă bombată dată de alveolele dinților canini superiori. Fossa canina este o depresiune osoasă situată deasupra alveolelor dinților premolari superiori; Foramen infraorbitale este orificiul de deschidere la exterior a canalului infraorbital, se găsește în partea superioară a fosei canine, la 5-10 mm inferior de marginea infraorbitală; Crista zygomatico-alveolaris, reprezintă marginea posterioară a feței anterioare a corpului maxilei. Se întinde între alveola primului molar superior și procesul zigomatic al maxilei. Mai poartă și numele de creastă jugulară.

Facies orbitalis, este orientată înspre superior și participă la formarea peretelui inferior al cavității orbitei. Între fața orbitală a corpului maxilei și aripa mare a osului sfenoid se găsește fisura orbitală inferioară (Fisura orbitalis inferior), orificiu de comunicare între fosa pterigopalatină și cavitatea orbitei. În partea posterioară a feței orbitale a maxilei se găsește șanțul infraorbital (Sulcus infraorbitalis). Acesta se continuă anterior cu canalul infraorbital care traversează corpul maxilei dinspre posterior spre anterior, deschizându-se la nivelul găurii infraorbitale situate pe fața anterioară a corpului maxilei. Din canalul infraorbital se desprind mici canalicule osoase destinate alveolelor dentare superioare anterioare și mijlocii. Facies infratemporalis, este orientată spre posterior și formează peretele anterior al fosei pterigopalatine. La acest nivel există următoarele elemente anatomice : -

Tuber maxillae, are formă bombată, proeminentă, reprezintă peretele anterior al fosei pterigopalatine;

61 | CAP.IV. CRANIUL -

Foramina alveolaria, găurile alveolare sunt niște mici orificii care se continuă spre interior cu niște canalicule osoase destinate alveolelor dentare superioare, posterioare.

Facies nasalis, este orientată spre medial, constituie baza piramidei și participă la formarea peretelui lateral al cavității nazale. La acest nivel există următoarele formațiuni anatomice : -

-

Hiatus maxillaris, este orificiul de deschidere a sinusului maxilar în cavitatea nazală. Este vizibil doar pe osul izolat. Pe craniul articulat, prin suprapunerea osului etmoid peste maxilă (bula etmoidală și procesul uncinat) are dimensiuni mai reduse și devine hiatusul semilunar; Sulcus lacrimalis, este un șanț longitudinal situat anterior de hiatusul sinusului maxilar. Împreună cu osul lacrimal și procesul lacrimal al cornetului nazal inferior participă la formarea canalului nazolacrimal (Canalis nasolacrimalis).

Maxila prezintă patru procese osoase : frontal, zigomatic, palatin și alveolar. Acestea participă la unirea maxilei cu oasele din jur. Processus frontalis a maxilei se fixează pe porțiunea nazală a osului frontal. Este situat în partea antero-medială a corpului maxilei. Acesta prezintă trei creste osoase : -

Crista lacrimalis anterior, participă la delimitarea șanțului și canalului lacrimal de pe osul lacrimal. Se găsește pe fața laterală a procesului frontal al maxilei; Crista ethmoidalis, este locul unde se fixează cornetul nazal mijlociu; Crista concalis, este locul de fixare a cornetului nazal inferior. Creasta etmoidală și concală se găsesc pe fața medială a procesului frontal al maxilei, sunt două creste osoase orientate orizontal.

Processus zygomaticus este orientat înspre lateral, se unește cu procesul maxilar al osului zigomatic. Processus palatinus a corpului maxilei este dispus transversal,se desprinde de pe fața medială a corpului maxilei. Participă la formarea palatului dur, prin unirea cu procesul palatin al maxilei de pe partea opusă și cu lama orizontală a oaselor palatine. Procesul palatin al maxilei este străbătut de canalul incisiv (Canalis incisivus). Procesul palatin prezintă două fețe : o față superioară, orientată spre cavitatea nazală și o față inferioară orientată spre cavitatea bucală. La nivelul feței superioare a procesului palatin al maxilei se găsesc următoarele formațiuni anatomice : -

-

Crista nasalis, la nivelul crestei nazale se fixează osul vomer. Porțiunea anterioară a crestei nazale poartă numele de crista incisiva. La nivelul crestei incisive se fixează septul nazal cartilaginos; Spina nasalis anterior, reprezintă o proeminență osoasă situată în planul aperturii piriforme nazale. Se găsește la extremitatea anterioară a crestei nazale.

La nivelul feței inferioare a procesului palatin al maxilei se găsesc următoarele elemente anatomice : -

Torus palatinus, este zonă bombată, proeminentă situată paramedian în porțiunea de mijloc a feței inferioare a procesului palatin a maxilei;

CAP.IV. CRANIUL | 62

-

Sulci palatini, sunt mai multe șanțuri osoase cu traiect oblic date de traiectul vaselor și nervilor palatini. Sunt variabile ca și număr.

Canalis incisivus, canalul incisiv (nazopalatin) străbate procesul palatin al maxilei dinspre superior spre inferior, în zona situată posterior de alveolele dinților incisivi superiori. Pe fața superioară a procesului palatin a maxilei prezintă două orificii care converg spre un singur orificiu situat pe fața inferioară a corpului maxilei. De aceea, acest canal are forma literei „Y” sau „V”. Orificiile situate pe fața superioară a procesului palatin a maxilei se găsesc de o parte și alta a crestei incisive. Orificiul bucal poartă numele de gaura incisivă (Foramen incisivum) sau gaura palatină anterioară, se găsește pe linia mediană, posterior de alveolele dinților incisivi superiori. În interiorul canalului incisiv se deschid mai multe canalicule osoase secundare prin intermed iul orificiilor lui Stenon. Alte canalicule secundare se deschid anterior sau posterior de gaura incisivă prin intermediul orificiilor lui Scarpa. Processus alveolaris, este orientat pe fața inferioară a corpului maxilei, se unește cu procesul alveolar al maxilei de partea opusă și formează arcul alveolar sperior (Arcus alveolaris superior). Arcul alveolar superior este zona de inserție a alveolelor dinților superiori. La acest nivel sunt prezente următoarele formațiuni anatomice : -

-

-

-

Zona de gâtuire, reprezintă limita dintre procesul alveolar al maxilei și corpul maxilei. Apare ca o zonă mai îngustată; Tuberculul alveolar se găsește la extremitatea posterioară a arcului alveolar superior, posterior de ultimul molar, la limita arcului alveolar cu tuberozitatea maxilei; Arcul alveolar superior, prezintă două fețe : una externă și una internă. Corespunzător celor două fețe are două lame alveolare : una externă și una internă. Lama alveolară externă se continuă cu fața anterioară și infratemporală a maxilei, iar lama alveolară internă se continuă cu procesul palatin al maxilei. Între cele două lame alveolare se formează un șanț adânc în care se găsesc alveolele dentare; Alveolele dentare (Alveoli dentales) sunt mici cavități în care se găsesc dinții arcadei dentare superioare. Alveolele dentare se formează prin compartimentarea șanțului dintre cele două lame osoase alveolare de către septurile osoase interalveolare (Septa interalveolaria). Alveolele dentare pot fi uni- sau multiloculare în funcție de dinții pe care îi conțin. La rândul lor, alveolele dentare sunt compartimentate în interior prin septurile interradiculare intraalveolare (Septa interradicularia) care compartimentează spațiile în care intră rădăcinile dinților; La nivelul feței externe a arcadelor dentare, corespunzător alveolelor dentare, există niște zone bombate care poartă numele de Juga alveolaria.

63 | CAP.IV. CRANIUL

Figura 22 - Maxila (Maxilla)

Fig.A 1. Processus frontalis 2. Crista lacrimalis anterior 3. Foramen infraorbitalis 4. Incisura nasalis 5. Fossa canina 6. Spina nasalis anterior 7. Juga alveolaria 8. Arcus alveolaris 9. Processus zygomaticus 10. Foramina alveolaria 11. Tuber maxillae/Eminentia maxillae 12. Sulcus infraorbitalis 13. Facies orbitalis 14. Sulcus lacrimalis

Fig.B

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

Processus frontalis Sulcus lacrimalis Hiatus maxillaris Sulcus palatinus major Crista nasalis Processus alveolaris Canalis incisivus Processus palatinus Crista conchalis Crista ethmoidalis

MANDIBULA (Mandibula) Mandibula se găsește în porțiunea antero-inferioară a viscerocraniului. La nivelul mandibulei se fixează arcul dentar inferior. Mandibula este formată din trei părți componente : corpul mandibulei (Corpus mandibulae), ramura mandibulei (Ramus mandibulae) și canalul mandibulei (Canalis mandibulae). Corpul mandibulei (Corpus mandibulae) are forma unei potcoave deschise înspre posterior. Jumătatea inferioară a corpului mandibulei poartă numele de baza mandibulei, iar jumătatea superioară poartă numele de porțiune alveolară, deoarece la acest nivel sunt implantați dinții arcadei dentare inferioare. Baza mandibulei (Basis mandibulae) prezintă două fețe (o față internă și una externă), care sunt unite la nivelul marginii inferioare (marginea bazilară). Porțiunea superioară a fețelor bazei mandibulei se continuă cu procesul alveolar al mandibulei. La nivelul feței externe a bazei mandibulei sunt prezente următoarele elemente anatomice :

CAP.IV. CRANIUL | 64

-

-

-

Symphysis mandibulae (mentalis), simfiza mentală este o creastă osoasă verticală situată, pe linia mediană care se formează datorită procesului de unire a celor două hemimandibule; Protuberantia mentalis, protuberanța mentonieră are formă triunghiulară cu bază orientată spre inferior. Este situată lateral de simfiza mentală a mandibulei. Dacă este mai proeminentă mandibula capătă o formă eugenică, dacă este mai puțin proeminentă, mandibula capătă o formă mezogenică. De o parte și alta a protuberanței mentale se găsește câte o depresiune, foseta mentonieră; Tuberculum mentale, se găsește aproape de marginea bazilară a osului, la nivelul extremității anterioare a protuberanței mentale; Foramen mentale, gaura mentală se găsește la limita dintre primul și al doilea premolar inferior. Este orificiul anterior al canalului mandibulei; Linea obliqua, se găsește pe fața externă a corpului mandibulei, se întinde între tuberculul mental și marginea anterioară a ramurii mandibulei. I se mai spune și linia oblică externă. La nivelul feței interne a bazei mandibulei se găsesc următoarele elemente anatomice :

-

-

Spina mentalis, spina mentonieră, apofizele geni, se găsesc la nivelul liniei mediane. Sunt în număr de patru, două superioare și două inferioare; Linea mylohyoidea, se întinde între spina mentală și ramura mandibulei. Mai poartă numele de linia oblică internă; Fossa digastrica, este o depresiune osoasă, situată în apropierea marginii bazilare a osului, în apropierea spinei mentale; Fovea sublingualis, este o depresiune osoasă situată superior de linia milohioidiană. Este fosa glandei sublinguale; Fovea submandibularis, este o depresiune osoasă situată inferior de linia milohioidiană și posterior de foseta sublinguală. La acest nivel se găsește glanda submandibulară; Torus mandibularis, este o depresiune osoasă situată la nivelul premolarilor.

Pars alveolaris a mandibulei, partea alveolară a mandibulei, participă la formarea arcului alveolar inferior. Prezintă două lame osoase alveolare, una externă și una internă. Între cele două lame osoase se găsește un șanț. Acest șanț osos este compartimentat în 16 alveole dentare (în care se găsesc dinții), de către septele interalveolare (Septa interalveolaria). La rândul lor alveolele dentare sunt compartimentate de către septele interradiculare (Septa interradicularia). Pe fața externă a arcului alveolar, corespunzător fiecărei alveole dentare, există niște proeminențe osoase care poartă numele de juga alveolaria. Ramura mandibulei (Ramus mandibulae), denumită și ramura ascendentă a mandibulei, se găsește în partea posterioară a corpului mandibulei. Are forma unei lame osase patrulatere orientată între superior și posterior. Formează cu planul sagital un unghi de 20-250. Ramura mandibulei prezintă unghiul mandibulei, patru margini și două fețe. Unghiul mandibulei (Angulus mandibulae), se găsește la limita între ramura și corpul mandibulei. În mod normal la adult are o valoare de 110-1250, dar aceasta variază în funcție de vârstă și de tipul masticator. Este mai mic la persoanele cu o presiune masticatorie crescută. La nou născuți, vârstnici (care au o mandibulă edentată), valoarea unghiului mandibulei este mai mare (135-1500).

65 | CAP.IV. CRANIUL Ramura mandibulei prezintă patru margini : superioară, inferioară, anterioară și posterioară. Marginea inferioară a unghiului mandibulei este continuarea marginii bazilare a corpului mandibulei. Marginea superioară a ramurii mandibulei prezintă două procese osoase (procesul coronoid și procesul condilar), între care se găsește o incisură osoasă (Incisura mandibulare). Processus coronoideus, se găsește în porțiunea anterioară a marginii superioare a ramurii mandibulei. Are vârful orientat înspre posterior. Processus condylaris, este situat în partea posterioară a marginii superioare a ramurii mandibulei, fiind format din capul și colul mandibulei. Caput mandibulae, prezintă în porțiunea lui superioară o suprafață articulară, participând la formarea articulației temporomandibulare. Este orientat cu axul lung înspre medial și posterior. Collum mandibulae, este porțiunea îngustată a procesului condilar, aflată la limita acestuia cu ramura mandibulei. Pe fața anterioară a colului mandibulei, există o depresiune osoasă numită fovea pterygoidea. Pe partea internă a colului mandibulei, există o creastă osoasă extinsă între capul mandibulei și fața internă a ramurii mandibulei, numită creasta colului (creasta mandibulară). Marginea anterioară a ramurii mandibulei prezintă două creste osoase. O creastă laterală, care se continuă cu linia oblică de pe corpul mandibulei și o creastă medială care se continuă cu linia milohioidiană de pe corpul mandibulei. Între cele două creste osoase, în porțiunea inferioară a marginii anterioare se găsește trigonul retromolar, situat posterior de alveola ultimului molar inferior. Ramura mandibulei prezintă două fețe : o față laterală și una medială. La nivelul feței laterale, aproape de unghiul mandibulei prezintă o tuberozitate osoasă (Tuberositas masseterica). La nivelul feței mediale a ramurii mandibulei sunt prezente următoarele elemente anatomice : -

Foramen mandibulae, gaura mandibulei este orificiul intern al canalului mandibulei, este situat în centrul feței mediale a ramurii mandibulei; Lingula mandibulae, spina lui Spix, este o creastă osoasă situată anterior și superior de gaura mandibulei; Antilingula mandibulae, este un relief osos inconstant, situat pe marginea posterioară a găurii mandibulei; Sulcus mylohyoideus, are ca limita superioară gaura mandibulei; Tuberositas pterygoidea, este o proeminență osoasă situată în apropierea unghiului mandibulei.

Canalul mandibular (Canalis mandibulae) este un canal osos situat în interiorul mandibulei. Are un orificiu posterior (Foramen mandibulae) și un orificiu anterior (Foramen mentale). În jurul găurii mandibulare pot exista și orificii mandibulare accesorii, dar care sunt inconstante. Canalul mandibulei prezintă 3 segmente : -

Segmentul posterior, este situat între gaura mandibulei, până la limita dintre ramura mandibulei și corpul mandibulei; Segmentul mijlociu, are un traiect situat inferior de alveolele molarilor inferiori; Segmentul anterior, este situat inferior de alveolele premolarilor inferiori. Mai poartă numele de canal mental. Uneori din acest segment se desprinde un canal accesor îndreptat spre alveolele incisivilor inferior, canal denumit canalis incisivus.

CAP.IV. CRANIUL | 66

Figura 23 - Mandibula (Mandibula)

Fig.A 1. Processus condylaris 2. Collum mandibulae 3. Incisura mandibulae 4. Processus coronoideus 5. Foramen mandibulae 6. Lingula mandibulae 7. Juga alveolaria 8. Protubetantia mentalis 9. Foramen mentale 10. Corpus mandibulae 11. Canalis mandibulae 12. Angulus mandibulae 13. Tuberositas masseterica 14. Ramus mandibulae

Fig.B 1. Processus coronoideus 2. Processus condylaris 3. Sulcus mylohyoideus 4. Tuberositas pterygoidea 5. Fovea submandibularis 6. Fossa digastrica 7. Foramen mandibulae 8. Lingula mandibulae 9. Linea mylohyoidea 10. Spina mentalis 11. Fovea sublingualis

OSUL HIOID (Os hyoideum) Osul hioid se găsește în porțiunea antero-superioară a gâtului. Este singurul os din organism care nu se articulează cu alte oase, sau nu vine în contact cu alte oase prin intermediul jocțiunilor osoase. Acesta este menținut în poziția sa normală cu ajutorul mușchilor și a ligamentelor care se inseră pe el. Are forma literei “U” dispuse transversal. Osul hioid este format din 3 părți componente : -

-

Corpul osului hioid (Corpus ossis hyoidei), apare sub forma unei lame osoase dispuse transversal, în porțiunea de mijloc a osului. Acesta are două fețe : o față anterioară (rugoasă, compartimentată de către o creastă osoasă transversală și una verticală, delimitând astfel zonele la nivelul cărora se inseră mușchii și ligamentele pe osul hioid) și una posterioară (netedă); Coarnele mari ale osului hioid (Cornu majus), în număr de două, se desprind de pe corpul osului hioid, fiind orientate înspre superior, posterior și lateral; Coarnele mici ale osului hioid (Cornu minus), în număr de două, au formă conică, se desprind de pe corpul osului hioid, fiind orientate înspre superior, posterior și medial.

67 | CAP.IV. CRANIUL

JONCȚIUNILE OASELOR CRANIULUI Cu excepția mandibulei, care se articulează cu craniul prin intermediul articulației temporo-mandibulare, restul oaselor craniului sunt unite între ele prin joncțiuni osoase, numite sinartroze. În funcție de tipul țesutului de legătură dintre oase, aceste joncțiuni osoase pot fi : -

Sindesmoze (joncțiuni fibroase); Sincondroze (joncțiuni cartilaginoase); Sinostoze, care se formează prin osificarea sindesmozelor și sincondrozelor. SUTURILE CRANIULUI

Suturile craniului sunt de fapt joncțiuni fibroase, care se formează prin interpunerea de țesut conjunctiv fibros între oasele craniului. Țesutul fibros interpus între oasele craniului poartă numele de ligament sutural (Ligamentum suturale). Suturile craniului se osifică după vârsta de 25 de ani, transformându-se în sinostoze. Anterior de această vârstă, existența suturilor permite creșterea craniului în dimensiuni. Începerea procesului de osificare a suturilor craniene poate duce la apariția oaselor supranumerare la nivelul craniului. Aceste oase supranumerare sunt denumite oase suturale (Ossa suturatum). Clasificarea suturilor craniene se face în funcție de forma marginilor osoase care participă la formarea suturilor craniene și de modul lor de angrenare. Astfel, putem avea următoarele tipuri de suture craniene : -

Sutură dințată (Sutura serrata), atunci când marginile osoase sunt zimțate; Sutură scuamoasă (Sutura squamosa), atunci când marginile osoase sunt cioplite și suprapuse; Sutură plană (Sutura plana), atunci când marginile osoase sunt regulate; Schindileză, se realizează atunci când marginea regulată a unui os pătrunde în inicisura altui os. La nivelul craniului avem patru sisteme suturale :

-

Sistemul neurocranian, realizat între oasele neurocraniului; Sistemul craniofacial, realizat între oasele neurocraniului și oasele perimaxilare și separat între oasele perimaxilare; Sistemul perimaxilar, realizat între maxilă și oasele perimaxilare; Sistemul intermaxilar, realizat între cele două maxile. Sistemul neurocranian

Sistemul neurocranian se realizează între oasele neurocraniului și este format din următoarele suturi : -

Sutura sagittalis, este situată pe linia mediană, între cele două oase parietale; Sutura frontalis – metopica, este situată pe linia mediană la nivelul scuamei osului frontal. De obicei, se obliterează după naștere, dar poate persista în 20% din cazuri; Sutura coronalis este situată între osul frontal și osul parietal. Se continuă cu următoarele suturi : sutura sphenofrontalis (situată între aripa mare a sfenoidului și frontal), sutura sphenoparietalis (situată între aripa mare a sfenoidului și osul

CAP.IV. CRANIUL | 68

-

parietal), sutura sphenosquamosa (situată între aripa mare a sfenoidului și scuama temporalului); Sutura lambdoidea, sutura lambdoidă este situată între osul parietal și osul occipital; Sutura occipitomastoidea, situată între osul occipital și porțiunea mastoidiană a osului temporal. Această sutură continuă spre inferior sutura lambdoidă; Sutura squamosa, este situată între scuama osului parietal și scuama osului temporal. Sistemul craniofacial

Sistemul craniofacial, se realizează între oasele neurocraniului și oasele perimaxilare pe de o parte și între oasele perimaxilare, pe de altă parte. Acest sistem este format din următoarele suturi : -

Sutura fronto-ethmoidalis; Sutura spheno-ethmoidalis; Sutura ethmoido-lacrimalis; Sutura palato-ethmoidalis; Sutura fronto-zygomatica; Sutura spheno-zygomatica. Sistemul perimaxilar

Sistemul perimaxilar este situat între maxilă și oasele perimaxilare, fiind format din următoarele suturi : -

Sutura frontomaxillaris; Sutura lacrimo-maxillaris; Sutura nazo-lacrimalis; Sutura palato-maxillaris; Sutura palatina transversa, este situată între procesul palatin al maxilei și lama orizontală a osului palatin. Sistemul intermaxilar

Sistemul intermaxilar se realizează între cele două maxile și este format din următoarele suturi : -

Sutura intermaxillaris, este situată între corpurile celor două maxile, pe linia mediană; Sutura palatina mediana, este situată între procesele palatine ale celor două maxile; Sutura incisiva este dată de persistența limitei dintre premaxilă (existentă în timpul dezvoltării intraembrionare) și maxilă. Este situată între gaura incisivă și alveola caninului superior. Premaxila poate persista la adult sub forma osului incisiv. SINCONDROZELE CRANIULUI

Sincondrozele craniului se formează prin interpunerea de țesut cartilaginos între oasele craniului. Acestea se găsesc între oasele situate la baza craniului. La vârsta adultă, sincondrozele craniului se osifică, anterior participând la creșterea craniului. Sincondrozele craniului sunt următoarele :

69 | CAP.IV. CRANIUL -

-

-

Sincondroza intrasfenoidală, se realizează între corpul și aripile mici a osului sfenoid pe de o parte și aripile mari și procesele pterigoidiene ale osului sfenoid pe de altă parte. Această sincondroză se osifică rapid după naștere; Synchondrosis intraoccipitalis anterior, este situată anterior de gaura occipitală mare; Synchondrosis intraoccipitalis posterior, este situată posterior de gaura occipitală mare, între porțiunile laterale și scuama osului occipital. De obicei se osifică la vârsta de 3-5 ani; Synchondrosis spheno-ethmoidalis, se osifică anterior vârstei de 7 ani; Synchondrosis spheno-occipitalis, se găsește la nivelul clivusului. Se osifică la vârsta de 18-20 de ani; Synchondrosis spheno-petrosa, este situată între aripa mare a osului sfenoid și porțiunea pietroasă a osului temporal. Rămâne neosificată la adult; Synchondrosis petro-occipitalis, este situată între porțiunea pietroasă a osului temporal și osul occipital. Rămâne neosificată la adult.

BAZA CRANIULUI La formarea bazei craniului participă componente ooase ale mai multor oase : occipital, etmoid, sfenoid și temporal. Din punct de vedere topografic, baza craniului are două fețe : o față internă (Basis cranii interna, endobaza) și o față externă (Basis cranii externa, exobaza). ENDOBAZA Endobaza, baza internă a craniului este împărțită în trei etaje sau fose de către mai multe componente osoase : -

Fosa craniană anterioară (Fossa cranii anterior); Fosa craniană mijlocie (Fossa cranii media); Fosa craniană posterioară (Fossa cranii posterior). Fossa cranii anterior (Etajul etmoido-frontal)

Fosa craniană anterioară (etajul etmoido-frantal) are ca limită posterioară : marginile posterioare ale aripilor mici a osului sfenoid și șanțul prechiasmatic de pe fața superioară a corpului osului sfenoid. Etajul etmoido-frontal al endobazei este format din : -

Porțiunea orbitală a osului frontal; Lama cribroasă a osului etmoid; Aripile mici ale osului sfenoid. Orificiile de pasaj ale fosei craniene anterioare sunt :

-

Lamina cribrosa; Gaura oarbă; Gaura etmoidală anterioară; Gaura etmoidală posterioară.

CAP.IV. CRANIUL | 70

Fosa craniană anterioară comunică cu : -

Orbita; Cavitatea nazală; Celulele etmoidale. Fossa cranii media (Etajul sfeno-temporal)

Limita anterioară a fosei craniene medii este reprezentată de : marginile posterioare ale aripilor mici a osului sfenoid și șanțul prechiasmatic de pe fața superioară a corpului osului sfenoid. Limita posterioară a fosei craniene medii este reprezentată de : marginea posterioară a porțiunii pietroase a osului temporal și dosul șeii turcești. Etajul sfeno-temporal al endobazei este format din : -

Fața endocraniană a scuamei osului temporal; Fața anterioară a porțiunii pietroase a osului temporal; Fața superioară și laterală a corpului osului sfenoid; Fața cerebrală a aripilor mari a osului sfenoid. Orificiile de pasaj ale fosei craniene mijlocii sunt :

-

Canalul optic; Fisura orbitală superioară; Gaura rotundă; Gaura ovală; Gaura spinoasă; Gaura ruptă (Foramen lacerum); Canalul carotic; Hiatusul canalului nervului pietros mare; Hiatusul canalului nervului pietros mic. Fosa craniană mijlocie comunică cu :

-

Orbita; Fosa pterigopalatină; Exobaza; Cavitățile osoase din interiorul porțiunii pietroase a osului temporal. Regiunea selară

Regiunea selară se găsește în porțiunea mijlocie a fosei craniene mijlocii. Planul osos al regiunii selare este format din șaua turcească (Sella turcica) și fețele laterale ale corpului osului sfenoid. Planul osos al regiunii selare acoperă sinusul sfenoidal. Regiunea selară conține fosa hipofizară (Fossa hypophysialis), la nivelul căreia se găsește glanda hipofiză. Porțiunea situată anterior de regiunea selară poartă numele de zonă preselară, care conține șanțul prechiasmatic și canalul optic. Fossa cranii posterior (Etajul occipito-temporal) Limita anterioară a fosei craniene posterioare este reprezentată de : marginea posterioară a porțiunii pietroase a osului temporal și dosul șeii turcești.

71 | CAP.IV. CRANIUL Etajul occipito-temporal al endobazei este format din : -

Clivus; Fața posterioară a porțiunii pietroase a osului temporal; Părțile laterale ale osului occipital; Fața internă a scuamei osului occipital, până la nivelul protuberanței occipitale interne. Orificiile de pasaj ale fosei craniene posterioare sunt :

-

Gaura occipitală mare (Foramen occipitale magnum); Porul acustic intern; Gaura jugulară; Canalul nervului hipoglos; Canalul condilian; Gaura mastoidiană. Fosa craniană posterioară comunică cu :

-

Canalul vertebral; Exobaza; Cavitățile osoase din interiorul porțiunii pietroase a osului temporal. Regiunea organului vestibulo-cohlear

Regiunea organului vestibulo-cohlear se găsește în interiorul porțiunii pietroase a osului temporal. Are relații topografice atât cu fosa craniană mijlocie, cât și cu cea posterioară. Această regiune cuprinde : -

Cavitatea timpanică; Melcul osos și melcul membranos; Vestibulul osos și vestibulul membranos; Canalele semicirculare osoase și canalele semicirculare membranoase.

CAP.IV. CRANIUL | 72

Figura 24 - Endobaza 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Foramen cecum Crista galli Lamina cribrosa Pars orbitalis ossi frontalis Sutura sphenofrontalis Ala minor Ala major Foramen rotundum Dorsum sallae Foramen ovale Foramen lacerum Fissura petrooccipitalis Sulcus sinus petrosi inferioris Foramen jugulare Canalis nervi hypoglossi Foramen occipitale magnum

17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29.

Squama occipitalis Crista occipitalis interna Canalis condylaris Sulcus sinus sigmoidei Sulcus sinus petrosi superioris Fissura petrosquamosa Impressio trigemeni Foramen spinosum Clivus Fossa hypophysialis Tuberculum sellae Canalis opticus Sulcus chiasmatis

EXOBAZA Fața externă a bazei craniului este împărțită din punct de vedere topografic în 3 zone : -

Zona anterioară (facială); Zona mijlocie (jugulară); Zona posterioară (occipitală). Zona anterioară (facială) Zona anterioară a exobazei are ca limite :

-

Anterior : arcurile supraciliare ale osului frontal.

73 | CAP.IV. CRANIUL -

Posterior : linia bi-zigomatică (o linie imaginară, dispusă transversal, care unește mijlocul celor două arcuri zigomatice).

Planul osos al zonei anterioare nu este vizibil pe craniul întreg, este vizibil doar după îndepărtarea masivului facial. Este format din : -

Părțile orbitale ale osului frontal; Partea nazală a osului frontal; Lama cribroasă a osului etmoid; Fețele orbitale și maxilare ale aripilor mari ale osului sfenoid. Zona anterioară a exobazei participă la delimitarea următoarelor cavități cranio-faciale

: -

Cavitatea nazală; Orbita; Fosa pterigopalatină. Zona mijlocie (jugulară) Zona mijlocie a exobazei are ca limite :

-

Anterior : linia bi-zigomatică (o linie imaginară, dispusă transversal, care unește mijlocul celor două arcuri zigomatice). Posterior : linia bimastoidiană (o linie imaginară, dispusă transversal, care unește procesele mastoidiene ale osului temporal). Planul osos al zonei mijlocii a exobazei este format din :

-

Fața inferioară a corpului osului sfenoid; Procesul pterigoidian al osului sfenoid; Creasta infratemporală de pe aripa mare a osului sfenoid; Fața inferioară a porțiunii pietroase a osului temporal; Partea inferioară a porțiunii scuamoase a osului temporal; Porțiunea bazală și porțiunile laterale ale osului occipital. Orificiile de pasaj ale zonei mijlocii a exobazei sunt :

-

Canalul pterigoidian; Gaura ruptă (Foramen lacerum); Gaura ovală; Gaura spinoasă; Semicanalul mușchiului tensor al timpanului; Semicanalul tubei auditive; Canalul carotic; Gaura stilomastoidiană; Canaliculul mastoidian; Canaliculul timpanic; Fisura petrotimpanică.

Zona mijlocie a exobazei reprezintă un teritoriu de pasaj între cavitatea craniană și regiunile feței și gâtului. Aceasta are comunicări cu : -

Fosa caniană mijlocie;

CAP.IV. CRANIUL | 74

-

Fosa pterigopalatină; Cavitățile osoase din profunzimea porțiunii pietroase a osului temporal.

Din punct de vedere topografic, această zonă a exobazei este subîmpărțită într-o arie centrală și trei arii laterale simetrice. Cele trei arii laterale sunt dispuse anterior, la mijloc și posterior. Aria centrală a zonei mijlocii a exobazei reprezintă zona de implantare a faringelui și este formată din : -

Porțiunea bazilară a osului occipital; Zona de implantare a proceselor pterigoide ale osului sfenoid; Fața inferioară a porțiunii pietroase a osului temporal.

Aria laterală anterioară a zonei mijlocii a exobazei (denumită și infratemporală) constituie planul osos al regiunii infratemporale. La acest nivel se găsește creasta infratemporală. Aria laterală mijlocie a zonei mijlocii a exobazei (denumită și articulară), participă la formarea articulației temporo-mandibulare. Este formată din porțiunea inferioară a porțiunii scuamoase a osului temporal. La acest nivel se găsesc următoarele formațiuni anatomice : fossa mandibularis, facies articulatum și tuberculum articulare. Aria laterală posterioară a porțiunii mijlocii a exobazei (denumită și vasculonervoasă) reprezintă peretele superior al spațiului laterofaringian. Această zonă este formată din : -

Fața inferioară a porțiunii pietroase a osului temporal; Fața inferioară a porțiunii laterale a osului occipital. Zona posterioară (occipitală)

Zona posterioară a exobazei participă la articularea craniului cu coloana vertebrală, constituind totodată și planul scheletic al regiunii cervicale posterioare. Zona posterioară a exobazei are ca limite : -

Anterior : linia bimastoidiană (o linie imaginară, dispusă transversal, care unește procesele mastoidiene ale osului temporal); Posterior : linia nucală superioară. Planul osos al zonei posterioare a exobazei este format din :

-

fața externă a porțiunii scuamoase a osului occipital; porțiunea mastoidiană a osului temporal. Orificiile de pasaj ale zonei posterioare a exobazei sunt :

-

Gaura occipitală mare (Foramen magnum); Canalul nervului hipoglos; Canalul condilian; Gaura mastoidiană. Zona posterioară a exobazei comunică cu :

-

Canalul vertebral;

75 | CAP.IV. CRANIUL -

Fosa craniană posterioară a endobazei.

Figura 25 – Exobaza 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15.

Sutura palatina mediana Processus palatinus Sutura palatina transversa Lamina horizontalis ossis palatini Choanae Lamina medialis processus pterygoidei Lamina lateralis processus pterygoidei Sutura sphenosquamosa Foramen ovale Foramen lacerum Fossa jugularis Canalis caroticus Condylus occipitalis Linea nuchae inferior Linea nuchae superior

16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30.

Protuberantia occipitalis externa Sutura lambdoidea Fossa condylaris Canalis condylaris Processus mastoideus Foramen stylomastoideum Processus styloideus Fossa mandibularis Tuberculum pharyngeum Fossa scaphoidea Vomer Arcus zygomaticus Spina nasalis posterior Sutura zygomaticomaxillaris Maxilla

Aspecte clinice Fracturile bolţii craniene şi hematomul extradural 1. 2.

Fracturile cu înfundare. Apar în cazul fracturilor craniene cu deplasare, în care un fragment osos este împins sub convexitatea normală a craniului (înfundare) şi pot asocia formarea unui hematom. Fracturile deschise. Se ascociază cu ulceraţii ale scalpului, necesitând antibioterapie.

CAP.IV. CRANIUL | 76

3.

Fracturile de pterion. Pterionul este punctul în care în plan profund, la acest nivel se află artera meningee medie. Un traumatism în această regiune poate produce un hematom extradural, ce poate fi fatal.

CAVITĂȚILE CRANIO-FACIALE Cavitățile cranio-faciale sunt cavități situate în interiorul craniului. Acestea pot fi cavități pneumatice (sinusurile paranazale), cavități care adăpostesc organe senzoriale (orbita) sau cavități care adăpostesc formațiuni vasculo-nervoase (fosa pterigopalatină). ORBITA, CAVITATEA ORBITALĂ (Orbita – Cavitas orbitalis) Cavitatea orbitală este o cavitate simetrică, pereche, situată lateral de cavitatea nazală. Are forma unei piramide patrulatere, cu axul lung orientat înspre posterior și medial. Prezintă o bază, un vârf și patru pereți. Cavitatea orbitală conține globul ocular, fasciile orbitei și elementele vasculo-nervoase ale regiunii. Baza orbitei are formă patrulateră și reprezintă orificiul de comunicare a orbitei cu exteriorul (Aditus orbitalis). Aceasta dispune de patru margini : -

-

Marginea superioară (Margo supraorbitalis) este formată din marginea supraorbitală a porțiunii scuamoase a osului frontal și de procesul zigomatic al porțiunii scuamoase a osului frontal. La acest nivel se găsesc 2 orificii (fisuri) : incisura (foramen) supraorbitale – situată lateral, incisura (foramen) frontale – situată medial; Marginea medială (Margo medialis) este formată de procesul zigomatic al maxilei; Marginea laterală (Margo lateralis) este formată de procesul frontal al osului zigomatic; Marginea inferioară (Margo infraorbitalis) este formată în porțiunea medială de marginea infraorbitală a corpului maxilei, iar în porțiunea laterală de osul zigomatic; Inferior de marginea infraorbitală, se găsește un orificiu (Foramen infraorbitale), care este orificiul extern al canalului infraorbital.

Vârful orbitei este reprezentat de canalul optic (Canalis opticus). Acesta este delimitat de rădăcinile aripilor mici a osului sfenoid și corpul osului sfenoid. Pereții orbitei sunt în număr de patru : -

-

Peretele superior al orbitei, separă cavitatea orbitei de fosa craniană anterioară a endobazei și de sinusul frontal. Este format din porțiunea orbitală a osului frontal; Peretele lateral al orbitei este format din fața orbitală a aripii mari a osului sfenoid (separă cavitatea orbitei de fosa pterigopalatină) și de fața orbitală a osului zigomatic; Peretele inferior al orbitei este format din fața orbitală a corpului maxilei, procesul orbital al osului palatin (ambele separă cavitatea orbitei de sinusul maxilar); Peretele medial al orbitei este format din : procesul frontal al maxilei (separă cavitatea orbitei de celulele etmoidale), osul lacrimal, lama orbitală a osului etmoid (ambele separă cavitatea orbitei de cavitatea nazală).

77 | CAP.IV. CRANIUL Orificiile de pasaj ale orbitei sunt : -

Canalul optic (comunicare cu endobaza); Fisura orbitală superioară (comunicare cu endobaza); Fisura orbitală inferioară (comunicare cu fosa pterigopalatină); Orificiul zigomatico-orbital; Canalul infraorbital; Gaura etmoidală anterioară; Gaura etmoidală posterioară. CAVITATEA NAZALĂ OSOASĂ (Cavitas nasi)

Cavitatea nazală osoasă este o cavitate osoasă de forma unui paralelipiped turtit în sens transversal. Este dispusă în centrul masivului facial, medial de cavitatea orbitei și deasupra cavității bucale. Este compartimentată în 2 cavități de către septul nazal. Cavitatea nazală are 2 orificii (anterior și posterior) și patru pereți. La niveul orificiului anterior (Apertura piriformă nazală, Apertura piriformis nasalis), cavitatea nazală comunică cu exteriorul, iar la nivelul orificiului posterior (Coanele, Choanae), cavitatea nazală comunică cu nazofaringele. Apertura piriformă nazală este delimitată de : incisura nazală a maxilei, oasele nazale și spina nazală anterioară. Coanele sunt niște orificii de formă patrulateră care sunt delimitate de : fața inferioară a corpului osului sfenoid (superior), aripile vomerului (medial), lama orizontală a osului palatin (inferior), lama medială a procesului pterigoidian a osului sfenoid (lateral). Cavitatea nazală dispune de patru pereți : -

-

-

-

Peretele superior este format din : porțiunea nazală a osului frontal, lama cribroasă a osului etmoid, fața anterioară a corpului osului sfenoid. La nivelul peretelui superior, cavitatea nazală are raporturi topografice cu : fosa craniană anterioară a endobazei, sinusul frontal și sinusul sfenoidal; Peretele lateral este format din : procesul frontal al maxilei, osul lacrimal, fața nazală a corpului maxilei, celulele etmoidale, labirintul etmoidal, conca nazală superioară, conca nazală mijlocie, conca nazală inferioară, lama verticală a osului palatin, lama medială a procesului pterigoidian a osului sfenoid. La nivelul peretelui lateral, cavitatea nazală are raporturi topografice cu : orbita, sinusul maxilar și fosa pterigopalatină; Peretele inferior al cavității nazale este format din : procesul palatin al maxilei și lama orizontală a osului palatin. La nivelul peretelui inferior, cavitatea nazală are raporturi topografice cu cavitatea bucală; Peretele medial al cavității nazale este format din : septul nazal osos, lama perpendiculară a osului etmoid, vomerul, creasta sfenoidală, rostrul sfenoidal și creasta nazală.

La nivelul cavității nazale există două tipuri de pasaje : orificii (loc de trecere a formațiunilor vasculo-nervoase) și meaturi (sunt delimitate de cornetele nazale și peretele lateral al cavității nazale, la acest nivel se deschid sinusurile paranazale). Orificiile de pasaj ale cavității nazale sunt :

CAP.IV. CRANIUL | 78

-

Lama cribroasă a osului etmoid (comunică cu fosa craniană anterioară); Găurile etmoidale (comunică cu orbita); Gaura sfenopalatină (comunică cu fosa pterigopalatină); Canalul incisiv (comunică cu cavitatea bucală). Meaturile cavității nazale sunt :

-

Meatul nazal superior (la acest nivel se deschid celulele etmoidale posterioare); Meatul nazal mijlociu (la acest nivel se deschid celulele etmoidale anterioare și mijlocii, sinusul frontal, sinusul maxilar – prin intermediul hiatusului semilunar); Meatul nazal mijlociu (la acest nivel se deschide canalul nazolacrimal). CAVITATEA BUCALĂ OSOASĂ

Termenul de cavitate bucală osoasă este impropiu, deoarece în lipsa mandibulei, cavitatea osoasă are doar un perete osos, cel superior. Peretele osos al cavității bucale este reprezentat de palatul dur. Palatul dur este format prin unirea procesului palatin al maxilei (Processus palatinus) cu lama orizontală a osului palatin (Lamina horisontalis os palatinum). Între cele două oase se interpun două suturi : Sutura palatina trasversa și Sutura palatina mediana. Mandibula realizează pereții anterior și lateral al cavității bucale osoase. Cavitatea bucală osoasă nu prezintă planuri osoase la nivelul peretelui inferior și posterior. SINUSURILE PARANAZALE Sinusurile paranazale sunt cavități pneumatice situate în interiorul oaselor din jurul cavității nazale, care se deschid la nivelul cavității nazale. Sinusurile frontale (Sinus frontalis) Sinusurile sunt două mici cavități osoase pneumatice situate în interiorul porțiunii scuamoase a osului frontal. Cele două cavități sunt despărțite de un sept osos (Septum sinuum frontalium). Sinusurile frontale se deschid în meatul nazal mijlociu. Sinusurile sfenoidale (Sinus sphenoidalis) Sinusurile sfenoidale sunt două mici cavități osoase situate în interiorul corpului osului sfenoid, fiind despărțite de un sept osos (Septum sinuum sphenoidalis). Sinusurile sfenoidale se deschid la nivelul cavității nazale prin apertura sinusului sfenoidal (situată în unghiul postero-superior al cavității nazale, în recesusul sfeno-etmoidal, situat între cornetul nazal superior și corpul osului sfenoid). Sinusurile maxilare (Sinus maxillaris) Sinusurile maxilare sunt două cavități pneumatice situate în interiorul corpului celor două maxile. Au forma unei piramide triunghiulare orientate cu baza spre peretele lateral al cavității nazale și vârful spre procesul zigomatic al maxilei. Se deschid în cavitatea nazală prin intermediul meatului nazal mijlociu. În craniul întreg, peste hiatusul sinusului maxilar se suprapune procesul uncinat și bula etmoidală a osului etmoid, astfel, comunicarea sinusului maxilar cu cavitatea nazală se micșorează, formându-se astfel hiatusul semilunar (Hiatus semillunaris).

79 | CAP.IV. CRANIUL

Sinusul maxilar are patru pereți : -

Peretele anterior este format din fața anterioară a corpului maxilei; Peretele posterior este format din tuberozitățile maxilare; Peretele superior este format din fața orbitală a corpului maxilei; Peretele medial (baza piramidei) este format din fața nazală a corpului maxilei. La nivelul acestui perete sinusul maxilar comunică cu cavitatea nazală. De asemenea, sinusul maxilar, prezintă 3 prelungiri :

-

Prelungirea orbitală, este orientată spre superior, în procesul frontal al maxilei; Prelungirea zigomatică, este orientată spre lateral în procesul zigomatic al maxilei; Prelungirea palatină, este orientată spre posterior, este situată între palatul dur și osul palatin. Labirintul etmoidal (Labyrinthus ethmoidalis)

Labirintul etmoidal este format dintr-un ansamblu de celule osoase pneumatice, din care unele aparțin în întregime osului etmoid, iar altele se formează la limita dintre etmoid și frontal. Aceste celule comunică între ele prin orifcii osoase. În funcție de localizarea lor, celulele etmoidale pot fi : anterioare, mijlocii și posterioare. Celulele etmoidale anterioare și mijlocii se deschid în meatul nazal mijlociu, iar celulele etmoidale posterioare se deschid în meatul nazal superior. URECHEA MEDIE, CAVITATEA TIMPANICĂ (Cavum tympani) Urechea medie este formată din cavitatea timpanică și conținutul acesteia. Aceasta are șase pereți : 1. 2. 3. 4.

5.

-

-

Peretele superior al cavității timpanice (Paries tegmentalis) este reprezentat de tegmen tympani de la nivelul feței anterioare a porțiunii pietroase a osului temporal. Peretele anterior al cavității timpanice (Paries caroticus) are raporturi topografice cu canalul carotic. Peretele inferior al cavității timpanice (Paries jugularis), corespunde feței interne a fosei jugulare. Corespunzător feței interne a locului de implantare a procesului stiloidian, prezintă o proeminență osoasă (Proeminentia styloidea). Peretele lateral al cavității timanice (Paries membranaceus), este zona acoperită de membrana timpanică. Deasupra zonei de implantare a membranei timpanice există o depresiune osoasă (Recessus epitympanicus), la acest nivel găsindu-se oscioarele auditive. Peretele posterior al cavității timpanice (Paries mastoideus) vine în raport cu procesul mastoidian al osului temporal. La acest nivel se găsesc următoarele formațiuni anatomice : Aditus ad antrum, reprezintă orificiul de deschidere a antrului mastoidian în urechea medie. Antrum mastoideum este o cavitate osoasă situată în interiorul porțiunii mastoidiene a osului temporal în care se deschid celulele mastoidoiene. Acestea sunt cavități pneumatice situate în interiorul porțiunii mastoidiene a osului temporal. Fossa incudis, fosa nicovalei, este o depresiune osoasă în care se sprijină nicovala.

CAP.IV. CRANIUL | 80

-

-

6.

-

-

-

Eminentia pyramidalis, este o proeminență osoasă situată între peretele posterior și cel lateral al cavității timpanice, prezintă un mic orificiu prin care trece tendonul mușchiului staped. Proeminentia canalis facialis, este o proeminență osoasă dată de canalul nervului facial. Această proeminență osoasă se continuă și la nivelul peretelui medial al cavității timpanice. Proeminentia canalis semicircularis lateralis, este o proeminență osoasă dată de canalul semicircular lateral, care se continuă și la nivelul peretelui medial al cavității timpanice. Peretele medial al cavității timpanice (Paries labyrinthicus), separă cavitatea timpanică de urechea internă. La acest nivel se găsesc următoarele formațiuni anatomice : Promontorium, este o proeminență osoasă dată de spirala bazală a melcului. Sulcus promontori, sunt niște șanțuri osoase situate la nivelul promontoriului în care se găsesc formațiuni vasculo-nervoase. Fossula fenestrae vestibuli este o proeminență osoasă situată deasupra promontoriului. La acest nivel există un mic orificiu (Fenestra vestibuli, Fereastra ovală). Fossula fenestrae cochleae este o depresiune situată inferior și posterior de promontoriu. Fenestra cochleae este un mic orificiu situat în interiorul fosulei fenestrae cochleae care uneori este obliterată de membrana timpanică secundară. Sinus tympani este o depresiune situată posterior de fereastra ovală, de care este despărțită printr-o proeminență osasă, care este o prelungire a promontoriului (Subiculum promontorii). Oscioarele auditive

În interiorul cavității timpanice, există trei oase de mici dimensiuni care sunt angrenate între ele (Ossicula auditus). Acestea împreună cu membrana timpanică participă la transmiterea undelor sonore. Cele trei oscioare auditive sunt : ciocanul, nicovala și scărița. Ciocanul (Malleus) este format din cap, gât și mânerul ciocanului : -

-

Caput mallei, capul ciocanului este așezat în partea superioară a osului, se articulează cu corpul nicovalei; Collum mallei, gâtul ciocanului are două apofize osoase : processus lateralis (care se fixează pe membrana timpanică) și processus anterior, care se fixează pe fisura petrotimpanică; Manubrium mallei, mânerul ciocanului se inseră pe fața medială a membranei timpanice. Nicovala (Incus), este formată din următoarele elemente anatomice :

-

Corpus incudis, corpul nicovalei, se articulează cu capul ciocanului; Crus longum, apofiza lungă, este o apofiză osoasă care se termină cu apofiza lenticulară (Processus lenticularis), aceasta articulându-se cu capul scăriței; Crus breve, apofiza scurtă, este orientată spre posterior, sprijinindu-se pe fossa incudis.

81 | CAP.IV. CRANIUL Scărița (Stapex), are formă de scară de cavalarie și este dispusă în plan orizontal. Prezintă următoarele elemente anatomice : -

Caput stapedis, capul scăriței se articulează cu apofiza lenticulară a nicovalei; Crus anterior et crus posterior, se leagă de baza scăriței (Basis stapedis). Tuba auditivă (Tuba auditoria)

Tuba auditivă (faringotimpanică, trompa lui Eustachio), este un conduct osteocartilaginos care leagă urechea internă de nazofaringe. Prezintă un orificiu timpanic care se găsește la nivelul peretelui anterior al cavității timpanice și un orificiu faringian, la nivelul nazofaringelui. Are două porțiuni : o porțiune osoasă și una cartilaginoasă. La limia dintre cele două porțiuni prezintă o zonă mai îngustă (Isthmus tubae auditivae). Porțiunea osoasă se găsește în partea inferioară a porțiunii pietroase a osului temporal, iar porțiunea cartilaginoasă se întinde de la baza craniului la nazofaringe. URECHEA INTERNĂ Urechea internă se găsește în interiorul porțiunii pietroase a osului temporal. Aceasta este formată din mai multe cavități osoase (Labirintul osos, Labyrinthus osseus). În interiorul labirintului osos, se găsește labirintul membranos. La nivelul urechii interne se găsește componenta periferică a analizatorului auditiv și vestibular. Labirintul osos este format din : vestibul (porțiunea centrală a labirintului osos), canalele semicirculare osoase și melcul osos. Vestibulul (Vestibulum) Vestibulul este o cavitate osoasă care comunică la nivelul peretelui ei lateral cu urechea medie, prin intermediul ferestrei ovale (Fenestra vestibuli). La nivelul peretelui medial al vestibulului se găsesc următoarele elemente anatomice : -

Crista vestibuli, creasta vestibulului este o creastă osoasă antero-posterioară care separă două depresiuni osoase. În aceste depresiuni se găsesc utricula și sacula; Recessus elypticus, este o depresiune osoasă, la acest nivel pornește apeductul vestibular (Aquaeductus vestibuli); Recessus sphericus, este o depresiune osoasă situată antero-inferior de creasta vestibulară; Maculae cribrosae, maculele cribroase sunt mici orificii situate la nivelul peretelui medial, sunt străbătute de mai multe ramuri nervoase. Canalele semicirculare osoase (Canales semicirculares ossei) Sunt 3 canale osoase, care din punct de vedere spațial, sunt orientate în 3 direcții :

-

Canalis semicircularis lateralis, este orientat orizontal, proemină la nivelul pereților posterior și medial al cavității timpanice; Canalis semicircularis anterior, este dispus perpendicular pe axul porțiunii pietroase a osului temporal, formează eminentia arcuata; Canalis semicircularis posterior, este dispus paralel cu axul porțiunii pietroase a osului temporal.

CAP.IV. CRANIUL | 82

Fiecare canal semicircular osos prezintă două brațe, un braț simplu (Crus osseum simplex) și un braț care prezintă o porțiune dilatată, ampulară (Crus osseum ampullare). Brațele simple ale canalului semicircular anterior și posterior fuzionează într-un braț comun (Crus osseum commune). Astfel, la nivel vestibulului osos, canalele semicirculare se deschid prin 5 orificii. Melcul osos (Cochlea) Melcul osos este situat inferior și medial de vestibul, are forma unui melc dispus cu axul lung orizontal. Baza melcului (Basis cochleae) este orientată spre meatul acustic intern. Vârful melcului (Cupula cochleae) este orientat spre anterior și lateral spre canalul mușchiului tensor al timpanului. Modiolus (modiolul, columela), este axul longitudinal al melcului, în jurul căruia melcul se răsucește de două ori și jumătate. Acesta conține : -

-

Canales longitudinales modioli, canalele longitudinale ale modiolului; Canalis spirali modioli, canalul spiralat al modiolului, conține ganglionul spiral al lui Corti; Lamina spiralis, lama spirală osoasă, este o lamă osoasă situată în interiorul canalului osos care împarte conductul în două rampe : cea superioară denumită scala vestibulară (Scala vestibuli), iar cea inferioară denumită scala timpanică (Scala tympani). Scala vestibulară comunică cu vestibulul osos. Scala timpanică este obliterată spre cavitatea timpanică de către membrana timpanică secundară, situată în fereastra cohleară; Helicotrema, este orificiul situat la nivelul vârfului melcului, prin acest orificiu scala vestibulară comunică cu scala timpanică. FOSA PTERIGOPALATINĂ (Fossa pterygopalatina)

Fosa pterigopalatină este o mică cavitate craniofacială care are forma unei piamide patrulatere situate cu baza înspre superior și vârful spre inferior. Baza fosei pterigopalatine este reprezentată de fața inferioară a corpului osului sfenoid. Vârful fosei pterigopalatine se continuă cu canalele palatine mari și mici. Fosa pterigopalatină prezintă patru pereți : -

-

-

Peretele anterior este format din tuberozitatea maxilei. La acest nivel, fosa pterigopalatină comunică cu orbita (prin fisura orbitală superioară) și alveolele dentare superioare (prin orificiile alveolare). Peretele posterior este format din fața sfeno-maxilară a corpului osului sfenoid și procesul pterigoidian al osului sfenoid. La acest nivel, fosa pterigopalatină comunică cu endobaza (prin gaura rotundă) și cu exobaza (prin canalul pterigoidian, vidian). Peretele medial este format de lama verticală a osului palatin. La acest nivel, fosa pterigopalatină comunică cu cavitatea nazală (prin gaura sfenopalatină). Peretele lateral al fosei pterigopalatine este liber, este reprezentat de fisura pterigomaxilară (fantă osoasă situată între procesul pterigoidian al osului sfenoid și tuberozitatea maxilei). Prin intermediul fisurii pterigomaxilare, fosa pterigopalatină comunică cu fosa infratemporală.

83 | CAP.IV. CRANIUL FOSA INFRATEMPORALĂ (Fossa infratemporalis) Fosa infratemporală este situată lateral de fosa pterigopalatină. Aceasta prezintă patru pereți : -

Peretele lateral este format din fața temporală a osului zigomatic și fața medială a ramurii mandibulei; Peretele anterior este format din fața infratemporală a maxilei; Peretele medial este format din lama laterală a procesului pterigoidian a osului sfenoid și fisura pterigomaxilară; Peretele superior este format din fața infratemporală a aripii mari a osului sfenoid și orificiul zigomatic. Fosa infratemporală comunică cu :

-

Fosa craniană mijlocie a endobazei; Fosa pterigopalatină; Fosa temporală. FOSA TEMPORALĂ (Fosa temporalis)

Fosa temporală este o depresiune a calotei craniene. Comunică înspre inferior, prin intermediul orificiului zigomatic cu fosa infratemporală. Pereții fosei temporale sunt : -

-

-

Peretele medial, este format din fețele temporale ale osului fronal, a aripii mari a osului sfenoid și părții scuamoase a temporalului și din porțiunea inferioară a feței externe a parietalului; Peretele anterior este format din fața temporală a osului zigomatic și din unirea procesului frontal al osului zigomatic cu procesul zigomatic al osului frontal. La acest nivel se găsește orificiul zigomaticotemporal; Peretele lateral, este format din fața temporală a osului zigomatic și arcul zigomatic. DINŢII (Dentes)

Dinții au ca și principal rol funcțional acela de a secționa, tritura și fărmița alimentele ingerate în procesul masticației. Totodată, dinții au un rol deosebit de important în realizarea altor funcții ale aparatului dento-maxilar cum ar fi : fonație, fizionomie. Dinții deciduali (Dentes decidui), realizează dentiția temporară, prima dentiție. Aceasta este formată din 20 dinți. Dinții permanenți (Dentes permanentes) realizează dentiția definitivă, formată din 32 dinți (16 pe arcada dentară superioară și 16 pe arcada dentară inferioară). Fiecare hemiarcadă dentară prezintă : 2 dinți incisivi, 1 dinte canin, 2 dinți premolari și 3 dinți molari. Arcul dentar superior (Arcus dentalis superior) are formă semieliptică și este format prin alinierea dinților superiori. Aceștia sunt susținuți de către procesul alveolar al maxilei. Arcul dentar inferior (Arcus dentalis inferior) are formă de parabolă. Dinții arcadei inferioare sunt susținuți de către procesul alveolar al mandibulei. Dinții incisivi (Dentes incisivi), sunt în număr de doi pe fiecare hemiarcadă (unul medial și unul lateral). Au rolul de a secționa alimentele în cursul masticației.

CAP.IV. CRANIUL | 84

Dinții canini (Dentes canini), sunt câte unul pe fiecare hemiarcadă, au rolul de a sfâșia alimentel în cursul masticației. Dinții premolari (Dentes premolares), sunt în număr de doi pe fiecare hemiarcadă, au rolul de a tritura alimentele în cursul masticației. Dinții molari (Dentes molares), sunt în număr de trei pe fiecare hemiarcadă, au rolul de a fărmița și măcina alimentele în cursul masticației. Al treilea molar mai este denumit și dintele serotin (Dens serotinus). Părțile componente ale dinților Fiecare dinte în parte prezintă 5 fețe și are mai multe părți componente : -

-

-

-

Coroana dintelui (Corona dentis) este porțiunea din dinte care este situată în afara alveolei dentare. Această parte a dintelui este acoperită de smalțul dentar (Enameleum). Porțiunea din dinte care este acoperită de smalț, mai este denumită și coroană anatomică. Rădăcina dintelui (Radix dentis) este porțiunea dintelui care se găsește în interiorul alveolei dentare. O parte din rădăcina dintelui este acoperită de ciment (Cementum), această porțiune fiind denumită : rădăcina anatomică. Colul dintelui (Collum dentis), este zona de joncțiune între coroana dintelui și rădăcina dintelui, respectiv zona de joncțiune dintre smalțul dentar și cimentul dentar. Cavitatea dintelui, cavitatea pulpară (Cavitas dentis, Cavitas pulparis) este cavitatea situată în interiorul dintelui, în dentină (Dentinum, Ivorium). Această cavitate conține pulpa dentară (Pulpa dentis). Această cavitate se continuă în interiorul rădăcinii dintelui cu canalul rădăcinii dintelui (Canalis radicis dentis). Canalul rădăcinii dintelui prezintă la nivelul vârfului rădăcinii, un orificiu : Foramen apicis radicis dentis. Cele 5 fețe ale dinților sunt :

-

-

-

Fața masticatorie, ocluzală (Facies oclusalis, Facies masticatoria), este fața superioară sau inferioară a dintelui în funcție de arcada dentară din care face parte, care vine în contact cu dintele omonim de pe arcada opusă. Fiecare dinte prezintă un relief caracteristic la acest nivel; Fața vestibulară, facială (Facies vestibularis, Facies facialis), este fața externă a dintelui îndreptată spre vestibulul cavității bucale. În cazul dinților frontali (incisivi, canini) mai este denumită și față labială (Facies labialis), iar în cazul dinților laterali (premolari, molari) este denumită față bucală (Facies buccalis); Fața linguală (Facies lingualis), este fața dintelui orientată spre cavitatea bucală; Fața aproximală (Facies approximalis), este fața dintelui care vine în contact cu dinții vecini. Dintre cele două fețe aproximale ale fiecărui dinte, fața situată mai aproape de linia mediană este fața mezială (Facies mesialis), iar fața mai îndepărtată de linia mediană este fața distală (Facies distalis).

85 | CAP.IV. CRANIUL

Figura 26 - Craniul vedere anterioară 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12.

Sutura coronalis Os parietale Glabella Sutura sphenofrontalis Squama temporalis Sutura frontozygomatica Facies orbitalis alae major ossis sphenoidalis Sutura sphenozygomatica Os zygomaticum Sutura zygomaticomaxillaris Concha nasalis inferior Cavum nasi

13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24.

Sutura intermaxillaris Protuberanta mentalis Spina nasalis inferior Lamina perpendicularis ossis ethmoidalis Os nasale Facies orbitalis maxillae Fissura orbitalis inferior Os lacrimale Fissura orbitalis superior Canalis opticus Sutura sphenofrontalis Tuber frontale/Eminentia frontalis

CAP.IV. CRANIUL | 86

Figura 27 - Craniul vedere laterală

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13.

Processus styloideus Porus acusticus externus Processus mastoideus Sutura occipitomastoidea Sutura parietomastoidea Sutura lambdoidea Os occipitale Os parietale Squama temporalis Sutura squamosa Sutura coronalis Sutura sphenoparietalis Margo parietalis ossis temporalis

14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26.

Sutura sphenofrontalis Tuber frontale/ Eminentia frontalis Linea temporalis Sutura frontozygomatica Lamina orbitalis ossis ethmoidalis Os lacrimale Sutura nasomaxillaris Sutura zygomaticomaxillaris Spina nasalis anterior Corpus maxillae Protuberantia mentalis Tuberositas masseterica Sutura temporozygomatica

87 | CAP.IV. CRANIUL

Figura 28 - Calota craniană 1. 2. 3. 4. 5.

Os frontale Lamina externa Lamina interna Diploe Sutura coronalis

6. 7. 8. 9. 10. 11.

Sulci arteriosi Sutura lambdoidea Os occipitale Os parietale Sulcus sinus sagittalis superioris Foveolae granulares

CAP.IV. CRANIUL | 88

89 | CAP.V. CENTURA PECTORALĂ

CAP. V. CENTURA PECTORALĂ (Cingulum pectorale/membri superioris) Scheletul membrului superior este constituit din:  

Centura membrului superior sau centura pectorală (centura scapulară); Oasele părţii libere a membrului superior.

Centura pectorală este formată din calviculă, scapulă şi articulaţiile acestora, respectiv articulaţia acromioclaviculară şi sternoclaviculară.

CLAVICULA (Clavicula) Este localizată în partea antero-superioară a toracelui, este un os pereche dispus transversal între manubriul sternal şi apofiza acromială a omoplatului. Constituţia sa cuprinde: un corp şi 2 extremităţi. Criterii de orientare: Lateral-extremitatea turtită, anterior –marginea concavă a extremităţii turtite, în jos-faţa la nivelul căreia se găseşte un şanţ. Corpul claviculei (Corpus claviculae) prezintă o curbură medială, convexă anterior, mai mare, şi alta laterală, concavă, mai scurtă. Prezintă două feţe şi două margini:  

 

Faţa superioară (Facies superior), netedă; Faţa inferioară (Facies inferior), prezintă: -

Şanţul subclavicular (Sulcus musculi subclavii), longitudinal, situat la mijlocul corpului, în care se inseră muşchiul subclavicular;

-

Impresiunea ligamentului costoclavicular (Impressio ligamenti costoclavicularis), rugozitate situată medial de şanţul subclavicular;

-

Tuberozitatea ligamentului coracoclavicular (Tuberositas ligamenti coracoclavicularis) este formată din două proeminenţe, respectiv tuberculul conoidian (Tuberculum conoideum) destinat inserţiei ligamentului conoidian şi linia trapezoidă (Linea trapezoidea) pentru inserţia ligamentului trapezoidian, ambele situate lateral de şanţul subclavicular. Marginea anterioară, convexă în treimea medială, concavă în treimea laterală. În zona medială a acesteia se inseră muşchiul pectoral mare. Marginea posterioară, convex-concavă în sens invers faţă de marginea anterioară. În porţiunea sa laterală se inseră muşchiul trapez, iar în zona medială muşchiul sternocleidomastoidian.

Extremitatea medială sau sternală (Extremitas sternalis) este voluminoasă şi la acest nivel se găseşte o faţă articulară sternală (Facies articularis sternalis) ce serveşte articularii cu manubriul sternal, şi primul cartilaj costal. La nivelul extremităţii sternale se inseră

CAP.V. CENTURA PECTORALĂ | 90

muşchiul pectoral mare, muşchiul sternohoidian, şi fasciculul clavicular al muşchiului sternocleidomastoidian. Faţa inferioară prezintă o rugozitate numită impresia ligamentului costoclavicular (Impresssio ligamenti costoclavicularis), ce serveşte inserţiei ligamentului costocalvicular. Extremitatea laterală sau acromială (Extremitas acromialis) este aplatizată şi prezintă o faţă articulară acromială (Facies articularis acromialis), la nivelul căreia se articulează cu acomionul. Faţa superioară prezintă zonele de inserţie a muşchilor deltoid şi trapez.

Figura 29 - Clavicula (Clavicula) Fig.A

1. 2. 3. 4.

Extremitas acromialis Margo posterior Extremitas sternalis Margo anterior

Fig.B

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Facies articularis acromialis Foramen nutricium Sulcus musculi subclavii Margo anterior Impressio ligamenti costoclavicularis Facies articularis sternalis Margo posterior Tuberculum conoideum Linea trapezoidea

SCAPULA (Scapula) Scapula sau omoplatul este un os lat, plat, localizat în partea postero-superioară a toracelui, are formă triunghiulară, vârful fiind situat în jos pană la nivelul coastei a VIII-a. Criterii de orientare: anterior faţa sa concavă, lateral unghiul cel mai voluminos şi inferior unghiul cel mai ascuţit.

91 | CAP.V. CENTURA PECTORALĂ

In raport cu forma sa prezintă:  Două feţe:  Faţa costală (Facies costalis/anterior) este concavă şi prezintă o fosă numită fosa subscapulară (Fossa subscapularis) şi creste musculare la nivelul cărora se inseră muşchiul subscapular. În regiunea medială a feţei costale se inseră şi muşchiul serratus anterior.  Faţa posterioară (Facies posterior) la nivelul căreia se găsesc următoarele elemente:  Spina scapulei (Spina scapulae), este o lamă osoasă dispusă oblic, prezintă o tuberozitate determinată de originea muşchiului deltoid, numită tuberculul deltoid (Tuberculum deltoideum);  Lateral, spina scapulei se termină liber printr-o proeminenţă aplatizată numită acromin (Acromion), ce prezintă o faţă articulară pentru claviculă (Facies articularis clavicularis);  Spina scapulei, împarte faţa posterioară într-o parte superioară numită fosa supraspinoasă (Fossa supraspinata), şi o parte inferioară, fosa infraspinoasă (Fossa infraspinata), la nivelul cărora se inseră muşchiul supraspinos şi respectiv muşchiul infraspinos;  În partea laterală a ariei subspinoase într-o zonă adiacentă marginii laterale a osului se inseră superior muşchiul rotund mic, şi inferior muşchiul rotund mare.  Trei margini:  Marginea superioară (Margo superior) sau marginea cervicală, este subţire şi ascuţită. Se întinde între unghiul superior al scapulei şi baza apofizei coracoide cu, care delimitează o scobitură, (Incisura scapulae), loc de pasaj pentru nervul subscapular; Lateral de incisura scapulei are originea capătul scapular al muşchiului omohioidian.  Marginea medială (Margo medialis) sau vertebrală este orientată paralel cu, coloana vertebrală şi serveşte pentru inserţia muşchilor levator al scapulei, muşchiul romboid mic şi mare;  Marginea laterală (Margo lateralis), sau axilară, este orientată spre axilă.  Trei unghiuri:  Unghiul inferior (Angulus inferior)- este ascuţit şi poziţionat între marginea medială şi laterală a omoplatului;  Unghiul superior (Angulus superior)- este rotunjit, situat între marginea superioară şi medială a omoplatului şi la nivelul său se inseră muşchiului ridicător al scapulei;  Unghiul lateral (Angulus lateralis)- este voluminos, situat între marginea superioară şi laterală, şi prezintă următoarele elemente:  Cavitatea glenoidală (Cavitas glenoidalis), se descrie ca o cavitate ovalară care se articulează cu capul humerusului. Alăturat acestei cavităţi există doi tuberculi, respectiv tubercul supraglenoidal (Tuberculum supraglenoidale) pentru inserţia tendonului lung al muşchiului biceps şi tubeculul infragelonidal (Tuberculum infraglenoidale), pentru inserţia muşchiului triceps brahial;

CAP.V. CENTURA PECTORALĂ | 92

 

Gâtul sau colul anatomic al scapulei (Collum scapulae), separă cavitatea glenoidală de restul scapulei; Apofiza coracoidă (Processus coracoideus) reprezintă o prelungire osoasă sub formă de cârlig, la nivelul căreia se inseră capul scurt al muşchiului biceps brahial, muşchiul coracobrahial şi pectoralul mic dar şi ligamentele coraco-claviculare, acromio-coracoidian şi coraco-humeral.

Aspecte clinice Localizarea tipică a facturii de claviculă este treimea medie a acesteia. Traumatismele severe produc ruptura ligamentului coraco-clavicular şi determină ascensiunea claviculei şi subluxaţia superioară a claviculei. În cadrul articulaţiei sterno-claviculare, se pot produce luxaţii anterioare sau posterioare ale extremităţii mediale a claviculei, cele posterioare putând comprima sau leza marile vase din mediastinul superior.

Figura 30 - Scapula (Scapula) Fig.A 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14.

Acromion Facies articularis clavicularis Processus coracoideus Incisura scapulae Margo superior Angulus superior Fossa subscapularis Margo medialis Facies costalis/Facies anterior Angulus inferior Margo lateralis Tuberculum infraglenoidale Cavitas glenoidalis Collum scapulae

Fig. B 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12.

Acrominon Angulus lateralis Fossa infraspinata Margo lateralis Angulus inferior Margo medialis Spina scapulae Angulus superior Fossa supraspinata Margo superior Incisura scapulae Processus coracoideus

93 | CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR

CAP. VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR (Pars libera membri superioris) Scheletul membrului superior liber cuprinde: humerusul, radiusul, ulna, oasele carpiene, oasele metacarpiene şi falangele.

HUMERUSUL (Humerus) Humerusul formează scheletul braţului, este un os lung format din două extremităţi şi un corp. Criterii de orientare : superior şi medial extremitatea prevăzută cu un cap sferic, posterior fosa cea mai adâncă a extremităţii aplatizate. Corpul (Corpus humeri) denumit şi diafiză are formă cilindrică în partea superioară şi formă triunghiulară în cea inferioară. Se descriu trei feţe şi trei margini: 





 

Faţa antero-medială (Facies anteromedialis), este netedă şi prezintă:  În treimea superioară zona de inserţie pentru tendoanele muşchilor latissimus dorsi şi rotund mare;  În zona mijlocie o tuberozitate determinată de inserţia muşchiului coracobrahial.  La nivel inferior, zona de inserţie a muşchiului brahial. Faţa antero-laterală (Facies anterolateralis) prezintă o rugozitate în forma literei V (Tuberositas deltoidea) destinată inserţiei muşchiului deltoid. Inferior de tuberozitate se găseşte şanţul nervului radial a cărui traiect porneşte de pe faţa posterioară a humerusului, acesta fiind străbătut atât de nervul radial cât şi artera brahială profundă. Superior de tuberozitate. faţa anterolaterală este traversată în sens circular de nervul axilar, deseori lezat în fracturile humerale. Faţa posterioară (Facies posterior) este străbătută în sens oblic pe toată lungimea sa de şanţul nervului radial, care împarte faţa posterioară într-o zonă superioară unde se inseră capătul lateral al muşchiului triceps brahial şi o zonă inferioară pe care se inseră capătul medial al muşchiului triceps brahial. Marginea anterioară (Margo anterior) situată între faţa antero-medială şi anterolaterală este bine evidenţiată. Jumătatea sa inferioară este acoperită de originea muşchiului brahial. Marginea medială (Margo medialis) şi marginea laterală (Margo lateralis) sunt mai bine conturate în jumătetea inferioară diafizară. La nivelul marginii laterale se inseră muşchiul brahioradial şi muşchiul extensor radial lung al carpului. Pe marginea medială şi laterală se inseră septurile intermusculare medial şi lateral, ce separă compartimentele anterior şi posterior ale braţului. Inferior la nivelul diafizei marginile se transformă în creste: creasta supraepicondiliană laterală (Crista supracondylaris lateralis) şi creasta supraepicondiliană medială (Crista supracondylaris medialis). La nivelul crestei supracondilare laterale se inseră muşchiul brahioradial şi muşchiul extensor radial lung al carpului.

CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR | 94

Extremitatea sau epifiza superioară prezintă următoarele elemente: 

 

 



Capul humerusului (Caput humeri) are forma unei treimi dintr-o sferă şi este orientat medial, superior şi posterior. Se articulaează cu cavitatea glenoidă a scapulei şi formează articulaţia glenohumerală (scapulohumerală). Axul capului formează:  cu axul longitudinal al corpului un unghi de 130º, deschis medial, numit unghi de înclinare;  cu axul transversal al extremităţii distale, un unghi de 20º, deschis medial şi posterior, numit unghi de declinare. Colul sau gâtul anatomic (Collum anatomicum) reprezintă un şanţ cirmumferenţial ce separă capul de restul epifizei proximale humerale. Tuberculul mare (Tuberculum majus) proeminenţă voluminoasă, localizat la nivelul părţii laterale epifizare, dispune de trei feţe articulare, pentru inserţia muşchiului suprasinos, infraspinos şi muşchiului rotund mic, dar şi fasciculul lateral al ligamentului coracohumeral se inseră la acest nivel. Tuberculul mic (Tuberculul minus), este situat medial de tuberculul mare şi pe el se inseră muşchiul subscapular, ligamentul glenohumeral superior, fasciculul medial al ligamentului coracohumeral. Şanţul intertubercular (Sulcus intertubercularis) (culisa bicipitală) este străbătut de tendonul lung al bicepsului brahial, are traiect vertical şi este localizat anterior la nivelul epifizei. Iniţial este delimitat de cei doi tubercului iar la nivelul diafizei de creasta tuberculului mare (Crista tuberculi majoris), pe care se inseră muşchiul pectoral mare şi creasta tuberculului mic (Crista tuberculi minoris), pe care se inseră muşchiul rotund mare. Colul chirurgical (Collum chirurgicum) este un segment cilindric îngust care face legătura între epifiza proximală şi diafiza humerală. Reprezintă sediul celor mai frecvente fracturi ale humerusului dar şi a dezlipirilor traumatice epifizare, având în vedere că sudarea definitivă între epifiza proximală şi diafiză se produce în jurul vârstei de 20-25 de ani. Posterior colul chirurgical vine în raport cu nervul axilar, artera circumflexă humerală posterioară şi venele comunicante, iar circular se găseşte inelul arterial format prin anastomoza arterelor circumflexe humerale anterioare şi posterioare.

Extremitatea sau epifiza inferioară (distală) este mai lată şi turtită ca cea superioară, recurbată antero-posterior, având aspectul unei palete. Prezintă doi epicondili şi un condil: 

Condilul humerusului (Condylus humeri), cuprinde:  două suprafeţe articulare destinate oaselor antebraţului, separate între ele printr-un şanţ;  trei fose.  Suprafeţele articulare sunt: - Trohleea humerusului (Trochlea humeri), care are formă de clepsidră dipsusă transversal, formată din două trunchiuri de con unite prin bazele mici şi un şanţ vertical, care are direcţie spiroidă. Se află în raport direct cu scobitura trohleară de la nivelul ulnei; - Capitulul humeral (Capitulum humeri), este o proeminenţă rotunjită dispusă lateral de trohlee, se articulează cu fovea capului radial.

95 | CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR  -



Fosele humerale sunt: Fosa coronoidă (Fossa coronoidea), localizată pe faţa anterioară a epifizei distale, plasată deasupra trohleei şi la acest nivel pătrunde în mişcarea de flexie procesul coronoidian al ulnei; - Fosa radială (Fossa radialis) este situată desupra capitulului şi în mişcarea de flexie a antebraţului pe braţ în ea pătrunde capul radiusului; - Fosa olecraniană (Fossa olecrani) este localizată pe faţa posterioară a epifizei distale, deasupra trohleii şi este ocupată de olecranon în mişcarea de extensie maximă a antebraţului pe braţ. Epicondilii reprezintă proeminenţe osoase, localizate în porţiunea terminală a marginilor mediale şi laterale diafizare şi servesc inserţiilor musculare.  Epicondilul medial (Epicondylus medialis) situat medial, posterior şi superior faţă de trohlee, este mai voluminos faţă de cel lateral. Prezintă pe faţa sa posterioară şanţul nervului ulnar (Sulcus nervi ulnaris) traversat de nervul ulnar. Pe faţa anterioară se inseră muşchii din grupa anterioară a antebraţului, planul superficial şi mijlociu (muşchii pronator rotund, flexor radial al carpului, palmar lung, flexor ulnar al carpului şi flexor superficial al degetelor).  Epicondilul lateral (Epicondylus lateralis) este situat lateral, posterior şi superior faţă de capitulum. La nivelul său se inseră muşchii extensor radial scurt al carpului, supinator, extensor al degetelor, extensor al degetului mic, extensor ulnar al carpului, şi anconeu.

Aspecte clinice Cele mai numerose fracturi humerale se produc la nivelul colului chirurgical şi datorită raporturilor vasculare importante pe care le prezintă pot apare leziuni ale nervului axilar şi ale arterei circumflexe posterioare. La nivelul articulaţiei scapulo-humerale luxaţia anterioară se porduce cel mai des. În luxaţia antero-inferioară deplasarea inferioară a capului humeral poate leza nervul axilar. În cazul reducerii luxaţiei prin tracţionarea membrului superior se poate produce întinderea nervului radial, fixat în şanţul său cu apariţia paraliziei nervului radial. Luxaţia posterioară a articulaţiei este rară, una din cauze fiind contracţiile musculare extrem de puternice, asociate unei crize epileptice produsă de electrocutare.

CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR | 96

Figura 31- Humerusul (Humerus) Fig.A

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19.

Caput humeri Collum anatomicum Tuberculum minus Tuberculum majus Sulcus intertubercularis Collum chirurgicum Crista tuberculi minoris/ Labium laterale Crista tuberculi majoris/Labium mediale Tuberositas deltoidea Foramen nutricium Margo anterior Margo medialis Margo lateralis Fossa coronoidea Fossa radialis Epicondylus medialis Trochlea humeri Capitulum humeri Epicondylus lateralis

Fig. B 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13.

Caput humeri Collum anatomicum Tuberculum majus Collum chirurgicum Sulcus nervi radialis Facies posterior Margo lateralis Margo medialis Fossa olecrani Epicondylus lateralis Trochlea humeri Sulcus nervi ulnaris Epicondylus medialis

97 | CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR

RADIUSUL (Radius) Radiusul formează alaturi de ulnă scheletul antebraţului. Este localizat în partea laterală la nivelul antebraţului şi prezintă două extremităţi şi un corp. Criterii de orientare: inferior extremitatea cea mai voluminoasă, posterior faţa prevăzută cu şanţuri a acestei extremităţi şi lateral procesul descendent al acesteia. Extremitatea sau epifiza superioară (proximală) prezintă: 

 

Capul radiusului (Caput radii), are forma unui segment de cilindru şi prezintă: - Foseta articulară (Fovea articularis) o mică depresiune situată pe faţa superioară a capului, care se articulează cu capitulul humerusului; - Circumferinţa articulară (Circumferinta articularis), o suprafaţă circulară ce se articulează cu scobitura radială de la nivelul extremităţii superioare a ulnei; Colul radiusului (Collum radii) este un segment oblic situat între cap şi tuberozitatea radială, aparţinând diafizei; Tuberozitatea radiusului (Tuberositas radii), situată pe partea anteromedială a extremităţii proximale, reprezintă o rugozitate, la nivelul căreia se inseră tendonul muşchiul biceps brahial. Corpul (Corpus radii), este prismatic, triunghiular şi prezintă trei feţe şi trei margini.

 Faţa anterioară (Facies anterior), este concavă şi priveşte anteromedial. În jumătatea sa superioară se inseră muşchiul flexor lung al policelui, iar în treimea distală muşchiul pătrat pronator. Pe această fată se găseşte şi gaura nutritivă a osului;  Faţa posterioară (Facies posterior), în treimea proximală este convexă şi la acest nivel se inseră muşchiul supinator. În treimea mijlocie este concavă şi inferior convexă. Pe suprafaţa sa se inseră muşchii abductor lung, extensor scurt al policelui, extensor lung şi scurt al policelui;  Faţa laterală (Facies lateralis), prezintă în treimea mijlocie o rugozitate (Tuberositas pronatoria) pentru inserţia muşchiului rotund pronator. Segmentul situat desupra tuberozităţii vine în contact direct cu nervul radial, aspect important în practica medicală. În partea inferioară este acoperită de tendoanele muşchilor extensori radiali, lung şi scurt ai carpului;  Marginea anterioară (Margo anterior), descinde de la tuberozitatea radiusului şi dispare în treimea inferioară diafizară. Este situată între faţa anterioară şi cea laterală. În porţiunea inferioară a sa se inseră muşchiul pronator pătrat;  Marginea posterioară (Margo posterior), evidenţiată doar în segmentul mijlociu al diafizei. Este situată între faţa posterioară şi laterală;  Marginea medială sau interosoasă (Margo interosseus), este ascuţită şi priveşte medial spre ulnă. Este situată între faţa anterioară şi cea posterioară. Serveşte pentru inserţia membranei interosoase. Extremitatea sau epifiza inferioară (distală), are forma unei piramide trunchiate ce prezintă patru feţe şi o bază.

CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR | 98

  

 

Baza sau faţa articulară carpiană (Facies articularis carpalis), este netedă, concavă şi împărţită într-o faţetă laterală pentru scafoid şi una medială pentru semilunar; Faţă anterioară, care este netedă şi uşor concavă. Se întinde inferior până la creasta suprastiloidiană (Crista suprastyloidea), la nivelul căreia se inseră muşchiul pătrat pronator; Faţă posterioară, dispune de mai multe creste ce delimitează şanţuri, pe unde trec tendoanele muşchilor extensori ai mâinii şi degetelor. Central prezintă o proeminenţă, tuberculul dorsal (Tuberculum dorsale) sau “tuberculul lui Lister”, situat lateral de şanţul muşchiului extensor lung al policelui; Faţă medială, prezintă o scobitură (Incisura ulnaris), pentru a se articula cu capul ulnei; Faţa laterală, situată în continuarea feţei laterale a corpului radiusului, se continuă distal cu procesul stiloid al radiusului (Processus styloideus) proeminenţă ascuţită orientată inferior. În partea superioară a feţei laterale se inseră muşchiului brahioradial.

Figura 32 - Radiusul (Radius) Fig.A 1. 2. 3. 4. 5.

Circumferinta articularis caput radii Collum radii Tuberositas radii Facies anterior Margo interosseus

Fig. B 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Circumferinta articularis caput radii Collum radii Tuberositas radii Margo interosseus Facies posterior Facies anterior Incisura ulnaris Processus styloideus radii

99 | CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR

ULNA (Ulnna) Ulna sau cubitus, este localizată medial la nivelul antebraţului, în prelungirea degetului mic. Prezintă un corp şi două extremităţi. Criterii de orientare: superior extremitatea mai voluminoasă, anterior scobitura prezentă la nivelul acestei extremităţi, iar lateral marginea cea mai pronunţată a osului. Sunt descrise două extremităţi şi un corp. Extremitatea sau epifiza superioară. La acest nivel se descriu două proeminenţe osoase, una orientată vertical, numită olecran (Olecranon), cealaltă orizontal, numită proces coronoid (Processus coronoideus) în formă de piramidă patrulateră. Cele două proeminenţe delimitează o cavitatea articulară numită incizura trohleară (Incisura trochlearis), orientată anterior, ce circumscrie trohleea humerusului. La nivelul olecranului se inseră muşchiul triceps brahial. Procesul coronoid prezintă:  

Incizura radială (Incisura radialis), localizată pe faţa laterală a procesului coronoidian, vine în contact cu circumferinţa articulară a radiusului; Tuberozitatea ulnei (Tuberositas ulnae), rugozitate situată sub procesul coronoid, la nivelul căreia se inseră muşchiul brahial.

Corpul (Corpus ulnae) este prismatic triunghiular proximal şi cilindric în treimea distală. În ansamblu corpul este uşor convex posterior. Sunt descrise trei margini şi trei feţe:  

 





Faţa anterioară (Facies anterior) este netedă şi uşor concavă. Proximal prezintă un şanţ la nivelul căruia îşi are originea muşchiul flexor profund al degetelor, iar în treimea distală prezintă zona de inseţie a muşchiului pronator pătrat; Faţa posterioară (Facies posterior) este mai lată proximal şi prezintă o creastă oblică, ce divide faţa posterioară într-o zonă proximală unde se inseră muşchiul anconeu şi o zonă distală pe care au originea muşchiul extensor ulnar al carpului, abductor lung al policelui, extensor lung al policelui şi extensor al indexului; Faţa medială (Facies medialis) este plană, concavă proximal şi convexă distal. La nivel proximal îşi are originea muşchiul flexor profund al degetelor; Marginea anterioară (Margo anterior) este bine conturată şi se întinde de la procesul coronoidian până la apofiza stiloidă. Este dispusă între faţa anterioară şi cea medială. În partea superioară îşi are originea muşchiului flexor profund al degetelor; Marginea posterioară (Margo posterior) porneşte de la nivelul olecranului sub forma unei creste sinuoase şi se termină pe faţa dorsală a procesului stiloid. Este dispusă între faţa medială şi cea posterioară. Pe suprafaţa sa îşi au originea muşchii flexor profund al degetelor, flexor ulnar al carpului şi extensor ulnar al carpului; Marginea laterală sau interosoasă (Margo interosseus), este ascuţiă şi priveşte spre marginea interosoasă radială. La nivelul celor două margini interoasoase se inseră membrana interosoasă ce uneşte diafizele celor două oase. La nivelul epifizei proximale marginea letarală se bifurcă, iar ramura posterioară poartă denumirea de creasta muşchiului supinator (Crista musculi supinatoris) pe care se inseră muşchiului supinator.

CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR | 100

Extremitatea sau epifiza inferioară (distală), prezintă:  

Capul ulnei (Caput ulnae) ce are forma unei suprafeţe rotunjite şi prezintă o circumferinţa articulară (Circumferinta articularis), la nivelul căreia se articulează cu incizura ulnară a radiusului; Apofiza stiloidă ( Processus styloideus ulnae), este o prelungire medială de formă conoidă a capului. Vârful apofizei stiloide a ulnei este localizat mai sus decât vârful apofizei stiloide a radiusului.

Aspecte clinice În cazul fracturilor humerale, nervul radial poate fi lezat prin întindere sau secţionare cu, compromiterea funcţiei sale. Se asociază tulburări senzitive şi aspectul de “gât de lebădă” (pumn căzut) datoită denervării extenosrilor. Nervul median rareori este lezat în traumatisme, datorită poziţiei sale profunde. În cazul leziunilor la nivelul articulaţiei cotului, la copii interpretarea radiografică este mai dificilă datorită prezenţei nucleilor de osificare ce apar la pubertate şi pot fi interpretaţi ca şi focare de fractură. Cunoaşterea exactă a vârstei copilului reprezintă din acest motiv un aspect extrem de important.

Fig.A

Figura 33 - Ulna (Ulnna) 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

Olecranon Processus coronoideus Incisura radialis Tuberositas ulnae Margo interosseus Formamen nutricium Margo anterior Facies anterior Caput ulnae Processus styloideus ulnae

Fig. B 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11.

Olecranon Incisura trochlearis Processus coronoideus Incisura radialis Tuberositas ulnae Crista musculi supinatoris Margo interosseus Margo posterior Facies posterior Caput ulnae Processus styloideus

101 | CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR Fractura transversală sau supracondiliară este descrisa la copii şi se poste asocia cu ischemie severă a muşchilor din grupa anterioară a antebraţului, cu contracturi severe şi pierderea funcţionalităţii acestora (contractura ischemică Volkmann). Fractura capului radial se produce prin căderea pe mâna întinsă. Apare ca semn distinctiv semneul „tamponului de grăsime”, descris pe radiografii ca zone de luscenţă la nivelul fosei coronoide şi olecraniene.

OASELE CARPIENE (Ossa carpi/carpalia) Scheletul mâinii cuprinde 27 de oase dispuse astfel:   

oasele carpiene (Ossa carpi/carpalia); oasele metacarpiene (Ossa metacarpalia); oasele degetelor (Ossa digitorum manus)

Oasele carpiene (Ossa carpi/carpalia) Sunt în număr de 8 dispuse pe două rânduri: proximal şi distal, numerotate începând dinspre lateral spre medial, adică dinspre police spre degetul mic. Rândul proximal (superior) cuprinde: -

Osul scafoid (Os scaphoideum); Osul semilunar (Os lunatum); Osul piramidal (Os triquetrum); Osul pisiform (Os pisiforme). Osul scafoid (Os scafoideum)

Scafoidul sau osul navicular are formă de luntre şi este situat cel mai lateral la nivelul rândului proximal. Criterii de orientare: proximal faţa articulară convexă, lateral faţa nearticulară care prezintă un tubercul şi dorsal faţa nearticulară prevăzută cu un şanţ. Prezintă şase feţe: -

-

Faţă superioară, la nivelul căreia se articulează cu radiusul; Faţă inferioară, convexă, împărţită în două feţe articulare pentru trapez şi trapezoid; Faţă medială, împărţită în două suprafeţe, ce servesc articulării cu osul semilunar şi capul osului capitat; Faţa laterală, rugoasă; Faţă palmară sau anterioară, nearticulară, prezintă tuberculul osului scafoid (Tuberculum ossis scaphoidei), pe care se inseră retinaculul muşchilor flexori şi muşchiul abductor scurt al policelui; Faţa dorsală, este nearticulară, rugoasă.

CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR | 102

Figura 34 - Osul scafoid (Os scaphoideum) 1.Tuberculum ossis scaphoidei Osul semilunar (Os lunatum) Este situat între osul scafoid şi piramidal, are formă de semilună. Criterii de orientare: proximal suprafaţa articulară convexă, medial suprafaţa articulară patrulateră şi anterior faţa nearticulară de formă convexă. Prezintă 6 feţe: -

Faţă superioară, pentru articularea cu radiusul; Faţă inferioară, pentru articularea cu osul capitat şi osul cu cârlig; Faţă medială, pentru articularea cu osul piramidal; Faţă laterală, pentru articularea cu osul scafoid; Faţă palmară, rugoasă, pe care se inseră fibre ale ligamentului radiocarpian palmar; Faţa dorsală, rugoasă, pe care se inseră fibre ale ligamentului radiocarpian dorsal.

Figura 35 - Osul semilunar (Os lunatum) 1.Facies articularis os capitatum Osul piramidal (Os triquetrum) Situat între semilunar şi osul cu cârlig, are formă piramidală. Criterii de orientare: inferior suprafaţa articulară concavă, lateral suprafaţa articulară patrulateră şi posterioar faţa nearticulară mai mare.

103 | CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR Prezintă şase feţe: -

Faţă superioară pentru articularea cu capul unlei prin intermediul unui disc articular; Faţă inferioară, pentru articularea cu osul hamat; Faţa medială, pe care se inseră ligamentul colateral ulnar al articulaţiei radiocarpiene şi discul articular ulnocarpal; Faţă laterală, corespunde bazei piramidei şi serveşte pentru articularea cu osul semilunar; Faţă palmară sau anterioară, pentru articularea cu osul pisiform; Faţa dorsală, rugoasă, pe care se inseră fasciculul posterior al ligamentului colateral ulnar al articulaţiei radiocarpiene.

Figura 36 - Osul piramidal (OS triquetrum) Osul pisiform (OS pisiforme) Este situat pe faţă palmară a piramidalului, cu care se articulează. Este cuprins în tendonul muşchiului flexor ulnar al carpului şi se descrie ca os sesamoid. Se poate palpa deasupra eminenţei hipotenare. Criterii de orientare: inferior extremitatea osului care depăşeşte suprafaţa articulară, lateral suprafaţa prevăzută cu un şanţ, posterior faţa articulară. Prezintă o faţă palmară sau anterioară, una medială, una laterală şi o faţă posterioară. Faţa laterală este prevăzută cu un şanţ care delimitează medial tunelul osteofibros ulnar inferior (Canalul lui Guyon), traversat de mănunchiul vasculonervos ulnar.

Figura 37 - Osul pisiform (Os pisiforme)

CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR | 104

Rândul distal (inferior) cuprinde: -

Osul trapez (Os trapezium); Osul trapezoid (Os trapezoideum); Osul capitat (Os capitatum); Osul cu cârlig (Os hamatum). Osul trapez (Os trapezium)

Este situat cel mai lateral la nivelul rândului distal, are formă cubică neregulată. Criterii de orientare: inferior faţa prevăzută cu o suprafaţă articulară în formă selară, medial faţa care prezintă două suprafeţe articulare şi anterior faţa prevăzută cu un tubercul. Prezintă şase feţe articulare: -

-

Faţa superioară, concavă, serveşte pentru articularea cu osul scafoid; Faţa inferioară, prezintă formă de şa şi se articulează cu baza primului metacarpian; Faţa medială, prezintă suprafeţe articulare pentru osul trapezoid şi baza metacarpianului II; Faţa laterală, este rugoasă, pe ea se inseră ligamentul colateral radial al articulaţiei radiocarpiene; Faţa palmară sau anterioară, prezintă lateral un tubercul (Tuberculum ossis trapezii), la nivelul căruia se inseră retinaculul muşchilor flexori şi au originea muşchii abductor scurt al policelui, opozant al policelui şi flexor scurt al policelui. Medial prezintă un şanţ prin care trece tendonul muşchiului flexor radial al carpului; Faţa dorsală este rugoasă şi la nivelul ei se inseră ligamentele carpometacarpiene dorsale.

Figura 38 - Osul Trapez (Os trapezium) 1.Tuberculum ossis trapezii Osul trapezoid (Os trapezoideum) Este situat între osul trapez şi osul capitat, are formă neregulată. Criterii de orientare: inferior faţa prevăzută cu o suprafaţă articulară în formă de şa, medial suprafaţa articulară triunghiulară şi anterior faţa nearticulară mai mică.

105 | CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR Prezintă 6 feţe: -

Faţa superioară, concavă, se articulează cu scafoidul; Faţa inferioară, se articulează cu baza metacarpianului II; Faţa medială vine în contact cu osul capitat şi prezintă o zonă pentru inserţia ligamentelor intercarpiene dorsale; Faţa laterală, vine în raport cu osul trapez; Faţa anterioară sau palmară este mică şi rugoasă; Faţa posterioară este mai extinsă comparativ cu cea anterioară.

Figura 39 - Osul trapezoid (Os trapezoideum) Osul capitat (Os capitatum) Este cel mai voluminos os carpian şi este format din cap, corp şi col. Criterii de orientare: anterior faţa nearticulară care prezintă un tubercul, lateral faţa prevăzută cu două suprafeţe articulare şi inferior faţa prevăzută cu trei suprafeţe articulare. Prezintă 6 feţe: -

-

Faţa superioară, aparţine capului şi serveşte pentru articularea cu osul semilunar; Faţa inferioară, prezintă trei suprafeţe articulare pentru baza metacarpienelor II-III-IV; Faţa medială, se articulează cu osul cu hamat; Faţa laterală, prezină două suprafeţe articulare pentru osul scafoid şi trapezoid; Faţa palmară, rugoasă, prezintă tuberculul osului capitat (Tuberculum ossis capitatis) pe care se inseră ligamentele radiocarpian şi carpian radiar palmar; Faţa dorsală, rugoasă, pe care se inseră ligamentele intercarpiene şi carpometacarpiene dorsale.

CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR | 106

Figura 40 - Osul capitat (Os capitatum) Osul hamat (Os hamatum) Criterii de orientare: inferior faţa prevăzută cu două suprafeţe articulare, medial faţa nearticulară mai îngustă şi anterior faţa nearticulară prevăzută cu o proeminenţă. Osul hamat sau osul cu cârlig, are formă piramidală şi prezintă 5 feţe: -

-

Faţa superioară prezintă două suprafeţe articulare, pentru osul semilunar şi piramidal; Faţă medială, rugoasă; Faţă inferioară, la nivelul căreia se descriu două suprafeţe articulare pentru baza metacarpienelor IV şi V; Faţa laterală plată, se articulează cu osul capitat; Faţa palmară nearticulară, prezintă o proeminenţă, cârligul osului hamat (Hamulus ossis hamati), care formează peretele medial al şanţului carpian şi la nivelul său se inseră retinaculul muşchilor flexori şi au originea muşchii flexor scurt şi opozant al degetului mic; Faţa dorsală este rugoasă, pe ea se inseră ligamentele carpometacarpiene dorsale.

Figura 41 - Osul hamat (Os hamatum) 1.

Hamulus ossis hamati

107 | CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR

OASELE METACARPIENE (Ossa metacarpi/metacarpalia I-V) Oasele metacarpiene sunt în număr de cinci, numerotate dinspre lateral spre medial, şi formează metacarpul (Metacarpus) sau masivul carpian, ce constituie scheletul palmei şi al dosului mâinii. Criterii de orientare: inferior extremitatea prevăzută cu o suprafaţă articulară rotunjită, anterior concavitatea corpului şi radial marginea cea mai proeminentă. Caracteristici generale:    

Sunt oase lungi, care prezintă trei părţi, respectiv bază, corp şi cap; Baza (Basis) sau extremitatea proximală, este bine dezvoltată şi prezintă feţe articulare pentru oasele carpiene şi baza metacarpienelor învecinate; Corpul (Corpus) este prismatic, triunghiular şi prezintă trei feţe (dorsală, laterală, medială) şi trei margini; Capul (Caput) este rotunjit şi se articulează cu baza falangei proximale. Caracteristici particulare ale metacarpienelor:

    

Metacarpianul I: este scurt şi baza sa are formă se şa. Se articulează cu osul trapez formând articulaţia policelui, dar nu se articulează cu baza metacarpianului II; Metacarpianul II. Este cel mai lung dintre oasele metacarpiene, forma bazei sale are aspect de furcă. Se articulează cu trapezul, trapezoidul, osul capitat şi medial cu metecarpianul III; Metacarpianul III. La nivelul bazei prezintă o apofiză (Processus styloideus) orientată spre lateral. Se articulează cu osul capitat şi metacarpianul II şi IV; Metacarpianul IV. Baza sa de formă patrulateră se articulează cu osul cu cârlig, metacarpianul III şi V; Metacarpianul V. Baza sa se articulează cu osul cu cârlig şi metacarpianul IV.

FALANGELE SAU OASELE DEGETELOR (Ossa digitorum, phalanges) Degetele sunt în număr de cinci, numerotate în sens latero-medial de la I la V. Oasele care alcătuiesc scheletul degetelor se numesc falange şi sunt în număr de 14. Fiecare deget prezintă câte trei falange cu excepţia policelui care are doar două. Cele cinci degete sunt numite astfel:     

degetul I - policele (Pollex); degetul II- indicele (Index); degetul III- mediu (Digitus medius); degetul IV- inelarul (Digitus anularis); degetul V- degetul mic (Digitorum minimus).

CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR | 108

Fiecare falangă este formată din trei părţi: bază (Basis phalangis), corp (Corpus phalangis) şi cap (Caput phalangis). 





Falanga proximală (Phalanx proximalis) prezintă: - Baza (Basis phalangis), ce dispune de o suprafață articulară ce serveşte articularii cu capul metacarpianului; - Corpul (Corpus phalangis); - Capul (Caput phalangis) prezintă o faţă articulară pentru falanga mijlocie. Falanga mijlocie (Phalanx media) prezintă: - Baza (Basis phalangis) dispune de o suprafaţă articulară concavă pentru articularea cu capul falangei proximale; - Corpul (Corpus phalangis); - Capul (Caput phalangis) prezintă o suprafaţă articulară în formă de trohlee destinată falangei distale. Falanga distală (Phalanx distalis) prezintă: - Baza (Basis phalangis) prevăzută cu o faţă articulară pentru capul falangei mijlocii; - Corpul (Corpus phalangis); - Capul (Caput phalangis) în formă de semilună (Tuberositas phalangis distalis).

OASELE SESAMOIDE (Ossa sesamoidea) Se dezvoltă la nivelul unor tendoane, cel mai frecvent sunt legate de tendoanele muşchilor flexori ai degetelor, în apropierea articulaţiilor metecarpofalangiene I, II şi IV. Aspecte clinice Cel mai frecvent la nivelul carpului se produce fractura la mijlocul osului scafoid, ce poate produce la o parte din pacienţi necroză avasculară în zona proximală a acestuia.

109 | CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR

Figura 42 - Oasele mâinii Fig.A

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19.

Os scaphoideum Os lunatum Os triquetrum Os pisiforme Os trapezium Os trapezoideum Os capitatum Os hamatum Bassis ossis metacarpi V Corpus ossis metacarpi V Caput ossis metacarpi V Phalanx proximalis Phalanx media Phalanx distalis Tuberositas phalangis distalis Corpus phalangis Basis phalangis Caput phalangis Ossa sesamoidea

Fig. B 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12.

Os scaphoideum Os lunatum Os triquetrum Os pisiforme Os trapezium Os trapezoideum Os capitatum Os hamatum Os metacarpale V Phalanx proximalis Phalanx media Phalanx distalis

CAP.VI. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI SUPERIOR | 110

111 | CAP.VII. CENTURA PELVIANĂ

CAP. VII. CENTURA PELVIANĂ (Cingulum pelvicum/membri inferioris) Scheletul membrului inferior este format din:  

Centura membrului inferior; Partea liberă a membrului inferior.

COXALUL (Os coxae/pelvicum) Este un os pereche, voluminos și neregulat care împreună cu osul sacru şi osul coccis formează bazinul osos. Este format din trei oase: ilionul, pubele si ischionul, care se sudează definitiv la vârsta de 14-18 ani. Criterii de orientare: se aşează înapoi marginea care prezintă o mare scobitură, lateral cavitatea articulară emisferică, şi inferior scobitura acestei cavităţi. Ilionul (Os ilium) Formeaza partea superioară a coxalului şi este format din două părţi:  

Corpul ilionului (Corpus ossis ilii), alături de pubis şi ischion intră în alcătuirea acetabulului (Acetabulum); Aripa ilionului (Ala ossis ilii), în formă de evantai este situată în partea superioară a coxalului, la nivelul căreia se descriu două feţe, o fosă şi o creastă. Faţa internă cuprinde: -

-

Fossa iliacă (Fossa iliaca) excavată şi netedă, este delimitată inferior de linia arcuată (Linea arcuata) sau linia nenumită, care prezintă traiect oblic ce se extinde şi pe corpul ilionului. Linia arcuată delimitează strâmtoarea superioară a bazinului. Faţa sacropelviană (Facies sacropelvica), orientată posteromedial, este situată dedesuptul liniei arcuate şi prezintă două formaţiuni:  Tuberozitatea iliacă (Tuberositas iliaca), o suprafaţă rugoasă destinată inserţiei ligamentelor articulaţiei sacroiliace.  Faţa auriculară (Facies auricularis) ce serveşte pentru articularea cu faţa laterală a osului sacrum, formând articulaţia sacroiliacă.

Faţa externă sau gluteală (Facies glutea), este străbătută de trei linii: -

-

Linia gluteală inferioară (Linea glutea inferior) situată deasupra rebordului superior al acetabulului, de la nivelul incisurii ischiadice mari până la spina iliacă antero-inferioară; Linia gluteală anterioară (Linea glutea anterior), cu traiect oblic, direcţie de sus în jos şi posterior, între creasta iliacă şi linia gluteală inferioară;

CAP.VII. CENTURA PELVIANĂ | 112

-

Linia gluteală posterioară (Linea glutea posterior), situată postero inferior între spina iliacă postero-inferioară şi creasta iliacă; Liniile gluteale delimitează astfel trei suprafeţe la nivelul cărora îşi au originea muşchii fesieri.

Creasta iliacă (Crista iliaca) este marginea superioară a aripii iliace, are forma literei S în plan transversal şi prezintă:   

Buza internă (Labium internum), margine proeminentă a cristei iliace. Pe suprafaţa sa au originea muşchiul transvers al abdomenului şi muşchiul eractor spinal; Buza externă (Labium externum) pe care au originea muşchii oblic extern al abdomenului, latissimus dorsi şi gluteu mare; Linia intermediară (Linea intermedia), descrisă ca o creastă osoasă situată între cele două, pe care are originea muşchiul oblic intern.

Aripa iliacă prezintă patru proeminenţe: 



Anterior: spina iliacă antero-superioară (Spina iliaca anterior-superior) şi spina iliacă antero-inferioară (Spina iliaca anterior-inferior), localizată sub precedenta. La nivelul spinei iliace antero-superioare se inseră muşchii croitor, tensor al fasciei lata şi ligamentul inghinal, iar la nivelul spinei iliace antero-inferioare se inseră muşchiul drept femural. Posterior: creasta iliacă se termină posterior prin două spine, respectiv, spina iliacă postero-superioară (Spina iliaca posterior superior) şi spina iliacă posteroinferioară (Spina iliaca posterior inferior). La nivelul spinei iliace postero-superioare se inseră ligamentele sacro-iliace dorsale scurte, sacro-iliace dorsale lungi şi fibrele superioare ale ligamentului sacrotuberal, iar la nivelul spinei iliace posteroinferioare se inseră ligamentele sacrotuberal şi sacrospinos. Ischionul (Os ischii)

Este localizat în partea postero-inferioară a coxalului şi prezintă următoarele elemente:  

Corpul (Corpus ossis ischii) ia parte la formarea acetabulului; Ramura ischionului (Ramus ossis ischii) fuzionează cu ramura inferioară a pubelui şi formează ramura ischiopubiană (Ramus ischiopubicus), ce delimitează gaura obturatorie (Foramen obturatum). La limita dintre corp şi ramură se află următoarele formaţiuni: - Spina ischiadică (Spina ischiadica) de formă prismatică triunghiulară. La nivelul său au originea muşchii geamăn superior şi levator anal şi se inseră ligamentul sacrospinos; - Incizura ischiadică mare (Incisura ischiadica major) este localizată între spina ischiadică şi spina iliacă postero-inferioară, iar prin inerţia ligamentului sacrotuberal devine un orificiu osteofibros, numit gaura ischiadică mare (Foramen ischiadicum majus). Aceasta este străbătută de muşchiul piriform care o divide în două compartimente, respectiv:  Orificiu suprapiriform, prin care trece mănunchiul vasculo-nervos gluteal superior;

113 | CAP.VII. CENTURA PELVIANĂ Orificiu infrapiriform, prin care trec mănunchiurile vasculonervoase ischiadic şi pudental. Incizura ischiadică mică (Incisura ischiadica minor) localizată între spina ischiadică şi tuberozitatea ischionului. La acest nivel trece tendonul muşchiului obturator intern şi mănunchiul vasculo-nervos pudendal. Tuberozitatea ischionului (Tuber ischiadicum), proeminenţă rugoasă localizată pe marginea postero-inferioară a ramurii ischionului, destinată numeroaselor inserţii musculare. 

-

-

Pubele (Os pubis) Formează partea antero-superioară a coxalului si prezintă: 







Corpul (Corpus ossis pubis) intră în alcătuirea acetabulului şi de la acest nivel ia naştere ramura superioară a pubelui (Ramus superior ossis pubis), care se continuă cu ramura inferioară sau descendentă (Ramus inferior ossis pubis), care se uneşte cu ramura ischionului pentru a forma ramura ischiopubiană. Ramura superioară a pubelui prezintă: - Emienţia iliopubiană (Emientia iliopubica) localizată lateral de linia arcuată, la joncţiunea dintre pube şi ilion; - Creasta pectineală (Crista pubica, pecten ossis pubis), proeminenţă rugoasă localizată în continuarea liniei arcuate, pe marginea superioară a ramurii superioare; - Tuberculul pubian (Tuberculum pubicum) localizat pe unghiul pubian, format între ramura superioară şi cea inferioară; Şanţul obturator (Sulcus obturatorius), localizat pe faţa inferioară a ramurii pubiene, delimitează peretele superior al canalului obturator; - Faţa simfizială (Facies symphysialis), de formă ovalară localizată pe unghiul pubian, formează simfiza pubiană prin unirea cu omoloaga sa de partea opusă. Acetabulul (Acetabulum) se formează prin sudarea corpului celor trei oase (ilion, ischion, pubis). Are formă hemisferică, este orientat antero-lateral şi se articulează cu capul femural. Prezintă următoarele elemente: - Marginea acetabulului (Margo acetabuli) sau limbul acetabulului (Limbus acetabuli), este o proeminenţă osoasă ascuţită, care înconjoară cavitatea articulară pe care se inseră labrumul acetabular şi capsula articulaţiei coxofemurale. În partea inferioară marginea acetabulară este întreruptă, la acest nivel găsindu-se incizura acetabulului (Incisura acetabuli). - Faţa articulară semilunară (Facies lunata), se regăseşte în partea periferică a fosei acetabulare, are formă de potcoavă şi serveşte pentru articularea cu capul femural. - Fosa acetabulară (Fossa acetabuli) este o depresiune rugoasă, nearticulară, situată în profunzimea acetabulului, în concavitatea suprafeţei semilunare. Gaura obturată (Foremen obturatum) este situată antero-inferior faţă de acetabulum, este acoperită de membrana obturatorie (Membrana obturatoria), delimitată de ramurile pubisului, corpul ilionului şi ramura ischionului. Circumferinţa internă a găurii este întreruptă sub ramura superioară a pubelui de către un şanţ denumit şanţ obturator (Sulcus obturatorius) care pe viu se transformă in canal obturator (Canalis obturatorius).

CAP.VII. CENTURA PELVIANĂ | 114

Aspecte clinice Oasele pelvisului, sacrul şi articulaţiile asociate formează un inel osos în jurul cavităţii pelvine. Fracturile de bazin se clasifică astfel:    

Tipul 1:conţinutul inelului pelvin nu prezintă modificări; Tipul 2: implică existenţa unei discontinuităţi la nivelul inelului pelvin; Tipul 3: există o dublă fractură la nivelul inelului fibros (Ex: fracturile bilaterale ale ramurilor pubiene ce pot leza ureterele); Tipul 4: fracturile care se produc la nivel acetabular sau în zona de proximitate a acestuia.

Figura 43 - Coxalul ( Os coxae)

Fig.A

Fig.B

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22.

Tuberositas iliaca Spina iliaca posterior-superior Facies articularis Spina iliaca posterior-inferior Incisura ischiadica major Spina ischiadica Incisura ischiadica minor Os ischii/Ischium Ramus ossis ischii Foramen obturatum Facies symphysialis Sulcus obturatorius Crista obturatoria Pecten ossis pubis Eminentia iliopubica Corpus ossis pubis Linea arcuata Spina iliaca anterior-inferior Spina iliaca anterior-superior Crista iliaca Ala ossis ilii Fossa iliaca

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23.

Crista iliaca Labium externum cristae iliacae Linea intermedia Labium internum cristae iliacae Spina iliaca anteior-superior Spina iliaca anterior-inferior Corpus ossis ilii Fossa acetabuli Facies lunata Ramus superior ossis pubis Tuberculum pubicum Ramus inferior ossis pubis Ramus ossis ischii Tuber ischiadicum Corpus ossis ischii Incisura ischiadica minor Spina ischiadica Linea glutea inferior Incisura ischiadica major Spina iliaca posterior-inferior Spina iliaca posterior-superior Linea glutea posterior Linea glutea anterior

115 | CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR

CAP. VIII: PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR (Pars libera membri inferioris) Scheletul membrului inferior este format din: femur, rotulă, tibie, fibulă, oasele tarsiene, oasele metatarsiene şi falange.

FEMURUL (Femur) Este cel mai lung şi mai rezistent os al corpului. Prezintă două extremităţi şi un corp. Criterii de orientare: se poziţionează în sus extremitatea prevăzută cu o formaţiune sferică, medial suprafaţa sferică a acestei extremităţi şi posterior marginea cea mai proeminentă a osului. Extremitatea sau epifiza superioară prezintă: 



 

 

Capul femural (Caput femoris), orientat superior şi medial, reprezintă 2/3 dintr-o sferă, netedă, articulară care în centrul său prezintă o depresiune, fovea capului femural (Fovea capitis femoris) pentru inserţia ligamentului rotund al capului femural. Capul femural se articulează cu faţa semilunară acetabulară. Coul femural (Collum femoris), orientat oblic, face legătura între capul şi corpul femurului. Între axul colului şi corp ia naştere un unghi de înclinaţie de 125º-130º, orientat infero-medial. Coxa vara apare prin scădere unghiului de înclinaţie sub 120º şi cuprinde îndepărtarea feţelor mediale ale coapselor în partea superioară, accentuarea valgusului fiziologic al genunchiului şi scurtarea membrului inferior. Prin creşterea unghiului de înclinaţie peste 135º, apare coxa valga, ce presupune anularea valgusului fiziologic al genunchiului, poziţionarea paralelă a coapselor şi alungirea membrului inferior. Unghiul de torsiune, măsoară 12-15º şi este unghiul format între axul colului femural cu axul transversal bi-epicondilian (ce trece prin epicondilii femurali). Acesta exprimă gradul de rotaţie permis la nivelul extremităţii superioare a femurului. Trohanterul mare (Trochanter major) este o rugozitate de formă patrulateră, situată postero-medial. Pe faţa lui medială se găseşte fosa trohanterică (Fossa trochanterica) la nivelul căreia se inseră muşchiul obturator extern. La nivelul trohanterului mare se inseră muşchii pelvitrohanterieni (muşchii geamăn superior, geamăn inferior, obturator intern). Pe faţa posterioară a trohanterului mare se găseşte o proeminenţă, tuberculum pătrat (Tuberculum quadratum), unde se inseră muşchiul pătrat femural. Trohanterul mic (Trochanter minor) este orientat postero-medial, la nivelul său se inseră muşchiul iliopsoas. Anterior cei doi trohanteri sunt uniţi prin linia intertrohanterică (Linea intertrochanterica), iar posterior prin intermediul cristei intertrohanterice (Crista intertrochanterica).

CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR | 116

Corpul (Corpus ossis femoris) este cilindric în partea superioară şi devine prismatic triunghiular in partea de jos. Prezintă două feţe:  Faţa anterioară, netedă, pe suprafaţa căreia îşi au originea muşchii vast intermediar şi articular al genunchiului.  Faţa posterioară, pe suprafaţa căreia au originea muşchii vast intermediar, vast lateral şi vast medial. La nivelul feţei posterioare sunt prezente următoarele elemnte:  Linia aspră (Linea aspera), creastă osoasă, proeminentă care străbate corpul femurului şi prezintă o buză medială (Labium mediale) şi una laterală (Labium laterale).  În partea superioară linia aspră se trifurcă, respectiv:  Ramură laterală cu direcţie spre trohanterul mare, numită tuberozitatea gluteală (Tuberositas glutea), iar în cazul în care este bine evidenţiaţă se transformă în al treilea trohanter (Trochanter tertius). La acest nivel se inseră muşchiului fesier mare;  Ramura mijlocie, reprezentată de creasta pectineală (Linea pectinea), o linie osoasă situată în prelungirea buzei mediale, pe care se inseră muşchiului pectineu;  Ramura medială, numită linia spirală, se continuă cu extremitatea distală a liniei intertrohanterice. La nivelul său se inseră muşchiul vast medial. Distal, extremitatea inferioară a celor două buze se distanţează şi delimitează o suprafaţă triunghiulară netedă, numită faţa poplitee (Facies poplitea), la nivelul căreia îşi are originea muşchiul plantar. Porţiunile terminale ale buzelor mediale şi laterale poartă denumirea de linia supracondilară medială (Linea supracondylaris medialis) şi linia supracondilară laterală (Linea supracondylaris lateralis). Extremiteatea inferioară sau epifiza distală: 



Este voluminoasă, prezintă două proeminenţe articulare numite condili, unul medial (Condylus medialis) şi altul lateral (Condylus lateralis). Condilul medial este mai lung şi mai îngust decât cel lateral şi astfel coapsa formează cu gamba un unghi obtuz de 170-175º, deschis lateral. Condilii prezintă trei feţe: articulară, intercondilară şi laterală.  Feţele articulare (Facies articularis) fuzionează anterior şi formează faţa patelară (Facies patellaris) la nivelul căreia se inseră patela, iar posterior feţele mediale (Facies medialis) ale celor doi condili delimitează, o fosă numită fosa intercondilară (Fossa intercondylaris). La nivelul feţelor intercondilare se inseră ligamentele încrucişate ale genunchiului;  Feţele laterale prezintă câte o proeminenţă numite epicondili, respectiv unul medial, epicondilul medial (Epicondylus medialis) şi altul lateral, epicondilul lateral (Epicondylus lateralis). Epicondilul medial prezintă:  Un tubercul la nivelul căruia se inseră muşchiul adductor mare, numit tuberculul adductorului (Tuberculum adductorium);  Zona de origine a capului medial al muşchiului gastrocnemian;  Zona de inserţie a ligamentului colateral tibial;

117 | CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR 

La nivelul epicondilului lateral îşi au originea muşchii plantar, popliteu, capătul lateral al muşchiului gastrocnemian şi se inseră ligamentul colateral fibular al articulaţiei genunchiului.

Aspecte clinice Fracturile de col femural, sunt intracapsulare şi se pot asocia cu apariţia unui proces de necroză. Tratamentul chirurgical implică realizarea unei hemiartroplastii şi chiar protezarea şoldului. Fractura intertrohanteriană, traiectul de fractură se întinde între cei doi trohanteri, fără implicarea colului femural şi fără lezarea vascularizaţiei acestuia. Acest tip de fractură nu produce ischemie la nivelul capului femural. Tratamentul chirurgical impune montarea unor plăcuţe metalice cu şurub. Fractura diafizei femurale este periculoasă întrucât este însoţită de afectarea ţesuturilor din jur care includ muşchii şi alte structuri neuro-vasculare.

Fig.A 1. Caput femoris 2. Fovea capitis femoris 3. Collum femoris 4. Trochanter major 5. Linea intertrochanterica 6. Trochanter minor 7. Facies anterior 8. Epicondylus medialis 9. Facies patellaris 10. Epicondylus lateralis

Figura 44 - Femurul (Femur) 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15.

Fig. B Caput femoris Fovea capitis femoris Collum femoris Trochanter major Crista intertrochanterica Trochanter minor Tuberositas glutea Linea pectinea Linea aspera Facies poplitea Condylus lateralis Epicondylus lateralis Fossa intercondylaris Condylus medialis Epicondylus medialis

CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR | 118

PATELA (Patella) Patela sau rotula, este un os scurt, sesamoid, pereche, localizat pe faţa anterioară a genunchiului, înglobată în tendonul muşchiului cvadriceps. Prezintă bază, vârf , două feţe şi două margini. Criterii de orientare: posterior faţa cu suprafaţa articulară întinsă, lateral suprafaţa articulară mai lată transversal a feţei situată posterior şi inferior unghiul cel mai ascuţit. Baza (Basis patellae) priveşte în sus, vârful în jos (Apex patellae). Prezintă o faţă anterioară (Facies anterior), convexă, rugoasă şi o faţă articulară posterioară (Facies articularis), divizată printr-o creastă în două suprafeţe, cea laterală fiind mai mare. Marginile (Margo patellae) sunt în număr de două, una medială şi una laterală.

Figura 45 - PATELA (Patella) 1. 2. 3.

Fig.A Basis patellae Facies anterior Apex patellae

Fig.B 1. Basis patellae 2. Facies articularis 3. Apex patellae

TIBIA (Tibia) Este un os lung, pereche, situat în partea medială a gambei. Alături de fibulă participă la formarea scheletului gambei. Prezintă două epifize şi o diafiză. Criterii de orientare: anterior marginea cea mai ascuţită a diafizei, inferior extremitatea mai mică a osului şi medial prelungirea acesteia.

119 | CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR Epifiza superioară Este voluminoasă alungită în sens transversal şi este formată din doi condili, condilul medial (Condylus medialis) şi condilul lateral (Condylus lateralis). Feţele articulare ale celor doi condili formează platoul tibial sau faţa articulară superioară (Facies articularis superior) ce corespunde condililor femurali. 



 

Eminenţa intercondilară (Eminentia intercondylaris) sau spina tibiei este o proeminenţă situată între cele două suprafeţe articulare superioare. Ea se termină prin doi tuberculi intercondilari unul medial şi altul lateral (Tuberculum intercondylare mediale et laterale) care sunt despărţiţi printr-o mică incizură; Anterior şi posterior de eminenţa intercondilară se delimiteză două suprafeţe rugoase numite, aria intercondilară anterioară (Area intercondylaris anterior) şi aria intercondilară posterioară (Area intercondylaris posterior), la nivelul cărora se inseră ligamentele încrucişate ale genunchiului; Pe faţa anterioară a epifizei se află tuberozitatea tibiei (Tuberositas tibiae) de formă triunghiulară, la nivelul căreia se inseră ligamentul patelar; Pe faţa externă a condilului lateral se găseşte faţa articulară fibulară (Facies articularis fibularis) pentru capul fibulei.

Corpul (Corpus tibiae) Este prismatic triunghiular extremităţii inferioare.

în jumătatea proximală şi devine cilindric la nivelul

Prezintă trei feţe şi trei margini:   

  

Faţa medială (Facies medialis) este netedă, la nivelul ei, în partea superioară se inseră pes anserinus superficialis, formaţiune fibroasă formată din tendoanele muşchilor sartorius, semitendinos şi gracilis; Faţa laterală (Facies lateralis) priveşte antero-lateral. Vine în raport cu tendoanele muşchilor tibial anterior, extensor lung al halucelui, extensor lung al degetelor, al treilea peronier şi mănunchiul vasculo-nervos tibial anterior; Faţa posterioară (Facies posterior), largă în porţiunea superioară, prezintă o linie oblică inferomedial numită linia muşchiului solear (Linea musculi solei) la nivelul căreia are originea muşchiul solear. Linia muşchiului solear împarte faţa posterioară într-o zonă superioară, numită suprafaţă poplitee pe care se inseră muşchiul popliteu şi o zonă inferioară la nivelul căreia au originea muşchiul flexor lung al degetelor şi muşchiul tibial posterior; Marginea anterioară (Margo anterior), situată între faţa medială şi laterală a corpului, devine proeminentă în treimea mijlocie. Proximal se bifurcă şi cuprinde tuberozitatea tibiei, iar distal se termină pe maleola medială; Marginea medială (Margo medialis) este mai bine exprimată distal; Marginea interosoasă (Margo interosseus), sau laterală, la nivelul ei se inseră membrana interosoasă, iar distal se bifurcă cuprinzând incizura fibulară. Extremitatea inferioară Are formă cuboidală, mai puţin voluminoasă şi prezintă:



Faţa anterioară, netedă, acoperită de retinaculele şi tendoanele muşchilor extensori ai degetelor;

CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR | 120

 

 

Faţa posterioară, convexă, prezintă inferomedial un şanţ pe unde trece tendonul muşchiului flexor lung al halucelui; Faţa medială care se prelungeşte cu o apofiză ce poate fi palpată sub piele numită maleola medială (Malleolus medialis). Aceasta prezintă o faţă articulară maleolară (Facies articularis malleoli malleolis), care se articulează cu suprafaţa maleolară tibială a talusului şi posterior o depresiune numită şanţ maleolar tibial (Sulcus malleolaris tibiae), prin care trec tendoanele muşchilor flexor lung al degetelor şi tibial posterior; Faţa laterală, prezintă o incizură (Incisura fibularis) pentru articularea cu fibula prin ligamentul interosos tibiofibular inferior; Faţa articulară inferioară (Facies articularis inferior), concavă în sens anteroposterior, se continuă cu faţa articulară a maleolei mediale şi corespunde trohleei talusului.

Figura 46 - Tibia (Tibia) Fig.A

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Condylus medialis Eminentia intercondylaris Condylus lateralis Facies articularis fibularis Linea musculi solei Foramen nutricium Facies posterior Sulcus malleolaris Malleolus medialis

Fig.B

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Eminentia intercondylaris Tuberositas tibiae Margo interosseus Facies lateralis Malleolus medialis Incisura fibularis Facies posterior Facies articularis fibularis

121 | CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR

FIBULA (Fibula) Fibula sau peroneul, este un os lung, pereche, situat în partea laterală a gambei. Este format din două extremităţi şi un corp. Criterii de orientare: inferior extremitatea turtită, medial faţa articulară a acesteia, iar posterior foseta localizată la nivelul acestei extremităţi. Extremitatea sau epifiza superioară, prezintă:  

Capul fibulei (Caput fibulae), care are formă de piramidă patrulateră şi prezintă pe faţa medială o suprafaţă articulară (Facies articularis capitis fibulae) pentru condilul tibial lateral; Vârful (Apex capitis fibulae), care se prezintă ca o prelungirea a capului, la nivelul căruia se inseră fibrele posterioare ale tendonului muşchiul biceps femural.

Corpul (Corpus fibulae), este prismatic triunghiular, unit cu extremitatea proximală prin intermediul colului fibulei (Collum fibulae) şi prezintă trei feţe şi trei margini:      

Faţa laterală (Facies lateralis), la nivelul căreia au originea muşchii peronieri lung şi scurt; Faţa medială (Facies medialis) la nivelul căreia au originea muşchii extensor lung al degetelor, extensor lung al halucelui şi al treilea peronier; Faţa posterioară (Facies posterior) prezintă în jumătatea superioară creasta medială (Crista medialis). Medial de cristă are originea muşchiul tibial posterior şi posterior de aceasta are originea muşchiului flexor lung al halucelui; Marginea anterioară (Margo anterior); Marginea posterioară (Margo posterior); Marginea interosoasă (Margo interosseus) sau medială, delimitează împreună cu marginea interosoasă de la nivelul tibiei spatiul interosos, la nivelul căruia se inseră membrana interosoasă. Extremitatea sau epifiza inferioară, prezintă:

 



Un proces turtit în sens transversal, maleola laterală (Malleolus lateralis) mai lungă şi mai bine dezvoltată ca cea medială, care se termină printr-un vârf. Anterior pe faţa medială prezintă faţa articulară maleolară (Facies articularis malleolaris fibularis) pentru articulaţia cu talusul, iar posterior de aceasta se găseşte o excavaţie profundă, fosa maleolei laterale (Fossa malleoli lateralis), unde se inseră ligamentul talofibular posterior. Posterior la nivelul extremităţii inferioare, se găseşte şanţul maleolar (Sulcus malleolaris), prin care trec tendoanele muşchilor peronieri.

CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR | 122

Fig.A

Figura 47 - Fibula (Fibula) 1. 2. 3. 4. 5.

Fig.B

Apex capitis fibulae Caput fibulae Margo anterior Margo interosseus Malleolus lateralis

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Apex capitis fibulae Facies articularis capitis fibulae Caput fibulae Margo interosseus Facies medialis Facies articularis malleoli lateralis Malleolus lateralis

OASELE TARSIENE (Ossa tarsi/tarsalia) Oasele piciorului sunt în număr de 25 şi se clasifică în oase tarsiene, metatarsiene şi oasele degetelor. Oasele tarsiene(Ossa tarsi/tarsalia) Tarsul cuprinde 7 oase şi sunt organizate astfel:  

Tarsul posterior, cuprinde două oase suprapuse: talusul (Talus) şi osul calcaneu (Os calcaneus). Tarsul anterior, cuprinde 5 oase juxtapuse: osul navicular (Os naviculare), osul cuboid (Os cuboideum) şi trei oase cuneiforme (Ossa cuneiformis). TALUSUL (Talus)

Talusul sau astragalul este cel mai înalt os al piciorului, fiind singurul os tarsian care se articulează cu oasele gambei. Are formă cuboidală şi prezintă cap, col şi corp.

123 | CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR Criterii de orientare: superior suprafaţa articulară în formă de trohlee, anterior suprafaţa articulară sferică şi lateral suprafaţa articulară triunghiulară. Capul (Caput tali), este o proeminenţă rotunjită care prezintă o faţă articulară convexă (naviculară) (Facies articularis navicularis). Inferior se continuă cu faţa articulară calcaneană anterioară (Facies articularis calcanea anterior) şi faţa articulară pentru ligamentul calcaneonavicular plantar. Colul (Collum tali), face legătura între cap şi corp. Între corp şi col se formează două unghiuri respectiv, unghiul de declinaţie, deschis medial de 158º şi unghiul de înclinaţie, deschis inferior de 115º. Aceste unghiuri suferă modificări în unele deformări ale piciorului. Corpul (Corpus tali) prezintă următoarele elemente:   





Superior, trohleea talusului (Trochlea tali), care prezintă o suprafaţă articulară pentru articularea cu faţa articulară inferioară a tibiei; Medial prezintă faţa maleolară medială (Facies malleolaris medialis) de forma unei virgule, ce serveşte pentru articularea cu maleola medială a tibiei; Lateral prezintă faţa maleolară laterală (Facies malleolaris lateralis), în formă triunghiulară, pentru articularea cu maleola laterală a fibulei. Inferior faţa laterală se continuă şi pe apofiza laterală a talusului (Processus lateralis tali), aceasta având rol de susţinere a maleolei laterale; Inferior, sunt descrise următoarele formaţiuni:  Zona articulară anterioară formată din:  Faţa articulară pentru ligamentul calcaneonavicular plantar (Facies articularis ligamenti calcaneonavicularis plantaris), pe care se inseră ligamentul calcaneonavicular plantar;  Faţa articulară calcaneană anterioară (Facies aricularis calcanea anterior);  Faţa articulară calcaneană mijlocie (Facies articularis calcanea media).  Excavaţia tarsului, formată din:  Şanţul talusului (Sulcus tali) delimitat de faţa articulară calcaneană posterioară şi mijlocie;  Sinnus tarsi (deschiderea anterolaterală a şanţului tarsian).  Faţa articulară calcaneană posterioară (Facies articularis calcanea posterior) Posterior corpul se prelungeşte cu o apofiză numită procesul posterior al talusului (Processus posterior tali), format din doi tuberculi, separaţi de un şanţ.  Tuberculul lateral (Tuberculum laterale), pe care se inseră ligamentul talofibular posterior şi talocalcanean lateral;  Tuberculul medial (Tuberculum mediale), mai mic, pe care se inseră, fasciculul tibiotalar posterior al ligamentului deltoid şi ligamentul talocalcanean medial. Şanţul delimitat de cei doi tuberculi este şanţul tendonului muşchiului flexor lung al halucelui (Sulcus tendinis musculi flexoris hallucis longi).

CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR | 124

Fig.A

Figura 48 - Talusul (Talus) 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Facies articularis calcanea anterior Facies articularis navicularis Collum tali Facies articularis calcanea media Processus posterior tali Sulcus tendinis musculi flexoris hallucis longi Facies articularis calcanea posterior Processus lateralis tali Sulcus tali

Fig.B

1. 2. 3. 4.

Trochlea tali Facies malleolaris lateralis Facies articularis calcanea posterior Sulcus tendinis musculi flexoris hallucis longi

OSUL CALCANEU (Calcaneus) Este localizat sub talus, are formă prismatică, alungit antero-posterior şi prezintă şase feţe. Criterii de orientare: în sus se poziţionează faţa ce prezintă trei feţe articulare, posterior extremitatea cea mai voluminoasă şi medial faţa nearticulară prevăzută cu un şanţ.  





Faţa anterioară (Facies articularis cuboidea) concavă de sus în jos serveşte pentru articularea cu osul cuboid. Faţa superioară cuprinde în sens antero-posterior trei suprafeţe articulare ce corespund suprafeţelor calcaneene de pe talus: - Faţa articulară talară anterioară (Facies articularis talaris anterior), corespunde feţei omonime a talusului; - Faţă articulară talară mijlocie (Facies articularis talaris media) este situată posteromedial; - Faţă articulară talară posterioară (Facies articularis talaris posterior); - Între faţa articulară talară posterioară şi cea mijlocie se găseşte şanţul calcaneului (Sulcus calcanei). Sanţul calcaneului şi şanţul talusului prin suprapunerea celor două oase formează un canal numit sinusul tarsian (Sinus tarsi), ce conţine ligamentul talocalcanean interosos. Faţa medială prezintă un proces osos puternic (Sustentaculum tali) ce serveşte ca punct de sprijin pentru talus. Pe faţa inferioară, sustentaculum tali prezintă un şanţ (Sulcus tendinis musculi flexoris hallucis longi), pe unde trece tendonul muşchiului flexor lung al halucelui. Faţa laterală prezintă o proemineţă, numită trochlea fibulară (Trochlea fibularis) ce corespunde procesului fibular al talusului şi vârful maleolei laterale. Superior şi inferior trohleei fibulare se află şanţurile tendoanelor muşchilor peronieri,

125 | CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR



Fig. A 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

(Sulcus tendinis musculi flexoris hallucis brevis), şi (Sulcus tendinis musculi flexoris hallucis longi). Faţa posterioară, este numită tuberozitate calcaneană (Tuber calcanei), pe care se inseră tendonul achilian. Prezintă două procese:  Procesul medial (Processus medialis tuberis calcanei) pe care se inseră retinaculul muşchilor flexori, fascia plantară şi au originea muşchii adductor şi flexor scurt al degetelor;  Procesul lateral (Processus lateralis tuberis calcanei), pe care are originea muşchiul abductor al degetului mic.

Figura 49 - Osul Calcaneu (Calcaneus) Fig.B

Tuber calcanei Processus lateralis tuberis calcanei Corpus calcanei Facies articularis talaris posterior Sulcus calcanei Facies articularis cuboidea Facies articularis talaris anterior Facies articularis talaris media Sustentaculum tali Processus medialis tuberis calcanei

1. 2. 3. 4. 5. 6.

Facies articularis cuboidea Facies articularis talaris anterior Facies articularis talaris media Sustentaculum tali Tuber calcanei Facies articularis talaris posterior

OSUL NAVICULAR (Os naviculare) Aparţine tarsului anterior, este situat în partea medială a piciorului, cuprins între capul talusului, cuboid şi cele trei cuneiforme. Criterii de orientare: superior faţa nearticulară mai extinsă a osului, anterior faţa articulară prevăzută cu trei suprafeţe articulare şi medial tuberculul osului. Prezintă şase feţe:  

Faţa anterioară prezintă trei feţe articulare (medială, intermediară şi laterală), destinate celor trei cuneiforme; Faţa posterioară este concavă, şi serveşte pentru articularea cu capul talusului;

CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR | 126

   

Faţa superioară sau dorsală face parte din dosul piciorului, pe ea se inseră ligamentele talonavicular dorsal, cuneonavicular dorsal, cuboidonavicular dorsal şi partea medială a ligamentului bifurcat; Faţa inferioară (plantară) aparţine plantei; Faţa medială prezintă un proces numit tuberozitatea osului navicular (Tuberculum ossi navicularis), pe care se inseră tendonul muşchiului tibial posterior; Faţa laterală prezintă o suprafaţă articulară destinată osului cuboid. Pe ea se inseră ligamentul calcaneonavicular interosos.

Figura 50 - Osul navicular (Os naviculare) 1.Tuberositas ossis navicularis OSUL CUBOID (Os cuboideum) Este localizat în partea laterală a piciorului, cuprins între calcaneu, cuneiformul lateral şi metatarsul IV şi V. Criterii de orientare: superior faţa nearticulară mai extinsă a osului, anterior faţa prevăzută cu două suprafeţe articulare şi lateral faţa nearticulară. Prezintă formă cuboidală, neregulată şi se descriu şase feţe:    

 

Faţa anterioară este împărţită prin intermediul unei creste osoase în două suprafeţe articulare, destinate articulaţiei cu metatarsul IV şi V; Faţa posterioară este concavă şi se articulează cu calcaneul; Faţa superioară este rugoasă, pe ea se inseră ligamentul cuboidonavicular dorsal, cuneocuboidian dorsal, partea laterală a ligamentului bifurcat şi ligamentele cuboidometatarsiene dorsale; Faţa inferioară prezintă tuberozitatea cuboidului (Tuberositas ossis cuboidei) iar anterior de aceasta se găseşte şanţul tendonului muşchiului fibular lung (Sulcus tendinis musculi peronei longi) cu traiect transversal, pe care se inseră fibrele superficiale ale ligamentului plantar lung; Faţa medială, prezintă suprafeţe articulare pentru osul navicular şi cuneiformului lateral. La nivelul său se inseră ligamentul cuboidonavicular şi partea laterală a ligamentului bifurcat; Faţa laterală este îngustă şi participă la formarea marginii externe a piciorului.

127 | CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR

Figura 51 - Osul cuboid ( Os cuboideum)

OASELE CUNEIFORME (Ossa cuneiformis) Sunt în număr de trei, au formă prismatică triunghiulară. Cuneiformul medial (Os cuneiforme mediale) Este primul cuneiform, localizat în partea medială a piciorului, între metatarsul I şi navicular. Are o bază situată plantar şi vârful orientat spre dosul piciorului. Criterii de orientare: superior faţa nearticulară mai mică, lateral suprafaţa articulară în formă de semilună şi posterior suprafaţa articulară triunghiulară. Prezintă şase feţe:     



Faţa anterioară, se articulează cu metatarsianul I; Faţa posterioară, este destinată articulaţiei cu navicularul; Faţa superioară rugoasă, narticulară; Faţa inferioară, largă; Faţa laterală prezintă suprafeţe articulare, pentru cuneiformul intermediar şi metatarsianul II. La nivelul său se inseră ligamentele interosoase intercuneiforme, cuneometatarsian (Lisfrac) şi expansiunea tendonului muşchiului fibular lung; Faţa medială participă la formarea marginii mediale a piciorului. La acest nivel se inseră muşchiul tibial anterior.

Figura 52 - Cuneiformul medial (Os cuneiforme mediale)

CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR | 128

Cuneiformul intermediar (Os cuneiforme intermedium) Este al doilea cuneiform, situat între cuneiformul medial şi cel lateral, prezintă o bază ce intră în constituţia dosului piciorului şi un vârf ce corespunde plantei. Criterii de orientare: superior suprafaţa nearticulară mai mare, medial faţa articulară în forma de echer şi posterior faţa articulară triunghiulară. Prezintă :    

Faţa anterioară, pentru articularea cu metatarsianul II; Faţă posterioră, pentru articularea cu osul navicular; Faţă medială, dispune de o faţă articulară în formă de echer pentru cuneiformul medial; Faţă laterală, prezintă o feţişoară articulară în formă de pişcot pentru cuneiformul lateral.

Figura 53 - Cuneiformul intermediar (Os cuneiforme intermedium) Cuneiformul lateral (Os cuneiforme laterale) Este al treilea cuneiform, baza sa face parte din dosul piciorului, iar vârful răspunde plantei. Este localizat între metatarsianul III, navicular, cuneiformul infermediar şi cuboid. Criterii de orientare: Superior faţa nearticulară mai mare, posterior suprafaţa articulară triunghiulară şi medial faţa prevăzută cu trei suprafeţe articulare. Prezintă :     

Faţă anterioară, netedă, pentru articularea cu metatarsianul III; Faţă posterioară pentru articularea cu osul navicular. La nivelul său se inseră ligamentul cuneonavicular plantar; Faţa superioară, lată; Faţa medială prezintă feţe articulare pentru cuneiformul intermediar şi al doilea metatarsian. La nivelul său se inseră ligamentul interosos intercuneiform; Faţa laterală, prezintă feţe articulare pentru osul cuboid şi baza metatarsianului IV.

129 | CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR

Figura 54 - Cuneiformul lateral (Os cuneiforme laterale)

OASELE METATARSIENE (Ossa metatarsii/metatarsali I-V) Matatarsul (Metatarsus) este alcătuit din cinci oase metatarsiene numerotate în sens medio-lateral de la I la V. Prezintă o serie de caractare generale comune dar şi aspecte particulare. Caractere generale: Criterii de orientare: distal extremitatea prevăzută cu o suprafaţă articulară rotunjită, plantar marginea concavă proeminentă, medial marginea ascuţită. Ficare metatars este format din bază, corp şi cap. Baza (Basis) sau extremitatea proximală se articulează cu oasele tarsiene dar şi cu oasele metatarsiene învecinate. Corpul (Corpus) are formă prismatică triunghiulară şi prezintă faţă dorsală ce corespunde dosului piciorului, faţă medială şi laterală ce delimitează spaţiile interosoase. Capul (Caput) sau extremitatea distală se articulează cu falanga proximală. Caractere particulare: Metatarsul I (Os metatarsale I): este scurt şi gros. Baza sa prezintă o tuberozitatea (Tuberositas ossis metatarsi primi) şi se articulează cu cuneiformul medial şi metatarsianul II. Metatarsianul II (Os metatsrasle II) este cel mai lung metatarsian. Baza sa se articulează atât cu cele trei cuneiforme cât şi cu metatarsianul I şi III. Metatarianul III (Os metatarsale III): baza se articulează cu cuneiformul lateral şi pe părţile laterale prezintă feţe articulare pentru baza metatarsianului II şi IV. Metatarsianul IV (Os metatarsale IV): baza se articulează cu, cuboidul, cuneiformul lateral şi metatarsianul III şi V. Metatarsianul V (Os metarsale V): baza se articulează proximal cu cuboidul şi medial cu metatarsianul IV. Prezintă lateral la nivelul bazei o tuberozitate pentru metatarsianul V (Tuberositas ossis metatarsalis quinti).

CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR | 130

FALANGELE (Phalanges) Degetele sunt în număr de cinci, numerotate în sens medio-lateral, începând cu degetul I care poartă denumirea de haluce (Hallux) până la degetul V sau degetul mic (Digitus minumus). Fiecare deget este format din trei falange cu excepţia degetului I, care prezintă doar două falange. Falangele sunt de trei feluri:   

Falanga proximală (Phalanx proximalis) este lungă şi turtită transversal; Falanga mijlocie (Phalanx media) este scurtă formată doar din bază şi cap. Lipseşte la degetul I; Falanga distală (Phalanx distalis) este mică şi prezintă tuberozitatea unghială (Tuberositas phalangis distalis).

Există în total 14 falange, fiecare fiind formată din bază (Basis phalangis), corp (Corpus phalangis) şi cap (Caput phalangis). Baza falangei (Basis phalangis), prezintă o scobitură la nivelul falangei proximale, pentru articularea cu capul metatarsianului. Baza falangei mijloci şi distale au formă concavă. Corpul falangei (Corpus phalangis) în funcţie de tipul falangei prezintă dimensiuni diferite. Capul falangei (Caput phalangis) prezintă la falangele proximale, trohleea falangei (Trochea phalangis) pentru articularea cu baza falangei mijlocii. Capul falangelor distale este reprezentat de un tubercul, tuberozitatea falangei distale (Tuberositas phalangis distalis)

OASELE SESAMOIDE (Ossa sesamoidea) Au dimensiuni mici, sunt prezente câte două la nivelul unor tendoane în apropierea unei articulaţii. Cel mai frecvent se regăsesc la nivelul tendoanelor muşchilor flexori ai halucelui în apropierea articulaţiei metatarsofalangiene I şi uneori la nivelul articulaţiilor degetelor II, V. Aspecte clinice Fractura de talus. În fracturile de talus vascularizaţia acestuia poate fi compromisă, determinând apariţia osteonecrozei capului şi a zonei posterioare a talusului, cu dezvoltarea ulterioară a osteoartritei premature. Fracturile părţii mijlocii a piciorului. se produc prin căderea unei greutăţi pe picioare, sau trecerea unui vehicul peste picioare. Fracturi ale gleznei necesită o atenţie deosebită datorită complexităţii elementelor anatomice prezente la nivelul gleznei. Pentru a înţelege mai bine aceste aspecte, putem privi în plan frontal articulaţia gleznei şi structurile adiacente ca pe un inel osteo-fibros.  Partea superioară a inelului cuprinde joncţiunile tibio-fibulare distale şi articulaţia talo-crurală;  Marginile inelului cuprind ligamentele ce se întind de la nivelul celor două maleole la oasele tarsiene;  Partea inferioară a inelului cuprinde articulaţia subtalară şi ligamentele asociate.

131 | CAP.VIII. PARTEA LIBERĂ A MEMBRULUI INFERIOR În cazul unui traumatism cu inversiunea piciorului, se poate fractura maleola medială dar se pot asocia şi rupuri ale ligamentelor existente între maleola laterală şi oasele tarsiene, ce nu pot fi evidenţiate pe radiografia simplă.

Figura 55 - Oasele piciorului Fig.A 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15.

Tuber calcanei Corpus calcanei Os cuboideum Tuberositas ossis metatarsi quinti V Corpus ossis metatarsi quinti V Capul ossis metatarsi quinti V Phalanx proximalis Phalanx media Phalanx distalis Ossa sesamoidea Os cuneiforme mediale Os cuneiforme intermedium Os cuneiforme laterale Os naviculare Talus

Fig.B 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14.

Calcaneus Trochlea tali Caput tali Os naviculare Os cuneiforme intermedium Os cuneiforme laterale Bassis ossis metatarsi primi I Corpus ossis metatarsi primi I Caput ossis metatarsi primi I Phalanx proximalis Phalanx distalis Os cuneiforme laterale Tuberositas ossis metatarsi quinti V Os cuboideum

CAP.IX. ENTITĂȚI OSTEO-ARTICULARE | 132

CAP. IX: ENTITĂŢI OSTEO-ARTICULARE COLOANA VERTEBRALĂ (Columna vertebralis) Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial al trunchiului, cu rol static, de protecţie şi biomecanic. Realizează legătură cu craniul, intră în constituţia cutiei toracice şi a bazinului osos. Constituţia coloanei vertebrale Partea osoasă este formată din 26 de vertebre, ale căror părţi componente deţin roluri diferite:     

Prin suprapunerea corpurilor vertebrale, conectate prin intermediul discurilor intervertebrale se formează pilonul ventral de susţinere şi rezistentă, a cărui arhitectură este adaptată acestor funcţii; Prin suprapunerea arcurilor vertebrale interconectate ligamentar se formează bolta cruciformă, cu rol în transmitere dar şi în asigurarea direcţiei, sensului şi amplitudinea mişcărilor; Ligamentele galbene dispuse între lamele arcurilor vertebrale, au rol de protecţie prin delimitarea canalului vertebral; Articulaţiile intervertebrale (zigapofiziale) permit mişcări limitate intervertebrale. Procesele spinoase şi transverse funcţionează ca şi pârgii prin inserţia la nivelul lor a muşchilor vertebro-motori. Curburile coloanei vertebrale

Coloana vertebrală nu este rectilinie, ci prezintă curburi atât în plan sagital cât şi în plan frontal, ce funcţionează ca resorturi crescând rezistenţa şi elasticitatea coloanei. Curburile în plan sagital Sunt orientate fie cu convexitatea ventral (înainte) şi se numesc lordoze, fie cu convexitatea dorsal (înapoi) şi se numesc cifoze. În plan sagital la nivelul coloanei vertebrale sunt prezente următoarele curburi: -

Lordoza cervicală, cu convexitatea maximă la C3-C4, apare în lunile 3-5 de viaţă. Cifoză toracică, cu convexitatea maximă la Th5-6. Lordoză lombară, cu convexitate maximă la L3-4, apare în jurul vârstei de doi ani, odată cu mersul. Are rolul de a relaxa verticalitatea rahisului faţă de înclinaţia bazinului. Între ultima vertebră lombară şi prima vertebră sacrală, datorită ortoscheliei se formează un unghi obtuz cu deschidere posterioară numit promontoriu sau unghi lombo-sacral.

133 | CAP.IX. ENTITĂȚI OSTEO-ARTICULARE Curburile în plan frontal Se numesc scolioze, se formează în jurul vârstei de 7 ani şi sunt datorate monodextriei şi asimetriei fiziologice a corpului. Curbura toracală este primară, cu convexitatea la dreapta (scolioză dextroconvexă), cu un maxim de curbură la Th3-5. Celelalte două curcuri, respectiv cervicală şi lombară sunt compensatorii, având convexitatea orientată spre stânga.

OSTEOTORACELE (Osteothorax/ Compages thoracis) Cutia toracică sau osteotoracele formează scheletul osteo-cartilaginos al toracelui. Este format din : stern, cele 12 perechi de coaste și porțiunea toracică a coloanei vertebrale. Acestea sunt solidarizate între ele prin articulațiile costo-vertebrale și costo-sternale. Osteotoracele are forma unui trunchi de con, turtit în sens antero-poterior cu baza îndreptată inferior. Forma osteotoracelui variază în funcție de vârstă, sex și tipul constituțional al individului. Astfel, copii au un torace mai globulos, iar coastele sunt mai orizontalizate comparativ cu adulții. Persoanele longiline au un torace cu diametru transversal mai redus, comprativ cu persoanele breviline. Osteotoracele prezintă : 2 orificii (unul superior și unul inferior), 2 fețe (o față internă și una externă) și o cavitate (cavitatea osteotoracelui). Orificiul superior al cavității toracice (Apertura thoracis superior) este constituit din mai multe elemente osoase dispuse în același plan, plan orientat dinspre posterior spre anterior și dinspre superior spre inferior. Astfel, apertura toracică superioară este delimitată de : incisura jugulară a sternului, marginea medială a primelor două coaste și corpul vertebrei Th1. Orificiul inferior al cavității toracice (Apertura thoracis inferior), este constituit din mai multe elemente osoase care nu sunt dispuse în același plan anatomic. Planul orizontal care trece prin unghiul sternal corespunde posterior corpului vertebrei toracale 4. Acesta este constituit din procesul xifoidian al sternului, rebordul costal (format din cartilajele costale 7-10), coastele flotante și corrpul vertebrei Th12. Suprafața externă a toracelui (Exotoracele) este convexă, neregulată, inserție a mai multor grupe musculare. Aceasta este delimitată anterior condrosternul, posterior de fața posterioară a vertebrelor toracale și fața porțiunilor posterioare a coastelor, iar lateral de fața externă a coastelor intercostale. Unghiul format între procesul xifoidian și rebordurile costale unghiul infrasternal (Angulus infrasternalis) și variază între 70 și 900.

fiind zona de de plastronul posterioară a și a spațiilor este denumit

Suprafața internă a osteotoracelui (Endotoracele) este concavă, netedă. Între fața laterală a corpilor vertebrali și fața internă a porțiunii posterioare a coastelor se delimitează un șanț, șanțul costovertebral. Cavitatea osteotoracelui (Cavum osteothoracis) are forma unui trunchi de con orientat cu baza spre inferior. Datorită poziției și formei boltite a diafragmului, cele două treimi

CAP.IX. ENTITĂȚI OSTEO-ARTICULARE | 134

superioare ale cavității osteotoracelui reprezintă cavitatea toracică propiu-zisă, iar treimea inferioară aparține zonei de tranziție toraco-abdominală. Biomecanica osteotoracelui Osteotoracele joacă un rol deosebit de important în realizarea mișcărilor respiratorii (inspir, expir). În timpul acestor mișcări se produc mișcări de ridicare sau coborâre a coastelor, care modifică astfel diametrul antero-posterior și transversal al osteotoracelui. Articularea coastelor cu coloana vertebrală se realizează cu ajutorul a două articulații : articulația capului coastei (Articulatio capitis costae) și articulația costo-transversală (Articulatio costo-transversaria). La nivelul acestor articulații se produc mișcări de rotație în jurul colului coastei. Astfel în timpul inspirului se produce ridicarea coastelor ceea ce, datorită curburilor coastelor, duce la proiectarea înspre lateral a porțiunilor laterale a coastelor (crește astfel diametrul transversal al cavtății toracice) și a sternului înspre anterior (crește astfel diametrul antero-posterior al osteotoracelui). În expir, se produc mișcările invers.

Figura 56 - Osteotoracele (Osteothorax/ Compages thoracis) Fig.A

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Vertebrae thoracicae (T1) Apertura thoracis superior Cartilago costalis Spatia intercostalia Processus xiphoideus Apertura thoracis inferior Arcus costalis Corpus sterni Manubrium sterni

Fig.B

1. 2. 3. 4.

Processus spinosus Processus transversus Anguli costarum Spatia intercostalia

135 | CAP.IX. ENTITĂȚI OSTEO-ARTICULARE

BAZINUL OSOS (Osteopelvis) Bazinul osos este format din cele două oase coxale (formeză împreună centura pelvină) care se articulează cu sacrul și coccisul. Aceste oase sunt unite posterior prin articulația sacro-iliacă, iar anterior prin simfiza pubiană. Bazinul are forma unui trunchi de con turtit antero-posterior, îndreptat cu baza mare în sus. Datorită ortostatismului, bazinul uman are niște caracteristici specifice : -

Laterodeviația aripilor iliace, ceea ce determină ca diametrul transversal al bazinului să fie mai mare decât cel sagital; Înclinația pelvisului, astfel planul strâmtorii sale superioare formează cu planul orizontal un unghi de 600 la femeie și de 450 la bărbat; Existența promontoriului (Promontorium), proeminență determinată de ultima vertebră lombară și prima vertebră sacrată. Astfel, între axul coloanei lombare și axul sacrului se formează un unghi (unghiul lombo-sacral) deschis posterior, care în mod normal este de 110-1300. În mod normal, axul de susținere al trunchiului se proiectează vertical pe promontoriu, apoi se împarte simetric celor două membre inferioare. Existența acestei conformații anatomice permite menținerea poziției ortostatice. Între bazinul masculin și cel feminin există mai multe diferențe :

-

Bazinul masculin este robust și înalt, iar la femeie este mai larg și scund; Promontoriul este mai accentuat la bărbați; Înclinația pelvisului este mai mică la bărbați, comparativ cu femeile; Excavația sacrococcigiană este mai redusă la bărbați; Unghiul pubian are o valoare de 700 la bărbați și de 900 la femei. Suprafața externă a bazinului (Exopelvis) este formată din :

-

Anterior : simfiza pubiană și arcadele pubiene ale celor două oase pubis. Între cele două arcade pubiene se formează unghiul subpubian (Angulus subpubicum); Lateral : fața externă a aripilor iliace, cavitățile cotiloide și tuberozitățile ischiadice; Posterior : fața dorsală a sacrului, pubisului și a articulației sacro-iliace.

Suprafața internă a bazinului (Endopelvis) este formată de fața internă a oaselor care participă la formarea bazinului. La acest nivel există o creastă osoasă circulară (Linea terminalis) care împarte endopelvisul în două părți : -

O parte superioară, bazinul mare (Pelvis major), bazinul fals. Acesta din punct de vedere topografic aparține cavității abdominale; O parte inferioară, bazinul mic (Pelvis minor), bazinul adevărat.

Bazinul mic, prezintă următoarele elemente anatomice, cu importanță deosebită în obstetrică : -

-

Strâmtoarea superioară a bazinului (Apertura pelvis superior), corespunde liniei terminale. Este formată din : marginea superioară a simfizei pubiene, eminența iliopectinee, linia arcuată, marginea anterioară a aripilor sacrului, promontoriul. Strâmtoarea inferioară a bazinului (Apertura pelvis inferior), este formtă din : marginea inferioară a simfizei pubiene, marginea inferioară a ramurilor pubisului și

CAP.IX. ENTITĂȚI OSTEO-ARTICULARE | 136

-

-

ischionului, tuberozitatea ischiadică și vârful coccisului. Planul strâmtorii inferioare a bazinului este înclinat spre anterior și formează cu planul orizontal un unghi de 10 0. Canalul pelvian, excavația pelvină, reprezintă porțiunea din bazin situată între strâmtoarea superioară și cea inferioară. Are forma unui cilindru arcuit spre anterior. Canalul pelvian are ca pereți : fața internă a simfizei pubiene, fața internă a cadrului osos a găurii obturatorii, fața internă a planului osos a cavității cotiloide, fața anterioară a sacrului și coccisului. Canalul pelvian comunică cu fața externă a bazinului prin intermediul : găurii ischiadice mari și mici (formate între incisurile omonime și ligamentele sacrotuberal și sacrospinos) și prin canalul obturator (Canalis obturatorius). Axul bazinului (Axis pelvis), descrie o linie curbă, concavă spre anterior, care este paralelă cu fața anterioară a osului sacru și trece prin mijlocul canalului pelvian. Există și o strâmtoare mijlocie a bazinului, care însă nu este omologată. Aceasta este formată din : porțiunea cea mai proeminentă a feței interne a simfizei pubiene, spina ischiadică și jumătatea feței endopelviene a sacrului. Funcțiile bazinului osos

1.

Funcția de protecție

În interiorul bazinului osos se găsesc organele genitale interne feminine și porțiunea terminală a căilor urinare, genitale și a aparatului digestiv. Bazinul osos poate rezista la greutate de aproximativ 250 kg. Segmentele cele mai vulnerabile ale bazinului osos la traumatisme sunt simfiza pubiană și cadrul osos al găurii obturatorii. 2.

Funcția statică

azinul osos preia greutatea trunchiului și o transmite membrelor inferioare (în ortostatism) și tuberozităților ischiadice (în clinostatism). Greutatea trunchiului este preluată de promontoriu și transmisă simetric celor două membre inferioare. Datorită înclinării spre anterior a sacrului, acesta sub povara forțelor de greutate tinde să se aplece și mai tare spre anterior, dar este menținut în poziție datorită ligamentelor articulației sacro-iliace. Înspre cele două membre inferioare, forțele de greutate sunt transmise de-alungul celor două oase coxale. Tendința de deplasare înspre lateral a celor două oase coxale este împiedicată de către ramurile oaselor pubis și ischion. 3.

Funcția obstetricală

În timpul travaliului, bazinul osos reprezintă calea de trecere a nou născutului spre expulzie. Astfel, este de o deosebită importanță cunoașterea diametrelor bazinului, pentru a preîntâmpina anumite dificultăți în realizarea travaliului nașterii. Se impune ca obstetricianul să cunoască valorile diametrului bazinului femeii în momentul nașterii. Valorile din literatură ale dimensiunilor diametrelor bazinului reprezintă valori medii și sunt orientative. Scăderea dimensiunilor diametrelor bazinului feminin sub medie, atenționează obstetricianul de existența unui bazin strâmt, în vederea stabilirii unei conduite corecte a nașterii. În mod normal se măsoară diametrele externe și interne ale bazinului, astfel : a.

Diametrele externe ale bazinului

Diametrele externe ale bazinului se măsoară cu ajutorul unui compas gradat (pelvimetru), prin metoda numită pelvimetrie externă. Astfel, se măsoară :

137 | CAP.IX. ENTITĂȚI OSTEO-ARTICULARE b.

Distanța supracristală (Distantia cristarum), este distanța dintre punctele cele mai îndepărtate a crestelor iliace. În mod normal, aceasta măsoară 28 cm. Distanța bispinoasă (Distantia spinarum), este distanța dintre cele două spine iliace antero-superioare. În mod normal, aceasta măsoară 24 cm. Distanța bitrohanteriană (Distantia trochanterum), este distanța dintre cei doi trohanteri mari ai femurului. În mod normal, aceasta măsoară 32 cm. Diametrul conjugat extern, lombo-simfizar a lui Baudeloque (Diameter externa), este distanța dintre depresiunea situată superior de apofiza spinoasă a vertebrei S1 și punctul cel mai superior al simfizei pubiene. În mod normal, acesta măsoară 20 cm. Diametrele interne ale bazinului

Diametrele interne ale bazinului feminin se referă la diametrele strâmtorilor bazinului. Acestea se măsoară prin introducerea de către obstetrician a indexului și mediusului mâinii drepte în vagin, metodă cunoscută ca și pelvimetrie internă. Se măsoară astfel diametrele strâmtorii superioare a bazinului și diametrele strâmtorii inferioare a bazinului. Măsurarea acestor diametre este importantă deoarece, la nivelul strâmtorii superioare a bazinului se angajează capul nou născutului în timpul travaliului, iar la nivelul strâmtorii inferioare a bazinului se degajează nou născutul în timpul expulziei. Diametrele strâmtorii superioare a bazinului sunt : -

-

-

Diametrul promonto-suprapubian, este distanța dintre marginea superioară a simfizei pubiene și promontoriu. În mod normal, acesta măsoară 11.5 cm. Diametrul conjugat intern, sau adevărat (Conjugata vera), este distanța dintre punctul cel mai intern al simfizei pubiene și promontoriu. Este cel mai folosit diametru al strâmtorii superioare. În mod normal, acesta măsoară 10.5 cm. Diametrul promonto-subpubian (Diameter diagonalis), este distanța dintre marginea inferioară a simfizei pubiene și promontoriu. În mod normal,acesta măsoară 12 cm. Diametrul oblic (Diameter obliqua), este distanța dintre eminența ilio-pectinee de o parte și aticulația sacro-iliacă de partea opusă. În mod normal, acesta măsoară 12.5 cm. Diametrul transversal anatomic (Diameter transversa), este distanța dintre punctele cele mai îndepărtate ale liniei arcuate. În mod normal, acesta măsoară 13.5 cm. Diametrele strâmtorii inferioare ale bazinului sunt :

-

-

Diametrul coccis-subpubian (Diameter recta), este distanța dintre marginea inferioară a simfizei pubiene și vârful coccisului. În mod normal, acesta măsoară 9.5 cm. În timpul expulziei fătului, datorită presiunii exercitate de capul copilului asupra coccisului, coccisul se deplasează înspre posterior, astfel acest diametru poate ajunge la 11 cm. Diametrul transvers, biischiadic (Diameter transversa), este distanța dintre cele două tuberozități ischiadice. În mod normal, acesta măsoară 11 cm.

PICIORUL ÎN ANSAMBLU Biomecanic constituţia multiarticulară a piciorului se caracterizează funcţionalitatea unitară, cu rol primordial în sprijinul şi locomoţia bipedă.

prin

CAP.IX. ENTITĂȚI OSTEO-ARTICULARE | 138

Piciorul este structurat sub formă de boltă, care are trei stâlpi de sprijin uniţi prin intermediul a două arcuri longitudinale (unul medial, altul lateral).     

Primul stâlp de sprijin situat posterior este reprezentat de tuberozitatea calcaneului. Al doilea stâlp de sprijin, anteromedial, este format de capul metatarsienelor I,II, şi III. Al treilea stâlp de sprijin, anterolateral, este reprezentat de capul metatarsienelor IV şi V. Arcul longitudinal medial, este format din calcaneu, talus, navicular, cuneiformul medial, primul os metatrsian. Arcul longitudinal lateral, este format din calcaneu, cuboid şi ultimele două metetarsiene. Arcurile longitudinale sunt unite de arcuri tranversale:

 

Arcul mijlociu format din cuboid şi cele trei cuneiforme Arcul anterior, situat la nivelul capetelor metatarsienelor. Acesta este prezent doar când piciorul se sprijină pe sol şi dispare în mers.

139 | BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE

1. 2. 3. 4.

5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19.

Bordei P, Iliescu D, Şapte E: Scheletul corpului uman, Ed. Ovidus University Press, Constanţa, 2004. Constantin Enciulescu, Klara Brînzaniuc, Butilcă Florin: Anatomie, Generalități – Membre, Vol I, Ediţia a-II-a revizuită, Litografia UMF Tg. Mureș, 2004. Constantin Enciulescu: Membrele, vol VI, Litografia UMF.Tg.Mureş, 2013. Dan-Ştefan Antohe, Horaţiu Varlam: Sistemul Locomotor Scheletul, Ed. Junimea, Iaşi, 2004. Frank H. Netter M.D.: Atlas de anatomie umană, Ediţia a-4-a, sub redacţia lui Gheorghe P.Cuculici, Ed. Medicală Callisto, Bucureşti, 2008, ISBN 9789738726174. Fanghanel J, Pera F, Anderhuber F, Nitsch R: Waldeyer Anatomie des Menschen, 17.Auflage, Berlin, New York, Walter de Gruyter, 2003. Klara Brînzaniuc: Sistemul musculo-scheletal, Noţiuni de anatomie funcţională şi biomecanică, Ed. University Press, Tg. Mureș, 2006. Ludovic Seres Sturm, Klara Brînzaniuc, Cosmin Nicolescu, Remus Şipoş: Anatomia membrelor, Ed. University Press, Tg. Mureș, 2006. Ludovic Seres Strum, Klara Brînzaniuc, Cosmin Nicolescu: Îndrumător de lucrări practice pentru balneokinetoterapie, Litografia UMF Tg.Mureş, 2008. Ludovic Seres Sturm, Zoltan Pavai, Remus Șipoș: Anatomie cefalo-cervicală, Ed. University Press, Tg. Mureș, 2005 Ludovic Seres Sturm, Klara Brînzaniuc, Cosmin Nicolescu: Anatomia trunchiului, Ed. University Press, Tg. Mureș, 2004. Lang j: Skull base and related structures, 2nd ed., Schattauer GmbH, Stuttgart, 2001. Pávai Zoltán, Klara Brînzaniuc: Anatomia descriptivă şi topografică a capului şi gâtului, Vol I, Litografia UMF Tg. Mureș, 2001. Richard L. Drake, A.Wayne Vogl, Adam W.M.Mitchell: Gray’s Anatomy pentru studenţi, Ediţia aII-a, sub redacţia: Florin Mihail Filipoiu, Ed. Elsevier Inc. şi Prior&Book SRL, Bucureşti, 2010. Rouviére H, Delmas A: Anatomie humaine (descriptive, topografique et functionelle), 14 e edition, Ed.Masson, Paris, 1997. Sinelnikov R.D: Atlas of human anatomy (Atlas Anatomii Tseloveka), Vol I, Editura Medicina, Moscova, 1978. Testut L, Latarjet A: Traite d’anatomie humaine, 8 e ed., Doin, Paris, 1931. Terminologia Anatomică, Internaţional Anatomical Terminology, Federative Committee an Anatomical Terminilogy, Ed. Thieme Stuttgart New York, 1998. Victor Papilian: Anatomia Omului, Aparatul Locomotor, Vol I, ed.V, Editura didactică şi pedagogică-Bucureşti, 1974.