Anatomie caiet lucrari practice

UNIVERSITATEA DIN BACĂU FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

SECŢIA KINETOTERAPIE

CAIET DE LUCRĂRI PRACTICE LA ANATOMIE I

AUTORI: Prep. Univ. Claudiu Andron Lector Univ. Drd. Gabriela Raveica

BACAU 2003

TABLĂ DE MATERII

CAP. I.

SCHELETUL COLOANEI VERTEBRALE ŞI A TORACELUI...........

CAP. II.

ARTICULAŢIILE COLOANEI VERTEBRALE ŞI TORACELUI........ 21

CAP. III.

MUŞCHII TRUNCHIULUI.......................................................... 35

CAP. IV.

SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR........................................ 59

CAP. V.

ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR ................................. 79

CAP. VI.

MUŞCHII MEMBRULUI SUPERIOR............................................ 95

CAP. VII.

OASELE MEMBRULUI INFERIOR ............................................. 121

CAP. VIII.

ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR................................. 149

CAP. IX.

5

MUŞCHII MEMBRULUI INFERIOR........................................... 173

LISTĂ CU ABREVIERI FOLOSITE ÎN TEXT:

Abd. – abducţie, adductor add. – adducţie, adductor artic. – articulaţia CMC – carpometacarpian exts. – extensie, extensor flx. – flexie, flexor IF – interfalangian IFD - ineterfalangian(ă) distal(ă) IFP – ineterfalangian(ă) proximal(ă) M. – muşchi MCF – metacarpofalangian mm. – muşchii MTF – metatarsofalangian SH – scapulohumerală TMT – tarsometatarsian

CAP. I. SCHELETUL COLOANEI VERTEBRALE ŞI A TORACELUI CAP. I.

SCHELETUL COLOANEI VERTEBRALE ŞI A TORACELUI ........................................................................5

I.1. COLOANA VERTEBRALĂ...........................................................................................................................................6 I.1.1. VERTEBRELE ADEVĂRATE ..................................................................................................................................7 I.1.1.1. I.1.1.2. I.1.1.3.

CARACTERE GENERALE .................................................................................................................................................. 7 CARACTERE REGIONALE: ............................................................................................................................................... 8 CARACTERE SPECIALE .................................................................................................................................................. 10

I.1.2. VERTEBRELE FALSE...........................................................................................................................................13 I.1.3. COLOANA VERTEBRALĂ ÎN ÎNTREGIME ......................................................................................................13 I.1.4. IMPORTANŢA FUNCŢINALĂ A COLOANEI VERTEBRALE..............................................................................14 I.2. TORACELE OSOS......................................................................................................................................................16 I.2.1. STERNUL ..............................................................................................................................................................16 I.2.2. COASTELE ............................................................................................................................................................16 I.2.3. TORACELE ÎN ANSAMBLU .................................................................................................................................18

5

I.1.

COLOANA VERTEBRALĂ

Fig. 1 COLOANA VERTEBRALĂ A. vedere laterală, B. Vedere anterioară, C. Vedere posterioară

Fig. 2 ELEMENTELE GENERALE ALE UNEI VERTEBRE 6

Cunoscută şi sub denumirea de şira spinării (popular) sau rahis (anatomic) ea se prezintă sub forma unui şir de piese osoase, articulate între ele, situate în plan median şi posterior al corpului, constituind "scheletul axial". Coloana are o lungime de circa 70-75 cm., mai lungă la bărbaţi decât la femei, fiind alcătuită din suprapunerea a 33-34 piese osoase numite vertebre între care se găsesc formaţiuni fibrocartilaginoase numite discuri intervertebrale cu rol în absorbţia şocurilor şi în mişcările coloanei pe ansamblu. Vertebrele poartă diferite denumiri în funcţie de regiunea unde se găsesc: 1. Vertebrele cervicale răspund gâtului. Ele sunt în număr de 7 şi se notează de la C1 la C7 . Împreună formează zona cervicală. 2. Vertebrele toracale (dorsale) răspund toracelui. Ele sunt în număr de 12 şi se numerotează de la T1 la T12. Împreună formează coloana toracală. 3. Vertebrele lombare răspund regiunii lombare. Ele sunt în număr de 5 şi se notează de la L1 la L5 . Împreună formează coloana lombară. Vertebrele coloanei cervicale, toracale şi lombare sunt oase independente, din această cauză se mai numesc şi vertebre adevărate.

mobile

şi

4. Vertebrele sacro-coccigiene sunt în număr de 5 respectiv 4-5 piese osoase şi răspund pelvisului. Ele se sudează dând naştere la două oase: sacrul respectiv coccigiene. Fiind oase sudate între ele se ai numesc şi vertebre false.

I.1.1.

VERTEBRELE ADEVĂRATE

Sub această denumire s-au grupat acele vertebre care şi-au păstrat independenţa şi mobilitatea: vertebrele cervicale, toracale şi lombare. La vertebrele adevărate se studiază: 1. Caractere generale; 2. Caractere regionale; 3. Caractere speciale;

I.1.1.1. CARACTERE GENERALE •

•

CORPUL VERTEBREI se află în partea anterioară a vertebrei şi reprezintă partea cea mai voluminoasă a vertebrei; are forma unui segment de cilindru plin; prezintă două feţe (una superioară şi una inferioară) şi o circumferinţă. ARCUL VERTEBREI se află în partea posterioară a vertebrei; este alcătuit din mai multe elemente, care din înainte spre înapoi sunt: ο pediculii vertebrali: sunt două punţi osoase care unesc arcul vertebral de corpul vertebral; prezintă pentru descriere o margine inferioară mai scobită şi o margine superioară mai puţin scobită; prin suprapunerea scobiturilor se formează o gaură numită foramen intervertebral sau gaura de conjugare la nivelul căreia iese nervul rahidian de la acel nivel. ο apofizele (procesele) transverse: - sunt două proeminenţe, una dreaptă şi alta stângă, care pleacă de pe părţile laterale ale arcului vertebral; - prezintă pentru descriere: o bază, o faţă anterioară, o faţă posterioară, o margine superioară, o margine inferioară şi un vârf. ο apofizele (procesele) articulare: - sunt în număr de patru, două superioare şi două inferioare; 7

servesc la articularea vertebrelor între ele şi sunt situate deasupra şi respectiv dedesubtul apofizelor transverse; ο lamele vertebrale: - sunt două lame osoase care fac legătura dintre apofiza spinoasă şi masivul osos; - prezintă o faţă anterioară care priveşte spre gaura vertebrală şi o faţă posterioară pe care se inseră muşchi. ο apofiza spinoasă (procesul spinos): - porneşte de la locul de unire al celor două lame vertebrale şi se prelungeşte posterior; - prezintă pentru descriere o bază, un vârf, două feţe laterale, două margini: una superioară şi una inferioară. GAURA VERTEBRALĂ: corpul vertebral împreună cu arcul vertebral delimitează la interior gaura vertebrală; din suprapunerea găurilor vertebrale rezultă canalul vertebral prin care trece măduva spinării. -

•

I.1.1.2. CARACTERE REGIONALE: VETEBRELE CERVICALE • • •

•

Corpul vertebrei - este mai mic şi alungit transversal; Apofiza spinoasă - este mai ascuţită şi are vârful bifid; Procesele transverse: baza este străbătută de o gaură transversală prin care trece artera şi vena vertebrală; vârful prezintă: - un tubercul anterior care este un rudiment de coastă; - un tubercul posterior care reprezintă apofiza transversă propriu-zisă; Apofizele articulare - sunt orientate în plan orizontal.

Fig. 3 VERTEBRA CERVICALĂ – vedere inferioară -

VERTEBRELE TORACALE •

• • •

8

Corpul vertebrei este alungit antero-posterior; prezintă pe părţile laterale două scobituri articulare una superioară şi alta inferioară; pe coloana în totalitate, scobitura superioară a corpului unei vertebre delimitează cu cea inferioară a corpului vertebrei de deasupra ei o suprafaţă articulară pentru capul coastei; Apofiza spinoasă - este prismatic triunghiulară şi are o direcţie oblic înapoi şi în jos; Apofizele transverse au pe faţa lor anterioară o faţetă articulară pentru tuberculul coastei corespunzătoare; Apofizele articulare - sunt orientate în plan vertical.

Fig. 4 VERTEBRA CERVICALĂ – vedere superioară -

Fig. 5 VERTEBRĂ TORACALĂ - vedere laterală -

Fig. 6 VERTEBRĂ TORACALĂ - vedere inferioară -

VERTEBRELE LOMBARE • •

• •

Corpul vertebrei - este mare; Apofiza spinoasă: este dreptunghiulară şi bine dezvoltată; este orizontală şi îndreptată posterior; prezintă pe părţile laterale procesele costiforme, care sunt resturi de coaste şi care se pot confunda cu apofiza transversă propriu-zisă. Apofizele transverse - sunt pe faţa posterioară a procesului costiform, la rădăcina acestora şi se mai numesc apofize accesorii. Apofizele articulare - sunt orientate în plan vertical.

Fig. 7 VERTEBRĂ LOMBARA - vedere laterală -

Fig. 8 VERTEBRĂ LOMBARA - vedere posteroinferioară -

9

Fig. 9 VERTEBRĂ LOMBARA - vedere superioară-

I.1.1.3. CARACTERE SPECIALE ATLASUL • • • •

• • • •

10

este prima vertebră cervicală; nu are corp vertebral; este formată din două mase laterale unite printr-un arc anterior şi unul posterior; masele laterale prezintă: o cavitate articulară superioară pentru articularea cu condilii occipitalului; o faţetă articulară inferioară pentru articularea cu axisul; arcul anterior prezintă pe faţa posterioară o suprafaţă articulară pentru prinderea axisului; apofizele transverse prezintă câte un orificiu prin care trec artera şi vena vertebrală; orificiu vertebral are formă circulară, în partea lui anterioară prezintă un spaţiu prin care trece dintele axisului (apofiza odontoidă), spaţiul aflat postezrior de acesta fiind adevărata gaură vertebrală. cele două segmente ale canalului vertebral sunt despărţite între ele prin ligamentul transvers.

AXISUL • • •

este a două vertebră cervicală (C2 ); elementul caracteristic al acestei vertebre este apofiza odontoidă sau dintele axisului - o proeminenţă verticală situată în partea posterioară a vertebrei; dintele prezintă: o faţetă anterioară cu care se articulează cu arcul vertebral anterior al atlasului; o faţetă posterioară cu care se articulează cu ligamentul transvers al atlasului.

VERTEBRA C6 •

tuberculul anterior al apofizei transverse este mai tuberculul lui Chassignac sau tuberculul carotidian.

proeminent

şi

se

cheamă

VERTEBRA C7 • •

are apofiza spinoasă mai lungă şi poate fi uşor palpată se numeşte şi "proeminenta".

VERTEBRELE T11 - T12 •

se caracterizează printr-o singură scobitură costală destinată capului ultimei coaste.

Fig. 10 ATLAS – vedere inferioară

Fig.11 AXIS A. vedere anterioară B. Vedere laterală

Fig.13 VERTEBRA C7 PROEMINENTA Fig. 12 ATLASUL ŞI AXISUL vedere anterioară

11

Fig.14 OS SACRUM ŞI COCCIS vedere laterală

Fig.16 OS SACRUM ŞI COCCIS vedere posterioară

12

Fig.15 OS SACRUM vedere superiosră

I.1.2.

VERTEBRELE FALSE

OSUL SACRUM • • • • • •

•

• •

este un os median şi nepereche, situat în continuarea coloanei lombare; pe scheletul articulat este îndreptat oblic în jos şi înapoi, astfel încât formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu cu importanţă în obstetrică; prezintă pentru descriere o bază, un vârf, o, o faţă anterioară, o faţă posterioară, două feţe laterale şi canalul sacrat. BAZA - este superioară şi se articulează cu ultima vertebră lombară; VÂRFUL - este inferior şi se articulează cu coccisul; FAŢA ANTERIOARĂ (pelviană): este concavă; provine din sudarea celor 5 vertebre sacrale; prezintă 4 linii transversale ce indică locul de sudură a corpilor vertebrali; la extremitatea fiecărei linii se află câte o gaură sacrală prin care trec ramurile anterioare ale ultimilor perechi de nervi spinali; FAŢA POSTERIOARĂ (dorsală): este convexă; prezintă pe linia mediană creasta sacrală mediană ce rezultă din unirea apofizelor spinoase; de o parte şi de alta a acestora se află găurile sacrale posterioare prin care trec ramurile posterioare ale nervilor spinali. FEŢELE LATERALE în număr de două, se articulează fiecare cu câte un os coxal CANALUL SACRAT se află în interiorul sacrului; se continuă în sus cu canalul vertebral şi în jos este deschis fiind mărginit pe laturi de coarnele sacrate ce servesc la articularea sacrului cu coccigele.

COCCISUL • • •

este omologul cozii; este format din unirea a celor 4-5 vertebre coccigiene; prezintă două feţe (una anterioară şi una posterioară), o bază care se articulează cu sacrul prin două coarne coccigiene şi un vârf orientat în jos şi înainte.

I.1.3.

COLOANA VERTEBRALĂ ÎN ÎNTREGIME

Coloana vertebrală este lungă, mediană şi posterioară. Ea reprezintă circa 40% din lungimea totală a corpului. Are lăţimea maxim este la baza sacrului de 11 cm., diametrul sagital maxim la nivelul ultimei vertebre lombare de 7 cm. CURBURILE COLOANEI VERTEBRALE Coloana vertebrală nu este dreaptă. Ea prezintă mai multe curburi dispuse în plan sagital şi frontal. Curburile pot fi orientate fie cu convexitatea înainte şi poartă numele de lordoze, fie cu convexitatea înapoi şi poartă numele de cifoze. CURBURILE ÎN PLAN SAGITAL • La coloana vertebrală în plan sagital întâlnim 4 curburi fiziologice: 1. curbura cervicală - cu concavitatea înainte (lordoză cervicală); 2. curbura toracală - cu concavitatea înapoi (cifoză dorsală); 3. curbura lombară - cu concavitatea înainte (lordoză lombară); 4. curbura sacro-coccigiană - cu concavitatea înapoi (cifoză sacro-coccigiană); 13

•

Curburile sagitale sunt dobândite în timpul vieţii: - în viaţa intrauterină coloana are o singură curbură cu convexitatea înapoi; - la 3-5 luni de la naştere apare lordoza cervicală, fiind rezultatul ridicării capului la sugar; - când stă în şezut se formează lordoza dorso-lombară; - la 2 ani, după ce începe să meargă, se defineşte lordoza lombară şi cifoza dorsală; • Valoarea curburilor în plan sagital; la om se întâlnesc 3 tipuri morfologice de coloane vertebrale ce corespund celor 3 tipuri funcţionale: coloana cu curburi şterse şi cu sacrum vertical caracteristică sportivilor, care se adaptează foarte bine la orice fel de mişcare; coloana cu curburi accentuate şi cu sacrum orizontal caracteristică muncitorilor de forţă mai puţin adaptată la mobilitatea activă; tipul normal în care curburile au valori cuprinse între: - lordoza cervicală - 30-350; - cifoza toracală - 20-300; - lordoza lombară - 40-500; CURBURILE ÎN PLAN FRONTAL • sunt mai puţin accentuate decât cele în plan sagital; • sunt următoarele (pentru persoanele dreptace): 1. curbură cervicală - cu convexitatea la stânga; 2. curbura dorsală - cu convexitatea la dreapta; 3. curbură lombară - cu convexitatea la stânga; CONFORMAIA EXTERIOARĂ Coloana vertebrală în totalitatea ei prezintă pentru descriere o faţă anterioară, o faţă posterioară, două feţe laterale şi canalul vertebral. • FAŢA ANTERIOARĂ: este reprezentată de o coloană cilindrică formată din suprapunerea corpurilor vertebrale; • FAŢA POSTERIOARĂ: prezintă pe linia mediană creasta spinoasă formată prin suprapunerea apofizelor spinoase; apofizele spinoase se pot explora mai ales în timpul flectării trunchiului; de fiecare parte a crestei spinoase se găsesc şanţurile vertebrale care adăpostesc muşchii care acţionează asupra coloanei; • FEŢELE LATERALE: au în alcătuirea lor vârfurile apofizelor transverse, pediculii vertebrali, găurile intervertebrale şi porţiunile laterale ale corpilor vertebrali; • CANALUL VERTEBRAL: este format din suprapunerea găurilor vertebrale, se continuă în sus cu cavitatea neurocraniului, iar în jos se deschide prin hiatusul sacrat; canalul vertebral urmăreşte toate curburile coloanei vertebrale.

I.1.4.

IMPORTANŢA FUNCŢINALĂ A COLOANEI

VERTEBRALE 1. ROL DE PROTECŢIA MĂDUVEI •

14

În canalul vertebral se găseşte măduva spinării învelită în trei foiţe meningeale. Este evident rolul protector al coloanei vertebrale care este formată, anterior,

din suprapunerea corpurilor vertebrale şi, posterior, din suprapunerea arcurilor vertebrale. Leziunile coloanei vertebrale pot interesa şi măduva spinării.

2. ROL STATIC •

•

•

În ortostatism coloana vertebrală este un ax solid ce susţine capul, trunchiul şi membrele superioare. De la nivelul coloanei vertebrale se transmite greutatea la pelvis şi membre inferioare. Dezvoltarea mai mare a vertebrelor lombare se explică prin acea greutate mai mare pe care trebuie să o susţină. Curburile coloanei vertebrale în plan sagital au rolul de a-i mări rezistenţa. Conform formulei "C2+1=gradul de rezistenţă", unde "C" este numărul de curburi (42+1=17), coloana vertebrală este de 17 ori mai rezistentă cu curburi decât dacă nu le-ar avea. Pot exista şi exagerări ale curburilor sau inversarea lor ceea ce duce la formarea unor curburi patologice; existenţa lor pot determina dezvoltarea anormală a organelor din cutia toracică. Aceste curburi patologice pot fi ereditare sau dobândite.

3. ROL BIOMECANIC • • •

coloana vertebrală este antrenată în mişcări numeroase şi variate; mişcarea coloanei vertebrale rezultă din însumarea mişcărilor vertebrelor între ele; zonele de maximă solicitare sunt: zona lombară şi zona cervicală.

TEMĂ

Răspundeţi la următoarele întrebări: 1. cum se numesc piesele osoase din care este formată coloana vertebrală şi câte sunt? 2. care sunt regiunile coloanei vertebrale şi câte vertebre are fiecare regiune? 3. care sunt caracterele generale ale unei vertebre adevărate? 4. care sunt vertebrele false şi de ce se numesc aşa? 5. prin ce se diferenţiază o vertebră cervicală de una lombară? Dar una dorsală de una lombară? 6. ce are caracteristic axisul? Dar atlasul? Dar C7? 7. câte curburi are coloana vertebrală în plan sagital şi care sunt acestea? 8. ce este „creasta spinoaselor” şi pe cec faţă a coloanei vertebrale se află? 9. care sunt elementele care diferenţiază atlasul de celelalte vertebre cervicale 10. enumeraţi rolurile coloanei vertebrale 11. ce vertebră prezintă apofize costiforme? 12. ce vertebră prezintă gaura pentru artera şi vena vertebrală? 13. care parte a unei vertebre toracale se articulează cu tuberculul costal?

15

I.2.

TORACELE

OSOS

Toracele (trunchiul) osos este format în partea posterioară şi mediană din coloana vertebrală toracală (dorsală), de care se articulează, lateral, cele 12 perechi de coaste. Coastele se articulează, în partea anterioară, cu sternul. Are o formă aproximativ conică, cu baza mare în jos şi cu diametrul transversal mai mare decât cel anteroposterior. Găzduieşte organe de importanţă vitală: inima, plămânii, vasele mari. Cutia toracică este mai mare la bărbat decât la femeie.

I.2.1. • • • • •

•

•

• •

•

este un os lat, nepereche şi median; este situat în partea anterioară a toracelui; are o direcţie oblică în jos şi dinainte înapoi are 3 porţiuni: manubriu, corp şi procesul xifoidian; prezintă pentru descriere: o faţă anterioară, una posterioară, 2 margini laterale, o bază situată superior şi un vârf situat inferior; FAŢA ANTERIOARĂ: este convexă; prezintă la nivelul unirii manubriului de corp unghiul sternal sau unghiul lui Louis care se poate palpa sub piele; sub acest unghi sunt 3-4 linii transversale care rezultă din unirea a 34 piese osoase numite sternebre; FAŢA POSTERIOARĂ: este concavă; prezintă aceleaşi linii ca şi faţa Fig.17 OS STERN anterioară; vedere anterioară MARGINILE LATERALE - prezintă 7 incizuri costale în care pătrund cele 7 cartilaje costale articulare; BAZA: prezintă pe linia mediană incizura jugulară lateral de incizura jugulară se află câte o scobitură claviculară, prin intermediul cărora sternul se articulează cu claviculele. VÂRFUL - format din procesul xifoidian, este cartilaginos, variabil ca lungime şi formă fiind fie triunghiular, bifid sau oval. El se osifică la bătrâneţe.

I.2.2. • • 16

STERNUL

COASTELE

sunt oase lungi, perechi, curbate, fără canal medular; se articulează posterior cu coloana vertebrală şi anterior cu sternul;

• •

sunt 12 perechi; după raportul pe care în au cu sternul pot fi: ADEVĂRATE: primele 7 coaste care se articulează direct cu sternul FALSE: ultimele 5 perechi, care, la rândul lor, sunt de 2 tipuri: ƒ un grup format din perechile 8, 9 şi 10 care se unesc cu sternul prin intermediul cartilajului costal al coastei 7 ; ƒ un grup format din perechile 11 şi 12, numite COASTE FLOTANTE deoarece sunt mai scurte şi au extremitatea anterioară liberă.

Fig.18 COASTA vedere internă

Fig.19 COASTA vedere posteroinferioară •

CARACTERE GENERALE: lungimea creşte de la prima la a şaptea coastă, după care descreşte; după ce se desprind de pe coloana vertebrală toracală, coatele se îndreaptă extern şi înapoi, apoi cotesc brusc înainte, medial şi în jos; coasta este alcătuită dintr-un corp şi două extremităţi: Corpul: ƒ are formă de lamă ; ƒ faţa externă este convexă; ƒ faţa internă este uşor concavă şi în raport cu pleura; ƒ marginea superioară dă inserţie muşchilor intercostali; ƒ marginea inferioară prezintă un şanţ costal prin care trec vena, artera şi nervul intercostal. Extremitatea anterioară - se termină printr-o scobitură în care pătrunde cartilajul costal care face articularea cu sternul. Extremitatea posterioară: ƒ este format din 3 porţiuni: ƒ capul coastei: - este o mică umflătură prin care se termină posterior coasta; 17

primele 10 perechi de coaste au câte o faţă articulară pentru care articularea cu cavitatea formată prin unirea faţetelor costale articulare inferioare, respectiv superioare ale corpilor vertebrali; gâtul coastei se află între cap şi tuberculul coastei; tuberculul costal: - este o proeminenţă care prezintă o faţetă articulară pentru articularea cu apofiza transversă a vertebrei; - ultimele două coaste nu au tuberculi costali. -

ƒ ƒ

•

Caractere speciale: coasta 1: ƒ se caracterizează prin lungimea redusă şi prin direcţia ei orizontală; o faţa superioară, o faţă inferioară, o margine medială şi o ƒ prezintă margine laterală; ƒ faţa anterioară: prezintă tuberculul de inserţie Pentru muşchiul scalen anterior, iar, de o parte şi de alta a tubercului, sunt şanţurile venele subclaviculare anterioare şi posterioare. cartilajul costal - este situat în continuarea coastei; pentru primele 7 perechi de coaste ele folosesc la articularea cu sternul, pentru perechile 8, 9, şi 10 folosesc pentru articularea cu cartilajul costal al coastei 7.

I.2.3. • • •

18

TORACELE ÎN ANSAMBLU

are formă de trunchi de con; conformaţia poate varia după vârstă, sex, constituţie şi după unele stări patologice; Toracele prezintă: Suprafaţa externă: ƒ Faţa anterioară: - este delimitată de două linii ce trec prin extremităţile anterioare ale coastelor; - pe ea se află: sternul, articulaţiile sternocondrale, cartilajele costale, cartilajele condrocostale, extremitatea anterioară a coastelor, spaţiile intercostale. ƒ Faţa posterioară: - este delimitată lateral de 2 linii oblice care trec prin unghiul posterior al coastelor; - pe ea se află: apofizele spinoase ale vertebrelor toracale, şanţurile intervertebrale, apofizele transverse, articulaţiile costotransversale, extremitatea posterioară a castelor, spaţiile intercostale. ƒ Pe suprafaţa externă a toracelui osos se inseră următorii muşchi mai importanţi: - marele şi micul pectoral (pectoralis major, minor); - muşchiul dinţat anterior - drepţii abdominali (rectus abdominis). Suprafaţa internă: ƒ are patru feţe: una anterioară, una posterioară şi două laterale; ƒ faţa posterioară - prezintă pe linia mediană proeminenţele realizate de corpurile vertebrale; de o parte şi de alta a lor aflându-se şanţurile pulmonare. vârful toracelui: are o formă ovalară, bifidă sau piramidală; ƒ ƒ este oblic îndreptat în jos şi înainte; ƒ este aşezat anterior de scobitura jugulară a sternului, lateral de articulaţia sterno-condro-costală şi posterior de corpul vertebrei T1

-

baza toracelui este formată din: apendicele xifoid situat anterior, corpul vertebrei T12 situat posterior, marginea inferioară a coastei a XII a, extremitatea laterală a coastei XI împreună cu cartilajul coastei VII.

19

20 p

Fig. 20 TORACECLE OSOS – vedere anterioară

Fig. 21 TORACECLE OSOS – vedere posterioară

TEMĂ

Răspundeţi la următoarele întrebări: 1. care sunt oasele care iau parte la formarea toracelui? 2. ce reprezintă unghiul lui Louis? 3. unde se află incizura jugulară? 4. cum se mai numeşte vârful sternului? 5. câte coaste se articulează direct pe stern? 6. câte perechi de coaste sunt şi de câte feluri pot fi acestea? 7. cum se numesc coastele care nu se articulează nici cu sternul nici cu cartilajul coastei a VII-a? 8. câte feţe are toracele şi pe care dintre ele se află creasta apofizelor spinoase? 9. care sunt muşchii mai importanţi care se inseră pe faţa externă a toracelui? 10. cu cine se articulează capul coastei şi la ce extremitate a coastei se află acesta? 11. cu care extremitate o coasta adevărată se articulează cu sternul? 12. care sunt caracteristicile particulare ale primei coaste? 13. la ce extremitate a vertebrei se află gâtul coastei şi ce uneşte acesta?

Stabiliţi valoarea de adevăr a următoarelor afirmaţii, iar cele false reformulaţi afirmaţia pentru a fi adevărată: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12.

pentru

coloana vertebrală are 33-34 vertebre adevărate vertebrele cervicale prezintă un tubercul costiform vertebrele toracale se articulează cu sternul capul coastei se articulează cu procesul transvers al vertebrei toracale apofizele spinoase ale vertebrei false se află în partea anterioară vertebrei. vertebra lombară prezintă o procesul(apofiza) transvers la baza procesului costiform sacrul prezintă pe faţa anterioară 4 lini transverse care provin din sudarea celor 4 vertebre sacrale manubriul sternal se mai numeşte şi unghiul lui Louis sternul prezintă pe faţa sa laterală câte 7 incizuri pentru articularea cu cartilajele celor 7 coaste adevărate. corpul vertebral se află anterior şi se uneşte cu arcul vertebral prin intermediul pediculului. zona lombară prezintă 5 vertebre, cea cervicală 7, cea dorsală 12, iar cea sacro-coccigiană 7-8 piese osoase. gaura vertebrală face parte din pediculul vertebrei adevărate

21

CAP. II. ARTICULAŢIILE COLOANEI VERTEBRALE ŞI TORACELUI CAP. II.

ARTICULAŢIILE COLOANEI VERTEBRALE ŞI TORACELUI..................................................................... 21

II.1. ARTICULAŢIILE COLOANEI VERTEBRALE........................................................................ 22 II.1.1. ARTICULAŢIILE VERTEBRELOR ADERĂRATE ............................................................... 22 II.1.1.1. II.1.1.2. II.1.1.3. II.1.1.4. II.1.1.5.

ARTICULAŢIILE CORPURILOR VERTEBRALE (ARTICULAŢII DISCOVERTEBRALE) .......................................22 ARTICULAŢIILE PROCESELOR ARTICULARE...........................................................................................................23 UNIREA LAMELOR VERTEBRALE ...............................................................................................................................23 UNIREA PROCESELOR SPINOASE................................................................................................................................24 UNIREA PROCESELOR TRANSVERSE .........................................................................................................................24

II.1.2. ARTICULAŢIILE VERTEBRELOR FALSE ........................................................................... 24 II.1.3. MIŞCĂRILE COLOANEI VERTEBRALE .............................................................................. 25 II.2. ARTICULAŢIILE TORACELUI.................................................................................................. 30 II.2.1. ARTICULAŢIILE COSTOVERTEBRALE .............................................................................. 30 II.2.1.1. II.2.1.2. II.2.1.3.

ARTICULAŢIA CAPULUI COASTEI ..............................................................................................................................30 RTICULAŢIA COSTOTRANSVERSĂ .............................................................................................................................31 ARTICULAŢIILE STERNOCOSTALE.............................................................................................................................31

II.2.2. ARTICULAŢIILE STERNULUI ............................................................................................... 32 II.2.2.1. II.2.2.2.

Articulaţia sternală superioară .............................................................................................................................................32 Articulaţia sternală inferioară ..............................................................................................................................................32

II.2.3. MIŞCĂRILE CUTIEI TORACICE............................................................................................ 33

21

II.1.

ARTICULAŢIILE COLOANEI VERTEBRALE

Piesele componente ale coloanei vertebrale (vertebrele) se pot articula unele cu altele şi atunci se numesc articulaţii intrinseci ale coloanei vertebrale şi se pot articula cu oase care nu aparţin coloanei vertebrale: oasele craniului(occiputul), coastele, oasele coxale formând articulaţiile extrinseci ale coloanei vertebrale.

II.1.1.

ARTICULAŢIILE VERTEBRELOR

ADERĂRATE După Papilian cele 24 de vertebre adevărate se articulează între ele prin intermediul a două tipuri de articulaţii: articulaţii adevărate şi articulaţii false. Două vertebre adevărate se pot articula direct prin intermediul apofizelor (proceselor) articulare şi corpurilor vertebrale – numite şi articulaţii adevărate sau la distanţă prin intermediul ligamentelor la nivelul apofizelor (proceselor) spinoase, transverse sau lamelor vertebrale – numite şi articulaţii false.

II.1.1.1. ARTICULAŢIILE CORPURILOR VERTEBRALE (ARTICULAŢII DISCOVERTEBRALE) TIPUL ARTICULAŢIEI - simfiză SUPRAFEŢE ARTICULARE – Cele două suprafeţe articulare sunt reprezentate de faţa superioară a corpului vertebrei de dedesubt şi faţa inferioară a corpului vertebrei de deasupra MIJLOACE DE UNIRE 1. DISCUL INTERVERTEBRAL este o structură fibrocartilaginoasă care se repetă de 23 de ori între vertebrele coloanei, pe care le leagă sincondrotic. În structura discului intră două elemente: • Inelul fibros, format din lame concentrice de fibre de colagen, aşezate spiralat, oblic la 60 0. Inelul este mai gros anterior unde are mai multe lame concentrice. Posterior, numărul de lame este mai mic, inelul este mai subţire, explicând vulnerabilitatea aceste zone în hernia de disc. • Nucleul pulpos, constituit dintr-o masă de ţesut gelatinos situată într-o cavitate. Celulele nucleului sunt de tip condrocitar, cuprinse într-o reţea de proteoglicani care înglobează o mare cantitate de apă având rolul unei perne pneumatice între corpii vertebrali. 2. LIGAMENTUL LONGITUDINAL ANTERIOR leagă feţele anterioare ale corpurilor şi discurilor vertebrale. Are originea pe baza occipitalului, coboară pe faţa anterioară a coloanei terminându-se pe faţa pelvină a sacrului. Este alcătuit din: fibre superficiale lungi (care conectează 3-4 vertebre); fibre mijlocii şi fibre profunde scurte (conectează 2 vertebre adiacente). 22

Limitează mişcarea de extensie a coloanei vertebrale. 3. LIGAMENTUL LONGITUDINAL POSTERIOR leagă feţele posterioare ale corpurilor şi discurilor intervertebrale. Are originea pe faţa posterioară a corpului axis-ului. Este comparabilă cu o panglică lungă albă-sidefie, aplicată pe faţa posterioară a corpurilor vertebrale, dar în interiorul canalului rahidian, înaintea măduvei spinării şi a durei mater. La nivelul discurilor vertebrale către gaura de conjugare banda este mai lată cu rol în prevenirea hernierii laterale a nucleului pulpos. Limitează mişcarea de flexie a coloanei vertebrale.

MIŞCĂRILE ARTICULAŢIEI DISCOVERTEBRALE Articulaţiile dintre corpii vertebrali participă la toate mişcările posibile la nivelul coloanei vertebrale şi anume: • mişcări de flexie - extensie în jurul unui ax transversal; • • • •

mişcări de mişcări de mişcări de mişcări de discului.

înclinare laterală, în jurul unui ax transversal; rotaţie, în jurul unui ax vertical; alunecare în jurul unor axe paralele ale corpurilor vertebrale; îndepărtare şi apropiere între două vertebre, datorită elasticităţii

II.1.1.2. ARTICULAŢIILE PROCESELOR ARTICULARE

Sinonime: articulaţii unciforme TIPUL ARTICULAŢIEI – zigapofizare (zigapophyseales) SUPRAFEŢE ARTICULARE Sunt reprezentate de perechi de apofize (procese) articulare - inferioare ale vertebrei de deasupra şi superioare ale vertebrei de dedesubt. Au suprafeţe plane cu direcţie orizontală la nivel cervical, suprafeţe plane cu direcţie oblică la nivel toracic şi suprafeţe arcuate formând articulaţii trohoide în regiunea lombară. Suprafeţele articulare prezintă un strat fin de cartilaj hialin. Fiecare vertebră prezintă 4 articulaţii între apofizele articulare, două superioare şi două inferioare.

MIJLOACE DE UNIRE Prezintă capsula articulară fibroasă care se inseră la periferia suprafeţelor articulare. În funcţie de mobilitartea zonei, capsula articulaţiilor dintre apofizele articulare ale vertebrelor cervicale este mai laxă, ale celor dorsale şi lombare mai fibroasă şi îngroşată. Nu prezintă ligamente proprii.

II.1.1.3.

UNIREA LAMELOR VERTEBRALE

TIPUL ARTICULAŢIEI – sindesmoză (articulaţie falsă) MIJLOACE DE UNIRE Ligamentele galbene – Au formă dreptunghiulară. Ocupă spaţiul care se întinde de la procesul articular, la baza procesului spinos (apofiza spinoasă). Aceste ligamente închid canalul rahidian în partea posterioară. 23

Rolul lor este multiplu: • readucerea elastică a coloanei în poziţia normală, după ce ea a fost flectată; • limitarea flexiei exagerate sau bruşte a coloanei vertebrale. În acest fel discurile vertebrale sunt protejate contra leziunilor; • contribuie la menţinerea în poziţie verticală a coloanei vertebrale. limitează mişcarea de flexie a coloanei vertebrale, precum şi cea de rotaţie axială şi înclinare laterală de partea opusă.

II.1.1.4.

UNIREA PROCESELOR SPINOASE

TIPUL ARTICULAŢIEI - sindesmoză (articulaţie falsă) MIJLOACE DE UNIRE - Se realizează prin două feluri de ligamente: ligamente interspinoase leagă între ele procesele spinoase alăturate, de la bază până la vârf. Se continuă anterior cu ligamentele galbene, iar posterior, cu ligamentele supraspinoase. Grosimea şi rezistenţa lor creşte progresiv, de sus în jos. Limitează mişcarea de flexie şi rotaţie a coloanei vertebrale. ligamentele supraspinoase sunt benzi de ţesut fibros care conectează vârfurile • proceselor spinoase de la C7 la sacru. Unele sunt superficiale, mai lungi şi leagă 3-4 vertebre, altele sunt mai scurte şi profunde, conectând vertebrele alăturate. Limitează mişcarea de flexie şi rotaţie a coloanei vertebrale. Ligamentul nucal este situat la nivelul coloanei cervicale fiind omologul ligamentelor inter şi supraspinoase de la nivelele inferioare. Se întinde de la protuberanţa şi creasta occipitală externă, până la procesul spinos al vertebrei C7. Constituie un suport pentru inserţia muşchilor extensori ai coloanei cervicale. Ligamentul nucal limitează mişcarea de flexie şi rotaţie a coloanei vertebrale cervicale. •

II.1.1.5.

UNIREA PROCESELOR TRANSVERSE

TIPUL ARTICULAŢIEI - sindesmoză (articulaţie falsă) DE UNIRE se realizează prin ligamentele intertransversare (intertransverse). În regiunea cervicală sunt foarte puţin reprezentate, fiind înlocuite de muşchii echivalenţi. În regiunea toracică apar ca perechi de cordoane bine delimitate. În regiunea lombară sunt subţiri, cu aspect membranos. Ligamentele intertransversare limitează mişcările de rotaţie şi înclinare laterală de partea opusă. MIJLOACE

II.1.2. •

•

24

ARTICULAŢIILE VERTEBRELOR FALSE

Sunt următoarele: ARTICULAŢIA LOMBOSACRALĂ: uneşte sacrul cu vertebra a V a lombară. Această unire se face după tipul articulaţiilor vertebrelor adevărate (disc intervertebral, proceselor articulare, partea inferioară a capsulă pentru articulaţia ligamentelor vertebrale longitudinale anterior şi posterior, ligamentele galbene ligamentele supraspinos şi interspinos); ARTICULAŢIA SACROCOCCIGIANĂ este o simfiză, care permite mobilizarea pasivă, înapoi, a vârfului coccisului, în timpul naşterii, ducând la o creştere a strâmtorii inferioare a bazinului. Odată cu înaintarea în vârstă, această articulaţie devine o sinostoză (se osifică). Articulaţia este fixată cu ajutorul unor ligamente (sacrococcigiene şi un ligament interosos, cu valoarea unui disc intervertebral;

•

ARTICULAŢIA MEDIOCOCCIGIANĂ este o articulaţie frecventă la femeie, între prima vertebră coccigiană şi restul coccisului. La copil, toate vertebrele coccigiene sunt independente şi sunt unite între ele prin discuri intervertebrale.

II.1.3.

MIŞCĂRILE COLOANEI VERTEBRALE

Acestea sunt: flexia, extensia, înclinaţia laterală, circumducţia şi rotaţia. Fiecare articulaţie intervertebrală are mişcările ei proprii care sunt reduse. Mişcările coloanei, în întregime, sunt rezultanta mişcărilor ei parţiale. Flexia este aplecarea înainte. Discurile vertebrale suferă o apăsare mai mare în partea lor anterioară în timp ce ele se înalţă posterior. Ligamentul vertebral longitudinal anterior este relaxat, celelalte, dimpotrivă sunt întinse, solicitate. Extensia este aplecarea înapoi. Ligamentul vertebral longitudinal anterior este întins, iar celelalte, relaxate. Înclinarea laterală, în partea dreaptă sau stângă, turteşte discul de aceeaşi parte. Circumducţia este mişcarea rezultată din executarea alternativă mişcărilor precedente. Rotaţia spre dreapta sau spre stânga se execută în jurul unui ax vertical care trece prin centrul discurilor. Mobilitatea coloanei vertebrale diferă în raport cu regiunea considerată: este maximă în regiunea cervicală, mai mică în regiunea lombară şi mult mai redusă în cea toracică (pe de o parte din cauza dimensiunilor reduse ale discurilor intervertebrale de aici, pe de altă parte din cauza suprapunerii atât de accentuate a lamelor vertebrale şi proceselor articulare). 1.

TEMĂ

Conspectaţi din materialele bibliografice următoarele articulaţii: a. articulaţia atlantoaxoidiană b. articulaţia atlantooccipitală specificând la fiecare: tipul de articulaţie, suprafeţe articulare, mijloace de unire (capsulă şi ligamente), mişcările pe care aceste articulaţii le permit.

2. Răspundeţi la următoarele întrebări: a. Care sunt articulaţiile adevărate ale coloanei vertebrale? b. Daţi exemple de articulaţii extrinseci ale coloanei vertebrale (CV) şi argumentaţi. c. Ce are caracteristic o articulaţie de tip simfiză? d. Care articulaţii de la nivelul CV sunt de tip simfiză? e. Care sunt ligamentele care limitează mişcarea de flexie a CV? f. Care sunt ligamentele care limitează mişcarea de extensie a CV? g. Dar cele care limitează mişcarea de rotaţie? h. Care sunt rolurile nucleului pulpos? i. Care sunt articulaţiile false de la nivelul CV şi de ce se numesc ele aşa? j. Cum se numeşte ligamentul care unesc apofizele spinoase de la nivel cervical? k. Care sunt mişcările CV in plan frontal? l. Care este axa în jurul căreia se produce mişcarea de rotaţie a CV? m. Care este diferenţa dintre mişcarea de circumducţie şi mişcarea de rotaţie a CV? n. Ce articulaţii de la nivelul CV mai poartă numele de articulaţii unciforme?

25

26

Fig.27

ARTICULAŢIILE ATLANTOOCCIPITALĂ ŞI ALTLANTOAXOIDIANĂ

A,C,D – vedere posterioară după tăierea arcului posterior – straturi ligamentare

B – vedere superioară

27

Fig. 28 ARTICULAŢIILE STERNOCOSTALE – vedere anterioară

Fig.29 ARTICULAŢIILE COSTOVERTEBRALE

28

Fig.31 ARTICULAŢIILE COSTOVERTEBRALE – vedeere posterioară

29

II.2.

ARTICULAŢIILE TORACELUI

Toracele este o colivie osteocartilaginoasă elastică în care sunt adăpostite inima şi plămânii. Este alcătuit din 30 de piese osoase, legate între ele prin articulaţiile toracelui. Rolul lor este de a asigura rezistenţa şi elasticitatea necesară funcţiei de protecţie şi mecanicii respiratorii. • •

După dispoziţia lor, se pot împărţi în: grupul posterior o articulaţiile costovertebrale - articulaţiile coastelor cu vertebrele grupul anterior format din: o articulaţiile condrosternale - articulaţiile cartilajelor costale cu sternul; o articulaţiile intercondrale - articulaţiile cartilajelor între ele o articulaţiile condrocostale - articulaţiile coastelor cu cartilajele costale o articulaţiile pieselor sternale.

II.2.1.

ARTICULAŢIILE COSTOVERTEBRALE

Sunt reprezentate de conexiunea dublă realizată între extremitatea posterioară a coastei şi vertebrele coloanei toracice, formând peretele posterior al toracelui.

II.2.1.1.

ARTICULAŢIA CAPULUI COASTEI

TIPUL DE ARTICULAŢIE – articulaţie diartroză plană SUPRAFEŢE ARTICULARE 30

Se unesc capul coastei cu o cavitate (unghi diedru) formată feţişoarelor costale de pe corpurile a două vertebre toracice adiacente.

de

unirea

MIJLOACE DE UNIRE

1. CAPSULA ARTICULARĂ – subţire la exterior, care suprafeţelor articulare. Este întărită de 2 prezintă stratul sinovial. 2. LIG. RADIAT AL CAPULUI COASTEI – are formă de corpul vertebrei si discul intervertebral 3. LIG. INTRAARTICULAR AL CAPULUI COASTEI – uneşte intervertebral

se inseră la periferia ligamente. La interior evantai şi se inseră pe capul coastei cu discul

PARTICULARITĂŢI Coastele I, X, XI şi XII se articulează doar cu vertebra corespunzătoare

II.2.1.2.

RTICULAŢIA COSTOTRANSVERSĂ

TIPUL DE ARTICULAŢIE – articulaţie diartroză plană SUPRAFEŢE ARTICULARE Este articulaţia dintre tuberculul costal şi procesul transvers al vertebrei corespunzătoare numeric

MIJLOACE DE UNIRE •

• • • •

Capsula articulară - subţire la exterior, care se inseră la periferia suprafeţelor articulare. Este întărită de ligamente. La interior prezintă stratul sinovial ligamentul costotransversar posterior - între faţa posterioară a colului coastei şi procesul transvers corespunzător; ligamentul costotransversar superior - între creasta colului coastei şi procesul transvers al coastei suprajacente; ligamentul costotransversar lateral - între faţa posterioară a colului coastei şi baza procesului transvers al vertebrei suprajacente; ligamentul lombocostal - între coasta a XII a şi procesele costiforme ale primelor două vertebre lombare.

ARTICULAŢIILE COSTOVERTEBRALE permit realizarea mişcării de rotaţie a coastei faţă de un ax care trece prin colul coastei.

II.2.1.3.

ARTICULAŢIILE STERNOCOSTALE

Cu excepţia articulaţiei dintre cartilajul coastei I, VI şi VII, care se unesc direct cu sternul prin syncondroze, restul cartilajelor costale formează, împreună cu incizurile de pe marginea laterală a sternului, articulaţii sinoviale (articulaţiile 2-5). Suprafeţele articulare sunt acoperite de ţesut fibrocartilaginos şi sunt prevăzute cu capsulă şi ligamente.

A. ARTICULAŢIILE CONDROCOSTALE (COSTOCONDRALE) TIPUL DE ARTICULAŢIE – syncondroză SUPRAFEŢE ARTICULARE Extremitatea unei coaste prezintă o depresiune eliptică în care pătrunde extremitatea corespunzătoare a cartilajului. Această unire este completată prin continuarea periostului cu pericondrul

MIJLOACE DE UNIRE

Capsulă fibroasă la periferia suprafeţelor articulare. 31

Cartilajele sunt unite cu extremităţile vertebrale prin membrane situate în planul muşchilor intercostali: membrana intercostală externă şi internă.

B. ARTICULAŢIILE CONDROSTERNALE TIPUL DE ARTICULAŢIE – articulaţii plane SUPRAFEŢE ARTICULARE Cartilajele coastelor adevărate sunt prezintă scobituri în unghiuri diedre, în colţuri corespunzătoare acestor unghiuri.

unite cu marginile sternului. Sternul care intră cartilajele cu capetele în

MIJLOACE DE UNIRE

Capsulă fibroasă care este întărită de două ligamente radiate: unu anterior şi altul posterior. Se numesc astfel pentru că au forma unor evantaie care se întind între partea anterioară şi respectiv posterioară a articulaţiei şi stern.

C. ARTICULAŢIILE INTERCONDRALE TIPUL DE ARTICULAŢIE – syncondroză SUPRAFEŢE ARTICULARE Cartilajele 8,9 şi 10 sunt articulate prin extremităţile lor anterioare formând marginea toracelui. Cartilajele 6,7,8 şi 9 sunt unite între ele şi prin partea lor mijlocie.

MIJLOACE DE UNIRE

Sunt reprezentate de pericondrul care trece de pe un cartilaj pe altul şi câteva fascicule fibroase care unesc feţele anterioare a două cartilaje vecine.

II.2.2.

ARTICULAŢIILE STERNULUI

Articulaţiile sternului reprezintă mijloacele de unire ale celor trei părţi componente ale sternului între ele: manubriul, corpul şi procesul xifoid. Sunt reprezentate de două articulaţii:

II.2.2.1.

Articulaţia sternală superioară

TIPUL DE ARTICULAŢIE - sincondroză SUPRAFEŢE ARTICULARE - leagă corpul sternului cu manubriul sternal MIJLOACE DE UNIRE Între feţişoarele de pe extremitatea manubriului sternal şi partea superioară a corpului sternului există un fibrocartilaj cu valoare de ligament interosos. El aderă de suprafeţele osoase. Periostul se continuă de pe manubriul sternal pe corp;

II.2.2.2.

Articulaţia sternală inferioară

TIPUL DE ARTICULAŢIE – sincondroză SUPRAFEŢE ARTICULARE leagă corpul sternului de procesul xifoid MIJLOACE DE UNIRE - ligament interosos şi periost. Ambele articulaţii au o durată limitată: cea inferioară se osifică între 50-60 ani, cea superioară se osifică mai târziu.

32

II.2.3.

MIŞCĂRILE CUTIEI TORACICE

Mişcările cutiei toracice sunt legate de actul respiraţiei. În cursul mişcărilor toracelui se observă succesiunea ritmică a două momente: dilatarea, care corespunde inspiraţiei şi revenirea ce corespunde expiraţiei. Mişcările coastelor sunt de două feluri: de ridicare şi de coborâre. Mişcarea de ridicare este asociată cu aceea de proiecţie înainte a coastelor, ceea ce are drept urmare mărirea diametrului sagital al toracelui. Mişcarea de coborâre a coastelor antrenează efecte inverse

TEMĂ

1. RĂSPUNDEŢI LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI: a. Câte coaste se articulează direct cu sternul? b. Câte coaste se articulează cu sternul? c. care sunt mişcările ce pot avea loc la nivelul articulaţiilor costovertebrale? d. Câte piese osoase se articulează cu sternul? e. Câte cartilaje articulare se articulează cu sternul? f. Cu cine se articulează sternul? g. Câte articulaţii sunt la nivelul sternului? h. Cu ce coaste se articulează coasta VII? i. Cum se realizează articularea corpului coastei cu sternul? j. Care sunt mişcările cutiei toracice? k. Care este mişcare coastelor în timpul inspirului? 2. STABILIŢI VALOAREA DE ADEVĂR A URMĂTOARELOR AFIRMAŢII IAR LA AFIRMAŢIILE FALSE GĂSIŢI VARIANTA CORECTĂ: a. Ligamentele galbene unesc apofizele spinoase. b. Ligamentul cruciform este mijloc de unire la nivelul articulaţiei atlantoocipitale şi atlantoaxoidiene cu rol în limitarea flexiei CV cervicale. c. Coastele se articulează direct cu sternul. d. Ligamentul longitudinal anterior limitează mişcarea de flexie a coloanei vertebrale. e. Ligamentele intertrasverse participă şi la limitarea rotaţiei CV de aceeaşi parte. f. Coasta a X se articulează cu corpul unei singure vertebre. g. Coastele se articulează cu un unghi diedru format de corpul unei vertebre cu procesul transvers al vertebrei de deasupra.

33

CAP. III. MUŞCHII TRUNCHIULUI (GÂTULUI ,TRUNCHIULUI ŞI ABDOMENULUI) CAP. III.

MUŞCHII TRUNCHIULUI ............................................................................................................................... 35

III.1. MUŞCHII GÂTULUI ................................................................................................................................................... 36 IV.1.1. Muşchii regiunii laterale a gâtului........................................................................................................................ 36 IV.1.2. Muşchii regiunii mediane a gâtului....................................................................................................................... 39 IV.1.3. Sinteza acţiunilor muşchilor extremităţii cefalice ................................................................................................. 41 III.2. MUŞCHII TRUNCHIULUI...................................................................................................................................... 42 III.2.1. CLASIFICARE ...................................................................................................................................................... 42 A. DESCRIPTIV ŞI FUNCŢIONAL, MUŞCHII TRUNCHIULUI SE GRUPEAZĂ ÎN:..................................................................... 42 1. MUŞCHII PROPRII AI TRUNCHIULUI (M. INTRINSECI) ................................................................................................ 42 2. MUŞCHII ERECTORI SPINALI ............................................................................................................................................ 42 3. MUŞCHII CARE LEAGĂ MEMBRUL SUPERIOR DE TRUNCHI ..................................................................................... 42

III.2.2.

MUŞCHII SPATELUI ........................................................................................................................................... 46

III.2.2.1. III.2.2.2. III.2.2.3. III.2.2.4. III.2.2.5.

III.2.3.

PLANUL I....................................................................................................................................................................... 46 PLANUL II ..................................................................................................................................................................... 46 PLANUL III .................................................................................................................................................................... 47 PLANUL IV .................................................................................................................................................................... 48 SINTEZA ACŢIUNILOR MUŞCHILOR SPATELUI ................................................................................................... 49

MUŞCHII ANTERO-LATERALI AI TRUNCHIULUI ........................................................................................... 49

III.2.3.1. III.2.3.2.

MUŞCHII SUPERFICIALI............................................................................................................................................. 49 MUŞCHII PROFUNZI.................................................................................................................................................... 50

III.2.4. SINTEZA ACŢIUNILOR MUŞCHILOR TRUNCHIULUI..................................................................................... 51 III.3. MUŞCHII ABDOMENULUI ................................................................................................................................... 54 III.3.1. Sinteza acţiunilor muşchilor abdominali............................................................................................................... 56 III.4. MUŞCHII PLANŞEULUI PERINEAL..................................................................................................................... 56 III.5. SINTEZA ACŢIUNILOR M. TORACELUI (TRUNCHI ŞI ABDOMEN)............................................................. 57

35

III.1. MUŞCHII GÂTULUI Se inseră pe faţa externă a bazei craniului, pe coloana vertebrală şi oasele centurii toracale, Ei asigură mişcările capului pe trunchi, realizate prin intermediul coloanei vertebrale. Funcţional ei sunt muşchi craniomotori, topografic sunt muşchi ai gâtului. Repartizarea lor se face în două grupe topografice: a. muşchii regiunii mediane a gâtului situaţi în plan superficial şi plan profund; b. muşchii regiunii laterale a gâtului aşezaţi în trei planuri

IV.1.1.

MUŞCHII REGIUNII LATERALE A

GÂTULUI Sunt muşchi pereche, aşezaţi pe trei planuri. Dintre ei vom studia:

FIG.33

M. PLATISYMA

M. PLATYSIMA SAU M. PIELOS AL GÂTULUI • • • •

Origine: comisura labială – fibrele anterioare, pe regiunea inferioară a mandibulei şi pe fascia parotidomastoidiană – fibrele posterioare. Acestea se încrucişează cu cele anterioare la nivelul rafeului hiodian. Inserţie: ţesutul subcutanat al zonei subclaviculare, fascia pectoralului mare şi deltoidului. Inervaţie: nervul accesor (XI) şi ramuri din plexul cervical profund. Acţiune: când ia punct fix pe inserţie ............ .... ..... ............ .. ... ... ............................................................................ , când ia punct fix pe origine: ................................................... ..........................................................................

M. STERNOCLAIDOMASTOIDEUS SAU M. STERNOCLEIDOMASTOIDIAN(SCM) Este cel mai gros şi solid dintre muşchii gâtului 36

• • • • •

Origine: apofiza mastoidă, pe muchiile sale şi vârf. Inserţie: pe stern şi printr-un tendon cilindric pe claviculă - treimea ei medială. Fasciculul sternal şi cel clavicular determină o depresiune numită fosa supraclaviculară mică. Inervaţie: nervul accesor (XI) şi ramuri din plexul cervical profund. Acţiune: - contracţia bilaterală, luând punct fix pe stern şi claviculă execută mişcarea de ........ -

contracţie unilaterală înclină, luând punct fix pe stern şi claviculă execută mişcarea

-

de ........

când ia punct fix pe craniu intervine în inspirul forţat ridicând toracele.

FIG.34

MUŞCHII REGIUNII LATERALE A GÂTULUI - strat superficial -

37

FIG.35

38

MUŞCHII REGIUNII LATERALE A GÂTULUI - strat profund -

FIG.36

MUŞCHII SCALLENI

MUŞCHII SCALENI Sunt trei muşchi lungi, situaţi în plan profund.

SCALENUL ANTERIOR (SCALENUS ANTERIOS) • •

Origine: tuberculii anteriori ai apofizelor transverse ale vertebrelor cervicale 3,4,5,6 Inserţie: coasta I- pe tuberculul scalenului anterior

SCALENUL MIJLOCIU (SCALENUS MEDIUS) • •

Origine: tuberculii posteriori ai apofizelor transverse ale vertebrelor cervicale 2,3,4,5,6,7 Inserţie: coasta I, înapoia inserţiei muşchiului scalen anterior şi a şanţului arterei subclaviculare.

SCALENUL POSTERIOR NUMIT ŞI SCALENUL MIC (SCALENUS POSTERIOR) • • • •

Origine: tuberculii posteriori ai apofizelor transverse ale vertebrelor cervicale 4,5,6,7 Inserţie: coasta a II-a faţa laterală. Inervaţie: toţi muşchii scaleni sunt inervaţi de ramuri ale plexului cervical Acţiunea M. scaleni: În acţiune bilaterală participă la mişcarea de .......................... -

Când ia punct fix pe coastă, participă la mişcarea de...................

-

Când

ia

punct

fix

pe

vertebra

cervicală,

participă

la

..................,

ajutând efectuarea inspiraţiei.

IV.1.2.

MUŞCHII REGIUNII MEDIANE A GÂTULUI

FIG.37

MUŞCHII REGIUNII MEDIANE A GÂTULUI - vedere posterioară -

Dintre muşchii regiunii mediane a gâtului, importanţi pentru recuperarea kinetoterapeutică sunt muşchii planului profund, aceştia participând, de fapt, în 39

mişcările capului. Muşchii planului superficial sunt implicaţi în mişcările osului hioid (favorizând deglutiţia alimentelor) şi a laringelui. Muşchii din planul profund al regiunii mediane a gâtului sunt muşchi pereche dispuşi pe faţa anterioară a coloanei vertebrale, denumindu-se şi muşchi prevertebrali.:

M. DREPT ANTERIOR AL CAPULUI (RECTUS CAPITIS ANTERIOR) • • •

Origine: pe masele laterale ale atlasului. Inserţie: pe occipital, înaintea orificiului occipital. Acţiune: contracţia bilaterală....................; -

contracţia unilaterală ..................

M. DREPT LATERAL AL CAPULUI (RECTUS CAPITIS LATERAL) • • •

Origine: apofiza transversă a atlasului Inserţie: apofiza jugulară a osului occipital Acţiune: contracţia bilaterală:....................; -

contracţie unilaterală....................;

M. LUNG AL CAPULUI (LONGUS CAPITIS) Are trei porţiuni: oblică superioară, oblică inferioară, longitudinală, origini şi inserţii diferite. • Origine: vertebrele cervicale 3,4,5,6,7 şi toracale 1,2,3. Inserţii: atlas, axis, corpul vertebrei C3 • • Acţiune:..............................

care

au

M. SPLENIUS AL CAPULUI: muşchi aşezat în regiunea cefei, sub muşchiul trapez. ▪ Originea pe apofizele spinoase ale vertebrelor C7 şi T1-T3, ▪ Inserţia se face pe apofiza mastoidă şi pe occipital, sub linia nuchală superioară. ▪ Acţiunea: roteşte capul. M. SPLENIUS AL GÂTULUI: muşchi aşezat inferior faţă de precedentul. ▪ Originea lui este pe apofizele spinoase ale vertebrelor toracale T3-T6, iar ▪ Inserţia se face pe apofizele transverse ale primelor trei vertebre cervicale. ▪ Acţiunea: produce extensia capului, când se contractă bilateral; când se contractă unilateral, determină înclinarea laterală sau rotirea lui. MUŞCHIUL OBLIC INFERIOR (MARE) AL CAPULUI: este aşezat anterior faţă de semispinalul capului. ▪ Originea pe apofiza spinoasă a axisului, ▪ Inserţia este pe apofiza transversă a atlasului. Inervaţia este dată de nervii spinali cervicali I şi II. ▪ Acţiune: roteşte capul. MUŞCHIUL MARELE DREPT POSTERIOR AL CAPULUI: este aşezat superior faţă de oblicul inferior al capului. ▪ Originea este pe apofiza spinoasă a axisului, ▪ Inserţia se face sub linia nuchală inferioară. ▪ Acţiunea: extensia şi rotirea capului.

40

IV.1.3.

SINTEZA ACŢIUNILOR MUŞCHILOR EXTREMITĂŢII CEFALICE

•

• •

muşchi ai mimicii: acţionează în expresia unor stări psihice muşchii orbiculari oculari, muşchii zigomatici, muşchii ridicători ai aripilor nasului, muşchiul rizorius, de ambele părţi, intervin în râs, în exprimarea bucuriei; muşchii zigomatici de ambele părţi, intervin în plânsul cu hohote. muşchii coborâtori ai mandibulei: muşchiul milohioidian, muşchiul pielos al gâtului; muşchi mobilizatori ai laringelui şi osului hioid:.......................... ...........................................................................;

• • • • •

muşchii flexori ai capului: SCM, lungul capului (prin contracţia bilaterală concomitentă), dreptul anterior al capului; muşchii mişcărilor de lateralitate ale capului: drept lateral al capului, drept anterior al capului, SCM prin contracţia unilaterală, spleniusul capului; muşchii rotatori ai capului: SCM, lungul capului, drept posterior, oblic inferior; muşchi inspiratori: SCM, scalenii, omohioidianul; muşchi extensori ai capului: trapez, spleniusul capului, semispinalul capului, oblic superior, marele şi micul drept posterior al capului.

TEMĂ

1. Completaţi spaţiile libere din text cu acţiunile muşchilor respectivi. 2. Răspundeţi la următoarele întrebări: 1. Care sunt acţiunile muşchiului sternocleidomastoidian (SCM)? 2. Ce muşchi are inserţia pe prima coastă şi participă la înclinarea capului de aceeaşi parte? 3. Ce muşchi se inseră pe tuberculul posterior al atlasului şi participă la rotaţia de aceeaşi parte a capului în contracţie unilaterală? 4. Care sunt muşchii care participă la inspiraţie dintre cei de la nivelul gâtului? (enumeraţi şi explicaţi când participă la inspir acei muşchi) 5. Care este originea muşchiului SCM? 3. Sunt greşeli în textul de mai sus? Dacă DA care sunt acestea?

41

III.2. MUŞCHII TRUNCHIULUI Se inseră pe scheletul osteo-fibros al trunchiului. Trunchiul este constituit din: • parte anterioară, axială, formată din stern (superior) şi din banda aponevrotică numită linia albă (inferior); • parte posterioară - scheletul axial posterior - format din coloana vertebrală; • parte antero-latero-posterioară, formată din coaste care se întind între scheletul axial anterior şi cel posterior; • parte antero-inferioară formată dintr-un perete muscular - peretele abdominal, la nivelul căruia, aponevrozele muşchilor anteriori şi laterali ai abdomenului realizează linia albă. Sintetic, trunchiul are două componente: toracele (superior) şi abdomenul (inferior), la care se adaugă zona lombară, corespunzătoare peretelui opus peretelui abdominal.

III.2.1.

CLASIFICARE

A. DESCRIPTIV ŞI FUNCŢIONAL, MUŞCHII TRUNCHIULUI SE GRUPEAZĂ ÎN: 1. Muşchii proprii ai trunchiului; 2. Muşchii erectori spinali; 3. Muşchii care leagă membrul superior de trunchi;

1. MUŞCHII PROPRII AI TRUNCHIULUI (M. INTRINSECI) • •

• •

Situaţi pe trunchi, antero-lateral, acest grup se caracterizează prin faptul că originea şi inserţia lor nu depăşesc scheletul osteo-fibros al trunchiului. Sunt dispuşi în trei straturi: - stratul extern cuprinde: M. intercostali externi - la torace şi M. oblic extern abdominal - la abdomen; - stratul mijlociu cuprinde: M. intercostali interni - la torace şi M. oblic intern abdominal - la abdomen; - stratul intern cuprinde: M. subcostali, M. intercostali intimi, M. transvers - la torace şi M. transvers abdominal - la abdomen. Inervaţie . - M. toracici: ramurile anterioare ale nervilor spinali toracali T1- T12; - M. abdominali: ramurile anterioare ale nervilor spinali L1- L3 Acţiune: - M. Toracali - participă la mişcările respiratorii; - M. Abdominali - participă la realizarea compresiunii abdominale.

2. MUŞCHII ERECTORI SPINALI Acest grup este constituit de muşchii extensori ai capului şi coloanei vertebrale, care se întind pe faţa posterioară a trunchiului, de la bazin la craniu. Sunt situaţi profund, simetric faţă de coloană, în şanţurile vertebrale (de unde şi denumirea de muşchi ai şanţurilor vertebrale). Denumirea de erectori provine de la funcţia lor care este de ridicare a trunchiului în ortostatism. • Inervaţie – Este realizată de ramurile posterioare ale nervilor spinali. • Acţiune – Produc extensia capului şi a coloanei vertebrale.

3. MUŞCHII CARE LEAGĂ MEMBRUL SUPERIOR DE TRUNCHI 42

•

• •

• •

Sunt muşchi care au inserţia de origine pe scheletul trunchiului şi inserţia pe oasele centurii scapulare sau osul humerus. În general sunt muşchi laţi, în care partea lată constituie originea, iar partea opusă se strânge într-un tendon sau aponevroză, fixându-se pe oasele membrului superior. Situaţi pe toate feţele trunchiului, ei sunt muşchi superficiali. După inserţia lor distală, se disting: - muşchi vertebro-scapulari: M. trapez, M. romboizi, M. ridicător (angular) al scapulei; - M. Vertebro - humerali: M. mare dorsal; - M. Toraco-humerali: M. pectoral mare; - M. Costo-scapulari: M. dinţat anterior, M. pectoral mic. Inervaţie – Este asigurată de ramurile anterioare ale nervilor spinali şi cervico-toracali, din plexul brahial. Acţiune – Sunt muşchi motori ai membrelor superioare.

B. TOPOGRAFIC MUŞCHII TRUNCHIULUI SE GRUPEAZĂ ÎN: 1. muşchii spatelui şi cefei; 2. muşchii laterali - toracali ; 3. muşchii anteriori-abdominali; 4. muşchi ce constituie planşeul perineal.

43

44

45

III.2.2.

MUŞCHII SPATELUI

Sunt dispuşi în cinci planuri: - Planul I: M. trapez şi latissimus dorsi; - Planul II: M. levator scapulae (ridicătorul sau angularul scapulei) şi M. romboizi (mare şi mic), M. Dinţat posterior şi superior, M. Dinţat posterior şi inferior; - Planul III: M. Erector spinalis - Planul IV: M. transversospinal, M. Multifizi, M. Rotatori;

III.2.2.1.

PLANUL I

M.TRAPEZ • •

• •

M. •

• • •

Origine: protuberanţa occipitală externă, linia nuchală superioară, ligamentul nucal, apofizele spinoase ale vertebrelor C7-T11. Inserţie: - pe claviculă (marginea posterioară a extremităţii acromiale)- fibrele descendente ale muşchiului (superioare); pe acromion: fibrele orizontale (mijlocii); pe marginea posterioară a spinei scapulare - fibrele ascendente (inferioare). Inervaţie: nervul accesor şi ramuri anterioare ale nervilor spinali C3-C4 Acţiune: ƒ fibrele superioare: ridică umărul şi participă la bascularea scapulei şi rotesc capul de partea opusă; ƒ fibrele mijlocii: trag scapula spre coloană, înclină coloana; ƒ fibrele inferioare: ridică trunchiul (intervin în căţărare)

LATISSIMUS DORSI (MARELE DORSAL) Origine: prin intermediul fasciei toracolombare, pe treimea posterioară a crestei iliace, apofizele spinoase ale vertebrelor toracice T7- T12, apofizele spinoase ale vertebrelor lombare L1-L5, sacrum, pe faţa externă a ultimelor 4 coaste şi unghiul inferior al scapulei. Inserţie: şanţul intertubercular al osului humerus. Inervaţie: nervul toracodorsal. Acţiune: când ia punct fix pe coloană, coboară braţul ridicat, realizând şi extensia, adducţia, rotaţia internă a braţului; când ia punct fix pe humerus, este muşchi inspirator şi ridică toracele intervenind în căţărare, poate participa la înclinarea trunchiului de aceeaşi parte

III.2.2.2. M.

PLANUL II

LEVATOR SCAPULAE

Este un muşchi triunghiular situat în părţile laterale ale cefei. • Origine: tuberculul posterior al apofizelor transverse ale vertebrelor cervicale C1- C4, C5 • Inserţie: unghiul superior al scapulei. 46

• •

Inervaţie: ramurile anterioare ale nervilor C3-C5 Acţiune: - este sinergică cu M. trapez, respectiv - ridică scapula în totalitate şi implicit umărul, imprimă mişcarea de rotaţie a scapulei şi menţine în poziţie scapula; - când ia punct fix pe scapulă, înclină coloana vertebrală de partea muşchiului contractat, realizând flexia laterală a gâtului.

MUŞCHII ROMBOIZI MARE ŞI MIC Sunt acoperiţi de muşchiul trapez şi muşchiul levator scapulae. • Origine: romboid mare: pe apofizele spinoase ale vertebrelor toracale T1-T4 şi vertebra cervicală C7 romboid mic: pe procesele spinoase ale vertebrelor C6-T1 • Inserţie: pe marginea medială a scapulei (pentru ambii muşchi). • Inervaţie: nervul dorsal al scapulei. • Acţiune: asemănătoare cu M. levator scapulae şi trapez. - ridică scapula (adducţia şi ridicarea umărului); - roteşte scapula în jurul unghiului său lateral

M. • • • • •

M.

DINŢAT POSTERO-SUPERIOR Este acoperit de M. romboizi. Origine: procesele spinoase ale vertebrelor C6-T2. Inserţie: faţa externă a coastelor II-V, prin patru digitaţii (la nivelul unghiului costal). Inervaţie: nervii intercostali II-V Acţiune; ridicarea coastelor, intervenind în mişcarea inspiratorie.

DINŢAT POSTERO-INFERIOR

•

Origine: - procesele spinoase ale vertebrelor toracice T10-T12; procesele spinoase ale vertebrelor lombare L1-L2 • Inserţie: faţa externă a coastelor IX-XII (la nivelul unghiului costal); • Inervaţie: nervii intercostali IX- XII • Acţiune: coborârea coastelor, intervenind în mişcarea expiratorie. Dacă se contractă ambii muşchi dinţaţi posteriori în acelaşi timp, ei sunt inspiratori. Dacă se contractă izolat, sunt antagonişti.

III.2.2.3.

PLANUL III

Este reprezentat de un complex muscular care ocupă şanţurile paravertebrale.

M. ERECTOR SPINAE Muşchiul leagă vertebrele între ele, craniul coastele şi bazinul de coloană. Este format din 4 grupe musculare aşezate pe straturi de la superficial până la profund astfel: masa comună, M. Iliocostal, M. Longissimus, M. Spinal. Cei superficiali sunt mai lungi iar cei mai profunzi sunt mai scurţi. Funcţia generică este de a participa împreună cu lanţul triplei extensii de la membrul inferior la menţinerea poziţiei ortostatice precum şi la extensia coloanei vertebrale pe ansamblu. MASA COMUNĂ Origine: creasta sacrală mediană, creasta iliacă, faţa posterioară sacrum şi fascia toracolombară, procesele spinoase ale ultimelor vertebre lombare 47

Inserţie: în funcţie de zona de inserţie sunt descrise mai multe coloane musculare: - coloana laterală – leagă bazinul de coaste şi coastele între ele (M. Iliocostal) - coloana mijlocie – leagă bazinul de coaste, şi coastele de procesele transverse (M. Longissimus) - coloana medială – uneşte bazinul de procesele spinoase şi procesele spinoase între ele (M. Spinal)

M. ILLIOCOSTAL Este cel mai extern, merge în sus încrucişând toate coastele până la nivel cervical prinzându-se pe unghiurile posterioare ale vertebrelor la nivel toracal, procese transverse la nivel cervical. Are trei porţiuni: Porţiunea lombară Origine: masa comună; Inserţie: unghiul costal ale ultimelor 6 coaste Porţiunea toracală Origine: ultimele 6 coaste; Inserţie: pe primele coaste (sărind un număr constant de coaste) Porţiunea cervicală Origine: coastele 3-6 Inserţie: tuberculii posteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor C3- C7

M. LONGISSIMUS Este mijlociu. Este situat în şanţul format de apofizele transverse cu cele spinoase. Are trei porţiuni: Porţiunea toracală Origine: masa comună; Inserţie: pe procesele costiforme şi accesorii ale vertebrelor lombare pe coaste, şi pe procesele transverse ale ultimelor vertebre toracale Porţiunea cervicală Origine: pe procesele transverse ale primelor 5 vertebre toracale; Inserţie: pe procesele transverse ale ultimelor 5 vertebre cervicale; Porţiunea cefalică Origine: primele vertebre toracale şi ultimele 5 vertebre cervicale; Inserţie: apofiza mastoidă.

M. SPINALIS Este greu de diferenţiat de Longissimus. Are trei porţiuni: Porţiunea toracală Origine: procese spinoase vertebre lombare L1 , L2 şi ultimele 2 toracale Inserţie: procesele spinoase a primelor 7-8 vertebre toracale Porţiunea cervicală – inconstantă, uneşte lig. nucal de apofizele spinoase Porţiunea cefalică – inconstantă – inclusă în masa M. Semispinal al capului

III.2.2.4.

PLANUL IV

SISTEMUL TRANSVERSOSPINAL - sunt muşchi cu originea pe apofizele transverse, iar inserţiile pe apofizele spinoase . Din această categorie fac parte: M. SEMISPINAL Sunt muşchi care merge de la apofizele transverse la apofizele spinoase şi are trei porţiuni: semispinalul capului (face extensia şi rotirea capului), cervical (roteşte, extinde şi face mişcări laterale ale coloanei cervicale) şi toracal (face rotaţia, extensia şi înclinarea laterală a porţiunilor din coloana toracică). 48

M. ROTATORI Sunt aşezaţi în regiunea toracică a coloanei vertebrale - rol în rotaţia coloanei cervicale (pentru că au originea pe apofizele transverse ale vertebrelor toracale, dar inserţia este pe apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale);

M. MULTIFID Sunt muşchi care se întinde în tot lungul coloanei vertebrale, de la sacru până la axis şi este format din numeroase fascicule musculare. Realizează flexia segmentelor coloanei vertebrale dorsal (extensia) şi lateral (înclinarea/flexia laterală);

III.2.2.5. • • • • • • • • •

SINTEZA ACŢIUNILOR MUŞCHILOR SPATELUI

muşchii rotatori ai capului: M. oblic inferior al capului, marele drept posterior al capului, spleniusul şi semispinalul capului; muşchii extensori ai capului: M. trapez, marele drept posterior al capului, micul drept posterior al capului, micul oblic al capului; muşchii care determină mişcări de lateralitate ale capului: micul oblic al capului, splenius, marele drept posterior al capului, trapezul; M. extensori ai coloanei vertebrale: semispinalul cervical, semispinalul toracal şi iliocostalul; M. rotatori ai regiunii cervicale: M. Multifid şi M. Rotatori; M. care fac mişcări de lateralitate ale coloanei vertebrale: M. Interspinoşi şi multifidul; M. ridicători ai umărului: trapezul; M. ridicători ai trunchiului în căţărare: marele dorsal. M. adductori ai braţului: marele dorsal.

III.2.3.

MUŞCHII ANTERO-LATERALI AI TRUNCHIULUI

Muşchii toracelui se împart după inserţia de origine, aşezarea şi acţiunea lor în: • muşchi superficiali - care leagă membrul superior de trunchi şi acţionează centura scapulară şi membrele superioare • muşchi profunzi - care intervin în mecanica respiraţiei fiind muşchi proprii ai toracelui şi formează pereţii toracelui.

III.2.3.1. M.

MUŞCHII SUPERFICIALI

PECTORAL MARE

•

Origine: pe claviculă (1/2 medială a marginii anterioare); stern şi coaste (cartilajele costale 1-6), teaca M. drept abdominal; teaca M. drept abdominal. • Inserţie: creasta tuberculului mare humeral • Inervaţie: nerv pectoral medial. • Acţiune: .............................................................. -

............................................................... 49

..............................................................

M.

PECTORAL MIC

• Origine: prin trei digitaţii, pe faţa externă a coastelor III-V. • Inserţie: procesul coracoid al scapulei. • Inervaţie: nerv pectoral medial şi lateral. • Acţiune: .............................................................. ...............................................................

M. • • • •

M.

SUBCLAVICULAR Origine: coasta I Inserţie: faţa inferioară a claviculei (şanţul M. subclavicular) Inervaţie: nervul subclavicular. Acţiune: coboară clavicula (şi implicit umărul) cu punct fix pe claviculă - ridică coasta I (inspirator auxiliar).

DINŢAT ANTERIOR

Ocupă cea mai mare parte a regiunii antero-laterale a toracelui. • Origine: pe feţele laterale şi marginale superioare ale primelor zece coaste. • Inserţia distală: pe marginea medială a scapulei de la unghiul superior la cel inferior. • Inervaţia: nervul toracal lung. • Acţiune: .............................................................. ...............................................................

III.2.3.2.

MUŞCHII PROFUNZI

Ocupă spaţiile intercostale, fiind dispuşi în trei straturi: extern, mijlociu, intern. MUŞCHII INTERCOSTALI unesc coastele între ele şi sunt câte doi în fiecare spaţiu intercostal (un M. extern şi unul intern). Ei sunt mai scurţi decât spaţiile pe care le ocupă, motiv pentru care sunt continuaţi astfel: • M. intercostali externi se continuă cu membrana intercostală externă până la stern; • M. intercostali interni se continuă cu membrana intercostală internă până la coloană.

MUŞCHII INTERCOSTALI EXTERNI • • • • • •

50

Formează stratul extern. Origine: marginea inferioară a coastei superioare. Direcţie oblică dinapoi-înainte şi de sus în jos şi se continuă anterior cu membrana intercostală. Inserţie: marginea superioară a coastei inferioare. Inervaţie: nervii intercostali. Acţiune: coboară coastele (M. expiratori).

Muşchii intercostali externi şi interni sunt separaţi între ei de ţesut celular care conţine pachetul vasculo-nervos intercostal - respectiv, de sus în jos - vena, artera şi nervul intercostal.

STRATUL INTERN ESTE FORMAT DIN URMĂTORII MUŞCHI: -

III.2.4.

ridicătorii coastelor (muşchi inspiratori), M. subcostali (expiratori), M. intercostali intimi (expiratori), M. transvers al toracelui (expirator).

SINTEZA ACŢIUNILOR MUŞCHILOR

TRUNCHIULUI • • • • • • •

M. inspiratori: M. diafragma, intercostali externi, supracostali, marele dinţat. La aceştia se adaugă: M. SCM, scalenii, dinţat posterior şi superior, care intervin în inspiraţia forţată. M. expiratori: M. intercostali interni. La ei se adaugă: dreptul abdominal, transversul abdominal, oblicul extern intern, micul dinţat posterior şi inferior, iliocostalul, care intervin în expiraţia forţată. M. ridicători ai trunchiului la căţărare: marele pectoral şi marele dorsal. M. ridicători ai umărului: M. trapez şi marele dinţat. M. care duc omoplatul înainte: marele dinţat. M. adductori ai braţului: marele pectoral şi marele dorsal. M. care fac rotaţia braţului: M. marele pectoral.

51

52

53

III.3. MUŞCHII ABDOMENULUI Între linia mediană anterioară, trasată pe linia albă şi linia mediană posterioară ce trece de-a lungul proceselor spinoase ale vertebrelor lombare, se află pentru fiecare hemiabdomen câte 6 muşchi, numiţi muşchi ai abdomenului. De o parte şi de alta a liniei mediane se află M. drepţi abdominali. Muşchii oblic extern, oblic intern şi transvers al abdomenului

M. • • • •

DREPT ABDOMINAL Este un muşchi lung cu fibre verticale. Origine: faţa anterioară a cartilajelor costale V-VII şi procesul xifoid sternal. Inserţie: osul pubis (între tuberculul pubian şi simfiză). Inervaţie: nervii intercostali. Acţiune: ..................................................

.............................................................. ............................................................... ..............................................................

M.

PIRAMIDAL

Este un muşchi mic, triunghiular, inconstant, situat în teaca M. drept abdominal, anterior de acesta în partea sa inferioară. • Origine: prin digitaţii încrucişate cu cele ale M. dinţat anterior, pe faţa externă a coastelor V-XII. • Inserţie: pe creasta iliacă, ligamentul inghinal, tuberculul pubian şi linia albă. • Acţiune: .............................................................. ............................................................... ..............................................................

M.

OBLIC EXTERN

•

Origine: prin digitaţii încrucişate cu cele ale M. dinţat anterior pe faţa externă a coastelor V- XII. • Inserţie: pe creasta iliacă, ligamentul inghinal, tuberculul pubic, linia albă. • Acţiune: .............................................................. ............................................................... ..............................................................

M. • • • • 54

OBLIC INTERN Fibrele sale se încrucişează în unghi drept cu fibrele M. oblic extern. Origine: pe faţa internă a coastelor VII-XII şi pe cartilajele costale, creasta iliacă, aponevroza lombară. Inserţie: linia albă. Inervaţie: nervii intercostali. Acţiune:

..............................................................

M.

TRANSVERS ABDOMINAL

Formează stratul muscular mai profund al peretelui abdominal. • Origine: pe faţa internă a coastelor VII- XII şi pe cartilajele costale, creasta iliacă, aponevroza lombară. • Inserţie: linia albă. • Inervaţie: nervii intercostali. • Acţiune: .............................................................. ............................................................... ..............................................................

M.

PĂTRATUL LOMBELOR

Este un muşchi subţire şi patrulater, situat posterior şi profund în regiunea lombară. • Origine: creasta iliacă. • Inserţie: procesele transverse ale vertebrelor lombare şi pe coasta a XII-a. • Inervaţie: nervii intercostali. • Acţiune: .............................................................. ............................................................... ..............................................................

M.

DIAFRAGM

Este muşchiul care separă cavitatea toracică de cea abdominală. De formă boltită, cu concavitatea spre cavitatea toracelui, porţiunea sa cea mai ridicată este tendinoasă, constituind centrul tendinos. De aici coboară fibre musculare spre stern, coloana lombară şi coaste, pe care se inseră. Prin urmare, are o porţiune centrală tendinoasă şi una periferică musculară. Acest muşchi este străbătut de formaţiuni viscerale care trec prin orificii speciale: esofag, vena cavă inferioară, artera aortă. • Origine: este diferită pentru fiecare din cele trei componente ale diafragmului: ƒ pentru partea lombară: corpul vertebrelor lombare, prin două tendoane puternice - stâlpii diafragmului; ƒ pentru partea costală: pe faţa internă a ultimelor şase coaste şi cartilajele corespunzătoare; ƒ pentru partea sternală: are originea pe faţa posterioară a apendicelui xifoid. • Inserţie: este specifică pentru fiecare parte: ƒ pentru partea lombară: pe părţile mediale şi posterioare ale centrului tendinos; ƒ pentru partea costală: pe părţile antero-laterale ale centrului tendinos; ƒ pentru partea sternală: pe vârful centrului diafragmatic. • Inervaţie: ramuri din nervul frenic şi ramuri ale ultimelor şase perechi de n. intercostali. • Acţiune: .............................................................. ............................................................... 55

III.3.1. • • • • •

SINTEZA ACŢIUNILOR MUŞCHILOR ABDOMINALI

M. flexori ai trunchiului: M. mare şi micul oblic al abdomenului; M. rotatori ai trunchiului: M. oblici interni şi externi ai abdomenului; M. flexori ai bazinului: M. drepţi abdominali; M. ce realizează lateralitatea trunchiului: M. oblici externi şi interni ai abdomenului; M. ce realizează presa abdominală: M. Diafragm, drept abdominal, transvers al abdomenului, oblici externi şi interni ai abdomenului.

.

III.4. MUŞCHII PLANŞEULUI PERINEAL Fac parte din M. trunchiului, închizând strâmtoarea inferioară a bazinului. Participând la realizarea canalului de naştere pelvigenital se studiază împreună cu bazinul osos şi organele genitale.

56

III.5. SINTEZA ACŢIUNILOR M. TORACELUI (TRUNCHI ŞI ABDOMEN) Mişcările trunchiului se realizează pe scheletul axial al corpului, constituit de coloana vertebrală la care se adaugă şi partea somatică corespunzătoare. • Prin prezenţa discului intervertebral, mişcările dintre două vertebre sunt limitate în general la 30, fiind mai ample în regiunea cervicală şi lombară. Totuşi, prin interesarea concomitentă a tuturor articulaţiilor intervertebrale, se obţin mişcări ample de flexie, extensie, rotaţie, înclinare laterală şi circumducţie. La mişcarea de flexie a trunchiului realizată de articulaţiile intervertebrale participă şi flexia coloanei pe femur, în articulaţia coxo-femurală. • Repartizare a muşchilor în funcţie de acţiunea lor, ar arăta astfel: - extensia: realizată de splenius al capului, semispinalul capului, sacrospinalul, M. erectori; - flexia: psoas-iliacul, lungul gâtului, marele şi micul oblic, scalenii, SCM, dreptul abdominal, fesierul mare; - mişcarea de lateralitate: oblicul mare şi mic, muşchii flexori (în cazul când se contractă homolateral - M. lung); - mişcarea de rotaţie: M. rotatori, multifidul, splenius al gâtului.

TEMĂ

1. Completaţi spaţiile libere din text cu acţiunile muşchilor respectivi. 2. Răspundeţi la următoarele întrebări: 1. Care sunt acţiunile muşchiului dinţat anterior? 2. Care este inserţia muşchiului dinţat posterior şi superior? 3. Ce muşchi au inserţia pe creasta iliacă şi participă la ridicarea bazinului de aceeaşi parte? 4. Ce muşchi participă la mişcarea de rotaţie vertebrală? 5. Care sunt acţiunile diafragmului şi ce nerv îl inervează? 6. Care este originea muşchiului drept abdominal? 7. Care sunt muşchii care leagă membrul superior de trunchi? 8. Care muşchi care ia punct fix pe umăr (şi are inserţia pe umăr) va produce înclinarea trunchiului de aceeaşi parte? 9. Care sunt muşchii inspiratori dintre toţi muşchii învăţaţi până la acest moment? 10. Care sunt inserţiile muşchilor multifizi? 3. Sunt greşeli în textul de mai sus? Dacă DA care sunt acestea?

57

CAP. IV. SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR CAP. VI.

SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR

59

VI.1. CENTURA MEMBRULUI SUPERIOR VI.1.1. CLAVICULA (clavicula) VI.1.1.1. ELEMENTE DECRIPTIVE VI.1.2. SCAPULA

62 62 63 64

VI.2. SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR LIBER VI.2.1. SCHELETUL BRAŢULUI VI.2.1.1. HUMERUSUL VI.2.2. OASELE ANTEBRAŢULUI VI.2.2.1. ULNA sau CUBITUSUL VI.2.2.2. RADIUSUL VI.2.3. OASELE MÂINII VI.2.3.1. CARPUL VI.2.3.2. METACARPUL VI.2.3.3. OASELE DEGETELOR

68 68 68 72 73 75 76 76 77 78

59

SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR (membrul toracic) Membrul superior prezintă două porţiuni: centura membrului superior şi membrul superior liber. Centura membrului superior (centura scapulară) realizează legătura dintre membrul superior liber şi toracele osos. Centura scapulară este formată din două oase, care alcătuiesc scheletul umărului: clavicula, situată anterior şi omoplatul, situat posterior. Membrul superior liber este format din 3 segmente: braţ, antebraţ şi mână. Braţul este alcătuit dintr-un singur os: humerusul. Antebraţul este alcătuit din 2 oase aproape paralele: radiusul, situat extern şi ulna (cubitusul), situat intern. Mâna cuprinde 27 oase: 8 carpiene, care formează scheletul pumnului, 5 metacarpiene şi 14 falange, care alcătuiesc scheletul degetelor.

60

61

IV.1. CENTURA MEMBRULUI SUPERIOR Centura membrului superior formează scheletul umărului şi asigură legătura dintre oasele membrului liber şi toracele osos. Ea este constituită din două oase: clavicula şi scapula.

IV.1.1.

62

CLAVICULA (CLAVICULA)

Clavicula este un os lung şi pereche situat la limita dintre torace şi gât; este orientată transversal, fiind cuprinsă între manubriul sternului şi acromion. Clavicula prezintă două curburi inegale, care îi dau forma literei S: una este medială, cu concavitatea posterioară, alta laterală, cu concavitatea anterioară. Osul poate fi explorat prin palpare aproape pe toată întinderea lui. Clavicula prezintă pentru descriere două feţe (superioară şi inferioară), două margini (anterioară şi posterioară) şi două extremităţi (internă şi externă).

IV.1.1.1.

ELEMENTE DECRIPTIVE

ORIENTARE. Se aşează: lateral extremitatea turtită, anterior marginea acestei extremităţi, iar în jos faţa osului, prevăzută cu un şanţ.

concavă

a

FAŢĂ SUPERIOARA • • • •

este netedă în porţiunea ei mijlocie şi se poate palpa sub piele; este rugoasă la extremităţi unde dă inserţii musculare; median rugozităţile dau inserţie muşchiului sternocleidomastoidian; lateral se inseră muşchilor deltoid şi trapez.

FAŢĂ INFERIOARA • • • •

răspunde primei coaste; prezintă un şanţ care ne-a servit la orientarea osului; pe acest şanţ se insera muşchiul subclavicular; medial de şanţ se găseşte impresiunea ligamentului costoclavicular pe care se insera ligamentul cu acelaşi nume; lateral de şanţ se găsesc două proeminenţe rugoase: tuberculul conoidian, situat aproape de marginea posterioară a osului şi linia trapezoidală situată antero-lateral faţă de tubercul. Pe tubercul se insera ligamentul conoid, iar pe linia trapezoidală ligamentul trapezoid; ligamentele unesc clavicula cu procesul coracoidian al scapulei.

MARGINEA ANTERIOARĂ • •

este concavă în treimea laterală, unde dă inserţie muşchiului deltoid; este convexă în, treimea medială, unde dă inserţie muşchiului pectoral mare.

MARGINEA POSTERIOARĂ • • •

este şi ea concav-convexă, dar în sens invers decât marginea anterioară; în porţiunea laterală a marginii se insera muşchiul trapez; în porţiunea mijlocie are raporturi cu muşchiul omohioidian, cu muşchii scaleni şi cu trunchiurile plexului brahial (în căderile pe umăr, clavicula poate fi fracturată în porţiunea ei mijlocie iar fragmentele fracturate pot leza vasele subclaviculare şi trunchiurile plexului brahial);

EXTREMITATEA MEDIALA SAU STERNALĂ • •

este voluminoasă; prezintă o faţă sternală

destinată articulării cu manubriul sternului.

EXTREMITATEA LATERALA SAU ACROMIALA • •

este turtită; prezintă o faţă acromială

destinată articulării cu acromionul. 63

IV.1.2.

SCAPULA

Scapula sau, omoplatul este. Este situată la partea postero-superioară a toracelui. Pe schelet acest os se întinde între primul spaţiu intercostal şi coasta a VIII. Osul este aplicat pe torace, pe care-l depăşeşte însă lateral, luând astfel parte la formarea umărului şi la delimitarea axilei. TIP: un os lat, pereche, de formă triunghiulară. ORIENTARE: se aşează posterior faţa prevăzută cu o puternică spină, în sus marginea cea mai mică şi subţire, lateral (şi puţin înainte) unghiul cel mai voluminos (prevăzut cu o cavitate articulară).

FIG. 49 SCAPULA – VEDERE DORSALĂ (POSTERIOARĂ) PREZINTĂ PENTRU DESCRIERE: două feţe, trei margini şi trei unghiuri.

64

FAŢĂ DORSALĂ (POSTERIOARĂ) • • •

•

• •

priveşte posterior şi lateral; de pe ea se desprinde transversal o puternică lamă, numită spina scapulei. Spina scapulei o împarte faţa dorsală într-o fosă situată deasupra – fosa supraspinoasă şi alta situată dedesubtul ei – fosa subspinoasă. o aderă de faţa dorsală a scapulei o se continuă în porţiunea ei laterală cu o prelungire liberă, neaderentă de faţa dorsală a scapulei, numită acromion; o are o formă triunghiulară, prezentând o faţă superioară în raport cu M. Supraspinos, una inferioară care împreună cu porţiunea subspinoasă a scapulei formează fosa subspinoasă, una anterioară – care se prinde de scapulă şi trei margini, dintre care dintre care cea mai importantă este ceea posterioară. Aceasta prezintă două buze, una superioara care dă în 2/3 medial inserţie pentru M. Trapez fasciculul orizontal, o buză inferioară care dă inserţie în 1/3 medial muşchiului trapez fasciculul ascendent iar 1/3 lateral muşchiului deltoid Acromionul o este o proeminenţă turtită de sus în jos şi palpabilă sub piele o este o continuare anterioară a spinei scapulei dar care nu aeră la scapulă decât posterior o prezintă anterior faţa articulară a acromionului pentru articularea cu extremitatea laterală a claviculei Fosa supraspinoasă . o Dă inserţie pentru muşchiul supraspinos. Fosa subspinoasă sau infraspinoasă. o Dă inserţie pentru mai mulţi muşchi: subspinos, rotund mare, rotund mic.

FAŢĂ COSTALĂ SAU ANTERIOARĂ • •

prezintă fosa subscapulară, străbătută de creste oblice. Pe fosă, ca şi pe crestele oblice, se insera muşchiul subscapular. pe porţiunea medială a feţei se mai insera şi muşchiul dinţat anterior.

MARGINEA SUPERIOARĂ • • •

este subţire si prezintă scobitura sau incizura scapulei; prin scobitură trece nervul suprascapular; marginea superioară dă inserţie muşchiului omohioidian, medial de scobitură.

MARGINEA MEDIALĂ . • • •

poate fi explorată sub piele. ea este orientată spre coloana vertebrală. pe ea se insera: numeroşi muşchii dintre care amintim muşchiul romboid.

MARGINEA LATERALĂ • •

este orientata spre axilă; dă inserţie pentru muşchii Rotundul mare (teres major), Rotundul mic(teres minor) şi inferior dar inconstant fascicule ale M. Mare dorsal (latissimus dorsi).

65

FIG.50 SCAPULA – VEDERE ANTERIOARĂ

UNGHIUL INFERIOR • •

Este ascuţit şi uşor de explorat sub piele. Este în repaus în dreptul spaţiului intercostal 7

UNGHIUL SUPERO-INTERN • •

este uşor rotunjit. Aici se insera muşchiul ridicător al scapulei (levator scapulae).

UNGHIUL SUPERO-EXTERN (LATERAL) • •

66

Este cel mai voluminos. Prezintă de studiat două elemente: 1. Cavitatea glenoidă

ƒ

este legată, de restul scapulei printr-o porţiune mai îngustă, numită gâtul sau colul scapulei ƒ cavitatea este puţin profundă, de formă ovoidă; ƒ la cele două extremităţi ale cavităţii se găsesc rugozităţi: cea inferioară este tuberculul subglenoidian sau infraglenoidian care dă inserţie muşchiului triceps brahial, iar cea superioară este tuberculul supraglenoidian pentru inserţia capului lung al muşchiului biceps brahial 2. Procesul coracoidian • este o prelungire recurbată, a cărei bază ocupă spaţiul dintre cavitatea glenoidală şi scobitura scapulei. • poate fi explorat anterior prin spaţiul deltopectoral; • pe el se insera muşchii: capul scurt al bicepsului brahial, coracobrahialul şi pectoralul mic şi ligamente: ligamentul conoid si trapezoid).

FIG.51 SCAPULA – VEDERE LATERALĂ

67

IV.2. SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR LIBER IV.2.1.

SCHELETUL BRAŢULUI

IV.2.1.1.

HUMERUSUL

FIG.52 OSUL HUMERUS stânga vedere anterioară, dreapta vedere posterioară 68

ORIENTARE. Se aşează în sus extremitatea prevăzută cu un cap sferic, medial suprafaţa ei articulară, anterior şanţul profund, pe care această extremitate îl prezintă. Tip: Este un os lung şi pereche. Prezintă pentru descriere: o diafiză (corpul osului) şi două epifize (una superioară şi una inferioară). •

CORPUL o o o

o

o

o o

•

este aproape cilindric în porţiunea superioară, prismatic triunghiular în cea inferioară. prezintă trei feţe şi trei margini, bine diferenţiate în porţiunea inferioară, cu mult mai slab în porţiunea superioară: Faţa antero-lateral㠃 prezintă ceva mai sus de mijlocul ei o rugozitate în formă de V, numită V-ul deltoidian sau tuberozitatea deltoidiană pe care se inseră muşchiul deltoid şi sub ea muşchiul brahial. Fata antero-medială prezintă: ƒ gaura nutritivă a osului; ƒ şanţul intertubercular care descinde de la epifiza superioar㠃 impresiune rugoasă pentru inserţia muşchiului coracobrahial. Faţa posterioar㠃 este străbătută oblic de şanţul nervului radial; ƒ deasupra şanţului se insera capul lateral, iar dedesubtul lui se insera capul medial al muşchiului triceps brahial. Marginea anterioară este bine pronunţată. Marginea laterală şi marginea medială sunt adevărate creste în jumătatea lor inferioară, dar mai puţin conturate în partea lor superioară.

EPIFIZA SAU EXTREMITATEA SUPERIOARA. o o

o

o o o o

Prezintă pentru descriere un cap, un col anatomic, un col chirurgical mărginit de două tuberozităţi: marea şi mica tuberozitate despărţite printr-un şanţ Cele mai frecvente fracturi ale humerusului se întâlnesc la nivelul colului chirurgical. Tot aici are loc dezlipirea traumatică a epifizei, care se poate produce la copii şi tineri, deoarece epifiza superioară şi diafiza se sudează abia la vârsta de 20 - 25 ani. Capul humerusului: ƒ este o suprafaţă articulară netedă, reprezentând o treime dintr-o sferă; ƒ priveşte medial, în sus şi puţin posterior; ƒ axul său formează cu axul diafizei un unghi de 130 0 . Colul anatomic ƒ este un şanţ circular, care separă capul de restul epifizei. Tuberculul mare ƒ este situat pe partea laterală a capului; ƒ pe el se inseră muşchii: supraspinos, subspinos, rotund mic. Tuberculul mic ƒ este situat pe partea anterioară a epifizei; ƒ pe el se insera muşchiul subscapular. Şanţul intertubercular sau culisa bicipitală. ƒ este un şanţ vertical care pleacă de pe faţa anterioară a epifizei şi se termină pe faţa anteromedială a diafizei; ƒ este limitat de creasta tuberculului mare, situată anterior şi de creasta tuberculului mic, posterior; ƒ prin şanţ alunecă tendonul capului lung al muşchiului biceps brahial; 69

ƒ

•

EPIFIZA INFERIOARA o o o

70

pe creasta tuberculului mare se insera muşchiul pectoral mare, iar pe creasta tuberculului mic muşchiul rotund mare.

este turtită şi recurbată dinapoi înainte, astfel că diametrul transversal este cu mult mai mare ca cel anteroposterior; Prezintă un condil şi doi epicondili. CONDILUL HUMERUSULUI prezintă, la rândul lui, două categorii de formaţiuni: 1. Suprafeţe articulare: • sunt destinate radiusului şi ulnei. • ele sunt reprezentate de către: trohleea humerusului, capitulul humerusului şi un şanţ intermediar. 1. trohleea humerusului răspunde scobiturii trohleare de pe ulnă. Ea este formată din două margini, două povârnişuri şi un şanţ. şanţul are un traiect spiroid de jos în sus şi mediolateral, imprimând direcţia mişcărilor din articulaţia cotului. 2. capitulul este o proeminenţă rotunjită situată lateral de trohlee. El răspunde fosetei de pe capul radiusului. 3. şanţul intermediar separă trohleea de capitul; el este articular, răspunzând marginii fosetei de pe capul radiusului. 4. Fose - sunt în număr de trei: 5. Fosa coronoidiană este situată deasupra trohleei, pe faţa anterioară a epifizei; în ea pătrunde procesul coronoidian al ulnei în mişcările de flexiune ale antebraţului. 6. Fosa radială este situată deasupra capitulului; în ea pătrunde capul radiusului în mişcările de flexiune. 7. Fosa olecraniană este situată deasupra trohleei, pe faţa posterioară a epifizei; în ea pătrunde olecranul, în mişcările de extensiune ale antebraţului. două proeminenţe care servesc pentru inserţii 2. Epicondilii sunt musculare; una este medială, iar alta laterală. • Epicondilul medial o este o puternică proeminenţă triunghiulară, pe marginea medială a diafizei; o se poate explora prin inspecţie şi palpare. o faţa lui posterioară prezintă şanţul nervului ulnar, pe unde trece nervul omonim o pe epicondilul medial se insera muşchi pronatori ai antebraţului, respectiv flexori ai antebraţului, mâinii şi degetelor (rotundul pronator, flexor radial al carpului, palmar lung, flexor ulnar al carpului, flexor superficial al degetelor). • Epicondilul lateral: o este mai mic ca cel medial. o la el se termină marginea laterală a diafizei; o se poate explora prin inspecţie şi palpare, fiind un reper important (ca şi epicondilul medial) pentru proiecţia formaţiunilor de la nivelul antebraţului ; o pe el se insera muşchii supinatori ai antebraţului, respectiv extensori ai antebraţului, mâini şi degetelor (scurt extensor radial al carpului supinator, extensor al degetelor, extensor al de getului mic, extensor ulnar al carpului, anconeu).

71

IV.2.2.

OASELE

ANTEBRAŢULUI

Antebraţul are două oase paralele: unul situat în prelungirea degetului mic, numit ulnă si altul situat în prelungirea policelui, numit radius. Aceste două oase se articulează prin epifizele lor, rămănînd însă distanţate la nivelul dafizei prin spaţiul interosos. Examinate pe scheletul articulat, se vede că radiusul depăşeşte ulna prin epifiza lui inferioară si este depăşit de aceasta prin epifiza superioară. Diafizele celor două oase sunt prismatice triunghiulare; fiecare prezintă deci trei feţe şi trei margini. Orientarea acestor elemente descriptive este uşor de reţinut, dacă ţinem seama de această formă prismatic-triunghiulară a diafizelor, ce se privesc printr-una din marginile lor, numite margini interosoase; ele delimitează spaţiul interosos.

72

IV.2.2.1. • •

•

•

ULNA sau CUBITUSUL

ORIENTARE. Se pune în sus extremitatea mai voluminoasă, anterior scobitura acestei extremităţi, iar lateral marginea cea mai ascuţită a osului. Este un os lung şi pereche situat în partea medială a antebraţului, în prelungirea degetului mic. Pe scheletul articulat el este puţin oblic de sus în jos şi mediolateral, formând cu humerusul un unghi cu deschiderea laterală. Prezintă de studiat corpul şi două epifize. CORPUL o este puţin concav înainte; o prezintă trei feţe şi trei margini. o Faţa anterioară prezintă: ƒ gaura nutritivă, ƒ în partea superioară a feţei se insera muşchiul flexor profund al degetelor, ƒ în partea inferioară muşchiul pătrat pronator. o Faţa posterioar㠃 este străbătută în treimea superioară de o linie oblică în jos şi medial; ƒ suprafaţă- triunghiulară, deasupra liniei oblice, pentru inserţia muşchiului anconeu; ƒ porţiunea inferioară este împărţită, la rândul ei, printr-o linie verticală, într-o fâşie medială şi alta laterală. Pe fâşia medială a feţei posterioare se insera muşchiul extensor ulnar al carpului; pe cea laterală, se insera sus muşchiul supinator, iar mai jos muşchii: lung abductor al policelui, scurt extensor al policelui, lung extensor al policelui şi extensorul indicelui. o Faţa medială - este largă în porţiunea superioară şi se îngustează în partea inferioară, unde este de altfel palpabilă sub piele. o Marginea anterioară - începe la procesul coronoidian şi se termină la cel stiloidian. o Marginea posterioară : ƒ proemină sub piele. ƒ pleacă de pe olecran, descinde sub forma unei creste sinuoase şi dispare apoi în treimea inferioară a diafizei. o Marginea laterală sau interosoasă . ƒ dă inserţie membranei interosoase ce uneşte corpurile celor două oase ale antebraţului; ƒ în sus se bifurcă şi delimitează o suprafaţă triunghiulară în care este situată incizura radială a epifizei proximale. ƒ Ramura de bifurcaţie posterioară poartă numele de creasta muşchiului supinator pentru inserţia muşchiului omonim.

EXTREMITATEA SAU EPIFIZA SUPERIOARA. este formată din două proeminenţe osoase: una verticală, numită olecran şi alta orizontală, numită procesul coronoidian . o cele două proeminenţe formează între ele un unghi drept si circumscriu o cavitate articulară ce priveşte anterior, numită scobitura trohleară ce se articulează cu trohleea humerusului. o pe partea laterală a procesului coronoidian se găseşte o feţişoară articulară semilunară, numită scobitura sau incizura radială care se articulează cu capul radiusului. o Dedesubtul procesului coronoidian se găseşte tuberozitatea ulnei pe care se insera muşchiul brahial. o Olecranul se palpează cu uşurinţă pe faţa posterioară a articulaţiei cotului. Pe olecran se insera muşchiul triceps brahial. EXTREMITATEA sau EPIFIZA INFERIOARA. o prezintă două formaţiuni: capul şi procesul stiloidian; o aceste două formaţiuni se palpează uşor sub piele. o Capul o

•

73

ƒ ƒ

o

Reprezintă un segment de cilindru. Suprafaţa laterală a capului este articulară, pentru incizura ulnară a radiusului; de asemenea este articulară şi faţa lui inferioară. ƒ Procesul stiloidian ƒ este, situat pe partea medială a capului. ƒ este o prelungire conoidă, cu vârful în jos Între cap şi procesul stiloidian se formează, pe faţa posterioară a osului, un şanţ prin care trece tendonul muşchiului extensor ulnar al carpului.

Fig.

56

CUBIUSUL SAU ULNA

De la stânga la dreapta: Vedere anterioară, vedere laterală, vedere posterioară

74

IV.2.2.2. • • •

•

•

RADIUSUL

ORIENTARE. Se aşează în jos extremitatea cea mai voluminoasă, posterior feţele ei prevăzute cu şanţuri, lateral procesul descendent al acestei extremităţi. Este un os lung şi pereche, situat la partea laterală a antebraţului, în dreptul policelui. Prezintă un corp şi două epifize. CORPUL o este prismatic triunghiular si ca atare are trei feţe şi trei margini. o el este palpabil în jumătatea lui inferioară. o Faţa anterioară . ƒ este îngustă în porţiunea superioară; ƒ pe ea se găseşte gaura nutritivă. ƒ în porţiunea superioară a feţei anterioare se insera muşchiul flexor lung al policelui, iar în cea inferioară muşchiul pătrat pronator. o Faţa posterioară . ƒ este rotunjită în porţiunea superioară, unde răspunde muşchiului supinator. ƒ este plană si uşor escavată în restul întinderii, unde se insera lungul adductor şi scurtul extensor al policelui. o Faţa laterală - prezintă la partea mijlocie o rugozitate pentru muşchiul rotund pronator. o Marginea anterioară - este pronunţată, dispare însă în treimea inferioară. o Marginea posterioară - există numai în porţiunea mijlocie. o Marginea medială sau interosoasă - este ascuţită şi se termină în partea inferioară a corpului, bifurcându-se şi delimitând astfel o suprafaţă triunghiulară. La baza acestui triunghi se găseşte scobitura sau incizura ulnară a radiusului. Pe marginea medială se prinde membrana interosoasă. EXTREMITATEA sau EPIFIZA SUPERIOARA este compusă din trei elemente: capul, colul şi tuberozitatea radiusului. o Capul ƒ este un segment de cilindru plin, mai înalt în porţiunea medială. ƒ faţa lui superioară prezintă o depresiune numită foseta capului radial, care răspunde capitulului humerusului. ƒ circumferinţa capului răspunde scobiturii, radiale de pe ulnă. ƒ când se execută mişcări de rotaţie ale antebraţului, capul se poate palpa sub epicondilul lateral al humerusului. o Colul ƒ este porţiunea îngustă care leagă capul de corp; ƒ este oblic îndreptat de sus in jos şi lateromedial, formând cu capul un unghi deschis lateral ƒ Tuberozitatea radiusului ƒ este o proeminenţă ovoidală situată sub col; ƒ pe ea se insera muşchiul biceps brahial. EXTREMITATEA sau EPIFIZA INFERIOARA. o este comparată cu o piramidă trunchiată ce prezintă patru feţe şi o bază. o ea se poate explora aproape în întregime. o Faţa medială a epifizei prezintă scobitura ulnară destinată articulării cu capul ulnei. o Faţa laterală prezintă un şanţ pentru trecerea unor tendoane. Această faţă se continuă în jos cu procesul stiloidian . Acesta se poate inspecta şi palpa; coboară mai jos ca procesul stiloidian al ulnei. o Faţa posterioară prezintă mai multe creste verticale care delimitează şanţuri. Prin şanţuri alunecă tendoane ale muşchilor extensori ai mâinii şi ai degetelor. o Faţa anterioară este concavă de sus în jos; dă inserţie muşchiului pătrat pronator. 75

o

Baza sau faţa articulară carpiană are forma unui triunghi al cărui vârf se prelungeşte lateral pe procesul stiloidian. Baza este subdivizată printr-o creastă anteroposterioară în două feţe secundare: una laterală triunghiulară în raport cu scafoidul şi alta medială, patrulateră, în contact cu semilunarul.

Fig.57

RADIUSUL

De la stânga la dreapta: Vedere anterioară, vedere posterioară, vedere medială

IV.2.3.

OASELE MÂINII

Sunt formate din 27 de oase dispuse în trei grupe: carpul, metacarpul şi oasele degetelor.

IV.2.3.1.

CARPUL

(corpus) . Carpul este format din opt oase dispuse pe două rânduri: În primul rând sau proximal şi începând de la police în direcţia degetului mic se găsesc patru oase: • scafoidul; 76

• • • În al • • • •

semilunarul; piramidalul ; pisiformul. doilea rând sau distal se găsesc în aceeaşi ordine alte patru oase; trapezul; trapezoidul; capitalul (osul mare); osul cu cârlig. Toate aceste oase au o formă aproape cubică; fiecare are o faţă superioară, una inferioară, o faţă anterioară (palmară) şi una dorsală şi în fine o faţă laterală şi una medială.

CARPUL PRIVIT ÎN TOTALITATEA LUI PREZINTĂ DOUĂ FEŢE: • • •

dorsală, acoperită de muşchii extensori ai mâinii şi degetelor şi anterioară, sau palmară, concavă, care formează şanţul carpului. Prin şanţul carpului trec tendoanele muşchilor flexori ai mâinii şi ai degetelor. şanţul carpian este mărginit de două eminenţe formate astfel: cea laterală, de tuberculul scafoidului şi tuberculul trapezului, iar cea medială, de pisiform şi de cârligul Osului cu cârlig. Pe viu acest şanţ este transformat într-un canal de către ligamente.

IV.2.3.2.

METACARPUL

Metacarpul constituie scheletu-l palmei şi dosului mâinii; este format din cinci oase Numerotarea lor se face lateromedial, de la I la V. Metacarpienii se pot explora uşor, mai ales pe faţa lor dorsală.

IV.2.3.2.1. • • •

CARACTERE GENERALE

Metacarpienii sunt oase lungi şi perechi; prezintă un corp, o bază şi un cap. Corpul este prismatic triunghiular şi prezintă o faţă dorsală, o faţă laterală şi o faţă medială. Baza este voluminoasă şi se articulează cu oasele carpului şi cu metacarpienele învecinaţi. 77

•

Capul rotunjit se articulează cu falanga proximală.

Fig. 59

OASELE CARPIENE, METACARPIENE ŞI FALANGE vedere anterioară - secţiune

IV.2.3.2.2. • • • • •

CARACTERE PROPRII ALE METACARPIENELOR

Metacarpianul I. Este cel mai scurt şi cel mai gros. Baza are formă de şa şi se articulează cu trapezul, dar nu se articulează cu metacarpianul II. Metacarpianul II. Este cel mai lung. Baza se articulează cu trapezul, trapezoidul şi osul capitat, respectiv cu metacarpianul III. Metacarpianul III. Baza are un proces stiloidian (processus styloideus) îndreptat lateral şi se articulează cu osul capitat, respectiv cu metacarpienele II şi IV. Metacarpianul IV. Baza se articulează cu osul capitat şi cu osul cu cârlig, respectiv cu metacarpienele III şi V. Metacarpianul V. Baza se articulează cu osul cu cârlig, respectiv cu metacarpianul IV.

IV.2.3.3. (ossa • • • 78

OASELE DEGETELOR

digitorum manus) Degetele sunt în număr de cinci, numerotate lateromedial de la I la V. Fiecare deget are câte un nume: police, index, mediu, inelar şi mic . Oasele care formează degetele se numesc falange. Se găsesc în total 14 falange, deoarece fiecare deget are trei, afară de police care are numai două.

•

Falangele se pot explora cu uşurinţă. FALANGA PROXIMALĂ are caracterele unui os lung ce prezintă un corp, o bază şi un cap. • Corpul, turtit anteroposterior, are o faţă anterioară sau palmară, plană si una dorsală, convexă. • Baza prezintă o cavitate articulară pentru capul metacarpianului. • Capul prezintă o trohlee pentru falanga mijlocie. FALANGA MIJLOCIE are şi ea corp, bază si cap. • Corpul este asemănător cu cel al falangei proximale, dar mai scurt. • Baza prezintă o cavitate de recepţie pentru trohleea de pe capul falangei proximale. • Capul prezintă - ca şi cel al falangei proximale - o trohlee pentru falanga distală.

FALANGA DISTALĂ • • •

are un corp foarte redus. baza seamănă cu cea a falangei mijlocii. falanga distală se termină cu o tuberozitate dispusă ca o potcoavă ce răspunde unghiei.

TEMĂ

I. RĂSPUNDEŢI LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI: 1. enumeraţi elementele osoase palpabile care pot fi identificate la nivelul umărului. 2. care sunt muşchii care se inseră pe faţa posterioară şi marginea laterală a scapulei? 3. care sunt elementele descriptive ale eifizei superioare a humerusului? 4. enumeraţi elementele anatomice care aparţin humerusului cu care se învecinează trohleea humerală. 5. ce elemente anatomice compun scobitura trohleară şi cărui os aparţine aceasta? 6. identificaţi zonele de inserţie ale membranei interosoase la nivelul antebraţului. 7. enumeraţi toate oasele cu care radiusul intră în contact. 8. enumeraţi toate oasele cu care capitatul intra în contact. 9. enumeraţi oasele carpiene din rândul al II-lea. II. STABILIŢI VALOARE DE ADEVĂR A URMĂTOARELOR AFIRMAŢII: 1. SCM-ul se inseră pe marginea superioară a claviculei. 2. spina scapulei se prinde de scapulă prin faţa sa anterioară şi se continuă extern cu acromionul. 3. capul humeral se continuă cu colul chirurgical 4. tuberculul mare al humerusului este despărţit de tuberculul mic prin canalul tendonului tricepsului brahial. 5. la nivelul epifizei superioare a ulnei se află anterior apofiza olecraniană iar posterior apofiza coronoidiană. 6. la epifiza inferioară a radiusului există intern o suprafaţă de articulaţie cu ulna. 7. la mâna dreaptă semilunarul este in primul rând de carpiene iar în stânga lui se află scafoidul. 8. numărătoarea falngelor se face începând cu falaga I de la carp. 9. degetul mare se mai numeşte şi haluce.

79

CAP. V. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR

CAP. V.

ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR

79

V.1. ARTICULAŢIILE CENTURII SCAPULARE V.1.1. ARTICULAŢIILE ADEVĂRATE V.1.1.1. ARTICULAŢIA STERNO-CLAVICULARĂ V.1.1.2. ARTICULAŢIA ACROMIO-CLAVICULARĂ V.1.2. ARTICULAŢIILE FaLSE V.1.2.1. SINDESMOZA CORACOCLAVICULARĂ V.1.2.2. SISSARTROZA SCAPULO-TORACICĂ V.1.2.3. ARTICULAŢIA SUBDELTOIDIANĂ V.1.3. MIŞCĂRILE CENTURII SCAPULARE

80 80 80 81 82 82 82 83 84

V.2. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR LIBER V.2.1. ARTICULAŢIA SCAPULO-HUMERALĂ V.2.2. ARTICULAŢIA COTULUI ARTICULAŢIA HUMERO-CUBITALĂ (HUMERO-ULNARĂ) ARTICULAŢIA HUMERO-RADIALĂ ARTICULAŢIA RADIO-CUBITALĂ PROXIMALĂ MIŞCĂRILE COTULUI V.2.3. ARTICULAŢIILE RADIO-ULNARE (RADIO-CUBITALE) V.2.3.1. ARTICULAŢIA RADIOULNARĂ PROXIMALĂ V.2.3.2. ARTICULAŢIA RADIOULNARĂ DISTALĂ V.2.3.3. ARTICULAŢIA RADIOULNARĂ MIJLOCIE V.2.4. ARTICULAŢIILE GÂTULUI MÂINII (PUMNULUI) V.2.4.1. Articulaţia radiocarpiană V.2.4.2. Articulaţia mediocarpiană V.2.5. ARTICULAŢIILE MÂINII

84 84 86 87 87 87 88 90 90 90 91 91 91 91 92

79

Pot fi împărţite în două mari grupe: • articulaţiile centurii scapulare; • articulaţiile membrului liber sau propriu-zis.

V.1.

ARTICULAŢIILE CENTURII SCAPULARE

Articulaţiile centurii scapulare se grupează, din punct de vedere funcţional, alături de articulaţia scapulo-humerală, într-o entitate complexă, numită UMĂR. Conceptul de "centură scapulară" înglobează doar articulaţiile claviculei cu sternul şi scapula, la care se adaugă o sissartroză, o "articulaţie" fără elemente articulare. Sunt reprezentate de două articulaţii adevărate şi trei articulaţii false. Articulaţiile adevărate sunt: • articulaţia sterno-claviculară; • articulaţia acromio-claviculară. Articulaţiile false sunt: • articulaţia scapulo-toracică; • articulaţia subdeltoidiană; • Articulaţia coraco-claviculară.

V.1.1.

ARTICULAŢIILE ADEVĂRATE

V.1.1.1. • •

•

•

80

ARTICULAŢIA STERNO-CLAVICULARĂ

TIP - este o articulaţie în şa. SUPRAFEŢELE ARTICULARE uneşte extremitatea sternală a claviculei cu sternul şi primul cartilaj costal. sunt inegale ca formă şi dimensiuni. De partea toracelui participă marginea laterală a manubriului sternal şi primul cartilaj costal, care formează între ele un unghi diedru. De partea claviculei există două feţişoare articulare, una verticală şi alta orizontală, care determină între ele un unghi diedru proeminent ce pătrunde în deschizătura celui precedent. Cele două suprafeţe articulare sunt acoperite de fibrocartilaj. Pentru asigurarea unei congruenţe mai bune, între cele două suprafeţe articulare se găseşte un disc. MIJLOACELE DE UNIRE sunt reprezentate de o capsulă şi ligamente şi disc intraarticular. Trei din ligamente sunt considerate intrinsece, de întărire şi unul extrinsec. Ligamentele extrinsece sunt: ligamentele sterno-claviculare - anterior şi posterior. Limitează mişcările de proiecţie posterioară şi respectiv cea de proiecţie anterioară. ligamentul interclavicular - uneşte extremităţile sternale ale celor două clavicule. Ligamentul extrinsec este ligamentul costoclavicular şi ocupă unghiul format de claviculă şi primul cartilaj costal. Este foarte puternic şi permite ridicarea primei coaste deasupra planului orizontal. Limitează mişcarea de ridicare a claviculei. Contribuie astfel la mişcările de abducţie şi flexie a braţului. MIŞCĂRILE în aceste articulaţii sunt posibile în jurul a trei axe, la fel ca întro articulaţie sferoidală. Clavicula se poate mişca odată cu membrul superior, datorită posibilităţilor de mişcare pe stern: ea poate fi dusă înainte (proiecţie anterioară) şi înapoi (proiecţie posterioară), în sus (ridicare) şi în

jos(coborâre). Totodată ea execută şi mişcări de circumducţie. În toate aceste mişcări, cele două extremităţi ale claviculei se deplasează în sens invers. o

o

o

o

Mişcarea de ridicare şi coborâre se execută în jurul unui ax orizontal şi sagital, care trece prin ligamentul costoclavicular, prin extremitatea sternală a claviculei, nu prin articulaţie. În mişcarea de ridicare, extremitatea acromială a claviculei se ridică, iar cea sternală coboară. În mişcarea de coborâre, fenomenul este invers. Mişcarea de ridicare este limitată de ligamentul costoclavicular. Mişcarea de coborâre este oprită de coasta I, ligamentul sternoclavicular şi interclavicular. Mişcarea de proiecţie înainte şi înapoi a claviculei se execută împrejurul unui ax vertical, care trece, ca şi la mişcările precedente, prin extremitatea sternală a claviculei (nu prin articulaţie). Când extremitatea acromială este dusă înainte (proiecţia anterioară), cea sternală se deplasează înapoi. Aceste mişcări sunt oprite prin ligamentele sternoclaviculare. Distanţa dintre punctele extreme ale acestei mişcări este de 7-10 cm. Mişcarea de circumducţie provine din succesiunea alternativă a mişcărilor precedente. În această mişcare, clavicula descrie, prin extremitatea ei acromială un con a cărui bază este o elipsă, cu axa mică orientată dinainte-înapoi şi axa mare, verticală, orientată de sus în jos. Mişcarea de rotaţie internă - rotaţie externă – se realizează în jurul axului osului. Ea nu apare la mişcările obişnuite ale umărului ci la asocierea acestora cu mişcările de flexie (rotaţie internă claviculă) peste 1000 şi extensie (rotaţie externă claviculă) peste 300 în articulaţia scapulohumerală.

V.1.1.2.

ARTICULAŢIA ACROMIO-CLAVICULARĂ

TIPUL DE ARTICULAŢIE – articulaţie plană (artrodie) SUPRAFEŢE ARTICULARE •

feţişoara articulară claviculei

ovalară,

uşor

convexă

de

pe

extremitatea

acromială

a 81

•

feţişoara opozantă, uşor concavă, de pe extremitatea acromionului.

MIJLOACE DE UNIRE • •

Capsula – fibroasă întărită de un ligament Ligament - acromioclavicular – situat pe partea superioară a articulaţiei MIŞCĂRILE - de alunecare. Scapula urmează deplasările claviculei în articulaţia sterno-claviculară, dar rămâne alipită de torace. Intervine în elevarea membrului

superior peste 90o, dând posibilitatea scapulei să pivoteze faţă de claviculă

V.1.2.

ARTICULAŢIILE FALSE

V.1.2.1.

SINDESMOZA CORACOCLAVICULARĂ

TIPUL DE ARTICULAŢIE – sindesmoză Reprezintă legătura dintre claviculă şi procesul coracoid al scapulei. Unii autori o includ în articulaţia acromio-claviculară, alţii o descriu individual.

MIJLOACE DE UNIRE •

Ligamente - ligamentul trapezoid lamă fibroasă patrulateră (trapez) între faţa superioară a procesului coracoid şi faţa inferioară a claviculei; - ligamentul conoid (formă de con) cu vârful pe baza procesului coracoid şi baza pe tuberculul conoidian ROLUL - Prin ligamentele sale, această sindesmoză face ca greutatea membrului superior să fie suportată în mai mare măsură de claviculă şi în mai mică măsură de acromion. În acelaşi timp, aceste ligamente au şi rolul de a limita mişcările dintre scapulă şi claviculă

V.1.2.2.

SISSARTROZA SCAPULO-TORACICĂ

TIPUL DE ARTICULAŢIE – este o sissartroză (articulaţie fără elemente articulare) formată între faţa anterioară a scapulei, cu muşchiul subscapular şi faţa externă a coastelor, cu muşchii intercostali. Între cele două feţe "articulare" se întinde dinţatul anterior (serratus anterior), delimitând două spaţii de alunecare: interseratosubscapular şi interseratotoracic. Acestea permit mişcarea de "basculă" a scapulei (maxim 450) care asigură amplitudinile mari de mişcare ale braţului, mai ales în abducţia peste 720, ca şi în mişcările de flexie peste 600 sau de extensie. MIŞCĂRILE ARTICULAŢIEI SUNT: • • • • •

82

Adducţie – apropierea marginii interne de coloana vertebrală asociată, de regulă, mişcării de proiecţie posterioară a umărului Abducţie – depărtarea marginii interne de coloana vertebrală asociată, de regulă, mişcării de proiecţie anterioară a umărului Rotaţie externă – o mişcare de pivotare în jurul unghiului superointern concomitent cu depărtarea vârfului scapulei de coloană asociată, de regulă, cu mişcarea de ridicare a umărului; Rotaţie internă - o mişcare de pivotare în jurul unghiului superointern concomitent apropierea vârfului scapulei de coloană asociată, de regulă, cu mişcarea de coborâre a umărului; Basculare - o mişcare de abducţie, rotaţie externă, cu desprinderea de pe torace a unghiului inferior al scapulei asociată unor mişcări ale braţului, de regulă extensie la capăt de mişcare asociată cu proiecţie anterioară a umărului sau abducţia laterală a braţului.

V.1.2.3.

ARTICULAŢIA SUBDELTOIDIANĂ

Este de fapt un plan de alunecare (bursă) între faţa profundă a deltoidului şi manşonul rotatorilor. Bursa permite alunecarea ţesuturilor moi, care în acest fel nu blochează amploarea mişcărilor umărului.

83

V.1.3.

MIŞCĂRILE CENTURII SCAPULARE

Centura scapulară are ea însăşi o mişcare în raport cu toracele, realizând mişcările proprii ale umărului: Mişcări de proiecţie anterioară (antepulsie)şi posterioară (retropulsie), realizează deplasări de 10-12 cm. În aceste mişcări scapula se translează, îndepărtându-se sau apropiindu-se de coloana vertebrală şi în acelaşi timp basculează cu 40-450. Aceste mişcări ale umărului vor însoţi mişcările de flexie-extensie ale braţului; Mişcări de ridicare şi coborâre a centurii pe o distanţă de 12-13 cm (3 cm pentru ridicare şi 9-10 cm pentru coborâre). Scapula joacă şi aici rolul principal, prin deplasare verticală şi rotare.

V.2.

ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR LIBER

În această categorie se încadrează: • articulaţia scapulo-humerală; • articulaţia cotului; • articulaţiile radio-ulnare; • articulaţiile mâinii; • articulaţiile degetelor.

V.2.1.

ARTICULAŢIA SCAPULO-HUMERALĂ

• •

TIP: enartroză (articulaţie sferoidală). SUPRAFEŢE ARTICULARE: Uneşte capul humeral şi cavitatea glenoidală a scapulei o capul humeral, acoperit de cartilaj hialin care se întinde până la buza medială a colului anatomic. şi are o grosime uniformă (2 mm). o cavitatea glenoidă care are o formă ovală şi este limitată de o sprânceană osoasă glenoidală. Cavitatea glenoidă reprezintă doar un sfert din suprafaţa capului humeral. o cadru glenoidian pentru stabilirea unei concordanţe mai bune, la periferia cavităţii s-a dezvoltat un cadru constituit din dintr-un fibrocartilaj care nu împiedică totuşi amplitudinea şi varietatea mişcărilor.

•

MIJLOACELE DE UNIRE care contribuie la menţinerea în contact a suprafeţelor articulare sunt capsula, ligamentele şi muşchii periarticulari. o CAPSULA ARTICULARĂ are aspectul unui manşon cu două straturi: unul intern, sinovial şi unul extern, fibros. Inserţia capsulei se face, în partea superioară, pe o întindere ce depăşeşte cadrul glenoidal şi de aceea, inserţia lungii porţiuni a bicepsului este intraarticulară, pe când cea a lungii porţiuni a tricepsului este extraarticulară. În partea inferioară, pe marginea ei medială, capsula coboară şi se îndepărtează de cartilajul articular, pentru a se insera pe colul chirurgical. Prin urmare, o porţiune din colul chirurgical se află în interiorul articulaţiei. Capsula are o structură laxă, permiţând realizarea unor mişcări mai ample dar, în acelaşi timp, face posibilă producerea mai frecventă a luxaţiilor. Tot datorită laxităţii sale, această capsulă prezintă o serie de plici. Prinderea acestora între suprafeţele articulare este evitată de acţiunea fasciculelor musculare ale muşchilor vecini (triceps, supraspinos, subspinos, subscapular).

84

o

SINOVIALA CAPSULEI trimite în afară două prelungiri constante care trec prin orificiile capsulei: prima poartă denumirea de prelungirea sau bursa subscapularului (despre care am amintit mai sus - articulaţia scapulo85

o

toracică); a doua poartă denumirea de prelungirea sau bursa bicipitală, deoarece însoţeşte tendonul corpului lung al bicepsului. LIGAMENTELE sunt: − ligamentul coracohumeral se inseră pe baza şi pe marginea externă a procesului coracoid cu un capăt, iar cu celălalt, se fixează pe tuberculul mare al humerusului şi capsula articulară. Limitează rotaţia externă. − ligamentele glenohumerale sunt trei fascicule fibroase (superior, mijlociu şi inferior) care întăresc capsula. Aceste ligamente ocupă partea anterosuperioară a capsulei şi se inseră cu un capăt pe cadrul glenoidal, iar cu celălalt pe colul anatomic al humerusului. Ele au rolul de a limita mişcările de extensie, rotaţie internă şi abducţie şi de menţine capul în glenă după cum urmează: ƒ ligamentul glenohumeral superior acţionează ca un sistem de suspensie, împiedicând subluxaţia inferioară a humerusului; ƒ ligamentul glenohumeral mijlociu limitează mişcarea de rotaţie externă în poziţie de adducţie a braţului; ƒ ligamentul glenohumeral inferior este considerat principalul element de stabilizare anterioară a umărului, ruptura lui fiind frecvent asociată cu luxaţia anterioară a articulaţiei.

Capsula este întărită în exterior prin fuzionarea ei cu tendoanele subscapularului, supraspinosului şi micului rotund, având posibilitatea de a regla starea de tensiune a capsulei. (tendoanele funcţionează ca veritabile "ligamente"). Ansamblul acestor tendoane este cunoscut sub denumirea de coiful rotatorilor sau manşonul rotatorilor. • MIŞCĂRILE ARTICULAŢIEI o Abducţia - adducţia: abducţia este mişcarea prin care braţul se îndepărtează de corp. Adducţia este mişcarea în sens opus. Aceste mişcări se execută în jurul unui ax anteroposterior, ce trece prin partea inferioară a capului humeral, în plan frontal. Abducţia până la poziţia orizontală se realizează din articulaţia glenohumerală. Peste orizontală, tuberculul mare împiedică mişcarea peste 900 pentru că ajunge în raport cu partea superioară a cadrului glenoidian. Prin urmare, mişcarea nu se mai petrece în articulaţia glenohumerală ci, devine posibilă prin mişcarea de basculare a scapulei. Adducţia în mod normal nu este posibilă din cauză trunchiului. De aceea ea se asociază fie cu flexie fie cu extensie. Cu cât flexia respectiv extensia creşte cu atât creşte şi posibilitatea de adducţie. Când se asociază cu flexie din articulaţia scapulohumerală de 900 poartă numele de adducţie orizontală (când braţul se îndreaptă spre umărul opus). Mişcarea inversă poartă numele de abducţie orizontală. o Proiecţia înainte sau flexia (sau antepulsia, sau anteducţia) şi proiecţia înapoi sau extensia (sau retropulsia, sau retroducţia) ajunge până la aproximativ 1800. Până la 900acţionează glenohumeral. Peste această valoare, ligamentele coraco şi glenohumerale blochează, următoarele grade fiind înlesnite de rotaţiile în articulaţia acromio-claviculară şi sterno-claviculară şi de antepulsia centurii scapulare, iar ultimele 300 sunt favorizate de hiperlordozarea lombară. Extensia are o amplitudine limitată de aceleaşi ligamente. Mişcarea măsoară 50-600. Mişcările se execută în jurul unui ax transversal, care trece prin tuberculul mare şi prin centrul cavităţii glenoide, în plan sagital o Rotaţia internă sau rotaţia medială şi rotaţia externă sau laterală se execută în jurul unui ax vertical, care trece prin centrul capului şi capitulului humeral. Completează mişcările de pronaţie-supinaţie ale antebraţului. Antepulsia centurii scapulare contribuie mult la mişcarea de rotaţie internă, iar retropulsia centurii uşurează rotaţia externă.

V.2.2.

ARTICULAŢIA COTULUI

Articulaţia cotului este formată din trei articulaţii: ƒ Articulaţia humero-cubitală 86

ƒ Articulaţia humero-radial㠃 Articulaţia radio-cubitală proximală. Cele trei articulaţii sunt conectate în interiorul unice, ce delimitează o singură cavitate articulară

aceleiaşi

capsule

articulare,

ARTICULAŢIA HUMERO-CUBITALĂ (HUMERO-ULNARĂ) TIP: trohleartroză, cu rol de limitare a înclinărilor laterale şi care permite doar mişcările pe o sigură direcţie de flexie şi extensie a antebraţului. Este considerată articulaţia principală pentru realizarea acestor mişcări.

SUPRAFEŢE ASRICULARE ƒ ƒ

Trohleea humerusului Incizura trohleară a cubitusului formată de unirea dintre procesul coronoidian şi olecranian.

ARTICULAŢIA HUMERO-RADIALĂ TIP: o condilartroză, SUPRAFEŢE ARTICULARE ƒ ƒ

Capitulul humerusului foseta capului radiusului Rol: stabilizează lateral articulaţia precedentă. Este considerată articulaţia secundară pentru realizarea mişcărilor extensie, precum şi pentru mişcările de pronaţie - supinaţie.

de

flexie

-

ARTICULAŢIA RADIO-CUBITALĂ PROXIMALĂ TIP: - o trohoidă, SUPRAFEŢE ARTICULARE ƒ ƒ

Radius – partea internă a circumferinţei capului radial Cubitus (ulnă) – incizura capului radial Rol: este considerată articulaţia principală a mişcărilor pronaţie - supinaţie, alături de articulaţia humero-radială (secundară). Pentru această mişcare, lanţul articular include şi articulaţia radio-ulnară distală asociată cu syndesmoza radioulnară mijlocie.

MIJLOACELE DE UNIRE SUNT REPREZENTATE DE: 87

•

CAPSULA ARTICULARĂ, ƒ ƒ

ƒ

ƒ

•

Este subţire şi flască, Urmăreşte conturul fosetelor anterioare şi posterioare, trecând pe sub baza epicondililor, care rămân extracapsulari. La fel rămân şi vârful olecranului şi procesului coracoid. Fasciculele musculare aparţinând tricepsului brahial şi brahialului, care se inseră pe suprafaţa externă a capsulei, au rolul de a pune în tensiune capsula, împiedicând antrenarea ei între suprafeţele articulare, în timpul mişcărilor. Stratul sinovial al capsulei tapetează faţa profundă a capsulei, respectiv faţa anterioară a fosei coronoidiene şi a celei radiale, formând fundul de sac anterior bilobat. Pe faţa posterioară, ea tapetează fosa olecraniană, formând fundul de sac posterior (subtricipital). Prelungirile lui se găsesc între triceps şi cei doi epicondili. Între membrana fibroasă şi sinoviala capsulei, în dreptul celor trei fose articulare, există trei pachete de ţesut adipos, considerate sisteme tampon de frânare în mişcările extreme.

LIGAMENTELE COLATERALE ƒ

ƒ

•

•

ligamentul colateral ulnar este o bandă fibroasă, puternică, de formă triunghiulară, cu origine pe epicondilul humeral medial, format din trei fascicule: anterior, mijlociu (ligamentul entorsei sau ligamentul POIRIER) şi un altul posterior (ligamentul BARDINET). Ligamentul colateral ulnar asigură stabilitatea în valgus (spre partea internă) a articulaţiei cotului, în cuplaj cu articulaţia humeroradială; ligamentul colateral radial se întinde între epicondilul humeral lateral şi ligamentul inelar. Realizează controlul poziţiei ulnei faţă de epicondilul lateral. Are, de asemenea, trei fascicule. Oricare ar fi poziţia articulaţiei, 2 fascicule din trei vor fi în tensiune; ligamentul inelar (ligamentul anular radial) este o structură fibroasă, reprezentând 4/5 din circumferinţa unui inel, cu originea pe marginea anterioară a incizurii radiale şi inserţia pe marginea posterioară a aceleiaşi formaţiuni. Împreună cu incizura radială a ulnei, ligamentul inelar completează cavitatea de recepţie circulară, osteofibroasă, pentru capul radiusului care poate pivota astfel, în cadrul articulaţiei radioulnare proximale; ligamentul pătrat este o bandă fibroasă subţire, întinsă aproape în plan orizontal între marginea inferioară a incizurii radiale de pe ulnă şi colul radiusului. El închide spaţiul articular inferior între radius şi ulnă.

MIŞCĂRILE COTULUI Cotul este o articulaţie cu un singur grad de libertate – flexie/extensie, în jurul unei axe ce trece transversal prin cot. Mişcarea este dirijată de geometria capetelor osoase, ceea ce determină devieri ale axului de mişcare pe parcursul întregii curse a antebraţului. Urmând trohleea humerusului, cubitusul execută în timpul flexiei şi o rotaţie axială de 50 spre interior. Cînd cotul este întins (extins), între axa mediană a braţului şi axa mediană a antebraţului se formează un unghi de 1700, deschis spre lateral (spre marginea radială)- cubitus valgus "fiziologic", mai accentuat la femei şi copii. Dacă se pronează mâna (palma se roteşte în jos), acest unghi dispare. Mişcarea de extensie este blocată de ciocul olecranului în foseta olecraniană şi de fasciculele anterioare ale ligamentelor.

88

89

V.2.3.

ARTICULAŢIILE RADIO-ULNARE (RADIO-

CUBITALE)

V.2.3.1.

ARTICULAŢIA RADIOULNARĂ PROXIMALĂ

A fost descrisă anterior.

V.2.3.2.

ARTICULAŢIA RADIOULNARĂ DISTALĂ

TIP: - trohoidă, o articulaţie uniaxială de tip pivot SUPRAFEŢE ARTICULARE ƒ ƒ

Radius – incizura cubitală a radiusului, concav Cubitus (ulnă) – capul ulnei, convex

MIJLOACE DE UNIRE ƒ ƒ

Capsula articulară este subţire, mai rezistentă anterior şi posterior. Caracteristic pentru această articulaţie este prezenţa unui disc articular (după unii autori, ligamentul triunghiular)care separă articulaţia radio-ulnară distală de articulaţia radio-carpiană. Centrul discului este perforat, permiţând comunicarea între cele două cavităţi articulare. Cele două articulaţii au însă şi elemente comune capsulare şi ligamentare MIŞCĂRILE ARTICULAŢIEI: pronaţia şi supinaţia Rol: leagă oasele antebraţului între ele, la extremitatea lor distală. Contribuie la realizarea mişcării de pronaţie - supinaţie. 90

V.2.3.3.

ARTICULAŢIA RADIOULNARĂ MIJLOCIE

TIP: (syndesmoza radioulnară) MIJLOACE DE UNIRE ƒ

Este o articulaţie falsă reprezentată de legătura fibroasă continuă, întinsă în spaţiul interosos radio-ulnar, cunoscută şi sub denumirea de membrană interosoasă. o Membrana interosoasă conectează marginile interosoase ale diafizelor celor două oase. o În poziţia intermediară a antebraţului (între pronaţie şi supinaţie), membrana este tensionată. o Ea reprezintă o suprafaţă de inserţie pentru muşchii antebraţului. o Se opune mişcărilor de translaţie dintre radius şi ulnă o Limitează mişcarea de pronaţie maximă prin fibrele inferioare şi supinaţia maximă prin fibrele superioare o Participă la transmiterea forţelor de tracţiune sau compresiune de la un os la altul. MIŞCĂRILE ARTICULAŢIEI: pronaţia şi supinaţia

V.2.4.

ARTICULAŢIILE GÂTULUI MÂINII

(PUMNULUI) Pumnul este un complex osteoarticular în care distingem, în principal, articulaţia radiocarpiană - o diartroză de tip condilian - şi articulaţia mediocarpiană. În aceste două articulaţii se execută mişcările pumnului. Articulaţiile intercarpiene, nu intră în calculul acestor mişcări.

V.2.4.1.

Articulaţia radiocarpiană

TIP: elipsoidală SUPRAFEŢE ARTICULARE ƒ ƒ ƒ

cavitatea glenoidă antebrahială (formată la rândul său din suprafaţa articulară inferioară a radiusului şi faţa inferioară a discului articular) suprafeţele articulare ale scafoidului, semilunarului şi mai puţin ale piramidalului. Din punct de vedere geometric, ia naştere o articulaţie elipsoidală cu axul lung dispus transversal, Cavitatea articulară are forma unei linii cu concavitatea în jos, care uneşte cele două procese stiloide ale radiusului şi ulnei.

MIJLOACE DE UNIRE ƒ

Capsula articulară o este mai groasă, tensionată palmar (faţa pumnului), mai subţire şi mai relaxată dorsal (dosul pumnului). o Membrana sinovială a acesteia poate prezenta comunicări cu cavităţile articulaţiei radio-ulnare distale şi mediocarpiene. MIŞCĂRILE ARTICULAŢIEI: este o articulaţie cu două grade de libertate: flexie/extensie în plan sagital şi mişcări de abducţie - adducţie, în plan frontal.

V.2.4.2.

Articulaţia mediocarpiană

TIP: Interlinia articulară este neregulată, are forma unui S orizontal, fiind o artrodie (articulaţie plană) în partea externă şi o condiliană în partea internă.

SUPRAFEŢE ARTICULARE

91

se formează între rândul proximal, exceptând osul pisiform (scafoid, semilunar, piramidal), şi cel de-al doilea rând al oaselor carpiene (trapez, trapezoid, osul mare şi osul cu cârlig).

MIJLOACELE DE UNIRE • • •

pentru cele două articulaţii de mai sus sunt reprezentate de: ligamentul radiat al carpului, aşezat pe faţa palmară (anterior); ligamentul posterior, slab dezvoltat şi inconstant; capsula articulară.

MIŞCĂRILE PUMNULUI • • •

flexie / extensie, înclinare cubitală(adducţie) / radială (abducţie) circumducţie.

PARTICULARITĂŢI ƒ ƒ

Articulaţia radiocarpiană participă mai mult în flexie (500) şi mediocarpiană în extensie (500). Înclinaţia radială este realizată predominant din radiocarpiană (100), iar înclinaţia cubitală, din mediocarpiană (250).

V.2.5.

ARTICULAŢIILE MÂINII

Mâna este cel mai complicat segment de membru din organism. Atât structura, cât şi funcţia sa sunt adaptate complexei activităţi umane. Suprafaţa de proiecţie din cortexul cerebral, care controlează mâna, este proporţional enormă, dovada complexităţii acestui "organ". Mâna are funcţii legate de prehensiune (prindere), sensibilitatea discriminativă, organ al personalităţii umane, al expresivităţii, al profesionalităţii. Tot restul membrului superior - umăr, braţ, cot, antebraţ - nu are decât rolul de a pune mâna în poziţia cea mai favorabilă pentru îndeplinirea unei anumite funcţii.

TIPURI DE ARTICULAŢII ƒ Anatomic, mâna începe cu al doilea rând (distal) de oase carpiene, care se ƒ ƒ ƒ ƒ ƒ ƒ

articulează cu capetele metacarpienelor (articulaţia carpometacarpiană), patru artrodii pentru metacarpienele II- V) o articulaţie selară între trapez şi primul metacarpian. Ultimele patru metacarpiene se articulează între ele prin bazele lor (articulaţia intermetacarpiană), formând trei artrodii. La capătul distal al metacarpienelor se articulează cavităţile glenoide ale primelor falange (articulaţiile metacarpofalangiene). articulaţiile interfalangiene proximale (prima şi a doua falangă) şi articulaţiile interfalangiene distale (între a doua şi a treia falangă) sunt trohleartroze. Policele are propria articulaţie carpometacarpiană - articulaţia trapezometacarpiană, în şa şi numai o articulaţie interfalangiană - condiliană.

MIJLOACE DE UNIRE: ƒ

Toate articulaţiile mâinii sunt întărite de câte un manşon capsular şi ligamente dispuse lateral şi ligamente interosoase (la nivelul intermetacarpienelor, fiecare ligament întinzându-se între două oase alăturate)

MIŞCĂRILE: • •

92

articulaţiile carpometacarpiene (CM) permit numai mişcări de alunecare; articulaţiile intercarpiene (IC) sunt diartroze planiforme, deci permit tot mişcări de alunecare;

•

•

articulaţiile degetelor permit • în articulaţiile metacarpofalangiene (MCF) ¾ flexie - apropierea de planul palmei; ¾ extensie - depărtare de planul palmei, ¾ abducţia - depărtarea de axul median al mâinii care trece prin medius, ¾ adducţia, mişcarea inversă ¾ circumducţie, ¾ rotaţie axială (internă sau externă) – doar executată pasiv, fiind imposibil se executat activ • în articulaţiile interfalangiene distale şi proximale – se execută numai flexie şi revenire din flexie, extensia fiind limitată de suprafeţele articulare, muşchii lombricali şi capsula anterioară. Mişcările policelui sunt diferite de ale celorlalte degete el fiind situat într-un plan perpendicular pe celelalte degete.

Extensie police Flexie police Adducţie police Abducţie police o Flexie – este mişcarea de depărtare de celelalte degete în planul palmei o Extensie - este mişcarea de apropiere de celelalte degete în planul palmei o Abducţie - este mişcarea de depărtare de celelalte degete într-un plan perpendicular pe planul palmei o Adducţie este mişcarea de apropiere de celelalte degete într-un plan perpendicular pe planul palmei o Opozabilitate – mişcarea de apropiere a buricului policelui de buricul degetului mic Dacă la celelalte degete mişcările acestora se realizează predominant din articulaţiile MCF la police mişcările acestuia se realizează predominant la nivelul articulaţiei carpometacarpiene după cum se şi observă în imaginea de mai sus.

93

I. RĂSPUNDEŢI LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI: care sunt ligamentele care limitează ridicarea claviculei? care sunt mişcările pe care clavicula le poate avea în articulaţia sternoclaviculară? 3. care sunt mişcările scapulei din articulaţia scapulotoracică? 4. câte articulaţii are umărul şi care sunt acestea? 5. care sunt mişcările articulaţiei scapulohumerale? 6. care sunt mijloacele de unire a articulaţiei scapulohumerale? 7. ce formaţiuni anatomice limitează mişcarea de abducţie a braţului? dar mişcarea de flexie? Dar extensia cu rotaţie internă? 8. daţi exemplu de cel puţin o mişcare cotidiană în care se asociază a. Extensia cu rotaţie internă a braţului, b. Flexia cu uşoară abducţie a braţului, c. Adducţia laterală a braţului. 9. cu ce os se articulează capitulul humeral? 10. cum se limitează mişcarea de extensie a cotului? 11. câte articulaţii sunt între cubitus şi radius şi ce mişcări permit ele? 12. care sunt mijloacele de unire a articulaţilor radio-carpiene? 13. care sunt mişcările policelui şi din ce articulaţii se execută ele? 14. care sunt mijloacele de unire ale articulaţiilor interfalangiene proximale? 15. care este mişcarea care poate fi executată numai pasiv la nivelul articulaţiilor metacarpofalangiene? 1. 2.

TEMĂ

94

LP. VI. MUŞCHII MEMBRULUI SUPERIOR LP. VI.

MUŞCHII MEMBRULUI SUPERIOR............................................................................95 1. MUŞCHII CARE LEAGĂ MEMBRUL SUPERIOR DE TRUNCHI ......................................................................97 2. MUŞCHII PROPRII AI MEMBRULUI SUPERIOR................................................................................................97

VI.1.

MUŞCHII CARE LEAGĂ MEMBRUL SUPERIOR DE TRUNCHI ....................................................................99

VI.2.

MUŞCHII UMĂRULUI ............................................................................................................................................100 M. DELTOID ..............................................................................................................................................................102 M. SUPRASPINOS .....................................................................................................................................................102 M. INFRASPINOS ......................................................................................................................................................103 M. ROTUNDUL MIC .................................................................................................................................................103 M. ROTUNDUL MARE ............................................................................................................................................103 M. SUBSCAPULAR ...................................................................................................................................................104 SINTEZA ACŢIUNILOR MUŞCHILOR CENTURII SCAPULARE ŞI BRAŢULUI..............................................104

VI.3. MUŞCHII BRAŢULUI .............................................................................................................................................105 VI.3.1. Muşchii lojii anterioare........................................................................................................................................105 M. BICEPS BRACHII (BICEPS BRAHIAL) .............................................................................................................106 M. BRACHIALIS (BRAHIAL) .................................................................................................................................107 M. CORACOBRACHIALIS (CORACOBRAHIAL) ................................................................................................107 VI.3.2. Muşchii lojii posterioare ......................................................................................................................................107 M. TRICIPITIS BRACHIALIS (TRICEPS BRAHIAL)............................................................................................107 M. ANCONEU ..........................................................................................................................................................108 VI.4. MUŞCHII ANTEBRAŢULUI ..................................................................................................................................109 VI.4.1. Muşchii regiunii anterioare..................................................................................................................................109 VI.4.1.1. PLANUL I .......................................................................................................................................................109 M. PRONATOR TERRES (ROTUND PRONATOR)..............................................................................................109 M. FLEXOR RADIALIS CARPIS (FLEXOR RADIAL AL CARPULUI)..............................................................110 M. PALMARIS LONGUS (PALMAR LUNG) .........................................................................................................110 M. FLEXOR ULNARIS CARPIS (FLEXOR ULNAR AL CARPULUI, CUBITALUL ANTERIOR)...................110 VI.4.1.2. PLANUL II......................................................................................................................................................111 M. FLXOR DIGITIS SUPERFICIALIS (FLEXOR SUPERFICIAL AL DEGETELOR).........................................111 VI.4.1.3. PLANUL III.....................................................................................................................................................111 M. FLEXOR DIGITIS PROFUNDUS (FLEXOR PROFUND AL DEGETELOR) .................................................111 M. FLEXOR POLICIS LONGUS (FLEXOR LUNG AL POLICELUI ) .................................................................112 VI.4.1.4. PLANUL IV ....................................................................................................................................................112 M. PĂTRAT PRONATOR........................................................................................................................................112 VI.4.2. Muşchii regiunii posterioare ................................................................................................................................112 VI.4.2.1. PLANUL SUPERFICIAL ...............................................................................................................................112 M. EXTENSOR DIGITORUM (EXTENSOR AL DEGETELOR) ............................................................................112 M. EXTENSOR DIGITI MINIMI (EXTENSOR AL DEGETULUI MIC) ................................................................112 M. EXTENSOR CARPI ULNARIS (EXTENSOR ULNAR AL CARPULUI – CUBITALUL POSTERIOR).......113 VI.4.2.2. PLANUL PROFUND ......................................................................................................................................113 M. LUNG ABDUCTOR AL POLICELUI ................................................................................................................113 M. SCURT EXTENSOR AL POLICELUI ................................................................................................................113 M. LUNG EXTENSOR AL POLICELUI .................................................................................................................113 M. EXTENSOR AL INDEXULUI............................................................................................................................113 VI.4.3. MUŞCHII REGIUNII LATERALE ....................................................................................................................115 VI.4.3.1. PLANUL SUPERFICIAL ...............................................................................................................................115 95

M. BRAHIORADIALIS (BRAHIORADIAL) .......................................................................................................... 115 M. EXTENSOR CARPI RADIALIS LONGUS (LUNG EXTENSOR RADIAL AL CARPULUI) ....................... 115 M. EXTENSOR RADIALIS BREVIS (SCURT EXTENSOR RADIAL AL CARPULUI) .................................... 116 VI.4.3.2. PLANUL II ..................................................................................................................................................... 116 M. SUPINATOR ...................................................................................................................................................... 116 VI.5.

96

MUŞCHII MÂINII ................................................................................................................................................... 116

Membrul superior are o mare mobilitate, fiind adaptat prehensiunii. Este constituit din mai multe segmente articulate între ele. Partea prin care membrul superior se leagă de trunchi, partea liberă, corespunde scheletul centurii scapulare şi formează regiunea umărului. Urmează braţul, antebraţul pumnul şi mâna. Oasele membrului superior sunt acoperite de părţi moi (muşchi) aşezaţi în două grupe: anterioară şi posterioară, exceptând regiunea umărului care are trei regiuni: anterioară (M. pectorali), posterioară (M. scapulari), supero-laterală (M. deltoid). Muşchii membrului superior, în majoritate sunt M. lungi, fusiformi, care în general sar peste două articulaţii exceptând anconeul şi M. supinator. Din punct de vedere descriptiv cât şi pentru mecanica musculară, aceştia se împart în: 1. muşchi care leagă membrul superior de trunchi 2. muşchii proprii membrului superior

1. MUŞCHII CARE LEAGĂ MEMBRUL SUPERIOR DE TRUNCHI • M. Trapez • M. Ridicător al scapulei • M. Romboizi; • M. Dinţat anterior, • M. Pectoral mic, • M. Subclavicular, • M. Marele şi micul rotund; • M. Pectoral mare. Aceşti muşchi aparţin în cea mai mare parte părţilor moi ale peretelui toracic, motiv pentru care sunt studiaţi cu acesta.

2. MUŞCHII PROPRII AI MEMBRULUI SUPERIOR După origine şi inserţie se împart astfel: • Muşchi zono-humerali: leagă osul humerus de centura scapulară - M. deltoid • Muşchii scapulo-humerali: - M. subscapular, - M. supraspinos, - M. infraspinos, - M. rotund mare, - M. rotund mic, - M. coraco-brahial • Muşchii scapulo-antebrahiali: - M. scapulo-radial (M. biceps brahial) - M. scapulo-ulnar (M. biceps brahial) • Muşchii humero-antebrahiali - M. humero-radiali: M. rotund pronator, M. brahio-radial, supinator - M. humero-ulnar: M. anconeu • Muşchii humero-manuali: - M. humero-aponevrotic: M. palmar lung - M. humero-carpieni: M. extensor lung al carpului, extensor lung radial al carpului, flexor ulnar al carpului, scurt extensor radial al carpului - M. humero-metacarpian: flexor radial al carpului - M. humero-falangieni: flexor superficial al degetelor, extensor comun al degetelor, extensor propriu al degetului mic • Muşchii antebrachiali: - M. Pătrat pronator - M. Rotund pronator - fasciculul ulnar 97

•

•

- M. Supinator - fascicul ulnar Muşchii antebrachio-manuali: - Antebrachio - metacarpieni - adductor lung al policelui - Antebrachio – falangieni - extensor scurt al policelui, extensor lung al policelui, extensor propriu al indexului Muşchii mâinii: - M. policelui: scurt abductor, opozant, scurt flexor, abductor al policelui - M. degetului mic: abductor, opozant, scurt flexor - M. pieloşi: M. palmar scurt - M. lojii mijlocii: M. lombricali, interosoşi palmari, M. interosoşi dorsali.

Dacă analizăm muşchii după aşezarea lor, putem identifica grupe musculare aşezate pe faţa anterioară - flexorii, grupe musculare aşezate pe faţa posterioară extensorii, grupe musculare aşezate pe faţa laterală a antebraţului - M. supinatori, grupe musculare aşezate pe faţa medială a antebraţului - M. pronatori. Muşchii pronatori şi flexori sunt inervaţi cu precădere de nervul median. Muşchii supinatori şi extensori sunt inervaţi de nervul radial. Din punct de vedere topografic, M. membrului superior se grupează în: 1. M. umărului; 2. M. braţului; 3. M. antebraţului; 4. M. mâinii Vom aborda pentru prezentare această ultimă clasificare.

98

VI.1. MUŞCHII CARE LEAGĂ MEMBRUL SUPERIOR DE TRUNCHI • • • • • • • •

M. M. M. M. M. M. M. M.

Trapez Ridicător al scapulei Romboizi; Dinţat anterior, Pectoral mic, Subclavicular, Marele şi micul rotund; Pectoral mare.

FIG. 70 MUŞCHII CENTURII SCAPULARE- REPREZENTARE SCHEMATICĂ A – vedere anterioară B – vedere posterioară 1. M. Subscapularis 2. M. Pectoralis minor 3. M. Pectoralis major –

fasciculele mijlociu şi inferior

4. M. Pectoralis major – fasciculul superior

5. M. Subscapularis 6. M. Coracobrchialis 7. M. Serratus anterior 8. M. Rhomboideus Minor 9. M. Rhomboideus major 10. M. Levator scapulae 11. M. Supraspinatus 12. M. Deltoideus 13. M. Infraspintus 14. M. Terres minor

99

VI.2. MUŞCHII UMĂRULUI

100

101

Muşchii umărului sunt în număr de 6, formând o masă musculară comună dispusă sub forma unui con cu baza pe torace şi vârful spre humerus, acoperind articulaţia scapulo-humerală: 1. M. deltoid 2. M. supraspinos 3. M. infraspinos 4. M. rotund mare 5. M. rotund mic 6. M. subscapular Cu excepţia muşchiului deltoid ceilalţi 5 muşchi formează manşonul rotatorilor – formaţiune cu funcţie deosebită în realizarea stabilităţii umărului.

M. DELTOID Este cel mai superficial şi mai voluminos dintre muşchii umărului, având o formă triunghiulară. • Origine: - pe claviculă (1/2 laterală a marginii anterioare) - pe acromion (marginea laterală) - pe spina scapulei (1/2 laterală a marginii inferioare) • Traiect: De la inserţia proximală, fasciculele musculare coboară spre humerus astfel: - Fasciculul anterior (clavicular)- oblic dinainte-înapoi; - fasciculul mijlociu (acromial)- vertical; - fasciculul posterior (spinal)- oblic dinapoi-înainte. • Inserţie: tuberozitatea deltoidiană („V”-ul deltoidian) a humerusului. • Inervaţie: nervul axilar • Acţiune: Cele trei grupe de fascicule, fac următoarele mişcări: - fasciculele anterioare - flexia (antepulsia sau proiecţia înainte a braţului); - fasciculele mijlocii - abducţia braţului; - fasciculele posterioare - proiecţia înapoi şi rotaţia externă a braţului; - mişcarea de abducţie a braţului până la orizontală este realizată prin acţiunea sinergică a celor trei tipuri de fascicule; - M. deltoid este cel mai important în nataţie: în stilul crawl ridică braţul, îl roteşte şi îl duce înainte; - este foarte dezvoltat şi la halterofili, datorită importanţei lui în mişcarea de abducţie; - în paralizia M. deltoid (prin afectarea nervului axilar), braţul atârnă flasc (moale), umărul este căzut "în epolet", iar capsula articulară relaxată, de unde şi riscul luxaţiilor humerusului în articulaţia scapulohumerală.

M. SUPRASPINOS • • • •

Ocupă fosa supraspinoasă a scapulei. Origine: fosa supraspinoasă. Fibrele sale converg într-un tendon care trece peste articulaţia scapulohumerală. Inserţie: tuberculul mare al humerusului. Inervaţie: nervul suprascapular Acţiune: - rotaţia externă a braţului (în special când acesta a fost înainte rotat intern); - adductor al braţului; -

102

tensor al capsulei articulaţiei scapulohumerale, ferind-o să fie prinsă între suprafeţele articulare în timpul mişcărilor la

Fig.73

M. SUPRASPINOS

acest nivel

M. INFRASPINOS • • • • •

Origine: scapula - fosa infraspinoasă Traiect: Fibrele sale cu direcţie oblic ascendentă spre lateral, converg într-un tendon care trece posterior de articulaţia scapulo-humerală. Inserţie: tuberculul mare al humerusului. Inervaţie: ram colateral din nervul axilar. Acţiune: - rotaţia externă a braţului; - adductor al braţului.

Fig.74

M. Infraspinos

M. ROTUNDUL MIC Este situat lateral de M. infraspinos. • Origine: scapula - faţa posterioară, în apropierea marginii laterale. • Traiect: Fibrele sale cu direcţie oblic ascendentă spre lateral, converg într-un tendon care trece posterior de articulaţia scapulo-humerală. • Inserţie: tuberculul mare al humerusului. • Inervaţie: ram colateral din nervul axilar. • Acţiune: - rotaţia externă a braţului; - adductoral braţului.

Fig. 75 Rotundul mare

Fig.76 Rotundul mare

Fig.77 Rotundul mic

Vedere anterioară

Vedere posterioară

M. ROTUNDUL MARE Este alungit, voluminos şi puternic. • Origine: unghiul inferior al scapulei şi 1/2 inferioară a marginii laterale scapulare. • Traiect: Fibrele sale se îndreaptă în sus, anterior şi lateral, fiind terminate printr-un tendon situat înapoia tendonului M. dorsal mare. • Inserţie: creasta tuberculului mic humeral. • Inervaţie: nervul toracodorsal. • Acţiune: a) când ia punct fix pe torace este: 103

-

adductor şi rotator intern al braţului, intervenind şi în mişcarea de retropulsie (punerea mâinilor la spate); b) când ia punct fix pe humerus: duce scapula în sus şi înainte. Este foarte important în sport, intervenind, în general, în toate mişcările de lovire şi aruncare şi, evident, în nataţie (crawl) şi skifond (retropulsia braţului).

M. SUBSCAPULAR Este situat în fosa subscapulară. • Origine: fosa subscapulară • Traiect: Fibrele sale converg lateral într-un tendon care aderă la capsula articulaţiei scapulohumerale; faţa posterioară a muşchiului acoperă fosa subscapulară în timp ce faţa anterioară este aplicată pe torace formând peretele posterior al axilei. • Inserţie: tuberculul mic al humerusului. • Inervaţie: nervul subscapular. • Acţiune: - rotator intern al braţului; Fig.78 Subscapular - adductor al braţului (când acesta este ridicat); - tensor al capsulei articulaţiei scapulo-humerale. Muşchiul subscapular participă, în general, la mişcările de lovire şi aruncare, precum şi la pendularea braţelor pe lângă corp, în mers.

SINTEZA ACŢIUNILOR MUŞCHILOR CENTURII SCAPULARE ŞI BRAŢULUI •

Muşchii care realizează adducţia braţului • M. Rotundul mare, • M. Rotundul mic • M. Subscapular • M. Subspinos • M. Latissimus dorsi – când mişcarea este asociată cu extensie, • M. Marele pectoral – când mişcarea este asociată cu flexie. • Muşchii care realizează abducţia braţului • M. Deltoid – toate fasciculele • M. Supraspinos – finalizează mişcarea până la 900 • Până la 900 M. Biceps brahial - dacă antebraţul este în supinaţie – capul lung • Peste 900 – M. Trapez , Ridicător al scapulei, Pectoral mic şi Dinţat anterior ( rotesc şi basculează scapula) • Muşchii care realizează abducţia orizontală a braţului sunt: • M. Deltoid - fasciculul posterior anterior • M. Pectoral mare • M. Subspinos • M. Romboid • Muşchii care realizează adducţia orizontală a braţului sunt: • M. Deltoid - fasciculul anterior • M. Pectoralul mare (principal) • M. Pectoralul mic • M. Bicepsul brahial (secundar) • M. Coracobrahial (secundar) • Muşchii. care realizează flexia (antepulsia) braţului sunt (peste 1100 este asociată cu rotaţie externă a braţului şi cu bascularea scapulei): • M. Deltoid – fasciculul anterior • M. Coracobrahial 104

•

•

•

• M. Biceps brahial • M. Dinţat anterior Muşchii. care realizează rotaţia externă sunt: • M. Supraspinos (dacă braţul este în rotaţie internă maximă) • M. Rotundul mic • M. Subspinos • M. Deltoidul posterior Muşchii care realizează extensia (retropulsia) braţului( se asociază cu rotaţia internă a braţului către finalul amplitudinii de mişcare): • M. Deltoid – fasciculul posterior • M. Subspinos • M. Triceps brahial – capul lung • M. Latissimus dorsi – (uneori) Muşchii care realizează rotaţia internă a braţului sunt: • M. Subscapular • M. Rotundul mare • M. Latissimus dorsi • M. Deltoidul anterior

VI.3. MUŞCHII BRAŢULUI Sunt în număr de patru, situaţi, o parte într-o lojă anterioară, cealaltă parte, în loja posterioară

VI.3.1.

MUŞCHII LOJII ANTERIOARE

105

• •

Sunt aşezaţi în două planuri: M. planului superficial: M. biceps brahial; M. planului profund: M. Coracobrahial şi M. Brahial.

M. BICEPS BRACHII (BICEPS BRAHIAL) Se numeşte astfel, deoarece, proximal, se inseră prin două tendoane (capete), unul scurt şi altul lung. • Origine: - capul scurt - pe apofiza coracoidă a scapulei; - capul lung - pe tuberculul supraglenoidian al scapulei. Capul scurt (situat medial) şi capul lung (situat lateral) sunt iniţial independente, apoi fuzionează într-un corp muscular comun fusiform, terminat printrun tendon. • Inserţie: pe tuberozitatea radiusului. • Inervaţie: nervul musculocutanat. • Acţiune: trecând peste două articulaţii (scapulohumerala şi articulaţia cotului) acţionează asupra ambelor, respectiv asupra braţului şi antebraţului. - Este flexor al antebraţului (cotului). Flexia este completă cu antebraţul supinat. - Este supinator al antebraţului când antebraţul este în supinaţie. - Este adductor al braţului prin capul său scurt. - Este abductor al umărului, rotator intern şi flexor prin capul său lung.

106

M. BRACHIALIS (BRAHIAL) Este situat în planul profund al lojii anterioare a antebraţului, acoperit de muşchiul biceps brahial. • Origine: pe ½ inferioară a feţelor medială anterioară şi laterală a diafizei humerale, de la "V"-ul deltoidian până la inserţia capsulei articulaţiei cotului. • Inserţie: pe baza apofizei coronoide a ulnei. • Inervaţie: nervul musculocutant. • Acţiune: realizează flexia antebraţului pe braţ.

Fig.81 M. Brahial

Fig.82 M. Coracobrahial

M. CORACOBRACHIALIS (CORACOBRAHIAL) Este situat medial de capul scurt al muşchiului biceps. • Origine: pe procesul coracoid al scapulei (printr-un tendon comun cu capul scurt al muşchiului biceps brahial). • Inserţie: pe faţa antero-medială a humerusului (în porţiunea mijlocie), deasupra inserţiei capului medial al tricepsului. • Inervaţie: nervul musculocutanat. • Acţiune: - adducţie şi flexie a braţului; - antepulsia (flexia ) braţului - intervenind în pendularea braţelor în timpul mersului.

VI.3.2.

MUŞCHII LOJII POSTERIOARE

M. TRICIPITIS BRACHIALIS (TRICEPS BRAHIAL) Ocupă loja posterioară împreună cu anconeul, fiind un muşchi voluminos. Are trei capete: lung, medial şi lateral, care se unesc. • Origine: - Capul lung: tuberculul infraglenoidal al scapulei. - Capul lateral: faţa posterioară a osului humerus deasupra şanţului nervului radial. - Capul medial: faţa posterioară a osului humerus sub şanţul nervului radial. - Cele trei porţiuni coboară şi se unesc într-un tendon comun puternic. • Inserţie: pe olecran. • Inervaţie: nervul radial. 107

•

Acţiune: extensor al antebraţului pe braţ; - extensor şi adductor al braţului cu rotaţia în afară, prin capul lung; - tensor al capsulei articulaţiei cotului. Are o deosebită importanţă în sporturi precum boxul, gimnastica, halterele, atletism (aruncarea discului/ greutăţi). Muşchiul triceps are o forţă considerabilă, contracţia lui bruscă putând determina chiar fracturi de humerus (fractura aruncătorilor de grenade).

M.

ANCONEU

Este un muşchi mic, de formă triunghiulară, situat pe faţa laterală a articulaţiei cotului. • Origine: pe epicondilul lateral al humerusului. • Inserţie: faţa laterală a olecranului şi puţin pe muchia posterioară a ulnei. • Inervaţie: nervul radial. • Acţiune: extensor al antebraţului pe braţ.

Fig. 83 Muşchiul triceps brahial

108

Fig.84 M. Anconeu

VI.4. MUŞCHII ANTEBRAŢULUI Muşchii antebraţului sunt grupaţi în trei regiuni: anterioară, posterioară şi laterală.

VI.4.1.

MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE

Cuprinde 8 muşchi situaţi în patru planuri: - planul I: M. rotund pronator, M. flexor radial al carpului, M. palmar lung, M. flexor ulnar al carpului. - planul II: M. flexor superficial al degetelor. - planul III: M. flexor profund al degetelor şi muşchiul flexor lung al policelui; - planul IV: M. pătrat pronator. Vom descrie pe rând aceste planuri.

VI.4.1.1. M. • • • •

PLANUL I

PRONATOR TERRES (ROTUND PRONATOR) Origine: epicondilul medial al humerusului (capul humeral) şi sub procesul coronoid al ulnei (capul ulnar). Inserţie: faţa laterală a radiusului (regiunea mijlocie). Inervaţie: nervul median. Acţiune: flexor al antebraţului pe braţ şi pronator al antebraţului şi mâinii.

109

M. • • • •

FLEXOR RADIALIS CARPIS (FLEXOR RADIAL AL CARPULUI) Origine: epicondilul medial al osului humerus; Inserţie: baza metacarpianului II Inervaţie: nervul median. Acţiune: flexor al mâinii şi pronator al antebraţului; - slab flexor al antebraţului pe braţ.

M. PALMARIS LONGUS (PALMAR LUNG) Este inconstant, lipseşte în 20% din cazuri • Origine: epicondilul medial al humerusului. • Inserţie: aponevroza palmară • Inervaţie: nervul median. • Acţiune: - tensor al aponevrozei palmare; - flexor al mâinii pe antebraţ; scurtarea lui atrofică sau spastică determină retracţia aponevrozei palmare cu flexia degetelor (boala Dupuytren).

M.

FLEXOR ULNARIS CARPIS (FLEXOR ULNAR AL CARPULUI, CUBITALUL ANTERIOR)

Are două capete de inserţie proximală. • Origine: - capul humeral - epicondil medial al humerusului, - capul ulnar - pe olecran • Inserţie: osul pisiform • Inervaţie: nervul ulnar. • Acţiune: flexor şi adductor al mâinii; supinator.

110

VI.4.1.2.

PLANUL II

M. FLXOR DIGITIS SUPERFICIALIS (FLEXOR SUPERFICIAL AL DEGETELOR) •

• • •

Este flexorul mişcărilor delicate. Origine: - capul humero-ulnar- pe epicondilul medial al humerusului şi procesul coronoid al ulnei; - capul radial- pe faţa anterioară a radiusului, pe o creastă osoasă situată în 1/3 mijlocie a osului. Inserţie: cu cele 4 tendoane (fiecare tendon se bifurcă) pe laturile corpurilor falangelor mijlocii ale degetelor 2,3,4,5. Inervaţie: nervul median. Acţiune: - flexia falangei medii a degetelor II-V; - flexia degetelor pe mână şi a mâinii pe antebraţ; - adductor al mâinii şi al degetelor (apropie degetele depărtate)

VI.4.1.3. M.

PLANUL III

FLEXOR DIGITIS PROFUNDUS (FLEXOR PROFUND AL DEGETELOR)

Este flexorul de forţă • Origine: - apofiza coronoidă, pe partea superioară a feţei anterioare şi mediale a ulnei şi partea inferioară a muchiei posterioare a ulnei; • Inserţie: prin 4 tendoane, la baza falangei distale- degetele II-V 111

• •

Inervaţie: este dublă: - nervul median (porţiunea laterală a muşchiului); - nervul ulnar (porţiunea medială a muşchiului). Acţiune: - flexor al ultimelor 2 falange, al degetelor 2,3,4,5; - flexor al mâinii pe antebraţ şi adductor al mâinii.

M. • • • •

FLEXOR POLICIS LONGUS (FLEXOR LUNG AL POLICELUI ) Origine: faţa anterioară a radiusului, pe apofiza coronoidă a ulnei şi membrana interosoasă; Inserţie: baza falangei distale a policelui. Inervaţie: nervul median. Acţiune: - flexia falangei distale a policelui; - flexia policelui şi flexia mâinii pe antebraţ; - uşoară abducţie a mâinii.

VI.4.1.4. M. • • • •

PĂTRAT PRONATOR Origine: pe partea medială a feţei anterioare a ulnei. Inserţie: faţa anterioară a radiusului. Acţiune: pronator al antebraţului şi mâinii. Inervaţie: nervul median.

VI.4.2. • •

PLANUL IV

MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE

Regiunea posterioară cuprinde 8 muşchi situaţi în două planuri: planul superficial - cuprinde 4 muşchi: M. extensor al degetelor, M. extensor al degetului mic, M. extensor ulnar al carpului, M. anconeu . planul profund - M. lung abductor al policelui, M. scurt extensor al policelui, M. lung extensor al policelui, M. extensor al indexului.

VI.4.2.1.

PLANUL SUPERFICIAL

I se descriu următorii muşchi, dinspre lateral spre medial.

M. EXTENSOR DIGITORUM (EXTENSOR AL DEGETELOR) • • • •

Origine: epicondilul lateral al humerusului Inserţie: se face prin trei bandelete sau conexiuni interosoase, pe feţele dorsale ale falangei a 2-a şi pe laturile falangei a 3-a a degetelor 3,4,5 Inervaţie: nervul radial. Acţiune: este extensor al mâinii şi al falangelor II-V. Realizează abducţia degetelor (răsfirarea lor).

M. EXTENSOR DIGITI MINIMI (EXTENSOR AL DEGETULUI MIC) • •

Origine: epicondilul lateral al osului humerus şi fascia antebrahială . Inserţie: pe falangele II şi III ale degetului mic - V

112

• •

M. • • • •

Inervaţie: nervul radial (ramura profundă). Acţiune: extensia degetului mic.

EXTENSOR CARPI ULNARIS (EXTENSOR ULNAR AL CARPULUI – CUBITALUL POSTERIOR) Origine: epicondilul lateral al humerusului şi marginea posterioară a ulnei. Inserţie: baza metacarpianului V Inervaţie: nervul radial (ramura profundă) Acţiune: extensor şi adductor al mâinii

VI.4.2.2.

PLANUL PROFUND

Formează la început o masă musculară comună care se divide ulterior în cei patru muşchi.

M. • • • •

LUNG ABDUCTOR AL POLICELUI Este cel mai lateral muşchi al planului profund. Origine: pe ulnă (faţa posterioară în regiunea proximală) - pe radius (faţa posterioară în 1/3 mijlocie); - pe membrana interosoasă. Inserţie: la baza metacarpianului I Inervaţie: ram din nervul radial Acţiune: abductor al policelui şi al mâinii.

M. SCURT EXTENSOR AL POLICELUI

• • •

M.

Origine: pe ulnă (faţa posterioară, în regiunea proximală) - pe radius (pe faţa posterioară în 1/3 mijlocie); - pe membrana interosoasă. Inserţie: baza falangei proximale (I) a policelui Inervaţie: ram din nervul radial. Acţiune: extensor al primei falange a policelui şi contribuie la extensia mâinii.

LUNG EXTENSOR AL POLICELUI

•

Origine: ulnă (1/3 mijlocie a feţei posterioare) şi membrana interosoasă. • Inserţie: falanga distală a policelui • Inervaţie: ram din nervul radial • Acţiune: - extensia falangei distale a policelui (înclinând lateral şi extinzând uşor mâna); - adducţia policelui (când acesta este în abducţie); - extensia şi abducţia mâinii. Tendoanele M. lung abductor al policelui şi M. scurt extensor police- situate lateral, delimitează cu tendonul M. lung extensor police - situat medial, un spaţiu triunghiular, numit tabachera anatomică

M. • •

EXTENSOR AL INDEXULUI Origine: faţa posterioară a ulnei şi membrana interosoasă. Inserţie: pe index, împreună cu tendonul extensorului comun al degetelor. 113

• •

Inervaţie: ram din nervul radial. Acţiune: extensia indexului (poate contribui şi la extensia mâinii).

114

VI.4.3.

MUŞCHII REGIUNII LATERALE

Regiunea laterală cuprinde 4 muşchi, aşezaţi în două planuri: - planul superficial: M. brahioradial, M. lung extensor radial al carpului, M. scurt extensor radial al carpului. - planul profund: m.supinator

VI.4.3.1.

PLANUL SUPERFICIAL

M. BRAHIORADIALIS (BRAHIORADIAL) Este cel mai superficial şi mai puternic din grupul lateral • Origine: marginea laterală a humerusului, deasupra epicondilului lateral. • Inserţie: baza procesului stiloid al radiusului. • Inervaţie: ram din nervul radial • Acţiune: - flexor al antebraţului pe braţ; - supinator (când antebraţul este în pronaţie forţată); - pronator (când antebraţul este în supinaţie) Această acţiune nu este recunoscută unanim.

Fig.91 M. Brachioradialis

M. • • • •

Fig. 92 M.Extensor carpi radialis longus & brevis

Fig. 93 M. Abductor policis longus

EXTENSOR CARPI RADIALIS LONGUS (LUNG EXTENSOR RADIAL AL CARPULUI) Origine: pe marginea laterală a humerusului (1/3 distală). Inserţie: pe baza metacarpianului II. Inervaţie: ram din nervul radial. Acţiune: extensor şi abductor al mâinii. 115

M. • • • •

EXTENSOR RADIALIS BREVIS (SCURT EXTENSOR RADIAL AL CARPULUI) Origine: pe epicondilul lateral al humerusului. Inserţie: pe baza metacarpianului III Inervaţie: ram din nervul radial. Acţiune: extensor şi abductor al mâinii.

VI.4.3.2. M. • • • •

PLANUL II

SUPINATOR Acoperă articulaţia cotului, fiind situat profund faţă de precedenţii Origine: pe ulnă (sub incizura radiusului), pe ligamentul colateral (extern) şi ligamentul inelar. Inserţie: pe radius (faţa laterală şi anterioară 1/3 proximală) Inervaţie: ram din nervul radial. Acţiune: supinator al antebraţului şi al mâinii.

radial

VI.5. MUŞCHII MÂINII Mâna prezintă un aparat muscular complex în raport cu mişcările fine pe care le execută, grupat în trei regiuni: • eminenţa tenară; • eminenţa hipotenară; • loja palmară mijlocie.

•

Muşchii eminenţei tenare (servesc police) - M. scurt abductor police; - M. opozant al policelui; - M. scurt flexor al policelui; - M. adductor al policelui Acţiune: corespunzătoare denumirii fiecărui muşchi

•

Muşchii eminenţei hipotenare (servesc degetul mic) - M. palmar scurt; - M. scurt flexor al degetului mic; - M. abductor al degetului mic; - M. opozant al degetului mic. Acţiune: corespunzătoare denumirii fiecărui muşchi. M.palmar scurt tracţionează tegumentele palmei.

Muşchii lojei palmare mijlocii (situată între primele două) Această lojă cuprinde muşchi superficiali şi profunzi. Muşchii lombricali- sunt muşchi superficiali • Sunt în număr de 4, anexaţi tendoanelor - M. flexor profund şi - M. extensor al degetelor. • Acţiune: flexia falangei I, extensia falangelor II,III a degetelor • Inervaţie: nervul ulnar şi median. Muşchii interosoşi - sunt muşchi profunzi

116

• • • •

Ocupă spaţiile dintre oasele metacarpiene şi sunt de două tipuri: palmari şi dorsali. Acţiune comună: flexia falangei I şi extensia falangelor II, III a degetelor; Acţiune separată: - interosoşii dorsali fac abducţia degetelor, - palmarii fac adducţia degetelor. Inervaţie: nervul ulnar (doar primul interosos este inervat de ramuri din nervul median).

FIG. 94 M. ADDUCTOR SCURT POLICE

FIG. 95 MUŞCHII SUPERFICIALI AI REG. TENARE ŞI HIPOTENARE

FIG. 97 M. INTEROSOŞI DORSALI

FIG.96 MUŞCHII PROFUNZI AI REG. TENARE ŞI HIPOTENARE

FIG. 98 M. INTEROSOŞI PALMARI

117

118

1. TEMĂ

2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15.

16. 17.

18. 19. 20. 21. 22. 23. 24.

I. RĂSPUNDEŢI LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI: care sunt muşchii care asigură mişcările centurii scapulare faţă de torace? care sunt muşchii care asigură ridicarea umărului? ce muşchi se prinde faţa anterioară a scapulei către marginea internă şi participă la rotaţia externă şi bascularea scapulei? care sunt muşchii care se inseră sau au originea pe apofiza coracoidă? care sunt acţiunile muşchiului pectoral mic? care sunt muşchii sau fasciculele musculare care participă simultan la mişcarea de abducţie laterală a braţului cu proiecţia posterioară a umărului şi adducţia scapulei? care sunt muşchii care realizează coborârea umărului ridicat? ce muşchi participă la proiecţia posterioară a umărului? care sunt muşchii care fac rotaţia internă a braţului? Care dintre aceştia fac parte din manşonul rotatorilor? care dintre muşchii care se inseră pe tuberculul mic fac adducţia braţului şi rotaţia internă? cum se numeşte muşchiul care face abducţia braţului şi se inseră pe tuberculul mare al humerusului? daţi exemple de trei mişcări cotidiene în cadrul cărora să se folosească adducţia laterală a braţului. dacă antebraţul este în pronaţie care sunt muşchii care participă predominant la flexia antebraţului pe braţ? Daţi cel puţin un exemplu de o mişcare cotidiană în care se face această mişcare. ce acţiuni poate avea capul lung al bicepsului brahial la nivelul articulaţiei scapulohumerale? în ce situaţii marele dorsal este întins la maxim: când ducem mâna la spate pentru a îmbrăca un palton, când dorim să apucăm o carte aflată în raftul cel mai de sus al unei biblioteci înalte cât un perete, când stăm pe scaun şi ne întindem încercând să atingem tavanul cu podul palmei, sau când facem podul din picioare? care sunt muşchii care se inseră sau au originea pe apofiza coronoidă? care muşchi au originea pe humerus şi execută în principal înclinarea radială? Daţi exemple de mişcări cotidiene ale membrului superior care se execută predominant cu înclinare radială? care sunt mişcările pe care le execută muşchiul flexor digitis superficialis? Dar muşchiul flexor digitis profundus? care din muşchii regiunii posterioare şi laterale a antebraţului participă la mişcarea de extensie a pumnului? care sunt muşchii care se inseră sau au originea pe epitrohlee? care este muşchiul care se inseră pe osul pisiform? Daţi exemple de 2 mişcări la care acest muşchi poate participa. care sunt mişcările pe care le poate face policele şi ce muşchi participă la acestea? care sunt muşchii eminenţei hipotenare? Care din muşchii eminenţei tenare participă la executarea mişcării de prindere a unei foi de hârtie între police şi degetul mic?

119

CAP. VII. OASELE MEMBRULUI INFERIOR

CAP. VII.

OASELE MEMBRULUI INFERIOR......................................................................121

VII.1. CENTURA MEMBRULUI INFERIOR ..............................................................................................................123 VII.1.1. OS COXAL .........................................................................................................................................................123 VII.2. PELVISUL OSOS..................................................................................................................................................129 VII.2.1. CONFORMAŢIA GENERALA..........................................................................................................................129 VII.3. SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR LIBER ....................................................................................132 VII.3.1. OASELE COAPSEI ..........................................................................................................................................132 VII.3.1.1. FEMURUL......................................................................................................................................................132 VII.3.1.2. PATELA..........................................................................................................................................................135 VII.4. OASELE GAMBEI .............................................................................................................................................136 VII.4.1. TIBIA...................................................................................................................................................................136 VII.4.1.1.1. ELEMENTE DESCRIPTIVE...................................................................................................................136 VII.4.2. FIBULA sau PERONEUL...................................................................................................................................139 VII.5. OASELE PICIORULUI.....................................................................................................................................141 VII.5.1. TARSUL..............................................................................................................................................................141 VII.5.1.1. TALUSUL sau ASTRAGALUL .....................................................................................................................141 VII.5.1.2. CALCANEUL.................................................................................................................................................143 VII.5.1.3. NAVICULARUL ............................................................................................................................................143 VII.5.1.4. CUBOIDUL ....................................................................................................................................................145 VII.5.1.5. CUNEIFORMELE ..........................................................................................................................................145 VII.5.2. METATARSUL ..................................................................................................................................................145 VII.5.3. OASELE DEGETELOR......................................................................................................................................147 VII.5.4. SCHELETUL PICIORULUI ÎN TOTALITATE ................................................................................................147

121

Oasele membrului inferior se divid, ca şi oasele membrului superior, în două grupe: centura membrului şi membrul liber. Centura membrului inferior se compune din două oase coxale care, împreună cu sacrumul şi coccisul formează bazinul osos (pelvisul). Oasele membrului inferior liber: reprezentate de: femurul şi patela (oasele coapsei), tibia şi fibula (oasele gambei), tarsul, metatarsul si oasele degetelor. (oasele piciorului)

Fig.100 OASELE MEMBRULUI INFERIOR

122

VII.1. CENTURA MEMBRULUI INFERIOR VII.1.1. OS COXAL TIP - Coxalul este un os plan, voluminos şi neregulat, torsionat ca o elice. ORIENTARE. Se aşează înapoi marginea care prezintă o mare scobitură, lateral faţa prevăzută cu o cavitate emisferică (acetabulul), iar în jos scobitura acestei cavităţi

ELEMENTE DESCRIPTIVE

•

Este format la început din trei piese distincte: ilionul, pubele şi ischionul, care se sudează definitiv între 12—16 ani la fete şi 13—18 ani la băieţi.

Fig.101 OS COXAL – PĂRŢI COMPONENTE 1. vedere laterală 2. vedere medială A. ilion B. Ischion C. Pubis •

ILIONUL (os ilium). Formează porţiunea superioară a osului şi reprezintă mai mult din jumătatea lui. • Limita inferioară a ilionului este reală la făt şi la copil, unde sudura lui cu celelalte două piese nu s-a realizat încă. • La adult, limita inferioara este reprezentată ele o linie convenţională ce trece prin treimea superioară a acetabulului. • Ilionul prezintă un corp care participă la formarea acetabulului şi o porţiune superioară, turtită, comparată cu o aripă, aripa osului iliac . ISCHIONUL (os ischii). • Cuprinde porţiunea posterioară şi inferioară a osului; • el are un corp şi o ramură. • Corpul participă la formarea acetabulului, constituind porţiunea posteroinferioară a acestei cavităţi. • Corpul se continuă cu ramura , ce se îndreaptă înainte. • La limita dintre corp şi ramură se găseşte tuberozitatea ischiadică. PUBELE (os pubis). • reprezintă porţiunea antero-inferioară a osului; • el are un corp şi doua ramuri. • corpul participă la formarea porţiunii anteroinferioare a acetabulului. •

•

•

123

• • •

el se uneşte cu ilionul, iar la locul de unire se găseşte eminenţa iliopectinee. de la corp pleacă înainte ramura superioară ; ea coteşte în unghi ascuţit (unghiul pubelui) şi se continuă cu ramura descendentă sau inferioară ramura inferioară a pubelui se uneşte cu ramura ischionului. formând împreună ramura ischiopubiană.

Fig.102

124

OSUL COXAL – faţă laterală

•

Coxalul, considerat in totalitate, prezintă doua feţe, patru margini şi patru

unghiuri. FAŢA LATERALĂ: - Prezintă în partea ei mijlocie o cavitate mare, numită acetabul, care ne-a servit la orientarea osului. La formarea acetabulului contribuie corpul celor trei oase constitutive ale coxalului. - Dedesubtul acetabulului se găseşte un orificiu mare, numit gaura obturată; la formarea ei contribuie ischionul şi pubele. - Deasupra acetabulului se găseşte faţa gluteală a aripii osului iliac. - A. CAVITATEA COTILOIDIANĂ sau acetabulul Este o cavitate profundă, emisferică care serveşte la articulaţia cu femurul. Circumferinţa acetabulului este proeminentă şi e ascuţită şi poartă numele de sprânceana cotiloidiană sau acetabulară. Este întreruptă de incizura acetabulului, situată în partea inferioară, la unirea ischionului cu pubele. Scobitura acetabulului este situată imediat deasupra găurii obturate şi transformată pe viu într-o gaură prin ajutorul unei formaţiuni fibrocartilaginoase, numită ligamentul transvers al acetabulului. Suprafaţa interioară a acetabulului prezintă: a)suprafaţa semilunară, care este articulară b)fosa acetabulului nearticulară, de formă patrulateră, încadrată de suprafaţa semilunară. - B. GAURA OBTURATĂ Este limitată în cea mai mare parte printr-o margine ascuţită ca o creastă, afară de porţiunea superioară, unde creasta este înlocuită cu un şanţ numit şanţul obturator. Pe viu, gaura obturată este acoperită de membrana obturatoare, iar şanţul transformat în canalul obturator. - C.SUPRAFAŢA GLUTEALĂ a osului iliac Este uşor escavată în porţiunea ei mijlocie; pe ea se găseşte gaura nutritivă principală a osului este străbătută de trei linii: 1. linia gluteală anterioară care pleacă de la nivelul marii scobituri ischiadice de pe marginea posterioară a osului, merge în sus şi înainte spre a se termina pe marginea superioară, în vecinătatea spinei iliace anterosuperioare; 2. linia gluteală posterioară se desprinde tot de pe marea scobitură ischiatică apoi merge în sus aproape vertical şi se termină pe marginea superioară a osului, la unirea treimii posterioare cu cele două treimi anterioare; 3. linia gluteală inferioară care se îndreaptă de la marea scobitură ischiatică către marginea anterioară a osului. - Cele trei linii delimitează patru câmpuri: 1. unul posterior, mic, pe care se insera muşchiul gluteu mare; 2. unul situat mai anterior, pe care se insera muşchiul gluteu mijlociu; 3. unul anterior şi inferior, deasupra liniei gluteale inferioare, care dă inserţie pentru muşchiul gluteu mic 4. ultimul, situat sub linia gluteală inferioară, pe care se insera muşchiul drept femural.

•

125

Fig.103

126

OSUL COXAL - faţă medială

•

FAŢĂ MEDIALĂ: - Este străbătută de linia arcuată, îndreptată oblic, de sus în jos şi dinapoi înainte. Această linie împarte faţa medială în două porţiuni: Superior se găseşte o suprafaţa escavată, numita fosa iliacă , pe care se insera muşchiul iliac; Dedesubtul liniei arcuate se găsesc: a)suprafaţa sacropelvină - alcătuită, la rândul ei, din două formaţiuni anatomice: ƒ o puternică rugozitate, destinată inserţiei ligamentelor articulaţiei sacroiliace, numită tuberozitatea iliac㠃

suprafaţă asemănătoare cu pavilionul urechii. numită din această cauză faţa auriculară ea se articulează cu o faţă asemănătoare de pe osul sacru cu care formează articulaţia sacroiliacă;

b)dedesubtul feţei auriculare se găseşte o suprafaţă plană, ce răspunde acetabulului. c)înaintea suprafeţei precedente se găseşte gaura obturată -

MARGINEA ANTERIOARĂ prezintă: ƒ Superior - spina iliacă antero-superioară la superioară pe care se insera muşchii croitor şi respectiv ligamentul inghinal. Spina este palpabil㠃 Mijlociu spina iliacă antero-inferioară pe drept femural;

unirea ei cu marginea tensor al fasciei late, sub piele; care se insera muşchiul

Inferior - tuberculul pubian uşor de explorat prin palpare. Pe el se insera ligamentul inghinal. La nivelul lui se formează unghiul pubelui la joncţiunea dintre cele două ramuri pubiene; Medial de tubercul se află o linie groasă şi rotunjită, numită creasta pubeiui pentru inserţia muşchiului drept abdominal şi a muşchiului piramidal.

ƒ

-

MARGINEA POSTERIOARĂ prezintă:. 1) spina iliacă postero-suprioară situată la unirea cu marginea superioară; este palpabilă sub piele; 2)spina iliacă postero-inferioară, separată de precedenta printr-o scobitură. Cele două spine dau inserţie puternicelor ligamente ale articulaţiei sacroiliace; 3) marea scobitură sau incizură ischiadică. Prin ea trec numeroase formaţiuni (muşchiul piriform, nervul ischiadic, nervul gluteal superior, nervul gluteal inferior, vasele ruşinoase interne); 4) spina ischiadică - sub precedenta, serveşte pentru inserţia muşchiului gemen superior; 5) mica scobitură ischiadică, dând trecere muşchiului obturator intern, respectiv vaselor si nervilor ruşinoşi interni; 6) tuberozitatea ischiadică pe care se insera numeroşi muşchi; pe ea repauzează omul în poziţia şezând. Se poate palpa uşor, mai ales când se pune coapsa în flexiune.

-

MARGINEA SUPERIOARĂ sau CREASTA ILIACĂ. Se întinde de la spina iliacă antero-superioară la spina iliaca posterosuperioară. Marginea aparţine în totalitate osului iliac. Poate fi palpată în întregime sub piele. Dă inserţie unui mare număr de muşchi (oblicul extern, oblicul intern, transversul, pătratul lombelor, gluteul mare, gluteul mijlociu, iliacul).

-

MARGINEA INFERIOARĂ. Se întinde între tuberozitatea ischiadică şi unghiul pubelui. La constituirea ei iau parte ramura ischionului şi ramura inferioară a pubelui, de unde şi denumirea de ramură ischiopubiană ce se dă acestei margini. 127

Fig.104 OSUL COXAL - vedere anterioară

128

Imediat sub unghiul pubian marginea prezintă o suprafaţă ovală, faţa pubiană ; serveşte la articularea cu osul coxal de partea opusă, cu care formează simfiza pubiană. Marginea inferioară da inserţie unor muşchi (adductorul mare, adductorul scurt) şi corpilor cavernoşi la bărbat. - UNGHIURILE. 1. Unghiul antero-superior este reprezentat de spina iliacă antero-superioară 2. Unghiul postero-superior este reprezentat de spina iliacă posterosuperioară. 3. Unghiul antero-inferior este reprezentat prin unghiul pubelui. 4. Unghiul postero-inferior este format de tuberozitatea ischiadică.

VII.2. PELVISUL OSOS Pelvisul osos sau bazinul este format de cele două coxale, sacrul şi coccigele. El este situat cu aproximaţie la mijlocul corpului adultului.

VII.2.1. CONFORMAŢIA GENERALA. • •

Are forma unui trunchi de con, cu baza mare în sus şi cu baza mică în jos. PELVISUL OSOS PREZINTĂ: o circumferinţă superioară şi alta inferioară o suprafaţă exterioară şi o suprafaţă interioară. 1. CIRCUMFERINŢA SUPERIOARĂ sau baza mare a pelvisului osos este formată, la rândul ei, de: baza sacrului, creasta iliacă, marginea anterioară a coxalului şi marginea superioară a simfizei pubiene. 2. SUPRAFAŢA EXTERIOARĂ (EXOPELVIANĂ). Prezintă elementele anatomice de pe feţele laterale ale celor două coxale şi de pe feţele dorsale ale sacrului si coccigelui; - Anterior: faţa anterioară a simfizei pubiene situată pe linia mediană, lateral de ea se găsesc unghiurile pubelui şi găurile obturate cu cadrele osoase de care fie sunt mărginite; - Posterior: feţele dorsale ale sacrului şi coccigelui, precum şi marginile posterioare ale oaselor coxale. Între sacru şi coccige, pe de o parte, şi marginile posterioare ale coxalelor - Lateral: feţele laterale ale coxalelor cu faţa gluteală, acetabulul şi tuberozitatea ischiadică. 3. SUPRAFAŢA INTERIOARĂ (ENDOPELVINĂ). Se caracterizează printr-un relief osos circular numit linia terminală. Ea delimitează strâmtoarea superioară a pelvisului. Strâmtoarea superioară împarte suprafaţa interioară în două porţiuni: una situată deasupra pelvisul mare care aparţine topografic abdomenului şi alta dedesubtul ei – pelvisul mic care adăposteşte organele aparatului urogenitale cu o deosebită importanţă obstetricală la femei. 4. CIRCUMFERINŢA INFERIOARĂ (strâmtoarea inferioară a pelvisului) sau baza mică a pelvisului osos este format: anterior, de marginea inferioară a simfizei pubiene; posterior, de vârful coccigelui; lateral, de cele două tuberozităţi ischiadice; acestea sunt legate anterior de simfiza pubiană prin ramurile ischiopubiene, iar posterior de sacru şi coccige, prin ligamentele sacrotuberale şi sacrospinoase.

129

Fig.105

Fig.106

BAZINUL PRIVIT DE SUS

MĂSURĂTORILE (DIAMETRELE) BAZINULUI

A. bazin de femeie, B. Bazin de bărbat – vedere antero superioară

C. Bazin de femeie – măsurători inferioare, D. Bazin de femeie – secţiune frontală

•

ROLUL BAZINULUI OSOS rolul de protecţie a organelor pelvine rol în mecanismul naşterii

• •

130

• •

serveşte la transmiterea greutăţii corpului la membrele inferioare; are astfel un rol important în statică şi locomoţie. În statica verticală se găsesc în acelaşi plan frontal: promontoriul, axele de rotaţie ale humerusului în articulaţiile scapuloumerale şi cele ale femurelor în articulaţiile coxofemurale. Considerat astfel (în plan frontal), bazinul osos se prezintă ca o boltă care primeşte greutatea corpului şi o transmite celor două coapse. Această boltă are un vârf reprezentat de sacru şi doi stâlpi (arcade) reprezentaţi de oasele coxale. Sacrul primeşte greutatea de la trunchi şi prin intermediul stâlpilor o transmite la cavităţile cotiloidiene şi de aici la femure. Greutatea corpului apăsând pe sacru, produce o tensiune în articulaţiile sacroiliace, care aduce după sine tendinţa la îndepărtarea celor doi stâlpi de boltă. Dar stâlpii sunt menţinuţi în legătură prin cele două ramuri ischiopubiene şi prin simfiza pubiană, astfel că presiunea de sus în jos nu-i poate îndepărta. Pe de altă parte, presiunea este neutralizată şi de contrapresiunea de jos în sus, exercitată de cele două femure. Intervin în menţinerea echilibrului de forţe şi puternicele ligamente ale articulaţiilor sacroiliace.

•

•

ARHITECTURA BAZINULUI OSOS este realizată astfel în mod atât de fericit încât nu pune nici o piedică locomoţiei şi staticii; în cazul în care pelvisul osos şi-a pierdut rezistenţa normală, echilibrul de forţe se rupe şi se produc deformaţii.

TEMĂ

I. RĂSPUNDEŢI LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI: care sunt oasele care formează centura membrului inferior? care sunt oasele care formează bazinul osos? ce prezintă pentru descriere faţa coxalului pe care nu se află acetabulul? 4. pe ce formaţiuni osoase se sprijină corpul când este aşezat pe un scaun? 5. pe ce faţă a cărui os se află linia gluteală anterioară şi ce delimitează ea? 6. care din muşchii toracelui se prind de creasta iliacă şi unde este aceasta? 7. care sunt reperele osoase palpabile ale osului iliac? 8. care sunt limitele marginii anterioare a osului coxal? 9. faceţi o sinteză a tuturor informaţiilor pe care pe puteţi avea despre acetabul: căror oase aparţine, structuri (formaţiuni) osoase cu care se învecinează, descriere, etc. 10. care sunt caracteristicile aripii iliace şi ce muşchi se inseră pe ea? 11. pentru ce oase are osul coxal suprafeţe articulare? 12. ce prezintă pentru descriere bazinul osos? 13. care sunt diametrele bazinului osos folosite în ginecologie? 14. care sunt rolurile bazinului osos? 15. prin ce se caracterizează suprafaţa endopelvină a bazinului? 1. 2. 3.

131

VII.3. SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR LIBER VII.3.1. OASELE

COAPSEI

Coapsa este alcătuită din două oase: femurul si patela.

VII.3.1.1. FEMURUL TIP: os lung (cel mai lung os al corpului) şi pereche. Pe schelet este oblic îndreptat de sus în jos şi lateromedial. Când călcâiele sunt alipite, cele două femure se ating prin epifizele lor inferioare. Această oblicitate este mai accentuată la femei, deoarece pelvisul este mai larg decât la bărbaţi. ORIENTARE: Se aşează în sus extremitatea cotită, medial suprafaţa sferică şi articulară a acestei extremităţi, posterior marginea cea mai aspră a osului. ELEMENTE DESCRIPTIVE - Femurul prezintă de studiat un corp şi două epifize • CORPUL este prismatic triunghiular şi deci vom avea de descris trei feţe şi trei margini. - FAŢA ANTERIOARĂ: este acoperită de muşchiul vast intermediar; - FAŢA LATERALĂ dă inserţie muşchiului vast intermediar - FAŢA MEDIALĂ nu are nici o particularitate. - MARGINILE MEDIALĂ ŞI LATERALĂ sunt puţin pronunţate. - MARGINEA POSTERIOARĂ ( linia aspră ) - Ea străbate de sus în jos corpul femurului şi ne-a servit la orientarea lui. - Linia aspră prezintă o buză laterală şi o buză medială. - Cele două buze şi interstiţiul dintre ele dau inserţie unei serii de muşchi: vastul lateral, vastul medial, adductorul mare, adductorui lung, adductorul scurt şi bicepsul femural. - În porţiunea superioară linia aspră se trifurcă dând naştere la: ƒ o ramură laterală, numită tuberozitatea gluteală pentru muşchiul gluteu mare; ramura se termină la nivelul epifizei superioare a osului, lângă trohanterul mare, transformându-se la acest nivel uneori într-un adevărat tubercul, numit trohanterul al treilea; ƒ o ramură medială, ce se continuă cu linia intertrohanterică de pe epifiza superioară; pe ea se insera muşchiul vast medial; ƒ o ramură mijlocie pe care se insera muşchiul pectineu. o În porţiunea inferioară linia aspra se bifurcă, delimitând o suprafaţă triunghiulară numită fosa poplitee. •

EPIFIZA SUPERIOARĂ. Prezintă capul, colul şi două tuberozităţi numite marele şi micul trohanter. Epifiza superioară este legată de corp printr-un col chirurgical. CAPUL este articular şi reprezintă două treimi dintr-o sferă; prezintă foseta capului pentru inserţia ligamentului capului femural.

• • •

132

Fig.107

FEMURUL

A. vedere anterioară; B. vedere posterioară; C. vedere medială

133

COLUL - este o coloană osoasă puternică, turtită anteroposterior care uneşte capul cu restul osului. - este îndreptat oblic de sus în jos şi mediolateral şi formează cu diafiza unghiul de înclinaţie care măsoară 125 - 130o . - planul care conţine axul colului formează cu planul care conţine axul transversal al extremităţii inferioare un alt unghi, numit unghiul de declinaţie care măsoară în medie 12 0 - Modificările unghiului de înclinaţie si declinaţie se repercutează asupra atitudinii membrului inferior. Mărirea unghiului de înclinaţie are ca rezultat ducerea membrului inferior în abducţie (coxa valga). Invers, micşorarea lui imprimă adducţia membrului inferior (coxa vara). Mărirea unghiului de declinaţie pune membrul inferior în rotaţie medială. Micşorarea sau reducerea lui la zero duce membrul inferior în rotaţie laterală. - Greutatea corpului se transmite de la bazinul osos la membrul inferior liber prin colul femurului. - Direcţia forţelor ce se transmit solicită din partea colului o mare rezistenţă, ceea ce explică arhitectura lui trabeculară deosebit de complexă, alcătuită dintr-un sistem de bolţi. După vârsta de 50 de ani, sistemul trabecular începe să se resoarbă, iar cavitatea medulară se continuă în epifiza superioară. Greutatea corpului şi resorbţia osoasă favorizează fracturile colului. Formarea calusului fiind mai dificilă, aceste fracturi au un caracter foarte grav. - Din punct de vedere descriptiv, colul prezintă două feţe: anterioară şi posterioară. ƒ Faţa anterioară este limitată lateral prin linia intertrohanterică; ƒ Faţa posterioară este limitată prin creasta intertrohanterică. • TROHANTERUL MARE. - Este o proeminenţă patrulateră ce continuă în sus corpul femurului - Pe faţa lui medială se găseşte fosa trohanterică în care se insera muşchiul obturator extern. - Dă inserţie unor muşchi care unesc pelvisul cu femurul, numiţi din această cauză muşchi pelvitrohanterieni (gluteu mijlociu, gluteu mic, piriform etc.) - se poate palpa cu uşurinţa pe faţa laterală a coapsei. • TROHANTERUL MIC. - Este o proeminenţă, situată la partea postero-inferioară a colului. - Pe el se insera muşchiul iliopsoas. - Trohanterul mare şi mic sunt uniţi prin linia intertrohanterică (situată anterior) şi prin creasta intertrohanterică (mai proeminentă ca precedenta, situată posterior), care dă inserţie muşchiului pătrat femural. EPIFIZA INFERIOARĂ • Este formată din două proeminenţe articulare puternice, numite condili. • Anterior, cei doi condilii converg spre o suprafaţă articulară numită faţă patelară, în timp ce posterior condilii sunt separaţi de o fosă adâncă numită fosa intercondilară. • Faţa patelară - are forma unei trohlei, cu un şanţ anteroposterior ce separă două povârnişuri. • Condilii. - Sunt în număr de doi, unul medial şi celălalt lateral. - Ei diverg antero-posterior, delimitând astfel fosa intercondilară menţionată. - Condilul medial este mai îngust ca cel lateral şi descinde mai jos ca acesta; graţie acestei particularităţi, coapsa formează cu gamba un unghi obtuz de 17C--1750 deschis lateral. Unghiul este mai accentuat la femei decât la bărbaţi. Când condilul medial descinde prea mult, rezultă o deformare numită genu valgum, caracterizată printr-o oblicitate mai mare a femurului, proiecţia medială a genunchiului si diminuarea unghiului lateral sub 1450 .Situaţia inversă, când unghiul dintre coapsă şi gambă este deschis medial, constituie genu varum. •

•

134

-

-

Fiecare condil prezintă trei feţe: articulară, intercondilară şi cutanată. ƒ Feţele articulare continuă înapoi cele două povârnişuri ale feţei patelare şi descriu o curbă anteroposterioară, cu raza descrescândă (de la 43 mm - în partea anterioară, la l0 mm - în partea posterioară). ƒ Feţele intercondiliene se privesc între ele şi delimitează fosa intercondiliană. Pe feţele intercondiliene se insera ligamentele încrucişate ale articulaţiei genunchiului. ƒ Feţele cutanate sunt accidentate. Prezintă câte o proeminenţă numită epicondil medial , respectiv epicondil lateral, pe care se insera ligamentele colaterale ale articulaţiei genunchiului. ƒ Deasupra şi înapoia epicondilului medial se găseşte o altă proeminenţă, tuberculul adductorului pe care se insera muşchiul adductor mare. Lingă acest tubercul se insera capul medial al muşchiului gastrocnemian. ƒ Faţa cutanată a condilului lateral dă inserţie capului lateral al muşchiului gastrocnemian şi muşchiului popliteu. Condilii şi epicondilii femurali se pot palpa cu uşurinţă de o parte şi de alta a patelei. De asemenea se poate palpa tuberculul adductorului, imediat deasupra şi înapoia epicondilului medial.

VII.3.1.2. PATELA

TIP: Patela sau rotula este un os scurt, turtit şi pereche, situat în tendonul muşchiului cvadriceps femural. Prezintă de studiat baza, vârful, două feţe şi două margini.

ORIENTARE - Se pune în sus baza, posterior faţa articulară şi lateral povârnişul cel mai larg al acestei feţe. ELEMENTE DESCRIPTIVE: două feţe, 2 margini, o bază şi un vârf • Faţa anterioară - este convexă şi rugoasă. • Faţa articulară sau faţa posterioară - este destinată articulaţiei cu faţa patelară a femurului. Prezintă o creastă verticală şi două povârnişuri. Din aceste două povârnişuri, cel lateral este mai mare. • Baza priveşte în sus. • Vârful priveşte în jos. • Marginile sunt în număr de două: medială şi laterală. 135

Patela proemină în regiunea anterioară a genunchiului şi poate şi fi explorată atât prin inspecţie cât şi prin palpare. Fracturile patelei, relativ frecvente, sunt produse fie de traumatisme, fie în mod indirect, prin contracţia violentă a muşchiului cvadriceps femural.

VII.4. OASELE GAMBEI Sunt reprezentate, ca şi cele ale antebraţului, de două oase unite prin epifizele lor şi separate la nivelul diafizelor printr-un spaţiu interosos. Osul medial este cel mai voluminos şi puternic şi suportă greutatea corpului; se numeşte tibia şi este singur articular cu femurul. Osul lateral este mai subţire; se numeşte fibula.

VII.4.1. TIBIA Este un os lung si pereche, cu direcţia verticală. Tibia are un corp şi două epifize.

VII.4.1.1.1. • •

•

ELEMENTE DESCRIPTIVE

Orientare. În jos se aşează epifiza mai mica, medial prelungirea ei, iar anterior

marginea cea mai ascuţită a osului. CORPUL. • Prezintă două uşoare curburi: una superioară, convexă medial, şi alta inferioară, concavă medial, care îi dau aspectul literei S. • Corpul este prismatic triunghiular si prezintă trei feţe şi trei margini. - Faţa medială este plană şi netedă; se poate palpa sub piele, nefiind acoperită de muşchi. în partea superioară se insera o formaţiune fibroasă numită pes anserinus. - Faţa laterală este evidentă numai în porţiunea superioară. în porţiunea inferioară îşi schimbă orientarea, devenind anterioară. în porţiunea superioară prezintă un şanţ în care se insera muşchiul tibial anterior. - Faţa posterioară prezintă în porţiunea superioară o linie oblică orientată în jos şi medial; este linia solearului pentru inserţia muşchiului omonim. deasupra liniei se insera muşchiul popiliteu. dedesubtul liniei se insera muşchii flexor lung al degetelor si tibial posterior. - Marginea anterioară este foarte ascuţită si de aceea mai poartă numele de creasta tibiei. marginea anterioară are forma de S; proemină sub piele şi este palpabilă pe toată lungimea ei. în sus se bifurcă şi cuprinde tuberozitatea tibiei de pe epifiza superioară. în jos se termină pe maleola medială a osului. - Marginea medială - este bine pronunţată numai în porţiunea inferioară. - Marginea interosoasă sau laterală dă inserţie membranei interosoase; ea se bifurcă pe epifiza inferioară, delimitînd incizura fibulară. EPIFIZA SUPERIOARA. • Este o masă voluminoasă, alungită în sens transversal. • Este constituită din doi condili: condilul medial şi condilul lateral. • Condilii prezintă o faţă superioară comună si o circumferinţă.

136

Fig.109 TIBIA A. vedere laterală; B. vedere posterioară; C. tibia şi fibula - vedere anterioară

137

•

Faţa superioară sau platoul tibiei, prezintă mai multe detalii:

1. Faţa articulară superioar㠃 este alcătuită, la rândul ei. din două suprafeţe articulare ce răspund condililor femurali. ƒ suprafaţa medială este ovală şi mai adâncit㠃 suprafaţa laterală este mai lărgită în sens transversal.

Fig.110 PLATOUL TIBIAL epifiza superioară

•

2. Eminenţa intercondilară sau spina tibiei ƒ este un masiv osos ce separă cele două suprafeţe articulare. ƒ ea este formată din doi tuberculi, între care se găseşte o mică incizura. ƒ anterior şi posterior faţă de eminenţa intercondilară se află două suprafeţe neregulate şi rugoase numite aria intercondilară anterioară pe care se insera ligamentul încrucişat anterior si aria intercondilară posterioară pe care se insera ligamentul încrucişat posterior al articulaţiei genunchiului. • Circumferinţa. - Are o înălţime de 2 cm. - Este întreruptă posterior de aria intercondilară posterioară. - Pe porţiunea laterală a circumferinţei se află o feţişoară articulară pentru capul fibulei. - Pe porţiunea anterioară a circumferinţei se găseşte o suprafaţa triunghiulară, limitată de bifurcarea marginii anterioare a carpului. În această suprafaţă se găseşte tuberozitatea tibiei care dă inserţie ligamentului patelei. • La nivelul epifizei superioare se pot explora prin palpare cei doi condili şi tuberazitatea tibiei. EPIFIZA INFERIOARA. • Este mai puţin dezvoltată. • Ea are o formă neregulat cuboidală • Prezintă următoarele elemente: - o faţă superioară ce se confundă cu corpul;

138

-

o faţă articulară inferioară - pe această faţă se găseşte o creastă antero-posterioară, care o împarte în două feţişoare; atât creasta cât şi feţişoarele răspund trohleei talusului, cu care se articulează; faţă anterioară, pe care alunecă tendoanele extensorilor; faţă posterioară pe care alunecă tendonul muşchiului flexor lung al halucelui; faţă laterală ce prezintă scobitura fibulară ; scobitura sau incizura se articulează cu fibula; faţă medială ce se prelungeşte cu un proces puternic numit maleola medială vizibilă şi palpabilă sub piele. Maleola medială prezintă o faţă articulară pentru talus, iar posterior şanţul maleolar prin care trec tendoanele muşchilor flexor lung al degetelor şi tibial posterior. Maleola medială se poate fractura relativ uşor.

VII.4.2. FIBULA SAU PERONEUL TIP - os lung ce pare torsionat pe axul său, este un os pereche ELEMENTE DESCRIPTIVE - Prezintă un corp şi două epifize • ORIENTARE - Se pune în jos epifiza turtită, medial feţişoara articulară pe care ea o prezintă, posterior marginea epifizei care prezintă o fosă. • CORPUL • Este prismatic triunghiular. • Prezintă trei feţe: a) laterală; b) medială - pe care se găseşte o creastă longitudinală numită creastă medială ; c) posterioară - vizibilă numai în porţiunea superioară a corpului, deoarece în porţiunea inferioară se confundă cu faţa medială. Pe această faţă se găseşte gaura nutritivă a osului. • Marginile sunt: a) anterioară ; b) posterioară; c) medială - puternic pronunţată în porţiunea mijlocie a diafizei. Pe ea se insera membrana interosoasă şi din această cauză se mai numeşte margine interosoasă. • EPIFIZA SUPERIOARĂ Este reprezentată de capul fibulei palpabilă sub piele. CAPUL prezintă o feţişoară articulară pentru tibie, un vârf pe care se insera muşchiul biceps femural. COLUL leagă capul de corp • EPIFIZA INFERIOARĂ: Este formată de o proeminenţă turtită din afară înăuntru, vizibilă sub piele, numită maleola laterala Ea coboară mai mult decât maleola medială. Maleola laterală prezintă: ƒ bază - care confundă cu osul; ƒ un vârf; ƒ fată laterală subcutanată; ƒ faţă medială ce prezintă: • o feţişoară articulară pentru tibie şi talus; • o escavaţie profundă numită fosa maleolei laterale ; • un şanţ situat posterior, pentru trecerea tendoanelor muşchilor peronieri. ƒ Maleola laterală se poate palpa cu uşurinţă; se fracturează relativ uşor.

139

Fig.111 FIBULA SAU PERONEUL A. vedere laterală; B.vedere posterioară; C.vedere medială

140

VII.5. OASELE

PICIORULUI

Sunt reprezentate de 26 de oase, dispuse în trei grupe: tarsul. metatarsul şi oasele degetelor.

VII.5.1. TARSUL •

Tarsul este format din şapte oase dispuse în două rânduri: a) un rând posterior cu două oase suprapuse: talusul sus şi calcaneul jos; b) un rând anterior cu celelalte cinci oase: navicularul, cuboidul şi cuneiforme. • Oasele tarsului pot fi grupate şi în două rânduri antero-posterioare: • un rând medial ce cuprinde talusul, navicularul şi cele trei cuneiforme • un rând lateral în care se găsesc calcaneul şi cuboidul.

trei

VII.5.1.1. TALUSUL sau ASTRAGALUL Este situat în vârful masivului tarsian, fiind interpus între oasele gambei, respectiv călcări eu şi navicular. El este format dintr-un corp, un cap şi un col ce uneşte primele două porţiuni. Porţiunile talusului sunt bine izolate şi uşor de recunoscut, cu toate acestea este considerat în întregime şi comparat cu un cuboid căruia i se descriu şase feţe. TIP

- os scurt pereche

ORIENTARE Se aşează înainte capul, în sus trohleea, lateral faţa articulară triunghiulară ELEMENTE DESCRIPTIVE • Feţele talusului sunt: superioară, inferioară, laterală, medială, anterioară şi posterioară. • Faţa superioară - Este în cea mai mare parte articulară. - Ea prezintă trohleea talusului prelungită medial cu feţişoara maleolară medială şi lateral cu feţişoara maleolară laterală care se articulează cu procesele maleolare ale tibiei(medial) şi fibulei(lateral). Trohleea talusului prezintă un şanţ anteroposterior, două povârnişuri şi două margini (cea laterală fiind mai înaltă şi mai pronunţată ca cea medială). - Faţa superioară se articulează cu scoaba gambieră (formată de faţa articulară inferioară de pe epifiza distală a tibiei, maleola medială şi maleola laterală). - Înaintea trohleii, faţa superioară prezintă o mică suprafaţă neregulată ce aparţine colului. • Faţa inferioară prezintă dinainte înapoi trei feţişoare articulare pentru calcaneu: a) faţa calcaneană anterioară; b) faţa calcaneană mijlocie; c) faţa calcaneană posterioară; feţele calcaneană posterioară şi cea mijlocie sunt separate printr-un şanţ numit şanţul talusului. pe care se sprijină • Faţa laterală prezintă procesul lateral al talusului feţişoara maleolară laterală a osului. Înaintea şi înapoia procesului lateral, faţa este neregulată şi dă inserţii unor ligamente. • Faţa medială este neregulată. Dă inserţii unor ligamente. • Faţa anterioară prezintă capul talusului care este o proeminenţă rotunjită. prezintă faţa articulară pentru navicular. 141

•

Faţa posterioară prezintă procesul posterior al talusului care este străbătut de un şanţ limitat prin doi tuberculi: unul lateral, şi altul medial. Şanţul este străbătut de tendonul muşchiului flexor lung al halucelui.

Fig.112

142

OASELE CARPULUI,METACARPULUI ŞI DEGETELOR - vedere superioară -

VII.5.1.2. CALCANEUL Este cel mai voluminos os al tarsului. Are o formă prismatică, fiind alungit anteroposterior şi uşor turtit transversal. Are şase feţe. TIP – os scurt

ORIENTARE. Se aşează în sus faţa prevăzută cu trei feţişoare articulare, posterior extremitatea cea mai voluminoasă, medial faţa cu un şanţ adine. ELEMENTE DECRIPTIVE • Faţa superioară prezintă dinainte înapoi: a. faţa talară anterioară; b. faţa talarămijlocie ; c. şanţul calcaneului - când talusul şi calcaneul sunt suprapuşi, şanţul calcaneului şi şanţul talusului formează un canal numit sinus tarsi; d. faţa talară posterioară; articulare precedente, faţa superioară a e. înapoia suprafeţelor calcaneului intră în contact cu o masă adipoasă situată înaintea tendonului Achillian. Cele trei feţe articulare răspund feţelor calcaneene de pe faţa inferioară a talusului. • Faţa inferioară • Este neregulată. • Prezintă trei proeminenţe. f. Proeminenţa anterioară dă inserţie ligamentului plantar lung. g. Cele două proeminenţe posterioare, dintre care una este medială, iar cealaltă laterală, se prelungesc pe faţa posterioară a osului, formlnd la acel nivel tuberozitatea calcaneană. • Faţa laterală • Este subcutanată. • Pe ea se găseşte o proeminenţă numită trohleea peronieră sau fibulară ce separă două şanţuri: unul superior şi altul inferior; prin aceste şanţuri alunecă tendoanele muşchilor peronieri. • Faţa medială • Este prevăzută cu şanţul calcanean, pe unde trec de la gambă la plantă tendoane, vase şi nervi. • {anţul calcanean este limitat posterior prin tuberozitatea calcaneană, iar anterior printr-o proeminenţă puternică, numită sustentaculum tali. h. Pe sustentaculum tali se sprijină talusul; i. Faţa superioară a acestei proeminenţe prezintă dealtfel faţa talară mijlocie a calcaneului (serveşte la articularea şi susţinerea talusului). j. Pe faţa inferioară, sustentaculum tali prezintă un şanţ, pe unde alunecă tendonul muşchiului flexor lung al halucelui. • Faţa articulară cuboidală sau faţa anterioară este concavă de sus în jos şi convexă transversal. • Faţa posterioară răspunde călcâiului. • Jumătatea inferioară a feţei dă inserţie tendonului lui Achille. • Jumătatea superioară răspunde bursei seroase a tendonului lui Achille. • Călcîiul se poate palpa cu atât mai mult, cu cit aici proemină tuberozitatea calcaneană.

VII.5.1.3. NAVICULARUL Este un os scurt, turtit dinainte înapoi. Este situat pe partea medială a piciorului, fiind cuprins între capul talusului, cuboid şi cele trei cuneiforme. ELEMENTE DESCRIPTIVE • Faţa posterioară este concavă şi se articulează cu capul talusului. 143

• • • • •

Faţa anterioară prezintă trei feţişoare, destinate articulaţiei cu cele trei cuneiforme. Faţa dorsală face parte din dosul piciorului. Faţa plantară face parte din plantă. Faţa medială prezintă tuberculul navicularului care se poate palpa sub piele. Faţa laterală prezintă o feţişoară articulară.

Fig.113

144

OASELE CARPULUI, METACARPULUI ŞI DEGETELOR - vedere inferioară -

VII.5.1.4. CUBOIDUL TIP Este un os scurt, cu o formă neregulată cuboidală; este aşezat pe partea laterală a piciorului . ELEMENTE DESCRIPTIVE • Faţa superioară face parte din dosul piciorului, unde se poate palpa. • Faţa inferioară prezintă tuberozitatea cuboidului. Înaintea tuberozităţii se găseşte un şanţ profund care este transformat pe viu într-un canal, prin ajutorul unui ligament. Prin acest canal trece tendonul muşchiului peronier lung. • Faţa posterioară serveşte pentru articularea cu calcaneul. • Faţa anterioară este subdivizată printr-o creastă verticală în două feţişoare, care se articulează cu metatarsienii IV, respectiv V. • Faţa medială prezintă o suprafaţă articulară pentru cuneiformul lateral. • Faţa laterală, îngustă, este situată pe marginea laterală a piciorului şi palpabilă sub piele.

VII.5.1.5. CUNEIFORMELE Sunt trei oase de formă prismatic triunghiulară. Ele contribuie la edificarea bolţii transversale a piciorului . ELEMENTE DESCRIPTIVE • Cuneiformul medial • Are baza situată plantar, iar marginea, ascuţită, face parte dm dosul piciorului. • Se articulează k. anterior cu metatarsianul I, l. posterior cu navicularul, m. lateral cu metatarsianul II şi cuneiformul intermediar; • faţa medială a osului face parte din marginea medială a piciorului şi dă inserţie muşchiului tibial anterior. • Cuneiformul intermediar • Are o bază ce face parte din dosul piciorului, iar vârful răspunde plantei. • Osul se articulează n. anterior cu metatarsianul II, o. posterior cu navicularul, p. lateral cu cuneiformul lateral, q. medial cu cuneiformul medial. • Cuneiformul lateral • are baza orientată spre dosul piciorului, iar vârful răspunde plantei. • Osul se articulează r. anterior cu metatarsianul III, s. posterior cu navicularul, lateral cu cuboidul, t. medial cu cuneiformul intermediar şi metatarsianul II.

VII.5.2. METATARSUL • •

Este format din cinci oase metatarsiene. Numerotarea lor se face dinspre marginea medială spre cea laterală a piciorului, de la I la V. ELEMENTE DESCRIPTIVE • Metatarsienele sunt oase lungi şi perechi. • Prezintă un corp, o bază şi un cap 145

1. Corpul este prismatic triunghiular, avlnd clte o faţă dorsală, alta laterală, iar a treia medială. Faţa dorsală face parte din dosul piciorului; celelalte delimitează spaţiile interosoase. 2. Baza, numită şi extremitate posterioară, se articulează cu oasele tarsului şi cu metatarsienii învecinaţi. 3. Capul , numit şi extremitate anterioară, este turtit transversal şi se articulează cu falanga proximală

Fig.114

OASELE CARPULUI, METACARPULUI ŞI DEGETELOR - vedere medială -

Fig.115 OASELE CARPULUI, METACARPULUI ŞI DEGETELOR - vedere laterală -

146

•

Caractere proprii ale metatarsienilor. Metatarsianul I ƒ este cel mai scurt şi cel mai gros. ƒ baza osului se articulează cu cuneiformul medial şi cu metatarsianul II. ƒ pe bază se găseşte o tuberozitate care se poate explora prin palpare. • Metatarsianul II ƒ este cel mai lung. ƒ baza lui se articulează cu toate, cele trei cuneiforme, respectiv cu metatarsianul I şi III. • Metatarsianul III. ƒ baza se articulează cu cuneiformul lateral, respectiv cu metatarsianul II şi IV. • Metatarsianul IV. ƒ baza se articulează cu cuboidul şi cu cuneiformul lateral, respectiv metatarsianul III şi V. • Metatarsianul V. ƒ baza se articulează cu cuboidul şi cu metatarsianul IV. ƒ baza prezintă lateral o tuberozitate ce se poate palpa sub piele. •

VII.5.3. OASELE DEGETELOR • •

Degetele sunt în număr de cinci, numerotate de la I la V, de la marginea medială la cea laterală a piciorului . Degetul I poartă numele încă de haluce, iar degetul V de deget mic. • Oasele care formează degetele se numesc falange. • Se găsesc în total 14 falange: fiecare deget are trei, afară de haluce, numai cu două. • Falangele se prezintă după tipul celor de la mînă cu deosebirea că cele de la picior sunt mult mai reduse În dimensiune. u. falanga proximala este turtită transversal. v. falanga mijlocie este scurtă, fiind formată aproape numai din bază şi cap. w. falanga distala este mică, se termină În formă de potcoavă şi răspunde unghiei.

VII.5.4. SCHELETUL PICIORULUI ÎN TOTALITATE Piciorul la om prezintă caractere de diferenţiere foarte importante, caractere ce sunt strâns legate de procesul de umanizare. Piciorul la om este foarte bine adaptat bipediei şi îndeplineşte două funcţii: de susţinere a corpului (de staţiune) şi de mişcare (de locomoţie). Adaptarea la aceste funcţii se realizează printr-o boltă plantară caracteristică.

Bolta plantară are trei stîlpi de sprijin reprezentaţi de: tuberozitatea calcaneului posterior, de capul metatarsienilor I, II, III anteromedial şi de capul metatarsienilor IV si V anterolateral. Stîlpii sunt uniţi prin două arcuri longitudinale: arcul lateral format de calcaneu, cuboid şi metatarsienii IV şi V, şi arcul medial format de calcaneu, talus, navicular, cele trei cuneiforme şi primii trei metatarsieni. Calcaneul reprezintă deci stîlpul posterior, comun pentru cele două arcuri, în timp ce anterior arcurile diverg spre ceilalţi doi stîlpi. Arcul longitudinal medial este mai înalt şi nu intră în contact cu suprafaţa de sprijin a plantei; este arcul de mişcare. Arcul longitudinal lateral, mai puţin boltit, atinge suprafaţa de sprijin; este arcul de sprijin. Arcurile longitudinale sunt unite prin arcuri transversale, mai înalte posterior şi mai turtite anterior. 147

Asamblarea oaselor tarsului contribuie la alcătuirea scobiturii formate de bolta plantară. Feţele dorsale ale oaselor tarsului sunt, în general, mai largi ca cele plantare. De asemenea, trabeculele osoase din substanţa spongioasă a tarsului şi a metatarsului sunt dispuse paralel cu arcurile bolţii plantare, întărind arhitectural bolta. Trohleea talusului conţine trabecule verticale, care exprimă liniile de forţă transmise de la oasele gambei. De aici trabeculele se grupează în două grupe principale: a) unul se îndreaptă posteroinferior şi se continuă În calcaneu cu trabeculele terminate la nivelul tuberozitaţii calcaneului; b) altul se îndreaptă anteroinferior şi se continuă cu sistemul trabecular al navicularuiui, al cuneiformului medial si al metatarsianului I. Aceste două grupe trabeculare se sprijină pe doi din cei trei stîlpi ai bolţii: stîlpul posterior şi anteromedial. Din calcaneu porneşte al treilea grup de trabecule, care se continuă cu cel din cuboid, metatarsianul IV şi V; acest grup se termină în al treilea stîlp, stîlpul anterolateral al bolţii. Bolta plantară este menţinută de ligamente, muşchi şi tendoane, care se studiază odată cu capitolele respective.

TEMĂ

148

II. RĂSPUNDEŢI LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI: care sunt oasele care formează membrul inferior liber? ce este unghiul de declinaţie? care sunt elementele descriptive ale epifizei superioare ale femurului? 4. care sunt reperele anatomice folosite în orientarea femurului? 5. unde se află colul chirurgical al femurului? 6. pentru ce muşchi dă inserţii faţa anterioară a femurului? 7. cărui os îi aparţine linia aspră şi unde este situată aceasta? 8. care sunt elementele de descriere a epifizei inferioare a femurului? 9. cu ce parte din epifiza inferioară a femurului vine în contact patela? 10. care sunt elementele anatomice ce se află pe platoul tibial? 11. care sunt oasele gambei? 12. pentru ce oase are suprafeţe articulare tibia şi câte sunt aceste suprafeţe? 13. pe ce margine a fibulei se prinde membrana interosoasă? 14. maleola laterală cărui os îi aparţine? 15. câte oase tarsiene sunt şi care sunt acestea? 16. pentru ce oase are suprafeţe articulare astragalul? 17. care din oasele tarsiene au suprafeţe articulare pentru metatarsiene? 18. cum se numerotează falangele? 19. ce muşchi trec prin şanţul maleolar (situat posterior)al maleolei tibiale? 1. 2. 3.

CAP. VIII. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR CAP. VIII.

ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR..............................................................................................149

VIII.1. ARTICULAŢIILE CENTURII PELVINE...........................................................................................................150 VIII.1.1. ARTICULAŢIA LOMBOSACRATĂ .................................................................................................................150 VIII.1.2. ARTICULAŢIA SACROILIACĂ .......................................................................................................................151 VIII.2. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR LIBER.......................................................................................153 VIII.2.1. ARTICULAŢIA ŞOLDULUI.............................................................................................................................153 VIII.2.1.1.2.

VIII.2.2.

VIII.2.2.1.1. VIII.2.2.1.2.

VIII.2.3. VIII.2.3.1. VIII.2.3.2.

MIŞCĂRLE ARTICULARE: ................................................................................................................................ 156

ARTICULAŢIA GENUNCHIULUI ..................................................................................................................157 Formaţiuni aponevrotice de întărire ale capsulei .................................................................................................... 162 Mişcările atrticulaţiei geunchiului .......................................................................................................................... 163

ARTICULAŢIILE TIBIOFIBULARE................................................................................................................164 ARTICULAŢIA TIBIOFIBULARĂ ............................................................................................................................. 164 SINDESMOZA TIBIOFIBULARĂ .............................................................................................................................. 164

VIII.3. ARTICULAŢIILE PICIORULUI........................................................................................................................165 VIII.3.1. Articulaţia talocrurală.....................................................................................................................................165 VIII.3.2. Articulaţiile tarsului posterioră şi medio-tarsiană .........................................................................................167 VIII.3.3. Articulaţiile tarsului anterior..........................................................................................................................169 VIII.3.4. Articulaţiile degetelor ......................................................................................................................................170

149

VIII.1. ARTICULAŢIILE CENTURII PELVINE Leagă între ele cele două coxale cu sacrul, formând un inel osos numit pelvis, a cărui funcţie principală este aceea de a prelua şi transmite greutatea corpului de la scheletul axial la membrul inferior liber În partea anterioară, simfiza pubiană leagă direct coxalele între ele, iar posterior, articulaţiile sacroiliace realizează legătura dintre coloana vertebrală şi coxale. Ele sunt articulaţii masive şi rezistente, relativ rigide, capabile să suporte solicitări mecanice mari. Suplimentar, ligamente puternice întăresc legătura dintre diferitele componente ale pelvisului, asigurând o mai bună stabilitate faţă de oasele vecine. Cele trei componente osoase care fuzionează formând osul coxal, delimitează fiecare, prin câte un segment, gaura obturată. Aceasta este acoperită de membrana obturatoare (formaţiune fibroasă). Fibrele superioare ale membranei se continuă cu ligamentul pubofemural, iar în partea infero-laterală, membrana se inseră pe faţa pelvină a ramurii ischiadice. Suprafaţa membranei obturatorii oferă suport, pe feţele opuse, originii celor doi muşchi obturatori.

VIII.1.1. ARTICULAŢIA LOMBOSACRATĂ Reprezintă legătura dintre ultima vertebră lombară şi sacrum, elementul posterior al peretelui pelvin. Ea are structura unei articulaţii intervertebrale, baza sacrului fiind reprezentată de de vertebra fixă S1.

MIJLOACELE DE UNIRE sunt reprezentate de: - Discul intervertebral - ligamentele longitudinale anterior şi posterior, aderente la disc; - ligamentele galbene; - ligamentele interspinoase; - ligamentul supraspinos. Pe lângă aceste mijloace, articulaţia mai este asigurată de aşa numitele ligamente la distanţă, care formează grupul ligamentelor vertebropelvine, alcătuit din: ƒ

-

150

ligamentul iliolombar uneşte procesul transvers al vertebrei L3 şi L4 cu pelvisul; ligamentul sacrotuberal uneşte cele două spine iliace posterioare cu tuberozitatea ischiadică şi faţa medială a ramurii ischiadice; ligamentul sacrospinal, pereche, are formă triunghiulară, cu baza pe marginea laterală a coloanei sacrococcigiene, înaintea ligamentului sacrotuberal şi vârful prins pe spina ischiadică. Cele două ligamente completează legăturile dintre sacru şi coxal, împiedicând bascularea sacrului sub acţiunea greutăţii trunchiului. Prin poziţia lor, transformă incizurile ischiadice în tunele osteofibroase (găurile ischiadice).

VIII.1.2.

ARTICULAŢIA SACROILIACĂ

Este o articulaţie sinovială robustă, formată de suprafeţele articulare ale sacrumului şi osului iliac, stabilizată de capsulă şi un sistem ligamentar foarte puternic. Funcţia de a asigura joncţiunea dintre scheletul axial şi centura pelvină necesară transmiterii greutăţii trunchiului spre membrul inferior, a impus această structură robustă. Această articulaţie se poate osifica, transformându-se într-o synostoză, în boala numită spondilită anchilozantă. ƒ

MIJLOACELE DE UNIRE sunt reprezentate de: - capsula articulară care se inseră pe conturul suprafeţelor articulare; - ligamentele sacroiliace anterioare leagă faţa anterioară a sacrului de partea posterioară a fosei iliace; - ligamentele sacroiliace interosoase reprezintă principalul mijloc de stabilizare al articulaţiei, unind tuberozitatea iliacă cu suprafaţa articulară a sacrului; - ligamentele sacroiliace posterioare sunt reprezentate de fibre care unesc segmentul S3- S4 al sacrului cu spina iliacă postero-superioară. - STABILITATEA ARTICULARĂ este dependentă de ligamentele articulare completate de ligamentele scarotuberal şi sacrospinal şi în mai mică măsură de suprafeţele articulare a căror mobilitate osoasă este redusă.

Fig.116 •

ARTICULAŢIA SACROILIACĂ - vedere posterioară

MIŞCĂRILE

Articulaţia sacroiliacă este implicată în realizarea a două mişcări importante ale sacrului: nutaţia şi contranutaţia (bascularea anterioară şi posterioară a sacrului). Ele sunt foarte accentuate în timpul naşterii, determinând creşterea diametrelor strâmtorii inferioare a bazinului, necesară pentru coborârea fătului. Această mobilitate evidentă apare ca urmare a relaxării ligamentare, indusă hormonal.

151

VIII.1.3.

SIMFIZA PUBIANĂ

TIP DE ARTICULAŢIE – simfiză SUPRAFEŢE ARTICULARE: Spre deosebire de centura scapulară, componentele centurii pelvine vin în contact pe linia mediană a corpului şi se leagă puternic între ele prin intermediul simfizei pubiene. Ea se formează între suprafeţele ovalare, corespondente, de pe corpul pubisului, acoperite de cartilaj hialin. Ca în orice articulaţie cartilaginoasă, există un disc fibrocartilaginos, numit discul interpubian, care conectează suprafeţele articulare, iar la adult, prezintă în partea superioară o cavitate capitonată de membrană sinovială. MIJLOACELE DE UNIRE sunt reprezentate de un disc şi două ligamente puternice: - discul pubian - ligamentul pubic superior tract fibros întins între tuberculii pubieni, de o parte şi de cealaltă; - ligamentul pubic arcuat care solidarizează ramurile pubiene inferioare imediat sub suprafeţele simfizare. În timpul naşterii, ligamentele se relaxează permiţând trecerea mai uşoară a capului fătului pe sub arcul pubian ƒ

MIŞCĂRILE – de mărire sau de micşorare a unghiului interpubian

Fig.117

152

MIJLOACEE DE UNIRE LA ARTICULAŢIILE SACROILIACĂ ŞI SIMFIZA PUBIANĂ

A. bazinul (secţiune) vedere superioară B. bazinul – vedere posterioară C. bazinul (secţiune) – vedere internă D. bazinul – vedere externă 1. lig. sacro spinal; 2. lig. sacrotuberal; 3. lig. iliolombar; 4. lig. sacroiliac anterior; 5. Lig. sacroiliac posterior 6. membrana obturatorie; 7. lig. pubic superior; 8. lig. pubic arcuat

VIII.2. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR LIBER Reprezintă organe de mişcare înalt adaptate la funcţia de locomoţie realizată în poziţie verticală (antigravitaţională). Ele au o structură masivă, cu suprafeţe articulare întinse, generatoare de presiuni, sub pragul de uzură a ţesutului cartilaginos hialin. Sunt dotate cu un aparat capsulo-ligamentar puternic, capabil să reziste la solicitările statice impuse de poziţiile de maximă congruenţă articulară şi să asigure conducerea mişcărilor în timpul mersului. Deşi amplitudinea de mişcare este mai redusă faţă de articulaţiile membrului superior, ele sunt prevăzute cu o bogată inervaţie proprioceptivă care permite un control riguros din partea S.N.C. asupra posturii şi locomoţiei realizate prin intermediul membrelor inferioare.

VIII.2.1.

ARTICULAŢIA ŞOLDULUI

TIP: enartroză (articulaţie sferoidală), situată la joncţiunea dintre trunchi şi membrul inferior liber, care participă şi asigură efectuarea în condiţii optime, a două funcţii importante ale aparatului locomotor:ortostatismul şi locomoţia Ea realizează atât transmiterea greutăţii corpului de la pelvis spre femur în faza sprijinului mono- sau bipodal, cât şi faza de pendulare a membrului, necesară deplasării.

SUPRAFEŢELE ARTICULARE sunt reprezentate de : a) Cavitatea acetabulară a coxalului are forma unei hemisfere. Se află pe faţa laterală a osului coxal. Are un compartiment central nearticular, numit fosă acetabulară şi unul periferic, lateral, articular - faţa lunată , cu forma unei potcoave sau a unui inel întrerupt inferior la nivelul incizurii acetabulare. Marginile incizurii sunt unite printr-un ligament transvers al acetabulului , care delimitează în acest fel, un canal, prin care trece ligamentul capului femural. Faţa lunată este prevăzută cu cartilaj hialin, ce se continuă cu baza labrumului (cadrului) acetabular. Diametrul cercului descris de marginea labrumului este mai mic decât diametrul maxim al capului femural. Efectul acestui fapt este realizarea unui efect de contenţie articulară a capului femural. b) Capul femural reprezintă 2/3 dintr-o sferă cu diametrul cuprins între 42- 56 mm, în general mai mic la femei. Din punct de vedere geometric, este considerat un sistem ogival, care aproximează o sferă, explicând incongruenţa elastică naturală a articulaţiei neîncărcate. Capul prezintă în cadranul său postero-inferior fovea capului femural. Pe ea se inseră ligamentul capului femural. În partea sa inferioară şi laterală, capul se continuă cu colul femural. Limita dintre col şi cap este evidentă sub forma şanţului subcapital. El dispare pe faţa anterioară a colului. -

Colul femural este un segment cilindri, care leagă capul de diafiza femurală. Colul nu este în întregime intracapsular: o porţiune din faţa sa posterioară rămâne extracapsulară. Colul are rolul de a poziţiona specific centrul capului femural faţă de axul diafizei femurale şi vârful marelui trohanter. Datorită încărcării excentrice a extremităţii superioare a femurului, în structura lui apar traiectorii secante corespunzătoare eforturilor de tracţiune şi compresiune dintr-o macara (Culmann).

153

Fig.118 ARTICULAŢIA COXOFEMURALĂ vedere anterioară, secţiune frontală -

Fig.119 ARTICULAŢIA COXOFEMURALĂ - vedere anterioară -

154

VIII.2.1.1.1. •

•

MIJLOACELE DE UNIRE

Capsula articulară are o circumferinţă mai mare spre partea acetabulară şi este mai puternică în partea superioară şi anterioară. Spre partea medială (internă) capsula se inseră pe sprânceana acetabulară. La nivelul incizurii acetabulare, capsula se prinde de ligamentul femural. Spre partea laterală, capsula se prinde pe linia intertrohanteriană, anterior, şi intern de creasta intertrohanetriană, posterior. Vârful trohanterului mare şi fosa trohanterică rămân extracaspulare, în partea superioară. Capsula este tapetată la interior de membrana sinovială. Ligamente : Articulaţia şoldului este prevăzută cu cele mai puternice ligamente din organism. Ele fac parte din structura intimă a capsulei şi determină caracterul de articulaţie cu conducere ligamentară. Se consideră că există cinci ligamente, dintre care 4 sunt caspulare şi unul extracapsular, 2 situate pe faţa anterioară, unul pe faţa posterioară. - Ligamentele anterioare sunt: ° Ligamentul iliofemural este situat în partea superioară a feţei anterioare a capsulei. Porneşte de la baza spinei iliace anteroinferioare, împreună cu originea muşchiului drept femural şi se termină pe linia intertrohanteriană. Partea superioară a ligamentului este paralelă cu axul colului şi este cea mai rezistentă, faţă de partea inferioară, paralelă cu axul corpului, verticală, deci. Cele două părţi stau călare peste capul şi colul femural, sugerând aspectul unui Y inversat (de unde şi denumirea de „ligament în Y”- Bertin- Bigelow). Ligamentul limitează extensiea articulaţiei, înfăşurându-se în jurul colului femural, stabilizând astfel articulaţia în ortostatism şi economisind travaliul muscular, consumator de energie. În acelaşi timp, prin spiralare, îmbunătăţeşte contactul dintre capul femural şi acetabul (poziţia de congruenţă maximă). ° Ligamentul pubofemural se întinde de la eminenţa iliopectinee (pubis), creasta şi membrana obturatorie până la linia intertrohanteriană. Limitează mişcarea de abducţie. - Ligamentul posterior este: ° Ligamentul ischiofemural are originea pe spina ischiadică şi se termină în regiunea fosei trohanterice , lângă tendonul muşchiului obturator extern. El acţionează ca limitator al mişcării de rotaţie internă. Zona orbiculară este un dispozitiv special, capsular, format din fasciculele profunde ale celor trei ligamente amintite anterior şi înconjoară ca o praştie colul femurului. Are o importanţă reală în susţinerea colului şi capului femural în cavitatea acetabulară. Ligamentul capului femural reprezintă unicul ligament intracapsular. El are formă de bandă triunghiulară cu vârful inserat în fovea (foseta) capului femural şi baza pe extremităţile incizurii acetabulare. Se mai numeşte şi ligamentul rotund. El are doar rol nutritiv pentru capul femural, după unii autori, conţinând vasele epifizare provenite din artera acetabulară sau circumflexă femurală, care asigură vascularizaţia a 1/5 medială a capului femural. După alţii, ligamentul s-ar tensiona în poziţie de semiflexie şi adducţie a articulaţiei, jucând un rol minim în menţinerea stabilităţii ei (rezistă doar la o forţă de tracţiune de 45 kg, în comparaţie cu ligamentul iliofemural care rezistă la aproximativ 350 kg).

155

Fig. 120 ARTICULAŢIA COXOFEMURALĂ - vedere laterală -

VIII.2.1.1.2. •

•

156

MIŞCĂRLE ARTICULARE:

Articulaţia coxofemurală este o articlulaţie sferoidală tipică cu trei axe de mişcare. La nivelul ei se pot produce următoarele mişcări : flexie, exensie, abducţie, adducţie, circumducţie şi rotaţie. Datorită lungimii colului femural şi unghiului de înclinaţie , mişcările de flexie extensie şi cele de abducţie şi adducţie se asociază cu mişcări de rotaţie. FLEXIE - Este mişcarea prin care coapsa se apropie de peretele anterior al abdomenului; - Se execută în jurul unui ax transversal ce trece prin vârful trohanterului mare; - Amplitudinea de mişcare este determinată şi de poziţia genunchiului; dacă genunchiul este întins flexia coapsei va fi limitată la aproximativ 900, iar când genunchiul este flectat poate atinge 1300. - Muşchii flexori principali sunt: iliopsoas, drept femural - Muşchii flexori secundari sunt: tensor fascia lata, croitor, adductorii (până la 900), fesierul mijlociu (peste 900)

-

•

•

•

• •

Mişcarea este limitată de muşchii posteriori ai coapsei (bicepsul femural, semitendinosul, semimembranosul), partea anterioară a capsulei şi ligamentul iliofemural se relaxează. EXTENSIE: - Este mişcarea prin care coapsa se îndepărtează de peretele anterior al abdomenului; - Axul este acelaşi ca la flexie; - Amplitudinea de mişcare este redusă. Este posibilă realizarea unei hiperextensii, ca în unele mişcări din gimnastică, prin asocierea unei mişcări de flexie în şoldul opus cu înclinarea trunchiului îninte.La acestea se adaugă accentuarea lordozei lombare. Muşchii extensori principali sunt: fesierul mare (gluteul mare) - Muşchii extensori secundari sunt: fesier mijlociu, biceps femural, semitendinos, semimembranos şi adductori. - Mişcarea este limitată de ligamentele ilifemurale şi de capsula anterioară; ABDUCŢIA: - Se executtă în jurul unui ax sagital ce trece prin centrul capului femural - Amplitudinea maximă de abductie când coapsa este extinsă este de 600, iar când este flectată poate atinge 700. - Muşchii abductori sunt fesierul mijlociu, piriformul şi tensorul fasciei lata. ADDUCŢIA: - Este mişcarea de îndepărtare spre interior a coapsei de linia mediană a corpului în plan frontal; această mişcare este limitată la acest nivel de cealaltă coapsă în ortostism şi de aceea adducţia se realizează din diverse grade de flexie sau extensie ea fiind limitată de întîlnirea coapselor, ligamentul pretrohanterian şi ligamentul capului femural - Muşchii care realizează mişcarea sunt adductori şi gracilisul. CIRCUMDUCŢIA: - Este mişcarea care rezultă din combinarea celor patru mişcări precedente. - La ea participă toate grupele musculare ale şoldului. ROTAŢIA INTERNĂ ŞI EXTERNĂ: - Se execută în jurul unui ax ce trece vertical prin capul femural; - Amplitudinea este de 350pentru rotaţie internă şi de 150 pentru rotaţie externă. Când coapsa este în flexie amplitudinea rotaţiilor poate creşte la 1000. - Muşchii rotatori interni sunt: fesier mic şi mijlociu, semimembranos; - Muşchii rotatori externi sunt : fesier mijlociu, mare , piriform, pătratul femural şi gracilis. - Mişcarea de rotaţie internă este limitată de ischiofemural şi iliopretrohantinian, iar rotaţia externă este limitată de ligamentul iliopretrohanterian.

VIII.2.2.

ARTICULAŢIA GENUNCHIULUI

Este cea mai mare şi probabil cea mai complexă articulaţie a corpului uman. Are o structură biarticulară care include în aceeaşi formaţiune anatomică, 2 articulaţii: -

articulaţia tibiofemurală; articulaţia patelofemurală.

Alţi autori includ în articulaţia genunchiului şi articulaţia superioară, care nu participă decât la mişcările gleznei.

tibioperonieră

Articulaţia genunchiului este solicitată de forţe mari care apar atât în timpul transmiterii greutăţii corpului din statică, cât şi în conservarea momentelor de mişcare. Acest fapt duce la uzura mai accentuată a elementelor sale componente. 157

Încadrarea genunchiului într-o anumită categorie este la fel de controversată: ƒ

ƒ

după unii autori, care o analizează mecanic, ea funcţionează ca un ginglym mai complicat (trohinginglym), care permite realizarea mişcării de flexie-extensie, asociată cu un oarecare grad de rotaţie; alţi autori o examinează din punctul de vedere al suprafeţelor articulare, considerând-o o articulaţie condiliană.

ADEVĂRUL ESTE CĂ: ƒ

ƒ

articulaţia femurotibială se formează între cei doi condili femurali şi condilii tibiali, corespunzător, prin urmare, unei articulaţii bicondiliene; funcţional, această articulaţie este însă o trohlee; articulaţia femuropatelară, concav-convexă, dintre patelă şi suprafaţa patelară a femurului are conformaţia unei articulaţii în şa.

În ciuda acestei structuri complicate, articulaţia genunchiului este prea puţin stabilă prin componenta ei osoasă, astfel că funcţionarea ei corectă este strâns legată de integritatea aparatului capsulo-ligamentar. ƒ

SUPRAFEŢELE ARTICULARE

Ele au o anatomie specifică, fiind în mod evident incongruente. Aceasta explică prezenţa unui cartilaj articular gros, dar mai ales prezenţa meniscurilor articulare care ameliorează lipsa de congruenţă. Ele sunt reprezentate de: -

condilii femurali au o structură recurbată posterior şi de aceea partea cea mai mare a epifizei distale femurale este situată înapoia axului osului. Din această cauză, suprafaţa de contact este mai mare în extensie, fapt necesar pentru transmiterea greutăţii corpului. Fiecare condil este orientat oblic, rezultând un ax de învârtire oblic de sus în jos. Condilul lateral este mai lat, iar cel medial este mai lung. Acest lucru determină aspectul de valgus fiziologic al genunchiului, cu o valoare de 5-70. • Condilii femurali se sprijină pe platoul tibial, respectiv pe cele două fose articulare (cavităţi glenoide). Ei vin în contact şi cu eminenţa intercondiliană, formată de tuberculii intercondilari lateral şi medial. Tuberculii reprezintă un pivot central care stabilizează articulaţia prin contactul cu suprafeţele centrale ale condililor. • Condilii femurali sunt acoperiţi de cartilaj hialin, gros de 2-3 mm. - condilii tibiali se situează de o parte şi de alta a eminenţei intercondilare, suprafaţa superioară a condilului lateral fiind aproape circulară, iar cea a condilului medial fiind ovală cu diametrul lung situat anteroposterior. Cartilajul care acoperă fosele articulare este mai subţire la periferie şi mai gros în partea centrală (6-7 mm). El este foarte elastic şi are rolul de a atenua presiunile şi traumatismele produse de mişcările care se efectuează în mers, fugă sau sărituri; - faţa posterioară a patelei este împărţită de creasta verticală mediană în faţete articulare medială şi laterală, corespunzătoare condililor femurali. ƒ CORESPONDENŢA SUPREFEŢELOR ARTICULARE se face astfel: faţa patelară a femurului răspunde feţei posterioare a patelei (crestei şi feţişoarelor sale). Congruenţa articulaţiei femuropatelare este imperfectă şi la aceasta se adaugă stabilitatea intrinsecă redusă a articulaţiei, rezultată din poziţia laterală a tuberozităţii tibiale, care face ca forţa de acţiune a cvadricepsului să disloce rotula spre lateral. Contactul maxim dintre patelă şi femur se realizează în flexie de 450. În extensia totală, patela stă în partea superioară a şanţului vertical de pe suprafaţa articulară patelară a femurului. În flexia de 900 suprafaţa se reduce la contacte mediale şi laterale superioare. Feţele articulare ale condililor răspund foselor articulare ale platoului tibial. Eminenţa intercondiliană continuă creasta patelei. În această articulaţie nu există o concordanţă perfectă între suprafeţele oaselor. Pentru atenuarea acestor nepotriviri, 158

se dezvoltă fibrocartilajele ligamentele şi muşchii.

semilunare

(meniscurile).

La

acestea

se

adaugă

Meniscurile articulare corectează „defectul” de construcţie al articulaţiei femurotibiale. Acestea sunt formaţiuni fibrocartilaginoase cu formă arcuită, aşezate în jurul suprafeţelor articulare ale condililor tibiali, pe care le adâncesc, transformându-le în adevărate cavităţi de recepţie şi centraj pentru condilii femurali. Prezenţa meniscurilor în spaţiul articular delimitează: - un etaj femuromeniscal superior şi - un etaj meniscotibial inferior Acest lucru facilitează fracţionarea mişcărilor articulare pe etaje şi contribuie la transformarea armonioasă a mişcării de rotaţie în mişcare de translaţie. ƒ

MENISCURILE: Fiecare menisc este triunghiular pe secţiune, ataşat cu baza convexă la capsula articulară, iar vârful triunghiului opus bazei este concav, subţire şi se mişcă liber în interiorul articulaţiei. - Meniscurile funcţionează pasiv, prin deformare, adaptându-se la deplasările şi diametrele variabile ale condililor femurali, în timpul mişcărilor articulare. - Meniscul lateral are un corp aproape circular, care acoperă 2/3 din suprafaţa articulară a condilului tibial lateral. Inserţia lui se realizează prin cele două extremităţi numite coarne, de dimensiuni egale, care se fixează la nivelul eminenţei intercondiliene. Cornul posterior este ancorat la femur prin ligamentul meniscofemural posterior WRISBERG. Caracteristic pentru meniscul lateral este conexiunea acestuia cu tendonul muşchiului popliteu. Este posibil, astfel, controlul poziţiei cornului posterior de către muşchiul popliteu şi ligamentele meniscofemurale. - Meniscul medial are o formă semilunară cu baza mai mare decât a celui lateral, cu o lungime de 35 mm. şi acest menisc prezintă două coarne, asimetrice, cornul posterior fiind mult mai lat decât cel anterior. El se prinde la nivelul ariei intercondiliene, imediat înaintea ligamentului încrucişat anterior (cornul anterior) şi înaintea ligamentului încrucişat posterior (cornul posterior). - Caracteristică pentru meniscul medial este aderenţa la suprafaţa profundă a

Fig. 121

MENISCURILE

159

-

-

ligamentului colateral medial şi stabilizarea cornului posterior prin expansiunea fibroasă a muşchiului semimembranos. Meniscul medial are o mobilitate mai mică, iar rotaţia laterală a tibiei îl alungeşte şi îl deformează cel mai mult, explicând rupturile lui mai frecvente. Meniscurile se deplasează întotdeauna deodată cu platoul tibial, găsindu-se în acea parte a platoului care suportă presiunea condililor femurali. În flexie, meniscurile sunt împinse dinainte - înapoi, apropiindu-se prin extremităţile lor posterioare. În extensie, meniscurile se deplasează invers, apropiindu-se prin extremităţile lor anterioare. În mişcarea de rotaţie externă, meniscul medial alunecă dinapoi - înainte şi dinăuntru în afară. Consecinţa acestei deplasări este întinderea puternică a meniscului. În rotaţia internă, meniscul lateral se deplasează dinainteînapoi şi din afară - înăuntru. Meniscul lateral este mai rezistent şi mai mobil şi de aceea deplasările lui sunt mai întinse. Există situaţii în traumatologie, când unul sau chiar ambele meniscuri, poate fi prins sub condili, suferind leziuni (rupturi sau fisuri). Ambele meniscuri beneficiază de irigaţie proprie.

Fig.122

• •

160

ARTICULAŢIA GENUNCHIULUI vedere anterioar㠃 Mijloace de unire sunt reprezentate de capsulă şi o serie de ligamente. - Capsula se prezintă ca un manşon care uneşte cele trei oase: femurul, tibia şi patela. Ea nu cuprinde articulaţia tibiofibulară. Stratul fibros al capsulei prezintă două orificii mari: unul anterior- pentru patelă, pe ale cărei margini se inseră; altul posterior, la nivelul scobiturii intercondiliene, care se contopeşte cu ligamentele încrucişate. - Capsula mai prezintă o particularitate: ea aderă de baza meniscurilor. Este mai slabă înainte şi pe margini şi mai densă pe partea posterioară. - Sinoviala genunchiului este vastă şi complicată. Prin marea ei întindere, ea oferă o suprafaţă apreciabilă pentru resorbţia de toxine şi infecţii. Sinoviala este întreruptă la nivelul meniscurilor, inserându-se pe faţa superioară şi inferioară a lor, putându-se distinge astfel:

• •

• • •

sinoviala suprameniscală care corespunde articulaţiei femuromeniscale; sinoviala inframeniscală (submeniscală) care corespunde articulaţiei meniscotibiale. - Membrana sinovială, comparativ cu alte articulaţii, este separată de capsula fibroasă printr-o serie de corpuri adipoase. De importanţă practică pentru kinetoterapeuţi sunt: corpul adipos infrapatelar, dispus ca un colţ, între condilii femurali şi platoul tibial, separă mebrana sinovială de ligamentul patelar, numit şi corp adipos anterior. În flexia genunchiului, ocupă spaţiul dintre condili şi platoul tibial; corpul adipos posterior situat între membrana sinovială şi ligamentele încrucişate posterioare. În extensia genunchiului, el este împins înainte, formând o proeminenţă bilobată ca două perniţe, de fiecare parte a tendonului patelei. Ambele corpuri adipoase sunt doar formaţiuni „de umplutură”. - Caracteristic este şi faptul că membrana sinovială trimite multe prelungiri, „în fund de sac”, care formează bursele seroase ale genunchiului. O parte din ele comunică cu cavitatea articulară, altele, nu. Din prima categorie fac parte:

Fig.123 ARTICULAŢIA GENUNCHIULUI – vedere posterioară • •

•

bursa suprapatelară, situată în partea anterioară, ca o pungă largă întinsă pe marginea superioară a rotulei, pe sub muşchiul cvadriceps; bursele posterioare: subpoplitee (sub tendonul muşchiului analog), bursa subtendinoasă a muşchiului gemen intern, bursa subtendinoasă a muşchiului gemen extern şi bursa subtendinoasă a muşchiului semimembranos. Toate comunică cu cavitatea sinovială. Dintre acestea, bursa semimembranosului îşi poate mări dimensiunile prin acumulare de lichid sinovial, în sinovita cronică, comprimând formaţiunile spaţiului popliteu. Această situaţie patologică este cunoscută în practică sub numele de chist Backer. bursele separate de cavitatea articulară sunt: - bursa subcutanată prepatelară; 161

-

bursa infrapatelară profundă; bursa subcutanată infrapatelară. Ligamentul patelei sau ligamentul rotulian este o formaţiune puternică, situată înaintea articulaţiei. Are forma de triunghi cu baza pe vârful patelei şi vârful prins de tuberozitatea tibiei. Unii autori îl consideră tendon terminal al cvadricepsului, patela fiind în acest caz un os sesamoid. Ligamentul patelei se poate vedea şi palpa sub piele (mai uşor în semiflexiune). Fiind acţionată de un tendon puternic şi inextensibil, patela va aluneca pe condilii femurali, coborând în flexia genunchiului şi ridicându-se în extensie. - Ligamentele posterioare formează un plan fibros aşezat asemenea unei punţi peste scobitura intercondiliană. Se mai numeşte şi ligamentul lui Winslow şi asigură stabilitatea în plan posterior a genunchiului. - Ligamentul colateral fibular au colateral extern se prinde pe epicondilul lateral al femurului şi pe capul fibulei; se întinde în extensie şi se relaxează în flexie. - Ligamentul colateral tibial sau colateral intern se prinde pe epicondilul medial al femurului şi pe faţa medială a tibiei. Prin faţa sa profundă vine în raport cu meniscul articular.Ligamentele colaterale au rolul de a asigura stabilitatea articulară în extensiunea genunchiului. - Ligamentele încrucişate sunt în număr de două şi se găsesc posterior în fosa intercondiliană. Deşi profund situate, aceste ligamente sunt în realitate în afara articulaţiei, deoarece sunt în afara membranei sinoviale. După situaţia lor, dar mai ales după inserţia lor tibială, au fost denumite unul anterior, altul posterior. • Ligamentul încrucişat anterior se inseră pe aria intercondiliană anterioară a tibiei, partea posterioară a condilului intern al femurului. • Ligamentul încrucişat posterior se inseră pe aria intercondiliană posterioară a tibiei, zona intercondiliană anterioară a condilului exern al femurului. Cele două ligamente prezintă o dublă încrucişare: una în sens anteroposterior şi alta în sens frontal. De aici rezultă că: ligamentul anterior este „anterior” prin inserţia tibială dar şi extern (lateral) prin inserţia femurală şi invers pentru cel posterior. Formula mnemotehnică este: AE-PI. Rolul ligamentului încrucişat anterior: constă în blocarea mişcării de translaţie anterioară a tibiei sub femur (sertar anterior). Prin fasciculul său posterolateral se opune hiperextensiei genunchiului. Rolul ligamentului încrucişat posterior: reprezintă axul faţă de care se realizează rotaţia automată a genunchiului, necesară blocajului articular la sfârşitul extensiei. Este principala formaţiune care se opune mişcării de translaţie posterioară a tibiei sub femur (sertar posterior). Se tensionează în flexie, dar poate controla şi hiperextensia, dacă ligamentul încrucişat anterior se rupe.

VIII.2.2.1.1.

FORMAŢIUNI APONEVROTICE DE ÎNTĂRIRE ALE CAPSULEI

Capsula articulară este întărită de trei formaţiuni aponevrotice, aşezate pe laturile patelei, care se succed, dinainte-înapoi, astfel: -

-

-

162

Fascia genunchiului acoperă articulaţia ca un manşon, în partea anterioară şi asigură stabilitatea genunchiului, în plan anterior, alături de ligamentul patelar. Ea se continuă în sus cu fascia femurală, iar în jos cu fascia crurală. Pe partea sa laterală, această fascie este întărită de tractul iliotibial. Expansiunea cvadricipitală este o lamă fibroasă care se desprinde din tendoanele terminale ale muşchiului cvadriceps (mai ales ale vaştilor) şi trece ca o perdea înaintea articulaţiei genunchiului, spre a se fixa pe circumferinţa epifizei proximale tibiale. Aripioarele rotuliene sunt două bandelete fibroase întinse în plan orizontal şi acoperite de expansiunea cvadricipitală. Ele se întind de la marginile patelei la condilul femural respectiv. Au rol important în traumatismele patelei (fracturi, luxaţii). Chirurgii înţeleg prin „aripioarele rotuliene” întreg aparatul fibros situat pe laturile patelei:

fascia genunchiului, laba gâştei, expansiunea cvadricipitală, aripioarele orizontale.

VIII.2.2.1.2. MIŞCĂRILE ATRTICULAŢIEI GEUNCHIULUI - Articulaţia femuropaelotibială, fiind o articulaţie cu un singur

• • •

• • •

•

• • • • •

• • • • • •

ax (grad de libertate), va prezenta două mişcări principale: flexia şi extensia. Pe lângă acestea sunt posibile mişcări secundare, de rotaţie medială şi laterală. Deşi foarte reduse ca amplitudine, în această articulaţie se mai pot produce şi mişcări de înclinare laterală, madială si marginală. - Flexia Este mişcarea prin care gamba se apropie de faţa posterioară a coapsei. Se sxecută în jurul unui ax transversal care trece prin condilii femurali. Defapt, acesstă mişcare se execută în jurul mai multor axe impuse de forma suprafeţelor articulare ale condililor femurali care este spiroidală. Se apreciază că mişcările de flexie până la 700 sunt mişcări pure, adică necombinate cu alte mişcări. De la amplitudinea de 700 mai departe, aceste mişcări se combină su o mişcare de rotaţie internă a gambei şi de aceea ele sunt denumite mişcări terminale. Flexia gambei la omul viu poate atinge un unghi de 1300. În mod pasiv, gamba poate fi flectată şi mai mult, pînă ce ajunge în contact cu coapsa. Mişcarea de flexie se produce în articulaţia femuromeniscală. Articulaţia femurotibială lucrează după principiul unei pîrghii de gredul III, atît în mişcare de flexie cât şi cea de extensie. Muşchii flexori principali: biceps femura, semimembranos, semitendinos. Muşchii flexori secudari: gemenii, gracilisul, croitorul. Limitarea mişcării este făcută de : - întâlnirea feţei posterioare a gambei cu cea similară a coapsei; - cvadriceps, care, la capăt de mişcare se întinde putând fi considerat ca un factor frenator activ al mişcări de flexie; - ligamentul încrucişat posterior este întins limitând mişcarea,ligamentul colateralfibular se relaxează total, ligamentul colatral foarte puţin. - Extensia: Este opusă flexiei, este mişcarea de îndepărtare a feţei posterioare a gambei de faţa corepunzătoare a coapsei. Mişcarea de extensie propriu-zisă nu există datorită limitării acesteia de către rotulă, mişcarea de extensie fiind, în acest caz, o mişcare de deflexie. Axul de mişcare este acelaşi ca la flexie. Amplitudinea maximă este de 1300 . Revenirea din flexia maximă se face combinată cu o uşoară mişcare de rotaţie externă. Ea se produce în articulaţia meniscotibială. Muşchi extensori principali : cvadriceps. Muşchi extensori secundari: tensorul fasciei lata, croitorul. Limitarea mişcării este făcută de - Ligamentele posterioare ale genunchiului; - Ligamentul încrucişat anterior (LIA). - Rotaţia Este mişcarea de răsucire a gambei pe coapsă sau a coapsei pe gambă. Se execută în jurul uni ax vertical care trece prin centrul eminenţei intercondiliene tibiale. Se asociază mişcărilor de flexie şi extensie. Sensul rotaţiei poate fi internă ( vîrful piciorului se apropie de linia mediană a corpului) sau extenă (vîrful piciorului este orientat către exterior); Poate avea loc numai cînd gamba este flectată şi ligamentele colaterale se relaxează. Muşchi rotarori externi sunt: biceps femural şi capul lateral al gastrocnemianului.

163

•

Muşchi rotarori interni sunt: semimembranosul, semitendinosul, croitorul şi popliteul . Limitarea mişcării de rotaţie externă este făcută de ligamentele colaterale, (ligamentele încrucişate se relaxează) Limitarea mişcării de rotaţie internă este făcută de ligamentele încrucişate (colaterale se relaxează) - Înclinarea laterală şi medială: Este o mişcare pasivă de imprimare a unor mişcări de pendulare a gambei, genunchiul fiind uşor flectat. Este limitată de ligamentele încrucişate şi ligamentele colaterale.

• • • •

VIII.2.3.

ARTICULAŢIILE TIBIOFIBULARE

Oasele gambei sunt unite prin epifizele lor: cele superioare, printr-o articulaţie sinovială, cele inferioare printr-o sindesmoză. Între diafizele celor două oase se găseşte un spaţiu ocupat de membrana interosoasă crurală.

VIII.2.3.1. ARTICULAŢIA TIBIOFIBULARĂ ƒ

ƒ

ƒ

SUPRAFEŢELE ARTICULARE - de partea tibiei există o feţişoară rotunjită, plană, situată pe partea superioară a condilului lateral. Fibula prezintă, de asemenea, pe epifiza ei superioară o suprafaţă asemănătoare. Cele două suprafeţe sunt acoperite de cartilaj hialin. Fiind aproape plane, ele formează o articulaţie plană. MIJLOACELE DE UNIRE sunt reprezentate printr-o capsulă şi două ligamente: ligamentul anterior al capului fibulei şi ligamentul posterior al capului fibulei. MIŞCĂRILE PERMISE sunt de alunecare.

VIII.2.3.2. SINDESMOZA TIBIOFIBULARĂ ƒ

ƒ

ƒ

164

SUPRAFEŢELE ARTICULARE - de partea tibiei este incizura fibulară. Pe fibulă, pe faţa medială a maleolei laterale, se află o feţişoară plană sau uşor concavă. Suprafeţele articulare sunt acoperite cu un strat fin de periost. Ele vin în contact numai prin marginile lor, lăsând un spaţiu ce va fi ocupat de ligamente. MIJLOACELE DE UNIRE sunt: - ligamentul tibiofibular anterior; - ligamentul tibiofibular posterior- mai scurt, dar mai rezistent; - ligamentul interosos se continuă în sus cu membrana interosoasă crurală. Este considerat principala legătură între extremităţile inferioare ale oaselor. MIŞCĂRILE sunt de foarte mică întindere. Ele se reduc la simple apropieri şi îndepărtări ale

Fig.124 ARTICULAŢIA TIBIOFIBULARĂ

tibiei de fibulă. Se produc mai ales în cursul executării mişcării de flexie dorsală a piciorului. De remarcat că aceste mişcări nu se datorează intervenţiei unor muşchi, ci conformaţiei speciale a trohleei talusului, care este mai lată în partea anterioară decât în cea posterioară. Când piciorul se flectează dorsal, trohleea talusului pătrunde cu partea sa mai largă între cele două oase gambiere, pe care le depărtează, determinând întinderea ligamentelor. Când piciorul se flectează plantar, oasele gambiere se apropie, deoarece porţiunea mai îngustă a talusului ocupă locul dintre tibie şi fibulă. Membrana interosoasă crurală este o formaţiune fibroasă rezistentă care închide spaţiul dintre tibie şi fibulă şi desparte muşchii anteriori ai gambei de cei posteriori. Ea se inseră pe marginile interosoase ale celor două oase şi serveşte ca suport pentru inserţii musculare.

VIII.3. ARTICULAŢIILE PICIORULUI Sunt multiple şi diferit concepute, după cum sunt privite: anatomic, funcţional sau chirurgical. Din punct de vedere anatomic se deosebesc: 1. 2. 3. 4.

articulaţia talocrurală sau a gâtului piciorului; articulaţiile intertarsiene; artticulaţiile tarsometatarsiene; articulaţiile intermetatarsiene. Sintetic, la picior putem distinge două mari articulaţii: -

superioară: talocrurală; inferioară: talotarsală divizată în mai multe articulaţii care pot fi reunite în trei grupe: articulaţiile tarsului posterior, articulaţia mediotarsiană (CHOPART) şi articulaţiile tarsului anterior.

VIII.3.1.

ARTICULAŢIA TALOCRURALĂ

Sinonime :articulaţia tibiotarsiană, tibioastragaliană sau articulaţia gleznei Este o articulaţie de tip trohlear sau ginglym. ƒ

SUPRAFEŢELE ARTICULARE sunt reprezentate de: -

scoaba tibio-peronieră; faţa superioară şi părţile superioare ale feţelor laterale ale astragalului - Feţele laterale ale astragalului realizează un mosor, cu un şanţ central, două versante şi două margini. Şanţul mosorului nu este strict anteroposterior, ci oblic înainte şi în afară cu 300 faţă de planul sagital. Rezultă că mişcările nu se vor efectua antero-posterior ci uşor oblic, vârful piciorului ajungând în flexie dorsală şi în adducţie. - Scoaba tibio-peronieră este o formaţiune comparabilă cu o scoabă, formată de extremităţile inferioare ale tibiei şi fibulei.. La alcătuirea ei participă faţa articulară inferioară a tibiei (în partea superioară) şi cele două feţe articulare ale maleolelor medială şi laterală pe cele două laturi. Suprafeţele articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin.

VIII.3.1.1.1. -

MIJLOACE DE UNIRE

Capsula articulară are un strat fibros care se inseră la periferia cartilajului articular, lăsând cele două maleole extraarticular. Capsula este subţire şi foarte strânsă pe părţile laterale şi mult mai laxă, dar rezistentă în partea anterioară şi posterioară. Tendoanele muşchilor extensori aderă 165

-

intim de capsulă şi în acest fel o feresc de a fi prinsă între oase în timpul mişcărilor. Ligamentele colaterale întăresc lateral şi intern capsula şi articulaţia. ƒ Ligamentul colateral intern (LCI) are două straturi, unul superficial şi unul profund. Stratul superficial are formă triunghiulară şi de aceea se mai numeşte şi ligamentul deltoidian. Ia naştere pe marginile şi pe vârful maleolei mediale (interne) de unde porneşte spre oasele tarsiene: talus, calcaneu, navicular. ƒ Ligamentul colateral extern (LCE) este alcătuit din trei fascicule independente, anterior (peroneo-astragalian anterior), unul mijlociu (ligamentul peroneo-astragalian posterior). Numele acestora indică situaţia şi locurile lor de inserţie.

Fig.125

ƒ

166

ARTICULAŢIILE PICIORULUI –

margine internă

MIŞCĂRILE PERMISE în articulaţia talocrurală sunt de flexie-plantară şi flexie dorsală. Aceste mişcări se realizează în jurul unui ax transversal, care trece aproximativ prin vârful celor două maleole. - Mişcarea de flexie plantară este limitată de întinderea fasciculelor anterioare ale LCI şi LCE. Ea este oprită prin întâlnirea procesului posterior al talusului cu marginea anterioară a scoabei. - Mişcarea de flexie dorsală este limitată prin întinderea fasciculelor posterioare ale ligamentelor colaterale şi a tendonului calcanean Achille, precum şi de întâlnirea colului talusului cu marginea anterioară a scoabei. În mişcarea de flexie dorsală maximă, trohleea este strânsă şi imobilizată în scoaba tibioperonieră, prin întinderea puternicelor ligamente colaterale.

Pe măsură ce piciorul se deplasează în flexia plantară, trohleea se îngustează uşor, mişcării principale (de flexie plantară) i se asociază şi mişcări reduse de oscilaţie laterală tibială sau fibulară (adducţie-abducţie şi rotaţie).

Fig. 126

VIII.3.2.

ARTICULAŢIILE PICIORULUI –

margine externă

ARTICULAŢIILE TARSULUI POSTERIORĂ ŞI

MEDIO-TARSIANĂ Sub această denumire sunt reunite articulaţiile între oasele tarsului posterior: - articulaţia subtalară; - articulaţia talo-calcaneo-naviculară; - articulaţia calcaneocuboidiană. Le vom analiza mai mult din punctul de vedere funcţional: ArticulaţIa subtalară (subastragaliană, astragalocalcaneană) - este o dublă artrodie (articulaţie plană) după unii autori. După alţii, o trohoidă, respectiv o articulaţie elipsoidală. După formaţiunle participante ea pare a fi însă o atrodie dublă: o articulaţie este dată de punerea în contact a faţetelor antero-interne, iar cealaltă rezultă din punerea în contact a feţelor posteroexterne ale feţei inferioare a astragalului şi ale feţei superioare a calcaneului. Între aceste două articulaţii se găseşte un tunel denumit sinus tarsi. Suprafeţele sunt menţinute în contact de un puternic ligament interosos, situat în sinus tarsi de un ligament extern şi unul posterior. Împreună, aceste ligamente formează chingile de menţinere a articulaţiei astragalo-calcaneene. ƒ

ƒ

Articulaţia medio-tarsiană tot o artrodie, uneşte cele două oase ale tarsului posterior, astragalul şi calcaneul, cu primele oase ale tarsului anteriorscafoidul şi cuboidul. Ea este formată din două articulaţii distincte: - astragalo-scafoidiană (internă); - calcaneo-cuboidiană (externă). 167

Ambele articulaţii sunt menţinute în contact de câte un ligament superior şi un ligament inferior, plus un ligament comun, numit ligamentul în Y- cel mai important ligament al articulaţiei medio-tarsiene. Are această denumire pentru că se bifurcă într-un fascicul intern, care se inseră pe faţa postero-externă a scafoidului şi unul extern, care se inseră pe faţa dorsală a cuboidului. Articulaţia subastragaliană şi cea medio-tarsiană determină mişcările complexe, ami greu de definit, pentru că se fac concomitent în mai multe planuri. În realitate, toate mişcările se efectuează în jurul unui ax rezultantă, numit axul HENKE - linie imaginară, oblică dinainte- înapoi, dinăuntru- în afară, de sus în jos, trecând prin marginea internă a colului astragalului şi tuberculul postero-extern al calcaneului. Complexul mişcărilor este format din: ƒ ƒ

adducţie-supinaţie-flexie plantară care constituie mişcarea de inversie sau răsturnare înăuntru (Papilian); abducţie- pronaţie- flexie dorsală care constituie mişcarea de eversie sau răsturnarea în afară (Papilian).

Fig.127

168

ARTICULAŢIILE PICIORULUI vedere posterioară

Fig.128

VIII.3.3.

ARTICULAŢIILE PICIORULUI vedere inferioară

ARTICULAŢIILE TARSULUI ANTERIOR

Tarsul anterior este format numai din articulaţii plane, în care singurele mişcări posibile sunt cele de alunecare. Ele continuă mişcările tarsului posterior. Rolul cel mai mare al acestor articulaţii este de a asigura elasticitatea tarsului în diferite împrejurări fiziologice şi să-l protejeze împotriva traumatismelor. De importanţă practică pentru chirurgi şi kinetoterapeuţi este articulaţia tarsometatarsiană sau articulaţia lui LISFRANC, care uneşte cuboidul şi cele trei oase cuneiforme cu bazele celor 5 metatarsiene. În mod normal, linia articulară, care 169

uneşte tuberozitatea metatarsianului I cu tuberozitatea metatarsianului V, se prezintă ca o linie curbă, cu convexitatea anterioară. În cazul proeminării metatarsianului II (aşa numitul „mont”) între cele trei cuneiforme, constituie un accident care întrerupe uniformitatea conturului liniei determinând tulburări majore în statica şi dinamica piciorului. Articulaţiile interosoase.

sunt

VIII.3.4. ƒ

ƒ

ƒ

de

ligamentele

tarsometatarsiene

dorsale,

plantare,

ARTICULAŢIILE DEGETELOR

ARTICULAŢIILE

METATARSO-FALANGIENE - elipsoide, dotate cu: capsulă laxă întărită pe partea dorsală de tendonul muşchiului extensor şi ligamente, două ligamente colaterale, ligamentele plantare şi ligamentul metatarsian transvers profund, care leagă capetele metatarsienelor, asemănător ca la mână. Sunt articulaţii sinoviale. ARTICULAŢIA METATARSO-FALANGIANĂ A HALUCELUI- caracterizată prin prezenţa a două oase sesamoide în interiorul fibrocartilajului ligamentului plantar. - Mişcările permise sunt asemănătoare cu acelea care se produc în articulaţiile de la mână, dar mult mai limitate. Flexia este mai accentuată decât extensia şi se însoţeşte de obicei de adducţie. Abducţia este posibilă numai când degetele sunt extinse. ARTICULAŢIILE INTERFALANGIENE, cu excepţia halucelui care posedă o singură articulaţie, sunt în număr de câte două. Sunt articulaţii trohleene (ginglym) ca şi cele de la mână. Fiecare articulaţie are ca mijloace de unire o capsulă, un ligament plantar şi două ligamente colaterale. Capsula are membrană sinovială. Mişcările principale sunt de flexie şi extensie, precum şi mişcări accesorii de abducţie, adducţie şi rotaţie. Flexia este mai amplă decât extensia, mai liberă între falangele proximale şi mijlocii, decât între cele mijlocii şi distale.

TEMĂ

170

întărite

I. RĂSPUNDEŢI LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI SAU PROBLEME: care sunt mijloacele de unire ale articulaţiei sacroiliace? care sunt mişcările care se pot produce în această articulaţie? daţi 3 exemple de mişcări cotidiene, uzuale, la bărbaţi care se asociază cu mişcări la nivelul articulaţiei sacroiliace. 4. care sunt mijloacele de unire ale simfizei pubiene? 5. cu ce oase se articulează osul coxal de pe partea dreaptă, şi cum se numesc acele articulaţii? 6. ce asigură contenţia capului femural în articulaţia coxofemurală? 7. care sunt mijloacele de unire ale articulaţiei şoldului? 8. ce ligamente limitează mişcarea de rotaţi internă a coapsei? Dar mişcarea de flexie? 9. ce ligament se inseră pe linia intertrohanterică anterioară şi ce mişcare limitează? 10. are sunt mişcările care se realizează la nivelul articulaţiei genunchiului? 11. ce sunt meniscurile şi unde se inseră ele? 12. ce rol au meniscurile? 13. care sunt mijloacele de unire a articulaţiei genunchiului? 14. la nivelul cărei articulaţii sunt ligamentele încrucişate, de unde se inseră ele şi ce mişcare limitează fiecare dintre ele? 15. flexia genunchiului se asociază cu rotaţie internă sau rotaţie externă? De ce? 16. care sunt mişcările ce se pot realiza la nivelul articulaţiei tibioastragaliene? Ce le limitează? 17. descrieţi mişcarea de eversie a piciorului. 1. 2. 3.

18. 19. TEMĂ

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

cu ce oase se articulează calcaneul? Dar cuboidul? enumeraţi articulaţiile de la nivelul piciorului. II. STABILIŢI VALOAREA DE ADEVĂR A URMĂTOARELOR AFIRMAŢII. este articulaţia sacroiliacă o artrodie? unghiul de înclinaţie este făcut de colul femural şi axul diafizei femurale? ligamentul colateral intern al genunchiului limitează mişcarea de lateralitate şi rotaţia externă? diametrul cadrului glenoidian este mai mic decât diametrul cel mai mare al capului femural? flexia genunchiului este limitată de ligamentul încrucişat posterior şi de rotulă? marele trohanter este extraarticular? pes anserinus se inseră pe extremitatea superioară a fibulei? membrana interosoasă se inseră pe marginea externă a diazifei tibiale? la mişcarea de inversie participă şi mişcări din articulaţia tibioastragaliană?

171

CAP. IX.

MUŞCHII MEMBRULUI INFERIOR

CAP. IX.

MUŞCHII MEMBRULUI INFERIOR

173

IX.1. MUŞCHII CENTURII PELVINE IX.1.1. MUŞCHII GRUPULUI ANTERIOR M. ILIOPSOAS M. PSOAS MIC IX.1.2. MUŞCHII GRUPULUI POSTERIOR M. FESIER MARE M. FESIER MIJLOCIU M. FESIER MIC M. PIRIFORM (PIRAMIDAL) M. OBTURATOR INTERN MUŞCHII GEMENI SUPERIOR ŞI INFERIOR M. PĂTRAT FEMURAL M. OBTURATOR EXTERN

175 176 176 176 176 176 177 178 178 179 179 179 179

IX.2. MUŞCHII COAPSEI IX.2.1. MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE A COAPSEI M. TENSOR AL FASCIEI LATA M. CROITOR (M. SARTORIUS) M. CVADRICEPS IX.2.2. MUŞCHII REGIUNII MEDIALE A COAPSEI (ADDUCTORII) M. PECTINEU M. ADDUCTOR LUNG M. GRACILIS M. ADDUCTOR SCURT M. ADDUCTOR MARE IX.2.3. MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE A COAPSEI M. BICEPS FEMURAL M. SEMITENDINOS IX.2.4. Sinteza acţiunii muşchilor ischiogambieri

180 181 181 181 182 183 184 184 184 184 185 185 185 186 187

IX.3. MUŞCHII GAMBEI IX.3.1. MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE A GAMBEI M. TIBIAL ANTERIOR (GAMBIERUL ANTERIOR) M. EXTENSOR LUNG AL HALUCELUI M. EXTENSOR LUNG AL DEGETELOR M. PERONIER AL III LEA IX.3.2. MUŞCHII REGIUNII LATERALE A GAMBEI M. PERONIER LUNG M. PERONIER SCURT IX.3.3. MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE A GAMBEI IX.3.3.1. PLANUL SUPERFICIAL M. TRICEPS SURAL M. PLANTAR (PLANTARUL SUBŢIRE) IX.3.3.2. PLANUL PROFUND

187 188 188 188 189 189 189 189 189 190 191 191 191 192 173

M. M. M. M.

POPLITEU FLEXOR LUNG AL DEGETELOR TIBIAL POSTERIOR FLEXOR LUNG AL HALUCELUI

IX.4. MUŞCHII PICIORULUI IX.4.1. MUŞCHII REGIUNII DORSALE A PICIORULUI M. EXTENSOR SCURT AL DEGETELOR M. EXTENSOR SCURT AL HALUCELUI IX.4.2. MUŞCHII PLANTEI (MUŞCHII FEŢEI PLANTARE A PICIORULUI) IX.4.2.1. MUŞCHII REGIUNII PLANTARE MEDIALE (INTERNE) M. ABDUCTOR AL HALUCELUI M. FLEXOR SCURT AL HALUCELUI IX.4.2.2. MUŞCHII REGIUNII PLANTARE LATERALE (EXTERNE) M. ABDUCTOR AL DEGETULUI MIC M. FLEXOR SCURT AL DEGETULUI MIC IX.4.2.3. MUŞCHII REGIUNII PLANTARE MIJLOCII M. SCURT FLEXOR PLANTAR AL DEGETELOR MUŞCHII LOMBRICALI AI PICIORULUI MUŞCHII INTEROSOŞI IX.4.2.4. SINTEZA ACŢIUNII MUŞCHILOR GAMBEI ŞI PICIORULUI:

CAP. X.

BIBLIOGRAFIE

192 192 192 193 193 193 193 193 194 194 194 194 194 194 194 194 194 196 196 196

198

X.1.

Obligatorie:

198

X.2.

Suplimentară, facultativă:

198

174

TOPOGRAFIC SE ÎMPART ÎN: ° ° ° °

m. m. m. m.

centurii pelvine (ai bazinului); coapsei; gambei; Piciorului

IX.1. MUŞCHII CENTURII PELVINE Sunt muşchi care au originea pe oasele bazinului şi inserţia pe femur. Acoperă articulaţia coxofemurală, realizând un adevărat con muscular al acesteia. În general, sunt muşchi mai scurţi, dar puternici. Topografic, ei constituie un grup anterior şi unul posterior. Grupul anterior este reprezentat de următorii muşchi: - m. iliopsoas (constituit din m. psoas mare şi m. iliac); - m. psoas mic. Grupul posterior cuprinde: -

m. m. m. m. m. m. m. m. m.

fesier mare (gluteul mare); fesier mijlociu (gluteul mijlociu); fesier mic (gluteul mic); piriform; obturator intern; gemen superior; gemen inferior; pătrat femural; obturator extern

CARACTERISTICI Datorită dispoziţiei radiare a muşchilor permite realizarea unor acţiuni multiple, neexistând, de fapt, muşchi care acţionează numai asupra articulaţiei coxofemurale. Din acest considerent, fiecare muşchi are mai multe acţiuni, dintre care una este principală. Muşchii centurii pelvine acţionează asupra articulaţiei coxofemurale împreună cu numeroşi muşchi ai coapsei. Este posibil ca un muşchi, datorită aşezării sale, faţă de un anumit ax de mişcare, să acţioneze în sensuri opuse.

175

IX.1.1. M.

MUŞCHII GRUPULUI ANTERIOR

ILIOPSOAS

•

Este un muşchi lung, care are două porţiuni: - m. psoas mare, - m. iliac • ORIGINE; • m. iliac: pe fosa iliacă. • m. psoas mare: pe discurile intervertebrale prin arcade tendinoase care se întind peste corpurile vertebrelor lombare L1- L4 , T11-T12(între acestea şi arcadele psoasului trec arterele lombare, însoţite de cele două vene şi ramuri comunicante ale nervilor lombari şi nervi spinali). - cele două inserţii de origine se unesc formând m. iliopsoas. • INSERŢIE: este comună pentru ambele fascicule. Prin tendon scurt, dar puternic, se inseră pe trohanterul mic. • INERVAŢIE: ramuri din plexul lombar şi colaterale din nervul femural. • ACŢIUNE: - flexor al coapsei pe bazin, dacă punctul fix este pe bazin şi coloana vertebrală; - flectează bazinul pe coapsă când ia punct fix pe femur; - participă în locomoţie: luând punct fix pe coloană şi bazin, duce coapsa membrului oscilant dinapoi înainte. M. psoas mare acţionează ca muşchi de viteză şi amploare, Fig.129 M. ILIOPSOAS iar muşchiul iliac, ca muşchi de forţă. Lungimea m. psoas este hotărâtoare pentru lungimea paşilor şi a săriturii. -

M. • • • •

rol static: pentru poziţia de „drepţi” şi „şezând”, este muşchi stabilizator al rectitudinii trunchiului; flectează şi înclină lateral trunchiul prin contracţie unilaterală; flectează trunchiul pe coapsă în decubit dorsal; este rotator extern al coapsei; este un muşchi tipic de mişcare, fiind important în sporturi (atletism, gimnastică, fotbal, rugby).

PSOAS MIC Origine: feţele laterale ale ultimelor vertebre toracice şi prima lombară. Inserţie: creasta pectinee a pubelui, fără a trece la coapsă Inervaţie: ramuri din plexul lombar Acţiune: este un muşchi al centurii, care nu acţionează asupra articulaţiei coxofemurale.

IX.1.2. M. •

176

MUŞCHII GRUPULUI POSTERIOR

FESIER MARE Este cel mai voluminos şi mai superficial muşchi al regiunii fesiere, acoperind muşchii pelvitrohanterieni - în nomenclatura franceză.

•

Origine: faţa externă a aripii iliace, ligamentul sacrotuberal, muchia laterală a sacrului şi coccigelui şi fascia toracolombară. • Inserţie: pe tuberozitatea gluteală a femurului şi pe fascia lata. • Inervaţie: nerv fesier inferior • Acţiune: este unul dintre cei mai puternici muşchi ai corpului. Acţiunile sale sunt multiple: • extensor al coapsei pe bazin (punct fix pe bazin) sau al bazinului pe coapsă (acţiune principală - punct fix pe coapsă)- realizând o forţă egală cu ceilalţi extensori la un loc. Intervine în lanţul triplei extensii, când întregul membru inferior a fost flectat în prealabil (tripla flexie), fiind principalul muşchi extensor antigravitaţional (ridicarea corpului din poziţia ghemuit sau şezând, în alergare, sărituri). - rotator extern al coapsei (acţiune secundară); - abductor al coapsei - prin porţiunea superioară a muşchiului, situată deasupra axului mişcării; - adducţia coapsei - prin porţiunea sa inferioară situată sub axul mişcării; - balansarea pelvisului în plan frontal (intervenind prin cele două componente antagoniste). În afara funcţiilor dinamice, are şi o importantă funcţie statică, muşchiul fesier mare fiind inactiv în staţiune verticală comodă. Intervine în staţiune doar când corpul este uşor înclinat înainte, împiedicând căderea sa în faţă (a trunchiului pe coapsă), prin contracţie statică, cu punct fix pe coapsă. Datorită inserţiei sale pe fascia lata, împiedică înclinarea excesivă a trunchiului spre înainte în situaţii precum: ski alpin, fugă, dans, ridicatul unor greutăţi. Este activ şi în mişcările în care pelvisul este intens solicitat: călărie, canotaj, gimnastica - sol).

M. • • • • •

FESIER MIJLOCIU Este un muşchi puternic, triunghiular, acoperit parţial de fesierul mare şi fascia gluteală. Origine: faţa externă a aripii iliace (între liniile gluteală anterioară şi posterioară) şi porţiunea corespunzătoare a crestei iliace. Inserţie: trohanterul mare al femurului. Inervaţie: nervul fesier mijlociu (ram din plexul sacrat). Acţiune: - abductor al coapsei (acţiune principală): în mers (sau alergare), în faza sprijinului unilateral, ia punct fix pe femur, imobilizează bazinul pe membrul de sprijin, împiedicând bascularea sa de partea opusă. Paralizia bilaterală a muşchiului va determina bascularea pelvisului alternativ în plan frontal, antrenând şi coloana lombară(mers legănat „de raţă”). - rotator extern şi extensor al coapsei - porţiunea posterioară a muşchiului - rotator intern şi flexor al coapsei - prin porţiunea anterioară a muşchiului - fasciculele anterioare sunt cele mai puternice.

Fig.130

M. FESIER MARE

FIG.131 M. FESIER MIJOCIU

FIG.132 M. FESIER MIC

177

M. • • • • •

FESIER MIC Este un muşchi triunghiular acoperit de fesierul mijlociu. Origine: faţa externă a aripii iliace (între limita gluteală inferioară ) Inserţie: trohanterul mare femural. Inervaţie: nervul fesier superior (ram din plexul sacrat) Acţiune: identică cu fesierul mijlociu

Fig.133

M. • • • • •

178

MUŞCHII POSTERIORI AI BAZINULUI

PIRIFORM (PIRAMIDAL) Delimitează spaţiul supra şi infra piriform. Origine: faţa anterioară a sacrului. Inserţie: trohanterul mare femural. Inervaţie: ram propriu din plexul sacrat. Acţiune: rotator extern, abductor şi extensor al coapsei.

anterioară

şi

M. • • • • •

OBTURATOR INTERN Este un muşchi cu formă radiară. Origine: membrana obturatorie şi periferie osoasă a găurii obturate. Inserţie: trohanter mare femural. Inervaţie: nerv obturator intern. Acţiune: rotator extern al coapsei.

MUŞCHII GEMENI SUPERIOR ŞI INFERIOR • • • •

M. • • • • •

M. • • • • •

Origine: spina ischiatică (gemenul superior) - tuberozitatea ischiatică (gemenul inferior). Inserţie: comună cu obturatorul intern- trohanterul mare femural Inervaţie: ramuri separate din plexul sacrat Acţiune: rotatori externi ai coapsei (împreună cu m. obturatori intern)

PĂTRAT FEMURAL Este situat înapoia articulaţiei coxofemurale. Origine: tuberozitatea ischiatică Inserţie: creasta intertrohanteriană a femurului. Inervaţie: ram din plexul sacrat. Acţiune: rotaţie externă a coapsei.

OBTURATOR EXTERN

Fig.134 MUŞCHII ROTATORI

Este un muşchi turtit, în evantai. Origine: membrana obturatorie şi faţa laterală a cadrului osos al găurii obturate. Inserţie: fosa trohanterică a femurului Inervaţie: ram din nervul obturator. Acţiune: rotator extern al coapsei, dar are şi rol de ligament activ care sprijină de jos colul femural, ţinând capul femural în articulaţie.

179

IX.2. MUŞCHII COAPSEI Sunt grupaţi în jurul femurului, acoperindu-l în totalitate, mai puţin marele trohanter şi cei doi condili. Sunt clasificaţi după aşezare şi acţiune în trei grupe: •

grupul anterior • . tensor al fasciei lata • m. Croitor • m. cvadriceps • grupul medial: • m. pectineu • m. adductor lung • m. gracilis • m. adductor scurt • m. adductor mare • grupul posterior: • m. biceps femural • m semitendinos • m. Semimembranos

Fig.135 MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE A COAPSEI

180

Cu excepţia celor trei muşchi vaşti ai cvadricepsului şi a porţiunii scurte a m. biceps femural, toţi muşchii coapsei iau naştere pe bazin. Porţiunile lor de origine se întrepătrund în partea superioară a coapsei cu porţiunile terminale ale muşchilor pelvisului. După inserţia terminală se comportă însă diferit: •

muşchii grupului anterior sunt fixaţi pe tibie • croitorul este flexor al gambei, iar cvadricepsul este extensor al gambei; • croitorul şi dreptul femural (component al m. cvadriceps), fiind biarticulari acţionează asupra articulaţiilor: coxofemurală şi ale genunchiului. • muşchii grupului medial (adductori)- se fixează pe femur (cu excepţia m. gracilis), deci sunt uniarticulari, acţionând exclusiv asupra articulaţiei coxofemurale. • muşchii grupului posterior se întind până în partea superioară a gambei, deci sunt biarticulari, acţionând ca flexori asupra genunchiului, dar ca extensori asupra articulaţiei coxofemurale.

IX.2.1.

bandeleta iliotibială

MUŞCHII REGIUNII

ANTERIOARE A COAPSEI M.

TENSOR AL FASCIEI LATA

FIG.136 M. TENSORUL FASCIEI LATA

Este situat în partea laterală a regiunii anterioare a coapsei. Ca acţiune, el prezintă însă o unitate de dezvoltare şi inervaţie cu m. fesier mijlociu. • • • •

•

M. • •

Origine: spina iliacă antero-superioară şi extremitatea anterioară a crestei iliace Inserţie: tractul iliotibial (formaţiune fibroasă aflată în partea laterală a coapsei şi terminată pe condilul lateral al tibiei). Inervaţie: ram din nervul fesier superior Acţiune: complexă. Prin contracţie pune în tensiune fascia coapsei şi tractul iliotibial, fixând articulaţia genunchiului în extensie. De asemenea poate fi şi flexor al gambei când mişcarea a fost iniţiată de alţi muşchi. Cu punct fix pe pelvis, este flexor şi abductor al coapsei şi imprimă o uşoară mişcare de rotaţie laterală a gambei prin contracţia sa, el apasă pe trohanterul mare al femurului, comprimând capul femural în acetabul. Rol în menţinerea echilibrului în statică şi mers, pe piciorul de sprijin, prin înclinarea pelvisului de aceeaşi parte, încercând să aducă centrul de greutate al corpului deasupra punctului de sprijin.

CROITOR (M. SARTORIUS) Este cel mai lung muşchi al corpului, străbătând în diagonală regiunea anterioară a coapsei, trecând peste două articulaţii (este biarticular). Origine: spina iliacă anterosuperioară (coxal).

FIG.137 M. CROITOR

181

•

Inserţie: faţa medială a tibiei (sub condilul medial)- printr-o expansiune aponevrotică („laba de gâscă” sau „pes anserinus”- Fig. 65) care reprezintă inserţia comună a trei muşchi: croitor, gracilis, semitendinos. Inervaţie: ram din nervul femural. Acţiune: fiind biarticular, este atât flexor, rotator extern, abductor al coapsei cât şi flexor al gambei pe coapsă.

• •

M.

CVADRICEPS

•

Este cel mai voluminos şi mai puternic muşchi al corpului, fiind principalul extensor al gambei. Este compus din: • dreptul femural • vastul medial • vastul lateral • vastul intermediar Aceste patru porţiuni (de origine) se unesc într-un singur tendon, care înglobează patela şi se fixează prin intermediul ligamentului patelar pe tuberozitatea tibiei. • • • •

•

•

Origine m. drept femural: pe spina iliacă anteroinferioară (SIAI) şi deasupra acetabulului m. vast lateral: pe trohanterul mare femural şi pe buza laterală a liniei aspre m. vast medial: pe linia aspră (pe toată întinderea ei) m. vast intermediar: pe 2/3 superioare ale feţei laterale şi anterioare femurale. Inserţie: tuberozitatea tibiei printr-un tendon unic al m. cvadriceps ce înglobează rotula (prin intermediul ligamentului patelar). Inervaţie: nervul femural Acţiune: m. cvadriceps are un rol de maximă importanţă atât în dinamica articulaţiei genunchiului (muşchiul în întregime) cât şi în statica sa (stabilitatea activă a genunchiului). Muşchiul drept femural (biarticular) acţionează atât asupra articulaţiei genunchiului cât şi asupra articulaţiei Fig.138 M. CVADRICEPS coxofemurale. Acţiunea asupra genunchiului se realizează prin: • extensia gambei pe coapsă- realizată prin acţiunea tuturor componentelor, fiind practic de neînlocuit de un alt muşchi. Forţa extensiei este de trei ori mai mare decât a tuturor flexorilor la un loc. • prin contracţia statică, transformă membrul inferior într-o coloană rigidă necesară sprijinului în mers (alergare) şi a staţiunii verticale, de unde şi dezvoltarea mare a cvadricespului; • prin contracţie dinamică, acţionează împreună cu ceilalţi muşchi ai triplei extensii, intervenind în toate mişcările în care genunchiul şi întregul membru inferior în prealabil flectat, se extinde ridicând trunchiul vertical împotriva gravitaţiei (ridicare din şezând, ghemuit, urcatul scărilor, mers pe teren accidentat); • prin contracţie dinamică (la nivelul membrului oscilant), cvadricepsul acţionează, în mers, luând punct fix proximal; în faza pasului următor, contracţia sa contribuie la lungirea pasului prin extensia bruscă a genunchiului. Acţiunea asupra articulaţiei coxofemurale În acest caz acţionează doar m. drept femural (biarticular) realizând:

182

• • •

flexia coapsei pe bazin (în principal- Fig. 66); abducţia şi rotaţia externă a coapsei (secundar). când ia punct fix pe pelvis - m. drept femural intervine în mers realizând flexia coapsei pe bazin (coapsa este dusă dinapoi- înainte din faza pasului posterior în cea a pasului anterior, urmată de extinderea bruscă a gambei, deci la nivelul membrului oscilant, cvadricepsul acţionează succesiv ca flexor al coapsei şi extensor al gambei; • când ia punct fix pe tibie - m. drept femural, acţionează asupra bazinului, realizând balansarea sa în plan sagital. Paralizia m. cvadriceps este foarte gravă, genunchiul nu se poate stabiliza împotriva greutăţii corporale, făcând dificilă susţinerea trunchiului pe membrul de sprijin. Lanţul triplei extensii a membrului inferior este realizat de m. fesier mare, cvadriceps şi triceps sural.

IX.2.2.

MUŞCHII REGIUNII MEDIALE A COAPSEI

(ADDUCTORII)

Fig. 139 MUŞCHII REGIUNII MEDIALE A COAPSEI

183

Sunt muşchi care ocupă spaţiul triunghiular dintre partea inferioară a pelvisului, corpul femurului şi linia ce uneşte simfiza pubiană cu faţa medială a genunchiului. Sunt mai dezvoltaţi în partea superioară unde se suprapun în trei planuri, formând o piramidă triunghiulară neregulată, cu baza sus şi vârful în jos, la nivelul epicondilului medial femural. Sunt dispuşi în trei planuri: •

planul superficial: m. pectineu, m. adductor lung, m. gracilis planul mijlociu: m. adductor scurt planul profund: m. adductor mare.

• •

M.

PECTINEU

Origine: creasta pectineală (a ramului superior al pubelui). • •

Inserţie: linia pectineală a osului femur. Inervaţie: dublă- ramuri din nervul femural şi nervul obturator • Acţiune: • flexor al coapsei pe bazin • adducţie şi rotaţie externă a coapsei (poziţia croitorului).

M.

ADDUCTOR LUNG

•

Origine: faţa laterală a marginii inferioare a pubisului. • Inserţie: interstiţiul liniei aspre a femurului (în 1/3 mijlocie) • Inervaţie: ram din nervul obturator • Acţiune: • adducţie, flexie şi rotaţie externă a coapsei (poziţia croitorului) • participă la poziţia croitorului (adducţie şi rotaţie externă a coapsei)

M. • • • • •

GRACILIS Este cel mai medial şi mai lung din grupul adductorilor şi singurul care depăşeşte articulaţia genunchiului (muşchi biarticulari). Origine: ramul inferior al osului pubis. Inserţie: partea superioară a feţei mediale a tibiei (pes anserinus) Inervaţie: ram din nervul obturator Acţiune: • flexor şi adductor al coapsei; • flexor şi rotator intern al gambei.

M. • • • • 184

ADDUCTOR SCURT Origine: ramul inferior al osului pubis Inserţie: 1/3 superioară a interstiţiului liniei femurului. Inervaţie: ram din nervul obturator Acţiune: adductor, rotator extern şi flexor al coapsei.

aspre Fig.140

a MUŞCHII ADDUCTORI ŞI PECTINEU

M.

ADDUCTOR MARE

• • •

Este cel mai mare, mai posterior şi mai profund dintre muşchii regiunii. Origine: tuberozitatea ischiatică şi ramura ischiopubiană (coxal). Inserţie: interstiţiul liniei aspre şi tuberculul adductorilor de la nivelul epicondilului medial al femurului.După direcţia şi inserţia distală a fasciculelor musculare se disting trei porţiuni: • porţiunea superioară (bine individualizată); • porţiunea mijlocie (mai voluminoasă şi posterior de precedenta); • porţiunea inferioară (cea mai posterioară şi mai groasă, întinsă de la tuberozitatea ischiatică la tuberculul adductorilor). • Inervaţie: ramuri din nervii obturator şi ischiatic. • Acţiune: • adductor al coapsei (cel mai puternic); • extensor al coapsei- singurul extensor din grupul medial, datorită faptului că acţionează înapoia axului transversal al articulaţiei coxofemurale, prin originea sa pe tuberozitatea ischiatică; • rotator extern al coapsei (prin porţiunile mijlocie şi superioară); • rotator intern al coapsei (prin porţiunea inferioară).

SINTEZA ACŢIUNII ADDUCTORILOR Priviţi în ansamblu, cei cinci adductori au un rol de maximă importanţă atât din punct de vedere dinamic cât şi static. Rolul dinamic rezidă în a face adducţia membrului inferior aflat în abducţie, iar secundar, are rolul de flexor şi extensor al coapsei pe bazin. În mers şi alergare, contracţia adductorilor contribuie la mişcarea înainte şi înapoi a membrului oscilant. Rolul static constă în stabilizarea echilibrului trunchiului printr-un control constant al poziţiei pelvisului.

IX.2.3.

MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE A

COAPSEI (ischiogambierii / ischiocruralii / hamstings) Sunt muşchi lungi, biarticulari şi se întind între pelvis şi oasele gambei, având origine comună pe tuberozitatea ischiatică şi inserţie pe oasele gambei. Muşchii sunt antagonişti ai cvadricepsului, deci extensori ai articulaţiei coxofemurale, dar flexori asupra genunchiului (rol în staţiunea bipedă şi deplasarea bipedă).

M.

BICEPS FEMURAL

• •

Situat în partea postero-laterală a coapsei. Origine: dublă- tuberozitatea ischiatică (capul lung) şi 1/2 inferioară a interstiţiului liniei aspre (capul scurt). • Inserţie: capul fibulei. • Inervaţie: nervul ischiatic • Acţiune: • extensor al coapsei pe pelvis (prin capul lung) • flexor al gambei • flexor al genunchiului (când acţionează ambele capete). • rotator externă (când gamba este flectată)- mişcare importantă în ski-ul alpin. 185

M. • • • • •

SEMITENDINOS Este situat în partea postero-medială a coapsei. Origine: tuberozitatea ischiatică (prin tendon comun cu bicepsul femural). Inserţie: 1/3 superioară a feţei mediale a tibiei (prin pes anserinus), împreună cu croitorul şi gracilisul. Inervaţie: ramuri din nervul ischiatic. Acţiune: extensor al coapsei şi flexor al gambei, rotator intern al gambei flectate.

A

B A

Fig.142 M. BICEPS FEMURAL A. capul lung; B. capul scurt

Fig.141 M. • • • • •

186

B

Fig.143 A. M. SEMIMEMBRANOS B. M. SEMITENDINOS

MUŞCHII POSTERIORI AI COAPSEI

SEMIMEMBRANOS Este situat mai profund decât m. semitendinos. Origine: tuberozitatea ischiatică. Inserţie: condil medial tibial. Inervaţie: ram din nervul tibial Acţiune: identică cu semitendinosul, cu precizarea că m. semimembranos este mai puternic.

IX.2.4.

SINTEZA ACŢIUNII MUŞCHILOR

ISCHIOGAMBIERI Sunt extensori în articulaţia coxofemurală, intervin în staţiunea verticală şi mers, menţinând rectitudinea trunchiului pe membrul de sprijin, iar pe membrul oscilant, realizând semiflexiunea gambei pe coapsă, rezultă „scurtarea” membrului şi, deci, uşurarea pendulării înainte.

IX.3. MUŞCHII GAMBEI

A.

B. FIG. 144 MUŞCHII REGIUNILOR LATERALE(A) ŞI ANTERIOARE (B) A GAMBEI

Muşchii gambei sunt situaţi asimetric în jurul celor două oase ale gambei, astfel încât faţa medială şi marginea anterioară a tibiei, precum şi cele două maleole (tibială şi peronieră), rămân neacoperite de musculatură. Aceşti muşchi se împart în trei grupe: •

Grupul anterior - m. tibial anterior; 187

- m. extensor lung haluce; - m. extensor lung degete; - al III-lea peeronier. Grupul lateral: - m. peronier scurt; - m. peronier lung. Grupul posterior: - planul superficial: ƒ m. triceps sural(gastrocnemian şi sural ); ƒ m. plantari - planul profund: ƒ m. tibial posterior; ƒ m. flexor lung haluce; ƒ m. flexor lung degete; ƒ m. popliteu.

• •

IX.3.1.

MUŞCHII REGIUNII

ANTERIOARE A GAMBEI M.

TIBIAL ANTERIOR (GAMBIERUL ANTERIOR)

• •

Este cel mai medial şi mai voluminos al regiunii. Origine: faţa laterală a tibiei şi membrana interosoasă. Inserţie: baza metatarsianului I şi cuneiformul medial. Inervaţie: ram din nervul peronier profund. Fig.145 M. TIBIAL Acţiune: ANTERIOR ŞI M. EXTENSOR flexia dorsală a piciorului- intervine astfel în LUNG DEGETE locomoţie:

• • • -

la nivelul membrului de sprijin- trage gamba înainte; la nivelul membrului oscilant- acţionează pe gambă ridicând piciorul, asigurând scurtarea membrului, necesară pendulării; prin acţiune statică nu permite răsturnarea înapoi a gambei; este şi rotator şi adductor intern al piciorului; împreună cu peronierul lung formează o chingă care susţine bolta plantară.

-

M.

EXTENSOR LUNG AL HALUCELUI (extensorul propriu al halucelui)

• •

Este situat lateral de precedentul. Origine: faţa medială a peroneului interosoasă.

• • • -

Inserţie: falanga distală a halucelui. Inervaţie: ram din nervul peronier profund. Acţiune: extensor al halucelui; flexor dorsal şi rotator intern al piciorului.

188

şi

membrana Fig.146 M. AL III-LEA PERONIER

Fig.147 M. EXTENSOR LUNG HALUCE

M.

EXTENSOR LUNG AL DEGETELOR (extensor comun al degetelor)

• • • • • -

M.

Este situat lateral de precedenţii. Origine: pe tibie, peroneu, membrana interosoasă. Inserţie: pe falangele II şi III ale degetelor II-V. Inervaţie: ram din nervul peronier profund. Acţiune: flexor dorsal al piciorului şi rotator extern; abductor al piciorului.

PERONIER AL III LEA ( peronierul anterior)

• • • • •

Este cel mai extern muşchi al lojei anterioare. Origine: pe tibie, peroneu şi membrana interosoasă. Inserţie: pe falangele II şi III ale degetelor II-V. Inervaţie: ram din nervul peronier profund. Acţiune: când ia punct fix pe gambă, peronierul anterior este flexor, abductor şi rotator în afară al piciorului pe gambă, deci este un sinergist al extensorului comun al degetelor. El mai este considerat un fascicul extern al acestui muşchi.

IX.3.2. M. • • • • • -

M. • • • • • -

MUŞCHII REGIUNII LATERALE A GAMBEI

PERONIER LUNG Este situat cel mai superficial. Origine: pe faţa laterală a osului peroneu şi septurile intermusculare. Inserţie: baza metatarsianului I şi cuneiformul medial. Inervaţie: ram din nervul peronier superficial. Acţiune: rotaţia laterală şi abducţia piciorului; flexie plantară a piciorului (ajutând muşchii posteriori); accentuează şi susţine bolta transversală a piciorului.

PERONIER SCURT Este situat sub precedentul. Origine: pe faţa laterală a osului FIG.148 M. peroneu şi pe cele două septuri PERONIER SCURT intermusculare. Inserţie: tuberozitatea metatarsianului V. Inervaţie: ram din nervul peronier superficial. Acţiune: rotaţia laterală şi abductor al piciorului; flexie plantară a piciorului.

FIG.149 M. PERONIER LUNG

189

IX.3.3.

MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE A GAMBEI

Sunt situaţi în două planuri:

• •

Planul superficial: o o

Muşchiul triceps sural; Muşchiul plantar.

Planul profund: o o o o

Muşchiul popliteu; Muşchiul flexor lung al degetelor; Muşchiul tibial posterior; Muşchiul flexor lung al halucelui.

Fig. 150 MUSCHII SUPERFICIALI DIN REGIUNEA POSTERIOARĂ A GAMBEI

190

IX.3.3.1. M.

PLANUL SUPERFICIAL

TRICEPS SURAL

- Este format din două părţi distincte: 1. M. gastrocnemian (gemen) are două capete de inserţie proximală: • Origine: - capul medial are originea pe condilul medial femural, marginea superioară(care vine în raport cu pielea); - capul lateral are originea pe condilul lateral femural, marginea superioară(care vine în raport cu pielea). • Inserţie: tuberozitatea calcaneului, prin tendonul lui Achile. • Acţiune: este biarticular, cu fibre lungi, având acţiune de scurtă durată, dar cu randament maxim. 2. M. solear este mai gros şi mai profund decât gastrocnemianul. A B • Origine: - pe osul peroneu (capul şi faţa posterioară a diafizei); - pe tibie (linia muşchiului solear şi marginea medială). • Inserţie: tuberozitatea calcaneului prin tendonul lui Achile. • Inervaţie: nervul tibial. • Acţiune: este un muşchi uniarticular, cu fibre scurte. Acţiunea sa are o caracteristică: este de lungă Fig. 151 TRICEPSUL SURAL durată. Este un muşchi al forţei. A. M. gastrocnemienii În ansamblu, m. triceps sural este cel mai puternic B. M. solear flexor plantar dar şi supinator şi adductor al piciorului. El are acţiune asupra articulaţiei genunchiului şi asupra piciorului. • • -

-

-

-

M.

Acţiunea tricepsului sural asupra genunchiului Doar gastrocnemienii acţionează direct, realizând: flexia gambei pe coapsă; rotaţia internă a gambei (prin capul lateral); rotaţia externă a gambei. Acţiunea tricepsului sural asupra piciorului (Fig. 72) La nivelul embrului de sprijin: acţionează de pe picior asupra gambei împiedicând înclinaţia ei înainte sub greutatea corpului; prin această contracţie statică cu punct fix pe picior, este stabilizator al articulaţiei talocrurale. În locomoţie : aplică planta pe sol, cu forţă, după care o desprinde, până la capetele metatarsienelor şi, în continuare, B desprinde complet piciorul de pe sol. Este, de fapt, mişcarea de propulsie, necesară în mers, alergare. Prin A aceasta, are un rol foarte important în locomoţie. În lanţul triplei extensii a membrului inferior în care mai intră m. fesier mare - extensia coapsei şi m. cvadriceps- extensia genunchiului, m. triceps sural ridică corpul din staţiunea „pe vine”, „în stând”, proiectând înainte corpul, în prima fază a fugii; În statică : acţiunea de supinaţie a tricepsului este esenţială pentru contrabalansarea greutăţii corpului ce Fig.152 tinde să ducă piciorul în pronaţie. A. M. plantar; B. M. popliteu.

PLANTAR (PLANTARUL SUBŢIRE) 191

• • • • • -

Este fusiform şi subţire, acoperit de m. gastrocnemian. Origine: pe condilul lateral femural. Inserţie: calcaneu. Inervaţie: n. tibial Acţiune: fiind un muşchi rudimentar, acţiunea sa de muşchi auxiliar al tricepsului sural este neînsemnată; când ia punct fix mai jos, este tensor al capsulei articulaţiei genunchiului.

-

IX.3.3.2. M.

PLANUL PROFUND

POPLITEU

• • • • •

Este scurt şi triunghiular, situat în profunzimea fosei poplitee. Origine: pe condilul lateral al femurului. Inserţie: pe faţa posterioară a tibiei (deasupra liniei solearului). Inervaţie: ram din nervul tibial. Acţiune: rotaţia internă a gambei (cu gamba flectată) şi foarte slabă flexie a gambei pe coapsă.

M.

FLEXOR LUNG AL DEGETELOR

(flexor comun al degetelor) • • • • •

Este situat cel mai medial, la nivelul planului profund. Origine: faţa posterioară a tibiei (sub linia solearului). Inserţie: falanga distală a degetelor II-V Inervaţie: ram din nervul tibial. Acţiune: În mers are rol dinamic

-

intervine în desprinderea şi propulsia piciorului alături de ceilalţi flexori plantari; flexia plantară a piciorului; inversia şi adducţia piciorului; flexor al degetelor (slab). rol static

•

susţinerea bolţii longitudinal).

M.

plantare

(arcul

TIBIAL POSTERIOR (gambierul posterior)

• • • • • 192

Este situat profund, între cei doi flexori. Origine: pe faţa posterioară a tibiei şi peroneului pe membrana interosoasă. Inserţie: pe osul navicular şi oasele cuneiforme; pe baza metatarsianului I. Inervaţie: ram din nervul tibial. Acţiune: - este flexor plantar slab

A Fig. 153

B

C

A. M. FLEXOR LUNG DEGETE; B. M. FLEXOR LUNG HALUCE; C. M. TIBIAL POSTERIOR.

-

M.

• puternic rotator intern şi adductor al piciorului. Rol static foarte important slăbirea muşchiului determină apariţia platfus-ului.

FLEXOR LUNG AL HALUCELUI (flexorul peronier sau comun al halucelui)

• • • • • ▫

▫ ▫

▫

Este situat cel mai lateral din planul profund. Origine: faţa posterioară a peroneului pe cele 2/3 inferioare şi membrana interosoasă. Inserţie: falanga distală a halucelui. Inervaţie: ram din nervul tibial. Acţiune: rol dinamic desprinde piciorul membrului de sprijin, prin ridicarea pe vârfuri împotriva greutăţii corpului. Este ultimul muşchi care se contractă în extensia piciorului de sprijin, făcând-o completă. Astfel, se dă un ultim impuls în mers/ săritură, ajutând la propulsia corpului în sus şi înainte este flexor al halucelui, flexor plantar; efectuează rotaţia medială şi adducţia piciorului;. Rol static când ia punct fix pe inserţiile distale, în poziţia ortostatică, susţine gamba să nu se flecteze pe picior, fiind prin această acţiune un sinergist al tricepsului sural şi al flexorului propriu.

IX.4. MUŞCHII PICIORULUI Muşchii propriu-zişi ai piciorului sunt încadraţi de unii autori (T. Sbenghe) în categoria muşchilor intrinseci ai piciorului, muşchii gambei fiind consideraţi şi muşchi extrinseci ai piciorului.

IX.4.1.

MUŞCHII REGIUNII DORSALE A

PICIORULUI M. • • • •

M. • • • •

EXTENSOR SCURT AL DEGETELOR Origine: pe osul calcaneu şi ligamentul talocalcanean. Inserţie: împreună cu tendoanele m. extensor comun, pe degetele 1,2,3,4. Inervaţie: nervul tibial anterior. Acţiune: extensia degetelor 1,2,3,4.

EXTENSOR SCURT AL HALUCELUI Origine: pe osul calcaneu. Inserţie: pe faţa dorsală a primei falange a halucelui. Inervaţie: nervul tibial anterior. Acţiune: extinde prima falangă a halucelui.

193

IX.4.2.

MUŞCHII PLANTEI (MUŞCHII FEŢEI

PLANTARE A PICIORULUI) Sunt dispuşi în trei regiuni: -

regiunea plantară medială; regiunea plantară laterală; regiunea plantară mijlocie.

IX.4.2.1. MUŞCHII REGIUNII PLANTARE MEDIALE (INTERNE) M. • • • •

M. • • • •

ABDUCTOR AL HALUCELUI Origine: pe osul calcaneu şi aponevroza plantară. Inserţie: faţa medială a extremităţilor proximale a primei falange a halucelui. Inervaţie: nervul plantar medial. Acţiune: realizează abducţia halucelui.

FLEXOR SCURT AL HALUCELUI Origine: oasele cuboide şi cuneiformul 3. Inserţie: baza primei falange a halucelui. Inervaţie: nervul plantar medial. Acţiune: adducţia şi flexia halucelui. Apropierea degetelor între ele.

IX.4.2.2. UŞCHII REGIUNII PLANTARE LATERALE (EXTERNE) Ar corespunde eminenţei hpotenare a mâinii şi prezintă muşchi care poartă aceeaşi denumire ca şi muşchii mâinii.

M. • • • •

M. • • •

ABDUCTOR AL DEGETULUI MIC Origine: pe osul calcaneu. Inserţie: pe faţa laterală a bazei primei falange a degetului mic. Inervaţie: nervul plantar lateral. Acţiune: abductor şi flexor al degetului mic.

FLEXOR SCURT AL DEGETULUI MIC Origine: baza metatarsianului 5 şi teaca lungului peronier lateral. Inserţie: pe faţa laterală a bazei falangei proximale a degetului mic. Acţiune : flexia falangelor pe metatars.

IX.4.2.3. M. • • • • • 194

MUŞCHII REGIUNII PLANTARE MIJLOCII

SCURT FLEXOR PLANTAR AL DEGETELOR Este corespondentul flexorului comun superficial al mâinii. Origine: calcaneu şi aponevroza plantară. Inserţie: printr-un tendon cu patru porţiuni, la baza falangelor degetelor 2,3,4,5. Inervaţie: ram din nervul plantar medial. Acţiune: flexor al ultimelor 4 degete.

mijlocii

a

Fig.154

REGIUNEA DORSALĂ SUPERFICIALĂ A PICIORULUI – TENDOANELE ŞI TECILE TENDOANELOR MUŞCHILOR GAMBEI

Fig.155

MARGINE INTERNĂ A PICIORULUI – TENDOANELE ŞI TECILE TENDOANELOR MUŞCHILOR GAMBEI

195

MUŞCHII LOMBRICALI AI PICIORULUI • • • • •

Sunt patru muşchi, identici ca dispoziţie şi acţiune cu lombricalii de la mână. Dispoziţia lor este sub muşchiul scurt flexor plantar al degetelor. Origine: tendoanele lungului flexor comun. Inserţie: baza falangei I (proximale) a degetelor 2,3,4,5 şi tendoanele extensorului comun. Inervaţie: nervul plantar medial şi lateral. Acţiune: flectează falangele proximale şi extinde pe cele mijlocii (II) şi distale (III).

MUŞCHII INTEROSOŞI • • • • • • • •

Muşchii interosoşi dorsali Sunt patru muşchi subţiri aşezaţi între oasele metatarsiene. Origine: pe faţa laterală şi medială a oaselor metatarsiene. Inserţie: falangele proximale ale degetelor 2,3,4. Muşchii interosoşi plantari Sunt trei muşchi subţiri aşezaţi pe faţa plantară a metatarsienelor 3,4,5. Origine: faţa plantară a metatarsienelor 3,4,5. Inserţie: faţa medială ale bazei falangei proximale a degetelor 3,4,5. Inervaţie: nervul plantar lateral. Acţiune: flexori ai falangelor proximale şi extensorii ultimelor falange degetelor 2,3,4,5.

ale

IX.4.2.4. SINTEZA ACŢIUNII MUŞCHILOR GAMBEI ŞI PICIORULUI: -

Muşchii extensori ai piciorului: M. gemeni; M. solear; M. plantar subţire; M. lung flexor comun al degetlor; M. tibial posteior. - Muşchii eversori ai piciorului: ▫ M. peronier lung; ▫ M. peronier scurt; ▫ M. extensor comun degeete. Muşchii inversori ai piciorului : ▫ Tibial posterior; ▫ Tibial anterior. - Muşchii flexori ai degetelor : ▫ M. flexor comun degete; ▫ M. flexor lung propriu haluce; ▫ M. pedios; ▫ M. extensor scurt haluce. - Muşchi flexori ai gambei : ▫ M. plantarul subţire; ▫ M. popliteu; ▫ M. gemeni; ▫ M. solear. - Muşchii flexori ai piciorului : ▫ M. extensor propriu haluce; ▫ M. peronier lung; ▫ M. peronier scurt; ▫ M. extensor comun degete. - Muşchii rotatori interni ai gambei : ▫ M. popliteu; ▫ ▫ ▫ ▫ ▫

-

196

-

-

▫ M. gemen - capul lateral. Muşchii rotatori externi ai gambei : - M. M. abductori ai degetelor : M. abductor propriu haluce; ▫ ▫ M. abductor propriu deget mic. Muschii adductori ai degetelor M. adductor propriu haluce.

gemen - capul medial.

Muşchii aşezaţi pe părţile anterioare ale gâtului, trunchiului, membrelor superioare sunt muşchi cu acţiune predominant flexoare. Muşchii aşezaţi pe părţile posterioare, la nivelul aceloraşi segmente, sunt muşchi cu acţiune predominant extensoare. O situaţie particulară au muşchii au muşchii membrului inferior: • • • •

muşchii flexori ai gambei pe coapsă sunt aşezaţi pe partea posterioară coapsei; muşchii extensori ai gambei pe coapsă sunt aşezaţi pe partea anterioară coapsei; muşchii flexori plantari ai piciorului sunt aşezaţi pe partea posterioară gambei; muşchii flexori dorsali ai piciorului sunt aşezaţi pe partea anterioară gambei.

a a a a

197

CAP. X.

BIBLIOGRAFIE

X.1.

OBLIGATORIE:

1. Albu I., Georgia R., Anatomie topografică, Bucureşti, Ed. All, 1998 2. Baciu C., Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Bucureşti, Ed. Sport- Turism, 1977 3. Papilian V., Anatomia omului, Vol. I, Aparat locomotor, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1982 4. Sbenghe T., Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei, Bucureşti, Ed. Medicală, 1999 5. Zaharia C., Îndreptar de anatomie practică şi chirurgicală a membrelor, Bucureşti, Ed. Paideia, 1994

X.2.

SUPLIMENTARĂ, FACULTATIVĂ:

1. Moţet D. şi colab., Îndrumător terminologic pentru studenţii secţiilor de kinetoterapie, Bacău, Ed. Deşteptarea, 1997 2. Popescu M., Artrologie şi biomecanică, Bucureşti, Ed. Scaiul, 1998 3. Pernkopf E., Atlas of topgraphical and applied human anatomy, Vols. 1 and 2, 3rd Ed. W. Platzer, Munich, Ed. Urban & Schwarzenberg, 1989 4. Sbenghe T., Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, Bucureşti, Ed. Medicală, 1987 5. Colecţia revistei Kinesitherapie scientifique. Adrese internet: http:// www.ama_assm.org/atlas/newatlab 7. http:// www.bmj.com 8. http://www.ptcentral.com/muscles/musclehead.html 9. http://www.bartleby.com/107/ 10. http://www.bio.psu.edu/faculty/strauss/anatomy/biology29.htm 11. http://www.exrx.net/Exercise.html 12. http://www.innerbody.com/tutorial2/tutorial.html 13. http://medlib.med.utah.edu/WebPath/HISTHTML/ANATOMY/ANATOMY.html 14. http://www.ptcentral.com/ 15. http://www.rad.washington.edu/anatomy/index.html 16. http://www.scoi.com/index.html 17. http://www.sportsknee.com/kneeanatomy.htm 18. http://sportsmedicine.about.com/ 19. http://www.swarminteractive.com/subscriptions/hip/hipanat.html 20. http://www.wolf-heidegger.com/english/

198