Analiza Disparitatilor Socio-Economice La Nivel Regional in Romania.

 

UNIVERSITATEA „ DANUBIUS” DIN GALAŢI FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE SPECIALIZAREA: E.C.T.S. ANUL II, ID, GALAŢI

PROIECT

Economie Europeană   ANALIZA DISPARIT  ĂŢ  ILOR SOCIO ECONOMICE LA NIVEL REGIONAL ÎN  ROMANIA

Student ILIE ALEXANDRU - NICOLAE

Galati 2014

1

 

ANALIZA DISPARITĂŢILOR SOCIO-ECONOMICE LA NIVEL REGIONAL ÎN ROMANIA

1.  Rezumat În contextul aderării României la UE în anul 2007, politica na ţională de dezvoltare a României se va racorda din ce în ce mai strâns la politicile, obiectivele, principiile şi reglementările comunitare în domeniu, în vederea asigurării unei dezvoltări socio-economice de tip „european” şi reducerea cât mai rapidă a disparităţilor semnificative faţă de Uniunea Europeană. Conform ultimelor date statistice publicate de Comisia Europeană, în ultimii ani România a  înregistrat o îmbunătăţire notabilă a convergenţei reale în termeni de produs intern brut pe locuitor exprimat la standardul puterii de cump ărare, ajungând să reprezinte, în anul 2004, 28,8% din media UE-15 şi 31,1% din media UE-25, fa ţă  de 23% şi respectiv 25,2% în 2000. Cu toate acestea, România continuă s ă se plaseze în urma tuturor noilor State Membre, decalajul pe care trebuie s ă-l recupereze fiind semnificativ. Planul Naţional de Dezvoltare (PND) este instrumentul fundamental prin care România va încerca să recupereze cât mai rapid disparit ăţile de dezvoltare socio-econ socio-economic omică fa ţă de Uniunea Europeană. PND este un concept specific politicii europene de coeziune economic economică şi socială (Cohesion Policy) şi reprezintă  documentul de planificare strategică  şi programare financiar ă  multianuală , elaborat într-un larg parteneriat, care va orienta  şi stimula dezvoltarea socio-economică  a României în conformitate cu Politica de Coeziune a Uniunii Europene .

2.  Cuvinte cheie : Regiuni, regionalizare, dezvoltare economică, politica de dezvoltare regională, politica de coeziune, coeziune economic-socială  şi teritorială, disparităţi intraregionale, disparităţi inter-regionale, indici de disparitate, dezvoltare urban ă, poli de creştere.  3.  Introducere Situată în partea central – estică a Europei, România este o ţară carpato - dunareană, cu ieşire la Marea Neagra, având un relief variat şi armonios repartizat. Pe teritoriul Romaniei, a cărei parte sudică este delimitată de Dunăre, se află cea mai mare parte a Deltei Dunării, declarată din 1990 rezervaţie naturală a biosferei. România dispune de importante resurse naturale pentru a dezvolta o economie echilibrata si durabila. Din punct de vedere al populatiei Romania este o tara omogena; ea cuprinde 23 de minoritati nationale distincte, ceea ce reprezinta 10,6% din populatia tarii. Până  in 1989, România se bazează  pe o dezvoltare a economiei prin industrializare şi prin cooperativizarea agriculturii; dupa1989, odata cu trecerea de la socialism la capitalism, economia regionala a Romaniei a evoluat de la un sistem extrem de centralizat, cu dominatia puterii de stat, llaa o economie bazata pe proprietatea privata.

2

 

Astfel, si-a facut simtita prezenta necesitatea promovarii unei politici de dezvoltare regionala, in concordanta cu procesul de restructurare si privatizare, precum si de existenta unor zone defavorizate, cu grave probleme economice si sociale, care se manifesta prin reducerea veniturilor si prin cresterea, intr-un ritm accelerat, a nivelului somajului. În conformitate cu prevederile legale legale privind dezvoltarea regionala in Roma Romania, nia, obiectivele de baza ale dezvoltării regionale sunt urmatoarele: Diminuarea dezechilibrelor regionale existente, prin stimularea dezvoltarii echilibrate, prin reducerea accelerate a intarzierilor in dezvoltarea zonelor defavorizate ca urmarea unor conditii istorice, geografice, economice, sociale, politice, si preintampinarea producerii de noi dezechilibre;   Pregatirea cadrului institutional pentru a raspunde criteriilor de integrare in structurile Uniunii Europene si de acces la Fondurile Structurale si la Fondul de Coeziune ale Uniunii Europene;   Corelarea politicilor si activitatilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor, prin stimularea initiativelor si prin valorificarea resurselor locale si regionale, in scopul dezvoltarii reale a acestora;   Stimularea cooperarii interregionale, interne si internationale, celei transfrontaliere, inclusiv in cadrul Euro-regiunilor, precum si participarea regiunilor la dezvoltarea economica si institutionala a acestora, in scopul realizarii unor proiecte de interes comun, in conformitate cu acordurile internationale la care Romania este parte.  

•

•

•

•

 Principalele politici de dezvoltare dezvoltare re regional  gional ă:   

•

  •  •  •

Descentralizarea procesului procesului de luare a deciziilor, de la nivel central/guvernamental spre cel al comunitatii regionale; Parteneriatul intre toti actorii implicati in i n domeniul dezvoltarii regionale; Planificarea procesului de alocare a resurselor in vederea atingerii unor obiective stabilite; Cofinantarea, respectiv contributia financiara a diversilor actori implicati impli cati in realizarea programelor si proiectelor de dezvoltare regionala.

Structura de implementare a politicilor de dezvoltare regionala   a. La nivel national : 1.  Consiliul national pentru Dezvolare regionala(CNDR), ca for deliberativ in Romania , si in care reprezentantii Guvernului si cei ai regiunilor sunt la paritate şi care are următoarele atribuţii:  

•

 

•

 

•

 

•

 

•

Aprobarea Strategiei nationale pentru Dezvoltarea regional si a programuluinational pentru Dezvoltare Regionala; Prezentarea catre Guvern a propunerilor privind constituirea Fondului national pentru dezvoltare Regionala; Aprobarea criteriilor, prioritatilor si a modului de alocare a resurselor Fondului national pentru Dezvoltarea Regionala; Urmarirea utilizarii fonsurilor allocate Agentiilor pentru Dezvoltarea regionala din Fondul National pentru Dezvoltare Regionala; Aprobarea utilizarii fondurilor de tip structural, allocate Romaniei de catre Comisia Europeana; 3

 

 

•

Urmarirea realizarii obiectivelor dezvoltarii regionale, inclusive in cadrul activitatilor de cooperare externa a regiunilor de dezvoltare, de tip transfrontalier, interregional si la nivelul Euri-regiunilor. 2.  Agentia nationala pentru Dezvoltare Regionala (ANDR),  ca organism guvernamental executiv, in promovarea si coordonarea politicii de dezvoltare regionala. Agentia Nationala de Dezvoltare Regionala a luat fiinta in urma fuziunii dintre Agentia Romana de Dezvoltare si Agentia Romana de Dezvoltare si Agentia nationala pentru Intreprinderi Mici si mijlocii. Aceasta agentie nou creată este responsabila pentru 5 politici nationale, si anume:

  •  •  •  •  •

Politica de dezvoltare regionala; Politica pentru zonele defavorizate; Politica de promovare a investitiilor; Politica de privatizare si post-privatizare; Politica pentru intreprinderile Mici si Mijlocii.

 b. La nivel teritorial: 1.  Consiliile pentru Dezvoltare Regionala (CDR),  ca organisme decizionale la nivelul fiecarei regiuni de dezvoltare, alcatuite din reprezentantii autoritatilor locale.Consiliile de Dezvoltare Regionala au urmatoarele atributii:  

•

  • 

•

 

•

 

•

Analizarea si luarea unei hotarari in privinta Strategiei si a Programelor de Dezvoltare Regionala; Aprobarea proiectelor de dezvoltare regionala; Prezentarea, catre Consiliul National de Dezvoltare Regionala, a propunerilor privind constituirea Fondului pentru Dezvoltarea Regionala; Urmarirea utilizarii fondurilor alocate Agentiilor pentru Dezvoltarea Regionala din Fondul National pentru Dezvoltare Regionala; Urmareste respectarea obiectivelor regionale.

2.  Agentiile pentru Dezvoltare Regionala, ca organisme neguvernamentale, nonprofit, reprezinta corpul ethnic si de executie ele aflandu-se in subordinea Consiliilor pentru Dezvoltare Regionala.  Agentiile pentru Dezvoltare Regionala au urmatoarele atributii:   

•

 

•

  • 

•

 

•

 

• •

   

•

Elaborarea si propunerea, catre Consiliul pentru Dezvoltare Regionala, a programelor de dezvoltare regionala si a planurilor de gestionare a fondurilor; Punerea in aplicare a programelor de dezvoltare regionala si aplanurilor de gestionare a fondurilor, in conformitate cu hotararile adoptate de Consiliul pentru Dezvoltare Regionala cu respectare legislatiei; Identificarea zonelor defavorizate din cadrul regiunilor de dezvoltare; Asigurarea asistentei tehnice de specialitate persoanelor fizice sau juridice, cu capital de d e stat sau privat, care investesc in zonele defavorizate; Inaintarea catre Agentia Nationala pentru Dezvolatare Regionala a propunerilor de finantare, din Fondul National pnetru Dezvoltarea Regionala, a proiectelor de dezvoltare aprobate; Actioneaza pentru atragerea de surse la formarea Fondului pentru dezvoltare Regionala; Gestionarea pentru Dezvoltare regionala in scopul obiectivelor prevazute in programele deFondului dezvoltare regionala; Răpunderea de corecta gestiune a fondurilor alocate. 4

 

4.  Stadiul cercetărilor efectuate în tematica investigată  Ştiinţa regională s-a constituit ca ştiinţă de sine stătătoare în perioada ce a urmat celui de-al doilea război mondial, pe baza a diferite elemente preluate din economie, geografie, politologie, sociologie, matematică şi econometrie. 

Schematizând teoriilei cu privire la dezvoltarea regional ă  şi coeziunea economică  şi socială, se desprind două curente principale de idei care se confruntă pe această temă. În timp ce modelul neoclasic, care accentueaz ă rolul ofertei de factori de producţie, consideră  că  creşterea regională conduce la convergenţă în dezvoltarea economico economico-social -socială a regiunilor, modelele privind relaţiile centru-periferie sau cauzalitatea cumulativă  consideră  că  procesul de creştere regională  accentuează  divergenţa. Însă, în perioada recentă, fundamentele teoretice oferite de Krugman - noua geografie economică, şi de Michael Porter - conceptul de cluster şi clusterizare, au tendinţa s ă schimbe abordarea activităţilor economice nu numai la nivel local sau regional, ci şi la nivel de elaborare a politicilor de dezvoltare. Dacă, în vechile state membre ale UE, regionalismul s-a constituit într-o caracteristică a evoluţiei istorico-sociale, acestea având experienţa unei guvernări multi-stratificate, nu acelaşi lucru putem afirma despre politica de dezvoltare regională adoptată de noile state membre ale UE, ca necesitate de a răspunde cerinţelor acquis-ului comunitar. Rezultatele reformelor din aceste state, deşi au condus la crearea unui nivel regional – formal sau cu rol statistic, nu sunt, în multe cazuri, susţinute de responsabilităţi reale exercitate în cadrul teritorialregional. Am identificat o tendin ţă manifestă de concentrare a puterilor politice la nivel central, în timp ce nivelurile regionale şi locale tind să fie slab reprezentate, fiind lipsite de putere şi resurse. Aceasta a determinat o fragmentare a procesului, atât vertical cât şi orizontal, în ceea ce priveşte relaţiile între diferitele niveluri de guvernare şi între actorii la nivel regional şi local. Integrarea în Uniunea Europeană  şi în consecinţă implementarea politicii sale de coeziune la nivel descentralizat, în cadrul regiunilor de dezvoltare, a presupus un efort administrativ-institu ţional concertat, la nivel central şi local, fiecare stat încercând să  găsească  formula cea mai adecvată, conform tradiţiilor şi culturii administrative proprii. Însă acesta este un proces deschis, în continu ă  transformare, deoarece se bazează  pe învăţare continuă  şi pe adaptare la schimbările din mediul exterior. Sunt mulţi factori care joacă  un rol pe scena luării deciziilor privind modul de organizare a regiunilor (economici, sociali, culturali, istorici, etnici, de limb ă, geografici, etc.). Fiecare trebuie luat în considerare pentru a determina dacă regionalizarea este de dorit sau necesar ă  şi ce formă ar trebui să  aibă. Aceştia dau contur şi formă  specifică  procesului în sine, influenţând diviziunea teritorială, natura şi scopul autoguvernării locale, atunci când aceasta este rezultatul procesului.

5.  Expunerea problemei Din studiile efectuate se observ ă  că  nu se poate prezenta un singur model de regionalizare sau unul standardizat, fie în termeni de dimensiuni (geografice sau ca populaţie) sau al competenţelor. O astfel de uniformitate nu ar fi fezabilă, luând în considerare diferen ţele între state şi factorii menţionaţi anterior. În primul rând,  decizia unei regionaliză ri trebuie să  pornească  de la rezultatul ce se dore ş te  ob ţ inut: inut: dezvoltarea mediului economico-social şi în consecin ţă  promovarea specificului şi 5

 

 competitivităţ iiii regiunilor. Apoi este necesară găsirea modului cel mai potrivit de punere în practic ă  a procesului. Noile State Membre, preponderent naţional-unitare, s-au confruntat cu provocarea regionalizării teritoriale în contextul aderării la structurile europene. Cu toate acestea, primul Raport privind coeziunea economică  şi socială, publicat de Comisia Europeană  (1996), subliniază  faptul că  nu există o corelare între dezvoltarea economică şi tipul de regionalizare adoptat în Statele St atele Membre ale UE, ceea ne determină  să ne întrebăm în acest caz care sunt elementele ce favorizează procesul de creştere?  Politica de dezvoltare regional ă  în România  România  s-a dezvoltat ca şi politică  cheie în procesul de integrare a ţării în UE. În procesul de constituire a regiunilor de dezvoltare, au fost luate în considerare disparităţile existente între nivelurile lor de dezvoltare, dar şi în interiorul regiunilor,  între judeţe, oraşe, comune, iar politica regională  a avut iniţial ca obiectiv principal diminuarea dezechilibrelor regionale existente, stimularea dezvoltării echilibrate, revitalizarea zonelor defavorizate, dar şi prevenirea producerii de noi dezechilibre, stimularea cooperării interregionale interne şi internaţionale care contribuie la progresul economic şi social. Ulterior, pe parcursul implementării programelor de dezvoltare regională  şi în concordanţă  cu tendinţele politicii regionale europene, România a trecut la realizarea unei politici regionale în care  îmbină  elemente clasice ale strategiilor regionale (sprijinirea zonelor problemă  şi acordarea de sprijin financiar –granturi, etc. ) şi elemente noi de politică  regională  impuse de Uniunea European ă constând în crearea capacităţii regiunilor de a fi competitive. Astfel, politica regională  a României nu se limitează  la zonele cele mai s ărace ale ţării, ci se adreseaz ă  tuturor regiunilor, urmărindu-se sprijinirea acestora pentru a-şi valorifica la maximum potenţialul economic de care dispun, în vederea creşterii propriei competitivităţi. Contextul geografic urban al României, caracterizat printr-o structură policentrică echilibrată a oraşelor mari, repartizate relativ uniform în regiuni, este favorabil implementării unei strategii de dezvoltare bazată pe poli de creştere. Toate regiunile de dezvoltare au în reţeaua lor de localităţi cel puţin un oraş cu peste 200.000 locuitori, car caree poate sstimula timula şi induc inducee dezvoltarea în zonele adiacente, preponderent rurale, dar şi urbane. Astfel, au fost desemnaţi pentru finanţare din programele europeane şi naţionale 7 poli de creştere c reştere  care sunt în curs de formare în jurul a 7 mari oraşe, nuclee ale acestor poli (câte unul în fiecare Regiune de dezvoltare): Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov.

De asemenea, strategia de dezvoltare a polilor de creştere se va axa şi pe dezvoltarea ora şelor  poten ţ iali iali poli de dezvoltare urbană, cu nivel semnificativ de dezvoltare economică, funcţii culturale şi universitare importante: Arad, Baia-Mare, Bacău, Brăila, Galaţi, Deva, Oradea, Piteşti, Râmnicu-Vâlcea,, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Râmnicu-Vâlcea Suceava, Târgu-Mureş. Implementarea planurilor integrate de dezvoltare urbană pentru polii de creştere şi de dezvoltare urbană se aşteaptă să aducă rezultate vizibile în ceea ce priveşte echilibrarea nivelului de dezvoltare a regiunilor ţării. În această perspectivă, admisă şi de instituţiile europene, strategia propusă de România pentru dezvoltarea polilor de creştere o putem considera un exemplu de bună practică la nivel european.

6

 

6.  Concepte şi terminologie Noul Tratat de Reformă  privind UE aprobat în octombrie 2007 include conceptul coeziunii teritoriale printre obiectivele Uniunii Europene: astfel “coeziunea economică  şi socială” devine “coeziune economică, socială  şi teritorială”, ceea ce permite Uniunii să  abordeze disparităţile transversale, determinând mai multă coerenţă între politicile sectoriale ale Uniunii. În acest context, subliniem un atribut cheie al politicii regionale - “ place-based”   (bazată pe teritoriu), care pare să  stea la baza schimbării de paradigmă preconizată pentru următoarea perioadă de programare.

7.  Rezolvarea problemei – soluţii identificate Analizele asupra procesului de planificare a politicii de dezvoltare regioanală evidenţiază faptul că  cele mai bune soluţii pentru diminuarea disparităţilor de dezvoltare sunt cele „taylor-made”,  care să ia în considerare specificităţile şi potenţialul de la nivel local. Astfel, cu cât sunt puse în practică mai multe măsuri ajustate nevoilor de dezvoltare local ă de la nivelul fiecărei regiuni, rezultatul va fi cu atât mai vizibil iar valoarea adăugată mai mare. Şi

aici observăm rolul major al politicii regionale în stimularea poten ţialului endogen de la nivelul regiunilor pentru valorificarea avantajelor specifice fiecărei zone şi pentru pregătirea acestora pentru competiţia de pe pieţele internaţionale.

8.  Analiza rezultatelor Pentru o analiza mai concludenta a regiunilor de dezvoltare este foarte importanta definirea criteriilor de algere a indicatorilor care trebuie folositi. In acest sens , in functie de utilitatea informatiilor, s-au definit patru categorii de inicatori:  1  indicatori de context, care ilistreaza aspectele - cheie ale situatiei socio-economice ale fiecarei regiuni de dezvoltare si furnizeaza punctual de plecare pentru definirea programelor. 2  datele de intrare, care sunt necesare pentru investigarea si estimarea anterioara a operatiilor si pentru implementarea lor; 3  indicatori de productie, care sunt folositi in monitorizarea datelor; 4  indicatori de impact, care reflecta gradul in care obiectivele unui program de dezvoltare s-a realizat. Pentru ca un indicator să devină esenţial în analiza disparităţtilor regionale trebuie să fie supus unor cercetări statistice, pentru a determina în ce măsură poate servi ca:   mijloc de informare privind starea unui anumit domeniu de interes, într-o anumita perioada

•

de timp;   mijloc de cercetare a elementelor sociale dintr-un anumit domeniu;   mijloc de determinare a consecinţelor, în momentul modificării anumitor parametri.

• •

9.  Concluzii În concluzie, putem caracteriza dezvoltarea regională  ca un proces în continu ă  evoluţie care î şi ţ propunecusăstimularea  reducă diferen de dezvoltare socio-economică de la nivelul unui anumit teritoriu, în paralel potenţele ialului său de dezvoltare.

7

 

10. Propuneri Pentru o bună  rezolvare a problemei disparităţilor socioeconomice la nivelul României se poate apela la încurajarea turismului deoarece toate regiunile ţării sunt caracterizate de poten ţial turistic care încă nu este pe deplin valorificat. În sprijinul acestei propuneri vin următoarele fapte:   Fenomenul turistic este un proces dinamic, datorită  tendinţelor de expansiune/regresie, de

•

ă pe care acesta ău evolutiv, intensificare/atenuare intensificare/atenua re ritmic ritmiă ccapacitatea le are de-acontinu lungul ătraseului careţial în plan general nu afecteaz de dezvoltare   a unei sregiuni cu poten turistic şi care prin natura lor generează  schimbări şi transformări de bunuri şi valori individuale şi, nu în ultimul rând, de modele culturale. Potenţialul turistic, reprezentat de resursele atractive şi infrastructură, este factorul static al fenomenului analizat, motivând existenţa acestuia. Elementul dinamic al procesului este asigurat de turist care valorifică   însuşirile calitative ale resurselor şi apelează la serviciile infrastructurii;

   Mediul geografic   este substratul şi generatorul fenomenului turistic care grupează  într-un

•

ansamblu unitar toate elementele care contribuie la desf ăăşşurarea activităţilor turistice, de la substratul geologic până  la factorul uman. Diversitatea componentelor mediului fizicogeografic din România justifică existenţa unui potenţial turistic natural deosebit de variat şi complex, reprezentând principalul factor al dezvolt ării turistice în România. Importanţa acestuia din punct de vedere turistic este reflectată de următoarele caracteristici: este resurs ă  ăşurarea unor activităţi turistice motivate de alte atracţii turistică de vârf; fundal pentru desf ăş (antropice în primul rând); suport material al tuturor tutur or activităţilor turistice.

geo grafic, ca atracţii şi resurse turistice potenţiale, sunt    Elementele componente ale mediului geografic

•

localizate în principal în aria montană, pe litoralul Mării Negre şi în Delta Dunării, urmate de regiunile de dealuri, podişuri şi câmpii. Diversitatea peisajului este generată de structura geologică  şi de formele de relief, de alternan ţa culmilor montane şi deluroase cu depresiunile şi culoarele de vale, de diferen ţierile altitudinale, etc., ce atrag după  sine varietatea vegetaţiei şi faunei, care-i sporesc atractivitatea. Spaţiul montan oferă  cel mai variat şi mai important potenţial turistic, prezentând interes prin valoarea sa peisagistică. Configuraţia reliefului, altitudinile moderate, depresiunile intramontane, v ăile transversale, pasurile şi trecătorile asigură circulaţia în întregul edificiu carpatic.

   Re ţ eaua eaua hidrografică  are, de asemenea, un rol important în stimularea şi dezvoltarea

•

activităţilor turistice, impunându-se din acest punct de vedere prin toate formele de stocare a apei (apele subterane, apele de suprafaţă).

  România posedă un poten ţ ial ial balnear deosebit de valoros, principalii factori naturali de cur ă 

•

fiind apele minerale şi termale, nămolurile şi gazele terapeutice (mofete), bioclimatul, la care se adaugă, lacurile răspândite pe întreg cuprinsul ţării.

  Clima are un rol hotărâtor în etajarea peisajului geografic şi implicit în generarea anumitor

•

atracţii turistice. Pe de altă  parte, climatul influenţează  dirijarea sezonieră  a formelor de turism prezentând un interes considerabil pentru turism prin indicii bioclimatici care dau

ă  desf  ăş ăşur ării turismului şi ambianţa necesar climatic, cutanat pulmonar), bioclimatul cu valori terapeutice,(confort stratul determic, zăpadăstres   şi anumite valori termice indispensabile practicării sporturilor de iarnă.

8

 

  Vegeta ţ iiaa  are, alături de funcţiile economice şi de protecţie şi o evidentă  valoare turistică 

•

(peisagistică, estetică, ştiinţifică, odihnă, recreere şi de agrement, etc.), cu precădere pădurile de conifere şi cele de interes socio-recreativ din împrejurimile localit ăţilor şi staţiunilor turistice.

  Fauna prezintă importanţă pentru turism prin valoarea sa cinegetic ă, estetică sau ştiinţifică.

•

ă

ş

Teritoriul României   de un fond cinegetic i piscicol mareţiivaloare ca diversitate a speciilor:beneficiaz urs, mistre ţ, cerb, căprior, cocoş  de munte îndeCarpa Orientali, Parâng, Ţarcu - Godeanu, Făgăraş  şi Retezat, dar şi în pădurile de deal şi câmpie - căprior, cerb lopătar, mistreţ, iar bălţile şi Delta Dunării constituie paradisul păsărilor.    Ariile naturale natural e protejate de interes na ţ ional ional  şi monumentele naturii prezintă importanţă, atât

•

sub aspectul estetic, ca element de atractivitate turistic ă, cât şi prin interesul ştiinţific şi instructiv-educativ, ca bază  a turismului ştiinţific şi ecoturismului. De regulă  acestea constituie obiective turistice distincte, dar, în cea mai mare parte, se asociaz ă  altor componente de peisaj. Prin legea 5/2000 sunt delimitate 17 arii naturale protejate de interes naţional, clasificate în Rezervaţii ale Biosferei (Delta Dunării, Munţii Rodnei, Munţii Retezat), Parcuri Naţionale (Munţii Retezat, Munţii Rodnei, Munţii Piatra Craiului, Domogled-Valea Cernei, etc.) şi Parcuri Naturale (Munţii Apuseni, Parcul Natural Porţile de Fier, Balta Mică  a Br ăilei). De asemenea, în România s-au legiferat 827 de monumente ale naturii şi rezervaţii naturale: botanice, zoologice, forestiere, geologice-geomorfologice, paleontologice, mixte, cele mai multe fiind răspândite în Carpaţi.   Accesibilitatea obiectivelor turistice este un factor esenţial în valorificarea acestora. Căile de comunicaţie contribuie, de altfel, la orientarea şi canalizarea fluxurilor turistice spre areale geografice de importanţă majoră: regiunea montană, litoralul Mării Negre, staţiuni şi centre urbane şi rurale turistice. Principalele căi şi mijloace de transport implicate în turism sunt cele rutiere, feroviare, aeriene, navale şi mijloacele de transport speciale (teleferice şi teleschiuri). Fenomenul turistic românesc înregistrează structuri şi trăsături spaţiale proprii, cele mai utilizate categorii taxonomice de unităţi teritoriale fiind  punctul turistic  (asociat obiectivului cu valoare turistică), centrul turistic  (rezultatul concentrării spaţiale a mai multor resurse atractive),  zona turistic ă (reunind puncte şi centre turistice strâns conectate prin rela ţii de colaborare şi subordonare) şi regiunea turistică (unitate funcţională de rang superior, cuprinzând în limitele sale arii vaste la scara cărora fenomenul turistic se desf ăş ăşoară în întreaga sa complexitate). Principalele criterii utilizate în delimitarea şi ierarhizarea unităţilor teritoriale turistice sunt resursele atractive  (mărimea, varietatea şi consistenţa fondului recreativ, gruparea în teritoriu a ia turistică  (intensitatea şi volumul circulaţiei, durata obiectivelor, accesibilitatea lor) şi circula ţ ia medie a sejurului, sezonalitatea, tipul de turism practicat, numărul turiştilor străini, etc.). Principalele regiuni turistice din România, delimitate în func ţie de concentrarea obiectivelor turistice, infrastructura turistică, accesibilitate şi circulaţia turistică, sunt considerate Munţii Carpaţi (cu mai multe zone intens valorificate turistic), Delta Dunării, litoralul românesc al Mării Negre, Transilvania şi Bucureşti împreună  cu împrejurimile. O ierarhizare a judeţelor după  potenţialul turistic, infrastructura turistică  şi nivelul de valorificare turistică, indică  pe primele locuri judeţul Constanţa şi Municipiul Bucureşti, urmate, în ordinea descrescătoare a valorilor, de judeţele Braşov, •

ş

Prahova, Bihor, Sibiu, Timi , Suceava (Istrate, 1990). Din perspectiva abordării regionale este necesară, într-o primă  fază  a evaluării potenţialului turistic al unei regiuni, o abordare selectivă, pe tipuri de obiective, a căror ierarhizare valorică este 9

 

relativ mai facil de realizat datorit ă  comparării aceloraşi însuşiri, dar şi o grupare de ansamblu a tuturor elementelor de interes recreativ, curativ sau cultural, care astfel clasificate, într-un î ntr-un tot unitar, să aibă capac  capacitatea itatea de a exprima potenţialul atractiv al unei regiuni în studiu. Rezultatele măsurării cantitative a potenţialului turistic al unei regiuni sunt de cele mai multe ori relative, din cauza gradului mare de subiectivism implicat în exprimarea cantitativă a unor calităţi ale obiectivelor turistice (frumuseţea peisajului, gradul inedit al unor obiective, incita ţia exercitată  de un anumit tip de atracţii asupra vizitatorilor, atât de diferiţi ca mentalitate, grad de cultură, comportament, vârstă). Metoda de estimare valorică  a potenţialului atractiv al unei regiuni, propusă  de P. Cocean (1984) se bazează pe atribuirea unor indici valorici obiectivului turistic în funcţie de următoarele criterii: unicitatea obiectivului – dacă este unicat local, regional, na ţional sau internaţional (valoarea 10 este atribuită  unicatului mondial), valenţele turistice ale obiectivului (dimensiuni, fizionomie, vârstă, funcţie, structură  etc.) (indicii variază  între 1...n), timpul şi modul cum satisface cererea turistică (indici cu valoare 1...n), gradul de dificultate al amenajării şi punerii în valoare exprimat în indici cuprinşi între -4 şi +4 (-4 este gradul de dificultate maxim, departe de c ăile de acces, -2 = grad de dificultate moderat, 0=f ără  dificultăţi de amenajare, 2 = amenaj ări şi accesibilitate favorizate, 4 = grad de favorabilitate maxim, în proximitatea unor c ăi de acces). Această metodă se impune a fi aplicată pentru mai multe obiective, din categorii diferite, dar pentru aceeaşi regiune, astfel ca indicii ob ţinuţi pentru fiecare obiectiv să poată fi comparaţi între ei şi ierarhizaţi. În final se poate estima un rezultat general al poten ţialului turistic al regiunii analizate, precum şi reliefarea tipului de turism pentru care acesta

11. Bibliografie   Andersson, Thomas, Sylvia Schwaag Serger, Jens Sörvik şi Emily Wise Hansson (2004),

•

The ClusterPolicies Whitebook,. IKED, Malmö.

  Bachtler, J., Yuill, D., (2002)  New Directions in Regional Policies in Europe, European

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

Policy Research Centre, University of Strathclyde. Bachtler, J., McMaster I., (2005), “Implementarea Fondurilor Structurale în noile State Membre: zece provocări”, European Policies Research Centre, 2005. Bannach, Anna, “Innovation Policy of the European Union as a Way of Boosting throughInnovations ons – A Challenge for Competitiveness”, în  Achieving Competitiveness throughInnovati Poland and other new Member States, editori Filho, Walter Leal, Weresa, Marzenna, Peter Lang GmbH, 2007, Frankfurt. Barna, R. C., (2007)  Dezvoltare Regională  în Europa, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca. Bran, Florina, Ioan, IldiKo, Rădulescu Carmen, Geografia economică  teritorială  a  României, ASE, Bucureşti 2000 Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013; http://ec.europa.eu/regional_policy/sou u/regional_policy/sources/docgener/stud rces/docgener/studies/pdf/3cr/competitivenes ies/pdf/3cr/competitiveness.pdf  s.pdf . http://ec.europa.e Centrul Roman de Modelare Economica, (2006),  Evaluarea impactului macroeconomic al Fondurilor Structurale si de Coeziune in Romania, studiu realizat la cererea Ministerul Finantelor Publice, Bucureşti. Comisia Europeană, Carta Albă a Guvernanţei Europene, 2001, Bruxelles. 10

 

 

•

 

•

 

•

 

•

Cojanu, V., M. Bîrsan, M.Unguru, (2006), Competitivitatea Economiei Române şti – Ajust ări necesare pentru atingerea obiectivelor Lisabona , Institutul European din România. R omânia. Comisia Europeană, Green Paper on Innovation, 1995, Bruxelles. http://ec.europa.eu/enterprise/innovation/index_en.htm#3. http://ec.europa.eu/enterprise/innovation/index_en.htm#3. Comisia Europeană - Regulamentul R egulamentul 1059/2008 privind stabilirea Nomenclatorului Unităţilor Statistice Teritoriale. Comisia Europeană,  Raport al Rezervei de performan ţă  şi Evaluarea la mijlocul perioadei în regiunile Ob 1  şi 2, Mai 2004. 

 

Comisia Europeană, (2008),  European Innovation Scoreboard 2007, Comparative Analysis

 

Comisia Naţională  de Prognoză , „Decalaje regionale la nivelul anului 2010 ”, http://www.cnp.ro/user/repository/a4bbdbfe7f08 sitory/a4bbdbfe7f08371a6804.pdf  371a6804.pdf   http://www.cnp.ro/user/repo Comisia Naţională  de Prognoză  (2007),  Dezvoltarea regională , prezent  şi perspective, http://www.cnp.ro/user/repository/3ac10dc7e36ed8c0bee http://www.cnp.ro/user/repository/3ac10dc7e 36ed8c0bee8.pdf  8.pdf   Comitetul Regiunilor, Opinie:  Descentralizarea în Uniunea European ă   şi rolul

•

•

 

•

 

•

of Innovation Performance, http://www.proinnoeurope.eu/admin/uploaded_documents/European_Innovation_Scoreboard_2007.pdf  . europe.eu/admin/uploaded_documents/European_Innovation_Scoreboard_2007.pdf   .

autoguvern ării locale  şi regionale în proiectul de Tratat Constitu ţ ional. ional.  

•

 

•

•

   

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

Consiliul UE, Regulamentul 1083/2006. Consorţiul Panteia, (2007), Raport de evaluare ex-ante a Programului Opera ţional Regional, Bucureşti. Cucu,V, , „ România – Geografie Economic ă”, Editura Glasul Bucovinei, Iaşi 1995 Cucu, V., Geografia Umană şi economică a României în profil regional, Bucureşti 2002 Cucu,V, Geografie  şi Urbanizare, Editura Junimea, Iaşi 1976 Cucu,V, România. Geografie Uman ă  şşi economică, Editura Printech, Bucureşti 1998 Cucu, V., Cândea, Melinda, Unele aspecte privind structura teritorială a ora şelor , A.U.B., Geografie., XXVI, Bucureşti Cucu, V., Ora şele României, Editura ştiinţifică, Bucureşti 1970 Cucu, V., Geografia Umană şi economică a României în profil regional, Bucureşti 2002 Documentul de Programare Phare Coeziune Economic ă şi Socială 2004-2006. Drăgan, G., „Reforma politicii de coeziune economica si sociala a UE” in, The Romanian  Economic Journal , anul IX, nr. 15 Drăgan, Gabriela, (2005), Uniunea Europeană  între federalism  şi interguvernamentalism. Politici comune ale UE  www.ase.ro,,  , Cursuri în format digital, www.ase.ro Frenţ, G., Nica, N.,  Dezvoltarea Regională   şi Amenajarea Teritoriului-Component ă  a Strategiei Tranzi ţ iei iei la Economia de Pia ţă, Institutul de Prognoză  Economică, CIDE, Bucureşti 1992 Frenţ G., ( coordonator),  Identificarea Jude ţ elor elor cu probleme economice  şi sociale acute  – etapă  necesar ă  în stabilirea obiectivelor prioritare ale politicii teritoriale , Institutul de Prognoză Economică, 1993 ele industrializate, Institutul Frenţ, G., Dumitrescu, I., Probleme ale restructur ării în jude ţ ele de Prognoză Economică, Bucureşti 1995 Frenţ, G.,  Dezvoltarea regional ă  şi locală  în contextul restructur ării economice globale, Institutul de Prognoză Economică, Bucureşti 1997 Region ală – teorie  şi practică, teză de doctorat, INCE 1998 Frenţ, G, Dezvoltarea Regional Friedman, J. Weaver. C., Territory and function. The Evolution of Regional Planning , Edward arnold, Londra, 1979 11

 

 

•

 

•

Friedman, J., Alonso,W., Regional Policy: Readigs Readig s in theory add applications appli cations , Cambridge, Grupul de Economie Aplicată  (2008),  Manual de evaluare a competitivit ăţ  ăţ ii ii regionale, http://www.gea.org.ro/documente/ro/proiecte/manual_2007.pdf    http://www.gea.org.ro/documente/ro/proiecte/manual_2007.pdf 

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

 

•

Global Partners, (2005), “Studiu de fezabilitate privind îmbunătăţirea accesului la finanţare a IMM-urilor, start-up şi microîntreprinderilor din România”. Guverul României, Carta Verde a Dezvoltării Regionale în România, Bucureşti 1997. Hangiu, D., (2007), „Territorial Approach ooff Regional D Development”, evelopment”, în Pascariu M., Constantin D-L. (eds.),  Impactul Ader ării României la UE asupra structurilor regionale, Vol 2. – Perspectiva regională a integr ării europene, Editura Aeternitas, Alba Iulia, ISBN: 978-973-7942-94-4.  Hotărâre de Guvern nr. 139 din 6 februarie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii-cadru a descentralizării nr. 195/2006. Ianoş, I., Sisteme teritoriale, Editura tehnică, Bucureşti 2000 Ianoş, I., Ora şele  şi organizarea spa ţ iului iului geografic, Editura academiei, Bucureşti 1987 Ianoş, I., Popescu, C., Tălângă, C., Industrializarea  şi organizarea spa ţ iului iului geografic, Terra, 3-4, p. 67-75 Legea-cadru nr. 195 din 22 mai 2006 a descentralizării în România. Legea 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, Monitorul Oficiql 204/2001. Legea 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, Monitorul Oficial 577/2004. Losch A, The nature of economic regions, „Southern Eco.J.”, 1938.  Regionalisation tion and its effects on local self-government, Report by the Marcou, G., (1998) - Regionalisa Steering Committee on Local and Regional Authorities (CDLR), Council of Europe. Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, (1982), The Regions of Europe: First periodic report on the Social and Economic Situation of the Regions of the Community , Luxemburg. Orientările Strategice Comunitare pentru perioada 2007-2013. Orlando, G. şi Antonelli, G., (1981), Regional policy in EC countries and Community Regional Policy: A note on problems and perspectives in developing depressed rural regions, European Review of Agriculture Agricul ture Economics, no. 8. Planul Naţional de Dezvoltare al României (2002-2005, 2004-2006, 2007-2013). Planul Naţional de Dezvoltare al României 2004-2006. Planul Naţional de Dezvoltare al României 2007-2013.

 

•

ă al României; Planul Naţional Reform Programul Operadeţional Regional 2007-2013.   Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013.   Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013   Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013   Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013   Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013   Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2007-2013   Programul Operaţiona Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, 2007-2013.   Regulamentul Consiliului UE 1083/2007 privind prevederile generale aplicabile Fondului European de Dezvoltare Regională, Fondului de Coeziune şi Fondului Social European.   Strategia Lisabona revizuită  http://ec.europa.e http://ec.europa.eu/growthandjobs/pdf/COM200 u/growthandjobs/pdf/COM2005_330_en.pd 5_330_en.pdf  f    Tratatul Tratatul de la Lisabona, http://europa.eu/lisbon_treaty/index_en.htm http://europa.eu/lisbon_treaty/index_en.htm    

• • • • • • • •

•

•

•

12

 

Tufescu, V., România, Editura Ş tiin tiin ţ ific ifică, Bucureşti 1974  Wallace, W., Wallace H., Pollack, M. A., (2005)  Elaborarea politicilor în Uniunea  Europeană , Oxford University Press, tradus de Institutul European din România.  Wanlin, A. (2006), The Lisbon Scorecard VI – Will Europe Economy Rise Again? , CER, London. Planul de Dezvoltare Regională  Sud Muntenia 2007-2013, Agenţia pentru Dezvolatre   Regională Sud Muntenia, Călăraşi, 2007 Statistică Teritorială, INS, Bucureşti, 2001-2009   Unity, solidarity, diversity for Europe, its people and its teritory, Second report on   economic and social cohesion, January 2001  A New Partnership for Cohesion – Convergence, Competitiveness, Cooperation  , Third   report on economic and social cohesion, February, 2004     Regions Regions for economic change - Fourth report on economic and social cohesion, July, 2007  www.mfinante.ro/fonduri-UE     www.mfinante.ro/fonduri-UE   www.mdrl.ro www.mdrl.ro     www.incdurban.ro www.incdurban.ro     http://ec.europa.eu/regional_policy/ns_en.htm http://ec.europa.eu/regional_policy/ns_en.htm   http://epp.eurostat.ec.europa.eu     http://epp.eurostat.ec.europa.eu  

• •

•

•

∗∗∗

•

∗∗∗

•

∗∗∗

•

∗∗∗

•

∗∗∗

•

•

• • •

•

  •   

•

 

•

 

•

 

•

http://europa.eu.int/comm/enlargement/   www.cor.eu.int   www.cor.eu.int http://ec.europa.e http://ec.europa.eu/eurostat/ramon/nuts/overv u/eurostat/ramon/nuts/overview_maps_en.c iew_maps_en.cfm?list=nuts fm?list=nuts;; www.europa.eu.int/regional_policy/index www.europa.eu.int/regional_policy/index.. http://en.wikipedia.org/wiki/Economic_development http://en.wikipedia.org/wiki/Economic_development   http://cepa.newschool.edu/  

13