Analiza Diagnostic a Profitului Si Rentabilitatii

INTRODUCERE Am considerat oportună realizarea unei astfel de lucrări deoarece informaţiile obţinute în urma culegerii şi prelucrării datelor ar putea fi de un real folos pentru mine, de a întelege care sunt principalele etape de parcus pentru a afla dacă o firmă este sau nu rentabilă, adică de a obţine profit sau dacă este sau nu predispusă riscului economic, financiar şi de faliment. În condiţiile tranziţiei ţării noastre la economia de piaţă, fiecare întreprindere, indiferent de forma de proprietate, profil sau dimensiune, trebuie să se adapteze în permanenţă la cerinţele pieţei şi ale mediului în care îşi desfăşoară activitatea, să-şi îmbunătăţească performanţele economicofinanciare şi capacitatea de concurenţă în raport cu alţi agenţi economici. Lucrarea se intitulează “Analiza diagnostic a profitului şi rentabilităţii”, având ca studiu de caz: “SC. Întreprinderea de Construcţii, Montaj şi Reparaţii Siderurgice SA.GALAŢI”. În prima parte a lucrării am prezentat noţiuni teoretice despre analiza economico-financiară, rentabilitatea şi abordări conceptuale privind profitul, îndeosebi care sunt metodele şi tehnicile utilizate, sursele de informaţii necesare şi potenţiale utilizării. În cel de-al doilea capitol am facut o prezentare a firmei pe baza unei analize asupra obiectivului de activitate, principalilor concurenţi, furnizori, care sunt clienţi fideli şi volumul vânzărilor principalelor produse şi promovarea lor, precum şi o analiză privind încadrarea personalului. În cel de-al treilea capitol am făcut o diognosticare a activităţii întreprinderi, pe baza rentabilităţii şi profitului. Am analizat marjele profitului, rezultatele întreprindrii cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune, cifra de afaceri, analiza ratelor de rentabilitate şi nivelul celor trei forme de risc. În utimul capitol am interpretat informaţiile pe baza cărora am elaborat concluziile şi propunerile finale. Am stabilit care este situaţia rentabilităţii şi profitului firmei şi posibilităţile atât de remediere a efectelor negative, dar şi de îmbunătăţire a situaţiei prezente. Deci se poate spune că, lucrarea în ansamblul ei nu este altceva decât o încercare de a contura şi asigura înţelegerea noţiunii de rentabilitate şi a elementului principal care stă la baza asigurării ei -profitul.

1

Cap. 1. CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND ANALIZA DIAGNOSTIC A PROFITULUI ŞI RENTABILIĂŢII 1.1. Demers în teoria performanţei economico – financiare Dicţionarul financiar apărut la Paris în anul 1991 defineşte analiza financiară ca fiind un studiu metodic al situaţiei şi evoluţiei unei întreprinderi privind structura sa financiară şi rentabilitatea, pornind de la bilanţ, contul de profit şi pierdere şi de la toate celelalte informaţii oferite de întreprindere sau care pot fi obţinute referitor la întreprindere şi viitorul său. Analiza economico - financiară reprezintă un ansamblu de concepte, tehnici şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor interne şi externe, în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situaţia unui agent economic, la nivelul şi calitatea performanţelor sale, la gradul de risc într-un mediu concurenţial extrem de dinamic. Astfel definită, analiza economico-financiară integrează trei accepţiuni: analiza ca disciplină, analiza ca activitate de cercetare ştiinţifică, respectiv analiza ca activitate practică.1 Relaţia performanţă – rezultat reprezintă un “tot” indisolubil legat, evident, exceptând cazul în care se decupează rezultatul acţiunii fără a-l plasa şi evalua pe o scară a valorii. Astfel, performanţa ca acţiune trebuie înţeleasă drept capacitate comportamentală (indiferent de ce sistem este vorba), de a obţine un anume rezultat situat valoric la nivele de referinţă care să o definească (nivele la scara sectorului de activitate, concurenţei, valori posibile în cazuri similare sau chiar cu alţi parametri). Rezultatele măsoară performanţa şi chiar o definesc atunci când se situează la cote considerate a exprima performanţa. În teoria şi practica economico–financiară a ultimilor ani frecvent se foloseşte atât singularul cât şi pluralul atunci când se abordează probleme legate de performanţă. De pildă se vorbeşte de performanţa întreprinderi precum şi despre analiza performanţelor frecvent financiare ale întreprinderii. Se consideră însă că spectrul performanţelor întreprinderii este mult mai larg; el trebuie să cuprindă şi alte performanţe cuantificabile sau nu economic, tehnico–economice, de protecţie a mediului, manageriale etc. Pe baza unei asemenea extensii se poate avansa ideea unui sistem al performanţelor întreprinderii, în esenţa lor economice şi financiare sau de sistem de indicatori de măsurare a performanţei economico–financiare a întreprinderii.

1.2. Reflexul rentabilităţii întreprinderii – concept şi importanţă 1

Maria Niculescu – Diagnostic global strategic vol.I, Economică, Bucureşti, 2003, pag.21; 2

În general, noţiunea de rentabilitate reflectă capacitatea unei întreprinderi de a genera rezultate. Nu putem vorbi despre rentabilitate în absenţa unor rezultate. În dicţionarul limbii române contemporane noţiunea de rentabilitate este definită astfel: “rezultatul financiar al unei activităţi economice, concretizat în obţinerea unor venituri care depăşesc cheltuielile”.2 Noţiunea de rentabilitate este legată, în general, de cea de profit, reprezentând aptitudinea unei întreprinderi de a degaja un rezultat exprimat în unităţi monetare. Obţinerea regulată de rezultate favorabile conferă întreprinderii economice avantaje, iar pe termen lung duce la performanţă economică. Reflexul rentabilităţii poate fi enunţat astfel: câştigul adus de un plasament de fonduri într-o întreprindere trebuie să fie mai mare decât costul capitalurilor. Acest câştig poate fi evaluat prin rezultatele obţinute înainte de deducerea cheltuielilor financiare determinate de îndatorarea permanentă la care se adaugă impozitele, divizate prin capitalurile proprii plus îndatorarea permanentă (sau prin imobilizări plus nevoia de fonduri de rulment). În ceea ce priveşte costul capitalurilor, acesta poate fi asimilat cu costul mediu al împrumuturilor. Dacă întreprinderea a găsit efectiv mijlocul, printr-o strategie corectă, să verifice durabil acest principiu (rata plasamentului superioară ratei împrumuturilor), atunci cu cât împrumută mai mult cu cât câştigă mai mult. Aşa se defineşte efectul de pârghie care a adus prosperitatea multor întreprinderi. Un efect bine cunoscut care comportă însă riscul următor: conjunctura se schimbă mult mai repede decât structura financiară a întreprinderilor. Cum capitalurile proprii costă, adesea, întreprinderea mai mult decât creditele apare clar ca reflexul rentabilităţii, aşa cum a fost definit, intră în contradicţie cu reflexul de securitate. Între securitate şi rentabilitate logica este dublă, în acelaşi timp coerentă şi contradictorie:  Logica coerentă: rentabilitatea rămâne cel mai bun mijloc pentru a asigura perenitatea, deci securitatea

întreprinderii.

De

asemenea,

securitatea

structurii

financiare

permite

supravieţuirea în cazul unui accident de conjunctură care afectează temporar trezoreria întreprinderii.  Logica contradictorie: securitatea se plăteşte. Ea maximizează rentabilitatea pe termen scurt, ceea ce ar putea să ameninţe securitatea. De asemenea, maximizarea rentabilităţii conduce la asumarea unor riscuri. Aceste riscuri pot la rândul lor, să afecteze rentabilitatea.3 Rentabilitatea capitalurilor investite este rezultatul produsului dintre marja beneficiului şi numărul de rotaţii ale capitalului. O activitate depinde întotdeauna de compromisul dintre cei doi 2

Maria Niculescu – Diagnostic global strategic vol.I, Economică, Bucureşti, 2003, pag.279; Constantin Cojocaru, Geană Călin – Analiza economico-financiară, Economică, Bucureşti, 2004, pag.7-8; 3

3

factori: este posibil să se obţină o marjă scăzută, dar cu o puternică rotaţie a capitalurilor sau o marjă ridicată cu o slabă rotaţie a capitalului. Trebuie spus că se întâmplă foarte rar să se obţină concomitent o marjă ridicată şi o rotaţie rapidă a capitalului. Rentabilitatea presupune obţinerea unor venituri mai mari decât cheltuielile în urma vinderii şi încasării producţiei fabricate. Deci, rentabilitatea reflectă capacitatea firmei de a produce profit, oglindind într-o formă sintetică eficienţa întregii activităţi economice a întreprinderii. Rentabilitatea este definită sintetic ca fiind capacitatea întreprinderii de a realiza profit, necesar atât dezvoltării, cât şi remunerării capitalurilor. Aprecierile rentabilităţii arată capacitatea întreprinderii de a-şi mobiliza resursele pentru a produce un beneficiu. Ele exclud deci beneficiile sau pierderile determinate de tranzacţii punctuale cum ar fi abandonarea unei activităţi sau unei linii de produse.4 Ele nu acoperă cheltuielile generale şi nu sunt destinate nici să măsoare beneficiile într-o anumită perioadă. Modalitatea cea mai simplă constă, fără îndoială, în prezentarea beneficiilor de exploatare pe o durată de 36 de luni, cu ajustările necesare în funcţie de inflaţie sau de fluctuaţiile ratelor de schimb. Curba rentabilităţii trebuie apoi proiectată pe următoarele trei axe pentru a fi cu adevărat măsurată: (x) costul capitalului; (y) noi asocieri, noi produse şi noi servicii (rentabilitatea creşte sau scade în aceste domenii); (z) calitatea şi elementele componente ale rentabilităţii.5 Importanţa rentabilităţii pentru orice întreprindere, agent economic derivă, în mod deoesebit, din felul în care aceasta este urmarită de participanţii la procesul economic. Astfel: - acţionarul, proprietarul factorului capital, este interesat ca prin imobilizarea capitalului în acţiuni în cadrul unei anumite societăţi, rentabilitatea acesteia să-i creeze posibilitatea obţinerii unor dividende mai mari decât sumele pe care le-ar fi obţinut în cazul în care şi-ar fi păstrat capitalul respectiv într-un depozit într-o bancă. Altfel spus, acţionarul este interesat ca rata rentabilităţii întreprinderii respective sa fie mai mare decât rata medie a dobânzilor practicate pe piaţa financiar bancară. - banca, creditorii, fiind cei care acordă credite fie pentru o serie de investitii, fie pentru exploatare, sunt direct interesate de nivelul rentabilităţii întreprinderii ce solicită creditul, pentru a stabilii capacitatea acestuia de rambursare viitoare a datoriei;

Gotcu Cezar – Analiza rentabilităţii societăţiilor comerciale, ASE, 2008, pag. 24; Bârsan Mihaela, Petrtescu Silvia – Analiza economico-financiară, Universităţii, Bucureşti, 2003, pag.123; 4 5

4

- partenerii de afaceri urmăresc rentabilitatea firmelor cu care intră în contact pentru ca aceasta le poate da deseori garanţia credibilităţii şi încrederea în vederea derulării unor contracte viitoare; - gestionarul (conducătorul întreprinderii) urmăreşte cu precădere rentabilitatea exploatării, desfăşurarea întregii activităţi a întreprinderii este orientată în acest sens.6 Profitul total al unei întreprinderi este egal cu marja profitului multiplicată cu numărul de rotaţii ale activului. Rentabilitatea poate fi ameliorată: -

mărind numărul de rotaţii ale activului;

-

diminuând sumele necesare pentru a produce, a vinde şi a asigura serviciile postvânzare;

-

fie folosind acelaşi capital pentru un volum mai mare de producţie decât mărind marjele profitului.

Rentabilitatea constitue una dintre formele de exprimare a eficienţei economice, anume o formă sintetică realizată cu ajutorul categoriilor valorice. Calculele de rentabilitate se pot efectua utilizând ca rezultat nu numai profitul net, ci întregul venit net, deci profitul brut. Abordarea rentabilităţii se integrează logic în investigarea eficienţei şi eficacităţii activităţii unei întreprinderi, privilegiind o evaluare finaciară a performanţelor. Această optică financiară poate părea insuficientă, deoarece, la prima vedere, minimalizează realizările întreprinderii care nu capătă o exprimare financiară. Conceptul de rentabilitate are un caracter relativ. Aptitudinea de a degaja rezultate monetare nu poate fi judecată independent de mijloacele angajate pentru a le obţine. De aceea, analiza rentabilităţii nu se limitează la investigarea indicatorilor ei absoluţi, ci şi a celor relativi, obţinuţi prin raportarea rezultatelor la mijloacele angajate sau consumate pentru desfăşurarea activităţii respective. Rentabilitatea, privită în mod sintetic, reprezintă capacitatea de a realiza un profit care să asigure în primul rând remunerarea capitalului, şi care să permită dezvoltarea viitoare a întreprinderii. Orice întreprindere, pentru a putea supravieţui şi a se dezvolta trebuie să obţină profit, să fie rentabilă. Într-o economie de piaţă nu rezistă concurenţei decât firmele rentabile.7 După cum menţionează François Perraux “ Întreprinderea este o formă de producţie prin care, în cadrul aceluiaşi patrimoniu, se combină preţurile diverşilor factori de producţie, aduşi de agenţi distincţi, de proprietarul întreprinderii în vederea vânzării pe piaţă a unui bun sau serviciu şi pentru a

6

Robu Vasile, Nicolae Georgescu − Analiza economico-financiară, Economică, Bucureşti, 2004, pag.13-14; 7 Iosif Gheorghe − Analiza diagnostic a firmei, Tribuna economică, Bucureşti, 2006, pag.82; 5

obţine cel mai bun câştig posibil ca diferenţă între cele două serii de preţuri considerate – preţ de vânzare şi costul produsului.”8 Indiferent de rezultatele înregistrate de întreprindere sau de desfaşurarea evenimentelor, elaborarea unei analize economico-financiare trebuie să aibă loc periodic. Analiza economicofinanciară identifică factorii favorabili şi nefavorabili care vor afecta activitatea viitoare a întreprinderii.9 Performanţa întreprinderii reprezintă abilitatea întreprinderii de a avea acces la resurse, de a le aloca şi utiliza optim în scopul asigurării unei remunerări suficiente pentru a acoperi riscul asumat. Perfomanţa constă în eficienţa şi eficacitatea cu care sunt consumate resursele şi generalizate rezultatele (efort-efect) care să-i asigure o continuitate a activităţii şi o extindere, dezvoltare a ei. Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienţei întregii activităţi economico-financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de producţie utilizate şi a forţei de muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producţie şi vânzare. Eficienţa economică reprezintă cea mai generală categorie care caracterizează rezultatele ce decurg din diferite variante preconizate pentru utilizarea (consum productiv, consum individual, vânzare) sau economisirea unor resurse (umane, materiale sau financiare) intrate sau neintrate în circuitul economic.10 Rentabilitatea se poate măsura cu ajutorul profitului şi a venitului net în suma absolută, cât şi cu ajutorul ratelor rentabilităţii ca mărimi relative. Ratele şi ceilalţi indicatori folosesc la stabilirea diagnosticului financiar al întreprinderii. Ratele (rapoartele) sunt necesare atât pentru gestiunea internă a întreprinderii pentru compararea cu alte întreprinderi, cât şi pentru aprecierea structurii financiare şi stabilirea diagnosticului financiar în vederea orientării pe termen scurt şi pe termen lung. Ele exprimă tendinţele în evoluţia întreprinderii, starea sănătăţii economico-financiare, capacitatea sa de autofinanţare şi finanţare, cât şi dezvoltarea întreprinderii. Pe baza ratelor se obţine imaginea situaţiei financiare a întreprinderii, poziţia sa pe piaţă cât şi poziţia faţă de clienţi, furnizori, creditori, acţionari. Ratele se determină pe baza unor indicatori privind activele şi pasivele întreprinderii. Ratele de rentabilitate sunt construite într-o manieră generală prin raportarea unui rezultat fie la un flux de activitate, fie la un stoc. 8

François Perraux Vintilă Georgeta – Gestiunea financiară a întreprinderii, Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag.12; 10 Constantin Cojocaru, Geană Călin – Analiza economico-financiară, Economică, Bucureşti, 2004, pag.26; 9

6

Pentru analiza financiară, în funcţie de varietatea indicatoriilor implicaţi în calcul, prezintă importanţă constituirea unui sistem de rate operaţionale care, prin structură şi conţinut, să constitui un instrument de lucru uitl, operaţional şi performant. Există numeroase posibilităţii de a construi modele de analiză a rentabilităţii. În gneral, putem menţiona că atât la numărătorul cât şi la numitorul raportului din care rezultă rata rentabilităţii se poate opera cu indicatorii care să reflecte întregul efect sau efort, sau o parte din el.11 1.3. Abordări conceptuale privind profitul Rentabilitatea desemnează capacitatea unei întreprinderi de a obţine profit. Profitul este indisolubil legat de rentabilitate, adică de modul în care firma utilizează resursele materiale, umane şi financiare ce au ca finalitate obţinerea rezultatelor scontate. Rentabilitatea este o mărime relativă, care exprimă gradul în care capitalul în întregul său, capitalul permanent sau capitalul propriu, aduce profit. În ansamblu analizei economico-financiare, rata rentabilităţii se situează printre cei mai sintetici indici de eficienţă a activităţii întreprinderii. În profit şi indicele rentabilităţii se reflectă rezultatele activităţii întreprinderii din toate stadiile circuitului economic. Comparativ cu costurile de producţie care reflectă rezultatele din stadiul producţiei, indicele rentabilităţii sintetizează şi pe cele din stadiile distribuţiei. După cum este bine ştiut, profitul reprezintă mobilul desfăşurarii oricărei activităţi a agenţilor economici. Orice întreprindere caută să obţină un profit suficient de mare, care să asigure pe de-o parte remunerarea capitalului, iar pe de altă parte posibilitatea de menţinere şi de lărgire a potenţialului tehnic în funcţie de cerinţele pieţei şi tendinţele conjuncturale.12 Profitul reprezintă una din zonele fundamentale de venit ce se formează în economia de piaţă. În accepţiunea cea mai largă, profitul reprezintă câştigul sau avantajul realizat în forma bănească dintr-o acţiune sau activitate economică de către cei care le iniţiază. Orice activitate întreprinsă de un agent economic nu poate există şi nu se poate dezvolta dacă nu se realizează cu un avantaj în formă bănească, dacă nu-şi recuperează cheltuielile şi obţine un excedent de venit. În prezent, datorită necesităţii respectării intereselor sporite ale investitorilor (acţionarilor, creditorilor şi a altor parteneri de afaceri) obiectivul privind maximizarea profitului a fost înlocuit cu obiectivul maximizării valorii de piaţă a unei firme. Aceasta s-a datorat unor neajunsuri de ordin conceptual şi practic ale profitului contabil, cum ar fi caracterul său static, neincluderea în calcul a riscului şi a conţinutului său foarte eterogen. 11

Dorina Nicoleta Lezen – Analiza situaţiilor financiare ale întreprinderii, Economică, Bucureşti, 2004, pag.180; 12 Vasilescu Camelia, Robu Vasile − Analiza performantelor intreprinderii pe baza profitului global, Tribuna economică, Bucureşti, 2005, pag.63; 7

În literatura de specialitate sunt păreri avizate ale unor economişti (precum Humphrey H. Nash, Alfred Rappaport, John Myers, Stern Stewart) care afirmă că studiul profitului trebuie să fie dedicat în continuare numai unor obiective precum menţinerea integrităţii financiar – patrimoniale a firmei şi de constituire a bazei de calcul a impozitului pe profit. Datorită acestor deficienţe profitul contabil şi-a pierdut şi calitatea de indicator de bază a performanţelor economico – financiare ale firmei, fiind înlocuit de concepte cum sunt valoarea adăugată economică (VAE), valoarea adaugată a acţionarilor (VAA) sau valoarea adăugată sub formă de cash flow (CVA). Unele dintre aceste concepte au la bază principiul corecţiilor contabile aplicate profitului contabil, pentru a-l face mai pretabil pentru analize şi comparaţii (cazul valorii adăugate economice). Alte concepte propun renunţarea completă la profit şi propun soluţii bazate pe cash flow-ul de exploatare sau pe cash flowul global, în cazul valorii adăugate sub formă de cash flow şi a valorii adăugate a acţionarilor.13 Problema care o pun în discuţie teoreticienii, ţine seama de natura şi conţinutul profitului, iar pentru agenţii economici este stabilitatea raportului dintre profit şi alte venituri (salariul, dobânda, renta) pe de o parte, şi modalităţile prin care se poate asigura maximizarea profitului, pe de altă parte. Profitul se identifică ca orice câştig, ca orice surplus, din orice activitate, acţiune, operaţiune, s-au conturat două sensuri de abordare şi apreciere a profitului. Un prim punct de vedere are un sens de prioritate, profitul fiind considerat un avantaj, un câştig însuşit de o persoana fizică sau juridică, fără ca aceasta să aibă vre-o contribuţie la atingerea lui. Într-o astfel de viziune, profitul presupune, prin definiţie, creşterea economică, progres social, ceea ce înseamnă că însuşirea lui depinde de caracterul creator, raţional şi eficient al activităţilor, acţiunilor şi operaţiunilor economice. Maximizarea averii acţionarilor, respective creşterea valorii de piaţă a unei firme, nu se mai bazează pe profitul contabil ci pe aşa numiţii indicatori financiari ai rentabilităţii (mai ales rezultatul brut de exploatere, rezultatul brut global, rezultatul trezoreriei de exploatare şi rezultatul global al trezoreriei). Astfel, maximizarea profitului poate fi înlocuită cu maximizarea excedentului brut de exploatare. În acest mod se va oferi o orientare foarte bună a activităţii managerilor, deoarece acest obiectiv reflectă punctul până la care trebuie extinsă producţia. Dacă se produce mai puţin nu se va putea atinge rezultatul maxim posibil, iar dacă producţia trece de punctul în care venitul marginal este egal cu costul marginal, veniturile suplimentare care se vor obţine vor fi depăşite de costurile suplimentare.

13

Marius Dincă – Analiză economico – financiară, Braşov, 2008, pag.112; 8

În acest context se impune şi redefinirea rentabilităţii drept capacitatea unei firme de a realiza un rezultat economic, respectiv de a obţine venituri de pe urma vânzării producţiei care să depaşească costurile şi nu cheltuielile ocazionate de activitatea sa.14 Caracteristicile profitului: 

avantaj, câştig sub formă banească realizat dintr-o operaţiune, din exercitarea unei activităţi umane legitime;



forma de venit ce recompensează factorul de producţie capital într-o economie de piaţă;



venit atribuit unei persoane pentru aportul ei cu capital la desfaşurarea activităţii;



diferenţa între ceea ce efectiv obţin şi ceea ce aşteaptă utilizatorii factorilor de producţie;



surplusul de venit obţinut de firme, de unităţile economice;



venit net al unei unităţi economice (întreprindere, bancă, magazin, firmă etc.) indiferent de forma sa de proprietate, pentru funcţiile îndeplinite de aceasta.15 Profitul este legat în foarte mare măsură de rentabilitate şi rata acesteia. Situaţia unei firme va

fi apreciată ca satisfăcătoare dacă rentabilitatea pe care o oferă acţionarilor săi compensează riscul pe care-l implică sub toate dimensiunile (riscul exploatării, financiar şi al falimentului). Profitul reprezintă diferenţa dintre veniturile (mai mari) şi cheltuielile (mai mici) pe care le realizează firma pe o perioadă dată (lună, trimestru, semestru, an). Veniturile se referă la cele obţinute din vânzarea produselor, executarea de lucrări şi servicii, iar cheltuielile se referă numai la cele ocazionate de realizarea veniturilor. Cu toate acestea, profitul este privit ca un rezultat al întregii activităţi a firmei. În ce priveşte conţinutul categoriei de profit, se poate spune că au existat şi există mai multe puncte de vedere, unele foarte asemănătoare, altele opuse. Putem distinge două mari curente teoretice, unul care cuprinde acele puncte de vedere (deci şi profitul) apar ca recompensă a factorilor de producţie, altele, conform cărora profitul este munca însuşită gratuit de cei ce posedă capitalul, pe seama celor ce îşi închirează (vând) capacitatea de a munci.16 Pentru a pătrunde în intimitatea acestei categorii, pornim de la faptul că activităţile economice se desfăşoară, în cea mai mare parte, în întreprinderi care angajează şi coordonează factorii de producţie (întreprinderii) şi deci şi a firmei, sau pot închiria unul sau mai mulţi factori de producţie. 14

Marius Dincă – Analiză economico – financiară, Braşov, 2008, pag.112; Racoceanu Constantin – Analiza economico-financiara a profitului , Economică, Bucureşti, 2006, pag.57; 16 Ghic Graţiela – Analiză economico – financiară – noţiuni teoretice, Universitară, Bucureşti, 2006, pag.43; 15

9

Indifetent de situaţie, întreprinzătorii sunt aceia ce organizează şi conduc afacerile firmei, deci ce să se producă, în ce cantitate, unde să se vândă şi cum. Toate acestea necesită cunoştinţe şi abilitate şi implică un anumit risc din partea întreprinzătorului. Este firesc ca ele să fie recompensate: -

profitul normal;

-

profitul economic.

Dacă avem în vedere costul contabil, tot ceea ce se obţine peste acest cost este profit, respectiv profitul total. Dacă acest excedent depăseşte suma costului, atunci profitul total este compus din profitul normal şi profitul economic. Cu alte cuvinte întreprinzătorul poate primii profit din două motive: -

dacă este proprietarul unora dintre factorii de producţie (echipament, pământ) utilizaţi, obţine profit normal;

-

dacă vinde bunurile firmei la un preţ mai mare decât costul de producţie (costul contabil plus profitul normal) obţine şi profiul economic.

Alături de cele două forme mari de profit – profitul normal şi profitul economic, în practică, unele firme pot obţine şi alte categorii de profit: -

profit de monopol, cunoscut şi sub denumirea de supra profit de monopol, care se obţine de regulă, de către firmele care câştigă şi-şi menţin o poziţie de monopol pe piaţă. Prin manipularea preţului, dar şi a altor factori, câştigul lor este şi mai mare decât în condiţiile normale tocmai datorită poziţiei de monopol;

-

profit neaşteptat (Windfoll profit), cărei definiţie este foarte clară, deşi preocupă pe mulţi specialişti.

În economia de piaţă, unde se manifestă pentru întreprinzători permanent incertitudinea cu privire la prezent şi viitor, aceştia suportă riscul în afaceri, respectiv din vânzarea bunurilor fabricate să fie mai mic decât costul de producţie. În aceste condiţii, profitul economic este considerat ca răsplată pentru asumarea riscului. Deci, profitul economic reprezintă venitul obţinut de cei care întemeiază (fondează), organizează şi administrează o firmă, sau venitul obţinut de către societate (în cazul societăţilor comerciale). Produsele obţinute se vând, dacă este posibil, la preţ mai mare decât este costul total (costul contabil plus profitul normal). Ceea ce se obţine este venitul care răsplăteşte munca, buna funcţionare a firmei, respectiv a societăţii.17 Firmele chiar şi în condiţiile unei prospectări riguroase a pieţelor nu pot fi niciodată sigure de legătura cu evoluţia pieţelor, a preţurilor, a cererii consumatorilor. Într-o economie dinamică, cu piaţă deschisă, incertitudinile cresc. Riscul în afaceri este ceva normal, o componentă a vieţii economice

17

Isfănescu Aurel Robu Vasile – Analiză economico – financiară, ASE, Bucureşti, 2003, pag.75; 10

care nu miră pe nimeni şi a cărei dispariţie ar creea derută şi comportamente nefireşti ale agenţilor economici. Rezultatul întreprinderii este supus evenimentelor neprevăzute care însoţesc activitatea în toate domeniile. În teoria economică, notiunea de „risc” este substituită cel mai adesea de cea de „flexibilitate”. Indiferent de valenţele preponderent economice sau financiare ce i se atribuie, flexibilitatea poate fi definită şi prin capacitatea întreprinderii de a se adapta şi de a răspunde eficient la schimbările de mediu. Pragul de rentabilitate reprezintă punctul în care veniturile din exploatare acoperă întreaga sumă a cheltuielilor de exploatare, rezultatul exploatării fiind nul. El reprezinta nivelul minim de activitate la care trebuie să lucreze întreprinderea pentru a nu înregistra un rezultat negativ (pierdere). Activitatea desfăşurata de întreprindere peste acest nivel degajă un rezultat pozitiv (profit). Pentru a putea utiliza acest instrument în analiza riscului este necesar să cunoaştem metodologia de calcul a pragului de rentabilitate, precum şi valoarea sa informaţională. În funcţie de mai multe criterii, determinarea pragului de rentabilitate se poate face în unităţi fizice sau valoric, precum şi la nivelul unui produs sau acordarea unui serviciu, sau la nivelul activităţii întregii întreprinderi. Punctul critic, denumit şi prag de rentabilitate sau punct de echilibru (“point mort” în franceză sau “even-break” în engleză), reflectă acea dimensiune a activităţii la care veniturile din vânzarea bunurilor, lucrărilor, serviciilor, sunt egale cu cheltuielile (variabile aferente volumului de activitate şi fixe totale), profitul fiind nul.18

Cap.2. PREZENTAREA GENERALĂ A FIRMEI S.C. ICMRS S.A. GALAŢI

18

Vasile Robu, Nicolae Georgescu, Vâlceanu Gheorghe − Analiza economico-financiară, Economică, Bucureşti, 2005, pag.135. 11

2.1. Scurt istoric Fondată în anul 1960 în scopul îndeplinirii rolului de antreprenor general pentru constituirea obiectelor ce compun Combinatul Siderurgic SIDEX Galaţi-România, întreprinderea de construcţii, montaj şi reparaţii siderurgice Galaţi este una dintre cele mai mari societăţi de construcţii montaj din ţară, care oferă un set complet de servicii, în domeniul construcţiilor civile şi industriale, de la studii de fezabilitate până la puneri în funcţiune ale instalaţiilor. Societatea comercială ICMRS S.A. Galaţi este înregistrată la registrul comerţului cu nr. J/ 12/ 1991 din 15 februarie 1991. S.C. ICMRS S.A. Galaţi are sediul în Galaţi, şoseaua Smârdan nr 1, Jud. Galaţi, cod 800598, are contul de virament nr. 251100906900104 deschis la B.R.D. Filiala Galaţi, cod fiscal R/1633620, telefon: 0236448000, reprezentată prin director General inginer Bradu Cornel Vasile şi director economic ec. Marinescu Voica. Societatea Comercialǎ ICMRS S.A. GALAŢI s-a înfiinţat prin preluarea patrimoniului fostei întreprinderi Antrepriza de Construcţii – Montaje şi Reparaţii Siderurgice Galaţi, înfiinţatǎ încǎ din anul 1960, ca antreprenor general pentru execuţia lucrǎrilor de construcţii – montaj şi instalaţii tehnologice, aferente obiectivelor Combinatului Siderurgic Galaţi, realizat în trei mari etape succesive : 

Etapa de 3 milioane tone oţel / an la nivelul anilor 1968-1970;



Etapa de 6,3 milioane tone oţel / an la nivelul anilor 1974-1976;



Etapa finală de 10 milioane tone oţel / an la nivelul anilor 1982-1985. Obiectul de activitate al societăţii este prestarea de lucrări executate terţilor atât în ţară cât şi

în străinătate în domeniile:  Construcţii-montaj;  Prestaţii social culturale şi reparaţii de orice tip;  Reglaje şi puneri în funcţiune a instalaţiilor;  Mecanizare şi transporturi în construcţie;  Activitate de service;  Lucrări de proiectare în domeniul construcţiilor;

12

 Lucrări de consultanţă în domeniul construcţiilor;  Lucrări de ofertare, intermedieri, producţie şi comercializare de mărfuri, confecţii şi prefabricate din betoane, produse de balastiere;  Procurarea şi comercializarea produselor alimentare prin reţeaua proprie de cantine;  Operaţiuni de import-export;  Transport de persoane;  Exploatarea şi gospodărirea fondului locativ propriu şi a bazelor proprii de agrement, cămine, creşe, grădiniţe, policlinici pentru salariaţii proprii;  Şcolarizarea de ucenici pentru necesităţile proprii;19 În cei 48 de ani de activitate întreprinderea s-a specializat în execuţia lucrǎrilor specifice industriei metalurgice şi a realizat pe Platforma Combinatului Siderurgic 90% din lucrǎrile de construcţie-montaj, modernizare, reparaţii şi întreţinere, a capacitǎţilor de producţie. În calitate de constructor şi furnizor general intern, S.C. ICMRS S.A. a montat o Fabricǎ de aglomerare a minereurilor şi o Instalaţie automatǎ de culbutare a vagoanelor la Combinatul Siderurgic din Eisenhuttenstadt şi douǎ Cuptoare adânci la firma Maxhutte din Scalfeld – Germania, precum şi o un pod rulant în portul Reni – Ucraina, Krivoirog – Ucraina, Instalaţii de sintetizare a şamotei (cărămidă) din Turcia. Colaboratori externi La execuţia lucrǎrilor de construcţii-montaj aceastǎ întreprindere a colaborat cu firme strǎine de prestigiu care au livrat o parte de utilaje şi aparate, dând în acelaşi timp şi asistenţǎ tehnicǎ la montarea acestora, astfel: GHH Germania, BBC Elveţia, PHILIPS Olanda, SIEMENS Germania, DEMAG Germania, DAVY UNITED Anglia, CLECIM Franţa, IWRA Austria, LAFRAGE Franţa, BERSCHOFF Austria, SECIM Franţa, INIMEX Spania, SEC Elveţia, CALL STIL Anglia, ASEA Suedia, AOEX-DENISON Belgia, SKODA Cehia, UNELEC Franţa, SALEM Anglia, INDROMEC Italia, SCHLOEMANN Germania, COMESA Franţa, etc. Autorizări şi atestări În decursul celor 48 de ani de activitate, aceastǎ întreprindere a dobândit o serie întreagǎ de autorizǎri şi atestǎri dintre care amintim :  19

Germanischer Lloyd Germania – Lucrǎri electrice ISO 9002 QS-155513;

www.icmrsg.ro; 13



Micronetwork International L.T.D. Certificare Anglia – Reţele structurate şi fibrǎ opticǎ;



Atestat CONEL pentru execuţie lucrǎri linii electrice de joasǎ şi medie tensiune de la 0,4 la 20 kv;



Autorizaţie ISCIR pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat;



Atestat S.L.V – Munchen, a capacitǎţilor de a executa structuri sudate;



Autorizaţie S.N.G.N. ROMGAZ pentru reţele şi instalaţii gaze din oţel;



Autorizaţie MLPAT pentru laboratorul staţiilor de betoane;



Autorizaţie MLPAT pentru laboratorul de metrologie.

2.2. Managementul şi structura organizatoricǎ. Încadrarea juridicǎ a firmei Societatea Comercialǎ ICMRS S.A. GALAŢI este o societate pe acţiuni, înfiinţatǎ în baza legii nr.15/1990 privind reorganizarea unitǎţilor economice de stat ca regii autonome şi societǎţi comerciale. În acestǎ lege se prevede cǎ unitǎţile economice de stat, indiferent de organul în subordine cǎruia îşi desfasoarǎ activitatea, se organizeazǎ şi funcţioneazǎ, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, sub forma de regii autonome sau societǎţi comerciale. Unitǎţi economice, bunuri sau activitǎţi pot fi, dupǎ caz, cesionate sau închiriate cu respectarea prevederilor prezentei legi. Regiile autonome şi societǎţile comerciale pot, în condiţiile prezentei legi, sǎ se asocieze pentru realizarea în comun de activitǎţi productive şi de comercializare. În societatea pe acţiuni, capitalul social este reprezentat prin acţiuni emise de societate, care pot fi nominative sau la purtator. AGA este organul de conducere al societǎţii care decide asupra activitǎţii acesteia şi asigurǎ politica ei economicǎ şi comercialǎ. În baza Hotărârii AGA nr.19/1999 s-a încheiat contractul de management prin care începând din 1999 funcţioneazǎ următoarea echipǎ managerialǎ : - Manager Tehnic : CERCEL ION - Manager Economic : MARINESCU VOICA - Manager Comercial : LAMATIC ADRIAN - Manager Producţie : PETRESCU DORIN

14

În societatea pe acţiuni, capitalul social este reprezentat prin acţiuni emise de societate, care pot fi nominative sau la purtator. S.C. ICMRS S.A. are un numǎr de 62.242.194 acţiuni cu o valoare nominalǎ de 0,1000 lei / acţiune, ceea ce înseamnă un capital social de 6.224.219,40 lei.20 Gestiunea societǎţii comerciale este controlatǎ de acţionari şi Comisia de Cenzori. Din comisia de cenzori a S.C. ICMRS S.A. GALAŢI, numită prin Hotărârea AGA fac parte : -

ec. Avram Trofin, expert contabil;

-

ec. Mihail Nicolae, expert contabil;

-

ec. Muscă Paraschiv, expert contabil. Expertizele fǎcute la sediul societǎţii au relevat faptul ca existǎ şi sunt ţinute la zi: statutul

societǎţii comerciale, registrul de şedinţe şi deliberǎri ale AGA, registrul deliberǎrilor şi constatǎrilor fǎcute de cenzori în exerciţiul mandatului lor. Managerul General are responsabilitatea activitǎţii generale preluând totodatǎ şi coordonarea activitǎţii de producţie prin delegarea de sarcini, angajeazǎ societatea în relaţii cu terţii şi o reprezintǎ în faţa organelor jurisdicţionale. Delegarea de sarcini şi dreptul de decizie dinspre managementul de vârf cǎtre conducerea executivǎ, precum şi structurarea în corelare strictǎ cu domeniul de activitate a directivelor, conferǎ o eficienţǎ şi coerenţǎ sporitǎ întregii activitǎţi. Managementul este asigurat de un numǎr responsabil de şefi de secţii şi servicii cu atribute precise, neînregistrându-se paralelismul semnificativ în activitǎţile diferitelor compartimente. În general stilul conducerii, la toate nivelele, este participativ implicându-se direct în rezolvarea problemelor ce apar.

Organigrama societăţii S.C. ICMRS S.A. GALAŢI 20

www.bvb.ro/ListedCompanies/SecurityDetail.aspx?s=ICMR; 15

Biroul PlanDezvoltare ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARIOR Biroul PersonalSalarizare

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢI E

Biroul C.T.C. laborator

DIRECTORUL GENERAL

DIRECTOR ECONOMIC DIRECTOR TEHNIC

Biroul proiec tare cu noi produ

Serviciul, organizar ea, progrmar ea şi urmarirea

DIRECTOR MERCIAL Biroul elec troteh nic

Biroul marketing Biroul aprovizionare Biroul desfacere Biroul import-export

CO

DIRECTOR ECONOMI C Biroul contabil itate Serviciul financiar Biroul calc.salarii

Biroul administrativ Atelier utilaje

Secţia de utilaje transport

şi

Producţie industrială

16

Atelier electro-tehnic

2.3. Relaţiile cu propriul personal În conformitate cu actuala structură organizatorică a societăţii, activitatea de personal se desfăşoară în cadrul serviciului de Resurse Umane, serviciu subordonat directorului general. Personalul Potenţialul uman al societăţii este dat de numărul, structura şi calificarea personalului.

TOTAL SALARIAŢI

31.12.2007 1041

din care: MUNCITORI,

620

din care: - muncitori calificaţi

506

- muncitori necalificaţi TESA

114 276

din care: - studii superioare - studii medii - maiştri

115 78 83

Fig.2.1 STRUCTURA PERSONALULUI ÎN FUNCŢIE DE CALIFICARE STUDII SUPERIO ARE STUDII MEDII MAISTRII MUNCITO RI CALIFICATI

Structura de personal relevă ponderea satisfăcătoare a personalului cu studii superioare (6,73%), cât şi un procent ridicat de muncitori calificaţi (79,4% ). Având în vedere profilul de activitate numărul bărbaţilor reprezintă 73,2 % din personalul societăţii. Distribuirea pe grupe de vârstă :

17

Fig.2.2 DISTRIBUŢIA PERSO NALULUI DUPĂ GRUPE DE VÂRSTĂ

SUB 25 DE ANI 25-30 ANI 35-45 ANI PESTE 45 ANI

Se constată repartiţie mare pe grupele 2 şi 3 de vârstă (67,2%) ceea ce asigură premisele continuităţii activităţii şi a îmbinării experienţei cu capacitatea de adaptabilitate la nou. Vechimea în societate a personalului :

Fig.2.3 VECHIMEA PERSONALULUI LA 31.12.2007 SUB 5 ANI 5-10 ANI 10-15 ANI 15-20 ANI PESTE 20 DE ANI

Majoritatea salariaţilor au o vechime mare în societate, ceea ce reflectă o experienţă importantă a personalului în activitatea desfăşurată şi ataşament faţă de societate. La toate nivelele se practicǎ delegarea de sarcini, în scopul implicǎrii efective a subordonaţilor cu responsabilitate în activitatea curentǎ. Principalele direcţii strategice avute în vedere de managementul societǎţii pentru un orizont de timp de 3 – 5 ani sunt : -

Politica de cercetare dezvoltare;

-

Politica de investiţii şi retehnologizare;

-

Politica de marketing;

-

Politica de restructurare etapizatǎ. 18

2.4. Marketing – Politici de comercializare pe piaţǎ Organizarea activitǎţii de marketing are în vedere urmǎtoarele obiective: 1. Studierea produselor şi serviciilor; 2. Studierea pieţii; 3. Cercetǎri asupra metodelor şi politicilor de vânzǎri; 4. Stabilirea metodelor de promovare pe piaţǎ a produselor (serviciilor); 5. Promovarea imaginii societǎţii; 6. Evaluare şi raportare. În contextul activităţii de promovare a produselor, dar şi de stabilire a programului curent de asimilare a produselor noi, important este compartimentul marketing parte a direcţiei de marketing. Personalul aferent compartimentului de marketing este de 12 persoane (0,002%) din personalul societăţii: 5 ingineri, 4 economişti, 3 cu studii medii.21 Compartimentul marketing are ca sarcini prioritare exploatarea potenţialului pieţei externe şi prospectarea pieţei româneşti. În atribuţiile compartimentului de marketing intră organizarea participării la târgurile interne şi internaţionale, promovarea produselor pe toate canalele disponibile, analiză dinamică a vânzărilor, propunerea de măsuri corective sesizate în urma analizării reacţiei pieţei, propunerea de produse noi cerute de piaţă şi cu indici de eficienţă corespunzători. Cercetarea pieţei are în vedere culegerea periodică de informaţii privind concurenţa internă şi externă (structura ofertei, nivelul preţurilor practicate, nivelul tehnic şi calitativ al produselor, modul în care sunt primite de beneficiar, etc.) Din studiile de marketing întreprinse s-a putut constata, că majoritatea produselor executate de S.C. ICMRS S.A. GALAŢI au atins stadiul de maturitate şi se impune continuarea proiectării şi modernizării în ritm susţinut al acestora. În ceea ce priveşte cercetările de piaţă s-a constatat o consolidare a poziţiei pe piaţa internă şi necesitatea apropierii de nivelul tehnic şi de calitate al celor mai prestigioşi concurenţi de pe piaţa externă. Prin certificarea nivelului calitativ al produselor conform standardului ISO 9001 s-a reuşit facilitarea accesului propriilor produse pe noi pieţe externe, cât şi câştigarea şi menţinerea prestigiului de care se bucură produsele fabricate sau serviciile executate de S.C. ICMRS S.A. 21

www.onrc.ro/romana/servicii; 19

Concurenţa Pe piaţa construcţiilor industriale şi civile se manifestă o concurenţă accentuată, având în vedere potenţialul de absorţie mare şi perspectivele de dezvoltare ale acestui sector. Pe piaţa internă a construcţiilor industriale S.C. ICMRS S.A. Galaţi deţine o poziţie bună, acoperind aproximativ 56% din cerere. Principalii concurenţi ai societăţii pe piaţa internă a construcţiilor şi montajului civil şi industrial sunt: -

SC IRIMEX SA Brăila;

-

SC MEGA CONSTRUCT SA Bucureşti;

-

SC RYV PROIECT SRL Bucureşti;

-

SC SIBAREX SA Câmpineanca;

-

SC SOCOMAR SA Piteşti;

-

SOCIETATEA COMERCIALĂ DE CONSTRUCŢII MONTAJ “VRANCEA” SA Focşani;

-

SC TRACON SRL Brăila;

-

SC PRECON SA Oradea;

-

SC INSTAG SA Piteşti;

-

SC COMATCO SA Bucureşti; De asemenea diverse firme de import/export, cu capital privat, au ca obiect de activitate

importul de materiale de construcţii. Pe piaţa externă a acestui sector de activitate, concurenţii societăţii sunt firme din Germania, Olanda, Canada, S.U.A., Franţa, Ucraina, Turcia, Serbia, Kazacstan.22 Prin practicarea unui raport optim între calitate şi preţ şi promptitudinea în livrare şi executare a lucrărilor, societatea se menţine pe o poziţie bună pe piaţă dând dovadă de seriozitate, eficienţă şi receptivitate. Obiective privind vânzările Pentru viitorul apropiat societatea şi-a fixat ca scop mărirea cotei pe pieţele pe care este deja activă. În acest sens vor fi adoptate mixurile specifice de marketing cu accent pe aspectele legate de performanţele şi preţul produselor. Politica de marketing a societăţii, referitor la relaţiile cu clienţii săi urmăreşte:

22

www.icmrsg.ro; 20



Păstrarea clienţilor tradiţionali prin: comercializarea unor produse de calitate, asigurarea unui service prompt (rapid), realizarea de sondaje de opinie în ceea ce priveşte gradul de mulţumire a clientului, comportarea în exploatare a produselor, practicarea de preţuri preferenţiale în funcţie de beneficiarul produsului;



Sporirea clientelei, în special în rândul întreprinzătorilor particulari, prin orientarea spre produse cerute pe piaţă. Principalele obiective urmărite de societate prin strategia de marketing pentru piaţa externă

pot fi formulate astfel: 

menţinerea şi dezvoltarea prezenţei pe pieţele externe;



pătrunderea pe noi pieţe, reprezentate de ţări dezvoltate;



asigurarea de materii prime de calitate pe baza resurselor obţinute din export.

Promovarea produselor În vederea promovării produselor executate de S.C. ICMRS SA s-au utilizat ca mijloace şi canale promoţionale: pubicitate şi reclamă în presa locală şi naţională, publicitate în prestigioase reviste internaţionale, înscrierea în cataloage naţionale şi internaţionale, participarea la târguri şi expoziţii interne şi internaţionale, redactarea de cataloage de prezentare a propriilor produse, sponsorizarea unor acţiuni cultural sportive, etc. Pentru promovarea produselor pe piaţa externă societatea a utilizat metoda contractelor directe cu potenţiali beneficiari şi în ţară cu secretari economici ai diverselor ambasade. Societatea îşi comercializează produsele sub marcă proprie. Principalele produse şi vânzǎrile realizate în perioada 2005-2007 Societatea comercialǎ I.C.M.R.S. SA GALAŢI executǎ şi livreazǎ urmǎtoarele produse: -

Prefabricate din beton armat – ziduri de sprijin şi compartimentǎri;

-

Prefabricate din beton armat pentru construcţii civile şi industriale – stâlpi, grinzi, planşee, chesoane, scǎri, pereţi;

-

Plǎci din beton simplu sau armat de orice formǎ şi dimensiuni, netede şi şlefuite;

-

Borduri din beton simple sau mozaicate;

-

Module prefabricate destinate pentru garaje, magazine, chioşcuri, cǎsuţe de vacanţǎ;

-

Pavele din beton vibropresat pentru trotuare, alei, drumuri şi platforme carosabile ;

-

Betoane şi mortare orice marcǎ, var pastǎ şi bulgǎri;

-

Agregate naturale de râu: nisip, pietriş, balast;

21

-

Tâmplǎrie şi confecţii din lemn: uşi, ferestre, elemente de rezistenţǎ pentru structuri din lemn, mobilier, panouri de cofraj;

-

Construcţii şi confecţii metalice pentru hale industriale: stâlpi, grinzi, ferme, grinzi rulare, platforme, scǎri înclinate, barǎci, luminatoare, închideri cu panouri din tablǎ;

-

Tâmplǎrie metalicǎ din aluminiu, obişnuitǎ : uşi, ferestre, glasvanduri;

-

Blocuri de locuinţe, apartamente, etc.23

2.5. Evoluţia cifrei de afaceri în funcţie de inflaţie Tab.2.1. Evoluţia cifrei de afaceri în perioada 2005-20007 An 2005 2006 2007

Total cifră de afaceri 35.642.875 54.236.114 60.020.489

Rata inflaţiei 7,5% 4,87% 6,5%

Studiul cifrei de afaceri pe o perioadă mai mare de timp oferă informaţii despre activitatea întreprinderii şi tendinţa ei prin încadrarea acesteia sau a obiectului de activitate în una dintre fazele ciclului de viaţă ale produsului: lansare, creştere, maturitate, declin. Pentru o apreciere corectă a realităţii este necesară corectarea indicatorului de exprimare valorică cu rata inflaţiei. Această corectare se face prin: IP = Rata inflaţiei + 100 Din formula indicelui preţurilor de consum obţinem: - IP 2005/2004= 107,5% - IP 2006/2005= 104,87% - IP 2007/2006= 106,57% ● în anul de bază 2005: CA= 35.642.875 lei ● în anul 2006: CA reală 2006 =

CA2006

=

I P 2005 / 2004

54.236.114  50.452.199 lei 1,075

● în anul 2007: CA reală 2007 =

23

CA2007 I P 2005 / 2004

=

60.020.489  55.833.013 lei 1,075

www.icmrsg.ro; 22

În urma calculelor efectuate observăm că cifra de afaceri din anul 2006 corectată cu inflaţia, este mai mare decât cifra de afaceri din anul 2005 cu un procentaj de 44,10%, ceea ce înseamnă o diferenţă favorabilă pentru firmă, iar în anul 2007 cifra de afaceri reală a crescut faţă de anul de bază cu un procentaj de 57,01%, având o creştere mai mică comparativ cu anul anterior.

23

Cap.3. DIAGNOSTICUL PROFITULUI ŞI RENTABILITĂŢII LA S.C. ICMRS S.A. GALAŢI

3.1. Marjelor profitului Profitul reprezintă diferenţa pozitivă rezultată între veniturile obţinute de către firmă în urma desfăşurării activităţii sale şi cheltuielile ocazionate de activitatea rescpectivă. 3.1.1. Analiza dinamică şi structurală a rezultatului total (Rt) Analiza dinamică şi structurală a profitului ţine seama de elementele componente şi de sursele de provenienţă ale profitului, aşa cum sunt ele prezentate în contul de profit şi pierdere, astfel mărimea de impozitare a profitului (Rt), numit şi profit brut (Pb), se determină ca diferenţă între veniturile totale, obţinute în perioada respectivă şi cheltuielile totale efectuate de către întreprindere.24 ● Analiza dinamică a profitului brut Rt(Pb) = Vt – Ct; unde: Vt = venituri totale; Ct = cheltuieli totale. Vt = Ve + Vf + Vex Ct = Ce + Cf + Cex Datele pentru calculul veniturilor şi cheltuielilor totale le găsim în anexa nr.2, Contul de profit şi pierdere. Vt2005 = 43.496.180 + 118.684 + 0 = 43.614.864 lei Vt2006 = 63.043.705 + 279.428 + 0 = 63.323.133 lei Vt2007 = 72.199.192 + 105.444 + 0 = 72.304.636 lei Tab.3.1. Venituri totale în perioada 2005-2007 Indicator Vt (lei)

2005 43.614.864

2006 63.323.133

2007 72.304.636

2006/2005 145,18%

2007/2009 114,18%

Marius Dincă, Sorina Botiş, Gheorghiţa Dincă – Finaţe, Monedă şi Credit, Universităţii Transilvania din Braşov, Braşov, 2006, pag.280; 24

24

Putem aprecia că veniturile totale au avut o creştere de 45,18% în anul 2006 faţă de anul 2005, iar în anul 2006 faţă de anul 2007 veniturile au crescut cu un procentaj mai mic, acesta fiind de 14,18%. Din analiza structurii veniturilor, în dinamică constatăm următoarele: venitul din exploatare este preponderant în venitul total şi are tendinţa de a avea o pondere mai importantă de la un an la celălalt, ceea ce înseamnă că managerul este preocupat de asigurarea continuităţii activităţii. În structura veniturilor din exploatare predomină veniturile din vânzări, ceea ce înseamnă că probabilitatea de realizare efectivă a veniturilor prin încasare este mai mare, în concluzie, creşte gradul de atractivitate al acestei afaceri pentru potenţiali investitori. Ct2005 = 43.478.945 + 118.267 + 0 = 43.597.312 lei Ct2006 = 61.497.153 + 412.320 + 0 = 61.907.473 lei Ct2007 = 69.851.591 + 1.088.463 + 0 = 71.045.498 lei Tab.3.2. Cheltuielile totale în perioada 2005-2007 Indicator Ct (lei)

2005 43.597.312

2006 61.907.473

2007 71.045.498

2006/2005 142%

2007/2006 114,76%

În urma rezultatelor din tabel observăm că în anul 2006 cheltuielile totale au crescut cu 42% faţă de anul 2005, iar în anul 2007 faţă de 2006 au avut o creştere de 14,76%. Putem aprecia că evoluţia veniturilor şi cheltuielilor pe cei trei ani este echilibrată. Rt(Pb)2006 = 63.323.133 – 61.907.473 = 1.415.660 lei Rt(Pb)2007 = 72.304.636 – 71.045.498 = 1.259.138 lei ΔRt ( P b ) = Rt 2 0 0 7 – Rt2006 = 1.259.138 – 1.415.660 = -156.552 lei Influenţa factorilor asupra modificării rezultatului total: 1 ) Influenţa venturilor totale: Δ

Vt

= Vt 2 0 0 7 – Vt2006 = 72.304.636 – 63.323.133 = 8.981.503 lei

Rt

2) Influenţa cheltuielilor totale: Δ

Ct

= – (Ct2 0 0 7 – Ct2006) = – 9.138.025 lei

Rt

Pentru a ne verifica folosim relaţia: 2

Vt ,Ct

1

Rt

Σ

= ΔRt ( P b ) = 8.981.503 – 9.138.025 = – 156.552 lei

25

Putem aprecia că rezultatul total a scăzut în perioada curentă, 2007 faţă de perioada de bază, 2006 cu 156.552 lei. Această scădere se datorează influenţei fiecărei categorii de venituri şi cheltuieli. ● Analiza structurală a profitului brut Tab.3.3. Evoluţia rezultatelor firmei în perioada 2005-2007 Indicatori Rezultatul exploatării (Re) Rezultatul financiar (Rf) Rezultatul extraordinar (Rex)

2005 17.235 317 0

2006 1.546.556 -130.892 0

2007 2.347.601 -983.019 0

Rt(Pb) = Re + Rf + Rex = (Ve – Ce) + (Vf – Cf) + (Vex – Cex) Rt2005 = 17.235 + 317 + 0 = 17.552 lei Rt2006 = 1.546.552 – 130.892 + 0 = 1.415.660 lei Rt2007 = 2.347.601 – 983.019 + 0 = 1.259.138 lei Observăm o creştere importantă a rezultatului total al întreprinderii în anul 2006 faţă de anul 2005, chiar dacă rezutatul financiar este pierdere, iar în anul 2007 rezultatul total este comparativ cu cel din anul anterior. În cadrul analizei putem calcula influenţele fiecărei categorii de rezultate asupra modificării rezultatului total, acestea fiind: 1) Influenţa rezultatului exploatării asupra modificării rezultatului total: Δ

Re

= Re 1 – Re0 , unde:

Rt

”0” – anul de bază (2006); “1” – anul curent (2007). Δ

Re

= Re 2 0 0 7 – Re2006 = 2.347.601 – 1.546.552 = 801.849 lei

Rt

2) Influenţa rezultatului financiar asupra modificării rezultatului total: Δ

Re

= Rf 2 0 0 7 – Rf2006 = – 983.019 + 130.892 = – 852.127 lei

Rt

3) Influenţa rezultatului extraordinar asupra modificării rezultatului total: Δ

Re x

= 0, deoarece firma nu are rezultat extraordinar.

Rt

26

3.1.2. Analiza diagnostic a valorii adăugate (VA) Valoarea adăugată exprimă creşterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producţie, îndeosebi a forţei de muncă şi a capitalului, peste valoarea bunurilor şi serviciilor provenind de la terţi, în cadrul activităţii curente a întreprinderii.25 Pentru determinarea mărimii valorii adăugate putem folosii două metode: − metoda sintetică sau indirectă: VA = Qe − Ci ; unde: VAp = valoarea adăugată din activităţii productive şi de prestării de servicii; Ci = cheltuieli intermediare, cu materialele (materii prime, materiale, combustibili, energie etc), cu lucrările. − metoda analitică (directă): VA = Cp + Cf + A + AF + Div + IT; unde: Cp = cheltuieli cu personalul; Cf = cheltuieli financiare; A = cheltuieli cu amortizarea; AF = autofinanţarea de creştere; Div = dividendele brute acordate acţionarilor (asociaţilor) din profitul net; IT = impozite şi taxe. ● Analiza structurală a valorii adăugate Aceasta presupune stabilirea modificărilor intervenite în ponderile deţinute de diferitele elemente ale valorii adăugate totale precum şi determinarea contribuţiilor absolute şi respectiv procentuale ale elementelor componente la modificarea absolută sau relativă a valorii adăugate totale.26

2521

Georgeta Vintilă – Gestiunea financiară a întreprinderii, Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006, pag.85; 2622 Marius Dincă – Analiză economico – financiară, Braşov, 2008, pag.42; 27

ΔVA = VA2 0 0 7 − VA2 0 0 6 ΔVA% =

VA × 100 VA2006

Cu ajutorul tabelului de mai jos vom calcula valoarea adăugată: Tab.3.4. Principalii indicatorii folosiţi pentru calculul VA Nr.crt Indicatori 1. Producţia exerciţiului (lei) 2. Cheltuieli totale din care: -cheltuieli materiale (lei) -cheltuieli cu salariile (lei)

3. 4.

2006 29.256.299 24.695.385 12.270.624 5.845.166

2007 34.265.326 26.966.031 14.616.712 6.695.365

Indice % 117,12 109,20 111,91 113,16

-cheltuieli pentru asigurări

1.895.622

2.023.596

106,67

sociale (lei) -cheltuieli pentru protecţia

892.663

976.249

109,94

socială (lei) -cheltuieli financiare (lei) -alte impozite şi taxe (lei) Profitul brut (lei) Valoarea adăugată totală (lei)

410.320 1.965.326 1.415.660 12.424.757

1.088.463 2.120.326 1.259.138 15.163.137

265,27 107,89 88,94 122,04

ΔVA = VA2 0 0 7 − VA2 0 0 6 = 15.163.137 − 12.424.757 = 2.738.380 lei ΔVA% =

VA × 100 = VA2006

2.738.380  100 = 22,04% 12.424.757

ΔVA% = IVA − 100 În urma calculelor efectuate observăm o creştere a valorii adăugate în perioada curentă faţă de perioada de referinţă cu 2.738.380 lei, adică cu un procent de 22,04%, ceea ce înseamnă că influenţează în mod pozitiv eficienţa generală a activităţii întreprinderii. Influenţele elementelor componente asupra mărimii valorii adăugate le putem stabili cu ajutorul metodei bilanţiere astfel: 1 ) Influenţa producţiei exerciţiului asupra variaţiei valorii adăugate: 

Qe

= Qe2007 −Qe2006 = 34.265.326 – 29.256.299 = 5.009.027 lei

VA

2 ) Influenţa cheltuielilor materiale asupra variaţiei valorii adăugate: 

Cm

= −(Ci 2 0 0 7 − Ci 2 0 0 6 ) = −(26.966.031 − 24.695.385) = -2.270.646 lei

VA

28

2

Qe ,Cm

1

VA

Σ

= 2.738.380 lei

Din aceste calcule rezultă, că pentru creşterea valorii adăugate putem acţiona prin creşterea producţiei exerciţiului cu 5.009.027 lei, dar mai ales prin scăderea cheltuielilor intermediare cu 2.270.646 lei, un lucru favorabil pentru întreprindere. Putem continua analiza cu determinarea raportului static şi a raportului dinamic între valoarea adăugată şi producţia exerciţiului: VA

Rs = Qe × 100;

Iva

Rd = I × 100 Qe

Rs 2 0 0 6 =

12.424.757 × 100 = 42,47% 29.256.299

Rs 2 0 0 7 =

15.163.137 × 100 = 44,25% 34.265.326

122,04

Rd = 117 ,12 × 100 = 104,20% În urma analizei raportului static şi dinamic putem observa că în anul 2007 faţă de anul de bază, 2006 a crescut ponderea valorii adăugate în producţia exerciţului cu 1,78%, ca urmare a dinamicii superioare a acesteia, comparativ cu dinamica producţiei exerciţiului. ● Analiza factorială a valorii adăugate Presupune studierea evoluţiei valorii adăugate cu ajutorul unor modele factoriale de tip multiplicativ sau de produs între factori.27 Pentru analza factorială a valorii adăugate putem folosii mai multe modele: a ) Modelul de analză:

Cm

VA = Qe (1 − Qe ) = Qe(1 − Gm);

unde: Cm = cheltuieli materiale; Gm = ponderea cheltuielilor materiale în producţia exerciţiului. VA

b ) Modelul de analiză: VA = Qe  Qe = Qe  Va ; Va

unde:

= valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului. n

c ) Modelul de anliză: VA =

q

n

n



va =

i 1

q i 1



(p − cm) =

q

q = volumul fizic al producţiei; va = valoarea adăugată unitară pe produse; 27

Marius Dincă – Analiză economico – financiară, Braşov, 2008, pag.45; 29

i

i 1

(s)(p −cm); unde

s = structura producţiei exerciţiului. Pentru analiza valorii adăugate vom folosii modelul următor: VA

VA = Qe  Qe = Qe  Va Pentru analiza influenţelor vom folosii datele din tabelul de mai jos: Tab.3.5. Principali indicatori folosiţi pentru calculul influenţelor VA Simbol 2006 2007 Indici %

Nr.crt.

Indicatori

1.

Producţia exerciţiului (Lei)

Qe

29.256.299

34.265.326

117,12

2.

Cheltuieli materiale (Lei)

Cm

12.270.624

14.616.712

111,91

3.

Timpul lucrat în ore-om (Ore) Nr.mediu de salariaţi (Pers)

T

2.006.800

1.876.245

93,5

1069

1041

97,29

1.877

1.802

96

14,58

18,26

125,24

0,426

0,443

104

12.424.757

15.163.137

122,04

4. 5. 6. 7. 8.

Ns

T Timpul mediu de lucru pe un t= salariat în ore (Ore/pers) Ns Qe Productivitatea medie orară Wh = (Lei/oră) T VA Valoarea adăugată medie la 1 Va = Qe leu producţie a exerciţiului (Lei/lei) Valoarea adăugată (Lei) VA

Schema modelului de analiză se prezintă astfel: ΔNs ΔT Δt ΔQe ΔWh ΔVA

Δg i Δ Va Δva

ΔVA = VA 2 0 0 7 − VA 2 0 0 6 = 15.163.137 − 12.424.757 = 2.738.380 lei Valoarea adăugată a crescut cu 2.738.380 lei, creştere explicată, potrivit sistemului factorial prezentat, pe baza influenţelor următorilor factori: 1 ) Influenţa producţiei exerciţiului:

30



Qe

= (Qe2007 −Qe2006) x VA

Va 2006

= (34.265.326 −29.256.299) x 0,426= 2.133.859 lei

1.1 ) Influenţa timpul total lucrat: 

T

= (T2007 −T 2 0 0 6 ) xWh 2 0 0 6 x

VA

Va 2006

= (1.876.245 −2.006.800) x 14,58 x 0,426=

= −810.888 lei 1.1.1) Influenţa numărul mediu de salariaţi: 

Ns

= (Ns2007 − Ns2006) x

t

2006

x Wh2006 x

Va

2006

= (1041 −1069) x 1.877 x 14,58 x 0,426 =

VA

= −326.429 lei 1.1.2) Influenţa timpul lucrat în medie de un salariat: 

t

=Ns2007( t

2007

−

t

) x Wh2006 x

2006

Va

2006

= 1041 x (1.802−1.877) x 14,58 x 0,426 =

VA

=−484.930 lei 1.2 ) Influenţa productivităţii medii orare: 

Wh VA

= T2007( Wh 2007 − Wh 2006) x

Va 2006

=1.876.245 x(18,26 −14,58)x 0,426 = 2.941.352

lei 2 ) Influenţa valorii adăugate medii la 1 leu producţie a exerciţiului: 

Va VA

=Qe2007 ( Va 2007 − 2

Qe ,Va

1

VA

Σ

Va 2006)

= 34.265.326 x (0,443 − 0,426) = 582.511 lei

= 2.738.380 lei

Din relaţia de mai sus observăm că am analizat corect influenţele asupra valorii adăugate Din analiza factorială efectuată rezultă că ambii factori de influenţă direcţi au avut influenţă favorabilă asupra creşterii valorii adăugate. Astfel producţia exerciţiului, care reprezintă factorul extensiv, a contribuit la creşterea valorii adăugate cu 2.133.959 lei, ca urmare a influenţei favorabile a productivităţii medii orare. În ceea ce priveşte influenţa timpului total lucrat de salariaţi, aceasta a fost nefavorabilă, atât ca urmare a reducerii numărului mediu de salariaţi, cât şi ca urmare a reducerii timpului mediu de lucru al acestora. Cel de-al doilea factor direct, valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului a contribuit la creşterea valorii adăugate, urmare a creşterii valorii adăugate la 1 leu producţie pe produse. În ceea ce priveşte influenţa modificării structurii producţiei aceasta se apreciază ca fiind justificată în măsura în care ea răspunde cerinţelor pieţei de desfacere. 31

3.1.3. Excedentul brut de exploatare (EBE) Acest indicator este un sold intermediar de gestiune important pentru investitorii de capital, reprezentând fluxul potenţial de disponibilităţi degajat de ciclul de exploatare. EBE influenţează în mod direct potenţialul firmei de a-şi susţine capacitatea de autofinanţare a firmei.28 Relaţia de calcul este: EBE = VA + Se − IT − Cp; unde: Se = subvenţiile de exploatare primite de la stat; IT = valoarea impozitelor şi taxelor datorate (exceptând impozitul pe profit şi TVA); Cp = cheltuieli cu personalul (cheltuieli cu salariile, asigurările sociale şi protecţia socială). Tab.3.6. Indicatorii folosiţi pentru analiza EBE în perioada 2006-2007 Indicatori

2006

Valoarea adăugată (lei)

15.163.137 0

122,04

Subvenţii din exploatare (lei)

12.424.757 0

Impozite şi taxe (lei)

1.965.326

2.120.326

107,87

Cheltuieli cu personalul (lei)

8.633.451 1.825.980

10.695.210 2.347.601

121,89

EBE (lei)

2007

Indici % 0

126,69

EBE2006 = 12.424.757 + 0 − 1.965.326 − 8.633.451 = 1.825.980 lei EBE2007 = 15.163.137 + 0 − 2.120.326 − 10.695.210 = 2.347.601 lei IEBE=126,69%>100% Gheorghe Vâlceanu, Robu Vasile, Nicolaie Georgescu – Analiza economico – financiară, Economică, Bucureşti, 2005, pag.252; 28

32

Evoluţia indicelui EBE arată că dinamica cheltuielilor cu personalul (121,89%) şi a impozitelor către stat (107,87%) a fost devansată de dinamica VA (122,04%). Acest lucru este determinat de scăderea numărului de angajaţi de la 1069 în 2006 la 1041 în 2007, scădere care s-a reflectat şi asupra cheltuielilor cu personalul, parte componentă a EBE. Creşterea EBE a fost influenţată în special de dinamica accentuată a VA care se datorează activităţii de servicii

a

întreprinderii. Indicatorii privind excedentul brut din exploatare Cu ajutorul acestui indicator exprimat în mărimi brute putem calcula alţi noi indicatori ce pot ajuta la o caracterizare pertinentă a potenţialului economico-financiar al întrprinderii. Tab.3.7. Indicatorii privind EBE în perioada 2006-2007 Indicatori

2006

2007

Formula

Rata marjei brute

3,37%

3,91%

Rmbe=EBE/CA

Efect de generare a EBE

14,69%

15,48%

Ggva=EBE/VA

Rata rentabilităţii veniturilor din exploatare

2,45%

3,25%

Rrev=RE/Ve

Rata marjei brute calculată ca pondere a EBE în CA prezintă o creştere în perioada curentă faţă de perioada de bază. Efectul de generare EBE semnifică ponderea excedentului brut al exploatării în total valoare adăugată şi exprimă capacitatea de finanţare a firmei pe baza valorii adăugate realizată de aceasta, aceasta fiind în creştere. Putem observa că şi rata rentabilităţii veniturilor din exploatare este în creştere faţă de anul precedent cu 0,8 puncte procentuale. 3.1.4. Analiza rezultatului exploatării sau profitul brut al exploatării (RE sau PBE) Rezultatul exploatării (profit sau pierdere) priveşte activitatea de exploatare normală şi curentă a întreprinderii. Exprimă mărimea absolută a rentabilităţii activităţii de exploatare, obţinută prin deducerea tuturor cheltuielilor (plătibile şi calculate) din veniturile exploatării (încasabile şi calculate).29 Rezultatul exploatării se poate calcula prin două metode: Georgeta Vintilă – Gestiunea financiară a întreprinderii, Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006, pag.89; 29

33

− prima metodă cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune: RE (PBE) = EBE + Vpe + Ave − Cpa − Ace ;

unde:

Vpe = venituri din provizioane de exploatare; Ave = alte venituri de exploatare; Cpa = cheltuieli cu provizioanele şi amortizările de exploatare; Ace = alte cheltuieli de exploatare. − a doua metodă este cu ajutorul Contului de profit şi pierdere: RE (PBE) = Ve − Ce;

unde:

Ve = venituri din exploatare; Ce = cheltuieli din exploatare. Penntru analiza noastră vom aplica a doua metodă:

RE (PBE) = Ve − Ce

Tab.3.8. Veniturile şi cheltuieleile din exploatare în 2006-2007 Indicatori Venituri (lei) Cheltuieli (lei)

2006 63.043.705 61.497.153

2007 72.199.192 69.851.591

Indici % 114,52 113,59

RE (PBE)2006 = 63.043.705 − 61.497.153 = 1.546.552 lei RE (PBE)2007 = 72.199.192 − 69.851.591 = 2.347.601 lei Observăm o creştere a profitului brut al exploatării cu 51,79%, acesta reprezentând un interes deosebit pentru finanţatori activităţii întreprinderii.

3.1.5. Analiza cash flow-ului de exploatare (CFE) Cash flow-ul reprezintă surplusul sau deficitul monetar constituit de diferenţa dintre volumul încasărilor şi volumul plăţilor ale unei firme, dintr-un anumit exerciţiu fiscal. Deoarece activitatea de exploatare deţine ponderea cea mai mare în cadrul activităţii de ansamblu a firmei, cash flow-ul

34

de exploatare deţine la rândul său ponderea principală în cadrul cash flow-ului total (de gestiune). 30 Putem calcula CFE pe baza formulei de mai jos: CFE = EBE x (1 − T) − (ΔAC − ΔPC) + A x T = = PNE + A − (ΔAC − ΔPC) T = cota unică de impozit pe profit; ΔAC = modificarea activelor curente; ΔPC = modificarea pasivelor curente; A = amortizarea; PNE = profit net de exploatare. Profitul net de exploatare îl putem calcula cu ajutorul următoarei relaţii: PNE = PBE − Impozit pe profit Tab.3.9. Profitul net de exploatare în perioada 2006-2007 Indicatori PBE (lei) Impozit pe profit (lei) PNE (lei)

2006 1.546.552 226.505 1.320.047

2007 2.347.601 201.462 2.146.139

Indici % 151,79 88,94 162,58

Observăm că profitul net de exploatare prezintă o creştere procentuală de 62,58% în anul curent (2007) faţă de anul de anul de bază (2006). Pentru calculul modificării activelor curente folosim formula următoare: ΔAC = ΔSt + ΔCr Pentru anul 2006: ΔSt = St2006 − St2005 = 20.832.932 − 19.392.376 = 1.440.556 lei ΔCr = Cr2006 − Cr2005 = 8.104.441 − 10.782.345 = −2.677.904 lei ΔAC = 1.440.556 − 2.677.904 = −1.237.348 lei Pentru anul 2007: ΔSt = St2007 − St2006 = 15.021.994 − 20.832.932 = − 5.810.938 lei ΔCr = Cr2007 − Cr2006 =13.987.118 − 8.104.441 = 5.882.667 lei ΔAC = − 5.810.938 + 5.882.667 = 71.729 lei Pentru calculul modificării pasivelor curente folosim formula următoare: ΔPC = ΔFz + ΔSal + ΔI,T Pentru anul 2006: ΔFz = Fz2006 − Fz2005 = 6.365.598 − 6.268.459 = 97.139 lei 30

Marius Dincă – Analiză economico – financiară, Braşov, 2008, pag.118; 35

ΔSal = Sal2006 − Sal2005 = 1.692.906 −1.840.218 = −147.312 lei ΔI,T = I,T2006 − I,T2005 = 322.451 − 350.517 = −28.102 lei ΔPC = 97.139 − 147.312 − 28.102 = −78.275 lei Pentru anul 2007: ΔFz = Fz2007 − Fz2006 = 7.441.226 − 6.365.598 = 1.075.628 lei ΔSal = Sal2007 − Sal2006 = 2.853.102 − 1.692.906 = 1.160.196 lei ΔI,T = I,T2007 − I,T2006 = 543.448 − 322.451 = 220.997 lei ΔPC = 1.075.628 + 1.160.196 + 220.997 = 2.456.821 lei Observaţie: ΔSal + ΔI,T = alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru asigurările sociale, pe care le putem găsi în anexa nr.1, Bilanţul contabil. CFE2006 = 1.825.980 x 0,84 −(−1.237.348 + 78.275) + 5.265.125 x 0,16 = 3.536.316 lei CFE 2007 = 2.347.601 x 0,84 − (71.729 − 2.456.821) + 6.256.985 x 0,16 = 5.358.133 lei Analizând comparativ cei doi ani observăm că, cash flow-ul de exploatare din anul 2007 a crescut cu un procentaj de 51,51% faţă de anul anterior. Această creştere a fost influenţată de: -

activele circulante care au crescut cu 1.165.619 lei, la care au contribuit stocurile şi creanţele;

-

pasivele circulante având o creştere de 2.378.546 lei, care sunt influenţate de creşterea furnizorilor, salariilor şi a impozitelor şi taxelor.

3.2. Analiza rezultatelor întreprinderii cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune Soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori parţiali de rentabilitate, calculaţi pe baza informaţiilor oferite de contul de profit şi pierdere, ca diferenţă între două valori, de regulă între venituri şi cheltuieli aferente unei anumite activităţi.31

Gheorghe Vâlceanu, Robu Vasile, Nicolaie Georgescu – Analiza economico – financiară, Economică, Bucureşti, 2005, pag.249; 31

36

3.2.1. Analiza marjei comerciale (adaosul comercial) Marja comercială vizează în exclusivitate întreprinderile comerciale sau numai activitatea comercială a întreprinderilor cu activitatea mixtă (industrială şi comercială). Activitatea comercială presupune cumpărarea şi revânzarea mărfurilor, mărfurile fiind considerate bunuri cumpărate pentru a fi revândute în aceeaşi stare.32 Tab.3.10. Evoluţia veniturilor din vânzarea mărfurilor şi a cheltuielilor privind mărfurile în perioada 2005-2007 Indicator

2005

2006

2007

2006/2005

2007/2006

Venituri din

17.072.890

24.979.815

27.755.163

146,31%

111,11%

vanzarea mf(lei) Cheltuieli 16.563.259

23.293.859

26.262.338

140,63%

112,74%

privind mf (lei) Mc = Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli privind mărfurile Mc2005 = 17.072.890 – 16.563.259 = 509.631 lei Mc2006 = 24.979.815 – 23.293.859 = 1.685.956 lei Mc2007 = 27.755.163 – 26.262.338 =.1.492.825 lei În urma analizei pe cei trei ani, societatea a înregistrat o marjă comercială pozitivă. Marja comercială este destul de redusă, deoarece surplusul veniturilor din vânzarea mărfurilor nu este cu mult mai mare decât costul de cumpărare al acestora. Cel mai mare nivel al marjei comerciale s-a înregistrat în anul 2006, iar cel mai scăzut în 2005.

Tab.3.11. Evoluţia marjei comerciale în perioada 2005-2007 Indicator Mc (lei)

2005 509.631

2006 1.685.956

2007 1.492.825

2006/2005 330,81%

2007/2006 88,54%

IMC2006/2005 = 330,81%>100% Acest lucru arată că ritmul de creştere al cheltuielilor privind mărfurile (140,63%) a fost devansat de ritmul de creştere al veniturilor din vânzarea mărfurilor (146,31%). 32

www.preferatele.com/economie; 37

IMC2007/2006 = 88,54%>rd Corelaţia dintre rata rentabilităţii economice şi financiare în anul 2007: Rf2007 = [ 4,29 + ( 4,29 – 0,34 ) x

38.153.501 ] x ( 1 – 16% ) = 4,93% (p.p.) 21.460.165

Analizând comparativ cei doi ani, putem observa că, gradul corelaţiei dintre rata rentabilităţii economice şi financiare este în scădere, în anul 2006 fiind de 5,7 puncte procentuale, iar în 2007 de 4,93 puncte procentuale. 3.7. Corelaţia dintre rentabilitate şi risc Cea mai importantă utilizare a analizei cost-volum-profit decurge din relaţia pragului de rentabilitate cu riscurile ce însoţesc activitatea curentă: riscul de exploatare (economic), riscul financiar (de îndatorare), riscul de faliment. Risc de exploatare Risc financiar

Rentabilitate

Risc de faliment

Alte categorii de risc Fig. 3.1. Impactul principalelor categorii de risc asupra rentabilităţii întreprinderii. 3.7.1. Evaluare riscului de exploatare (economic) Riscul de exploatare evaluează capacitatea întreprinderii de a se adapta la timp şi cu cel mai mic cost, la variaţiile mediului în care acţionează, respectiv exprimă flexibilitatea rezultatului din exploatare. Riscul economic se masoară în dependenţă de variaţia profitului din activitatea de bază şi de nivelul punctului critic (pragul rentabilităţii)..40 Nivelul riscului de exploatare se calculează astfel:

 0 0 RE NRE2007 = ; unde:  0 0 CA ΔRE%2007/2006 =

RE 2.347.601  1.546.552 × 100 = × 100 = 51,79% 1.546.552 RE 2006

40

Constantin Cojocaru, Geană Călin – Analiza economico-financiară, Economică, Bucureşti, 2004, pag.98; 51

ΔCA%2007/2006 =

CA 5.784.375 × 100 = 54.236.114 × 100 = 10,67% CA2006

NRE2007 =

51,790 0 0 = 4,85% 10,67 0 0

Analizând calculele de mai sus observăm că întreprinderea noastră se confruntă cu o situaţie instabilă în raport cu pragul de rentabilitate, riscul de exploatare fiind de 4,85%. Studiile statistice arată că un interval de siguranţă de până la 10% arată o situaţie instabilă, unul de 20% caracterizează situaţia relativ stabilă, iar peste 20% arată o situaţie confortabilă în raport cu pragul de rentabilitate. 3.7.2. Evaluarea riscului financiar (de îndatorare) Riscul financiar, priveşte structura financiară şi depinde de modul de finanţare a activităţii: dacă aceasta este finanţată exclusiv din capitaluri proprii, nu comportă nici un risc financiar. Riscul financiar apare în cazul finanţării din surse împrumutate care implică cheltuieli financiare pentru remunerarea datoriilor (dobânzi) care influenţează rentabilitatea întreprinderii.41 Putem calcula nivelul riscului financiar astfel:

 0 0 PN NRF2007 = ; unde:  0 0 RE ΔPN%2007/2006 =

PN 1.057.676  1.189.155 × 100 = × 100 = - 11,05% 1.189.155 PN 2006

ΔRE%2007/2006 =

RE 2.347.601  1.546.552 × 100 = × 100 = 51,79% 1.546.552 RE 2006

NRF2007 =

 11,05 0 0 = - 0,21% 51,79 0 0

Pentru analiza riscului financiar putem folosii rata cheltuieleilor financiare (RCF). Aceasta se poate calcula prin două metode: CF

a ) RCF = CA ×100 < 3%; unde: CF = cheltuieli financiare; CA = cifra de afaceri.

41

Constantin Cojocaru, Geană Călin – Analiza economico-financiară, Economică, Bucureşti, 2004, pag.102; 52

1.088.463

RCF2007 = 60.020.489 ×100 = 1,81% Întreprinderea analizată a avut o rată a cheltuielilor financiare mică, ceea ce semnifică faptul că întreprinderea nu a apelat la împrumuturi mari. CF

b ) RCF = PBE × 100 < 50% 1.088.463

RCF2007 = 2.347.601 ×100 = 46,36% Aşa cum am arătat şi prin formula de mai sus se observă că întreprinderea nu a apelat la împrumuturi mari, ceea ce nu a generat cheltuieli financiare mari. În concluzie, nivelul riscului financiar este scăzut, însemnând că întreprinderea noastră nu are un grad de îndatorare mare, fiind un lucru favorabil pentru întreprindere. 3.7.3. Evaluarea riscului de faliment Riscul de faliment este legat de amînarea clientului (întreprinderii), atunci când acesta nu este capabil să-şi ramburseze împrumuturile, iar îndatorarea este maximă. Un astfel de fenomen financiar modifică poziţia întreprinderii, respectiv valoarea ei în relaţiile cu partenerii externi. În astfel de situaţie întreprinderea îşi pierde solvabilitatea, ceea ce duce la instalarea costurilor de faliment.42 În analiza riscului de faliment putem utiliza rata de solvabilitate generală: A ) Rata Solvabilităţii Generale (RSG) AC

RSG = Dat.t.s

× 100 ; unde:

AC = actve circulante; Dat.t.s = datorii pe termen scurt. 31.845.687

RSG2007 = 26.178.382 × 100 = 121,65% După cum se observă solvabilitate generală este supraunitară, deci întreprinderea îşi poate acoperi datoriile pe termen scurt din activele circulante pe care le deţine şi utilizarea unei părţi din capitalul permanent pentru finanţarea exploatării. 3.7.3. Evaluarea riscului total (global)

42

Constantin Cojocaru, Geană Călin – Analiza economico-financiară, Economică, Bucureşti, 2004, pag.105;

53

Riscul total (economic-financiar) cumulează riscul economic cu riscul financiar, caracterizează riscul activităţii economice şi financiare şi se evaluează cu ajutorul urmatoarei relaţii: NRT = NRE ×NRF; unde: NRT = nivelul riscului total; NRE = nivelul riscului de exploatare; NRF = nivelul riscului financiar. NRT2007 = 4,85% × (- 0,21%) = -1,01% Analizând nivelul riscului total observăm, că întreprinerea nu se confruntă cu un grad de risc economic şi finaciar, riscul total fiind de -1,01%, ceea ce este un lucru favorabil pentru întreprinderea noastră.

Cap. 4. CONCLUZII ŞI PROPUNERI Societatea ICMRS S.A. Galaţi, din studiul realizat în aceastǎ lucrare reiese cǎ este o întreprindere mare, cu capital majoritar de stat, cu tradiţie în domeniul sǎu de activitate. În cei trei ani de activitate analizaţi, eforturile conducerii întreprinderii au vizat redresarea situaţiei economico – financiare, asigurarea dezvoltării durabile, fără a se dori obţinerea de profituri imediate. În principal prin politica întreprinderii s-a dorit creşterea gradului de pregătire profesională pentru personalul menţinut, îmbunătăţirea calităţii producţiei, lărgirea gamei de produse comercializate precum şi a serviciilor oferite pentru a obţine satisfacerea cât mai deplină a clienţilor. Situaţia economico–financiară a societăţii pentru anii 2005, 2006 şi 2007 este prezentată prin bilanţul contabil (anexa nr. 1) şi contul de profit şi pierdere (anexa nr. 2).

54

Analiza îşi propune să realizeze o imagine de ansamblu asupra situaţiei economico-financiare a întreprinderii prin analiza patrimoniului respectiv rentabilităţii, evidenţiind punctele tari şi slabe ale întreprinderii, precum şi disfuncţionalităţile care apar în activitatea ei şi cauzele lor. Scopul analizei rentabilităţii constă în stabilirea performanţelor proprii în ceea ce priveşte capacitatea actuală şi în perspectivă de a genera profit, ca singura sursă care poate asigura amplificarea activităţii. Firma a realizat profit de-alungul celor trei ani cunoscând anumite fluctuaţii care se datorează rezultatului din exploatare şi rezultatului financiar. Pe perioada analizată se constată o creştere a cheltuielilor, însă în concordanţă cu aceasta are loc şi creşterea veniturilor, dar într-o proporţie redusă peste nivelul cheltuielilor rezultând un profit satisfăcător. Observăm că societatea dispune de imobilizări financiare ceea ce îi permite participarea la capitalul altor societăţi. Putem constata că a avut loc o creştere a cifrei de afaceri cu 52,17% în anul 2006 faţă de 2005, iar în anul 2007 faţă de 2006 cu 10,67%, în special datorită creşterii veniturilor din vânzarea mărfurilor, respectiv creşterii producţiei vândute. Valoarea adăugată cunoaşte o tendinţă de creştere de la un an la altul. În ultimul an creşte cu un procentaj de 22,4% faţă de anul precedent reflectând o bună creştere a bogăţiei create pe seama utilizării mai ales a resurselor umane şi tehnice ale întreprinderii. Acest fapt s-a datorat: -

ritmului de creştere superior al elementelor de natura veniturilor faţă de cele de natura cheltuielilor;

-

menţinerii relativ constante a ratei valorii adăugate.

Excedentul brut al exploatării a crescut în cei doi ani ai analizei. EBE a înregistrat următoarea variaţie: în 2007 comparativ cu anul 2006 a crescut cu 26,69%. Acest lucru semnifică o creştere a potenţialului de autofinanţare degajată din activitatea de exploatare. Un alt indicator analizat este profitul brut de exploatare, care a crescut faţă de anul anterior cu aproximativ 52%. Această creştere a profitului brut de exploatare de la un an la altul este un aspect pozitiv, reflectat în creşterea potenţialului brut de câştig din activitatea întreprinderii. Acesta reprezentând un interes deosebit pentru finanţatori activităţii întreprinderii. Marja comercială se înscrie pe o traiectorie ascendentă, pe toţi cei trei ani ai analizei datorită faptului că ritmul de creştere al veniturilor din vânzarea mărfurilor este mai accentuat decât ritmul de creştere al cheltuielilor privind mărfurile. Această creştere permite realizarea de profit. Producţia exerciţiului arată care este volumul de activitate pe perioada analizată şi se constată o creştere a acesteia cu 57,54% în anul 2006 faţă de 2005, respectiv cu 17,12% în anul 2007 faţă de anul 2006. Aceste creşteri se realizează în mod continuu de la un an la altul, deoarece întreprinderea nu deţine producţie stocată şi nici producţie imobilizată. 55

Conform rezultatelor curente analizate, întreprinderea se gǎseşte într-o situaţie de deficit curent “redresare” pe toţi cei trei ani analizaţi, deoarece aceastǎ situaţie este specificǎ întreprinderilor care reuşesc sǎ-şi acopere cheltuielile de exploatare pe seama veniturilor din exploatare, dar care înregistreazǎ cheltuieli financiare mari. Existǎ posibilitatea ca întreprinderea sǎ se confrunte curând cu dificultǎţi grave, dacǎ piaţa este în regres. Ratele de rentabilitate financiare au fost mai mari decât cele economice, fapt ce accentuează ideea că activitatea de exploatare nu este foarte bine gestionată. În ceea ce priveşte diagnosticul riscului, întreprinderea de construcţii, montaj şi reparaţii siderurgice prezintă un grad de îndatorare redus: sub 50% şi nu se află în stare de insolvabilitate. Analiza avantajelor, punctelor slabe, oportunităţilor şi a riscurilor permite o conştientizare asupra “punctelor tari” şi a “punctelor slabe” ale societăţii, puncte ce pot influenţa poziţia actuală a agentului economic şi pot impune o anumită strategie a acestuia. De asemenea, prin acest mod se permite o poziţionare a întreprinderii pe piaţă. “Puncte tari” În cei 48 de ani de activitate întreprinderea s-a specializat în execuţia lucrǎrilor specifice industriei metalurgice şi a realizat pe Platforma Combinatului Siderurgic 90% din lucrǎrile de construcţie-montaj, modernizare, reparaţii şi întreţinere, a capacitǎţilor de producţie. Aceasta a reuşit să se menţină pe piaţă din următoarele motive: -

diversificarea gamei de produse prin dezvoltarea sectorului de dezvoltare-produs;

-

vechimea în acest domeniu şi localizarea geografică a întreprinderii (mediu rural, forţă de muncă stabilă) şi imediata apropiere a căilor de transport C.F.R. şi rutiere;

-

întreprinderea şi-a asigurat o reţea de distribuţie proprie prin deschiderea de magazine în mai multe oraşe ale ţării;

-

întreprinderea are toate utilităţiile asigurate (sursă de apă, energie electrică);

-

conducerea nouă, dinamică care şi-a făcut simţită prezenţa prin rezultatele economico - financiare şi prin politica managerială pe care o practică în domeniul organizării şi al resurselor umane, nivelul de salarii, relaţiile cu sindicatul şi nu în ultimul rând prin accentul pus pe loialitate şi fair-play faţă de toţi partenerii de afaceri.

“Puncte slabe” Evoluţia cererii pe piaţa internă şi externă influenţează negativ asupra rezultatului. Pe piaţa internă cererea dată fiind conjunctura monetară în care ne aflăm: inflaţie galopantă (cu evoluţie rapidă), reducerea puterii de cumpărare.

56

Modernizarea producţiei în special în sectoarele care pot fi coordonate cu calculatorul duce la creşterea productivităţii muncii, dar implică şi reducerea personalului ţinând seama de faptul că ritmul fizic al producţiei se menţine. Creşterea concurentei, atât pe piaţa externă dar în special în România (având în vedere că S.C. ICMRS S.A. Galaţi nu este singurul producător de construcţii, montaj şi reparaţii siderurguce din România). La aceastǎ analizǎ economico-financiarǎ, eu vin cu o serie de propuneri care dacǎ ar fi luate în evidenţǎ, întreprinderea ar putea fi mai rentabilǎ pe piaţǎ din punctul meu de vedere: -

creştere în continuare a veniturilor, respectiv a cifrei de afaceri prin îmbunătăţirea caltăţii produselor, extinderea activitǎţii de comercializare, efectuarea de studii de marketing pe piaţa internă şi internaţională şi intensificarea acţiunilor promoţionale;

-

utilizarea eficientă a creditelor;

-

creşterea în continuare a valorii activelor totale şi a eficienţei utilizării acestora, pentru ceşterea profitului din exploatare;

-

reducerea costurilor în limite posibile fără a afecta caliatea producţiei;

-

creşterea volumului producţiei exerciţiului, ca urmare a respectǎrii raportului cerereofertă pe piată, concomitent cu creşterea gradului de valorificare a producţiei exerciţiului, respectiv de creştere a rentabilităţii;

-

măsuri pe linie organizatorică, tehnologică şi de producţie care să ducă la redimensionarea costurilor de producţie şi depistarea sectoarelor de activitate unde se produc scurgeri de cheltuieli;

-

revederea normelor tehnice privind consumurile de materii prime şi materiale, combustibil şi energie prin măsuri de dimensioanre raţională a lor;

-

analizarea în profunzime a clauzelor speciale ce apar în momentul încheierii contractelor pe termen lung (variaţia preţurilor, identificarea unor clienţi sau furnizori mai avantajoşi, evoluţia pieţei etc.);

-

stabilirea clară şi concretă a răspunderii fiecărui cadru de conducere şi luarea de măsuri disciplinare, materiale şi penale contra celor care nu aplică şi respectă legislaţia în vigoare în domeniul său de activitate;

-

revederea sarcinilor de serviciu ale aparatului de aprovizionare, contractare şi desfacere a producţiei realizate pentru intern şi export. Acest aparat trebuie să devină factorul primordial în activitatea societăţii, la fel ca şi în cea de producţie;

-

o bună colaborare cu departamentele funcţionale şi de evidenţă contabilă în vederea realizării unui schimb de informaţii oportune. 57

Analizând comparativ cei trei ani: 2005, 2006, 2007, se constatǎ cǎ, concluzia finalǎ în aceste condiţii de rentabilitate este mai bine ca întreprinderea sǎ utilizeze credit bancar pentru finanţarea investiţiei respective deoarece se obţine un spor de rentabilitate faţǎ de de situaţia finanţǎrii numai din resurse proprii. În aceste condiţii creşte şi eficienţa utilizǎrii capitalului propriu şi remunerarea acţiunilor, ceea ce înseamnǎ de fapt o creştere a valorii întreprinderii. S.C. ICMRS S.A. Galaţi se dovedeşte astfel a fi o întreprindere capabilă să atragă un partener ce doreşte să investească capital

BIBLIOGRAFIE: 1. Maria Niculescu, Diagnostic global strategic vol.I, Economică, Bucureşti, 2003; 2. Vintilă Georgeta, Gestiunea financiară a întreprinderii, Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005; 3. Dorina Nicoleta Lezen, Analiza

situaţiilor financiare ale întreprinderii, Economică,

Bucureşti, 2004; 4. Gheorghe Vâlceanu, Robu Vasile, Nicolaie Georgescu, Analiza economico – financiară, Economică, Bucureşti, 2005; 5. Marius Dincă, Sorina Botiş, Gheorghiţa Dincă, Finaţe, Monedă şi Credit, Universităţii Transilvania din Braşov, Braşov, 2006; 58

6. Marius Dincă, Analiză economico – financiară, Braşov, 2008; 7. Constantin Cojocaru, Geană Călin, Analiza economico – financiară, Economică, Bucureşti, 2004; 8. Bârsan Mihaela, Petrtescu Silvia, Analiza economico – financiară, Universităţii, Bucureşti, 2003; 9. Gotcu Cezar, Analiza rentabilităţii societăţiilor comerciale, ASE, 2008; 10. Robu Vasile, Nicolae Georgescu, Analiza economico – financiar, Economică, Bucureşti, 2004; 11. Ghic Graţiela, Analiză economico – financiară – noţiuni teoretice, Universitară, Bucureşti, 2006; 12. Isfănescu Aurel Robu Vasile, Analiză economico – financiară, ASE, Bucureşti, 2003; 13. Racoceanu Constantin, Analiza economico-financiara a profitului, Economică, Bucureşti, 2006; 14. Iosif Gheorghe, Analiza diagnostic a firmei, Tribuna economică, Bucureşti, 2006; 15. Vasilescu Camelia, Robu Vasile, Analiza performantelor intreprinderii pe baza profitului global, Tribuna economică, Bucureşti, 2005; 16. François Perraux; 17. www.icmrsg.ro; 18. www.bvb.ro/ListedCompanies/SecurityDetail.aspx?s=ICMR; 19. www.onrc.ro/romana/servicii; 20. www.preferatele.com/economie; 21. www.referate.ro/economie;

59