Amintiri False

Amintiri false

Cuprins 1.Memoria-proces psihic 2.Memoria explicita(declarativa) 1.Memoria episodica 2.Memoria semantica 3.Hipocampul-Lobul temporal 3.Memoria implicita(non-declarativa) 1.Deprinderi -Cerebel 2.Incarcare -Neocortex 3.Conditionare -Reactii emotionale -Amigdala -Musculatura scheletica -Cerebel 4.Non-asociativa -Calea reflexului 5.Amintiri false

Introducere

Se pare ca datoram memoriei aproape tot ceea ce avem sau suntem: ideile si conceptiile noastre reprezinta activitatea ei, iar perceptia, gandirea si activitatea de zi cu zi sunt derivate din aceasta sursa. Memoria colecteaza nenumarate fenomene intr-un tot unitar; si asa cum organismul nostru s-ar risipi intr-o pulbere de particule componente, daca ele nu ar fi tinute prin atractia materiei, tot asa si constiinta ar fi divizata in tot atatea fragmente precum secundele traite, daca nu ar exista forta de legatura si unificare a memoriei. (Atkinson si colaboratorii, 2002, apud Hering, 1920, p.341).

Memoria-proces psihic Conduitele omului( impresiile, imaginile, gandurile, emotiile, miscarile) nu se “volatizeaza” fara a lasa nici o urma, ci “dispar” in trecut, se sedimenteaza, se cristalizeaza pentru ca apoi sa influenteze alte conduite ce sunt executate actual.Asadar, conduitele actuale ale organismului depind de experientele sale anterioare, iar acestea sunt fixate si reactualizate cu ajutorul memoriei.Conceptul de memorie se refera la “relatiile functionale existete intre 2 grupe de conduite observabile, separate printr-un interval temporal de durata variabila...Primele conduite apartin fazei de achizitie. Conduitele ulterioare apartin fazei de actualizare(Zlate, 2000, apud Flores, 1974, p.128). Psihologii considera ca este util sa se faca anumite distinctii legate de memorie. Una din ele se refera la cele 3 stadii ale memoriei: encodarea, stocarea si reactualizarea informatiilor. Alte distinctii se refera la diferite tipuri de memorie. Acestea pot fi folosite la stocarea informatiei pe termen scurt sau lung, precum si la stocarea diferitelor tipuri de informatii ( de exemplu, un tip de memorie pentru fapte, si un alt tip pentru deprinderi).(Atkinson si colaboratorii, 2002, p.341). Cele mai multe date se refera la memoria faptelor, la experientele noastre personale. Tipul de memorie pe care il intelegem cel mai bine este acela prin care o persoana isi aminteste in mod constient de un eveniment din trecut, iar aceasta amintire va fi traita ca si cum are loc intrun anumit timp si spatiu. Acest tip de memorie, denumita memorie explicita, va fi tema centrala a mai multor sectiuni din acest capitol. Urmatoarele doua sectiuni se refera la natura encodarii, stocarii si reactualizarii in memoria de scurta durata si in memoria explicita de lunga durata. Apoi, vom examina ceea ce se cunoaste despre un alt tip de memorie, care include memoria deprinderilor, si care este cunoscuta ca memorie implicita.(Atkinson si colaboratorii, 2002, p.343)

Memoria explicita( declarativa) Memoria explicita se refera la tipul de memorie manifestat in reproducerea sau recunoasterea informatiilor, la nivelul careia reproducem in mod constient informata din trecut. Memoria episodica. Faptele episodice se refera la episoadele personale.Pentru a da cateva exemple, amintirea absolvirii liceului este un fapt episodic, la fel este si amintirea pentru ceea ce ai avut la cina seara trecuta.In fiecare din aceste cazuri, episodul este encodat in raport cu tine ca individ(absolvirea ta, cina ta etc.) si de obicei in raport cu o data si cu un loc specifce. Memoria semantica. Faptele semantice se refera la adevarurile generale.Faptele semantice includ amintirea, sau informatia conform careia cuvantul “burlac” inseamna barbat necasatorit, iar luna septembrie are 30 de zile.In aceste cazuri, informatia este encodata mai degraba in relatie cu alte informatii decat in relatie cu tine insuti, neexistand vreo encodare a timpului si locului. De exemplu, probabil, nu iti amintesti prea multe despre contextul in care ai invatat faptul ca luna februarie are 29 de zile la fiecare 4 ani.(Atkinson si colaboratorii,2002, apud Tulving,1985, p.374) Faptele episodice si semantice sunt stocate in memorii diferite ? Prezenta amneziei sugereaza ca ele pot fi stocate in memorii diferite. Lasand deoparte pierderea severa de memorie, majoritatea amnezicilor par a avea o inteligenta normala. Aceasta insemna ca ei au un vocabular si o serie de cunostinte normale despre lume, ceea ce arata ca ei sunt relativ normali in ce priveste informatia semantica. Apoi, la majoritatea formelor de amnezie, memoria pentru informatia semantica este disponibila, in timp ce memoria pentru episoadele personale este afectata,fapt care sugereaza ca cele doua tipuri de fapte sunt intr-adevar stocate in memorii diferite. Psihologii au facut progrese substantiale in ceea ce priveste determinarea bazelor fiziologice ale consolidarii informatiei. Rolul hipocampului in consolidare pare a fi acela al unui sistem de interlegatura, care interconecteaza toate aspectele unei informatii particulare, stocate in dferite zone ale creierului(Atkinson si colaboratorii,2002, apud Squire, Cohen, Nadel, 1984, p.362).Leziuni ale hipocampuluivor cauza tulburari severe de memorie. Acest fapt a fost demonstrat de un studiu care a inceput cu analiza problemelor specifice ale memoriei unui pacient-probleme datorate unor complicatii aparute in urma interventiei de bypass coronariansi care s-a sfarsit cu o necropsie detaliata a creierului sau;Hipocampul era singura structura

cerebrala afectata(Atkinson si colaboratorii, 2002, apud Zola-Morgan, Squire, Amaral, 1989, p. 363). Un studiu mai recent efectuat pe maimute ofera cea mai bun dovada, si anume: functia hipocampului consta in consolidarea informatiilor relativ recente. Grupul de maimute experimentale au invatat sa faca deosebirea intre 100 de perechi de obiecte; la fiecare pereche, hrana se gasea sub un singur obiect, pe care maimuta o putea lua numai daca ridica acel obiect. Intrucat toate obiectele se deosebeau intre ele, maimutele au invatat in mod esential 100 de probleme diferite. 20 dintre aceste probleme au fost cu 16 saptamani inainte ca cercetatorii sa indeparteze chirurgical hipocampul maimutelor; seturile aditionale de cate 20 de probleme au fost invatate cu 12, 8, 4 sau 2 saptamani inainte de interventia chirurgicala. La 2 saptamani dupa operatie, cercetatorii au testat memoria maimutelor cu o singura incercare la fiecare 100 de perechi. Descoperirea esentiala a fost aceea ca maimutele experimentale si-au amintit discriminarile invatate cu 12, 16 sau 20 de saptamani inainte de operatie(la fel ca maimutele din lotul de control), insa nu si-au amintit chiar atat de bine discriminarile invatate cu 2, 4 saptamani inainte de interventia chirurgicala, precum maimutele de control.Mai mult decat atat, maimutele experimentale isi aduc aminte mai putin de discriminarile invatate cu 2-4 saptamani inainte de operatie, decat de discriminarile invatate mai recent.Aceste rezultate sugereaza faptul ca amintirile raman in hipocamp o perioada de numai cateva saptamani; numai in acest interval de timp memoria este afectata prin indepartarea chirurgicala a hipocampului.(Atkinson si colaboratorii, 2002, p. 363) Memoria implicita( non-declarativa) Memoria implicita se refera la tipul de memorie care se manifesta in sine ca o imbunatatire a unor sarcini perceptuale, motorii sau cognitive, fara reproducerea constenta a experintelor care au condus la acea imbunatatire. Deprinderi. Exista si un alt tip de memorie, tipul care se manifesta adesea prin deprinderi, si care reprezinta o imbunatatire a unei anumite sarcini perceptuale, motorii sau cognitive, fara amintirea constienta a experintelor care duc la acea imbunatatire. De exemplu, prn practica, putem imbunatati in mod constant abilitatea noastra de a recunoaste cuvintele dintr-o limba

straina dar in momentul recunoasterii cuvantului, si in felul acesta demonstrand depinderea noastra, nu avem nevoie de o amintire constienta a lectiilor care au dus la aceasta imbunatatire.In acest caz memoria este exprimata implicit. Multe din cele ce stim despre memoria implicita le-am invatat de la persoanele care sufera de amnezie. Amnezia se refera la o pierdere partiala a memoriei.Ea poate avea cauze foarte diferite incluzand

leziuni

accidentale

ale

creierului,

comotii,

encefalite,

alcoolism,

soc

electroconvulsivant si procedee chirurgicale( de exemplu, indepartarea chirurgicala a hipocampului pentru a reduce simptomele de epilepsie). Deprinderile conservate in amnezie includ deprinderile motorii, cum ar fi legarea sireturilor sau mersul pe bicicleta, si deprinderile perceptuale, cum ar fi cititul normal sau citirea cuvintelor in oglinda.Sa luam in considerare abilitatea de a citi cuvintele inversate (in oglinda).Pentru a realiza acest lucru este necesara putina practica. Incarcare. Un pattern similar isi face aparitia pentru ceea ce am putea denumi deprinderi cognitive, cum sunt cele implicate in completarea unui fragment, pentru a forma un cuvant( de exemplu, ce cuvant este MOT_ _). In stadiul 1 al experimentului, amnezicului si subiectilor normali li s-a dat sa studieze o lista de cuvinte. In stadiul 2 al experimentului, s-a prezentat fragmentele de cuvinte care erau pe lista si fragmentele de cuvinte care nu erau pe lista, iar subiectii au incercat sa le completeze.Subiectii normali au actionat asa cum era de asteptat, completand mai multe fragmente dupa cuvintele de pe lista, decat dupa cele care nu erau pe lista. Aceasta diferenta se refera la fenomenul de incarcare, doarece cuvintele prezentate in stadiul 1 au facilitat sau au pregatit performanta pentru problemele de completare a fragmentului din stadiul 2 al experimentului.(Zlate, 2000, p.136). Conditionare. Condiţionarea clasică se obţine prin asocierea stimulului condiţionat (SC) acţionând asupra oricărei zone cu un stimul necondiţionat (SN) (nociv) acţionând asupra cozii. SN activează interneuronii modulatori (facilitatori)care vor activa neuronii senzitivi imediat după stimularea de către SC. Amigdala este implicată în formarea memoriei afective. Participă la formarea memoriei implicite şi explicite. Non-asociativa. Activitatea sistemului nervos se realizează prin actul reflex (procesul fiziologic de răspuns la un stimul care acționează asupra unui anumit câmp receptor). Așadar, la stimulii sosiți din mediul extern sau intern, sistemul nervos dă un raspuns rapid și adecvat.

Acest răspuns se numește act reflex. Substratul său anatomic este arcul reflex, constituit din receptor, calea aferentă, centrul reflex, calea eferentă și efectorul. Amintiri false Memoria umană este într-o adaptare continuă la lumea în care trăim. Acum, un nou proiect artistic îşi doreşte să sublinieze că procesul de formare a amintirilor poate fi supus greşelilor. V-aţi amintit vreodată un eveniment într-un mod complet greşit, având totodată convingerea că acesta a avut loc exact aşa cum vi-l amintiţi? Majoritea oamenilor au avut parte de o asemenea senzaţie ce atestă că memoria umană nu este întotdeauna de încredere. Un nou studiu arată că amintirile false sunt foarte uşor de generat. Cercetătorii de la Riken–MIT Center for Neural Circuit Genetics au creat amintiri false în creierul şoarecilor folosind o metodă despre care spun că ar funcţiona şi în cazul oamenilor. Cercetătorii au folosit o tehnică ce presupune activarea neuronilor cu ajutorul luminii pentru a antrena şoarecii să-şi „amintească” o experienţă dureroasă într-un context complet diferit de cel în care au experimentat cu adevărat durerea. Amintirile false au fost codificate în creier de celule cerebrale în acelaşi mod în care sunt codificate amintirile reale. Chiar şi fără manipularea efectuată de oamenii de ştiinţă, amintirile nu sunt de încredere. Numeroase studii au arătat limitele mărturiilor din sălile de judecată, însă foarte puţine studii au analizat modul în care sunt formate amintirile false la nivel celular. „În rândul oamenilor, fenomenul amintirilor false este foarte bine cunoscut de cercetători, iar în anumite cazuri a avut consecinţe legale serioase”, a explicat cercetătorul Susumu Tonegawa, un specialist în neuroştiinţe de la MIT. Atunci când creierul formează o amintirie, o populaţie de celule cerebrale trece prin schimbări fizice sau chimice de durată. Amintirea are două etape: mai întâi, amintirea este creată prin activarea acestor celule cerebrale. Ulterior, ea este reamintită prin reactivarea acestor celule. Oamenii de ştiinţă au lansat ipoteza că aceste celule ale memoriei există, însă nu reuşiseră niciodată să demonstreze prezenţa lor.

Anul trecut, Tonegawa şi colegii săi au arătat că aceste celule există într-o zonă a hipocampului, centrul memoriei din creier. Cercetătorii au modificat genetic şoareci pentru a face anumiţi neuroni sensibili la lumină – o tehnică ce poartă numele de optogenetică – astfel că puteau activa aceste celule prin expunerea lor la lumină albastră. Şoarecii au fost puşi într-o cameră în care au avut parte de şocuri la picioare, făcându-o să „îngheţe” de frică. Animalele au învăţat să asocieze şocurile cu respectiva cameră, formând o amintire a fricii. Ulterior, cercetătorii au pus şoarecii într-o cameră diferită şi au expus la lumină albastră celulele care codificau amintirea fricii. Animalele au reacţionat la fel de înspăimântate ca atunci când se aflau în prima cameră. În cea mai recentă cercetare, grupul de cercetători condus de Tonegawa a dus experimentul un pas mai departe. Mai întâi, oamenii de ştiinţă au permis şoarecilor să exploreze prima cameră fără a avea parte de un şoc la picioare. Apoi au pus şoarecii într-o altă cameră, în care le-au produs şocuri la picioare în timp ce expuneau celulele care codificau amintirea primei camere la lumină albastră. Cercetătorii doreau să afle dacă atunci când puneau şoarecii înapoi în prima cameră aceştia vor reacţiona ca şi cum ar fi fost şocaţi în interiorul ei. Şoarecii au reacţionat exact în acest mod, arătându-se speriaţi când au fost puşi în prima cameră, deşi nu experimentaseră niciun şoc acolo. Cercetătorii au reuşit, astfel, să implanteze o amintire falsă în mintea şoarecilor. Rezultatele studiului sunt detaliate în jurnalul Science. „Amintirile sunt produse de experienţă”, a declarat Tonegawa. Totuşi, în acest caz, animalul nu experimentase un moment de frică în prima cameră, însă îi era frică de această cameră, explică omul de ştiinţă. Rezultatele studiului oferă un model ce explică modul în care se pot forma amintirile false în rândul oamenilor. Înainte ca ştiinţa să conceapă testarea ADN, numeroşi infractori erau condamnaţi în baza declaraţiilor martorilor. Ulterior, când ADN-ul lor a fost testat, „trei sferturi din oamenii condamnaţi la sentinţe lungi în închisoare pe baza declaraţiilor martorilor s-au dovedit a fi nevinovaţi”, explică Tonegawa.

Cercetătorul oferă un exemplu celebru al unei femei care urmărea o emisiune TV când un om a pătruns în apartamentul său şi a violat-o. Omul pe care femeia l-a acuzat de viol era un psihiatru celebru care era invitat într-o emisiune televizată în timp ce femeia era violată. Psihiatrul era într-un studio TV la momentul comiterii violului, astfel că nu putea să fie el violatorul, însă femeia jura că el este vinovatul, deoarece îşi formase o amintire falsă prin care asocia sunetul vocii bărbatului cu violul. „Ca în cazul şoarecilor noştri, amintirea falsă a fost mai puternică”, a explicat Tonegawa. Cum de au ajuns oamenii să aibă abilitatea de a forma amintiri false? Tonegawa speculează că acesta este preţul pe care oamenii îl plătesc pentru creativitate. Imaginaţia ne face inventivi, dar totodată ne face predispuşi să amestecăm evenimente care au avut loc cu unele ce nu s-au întâmplat. „Oamenii sunt foarte creativi. Ca un efect secundar, formăm amintiri false”, a concluzionat cercetătorul.( New York Times, 2013)

Bibliografie Anitei,M. (2010). Fundamentele psihologiei, Bucuresti: Editura Universitara. Atkinson,R.L, Atkinson R.C.,Smith,E.E., Bem,D.J. (2002). Introducere in psihologie, Bucuresti :Editura Tehnica. Zlate,M. (2000).Fundamentele psihologiei, Bucuresti: Editura Pro Humanitate.