Actele Verbale Expresive in Limba Romana _rezumat

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI ŞCOALA DOCTORALĂ A FACULTĂłII DE LITERE

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT ACTELE VERBALE EXPRESIVE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Coordonator ştiinŃific Prof. univ. dr. LILIANA IONESCU-RUXĂNDOIU

Doctorand RAMONA-MARIA NECULA (ZVIRID)

2012

CUPRINS Partea I. Actele verbale expresive din perspectivă teoretică Capitolul I. Introducere 1. Precizări preliminare 1.1. Obiectul cercetării 1.2. Motivarea alegerii subiectului 1.3. Obiectivele şi structura lucrării 2. Cadrul teoretic şi metodologic 2.1. ConsideraŃii privind perspectiva teoretică propusă 2.1.1. Filosofia limbajului şi teoria actelor de vorbire 2.1.2. Analiza conversaŃiei vs analiza discursului 2.1.3. InfluenŃa viziunii griceene: elemente de logică a conversaŃiei, principii pragmatice 2.1.4. Sociolingvistica interacŃională 2.1.5. Aportul interacŃionismului simbolic 2.1.6. Etnografia comunicării 2.2. ObservaŃii privind perspectiva metodologică adoptată 2.2.1. Constituirea corpusului 2.2.2. Tratamentul datelor 3. Prezentarea corpusului studiat 3.1. Date preluate 3.2. Date colectate personal 3.3. ParticularităŃi ale interacŃiunilor incluse în corpus 3.3.1. Interviurile şi emisiunile-portret 3.3.2. Talk show-urile şi emisiunile de tip dezbatere 3.3.3. Reality show-urile 3.3.4. Reportajele televizate 3.3.5. Programele de divertisment 4. Sinteză Capitolul al II-lea. Actele verbale de tip expresiv în bibliografia domeniului 1. Clasa expresivelor în teoria generală a actelor verbale 1.1. Precizări preliminare 1.2. Puncte de vedere 1.3. Elemente de consens 2. Stadiul actual al cercetării 2.1. Actele expresive apreciative 2.2. Actele expresive depreciative 2.3. Actele expresive rutinizate 3. Actele de limbaj expresive şi studiul emoŃiilor 3.1. ContribuŃia interdisciplinarităŃii la investigarea temei 3.2. Actele de tip expresiv în relaŃie cu funcŃiile limbajului 3.3. Problematica emoŃiilor: direcŃii de cercetare, teorii, clasificări 3.3.1. Limite ale definirii emoŃiei, dificultăŃi terminologice 3.3.2. Dimensiuni ale exprimării experienŃei emoŃionale 1

3.3.3. Abordări ale emoŃiei în sfera lingvisticii 3.4. De la clasificarea emoŃiilor la tipologia actelor verbale expresive 4. Sinteză

Partea a II-a. Actele verbale expresive din perspectivă descriptivă Capitolul al III-lea. Descrierea clasei expresivelor în ansamblul actelor de limbaj 1. Definire, condiŃii de reuşită, particularităŃi: o imagine globală a clasei 1.1. ObservaŃii generale 1.2. Aspecte definitorii a) Complimentul b) Lauda şi autolauda c) Insulta d) Critica şi autocritica e) Reproşul şi acuzaŃia f) Salutul g) MulŃumirea şi scuza h) Urarea i) Felicitarea şi condoleanŃele 1.3. Aprecieri concluzive 2. Tipologia actelor expresive: criterii posibile de categorizare 2.1. Criteriul conotaŃiei pozitive sau negative 2.1.1. Actele verbale expresive conotate pozitiv sau favorabil: complimentul, lauda, autolauda 2.1.1.1. Precizări preliminare 2.1.1.2. Categorii de marcatori ai forŃei ilocuŃionare a) Adjective şi locuŃiuni adjectivale cu sens lexical apreciativ b) Substantive şi locuŃiuni substantivale care exprimă o evaluare favorabilă c) Verbe, locuŃiuni verbale şi perifraze cu sens evaluativ pozitiv d) Adverbe şi locuŃiuni adverbiale cu sens apreciativ e) InterjecŃii şi elemente exclamative conotate pozitiv f) Tipuri structurale de enunŃ corespunzătoare actelor expresive pozitive g) Procedee stilistice de calificare meliorativă 2.1.1.3. Aprecieri concluzive 2.1.2. Actele verbale expresive conotate negativ sau defavorabil: insulta, critica, autocritica 2.1.2.1. Precizări preliminare 2.1.2.2. Categorii de marcatori ai forŃei ilocuŃionare a) Adjective şi locuŃiuni adjectivale cu sens lexical depreciativ b) Substantive şi locuŃiuni substantivale care exprimă o evaluare defavorabilă c) Verbe, locuŃiuni verbale şi perifraze cu sens evaluativ negativ 2

d) Adverbe şi locuŃiuni adverbiale cu sens depreciativ e) InterjecŃii şi elemente exclamative conotate negativ f) Tipuri structurale de enunŃ corespunzătoare actelor expresive negative g) Procedee stilistice de calificare peiorativă 2.1.2.3. Aprecieri concluzive 2.1.3. DificultăŃi şi limite ale subcategorizării expresivelor negative. Sugestii de tratare a interferenŃelor: critica, reproşul, acuzaŃia, insulta 2.1.3.1. Precizări preliminare 2.1.3.2. Criterii de diferenŃiere a actelor expresive similare a) Natura acŃiunii vizate b) Gravitatea faptei incriminate c) Gradul de vinovăŃie a receptorului d) PotenŃialul ameninŃător variabil al actului e) Contextul local sau global al enunŃării f) Elementul focalizat g) Includerea sau nu a ideii de revizuire a comportamentului h) Tipul de reacŃie pe care o declanşează 2.1.3.3. Aprecieri concluzive 2.2. Criteriul manierei de performare a actului: realizări indirecte ale actelor verbale expresive. Studiu de caz asupra complimentului 2.2.1. Precizări preliminare 2.2.2. Procedee de realizare indirectă a complimentelor 2.2.2.1. Folosirea de mărci specifice unui alt act verbal 2.2.2.2. Manipularea conŃinuturilor implicite a) Încălcarea maximelor conversaŃionale b) Valorificarea fondului comun de cunoştinŃe c) Exploatarea valorilor stilistice d) Structurile negative generatoare de implicaturi e) Structurile interogative declanşatoare de presupoziŃii 2.2.2.3. Aplicarea unor strategii de evitare a complimentului a) Reluarea în ecou a altei voci b) Folosirea strategică a formelor pronominale şi verbale c) Apelul la impersonalizare d) Focalizarea asupra propriei persoane 2.2.2.4. ContribuŃia mijloacelor paralingvistice la formularea indirectă a complimentelor 2.2.3. Aprecieri concluzive 2.3. Criteriul poziŃiei ocupate în schimbul verbal 2.3.1. Actele expresive iniŃiative. Studiu de caz asupra formulelor de salut 2.3.1.1. Aspecte definitorii 2.3.1.2. Paradigma formulărilor actului verbal al salutului a) Salutul în secvenŃa de deschidere sau de închidere a interacŃiunii b) Salutul cu sau fără manifestări non-verbale c) Salutul ancorat sau non-ancorat temporal d) Formule de salut simetrice sau asimetrice e) Saluturi marcate sau non-marcate 3

f) Saluturi în situaŃii de comunicare formale sau informale g) Alternarea diferitelor formule de salut 2.3.1.3. Aprecieri concluzive 2.3.2. Actele expresive reactive. Studiu de caz: mulŃumirea vs scuza 2.3.2.1. Exprimarea verbală a recunoştinŃei în limba română 2.3.2.1.1. Aspecte definitorii 2.3.2.1.2. Natura obiectului recunoştinŃei a) Beneficiu potenŃial sau real b) Beneficiu material sau non-material c) Beneficiu solicitat sau nesolicitat de către receptor d) Beneficiu previzibil sau imprevizibil e) Beneficiu de importanŃă minoră sau majoră f) Beneficiu în favoarea unui interlocutor cunoscut sau necunoscut 2.3.2.1.3. Paradigma formulărilor actului verbal al mulŃumirii a) MulŃumirea propriu-zisă realizată prin construcŃii minimale b) MulŃumirea propriu-zisă realizată prin construcŃii cu grad variabil de elaborare c) MulŃumirea realizată prin exprimarea aprecierii d) MulŃumirea cu referire la beneficiu e) Referirea la efortul implicat de oferirea unui beneficiu f) Sublinierea reacŃiei pozitive faŃă de autor sau de beneficiu g) Referirea la recompensarea beneficiului h) Dificultatea verbalizării corespunzătoare a recunoştinŃei i) MulŃumirea ironică sau falsa recunoştinŃă j) MulŃumirea şi alte acte verbale 2.3.2.1.4. FuncŃii ale mulŃumirilor a) MulŃumirea în secvenŃa de deschidere a interacŃiunii b) MulŃumirea ca formă de realizare a tranziŃiei c) MulŃumirea ca semnal de întrerupere a interlocutorului d) MulŃumirea în secvenŃa de închidere a interacŃiunii 2.3.2.1.5. Aprecieri concluzive 2.3.2.2. Exprimarea verbală a regretului în limba română 2.3.2.2.1. Aspecte definitorii 2.3.2.2.2. Natura obiectului regretului a) Ofensa potenŃială sau reală b) Ofensa cu obiect verbal sau non-verbal c) Ofensa semnalată de emiŃător sau de interlocutor d) Ofensa deliberată sau involuntară e) Ofensa de importanŃă minoră sau majoră 2.3.2.2.3. Paradigma formulărilor actului verbal al scuzei 4

a) Scuza propriu-zisă realizată prin construcŃii minimale b) Scuza propriu-zisă realizată prin construcŃii cu grad variabil de elaborare c) Scuza realizată prin exprimarea regretului d) Scuza cu referire la ofensă e) Asumarea responsabilităŃii pentru ofensă f) Focalizarea asupra justificării ofensei g) Scuza ironică sau falsul regret 2.3.2.2.4. FuncŃii ale scuzelor a) Scuza ca procedeu de prefaŃare şi atenuare a unui FTA b) Scuza ca formă de corecŃie a interlocutorului c) Scuza ca semnal de neînŃelegere a mesajului d) Scuza cu valoare de tic verbal 2.3.2.2.5. Aprecieri concluzive 3. PoliteŃe şi impoliteŃe în formularea actelor expresive 3.1. Precizări preliminare 3.2. Strategii de realizare a actelor expresive subordonate politeŃii/ impoliteŃii pragmatice 3.2.1. Expresivele propriu-zise conotate pozitiv a) Strategia priorităŃii intereselor celuilalt b) Strategia maximizării meritelor interlocutorului c) Strategia cultivării unei imagini proprii favorabile d) Alte strategii implicate în realizarea expresivelor pozitive 3.2.2. Expresivele propriu-zise conotate negativ a) Strategia minimizării defectelor interlocutorului b) Strategia minimizării propriilor merite şi a maximizării defectelor c) Alte strategii implicate în realizarea expresivelor negative 3.2.3. Expresivele marcat ritualice şi comportamentul verbal politicos a) Strategia interesului datorat celuilalt b) Strategia compensării prejudiciului c) Strategia recompensării beneficiului d) Alte strategii implicate în realizarea expresivelor ritualice 3.3. Aprecieri concluzive 4. Sinteză Capitolul al IV-lea. Actele de limbaj expresive în interacŃiune 1. Mişcări reactive la actele de limbaj expresive. Studiu de caz asupra răspunsurilor la complimente 1.1. Precizări preliminare 1.2. Tipuri de reacŃii la complimente a) Exprimarea recunoştinŃei b) Confirmarea evaluării pozitive c) Maximizarea evaluării pozitive d) Întoarcerea complimentului sau complimentul reciproc e) Contestarea evaluării pozitive f) Minimizarea evaluării pozitive 5

g) Relativizarea evaluării prin plasarea într-o ierarhie h) Transferul asupra altui referent i) ReacŃia în spirit ludic j) Sublinierea dificultăŃii de a răspunde k) Semnalarea efectului perlocuŃionar al actului l) Alternarea diferitelor tipuri de reacŃii 2.3. Aprecieri concluzive 2. Rolul actelor expresive în dinamica relaŃiei interpersonale 2.1. Precizări preliminare 2.2. Aspecte ale repartizării rolurilor interacŃionale în secvenŃele care conŃin acte expresive 2.2.1. Acte verbale expresive în interacŃiuni simetrice 2.2.2. Acte verbale expresive în interacŃiuni asimetrice 2.3. ObservaŃii privind potenŃialul consensual vs conflictual al actelor expresive 2.3.1. ContribuŃia actelor expresive la consolidarea relaŃiei dintre interactanŃi 2.3.2. Deteriorarea relaŃiei interpersonale ca efect al folosirii actelor expresive 2.4. Aprecieri concluzive 3. Studiu de caz final: Actele verbale expresive într-o interacŃiune autentică televizată 4. Sinteză Capitolul al V-lea. ConsideraŃii finale Norme de transcriere a textelor Surse Sigle şi abrevieri Bibliografie

6

REZUMAT Lucrarea propune o analiză pragma-lingvistică a clasei actelor de vorbire expresive în limba română actuală. AtenŃia noastră se îndreaptă asupra a 11 subtipuri de acte verbale pe care le-am inclus în seria expresivelor, pe baza capacităŃii acestora de a indica diferitele atitudini sau stări psihoemoŃionale experimentate de către emiŃător în cursul interacŃiunii: complimentul, lauda, autolauda (exprimând simpatia, admiraŃia, aprecierea sau aprobarea locutorului), insulta, critica, autocritica, reproşul, acuzaŃia (prin intermediul cărora vorbitorul îşi manifestă antipatia, dispreŃul, indignarea, nemulŃumirea sau dezaprobarea), salutul (reprezentând o modalitate de manifestare a interesului şi a bunăvoinŃei faŃă de receptor sau a surprizei de a-l întâlni), mulŃumirea (folosită pentru a exprima recunoştinŃa), scuza (înŃeleasă ca formă de verbalizare a regretului sau a remuşcării). Alte 3 acte de limbaj – urarea, felicitarea şi condoleanŃele (percepute ca mărturii verbale ale participării emiŃătorului la bucuria sau, dimpotrivă, la tristeŃea interlocutorului) – au fost doar menŃionate ca făcând parte din aceeaşi categorie a expresivelor, fără a fi prezentate pe larg, din cauza unei reflectări insuficiente în corpusul de care dispunem. În demersul de faŃă pornim de la convingerea că, prin scopul lor ilocuŃionar de exprimare a unor stări psihologice, actele de limbaj din categoria expresivelor ilustrează existenŃa unei laturi afective şi atitudinale a comunicării, de o importanŃă cel puŃin egală cu aceea a componentei strict informative. Preocuparea pentru studiul mijloacelor verbale prin intermediul cărora se realizează comunicarea de ordin afectiv este alimentată, în parte, de interdisciplinaritatea acestei problematici, care a suscitat interesul mai multor domenii de specialitate: sociolingvistica, antropologia, etnologia, psihologia şi, nu în ultimul rând, lingvistica. MotivaŃia de a aborda tema propusă este dată şi de o insuficientă tratare a acesteia, întrucât actele expresive nu au constituit până în prezent obiectul central al unei sinteze descriptive unitare, nici în lingvistica străină şi nici în cea autohtonă. Considerăm că o cercetare mai amănunŃită a clasei actelor de limbaj expresive ar pune în evidenŃă, pe de o parte, interesul teoretic deloc neglijabil al temei, făcând posibilă o rafinare a teoriei actelor verbale. Pe de altă parte, studierea în ansamblu a clasei actelor de limbaj expresive urmăreşte nu doar obiective teoretice, ci şi obiective practice imediate, ce vizează perfecŃionarea continuă a comunicării interpersonale şi, implicit, a relaŃiilor interumane. Asemenea deziderate pot fi atinse în mare măsură prin cunoaşterea cât mai precisă a mecanismelor pragmatice implicate în structura diferitelor tipuri de acte de limbaj la care interlocutorii apelează în cadrul interacŃiunilor verbale curente. Dedicată celei mai controversate dintre categoriile de acte de limbaj cunoscute, lucrarea de faŃă are un caracter teoretic, descriptiv şi deductiv, direcŃia analizei actelor expresive fiind dinspre teorie spre corpus, în sensul că ne-am propus verificarea anumitor observaŃii de ordin teoretic din bibliografia temei pe un corpus considerat reprezentativ pentru limba română vorbită în perioada contemporană. În tratarea clasei actelor expresive ne-am raportat la contribuŃii de referinŃă din filosofia limbajului, teoria actelor de vorbire, analiza conversaŃiei, analiza discursului, logica conversaŃională, sociolingvistica interacŃională, interacŃionismul simbolic, etnografia comunicării. Această abordare teoretică integratoare a actelor verbale de tip expresiv este dublată de o perspectivă metodologică cumulativă şi sincretică. Corpusul studiat a fost supus unui demers deductiv, analiza transversală a datelor fiind completată cu analiza longitudinală. Am urmărit interacŃiuni exclusiv autentice, dintre care o parte au fost preluate din alte surse existente, iar majoritatea au fost colectate personal, prin înregistrarea unor schimburi verbale televizate sau radiofonice. Transcrise după un sistem în variantă simplificată, care să asigure o cât mai bună lizibilitate, cele peste 10 ore de înregistrări cuprind exemple de acte verbale expresive identificate în interviuri, emisiuni-portret, talk show-uri, dezbateri, reality show-uri, reportaje şi programe de divertisment. 7

Lucrarea este structurată în două părŃi, fiecare a câte două capitole, urmate de un capitol special dedicat concluziilor. Partea I a tezei, Actele verbale expresive din perspectivă teoretică, conŃine două capitole, fiecare având mai multe secŃiuni. Capitolul I, Introducere, urmăreşte, pe de o parte, delimitarea cadrului teoretic şi metodologic al cercetării, iar pe de altă parte, clarificarea modalităŃii de constituire a corpusului studiat, precum şi a abordării teoretice şi metodologice pentru care am optat în valorificarea datelor. EnunŃarea obiectivelor investigaŃiei, sintetizarea şi corelarea orientărilor teoretice şi a metodelor de cercetare aplicate, precum şi prezentarea surselor care au contribuit la realizarea corpusului supus analizei constituie trei secŃiuni separate, urmate de o secŃiune în care sunt formulate concluzii parŃiale. De altfel, toate capitolele se încheie cu o secvenŃă de sinteză, reluată şi îmbogăŃită în secŃiunea de consideraŃii finale. Capitolul al II-lea, Actele verbale de tip expresiv în bibliografia domeniului, vizează raportarea la bibliografia generală a subiectului, cu scopul de a puncta câteva dintre momentele de referinŃă din evoluŃia teoriei actelor verbale şi de a reŃine elementele de consens cu privire la specificul clasei expresivelor (prima secŃiune). Totodată, se încearcă o trecere în revistă a perspectivelor teoretice mai importante – convergente sau divergente – asupra diferitelor acte din categoria expresivelor, urmărindu-se care este stadiul actual al cercetării, aşa cum reiese din literatura străină de specialitate, şi în ce măsură bibliografia lingvistică românească reflectă o preocupare pentru actele verbale expresive (a doua secŃiune). Capitolul cuprinde şi o secŃiune care subliniază contribuŃia interdisciplinarităŃii la investigarea subiectului abordat şi insistă asupra relaŃiei dintre studiul actelor de limbaj expresive şi problematica emoŃiilor. Partea a II-a a tezei, Actele verbale expresive din perspectivă descriptivă, conŃine două capitole aflate în raport de complementaritate. Unul dintre acestea corespunde abordării acŃionale a subtipurilor de acte expresive investigate şi se concentrează mai ales asupra particularităŃilor structurale (observaŃii lexico-semantice privind conŃinutul propoziŃional al actelor analizate, aprecieri în legătură cu structura sintactică şi morfologică a enunŃurilor prin intermediul cărora se realizează actele expresive ş.a.m.d.). Celălalt capitol corespunde abordării inter-acŃionale a clasei actelor de limbaj expresive şi acordă prioritate mai degrabă aspectelor de ordin pragmatic ce Ńin de funcŃionarea expresivelor în fluxul verbal (construirea mişcărilor reactive la actele expresive, intenŃiile şi strategiile comunicative activate prin apelul la acte de limbaj expresive, impactul acestora asupra dinamicii relaŃiilor interpersonale, influenŃa contextului asupra producerii şi receptării actelor urmărite etc.) Capitolul al III-lea al lucrării, Descrierea clasei expresivelor în ansamblul actelor de limbaj, este cel mai amplu, întrucât conŃine descrierea propriu-zisă a clasei expresivelor în ansamblul actelor de limbaj. Acest demers presupune atât identificarea şi definirea actelor verbale incluse în această clasă, cât şi stabilirea unei tipologii în interiorul clasei şi degajarea particularităŃilor pe care le au diferitele subtipuri de acte expresive, urmate de discutarea organizării generale a schimbului verbal care corespunde actelor de limbaj analizate. Prima secŃiune încearcă să ofere o imagine globală a clasei expresivelor şi să identifice actele de vorbire care îndeplinesc condiŃiile de reuşită definitorii pentru această clasă. Cea de-a doua secŃiune, cuprinzând mai multe subsecŃiuni, vizează categorizarea actelor de tip expresiv, pornind de la un set de criterii, ierarhizate în funcŃie de relevanŃă. Sunt discutate atât principiile care fundamentează clasificarea actelor expresive, cât şi dificultăŃile pe care le implică acest demers. Mai întâi, este urmărit criteriul conotaŃiei pozitive sau negative a actelor expresive. Una dintre subsecŃiuni tratează actele verbale expresive conotate pozitiv şi prezintă 3 subtipuri de acte de calificare meliorativă (complimentul, lauda, autolauda), punând în prim-plan principalele clase lexico-semantice cu rol de marcatori ai forŃei ilocuŃionare. În mod simetric, o altă subsecŃiune tratează 3 subtipuri de acte expresive de calificare peiorativă (insulta, critica, autocritica), situate în opoziŃie cu perechile lor anterior menŃionate. Următoarea subsecŃiune surprinde unele interferenŃe şi suprapuneri între actele incluse în seria expresivelor şi oferă câteva sugestii pentru evitarea eventualelor confuzii. Analiza urmăreşte diferenŃele de nuanŃă care se pot stabili între actele expresive conotate negativ (critica, 8

reproşul, acuzaŃia, insulta). Mai apoi, este pus în discuŃie criteriul manierei de performare a actelor analizate. În această subsecŃiune separată sunt inventariate şi ilustrate procedeele mai frecvente de realizare indirectă a actelor de limbaj expresive, cu referire la cazul complimentului. Nu în ultimul rând, actele expresive sunt abordate în lumina altui criteriu de diferenŃiere, şi anume poziŃia ocupată în schimbul verbal care le înglobează. Una dintre subsecŃiuni prezintă formulele de salut, considerate acte iniŃiative, iar celelalte două subsecŃiuni prezintă mulŃumirea şi scuza, reprezentative pentru actele verbale expresive de natură reactivă. Capitolul se încheie cu o discuŃie privind modul în care intervin principiile pragmatice în structurarea diverselor subtipuri de acte expresive. În secŃiunea respectivă, interesul nostru a vizat mecanismele şi strategiile de realizare determinate de politeŃea sau impoliteŃea pragmatică. Capitolul al IV-lea, Actele de limbaj expresive în interacŃiune, are ca obiect analiza actelor verbale de tip expresiv în fluxul conversaŃiei. Prima secŃiune reprezintă un studiu de caz asupra răspunsurilor la complimente, ca punct de plecare pentru o înŃelegere globală a mişcărilor reactive la actele de limbaj expresive. În cea de-a doua secŃiune am încercat să arătăm ce rol îndeplinesc actele expresive în relaŃia dintre interactanŃi, prin potenŃialul lor consensual sau conflictual, pornind de la constatarea că acestea pot să contribuie atât la consolidarea, cât şi la deteriorarea raporturilor interpersonale, în funcŃie de datele concrete ale situaŃiei de comunicare. Aşadar, prima dintre secŃiunile constitutive ale ultimului capitol al tezei limitează analiza la un singur subtip de act expresiv – complimentul – fără a pierde din vedere posibilitatea de a se ajunge la unele generalizări valabile şi pentru celelalte acte din aceeaşi clasă. Cea de-a doua secŃiune asigură o privire panoramică asupra clasei expresivelor, interpretate din perspectiva relaŃiilor interpersonale dintre interactanŃi. Capitolul se încheie cu studiul de caz intitulat Actele verbale expresive într-o interacŃiune autentică televizată, conceput ca o analiză longitudinală aplicată unui schimb verbal integral, ce vine în completarea analizelor transversale pe secvenŃe punctuale, decupate din interacŃiuni mai ample care nu au putut fi urmărite în toată complexitatea lor. IntenŃia noastră a fost să reliefăm, cu ajutorul unei singure interacŃiuni semnificative pentru configuraŃia corpusului investigat, cât mai multe dintre aspectele definitorii ale actelor de limbaj examinate, reunind diversele idei teoretice şi instrumente de analiză la care am făcut apel în paginile acestei teze. Capitolul al V-lea, ConsideraŃii finale, include şi anumite aprecieri cu privire la specificul actelor de limbaj expresive în cultura română. Activitatea de documentare desfăşurată în vederea redactării tezei de faŃă, dar şi a altor proiecte adiacente, ne-a determinat să ne asumăm şi provocarea de a verifica şi de a completa ipotezele formulate anterior de alŃi autori în legătură cu individualitatea limbii şi a culturii române, de această dată din punctul de vedere al actelor de limbaj actualizate pentru exprimarea atitudinilor şi a emoŃiilor. Tentativa noastră se sprijină pe rezultatele unor studii interculturale din care am recuperat termenul comparant, în absenŃa unui corpus care să ne permită o analiză contrastivă propriu-zisă a actelor expresive în limba română şi în alte limbi. Astfel, am avut ocazia de a reflecta asupra unor aspecte precum: semnificaŃiile şi valorile asociate actelor expresive în cultura autohtonă, reperele tipice de motivare şi de interpretare a utilizării lor, caracteristicile pe care acestea le imprimă comportamentului verbal sau stilului comunicativ al românilor, tendinŃele generale şi recente de formulare, de inserare şi de alternare a diferitelor subtipuri de acte expresive în conversaŃie, precum şi maniera de a reacŃiona la acestea ş.a.m.d. InformaŃiile obŃinute pe această cale pot revela deopotrivă similitudinile şi deosebirile dintre cultura română şi alte culturi străine, cu relevanŃă în planul comunicării interculturale. Rezultatele cercetării au pus în evidenŃă următoarele particularităŃi ale clasei de acte verbale analizate:
Actele verbale de tip expresiv ilustrează dimensiunea afectivă şi atitudinală a comunicării Prin intermediul actelor de limbaj din categoria expresivelor, vorbitorii exprimă o paletă cât se poate de diversificată de atitudini sau stări psiho-emoŃionale: de la simpatie, admiraŃie, apreciere, aprobare (complimentul, lauda), la antipatie, dispreŃ, indignare, nemulŃumire, dezaprobare (insulta, 9

critica, reproşul, acuzaŃia), interes şi bunăvoinŃă (salutul), recunoştinŃă (mulŃumirea), regret şi remuşcare (scuza).Aşadar, rolul actelor expresive nu se reduce la simpla transmitere de informaŃii, prin descrierea neutră a realităŃii observate, ci presupune reflectarea subiectivă a acesteia, prin manifestarea explicită sau implicită a anumitor atitudini şi sentimente ale emiŃătorului faŃă de conŃinutul propoziŃional asertat. În consecinŃă, mesajul pe care actele verbale de tip expresiv îl poartă trece dincolo de a spune despre lucruri cum sunt şi conduce la modificări în planul imaginii individuale şi al relaŃiilor dintre interlocutori.
Actele verbale expresive reflectă poziŃionarea favorabilă sau defavorabilă a locutorului în discurs PoziŃionarea este inerentă oricărei activităŃi de comunicare, iar actele de limbaj care oferă sugestii privind starea de spirit experimentată de către locutor şi atitudinea adoptată în interacŃiune sunt actele expresive. Marcatorii lexico-semantici şi stilistici din conŃinutul propoziŃional al actelor verbale expresive orientează poziŃionarea favorabilă sau defavorabilă a locutorului faŃă de obiectul enunŃării. Adjectivele şi locuŃiunile adjectivale, substantivele şi locuŃiunile substantivale, verbele, locuŃiunile verbale şi perifrazele, adverbele şi locuŃiunile adverbiale, interjecŃiile şi elementele exclamative, dar şi anumite procedee stilistice de calificare indică poziŃionarea favorabilă a locutorului atunci când vehiculează conotaŃii pozitive, în timp ce aceleaşi categorii lexico-semantice indică poziŃionarea defavorabilă atunci când sunt purtătoare de conotaŃii negative. Complimentele, laudele şi autolaudele reflectă atitudinea apreciativă a emiŃătorului la adresa interlocutorului sau a propriei persoane, iar insultele, criticile şi autocriticile reflectă atitudinea depreciativă a vorbitorului, îndreptată şi de această dată asupra receptorului sau auto-adresată.
Actele verbale expresive au un potenŃial măgulitor sau ameninŃător la adresa imaginii emiŃătorului şi/ sau a receptorului Unele dintre actele de tip expresiv precum lauda, complimentul, dar şi salutul, mulŃumirea sau scuza sunt considerate acte de limbaj inerent politicoase, asociate cu un potenŃial ilocuŃionar măgulitor la adresa destinatarului. În schimb, celelalte acte expresive, precum insulta, critica, acuzaŃia sau reproşul sunt considerate a avea mai degrabă un potenŃial ameninŃător, prin evaluările negative pe care le vehiculează. De fapt, actele din prima categorie nu sunt nici ele în totalitate pozitive pentru ambii locutori implicaŃi. Deşi, în principiu, acestea sunt valorizante pentru receptor, pot avea unele efecte negative asupra teritorului celuilalt şi chiar asupra propriei imagini. Expresivele pozitive, prin care sunt transmise aprecieri la adesa interlocutorului, presupun un schimb, îl îndatorează pe receptor şi îl obligă la o acŃiune compensatorie.
Actele verbale expresive pot ocupa rolul intervenŃiei iniŃiative sau al celei reactive în schimbul verbal în care apar Schimburile verbale care înglobează acte de limbaj expresive reflectă o organizare secvenŃială specifică, iar părŃile perechii de adiacenŃă nu se succedă la întâmplare, ci în conformitate cu anumite reguli conversaŃionale. Actele de tip expresiv se raportează prospectiv sau retrospectiv la acŃiunile (inter)locutorilor, cele cu caracter rutinizat putând fi puse, într-un mod mai evident, în legătură cu elemente precise ale istoricului conversaŃional. Din punctul de vedere al secvenŃialităŃii, salutul reprezintă un act expresiv de natură iniŃiativă, iar mulŃumirea şi scuza au statut de acte reactive sau consecutive şi intră într-un raport de complementaritate structurală cu alt act, deoarece se corelează cu o acŃiune prealabilă care le motivează existenŃa în fluxul verbal.
Actele verbale expresive au rol în organizarea discursivă FuncŃia principală a actelor expresive de a exprima atitudini şi sentimente este dublată, în anumite situaŃii de comunicare, de alte roluri contextuale. Unele dintre actele de vorbire expresive ajung să funcŃioneze ca marcatori discursivi, punctând momente-cheie ale interacŃiunii. Formulele de salut, mulŃumirile, scuzele şi chiar complimentele apar frecvent în secvenŃele de deschidere şi de închidere a interacŃiunii, unde contribuie la detensionarea atmosferei şi la captarea atenŃiei interlocutorului, asigurând premisele unei comunicări reuşite. Întrucât deschiderea şi închiderea 10

conversaŃiei sunt într-o anumită măsură problematice, actele expresive constituie mijloace lingvistice care pot rezolva dificultăŃile ce derivă din angajarea unui dialog şi retragerea din acesta. Totodată, actele în cauză pot interveni în secvenŃele de schimbare a topicului şi de realizare a tranziŃiei de la un subiect de discuŃie la altul, context în care neutralizează efectul negativ al trecerilor bruşte la teme noi, în virtutea principiului pragmatic al cooperării.
Formulările actelor verbale expresive pot varia considerabil sub aspectul constituenŃilor, în funcŃie de o multitudine de parametri În funcŃie de datele concrete ale situaŃiei de comunicare şi de competenŃa comunicativă individuală a locutorului, formulările actelor verbale expresive sunt influenŃate într-o măsură variabilă de coordonate obiective şi subiective, precum: momentul din zi în care are loc schimbul verbal (formulele de salut sunt cele care prezintă posibilitatea unei ancorări temporale); durata perioadei în care interactanŃii nu au comunicat sau urmează să întrerupă comunicarea (şi de această dată este cazul salutului); vârsta şi sexul interactanŃilor (se reflectă cu precădere în formulele de salut, mulŃumirile sau scuzele pe care vorbitorii le aleg); numărul participanŃilor la interacŃiune (influenŃează mai ales actul salutului, dar şi pe cel al mulŃumirii sau al scuzei); statutul socio-profesional al interactanŃilor (are un impact important în construirea tuturor actelor de limbaj expresive, precum şi a răspunsurilor la acestea); natura raporturilor sociale dintre interlocutori (influenŃează considerabil alegerile vorbitorilor, atât în cazul actelor expresive pozitive, cât şi in cazul celor negative sau al celor rutinizate); gradul de formalitate a interacŃiunii (orientează emiŃătorul în alegerea formulelor de salut, a mulŃumirilor şi a scuzelor, precum şi în realizarea eventualelor acte expresive de calificare); nivelul de familiaritate a relaŃiilor interpersonale (influenŃează atât repertoriul de acte expresive utilizate, cât şi maniera particulară de realizare a acestora); direcŃia de evoluŃie a relaŃiei dintre interactanŃi (se corelează cu ponderea actelor expresive de un anumit tip, întrucât prezenŃa expresivele pozitive sugerează un schimb verbal armonios, cu caracter consensual, în timp ce frecvenŃa expresivelor negative anunŃă un schimb verbal tensionat, cu caracter conflictual).
Actele verbale expresive permit atât performarea directă, cât şi performarea indirectă, iar realizările implicite au motivaŃii multiple, în funcŃie de necesităŃile şi constrângerile cadrului discursiv Exemplele observate demonstrează că, pe lângă formulările directe sau explicite, actele verbale expresive prezintă posibilitatea unei realizări indirecte sau implicite. Performarea actelor expresive, mai ales în varianta indirectă, presupune manipularea conŃinuturilor implicite, concomitent cu valorificarea fondului comun de informaŃii lingvistice şi extralingvistice şi solicită în grade diferite competenŃele lingvistice, enciclopedice, logice şi retorico-pragmatice ale vorbitorilor. În general, apelul la procedee de realizare indirectă a actelor expresive reflectă eforturile emiŃătorului de a gestiona cât mai bine relatiile interpersonale şi disponibilitatea acestuia pentru negocierea sensului actelor de limbaj performate. În cazul complimentului, performarea prin mecanisme ale indirecŃiei prezintă următoarele motivaŃii posibile: diminuarea potenŃialului ameninŃător pe care actul în cauză l-ar putea avea la adresa imaginii individuale proprii sau la adresa teritoriului celuilalt; grija emiŃătorului de a nu-şi impune punctul de vedere; întreŃinerea strategică a unei anume indeterminări care să-i permită locutorului o eventuală ajustare a intenŃiei comunicative iniŃiale în funcŃie de răspunsul oferit de receptor; încercarea de obiectivare a emiŃătorului, ca efect al conştientizării faptului că exprimarea mult prea directă a atitudinii experimentate (fie ea una favorabilă) poate fi percepută negativ de către interlocutor; adecvarea discursului la statutul interlocutorului şi la particularităŃile cadrului discursiv; preocuparea locutorului pentru varierea expresiei lingvistice şi evitarea performării unui anumit act expresiv într-o manieră previzibilă; intenŃia de a asigura un plus de credibilitate actului în cauză, mai ales atunci când acesta transmite evaluări pozitive formulate intensiv; timiditatea şi reticenŃa comunicativă a emiŃătorului; obŃinerea unui efect de insistenŃă, în măsura în care formulările indirecte însoŃesc şi subliniază realizările directe ale actului. 11


Actele verbale expresive antrenează mişcări reactive de diferite tipuri Prin statutul de acte verbale care presupun luarea de poziŃie, actele expresive antrenează, la rândul lor, reacŃii din partea receptorilor. Actele expresive şi mişcările reactive care le corespund se condiŃionează reciproc şi activează anumite aşteptări ale vorbitorilor. Răspunsurile se negociază şi se construiesc progresiv în interacŃiune, reflectând capacitatea vorbitorilor de a reveni asupra intenŃiilor comunicative iniŃiale. Am ilustrat varietatea răspunsurilor posibile la actele verbale de tip expresiv prin referire la situaŃia complimentului. În cazul acestui act de limbaj, reacŃiile pot fi reprezentate gradual, acordul şi dezacordul constituind extremităŃile unei scale care include o multitudine de forme de tranziŃie. Fiecare tip de reacŃie poartă un anumit mesaj, trimiŃând la percepŃia locutorului asupra actului de vorbire la care se răspunde: exprimarea de către receptor a recunoştinŃei faŃă de emiŃătorul complimentului indică perceperea actului în cauză drept “un cadou” ce îndatorează destinatarul; reacŃia de maximizare a evaluării favorabile pe care complimentul o poartă demonstrează înŃelegerea de către receptor a acestui act ca pe o ocazie propice pentru a se pune în valoare; mişcările reactive de întoarcere a complimentului se justifică prin faptul că receptorul poate percepe complimentul ca pe o manifestare a dorinŃei emiŃătorului de a fi, la rândul său, apreciat; reacŃia de contestare a evaluării pozitive poate indica lipsa disponibilităŃii receptorului de a se lăsa observat de către emiŃător; răspunsul prin care evaluarea pozitivă este minimizată trimite la interpretarea complimentului drept un act ce proiectează aşteptări pozitive asupra destinatarului; transferul asupra altui referent se justifică prin interpretarea complimentului drept o formă de responsabilizare a receptorului, căruia i se atribuie anumite merite, şi trimite la refuzul acestuia de a-şi asuma în totalitate meritele respective; reacŃia de evocare a unui termen de comparaŃie superior reflectă înŃelegerea de către receptor a obligaŃiilor ce derivă din statutul privilegiat care îi este atribuit prin intermediul complimentului; reacŃia în spirit ludic arată că actul complimentului poate fi perceput ca un pretext pentru destinderea atmosferei şi pentru accelerarea relaŃiilor interpersonale; mişcările reactive prin care destinatarul subliniază dificultatea de a răspunde sau semnalează efectul perlocuŃionar al actului confirmă înŃelegerea de către receptor a statutului problematic al complimentului, capabil să pună individul într-o postură vulnerabilă, transformându-l în obiect al observaŃiei celuilalt. În principiu, formele de răspuns la actul expresiv al complimentului sunt cu atât mai elaborate cu cât actul este mai problematic în contextul în care se actualizează. Comentariile reactive prin care este relativizată valoarea obiectului complimentului par a fi cele mai accesibile variante de răspuns pentru vorbitori.
Actele de tip expresiv contribuie într-o măsură mai mare decât oricare alte acte de limbaj la controlul vorbitorilor asupra imaginii individuale Actele expresive de calificare meliorativă sau peiorativă (complimentul, lauda, autolauda sau insulta, critica, autocritica) sunt ilustrative pentru managementul imaginii individuale, deoarece prin intermediul lor vorbitorul are posibilitatea, pe de o parte, de a-şi proiecta şi revendica o anumită identitate, iar pe de altă parte, de a atribui celorlalŃi anumite particularităŃi identitare, evaluate pozitiv sau negativ. Evaluările transmise prin apelul la acte de tip expresiv din categoria celor cu potenŃial de calificare sunt obiectul permanentei negocieri dintre interactanŃi, care pot accepta şi valida aceste evaluări sau, dimpotrivă, le pot respinge, invalida, nuanŃa. Prin folosirea actelor expresive se poate obŃine atât ameliorarea, cât şi deteriorarea imaginii individuale a locutorilor.
Actele verbale expresive reflectă natura relaŃiilor interpersonale şi influenŃează decisiv evoluŃia consensuală sau conflictuală a acestora Pe lângă contribuŃia importantă pe care o au în negocierea şi controlul identităŃilor sociale puse în dialog, actele expresive au un rol strategic în gestionarea relaŃiilor interpersonale în comunicare. Acestea sunt relevante atât pentru statutul participanŃilor, deoarece dezvăluie particularităŃi identitare ale locutorilor, cât şi pentru caracterizarea raporturile instituite între interactanŃi. Actele expresive au fost identificate în egală măsură în interacŃiuni simetrice (comunicarea în sfera privată, în interiorul familiei sau în interiorul aceluiaşi grup, în care schimbul verbal se desfăşoară pe axa orizontală) şi în interacŃiuni asimetrice, caracterizate prin exercitarea de către participanŃi a unor 12

raporturi de putere (comunicarea în sfera publică, în situaŃii de complementaritate a rolurilor interacŃionale sau în interacŃiuni ierarhice în care schimbul verbal se desfăşoară pe axa verticală). Atunci când actele expresive apar în cadrul unor relaŃii simetrice, ele sunt valorificate ca resurse de validare a unor raporturi egalitare (de pildă, exemplul saluturilor simetrice folosite între prieteni). În schimb, în cadrul relaŃiilor asimetrice, actele expresive sunt valorificate ca marcatori discursivi de consolidare a poziŃiei dominante (cazul criticilor adresate de către părinŃi copiilor) sau de identificare cu poziŃia vorbitorului dominat (cazul saluturilor asimetrice folosite de către subalterni în comunicarea cu superiorii). Revendicarea unui statut dominant în comunicare şi sublinierea autorităŃii poziŃiei ocupate se poate asocia şi cu folosirea actelor autovalorizante. În situaŃii de asimetrie sau de complementaritate a rolurilor interacŃionale se poate spune că repartizarea actelor expresive urmează direcŃia exercitării controlului în comunicare (actele devalorizante aparŃin, de regulă, vorbitorului aflat pe o poziŃie de superioritate). În schimb, evaluarea pozitivă poate să fie iniŃiată atât de către vorbitorul cu statut dominant, cât şi de către cel dominat. Actele verbale expresive sunt relevante pentru statutul participanŃilor şi, în plus, îşi pun amprenta asupra direcŃiei de evoluŃie a raporturilor dintre aceştia, funcŃionând ca mijloace pragmalingvistice de ajustare a relaŃiilor interpersonale în comunicare. În general, actele expresive conotate pozitiv asigură o atmosferă de solidaritate şi de cooperare între interactanŃi. Actele expresive rutinizate au, de asemenea, o funcŃie de consolidare a relaŃiilor interlocutive. Astfel, complimentele, laudele, împreună cu formulele de salut, mulŃumirile şi scuzele au un rol benefic în comunicare, întrucât prin intermediul lor relaŃiile interpersonale sunt reafirmate şi consolidate. Atunci când acestea lipsesc (mai ales dacă se impune corelarea lor cu o acŃiune anterioară, ca în cazul mulŃumirilor şi scuzelor) sau când sunt actualizate ironic, imaginea locutorilor are de suferit, ceea ce atrage şi o degradare a raporturilor interpersonale. În schimb, actele expresive conotate negativ (insulta, critica, reproşul şi acuzaŃia) marchează, aproape întotdeauna, caracterul tensionat, conflictual al schimbului verbal în care apar. În special actul de calificare peiorativă al insultei are un caracter ameninŃător şi ofensiv pronunŃat, iar folosirea lui poate duce la deteriorarea iremediabilă a relaŃiilor dintre interlocutori.
Actele verbale expresive se corelează cu strategiile şi formele de manifestare a politeŃii sau a impoliteŃii pragmatice în comunicare CerinŃele principiului pragmatic al politeŃii intervin atât în formularea actelor expresive, cât şi în construirea mişcărilor reactive. Strategiile subordonate politeŃii au în vedere atât protejarea feŃei pozitive (care Ńine de cultivarea unei imagini proprii favorabile, de nevoia individului de a fi apreciat şi aprobat, de interesul pentru accelerarea relaŃiilor interpersonale), cât şi protejarea feŃei negative a interactanŃilor (care se referă la conservarea propriului teritoriu, păstrarea distanŃelor în comunicare). Acte expresive precum complimentele, laudele, autolaudele, saluturile, mulŃumirile sau scuzele servesc îndeplinirii obiectivelor comportamentului verbal politicos. Pe de altă parte, eventuala ameninŃare pe care o prezintă folosirea actelor expresive în conversaŃie poate viza în egală măsură faŃa pozitivă sau faŃa negativă a emiŃătorului sau a receptorului, culminând cu producerea unor acte de impoliteŃe la adresa celuilalt. Exprimarea directă a unui act expresiv conotat negativ constituie o manifestare de impoliteŃe pragmatică la adresa interlocutorului. Folosirea ironică a actelor expresive conotate pozitiv reprezintă, de asemenea, o formă de impoliteŃe. Acte expresive precum criticile, reproşurile, acuzaŃiile şi insultele sunt folosite pentru afirmarea dezacordului faŃă de interlocutor, contestarea grilei de valori a celuilalt, diminuarea importanŃei acestuia, mergând până la anularea identităŃii sale. Astfel de acte verbale au potenŃial ameninŃător, agravează imaginea interlocutorului, cu atât mai mult cu cât forŃa lor ilocuŃionară nu este compensată prin acŃiuni redresive. Cu alte cuvinte, actele expresive conotate negativ sunt mărci evidente ale confruntării şi ilustrează dimensiunea agresivă a limbajului. Pornind de la particularităŃile definitorii ale clasei de acte verbale expresive manifestate în corpusul de interacŃiuni autentice supus observaŃiei, putem face unele aprecieri privind actualizarea specifică a acestor acte de limbaj în cultura română. Specificitatea culturii române şi a 13

comportamentului comunicativ tipic românesc în ceea ce priveşte condiŃiile particulare de realizare şi mecanismele de funcŃionare a actelor expresive poate fi urmărită din perspectiva sensibilităŃii la diferiŃi parametri discursivi, a preferinŃei pentru anumite strategii comunicative, a tendinŃelor şi orientărilor manifestate în mod sistematic de către vorbitori. Corpusul care a făcut obiectul cercetării de faŃă ne-a permis constatarea următoarelor caracteristici ale tipului pragmatic românesc în ceea ce priveşte emiterea şi receptarea actelor verbale expresive în interacŃiune:
Paradigma formulărilor actelor expresive reflectă, şi în cazul culturii române, o anumită sensibilitate la parametrul puterii discursive şi al distanŃei sociale Salutul este unul dintre actele de limbaj care validează această primă ipoteză cu privire la funcŃionarea actelor expresive în cultura română. Dacă în alte societăŃi, precum cea marocană, formulele de salut sunt iniŃiate de către vorbitorul cu statut superior (Ferguson 1981: 29), în cultura română obligativitatea şi prioritatea în iniŃierea acestui act îi revine, de regulă, vorbitorului cu statut inferior. Mai mult decât atât, acesta alege formulele de salut adaptându-le la identitatea destinatarului, pentru a marca în primul rând diferenŃele de vârstă şi de statut social (şi, uneori, chiar diferenŃele de gen). Sensibilitatea vorbitorilor români la parametrul puterii discursive şi al distanŃei sociale se reflectă şi în comportamentul locutorului cu statut dominant. Acesta poate să încurajeze diminuarea distanŃelor în comunicare şi să manifeste disponibilitatea de a negocia relaŃia interpersonală în favoarea alocutorului cu statut inferior, alegând să răspundă printr-o formulă de salut asimetrică, eventual din registrul colocvial. Privite în ansamblu, actele expresive se remarcă prin folosirea unor construcŃii mai simple atunci când relaŃia interpersonală este apropiată, gradul de elaborare al formulărilor fiind direct proporŃional cu distanŃa socială dintre emiŃător şi receptor. Spre exemplu, scuzele şi mulŃumirile par mai insistente şi au un caracter mai elaborat în cadrul relaŃiilor de distanŃă socială decât în sfera relaŃiilor de apropiere dintre interlocutori, ceea ce confirmă, încă o dată, sensibilitatea culturii române la acest factor. Dincolo de gradul de elaborare variabil, în corpusul nostru de limbă română semnalăm o repartizare echilibrată a iniŃiativelor de exprimare a recunoştinŃei în raport cu poziŃia discursivă a emiŃătorului, spre deosebire de situaŃia altor culturi, precum cea coreeană, în care s-a observat că locutorii cu statut social superior mulŃumesc mai rar decât cei cu statut inferior (Hinkel 1994: 75). Statutul dominant pare să legitimeze, de asemenea, folosirea actelor expresive negative. În interacŃiunile analizate, cea mai mare parte din actele de critică sau de reproş pe care le-am identificat se corelează cu inegalitatea rolurilor discursive ocupate de către participanŃi, fiind emise de către vorbitorul care deŃine controlul în comunicare la adresa unui alocutor cu statut inferior.
FuncŃionarea actelor expresive în limba română reflectă importanŃa acordată rolurilor sociale ale interactanŃilor şi relaŃiilor interpersonale în comunicare Modul de valorificare de către vorbitorii români a repertoriului de acte expresive în comunicare sprijină ipoteza “relaŃiilor personale care contează” (Şerbănescu 2007a: 19). Această idee vine în completarea afirmaŃiilor anterioare legate de sensibilitatea culturii române la parametrul puterii discursive şi al distanŃei sociale. De altfel, diferitele tendinŃe şi orientări manifestate de către locutori în ceea ce priveşte actualizarea clasei expresivelor sunt într-un raport permanent de complementaritate, se influenŃează şi se motivează reciproc. În acest sens, actele expresive rutinizate, împreună cu cele conotate pozitiv (re)afirmă şi cosolidează raporturile sociale existente între interactanŃi. Chiar actele cu potenŃial ameninŃător devin legitime şi sunt mai bine tolerate în contexte de familiaritate a relaŃiilor interpersonale dintre emiŃător şi destinatar, caz în care pot căpăta o coloratură afectivă.
Ponderea diferitelor subtipuri de acte expresive şi maniera de performare a acestora reflectă orientarea culturii române către interesele interlocutorului şi, implicit, către obŃinerea consensului Spre deosebire de alte culturi, cum este cea italiană care favorizează conflictul perceput ca ingredientul necesar al unui schimb inteligent de opinii (Strambi & Mrowa-Hopkins 2007: 430), cultura română este considerată a fi una consensuală, caracterizată prin evitarea angajării în conflict deschis cu 14

interlocutorul, minimalizarea dezacordului şi atenuarea diferenŃelor de opinie (Şerbănescu 2003a: 105). Din punctul de vedere al clasei actelor expresive, această orientare este ilustrată prin actualizarea mai frecventă a actelor verbale cu potenŃial măgulitor şi, mai mult decât atât, preferinŃa pentru formularea lor intensivă. Atunci când intervenŃiile vorbitorilor conŃin acte expresive conotate negativ, acestea sunt performate indirect şi sunt însoŃite de procedee de atenuare sau apar în contexte de apropiere a relaŃiilor interpersonale, ceea ce neutralizează într-o anumită măsură potenŃialul lor ameninŃător. Strategiile subordonate orientării consensuale a culturii române se suprapun cu preocuparea vorbitorilor pentru punerea în prim-plan a intereselor alocutorilor. Actele valorizante sunt o dovadă a receptivităŃii vorbitorului român la dorinŃa celuilalt de a fi ascultat, înŃeles, aprobat şi mai ales apreciat. Capacitatea de a empatiza cu interlocutorul şi de a-l menaja nu exclude interesul pentru propria imagine individuală. Se remarcă, însă, o oarecare ezitare a românilor în a se folosi de acte expresive autovalorizante, pornind de la premisa că exploatarea prea evidentă a poziŃiei dominante este nerecomandabilă, deoarece periclitează imaginea interlocutorului, ducând la erodarea relaŃiei interpersonale. Inventarul redus al actelor de autolaudă identificate în corpus arată faptul că, de obicei, emiŃătorul nu le realizează din proprie iniŃiativă, ci mai degrabă sub presiunea unui scenariu interacŃional prestabilit şi la solicitarea explicită a interlocutorului (este cazul actelor autovalorizante din emisiunile de tip portret sau din reality show-uri în care protagoniştilor li se cere să se prezinte). Actele expresive autodevalorizante răspund unor principii similare şi apar relativ rar, luând o formă atenuată.
Mecanismele de producere şi receptare a actelor expresive în limba română reflectă un sistem al politeŃii ierarhice, în care alternarea strategiilor politeŃii pozitive cu cele ale politeŃii negative este influenŃată de relaŃia de putere dintre interactanŃi Incluse printre “procedeele verbale cu rol cert în conturarea fizionomiei culturale a vorbitorilor” (Manu-Magda 2003a: 62), strategiile politeŃii intervin considerabil în realizarea actelor expresive. În cultura română, actele verbale din secvenŃa de deschidere a interacŃiunii sunt asimilate formulelor de politeŃe indispensabile în demersul de ancorare a conversaŃiei. Formulele de salut (însoŃite sau nu de acte expresive cu potenŃial valorizant) sunt obligatorii pentru a crea premisele unei comunicări reuşite, au o ocurenŃă predictibilă, iar absenŃa acestora şi iniŃierea abruptă a interacŃiunii poate să contrarieze un vorbitor nativ de limba română. Cât despre celelalte subtipuri de acte expresive, acestea nu fac decât să demonstreze, încă o dată, caracterul aparent paradoxal al cerinŃelor politeŃii pragmatice în cultura română, în care se recomandă: realizarea de acte valorizante, dar evitarea celor autoadresate; evitarea actelor devalorizante, dar performarea, în anumite limite, a celor cu potenŃial autodevalorizant şi, în general, căutarea unui echilibru permanent între actele expresive cu orientare evaluativă pozitivă şi cele cu orientare evaluativă negativă. Reflectarea relaŃiilor ierarhice în cultura română permite, din acest punct de vedere, ca locutorul cu statut dominant să diminueze manifestările politicoase, dar îi impune celui care ocupă o poziŃie relativă de inferioritate să depună eforturi mai mari în acest sens.
În cultura română, actele expresive şi mişcările reactive aferente sunt marcate de influenŃa unor principii interacŃionale specifice: modestia, reciprocitatea, echilibrul Aplicarea principiilor modestiei, reciprocităŃii si echilibrului în formularea actelor expresive şi a mişcărilor reactive aferente acestora conturează anumite particularităŃi ale culturii române. Pot fi puse pe seama principiului modestiei formulările atenuate ale actelor autovalorizante sau acele răspunsuri la actele conotate apreciativ care includ comentarii de relativizare şi diminuare a evaluării pozitive. În corpusul supus investigaŃiei am regăsit categoria reacŃiilor de acceptare tacită a actelor valorizante. Astfel de răspunsuri sunt definitorii pentru culturile asiatice, marcate în mod deosebit de influenŃa legii modestiei, care îi determină pe receptori să reacŃioneze la complimente prin strategii ale indirecŃiei sau pur şi simplu prin tăcere, zâmbet ş.a.m.d. (Mulo-Farenkia 2009: 206). ReacŃiile de întoarcere a complimentului reflectă, şi ele, aplicarea unui principiu interacŃional important – cel al reciprocităŃii. În cultura română, schimbul de complimente constând în adresarea reciprocă a unor evaluări pozitive 15

marchează orientarea consensuală a vorbitorilor, înŃelegerea de către aceştia a faptului că actele valorizante reprezintă o formă de angajament impus de către celălalt şi atrag obligaŃia destinatarului de a returna “cadoul”, adresând la rândul său un compliment interlocutorului. Cât priveşte principiul interacŃional al echilibrului, respectarea acestuia se manifestă în cultura română prin preocuparea vorbitorilor de a adapta, pe cât posibil, actele de limbaj expresive la mişcările conversaŃionale sau acŃiunile cu care se corelează. Modul în care sunt formulate şi maniera de performare a unor acte de limbaj precum scuzele sau mulŃumirile indică o relaŃie direct proporŃională cu importanŃa actului (cu statut de ofensă sau de beneficiu) la care se raportează.
Modul de actualizare a actelor expresive în limba română reflectă preferinŃa vorbitorilor pentru maximizarea exprimării afectelor pozitive şi minimizarea sau nuanŃarea exprimării afectelor negative FaŃă de alte culturi, precum cea japoneză, orientată către minimalizarea exprimării emoŃiilor de orice tip (Goleman 2001: 143), cultura română se caracterizează printr-o mai mare disponibilitate pentru manifestările de ordin afectiv-atitudinal. Actele verbale expresive sunt resurse lingvistice relevante în acest sens. Modul în care acestea sunt alternate în comunicare şi paradigma complexă a realizărilor indică, pentru limba română, posibilitatea de exprimare mai nuanŃată a poziŃionării negative a locutorului în discurs, dată fiind paleta mai diversificată de acte expresive conotate defavorabil. Această constatare ne îndreptăŃeşte să considerăm că s-ar putea vorbi despre o anumită înclinaŃie în cultura română pentru verbalizarea atitudinilor care se asociază cu polul axiologic negativ. ReŃinem însă că verbalizarea manifestărilor de ordin afectiv şi atitudinal negative este realizată frecvent prin atenuare, în timp ce expresia lingvistică a afectelor pozitive este orientată spre intensificare, spre emfază.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ AMOSSY, Ruth, 2010, L’argumentation dans le discours, Paris, Armand Colin. ANDRÉ-LAROCHEBOUVY, Danielle, 1984, La conversation quotidienne, Paris, Didier. APTE, M.L., 1974, “Thank you and South Asian languages. A comparative sociolinguistic study”, în International Journal of the Sociology of Language, 3, p.67-89. AUSTIN, John Langshaw, 1962, How to do things with words, Oxford, Oxford University Press. BANGE, Philippe, 1992, Analyse conversationnelle et théorie de l’action, Paris, Hatier/ Didier. BARDOVI-HARLIG, Kathleen, Marda ROSE, Edelmira L. NICKELS, 2008, “The Use of Conventional Expressions of Thanking, Apologizing, and Refuzing”, în BOWLES et al., Selected Proceedings of the 2007 Second Language Research Forum, Somerville, MA: Cascadilla Proceedings Project, p.113-130. BENVENISTE, Émile, 1966, Problèmes de linguistique générale, Paris, Gallimard. BERNICOT, Josie, 1992, Les Actes de langage chez l’enfant, Paris, Presses Universitaires de France. BERRENDONNER, Alain, Herman PARRET, 1990, L’interaction communicative, Bern/ Frankfurt/ New York/ Paris, Peter Lang. BIDU-VRÂNCEANU, Angela, Cristina CĂLĂRAŞU, Liliana IONESCU-RUXĂNDOIU, Mihaela MANCAŞ-ZAMFIR, Gabriela PANĂ-DINDELEGAN, 2005, DicŃionar de ştiinŃe ale limbii, Bucureşti, Editura Nemira. BIDU-VRÂNCEANU, Angela, Narcisa FORĂSCU, 2005, Limba română contemporană. Lexicul, Bucureşti, Humanitas Educational. BLANCHET, Philippe, 1995, La pragmatique. D’Austin à Goffman, Paris, Bertrand Lacoste. BLUM-KULKA, Shoshana, Elite OLSHTAIN, 1984, “Requests and apologies. A cross cultural study of speech act realization pattern”, în Applied Linguistics, 5 (3), p. 196-213. 16

BLUM-KULKA, Shoshana, Juliane HOUSE, Gabriele KASPER (eds.), 1989, Cross Cultural Pragmatics: Request and Apologies, Norwood, Ablex. BONAMI, Olivier, 2006, “Lexical semantics and pragmatics of evaluative adverbs” (http://llf.linguist.jussieu.fr/llf/Gens/Bonami/publications/BoGo-OUP06.pdf) BONTA, Elena, 2006, “Mărci ilocuŃionare în conversaŃia de zi cu zi”, în Revista Română de Semio-Logică, 1, p. 43-66. BOTNARU, Olesea, 2007, Verbele performative în limba română, teză de doctorat, Chişinău. BOUCHET, Thomas, 2005, L’insulte (en) politique: Europe et Amérique latine du XIXe siècle à nos jours, Dijon, Éditions Universitaires de Dijon. BOUSFIELD, Derek, Miriam LOCHER, 2008, Impoliteness in Language. Studies on its Interplay with Power in Theory and Practice, Berlin/ New York, Mouton de Gruyter. BRASSAC, Christian, 1992, „Analyse des conversations et théorie des actes de langage”, în Cahiers de Linguistique Française, 13, p.62-75. BRETON, Philippe, 2005, Manipularea cuvântului, Iaşi, Institutul European. BROWN, Penelope, Stephen C. LEVINSON, 1978, “Universals in language use: Politeness phenomena”, în GOODY (ed.), Questions and politeness. Strategies in social interaction, Cambridge, Cambridge University Press, p.56-289. BROWN, Penelope, Stephen C. LEVINSON, 1987, Politeness. Some universals in language use. Cambridge, Cambridge University Press. BROWN, Keith, 2006, Encyclopedia of Language and Linguistics, Amsterdam, Elsevier. BUCK, Rose, 1984, The Communication of Emotion, New York/ London, The Guilford Press. BURGER, Marcel, 1995, “L’identité négociée: rapports de(s) places dans un entretien télédiffusé”, în Cahiers de Linguistique française, 17, p.9-33. BURGER, Marcel, 2004, “La gestion des activités: pratiques sociales, rôles interactionnels et actes de discours”, în Cahiers de Linguistique Française, 26, p.177-196. CESEREANU, Ruxandra, 2003, Imaginarul violent al românilor, Bucureşti, Humanitas. CLARK, Herbert H, Thomas B. CARLSON, 1991, “Speech Acts and Hearers’ Beliefs”, în DAVIS (ed.), Pragmatics. A Reader, New York/ Oxford, Oxford University Press, p.177-198. COSĂCEANU, Anca, 1996, Elements de grammaire affective, Bucureşti, Cavallioti. COSMOVICI, Andrei, 1996, Psihologie generală, Iaşi, Polirom. COSNIER, Jacques, Catherine KERBRAT-ORECCHIONI, 1991, Décrire la conversation, Lyon, Presses Universitaires de Lyon. COSNIER, Jacques, 2002, Introducere în psihologia emoŃiilor şi a sentimentelor, Iaşi, Polirom. COULMAS, Florian (ed.), 1981, Conversational routine: Exploration in standardized communication situations and prepatterned speech, The Hague/ New York, Mouton. CRUSE, Alan, 2000, Meaning in language: an introduction to semantics and pragmatics, Oxford, Oxford University Press. CUTTING, Joan, 2002, Pragmatics and Discourse, London, Routledge. CULPEPER, Jonathan, 1996, “Towards an anatomy of impoliteness”, în Journal of Pragmatics, 25, p.331-348. DASCĂLU-JINGA, LaurenŃia, Liana POP, 2003, Dialogul în româna vorbită, Bucureşti, Oscar Print. DAVIS, Steven (ed.), 1991, Pragmatics. A Reader, New York/ Oxford, Oxford University Press. DeCAPUA, Andrea, 1998, “Pragmatic transfer and cultural stereotyping”, în IAL (Issues in Applied Linguistics), 9(1), p. 21–36. D’HONDT, Sigurd, Jan-Ola OSTMAN, Jef VERSCHUEREN, 2009, The Pragmatics of Interaction, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. DINU, Mihai, 2004, Fundamentele comunicării interpersonale, Bucureşti, Editura ALL. 17

DUCROT, Oswald, 1991, Dire et ne pas dire. Principes de sémantique linguistique, Paris, Hermann. DUMOUCHEL, Paul, 1999, Émotions: essais sur le corps et le social, Le Plessis-Robinson, Institut Synthelabo. DUNCAN, Starkley, Donald W. FISKE, 1977, Face-to-face interaction: Research, Methods, and Theory, Hillsdale, New Jersey, Lawrence Erlbaum Associates Inc. DUS, N. Lorenzo, 2001, „Compliment responses among British and Spanish University Students: a contrastive study”, în Journal of Pragmatics, 33, p. 107-127. EDMONDSON, Willis J., 1981, “On Saying You’re Sorry”, în COULMAS (ed), Conversational routine: Exploration in standardized communication situations and prepatterned speech, The Hague/ New York, Mouton, p. 273-288. EISENSTEIN, Miriam, Jean W. BODMAN, 1993, “Expressing gratitude in American English”, în KASPER, BLUM-KULKA (eds.), Interlanguage pragmatics, Oxford, Oxford University Press, p.64-81. ERNOTTE, Philippe, Laurence ROSIER, 2004, “L’ontotype: une sous-catégorie pertinente pour classer les insultes?” în Langue française, 144, p. 35-48. FERGUSON, Charles A., 1981, „The Structure and Use of Politeness Formulas”, în COULMAS (ed.), Conversational routine: Exploration in standardized communication situations and prepatterned speech, The Hague/ New York, Mouton, p. 21-35. FONTANIER, Pierre, 1977, Figurile limbajului, Bucureşti, Editura Univers. FORNEL, M., 1988, “Actes de langage et théorie du prototype: l’exemple du compliment”, în Cahiers de Praxématique, 12, p. 37-49. FRASER, Bruce, 1981, “On Apologizing”, în COULMAS (ed), Conversational routine: Exploration in standardized communication situations and prepatterned speech, The Hague/ New York, Mouton, p. 259-271. FRIJDA, Nico H., 1986, The Emotions, Paris/ Cambridge, Maison des Sciences de l'Homme/ Cambridge University Press. FUSSELL, Susan R., 2002, The Verbal Communication of Emotions. Interdisciplinary Perspectives, New York, Lawrence Erlbaum Associates Inc. GARDNER, Rod, 2002, When listeners talk: response tokens and listener stance, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins. GĂLĂłANU, Olga, 2003, “La construction discursive des valeurs” în BARBIER, Valeurs et activités profesionnelles, Paris, L’Harmattan, p.87-114. GĂLĂłANU, Olga, 2007, “L’expression de l’affect dans l’interaction en situation de contact des langues et cultures: à l’interface des compétences sématique et pragmatique” (http://www.msh-m.fr/edition/editions-en-ligne/actes-en-ligne/les-enjeux-de-lacommunication/L-expression-de-l-affect-dans-l) GHIGLIONE, Rodolphe, Alain TROGNON, 1993, Où va la pragmatique? De la pragmatique à la psychologie sociale, Grenoble, Presses Universitaires de Grenoble. GHIORGHIAŞ, Iulia, 2003, “Structuri ale invectivei în româna actuală”, în PANĂDINDELEGAN (coord.), Aspecte ale dinamicii limbii române actuale, 2, Bucureşti, Editura UniversităŃii, p.137-150. GILBERT, Michael, 1997, “Prolegomenon to a Pragmatics of Emotion”, în Proceedings of the Ontario Society for the Study of Argumentation, Brock University, St. Catherine’s. GILBERT, Michael, 1999, “Language, Words and Expressive Speech Acts”, în VAN EEMEREN et al., Proceedings of the fourth International Conference of the International Society for the study of argumentation, Amsterdam, SIC SAAT, p.231-234. GOFFMAN, Erving (1959/ 1973), La mise en scène de la vie quotidienne, Paris, Minuit. (vol.1 La présentation de soi – 1973a, vol.2 Relations en public – 1973b). 18

GOFFMAN, Erving, 1963, Behaviour in public places: Notes on the Social Organization of Gathering, New York, Free Press. GOFFMAN, Erving (1967/ 1974), Les rites d’interaction, Paris, Minuit. GOFFMAN, Erving (1969), Strategic interaction, Philadelphia, University of Pennsylvania Press. GOFFMAN, Erving (1981/ 1987), Façons de parler, Paris, Minuit. GOLATO, Andrea, 2005, Compliments and Compliment Responses. Grammatical Structure and Sequential Organization, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins. GOLEMAN, Daniel, 2001, InteligenŃa emoŃională, Bucureşti, Curtea Veche. GOODWIN, Charles, 1981, Conversational Organization: Interaction Between Speakers and Hearers, New York, Academic Press. GORDON, Robert M., 1987, The Structure of Emotions. Investigations in Cognitive Philosophy, New York, Cambridge University Press. GRICE, Herbert Paul, 1968, Studies in the Way of Words, Cambridge, Harvard University Press. GRICE, Herbert Paul, 1991a, “Utterer’s Meaning, Sentence-Meaning, and Word-Meaning”, în DAVIS (ed.), Pragmatics. A Reader, New York/ Oxford, Oxford University Press, p.65-76. GRICE, Herbert Paul, 1991b, “Logic and conversation”, în DAVIS (ed.), Pragmatics. A Reader, New York/ Oxford, Oxford University Press, p.305-315. GROSJEAN, Michèle, Lorenza MONDADA, 2004, La négociation au travail, Lyon, Presses Universitaires de Lyon. GUMPERZ, John J., 1989, Sociolinguistique interactionnelle. Une approche interpretative, Editions L’Harmattan. GUłU-ROMALO, Valeria (coord.), 2005, Gramatica limbii române, vol. I-II, Bucureşti, Editura Academiei Române. HERBERT, Robert, 1990, Sex-based differences in compliment behaviour, în JOHNSTONE (ed.), Language in Society, 19, USA, Carnegie Mellon University, p.20-24. HICKEY, Leo, Miranda STEWART, 2005, Politeness in Europe, Clevedon, Cromwell Press Ltd. HOLMES, Janet, 1996, “The role of Compliments in Female-Male Interaction”, în MAYBIN, MERCER, Using English from conversation to canon, New York, Routledge. Taylor and Francis Group, p.32-41. HORN, Laurence R., Gregory WARD, 2006, The Handbook of Pragmatics, Oxford, Blackwell Publishers. HYMES, Dell, 1984, Vers la compétence de communication, Paris, Hatier-Crédif. IONESCU-RUXĂNDOIU, Liliana, 1999, ConversaŃia: structuri şi strategii. Sugestii pentru o pragmatică a românei vorbite, ediŃia a II-a, Bucureşti, Editura All. IONESCU-RUXĂNDOIU, Liliana (coord.), 2002, InteracŃiunea verbală în limba română actuală. SchiŃă de tipologie (corpus), Bucureşti, Editura UniversităŃii. IONESCU-RUXĂNDOIU, Liliana, 2003a, Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică, Bucureşti, Editura All Educational. IONESCU-RUXANDOIU, Liliana, 2003b, “Cooperare şi conflict în dezbaterea televizată”, în PANĂ-DINDELEGAN (coord.), Aspecte ale dinamicii limbii române actuale, 2, Bucureşti, Editura UniversităŃii, p.417-423. IONESCU-RUXĂNDOIU, Liliana, 2004, „PoliteŃe şi impoliteŃe în dezbaterile televizate”, în PANĂ-DINDELEGAN (coord.), TradiŃie şi inovaŃie în studiul limbii române, Bucureşti, Editura UniversităŃii, p.417-422. 19

IONESCU-RUXĂNDOIU, Liliana, 2005, “Universal vs specific. ReflecŃii asupra politeŃii pragmatice”, în PANĂ-DINDELEGAN (coord.), Limba română. Structură şi funcŃionare, Bucureşti, Editura UniversităŃii, p. 415-419. IONESCU-RUXĂNDOIU, Liliana (coord.), 2007a, InteracŃiunea verbală, aspecte teoretice şi aplicative (corpus IV II), Bucureşti, Editura UniversităŃii. IONESCU-RUXĂNDOIU, Liliana, 2007b, “Dezbaterea electorală televizată ca formă discursivă”, în PANĂ-DINDELEGAN (coord.), Limba română. Stadiul actual al cercetării, p.235-241. JANKELEVITSCH, Vladimir, 1994, Ironia, Cluj-Napoca, Dacia. JUCKER, Andreas, Irma TAAVITSAINEN, 2008, Speech acts in the history of English, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins. KASPER, Gabriele, Shoshana BLUM-KULKA (eds.), 1993, Interlanguage pragmatics, Oxford, Oxford University Press. KATSIKI, Stavroula, 2001, Les actes de langage dans une perspective interculturelle: l’exemple du voeu en français et en grec, Lyon, Université Lumière Lyon 2, dissertation KATZ, Jerrold J., 1980, Propositional Structure and Illocutionary Force: A study of the Contribution of Sentence Meaning to Speech Acts, Cambridge, Harvard University Press. KERBRAT-ORECCHIONI, Catherine, 1977, La connotation, Lyon, Presses Universitaires de Lyon. KERBRAT-ORECCHIONI, Catherine, 1986, L’implicite, Paris, Armand Colin. KERBRAT-ORECCHIONI, Catherine, 1987, “La mise en places”, în COSNIER, KERBRATORECCHIONI, Décrire la conversation, Lyon, Presses Universitaires de Lyon, p.319-352. KERBRAT-ORECCHIONI, Catherine, 1990-1992-1994, Les interactions verbales, t. 1-2-3, Paris, Armand Colin. KERBRAT-ORECCHIONI, Catherine, 1996a, La conversation, Paris, Editions du Seuil. KERBRAT-ORECCHIONI, Catherine, 1996b, “La construction de la relation interpersonnelle: quelques remarques sur cette dimension du dialogue”, în Cahiers de Linguistique Française, 16, p.69-88. KERBRAT-ORECCHIONI, Catherine, 2000, “Quelle place pour les émotions dans la linguistique du XXe siècle ? Remarques et aperçus”, în PLANTIN et al., Les émotions dans les interactions, Lyon, Presses Universitaires de Lyon, p.33-74. KERBRAT-ORECCHIONI, Catherine, 2001, Les actes de langage dans le discours. Theorie et fonctionnement, Paris, Nathan Université. KERBRAT-ORECCHIONI, Catherine, 2002, L’énonciation de la subjectivité dans le langage, Paris, Armand Colin. KERBRAT-ORECCHIONI, Catherine, 2004, “Analyse des conversations et négociatons conversationnelle”, în GROSJEAN, MONDADA, La négociation au travail, Lyon, Presses Universitaires de Lyon, p.17-43. KERBRAT-ORECCHIONI, Catherine, 2005, Le discours en interaction, Paris, Armand Colin. KERBRAT-ORECCHIONI, Catherine, Véronique TRAVERSO, 2007, Confidence/ Confiding. Devoilement de soi dans l’interaction/ Self-disclosure in interaction, Max Niemeyer Verlag, Tubingen. KIENPOINTNER, Manfred, 1997, “Varieties of rudeness. Types and functions of impolite utterances”, în Functions of Language, 4 (2), p.251-287. KNAPP, Mark L., John A. DALY (eds.), 2002, Handbook of Interpersonal Communication, Sage Publications Inc., Los Angeles, London, New Delhi.

20

KURISCAK, Lisa M., 2010, „The effect of individual-level variables on speech speech act performance”, în MARTINEZ-FLOR, USO-JUAN (eds.), Speech act performance. Theoretical, empirical and methodological issues, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins Publishing Company, p.23-40. LABOV, William, 1972, “Rules for ritual insults”, în SUDNOW (éd.), Studies in Social Interaction, New York, Free Press, p.120-170. LAFOREST, Marty, 2002, “Scenes of family life: complaining in everyday conversation”, în Journal of Pragmatics, 34, no. 10-11, p. 1595-1620. LAFOREST, Marty, Diane VINCENT, 2004, “La qualification péjorative dans tous ses états”, în Langue Française, 114, p. 59-81. LAGORGETTE, Dominique, Pierre LARRIVÉE, 2004, “Interprétation des insultes et relations de solidarité”, în Langue française, 144, p. 83-103. LAKOFF, Robin Tolmach, 1977, “What you can do with words: Politeness, pragmatics, and performatives, în ROGERS, WALL & MURPHY (eds.), Proceedings of the Texas Conference on Performatives, Pressupositions, and Implicatures, Arlington, Center of Applied Linguistics, p.79-105. LAKOFF, Robin Tolmach, 2001, „Nine Ways of Looking at Apologies: The Necessity for Interdisciplinary Theory and Method in Discourse Analysis”, în SCHIFFRIN et al., p.199-214. LAVER, John, 1981, “Linguistic Routines and Politeness in Greeting and Parting”, în COULMAS (ed), Conversational routine: Exploration in standardized communication situations and prepatterned speech, The Hague/ New York, Mouton, p. 289-304. LEECH, Geoffrey, 1991, Principles of Pragmatics, London, Longman. LEMIEUX-LEFEBVRE, Geneviève, 2009, La qualification péjorative dans le discours politique en campagne électorale (mémoire présenté comme éxigence partielle de la maîtrise en linguistique) (http://www.archipel.uqam.ca/2242/1/M10936.pdf). LEVINSON, Stephen C., 1983, Pragmatics, Cambridge, Cambridge University Press. LO CASCIO, Vincenzo, 2011, “The Inferential Work of the Addressee: Recovering Hidden Argumentative Information”, VAN EEMEREN et al., Proceeding of the 7th Conference of the International Society for the Study of Argumentation, Amsterdam, Rozenberg & SIC SAT Publishers, p.1116-1129. MANES, Joan, Nessa WOLFSON, 1981, “The compliment formula”, în COULMAS (ed.), Conversational routine: Explorations in Standardized Communication Situations and Prepatterned Speech, The Hague, New York, Mouton, p.115-132. MANSTEAD, Anthony S. R. (ed.), 2008, Psychology of Emotions, vol. 1-2, Los Angeles/ London/ New Delhi, Sage Publications. MANU MAGDA, Margareta, 2000, ContribuŃii la studiul actelor verbale în comunicarea orală, Bucureşti, Editura UniversităŃii. MARTINEZ-FLOR, Alicia, Esther USO-JUAN (eds.), 2010, Speech act performance. Theoretical, empirical and methodological issues, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. MĂGUREANU, Anca, 2008, La structure dialogique du discours, Bucureşti, Editura UniversităŃii. McGREGOR, Graham, Robert WHITE, 1986, The art of listening, London, Sydney, Dover, Croom Helm. McQUAIL, Denis, 1999, Comunicarea, Iaşi, Institutul European. MELLIER, Daniel, Philippe BRUN, Hélène TREMBLAY, 2008, Le langage émotionnel, le comprendre et le parler, Publications des Universités de Rouen et de Havre 21

MELNIKOVA, Elena, 2009, “L’aspectualité des constructions verbo-nominales de sentiments en français et en russe (étude contrastive)”, în NOVAKOVA & TUTIN (eds.), Le lexique des émotions, Grenoble, ELLUG, p. 155-172. METTS, Sandra, Sally PLANALP, 2002, “Emotional Communication”, în KNAPP, DALY (eds.), Handbook of Interpersonal Communication, Los Angeles/ London/ New Delhi, SAGE Publications Inc, p.339-374. MEIER, Ardith J., 2010, “Culture and its effect on speech act performance”, în MARTINEZFLOR, USO-JUAN (eds.), Speech act performance. Theoretical, empirical and methodological issues, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins Publishing Company, p. 75-90. MIHĂILESCU, Angelica, 2007, Comunicarea interculturală. Ora de limbă spaniolă. Bucureşti, Editura UniversităŃii. MITCHELL, Mary, 2005, Ghidul manierelor elegante pentru secolul al XXI-lea, Piteşti, Paralela ‘45. MLADIN, Constantin-Ioan, 2003, “Contributions à l’étude des formules de salutation en roumain et en français. Remarques de nature stylistique et pragmatique” în Annales Universitatis Apulensis, Serie Philologica, 4, Tom 3, p. 191-197. MOESCHLER, Jacques, 1992, “Théorie pragmatique, acte de langage et conversation”, în Cahiers de Linguistique Française, 13, p.108-124. MOESCHLER, Jacques, Anne REBOUL, 1994, Dictionnaire encyclopédique de pragmatique, Paris, Seuil. MOESCHLER, Jacques, 1996, Théorie pragmatique et pragmatique conversationnelle, Paris, Armand Colin. MORGAN, J. L., 1991, “Two Types of Conventions in Indirect Speech acts”, în DAVIS (ed.), Pragmatics, New York/ Oxford, Oxford University Press, p.242-253. MORTENSEN, C. David, 1997, Miscommunication, California, Sage Publications. MUCCHIELLI, Alex, 2005, Arta de a comunica: metode, forme şi psihologia situaŃiilor de comunicare, Polirom, Iaşi, 2005 NECULA, Ramona-Maria, 2010, „Realizări directe şi indirecte ale actelor verbale expresive în limba română”, în ZAFIU, DRAGOMIRESCU, NICOLAE (ed.), Limba română: controverse, delimitări, noi ipoteze. Actele celui de al 9-lea Colocviu al Catedrei de limba română, Bucureşti, 4-5 decembrie 2009, Bucureşti, Editura UniversităŃii, vol. 2, p. 185-193. NECULA (ZVIRID), Ramona-Maria, 2011a, „Exprimarea scuzelor în limba română. Sugestii pentru o analiză pragmalingvistică a actului verbal de a se scuza” în IONESCU-RUXĂNDOIU, ROIBU (coord.), Limbaj şi discurs. Cercetări teoretice şi aplicative, Iaşi, Editura PIM, p. 2647. NECULA (ZVIRID), Ramona-Maria, 2011b, „Contributions à l’étude de l’acte rituel de salutation en roumain”, în IONESCU-RUXĂNDOIU, ROIBU (coord.), Limbaj şi discurs. Cercetări teoretice şi aplicative, Iaşi, Editura PIM, p. 139-164. NECULA (ZVIRID), Ramona-Maria, 2011c, „Actele verbale expresive de tip indirect. Studiu de caz: complimentul (o analiză pragma-stilistică)”, în ZAFIU, UŞURELU, BOGDAN-OPREA (ed.), Limba română. Ipostaze ale variaŃiei lingvistice. Actele celui de al 10-lea Colocviu al Catedrei de limba română, Bucureşti, 3-4 decembrie 2010, Bucureşti, Editura UniversităŃii, vol. 2, p. 249-258. NECULA (ZVIRID), Ramona-Maria, “Teoriile emoŃiei şi actele de limbaj expresive”, 2012, în CONSTANTINESCU, STOICA, BĂRBULESCU (ed.), Modernitate şi interdisciplinaritate în cercetarea lingvistică. Omagiu doamnei profesor Liliana IonescuRuxăndoiu, Bucureşti, Editura UniversităŃii, p. 611-622. 22

NIEMEIER, Susanne, René DIRVEN, 1997, The Language of Emotions, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. NOVAKOVA, Iva, TUTIN, Agnes, 2009, Le lexique des émotions, ELLUG, Grenoble. OATLEY, Keith, Dacher KELTER, Jennifer M. JENKINS, 2006, Understanding emotions, Oxford, Blackwell Publishers Inc. OGIERMAN, Eva, 2009, On Apologizing in Negative and Positive Politeness Cultures, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. OLSHTAIN, Elite, Liora WEINBACH, 1987, “Complaints: A study of speech act behavior among native and nonnative speakers of Hebrew” în VERSCHUEREN & BERTUCELLI-PAPI (eds.), The Pragmatic Perspective, Amsterdam, John Benjamins Publishing Company, p. 195-208. OLSHTAIN, Elite, 1989, „Apologies Accros Languages”, în BLUM-KULKA et al., Cross Cultural Pragmatics: Request and Apologies, Norwood, Ablex, p. 155-174. OWEN, Marion, 1983, Apologies and Remedial Interchanges: A Study of Language in Social Interaction, Berlin/ New York/ Amsterdam, Mouton. PALTRIDGE, Brian, 2006, Discourse Analysis. An Introduction, London/ New York, Continuum. PARRET, Herman, 1980, Le langage en contexte: étude philosophique et linguistique de pragmatique, Amsterdam, John Benjamins Publishing Company. PARRET, Herman, 1986, Les passions. Essai sur la mise en discours de la subjectivité, Bruxelles, Pierre Mardaga. PEKAREK, Simona, 1993, “Gestion des rôles dans l’interview sémi-directive: activités de guidage et travail relationnel de l’intervieweur”, în Bulletin Commission interuniversitaire suisse de linguistique appliquée, 57, p.85-103. PERRET, D., 1968, “Termes d'adresse et injures”, în Cahiers de lexicologie, 12, I , p. 3-14. PIETREANU, Marica, 1984, Salutul în limba română. Studiu socio-lingvistic, Bucureşti, Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică. PLANTIN, Christian, Marianne DOURY, Véronique TRAVERSO, 2000, Les émotions dans les interactions, Lyon, Presses Universitaires de Lyon. POMERANTZ, Anita, 1978, “Compliment responses. Notes on the Cooperation of Multiple Constraints”, în SCHENKEIN (ed.), Studies in the Organisation of Conversational Interaction, New York, Academic Press, p. 79-112, PUPIER, Paul, 1998, “Une première systématique des évaluatifs en français”, în Revue québécoise de linguistique, 26, no. 1, p. 51-78. RĂDULESCU, Anda, 2009, “Exprimarea mulŃumirilor în limba română”, în ZAFIU, STOICA, CONSTANTINESCU, (ed.), Limba română: teme actuale. Actele celui de-al 8-lea colocviu al catedrei de limba română, Bucureşti, Editura UniversităŃii, p.395-403. RECANATI, François, 1981, “Le potentiel illocutionnaire des phrases declaratives”, în Cahiers de Linguistique Française, 2, p.23-39. RECANATI, François, 1991, “The Pragmatics of What is Said”, în DAVIS (ed.), Pragmatics. A Reader, New York/ Oxford, Oxford University Press, p.97-120. RIMÉ, Bernard, 2007, Comunicarea socială a emoŃiilor, Bucureşti, Editura Trei. ROŞCA, Alexandru, 1976, Psihologie generală, Cap. “Afectivitatea”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, ediŃia a II-a, p.400-418. ROULET, Eddy, 1980, “Stratégies d’interaction, modes d’implication et marqueurs illocutoires”, în Cahiers de Linguistique Française, 1, p.80-103. RUWET, N., 1982, “Grammaire des insultes”, în RUWET, Grammaire des insultes et autres études, Paris, Éditions du Seuil, p.239-313. 23

SACKS, Harvey, Emanuel E. SCHEGLOFF, Gail JEFFERSON, 1974, “A simplest systematics for the organization of turn-talking for conversation”, în Language, 50, p.696-735. SĂFTOIU, Răzvan, 2002, Cum răspundeŃi unui compliment?, în PANĂ-DINDELEGAN (coord.), Aspecte ale dinamicii limbii române actuale, Bucureşti, Editura UniversităŃii, vol. 2, p. 597-608. SĂFTOIU, Răzvan, 2007a, Limbaj în acŃiune: un model integrativ de studiere a pragmaticii, Ploieşti, Editura UniversităŃii Petrol-Gaze din Ploieşti. SĂFTOIU, Răzvan, 2009, Discursul fatic: un ritual interacŃional, Bucureşti, Editura UniversităŃii. SCANNELL, Paddy (ed.), 1991, Broadcast talk, Londor, SAGE Publications. SCHEGLOFF, Emanuel A., 1987, “Some sources of misunderstanding in talk-in-interaction”, în Linguistics, 25, p. 201-218 SCHEGLOFF, Emanuel A., 2007, Sequence organization in Interaction. A primer in Conversation Analysis I, Cambridge, Cambridge University Press. SCHENKEIN, Jim, 1978, Studies in the Organization of Conversation Interaction, New York, Academic Press. SCHIFFRIN Deborah, Deborah TANNEN, Heidi E. HAMILTON, 2001, The Handbook of Discourse Analysis, Oxford, Blakwell Publishers Inc. SCHNEIDER, Klaus P., 1988, Small talk. Analysing Phatic Discourse, Hitzeroth, Marburg. SEARLE, John R., 1969, Speech Acts. An Essay in the Philosophy of Language, Cambridge, Cambridge University Press. SEARLE, John R., 1975, “Indirect speech acts” în COLE, MORGAN (eds.), Syntax and Semantics, vol. 3, Speech Acts, New York, Academic Press, p. 59-82. SEARLE, John R., 1976, “A classification of illocutionary acts” în JOHNSTONE (ed.), Language in Society, 5, USA, Carnegie Mellon University, p.1-23. SEARLE, John R., 1979, Expression and Meaning, Cambridge, Cambridge University Press. SEARLE, John R., 1983, L’intentionalité. Essai de philosophie des états mentaux, Paris, Minuit. SEARLE, John R., Daniel VANDERVEKEN, 1985, Foundations of Illocutionary Logic, Cambridge, Cambridge University Press. SEARLE, John R., Ferenc KIEFER, Manfred BIERWISCH, 1990, Speech Act Theory and Pragmatics, Dordrecht, Holland, D. Reidel Publishing Company. SEARLE, John R., 2000, Realitatea ca proiect social, Iaşi, Polirom. SPERBER, Dan, Deirdre WILSON, 1986a, Relevance: Communication and Cognition, Oxford, Blackwell Publishers Inc. SPERBER, Dan, Deirdre WILSON, 1986b, “Façons de parler”, în Cahiers de Linguistique Française, 7, p. 9-26. SPERBER, Dan, Deirdre WILSON, 1991, “Inference and Implicature”, în DAVIS (ed.), Pragmatics. A Reader, New York/ Oxford, Oxford University Press, p.377-396 STOICA, Gabriela, 2005, “Vocabularul afectivităŃii – Abordare interdisciplinară. Puncte de vedere”, în Analele UniversităŃii din Bucureşti. Limba şi literatura română, anul LIV, p. 65-75. STRAMBI, Antonella, Colette MROWA-HOPKINS, 2007, “Towards the formulation of cultural scripts related to the communication of anger: an analysis framework”, în KERBRAT-ORECCHIONI, TRAVERSO, Confidence/ Confiding. Devoilement de soi dans l’interaction/ Self-disclosure in interaction, Max Niemeyer Verlag, Tubingen. p.427-445. ŞCHIOPU, Ursula (coord.), 1997, DicŃionar de psihologie, Bucureşti, Editura Babel. ŞERBĂNESCU, Andra, 2003, “Scripturi culturale şi acte de vorbire indirecte în limba română”, în DASCĂLU-JINGA, POP, Dialogul în româna vorbită, Oscar Print, Bucureşti, p. 95-114. 24

ŞERBĂNESCU Andra, 2007a, Cum vorbesc românii. Studii de comunicare (inter)culturală, Bucureşti, Editura UniversităŃii din Bucureşti. ŞERBĂNESCU, Andra, 2007b, Cum gândesc şi cum vorbesc ceilalŃi. Prin labirintul culturilor, Iaşi, Polirom. TANNEN, Deborah, 1990, You just don't understand: women and men in conversation, New York, William Morrow. TRAVERSO, Véronique, 1996, La conversation familière. Analyse pragmatique des interactions, Lyon, Presses Universitaires de Lyon. TRAVERSO Véronique (éd.), 2000, Perspectives interculturelles sur l’interaction, Lyon, Presses Universitaires de Lyon. TRAVERSO, Véronique, 2004, “Cristallisation des désaccords et mise en place de négociations dans l’interaction: des variations situationnelle”, în GROSJEAN, MONDADA, La négociation au travail, Lyon, Presses Universitaires de Lyon, p.43-69. TRAVERSO, Véronique, 2007, L’analyse des conversations, Paris, Armand Colin. TROGNON, Alain & BRASSAC Christian, 1998, “Actes de langage et conversation”, Intelectica, 6-2, p. 211-232. TROSBORG, Anna,1987, “Apology strategies in natives/ non-natives” în Journal of Pragmatics, 11, p.147-167. VANDERVEKEN, Daniel, 1988, Les actes du discours, Liege, Pierre Mardaga. VANDERVEKEN, Daniel, Susumo KUBO (eds.), 2002, Essays in Speech Act Theory, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. VAN DIJK, Teun, 1977, Text and context. Explorations in the Semantics and Pragmatics of Discourse, Londra/ New York, Longman. VERSCHUEREN, Jef, 1980, On Speech Act Verbs, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. VERSCHUEREN, Jef, 1981, “The Semantics of Forgotten Routines”, în COULMAS (ed), Conversational routine: Exploration in standardized communication situations and prepatterned speech, The Hague/ New York, Mouton, p.133-154. VERSCHUEREN, Jef, Jan-Ola OSTMAN, 2009, Key notions for Pragmatics, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. WATTS, Richard J., Sachiko IDE, Konrad EHLICH, 2005, Politeness in Language. Studies in its History, Theory and Practice, Berlin/ New York, Mouton de Gruyter. WEIGAND, Edda (ed.), 2004, Emotion in Dialogic Interaction, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. WEIGAND, Edda, 2009, Language as dialogue: from rules to principles of probability, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. WEISINGER, Hendrie, 2000, L’art de la critique constructive, Montréal, Transcontinental. WEST, C. & D.H. ZIMMERMAN, 1983, “Small insults: A Study of Interruptions in Cross-Sex Conversations between Unacquainted Persons”, în THORNE, Language, Gender and Society, Rowley, MA: Newbury House, p.102-117. YULE, George, 1996, Pragmatics, Oxford, Oxford University Press. ZLATE, Mielu, 2000, Fundamentele psihologiei, Bucureşti, Editura Pro Humanitate.

25