Accesibilitate Raport Centru-periferie

Rolul accesibilităţii în proiectarea urbană

-Accesibilitatea în raport cu relaţia centru-periferie-

Student: IVAN ANDRADA MIHAELA Master PROIECTARE URBANĂ, An I

Rolul accesibilităţii în proiectarea urbană-Accesibilitatea în raport cu relaţia centru-periferie

CUPRINS

1. INTRODUCERE 2. CONCEPTUL DE ACCESIBILITATE 3. RELAŢIA CENTRU-PERIFERIE 4. CONCLUZII 5. BIBLIOGRAFIE

2

Rolul accesibilităţii în proiectarea urbană-Accesibilitatea în raport cu relaţia centru-periferie

1. INTRODUCERE Accesul la resursa umană, bunuri, servicii şi resursa informaţională reprezintă baza dezvoltării economice a unui oraş. Cu cât accesibilitatea este mai eficientă, cu atât beneficiile economice sunt mai ridicate (prin economia de scară, efectele aglomerării şi avantajele tehnologice). Modul în care oraşele îşi facilitează accesibilitatea, prin formele urbane proprii şi prin sistemele de transport, are un impact direct asupra dezvoltării urbane şi bunăstării societăţii. Proiectarea urbană presupune asigurarea unei bune accesibilităţi, atât externă, a teritoriilor, cât şi internă, a activităţilor. Ȋn urma acesteia, se asigură o calitate ridicată a locuirii urbane, o atenţie crescută pentru ameliorarea calităţii arhitecturale, istorice, urbanistice şi ambientale a spaţiilor urbane. Accesibilitatea în zonele periferice constituie un atribut variabil, care depinde de procesele de interacţiune spaţială, însă, în acelaşi timp, le poate favoriza sau îngreuna. Urmărită de-a lungul timpului, periferia apare ca un cadru oscilatoriu, care a manifestat o dilatare în timpul perioadei romane, s-a contractat după încetarea perioadei şi a început să se dilate din nou în momentul în care oraşul şi-a început dezvoltarea. Marginea inferioară a fost înghiţită de oraş în expansiunea lui către satele din jur, dar spre exterior periferia continuă să se formeze.

3

Rolul accesibilităţii în proiectarea urbană-Accesibilitatea în raport cu relaţia centru-periferie

2. CONCEPTUL DE ACCESIBILITATE Conceptul de accesibilitate este unul complex, ce face parte dintr-un subiect major referitor la utilizarea teritoriului geografic şi la mobilitatea utilizatorilor, ultimul aspect presupunând unii parametrii urbani conectaţi la organizarea şi managementul spaţiilor urbane şi a infrastructurii de circulaţie. Accesibilitatea reprezintă uşurinţa de a ajunge undeva, calitatea de a fi accesibil.¹ Accesibilitatea, raportată la rolul reţelelor infrastructurii de transport în solidarizarea, sincronizarea şi organizarea activităţilor sociale şi economice din teritoriul deservit, semnifică uşurinţa mai mare sau mai mică cu care bunurile sau persoanele pot ajunge dintr-un loc în alt loc, apelând la o parte sau la toate modurile de transport a căror conexiune, în raport cu criteriul ales, este favorabilă intereselor beneficiarului transferului sau ale exploatării sistemului.² Altfel spus, accesibilitatea este un concept în relaţie cu locurile, posibilitatea de a obţine un anumit produs, contact sau serviciu dintr-o anumită locaţie şi prin extindere este termenul folosit pentru indicarea uşurinţei accesului clienţilor şi a mărfurilor la un anumit punct. Un principiu important de dezvoltare a unei accesibilităţi crescute în oraş se bazează pe concentrarea fizică de oameni, servicii, activităţi economice şi schimburi. Ȋn acest sens, caracteristicile definitorii includ densităţile de cartiere rezidenţiale şi de locuri de muncă, distribuţia funcţiunilor într-un anumit teritoriu şi gradul de mixitate al acestora, nivelul de centralizare şi nivelul local al proiectării urbane. Pentru a crea o accesibilitate bazată pe proximitate fizică implică o atenţie sporită către planificare, proiectare, construcţie şi organizare a condiţiilor locale specifice la scară umană.

Accesibilitate pentru o proiectare urbană durabilă Dezvoltarea durabilă a oraşelor urmăreşte şi încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om-mediu, fie că e vorba de mediul înconjurător, mediul economic sau mediul social. Accesibilitatea este un aspect important în crearea unei proiectări durabile. Proiectarea pentru toate modurile de transport poate ajunge să depăşească cererea reală,

¹: Definiţie DEX. ²: Prof. dr. ing. Şerban Raicu, despre Transporturile şi amenajarea teritoriului-accesibilitate şi atractivitate.

4

Rolul accesibilităţii în proiectarea urbană-Accesibilitatea în raport cu relaţia centru-periferie oferind prea mult spaţiu şi capacitate pentru fiecare mod în parte. Astfel de cazuri se află departe de ideea de sustenabilitate. Abordarea proiectării urbane printr-o pondere modală înseamnă a lăsa deoparte standardele de parcare pentru automobile sau nivelurile de servicii ale străzii. Ȋn loc de planificare cu ajutorul standardelor aplicate “oriunde”, trebuie stabilită o pondere modală dezirabilă şi trebuie proiectate aspecte structurale şi reglementări pentru atingerea acestui obiectiv. Planificare şi proiectare urbană durabilă

Figura 1 Sursa: issuu.com (Utilizarea terenului şi locuirea la nivelul managementului mobilităţii, Modul de curs nr.3)

Promovând căi eficiente de accesibilitate urbană bazate pe un transport public şi privat compact, orientat către forma oraşului, acesta îşi poate stabili noi centre de densificare, de expansiune urbană orientată către tranzit (în special periferiile oraşelor cu o densitate foarte mare a fondului construit).

Probleme delicate ale accesibilităţii Nevoia de a diferenţia locurile spaţiului care sunt sediul unor activităţi în termeni de accesibilitate determină asocierea unor măsuri relevante pentru performanţele asigurate de infrastructura de transport în transferul de fluxuri. Alegerea măsurilor adecvate pentru accesibilitatea asigurată de reţea este o problemă delicată. Dacă se acceptă că accesibilitatea este un atribut intrinsec al reţelei şi nu al mijloacelor de transport sau al tehnologiilor de exploatare, atunci aceste măsuri pot fi folosite pentru comensurarea accesibilităţii, numărul nodurilor, lungimea parcursului sau tarifele de utilizare a infrastructurii în fiecare dintre relaţiile studiate. Mai trebuie observat că pentru mediul urban, accesibilitatea prezintă şi alte aspecte delicate. Un element al infrastructurii, o cale rutieră spre exemplu, poate fi purtătoarea unei

5

Rolul accesibilităţii în proiectarea urbană-Accesibilitatea în raport cu relaţia centru-periferie accesibilităţi diferite chiar în cazul în care se referă la acelaşi mijloc de transport. Astfel, se distinge o accesibilitate terminală şi una longitudinală-continuă. Ȋn raport cu teritoriul, accesibilitatea conduce la raţiunea de riveranitate care exprimă modul în care infrastructura asigură legătura cu teritoriul. De aici, se ajunge la diferenţieri ale accesibilităţii în funcţie de maniera în care transporturile sunt integrate în spaţiu fiincă este lesne de acceptat că există o ierarhie modală de acces în care, mersul pe jos, bicicleta, autoturismul constituie sistemul de alimentare al modurilor de transport cu raze mari de acţiune (tren, avion, navă). Distanţa de acces (comoditatea) şi razele de acţiune, diferenţiate pe moduri şi tehnologii de transport în corelaţie cu mersul pe jos sau cu bicicleta, prin măsurile asociate accesibilităţii conferite teritoriului, permit aprecieri asupra asigurării nevoii de mobilitate/transportabilitate dintr-un anume spaţiu funcţional. De exemplu, pentru municipiul Bucureşti, infrastructura transporturilor de mare capacitate (tramvai, metrou) este puţin accesibilă (considerând pentru mersul pe jos distanţe de acces la staţii de 400 m pentru tramvai şi 800 m pentru metrou): doar sub 35% din cele 72 de zone ale oraşului au acoperire mai mare de 50% cu infrastructură de transport public de mare capacitate şi doar 42 % din ansamblul populaţiei urbane beneficiază de astfel de infrastructuri. Mijloace de transport în comun

Figura 2

Sursa: metropotam.ro

Figura 3

Sursa: metropotam.ro

Aceste aspecte ale accesibilităţii, care ilustrează corelaţia dintre urbanism şi amenajarea teritoriului şi transportului, se orientează înspre acţiunile strategice de dezvoltare, modernizare, restructurare. Sistemul teritorial funcţionează datorită relaţiilor dintre subsisteme şi dintre acestea şi mediu. Pentru caracterizarea modului în care topologia şi atributele tehnico-funcţionale ale reţelei care deserveşte un sistem teritorial asigură aceste relaţii, se optează pentru accesibilitate. Motivaţia alegerii constă atât în complexitatea conceptuală, varietatea, exprimările cantitative, cât şi în relevanţa acestor proprietăţi pentru aprecierea concordanţei dintre natură,

6

Rolul accesibilităţii în proiectarea urbană-Accesibilitatea în raport cu relaţia centru-periferie relaţia, mărimea şi structura fluxurilor pe care reţelele le pot transfera şi fluxurile efective necesare funcţionării sistemului teritorial. Accesibilitatea, raportată la rolul reţelelor infrastructurii de transport în solidarizarea, sincronizarea şi organizarea activităţilor sociale şi economice din teritoriul pe care îl deserveşte, semnifică uşurinţa mai mare sau mai mică cu care bunurile sau persoanele pot ajunge dintr-un loc în alt loc, apelând la o parte sau la toate modurile de transport public sau privat.

3. RELAŢIA CENTRU-PERIFERIE Periferia este un spaţiu ambiguu, dar neînţeles, situat între desfătare şi pericol, între o libertate ancestrală şi o rigoare greu acceptată, “loc” rezidual, dar şi sursă de inspiraţie literară, teritoriu de manifestare a unor voinţe subiective şi, mai nou, zonă supusă unor “agresivităţi benefice”, de valorificare urbană.³ Periferiile oraşului sunt zone asupra cărora urbanismul, ca ştiinţă, acţionează pe bază de proiect urban. Zonele periferice, prin faptul că sunt zone în permanentă mişcare, au particularităţi care le diferenţiază mult de restul oraşului. Ȋn peisajul oraşului actual, periferia devine o secvenţă, un moment de discontinuitate resimţit ca atare doar din punctul de vedere al călătorului; din interior, periferia este înţeleasă ca un organ al oraşului fără de care acesta nu ar putea exista. Periferia urbană este partea marginală a oraşelor care s-au întins spontan, prin depăşirea limitelor teritoriului urban iniţial sau a incintelor fortificate. Acest mod de formare a cartierelor periferice este specific oraşelor circulare şi celor tentaculare, favorizate de reţeaua de drumuri şi a mijloacelor de transport în comun, care converg spre oraş. Un alt mod de formare a periferiei unui oraş îl constituie extinderea acestora prin absorbţia satelor marginale oraşului, care, înglobate în perimetrul urban, devin cartiere periferice. Totodată, periferia urbană reprezintă un proces cu evoluţie continuă, generat de creşterea oraşului şi extinderea urbanului în teritoriile adiacente, determinat istoric, economic şi politic şi materializat fizic prin prezenţa unui spaţiu de tranziţie între urban şi non-urban. Ca spaţiu generat de această limită, periferia poate să survină şi în interiorul structurii urbane constituite, a oraşului, anulând polarizarea de tip centru-margine. Din punct de vedere spaţial, periferia urbană este proiecţia în plan teritorial a

³: Angelica Stan, Peisajul periferiilor urbane-revitalizarea peisageră a zonelor periferice, (2009), Ed. Univ. Ion Mincu.

7

Rolul accesibilităţii în proiectarea urbană-Accesibilitatea în raport cu relaţia centru-periferie fenomenului de expansiune teritorială, dezvoltată în jurul marilor oraşe, metropole sau aglomeraţii urbane, funcţionând ca şi complement al acestuia, ca subsistem în cadrul sistemului urban complex, având un caracter eterogen şi o dinamică accentuată. Centrul este un punct de mijloc, central, al unui spaţiu, al unei suprafeţe. Centrul urban era considerat polis-ul – oraş-stat – în Grecia Antică, iar în Evul Mediu era denumirea dată unei forme de aşezări (obşte ţărănească, satul dependent de domeniul stăpânului feudal). Ȋn trecut, se considera că periferia este, de fapt, un malign al oraşului care trebuie vindecat, dar şi că ea este expresia vitalităţii oraşului, dovada creşterii sale. Ȋn perioada modernă, apare ruptura în structurarea centrului ca principiu: el nu mai este o totalitate, nu se mai petrece ca urmare a unei schimbări de paradigmă generale în epocă. Ȋn ultimele decenii ale secolului al XX-lea, destructurarea centrului se aliază cu o nouă înţelegere a teritoriului, străbătut de multe linii de fugă care îi determină descompunerea, şi astfel, creşterea. Delocalizarea, deteritorializarea, mobilitatea conduc la o dilatare, la creşterea în importanţă a spaţiilor intermediare, a vecinătăţilor, a marginilor, a structurilor instabile. Astfel, se găseşte o nouă redefinire a spaţiului periferic, ca limită care nu poate fi aşezată cu exactitate într-un plan. Raportul centru-limită, dincolo de complementaritatea pe care o pune în discuţie, este legat de întreaga mişcare de evoluţie a gândirii filozofice. Relaţia centru-limita/margine/periferie relevă două poziţii relativ simetrice, evidenţiind gradul de maturizare al unei întregi epoci. Ȋntreaga dezvoltare şi transformare calitativă a societăţii, la nivelul macro şi microstructurilor, este totdeauna rezultatul luptei contrariilor deoarece în mod dialectic nu se poate concepe o stare ideală a realităţii lipsită de contradicţii.4 Ȋn oraşul înţeles ca sistem, periferia poate fi abordată ca loc al intrărilor/ieşirilor fluxurilor urbane – al accesibilităţii – periferia însăşi fiind una din subsistemele marelui organ din care şi oraşul face parte. Dualitatea centru-periferie nu este doar o schemă a unei spaţialităţi simplificate la maximum. Ea nu reprezintă doar o distribuţie a elementelor în două zone ce stau faţă în faţă, ci şi geneza lor aproape simultană. Periferia este, din punct de vedere valoric, un centru deficitar: obligată mereu să vină după, ea nu este exterioară centrului decât în măsura în care nu poate accede la valorile lui, această accedere bazându-se pe ideea de accesibilitate şi conectivitate la un nivel foarte înalt.

4:

Sandu M. Alexandru, Câteva aspecte actuale de principiu privind oraşul şi satul în contextul procesului de urbanizare, articol în Rev. Arhitectura, nr.3/1984.

8

Rolul accesibilităţii în proiectarea urbană-Accesibilitatea în raport cu relaţia centru-periferie Un detaliu important este acela că raportul între centru şi periferie nu este doar unul de supraveghere reciprocă prin această conectivitate, ci este şi un raport de producere neîncetată a unui termen de către celălalt, a unuia prin celălalt. Centrul, consolidându-se, impunându-se este, în percepţia modernă, locul principal de producere a periferiei.

Relaţia oraşului cu periferia

Sursa: Angelica Stan, Periferia urbană în cadrul morfologiei sistemului spaţial – Note de curs

Figura 4

Periferia urbană, ca fenomen legat de discontinuitate a structurii urbane La nivel de structură urbană, se poate discuta de rupturi/discontinuităţi în ceea ce priveşte palierul funcţional (ruperi în mixitatea funcţională relativ omogenă a oraşului propriu-zis, terenuri mai mari), palierul spaţial-vizual (alt tip de arhitectură, mai puţin constrânsă de cadrul preexistent), dar şi la nivel circulaţii (viteză de deplasare mai mare, pasaje, căi ferate, noduri intermodale). La nivel de conectivitate, periferia, în raport cu centrul unui oraş, prezintă un grad mai ridicat al accesibilităţii datorită transformării arterelor de circulaţie aferente centrului din străzi

9

Rolul accesibilităţii în proiectarea urbană-Accesibilitatea în raport cu relaţia centru-periferie comerciale/bulevarde/străzi de deservire locale în şosele de centură, drumuri naţionale care străpung ţesutul. Gabaritul acestora este considerabil mai mare, iar suprafaţa periferică fiind mai 10 extinsă, insulele astfel formate au dimensiuni relativ mari în comparaţie cu cele centrale. Simpla lectură a parcelarului periferiilor marilor oraşe oferă o imagine sugestivă în privinţa modului în care acestea s-au metamorfozat şi continuă să o facă, în cadrul organismului urban: vizibilul contururilor, vizibilul ordonat al parcelarului mai vechi sau mai recent. Reţeaua stradală în cadrul periferiei joacă un rol invers faţă de rolul jucat în centru oraşului, trecând de la poziţia structurantă la postura de element de dispersie şi destructurare. Ideea de stradă în forma clasică se converteşte în cadrul spaţiului periferic, în ideea de drum rapid sau autostradă, care urmăreşte expunerea către peisajul adiacent. Ȋn acest context, creşte importanţa intrărilor în oraş.

Periferia urbană în cadrul procesului de metropolizare Metropolizarea este un ansamblu de procese dinamice care conduc la transformarea oraşelor în metropole, fiind în acelaşi timp un moment de creştere urbană sau o fază în procesul de dezvoltare urbană. Unele caracteristici care se disting cu precădere în cadrul procesului metropolizării au un impact deosebit de important asupra periferiei: -mobilitatea sub forma intermodalităţii şi multimodalităţii; -ierarhizarea spaţială în funcţie de ierarhia reţelelor fizice (infrastructură, transport şi dotări); -concentrarea şi schimbul de informaţii (poli de dezvoltare, poli de schimb). Dupa 1995, tehnologiile informaţionale conduc marile metropole către un proces de reurbanizare, de reechilibrare a balanţei oraş-teritoriu, de reintegrare urbană şi peisageră a teritoriului-reţea, cu scopul creşterii atractivităţii locurilor şi a accesibilităţii. Dupa anul 2000, metropolizarea este marcată de două fenomene care se manifestă concomitent, deşi sunt complet diferite: etalarea (dispersia, întinderea) urbanului datorită boomului tehnologic şî gentrificarea, mai întâi a centrelor, apoi treptat a periferiei, presupunând ocuparea de către populaţia cu statut social ridicat a zonelor aglomerate, a teritoriile denumite cartiere muncitoreşti. Fenomenul metropolizării are loc în ambele sensuri, presupunând şi facilitarea interconexiunilor, a continuităţii teritoriale şi a transpunerii schemelor macrozonale în plan microzonal – până la nivel de sector, cartier, insulă, stradă.

Rolul accesibilităţii în proiectarea urbană-Accesibilitatea în raport cu relaţia centru-periferie Fenomenul de metropolizare

Figura 5 Sursa: Angelica Stan, Periferia urbană în cadrul morfologiei sistemului spaţial – Note de curs

Teoria dependenţei Teoria dependenţei este o noţiune care presupune sustragerea resurselor dintr-o periferie a claselor cu venituri scăzute, pentru a le aduce în centrul oraşului – inima aşezării umane, spaţiul de convieţuire a claselor cu venituri ridicate – îmbogăţind centrul (de altfel sugrumat de activităţi) în defavoarea periferiei. Este un concept care descrie relaţia structurală dintre centrul avansat, metropolitan şi periferia mai puţin dezvoltată a unui oraş. Luând în calcul raportul centru-periferie, subdezvoltarea nu este rezultatul unei tradiţii, ci mai degrabă este un produs al instaurării capitalismului în ţările în curs de dezvoltare. Principala problemă este constituită de încercarea de a face o conexiune între unele areale centrale şi zonele periferice, prin analizarea diferitelor moduri de producţie. Utilizarea noţiunilor de “centru” şi “periferie” este constrânsă la poziţia geometrică în spaţiu. Ţinand seama de acest factor, se poate concluziona că un centru este definit de periferia

11

Rolul accesibilităţii în proiectarea urbană-Accesibilitatea în raport cu relaţia centru-periferie sa şi, simultan, prezenţa unei zone periferice implică un centru. Pe baza conexiunilor fizice stabilite între cele două noţiuni, se pune problema unei periferii centralizate, care indică o 12 creştere a interesului dirijată dinspre centru înspre periferie. Dorinţa de dezvoltare a centrului oraşului este îndreptată întotdeauna înspre putere şi puterea de control. Astfel, periferia devine o noţiune cu caracter emergent, o zonă în care puterea este conturată tocmai prin absenţa sa, prin conexiunea zonei cu centrul, prin necesitatea centrului de a fi legat, de a avea o continuitate şi un areal în care să se poată dezvolta pe viitor, atunci când spaţiile libere centrale vor fi inexistente. Periferia este necesară pentru identitatea şi funcţionalitatea centrului.

4. CONCLUZII Ȋntrucât transportul nu este un scop în sine, ci reflectarea directă a unei nevoie exprimate de mobilitate, rezultă că este important de analizat modul în care accesibilitatea corespunde cu interacţiunile dintre activităţile socio-economice dintr-un anumit teritoriu, pentru a se remarca atractivitatea centrului oraşului – ca destinaţie a transferurilor. Aici se formează relaţia de interdependenţă dintre centrul propriu-zis şi periferia oraşului, cea din urmă oferind posibilitatea creşterii gradului de atractivitate şi de accesibilitate către punctul focal al oraşului prin acordarea de resurse umane necesare procesului. Variaţiile spaţiale puternice şi diferenţierea locurilor de origine şi de destinaţie prin caracterul atribuit (reşedinţe, studii, locuri de muncă, recreere, depozitare, etc) constituie probleme delicate pentru evaluarea accesibilităţii, diversele reprezentări ale acestora, ilustrând corelaţia dintre urbanism, amenajarea teritoriului şi accesibilitate, orientează specialiştii înspre acţiunile strategice de dezvoltare, modernizare ori restructurare. Ȋn ceea ce priveşte accesibilitatea, ca şi fenomen luat separat, este, de cele mai multe ori, încurcată cu mobilitatea care predomină în politica urbană de transport şi atrage atenţia către relaţiile de interacţiunie dintre modalităţile de transport şi utilizarea teritoriului. Ȋn condiţiile în care accesibilitatea creşte, gradul mobilităţii va fi mai ridicat, ceea ce va duce la o nouă disfuncţie: aglomerarea excesivă a centrelor oraşelor. Astfel, rolul accesibilităţii în proiectarea urbană este dependent de o multitudine de condiţii care, luate per ansamblu, pot genera o dezvoltare urbană durabilă ori pot duce la congestionarea şi mai acută a unui centru de oraş şi, prin urmare, la dislocarea relaţiei dintre acesta şi periferie.

Rolul accesibilităţii în proiectarea urbană-Accesibilitatea în raport cu relaţia centru-periferie

5. BIBLIOGRAFIE        

13 Stan A., (2011), Dinamica periferiilor urbane – Curs 6, Curs 7. Stan A., (2011), Periferia urbană în cadrul morfologiei sistemului spaţial – Note de curs. Rode P., Floater G., (2014), Accesibility in Cities: Transport and Urban Form, The London School of Economics and Political Science, Londra. Kansky, (1963), Structure of Transportation Networks: Relationships between Network Geometry and Regional Characteristics, Chicago University Press. Koenig J.G., (1980), Indicators of urban accesibility: theory and application, Transportation, nr. 9. Raicu Ş., (2007), Sisteme de transport, Ed. Agir, Bucureşti. Marshall G., (1998), A Dictionary of Sociology, Encyclopedia.com http://en.wikipedia.org/wiki/Dependency_theory