A Doua Sansa in Dragoste

Margaret Ripy

162

A doua şansă în dragoste

>

MARGARET BXPY

A DOUA ŞANSĂ ÎN DRAGOSTE

BUCUREŞTI

Coperta : AINDY

\

t

i | j

O 19BL Matgaret Rjpy A

'OND CHANCE ON LOVE

In româneşte de : Ruxandra Atanasie Toate drepturile asupra acestei ediţii în limba română aparţin editurii ALCRIS.

Redactor : AURELI AN MICU ANDY Consilier editorial : TRAIAN IANCU Lector: ANGELA VASILE

FSBN 973-580 • Colecţia : .EL şi EA"

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE 31

CAPITOLUL I în sala de audienţe, pustie, Pamela Peterş recitea scrisoarea pe care o ţinea cu o mână trc-; murândă. Cuvintele dansau în faţa ochilor ei scăldaţi în lacrimi : Pameîa, suinit însurat Se străduia să înţeleagă. — Mark însurat! murmură ea. Dar cum e posibil, din moment ce suntem logodiţi... Fraza următoare nu mai lăsa Ioc nici unui dubiu : M-am căsătorit ieri cu Cat hering şi plecăm în călătorie de mintă. Catherine ! Era una dintre prietenele lor, o tânără excentrică, cu plete blonde şi ochi mari, albaştri. Pamela alungă din minte această imagine şi făcu un efort să citească scrisoarea până la capăt: Ştiu că în loc să-ţi scriu, ar fi trebuiit să vin la tine şi să-ţi mărtiirisese totul, dar n~am a vut curaj. Ne iubim de mult, Catherine şi cu mine, dar am luptat împotriva acestei iubiri, din consideraţie faţă de tine. „Consideraţie faţă de mine ! Oh ! Mark... Asia era singurul sentiment care te anima în timp ce ne făceam planuri de viitor?" se întrebă ea îndurerată.

t

MAnGAItCT

niFt

Nu văd c€~aş putea adăuga, decât că îţi doresc din toată inima să întâlneşti într-o A un bărbat pe care să-1 poţi iubi aşa cum o iubesc eu pa Oathermc. „Dar l-am găsit deja ! Eşti tu ! Eu pe tine te iubesc", gândi ea disperată. Am pus în plic şi cele două bilete pe care le-am cumpărat împreună, pentru croaziera pe care urme s~o facem în călătoria de nuntă. Sigur că noi; (Mherine şi cu mine, nu le putem folosi şi vrem ca tu să profiţi de ele. Cu afecţiune, Mark. „Afecţiune ! Asta e tot ce-a rămas din dragostea Iui", oftă ea înainte de a mototoli scrisoarea şi de a o arunca pe jos. După care, ingropându-şi faţa în mâini, clădu frâu liber lacrimilor. Auzind paşi în spatele ei, se îndreptă brusc şi; ştcrgându~se la ochi, se întoarse. — Ce s-a întâmplat, Pamela ? Doar ai câştigat procesul. Eu vin să te iau să sărbătorim succesul tău şi te găsesc în starea asta ? Prietena ei, Nancy, o tânără înaltă, cu părul roşu, scurt şi ondulat, o privea îngrijorată. — N-ai decât să citeşti... îi răspunse Pamela; arătându-i scrisoarea aruncată pe jos. Nancy o ridică şi o citi repede. — Ce măgar ! exclamă ea indignată, tţi scria aici, la tribunal, ca să te anunţe că te părăseşte» chiar în ziua în care tu obţii prima ta mart victorie ! Fără un cuvânt, Pamela îşi luă servieta, geanta şi se îndreptă spre uşă. — Pamela ! Ia măcar biletele pentru croa* zieră.

A

BOi: A ŞANSA

ÎN

imAGOSTE

f

— N-am nevoie de ele. — Dar sunt ale tale..* vreau să spun.., aaa.4 ale voastre. Aţi strâns ban cu ban ca să Ie cum paraţi. Pamela ezită. — Adu~ţi aminte... Toate lunile astea fără nici cea mai mică distracţie, ca să nu cheltuiţi nimici — Dar mie îmi plăcea să-mi petrec serile îm-; preună cu Mark. Eu îmi studiam dosarele, iar el învăţa. De altîe\9 tu ştii foarte bine că pe mine nu mă atrag reuniunile mondene».. Nancy îi îndesă biletele în mână. — Ia-îe ! Sunt ale taie ! insistă ea. Pamela strânse biletele în mână. „Asta-i tot ce-a mai rămas din visul nostm", îşi spuse ea tristă. Apoi ieşi din sală, străbătu în fugă holul şi se refugie la toaletă. Se lăsă să cadă pe un semn şi închise ochii. Cum să alunge din minte imaginea Iui Mark, aplecat, ca şi ea, deasupra broşurilor agenţiilor de voiaj, în căutarea celei mai încântătoare croaziere pentru luna lor de miere ? Clătină din cap cu putere, încercând să scape de imaginea aceea obsedantă. — Ajunge ! Nu mai pot ! striga ea, izbucnind în lacrimi. ~ Linişteşte-te, Pamela ! Nu e sîarşitul lu-j mii. Există pe lumea asta destui bărbaţi mai interesanţi decât Mark, să ştii, declară cu convingere Nancy, care venise după ea. Pamela se uită Ia ea, cu ochii scăldaţi în lacrimi. — II iubeam. De ce m-a părăsit ? De ce ?... — Poate pentru că erai prea ocupată ca să observi ceea ce se petrecea chiar sub ochii tăi.

MA.UGAKET R I P /

Mark are nevoie de cineva care să fie în întregime la dispoziţia lui şi care, mai ales, să nu aibă ambiţia ele a-şi face o carieră. Catherine este e~ xaci genul ele femeie care îi convine. Ea nu vrea altceva decât un soţ şi copii. — Dar şi eu vreau copii ! — Da, numai că tu vrei să devii şi o bună avocată, cu o clientelă de marcă. — Am studiat ani de zile pentru asta. Mark o ştia foarte bine, încă de când ne-am cunoscut. — A crezut că o să poată să te fa£ă să te răzgândeşti, dar s-a înşelat. Din fericire, şi-a dat seama de asta înainte să fie prea târziu. Fii mulţumită că mi te-ai măritat cu el. Ai să-ţi dai seama, cât de curând, că e lucrul cel mai bun care ţi se putea întâmpla. Şi acum, adăugă Nancy ridicându-se, nu uita că trebuie să sărbătorim succesul tău ! Pamela încercă să zâmbească. — N-am nici un chef, Nancy... nu în seara asta» — Dar mi-ai promis ! Şi tu îţi ţii întotdeauna promisiunile. In orice caz, rămân cu tine. — Bine, hai să mergem... Dar cu condiţia să nu stăm prea mult. Vreau să mă culc devreme. Ieşind din tribunal, Pamela se simţi dintr-o dată foarte mândră : câştigase procesul ! „E începutul unei vieţi noi", îşi spuse ea cu însufleţire; în clipa următoare însă, entuziasmul o părăsi. O viaţă nouă, da... dar fără Mark. Aşezată lângă Nancy care, la volanul maşinii ei sport, se îndrepta spre cartierul francez din New Orleans, Pamela se stăpânea să nu-şi strige

9

suferinţa. închise ochii şi se revăzu în gând, piimbându-se cu Mark prin parc şi pe colina de Ia înălţimea căreia contemplaţi apusul soarelui, în timp ce noaptea se lăsa încet peste oraş. — Nil ! zise ea cu glas tare, tresărind Ia auzul propriei voci. Se trezise din visare şi acum se uita la Nancy, care se străduia să-şi parcheze maşina într-un spaţiu foarte îngust. Pamela oftă. — Ce-ar fi să mergem Ia Antoine ? propuse prietena ei. — Cum vrei tu... —- Hai, curaj ! O să cheltuim o avere cu masa asta, aşa că încearcă măcar să profiţi... -— Trebuie să mă iei aşa cum sunt, spuse Pamela, schiţând un zâmbet. Tu m-ai adus aici,.. Eu nu voiam decât să mă duc acasă, să mă bag în pat şi să încerc să uit... — Ai să vezi că o să ne înecăm amarul într-o masă pe cinste. Curând după aceea, aşezate confortabil în sala mare a restaurantului, comandară peşte, specialitatea casei. — Ştii, spunea Nancy ronţăind o felie de pâine franţuzească, ar trebui să faci croaziera asta şi să-ţi găseşti alt prieten. Sau, şi mai bine, să te întorci cu un soţ bogat... Tu crezi că Mark s-ar fi însurat cu Catherine dacă ea n-ar fi aparţinut uneia dintre familiile cele mai bogate din New Orîeans ? Când o să termine facultatea şi o să iasă medic, o să-i fie foarte uşor să-şi deschidă un cabinet Pamela îşi plecă ochii şi privi fix în farfurie, îşi amintea de o discuţie pe care o avusese cu fos-

10

MARGAHET RTPY

tul ei logodnic, în urmă cu o lună... Mark îi spusese că voia neapărat să fie bogat şi să nu cunoască zbuciumul de care avuseseră parte, toată viaţa, părinţii Iui. Cum put :se să fie atât de oarbă ? Probabil că era prea preocupată de munca ei... — Ar trebui să-ţi schimbi coafura... — Poftim ? Ce-ai spus ? — Pamela Peters, când o să termin cu tine, n-ai să te mai recunoşti ! Am de gând să te..» transform. Cu ochii tăi frumoşi, cenuşii, cu genele lungi şi negre şi cu tenul ăsta mat, încadrat de părul cnstaniu-roşcat... Oh, Doamne S Ce poftă am să tc.,, metamorfozez pentru călătoria asta ! Nancy o privea cu atâta însufleţire, încât Pamela începu să râdă. — Nu te mai ambala l N-ai să-mi faci nimic. Mie îmi place cum arăt. — Tocmai asia e partea proasta ! Ţi~ai dat şi tu vreodată osteneala să te îmbraci modern sau să te duci îa o cosmeticiană ? Nu, nu te-ai gândit nrciodată Ia asta. Tu îî aveai pe Mark şi erai prea sigură de el. — N~ani avut niciodată timp să mă ocup de mine ! Tu ştii cat de mult am muncit ca să-mi pot plăti studiile... îşi privi taiorul dc culoare gri., care i se păru dinir-o dată anost. „Tristă, monotonă, îşi spuse ea. Aşa a fost viaţa mea. Nu mi s-a întâmplat niciodată nimic deasebit". Se îndreptă dc spate şi se uită îa prietena ei. Nancy, în schimb, avea o viaţă pasionau-

31

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE

tă : era ziarist-reporter, călătorea prin toată iumea şi întâlnea o mulţime de oameni. — Mâine, îşi continuă Nancy ideea, mergem Ia cumpărături : şi în cel mai scurt timp cu putinţă, o să te transform din crisalidă în fluture î Un fluture atât de frumos, că nu va trebui decât să bală din aripi pentru ca, în clipa următoare, să-şi găsească un soţ bogat.,. Şi atunci, a ta o să fie viaţa ! Fără constrângere, fără griji ! Pamela zâmbi, Sămânţa sădită de prietena ei începea să încolţească. Frumuseţe, bogăţie, lipsă de griji, nu lu studii, nu tu muncă*,. ^tma urmelor, dc C2 nu ? *

%

Pamela se privea în oglindă şi de-abia se rccunoştea. Se întoarse către Nancy : — Cum ai făcut ? — îţi trebuia un machiaj foarte discret, atât cât să-ţi pună in evidenţă figura... insistând asupra ochilor, care sunt tot ce ai tu mai frumos. Acum am să-ţi arăt cum să te macliiezi singură. „ Nu~i no voie. din moment ce plecăm împreună ! — Nancy se posomori. — Ascultă, Pamela, tocmai voiam să-ţi spun că mi-e imposibil să vin cu tine... Patronul meu mi-a cerut să fac reportajul în legătură cu vizita reginei Angliei, săptămâna viitoare. Degeaba am insistat, rugându~l să trimită pe altcineva în locul meu, nici n-a vrut să audă.

12

MARCA RET BIPV;

— Atunci, nu plec nici eu. Am nevoie de tine, de... sprijinul tău moral, înţelegi ? — Nu vorbi prostii ! Hai mai bine să-ţi arăt cum să-ţi faci ochii, pentru ca bărbatul care îşi va cufunda privirea în ei, să se înece în adâncimea lor... ! Pamela izbucni în râs. Recunoscu şi ea, privindu-se în oglindă, că ochii ei mari, cenuşii, cu reflexe argintii, umbriţi de gene lungi şi negre, erau foarte atrăgători. In timp ce Nancy îi dădea cu puţin roşu în obraji şi cu un nor uşor de pudră pe toată faţa, Pamela aruncă o privire spre valiza pusă pe pat. îşi reinnoise întreaga garderobă şi gândindu~se Ia rochiile moderne pe care şi le cumpărase, se întrebă dacă va avea vreodată curajul să le poarte. — Uită-te bine, îi spuse Nancy. Vezi ce discret e machiajul ? Nici n-ai nevoie de mai mult. Eşti foarte frumoasă, să ştii. Cu pieptănătura asta nouă şi cu toaletele elegante pe care ţi le-ai cumpărat, o să ai toţi bărbaţii la picioarele tale. — E adevărat că-mi stă bine pieptănată aşa. Dar machiajul... va trebui să mă obişnuiesc. Nancy îi întinse un pieptene mic, din sidef. — Ia-1 şi pune-1 în partea dreaptă, în spatele urechii. E ultimul amănunt care mai lipsea. — Ai dreptate, spuse Pamela punându-şi pieptenele. Oh ! îţi mulţumesc, Nancy... mă simt deja o cu totul altă femeie ! exclama ea, ridicându-se şi îmbrăţişându-şi prietena. — Să-mi trimiţi ilustrate ! Sunt sigură că o să te distrezi foarte bine... Nu uita bărbaţii bogaţi şi etalează-ţi peste tot toaletele. îmi promiţi ?

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE

31

Bine. Acum plec. Ai nevoie de o noapte bună de somn, ca să arăţi bine mâine. Să nu stai toată seara să-ţi faci bagajele. Şi nu uita sfaturile mele! — Da, ştiu... Misterioasă şi discretă, vorbesc puţin şi ascult mult. Parcă aşa mi-ai spus, nu ? Dar nu uita că eu am reuşit totuşi să-1 seduc pe Mark. Nu sunt chiar o novice... — Pe săptămâna viitoare. O să vin să te iau de Ia aeroport. După plecarea lui Nancy, Pamela rămase singură in liniştea apăsătoare din apartament. Suspină» Trebuia să se apuce imediat să-şi facă bagajele. Mângâind mătasea unei rochii de cocktail, de culoare galben-topaz, îşi spuse că după atâţia ani de muncă, merita şi ea să se distreze puţin. Se uită Ia linia albă şi subţire lăsată pe deget de inelul de logodnă pe care-î purtase atâta timp şi apoi îl scosese. Va găsi şi ea într-o zi fericirea ? Nu, ii-avea să se mai lase prinsă în capcana dragostei. De acum încolo, numai siguranţa ar mai putea s-o facă fericită. Cel puţin aşa voia să creadă, numai că în realitate, nimic nu i se părea mai greu de obţinut.

Ivi ARG A RET KIPV

CAPITOLUL II Cu gâtul iritat din cauza vaporilor de benzină pe carc-i degajau sutele de maşini şi de autobuze care circulau prin faţa aeroportului din Miami, Pamela căuta din priviri un taxi înghesuită printre oamenii grăbiţi, ea îşi puse cele două valize grele pe trotuar şi se aşeză, descurajată, pe una dintre ele. Era obosită, transpirată şi se întreba în ce hal avea să ajungă pe vapor.,» Cu machiajul şters şi cu părul încreţit din cauza transpiraţiei. Asta, fireşte, în cazul în care avea să ajungă la timp în port ! In faţa ei, oamenii se împingeau şi se înghesuiau să se urce în câte un autocar, alţii alergau şi se agitau peste tot în jurul ei, La un moment dat, zări un taxi gol care se oprise Ia câţiva metri de ea şi se repezi într-acolo, cu valizele în mână. în acelaşi moment, un bărbat se apropie şi el de maşină. — Aş vrea să merg in portul Fort Lauderdaîc, îi spose ea repede şoferului. Se aştepta deja la un refuz, când, în spatele ei, o voce mai curând amuzată propuse : — Din moment ce mergem în acelaşi loc, am

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE

31

putea lua taxiul împreună şi am împărţi pe din două costul cursei. Pamela se întoarse. Bărbatul avea o faţă surâzătoare şi ochii de un albastru intens şi fascinant. îl privi o clipă, apoi sfârşi prin a răspunde : — Este o idee bună, După ce şi-au pus valizele în portbagaj, s-au urcat în maşină. Pamela, cu ochii aţintiţi asupra şoselei, simţea intens prezenţa acestui bărbat lângă ea. Se cutremură gândindu-se Ia felul în care o privise, ca şi cum ar fi pătruns până în adâncul sufletului ei şi i-ar fi citit gândurile cele mai ascunse. El fu primul care rupse tăcerea ; — Numele meu este Gregory Steclc. — Pamela Peters. El li strânse mâna, iar ea» ciudat de tulburată« şi-o retrase imediat. îi veniră în minte sfaturile lui Nancy : „Să nu fii timidă. Ai încredere în tine şi araiă~le bărbaţilor care-ţi vorbesc că te interesează foarte mult ceea ce~ţi spun". Lrându-şi inima-n dinţi, Pamela îl întrebă : — De unde sunteţi, domnule Steele ? El surâse, iar cele două gropiţe din obraji îi dădură pentru o clipă un aer copilăresc, — Din Dallas. Şi dumneavoastră ? — Din New Orleans. Cum tăcerea se aşternuse din nou între ei, Pamela îşi drese glasul şi reluă : — Şi cu ce vă ocupaţi ? Afaceri cu petrol ? El începu să râdă. — Nu, lucrez într-o uzină. Să ştiţi că în Texas,

16

MARG A EE7 RIPY,

nu toată lumea face afaceri cu petrol. Ea lăsă ochii în jos, roşie ia faţă de ruşine. — Ştiu foarte bine asta, numai că acesta este primul lucru care îţi vine în minte când te gândeşti la Texas... Ce tip ! Continua să privească drept în faţa ei, aruncându-i din când în când câte o privire piezişă. Domnul Steeîe purta un costum cu vestă : avea maxilare puternice, de om voluntar, şi trăsături aspre. Era un bărbat frumos, eu un aer puţin arogant, hotărî ea. Ajunseră în sfârşit la destinaţie. Cheiul in faţa căruia se afla ancorat vaporul era plin de lume. Oamenii coborau grăbiţi din maşini şi din autobuze, îndreptându-se spre locul de îmbarcare. — Mă ocup eu de taxi. Dacă doriţi, o să-mi oferiţi mai târziu, pe vapor, ceva de băut, spuse Gregory, plătindu-i şoferului. Dar Pamela pregătise deja o bancnotă de cinci dolari, pe care i-o întinse. — Nu-mi place să am datorii, domnule Steele. — Eu sunt cel care vă este dator, pentru că mi-aţi permis să merg şi eu cu dumneavoastră, în acelaşi taxi. Dacă nu, cred că mai eram şi acum la aeroport. Ea zâmbi puţin descumpănită şi, punând banii înapoi în geantă, se aplecă să-şi ia valiza. El însă i-o luă înainte şi o ridică pe cea mai mare, — Eu n-am decât una. Daţi-mi voie să vă ajut. — Mă descurc şi singură... Mulţumesc. Ii smulse mânerul valizei şi porni către biroul de Îmbarcare. El mergea foarte aproape în spatele el Sim-

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE 31

ţindu-i privirile aţintite asupra ei, se crispa. încercă să scape de această situaţie penibilă şi grăbi pasul, în ciuda greutăţii valizelor. „ A m făcut o prostie", îşi spuse ea, apreciind distanţa pe care o mai avea de parcurs. „Trebuia să-I las să-mi care valiza până la vapor şi după aia, scăpăm eu de el". Ideea aceasta însă o făcu să râdă. După toate aparenţele, n-avea să-i fie prea uşor să scape de el. Ajungând în dreptul pasagerilor care aşteptau, se aşeză la rând ; Gregory Steele, în spatele ei. Pamela îi aruncă o privire scurtă, la care el îi răspunse zâmbind fermecător. Ea avu din nou impresia că privirile bărbatului o învăluiau şi, stânjenită, îi întoarse spatele. în sfârşit, îi veni rândul. Un funcţionar îi controlă biletul şi-i puse valizele pe un cărucior; — Le găsiţi la bord, în faţa cabinei dumneavoastră. De-abia pusese piciorul pe pasarelă, că o mână o prinse de braţ, iar o voce îi spuse : — Ce-ar fi să bem ceva chiar acum, înainte de a ne duce să ne căutăm cabinele ? o întrebă Gregory. — Mă... mă simt puţin obosită. Aş prefera să mă odihnesc întâi. La revedere. Şi îl părăsi brusc. Pasarela dădea pe puntea principală. Pe biletul ei scria : „Camera 235, puntea Atlantic". Pamela scoase din geantă planul vasului şi îşi găsi imediat cabina, situată cu două etaje mai jos. în cabină nu se aflau decât două paturi cu o noptieră între ele, un dulap în perete şi im duş. Nu era cine ştie ce lux, dar la urma urmelor nici n-avea să stea prea mult timp aici. îşi scoa-

18

MARGARET 1UFY

se pantofii şi, frântă de oboseală, se întinse pe pat. în sfârşit destinsă, închise ochii şi aţipi. O trezi mişcarea legănată a vaporului. Erau pe mare.., li era foame, pentru că mi mâncase nimic de dimineaţă, din cauza emoţiei plecării» Trebuia să găsească masa la care fusese repartizată. După ce urcă trei etaje până la puntea superioară şi străbătu sala de mese, i se adresă şef ului de sală : -— Sunt Pamela Peters. Vă rog să-riii arătaţi care este focul meu. — Preferaţi prima sau a doua serie ? Se gândi o clipă şi apoi optă pentru prima serie. Cineva tocmai se apropia de ea. Se întoarse şi dădu cu ochii de Gregory Steele, care, ca de obicei, îi zâmbea. Fără să mai stea pe gânduri, luă din mâna şefului de sală un carton pe care era scris numărul 17 şi se îndepărtă cu paşi repezi. ÎI auzi totuşi pe Gregory Steele rugând să fie repartizat la masa cu numărul 17. Câtă îndrăzneală ! Pamela întrebă un chelner care era masa cu numărul 17 şi văzu că toate locurile erau ocupate, cu excepţia unuia.,, al ei. Tocmai se pregătea să se aşeze, când Gregory se ridică şi-i trase scaunul. Ea nu-I băgă în seamă, dar în schimb îi salută pe ceilalţi comeseni, două perechi cu care făcu cunoştinţă. Marshall Williams şi soţia sa Edna erau mai în vârstă. în schimb, Tony şi Helen Morris erau tineri şi foarte îndrăgostiţi unul de celălalt. — Suntem în voiaj de nuntă, îi spuse Tony, zâmbind. Să nu vă formalizaţi dacă o să ni se în-

A DOUA

DRAGOST;

19

tâmple să fim puţin prea preocupaţi unul de celălalt. — Desigur, înţeleg foarte bine, răspunse ea, străduindu-se să pară cât mai veselă cu putinţă. Luna lor de miere ! Gândindu-se la Mark, i se umplură ochii de lacrimi şi lăsă capul în jos. — Pamela, îi şopti Ia ureche o voce gravă. Am impresia că am pornit cu stângul. Hai s-o luăm de ia început,.. Dă-mi voie să mă prezint : Gregory Steele. Zâmbetul lui prietenos o făcu să-1 privea-că dintr-o dată cu mai multă bunăvoinţă, — Foarte bine, domnule Steele. Pamela Peters ! — Fii drăguţă şi spune-mi Gregory. Chelnerul Ie aduse meniurile. Pamela comandă sparanghel, homar flambat cu coniac şi o salată de fructe. Dar cum Gregory nu-şi lua ochii de la ea, Pamela se înroşi, iar mâinile începură să-i tremure. După plecarea chelnerului, ea izbucni, furioasă la culme : — Detest să fiu privită de parcă aş fi o curiozitate a naturii ! Tânărul zâmbi amuzat. — Oh, scuză-mă... dar eşti atât de frumoasă ! Eşti de departe cea mai frumoasă femeie de pe vapor. Frumoasă ? îşi simţea gâtul uscat. De ce se simţea atât de... ciudat în prezenţa acestui bărbat ? — Te rog să. nu râzi de mine, murmură ea. Credeam că vrei să fim prieteni. — Prieteni ? Cine a vorbit de prietenie ? spuse el, luandu-i mâna. Este vorba de cu totul

20

MARGACKT XUPY

altceva. In orice caz, să ştii că eu nu fac niciodată complimente gratuite, Fiecare cuvânt al lui era pentru Pamela o adevărată mângâiere. Apoi, brusc, îşi reveni în fire şi strigă : — Nu ! Ridicând ochii, văzu toate privirile îndreptate asupra ei. Cu un surâs forţat, aşteptă să se reia conversaţiile pentru a»şi retrage mâna din cea a lui Gregory. îi vâjâiau urechile. — Domnule Stccle, spuse ea rar şi apăsat, n-am să vă mai permit să mă puneţi în situaţii atât de delicate. — Dar e vina dumneavoastră, domnişoară !\> ters, nu a mea î Pamela nu răspunse nimic, încercând să se concentreze exclusiv asupra felurilor de mâncare din faţa ei. Cu toate acestea, nu-şi putea lua gândul de la acest Gregory Steele... De ce oare se simţea atât de ridicolă în prezenţa lui ? Ca o şcolăriţă proastă... Călătoria asta nu începuse deloc aşa cum prevăzuse Nancy. Şi unde erau toţi bărbaţii aceia bogaţi despre care-i vorbise ea ? Aruncă o privire în jur. După toate aparenţele, toţi bărbaţii erau însoţiţi. Un singur bărbat era neînsoţit, dar cu hainele lui uzate, nu părea să fie bogat. După ce-i trecu pe toţi în revistă, întoarse capul spre o masă ceva mai retrasă. Acolo, între comandant şi un ofiţer de bord, stătea un bărbat care o impresiona. Era foarte elegant, îmbrăcat cu un smoching garnisit cu catifea neagră. Avea umerii laţi, părul blond şi ochii căprui. Ca atras de o forţă misteri-

n

oasă, bărbatul întoarse şl el capul, privind-o insistent. Rămaseră multă vreme aşa, fără să se rr4şte; uitând că nu erau singuri în sală. Apoi, când căpitanul îi spuse ceva, bărbatul întoarse capul, iar vraja se rupse. Cum putea face cunoştinţă cu el ? Era însurat ? Cu ce se ocupa ? După cină, Gregory îi propuse să mai bea ceva şi să se ducă împreună să vadă spectacolul anunţat. — Cu condiţia să te comporţi ca un prieten şi nimic mai mult ! — Promit, spuse el? ridicând mâna într-un gest solemn. La etajul de deasupra, pe puntea Lido, marele salon-bar era plin. Se aşezară Ia o masă din apropierea scenei, iar Pamela comandă vodcă şi suc de portocale. — Ah, nu ! Trebuie să ai mai multă imaginaţie. Un „Imperial" pentru doamna şi un scoth cu multă gheaţă pentru mine, îi spuse el chelner iţei. — Cum îţi permiţi dumenata, domnule Steele, să hotărăşti în locul meu ce trebuie să beau şi ce nu ? întrebă ea furioasă. El începu să râdă. ~ Ei, haide, nu te supăra şi nu-mi mai spune domnule Steele. Râsul Iui o călca pe nervi. Vru să se ridice de Ia masă, dar el o apucă de braţ. — Doar n-ai de gând să mai faci o scenă ca cea de adineaori, din sala de mese ? — Eu am făcut o scenă ? Cum îndrăzneşti să-mi vorbeşti în felul ăsta ?!

22

MARGAHET RîPY

Ei îi mângâie uşor braţul, dar Pamela se feri. *— Mi-ai promis că o să te porţi cuviincios. — Dar n-am spus şi că mă ţin întotdeauna de cuvânt..,. Mai ales cu o femeie frumoasă ! — Nu vreau să mă urmăreşti cu insistentele dumitale. Dacă nu te poţi stăpâni, ar fi mai bine să ne evităm imul pe celălalt. Şi de altfel, nici nu-mi plac bărbaţii ca dumneata» Gregory o privi întrebător, — Ca mine ? Ce vrei să spui ? — Ei bine,,, Nu-mi place să mă încurc cu,;; fitecine, — Deci, pentru dumneata, eu sunt un fiteeme? întrebă el pe un ton glacial. Jenată, Pamela vru să atenueze efectul celor spuse cu câteva clipe în urmă. — Vreau să spun că dragostea nu mă interesează. Ceea ce caut eu acum este siguranţa pe care ţi-o dau banii. Gregory se făcu alb la faţă. — Dar mie nici nu mi-a trecut prin cap să mă îndrăgostesc de dumneata. Nu voiam decât să-mi petrec timpul într-un mod cât se poate de plăcut, cu o femeie pe care am făcut greşeala de a o crede inteligentă. Se ridică, aruncă pe masă câţiva dolari şi adăugă : — Experienţa dumitale in materie de bărbaţi este foarte limitată, domnişoară Peters. E clar că n-ai habar de nimic. Te sfătuiesc să nu te bizui prea mult pe puterea dumitale de seducţie. Şi când o să găseşti un bărbat bogat, să deschizi cât mai

A DOUA ŞANSA ÎN DHAGOSTB

63

puţin gura, pentru că altfel rişti să-ţi pierzi toate atuurile... Se răsuci pe călcâie şi plecă. Doamne ! Ce făcuse ? Ar fi vrut să-I cheme înapoi şi să-i spună că ideea cu bărbatul bogat era a lui Nancy, nu a ei... Dar se abţinu. La urma urinelor, nu asta voia ? Să n-o mai sâcâie ? Să scape dtc prezenţa şi de insistenţele lui pentru a se putea consacra căutării unui bărbat bogat ? De altfel, poate că îl şi găsise în persoana celui de la masa căpitanului ?... Cu toate acestea, nu putea să nu-i pară rău că i jignise pe Gregory. Răvăşită intre sentimente atât de contradictorii, Pamela nu mai ştia ce hotărâre să ia. In acel moment, simţi din nou, ca o lovitură de pumnal, durerea pe care o resimţise după ce o părăsise Mark. Nu, de data asta era sigură că nu-l voia pe Gregory Steele ! Cu atât mai rău pentru el.. Adio şi n-am cuvinte î îşi spuse ea îmbufnată. Chelneriţa aduse băuturile comandate. Pamela sorbi o înghiţitură din lichidul care fâsâia în pahar. Era delicios. Avu rem uscări gândind a-se la reproşurile pe care i le făcuse lui Gregory, legat de băutura pe care i»o comandase. — îmi permiteţi să mă aşez la masa dumneavoastră ? întrebă pe neaşteptate o voce gravă. Pamela întoarse capul şi văzu, aplecată spre ea, figura surâzătoare a bărbatului de Ia masa căpitanului. îi zâmbi Ia rândul ei şi acceptă dând uşor din cap. Eî se aşeză lângă ea, pe scaunul de pe care se ridicase Gregory.

— Am observat eă prietenul dumneavoastră a plecat Permiteţi-mi să mă prezint : David Pov/elL — Pamela Peters. — Ştiu. L-am întrebat pe căpitan cine sunteţi. — într-adevăr ? făcu ea mirată, — Da. Voiam să cunosc numele acestei femei atât de seducătoare. Pamela mai sorbi o înghiţitură, ca să mai prindă curaj. Nu ştia ce să spună, în timp ce în minte îi reveneau neîncetat vorbele răutăcioase ale lui Gregory : „Să vorbeşti cât mai puţin cu bărbatul acela bogat*., când ai să-1 întâlneşti", — V-am şocat cumva, domnişoară Peters ? Cred că aş putea să-ţi spun deja pe nume, cu atât mai mult cu cât am impresia că o să devenim prieteni în timpul acestei călătorii, adăugă el cu un aer complice. Pamela, jenată, nu ştia unde să se ascundă. Nancy nu prevăzuse o astfel de situaţie.,. Continuând totuşi să zâmbească, ea îi răspunse : — Da, comportarea dumneavoastră mă surprinde... pentru că este diferită de cea a bărbaţilor pe care i-am cunoscut până acum, în viaţa mea*.. Cuvintele lui Gregory îi reveniră din nou în minte : „Experienţa dumitale în materie de bărbaţi este foarte limitată", dar ea le alungă, enervată, încercând să se convingă că el vorbise, de fapt, fără să ştie nimic despre ea şi despre experienţa ei de viaţă. — Şi unde ţi-ai petrecut această viaţă ? întrebă el pe un ton glumeţ. — Vrei să mă faci să cred că nu o ştii deja ?

A DOUA Ş ANSA ÎNDRAGOSTE31

— Dâ-mi o singură zi şi o să aflu totul despre tine, Pamela, — Locuiesc la New Orleans. — Ah, oraşul Carnavalului ! Mă duc acolo de două ori pe an. z itoarei : — Va m irsc, nu ara găsii ce ca ce căutam. — Nu mi-ai spus că eşti logodit, îl spuse ea, când ieşiră din magazin. Ei ridică din umeri. — Asta ar fi schimbat cu ceva situaţia ? — Dar.., Pamela îşi adusa aminte de pashmea cu care o sărutase, „Dragostea !" îşi spuse ea cu tristele. „Exista ea oare cu adevărat Trădarea lui Mark, pe care credea că o uitase deja, ii reveni în minte, umplând-o de furie. Gregory se opri şi o întrebă : — Faptul că sunt sau nu logodit schimbă cu ceva atitudinea ta faţă de mine ? Timp de câteva clipe, Pamela nu putu să scoată nici un cuvânt, din cauza nodului care i se pusese în gât. — Nu, spuse ea scurt. Fierbea de mânie. Ce aştepta de la ea ? Ce voia ? Bărbaţii ăştia ! Toţi sunt la fel ! Le manevrează pe femei după bunul lor plac. Nnr^i că ea îi cunoştea si acum nu avea să se mai h4'e păcălită.

MAKGAI

60

CAPITOLUL VI Intrând in cabină, Pamela avu surpriza să găsească un buchet de trandafiri galbeni, lângă cei albi primiţi de dimineaţă. Citi cele câteva rânduri scrise pe cartonaşul ascuns printre flori : Pamela, sper că vom putea să ne vedem diseară, după cină şi să benreeva împreună, David. Deci nu-i era indiferentă. Ba chiar îl interesa. Dar trebuia ca acest interes să se transforme într-un sentiment mai profund. Pentru asta însă» ea, Pamela, trebuia să acţioneze cât mai repede cu putinţă, pentru că peste câteva zile, el avea să fie în drum spre Chicago şi n-avea să-1 mai vadă niciodată, Ce rochie să-şi pună diseară ca să-1 facă să ie uite pe toate femeile pe care le cunoscuse până atunci ? Alese o rochie lungă, neagră, despicată rtea de jos, foarte montantă în faţă şi cu spatele complet gol. Cu ciorapi negri care să se întrezărească cloar prin despicătura rochiei, o să fie perfect. în timp ce se îmbrăca, îi veni în minte imaginea Iui Gregory, pe care însă ea o alungă repede, inlocuind-o cu cea a lui David, puternic, în smoching negru. După ce se machie cu grijă, după

A DOU A

IV DRAGOSTE

61

toate reguiilo artei, se parfumă, îşi luă poşeta brodată cu perle şi părăsi cabina. Simţindu-se frumoasă, deborda de veselie, Dar intrând în sala de mese, se 'întrista : David nu se afla îa masa căpitanului,,. De ee ? Şi dacă n-o să apară toată seara ? Dezamăgită, se duse să se aşeze Ia masa ei, ea ochii ţintă îa scaunul gol. — Prietenul tău nu e Ia locui Iui în seara asta. Eşti decepţionată ? Gregory se aşeză lângă ea. — Asta nu te priveşte pe tine, murmură ea printre dinţi. EI începu să râau. — Spune-mi măcar ce-am făcut ca să fii atât de furioasă pe mine. Ea îl fulgeră cu privirea. — Dacă vrei să ştii, Gregory Steele, nu cred că felul în care te comporţi este, ca să spun aşa, ireproşabil. Cc-ar zice logodnica ta dacă ar şti că m-ai sărutat astăzi ? — Ai cumva de gând să-i spui ? o întrebă ei cu un aer răutăcios. — Nu, dar îi plâng de milă. Bărbaţii cred că se pot distra şi înainte şi după căsătorie... dar dacă o femeie face la fel, ce sacrilegiu ! Aceeaşi faptă, criterii de apreciere diferite ! Enervată, se întoarse şi începu să studieze meniul, dar literele îi jucau prin faţa ochilor şi nu reuşea să citească nici un cuvânt. I se pusese un nod în gât şi se străduia din răsputeri să nu plângă de ciudă. Nemaiputând să-şi stăpânească

62

MAJiGARET RIPV

emoţia, se ridică brusc de la masă, ieşi din sală şi se refugie in partea din spate a vaporului, unde sufla briza răcoroasă. De ce, în ciuda voinţei ei, se simţea tot mai atrasă de Gregory ? Cum putea să-i placă de el ? In afară de faptul că era !o~ goiuf, mai ura şi sărac şi arogant, — Ce c cu tine, Pamela ? i)ouă braţe puternice o înianţuiră, iar ea se cuibări îa pieptul Iui Gregory, Ştorgâiidu-Şi lacrimile de pe obraji, — Niva'c, Cred că sunt doar puţin obov 4 " El ii ridică încet bărbia, o piivî cu ocini de un aib:-:sirn închA-, cuV-v cu vârful degtiilor lacriiViiL* ca nkio perle de genele ci i mângâie fruntea, ca să-i urmele — Nu plânge. îi şopti el. Aplecând u-se. o sărută pe vârful nasului şi pe pleoape. Când îşi apropie buzele de ale ei, Pamela tremura din tot corpul, înţelegând că era incapabilă să reziste pasiunii ce-o împingea în braţele acelui bărbat. Recăpătându-şi stăpânirea de sine, întoarse brusc capul şi se dădu înapoi. — Nu, lasă-mă în pace. N-am nevoie de sărutările tale. 11 lovi cu pumnii în piept, după care, epuizată, se lipi din ncu de el, cu faţa sprijinită d e umărul lui. — Ai nevoie de mine, Pamela, dar refuzi să recunoşti. De fapt, nu ştii nici tu ce vrei. O dădu Ia o parte, se răsuci pe călcâie şi pleca. Clăt£nându~se, P a m e l a se s p r i j i n i de b a l u s t r a -

da si se uită după el. Aşteptă să-şi revină, apoi, în momentul îh care fa sigură că putea merge* se îndreptă şi îşi repetă că ştia foarte bine c e voia :

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE

135

bani şi siguranţă. Cuvinte care, dintr-o dată, i .se părură goale, lipsite de sens... Privi oceanul şi admiră apusul soarelui. încetul cu încetul, dârele sângerii se topiră in albastrul tot mai închis al cerului. De aceeaşi culoare ca ochii lui Gregory, când o privise adineaori, îşi spuse ea. Zgomotul unor paşi care se apropiau o trezi din visare. Se întoarse : David venea spre ea; zâmbind. — Prietenul tău mi-a spus unde eşti..,, zise ci, măsurând-o din cap până-n picioare. Eşti absolut fermecătoare în seara asta. Pamela remarcă uşurinţa cu care îşi găsea cuvintele, ca şi faptul că ochii îi străluceau mai tare decât de obicei. — Nu e... prietenul meu. 11 cunosc numai de câteva zile. —- Şi pe mine la fel, numai că eu sper să fiu pentru tine ceva mai mult decât un prieten,, Se aplecă să-i mângâie cu buzele gâtul şi urechea. Apoi o strânse în braţe şi-i strivi buzele cu gura lui lacomă. Golită de orice urmă de sentiment, ea rămase rece ca un sloi de gheaţă. David se dădu înapoi şi o privi cu atenţie. — Scuză-mă. Te văd preocupată. Cred că ar fi mai bine să te las singură cu gândurile tale. Dădu să plece, dar Pamela îl opri. — Nu, te rog, nu pleca. Ziua de azi a fost foarte obositoare, asta-i tot. Poate dacă aş bea ceva,.. David o luă de braţ : — In cazul ăsta, hai să mergem l

64

\i.YuG.\i.\.T

Jih'Y

— Trebuie să-ţi mulţumesc pentru trandafirii pe care mi i-ai trimis. Sunt de-a dreptul superbi. Şi, de altfel, sunt florile mele preferate. — Sunt fericit că ţi-au plăcut. Este felul meu de a-ţi mărturisi că, graţie ţie, am petrecut ieri o seară cât se poate de minunată. Se duseră in salon, se aşezară la o masă, iar David comandă băuturile. Se uită la ea zâmbind. — Mâine seară, spuse el, dau o mică recepţie, la care aş fi foarte fericit dacă ai veni şi tu. — Cu plăcere. La ce oră ? — La 9, O mângâie pe mână. — Aş vrea atât de mult să... te cunosc mai bine, Pamela. Ea se înroşi sub privirile Iui prea insistente şi îşi spuse : „Renunţă pană nu e prea târziu. E genul de om care nu concepe să piardă...."

Tocmai se pregătea să se machieze când cineva bătu îa uşă, îşi puse capotul şi se duse să deschidă. Mărio îi adusese un buchet mare de trandafiri roşii. — \ve\i un admirator serios ! spuse el, dându-i florile. Cum ea privea trandafirii fără să scoată o vor OtU stevvardul tuşi, pentru a-şi face simţită prezenţa. Pamela ridică ochii şi zâmbi. — Oh ! Iţi mulţumesc, spuse ea, luându-i vasul din mână. Stewardul se îndepărta când ea îl

A DO CA ŞANrSA IN DliAGOSTP:

63

chema înapoi. — Nu văd nici o carte de vizită. De îa cine sunt florile ? — Nu ştiu nimic. Mi le~a dat florarul şi mi~a spus să vi le aduc. Fără nici o altă explicaţie. „Tot David", îşi spuse ea. Numără douăzeci şi patru de trandafiri. O avere. Ţinea neapărat s-o cucerească. Bucuroasă la gândul că avea să-1 întâlnească peste câteva minute la recepţia pe care o dădea în cabina lui, Pamela începu să se îmbrace. Alesese pentru această ocazie o pereche fle pantaloni şi o vestă de satin, de un verde strălucitor, Privindu-se în oglindă, îşi zâmbi satisfăcuta. Dar apropiindu-se de apartamentul ocupat d& David, avu un acces de timiditate. I se uscă gura, I se puse un nod în gât şi trebui să tragă de câteva ori aer în piept, ca să se liniştească, înainte de a bate la uşă. David o întâmpină zâmbind şi o pofti înăuntru. Salonul era gol. — Unde sunt ceilalţi invitaţi ? întrebă ea, foarte mirată. Sau am venit eu prea devreme ? — Oh, nu, în nici un caz. Numai că... eşti singura mea invitată. De ce să fi adunat aici nişte oameni plicticoşi şi vorbăreţi ? Nu e oare mai plăcut să fim singuri, numai noi doi, şi să profităm unul de celălalt ? Pamela simţi din nou că se sufocă. Când văzu şi că uşa dormitorului era întredeschisă, inima începu să-i bată cu putere, iar ea întoarse repede o chii spre două fotolii aşezate faţă în faţă şi având între ele o masă pe care se aflau farfurioare cu tot felul de specialităţi culinare care de care mai ra-

106

MARGARET RIPY

finale şi o sticlă de şampanie pusă într-o frapieră de argint. Uluită şi speriată în aceiaşi timp, Pamela rămase mută. Luându-i şahii de pe umeri şi mânguindu-i î-rrAai, David murmură : — Rda:;ea;:ă4e. Doar n-o să te muşc. Pur şi simplu, p n-fer să fiu singur cu tine decât înconjurai de Um acei oameni c ^ c cjută să mi se vâre pe £uî> ?T*ele sau rnă i n e :v_e. Ea ?e h i u x f t â ele s j ^ t c ^i f ă c u u n pas î n a p o i .

- iCit-ţi prea psi i < > dltl, nu-i aşa ? Pr.vîd izbucni într-un râs z^oraoios. — Bineînţeles că-mi pasa,., dar numai în mălAn:?' în enre im; pet fi utili. Suni mult prea ocupat ea «iî-mi pierd funpul cu conversai ii inutile, — ~ Şi m €n ce pot să-ţi fiu „de folos", David ? — îmi face plăcere să te privesc. O apucă de braţ şi o trase spre el. — Ai să înveţi cât de cerând că trebuie să faci parte dintre cei care se servesc de alţii şi nu dintre cei care sunt folosiţi. Ai să vezi. E mult mai bine. Pamela îl privi drept în ochi. — Ai de gând să te foloseşti de mine ? — Nu, draga mea. Mă refeream la... afaceri, răspunse el calm. — Ah ! înţeleg, spuse ea pe un ton ce se voia cât mai degajat cu putinţă. Asta e cu totul altceva. Dar în eventualitatea in care, într-o zi, o să vreau să fac afaceri cu tine, o să-mi amintesc de sfatul pe care mi l-ai dat. El clătină din cap.

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE

135

— Doamne ! Cum de am ajuns ia o discuţie atât de serioasă ? Vreau să fim veseli, să ne distrăm, să ne simţim bine şi când colo, iată-ne comentând concepţia mea despre viaţă, Destupă sticla de şampanie şi umplu două pahare. După ce îi oferi ei unul, îl ridică pe al său şi toastă : — In cinstea celei mai frumoase femei de Ia bordul acestui vas ! Pamela zâmbi şi bău cu înghiţituri mici. După ce bău primul pahar, începu să se destindă. David s-l turnă apoi şi pe al doilea. — Ia Ioc, te rog, îi spuse e l Am să pun puţină muzică... După ce alese un disc, se aşeză lângă ea. Pamela vru să se dea înapoi, dar se stăpâni. în schimb, goli repede paharul, pe care David i-I umplu din nou. — Vrei să mănânci ceva ? o întrebă el, I~am cerut bucătarului şef să pregătească toate astea anume pentru noi. — Nu acum.». Nu-i era foame. Şampania i se urca ia cap într-un mod plăcut şi Pamela începu să viseze cu ochii deschişi. Se afla acolo, cu un bărbat frumos şi bogat, care-i făcea curte. Poate chiar o iubea. De ce n-ar deveni soţia Iui ? Doar o găsea frumoasă. Era şi inteligentă.., Ar fi o soţie perfectă pentru el... David îi luă paharul din mână, îl puse pe masă şi o cuprinse pe după umeri. Ea se uită la el si 4 zâmbi, pierdută în visul ei : da, ar fi o soţie excelentă. David îi acapara privirea şi o ţinu mult

68

M.AKG AHKT RTPy,

timp pe Pamela sub vraja ochilor Iui, fără să spună nici un cuvânt. Apoi se aplecă şi o sărută. Muzica învăluia totul în jur*., atmosfera i se părea ireală... dar când el o strânse mai tare, iar sărutările iui deveniră mai insistente, Paoiela îl respinse. Şi... i se păr ase, sau văzuse în ochii lui o furie pe care însă încerca să şi-o stăpânească ? Ea apucă paharul şi, nervoasă, sorbi repede câteva înghiţituri. Când el se apropie din nou, Pamela se ridică şi, îndreptându-se spre Iiublou* contemplă albastra! întunecat al mării, în care se reflecta lumina, — Ce privelişte minunată ! Eu n-am hublou în cabină. Dar stau atât de puţin acolo, încât nici nu are importanţă. — Poţi oricând să vii aici, să admiri priveliştea. Vei fi întotdeauna binevenită. Răsăritul soarelui, mai ales, este un spectacol încântător. Se ridică şi se duse lângă ea. Pamela îi simţi, pe ceafă, respiraţia şi o cuprinse o senzaţie de frig, de-a dreptul paralizantă. — Pamela, şopti el cu buzele pe gâtul ei, de când te-am văzut, am ştiut că o să devenim... prieteni» îmbrăţişând-o, o sărută cu lăcomie şi cum ea încerca să-1 respingă, el o strânse şi mai tare. — Nu ! ţipă ea, zbătându-se. El îi dădu drumul şi, sufocând^-se de furie, îi spuse pe un ten răutăcios : — M-ai dus de nas cum ai vrut tu. M-ai provocat şi acum faci pe fecioara nevinovată ! Pamela îl fulgeră cu privirea. — Nu-i adevărat, nu te-am provocat, cum spui tu. Credeam că între noi e ceva... serios.

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE

135

— Asta ai vrut tu să crezi, râse el în hohote. Iţi închipuiai poate că o să te iau de nevastă... Râsul lui înspăimântător umplu din nou cabina. — Nu vreau să te mai văd niciodată ! ţipă ea, îndreptându-se spre uşă. David o ajunse din urmă, o apucă de braţ şi o trase spre el. Gâfâia. — Nu, n-am să te las să pleci... Eşti mult prea ispititoare. Pamela intră în panică. Din fericire însă, în clipa următoare, se auzi o bătaie în uşă şi... vocea lui Gregory : — Pamela Peters ! trebuie să te văd imediat. E ceva foarte urgent. Luat prin surprindere, David slăbi strânsoarea, iar Pamela reuşi să scape din braţele lui. După o clipă de ezitare, el se duse şi deschise uşa. Gregory intră în cabină şi, fără un cuvânt, o luă pe Pamela de mână şi ieşi împreună cu ea. De îndată ce fură singuri, Pamela căzu la pieptul lui. — Oh, Gregory, n-am fost niciodată atât de fericită să te văd. — Hai să plecăm de-aici, îi spuse el. Ea se lăsă condusă de-a lungul culoarelor. — Te simţi mai bine ? o întrebă el îngrijorat, în momentul în care intrară în cabina lui. — îţi mulţumesc, Gregory. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără tine. El făcu o plecăciune. — Sunt întotdeauna gata să sar în ajutorul unei tinere doamne aflate în pericol !

70

MAEGARET RTPV

Pamela râse. — Dar spune-mi, nobile domn, prin ce minune te aflai acolo, la momentul oportun ? —- N-o să-ţi vină să crezi. Trecem absolut întâmplător, când ţi-am auzit vocea. Ea clătină din cap. — Mu, nu mă crezi... Atunci, să zicem că, ştiiyM? ce fel de om este acest David Powell, stăteam ascuns în, umbră, gata să sar îa primul tău strigăt ajutor. Asta este misiunea noastră, a cavalerilor.., — Nu poţi să fii şi tu o clipă serios, Gregory Si:*He ? — Dar simt foarte serios ! Compania îa care lucrez eu face afaceri cu Powell Industries şi în ceea ce~l priveşte, zvonurile care circulă nu sunt tocmai liniştitoare. 4 — Zvonuri ? Ce fel de zvonuri ? — Nu-ţi spun nimic. Ca un adevărat cavaler ce sunt, detest bârfele. — Bine ! Nu-mi spune nimic ! Cam bănuiesc eu despre ce este vorba. Am văzut cu ochii mei ce fel de om este. I se păru că aude din nou râsul acela îngrozitor al lui David Powell şi se cutremură de frică, amlntindu-şi prin ce trecuse. Gregory o luă în braţe, încercând s-o liniştească. — Sunt aici. Nu mai are de ce să-ţi fie teamă. Pamela îşi puse capul pe umărul lui. —- Nu vreau să-1 mai văd niciodată pe omul ăsta. Dar ce mă fac dacă-1 întâlnesc şi tu nu eşti acolo?

A DOUA Ş ANSAÎNDRAGOSTE

135

Ochii i se umplură de lacrimi. — Nu-ţi fie teamă. N~o să se mai apropie de tine, O legănă în braţele lui. Plângi, Pamela. O să te simţi mai bine după aceea. Ea izbucni în lacrimi, conştientă că suferise un nou eşer. Şopti, între două suspine : — Nimic ou-mi reuşeşte. Am fost o proastă. — Nu fi atât de severă cu tine însăţi. Cum puteai să ghiceşti adevărata fire a lui David Powell, ascunsă în spatele unei măşti ? Multe femei au căzut in cursă şi nu s-au descurcat atât de bine ca tine. îadu-« Ai făcut senzaţie, domnişoară Peters, spuse el râzând încet. Dar găsesc că arăţi foarte bine. Ca să nu mai vorbim de faptul că este şi mai comod.

106

MARGARET RIPY

— - Mulţumesc, domnule Kipîey. Sura p m n u e cuvinte amabile pe care le aud la adresa mea de c;ln.d iun venit aici. Mi-ar face plăcere s~o cunosc şi pe soţia dumneavoastră până nu se termină petrecerea. — Oh, da ! Moare de curiozitate să te cunoască, Am aranjat în aşa fel încât, la masă, să staţi una lângă cealaltă. ~~ Sunt Încânt aia. Pe curând ! Tocmai voia să între în salon, când îl auzi pe Gregory strigând-o : — Domnişoară Peters 1 — .Da, domnule Steele ? — N-am terminat să-ţi arăt casa. — Am văzut destul. Este chiar prea mult pentm mi ne, Eî o privi mirat. Ciudată remarcă din partea cuiva care caută tm bărbat bogat cu care să se mărite, ca să-şi re viitorul ! — Oamenii se mai şi răzgândesc. fi lăsă acolo şi se îndreptă spre domnul Ripley, eare-i făcea semn. Urmau să se aşeze la masă. Cel puţin, n-avea să fie chiar singură. Contabilul şef o întâmpină zâmbind. — Ţi-o prezint pe soţia mea, Rutfc. — Sunt foarte fericită că o să am pe cineva cu care să vorbesc. Spuneţi-mi Pameîa, zise ea, Infu;-?ându-i mâna. Ruth i-o strânse cu căldură. — Doream atât de mult să te cunosc ! Tom nu mai conteneşte cu laudele Ia adresa dumitale; Spune că eşti foarte inteligentă. Şi să ştii că nu-1

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE

135

plaiv să arunce cu complimente în dreapta şi-n stânga. Pamela se uită la domnul Ripley care roşise, şi spuse zâmbind : — Sper să nu-I dezamăgesc în săptămânile ce vor urma. — Asta e imposibil ! declară Ruth cu convingere. Tom îşi drese glasul: — Acum, doamnelor, este timpul să ne aşezăm îa masă. Şi, luându~le de braţ, le conduse în sufragerie. Pamela se pregătea să se aşeze lângă ei. — Ăsta nu este locul meu ! exclamă ea. Pe cartonaş este trecut un alt nume decât al meu. — imposibil I Doar eu personal am rugat să fii aşezată lângă noi. Nu înţeleg ce s-a putut intâmpla. In clipa aceea, Gregory apăru în spatele lor şi-i spuse Pamelei : — Având în vedere că eşti invitata companiei, cred că ai dreptul să stai în capul mesei. — Dar eu prefer să stau cu doamna şi dom-' nul Ripley ! protestă ea. El îi şopti pe un ton tăios : — Nu uita că nu sunt omul care să accepte un refuz. Un uşor surâs îi flutură pe buze în timp ce o conducea spre capul mesei. Veronica văzuse toată scena şi acum o urmărea pe Pamela cu o privire încărcată de ură. ~ Nu crezi că ar fi trebuit să ceri şi părerea

m

MAEGARET KIPY

logodnicei tale ? Nu pare prea încarnată să mă vadă stând aici, lângă tine, murmură Pamela. — îmi pare rău, dar va trebui să înveţe să-şi domine gelozia. Munca mea mă pune aproape zilnic în contact cu femei frumoase. Va trebui să se obişnuiască. — Dar tu ? Tu nu eşti niciodată gelos ? Oare eşti chiar atât de rece ? Cum se face că nu am remarcat acest lucru în timpul croazierei ? — Carapacea mea de gheaţă s-a topit poate, pentru câteva zile, la soare. — In cazul ăsta., te-aş sfătui să-ţi muţi birourile Ia Miami. El o privi fără să răspundă şi se întoarse spre Veronica. Aceasta îi acapara imediat atenţia, vorbindu-i despre modificările pe care avea de gând să le facă în casă, după căsătorie. Pamela încercă să nu dea nici o atenţie discuţiei lor, numai că, fără să vrea, ciulea urechile. Deodată, Gregory o întrebă : — Te simţi bine îa recepţia asta ? — Aproape la fel ca atunci... în seara aceea, în cabina lui David. — Chiar aşa ? Ai vrea să pleci ? De ce nu mai stai puţin ? Peste câteva minute se va servi desertul. — Aş fi vrut să plec încă de acum două ore, Gregory. Chiar în momentul în care am sosit. — Am greşit că te»am obligat să vii. Dar ţineam neapărat să-ţi explic unele lucruri legate de croazieră şi să-ţi arăt căminul meu. — Cum poţi să numeşti ăsta un cămin ? O casă, da, dar nu un cămin. E mult prea mare. Sunt atâtea camere de parcă ai locui într-un hotel

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE

135

Ochii albaştri ai Iui Gregory se întunecară de furie, devenind aproape negri. — Ce ştii tu despre casa asta ? Eu am crescut aici şi o iubesc aşa cum este. Regretând ccîe spuse, Pamela lăsă ochii in jos. Se servi şi desertul, pe care începu să-1 mănânce imediat. Simţi privirea Iui Gregory aţintiră asupra eh Cu coada ochiului, îi văzu apoi întorcându-se spre Veronica. Răsuflând uşurată, putu să savureze în linişte deliciosul sufleu de ciocolată. — Acum, aş vrea să plec. Ar puica oare şoferul să niă ducă acasă ? îl întrebă ea, după masă, pe stăpânul casei. — Cu o singură condiţie, Pamela. — Care ? — Să dansezi cu mine. O singură dată. Ea acceptă fără prea mult entuziasm şi se lăsă condusă în sala de bal, pană la migul de dans, deja invadat de o mulţime de perechi care se agitau în ritmul drăcesc ai muzicii. Deodată, un cântec duios şi lent înlocui melodia precedentă. Gregory o îniănţui strâns si o conduse încet, în .ritmul melodici ce-i învăluia. Pamela se destinse încetul cu încetul şi, îoehbând ochii, se lăsa legănată de cuvintele triste ale cântecului care vorbea despre o dragoste pierdută. Când muzica se opn, rămaseră înlănţuiţi, Iar Gregory, cu îma îngropată în părul ci, îi şjpti tandru : — Miroşi atât de bu^e... Dâmlu-şi seama că celelalte pererfn părăseau ringul de dans, Pamela se deprinse clin braţele Iui. Şi, văzând-o pe Veronica în picioare, lângă

106

MARGARET RIPY

uşă, fulgerând-o cu o privire ucigătoare, tresări şi nu mai vru decât să fugă. — Acum pot să plec ? întrebă ea cu o voce a cărei tristeţe o surprinse până şi pe ea. El se înclină. — Bineînţeles. Eu sunt un om de cuvânt. îşi trase mâna dintr-a lui şi îl urmă în hol. Veronica îi ieşi în cale şi-i şopti: — Bagă de seamă, Gregory este al meu. Fetiţele care îndrăznesc să se joace cu chibriturile; sfârşesc prin a se arde.

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE

135

CAPITOLUL XI Soarele strălucea deja când Pamela, pe jumătate adormită, auzi vag soneria. Imediat după aceea, cineva bătu la uşă. Deschizând ochii, ea întrebă : — Cine e ? — Domnul Steele a venit să te vadă, — Spune-i să plece, Pat. Astăzi am liber. — Dacă vrei să plec, atunci va trebui să mi-o spui în faţă. Dacă nu, mă instalez în salon şi nu mai plec de-aici ! strigă Gregory, din holul de fa intrare. — Poţi să aştepţi mult şi bine ! răspunse ea, — Nu mă grăbesc. Am timp berechet. Şi eu am liber azi. Ea oftă. De ce n-o lăsa în pace ? Se ridică, îşi puse capotul şi se duse să deschidă. Gregory îi zâmbi din prag. — Bună dimineaţa, spuse el vesel. — Ce-ţi veni să mă trezeşti atât de devreme? Ştii foarte bine că azi-noapte ra-am culcat târziu. Voiam să dorm şi eu mai mult şî când colo vii şi mă scoli cu noaptea-n cap. Te rog foarte mult să pleci.

106

MARGARET RIPY

- ii*uic, am sa plec. Dar mai întâi îmbracă-te şi vino să iei micul dejun cu mine. Pat a pregătit iotul. Iar eu mor de foame. — Eu nu. Pamela vru să închidă uşa, dar el o prinse de braţ. — Te rog, Pamela, fă asta pentru mine. Îmi doresc atât de mult să stau de vorbă cu tine. — De ce ? — Adu-ţi aminte de discuţiile noastre din timpul croazierei. îmi făceau atâta plăcere ! Putem vorbi despre orice. Tonul Iui rugător o înduioşa şi de-abia se stăpâni să nu alerge în braţele Iui. — Bine, răspunse ca. Sunt gata în câteva minute. Reuşise să-şi ascundă dragostea, dar, o dată uşa închisă, se simţi cuprinsă de o emoţie puternică, „Oh, Gregory", gemu în sinea ei cu inima sfâşiată, „de-ai şti cât te iubesc !"• Când apăru în salon, îmbrăcată cu o pereche de jeanşi vechi şi cu un tricou, el se ridică şi o privi tăcut. în ochi îi strălucea o flacără atât de puternică, încât Pamela se înfiora şi simţi că roşeşte. — Te rog, Gregory, nu te uita aşa la mine. El îşi întoarse privirea de la ea. — Am rugat-o pe Pat să pună masa afară, pe terasă. Dimineaţa asta de primăvară e atât de frumoasă î Pamela îl urmă pe terasă. Soarele încălzea aerul curat şi proaspăt, pe care ea îl trase în piept cu nesaţ, înainte de a se aşeza Ia masă;

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE

135

— M-am obişnuit să fac singură totul. Dar uneori e plăcut să fii servit, spuse ea, luând un pahar cu suc de portocale. El o privi câteva clipc tăcut, apoi, lăsând ochii în jos, îi spuse cu timiditate în glas : — Sperasem să te iau Ia mine astăzi. Am putea face baie în piscină.,. E o zi atat de frumoasă, — Dar ştii foarte bine că dacă aş veni, aş fi neîncetat ţinta remarcilor răutăcioase ale Veronicăi. Prefer să rămân aici şi să citesc un roman poliţist. EI îi luă mâna. — Pamela, eu nu sunt orb. Cunosc foarte bine sentimentele Veronicăi faţă de tine. Numai eă nu e acasă. A plecat pentru câteva zile la Houston. — Când pisica nu-i acasă, şoarecii joacă pe masă. Nu-i aşa ? Se ridică şi-I măsură din cap până-n picioare. Şi cât timp lipseşte ea, te distrezi cu mine. Ei bine, află că n-am să mă pretez niciodată la un asemenea joc. Şi dădu să intre în casă. EI o prinse de braţ şi o întoarse cu faţa spre el — Mă distrez ? Crezi chiar că asta e toi ce aştept eu de Ia tine ? Era alb ca varul şi părea furios. Pamela se uită Ia el sfidătoare. — Bineînţeles ! Altfel, de ce m~ai căuta a~ tunci când logodnica ţi-e plecată ? Gregory deschise gura, dar o închise Ia Ioc. O privi câteva clipe, apoi spuse, cu o voce surprinzător de calmă :

134

MARGARET RIPtf

— Asta încep să mă întreb şi eu. îi dădu drumul şi se înclină. — La revedere. Sper să-ţi placă romanul ăla poliţist... Nemişcată, ea îl privi cum intră în casă, cum traversează salonul şi... se auzi dintr-o dată strigând : — Stai! El se opri şi se întoarse încet. Ca împinsă de o forţă exterioară, Pamela alergă spre el. — Scuză-mă. N-am dormit prea bine azinoapte şi sunt prost dispusă. Aş veni cu tine, clar nu mi~am adus nici un costum de baie. Suntem In aprilie şi e încă frig. — Am acasă un costum care o să-ţi vină foarte bine. De altfel, piscina e încălzită. Eu înot în ea de acum o lună. — Atunci, asteaptă-mă. Mă duc să mă pregătesc. Sunt gata într-o clipă. Când se întoarse în bol, Gregory nu mai era; Nu-I găsi nici în salon, nici pe terasă. Deodată; dinspre bucătărie, veni un zgomot de voci şi de râsete. Era acolo, la masă, împreună cu Pat, şi bea cafea. — Vino şi tu să stai cu noi, Pamela. E atâta timp de când n-am mai avut ocazia să stau la taclale cu Pat. — Mai vreţi puţină cafea ? II întrebă Pat. — Nu, mulţumesc, e a patra ceaşcă pe ziua de azi. M-am trezit complet* Pamela începu să râdă. — Sper. Nu uita că mă iei cu maşina. E de

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE

135

mers cam o jumătate de oră şi n-am chef să ie văd adormind Ia volan. îşi turnă o ceaşcă de cafea şi ascultă ce spunea Pat. — Pamela, dac-ai şti câte făcea Gregory când era mic ! Ea o privi mirată. — Da, urmă Pat, am lucrat la părinţii lui. Şi nu o dată mi s-a întâmplat să-i duc pe ascuas mâncare, când era pedepsit şi trimis la culcare nemâncat. Începu să râdă. Nu era bine ce făceam, dar n-arn putut niciodată să-i rezist. Era de ajuns să se uite Ia mine cu ochii Iui mari, albaştri şi mă înduioşa imediat. O dată, îmi aduc aminte... „Ochii lui mari, albaştri !" se gândea Pamela. Nici ea nu le putea rezista. Inima ei deborda de tandreţe de fiecare dată când îl privea şi ar fi preferat să moară decât să şi-I imagineze îmbrăţişări d-o pe Veronica. EI se ridică. — Este timpul sâ plecăm dacă vrem să profităm de căldura soarelui. Pat ii conduse până Ia uşă şi se despărţi cu greu de ei. — Pat este o adevărată perlă, spuse Pamela, urcându~se în Mercedes. De cât timp lucrează în familia ta ? — Dîntotdeauna. Şi cu toată vârsta ei înaintată, nu vrea să iasă Ia pensie. Când lucra Ia mine acasă ca menajeră, se scula în zori şi muncea fără odihnă până seara. Medicii îi spuneau să fie atentă la sănătate, dar ea nici nu voia să audă. Asa ră i-am dat în ffriiă. acum câţiva ani, aparta-

130

M A KG A RET RTPY

mental asia, ca sa muncească mai puţin. Găzduiesc aici foarte puţine persoane, aşa că se simte Ia ea acasă. — Dar pe mine ele ce m-ai instalat aici ? Trebuie totuşi să vină cineva din când in când, ca să nu se plângă că stă degeaba. De altfel, nu-i trimit chiar pe oricine. Are multă mândrie şi n-aş vrea pentru nimic în lume ca cineva să se poarte nercspcctuos faţă de ea. Cu tine sunt liniştit. Am ştiut eu ca n-o să avem probleme. Tăcu ră un timp. Amintinuu-şi de drumul parcurs în ajun, Pamela realiză că mânia o împiedicase să observe frumuseţea priveliştilor care-i înconjurau. Acum contemplă cu o plăcere imensă câmpia î m ^ m t ă , presărată cu flori sălbatice, vitele şl caii care p işi: au şi nesfârşitele câmpii care se întindeau cât v deai cu ochii. îşi îndreptă spatele când maşina intră pe aleea care ducea spre casă. Dacă Veronica era acolo ? Dacă se întorsese mai curând clin călătoria ei la Houston ? Se simţea incapabilă s-o înfrunte clin nou. Ochii i se umplură de lacrimi la gândul că femeia asta va fi în curând soţia Iui Gregory, dar se strădui să-şi alunge din minte ideile astea negre. De ce să se gândească la altceva decât la ziua minunată pe care o va petrece cu el ? Coborâră din maşină în faţa casei şi se îndreptară spre piscină. — Am o colecţie întreagă de costume de baie în cabină, spuse el. Ai de unde să-ţi alegi. — Ai întotdeauna un stoc de rezervă ? — Bineînţeles. Şi de toate mărimile. In felul ăsta, când invit o femeie frumoasă să Înoate cu

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE 135

mine, nu mă poate refuza sub pretextul că nu are costum. — Am impresia că femeile nu-ţi refuză niciodată nimic. Pat are dreptate. Ştii să fii convingător când vrei. El se opri şi se înclină în faţa ei. — Sunteţi prea bună, doamnă. Fac şi eu ce pot Ea se îndepărtă râzând veselă şi intră în cabină, să se schimbe. După ce îmbrăcă un costum negru cu dungi oblice, albe şi turcoaz, veni şi se aşeză lângă Gregory, pe marginea piscinei. Atingând apa c/i picioarele, le scoase repede, strigând : — Au î Ce rece e ! Mi-ai spus că piscina e încălzită ! — Este, dar nu ca apa dintr-o cadă. N-ar fi prea plăcut la înotat. El se aruncă în apă şi ea îl privi înotând, fermecată de frumuseţea şi dezinvoltura mişcărilor lui. — Ce bine e aici! spuse ea cu faţa îndreptată spre soare. Cred că faci baie în fiecare zi. Sau in orice caz, asta aş face eu dacă aş avea piscină. — Şi eu la fel, numai că, din păcate, munca îmi ocupă tot timpul. — Ţi-am văzut situaţia contabilă şi mi-am dat seama că nu eşti obligat să te omori muncind. Ai destui bani ca să-ţi poţi permite să răsufli din când în când şi să te odihneşti. Cred că nu vrei să fii ca Pat, nu-i aşa ? — Nu, dar am nişte responsabilităţi pe care nu-mi permit să le neglijez. Munca mea este foar-

106

MARGARET RIPY

te importantă pentru mine- Aşa cum, de altfel; este şi a ta pentru tine. — Of ! Nu se poate discuta cu tine, spuse ea ridicându-se şi îndreptându-se către piscină. Mă întreb chiar ce cauţi acum aici, în loc să fii la biroul tău, studiind un contract sau... Ea se scufundă în apă şi, ieşind la suprafaţă, lângă Gregory, îşi continuă ideea : — ... lucrând Ia un proiect nou, care îţi va aduce câteva milioane în plus. El începu să râdă, băgând-o cu capul în apă» Pamela traversă piscina înotând pe sub apă şi reapăru Ia celălalt capăt. — Eşti sigur eă-ţi poţi permite să ai o zi liberă ? îi strigă ea de la distanţă. Aşteaptă, te învăţ eu minte să râzi de mine ! O ajunse din câteva mişcări, se scufundă şi, trăgând-o de picioare, o târî până la fundul bazinului. Braţele lui o încercuiră într-o strânsoare de fier, iar buzele sale căutară gura ei. Se ridicară la suprafaţă înlănţuiţi. Ea se desprinse şi se a gata de marginea piscinei. Gregory n-o slăbea din ochi. Vrăjită de privirea lui fixată asupra ei, rămase nemişcată, ca paralizată. Adunându-şi puterile şi impunându-şi toată voinţa de care era capabilă, sfârşi prin a închide ochii, ca să rupă vraja ce-i ţinea legaţi unul dc celălalt. Se scufundă, traversă piscina şi ieşi din apă, urmată de Gregory. Fără nici un cuvânt, el îşi luă prosopul şi intră în cabină. Aşezată pe marginea piscinei, cu fruntea rezemată pe genunchi, rămase acolo nemişcată, ascultând ciripitul păsărilor şi foşnetul frunzelor mân-

A DOUA ŞANSĂ !N DRAGOSTE

m

gâiate de adierea vântului. In vis, se vedea lungită lângă Gregory, cu capul pe pieptul lui, într-o linişte deplină. Asta numai până când nişte ochi verzi care scăpărau scântei, încărcaţi de ură, ar distruge acest vis, trezind-o la realitate» •— O să răceşti, ii spuse Gregory ; trebuie să te îmbraci. Nu vreau să te îmbolnăveşti,,. Ea se ridică şi spuse cu o voee tristă : — Ar fi poate lucrul cel mai bun care mi s-ar putea întâmpla. Ai fi obligat să găseşti pe altcineva care să facă munca mea. Gregory... lasă-mă să mă întorc îa New Orleans. — Nu ! Să nu-mi ceri asta, protestă eî. Mi-ai spus că eşti o juristă bună. Rămâne să mi-o dovedeşti. Dacă reuşeşti să mă ajuţi să plătesc mai puţin impozit gratie priceperii de care dai dovadă, mă voi ine! hi a în faţa competenţei tale. Şi îmi vei demonstra în felul acesta că o femeie poate îi la fel de capabilă ca şi un bărbat. Emoţia lui se transformase în amuzament şi o luminiţă veselă îi strălucea în ochi. Şi acum du-te să te îmbraci înainte să te transformi într-un sloi de ghea>* ! — Să ştii eă mi e ca,!ui să glumeşti, îi sp'J -e ea, intrând în cabină. Pot să fac un lucru ia fel de bine ca oricare bărbat, ba cltiar mai bine de cit mulţi dintre ei. După ce se îmbrăcă, îl găsi stând la o masă aşezată lângă piscină. Urmau să ia masa de prânz. — Sper că-ţi place carnea bine fripta. Am observat aseară că asta ai cerut. — Mulţumesc. Eşti un bun observator. — Este o adevărată plăcere să te privesc mâncând, spuse el zâmbind. N-am văzut niciodată pe

cineva aşa de slab ca tine să mănânce cu atâta poftă ! Veronica ţine permanent regim. Aluzia Ia Veronica o indispuse. Murmură ; — Da, este adevărat. N-am avut niciodată nevoie să-mi supraveghez greutatea, aşa cum sunt altele obligate să facă. — Ce crezi despre Veronica ? o întrebă el pe neaşteptate. Surprinsă, ridică ochii spre el şi spuse bâlhâindu-se : — Eu... eu nu... nu o cunosc. — Ştiu că ţi-ai făcut o părere despre ea, Pamela. O văd din felul cum ţii furculiţa. De fapt, nici nu e nevoie să vorbeşti. Tăcerea ta spune tot. Veronica face parte din universul meu. A m crescut împreună. De când îmi pot aduce aminte, ştiu că familiile noastre ne-au destinat pe unul celuilalt. Când părinţii mei au pierit într-un accident de avion, acum trei ani, mi-am jurat să mă conformez dorinţei lor. Am nevoie de un moştenitor şi sunt convins că Veronica va fi o soţie bună. — Acum trei ani ! Şi de ce ai aşteptat atât de mult ca să te căsătoreşti ? Regretă imediat că pusese întrebarea şi îşi muşcă buzele. El fusese luat pe neaşteptate şi nu ştia ce să răspundă. Clătină din cap. — Cred că n-am găsit timp să mă ocup de asta. Când tatăl meu a murit, am rămas cu toată această enormă întreprindere pe umeri. Şi n-a fost uşor. Aşa că am lăsat să treacă timpul... în orice caz, căsătoria era un fapt de la sine înţeles. Veronica nu şi-a ascuns niciodată sentimentele ei pentru mine.

IU

— Şi care sunt sentimentele tale pentru ea ? întrebă ca cu mâinile încleştate pe genunchi. După un timp de tăcere, vizibil frământat» răspunse cu o voce joasă, şoptită : — Nu mai ştiu. Am crezut întotdeauna că ' suntem făcuţi unul pentru celălalt, dar acum... am îndoieli asupra sentimentelor mele. Bătu cu pumnul în masă. Ceva nu merge şi eu nu ştiu ce ! Cu un aer trist şi preocupat, îşi lăsă privirea să rătăcească peste grădină, apoi spuse brusc : — E timpul să te conduc acasă. Ea se ridică şi-1 urmă. Cu inima grea şi ochii în lacrimi, îşi spunea, tulburată : „Nu poate să se Însoare cu ea. E posibil să nu înţeleagă ?" Dar ştia că el este un om de cuvânt şi îşi va ţine promisiunea pe care o făcuse la moartea părinţilor lui.

MARGARET HIPY

542

CAPITOLUL XII — Gata ! Dosarul ăsta este pus la punct, domnule Ripley, spuse Pamela, împingându-şi scaunul, De data asta, îmi pare bine că începem iarăşi serviciul. Sunt moartă de oboseală. — Toţi suntem aşa ! răspunse el. Lunea este ziua cea mai neplăcută. Când ştii că mai ai în faţa ta încă patru zile de muncă, este pur şi simplu deprimant. Deşi odihniţi, ar trebui să începem săptămâna cu forţe proaspete. Ei bine, nu, este chiar invers. Cei mai mulţi salariaţi se târăsc toată ziua fără nici un chef. Mai ales azi, după seara de joi şi week-end-ul care a urmat. Ai profitat măcar ca să vizitezi Dalîasul ? Sunt o mulţime de lucruri de văzut clacă n-ai mai fost niciodată aici. — Am petrecut un sfârşit de săptămână foarte calm. M-am odihnit, ceea ce nu mai făcusem de mult. Deschise uşa şi adăugă înainte să iasă : Mă duc să duc raportul în biroul domnului Steele, — Nu e urgent. A plecat ieri Ia Houston. Nu se întoarce până mâine după-masă. Mâinile i se crispară pe hârtiile pe care le luase şi ridică din umeri, făcând pe indiferenta.

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE

135

— In cazul ăsta. las dosarul aici. Tulburată de vestea plecării lui Gregory la Houston, fu cuprinsă de disperare. Deci se dusese după Veronica. Deşi nu era plecată decât pentru câteva zile,,* El nu ezitase să-şi abandoneze serviciul şi să alerge îa ea ! Părăsi biroul cu nervii încordaţi la maximum, * #

*

Cu un zâmbet larg pe buze, Pat o întâmpină cu căldură. — Ai primit un pachet. Vine de la un florar, spuse ea, întinzându-i o cutie dreptunghiulară. După ce desfăcu panglica galbenă, Pamela ridică uşor capacul : apăru un trandafir lung, negru ş] un miros greu se răspândi în cameră. Cu ochii măriţi de groază, scoase un ţipăt şi privi, ca hipnotizată, floarea care zăcea pe fundul cutiei. Pat luă floarea, dând din cap cu un aer dezaprobator, — Cine a putut să-ţi trimită aşa ceva ? spuse ea, aruncând-o în coşul de hârtii. In locul tău, nici nu m-aş sinchisi. Nu-i decât o glumă proastă. /\poi, străduindu-se să o ia pe un ton mai vesel ; La ce oră vrei să mănânci ? Mă duc să-ţi pregătesc ceva bun. Cu un nod în gât, Pamela nu-i răspunse la întrebare, dar murmură : — Este un avertisment, -— Ce spui ?

Î44

MARCLARCT HTPV

— Da, un avertisment ! repetă ea cu o voce ascuţită. Mă previne că trebuie să-1 las în pace. — Dar despre cine e vorba, Pamela ? Punându-i mâna pe braţ, adăugă : Vino să stai jos. Eşti grozav de palidă. Pamela se apucă să scotocească în cutie, in căutarea vreunui bilet, — N-a avut nici măcar curajul să-mi trimită cartea ei de vizită împreună cu acest;,, acest cadou. — Dar de cine vorbeşti ? Pamela îşi îndreptă spatele. — De Veronica Blake ! Pat o cuprinse pe după umeri şi-i spuse cu o voce blândă : — Vino, fetiţa mea. Vino să stai cu mine în bucătărie. Cred că ai nevoie să te destăinuieşti cuiva. Pamela începu să plângă ; Pat îi întinse o batistă şi ea îşi şterse ochii, — Oh ! Pat, sunt atât de nefericită ! Ce-am să mă fac ? — Acum povesteşte-mi unde l-ai întâlnit pe Gregory Steele. După cum am înţeles, îl cunoşteai dinainte să fi venit la Dallas, spuse bătrâna, când se instalară amândouă în bucătărie. — L-am cunoscut luna trecută, în timpul unei croaziere. Şi ne-am împrietenit, am devenit chiar prieteni buni. — Oh ! Sunt sigură că Gregory nu s-a purtat urât cu tine. Este un om corect, sincer, cinstit şi cu principii sănătoase. Asta datorită părinţilor lui, ll găsesc chiar puţin prea retras» Nu ştie să se

A DOUA ŞANSA IN DIÎACOSTK

145

destindă, niei să se distreze. Este adevărat că şi cu educaţia pe care a primit-o... Ştii că a început să muncească de la vârsta de paisprezece ani ? A trecut prin toate serviciile. Tatăl lui a vrut ca fiul său să cunoască felul cum funcţionează întreprinderea până în cele mai mici amănunte. De-asta nici n-a avut când să înveţe să se distreze. — îl iubesc, Pat. Nu vreau să se însoare cu ycronica. Nu va fi fericit cu ea. Vocea i se frânse şi izbucni în lacrimi. Pat o îmbrăţişă cu afecţiune. — Ştii, fetiţo, legăturile între Gregory şi Veronica Blake au fost înnodate de mult. Aş vrea să-ţi pot da un pic de speranţă, dar n-ar fi corect din partea mea. Gregory nu revine niciodată asupra deciziilor pe care le ia. Nu le ia decât după ce examinează situaţia sub toate aspectele, după ce cântăreşte toate posibilităţile. — Îţi dai seama ce spui ? Parcă ai vorbi despre un calculator. — Dar Gregory aşa şi funcţionează. Niciodată nu l-am văzut să ia o hotărâre în urma unui impuls de moment. De asta, când se decide, este pentru totdeauna. — Cum poate trăi o,şa ? Pamela se ridică şi începu să măsoare camera în lung şi-n lat. — Cum poate Veronica să accepte un asemenea om ? continuă ea. —- Dar tu n-ai fi gata să accepţi „un asemenea om" ? Este frumos, bogat, puternic, atrăgător... Pamela se opri în faţa lui Pat.

m

MARO A RET RIPY

— Gata. Ştiu cum este. Şi, îndreptâncîu-se spre uşă cu paşi mari, ii aruncă o privire supărată, spunând : — Nu mi-e foame. Mă duc să mă culc. Noapte bună. O văzu pe Pat că s-a întristat şi regretă imediat că o jignise. Asta o irită şi mai tare. Singură în camera ei, începu să se gândească cu mai mult calm. Nu făcea bine că se lăsa astfel impresionată de răutatea Veronicăi. în definitiv, aceea nu făcea decât să se apere împotriva... unei rivale. Aşa gândea când auzi uşa deschizându-se. Se întoarse. Veronica era în cameră. — Cum ai intrat alei ?! ţipă Pamela. — Prin uşa de la intrare, draga mea, aşa ca toată lumea. Am văzut că ai primit cadoul meu, adăugă ea» cu un surâs perfid şi cu ochii scânteind de ură. — Nu mă impresionezi, Veronica. îţi pierzi timpul degeaba. Logodnica lui Gregory îşi dădu capul pe spate şi izbucni într-un râs sfidător. ~ Eşti atât de naivă ! Şl inocentă pe deasupra. Sunt convinsa că eşti încă fecioară. Cu siguranţă, asta îl atrage pe Gregory. Este o slăbiciune a amorului-propriu masculin. Dar cât timp va dura interesul lui pentru tine, după ce îşi va fi atins scopul ? Poţi, desigur, să devii amanta lui, dar eu sunt cea care voi fi soţia lui şi mama copiilor lui. îşi răsuci pe deget inelul de logodnă, adăugând : Se va plictisi de tine, ca de toate celelalte, De fiecare dată, se întoarce Ia mine. Ne înţelegem atât de bine amândoi...

A DOU A ŞANSA IN DRAGOSTE

147

Pamela înainta spre ea, tremurând de furie. — Ieşi! Aici eşti la mine. Veronica ridică din umeri, — Cum doreşti. Să nu spui că nu te-am avertizat ! Din nou singură, scuturată de hohote de plâns» Pamela se aruncă pe pat şi strânse pumnii. „ A manta Iui !" Cuvintele îi răsunau încă în urechi. Trebuia să plece. Nu va mai rămâne o zi în oraşul ăsta, ca să se tortureze în aşa hal. îşi scoase valizele din dulap şi începu să-şi înghesuie hainele. Se pregătea să înceapă lucrul in biroul domnului Ripley, când sună telefonul. Răspunse el, în timp ce ea, absorbită de coloanele de cifre, nu dădu nici o atenţie conversaţiei. De aceea, rămase surprinsă când o anunţă : — Domnul Steele vrea să te vadă. Tocmai m-a anunţat secretara. Pamela puse stiloul jos şi se ridică. — Chiar aveam de gând să-i vorbesc. Voiam să trec diseară pe Ia biroul lui înainte să mă duc acasă. Dar va fi foarte bine acum. Sub un aer ce părea foarte hotărât, încerca să-şi ascundă emoţia care o cuprinsese la gândul că-1 va vedea pe Gregory pentru ultima dată. Sa întrebase toată noaptea daeă să-şi dea demisia verbal sau în scris. Se decise până la urmă să nu se comporte ca Mark şi să aibă curajul să-i spună în faţă că pleacă a doua zi. Secretara o conduse in biroul lui Gregory. Cum o văzu, figura i se lumină de un surâs, iar ochii îi străluciră de plăcere, li arătă un scaun şl veni să se aşeze lângă ea.

143

MARGAI;I-:T KIFV;

Cu gâtul uscat, Pamela lăsă ochii in jos, încercând sa-şi amintească ce voia să-i spună, dar mintea i se înecase într-un soi de toropeală. Până Ia urmă, reuşi să îngaime : — Mă întorc Ia New Grleans. Am venit să-mi iau rămas-bun, — Pamela ! Nu se poate ! Dar ce s-a întâmplat ? Credeam că mă iubeşti, că... — Te-ai înşelat, Gregory. Niciodată n-am să fiu amanta unui bărbat. Niciodată ! — Amanta ? Despre ce vorbeşti ?! strigă eL — Ea,.. Veronica mi-a spus,,. — Veronica ! îngenunche în fala ei şi-i luă mâinile, — Pamela, m-am întors la Dallas cât de repede am putut, ca să te regăsesc. Drumul meu ta Houston mi-a permis să pun lucrurile la punct cu Veronica. După ce am vorbit cu tine vineri, am ştiut că nu puteam să mă însor cu ea. A m înţeles că ar fi o căsnicie sortită eşecului. Pentru că pe tine te iubesc. Cu inima bătăndu-i puternic, ea îl întrebă cu o voce tremurată : — Mă... iubeşti ? EI se ridică şi, luând-o în braţe, o strânse la piept, mângâindu-i uşor părul. — Da, draga mea, te iubesc şi încă de mult* Dar abia vineri mi-am dat seama de adevărata natură a sentimentelor mele* Cu tine vreau să mă căsătoresc şi cu nimeni altcineva. — Ea cum a reacţionat ? Trebuie să fie disperată.

A DOUA Ş ANSA ÎN DRAGOSTE 135

— Nu, mai curând furioasă. M-a ameninţat cu un proces pentru anularea contractului. Dar nu mă tem de nimic. Am lângă mine o excelentă avocată care să mă apere, spuse el privind-o cu tandreţe. Ea se ghemui în braţele lui şi-i spuse, tachînându-1 : — Eşti sigur de tine ? Nu uita că semănaţi unul cu celălalt. — Nu cred că-mi face plăcere să aud asta. Şi pe urmă, Veronica mi-a apărut în ultimul timp sub o lumină nouă. Ceea ce am descoperit Ia ea de la o vreme mi-a displăcut profund. Pamela surâse şi continuă pe acelaşi ton răutăcios : — Vreau să spun că aparţineţi aceluiaşi mediu, ca aveţi acelaşi stil de viaţă, în timp ce noi doi suntem atât de diferiţi... — Tot ce ştiu este că mă simt minunat în compania ta. Până acum, munca a fost singura mea preocupare. Am nevoie de cineva care să mă scoată din viaţa de dineuri de afaceri şi de recepţii mondene. Cu tine mă destind. Bucuria ta de a trăi va fi şi a mea. Niciodată nu voi uita clipa când te-am văsuţ apărând la recepţia mea, îmbrăcată ca şi cum ai fi venit să faci treabă. — îmbrăcată ca şi cum aş fi venit să fac treabă ? Ei bine ! îţi voi dovedi că îmbrăcămintea pe care am purtat-o la recepţia aia a ta plicticoasa este potrivită pentru cele mai multe serate. — Da, dar nu pentru un dineu de gală. — Nu mi mai vorbi de veşminte, Gregory Steeîe. Măcar dacă ai consimţi şi tu să porţi une-

AIA RG AR KT Kll'V

150

ori îmbrăcăminte mai comodă decât veşnicele tale costume închise la culoare şi cu vestă ! El o luă din nou în braţe şi-i şopti îa ureche : — îmi place atât de mult temperamentul tău pasionat ! Ii mângâie faţa cu buzele, sărutânclu-i pleoapele, obrajii şi vârful nasului. Apoi buzele li se întâlniră într-un sărut lung, care-i lăsă fără suflare. Ea îşi puse capul pe umărul lui. •— Nici nu-mi vine să cred, Gregory. Cum s-a întâmplat ? De ce ne iubim ? Ei începu să râdă. — Eşti într-adevăr delicioasă, draga mea. Cum de ce ? Ridică din umeri. — De ce un bărbat şi o femeie se îndrăgostesc la prima vedere ? Nimeni nu a putut să dea © explicaţie. Probabil ţine de magie. Un surâs radios lumină faţa Pamelei şi, înlănţuindu-1 cu braţele pe Gregory, murmură : — Oh ! dragostea mea... magicianul eşti tu.

— SFÂRŞIT —

Pamela este disperată. Cu câteva zile înainte de croaziera pe care trebuia s-o facă împreună cu logodnicul ei şi la carc visaseră amândoi mult timp, Mark o părăsise pentru altă femeie. Cu moartea în suflet, elegantă, machiată, îndemnată de prietena ci Nancy, ea se resemnează să plece singură în căutarea unui soţ bogat, care să-i asigure o viaţă liniştită şi fără p r o b l e m e . Navigând spre C a r a i b e , Pamela se găseşte între doi b ă r b a ţ i : D a v i d Powell, pe care se străduieşte să-1 c u c c r e a s c ă pentru că este foarte bogat, şi Gregory Steele, pe care îl evită tot timpul, pentru că accsta călătorcste la clasa a doua. » Si mai ales pentru că este teribil de atrăgător. Cât despre dragoste, Pamela crede că a renunţat la ea pentru totdeauna. Vom citi si vom vedea... — Pamela, ce importantă are că sunt bogat sau sărac ? Ceea ce conteaza este omul care sunt eu, personalitatea mea... Si am vrut şi eu, măcar o dată în viaţă, să evadez, să părăsesc'Dallasul şi să mă regăsesc pe mine însumi, aşa cum sunt. Ăsta este şi motivul pentru care mi-am rezervat o cabină la clasa a doua si nu la clasa întâi. »

I,SHN «>73-580-116-7

Lei 2744 + 56 T.L. = 2800