98785483 Iluzii Richard Bach

Aventurile unui Mesia recalcitrant Iluzii Richard Bach Prefata autorului Dupa ce a fost publicat ,,Pescarusul Jonathan” am fost adeseori intrebat: ,,Ce vei scrie dupa aceasta, Richard? Ce?” Am raspuns atunci ca nu voi mai scrie nimic, nici macar un cuvant, si ca toate cartile mele impreuna spun tot ceea ce eu am avut de spus. Rabdand de foame pentru un timp, cu masina de scris scoasa din functiune si renuntand la obiceiurile de scriitor, a fost amuzant sa nu am de lucru pana la miezul noptii. Totusi, aproape in fiecare vara, imi iau vechiul biplan si ma duc intr-o pajiste verde din vestul mijlociu al Americii, zburand cu pasageri pentru curse de trei dolari. Treptat am inceput sa simt din nou o tensiune cunoscuta – mai ramasese ceva de spus, pe care nu-l spusesem. Nu-mi place deloc sa scriu. Daca as putea sa intorc spatele unei idei, acolo in intuneric, daca as putea sa am grija sa nu-i deschid usa, nici macar nu m-as atinge de creion. Dar deodat a fost o mare explozie de dinamita, de sticla care zbura, de caramizi si aschii prin peretele din fata, si cineva a pasit cu aroganta peste moloz, m-a apucat de gat si mi-a spus cu blandete, ,,Nu te voi lasa sa pleci pana cand nu ma vei pune in cuvinte pe hartie.” Asa m-am intalnit eu cu ,,Iluziile”. Acolo in vestul mijlociu, seara, ma intindeam pe spate, practicand vaporizarea norilor, si nu puteam sa-mi scot aceasta poveste din minte… ce s-ar intampla daca ar veni cineva care s-ar pricepe intr-adevar la aceasta, care ar putea sa ma invete cum finctioneaza lumea mea si cum sa o controlez? Ce ar fi daca as intalni o fiinta foarte avansata… ce ar fi daca un Siddharta sau un Iisus ar veni in timpurile noastre, cu putere asupra Iluziilor lumii, deoarece el stie realitatea ce se ascunde in spatele lor? Si ce ar fi daca eu as putea sa il intalnesc, daca el ar zbura intr-un biplan si ar ateriza pe aceeasi pajiste cu mine? Ce ar spune el, cum ar arata, cum s-ar purta? Poate ca el nu ar fi deloc precum acest Mesia din paginile patate de ulei si de iarba ale jurnalului meu, poate ca nu ar spune nimic din ceea ce spune aceasta carte. Dar daca, lucrurile pe care acesta mi le-a spus sunt adevarate; ca noi atragem in vietile noastre orice dorim sau mentinem in gandurile noastre, de exemplu – atunci eu am trait acest moment pentru un anumit motiv, si tu 1

cititorule de asemenea. Nu este o coincidenta faptul ca tu tii in mana aceasta carte; poate ca exista ceva adevarat in aceste aventuri, pe care tu le citesti acum pentru a-ti reaminti. Am ales ca gandesc asa. si am ales sa gandesc ca Mesia al meu este prezent acolo, undeva intr-o alta dimensiune, deloc fictiva, privindu-ne pe amandoi, si distrandu-se de ceea ce ni se intampla, exact in modul in care noi ne-am dorit sa fie. Richard Bach. 1. 1. A fost odatã un Maestru care a venit pe Pãmînt; s-a nãscut în Tara Sfîntã a Indianei si a crescut pe dealurile mistice de la rasarit de Fort Wayne. 2. Maestrul a invatat despre aceastã lume in scolile publice din Indiana, si cand a crescut a invatat meseria de mecanic de automobile. 3. Insa Maestrul avea invataturi din alte tari si alte scoli, din alte vieti pe care le-a trait. El si le-a amintit pe acestea, si amintindu-si-le a devenit intelept si puternic, astfel incat ceilalti i-au vazut puterea si au venit sa-i ceara sfaturi. 4. Maestrul credea ca are suficienta putere ca sa se ajute pe el si intreaga omenire, si asa cum credea, asa si era pentru el, astfel incat ceilalti I-au vazut puterea si au venit la el ca sa fie vindecati de necazurile si bolile lor nenumarate. 5. Maestrul credea ca este bine pentru fiecare om sa se gandeasca la el insusi ca la un fiu de Dumnezeu, si asa precum credea, asa si era, iar magazinele si garajele unde lucra au devenit intesate de cei care ii cautatu invataturile si atingerea, si strazile erau pline de cei care sperau ca macar umbra trecerii sale sa cada asupra lor, si sa le schimbe vietile. 6. Si in cele din urma, din cauza multimii, sefii si administratorii atelierelor Iau ordonat Maestrului sa-si paraseasca uneltele si sa plece pe drumul lui, pentru ca atat de mare era imbulzeala in jurul lui, incat nici el, nici ceilalti mecanici nu mai aveau loc sa repare automobile. 7. Asa ca el a plecat din oras, si oamenii care l-au urmat au inceput sa-l numeasca Mesia si facator de minuni; asa cum credeau ei , asa si era. 8. Daca se pornea furtuna in timp ce el vorbea, nici o picatura de ploaie nu cadea pe capul vreunui ascultator; cel mai din spate din multime ii auzea cuvintele la fel de clar ca si cel mai din fata, indiferent de fulgerele sau tunetele ce veneau din cer. Si totdeauna el le vorbea in parabole. 9. Si el le-a spus: ,,In fiecare din noi sta puterea de a accepta sanatatea si boala, bogatia si saracia, libertatea si sclavia. Noi suntem cei care le controlam pe acestea, si nu altcineva.”

2

10. Un morar a vorbit si a spus: ,,E usor pentru tine sa spui asta, Invatatorule, caci tu esti calauzit asa cum noi nu suntem si nu ai nevoie sa trudesti asa cum trudim noi. Omul trebuie sa munceasca pentru ca sa traiasca in lumea aceasta.” 11. Maestrul a raspuns si a spus: ,,Odata, traia un sat de creatori de-a lungul fundului unui mare rau de cristal.” 12. ,,Curentul raului curgea in liniste peste ei toti – tineri si batrani, bogati si saraci, buni si rai, curentul mergand pe drumul lui, necunoscand altceva decat fiinta sa cristalina.” 13. ,,Fiecare creatura – in felul sau – se tinea strans agatata de plantele de pe fundul raului, pentru ca modul lor de a trai era agatatul, si a rezista curentului era ceea ce fiecare invatase de cand s-a nascut.” 14. ,,Dar o creatura a spus in cele din urma:” 15. ,,Celelalte creaturi au ras si I-au spus: ” 16. ,,Dar acesta nu I-a luat in seama, si rasufland, si-a dat drumul, si dintr-o data a fost dat de-a rostogolul si aruncat de curent pe stanci.” 17. ,,Insa dupa un timp, cum creatura refuza sa se agate din nou, curentul a ridicat-o libera de la fund, asa ca nu mai era lovita si ranita.” 18. ,,Si creaturile din josul raului, pentru care acela era un strain, au strigat: ” 19. ,,Si acela purtat de curent a spus: ” 20. ,,Dar ei strigau si mai tare: , in tot acet timp agatandu-se de pietre, iar cand s-au uitat din nou dupa el, acesta plecase, si ei au ramas singuri facand legende despre Salvator.” 21. Si odata Maestrul a vazut ca multimea il inghesuia din ce in ce mai mult pe zi ce trecea, mai strans si mai aproape si mai patimas ca niciodata. Cand a vazut ca il fortau sa-i vindece fara incetare, si sa-i hraneasca intotdeauna cu minunile lui, sa invete in locul lor si sa le traiasca vietile, a plecat singur in acea zi pe un varf de deal departe de ei, si acolo s-a rugat. 22. Si el si-a spus in inima lui: ,,Infinita Fiinta Stralucitoare, daca vrei acceasta, ia aceasta cupa de la mine si lasa-ma sa pun deoparte aceasta sarcina 3

imposibila. Nu pot sa traiesc viata unui alt suflet, si totusi zeci de mii striga catre mine pentru viata. Imi pare rau ca am lasat lucrurile sa ajunga aici. Daca voiesti, lasa-ma sa traiesc ca orice om.” 23. Si o voce I-a vorbit pe acel varf de deal, o voce nici de barbat, nici de femeie, nici puternica nici slaba, o voce infinit de buna. Si vocea I-a spus: ,,Nu voia mea, ci a ta să se facă. Pentru că ceea ce vrei, este vointa mea pentru tine. Mergi pe drumul tău ca orice alt om, şi fie ca tu să fii fericit pe Pământ.” 24. Şi auzind aceasta, Maestrul s-a bucurat, şi a adus mulţumiri, şi a coborât de pe vârful dealului fredonând un cântecel de-al mecanicilor. Şi când lumea l-a asaltat cu nenorocirile ei, rugându-l cu stăruinţă să-i vindece în locul lor şi să înveţe pentru ei şi să-i hrănească non-stop din cunoaşterea lui şi să-i încânte cu minunile lui, el a zambit catre multime si le-a spus pe un ton glumet: ,,Plec”. 25. Pentru o clipa multimea a ramas cu gura cascata de uimire. 26. Si el le-a spus: ,,Daca un om ii zice lui Dumnezeu ca doreste mai mult ca orice sa ajute lumea suferinda, nu conteaza cu ce pret pentru el, si Dumnezeu ii raspunde si ii spune ce trebuie sa faca, trebuie acela sa faca precum I s-a spus?” 27. ,,Desigur Invatatorule!” au raspuns cei mai multi, ,,Ar fi o placere pentru el sa sufere chiar torturile iadului, daca Dumnezeu I-ar cere-o!" 28. ,,Indiferent cat de mari sunt aceste torturi, indiferent cat de dificila este sarcina lui?” 29. ,,E o onoare sa fii spanzurat, o glorie sa fii batut in cuie de un copac si ars, daca asta e ceea ce a cerut Dumnezeu”, au spus ei. 30. ,,Si ce-ati face voi”, a spus Maestrul multimii, ,,daca Dumnezeu v-ar vorbi direct in fata si ar spune: . Ce ati face atunci?” 31. Si multimea tacea, nici o voce, nici un sunet nu se auzea pe dealuri, in vaile unde se aflau. 32. Si Maestrul a spus tacerii: ,,Pe calea fericirii noastre vom gasi invatatura pentru care am ales sa traim aceasta viata. Asa am invatat astazi, si am hotarat sa va las acum sa mergeti fiecare pe calea voastra, dupa cum doriti.” 33. Si si-a vazut de drum prin multime si I-a parasit, si s-a intors la lumea de fiecare zi a oamenilor si a masinilor. 2. Era spre mijlocul verii cand l-am intalnit pe Donald Shimoda. In patru ani de zbor, nu mai intalnisem niciodata un alt pilot care sa faca ce faceam eu, zburand odata cu vantul din oras in oras, si luand pasageri in curse intr-un biplan vechi, 4

cu trei dolari pentru zece minute de zbor. Dar, intr-o zi, exact la nord de Ferris, Illinois, privind in jos din carlinga Fleet-ului meu am vazut un vechi Travel Air 4000, alb-auriu, aterizand incetisor, in fanul galben-verzui. Desi viata mea e foarte libera astfel, uneori ma simt destul de singur. Am vazut biplanul acolo, m-am gandit la el cateva secunde, si am decis ca nu s-ar supara nimeni daca as cobori. Alimentarea inchisa si manevra de aterizare odata realizata, iata-ne, aparatul si cu mine, indreptandu-ne vertiginos spre pamant. In bataia vantului rasuna doar sunetul bland si usor al unui motor vechi ce isi invartea alene elicea. Mi-am ridicat ochelarii de protectie pentru a observa mai bine imprejurimile. O jungla verde de tulpini de porumb stralucea in apropiere, iar in departare se deslusea imaginea vaga a unui gard si apoi doar fan proaspat cosit, oricat puteam cuprinde cu privirea. O usoara miscare a mansei, pentru a realiza un mic tur deasupra tinutului, cu iarba periind rotile si apoi obisnuitul scrasnet al pamantului de sub roti, incetisor, incetisor, si acum un mic zgomot scurt si iata-ne opriti, exact langa celalat avion. Alimentarea fiind oprita, contactul inchis, doar silentiosul clak-clak al elicii ce se rotea din ce in ce mai incet mai tulbura linistea totala de iunie. Pilotul acelui Travel Air era asezat in iarba, cu spatele rezemat de roata stanga a avionului sau, privindu-ma. Timp de o jumatate de minut l-am privit si eu, fermecat de misterul calmului sau. Nu mai fusesem niciodata atat de indiferent, doar sa stau acolo si sa privesc un alt avion aterizat in acelasi camp cu mine, care era parcat doar la zece metri departare. Am inclinat capul, placandu-l fara sa stiu de ce. ,,Pari singur”, am spus peste distanta dintre noi. ,, Si tu la fel.” ,, Nu vreau sa te plictisesc. Daca prezenta mea inseamna prea mult, imi vad de drum.” ,, Nu. Te-am asteptat.” Am zambit auzind aceasta ,, Imi pare rau ca am intarziat.” ,, Este in regula.” Mi-am dat jos casca si ochelarii si strecurandu-ma afara din cabina am sarit pe pamant. Este o senzatie placuta dupa ce ai petrecut mai multe ore in avion. ,, Sper ca nu te deranjeaza niste oua si niste branza”, a spus el. ,,Oua si branza si poate o furnica.” Nici o strangere de mana , nici o introducere de nici un fel. Nu era un om gras. Parul ii cadea pe umeri, mai negru decat cauciucul anvelopei pe care se sprijinea. Avea ochii intunecati ca ai unui soim, genul de 5

ochi care imi plac la un prieten, si care la oricine altcineva ma fac sa ma simt inconfortabil. Ar fi putut fi un Maestru de karate pregatindu-se sa faca o tacuta demonstratie violenta. Am acceptat sandwich-ul si o cana de apa din termos. ,, Apropos, tu cine esti?” am intrebat. ,,De ani de zile de cand fac aceste curse, nu am intalnit niciodata un alt pilot afara in camp.” ,, Nu prea sunt potrivit pentru altceva”, a spus el aproape fericit. ,,Stiu putina mecanica, sudura, ma pricep putin la caroserii; daca stau prea mult intr-un loc, am probleme. Asa ca am luat acest avion si acum am intrat pe aceasta linie. “ ,, Ce fel de masini cunosti? Eu ma jucam cu tractoarele Diesel de cand eram un pusti.” ,, D-8, D-9, am lucrat putin timp cu ele in Ohio.” ,, D-9, e mare cat o casa. Sunt angrenaje joase dublu compuse care pot intradevar sa miste un munte?” ,, Exista cai mai bune de a deplasa muntii”, a spus el cu un zambet care a durat poate o zecime de secunda. M-am inclinat pentru o clipa sub aripa joasa a avionului sau, privindu-l. Un joc al luminii… era greu sa privesti omul de aproape. Ca si cum ar fi avut o lumina in jurul capului, fundalul pierzandu-se in acea lumina neclara, misterioasa, argintie. ,, E ceva in neregula?” a intrebat el. ,, Ce fel de probleme ai avut?” ,, O! Nu prea mari. Doar ca imi place sa ma deplasez in aceste zile, la fel ca si tie.” Mi-am luat sandwich-ul si m-am plimbat in jurul avionului sau. Era un aparat din 1928 sau 1929, si era complet nezgariat. Fabricile nu fac niciodata avioane care sa arate atat de noi cum era acesta, parcat acolo pe camp. Arata de parca ar fi fost vopsit cu douazeci de straturi de vopsea pe baza de ulei butilic, lustruite din plin, astfel incat totul stralucea ca o oglinda pe structura de lemn a aparatului. Pe cadrul carlingii se putea citi , scris cu vechile foite de aur englezesti si mai exista de asemenea inregistrarea de pe bord ce spunea D.W.SHIMODA. Instrumentele erau toate noi, instrumente de zbor originale, din 1928. Nici o zgarietura nicaieri, nici o pata, nici macar o singura picatura de ulei de motor de la alimentare. Nici un fir de pai pe dusumeaua carlingii sale, ca si cum aceasta masina nu ar fi zburat niciodata, ci pur si simplu s-ar fi materializat pe loc, printr-o bucla temporala ce se incrucisa cu jumatatea secolului. Am simtit un frison rece de-a lungul gatului. ,, De cat timp iei pasageri?” l-am intrebat peste avion. 6

,, Cam de o luna, cinci saptamani.” Mintea. Cinci saptamani in camp, oricine ai fi fost tu, ar fi trebuit sa te murdaresti si sa ai ulei pe avion, si fire de paie sau praf pe dusumeaua carlingii, indiferent cum ar fi. Dar aceasta masina era ciudata… nici un pic de ulei pe aparatorile de vant, nici un fel de scame agatate in aripioarele terminale si pe coada, nici macar un gandacel strivit de elice. Acestea nu erau posibile pentru un avion care sa fi zburat vara prin Illinois. Am mai studiat acel Travel Air inca cinci minute, si apoi m-am intors si m-am asezat pe camp sub aripa avionului, in fata pilotului. Nu-mi era teama, inca imi placea individul, dar ceva nu mergea. ,, De ce nu-mi spui adevarul?” ,, Ti-am spus adevarul Richard”, a spus el. Numele este de asemeni inscris pe avionul meu. ,, Nimeni nu transporta pasageri timp de o luna intr-un Travel Air, fara a avea macar putin ulei pe avion, prietene, sau macar putin praf. Nici macar o pata sau lipitura din fabrica? Hei, pentru numele lui Dumnezeu, macar pe dusumea? “ El mi-a zambit calm. ,, Exista niste lucruri pe care tu nu le stii.” In acel moment parea o fiinta ciudata de pe o alta planeta. Am crezut ce mi-a spus, dar asta nu-mi putea explica in nici un fel avionul sau bijuterie parcat afara in campul varatic. ,, Este adevarat. Dar intr-o zi le voi sti pe toate. Si atunci vei putea lua si avionul meu, Donald, deoarece nu voi mai avea nevoie de el pentru a zbura.” El m-a privit interesat, ridicandu-si sprancenele sale negre. ,, Oh, spune-mi!” Am fost incantat. Cineva dorea sa-mi asculte teoria! ,, Oamenii nu pot sa zboare pentru ca ei gandesc ca aceasta nu este posibil, asa ca ei bineinteles, nu invata primul principiu al aerodinamicii. Eu doresc sa cred ca exista undeva in alta parte un alt principiu: nu avem nevoie de avioane pentru a zbura, sau pentru a trece prin pereti, sau pentru a merge pe alte planete. Noi putem invata cum sa facem aceasta oriunde, fara ajutorul masinilor. Daca dorim aceasta.“ A zambit, pe jumatate serios, inclinand din cap. ,, Si crezi ca vei invata ceea ce doresti sa inveti realizand curse de trei dolari deasupra campului.” ,, Singura invatatura care conteaza este cea pe care am dobandit-o prin propriile mele forte, facand ceea ce am dorit sa fac. Daca ar fi un singur suflet pe Pamant care sa ma poata invata ceea ce eu doresc sa stiu, mai mult decat o pot face avionul meu si cerul, as fi chiar acum in cautarea lui.” 7

Ochii aceia intunecati m-au privit egali. ,, Nu crezi ca esti ghidat, daca doresti cu adevarat sa inveti aceste lucruri?” ,, Sunt ghidat, da. Nu este oricine? Am simtit intotdeauna un fel de supervizare asupra mea, sau ceva de genul acesta. “ ,, Si crezi ca vei fi condus catre un invatator care te va putea ajuta.” ,, Daca nu cumva invatatorul sunt eu, da.” ,, Poate ca exact aceasta se intampla”, a spus el.

 Un camion nou si modern cobora linistit spre noi, ridicand o perdea subtire de praf maroniu, si s-a oprit apoi in camp. Usa s-a deschis, si o persoana in varsta a iesit, impreuna cu o fetita cam de zece ani. Praful parea sa fi incremenit in aer, atata nemiscare era. ,, Faceti curse, nu-i asa?” a spus omul. Campul era descoperirea lui Donald Shimoda; asa ca eu am ramas tacut. ,, Da, domnule”, a spus el luminos. ,,De-abia astept sa zbor, vreti sa incercati?” ,, Daca vin, faci niste acrobatii acolo sus cu mine, virezi si faci niste loopinguri?” Ochii omului sclipeau, in timp ce se uita sa vada daca intelegem dialectul sau de om de la tara. ,, Fac ce vrei, si nu fac daca nu vrei.” ,, Si doresti o multime de bani, presupun.” ,, Trei dolari cash, domnule, pentru 10 minute de zbor in aer. Asta inseamna 33,3 centi pe minut. Si merita, multi mi-au spus asta.” Aveam un sentiment ciudat fiind spectator, stateam acolo trandavind si ascultand modul in care acest individ incheia afacerea. Imi placea ce spunea, totul pe un ton jos. Ma obisnuisem atat de mult cu propriul meu stil de a-mi vinde cursele (,,Va garantez un frig de 10 grade acolo sus, baieti! Haideti, veniti acolo in aer unde numai pasarile si ingerii zboara! Toate acestea doar pentru trei dolari, o cota foarte mica pentru punga sau buzunarele voastre…”), uitasem ca ar putea exista si un altul. 8

Este oarecare tensiune in a zbura si a vinde curse de unul singur. Eram obisnuit cu ea, dar tot o mai simteam: daca nu zburam cu pasagerii, nu mancam. Acum, cand puteam sta deoparte, cina mea nedepinzand de aceasta iesire, m-am relaxat dintr-o data si am privit scena. Fetita statea in spate si ne privea. Blonda, cu ochi caprui, cu o fata solemna, era acolo pentru ca bunicul ei era. Ea nu dorea sa zboare. Mult mai adesea intalneai cealalta varianta, copii nerabdatori si batrani mai prevazatori, dar oricine capata o intuitie pentru aceste lucruri atunci cand este vorba despre propriul sau mod de viata, si eu stiam ca acea fetita nu ar zbura cu noi, nici daca am astepta intreaga vara. ,, Care dintre voi, domnilor…?” a spus omul. Shimoda si-a turnat o cana cu apa. ,, Richard va zbura cu tine. Eu sunt inca la ora mesei, doar daca nu vrei sa astepti.” ,, Nu, domnule, sunt gata sa merg. Putem zbura peste ferma mea?” ,, Sigur, am raspuns. Trebuie sa imi spui doar pe unde vrei sa mergem.” Mi-am scos sacul de dormit, geanta cu scule si vasele de gatit din partea din fata a carlingii avionului, l-am ajutat pe om sa se instaleze pe locul pasagerilor si I-am pus centura de siguranta. Apoi m-am strecurat in spatele carlingii, punandumi si eu centura. ,, Fa-mi un vant la elice, vrei, Don?” ,, Da.” Si-a luat cana de apa cu el si s-a apropiat de elice. ,, Cum doresti?” ,, Impinge usor, impulsul se va genera singur, prin mana ta. “ Intotdeauna cand cineva impinge elicea Fleet-ului, o impinge prea tare, si din motive complicate, motorul nu porneste. Dar acest om a impins-o, rotind-o foarte incet, ca si cum ar fi facut aceasta dintotdeauna. Impulsul a fost prins imediat, scanteile au tasnit in cilindri si vechiul motor a inceput sa vibreze, si toate acestea foarte usor. El s-a indreptat catre avionul sau, s-a asezat si a inceput sa vorbeasca cu fetita. Intr-o explozie de cai putere si paie zburand, avionul s-a ridicat in aer, urcand la treizeci de metri (daca motorul s-ar opri acum, am ateriza in porumb), apoi la 150 de metri (acum ne putem intoarce si putem ateriza pe camp…acum, catre vest iata o pasune), 240 de metri inaltime si platou, urmaream degetul aratator al omului ce-mi indica prin vant directia sud-vest. Trei minute de zbor si iata ca ne invarteam pe deasupra unei ferme, peste hambarele de culoarea carbunilor incandescenti, peste casa de culoarea 9

fildesului, intr-o mare de menta, si o gradina cu zarzavaturi in spate: porumb si laptuca si rosii. Pasagerul meu privea in jos in timp ce ne roteam prin aer pe deasupra fermei, pe care o vedeam incadrata de aripile si de corzile avionului. Pe veranda a aparut o femeie, alba pe fundalul albastru al rochiei, gesticuland. Omul i-a facut si el semn. Vor vorbi mai tarziu probabil despre cum s-au putut vedea unul pe altul atat de bine, peste cer. S-a uitat inapoi spre mine cu incuviintare, spunandu-mi ca a fost destul, ca-mi multumeste si ca acum ne putem intoarce. Am facut un cerc larg peste Ferris, pentru ca oamenii sa stie ca facem zboruri cu pasageri, si am coborat in spirala catre pajiste, pentru a le arata unde se intampla aceasta. Tocmai coboram pentru a ateriza, cand Travel Air-ul s-a rotit maturand pamantul, indreptandu-se catre ferma pe care tocmai o parasisem. Zburasem odata cu o nava de circ si pentru un moment am trait acum exact acelasi sentiment… un avion ridicandu-se cu pasageri, in timp ce altul aterizeaza. Am atins solul cu un usor scrasnet, si am rulat pana la capatul pajistii, pe sosea. Motorul s-a oprit, omul si-a desprins centura si l-am ajutat sa iasa; si-a scos portofelul din salopeta si a numarat dolarii, scuturand din cap. ,, A fost un zbor pe cinste, fiule.” ,,Suntem convinsi. Noi nu vindem decat marfa buna.” ,,Prietenul tau este cel care vinde!” ,,O!” ,,Iti spun, prietenul tau ar putea vinde si cenusa diavolului, pun pariu, nu crezi?” ,,Ce ti-a venit sa spui asta?” ,,Din cauza fetitei, bineinteles. Un zbor cu avionul pentru nepoata mea, Sarah!” In timp ce vorbea el privea Travel Air-ul, care era acum ca un fir de praf argintiu la distanta in aer, rotindu-se in jurul fermei. Vorbea asa cum vorbeste un om calm, observand in curte o tufa uscata care a inmugurit, a inflorit si a rodit mere. ,,De cand s-a nascut, aceasta fetita a avut o teama de moarte de locurile inalte. Tipa, era terifiata. Sarah mai curand ar intra cu mainile goale intr-un viespar decat sa se catere intr-un copac. Nu s-ar catara in pod, nici daca ar veni Potopul. Aceasta fetita este atrasa de masini, nu se poarta rau cu animalele, dar in ce priveste inaltimile, este foarte prudenta! Si iat-o acum acolo sus in aer.”

10

A continuat sa vorbeasca despre aceasta si despre alte ocazii speciale; si-a amintit de vremurile cand pilotii obisnuiau sa vina la Galesburg, cu ani in urma, si la Monmouth, zburand aripa langa aripa, la fel cum faceam si noi, si facand tot felul de salturi nebunesti cu avioanele lor. Am privit la Travel Air-ul aflat la distanta, ce devenea tot mai mare, coborand in spirala catre camp, ametitor, asa cum eu nu o facusem niciodata, impreuna cu o fetita careia ii era frica de inaltime, alunecand pe deasupra porumbului si a gardurilor si atingand iarba intr-o aterizare uluitoare. Donald Shimoda zbura probabil de mult timp, daca isi putea permite sa aterizeze cu un Travel Air in acest fel. Avionul a rulat si s-a oprit langa noi, fara nici o interventie exterioara, si fara huruitul obisnuit al elicei care se opreste. Am privit mai atent. Nu erau nici un fel de insecte pe elice. Nici macar o singura musca omorata pe acea lama de doi metri si jumatate. Am alergat sa ajut, sa scot centura de siguranta de pe micuta fetita, sa deschid usa carlingii si sa-i arat unde sa paseasca astfel incat piciorul ei sa nu treaca prin golul aripei. ,,Cum ti-a placut?” am intrebat-o. Dar ea nu a observat ca I-am vorbit. ,,Bunicule, nu-mi este frica. N-am fost speriata, pe cuvant! Casa arata ca o jucarie micuta si bunica mi-a facut semn, iar domnul a spus ca am fost speriata doar pentru ca odata am cazut de la inaltime si am murit, si ca nu trebuie sa-mi mai fie frica niciodata! O sa ma fac pilot, bunicule. Voi avea un avion si voi lucra eu singura la motor, si voi zbura pretutindeni si voi face curse! Pot sa fac aceasta?” Shimoda a zambit catre om si a ridicat din umeri. ,,Ti-a spus el ca vei fi pilot, nu-i asa, Sarah?” ,,Nu, eu o spun. Ma pricep deja la motoare, tu stii asta!” ,,Bine, vei putea vorbi despre aceasta cu mama ta. E timpul pentru noi sa ne intoarcem acasa.” Cei doi ne-au multumit si omul a inceput sa mearga, iar fetita sa alerge spre camion, ambii schimbati de ceea ce se intamplase pe camp si in aer. Au sosit doua automobile, apoi un altul, si apoi am avut parte de o multime de oameni care doreau sa vada Ferris-ul din aer. Am facut doisprezece sau treisprezece zboruri cat mai rapide, si dupa aceasta am dat o fuga la statia de benzina din oras pentru a-i cumpara combustibil Fleet-ului. Apoi inca vreo cativa pasageri, si inca mai multi, si s-a facut dupa amiaza, iar noi am zburat fara oprire pana la apusul soarelui. 11

Un semn indica undeva ,,Populatia: 200 locuitori” si spre inserat ne-am gandit ca au zburat cu totii, si de asemenea si cativa din afara orasului. In graba aceea am uitat sa intreb despre Sarah si despre ce-i spusese Don ei, daca el inventase acea poveste sau daca ceea ce-i spusese despre moartea sa era adevarat. Din cand in cand ii priveam avionul mai de aproape, in timp ce pasagerii isi schimbau locurile. Nici macar un semn pe el, nici o picatura de ulei. Aparent el zbura evitand insectele pe care eu trebuia sa le curat de pe aparatorile mele de vant la cel putin o ora sau doua. Cerul mai era foarte putin luminat atunci cand ne-am oprit. Intre timp eu am adunat cateva tulpini de porumb uscate in micutul meu cuptor improvizat, le-am acoperit cu caramizi de carbune, si am aprins focul; era intuneric deplin, si lumina focului facea sa straluceasca culorile de pe avioanele parcate in apropiere si pe paiele aurii din jurul nostru. Am aruncat o privire in cutia cu alimente. ,,Avem supa sau ghiveci sau spaghete,” am spus eu. ,,Sau pere sau piersici. Vrei niste piersici fierbinti?” ,,Nu-i nici o diferenta,” a spus el bland. ,,Orice sau nimic” ,,Omule, nu ti-e foame? A fost o zi grea!” ,,Nu mi-ai oferit prea multe care sa ma atraga, cu exceptia acelui ghiveci.” Am deschis cutia cu ghiveci ajutandu-ma de cutitul meu de aviator, si am facut la fel si cu cutia cu spaghete, apoi am apropiat ambele vase de foc. Buzunarele mele erau grele de bani… acesta a fost unul dintre cele mai placute momente ale zilei pentru mine. Am scos hartiile afara si le-am numarat, nestraduindu-ma prea mult sa le indrept. Erau 147 de dolari, si am incercat sa mi-i reprezint, ceea ce nu a fost usor pentru mine. ,,Asta inseamna… asta inseamna… sa vedem… patruzeci si inca… patruzeci si noua de zboruri astazi. Am depasit o zi de o suta de dolari, Don, doar eu si Fleet-ul. Tu probabil ca ai depasit cu usurinta doua sute… ai zburat mai ales cu doi pasageri deodata?” ,,Mai ales” a raspuns el. ,,In legatura cu acel invatator pe care il cautai, “ a spus el. ,,Acum nu mai caut nici un invatator”, am spus eu ,,acum numar banii! As putea trai o saptamana din asta, sau ar putea ploua o saptamana intreaga!” M-a privit si a zambit. ,,Acum cand inoti in banii tai, “ a spus el, ,,daca nu te deranjeaza, imi dai si mie ghiveciul?”

12

3. Multimi si mase si aglomerari de oameni, torente de umanitate, revarsandu-se catre un singur om aflat in mijlocul tuturor. Apoi oamenii au devenit un ocean pe cale de a ineca acel om, dar in loc de a se ineca el a inceput sa mearga pe deasupra oceanului, fluierand, si a disparut. Oceanul de apa s-a preschimbat intrun ocean de iarba. Un Travel Air 4000 alb-auriu tocmai ateriza si pilotul a deschis carlinga scotand un stegulet pe care scria: ,,Zbor – trei dolari – Zbor” Era trei dimineata cand m-am trezit din vis, reamintindu-mi-l in intregime si pentru un anumit motiv, fiind fericit datorita lui. Am deschis ochii pentru a ma uita in lumina lunii, la acel Travel Air parcat langa avionul meu. Shimoda statea pe sacul sau de dormit asa cum statea cind l-am intilnit prima data, rezemat de roata stanga a avionului sau. Nu il distingeam foarte clar, insa stiam ca este acolo. ,,Buna, Richard,” a spus el bland in intuneric. ,, Acest vis, iti spune ce se petrece?” ,,Ce sa imi spuna?” am zis naucit. Inca imi aminteam visul si nu m-am gandit sa fiu surprins ca el era treaz. ,,Visul tau. Individul acela, si multimile si avionul,” a spus el cu rabdare. ,,Ai fost curios in legatura cu mine, asa ca acum stii, este in regula? Au aparut niste relatari in ziare: Donald Shimoda, cel pe care obisnuiau sa-l numeasca mecanicul Mesia, Avatarul american, care a disparut intr-o zi din fata a 25.000 de martori?” Imi aminteam aceasta, citisem intr-un ziar local din Ohio, deoarece era pe pagina intai. ,,Donald Shimoda?” ,,La dispozitia ta,” a spus el. ,,Acum stii, asa ca nu trebuie sa ma mai bati la cap. Du-te si te culca inapoi.” M-am gandit mult timp la aceasta inainte de a adormi.  ,,Ti s-a dat voie… nu cred… daca ai obtinut o misiune ca aceasta, cea de Mesia, se presupune ca trebuie sa salvezi lumea, nu-i asa? N-am stiut ca un Mesia poate pur si simplu sa se intoarca astfel pe calcaie si sa plece.” Eram catarat sus pe avion si ma gandeam la ciudatul meu prieten. ,,Arunca-mi o cheie de 9-16, vrei, te rog, Don?”

13

A rascolit in geanta de scule si mi-a aruncat-o. Ca si celelalte instrumente in acea dimineata, cea pe care el mi-a aruncat-o a incetinit si s-a oprit la 30 de centimetri de mine plutind ca si cum nu ar fi avut greutate, si intorcandu-se lenes in aer. In momentul in care am atins-o, totusi, a devenit grea in mana mea, o cheie de avion de crom-vanadiu de toate zilele. Ei bine, nu chiar de fiecare zi. Mereu, de cand o cheie ieftina de 7-8 mi se rupsese in mana, imi cumparam cele mai bune unelte pe care un om le poate avea. ,,Bineinteles ca poti pleca! Poti parasi orice doressti, daca te razgandesti, si nu doresti acel lucru. Iti poti opri respiratia, daca doresti sa faci aceasta!” a spus el si a lansat in zbor un surub Philips, spre propriul sau amuzament. ,,Asa ca am renuntat sa mai fiu un Mesia, si daca am ales aceasta alternativa defensiva, poate ca am facut-o pentru ca eu sunt putin defensiv. E mai bine decat sa ai de indeplinit o misiune si sa o urasti. Un bun Mesia nu uraste nimic si este liber sa mearga pe orice cale doreste. Ei bine, acest lucru este adevarat pentru oricene, bineinteles. Toti suntem fiii lui Dumnezeu, sau copiii lui Iisus, sau idei ale Mintii sau oricum altfel doresti sa spui.” Am lucrat la strangerea piulitelor cilindrului de baza a motorului Kinner. Acest vechi B5 este o buna pompa hidraulica, dar piulitele doresc sa se desurubeze la fiecare 100 de ore de zbor, sau cam asa, si este intelept sa le impiedici sa sara. Prima fiind stransa destul, am impins cheia inca un sfert de tura, si am fost multumit de intelepciunea mea de ale verifica pe toate in aceasta dimineata, inainte de a zbura cu alti clienti. ,,Ei bine, da, Don, dar sarcina unui Mesia este diferita de alte meserii, stii? Iisus mergand inapoi sa bata cuie pentru a trai? Suna bizar.” El s-a gandit putin la asta inncercand sa vada punctul meu de vedere. ,,Nu pot sa te inteleg! Ciudat a fost faptul ca El nu a renuntat atunci cand ei au inceput pentru prima data sa-L numeasca Salvator. In loc de a pleca, la aceasta veste proasta, El a incercat pe cale logica: Orice om in deplinatatea capacitatilor sale mentale poate intelege aceasta.” Era cald acolo sus pe carlinga, dar nu ma simteam. Cu cat doresc mai mult sa fac ceva, cu atat mai putin pot numi aceasta munca. Eram satisfacut sa stiu ca am impiedicat cilindrii sa zboare de pe motor. ,,Spuneai ca vrei o alta cheie”, a spus el. ,,Nu vreau o alta cheie si, din intamplare, sunt suficient de avansat spiritual incat sa consider aceste trucuri ale tale, Shimoda, niste simple jocuri ale unui suflet insuficient evoluat sau ale unui hipnotizator incepator.” 14

,,Un hipnotizator! Ei, te infierbanti repede! Dar mai bine hipnotizator decat un Mesia. Ce misiune plicticoasa. Oare de ce nu am stiut ca va fi o misiune plicticoasa?” ,,Ai stiut, “ am spus eu cu intelepciune. El doar a ras. ,,Te-ai gandit vreodata, Don, ca s-ar putea sa nu fie atat de usor sa renunti, la urma urmei? Ca s-ar putea sa nu poti sa nu te intorci pur si simplu la viata unei fiinte umane obisnuite?” De data aceasta el nu a mai ras. ,,Ai dreptate, bineinteles” a spus el, trecandu-si degetele prin parul sau negru. ,,Daca stau in orice loc prea mult, mai mult de o zi sau doua, oamenii vor stii ca e ceva neobisnuit cu mine. O usoara atingere pe mana si esti vindecat de un cancer terminal si inainte de sfarsitul saptamanii, voi fi din nou inconjurat de multime. Acest avion ma mentine in miscare, si nimeni nu stie de unde vin si unde ma voi duce mai departe, ceea ce mi se potriveste foarte bine. “ ,,Poate vor veni timpuri mai grele pentru tine, mai grele decat iti imaginezi, Don.” ,,Oh?” ,,Da, da, intreaga orientare a timpului nostru este totusi de la material catre spiritual… asa inceata cum este, este totusi o frumoasa miscare uriasa. Eu nu cred ca lumea te va lasa singur.” ,,Nu pe mine ma vor ei, ci miracolele! Si acestea le poate invata si altcineva, sa fie el Mesia. Nu-i voi spune ca e o treaba plicticoasa. Si pe langa aceasta, ” M-am lasat sa alunec in jos de pe carlinga pe iarba si am inceput sa strang piulitele de la cilindrii 3 si 4. Nu toate dintre ele se pierdusera, dar cateva da. ,,Il citezi probabil pe Snoopy catelul?” ,,Citez Adevarul, oriunde il gasesc, multumesc.” ,,Nu poti sa fugi, Don! Ce-ar fi daca as incepe sa te elogiez chiar acum? Ce-ar fi daca as obosi sa mai lucrez la motorul meu si as incepe sa te rog sa il repari tu in locul meu? Uite, iti voi da toate monedele de zece centi pe care le voi castiga de acum inainte, pana la apusul soarelui, doar daca ma inveti cum sa plutesc in aer! Daca nu faci aceasta, atunci voi sti ca va trebui sa incep sa ma rog tie, Fiinta Sfanta, trimisa pentru a-mi usura povara.” El doar a zambit. Tot nu cred ca intelesese ca nu putea fugi astfel. Cum putem eu sa stiu aceasta, cand el nu stia? ,,Ai trait intregul spectacol, asa cum il vezi in filmele din India? Multimi in strada, bilioane de maini care te ating, flori si cenusa, platforme aurite cu tapiserii de argint pe care sa stai atunci cand vorbesti?”

15

,,Nu. Chiar inainte de a cere o misiune, am stiut ca n-as putea suporta asta. Asa ca am ales Statele Unite, si am avut doar multimea.” Era dureros pentru el sa-si reaminteasca, si mi-a parut rau ca am rascolit toate acestea. Statea pe iarba si imi vorbea, privind spre mine. ,,Tot ce voiam sa spun, in numele Iubirii lui Dumnezeu, este ca daca doresti atat de mult libertatea si bucuria, nu poti intelege ca ele nu sunt nicaieri in afara ta? Trebuie sa crezi cu tarie ca le ai, si le vei avea! Actioneaza ca si cum ar fi ale tale, si ele sunt! Richard, ce este atat de greu de inteles in asta? Dar majoritatea dintre ei nici macar nu aud. Ei vad doar miracolele – seamana cu mersul la cursele auto pentru a vedea ciocnirile – ei vin la mine doar pentru a vedea miracole. Mai intai aceasta este frustrant si dupa un timp devine chiar plictisitor. Nu pot sa-mi dau seama cum alti Mesia pot sa reziste.” ,,Daca privesti lucrurile astfel, ele isi pierd din farmecul lor”, am spus eu. Am strans si ultima piulita si am pus la o parte cheia. ,,Incotro ne indreptam astazi?” El a privit carlinga mea, si in loc de a incepe sa curete insectele de pe aparatorile mele de vant, si-a trecut doar mana peste ele, si micile creaturi sstrivite au revenit la viata si au zburat. Propria lui aparatoare de vant nu avea niciodata nevoie sa fie curatata, bineinteles, si acum am stiut ca motorul sau nu va avea niciodata nevoie de nici un fel de intretinere, de asemenea. ,,Nu stiu”, mi-a spus el. ,,Nu stiu unde ne vom indrepta” ,,Ce vrei sa spui? Tu cunosti prezentul, trecutul si viitorul tuturor lucrurilor. Poti sa stii exact unde vom merge!” El a oftat. ,,Mda. Dar incerc sa nu ma gandesc la aceasta” Pentru un timp, cum lucram la cilindrii, mi-a trecut prin cap ca tot ceea ce aveam de facut era sa stau cu acest individ, si nu vor mai fi nici un fel de probleme, nimic rau nu se va intampla si totul va merge bine. Dar modul in care spusese: ,,Incerc sa nu ma gandesc la aceasta”, ma facea sa-mi aduc aminte despre ce se intamplase cu ceilalti Mesia-si trimisi in lume. Ceva striga in mine sa ma intorc catre sud dupa ce voi decola si sa ma indepartez cat mai mult de acest om. Dar asa cum am spus, parea singur, zburand asa in modul sau particular, si am fost bucuros sa il intalnesc, doar ca sa am pe cineva cu care sa vorbesc, care sa deosebeasca un eleron de un stabilizator vertical. Ar fi trebuit sa ma intorc catre sud, dar dupa ce am decolat am ramas cu el si am zburat catre nord si est, catre acel viitor la care el se straduia sa nu se gandeasca.

16

4. “Unde ai invatat toate acestea, Don? Stii atat de multe, sau poate cred eu ca stii. Nu. Tu chiar stii multe. Sunt rezultatul practicii? Nu ai primit nici o initiere specciala pentru a deveni un Maestru?” “Mi-au dat o carte sa citesc.” Am atarnat o esarfa de matase proaspat spalata pe sarma si m-am uitat fix la el. ,,O carte?” ,,Manualul Mantuitorului”: este un fel de Biblie pentru maestri. Am o copie a ei pe aici pe undeva, daca esti interesat.” ,,Da, da! Vrei sa spui o carte normala care iti spune…” A rascolit un tip in spatiul pentru bagaje din spatele suportului pentru cap din Travel Air si s-a intors cu un volum mic, legat in ceva asemanator pielii de caprioara. Ghidul Mesia-silor tiparit in caractere negre Memento-uri pentru Sufletul Avansat ,,Cum adica Manualul Mantuitorului? Aici scrie Ghidul Mesiasilor.” ,,Ceva de genul acesta”, mi-a raspuns el si a inceput sa isi adune lucrurile din jurul avionului, ca si cum s-ar fi gandit ca era timpul sa plecam. Am rasfoit cartea, era o colectie de maxime si paragrafe scurte. PerspectivaFoloseste-o sau pierde-o Daca ai deschis la aceasta pagina, Inseamna ca ai uitat ca ceea ce se intimpla In jurul tau nu este real. Gandeste-te la aceasta. 17

Adu-ti aminte de unde vii, Unde te duci si de ce ai creat Mizeria pe care tu singur ai pus-o pe primul loc. Adu-ti aminte, vei muri de o moarte groaznica. Totul este un antrenament util si iti va place mai mult daca nu vei uita nici o clipa aceasta. Totusi, ia-ti moartea in serios. A rade pe drumul catre executie nu este ceva ce sa poata intelege formele de viata mai putin avansate, si ei te vor crede cu totii nebun. ,,Ai

citit

aceasta,

despre

pierderea

perspectivei,

Don?”

,,Nu.” ,,Spune ca vei muri de o moarte ingrozitoare.” ,,Nu trebuie neaparat. Depinde de circumstante si de cum simti ca se aranjeaza lucrurile.” ,,Tu vei muri de o moarte cumplita?” ,,Nu stiu. Nu-i de mirare, vei gandi acum, ca nu mi-am dus mai departe misiunea? O ascensiune tacuta ar fi suficienta. Voi decide in cateva saptamani, atunci cand voi termina lucrul pentru care sunt aici.” Am considerat ca glumeste, asa cum facea din cand in cand, si nu am stiut ca vorbise serios in legatura cu aceasta decat dupa cateva saptamani. Am continuat sa citesc din carte; erau genul de cunostinte de care are nevoie un Maestru. A invata inseamna a afla ceea ce deja stii. A face inseamna a demonstra 18

ca stii. A explica invatatura inseamna a reaminti celorlalti ca ei stiu la fel de bine ca si tine. Sunteti cu totii cei ce invata, cei ce actioneaza si invatatorii. Singura ta obligatie in orice perioada a vietii este sa-ti fi credincios tie insuti. A fi credincios altcuiva sau oricarui lucru nu este doar imposibil, ci si semnul unui fals Mesia. Intrebarile simple sunt cele mai profunde. Unde te-ai nascut? Unde este casa ta? Unde vei merge? Ce faci? Gandeste-te la toate acestea din cand in cand, si observa cum se modifica in timp raspunsul tau. Vei preda cel mai bine ceea ce ai cea mai mare nevoie sa inveti. ,,Esti ingrozitor de tacut acolo, Richard”, a spus Shimoda, ca si cum ar fi dorit sa vorbeasca cu mine. ,,Mda”, am raspuns si am continuat sa citesc. Daca aceasta era o carte doar pentru maestri, nu doream sa o pierd.

19

Traieste astfel incat niciodata sa nu-ti fie rusine daca orice din ceea ce faci sau spui este publicat de jur imprejurul globului – chiar daca ceea ce este publicat nu este adevarat. Prietenii tai te vor cunoaste mai bine in primul minut in care ii vei intalni decat te vor cunoaste cunoscutii tai in 100 de ani. Cea mai buna cale de a evita responsabilitatea este de a spune ,,Eu am responsabilitati.” Am observat ceva ciudat in legatura cu cartea. ,,Paginile nu au numere pe ele, Don.” ,,Nu”, a spus el. ,,Trebuie doar sa o deschizi si vezi acolo lucrul de care ai cea mai mare nevoie.” ,,O carte magica!” ,,Nu. Poti sa faci aceasta cu orice carte. Poti sa faci aceasta si cu un ziar vechi, daca citesti suficient de atent. Nu ai facut-o niciodata, sa te gandesti intens la o anumita problema si apoi sa deschizi orice carte ai la indemana si sa vezi ce iti spune?” ,,Nu.” ,,Ei bine, sa incerci odata.” Am incercat. Am inchis ochii si am intrebat ce se va intampla cu mine daca voi ramane in continuare impreuna cu aceasta persoana ciudata. Ma simteam bine in prezenta sa, dar nu puteam sa ma impac cu ideea ca ceva deloc amuzant 20

avea sa I se intample in curand, si nu vroiam sa fiu prin jur cind acel ceva se va intampla. Gandindu-ma la aceasta, am deschis cartea cu ochii inca inchisi, apoi I-am deschis si am citit. Esti condus pe parcursul vietii de catre fiinta interioara inteleapta, jucausa fiinta spirituala care este Sinele tau real. Nu intoarce spatele viitorului posibil inainte de a fi sigur ca nu ai nimic de invatat de la el. Esti intotdeauna liber sa te razgandesti si sa alegi un viitor diferit, sau un trecut diferit. Sa alegi un trecut diferit? Literal sau figurat sau cum…? ,,Imi simt mintea sovaind, Don. Nu stiu cum ar fi posibil sa invat acest material.” ,,Practica. Putina teorie si o multime de practica”, a spus el. ,,Iti va lua cam o saptamana si jumatate.” ,,O saptamana si jumatate.” ,, Mda. Trebuie doar sa crezi ca stii toate raspunsurile, si vei sti toate raspunsurile. Sa crezi ca esti un Maestru, si chiar esti.” ,,Nu am spus niciodata ca vreau sa fiu un Maestru.” ,,Este in regula”, a spus el. ,,Nu esti.” Dar am pastrat manualul si el niciodata nu mi l-a cerut inapoi. 5.

21

Fermierii din Mid West au nevoie de terenuri bune pentru ca munca lor sa prospere. La fel si pilotii de curse mici, cum eram noi. Ei trebuie sa fie aproape de clientii lor. Sa gaseasca campuri in apropierea oraselor, campuri plantate cu iarba sau fan sau ovaz sau grau, a caror iarba sa fie taiata scurt; sa nu existe vaci prin apropiere care sa pasca iarba; sa existe in apropiere un drum pentru masini; o poarta in gard pentru oameni; terenurile sa fie astfel dispuse incat avioanele sa nu trebuiasca sa zboare prea jos pe deasupra caselor nimanui; terenul sa fie suficient de neted astfel incat aparatele sa nu hurducaie dezmembrandu-se in bucati in timp ce ruleaza cu 75 de km/ora pe sol; si suficient de lung pentru a ateriza si a decola in siguranta in zilele calme ale verii. Si mai ales au nevoie de permisiunea proprietarului pentru a zbura acolo chiar si o zi. Ma gindeam la toate acestea in timp ce zburam catre nord in dimineata de sambata, Mesia si cu mine, verdele si auriul tinutului defiland incet, la 300 de metri dedesubt. Travel Air-ul lui Donald Shimoda plutea fara zgomot langa aripa mea dreapta, imprastiind lumina soarelui in toate directiile prin fuselajul sau stralucitor ca oglinda. Un aparat incantator, m-am gandit, dar prea mare pentru aceste timpuri grele. Putea intr-adevar sa transporte doi pasageri odata, dar de asemenea cantarea de doua ori mai mult decat Fleet-ul, si de aceea avea nevoie si de mai mult teren pentru a decola si a ateriza. Am avut odata un Travel Air dar lam schimbat in cele din urma pentru acest Fleet, care se poate folosi pe terenuri minuscule, astfel de campuri fiind de altfel mult mai usor de gasit in apropierea oraselor. Eu ma puteam descurca cu acest Fleet pe teren de 150 de metri, in timp ce Travel Air-ul avea nevoie de cel putin 300 sau 400 de metri. Te legi tu insuti de acest individ, am gandit, si de asemenea te legi tu insuti de limitele avionului sau. Si chiar in momentul in care am gandit aceasta, am observat o pasune mica si curata, in apropierea orasului peste care tocmai trecusem. Era un camp de ferma standard de 500 de metri, taiat in jumatate, celalta jumatate fiind vanduta orasului pentru un teren de basseball. Stiam ca avionul lui Shimoda nu putea ateriza acolo, dar m-am avantat cu micuta mea masina zburatoare, deasupra aripii sale stangi, cu botul in sus, si reducand motorul mi-am dat drumul in jos de unul singur a terenului si am rulat pina la oprire, in putinul spatiu ramas. Vroiam doar sa ma dau in spectacol putin, sa-i arat ce poate un Fleet sa faca, referitor la zbor. Am deschis din nou alimentarea si oscilam usor, gata sa-mi iau zborul, dar atunci cand m-am intors pentru a pleca, Travel Air-ul se pregatea, acolo, pentru aterrizarea finala. Cu coada in jos, cu aripa dreapta ridicata, arata ca un condor

22

glorios rotindu-se plin de gratie in jurul pamantului, gata sa aterizeze pe un pai de matura. Zbura atat de jos si de incet, incat simteam parul zbarlindu-mi-se. eram pe punctul de a vedea o ciocnire. Un Travel Air care ar fi trebuit sa se mentina la peste 60 de mile pe ora deasupra terenului de aterizare, si care mergea atat de incet incat l-ai fi putut ascunde intr-un balon. Vedeam acel biplan auriu si de culoarea zapezii, oprit in aer. Ei bine, nu vreau sa spun chiar oprit, dar nu zbura cu mai mult de 30 de mile pe ora, gandeste-te, oprit in aer si intr-un fel doar pe trei sferturi in aer. Utilizase jumatate, poate trei sferturi din spatiul pe care eu il utilizasem pentru a ateriza cu Fleet-ul. Pur si simplu stateam in carlinga si ma uitam, in timp ce el a parcat langa mine, oprindu-se. atunci cand am oprit motorul, inca uitandu-ma fix la el, mut de uimire, el a spus, ,,Frumos camp ai gasit! Suficient de aproape de oras, hei?” Primii nostri clienti, doi baieti sositi pe o motocicleta Honda, deja intorceau pentru a vedea ce s-a intamplat. ,,Ce vrei sa spui, aproape de oras?” am strigat peste zgomotul de motor care inca imi rasuna in urechi. ,,Ei bine, este doar la o jumatate de bloc distanta.” ,,Nu, nu aceasta! CE A FOST ACEASTA ATERIZARE? Intr-un Travel Air. Cum ai aterizat aici?” El mi-a facut cu ochiul ,,Magie!” ,,Nu, Don…, am vazut cu ochii mei modul in care ai aterizat!” Putea sa vada ca eram socat si chiar putin infricosat. ,,Richard, vrei sa stii secretul plutirii si zborului in aer, secretul vindecarii tuturor bolilor, al transformarii apei in vin si al mersului pe valuri, si al aterizarii unui Travel Air pe 30 de metri de pamant? Vrei sa stii secretul tuturor acestor miracole?” Ma simteam ca si cum ar fi indreptat un laser asupra mea. ,,Vreau sa stiu cum ai aterizat aici…” ,,Asculta!” a spus el peste prapastia dintre noi. ,,Aceasta lume? Si tot ce este in ea? Iluzii, Richard! Fiecare particica din ea este o Iluzie! Intelegi aceasta?” Nu era nici o clipire, nici un zambet; ca si cum ar fi fost deodata furios pe mine ca nu stiam aceasta de mai mult timp. Motocicleta s-a oprit la coada avionului lui; baietii uitandu-se nerabdatori sa zboare. ,,Mda,” a fost tot ceea ce am putu sa spun. ,,Fac ceva pe iluzii”. Atunci cand I-am cerut sa faca o cursa, a ramas in seama mea sa-l gasesc pe propietarul campului si sa-i cer permisiunea de a zbura peste pasunea sa. 23

Singurul mod de a descrie decolarea si aterizarea Travel Air-ului din acea zi, este de a spune ca arata ca un fals Travel Air. Ca si cum avionul ar fi fost intradevar un pui de E3, sau un elicopter imbracat intr-un costum de Travel Air. Cumva imi era mai usor sa accept o cheie de 9-16 care plutea fara greutate in aer, decat sa privesc calm acel avion la desprinderea lui de pe pamant, cu pasageri la bord la 30 de mile pe ora. Este un lucru sa crezi in levitatie atunci cand o vezi, dar este cu totul altceva sa crezi pe deplin in miracole. Am continuat sa ma gandesc la ceea ce spusese cu atata inversunare. Iluzii. Cineva imi mai spusese aceasta mai inainte…atunci cand eram un pusti, invatand magia – magicienii spuneau aceasta? Ei ne spuneau precauti: ,,Priviti, nu este un miracol ceea ce veti vedea; nu este adevarata magie. Ceea ce vedeti este un efect, este Iluzia unei magii.” Apoi ei preschimbau o nuca intr-un candelabru si schimbau un elefant intr-o racheta de tenis. Urmandu-mi instinctul, am luat manualul Mesiasilor din buzunar si l-am deschis. Doua propozitii se aflau singure pe o pagina. Nu exista un lucru pe care sa-l numesti problema care sa nu poarte un dar pentru tine in mainile sale. Cauti problemele deoarece ai nevoie de darurile lor. Nu stiu exact de ce, dar citind aceasta, confuzia mea a disparut. Am citit-o din nou, pana cand am stiut-o pe de rost. Numele orasului era Troy, si pajistile de aici promiteau sa fie la fel de bune pentru noi cum fusesera si lanurile din Ferris. Doar ca in Ferris simtisem mai mult calm, iar aici plutea in aer o tensiune care nu-mi placea deloc. Zborul ce constituia pentru pasagerii nostri o aventura unica in viata, era pentru mine o rutina, umbrita acum de acea ciudata stare de apasare. Aventura mea era o fiinta misterioasa alaturi de care zburam… modul imposibil in care el isi facea avionul sa mearga si lucrurile ciudate pe care le spunea pentru a expliva aceasta. Oamenii din Troy nu au fost mai mirati de miracolul unui Travel Air care zbura astfel decat as fi fost eu daca as fi auzit sunand clopotul orasului, care nu 24

mai sunase de saizeci de ani, ziua in amiaza mare… ei nu stiau ca este imposibil sa se intample ceea ce se intampla. ,,Multumesc pentru zbor!” spuneau ei, si, ,,Asta-i tot ce faci pentru a trai… nu lucrezi si in alta parte?” si, ,,Jerry, ferma ta nu este mai mare decat o cutie de pantofi!” Am avut o dupa amiaza ocupata. O multime de oameni au venit sa zboare si eram pe punctul de a face o multime de bani. Totusi, o parte din mine incepuse sa spuna: ,,Renunta, renunta, pleaca din acest loc.” Imi igorasem presentimentele si alteori inainte, si intotdeauna imi paruse rau. Pe la trei dupã amiazã, mi-am ooprit mortorul pentru alimentare, mergând de douã ori, dus întors pânã la staţia Skelly cu douã bidoane de cinci galoane de gaz pentru automobil, când deodatã mi-am dat seama cã nu vãzusem niciodatã Travel Air-ul realimentat cu combustibil. Shimoda nu pusese benizinã în avionul sãu, cel puţin dinainte de Ferris, şi îl vãzusem zburând cu acel aparat timp de cel puţin şapte ore, aproape opt, fãrã sã adauge nici o picãturã de benzinã sau ulei. Şi deşi ştiam cã era un om bun, şi nu îmi va face nici un rãu, am fost din nou înspãimântat. Dacã tragi de el, închizând la minimum alimentarea, şi fãcând cât mai puţine acrobaţii în timpul zborului, poţi eventual sã faci un Travel Air sã meargã cinci ore de zbor. Dar nu opt ore de decolãri şi aterizãri. El continua sã zboare cursã dupã cursã, în timp ce eu am turnat combustibilul în tancul meu de alimentare, şi am adãugat un sfert de ulei de motor. O coadã de oameni aşteptau sã zboare…era ca şi cum el nu ar fi dorit sã âi dezamãgeascã. L-am strigat, totuşi, în timp ce ajuta un bãrbat şi pe soţia sa sã urce în partea din faţã a carlingii avionului sãu. Am încercat ca voca mea sã sune cât mai calmã şi mai normalã cu putinţã. „Don, cum stai cu combustibilul, ai nevoie de benzinã?“ M-am uitat la el cu coada ochiului, ţinând în mânã un bidon gol de cinci galoane. M-a privit drept în ochi şi s-a încruntat, încurcat, ca şi cum l-aş fi întrebat dacã are nevoie de aer sã respire. „Nu,“ a spus el, şi m-am simţit ca un şcolar greu de cap şi codaş. „Nu, Richard, nu am nevoie de combustibil.“ Mã uimea. Ştiam câte ceva despre motoarele de avion şi despre combustibil. „Ei bine atunci,“ I-am spus cu ostentaţie, „ce-ai spune de nişte uraniu?“ El a râs şi mi-a rãpuns imediat „Nu mulţumesc, l-am umplut anul trecut.“ Şi apoi s-a urcat în carlinga sa şi a plecat împreunã cu pasagerii sãi în acea decolare supranaturalã, extrem de înceatã. Mi-am dorit mai întâi ca acei oameni sã meargã acasã, şi apoi ca noi sã terminãm acolo rapid, cu oameni sau fãrã, şi apoi sã am un motiv sã plec de 25

acolo singur, imediat. Tot ce îmi doream era sã decolez şi sã gãsesc un câmp mare şi gol departe de aici şi de orice oraş, unde doar sã stau şi sã mã gândesc şi sã scriu ceea ce s-a întâmplat în jurnalul meu, încercând sã desprind un înţeles din toate. Am rãmas afarã din avion, odihnindu-mã, pânã când Shimoda a aterizat din nou. M-am îndreptat spre carlinga sa, acolo, în conul de curent al elicii. „Am zburat destul, Don. Eu îmi voi vedea de drum, voi ateriza undeva departe de oraşe şi o sã fiu mai liber pentru un timp. A fost amuzant sã zbor cu tine. Poate te voi revedea cândvva. E în regulã?“ El nu a clipit: „Încã un zbor şi voi veni cu tine. Oamenii mã aşteaptã.“ „În regulã.“ Un individ aştepta într-un scaun cu rotile uzat cu care venise pânã acolo în câmp. Arãta ca şi cum ar fi fost zdrobit în scaun, rãsucit de vreo forţã gravitaţionalã extrem de mare, dar era acolo deoarece dorea sã zboare. Mai erau şi alţi oameni în jur patruzeci sau cincizeci. Unii în maşini, alţii afarã, uitându-se curioşi sã vadã cum îl va lua Don pe acel om din scaunul sãu şi îl va duce în avion. El nu s-a gândit la aceasta deloc. „Doreşti sã zbori?“ Omul din cãruciorul pe rotile a zâmbit strâmb şi a încuviinţat dând din cap. „Haide sã mergem, haide sã o facem!“ a spus Don liniştit, ca şi cum ar fi vorbit cu cineva care ar fi aşteptat pe margine mult timp, şi pentru acum care sosise timpul sã intre din nou în joc. Dacã a existat ceva ciudat în acel moment, realizez acum când privesc înapoi, a fost intensitatea cu care el a vorbit. A vorbit nepãsãtor, da, dar în acelaşi timp cu un ton de comandã, care presupunea ca acel om sã se ridice şi sã meargã în avion, fãrã nici o scuzã. Ceea ce s-a întâmplat atunci, a fost ca şi cum omul ar fi jucat teatru, şi tocmai terminase ultima scenã a rolului sãu de infirm. Totul pãrea teatral. Gravitaţia intensã a dispãrut, nemaiacţionând asupra sa, ca şi cum nu ar fi acţionat niciodatã; el şi-a pãrãsit scaunul, pe jumãtate alergând, uimit de el însuşi, cãtre Travel Air. Eram aproape, şi l-am auzit. „Ce ai fãcut?“ a spus el. „Ce ai fãcut cu mine?“ „Ai de gând sã zbori sau nu vrei sã zbori?“ a spus Don. „Preţul este trei dolari. Te rog sã-mi plãteşti acum, înainte de decolare.“ „Zbor“ a spus el. Shimoda nu l-a ajutat sã urce în partea din faţã a carlingii, aşa cum fãcea în mod obişnuit cu ceilalţi pasageri. Oamenii care erau în maşini au ieşit farã, s-a auzit un murmur scurt din partea privitorilor şi apoi a urmat o tãcere datoritã şocului. Omul nu mai mersese de când camionul sãu cãzuse de pe pod, cu unsprezece ani înainte.

26

Precum un puşti ce-şi face aripi din cearceafuri, s-a cãţãrat pânã la carlingã şi a alunecat în jos cãtre scaun, mişcându-şi excesiv braţele, ca şi cum tocmai i-ar fi fost date braţe cu care sã se joace. Înainte ca cineva sã poatã vorbi, Don a tras manşa, decolând. Travel Air-ul sa rotit în aer, virând deasuprs copacilor şi urcând ca o furtunã. Poate o clipã sã fie în acelaşi timp fericitã şi înspãimîntãtoare? Au urmat o mulţime de momente ca acesta. Simţeam uimirea în faţa a ceea ce se poate numi vindecarea miraculoasã, a unui om care pãrea sã o merite, şi în acelaşi timp, simţeam cã ceva neplãcut urma sã se întâmple atunci când cei doi aveau sã se întoarcã. Mulţimea devenise un grup strîns, în aşteptare, şi un nod strâns de oameni este o gloatã, ceea ce nu este bine deloc. Minutele treceau, toţi ochii fiind fixaţi pe acel biplan mic zburând atât de lipsit de griji în lumina Soarelui, şi ceva violent plutea în aer. Travel Air-ul a fãcut câteva opturi lente în aer, o spiralã strânsã, şi apoi a zburat pe deasupra gardului ca o farfurie zburãtoare cu zgomot extrem de redus, pentru a ateriza. Dacã ar fi avut puţin bun simţ şi-ar fi lãsat pasagerul departe de câmp, ar fi decolat repede şi ar fi dispãrut. Veneau din ce în ce mai mulţi oameni; şi un alt scaun cu rotile era mpins de o doamnã care alerga. El s-a oprit lângã mulţime, a rotit avionul pentru a avea elicea îndreptatã întro parte, şi a oprit motorul. Oamenii au fugit cãtre carlingã, şi câteva clipe am crezut cã vor sfâşia fuselajul, rupându-l în douã. A fost laşitate? Nu ştiu. M-am îndreptat cãtre avionul meu, am deschis supapa la combustibil şi am învârtit elicea pentru a porni motorul. Apoi m-am urcat în carlingã şi am întors Fleet-ul în vânt, decolând. Ultima datã când l-am vãzut pe Donald Shimoda, el stãtea pe cadrul carlingii sale şi mulţimea îl înconjurase. M-am întors cãtre est, apoi cãtre sud, şi dupã un timp am vãzut un câmp mai mare, cu copaci care dãdeau umbrã şi un izvor din care sã beau, şi am hotãrât sã înnoptez acolo. Era la mare distanţã de orice oraş. 6. Nici în ziua de azi, n-aş putea spune ce se întâmplase cu mine. Presentimentul dominãrii mã fãcuse sã plec de acolo, îndepãrtându-mã chiar şi de acel individ neobişnuit care era Donald Shimoda. Dacã ar trebui sã fraternizez cu moartea, nici Mesia însuşi nu ar fi suficient de puternic sã mã ţinã pe loc. Era linişte pe câmp, o uriaşã pajişte tãcutã deschisã cãtre cer… Singurul sunet venea de la un izvor pe care-l auzeam numai dacã eram atent. Din nou, 27

eram singur. Chiar atunci când o persoanã este obişnuitã cu singurãtatea, dacã renunţã la aceasta chiar şi pentru o zi, va trebui apoi sã se obişnuiascã din nou sã fie singurã, luând-o întotdeauna de la început. „OK. Deci ne-am distrat pentru un timp“, am spus adresându-mã pajiştii. „A fost nostim şi poate cã am avut multe de învãţat de la acel individ. Dar m-am sãturat suficient de mulţimi chiar şi atunci când ele sunt fericite… şi cu atât mai mult dacã au de gând sã crucifice pe cineva sau sã îl elogieze. Îmi pare rãu, aceasta este prea mult!“ Am rãmas surprins. Cuvintele pe care le spusesem ar fi putut fi exact cuvintele lui Donald Shimoda. De ce a rãmas el acolo? Eu fusesem destul de lucid ca sã ştiu cã trebuie sã plec, şi eu nu eram un Mesia. Iluzii. Ce voise sã spunã prin iluzii? Intuiam cã aceasta era mult mai important decât orice altceva spusese sau fãcuse el – fusese îndârjit, atunci când spusese „Totul este iluzie!“. Ca şi cum s-ar fi gândit sã fixeze aceastã idee în capul meu. Era o problemã, de acord, şi aveam nevoie de darul sãu, dar deocamdatã nu-I înţelegeam sensul. Am fãcut mai târziu un foc, gãtindu-mi un fel de gulaş cu bucãţele de soia şi cu dovleac uscat. Trusa de scule stãtea lângã cutia de alimente, şi fãrã nici un motiv am luat din ea cheia de 9-16 am privit-o, am şters-o şi am amestecat gulaşul cu ea. Eram singur, imaginaţi-vã, nu era nimeni care sã mã vadã, aşa cã pentru distracţie am încercat sã o fac sã pluteascã în aer, aşa cum fãcuse el. Dacã o aruncam în sus şi-mi acopeream ochii cu mâna atunci când ea îşi înceta ascensiunea şi începea sã coboare, aveam timp de o jumãtate de secundã cã pluteşte. Dar apoi ea cãdea înapoi în iarbã sau pe genunchii mei şi efectul dispãrea imediat. Dar aceeaşi cheie…Cum fãcuse el? Dacã totul este iluzie, domnule Shimoda, atunci ce este real? Şi dacã aceastã viaţã este o iluzie, de ce mai trãim? Am renunţat într-un târziu, aruncând cheia încã de câteva ori şi apoi oprindu-mã. Şi atunci m-am simţit deodatã mulţumit, fericit dintr-o datã cã eram acolo unde eram şi ştiam ceea ce ştiam, chiar dacã nu acesta era rãspunsul la întreaga existenţã sau mãcar la câteva iluzii. Când sunt singur, uneori cânt. „Oh, eu şi vechiul Tablou!…“ am cântat, lovind uşor aripa avionului, fãcându-mi cu adevãrat plãcere acest lucru (amintindu-mi cã nu era nimeni ssã mã audã). „Vom hoinãrii prin cer…Rotindune pe deasupra câmpurilor pânã când unul dintre noi se va da bãtut…“ Inventam muzica şi cuvintele pe mãsurã ce cântam. „Nu eu voi fi acela care va capitula. Doar dacã nu îmi vei rupe lonjeronul…şi dacã o faci te voi lega cu sârmã…şi apoi vom continua…VOM CONTINUA SÃ ZBURÃM…„ 28

Versurile nu aveau sfârşit, şi puteam sã continui sã le cânt fericit, ritmul nefiind atât de critic. Nu mã mai gândeam acum la problemele lui Mesia; nu puteam cu nici un chip sã realizez cine era el sau ce voia sã-mi spunã, aşa cã am încetat sã mai încerc sã înţeleg, şi bãnuiesc cã asta mã fãcuse fericit. Târziu, pe la ora 10 seara, focul s-a stins şi la fel şi cântecul meu. „Oriunde ai fi, Donald Shimoda“, am spus eu, pregãtindu-mi culcuşul sub aripa avionului, „îţi doresc un zbor fericit şi fãrã mulţimi. Dacã aceasta este ceea ce îţi doreşti. Nu, retrag totul. Îţi doresc, dragul meu Mesia singuratic, sã gãseşti acel lucru pe care doreşti sã-l gãseşti.“ Manualul sãu a cãzut din buzunarul pantalonilor atunci când mi-am scos tricoul, şi am citit ce scria acolo unde se deschisese. Legãtura care uneşte adevãrata ta familie nu este una de sînge, ci de respect şi bucurie pe care fiecare le aduce în viaţa celuilalt. Rareori membrii aceleiaşi familii cresc sub acelaşi acoperiş. Nu pricepeam cum se putea aplica aceasta în cazul meu, şi mi-am reamintit cã niciodatã nu trebuie sã las o carte sã înlocuiascã propria mea gândire. M-am foit un pic pe pãturã, şi apoi am adormit aşa cum se stinge un bec, cald şi fãrã de vise, sub cerul liber şi sub miile de stele care poate cã erau iluzii, dar cu siguranţã erau unele frumoase.

 Am devenit din nou conştient chiar în momentul rãsãritului; eram înconjurat de o luminã rozalie cu umbre de aur. M-am trezit nu din cauza luminii, ci pentru cã ceva îmi atingea capul, foarte uşor. Am crezut cã era un pai, plutind pe acolo. Apoi am ştiut cã era un obiect tare, cãci m-a lovit zdravãn, aproape rupându-mi mâna. O cheie de 9-16 este o bucatã considerabilã de fier şi nu este tocmai plãcut sã te lovveascã puternic, aşa cã m-am sculat foarte repede. 29

Cheia s-a lovit de balamaua eleronului, a rãmas pentru un moment îngropatã în iarbã, începând apoi sã planeze din nou în aer. În timp ce o priveam, acum foarte treaz, a coborât încet cãtre sol şi a rãmas nemişcatã. Atunci când am ridicat-o am vãzut cã era aceeaşi cheie de 9-16 pe care o ştiam şi pe care o iubeam, la fel de grea, la fel de potrivitã pentru strânsul şuruburilor şi piuliţelor. „La naiba!“ Nu obişnuiesc sã spun „La naiba“ sau „Afurisit“ – datoritã unei prejudecãţi aproape copilãreşti. Dar eram cu adevãrat uimit, şi nu puteam spune nimic altceva. Ce se întâmpla cu cheia mea? Donald Shimoda era la cel puţin şaizeci de mile depãrtare dincolo de orizont. Am ridicat acel lucru, l-am examinat, l-am întors pe toate pãrţile, simţindu-mã ca o maimuţã preistoricã care nu poate sã înţeleagã o roatã care se învârtea înaintea ochilor sãi. Trebuia sã existe un motiv simplu… Într-un târziu am renunţat, plictisit, am pus-o în geanta de scule şi am aprins focul pentru micul dejun. Nu era nici o grabã sã plec nicãieri. Puteam sã stau acolo întreaga zi, dacã aşa doream. Pâinea se prãjise destul de bine în tigaie, era tocmai gata sã fie întoarsã, când am auzit un zgomot în cer spre vest. Nu era posibil ca sunetul sã fie fãcut de avionul lui Shimoda, era imposibil ca cineva sã-mi prindã urma tocmai în acest câmp, între milioane de alte câmpuri din vestul mijlociu, dar am ştiut cã era el şi am început sã fluier…privind pâinea şi cerul şi încercând sã mã gândessc la ceva foarte calm pe care sã I-l spun atunci când va ateriza. Era Travel Air-ul, desigur, zburând la joasã înalţime pe deasupra Fleetului, ridicând praful prin aer şi aterizând la nouãzeci de km/orã, viteza normalã la care un Travel Air trebuia sã aterizeze. A tras alãturi şi a închis motorul. I-am fãcut un semn dar nu I-am spus nici un cuvânt. Nu m-am oprit din fluierat. A ieşit din carlingã şi s-a îndreptat cãtre foc. „Bunã, Richard.“ „Ai întârziat“, am spus eu. „Aproape cã s-a ars pâinea.“ „Îmi pare rãu.“ I-am întins o micã farfurie cu pâine prãjitã şi cu puţinã margarinã. „Cum îţi merge?“, am spus. „Îmi merge bine“, a spus el cu jumãtate de zâmbet. „Am scãpat cu viaţã.“ „M-am îndoit cã vei reuşi.“ El a mâncat un timp pâinea în tãcere. „Ştii“, a spus el în sfârşit, completându-şi dejunul, „mâncarea aceasta este de-a dreptul îngrozitoare.“ „Nimeni nu spune cã trebuie sã mãnânci pâinea mea prãjitã“, am spus eu supãrat. „De ce nimãnui nu-I place pâinea mea prãjitã? NIMENI NU IUBEŞTE PÂINEA MEA PRÃJITÃ! De ce este aşa, venerate maestre?“ 30

„Ei bine“, a zâmbit el, „ - vorbesc ca un Maestru acum – aş spune cã tu consideri cã ea este bunã şi de aceea ea are gust bun pentru tine. Încearc-o fãrã sã mai crezi cu tãrie ceea ce crezi despre ea, şi ţi se va pãrea ca un fel de… un foc…dupã o inundaţie într-o moarã de mãcinat grâu, nu crezi? Inteţionai sã pui şi iarbã în ea, ghicesc?“ „Îmi pare rãu. Mi-a cãzut iarbã de pe mânecã probabil. Dar nu crezi cã pâinea de bazã ea însãşi – nu iarba sau mica parte arsã de acolo – pâinea în sine, nu crezi cã…?“ „Groaznic“, a spus el, întinzându-mi înapoi totul, cu excepţia unei mici pãrţi din ceea ce îi dãdusem. „Mai bine mor de foame. Mai ai piersici?“ „În cutie.“ Cum mã gãsise acolo? Nişte aripi cu o deschidere de zece metri în zece mii de kilometri de preerie nu sunt o ţintã uşoarã. Dar am jurat sã nu îl întreb. Dacã dorea sã îmi spunã, îmi va spune. „Cum m-ai gãsit?“ am spus. „Aş fi putut sã aterizez oriunde.“ Deschisese compotul de piersici şi mânca piersici cu un cuţit…ceea ce nu este ddeloc uşor. „Cine se aseamãnã se adunã“, a zâmbit el, scãpând o bucatã de piersicã. „Oh?“ „Legea cosmicã.“ „Oh.“ Mi-am terminat pâinea şi apoi am frecat tigaia cu nisip din râu. „Te deranjeazã dacã-mi explici? Cum se face cã mã asemãn cu preţioasa ta fiinţã? Sau prin asemãnare vrei sã înţelegi cã avioanele se aseamãnã, sau ceva de genul acesta?“ „Noi, fãcãtorii de miracole, trebuie sã luptãm împreunã“, a spus el. Aceastã frazã era atât de drãguţã cât şi înfricoşãtoare în modul în care o spusese. „Ah…Don? În ceea ce priveşte ultimul tãu comentariu, poate ai de gând sã-mi spui şi mie ce înţelegi prin: noi fãcãtorii de miracole?“ „Dupa poziţia pe care o are cheia de 9-16 în geanta ta de scule, aş spune cã te-ai jucat cu vechiul truc de levitaţie a cheii în aceastã dimineaţã. Spune-mi dacã greşesc.“ „Nu m-am jucat cu nimic! M-am trezit…acel lucru m-a trezit, s-a petrecut de la sine!“ „Oh, de la sine.“ Râdea de mine. „Da, de la sine!“ „Înţelegerea ta despre modul în care se fac miracolele, Richard, este la fel de profundã ca şi cunoştinţele tale despre coacerea pâinii.“ 31

Nu am rãspuns, ci doar m-am aşezat pe sacul meu de dormit şi am rãmas cât se poate de tãcut. Dacã avea ceva de spus, avea s-o spunã atunci când dorea. „Unii dintre noi încep sã înveţe aceste lucruri subconştient. Mintea noastrã treazã nu le acceptã, aşa cã noi realizãm miracole în somn.“ A privit cerul, şi primii nori ai zilei. „Nu fi nerãbdãtor, Richard. Suntem cu toţii pe cale de a învãţa mai mult. Ţie ţi se va întâmpla foarte curând, şi vei deveni un Maestru spiritual înţelept chiar înainte de a-ţi da seama.“ „Cum adică, înainte să-mi dau seama? Eu nu vreau să ştiu! Eu nu vreau să ştiu nimic!“ „Tu nu vrei să şti nimic.“ „Ei bine, vreau să ştiu de ce există lumea şi ce este ea şi de ce trăiesc aici şi unde voi merge după aceea…aceste lucruri eu vreau să le ştiu. Cum să zbor fără un avion, dacă asta doresc.“ „Îmi pare rău.“ „Îţi pare rău de ce?“ „Lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă înveţi ce este această lume şi cum funcţionează ea, în mod automat vei începe să faci miracole, sau ceea ce ei numesc miracole. Dar bineînţeles nimic nu este miraculos. Dacă înveţi ceea ce ştiu magicienii, acele lucruri nu ţi se mai par supranaturale.“ Acum nu mai privea la cer. „Eşti ca toţi ceilalţi. Tu deja ştii aceste lucruri; doar că încă nu eşti conştient că le ştii.“ „Nu-mi amintesc“, am spus eu, „nu-mi amintesc să mă fi întrebat dacă vreau să învăţ acest lucru, oricare ar fi fost el, care ţi-a adus acele mulţimi şi ţi-a ruinat întreaga viaţă. Se pare că mi-a scăpat din minte.“ Imediat ce am spus aceste cuvinte am ştiut că el era pe punctul de a-mi spune că-mi voi aminti mai târziu, şi ar fi avut dreptate. S-a întins pe iarbă, folosind punga cu restul de făină drept pernă. „Uite ce e, nu trebuie să te nelinişteşti în privinţa mulţimilor. Ele nu te pot atinge dacă tu nu doreşti. Ţine minte, eşti magician: FOOF! – eşti invizibil şi poţi ieşi pe uşă.“ „Mulţimea te-a prins la Troy, nu-I aşa?“ „Am spus eu că nu îi doream? Am permis aceasta. Mi-a făcut plăcere. În fiecare din noi se ascunde un cabotin, sau nu am reuşit niciodată să o facem ca nişte adevăraţi maeştri.“ „Dar nu ai renunţat la asta? Nu am citit eu…?“ „Uite cum au mers lucrurile, ei m-au transformat în Unicul şi Singurul Mesia, şi la această îndatorire eu am renunţat. Dar nu pot să mă dezvăţ de ceea ce am ajuns să ştiu învăţând câteva vieţi la rând.“

32

Am închis ochii şi am început să ronţăi un pai. „Uite, Donald, ce încerci să îmi spui? De ce nu-mi explici pur şi simplu ce se petrece?“ A rămas tăcut mult timp, şi apoi a spus, „Poate că tu ar trebui să-mi spui. Spune-mi tu ceea ce încerc să-ţi spun, şi eu te voi corecta dacă greşeşti.“ M-am gândit un minut, şi m-am decis să îl surprind. „OK. Îţi voi spune.“ Apoi am făcut o pauză lungă, pentru a vedea câtă răbdare are cu mine, dacă nu mă exprim foarte fluent. Soarele se ridicase suficient de sus pentru a fi acum cald, şi undeva într-un câmp ascuns un fermier lucra pe un tractor diesel, cultivând porumb duminica. „În regulă, îţi voi spune. Mai întâi că nu a fost nici o coincidenţă când team văzut pentru prima dată atunci când am aterizat în câmpul de la Ferris, nu-I aşa?“ Era atâta linişte încât puteai auzi iarba crescând. „Şi în al doilea rând, tu şi cu mine avem un fel de înţelegere mistică pe care aparent eu am uitat-o şi tu nu.“ Doar un vânt uşor adia, aducând cu sine din când în când sunetul tractorului care lucra. O parte din mine asculta şi nu credea că ceea ce spuneam era ficţiune. Construiam o poveste adevărată. „Şi afirm chiar că ne-am mai întâlnit cu trei sau patru mii de ani înainte, plus minus o zi. Iubim acelaşi fel de aventuri, probabil urâm acelaşi fel de distrugători, suntem la fel de bucuroşi să învăţăm şi o facem cu aproape aceeaşi viteză. Tu ai o memorie mai bună. Reîntâlnirea noastră a fost ceea ce tu numeşti prin „Cine se aseamănă se adună“ aşa cum ai spus.“ Am cules un pai. „Cum mă descurc?“ „Pentru un timp am crezut că vei face o manevră lungă“, a spus el. „Chiar asta faci, dar cred că există o mică şansă să reuşeşti de această dată. Spune mai departe.“ „Pe de altă parte eu nu trebuie să vorbesc, deoarece tu deja ştii cât ştie fiecare om. Dar dacă eu nu voi spune aceste lucruri, tu nu vei şti ce anume cred eu că ştiu, şi fără aceasta nu pot să învăţ nici unul din lucrurile pe care doresc să le învăţ.“ Mi-am lăsat la o parte paiul. „La ce-ţi foloseşte asta ţie, Don? De ce îţi pierzi timpul cu oameni ca mine? Ori de câte ori cineva este atât de avansat cum eşti tu, el obţine aceste puteri miraculoase ca aspecte secundare. Tu nu ai nevoie de mine, tu nu ai nevoie de nimic din această lume.“ Mi-am întors capul şi l-am privit. Ochii săi erau închişi. „Cum ar fi combustibilul în Travel Air?“, a spus el.

33

„Exact“, am spus. „Aşa că tot ce a rămas în lume este plictisitor, nu există nici un fel de aventuri atunci când nu poţi fi tulburat de nimic pe acest pământ. Singura ta problemă este că tu nu ai nici un fel de problemă!“ Acesta, m-am gândit, era un mod discurs teribil. „Aici ai greşit“, a spus el. „Spune-mi de ce am renunţat la misiunea mea… Şti de ce am renunţat la misiunea de Mesia?“ „Mulţimile, ai spus tu. Fiecare dorind ca tu să faci miracole în locul lor.“ „Mda, nu primul motiv e valabil, ci al doilea. Teama de mulţimi este crucea ta, nu şi a mea. Nu mulţimile sunt cele care mă deranjează pe mine, ci felul de mulţime căruia nu îi pasă deloc de ceea ce eu am venit să spun. Poţi să mergi de la New York şi până la Londra pe ocean. Poţi să dematerializezi monede de aur pentru totdeauna, şi tot nu-I vei învăţa să le pese, ştii asta?“ Când a spus aceasta, arăta mai singur decât orice om în viaţă pe care l-am văzut vreodată. El nu avea nevoie de hrană sau de adăpost sau de faimă. El murea de nevoia de a spune ceea ce ştia, şi nimănui nu-I păsa suficient ca să-l asculte. M-am încruntat la el, ca să nu strig. „Ei bine, tu ai vrut-o“, am spus. „Dacă fericirea ta depinde de ce face altcineva, ghicesc că şi tu ai o problemă.“ Şi-a ridicat brusc capul şi ochii săi m-au privit fix ca şi cum l-aş fi lovit cu cheia. M-am gândit imediat că nu am fost înţelept să îl determin pe acest tip să se înfurie pe mine. Apoi a zâmbit cu acel zâmbet de jumătate de secundă. „Ştii ceva, Richard?“ a spus el încet. „Tu…ai…dreptate!“ Apoi a rămas din nou tăcut, aproape în transă, în urma celor spuse de mine. Fără să observ, am continuat să vorbesc ore întregi cu el despre cum ne-am întâlnit şi despre ce aveam de învăţat in această întâlnire, toate aceste idei trecându-mi prin cap, precum nişte comete în zori sau nişte meteoriţi în lumina zilei. S-a aşezat nemişcat în iarbă, fără să spună un cuvânt. Către amiază mi-am terminat versiunea asupra universului şi asupra tuturor lucrurilor care există în el. „…şi mă simt de parcă de-abia am început, Don, sunt atât de multe de spus. Cum de ştiu toate acestea? Cum s-a întâmplat aceasta?“ El nu a răspuns. „Dacă te-aştepţi să răspund singur la această întrebare, îţi mărturisesc că nu ştiu. De ce pot să spun toate aceste lucruri acum, când înainte nici măcar nu am încercat vreodată să o fac? Ce s-a întâmplat cu mine?“ Nici un răspuns. „Don? Acum poţi să vorbeşti, te rog.“

34

Nu a spus nici un cuvânt. I-am explicat întreaga panoramă a vieţii, dar Mesia al meu, ca şi cum ar fi auzit tot ceea ce avusese nevoie în acele cuvinte spuse la întâmplare despre fericirea sa, a adormit imediat. 7. Miercuri dimineaţa, la ora şase, încă nu mă trezisem când WHOOM!! am auzit deodată un zgomot extrem de puternic şi violent, precum o simfonie în explozie; instantaneu o mie de voci într-un cor vorbind în latină, viori, tobe şi trompete într-un zgomot de sticlă sfărâmată. Pământul se cutremura, avionul tremura pe roţile sale şi eu am ieşit de sub aripa lui ca o pisică electrocutată la patru sute de volţi, cu blana ridicată toată în semne de exclamare. Cerul era îmbrăcat în culoarea roşie a răsăritului, norii se conturau ca nişte pete vagi, dar frumuseţea era stricată de acest crescendo de dinamită. „OPRIŢI! OPRIŢI! OPRIŢI MUZICA, OPRIŢI-O!!„ Shimoda striga atât de tare şi de furios încât l-am putut auzi peste acel vacarm, şi sunetul s-a oprit imediat, ecoul rostogolindu-se din ce în ce mai departe. Apoi s-a auzit un duios cântec sfânt, aproape la fel de tăcut ca briza, cum ar fi Beethoven într-un vis. El nu a fost impresionat. „ OPRIŢI, AM SPUS SĂ OPRIŢI!!“ Muzica s-a oprit. „Uf!“ a spus el. Eu doar l-am privit. „Există un timp şi un loc ptrivit pentru fiecare lucru, nu-I aşa?“ a spus el. „Ei bine, un timp şi un loc, bine…“ „Puţină muzică celestă este binevenită în spaţiul privat al propriei tale minţi, şi poate cu anumite ocazii speciale, dar primul lucru într-o dimineaţă, şi încă atât de tare? Ce faci?“ „Ce fac? Dorm. Dorm buştean…ce vrei să spui prin ’ce fac’?“ Şi-a scuturat capul, a ridicat din umeri a neajutorare, a strâmbat din nas şi s-a dus înapoi în sacul său de dormit, sub aripă. Manualul era răsturnat deschis în iarbă, acolo unde căzuse. L-am întors cu grijă şi am citit. Susţine-ţi limitările şi în mod sigur ele îţi vor aparţine. 35

Erau multe lucruri pe care nu le înţelegeam în legătură cu un Mesia.

8. Am terminat acea zi de luni în Hammond, Wisconsin, zburând cu câţiva pasageri, apoi ne-am dus în oraş să mâncăm, iar acum ne întorceam. „Don, cu siguranţă că viaţa noastră poate fi interesantă sau plictisitoare sau oricum ne vom decide noi să o facem. Dar nici în cele mai strălucitoare momente ale mele nu am fost capabil să înţeleg de ce suntem aici şi nu altundeva. Spunemi ceva despre asta.“ Am trecut pe lângă magazinul de piese (închis) şi pe lângă sala de spectacole (deschisă): Butch Cassidy şi Sundance Kid, şi în loc să-mi răspundă el s-a oprit, întorcându-se pe loc pe trotuar. „Ai bani, nu-I aşa?“ „O mulţime. Ce s-a întâmplat?“ „Hai să vedem spectacolul“, a spus el. „Cumperi tu?“ „Nu ştiu, Don. Du-te tu. Eu mă voi întoarce la avioane. Nu-mi place să le las singure prea mult timp.“ Ce putea fi deodată atât de important la un film? „Avioanele sunt în regulă. Hai să mergem la spectacol.“ „A început deja.“ „Deci suntem în întârziere.“ Deja îşi cumpăra biletul. L-am urmat în întuneric şi ne-am aşezat în partea din spate a cinematografului. Erau cam 50 de oameni în jurul nostru în sală. După puţin timp am uitat pentru ce venisem şi am fost prins de naraţiune, pe care de altfel o ştiam, fiind un spectacol clasic; era a treia oară când vedeam Sundance. Timpul în acea sală a început să curgă în spirală şi să se dilate aşa cum se întâmplă într-un film bun. La început am privit filmul din prisma tehnicii cinematografice…modul în care fiecare scenă era construită şi legată de următoarea, de ce se derula mai întâi această scenă şi de ce se derula această scenă acum şi nu mai târziu. Am încercat să privesc în acest fel, dar am fost prins din nou de poveste şi am uitat. Cam spre partea în care Butch şi Sundance sunt înconjuraţi de întreaga armată boliviană, aproape de sfârşit, Shimoda mi-a atins umărul. M-am înclinat spre el, continuând să privesc, dorindu-mi ca el să se fi abţinut să îmi spună ceea ce avea de spus până când filmul s-ar fi terminat. 36

„Richard?“ „Mda.“ „De ce eşti aici?“ „Este un film bun, Don. Sst.“ Butch şi Sundance, murdari peste tot de sânge, vorbeau despre motivele pentru care ar fi trebuit să meargă în Australia. „De ce este bun?“ a spus el. „Este amuzant. Sst. Îţi spun mai târziu.“ „Rupe-te din el. Trezeşte-te. Totul este iluzie.“ Am fost supărat. „Donald, mai sunt doar câteva minute şi după aceea putem să vorbim despre tot ce doreşti. Dar lasă-mă să privesc spectacolul, bine?“ El a şoptit cu intensitate, dramatic. „Richard, de ce eşti aici?“ „Uite, sunt aici deoarece tu mi-ai cerut să intru aici!“. M-am întors înapoi şi am încercat să privesc sfârşitul. „Dar tu nu vroiai să vii, ai fi putut spune nu, mulţumesc.“ „ÎMI PLACE SPECTACOLUL…“ Un om din faţă s-a întors să ne privească pentru o secundă. „Îmi place spectacolul, Don; este ceva în neregulă cu aceasta?“ „Nimic“, a răspuns el, şi nu a mai spus nici un alt cuvânt până când nu s-a terminat şi noi am ieşit mergând prin întuneric către câmpul unde erau avioanele. Urma să plouă în curând. M-am gândit la comportamentul său ciudat din timpul spectacolului. „Tu faci totul dintr-un anumit motiv, Don?“ „Uneori.“ „De ce filmul? De ce dintr-o dată ai vrut să vezi Sundance?“ „Ai pus o întrebare.“ „Da. Ai un răspuns?“ „Acesta este răspunsul meu. Am fost la spectacol deoarece tu ai pus o întrebare. Spectacolul a fost răspunsul la întrebarea ta.“ Râdea de mine, ştiam eu. „Care a fost întrebarea mea?“ A fost o tăcere lungă şi dureroasă. „Întrebarea ta, Richard, a fost că nici în cele mai strălucitoare momente ale tale nu ai fost niciodată capabil să realizezi de ce suntem noi aici.“ Îmi aminteam. „Şi spectacolul a fost răspunsul pe care mi l-ai dat.“ „Da.“ „Oh.“ „Nu înţelegi“, a spus el. „Nu.“

37

„A fost un film bun“, a spus el, „dar chiar şi cel mai bun spectacol al lumii este tot o iluzie, nu-I aşa? Imaginile nici măcar nu se mişcă; ele doar par să se mişte. Lumină schimbătoare ce pare să se deplaseze pe un ecran plat, fixat undeva în întuneric?“ „Ei bine, da“; începeam să înţeleg. „Ceilalţi oameni, orice oameni, de oriunde, de ce merg ei la un spectacol, de ce sunt ei acolo, când este vorba doar de iluzii?“ „Ei bine, pentru că este amuzant, este o distracţie,“ am spus eu. „Distracţie. În regulă. Unu.“ „Ar putea fi educativ.“ „Bine. Este întotdeauna aşa. Deci învăţarea. Doi.“ „Fantezie, evadare.“ „Aceasta este de asemenea distracţie. Unu.“ „Motive tehnice. Pentru a vedea cum este făcut filmul.“ „Învăţare. Doi.“ „Evadarea din plictiseală…“ „Evadare. Ai mai spus asta.“ „Social, pentru a fi cu prietenii,“ am spus eu. „Motiv de a merge, dar nu de a vedea un film. Aceasta este distracţie, oricum ai lua-o. Unu.“ ori de câte ori veneam cu un motiv ridica unul dintre cele două degete; oamenii vedeau filme pentru a se distra şi pentru a învăţa, sau pentru ambele motive. „Şi un spectacol este precum viaţa, Don, este adevărat?“ „Da.“ „Atunci de ce ar alege cineva o viaţă grea, un film de groază?“ „Ei nu numai că vin la un film de groază doar pentru a se distra, ci şi ştiu dinainte că va fi un spectacol de groază atunci când se duc acolo,“, a spus el. „Dar de ce?…“ „Ţie-ţi plac filmele de groază?“ „Nu.“ „Te uiţi vreodată la ele?“ „Nu.“ „Dar unii oameni cheltuiesc o mulţime de bani şi o mulţime de timp pentru a vedea un film de groază sau alte spectacole ieftine care pentru alţi oameni sunt seci sau plictisitoare…“ El a lăsat răspunsuul în seama mea. „Da.“ „Tu nu trebuie să vezi filmele lor, şi ei nu trebuie să le vadă pe ale tale. Aceasta se numeşte .“ 38

„Dar de ce ar dori cineva să fie îngrozit? Sau plictisit?“ „’Deoarece ei cred că ei merită aceasta pentru că au îngrozit pe altcineva, sau le place excitarea pe care l-o provoacă groaza, sau această plictiseală este modul în care ei cred că trebuie să fie filmele. Poţi să crezi că multor oameni, din motive care sunt foarte serioase pentru ei, le place să creadă că ei sunt neajutoraţi în propriile lor filme? Nu, nu poţi.“ „Nu, nu pot,“ am spus eu. „Până ccând nu vei înţelege aceasta, vei continua să te miri că unii oameni sunt nefericiţi. Ei sunt nefericiţi deoarece au ales să fie nefericiţi, şi, Richard, aceasta este firesc!“ „Hm.“ „Suntem cu toţii nişte pioni de joc, nişte creaturi care se distrează. Noi suntem marionetele Universului. Noi nu putem muri, nu ne putem lovi pe noi înşine mai mult decât pot fi rănite iluziile de pe un ecran. Dar putem crede că suntem răniţi, imaginându-ne orice fel de detaliu agonizant dorim. Putem crede că suntem victime, ucişi sau ucigaşi, înfioraţi şi tremurând de teama norocului sau nenorocului.“ „Multe vieţi?“ am întrebat eu. „Câte filme ai văzut?“ „Oh.“ „Filme despre viaţa pe această planetă, despre viaţa pe alte planete; orice exită în spaţiu şi timp este în întregime un spectacol şi în întregime o iluzie,“ a spus el. „Dar pentru moment putem învăţa enorm şi ne putem distra foarte bine cu iluziile noastre, nu-I aşa?“ „Cât de departe poţi împinge acest spectacol, Don?“ „Cât de departe doreşti? Ai văzut acest film în seara aceasta în parte pentru că eu am dorit să-l văd. O mulţime de oameni îşi aleg un anumit drum al vieţii, deoarece le place ssă facă lucruri împreună. Actorii din filmul din această seară au jucat împreună şi în alte filme – înainte sau după, depinde ce film ai văzut mai întâi, sau le poţi vedea în acelaşi timp pe toate pe ecrane diferite. Noi cumpărăm bilete la aceste filme, plătind intrarea prin faptul că încuviinţăm să credem în realitatea spaţiului şi realitatea timpului…nici una nu este adevărată, dar nimeni care nu doreşte să plătească acest preţ nu poate săă ajungă pe această planetă, şi în nici un alt sistem spaţio-temporal.“ „Există oameni care nu au trăit niciodată în sistemul spaţiu-timp?“ „Există oameni care nu merg niciodată la spectacole?“ „Am văzut astfel de oameni. Ei învaţă în alte moduri?“

39

„Ai dreptate,“ a spus el, încântat, „spaţiul-timp este o şcoală primitivă. Dar o mulţime de oameni se mulţumesc doar cu iluzia, chiar dacă ea este plictisitoare şi nu doresc ca luminile să se aprindă prea curând.“ „Cine scrie aceste spectacole, Don?“ „Nu este ciudat cât de multe ştim dacă pur şi simplu ne întrebăm pe noi înşine în loc de a întreba pe altcineva? Cine scrie aceste spectacole, Richard?“ „Noi,“ am spus eu. „Cine joacă în ele?“ „Noi.“ „Cine este cameramanul, operatorul, managerul teatrului, vânzătorul de bilete, distribuitorul, şi cine priveşte tot ceea ce se întâmplă? Cine este liber să iasă la mijlocul spectacolului, sau oricând, să schimbe oricând scenariul sau intriga, cine este liber să revadă acelaşi film din nou şi din nou?“ „Lasă-mă să ghicesc,“ am spus eu, „oricine doreşte?“ „Înseamnă aceasta destulă libertate pentru tine?“ a spus el. „Şi din această cauză filmele sunt atât de populare? Pentru că noi ştim în mod instinctiv că ele sunt o paralelă a spectacolului vieţii noastre?“ „Poate că da…poate că nu. Nu contează prea mult, nu-I aşa? Ce este aparatul de proiecţie?“ „Mintea,“ am spus eu. „Nu. Imaginaţia. Este imaginaţia noastră indiferent ce spui tu.“ „Ce este filmul?“ a întrebat el. „Mai prins.“ „Orice consimţim să ne imaginăm?“ „Poate este aşa, Don.“ „Poţi să ţi o bobină de film în mâinile tale,“ a spus el „şi totul este acolo terminat şi complet – începutul, mijlocul, sfârşitul sunt toate acolo, în aceeaşi secundă, în aceeaşi fracţiune de secundă. Filmul există dincolo de perioada de timp pe care a înregistrat-o, şi dacă ştii ce este spectacolul, poţi să ştii în general ce se va întâmpla cu el, înainte să te duci la cinematograf : vor avea loc bătălii şi scene palpitante, vor exista câştigători şi învinşi, scene romantice, dezastre; ştii că totul va fi acolo. Dar pentru a fi captivat şi pentru a te implica în el la modul în care îţi place ţie cel mai mult, trebuie să îl pui într-un proiector şi să îl laşi să se deruleze, minut cu minut,…orice iluzie necesită spaţiu şi timp pentru a fi experimentată. Aşa că tu îţi vei plăti moneda de cinci cenţi şi îţi vei obţine biletul, te vei aşeza pe un scaun, vei uita ce se petrece în exteriorul teatrului şi spectacolul va începe pentru tine.“ „Şi nimeni nu este cu adevărat rănit? Este doar sânge din suc de roşii?“ 40

„Nu, este sânge adevărat,“ a spus el, „dar ar putea fi la fel de bine suc de roşii pentru efectul pe care îl produce asupra vieţii noastre reale…“ „Şi realitatea?“ „Realitatea este o detaşare divină, Richard. O mamă nu este interesată de rolul pe care copilul său îl are în jocurile sale; într-o zi este un băiat rău, în a doua zi un băiat bun. Sinele nostru nu este afectat de iluziile şi jocurile noastre. El se cunoaşte pe sine însuşi, şi pe noi asemenea lui, perfecţi şi desăvârşiţi.“ „Nu sunt sigur că eu mă pot considera perfect şi desăvârşit. Spune-mi despre plictiseală…“ „Priveşte cerul, “ a spus el, schimbând atât de brusc subiectul încât am privit chiar atunci cerul. Erau câţiva nori foarte sus, cu marginile irizate în lumina lunii. „Un cer frumos,“ am spus eu. „Este un cer perfect?“ „Ei bine, cerul este întotdeauna perfect, Don.“ „Deci îmi spui că, deşi se modifică în fiecare secundă, cerul este întotdeauna un cer perfect?“ „Ei, sunt isteţ. Da!“ „Şi marea este întotdeauna o mare perfectă, deşi este întotdeauna schimbătoare, de asemenea,“ a spus el. „Dacă perfecţiunea ar însemna stagnare atunci paradisul ar fi doar o mlaştină!“ „Perfect, şi mereu în schimbare. Mda. Îmi convine aşa. O cumpăr.“ „Ai cumpărat-o cu mult timp înainte, dacă insişti aupra timpului.“ M-am întors către el în timp ce mergea. „Nu este plictisitor pentru tine, Don, să stai doar în acestă dimensiune?“ „Oh. Stau eu oare numai în acestă dimensiune?“ a spus el. „Dar tu, tu stai?“ „Cum se face că tot ce spun este greşit?“ „Este tot ceea ce spui greşit?“ a spus el. „Eu cred că sunt pe o cale greşită.“ „Te-ai gândit că poţi fi în poziţia corectă?“ a spus el. „Într-o stare autentică sau sigură.“ „Există un viitor al acestei stări, dacă doreşti unul.“ „Îmi pare rău.“ am spus eu. „Eu nu doresc un viitor. Sau un trecut. Se pare că voi deveni în curând un Maestru al acestei lumi a iluziei. Poate săptămâna viitoare?“ „Ei bine, Richard, sper că nu atât de târziu!“ L-am privit cu atenţie, dar nu zâmbea. 41

9. Zilele se succedau una după alta. Zburam ca întotdeauna, dar încetasem să mai apreciez trecerea verii după numele oraşelor sau după banii pe care îi câştigam de la pasageri. Am început să simt cum trece vara după lucrurile pe care le învăţam, după discuţiile pe care le aveam atunci când terminam zborul, şi după miracolele care se întâmplau când şi când pe drumul către clipa când am ştiut în sfârşit că ele nu sunt deloc miracole.

Imaginează-ţi Universul frumos şi just şi perfect, mi-a spus manualul odată.

Apoi fii sigur de un lucru: Sinele şi l-a imaginat puţin mai bine decât ai făcut-o tu 10. După amiaza era tăcută … doar câte un pasager ocazional când şi când. Între timp eu exersam vaporizarea norilor. Am fost instructor de zbor, şi ştiu că studenţii fac întotdeauna ca lucrurile uşoare să pară grele; şi m-am convins încă o dată de aceasta, acum când eram din nou un student, încruntându-mă cu supărare la ţintele mele cumulus. Aveam nevoie de mai multă învăţătură dintr-o dată, decât de practică. Shimoda se

42

întinsese sub aripa Fleet-ului, pretinzând că doarme. L-am bătut uşor pe braţ, şi el a deschis ochii. „Nu pot să o fac,“ I-am spus. „Ba da, poţi“ a spus el şi a închis din nou ochii. „Don, am încercat! Exact atunci când mă gândesc, ceva se întâmplă, norul se retrage înapoi şi deodată se ridică mai mare ca niciodată.“ A oftat uşor şi s-a ridicat. „Alege-mi un nor. Unul uşor, te rog.“ Am ales norul cel mai mare de pe cer, de o mie de metri înălţime, din care ţâşnea un fum albicios. „Cel de peste siloz, de acolo,“ am spus eu. „Cel care se retrage acum.“ El m-a privit în tăcere. „De ce mă urăşti?“ „Deoarece te plac, Don, îţi cer aceste lucruri“, am zâmbit. „Ai nevoie de o provocare. Dacă chiar doreşti să-ţi aleg unul mai mic … “ A oftat din nou şi s-a întors cu spatele către cer. „Voi înccerca. Acum, care urmează?“ Am privit, şi norul, monstrul cu milioanele sale de tone de ploaie, dispăruse; lăsând în urmă o gaură neîndemânatică de cer albastru în locul unde fusese el mai înainte. „Hm“ am spus încet. „O treabă care a meritat…“ a citat el. „Nu, oricât de mult mi-ar plăcea să-ţi accept elogiile, trebuie să-ţi spun cu toată onestitatea că este uşor.“ A arătat către un mic pufişor de nor peste deal. „Acolo. E rândul tău. Gata? Dă-I drumul.“ M-am uitat la acea fărâmă de lucru, şi el s-a uitat înapoi către mine. Am mentalizat faptul că aplecat, am vizualizat un loc gol acolo unde fusese, îndreptând viziunea unor raze calde asupra sa, I-am cerut să reapară în altă parte, şi încet – încet, într-un minut, în cinci, în şapte, în sfârşit norul a dispărut. Ceilalţi nori deveneau din ce în ce mai mari, al meu dispăruse. „Nu eşti foarte rapid, nu-I aşa?“ a spus el. „A fost prima dată când am reuşit! Sunt doar un începător! Prima dată când am reuşit împotriva imposibilului… ei bine, a improbabilului, şi tot ceea ce tu găseşti de cuviinţă să spui este că nu sunt foarte rapid! A fost strălucit şi tu ştii asta!“ „Uimitor. Erai atât de ataşat de el, şi cu toate acestea tot a dispărut pentru tine.“ „Ataşat! Am atacat acel nor cu tot ce am avut! Fulgere globulare, raze laser, pompă de vid de înălţimea unui bloc…“

43

„Ataşamente negative, Richard. Atunci când vrei cu adevărat să înlături un nor din viaţa ta, nu faci din aceasta un mare spectacol, doar te relaxezi şi-l îndepărtezi din gândirea ta. Asta este tot ce trebuie făcut.“ Un nor nu ştie de ce se deplasează exact în direcţia în care se deplasează şi cu viteza cu care se deplasează, a fost ceea ce mi-a spus manualul. El simte un impuls…acesta este locul în care trebuie să merg acum. Dar cerul ştie motivul şi modelele din spatele tuturor norilor, şi tu vei şti de asemenea, atunci când te vei ridica pe tine însuţi suficient de sus pentru a vedea dincolo de toate orizonturile.

11. Nu ţi se da niciodată o dorinţă fără a ţi se da de asemenea puterea de a o face să devină adevărată. Totuşi s-ar putea să trebuiască să munceşti pentru ea. 44

Am aterizat într-o păşune urişă, în apropierea unui iaz pentru cai de trei acri, departe de oraşe, undeva de-a lungul liniei de graniţă dintre Illinois şi Indiana. Nici un pasager: m-am gândit că era ziua noastră liberă. „Ascultă,“ a spus el. „Nu asculta, stai doar în linişte şi priveşte. Ceea ce vei vedea nu este nici un miracol. Citeşte manualul de fizică atomică…un copil poate să meargă pe apă.“ După ce mi-a spus aceasta, ca şi cum nu ar fi observat că apa era chiar acolo, s-a întors şi a mers la câţiva metri depărtare de mal, pe suprafaţa iazului. Arăta ca şi cum iazul ar fi fost un miraj produs de căldura verii pe o suprafaţă de piatră. Stătea foarte ferm pe acea suprafaţă, nici măcar un val sau o undă nu-I stropea ghetele sale zburătoare. „Aici,“ a spus el, „vino să o faci şi tu.“ Am văzut-o cu ochii mei. Era posibil, în mod evident, deoarece el stătea acolo, aşa că am mers către el. Mă simţeam ca şi cum aş fi umblat pe un linoleum albastru, şi am râs. „Donald, ce îmi faci?“ „Îţi arăt doar ceea ce fiecare învaţă, mai devreme sau mai târziu,“ a spus el, „şi pentru tine este momentul potrivit acum.“ „Dar eu sunt…“ „Priveşte. Apa poate fi solidă“ – a lovit cu piciorul şi sunetul a fost ca de minge lovită de piatră - „sau nu“. A lovit din nou şi apa ne-a stropit pe amândoi. „Ai prin ideea? Încearcă.“ Cât de repede ne obişnuim cu miracolele! În mai puţin de un minut am început să cred că mersul pe apă este posibil, este natural, este…ei bine, şi ce-I cu asta? „Dar dacă apa este solidă acum, cum putem să o bem?“ „În acelaşi fel în care putem merge pe ea, Richard. Ea nu este solidă, şi nu este nici lichidă. Tu şi cu mine decidem cum va fi ea pentru noi. Dacă tu doreşti ca apa să fie lichidă, atunci gândeşte-te că este lichidă şi acţionează ca şi cum ar fi lichidă, bea-o. Dacă tu doreşti să fie aer, acţionează ca şi cum ar fi aer, respiro. Încearcă.“ poate că este ceva legat de prezenţa unui suflet evoluat, m-am gândit. Poate că acele lucruri se pot întâmpla în apropierea lor, de exemplu de pe o rază de un metru… Am îngenunghiat pe suprafaţă şi mi-am scufundat mâna în adăpătoare. Lichid. Apoi m-am întins şi mi-am pus faţa în albastrul ei şi am respirat cu încredere. Puteam respira ca într-un cald oxigen lichid, fără să mă înăbuş sau să

45

mă înec. M-am ridicat şi l-am privit întrebător, aşteptându-mă ca el să ştie ce era în mintea mea. „Vorbeşte,“ a spus el. „De ce trebuie să vorbesc?“ „Pentru ceea ce ai de spus, este mult mai precis să te exprimi în cuvinte. Vorbeşte.“ „Dacă putem merge pe apă, şi o putem respira, şi o putem bea, atunci de ce nu putem face la fel şi cu pământul?“ „Da. Bine. Vei vedea…“ S-a îndreptat cu uşurinţă către mal ca şi cum ar fi mers pe un lac pictat. Dar atunci când picioarele sale au atins pământul, nisipul şi iarba de pe margine, el a început să se scufunde, până când, după câţiva paşi era scufundat până la umeri în pământ şi iarbă. Era ca şi cum bazinul cu apă devenise deodată o insulă şi pământul se transformase în mare. A înotat pentru câteva clipe în pajişte, stropindu-se cu picături întunecate de pământ, plutind apoi pe suprafaţa lui, şi apoi s-a ridicat şi apoi s-a ridicat şi a mers pe el. Era deodată miraculos să vezi un om mergând pe pământ! M-am aşezat pe bazinul cu apă şi I-am aplaudat performanţa. El s-a înclinat şi a aplaudat-o pe a mea. Am mers către marginea bazinului, m-am gândit intens că pământul este lichid şi l-am atins cu piciorul. Vălurelele s-au risipit în iarbă în inele. „Cât de adânc este pământul?“ îmi venea să întreb. Pământul va fi atât de adânc cât mă voi gândi eu că este. O jumătate de metru adâncime, m-am gândit, va avea o jumătate de metru adâncime, şi eu voi merge prin el. Am păşit cu încredere pe mal şi m-am scufundat până peste cap dintr-o dată. Era negru sub pământ, înspăimântător, şi m-am avântat către suprafaţă ţinându-mi respiraţia, întinzându-mă după nişte apă solidă, după marginea bazinului, de care să mă ţin. El stătea pe iarbă şi râdea. „Eşti un student remarcabil. Ştii asta?“ „Nu sunt nici un fel de student! Scoate-mă de aici!“ „Scoate-te singur.“ Am încetat să mă mai lupt. Mi-l voi imagina solid şi voi putea să mă ridic imediat. L-am vizualizat solid…şi m-am căţărat afară, acoperit de o crustă de praf negru. „Hei, chiar te-ai murdărit grozav făcând aceasta!“ Pantalonii şi cămaşa sa albastră erau fără de pată, fără nici o urmă de praf.

46

„A!“ Mi-am scuturat praful de pe păr, încercând să-l scot şi pe cel din urechi. În final, mi-am pus portofelul pe iarbă, am intrat în apa lichidă şi m-am curăţat, udându-mă în modul tradiţional. „Ştiu că este o cale mai bună de a curăţa toate acestea.“ „Există o cale mai rapidă, da.“ „Nu-mi spui, fireşte. Doar stai acolo şi râzi, şi mă laşi să descopăr totul de unul singur.“ „OK.“ În final a trebuit să merg plescăind către avion şi să îmi schimb hainele, agăţându-le pe cele ude de cablurile avionului pentru a se usca. „Richard, nu uita ce ai făcut astăzi. Este uşor să uiţi momentele de cunoaştere, să te gândeşti că ele au fost doar visuri sau miracole, petrecute cândva. Nimic din ceea ce este bun nu este un miracol. Nimic din ceea ce iubim nu este un vis.“ „Lumea este un vis, ai spus tu; şi uneori este demnă de iubit. Apusul. Norii. Cerul.“ „Nu. Imaginea este un vis. Frumuseţea este reală. Poţi să vezi diferenţa?“ Am încuviinţat, aproape înţelegând. Mai târziu am aruncat o privire în manual.  Lumea este caietul tau de exercitii, în paginile căruia tu îţi faci adunările. Ea nu este reală, cu toate că tu poţi să exprimi realitatea acolo dacă doreşti. Eşti de asemeni liber să scrii nonsensuri, sau minciuni, sau să rupi paginile.

47

12. Pacatul originar este De a limita Sinele. Nu face aceasta. Era o după amiază uşor călduţă, între două ploi torenţiale, şi noi mergeam pe trotuarul ud, către ieşirea din oraş. ,,Poţi să treci prin pereţi, nu-I aşa, Don?” ,,Nu.” ,,Atunci când spui nu la ceva ce eu ştiu că este da, dar că nu-ţi place modul în care am pus eu întrebarea.” ,,Eşti cu siguranţă atent, nu-I aşa?” a spus el. ,,Problema este cu mersul sau cu pereţii?” ,,Da, şi chiar mai mult. Întrebarea ta presupune că eu exist într-un spaţiutimp limitat şi mă deplasez către un alt spaţiu-timp. Astăzi nu sunt dispus să accept presupunerile tale despre mine.” Am oftat. El ştia ceea ce îl întrebasem. De ce nu îmi răspundea pur şi simplu, ca să pot afla cum realiza acele lucruri? ,,Aceasta este mica mea contribuţie de a te ajuta să fii precis în modul în care gândeşti,” a spus el blând. ,,OK. Poţi să faci să pară că mergi prin pereţi, dacă doreşti. Este mai bine pusă întrebarea aşa?” ,,Da. Mai bine. Dar dacă doreşti să fii precis…” ,,Nu-mi spune. Ştiu cum să exprim ceea ce gândesc. Iată întrebarea mea. Cum se face că tu poţi să deplasezi iluzia unui simţ limitat al identităţii, care este concretizată în această credinţă a unui spaţiu-timp continuu sub forma ,,corpulu” tău, prin iluzia unei restricţii materiale care este numită perete?” ,,Bine spus!” a răspuns el. ,,Atunci când pui o întrebare corect ea răspunde singură, nu-I aşa?” ,,Nu, întrebarea nu şi-a răspuns singură. Cum faci să mergi prin pereţi?” ,,RICHARD, ai spus totul aproape aşa cum trebuia şi apoi ai sfărâmat totul în bucăţele! Eu nu pot să merg prin pereţi… Atunci când spui asta, presupui lucruri pe care eu nu le presupun deloc, şi dacă le-aş presupune, răspunsul ar fi, ,,Nu pot”.” ,,Dar este atât de greu să exprimi totul atât de precis, Don. Tu chiar nu şti ce vreau eu să spun?” 48

,,Deci doar pentru că este ceva greu, nu încerci să-l faci? Mersul a fost greu la început, dar l-ai exersat, şi acum îţi pare foarte uşor.” Am oftat. ,,Da, în regulă. Uită întrebarea.” ,,Am uitat-o. Întrebarea mea este, tu poţi?” S-a uitat la mine ca şi cum nu ar fi avut nici o grijă în această lume. ,,Deci tu ai spus că acest corp este o iluzie şi peretele este iluzie, dar identitatea este reală, şi astfel ea nu poate fi înlănţuită de iluzii.” ,,Eu nu am spus aceasta. Tu o spui.” ,,Dar este adevărat.” ,,Bineînţeles,” a spus el. ,,Cum faci aceasta?” ,,Richard, tu nu faci nimic, tu vezi deja totul făcut, şi este.” ,,Ei, asta sună uşor.” ,,Este ca şi cu mersul. Te miri cum de ţi-a venit vreodată greu să înveţi.” ,,Don, a merge prin pereţi nu este greu pentru mine acum; este imposibil.” ,,Crezi că poate dacă vei spune imposibil din nou şi din nou de o mie de ori, lucrurile grele vor deveni deodată uşoare pentru tine?” ,,Îmi pare rău. Este posibil, şi o voi face, atunci când va veni timpul pentru mine să o fac.” ,,Ei băieţi, el a mers pe apă, şi este descurajat deoarece nu poate să meargă prin pereţi.” ,,Dar aceea a fost uşor şi aceasta…” ,,Argumentează-ţi sau susţine-ţi limitările şi va trebui să le păstrezi,” mi-a recitat el. ,,Nu ai înotat oare cu o săptămână în urmă chiar în pământ?” ,,Am făcut aceasta.” ,,Şi nu este zidul doar un pământ vertical? Contează oare chiar atât de mult în ce direcţie se manifestă iluzia. Iluziile orizontale sunt cuceribile, dar iluziile verticale nu?” ,,Cred că mă vei promova, Don.” El s-a uitat la mine şi a zâmbit. ,,În momentul în care te voi promova va trebui să te las singur pentru un timp.” Ultima clădire din oraş era o magazie de alimente şi cereale, o incintă imensă clădită din cărămidă portocalie. A fost ca şi cum s-ar fi hotărât să o ia pe un drum diferit pentru a se întoarce către avioane, îndreptându-se spre o scurtătură secretă. Scurtătura a fost prin peretele de cărămidă. S-a întors brusc către dreapta, a intrat în perete şi a dispărut. M-am gândit că dacă m-aş fi întors odată cu el, aş fi putut şi eu să trec prin perete. Dar eu m-am oprit pe trotuar şi 49

am privit locul în care stătuse el doar cu o clipă mai înainte. Atunci când am ridicat braţul şi am atins cărămizile, erau cărămizi solide. ,,Într-o zi, Donald,” am spus, ,,într-o zi…” Am mers singur pe calea cea lungă înapoi către avioane.   ,,Donald,”am spus când am ajuns în câmp, ,,am ajuns la concluzia că tu nu trăieşti în acestă lume.” M-a privit surprins din vârful aripii avionului său, acolo unde învăţase să pună benzină în tanc. ,,Bineînţeles că nu. Poţi să îmi spui vreo persoană care face aceasta?” ,,Ce vrei să spui, dacă pot să-ţi spun vreo persoană care face aceasta. EU! Eu trăiesc în această lume!” ,,Excelent, “ a spus el, ca şi cum prin studiu independent aş fi descoperit un mister ascuns. ,,Adu-mi aminte să-ţi cumpăr de mâncare astăzi… Sunt uimit de modul în care nu încetezi niciodată să înveţi.” Eram foarte încurcat. El nu fusese niciodată sarcastic sau ironic; şi spunea întotdeauna exact ce gândea. ,,Ce vrei să spui? Bineînţeles că trăiesc în această lume. Eu şi aproximativ 4 bilioane de alţi oameni. Tu eşti cel care…” „Oh, Doamne, Richard! Vorbeşti serios! Anulează cina. Nici un sandwich, nici malţ, nici nimic! Ccrezusem că ai dobândit această cunoaştere majoră.“ – Sa întrerupt şi s-a uitat în jos către mine uşor mânios şi în acelaşi timp cu mine. „Eşti sigur de asta. Tu trăieşti în aceeaşi lume, nu-I aşa, ca şi un… agent de schimb…? Viaţa ta tocmai a fost dezorganizată şi schimbată, presupun, de noua politică SEC. Revizia obligatorie a portofoliilor care a făcut ca investiţia acţionarilor să piardă mai mult de 50% din procente. Tu trăieşti în aceeaşi lume ca un jucător de şah la concurs, da? Turneul deschis se desfăşoară săptămâna aceasta la New York, şi concurezi cu Petrosian şi Ficher şi Browne în Manhattan pentru un premiu de cinci sute de mii de dolari, atunci ce cauţi în câmpul de la Maintland, Ohio? Tu şi cu biplanul tău din 1929 cu care ai aterizat pe un câmp de fermă, necesităţile tale majore fiind permissiunea fermierilor, oamenii care doresc să facă curse de 10 minute cu avionul, întreţinerea motorului de avion Kinner şi teama mortală de furtuni cu grindină… Câţi oameni crezi tu că trăiesc

50

în lumea ta? Ai spus patru bilioane de oameni ce trăiesc în lumea ta? Stai cu picioarele pe pământ şi îmi spui mie că patru bilioane de oameni nu trăiesc în patru bilioane de lumi separate, ai de gând să susţii aceasta în faţa mea?“ Apoi şi-a tras sufletul după acest discurs rapid. „Aproape că simţeam gustul acelui sandwich cu brânza topindu-se…“ am spus eu. „Îmi pare rău. Aş fi fost atât de fericit să ţi-l cumpăr. Dar, ah. S-a terminat şi a trecut acum, mai bine să uităm.“ Cu toate că a fost ultima dată când l-am acuzat că nu trăieşte în această lume, mi-a trebuit mult timp să înţeleg cuvintele la care s-a deschis manualul. Dacă vei practica ficţiunea pentru un timp, vei înţelege că acele caractere fictive sunt uneori mai reale decât oamenii care au corpuri şi a căror inimă bate.

13. Conştiinţa ta este măsura onestităţii egoismului tău. Ascult-o Cu atenţie. „Suntem cu toţii liberi să facem tot ceea ce dorim să facem,“ a spus el în acea noapte. „Nu este aceasta simplu şi curat şi clar? Nu este aceasta un mod măreţ de a conduce Universul?“ „Aproape. Ai uitat o mică parte importantă,“ am spus eu. „Oh?“ „Suntem cu toţii liberi să facem ceea ce dorim să facem, atât timp cât nu rănim pe altcineva,“ l-am dojenit eu. „Ştiu că asta ai vrut să spui, dar trebuia să

51

spui exact ceea ce ai vrut să spui.“ Deodată s-a auzit un sunet târşâit în întuneric, şi m-am uitat la el imediat. „Ai auzit?“ „Mda. Sună ca şi cum ar fi cineva.“ S-a ridicat, mergând în întuneric. A râs deodată, spunând un nume pe care nu am putut să îl prind. „Este în regulă,“ l-am auzit spunând. „Vom fi încântaţi să fii cu noi… nu este nevoie să stai la distanţă… vino, eşti binevenit, cu adevărat…“ Vocea avea un accent greu, nu chiar rusesc, nici cehoslovac, dar ceva asemănător. „Mulţumesc, nu vreau să-mi impun prezenţa…“ Omul pe care l-a adus cu el la lumina focului, era, ei bine, o apariţie neobişnuită într-o noapte din vestul mijlociu. Un individ mic, slab ca un lup, înspăimântător la vedere, îmbrăcat în haine de seară, cu o manta neagră brăzdată de dungi de satin roşu, şi se simţea inconfortabil în lumină. „Treceam pe aici,“ a spus el. „Câmpul este o scurtătură către casa mea.“ „Chiar aşa?“ Shimoda nu îl credea pe om, ştia că minţea, şi în acelaşi timp făcea tot ce putea să se abţină să nu izbucnească în râs. Speram să înţeleg şi eu mai târziu. „Fă-te comod,“ am spus eu. „Te putem ajuta cu ceva?“ Nu mă simţeam cu adevărat caritabil, dar era atât de contractat, încât aş fi dorit să se simtă mai în largul lui, dacă ar fi putut. S-a uitat la mine cu un zâmbet disperat care m-a îngheţat. „Da, mă puteţi ajuta. Am nevoie de aceasta foarte mult, astfel nici un v-aş fi cerut. Pot să vă beau sângele? Doar puţin? Este hrana mea, am nevoie de sânge uman…“ Poate că de vină era accentul, el nu ştia engleză atât de bine sau eu nu am înţeles cuvintele sale, dar am fost imediat în picioare, mai repede decât oricând în ultimul timp, fânul zburând în foc datorită repeziciunii mele. Omul a păşit înapoi. Sunt în general inofensiv, dar nu sunt o persoană micuţă şi pot să arăt ameninţător. El şi-a întors capul. „Domnule, îmi pare rău! Îmi pare rău! Vă rog să uitaţi că am spus ceva despre sânge! Dar vedeţi…“ „Ce-ai spus?“ Eram şi mai fioros pentru că îmi era frică. „Ce Dumnezeu ai spus, domnule? Eu nu ştiu ce eşti, eşti vreun fel de Vam…?“ Sshimoda mi-a tăiat-o înainte de a termina cuvântul. „Richard, oaspetele nostru vorbea, şi tu l-ai întrerupt. Te rog continuă, domnule; prietenul meu este puţin pripit.“ „Donald,“ am spus eu „acest individ…“ „Taci din gură!“

52

Aceasta m-a surprins atât de mult încât am tăcut, şi am privit într-un fel de întrebare îngrozită la acel om, prins de întunecimea sa nativă în lumina focului nostru. „Vă rog să înţelegeţi. Nu eu am ales să mă nasc vampir. Este un ghinion. Eu nu am mulţi prieteni. Dar trebuie să beau o anumită cantitate de sânge proaspăt în fiecare noapte sau mă zvârcolesc într-o durere teribilă, şi simt că nu mai pot să trăiesc! Vă rog, voi fi profund rănit – voi muri – dacă nu îmi veţi permite să vă sug sângele… Doar o mică cantitate, nu am nevoie de mai mult de o jumătate de litru.“ A avansat un pas către mine, lingându-şi buzele, gândindu-se că Shimoda mă controlează cumva şi mă va face să mă supun. „Încă un pas şi va curge într-adevăr sânge. Domnule, dacă mă atingi vei muri…“ Nu doream să-l omor, dar doream să-l leg, cel puţin, înainte să continuăm discuţia. Probabil că m-a crezut, deoarece s-a oprit şi a suspinat. S-a întors către Shimoda. „Ţi-ai atins scopul?“ „Cred că da. Mulţumesc.“ Vampirul s-a uitat la mine şi a zâmbit, complet destins, bucurându-se din plin de sine, ca un actor pe scenă atunci când spectacolul se sfârşeşte. „Nu îţi voi bea sângele, Richard,“ a spus el, într-o perfectă engleză prietenoasă, fără nici un accent. Cum îl priveam a început să dispară, ca şi cum s-ar fi transformat în propria sa lumină…în cinci secunde a dispărut. Shimoda s-a aşezat din nou în apropierea focului. „Sunt întotdeauna încântat că nu spui exact ceea ce crezi!“ Încă tremuram, cu adrenalina crescută, pregătit pentru bătălia cu un monstru. „Don, nu sunt sigur că sunt făcut pentru asta. Mai bine mi-ai spune ce se întâmplă. Cum ar fi, de exemplu, ce…a fost aceasta?“ „Creatura a fost un vampir,“ a spus el în cuvinte mai groase chiar decât cele ale creaturii. „Sau ca să fiu mai precis, acea creatură a fost o formă-gând a unui vampir. Dacă vrei vreodată să explici ceva, şi vezi că nu eşti ascultat, construieşti o mică formă-gând pentru a demonstra ceea ce vrei să spui. Crezi că am exagerat cu el, cu acea manta şi cu colţii şi cu accentul pe care îl avea? Te-a speriat prea tare?“ „Mantaua era de primă clasă, Don, dar a fost cel mai stereotip, ciudat…nu am fost speriat de loc.“ El a oftat. „Ei bine. Dar te-am prins, în sfârşit, şi asta contează.“ „Cum m-ai prins?“

53

„Richard, fiindu-ţi atât de frică de vampirul meu, tu ai făcut ceea ce ai dorit să faci, chiar dacă ştiai că eşti pe cale de a răni pe altcineva. El chiar ţi-a spus că va fi rănit dacă…“ „Dar avea de gând să îmi sugă sângele!“ „Ceea ce noi facem oricui, atunci când spunem că vom fi răniţi dacă celălalt nu face ceea ce vrem noi să facă.“ Am rămas tăcut o perioadă lungă de timp, gândindu-mă. Am fost întotdeauna convins că suntem liberi să facem ceea ce ne place, doar dacă nu rănim pe altcineva, şi aceasta nu se potrivea. Mai era ceva care lipsea. „Ceea ce te frământă ,“ a spus el „este un lucru în general acceptat, care din întâmplare este imposibil. Greşeala provine din aceste cuvinte…a răni pe altcineva. Noi alegem, noi înşine, să fim răniţi, sau să nu fim răniţi, indiferent cum. Noi suntem cei care decidem. Nimeni altcineva. Vampirul meu ţi-a spus că va fi rănit dacă nu îl vei lăsa? Era decizia lui să fie rănit, era alegerea lui. Ceea ce faci tu într-o astfel de situaţie este decizia ta, alegerea ta: să îi dai sânge; să îl ignori, să îl legi; să treci o ţepuşă de stejar prin inima sa. Dacă el nu dorea acea ţepuşă, era liber să se opună, în orice mod dorea. Şi putem continua aşa la nesfârşit, alegeri, alegeri“. „Dacă pui problema astfel…“ „Ascultă,“ a spus el, „este important. Noi suntem liberi cu toţii. Liberi. Să facem. Orice. Dorim. Să facem.“

14. Fiecare persoană, toate evenimentele vieţii tale sunt acolo deoarece tu le-ai atras acolo.

Ce vei alege să faci cu ele, depinde de tine. 54

„Nu te simţi singur, Don?“ Eram la o cafenea în Ryeson, Ohio, când s-a întâmplat să îl întreb. „Sunt surprins că tu…“ „Stt,“ am spus eu. „Nu mi-am terminat întrebarea. Nu te simţi niciodată măcar puţin singur?“ „Ceea ce tu gândeşti ca…“ „Aşteaptă. Toţi aceşti oameni, pe care îi vedem doar câteva minute. Câteodată există o faţă în mulţime, o drăgălaşă femeie strălucitoare care mă face să doresc să stau şi să-I spun bună, doar să stau acolo puţin, şi să vorbesc un timp cu ea. Dar ea zboară 10 minute cu mine sau nu, şi apoi pleacă, şi în ziua următoare eu plec la Shelbyville şi nu o voi mai revedea niciodată. Aceasta înseamnă singurătate. Dar ghicesc că nu îmi pot face prieteni de durată, atunci când eu însumi nu stau prea mult într-un loc.“ El a rămas tăcut. „Sau pot?“ „Pot să vorbesc acum?“ „Cred că da.“ Sandwich-urile de acolo erau învelite pe jumătate într-o hârtie subţire îmbibată în ulei, şi atunci când le despachetam, împrăştiam seminţe de susan pretutindeni – mici lucruri nefolositoare. El a mâncat în tăcere pentru un timp şi la fel am făcut şi eu, întrebându-mă ce va spune. „Ei bine, Richard, noi suntem ca nişte magneţi, nu-I aşa? Nu magneţi, suntem nişte bucăţi de fier, înfăşurate în sârmă de cupru, şi putem să ne magnetizăm ori de câte ori dorim. Dacă ne conectăm voltajul nostru interior la acel înveliş din sârme de cupru, putem să atragem orice dorim să atragem. Un magnet nu-şi pune niciodată problema modului în care el funcţionează. Este el însuşi, şi prin natura sa, atrage unele lucruri, şi lasă altele neatinse.“ Am mâncat un cartof prăjit şi am suspinat către el. „Ai uitat un singur lucru. Cum să fac aceasta?“ „Tu nu faci nimic. Legea cosmică, îţi aminteşti? Lucrurile asemănătoare se atrag. Fii doar tu însuţi, calm şi curat şi strălucitor. În mod automat, atunci când noi radiem prin noi înşine, întrebându-ne pe noi înşine în fiecare clipă dacă aceasta este cu adevărat ceea ce vrem să facem, şi făcând doar atunci când răspunsul este „Da“, în mod automat aceasta îi îndepărtează pe cei care nu au nimic de învăţat de la ceea ce noi suntem şi îi atrage pe aceia care au, şi de la care noi avem de învăţat, în egală măsură.“ „Dar pentru aceasta esste necesară foarte multă credinţă, şi între timp eşti foarte singur.“ 55

S-a uitat la mine ciudat peste sandwich-ul său. „Falsă credinţă. Nu este necesară nici o credinţă. Tot ce este necesar este imaginaţia.“ El a măturat masa, lăsând-o curată între noi, împingând sarea şi cartofii prăjiţi la o parte, ketchup-ul, furculiţele şi cuţitele, astfel încât mă întrebam ce se va întâmpla, ce se va materializa sub ochii mei. „Dacă ai imaginaţie cât o sămânţă de susan,“ a spus el, aducând o sămânţă de susan ca exemplu în mijlocul acelui loc curat, „toate lucrurile sunt posibile pentru tine.“ M-am uitat la sămânţa de susan, şi apoi la el. „Aş dori ca voi, Mesiaşii să vă strângeţi împreună şi să cădeţi de acord. Am crezut că lucrul cel mai necesar este credinţa, atunci când lumea se ridică împotriva mea.“ „Nu. Am încercat să corectez această idee falsă, pe vremea când lucram, dar a fost o luptă lungă şi obositoare. Acum două mii de ani, cinci mii, ei nu aveau cum să desemneze imaginaţia, şi credinţa a fost cel mai bun cuvânt pe care l-au putut găsi pentru un grup frumos şi solemn de admiratori. De asemenea, ei nu aveau seminţe de susan.“(nm=enlightned imagination) Ştiam foarte bine că ei aveau seminţe de susan, dar am lăsat această minciună să treacă. „Presupun că trebuie să-mi imaginez această capacitate de atracţie? Să îmi imaginez o drăguţă doamnă înţeleaptă, cu un aer mistic, apărând într-un câmp de porumb în Tarragon, Illinois? Pot să fac aceasta, dar asta este tot ce este, este doar imaginaţia mea.“ El s-a uitat disperat către cer, reprezentat pentru moment de tavanul placat cu cositor, şi luminile reci de la cafeneaua Em & Edna. „Doar imaginaţia ta? Bineînţeles este imaginaţia ta! Această lume este imaginaţia ta, ai uitat? Acolo unde este gândirea ta, este şi experienţa ta; Aşa cum gândeşte un om, aşa devine el; De ceea ce ţi-e teamă, nu vei scăpa; Gândeşte şi îmbogăţeşte-te mereu interior; Vizualizarea creatoare pentru distracţie, dar şi cu folos; cum să găseşti prieteni, fiind ceea ce eşti. Imaginaţia ta nu-ţi schimbă esenţa nici un pic; nu afectează deloc realitatea. Dar noi vorbim despre lumile fraţilor Warner, în timpurile lui MGM, fiecare secundă din acestea sunt iluzii şi imaginaţii. Sunt în întregime vise cu simbolurile pe care noi visătorii din starea de veghe ni le impunem singuri.“ Şi-a aliniat cuţitul şi furculiţa ca şi cum ar fi construit un pod de la locul său până la al meu. „Te întrebi ce îţi spun visele tale? La fel de bine uită-te la lucrurile din viaţa ta, din starea de veghe, şi întreabă-te ce rol au ele. Tu cu avioane peste tot în viaţa ta, oriunde te întorci.“ „Ei bine, Don, da.“ Aş fi dorit să o ia mai încet, să nu-mi aducă toate acestea pe cap deodată; o milă pe minut este o viteză prea mare pentru ideile noi. 56

„Dacă visezi despre avioane, cum interpretezi acest vis?“ „Ei bine, libertate. Visurile cu avioane sunt ca o evadare, un zbor şi mă fac să mă simt liber.“ „Şi cât de clar vrei să ţi-o spun? Visul în stare de veghe este acelaşi lucru: gândirea ta trebuie eliberată de toate aspectele care te trag înapoi – rutină, autoritate, înlănţuire, inerţie. Ceea ce tu nu ai realizat încă, este că eşti deja liber, şi că întotdeauna ai fost. Dacă înţelegerea ta ar fi doar pe jumătate cât această sămânţă de susan, ai fi deja stăpânul suprem al vieţii tale de magician. Doar imaginaţie! Ce spui despre asta?“ Ospătăriţa se uita la el ciudat din când în când, spălând vase, ascultând, curioasă să afle cine era. „Deci tu nu te simţi niciodată singur, Don?“ am spus eu. „Doar dacă vreau. Am prieteni în alte dimensiuni care mă înconjoară din când în când. La fel şi tu.“ „Nu. Vreau să spun în această dimensiune, în această lume imaginară. Arată-mi ce vrei să spui, dăruieşte-mi un mic miracol al puterii magnetice de atracţie…chiar vreau să învăţ asta.“ „Tu o să-mi arăţi,“ a spus el. „Pentru a aduce orice în viaţa ta, imagineazăţi că este deja acolo.“ „Cum ar fi ce? Cum ar fi doamna mea încântătoare?“ „Orice. Nu doamna. Ceva mic, la început.“ „Presupun că trebuie să exersez acum?“ „Da.“ „OK…. O pană albastră.“ S-a uitat la mine inexpresiv. „Richard, o pană albastră?“ „Ai spus orice, care să nu fie o doamnă, ceva mic.“ El a ridicat din umeri. „Bine. O pană albastră. Imaginează-ţi pana. Vizualizeaz-o, fiecare linie şi marginea ei, şi vârful. Deschiderea în formă de V unde se întoarce, şi puful din jurul cotorului. Doar pentru un minut. Apoi las-o să dispară.“ Am închis ochii pentru un minut şi am văzut o imagine în mintea mea, de cinci centimentri lungime, albastră cu irizări argintii către margini. O pană foarte clară putind acolo în întuneric. „Înconjoar-o cu lumină aurie, dacă doreşti. Acesta este un lucru curativ, care te ajută să o faci reală, dar lucrează şi în magnetism, de asemeni.“ Am înconjurat pana mea în lumină aurie. „OK.“ „Asta este. Acum poţi să deschizi ochii.“ Am deschis ochii. „Unde este pana mea?“ 57

„Dacă ai avut-o clar în gândul tău, chiar în acest moment ea se îndreaptă către tine ca un camion.“ „Pana mea, ca un camion?“ „La modul figurat, Richard.“ În toată acea după-amiază am aşteptat ca pana să apară, şi nu a apărut. Era seară, în timpul cinei când stăteam în faţa unui sandwich fierbinte, când am văzut-o. O imagine mică imprimată pe cutia de lapte. Împachetat pentru Lăptăriile Scott de către ferma Pana Albastră, Brian, Ohio. „Don! Pana mea!“ El a privit, şi a ridicat din umeri. „Am crezut că vrei o pană adevărată.“ „Ei bine, orice pană e bună pentru începători, nu crezi?“ „Ai vizualizat doar pana singură sau ţi-ai imaginat-o că o ţii în mână?“ „Singură.“ „Aşa se explică. Dacă vrei să fii împreună cu ceea ce atragi, trebuie să te vizualizezi şi pe tine în imagine, de asemenea. Îmi pare rău că nu ţi-am spus asta.“ Un fantomatic sentiment ciudat. A mers! Am atras magnetic conştient primul meu lucru! „Astăzi o pană,“ am spus eu, „mâine lumea!“ „Fii atent, Richard,“ a spus el îngrijorat, „sau o să-ţi pară rău…“

15. Adevărul pe care îl rosteşti nu are nici trecut, nici viitor. El doar există, Şi aceasta este tot ceea ce Trebuie el să fie. Întins pe spate, sub avionul meu, curăţam uleiul din partea de jos a fuselajului. Cumva motorul meu împrăştia mai puţin ulei decât înainte. Shimoda zbura cu un pasager, apoi a venit şi s-a aşezat pe iarbă, în timp ce eu lucram. „Richard, cum speri tu să impresionezi lumea când oricine altcineva lucrează pentru a se întreţine iar tu alergi peste tot, iresponsabil, de la o zi la alta,

58

în biplanul tău nebun, vânzând zboruri pasagerilor?“ Mă testa din nou. „Iată o întrebare cu care te vei mai întâlni.“ „Ei bine, Donald, partea întâi: Eu nu exist pentru a impresiona lumea. Eu exist pentru a-mi trăi viaţa într-un mod care să mă facă fericit.“ „OK. Partea a doua?“ „Partea a doua: Oricine altcineva este liber să facă orice va simţi imboldul să facă, pentru a trăi. Partea a treia: Responsabilul este Capabil să Răspundă, capabil să răspndă pentru modul în care noi alegem să trăim. Există o singură persoană în faţa căreia noi trebuie să dăm socoteală, bineînţeles, şi aceasta este…?“ „…noi înşine,“ a spus Don, răspunzând mulţimii imaginare de căutători ce stătea împrejur. „Nu trebuie să dăm socoteală nici măcar faţă de noi înşine, dacă nu vrem. Dar majoritatea dintre noi găseşte că este mai interesant să ştie motivaţia fiecărei acţiuni şi decizii pe care o luăm – indiferent că alegem să privim o pasăre sau să călcăm pe o furnică sau să lucrăm pentru bani la ceva pe care mai bine nu l-am face.“ M-am crispat puţin. „Am dat un răspuns prea lung?“ El a încuviinţat. „Calea este prea lungă.“ „OK… tu cum speri să impresionezi lumea…“ m-am rostogolit afară de sub avion şi m-am odihnit un timp la umbra aripilor. „Dar ce spui despre faptul că eu îi permit lumii să trăiască aşa cum a ales, şi mi-am permis şi mie să trăiesc aşa cum am ales.“ Mi-a aruncat un zâmbet vesel, era mândru. „Vorbeşti ca un adevărat Mesia! Simplu, direct, demn de a fi citat, şi nu răspunde direct la întrebare, dacă cineva nu-şi acordă timpul de a se gândi atent asupra ei.“ „Mai încearcă-mă.“ Era delicios să îmi privesc propria minte lucrând, când el mă testa. „«Maestre»,“ a spus el, „«Vreau să fiu iubit, sunt bun, fac altora ceea ce aş dori să-mi facă ei mie, dar încă nu am prieteni şi sunt singur». Cum vei răspunde?“ „Bate-mă,“ am spus eu. „Nu am nici cea mai mică idee ce să spun.“ „CE?“ „Doar puţin umor, Don, pentru a anima seara. O mică şi nevinovată schimbare de pas sau de viteză acolo.“ „Mai bine ai fi foarte atent la modul în care îţi animi serile. Problemele nu sunt glume şi jocuri pentru oamenii care vin la tine, chiar dacă sunt ei înşişi foarte avansaţi, ştiind că sunt proprii lor ghizi. Tu exişti pentru a da răspunsurile, 59

aşa că vorbeşte. Încearcă să le spui «Bate-mă», şi vei vedea cât de repede poate mulţimea să pună un om la zid.“ M-am ridicat mândru. „Căutătorule, tu ai venit la mine pentru un răspuns, şi eu îţi răspund în faţă: REGULA DE AUR nu funcţionează. Cum ţi-ar place să întâlneşti un masochist care face altora ceea ce I-ar place lui să I se facă? Sau un adorator al Zeului crocodililor, care tânjeşte după onoarea de a fi aruncat de viu în gura lor? Nici chiar Samariteanul, de la care a pornit totul…ce l-a determinat pe el să creadă că omul pe care l-a găsit întins pe marginea drumului dorea să I se toarne ulei pe răni? Ce s-ar fi întâmplat dacă omul ar fi folosit acele momente tăcute pentru a se vindeca el însuşi spiritual, bucurându-se de ele?“ Suna convingător pentru mine. „Chiar dacă REGULA a fost schimbată în fă altora ceea ce e doresc să li se facă, noi putem şti doar ceea ce noi înşine dorim să ni se facă. Ceea ce înseamnă această regulă, şi cum ar trebui să o aplicăm noi cu sinceritate, este: fă altora, ceea ce cu adevărat simţi că ţi-ar place să faci altora. Dacă întâlneşti un masochist şi repeţi această regulă, nu va trebui să îl baţi cu biciul, doar pentru că asta este ceea ce ar dori el să îi faci. Şi nici nu va trebui să îl arunci pe adorator crocodililor.“ M-am uitat la el. „E prea banal?“ „Ca de obicei, Richard, vei pierde 90% din auditoriu până când vei învăţa să te exprimi concis!“ „Ei bine, ce este rău în a pierde 90% din auditoriu?“ M-am năpustit din nou la el. „Ce este rău în a-mi pierde TOT auditoriul? Eu ştiu ceea ce ştiu şi spun ceea ced spun! Şi dacă aceasta este greşit, atunci cu atât mai rău pentru ce este just. Cursele cu avionul costă trei dolari, cash!“ „Ştii ceva?“ Shimoda s-a ridicat, scuturându-şi paiele de pe blue-jeans. „Ce?“ am spus eu cu suspiciune. „Tocmai ai absolvit. Cum te-ai simţi să fi un Maestru?“ „Extrem de frustrat.“ S-a uitat la mine cu un zâmbet infinitezimal. „Va trebui să te obişnuieşti cu aceasta,“ a spus el. Iată un test pentru a vedea dacă misiunea ta pe pământ s-a încheiat:

60

Dacă eşti în viaţă, ea nu s-a încheiat. 16. Magazinele de piese sunt întotdeauna locuri foarte lungi, cu rafturi ce merg spre înapoi şi par a nu se mai termina. Am plecat să pescuiesc în întuneric în magazinul de piese din Hayward, deoarece aveam nevoie de piuliţe de zece, de şuruburi şi de piese pentru saboţii de frână ai avionului. Shimoda frunzărea nerăbdător o carte în timp ce eu priveam, deoarece bineînţeles că el nu avea nevoie de nimic din magazin. Întreaga economie va da faliment, m-am gândit, dacă fiecare ar fi ca el, materializând orice ar dori dintr-o formă – gând şi aer pur; reparând lucrurile fără să aibă nevoie de piese sau de muncă. În sfârşit am găsit o jumătate de duzină de şuruburi de care aveam nevoie şi m-am îndreptat cu ele către casă, unde proprietarul ascultă muzică în surdină, Greenleeves; era o melodie care mă făcea fericit de când eram copil, cântată acum la chitară de vreun sistem sonor ascuns…Ciudat să o auzi ascultată într-un oraş de patru sute de suflete. Şi s-o auzi în Hayward era ciudat de asemenea, deoarece nu exista nici un sistem sonor. Proprietarul stătea înclinat pe spate pe scaunul său de lemn de la casierie, ascultându-l pe Mesia ce-I cânta notele la o chitară ieftină cu şase corzi, luată din raftul pentru vânzare. Era un sunet dulce, şi am rămas tăcut acolo, plătindu-mi cei şaptezeci şi trei de cenţi şi fiind urmărit de sunet. Probabil că acel instrument ieftin nu era de calitate, dar totuşi suna ca venind din Anglia unui alt secol. „Donald, este foarte frumos! Nu ştiam că ştii să cânţi la chitară!“ „Tu nu ştii? Atunci înseamnă că tu crezi că dacă cineva s-ar fi îndreptat către Isus Cristos întinzându-I o chitară, el I-ar fi răspuns «Nu pot să cânt la acest instrument». Ar fi spus el aceasta?“ Shimoda a pus chitara înapoi la locul său şi a ieşit cu mine în lumina Soarelui. „Sau dacă ar fi venit la el cineva care să vorbească rusa sau persana, crezi că orice Maestru veritabil nu ar înţeles ce spune? Sau dacă ar fi vrut să pornească un motor sau să zboare cu un avion, crezi că nu ar fi putut să o facă?“ „Tu ştii într-adevăr toate lucrurile, nu-I aşa?“ 61

„Şi tu deasemenea, bineînţeles. Doar că eu ştiu că ştiu toate lucrurile.“ „Înseamnă că eu pot să cânt aşa ca tine la chitară?“ „Nu, tu ai propriul tău stil, diferit de al meu.“ „Cum aş putea să o fac?“ Nu aveam de gând să mă întorc înapoi şi să cumpăr chitara, eram doar curios. „Renunţă doar la toate inhibiţiile tale şi la orice convingere pe care o ai, cum că nu poţi să cânţi. Atinge chitara ca şi cum a fost o parte a vieţii tale, ceea ce de fapt şi este, într-o altă circumstanţă de viaţă. Trebuie să ştii că este perfect natural pentru tine să cânţi chiar foarte bine, apoi lasă-ţi subconştientul să aibă singur grijă de degetele tale şi cântă.“ Am citit despre asta, învăţare hipnotică, în care studenţilor li se spunea că sunt maeştrii ai artei, şi astfel ei cântau şi pictau şi scriau precum adevăraţi maeştrii ai artei. „Este un lucru greu, Don, să renunţ la convingerea mea că nu ştiu să cânt la chitară.“ „Atunci va fi greu pentru tine să cânţi la chitară. Îţi va lua ani de exersare înainte ca tu însuţi să-ţi acorzi permisiunea de a o face bine, înainte ca mintea ta conştientă să îţi spună că ai suferit suficient pentru a merita dreptul de a cânta bine.“ „De ce nu mi-a trebuit mult timp să învăţ să zbor? Aceasta se presupune că este greu, dar eu am prins desstul de repede.“ „Doreşti să zbori?“ „Nimic altceva nu contează pentru mine! Mai mult decât orice! Mă uitam în jos către nori, şi către fumul care ieşea din coşuri dimineaţa, apoi urcam drept în sus în tăcerea calmă şi puteam vedea…Oh! Înţeleg unde baţi. Vei spune, «Nu ai simţit niciodată aşa ceva despre cântatul la chitară, nu-I aşa?» „ Nu ai simţit niciodată aşa ceva despre cântatul la chitară, nu-I aşa?“ „Şi acest sentiment de scufundare îl am chiar acum. Don, spune-mi că aşa ai învăţat să zbori. Pur şi simplu te-ai urcat într-o zi în Travel Air şi ai zburat. Nu te-ai mai urcat niciodată într-un avion înainte.“ „Ei, ai intuiţie.“ „Nu ţi-ai dat testul de zbor pentru licenţă? Nu, aşteaptă, nu ai licenţă, nu-I aşa? O licenţă de zbor obişnuită.“ El s-a uitat la mine ciudat, cu o şoaptă de zâmbet, ca şi cum aş fi îndrăznit să îi pretind o licenţă şi el ştia că ar putea să facă cu uşurinţă aceasta. „Vrei să spui acea foaie de hârtie, Richard? Acel fel de licenţă?“ „Da, acea foaie de hârtie.“ Nu s-a căutat în buzunar, şi nici nu şi-a scos portofelul cu acte. El doar a deschis mâna dreaptă şi acolo a apărut o licenţă de zbor, ca şi cum ar fi ţinut-o în 62

mână, aşteptându-se să I-o cer. Nici nu dispăruse, şi nici nu se înclinase, şi am ştiut că acum zece secunde ea nici măcar nu existase. Dar am luat-o şi m-am uitat la ea. Era un certificat oficial de pilot de la Departamentul de transport, cu parafă pe ea, pe numele Donald William Shimoda, cu o adresă din Indiana, o licenţă de pilot comercial cu ratificări pentru avioanele single şi cu mai multe motoare, zbor instrumental şi planoare. „Nu ai permis pentru avioane maritime sau elicoptere?“ „Le am şi pe acestea, dacă am nevoie de ele,“ a spus el atât de misterios încât am izbucnit în râs înaintea lui. Omul care mătura trotuarul în faţa lui International Harwester s-a uitat la noi şi a zâmbit şi el. „Cum rămâne cu mine?“ am spus eu. „Vreau un permis de transport aerian.“ „Va trebui să-ţi falsifici singur propriul tău permis“, a spus el.

17.

La emisiunea radiofonică a lui Jeff Sykes am văzut un Donald Shimoda pe care nu-l mai văzusem niciodată înainte. Emisiunea a început la ora 21 şi a durat până la miezul nopţii, desfăşurându-se într-o cameră nu mai mare decât cea a unui ceasornicar, încărcată de reclame şi spoturi publicitare. Sykes şi-a deschis emisiunea întrebând dacă este ceva ilegal în a zbura de-a lungul ţării într-un avion vechi, luând pasageri pentru curse. Răspunsul era nu, nu este nimic ilegal în aceasta, avioanele sunt inspectate atent, la fel de atent ca orice avion cu reacţie. Sunt chiar mai sigure şi mai puternice decât multe din avioanele moderne îmbrăcate în metal, şi tot ce este necesar este o licenţă de zbor şi permisiunea proprietarului terenului. Dar Shimoda nu a răspuns astfel. „Nimeni nu ne poate opri să facem ceea ce dorim să facem, Jeff“, a spus el. Aceasta era perfect adevărat, dar nu o spusesecu tactul necesar atunci când vorbeşti cu o audienţă de la radio, care se întreabă ce se întâmplă cu toate aceste avioane care zboară prin jur. La un minut după ce a spus aceasta, telefonul principal de pe biroul lui Sykes a început să sune. „Avem o convorbire pe linia 1,“ a spus Sykes. „Daţi-I drumul, doamnă.“ „Sunt pe fir?“ 63

„Da, doamnă, sunteţi în transmisie directă şi oaspetele nostru este domnul Donald Shimoda, pilotul de avion. Continuaţi, sunteţi în legătură directă.“ „Ei bine, aş vrea să îi spun acestui individ că nu oricine poată să facă ceea ce doreşte să facă, şi că unii oameni trebuie să muncească pentru a trăi şi să-şi asume chiar mai multă responsabilitate decât a zbura prin jur ca la carnaval!“ „Oamenii care muncesc pentru a trăi fac ceea ce doresc cel mai mult să facă,“ a spus Shimoda. „La fel ca oamenii care se joacă pentru a trăi…“ „Scriptura spune că prin sudoarea frunţii trebuie să-ţi meriţi pâinea şi cu mâhnire trebuie să mănânci din ea.“ „Suntem liberi să facem şi aceasta de asemenea, dacă dorim.“ „«Fă ce-ţi place»! Am obosit să tot ascult oameni ca tine care spun mereu, fă ce-ţi place, fă ce-ţi place! Voi lăsaţi pe fiecare să o ia razna şi ei distrug lumea. Ei distrug lumea chiar acum. Uite ce se întâmplă cu viaţa verde a planetei şi cu râurile şi oceanele!“ Ea I-a oferit cincizeci de ocazii diferite pentru a replica, şi el le-a ignorat pe toate. „Este în regulă dacă lumea este distrusă,“ a spus el. „Mai există un bilion de alte lumi pentru noi, pentru a le crea şi din care să alegem. Atât timp cât oamenii vor dori planete, vor exista planete pe care să trăiască.“ Aceasta cu greu ar fi putut să o liniştească pe cea care telefonase, şi m-am uitat la Shimoda uimit. El vorbea din punctul de vedere, al perspectivelor peste o mulţime de vieţi, cunoaştere pe care doar un Maestru este de aşteptat să o deţină. Cea care telefonase presupunea în mod natural că discuţia se referă la realitatea acestei unice lumi, în care naşterea este începutul şi moartea sfârşitul. El ştia aceasta…de ce o ignora? „Totul este în regulă, nu-I aşa?“ a spus în receptor cea care sunase. „Nu există nici un rău în această lume, nici un păcat care se petrece în jurul nostru? Asta nu te deranjează, nu-I aşa?“ „Nu există nimic aici care să mă deranjeze, doamnă. Noi vedem doar o părticică minusculă a întregului care este viaţa, şi această părticică minusculă este doar o păcăleală. Totul este echilibrat, armonios şi just, şi nimeni nu suferă şi nimeni nu moare fără propriul său consimţământ. Nimeni nu face ceea ce nu doreşte să facă. Nu există nimic bun şi nimic rău, în afară de ceea ce ne face pe noi fericiţi şi ceea ce ne face nefericiţi.“ Nimic diin toate acestea nu au reuşit să o calmeze pe doamna de la telefon. Dar ea s-a întrerupt deodată şi a spus simplu. „De unde ştii toate aceste lucruri pe care le spui? De unde ştii că ceea ce spui este adevărat?“ „Nu ştiu că este adevărat,“ a spus el. „Eu cred în ele deoarece este amuzant să cred în ele.“ 64

Mi-am îngustat ochii. Ar fi putut să spună că a încercat şi că a mers… vindecările, miracolele, experienţa practică îi dădeau voie să gândească că este adevărat şi că funcţionează. Dar el nu spusese aceasta. De ce? Trebuia să existe un motiv. Îmi ţineam ochii pe jumătate închişi, camera părând mai cenuşie, vedeam doar o imagine confuză a lui Shimoda aplecat pentru a vorbi la microfon. Spunea toate aceste lucruri răspicat, neoferind alegere, nefăcând nici un efort de a-I ajuta pe bieţii ascultători să înţeleagă. „Oricine care a avut vreodată vreun necaz, oricine care a fost vreodată fericit, oricine care a dat vreodată un dar în această lume a fost un suflet egoist, trăind pentru propriul său interes. Fără excepţii.“ A urmat telefonul unui bărbat, în timp ce se lăsa înserarea. „Egoist! Domnule, tu ştii ce este Anticristul?“ Pentru o secundă Shimoda a zâmbit şi s-a relaxat în scaun. Era ca şi cum lar fi cunoscut personal pe cel care sunase. „Puteţi să-mi spuneţi dumneavoastră,“ a spus el. „Cristos spunea că trebuie să trăim pentru aproapele nostru. Anticristul spune să fii egoist, să trăieşti pentru tine insuţi şi să-I laşi pe ceilalţi să se ducă în iad.“ „Sau în paradis, sau în orice altă parte doresc să se ducă.“ „Eşti periculos, ştii asta, domnule? Ce s-ar întâmpla dacă toţi cei care te ascultă ar face exact aşa cum ar dori ei să facă? Ce crezi că s-ar întâmpla atunci?“ „Cred că aceasta ar fi cea mai fericită planetă din această parte a galaxiei,“ a spus el. „Domnule, nu sunt sigur că doresc ca copiii mei să audă ceea ce spui.“ „Ce ar dori copiii tăi să audă?“ „Dacă suntem cu toţii liberi să facem tot ce dorim să facem, atunci eu sunt liber să vin acolo în câmp cu puşca mea şi să te împuşc în capul tău tâmpit.“ „Bineînţeles că eşti liber să faci aceasta.“ A răsunat un ţăcănit greu pe linie. Undeva în oraş era cel puţin un om furios. Ceilalţi aşteptau probabil la telefon, căci fiecare buton de pe panou era aprins şi luminos. Nu vroiam să continuăm astfel; el ar fi putut să spună aceleaşi lucruri dar într-un mod diferit şi nu ar mai fi iritat pe nimeni. Analizându-mă şi rememorând, am realizat că aveam acelaşi sentiment pe care îl avusesem la Troy, atunci când mulţimea s-a dezlănţuit şi l-a înconjurat. Era timpul. Era în mod clar pentru noi timpul să plecăm. Manualul nu mi-a fost de nici un ajutor acolo în studio. 65

Pentru a trăi liber şi fericit, trebuie să sacrifici înlănţuirea. Nu este întotdeauna un sacrificiu uşor. Jeff Skyes spusese tuturor cine suntem, că avioanele noastre erau parcate în câmpul lui John Thomas, la staţia 41, şi că noaptea dormim acolo sub aripile avioanelor. Am simţit acolo undele de mânie, provenind de la oamenii înspăimântaţi pentru moralitatea copiilor lor, şi pentru viitorul modului american de viaţă, şi nici una dintre ele nu m-a făcut prea fericit. Trecuse doar o jumătate de oră din emisiune, şi lucrurile mergeau din ce în ce mai rău. „Ştii ceva, domnule, eu cred că eşti un şarlatan,“ a spus următorul interviator. „Bineînţeles că sunt un şarlatan. Cu toţii suntem şarlatani în această lume, cu toţii pretindem că suntem ceva ce în realitate nu suntem. Noi nu suntem doar corpuri care umblă, noi nu suntem atomi şi molecule, noi suntem idei indestructibile, esenţă nemuritoare de Eternitate, indiferent cât de mult credem în aparenţele noastre…“ El ar fi trebuit să fie primul care să îmi reamintească că eram liber să plec dacă nu-mi plăcea ceea ce spunea, şi tot el ar fi râs de teama mea de mulţimea gata de a-l linşa, ce ne aştepta cu torţe la avioane.

18. Nu fi mâhnit de bun rămas. Un bun rămas este întotdeauna necesar 66

înainte de a ne putea întâlni din nou. Si întâlnirea, După numai câteva momente Sau după mai multe vieţi, Este sigură pentru cei care sunt Prieteni. La amiaza zilei următoare, înainte ca oamenii să vină să zboare, Shimoda s-a oprit lângă aripa avionului meu. „Îţi aminteşti ce mi-ai spus atunci când mi-ai descoperit problema, că nimeni nu mă ascultă, indiferent câte miracole fac?“ „Nu.“ „Îţi aminteşti acea perioadă, Richard?“ „Mda, îmi amintesc acea perioadă. Păreai atât de singur deodată. Dar nu îmi amintesc ce am spus.“ „Ai spus că a depinde de faptul că oamenilor nu le pasă de ce le spun eu, însemnă a depinde de altcineva pentru a fi fericit. Eu am venit aici tocmai pentru a învăţa aceasta: nu contează dacă comunic sau nu. Am ales această viaţă pentru a împărtăşi oricui modul în care lumea este construită şi aş putea la fel de bine să aleg să nu spun absolut nimic. Sinele nu are nevoie de mine pentru a fi revelat.“ „Dar este evident, Don. Aş fi putut să îţi spun eu aceasta.“ „Mulţumesc foarte mult. Am trăit în această viaţă doar pentru a găsi această idee. Mi-am terminat întreaga operă a vieţii şi el spune «Dar este evident, Don»“ Râdea, dar era şi trist de asemenea, şi în acel moment nu mi-am dat seama de ce.

19. Semnul ignoranţei tale este profunzimea credinţei tale în injustiţie şi tragedie.

67

Ceea ce omida numeşte sfârşitul lumii, un Maestru numeşte fluture. Cuvintele din ziua anterioară au fost singurul avertisment pe care l-am primit. Scena era obişnuită: mulţimea aşteptând să zboare, cu avionul lui parcat în apropiere, înconjurat de vârtejul de praf generat de elice, o scenă familiară pentru mine, care mă aflam pe vârful aripei avionului meu unde puneam benzină în receptor. În următoarea secundă s-a auzit un sunet precum cel al unei anvelope care explodează şi mulţimea însăşi s-a răspândit ca într-o explozie. Travel Ai-ul nu a fost afectat de explozie, motorul a continuat să ticăie, aşa cum o făcuse şi cu un moment mai înainte, doar că acum exista o gaură largă cam de treizeci de centimetri în structură, sub carlinga pilotului şi Shimoda era presat de partea cealaltă, cu capul aruncat în jos, corpul său părând deodată mort. Mi-au trebuit câteva secunde să realizez că Donald Shimoda fusese împuşcat, şi o aşta să las rezervorul de benzină şi să sar de pe aripă, alergând. Era ca într-o scenă de cinema, ca într-un joc de amatori, un om cu o puşcă, fugind împreună cu toţi ceilalţi, suficient de aproape de mine încât l-aş fi putut tăia cu o sabie. Mi-am amintit apoi că nu îmi păsase de el. Nu eram nici furios, nici şocat, nici terifiat. Singurul lucru care conta era să ajung la carlinga Travel Air-ului cât de repede puteam şi să vorbesc cu prietenul meu. Arăta ca şi cum ar fi fost lovit de o bombă; partea stângă a corpului său era în întregime strivită, un amestec de piele şi haine şi carne şi sânge, o masă umedă de un roşu stacojiu. Capul său atârna, prins parcă în bulonul de alimentare, în colţul de jos al panoului de bord, şi m-am gândit că dacă ar fi purtat centura nu ar fi fost aruncat înainte astfel. „Don! Eşti în regulă?“ Cuvinte de nebun. El a deschis ochii şi a zâmbit. Propriul său sânge era răspândit încă ud pe faţa lui. „Richard, cum arăt?“ Am fost enorm de uşurat să-l aud vorbind. Dacă putea vorbi, dacă putea gândi, va fi în regulă. „Ei bine, dacă nu aş şti mai bine dragă prietene, aş spune că ai o mică problemă.“

68

El nu s-a mişcat, cu excepţia capului, foarte puţin, şi dintr-o dată am fost speriat din nou, mai mult de nemişcarea lui decât de mizerie şi de sânge. „Nu am crezut că ai duşmani.“ „Nu am. A fost …un prieten. Mai bine să nu ai…Unii oameni mânioşi îşi fac tot felul de probleme…în viaţa lor…murdărindu-mă pe mine.“ Locul şi panourile laterale şi carlinga erau acoperite de sânge – era o treabă serioasă să faci Travel Air-ul să arate curat din nou, cu toate că avionul însuşi nu fusese rău stricat. “Trebuia să se întâmple aceasta, Don?“ „Nu…“ a spus el istovit, de-abia respirând, “dar cred că îmi place drama…“ „Ei bine, haide să trăncănim puţin! Vindecă-te singur! Cu mulţimea care vine, vom avea o mulţime de zboruri de făcut!“ Dar în timp ce eu glumeam cu el, în ciuda întregii sale cunoaşteri şi a înţelegerii sale asupra realităţii, prietenul meu Donald Shimoda a mai alunecat încă câţiva centimetri până la manetă, şi a murit. Un strigăt îmi vuia în urechi, lumea se curtremura, şi eu am alunecat din locul unde stăteam pe fuselaj, în iarba udă şi roşie. Simţeam ca şi cum greutatea manualului din buzunar m-ar fi rostogolit pe o parte, şi când am lovit solul, a alunecat, vântul răsfoindu-I uşor paginile. L-am ridicat indiferent. Oare aşa trebuia să se sfârşească, m-am gândit, tot ce spune un Maestru nu reprezintă decât cuvinte frumoase care nu îl pot însă salva de primul atac al unui câine turbat în curtea unui fermier? A trebuit să citesc de trei ori înainte ca să pot să cred că acestea erau cuvintele din pagină. Totul în această carte poate să fie greşit.

Epilog

69

Spre toamnă, am zburat spre sud împreună cu aerul cald. Erau puţine terenuri bune, dar mulţimile erau din ce în ce mai mari. Oamenilor le place întotdeauna să zboare într-un biplan, şi în acele zile mulţi dintre ei stăteau la o discuţie, aliniaţi în rând în tabăra mea. Câteodată cineva care nu era cu adevărat foarte bolnav spunea că se simte mai bine în urma discuţiei şi oamenii din ziua următoare se uitau la mine curioşi, dorind să măă privească mai de aproape. De mai multe ori amplecat din acele locuri dimineaţa devreme. Nu s-a întâmplat nici un miracol, deşi Fleet-ul mergea mai bine decât oricând şi cu mai puţină benzină. Încetase să mai împrăştie uleiul, încetase să mai ucidă insecte pe elice şi pe apărătorile de vânt. Datorită aerului cald, fără nici un dubiu, sau micile insecte deveniseră suficient de deştepte pentru a le evita. Nemişcată, curgerea timpului se oprise pentru mine din acea după-amiază de vară când Shimoda fusese împuşcat. A fost un sfârşit în care nu am putut niciodată să cred şi nici să –l înţeleg; era blocat acolo şi eu l-am retrăit de o mie de ori, sperând cumva că finalul s-ar putea schimba. Dar niciodată nu a făcut-o. Ce ar fi trebuit să învăţ în acea zi? Era o noapte târzie în octombrie, când speriat fiind, tocmai părăsisem o mulţime în Mississippi. Am ajuns într-un mic teren descoperit, exact cât îmi era suficient pentru a ateriza cu Fleet-ul. Încă o datăă, înainte de a adormi, m-am gândit la acel ultim moment – de ce a murit el? Nu exista nici un motiv pentru aceasta. Dacă ceea ce a spus era adevărat… Nu mai exista nimeni cu care să vorbesc aşa cum vorbisem cu el, nimeni de la care să învăţ, nimeni pe care să îl urmăresc şi să îl atac cu cuvintele mele, pe care să îmi ascut noua mea minte strălucitoare. Eu însumi? Da, dar nu eram nici pe jumătate atât de amuzant cum era Shimoda, care mă învăţa ţinându-mă întotdeauna în defensivă cu tactica sa spirituală. Gândind aceasta am adormit, şi dormind, am visat.  El era îngenunchiat pe iarba unei pajişti, cu spatele către mine, cârpind gaura din fuselajul Travel Air-ului acolo pe unde trecuse glonţul. Pe genunchii săi era un sul purtând emblema fabricii de avioane de gradul A şi o canistră de ulei. 70

Ştiam că visam, şi ştiam de asemenea că visul era real. „Don!“ El s-a ridicat încet şi s-a întors cu faţa către mine, zâmbind în faţa mâhnirii şi bucuriei mele. „Bunăă, colega“ a spus el. Nu puteam să mai văd din cauza lacrimilor. Nu există moarte, nu există moarte de loc, şi acest om era prietenul meu. „Don!…Eşti în viaţă! Ce încerci să faci?“ Am alergat şi l-am îmbrăţişat şi el era real. Am putut să-l simt prin jacheta sa de zbor, aşa cum stătea cu braţele încrucişate în interiorul ei. „Bună“, a spus el. „Te superi? Ceea ce încerc să fac este să peticesc această gaură de aici.“ Eram atât de bucuros să îl văd, nimic nu era imposibil. „Cu …materiale de la fabrică?“ am spus eu. „Încerci să o repari cu materiale de la fabrică?“ „Nu trebuie să o faci astfel, trebuie doar să o vezi perfectă, deja reparată…“ Şi când am spus aceste cuvinte, mi-am trecut mâna ca peste un ecran prin faţa acelei găuri zdrenţuite şi pline de sânge şi atunci când mâna mea s-a mişcat, gaura a dispărut. Rămase doar avionul a cărui vopsea strălucea precum oglinda, de la elice şi până la coadă, ca proaspăt ieşit din fabrică. „Deci aşa faci tu!“ a spus el, ochii săi întunecaţi fiind mândri de învăţăcelul său greoi care în sfârşit devenise un mecanic mental. Nu mi s-a părut ciudat; aşa se fac lucrurile în vis. Era un foc de dimineaţă în apropierea aripei, şi deasupra lui se legăna o tigaie. „Găteşti ceva, Don! Ştii, nu te-am văzut niciodată gătind ceva. Ce faci?“ „Pâine – pane. Ultimul lucru pe care doresc să îl fac în viaţa ta este să-ţi arăt cum se face aceasta.“ A tăiat două bucăţi cu cuţitul său de buzunar şi mi-a întins mie una. Mai simt şi acum când scriu savoarea ei…gustul de rumeguş şi de pastă vechi de lipit, încălzită în ulei. „Ce crezi?“ a spus el. „Don…“ „Răzbunarea fantomelor,“ a zâmbit el către mine. „Am făcut-o cu mortar.“ A pus partea sa la loc în tigaie. „Pentru a-ţi reaminti, dacă vreodată doreşti să pui pe cineva să înveţe, fă-o cu cunoaşterea ta şi nu cu astfel de pâine, în regulă?“ „Nu! Iubeşte-mă, iubeşte-mi pâinea-pane. Este o materie a vieţii, Don!“ „Foarte bine. Dar îţi garantez, prima ta masă, cu oricine, va fi şi ultima, dacă îi vei hrăni cu aşa ceva.“ Am râs şi rămas tăcuţi, şi eu l-am privit în tăcere. 71

„Don, eşti în regulă, nu-i aşa?“ „Te aşteptai să fiu mort? Ei haide, Richard.“ „Şi acesta nu este un vis? Nu voi uita că te-am văzut acum?“ „Nu. Acesta este un vis. Este un spaţiu–timp diferit şi orice spaţiu-timp diferit este un vis pentru un pământean cu mintea normală, aşa cum vei fi şi tu încă un timp. Dar ţi-l vei minti, şi aceasta îţi va schimba gândirea şi viaţa.“ „Te voi vedea din nou? Te vei întoarce?“ „Nu cred. Vreau să merg dincolo de timp şi spaţiu… de fapt sunt deja acolo. Dar există această legătură între noi, între tine şi mine şi alţii din familia noastră. Tu ai fost oprit de anumite probleme, menţine-le în minte şi du-te să te culci. Ne vom întâlni mai târziu aici lângă avioane şi vom discuta despre ele, dacă doreşti.“ „Don…“ „Ce?“ „De ce acea împuşcătură? De ce s-a întâmplat? Nu văd nici un fel de putere şi glorie în a fi omorât de o împuşcătură.“ S-a aşezat jos în iarbă sub aripă. „Deoarece nu eram un Mesia de primă pagină, Richard, şi nu trebuia să dovedesc nimănui nimic. Şi atât timp cât ai nevoie de practică pentru a nu fi frustrat de aparenţe, şi întristat de ele,“ a adăugat el subliniind, „poţi să utilizezi anumite aparenţe glorioase pentru antrenamentul tău. Şi acesta va fi distractiv şi pentru mine de asemeni. A muri este ca şi cum te-ai scufunda într-un lac adânc într-o zi fierbinte. Există şocul acelei bruşte schimbări reci, durerea lui pentru o secundă, şi apoi acceptarea este ca şi cum ai înota în realitate. Dar după atât de multe dăţi, chiar şi şocul dispare.“ După un lung moment s-a ridicat. „Doar puţini oameni sunt interesaţi de ceea ce ai să le spui, dar nu este nici o problemă. Nu poţi aprecia calitatea unui Maestru prin mărimea mulţimilor de oameni pe care le atrage, adu-ţi aminte.“ „Don, voi încerca, îţi promit. Dar voi fugi pentru totdeauna imediat ce acest lucru va înceta să mă mai distreze.“ Nimeni nu a atins Travel Air-ul, dar elicea sa s-a învârtit, motorul său a răspândit un fum rece albăstrui, şi zgomotele sale au umplut pajiştea. … „Promisiune acceptată, dar…“ şi el s-a uitat la mine şi a zâmbit ca şi cum nu mar fi înţeles. „Acceptă, dar ce? Vorbeşte. În cuvinte. Spune-mi. Ce nu este în regulă?“ „Ţie nu-ţi plac mulţimile,“ a spus el. „Nu mă certa, acum. Îmi place să vorbesc şi să susţin ideile, dar idolatrizarea prin care treci, şi dependenţa… am încredere că nu mă vei întreba…am fugit deja…“ 72

„Poate că sunt doar năucit, Richard, şi poate că eu nu văd ceva evident pe care tu îl vezi foarte bine, şi dacă nu îl voi vedea, te rog să îmi spui, dar ce este rău în a scrie toate acestea pe hârtie? Există vreo regulă prin care un Mesia nu poate scrie ceea ce gândeşte el că este adevărat, lucrurile care I-au făcut plăcere, metodele care au fost eficiente pentru el? Şi atunci poate că dacă oamenilor nu le place ceea ce el spune, în loc de a-l împuşca, ar putea să-I ardă cărţile, împrăştiind cenuşa cu un băţ? Şi dacă vor face astfel, vor putea să citească cărţile altădată, sau să le scrie pe o uşă de congelator, sau să se joace cu orice idei ar avea sens pentru ei? Este ceva rău în a scrie? Dar poate că eu sunt doar orb.“ „Într-o carte?“ „De ce nu?“ „Ştii cât de multă muncă…? Am promis să nu mai scriu niciodată vreun cuvânt în viaţa mea!“ „Oh. Îmi pare rău,“ a spus el. „Asta este. Nu am ştiut aceasta.“ A păşit pe aripa joasă a avionului, şi apoi în carlingă. „Bine. Ne vom mai vedea…Nu lăsa mulţimile să se apropie de tine. Eşti sigur că nu vrei să o scrii?“ „Niciodată,“ am spus eu. „Niciodată vreun alt cuvânt.“ A ridicat din umeri şi şi-a pus mânuşile de zbor şi odată cu el curentul ce se învârtea în jurul meu, până când m-am adăpostit sub aripa Fleet-ului cu ecourile visului încă în urechi. Eram singur, câmpul era la fel de tăcut ca zăpada unei toamne verzi căzând blând peste zorii zilei şi peste lume. ”Sa nu devii niciodata sclavul sau captivul niciunei persoane, substante ori situatii. Sa fii slujitor de bunavoie. Daruieste din toata inima. Astfel te feresti de ispita resentimentului, care se prinde in jurul inimii si stinge farmecul. Daruieste iubirii, fara sa te gandesti la rasplata sau la consecinte; sa ai doar motivatia placerii curate de a darui… si asta sa-ti fie rasplata.” Karma reprezinta totalitatea gandurilor, emotiilor si sentimentelor, vorbelor si faptelor pe care o persoana le-a acumulat in vietile anterioare. Legea karmei este legea universala a cauzei si efectului: orice actiune determina o reactiune, o energie de aceeasi calitate (pozitiva sau negativa) sau cum se spune “cum iti asterni, asa dormi”. Acest concept a fost preluat, in epoca moderna, din filozofiile orientale, desi a existat anterior si in cea crestina. Deci atunci cand intrebam de karma, aceasta reprezinta trecutul nostru, marea greseala a vietii anterioare, pe cand

73

sensul acestei vieti, destinul, ce avem de facut, care este “muntele de urcat”, se numeste dharma. Omul pe Pamant se compune din trup, suflet si spirit. Trupul se supune legilor ereditatii, nasterea si moartea il guverneaza. Sufletul se supune legilor karmei sau destinului, pe care insusi omul singur si l-a creat. Spiritul se supune legilor reincarnarii, a vietilor pamantesti repetate. Dumnezeu, Creatorul, in marinimia lui, a acordat omului mai multe vieti pentru a invata diferite lectii, considerand ca o singura existenta ar fi prea putin. Intr-una invatam sa reusim in viata, sa ne exprimam personalitatea; in alta invatam sa fim parinti, uneori suportand consecintele altor vieti in care am refuzat asta sau nu am fost responsabili fata de parintii sau copiii nostri; intr-o alta viata invatam sa iubim, ce inseamna sacrificiul pentru persoana draga şi uneori primim foarte putin in schimb, etc. Reintalnirile karmice sunt destul de frecvente: membrii de familie apropiati (parinti, parteneri de viata, frati/surori, copii), iubitul cel mai drag, prietena cea mai buna, profesorul care ne-a ghidat alegerea carierei sunt adesea suflete cu care ne-am mai intalnit si in alte vieti. Motivele reintalnirii sufletelor Acestea pot fi grupate in patru mari categorii: 1.Plata unor datorii – in vechile lor intalniri, pe parcursul lor, sufletele au acumulat datorii unele fata de altele. In univers, nimic nu ramane neplatit, totul tinde spre un echilibru, şi de aceea, sufletele care au „restante” isi reprogrameaza intalnirea pentru a se putea achita de ele. In aceasta situatie, unul are de platit o datorie, iar celalalt trebuie sa o primeasca. Aparent, cel de-al doilea ar fi in avantaj, dar nu e totdeauna asa. Un exemplu este acela in care, intr-un cuplu, unul se sacrifica, isi ofera toate dragostea, il sustine pe celalalt, dar acesta nu are nevoie, nu isi doreste asta si isi face partenerul sa sufere. Nu renunta la el(pentru ca, in subconstient, se simte legat de el), dar il raneste si ii face foarte dificila sau chiar imposibila platirea datoriei, incarcandu-se si el cu karma negativa. 2.Invatarea unei lectii – fiecare suflet a ramas „repetent” la una sau mai multe lectii de viata; uneori, chiar de mai multe ori la rand, la aceeasi lectie (asa cum este cazul celor care au Saturn retrograd in astrograma lor natala). La momentul reincarnarii, sufletul isi propune sa rezolve aceasta chestiune, dar pentru asta trebuie sa treaca prin

74

probele potrivite pentru a fi fortat sa faca asta. De aceea, trebuie sa-si caute acele suflete care il pot ajuta, prin propriul lor program de viata, sa treaca prin probele respective. In aceste reintalniri, unul este profesorul, celalalt elevul, dar sarcina poate sa nu fie usoara pentru nici unul din ei. Profesorul poate fi de tipul planetei Jupiter si prin blandete poate preda lectia, manifestand bunavointa, dar fermitate, fata de greselile elevului. Dar se poate ca profesorul sa se apropie de tipul lui Saturn, manifestandu-se foarte critic, cu severitate la orice abatere a elevului. 3.A continua ceva care s-a intrerupt, care nu s-a consumat – Cercul trebuie sa se inchida, in orice contact intre suflete. Daca doua suflete sau iubit foarte mult, dar nu au putut sa-si exprime iubirea, din cauze diferite (ratiuni sociale, familiale, obligatii morale sau chiar prin moartea unuia dintre ei), ele se vor reintalni pentru a continua ceea ce a ramas neterminat. De obicei, in aceasta situatie, unul din suflete sau chiar amandoua cad prada geloziei si posesivitatii, deoarece exista adanc incastrata in subconstientul lor, teama ca s-ar putea pierde din nou, unul de celalalt. Cel care a fost „parasit” in alta viata, poate fi tot timpul nelinistit ca situatia se poate repeta si in aceasta viata, desi partenerul actual nu-i ofera nici un motiv pentru aceasta temere. Aceste situatii se pot petrece nu numai in cadrul unor relatii romantice, ci si in cadrul celor intre parinte si copilul sau. Am intalnit astfel o mama extrem de posesiva fata de fiul ei, care prin atitudinea ei sufocanta a produs un mare rau acestuia, nelasand-l sa se dezvolte ca un barbat normal, deoarece intr-o viata anterioara, acesta fusese iubitul cu care nu a putut avea o relatie. 4.A ajuta, in mod dezinteresat, la evolutia altui suflet – Motivatia acestui tip de intalnire este iubirea fara margini a unui suflet pentru altul. Desi poate legea karmei nu il obliga la aceasta reintalnire si posibil nici la o noua reincarnare, sufletul mai evoluat spiritual se reincarneaza pentru a ajuta la evolutia celui mai putin evoluat. Uneori, aceasta reintalnire ia forme extrem de dureroase: poate fi copilul care se naste cu un handicap si care isi ajuta astfel un parinte sa evolueze prin suferinta; poate sa fie iubitul pierdut prin despartire sau chiar prin moarte, dar care ne-a modelat sufletul si mintea; poate sa fie omul care salveaza o viata, adesea pierzand-o pe a sa si datorita caruia cel salvat isi schimba cursul vietii.

75

Reintalnirile karmice pot fi pozitive sau negative, in functie de cum le simtim, dar absolut TOATE sunt necesare evolutiei noastre. Fiecare are mai multe ocazii de intalniri karmice pozitive sau negative si in vremurile noastre, această sansa se petrece chiar mai des decat in secolele trecute. Un element care indica regasirile karmice este acesta: in palma mainii voastre stangi, numarati liniile mici si verticale situate sub inelar(in chiromantie, aici este situat muntele Soarelui) si care coboara spre linia inimii(prima linie aproape orizontala, sub degete, traversand palma). Veti avea atatea intalniri karmice in viata cate linii verticale sunt: cea mai importanta este cea care atinge linia inimii. Cum recunoastem reintalnirea karmica? Posibilitatea de a avea reintalniri karmice este recunoscuta de catre un astrolog profesionist care studiaza cu atentie astrograma natala. Primul lucru la care se uita acesta este pozitia si aspectele pe care le face Venus, planeta iubirii. Venus reprezinta dragostea fizica, sentimentele, frumusetea, tandretea, emotiile, sociabilitatea si ca personaj individual amantul/iubita. In astrograma natala,Venus ofera informatii despre placerile senzoriale, despre relatiile spre care aspiram si modul in care ne manifestam afectivitatea. Semnul in care se afla Venus ne arata modul in care nativul traieste sentimentele, mai ales in dragoste, in casatorie, atitudinea fata de bani, valori sociale, estetice. In astrologia veche, Venus era considerata micul benefic si era un simbol al vietii sentimentale, al dragostei, al artei. Venus in aspect negativ, exprima de asemenea pasiunile neinfranate, vanitatea, depravarea si dezordinea. Deci, intr-o tema natala arata ceea ce ne place mai mult si ce fel de persoana ne atrage, ne fascineaza. In mitologie, Venus este copila lui Uranus, cel dintai barbat, personificarea cerului inalt si plin de stele, cel mai vechi dintre zei. Cronos sau Saturn la romani, fiul lui Uranus, se razvrateste contra tatalui sau si il mutileaza, din virilitatea acestuia aparand o spuma din care ia nastere Afrodita-Venus. Frumusetea ei, fiind incarnarea idealului feminin, va fascina Olimpul zeilor, care ii vor oferi dragostea, frumusetea si viata fericita care e impodobita de farmecul iubirii. Omul care iubeste si este iubit este cel mai bogat om din Univers. Planeta Venus guverneaza varsta omului cuprinsa intre 14 si 21 de ani, care corespunde pubertatii si primii iubiri, considerata cea mai pura si mai 76

nevinovata din toate pe care barbatul sau femeia le intalneste in viata. Planetele karmice sunt Saturn si Pluton, desi exista astrologi, care sutin ideea ca si Uranus si Neptun ar intra in aceasta categorie, gasind intr-o veselie reintalniri karmice in orice domeniu si orice astrograma. Saturn simbolizează bătrâneţea, responsabilitatea, probele la care ne supune destinul, încercările, pesimismul, dar şi pierderea, spolierea, nenorocul. În tema natală, Saturn reprezintă valorile timpului, ale răbdării, ale rezistenţei şi ale evoluţiei sigure şi lente. Simbolizează, de asemenea, locul unde e nevoie de siguranţă şi unde se caută o anumită rezervă. În concluzie, Saturn arată ce şi cât putem pierde. In astrograma natala, Saturn evidentiaza cele mai importante, dar in acelasi timp si cele mai grele teste ale acestei vieti. Saturn ne face sa ne confruntam cu multele blocaje pricinuite de greselile din vietile trecute si care in aceasta viata ne sunt puse in evidenta tocmai de incercarile cele mai crancene. Pe de alta parte, Saturn determina fiinta umana sa se confrunte cu propriile greseli si limitari, dar ii confera si modalitatea cea mai eficienta de ardere karmica. In fiinta umana, Saturn aduce maturitate, responsabilitate, disciplineaza omul punandu-l in situatii in care este nevoit sa utilizeze adevaratele lui potentialitati. Cronos-Saturn ocupa locul lui Uranus, dupa detronarea atat de cruda a tatalui sau si se casatoreste cu Rhea, dar dupa aparitia unui mare numar de descendenti (Jupiter, Pluton, Neptun, zeitele Junona, Vesta, Ceres) cade si el sub blestemul tatalui si sub loviturile fiului sau, Jupiter, ca o dovada ca istoria se repeta si raul pe care-l facem astazi se va intoarce in viata noastra, numai ca atunci noi vom fi cei care il vom suporta. In astrologia relationala, Saturn indica lectiile karmice pe care le avem de trait impreuna cu altcineva. El mai este numit si „generalul karmei”, fiind simbolul disciplinei si autocontrolului. Un Saturn puternic in astrograma natala ne face sa simtim o nevoie interioara de ordine si disciplina. Un Saturn slab si prost aspectat, ne face sa ne confruntam cu blocaje si constrangeri venite din exterior si care ne forteaza, cu atat mai dur cu cat ne opunem, sa ne ordonam si sa ne disciplinam. Saturn este asociat frecvent, in tarot, cu arcana majora numarul XIII (Moartea), sau cu Tatal, Creatorul, Dumnezeul, cel cu drept de creatie, cel care hotaraste cand si cat vietuim pe acest pamant.

77

Pluton este planeta mortii si a renasterii, un alter ego al planetei Marte, dar mai puternic, mai subtil, fiind o forta interioara, ascunsa si de aceea, mult mai greu de stapanit. Cine are, in astrograma natala, o planeta individuala(Soarele, Luna, Mercur, Venus sau Marte) sau Ascendentul in aspect cu Pluton si mai ales in conjunctie, va cunoaste procese de distrugere si de regenerare in domeniul reprezentat de planeta respectiva. În primul rând, Pluton reprezinta extremele, o forta imensa care sta ascunsa, incatusata doar aparent si care atunci cand izbucneste, matura tot ce este invechit, perimat. Hades, la romani Pluton, se confunda cu adancimile pamantului cu zgomote surde, amenintatoare, cu fatalitatea atasata de actele pe care el le dezaproba. In mitologie, apare ca fiul cel mai mic al lui Saturn si fratele lui Jupiter si Neptun. Dupa victoria impotriva titanilor, tragerea la sorti i-a acordat treimea de lume cea mai trista, imperiul mortii. Pluton semnifica aptitudinile si calitatile in care actioneaza principiul de eruptie ucigatoare (variatia FOCULUI, de cutremur devastator(variatia PAMANTULUI), de potop nemilos (variatia APEI), de taifun pustiitor(variatia AERULUI). Pluton este asociat, in tarot, cu arcana majora numarul XV(Diavolul, cealalta forta universala, care distruge, care simbolizeaza instinctul, animalicul, dar este prezenta, in tot si toate. A nega latura noastra intunecata, dorinta de distrugere si a incerca sa o extirpam in totalitate este un lucru imposibil si sortit esecului. A o intelege si a o controla, a-i da un sens creator, este insa ceea ce putem si avem datoria sa facem. Deci, cei care au aspecte intre Venus, pe de o parte, si Saturn sau Pluton, pe de alta parte, in astrograma lor natala, sunt primii candidati la a avea cel putin o reintalnire karmica sau predestinata. De asemenea, aspectele intre planetele astrogramelor celor doi, care implica aceste combinatii reprezinta un argument pozitiv. O sa va dau insa si 10 repere pe care trebuie sa le aveti in vedere pentru a aprecia faptul ca relatia dvs este una karmica pozitiva. • Aveti o senzatie de fericire si multumire numai prin faptul ca va aflati in preajma acelei persoane; chiar daca nu vorbiti sau nu aveti vreun contact fizic • Spuneti si faceti lucruri care, in general, nu va caracterizeaza, dar stiti ca ii fac placere acelei persoane si nu asteptati nimic in schimb • Simtiti instinctiv starile de spirit ale celuilalt fara sa vi se spuna si fara

78

dovezi palpabile • Aveti un sentiment de pace si liniste atat in prezenta persoanei respective, cat si atunci cand va ganditi la ea • Aveti un sentiment profund ca v-ati mai cunoscut si ca anumite scene care se petrec acum parca au mai fost candva • Nu doriti sa se schimbe nimic in infatisarea si comportamentul persoanei respective (o considerati perfecta asa cum este) • Atractia dintre dvs si el/ea a fost instantanee si prima impresie a fost foarte puternica, chiar daca asta realizati mai tarziu • Puteti avea o viata sexuala minunata, dar faptul ca pentru o perioada mai lunga nu faceti sex nu afecteaza in nici un fel relatia • Exista o legatura telepatica: anticipati anumite discutii sau stari de spirit ale persoanei si veniti in intampinarea lor • Vi se confirma de catre un astrolog specializat in astrologia relatiilor ca exista o puternica legatura karmica intre dvs si partener/a Daca si cealalta persoana percepe in acelasi fel relatia si puteti bifa cel putin 7 din aceste puncte, aveti toate sansele sa traiti un miracol si anume reintalnirea cu un suflet-pereche. “ Viata este un circ cu trei inele si cheia este sa nu te lasi distras de evenimentele din jurul tau. Focalizarea constanta si dorinta de a cauta un adevar mai inalt va va departa constiinta de anxietate si ii va insufla pace. Refuzati sa va lasati distrasi sau infranti. Folositi-va corect perseverenta, concentrandu-va doar asupra a ceea ce este bun – in acest fel, veti depasi intr-adevar raul in toate sensurile cuvantului. Permiteti-mi sa va arat unele cai pentru a ajunge la dimensiunile superioare, in care pacea este accesibila tuturor. Deasupra zgomotului acestui plan terestru, vom atinge impreuna Nirvana, fiecare separat si totusi alaturi unul de altul. Speranta cea mai sfanta este sa invatam pacea prin autorealizare.” Energia negativa se poate manifesta in multe feluri, de la boli si accidente, pana la obiceiuri adanc inradacinate, care va impiedica sa va intelegeti bine cu ceilalti. Aceasta negativitate este inregistrata in aura, respectiv in campul energetic care inconjoara campul fizic. Aura reflecta gandurile si sentimentele pozitive, dar si sentimentele de manie, ura, gelozie sau frustare. Ea include vibratii pe care le adunati de la cei din jur, precum si propria karma cumulata si inregistari din vietile trecute. Asa se face ca ati putea purta cu dumneavoastra ziua intreaga un

79

sentiment de manie pe care vi l-a trezit un sofer uricios de taxi sau propria nemultumire la micul dejun cu sotul sau sotia. Sau, ati putea fi nefericiti deoacere carati povara unor experiente traumatice, fie din actualitate, fie dintr-o viata trecuta. Aceasta energie negativa se solidifica si se aduna in jurul dumneavoastra si va poate ingreuna considerabil, la fel ca o pereche de galosi din ciment. Insa nu va acopera doar picioarele. Negativitatea aceasta se aseamna cu un vartej de energie de forma unei tobe, care va imprejmuieste corpul de la talie in jos. Eu ii spun centura electronica. Psihologii o numesc subconstient si inconstient. Acumularea de enegie negativa va poate frana obtinerea succesului in viata. Într-o lume în care omul priveşte cu mult interes lucrarea materială în detrimentul celei spirituale, acordând mai tot timpul intereselor corpului fizic ce sunt trecătoare, este destul de greu să gândeşti că într-o zi oamenii vor fi din ce în ce mai plini de credinţă. Până când Pământul va deveni o planetă sacră, mai avem cu toţii mult de învăţat. În primul rând, va trebui să ne însuşim respectul faţă de sine şi faţă de alţii şi de aici putem înşirui o multitudine de calităţi şi virtuţi. Fie ca toti sa aiba parte de bunastare, pace, implinire si liniste, fericire si prosperitate. Ce se intampla dupa moartea noastra Deci, in primul stadiu al “mortii”, imi dau seama ca nu mai sunt corpul meu. In al doilea stadiu al “mortii”, voi trece prin orice mi-am imaginat sau am decis ca se va petrece cand “mor”. Iar in al treilea stadiu? Vrei sa-l descrii si pe acesta acum pentru mine? Ce va fi cu mine atunci? Te vei uni cu Esenta si vei incepe sa experimentezi Realitatea Suprema, in Centrul Fiintei Tale. Adica, pe Dumnezeu? Poti numi Realitatea Suprema, sau oricum doresti. Unii oameni o numesc Esenta. Altii o numesc Allah. Altii o numesc Totul. Nu conteaza cum o numesti, este acelasi lucru. Si daca aceasta este exact ceea ce am crezut intotdeauna ca s-ar intampla?

80

Cum adica, este exact ceea ce este ceea ce ai crezut intotdeauna ca s-ar intampla? Ce ar fi daca, exact ceea ce am crezut intodeauna ca s-ar intampla imediat dupa moartea mea, ar fi ca m-as scufunda in Dumnezeu? Aceasta nu s-ar experimenta in al doilea stadiu al mortii? Da, IDEEA ta despre asta s-ar experimenta in al doilea stadiu al mortii. Aceasta din cauza ca, in al doilea stadiu al mortii, tu inca mai operezi din minte. Ar fi o experienta atat de placuta si minunata, pe cat ai putea sa o faci sa fie in imaginatia ta. Dar apoi in stadiul final al mortii ai avea experienta asa cum este de fapt, nu asa cum ti-ai imaginat tu ca ar fi. Dar ai dreptatate. Incepi sa intelegi. Daca ceea ce ai crezut intotdeauna ca se intampla este ca, imediat dupa moarte, vei fi Acasa cu Dumnezeu – vei fi. Aceasta este cea mai inalta speranta a lumii si e adevarata. Mama mea nu a sperat; ea a stiut. Mama mea a stiut ca se va intalni cu toti ingerii si ca se intorcea Acasa. Si exact aceasta a si exeprimentat. Apoi a trecut in urmatorul stadiu al vietii si imaginatia ei s-a transformat intr-o realitate inca si mai vasta. A experimentat prezenta lui Dumnezeu? Tu ai fost acolo sa o intampini? Iti spun ca Eu sunt acolo ca sa intampin pe oricine. Este imposibil sa mori fara Dumnezeu. Voi fi intotdeauna acolo. Va voi imbratisa, va voi mangaia si va voi asigura ca sunteti perfecti exact asa cum sunteti si perfect pregatiti sa intrati in Impratia Cerurilor. Apoi, va voi intoarce inapoi la sufletele celor dragi voua si la ingeri, care va vor ghida pe restul drumului, ducandu-va in taramul spiritual…sau ceea ce ati numi “adevaratul” rai, in locul celui imaginat de voi. Acolo veti face munca pe care ati venit sa o faceti. Trebuie sa “muncesc” in rai? Nu-ti face griji. Va fi ca o joaca. Te vei juca in Gradinile Zeilor. Va fi cu adevarat “rai”. Folosesc cuvantul “munca”, in sensul de a “implini ce ti-ai propus sa faci”. Si ce este ceea ce “imi voi propune sa fac” in rai? Cand vom ajunge la explorarea taramului spiritual ne vom

81

ocupa si de asta. Dar sa stii ca nu vei pleca de langa mine, pana ce nu-ti voi fi adresat Sfanta Intrebare, iar tu imi vei fi raspuns. Sfanta Intrebare? Da. Dar asa vrea sa-ti spun desprea asta mai tarziu. Aceasta ar putea fi cea mai importanta parte a conversatiei noastre si vreau sa pun intai niste caramizi la locul lor. Bine…dar acum sunt doua lucruri despre care ai spus ca sunt destul de importante si le-ai amanat pentru mai tarziu. Mai devreme ai spus ca aveai un raspuns la o intrebare – raspuns care ar putea sa ma socheze. Ai zis ca vrei sa pui “bazele” pentru el. Acum imi spui ca imi vei revela care este “Sfanta Intrebare”, dar numai dupa ce “pui niste caramizi la locul lor”. Deci chiar mai intrigat pana aici. Pai, moartea ne intriga. E fascinanta si uluitoare si absolut minunata. Deci, daca Dumnezeu a fost acolo sa o intampine pe mama, spune-mi cum arata Dumnezeu? Vreu sa spun cand Te voi intalni, voi putea sa Te recunosc? Cum vrei tu sa arat? Pot sa Te fac sa arati oricum as vrea? Da. Ca in cazul tuturor lucrurilor, vei avea orice alegi. Da, da si din nou da. Daca tu alegi ca Eu sa arat ca Moise, voi arata ca Moise. Daca te astepti sa arat ca Iisus, voi arata ca Iisus. Daca iti doresti sa arat ca Mohamed, voi arata ca Mohamed. Voi lua orice forma la care te astepti sau care te va face sa te simti confortabil in Prezenta Mea. Si daca nu am nici o idee despre cum arata Dumnezeu? Atunci voi fi un sentiment. Va fi cel mai minunat sentiment pe care l-ai avut vreodata. Va fi ca si cum ai scufundat intr-o baie de lumina calda, ca si cum ai fi imbratisat de iubire. Sau te poti simti ca si cum ai fi infasurat intr-un cocon, sau suspendat intr-un recipient stralucitor, usor, de absoluta si neconditionata acceptare. Ai experimenta acelasi sentiment daca as aparea pentru tine, mai intai intr-o forma fizica. Pana la urma, acea forma se va topi intr-un sentiment, iar tu nu vei mai avea niciodata nevoie sa ma vezi in vreo forma, sau cu un anumit contur, oricare ar fi acelea. Totusi, aminteste-ti ce am spus. Este imposibil sa mori fara Dumnezeu, dar nu e imposibil sa crezi ca asa se intampla. Poti

82

crede orice doresti, in stadiul doi al mortii. Astfel ca energia Esentei Mele Pure te poate inconjura, iar tu poti alege sa o ignori, sa-i minimizezi experienta, sa o numesti halucinatie sau sa O desconsideri total. N-as face niciodata asta. De ce as face asa ceva? Ai facut-o de multe ori in cursul vietii tale. Ce te face sa crezi ca nu ai putea-o face dupa moarte? Pentru ca as stii mai bine. Sper ca dupa ce mor, voi stii mai bine. Pe langa asta, dupa ce mor, vei face in asa fel incat sa-mi fie clar ca Tu esti Dumnezeu, ca sunt iubit, si ca aceasta experienta prin care trec inseamna Tu care ma primesti Acasa. Asculta-Ma. Moartea este un moment de creatie. In momentul a ceea tu numesti “moarte”, are loc o adaptare energetica care acordeaza fin energia cu care tu intri in acel moment, producand un efect de duplicare in lumea ne-fizica in care tocmai ai intrat, astfel incat tu sa poti continua sa ai experienta pe care ti-ai creat-o, chiar si cand treci intr-un alt taram. (Acelasi proces apare la nastere, doar ca in sens invers. Cand te nasti, energia pe care ai adu Aminteste-ti ca am spus mai devreme: moartea este o poarta, iar energia cu care pasesti prin acea poarta determina ce e de partea cealalta. Poti re-crea ceva nou in orice moment alegi sa o faci (exact asa cum poti si in viata), doar ca vei gasi acolo, initial, ceea ce te astepti sa gasesti. Daca nu crezi in Dumnezeu si intri in moarte fara sa crezi in El, Dumnezeu tot va fi acolo, dar tu nu-L vei experimenta – nu mai mult decat o faci in viata. Pentru a experimenta ca Dumnezeu este prezent, trebuie sa stii ca Dumnezeu este prezent. Daca privesti o floare si stii ca Dumnezeu este acolo, Il vei vedea acolo pe Dumnezeu. Altfel, nu vei vedea nimic mai mult decat o floare. Ai putea vedea chiar o buruiana. Daca privesti in ochii altuia – si stii ca Dumnezeu este acolo – Il vei vedea pe Dumnezeu acolo. Altfel, nu vei vedea decat o alta fiinta umana. Ai putea chiar sa vezi un raufacator. Daca privesti in proprii tai ochi intr-o oglinda si stii ca Dumnezeu este acolo, Il vei vedea pe Dumnezeu acolo. Altfel, nu vei vedea nimic altceva decat o persoana care incearca sa

83

ghiceasca cine e acolo. Ai putea sa vezi chiar o persoana care nu are raspunsul la aceasta intrebare. Vrei sa spui ca Dumnezeu nu ma salveaza din propria mea neconoastere? Dumnezeu te “salveaza” in fiecare zi din propria ta necunoastere. Stii asta? Banuiesc. Da? Pai, uneori. E la fel si imediat dupa moarte. Uneori oamenii o stiu, alteori nu. Si ti se va face tie, dupa credinta ta. Baiete, ce mesaj! Cu siguranta ma asteptam la mai mult de atat. Ma asteptam sa-mi spui ca prezenta lui Dumnezeu in Viata de Apoi va actiona ca o “suprapunere”, stergand toate credintele obstructive si umpland momentul cu Glorie Absoluta. Dumnezeu va umple momentul cu Glorie Absoluta, pentru ca nu e nimic mai glorios decat Actul de Pura Creatie, iar Dumnezeu iti va permite sa creezi, in momentul mortii tale, orice experienta doresti. Aceasta se petrece in stadiul doi al mortii. In stadiul trei, vei ajunga sa cunosti un Adevar, mai mare despre tine – si atunci iti vei aminti din nou cum sa-l creezi. Pentru ca tu esti o parte din Dumnezeul despre care vorbesti aici. Totusi, si daca vei continua sa-ti imaginezi ca nu esti, tot poti sa creezi orice experinta iti doresti. Si astfel, intelege ca prima experinta dupa moarte este ceva ce tu creezi aici si acum, si vei continua sa creezi atunci si acolo, prin ceea ce gandesti despre aceasta si prin ceea ce speri. “Speranta” joaca un rol aici? Aminteste-ti ce ti-am spus inainte. Daca speri ca va veni cineva sa te ajute, vei fi inconjurat de cei dragi si de ingeri. Daca speri ca-l vei intalni pe Mohamed, Mohamed te va ghida. Daca speri ca Iisus va fi acolo, Iisus va fi acolo. Sau Krishna. Sau Buddha. Sau pur si simplu Esenta Iubirii Pure. Speranta joaca un rol minunat in “moarte” si in “viata”. (Ele sunt acelasi lucru, bineinteles.) niciodata sa nu renunti la speranta. Niciodata. Speranta este o afirmare a celei mai inalte dorinte pe care o ai. Este anuntul celui mai mare vis al tau. Speranta este un gand, devenit Divin.

84

O ce afirmatie superba! Speranta este gand, devenit Divin. Ce afirmatie perfect de minunata! De vreme ce-ti place aceasta afirmatie atat de mult, iata acea “ Formula de 100 de cuvinte, pentru Tot ce inseamna Viata” pe care ti-am promis-o. A, da, una dintre promisiunile tale amanate! Speranta e poarta spre credinta, credinta e poarta spre cunoastere, cunoasterea e poarta spre creatie, iar creatia e poarta spre existenta. Experienta e poarta spre expresie, expresia e poarta spre devenire, devenirea e activitatea a tot ce inseamna Viata si singura functie a lui Dumnezeu. Ceea ce speri, pana la urma vei crede; ceea ce crezi, pana la urma vei stii; ceea ce stii, pana la urma vei crea; creea ce creezi, pana la urma vei experimenta; ceea ce experimentezi, pana la urma vei exprima; ceea ce exprimi, pana la urma vei deveni. Aceasta este formula pentru tot ce inseamna viata. Este atat de simplu. s-o cu tine din planul spiritual se transforma in materie, prin acest proces de acordare energetica, producand un efect de duplicare in lumea fizica in care tocami ai intrat.) Oul Erai in drum spre casa cand ai murit. A fost un accident de masina. Nimic remarcabil in mod special dar, cu toate acestea, fatal. Ai lasat in urma ta o sotie si doi copii. A fost o moarte fara dureri. Echipa de resuscitare a facut tot posibilul pentru a te salva, dar fara efect. Corpul tau era atat de cumplit sfaramat incat a fost mai bine ca ai plecat, crede-ma. Si atunci m-ai intalnit pe mine. „Ce… ce s-a intamplat?” m-ai intrebat. „Unde sunt?” „Ai murit”, ti-am spus, in mod direct. Nu avea rost sa mai lungim vorba. „A fost un… un camion si derapa…” „Da”, am spus eu „Eu… eu am murit?” „Da. Dar sa nu-ti para rau de asta. Fiecare moare”, am spus eu. Tu te-ai uitat in jur. Era neantul. Doar tu si cu mine. „Ce este locul

85

acesta?” ai intrebat tu. „ Este aceasta lumea de dincolo de viata?” „Mai mult sau mai putin”, am spus eu. „Tu esti Dumnezeu?” ai intrebat tu. „Da”, am replicat eu. „Eu sunt Dumnezeu.” „Copiii mei… sotia mea”, ai spus tu „Ce este cu ei?” „Vor fi in regula?” „Asta e ceea ce imi place sa vad”, am spus eu. „Tu abea ai murit si principala ta grija este pentru familia ta. Este esenta buna aici.” Tu te-ai uitat la mine cu fascinatie. Pentru tine, eu nu aratam ca Dumnezeu. Eu aratam doar ca un om. Sau posibil ca o femeie. Poate o vaga figura autoritara. Mai mult ca un profesor de gramatica decat atotputernicul. „Nu-ti face griji”, am spus eu. „Ei vor fi bine. Copiii tai isi vor aminti de tine ca fiind perfect din toate punctele de vedere. Ei nu au avut timp sa te dispretuiasca. Sotia ta va plange in exterior, dar in secret va fi eliberata. Sa fim cinstiti, casnicia ta se distrugea. Daca aceasta este o consolare, ea se va simti foarte vinovata pentru ca are aceasta stare de eliberare. „Oh”, ai spus tu. „Deci ce se intampla acum? Ma duc in rai sau in iad sau cam asa ceva?” „Nici una nici alta”, am spus eu. „Te vei reincarna.” „Ah”, ai spus tu. „Deci Hindusii aveau dreptate” „Toate religiile au drepta in felul lor”, am spus eu. „Plimba-te cu mine.” M-ai urmat in timp ce paseam prin vid. „Unde mergem?” „Nicaieri in mod special”, am spus eu. „Doar ca e bine sa ne plimbam in timp ce vorbim”. „”Deci care este scopul, atunci?” ai intrebat tu. „Cand renasc, voi fi doar o tablita goala, corect? Un copil. Asa ca toate experiente mele si tot ce am facut in aceasta viata nu o sa mai conteze.” „Nu-i chiar asa!” am spus eu. „Tu ai in tine toate cunostintele si experientele tuturor vietilor anterioare. Doar ca nu ti le reamintesti acum.” M-am oprit din mers si te-am luat de dupa umeri. „Sufletul tau este mult mai magnific, frumos si gigantic decat ti-ai putea imagina. O minte umana poate contine doar o fractiune minuscula din ceea ce esti. Este ca si cum ti-ai baga degetul intr-un pahar cu apa sa vezi daca este rece sau calda. Tu pui o parte minuscula a sinelui tau intr-un vas, iar cand o scoti

86

din nou, ai castigat toate experientele pe care ea le-a avut. Ai fost intr-un om in ultimii 48 de ani, deci inca nu te-ai intins si nu ai simtit restul constiintei tale imense. Daca am zabovi pe-aici suficient de mult, ai incepe sa iti reamintesti totul. Insa nu are rost sa faci asta intre vieti.” „Si de cate ori am fost reincarnat?” „De multe ori. De o sumedenie de ori. Si intr-o multime de vieti diferite.” Am spus eu. „De data aceasta vei fi o taranca chinezain 540 DC.” „Stai, cum?” te-ai balbait tu. „Ma trimiti inapoi in timp?” „Pai, cred ca da, tehnic vorbind. Timpul, asa cum il stii tu, exista doar in universul tau. Lucrurile sunt diferite acolo de unde vin eu. „ Tu de unde vii?” ai spus tu. „Oh sigur”, am explicat eu. „Eu vin de undeva. Din alta parte. Si acolo sunt altii ca mine. Stiu ca vei dori sa stii cum este acolo, insa sincer nu ai intelege.” „Oh”, ai spus putin dezamagit. „Dar, stai. Daca ma reincarnez in alte locuri in timp, as putea interactiona cu mine la un moment dat.” „Desigur. Se intampla tot timpul. Si cu ambele vieti constiente doar de propria existenta nici macar nu stii ca se intampla.” „Si care este rostul la toate astea?” „Sincer?” am intrebat eu. „Sincer? Ma intrebi care este sensul vietii? Nu e putin cam stereotipic? „Pai, este o intrebare rezonabila”, ai staruit tu. Te-am privit in ochi. „Sensul vietii, scopul pentru care am creat acest univers, este pentru ca tu sa te maturizezi.” „Vrei sa spui omenirea? Vrei ca noi sa ne maturizam?” „Nu, doar tu. Eu am facut tot acest univers pentru tine. Cu fiecare viata noua tu cresti si te maturizezi si devii un intelect mai larg si mai maret.” „Doar eu? Dar toti ceilalti?” „Nu exista altcineva”, am spus eu. „In acest univers existi doar tu si eu.” M-ai privit cu indiferenta. „Dar toti oamenii de pe pamant…” „Toti tu. Diferite incarnari ale tale.” „Stai. Eu sunt toti!?” „Acum intelegi”, am spus eu, cu o palma de felicitare pe spate. „Eu sunt fiecare fiinta umana care a trait vre-odata?” „Sau care va trai vre-odata, da.” „Eu sunt Abraham Lincoln?”

87

„Si esti John Wilkes Booth, de asemeni.” am adaugat eu. „Eu sunt Hilter?” ai spus tu ingrozit. „Si esti milioanele pe care el le-a ucis.” „Eu sunt Iisus?” „Si esti fiecare care l-a urmat.” Ai tacut. „De cate ori ai victimizat pe cineva”, am spus eu, „te-ai victimizat pe tine insuti. Fiecare act de bunatate pe care l-ai facut ti l-ai facut tie insuti. Fiecare moment fericit sau trist experimentat vre-odata de orice om a fost, sau va fi, experimentat de tine.” Te-ai gandit mult timp. „De ce?” m-ai intrebat. „De ce faci toate astea?” „Pentru ca intr-o zi, tu vei deveni ca mine. Pentru ca asta esti. Esti unul ca mine. Esti copilul meu.” „Oau”, ai spus neincrezator. „vrei sa spui ca sunt un Dumnezeu?” „Nu. Nu inca. Esti un fetus. Inca mai cresti. Odata ce vei fi trait fiece viata umana prin toate timpurile, vei fi suficient de mare pentru a te naste.” „Deci tot universul”, ai spus tu, „este doar…” „Un ou.” Am raspuns eu. „Acum este timpul ca tu sa mergi mai departe in noua ta viata.” Si te-am trimis pe drumul tau. Crimă şi pedeapsă

Dacă gândurile ar putea ucide, câţi dintre voi ar mai fi în viaţă? Vreau să-ţi reamintesc: „Sămânţa tuturor faptelor se găseşte în gândurile tale.” Dacă gândeşti: „Nu pot să-l sufăr pe cutare”, de fapt îl ataci. Ceea ce începe ca gând, repede ajunge vorbă. Calomniind această persoană în faţa altora sau uneltind împotriva ei, o ataci. Ceea ce devine vorbă, repede devine faptă. Dacă vorbele tale îi incită pe alţii care te sprijină atunci când ataci, s-ar putea să consideri că a-l bate sau a-l omorî pe celălalt este un gest justificat. Societatea spune: „Numai faptele fizice sunt condamnabile. Atacurile verbale sunt regretabile, dar inevitabile. Şi nimeni nu ar fi atât de nebun

88

să-i ceară altuia socoteală pentru gândurile sale.” Şi, astfel, fapta criminală ţi se pare scandaloasă, dar gândul criminal ţi se pare de acceptat. Cu toţii l-aţi avut. Eşti scandalizat de actul de viol sau de abuz sexual, dar gândul la el nu te deranjează în mod deosebit. Îţi cer să-ţi aminteşti că tot ceea ce gândeşti despre o altă persoană, tot ceea ce îi spui sau îi faci îţi arată ceea ce gândeşti despre tine însuţi. Un gând negativ despre altcineva îţi demonstrează cum te vezi tu pe tine însuţi. Bârfa sau înjurătura arată propriile tale sentimente de ruşi-ne şi respingere emoţională. Iar violenţa fizică îndreptată împotriva al-tuia nu arată decât propriul tău impuls de sinucidere. Ăsta nu-i un mister. Numai cel care suferă îi loveşte pe alţii. Şi, te întreb, câţi dintre voi nu suferiţi? Câţi dintre voi nu-i loviţi pe alţii, întrun fel sau altul? Diferenţa dintre tine şi cel care violează şi ucide nu este atât de mare precum crezi. Nu spun asta ca să te fac să te simţi prost. Ţi-o spun ca să te ajut să te trezeşti la responsabilitatea ta faţă de aproapele tău. Dacă te poţi ierta pentru gândurile tale de răzbunare, de ce nu poţi ierta bărbatul sau femeia care acţionează din răzbunare? Această persoană doar transpune în faptă lucrul la care tu te-ai gândit. Eu nu justific actul de răzbunare. Nu pot justifica nici un fel de atac şi nici nu sugerez ca tu să o faci. Pur şi simplu, te întreb: de ce îl alungi pe acest om din inima ta? Poate că el este şi mai înfometat de iubire şi de iertare decât tine! Le vei refuza? Aproapelui tău i s-a făcut foarte mult rău. A crescut fără tată. A fost dependent de droguri de când avea nouă ani şi a trăit într-un mediu unde niciodată nu s-a simţit în siguranţă. Nu simţi nici un fel de compasiune pentru băieţelul rănit din bărbatul care comite crima? Crezi că ai face altceva dacă ai fi în pielea lui? Fii cinstit, prietene, iar în această atitudine de om cinstit vei găsi compasiunea – dacă nu pentru bărbat, atunci pentru băieţelul care a devenit bărbat. Şi îţi voi spune chiar acum că nu bărbatul e cu degetul pe trăgaci, ci băieţelul. El este cel copleşit şi înfricoşat. Micuţul este cel care nu se simte iubit şi acceptat. Băieţelul rănit este cel ce loveşte, nu bărbatul. Prieteni ai mei, bărbatul nu există. Există numai băieţelul. Nu vă lăsaţi păcăliţi de faţa mânioasă şi dispreţuitoare a bărbatului. Dedesubtul acelei faţade dure se află o durere şi o judecare de sine copleşitoare. Sub masca bărbăţiei rău stăpânite şi a mâniei cumplite este băieţelul

89

care nu crede că merită să fie iubit. Dacă nu-l poţi îmbrăţişa pe băieţelul din el, cum l-ai putea îmbrăţişa pe băieţelul sau pe fetiţa din tine? Căci frica lui şi a ta nu sunt deloc diferite. Hai, mai întâi, să scoatem masca ta de superioritate morală. Şi, apoi, lasă băieţelul sau fetiţa din tine să-l privească pe băieţelul din el. Iată unde începe iubirea şi acceptarea. Iată unde îşi are rădăcinile iertarea. Criminalii sunt un grup de paria în societatea voastră. Nu vreţi să vă uitaţi la vieţile lor. Nu vreţi să auziţi de durerea lor. Vreţi să-i ascundeţi undeva unde nu trebuie să aveţi de-a face cu ei. La fel faceţi cu cei bătrâni, cu cei bolnavi mintal, cu cei lipsiţi de adăpost şi aşa mai departe. Vezi tu, prietene al meu, tu nu doreşti să-ţi asumi responsabilitatea de a-ţi iubi aproapele. Dar, fără să-l iubeşti, nu poţi învăţa să te iubeşti şi să te accepţi pe tine însuţi. Aproapele tău este cheia mântuirii tale. Întotdeauna a fost şi întotdeauna va fi. La fel cum individul neagă şi reprimă tendinţele negative pe care nu vrea să le accepte în sine însuşi, tot aşa societatea neagă şi instituţionalizează problemele cu care nu vrea să se confrunte. Atât subconştientul individual cât şi cel colectiv sunt pline de răni de nedescris. La ambele niveluri, comportamentul este determinat de durerea, vina şi frica nerecunoscute ce sunt încastrate în aceste răni. Iertarea acţionează ca un reflector care cercetează aceste locuri întunecate şi secrete din tine şi din societate. Ea le spune propriei tale vini şi frici: „Ieşiţi afară ca să vă văd. Trebuie să vă înţeleg.” Şi ea spune criminalului: „Hai afară, întâlneşte-te cu victimele crimelor tale, îndreaptă totul. Începe procesul iertării.” A recunoaşte rana este întotdeauna primul pas în procesul de vindecare. Dacă nu ai bunăvoinţa de a înfrunta – individual sau colectiv – frica din spatele rănii, procesul de vindecare nu poate începe. Iţi este greu să te uiţi la propria ta durere reprimată. E greu pentru societate să se uite la durerea propriilor paria. Dar asta trebuie făcut.

Fiecare dintre voi trăieşte într-o închisoare creată de propriile sale reacţii, până ce rana e conştientizată. Nu numai criminalul se află după gratii. Bărbaţii şi femeile care îl bagă acolo trăiesc după alt fel de gratii. Dacă nu vă conştientizaţi materialul subconştient, el se va exprima în

90

propriii săi termeni distorsionaţi. Dacă nu lucraţi în mod deliberat cu criminalul pentru a-l ajuta să ajungă să se iubească şi să se accepte, el va reintra în societate cu aceeaşi mânie şi sete de răzbunare. Construirea mai multor închisori sau trimiterea în stradă a mai multor poliţişti nu vă vor face cartierul mai sigur. Aceste acţiuni nu fac altceva decât să agraveze situaţia, ridicând nivelul fricii. Dacă vreţi să îmbunătăţiţi toate acestea, introduceţi lucrarea iertării în închisori şi în vecinătatea voastră. Angajaţi mai mulţi învăţători şi consultanţi şi lucrători sociali. Hrăniţi oamenii, stimulaţi-i emoţional şi mental. Oferiţi-le posibilitatea de a trăi experienţa unei legături emoţionale sigure. Oferiţi-le oportunităţi de educaţie şi antrenament. Daţi-le speranţă. Daţi-le acceptare. Daţi-le iubire. Aceasta este lucrarea unui făcător de pace. Aceasta înseamnă slujire. Aceasta înseamnă a-ţi îmbrăţişa aproapele ca pe tine însuţi. Şi aminteşte-ţi, te rog, că dând altuia, ţie îţi dai. Nimeni nu dă iubire fară să o primească. Nimeni nu oferă un dar pe care să nu-l şi primească în aceeaşi clipă. E timpul să încetaţi de a mai încerca să-l pedepsiţi pe păcătosul din voi şi pe criminalul din societatea voastră. Pur şi simplu, pedeapsa reîntăreşte respingerea, iar acest lucru este exact opusul a ceea ce aveţi voi nevoie. Sentimentele de respingere trebuie atenuate şi ostoite. Judecăţile şi atacurile trebuie aduse in lumina conştientei. Vina şi frica trebuie văzute drept ceea ce sunt. Munca de reabilitare este o muncă de integrare. Întunericul trebuie adus la lumină. Tot ce e inacceptabil trebuie făcut acceptabil, ca să-l putem privi fără frică. Seminţele faptei trebuie găsite în gând şi abordate acolo. Nu poţi schimba faptele, fără să schimbi gândurile. Dacă transformi anumite gânduri în tabu-uri, îţi va fi frică să te uiţi la ele. Acesta nu este un lucru constructiv. Fii dispus să te uiţi la gândurile ucigaşe din psihic, ca să nu fii nevoit să le îngropi în subconştient. Ajută-i pe oameni să-şi asume responsabilitatea pentru gândurile pe care le gândesc şi pentru efectele acestor gânduri. Puterea personală şi autentica stimă de sine încep cu realizarea faptului că ai de ales în privinţa a ceea ce gândeşti, spui şi a modului în care acţionezi. Cei ce lovesc în alţii simt că nu au de ales. Cei care ştiu că au de ales nu lovesc în alţii.

91

Aceasta este cheia. Arată-i unui om opţiunile pe care le are şi el nu va comite o crimă. Crima este o altă formă a autopedepsirii, aleasă în mod subconştient pentru a aborda vina subconştientă. Criminalul comite o crimă, fiindcă încearcă în continuare să se autopedepsească. Iar societatea îi face pe plac: pedepsindu-l şi reîntărindu-i vinovăţia. Singura cale de ieşire din acest ciclu vicios este ca societatea să renunţe la programul ei de ostracizare şi pedeapsă şi să se dedice vindecării. Fiecărei persoane chinuite trebuie să i se ceară să se ajute pe sine. Ea trebuie ajutată să-şi identifice în mod conştient vina, cât şi sentimentul nevredniciei, al lipsei de valoare. Şi trebuie să fie asistată în procesul de transformare a acestor emoţii şi credinţe negative despre ea însăşi în emoţii şi credinţe pozitive. Leproşii societăţii voastre nu sunt diferiţi de leproşii de pe vremea mea. Ei poartă pe pielea lor rănile tuturor. Ei sunt martorii curajoşi ai durerii cu care voi nu vreţi să vă confruntaţi. Societatea ar trebui să le fie recunoscătoare, pentru că ei sunt călăuzele care marchează calea vindecării, cale pe care toate fiinţele umane trebuie să păşească. Curgerea usurintei Voi sunteti obisnuiti sa va straduiti si sa va luptati pentru lucrurile pe care le doriti. In special in zona muncii actioneaza competitia si confruntarea ego-ului. Adesea, voi trebuie sa actionati impotriva cuiva ale carui capabilitati le contestati. Aceasta se opune inimii. Inima tanjeste dupa un fel de prezenta mult mai naturala. Energia inimii nu exercita presiune si este foarte neteda si gingasa prin natura ei. Energia inimii va vorbeste prin intuitie. Inima va da ghionturi blande si sugestii si nu va v-a spune niciodata ceva care este incarcat emotional cu frica sau presiune. In viata voastra zilnica voi puteti observa clar, fie lucruri care merg usor si isi gasesc calea lor naturala, fie ca repetati, intampinati rezistenta la ceva ce incercati sa realizati. Daca este vorba de ultimul caz, aceasta inseamna ca nu sunteti – sau nu sunteti complet – aliniat cu energia inimii voastre. Secretul energiei inimii este ca ea face miracole nu cu forta, ci cu usurinta si tandrete. A indrazni sa aveti incredere in intuitia voastra este cel mai important mod de a fi aliniat cu energia curgerii, a inimii, pe care eu o numesc :’’curgerea usurintei’’.

92

Actionand din intuitie, in contextul muncii si creativitatii, chiar daca aceasta merge impotriva culturii mediului muncii voastre, v-a crea posibilitati si oportunitati neasteptate pentru voi. Aceasta va v-a aduce mai aproape de Sinele vostru Divin si va v-a imputernici pe voi la nivelul inimii si aceasta va atrage catre voi locuri si persoane care va vor indeplini dorintele inimii. Cand voi experimentati probleme la munca, cand simtiti ca nu sunteti la locul potrivit in mediul muncii voastre, petreceti ceva timp in tacere, singuri. Gasiti un moment de liniste in care sa renuntati la toate gandurile si ideile pe care le-ati absorbit din mediul vostru social si la toate fricile si grijile. Incercati sa priviti la aceste ganduri si emotii dintr-un loc adanc si linistit, din centrul inimii voastre. Vedeti-le asa cum sunt ; ele sunt norii care stau in fata soarelui, dar de fapt ele nu sunt. Mergeti in miezul soarelui, in inima voastra, si intrebati Sinele vostru ce este intelept pentru voi sa faceti chiar acum. Conectati-va cu inima voastra antica si inteleapta, sursa inaltei voastre creativitati si cereti intuitiei sa va spuna care este lucrul potrivit sa-l faceti in acest moment. Nu incercati sa va bazati actiunile pe opiniile altora sau pe standardele sociale incetatenite, care in campul muncii pot fi coplesitoare. Constiinta sociala sau colectiva in aceasta zona este bazata puternic pe frica : frica de a va pierde slujba, frica de esec social si frica de saracie. Spirit Infinit deschide calea si arata-mi ce trebuie sa fac, ce munca e potrivita pt mine in acest moment? Toate aceste frici pot coplesi intuitia voastra si, totusi, exista o voce interioara care va spune ce sa faceti chiar acum. Cheia este sa indrazniti sa ascultati aceasta voce si veti vedea ca vor veni raspunsuri viabile.Cand incercati sa mergeti in acel miez interior, indoiala de sine va poate bloca si va poate face sa nu dati atentie intuitiilor inimii, ca fiind nerealiste si gresite. Indoiala de sine va poate impiedica sa aveti incredere in calea voastra spirituala. Prin calea voastra spirituala, Eu vreau sa intelegeti ca aceasta este calea experientelor care va pune in legatura cu cea mai inalta sursa creativa a voastra, energiile creative care doresc sa curga inafara prin voi. Aceste energii sunt deja prezente. Dar voi le puteti doar recunoste si manifesta in lumea exterioara prin ascultare si avand incredere in propriile voastre sentimente. (autor necunoscut) Fie ca Lumina si Iubirea din sufletele voastre sa se reverse peste tot in Univers, iar pacea si armonia sa domneasca mereu pe aceasta planeta!

93

Eliminarea mentalităţii lipsei Mentalitatea lipsei rezultă din percepţia ta că nu eşti vrednic de iubire. Dacă nu te simţi vrednic de iubire, vei proiecta în afara ta această stare a lipsei. Vei vedea paharul ca fiind mai curând pe jumătate gol, decât pe jumătate plin. Dacă vezi paharul pe jumătate gol, să nu fii surprins că, în curând, nu mai rămâne nimic în el. Lipsa e rezultatul unei percepţii negative. E de la sine înţeles că acelaşi principiu funcţionează şi invers. Vezi paharul ca fiind pe jumătate plin şi, în curând, el se va umple până la refuz. Când ştii că eşti vrednic de iubire, ai tendinţa de a interpreta cuvintele şi faptele altora în mod iubitor. Nu eşti uşor de ofensat. Dacă cineva e nepoliticos cu tine, iei în considerare posibilitatea ca el sau ea să fi avut o zi proastă. Nu te simţi victimizat sau insultat. Modul tău de a privi viaţa depinde de cum te simţi – demn de a fi iubit sau nu, vrednic sau nevrednic. In ambele cazuri, vei crea o situaţie exterioară ce va consolida opinia ta despre tine însuţi. Toată preocuparea de a avea se datorează faptului că trăiţi în trecut. Lipsa este, pur şi simplu, amintirea unor vechi răni. Acestea se proiectează cu prea mare uşurinţă în viitor. Pentru a pune capăt mentalităţii lipsei, trebuie să ierţi trecutul. Oricum va fi fost el, nu mai contează. EI nu mai are efect, deoarece l-ai eliberat. Simţi că eşti nedreptăţit? Dacă da, atunci vei proiecta lipsa în viaţa ta. Numai cineva care se simte nedreptăţit va fi nedreptăţit. Pentru a pune capăt mentalităţii lipsei, începe cu conştientizarea faptului că te simţi nedreptăţit. Dă-ţi seama că aceasta provine din sentimentul tău profund că nu eşti vrednic. Înţelege că exact acum simţi că nu meriţi să fii iubit. Nu încerca să-ţi modifici gândul. Nu repeta afirmaţia: „Acum eu merit să fiu iubit”, sperând ca asta să-ţi inverseze condiţionarea. Pur şi simplu, fii conştient de faptul că: „Acum eu nu simt că merit să fiu iubit. Mă simt nevrednic şi lipsit de valoare. Simt că nu sunt tratat cum trebuie. Mi-e groază că lucrurile rele care mi s-au întâmplat în trecut se vor întâmpla iar.” Pur şi simplu, fii conştient de cât de mult ţi s-a încordat şi ţi s-a strâns inima. Fii conştient de modul în care te-ai închis emoţional. Şi întreabăte dacă te simţi mai ocrotit acum decât înainte? Ţi-a parvenit o informaţie şi ai avut de ales între a o vedea ca fiind

94

negativă sau pozitivă. Ai ales să vezi paharul ca fiind golit pe jumătate. Ai ales să fii o victimă. E în ordine. Nu te ruşina. Nu e nevoie să te încordezi şi mai tare. Nu e nevoie să te autoflagelezi. Fii doar conştient de ceea ce ai ales şi de cum te simţi datorită acestei alegeri. Contemplă starea şi las-o să plece. „îmi dau seama de alegerea pe care am făcut-o şi îmi dau seama că ea m-a făcut să fiu nefericit. Nu vreau să fiu nefericit, aşa că voi face o altă alegere. Voi vedea paharul ca fiind pe jumătate plin.” Dacă poţi spune aceste cuvinte cu integritate emoţională, vei lăsa în urmă trecutul şi vei linişti rana. Încearcă. Funcţionează. Ai exersat din greu să fii o victimă şi ţi-ai învăţat bine rolul. Să nu crezi că invincibilitatea vine fără exerciţiu. Contemplă-ţi doar alegerea de a fi o victimă şi fii dispus să de detaşezi de ea. Asta va fi suficient. Mentalitatea abundenţei înseamnă să te simţi iubit şi vrednic şi valoros chiar în clipa asta. Acum poate că te simţi astfel, dar dacă sună telefonul şi afli că tocmai ai pierdut o groază de bani sau că soţia te părăseşte, cât de valoros te simţi? Este paharul pe jumătate gol sau pe jumătate plin? Numai simplul fapt că-ţi recunoşti mentalitatea bazată pe frică înseamnă un pas mare către transformarea ei. Onestitatea emoţională este esenţială pentru creşterea spirituală. Nu te poţi forţa să gândeşti pozitiv, dar îţi poţi recunoaşte negativitatea. A-ţi recunoaşte negativitatea este un act al iubirii, este un gest al speranţei. El spune: „Văd ce se întâmplă şi ştiu că există o cale mai bună. Ştiu că pot face o altă alegere.” A-ţi oferi altă alegere este lucrarea mântuirii individuale. Iertarea trecutului şi desprinderea de el pregătesc scena pentru o alegere diferită. Indiferent de câte ori ai făcut aceeaşi greşeală, ai o nouă oportunitate de a te ierta pe tine însuţi. Fără iertare e imposibil să ieşi din mentalitatea lipsei. Iar ca să ierţi, trebuie să devii conştient de toate modurile în care simţi durerea. Trebuie să recunoşti rana. Atunci o poţi ierta. Rănile ascunse au programe ascunse care ne ţin ostatici ai trecutului. E posibil ca rănile adânci să trebuiască să fie mai întâi bandajate, dar pentru desăvârşirea procesului de vindecare, ele trebuie expuse la aer şi la soare. În toate credinţele şi presupunerile subconştiente trebuie să aducem conştientă totală. Lipsa este un învăţător important. Fiecare percepţie a lipsei în mediul tău ambiant reflectă un simţământ interior de nevrednicie şi lipsă de valoare personală care trebuie perfect conştientizat. Experienţa lipsei nu

95

este Dumnezeu Care te pedepseşte. Eşti tu, cel care-ţi arăţi ţie însuţi o credinţă ce trebuie corectată. Tu ai capacitatea de a te iubi pe tine însuţi. Iar această capacitate trebuie trezită în tine pentru ca să aibă loc o creştere spirituală autentică. Înveţi să te iubeşti pe tine însuţi, observând în ce mod îţi refuzi iubirea. Şi, de multe ori, vezi cum îţi refuzi iubirea – observând cum o refuzi altora. Abundenţa apare în viaţa ta, nu pentru că ai învăţat pe de rost vreo incantaţie abracadabrantă, ci pentru că ai învăţat să aduci iubirea în aspectele rănite ale psihicului tău. Iubirea vindecă toată percepţia divizării şi a conflictului şi restaurează percepţia originară a plenitudinii, liberă de păcat şi de vină. Ştii că iubirea nu îţi poate fi luată, numai atunci când te-ai văzut aşa cum eşti tu cu adevărat. Iubirea îţi aparţine pentru eternitate … lipsită de formă, dar omniprezentă, necondiţionată şi totuşi răspunzând cu uşurinţă la condiţiile date. Ori de câte ori îţi parvin veşti ce par proaste, gândeşte-te l a aceasta: ţi-ar da oare Dumnezeu un dar îndoielnic? Nu te lăsa păcălit de ambalaj, ci deschide-l cu o inimă deschisă. Şi, dacă încă nu înţelegi semnificaţia darului, stai liniştit şi aşteaptă. Dumnezeu nu dă daruri îndoielnice. Adesea, până ce darul nu e pus în acţiune în viaţa ta, nu vei cunoaşte semnificaţia darului. Acest lucru poate fi frustrant, dar este inevitabil. Darurile lui Dumnezeu nu alimentează aşteptările ego-ului. Valoarea lor este de ordin superior. Ele te ajută să te deschizi la adevărata ta natură şi la adevăratul tău rost aici. Câteodată, ele par să închidă o uşă şi nu înţelegi de ce. Numai atunci când uşa potrivită se deschide, pricepi de ce uşa nepotrivită a fost închisă. Tu ai un parteneriat cu Mintea Divină. Nu încerca, te rog, să faci din abundenţă o responsabilitate care să-ţi aparţină numai ţie sau numai lui Dumnezeu. Tu ai nevoie de El şi El are nevoie de tine. Fii dispus să-ţi priveşti fricile şi sentimentele de nevrednicie şi de lipsă de valoare şi El te va ajuta să vezi scânteia divină ce sălăşluieşte în tine. Dacă eşti dispus să te iubeşti pe tine însuţi, vei deschide canalul prin care Iubirea lui Dumnezeu poate ajunge la tine. Deschide uşa ce duce la abundenţă în propria ta minte şi contemplă darurile iubirii reflectate de jur împrejurul tău. Şi, te rog, nu judeca valoarea acestor daruri, sau forma pe care o iau

96

ele în viaţa ta. Căci valoarea lor este indiscutabilă, iar forma lor este prea lesne înţeleasă greşit.

A nu refuza iubirea A oferi altuia iubirea de care are nevoie, întăreşte acea iubire în tine. A i-o refuza, îţi diminuează conştienta prezenţei iubirii. Când aproapele tău se poartă necorespunzător şi îţi solicită atenţia, el te dezgustă şi tu te îndepărtezi de el. La urma urmei, ştii că nu-i poţi satisface pretenţiile. Îndepărtându-te însă de semenul tău, tu îi refuzi iubirea. Şi, refuzându-i iubirea, ţi-o refuzi ţie însuţi. Aproapele tău nu vrea decât iubirea ta, dar el nu ştie cum să o ceară. De fapt, el este nelămurit în privinţa a ceea ce este iubirea. Aşa că va cere bani, sau sex, sau altceva. Ba încearcă să te manipuleze ca să capete ceea ce vrea.Bineînţeles că tu nu vrei să fii manipulat. Nu vrei să-i încurajezi comportamentul nepotrivit, cedând pretenţiilor sale.Dar nici nu vrei să-l respingi. Deci, ce-i de făcut? Fii plin de dragoste faţă de el. Dă-i iubirea de care are realmente nevoie. Dă-i ceea ce îi poţi da – fără reţinere. Şi nu-ţi face griji că nu-i satisfaci pretenţiile. Cu alte cuvinte, spui „Da” la a-l iubi şi „Nu” la a fi manipulat. Spui „Nu”, dar nu-l alungi din inima ta. Nu îl judeci şi nu te separi de el. Refuzi să fii o victimă sau un călău. Îi oferi iubire, ca răspuns la gândurile sale marcate de frică. Ii spui: „Nu, prietene, nu-ţi pot da ceea ce-mi ceri, dar voi găsi o cale sa te sprijin şi care ne va întări pe amândoi. Nu te voi respinge. Nu voi pretinde că eşti mai puţin vrednic şi valoros decât mine. Nevoia ta de iubire este la fel de importantă ca a mea, si eu o cinstesc.” Astfel îi vorbeşte cel care iubeşte, celui iubit. El nu îi spune: „Voi face tot ceea ce vrei”. El spune: „Voi găsi o cale care să ne facă cinste amândurora.” Cel care iubeşte este egal celui iubit. Amândoi reprezintă exprimarea reciprocă a iubirii. Este important ca tu să înţelegi acest lucru. Mulţi dintre voi credeţi că, dacă nu spuneţi „Da” pretenţiilor celuilalt, nu acţionaţi într-un mod

97

iubitor.Nu e adevărat. Nu spune niciodată „Da” pretenţiilor celuilalt. Asta înseamnă să nu te iubeşti pe tine însuţi. Fii, te rog, blând cu tine însuţi. Nu pune nevoile altuia înaintea propriilor tale nevoi. Iubirea nu are nimic de a face cu sacrificiul.Înţelege, te rog, acest lucru. Unii dintre voi cred că trebuie să spună „Nu” oricui pentru a se proteja de pretenţiile lor. Nici asta nu este adevărat. Spunând oricui „Nu”, te cramponezi de frica de apropiere. A-i ţine pe ceilalţi la distanţă, fizic sau psihologic, este o strategie a fricii. Nu are nimic de a face cu iubirea. Priveşte, te rog, cum îi respingi pe ceilalţi, încercând să te păstrezi pe tine, şi cum te respingi pe tine însuţi, încercând să-i păstrezi pe ceilalţi. Ambele gesturi sunt o negare a autenticităţii şi apropierii. Numai persoana autentică – cea care îşi cinsteşte propriul adevăr – este capabilă de a se apropia de altcineva. Numai persoana plină de compasiune – cea care cinsteşte adevărul altcuiva – este capabilă de a fi pe deplin ea însăşi. Nu poţi primi, dacă nu te dai pe tine aşa cum eşti.Şi nu poţi da, dacă nu îi primeşti pe alţii aşa cum sunt.Nu capitula în faţa pretenţiilor celuilalt.Refuză să fii manipulat. Spune „Nu”, dacă simţi că se abuzează de tine – şi apoi iartă abuzul. Nu te crampona de acel „Nu”. Nu lăsa acel „Nu” rostit ca răspuns la comportamentul cuiva să devină un „Nu” la cererea sa de iubire şi sprijin. Iartă abuzul şi fii din nou dispus să iubeşti şi să acorzi sprijin.Exersează acest lucru şi rămâi în clipa prezentă. Lasă „Nu”-ul spus manipulării să devină un „Da” spus iubirii şi sprijinului. Lasă „Da”-ul spus iubirii şi sprijinului să devină un „Nu” spus manipulării. Cinsteşte-te pe tine însuţi şi pe ceilalţi în mod egal. Nu ataca, pentru că vei fi victima. Nu te apăra, pentru că vei fi cel care atacă. Lasă iubirea să-ţi înlocuiască toate reproşurile, resentimentele şi nemulţumirile. Dacă te simţi atacat, spune „Nu” atacului, dar nu contraataca. Dacă-i ataci pe alţii, dă-ţi seama de acest lucru şi îndreaptă lucrurile. Nu lua vina cu tine în următorul atac. Corectează lucrurile chiar în acea clipă. Cu cât dai mai multă iubire, cu atât vei atrage mai multă iubire.Asta, deoarece iubind, rămâi în vibraţia iubirii.

98

Dăruind, rămâi în vibraţia abundenţei. Trebuie să înveţi să spui „Da” nevoii oamenilor de iubire şi sprijin. Cu cât vei acţiona mai mult în felul acesta, cu atât comportamentul lor faţă de tine va fi mai puţin motivat de frică. Dacă vrei să faci să dispară violenţa, nu-i înfricoşa şi mai mult pe cei înfricoşaţi. Transmite-le iubirea şi sprijinul tău.Iubirea izbăveşte.Ura condamnă.Nu-ţi vei da niciodată seama de puterea iubirii, până ce n-o vei pune în practică în viaţa ta. Nu-ţi alunga duşmanii din inimă, ci învaţă să-i accepţi acolo, iar ei vor înceta de a-ţi mai fi duşmani. Tot ceea ce vrea oricine este să fie iubit şi acceptat aşa cum este. Dă-i ceea ce vrea şi nu-i va mai fi teamă. Dă-i ceea ce vrea şi nu va mai simţi nevoia să te atace. E timpul să înţelegi că ceea ce îi refuzi aproapelui tău, îţi refuzi ţie însuţi. Căci el nu este separat de tine. Şi numai prin recunoaşterea valorii sale intrinsece e confirmată propria ta valoare. Meditaţie: Mă simt iubit Când semenul tău te atacă, inţelege că el nu se simte iubit. Dacă ar simţi iubire, nu te-ar ataca. Nu reacţiona la atacul său. Găseşte o cale de a-i aminti că este iubit. Fă-o iarăşi şi iarăşi, iată o simplă meditaţie peripatetică: Într-o zi, când te simţi bine dispus, ieşi la plimbare prin jurul casei şi. când vezi pe cineva care este trist sau supărat, găseşte o cale simplă de a-i aduce aminte că e iubit. Dăruieşte-i un zâmbet, o floare, un balon, un sandwich sau o ceaşcă de cafea. Spune-i: „Asta e numai pentru tine. Te rog să ai o zi bună.” Altădată, când te simţi deprimat, fa acelaşi lucru. Fă-o. iarăşi şi iarăşi. Vei fi uimit de rezultate. Nu există ceva mai înălţător decât a le aminti altora şi ţie însuţi că eşti iubit. Ţine minte – nimeni nu poate da iubire, dacă nu se simte iubit. De aceea ai doar o singură responsabilitate: simte iubirea ce este prezentă în inima ta şi ajută-i pe alţii să o simtă şi ei. Iţi poţi imagina o lume în care fiecare persoană a înţeles că singura ei responsabilitate este să dea şi să primească iubire? Acea lume, prietene, îţi este la îndemână. Oriunde simţi că lipseşte ceva în viaţa ta este nevoie de a aduce-acolo

99

iubire. Ori de câte ori te gândeşti că nu primeşti destul, ai de a face cu un aspect al iubirii sau al sprijinului pe care îl refuzi altuia. Nu refuza iubirea şi sprijinul. Dă-le cu largheţe, ca să poţi primi iubire din abundenţă, ceea ce este dreptul tău din naştere. Practică această meditaţie atunci când te simţi iubit şi vezi ce se întâmplă. Fă-o atunci când te simţi atacat şi trăieşte experienţa rezultatelor. Experimenteaz-o. Joacă-te. Nu deveni preocupat de forma pe care această meditaţie o poate lua. Fii doar dispus s-o practici, iar forma îşi va purta singură de grijă. Legea oglindirii Exteriorul reflecta interiorul. Ce înseamna ca exteriorul reflecta interiorul? Inseamna ca lumea în care traim e ca un fel de oglinda gigantica, oglinda care reflecta mereu aspecte sau parti din noi însine. Inseamna ca toti oamenii pe care îi atragem în vieile noastre sau de care suntem atrasi oglindesc aspecte necunoscute, negate sau neasumate de noi insine. Functionarea acestei legi exclude întâmplarea! In câteva traditii spirituale care au intuit-o se repeta aproape obsesiv ca nimic nu este întâmplator. Accidentele,coincidentele, evenimentele neasteptate apar astfel numai datorita ignorantei noastre. Mai exact, datorita incapacitatii notorii a mintilor noastre de a subîntinde ansamblul tuturor factorilor, fizici si nonfizici, care concura la nasterea unui eveniment, la producerea unui fenomen sau a unei întâlniri. Lumea pare a fi dominata de hazard când, în realitate, este expresia unei armonii incredibile, o potrivire la microsecunda sau nanometru a tot ceea ce se misca, fie acestea particule sau unde de energie. Experientele spirituale la vârf traite de oameni din cele mai diverse timpuri si culturi sprijina aceasta idee. In “This Is lt”, Alan Watts a rezumat minunat aceasta afirmatie: “Cel care se afla în aceasta stare a constiinei este coplesit de certitudinea ca Universul, asa cum este perceput în acel moment, este asa cum trebuie sa fie…Mintea este atât de uimita de evidenta si desavârsita potrivire a lucrurilor, asa cum sunt ele, încât nu mai poate gasi cuvinte pentru a exprima perfectiunea si frumusetea acestei experiente. Totul

100

este atât de clar încât lumea pare a fi devenit transparenta sau luminoasa si atât de simplu încât lumea nu poate fi altfel decât patrunsa si ordonata de o inteligena suprema. “ Daca nu ai facut niciodata aceasta experienta trebuie sa-i crezi pe cuvânt pe cei care au trait-o. Daca nu-i crezi însa, nu-i nici o problema. La momentul potrivit, fundamentele ultime ale realitatii sunt revelate tuturor celor care participa la aceasta realitate. Diferenta dintre cei care au acces mai devreme si cei care au acces mai târziu la tesatura cosmica ultima este ca primii sunt mai apti sa perceapa frumusetea, armonia, sensul, iubirea sau misterul din lume, inclusiv în împrejurari care par a impune sau a înfatisa contrariul. Universul ne dirijeaza întotdeauna spre acele medii si persoane sau creeaza exact acele circumstante în care putem experimenta ceea ce înca nu acceptam în noi însine, dar a sosit timpul sa o facem. Este ca si cum inteligenta cosmica ar fi tot timpul cu ochii pe noi, punandu-ne constant în fata sarcinilor noastre de dezvoltare. Si de ce atâta neodihna si chin? Pentru ca doreste sa ne împinga spre totalitate, adica spre acel nivel de integrare launtrica pe care psihologia analitica mai întâi si terapia experientiala a unificarii, mai apoi, l-au numit Sinele. Ce înseamna asta mai concret? Ce sunt acelea sarcini de dezvoltare? Cum adica aspecte neasumate sau respinse din noi însine? Sa-ti dau câteva exemple! Daca esti un tip care încearca tot timpul sa fie calm refuzându-ti astfel furia, vei atrage oameni furiosi în viata la. Acesti oameni vor oglindi ceea ce tu contii în inconstient, dar te caznesti sa reprimi. Ei sunt exact ca niste oglinzi, dar nu ale Eului tau constient, ci ale psihicului tau inconstient. Cu cât apararile tale sunt mai puternice, cu atât vor fi create situatii de viata în care tu sa fii mai apropiat de asemenea oameni. Astfel, fara voia ta, te poti trezi cu un sef sau coleg de birou irascibil si chiar violent, dupa cum te poti îndragosti de o persoana foarte libera în manifestarea furiei. Daca esti casatorit si ai o familie, s-ar putea sa constati la sotie sau la unul din copiii tai iesiri necontroiate, inexplicabile.

101

Daca esti cineva care nu accepta eroarea sau imperfectiunea, vei atrage spre tine persoane sau întâmplari care te vor scoate din minti, deoarece numitorul lor comun va fi greseala, uneori chiar greseala flagranta. Este felul în care Universul te obliga sa traiesti experienta acestui aspect neasumat din tine însuti, anume propria ta tendinta de a confunda ceva, de a te încurca, a fi inexact sau a o da în bara. Tendinta pe care o blochezi inconstient se activeaza puternic în afara ta, facându-te constient de ea, doar ca la cei din jur. Daca ai o pulsiune sexuala peste medie, pe care o cenzurezi, stii ce se va întâmpla? Ai ghicit! In viata ta vor aparea oameni care par sa nu se gândeasca decât la sex si când vei deschide televizorul, o vei face exact în mijlocul unei scene “fierbinti”. Latura pe care ti-o respingi te asalteaza din exterior, sub cele mai diferite forme. Nu e exclus sa ai parte si de ceva exhibitionisti, mesajul lor fiind: “Iata ceva la care tu refuzi sa privesti!” Daca încerci din rasputeri sa fii o persoana educata si politicoasa, care nu înjura niciodata, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în aceasta nobila arta. Fara sa vrei vei auzi expresii si aranjamente lingvistice care nu ti-ar fi trecut niciodata prin neprihanitul capsor. Daca prietenul tau nu se va dovedi un bun cunoscator al limbajului suburban, prietenii lui vor compensa din plin aceasta. Daca nu esti constient de propria tendinta de a-i judeca pe altii, vei constata stupefiat ca asta pare a fi singura ocupatie a celor din jurul tau. Fie vei admonesta, probabil, numai pentru a te descoperi citind articole sau urmarind emisiuni TV a caror preocupare centrala este sa analizeze si sa judece viata contemporanilor tai. As putea sa mai dau zeci de exemple, dar contez pe inteligenta ta, nu degeaba te-am atras catre lectura acestei carti. Pentru ca veni vorba, si ca sa închei cu un exemplu personal, din clipa în care cei din jur mi-au semnalat monumentele de prostie dinauntrul meu, m-am nimerit în postura fericita de a încerca sa fac ceva. (înca mai încerc, asa ca iarta-mi nepriceperea, nestiina sau incompetenta pe care le sesizezi. Nu sunt si eu decât o biata oglinda.)

102

Nesuferita legea asta, nu-i asa? Nu se pune problema sa scapi de ea, întrucât aceasta performanta este imposibila. Se pune problema sa tii cont de ea si sa o folosesti în avantajul tau tot asa cum, cunoscând banalele legi ale mecanicii sau termodinamicii, le folosesti în favoarea ta. Aceasta utilizare constienta, în cazul exemplelor de mai sus, se traduce în constientizarea si asumarea furiei, imperfectiunilor, pulsiunii sexuale sau tendintei de a vorbi urât. Adica asumarea trasaturilor si pulsiunilor pe care le contii, dar nu le recunosti decât la cei din jurul tau. Am întâlnit persoane pentru care nu e clar întelesul verbului “a asuma”. A asuma înseamna a admite, a recunoaste sau a accepta ca o calitate sau o tendinta îti apartin. Aceasta acceptare nu este doar intelectuala! Ea are si o componenta emotionala. Acceptarea emotionala consta în a simti caracteristicile sau pulsiunea respectiva. Prin urmare, nu e suficient sa gândesti ca o ai, e necesar sa o simti. Când recunoasterea intelectuala si acceptarea emotionala sunt prezente simultan, putem vorbi de asumare, iar asumarea îti pune la dispozitie o libertate cu totul inedita: ceea ce ai asumat poti începe sa integrezi, daca ti se pare necesar. Ce înteleg prin integrare? Inteleg utilizarea adecvata a trasaturii sau tendintei respective. Utilizarea adecvata este prin excelenta o utilizare constienta. Ea presupune o armonizare a actiunii cu contextul si producerea unor beneficii, atât pentru tine, cât si pentru cei din jur. Din clipa în care începi sa-ti asumi aspectele neconstientizate,, se întâmpla ceva miraculos: universul nu mai trimite acel aspect catre tine. De ce? Deoarece ceea ce accepti înauntrul tau nu mai e nevoie sa fie creat în afara ta. Scopul a fost atins. Procesul de constientizare si de transformare a început. In conformitate cu legea oglindirii transformarile din interiorul tau sunt reflectate de schimbarile din afara ta. Nu întotdeauna imediat, deoarece principiul inertiei functioneaza si el. Pe termen lung însa, exteriorul reflecta cu necesitate transformarea launtrica. Cei care aplica aceste legi în mod constient nu înceteaza sa se mire de consecinte. Din clipa în care o anumita trasatura este acceptata si intra într-un proces de integrare, persoanele care reflectau aceasta

103

caracteristica fíe dispar pe neasteptate din viata noastra, fie nu o mai manifesta în relatie cu noi. Este ceva uimitor, merita sa încerci! Exemple: Daca ai un sef foarte autoritar, dupa ce începi sa-ti accepti propria tendinta de a domina, se poate întâmpla ca el sa fíe brusc schimbat, sa ramâna dar sa nu mai fie dominator cu tine sau tu sa-ti gasesti un alt job, mai bine platit. Daca ai un sot obsedat de ordine si curatenie, din clipa în care tu devii mai atenta la aceste aspecte, el devine mai tolerant cu neglijenta ta. Nu te mai bate la cap, nu te mai cicaleste si uneori nici nu mai observa ca ai lasat usile deschise la sifonier sau papucii sunt din nou în colturi diferite ale camerei. Daca ai un tata rece sau indiferent afectiv si, începi sa transformi propria raceala pe care o manifestai în relatia cu el, vei fi surprinsa de caldura pe care încearca sa ti-o ofere, ca din senin. Orice schimbare pe care o faci înauntrul tau schimba ceva în afara ta, creând astfel conditii pentru a debloca sau îmbogati o relatie. Este imposibil ca tu sa te transformi, iar relatia cu celalalt sa ramâna identica. Daca el sau ea nu sunt capabili sa perceapa aceasta schimbare, viata îi va îndeparta pur si simplu din mediile tale de contact. Sau, invers, tu vei iesi gradat din viata lor, fara nici un fel de culpabilitati sau resentimente. In terapia de cuplu, activarea capacitatii unei persoane de a-si asuma un aspect de care era hipnotic atrasa la celalalt reprezinta un obiectiv terapeutic. Poti pune punct cu eleganta unei relatii nocive când înelegi ca celalalt manifesta explicit tendine pe care si tu le ai, dar le condamni. La fel de bine, poti împinge relatia ta la un nou nivel experiential dupa ce îti însusesti propria sensibilitate, plecând de la sensibilitatea înalta a partenerei tale, sau propria fermitate, plecând de la capacitatea partenerului tau de a spune “nu”. A-ti asuma trasaturile pe care celalalt le întrupeaza atât de bine este ca si cum te-ai debransa de la el. Te vei bransa, desigur, la altcineva, deoarece umbra(ceea ce nu accepti aceasta e umbra) este inepuizabila. Insa pentru aspectul pe care l-ai integrat nu mai ai nevoie de o oglinda.

104

Persoana care-ti servea ca oglinda va pleca din viata ta sau va înceta sa se comporte în acel mod cu tine dupa cum, la fel de bine, tu poti alege, fara regrete, sa nu o mai incluzi în viata ta. Anumite genuri de persoane sau de situatii apar periodic în viata noastra deoarece sunt chemate de noi, mai exact de acele aspecte din noi, care, fiind permanent respinse, se consteleaza în umbra. De acolo actioneaza aidoma unor magneti, ghidându-ne inconstient spre anumiti oameni si evenimente specifice. Nimic nu este întâmplator, nu voi înceta sa repet. Noi gravitam, în mod natural, spre aceia care ne reflecta umbra. Acest adevar este cum nu se poate mai clar în relatia de cuplu. Aceste relatii promit cea mai mare fericire dar, pâna una-alta, scot la iveala cele mai neintegrate emotii si cele mai primitive apucaturi. Din punctul meu de vedere, nu exista o relatie mai alchimica. Daca o relatie de cuplu nu trece prin momente grele, critice, aceea este o relatie cu un slab nivel de intimitate. Când cei doi se apropie foarte mult, tot ce a fost cu grija ascuns sau reprimat iese la suprafata. Este logic sa se întâmple asa. Orice relatie adevarata si intensa declanseaza conflicte si frictiuni, are momente foarte dificile, uneori de cosmar. Aceste situatii sunt asemenea unor rascruci. Ele deschid calea spre deriva, izolare sau divort sau, dimpotriva, îi împing pe cei doi parteneri spre restructurari profunde ale personalitatii. Cei care au suficienta maturitate launtrica pentru a face fata furtunilor si uraganelor din viata de cuplu se descopera ulterior ceva mai aproape de completitudinea lor, mai apti sa se accepte si mai pregatiti sa se iubeasca fara condiii. Cei care evita momentele grele, cedând tentatiei de a rupe relatia fara a încerca sa îneleaga ce se întâmpla de fapt, trebuie sa stie ceva: pe viitor, daca nu doresc astfel de clipe dificile, au o singura solutie: sa evite relatiile intime. Se pare ca singura dorinta a Universului este ca noi sa fim întregi, iar asta îl face neobosit în a ne trimite persoane care sa manifeste puternic aspectele pe care noi le negam sau refuzam sa le recunoastem. Se pare ca scopul ultim al spiritului nostru este sa devina întreg, motiv pentru care atrage în vietile noastre tot ce e necesar pentru a trezi sau activa acele parti adormite sau sechestrate prin adâncimile inconstientului. Daca chiar asa stau lucrurile, legea oglindirii serveste de minune acestui scop. 105

Ca orice lege, ea functioneaza continuu, deci inclusiv în somn, când se întâmpla sa visam actiuni pe care, în stare de veghe, nu le-am face nici în ruptul capului. Legea oglindirii este, tehnic vorbind, o lege a rezonantei, deoarece creeaza situatii si pune în legatura persoane între care exista afinitati. Altfel spus, persoanele care vibreaza pe aceeasi lungime de unda, indiferent daca sunt constiente sau nu, se atrag una pe cealalta. Uneori atractia inconstienta este repolarizata în constient ca respingere, dar asta nu trebuie sa ne induca în eroare. Respingerea nu exista fara atractie! Poti fi atras de o persoana foarte creativa deoarece ea dinamizeaza în tine propria ta creativitate, dar la fel de bine poti fi atras inconstient de o persoana ce-ti manifesta tendinele depresive, respingând-o la nivel constient, adica încercând zadarnic sa te descotorosesti de ea. Daca vei reusi sa o îndepartezi cu forta, în scurt timp în viata ta va aparea o alta persoana, cu aceeasi caracteristica. “Parca e un facut”, vei spune si sa stii ca nu gresesti. Inconstientul tau, în colaborare cu inconstientul celeilalte persoane, “aranjeaza” aceasta întâlnire. Nu stiu cât de clar e pentru tine, dar eu m-am convins ca traim într-o lume magica. Tot ce se întâmpla e tesut în laboratoarele inconstientului si are un sens pe care îl numesc spiritual: sa ne cunoastem, sa ne asumam pe deplin si sa ne manifestam creator potenialul. Nu cred ca exista vreun suflet care sa nu tânjeasca dupâ aceasta împlinire, singura diferenta fiind ca, în cazul unora, acest dor este înca plapând sau imperceptibil. Exteriorul reflecta interiorul. Pâna acum, m-am referit Ia continuturi. Tu nu esti constient de intoleranta ta si atunci în viata ta apar oameni intoleranti. Nu esti constienta de dorintele tale sexuale si senzualitatea te înconjoara. Iti reprimi disponibilitatea de a ajuta si te trezesti cu persoane care-ti ofera sprijinul. Ma voi referi, pe scurt, si la procese. Exteriorul reflecta si ceea ce îti faci tie însuti, reflecta atitudinile si patternurile de interactiune dintre diferite parti ale fiinei tale. Astfel, vulnerabilitatea pe care nu ti-o accepti nu o vei accepta nici în exterior. Blândetea pe care ti-o reprimi o vei respinge si în 106

afara ta. Nevoile pe care le condamni la tine le vei condamna si la altii. La celalalt pol, dragostea plina de grija pe care o oferi partilor mai copilaresti si fragile din tine însuti, o vei manifesta si în afara ta. Respectul pe care ti-l porti se va regasi în respectul pentru cei din jur. Capacitatea de a te ierta va fi reflectata de puterea de ai ierta pe cei care gresesc. (“Si ne iarta noua pacatele noastre, asa cum si noi iertam gresitilor nostri…”). Ceea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior. Actiunile externe sunt un fel de Fotografie a actiunilor interne. Nu poti fotografia ceea ce nu exista. Este exclus sa fii blând în exterior, daca esti crud în interior. Blândetea ta va fi doar o masca, o poveste de adormit copiii. Nu îi poti respecta pe cei din jur daca pe tine te dispretuiesti. Respectul tau va fi o simulare. Nu vei iubi pe nimeni daca nu stii sa te iubesti pe tine însuti. Iubirea ta va fi ipocrita. Un om care îsi iubeste Sinele este imposibil sa nu iubeasca si Sinele semenilor sai. Poate ca actiunile lui nu sunt spectaculoase sau sunt greu de înteles, dar natura lor nu poate fi decât binefacatoare. Scindarile si conflictele interne se reflecta în relatii dificile, încarcate de trairi ambivalente. Separarea de aspectele din tine însuti se reproduce în separarea de aceleasi aspecte din ceilalti. Felul cum te raportezi la ceilalti oglindeste felul cum te raportezi la aspectele corespondente din tine însuti. Aceste raporturi pot fi întradevar, percepute si interpretate gresit, prin filtrul asteptarilor si nevoilor personale. Un observator lucid va sti însa sa le distinga natura autentica. Pentru cei constient orientati spre evolutie, legea oglindirii este un prieten nepretuit. De fiecare data când în viata ta apare o persoana sau o situatie noua, fara sa fie vorba de ceva pasager sau nesemnificativ, ai ocazia sa meditezi pentru a afla ce atitudine anume este oglindita. Pur si simplu nu ai timp sa te plictisesti, în cazul în care ai învatat sa-ti tii constiinta treaza.

107

De câte ori te observi implicat emotional într-o relatie cu o persoana, pe o durata de timp deja semnificativa, întreaba-te: Ce încearca acest om sa ma învete? Ce aspect din mine însumi întruchipeaza? Daca vei sti sa raspunzi la aceste întrebari, relatia ta cu acel om se va armoniza sau traiectoriile voastre vor înceta spontan a se mai intersecta. Asta nu înseamna ca-l vei uita sau ca vei tânji dupa el. Daca ai înteles mesajul pe care-l purta special pentru tine, sentimentul tau va fi de recunostinta. Daca n-ai înteles aproape nimic, acel om sau cineva similar va reveni pâna când vei întelege. Asta s-ar putea sa dureze, dar rabdarea lui Dumnezeu este nemarginita.

Imbratisarea – terapia prin iubire ”De ce este imbratisarea un instrument vindecator atat de eficient? Pana nu demult credeam ca luciditatea, inteligenta si autoanaliza sunt principalele instrumente vindecatoare, dar ele nu inseamnã nimic prin comparatie cu imbratisarea.” Intr-o lume plina de iubire, terapia nu ar fi necesara deloc; iubirea ar fi mai mult decat suficienta. Imbratisarea nu este altceva decat un gest de iubire, de caldura, de atentie. Simpla senzatie de caldura provenita de la cealalta persoana poate vindeca multe boli, inclusiv raceala si… egoul. Ea este suficienta pentru a te transforma din nou intr-un copil. La ora actuala, psihologii au inteles ca daca nu este imbratisat si sarutat suficient de mult, copilul nu poate creste normal. Lui ii lipseste un anumit tip de hrana. Sufletul are nevoie de hrana, la fel ca si trupul. Ii poti indeplini copilului toate nevoile fizice, dar daca nu il imbratisezi niciodata, el nu va creste normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simti tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hranit fizic, dar nu si afectiv. Asa cum respiratia este esentiala pentru corpul fizic – daca incetam sa mai respiram, corpul moare – iubirea reprezinta respiratia interioara a sufletului. Acesta traieste prin iubire. Luciditatea, inteligenta si autoanaliza nu sunt suficiente. Poti sa cunosti toate terapiile din lume, poti deveni un expert, dar daca nu cunosti arta iubirii nu vei ramane decat la suprafata activitatii terapeutice.

108

Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi sufera in primul rand pentru ca nu au avut parte de iubire. De aceea, daca terapeutul simte o grija deosebita fata de pacientul sau, hranindu-l cu iubire si implinindu-i aceasta nevoie, starea acestuia din urma se poate schimba in mod miraculos. Dincolo de orice indoiala, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care exista. Sigmund Freud se temea foarte tare de ea. Imbratisarea nici nu intra in discutie, dar el prefera chiar sa nu dea ochii cu pacientul, temandu-se sa nu simta o stare de simpatie fata de acesta dupa ce i-a ascultat toate plangerile si cosmarurile interioare. Se temea sa nu inceapa sa planga, sa nu i se umezeasca ochii, sau – Doamne fereste! – sa nu simta chiar nevoia de a-l lua de mana pe pacient. Se temea atat de tare de relatia de iubire dintre terapeut si pacient incat a inventat canapeaua psihanalistului. Pacientul trebuia sa stea intins pe spate, iar psihanalistul statea pe un scaun in spatele sau, astfel incat sa nu fie nevoit sa dea ochii cu el. Retineti insa: iubirea nu poate creste decat fata in fata. Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de propria sa iubire reprimata. Se temea sa nu se implice. Dorea sa ramana in afara, nu sa se implice in sufletul pacientului sau, sa fie doar un observator stiintific, detasat, rece, la distanta. El a creat psihanaliza ca si cum aceasta ar fi o stiinta. In realitate, nu este o stiinta si nu va fi niciodata! Este o arta, fiind mult mai apropiata de iubire decat de logica. Un psihanalist adevarat nu se teme sa patrunda adanc in sufletul pacientului sau; dimpotriva, el este dornic sa isi asume acest risc. Intradevar, apele sunt tulburi acolo, te poti ineca cu usurinta – la urma urmei, esti si tu un om! Cine stie peste ce necazuri poti da, dar trebuie sa-ti asumi acest risc. De aceea il iubesc atat de mult pe Wilhelm Reich. Acest om a transformat intreaga psihanaliza prin implicarea sa. El a renuntat la detasarea omului de stiinta. De aceea, eu il consider un revolutionar mult mai mare decat Sigmund Freud. Sigmund Freud a ramas un traditionalist, speriat de propriile sale reprimari. Daca nu va temeti de propriile voastre reprimari, le puteti fi de mare ajutor semenilor vostri. Daca nu va temeti de propriul vostru subconstient, daca v-ati rezolvat cat de cat problemele personale, va puteti implica in lumea interioara a pacientului, devenind mai degraba

109

un participant la aceasta, nu un simplu observator detasat. Eu inteleg teama lui Sigmund Freud, caci si psihanalistii au problemele lor, uneori mai mari decat cele ale pacientilor lor. De aceea, doresc sa fac o afirmatie cat de poate de categorica: daca omul nu este pe deplin trezit, un iluminat, el nu poate fi un terapeut adevarat. Numai un Buddha poate fi un terapeut autentic, caci el nu mai are probleme personale de rezolvat. El poate fuziona pe deplin cu pacientul sau. De fapt, pentru el pacientul nici nu reprezinta un pacient. Aceasta este diferenta care exista intre relatia dintre un pacient si terapeutul sau si cea care exista intre un discipol si maestrul sau. Discipolul nu este un pacient, el este copilul iubit al maestrului. Maestrul nu este doar un observator; el devine un participant. Cei doi si-au pierdut entitatile separate si au devenit una. Aceasta unitate este intregul secret. Imbratisarea este doar un gest care aminteste de unitate, dar chiar si acest gest este de mare folos. De aceea, ai dreptate. Ma întrebi: „De ce este imbratisarea un instrument terapeutic atat de eficient?“ Da, este, si este doar un gest. Daca este extrem de autentic – daca la el participa inclusiv inima – el devine un instrument magic, un fel de miracol care poate transforma instantaneu intreaga situatie. Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sa le intelegeti este urmatorul: ideea ca un copil moare, iar in om se naste adolescentul; ca adolescentul moare, iar in el se naste adultul tanar; ca si acesta moare, iar in om se naste adultul matur, si asa maideparte – este gresita. Copilul nu moare niciodata – nici o etapa nu moare. Copilul ramane de-a pururi, inconjurat de alte experiente, de adolescenta, apoi de tinerete, de maturitate si de batranete, dar nu moare. Omul este la fel ca o ceapa, alcatuit din mai multe straturi succesive. Daca decojesti ceapa, vei descoperi in curand foile fragede din interior. Cu cat te apropii mai mult de miez, cu atat mai fragede devin ele. Acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste omul: daca patrunzi adanc in interiorul lui vei descoperi intotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic. Imbratisarea permite un asemenea contact. Daca imbratisezi un om cu caldura, cu iubire, daca imbratisarea ta nu reprezinta un simplu gest golit de semnificatie, ci unul autentic, daca

110

inima ta participa la el, intri imediat in contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafata reprezinta un act cu o imensa valoare terapeutica, intrucat inocenta copilului este vindecatoare in sine. Ea nu a fost corupta. Ai atins astfel miezul pur al persoanei in care coruptia nu a patruns niciodata, iar acest lucru este suficient pentru a declansa procesul de vindecare. Copiii sunt atat de puri, atat de plini de vitalitate, debordeaza de atata energie. Regasirea acestei energii este suficienta pentru a-l vindeca pe om. Important este sa scoti acest copil la lumina, iar imbratisarea este una din modalitatile cele mai eficiente. Autoanaliza este o cale mentala; imbratisarea este calea inimii. Mintea este cauza tuturor bolilor, in timp ce inima este sursa oricarei vindecari. Când două fiinţe se iubesc, se produc schimbări între ele şi aura lor se nivelează. De aceea, când frecventaţi un Mare Maestru, când îl iubiţi, când comunicaţi cu el, se produc, la fel, schimbări, iar aura voastră se purifică, se întăreşte, se amplifică. Iată avantajul de a iubi fiinţe foarte elevate, foarte evoluate. Când discipolii se concentrează asupra Maestrului lor, ei primesc emanaţiile sale de puritate şi de Lumină, dar ei, ce îi dau ei? Credeţi-mă, pentru un Maestru, nu este atât de faimoasă această afacere, deoarece în schimbul a ceea ce el dă, el nu primeşte deseori decât murdării. Dar cum el a acceptat să facă sacrificii şi a învăţat să transforme impurităţile pe care le primeşte, el suportă, nu se plânge şi, astfel, ajunge să-i ajute pe discipolii săi. Discipolul care face eforturi pentru a se identifica cu Maestrul său creează între Maestrul său şi el o adevărată legătură magică şi, graţie acestei legături, el începe puţin câte puţin să-i semene. Nu-i va semăna poate fizic, cu toate că este posibil – cu multă voinţă, credinţă şi timp, este posibil -, dar în interior primeşte înţelepciunea şi Lumina Maestrului său. Foarte tânăr, deja, am înţeles cât de benefic ar fi pentru mine să mă identific cu Maestrul meu. Nimeni nu m-a sfătuit, nici chiar el, este ca şi cum aş fi adus aceste cunoştinţe dintr-un trecut îndepărtat. Eu doream să intru în Spiritul său şi-mi imaginam că gândeam ca el, că simţeam ca el, că acţionam ca el. Am făcut aceasta fără a spune nimic la nimeni, nici chiar lui şi, ani după aceea, este curios, nu numai că am început să gândesc ca el, ci am început să-i semăn şi fizic. Această practică mi-a adus foarte mult. Eu simţeam că dacă, asemeni majorităţii

111

oamenilor, mă mulţumeam să rămân ceea ce eram, nu aş fi mers foarte departe; atunci am vrut să înlocuiesc imperfecţiunile mele prin calităţile şi virtuţile tuturor marilor Maeştri, şi aceasta mi-a permis să avansez. Dar mergeţi să vorbiţi oamenilor să-şi înlocuiască mentalitatea lor limitată! Ei o păstrează, o protejează, se agaţă de ea şi de aceea se văd pe faţa lor urme de dezordini şi de chinuri în care sunt pe cale să trăiască. Viaţa lor nu este făcută, deci, decât din meschinării, din diviziuni, din discuţii, din jigniri inspirate de natura lor inferioară pe care nu vor să o sacrifice. De câte ori în timpul ceremoniilor focului vă spuneam: “Învăţaţi să descifraţi ceea ce se petrece în faţa voastră. Aceste ramuri din care am făcut focul sunt negre, răsucite şi priviţi ceea ce produc: ce splendoare, acest foc! Atunci de ce vă încăpăţânaţi să păstraţi toate ramurile moarte înăuntru, în loc să le sacrificaţi, pentru ca ele să se transforme în căldură şi în Lumină?” Ah, nu, cuvântul sacrificiu îi face pe oameni să tremure, le este întotdeauna frică să piardă ceva. Ei bine, nu vor avea nici căldură, nici Lumină. Din cauza acestei frici de a sacrifica natura lor inferioară oamenii trec pe lângă Adevărurile esenţiale care ar fi putut să-i salveze. Iar când li se vorbeşte să intre în Spiritul Instructorului lor, ei resimt aceasta ca o voinţă de a-i limita, de a le îndepărta libertatea şi puterile lor. Deloc, din contră a se identifica cu Maestrul care-i depăşeşte nu poate decât să-i ajute să le crească libertatea şi puterile. Dar, bineînţeles, cu condiţia ca să fie un Maestru care-i depăşeşte, altfel este inutil. Practica identificării este bazată pe cunoaşterea unei Legi fizice, Legea rezonanţei. Dacă ajungeţi să vibraţi la unison cu o făptură sau alta, nu numai că veţi cunoaşte gândurile şi sentimentele sale, dar şi calităţile sale vi se vor comunica. Astfel, veţi putea să studiaţi, să o judecaţi, să decretaţi că aşa şi pe dincolo, dar, în realitate, nu o veţi cunoaşte cu adevărat, pentru că o veţi cunoaşte din exterior. O veţi cunoaşte doar atunci când veţi vibra la unison cu ea. Deci, faptul de a se găsi pe aceeaşi lungime de undă apropie două fiinţe, pentru ca ele să poată să se cunoască. Aceasta este Iubirea; adevărata Iubire este adevărata Cunoaştere, pentru că adevărata Iubire nu este nimic altceva decât o fuziune. Pentru a deveni ca Maestrul său, discipolul trebuie să ajungă să introducă în el aceleaşi vibraţii. Da, este o problemă de vibraţii. Iar el poate să devină chiar mai mare decât Maestrul său; aceasta depinde de iubirea sa. Întotdeauna, cel care are cea mai mare iubire devine cel mai

112

mare. Având cunoaşterea, forţa, evident ajută la ceva; dar nu cu cunoaşterea şi cu forţa se va merge departe. Pe când cu iubirea, mergeţi până la infinit! Iubirea vă face să alergaţi, încât nu vă mai opriţi… Da, iubirea aceasta este: a vă lua picioarele la spinare. Iubirea care vă lasă să stagnaţi nu este o adevărată Iubire. Adevărata magie pentru discipol este, deci, de a putea să se identifice cu Maestrul său pentru a atinge ceea ce există în sufletul, în inima, în inteligenţa, în voinţa Maestrului său şi ca toate aceste comori să se verse în el. Deoarece un Maestru nu este aşa de egoist şi avar el vrea să vă dea în profunzime. Şi chiar dacă el vede că unul din discipolii săi îl depăşeşte, el este mândru. El spune: “Este copilul meu. Este mai inteligent decât mine, este mai bun decât mine, este mai puternic decât mine; cu atât mai bine, eu sunt tatăl său.” Şi el este mândru. Un tată care este furios că fiul său îl depăşeşte nu este un adevărat tată. Iar dacă un Maestru este furios că un discipol a ajuns să-l depăşească, dacă el este gelos, dacă începe să-i joace feste, să-l chinuie, înseamnă că nu a ajuns încă la gradul superior de dezinteres care este cea mai mare calitate a unui Maestru. Şi este adevărat că există Maeştri pe care gelozia nu i-a părăsit încă. Un transformator al energiei sexuale: Idealul Inalt Am fost des întrebat des dacă e preferabil să trăieşti în castitate sau, din contră, de a avea relaţii sexuale. În realitate, nu aşa trebuia pusă întrebarea; e imposibil de a spune într-un fel general ce este bun şi ce este rău… Totul depinde de persoană. A trăi în castitate, în abstinenţă, poate să dea rezultate foarte proaste, dar de asemenea rezultate foarte bune. Abstinenţa poate să-i facă pe unii isterici, nervoşi, bolnavi şi pe alţii puternici, echilibraţi, şi să le priască. A da frâu liber instinctului sexual le poate face bine la unii şi le poate face rău la alţii. Nu trebuie să clasăm lucrurile spunând: “Acesta e bun… acesta e rău.” Binele şi răul depind de un alt factor: cum utilizăm forţele, cum le dirijăm. Nimic nu este nici bun nici rău, dar devine bun sau rău. Problema este de a şti de la început care e idealul vostru, ce vreţi să deveniţi. Dacă vreţi să faceţi mari descoperiri în lumea spirituală, evident, sunteţi obligaţi să micşoraţi numărul anumitor plăceri sau chiar de a renunţa complet învăţând să vă sublimaţi forţa sexuală. Dar 113

dacă nu aveţi acest înalt ideal, e o prostie a te reţine, a fi cast, a fi virgin, şi chiar puteţi să vă îmbolnăviţi pentru că eforturile voastre nu servesc la nimic. Nu e înţelept ca în acest domeniu să dai aceleaşi sfaturi şi aceleaşi reguli la toţi. Vine cineva să mă vadă şi îmi spune: “Maestre, nu cred că e bine pentru mine să mă căsătoresc şi să am copii pentru că vreau să merg pe calea spiritualităţii.” Şi când mă uit la constituţia sa, structura sa, îi răspund: “Nu, e mai bine pentru d-voastră să vă căsătoriţi, altfel va fi înspăimântător, veţi fi nefericit şi toţi ceilalţi vor fi indispuşi.” Şi altul care vrea să se căsătorească, se întâmplă câteodată să-i spun: “Căsătoriţi-vă dacă vreţi, dar trebuie să ştiţi că nu sunteţi construit pentru căsătorie şi că veţi suferi.” Mulţi băieţi şi fete nu se cunosc şi nu ştiu ce trebuie să facă. Fiecare vine pe pământ cu un program de îndeplinit. Nu este el cel care poate să decidă asupra tendinţelor şi instinctelor sale. Acum, acestea nu înseamnă că nu trebuie să faceţi eforturi pentru a sublima forţa sexuală. Numai că, v-am explicat deja, nu veţi putea lupta contra ei; dacă încercaţi, ea vă va zdrobi. Deci, iată cum trebuie să faceţi: trebuie să aveţi un asociat foarte puternic căruia să-i trimiteţi această forţă, şi el, graţie ştiinţei sale alchimice, reuşeşte să o transforme în sănătate, frumuseţe, în lumină, în dragoste divină. Acest asociat este un înalt ideal, o idee fundamentală cu care trăiţi, pe care o nutriţi, care vă hrăneşte şi ea va transforma această energie, nu voi. De aceea, cel care nu are un ideal spiritual nu va reuşi niciodată, şi aceluia nu putem să-i dăm decât acest sfat: găseşte repede pe cineva şi căsătoreşte-te, dacă nu, vei fi un pericol public, vei plictisi pe toată lumea. Vedeţi, nu vă îndrum în aventuri incerte, ci vă prezint foarte clar problema. Dacă nu aveţi dorinţa de a deveni o fiinţă magnifică, un conductor al luminii, un binefăcător al umanităţii, niciodată nu veţi ajunge să sugrumaţi această forţă; atunci, da-ţi-i o finalitate, căsătoriţivă, faceţi copii. Dar dacă aveţi acest înalt ideal, ar fi păcat să abandonaţi Cerul pentru a satisface un soţ sau o soţie pe care, de altfel, nu o veţi satisface niciodată, orice veţi face. Din contră, merită să faceţi efortul de a lucra pentru un ideal înalt, pentru că aceste energii îl vor alimenta, îl vor hrăni şi îl vor întări. Da, dacă la un moment dat veţi simţi un impuls sexual vă veţi concentra asupra acestui ideal, iar această energie va urca

114

până la creier pentru a-l alimenta şi, câteva minute mai târziu veţi fi liber, veţi avea victoria. Metoda pe care oamenii o practică în general pentru a se debarasa de dorinţa de a fuma, a bea sau de a merge cu femei (a suprima un obicei fără a-l înlocui cu altul) este extrem de periculoasă: ea îi dezaxează şi îi aruncă în vid. Lor le trebuie o compensaţie, trebuie înlocuită o dorinţă inferioară printr-o dorinţă superioară. De aceea gândiţi-vă bine de fiecare dată când vreţi să renunţaţi la o nevoie care e puternică în voi, pentru că e o decizie foarte gravă. Trebuie înlocuită această nevoie. Astfel, pentru a fi satisfăcut veţi continua să mâncaţi, să beţi, să iubiţi sau să trăiţi, dar într-o stare care nu vă expune aceloraşi pericole. Dacă nu înlocuiţi nevoile voastre, veţi sucomba. Nu luptaţi niciodată împotriva instinctului sexual numai prin voinţa voastră. Pentru a învinge, trebuie să apelaţi la forţele celeste, adică la un înalt ideal, o dragoste formidabilă pentru perfecţiune, pentru puritate, pentru frumuseţe. Dacă nu aveţi acest înalt ideal, dacă nu iubiţi viaţa divină, viaţa perfectă, nu luptaţi contra forţei sexuale: veţi fi înfrânt. Refularea nu e o soluţie în problema sexualităţii, pentru că refularea nu e altceva decât refuzul de a da forţei sexuale o ieşire normală, fără a avea în cap o idee, un ideal care lucrează în planurile superioare pentru a sublima această forţă. 1. Trezeşte-te împreuna cu Soarele si fa-ti rugaciunea. Roaga-te singur. Roaga-te des. Marele Spirit te va asculta, trebuie doar sa-i vorbesti. 2. Fii tolerant cu cei care s-au pierdut pe cale. Ignora, inselatoria,Mania, Invidia/Gelozia si Lacomia, acestea izvorăsc din instrainarea de Suflet. Roaga-te pentru acesti oameni, ca si ei sa-si gaseasca indrumare. 3. Cauta-te pe tine, prin tine. Nu lasa ca altii sa-ti impuna pe ce cale sa mergi. Este calea ta, si tu mergi pe ea. Altii pot sa mearga eventual alaturi de tine, insa nimeni altcineva nu poate sa traiasca viata ta. 4. Poarta-te cu oaspetii care iti intra in casa cu multa consideratie. Serveste-le mancarea cea mai buna, da-le patul cel mai bun si onoreazai cu bunavointa si respect. 5. Nu fura ceea ce nu este al tau, nici de la alta persoana, nici de la o comunitate, nici din natura. Dacă nu ti-a fost oferit sau daca nu ai muncit pentru el, atunci nu-ti apartine. 6. Respecta toate lucrurile care se afla pe acest pamant – toti oamenii, fiintele, toate plantele.

115

7. Onoreaza gandurile, dorintele si cuvintele oamenilor cu care intri în contact. Niciodata sa nu intrerupi pe altul care vorbeste, nici sa nu razi de el si nici sa nu ii copiezi comportamentul in batjocura. Permite fiecarui om dreptul la exprimare personala. 8. Nu vorbi niciodată de rau pe altii. Energia rautatii pe care o emiti catre Univers va veni inapoi catre tine multiplicata. 9. Toti oamenii fac greseli. Si toate greselile pot fi iertate. 10. Gandurile rele produc imbolnavirea mintii, a trupului si a spiritului. Practica Optimismul. 11. Natura nu este aici Pentru noi, ci este Parte din noi. Toti facem parte din Familia Planetara. 12. Copiii sunt semintele viitorului nostru. Planteaza iubirea in inimile lor, si uda aceasta iubire cu intelepciunea si lectiile vietii. Copiii au nevoie de spaţiu ca sa creasca, asigura-le acest spaţiu. 13. Evita sa raneşti inimile altora, fii constient ca ranind pe altul, otrava durerii se va intoarce inapoi la tine. 14. Fii cinstit intotdeauna. Corectitudinea este un test de Vointa in acest Univers. 15. Pastreaza-te echilibrat; sinele tau mental, sinele tau spiritual, sinele tau emotional, sinele tau fizic, incearca sa le pastrezi puternice, pure si sanatoase. Activitatea fizica da forta mintii. Bogatia spirituala vindeca problemele emotionale. 16. Ia decizii constiente legate de cine intentionezi sa fii si cum intentionezi sa reactionezi. Asuma-ti responsabilitatea pentru propriile actiuni. 17. Respecta spatiul personal al celorlalti. Nu te atinge de proprietatea altora, in special de obiectele de cult religios. Asa ceva este un lucru interzis. 18. Fii cinstit intai cu tine insuti. Nu poti sa ingrijesti sau sa ajuti pe altul, daca intai nu te ingrijesti si ajuti pe tine insuti. 19. Respecta alte credinţe religioase. Nu-ti forta credinta ta asupra altora. 20. Imparte din ceea ce ai. Participa la lucrul de Caritate. ”O trecere in revista a vietii, facuta la intervale regulate, se va dovedi de mare folos in stabilirea urmatorului pas ori a urmatoarei opriri. Revazanduva viata pe parcurs, va veti bucura mai mult atunci cand veti recunoaste ca puteati face lucrurile mai bine.

116

Revederea vietii este mult mai cuprinzatoare in lumea cealalta desigur, dar o puteti face cand sunteti inca in viata. Gasiti-va o clipa de liniste si ceretimi sa va patrund gandurile si visele in timpul noptii. Va voi arata imagini ale evenimentelor principale ale vietii voastre, aducandu-va aminte intamplari mai marunte. Uneori, din aceste interactiuni aparent minore cu alti oameni apar marile realizari. Din acestea rasar adeseori marile invataminte ale vietii. Apoi, va puteti foarte usor intemeia cugetarile si deciziile pe ceea ce ati realizat, ceea ce va fi intotdeauna spre folosul tuturor celor implicati.” Ajuta la: • Clarviziune si viziuni profetice • Trecerea in revista a vietii si efectuarea unor schimbari • Visuri paranormale, inclusiv interpretarea lor

Rugaciunea seninatatii Doamne, da-mi seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba; curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba; si intelepciunea de a putea face diferenta. Traind fiecare zi pe rand; Bucurandu-ma de fiecare clipa pe rand; Recunoscand ca incercarile fac parte din drumul care ma conduce spre pace. Acceptand, la fel ca El, aceasta lume lipsita de credinta, asa cum este ea si nu asa cum as fi considerat eu; Avand increderea ca El va face toate lucrurile juste, daca ma abandonez Vointei Lui; Ca sa pot fi indeajuns de fericit in aceasta viata si extrem de fericit cu El. De-a pururi, in cea viitoare.

117