96030155-Mantuirea-in-familie.pdf

1

MÂNTUIREA ÎN FAMILIE CUPRINS Introducere..............................................................................................................2 I Familia – cea mai veche instituț ie lăsată de Dumnezeu........................................5 I.1. Originea familiei...................................................................................................5 I.2 Taina cununiei........................................................................................................8 I.3. Raporturile dintre bărbat și femeie....................................................................12 I. 4. Scopul și motivul căsătoriei..............................................................................14 I.4.1. Scopul căsătoriei..........................................................................................14 I.4.2. Motivul căsătoriei........................................................................................16 II Asceza în cadrul familiei.......................................................................................20 II. 1. Comparație între viața monahală și viața de familie.........................................22 II.2. Rugăciunea în viața familiei...............................................................................25 II. 3. Dragostea...........................................................................................................27 II.4. Prietenia – perioadă premergătoare căsătoriei....................................................30 II. 5. Răbdarea............................................................................................................33 III Probleme cu care se confruntă familia...............................................................37 III.1. Concubinajul....................................................................................................37 III.2 Desfrânarea........................................................................................................41 III.3. Divorțul............................................................................................................45 III.4. Nașterea și educația copiilor............................................................................48 IV Familia creștină astăzi..........................................................................................54 IV.1. Recomandări pentru evitarea distrugerii familiei.............................................56

2

Concluzii...................................................................................................................60

INTRODUCERE Am ales această temă deoarece mă preocupă foarte mult problema mântuirii mele, vreau să nu-L mai supăr atât de mult pe Dumnezeu. Nu am chemare spre viața monahală și vreau să știu cum poți să fii foarte credincios, cum poți să împlinești voia lui Dumnezeu, dar în cadrul familiei. Sunt convinsă că societatea contemporană nu este trecută cu vederea de Dumnezeu, condițiile actuale ale unui om obișnuit sunt cunoscute de El, mântuirea nu este doar pentru oamenii care fac jertfe extraordinare, asceți, stâlpnici etc., ci suntem chemați cu toții, așa cum ne

aflăm,

spre

a-L

urma

pe

Hristos.

Dumnezeu ne atenționează ori de câte ori suntem în fața păcatului prin vocea conștiinței, îndemnându-ne mereu spre bine, dar noi respingem chemare Lui și ne îndreptăm spre flăcările plăcerilor. De obicei tinerețea este perioada în care omul caută plăceri, în care apar foarte multe ispite și tocmai din aceast motiv este foarte bine ca omul, încă de foarte timpuriu, să fie cu luare-aminte la viața sa, pentru a nu-și pirde sufletul. Pe parcursul lucrării voi discuta și despre problemele care afectează familia, una dintre acestea fiind desfrânarea, “boala plăcerii”, care influențează comportamentul oamenilor în societate, părerea și atitudinea acestora față de familie. Grija față de suflet nu trebuie amânată pentru la bătrânețe, deoarece obiceiurile urâte, păcătoase, se scot mult mai greu atunci, iar bătrânețea este o etapă a vieții imprevizibilă (nimeni nu cunoaște câți ani va trăi, dacă va ajunge la ea, etc. ). De asemenea, văd foarte mulți oameni pe care nu-i interesează viața lor duhovnicească, folosesc libertatea, pe care Dumnezeu ne-a dat-o, săvârșind păcate, ei nu-și dau seama că în acest fel se îndreaptă spre suferință, atrag pedeapsa lui Dumnezeu. Dragostea de cele duhovnicești este îndreptată către cele trecătoare. Păcatul ne desparte de Creatorul nostru.”Păcatul distruge conștiința, paralizează voința, întunecă sentimentele, murdărește trupul.Păcatul destramă familii, omoară copii în pântecele mamelor, aduce diverse boli 1 “.El nu se prezintă ca ceva înfricoșător, ci este ca “fructul oprit”: atrăgător, frumos, dulce, iar după gustare rănește toată ființa. Oamenii nu mai prețuiesc familia, se despart foarte ușor, sau de cele mai multe ori preferă să nu se căsătorească, să trăiască în concubinaj.Familia este cel mai important lucru din 1

Konstantin V. Zorin, Păcatele tinereții și sănătatea familiei, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2010, pag. 10

3

viața oricărei persoane.Familia este alături de noi când toți ceilalți ne părăsesc.Familia înseamnă siguranță, apropiere, legătură foarte puternică, comuniune.Este în natura omului să caute să nu mai fie singur, să caute să-și întemeieze propria familie. Dumnezeu are multe moduri prin care să-l mântuiască pe om.Viața aceasta nu este chiar atât de lungă precum ni se pare, și, oricum am alege să o trăim, trebuie să ne luptăm să trăim cu Hristos, să nu mai păcătuim, iar dacă am căzut, să ne pocăim.Sufletul este nemuritor, iar moartea este doar o trecere dintr-o viață în alta, numai că perioada petrecută aici este decisivă pentru cum va fi sufletul după moarte. Dumnezeu nu ne va întreba dacă am fost căsătoriți sau necăsătoriți, dacă am fost monahi sau mireni, teologi sau neteologi, nu vom avea nici o scuză și nici un răspuns la Judecată.Faptele noastre și greutățile pe care le-am răbdat ne vor hotărî locul pe care îl merităm.Este posibil ca la Judecată femeile care au fost căsătorite, care s-au chinuit cu copiii, oamenii care au trăit în lume, să le-o ia înainte monahilor, monahiilor. La fel oamenii simpli, fără prea multă carte ,retardații să le-o ia înainte teologilor 2.Dumnezeu le va permite mai mult unora ca aceștia să-L cunoască. Fiecare va vedea slava lui Dumnezeu potrivit curăției sufletului său, propria curăție va hotărî aceasta.Sfinții Părinți sunt de părere că dacă omul nu a avut prea multe greutăți în viață, dacă nu a suferit, Dumnezeu nu prea mai are față de unul ca acesta nici o datorie.Celui care a avut noblețe, frumusețe, sănătate,”Dumnezeu îi va spune: Teai desfătat în viața ta de bunătățile tale, de frumusețea ta. Acum ce-ți mai datorez? Nimic. ”3 Dacă le-ai avut pe toate aici, n-ai fost bolnav, n-ai avut neajunsuri, probleme prea mari, ai avut un trup sănătos, puternic, dar n-ai luptat să fii virtuos, să câștigi virtuți, deși puteai, este foarte greu să ai ai aceeași simțire a măreției lui Hristos pe care o au ceilalți. Dar invalidul, care multă vreme, sau toată viața a răbdat nejunsul său va câștiga mult mai ușor un loc în Rai. Și chiar dacă uneori va mai cârti, Dumnezeu nu i le va lua în seamă pe toate, îl va trata ca pe un copil mic, care nu știe ce vorbește, un copil mic trupește și duhovnicește. Lucrarea de față își propune să prezinte posibilitățile de sfințire ale omului obișnuit, contemporan, care are familie, sau care vrea să-și mai întemeieze o familie, nu ale celui ales special de Dumnezeu, care poate să facă nevoințe mai puțin obișnute. Eu cred că avem nevoie de monahi, de asceți, de astfel de trăitori care să se roage pentru lume, mult mai mult, dar este nevoie și de sfinți care să stea printre oameni, de modele, prin care Dumnezeu să arate că se poate să fie sfințenie și în viața obișnuită pe care ne-a dat-o, în comunitate și comuniune unii cu alții. Voi urmări traseul familiei de-a lungul timpului, voi aborda și problema copiilor, iar în 2 3

Cuviosul Paisie Aghiorîtul, Cuvinte duhovnicești.Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pag. 257 Idem., pag. 254

4

ultimul capitol vor fi prezenta responsabilitățile familiei creștine, a omului creștin în general, față de societate. Prin străduință și osteneală proprie, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, eu cred că omul contemporan mai poate gusta sfințenia și poate vedea minunile lui Dumnezeu.

5

I FAMILIA-CEA MAI VECHE INSTITUȚ IE LĂSATĂ DE DUMNEZEU I. 1. Originea familiei În Cartea Facerii aflăm că Dumnezeu a creat lumea în şase zile. În ziua a şasea Dumnezeu a făcut fiarele sălbatice, animalele domestice, târâtoarele pământului şi pe om, ultimul și cel mai important dintre creaturile pământului. Spre deosebire de celelalte fapturi ale lui Dumnezeu care apar prin cuvânt, omul, coroana creației, (Fac 1,28) a fost creat „după chipul Său” (Fac 1,27) printr-un act special și direct: „ Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” (Fac 2,7) După ce Universul a fost împodobit, pentru Adam „ nu s-a găsit ajutor pe potriva lui ” (Fac. 2,20) . Una din paginile cele mai frumoase din Geneză este aceea când Adam, în sânul acestor bogății, este singur. În ciuda faptului că el numește toate animalele și lucrurile, se simte mut, incapabil de a pronunța ceva căci nimeni nu îi poate răspunde. În acele momente de neîmplinire, singurătate şi sărăcie existenţială Dumnezeu creează o însoţitoare de viaţă pentru acesta, şi îi prezintă femeia. „ Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam. Şi a zis Adam: ”. (Fac 2,21-23) Dumnezeu a făcut femeia pentru ca să-l ferească de singurătate, pentru ca să se completeze reciproc.4Nici Dumnezeu nu este o singură persoană, în acest caz n-ar fi iubire, ar fi numai Dumnezeu. Așa stau lucrurile și-n cazul omului, care-i făcut după chipul lui Dumnezeu. Începând din acel moment se va deschide dialogul și va încolți rodul iubirii în istoria umană. Unitatea omului (barbat si femeie), constă în faptul că femeia a fost luata din coasta lui Adam, din ceva ce îi aparţine, reprezintă jumătatea ce îl completează. Alcătuirea bărbatului și a femeii nu-i o unutate fiziologică, ci o unitate prin iubire. Cele două existențe umane, bărbatul și femeia, se completează nu numai pe planul trupesc, ci și pe cel spiritual. Nunta este Taina prin care bărbatul şi femeia devin omul deplin, două jumătăţi care "numai împreună alcătuiesc umanitatea completă" (Stăniloae, Pr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003, p. 187). 4

Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, TEOLOGIE DOGMATICĂ ORTODOXĂ, Vol. III, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003, pag. 187

6

Căsătoria începe cu o iubire, o atracție trupească, spirituală, în care fiecare îl prețuiește pe celălalt, îl respectă, având disponibilități nelimitate de a accepta toate jertfele și oboselile pentru el. Cu timpul iubirea dintre cei doi se dovedește prin fapte, iar aspectul spiritual începe să devină din ce ăn ce mai important, ia locul atracției fizice de la început. Părintele Dumitru Stăniloae era de părere că familia are un caracter sacru deoarece a fost întemeiată de Dumnezeu. Aceasta va fi în curs de dezvoltare, căci pierde harul stării primordiale dupa căderea în păcat, când apare poligamia, (Fac 16,1-3), femeia devine o sclavă etc., până când Mântuitorul o va ridica la rangul de Sfantă Taină . Sfanta Scriptură amintește de această unire binecuvântată de Dumnezeu: “De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” (Fac. 2,24) Legătura care se realizează între un bărbat și o femeie devine mai puternică decât orice altă legătură de sânge, tocmai din această cauză cei doi își pot părăsi părinții care i-au născut și i-au crescut, își pot părăsi frații, familia în sânul căreia au trăit.Poate că este prea mult spus că-i părăsesc, dar dragostea care îi leagă este mai puternică decât dragostea pentru familia din sânul căreia provin. Astfel, învăţătura de credinţă ortodoxă înfăţişează familia ca o instituție de origine divină, întemeiată de Dumnezeu în Rai. Creștinismul nu disprețuiește necesitatea unirii trupești între bărbat și femeie. Rugăciunile de la Cununie amintesc despre aceasta, dar consideră că numia în cadrul căsătoriei. Ea devine un mijloc de unire sufletească completă, adâncind-o tot mai mult. Unirea trupească a bărbatului cu femeia, admisă doar în cadrul căsătoriei, este și un mijloc de consolodare a unirii sufletești. Creștinismul nu admite decât două atitudini față de pofta trupească: înfrânare totală, în afara căsătoriei, sau o folosire a satisfacerii ca mijloc de unire sufletească și de înaintare în ea. “Aceasta este neprihănirea patului…..sau castitatea conjugală “5, amintită de rugăciunile făcute la Cununie. Este la fel de importantă ca și castitatea monahală, fiind un drum spre o tot mai mare castitate. Pentru amândouă este nevoie de luptă spirituală . Familia este o instituție de origine divină, stabilită de la Creație, iar relația dintre membrii familiei este asemănătoare cu relația dintre persoanele Sfintei Treimi (iubire, egalitate, comuniune ).În creștinism, căsătoria se încheie între două persoane, acestea fiind fidele față de al treilea, față de Mântuitorul, și Dumnezeu Tatăl, și Duhul Sfânt.Această atitudine a soților față de Dumnezeu întărește unirea între ei, și dintre ei și Dumnezeu.Mântuitorul este Cel care săvârșește Taina, unindu-i pe soți în El și cu El.Hristos va rămâne permanent ca mijloc de unire între soți și între oameni, iar dacă aceștia se despart de El, se slăbește și unitatea dintre ei.6 5 6

Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, TEOLOGIA DOGMATICĂ ORTODOXĂ, Vol. III, ....pag. 197 Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, TEOLOGIA DOGMATICĂ ORTODOXĂ, Vol. III, ....pag. 203

7

Căsătoria se face între persoane de sexe diferite, care să se atragă reciproc, să nu fie rude, necăsătoriți, din care nici unul nu a fost căsătorit bisericește mai mult de trei ori.Căsătoriile după hirotonia preoților și diaconilor nu sunt admise, iar arhiereii nu sunt admiși dacă au fost căsătoriți vreodată, în afara situației când soția a murit și s-a călugărit.În Biserica Ortodoxă o persoană nu este cununată mai mult decât de trei ori. În Vechiul Testament homosexualitatea era foarte pedepsită7, Dumnezeu ne-a arătat ce a făcut cetăților Sodoma și Gomora, pentru asemenea păcate. Căsătoria se face doar cu o singură femeie, ori cu un singur bărbat, este monogamă. Poligamia este considerată o stare anormală, un abuz față de voia divină. Soții trebuie să dovedească deschidere unul față de celălalt, să renunțe la ideile preconcepute, să se înțeleagă, să-și cinstească unul, altuia, familia, să aibă un sentiment de simplitate.8Nu-i o problemă dacă cei doi au caractere diferite, deoarece acestea creează armonie între ei, asta ajută și-n educația copiilor. Toate sunt necesare, dar să nu se întreacă măsura. Pentru Biserica Ortodaxă, și chiar Romano-Catolică, nunta este o Taină, dar, pentru Bisericile Protestante, este un simplu contract între cei doi, deoarece pentru aceste Biserici, cuvântul taină are o semnificație mult mai profundă, pentru a fi asociat nunții. Mântuitorul, venind și restaurând omul căzut, reface și căsătoria.Prima minune a Sa are loc la nunta din Cana Galileii, unde a participat.Simon Zilotul sau Simon Canaaneul, mirele de la nunta din Cana Galileii, a fost unul dintre frații vitregi ai Mântuitorului, fiu al dreptului Iosif, din prima sa căsătorie.Este cunoscut ca unul dintre sfinții care îi ajută pe viitorii soți să se găsească unul pe celălalt,să întemeieze o familie,să păstreze dragostea9. Zilot în limba greacă înseamnă râvnitor al legii. Această minune a fost interpretată de Sfinții Părinți ca o prefigurare a Botezului și Euharistiei, o prefigurare a Bisericii.Venind la nuntă, Mântuitorul a sfințit prin aceasta viața de familie a oamenilor, a arătat fraților și ucenicilor calea spre fericire : prin unirea sufletului cu Dumnezeu.Pe soți ar trebui să-i unească nu doar unirea trupească, ci și dragostea pentru unirea duhovnicească cu Domnul. Evenimentul de la Cana Galileii este pomenit la slujba cununiei, ceea ce arată că nunta este rodnică numai când corespunde voii lui Dumnezeu și este sfințită de Biserică. Pe parcursul Evangheliilor, Mântuitorul a explicat că nu este permis ca membrii unei familii să se despartă, numai dacă unul dintre ei a făcut adulter, iar celălalt nu-l poate ierta. Căsătoria ar putea continua, s-ar putea merge mai departe, dacă celălalt ar avea putere să-l ierte pe cel vinovat și ar fi dispus să facă acest lucru. Această permisiune a soților de a se despărți a fost lăsată din Vechiul Testament, de Moise10, pentru că dacă Moise 7

Levetic 20,13 1 Timotei 6, 6-9 9 Konstantin V. Zorin, PĂCATELE TINEREȚII ȘI SĂNĂTATEA FAMILIEI ..., pag. 159 10 Mt. 19, 8-9 8

8

nu le-ar fi dat voie să se despartă, în caz de adulter, oamenii ar fi putut săvârși păcate mai mari de-atât (s-ar fi omorât, etc. ) .De asemenea, Mântuitorul dă explicații și pentru celibat, spunând că nu sunt făcuți toți pentru acesta ( Mt.19, 11-12 ).

I.2. Taina cununiei Ceea ce binecuvintează mâna preotului este taină, care nu se vede, este dragostea dintre cei doi, care trebuie să fie roditoare. Sfintele Taine mărturisite de Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică și Bisericile Vechi- Orientale sunt in număr de 7, după cum urmează : -

Botezul

-

Mirungerea

-

Împărtășania

-

Pocăința

-

Hirotonia

-

Nunta

-

Maslul Ne putem întreba de ce în ordinea tainelor, hirotonia nu este așezată prima sau ultima,

ținând cont că săvârșitorul tuturor tainelor este preotul. Un răspuns la această întrebare îl constituie faptul că primele patru taine îl pun pe om în legătură directă cu Dumnezeu, cu Hristos, iar ultimele trei îl pun într-o relație de slujire cu ceilalți oameni, prin ceilalți i se descoperă omului Hristos. Dintre acestea trei, taina nunții îl pune într-o relație foarte străânsă cu un alt om.11Prin harul primit la Taina Nunții și la Taina Preoției, credinciosul este ajutat în relația cu semenii, atât în situația familială, cât și în cea socială, în care trăiește, în problemele cu care se confruntă,pe care le întâmpină. Prin ceilalți sau mai bine-zis , prin omul de lângă tine, Îl descoperi pe Hristos, ți se arată Mântuitorul, Îl putem vedea pe Dumnezeu prin omul de lângă noi12.”Prin aceasta Cuvântul lui Dumnezeu ne-a dat putința să-L vedem prin fața omenescă, mai întâi în El însuși, apoi în toți cei în care Hristos Se sălășluiește, sau continuă să se întrupeze prin taine.Numai pentru că Hristos ca Dumnezeu e transparent în altul, acest altul ni se aratăvrednic de o iubire nesfârșită ; iubirea față de acest altul nu se epuizează niciodată.În afară de Hristos, iubirea permanentă față de un om concret ar fi fost imposibilă.13“ Tocmai din acest motiv ni s-a dat marea poruncă să-i iubim pe semenii noștri la fel ca pe noi înșine. 11 12 13

Pr.prof. Dumitru Stăniloaie, TEOLOGIE DOGMATICĂ ORTODOXĂ, VOL. III .... pag. 184 Idem, pag. 185 Pr.prof. Dumitru Stăniloaie, TEOLOGIE DOGMATICĂ ORTODOXĂ, VOL. III , ...... pag.185-186

9

Prin învăţătura Sa , Hristos arată că familia face parte din ordinea Creaţiei, confirmând făgăduinţa făcută de Dumnezeu în Rai primilor oameni: „Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.” (Mt. 19,4-6) Așa cum în cadrul Sfintei Treimi, Cele Trei Persoane sunt egale, sunt în comuniune, în unitate și mai presus de toate, între acestea există o dragoste desăvârșită, tot așa trebuie să fie relația și într-o familie, între membrii acesteia. La celelalte taine avem apă, ulei, vin, etc., dar aici nu avem nimic material, dragostea dintre cei doi capătă caracter de taină. Doar căsătoria, nu și familia este o taina, însă în familie se împlinește taina căsătoriei. Taina reprezintă binecuvântarea nevăzută pe care o primim prin manifestări fizice văzute. Taina este semnul prezenței mistice a unei personae sau unei întâmplări adevărate. Prezența lui Hristos este tainică, El se află în centrul tainei și-n centrul vieții mirilor. El a spus că unde sunt doi sau trei adunați în Numele Lui, acolo se află și El, deci, în mijlocul mirilor se află Hristos. Mirele și mireasa sunt chip al lui Hristos și al Bisericii. Elementele cuprinse în slujba cununiei sunt simbolice: lumânările puse în mâinile mirilor de către preot, reprezintă candelele fecioarelor înțelepte, care l-au așteptat pe Hristos, reprezintă flacăra credinței, care nu trebuie să se stingă în sufletele celor doi, reprezintă Duhul Sfânt care s-a pogorât prin limbi de foc, inelele care sunt ținute în Altar, reprezintă faptul că nunta își are începutul în Hristos și se va sfârși cu Hristos, cununiile de pe capetele mirilor reprezintă un simbol al biruinței asupra plăcerii. Când spunem familie creștină ar trebui să spunem familie sfințită. De obicei, nunta era (în unele locuri este) precedată de logodnă, o ceremonie prin care cei doi se angajează să se căsătorească, având loc o promisiune de căsătorie între ei, mireasa primea/primește de la mire un inel de logodnă, sau chiar se împart verighetele. Nu-i bine ca logodna să țină mult. Logodna se poate rupe, dacă între cei doi apar probleme, iar ei doresc acest lucru. Deoarece “Biserica consideră pe cei logodițica fiind obligați unul față de altul ca și prin căsătorie, astăzi, de cele mai multe ori logodna se săvârșește imediat înainte de Cununie.Logodna se săvârșește prin schimbarea inelelor între viitorii soți, după ce preotul i-a însemnat cu ele în semnul crucii ”14, adresând anumite rugăciuni specifice. Preotul începe logodna ca pe o ierurgie, cu formula : “ Binecuvântat este Dumnezeul nostru… “, iar Taina Cununiei o începe ca pe orice Taină, cu : “ Binecuvântată este Împărăția Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh “. În prima rugăciune din cadrul slujbei Cununiei, preotul cere ca însuși 14

Pr.prof. Dumitru Stăniloaie, TEOLOGIE DOGMATICĂ ORTODOXĂ, VOL. III ........ pag. 205

10

Mantuitorul să fie de față, ca la nunta din Cana Galileii, și să le dea mirilor toate lucrurile positive, de care au nevoie, dar mai presus de toate, dragoste și ferirea de infidelitate. În a doua rugăciune, după ce se amintește că Dumnezeu l-a creat pe om ca împărat a toată Creația, dându-I apoi un ajutor pe măsură, adică femeia, preotul îi cere lui Dumnezeu ca să-i păzească pe cei doi de primejii, amintindu-se de greutățile care pot intervene în familie, de crucea pe care acestea o reprezintă, și pe care soții trebuie s-o rabde, pentru a lua cununa din Cer. În a treia rugăciune, preotul cere unirea mirilor, astfel încât fiecare dintre ei să gândească, să simtă, să voiască în accord cu celălalt, nimic contrar cu partenereul să nu-și facă loc în unirea lor. După rugăciunea a treia, sunt așezate cununiile pe capetele mirilor, de către preot, acesta fiind actul central al Tainei, prin care ea se realizează de fapt. Cu fiecare coroniță se atinge fruntea fiecăruia, aceasta semnificând că, cununa unuia este, de fapt, și a celuilalt.Coroana simbolizează mărirea, cinstea, demnitatea, care, în cadrul familiei, constă în fidelitatea și iubirea celor doi, sacrificiul pe care îl fac unul pentru altul, responsabilitatea de care dau dovadă, asumarea eforturilor necesare vieții de familie.Coroana este purtată, de obicei, de împărat. Hristos este împărat. Împăratul este serios, matur, cu o răspundere deplină. Asemenea și mirii, prin încoronare se arată că au ieșit de sub grija părinților și sunt capabil să aibă grijă unul de celălalt, și împreună de familial or, de viitorii copii, și chiar de ceilalți oameni, în general. Mucenicii primesc cununi, pentru răbdarea în credință, asemenea lor trebuie să fie și soții, să rabde asaltul greutăților, ispitelor, preotul rugându-I pe mucenici, ca prin rugăciunile lor, să-i ajute pe cei doi să aibă răbdare. Cununiile vor fi purtate decătre soți toată viața, în chip nevăzut, dacă vor avea dragoste între ei, dacă vor fi fideli, dacă se vor respecta și vor fi responsabili. Apoi, mirilor li se dă să bea dintr-un pahar comun, aceasta simbolizând dragostea și bucuria comună, după care se cântă imnul de bucurie al lui Isaia pentru zămislirea Fiului lui Dumnezeu în pântecele Fecioarei.Pentru cei doi se roagă preotul, împreună cu toți cei prezenți în Biserică, la slujba Cununiei. Astăzi, logodna nu prea se mai obișnuiește, căsătoria fiind precedată, din păcate, de concubinaj, care nu este un lucru plăcut Domnului. În tradiția Vechiului Testament se obișnuia ca unirea propriu-zisă să fie precedată de logodnă. Tinerii, la vârste foarte fragede, se uneau prin logodnă, ceea ce însemna că tânăra era, legal, soția celui cu care se logodise, apoi mai stăteau o vreme separați, după care se luau.15 Tânăra trebuia să fie curată, iar dacă nu era, se ucidea cu pietre, atât ea (dacă fusese violată în cetate, se considera că, fiind în cetate, dacă ea ar fi strigat după ajutor, ar fi fost cineva care s-o 15

Deuteronom 22, 23-27

11

ajute), cât și violatorul (dacă nu fusese violată în cetate - doar violatorul, deoarece se considera că nefiind în cetate, ea a strigat după ajutor, dar nu a fost nimeni care s-o ajute ). Se punea foarte mare accent pe curăția trupească, morală.Copiii desfrânatelor erau desconsiderați. Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă ca tinerii să se căsătorească până ajung la maturitate, pentru a fi în starea de feciorie. Prima condiție a celor care își caută soți, este să se roage cu credință, pentru ca Dumnezeu să-i ajute să găsească pe cineva potrivit scopurilor căsătoriei : mântuire, naștere de prunci etc. După ce s-au cunoscut, cei doi trebuie să aibă în primul rând credință, să fie simpli, cumpătați, modești. Nunta se recomandă a fi decentă, cât mai duhovnicească, intimă. Același sfânt părinte îndemna ca mai degrabă la nuntă să fie invitați oamenii săraci, văduvele, orfanii, oamenii simpli, iar mirii să le ofere acestora un ospăț bogat, decât să-i cheme pe cei care au situații materiale bune, dar au un comportament urât, rușinos, care spun vorbe care îndeamnă la desfrâu, glume rușinoase. „Căci după cum o dată cu intrarea săracilor vine de fașă și Hristos, așa, o dată cu desfrânații...prăznuiește și diavolul în mijlocul lor.Și nu e nici câștig din acea cheltuială, ci se face și multă vătămare. Dar din cheltuiala cu săracii pe dată iei multă plată. ”16. Glumele urâte, rușinoase sunt un început, o cale deschisă pentru desfrâu și nu e bine ca mireasa să le audă, să fie pusă în fața unor astfel de situații. Se pretinde ca ea să fie curată, dar dacă se creează astfel de momente, cum se mai poate cere curăție? Pentru că desfrâul se poate face chiar și cu inima. Când oamenii simpli, săraci sunt chemați la ospățul nunții, este prezent Însuși Hristos, dar când sunt prezenți oamenii necuviincioși, desfrânați, dansatoare ademenitoare, bețivi este prezent Diavolul. Rugăciunile săracilor, ale văduvelor, ale orfanilor, dacă se fac pentru miri, sunt auzite mult mai repede, se primesc mult mai repede binecuvântările divine. Nunta nu-i un moment de destrăbălare și desfrânare, ci este prilej de primire a harului divin, a binecuvântărilor, a înțelepciunii.

I. 3. RAPORTURILE DINTRE BĂRBAT ȘI FEMEIE Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, iar asemănarea cu Dumnezeu este țelul spre care aspiră omul toată viața, aceasta este căutarea fără sfârșit a omului. Femeia, pe care Dumnezeu a creat-o din coasta lui Adam ( nu din cap, ca să-i fie superioară, nici din picioare, ca să-i fie inferioară17) a fost făcută ca un ajutor pentru acesta18. 16 17 18

Sf. Ioan Gură de Aur, CATEHEZE MARITALE, OMILII LA CĂSĂTORIE, pag. 11

FAMILIA CREȘTINĂ AZI, Editura Trinitas, Iași, 1995, pag. 169 Fc. 2,18; Fc. 22,24

12

După căderea în păcat, Dumnezeu i-a spus Evei, și prin ea tuturor femeilor, că va fi atrasă către bărbatul ei, iar el o va stăpâni.19 Nu este vorba despre o stăpânire despotică, deoarece aceasta încalcă legea lui Dumnezeu, nu aceasta a dorit și dorește El. O astfel de atitudine a bărbatului/soțului față de soție aduce chinuri, necazuri, are urmări tragice pentru ambii parteneri.Creatorul a dorit să ofere femeilor posibilitatea să îndrepte păcatul mândriei și al neascultării făcut în Rai, printr-o atitudine de smerenie și blândețe în fața soților.Menirea esențială a femeii israelite, însă nu doar a acesteia, ci a tuturor femeilor, în general, era nașterea de copii. Sfânta Scriptură ne prezintă femeia ca pe o completare a bărbatului, care nu își poate împlini singur rostul său : „ Totuși,nici femeia fără bărbat,nici bărbatul fără femeie,în Domnul.Căci precum femeia este din bărbat,așa și bărbatul este din femeie, și toate sunt de la Dumnezeu20”, ea corespunde orientării dialogice a ființei umane, de comunicare și comuniune, de dragoste și dăruire.Femeia naște prunci, muncește, aduce și bani, poate mult mai mult decât bărbatul. Creștinismul dă libertate și egalitate femeii cu bărbatul. În Antichitate femeia era subordonată tatălui sau fratelui mai mare, apoi soțului, care putea să se despartă de ea oricând.A lua femeie era similar cu a deveni proprietar, stăpân 21. Fiul era considerat continuatorul familiei. Importanța femeii creștea când aceasta năștea un fiu. Bărbații Vechiului Testament luau mai multe femei dacă soțiile lor erau sterile, cum avem cazul lui Avraam și-al Sarei, sau din dorința de a avea cât mai mulți urmași. Dar familiile cele mai fericite erau cele monogame, așa cum a fost lăsat de către Dumnezeu . După căderea în păcat a primilor oameni a început și degradarea treptată a familiei : apare poligamia, femeia începe să fie disprețuită de bărbat, iar copiii să devină ceva de care sar putea lipsi. Totuși în conștiința oamenilor se știa că nunta este una și indisolubilă, chiar dacă se ajunsese într-o stare de degradare, se practica poligamia de foarte multe popoare. În Vechiul Testament femeia era cea care își părăsea casa părinților, urmându-și bărbatul. Acest gest putea fi interpretat și ca un fel de supunere față de soțul ei. Dar Mântuitorul arată și exprimă clar egalitatea celor doi. În Noul Testament rolurile par să se schimbe, pentru că bărbatul este cel despre care ni se spune că își va lăsa părinții și se va uni cu soția sa : “Și a zis:pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup.“ 22 În creștinism căsătoria se realizează cu o singură femeie (monogamă), pentru că și Dumnezeu a creat o singură Eva pentru Adam, nu mai multe, și cu un singur bărbat. Femeia este un partener de viață pentru bărbatul ei, motiv pentru care se recomandă barbților să fie 19 20 21 22

Fc.3,16 I Corinteni 11,11-12

FAMILIA CREȘTINĂ AZI, Editura Trinitas, Iași, 1995, pag. 9

Matei 19,5

13

atenți la soțiile pe care și le aleg23, pentru că, potrivit Sf. Ioan Gură de Aur, după cum ea poate fi un ajutor, așa se poate face adesea și potrivnică sfătuitoare. Sunt mai importante trăsăturile de caracter, bunătatea, credincioșia, atitudinea respectuoasă, decât înfățișarea foarte frumoasă. Este bine dacă are toate trăsăsturile de caracter potrivite unei creștine și-n plus este frumoasă, dar dacă este luat în considerație doar acest aspect, nu-i un foarte bun criteriu . Sfântul Duh îi unește pe cei doi , îi sfințește. Trupul soțului nu-I mai aparține lui, ci soției (și invers ).În Biblie se spune despre soți “Și vor fi amândoi un trup…24 “ În Sfânta Scriptură cuvântul trup are mai multe sensuri, definește întregul om, incluzând sufletul și duhul. Un singur trup exprimă unitatea cea mai mare din punct de vedere fizic, spiritual și duhovnicesc 25. Nu se mai poate vorbi de probleme personale, deoarece necazurile și bucuriile vor fi comune, planurile, interesele, păcatele sau virtuțile. În viața omului, relațiile intime ating inima, care este adâncul cel mai mare al personalității. Apropierea intimă are un rol pozitiv asupra sferei emoționale, sănătății fizice și psihice omului.Dacă relațiile intime respectă principiile de credință, respectă învățătura Bisericii, atunci ele sunt sfințite de harul lui Dumnezeu.Un proverb rusesc spune : “A te căsători nu e rău, doar să nu te pierzi căsătorindu-te .26“ După neascultarea primilor oameni, relațiile intime au fost și ele pecetluite de păcat . Atitudinea Mântuitorului față de femeie se vede din felul în care se poartă cu femeile : femeia cananeiancă, Maica Domnului, surorile lui Lazăr, la Înviere se arată prima dată femeilor. Vorbind despre raporturile dintre soți, Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă egalitatea celor doi soți, însă bărbatului îi revine sarcina să conducă, așa cum Hristos este Capul Bisericii Sale, iar femeii, să asculte de soțul ei. Dragostea face ca ascultarea să fie plăcută, iar conducerea netiranică.La baza unei familii fericite trebuie să stea dragostea și înțelegerea. Chiar dacă activitățile celor doi soți sunt diferite, ele se completează, ei se pot ajuta reciproc. Unirea dintre cei doi soți nu este întâmplătoare, ci este după voia lui Dumnezeu,care vrea ca ei să crească spiritual să-și fie de ajutor unul, altuia, să se înmulțească, să se ferească de desfrânare.( “Și a zis Domnul Dumnezeu : nu este bine să fie omul singur; să-I facem ajutor potrivit pentru el.27 “ ).Soții devin cei mai buni prieteni , se întăresc unul pe celălalt în neputințe, în greutăți. Chiar și după ce unul dintre soți moare, cel rămas în viață ar trebui să se roage, să facă milostenie, atât pentru sufletul său, cât și pentru cel mort. Parastasul cel mai bun făcut de cineva pentru cei morți este felul în care își petrece propria viață, luarea-aminte la

23 24

Sfântul Ioan Gură de Aur, CATEHEZE MARITALE, OMILII LA CĂSĂTORIE, pag. 41

Fac.2, 24, Mc. 10, 8 25 Konstantin V. Zorin, PĂCATELE TINEREȚII ȘI SĂNĂTATEA FAMILIEI, Edit. Cartea Ortodoxă......, pag.15 26 Idem, pag. 19 27 Facere. 2,18

14

păcate, nevoințele, curățirea sufletului, tăierea neputințelor28.Cel mort, pentru care se face rugăciune, va fi bucuros când va vedea că unul apropiat lui își câștigă loc lângă Dumnezeu și de-acolo îl va ajuta mai mult. Când moare soțul, soția sau alt membru al familiei, și se fac rugăciuni pentru sufletul său, nu-i bine să fie doar el pomenit, ci trebuie pomeniți și alți morți, mai ales aceeia pe care nu-i pomenește nimeni. Este ca și cum un tren ar merge numai cu un singur om. Nici durerea prea mare nu este bună, trebuie înlocuită prin rugăciuni, prin luptă cu păcatele, nădejde, ca te reîntâlnești cu cel drag în viața de dincolo, îl ajuți și pe el, și pe tine . Sfinții Părinți sunt de părere că în căsătorie frumusețea nu constă în bogăție, sau în aspectul fizic, ci în practicarea virtuții .

I.4. SCOPUL ȘI MOTIVUL CĂSĂTORIEI I.4.1. Scopul căsătoriei Sfântul Apostol Pavel consideră căsătoria “dar al lui Dumnezeu ”( I Corinteni 7, 7 ). Unirea bărbatului cu femeia se aseamănă cu iubirea lui Hristos pentru Biserică. El consideră că oamenii trebuie să se căsătorească atât pentru a se ajuta unul pe celălalt, dar și pentru a nu cădea în păcatul desfrâului, a duce mai departe neamul omenesc,după cum le-a spus Dumnezeu primilor oameni, să crească, să se înmulțescă și să stăpânească pământul. Scopul principal al căsătoriei nu îl constituie în special nașterea de copii, ci mai important este ca omul să nu fie singur, să aibă pe cineva care să-l ajute, care să-l completeze, să fie un ajutor reciproc în toate problemele, să nu cadă în păcatul desfrânării. Sf. Apostol Pavel a spus: “Din cauza desfrânării , fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său. “29 Aceasta este o permisiune, nu o poruncă. “Dacă, însă, nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească decât să ardă. “30 Nunta este leac ucigător pentru desfrânare 31. Chiar și în cadrul familiei, apropierea intimă nu este permisă în ajunul praznicelor împărătești, în zilele de sărbătoare, în timpul posturilor, când femeia este însărcinată etc. Dar dacă între cei doi soți sunt păreri diferite, unul dorind să se abțină, pentru a-I fi pe plac Domnului, dar celălalt soț se arată nepăsător, nu dorește să se abțină, se recomandă ca cel care este mai înaintat duhovnicește, adică cel care vrea să se abțină, să renunțe, pentru ca să nu-l 28

Cuviosul Paisie Aghiorîtul, CUVINTE DUHOVNICEȘTI. VIAȚA DE FAMILIE, Edit. Evanghelismos, București, 2003

pag.233 29 30 31

I Corinteni 7,2 I Corinteni 7,9 Sf. Ioan Gură de Aur, CATEHEZE MARITALE, OMILII LA CĂSĂTORIE, pag. 8

15

provoace la adulter și la păcat pe celălalt, să nu-l împingă în destrăbălare. Cel puternic să-l înțeleagă pe cel neputincios.”Să nu vă lipsiți unul de altul decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea, și iarăși să fiți împreună ca să nu vă ispitească Satana, din pricina neînfrânării voastre.32 “ Familia Sfintei Scripturi, ca și cea de astăzi, și din totdeauna are la bază binecuvântarea divină.Se întemeiază pe iubirea dintre bărbat și femeie, similară iubirii lui Dumnezeu pentru lume, a lui Hristos pentru Biserică și ar trebui să meargă până la jertfă, sacrificiu. Tocmai din acest motiv, în slujba cununiei se invocă mijlocirea mucenicilor, martirilor, ca să se roage Domnului pentru sufletele mirilor. Scopul căsătoriei nu poate fi privit diferit de cel al călugăriei. Sunt două căi diferite, două puncte de plecare diferite, pentru aceeași țintă : dobândirea întregii înțelepciuni, a firii nevătămate de păcat, dobândirea și păstrarea Duhului Sfânt. Căsătoria creștină reprezintă o șansă de îndumnezeire a omului, fără nici cea mai mică scădere față de alte căi. Pe Muntele tabor, când Mantuitorul S-a schimbat la față a avut alături, în afară de ucenici, pe Moise și pe Ilie. Moise îi reprezintă pe cei căsătoriți, iar Ilie pe cei feciorelnici, necăsătoriți. Amândoi s-au bucurat de slava lui Hristos. Este foarte trist să constatăm că relațiile dintre bărbat și femeie sunt reduse astăzi doar la nivel strict fiziologic, relații trupești, necesare la fel ca mâncarea și băutura, ca orice bun de consum, în acest fel, omul fiind depersonalizat. În iubirea dintre soți este răsfrântă iubirea lui Dumnezeu, care, fiind sfântă, se vrea împărtășită de cât mai multe personae aflate în comuniune. Ea invită la comuniune. Copilul este un rezultat al iubirii, un dar al lui Dumnezeu, în acest fel se înmulțește iubirea soților. Viața omenească se naște din iubire, astfel, iubirea devenind creatoare. I.4.2. Motivul căsătoriei Motivul căsătoriei îl constituie iubirea care-i unește pe cei doi soți, o iubire desăvârșită. “Iubirea este cea care leagă pe Dumnezeu de om, cerul de pământ, pe bărbat de femeie. Iubirea soților devineastfel, prin sfințenia nunții, cerul pe pământ.“33 Iubirea îi îmbogățește pe oameni, este un schimb de ființă, primește și dăruiește la nesfârșit.Ura, în schimb, nu dă și nu primește nimic, ea provoacă o sărăcie, un rău, oamenilor. Căsătoria este dragoste, ajutor, bucurie și răbdare a celuilalt. Astăzi oamenii au schimbat sensul iubirii în senzualitate, iar sensul comuniunii, în plăcere. Părintele Constantin Galeriu spunea : “O felie de pâine mă 32

I Corinteni 7,5 Părintele ierod. Gamaliel Sima, SFÂNTA TAINĂ A CĂSĂTORIEI. CATEHEZE , Editura Pavcon, București, România 2007, pag. 8 33

16

zidește, îmi susține viața în trup, lăcomia îmi aduce boală în corp. Un pahar cu vin mă fortifică, mă binedispune, beția mă duce la ruină morală și fizică. Iubirea soților în familie este bună, binecuvântată de Dumnezeu cu copii, desfrânarea mă desființează ca om și mă impinge și la crimă, la avort. “34 Căsătoria din interes, are o lunga istorie, fiind încă din Antichitate des întâlnită. Din această privință motivele căsătoriei sunt din ce in ce mai diversificate. Persoanele pragmatice consideră dragostea un contract de afaceri cu titlul oneros (care presupune prestație) cred că vor găsi fericirea în diferite beneficii: considerentele financiare, independența față de părinți, etc. Adesea, aceste căsătorii sunt sortite eșecului, lucru observat prin prisma cuplurilor mediatizate atât de des la noi în țară cât și în străinătate. Un exemplu clasic este Anna Nicole Smith. Ea făcea striptease într-un local întainte de a-l cunoaște pe J. Howard Marshall. Prin căsătoria cu acest bărbat bogat, a devenit star la Hollywood. Diferența de vârstă dintre cei doi, de 63 de ani, putea fi comparată cu cea dintre o nepoată şI bunicul sau. Căsătoria durează o perioadă de aproximativ un an până la moartea soțului său. În mod surprizător starleta nu este amintită în testamentul lăsat de soțul său decedat, ceea ce duce la o luptă aprigă asupra averii între fiul său și ea. Din păcate, nu va reuși să se bucure de averea lăsată de magnatul petrolului, căci înainte de a primi o parte din aceasta, moare. Parintele Paisie Aghioritul spunea: “Atunci când există dragoste chiar şi departe de sar afla unul de celălalt, atunci când o cer împrejurările, se află aproape, pentru că dragostea lui Hristos nu poate fi limitată prin distanţe. Însă atunci când, Doamne fereşte, soţii nu au dragoste între ei, deşi s-ar afla aproape, în realitate însă se află departe unul de altul. Dragostea trupească îi uneşte la exterior pe oamenii lumeşti, dar numai atâta vreme cât există factori lumeşti (bani, frumuseţe, poziţie socială, etc. - n. tr.), şi îi desparte atunci când ele dispar, ducându-i astfel la pierzare. În timp ce, atunci când există dragostea duhovnicească, cea scumpă, chiar dacă unul dintre soţi îşi pierde aceşti factori, aceasta nu numai că nu-i desparte, ci îi uneşte şi mai mult. Atunci când există numai dragoste trupească, şi dacă, de pildă, femeia află că soţul ei a privit la alta, atunci îi aruncă vitriol în ochi şi îl orbeşte. În timp ce, atunci când există dragoste curată, o doare mai mult şi caută cu orice chip să-l aducă iarăşi pe drumul cel bun. Astfel vine harul lui Dumnezeu.”35 De aceea, motivul ce stă la temelia întemeierii unei adevărate familii creștine îl reprezintă iubirea. Dragostea din inima curata si din cuget bun este cel mai desăvârșit sentiment al omului. 34 35

Idem , pag. 34 Paisie Aghioritul, CUVINTE DUHOVNICEȘTI. VIAȚA DE FAMILIE,..... pag. 45

17

Cele mai frumoase si convingătoare rânduri din filele Sfintei Scripturi, referitoare la dragoste, sunt expuse de catre Sfantului Apostol Pavel în imnul iubirii: “De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.Dragostea nu cade niciodată.” (1 Corinteni 1-8) Dacă este iubire, este și armonie în familie, și nu doar în familie, este armonie, pace peste tot, între oameni. Dragostea, mama tuturor virturților, se poate asemăna cu o floare cu mireasma plăcută, care crește și din ea răsar nenumărate petale, cum ar fi: pacea, bunătatea, bucuria, respectul, cumpătarea, etc. Pentru pesoana iubită renunți la tine, ești dispus să oferi totul necondiționat, până la jertifirea de sine. Pentru că femeile, în general, sunt mai sensibile, și-n situația în care dragostea nu este reciprocă, ele suferă cel mai mult, se cere din partea lor mai multă raționalitate, să fie mai atente.36 Se poate întâmpla uneori, în cadrul unei familii ca unul dintre soți să-l iubească mai mult pe celălalt, iar acela să nu răspundă iubirii la fel, ci să fie rece, indiferent. În acest caz este bine ca cel care iubește să-L roage pe Hristos, din toată inima, să reverse asupra soțului dragostea. Este nevoie de tact, de răbdare, de rațiune37. „Într-o seară, venind obosit de la serviciu, bărbatul a mâncat si s-a dus să se culce. Din neatenție, a lăsat apa deschisă la robinetul de la baie, și apa a început să curgă pe jos. Auzind cum picură, soția a intrat și a oprit apa. A vrut să îl trezească pe soț, ca să se învețe minte și altădată să fie mai atent. Dar i s-a făcut milă de el, și a strâns apa singură. S-a suit în pat, dar nu putea să doarmă de supărare. Era a treia oară când găsea robinetul deschis. Se tot gândea dacă nu era mai bine să îl mustre totuși. Dar, când la lumina palidă a lunii îi vedea chipul obosit, supărarea îi trecea. De șapte ori a vrut să îl trezească, și de șapte ori și-a înfrânat mânia. Și pentru aceasta a primit plată de la Dumnezeu.38” Sfântul Apostol Pavel dorind să arate importanţa acestei Sfinte Taine aseamănă căsătoria cu legătura de iubire dintre Hristos şi Biserică. “Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.” (Efeseni 5,32) Sfântul îndeamna:” Femeile să se supună bărbaţilor lor 36 37 38

FAMILIA CREȘTINĂ AZI, Editura Trinitas, Iași, 1995, pag. 174 Pr. Ierod. Gamaliel Sima, SFÂNTA TAINĂ A CĂSĂTORIEI, CATEHEZE.....pag.27 Danion Vasile, PATERICUL MIRENILOR PILDE PENTRU SECOLUL XXI, Editura Egumenița, Galați, 2004, pag 31

18

ca Domnului. ”( Efes 5, 22) “Supusă” nu înseamnă inferioritate. De asemenea, “supusă” nu înseamnă sclava bărbatului căci Sfântul Pavel îndeamnă: “ iubiţi pe femeile voastre, dupa cum şi Hristos a iubit Biserica” ( Efes 2,25) Versetul citat vine să întărească convingerea noastră de a menţine aromonia în familie evitând conflictele, certurile şi neînţelegerile. “Pentru că atunci când domneşte înţelegerea, copiii cresc bine, gospodaria este bine întreţinută, iar vecinii, prietenii şi rudele laudă rezultatul. Şi astfel, şi familia şi societatea dobândesc mari foloase. Iar când nu există înţelegere, totul devine confuz şi valorile se răstoarnă. Când este pace între căpeteniile unei oştiri, totul se desfăşoară în orânduială, dar când nu e, toate sunt în neorânduială. La fel este şi aici. De dragul înţelegerii, atunci, a spus: Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului.”39 De asemenea le precizează și bărbaților „Bărbaţi, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica” (Ef 5, 25). Ai auzit ce supunere nemaiîntâlnită? L-ai lăudat [mai înainte] şi te-ai minunat de Pavel că a tocmit aşa de bine vieţuirea noastră, ca un bărbat minunat şi duhovnicesc ce este? însă ascultă acum şi cele care le cere de la tine.Că iarăşi se foloseşte de un exemplu: bărbaţi, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica. Ai văzut măsura supunerii [datorată de femeie]? Ascultă şi măsura dragostei [ce o datorează bărbatul]! Vrei să ţi se supună femeia precum Biserica lui Hristos? Ai şi tu grijă de ea, după cum Hristos de Biserică! Şi chiar dacă trebuie să-ţi dai sufletul pentru ea, chiar dacă trebuie să fii tăiat în mii de bucăţi, chiar dacă ai suferi şi ai pătimi pentru ea, să nu te dai în lături. Fiindcă de pătimeşti acestea n-ai făcut nimic din ce a făcut Hristos. Căci tu, fiind deja unit cu ea, faci acestea. Acela însă a făcut-o pentru cea care îi întorcea spatele şi îl ura. Aşadar, după cum El a adus-o cu multă purtare de grijă la picioarele Lui pe cea care stătea cu spatele la El şi îl ura şi era lepădată şi ruptă în bucăţi, şi nu [S-a purtat cu ea] cu ameninţări, nici cu supărări, nici cu frică ori cu altceva de acest fel, aşa să fii şi tu cu femeia ta. Chiar dacă te priveşte de sus, chiar dacă este supărată, chiar de o vezi dispreţuindu-te, poţi s-o aduci la picioarele tale dacă ai multă purtare de grijă pentru ea şi dragoste şi bunăvoinţă.”40

39 40

http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/omilie_asupra_casatoriei.htm, consultat in data de 20.04.2012 Sfantul Ioan Gura de Aur, COMENTARII LA EPISTOLA CĂTRE EFESENI, Editura Dacia, Iași, 1902, pag. 194

19

II. ASCEZA ÎN CADRUL FAMILIEI Mântuitorul, deși a biruit Iadul, iar prin jertfa Sa ne-a salvat de acesta,totuși lupta dintre viață și moarte nu s-a terminat,deoarece păcatul reprezintă moartea, iar lupta împotriva acestuia este dusă de fiecare în parte. Căsătoria poate fi considerată o „călătorie a durerii, o călătorie a dragostei, o călătorie spre cer, o chemare de la Dumnezeu.”41 Poruncile, învățăturile Sfintei Scripturi sunt valabile pentru toți oamenii, nu contează dacă sunt căsătoriți sau necăsătoriți, pentru că Mântuitorul nu a specificat acest lucru. Omul este făcut să aspire spre lumea cerească, spre desăvârșire, spre Dumnezeu. Sfințenia aduce pace, liniște, tăcere. Chiar și cei care nu se numesc creștini, care pretind că nu au nici o treabă cu Biserica, și aceeia, fără să-și dea seama îl caută pe Dumnezeu. Unii dintre acești oameni caută știința, caută înțelepciunea și cred că pot cuprinde o parte din aceasta dacă ajung să cunoască cât mai multe lucruri, sunt însetați după cunoaștere, dar setea lor este de fapt una duhovnicească. Chiar dacă ei nu-și dau seama, chiar dacă ei nu recunosc, este o sete de Dumnezeu. Dumnezeu este mai mult decât știință, mai presus decât înțelepciunea, iar oamenii, dacă ar știi că de fapt El cuprinde știința și înțelepciunea, le-ar lăsa pe acestea și L-ar căuta pe El. Numai El poate să umple și să sature sufletele însetate. Prin rugăciune, post, priveghere, asceză, omul se imaterializează, iar diavolul este dezarmat și se retrage. Nu trebuie să existe mândrie pentru lucrul făcut, deoarece dacă se va 41

Revista FAMILIA ORTODOXĂ, Nr.1, Ianuarie 2012, pag. 17

20

mândri, nevoința lui va fi în zadar. Dacă oamenii ar avea în vedere mântuirea, asemănarea cu Dumnezeu, nu ar mai exista atâtea deosebiri între monahi și mireni.Ceea ce contează este starea sufletului, atunci când faci sau nu faci ceva.Mântuirea este darul lui Dumnezeu, nu ne vom mântui prin faptele noastre, pentru că dacă s-ar fi lăsat așa, nu ne-ar fi fost bine,aceasta ar fi alimentat mândria care este în fiecare dintre noi și nu ne-ar fi ajutat spre asemănarea noastră cu Dumnezeu. Nu ne vom mântui dacă vom rămâne singuri, dacă vom îmbrațișa o viață monahală, dar nici dacă ne vom căsători.Nu avem nici o certitudine, în nimic. Noi trebuie numai și numai să credem în Dumnezeu, El să fie o prezență permanentă pentru noi, să ne luptăm să fim într-o permanentă comuniune cu El prin rugăciune, post, fapte bune, gând curat, sincer42.În lumea noastră căzută, calea spre fericire și bucurie în familie constă în jertfelnicie, lepădare de sine, în alegerea căii care este mai grea. Soții trebuie să postească, să se roage, să se accepte unul pe celălalt (jertfă ) , să-și asume crucea. Cât efort nu face o mamă pentru a crește un copil ! Călugărul se trezește noaptea pentru a se ruga, dar și mama se trezește noaptea, pentru a-și îngriji copilul, a-I schimba scutecele, a-l alăpta, iar dacă în locul ei, binevoiește să se trezească bărbatul, acest gest al lui dovedește multă dragoste, este un fel de jertfă. Lucrurile sunt făcute din natură, pentru ca omul să-și caute un partener, un sprijin moral, sufletes, un prieten potrivit. Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă ca în ispite, oamenii să motiveze că trupurile lor nu le aparțin, ci sunt ale celuilalt partener (soț, soție) . Păcatul îl risipește pe om, păcatele, patimile sunt principalele cauze ale multor boli sufletești. Păcatul este lipsa dragostei de Dumnezeu, orice păcat te rupe de Dumnezeu.Taina pocăinței este o taină a împăcării și iertării. Când faci un păcat mare, cum ar fi divorțul, te rupi de Biserică, de Dumnezeu ( însă trebuie luat în considerație și din ce cauză ai păcătuit – pentru că așa ai vrut, sau pentru că nu ai avut încotro) . Chiar dacă ești în familie nu ai nici o scuză pentru a nu posti, a nu te ruga, a nu merge la Biserică, la slujbe, a nu-ți sfinți casa, a nu face milostenie și celelalte fapte prin care sa-L primim pe Hristos în casele noastre, în inimile și trupurile noastre.Acestea sunt mijloace de sfințire, de îndumnezeire 43. Sf. Ioan Gură de Aur spunea că dacă oamenii ar avea cu toții dragoste unii față de alții, am fi împreună o familie creștină, orientată spre același scop – desăvârșirea în Hristos. În 42 43

Revista FAMILIA ORTODOXĂ, Nr.2, Februarie 2012, pag. 52 I Corinteni 7,5

21

familie trebuie să fie pace, unitate, împreună-lucrare ; orientați spre Dumnezeu, având credință, rugăciune și gând curat în toate ; frică de Dumnezeu, înfrânare, nădejde, blândețe, răbdarea necazurilor. Nu-I de nici un folos dacă postim, ne rugăm, facem milostenie, însă acestea toate nu sunt pentru Hristos, care cunoaște gândurile noastre. Fiecare dintre soți trebuie să fie un educator și un model pentru celălalt, prin cuvânt și faptă. Sfințenia personală este o lucrare a lui Dumnezeu și constă în conlucrarea harului cu nevoința personal, cu efortul personal, susținut de-o voință puternică. Cel sfânt este cel ales pentru Dumnezeu, cel păstrat pentru Dumnezeu, numai că, toți suntem aleși de Dumnezeu, El ne vrea și ne ajută pe toți, numai că este nevoie și de stradania noastră, de voința noastră. Ceea ce contează cel mai mult nu sunt studiile, vorbele, ci felul nostru de a fi, trebuie să fim icoane care să exprime lucrarea Sf Duh, modelul sau dovada lucrării lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a îndemnat pe ucenici, și implicit pe noi, cei de astăzi și dintotdeauna, să avem credință, să ne rugăm cu credință, să nu ne îndoim. ”Și răspunzând ,Iisus le-a zis : aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte : ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă : toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit, și le veți avea. “44 În necazuri, nu trebuie să disperăm, ci să credem că Hristos vede problemele noastre, iar dacă nu schimbă imediat situațiile în care ne aflăm, este pentru binele nostru. Mulți profeți, oameni sfinți au fost căsătoriți : Ilie, Avraam, Moise, Ap. Petru, Sf. Spiridon , aceasta nefiind o piedică pentru sfințenie. Dacă apare neînțelegere, dacă unul dintre soți se poartă urât, cu viclenie

nu

este

permis

divorțul.

Este

nevoie

de

rugăciune,

de

răbdare,

toleranță,smerenie,credință. Ar trebui ca în familie să existe duhovnic și ar fi bine să fie unul singur pentru toată familia, iar dacă nu, măcar fiecare în parte să aibă duhovnicul său. ”Crucea ” personală devine “ cruce “ a familiei .

II.1. COMPARAȚ IE ÎNTRE VIAȚ A MONAHALĂ Ș I VIAȚ A DE FAMILIE „ A încheia o căsătorie, la fel cu tunderea în monahism, se poate doar ca urmare a chemării lui Dumnezeu.”45 Un tânăr își poate da seama spre ce este chemat în funcție de preocupările sale : dacă se gândește mai mult la familie și ceea ce presupune aceasta, omul 44 45

Marcu 11, 22-24 Konstantin V. Zorin, Păcatele tinereții și sănătatea familiei,...... pag. 20

22

respectiv este înclinat mai mult spre viața de familie, dar dacă în sufletul său este o oarecare temere de viața de familie, dacă este preocupat mai mult de viața duhovnicească, de rugăciune, atunci acel om are chemare spre viața în afara căsătoriei46.Trebuie ca tinerii, neinfluențați și cu încredere în Dumnezeu să aleagă una dintre cele două căi, pe cea care îi odihnește duhovnicește, iar scopul nevoinței lor să fie sfințirea vieții pe care au ales-o. „Nimănui nu-i este îngăduit să se căsătorească din dispreț pentru viața monastică și nimănui nu-i este îngăduit să intre în monahism din dispreț pentru viața de familie”47.Nu este bine ca părinții sau celelalte persoane din anturajul tânărului, să-i înnăbușe chemarea.Viața de monah și cea de familie se aseamănă cu următoarea situație: doi oameni vor să meargă în același loc, unul alege autobuzul, pe drumul principal, iar celălalt alege să meargă pe jos, pe o cărare. Dumnezeu se bucură de amândoi, numai că partea rea ar fi dacă cei doi s-ar judeca unul pe celălalt pentru alegerea făcută, pentru că nu se pot pune toți oamenii pe același calapod. Trebuie încredere în Hristos și o viață curată . Monahul este într-o relație directă, strict personală cu Hristos, dar acest lucru îl face și mult mai responsabil. Harul Sf Duh și efortul personal îl ajută pe monah să trăiască în afara căsătoriei.48 Sunt două situații pentru salvarea din moarte și unirea cu Dumnezeu : calea fecioriei ( o anticipare a Împărăției Cerurilor,practicată mai bine în viața monahală ) și calea căsătoriei. Ambele au fost unite numai în persoana Maicii Domnului, Care a fost mamă și fecioară, Care a unit Cerul cu Pământul. Așa cum mirii se cunună unul cu celălalt, monahul se cunună cu Hristos. Dar ascultare, jertfă, rugăciune trebuie să fie în ambele cazuri. Orice ar alege, omul trebuie să se lupte cu patimile pe care le are, cu egoismul din el. În ambele feluri de viață există necazuri, probleme, dar când ești lângă Hristos, El le îndulcește pe toate. Un tânăr se adaptează mult mai ușor la oricare dintre situații, dar omului mai în vârstă îi este mai greu, deoarece caracterul său este deja format, nu mai poate să treacă cu vederea nimic, este mult mai rațional și le judecă pe toate. Pe oamenii foarte mândri și egoiști, Dumnezeu nu-i ajută chiar atât de repede. Ei caută într-una și nu găsesc răspuns, apoi se întreabă ce-o vrea Dumnezeu de la ei, dar Dumnezeu nu vrea nimic de la noi, pentru ca El pe toate le are, toate sunt ale Lui49. Familia poate fi un mediu al progresului, al desăvârșirii, dacă sunt luate în considerație problemele prin care trec membrii acesteia, sacrificiul pe care îl fac unul pentru celălalt (de cele mai multe ori, părinții pentru copii ). Cei doi soți trebuie să se ajute reciproc și să răstignească 46 47 48 49

Cuviosul Paisie Aghiorîtul , CUVINTE DUHOVNICEŞTI. VIAŢA DE FAMILIE, pag. 23

FAMILIA CREȘTINĂ AZI, Editura Trinitas, Iași, 1995, pag. 146

Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, TEOLOGIE DOGMATICĂ ORTODOXĂ, Vol.III, ...... pag. 185 Cuviosul Paisie Aghiorîtul , CUVINTE DUHOVNICEȘTI. VIAȚA DE FAMILIE,...... pag. 25

23

omul cel vechi din ei, omul păcătos și să facă voia lui Dumnezeu. Aceasta este un lucru foarte greu, este un fel de mucenicie. Este nevoie de jertfă, atât pentru tine, personal, cât și pentru ceilalți. Unii, spre exemplu, nu mănâncă dulciuri, pentru ca Dumnezeu să-I ajute pe toți cei care sunt bolnavi de diabet, altul nu doarme, pentru ca Dumnezeu să dea puțin somn celor care suferă de insomnie50, un tată, spre exemplu, fumează mai puțin sau se lasă de fumat pentru ca Dumnezeu să-i vindece copilul, și-n felul acesta, este vindecat și copilul, dar și el. Se poate face mult bine și dacă ești în lume, om de rând, nu doar monah. Deși Sfântul Ioan Gură de Aur elogiază și apreciază fecioria, deoarece ea a fost dinaintea căsătoriei, este stare îngerească, firească a omului, este o virtute, totuși familia poate fi considerată un loc unde se sting patimile și păcatele, în special egoismul, se practică virtuțile. Același sfânt este de părere că familia a fost creată de Dumnezeu, dar până la căderea în păcat ea avea un sens spiritual, starea ei fiind fecioria. După căderea în păcat se vorbește de viața conjugală, fiind un remediu la pedeapsa pentru păcat, mijloc și mediu de disciplinare a tendințelor firești ale omului slăbit de păcat. Viața monahală și cea de familie sunt două căi care au aceeași țintă : mântuirea. Diferența dintre călugări și mireni ar trebui să fie doar în ceea ce privește castitatea, în rest, Sf. Ioan Gură de Aur recomandă oamenilor să fie buni, smeriți și curați cu inima, să respecte poruncile . Există câteva probleme generate de felul în care Teologia a tratat viața creștină. S-au dat exemple și s-a accentuat ca ideală pentru mântuire , viața monastică. Dar acest lucru nu este foarte bun, deoarece trebuie căutate metode de sfințire pentru toți oamenii, mai ales pentru cei căsătoriți care sunt majoritari, sau cel puțin ar trebui să fie, dacă nu ar trăi în concubinaj.Este adevărat că Mântuitorul ne-a prezentat chipul eshatologic al oamenilor după Înviere, care vor fi precum îngerii (nici nu se vor mai mărita, nici nu se vor mai însura ), iar monahii sunt oameni care aleg încă din această viață să trăiască într-un mod aproape desăvârșit, într-un chip îngeresc.51 Mântuitorul nu ne-a poruncit să fim în stare de feciorie, dar harul Sfântului Duh te umple de râvnă, așa cum i-a umplut pe ucenici, și prin voință, efort, trăiești doar pentru El, te dăruiești Lui întru totul. Numai că nu toți oamenii pot să facă asta, nu toți sunt dispuși, nu toți au în ei această înclinație, motiv pentru care trebuie găsite soluții pentru toată lumea. Mântuitorul ne-a prezentat situația Sa, care nu era agreată de către farisei, pentru că stătea în preajma oamenilor foarte păcătoși, alături de desfrânate, de vameși etc. , mânca și bea cu aceștia; pe de altă parte, situația Sfântului Ioan Botezătorul , un om care și-a trăit viața în asceză, în retragere, în post foarte aspru. Dar ceea ce le-a explicat Hristos oamenilor este că nici una dintre situații nu te poate mântui. Depinde foarte mult de sufletul omului, de inima omului, 50

Idem , pag. 246

BUCURIA NUN ȚII BINECUVÂNTATE, CATEHEZE PENTRU FAMILIA CREȘ TINĂ, Editura Cuvântul Vie ții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, pag. 39-40 51

24

care trebuie să fie deschisă spre bunătate, spre dreptate, cugetul trebuie să fie curat.În pilda vameşului şi a fariseului, avem două situaţii : vameşul,care era un om foarte păcătos, nu făcuse nimic bun, nici nu cultivase virtuţile,dar a avut sufletul deschis şi dornic de îndreptare,a avut conştiinţa neputinţei şi păăctoşeniei sale, pe de altă parte avem situaţia fariseului, un om care cultivase virtuţile, era supus legilor impuse de religie, dar inima sa era mândră, nu avea dorinţa să nu mai păcătuiască, el se considera pe sine drept, iar aceasta nu a fost o atitudine, şi nu este o atitudine bună. Sfântul Serafim de Sarov spunea : “dobândește duhul păcii și mii de oameni se vor mântui în jurul tău. “52 Indiferent cum suntem, trebuie să avem pace și s-o păstrăm.

II. 2. RUGĂCIUNEA ÎN VIAȚ A FAMILIEI În familie nu mai ești singur, sau cel puțin, n-ar mai trebui să fii singur, n-ar mai trebui să ai grijă numai de sufletul tău, ci ești cu celălalt ; toate lucrurile bune trebuie făcute împreună : rugăciuni, posturi, milostenii. Tocmai din acest motiv este foarte important să te căsătorești cu o persoană potrivită, să existe asemănare.Sunt normale, sunt acceptate deosebirile, dar dacă sunt foarte mari, acea unire dintre cei doi oameni nu are șanse să dureze prea mult. Sfâtul Isac Sirul spunea : “Însoțește-te cu cel de aceeași taină cu tine, cu cel cu care poți împărtăși taina “, adică cel care este asemenea ție, compatibil felului tau de a fi. Rugăciunea îl adună pe om în sine, apoi îl duce la Dumnezeu53. Ea este pentru om ceea ce este sufletul pentru trup. Sufletul omului moare fără rugăciune.Să ne rugăm atât pentru noi, cât și pentru semenii noștri, care sunt bolnavi, au diferite probleme, suferințe. Nu este bine să ne rugam doar pentru noi. Să-I cerem lui Dumnezeu să ne elibereze de patimile noastre. Pentru un om bolnav, răbdarea lui în suferință, poate fi considerată rugăciune. Când cineva ne cere să ne rugăm pentru el, să ne rugăm chiar în clipa aceea, să n-așteptăm să treacă timpul, să nu amânăm. Dacă ești risipit nu te poți mântui.Fiecare bărbat și femeie este chip al Sfintei Treimi.Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul Iubirii.Slaba credință întârzie ajutorul divin, iar credința puternică îndeplinește cererile din rugăciune.54 În calea rugăciunii nu există nici un fel de obstacol, pătrunde peste tot : în Cer, pe Pământ, sub Pământ. Nu există o normă sau o rețetă universală care să fie aplicată tuturor oamenilor. Singura certitudine este că trebuie să ne rugăm zilnic, unii mai mult, alții mai puțin, fiecare persoană are măsura ei, fiecare are simțirea ei, 52

Revista FAMILIA ORTODOXĂ, Nr. 1, Ianuarie 2012, pag. 8 Idem, pag. 1 54 Matei21,22 53

25

trăirea ei, nevoia ei. Este mult mai importantă calitatea rugăciunii, decât cantitatea, să obținem starea de rugăciune. În caz de boală sau de oboseală prea mare, este bine să se reducă rugăciunea, să se rostească doar Tatăl Nostru55. Rugăciunea este o stare a sufletului și trebuie să devină o stare a vieții. Poate fi considerată o întâlnire între persoane56, deoarece este un dialog, te întâlnești cu Cel pe care Îl iubești și îi spui ceea ce ai pe suflet. Rugându-te mai mult, parcă îți dorești și mai mult, așa cum și îndrăgostiții își doresc să petreacă cât mai mult împreună. Cantitatea rugăciunii este o treaptă spre calitatea ei.57 Așa În viața de familie omul are nevoie de rugăciune, nu există nici o scuză. Părintele Arsenie Papacioc spunea “orice clipă poate fi un timp și orice suspinare poate fi o rugăciune “.58 Rugăciunea unește familia, unește oamenii. Orice moment important, greu, trebuie însoțit de rugăciune. Dacă ne rugăm, simțim schimbarea în noi. În popor se spune că rugăciunea mamei te scoate și din fundul mării. Mila lui Dumnezeu este fără măsură, iar dacă El va fi implorat cu credință, rugăciunile noastre vor fi auzite. Căutarea soțului, soției ar trebui făcute prin rugăciune. Nu este vorba de destin, de soartă, de predestinare.”Nu răsare și nici nu se usucă un fir de iarbă fără voia lui Dumnezeu, nu se unește nici un bărbat cu femeia sa fără îngăduința lui Dumnezeu .“59 Cel care își dorește să se căsătorească trebuie mai întâi să se roage stăruitor, să-I ceară lui Dumnezeu pe cineva cu care să se mântuiască. Dumnezeu ascultă și îndeplinește cererea și va da pe cineva corespunzător stării duhovnicești, nivelului duhovnicesc60. Este nevoie de sinceritate, smerenie, rugăciune curată și stăruitoare. În Vechiul Testament, Isaac s-a smerit, s-a încredințat în sluga sa, Eliazar, care după ce s-a rugat, a întâlnit-o pe Rebeca, și a dus-o lui Isaac. Acesta putea s-o refuse, dar a avut încredere în Dumnezeu și a luat-o de soție. Dumnezeu sfințește unirea celor doi prin Taina Cununiei. Sfânta Scriptură ne oferă exemplul lui Tobie și Sara61 .Acesta, înainte de a fi cu ea, o invită la rugăciune. Chiar dacă ritmul vieții este alert, se pot face rugăciuni scurte, iar gândul să fie la Dumnezeu. Este vorba de o stare de suflet, de conștiința prezenței lui Dumnezeu în fiecare clipă. Suntem tot timpul în fața Lui, El vede și aude tot. Și-n familie, dar și dacă ești singur, orice lucru pe care îl începi, trebuie să-l începi cu Dumnezeu, trebuie să-I mulțumim pentru toate reușitele, de asemenea, trebuie să-L chemăm în necazuri. 55

Cuviosul Paisie Aghiorîtul, CUVINTE DUHOVNICEȘTI. VIAȚA DE FAMILIE,.....,pag 229 Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teșu, FAMILIA CREȘTINĂ,ȘCOALĂ A IUBIRII ȘI A DESĂVÂRȘIRII, pag. 125 57 Idem, pag. 126 58 Revista FAMILIA ORTODOXĂ, Nr 1, Ianuarie 2012, pag.60 59 Pr. Ierod. Gamaliel Sima, SFÂNTA TAINĂ A CĂSĂTORIEI, CATEHEZE, ...... Pag. 16 60 Idem , pag.17 61 Tobit 8, 4-8 56

26

Rugăciunea personală trebuie împletită cu rugăciunea Liturgică, a Bisericii, prin participarea creștinilor la slujbe. Cele mai profunde rugăciuni se fac în clipele de mare trăire, fiind , de fapt, întâlniri speciale cu Dumnezeu, în taina inimii noastre, în acele moment ne rugăm cu propriile noastre cuvinte, nemaiavând nevoie de cărți .

II.3. DRAGOSTEA Dragostea stă la baza oricărei virtuți, ea însuflețindu-le. Potrivit Sf. Ioan Gură de Aur, dragostea ”are două orientări : pe verticală – dragostea față de Dumnezeu și pe orizontală – dragostea față de semeni, iar aceste două direcții ale ei se află în totală dependență....Îl vom iubi pe Dumnezeu cum trebuie dacă, pentru dragostea Lui vom arăta dragoste mare semenilor noștri....Cel ce iubește pe Dumnezeu nu va nesocoti pe aproapele. “ 62alături de respectul reciprocal și încrederea dintre soți reprezintă piatra de temelie a familiei. La baza unirii familiei, stă iubirea, iar Hristos ne-a arătat cum trebuie să fie aceasta în familie63 , o dragoste spirituală , care să reziste în fața tuturor obstacolelor. Unirea autentică a soților nu dispare nici chiar o dată cu moartea unuia dintre ei. Raportul dintre bărbat și femeie este comparat cu raportul dintre Hristos și Biserică, iar iubirea bărbatului pentru femeia sa ar trebui să fie la fel de mare ca iubirea lui Hristos pentru Biserică, o iubire care să meargă până la jertfă, până la sacrificiu : “ Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea…”64 , “Bărbatul să-I dea femeii iubirea datorată,asemenea și femeia bărbatului.”65 Iubirea înseamnă nu doar gingășie, afecțiune, ci și înțelegere, răbdare, îngaduință, iertare, să lipsească secretele. Toate acestea mai mult se trăiesc, și mai puțin se spun. Unde nu este pace, liniște, unde sunt supărări, tensiuni, acolo nu este Hristos. Se cere multă înțelepciune. Teama, pesimismul, deznădejdea sunt străine duhului creștin, sunt străine dragostei . Dacă există dragoste, chiar și departe dacă sunt din cauza împrejurărilor, cei doi sunt aproape, pentru că dragostea lui Hristos nu se poate limita prin distanțe. Dragostea trupească unește la exterior oamenii lumești, atâta vreme cât există anumiți factori : frumusețe, bogăție, poziție socială, etc., iar când aceștia dispar, dispare și ea. Dar dacă există dragoste duhovnicească, chiar dacă unul din soți pierde ceva, dragostea îi unește și mai mult pe soți .

62 63

FAMILIA CREȘTINĂ AZI, Editura Trinitas, Iași, 1995, pag. 51

Efeseni 5,23-25 64 Efeseni 5,25 65 I Corinteni 7,3

27

Taina iubirii umane n-a putut fi înțeleasă nici de cel mai înțelept rege care a fost vreodată pe pământ: regele Solomon, cel mai înțelept rege, ca el nu a mai fost și nici nu va mai fi, fiul împăratului David. Patru lucruri n-a putu pricepe acesta: ”calea vulturului pe cer, urma șarpelui pe stâncă ,mersul corăbiei în mijlocul mării și calea omului la o fecioară. Așa este purtarea unei femei desfrânate: ea mănâncă și își șterge gura și zice : n-am făcut nimic rău.66” Calea vulturului pe cer reprezintă tot ceea ce este irațional și nu poate fi prevăzut, se ridică în aer, ascunzându-se după orizontul cunoașterii noastre. Este “taina lumii spirituale, a teologiei și a comuniunii cu Dumnezeu”67. Urma șarpelui simbolizează ceea ce este enigmatic, ascuns în cele mai de jos, mersul corăbiei în mijlocul mării reprezintă mersul vieții noastre ,înconjurați de deșertăciuni, iar calea omului la o fecioară simbolizează taina relațiilor intime . Iubirea nu are față umană, ea are chipul lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire. Psihologii au diferențiat în personalitatea umană trei straturi : trupesc, sufletesc, spiritual, motiv pentru care există trei feluri de dragoste: sexuală –te iubesc, dacă …,predispoziție erotică – te voi iubi pentru ... și apropiere spirituală – te voi iubi,indiferent de … .68 “Te iubesc, dacă…69“ reprezintă nivelul primitiv al dragostei, este reprezentat de relația sexual, împotriva rațiunii, evită obligațiile dragostei adevărate, responsabilitățile, se exprimă numai dorința trupului. Asemenea relații intime dezordonate distrug psihicul, personalitatea, orientând omul spre valori false, spre un sens fals al vieții. Sunt relații primitive . Într-o astfel de relație apare infidelitatea, este o dragoste căreia îi lipsește fericirea, care are un foarte mare gol, ce caută mereu a fi umplut cu altceva nou. Este o dragoste condiționată: te iubesc, dacă mă iubești, dacă îmi vei face viața confortabilă, dacă ești la nivelul așteptărilor mele etc. Oamenii care au o astfel de dragoste sunt foarte egoiști, își urmăresc interesele. Victimele unor astfel de relații înțeleg mai târziu că nu au fost iubiți deloc, ci doar folosiți, iar situația devine foarte dureroasă pentru acestea. Tragismul situației este dat și de faptul că asemenea dragoste o au uneori și părinții pentru copiii lor (aceștia le spun copiilor că îi iubesc dacă vor lua un anumit examen, concurs etc. , iar dacă copilul nu reușește, situația poate deveni urâtă ) , iar în viitor, copiii sunt înclinați să-și imite părinții. Avem nevoie de o dragoste mai puternică decât dragostea condiționată . “Te iubesc pentru că… 70 “ este o dragoste preferabilă celei “dacă… “ .Se prețuiesc în celălalt calitățile pozitive ale personalității , nu este doar o atracție fizică, ci este și una 66

Pilde 30, 19-20 Konstantin V. Zorin, Păcatele tinereții și sănătatea familiei, .... pag. 12 68 Idem, pag. 58 67

69 70

Idem, pag. 59 Idem, pag. 64

28

sufletească, este un fel de dragoste meritată, care totuși nu-i foarte bună, naște în cel iubit tendința spre competiție, acesta se străduiește, ar face orice ca să primească laude. Această dragoste induce neliniște, neîncredere, teamă, pentru că oricând ar putea să apară o altă persoană, ale cărei calități să le întreacă pe cele ale persoanei iubite. De asemenea, apare teama că cei care ne iubesc ar putea să nu ne mai găsească la fel de atrăgători. Nici această dragoste nu este bună, Sfânta Scriptură ne amintește că adevărata dragoste nu este compatibilă cu teama : “În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârșit în iubire .71 “ “Te iubesc , indiferent de … 72“ – dragostea adevărată îl face pe om unic, incomparabil și de neschimbat. Este mult mai puțin îndreptată către trupul iubitului, poate rezista și după moartea acestuia în inima celui rămas în viață, până când și acesta va muri. Cu adevărat, această dragoste nu moare niciodată. Biblia spune ca iubirea ca moartea e de tare73; Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el. 74 Dumnezeu nu ne spune “te iubesc dacă ești creștin, dacă ești sănătos fizic și moral, dacă mergi în fiecare duminică la biserică, dacă te rogi dimineața și seara…

“, El ne iubește

necondiționat, foarte, foarte mult, iar gesturile noastre, manifestările noastre exterioare caracterizează dragostea noastră ca răspuns lui Dumnezeu. Noi nu-I oferim lui Dumnezeu motive să ne iubească, chiar îi prezentăm în rugăciune neputințele noastre, slăbiciunile și păcatele, rugându-L să ne ierte, iar El ne iubește indiferent de acestea . Așadar, în familie, soții trebuie să învețe să se iubească conform principiului indiferent de… , prin aceasta dând dovadă de smerenie( pentru că îl iubești pe soț/soție chiar dc el/ea nu mai arată cum arăta, chiar dacă între timp apar boli care pot schimba multe, chiar dacă soțul/soția a făcut greșeli foarte mari, care altora li s-ar părea de neiertat etc… ), să aibă putere să treacă ușor peste mânie , peste dezacorduri. Partea duhovnicească a dragostei presupune răbdare, milostenie, iertarea celor care au greșit sau au făcut vreun rău. În viața de familie trebuie să se meargă de la unirea trupească la unirea duhovnicească, ultima sfințind-o pe prima. Acesta este sensul cel mai înalt al vieții lor comune. Soții trebuie să ajungă să respecte aceleași principii morale, să păstreze unitatea gândurilor în problemele duhovnicești, să se roage împreună, să-și educe cu evlavie copiii. Dragostea cere multă muncă, dar roadele ei se întorc însutit. Dragostea izvorăște din Dumnezeu, prezența Lui în lume, între oameni se face simțită prin dragoste. Dragostea este capul virtuților, este ingredientul de bază al relațiilor 71

I Ioan 4,18 Konstantin V. Zorin, Păcatele tinereții și sănătatea familiei, .... pag. 70 73 Cânt.8,6 74 I Ioan 4,16 72

29

sociale. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu , nu trebuie să-l nesocotim pe aproapele. Porunca dragostei a fost împărțită în dragostea de Dumnezeu și dragostea de aproapele. Părintele Stăniloaie era de părere că atunci când spui cuiva te iubesc, este similar cu tu nu vei muri niciodată, adică pentru totdeauna, tu nu vei muri spiritual, pentru că eu nu vreau asta, din cauza dragostei pe care o am față de tine.Este vorba de un sentiment de răspundere față de importanța celuilalt, de mântuirea lui.Nu-i poți face nimic rău, urât celuilalt, pentru că Îl vezi pe Hristos în el . Dumnezeu este Iubire, iar noi trebuie să rămânem în Dumnezeu, în iubirea Lui.Când în inima omului intră ura, Dumnezeu este exclus. Un monah spunea odată : “ Dacă te-ai retras pentru a fi numai cu Dumnezeu, dar nu ai găsit mângâiere, ieși în stradă și vei descoperi chipul lui Hristos în primul om pe care-l întâlnești. “ 75

II.4. PRIETENIA – PERIOADĂ PREMERGĂTOARE CĂSĂTORIEI Prietenia este perioada cea mai frumoasă,care precede căsătoria.Cei doi se cunosc unul pe altul, se descoperă, dragostea se naște din ce în ce mai mult și împodobește relația dintre ei, le înfrumusețează chipurile și viețile. Fiecare încearcă să se întreacă în gesturi și fapte de iubire. Când iubești îl vezi pe celălalt mult mai frumos, mai bun decât este în realitate, ești tentat să-i amplifici calitățile, simpla lui prezență te face fericit, parcă îl simți oriunde ești și te gândești la el tot timpul, ai vrea să-l vezi mereu, să vorbești cu el, să-i spui despre tine și să-i dăruiești dintr-ale tale. Pentru că ții la el, gesturile pe care le face, micile daruri pe care ți le oferă, ți se par atât de importante, atât de valoroase, de scumpe, chiar dacă în realitate nu sunt chiar așa, sau pentru ceilalți oameni sunt simple obiecte, dar pentru tine au valoare, pentru că poartă amprenta celui la care ții. Îl iubești pe celălalt așa cum este, nu ești deranjat de imperfecțiunile fizice pe care le are, treci cu vederea peste defectele lui. Dacă cineva dintre cei apropiați ai tăi nu are aceeași părere bună despre cel pe care tu îl iubești, ești tentat să te superi, chiar dacă acela îți este părinte, ești tentat să-l aperi pe iubitul tău. Tot timpul ai vrea să vorbești despre el, celorlelți, să vorbești cu el, te gândești la el, când adormi și când te trezești. Parcă nu mai ești la fel de rațional, dragostea te schimbă foarte mult și este perioada cea mai frumoasă. Omul nu se simte bine în singurătate, “ singurătatea este o suferință grea 76 “. Sufletul omului simte nevoia de comunicare și comuniune, să iubească , să se dăruiască, dar în același 75 76

Familia creștină azi, Editura Trinitas, Iași, 1995, pag. 202

Pr.prof.dr. Ioan C.Teșu, FAMILIA CREȘTINĂ,ȘCOALĂ A IUBIRII ȘI A DESĂVÂRȘIRII,......, pag. 17

30

timp să primească iubire, omul caută sprijin trupesc și sufletesc. Pe Dumnezeu nu-L întâlnim când ne îndepărtăm de ceilalți, ci pe Dumnezeu Îl găsim în ceilalți, în oricare persoană. Într-o povestioară a lui Lev Tolstoi ni se spune că există o singură clipă importantă – prezentul, este cea mai important clipă, singura asupra căreia ai o oarecare putere sau o oarecare stăpânire. Omul cel mai important îți este cel de lângă tine, adică aproapele, pentru că nu ai nici o siguranță că vei mai întâlni pe vreun altul care să aibă nevoie de tine mai departe, iar cea mai importantă lucrare este cea pe care o faci bine, deoarece pentru acest scop ai venit pe lume.77 Încă din copilărie există în om tendința de a căuta prietenia, nevoia de atenție, de acceptare, de căldură, simpatie, din partea celor care au importanță pentru el, iar mai târziu, cele mai puternice prietenii sunt împodobite de dragoste și se pot finalize în căsătorii fericite. Nici cele mai mari bucurii, împliniri, nu au prea mare efect dacă omul este singur, dacă nu are cui să le spună, cu cine să le împărtășească 78, dar nici supărările, necazurile, nu trec foarte ușor dacă ești singur. Simți nevoia să le împărtășești, spunându-le, parcă trec mai ușor, parcă greutatea lor este luată de către celălalt. Este adevărat faptul că nu suntem niciodată singuri, că Mântuitorul este tot timpul cu noi, dar suntem slabi, nu toți au aceeași tărie sufletească, suntem sensibili, nu toți suportă singurătatea fizică. Nimic nu-i mai valoros pe lume ca sufletul unui prieten, unui om pe care să-l ai lângă tine, cu care să împarți ceea ce ai. Bogăția, împlinirile profesionale etc. nu au nici un farmec dacă ești singur, dacă nu ai cui să-I oferi din ele, cu cine să le împărtășești. Nu văd nici o fericire dacă ai un castel superb, în mijlocul munților, înconjurat de natură, ai tot ce vrei din punct de vedere material, dar nu te iubește nimeni și nu iubești pe nimeni, în castel locuiești doar tu , și eventual, servitorii. Ești un om nefericit, un om trist. Nici frumusețea nu te bucură foarte mult, dacă nu este un altul care să se bucure de ea, dacă nu este nimeni pe care să-l facă fericit prezența ta. Oamenii sunt atât de importanți, dragostea lor – dăruită și primită – este atât de scumpă. Nu poți s-o cumperi cu nimic. Orice ai face, nu-l poți face pe un om să te iubească sincer, să țină la tine, dezinteresat, așa cum ții și tu la el. Numai Dumnezeu poate să consolideze prieteniile, relațiile, numai El poate să facă ca dragostea să fie reciprocă. Dacă am fi fost atât de tari, încât să ne fie bine singuri, Dumnezeu nu ar mai fi făcut alți oameni, l-ar fi lăsat doar pe Adam, sau ar fi făcut în continuare alți bărbați ca Adam. Sunt mai multe feluri de iubire. Unii sunt foarte posesivi, cer totul de la persoana iubită, având părerea că li se cuvine totul, că le aparține totul și de oferit, nu oferă aproape nimic. Aceasta este o atitudine egoistă, nu este iubire. Cel care se manifestă în acest fel se iubește , de fapt, pe sine, nu este o atitudine creștină . Un om pe care tu îl iubești și se poartă astfel provoacă 77 78

Pr. Filoteu Faros, pr. Stavros Kofinas, CĂSNICIA, DIFICULTĂȚI ȘI SOLUȚII,..... pag. 39 Pr.prof.dr. Ioan C.Teșu, FAMILIA CREȘTINĂ,ȘCOALĂ A IUBIRII ȘI A DESĂVÂRȘIRII,......, pag.17

31

mari suferințe, regrete, provoacă un mare rău. Ajungi să regreți clipa când l-ai cunoscut și te-ai împrietenit cu el. Tocmai din această cauză este mult mai bine să fii mai rezervat , la început , să analizezi rațional gesturile și ceea ce spune cel cu care te-ai împrietenit, pentru ca să nu suferi mai târziu, pentru a nu trezi într-o problemă dureroasă. Un alt fel de iubire este acela în care se dăruiește totul persoanei iubite, în care îți dorești ca cel pe care îl iubești să fie fericit, starea lui de bine fiind prioritară, vrei să-l împlinești pe cel la care ții. Ideal este dacă iubirea este reciprocă, respect și dăruire.Izvorul iubirii creștine este Dumnezeu79 . Iubirea creștină nu are imperfecțiuni.Hristos ne-a spus că nu există o dragoste mai mare decât a-și da cineva viața pentru aproapele său. Prietenia se construiește, se dăruiește, trebuie să fie aceeași dăruire, aceeași contribuție. Când iubești toate par mult mai frumoase, viața în sine pare atât de frumoase, toate îți sunt dragi, în același timp radiezi de frumusețe, de fericire, oferi bucurie celorlalți, ai chipul luminous, senin. În perioada prieteniei, cei doi își descoperă unul altuia părerile, planurile, totodată se adaptează fiecare la ideile iubitului său, se renunță uneori la unele convingeri, care nu-i plac celuilalt, se fac concesii pentru ca să se armonizeze relația, se completează unul pe altul. În perioada prieteniei se iartă mult mai ușor greșelile, se trece mult mai ușor peste părerea personal, avându-se în considerație părerea celuilat. Dacă lucrurile la care se renunță sunt pentru cineva care ține la tine, aceste renunțări vor întări prieteni, dar dacă ai făcut sacrificii pentru cineva care nu merita, iubirea pentru acea persoană se transform în suferință, durere, nefericire. Și-n această prietenie, creștinii trebuie să-I facă loc lui Hristos. Numai așa se poate spune că au un început bun. Din păcate, astăzi, cei mai mulți oameni nu caută cunoașterea persoanei, ci caută mai mult cunoașterea trupului acesteia. Prieteniile se consumă foarte repede, relațiile fizice sunt prioritare, par normale, nemaiavându-se în vedere teama de Dumnezeu, frica de păcat. La căsătorie se ajunge foarte greu, sau poate, nu se mai ajunge.

II.5. RĂBDAREA 79

Pr.prof.dr. Ioan C.Teșu, FAMILIA CREȘTINĂ, ȘCOALĂ A IUBIRII ȘI A DESĂVÂRȘIRII,......, pag.18

32

Răbdarea greutăților, în viața de familie, alături de rugăciune, izbăvește familia de la destrămare. Încercările prin care trec oamenii, bolile, infirmitatea, clevetirile sunt o binecuvântare pentru omul duhovnicesc. Prin suferințele pe care le rabdă își plătește păcatele sau își asigură răsplata cerească. Dumnezeu întotdeauna ne ajută, dar vrea de la noi răbdare. Șin viața creștinului, în cadrul familiei este nevoie de foarte multă răbdare, atât față de cererile făcute lui Dumnezeu în rugăciune, cât și față de soț/soție, copii, ceilalți membri ai familiei. Maica Domnului, sfinții, îi aud pe oameni cand aceștia se roagă lor, și îi ajută, dar uneori, ajutorul vine mai târziu sau este diferit de cum îl vroiam noi. Aceasta se întâmplă din pedagogia lui Dumnezeu pentru oameni, El cere de la noi credință, statornicie .

Răbdarea se arată

mai ales în suferințe, în probleme, în durere. Atunci oamenii îl descoperă pe Dumnezeu, sau Îl pot descoperi.Pe mulți suferința i-a sfințit. Dumnezeu le permite pe toate pentru binele nostru, îngăduie să fim ispitiți ca să ne cunoaștem pe noi înșine, să descoperim patimile ascunse înlăuntrul nostru. În familie sunt foarte multe probleme, sunt foarte multe ocazii de a învața să rabzi. Ispitele și problemele îl smeresc pe om, îi curăță sufletul prin mâhnirile pe care i le provoacă, după care harul vine și îi umple sufletul. Creștinul trebuie să fie bucuros mai ales atunci când trece printr-o încercare, fără ca el să fi fost pricina ei. Răbdarea este ajutată de rugăciune, rugăciunea fiind armă, ajutor pentru toate probemele, pentru dobândirea virtuților. Răbdarea dă har omului. Dumnezeu a legat mântuirea noastră de răbdare. ”Cel care va răbda până în sfârșit, acela se va mântui .“80 Greutățile întâmpinate de oameni sunt exerciții pentru răbdare, Dumnezeu le îngăduie pentru ca oamenii să devină mai răbdători. Nu trebuie să amestecăm voia lui Dumnezeu cu ispita și cu ceea ce aduce ea. El îl lasă liber pe diavol să ne ispitească până la un punct, iar pe om îl lasă liber să facă binele sau răul. Dar nu-I vinovat Dumnezeu pentru răul pe care alege omul să-l facă . În familie, însă nu doar în familie, ci și în viața de zi cu zi, când celălalt este mânios, nu poți să-I spui nimic, chiar dacă el greșește ; nici măcar nu trebuie să încerci în acel moment să-i explici punctul tău de vedere, pentru că nu va înțelege, și din neînțelegeri mici pornesc scandaluri mari. Singurul lucru care poate fi făcut atunci este tăcere și rugăciune. Rugăciunea calmează, liniștește, iar rezolvarea problemelor se face în liniște. Răbdarea este strâns legată de dragoste, pentru ca dragostea îndelung rabdă. Dacă unul dintre soți trăiește duhovnicește și are dreptate, el trebuie să fie cel care să rabde, să înfrunte nedreptatea în mod duhovnicesc .”Orice familie și orice căsătorie înseamnă în primul rând fidelitate, credincioșie, după modelul legământului dintre Dumnezeu și om, care reprezintă un moment al încrederii și fidelității (Maleahi2, 25 ).Iubirea fără credincioșie și

80

Matei 10,22

33

respect e trecătoare. “81 Pentru depășirea insuficiențelor, pentru rezolvarea problemelor, pe tot parcursul vieții avem nevoie de o voință foarte puternică și-un efort permanent. Dumnezeu dă fiecărui om o cruce potrivită cu puterea lui de a rezista, nu pentru a-l chinui pe acesta, ci pentru a-l urca de pe cruce la Cer, crucea fiind o scară către Cer. Dacă cineva nu înțelege de bună-voie, Dumnezeu îngăduie să aibă o încercare unul ca acesta, nu pentru a-i face rău, ci pentru a se îndrepta. Sunt puține cazurile în care Dumnezeu îngăduie să fie ispitiți anumiți creștini evlavioși, pentru a se îndrepta cineva care duce o viață păcătoasă și-apoi să se pocăiască. Dacă ne gândim la crucile mari pe care le-au purtat drepții, nu ne vom mâhni niciodată pentru micile noastre încercări. De asemenea, există și situații foarte rare când Dumnezeu îngăduie din dragoste ca unii nevoitori aleși să treacă prin mari încercări, pentru a fi încununați. Aceștia sunt următorii lui Hristos. Suferințele, problemele sunt mai presus decât talanții, decât harismele , deoarece acestea aduc răsplata cerească. La fiecare greutate ar trebui ca omul să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru că are grijă de mântuirea lui, pentru că îl cercetează. Așa cum sănătatea se reface prin tratament amar, tot astfel și mântuirea sufletului se face prin durere. Un adevărat creștin se roagă lui Dumnezeu ca să ierte greșelile semenilor săi, să-și întoarcă mânia Lui cea dreaptă de la ei, și să sufere el pentru aceștia, deși nu are nici o vină. Un astfel de creștin, care are astfel de trăiri, se aseamănă foarte mult cu Hristos. Dumnezeu îi ascultă rugăciunea, iertându-i pe cei care au greșit, și îi dă acestuia sfârșit mucenicesc, după cererea sa stăruitoare . Orice încercare este un examen pentru viața duhovnicească, o exersare a virtuții, este un dar al lui Dumnezeu.Dacă un soț cere de la Dumnezeu răbdare, iar pentru o perioadă de timp, retrage harul de la soția sa, iar aceasta devine capricioasă, n-ar trebui să se mâhnească ,să se supere, când aceasta grșește față de el. Trebuie să-și dea seama că Dumnezeu îngăduie pentru folosul lui duhovnicesc, pentru a deveni răbdător.Tot la fel stau lucrurile și cu o mamă, al cărei copil o supără, face năzdrăvenii, ea trebuie să îndure, pentru întărirea sa în răbdare82. Pe Dumnezeu Îl dor suferințele prin care trec oamenii,dar în același timp se bucură pentru că aceștia vor primi răsplată cerească. Dacă un părinte se necăjește când copilul său întâmpină o problemă, dar Dumnezeu? pe El Îl doare cu mult mai mult, și suferă pentru toți oamenii, fiind Singurul care dăruiește adevărata mângâiere. Cine înțelege tainele vieții duhovnicești, nu se mai supără atât de mult când întâmpină o problemă, el înțelege rostul ei și se resemnează, deoarece aceasta este un medicament sufletesc. Acesta este singurul mod de a înfrunta greutățile și se aplică pentru oricine, fie dacă-i căsătorit, fie dacă este singur. În familie, ar fi BUCURIA NUNȚII BINECUVÂNTATE, CATEHEZE PENTRU FAMILIA CREȘTINĂ, Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, pag. 200 81

82

Cuviosul Paisie Aghiorîtul, CUVINTE DUHOVNICEŞTI. VIAŢA DE FAMILIE, pag. 88

34

bine dacă ambii soți ar avea aceeași atitudine, iar dacă nu, cel puternic trebuie să-l ajute pe cel slab. Este important modul în care înfruntă fiecare încercările. Cei care n-au intenții bune Îl hulesc pe Dumnezeu, și mai mult se chinuiesc, pe când omul cu mărime de suflet, Îi dă slavă lui Dumnezeu, recunoscându-se cât este de mic, de neputincios și de păcătos. Trebuie o atitudine de smerenie și răbdare, fie în laudă, fie în nedreptate, trebuie să ne recunoaștem ticăloșiile, neputințele. Cel care cârtește își îngreunează situația, face pe plac diavolului, atrage asupra sa blestemul, urgia lui Dumnezeu. Dumnezeu n-a fost atât de impresionat de milosteniile făcute de Iov, atunci când acesta avea toate bunătățile, precum a fost de răbdarea lui din vremea încercării83. Cârtirea se alungă cu slăvirea lui Dumnezeu. Trebuie să faci exact opusul la ceea ce firea păcătoasă te îndeamnă. Să-I aduci laudă Lui Dumnezeu indiferent de cum îți este. Dumnezeu are metodele Sale pentru toți oamenii şi are putere să-l întoarcă la pocăință chiar și pe un om cu sufletul foarte împietrit.Oamenii n-ar trebui să uite că toate în această viață sunt trecătoare, iar fericirea o aflăm în veșnicie. Cei duhovnicești se mulțumesc cu puține, tocmai din această cauză se recomandă tinerilor care se căsătoresc să aibă o viață simplă, să iubească simplitatea. Oamenii simpli au mai puține griji, sunt mai rupți de cele lumești, acordă mai multă atenție sporirii duhovnicești, se află mai mult în trezvie, sunt mai doritori să urmeze exemplul sfinților. Trebuie folosite toate metodele care încălzesc cel mai mult sufletul, mintea.Spre exemplu, înainte de rugăciune, este foarte bună lectura duhovnicească. Să-I fim recunoscători lui Dumnezeu pentru toate întâmplările, pentru tot ce este bun în viața noastră, să-I mulțumim zi și noapte pentru binecuvântările pe care ni le dăruiește. Nerecunoștința este păcat. Atunci când întâmpinăm o problemă care ni se pare mai grea, s-o comparăm cu una mai mare a oamenilor pe care îi cunoaștem. Atunci vom putea să-I mulțumim lui Dumnezeu și vom avea durere pentru cal care suferă mai mult decât noi, ne vom ruga din toată inima pentru el. Mâhnirile și nedreptățile pe care ni le provoacă oamenii trebuie suportate cu bucurie. Dacă ele ne vin pentru că am greșit, avem șansa să ne plătim păcatele, să ne curățăm de ele, iar dacă acestea ne vin, deși nu am greșit, adunăm răsplată. Să răbdăm fără cârtire, să avem recunoștință și dragoste față de cel care ne clevetește. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru unul ca acesta, cerând să-l ierte, să-i dea pocăință, luminare, sănătate și să nu avem înlăuntrul nostru nici măcar o urmă de ură față de el . Unele familii sunt foarte îndurerate când un membru este foarte bolnav.Este firesc să te doară atunci când îl vezi pe cel drag ție că suferă, dar nu trebuie uitat nici în acest caz ajutorul duhovnicesc pe care îl primește bolnavul și cel care-l îngrijește pe cel bolnav (când îngrijești un 83

Idem , pag. 232

35

bolnav te jertfești, dar te și sfințești. Este răsplata pentru fapta ta, înduri alături de acela,dar trebuie s-o faci fără cârtire și fără să-l provoci pe acela să se supere) 84.Boala îl curăță pe om de păcat, așa cum focul curăță aurul, îi asigură răsplată, îl sfințește. Singurul lucru pe care trebuie să-l facă bolnavul este să rabde cu bărbăție și silință, și să-L slăvească pe Hristos, să nu se gândească la durere, ci să aibă gând bun, gând pentru cei care suferă mai mult. Numai așa se uită propria durere, se înțelege necazul celorlalți și se dăruiește mângâiere. Boala întotdeauna îi ajută pe oameni să-și ispășească păcatele, când n-au virtuți. Sănătatea nu-i poate dărui omului binele pe care i-l oferă boala. Când trupul suferă, sufletul se sfințește. Oricum, Dumnezeu îngăduie ca omul să fie încercat numai atât cât poate rezista. Nu-i bine să-ți dorești moartea, atunci când viața este grea, pentru că, oricum, nu vei muri și mai rău îți faci. Asta înseamnă sinucidere, egoism, dispreț față de viața oferită de Dumnezeu. Nimeni nu moare când vrea el, ci când vrea Dumnezeu, Care poate să-i aducă omului iertare de păcate și mântuire sufletului . Sfârșitul vieții este o taină. Nu există familie ideală, dar secretul constă în disponibilitatea, lupta pentru a o putea lua mereu de la început, când apare o problemă. În căsătorie este nevoie de multă iertare, prin aceasta se arată puterea lui Dumnezeu, harul Sf. Duh, este nevoie de răbdare, în fața greșelilor și neputințelor celuilalt, încurajare și ajutor reciproc.

III PROBLEME CU CARE SE CONFRUNTĂ FAMILIA 84

Cuviosul Paisie Aghiorîtul, CUVINTE DUHOVNICEŞTI. VIAŢA DE FAMILIE, pag. 238 - 239

36

III.1. CONCUBINAJUL Concubinajul, ca fenomen, a apărut la tinerii din clasele de jos, apoi s-a mutat către cele superioare85. Fenomenul se întâlnește la cei mai puțin religioși. Mariajul tradițional implica bărbatul conducător. Schimbarea rolului femeii pe piața muncii și sporirea independenței sale financiare fac mariajul mai puțin necesar sau dorit. Concubinajul înlocuiește mariajul și reprezintă prima experiență de trai în comun pentru tineri și tinere.Mulți îl preferă deoarece pare o bună modalitate de a beneficia de unele din avantajele mariajului și se evită riscul divorțului. În acest fel se poate cunoaște mult mai bine celălalt partener, iar dacă lucrurile nu merg, despărțirea este mult mai ușoară. Pentru a trăi în concubinaj nu se cere nici o permisiune legală sau religioasă. Punctele comune ale concubinajului și mariajului sunt următoarele: împărțirea aceleiași locuințe, unificare economică, intimitate sexuală, uneori chiar copii . Această situație schimbă atitudinea partenerilor față de ideea de căsătorie și naștere de copii,iar dacă mariajul are loc, există posibilitatea să fie unul mai puțin reușit . Cercetările arată faptul că acest tip de conviețuire afectează în special femeile și copiii, slăbind instituția căsătoriei. Concubinajul are sensuri diferite pentru fiecare dintre parteneri : ”Femeile tind să-l privească ca pe un pas către un eventual mariaj, în vreme ce bărbații îl consideră mai mult o oportunitate sexuală, fără implicare majoră pe termen lung.“86. Coabitarea în afara căsătoriei a devenit o caracteristică proeminentă a vieții moderne, dar instituția căsătoriei rămâne temelia de bază a unei societăți de succes. Există situația concubinajelor în serie, iar cel care a trăit o astfel de experiență are o toleranță diminuată la nefericire, ar renunța foarte ușor la o căsătorie care ar putea fi salvată. Există mai multe tipuri de concubinaje : 1. Concubinajul preludiu sau prenupțial87 – care precede o căsătorie iminentă- este

înainte de căsătorie, partenerii își planifică să se căsătorească în curând, iar ca durată, este scurt.

85

Adina Băran Pescaru, FAMILIA AZI.O PERSPECTIVĂ SOCIOPEDAGOGICĂ, Editura Aramis, Colecția XXI, București, pag.91 86 Idem, pag. 86 87

Idem, pag. 88

37 2. Concubinajul – alternativă la căsătorie88 - ales de către membrii cuplului ca o

alternativă la singurătate, îi afectează pe cei implicați și instituția căsătoriei, fiind un fenomen alarmant, în creștere. Cuplurile aflate în concubinaj sunt mai nefericite, relațiile cu părinții sunt mai slabe. Procentul de despărțire al celor care coabitează este mai mare decât al partenerilor căsătoriți. În schimb, cei căsătoriți au beneficii substanțiale față de cei necăsătoriți din perspectiva productivității forței de muncă, a sănătății fizice și mentale, a fericirii generale, longevității. Căsătoria presupune un angajament pe termen lung, facilitează investiția emoțională în relație, incluzând monitorizarea apropiată a comportamentului fiecăruia. În căsătorie , resursele economice se împart. Cei căsătoriți au o relație mai bună cu comunitatea extinsă (rude, vecini, instituții, etc.). În cadrul căsătoriei, avem de-a face cu un legământ de fidelitate, tocmai din acest motiv relațiile extraconjugale sunt un mare păcat, o încălcare a legământului. Încă din Vechiul Testament a existat legământ de fidelitate în cazul căsătoriei : “Și de ziceți : > - Din pricină că Domnul a fost martor între tine și femeia tinereților tale, față de care tu ai fost viclean, deși ea era tovarășa ta și femeia legământului tău. Oare nu i-a făcut El să fie o singură făptură cu trup și suflet? Și această făptură întrunită ce năzuiește ea? Urmași de la Dumnezeu! Păstrați-vă deci viața voastră ; iar tu nu fi viclean cu femeia tinereților tale .“89 Căsătoria este o legătură de origine divină. Trebuie înțeles că totul se petrece după voia lui Dumnezeu, este o ordine stabilită de El, nu este una omeneasca. Este o taină, iar El dă har acestei taine și celor implicați . Ei se înțeleg din cauza Lui, cu ajutorul Lui. Dar, în cazul căsătoriilor de probă, nu putem vorbi de aceste aspect. Lipsește Dumnezeu din ecuație, lipsește harul divin. Pentru o căsnicie de success se recomandă dorința și disponibilitatea de a ierta. Aceasta înseamnă dragoste și atitudine creștină . În cazul celor care trăiesc în concubinaj, rata anuală a depresiei este de trei ori mai ridicată, femeile sunt mult mai expus abuzului fizicși sexual, agresiunea este de două ori mai prezentă.Problema se agravează atunci când cuplurile respective au copii.Acești copii riscă aceeași soartă ca părinții lor, au performanțe școlare mai scăzute, mai multe probleme de comportament, de obicei, sunt mai săraci din punct de vedere material. Unii oameni se tem că în momentul în care se vor căsători, iubirea dintre ei o să scadă ,se tem că va apărea o obișnuință a unuia cu celălalt. Însă, analiștii spun că nu este adevărat, pentru că în familie, viața este dinamică, nu este un fenomen static . 88

Adina Băran Pescaru, FAMILIA AZI.O PERSPECTIVĂ SOCIOPEDAGOGICĂ, Editura Aramis, Colecția XXI, București, pag. 88 89 Maleahi 2,14-15

38

Cercetătorii au observat că bărbații căsătoriți sunt mai responsabili și mai productivi. Cauzele pentru care concubinajul a devenit o practică atât de răspândită, într-o perioadă aproximativ scurtă de timp, sunt următoarele : -

Pubertatea, activitatea sexuală începe la o vârstă timpurie,i ar căsniciile se întemeiază la vârste înaintete din cauza carierei și perioadei mari de timp dedicate educației ;

-

Permisiunea sexuală, apariția metodelor contraceptive ;

-

Relațiile intime premaritale au devenit larg acceptate ;

-

Uneori, avantajele materiale permit tinerilor să locuiască singuri, departe de părinți o lungă perioadă de timp .

Populația nu mai asociază concubinajul cu păcatul și-l acceptă. Căsătoria a devenit un fel de legătură legalizată. Înainte oamenii se căsătoreau nu doar din dragoste, dar și din motive economice și familiale, mai ales, iar dacă pasiunea dispărea în timpul căsniciei, nu era considerat un motiv suficient pentru despărțire90. Un divorț era greu, dacă nu imposibil, de obținut, iar cei care luau această decizie erau învinuiți de societate91 . Familia reprezintă cea mai importantă instituție a societății, în care sunt crescuți copii,care sprijină implicarea parentală puternică.În căsătorie ai posibilitatea să te realizezi ca persoană. Bărbatul care trece de la o femeie la alta va fi mai degrabă un individ – specie, decât o persoană. Se poate realiza ca persoană numai dacă va conviețui cu o singură persoană, cu o singură femeie.92Persoanele care locuiesc împreună înainte de căsătorie se confruntă cu următoarele situații93 : -

E mai puțin probabil să se căsătorească cu partenerul lor actual ;

-

Înregistrează rate mai ridicate de separare și divorț ;

-

Au mariaje mai nefericite, calitatea comunicării de după nuntă scade, relația fizică nu constituie o temelie trainică pentru a construi o relație care să dureze toată viața ;

-

Sunt mai predispuși la divorț;

-

Sunt mai tentați a avea relații extraconjugale;

90

Adina Băran Pescaru, FAMILIA AZI.O PERSPECTIVĂ SOCIOPEDAGOGICĂ, Editura Aramis, Colecția XXI, București, pag. 91 91 92

Ibidem

Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, TEOLOGIE DOGMATICĂ ORTODOXĂ, Vol. III...., pag. 190 93 Adina Băran Pescaru, FAMILIA AZI.O PERSPECTIVĂ SOCIOPEDAGOGICĂ……, pag. 94

39 -

Sunt mai dispuși să aibă idile decât relații pe termen lung . Idila reprezintă sentimente plăcute față de o altă persoană, o întâlnire scurtă care atinge

punctul maxim. Relațiile bune sunt cele construite pe cunoasterea celuilat și bucuria de a fi cu el la nivel social, recreațional, spiritual, intelectual și comunicativ, nu doar din punct de vedere al relației intime. Cei ce au experimentat căsătoriile de probă, nu au mariaje mai bune. Compatibilitatea partenerilor se construiește, nu se testează. Concubinii nu-și iau angajamente de durată sau nu-și asumă responsabilități pe termen lung. Scopul concubinajului este de a obține toate beneficiile și privilegiile unei persoane mature, căsătorite, dar fără responsabilitățile pe care le implică o adevărată maturizare . Căsătoria este mai mult decât un angajament al dragostei ; este un eveniment public care implică responsabilități legale și sociale, adună nu doar doi oameni, ci două familii, două comunități. Cei căsătoriți au un nivel diferit de implicare, un altul diferit de siguranță, de libertate, un nivel diferit de fericire . Persoanele care trec de la o relație la alta dezvoltă un model de tipul : renunț la situația stresantă, în loc să încerc să o depășesc. De cele mai multe ori au un mariaj de conveniență sau un mariaj al compatibilității, decât unul de implicare. Implicarea reprezintă convingerea că atât tu, cât și partenerul veți rămâne alături unul de celălalt indiferent de problemele care apar. Când există un acord, dar fără angajament, e ușor să renunți. Concubinajul poate fi comparat cu o casă foarte frumoasă, dar fără cuie, care, la prima adiere de vânt, se va dărâma94. În căsătorie, angajamentele sunt făcute și ținute în fața lui Dumnezeu, cu ajutorul Lui, pe când în concubinaj, acordul este încheiat doar între cei doi și durează atât cât convine fiecăruia. Cei care au relații intime înainte de căsătorie se pot păcăli, căsătorindu-se cu o persoană nepotrivită pentru ei. Singura cale rațională prin care ne putem decide dacă dragostea poate rezista este să ne detașăm de partea intimă a relației. Atracția fizică este insuficientă pentru a construi și menține o relație pe termen lung. Calitățile care mențin o relație (încredere, onestitate, deschidere, prietenie puternică, intimitate spirituală ) presupun timp și efort pentru a fi dezvoltate. Dacă ne concentrăm doar pe aspectul fizic, eșuăm. Intimitatea premaritală ne poate determina să ne îndoim de persoana respectivă, apar suspiciuni, lipsă de încredere și totodată lipsă de respect față de celălalt. Adevărata încredere se dezvoltă în timp, în contextul relației monogame a mariajului. Concubinii se confruntă adesea cu dezaprobarea părinților, apar 94

Konstantin V. Zorin, PĂCATELE TINEREȚII ȘI SĂNĂTATEA FAMILIEI, ... pag. 39

40

probleme legate de sprijinul financiar oferit de părinți, le lipsește adesea un scop comun, nu sunt dispuși în a-și asuma responsabilități . O căsătorie înseamnă multe, privește spre viitor, pe când concubinajul este o îndepărtare de toate acestea. În cazul familiei, implicarea partenerilor presupune responsabilitate. Ei se bazează unul pe celălalt și sunt siguri că dacă unul din ei nu reușește la un moment dat să-şi îndeplinească rolul, celălalt îl poate înlocui rapid și eficient.Prin contrast, concubinajul este instabil și se renunță mai ușor la el. Este bine ca cei care vor să se căsătorească să nu locuiască împreună înainte de căsătorie, iar dacă, totuși, decid să locuiască împreună, s-o facă atunci când deja și-au anunțat logodna, au stabilit data nunții, iar perioada până la nuntă este foarte scurtă. De asemenea, nu trebuie făcut un obicei din a coabita, adică a avea mai multe coabitaje, iar dacă sunt implicați copii, nu trebuie să se trăiască în concubinaj, deoarece concubinajele în care sunt implicați copiii, sunt cele mai problematice 95. Ceea ce pare îngrijorător este faptul că această formă de conviețuire este acceptată din ce în ce mai mult de adulți, tinerii de liceu etc., aceștia necunoscând consecințele nefaste la care se supun. Oamenilor nu le mai pasă dacă păcătuiesc. În trecut, femeile care ofereau servicii sexuale și de îngrijire a locuinței unui bărbat, fără a fi căsătorite cu acesta,erau considerate naive și sortite definitiv pierzaniei, iar respectivii bărbați erau priviți dezaprobator de către societate . Însă, femeia de azi este mult mai liberă, societatea acceptă ceea ce mai demult condamna. În concluzie, se poate afirma că din cauza concubinajului s-a ajuns la slăbirea instituției căsătoriei, familiilor intacte, cu doi părinți, dereglarea bunăstării sociale, mai ales a femeilor și copiilor. Ar fi nevoie să revitalizăm căsătoria, să educăm tinerii în problema mariajului încă din anii de început ai școlarizării.96 Se poate observa și o vină a societății care îi încurajează pe oameni să se centreze pe prezent, să trăiască momentul. De la o societate religioasă, în care familia reprezenta temelia civilizației, oamenii se conformau tradițiilor, s-a trecut la o societate laică, centrată pe autonomie individuală, multă inventivitate proprie și uitare de Dumnezeu

III.2. DESFRÂNAREA 95

Adina Băran Pescaru, FAMILIA AZI.O PERSPECTIVĂ SOCIOPEDAGOGICĂ, Editura Aramis, Colecția XXI, București, pag. 89 96

Idem, pag.100

41

Desfrâul este un păcat mult mai grav decât celelalte, deoarece afectează atât sufletul, cât și trupul, iar la săvârșirea lui participă mai multe persoane, are caracter social.” Orice păcat pe care îl va săvârși omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său. Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt Care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri? [ … ] Slăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru [ … ] 97“ Prin desfrânare tot trupul este abătut de la rostul lui firesc. “Trupul omului, să amintim acest lucru, este chemat, ca și sufletul și împreună cu acesta, la unirea cu Dumnezeu prin virtute, la sfințire, îndumnezeire și slavă și are rostul de a face vădită încă din această lume slava lui Dumnezeu și arvuna Împărăției prin prezența transfiguratoare a Duhului în el.“

98

Trupul, ca și sufletul cu care este unit, este menit să fie

afierosit lui Dumnezeu și să-L slăvească pe Acesta. Trupul are dimensiune spirituală, are destinația spre unirea cu Dumnezeu. Patima desfrânării rupe legătura sufletească dintre bărbat și femeie. În Vechiul Testament, acest păcat era considerat aproape ca și asasinatul, dar pentru bărbați, regulile erau mai indulgente.

99

În anumite condiții, relațiile intime aduc mai mult

necaz decât folos, produc un dezechilibru sufletesc și trupesc, omul își pierde calitățile naturale (agerimea gândirii, vioiciunea, bucuria inimii), au consecințe asupra mai multor persoane. Patima desfrâului îl înrobește pe om, acesta pierzându-și capul și libertatea. Înfrânarea, opusul desfrânării, nu se referă doar la relațiile intime, ci la tot ceea ce ține de excese ale plăcerii : alimente, gânduri, imagineție, simțuri etc. Gândirea trupească trebuie tăiată/dezrădăcinată la tinerețe, cu ajutorul unui duhovnic bun și printr-un efort de voință, deoarece mai târziu efortul va fi mai mare.Cea mai bună cale de a vindeca dorința trupului este castitatea însoțită de sentimentul rușinii, curăția morală.În abstinență nu este nimic periculos dacă omul o alege benevol, aceasta este inofensivă, îl ajută pe om în urcușul duhovnicesc și intelectual, îl ajută să-și păstreze energia interioară100. Relațiile prenupțiale și extraconjugale sărăcesc sentimentele, provoacă răni adânci sufletești, ca să nu mai vorbim de bolile fizice la care se expun partenerii (boli venerice, hepatită, sifilis, sida etc ). Desfrânata “…se pleacă împreună cu casa ei spre moarte…nimeni din cei ce se duc la ea nu se mai întoarce…101 “ Cercetările științifice au arătat că dacă, spre exemplu, o porumbiță care este de rasă se împerechează o singură dată cu un porumbel care nu este de rasă, după aceea, indiferent cât de rasă va fi porumbelul cu care ea se va împerechea , aceasta niciodată nu va mai scoate pui de 97

I Corinteni 6,18-20

98

Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, pag. 140

99

Iov 24,14-15 100 Konstantin V. Zorin, PĂCATELE TINEREȚII ȘI SĂNĂTATEA FAMILIEI, ...... pag. 49 101 Pilde 2,18-19; 3,7-8

42

rasă. Aceasta se extinde cu atât mai mult la om, semnalmentele copilului născut de o femeie care a avut mai mulți bărbați, pot fi ale tuturor acești bărbați cu care femeia a fost. Relațiile extraconjugale lasă urme în sufletele și în trupurile urmașilor, “reprezintă o încărcătură din trecutul îndepărtat, care peste decenii poate fi cauza unor tragedii familiale”102, afectând pe cel care o poartă. În astfel de situații, ce-ar putea transmite un părinte copiilor lui: binecuvântarea lui Dumnezeu sau mânia Sa, sănătate ori boală ? Dar Mântuitorul poate repara chiar și în această situație starea omului, oricât ar fi de grave păcatele acestuia, dacă el se pocăiește sincer. Dumnezeu, prin Tainele Bisericii poate să vindece ceea ce medicii pământeni nu pot, iar vindecarea Lui este una completă, a sufletului și a trupului. Patima desfrânării pare a fi una dintre cele mai grele patimi, cel puțin două persoane sunt atrase și subjugate de către aceasta. Se deșteaptă în om încă din tinerețe, iar mai târziu este pricină a multe probleme. “Folosită firesc, sfințită prin taina cununiei, integrată și transfigurată în mod spiritual de iubirea dintre soți trăită în Dumnezeu, sexualitatea, ca toate celelalte moduri de unire a lor, devine transparentă față de Dumnezeu și realizează la nivelul ei o unire asemănătoare celei care există între Hristos și Biserică. În patima desfrânării, dimpotrivă, ea devine pentru om un obstacol pe calea întâlnirii cu Dumnezeu.“103 Când plăcerea devine pentru om un absolut, aceasta Îi ia locul lui Dumnezeu, Îl exclude. Din cauza desfrânării se despart familiile, se rup prieteniile etc. Mântuitorul ne-a spus că nici măcar în suflet sau în minte, să nu poftim bărbat sau femeie, în afara celui cu care ne-am însoțit, pentru ca deja am desfrânat, cu sufletul nostru. Satisfacerea trupească, în afara căsătoriei, îl înrobește pe bărbat, încât nu mai vede în femeie, decât un instrument al satisfacerii poftei trupești, și invers. Și astfel, pofta trupească plictisită de un anumit bărbat, sau de o anumită femeie, își caută pe altcineva. Această situație, foarte grea și păcătoasă se poate întâmpla chiar și-n familie, dacă în acea familie lipsește harul Sf. Duh, dacă membrilor nu le pasă de sufletele lor, dacă trăiesc în nepăsare față de păcat și față de Hristos 104. Este o luptă foarte grea, să încerci să scapi de această patimă. Este legată de lăcomia pântecelui, de grija prea mare pentru trup, pentru bunăstarea acestuia, pentru asigurarea hranei cât mai bună,mai diversificată, pentru asigurarea unui aspect cât mai frumos, pentru cautarea unui confort cât mai mare, astfel încât nimic să nu sufere trupul. Desfrânarea este aprinsă de imaginile pe care ochii le văd, iar în aceste vremuri societatea oferă foarte multe priveliști obscene, de ceea ce auzi, dacă asculți vorbe nepotrivite (și-n această privință creștinul nu este ajutat prea mult, deoarece 102

Konstantin V. Zorin, PĂCATELE TINEREȚII ȘI SĂNĂTATEA FAMILIEI, ......pag. 107

103

Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, pag. 139 Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, TEOLOGIE DOGMATICĂ ORTODOXĂ, Vol. III, ....pag.198

104

43

se aud multe vorbe urâte, glume care îndeamnă la desfrânare, muzică, etc., iar partea dureroasă este că uneori nu te poți sustarge, ești nevoit să le vezi și să le asculți, nu te poți proteja, iar în subconștient acestea se înregistrează, de asemenea este foarte greu și pentru copii, deoarece nici pe ei nu–i poți feri, și ei văd, apoi întreabă, află înainte de vreme lucruri care nu le sunt de folos, tinerii sunt provocați la greșeli etc. ),

lecturarea necuviincioasă, căutarea plăcerii

îndeamnă la desfrânare. Sfânta Scriptură, învățătura de credință nu a acceptat satisfacerea poftei trupești în afara căsătoriei, considerând-o păcat. Ne putem întreba de ce în afara căsătoriei aceasta este un păcat? În primul rând pentru dezordinea socială pe care o provoacă, cât și pentru netransformarea acesteia într-o unire sufletească, o iubire spirituală, așa cum trebuie să se întâmple în căsătorie. Numai în căsătorie femeia „se descoperă ca persoană cu toată complexitatea de probleme, în care are nevoie să fie ajutată, să nu fie singură, cum are nevoie și bărbatul ; numai căsătoria ridică legătura dintre bărbat și femeie la prietenie și adâncă responsabilitate practică reciprocă, în care fiecare trebuie să se angajeze total. ”105 Numai așa, căsătoria nu-i doar un mijloc pentru împlinirea poftei trupești, ci ea consolidează legătura dintre bărbat și femeie, comuniunea totală dintre aceștia, fiecare dintre ei realizându-se complet ca persoană, ajutându-se unul pe altul, așa cum a vrut Dumnezeu la creație. Când trupul are o suferință nu-și mai poate dori să desfrâneze. Desfrânarea este un obstacol în calea iubirii adevărate dintre două persoane, pentru că dacă partenerul vede în tine doar o jucărie de împlinire a poftelor sexuale106, nu mai este iubire, nu se mai găndește și la sufletul tău, la sentimentele tale. Un astfel de partener se gândește numai la împlinirea nevoilor sale. Pericolul constă chiar și-n familie, pentru că dacă soții, în perioada sarcinii nu duc o viață curată, trăirile lor se transmit fătului,iar când acesta se naște, și devine mare, are trăiri pe care nu le înțelege, neavând nici o vină. Părinții trebuie să fie foarte atenți și să înțeleagă că transmit copiilor nu doar calitățile fizice, ci și păcatele. Sfinții Părinți au informat oamenii despre mijloacele de luptă împotriva desfrânării : cumpătarea la mâncare,băutură, somn, postul, paza simțurilor, a ochilor, a auzului, pipăitului, mirosului, paza gândurilor, a felului în care ne îmbrăcăm, a gesturilor și a vorbelor , sfătuirea cu duhovnicul.107 Este o luptă grea și lungă,dar prin rugăciune foarte stăruitoare, cu ajutorul lui

105

Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, TEOLOGIE DOGMATICĂ ORTODOXĂ, Vol. III........pag. 199

106

Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teșu, FAMILIA CREȘTINĂ, ȘCOALĂ A IUBIRII ȘI A DESĂVÂRȘIRII, pag. 177 Idem, pag.170

107

44

Dumnezeu, cu nădejdea în milostivirea sa față de noi putem să reușim. Lacrimile și pocăința sinceră ajută foarte mult. Tocmai din această cauză, tocmai pentru că acest păcat este atât de periculos și de viclean, este bine ca o femeie să fie foarte atentă la cum se îmbracă,adică să iubească simplitatea. Aceasta o ferește mai mult de păcat și îi protejează și pe ceilalți.

III.3. DIVORȚ UL Motivul principal pentru care se despart membrii unei familii îl constituie îndepărtarea acestora de Dumnezeu, de viața trăită în tainele Bisericii, ignorarea poruncilor dumnezeiești, neînțelegerea Tainei Căsătoriei și scopul real al nunții religioase, chiar dacă se dorește scoaterea în evidență a altor aspecte (nepotrivire de character, neglijență sau comportare rea a unuia dintre soți, probleme psihologice, economice, alcoolul, jocurile de noroc, infidelitate, violență ). Un alt motiv al divorțurilor îl constituie nepotrivirea de caracter, iar ca să se evite această problemă, cei care se căsătoresc, trebuie să țină cont că între ei trebuie să fie potrivire de

caracter.

Cei care se căsătoresc ar trebui să aibă credința că nunta lor este o Taină a Bisericii, îngăduită și acceptată de Dumnezeu, ”prin care ei se unesc cu Hristos și prin intermediul Lui se împlinesc

într-o

veșnică,

unire

divino-umană.”108

În fața greutăților omul este obișnuit să aleagă soluțiile cele mai ușoare, fuge când trebuie să lupte, uită că Dumnezeu ne-a înzestrat cu puteri uriașe și suntem datori să le punem în lucrare pentru a deveni mai buni, mai puternici. Divorțul, separarea reprezintă soluția cea mai ușoară când apar problemele, în loc să fie exersată dragostea, virtuțile. Încercările care vin nu sunt aceleași

pentru

toți,

deoarece

nu

toți

avem

aceleași

puteri.

Cei căsătoriți sunt un singur trup, iar divorțul taie acest trup unic. Când un organ al trupului este bolnav, omul nu-l taie, nu-l aruncă. La fel pot fi comparați și cei doi membri ai unei familii, greșelile, păcatele, neputințele unuia nu trebuie să fie motiv de divorț pentru celălalt. Dumnezeu, care a permis și permite ca oamenii să se întâlnească și să se căsătorească, nu a îngaduit și nu permite despărțirea acestora prin divorț. Este un act împotriva poruncii divine și împotriva firii. Pentru a-i împiedica pe oameni să facă alte păcate mai mari, Hristos le-a dat voie membrilor unui cuplu să nu mai fie împreună, numai în situația în care există un adulter la mijloc, adică unul dintre soți își înșeală partenerul (cel înșelat își poate părăsi partenerul ). Spre deosebire de Biserica Catolică, Biserica 108

Arhimandritul Vasilios Papadaki, TEOLOGIA ORTODOXĂ DESPRE DIVORȚ, ......,pag.9

45

Ortodoxă permite repetarea cununiei de două ori, din cauza neputinței umane, dar a doua și a treia oară, deplinătatea harului nu mai este ca la prima căsătorie. Potrivit învățăturii Sfinților Părinți scopul împreună-viețuirii membrilor unui cuplu îl constituie ajutorul sufletesc și duhovnicesc, sprijinul pe care trebuie să-l arate unul față de altul de-a lungul vieții, nașterea de copii. Motivul căsătoriei îl constituie dragostea, atenția unuia față de celălalt în respect reciproc. Iar ținta spre care trebuie să tindă este sfințirea, unirea ontologică cu Dumnezeu, nunta cu Mirele Hristos. Viața în cadrul familiei nu trebuie să fie nimic altceva decât un teren în care partenerii vor spori în dragoste și virtute, un loc al nevoințelor duhovnicești, al lepădării de egoism, o mare ocazie pentru a se cunoaște și corecta părțile slabe. Capriciile celuilalt ajung, astfel, să fie dorite pentru că răbdarea lor asigură progresul duhovnicesc, iar cel care cunoaște și se luptă cu toate acestea nu se poate gândi vreodată la despărțirea de soțul sau soția sa109. Femeia să nu dorească nimic mai presus de mântuirea bărbatului ei, iar acesta s-o iubească foarte mult, să facă totul pentru a fi un suflet și un trup cu ea. Iubirea nu este ceva simplu. Sfântul Apostol Pavel ne învață : “Iubirea…pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduiește, pe toate le rabdă; iubirea niciodata nu se trece “.

110

Iubirea nu este nimic altceva decât jertfă, jertfa propriilor dorințe, pentru celălalt. Ea cere sacrificii și răbdare. Devine plăcere, bucurie, fericire numai dacă îl acceptam pe celălalt așa cum este, cum l-am cunoscut și cum l-am iubit, răbdând tot ceea ce Dumnezeu îngăduie să răbdăm. Dacă ni s-a spus să ne purtăm sarcinile unii altora, cu atât mai mult, soții trebuie să și le poarte între ei. Răutatea nu se vindecă prin răutate, ci printr-o atitudine plină de bunăvoință. Prin dragoste îl câștigi pe cel de lângă tine și îl mântuiești. Mântuitorul nu a adus-o la El pe femeia adulteră prin răutate, prin amenințări și violențe, ci prin dragoste, iar aceasta, apoi, plângea la picioarele Lui și I le ștergea cu părul capului ei. Numai așa ne putem numi oameni iubitori, oameni ai jertfei. Nu

plăcerea

este

esența

căsătoriei,

ci

jertfa.

În familie trebuie să domnească Hristos, nu femeia, sau bărbatul, ci Hristos, iar cei doi nu trebuie să mai facă voia lor, ci pe aceea a lui Hristos. Cel care are dragoste adevărată de partenerul pe care l-a ales nu râvnește să primească îngrijirile aceluia, ci se mulțumește să dea, să aibă răbdare, nu-și impune voia lui, nu se mânie, ci este îngăduitor, rabdă. Mulți cred că o căsnicie reușită este aceea în care soțul și-a găsit o soție liniștită, ascultătoare, dar din punct de vedere duhovnicesc, o căsătorie în care unul dintre parteneri se arată a fi foarte 109 110

Arhimandritul Vasilios Papadaki, TEOLOGIA ORTODOXĂ DESPRE DIVORȚ, pag. 29 I Corinteni 13,4-8

46

capricios, cu multe toane, iar celălalt îl rabdă, îi arată dragoste, încearcă să-l ajute să se elibereze de patimile și defectele care îl stăpânesc…, este considerată perfect împlinită

111

.Se

spune despre Socrate că a avut o soț ie foarte capricioasă, și odată, fiind întrebat acesta, cum a reușit s-i rabde comportamentul, a răspuns că totul a fost pentru el o școală în care a învățat răbdarea, blândețea, bunătatea, iubirea , a învățat să fie un om corect în societate. Nimic nu este întâmplător în viețile noastre, fără să fie îngăduit de Dumnezeu, care nu trece peste liberul nostru arbitru, însă determină cu exactitate multe întâmplări care nu depind de voința noastră personală (boli, locul unde ne naștem, oamenii pe care îi întâlnim în viață etc. ). Drept urmare, nici căsătoria nu se face fără voia lui Dumnezeu, nici problemele care apar,

nu

sunt

întâmplătoare

și

nici

mai

presus

de

puterile

omului.

Nu din cauza adulterului în sine a îngăduit Dumnezeu ca oamenii căsătoriți să se despartă, ci din cauza invidiei care este provocată de acesta, și care la rândul ei, poate fi urmată de ucidere112. Dumnezeu nu impune divorțul în caz de adulter, ci îl îngăduie. Permite un rău mai mic, pentru ca să se evite altele mai mari. În fața unei astfel de probleme apărute potrivit îngăduinței Domnului, ar fi bine ca cei doi să se gândească la păcatele săvârșite înainte și să se rabde reciproc, fiecare să se simtă primul vinovat, să-și facă autocritica. În viața de familie, femeia nu trebuie să se mai înfrâneze fără îngăduința bărbatului, pentru că acest gest l-ar impinge pe el spre desfrânare, și n-ar fi plăcut Domnului, ci să respecte ceea ce a spus Sf Apostol

.113

Pavel

Dacă în viața de familie nu ar exista probleme, soții nu s-ar deranja deloc unul pe altul și ar fi perfect potriviți, atunci care ar mai fi motivul pentru care să ne răsplătească Dumnezeu? Unde ar mai fi nevoința, îndurarea problemelor. Cea mai mare datorie a membrilor unei familii este ca să îndepărteze motivul pentru care s-a produs o anumită supărare și să păstreze pacea. Pentru a reuși să fie mai buni, oamenii nu trebuie să se bazeze numai pe puterea lor, pe efortul lor, ci nu trebuie ignorant ajutorul divin, care se împărtășește prin Sfintele Taine – Spovedanie, Împărtășanie. În viața creștinului, indiferent de statut (căsătorit sau necăsătorit ) este nevoie de smerenie, foarte multă smerenie,asemenea lui Hristos, modelul nostru, care ne-a salvat prin marea

Sa

smerenie

.

De asemenea, nu putem vorbi de divorț, fără a lua în considerație și consecințele acestuia. Cea mai neplăcută și complicată problemă este dacă cei doi au copii și mai ales dacă aceștia sunt mici. Copiii simt lipsa dragostei pe care le-o poate oferi părintele natural, iar în comportamentul 111

Arhimandritul Vasilios Papadaki, TEOLOGIA ORTODOXĂ DESPRE DIVORȚ, pag. 36 Idem, pag. 40 113 I Corinteni 7,5 “Să nu vă lipsiți unul de altul decât prin bună înțelegere,pentru un timp,ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea;și apoi să fiți din nou împreună,ca nu cumva Satana să vă ispitească prin neputința voastră de a vă stăpâni “. 112

47

lor aceasta se manifestă prin sentimente de inferoritate, devin neascultători, au tendințe spre suicid, își doresc să părăsească căminul părintesc cât mai repede114.Lipsa dragostei îi poate face victime proxeneților, traficanților de droguri etc . O femeie care se hotărăște să-și părăsească soțul, trebuie să se gândească la soarta copiilor și la soarta ei, deoarece nu se știe sigur dacă se va mai putea căsători, va rămâne singură întreaga viață, sau ar putea să fie exploatată de către alți bărbați. Totodată, este posibil ca ceea ce urmează după divorț să fie mai greu decăt ceea ce

a

fost

înainte

de

divorț.

Păcat nu este numai să divorțeze cei căsătoriți, ci e păcat și îndemnul, instigarea la divorț. Creștini fiind, trebuie să-i încurajăm pe cei care s-au unit prin Taina Casătoriei să o mențină, să nu se despartă, să lupte și să aibă duhovnici, să nu se rupă de Biserică, de celelalte Sfinte Taine și de învățăturile Sfintei Scripturi, Sfinților Părinți.

III.4. NAȘ TEREA Ș I EDUCAȚ IA COPIILOR Sfântul Apostol Pavel a abordat și problema copiilor, ei reprezintă un mijloc prin care se poate câștiga mântuirea, consolidează raporturile dintre soți (comunicare, iubire), ei sunt rod al dragostei.Nașterea și creșterea copiilor ar trebui să-i ajute pe cei doi soți, să înainteze spre o unire sufletească tot mai adâncă.Prin copii, soții depășesc egoismul, deschizându-se spre ceilalți, spre societate, în general,, de care au nevoie pentru a-și crește copiii.” O familie care nu are copii, nu e necesară în sens deplin societății.”115 Dumnezeu ar fi vrut ca oamenii să se nască fără patimă, dar din cauza păcatului, în relațiile dintre bărbat și femeie a intrat patima.Toți oamenii au posibilitatea să ajungă la nepătimire dacă se nevoiesc din suflet. Copilăria este o stare de perfecțiune la care adultul se va strădui să ajungă pentru a fi mântuit. Familia este mediul cel mai în măsură pentru a-l educa pe copil. Degeaba copilul este dat la școli foarte bune, unde sunt profesori foarte educați și foarte pregătiți, dacă acesta, în familie, asistă la scene și atitudini care lasă de dorit, din partea părinților, sau a celorlalți membri. Funcția moral-religioasă a familiei s-a diminuat foarte mult. Familiile ajung să aibă unul sau cel mult doi copii, iar cele care au mai mulți, sunt luate în râs, sunt urât văzute sau judecate de către sociatate. Uneori și bunicii înseamnă un câștig pentru familie, din cauza înțelepciunii lor.De obicei, la bătrânețe, oamenii sunt mai credincioși, mai apropiați de Dumnezeu. Bătrânețea nu reprezintă doar apropierea de sfârșitul vieții, ci și împlinire a acesteia. Însă copiii nu trebuie lăsați nici foarte mult timp cu bunicii, deoarece mulți bunici, iubindu-și foarte mult nepoții, sunt mai indulgenți, le permit mult mai lejer să greșească, sunt mai 114 115

Arhimandritul Vasilios Papadaki ,TEOLOGIA ORTODOXĂ DESPRE DIVORȚ ...., pag. 75

Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, TEOLOGIE DOGMATICĂ ORTODOXĂ, Vol. III, ......pag. 201

48

neatenți în alimentația copiilor. De aceea, cel mai bine ar fi ca tot părinții să-și crească copiii, să-și petreacă cel mai mult timp cu aceștia. Multe dintre purtările copiilor sunt urmările păcatelor părinților nemărturisite sau neispășite, pe care le-au transmis copiilor ca moștenire genetică

, iar atunci când copilul greșește, este neastâmpărat, ar trebui ca părintele să aibă

116

răbdare sau să o ceară de la Dumnezeu, pentru că poartă o vină din situația creată. Există tendința unor părinți de a se opune libertății copiilor, chiar și atunci când aceștia sunt déjà mari (unele mame care și-au crescut copiii singure, unii tați mai posesivi ), dar aceasta nu este o atitudine bună și din păcate, va avea consecințe negative mai târziu, asupra căsătoriei copilului. Înfrânarea părinților, lupta acestora cu patimile, îl ajută duhovnicește și pe copil, deoarece copiii moștenesc nu doar trăsăturile fizice ale părinților, ci și patimile, înclinațiile păcătoase ale acestora. Un copil ai cărui părinți au multă cugetare trupească, de mic va avea asemenea înclianții117. ”Părinții care nasc copii și le dăruiesc trupul trebuie să contribuie și la renașterea lor duhovnicească.“118. Dar și în această problemă, soțul care este mai tare duhovnicește, trebuie să se pună în locul celui mai slab și să arate înțelegere față de neputințele acestuia. În doi, dragostea devine egoistă, dialogală, dar când sunt și copii, ea este ca între Persoanele Sfintei Treimi, se revarsă asupra acestora, în Sf. Treime Persoanele “se unesc fără ca una dintre ele să fie umbrită de cealaltă, fără să-și piardă identitatea ipostatică”119. La fel ar trebui să stea lucrurile și în familie, între soți, să nu se desconsidere unul pe celălalt, să nu se disprețuiască, să nu fie umbrit unul, de către personalitatea celuilalt. Dragostea înseamnă revărsare către cineva. Copiii nu trebuie planificați, pentru că ei sunt dați de Dumnezeu, după voia Lui, Singurul Care știe câți și când trebuie să fie aceștia. Soții trebuie să-L lase pe Dumnezeu să acționeze în viața lor, pentru că El știe situația fiecăruia, El cunoaște pe cele care vor urma în viața fiecărui om . Temându-se de sarcini, mulți folosesc diferite metode de contracepție, dar care, de fapt, sunt avortive și care nu sunt premise de Biserică. Există mame care atunci când sunt însărcinate, depistând că vor naște un copil invalid, retardat etc., fac avort .În fața lui Dumnezeu acest lucru nu este bun, este un mare păcat. Aceasta arată egoism, încăpățânare, mândrie, obrăznicie față de Dumnezeu120. Ar trebui să-și poarte sarcina, să-l nască așa cum l-a dat Dumnezeu, să-l îngrijească, să se jertfească și-n acest fel se vor mântui, și va fi mântuit și 116

Revista FAMILIA ORTODOXĂ, Nr. 1, Ianuarie 2012, pag. 26 Cuviosul Paisie Aghirîtul, CUVINTE DUHOVNICEŞTI.VIAŢA DE FAMILIE, pag. 67 118 Idem, ...pag. 100 119 Pr. Filoteu Faros, Pr. Stavros Kofinas, CĂSNICIA, DIFICULTĂȚ I ȘI SOLUȚII, pag. 12 120 Cuviosul Paisie Aghirîtul, CUVINTE DUHOVNICEŞTI.VIAŢA DE FAMILIE, pag. 260 117

49

copilul. Pe de altă parte sunt foarte mulți copii abandonați de părinți, o problem gravă a societății contemporane. Spre exemplu, o mamă care alăptează, nu poate să rămână însărcinată, organismul ei se simte mult mai bine din punct de vedere medical, pentru că nealăptarea creează anomalii ; cât timp alăptează, iar acest lucru nu este un păcat și cu această ocazie copilul primește dragostea, tandrețea și gingășia mamei, dobândind un caracter puternic. Copilul care n-a primit afecțiune, la rândul său, nu are de unde să ofere afecțiune, transmițând ceea ce a primit : păcate, patimi etc. Refuzul de a naște copii , din motive egoiste, devalorizează căsătoria, fiind un păcat, iar pentru avorturile făcute, plătesc copiii născuți ,în viață . Uneori se întâmplă ca Dumnezeu să nu-i binecuvinteze pe soți cu copii, din cauza păcatelor lor, sau din cauza păcatelor săvârșite de unul dintre ei, cum a fost cazul lui Micol, soția lui David, care a râs de acesta când l-a văzut cum dansează și cântă în jurul chivotului Legământului, motiv pentru care a fost pedepsită de Dumnezeu și nu a avut urmași 121. Iar exemplele pot continua . Dacă, însă, familia căreia nu i-a dat Dumnezeu copii nu se știe să fi săvârșit vreun astfel de păcat mare în fața Domnului, și totuși nu are copii, este bine să accepte voia Domnului, să nu cârtească, pentru că, poate , în acest fel, Dumnezeu îi ferește de anumite greutăți viitoare. O astfel de familie trebuie să ajute cât mai mulți copii săraci, orfani etc., să ajute la renașterea duhovnicească a multora, și în acest fel vor fi părinții unui numar mult mai mare de copii, decât dacă ar fi avut copii naturali. Câteodată Dumnezeu împlinește cererea legată de nașterea vreunui copil mult mai târziu, după ce oamenii au început să se roage, când El consideră necesar, cum a fost cazul Sfinților Ioachim și Ana, al lui Avraam și Sarra, al lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul . Zămislirea și tot ce este legat de aceasta, reprezintă un moment tainic din viața omului, Dumnezeu are grijă de om încă înainte de zămislirea acestuia.”Înainte de a te fi zămislit în pântece te-am cunoscut, și înainte de a ieși din pântece te-am sfințit.”122. Sf Scriptură ne arată că pruncii simt harul lui Dumnezeu înainte de a se naște, așa cum Sfântul Ioan Botezătorul ,fiind în pântecele mamei sale, a simțit prezența Mantuitorului, care era în pântecele Mariei și a săltat de bucurie, aducând laudă Maicii Domnului prin gura mamei sale.123 În privința educației copiilor, rolul principal revine mamei. Educația începe încă din perioada sarcinii, iar sentimentele mamei se transmit copilului, viața duhovnicească a acesteia 121 122 123

II Regi 6,16-23 Ieremia 1,5 Luca 1,41-44

50

va ajuta sufletele copiilor și-n casă toate vor merge bine. Rugăciunea mamei făcută pentru copil ajută foarte mult, deoarece se face din inimă, cu durere. Contează foarte mult exemplul personal, iar scopul este mântuirea. Spre exemplu, în familie ar trebui să învețe un copil să se roage. Părinții nu trebuie să-l oblige pe acesta să facă rugăciuni, mai ales rugăciuni lungi, de pe cărți, ci trebuie să se roage ei, iar copiii îi vor vedea, și mai târziu, vor face la fel. Rugăciunile celor mici pot face minuni, Dumnezeu îi ascultă rugăciunea lor curată, pentru că au multă nevinovăție. Copilul nu înțelege puterea și valoarea rugăciunii, și din această cauză, nu-i bine ca să fie silit la rugăciuni lungi, deoarece mai târziu ar putea să se revolte. Dacă nu se poate vorbi copiilor despre rugăciune, din cauză că ei sunt prea mici și nu înțeleg, macar pot fi cuprinși în rugăciune, părinții se pot ruga pentru ei. Copilul trebuie să fie încredințat că în viață, în orice problemă, trebuie să-i ceară ajutor lui Dumnezeu, să se ferească de a face rău, deoarece Dumnezeu este tot timpul prezent și ne vede. Nu trebuie să-l oblige pe copil să facă ce face un om mare, el nu se poate ruga foarte mult, pentru că el nu are trăirile și nevoile unui adult, dar văzând că în familie se obișnuiesc rugăciuni, mai ales în anumite momente ale zilei, dimineața, sera, la masă…, mai târziu, le va face singur. Neglijarea educației copilului este similară uciderii morale, sufletești. El este ucis duhovnicește, moral. În familie, copiii au nevoie de iubire, nu doar de cele materiale, pentru că pe acestea le au și copiii din orfelinate, ci de dragoste, atenție, pentru a se construi sufletește. Problemele dintre soți sunt resimțite și de copii, iar acest lucru se reflectă mai târziu în comportamentul și educația lor. Unii părinți, fie din neștiință, fie din cauza neputinței de a-și stăpâni supărarea, obișnuiesc să-și dea copiii celui rău, să-i blesteme. Această atitudine a părinților provoacă foarte mult rău copiilor ,această aruncare nesăbuită a cuvintelor, are o consecință gravă. Blestemul și supărarea fără măsură a părinților se prind foarte ușor. Sfinții Părinți spun că numai mânia părinților, fără blestem provoacă mare tulburare, chin copilului124. Diavolul vine și neinvitat, dar atunci când este chemat toată ziua și i se mai dau și lucruri, animale, copii, acestea toate sunt lovite de necazuri, supărări, nefericiri. Uneori problemele pot dura o viață întreagă, fără a se cunoaște cauza lor. Rezolvarea o constituie numai spovedirea cu sinceritate a păcatului, ferirea de acesta. În familiile în care copilul a fost crescut doar de unul dintre părinți, spre exemplu de mamă, atașamentul acesteia față de copil, care este foarte, foarte puternic, poate avea consecințe mai puțin plăcute în căsnicia copilului. Dragostea acelui copil față de soț/soție va întâmpina greutăți. De asemenea, se mai întâlnesc probleme în familiile de la țară, care nu vor

124

Revista FAMILIA ORTODOXĂ , Nr. 1, Ianuarie 2012, pag. 19

51

să-și lase copii să plece să învețe, aceștia fiind déjà mari. Nici aceasta nu este o situație normală și plăcută. Ar trebui ca orice familie să ofere omului, din punct de vedere material, acel “acasă“. Când soții au dragoste între ei, copiii îi vor respecta,iar atmosfera în acea familie va fi pașnică. Bine ar fi, ca mesele în comun, să fie ocazii ideale pentru comunicare între membrii, așa cum în trecut, discuțiile aveau loc în jurul focului. Dar, în societatea actuală, ori nu mai avem mese în comun, din cauza activităților, a tumultului vieții, ori, dacă aceste mese în comun există, domnește liniștea, tăcerea din cauza grijilor, problemelor, tensiunilor. Copiii trebuie să-și asculte părinții, să primească binecuvântarea lor, mai ales a mamei, dar nu numai, așa cum și Mântuitorul a ascultat de Tatăl : ”S-a smerit pe Sine , ascultător făcându-se până la moarte, și încă moarte pe cruce.“125, să fie respectuoși, să aibă dragoste și grijă față de părinți, iar părinții trebuie să aibă grijă de copii, să-i iubească, să se roage pentru ei126, să le asigure nevoile material (haine, adăpost, mâncare), să-I educe. În familie, raporturile sunt asemănătoare cu cele dintre Persoanele Sfintei Treimi. Familia reprezintă prima școală de formare religios-morală. Din copilărie, omul descoperă taina iubirii și a unității, opuse urii, egoismului, dezbinării. La aceasta este nevoie să contribuie exemplul personal al părinților. În familie se împletesc foarte bine iubirea cu responsabilitatea. În Vechiul Testament, copiii erau dovada iubirii lui Dumnezeu, motiv pentru care familiile, sau mai bine-zis femeile care nu aveau copii, erau foarte supărate, erau îngrijorate, se gândeau ca aceasta se întâmplă din cauza păcatelor pe care le-au făcut, iar Dumnezeu le pedepsește (avem exemplul lui Avraam și-al Sarei, Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, Sfinții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului, exemplul lui Micol - soția lui David, etc ). Educația religioasă a copiilor începea încă de timpuriu, de când erau foarte mici, și revenea în special tatălui127. Copilului i se citeau legi din Textul Sfânt, era pus să memoreze pasaje. Dacă copiii nu-și respectau părinții, se considera un foarte mare păcat, fiind pedepsit din punct de vedere legal. “Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorât 128“. Chiar și după ce se căsătorește, copilul trebuie să-și iubească părinții, să-i ajute, săi respecte, numai că, odată căsătorit, pe primul loc este noua familie, adică soțul/soția, copilul/copiii. Soțul și soția trebuie să-și respecte unul altuia familia din care provine, care l-a născut, l-a crescut, ca pe propria famile, ca pe părinții personali. Aceeași atitudine trebuie s-o aibă și părinții, față de soțul/ soția copilului lor – nu trebuie să facă diferență, să-i iubească ca 125 126 127 128

Filipeni 2, 8 Efeseni 6, 4

FAMILIA CREȘ TINĂ AZI, Editura Trinitas, Iași, 1995, pag. 19 Ieșire 21, 17, Levitic 20, 9, Deuteronom 27, 16, Pilde 20, 20

52

și cum ar fi copilul lor.Este foarte bună și foarte importantă binecuvântarea părinților ( adică acordul lor în ceea ce vrei să faci, adică voia lor să fie aceeași cu voia ta, să simtă și ei ca și tine), la fel cum este de importantă rugăciunea lor. Dacă faci ceva, iar ei nu sunt de accord, nu se știe dacă va fi bine, este posibil ca ei să se împace mai tărziu cu ceea ce ai făcut, sau poate niciodată, iar aceasta înseamnă o situație conflictuală deschisă. Părinții sunt datori să se roage lui Dumnezeu pentru copiii lor, fiind responsabili de starea duhovnicească a acestora, dar și copiii să se roage pentru părinți. Prin naștere de copii, cei doi soți se apropie și mai mult unul de altul, și amândoi de Dumnezeu. Atitudinea Mântuitorului față de copii este clar exprimată în Noul Testament : “Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. “ 129 Copilul reprezintă simbolul nevinovăției și dependenței. “ Ceea ce-i salvează și-i formează bine pe copii este viața părinților în interiorul familiei: părinții trebuie să se predea iubirii lui Dumnezeu. Trebuie să devină sfinți în preajma copiilor, cu blândețea lor, cu răbdarea lor, cu iubirea lor.......Sfințenia lor va transmite har copiilor.Pentru comportamentul urât al copiilorse fac vinovați, în general, părinții.Nu-i salvează nici sfaturile, nici disciplina, nici severitatea. Dacă nu se sfințesc părinții, dacă nu se străduiesc, fac greșeli mari și transmit răutatea pe care o au în interiorul lor. Dacă părinții nu trăiesc viață de sfințenie, dacă nu vorbesc cu dragoste, diavolul îi chinuie pe ei, cu reacțiile copiilor.130“ Mântuitorul lea prezentat oamenilor ca model, copiii .131

IV. FAMILIA CREȘTINĂ ASTĂZI 129

Marcu 10, 13-16

Monahul Moise Aghiorîtul, FAMILIA, PĂRINȚI Ș I COPII, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, pag. 47 130

131

Matei 18, 2-6

53

Toate familiile ar trebui să fie creștine, pentru că Hristos s-a jertfit pentru toți oamenii, dar, din păcate, atât în vremurile de astăzi, cât și-n trecut, în vremurile foarte îndepărtate (perioada vechi-testamentară ), oamenii au pierdut din vedere credința, puțin câte puțin, frica de Dumnezeu, grija de suflet, împlinirea faptelor bune, dragostea față de Dumnezeu (cea mai mare poruncă). Oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu și au o foarte mare iubire de sine. O problemă care strică relațiile dintre oameni, care poate să distrugă relațiile dintre soți este gelozia. Acest sentiment pătimaș a existat încă de la început, Vechiul Testament ne prezintă ce i-a făcut Cain , fratelui său, Abel. Dar gelozia nu a dispărut, aceasta există și-n zilele noastre, dracii îl acaparează pe om, acesta manifestându-se uneori ca un nebun.În relațiile dintre soți apare din cauza lipsei de încredere față de cel iubit. Dacă iubești, ar trebui să-l lași liober pe cel iubit, nu să-l înrobești, să-l consideri un bun sau un drept al tău. Atitudinea pe care trebuie s-o ai fașă de soțul gelos trebuie să fie una de răbdare, blândețe, înțelegere. Dacă te porți cu îngâmfare și ură, nu faci decât să înrăutățești situația.”Chiar și dragostea este nimicită, dacă o tulbură gelozia. “132(Sf. Efrem Sirul) Dacă oamenii se vor strădui să devină creștini mai buni, dacă vor înlătura neînțelegerile și vor respecta principiile creștine, dragostea dintre ei va crește și neînțelegerile se vor diminua. Episcopul Alexandru Mileant recomandă câteva sfaturi pentru o căsnicie fericită : “să nu fiți niciodată supărați amândoi în același timp, să nu ridicați niciodată vocea unul la celălalt, cu excepția cazului când arde casa, dacă unul dintre voi trebuie neapărat să iasă învingător din dispută, cedează tu, dacă trebuie să mustri, fă asta cu dragoste, niciodată să nu amintești greșelile din trecut, nu mergeți la culcare fără să vă fi împăcat, străduiți-vă, cel puțin o dată pe zi, să vă spuneți unul celuilalt, o vorbă bună, dacă ai făcut ceva greșit, grăbește-te să-ți recunoaște greșeala și să-ți ceri iertare, în contradictoriu discută doi, însă cel ce n-are dreptate vorbește întotdeauna mai mult.133 “ În realitatea zilelor noastre o familie creștină se poartă mult mai rău decât una necreștină, nu sfințește locul. Suntem o țară ortodoxă, în procentul cel mai mare, o țară creștină, dar comportamentul nu este precum ne este numele. Cu numele, suntem aproape toți creștini, dar practicanți sunt mult mai puțini, iar dintre cei care practică viața creștină sunt și mai puțini care aplică învățăturile de credință în viața de zi cu zi. Corupția în spațiul ortodox este foarte mare, cum nu este în alte spații creștine. Mulți adulți, oameni în vârstă din ziua de astăzi au în ei amprentele comunismului, nu au o educație creștină, foarte mulți își ignoră sufletele, ignoră nemurirea sufletului, ignoră existența lui Dumnezeu, prezența permanent a 132

Cum să întemeiem o familie ortodoxă, 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, Editura Cartea Ortodoxă, București, pag 140 133 Idem, pag. 90

54

Mântuitorului. Faptul că ei nu au o educație creștină, religioasă, cu frică de Dumnezeu a influențat generațiile mai tinere, care nici ele nu mai știu de Dumnezeu. Faptele lor urâte, care altădată nu ar fi fost permise de societate, acum sunt acceptate și sunt considerate ca normale (cum ar fi începerea vieții sexuale de la vârste foarte fragede, înainte de căsătorie, relații intime între persoane de același sex, fumatul, în fața părinților sau împreună cu aceștia etc. ) . Tehnologia, calculatorul, televizorul i-a împiedicat pe oameni să mai gândească, copiii care stau foarte mult în fața calculatoarelor au dificultăți de comunicare, nu mai sunt receptivi134, nu se mai împrietenesc cu ceilalți la fel de ușor cum ar trebui. Lumea actuală este cucerită de internet, de știrile furnizate de mijloacele de informare, care proslăvesc destrăbălarea, sexul cu foarte multe opțiuni de înfăptuire. Totodată cărțile, filmele, programele educaționale le oferă adolescenților multe informații legate de destrăbălare, nelăsând loc pentru castitate, pentru iubire, pentru fidelitate conjugală, se propagă păcatul și este chiar la modă. Familia creștină nu mai este deschisă spre ajutorul lui Hristos și-al Maicii Domnului. Cultura tradițională aproape că a dispărut, iar omul trăiește parcă numai pentru a produce și a consuma. Înainte, în perioada Vechiului Testament, dacă păcătuiai, răspundeai legal, pentru păcatul săvârșit, dar astăzi societatea și legile sunt indiferente față de păcat, față de relația oamenilor cu Dumnezeu. Acum oamenii nu mai sunt pedepsiți de către Justiție nici dacă încalcă legile, cu atât mai puțin dacă păcătuiesc. Există o mare indiferență față de păcat, nu ne mai asumăm greșelile pe care le facem. Suntem obișnuiți să ne privim doar la necazurile, supărările pe care le trăim, iar în acele momente nu vrem să acceptăm că ni se întâmplă din cauza păcatelor noastre, suntem vinovați și din cauza asta uneori întâmpinăm probleme. Se încurajează sfidarea legii, sfidarea reprezentanților legali, sfidarea părinților, a semenilor, a oamenilor mai în vârstă. Uităm că în Biblie ni s-a spus să ascultăm de mai –marii noștri, pentru că ei sunt aleși de Dumnezeu și răspund în fața Lui pentru ceea ce fac, uităm că nu avem voie să judecăm pe nimeni, pentru că acesta este dreptul lui Dumnezeu, al Mântuitorului, nu al nostru. Dacă judeci pe cineva, sau dacă râzi de cineva, mai devreme sau mai târziu cazi în aceeași abatere ca și cel de care ai râs, sau pe care l-ai judecat. Acum, accentul cade pe ceea ce posedă omul, nu pe ceea ce este, nu pe personalitatea sa. În familie nu mai este comunicare, antrenați în activități foarte multe, pentru a produce cât mai mult, membrii familiei, aproape că nu mai conviețuiesc, deoarece petrec foarte puțin timp împreună, nu mai există dialog, sunt izolași unii de alții, apare foarte repede indiferența, plictiseala, iubirea a fost și este înlocuită de sex, nunta este mai degrabă un spectacol de etalare a bogăției, decât o bucuriei a tainei care se împlinește, copilul este lăsat la întâmplare, 134

Revista FAMILIA ORTODOXĂ, Nr. 1, Ianuarie 2012, pag. 21

55

dragostea părinților față de acesta este, de foarte multe ori înlocuită de bani, de lucrurile materiale, sau uneori, nici măcar de acestea, iar copilul, mai târziu tânărul se împrietenește cu strada și cu ceea ce oferă ea, caută afecțiune în anturaje urâte, dăunătoare, se împrietenește cu computerul, cu situri care îl îndepărtează de inocența sa de copil, de învățăturile creștine, carel maturizează mai înainte de vreme, Mulți tineri nu mai doresc să-și întemeieze o familie, fiind speriați de spectacolul oferit de familia lor - certuri, despărțiri etc.

IV.1. Recomandări pentru a evita distrugerea familiei Dacă omul s-ar schimba, dacă nu ar mai păcătui, ar putea să schimbe uneori hotărârea lui Dumnezeu135 în ceea ce-l privește, adică Dumnezeu n-ar mai permite să fie pedepsit și s-ar bucura de întoarcerea lui. În lume nu ar mai fi atâtea probleme dacă un număr mult mai mare de oameni n-ar mai păcătui, păcatele noastre, faptele noastre hotărăsc soarta lumii, așa cum au fost și-n Scriptură, atâtea exemple. Dacă cel puțin creștinii care merg duminica la Biserică, s-ar ruga lui Dumnezeu cu mai multă râvnă, s-ar spovedi mai curat, cu mai multă pocăință, s-ar împărtăși mai des, poate că ar fi mai multă pace între oameni136. Depinde foarte mult ce se înțelege prin “familie creștină”. Dacă luăm în considerație avorturile, divorțurile, oare de cine sunt făcute? Doar de familiile necreștine sau și de familiile creștine? Este o problemă de neasumare , netrăire a creștinismului. Nu se știe sigur a cui este vina: a Societății, a Bisericii, a oamenilor în general. Există oameni care își fac cruce, iar apoi ucid, săvârșesc fapte urâte. Facem parte dintr-o țară creștină, o țară ortodoxă, dar faptele noastre nu sunt așa cum ne este numele. O familie creștină trebuie să fie lucrătoare, membrii acelei familii să-L mărturisească pe Hristos, la fel cum au făcut apostolii, atât prin vorbe, cât mai ales, prin exemplul personal. Ei trebuie să fie niște oameni ai Duhului, să facă roditore darurile pe care le-au primit de la Hristos. Toate cele făcute de om sunt în zadar, dacă nu sunt din dragoste pentru Dumnezeu și pentru semenul său. Cei doi soți să fie unul pentru celălalt prilej de creștere duhovnicească. Biserica este o adunare care Îl mărturisește pe Hristos, celebrează Euharistia, realizează unitatea, comuniunea cu Hristos. Familia ar trebui să fie o Biserică mai mică, membrii ei – un exemplu pentru cei din afara Bisericii . Vorbind de familie, trebuie să facem referire și la educația copiilor.” Căminul și familia reprezintă prima și cea mai important zonă a vieții creștine, de aplicare a principiilor creștine 135 136

Cuviosul Paisie Aghiorîtul, CUVINTE DUHOVNICEŞTI, VIAŢA DE FAMILIE, pag. 263 Revista FAMILIA ORTODOXĂ, Nr. 1, Ianuarie 2012, pag. 7

56

în viața de zi cu zi. Nu școala, nici chiar Biserica, ci căminul, adevărtul stil și spirit al vieții de familie, este acela care modelează viziunea noastră fundamental asupra lumii, care modelează în noi o orientare esențială de care, multă vreme, poate că nici nu suntem conștienți dar care va devein în cele din urmă un element hotărâtor ”137. Părinții , la fel ca în Noul și Vechiul Tesatment au obligația instruirii religioase a copiilor. Ei devin pentru copii un fel de preoți. Este foarte important impactul pe care unele decizii exterioare, unele atitudini, etc. le pot avea în sufletul unui copil. Avem multe exemple de părinți, mai ales de mame, care au jucat un rol foarte important în convertirea copiilor lor: Monica, mama Fericitului Augustin, Antusa, mama Sf Ioan Gură de Aur, Macrina, bunica Sf Vasile cel Mare, dar și părinții acestuia, Vasile și Emilia. În familie ar trebui ca un copil să facă cunoștință pentru prima dată cu Dumnezeu, cu învățăturile lui Hristos. Atitudinea părinților o influențează pe cea a copiilor. Iubirea, exemplul personal și rugăciunile părinților sunt mai de folos pentru aceștia decât explicațiile, argumentele logice. Nu este bine ca părinții să le impună să facă ceva, să-i oblige să facă anumite lucruri pe care ei nu le înțeleg, nu le cunosc, ci să le inspire copiilor iubirea față de Hristos, față de credință. Văzându-I pe părinți că se roagă, mai devreme, sau mai târziu, copiii se vor ruga și ei. Dacă un tânăr vede des lucruri rele, el se obișnuiește cu ele, acestea se instalează în sufletul lui, i se par firești138. Televizorul, internetul, mass-media – toate ,din păcate, nu–i ajută pe creștini, pe tineri, pe copii. Ele sunt noua realitate a lumii, ele au intrat în normalitate, au fost foarte ușor adoptate de oameni și acum pare ceva anormal dacă cineva nu le folosește atât de mult. Acestea influențează foarte mult imaginația noastră, comportamentul, faptele noastre și suntem tentați să acceptăm răul ca pe ceva normal139. Înainte să apară radioul, televizorul, oamenii își petreceau mult mai mult serile în familie. Părinții le citeau ceva copiilor, ei se jucau, se discuta mai mult. Acum, părinții ajunși acasă de la activitățile lor, obosiți și plictisiți, se așează în fața televizoarelor reci, în acest fel se îndepărtează unii de alții, se izolează, nu mai au bucuria vieții, a prezenței celuilalt. Credința se transmite, iar părinții au obligația s-o transmită copiilor. În familie trebuie să fie pace. Aceasta este dovada prezenței lui Hristos.” Nu există pace, zice Domnul, pentru cei fără de lege “140 . Ar fi bine dacă în fiecare familie ar fi un loc amenajat cu o icoană a Maicii Domnului sau a Mântuitorului și o candelă. În acest loc membrii ar trebui să se adune pentru rugăciune, dacă nu mai multe ,măcar una pe zi, seara. Să fie rugăciuni scurte, cum ar fi Psalmul

137

Alexander Schmemann, POSTUL CEL MARE, Editura Univers Enciclopedic, Bucurerești, 1995, pag.108 138 Revista FAMILIA ORTODOXĂ, Nr. 1, Ianuarie 2012, pag. 7 139 Idem, pag. 6 140 Isaia 48, 22

57

50 și să se termine cu Tatăl Nostru. Fiecare membru al familiei, inclusiv copiii, să zică ceva. Acest Altar îi va apropia atât pe membri între ei, cât și cu Hristos. Ar fi bine dacă toate familiile ar fi creștine, iar aceasta să nu se rezume doar la denumire, ci să fie o anumită atitudine, un anumit comportament. Fiecare să-și sfințească prin rugăciunea și trăirea sa, meseria pe care o practică, cât și pe el însuși. Fiecare profesie, care este în slujirea oamenilor, se poate sfinți (doctorul, învățătorul, brutarul, tâmplarul). Creștinismul se trăiește, se practică. Nu contează foarte mult dacă ești în familie, dacă ești monah, sau dacă ești singur. Toți vom muri și nimeni nu știe când va muri, cum va muri, cât timp mai are la dispoziție ca să-și îndrepte viața. Dar pentru că vorbim de familie, se recomandă ca membrii unei familii să trăiască într-o atmosferă de rugăciune. Dacă unul dintre soți este mai evlavios, trebuie să aibă grijă să nu stârnească invidia celuilalt. “Cel tare duhovnicește trebuie să se pună în situația celui mai slab “141 . Este nevoie de foarte mult discernământ, abținere de la anumite manifestări, pentru a nu-l face pe celălalt să păcătuiască și mai mult. În toate activitățile din viața omului, în toate problemele, începutul trebuie să se facă cu rugăciune. Oamenii invocă faptul că nu au timp suficient, sunt foarte ocupați, obosiți. Aceasta este adevărat, dar problema poate fi rezolvată dacă în aceste situații oamenii ar păstra gândurile curate, îndreptate spre Dumnezeu, dacă s-ar gândi mult mai mult la Dumnezeu, dacă ar avea frică de El, nădejde, credință. Ar fi o prezență a Sa în mijlocul lor, o invitație a lui Hristos în familie. Creștinismul este realist, recunoaște problemele cu care se confruntă membrii unei familii. Cei care se așteaptă numai la fericire, la plăceri, nu vor putea să rabde până la sfârșit. Harul Sfântului Duh, cerut în timpul Tainei Cununiei, îi poate ajuta pe miri să-și înfrâneze tendințele egoiste, să aibă răbdare unul față de insuficiențele celuilalt și să vrea să-l ajute. Toate acestea îi vor ajuta să se mântuiască. Sfântul Antonie de la Optina recomandă femeilor: “Chiar dacă soțul tău nu este bun, întreabă-te sincer înaintea lui Dumnezeu: oare merit eu, păcătoasa, un soț bun?- și conștiința îți va spune fără îndoială, că nu meriți deloc; și atunci, cu inimă smerită, supunându-te voii lui Dumnezeu, îl vei iubi din suflet pe soțul tău și vei găsi în el multe lucruri bune, pe care înainte nu le vedeai .142“ Criza spiritual-religioasă prin care trece omul de astăzi și împreună cu el, familia și întreaga societate, poate fi depășită prin regăsirea vieții interioare, a conștiinței omului, așa cum și fiul risipitor n-a putut auzi glasul lăuntric al conștiinței care-l îndemna să revină la tatăl său, decât atunci când s-a întors în sine, regăsindu-și interioritatea.

141

Cuviosul Paisie Aghiorîtul, CUVINTE DUHOVNICEŞTI. VIAŢA DE FAMILIE, pag. 66 Cum să întemeiem o familie ortodoxă, 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, Editura Cartea Ortodoxă, București, pag 108 142

58

CONCLUZII Familia reprezintă celula de bază a societății. Dacă într-un popor familia dispare sau degenerează, el este supus dispariției. În familie se pun bazele educației, aici începe educația copilului, omului.

59

Principala criză prin care trece familia este îndepărtarea omului de Dumnezeu. Omul contemporan este foarte preocupat de grija zilei de mâine. Este nevoie de ajutor și din partea Statului : să fie create mai multe locuri de muncă, să se acorde ajutoare oamenilor cu situații precare, să fie construite mai multe locuințe, iar prețul acestora să fie accesibil mai multor categorii de oameni. Societatea modernă, actuală a uitat de Dumnezeu, s-a îndepărtat de Acesta, oamenii au devenit indiferenți unii față de alții și față de propriile suflete. Problemele ar trebui rezolvate mai ales prin rugăciune, dragoste, răbdare și încredințare în voia și milostivirea lui Dumnezeu. Pericole foarte mari pentru familie sunt non-comunicarea, izolarea, indiferența, plictiseala, multiplele posibilități de distracție pe care tinerii le au. Acestea transformă căsătoria în rutină. Sfinții Părinți îi îndeamnă pe soți să se ierte, numai așa se poate începe de fiecare dată ceva nou, când există de fiecare dată iertare, înțelegere față de neputințele și greșelile celuilalt, răbdare. Numai așa împlinim porunca lui Hristos, a iubirii, dacă ne purtăm greutățile unii, altora . În societatea actuală, familia începe să dispară tot mai mult din cauza lipsei de moralitate a oamenilor, libertatea greșit înțeleasă, literatură și reclame pornografice. Libertatea actuală mai înseamnă și responsabilitate, nu doar posibilitatea alegerii. Dorind să fie fericiți, să fugă de probleme, de suferință, oamenii apelează la divorț atunci când apar greutățile, iar după aceeia încearcă o altă căsătorie. Se pune foarte mare accent pe aspectele exterioare : bogăție, frumusețe, poziție social etc. Moralitatea contează mai puțin. Tinerilor li se oferă mai mult exemplu oamenilor celebri, din țară sau străinătate143, vedetelor, a căror moralitate lasă de dorit, dar care se consideră a fi OK tocmai pentru că s-au căsătorit de mai multe ori, dar au o situație socială și materială bună, au renume. Oamenii sunt mai mult atrași de ceea ce se vede la exterior, dar uită că exteriorul trece și nu este suficient pentru a te împlini, pentru a fi fericit.”Frumusețea trupului adeseori chemă la desfrânare pe cei ce o privesc, pe când frumusețea sufletului atrage chiar pe Dumnezeu spre dragostea cea potrivită Lui.144 “ Mulți cred că aceasta este “cheia fericirii “ și astfel, după mai multe căsătorii și divorțuri se poate spune că acel om a experimentat o poligamie consecutivă. Lupta omului cu păcatul ar trebui să fie lupta omenirii cu păcatul, deoarece Hristos s-a răstignit pentru noi toți. Societatea, canalele de televiziunea, presa nu-l ajută pe om, ba din contră sunt propagate emisiuni, imagini, întâmplări, exemple care îndeamnă spre desfrâu, adulter, infracțiuni sexuale, violență și consecințele care recurg din acestea.”Dacă creștinul trecutului a trăit în mare măsură intr-o lume liniștită, care-I oferea largi posibilități pentru meditație și viață 143 144

Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teșu, FAMILIA CREȘTINĂ, ȘCOALĂ A IUBIRII ȘI A DESĂVÂRȘIRII, pag. 34 Idem, pag. 37

60

interioară, creștinul de astăzi trebuie să facă un efort deosebit pentru a regăsi acea esențială dimensiune a liniștii care ne poate pune în legăturăcu realitățile cele mai înalte”.145 Răul din afară este consecința răului din suflet.” Iar cele ce ies din gură, pornesc din inimă, și acelea spurcă pe om.Căci din inimă ies : gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. 146‘’Prin copii renaște familia, societatea și tot de la ei sar putea degrada aceasta.Răul social și colectiv este suma relelor individuale. Omul de astăzi este într-o continuă căutare a fericirii, iar aceasta dovedește o atitudine egoistă, o gândire depărtată de principiile creștine, el caută să-L înlocuiască pe Dumnezeu cu tot ceea ce este material, fiecare după posibilități, însă fiecare dorește tot mai mult și niciodată nu se satură, niciodată nu se mulțumește. Oamenii au uitat, sau poate unii chiar nu știu că Singurul care poate să împlinească, să bucure și să sature sufletul este numai Dumnezeu, numai Mantuitorul, iar drumul spre Hristos îl asigură respectarea poruncilor din Scriptură, respectarea întregii învățături a Bisericii. Omul duhovnicesc, oriunde ar fi, creează în jurul său un câmp electromagnetic duhovnicesc, influențându-i pe toți care se află-n jurul său. Pentru ca cineva să fie sincer în relațiile sale cu cei din jur, îl ajută foarte mult să aibă întotdeauna față de ei gândul cel bun, să nu ia în serios pe toate cele spuse de aceștia. Să evite discuțiile făcute pentru folos duhovnicesc, dar care mai mult provoacă dureri de cap, să nu aștepte înțelegere duhovnicească de la oamenii care nu sunt duhovnicești,ci mai degrabă să se roage pentru aceștia, pentru ca Dumnezeu să-i ierte, să-i lumineze; este mult mai bine să vorbească fiecăruia după limba lui și să nu descopere adevărurile în care crede și pe care le trăiește, deoarece nu va fi înțeles147. Omul care are sfințenie, oriunde s-ar afla creează-n jurul său pace, influențându-i pe toți cei care-i sunt aproape.148

BIBLIOGRAFIE

TEXTE SACRE 145

Alexander Schmemann, POSTUL CEL MARE, Editura Univers Enciclopedic, Bucurerești, 1995, pag.109 146 Matei 15, 18-19 147 Cuviosul Paisie Aghiorîtul, CUVINTE DUHOVNICEŞTI. VIAŢA DE FAMILIE, pag. 174 148 Idem, pag. 175

61 -

BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008

LUCRĂRI GENERALE -

Pr. Prof. dr. Ioan C. Teșu, FAMILIA CONTEMPORANĂ, ÎNTRE IDEAL ȘI CRIZĂ, Editura Doxologia, Iași, 2011

-

Sf. Ioan Gură de Aur, CATEHEZE MARITALE,OMILII LA CĂSĂTORIE,

Editura

Oastea Domnului, Sibiu, 2004 -

BUCURIA NUNȚ II BINECUVÂNTATE,CATEHEZE PENTRU FAMILIA CREȘTINĂ, Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2011

-

PARADOXUL CREȘTIN ȘI CARTEA TINEREȚII, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2008

-

PĂRINȚII CONTEMPORANI NE VORBESC DESPRE RĂZBOIL CU METANIILE ÎN MÂNĂ, Colecția Familia Ortodoxă

-

CUM SĂ ÎNTEMEIEM O FAMILIE ORTODOXĂ. 250 DE SFATURI PENTRU SOȚ ȘI SOȚIE DE LA SFINȚI ȘI MARI DUHOVNICI, Editura Cartea Ortodoxă, București

-

Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, TEOLOGIE DOGMATICĂ ORTODOXĂ, Vol. III, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003

-

Adina Băran Pescaru, FAMILIA AZI.O PERSPECTIVĂ SOCIOPEDAGOGICĂ, Editura Aramis, Colecția XXI, București

-

Konstantin V. Zorin, PĂCATELE TINEREȚII ȘI SĂNĂTATEA FAMILIEI, Editura Cartea Ortodoxă, Colecția Psihoterapia Ortodoxă, București, 2010, Traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti

-

Andrei Andreicuț, DRAGOSTE, LIBERTATE ȘI SEX RESPONSABIL, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2001

-

FAMILIA CREȘTINĂ AZI, Editura TRINITAS, Iași, 1995

-

Cuviosul Paisie Aghiorîtul, CUVINTE DUHOVNICEŞTI.VIAȚA DE FAMILIE, Editura Evanghelismos, București, 2003

62 -

Alexander Schmemann, POSTUL CEL MARE, Editura Univers Enciclopedic, București, 1995, Traducere de Andreea Stroe și Laurențiu Constantin

-

Sfântul Ioan Gură de Aur, COMENTARRII LA EPISTOLA CĂTRE EFESENI, Editura Dacia, Iași, 1902, Traducere Arhim. Theodosie Athanasiu

-

Danion Vasile, PATERICUL MIRENILOR. PILDE PENTRU SECOLUL XXI, Editura Egumenița, Galați, 2004

-

Pr. Ierod. Gamaliel Sima, SFÂNTA TAINĂ A CĂSĂTORIEI, CATEHEZE, Editura Pavcon, București, 2007

-

Larchet, Jean–Claude, TERAPEUTICA BOLILOR SPIRITUALE, Traducere de Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2006

-

Pr. prof. dr. Ioan C. Teșu, FAMILIA CREȘTINĂ, ȘCOALĂ A IUBIRII ȘI A DESĂVÂRȘIRII, Editura Doxologia, Iași, 2011

-

Arhimandritul Vasilios Papadaki, TEOLOGIA ORTODOXĂ DESPRE DIVORȚ, Editura Cartea Ortodoxă, 2011

-

Pr. Filoteu Faros, pr. Stavros Kofinas, CĂSNICIA,DIFICULTĂȚI ȘI SOLUȚII, Editura Sofia, București, Traducere pr. Șerban Tica

-

Monahul Moise Aghirîtul, FAMILIA, PĂRINȚI ȘI COPII, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2011 ARTICOLE

-

Revista “FAMILIA ORTODOXĂ”, Nr. 1, Ianuarie 2012

-

Revista “FAMILIA ORTODOXĂ “, Nr. 2, Februarie 2012

INFORMAȚII MASS-MEDIA -

http://săraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/omilie_asupra_căsătoriei.htm

63

64