78068668-analiza-economico-financiara

MARIANA-ELENA BALU

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ Teorie şi aplicaţii practice Ediţia a II-a

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MARIANA-ELENA BALU Analiza economico-financiară. Teorie şi aplicaţii practice. Mariana-Elena Balu. Ed. a 2-a. – Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007 312 p.; 20,5 cm ISBN 978-973-725-786-4 658.1(075.8)

 Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007

Redactor: Adela MOTOC Constantin FLOREA Tehnoredactor: Marcela OLARU Coperta: Cornelia PRODAN Bun de tipar: 22.02.2007; Coli tipar: 19,5 Format: 16/61×86 Editura Fundaţiei România de Mâine Bulevardul Timişoara nr.58, Bucureşti, Sector 6 Tel./Fax: 021/444.20.91; www.spiruharet.ro e-mail: [email protected]

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

MARIANA-ELENA BALU

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ Teorie şi aplicaţii practice Ediţia a II-a

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2007

CUPRINS

Cuvânt înainte………………………………………………………..

9

1. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE 1.1. Obiectul analizei economico-financiare …………………………. 1.2. Factorii care intervin în rezultatul activităţii economice …………. 1.3. Tipuri de analiză economico-financiară …………………………. 1.4. Analiza diagnostic ………………………………………………. 1.5. Metode şi tehnici de analiză economico-financiară ……………… Întrebări şi teste grilă …………………………………………………

11 13 15 17 19 32

2. ANALIZA REZULTATELOR FIRMEI 2.1. Analiza statistico-economică a activităţii productive şi comerciale ... 2. 2. Analiza cifrei de afaceri (CA) ………………………………………. 2.2.1. Analiza cifrei de afaceri din activitatea de bază în corelaţie cu capacitatea de producţie şi cererea pieţei … 2.3. Analiza valorii adăugate ………………………………………….. 2.3.1. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate ………… 2.3.2. Analiza factorială a valorii adăugate …………………… 2.3.3. Consecinţele modificării VA asupra principalilor indicatori economico-financiari ai firmei ………………. 2.4. Analiza producţiei fizice ……………………………………… 2.4.1. Analiza realizării programului de producţie pe sortimente şi pe total firmă …………………………………………... 2.4.2. Analiza structurii producţiei ……………………………. 2.5. Analiza calităţii produselor …………………………………… Teste grilă …………………………………………………………..

33 34 42 49 53 56 61 62 62 68 71 82

5

3. ANALIZA CHELTUIELILOR 3.1. Conceptul de cheltuială şi conceptul de cost …………………….. 3.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ………………… 3.3. Analiza cheltuielilor de exploatare ………………………………. 3.4. Analiza cheltuielilor variabile ………………………………... 3.5. Analiza cheltuielilor fixe ……………………………………… 3.6. Analiza cheltuielilor pe elemente de cheltuieli ……………….. 3.6.1. Analiza cheltuielilor materiale ………………………….. 3.6.2. Analiza cheltuielilor cu personalul ……………………… 3.6.2.1. Analiza situaţiei generale a cheltuielilor cu salariile … 3.6.2.2. Modelul factorial al cheltuielilor cu salariile ………… 3.6.2.3. Analiza corelaţiei dintre dinamica productivităţii muncii şi dinamica salariului mediu ………………… 3.6.2.4. Eficienţa cheltuielilor cu personalul ………………… 3.6.3. Analiza cheltuielilor financiare. Cheltuieli cu dobânzile 3.7. Analiza costului pe produs …………………………………… 3.7.1. Analiza statică a principalelor categorii de cheltuieli …… Întrebări şi teste grilă ………………………………………………...

83 84 89 96 101 107 108 118 119 120 124 126 127 134 136 146

4. ANALIZA RENTABILITĂŢII 4.1. Conceptul de rentabilitate …………………………………….. 4.2. Sistemul indicatorilor de bază ai rentabilităţii ……………….. 4.3. Analiza situaţiei firmei pe baza contului de profit şi pierdere … 4.3.1. Analiza factorială a rezultatului exploatării …………… 4.3.2. Analiza factorială a profitului brut al exerciţiului financiar 4.3.3. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri ……………. 4.4. Analiza ratelor de rentabilitate ………………………………... 4.4.1. Rata rentabilităţii economice ……………………………. 4.4.2. Rata rentabilităţii financiare …………………………….. 4.4.3. Rata rentabilităţii resurselor consumate ………………… 4.4.4. Rata rentabilităţii comerciale …………………………… 4.4.5. Rata de rentabilitate pe produs ………………………….. 4.5. Analiza pragului de rentabilitate ……………………………... Întrebări şi teste grilă …………………………………………………

6

149 149 155 156 162 163 170 171 177 185 188 189 192 194

5. ANALIZA FACTORIALĂ A SITUAŢIEI PATRIMONIALFINANCIARE 5.1. Elemente metodologice ………………………………………. 5.2. Analiza structurii patrimoniale a firmei ……………………… 5.2.1. Analiza structurii activului ……………………………… 5.2.2. Analiza structurii pasivului ……………………………... 5.3. Echilibrul financiar. Corelaţia dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi trezoreria netă ………………………… 5.3.1. Analiza echilibrului financiar funcţional pe baza ratelor 5.4. Analiza corelaţiei dintre creanţe şi obligaţii ………………….. 5.5. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii …………………………… 5.6. Analiza echilibrului economico-financiar ……………………. 5.7. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante ………………. 5.7.1. Analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor circulante ………………………………………………… 5.8. Analiza fluxurilor de trezorerie (cash-flow) ………………….. Întrebări şi teste grilă ………………………………………………..

198 204 205 207 210 216 218 220 224 227 228 236 241

6. ANALIZA POTENŢIALULUI INTERN AL FIRMEI 6.1. Analiza gestiunii resurselor umane …………………………… 6.1.1. Analiza asigurării cu personal din punct de vedere cantitativ şi structural ……………………………………. 6.1.2. Analiza asigurării calitative cu personal ………………... 6.1.3. Analiza mobilităţii şi stabilităţii forţei de muncă ………... 6.1.4. Analiza utilizării forţei de muncă ……………………….. 6.2. Analiza gestiunii mijloacelor fixe …………………………….. 6.2.1. Analiza volumului, structurii şi calităţii potenţialului tehnic ……………………………………………………. 6.2.2. Analiza utilizării potenţialului tehnic …………………… 6.2.3. Analiza eficienţei utilizării activelor fixe ……………….. 6.3. Analiza gestiunii resurselor materiale ………………………… 6.3.1.Analiza pieţei de aprovizionare cu principalele resurse materiale ………………………………………………….. 6.3.2. Analiza stocurilor de materiale …………………………. 6.3.3. Analiza potenţialului material al firmelor de producţie … Întrebări şi teste grilă ………………………………………………...

243 243 246 248 252 277 277 280 284 288 288 290 292 294 7

7. ANALIZA RISCURILOR FIRMEI

8

7.1. Analiza riscului economic ……………………………………. 7.2. Analiza riscului financiar ……………………………………... 7.3. Analiza riscului de faliment …………………………………. 7.3.1. Analiza riscului de faliment pe baza ratelor ……………. 7.3.2. Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor …….. Teste grilă ………………………………………………………….

295 300 303 303 306 308

Bibliografie …………………………………………………….….

311

CUVÂNT ÎNAINTE

Teoria şi, mai ales, practica economică nu pot fi încadrate în tiparele unei economii veritabile şi nici în rigorile ştiinţei fără Analiza economico-financiară. Această disciplină îşi consolidează rolul ei de instrument de bază în câmpul ştiinţelor şi disciplinelor economice, devenind indispensabilă managementului activităţilor de exploatare şi comercializare. Analiza economico-financiară presupune studiul temeinic al rezultatelor economico-financiare, cunoaşterea procesului formării lor, însuşirea unui ansamblu de metode şi tehnici de analiză, identificarea măsurilor atât pentru evoluţia normală a fenomenelor şi proceselor economice, cât şi pentru reducerea riscurilor operaţional, financiar şi de faliment. Lucrarea de faţă asigură cadrul conceptual, metodologicoaplicativ al cunoaşterii şi folosirii resurselor umane, privind aspecte ale producţiei şi comercializării acesteia, gestionarea potenţialului intern, costuri, rentabilitate, situaţie financiar-patrimonială, riscuri. Această lucrare stă la baza formării viitorilor economişti, dar este importantă şi pentru specialiştii din domeniul financiar-contabil, analiza economico-financiară fiind un instrument de bază folosit de managerii firmelor pentru realizarea obiectivelor propuse, pentru urmărirea creşterii performanţelor, cât şi pentru luarea celor mai bune decizii privind dezvoltarea viitoare a firmei. Cartea se adresează şi utilizatorilor externi – auditori, evaluatori, bănci, creditori, investitori, organe fiscale etc.

9

Ştim că economia reprezintă, din punctul de vedere al managerului, o alergare după decizia optimă; aşa cum nu poate exista „economie fără conducere”, tot aşa nu poate exista „conducere fără analiză”, în situaţia de faţă analiza economico-financiară. Putem conchide, aşadar, că analiza economico-financiară are trei caracteristici de bază: necesitatea, utilitatea şi perfectibilitatea.

2007 Autoarea

10

1. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

1.1. Obiectul analizei economico-financiare În scopul cunoaşterii fenomenelor, a legăturilor cauzale dintre acestea, apare necesară utilizarea analizei economico-financiare. Analiza ca metodă de cercetare constă în descompunerea unui fenomen în părţile sale componente, precum şi în stabilirea factorilor care îl determină. De asemenea, analiza permite stabilirea structurii fenomenelor, a relaţiilor de cauzalitate, a factorilor care le generează, a legilor formării şi desfăşurării lor, ceea ce constituie suportul elaborării deciziilor privind activitatea în viitor. Analiza economică studiază activităţile sau fenomenele din punct de vedere economic, respectiv al consumului de resurse şi al rezultatelor obţinute. Esenţialul în analiza economică îl constituie luarea în considerare a relaţiilor structural-funcţionale, a relaţiilor cauză-efect. Exemplu: Un proces tehnologic poate fi analizat din punct de vedere: – pur tehnic, prin urmărirea succesiunii operaţiilor, nivelul acestora în raport de anumiţi parametri, norme etc.; – sub aspect economic – respectiv al costurilor, al eficienţei lui etc. Analiza economico-financiară constituie un ansamblu de concepte şi metode, cu instrumentele aferente, care tratează informaţiile contabile şi alte informaţii de gestiune, în vederea formării unor aprecieri pertinente referitoare la situaţia unei firme, la nivelul şi calitatea performanţelor sale, la gradul de risc într-un mediu concurenţial dinamic. Rezultatele obţinute prin analiza financiară sunt integrate în modele financiare. Astfel, analiza financiară stă la baza previziunilor pe termen scurt, mediu şi lung ale performanţelor firmei. 11

Analiza economico-financiară se realizează în sensul invers al evoluţiei reale a fenomenului economic cercetat – şi anume de la rezultatele activităţii economice către elemente şi factori. Îmbinarea procesului de analiză economică cu sinteza poate fi concepută în următoarele etape: – delimitarea obiectului analizei; – determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului cercetat; – stabilirea relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi fenomenul analizat pe de o parte, cât şi dintre diferiţii factori ce acţionează asupra fenomenului, pe de altă parte; – măsurarea influenţelor factorilor asupra fenomenului analizat; – sinteza rezultatelor analizei (examinarea elementelor în unitatea lor); – elaborarea unui set de măsuri menite să sporească eficienţa firmei în viitor. Dintre cele mai delicate probleme financiare ale firmelor moderne pot fi amintite: – restricţiile politicii de credit; – inflaţia; – variaţia dobânzii; – cursul de schimb etc. Astfel, analiza economico-financiară implică din partea analiştilor, pe lângă cunoştinţe de contabilitate şi de gestiune, şi o anumită subtilitate: – în alegerea metodelor de calcul şi interpretare a cifrelor raportate la scopul investigaţiei; – în acordarea sau refuzul unui împrumut; – în cumpărarea de acţiuni a unei firme; – în diagnosticarea stării economice de succes sau de dificultate a unei firme etc. În trecut analiza economico-financiară era folosită de către bănci pentru acordarea sau respingerea unor credite. Azi, datorită modificărilor principalilor factori care determină climatul economic şi socio-politic, analiza a suferit modificări metodologice şi instrumentale esenţiale. Aceste procese reale au determinat schimbări în adoptarea şi utilizarea tehnicii de analiză economico-financiară.

12

În aceste condiţii: – bilanţul contabil s-a impus în analiza echilibrului financiar funcţional; – contul de profit şi pierdere facilitează analiza performanţelor firmei prin prisma soldurilor intermediare de gestiune; – fluxurile de trezorerie permit o abordare concretă, eliminând parţial impactul inflaţiei şi al evaluării stocurilor. 1.2. Factorii care intervin în rezultatul activităţii economice Cunoaşterea factorilor, a naturii lor şi a legăturilor prin care concură la formarea şi modificarea rezultatelor unei activităţi, cât şi la îmbunătăţirea funcţiunilor firmei reprezintă un obiectiv important al analizei economico-financiare. De regulă factorii acţionează corelat, într-un sistem de legături închegate. Astfel, pentru a înţelege esenţa factorilor care intervin într-un proces de analiză este util a-i grupa după anumite criterii: I. După conţinutul (natura) lor – pot fi: factori tehnici, organizatorici, economici, sociali, politici, demografici, psihologici, ecologici etc.; II. După caracterul lor pot fi: factori cantitativi, calitativi, de structură. Factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai celor calitativi, reprezentând condiţia preliminară şi indispensabilă a acţiunii celor calitativi. Factorii calitativi sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat, deosebindu-se de acesta prin gradul de extensie. Exemplu: Productivitatea muncii (Wmc) este de aceeaşi natură cu producţia, dar se referă la o singură persoană sau unitate de timp. Factorii de structură intervin în situaţia în care rezultatul analizat se referă la mărimi agregate (compuse din mai multe elemente). Exemplu: Nivelul mediu al rentabilităţii unei firme poate creşte pe seama deplasărilor structurale (creşte ponderea produselor cu o rentabilitate mai mare). III. După modul în care acţionează: – Factori cu acţiune directă – cei care îşi exercită influenţa nemijlocit asupra fenomenului analizat. 13

– Factori cu acţiune indirectă – cei care acţionează asupra fenomenului analizat prin intermediul altor factori. IV. După efortul propriu al societăţii: – Factori dependenţi de efortul propriu – cei care îşi au originea în eforturile depuse de firmă pentru economisirea resurselor; – Factori independenţi de efortul propriu – toţi ceilalţi factori. Observaţie. Conceptul de „dependent sau independent de efortul propriu” diferă de conceptul „dependent sau independent de activitatea firmei”. Exemplu. Schimbarea structurii producţiei ca factor de modificare a profitului: • poate fi dependentă de activitatea firmei; • dar independentă de efortul propriu. V. După gradul de sintetizare: – Factori simpli – cei ce nu mai pot fi descompuşi în sfera de desfăşurare a analizei. – Factori compuşi – cei ce mai pot fi descompuşi, fiind determinaţi de alţi factori, a căror acţiune se poate identifica la nivelul firmei. VI. După izvorul acţiunii: – Factori interni – cei care îşi au originea în interiorul firmelor. Exemplu: • organizarea internă a producţiei; • ritmicitatea producţiei; • disciplina muncii etc. – Factori externi – cei care îşi au originea în mediul exterior firmei. Exemplu: • modificările de preţ ale materiilor prime, energiei etc.; • mutaţii în structura cererii de piaţă; • noi performanţe tehnice sau tehnologice care influenţează cererea. VII. După posibilităţile de previziune: – Factori previzibili – acţionează în cadrul unor procese controlate, fără să implice riscuri. – Factori imprevizibili – acţionează necontrolat sub influenţa unor forţe din mediul extern firmei. 14

Exemplu: • schimbări cu abateri pronunţate pe piaţa internă sau externă; • modificări ale cursului valutar etc. 1.3. Tipuri de analiză economico-financiară Complexitatea fenomenelor şi proceselor economice care fac obiectul analizei economico-financiare a condus la apariţia diverselor tipuri de analiză. Un rol primordial în cercetarea acestor fenomene îl are abstractizarea ştiinţifică, astfel încât analiza economico-financiară la scară microeconomică stă la baza fundamentării deciziilor luate de manageri la nivelul firmei. Tipurile de analiză pot fi grupate după anumite criterii: 1. După raportul între momentul în care se efectuează analiza şi momentul desfăşurării fenomenului: – Analiza postfactum sau postoperatorie – priveşte trecutul şi prezentul, care prin cercetarea rezultatelor activităţii unei firme ne arată gradul de îndeplinire a obiectivelor propuse. Exemplu: În teorie, cât şi în practică se foloseşte analiza diagnostic prin care se obţin aprecieri asupra ansamblului unei firme, asupra unei subdiviziuni organizatorice sau asupra unei probleme. – Analiza previzională presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor de influenţă. Această analiză este o etapă premergătoare, hotărâtoare în elaborarea planului de afaceri al firmei. Activitatea de planificare înseamnă mai mult decât previziunea; înseamnă utilizarea previziunii de către un centru de decizie economică pentru a stabili obiectivele de atins într-o perioadă viitoare. 2. Din punct de vedere al determinărilor cantitative sau al caracteristicilor calitative ale fenomenelor: – Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului, însuşirile sale esenţiale, factorii care sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat. – Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări cantitative exprimate prin: greutate, volum, număr, durată, suprafaţă etc. În această analiză se aplică metodele matematice moderne. 15

Exemplu: Succesul aplicării metodelor matematice în analiza variabilelor unui fenomen economic este condiţionat de modelarea proceselor economico-financiare pe baza analizei calitative. 3. După nivelul la care se desfăşoară analiza economicofinanciară: • Analiza microeconomică se desfăşoară la nivelul firmei şi al elementelor ei ca sistem. Ea se referă la: – activitatea economică şi la rezultatele obţinute de firmă; în investirea capitalurilor; în utilizarea resurselor; – factorii care determină orientarea: în crearea şi fabricarea produselor; în asigurarea eficienţei economico-financiare etc. • Analiza macroeconomică − studiază fenomenele la niveluri agregate: ramurile economiei, economia naţională, economie mondială etc.; − operează preponderent cu mărimi globale sau agregate (PIB, venit naţional etc.). 4. După modul de urmărire a fenomenelor: – Analiza statică cercetează fenomenele la un moment dat, relevând relaţiile dintre elementele şi factorii care determină o anumită poziţie a fenomenului cercetat. Noţiunea de static este legată de modul de efectuare a analizei, şi nu de natura fenomenului, pentru că fenomenele nu pot fi statice. – Analiza dinamică studiază fenomenele economice în mişcare, arătând poziţia lor într-un şir de momente de timp. 5. După criteriile de studiere a fenomenelor: – Analiza tehnico-economică îmbină în studiul anumitor fenomene problemele tehnice cu cele economice. Exemplu: Colaborarea între economişti şi tehnicieni poate duce la scăderea costului unui produs. – Analiza economico-financiară îmbină corelaţiile dintre activitatea economică şi cea financiară. 16

Pentru că orice activitate social-umană apare într-o dublă ipostază: − consumatoare de resurse; − producătoare de efecte ⇒ calculul economic vizează eficienţa consumului de resurse în toate domeniile: tehnic, social, administrativ, sanitar, ecologic etc. – Analiza financiară vizează fluxurile financiare ale firmei, modul de gestionare şi de plasare a capitalurilor. 6. După obiectul analizat: – analiza pe ramuri; – analiza pe unităţi (firme, sectoare, holdinguri, trusturi etc.) – analiza pe probleme (cost, valoare adăugată, Wmc, salarii, rentabilitate, lichiditate) Concluzie În ultimii ani pe plan internaţional s-a impus atât în teoria economică, cât şi în practică ⇒ analiza activităţii economico-financiare. 1.4. Analiza diagnostic Analiza economico-financiară are ca obiectiv major realizarea unui diagnostic financiar. Raţiunea efectuării unui diagnostic al performanţelor firmei poate avea la bază fie situaţia în care aceasta are disfuncţionalităţi, fie situaţia ei este bună, dar se doreşte îmbunătăţirea sa. Analiza diagnostic nu se mărgineşte la radiografierea şi aprecierea stării diferitelor fenomene, ci formează o parte din managementul strategic. Radiografierea poate fi realizată de: – conducerea firmei – prin cadre abilitate ale acesteia; – de specialişti externi; – de echipe mixte formate din specialişti interni şi externi. Diagnosticul presupune: − stabilirea problemelor supuse analizei; − asigurarea informaţiilor pe care le necesită; − prezentarea rezultatelor într-un raport în care se reflectă: obiective, stări, aprecieri, recomandări. Problema diagnosticului se pune cel mai adesea în interiorul firmei (diagnostic financiar intern), având ca obiective: 17

– stabilirea situaţiilor de dezechilibru financiar; – identificarea cauzelor care le-au generat; – stabilirea măsurilor de remediere. Diagnosticul intern abordează probleme ca: • maximizarea valorii firmei; • rentabilitatea; • structura şi valoarea patrimoniului; • riscul de faliment; • solvabilitatea; • lichiditatea etc. Pentru luarea unor decizii, partenerii externi ai firmei se bazează pe analiza economico-financiară (diagnostic financiar extern). Exemplu. Studiul pe care îl face banca în acordarea de credite. Pentru aceasta, banca urmăreşte: – capacitatea întreprinderii de a-şi achita obligaţiile; – estimarea valorii ei de piaţă; – solvabilitatea şi lichiditatea pe termen scurt şi mediu. Firma poate folosi diagnosticul financiar pentru fundamentarea deciziilor privind: – pătrunderea în capitalul altei firme; – aprecierea solidităţii unei alte firme cu care face afaceri. Analiza economico-financiară este folosită şi de: • administraţiile financiare, pentru acordarea unor facilităţi firmelor; • tribunale, care folosesc diagnosticul privind falimentul sau posibilitatea de redresare a unei firme în dificultate; • cotaţia la bursă: – fuzionarea cu alte firme; – vânzări de active; – privatizare. Astfel, problemele specifice ale analizei economico-financiare sunt: • analiza performanţelor şi a rezultatelor firmei; • analiza rentabilităţii; • analiza valorii patrimoniale a firmei; • analiza echilibrului financiar; • analiza riscului. 18

Analiza este făcută pe baza: – bilanţului; – anexei la bilanţ; – contului de profit şi pierdere; – reglementărilor legale; – informaţiilor din evidenţa contabilă, statistică şi operativă a firmei. Din analiză va decurge obţinerea unui sistem de indicatori astfel: Indicatori de rezultate

Indicatori de rentabilitate

Indicatori de analiză patrimonială

Indicatorii privind riscul: • economic • financiar • de faliment

1.5. Metode şi tehnici de analiză economico-financiară Metoda unei ştiinţe (discipline ştiinţifice) este teoretică-abstractă, ea reprezentând o succesiune de procedee folosite pentru atingerea obiectivului său. Procedeul reprezintă latura practică a efectuării unei lucrări, pentru atingerea obiectivelor propuse, deci concretizarea metodei. Totalitatea procedeelor folosite în aplicarea practică a unei discipline ştiinţifice formează tehnica acesteia. Analiza economico-financiară foloseşte metode specifice sau comune cu ale altor ştiinţe. Ele pot fi grupate în: 1. Metode ale analizei calitative – care urmăresc: – esenţa fenomenului; – surprinderea legăturilor cauzale. 19

2. Metode ale analizei cantitative, care urmăresc cuantificarea influenţelor factorilor care explică fenomenul. 1. Metode ale analizei calitative Pot fi incluse următoarele metode: a) comparaţia; b) diviziunea şi descompunerea rezultatelor; c) gruparea; d) generalizarea şi evaluarea rezultatelor. a) Comparaţia Orice rezultat al firmei, deşi are o semnificaţie proprie, se apreciază în raport cu anumite criterii, cu o bază de comparaţie. Astfel, pentru Practica economică se ţine cont: • de comparabilitatea datelor şi a indicatorilor; • criteriul de comparaţie la care ne raportăm (realizările proprii precedente, planul intern al firmei, normele impuse pe plan intern şi internaţional etc.). Însă în practica analizei economico-financiare se utilizează mai multe tipuri de comparaţie: – comparaţii în timp se efectuează între rezultatele perioadei raportate şi rezultatele perioadei precedente; – comparaţii în spaţiu se pot face între: • rezultatele firmei şi rezultatele medii pe ramură; • rezultatele firmei şi rezultatele firmelor concurente; • rezultatele unor structuri organizatorice interne ale firmei; – comparaţii mixte, adică acele comparaţii care se bazează pe ambele criterii (timp şi spaţiu); – comparaţii speciale pentru care intervin alte criterii din afară. Exemplu: Comparaţia variantelor tehnico-economice, pentru a alege pe cea optimă. b) Diviziunea şi descompunerea rezultatelor Metoda studiază rezultatele economice ale firmei şi le descompune în elementele lor componente pentru a localiza rezultatele şi cauzele lor în timp şi spaţiu.

20

Diviziunea şi descompunerea rezultatelor pot fi: • Diviziune în timp – permite evidenţierea abaterilor de la timpul de formare a rezultatelor (semestre, trimestre, luni, zile etc.); de la ritmicitatea proiectelor pentru obţinerea unui anumit indicator; • Diviziunea rezultatelor după locul de formare (firmă, secţie, loc de muncă etc.) – rezultă din stabilirea concretă a locului de muncă unde s-a format rezultatul (pozitiv sau negativ), concomitent cu contribuţia fiecărui loc la tendinţa generală a rezultatului. • Descompunerea în părţi componente: – localizează rezultatele ca fiind favorabile sau nefavorabile pe categorii de resurse; – aprofundează studiul laturilor esenţiale ale fenomenelor analizate. c) Gruparea Mulţimea datelor primare este reorganizată, despărţită în grupe omogene de unităţi după variaţia uneia sau a mai multor caracteristici în funcţie de scopul cercetării. Criteriile după care se face gruparea sunt în funcţie de obiectul analizei, conţinutul şi forma de exprimare a datelor, sau în raport cu variaţia caracteristicii de grupare. d) Generalizarea sau evaluarea rezultatelor Metoda reuneşte într-un ansamblu coerent concluziile reieşite din studiul factorial-cauzal al fenomenelor, reţinându-se aspectele esenţiale pentru fundamentarea deciziilor firmei. Astfel, generalizarea se realizează în: – raportul de analiză; – studiile de fezabilitate şi evaluare. 2. Metode de analiză cantitativă Măsurarea contribuţiei fiecărui factor la modificările fenomenului analizat se poate face prin diferite metode, în funcţie de forma matematică pe care o îmbracă relaţiile dintre factori. Astfel: a) metoda substituirilor în lanţ; b) metoda balanţieră; c) metoda calculului matricial; d) metoda calculului marginal; e) metoda fluxurilor; 21

f) metoda ratelor; g) metode sociologice; h) metoda corelaţiei; i) metoda scorurilor etc. a) Metoda substituirilor în lanţ Metoda se realizează pentru relaţiile de tip determinist – care se prezintă matematic sub formă de produs sau de raport. Utilizarea substituirilor în lanţ presupune respectarea a trei principii: 1. Aşezarea factorilor în construcţia modelului se face în ordinea condiţionărilor lor economice, substituirea realizându-se astfel: • întâi factorul cantitativ; • apoi cel structural; • ultimul – factorul calitativ. 2. Substituirile se fac succesiv, pornind de la factorii direcţi spre cei indirecţi. 3. Un factor a cărui influenţă a fost determinată se consideră la valoarea efectivă (realizată), rămânând la această valoare până la sfârşitul iterării, iar un factor a cărui influenţă nu a fost calculată rămâne la valoarea din baza de comparaţie. A) Metoda substituirilor în lanţ, când între factorii ce influenţează rezultatul economic sunt relaţii de produs. Cea mai simplă relaţie de condiţionare a factorilor capătă expresia unei funcţii: y = f(x). Exemplu: Într-o relaţie de trei factori rezultatul este o funcţie de forma: y = f(x1, x2, x3) sau analiza rezultatului R în funcţie de factori (a, b, c) va avea forma: R= f(a, b, c) Folosind valorile din baza de comparaţie şi cele efective, vom avea:

R 0 = a 0 ⋅ b 0 ⋅ c0 şi R 1 = a1 ⋅ b1 ⋅ c1

22

a1) Etapele de analiză ale rezultatului R sunt: 1. Calculul abaterii rezultatului economic de la perioada de bază sau cea programată: R = R1 – R0 2. Descompunerea abaterii rezultatului economic pe factori de influenţă:

∆R = a1b1c1 − a 0 b 0c0 3. Calculul influenţei fiecărui factor asupra abaterii rezultatului economic de la nivelul programat sau cel dintr-o perioadă anterioară:

∆R = ∆Ra + ∆Rb + ∆Rc • influenţa factorului „a” ( ∆Ra)

∆Ra = a1b 0c 0 − a 0 b 0c0 = (a1 − a 0 )b 0c0 • influenţa factorului „b” (∆Rb)

∆Rb = a1b1c0 − a1b 0c0 = a1 (b1 − b 0 )c0 • influenţa factorului „c” (∆Rc)

∆Rc = a1b1c1 − a1b1c 0 = a1b1 (c1 − c0 ) Observaţie: Suma influenţelor factorilor explică sporul absolut (∆R). a2) Analiza rezultatului economic pe bază de indici Analiza permite generalizarea şi oferă baza pentru comparaţii în timp şi spaţiu. Indicele rezultatului economic se poate scrie cu relaţia:

IR =

i1 ⋅ i 2 ⋅ i3 K ⋅ i n 100n −1

unde: IR = indicele rezultatului supus analizei; i1, i2 ... = indicele factorului respectiv. Exemplu: pentru cazul analizat

i1a/ 0 =

a1 b c ⋅ 100; i1b/ 0 = 1 ⋅ 100; i1c / 0 = 1 ⋅ 100; a0 b0 c0 23

ia ⋅ ib ⋅ ic ⇒ Modificarea relativă a rezultatului: 100 2 R − R0 ∆r = 1 ⋅ 100 ⇒ ∆r = I R − 100 R0

⇒ IR =

Influenţa factorilor se calculează astfel: • influenţa modificării factorului „a” ∆r(a) = ia – 100 • influenţa modificării factorului „b”

∆r (a , b ) =

(

ia ⋅ i b i a i b − 100 − ia = 100 100

)

• influenţa modificării factorului „c”

∆r (a , b, c ) =

(

)

i a ⋅ i b i c − 100 . 1002

B) Utilizarea metodei substituirilor în lanţ când între factori sunt relaţii de raport. Metoda îmbracă două forme în funcţie de locul unde este situat factorul cantitativ (la numitor sau la numărător). b1) Când factorul cantitativ „a” este la numărător Modelul de analiză prezintă situaţia în care este condiţionat de doi factori: „a” şi „b”, astfel:

R0 =

a0 a ; R1 = 1 b0 b1

Deci, modificarea rezultatului economic (R) poate fi scrisă:

∆R = R1 − R 0 =

24

a1 a 0 − b1 b 0

Separarea influenţei celor doi factori se va face astfel: – influenţa factorului „a”:

∆R (a ) =

a1 a 0 a1 − a 0 − = b0 b0 b0

– influenţa factorului „b”:

∆R (a , b ) =

a1 a1 − b1 b 0

Dacă rezultatul se exprimă prin indici:

IR =

ia a b × 100 , iar i a = 1 × 100; i b = 1 × 100 ib a0 b0

Influenţele celor doi factori vor fi: Dacă ∆ R% = IR – 100 Atunci: – influenţa factorului „a”: ∆ R(a1) = ia - 100 – influenţa factorului „b”:

∆R (a , b ) =

ia 100 − i a ib

b2) Când factorul cantitativ „b” se află la numitor, se va determina mai întâi influenţa acestuia: ∆R = R1 – R0 – influenţa factorului „b”:

∆R (b ) =

a0 a0 − , iar pe baza indicilor modificarea relativă va fi: b1 b 0

∆R (b ) =

1 100 ⋅ 100 − 100 = b ⋅ 100 − 100 b1 i b0

25

– influenţa factorului „a”:

∆R (b, a ) =

a1 a 0 − b1 b1

iar pe baza indicilor modificarea relativă va fi:

a1 1 ia 100 a ∆R (b, a ) = 0 ⋅ 100 − ⋅ 100 = b ⋅ 100 − b ⋅ 100 b1 b1 i i b0 b0 Metoda determinării izolate a acţiunii factorilor În această metodă se respectă un singur principiu, şi anume că substituirile se fac succesiv: ∆R = R1 – R0 – influenţa factorului „a”: R(a) = a1b0c0 – a0b0c0 – influenţa factorului „b”: R(b) = a0b1c0 – a0b0c0 – influenţa factorului „c”: R(c) = a0b0c1 – a0b0c0 Astfel: ∆R = ∆Ra + ∆Rb + ∆Rc + r r = restul nedescompus, pentru care se emit ipoteze pentru repartizarea lui pe factori. b) Metoda balanţieră Metoda permite evidenţierea cauzelor care au determinat modificarea unui rezultat, comparând elementele balanţei – valorile efective cu cele din perioada de referinţă. Metoda balanţieră analizează realizarea unui echilibru dintre resursele şi necesităţile unui domeniu de activitate (exemplu: balanţa forţei de muncă; balanţa veniturilor şi a cheltuielilor etc.). Modelul analitic de exprimare a relaţiilor balanţiere este: R=a+b–c unde influenţele elementelor componente se pot stabili astfel: 26

– influenţa elementului „a”: ∆Ra = a1 – a0 – influenţa elementului „b”: ∆Rb = b1 – b0 – influenţa elementului „c”: ∆Rc = (-c1) – (-c0) ∆R = ∆Ra + ∆Rb + ∆Rc c) Metoda calculului matricial Metoda se foloseşte în cazul relaţiilor funcţionale de produs sau raport între rezultatul economic cercetat şi factorii săi de influenţă. Separarea influenţei factorilor prin această metodă ţine seama de ordinea de intercondiţionare a factorilor (consolidează principiile metodei substituirii în lanţ). Exemplu: Aplicarea acestui calcul se face mai ales în analiza cheltuielilor cu materialele. Astfel, cheltuielile cu materialele pe unitatea de produs (cm): n

cm = ∑ csi ⋅ p i i =1

unde: csi = consumul specific din materialul i pe unitatea de produs; pi = preţul de aprovizionare pe unitatea de măsură (a materialului). Pe baza acestor date se formează: • matricea A: ce conţine consumurile specifice din perioada iniţială (a11; a12) şi cele efective (a21; a22); • matricea B: ce conţine preţurile de aprovizionare din perioada iniţială (b11; b12) şi cele efective (b12; b22). Se înmulţesc cele două matrici şi se obţine matricea C = reprezentând cheltuielile materiale:

c  a12   b11 b12  a c  × B  = C 11 12  A 11  a 21 a 22   b 21 b 22   c 21 c 22  Astfel: • abaterea totală faţă de nivelul de comparaţie a cheltuielilor materiale: ∆cm = cm1 – cm0 = C22 – C11 din care: • influenţa modificării consumului specific: ∆cs = C21 – C11 • influenţa modificării preţurilor de aprovizionare: ∆P = C22 – C21. 27

Observaţie: • metoda poate fi aplicată în toate domeniile analizei economicofinanciare; • metoda permite sistematizarea informaţiilor economice în tablouri matriciale prelucrabile electronic. d) Metoda calculului marginal – Indicatorii marginali ca indicatori de probabilitate de referinţă reflectă cheltuielile minime necesare pentru modificarea cu o unitate a volumului de activitate sau a consumului minim al factorilor de producţie. – Ca indicatori de calcul se folosesc în: • analiza cifrei de afaceri (CA); • analiza costurilor; • analiza rentabilităţii etc. e) Metoda fluxurilor „Fluxul” reprezintă orice mişcare generată de operaţiunile legate de trezorerie. Instrumentele folosite în analiză: • tabloul de finanţare; • tabloul de trezorerie. Cu ele se pot analiza: – dinamica situaţiei financiare; – dinamica lichidităţii; – dinamica solvabilităţii etc. f) Metoda ratelor Rata este un raport între două posturi sau grupe de posturi din bilanţ, având o valoare informaţională mai mare decât valorile luate separat şi permite o mai bună comparabilitate în timp şi spaţiu. După conţinut, ratele pot fi: • de structură (rata activelor fixe sau circulante); • de gestiune (exemplu: durata de rotaţie a stocurilor, rata creditului clienţi etc.); • de rentabilitate (economică, financiară); • rate ale echilibrului financiar (rata de îndatorare etc.). 28

Pentru calcul, ratele se determină prin raportarea unui flux la un stoc sau invers. – Raportarea unui flux la un stoc are ca rezultat un coeficient. Exemplu: Raportul

Armonizare Active imobilizate

=

Coeficient de uzură a activelor finalizate

– Raportarea unui stoc la un flux exprimă o durată. Exemplu: durata medie de rotaţie a stocurilor. – Raportul stoc/stoc ⇒ reprezintă o rată de structură fie o rată de structură – Raportul flux/flux ⇒ reprezintă fie o rată de rentabilitate Exemplu: Presupunem că la o firmă: cheltuielile de exploatare sunt de 600 mil. lei • în momentul t CA = 1000 mil. lei

R1 =

600 ⋅ 100 = 60% în perioada t 1000 cheltuielile de exploatare sunt de 550 mil. lei

• în momentul t + 1 CA = 950 mil. lei

R2 =

550 ⋅ 100 = 58% în perioada t + 1 950

Dacă rata s-ar analiza singular, ar rezulta o ameliorare a gestiunii firmei. Dar studiul componentelor arată că firma a pierdut o parte din piaţa de desfacere, iar continuarea acestei tendinţe va duce la perspective proaste. De aceea ratele se analizează comparativ cu: • ratele realizate în anii precedenţi; • ratele „standard” ale organismelor abilitate; • ratele firmelor cu acelaşi profil de producţie. Astfel, studiul modificărilor ratelor în timp permite stabilirea tendinţei de evoluţie a firmei. 29

g) Metode sociologice Tehnicile sociologice sunt: – Chestionarul: • conţinutul lui trebuie să corespundă nevoilor de informaţii ale analizei economico-financiare; • limbajul simplu; • întrebările să fie clare, redactate într-o ordine logică etc. – Interviul: • are ca scop extinderea volumului de informaţie necesar analizei economico-financiare. h) Metoda corelaţiei Analiza de corelaţie este o metodă statistică prin care se măsoară intensitatea legăturilor între variabile. Practic se parcurg următoarele etape: 1) Se stabilesc conţinutul şi tendinţa de evoluţie a fenomenului analizat (y) şi a principalilor factori de evoluţie (x1, x2, ..., xn) independenţi. 2) Se determină forma legăturii de cauzalitate între fenomene şi se stabileşte ecuaţia de regresie. Exemplu: • liniară: y(x) = a + bx • parabolă gradul II: y(x) = a + bx + cx2 • exponenţială: y(x) = a bx • hiperbolă: y(x ) = a + b ⋅

1 etc. x

unde: a, b, c – parametrii ecuaţiilor; x – caracteristica independentă; y – caracteristica dependentă. 3) Calcularea valorii parametrilor ecuaţiei de regresie – de regulă cu metoda celor mai mici pătrate – MCMMP. 4) Stabilirea intensităţii legăturii dintre fenomenul analizat şi factorii de influenţă – cu coeficientul de corelaţie.

rxy = 30

[n∑ x

n ∑ xy − ∑ x ∑ y

2

][

− (∑ x ) n ∑ y − (∑ y ) 2

2

2

]

∈ [− 1,1]

unde: +1 legătură directă rxy → ±1 arată o legătură puternică -1 legătură inversă rxy → 0 arată inexistenţa legăturii între variabile. 5) Influenţa factorilor asupra fenomenului analizat se poate stabili cu: – coeficientul de determinaţie R2

δ2 R = 2 σ0 2

arată influenţa factorului esenţial (de grupare) asupra

fenomenului analizat unde σ 02 – dispersia totală; 2

σ02 = σ + δ 2 2

σ – media dispersiilor; δ2 – dispersia dintre grupe. 6) Se poate stabili şi coeficientul de variaţie (V) ce determină variaţia evenimentelor pe unitatea de valoare medie:

V=

σ ⋅ 100 ∈ (0,100 ) X

unde V = 0 lipsa de variaţie; V → 0 variaţia caracteristicii este mică; V ∈ (0, 35%) variaţie normală pentru o colectivitate omogenă. i) Metoda scorurilor (scoring) Se construieşte o funcţie pe baza unui număr de rate, iar valorile ei au la bază observaţii în timp, pe un număr mare de firme, privind starea financiară. Un model al funcţiei scor (Z) se poate construi astfel: Z = ax1 + bx2 + ... + zxn unde: x1, x2, ..., xn – rate folosite în calcul; a, b, ..., z – coeficienţii de ponderare. 31

Observaţie. Scorul „Z” la nivelul unei firme indică gradul de risc, de succes sau faliment, punând în evidenţă punctele forte şi pe cele slabe, înainte ca firma să fie într-o situaţie de dificultate. Cuvinte – cheie: analiză, analiză economică, analiză economico-financiară, analiză calitativă, analiză cantitativă, analiză microeconomică, analiză macroeconomică, analiză diagnostic, sinteză. Întrebări şi teste grilă 1. Definiţi noţiunile de: analiză, analiză economică, analiză economico-financiară, sinteză, metodă, procedeu. 2. Definiţi factorii care intervin în rezultatul activităţii economice . Grupaţi aceşti factori după criteriile care îi definesc. 3. Care sunt principalele tipuri de analiză economico-financiară? 4. Esenţial în analiza economică este a lua în considerare relaţiile: a) structural-funcţionale; b) cauză-efect; c) muncă şi capital; d) consumul de resurse şi rezultatele obţinute. Alegeţi combinaţia corectă: A (a, c, d); B(a, b); C (b, c, d) 5. Factorii care influenţează rezultatele activităţii economice, după caracterul lor, sunt: a) factori cu acţiune directă; b) factori previzibili; c) factori compuşi; d) factori calitativi şi cantitativi; e) factori de structură. Alegeţi varianta corectă: A (a, c, e); B (b, c, d); C (d, e); D (a, b, c, d, e) 6. Utilizarea metodei substituirilor în lanţ impune aşezarea factorilor în relaţiile de cauzalitate în următoarea ordine: a) factori de structură, calitativi şi cantitativi; b) factori cantitativi, de structură şi calitativi; c) factori calitativi, cantitativi şi de structură; d) factori cantitativi, calitativi şi de structură.

32

2. ANALIZA REZULTATELOR FIRMEI

2.1. Analiza statistico-economică a activităţii productive şi comerciale Analiza se fundamentează pe date din interiorul şi exteriorul firmei: • planul de afaceri; • bugetul de venituri şi cheltuieli; • bilanţ; • anuare statistice; • studii de piaţă etc. Pentru măsurarea activităţilor de producţie şi comercializare ale „unei firme”, în practică se recomandă următorii indicatori valorici: 1) Cifra de afaceri (CA) reprezintă volumul total al afacerilor firmei evaluate la preţul pieţei; 2) CA din activitate de bază sau valoarea producţiei marfă vândută (Pv) reprezintă totalitatea vânzărilor din activitatea de bază a firmei; 3) Producţia marfă fabricată (Pf) este producţia destinată livrării şi cuprinde: • valoarea produselor finite şi semifabricate destinate vânzării (P); • valoarea lucrărilor executate şi serviciilor prestate (L). 4) Valoarea adăugată (VA) exprimă capacitatea firmei de a crea bogăţie. VA = Valoarea producţiei exerciţiului (Pex) – consumurile intermediare (respectiv cheltuielile materiale M) VA = Pex – M 5) Producţia exerciţiului (Pex) dimensionează întreaga activitate a firmei: • valoarea producţiei vândute; • creşterea sau scăderea producţiei stocate; • producţia imobilizată (imobilizări corporale sau necorporale). Între indicatorii valorici studiaţi, se consideră ca situaţii normale următoarele: 33

1) ICA ≥ IPf unde: = înseamnă că se menţine ponderea imobilizărilor în stocuri; > CA trebuie să înregistreze o dinamică superioară pentru a reduce imobilizările. 2) IPf > IPex arată reducerea stocurilor de producţie nedeterminată şi a consumului intern - dar până la limita la care se asigură desfăşurarea normală a procesului de producţie. 3) IVA >IPex arată reducerea cheltuielilor materiale, financiare şi umane. Astfel, situaţia normală trebuie să arate inegalităţile: ICA ≥ IPf > IPex < IVA 2. 2. Analiza cifrei de afaceri (CA) Interesul fiecărei firme vizează o creştere a CA pentru obţinerea unui profit (moderat sau mai mare) care poate asigura o certitudine în viitor. Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din vânzarea mărfurilor şi produselor într-o perioadă determinată. În contul de profit şi pierdere (121) CA figurează ca o poziţie distinctă obţinută prin însumarea: 1) veniturilor din vânzarea mărfurilor (cont 707); 2) producţiei vândute (conturile 701 + 702 + 703 + 704 + 705 + 706 +708). 1) Analiza dinamicii şi structurii CA Dinamica CA poate fi realizată la nivel de produs sau pe total firmă prin indici cu bază fixă sau mobilă sau prin ritmurile medii. Evoluţia corectă a CA se face prin evaluarea ei în preţuri comparabile. Astfel CA în raport cu cantităţile vândute (q) şi cu preţurile de vânzare (p) va fi: CA = ∑ p i q i , atunci CA în preţuri comparabile se va i

CA ; unde: IP = indicele preţurilor de vânzare la nivel de P I ∑ q 0 p1 = i p g q . firmă sau indicele inflaţiei I P = ∑ 1/ 0 0 ∑ q 0p0 calcula: CA pc =

Analiza structurii CA se poate face în funcţie de diverse criterii de grupare a vânzărilor: pe produse, clienţi, pieţe de desfacere etc. Astfel, putem calcula: 1) Ponderile componentelor CA (gi)

gi = 34

CA i ⋅ 100 CA

unde: CAi = vânzările aferente elementului component „i”; CA = cifra de afaceri totală. 2) Coeficientul de concentrare (Gini-Struck) n

CS =

n ∑ g i2 − 1 i =1

n −1

∈ [0,1]

unde: n = numărul de produse, activităţi etc. gi = ponderea produsului, activităţii „i” în CA. 2) Analiza factorială a CA CA, analizată din punct de vedere factorial, stabileşte sistemul de factori care condiţionează evoluţia ei. La nivelul firmei modelul de analiză factorială a CA este în funcţie de: • numărul de salariaţi (N); • productivitatea muncii (W); • gradul de valorificare a producţiei (Gv). Astfel:

CA = N ⋅ CA = N

Pf CA ⋅ = N ⋅ W ⋅G V N Pf

F FA Pf CA ⋅ ⋅ ⋅ = N ⋅ Z ⋅ gF ⋅ R P ⋅ G V N F FA Pf

unde: N = numărul mediu de salariaţi; Pf = producţia marfă fabricată;

F = valoarea medie a mijloacelor fixe;

FA = valoarea medie a mijloacelor fixe productive (active); P R P = f = randamentul fondurilor fixe productive; FA F Z= = gradul de înzestrare tehnică; N FA = ponderea fondurilor fixe productive. gF = F 35

Schema analizei factoriale a cifrei de afaceri este prezentată astfel:

∆CA N ∆CA W (Z ) ∆CA

∆CA W

∆CA

∆CA

W  g F   

( )

W Rp

∆CA G V gradul I gradul II Exemplu: Date convenţionale pentru exemplificarea metodologiei: Nr. crt. 1 2 3

Indicatori

Simbol

CA Nr. mediu de salariaţi Producţia marfă fabricată

4

Productivitatea muncii

5

Gradul de valorificare al Pf

6

Valoarea medie a fondurilor fixe, din care:

CA N Pf

• fonduri fixe productive

Ponderea fondurilor productive

8

Gradul de înzestrare tehnică

9

Randamentul activelor fixe productive

36

fixe

1.400 150 1.500

Perd. curentă 1.500 200 1.700

Diferenţă +100 +50 +200

W=

Pf N

10

8,5

-1,50

GV =

CA Pf

0,9333

0,8824

-0,0476

120

150

+30

96

111

+15

0,8

0,74

-0,06

0,8

0,75

-0,05

15,625

15,3153

-0,3097

F

FA

7

Perd. Bază

Fa F F z= N P RP = f FA

gF =

Modificarea cifrei de afaceri cu + 100 mil. lei faţă de perioada de bază se observă din relaţia: ∆CA = CA1 - CA0 = 1.500 - 1.400 = 100 şi se datorează influenţei: 1) Numărul mediu de salariaţi:

Pf 0 CA 0 ⋅ = (N1 − N 0 )W0 ⋅ G V0 = N 0 Pf 0 = (200 − 150 ) ⋅ 10 ⋅ 0,93 = +465 mil. lei

∆CA N = (N1 − N 0 ) ⋅

2) Productivitatea muncii:

∆CA W = N1 (W1 − W0 ) ⋅ G V0 = 200(8,5 − 1,0) ⋅ 0,93 = = − 279 mil. lei

3) Gradul de valorificare a producţiei fabricate: ∆CA G V = N1W1 G V 1 − G V0 = 200 ⋅ 8,5(0,8824 − 0,933) =

(

)

= − 85,53 mil. lei ≈ -86 mil. lei ∆ CA = ∆ CAN + ∆ CAW + ∆CA G V = 465 – 279 – 86 = 100 mil. lei Analiza pe factori a productivităţii muncii (∆ CAW = -279 mil. lei) • influenţa gradului de înzestrare tehnică:

 F1 F0  F  ⋅ g 0 ⋅ R p 0 ⋅ G V0 = ∆CA W (Z ) = N1  −  N1 N 0  = N1 (Z1 − Z0 ) ⋅ g 0F ⋅ R P0 ⋅ G V0 = 200(0,75 − 0,8) ⋅ 0,8 ⋅ 15,625 ⋅ 0,9333 = −116,6625 • influenţa ponderii mijloacelor fixe productive:

(

)

∆CA W (g ) = N1Z1 g1F − g 0F ⋅ R p 0 ⋅ G V0 = = 200 ⋅ 0,75(0,74 − 0,8) ⋅ 15,625 ⋅ 0,9333 = −131,2453 F

• influenţa randamentului mijloacelor fixe productive: W (R p ) F

∆CA

(

)

= N1Z1g1 R p1 − R p 0 ⋅ G V0 = = 200 ⋅ 0,75 ⋅ 0,74(15,3153 − 15,625) ⋅ 0,9333 = −32,0838 F

∆CA W = ∆CA Z + ∆CA g ⋅ ∆CA

Rp

=

= −116,6625 + (+ 131,2453) + (− 32,0838) ≅ 279 mil. lei 37

Interpretare rezultate Valoarea CA faţă de bază a crescut cu 100 mil. lei datorită măririi cantităţii de produse fabricate (+200 mil. lei), iar ca urmare a extinderii activităţii a crescut şi numărul angajaţilor (cu 50 de salariaţi). Analiza gradului de valorificare arată scăderea acestuia în perioada curentă, ceea ce înseamnă: - o influenţă negativă asupra vitezei de rotaţie a fondurilor investite; - efecte negative asupra gradului de înzestrare tehnică care s-a diminuat şi a dus la scăderea productivităţii muncii. Concluzie - Firma şi-a mărit cota de piaţă cu eforturi nerecuperate în totalitate. - Deciziile dezvoltării ei viitoare trebuie să aibă în vedere un termen mai mic de recuperare a capitalului investit. Alt model de analiză factorială a CA este cel constituit pe baza cantităţilor vândute (q) şi a preţurilor de vânzare (p), respectiv:

CA = ∑ q i p i i

Modificarea CA (∆CA) se va explica prin cei doi factori:

∆CA q = ∑ p 0 q 1 − ∑ p 0 q 0 i

∆CA = ∑ p 1q 1 − ∑ p 0 q 0 p

i

∆CA = ∑ p1q1 − ∑ p 0q 0 ∆CAPi ∆CAN

∆CA q

∆CA

∆CA t ∆CA W a ∆CA W h

t = timpul de muncă mediu/salariat W h = productivitatea orară a muncii 38

Exemplu: Metodologia cu date convenţionale: Denumire produse Grupa I Produs A Produs B Total grupa I Grupa II Grupa III Total

Cantitate q0 q1

Preţ unitar p0 p1

40 45 300 20 22 220 60 67 50 57 100 10 17 50 x x x Grupa de produse

Grupa I Grupa II Grupa III Total

Valoare CA v0=p0q0 v1=p1q1

350 290 190 60 x

12.000 15.750 4.400 6.380 16.400 22.130 5.000 10.830 500 1.020 21.900 33.980 Modificare CA mil. lei % 5.730 +47,43 5.830 +48,27 520 +4,3 12.080 100%

p0q1 13.500 4.840 18.340 5.700 850 24.890

∆CA I = CA1 − CA 0 = 22.130 − 16.400 = 5.730 ∆CA II = CA1 − CA 0 = 10830 − 5.000 = 5.830 ∆CA III = CA1 − CA 0 = 1.020 − 500 = 520 ∆CA T = CA1 − CA 0 = 33.980 − 21.900 = 12.080 5.730 g CA = ⋅ 100 = +47,43% I 12.080 5.830 g CA ⋅ 100 = +48,27% II = 12.080 520 g CA ⋅ 100 = +4,3% III = 12.080 1. Influenţa modificării volumului fizic al producţiei vândute:

∆CA q = ∑ q 1 p 0 − ∑ q 0 p 0 = 24.890 − 21.900 = +2.990 mii lei 2. Influenţa modificării preţurilor de vânzare:

∆CA p = ∑ q 1 p1 − ∑ q 1 p 0 = 33.980 − 24.890 = +9.090 mii lei 39

3. Influenţa totală a modificării CA:

∆CA T = ∑ q 1 p1 − ∑ q 0 p 0 = 33.980 − 21.900 = +12.080 mii lei Modelul de analiză, potrivit sistemului factorial: ∆CAN q ∆CA ∆CA (CA = N ⋅ W a ) ∆CA W a (W a = t ⋅ W h )

∆CA W a (t ) ∆CA W 0 (W h )

∆CAp Factorii de influenţă ai cifrei de afaceri (date convenţionale) Nr. crt. 1 2 3

4 5

6

Indicator

Cifra de afaceri Nr. mediu de salariaţi Producţia medie anuală calculată pe baza cifrei de afaceri Timpul de muncă (ore) Timpul de muncă mediu pe salariat (ore) Productivitatea medie orară a muncii calculată pe baza cifrei de afaceri

Simbol

CA N Wa =

CA N

Tm t=

Tm N

Wh =

CA Tm

Perioada de analiză Perioada Perioada curentă bază CA0 =21.900 CA=∑p0q1=24.890 N0=155 N1=147 W a 0 = 141,29

W a1 = 169,32

Tm 0 = 350.000

Tm1 = 312.000

t 0 = 2.258

t 1 = 2.122,5

W h 0 = 0,0626

W h1 = 0,0798

1. Factorii de influenţă pentru ∆CAq:

∆CA q = ∑ p 0 q 1 − ∑ p 0 q 0 = 24.890 − 21.900 = +2.990 mii lei 1.1. Influenţa modificării numărului de salariaţi: CA = N ⋅ W a

∆CA q ( N ) = (N 1 − N 0 )W a 0 = (147 − 155)141,29 = −1.130 mii lei 40

1.2. Influenţa modificării W a :

(

)

∆CA q (W a ) = N1 W a1 − W a 0 = 147(169,32 − 141,29) = 4.120 mii lei ∆CA q = ∆CA q ( N ) + ∆CA q (W a ) 2.990=-1.130+4.120. 1.2.1. Influenţa modificării timpului mediu de muncă:

Wa = t ⋅ Wh ∆CA W (t ) = N1 t1 − t 0 ⋅ W h = = 147(2.122,5 − 2.258) ⋅ 0,0626 = −1247

(

a

)

0

1.2.2. Influenţa modificării W h :

(

)

∆CA W a (W h ) = N1 t1 W h 1 − W h 0 = ∆CA

Wa

= 147 ⋅ 2.122,5(0,0798 − 0,0626 ) ≅ 5.367 = ∆CA W a (t ) + ∆CA W a (W h )

4.120= - 1.247 + 5.367 Dacă R reprezintă ritmul de creştere a cifrei de afaceri corespunzătoare indicelui aferent: Analiza

I1CA /0 =

CA1 33.980 = ⋅100 = 155% CA 0 21.900

R = 55% ; absolut + 12.080 mii lei (q ) I1CA = /0

∑q p ∑q p

1 0

0

=

0

24.890 ⋅100 ≅ 114% 21.900

R = 14% ; absolut + 2.990 mii lei (p ) I1CA = /0

∑q p ∑q p

1 1

1 0

=

33.980 ⋅100 ≅ 136% 24.890

R = 36% ; absolut + 9.090 mii lei Observaţie. Creşterea preţurilor arată o economie inflaţionistă. 41

Analiza privind utilizarea forţei de muncă: – Reducerea numărului de salariaţi este justificată pentru că duce la creşterea Wmc; astfel, sporirea W a a dus la o creştere a cifrei de afaceri cu 4.120 mii lei. – În cadrul W a observăm că factorul intensiv W h a înregistrat o creştere ducând la creştere a valorii cifrei de afaceri de 5.367 mii lei – deşi factorul extensiv t a scăzut cu –1.247 mii lei. 2.2.1. Analiza cifrei de afaceri din activitatea de bază în corelaţie cu capacitatea de producţie şi cererea pieţei Rezultatele activităţii de bază a unei firme sunt preponderente în CA totală obţinută dintr-o anumită perioadă. Volumul activităţii unei firme este dimensionat de elemente ca: • capacitatea de producţie; • resursele (materiale, umane, financiare); • cererea de produse (piaţa). Astfel, dacă există cerere, producătorul, pentru a câştiga mai mult, va spori capacitatea de producţie. Dacă nu există cerere pentru un anumit produs înseamnă că nu se foloseşte integral capacitatea de producţie, iar producătorul va modifica structura producţiei în conformitate cu cererea. Astfel, în analiza CA se au în vedere următorii indicatori: • Gradul de utilizare a capacităţii de producţie:

G cp =

Pf (productia fabricata ) ⋅ 100 C p (capacitatea de productie )

• Gradul de satisfacere a cererii:

GC =

CA ⋅ 100 C(cerere)

• Gradul de valorificare a producţiei:

Gp = 42

CA × 100 Pf

În analiza CA, pe lângă diagnosticul intern, trebuie avute în vedere: piaţa şi concurenţa. Piaţa trebuie studiată în studii de fezabilitate printr-o analiză: • cantitativă: pentru a vedea capacitatea de absorbţie a produselor pe care le produce firma; • calitativă: care va urmări cunoaşterea gusturilor, nevoilor consumatorilor faţă de produsele firmei. Nu este suficientă o apreciere generală, ci trebuie luat în considerare un alt element: segmentarea pieţei. Adică, o împărţire a pieţei cu concurenţii şi o segmentare a pieţei proprii, în funcţie de utilizatori. Astfel, indicatorul folosit va fi: • Cota globală de piaţă (Cp) a firmei:

Cp =

Vp V

în care: Vp - vânzări proprii V - vânzări totale • Pentru segmentul propriei pieţei j vom avea:

Cp j =

Vp j Vj

• Vânzările proprii (Vp) pot fi exprimate: Vp = V • Cp unde: C p =

∑ g i C′p 1

100

gi - structura vânzării totale pe piaţă g i =

Cp =

Vp V

Vi V

- reprezintă cota de piaţă proprie pe segmentul respectiv;

iar C′p = cota de piaţă recalculată ( C′p = C p 0 ⋅ g 1V ). 43

Exemplu: Pentru o firmă care fabrică două tipuri de produse, cu ajutorul datelor convenţionale vom avea: Piaţa de desfacere

ZI Z II Total piaţă internă

Vânzări proprii

Vânzări totale

Vp 0

Vp1

V0

V1

400 650 1.050

570 990 1.560

2.300 5.000 7.300

3.500 7.200 10.700

1) C p =

Vp

COTA DE PIAŢĂ %

Cp 0

C p1

17,39 13 14,38

16,29 13,75 14,58

Structura vânzărilor pe piaţă %

g 0V 31,5 68,5 100

g1V 32,7 67,3 100

Cota piaţă lei

C′p′ 5,69 8,75 14,44

⋅ 100

V

Exemplu

400 ⋅100 = 17,39 K 2300 570 = ⋅ 100 = 16,29K 3500 1050 = ⋅ 100 = 14,38 7300

C p0 = I

C p1

I

Cp 0

2) Structura vânzărilor totale pe piaţă

g iV =

Vi ⋅ 100 ∑ Vi

Exemplu: g 0VI =

2300 ⋅ 100 = 31,5 7300

unde i - piaţa 3) Cota de piaţă recalculată pe baza structurii vânzărilor g1V C′p :

( )( )

C′p =

44

∑ g iV C i 1

100

0

, exemplu: C′p I =

32,7 × 17,39 = 5,69 100

Interpretare Analiza vânzărilor: a) vânzările proprii au crescut în perioada curentă cu ∆Vp = Vp1 – Vp0 = 1560 – 1050 = 510 mil. lei b) vânzările totale au crescut cu 3.400 mil. lei ∆V = V1 - V0 = 10.700 - 7.300 = 3.400 mil. lei. vânzările totale (V) Analiza interdependenţelor dintre cota de piaţă (Cp) structura pieţelor (gi) şi influenţa lor asupra vânzărilor proprii se poate observa prin următoarele metodologii de analiză: 1) Vânzările totale:

Cp =

Vp

⇒ Vp = V ⋅ C p V ∆VpV = (V1 − V0 )C p0 = (10.700 − 7.300 ) × 0,1438 = 489 mil. lei Observaţie: Se observă o creştere a vânzărilor proprii cu 489 mil. lei care s-a datorat creşterii cererii solvabile a produselor fabricate. 2) Influenţa cotei de piaţă: ∆Vp = V1 C p1 − C′p = 10.700(14,58 − 14,44 ) = +14,98 mil. lei

(

C′p =

∑ g1C p

)

0

100

Observaţie: Astfel cota de piaţă proprie este un factor important care a determinat sporirea vânzărilor (cu 14,98 mil lei). Aceasta înseamnă că trebuie să se accentueze procesul de penetrare al firmei pe fiecare zonă în parte. 3) Structura pieţelor de desfacere: ∆Vp = V1 C′p − C p0 = 10.700(14,44 − 14,38) = 6,42 mil. lei

(

)

Obs. Pe pieţele unde firma a avut cote de piaţă ridicate, în perioada curentă au scăzut (z I) sau s-a înregistrat o uşoară creştere (z II), ceea ce a determinat o scădere a vânzărilor totale. Piaţa produsului trebuie analizată şi apreciată în funcţie de criterii: • conjuncturale (economice, politice, sociale monetare etc.); 45

• demografice (evoluţia natalităţii) structura pe vârste a populaţiei pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării etc.; • social-economice - veniturile populaţiei prezintă importanţă pentru bunurile de lux, pentru piaţa cărţii, pentru nivelul de instruire etc.; • tehnologice, sunt importante în procesul concurenţei cu celelalte firme. Analiza concurenţei ia în considerare: - puterea sa competitivă pe piaţă; - cunoaşterea firmelor concurente astfel încât să ştie să-şi fundamenteze CA. De aceea, importantă este şi determinarea unei CA minime (CAmin) care să asigure existenţa şi supravieţuirea agentului economic - situaţie în care profitul este zero:

CA min = ∑ CVi + CF i

unde: CF - cheltuielile fixe totale; ∑ CVi - suma totală a cheltuielilor variabile i

Relaţia mai poate fi scrisă:

CA min =

CF CV 1− ∑ i ∑ CVi + CF i

Exemplu: Firma a avut următoarele cheltuieli: • cheltuieli fixe - 10 mil lei; • cheltuieli variabile - 290 mil. lei Astfel: CA min = ∑ CVi + CF = 290 + 10 = 300 mil. lei i

sau 46

CF 10 = = CVi 290 ∑ 1− 1− 290 + 10 ∑ CVi + CF 10 = = 300 mil. lei 0,0333

CA min =

Se pune, totuşi, problema estimării unei CAmin cu anumite restricţii, respectiv, rata dividendelor să fie egală cu cea a dobânzii, la un nivel al ratei costurilor. Exemplu: O firmă are un capital de 500 mil. lei = Ks • rata medie a dobânzii este 30% = rd • rentabilitatea costurilor din ultimul an fiind de 10% = Rc. Ne propunem să determinăm o CAmin care să asigure un dividend egal cu dobânda, în următoarele etape: • stabilirea sumei dividendelor (D): D = Ks . rd = 500 . 30% = 150 mil. lei unde: Ks = capitalul social rd = procentul de dobândă. Suma dividendelor este suportată din profitul net (PN) care poate fi determinat astfel:

 CFp  ⋅D PN = D +   100 − CF  p   unde: CFp - procentul destinat constituirii fondurilor proprii. (Dacă cota de impozit este 25%, atunci CFp = 75 %)

75   PN = 150 +   ⋅ 150 = 600 mil. lei  100 − 750  Profitul net este componentă a profitului brut (PB)  25   CI  PB = PN +  600 = 800 mil. lei PN = 600 +   100 − 25   100 − CI  unde: CI = cota de impozit pe profit = 25%. Atunci notăm: RC = rata rentabilităţii costurilor (resurselor consumate)

47

RC =

PB PB 800 ⋅ 100 ⇒ ∑ CH i = = = 8000 mil. lei RC 0,1 ∑ CH i i

RC = 10% Deci: CA min = ∑ CH i + PB CAmin = 8000 + 800 = 8.800 mil. lei. Previziuni pe termen scurt ale CA se pot face în funcţie de variabile timp. Dacă presupunem o evoluţie liniară, ecuaţia va deveni:

Ta + b ∑ t = ∑ y 2 a ∑ t + b ∑ t = ∑ t ⋅ y

y = a + bt 

Dacă mutăm originea seriei în centru, atunci considerăm că ∑t = 0 şi sistemul devine:

 a = Ta = ∑ y ⇒  2 b ∑ t = ∑ t ⋅ y b = 

∑y T ∑t⋅y ∑ t2

Exemplu: Mil. lei 2000 2001 2002 2003 2004

TOTAL 2005 2006

a=

CA (yt) mil. lei 250 270 310 380 400

∑Y = 1.610

t

t2

t⋅y

-2 -1 0 1 2

4 1 0 1 4

-500 -270 0 380 800

10

410

3 4

yˆ = a + b ⋅ t 322 + 41(-2) = . . . 322 + 41(2) =

240 281 322 363 404

∑ yˆ = 1610 322 + 41(3) = 445 322 + 41(4) = 486

∑ y 1610 ∑ t ⋅ y 410 = = 322 ; = = 41 . T 5 10 ∑t2

Interpretare Pentru următorii ani, 2005-2006, CAmin poate atinge valori de 445 mil. lei, respectiv 486 mil. lei. 48

2.3. Analiza valorii adăugate Valoarea adăugată (VA) reprezintă creşterea (plusul) de valoare ce se obţine din activitatea tehnico-productivă şi de comercializare a firmei. Sau, altfel spus, VA reprezintă bogăţia creată prin valorificarea resurselor tehnice, umane şi financiare, este valoarea consumului factorilor de producţie proveniţi de la terţi. Ea este valoarea nou creată, dar fără să se ţină cont de amortizare, şi poate aprecia gradul de integrare prin raportul VA/CA (sau la valoarea producţiei)], furnizând informaţii despre progresul sau regresul activităţii firmei. Analiza VA ne relevă acest indicator ca indicator de performanţă (eficenţa factorilor de producţie: capital, muncă) şi ca indicator în sistemul de fiscalitate. Astfel, putem determina VA prin două metode: 1) metoda sintetică; 2) metoda de repartiţie (sau aditivă) 1) Metoda sintetică - prin care VA se obţine prin diferenţa dintre volumul total de producţie şi comercializare (producţia globală a exerciţiului (Pex)) şi consumurile intermediare de la terţi (M). Cazul a Dacă firma a avut numai activitate de producţie, VA va fi: VA = Pex - M unde: Pex = producţia exerciţiului; M = consumurile intermediare în care se cuprind: • cheltuieli cu materii prime, materiale; • cheltuieli cu energia, apa, serviciile terţilor.

49

Exemplu: Avem următoarele date privind o firmă „X” mil. lei Nr. crt.

Indicatori

1.

Producţia exerciţiului

2.

Simbol şi formule

Pex

Cheltuieli materiale totale Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi Consumuri intermediare

CM

5. 6. 7.

Perioada analizată Bază Curentă 7.390 8.445

4.500

4.700

360

370

M = C M + C SV

4.860

5.070

Valoarea adăugată

VA = Pex - M

2.530

3.375

Amortizarea Valoarea adăugată netă Rata valorii adăugate

Am VAN = VA - Am

600 1.930

730 2.645

37%

44%

9.

Cifra de afaceri

CA

6.800

7.600

10.

Rata netă a valorii adăugate

76%

78%

3.

4.

8.

CS V

R VA =

VA ⋅ 100 CA

R VAN =

VAN ⋅ 100 VA

Indice %

Pex1

I1P/e 0 =

Pex 0

⋅ 100 = 114

I1M/ 0 =

5.170 M1 ⋅ 100 = = 106,4 4.860 M0

I1VA /0 =

VA1 ⋅100 = 133,4 VA 0

I1VAN /0 =

I1CA /0 =

VAN1 ⋅100 = 137 VAN 0

CA1 ⋅100 = 111,8 CA 0

Analizând valoarea adăugată în perioada curentă, observăm o creştere cu 33,4%. Aceasta s-a datorat contribuţiei celor doi factori: – creşterea Pex cu 14% faţă de perioada de bază, reprezentând 1.055 mil. lei; – creşterea M, cu 6,4%, reprezentând 210 mil. lei şi are efect negativ asupra VA.

50

Eficienţa activităţilor firmei: – creşterea cu 12% a CA arată un efect pozitiv asupra VA; – RVA arată o creştere de 7%, însemnând o îmbunătăţire a creării VA în raport cu CA, cu efect pozitiv asupra VA. Cazul b Dacă firma a avut pe lângă activitatea de producţie şi activitate de comerţ, VA va fi: VA = (Pex + Mc)- M unde: Mc = marja comercială Mc = valoarea mărfurilor vândute - costul acestora. 2) Metoda aditivă sau de repartiţie Conform acestei metode, VA se obţine prin însumarea următoarelor elemente: - salariile şi cheltuielile cu personalul - munca; - impozitele şi taxele - statul; - amortizarea - capital tehnic; - dobânzile - capital împrumutat; - dividendele - capital propriu; - profitul net al exerciţiului. Analiza VA vizează: - dinamica acestuia; - structura sa pe elemente şi schimbările intervenite; - gradul de realizare a nivelului planificat; - analiza factorială a valorii adăugate; - direcţiile de acţiune viitoare pentru creşterea VA.

51

Exemplu: Metoda aditivă Nr. crt. 1.

2.

3.

4. 5.

6.

52

Indicatori Remunerarea personalului • cheltuieli cu salariile • participarea salariaţilor la profit Impozite pentru stat • asigurare şi protecţie socială • impozite, taxe şi vărsăminte asimilate • impozit pe profit • impozit pe dividende Creditori • cheltuieli financiare privind dobânzile Acţionarii • dividende nete Autofinanţare pentru firmă • cheltuieli cu amortizarea • profit net neinvestit Valoarea adăugată (1+2+3+4+5)

Simbol şi formule RP S

mii lei Perioada analizată Bază Curentă 351 460 320

400

31

60

1.800

1.950

APS

330

350

ITV

945

1.050

IPR ID

375 150

425 125

Cr CHD

730 730

840 840

2.200 2.200 1.780

2.800 2.800 2.020

A

620

800

Prr

1.160

1.220

VA = RP+I+Cr+AT+ A FN

6.861

8.070

PSP

CI

AT Dd

A FN

2.3.1. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate Analiza VA se poate face în cifre absolute, cât şi în cifre relative - dintre acestea cele mai cunoscute fiind ratele VA. 1) Rata variaţiei VA (RV) - numită şi „rata de creştere a firmei” pentru că permite aprecieri asupra creşterii sau regresiei activităţii:

RV =

VA1 − VA 0 ⋅ 100 VA 0

VA1,0 - valoarea adăugată în perioada curentă şi în bază. 2) Rata valorii adăugate (RVA) - expresie a productivităţii globale, a bogăţiei create cu un anumit nivel de activitate.

R VA =

VA ⋅ 100 CA

RVA este dependentă direct de natura activităţii şi de durata ciclului de exploatare. Exemplu: - în industrie ea se ridică la 50-60% din CA. - în sfera distribuţiei ea este doar de 15-20%. Astfel, interpretarea RVA trebuie făcută cu prudenţă. Exemplu: Pentru o firmă cu activitate de producţie şi comercializare degradarea RVA poate exprima creşterea ponderii activităţii comerciale cu o rată specifică mai redusă. RVA poate constitui un indicator al gradului de integrare economică a firmei (GV)

GV =

VA CA

3) Ratele de remunerare a VA reprezintă ponderea deţinută de fiecare element component (ca expresie a remunerării diferiţilor parteneri) în VA.

53

Salarii Participaţii la rezultate

S ⋅ 100 VA

Impozite, taxe

I ⋅ 100 VA

CREDITORI

Dobânzi

Db ⋅ 100 VA

ACŢIONARI

Dividende

Dv ⋅ 100 VA

Autofinanţare curentă

AC ⋅ 100 VA

PERSONAL

STAT VA

FIRME

Observaţie: Ratele VA: - permit comparaţii sectoriale şi interexerciţii; - oferă informaţii atât asupra împărţirii VA între factorii de muncă şi capital, cât şi asupra raţionalităţii activităţii şi logisticii comerciale. 4) Rata VA realizată în medie de un salariat:

RS = unde: N - nr. mediu de salariaţi.

54

VA ⋅ 100 N

Exemplu: Analiza structurală a VA pe cazul unei firme: Nr. crt. indicatori

1. Cheltuieli cu salariile 2. C.S.A 3. Cheltuieli cu protecţia socială 4. Cheltuieli cu personalul salariat 5. Amortizarea 6. Alte elemente VA 7. Rezultatul exploatării (Profit exploatare) 8. VA (4+5+6+7)

Planificat

Realizat

Structura VA PreReavăzut lizat 31,45 7,86 4,72 44,03

Modificare absolută +5 +1,25 +0,75 +7

Gradul de realizare a prevederilor 125% 125% 125% 125%

20 5 3 28

25 6,25 3,75 35

30,3 7,58 4,54 42,42

5 3 30

5,5 4 35

7,58 4,55 45,45

6,92 5,02 44,03

+0,5 +1 +5

110% 133,3% 116,67%

66

79,5

100

100

13,5

120,45%

a) Structura pe elemente a VA:

g VA =

xi ⋅ 100 ∑ xi

b) Modificarea absolută: Exemplu: S = S1 - Spl = 25 - 20 = +5 mil. lei. c) Gradul de realizare a prevederilor:

GS =

S1 25 ⋅ 100 = ⋅ 100 = 125% Spl 20

Interpretare VA a crescut în perioada analizată cu 13,5 mil. lei, respectiv cu 20, 45 % faţă de nivelul prevăzut. Pe elementele structurale observăm: - Cheltuielile cu personalul salariat au crescut cu +7 mil. lei, respectiv cu 25% datorită sporirii salariului mediu anual. Situaţia normală este atunci când IVPf > ICp 55

IVPf = indicele valorii producţiei marfă; ICp = indicele cheltuielilor totale cu personalul. - Amortizarea a crescut cu 10% datorită sporirii valorii medii a activelor fixe. Situaţia normală este când: IA < IPex astfel: IA = indicele amortizării; IPex = indicele producţiei exerciţiului. - Rezultatul exploatării (Profitul brut) înregistrează o creştere de +5 mil. lei, respectiv +16,67% - deci în structura VA observăm o scădere cu -1,42% ca pondere în VA. 2.3.2. Analiza factorială a valorii adăugate Această analiză permite punerea în evidenţă a factorilor care au determinat modificarea VA, precum şi direcţiile în care trebuie să se acţioneze în viitor.



Dacă: VA = Pex – M; VA = Pex 1 −



M  = Pex ⋅ va Pex 

unde: Pex = producţia exerciţiului Pex = Tmc ⋅ W h ; Tmc = timpul total de muncă unde: Tmc = N ⋅ t ⇒ t = iar:

Tmc N

N = numărul mediu de personal

t = timpul de muncă mediu pe salariat t =

Tmc N

W h = productivitatea medie orară determinată pe baza Pex P W h = ex Tmc

56

va - valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerci′ ∑ g i va i VA ţiului va = ; va = - valoarea adăugată medie recalculată; Pex 100 unde: gi = structura producţiei exerciţiului pe produse sau tipuri de activităţi; vai = valoarea adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului pe produse sau tipuri de activităţi. Sistemul factorial se prezintă astfel: gradul I

gradul II

∆VA Pex (Tmc ) ∆VA Pex

∆VA Pex (W h )

gradul III

∆VA Tmc ( N )

∆VA Tmc (t )

∆VA ∆VA va (g i ) ∆VA va ∆VA va (va i ) Pentru exemplificarea metodologiei de analiză avem următorii indicatori:

VA = Pex ⋅ va P 1. VA = Tmc ⋅ ex ⋅ va = Tmc ⋅ W h ⋅ va Tmc T P VA = N ⋅ mc ⋅ ex ⋅ va = N ⋅ t ⋅ W h ⋅ va N Tmc  ′  2. VA = Pex ⋅ va ; VA = Pex ⋅  va − va 0  ;   ′ ∑ g i va i ′  = VA = Pex ⋅  va1 − va  → va = 100  

∑g

i1

⋅ va i 0

100 57

Exemplu: Analiza factorială a valorii adăugate: Nr. crt.

Indicatori

1

Producţia exerciţiului Consumurile provenite de la terţi Valoarea adăugată Valoarea adăugată medie la 1 leu Pex Timpul de muncă (ore) Numărul mediu de salariaţi Timpul mediu de lucru/salariat

2

3 4

5 6 7 8

W medie pe oră

9

Valoarea adăugată medie recalculată la 1 leu Pex

Simbol şi formule de calcul Pex

Per. de analiză Perd. Perd. bază curentă 1.100 1.300

Dinamica %

118,18%

M

580

650

112,07%

VA = Pex - M

520

650

125%

0,4727

0,5

105,78%

228.000

195.500

85,75%

190

170

89,5%

1.200

1150

95,83%

0,004825

0,00665

137,5%

-

0,49

-

va =

VA Pex

Tmc = N ⋅ t N

Tmc N P W h = ex Tmc t=

′ va =

∑g

i1

⋅ va i 0

100

Analiza modificării VA va fi astfel: I. ∆VA = VA1 – VA0 = 650-520 = 130 mil. lei

I1VA /0 =

VA1 650 ⋅ 100 = ⋅ 100 = 125% VA 0 520

Potrivit sistemului factorial, ea este influenţată de: I.1) Producţia exerciţiului:

(

)

∆VA Pex = Pex1 − Pex 0 ⋅ va 0 ∆VA Pex = (1.300-1.100) · 0,4727 =94,54 mil. lei 2) va - valoare adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului

(

)

∆VA va = Pex 1 va1 − va 0 = 1.300(0,5 − 0,4727 ) = +35,49 mil. lei 58

Verificare:

∆VA = ∆VA Pex + ∆VA va ⇒ 130 = 94,54 + 35,49 100% 73% 27% 130 ≅ 130,03 II. Influenţa pe factori a Pex ∆VA Pex = 94,54 mil. lei 1.1. ∆VA

Pex ( Tmc )

(

)

= Tmc1 − Tmc 0 ⋅ W h 0 ⋅ va 0 =

= (195.500 − 228.000) ⋅ 0,004825 ⋅ 0,4727 = −74,13 mil. lei ( ) 1.2. ∆VA Pex W h = T W − W ⋅ va = mc1

(

h1

h0

)

0

= 195.500(0,00665 − 0,004825) ⋅ 0,4727 = +168,66 mil. lei Verificare:

∆VA Pex = ∆VA Pex (Tmc ) + ∆VA Pex (W h ) 94,54 ≅ −74,13 + 168,65 ≅ 94,52 mil. lei

III. Modificarea tipului total de muncă este influenţată de:

∆VA Pex (Tmc ) = −74,13 mil. lei

1.1.1. ∆VA

Tmct ( N )

= (N1 − N 0 ) ⋅ t 0 ⋅ W h 0 ⋅ va 0 = = (170-190) · 1.200 · 0,004825 · 0,4727= = -54,74 mil. lei

1.1.2. ∆VA Tmct

(

)

(t ) = N t − t ⋅ W ⋅ va = 0 h0 0 1 1

= 170 (1.150 - 1.200) · 0,004825 · 0,4727= = -19,39 mil. lei Verificare:

∆VA Tmc = ∆VA Tmc ( N ) + ∆VA Tmc (t ) − 74,13 = −54,74 − 19,39

IV. 2. Influenţa pe factori a va (valorii adăugate medie la 1 leu producţie a exerciţiului):

∆VA va = 35,49 mil. lei 59

  ′   = 1.300(0,49 − 0,4727 ) = 22,49 mil. lei ′  = Pex 1  va1 − va  = 1.300(0,5 − 0,49 ) = 13 mil. lei  

2. 1. ∆VA va (g i ) = Pex 1  va − va  =

2.2. ∆VA va ( va i )

∆VA va = ∆VA va (g i ) + ∆VA va (va i ) 35,49 = 22,49 + 13 = 35,49 Interpretare Valoarea adăugată (VA) s-a majorat cu 130 mil. lei faţă de baza de comparaţie, deci o creştere cu 25%, datorită ambilor factori: 1) Datorită creşterii Pex cu 94 mil. lei, iar relativ cu 18,18%, dar producţia exerciţiului, fiind un factor extensiv, a contribuit cu 73% la creşterea VA. Pex a fost influenţată pozitiv de factorul intensiv = W h care a crescut cu 37,5%, adăugând un plus de 168, 65 mil. lei, iar factorul extensiv Tmc, nu a fost utilizat integral pe un salariat (cauze pot fi: absenţe nemotivate, concedii de boală, maternitate etc.), ceea ce a determinat o micşorare a valorii adăugate cu 74,13 mil. lei. Scăderea, datorată nefolosirii integrale a fondului total de muncă (Tmc), a fost influenţată de: - scăderea numărului de salariaţi cu -10,5%, ceea ce a determinat o micşorare cu -54,74 mil. lei din cea determinată de Tmc; - cel de-al doilea factor fiind cel intensiv t (tip de muncă mediu pe salariat), nefiind folosit integral, a dus la o micşorare a VA de -19,39 mil. lei din cea determinată de Tmc. 2) Al doilea factor va = valoarea medie adăugată la 1 leu Pex deţine 27% din modificarea VA, cu 35,49 mil. lei. Analiza celor doi factori ce influenţează va arată că: - modificarea structurii Pex pe produse sau tipuri de acţiune la cerinţele pieţei, în condiţiile unei gestiuni eficiente, a condus la o creştere a VA de 22,49 mil. lei, reprezentând 63% din contribuţia va ; 60

- iar vai - valoarea adăugată la 1 leu Pex pe produse sau tipuri de activităţi a contribuit cu 37% la modificarea va , reprezentând un plus în VA de 13 mil. lei. Observaţii Majorarea VA, ca măsură de sporire a eficienţei combinării factorilor de producţie, se poate asigura prin: • îmbunătăţirea utilizării tipului de muncă; • creşterea productivităţii muncii; • scăderea cheltuielilor cu materialele la 1 leu producţie; • îmbunătăţirea calităţii produselor; • creşterea gradului de înzestrare tehnică; • creşterea gradului de folosire a capacităţii de protecţie. 2.3.3. Consecinţele modificării VA asupra principalilor indicatori economico-financiari ai firmei Modificarea VA asupra următorilor indicatori economico-financiari: 1) Rezultatul exploatării (Profitul brut)

PB = (VA1 − VA 0 )pr 0 unde: pr profitul mediu la 1 leu VA

pr =

P VA

2) Eficienţa utilizării potenţialului uman:

E Pu =

(VA1 − VA 0 ) = ∆VA N1

N1

3) Eficienţa utilizării mijloacelor fixe:

EF =

VA1 − VA 0 ⋅ 1000 F1 61

4) Rata rentabilităţii economice (REC):

R EC =

(VA1 − VA 0 )pr 0 ⋅ 100 A T1

unde: pr = profit mediu la 1 leu VA; AT = activul total Total active

active imobilizate

active circulante

imobilizări necorporale imobilizări corporale imobilizări financiare stocuri creanţe investiţii financiare casa + contul băncii

cheltuieli în avans

2.4. Analiza producţiei fizice Producţia fizică reprezintă totalitatea valorilor de întrebuinţare rezultate din activitatea productivă a unei firme, care pot fi puse în circuitul economic. Analiza acestui indicator este necesară în urmărirea modului în care firma îşi realizează obligaţiile contractuale şi se asigură concordanţa dintre cerere şi ofertă. 2.4.1. Analiza realizării programului de producţie pe sortimente şi pe total firmă Trebuie să se urmărească îndeplinirea programului propriu de fabricaţie pentru formularea corectă a concluziilor ce se referă la fundamentarea şi anticiparea activităţii viitoare a firmei. Pentru caracterizarea realizării acestui program se pot utiliza modele ce au la bază: 1) indicii individuali de îndeplinire a programelor de producţie; 2) coeficientul mediu de sortiment; 3) coeficientul de nomenclator. 62

1) Utilizarea indicilor individuali permite analiza unei situaţii izolate şi poate arăta gradul de realizare a programelor de fabricaţie în perioada curentă, cât şi nivelul de realizări pe sortimente. • La nivelul fiecărui sortiment se foloseşte indicele volumului fizic al producţiei:

i1q/ 0 =

q1 ⋅ 100 q0

unde: q1,0 = volumul fizic al producţiei în perioada curentă şi în cea de bază. 2) La nivelul firmei se foloseşte coeficientul mediu de sortiment ( K ), care se poate determina în mai multe moduri: 1. K =

∑q p ∑q p

min 0 0 0

unde:

∑q

min

p 0 este valoarea recalculată a producţiei fabricate în

limitele programate. Valoarea recalculată se stabileşte comparând valoarea efectivă cu valoarea programată a producţiei pe fiecare sortiment, luându-se în calcul valoarea minimă rezultată din comparaţie, conform principiului neadmiterii compensărilor. Determinarea K are la bază principiul necompensării unor nerealizări la unele sortimente, cu depăşirile înregistrate la alte sortimente. În virtutea acestui principiu, mărimea maximă a lui K = 1 . Astfel K = 1 , în următoarele situaţii: a) când programul de fabricaţie a fost realizat la toate sortimentele în proporţie de 100%; b) când programele de fabricaţie au fost realizate şi depăşite la toate sortimentele, indiferent de proporţia de realizare.

63

Dacă K