65272508 Flora Medicinala a Romanei Vol II

NKI

MIRCEA ALEXAN Doctor In biologie

OVIDIU BOJOR Doctor farmacist

FLORENTIN CRĂCIUN Inginer agronom

FLORA . MEDICINALA A ROMANEI VQL. ii

1

E D ITU RĂ CERES B ucureşti, 1991

CUPRINS

»

GTJVÎNT ÎN A IN T E ............................................................................................................................... ÎN C R EN G Ă TU R A M AG NO LIO PH YTA (AN G IO SPER M A TO PH YTA) .......................... FAM. Fam . FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM.

5 7

PHYTOLACCACEAE ................................................................................................... N Y C TAG IN ACEA E ........................................................................................................ PORTULACACEAE ................................................................................................... CARYO PH Y LLACEA E ............................................................................................... N Y M PH A EA C EA E ........................................................................................................ RA NUN CULA CEAE ................................................................................................... B E R B E R ID A C E A E ........................................................................................................ P A P A V ER A C EA E ........................................................................................................ BR A SSIC A C EA E (Cruciferae) ................................................................................. R E SE D A C E A E ................................................................................................................. D R O SER A C EA E ........................................................................................................ CRASSTJLACEAE ........................................................................................................ SA X IF R A G A C E A E ........................................................................................................ P A R N A SSIA C E A E .................................................................................................... G R O SSU LA R IA C EA E ............................................................................................... RO SACEAE ...................................................................................................................... ..................................................................................... F A BA C EA E (Leguminosae) O XALIDAC EAE ............................................................................................................. G ERAN IAC EAE ............................................................................................................. TROPAEOLACEAE ............................................................................... ......................... ZYGOPH YLLACEAE .................................................................................................... LIN ACEA E ...................................................................................................................... ETIPHORBIACEAE ................ .................................................................................. RTJTACEAE ...................................................................................................................... SIM ARUBACEAE ........................................................................................................ POLYG ALAC EA E ............................................................................................................. AN ACA RDIACEA E ........................................................................................................ SA PINDA CEAE ............................................................................................................. ACERACEAE ................................................................................................................. H IPPO CASTANACEAE ............................................................................................... BALSAM INACEAE ........................................................................................................ AQ UIFO LIA CEAE ........................................................................................................ CELASTRACEAE ........................................................................................................ STA PH YLEACEA E ........................................................................................................ BTJXACEAE ......................................................................................................................

7 9 10 10 23 23 42 44 65 81 82 82 83 84 84 89 122 144 145 148 149 152 155 161 162 162 163 163 163 164 167 168 168 168 169

FAM. RHAM NACEAE ............................................................................................................. FAM. VITACEAE ......................................................................................................................

169 173

FAM. FAM. FAM. FAM. FAM . FAM. FAM. FAM . FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM. FAM.

TILIACEAE ............................................................................................................................ 174 MALVACEAE ................................................................................................................. ...... 181 TH Y M ELA C hA E ................................................................................................................... 1% ELAEA GNACECEAE .............................................................................................................. 196 PA SSIFL O R A C E A E ................................................................................................... ...... 198 G U T T IF E R A E ................................................................................................................. ...... 198 VIOLACEAE ..................................................................................................................... ...... 201 CISTACEAE ..................................................................................................................... ...... 205 TAM ARICACEAE ................................................................................................................... 206 CUCUR BITAC EAE .............................................................................................................. 207 LY TH R A C EA E ....................................................................................................................... 211 PtJNICACEAE ................................................................................................................. ...... 213 TR A PA C EA E ................................................................................................................. ...... 213 O NAG RA CEAE ................................................................................................................... 2 H CORNACEAE ................................................................................................................. ...... 214 AR ALIA CEAE ................................................................................................................. ...... 215 ..................................................................................... ......216 A PIA C EA E (Um belliferâe)

IN D E X D E D E N U M IR I ŞT IIN Ţ IF IC E ............................................................................................ 255 IN D E X D E D E N U M IR I PO PULA RE' ........................................................................................ .. |2 5 9

CUVÎNT ÎN A IN T E

Al II-lea volum din lucrarea „Flora medicinală a României" continua descrierea celor mai im portante specii medicinale sub formă de monografii. M aterialul este prezentat în ordine sistematică, începînd cu fam ilia PHYTOLACCACEAE şi încheind cu fam ilia APIA CEA E (Umbelliferâe). A tît ordinea sistematică a familiilor şi speciilor cit şi denumirea lor sînt în conformitate cu „Flora E uropaea“, iar în cazurile în care există deosebiri sau neconCordanţe cu Flora R.S.R. voi. I —X III, acest aspect este m enţionat în paranteză pentru nom enclatura veche a familiilor şi a speciilor. Indexul de denumiri ştiinţifice va cuprinde şi sinonimiile. Alături de speciile medicinale clasice sau cunoscute în literatura de spe­ cialitate din Europa, s-au avut în vedere şi acele specii care,- în urm a cer­ cetărilor ştiinţifice din ultim ul sfert de secol, au devenit plante medicinale cu reală valoare terapeutică. Dintre acestea, o bună parte au fost studiate de cercetătorii rom âni şi, tocmai datorită rezultatelor cercetărilor susţinute din ţara noastră, nomenclatorul fitoterapeutic s-a îm bogăţit consi­ derabil. în cadrul fiecărei familii, după descrierea monografiilor plantelor me­ dicinale mai im portante, se prezintă şi capitolul „Alte specii din familia res­ pectivă cu utilizări medicinale". Speciile descrise în acest capitol prezente şi în flora ţării noastre au fost sau mai sînt încă utilizate în medicina tra ­ diţională românească sau a altor popoare. Am enum erat aceste specii cu o scurtă descriere nu numai pentru a le consemna, dar şi cu scopul de a da sugestii pentru cercetătorii din domeniul fitoterapiei sau a terapiei naturale, pentru a avea un punct de plecare in vederea valorificării în scop terapeutic şi a altor specii din bogata floră a României. Dorim să aducem şi pe această cale m ulţumirile noastre celor ce ne-au a ju ta t să definitivăm cel de-al II-lea volum al lucrării „Flora medicinală a României" şi în m od special entuziastului colectiv al editurii CERES, care prin efortul depus ne-au sprijinit la prezentarea acestei lucrări la un nivel superior tehnic şi ştiinţific. 5

Cel de-al III-lea volum va cuprinde descrierea în ordine sistematică a plantelor medicinale începînd cu familiile PYROLACEAE, ERICACEAE, PRIM ULACEAE etc. In intenţia noastră de a elabora cea mai completă monografie cu titlul „Flora medicinală a României" sperăm ca prin sprijinul editurii să realizăm şi cel de-al IV-lea volum care va cuprinde, pe lingă descrierea plantelor me­ dicinale din ultimele familii în ordine sistematică, şi numeroase tabele sinop­ tice de utilitate practică, precum şi planşe în culori care să ajute la identificarea pe teren a celor mai im portante specii medicinale din flora României. A U T O R II

în c r e n g ă t u r a

m a g n o l io p h y t a

(Angiospermatophyta)

Fam . PHYTOLACCACEAE

Familie de plante ierbacee, exotice, la noi cultivate sau sălbăticite. Au frunze întregi, inflorescenţe racemoase cu flori herm afrodite cu înveliş simplu fără bractee. P H Y T O L A C C A A M E R IC A N A L. (Phytolacca decandra L .) CÎR M ÎZ; RU M EIO ARĂ; F r.: Phytolacca, M6 choacan; E r.: Garget, Pokeiberry; G.: Amerikanische Kermesbeere; M .: Amerikai âlkorm os; R.: Lakonos americanskii. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie ierbacee perenă, erectă, viguroasă, înaltă de 1,5—2 (2,5) m ; partea subterană: rădăcină napiformă, evident pivotanta ajungînd pînă la 20—30 (50)cm, cu numeroase ram ificaţii secundare, galbene-brunii la exterior, albe-m urdar la in te rio r; tulpini aeriene: ram ificate de la bază, cu numeroase ram uri robuste, g lab re; frunze: alterne, de culoare verde-pal, întregi, cu vîrful acum inat şi nervurile care se ramifică puternic spre vîrf, lungi de 15—25 cm, şi late de 6 — 1 0 cm ; flori: inflorescenţe racemoase cilindrice, lung pedunculate, lungi pînă la 15—20 cm, erecte, cu axa m uchiată, cu flori hermafrodite, cu 5 petale albe protejate la exterior de bractee înguste, androceu din 1 0 stam ine scurte; fructul: bacă m ultiplă de culoare roşie-închis cu 1 0 coaste, săm înţa neagră, lucioasă înflorire: V I —IX. M a t e r i a p r i m ă : R adix Phytolaccae constituită din rădăcini lungi de 20—30 cm, brune-gălbui la exterior,

Fi«

1-

Phytolacca americana

7

albe-m urdar la interior, cu pete albicioase dispuse circular, brăzdate de zone concentrice, albicioase şi m ai închise la culoare, vizibile în secţiune transversală. Fructus Phytolaccae form ată din bace turtite, de culoare roşie întunecată, lucioase, cu 8 —1 0 coaste, la interior cu o săm înţă mare, lucioasă. Ecologie şi răspîndire. P lantă din locuri îngrăşate, pe soluri uşoare, suporţînd bine um brirea, cu cerinţe destul de ridicate faţă de tem peratură. Ca exemplare izolate Ia mărgini de drum uri, pe lingă garduri, la marginea tufărişurilor. Bazine im portante sînt exploatate în jud. Mehedinţi (pădurea Devesel, între salcîmi, pe sol nisipos) şi Gorj (Baia de Aramă). E a a fost iden­ tificata pe m ări suprafeţe la Moldova Nouă (pe Valea Mare), Berzasca, Plavişeviţa, Băile Herculane, Radna, Tălmaciu, Turnişor, G uşteriţa (jud. Sibiu), Cloşani, Jiana Mare, Vînju-Mare, Maglavit, Olteniţa (Gură Argeşului) şi în jurul Bucureştiului şi Iaşului. în judeţul Timiş şi în judeţul A rad sînt culturi organizate la Pişchia, Recaş, Becicherec şi Macea. ■Recoltare. Rădăcinile se recoltează fie prim ăvara (m artie—aprilie), fie toam na după recoltarea fructelor şi uscarea părţii aeriene (noiembrie, putînduse continua şi peste iarnă), cu cazm aua; uneori, pe sol nisipos, se poate smulge. Fructele se recoltează la m aturare deplină, în septem brie—octombrie. Deşi potenţialul e încă ridicat, datorită creşterii necesarului de produs medi­ cinal, se recomandă lăsarea unor exemplare nerecoltate la u n itatea de supra­ faţă, pentru a permite regenerarea (cu a tît mai m ult cu cît recoltarea este destructivă, folosindu-se rădăcină). De asemenea se pot prelua seminţele rezultate de la prelucrarea fructelor. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Ambele se în­ trebuinţează industrial num ai în stare proaspătă. Rădăcinile se spală (uneori, la cele de pe sol nisipos, e suficientă doar scuturarea lor), se curăţă de rădăci­ nile secundare şi se decoletează. Fructele se curăţa de im purităţi (resturi din axul inflorescenţei, peduneuli) şi se introduc pentru păstrare şi transport în butoaie. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd pentru rădăcini ca im purităţi max. 3% rădăcini lignificate, cioturoase şi max. 5% rădăcini brunificate, m ucegăite; corpuri străine organice m ax. 0,5% şi minerale m ax. 1%, um iditate max. 13% num ai pentru produsul deshidratat; pentru fructe — ca im purităţi se adm it max. 3% resturi de frunze şi răm urele, m ax. 3% fructe înnegrite, corpuri străine organice şi minerale cîte max. 0,5% din fiecare, um iditate — max. 16% (numai pentru produsul deshidratat). Compoziţie chimică. Lecitinele din Phytolacca americana sînt glicoproteine (5 —izolecitine cu greutatea moleculară cuprinsă între 19 000; 31 000). în lecitinele izolate din plantă s-au identificat: lizină, histidina, arginina, leucină,. tirozină, glicina, alanina, valina, triptofanul etc. Dintre oze s-au identificat manoza, fructoza, glucoza şi hexozamina. A doua grupă m are de substanţe identificate în această specie sînt fitolacasaponozidele în num ăr de 9 —10 în funcţie de provenienţă. Ele au structura chimică apropiată, acelaşi nucleu (triterpenoidic) cu schelet C3 0 diferenţiindu-se prin ozele ataşate în poziţia 2 sau la radicalul acetic. Geninele lor sînt acizii esculentic, jaligonic, fitolacagenic şi fitolacagenina. D ar compoziţia chimică a acestei plante este m ult m ai complexă. Pînă în prezent s-au sem nalat autociani de tipul betaninei, americanină, acizi organici ca: malic, tanic, acinosalic, aleuritolic, alcaloizi etc. Lăstarii tineri conţin 31% protide, 4,8% grăsimi, 44% hidro­ carbonate, 631 mg Ca, 524 mg P, 20,2 mg Fe, 62 mg beta-carotenoide, 0,95 mg 3

tiamină,, 3,93 mg riboflavină, 14,3 mg niacin şi 1,619 mg acid ascorbic la IOO g. Datorită, acestei compoziţii cu valoare nutritivă ridicată lăstarii tineri sînt utilizaţi în alim entaţie în unele ţări, dar num ai după o preparare specială, altfel fiind toxici. Seminţele conţin ulei gras form at din 8 % acizi graşi saturaţi şi 92% acizi graşi nesaturaţi. Uleiul însă conţine şi fitolacatoxină, ceea ce- 1 face ca atare im propriu scopurilor alimentare. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Folosirea extractelor din această plantă în homeopatie şi în medicina tradiţională din numeroase ţări ca rem ediu antireum atic, au stim ulat şi cercetările din ţa ra noastră pentru valorificarea în scop terapeutic a acestei specii. Aceste cercetări au ajuns la concluzia că fracţiunile active farm acodinam ic sînt în special lecitinele şi saponineîe care acţionează sinergic, avînd proprietăţi antiedem atoase şi cicatrizante. Acţiunea antiinflam atoare justifică utilizarea preparatelor pe bază de extract selectiv obţinut din rădăcinile plantelor în tratam entul extern al bolilor aparatului osteoarticular. Toate aceste cercetări şi observaţii au dus la elaborarea unui produs fitoterapeutic original românesc, Rum eyn-ul, care se aplică astăzi cu bune rezultate în poliartrită reum atoida, artroze, periartrite, tendinite, bursite, mialgii, discopatîi, spondiloze, hem atoam e, luxaţii, m astopatii benigne, flebite, hemoroizi, ulcer varicos etc. Alte cercetări asupra extractelor din această plantă au dem onstrat câ ele au acţiune antivirală şi mitogenică. Vechea utilizare empirică în uz intern a acestei plante ca emetic şi narcotic trebuie părăsită, datorită toxicităţii ei puţind duce la accidente grave, m anifestate prin scaune sa n g u in o le n t, halucinaţii şi chiar la accidente m ortale. Cercetările de toxicologie efectuate to t în ţara noastră au dem onstrat că 0,5 — 1 m i extract 1 0 % de rădăcină sau frunze de la această plantă injectate la şoareci de laborator interaperitoneal produc leziuni hepatice şi renale grave, m oartea animalelor survenind la 1 / 2 — 2 ore. Observaţii. în ţa ra noastră vegetează şi specia Ph. esculenta Van H outte, cu o morfologie şi ecologie foarte apropiată (adesea vegetînd îm preună cu Ph. americana L.). Diferenţierile se fac după frunză (la Ph. esculenta m ai subţire, nervurile de gradul I I I fiind transparente) şi după floare care axe S stam ine (la Ph. americana — 10), iar ovarul cu 8 cârpele libere (la Ph. ameri­ cana — 1 0 concrescute), ca urm are — formîndu-se cîfe 8 bace simple (la Ph. americana — bace m ultiple cu 10 coaste).

Fam. NYCTAGINACEAE Mică familie cu specii ierboase exotice, caracterizate prin rădăcinile fuziforma sau tuberculiform e şi u n involucru persistent ce însoţeşte perian tul simplu gamopetaloid, servind la răspîndirea fructelor. M irabilis jalapa L. ( B a r b a î m p ă r a t u l u i , F r u m o a s a n o p ­ ţ i i ). P lan tă ornam entală originară din Mexic. Rădăcinile ei, care conţin trigonelină, galactoză şi arabinoză, sînt utilizate în ţările de origine ca pur­ gativ drastic. în trecut tuberculii acestei specii serveau la falsificarea unei specii de Convolvulaceae num ită Ipomoea jalapa (Exogonium purga), care furniza adevărata „Tubera Jalap ae“ to t cu efecte purgative. 9

Fam. PORTULACACEE Specii ierbacee anuale, de mici dimensiuni, tîrîtoare sau ascendente, cu frunze cărnoase, înveliş floral dublu, viu colorate. F ructe capsule. Portulaca deracea L. ( I a r b ă g r a s ă ) . Frunzele sale cărnoase sînt diuretice. D atorită mueilagiilor pe care le conţin sînt emoliente şi erau re­ com andate în trecut în inflam aţiile tubului digestiv. Are, de asemenea, pro­ p rietăţi laxative şi antiscorbutice. Seminţele sînt citate ca avînd efecte vermifuge, utilizate la copii. P entru uz extern frunzele m ărunţite sînt folosite în inflam aţiile gingiilor. Alte specii (P . fiilosa şi P . grandijlora) au proprietăţi diuretice şi emoliente. Fam. CARY OPHYLLACEAE Fam ilie cu specii ierboase anuale, bianuale sau perene rareori subfrutescente. Tulpini articulate, um flate la noduri, frunze simple, opuse, ra r alterne. Flori herm afrodite pe tip u l 5, ra r 4, grupate în inflorescenţe m ultiflore, cimoase, adesea în dichazii. învelişul floral dublu este alcătuit din elemente libere sau concrescute. Stamine 5 — 10. Stile 2 —5. Ovar unilocular, p lac e n ta ra centrală. Fructul capsulă care se deschide prin valve sau dinţi. Speciile din această familie conţin saponozide triterpenice care, sub aspect fitoterapeutic, au efecte diuretice, depurative şi fluidificante ale se­ creţiilor bronşice.

S T E L L A R I A M E D IA L. CYR. ROCOINA, Iarbă m oale; F r . : Mouron des oiseaux ; E .: Chickweed: G .: Alsine Vogehniere; M .: Gvenge csillagbur; R .: Zvezdocica m okriţa. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierboasă anuală sau bie­ nală, extrem de fragilă, înaltă de 20—30 cm, ra r pînă Ia 40—50 cm, întreaga plantă avînd culoarea verde-pal, uneori răm înînd verde peste iarn ă ; rădă­ cina: subţire, fusiform ă; tulpina: subţire, rotundă, la bază uneori culcată şi dînd rădăcini de la primele noduri, apoi ascendentă, avînd drept caracter de diferenţiere prezenţa perilor dispuşi pe un singur rînd longitu­ dinal; frunze: dispuse opus, cele inferioare peţiolate, iar cele superioare sesile, de form ă ovată, uşor acute la vîrf, extrem de m oi; flori: în inflores­ cenţe term inale de tip dichaziu, dispuse rar, m ărunte (cu diam etrul de cca 4 mm), pe tip 5, avînd pedunculi lungi şi subţiri, cu sepale înguste, depăşind uneori corola form ată din 5 petale despicate adînc astfel încît dau impresia că sînt 10; fructe: capsule de 5 —7 mm, care se deschid prin 6 valve, avînd în interior seminţe rotunde sau reniforme, brune-negre. înflorire: I I I —X. M a t e r i a p r i m ă : Herba Stellariae media* — este form ată din în­ treaga parte aeriană a plantei recoltată în tim pul înfloririi, fără părţile îngăl­ benite de la bază. F ără miros şi gust. Ecologie şi răspîndire. Specie m ult răspîndită, cu mare am plitudine ecologică, invadantă în grădini, pe lingă şi în interiorul serelor, buruiană 10

în culturi (mai ales de cartofi), pe m arginea drumurilor, abundenţă pe lingă fîntîni, locuri cu um iditate crescută. Factorul ecologic lim itativ îl constituie um iditatea, perioadele secetoase ducând la uscarea ei. Se poate recolta în întreaga ţară. Recoltare. Recoltarea se poate face în to t cursul anului, dar în condiţii optim e prim ăvara tim puriu, cînd um iditatea face ca planta să aibă o dez­ voltare m aximă. Avînd un sistem radicular slab şi plantele fiind de regulă în masă, se recoltează prin smulgere. Pregătirea materiei prima în vederea prelucrării. La plantele cu densitate foarte mare, se curăţă partea bazală etiolată; de asemenea se aleg corpurile străine organice (frunze de la alte specii, tulpini de graminee). Plantele tre­ buie puse cît mai repede la uscat, ia um bră şi în s tra t subţire, în curent puternic de aer, pentru a nu se decolora; se întorc la 1 — 2 zile. R andam entul la uscare este de 7 —9/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca im purităţi max. 3% porţiuni de plantă îngălbenite sau brunificate, corpuri străine organice — m ax. 2 % , corpuri străine minerale — m ax. 0,5% um iditate — m ax. 13%. Compoziţie chimică. întreaga plantă conţine saponozide şi can tităţi apre­ ciabile de săruri de potasiu. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. D atorită saponozidelor pe care le conţine planta are proprietatea de a fluidifica secreţiile bronhice. In tră în compoziţia unor ceaiuri medicinale expectorante asociată cu rădăcină şi florile de Ciuboţica cucului. Pătlagină, Cimbru de cîmp şi Ţ intaură, în p ă rţi egale. în trecut era recom andată şi în tratam entul hemoroizilor şi ia unele afecţiuni hepatice sau ale vezicii biliare. Se poate adm inistra sub form ă de infuzie 2 linguriţe plantă uscată la 1/4 1 apă clocotită. D upă 1 0 minut© se filtrează. Se beau 2 căni pe zi. în homeopatie se utilizează în afecţiuni hepato-biliare.

G Y P S O P R IL A P A N IC U L A T A L. IP C Ă R IG E ; F r.: Saponaire d 'O rient; E .: B aby’s breeth; G .: Rispiges •Gypskraut; M .: Buglvos dercefu, Feher szappangySker. R .: Kacim metelciatîi Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierbacee perenă, ereotă, înaltă de 60—90 (IOO) cm ; partea subterană: rizom gros din care pornesc rădăcini numeroase, lungi pînă la 1,5—2 m , cilindrice, brune-gălbui la ex­ terio r; tulpini aeriene; numeroase, ram ificate de la bază, glabre, num ai la bază cu peri m ici; frunze: opuse, lanceolate, cu trei nervuri, m arginea în­ treagă, lungi de 3 —5 cm şi late de 6 — 8 m m ; flori: în inflorescenţe de tip dichaziu, foarte laxe, extinse, cu numeroase flori mici (4—5 mm) ou caliciu tubulos, scurt, cu 5 dinţi, 5 petale albe, de 2 ori m ai lungi decît caliciul, 1 0 stam ine şi ovare cu 2 stile; fructul: capsulă cu seminţe turtite, bruneaegricioase. înflorire: V —IX . Materia p r i m ă : R adix Gypsophilae panicnlatae sau R a îix Saponariae albae, este constituită din rizomi pînă la 8 om grosime şi rădăcini ^cilindrice de 2 —4 cm grosime, de culoare brună-gălbuie Ia exterior şi albă-

11

gălbuie la interior, cu zbîrcituri longitudinale şi transversale. De obicei m a­ teria prim ă se prezintă sub form ă de bucăţi de 1 0 — 2 0 cm lungime, întregi sau despicate, sau sub form ă de rondele în cazul rizomilor groşi. Mirosul este slab, gustul dulceag-mucilaginos, apoi am ărui, iritant. M ateria prim ă m ai poartă ca denumire comercială şi numele de R a d ix Saponariae albae Hungaricae datorită faptului că ipcărigea este foarte răspîndită între Dunăre şi Tisa şi se cultivă în Ungaria a tît pentru producţia internă cît şi pentru export. Ecologie, răspîndire şi zonare. P lantă de locuri nisipoase, va prefera, soluri uşoare, cu subsol adînc şi permeabil, bine aerisite, în care să se dez­ volte cu uşurinţă sistemul radicular. Nu suportă terenurile grele. Ca urm are se poate cultiva pe aluviuni fertile, adînci, puţind valorifica chiar nisipurile mobile din lunca şi Delta Dunării. P entru factorii căldură şi lumină are ce­ rinţe ridicate, dar m oderate pentru um iditate, datorită sistemului radicular foarte dezvoltat. In flora spontană se întîlneşte în locuri nisipoase, însorite din Dobrogea (judeţele Constanţa, Tulcea — în deltă), sudul Munteniei şi Olteniei (Ialom iţa, Dolj — spre Dunăre), sudul Moldovei (judeţele Galaţi, Vaslui), Cîmpia de Vest (judeţul Bihor). în cultură se recomandă zonarea în judeţele în care creşte şi în flora spontană şi unde găseşte condiţii optime, valorificînd bine solurile nisipoase, m ai puţin favorabile altor culturi. Sînt considerate ca zone foarte favorabile judeţele Constanţa şi Tulcea m ai putîndu-se cultiva şi în judeţele Brăila, Dolj, Galaţi, Ialom iţa, Vaslui. Tehnologia de cultură. Culturile de Ipcărige cresc şi se dezvoltă foarte bine cînd urm ează după plante prăsitoare, borceaguri, leguminoase şi cereale de toam nă, în general după acele plante care lasă terenul curat de buruieni şi bogat în substanţe nutritive. Sub acest aspect rem arcăm comportarea Ipcărigei în funcţie de modul de înm ulţire. în situaţia însăm înţării Ipcărigei direct în cîmp în pragul iernii se recom andă ca aceasta să urmeze după cul­ tu ri pentru m asă verde sau leguminoase, iar în situaţia cînd se însămînţează direct în cîmp prim ăvara devreme sau se înm ulţeşte prin răsad plantat pri­ m ăvara rezultate foarte bune a dat cînd a urm at după prăşitoare cum ar fi cartofii sau cereale de toam nă, grîu sau orz. Pe aceeaşi solă nu se poate reveni decît la un interval de 6 —7 ani. De asemenea, Ipcărigea, fiind o p lan tă perenă, se va cultiva în afara asolamentului. Lucrările de bază pentru înfiinţarea culturii de Ipcărige sînt în funcţie de planta premergătoare, de natura terenului (nisipos sau argilo-nisipos) şi de um iditatea acestuia în m omentul efectuării lucrării. Astfel, după plantele ce eliberează devreme terenul şi dacă um iditatea solului perm ite realizarea unei lucrări de calitate, se execută arătura de bază la adîncimea de 30—35 cm. Acesta se va lucra periodic pînă toam na, cu 1 0 — 1 2 zile înainte de însăm înţarea din pragul iernii sau pînă la căderea în­ gheţului din regiune, cu grapa cu discuri cînd avem în vedere însăm înţarea sau plantarea de prim ăvară. în cazul cînd um iditatea solului nu perm ite efectuarea arăturii adînci, se va lucra cu grapa cu discuri la o adîncime ce nu va scoate bolovani şi im ediat ce solul şi-a recăpătat um iditatea se va efectua arătu ra de bază. Cînd Ipcărigea urmează după o plantă ce eliberează Tîrziu terenul arătu ra de bază se va efectua im ediat după recoltarea acesteia, în continuare procedîndu-se ca la celelalte prem ergătoare. înfiinţarea culturii pe terenuri nisipoase reduce adîncimea de lucru a arăturii de bază la 2 0 — 2 2 cm . 22

ia r pe terenurile semigrele sau care au fost cultivate cu plante perene ori plante rapace se va lucra cu subsolierul la o adîncime de 35—40 cm. Prin lucrările de bază ale solului sau cele pentru crearea patului ger­ m inativ, la Ipcărige se urm ăreşte continuu creşterea capacităţii de hrană a solului şi eliminarea buruienilor. Fie toam na, în pragul iernii, fie prim ăvara, în funcţie de data însăm înţării sau plantării, patul germ inativ trebuie să fie bine m ărunţit, tasat şi nivelat, lucrări realizate cu com binatorul sau grapă cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili şi nivelator. în funcţie de um iditatea solului, în m area m ajoritate a cazurilor se va da înainte şi după sem ănat cu un tăvălug uşor. Excepţie de la această regulă se face numai atunci cînd solul tinde către un exces de um iditate. Ipcărigea este o specie iubitoare de terenuri adînci, permeabile şi cu substanţe nutritive din abundenţă. în funcţie de gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive, de natura lui şi de planta prem ergătoare se stabilesc cantităţile de îngrăşăm inte ce urm ează a se adm inistra. Pe terenuri nisipoase sau după plante rapace se introduc în sol o d ată cu lucrarea de bază —, arătura adîncă sau efectuată cu subsolierul — 40—50 t/h a gunoi de grajd bine ferm entat, iar la ultim a discuire, toam na, se introduc fosfor 80 — IOO kg/ha s.a. şi potasiu 40—50 kg/ha s.a. Prim ăvara, înainte de. se­ m ăn a t sau plantat, se dau 60—70 kg/ha azot s.a. Pe terenuri cu elemente nutritive medii se vor încorpora în aceleaşi condiţii ca m ai sus urm ătoarele doze: gunoi de g rajd 15—25 t/h a , fosfor 40—50 kg/ha s.a., potasiu 30 —40 kg /h a şi azot 4 0 —50 kg/ha s.a. în al doilea şi al treilea an de vegetaţie se vor introduce în teren, printre rînduri, la ultim a praşilă de toam nă, cîte 30—40 kg /ha fosfor s.a. şi 20 —30 kg/ha potasiu s.a., iar în prim ăvară, sub prim a praşilă, se vor adm inistra 40—60 kg azot s.a. Însăm înţarea directă în cîm p se face cu semănătoarele SUP-21 sau SUP-29 prevăzute cu distribuitoare pentru seminţe mici şi lim itatoare de adîncime aplicate la brăzdare, de regulă prim ăvara foarte devreme, im ediat ce terenul permite, sau toam na tîrziu, în pragul iernii, cu 2 —5 zile înainte •de căderea prim ului îngheţ din localitate. în acest ultim caz obligatoriu este ca terenul să fie lucrat foarte bine şi în m od deosebit să nu fie predispus la formarea crustei. Maşină de sem ănat se reglează pentru a însăm înţa la d ista n ţa de 50 cm rin d de rînd şi la o adîncime superficială de 0 ,3 —0,5 cm, dînd 5 —6 kg săm înţă stas la hectar. Ipcărigea se .poate produce şi prin răsad. în acest caz producerea răsa­ dului se face în straturi semicalde la începutul lunii m artie sau în stratu ri reci vara în luna iulie. Straturile în ambele cazuri vor avea o lăţim e de 1—2 m c u poteci despărţite de 0,50 m. Straturile vor fi lucrate grădinăreşte, cu teren bine m ărunţit, afînat, uşor tasa t şi foarte bine nivelat. în ain te şi după în­ săm înţarea straturilor, terenul se va tasa bine prin apăsarea lui cu o scîndură lungă de 1,15 m şi lată de 0,30 m. Pentru un hectar sînt necesare 120 —150 mâ care se însăm înţează cu 0,300 —0,400 kg săm înţă stas la adîncimea de 0,3 — 0,5 cm. După însăm înţare se cerne m raniţă în s tra t de 0 , 2 —0,3 cm şi apoi se tasează, udîndu-se m oderat periodic în funcţie de solicitarea terenului şi se vor elimina ori de cîte ori va fi nevoie buruienile. în cîmp sau în straturi Ipcărige apare după 15—20 zile de la însăm înţare. Plantarea răsadurilor se va efectua prim ăvara în prim a decadă a lunii aprilie. Pentru a dirija form area rizamilor cu rădăcinile m ai la suprafaţa solului, la plantare răsadul se introduce oblic pe direcţia rîndului la distanţa de 0,50 m rînd de rînd şi la 0,20 cm plantă de plantă pe rînd. 13

Ipcărigea este o specie sensibilă la buruieni şi are o perioadă lungă de răsărire, fapt ce ne obligă să o însăm înţăm cu o plantă indicatoare, salată 0,500 kg /ha, şi să dăm o praşilă oarbă superficială. Pe m ăsură ce rîndurile se disting şi buruienile apar — se execută o praşilă m anuală printre rînduri şi se lucrează terenul cu cultivatorul prevăzut cu discuri pentru protecţia rîndurilor şi a plantelor. La 2 —3 săptăm îni de la răsărire, cînd plantele s-au în tărit, se face răritu l lor la 18—20 cm plantă de plantă pe rînd, cu care ocazie se execută şi prăşilă a treia m anuală şi respectiv a doua mecanică la adîncim ea de 4 —5 cm. Cu această ocazie se va trece uşor cu vârfui sapei prin­ tre plante pe rînd. în continuare, terenul se m enţine curat de buruieni pînă toam na, prăşindu - 1 m anual şi mecanic, adîncimea crescînd tre p tat, astfel ca ultim a praşilă de toam nă să ajungă la 1 0 —1 2 cm adîncime. La înm ulţirea prin răsad, prim a praşilă se execută im ediat după plan­ tare, urm înd ca pînă în toam nă să se execute praşile m anuale şi mecanice în funcţie de prezenţa buruienilor şi gradul de tasare al terenului. î n prim ăvara celui de al doilea şi al treilea an, după ce terenul s-a zvînta t, se adm inistrează îngrăşămintele chimice, în sorturile şi dozele am intite, cu care ocazie se execută o praşilă. în cursul verii, terenul se menţine curat de buruieni, prin praşile repetate, adînci de 12 — 14 cm. Pe m ăsură ce apar, tijele florale se vor îndepărta chiar din anul întîi de vegetaţie. Prezenţa acestora conduce la dim inuarea producţiei de rădăcini. De la Ipcărige se recoltează rădăcinile şi rizomii, de regulă în al treilea an de cultură, la începutul fazei de încetare a vegetaţiei. Uneori, în funcţie de m odul de cultură şi de cerinţele m ări pentru acest produs, rădăcinile cu ri­ zomi de Ipcărige se pot recolta în toam na anului întîi de cultură, dacă cul­ tu ra a fost realizată prin răsad, iar răsadul a fost plan tat oblic pe direcţia rîndului. De asemenea, se pot recolta şi în al doilea an de cultură indiferent de m etoda de înfiinţare a culturii dacă cererea este m are, în ambele cazuri dimensiunile produsului fiind sim ţitor reduse. Evaluarea inform ativă a producţiei de rădăcini şi rizomi se face în anul întîi şi doi de cultură, în faza de butonizare, evaluarea estim ativă se face cu 30 zile înainte de m om entul optim de recoltare, iar evaluarea ştiinţifică se face cu 5 —6 zile înainte de recoltarea propriu-zisă. P entru a obţine o evaluare cît m ai corectă se trece peste întreg lanul în lung şi în lat, fixînd 7 —8 m 2 reprezentativi de pe ambele laturi ale dia­ gonalelor. Se recoltează rădăcinile cu rizomi, se scutură de păm înt, se în­ depărtează celelalte p ărţi necorespunzătoare şi se cîntăreşte cantitatea fie­ cărui m etru p ă tra t stabilit iniţial, făcîndu-se apoi m edia la un m etru p ă tra t. P e n tru dem onstraţie să ne im aginăm că producţia medie la un m etru p ă tra t o b ţin u t în urm a efectuării operaţiunilor suscitate a fost de 1 035 g. Considerînd că 5% sînt pierderi inerente de la recoltare şi pînă la am balarea pro1 035 g X 5 dusului, rezultă că s-ar putea conta pe o producţie de 1035 g --------- — ----- = no t i s . . . . 983 g X 10 000 m2 . , x = 983 g /m2, ceea ce la hectar ar re v e n i------ 2 ------------------ — 9 830 Kg ră.1 000

dăcini cu rizomi de Ipcărige în stare proaspătă, În tru cît consumul specific de uscare este de 4 : 1, rezultă o producţie de 2 457,5 kg /ha în stare des­ h id ratată. Recoltarea rădăcinilor cu rizomi de Ipcărige se execută cu plugul de desfundat fără cormană cu putere de străbatere la peste 60 cm adîncime. 14

Momentul optim de recoltare este la înoeputul perioadei de stagnare a ve­ getaţiei al anului trei de cultură, cînd dimensiunile organelor de recoltat au m ărim ile maxime, iar concentrarea în saponine este m axim ă. Recol­ tarea poate continua pînă toam na tîrziu şi se opreşte im ediat la prim ul în­ gheţ local deoarece după căderea îngheţului saponinele scad considerabil, dim inuîndu-i folosirea m edicinală sau alim entară a produsului. Eventualele rădăcini cu rizomi răm aşi peste iam a anului al treilea de cultură se p o t recolta prim ăvara urm ătoare înainte de a porni în vegetaţie, m om ent în care din nou saponinele migrează, diminuîndu-se din rădăcini şi rizomi. Producerea de săm înţă la IpGarige se poate face fie prin înfiinţarea de culturi speciale eu d u rată de 5 —7 ani, fie din culturile destinate pentru pro­ ducţia de rădăcini cu rizomi. In prim ul caz d istan ţa de însăm înţare sau da plantare între rînduri se m ăreşte la 60 —70 cm rîn d de rînd, iar a plantelor pe rînd va fi de 30 cm plantă de plantă. î n cel de al doilea caz pentru ob­ ţinerea unui m aterial de înm ulţire de calitate se vor alege parcelele cele m ai •reprezentative, din culturile de producţie, cu plantele cele m ai viguroase, neatacate de boli sau de dăunători. în aceste parcele alese se vor efectua -lucrări de eliminare negativă şi se v a ţine seam ă de distanţa de izolare care trebuie să fie de 1 500 —2 000 m. Pe to ată du rata vegetaţiei se vor executa exem plar toate lucrările de întreţinere. Seminţele folosite ca m aterial de în­ m ulţire sînt bune pentru a-şi reproduce toate caracterele valoroase ale soiului începînd din al doilea an de cultură pînă în anul al şaptelea. Cu toate că această specie produce seminţe şi în anul întîi de cultură totuşi acestea n u sînt recom andate pentru înm ulţire. Momentul optim de recoltare pentru producerea m aterialului de înm ulţire este atunci cînd paniculul are culoare brună. Recoltarea paniculului cu seminţe se poate face pe suprafeţe m ari c u W indroverul, iar pe suprafeţe m ai mici cu seceri. In ambele cazuri se tre­ ieră staţionar cu combina C12 la care tu ra ţia se lim itează la 850 ture pe m inut. După treier, seminţele se v întură şi se usucă 1—2 zile şi se păstrează în tru n loc curat şi uscat. La un hectar se pot obţine 500 —600 kg seminţe stas. Boli, dăunători şi mijloace de combatere. în ultim ii ani s-a sem nalat a ta c de Fusarium sambuccinum sub form ă de pete pe frunze şi tulpini la punctele de inserţie. P entru com baterea acestei boli se recom andă m ăsuri de higienă culturala şi m ăsuri agrofitotehnice. Pînă în prezent, în culturile de Ipcărige efectuate în ţara noastră, nu s-a sem nalat atac de dăunători. Recoltarea m ateriei prime din flora spontană. Se recoltează din august pînă în noiembrie, înainte de primele îngheţuri, cu cazmaua, replantîndu-se coletul cu m uguri la locul de recoltare pentru a se m enţine bazinele. De ase­ menea, în acelaşi scop se recom andă recoltarea de săm înţă şi îm prăştierea ei în bazinele naturale şi chiar în localităţi (pe m arginea drum urilor, în gră­ dini), planta avînd şi aspect ornam ental. Recoltarea pe acelaşi teren se face doar la 3—4 ani pentru a perm ite refacerea rizomilor şi rădăcinilor. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. Rizomii cu rădăcini se scutură energic şi se spală într-un curent de apă, apoi se fasonează (scur­ tare în bucăţi de 1 0 — 2 0 cm, despicarea sau tăierea în rondele a celor m ai groşi). Uscarea se face în s tra t subţire, la soare sau în locuri bine aerate, astfel încît să se încheie repede, pentru a nu scădea conţinutul în saponine. Pe cale artificială se usucă la 40 —50°. R andam ent de uscare 3—5/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca m ateria prim ă să fie sub form ă de fragm ente de 1 0 — 2 0 cm sau felii, de culoare brună-deschis la exterior, albicioase la interior. Se adm ite un conţinut m axim de im purităţi de 3% 15

(resturi de plantă), corpuri străine organice — m ax. 1 % şi minerale — m ax. 1%, um iditate m axim ă 13%. Compoziţie chimică. Conţine saponozide de natu ră triterpenică (gipsofilasaponina) în cantităţi de 6 —2 0 % a căror aglicon este gipsogenina alături de zaharuri reducătoare, substanţe grase, can tităţi mici de ulei volatil, săruri' m inerale etc. Din totalul de saponozide s-a izolat gipsosida A avînd ca agli­ con gipsogenina de care sînt legate 2 lanţuri glucidice ram ificate, unul la gruparea OH, form at din p a tru glucide, celălalt la gruparea carboxilica, form at din cinci glucide. Saponozidele se pot pune în evidenţă prin tehnica cromatografie! circu­ lare după extracţie cu m etanol (0,50 g pulbere de rădăcină la 5,0 m i m etanol) şi developare într-un amestec de benzen (40,0 m i), acid acetic (10 mi) şi apă (50,0 mi) care se agită puternic 3 m inute. După separarea fazelor, se u ti­ lizează faza superioară pentru cromatografiere. Se identifică în lum ină ultra­ violetă sau prin tehnica plăcilor cu agar-vitrocite, saponozidele avînd o puternică acţiune hemolitica. în cazul Ipcărigei indicele hemolitic este de 800— 10 000 iar indicele de saponificare 4 000. Ohservaţii. Cu soluţie de ied iedurat care indică prezenţa amidonului pulberea de Ipcărige nu trebuie să se coloreze în albastru. în cazul în care reacţia este pozitivă înseamnă că m ateria prim ă este im purificată cu rădăcini de Bryonia alia, Glycyrrhiza echinata sau cu alte specii cu amidon. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Similare cu cea a spe­ ciei Sa-ponaria ofjicinalis (vezi monografia respectivă). Ca diuretic (şi „dep u ra tiv “) se utilizează sub form ă de decoct 10—15 g rădăcină la 1 litru apă. A ceastă doză- nu trebuie depăşită şi nici utilizată tim p îndelungat. D atorită proprietăţilor tensioactive rădăcina de Ipcărige este m ult u ti­ lizată în industria alim entară şi ca detergent superior pentru ţesături fine sau ca spum ant în extinctoare. S A P O N A R IA O F F IC IN A L IS L. SĂPUNARIŢĂ, Odogaci, Ciuin ro ş u ; F r .: Saponaire officinale; E .: S oapw ort; G .: Gemeines S eifenkraut; M .: Kozonseges szappanvirag; R .: Mîlnianka lekarstvennaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierbacee perenă, erectă., de 30—70 (80) cm înălţim e; p artea subterană: rizom cilindric, gros pînă la 2 cm, puternic ram ificat, cu suber roşcat; din el pornesc rădăcini care se deosebesc prin lipsa nodurilor cu m uguri opuşi, precum şi stoloni; tulpini aeriene; puţin sau deloc ram ificate; poartă frunze şi inflorescenţe; prezintă. şi lăstari ste rili; frunze: eliptice, alungite (7—10 cm), cu 3 nervuri, puţin con­ crescute la bază, cu m arginea în tre ag ă ; flo ri: în inflorescenţe de tip dichaziu, caliciu gamosepal, tubulos, pînă la 2 cm, cu 5 dinţi, 5 petale albe sau roz, uşor em arginate, avînd o anexă la interior num ită unguiculă, 1 0 stamine, ovar alungit cu 2 stile; fructul: capsulă pînă la 2 cm, cu caliciul persistent, se deschide la m atu ritate prin 4—5 dinţi inegali; sem inţe uşor tu rtite, renifoim e, negre, pînă la 2 mm lungime şi pînă la 1 , 8 m m lăţim e. M a t e r i a p r i m ă : R adix Saponariae rubrae se prezintă fie sub formă de fragm ente de rizomi şi rădăcini cu stoloni de 5—10 (15) cm lungime şi 2 — 8 em grosime, de culoare brună-roşietică pînă la brună-închis la exterior, galbenă la interior, fie sub foim ă de m aterie prim ă fragm entată (concis). 16

La suprafaţă rizomii au striaţiuni longitudinale. Stolonn au nodozitaţi circulare cu cite doi m uguri opuşi, cu cicatrice rotunjite lăsate de baza tulpinii ' , ş i cu altele m ai miei răm ase de la rădăcinile advenî tiv e . F ractura este netedă, nefibroasă. Mirosul slab,, nespecific, gust dulceag mucilagonis apoi a m ăru i, iritan t. Ecologie, răspîndire şi zonare. în flora spon­ ta n ă creşte în locuri nisipoase însorite, în spe­ cial pe m arginea nurilor, a drum urilor, a gardu­ rilor, în zona.de şes şi de deal, mai ales în partea de vest a ţării (judeţele Arad, Bihor, Satu Mare, Caras-Severin), Dobrogea (judeţul Tulcea — în deltă). Transilvania (judeţul Cluj), Moldova (ju­ deţul Suceava), M untenia (judeţele Dîmboviţa, Prahova, Sectorul Agricol Ilfov). în cultură nu . are pretenţii deosebite faţă de climă şi so l; poate valorifica bine terenurile nisipoase, aluviunile ' adînci. Se recom andă cultura în judeţele Dolj, Ialom iţa şi Teleorman (foarte favorabile), precum şi în judeţele Arad, Bihor, Constanţa, Prahova, Tulcea. Tehnologia de cultură. în ţara noastră cujturile de Saponaria se fac anual sau bianual. Spre deosebire de alte specii Săpunăriţă are > principii active încă din toam na anului întîi de cultură, încît, faţă de sporul mic de greutate al Fig- 2 —Saponuria cffitinaiis produsului în al doilea an de cultură (circa 35%), apare ca eficientă cultura anuală. Ca plante prem ergătoare sînt bune cerea­ lele de toam nă şi prăsitoarele anuale iar dintre acestea cele m ai bune sînt pră­ sitoarele anuale care au fost fertilizate cu 1 0 — 2 0 t/h a gunoi de grajd foarte bine ferm entat. în cazul culturilor anuale Săpunăriţă poate reveni pe ace­ laşi teren după 4 ani, iar în cazul culturilor bianuale poate reveni după 5—6 ani. Săpunăriţă, fiind o specie de la care se recoltează ca produs me­ dicinal, alim entar sau m ixt num ai rădăcina, terenul pe care urm ează să fie însăm înţată trebuie să fie uşor şi lucrat grădinăreşte. în acest scop lucrările solului se efectuează diferenţiat, în funcţie de planta prem ergătoare şi umi­ d itatea lui. D upă prem ergătoare tim purii, se execută o discuire im ediat după eliberarea terenului la 1 0 — 1 2 cm adîncime, iar cînd condiţiile perm it o lucrare de calitate, fără bolovani, se execută arătura de bază, la 2S—30 cm adîncime. D upă prem eigătoare tirzii, a rătu ra adîncă se execută im ediat după recoltarea acesteia la adîncimea de 28—30 cm. Şi în acest caz arătu ra trebuie să fie executată cu plugul în agregat cu grapa stelată în condiţii de um iditate corespunzătoare, să fie cît m ai uniform ă şi m ai bine nivelată. Pînă la sem ănat terenul se m enţine curat de buruieni prin discuiri repetate.. Pentru obţinerea unei culturi uniforme cu m are randam ent la unitatea de suprafaţă, se v a acorda o atenţie deosebită lucrării de pregătire a patului germ inativ. Pentru creştere, dezvoltare şi acumulare de principii active este necesar să se realizeze un p at germ inativ afînat, foarte bine nivelat şi m ărunţit.. Aceste lucrări se pot obţine lucrînd terenul cu nivelatorul urm at de combina­ to r sau de grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili. Pentru 17

punerea în contact m ai intim a seminţei cu patul germ inativ a tît înainte cit şi după sem ănat se va da cu un tăvălug uşor. Pe terenurile pe care urm ează să se înfiinţeze culturi de Săpunariţă şi planta prem ergătoare n-a fost gunoită se vor adm inistra o d a tă cu arătu ra de bază 30 t/h a gunoi de grajd foarte bine ferm entat. In lipsa acestuia se vor incorpora în sol to t la arătu ra de bază 40—60 kg /ha s.a. fosfor şi 15—20 kg/ha s.a. potasiu, iar prim ăvara, sub prim a praşilă, 40—60 kg /ha s.a, azot d acă cultura a fost însăm înţată în pragul iernii sau înainte de însăm înţat atunci eînd aceasta se înfiinţează prin însăm înţare de prim ăvară foarte de tim puriu — februarie—m artie. Însăm înţarea Săpunariţei se face toam na tîrziu înaintea căderii prim u­ lui îngheţ din localitate. Această operaţie se execută cu maşinile de sem ănat SUP - 2 1 sau SUP-29 la care se vor ataşa lim itatoare de adîncime şi se va regla astfel ca să însâm înţeze la 50 cm rînd de rînd şi la 1 — 2 cm adîncime. Cu aceste maşini se va încorpora în sol cantitatea de 8 — 1 0 kg /ha săm înţă stas. •Cînd condiţiile pedoclimatice nu perm it însăm înţarea plantei în pragul iernii, atunci, şi num ai în aceste cazuri fortuite, se va putea însăm înţa în ferestrele iernii sau prim ăvara foarte devreme, februarie—m artie, cu săm înţă um ectată în prealabil şi p ă stra tă 7— 15 zile la o tem peratură de m inus 2—3°C. Prim ă­ vara, datorită faptului că perioada de răsărire este mare, Săpunăriţă se va însăm înţa în toate cazurile cu o plan tă indicatoare — Salată ori M uştar circa 150 g/ha. în ain te de însăm înţare, pentru uniform itatea acesteia, săs iîn ţa se am estecă cu m aterial inert — cenuşă, nisip foarte fin — înts-un volum de 4—5 ori mai m are decît m aterialul de înm ulţire. în situaţia cînd Săpunăriţă n-a răsărit însă buruienile încep să apară, se va executa o praşilă oarbă, superficială, printre rînduri, avîndu-se grijă să nu fie deranjate rîndurile. în situaţia cînd s-a form at crustă şi plantele n-au răsărit, aceasta se sparge uşor cu un tăvălug cu colţi din sîrm ă ghim ­ pată. Cînd se disting bine rîndurile şi unele plante au una, două frunze ade­ vărate se execută a doua praşilă printre rînduri, concomitent cu plivirea buruienilor pe rînd. D upă 2—3 săptăm îni se execută a treia praşilă, cu sare ocazie se răresc şi plantele pe rînd astfel încît să se obţină 12—15 plante pe rînd la m etrul liniar sau 24—30 plante la m etrul p ă tra t. Pînă la recol­ tare se vor da atîte a praşile m anuale şi mecanice ori de cîte ori prezenţa buruienilor va reclama asemenea operaţii. Cînd culturile se vor face bi­ anual, la ultim a praşilă de toam nă tîrziu se vor îndepărta tijele aeriene şi se va executa o uşoară bilonare, iar prim ăvara devreme în al doilea an şe va debilona şi sub prim a praşilă sau sub cultivator se vor încorpora în sol 25—40 kg/ha s.a. azot care are m enirea de a spori cantitatea de saponine în rădăcină. Pînă la recoltare se vor aplica încă 1 — 2 praşile m anuale şi tot a tîte a mecanice. Evaluarea inform ativă a producţiei de rădăcini se face pe baza elemen­ telor pedoclimatice, a num ărului de plante la unitatea de suprafaţă şi a stării de vegetaţie. Ca m om ent al evaluării acesta este la apariţia tijelor florale. Evaluarea estim ativă are în vedere aceleaşi elemente, însă m om entul execu­ tă r ii este la m aturarea seminţelor. Evaluarea ştiinţifică se bazează pe m ă­ surări efective în 7—9 locuri a cîte un m etru p ă tra t fiecare la începutul în­ cetării perioadei de vegetaţie pe ambele diagonale ale parcelei din loturi cît m ai reprezentative. Momentul efectuării acestei operaţii este cu 5 zile înainte

de recoltare. Concretizând, să adm item că m edia celor 9 probe recoltate, fa­ sonate şi cântărite este de 1 196 g de rădăcini crude la m etrul p ătrat, atunci producţia medie la hectar de rădăcini în stare proaspătă este: 1 196 g x 10 000 m 2 = n 9 6 Q 1 000

Consumul specific de uscare fiind de 4 kg rădăcini în stare proaspătă pentru 1 kg rădăcini în stare uscată rezultă că la hectar se o b ţin : 11 960 kg : 4 = 2 990 kg. Din această cantitate se scad 5% eventuale pierderi inevi­ tabile la recoltare, transport şi deshidratare; rezultă că se poate conta pe o producţie probabilă

de

^

* --■ = 349,5

kg deci 2 990 — 149,5 =

100

= 2 840,5 kg/ha rădăcini de Săpunariţă în stare deshidratată. Recoltarea rădăcinilor de Săpunariţă a tît în culturile anuale, cît şi în cele bianuale se execută cu plugul fără cormandă, cu m aşina de recoltat car­ tofi sau cu cea de sfeclă. Momentul optim de recoltare este începutul încetării perioadei de vegetaţie, adică în lunile octom brie—noiembrie. P entru obţinerea unui m aterial de înm ulţire de calitate superioară se vor organiza culturi bienale. D intre acestea se aleg parcelele cele m ai repre­ zentative, cu plante sănătoase, bine dezvoltate, caracteristice soiului cultivat. M omentul optim de recoltare este atunci cînd seminţele au căpătat culoarea brună. Semincerii se taie cu secera, se leagă în snopi mici care se lasă să se usuce 2 —3 zile în locuri adăpostite, după care se treieră, se vin tură, sau se lopătează 2 —3 zile pînă capătă um iditatea de conservare. Seminţele se vor păstra în locuri curate, aerisite. La un hectar se pot obţine 400—500 kg seminţe conform stas. Boli, dăunători şi mijloace de combatere. în culturile noastre de Săpu­ n a riţă s-au depistat m ai frecvent bolile produse de Ascochyta saponariae şi de Septoria saponariae, prezente şi în flora noastră spontană, care provoacă apariţia a numeroase pete pe frunze; determ inînd astfel uscarea puternică a acestora. A tacul acestor boli se com bate prin m ăsuri de igienă culturală şi prin m ăsuri agrofitotehnice. Cel m ai im portant dăunător este Subcoccinella 24 punctata — b u b u ­ r u z a l u c e r n e i — ale cărei larve şi adulţi depreciază puternic aparatul foliar. Se combate cu: Detox 25 CE — 0,5% , Sinoratox 35 CE — 0,1% , 2 l/h a , Actellic 50 CE — 0,1% , Sevin 50 PM —0,15%. T ratam entul se aplică îm potriva adulţilor înainte de pontă şi la apariţia larvelor. Recoltarea materiei prime din flora spontană. Rizomii cu rădăcini se recoltează cu cazm aua în aprilie şi m ai, înainte de înflorire, cînd conţinutul în saponine este m axim (7—8 % ), după care conţinutul de saponine scade,, ajungând în august la cca 2 % , ca apoi să crească din nou în noiembrie. Pentru conservarea bazinelor naturale se recom andă spontaneizaxea, respectiv re­ popularea bazinelor din flora spontană, fie cu lăstarii subterani tineri re­ z u lta ţi de la curăţitul rădăcinilor, fie cu părţile cioturoase cu m uguri, fie cu săm înţă recoltată în acest scop. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Rizomii cu rădăcinile se spală într-un curent de apă, se zvîntă, se curăţă de resturile părţilor aeriene, se taie în bucăţi de 5—10 cm lungime, iar cele prea groase se despică. Uscarea se face la soare sau în locuri bine aerisite, în stra t subţire, c ît m ai repede. Uscarea pe cale artificială se face la 40—50°. Randam entul; d e uscare 3—4/1.

19*

Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca m ateria prim ă să fie sub form ă de fragm ente de 5—10 cm, avînd un conţinut m axim adm is de im purităţi de 3% (resturi din plantă), de corpuri străine organice — m ax. 1% şi m i­ nerale — m ax. 1%, um iditate-m ax. 13%. Observaţii. Sînt indicate ca avînd proprietăţi apropiate cu partea sub­ terană şi frunzele şi vîrfurile înflorite ale plantei (Folia et Summitates Saponariae albae). Compoziţie chimică. Saponozide de n a tu ră triterpenică (vezi voi. I. pag. 74) cca 5% (saporubina sau acid saporubic sau sapotoxina etc.) care prin hidroliză acidă pune în libertate gipsogenina; acid glicolic şi gliceric, zaharuri reducătoare, un flavonozid: saponarina, prezent în special în părţile aeriene ale plantei şi care prin hidroliză dă glucoză, saponaretină şi vitexină ; substanţe albuminoide, grăsimi, săruri m inerale etc. Acţiune farm accdinam ică, utilizări terapeutice. D atorită saponozidelor de natu ră triterpenică are acţiune puternic irita n tă asupra ţesuturilor, di­ m inuează tensiunea superficială, modifică perm eabilitatea mem branei ce­ lulare şi m ăreşte secreţiile lichide. Măreşte secreţiile biliare şi alte secreţii digestive. Saponozidele în general, adm inistrate parenteral, au efecte toxice, combinîndu-se cu colesterolul din m em brana hem atiilor, ducînd la hemoliză puternică în funcţie de doză. Această acţiune este evidenţiată şi pe protozoare sau pe alte microorganisme. Chiar în doze mici adm inistrate parenteral (soluţii 5 : 10 000) acţionează asupra inimii diminuîndu-i forţa de co n tracţie; se produc convulsii nervoase puternice urm ate de paralizie. în doze m ai m ari opresc cordul în sistolă. Saponozidele din Saponaria ojficinalis şi din Gypsophylla paniculata (şi din alte specii de Caryophillacee sau alte familii) au acţiune puternic irita n tă asupra căilor digestive şi asupra mucoaselor, producînd vărsături şi diaree. Favorizează absorbţia altor substanţe toxice. Această acţiune este m ult redusă în stomac, unde, din cauza acidităţii su­ cului gastric, saponozidele sînt hidrolizate, sapogenina rezultată fiind in­ solubilă, nu m ai este activă. Pulberea de rădăcină este puternic irita n tă asupra mucoaselor nazale şi conjunctivale, prcducînd străn u t şi conjunctivită. A plicată local, scade conductibilitatea nervoasă. D atorită efectelor descrise, se va evita adminis­ trarea produselor farm aceutice conţinind saponozide persoanelor care au sensibilitate particulară la aceste substanţe. Indicaţiile interne de adm inistrare se referă Ia proprietăţile expectorante şi diuretice dar în can tităţi bine dozate sub form ă de infuzie, extract fluid, tin ctu ră sau sirop. în tehnica farm aceutică se utilizează ca em ulgator (la gudron vegetal, ulei de ricin, u n tu ră de peşte) sau ca adjuvant în adminis­ trarea „per os“ a unor substanţe medicamentoase cu scopul de a accelera resorbţia acestor substanţe. Intrarectal sub form ă de decoct de rădăcină 5% în oxiuriază sau sub formă de gargarisme în faringite granuloase. ALTE SPECII D E C A R Y O P H Y L L A C E A E CU UTILIZĂ RI M EDICINALE Stdlaria graminea L. ( R o c o ţ e a , B u r u i a n a junghiului). Specie înaltă pînă la 50 cm, cu tulpini glabre, ram ificate, 4-unghiulare, cu flori albe pînă la 12 mm în diam etru. Comună în to ată ţara, creşte la m ar­ g in ea pădurilor, în tufişuri, livezi, locuri înierbate. P artea aeriană a plantei 20

sub formă de decoct este utilizată p entru comprese ca antiinflam ator^ Cerastium vulgatum L. (C. caespitosum Gilib.) ( S t r u n a c o c o ş u1 u i). P lantă comună din fineţe, locuri cultivate, la m arginea drum urilor, pîraielor, pădurilor, răspîndită în special în zona m ontană. în a ltă pînă la 60 cm, are tulpini scurte, păroase, glandoloase, Ia bază roşcate. Flori albe.. U tilizată intern, sub formă de decoct, are proprietăţi hemostatice. Extern,, sub form ă de tinctură, în algii reum atice Holosteum umbe.lla.tum L. ( C u i ş o r i ţ ă , C u i ş o a r e s ă l b a t i c e).. P lantă mică, albăstruie, de 25—30 cm, cu tulpini sterile şi fertile. Petalele florilor sînt albe, mai rar roz. Specie comună la cîmpie pe lingă ziduri, locuri înierbate, pe lingă drumuri. Decoctul din p artea aeriană a plantei, ţin u t cît m ai m ult în gară, se utilizează în gingivite şi stom atite. Utilizarea empirică ca antihelm intic nu este justificată. Scleranthus annuus L. ( B u r u i a n a s u r p ă t u r ii). P lantă mică cu tuipini culcate sau ascendente, înaltă pînă la 20 cm. Frunze liniare, as­ cuţite, concrescute la bază. Flori verzui, m ărunte, reunite în glomerule. Brac­ teele sînt m ai lungi decît florile. Creşte pe coline sterpe, locuri însorite, nisipoase, uscate, pietrişurile şi prundişurile rîurilor, fiind răspm dită în toată ţara. Em piric este utilizată în hernie, iar decoctul din plantă ca anestezic în durerile de dinţi. Scleranthus uncinatus Schur. ( S t u d e n i ţ ă ) . Specie mică pînă la 20 cm,, asem ănătoare cu specia anterioară, cu tulpina m ărunt globulos păroasă, cu frunze mici liniare cu inflorescenţe dese, term inale sau axilare, specifică terenurilor pietroase din regiunea m ontană şi subalpină. Sub formă de decoct era utilizată în gingivite şi stom atite. Hcrniaria glabru L. ( F e c i o r i c ă ) . P lantă mică (20—30 cm), anuală sau bienală, culcată la păm înt, cu frunze mici (pînă la 1 cm), opuse şi flori m ărunte, în glomerule Ia subsuoara frunzelor, care vegetează pe prundişuri şi în locuri nisipoase. P artea aeriană („Herba Herniariae") conţine saponine, flavone, herniarină şi ulei esenţial, avînd proprietatea de a m ări excreţia clorului şi ureei (oficinală în unele farmacopee), recom andată ca diuretic, în cistite cronice, ântilitiazic, albuminurie, de asemenea şi ca de­ purativ. Spergularia rubra (L) J . et. C. Presl. P lanta formează tufe pe pajişti. Tulpini culcate sau ascendente, păroase, cu frunze opuse, îngust liniare, as­ cuţite la vîrf. Florile mici cu petalele de culoare roz sau liliachie. Creşte pe locuri aride, nisipoase, pe m argini de drum uri şi căi ferate. în special în ţările din nordul Africii întreaga plantă este utilizată ca diuretic, antiseptic, calm ant, anticataral. D atorită conţinutului bogat în săruri alcaline planta este u tilizată şi în tratam entul catarelor vezicale şi în litiază. Lychnis jlos-cuculi L. ( F l o a r e a c u c u l u i ) . P lantă din livezi umede, cu flori roşii, petale frumos fidate. Este folosită ca plantă medicinală în U.R.S.S., unde se comercializează extractul alcoolic din partea aeriană a plantei („Floskulen"), cu conţinut bogat în saponine (lichnidină pînă la 1%), glicozizi, alcaloizi neidentificaţi şi vitam ina C, utilizată în perioada postna­ tala, pentru relaxarea şi revenirea m usculaturii uterine. T ot în U .R.S.S., în medicina populară este folosit în catare bronhice şi în uz extern p entru tratam entul rănilor. Lychnis viscaria L. (Viscaria vulgaris R ohl) ( L i p i c i o a s ă ) . P lantă, înaltă pînă la 1 m, cu flori roşii purpurii. După cum ara tă şi denumirea populară tulpina şi ram urile plantei sînt lipicioase. R ăspîndită în livezi,. 21

■coaste înierbate, locuri pietroase, lingă drum uri şi m argini de păduri. Li­ tera tu ra de specialitate citează utilizarea speciei şi a altor specii din acest gen în adenopatii, boala canceroasă, în hepatită, herpes şi zona zoster. Aceste utilizări empirice necesită însă studii şi cercetări. Behen vulgaris Mnch (Silene cucubalus W ib., Silene behen L ) ( G u ş a p o r u m b e l u l u i ) . P lan tă perenă, ierboasă, înaltă de 30— 100 cm. Flori dioice cu caliciul oval, um flat ca o guşă de porumbel, de unde şi denum irea populară. Petalele, albe-roz. Foarte răspîndită în livezi, crînguri, fineţe us­ cate, coaste însorite, ogoare, de la cîmpie pînă în regiunea alpină. Are nu­ meroase forme şi varietăţi sistematice. Specie cu valoare furajeră. R ădăcina (R a d ix Behen albi) era întrebuinţată în trecut în medicină ca emolient, în tratam entul calculilor vezicii, în tum ori, scrofuloză etc. Agrostemma githago L. ( N e g h i n ă ) . Specie caracteristică sem ănăturilor, în special în cereale, cunoscută ca buruiană. în m edicina tradiţională răd ă ­ cina plantei este considerată ca avînd proprietăţi antidiareice. Seminţele, ■datorită conţinutului ridicat în saponine, sînt iritan te şi trebuie separaţe d e cereale. Silene alba (Miller) E.H .L. Krause (M elandrium album (Mili.) Garke) ( O p a i ţ ă , I a r b a v î n t u l u i ) . P lantă înaltă pînă la 1 m, cu tulpina ram ificată şi dens ondulat păroasă. Flori dioice cu corola albă, adînc bifidată. Creşte pe locuri fertile, pe coaste însorite, prin tufişuri, pe m arginea drumurilor. U tilizată empiric sub formă de decoct în congestii şi inflam aţii. Silene noctijflora L. (M elandrium nootijlorum (L) Fries) ( B u r u i a n ă d e b a g h i ţ ă ) . P lantă cu tulpini drepte pînă la 45 cm înălţim e. Flori herm afrodite cu corola roză sau albă care se deschid seara şi sînt parfum ate. E ste comună în to ată ţara, crescînd pe locuri umbroase, pe locuri virane, grădini, cîmpuri cultivate. In vii. Infuzia are proprietăţi carm inative şi calm ante în colici la copii. Silene conica L. ssp. euconica (S . conoidea H udsJ. Specie ce creşte pe lîngă drum uri, pe m aluri şi ogoare nisipoase sau calcaroase. Petalele florilor sînt deschis purpurii, iar caliciul este acoperit de peri scurţi recurbaţi. Este răspîndită în centrul şi, în special, în sudul ţării. E ste utilizată în m edicina tradiţională chineză alături de alte specii ale acestui gen ca diuretic, febrifug, antim alaric, antiscrofulos şi antitum oral. Cucubalus baccijer L. ( P l e ş c a i ţ ă ) . P lantă înaltă de 60— 150 cm, cu tulpini subţiri, moi, p u ţin ram ificată. Petalele albe-verzui. F ructul capsulă baciformă, globuloasă de m ărim ea unui bob de m azăre. Creşte pe locuri umede de-a lungul rîurilor, tufişuri umede, lîngă păduri. P lanta întreagă era utilizată în tratam entul hemoroizilor ca hem ostatic şi astringent. E xtern, la copii, sub form ă de băi pentru calm area colicilor. DiantJms armeria L. ( C o c o ş e l , G a r e a f e d e p ă d u r e ) . P la n tă c u tulpini drepte, rigide, cilindrice, simple sau p uţin ram ificate în p artea superioară, aspru păroase, de 40 —50 cm înălţim e. Flori fără pedunculi sân scurt pedunculate reunite cîte 2 — 1 0 într-un fascicul de form a unui evantai. Corola este roşie-deschis, cu petale alungite, obovate, cu puncte m ai închise. Se întîlneşte destul de ra r la m arginea pădurilor, prin livezi şi prin vii U tilizată empiric sub form ă de fum igaţii în tu lb u ră ri psihice. Dianthus carthusianorum L. ( G a r o f i ţ ă d e c î m p , S c î n t e i u ţ ă ) . Plantă înaltă uneori de aproape 1 m, cu flori frumoase purpurii pînă la roşuînchis. Creşte pe coline nisipoase, în păduri uscate, stîncării, poieni, rarişti «de pădure, de la cîmpie pînă în regiunea alpină. Specie utilizată în medicina 22

tradiţională ca antiinflam ator, diaforetic, diuretic şi hem ostatic. Alte specii (D. superbus L .) ( G a r o a f ă d e m u n t e ) erau utilizate în combaterea calviţiei. Plantei i se atribuiau şi proprietăţi emenagoge fiind folosită în trecut şi în dismenoree. Dianthus caryophyllus L. ( G a r o a f ă de c u l t u r ă , C u i ş o a r e etc.). Petalele acestei plante sînt considerate în m edicina tradiţională ca avînd proprietăţi tonic-cardiace şi stim ulente. Are proprietăţi sudorifice şi calm ante ale tusei. Se utilizează sub form ă de infuzie sau sirop în stări gri­ pale. O ţetul arom atic de garoafe, folosit odinioară contra pestei, este utilizat to t empiric pentru m asarea tîm plelor în dureri de cap persistente. în farm acopeele m ai vechi erau prevăzute siropul şi apa arom atică obţinută prin distilarea petalelor de Garoafe pentru calm area setei celor cu stări febrile şi pentru stim ularea funcţiilor cutanate. Parfum ul florilor în stare proaspătă este datorat prezenţei eugenoiului. Dianthus chinensis L. (G a r o f i ţ e ) . Specie originară din Asia estică, La noi se cultivă ca plantă ornam entală. U tilizată în O rientul îndepărtat ca antihelm intic, diaforetic, diuretic, emenagog. In Coreea este u tiliz a tă extern în eczeme şi în cancerul pielii. Fam. NYMPHAEACEAE P lante acvatice, rar amfibii, cu rizom puternic, gros şi cărnos. Frunze de obicei radicale, lung peţiolate, heteromorfe. Flori solitare, herm afrodite, de obicei foarte m ari, care se deschid ziua sau noaptea deasupra apei. N ym phaea alba L. ( N u f ă r a l b ) . Specie cunoscută, caracteristică apelor stagnante sau lin curgătoare pînă la 2 m adîncime. Este fix ată în fundul apelor printr-un rizom puternic tîrîtor. Peţiolii şi pedunculii florali lungi pînă la 2 m , de culoar'e verzuie sau brună. Flori m ări cu petale albe. Rizomui era folosit în trecut în medicina tradiţională ca antidiareic şi antidizenteric, în afecţiuni pulmonare inclusiv tuberculoza. Cercetări mai recente atestă prezenţa în această specie a unor alcaloizi cu acţiune sedativă. Florile au proprietăţi diuretice şi cardio-tonice. Semin­ ţele sînt utilizate to t în medicina tradiţională în diaree şi inflam aţii in­ testinale. N uphar luteum (L.) Şm. ( N u f ă r g a l b e n ) . P lantă acvatică cu ri­ zom tîrîtor, cu frunze ovale inciscordate, de 10—30 cm în diam etru. Flori mici de 4 —5 cm în diam etru, parfum ate, cu petale galbene. Specia este ca­ racteristică apelor lin curgătoare sau stagnante, răspîndită în to ată ţara, m ai frecventă în D eltă Dunării. Rizomii conţin alcaloizi (nufarina, tiobinuforidina), pînă la 18% amidon, dextroză, zaharoză, tanin, substanţe grase_ săruri minerale. D atorită conţinutului ridicat în amidon şi glucide populaţiile nordice folosesc rizomii în alim entaţie. Sub aspect medicinal planta are pro­ p rietăţi antibiotice şi antitrichom onazice. Se utilizează şi pentru proprietăţile emoliente şi astringente în diaree. E xtern, sub formă de cataplasm a în tra ­ tam entul unor boli de piele. Fam. R ANUN CULACEAE Fam ilie cu numeroşi reprezentanţi în flora României, în m ajoritate,, plante ierboase anuale sau perene, cu tulpini subterane, puţine lemnoase. Nu au ţesuturi secretoare. Frunze alterne, simple, rar compuse, fără stipele. 23

Floarea are caractere de inferioritate prin num ărul mare, nedefinit de ele­ m ente florale şi dispoziţie spirociclică; m ajoritatea actinomorfe, dar şi cazuri de zigom orfie; învelişuri florale simple sau duble, de obicei viu colorate. Fructe folicule sau nucule, rar bace sau capsule. Sub aspect fitoterapeutic m ai m ulte specii din această familie prezintă interes datorită conţinutului în principii active fie de natu ră alcaloidică, fie saponozide sau heterozide cardiotonice sau lactone volatile ca protoanemonin a şi anemonina. De la speciile cu aplicaţie terapeutică se utilizează fie părţile aeriene, fie tulpinile subterane care în m ajoritatea cazurilor sînt toxice. H E L L E B O R U S P U R P U R A S C E N S \V. et. K.

SPÎNZ: Fr.: Hellebore; E .: Hellebore; G .: \iesw u rz; M.: Hunyor; R .: Maroznik krasnovatîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierbacee perenă. înaltă de 40—50 m, cu rizom lung din care se dezvoltă rădăcini numeroase, cilindrice; tulpina: aeriană, erectă, bifurcată, la bază cu foiţe membranoase, mai scurtă decît frunzele bâzâie, verde sau roşcată; frunzele: alterne; 2 radicale m ari, lung peţiolate, palm at sectate, cu 5—7 lobi, aceştia puţind fi din nou sectaţi, late pînă la 30 cm, fin dinţate şi cu nervuri proem inente; frunzele tulpinale din ce în ce mai mici şi m ai scurt peţiolate pînă la sesile spre v îr f ; florile: cîteva, m ari, înveliş floral simplu, din 5 elemente verzi-purpurii spre m argine, lungi de 2—3 cm ; în interior 15—20 nectarii în form ă de cornete, stam ine şi ovare num eroase; fructele: polifolicule ca 4—6 (9) foli­ cule de 8 — 1 0 mm concrescute la bază şi cu rostru lung, comprimate lateral, pe dos cu carenă evidentă, cu nervuri. înfloreşte foarte tim puriu: I I —I I I (TV). M a t e r i a p r i m ă : Rkizoma Hdlebori — rizomul de spînz este lung pînă Ia 10 cm şi gros de 0,3—0,8 cm, prezentînd la extrem itatea superioară cicatricele părţilor aeriene din anii anteriori. Din rizom se desprind nume­ roase rădăcini cilindrice, subţiri, cu diam etrul de 2—5 mm, de culoare brunăînchis pînă la negru în stare uscată. F ă ră miros caracteristic, gust iute arză­ to r iritant. Ecologie şi răspîndire. P lantă din păduri şi tufişuri din regiunea de deal şi m unte, în general la peste 500—600 m altitudine. Se întîlneşte în tot lan ţu l carpatic şi pe dealurile înalte pericarpatice. Recoltare. Rizomii cu rădăcini se recoltează din august pînă la începutul lui noiembrie cu cazmaua, după care se taie părţile aeriene, porţiunile seci, înnegrite. Deoarece m ateria prim ă este toxică şi are o acţiune iritan tă, du p ă recoltare culegătorii se vor spăla-pe mîini cu apă şi săpun. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Im ediat după recol­ tare, rizomii cu rădăcini se scutură şi se spală în apă (dată fiind toxicitatea produsului, spălarea nu se va face în ape curgătoare sau în rezervoare de unde beau animalele). Uscarea se face la soare sau în locuri acoperite', dar bine aerisite, pentru a nu mucegăi. Pe cale artificială se usucă la 40—60°. R andam ent de uscare: 3 - 4 /1 . Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca m ateria prim ă să fie form ată din rizomi cu rădăcini şi să conţină im purităţi: m ax. 5% (alie p ărţi din 24

~»antă). corpuri străine organice: m ax. 0,5% şi m inerale: m ax. 1,5%, umidiTitea m axim ă: 13%. Se adm it rizomi cu rădăcini şi de la specia H. odorus rare creşte în sudul ţării şi are periantuî verde. Compoziţie chimică. Heterozide steroidice de tip bufanoiidic (helebroHdul), care prin hidroliză dau helebrigenină, glucoză şi ram noză; două saT,S0%), genisteina şi sarotam nina fiind consideraţi stereoizomeri. Florile 126

conţin un flavonoid, scoparozidul, prezent în cantităţi mici şi în ram uri şi a lţi compuşi flavonoidici ca: genisteolul, glicoflavonoizi, orientol-3-metil•eter, vitexol, lateolol şi hiperozid. Din ram uri s-au izolat hidroxitiram ina sau dopamina, tiram ina, epinina, amine care au fost identificate în mici c a n tită ţi şi în flori. M ateria prim ă conţine şi sărari minerale. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Sparteina este un gan.gioplegic, reducînd conductibilitatea nervoasă la nivelul ganglionilor vagului şi sim paticului, fiind prin aceasta un deprim ant miocardic de tip chinidinic. E xcitabilitatea anorm ală cardiacă este surpim ată. T otodată sparteina are acţiune analeptică'respitatprie, iar asupra uterului acţiune ocitocică. Lite­ ratu ra de specialitate citează şi o acţiune protectoare a sparteinei faţă de veninul de viperă. Sparteina este unul dintre alcaloizii puţin toxici fiind uti­ lizată drept sedativ cardiac sau tonic cardiac de întreţinere în pauzele tra ta ­ m entului digitalic, iar în obstetrică ca ocitocic. Florile, m ai puţin utilizate, au proprietăţi diuretice datorită flavonoidelor, iar ram urile şi fructele verzi sub formă de extract apos pot fi utilizate ca vasoconstrictor hemostatic în special în epistaxis -datorită conţinutului în hidroxitiram ina. Sulfatul de sparteină este înscris în FARMACOPEEA ROMÂNĂ Ed. IX-a, producîndu-se la noi în ţară. R O B IN IA

P S E U DAC A C I A

SALCÎM ; F r.: Robinier; E .: A cacia; G .: Gemeine Robinie; M.: Feher ak âc; R .: R obinia lojnoakaţia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : arbore cu lujeri spinoşi,. înalt pînă la 30 m, cu coroana mare, luminoasă, ra ră ; tulpina: dreaptă, fără r a ­ muri pînă la o înălţim e destul de m a re ; scoarţa: la început netedă, se trans­ form ă în ritidom gros cu crăpături longitudinale adînci şi la rg i; m uguri: foarte mici, ascunşi cîte 3—4 în cicatricele foliare; frunzele: im parip^naicompuse, lungi de 20 —30 cm, au 7 — 19 folioie eliptice cu vîrf rotunjit şi nrueronat, m argine întreagă, lungi de 2—4—5 cm şi late pe jum ătate, m oi; stipelele de la bază sînt transform ate în 2 ghimpi rigizi; dispuse în raceme pendente cu axul moale, lungi de 10—20 cm cu 20 —40 flori papilionate, lungi de 1,5—2 cm, cu corola alb ă; fruct: păstaie lungă de 5—10 cm, lată de 1—2 cm, comprimată, brună-roşiatică, cu 4—10 seminţe reniforme. înflorire: V —VI. M a t e r i a p r i m ă : Flores Acaciae este form ată din flori cu petale aîbe-gălbui sau albe-rozc, cu caliciu cam panulat, puţin pubescent, cu 5 dinţi scurţi şi obtuzi, de culoare verzuie. Miros plăcut, gust dulceag. Ecologie şi răspândire. Specie exotică, pretenţioasă faţă de climă şi soi, d a r datorită unei vitalităţi deosebite poate vegeta în condiţii foarte variate. Creşte mai ales în zona de cîmpie, unde tem peraturile din tim pul verii sînt foarte ridicate. Este afectat de îngheţuri tim purii, iar vînturile, poleiul, chiciura produc ruperea ram urilor. Fără să aibă cerinţe deosebite faţă de um iditate, nu suportă seceta îndelungată şi nici inundaţiile. Creşte bine pe soluri uşoare, chiar şi pe nisipuri nefixate, fiind cultivat pentru fixarea lor. Este cultivat în masive, în sate, la m arginea drumurilor, de unde poate fi recoltat în special în Oltenia (judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt), în întreaga Muntenie, sudul Moldovei (judeţele Galaţi, Vrancea, Vaslui şi Iaşi), vestul Transilvaniei (Satu Mare, Bihor. Arad, Timiş). 127

Recoltare. în lunile mai-iunie se recoltează inflorescenţele, fie direct cu mina de pe arbore (cu ajutorul scărilor), fie tăind crenguţele cu ajutorul unei foarfeci de pomi, făcîndu-se detaşarea inflorescenţelor, după care se strujesc florile. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. După ce se aleg foliolele şi resturi din axul inflorescenţei, florile se pun la uscat pe ram e sau prelate la soare sau în poduri şi şoproane bine aerisite. Uscarea artificială se face la 35—40°C. R andam entul la uscare este de b— 8/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca im purităţi admise — m ax. 2% flori brunificate şi max. 1% resturi din axul inflorescenţei, corpuri străine organice — m ax. 0,5% şi minerale — max. 0,25% , um iditate — m ax. 12%. Compoziţie chimică. Florile conţin robinină sau robinozid acaciină^ giicozizi de natu ră flavonoidică, acid cafeic şi clorogenic, ulei volatil etc. Scoarţa, care este şi ea utilizată rar în scop terapeutic (Cortex Acaciae), conţine toxalbumină (robină şi fazină), glicozidul silingina şi taninuri de natu ră pirocatechinică. Lemnul conţine robinetol, robtol, lobteol şi dihidrorobinetol. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Florile de salcîm se u ti­ lizează ca arom atizant şi în industria parfum urilor, iar în medicina tradi­ ţională calm ant al tusei. Scoarţa se foloseşte tot empiric în hiperaciditate, în ulcer ventricular şi duodenal şi ca purgativ. D atorită robinei, scoarţa trebuie utilizată cu m ultă atenţie, deoarece această substanţă este toxică. Florile pot fi utilizate sub formă de infuzie 5% în dureri reum atice, hipera­ ciditate, în bronşite şi migrene. E xtern în gargară, în nevralgii dentare şi în leucoree. G L Y C Y R R H IZ A G L A B R Ă L. LEMN DULCE; F r.: Regiisse, Bois d o u x ; E .: Licoiice; G.: Sussholz; M .: Edesgyoker; R.: Salodka golaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : subarbust erect, înalt pînă' ia 1,5 m, cu aspect de tu fă ; partea subterană: rizom principal gros, fusiform şi îngroşat la capătul superior ca o mă­ ciulie, din care se desprind rizomi se­ cundari, groşi de 0,5—2 cm, bruni la ex­ terior şi galbeni la interior, lungi de 1—2 m, din care sedes prind la rîndui lor/ 4JT numeroase rădăcini, de asemenea lungi & de 1—2 m ; tulpini aeriene: viguroase, •' • Vpuţin ramificate, cilindrice la partea in­ VV v /^'a ferioară şi m uchiate la cea superioară; frunze: im paripenat compuse, lungi de 10—20 cm, cu 5—9 perechi de foliole ovate sau lat-eliptice, de 2—5 cm lungime şi late pe jum ătate, cu vîrf rotunjit şi m ucronat, culoare verde intens, pe spate eu mici puncte glanduloase; Ia bază âxi stipele mici, caduce; flori: în racem e alungite aproape cît frunza, cu 50—80 flori papilionate, cu corola albastru22P’

violet, scurt-pedicelate, lungi de 1— 1,3 cm ; carena are petalele neunite; fructe: păstaie erectă, lungă de 1,5—2,5 cm, comprimată, cu 3—8 seminţe reniforme şi gîtuituri între ele. Înflorire: V I-V II. M a t e r i a p r i m ă : R adix Liquiritiae este form ată din fragm ente de rădăcini aproape cilindrice, lungi pînă la 40 cm, groase de cel puţin 1— 2 cm, uşor ondulate, decorticate, de culoare galbenă-deschis, avînd suprafaţa externă netedă, fractura fibroasă cu structură radiată. Miros slab, necarac­ teristic, gust Ia- început dulce, apoi iute şi puţin amar. Ecologie, răspîndire şi zonare. Principalul factor ecologic este căldura, solicitînd o tem peratură ridicată şi staţiuni ferite de viaturi puternice, po­ trivit originii sale sudice. Se dezvoltă bine în solurile uşoare sau mijlocii (nisipoase sau nisipo-lutoase), umede, dar nu cu apă stagnantă. D atorită sistemului subteran foarte dezvoltat, Lemnul dulce se poate utiliza ca şi Măceşul pe pante în lucrări antierozionale în zona de stepă şi silvostepă, puţind fixa bine solul. De ase­ menea, se poate cultiva pe nisipuri, contribuind la fixarea acestora. Este o specie de lumină, suportînd însă şi senr'umbrirea. A ltitudinal este întîlnit numai în regiuni joase. în flora spontană lemnul dulce este puţin răspîndit, în special în albiile părăsite ale unor rîuri, în buruienişuri, locuri necultivate, doar din cîteva staţiuni din judeţul Vrancea (Cîrligele, Răstoaca, Gara Unirea, V ulturul, Valea Putnii), Ialom iţa şi Brăila. în culturi este zonat în sudui ţării. Tehnologia de cultură. Paralel cu recoltarea plantei premergătoare, care poate fi o cereală sau o prăşitoare, se execută arătura de vară care se grăpează bine. D upă ce terenul înverzeşte, la 2—3 săptăm îni după arătură, se lucrează cu cultivatorul sau cu grapa cu discuri. Toamna se ară din nou adine la 30—35 cm sau cît perm ite grosimea solului. Lucrarea, se execută cu subsolierul. Prim ăvara se lucrează cu grapa cu discuri sau cultivatorul. Lemnul dulce reacţionează cu sporuri im portante de producţie la îngră­ şăminte. Toam na se adm inistrează 20—30 tone gunoi de grajd bine ferm entat la hectar, încorporat în sol o d ată eu arătura de vară. în lipsa gunoiului de grajd se dau 100— 150 kg /ha fosfat s.a., iar prim ăvara, înainte de plantare sau însăm înţare, încă 40 kg /ha s.a. Însăm înţarea se face direct în cîmp cu m aşina SPC-6, în straturi reci, a tît toam na tîrziu cît şi prim ăvara foarte devreme. Însăm înţarea din toam nă este mai bună. La însăm înţare în cîmp se folosesc 3—4 kg seminţe la hectar cu p u ritatea de 98%, geim inaţia de 60% şi um iditatea m axim ă de 12%, iar intervale de 80—100 cm şi ia adîncimea de 2,5 —3 cm ; în straturi reci se utilizează 1— 1,5 kg la suprafaţa de 150—200 m 2 necesară pentru plantarea unui hectar. în general aceste două m etode de înm ulţire se folosesc mai rar deoarece săm înţă germinează prost, după 4—5 săptăm îni şi num ai la întuneric desăvîrşit. Răsadurile obţinute în straturi reci de toam nă sau prim ăvară se plan­ tează în cîmp la locul definitiv abia în al doilea an. înm ulţirea prin stoloni sau despărţirea tufelor e cea mai sigură şi cea m ai practică. Prim ăvara, înainte de începerea vegetaţiei, se despart tufele, luîndu-se acei lăstari care au 2—3 fire de rădăcină sau se scot stolonii care n-au dat încă tulpini aeriene. Se fasonează la 15—20 cm, avînd grijă ca fiecare fragm ent de stolon să aibă 2—3 ochi sănătoşi. Tăierea în fragm ente de 15—20 cm se face atent la un cm depărtare de prim ul sau de ultimul ochi al fragm entului. Stolonii se plantează la adîncimea d3 10— 12 cm, la 129

intervale de 80— IOO cm şi la distanţa de 30 —40 cm. Pentru un hectar sînt necesari 30 000 —35 000 butaşi sau 1 800—2 000 kg m aterial fasonat. Pentru siguranţa prinderii, pe rîndurile plantate se îm prăştie gunoi foarte bine fer­ m entat. In cazul prinderii stolonilor tulpinile aeriene apar Ia 4—5 săptăm îni. Indiferent de forma de înmulţire, terenul trebuie m enţinut m ereu afînat şi fără buruiani. Cultura Lemnului dulce necesită o singură praşilă m anuală, în rest num3.i praşile mecanice, circa 3 pînă în toam na anului I de cultură. Tot în anul I de cultură, toam na tîrziu, cînd vegetaţia a încetat, tul­ pinile aeriene se cosesc Ia 8—10 cm înălţim e şi apoi se bilonează pentru ier­ nate. Iarba de Lemn dulce cosită poate fi folosită ca nutreţ. în anii al Il-Iea şi a! III-Iea de cultură lucrările de îngrijire se reduc la una sau m aximum două praşile, deoarece Lemnul dulce creşte luxuriant şi acoperă repede te­ renul. Recoltarea rădăcinilor şi a rizomiior de Lemn dulce începe din al treilea an de cultură pînă în al 15—20-lea an şi se face toam na după încetarea vege­ taţiei sau prim ăvara, înainte de a porni seva, cu cazmaua sau sapa, săpîndu-se şanţuri de-a lungul rîndurilor sau execatîndu-se gropi in jurul tufelor, pornind de Ia rizomul principal. Se recoltează cu cuţitul sau toporişca numai rădăcinile secundare şi rizomii laterali, lăsîndu-se neatinsă rădăcina principală care regenerează planta şi deci m enţine pe mai departe cultura. Pentru a nu slăbi cultura, recoltarea se face o d ată Ia 2 ani. Tot în vederea regenerării, Ia recoltat se despart de tufele-mame acei lăstari subterani (stoloni) care au dat rădăcini -pentru a Ie permite să se dezvolte independent, asîgurînd astfel o producţie sporită la urm ătoarea recoltare. Un hectar cultivat cu Lemn dulce îngrijit şi recoltat atent produce 7 000—9 800 kg în stare proaspătă sau 2 000—2 800 kg în stare deshidratată. Producţiile maxime de rădăcini şi rizomi de Lemn dulce se obţin începînd din al nouălea an de cultură şi pînă în anul al doisprezecelea. Evaluarea producţiei se execută ca la revent. ■Boli, dăunători şi mijloace de combatere. în unii ani rădăcinile de Lem* dulce sînt atacate de o ciupercă neidentificata foarte periculoasă care pro­ voacă distrugerea culturii. De asemenea, o altă ciupercă Uromvces glycyrhizae (Rafeenh). Magn. poate ataca frunzele, brunificîndu-le. Combaterea acestor boli se face prin lucrări de întreţinere, scoaterea plantelor bolnave şi a frun­ zelor atacate, arderea lor la m arginea tarlalei şi m enţinerea terenului curat şi afinat. Recoltare din flora spontană. Momentul optim este prim ăvara înainte de înflorire (martie, începutul lunii mai) şi toam na după căderea frunzelor, iar dacă tim pul perm ite şi solul nu e puternic îngheţat chiar şi peste iarnă. Se recoltează rădăcinile de la plante de la 3 ani în sus. Deoarece s'rat adine înfipte în sol, trebuie săpate şanţuri sau gropi în jurul lor, se scoate tufa întreagă încet pentru a nu se rupe bucăţi de rădăcină, se scutură de păm înt şi se taie de la nivelul coletului. -Raritatea bazinelor pune probleme deosebite de m enţinere a poten­ ţialului productiv al acestora şi de conservare a speciei. Astfel, după recoltare, coletul şi mugurii se vor introduce în sol, aşa îneît planta va puţea regenera şi va fi aptă de o nouă recoltare după 3—4 ani. Bazinele vor fi recoltate raţional. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Rădăcinile şi rizomii recoltaţi se scutură de păm înt, se lasă cîteva ore la soare după care se scu­ tură din nou, iar dacă solul este argilos şi m ai răm îne pe suprafaţa acestora se spală repede printr-un curent de apă (prin spălate înceată substanţele active care sînt foarte solubile in apă ar fi îndepărtate). înainte de a fi ase130

zate pentru zvîntare se face condiţionarea prin îndepărtarea rădăcinilor seci, atacate de viermi, prea subţiri, care însă nu se aruncă deoarece pot fi folosite in scopuri industriale. M ateria prim ă condiţionată şi zvîntată se aşază în grămezi acoperite cu paie, coceni sau stuf, fiind lăsată astfel 10—15 zile pentru ferm entare, proces prin care se m ăreşte cantitatea de zaharuri, iar culoarea galbenă se intensifică. D upă 2—3 zile stratul protector se desco­ peră, iar grăm ada se vîntură cu furca pentru a nu mucegăi, apoi se clădeşte din nou. La sfîrşitul perioadei de ferm entare rizomii şi rădăcinile se taie în bucăţi de 20—25 cm- lungime, despicîndu-se cele m ai groase. Uscarea pe cale naturală se face de preferinţă la soare, pe rame, în stra­ turi subţiri (cu o încărcare de 10 kg rădăcini şi rizom i/m 2), iar în caz de tim p nefavorabil se poate face în încăperi bine aerisite, poduri, şoproane. Lipsa unui curent puternic de aer poate duce la deprecierea produsului prin mucegăire. Pe cale artificială uscarea se face la 35—40°C (depăşirea acestor tempe­ raturi poate duce de asemenea la depre< ierea m ateriei prime, datorită cara­ melizării acesteia). R andam ent la uscare este de 3—4/1. în afară de m ateria prim ă ca atare, se execută la cerere şi unele canti­ tăţi de rădăcină decorticată. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca rădăcinile nedecorticate să fie tăiate în bucăţi de 20—25 cm, admiţîndu-se un conţinut m axim de im­ p u rităţi de 4% (rădăcini brunificate la interior), corpuri străine organice şi minerale — m ax. 1% pentru fiecare, um iditate — m ax. 14%. Observaţii. îm preună cu specia Glycyrrhiza gla.bra L. se m ai poate ex­ ploata şi specia G. glai-îduUfera W . et K. care este foarte asem ănătoare, dar care are ram uri păroase şi aspre, fiind glanduloase, cu folioie mai ascuţite, racejnul m ai scurt, iar păstăile mai mici, lăţite si fără gîtuituri. Compoziţie chimică. Foarte ccmplexă. Rădăcinile şi rizomii conţin 5— 10% glicirizină (unele provenienţe pînă la 20%) care este sarea de po­ tasiu, calciu sau magneziu a acidului glicirizic. Acidul giicirizic conţine în molecula lui dcuă molecule de acid glucuronic şi o moleculă de acid gliciretic de natu ră triterpenică. Tot un derivat triterpenic este şi acidul glabric. Deri­ vaţii de n a tu ră flavonoidică izolaţi pînă în prezent sînt: astragalozidul, 4-hidroxicaîcona, 7-hidroxi-2-metiIizoflavona, 7-hidroxi-2-acetiiizoflavona, genkwanolul, formononetclul, glifozidul, izoramnetolul, izolicviritigenoiuî, izocvercitrozidul, camferolul, camferol-3-glucobiozidul, 7-metildihidroxicamferolul, licviritigenolul, licviritozidul, licurozidul, cvercetoluî, cvercetol-3-glucobiozidul. saponaretolul şi vitexolul. M ateria prim ă mai conţine un hormon estrogen de n a tu ră steroidică similar estradioîului, 2—4% rezine, 0,5— 1% lipide, 20—30% amidon, 4—8% zaharuri reducătoare, manitol, 2—4% asparagină, 4—6% substanţe minerale, vitam ine din grupa B, acid benzoic, albumină, mucină, dihidrostigmasterol etc. Glicirizină este de 50 ori mai dulce decît zahărul. Acţiune farm acodinam ică, utilizări terapeutice. D atorită compoziţiei chimice a tît de complexe şi acţiunea farmacodinamică este m ultiplă. Astfel, ca toate substanţele de natu ră triterpenică, glicirizină, respectiv acidul glicirizic are proprietatea de a fluidifica secreţiile ttaheobxonşice şi faringiene. D erivaţii de n a tu ră flavonoidică au acţiune diuretică şi antispastică. Acidul gliciretic şi glabric au pe de o parte proprietăţi asem ănătoare DOCA-ului asupra echilibrului ionic (N af, K !, CI- ), iar pe de altă parte acţiune antiinflam atoare şi antiuîceroasă în ulcerul gastric, acţiune potenţată de derivaţii flavonici. Acţiunea estrogenă este explicată prin prezenţa hormonului steroid. 131

E xtractul to+al are acţiune laxativa prin influenţarea m otilităţii gas­ tro-intestinale. In tră în numeroase forme şi produse farmaceutice între care m enţionăm : Cortelax — indicat în constipata cronice, în pulberea laxativpurgativă, Specia pectorală, Ceaiul antireum atic, Ceaiul laxativ nr. 2 şi în produsul fitoterapeutic Rhamnolax. A tît rădăcina cît şi extractul sînt oficinale, în Farmacopeea R om ână e d iţia IX -a. î n medicina tradiţională chineză specia G. uralensis, sim ilară speciei G. glabra ocupă locul al 2-îea după Ginseng. E xtractele din m ateria prim ă sînt utilizate pe scară largă în prelucrarea tutunului şi potenţarea aromei de cacao. P H A SE O L U S V U L G A R IS L. . FA SO L E ; F r .: H arico t; E .: Kidney b e a n ; G .: B ohne; M .: Kozonseges b a b ; R .: Fasoli abîknavennaia. De la această cunoscută plantă de cultură, una dintre plantele legu­ micole de bază, se folosesc în scopuri medicinale păstăile uscate. M a t e r i a p r i m ă : Fructus Phaseoli sine seminibus — fiind form ată din păstăi uscate purtînd la bază un disc tubulos, sesile sau stipitate, tu rtite sau subcilindrice, fără seminţe. De culoare albă-gălbuie, sînt fără miros ca­ racteristic, iar gustul este fad. Recoltare. Tecile de la soiurile cu păstaie albă, nepătată, în urm a uscării se preiau de la batozatul fasolei. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Tecile trebuie cu răţate de vrejuri, resturi de frunze, de păstăile p ătate, atacate etc. Deoarece gradul de uscare a lor în urm a batozării este insuficient, ele vor fi depozitate într-un loc uscat şi se vor întoarce din tim p în tim p cu furca pentru a se usca uniform. Randam entul la uscare al tecilor batozate este de 1,2—1,5/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca m ateria prim ă să fie form ată numai din teci de culoare albă-gălbuie, perm iţîndu-se ca im purităţi — teci brunificate — m ix . 3%. şi resturi de plantă — m ax. 1%, corpuri străine organice şi minerale — m ax. 0,5% pentru fiecare, um iditate — m ax. 13%. Compoziţie chimică. M ateria prim ă conţine flavonozide, amino-acizi între care arginină, asparagină, tirozină, triptofan, betaină, lizină s.a., galedină, vitam ina C în mici cantităţi, acid guanidinamino valerianic, acid silicic, acid fosforic, săruri minerale, cca 50% hemiceluloză etc. Acţiune farmacodinamica., utilizări terapeutice. D atorită aminoacizilor şi sărurilor minerale are acţiune diuretică. în medicina tradiţională tecile se utilizează în stările incipiente ale diabetului cu toate că pînă în prezent nu s-a p u tu t izola un factor antidiabotic. Acţiunea uşor hipoglicemianta se datoreşte probabil galedinei şi argininei. In tră în compoziţia ceaiurilor anti­ reum atic şi dietetic. Sub formă de infuzie se prepară din 4—5 g teci m ărun­ ţite la o cană apă. Se beau 2—3 căni pe zi. O N O N IS S P IN O S A L. OSUL IE P U R E L U I; F r .: Bugrane; E .: Tall rest-harrow ; G .: Dornige Hauhechel; M. Tovises iglice; R .: Stalnik kaliucii. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie perenă, subarbustivă, cu partea bazală lemnificată, erectă, ram ificată, spinoasă, înaltă de 30—60 cm ; partea subterană: rizom care se continuă cu o rădăcină flexibilă, lungă de 132

25—30 cm (adesea mai lungă) şi groasă pînă Ia 1 cm, de culoare cenuşie; tulpina aeriană: lemnificată bazal, ram uri prevăzute cu spini rigizi, adesea dubli, 2—3 spini laterali şi unul term inal; pe internodii ramurile au peri numai pe o p a rte ; frun­ ze: cele inferioare trifoliate, cu stipele înconiurînd tulpina (amplexicaule), cu foliole ovale, dinţate pe margine, pe ambele feţe cu peri glanduloşi, lungi de 5—10 mm şi late pe ju m ătate; cele superioare sim­ ple; flori: papilionate (în formă de fluture), dis­ puse la subsuoara unor bractee spre vîrful tulpinii, distanţate, lungi pînă la 2 cm, de culoare roz cu dungi mai închise; fruct: păstaie mică (p în ă.la 7 mm), păroasă, doar cu 1—2 seminţe. înflorire: V I—VII. M a t e r i a p r i m ă : Radix Ononidis form ată din rădăcini sau bucăţi de rădăcini de !G—20 cm, de 0,5—2 cm grosime, cu sau fără colet, fără radicele. Rădăcinile sînt răsucite după uscare, cu şan­ ţuri longitudinale adînci şi striuri transversale puţin distincte, la exterior negricioase-cenuşii, la interior

albicioase. Miros slab necaracteristic, gust dulce-acrişor apoi amar-astringen tEcologie şi răspîndire. Specia este destul de rară in flora ţării noastre, existînd specii foarte apropiate (O. pseudohircina Schur. cu spinii simpli şi mai rari şi m ai ales O. hircina Jacq. lipsită de spini şi extrem de comună în toată ţara), precum şi numeroase forme hibride. O. spinosa este xerofita, crescînd prin păşuni şi fineţe aride, pe. soluri nisipoase, în tim p ce O. hircina creşte în special în zone mai umede, prin fineţe, păşuni, lunci sau chiar zone inundabile. (în regim de uscăciune de­ vine spinoasă şi cu peri m ai rari), A ltitudinal se ridică, din zona colinara, pînă în cea m ontană (maximum de răspîndire între 300—800 m). Specii răspîndite în întreaga Transilvanie (cu deosebire în judeţele Cluj şi Sălaj), zona co!inar a a Olteniei (mai ales în Gorj şi Mehedinţi) şi Mol­ dovei (cu deosebire Suceava şi Vrancea). Recoltare. Perioadele optim e sînt prim ăvara tim puriu (martie-aprilie) sau toam na (septembrie-octombrie). Rădăcina se scoate cu cazmaua şi se taie coletul care se pune din nou în păm înt pentru a se asigura m enţi­ nerea plantei. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. Im ediat după recoltare se scutură bine de păm înt, se spală în curent de apă şi se taie rădăcinile sub­ ţiri sau necorespunzătoare (seci, putrede, atacate). în vederea uscării, rădă­ cinile se despică şi se scurtează la 20—25 cm. Uscarea se face la soare în s tra t de 10— 15 cm, întorcîndu-se din tim p în tim p pentru uscare uniformă sau în încăperi încălzite. Pe cale artificială se face Ia 50—60°C. R andam entul la uscare este de 3—3,5/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca im purităţi max. 3% rădăcini seci, cioturi, corpuri străine organice — max. 0,5% şi minerale — m ax. 2%, um iditate — m ax. 13%. Compoziţie chimica, a şi B onocerină, ononină şi onospină, trifolirizină şi fitoglutinină — su b sta n ţă de natură proteică, saponozide de natură triter133-

penică care prin hidroliză dau acid gliciretic, tanozide, flavonoidul glucozid-7-formononetoI, ulei volatil şi ulei gras, zaharuri, acid citric etc. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Acţiunea diuretică a extractelor obţinute din rădăcină este atribuită de unii autori prezenţei sâponozidelor. Efectele bune obţinute de alţi autori în artritele cronice, în stări alergice, în special în eczeme de natură diferită şi în pru rit au determ inat pe aceştia să atribuie acestei specii o acţiune corticosuprarenală. Rădăcina speciei Ononi's spinosa intră în compoziţia Ceaiului diuretic nr. 2. D îcoctul se prepară din 5 g rădăcină la 500 mi apă (se fierbe 15 m inute). Se bea toată cantitatea în timmil zilei. Confuzii. Specia Ononis spinosa L. este adesea confundată cu specii m ult mai comune, răspîndite în toată ţara: G. hircina Jacq., care este lipsită de spini şi O. pseudohircina Schur, cu spini simpli, rari, cu tulpina nelignificată la bază. Rădăcinile acestor specii sau a unor hibrizi au altă compoziţie chimică şi altă acţiune decît O. spinosa L. M E L IL O T U S G F F IC IN A L IS (L.) Medik.

SULFINĂ; F r .: Melilot; E .: Common m elilot; G .: Gelber Steinklee ; M .: Orvosi som koro; R .: Donnik le-karştvennîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie ierbacee, anuală sau perenă, bogat ram ificată, erectă, înaltă pînă ia I m sau chiar mai m u lt; răd ăcin a: pivotantă, bine dezvoltată, cu nodozităţi; tu lp in a : cilindrică, glabră, cu ram ificaţii prism atice; frunze: trifoliate, cu folioie scurt-pedunculate, din­ ţate pe margine, lungi de 2,5—3 cm, ca lăţim e diferită—cele inferioare fiind obovate, iar cele superioare lanceolate; la bază au stipele înguste, lungi de 6—7 m m ; flori în raceme alungite (5—10 cm), dispuse la subsuoara frunzelor, cu numeroase flori (30—70) care se deschid de la bază spre vîrf, sînt galbene şi papilionate; fructe: păstăi brune-negricioase, mici de 3,5— 4 mm, lăţite, cu dinţii caliciului persistenţi şi cu un mucron de 2—3 mm, au pe suprafaţă o reţea, iar în interior o singură sămînţă. înflorire: V I - I X . M a t e r i a p r i m ă : Fiores M eliloti — form ată din inflorescenţe fără frunze sau din flori izolate de culoare galbenă, de 6 mm lungime, cu caliciul cu 5 dinţi triunghiulari de culoare verde. Miros arom at de cumarină, gust sălciu. Herba Meliloti — constituită din tulpini şi ram uri înflorite de m axim um 30 cm lungime. Foliolele frunzelor sînt alungit-lanceolate, la vîrf obtuze, pe margini serat-dinţate, d 1 culoare verde. Miros plăcut- arom at de cum arină, gust sărat-am ărui, fad. Ecologie şi răspîndire. P lantă de locuri însorite, puţin pretenţioasă faţă de soluri, vegetînd chiar şi pe cele m ai aride, pietroase, este o specie calcifilă. Are, de asemenea, pretenţii destul de reduse faţă de um iditate. A ltitudinal se dezvoltă din cîmpie pînă la 1 200— 1 400 m, cu deosebire însă la altitudini medii. Creşte prin fineţe, semănături, coaste pietroase, dar cu deosebire pe marginea drumurilor şi căilor ferate, în toate judeţele ţării. Recoltare. Ambele m aterii prime se recoltează pe tim pul înfloririi plantei. Pentru Fiores Meliloti se strujesc inflorescenţele de pe tulpini fără frunzele. la subsuoara cărora se află (dacă se strujesc numai florile, fără axul inflo­ rescenţei, m ateria prim ă este şi mai valoroasă). 134

Pentru Herba M eliloti se taie vîrfuri cu inflorescenţe Ia o d istan ţă de cei m ult 30 cm de la vîrf. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Uscarea pe cale naturală se face în locuri um brite, în strat subţire, cu o bună aerisire, iar pe cale arti­ ficială la 30—35°C. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd p en tru Flores M eliloti că acesta poa­ te fi form at din inflorescenţe şi flori izolate, admiţîndu-se ca im purităţi m ax. 5% flori decolorate şi max. 1% resturi de frunze, corpuri străine organice — max. 6,5% şi minerale — m ax. 0,1% , um iditate — m ax. 12%. H erba Meliloti va fi form at din ram uri înflorite, de cel m ult 30 cm, admiţîndu-se m ax. 5% plante decolorate sau brunificate, corpuri străine organice şi minerale — max. 0,5% pentru fiecare, um iditate — m ax. 13%. Compoziţie dum ică. Prin dedublarea meliloiozidului, în tim pul uscării m ateriei prime, se formează glucoză şi acid cumaric (cis-0-hidrcxicinamic), iar apoi lactona acidului 0-hidroxicinamic sau cumarină care im prim ă mi­ rosul specific plantei uscate. Părţile înflorite ale plantei m ai conţin melilotină sau dihidroxicumarină, acid meliiotocumarinic şi alţi derivaţi ai aci­ dului cumarinic, taninuri, substanţe de natură flavonoidică (camferol şi cvercetol), rezine, săruri minerale etc. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Printr-o uscare defec­ tuoasă a plantei, se poate forma un derivat al cufnarinei — dicumarolul — cu acţiune inhibantă asupra produceiii de protrombină, respectiv de dimi­ nuare a capacităţii de coagulare a sîngelui. Aceasta joacă rolul de antivitam ină K. S-au semnalat accidente m ortale la animalele care au consumat furaje cu sulfină sau lucernă încinsă. în medicina empirică, florile de sulfină se utilizează intern sub formă de infuzie, ca antispastic şi diuretic, iar extern în loţiuni pentru ochi, ca astringent şi antiinflam ator. La noi utilizarea terapeutică este lim itată ca arom atizant in com­ poziţia ţigărilor antiastm atice şi în unele ceaiuri medicinale pentru acţiunea anticoagulantă prevenind trombozele. Confuzii. în aceleaşi condiţii ecologice cu spec’a medicinală, adesea în amestec cu aceasta, creşte specia Melilotus albuş Medik., la care — aşa cum după cum . .: arată şi numele — florile sînt albe. ',Ay TR IG O N E L LA FO ENU M - GRAECUM L.

' -* & '

SC H IN D U F; F r .: Fenugrec; E .: Fenugreek; G .: Griechischpr H oinklee; M .: Gorog szena; R .: Pajitnik senoi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie ier­ boasă, anuală, erectă, înaltă de 30 —60(70’' cm, nera­ m ificata sau ram ificată numai la partea superioară; rădăcina: p iv o tan ta; tulpina: cilindrică, fistuloasă, glabră; frunze: trifoliate, asem ănătoare cu cele de trifoi, lung-peţiolate (1—2 cm) şi cu stipele lanceolate, foliole obovate, uşor alungite, uşor dinţate, glabre la faţa superioară şi slab păroase pe d o s; cele teim inale sînt peţiolate, lungi de 2—3 cm şi k te pe jum ătatea lungimii, -

>' y / \ t \ Fig 29 _ Trigoneua foe. num-graecum

135

frunzelor superioare, lungi de 12—18 mm, sînt de ţip papilionat, cu corola gălbuie sau slab liliachie, au caliciul păros, cu dinţii egali cu tubul, iar corola cu striuri violacee ia bază, la care petalele inferioare care formează carena sînt foarte scurte; fructe: păstăi alungite, drepte sau uşor curbate, comprimate, lungi de 8—10 cm şi late de 0,5—1 cm, se term ină printr-un rostru lung de 2—4 cm ; conţin 10—20 seminţe comprimate prismatice, lungi de 4—5 mm şi late de 3 —4 mm, brune-gălbui, fin tuberculate, cu miros de cumarină. înflorire: V I —V II. M a t e r i a p r i m ă : Semsn Foenugraeci — form ată din seminţe ro m ­ boidale m ai m ult sau mai puţin comprimate, de 3 —5 m m lungime şi 4 mm lăţim e, oblic paralelipipedice, gălbui sau brune, fin tuberculate. Miros p arti­ cular asemănător cumarinei, gust aromatic, amar. în contact cu apa se um flă şi devin mucilaginoase. Ecologie, răspîndire şi zonare. F iind originară d;n regiunea m editera­ neană, planta are cerinţe deosebite faţă de tem peratură — a tît a solului (germinează la -|-8°), cît şi a aerului (suportând uşor tem peraturi de — 30 ... + 3 5 ° şi chiar mai ridicate). In rest are cerinţe destul de reduse, a tît faţă de um iditate, cit şi faţă de sol. Toţi aceşti factori determ ină ca planta să găsească cele mai bune condiţii în sudui ţării (judeţele Brăila şi Constanţa). Se întîlneşte rar şi sălbăticită prin sem ănături, dar fără im portanţă economică. Tehnologia de cultură. Schinduful luat în cultură, în asolament intră în sola leguminoaselor anuale de nutreţ. în genere, nu este pretenţios faţă de planta prem ergătoare şi poate reveni pe acelaşi teren după o pauză de doi ani. Ca lucrări de bază se recomandă o arătură adîncă de 25—30 cm care va rămîne în brazdă crudă peste iarnă. In prim ăvară, pînă la sem ănat, solul se m enţine curat de buruieni, executând lucrarea cu cultivatorul sau grapa cu discuri, urm at de grapa reglabilă. Ca îngrăşământ, schinduful reac­ ţionează favorabil la 50—60 kg/ha s.a. fosfor, 10—15 kg/ha s.a. potasiu ş i- amendare cu 1 000— 1 500 kg /ha praf de var care se încorporează în sol o dată cu arătura de bsză. Primăvara., înaintea cultivatorului se dau şi 25—35 kg/ha s.a. azot. Prim ăvara devreme, se seamănă, în prim a epocă, avînd în această fază nevoie de un grad de um iditate m ai mare. Sem ănatul se execută cu SUP-21 sau SLP-29 la 45—50 cm între rînduri şi la adîncimea de 1—2 cm. La hectar se dau 20 kg cu puritatea de 95%, germ inaţia de 80% şi um iditatea m axim ă de 12%. Greutatea medie a 1 000 boabe este de 11,11 g şi la un gram intră 62 boabe. Ca lucrări de întreţinere se recomandă distrugerea scoarţei, o praşilă superficiala chiar oarbă dacă terenul o impune. La 2 —3 săptăm îni după răsărire se execută o praşilă mecanică şi una m anuală cu care ocazie se răresc plantele pe rînd la 8— 10 cm. Pînă la recoltare se m ai execută 2—3 praşile mecanice. Momentul optim de recoltare este atunci cînd seminţele din păstăi s-au îngălbenit iar păstăile au început să se usuce. Pentru a evita scuturarea, recoltarea se va face dim ineaţa pînă la orele 10; se recoltează cu combina €-12 căreia i se aduc adaptările necesare rezultate după 3 —4 probe de în­ cercare pe loc, în staţionar. Producţia la hectar este de 1 300—1 800 kg. Evaluarea producţiei este similară cu cea a soiei. Pentru obţinerea m aterialului de înm ulţire se va proceda ia alegerea parcelelor cele mai bune, cărora li s-a asigurat o izolare de 1 500—2 000 m şi li s-au executat lucrările de purificare biologică. 136

Schinduful la noi fiind de d ată recentă nu a prezentat deocam dată beli şi dăunători specifici, în ţările de origine este sensibil la rugină şi mană. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. D upă recoltare, semin­ ţele se ţin în stra t subţire în încăperi uscate şi bine aerate, lopătîndu-se din tim p in tim p pînă ajung la procentul de um iditate admis. Condiţiile tehnice de recepţie adm it max. 2% im purităţi (resturi din pereţii fructului, boabe im ature, spărturi), corpuri străine organice — max. 0,5% (în afară de seminţe de plante de carantină care nu sînt admise) şi minerale — m ax. 0,5% , um iditate — m ax. 12%. Compoziţie chimică. Compuşi azotaţi: colina şi trigonelina (N-metil-betaina acidului nicotinic) în proporţie de cca 0,40% ; 20—30% substanţe de natu ră glucidică reprezentate în special prin stacliioză şi galactom anane care conferă m ateriei prime în contact cu apa aspectul m ucilaginos; 8—10% lipide sterolice, în compoziţia cărora intră lecitina, fitina şi alte fitosterine, saponozide sterolice, trigiiceride ale acizilor linoleic, linolic, oleic şi palm itic; 20—30% protide şi nucleoprotide^ cantităţi mici de rutozid, substanţe amare, ulei volatil, taninuri, săruri de fier, magneziu, fosfaţi etc. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. M etilbetaina acidului nicotinic dă naştere la vitam ina PP, adică amida acidului nicotinic, care joacă un rol deosebit în metabolismul glucidic, protidic şi lipidic şi în m eta­ bolismul sistemului nervos central. D atorită com plexităţi compoziţiei chimice a tît de bogate în substanţe esenţiale, seminţele de Schinduf constituie un bun stim ulent neuro-muscular dotat şi cu proprietăţi afrodisiace şi galactagoge. Mult utilizată în trecut, ca tonic general, antianemic, hipoglicemiant etc., această valoroasă specie medicinală şi cu o rem arcabilă valoare nutri­ tivă, în prezent, este insuficient valorificată. T R IF O L IU M P R A T E N S E L. T R IFO I ROŞU; F r.: Trefle violet; E .: Red ciover; M.: R eti 16here; R .: Klever lugovoi'. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie ierboasă, perenă, erectă, cu 2—5 tulpini înalte de 20—50 c m ; răd ăcin a: pivotântă, ram ificată, cu nodozităţi, m u ltic a p ita tă ; tu lp in i: simple sau ramificate, foliate; frunze: trifoliate, cele bâ­ zâie lung-peţiolate, formînd adesea rozete, cele superioare mai scurt p e ţio la te ; foliolele sînt aproape sesile, ovate, obovate sau eliptice, cu margine întreagă, pe spa­ te şi pe margini uşor păroase, pe faţă, la mijloc, cu o pată m ai deschisă; la baza frunzei stipele alungite, concrescute cu peţioiul, cu vîrf a sc u ţit; flori: în capitule globuloase, cu diam etru de 2—3-cm, sesile, cu corolă papilionatâ, de Ia roz pînă la purpuriu-deschis; la baza capitulelor se află un involucru din două frunzuliţe trifoliate; fructe: păstăi mici, comprimate, cu 3 —4 seminţe. înflorire: V —IX . M a t e r i a p r i m ă : Fiores Trijolii rubri — form ată din inflorescenţele întregi de culoare violacee. Florile sînt de regulă sesile, fără bracteole şi sînt lungi de 13—18 mm. Caliciul tubulos, 10-nervat, alburiu sau roşiatic. Pedunculul admis este de m ax. 1 cm lungime. Miros caracteristic, gustul dulceag. Ecologie şi răspândire. P lantă specifică pentru păşuni şi fineţe, precum şi în rărituri de păduri, buruienişuri de coastă. A ltitudinal se întîlneşte din zona de cîmpie, mai abundentă în păşuni de deal, pînă la m unte, unde urcă pînă 137

ia 2 IOO m. Sînt şi forme furajere cultivate. Se poate recolta în toate judeţele ţării, cu deosebire în cele de deal şi munte. Recoltare ca la T. repens. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. Se face ca Ia T . repens. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd inflorescenţe cu peduncul de m ax. i era şi frunzuliţele înconjurătoare. Sînt admise ca im purităţi — m ax. 5% inflorescenţe total brunificate, m ax. 0,5% resturi din plantă şi max. 3% pedunculi peste 1 cm ; corpuri străine organice şi minerale — m ax. 0,5% pentru fiecare, um iditate — m ax. 13%. Compoziţie camiicâ. Un glicozid al cvercetinei — izoramnetin, 3-metiI esterul cvercetinei, biocanoi A-7-gIicozid, daidzeol, formononetol, genisteol, linarină, onozid, trifoliozid, prateletoi, substanţe de natu ră fenolica, pig­ m enţi galbeni, urme de ulei volatil (0,028% în florile uscate), rezine, acid saliciîic şi derivaţi cumarinici. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Utilizat în medicina tradiţională ca expectorant, diuretic şi antidiareic sub formă de infuzie sau aecoct 10%. E xtern, sub formă de catapîasme, ca emolient şi în băi de plante medicinale. în America este utilizat tot' empiric contra scrofulozei şi în tuşea convulsivă. întrebuinţare medicinală lim itată. TP JF O L IU M R E P E N S L. T R IF O I A LB ; F r .: Trefle blanc; E .: W hite clover, D utch clover; G .: K rieehender-X lee; M .: Kusz6 lo h ere; R .: KIever paizucii. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie ierboasă, perenă, cu tul­ pina culcată (repenta), înaltă pînă la 20—30(50) cm ; rădăcina: pivotanta, ram ificată, cu nodozităţi, îmbogăţind m ult solul cu azot; tulpina: repentă, glabră, ram ificată, la noduri formează rădăcini adventive; frunze: trifoliate, cu peţiol lung (pînă la 30 cm), glabre, cu folioie obovate, ia vîrf retezate sau emarginate, lungi de 1—3(5) cm, adeseori cu o p a tă albicioasă sau lilia­ chie în formă de V, margine m ai m ult sau mai puţin dinţată, la bază cu stipele m embranoase albe-gălbui; flo ri: grupate în capitule globuloase cu diam etru de 2—3 cm, al căror peduncul poate ajunge Ia 30—50 cm ; florile, în num ăr i e 20—50 (80) sînt albe, lungi de cca 1 cm (după înflorire se brunifică); fructe: păstăi mici, comprimate, cu 3—4 seminţe, eu gîtuituri. înflorire: V—X. M a t e r i a p r i m ă : Fiores T rijolii albi — form ată din inflorescenţe rie culoare albă-gălbuie, cu bracteele florilor lanceolate, membranoase, m ici, recoltate cu penduncuiui de m ax. 1 cm lungime. Mirosul caracteristic, gustul dulceag. Ecologie şi răspîndire. P lantă specifică pentru păşuni şi fineţe mai um ede (de asemenea în livezi sau pe locuri necultivate), cu pretenţii destul de reduse faţă de soi, vegetînd chiar pe cele pietroase, grohotişuri, suportînd şi sărătu n uşoare. A ltitudinal se întîlneşte din zona de cîmpie, mai abundentă înpăşuni de deal şi m unte, pînă la etajul alpin (la 2 100 m). Are şi forme cul­ tivate (pentru furaj). Se poate recolta în toate judeţele ţării, cu deosebire în cele de deal şi m unte. Recoltare. Perioada de recoltare se întinde în to t cursul înfloririi, dar produsul cel m ai bun se obţine Ia începutul acestei epoci (mai-iuiie), cînd 138

nu apar în inflorescenţe decît puţine flori brunificate. Metode de recoltare: — m anual, capitul cu capitul sau cu degetele răsfirate ca un pieptene; — cu pieptenele de muşeţel, dar se smulg şi pedunculii, drept pentru care trebuie rupţi după fiecare 2 —3 curse ale pieptenului. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. După ce se îndepăr­ tează frunzele, resturile de peduncul!, porţiuni de plante din alte specii. se pune la uscat direct Ia soare, în stra t subţire, pe rame, iar pe tim p nefa­ vorabil în locuri bine aerisite. Deoarece prin uscare produsul devine sfărâ­ micios, pierzînd prea m ultă um iditate, nu se ambalează imediat după ter­ m inarea uscării, ci se lasă cîteva zile pentru a absorbi um iditate din atmosferă. Artificial se usucă la 35—40°C, urmîndu-se aceleaşi prescripţii. R anda­ m entul la uscare este de 4—5/1. Condiţiile tehnice de recepţie adm it ca im purităţi max.- 10% flori deta­ şate, max. 5% inflorescenţe total brunificate, max. 1% resturi din plantă şi m ax. 3% peduncul! mai lungi de 1 cm, corpuri străine organice şi mine­ rale — m ax. 0,5% la fiecare, um iditate — max. 13%. Compoziţie chimică. Saponozide triterpenice, flavonoizi (astragalozid, cumestrol, formononetol, 7 ,4 '— dihidroxiflavonă, 7,3', 4', trihidroxiflavonă, izocvercitrozid, miricetol şi pratoletol, un monoglicozid al aceton-cianhidrinei — linamaroziaul, ulei volatil. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Utilizare medicinală li­ m itată. Empiric se utilizează sub formă de infuzie în „răceală şi gripă". Confuzii. Un alt trifoi cu floare albă este T nfolium montanum L. care este însă păros a tît pe tulpină şi frunze, cît şi pe pedunculii inflorescenţei şi pe caliciu. Foliolele sînt m ai înguste şi a c u te '(la specia medicinală vîrful e rotunjit, trunchiat sau emarginat). Florile acestei specii sînt utilizate în medicina tradiţională din ţa ra noastră în leucoree. ALTE. SPECII D E FABACEAE CU U TILIZĂ R I M EDICINALE Sophora prodani Anders. Specie endemică pentru ţara noastră, creşte In pădurea de la Babadag în poiana Ciiiurum Tarla. Vezi şi monografia „Sop­ hora japonica1'. Cercetările h isto ch im ie din ţara noastră au dem onstrat prezenţa alcaloizilor în rădăcinile, tulpinile, foliolele, fructele şi seminţele acestei specii. Cea mai m are cantitate de aicaloizi exprim aţi în citizina se găsesc în săm înţă (2,26%), apoi în foliole (1,18 g% ), în fruct (0,80 g% ), In rădăcină (0,50 g% ) şi în tulpină (0,28 g%). Laburnum anagyroides Medik. ( S a l c î m g a l b e n ) — Din seminţe se poate extrage alcaloidul citizină cu proprietăţi stim ulante şi antitabacice Genista germanica L. Subarbust pînă la 60 cm înălţim e cu florile avînd corola galbenă-aurie, la uscare verde. Creşte în zona colinara pe terenuri uscate, prin păduri sau pe dealuri înierbate, evitînd solurile calcaroase. în flori s-au identificat derivaţi flavonici între care daidzeol şi cvercetol. în trecut s-a utilizat empiric în tratam entul hepatitei. Genista ovata W . et K. Subarbust pînă la 40 cm înălţim e specific zonei •colinare şi de podiş. A fost utilizat în medicina tradiţională pentru „vinde­ carea fracturilor". Chamaespartium sagittale (L.). P. Gibbs sin. Genista sagittaUs L. ( G r o ­ z a m ă ) . Subarbust înaltă pînă la 25 cm, cu flori galbene-aurii grupate în inflorescenţe globuloase. Creşte în zona colinara în locuri uscate. Florile conţin derivaţi flavonici ca apigenolul, daidzeolul, genisteol, 5-metilgenisteol 139

şi luteolol. P lanta are proprietăţi pur­ gative. A. fost utilizată în medicina tradiţională ca antireum atic. Genista tinctoria L. ( D r o b i ţ ă ) . Subarbust înalt de 60—80 cm, cu frunze simple, lanceolate, pînă la elip­ tice, flori în raceme cu coroia galbenă-aurie cu păstăi liniare. P ărţile aeriene ale plantei înflorite (Herba Genistae) au fost utilizate in trecut empiric, datorită principiului amar, ca stim ulent al secreţiilor gastrice, ca de­ purativ, în reum atism, afecţiuni hepa­ tice şi ale splinei, hipotiroidie etc.-Se­ m inţele au efecte emeto-catarctice. In prezent nu se mai utilizează în fitote­ rapie. Conţine substanţe de natură fla­ vonoidică (daidzeol, genisteol, genistozid, prunetol, luteolol-5-gIucozid), ulei volatil, citizină, sparteină, mucilagii, substanţe amare. Spartium junceum L. ( B u c s ă u ) . A rbust ornam ental c u frunte simple şi raceme de flori galbene, cultivat uneori ornam ental în parcuri. Această specie are florile asem ănătoare spe­ ciei Saroihamnus scoparius cu care uneori se confundă. Această confuzie poate duce ia accidente, deoarece florile de la specia Spartium junceum con­ ţin can tităţi apreciabile de citizină care este toxică. Lupinum alb-us L. ( L u p i n , C a f e l u ţ ă ) . P lantă cultivată în sco­ puri furajere sau ornam entale. Are frunze palm at compuse cu 5— 11 folioie dispuse în evantai. Flori albe sau colorate diferit. Seminţele sînt bogate în lipide şi substanţe proteice, fiind uneori folosite după torefiere (prăjire) ca înlocuitor de cafea. în medicina empirică au fost utilizate ca antihelm intic, diuretic, emenagog, iar extern în afecţiuni cutanate, abcese si furuncule. D-ipă unele cercetări lupinul a fost indicat ca succedaneu al insulinei în for­ mele uşoare de diabet. E xtractul fluid obţinut din seminţe are a.cţiune hipoglicemiantă probabil datorită alcalciduiui lupanina care este însă în aceiaşi t m p toxic, deci pen tiu utilizare sînt necesare analize fitochimice cît mai exacte. De m enţionat este faptul că pe lîngă varietatea „duice“ săracă în alcaloizi, există şi varietăţi „am are“ care sînt toxice. Acestea conţin aicaloizi: sparteină, lupanină, hidroxiiupanină şi lupinină. L upinus Intens L. ( L u p i n g a l b e n ) . Specie originară din regiunea m editeraneană se cultivă şi Ia noi ca plantă furajeră, nectariferă şi îngrăşămînt verde. Conţine alcaloizi la fel ca şi specia L. albuş dar în cantităţi m ai mari. Din flori, seminţe şi rădăcină s-au izolat derivaţi flavonici ca: apigenol, izoflavone, izoramnetol, camferol, luteol'ol, rhoifolozid, 5, 7, 2J, 4' — tetrahidroxi-6-(3,3J dimeti!alil)-izofavonă. Galega ojficinalis L. ( C i u m ă r e a ) . Plante ierboase cu frunze imparipenate cu 11—17 folioie, cu vîrf obtuz şi m ucronat, flori în raceme lungi, palid liliacee, fructe păstăi lin eare; frecventă prin livezi, păşuni umede, pe malul apelor. Partea aeriană (Herba Galegae) conţine alcaloidul galegină şi guanidină, derivaţi flavonici (luteolină, juglanozid, camferol, m elaF ;g. 30 — Genista tincicria

140

(foto

orig.)

noxetol, rutozid, cvercitrozid etc.). Acţiunea galactogogă este cunoscută în medicina tradiţională. Se m ai m enţionează ca acţiuni secundare cele diuretice, diaforetice şi antihelmintice. Influenţează ponderat sistemul cardio-vascular. După unele cercetări datorită alcaloiduiui galegina planta are proprietăţi hipoglicemiante. în acest scop se adm inistrează 2—4 g pulbere vegetală, 1—4 g extract moale, 5—20 g extract fluid sau 0,15 g sulfat de galegina pe zi. Produsele fitoterâpeutice pe bază de Herba Galegea pe lîngă utilitatea lor ca adjuvant în tratam entul diabetului, prin excitarea secreţiei pancreatice, prin efectele paxasimpaticomimetice şi adrenolitice, sînt efici­ ente şi ca galactagoge şi galactogene fiind lipsite de toxicitate sau de efecte secundare. Colutea arborescens L. ( S a l c î m g a l b e n ) . Este un arbust de 2 —3 m înălţime, cu frunze im paripenat compuse cu 7— 11 foliole. Florile sînt de culoare galbenă-deschis. Se cultivă în grădini şi se întîlneşte sălbă­ tăcit pe coline însorite, pietroase. în medicina tradiţională frunzele sînt utili­ zate pentru acţiunea lor purgativă. Seminţele în doze m ari sînt toxice. Astragalus dasyanthus Pall. ( Z ă v ă c u s t ă ) . P lantă ierboasă care creşte sporadic în zone stepice. în medicina tradiţională se recom andă a tît partea aeriană pentru uşurarea naşterilor, cît şi rădăcinile, care — m acerate în alcool — se adm inistrau pentru dureri abdominale şi pectorale. în florile şi frunzele m ultor specii din genul Astragalus s-au pus în evidenţă derivaţi flavonici. Astragalus excapus L. ( Z ă v ă c u s t ă ) . Specie înrudită cu A . dasyanihus, utilizată a tît în uz intern în dureri abdominale, tulburări de ritm cardiac, dar .şi în uz extern, pentru „oblojeli“ Ia fracturi ale membrelor. Astragalus glycyphyllos L. ( U n g h i a - g ă i i ) . P lante cu tulpinile întinse la păm înt din fineţe, livezi, tufişuri. întreaga plantă cu to t cu fructi­ ficaţii sub formă de decoct se utilizează în combaterea limbricilor (de unde şi o altă denumire populară, I a r b a l i m b r i c i l o r ) , de asemenea în hernie. în uz extern, fiartă în lapte, se folosea pentru calmarea eritem ului fesier, a opărelilor la copii şi în băi antireum atismale. Glycirrhiza echinata L. ( L e m n d u l c e ) . Specie m ult mai răspîndită în flora spontană decît G. glabra. Conţine alături de saponozide şi numeroşi derivaţi flavonici ca: dihidroxi-4,4’-metil-calconă, glicoflavonoide monoglicoziae şi biozide, camferol, cvercetol etc. Vezi şi monografia G. glabra. Amorpha fruticosa L. ( S a l c î m m i c ) . A rbust cultivat pentru gar­ duri vii, perdele de protecţie, conţine în fructe cca 3% ulei volatil. Glycine maxima (L.) Merr. sin. Glycine hispida (Moench.) Maxim. ( S o i a ) . Cercetătorii rom âni au brevetat recent un înlocuitor de lapte pentru sugari pe bază de soia, dat fiind bogăţia seminţelor de soia în protide (peşte 35% form ate din leucină, izoleucină, cystină, m etionină, fenilalanină, treonină, lisină, valină şi triptofan), grăsimi (peste 17%), zaharuri (26%), vitam ine, săruri minerale. Făina de soia este de asemenea alim entul ideal pentru diabetici, ca şi pentru reum atici, pentru cei suferinzi de gută, conva­ lescenţi. Este indicată şi în astenii nervoase, surmenaj fizic şi intelectual. Soia este considerată un alim ent complet. Cicer arietinum L. ( N ă u t ) . Cultivat în scopuri alim entare pentru seminţele sale, năutul are to to d ată efecte diuretice, în colici nefretice, dureri ale aparatului urinar şi chiar litiază renală. S-a m ai recom andat şi în stări congestive ale ficatului. în uz extern — făina de năut sub form ă de cataplasme calde se poate aplica în pleurezie, dar num ai pentru atenuarea du­ rerilor, fără a avea efecte particulare. Plantulele de N ăut conţin numeroşi 141

flavonoizi între care: biocanol A, biocanol-7-glucozid, biocanol C, daidzeoî, formononetol, garbantol, liquiritigenol izoramnetol etc. Vicia Jaba L. ( B o b ) . De la această plantă alim entară, cenuşa obţi­ nută prin arderea tulpinilor şi păstăilor, cu conţinut ridicat de azotat de potasiu, este diuretică şi sedativă a durerilor aparatului urinar după datele din medicina empirică. Tot în medicina empirică a fost utilizată ca sedativ, în colici nefritice, în litiază renală, inflamaţiile vezicale ale bolnavilor de prostată, în pielonefrite şi reum atism . Păstăile indicate în album inurie. Vicia saliva L. ( M ă z ă r i c h e ) . Făina obţinută din seminţe a fost utilizată sub formă de cataplasm e ca emolient sau intern ca purgativ. Florile speciilor V.Jaba şi V. saliva conţin numeroşi flavonoizi între care: camferol, camferol-3-glucozid-7-ramnozid, camferol (3,7,5) xilorhamnoglucozid etc. Observaţii Unele varietăţi de Vicia cultivate, şi în special de Lathyrus, pot provoca la om sau animale intoxicaţii cunoscute sub denumirea de latirism. Toate substanţele toxice izolate din această categorie conţin grupări aminice libere. Latirisrnul se combate prin eliminarea din culturi a tu tu ro r speciilor şi varietăţilor care conţin substanţe toxice. Lens culinaris Meaik. ( L i n t e ) . Specie alim entară de o deosebită valoare nutritivă. Conţine 24% protide şi 56% hidraţi de carDon. Conţi­ nutul în grăsimi este de 1% şi conţine săruri de fosfor (410 m g%), potasiu (810 mg), sodiu, calciu, magneziu, fier, vitaminele A, B2, B2, niacin, vita­ m ina C. Intern preparatele de linte sînt energetizance fiind recom andate în perioada de convalescenţă. Are proprietăţi gaiactagoge. E xtern făina de Linte are proprietăţi m aturative în abcese. Lathyrus hirsutus L. ( P i e d i c a - v î n t u l u i ) . P lantă ierboasă cu tulpină repenta din fineţe şi sem ănături, utilizată în unele zone din M unţii Apuseni în uz extern, în băi contra unor forme de paralizie. Lathyrus sativus L. ( M ă z ă r o i , M ă z ă r i c h e ) . Consumarea ex­ cesivă sau exclusivă a seminţelor acestei specii duce Ia latirism care se m a­ nifestă prin paralizii musculare. Acest fenomen deşi era cunoscut de pe tim pul lui Hippocrat, pînă în prezent nu avem studii am ănunţite cu privire Ia farmacodinamia substanţelor active din speciile care duc Ia latirism . în frunzele acestei specii şi a celorlalte specii ale genului s-au identificat camferolul şi cvercetolul iar în flori, miricitrozid. Lathyrus latijolius L. ( M o r ă r e i - d e - p ă d u r e ) . Specie toxică din tufişuri, vii, livezi, utilizată în medicina tradiţională în uz extern, sub formă de cataplasm e cu infuzie concentrată din partea aeriană, aplicate pe luxaţii. Lathyrus niger L. Bernh. ( L i n t e n e a g r ă ) . P lantă din păduri umbroase şi poiene, i se atribuiau în trecut numeroase proprietăţi. Se reco­ m anda în numeroase afecţiuni ale organelor interne cu substrat nervos, îndeosebi în cele cardiace (palpitaţii, tahicardie). Lathyrus pratensis L. ( L i n t e a p r a t u l u i ) . Destul de răspîndită în păduri, tufişuri, livezi şi fineţe, planta era socotită sedativă, mai ales în insomnii (de unde şi o altă denumire populară, cea de L e n e ) . Lathyrus sylvester L. ( B o b d e ţ a r i n ă ) . Specie ierboasă din tufi­ şuri, poieni, pe m arginea pădurilor, utilizată etnoiatric în uz extern ca antireum atic şi în luxaţii -sau lovituri. Lathyrus tuberosus L. ( O r e ş n i ţ ă ) . Buruiană din culturi, livezi şi fineţe, pe m arginea pădurilor, utilizată odinioară ca atare, frunzele punîndu-se pe răni, pentru a evita infectarea lor. Tuberculii conţin 17% am idon, substanţe grase şi protide. în unele ţări tuberculii sînt utilizaţi de popu-

îaţiile locale în alimentaţie. Din flori se extrage o apă parfum ată cu miros ■de trandafiri. Lathyrus vermis (L.) Bernh. ( P i p i g o i ) . P lantă care înfloreşte pri­ m ăvara tim puriu prin păduri şi livezi. Se folosea pentru spălaturi oculare. Pisum sativum L. ( M a z ă r e ) . Una din cele m ai cunoscuse plante legumicole şi mai larg cultivate, încă din antichitate, cu recomandări fitoterapeutice minore. Ea reprezintă o im portantă sursă de fosfor şi săruri de potasiu, fiind şi uşor laxativă. Din m azărea verde s-a izolat o fitohemaglutinină care a fost experim entată în tratam entul anemiei apiastice. In fiori s-au identificat numeroase flavonoide ca: astragalozid, izocvercitrozid, curnaroil şi triglicozid-3-camferoi, feruloil şi triglicozid-3-camferoI, trigIicozid-3cvercetol, sophora îlovonolozid etc. In medicina tradiţională, ceaiul din cîrcei se utiliza contra colicilor .gastrice, iar cataplasme calde cu făină de mazăre se utilizau în amigdalite. Ononis arvensis L. sin. O. hircina Jaca. ( O s u l i e p u r e l u i ) . Specie caracteristică fîneţelor şi păşunilor, luncilor, depresiuni inundabile din zona cclinară pînă în cea m ontană. Tulpinile sînt de obicei lipsite de spini sau au spini moi. Florile sînt roz sau purpurii. Florile conţin flavonoide. După unele date din literatura de specialitate rădăcinile au proprietăţi diuretice şi sudorifice datorită prezenţei ononinei. Specia este folosiră şi în medicina veterinară şi la vopsitul lînii. Melilohis albuş Medik. ( S u l f i n ă a l b ă ) . Deşi este considerata doar substituantă pentru sulfină galbenă, conţine şi ea cum arine şi. flavonozide ca: robinozid, camferol (3 sau 7) rhamnogalacto (3 sau 7) galactozid şi cvercetol 3-rhamnogalactozid. Recom andată etnoiatric în leucoree, iar fumigaţiile se considerau utile în „sperietură". Trigonella coerulea (L.) Ser. ( M o l o t r u a l b a s t r u , S u l c i n ă a l b a s t r ă ) . Specie ierbacee, înaltă, cu frunzele trifoliate şi flori albastre azurii ce creşte prin sem ănături, m irişti, locuri virane, m arginea drum urilor.

uneori subspontană. în trecut a fost folosită în galenoterapie. Frunzele uscate au miros plăcut datorită derivaţilor cumarinici. Medicago saliva L. ( L u c e r n ă ) . Specie cultivată pe m ari suprafeţe ca plantă furajeră. Floriie conţin numeroase flavonoiae: glicuronid-7-crisoeriol, glicuronid-7-tricol, glucozid-4-izoIicviritigenol, 7,4' -dihidroxiflavon, 7,3,4' -trihidroxiflavon. D atorită conţinutului ridicat în carotenoide a fost utilizată la prepararea vitaminei A. P lanta conţine şi vitam ina K, deci are proprietăţi coagulante. Trifolium camfiestre Schreb. ( T r i f o i a ş ) . Utilizări similare spe­ ciilor T. pratense şi T . repens. în medicina tradiţională se foloseşte ca anti­ diareic. Frunzele şi florile conţin flavonoiae între care pectolinarozidul. Dorycnium pentaphyllum Scop. ssp. herbaceum (Vili.) Rouy. ( S u l i ­ ţ i c ă ) . Plantă ierboasă care creşte prin livezi, poieni, tufişuri, locuri aride, florile utilizîndu-se ca antitusive. Lotus corniculaius L. ( G h i z d e i ) . P lantă de bază din păşuni şi fi­ neţe, cu flori galbene ce devin prin uscare verzi. Frunzele şi florile conţin numeroase flavonoide: gossipetol-7-metileter, gossipetoi-3-galactozid, camferol, camferitrozid, cvercetol, cvercetagetol-7-metileter, cvercetagetol-3-galactozid. Ghizdeiul a fost folosit în trecut ca antispastic, calm ant pentru stările de excitaţie nervoasă, sedativ în insomnii şi în stările de anxietate. Anthyllis vulneraria L. ( V ă t ă m ă t o a r e ) . Florile sînt folosite în medicina tradiţională sub formă de infuzie ca diuretic-depurativ sau în ames­ tec cu alte plante ca laxativ. Planta conţine saponozide, taninuri, xantofile şi substanţe colorante. în fitoterapia clasică era cunoscută sub denumirea de Fiores Anthyllidis vulnerariae şi era utilizată sub formă de infuzie în tra­ tam entul rănilor greu vindecabile şi pentru proprietăţile ei pectorale. Pentru efectele expectorante' florile de V ătăm ătoare sînt asociate cu frunze de P ăt­ lagină (30 p -j- 20 p) din care o lingură amestec de plante se infuzează în 250 mi apă. Se îndulceşte cu miere. Coronilla varia L. ( C o r o n i ş t e ) . Specie comună în toate zonele ţării de la şes pînă la m unte. Creşte în special în locuri înierbate, tufişuri, livezi, la m arginea pădurilor. Această specie în stare proaspătă este' toxică, dar prin uscare îşi pierde toxicitatea. Seminţele conţin alcaloizi. P artea ae­ riană a plantei conţine şi ea ca substanţă activă coroniilina cu acţiune car­ diotonica. Utilizarea în fitoterapie este lim itată. Necesită cercetări' fitoebimice şi farmacodinamice am ănunţite. Arachis hypogaea L. ( A l u n e - d e-p ă m î n t , A r a h i d e ) . Specie ier­ bacee cu o m aturare foarte aparte a fructului, care îşi apleacă pedunculul, astfel îneît ultim a fază a coacerii se produce în sol. D atorită bogăţiei în gră­ simi (45—52%), hidraţi de carbon (18— 19%) şi protide (24—30%), arahidele au deosebite proprietăţi energetice (650 kcal la 100 g), prin aceasta consti­ tuind un reconstituant în astenii şi surmenaj. Prin conţinutul extrem de ridicat al uleiului în acizi graşi nesaturaţi, ele sînt im portante în scăderea colesterolului şi prin aceasta şi în ateroscle­ roză. D atorită conţinutului în tanin sînt antidiareice. Fam. OXALIDACEAE Plante mici, ierbacee, din păduri umbroase şi umede de Fag, Molid sau Brad (Oxalis acetosella L .), originare din America de Nord (O. stricta L .j sau unele cultivate în scop ornam entai (O. corniculata L., O. deppei Lodd.), 144

se întîlnesc uneori subspontane. Frunze trifoliate sau tetrafoliate (O. deppei). invers-ovate, fîori actinomorfe pe tipul 5. Toate speciile conţin oxalat acid de potasiu, vitam ina C, mucilagii, pectine, enzime, săruri organice etc. Oxalis acetosella L. ( M ă c r i ş u l i e p u r e l u i ) . Este o specie foarte răspîndită în pădurile dîn zona m ontană pînă în cea subalpină din ţa ra noastră. Se utilizează părţile aeriene recoltate în luna mai cărora medicina tradiţională le atribuie numeroase calităţi terapeutice: diuretice, antiscorbutice, antidiareice, în afecţiuni ale ficatului, ca antidot în intoxicaţii cu arsen şi m ercur, sub fovm ă de comprese pe răni sau sub formă de infuzie pentru „dureri de piept11'în medicina populară locală. Frunzele conţin acid ascorbic, mucilagii şi oxalat de potasiu. Frunzele de Măcrişul iepurelui consumate în mici cantităţi în stare proas­ p ătă alungă setea şi au un efect reconfortant pentru excursioniştii care nu întîlnesc apă în drum ul lor. Această senzaţie este d a tă de cantităţile mici de oxalat acid de potasiu care se află în frunze şi peţioli. De m enţionat este faptul că datorită prezenţei oxalatului acid de potasiu Măcrişul iepurelui 'sau de alte specii care conţin această substanţă), adm inistrat intern în can­ tită ţi mai m ari de cca IOO g plantă verde, este iritan t renal. Fam. GERANIACEAE Plantele din această familie ce cresc în ţara noastră sînt specii ierbacee, cu peri glandulari,"cu frunze alterne, rar întregi, cel m ai adesea palm at sau penat-divizate. Flori de tip 5, actinomorfe, bogate în organe nectarifere. Fructul deosebeşte uşor lam ilia, fiind o capsulă rostrată, avînd aspectul unui cioc de barză. Unele dintre speciile acestei familii sînt bogate în taninuri iar altele în uleiuri volatile form ate în 'special din geraniol şi citronelol, precum şi mic; cantităţi de alcool fenil-etiiic care le im prim ă un miros de trandafiri. G E R A N IU M Z U M L.

M A C R O R R H I-

P R IB O I; F r .: G eranium ; G .: Dickwurzeliger Storchschnabei : M.: K andilla g olyaorr; R .: Gerani krupnocornevişcinaia. Caractere de recunoaştere. P I a nt a: Specie ierboasă, perenă, înaltă de 20—25 cm ; partea subterană: rizom gros de cca î cm, orizontal, lung pînă la 10 cm, acoperit cu scvame b ru n e ; tu lp in a : în partea inferioară cu peri deşi, devenind spre partea superioară m ai rari, în partea superioară se ram ifică dichotomic; frunzele: m ajoritatea sînt bâzâie, lung-peţiolate (peţioli de 10—20 cm), palm at-partite sau paim at-fidate, cu cîte 7 lobi, cu diam etrul de

Fig. 32 — G eranium m acrorrhizum

1455

■6— 10 cm, cele tulpinale m ult m ai mici, scurt peţiolate sau sesile şi cu numai 3—5 lobi, lobii în general obovaţi sau eliptici, la vîrf cu dinţi m a ri; florile: dispuse în inflorescenţe terminale de tip corimb, cu pedicel! de cca i cm, pe tip 5, sepale păroase, petale roşii-închis, staminele ieşind din corolă; fructele: alungite (cca 2 cm), glabre, în formă de „cioc de barză". înflorire: V—V II. M a t e r i a p r i m ă : Rhizcrma Geranii macrorrkizi este rizomul plan­ tei descrise la „Caractere de recunoaştere". Miros arom at, caracteristic datorită geraniolului. Ecologie şi răspîndire. Specie din zona m ontană, de pe soluri pietroase, cu substrat calcaros. Are cerinţe ridicate pentru u m id ita te ; nu suportă lumina directă. Deşi se citează şi în M unţii Apuseni, Bucegi, P iatra Craiului ş.a., bazine cu densitate m are sînt în calcarele submontane din jud. Caras-Severin, Mehedinţi şi Gorj, cu deosebire pe valea Cernei, Baia de Aramă, Tismana. Recoltare. Rizomii cu rădăcini se recoltează fie prim ăvara tim puriu (m artie—aprilie), fie toam na (septembrie—noiembrie) cu cazmaua. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Im ediat după recoltare, rizomii se scutură şi se spală rapid, se curăţă de părţile aeriene, de porţiunile seci, înnegrite sau atacate şi se freacă pentru a se desprinde scuamele. Prin condiţiile tehnice de recepţie se acceptă max. 4% im purităţi, cor­ puri străine organice max. 1% şi minerale — m ax. 2%, um iditate — m ax. 13%. Compoziţie chimică. Rizomul conţine taninuri, ulei volatil bogat în germacrol în special în rizomul proaspăt, substanţe amare şi acizi organici. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Decoctul şi tinctură au proprietăţi astringente, antidiareice. Indicaţiile din medicina tradiţională cu privire la utilizarea speciilor de Geranium cuprind un num ăr foarte mare şi foarte variat de afecţiuni începînd de la răni, arsuri, afecţiuni pul­ monare, febră, gripă, holeră, tumori maligne, dia­ bet, prostatite, stom atite sau ca afrodisiac. Tea ce aceste indicaţii necesită verificări farm acodinamice şi bacteriologice. Rizomii reprezintă m ateria prim ă pentru pre­ paratul original românesc „Aftogeranil“ reco­ m andat în afte, stom atite. G E R A N IU M R O B E R T IA N U M L. NĂ PRAZNIC; F r .: Geranium â R obert; E .: Adder's tongue; G .: R u p rech tsk rau t; M.: Nehezszagu golyaorr; R .: Gherani Roberta. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierbacee anuală sau bianuală, înaltă de 25—60 cm, ram ificată tufos, cu nuanţe roşietice, miros pă­ trunzător, respingător, de unde şi denumirea po­ pulară de „Năpraznic" ; rădăcina: pivotantă, sla­ b ă ; tulpina: cilindrică, fragedă, cu îngroşări evi­ dente la noduri, avînd peri glanduioşi; frunze: cele bâzâie dispuse în rozetă, se trec la m atura­ 14 6

rea plantei, răm înînd porţiuni uscate de p e ţio l; cele tulpinale opuse, lungp e ţio la te ^ —6 cm), cu 3—5 segmente dublupenat-sectate, avînd peri glandu­ los! pe ambele fe ţe ; în totalite, frunza are un contur triunghiular cu lun­ gime de 3—6 (9) c m ; flo ri: dispuse cîte 2 pe un peduncul comun, lungi de 8— 15 mm cu petale roz cu nuanţe violacee cu 3 nervuri mai deschise; fru c t: capsulă alungită pînă la 2 cm, ascuţită spre vîrf (în formă de cioc). Înflorire: V I—IX. Materia p r i m ă : Herba Geranii robertiani — părţile aeriene ale plantei recoltate la începutul înfloririi. Caracterele m ateriei prim e conform descrierii plantei. Ecologie şi răspîndire. P lantă caracteristică pentru pădurile de m olid şi fag, la altitudini de 600— 1 300 m, vegetînd numai la um bră şi în locuri umede, pe soluri cu m ultă m aterie organică nedescompusă. în asemenea condiţii favorabile se poate întîlni în m asă fiind comună în etajul forestier din întregul lan ţ carpatic. Recoltarea. Perioada optim ă este la începutul înfloririi (iunie—prim a jum ătate a lunii august). Se recoltează întreaga parte foliată, fie cu cuţitul, fie direct cu mina, deoarece tulpina e fragedă. Deoarece se smulge uşor se poate scoate din păm înt şi apoi să se taie. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. Plantele se curăţă de frunzele îngălbenite, de cioturile peţiolilor de la frunzele bâzâie, după care, se pun la uscat la um bră în strat subţire, sau la uscător la 40 —50 °C. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd max. 2% im purităţi (frunze bruni­ ficate), corpuri străine organice — m ax. 0,5% şi minerale max. 1% ; um i­ ditate — max. 13%. Compoziţie chimică. Părţile aeriene ale plantei recoltate în tim pul înflo­ ririi conţin geranină, ulei volatil, taninuri, acid elagic şi alţi acizi organici, rezine etc. C antitatea cea mai m are de taninuri se află în rădăcină. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Vechi rem ediu popular folosit pentru tratam entul contuziilor bazat pe prezenţa taninurilor şi uleiului volatil. Infuzia şi extractul fluid sînt utilizate în stom atite şi în afecţiuni bucofaringiene. Intern a fost recom andată în tratam entul taninos al tuberculoşilor şi diabeticilor şi ca astringent antidiareic. în prezent utilizat pe scară m ai redusă. în unele ţări se utilizează sub formă de tinctură în homeo­ patie ca hem ostatic ai organelor interne.

ALTE SPECII D E GERANIACEAE CU U T ILIZĂ R I M EDICINALE Geranium, columbinum L. (I a r b a -v î n t u 1 u i). P lantă cu flori pur­ purii din păduri şi tufişuri, utilizată în unele zone ale ţării, în uz extern, pentru băi tonice în paralizii. Geranium divaricatum Ehrh. (M ă t c u ţ ă) cu aceeaşi ecologie însă m ult m ai utilizată. A tît în uz intern, cît şi în uz extern decoctul se utiliza în afecţiuni genitale la femei, ca şi pentru hernie la bărbaţi. în medicina veterinară se dădea vitelor care rămîneau cu leziuni d u p ă naştere. Geranium palustre Tom er ( F r i g ă r i ) . în medicina tradiţională de­ coctul obţinut din plantă se utiliza ţin u t în gură pentru calmarea durerilor de dinţi. Intern se utiliza to t empiric în „junghiuri41 şi „friguri". 14 T

* Geranium phaeum L. ( P ă l ă r i a c u c u l u i ) . Specie destul de răs­ pîndită în poieni, livezi, zăvoaie, păduri rărite începînd de la cîmpie pînă în regiunea subalpină. în medicina tradiţională i se atribuie proprietăţi antireum atice. Geranium pratense L. ( G r e g h e t i n , C i o c u l b e r z e i ) . Specie comună în to ată ţara ce creşte în fineţe umede, livezi, luminişuri de pădure în special în regiunile deluroase. în medicina tradiţională era utilizat pentru calmarea „junghiurilor", iar decoctul din rădăcină în gastrite hiperacide sau chiar în ulcerul gastric. Geranium pusillum Burm. ( B u c h e t ) . E ra utilizat în medicina tradi­ ţională intern în calmarea „durerilor de stom ac11 iar extern pentru calmarea „junghiurilor" şi tratam entul varicelor. Geranium sangvÂneum L. Specie utilizată în medicina empirică din vestul Europei ca tonic, astringent şi vulnerar. Erodium cicutarium (L.) L' H erit. ( C i o c u l b e r z e i ) . Spre deosebire de speciile de Geranium, are frunze penate. Conţine substanţe tanante, ceruri, substanţe grase. A fost utilizată m ult tim p ca hemostatic, ca înlocuitor al cornului secarei, iar în medicina populară ca ocitocic. Cercetările ştiinţifice au pus în evidenţă prezenţa tiraminei şi histamine; în această specie. Cultivate ornam ental, speciile genului Pelargonium ( M u ş c a t ă ) sînt bogate în uleiuri eterice cu conţinut ridicat de geraniol, linalol, citronellol, utilizate în parfum erie. De asemenea, au întrebuinţări şi în medicina tra­ diţională. Pelargonium radula (Cav.) — L’Herit. şi Pelargonium zonale (L.) [Ait. — peţiolul frunzelor folosit ca supozitor pentru combaterea constipaţiei la -copiii sugari, practică empirică contraindicată; de la Pelargonium odoratissim um Soland. sînt folosite, tot în medicina empirică, frunzele care se aplică pe tăieturi şi răni. Cercetări mai recente au pus în evidenţă acţiunea antim icrobiană şi antifungica a extractelor obţinute- din specii de Pelargonium (P . graveolens L’Her. şi P. jragrans YVilldJ pe Staphylococus aureus, Bacillus ccreus, Aspergillus aegypticus, Penicillium cyclopium şi Trichoderma vinde.

Fam. TROPAEOLACEAE Specii exotice, la noi numai de cultură, cu frunze alterne, peltate (peţiolul :se prinde în mijlocul limbului, nu la m arginea sa), tulpina destul de cărnoasă, urcătoare datorită peţiolului. Florile pe tip 5, zigomorfe, cu un cornet alungit provenit din caliciu. F ruct capsulă. Tropaeolum majus L. ( C ă l ţ u n a ş i, C o n d u r a ş i). P lantă agăţătoare, glabră, înaltă pînă la 3 m, cu flori portocalii de 5—6 cm în diam etru, cul­ tiv a tă frecvent prin grădini. Toate organele plantei conţin tropeolinozidul, care, sub acţiunea mirozinazei, pune în libertate, la fel ca şi m uştarul, izotio­ cianat de alil. Frunzele conţin vitam ina C. Pe lîngă scopurile decorative pentru care este cultivată, această specie este utilizată pe alocuri empiric în scop medicinal, atribuindu-i-se proprietăţi antiscorbutice, diuretice, expectorante, fluidificante ale secreţiei bronşice, antiemfizematoase etc. Fructele se folosesc •ca laxativ-purgativ. E xtern în loţiuni contra căderii părului. 348

Fam . ZYGOPHYLLACEAE

Specii perene, rar anuale, ierbacee, arbuşti, rar arbori. Tulpini şi ram uri articulate deseori cu noduri. Frunze opuse sau alterne, întregi sau simplu, sau dublu-penate. Flori hermafrodite actinomorfe sau zigomorfe. Sepale şi petale 5, rar 4. Stamine de obicei 10 mai rar 5 sau 15. Fructul capsulă, cu 4 —5 muchii sau aripi, rareori drupă, dehiscent. Speciile din această familie sînt răspîndite în zona tem perată caldă, me­ diteraneană, mai rar la tropice. P E G A N U M H A R M A L A L. HARMALA; E .: Harmel, Syrian ru e; F .: Harmel, Rue sauvage. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierboasă, perenă, de 30 —50 (60) cm înălţime, verde, glabră, mirositoare. Are frunzele alterne, cărnoase, profund laciniate, cu lacinii ascuţite. Flori m ari cu 5 sepale liniar ascuţite. Petalele, tot 5, sînt de culoare albă-verzuie, alungit ciliate. Staminele în num ăr de 15 sînt glabre şi lăţite la bază. Fructul este o capsulă sferică mai scurtă decît caliciul. Seminţele sînt piramidale cu o faţă convexă şi două plane. înflorire: V I—V II. Materia p r i m ă : Herba Harmalae şi Semen Harmalae conform descrierii plantei. Ecologie şi răspîndire. Specie m ult răspîndită în Peninsula Balcanică, Italia de Sud, Asia Mică şi Centrală, Africa de Nord, creşte sporadic în Dobrogea în cimitirele musulmane părăsite. Recoltare. Din flora spontană planta se recol­ tează după înflorire cînd cca 50% din fructe au ajuns la m aturitate fiziologică fără însă a fi deschise. La cerere se recoltează şi Semen Harmalae, în acest caz recoltarea începe cînd 75% din fructe au ajuns la m aturitate. Tehnologia de cultură. înfiinţarea culturii de Peganum este de dată recentă şi numai în culturi ex­ perimentale. După experienţa de pînă acum rezultate bune se obţin cînd urmează după prăsitoare îngră­ şate care lasă terenul curat de buruieni şi bogat în fiC substanţe nutritive. Peganum, fiind o plantă perenă, se cultivă în afara asolamentului de cîmp. Ea poate reveni pe aceeaşi solă după un interval de 4 ani. »,A ,t • Terenul se ară adînc, paralel cu recoltarea plan­ tei prem ergătoare şi se întreţine curat de buruieni pînă la însămînţare. O dată cu arătura de bază se încorporează în sol 50 kg /ha s.a. fosfor şi 30 kg /ha s.a. potasiu. Prim ăvara tim puriu, imediat ce se poate intra în cîmp — în cazul însăm înţării din pragul iernii — sau înainte de însăm înţarea de prim ăvară cu cca 8 zile, se introduc în sol 45—50 kg/ha s.a. azot. în prim ăvara anului al doilea de cultură în sol se in­ troduc cu cultivatorul în două etape, 50 kg /ha po­ tasiu şi 2 t/h a gunoi de grajd foarte bine ferm entat. în anii trei şi patru înainte de prim a praşilă, se mai F ig . 34 — P e n a guru har m a l* 149

-■dau 50 kg /ha s.a. fosfor, 50—60 kg /ha s.a. azot şi 30 —40 kg /ha s.a. .potasiu. înaintea însăm înţătii patul germ inativ va fi cît m ai uniform nivelat şi afinat. Însăm înţarea se execută în pragul iernii după căderea primului îngheţ din localitate sau prim ăvara cît mai tim puriu posibil, planta avînd m are nevoie de um iditate la germinare. Însăm înţarea se execută cu SUP-21 în rînduri, la, distanţă de 50 cm rînd de rînd şi la adîncimea de 2—3 cm. P entru un hectar de cultură este necesară o cantitate de 8 kg săm înţă cu p u ritatea de m inim um 98% şi germ inaţia m inimă de 85%. Im ediat după răsărire terenul se grăpează pentru a sparge eventuala crustă sau se prăşeşte superficial între rînduri, avînd grijă a nu se acoperi cu păm înt tinerele plante în prim ul an de cultură se execută două-trei praşile şi se pliveşte o dată sau de două ori, după caz. în anul al doilea de cultură şi urm ătorii, prim ăvara foarte devreme, se trece cu tăvălugul şi grapa în lung şi în lat, apoi, pînă la înflorire, se execută două-maximum trei praşile. Peganum asigură o producţie constantă, economică, începind din anul al doilea de cultură şi pînă în' al patrulea, uneori aînd producţii şi în anii cinci şi şase, dar numai 80% din normal. Recoltarea se execută cu combina C-12 atunci cînd capsulele şi respectiv seminţele au ajuns la m aturitate fiziologică în proporţie de 70—75%, în caz contrar se scutură dacă coacerea este m ai avansată sau se face o pastă ■dacă coacerea este sub 70%. Evaluarea producţiei de Peganum se face cu cca o săptăm înă înainte de recoltare, cînd cca 50—55% din fructe sînt ajunse Ia m aturi tarea fiziolo­ gica. Producţia medie se stabileşte pe baza num ărului de plante la m etru p ătrat, num ărului mediu de capsule, greutăţii medii a capsulelor cu seminţe, um idităţii capsulelor peste normal şi cunoscând faptul că seminţele reprezintă 70% din greutatea totală a capsulelor cu seminţe. P entru exemplificare, presupunem, că s-au găsit în medie la m etru p ă tra t 20 plante cu 8 capsule la fiecare plantă. G reutatea capsulelor în medie este de 3 g iar um iditatea peste normal este de 25%. în această situaţie producţia v a fi: 20 X 8 X 3 = 480 g/m 2, din care se scade 25% um iditate peste normal. *480 X 2 5

480 ------------------ = 360 g/m 2. La această greutate seminţele reprezintă 70% 100 deci

= 252 g/m 2. Pentru siguranţă aplicăm coeficientul de 5% 100 pierderi la recoltare, transport şi treier rezultînd în final o producţie de se.m inţe stas de: 2^2 x ^ 252 ----- :-----— = 239,4 g/m 2 sau la hectar de: 100 239,4 x 10 000 _ - = 2 394 kg /ua. 1 000

Boli, dăunători şi mijloace de combatere. Peganum fiind o specie medici­ nală luată în cercetare şi în cu ltu ră în ultim ul deceniu nu prezintă deocam­ d a t ă boli sau dăunători specifici. 150

în anum iţi ani cu un grad mai m are de um iditate peste vară şi cu tem ­ peraturi m ai ridicate s-au observat, însă sporadic, urm e de atac de făinare şi de rugină. Combaterea s-a efectuat prin m ăsuri de igienă culturală. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. în cazul recoltării păr­ ţilor aeriene ale plantei se taie planta la cca 10 cm înălţim e de la sol pentru a se elimina părţile lignificate. Se usucă la um bră într-un singur stra t pe ram e sau pe hârtie în poduri sau şoproane bine aerate iar artificial ia m aximum 50 °C. Randam entul la uscare este de 3—4/1. Pentru seminţe conform re­ comandărilor de la „Tehnologia de cultură". Compoziţie chimică. întreaga plantă, îndeosebi seminţele, conţin alca­ loizi derivaţi ai harm anului ca: harm ina, harm alina, harmalolul. Unul dintre aceşti alcaloizi, harm ina, s-a dovedit a fi identică cu alcaloidul yageina sau telepatina descoperită într-o liană Banisteria caapi Spruce (Fam. M alpighia— ceac), plantă utilizată de amerindieni la diferite ritualuri pentru efectele ei psihotrope. în fracţiunea etanolică 95% obţinută din seminţele de Peganum kam a la s-au descoperit substanţe cu acţiune antim icrobiană puternică asupra unor germeni patogeni ca: E . coli, B. svMilis, Sk. dysenieriae şi -S. typhi. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Alcaloizii din Peganum harniala acţionează asupra sistemului nervos central ca excitanţi pînă l a halucinogeni în funcţie de doză. Clorhidratul de harm ină este utilizat în boala Parkinson şi în sechelele poliomielitei. E i au pe lingă spectrul antim icrobian m enţionat şi acţiune ocitocică şi proprietăţi antihelm intice. în ţările unde este răspîndită această specie, în m edicina trad iţio n ală aplicaţiile terapeutice au un areal foarte larg. Astfel planta este folosită în doze diferite ca diuretic sau emetic. P lan ta proaspătă fia rtă în seu de oaie se utilizează extern în algiile reum atice. Fum igaţiile cu plan ta arsă se utili­ zează în calmarea durerilor de cap sau. în alte algii sau nevroze. Pulberea de plantă uscată se utilizează în tratam en tu l conjunctivitelor purulente. Decoctul în ulei se aplică dimineaţa, o dată pe zi, în tratam en tu l h e m o r o i z i l o r sau ca diuretic-depurativ. Seminţele sînt utilizate ca antihelm intic. Pulberea din seminţe am estecată cu miere se utilizează pentru masaje în dureri arti­ culare şi reum atism iar sub foi m ă de cataplasme în afecţiuni cutanate sau ca analgezic. Tot seminţele m ăcinate şi fierte în ulei se folosesc pentru am elio­ rarea calităţii părului, pentru a-1 face mai puternic şi se recomandă în m asaje pentru prevenirea sau chiar tratam entul alopeciei. Seminţele sînt utilizate ca stim ulente ale sistem ului nervos central, dar în doze ridicate produc pa­ ralizie. Oleul extras din seminţe este utilizat în afecţiuni infecţioase ale ochilor,.. în dermatoze şi în reum atism , toate sub form ă de aplicaţii externe. Sem înţele m încate în can tităţi mici se utilizează pentru proprietăţile lor em enagoge în crizele de astm sau tratam entul diabetului etc. Desigur că num ai o p arte din aceste m ultiple utilizări în medicina tradiţională au fost cercetate ştiinţific. în ţa ra noastră propunerea de introducere în cultură a acestei speciî medicinale este justificată nu numai p entru viitoare cercetări fitochimice şi farmacodinamice, dar şi pentru obţinerea unui produs fito te rap e u ta eficient In boala Parkinson. 151;

A L T E SPE C II D E ZYGOPHYLLACEAE CU U TILIZĂ RI M EDICINALE Tribulus Urrestris L. (C o 1 ţ i i b a b e i ) . P lantă cu tulpina lungă de iu—60 a n , uneori ram urile culcate, cu frunze opuse, cele inferioare di *.erne f -5—8 penate. Flori mici cu pediceli lungi, la subsuoara frunzelor sau la bifur­ carea ram urilor. Petalele au culoarea galbenă, de 4—5 mm lungime. Fructul este aproape sferic şi este prevăzut cu spini Ia unghiurile fructului şi cu doi ţepi divergenţi, lungi şi puternici, de unde şi denumirea populară. Creşte c a buruiană pe cîmpuri şi ogoare, pe marginea drum urilor de ţară, pe izlazuri sau pe soluri nisipoase. Conţine trei sapogenine antiinflam atoare: clorogenina, diosgenina şi gitogenina şi doi aicaloizi biodinamic'! harm ina şi barm anul. Frunzele proaspete consum ate în unele ţări ca zarzavat conţin 79,09% apă, 7,22% protide, săruri de calciu, fosfor, fier şi 41,5% vitam ina C. S-a mai identificat camferol-3glucozid, camferoI-3-rutinozia şi un flavonozid nou tribulozidul şi alte nu­ meroase substanţe. în ţara noastră, ţinînd seama de răspîndirea acestei plante ca buruiană a r fi necesar cercetări ştiinţifice am ănunţite pentru valorifiarea ei în scop fitoterapeutic. în unele ţări, în special din Asia şi Africa, este larg utilizată în numeroase afecţiuni ca: lepra, scabia, psoriasis, cancer. Fructele sînt utilizate în afec­ ţiuni urinare microbiene, cistite, ascite, hepatite, stom atite, vertigo, afec­ ţiuni renale, spermatoree, incontinenţă urinară, anemie, epistaxis, bronşite etc. Seminţele au acţiune antihelm intică, emenagogă, galactagogă, afrodisiaca, as­ tringenta şi diuretică. Zygophyllum jabago L. ( C a s t r a v e t e d e m a r e ) . P lantă cu tul­ pini drepte, înalte de 60— 100 cm, ramificate, îngroşate la noduri. Frunze opuse formate din perechi de foliole alungit-obovate. Flori axilare cu 5 petale ruginii alungit-obovate, obtuze sau slab emarginate. Fructul capsulă alungit•cilindrică. în ţara noastră creşte num ai pe coastele ari'de de pe litoral în zona Constanţei. în medicina tradiţională a unor popoare de pe litoralul Mării Negre sau Mediteranei i se atribuie proprietăţi antihelm intice şi pur­ gative. Fam. LINACEAE

La noi numai specii ierboase, cu frunze întregi, alterne, înguste; flori in dichazii terminale, pe tipul 5, cu elemente libere. Fruct capsulă cu 5 loje îm părţite în cîte 2 căm ăruţe, în fiecare cu cîte o săm înţă cu m em brana care se poate gelifica. Au im portanţă medicinală in special seminţele. Au im portanţă pentru industria textilă fibrele şi pentru pictură şi vopsitorie uleiul sicativ. L 1 X U M U S IT A T IS S IM U M L. IN DE CULTURĂ: F r.: Lin; E .: F la x ; G.: Echter Lein; M.: Hâzi len; R .: Len abîknavennîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierboasă de cultură, înaltă de 30—80 (100) cm, ram ificată num ai la partea superioară (la inul de fuior) sau chiar de la bază (la inul de u lei); rădăcina: pivotantă, cu ram ificaţii dese

c a r scurte, lungă aproape cît înălţim ea plantei; tulpina: cilindrică, groasă •de î —2 m m ; frunze: alterne, lanceolate, lungi de 2—3 cm, late doar de 2 —4 mm_ cu 3 nervuri paralele; flori: grupate în dichazii term inale cu puţine flori (de obicei IC— 15), lung pedicelate, pe tipul 5 cu elemente neunite, lung: de 1,2— 1,5 cm, corola albastră-azurie; fructe: capsule globuloase cu dia­ m etrul de 6 —8 mm, cu 10 seminţe ovcidale, tu rtite, brune. înflorire: V II—V III. M a t e r i a p r i m ă : Semen L in i — seminţe ovale, com prim ate lateral, rotunde la un capăt, ascuţite la celălalt, lungi de 4—5 mm, late de 2—4 mm şi groase de 1—1,5 mm, lucioase, de culoare galbenă-brună. Tegumentele sînt puţin rezistente şi acoperă un albumen uleios, destul de îngust car*' în­ conjoară cele două cotiledoane. Introduse în apă caldă, se acoperă cu un strat mucilaginos. întregi sînt fără miros, cu gust dulceag, mucilaginos. Ecologie şi zonare. Cerinţele ecologice sînt m oderate, liind o cultură care găseşte condiţii bune în cea mai m are parte a ţării, înaintînd spre nordul ţării şi spre m unte. Tem peratura de germinare este de 1—3°, plantele rezistînd chiar Ia — 4 ° . . . — 10° (pe perioade mai scurte). în cursul perioadei de vegetaţie îi priesc tem peraturile m oderate, cu veri fără tem peraturi excesive. Suma tem peraturilor în cursul vegetaţiei este de 1 400—2 000°, în aceste condiţii perioada de vegetaţie variind între 75 şi 140 zile. F a ţă de um iditate prezintă cerinţe destul de ridicate, necesitând preci­ pitaţii destul de uniform repartizate pe întreaga perioadă de vegetaţie. La secete de lungă durată se usucă printre primele plante. F a ţă de sol prezintă pretenţii ridicate, dat fiind sistemul radicular puţin ram ificat, avînd cerinţe deosebite faţă de structura şi textura solului, dezvoltîndu-se/oine pe cele mijlocii spre uşoare (luto-nisipoase şi nisipo-lutoase), afinate, aerisite, profunde, permeabile, bine structurate, bogate în hum us; sînt contraindicate solurile prea grele, cu apă stagnantă şi care fac crustă,cele prea uşoare, nisipoase sau solurile cu exces de calciu (căci reacţia^optimă a solului pentru in este uşor acidă). Tehnologia de cultură. Inul de ulei este o plantă care cere un sol bine lucrat, cît mai uniform şi fără buruieni. Plante bune prem ergătoare sînt lu­ cerna şi trifoiul; de asemenea, poate fi cultivat după orice leguminoasă cît şi după cereale de toamnă. Este contraindicat să urmeze după o plantă rapace sau uleioasă, cum ar fi sorgul, iarba de Sudan, floarea-soarelui etc.C uîtura inului de ulei poate reveni pe aceeaşi solă numai după 7—8 ani, deoarece lasă terenul infectat de boli şi dăunători specifici care provoacă aşa-zisa „oboseala inului". A rătura de vară sau de toam nă se execută la adîncimea de 28 —35 cm. Executarea arăturii adînci nu trebuie întârziată, deoarece s-a constatat că, cu cit se execută mai tîrziu, cu a tît producţia este mai mică. A rătura adîncă de toam nă, făcută după plantele care se recoltează tîrziu, nu se grăpează, ci se Iasă în brazdă crudă. O dată cu efectuarea arăturii de toam nă se re­ comandă şi încorporarea îngrăşămintelor chimice cu fosfor şi potasiu. La hectar se dau 50—60 kg s.a. fosfor şi 25—30 kg s.a. potasiu. în prim ăvară, înainte de lucrarea solului cu cultivatorul şi grapa, se dau 30—40 kg /ha s.a. azot. Nu este recom andat a se îngrăşa terenul pentru cultura inului de ulei direct cu gunoi de grajd, deoarece din cercetările întreprinse rezultă că acesta -diminuează producţia. Prim ăvara, im ediat ce terenul perm ite, o prim ă lucrare este aceea a spargerii crustei, după care se trece cu cultivatorul în agregat cu grapa re153

glsbilă în lungul 'ţi în latul solei, pentru m enţinerea terenului curat de bu­ ruieni pînă ia însăm înţare. Sem ănatul se execută prim ăvara tim puriu, concomitent cu sem ănatul cerealelor de prim ăvară. Însăm înţarea astfel foloseşte din- plin um iditatea din sol şi ia o tem peratură de 2—3°C a solului săm înţă încolţeşte. Însăm în­ ţarea se face cu m aşina în rînduri, Ia intervale de 12—15 cm şi la adînci­ m ea de 2—3 cm în terenuri m ai grele şi cu um iditate suficientă şi de 3—4 cm în terenurile mai uşoare şi ceva m ai uscate. C antitatea de săm înţă ce se d ă la hectar este de 60 kg în condiţiile de puritate de 98%, de germ inaţie de 96% şi de um iditate m axim ă de 10%. G reutatea medie a 1 000 boabe este de 5,1444 g, iar la un gram in tră 188 seminţe. Săm înţă trebuie să fie lipsită complet de cuscută. Prezenţa num ai a 3—4 seminţe de cuscută în m aterialul de înm ulţire poate compromite cultura. în condiţii noimale de um iditate, tem peratură şi executare a lucrărilor în tim p, săm înţă încolţeşte în cel m ult zece zile. D upă însăm înţare, cînd terenul nu prezintă prea m ulta um iditate, se trece cu tăvălugul uşor în agregat cu o grapă de mărăcini. în căzui cinci după sem ănat este frig sau terenul s-a b ătăto rit din cauza ploilor şi răsăritul întîrzie, se recom andă să se grăpeze cu grapa stelată. După răsărire, plantele se in sînt m ult stingherite în creştere şi dezvoltare de prezenţa buruienilor. De aceea, grija cea mai m are este îndepărtarea acestora prin plivit. Plivitul se va face ori de cîte ori terenul reclam ă această operaţie. în tim pul plivitului se va avea grijă ca plantele de in să nu se calce, deoarece în acest caz nu se mai dezvoltă noimal. Recoltarea inului de ulei trebuie făcută atunci cînd a început să prindă -culoarea galbenă sau la m atu ritate deplină. La m aturitate deplină seminţele au culoarea galbenă-cafenie, iar dacă scuturăm plantele, seminţele produc un mic sunet prin lovire de pereţii capsulelor. Recoltarea se face cu combina în m omentul cînd seminţele sînt complet coapte. La hectar se obţin 120C— 1 800 kg seminţe. Evaluarea producţiei este similară culturilor macului de grădină. Bolile, dăunătorii şi mijloacele de combatere. Culturile de in sînt ata c a te cu predilecţie de c u s c u t ă—Cuscuta epilinum Weihe. Se combate prin de­ lim itarea vetrelor cu şănţuleţe bine curăţate, iar plantele din vetre se ard. De asemenea, sînt necesare decuscutarea m aterialului de înm ulţire şi lucrări de igienă culturală. D intre dăunătorii cei m ai periculoşi pentru inul de ulei s-au dovedit p u r i c i i i n u l u i—Aphithona euphorhiae Schr., care au o lungime de 1—2 mm şi o culoare verde-închis cu luciu m etalic. Apar de obicei în lunile aprilie şi m ai în regiunile m ai secetoase. Ei înţeapă tulpinile şi frunzele, care se îngălbenesc şi pier. Combaterea preventivă se face prin însăm înţări tim purii, iar curativ prin prăfuiri cu Lindatox-3 sau Pinetox 10— 15 kg /ha. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. D upă recoltat şi treierat, seminţele se vîntură 1—2 zile, după care se păstrează în saci de iută, în în­ căperi bine uscate şi aerisite, ferite de um iditate, deoarece sînt higroscopice. Condiţiile tehnice de recepţie pentru ca seminţele de in să poată fi u ti­ lizate în scopuri medicinale, prevăd ca acestea să fie sănătoase, fără miros de încins, rînced, mucegai sau cu alte m irosuri străine. Se adm it m ax. 4% im purităţi (seminţe sparte, strivite şi atacate de insecte), corpuri străine organice — m ax. 1% şi m inerale — m ax. 3% , um iditate — m ax. 10%. Compoziţie chimică. Seminţele conţin 4— 10% mucilagii form ate din acid galacturonic, ramnoză, galactoză, xiloză şi arabinoză, 30—40% lipide form ate din trigliceride ale acidului oleic, linolenic, stearic, m iristic şi în 2 §4

special linoleic; 20% protide, un heterozid cianogenetic linam arotidul care s e dedublează în acid cianhidric, glucoză şi acetonă. De m enţionat este faptul că acidul cianhidric este prezent în c a n tită ţi foarte mici în seminţele întregi. Linamarozidul este prezent în to a tă planta. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. D atorită mucilagiilor pe •care le conţin, seminţele de in au acţiune laxativ purgativă (o linguriţă pînă Ia 2 linguri seminţe la un pahar apă). Acţiunea purgativă este de natu ră mecanică, ca urm are, a im bibiţiei mucilagiilor cu lichide care, m ărind bolul fecal, cresc peristaltism ul intestinal şi favorizează eliminarea. Local sub formă -de cataplasm e; făina de in asociată cu cea de m uştar este revulsivă. Ca .atare, toi sub formă de cataplasm e are acţiune emolienta, antiinflam atorie. Turtele rezultate în urm a extracţiei uleiului sînt toxice dato rită heterozidelor. cianogenetice. S-au sem nalat intoxicaţii grave la anim ile. Uleiul de in este utilizat în unele ţări pentru proprietăţile de vitam ina F acţiune im prim ată şi de prezenţa acizilor graşi nesaturaţi. Uleiul de in a fost utilizat şi la prepararea linim entului oleocaicaros pentru arsuri. ALTE S PE C ir D E LTNACEAE C u U T ILIZA R E MEDICINALĂ L inum catharticum. ( I n p i t i c , I n e a ţ ă ) . Specie de mici dimensiuni {7 —20 cm înălţime) din flora spontană, ce creşte în fineţe, păşuni, lîngă poduri şi rîuri din regiunea deluroasă pînă în cea subalpină. Părţile aeriene înflorite conţin un glucozid — linarina, o substanţă am ară — linina, ulei •eteric şi tanin. Are acţiune purgativă şi diuretică, favorizînd eliminarea lichidului form at în cazuri de ascită. în doze m ari, emetic. în unele ţări (Danemarca), ca antihelm intic. L inum hirsutum L. ( I n m a r e ) . Specie înaltă pînă la 60 cm, cu frunze m ari, lungi pînă la 3 cm şi late de cca 1 cm, cu fiori m ari azurii, ce creşte în zonele de stepă, fineţe uscate şi în luminişurile pădurilor de silvostepă -din ţara noastră. Infuzia din părţile aeriene ale plantei se utilizează în medicina tradiţională pentru calmarea colicilor intestinali la copii. Fam. EUPHORBIACEAE La noi num ai specii ierboase, anuale, bianuale sau perene, m ulte din ele cu latexuri în aparatul vegetativ. Frunze simple. Flori unisexuate mici, nude sau cu înveliş simplu, în inflorescenţe variate: spic, racem, glomerul, ciaţiu (involucru cam panulat în formă de pahar form at din folioie concres­ cute). Pentru terapeutică ricinul furnizează uleiul de ricin. Alte Euforhiaceaeconţin substanţe toxice şi citotoxice, alcaloizi, albumine, rezine vezicante, triterpene tetraciclice şi alte substanţe a căror structură chimică încă nu este complet elucidată. Animalele nu consumă speciile din această familie. Ames­ tecate în fîn pot produce diaree şi hem aturie la animale. R IC IN U S C O M M U N IS L. RICIN ; F r .: R ic in ; E . : Castor oii p la n t; G .: R izinus; M .: Ricinus ; R .: Kleşcievina abîknavennaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : La noi, specie ierbacee exclusiv de cultură (se cultivă ca plantă anuală, în tim p ce în ţările de origine, cu 155

climă m ult mai caldă, este arbust sau arbore), înaltă de 1 - 3 m, cu dezvol­ tare luxuriantă; rădăcina: foarte bine dezvoltată, cu 4—7 rădăcini secundare, din care pornesc numeroase alte ram ificaţii, pătrunzînd la adîncime şi cuprinzînd un volum m are de sol; tulpina: bogat ram ificată, goală la interior, groasă pînă la 3—5 cm ; frunze: alterne, lung-peţiolate, palm at lobate cu 5— 10 lobi, foarte m ari, lungi de 30—50 cm ; lobii sînt ascuţiţi şi cu m arginea serată, cu suprafaţa glabră, lucioasă şi nervuri proem inente; flori: unisexuate, grupate în inflorescenţe term inale comune de tip racem compus; iioriie te­ mele roşcate spre partea superioară, iar cele mascule gălbui la p a rte a in­ ferioară; fructe: capsulă spinoasă (mai rar glabră), globuloasă, cu diam etrul de 1,3—2 cm, cu 3 seminţe pestriţe, ovat-lunguieţe. înflorire: V Î I I —X. Materia p r i m ă : Semen R ic in i— sem inţe de formă ovală, uşor aplatizate, de 8— 12 (18) mm lungime şi 4—9 (12) m m .lăţim e, lucioase, cu o proem inenţă cărnoasă la extrem itatea superioară (carunculă), avînd cu­ loarea fondului de la cenuşiu-albastru la brun-roşcat-încîiis, m arm orat mozaicate cu pete de la alb la brun-închis. Fără miros, cu gust caracteristic oleaginos şi acru. Ecologie şi zonare. D atorită originii sale sudice, principala cerinţă eco­ logică este faţă de tem peratură, care trebuie să fie ridicată pe tot tim pul vegetaţiei. Tem peratura de germinare este de 12—13°C, optim ă fund de 20—25°C. Este sensibil la îngheţuri tîrzii de prim ăvară, plantuleie fiind dis­ truse chiar ia + 0 ,5 ... - f 1°C, precum şi la ce;e tim purii de toam nă, fiind distruse la —2° ...— 3°C. în plină perioadă de vegetaţie necesită tempe­ ratu ri ridicate (cu medii în iulie—august de 23—24°). D urata de vegetaţie în condiţiile de climă de la noi este de 115—140 zile, iar suma tem peraturilor zilnice de peşte 2 500 *. F a ţă de um iditate are cerinţe m oderate datorită sistemului radicular bine dezvoltat. Excesul de um iditate duce la dezvoltarea luxuriantă a plantei şi prelungirea perioadei de vegetaţie, astfel încît nu ajunge să se m atureze E ste una dintre cele m ai pretenţioase specii faţă de soi, avînd nevoiede m ulte substanţe nutritive. Se dezvoltă bine pe cernoziomuri nisipo-argiloase, permeabile. Sînt contraindicate a tît solurile prea uşoare, nisipoase^ cit m ai ales cele grele, cu apă stagnantă, reci, ca şi sărăturile. F a ţă de cerinţele ecologice ale plantei, ea este zonată în Cîmpia Dunării,. sudui Dobrogei, Bărăgan şi vestul Banatului. Tehnologia de cultură. Cele mai bune recolte de ricin se obţin dacă acesta se seamănă după griul de toam nă şi după celelalte păioase de toam nă sau. de prim ăvară, precum şi după m azăre, fasole sau măzăriche. Alte plante potrivite ca prem ergătoare pentru ricin sînt plantele prăşitoare îngrăşate (porumb, cartof, bumbac). Pe acelaşi teren poate reveni num ai după o pauză de 6—7 ani. La ricin, o recoltă bogată se obţine num ai atunci cînd terenul a fost bine pregătit prin efectuarea tutu ro r lucrărilor la tim p. A rătura adîncă trebuie executată la 30—35 cm, vara sau toamna. Cu cît arătu ra adîncă se face m ai de tim puriu, cu a tît rezultatele ce se obţin sînt mai bune, deoarece ricinul îşi dezvoltă m ult rădăcinile. Terenul a rat se întreţine curat de buru­ ieni şi fără crustă prin -lucrări repetate. Cind Ricinul se cultivă după o plan tă care a fost recoltată tîrziu (porumb sau bumbac) se face o arătură adîncă în toam nă la 30—35 cm care se lasă peste iarnă în brazdă crudă. P rim ăvara solul se m enţine afînat şi curat de buruieni, pînă la însăm înţare, cu cultiva­ 156

to ru l. Ultim a lucrare este bine să se facă chiar în ziua semănatului, la admeimea necesară însăm înţării. Ricinul este foarte recunoscător la îngrăşăminte, în special Ia cele natu­ rale. Ca să dea un rezultat bun gunoiul de grajd trebuie să fie bine ferm entat, adică să aibă culoarea neagră-cafenie. Este bine ca -gunoiul de grajd să fie încorporat în sol odată cu arătura, im ediat ce este adus la cîmp, deoarece lăsat în bătaia vîntului şi a soarelui, pierde o c a n titate im portantă din sub­ stanţele nutritive. La un hectar se dau 15 000—20 000 kg. Pe terenurile m ai sărace şi pe cele nisipoase se vor da cantităţi m ai m ari de gunoi, pînă Ia 30 000 kg la hectar. Concomitent cu arătura de toam nă şi administrarea .gunoiului de grajd se vor încorpora în sol şi 30—50 kg/ha s.a. fosfor. Prim ă­ vara, pe terenurile care nu s-au gunoit, la un hectar se dau 20—35 kg s.a. azot. Acest îngrăşămînt se d ă cu 7— 10 zile înaintea semănatului şi se încor­ porează o dată cu lucrarea făcută cu combinatorul sau cultivatorul. în verile umede şi pe terenurile fertile se recom andă să dăm Ia începutul form ării ciorchinelui principal, pentru a grăbi coacerea Ricinului, 15—20 kg/ha s.a. fosfor higroscopic. Pe terenurile mai sărace, odată cu fosforul se va da şi azot în cantitate de 10 kg/ha s.a. îngrăşămintele suplimentare se îm prăştie printre rînduri şi apoi se execută o praşilă. Sem ănatul Ricinului se face atunci cînd tem peratura solului este ■de 10°C, adică în a doua jum ătate a lunii aprilie sau la începutul lunii mai. Ricinul se seam ănă concomitent sau im ediat după însăm înţarea porumbului. Sem ănatul la tim p are o foarte m are însem nătate. Dacă întîrziem semănatul, păm întui se usucă, răsăritul nu m ai are loc în mod uniform, iar plantele cresc .greu. Din această cauză, ciorchinii se coc tîrziu, fiind prinşi de brumele tim ­ purii de toam nă şi astfel se produc pagube însemnate. Nici sem ănatul prea tim puriu nu este folositor, deoarece păm întui fiind rece, seminţele nu încol­ ţesc, răsar cu m are întîrziere, unele din ele putrezesc, iar'culturile rănim cu m u lte goluri. Seminţele de ricin încolţesc greu, răsărind în mod obişnuit după cca 15 zile. Se recom andă ca înainte de însăm înţare să se ţin ă seminţele în a p ă călduţă, tim p de 24 ore, pentru a se înm uia coaja grăbind astfel răsărirea. N u se recomandă deeojirea seminţelor înainte de însăm înţare deoarece se­ m inţele lipsite de coajă sînt uşor atacate de dăunători sa u pot putrezi. Pentru a se cunoaşte rîndurile de ricin, în vederea executării primei praşile -chiar înainte de răsărirea plantelor, se recom andă ca săm înţă de ricin să se amestece cu o plantă indicatoare (salată). Semănatul ricinului se face cu semănătoarea, la distanţa de 75—80 cm în tre rînduri şi 45—55 cm între plante pe rînd. C antitatea de sămânţă ce se d ă la un hectar este de 25—35 kg cu p u ritatea de 98%, geim inaţia de 90% şi um iditatea m axim ă de 12%, la adîncimea de 6—7 cm. în anii secetoşi şi pe terenurile m ai uşoare, însăm înţarea trebuie făcută mai adînc, Ia S—9 cm. G reutatea medie a 1 000 boabe este de 286,705 g, iar la un gram in tră 3 —4 boabe. De la semănarea şi pînă Ia răsărirea ricinului trec două săptăm îni sau chiar m ai m ult. în acest tim p, m ai ales dacă sînt ploi, terenul se bătătoreşte, prinde crustă ceea ce îngreuiază răsărirea plantelor. Distrugerea scoarţei se face în bune condiţii cu grapa stelată, uşoară. Atunci cînd răsăritul plantelor întîrzie şi apar buruieni, este necesar să se facă o praşilă oarbă. Prăşilă oarbă se face cu prăşitoarea mecanică sau cu sapa. După 10—15 zile de Ia prim a praşilă se face prăşilă a doua, folosind de asemenea prăşitoarea şi sapa. O d a tă cu prăşilă a doua se face şi răriţu l ricinului, atunci cînd planta are 157

3—4 frunze adevărate. în acest caz se Iasă o singură plantă la 45—55 cm , dacă s-a semănat cu m aşina în rînduri sau o plantă la cuib dacă s-a sem ănat în cuiburi. Adîncimea praşiîei a doua şi a celorlalte ^trebuie să fie de 6—8 cm. Pentru m enţinerea terenului curat şi afinat se va prăşi ori de cîte ori apar buruieni, precum şi după fiecare ploaie. Un spor im portant de producţie se obţine atunci cînd se efectuează operaţia de cîrnire, respectiv cînd plantele au 4—6 frunze adevărate; se rupe cu m îna mugurele din capătul tulpinii (vîrful vegetativ) fără a se atinge frun­ zele. în locul unui -singur ciorchine central, la planta cîrnită se dezvoltă în acelaşi tim p 2—3 ciorchini, care cresc m ai m ari, au boabe m ai m ulte şi mai grele şi se coc m ai repede decît ciorchinii secundari de la plantele necîrnite. Totodată prin cîrnire se asigură o coacere uniform ă care uşurează m ult recol­ tarea. în anii secetoşi efectul cîrnitului este m ai m are decît în anii cînd canti­ tatea de ploaie căzută este normală. Cîrnitul ricinului este o operaţie uşoară şi care nu cere m ultă m u n că ; în schimb, asigură un spor însem nat de producţie (cca 200 kg/ha). Ciorchinii de ricin se coc trep tat, de aceea recoltatul trebuie făcut pe m ăsura coacerii, în 3—4 reprize. Nu se recomandă să se amine recol­ tarea primilor ciorchini aşteptînd coacerea celorlalţi pentru a face culesul o singură dată, deoarece din cauza vîntului sau chiar atunci cînd se recoltează primii ciorchini copţi aceştia se scutură, pierzîndu-se astfel săm înţă cea m ai bună şi m ai grea. Momentul optim de recoltare se stabileşte după aspectul ciorchinelui, care trebuie să fie de culoare brună-cenuşie, învelişul seminţelor uscat, iar săm înţă să poată fi scoasă cu uşurinţă din învelişul său. Nu se recom andă ca recoltatul seminţelor să se facă nici prea tim puriu, deoarece miezul necopt se zbîrceşte, săm înţă este ce calitate mai slabă iar producţia recoltată este redusă. Ricinul se recoltează tăind ciorchinii cu un cuţit bine ascuţit, pentru a nu se scutura seminţele. Ciorchinii se pot tăia şi cu secera. Dacă în tim pul recoltării se observă ciorchinii atacaţi de boli, aceştia trebuie strînşi şi distruşi prin ardere. Ciorchinii verzi, prinşi de brum ă, nu m ai dau seminţe bune pentru a putea fi industrializate; de aceea nu trebuie recoltaţi. Bolile, dăunătorii şi mijloacele de combatere. P u t r e g a i u l c e n u ş i u a l c i o r c h i n i l o r — Această boală produsă de ciuperca Botrytis tinerea Pers. apare în anii ploioşi şi atacă în tim pul coacerii ciorchinilor, care putrezesc, pierd capsulele sau cad cu totul la păm înt. Putregaiul cenuşiu poate apare şi în prim ăverile ploioase, atacînd plantele răsărite. Combaterea putregaiului cenuşiu se face prin strîngerea şi arderea resturilor de plante atacate, oprind astfel întinderea bolii. Ciorchinii bolnavi nu trebuie am estecaţi cu cei sănătoşi. P entru prevenirea acestei boli, săm înţă trebuie tra ta tă cu form alină, înainte de sem ănat (un litru form alină' în concentraţie de 40% se amestecă cu 300 litri d e 'apă, iar cea de 32% cu 240 litri apă). T ratarea seminţelor se face prin introducerea lor într-un v as în care se toarnă form alină am estecată cu apă. Apoi seminţele se amestecă bine, se acoperă vasul şi se lasă tim p de 15 m inute. D upă aceea, seminţele se usucă în vederea semănatului. Seminţele trebuie tra ta te cu form alină chiar în ziua însăm înţării sau cel m ult cu o zi m ai devreme. Ricinul m ai este a ta c a t de P ă t a r e a . b r u n a a f r u n z e l o r (Macrosporium Cavarae P a r isi), P ă t a r e a bacteriană a frun­ z e l o r (Xantcmonas ricinicola (Elliott) Săvulescu), specii de Fuzarium ri­ cini, Ber Biz, Sclerotinia libertiana Fuck. Omidia capsulelor de b u m b a c — Heliaihis (Chloridea} obsoleta F. — are o lungime de circa 4 cm şi o culoare variabilă de la verzui pînă la roşcat-violet sau chiar brun-închis. Capul cmidei este de culoare 158

brunie. Omizile apar de 2—3 ori pe an şi cauzează pagube m ajorităţii culturi­ lor. La ricin omizile atacă m ugurii şi florile, pe care le distrug complet. Com­ baterea omizii capsulelor de bum bac se poate face a tît prin mijloace agro­ tehnice, cît şi prin mijloace chimice. Măsurile agrotehnice constau în aplicarea arăturilor adinei de toamnă, prin care se distrug pupele ce se găsesc în păm înt Ia o adîncime de 4—10 cm. Ca m ăsuri de combatere pe cale chimică, m enţio­ năm prăfuirile cu Lindatox 3 P P cu 30 — 40 kg/ha. Prim a prăfuire se face im ediat ce fluturii încep să-şi depună ouăle, repetîndu-se acţiunea ori de cîte -ori este nevoie. Mu r g o c i u l ( B u h ă s e m ă n ă t u r i l o r ) — Euxoa (Agrotis) segeturn Schif/ — este omida •unui fluture. E a este de culoare cenuşie-deschisă, are pînă la 4—6 cm lungime şi pe cap două pete negre. Trăieşte în păm înt, iar ziua o găsim încolăcita,, la m ică adîncime, în apropierea plantelor. Murgo•ciul atacă plantele m ai ales în cursul nopţii, rozînd tulpina aproape de supra­ fa ţa păm întului. Plantele atacate se ofilesc şi se usucă. Atunci cînd atacul este m ai slab, chiar dacă plantele nu pier, ele răm în mici şi nu pot da o pro­ ducţie normală. Combaterea murgociului se face prin arătura adîncă de toam nă care ■distruge omizile. Omizile se pot distruge de asemenea răspîndind Pinetox în cantitate de 10—15 kg Ia hectar. Pregătirea materiei prim» în vederea prelucrării: Ciorchinii recoltaţi se întind într-un stra t subţire pe un loc curat şi bine însorit pentru uscarea lor •completă. Se face apoi decapsularea cu ajutorul instalaţiilor speciale de decapsulat existente în dotarea unităţilor de mecanizare a agriculturii. Sămînţa astfel obţinută se păstrează aşezată într-un stra t subţire, într-o încăpere uscată, pînă la predare. P rin condiţiile tehnice de recepţie nu se adm it corpuri străine organice, •conţinutul de im purităţi nu va depăşi 5%. (resturi de capsule, tulpini, seminţe seci, strivite, zbîrcite, încolţite, necoapte, mucegăite, putrezite, brunificate), corpuri străine m inerale — m ax. 1%, um iditate — m ax. 10%. Compoziţie chimică. Seminţele de Ricin conţin peste 50% grăsimi (din care 25—30 părţi este ulei de ricin), 20% proteine, cantităţi mici de glucide, săruri minerale şi apă. Uleiul de ricin este un amestec de gliceride ale acizilor g raşi între care în cantitate predom inantă este acidul ricinoleic. în uleiul de ricin se m ai află acizi oleici, stearici, linoleici etc. în seminţe s-a identificat uh alcaloid: ricinină; o toxalbum ină: ricina; enzime şi vitam ina E (a-tocoferol). Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. D atorită acidului ricmoîeic, uleiul de ricin are proprietăţi purgative. Acidul ricinoleic stim ulează chemoreceptorii din mucoasa intestinului subţire, rezultînd creşterea peristaetism ului. ALTE SPE C II D E EUPHORBIACEAE CU U TILIZĂ RI MEDICINALE Mercurialis annua L. ( T r e p ă d ă t o a r e ) . P lan tă din păduri umede şi umbroase din zona de deal şi m unte. P artea aeriană conţine m etilam ină, trim etilam ină, ulei volatil, un principiu amar, saponozide etc. Frunzele re­ coltate din iunie pînă în septembrie conţin un alcaloid volatil mercurialina. întreaga plantă are acţiune diuretică şi purgativ drastică, în special în stare proaspătă. în medicina 'tradiţională planta era utilizată ca galactofug sau ca remediu în hidropizie. D atorită toxicităţii utilizarea este lim itată. Mercurialis perennis L. ( B r e i ) . Specie cu utilizări similare ca şi M . anmie, dar cu toxicitate m ai ridicată şi deci nerecom andată în fitoterapie. 159

F îg. 35 — E uphorbia cyparissias (foto orig.)

Depăşirea cu puţin a dozei terapeutice provoacă diaree sanguinolenta, vărsă­ turi şi stare de somnolenţă. Euphorbia agraria M.B. ( L a p t e l e c u c u l u i ) . Specie comună în locuri uscate, tufişuri, fineţe, locuri cultivate. Latexul secretat de tulpină este întrebuinţat empiric în tratam entul negilor. Euphorbia arnygdaloides L. ( A l i o r ) . Specie ce creşte în păduri şi tufişuri din zona de cîmpie pînă în etajul subalpin. Em piric se utilizează rădăcina ca emetic şi purgativ. Euphorbia cyparissias L. ( L a p t e l e c î i n e l u i ) . Este specifică locurilor ruderale şi cultivate şi locurilor uscate şi pietroase pînă în zona m ontană superioară. Scoarţa rădăcinii recoltată în octombrie conţine rezine, cauciuc, euforbone, ulei, o substanţă acră. -Are acţiune emetică şi purgativă. Euphorbia esula L. ( A i o r , B u r u i a n ă d e n e g i ) . Specie înaltă pînă la 80 cm ce creşte pe locuri cultivate, prin vii, fineţe, locuri stepice şi în tufişuri. Em piric, după denumirea populară, se utilizează în tratam entul negilor. Euphorbia helioscopia L. ( L a p t e l e c u c u l u i ) . Specie înaltă pînă la 40 cm ce vegetează în locuri ruderale, cultivate* grădini, vii şi lîngă case. Vegetează şi sub zăpadă. Conţine acid butiric, euforbină, faşină, saponozide şi alte substanţe neidentificate. în literatura de specialitate sînt date urm ă­ toarele indicaţii terapeutice: frunzele şi ram urile ca febrifug şi vermifug, iar planta întreagă ar avea proprietăţi citostatice fiind experim entată în diferite forme de cancer. Euphorbia lathyris L. ( B u r u i a n ă d e v e n i n ) . Specie înaltă pînă la 1 m, cultivată prin grădini şi uneori sălbăticită. Uleiul obţinut din sem inţe

este purgativ, iar seminţele sînt diuretice. Uleiul are valoare calorică ridicată, specia fiind cultivată în unele state în scop industrial şi carburant. P lanta conţine esculină, betulină (cu acţiune antitum orală), dafnetină, DOPA. euforbetină, euforbisteroid, camferol, cvercetină şi taraxerol. S-au experim entat efectele citostatice ale acestei specii cu unele rezultate pozitive. Euphorhia pefilis L. ( L a p t e l e c î i n e 1 u i). Specie comună ca buru­ iană în sem ănături, grădini şi locuri ruderale. P lanta conţine |5-amarină, lanosterol, sitosterol, stigmasterol, campesterol, colesterol, flavonoide: cvercetin-3-o-galactozid sau hiperozid, camferol-3-o-glucozid, ram netin 3-o-galactozid şi ram netin-ramnozid. Frunzele şi vîrfurile florale conţin un glicozid toxic, rezine, acid euforbic, m alat de calciu, mucilagii, taninuri etc. Indica­ ţiile din litera tu ra de specialitate se referă la utilizarea plantei ca antiastm atic şi sedativ. Extractele de plantă au acţiune C-mitotică şi proteolitică. Euphorhia varicgata Sims. Specie de cultură cu umbele foarte m ari, cu flori albe, înconjurate de numeroase foliole m ari, to t albe. Seminţele fierte în vin negru erau utilizate în hepatite. Euphorhia salicijolia Host. ( A l i o r , L a p t e l e c î i n e l u i ) . Specie cu tulpini înalte pînă Ia 70 cm, drepte, des foliate în partea superioară cu ram ificaţii sterile. Specia este comună în toată ţara pe m arginea drumurilor, locuri cultivate, prin tufişuri, garduri vii, sem ănături. Cercetările efectuate în ţara noastră au dus la identificarea în flori a Ş -carotinei şi luteinei iar în frunze numai a luteinei.

Fsm . RtTA CEA E g P lante perene, ierboase sau lemnoase, m ajoritatea din zone calde. Frun­ zele alterne, simple sau ccmpuse, au de obicei glande producătoare de uleiuri. Flori pe tip 5 sau A, actincm orfe cu elemente libere şi disc nectarifer. F ruct capsulă, drupă, iar la citrice un fruct specific — hesperidă. "R vta gravcoUtis L. ( V i r n a n ţ ) . P lantă cultivată în grădini sau subspontană, cu răspîndire şi întrebuinţări lim itate datorită toxicităţii mari. Conţine aicaloizi: schim ianina şi graveolina în fructe şi y — fagarina în rădă­ cini. Uleiul volatil este foim at din m etilnonilcetonă, m etilheptil ş imetiloctilcetonă şi alţi ccmpuşi. P lanta mai conţine iutozid (fără a fi în treb u in ţată la extracţia acestuia), derivaţi ctm arinici între care beigapten şi xantotoxină, care au acţiune irita n tă asupra pielii. Are acţiune cmenagogă, dar aceasta este însoţită de m etroragii puternice, gastroenterite, ccmă şi m oartea datorită prezenţei în special a metilnonilcetonei. în ţa ia noastră nu o putem considera plantă medicinală, utilizarea ei empirică fiind extrem de periculoasă. Cercetările efectuate peste hotare au dus la identificarea în această p lan tă a ntm eroşi aicaloizi din grupa acidului antranilic ca: aborinina, dictam ina, edulinina, gravacridondiolul, l-hidrcxi-10-metiIacridcna, iutaverina, ribalinidina, rutacridona, rutanilidina etc. Unii dintre aceştia au acţiune antispastică. Cercetările asupra acţiunii antimicrobiene efectuate pe gei meni grampozitivi şi gram negativi au dus la rezultate negative. Ruta suaveclcns D.C. sin. H aphphyllutn suaveolens (D.C.) G. Don. ( G ă i b i n e l e ) . Specie perenă ierbacee înaltă de 10—40 cm, cu frunze scurt-peţiolate sau sesile, cu flori pe tipul 5, cu petale m ult tim p persistente, de culoare galbenă. Creşte pe coaste aride, pietroase, în special calcaroase. în Podişul Transilvaniei, mai răspîndită în Dobrogea. Seminţele acestei specii erau utilizate în trccut empiric, în hepatite. 161

Dictapm m albuş L. ( F r ă s i n e l ) . Specie ierboasă din tufărişuri şi m ărăcinişuri din regiunea de cîmpie şi deal. Partea subterană (rizomi si rădăcini) are proprietăţi diuretice şi vermifuge, iar scoarţa, care conţine ulei volatil, rezine şi substanţe am are, alcaloizi ca: dictam nina, dubam ina, evoxina, fagarină, izomaculosidină etc., dictamnolâctonă, colină, trigonelină, zaharurietc., este tonică şi stim ulentă, utilizată numai empiric. Şi întrebuinţarea internă sau externă a acestei specii este periculoasă. în contact cu pielea şi cu mucoasele produce iritaţii puternice. Utilizarea acestei specii în prezen t este abandonată. Fam. SIMARUBACEAE Arbori sau arbuşti cu scoarţa am ară specifici regiunilor tropicale şi subtropicale. La noi există o singură specie. Ailanthus altissima (Mili.) Swingle ( C e n u ş e r ) . Arbore de 15—30 m, cu scoarţa cenuşie, netedă, frunze im paripenat compuse şi flori în panicule term inale laxe. Creşte prin locuri virane, m arginea satelor, pădurilor. Scoarţa, care conţine oleorezine, esenţe aromatice, mucilagii, a fost utilizată sub formă de pudră ca antihelm intic, antidiareic şi antidizenteric. D atorită rezinei are acţiune revulsivă. Utilizare lim itată în medicina empirică. Fam. POLYGALACEAE Specii perene, ierbacee, rar subarbuşti. Frunzele sînt alterne, simple, nedinţate. Florile sînt dispuse în raceme, mai rar umbeliforme, herm afrodite, bilateral simetrice. Sepale 5 unele cu aspect petaloid. Petalele tot 5, dintre care obişnuit se dezvoltă num ai 3 şi sînt concrescute cu staminele într-un tub despicat, petala m ai m are acoperindu-1 ca o glugă. Fructul este o capsulă tu rtită , biloculară. Polygala amara L. ( A m ă r e a l ă ) . Creşte prin păşuni în zona m ontană. Conţine poligalam arină (substanţa care îi conferă gustul am ar), taninuri şi urm e de ulei eteric, saponine etc. Se utilizează în afecţiuni cronice ale căilor respiratorii; are proprietăţi tonice şi diuretice, antireum atice, galactogoge. în doze ridicate devine emetică şi purgativă. Polygala comosa Schkuhr ( A m ă r e a l ă ) . Plantă înaltă pînă la 30 cm, cu flori liliachii-roşietice, ra r albe sau albastre, specifică fîneţelor şi coastelor aride din regiunea deluroasă şi m ontană. Compoziţia chimică şi utilizările terapeutice sînt similare speciei precedente. Polygala vulgaris L. (Ş o p î r 1 i ţ ă). P lan tă ierbacee perenă de10 —30 cm din fineţe şi tufişuri, m ai ales în zone de deal şi munte. Rădăcinile se recoltează toam na sau prim ăvara devreme. Ele conţin un glicozid: gaulterozidul, un zahar poligalina, o substanţă am ară poligalamarină, mucilagii, saponozide, taninuri, ulei volatil etc. Are acţiune expectorantă, colagogă, diaforetică şi tonic-am ară. în medicina tradiţională utilizată sub form ă de decoct în lapte, extern „pentru cicatrizarea urmelor de vărsat". Utilizarea empirică în boala reum atism ală este justificată prin faptul că glicozidul pune in libertate salicilat de metil. 162

Fam. ANACARDIACEAE Plante lemnoase, cu suc răşinos sau lăptos, uneori toxic, în special din zone calde. Frunze simple sau compuse, flori pe tip 5 care pot suferi reduceri (pînă la 1—2 elemente pe un ciclu). F ruct drupă sau fruct uscat. Speciile din această familie, dintre care m ulte sînt medicinale, cresc în special în zona caldă. La noi cresc două specii. Coiinus coggygrya Scop. ( S c u m p i e ) . A rbust înalt pînă la 3—5 m , cu conţinut m are de tanin în aparatul vegetativ. Flori mici, roşii-verzui, grupate în cime m ari, cu pedunculi lung-păroşi, de culoare roz-violacee. Scoarţa (Cortex Coggygryae) conţine un glicozid fustinozidul, taninuri elagice, gumi-rezine, m iricetină etc. Frunzele conţin aceleaşi substanţe, în plus ulei volatil. în medicina tradiţională se utilizează scoarţa ca antiseptic şi astrin­ gent, iar în Ungaria şi ca febrifug şi în afecţiuni bucale. Efectele citostatice presupuse ale scoarţei de rădăcină n-au fost confirmate. Rhus glabru L. ( O ţ e t a r ) . A rbust ornam ental cultivat. Se citează efectul diuretic şi înviorător al fructelor şi efectul febrifug al scoarţei (utilizată în Statele Unite). Specii din genul Rhus sînt utilizate în medicina tradiţională a altor popoare în cele mai diferite afecţiuni: laringite, hemoptizie, afecţiuni stomacale, inflam aţii, diaree, disenterie, hepatite, helmintiaze, viroze, cancer etc. Pe baza complexei compoziţii chimice (acid golic, acid penta-m-digalolilbeta-glucozâ, taninuri, fisetină, fustină, acid rhusinic etc.) în bună parte, utilizările empirice au fost confirmate în fitoterapia m odernă din alte ţări Frunzele fum ate sînt folosite în astm ul bronşic. Fam. SAPINDACEAE Plante lemnoase cu canale secretor ii de răşini şi latex. Frunze alterne, penat-compuse sau dublu-penat-compuse. Flori de obicei bilateral simetrice, adesea unisexuate. Seminţe cu aril m are fără album en, conţinînd zaharoză. Koelreuteria paniculata Laxm. Arbore sau arbust de 3—6 m p în ă la 18 m înălţim e. Frunze alterne penat-compuse pînă la 35 cm lungime cu 7 —15 foliole neregulat-crenat-serate. Flori poligame galbene dispuse în panieule lungi. Fructul capsulă ovoidală lungă de A—5 cm, conţinînd 3 seminţe negre, rotunde. E ste cultivat ca arbore ornam entai. Florile sînt nectarifere şi pot fi folosite pentru prepararea unor coloranţi. Cercetări efec­ tu ate în ţara noastră au pus în evidenţă în fructele de K . paniculata: ulei gras, fitosteroli, saponozide, flavone, antociani, taninuri, compuşi poliuronici, oze reducătoare şi ulei volatil. Seminţele conţin 20,02% ulei gras constituit din gliceride ale acizilor oleic şi palmitic. Tot din seminţele acestei specii s-a izolat o saponozidă triterpenică de tip 3-amarinic. în ţa ra de origine, în China, florile acestei specii sînt utilizate sub formă de preparate fitofarm aceutice în con'juctivită şi alte afecţiuni oculare. •

Fam. ACERACEAE

Arbori şi arbuşti cu frunze opuse, peţiolate, întregi, palm at-lobate sau penat-compuse. Flori simetrice, poligame sau dioice, in inflorescenţe compuse. Florile mascule au un gineceu rudim entar, iar la cele femele gineceul este form at din două capsule. F ructul este o sam ară compus din două fructe aripate. 163

Acer campestre L. ( J u g a s t r u ) . Arbore înalt pînă la 15 m, t’recvent în toate regiunile ţării prin păduri de amestec de foioase şi la marginea păduri­ lor. Prezintă o m are variabilitate a speciei avînd numeroase subspecii, varie­ tă ţi şi forme. Lemnul este foarte apreciat în mica industrie casnică, în fabricile de mobile sau ca lemn de foc. Decoctul din scoarţă ca antidiareic şi antihemoragic în uzul intern, iar extern ca vulnerar, ambele utilizări empirice avînd la bază conţinutul ridicat în taninuri. Acer platanoides L. ( P a l t i n d e c î mp). Arbore înalt pînă la 25 m, cu coroană ovoidă sau rotundă. Frunze subţiri palm ai-lobate pînă aproape de mijloc. Flori andromonoice, galbene-v'erzui dispuse în inflorescenţe corimbiforme. Creşte în pădurile de amestec de foioase din regiunea de cîmpie şi de dealuri, sporadic la m unte. Este cultivat ca arbore ornam ental pe străzi. în scoarţă s-au identificat saponozide triterpenice şi tanin. Se utilizează decoctul de scoarţă ca astringent în diaree şi în hemoragii. Are proprietăţi vulnerare. Decoctul din flori, tot in medicina tradiţională, în tulburări cardiace cu substrat nervos. Fam. HIPP OCĂSTAN ACEAE Arbori viguroşi, cu frunze m ari palmat-compuse. Flori zigomorfe, gru­ pate în panicule m ari, erecte. Fruct capsulă spinoasă, care se deschide prin 3 valve, punînd în libertate o singură săm înţă mare. Din această familie pînă în prezent nu s-a cercetat sub aspect terapeutic decît o singură specie — Castanul sălbatic — care conţine saponozide trite r­ penice şi alte principii active. A ESC U L U Ş H IP P O C A S T A N U M L. CASTAN SĂLBATIC, Castan porcesc; E . : Horse-Chestnut, F r.: M aronnierj G .: R osskastanie; M .: Vadgesztenye; R .: Konskii kaştan. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Arbore exotic, exclusiv cultivat, înalt pînă la 30 m şi cu diam etrul pînă la 1—5 m, coroană globuloasă, deasă, cu ram uri groase; tulpina: cilindrică, puţin înaltă, ramificarea începind de la înălţim i m ici; scoarţa: cenuşie, se transform ă tim puriu în ritidom solzos; m uguri: cei mai m ari de la arborii de la noi, pînă la 2 cm cei term inali, ceilalţi pînă la 0,8—1,2 cm, opuşi, lipicioşi, deasupra unor cicatrice m ari cu 3—9 urme fasciculare; frunze: lung-peţiolate (15—20 cm), palmat-compuse c a 5—7 folioie obovate m ari, inegale (cele mijlocii mai m ari, scăzînd către extre­ m ităţi), sesile, lungi de pînă la 20 cm şi late pe jum ătate, cu margine serată, cu nervuri evidente pe faţa inferioară, pe care se observă şi peri ruginii mai ales la intersecţia nervurilor; flori grupate în panicule multiflore mari (pînă la 30 cm), sînt m ari pînă la 3 cm, neregulate, cu petale albe pătate cu roşu; fructe: capsule globuloase de 3—5 cm diam etru, ţepoase, se deschid prin 3 valve, în interior cu 1—2 seminţe m ări, brune-lucitoare cu o p a tă gălbuie.

înflorire: V —V I. M a t e r i a p r i m ă : Florei Hippdcastani albi — Flori andro-monoice neregulate, albe, p ătate cu roşu, de cca 2 cm în diam etru. Caliciul cu 4—5 dinţi. Corola ca 4—5 petale albicioase, cu marginea răsfrmtă,, la bază cu-. 164

cîte o pată roz. De obicei 7 stamine, puţin mai lungi decît corola. Lungimea pedunculului: max. 1 cm. F ără miros caracteristic, gust slab, dulceag. Folium Hippocastani. Frunzele fără peţiolul principal sînt cuneat obo­ vate, m ai late în treim ea superioară, brusc acum inate, inegal crenat-serate, încreţite, pe faţă glabre, pe dos tomentoase în special de-a lungul nervurilor. Fără miros caracteristic, gust dulceag-amărui. Cortex Hippocastani — bucăţi de scoarţă de 5—15 cm lungime recoltată de pe ram uri tinere. Are suprafaţa exterioară rugoasă, de culoare cenuşie pînă la brună-cenuşie-închis, cu numeroase lenticele alungite şi cicatricele frunzelor. La interior de culoare albă-gălbuie-roşcată. F ără miros, gust am ar, astringent. Semen Hippocastani — Seminţe întregi, nepătate sau sfârîm ate, cu coaja de culoare brună caracteristică (castanie), lucioasă, interiorul seminţelor de culoare albă-gălbuie. F ără miros, gust amar. E cologie şi răspândire. Deşi specie exotică originară din zonele calde, se adaptează bine la condiţiile de climă şi sol de la noi din regiunile de cîmpie şi deal. Este cultivat în scopuri ornamentale, în parcuri, grădini, pe m arginea străzilor, aleelor, şoselelor, supornna bine clim atul secetos din regiunea de cîmpie, ca şi tem peraturile excesive. Se dezvoltă bine pe soluri revene, per­ meabile, nisipo-lutoase. Se poate recolta în întreaga ţară. R ecoltare. Florile se recoltează la sfîrşitul lui aprilie şi în mai, cînd sînt deschise num ai 50—60% din num ărul lor. Cu ajutorul scărilor duble se pot rupe direct inflorescenţele sau dacă nu se poate ajunge direct se folosesc foarfeci de omizi cu coada lungă. Florile se ciupesc apoi de pe codiţe. Frunzele se recoltează în lunile mai-iunie, fără peţiolul principal. Metode: — ruperea fiecărei folioie în p a rte ; — tăierea peţiolului de la punctul de unire cu frunza. Seminţele se recoltează in mod eşalonat, pe m ăsură ce cad, în septembrieoctombrie. Scoarţa se recoltează prim ăvara tim puriu la pornirea sevei, cînd încep să plesnească mugurii, de pe ram uri tinere, cu suprafaţa netedă, fără crăpături. Recoltarea se face la acei arbori la care se fac tăieri de formare a coroanei, în care scop — pentru corelarea activităţilor — trebuie lu ată legătura din tim p cu organele care au în adm inistrare spaţiile verzi şi drum urile. M etode: — prin cioplirea scoarţei cu un cuţit bine ascuţit ] se obţine un produs puţin corespunzător, deoarece o dată cu scoarţa se ia şi din lem n; — prin inelări făcute pe ram uri la 10— 15 cm distanţă, care se unesc printr-o tăietură în lu n g ; se obţin fragmente tubulare, fără lemn, de calitate bună. Pregătirea m ateriei prime *n vederea prelucrării. După ce se aleg de corpuri străine şi im purităţi, frunzele se pun la uscat în strat subţire num ai la um bră pentru a nu se decolora. Celelalte părţi de plantă pe tim p frumos se pot usca la soare, florile puse pe ram e pe hîrtie curată pe un singur rînd, scoarţa de asemenea în stra t subţire deoarece poate mucegăi., iar seminţele se în tin d într-un stra t de 25—30 cm, lopătîndu-se zilnic, tim p de circa 3 săptăm îni. Pe tim p nefavorabil toate acestea vor fi uscate în încăperi bine ventilate, cu un curent de aer cît m ai puternic. Pe cale artificială florile^se usucă la 30—35CC, frunzele şi scoarţa la 50—60 °C, iar pentrufsem inţeJseJporneşte de la 40°, ajungîndu-se la 60 °C. Randam entul la uscare: — pentru flori, 6—7/1; pentru frunze, 3,5—4 /1 ; — pentru seminţe, 1,5—2/1; — pentru scoarţă, 2,5—3/1.

165

Condiţiile tehnice de recepţie prevăd: — la flori nu se adm it corpuri străina organice, ca im purităţi se adm it max. 3% (flori brunificate), corpuri străine minerale — max. 0,5% , umidi­ tate — max. 13%; — frunzele, fără peţiolul principal, pot conţine ca im purităţi frunze brunificate sau cu marginile ruginii — max. 2% , resturi din peţiolul princi­ pal — max. 1%, corpuri străine organice şi minerale — m ax. 0,5% pentru fiecare, um iditate — max. 13% ; — pentru seminţe nu se adm it castane arse şi corpuri străine organice, conţinutul m axim de im purităţi admis este de 3% (castane mucegăite), corpuri străine minerale — m ax. 0,5% , um iditate — m ax. 13% ; — la scoarţă nu se adm it corpuri străine organice, ca im purităţi sînt admise max. 5% scoarţă cu resturi din lemn şi max. 2% scoarţă bătrînâ cu crăpături la exterior, corpuri străine minerale max. 0,5%, um iditate — m ax. 13%. Compoziţie chimică. D iferită în funcţie de părţile de plan tă descrise. Astfel, cotiledoanele seminţelor conţin amidon (40 —50%), zaharuri (1— 10%), ulei gras (6—S%), baze purinice (adenină), substanţe m inerale; saponozide triterpenice (8— 10%), care im prim ă gustul neplăcut şi am ar al seminţelor, între care: escina, afrodescina, argirescina şi criptoescina. Escina, principalul saponozid, dă prin hidroliză acidă acid glucuronic, glucoză şi xiloza, precum şi acid tiglic şi acetic, o genină escigenina. Cotiledoanele mai conţin derivaţi flavonoidici, glicozizi ai cvercetolului şi camferolului (cvarcetin-3-ramnozid şi camferol-3-glucozid), cvercetin 3—4 diglicozid, spireozid.. Tegumentul seminal conţine polimeri ai D-catecolului şi taninuri de n a tu ră catehică. Pericarpul, pe lîngă saponozide triterpenice şi pectine, con­ ţine un leucoantocian care prin uscarea m ateriei prime dispare. Mai conţin vitamine din complexul B. Scoarţa conţine acidul esculitanic, derivaţi oxicum arinici—esculozid, esculetinozid, fraxozid, fraxetinozid, scopolină, scopoletinozid şi saponine (escina şi escigenină). Frunzele conţin derivaţi flavonici, taninuri de natură catehică, derivaţi oxicumarinici, saponozide şi vitam ina C. Florile sînt bogate în derivaţi flavonici (cvercitrină sau cvercitrin 3-ramnoglicozid, rutozid, camferoI-3-glucozid şi 3-ramnoglucozid etc.) sînt lipsite de saponozide şi de derivaţi oxicamarinici. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Acţiunea farmacodina­ mică a extractelor de Castan sălbatic este im prim ată în principal de prezenţa saponozidelor triterpenice care au proprietăţi vasoconstrictoare venoase, acţiune potenţată şi de prezenţa derivaţilor flavonoidici şi D-catecholului. în special escina are proprietăţi antiedem atoase (antiinflam itoare), diminuând totodată fragilitatea capilarelor. Pe de altă parte această substanţă ca atare este necrozantă în aplicaţii externe, iritan tă pentru tubai digestiv şi toxică pe cale intravenoasă. Scoarţa are proprietăţi astringente şi acţiune de tip vitam ina P datorită esculozidului. Nici una dintre m ateriile prime furnizate de Castanul sălbatic nu se va întrebuinţa decît sub formă de produs farm aceutic sau preparate galenica. Aceste produse sînt utile în afecţiunile hemoroidale, varice, flebite, în pre­ parate homeopatice şi în medicina veterinară. L iteratura de specialitate citează intoxicaţii cu seminţe de Castan săl­ batic în special la copii, caracteristizate prin agitaţie, insomnie, anorexie, cefalee, vomă, febră, paralizie facială, paralizie respiratorie centrală, m oarte. 166

în prezent extractele din această specie intră în numeroase produse farmaceutice destinate uzului extern sau cosmetic. E xtractul din fructe şi escina sînt incluse în loţiuni sau şampon pentru refrişarea părului şi. calmarea unor iritaţii sau transpiraţia abundentă a scalpului. Escina în doze terapeu­ tice exercită o acţiune favorabilă în gingivite sau parodontopatie Se u tili­ zează sub formă de pastă de dinţi sau apă d'5 gură pentru tonifierea gingiilor şi reduce tendinta de sîngerare a acestora. Pentru ten se prepară unguente p e bază de extract de fructe- sau escină cu colesterol care dau rezultate bune în tratam entul tenurilor delicate predispuse la înroşire, respectiv în cuperoză. In special emulsiile ulei /apă sau cremele pe bază de extract din fructe incluse în geluri monofazice şi în loţiuni constituie baza a numeroase cosmetice pentru întreţinerea tenului. Pentru corp sînt indicate preparate similare carp se utilizează după baie sau în tim pul plajei. Aceeaşi combinaţie colesteroiescină se foloseşte la masaje în special în celulite. Derivatele extrase din Castanul sălbatic sub formă de loţiuni, creme, săpunuri, spum ante pentru băi etc., se utilizează pe scară largă în higiena picioarelor şi a mîinilor, în higiena intimă. Alte produse farmaceutice sînt indicate în special la cei predispuşi la o fragilitate a vaselor capilare şi dau rezultate bune în prevenirea sau chiar tratam entul hemoroizilor. Confuzii. Sub raport morfologic, Castanul sălbatic nu se confundă cu alte specii; Totuşi, datorită denumirii populare, au fost recoltate uneori coji de. castan comestibil (Castanca saliva L .) car*3 sînt cenuşii-verzui cu pete albicioase (la Aesculus hippocastanum coaja este cenuşie-brună, fără pete albicioase, cu cicatrice m ari pe suprafaţă'. ALTE SPECII DIN FAMILIA HIPPOCASTAXACEAE CU U TILIZĂ RI TERA PEU TICE A escidus paroia L. ale cărei flori au culoarea roşie, form ind m ateria prim ă Fiores Hippocastani m bri, adesea mai solicitate decit florile de la castanul alb. Fiind m ai cărnoase, au randam entul la uscare 7 —8/1. Castanul sălbatic cu flori roşii se înfîlheşte- de asemenea ca specie de ornam ent în parcuri şi pe străzi, mai ales la Timişoara, Arad, Oradea, Rîmnicu-Vîlcea, Bucureşti. Recoltarea se face la fel ca la Aesculus hippocastanum a tît la flori, cît şi la frunze şi scoarţă, d ar nu se adm ite recoltarea seminţelor, deoarece acestea sînt puternic toxice datorită conţinutului de acid cianhidric (Se recunosc după aceea că peretele fructului.este lipsit dp ţepi). Fam, BAL SAMINACEAE Specii anuale, ierbacee, cu noduri um flate la inserţia ram urilor sau a peţioluiui frunzelor pe tulpina principală. Flori herm afrodite bilateral sime­ trice, solitare sau grupate în raceme cu 3 sepale, 5 petale, 5 stamine. Fructul capsulă lungă care se deschide brusc şi aruncă seminţele la distanţă. Im patiens mli-tangere ( S l ă b ă n o g ' ! . Specie caracteristică locurilor umede şi umbroase în special în zona m ontană. Tulpina înaltă de 40— 120 cm, cu frunze alterne ovate sau eliptice. Florile au petalele galbene-aurii. Frunzele recoltate din aprilie pînă în iulie conţin un glicozid impatiinidozidul, taninuri, amidon, zaharuri. rezine, urme de ulei volatil. Acţiunea tincturii preparată din frunzele plantei are acţiune astringenţă şi diuretică. Pulberea din frunze uscate, bine dozată arc acţiune, laxativa, purgativă şi emetică. 167

Fam. AQUIFOLIACEAE Arbori sau arbuşti cu frunze alterne, de obicei persistente. Fiori axilare radiar simetrice de obicei dioice, solitare sau în inflorescenţe. Corola cu 4—6 petale, ovar superior, fructul drupă baciforma cu 2—S sîmburi. Sînt plante specifice zonelor tropicale pînă în zona tem perată. Ilex aquifolium L. ( L a u r ) . Arbust pînă la 2,5 m, în clim atul nostru foarte rar în flora spontană din ţara noastră. Se recunoaşte după frunzele pieloase, lucitoare, rigide, pe m argini ghimpos-dinţate. Florile sint albe, parfum ate, aşezate la subsuoara frunzelor. Este cultivat uneori ca arbust ornam ental în parcuri şi grădini. Frunzele sînt utilizate ra r în medicina noastră tradiţională în gripe, bronşite, reum atism sau în inflamaţii gastro-intestinale. Fam. CELASTRACEAE Specii lemnoase, drepte, uneori urcătoare. Frunzele sînt simple, alterne, opuse sau verticilate. Inflorescenţa în dihazii simple sau grupate în umbelă, la subsuoara frunzelor. Fructele sînt capsule, drupe sau bace. Evonymus europaea L. ( S a l b ă mo a l e , V o n i c e r i u). Arbust pînă la 6 m înălţim e, cu lujerii tineri verzui cu- 4 muchii rotunjite. Floti verzigălbui, în dichazii simple aşezate la subsuoara frunzelor. Fructul este o capsulă de culoare roşie, cu seminţe albe înconjurate de un aril portocalia. Creşte în special la cîmpie şi în zona colinară prin păduri şi crînguri._____ Scoarţa plantei conţine un glicozid caracteristic evonimina care se află şi în rădăcini şi fructe. Mai conţine acid evonic, asparagină şi rezine. Evonimina are acţiune de tip digitalic, dar în special se rem arci prin capacitatea sa de a favoriza peristaltism ul intestinal şi de a stim ula contracţiile muşchilor netezi şi secreţia biliară. î n medicina tradiţională se utilizează pentru com­ baterea paraziţilor pielii. Fructele au aceleaşi utilizări empirice. D atorită însă toxicităţii tuturor părţilor plantei nu este recomandabilă utilizarea acestei specii decît i n produse farmaceutice bine dozate. Evo nym us verrucosa Scop. ( S a l b ă r î i o a s ă . L e m n r î i o s ) . Ar­ bust mic, de 1—3 m, cu lujeri subţiri aproape rotunzi acoperiţi cu numeroase verucozităţi brune, de unde şi denumirea populară. Florile sînt brunii dispuse în dichazii reduse. Fructele sînt capsule roşii, de cca 1 cm, cu 4 lobi şi cu seminţe negre înconjurate de un aril portocaliu. Are compoziţie asem ănătoare speciei precedente. în medicina empirică se întrebuinţează rar scoarţa de pe tulpini ca purgativ drastic. Scoarţa rădăcinilor conţine 8—18% gutapercă. Fam. STAPHYLEACEAE Arbori sau arbuşti cu frunze alterne sau opuse, trifoliate sau penat compuse. Flori herm afrodite pe tipul 5 în inflorescenţe axilare sau term inale. Fructul capsulă cu pereţi membranoşi sau cărnoşi. Speciile din această familie sînt răspîndite în special în zona tem perată a emisferei nordice. Staphylea pinnata L. ( C l o c o t i ş ) . A rbust pînă la 5 m înălţim e cu lujeri anuali verzi-măslinii sau bruni-roşcaţi, cu numeroase lenticele albe. Frunze opuse, lung-peţiolate, imparipenat-compuse, cu 5—7 foliile. Florile dispuse în panicule lung-pedunculate. Corola în form ă de clopot cu petale 168

alungite, albe-gălbui. Fructul capsulă, um flată, sferică pînă la piriforma. Creşte în zona forestieră de la cimpie pînă la etajul m ontan inferior. în m edicină tradiţională florile şi fructele sînt utilizate sub formă de decoct ca antiinflam ator în uzul extern. T inctură din fructe sub formă de comprese se utilizeazi în hernii şi dureri abdominale. Fam. BUXACEAE Plante lemnoase, fără laticifere, la noi cultivate ornam ental. Frunze sim­ ple, alterne, coriace. Flori unisexuate, m ărunte, în inflorescenţe glomeruiare. Buxus semperuirens L. ( C i m i ş i r ) . Arbust cultivat pentru garduri vii, cu frunze pieloase, persistente. Frunzele, rădăcina ca şi lemnul, cu con­ ţinut ridicat de aicaloizi (cca 1%, cel mai im portant fiind buxina) au fost întrebuinţate în medicina empirică în boli de piele, gută, reum atism , fiind şi diuretic-depurative şi sudorifice. Astăzi mai este utilizat în unele ţări sub formă de decoct, ca febrifug, ca sudorific şi în afecţiuni hepato-biliare. Cer­ cetările ştiinţifice au a ră tat că alcaloidul buxenina G are o acţiune puternică de inhibare „in vitro“ a celulelor canceroase. Fam. RHAMNACEAE Arbuşti cu frunze simple, alterne sau aproape opuse, cu flori mici, acti­ nomorfe, pe tipul 4 sau 5, grupate în cime axilare fructe, drupe sau capsule. Sub aspect terapeutic, m ulte dintre speciile acestei familii conţin derivaţi antracenici, care le im prim ă acţiunea purgativă. F R A N G U LA A L N U S Miller. i'Rhamnus jrangula L .) CRUŞIN, PAŢACHINĂ; F r .: Bourdaine; E.: Alder buckthorn; Faulbaum ; M .: K utyabenge; R .: Kruşcina olhavidnaia.

G.

Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Arbust, rar arboraş, nespinos, înalt de 1—3 (7) m, cu coroana rară form ată din ram uri subţiri, ascendente; tulpina: cilindrică; scoarţa: netedă, brună-cenuşie, cu numeroase lenticele alungite; frunze: alterne, eliptice, lungi de 4—8 (10) cm şi late de 2—5 cm, vîrful ascuţit, de culoare verde-închis pe faţa superioară şi verdedeschis pe cea inferioară, cu peri puţini în lungul nervurilor; nervaţiune penată, cu 8—9 perechi de nervuri proeminente care se arcuiesc brusc către m arginea frunzei; flori: dispuse cîte 2—10 în buchete (cime) la axila frunze­ lor, sînt hermafrodite, pe tipul 5, lungi de 3—4 mm, în formă de pîlnie, cu petale albe-verzui; fructe: drupe sferice cu 0 de 6 —8 mm, la început verde, apoi roşu, iar la m aturitate negru-violet, în interior cu 2 —3 seminţe. înflorire: V —VII. M a t e r i a p r i m ă : Cortex Frangulae — constituită din fragm ente de scoarţă sub formă de jgheaburi sau tuburi de lungime şi lăţim e variabilă, groase de 0,5—2 mm. Suprafaţa externă a scoarţei este netedă sau prevăzută cu striaţiuni longitudinale, de culoare brună-cenuşie, cu numeroase lenticele de culoare cenuşie-albicioasă, proeminente şi alungite. 169

F ig.

36 — F rangu!a alr.us (foto c,rig.j

Suprafaţa internă este netedă, de culoare galbenă-roşcată, cu siriaţiuni fine longitudinale. F ractu ra fragmentelor de scoarţă este scurtă, granuloasă, puţin fibroasă spre interior. Gustul este la început mucilaginos, apoi uşor am ar, slab astringent. Prin stropire cu o soluţie diluată de hidroxid de potasiu sau sodiu sau cu apă de var, suprafaţa internă se colorează în roşu vişiniu. Scoarţa de Cruşin este înscrisă în Farmacopeea Rom ână ed. IX . ’ Ecologie şi răspândire. Participă la form area subarboretului în păduri cu exces de um iditate, pe m alul apelor, în zăvoaie, locuri mocirloase, m laştini, pe soluri de lăcovişte sau turbogleizate, suportă bine umbrirea. A ltitudinal se întîlneşte în special în zona de deal, coborînd uneori spre cîmpie. în etajul m ontan, cu to tul sporadic. Răspîndită în Transilvania, cu deosebire în judeţele Braşov, Cluj şi B istriţa-X ăsăud şi judeţele Arad, ’ H arghita,' Hunedoara, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, iar în Moldova în judeţul Suceava. în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi restul Moldovei, specia fie că nu vegetează, fie că arbuştii sînt cu totul diseminaţi.-. D ată fiind im portanţa medicinală, în prezent se fac experimente de cultură a arbustului. Recoltare. Scoarţa de Cruşin se recoltează în perioada în care seva circulă intens în arbust (martie-a:prilie) şi încep să se dezvolte frunzele, de pe tulpini şi ram uri de 2—4 ani care au scoarţa lucioasă, fără crăpături şi cu numeroase lenticele (ram urile prea tinere, lipsite de lenticele, nu se recoltează întrucît au un conţinut redus de substanţe active). Recoltarea se face în două etape: — tăierea tulpinilor şi ram urilor care urm ează a fi decojite; această operaţie trebuie făcută astfel încît să perm ită refacerea arbustului (maximum 1/3— 1/2 -din coroană); — decojirea ram urilor, prin inelări făcute cu cuţitul la distanţe de 25—30 cm, care se unesc apoi printr-o tăietură în lungul ram urii, obţinîndu-se fragm ente tubulare sau în form ă de jgheab; această operaţie trebuie făcută la scurt interval după detaşarea ram urilor, deoarece altfel scoarţa se desprinde cu m are greutate. 170

Nu este perm isă decojirea ram urilor direct pe arbust, întrucît duce îa uscarea acestuia. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Scoarţa se pune într-un singur strat, pe o suprafaţă bine c u ră ţată în prealabil, deoarece prin uscare aceasta se rulează şi corpurile străine pătru n d în interior. Uscarea se face la soare, iar în caz de tim p nefavorabil, în încăperi bine aerisite, pentru a nu se mucegăi produsul. Pe cale artificială uscarea se face la 40 °C; pentru a fi ap tă de prelucrare şi adm inistrare, fie că se lasă un an în depozit, fie că se supune unui şoc termic la 100 °C. Randam entul la uscare este de 2—3/1. Condiţiile tehnice de recepţie cer ca m ateria prim ă să se prezinte sub form a unor fragm ente tubulare sau în formă de jgheab lungi de 25—30 cm, avînd ca im purităţi admise m ax. 3% scoarţă cu interiorul înnegrit şi max. 1% scoarţă cu resturi de lemn, corpuri străine organice — m ax. 1% şi m i­ nerale — m ax. 0,5% , um iditate — m ax. 13%. Compoziţie chim ică. Scoarţa de Cruşin conţine 2 —5% derivaţi a n tra ­ cenici sub diferite forme, localizaţi în special în razele medulare ale m ateriei prim e provenind de pe ram uri de 3—4 ani sau de pe tulpini. M ajoritatea derivaţilor antracenici se găsesc sub formă glicozidată. Astfel în scoarţa proaspătă aceşti derivaţi se găsesc în proporţie de cca 0,9% liberi şi 3,4% sub formă combinată, iar în scoarţa uscată cca 1,14% liberi şi 2,60% com­ binaţi. Formele libere num ite şi frangula-emodine sau frangulaemodol sînt însoţite de acid crizofanic sau crizofanol. Dintre formele glicozidate s-au pus în evidenţă prezenţa heterozidelor antrachinonice,. frangulozidele sau frangulinele A şi B, două glucofrangulozide. De asemenea, în m ateria prim ă proaspătă m ai sînt prezente heterozide sub formă redusă foarte neştabile (aatranoli) ca frangularozide, emodin-diantrone etc. Cercetări recente efectuate în ţara noastră au pus în evidenţă 1- sau 8 monoglucozidemodina. în scoarţa de Cruşin mai există tanozide, mucilagii, ceruri, steroli, flavonoide şi săruri minerale. în fructe sînt prezenţi de asemenea derivaţi antracenici. Acţiune farm acodinam ică, utilizări terapeutice. D atorită prezenţei derivaţilor antracenici, în funcţie de d o rA , scoarţa de Cruşin este laxativa sau purgativă pînă la purgativ-drastic. î n stare proaspătă provoacă greţuri, colici şi vărsături datorită derivaţilor antracenici care se găsesc sub form ă redusă. P rin păstrarea tim p de un an sau uscare tim p de o oră la 103’C, formele reduse, sub acţiunea unei enzime oxidante termo dabile, sînt trecute în forme antrachinonice lipsite de acţiune emetică şi spastică. Formele reduse glicozidate sînt m ii active decît formele oxidate, iar formale libere sînt cele m ai active. Mecanismul de acţiune al acestor derivaţi se bazează pe proprietatea de a creşte peristaltism ul intestinului gros. Derivaţii antracenici, după ce au pătruns în tractul gastro-intestinal, sînt dedublaţi la nivelul intestinului subţire în agliconi şi partea glucidică; Ia nivelul intestinului gros, agliconii rezultaţi sînt reduşi sub acţiunea enzimatica a unor bacterii la form a a n t o ­ nică şi an tran o lică, formp m ai active decît agliconii respectivi. Scoarţa de Cruşin intră în compoziţia ceaiurilor hepatic nr. 2, laxativ antihemproidal, laxativ nr. 2, în pulberea . laxativ-purgativă, pulberea de licviriţia compusă, în R'aamnolax, Nornnponderol, U lcerotrat, iar sub fo rm i de extract uscat în Carbocif, Cortelax, L axatin etc. 171

Confuzii. O specie înrudită este Rhamnus cathartica L. ( V e r i g a r i u , S p i n u l c e r b u l u i ) , cu care uneori se fac confuzii. Caractere de deosebire: — ram urile (după cum indică şi denumirea populară de „Spinul cer­ bului") se term ină printr-un spin şi sînt dispuse opus (la Frangula alnus — alterne) ; — frunzele, de asemenea opuse (la Frangula alnus — alterne), au nervaţiunile arcuite chiar de la pornire şi mai puţin (3—4 perechi faţă de 8—9 perechi la Frangula alnus); — florile pe tipul 4 (la Frangula alnus tip 5). De asemenea, cele două specii sînt foarte deosebite după ecologia lor; astfel, în tim p ce Frangula alnus vegetează în locuri cu exces de um iditate ^ jjm b rite , Rh.cathartica creşte în locuri uscate şi nu suportă um brirea. Scoarţa de Cruşin se mai poate confunda cu cea provenind de la urmă­ toarele specii: A lnus glutinosa Gaert. (Arin), Quercus robur L. (Stejar) în special cu ram urile tinere, Salix sp. ( S a l c i e ) , Ligustrum vulgare L. ( L e m n c î i n e s c ) etc. Toate aceste specii a căror frunze sînt un prim indiciu de diferenţiere, nu dau pozitivă reacţia cu hidroxizi alcalini m enţionată la descrierea m a­ teriei prime. R H A M N U S C A T H A R T IC A L. VERIG A RIU , SPIN U L C E R B U L U I; F r.: Nerprun, Epine de cerf; G.: K reuzdorn; M.: Varjutovis benge; R .: Joster slabitelnîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Arbust de 2—3 m sau chiar ar­ bore pînă la 6—8 m, cu coroană neregulată, cu numeroase ram uri la te ra le scurte, term inate în spini; tulpina: cilindrică; scoarţa: brună, aspră, se exfoliază în inele; frunze: opuse, ovate pînă la subrotunde şi eliptice, lungi de 4—8 cm, şi late de 1—3,5 cm, margine m ărunt crenată, au numai 3—4 perechi de nervuri arcuite încă de la bază, glabre; flori: grupate în fascicule axilare de cîte 2—5 flori, sînt mici de 3—4 mm pe tipul 4, verzi-gălbui; fructe: drupe sferice de 6—8 mm, negre la m aturitate (rar galbene), cu un pedun­ cul de 0,5—1 cm. înflorire: V—VI. M a t e r i a p r i m ă : Fructus Rhamni cathartica sau Fructus Spinae cervinae sau Fructus N erpruni — drupe rotunde, globuloase, de culoare neagră-violacee la exterior, cu diam etrul de cca 6 mm, cu o cicatrice la bază lăsată de pedicel, la partea opusă prezentînd resturile stilului. în interior au pulpa roşie-violacee în care se găsesc 4 seminţe (rar 2 sau 3) ovoidale, cu trei muchii. Miros neplăcut, gust dulceag, amărui. Ecologie şi răspîndire. Arbust rezistent la condiţii de ariditate, suportînd seceta şi gerul. Pretenţii reduse faţă de sol, crescînd cu deosebire pe cele mai uscate. Nu suportă umbrirea şi de aceea nu se va găsi în interiorul pă­ durii ci la liziere, precum şi în tufărişuri — în regiuni mai joase (etajul Ste­ jarului), avînd cerinţe ecologice apropiate cu P runus spinosa şi Crataegus monogyna. Răspîndit în toate judeţele de stepă, silvostepă şi dealuri ^>ase, în cantităţi mai m ari în Transilvania (Bihor, Braşov, Caraş-Severin, Cluj), 172

Oltenia (Dolj), M untenia (Ilfov, Teleorman), Moldova (Galaţi, Iaşi), Do­ brogea (Constanţa). Recoltare. Fructele verzi se recoltează în iulie-august, iar cele m ature în septembrie-octombrie, adunîndu-se cu mina, fără pedunculi. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. După ce se face ale­ gerea fructelor zdrobite, a frunzelor şi resturilor de peduncul, se pun la uscat pe cale artificială, deoarece este necesară o tem peratură de 50—60° C. Uscarea lentă poate duce la deprecierea lor. R andam ent la uscare esre de 4—5/1. Condiţiile tehnice de recepţie pentru fructele m ature prevăd ca im purităţi admise max. 1% resturi din plantă şi m ax. 1% fructe m ature, corpuri străine organice şi minerale — m ax. 0,5% pentru fiecare, um iditate — m ax. 15%. Compoziţie chimică. Fructele uscate conţin 0,80—1,50% derivaţi antracenici, în special în seminţe. Spre deosebire de scoarţa de Cruşin, formele libere predom ină în m ateria prim ă uscată. D intre derivaţii antracenici pre­ zenţi în fructele de verigariu, literatu ra de specialitate m enţionează: emodolul, frangulozidul sau ram noxantina, un glicozid al emodin-antranolului ş.a. Mai sînt prezente flavonoide aparţinînd cvercetolului şi camferolului, catarcticozida e tc .; acizi organici, zaharuri, pectine, pigmenţi antocianici e tc . Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Fructele au acţiune laxativa în special datorită derivaţilor antracenici din seminţe şi diuretice d atorită flavonoidelor din pulpă. Confuzii. Prezintă asemănări cu specia Frangula alnus (Cruşin). Carac­ terele de deosebire sînt arătate la descrierea acesteia. ALTE SPE C II D E RHAMNACEAE CU U TILIZĂ R I M EDICINALE Paliurus sfiina-christi Mili. ( P ă l i u r ) . Arbust înalt pînă la 3 m avînd caracteristică prezenţa a doi spini la baza frunzelor. Creşte în regiunile de stepă şi silvostepă în Dobrogea. Cultivat pe alocuri ca arbust ornam ental. Fructele recoltate la m atu ritate conţin ramnoluteozid, acid galic şi succinic, cvercetină şi rezine. Au acţiune diuretică hipocolesteronizantă şi de asemenea acţiune favorabilă în litiaza renală şi vezicala. Z izyphus jujubă Mili. A rbust spinos, cu frunze alterne, alungit-ovate, g la tre , pe margini crenat-serate, cu flori galbene. In ţara noastră este spo­ radic în zonele stepice, uscate din Dobrogea. Fructele, drupe sferice sau alungit-ovoidale, de culoare roşie sau brună-neagră — sînt comestibile. Ele conţin glucoză şi zaharoză, saponozide (seminţele conţin betulină şi acid beratic), ulei gras (pînă la 33,5%), mucilagii, rezine, vitam ina C (cca 800 m g% ), m alat şi ta rtra t de potasiu şi magneziu. Frunzele sînt bogate în vitam ina C (cca 1 g% ) şi conţin tanin (cca 4,7%). Fructele au proprietăţi emoliente, fluidificînd secreţiile bronşice şi sînt întrebuinţate ca expectorante şi an­ tispastice. Fam . VIT ACE AE

Liane care se agaţă adesea prin cîrcei. Frunze alterne, palm at-lobate. Flori mici, pe ţip 5 (rar 4), grupate în panicul compus din dichazii. Fructebace cărnoase, suculente. 173

Vitis vinifera L. (Viţa de vie). Frunzele de Ia varietăţile pigm entare în roşu (Alicante-Bouche) conţin tanoizi şi autociani, esteri ai acizilor hidroxicinamici, cvercetină, glutam ină şi eolină, acid malic, succinic şi tartric. Frunzele sînt utilizate în unele ţări în afecţiuni vasculare, ca antidiareic sau în tulburările de menopauză şi hemoragii uterine. Strugurii, datorita conţinutului în zaharuri reducătoare, acizi malic, succinic ş.a., tanoizi, derivaţi flavonici, colină, lecitină, leucină, ceară şi substanţe minerale, au proprietăţi diuretice, fiind recom andaţi ca alim ent dietetic în afecţiuni cardio-renale, constipaţie cronică şi obezitate. în medicina populară se utilizează seva de prim ăvară („plînsul viţei") în derm atite şi în conjunctivite. Stafidele sînt recom andate to t empiric în bronşite. Vinul din struguri este considerat un alim ent fortifiant iar în trecut constituia baza a numeroase vinuri tonice în a căror compoziţie intrau plante medicinale. Fam. TILIa CEAE Arbori cu frunze întregi şi alterne, flori în cime bipare sudate la partea inferioară cu o bractee m em branoasă care-serveşte pentru diseminarea fruc­ telor. Florile pe tipul 5, cu elemente lib e re ; unele stam ine pot deveni sterile şi se pot transform a in elemente asem ănătoare petalelor. Numeroasele glande nectarifere le dau mirosul arom at specific. Fructele-nucule. Inflorescenţele cu bractee d atorită uleiului volatil au efecte uşor sedative, iar datorită conţinutului în mucilagii sînt emoliente. Mai rar se între­ buinţează frunzele şi scoarţa în scopuri medicinale, în schimb aceasta din urm ă este utilizată pentru fibrele ei care înlocuiesc rafia. T I L I A S P E C IE S T. tQmentosa, M nch.; T E I A R G IN T IU ; F r .: Tilleul argent£; E .: L im e-tree; G .: Silberlinde; M .: Eziistlevelii hârsfa; R .: L ipa pusistaia. T. cordata M ili.; T E I PU C IO S; F r .: Tilleul ă petites feuilles; G .: W in-‘ terlinde; M .: Kislevelii hârsfa; R .: Lipa serdţevidnaia. T .platyphyUcs Scop.; T E I CU FRUNZA M ARE; F r.: Tilleul â grandes feuilles; G .: Som m erlinde; M.: Nagylevelii h â rsfa ; R .: Lipa krupnolistnaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Caracterele de recunoaştere şi diferenţiere între cele trei specii sînt prezentate în tabelul 1. M a t e r i a p r i m ă : Inflorescenţele cu sau fără bractee recoltate la începutul înfloririi de la cele trei specii. Florile speciei T . tomentosa, în num ăr de 5— 10 (15) sînt m ai scurte dec ic bracteele. Bracteele sînt sesile sau scurt-pendunculate, de 8—10 cm lungime, 1,5—2 cm lăţim e, eliptice sau lanceolate cu faţa inferioară des-stelat-tom entoasă (vizibil la lupă). Culoarea bracteei este verde-deschis, avînd nervura m ediană concrescută cu pedunculul inflorescenţei pînă. la jum ătatea ei. Flori galbene-aurii, cu 5 sepale verzi-gălbui, caduce, stelat-tom entoase ; 5 petale libere şi spatulate şi 5— 11 parapetale (staminode) m ai scurte decît petalele. Petalele şi parapetalele sînt mai groase decît la celelalte specii. Staminele 50—80 formează 5 grupuri. Ovarul oval, tomentos, pistilul ter­ m inat cu un stigm at globulos, cu 5 lobi. 174

F L ..Ie speciei T. cor­ data, în num ăr de 3—9 (16), sînt dispuse în in­ florescenţe erect diver­ gente sau întinse orizon­ tal. Bracteele mai scurte decît la specia anterioară. de cca 6 cm lungime şi 1— 1,5 (3) cm lăţim e, elip­ tice sau lanceolate, mem­ branoase, glabre pe faţa superioară, cu peri rări pe cea inferioară, reticulat-hervate, cu marginea întreagă. Culoarea brac­ teei este galbenă-verzuie, are nervura mediană con­ crescută cu pedunculul floral pînă la jum ătatea inferioară. Florile galbene, cu diam etrul de aproxi­ m ativ 1 cm, caliciul cu 5 sepale libere, ovale, ca-; duce, corola cu 5 petale libere, glabre, spatulate şi subţiri. Staminele în num ăr de 30—40,'formînd 5 grupuri, au filamentele F ig . 37 — Tiha sp. lungi şi subţiri, purtînd cîte 2 antere galbene ; ovar super, ovoid, acoperit de peri, pistil prevăzut cu un stigm at globulos cu 5 lobi. Florile speciei T. platyphyllos, în num ăr de 3 (9), sînt dispuse in inflo­ rescenţe nutante. Sepalele sînt lungi pînă la 6 mm, petalele pînă la 8 mm, ovat-oblongi, gălbui. Nu au parapetale. La toate speciile mirosul este caracteristic, arom at, gustul dulceag, uşor astringent, mucilaginos. Florile de la specia T. tomentosa au mirosul mai pronunţat. Ecologie, răspîndire şi zonare. T ilia tomentosa. Specia cea mai răspîndită în ţara noastră. T e i u l a r g i n t i u este rezistent la geruri, suportă mai greu secetă, crescînd bine unde media precipitaţiilor este de 600—700 m m ; relativ pretenţios faţă de sol, fiind un indicator al fertilităţii acestora, întîlnindu-se pe solurile brune sau brun-roşcate de pădure, cu textură nisipo-lutoasă pînă la lu to asă; este specie de semiumbră. A ltitudinal se întîlneşte în zona de deal — la 500—600 m, fie în ames­ tecuri, fie în arborete pure (,,teişuri“), mai rar în păduri din cîmpie sau m on­ tane. Frecvent în special în Transilvania şi Banat (Arad, Caraş-Severin, Maramureş, Timiş), Muntenia (Argeş, Prahova), Moldova (Bacău, Neamţ, Suceava).

lf»

Tabelul

Caractere de recu­ noaştere

T. tom entosa

T. cordata

T. platyphyllos

Arbore pînă la 30-40 m (cel m ai înalt tei la noi), coroană cu ramuri groase, dar rară

A spect

Arbore pînă la 30 m, cu coroana deasă şi ramuri îndreptate în sus

Tulpina

Dreaptă, bine curăţată de ramuri la bază

Scoarţa

Cenuşie, rămîne netedă pînă la 20-30 ani, după care se formează ritidom cu crăpă­ turi înguste, longitudinale, d istan ţate între eJe

Mugurii

O voizi, cu 2 solzi păroşi aproape egali

O voizi, glabri, cu 2 solzi glabri, uneori se observă şi vîrful celui de al treilea solz ; cel inferior depăşeşte jum ătatea mugurelui

O voizi-acuţi, cu 3 s o lz i; cel inferior nu ajunge la jum ă­ tatea mugurelui

Frunzele

Cordiforme, de 5-10 cm lun­ gim e, cu vîrful brusc ascu­ ţit, pe faţă verde-închis,pe dos cenuşii pînă la argintii cu peri stelaţi pe întreaga suprafaţă

Cele m ai m ici (3-7 cm) cordate, m arginea acut serată pe dos, sînt verzi-albăstrui cu smocuri de peri ru­ ginii la subsuoara nervu­ rilor, in rest glabre; ner­ vurile de ordinul III ne­ proem inent reticulate

Mari de 6-12 (15) cm, bază asim etrică, peri sim pli albicioşi pe am bele feţe, mai evidenţi la subsuoara ner­ vurilor ; faţa inferioară verde d esch is; nervurile de ordinul III proem inente

Florile

Cîte 5-10 în cime pendente mai scurte decît lungim ea bracteei acoperită şi ea cu peri s te la ţi; în afara celor 5 petale galbene m ai apar 5-11 stam inodii subţiri (din stam ine sterile)

M ici, în cim e orizontale cîte 3-16; pedunculul por­ neşte din m ijlocul unei bractee glabre în formă de lim bă, lungă cît inflo­ rescenţa şi lată de 1-3 c m ; are 5 petale galbene

Mai m ări dar m ai puţine într-o cim ă p en d en tă; bracteea glabră m ult m ai scurtă decît inflorescen­ ţa ; are 5 petale

Fructul

Achenă tom entoasă ovoidă A chenă globuloasă glabră, de 5-7 m m lungim e, netedă de 4-6 mm , netedă sau sau cu coaste puţin e v i­ slab m uchiată dente

A chenă globuloasă glabră cu virf apiculat, pînă la 10 m m , cu 5 coaste

înflorire

Cel m ai tardiv (Iulie)

înfloreşte primul. începînd din prim a jum ătate a lunii iunie

1T6

Arbore pînă la 20 m (cel m ai scurt dintre speciile de la noi)

3

A doua jum ătate a lui iunie-începutul lui iulie

Tilia cordata. Are pretenţiile cele mai ridicate faţă de tem p eratu ră ; destul de rezistent la secetă; vegetează bine pe soluri fertile revene, dar re­ zistă şi la cele ceva mai compacte. A ltitudinal se cantonează cel m ai jos d intre toate speciile de Tei, în pădurile de cîmpie, cu deosebire în sudul şi estul ţării. î n Dobrogea, în pădurile de la poalele M unţilor Măcinului, devine specie invadantă. Răspîndirea cea mai m are o are în judeţele Tulcea, Vaslui, Iaşi şi B uzău; se mai întîlneşte frecvent şi în alte judeţe din Transilvania şi B anat (Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-N ăsăud, Caraş-Severin, Cluj, H une­ doara, Sălaj, Sibiu, Timiş), Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Vîlcea), Muntenia (Argeş, Ilfov), precum şi în tot restul Moldovei. T ilia platyphyllos. T e i u l c u f r u n z a m a r e este mai rar, fiind mai pretenţios faţă de căldură şi lum ină decît T. cordata. Se întîlneşte la lim ita dintre cîmpie şi deal, pe soluri fertile, uşoare, evitînd pe cele compacte sau inundabile. Toate speciile se cultivă — dat fiind portul lor frumos şi mai ales mirosul plăcut din tim pul înfloririi datorat unor glande nectarifere din floare — şi în localităţi, pe marginea şoselelor, în parcuri, grădini, curţi. Tehnologia de cultură. în scopuri medicinale se cultivă Teiul cu port arbustiv, după o tehnologie originală românească ( Z . D o b r e s c u şi eolab.. 1985). Prin Tei cu port arbustiv se înţeleg plante realizate prin al­ toire, cu m aturitate precoce (înfloresc la 2—3 ani de la altoire), cu trunchiuri scurte, de 0,5—0,7 m, coroană globuloasă sau piram idală, nedepăşind înăl­ ţim ea de 5 m. Portaltoii sînt puieţi de 1—2 ani, obţinuţi din sămînţă,. pretîndu-se pentru aceasta numai Teiul pucios (T ilia cordata) şi Teiul cu frunza m are (T . platyphyllos). Recoltarea seminţelor pentru portaltoi se poate face fie în stadiul de precoacere (,,pîrgă“), pentru cazul în care semănarea se face în aceeaşi toam nă, seminţele păstrîndu-se în nisip reavăn pînă la d ata sem an arii, fie la coacerea completă cînd semănarea se execută în toam na urm ătoare, după o prealabilă stratificare de vară a acestora tim p de 2—3 luni. Instalarea sem ănăturilor comportă întreaga gam ă de lucrări specifice pentru speciile lemnoase, respectiv desfundarea şi fertilizarea de bază a solului, m ărunţirea solului, nivelarea, în plus acoperirea seminţelor pe rigole cu un amestec de 2/3 m raniţă şi 1/3 nisip. Norma de sem ănare este de 180— 200 seminţe pe m etru liniar de rigolă. _ _ Lucrările de întreţinere constă în prim ul an din 1—2 pliviri pe rînd, 4—5 praşile printre rînduri şi udări de cîte ori este nevoie şi 1—3 stropiri profilactice pentru combaterea atacului bolii „culcarea puieţi lor" produsă de specia Fusarium sp. cu zeam ă bordeleză 0,75— 1% sau alte aubstanţe cu efect similar. Repicarea în cîmpul de altoire se face după 1—2 ani la distanţa de 30— 40 (50) cm, cu m aterial cît m ai uniform calibrat în funcţie de sistemul de altoire, urmărindu-se ca grosimea la colet să fie de 5—8 mm pentru altoirea în oculaţie şi 10— 12 mm pentru altoirea cu ram ură detaşată. Altoirea în oculaţie se indică mai ales pentru zona de cîmpie, în tim p ce altoirea cu ra­ m ură detaşată pentru zona colinara. în ambele cazuri, rezultatele cele m ai bune se obţin prin altoire homosnecifică, cu altoiul şi portaltoiul din aceeaşi specie. Ram urile altoi se recoltează din creşterile anuale din partea de sus şi de mijloc a coroanei arborilor de tei m aturi, de pe partea însorită. Pentru alto­ irea cu ram ură detaşată recoltarea se face spre sfîrşitul iernii, în perioada 177

în care tem peratura aerului devin2 pozitivă, altoaiele păstrîndu-se pînă Ia d a ta a lto irii.în nisip reavăn la 1—e°C. Pentru altoirea în oculaţie recoltarea se face în a doua parte a lunii august şi prim a parte a lunii septembrie, atunci cînd mugurii sînt m aturaţi. Pe parcursul lucrărilor de altoire in oculaţie ram urile se păstrează în mediu umed, ferite de soare, sau cu baza cufundată în găleţi eu puţină apă. Cu citeva zile înainte de începerea lucrărilor cîm pul de altoire va fi udat ■abundent, cu deosebire în zonele mai secetoase, pentru a spori circulaţia sevei. Altoirea cu ram ură detaşată se execută în prim ăvara urm ătoare a anului de repicare, incepîndu-se cu puţin înainte de pornirea în vegetaţie şi se con­ tinuă şi după pornirea acesteia. în acest scop portaltoiul se retează cu foar­ feca de vie orizontal sau puţin oblic, la 5—6 cm de la sol, se curăţă de ram i­ ficaţii şi de muguri. Tăietura se netezeşte cu cosorul, apoi se despică cu bri­ ceagul pe o adîncime ceva mai mare decît lungimea altoiului. Altoiul se faso­ nează din ram ura altoi cu mugurii in stare de repaus vegetativ fâcindu-se două tăieturi oblice una faţă de a lta ; în formă de pană cu 2—3 muguri. Ra­ m ura altoi se alege aproxim ativ de grosimea portaltoiului. Altoiul astfel fasonat se introduce în despicătură portaltoiului, legindu-se zona altoită de sus în jos cu rafie, ungîndu-se rănile cu m astic cald preparat din 700 g colofoniu, 200 g ceară de albine şi IOO g parafină. Ulterior, pe toată perioada de vegetaţie, se înlătură lăstarii şi drajonii de sub altoi, făcîndu-se totodată d u p ire a ram urilor în scopul consolidării altoiului. Altoirea în oculaţie se practică în anul repicării portaltoiului, în lună august şi prim a decadă a lunii septembrie, mai tim puriu pentru Tilia cordata la care circulaţia sevei se opreşte mai devreme. La portaltoi se elimină lăs­ tarii din zona coletului şi se şterge scoarţa în porţiunea de altoire. Mugurele altoi se detaşează de la bază spre vîrf şi se aşază sub scoarţa portaltoiului spre nord, legîndu-se apoi cu rafie, de jos in sus, ocolind mugurele caie trebuie să primească' lumină. După 2—3 săptăm îni de la altoire la mugurii prinşi se dezleagă rafia şi se leagă din nou, această operaţie repetîndu-se apoi Ia 1—2 luni, pentru a nu se produce strangularea tulpinii la locul de legare, în prim ăvara urm ătoare, înainte de începerea vegetaţiei, se execută tăierea, respectiv retezarea lujerului principal la 10—15 cm deasupra punctului de altoire, iar scoarţa de pe porţiunea răm asă se jupoaie în lungime, în fîşii subţiri. După ce altoiul a crescut 10— 15 cm se execută palisatul, respectiv legarea altoiului la cep, în scopul de a-i asigura o creştere verticală. După consolidarea altoiului cepul se retează în dreptul locului de altoire, iar tă ­ ietura se acoperă cu m astic sau vopsea. Şi in acest caz, pe tot parcursul sezo: nuîui de vegetaţie se elimină lăstarii de sub altoi şi se execută lucrări de con­ solidare a altoiului prin ciupirea ram urilor laterale. D intre cele două tipuri de altoire, cea in oculaţie are avantajul de a produce plante de tei mai viguroase decît cea cu ram ură detaşată, cu o sutură perfectă, însă procentul de prindere este mai scăzut. D upă altoire puieţii de tei se m enţin încă 2—3 ani în cîmpul de altoire, perioadă în care terenul se m enţine curat de buruieni prin praşile repetate, iar la sfîrşitul perioadei de vegetaţie se execută o arătură superficială printre rîndurile de puieţi. în cazul în care apare atacul de C e r c o s p o r i o z ă T e i u l u i pro­ dusă de ciuperca Ceroospora, microspora Sacc., ale cărei simptome se m ani­ festă începind cu a doua parte a lunii iunie sub forma de pete mici, brune-negricioase pe lujeri, tulpini şi frunze, care apoi se măresc şi confluează,- ducînd Ia uscarea puietilor, se fac stroDÎri cu zeamă bordelează în concentraţie de 0 ,5 - 2 % . 178

In cîmpul de altoire se execută tăierile de formare a trunchiului şi coroanei, începînd din anul al doilea de la altoire şi continuînd în anul al treilea, în cursul lunii februarie, după ce în prealabil s-au orbit în anul al doilea de la altoire toţi mugurii în fenofaza de umflare a lor. Coroana se poate proiecta in mai m ulte forme: — coroana în formă de tufă se recomandă la Teiul pucios (T ilia cordata), pe trunchiul de 30—40 cm de la sol lâsîndu-se 6—8 lăstari viguroşi, ceilalţi suprimîndu-se prin tăierea la inel; — coroana în formă de piram idă neetajata se recomandă la Teiul cu frunza m are (T .platyphyllos), pe trunchiuri înalte pînă la 70—80 cm conducîndu-se ram uri, care pe m ăsură ce se îndepărtează de la bază devin din ce în ce m ai sc u rte ; — coroana în formă globuloasă recom andată tot la Teiul cu frunza mare. Scosul puieţilor din cîmpul de altoire se execută fie toam na (Ia cîmpie), fie prim ăvara (la coline) cu plugul de scos puieţi cu lam a laterală UPN-2. La sortare, care se face fie paralel cu scosui, fie după o păstrare provizorie la şanţ, se urmăreşte ca rădăcina să fie sănătoasă şi cu cel puţin 3 rădăcini principale bine dezvoltate, tulpina de asemenea sănătoasă, cu scoarţa neteda şi rănile produse de tăieturi vindecate. O d ată cu sortarea se execută şi toaletarea rădăcinilor, prin scurtarea rădăcinilor secundare la 8—10 cm. Depozitarea se face în şanţuri adînci de 30 cm, plantele fiind aşezate oblic pe rînd. în tim pul transportului spre locul de. înfiinţare a culturilor, pe perioade care nu depăşesc 24 de ore este suficientă acoperirea m aterialului cu prelate, iar pe distanţe m ari se face am balarea cu turbă, rumeguş, paie, umede, care să m enţină im mediu umed. Terenul pe care urmează să se instaleze plantaţia se va nivela şi se va folosi în anul premergător pentru culturi cu plante pră­ şitoare. Stabilirea distanţelor de plantare se face în funcţie de tipul p la n ta ţie i: a — plantaţii de tip superintensiv, pentru puieţi cu vigoare mai slabă, la distanţe de 2 x 2 m sau 2 x 3 m, cu 1 600—2 500 plante la hectar; , b — plantaţii de tip intensiv, la schema de 3 x 3 m, rezultind 1 100 plante la hectar; c — plantaţii de tip extensiv, pentru puieţi viguroşi, la schema de 4 X 4 m, cu o densitate de 600 plante la hectar. Instalarea plantaţiilor de tei se execută la cîmpie toam na, iar în zona de. deal prim ăvara. , Puiuţii se plantează în gropi de 4 0 x 4 0 x 4 0 cm, păm întul fiind tasat în jurul rădăcinilor pînă la nivelul coletului, iar peste colet se face un mu­ şuroi de păm înt afînat de cca 5—6 cm. La plantare se retează cu foarfeca de vie ram urile sau rădăcinile care au fost vătăm ate în tim pul transportului şi m anipulării. Pe perioadele m ai secetoase, în jurui arbuştilor se execută farfurii cu diam etrul de 80—100 cm, în carp se aplică 1—2 udări, avînd grijă ca după fiecare udare să se acopere cu păm înt afinat, pentru a împiedica form area crustei. Lucrările de întreţinere sînt destul de reduse, constînd în anul I în lucrări de revizuire a plantaţiei (respectiv îndreptarea tulpinilor şi nivelarea păm intului din gropi), 1—2 udări în farfurii, 3—4 praşile şi o a ră tu ră super­ ficială (la 8—10 cm), la sfîrşitul verii, între rîndurile de plante. în anii urm ători se execută 2—3 praşile şi arătura superficială la sfirsiţul verii. Anual, o dată cu executarea prăşitului, se face şi îndepărtarea- lăstarilor şi a drajonilor apăruţi sub punctul de altoire. 179

Preventiv, contra c e r c o s p o r i o z e i t e i u l u i produsă de Cercospora microspor a Sacc., în primii 5 ani de la plantare se fac stropiri cu zeamă bordeleză în concentraţie de 0,5—2%. în primii trei ani de la plantare nu se fac tăieri de ram uri pentru a favo­ riza apariţia florilor şi a preîntîm pina explozia m ugurilor dorminzi. O dată cu înflorirea, intervenţiile asupra coroanei se execută prin însăşi recoltarea florilor. Recoltare. Florile de Tilia platyphyllos (Tei cu frunza mare) şi T. cordata (Tei pucios) formează împreună Fiores Tiliae officinalis şi se culeg — primele la începutul lui iunie, celelalte după circa două săptăm îni, la începutul înflo­ ririi, c.înd o parte din flori sînt încă în boboc. Florile de Tilia tomentosa se culeg cel mai tîrziu, la începutul lui iulie, cu sau fără bractee, fără a se amesteca cu cele ale celorlalte două specii. Recoltarea se face numai pe tim p frumos, la un interval de 1—2 zile după ultim a ploaie, necesitînd scări duble, foarfeci de pomi cu coada lungă etc. Este de dorit ca tăierile de Tei care se fac în păduri să se coreleze cu perioada înfloritului, fiind cel mai lesnicios mod de recoltare. De la arborii care nu se doboară se recoltează produsul cu m ina sau se taie cu foarfeca de pomi ram urile tinere de 1 an de pe care se iau florile. Recoltarea florilor din parcuri, spaţii verzi, de pe şosele etc. trebuie să se facă în aşa fel încît să nu fie afectat aspectul ornam ental al arborilor, floare cu floare sau vîrfuri m :c: de cren­ guţe, evitîndu-se dezbinările de ram uri sau tăieri de ram uri mari. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Uscarea se face la um bră. în stra t subţire, în încăperi sau poduri cu curent puternic. Se evită uscarea lentă deoarece florile se brunifică uşor. De asemenea, se evită să se pună în încăperi cu podele de lut, deoarece produsul prinde miros. La uscător, uscarea se face la 35°C. Randam entul la uscare este de 3,5—4/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd: — Pentru Fiores Tiliae argenteae cum bracteis (flori de Tei argintiu cu bractee), acesta să conţină faţă de bractee cel puţin 60% flori, 'conţinutul m axim de im purităţi admis fiind de max. 5% flori brunificate. max. 5% bractee decolorate, max. 3% resturi de frunze şi fructificaţii, max. 5% brac­ tee atacate de insecte, corpuri străine organice şi minerale — m ax. 0,5% pentru fiecare, um iditate — max. 13%. _ — Pentru Fiores Tiliae argenteae sine bracteis (flori de Tei argintiu fără bractee) conţinutul maxim de im purităţi admis este de m ax. 5% flori brunificatc şi max. 4% resturi de bractee, frunze, fructificaţii, corpuri străine min e ra k şi organice — m ax. 0,5% pentru fiecare. — Pentru Fiores Tiliae officinalis (flori de Tei officinal) un amestec de flori de Tilia cordata şi T.platyphyllos cu max. 8% flori de Tei argintiu, cu un conţinut m axim de im purităţi, corpuri străine organice şi minerale şi um iditate ca la florile de tei argintiu fără bractee. Compoziţie chimică. Mucilagiile din frunzele sau florile de Tei au com­ poziţie diferită. Astfel, mucilagiile frunzelor de tei pucios conţin acid poliuronic, hexoză şi m etilpentozane; mucilagiile florilor de tei) argintiu conţin acid galacturonic, arabinoză, galactoză şi ram noză; ulei volatil (0,04 —0,07'%) în inflorescenţe; flavonoide: cvercetrină, izocvercetrină, rutozid, tilirozidă, gume, tanin, zahăr, colină şi acetilcolină. în uleiul volatil se află un alcool alifatic sescviterpenic — famesolul — care im prim ă florilor de tei mirosul caracteristic. 180

Scoarţa conţine polifenol!: floroglucinol, taninuri de natură catehică si galică, cantităţi mici de heterozide cumarinice intre care fraxozid şi esculozid. Seminţele conţin ulei gras şi albumine, zaharoză, rafinoză, stachioză etc. Cercetării^ din ţara noastră au dem osntrat că sub aspect fitoterapeutic florile provenind de la specia T. tomentosa Mnch. nu num ai că nu constituie o impurificare a produsului (aşa cum consideră unele farmacopee de peste hotare), dar au o valoare mai m are şi sînt mai bine tolerate de bolnavi. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Inflorescenţele datorită uleiului volatil au acţiune neurosedativă şi antispasm odică; datorită mucilagiilor reduc inflamaţiile căilor respiratorii. D atorită acestor proprietăţi florile de tei sînt utilizate ca sedative nervoase, în insomnii şi ca expectorant în bronşite. Acţiunea sedativă poate fi utilizată şi la copii mici sub formă de băi cu flori de tei. Scoarţa are proprietăţi antispastice, coleretice, vasodilatatoare, fiind utilizate uneori în afecţiuni hepato-biliare şi în migrene. Cărbunele obţinut din ram uri are proprietăţi absorbante. Inflorescenţele celor trei specii sînt înscrise în Farmacopeea Rom ână ed. IX. In tră în compoziţia Ceaiului calm ant, Ceaiului calm ant îm potriva tul­ burărilor cardiace, Ceaiul pectoral 2, în Ceaiul sedativ şi sudorific, Ia pre­ pararea apei de Tei si în compoziţia unor preparate magistrale. Fam. MALVACEAE Plante ierboase, arbuşti, mai ra r lemnoase, cu frunze alterne stipelate, cel mai adesea palm at-lobate p uţin incise. A paratul vegetativ prezintă peri şi glande cu mucilagii. Florile m ari, actinomorfe, in general, hermafrodite, solitare sau grupate în inflorescenţe cimoase. Au o rem arcabilă unitate de structură în cadrul familiei, cu caliciu unit din 5 elemente (dublat adesea de un al doilea înveliş num it calicul), corola din 5 petale libere, androceu cu numeroase stamine concrescute în jurul gineceului. Fructul este o capsulă cu mai m ulte loji. Speciile din această familie au utilizare în terapeutică, fie pentru sub­ stanţele mucilaginoase pe care le conţin, fie pentru fibrele care, după prelu­ crare, dau vata, feşile şi tifonul. M A L V A N E G L E C T A W allr. (M . rotundijolia. L . ) NALBA M ICĂ; CAŞUL P O P I I ; E .: Dwaif m allow ; F r .: Petite Mauve ; G .: Gemeine K âsepappel; M.: K erek levelu m âlyva; R .: Prasvim ik ___prenebrejennîi Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierbacee anuală sau pe renă, tîrîtoare, rar erectă, bogat foliată şi acoperită cu peri moi, înaltă d