53728805 John Saul Casa de La Rascruce

John Saul CASA DE LA RASCRUCE Traducere din limba engleza GINAMONICASERBAN

Bucuresti: RAO International Publishing Company, 2005 ISBN 973-576-73l-7

JOHN SAUL Black Creek Crossing © 2004 by John Saul All rights reserved PROLOG Se trezi cutremurîndu-se. La început frigul se infiltrase în adîn-curile somnului ei, învaluindu-i subconstientul cu degetele lui lacome, dîndu-i senzatia carataceste prin padure într-o noapte de iarna. Zapada scîrtîia sub pasii ei si peste tot înjur bratele golase ale copacilor straluceau în luminalunii. Crengile si ramurile îmbracate în turturi de gheata oglindeau milioanele de stele ce sclipeau pe cerul senin. Poteca serpuia printr-unpîlc de mesteceni, iar ea o strabatea îmbatata de bucuria fara griji a unei dupa-amieze de primavara, în loc sa simta nelinisteatulburatoare specifica noptilor de iarna. Apoi, dupa ce frigul îsi înteti strinsoarea, visul începu sa se schimbe. Un nor aluneca împins de vînt si acoperi luna, iar stelele palira. Femeia îsi trase instinctiv salul peste umeri si gît, dar observa cu surprindere ca degetele ei apucasera materialul subtire al halatului de noapte. De ce nu se îmbracase cum trebuie? Grabi pasul si de-abia acum vazu ca e desculta si ca picioarele îi amortisera din cauza frigului. încerca sa înainteze mai repede, dornica sa ajunga acasa înainte ca gerul sa-i atace carnea, dar cararea parea ca disparuse. Se opri, cercetînd cu privirea întunericul pentru a regasi drumul, dar, dintr-o data, nimic nu mai era la fel. Razele lunii se stinsesera, iar stelele fusesera înghitite. Copacii, care scînteiasera pîna acum o clipa, se profilau lugubru pe cerul încarcat de nori întunecati. Coroanele lor ce se înaltau mîndre cuputin timp în urma se aplecau acum deasupra ei, îndrep-tîndu-si spre corpul femeii ramurile scheletice, pregatite sa o sfîsie dintr-un moment în altul. Se uita disperata într-o parte si-n alta, cautînd poteca disparuta, însa peste tot zapada era neatinsa, de parca ea ar fi fost aruncata bruscdin neant în bezna si în salbaticia aceea înghetata. Inima îi batea cu putere si simti cum o copleseste un val de panica. Dar de ce? N-avea pentru ce sa se teama - mai fusese în padure de o suta de ori si nu se speriase niciodata.

Totusi noaptea de acum era diferita, întunericul mai adînc, iar crivatul mai rece ca oricînd îi patrundea prin camasa de parca ar fi fost dezbracata. Sentimentul de panica se transforma în groaza si un strigat i se ridica în gît. Deschise gura larg, dar de pe buzele ei nu iesi decît un scîncet jalnic. Facu tot posibilul sa-si regaseasca vocea, dar pieptul i se chirci din ce în ce mai tare, pîna cînd i se taie rasuflarea. încerca sa fuga, dar picioarele parca i se lipisera în haina alba de omat ce parea ca s-a metamorfozat din senin în noroiul gros si lipicios al mlastinii care se gasea în spatele casei ei. Frigul se intensifica tot mai mult si femeia începu sa tremure din toate încheieturile. Pentru a doua oara îsi ridica mîinile spre sîni pentru asi strînge halatul pe lînga ea. Acesta însa disparuse! Era goala! Si nici nu mai era singura... Undeva în întuneric, undeva la limita razei ei vizuale, se zarea ceva. O fiinta care vîna. Care o vîna pe ea. Din strafundurile fiintei ei se nastea iarasi dorinta de a tipa, dar de data asta îsi retinu din proprie initiativa strigatul. în cele din urma, desi frigul ameninta sa o tintuiasca în veci pe loc, începu sa alerge. Prea tîrziu. Totul se apropia acum de ea — frigul îi patrundea în oase, zapada îi înghitea picioarele, bezna o sugruma cu mantaua ei de otel. Pîna si copacii o atingeau, zgîriindu-i pielea, plesnindu-i spinarea, coapsele, chipul plin de lacrimi. Cazu în genunchi, hohotind. îsi ridica mîinile în sus a îndurare, dar primi o lovitura puternica din spate. O durere înfioratoare îi strabatu tot corpul si o arunca pe burta. Reusi în sfîrsit sa dea drumul urletului care o chinuia de mult. Si atunci se trezi. Timp de cîteva secunde ramase nemiscata, încercînd sa-si recapete rasuflarea si sa alunge ultimele ramasite ale cosmarului ce înca îi mai staruia în minte. Imaginea padurii începea sa paleasca, iar coroanele si crengile lacome ale copacilor se retrageau. Zapada se topise, lasînd în urma ei lenjeria de pe pat. Doar frigul continua s-o chinuiasca. Si durerea din spate, care, în loc sa se potoleasca, devenea din ce în ce mai fierbinte. îsi rasuci capul si senzatia ca nu era singura reveni cu putere... „Dorm si acum, îsi spuse ea. Dorm si traiesc din nou un cosmar." Hotarî sa stea linistita, pentru a-i da timp sufletului sau sa scape de teroarea din vis, asa cum în mod deliberat îsi oprise tipatul în timp ce cosmarul o strînsese ca într-un cleste. Apoi auzi rasuflarea. Nu respiratia linistita si ritmica a partenerului de viata, nici gîfî-itul greoi al amantului. Nu, de data asta era rasuflarea unei bestii triumfatoare ce-si admira satisfacuta prada zdrobita. în timp ce îsi aduna puterile si încerca sasi limpezeasca mintea, o izbi din senin certitudinea ca era prea tîrziu. Agonia ce se raspîndea ca un fulger în trupul ei îi confirma banuiala ca pradatorul deja lovise. Asa cum statea cu fata în jos, sesiza o modificare în rasuflarea lui. îl simti cum se pregateste. îi simti încordarea si întelese ca e gata sa loveasca din nou. Trebuia sa întreprinda ceva, sa sara din pat, sa fuga din camera, sa iasa din casa.

Sa scape de cel care o vîna. Gîndurile ei fura întrerupte pe neasteptate de o izbitura în spate si de un nou val de durere ce îi strapunse corpul.

Urletul ce îi iesi din gît sfîsie întunericul si femeia se arunca înainte, zbatîndu-se din toate puterile sa se elibereze de patul, atacatorul, camera si casa care o tineau prizoniera. Dupa ce se rasuci, se trezi în fata unui chip ce se apleca amenintator peste ea. — Nu! tipa ea. Dar, desi strigase din toti rarunchii, vocea ei se transformase într-un horcait sinistru. Apoi, o raza de luna lumina cutitul din mîna lui si, timp de un moment ce paru o eternitate, acesta pluti deasupra ei, stralucind în noapte, patat de sînge. — Nu, implora ea din nou, vlaguita, însa cutitul începu sa coboare. îi urmari îngrozita vîrful, apoi privi neputincioasa cum lama se înfige în dreptul sinului. Timp de o secunda nu percepu decît greutatea loviturii în clipa în care pumnul înclestat în jurul pumnalului îi izbise pieptul. De-abia dupa ce cutitul fu smuls, durerea o arse ca un fier rosu. — Nu..., mai ofta ea, pregatindu-se sa fie înjunghiata din nou. De data asta însa nu mai încerca nici o senzatie cînd vîrful strapunse carnea, pentru ca spiritul ei deja se desprinsese de corp. Acum femeia privea de undeva din înalt, eliberata de durere, de frig si de noaptea întunecata. Cutitul se misca ritmic în sus si-n jos, crestînd fara mila cadavrul ce zacea nemiscat pe pat. Dar spiritul ce plutea pe deasupra nu-si mai facea griji pentru corpul care-i apartinuse cîndva. Acum se gîndea la altcineva. La fiica ei... fetita ei micuta... la copilul pe care nu-l va mai putea proteja. Prea tirziu... prea tîrziu... întunericul etern îi absorbi sufletul în timp ce sotul ei îsi sfîrsea sarcina oribila... CAPITOLUL 1 Cînd clopotelul anunta sfîrsitul orelor, Angel Sullivan ramase linistita în banca ei din fundul clasei si, dupa ce toti colegii iesira afara, seapuca sa-si strînga cartile si sa le bage în ghiozdan. Abia cînd zarva de pe coridor înceta definitiv, se ridica si-si puse haina pe ea. — E totul în regula, Angel? o întreba profesorul, aruncîndu-i de la catedra o privire îngrijorata. „In regula?" repeta ea în gînd întrebarea. Cum sa fie asa dupa tot ce se întîmplase în dimineata aceea? Si daca domnul Right nu-si dadeaseama, cum putea ea oare sa-i explice? La urma urmei, totul se petrecuse chiar acolo, la prima ora, înainte de recreatie, cînd domnulRight îi întrebase pe ceilalti elevi daca vor sa-i cînte „La multi ani". Auzi, „La multi ani", de parca ar fi fost în clasa a treia! Nu stia ca nici unul dintre colegii ei nu i se adresa decît ca sa-i arunce vorbe rautacioase? Uite-asa, pe nepusa masa, se trezise în banca ei din fundul clasei, cufata arzîndu-i de rusine, în timp ce o tacere îngrozitoare se lasase în sala, iar jumatate din copii se întorsesera ca sa se holbeze la ea. Singurul lucru care o salvase ca sa nu izbucneasca în hohote de plîns umilitoare a fost clopotelul. Atunci toata lumea se repezise spre usa. Iar acum domnul Right voia sa stie daca se simte bine. îsi musca buza, dar nu spuse nimic, si se îndrepta spre iesire, acolo unde o astepta siguranta coridorului care, cu putin noroc, probabil ca

o sa fie gol. - Angel? îl auzise pe domnul Right, dar închisese deja repede usa în urma ei. Angel1. Ce fel de nume era asta? Multa vreme — ma rog, poate nu atît de multa, dar în orice caz pentru o perioada buna de timp — crezuse ca are un nume minunat, poatecel mai frumos din lume. Chiar si acum îi rasunau blînd în minte fraze din copilaria ei, cînd nu era decît un ghemotoc de om. „îngeru' mic a lu' Tata." „îngeru' mic a lu' Mama."

„îngeru' mic si perfect a lu' Buni." Buni fusese cea care îi daruise primul ei costum de Halloween. Era o rochita alba, din satin, cum zicea ea, desi mama ei insistase ca e confectionata din muselina ieftina. Oricum nu conta, pentru ca avea paiete albe, cusute peste tot, care sclipeau chiar si cînd statea complet nemiscata. Pe spate erau prinse doua aripi pe care Buni le croise din papier-mache2 si pe care le acoperise apoi cu pene albe. - Le-am strîns din ziua în care te-ai nascut, îi zisese Buni în timp ce aranja cu grija aripile pe umerii ei micuti. Unii oameni o sa spuna ca sîntniste simple pene de pescarus, dar tu sa nu-i crezi. — Pai daca nu sînt de pescarus, atunci de unde le-ai luat? întrebase Angel. — De la îngeri, îi raspunsese Buni, uitîndu-se adînc în ochii ei. De la îngeri ca tine. Ei vin la mine noaptea cînd visez si lasa penele pe pernamea. Pene de la îngeri pentru mica si perfecta mea Angel. Angel pastra în continuare aripile, dar nu mai erau agatate pe perete, ca înainte. Acum erau înfasurate în tifon si bagate într-o cutie vechepentru palarii, pe care o gasise în pivnita casei unde locuisera pe cînd avea vreo noua ani. Si chiar daca mama ei credea ca ar trebui sa learunce, Angel stia ca nu va face asta niciodata. Era singurul lucru care îi mai amintea de Buni, care murise la scurta vreme dupasarbatoarea aceea minunata de Halloween cînd 1 Angel - „înger" (n.tr.) 2 Papier-mache, pasta plastica din hîrtie macerata în apa si ulei din care se confectioneaza obiecte de arta decorativa sau imitatii de sculpturi, (n.tr.) purtase costumul de înger, iar Buni o tinuse de mîna si urcase împreuna cu ea pe verandele pline de dovleci transformati în felinare. Angel îsi amintea ca era prea timida ca sa bata singura pe la usi si prea îngrozita de strainii care deschideau usile si carora trebuia sa le spuna: „Ne dati ori nu ne dati", asa ca Buni se oferise sa o ajute. Apoi, chiar înainte ca bomboanele ei de Halloween sa se ispraveasca, Buni plecase pe lumea cealalta. De atunci ramasese singura, doar cu aripile minunate care îi aminteau de bunica ei. Dupa moartea acesteia, pentru o vreme, a fost în continuare „îngeru' mic a lu' Tata" si „îngeru' mic a lu' Mama", purtînd costumul de înger la fiecare sarbatoare de Halloween, dar nu mai era acelasi lucru. In cele din urma, ca si cum ar fi înteles ca ea nu mai semana deloc cu „un înger mic", parintii ei au încetat sa o mai strige astfel. Ceilalti copii însa — cei de vîrsta ei — nu se oprisera si nu trecea zi de la Dumnezeu ca vreunul dintre ei sa nu-i arunce cuvintele acelea îngrozitoare: — Hei, îngeru' mic a lu' Mama, tot te mai înalti în aer cu aripile tale? — Hei, îngeru' mic a lu' Tata, de ce nu-ti folosesti aripile ca sa zbori în Ceruri? Sau cei de sus nu te vor nici ei acolo? Tachinarile continuasera la nesfîrsit, an dupa an. Mama ei îi spunea întruna ca se vor potoli, ca se vor plictisi sa o tot necajeasca, dar, din pacate, nu se întîmpla asa. Cu un an în urma, chiar în ziua în care împlinise paisprezece ani, cînd mama ei a întrebat-o ce-si doreste, Angel i-a trîntit-o direct: — Un alt nume! Nu arat ca un înger, nu ma simt ca un înger si nu pot sa sufar felul în care lumea îsi bate joc de mine.

Apoi îi spusese lucrul la care se gîndea de luni întregi: — Vreau ca toti sa ma strige Angie! Mama ei cel putin încercase sa-i respecte dorinta, dar ceilalti o ignorara. Cu exceptia lui Nicole Adams. La mai putin de o saptamîna dupa ziua ei de nastere, Nicole Adams si niste prietene de-ale ei o înghesuira întrun colt al toaletei pentru fete. — Tu chiar nu stii nimic? spuse Nicole, ca si cum s-ar fi adresat unei fetite de cinci ani. Angie nu este prescurtarea de \