51640835 Etica in Afaceri

Laura MUREŞAN

REPROGRAFIA UNIVERSITĂŢII “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

Introducere Cursul intitulat Etica în afaceri are în centrul atenţiei etica şi responsabilitatea socială, noţiuni care sunt transpuse în realitate mai mult sau mai puţin, de multe ori ignorate, de principala categorie de comercianţi: societăţile comerciale. Cursul va aborda câteva dintre cele mai importante aspecte teoretice şi practice. Comportamentul etic al unei societăţi comerciale stabileşte legături puternice, bazate pe încredere şi respect, între aceasta şi partenerii ei comerciali. Aspectele de ordin etic caracterizează totalitatea activităţilor umane. Activitatea comercială trebuie să se raporteze la anumite cerinţe etice şi să aibă un fundament moral fără de care comunitatea în ansamblul ei nu ar putea funcţiona. Societatea comercială trebuie să identifice nevoile, dorinţele şi interesele pieţelor vizate, după care trebuie să furnizeze clienţilor valoare superioară într-un mod care să protejeze sau să îmbunătăţească existenţa materială şi spirituală a consumatorului şi a societăţii. În prezent, în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste se încearcă, la nivel global, la nivel european comunitar, dar şi în România, găsirea unor metode optime de „educare” a societăţilor comerciale pentru a cunoaşte avantajele oferite de această atitudine faţă de stakeholderi (cei care au un interes ori sunt afectaţi de activitatea respectivelor societăţi comerciale: consumatori, angajaţi, mediul natural etc.) dar şi faţă de propria activitate comercială în relaţie cu stakeholderii. Cunoscând aceste avantaje se doreşte ca societăţile comerciale să integreze cerinţele responsabilităţii sociale în propriile strategii de afaceri devenind astfel societăţi comerciale responsabile social. Obiectivele cursului Cursul intitulat Etica afacerilor are ca obiectiv principal îmbogăţirea cunoştinţelor studenţilor Programului de studii Management, forma de învăţământ ID, îmbinând elemente din sfera disciplinelor cu caracter filosofic, juridic şi economic. În acest sens, la sfârşitul acestui curs, studenţii vor fi capabili:  să opereze cu noţiuni precum: etică în afaceri, responsabilitate socială corporatistă, cod etic, instrumente utilizate de societăţile comerciale responsabile social;  să identifice comportamente etice ori neetice ale managerilor;  să identifice comportamente responsabile social ale societăţilor comerciale;  să dezvolte coduri etice;  să realizeze studii de caz în domeniul eticii în afaceri;  să realizeze studii de caz în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste;  să dezvolte campanii responsabile social pentru societăţi comerciale având diverse obiecte de activitate.

1

Cerinţe preliminare Parcurgerea unităţilor de învăţare necesită cunoştinţe elementare din domeniul economic şi juridic, cunoştinţe pe care studenţii le-au dobândit în urma parcurgerii materiilor din primul an de studiu. Mijloace de lucru Parcurgerea unităţilor de învăţare nu necesită existenţa unor mijloace sau instrumente de lucru speciale. Realizarea proiectului va necesita analiza materialelor imprimate şi electronice (baze de date ştiinţifice) aflate la Biblioteca Universităţii Transilvania din Braşov. Structura cursului Cursul de etică în afaceri este structurat în trei module. Primul modul tratează aspectele teoretice privind etica şi responsabilitatea socială corporatistă, al doilea modul cuprinde trei unităţi de învăţare ce privesc interacţiunea companiei cu stakeholderii săi externi, iar al treilea modul analizează instrumentele ce pot fi utilizate pentru responsabilizarea socială a companiilor. La rândul său, fiecare unitate de învăţare cuprinde: obiective, elemente teoretice privind tematica unităţii de învăţare respective, exemple, teste de autoevaluare precum şi teme propuse spre discuţie. Studentul va realiza proiectul pe tema aleasă. Sinteza materialelor teoretice şi analiza diverselor studii de caz necesare realizării proiectului este obligatorie. Proiectele vor fi încărcate de către studenţi pe platforma e-learning până la odată prestabilită. Durata medie de studiu individual Parcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale cursului de Etică a afacerilor (atât aspectele teoretice cât şi rezolvarea testelor de autoevaluare şi analiza temelor) se poate face în 3-4 ore pentru fiecare unitate. Evaluarea La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va evalua rezolvarea unui test grilă şi realizarea unui proiect. Testul grilă va conţine întrebări din testele de autoevaluare prezentate în cadrul acestui material şi va deţine o pondere de 50% în nota finală. Nota aferentă proiectului, realizat pe parcursul semestrului, va deţine o pondere de 50%.

Spor la treaba !

2

CUPRINS

Introducere................................ ................................ ................................ ................................ .. 1 Modulul 1. Noţiuni de bază privind etica în afaceri şi responsabilitatea socială corporatistă ................................ ................................ ................................ ............................... 6 Introducere în etica afacerilor şi responsabilitatea socială corporatistă ................................ ..... 6 Obiectivele modului ................................ ................................ ................................ ................... 6 U1. Conceptul de etică în afaceri ................................ ................................ ............................... 7 M1.U1.1. Introducere în etica afacerilor ................................ ................................ ......... 7 M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ....... 7 M1.U1.3. Conceptul de etică şi alte concepte conexe................................ ..................... 8 M1.U1.4. Conceptul de etică a afacerilor ................................ ................................ ..... 11 M1.U1.5. Etica de marketing şi comportamentul de piaţă a societăţilor comerciale ce utilizează instrumente de marketing ................................ ............................. 15 M1.U1.6. Rezumat ................................ ................................ ................................ ........ 31 M1.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................ ................................ ... 32 U2. Conceptul de responsabilitate socială corporatistă ................................ ............................ 34 M1.U2.1. Introducere responsabilitatea socială corporatistă ................................ ........ 34 M1.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ..... 34 M1.U2.3. Evoluţia responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale .......................... 35 M1.U2.4. Conceptul de responsabilitatea socială ................................ ......................... 37 M1.U2.5. Originea şi evoluţia reglementărilor juridice privind etica şi responsabilitatea socială ................................ ................................ ................................ ........... 45 M1.U2.6. Reglementări juridice comunitare privind responsabilitatea socială a societăţilor comerciale ................................ ................................ .................. 48 M1.U2.7. Reglementări juridice privind responsabilitatea socială a societăţilor comerciale în România ................................ ................................ ................. 52 M1.U2.8. Rezumat ................................ ................................ ................................ ........ 54 M1.U2.9. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................ ................................ ... 54

3

Modulul 2. Stakeholderii societăţilor comerciale responsabile social ............................... 56 Introducere................................ ................................ ................................ ................................ 56 Obiectivele modului ................................ ................................ ................................ ................. 56 U1. Protecţia consumatorilor de societatea comercială responsabilă social ........................... 57 M2.U1.1. Introducere ................................ ................................ ................................ .... 57 M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ..... 57 M2.U1.3. Societăţile comerciale ce desfăşoară activitate comercială în România ....... 58 M2.U1.4. Protecţia consumatorului şi asociaţiile de protecţie a consumatorului ......... 63 M2.U1.5. Mişcarea ecologistă şi protecţia consumatorilor................................ ........... 65 M2.U1.6. Organisme publice cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorului ....... 67 M2.U1.7. Rezumat ................................ ................................ ................................ ........ 71 M2.U1.8. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................ ................................ ... 72 U2. Protecţia consumatorilor de servicii bancare în relaţia lor cu societatea comercială bancară ................................ ................................ ................................ ............................... 74 M2.U2.1. Introducere ................................ ................................ ................................ .... 74 M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ..... 74 M2.U2.3. Societăţile comerciale bancare ................................ ................................ ..... 75 M2.U2.4. Societatea comercială bancară şi consumatorul de servicii bancare în plan internaţional ................................ ................................ ................................ ... 78 M2.U2.5. Societatea comercială bancară şi consumatorul de servicii bancare în România................................ ................................ ................................ ......... 81 M2.U2.6. Rezumat ................................ ................................ ................................ ........ 88 M2.U2.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................ ................................ ... 88 U3. Protejarea mediul natural de societatea comercială responsabilă social ........................... 91 M2.U3.1. Introducere ................................ ................................ ................................ .... 91 M2.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ..... 91 M2.U3.3. Protecţia mediului element al responsabilităţii corporatiste şi obiect al dreptului mediului ................................ ................................ ........................ 92 M2.U3.4. Produsele modificate genetic în plan internaţional, în plan comunitar şi în plan naţional ................................ ................................ ................................ . 99 M2.U3.5. Rezumat ................................ ................................ ................................ ...... 106 M2.U3.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................ ................................ . 106

4

Modulul 3. Instrumente utilizate de societatea comercială responsabilă social ............. 108 Introducere................................ ................................ ................................ .............................. 108 Obiectivele modului ................................ ................................ ................................ ............... 108 U1. Codul etic................................ ................................ ................................ ......................... 109 M3.U1.1. Introducere ................................ ................................ ................................ .. 109 M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ... 109 M3.U1.3. Definirea conceptului şi necesitatea adoptării codurilor etice .................... 110 M3.U1.4. Codul etic şi regulamentul de ordine interioară. Aspecte economice şi juridice ................................ ................................ ................................ ........ 112 M3.U1.5. Elaborarea şi implementarea codurilor etice ................................ .............. 115 M3.U1.6. Rezumat ................................ ................................ ................................ ...... 123 M3.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................ ................................ . 123 U2. Instrumente juridice şi economice ce pot fi utilizate în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste ................................ ................................ ................................ ...................... 125 M3.U2.1. Introducere ................................ ................................ ................................ .. 125 M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ... 125 M3.U2.3. Instrumente economico-fiscale utilizate în domeniul protecţiei juridice a mediului ................................ ................................ ................................ ...... 126 M3.U2.4. Imaginea de marcă a societăţii comerciale responsabile social .................. 132 M3.U2.5. Standardul RSC ISO 26000 ................................ ................................ ........ 137 M3.U2.6. Rezumat ................................ ................................ ................................ ...... 138 M3.U2.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................ ................................ . 138

Date pentru redactarea proiectului la disciplina „Etica afacerilor” ................................ ....... 141

Bibliografie................................ ................................ ................................ ............................. 143

5

Modulul 1. Noţiuni de bază privind etica în afaceri şi responsabilitatea socială corporatistă Cuprins Introducere în etica afacerilor şi responsabilitatea socială corporatistă .......................... 6 Obiectivele modului ................................ ................................ ................................ ........ 6 U1. Conceptul de etică în afaceri ................................ ................................ .................... 7 U2. Conceptul de responsabilitate socială corporatistă................................ ................. 34 Introducere în etica afacerilor şi responsabilitatea socială corporatistă Aspectele economice şi juridice privind etica şi responsabilitatea socială corporatistă avute în vedere vor viza cu precădere raportul comercial dintre două categorii de subiecte comerciale: societăţile comerciale şi consumatorii. Activitatea etică, ori neetică, desfăşurată de societăţile comerciale, precum şi modul de asumare a responsabilităţii sociale de către acestea, se răsfrâng asupra consumatorilor, comunităţii în care respectivele societăţi comerciale îşi desfăşoară activitatea şi mediului natural. Cunoaşterea şi respectarea principiilor etice în activitatea comercială de către manageri, precum şi utilizarea cerinţelor responsabilităţii sociale corporatiste de către aceştia va satisface cerinţele tuturor grupurilor sociale interesate ori afectate de activitatea respectivelor societăţi comerciale (grupuri denumite stakeholderi: consumatorii, mediul, angajaţii etc.). Obiectivele modulului La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili:  să cunoască conceptele de etică, etică în afaceri, responsabilitate socială corporatistă şi stakeholder;  să înţeleagă importanţa respectării principiilor eticii în afaceri şi a principiilor responsabilităţii sociale corporatiste de societăţile comerciale în activitatea lor economică;  să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de produs;  să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de preţ;  să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de distribuţie;  să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de promovare;  să identifice comportamentele neetice în afaceri;  să cunoască legislaţia existentă în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste;  să cunoască traseul evolutiv al responsabilităţii sociale corporatiste;  să identifice diferenţele şi asemănările dintre normele etice şi normele juridice.

6

Unitatea de învăţare M1.U1. Conceptul de etică în afaceri Cuprins M1.U1.1. Introducere în etica afacerilor ................................ ................................ ......... 7 M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ....... 7 M1.U1.3. Conceptul de etică şi alte concepte conexe................................ ..................... 8 M1.U1.4. Conceptul de etică a afacerilor ................................ ................................ ..... 11 M1.U1.5. Etica de marketing şi comportamentul de piaţă a societăţilor comerciale ce utilizează instrumente de marketing ................................ .............................. 15 M1.U1.6. Rezumat ................................ ................................ ................................ ........ 31 M1.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................ ................................ ... 32 M1.U1.1. Introducere în etica afacerilor Etica în afaceri este capacitatea persoanei de a răspunde în mod corespunzător la presiunile competiţionale şi la pretenţile altora. Comportamentul etic se manifestă în cadrul participării zilnice la activitatea desfăşurată de societatea comercială căreia îi aparţine ca angajat. Respectarea principiilor eticii trebuie pusă în practică atât în interiorul societăţii comerciale cât şi în exteriorul acesteia. Din perspectivă macroeconomică, etica afectează întregul sistem economic; comportamentul imoral poate distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a resurselor. Din perspectivă microeconomică, etica este asociată cu încrederea. M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o familiarizare a studenţilor cu aspectele teoretice ale eticii în afaceri. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:  să cunoască conceptele de etică şi etică în afaceri;  să înţeleagă importanţa respectării principiilor eticii în afaceri de societăţile comerciale în activitatea lor economică;  să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de produs;  să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de preţ;  să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de distribuţie;  să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de promovare;  să identifice comportamentele neetice în afaceri.

Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 4 ore.

7

M1.U1.3. Conceptul de etică şi alte concepte conexe Dicţionarul explicativ al limbii române [DEX 1] defineşte etica ca o disciplină filosofică care studiază principiile morale, originea, dezvoltarea şi conţinutul lor. Conform dicţionarului explicativ al limbii române etica este sinonimă cu morala. În Dicţionarul explicativ de marketing [DRUŢĂ 2003] se consideră că originea termenului de etică provine de la grecescul ethos tradus ca moravuri, ştiinţă a principiilor moralei. Se consideră morale prescripţiile admise într-o epocă, într-o anumită societate; precum şi efortul de a se conforma acestor prescripţii şi de a le urma neabătut. Termenul de etică este perceput ca o reflectare conştientă a credinţelor morale şi a propriilor atitudini, prin intermediul unor norme sau principii morale. Etica este o ştiinţă a bine lui şi a răului. Alţi autori consideră [CRĂCIUN 2005] că termenul de morală parvine de la latini şi semnifică aproape acelaşi lucru ca şi termenul de etică. Termenul de etică este definit ca incluzând acele atitudini, caracteristici, obiceiuri specifice unei culturi, popor sau grup uman. Sunt şi autori [JOSEPHSON 1995] care consideră că etica priveşte un sistem sau un cod de conduită bazat pe datorii morale şi obligaţii care reglementează o anumită conduită. Etica tratează abilitatea de a distinge între bine şi rău şi promisiunea de a face bine. Societăţile comerciale sunt deseori puse în situaţia de a alege între două variante opuse din punct de vedere etic: fie să meargă pe calea onorabilă şi să ia decizia decentă, fie să meargă pe calea dezonoarei şi să înşele încrederea partenerilor sociali. [6 KOTLER 2003] Partenerii sociali sunt incluşi în categoria stakeholderilor de literatura de specialitate din România [IAMANDI 2008, OPREA 2005] şi din străinătate; stakeholder fiind şi mediul natural. Deşi termenul de „stakeholder” provine din limba engleză (la fel ca termenul de „marketing”) el este utilizat şi în alte limbi, spre exemplu în literatura de specialitate din Spania în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste. [GAGO 2005] În acest context, o concepţie etică este esenţială pentru a atrage suportul şi implicarea pozitivă a tuturor participanţilor la succesul unei societăţi comerciale: angajaţi, clienţi, acţionari, creditori, furnizori, precum şi a comunităţii în care respectiva societate comercială îşi desfăşoară activitatea. Dacă aceşti stakeholderi au o mare încredere în societatea comercială, dacă ei simt că sunt trataţi corect de către aceasta şi beneficiază de pe urma ei, atunci vor contribui la bunul mers al afacerilor. În sens larg, etica este divizată în etică teoretică şi etică normativă. Etică teoretică reflectă teoria filosofică a moralei cuprinzând de obicei o doctrină despre esenţa acesteia. Etică normativă se referă la o fundamentare a unui sistem de norme, valori, categorii morale. [ŢIGU 2005]

8

Considerăm şi noi, având în vedere definiţiile anterioare, că termenul de etică se suprapune celui de morală. Astfel, etica poate fi definită ca abilitatea persoanelor fizice de a distinge între bine şi rău şi promisiunea de a face bine. În cadrul societăţii sunt stabilite standarde sau norme morale. Acestea sunt enunţuri cu caracter imperativ prin care se indică ce trebuie să facă sau să nu facă un individ conştient, astfel încât comportamentul său să fie apreciat ca bun de către semeni sau com unitate. Normele morale au de regulă în componenţă două elemente:  un element calitativ, care recomandă sau impune ceea ce e bine să faci sau să fii,  un element imperativ, care se concretizează în expresia trebuie să faci sau trebuie să fii. O altă caracteristică a normelor morale se referă la obiectivitatea lor, adică aceste norme nu sunt voinţa cuiva, ci sunt generate şi se manifestă datorită unor nevoi obiective ce rezultă din specificul relaţiilor dintre oameni. După unii autori [BÂTLAN 1997] normele morale pot fi clasificate astfel:  Norme etice generale sau universale. Această categorie de norme morale sunt prezente în toate tipurile de comunităţi umane, au durabilitate în timp şi influenţează întreaga gamă de relaţii şi activităţi umane. Exemplu Astfel de norme etice generale sunt: cinstea, demnitatea, sinceritatea, curajul, loialitatea, generozitatea, buna-credinţă.  Norme etice particulare. Această categorie de norme morale se adresează unor comunităţi umane determinate, au o anumită variaţie în timp şi influenţează relaţii sau activităţi umane particulare. Exemplu Astfel de norme etice particulare sunt: normele vieţii de familie şi mai ales normele morale specifice unor activităţi profesionale, pe care se fundamentează deontologia profesională a medicilor, a avocaţilor, etc.  Norme etice speciale. Această categorie de norme morale se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse şi uneori în ocazii speciale. O parte din aceste norme au caracter elitar sau formalist, ceea ce le poate transforma în fapt în norme imorale. Exemplu Astfel de norme etice speciale sunt: normele de protocol, regulile de etichetă în afaceri, codul manierelor elegante.

9

Exemple 1. La întrebarea Etica are legătură cu ceea ce sentimental este exprimat a fi bine sau rău? răspunsul literaturii de specialitate filosofice este în sensul în care majoritatea oamenilor sunt tentaţi să asocieze etica cu sentimentele, gândindu-se probabil la o anumită vibraţie empatică faţă de aproapele nostru. Dar etica nu este legată în mod necesar de anumite stări afective, deoarece acestea sunt schimbătoare, capricioase şi nu pe deplin supuse raţiunii. În mod frecvent sentimentele sunt acelea care conduc la abaterea de la normele etice, spre exemplu invidia faţă de cei care sunt într-un fel superiori, detestarea unor oameni doar pentru că fac parte dintr-o anumită categorie socială stigmatizată etc. [1 MUREŞAN 2007] 2. La întrebarea Etica este legată de credinţa religioasă? răspunsul literaturii de specialitate filosofice susţine că etica nu se află într-o relaţie necesară cu religia, deşi majoritatea religiilor susţin standarde etice înalte. Dar dacă etica ar apaţine doar religiei, ea nu ar fi valabilă decât pentru persoanele religioase. Dar etica se adresează în egală măsură ateilor cât şi celor religioşi, astfel încât nu poate fi confundată cu religia sau pe deplin subordonată ei. 1. Gândiţi răspunsuri argumentate la întrebarea Etica presupune respectarea legii? 2. Gândiţi răspunsuri argumentate la întrebarea Etica reprezintă modelele de comportament acceptate în societate? Să ne reamintim...  Termenul de morală parvine de la latini şi semnifică aproape acelaşi lucru ca şi termenul de etică.  Societăţile comerciale sunt deseori puse în situaţia de a alege între două variante opuse din punct de vedere etic: fie să meargă pe calea onorabilă şi să ia decizia decentă, fie să meargă pe calea dezonoarei şi să înşele încrederea partenerilor sociali.  Etica poate fi definită ca abilitatea persoanelor fizice de a distinge între bine şi rău şi promisiunea de a face bine.  Normele morale au în componenţă două elemente: un element calitativ şi un element imperativ.  Normele morale pot fi divizate în: norme etice generale sau universale, norme etice particulare şi norme etice speciale.

10

M1.U1.4. Conceptul de etică a afacerilor Etica în afaceri reprezintă în opinia unor autori [PAINTER-MORLAND 2008] capacitatea persoanei de a răspunde în mod corespunzător la presiunile competiţionale şi la pretenţile altora, în cadrul participării zilnice la activitatea desfăşurată de societatea comercială căreia îi aparţine ca angajat, atât în interiorul societăţii comerciale cât şi în exteriorul acesteia. Alţi autori [IAMANDI 2008] numesc etica afacerilor o etică economică şi o definesc ca o formă particulară a eticii aplicate, un ansamblu de reguli şi norme morale care vizează conduita comercianţilor în activitatea economică, atât la nivel individual, cât şi la nivel colectiv. Noţiunea de etică a afacerilor mai este definită ca fiind acel echilibru care ar trebui găsit între performanţele economice şi cele sociale ale societăţii comerciale. Etica afacerilor, în concepţia autorilor români, [DRUŢĂ 2003] nu se reduce la o sumă de reţete, tehnici, probleme şi prescripţii, ci constă într-o atitudine – sprijinită pe un set de valori – într-o anume manieră de a privi dincolo de problemele profesionale, de rezultatele financiare. Etica afacerilor nu este etica aplicată afacerilor, ci însuşi fundamentul afacerilor. Etica afacerilor este determinată de faptul că viaţa economică este un subsistem social. În evaluarea acestui subsistem social trebuie folosite şi criterii extraeconomice, unul dintre acestea fiind criteriul etic. Dezvoltaţi ideea „etica afacerilor nu este etica aplicată afacerilor, ci însuşi fundamentul afacerilor”.

În opinia noastră definiţia dată eticii în afaceri ce are în vedere conduita morală a indivizilor componenţi ai societăţii comerciale în dubla lor relaţie, cu ceilalţi angajaţi pe de o parte şi cu partenerii de afaceri, clienţii şi consumatorii pe de altă parte, surprinde cel mai bine esenţa acestui concept. Etica în afaceri poate fi abordată din perspectivă macroeconomică şi microe conomică. Din perspectivă macroeconomică, etica afectează întregul sistem economic; comportamentul imoral poate distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a resurselor. Sistemul pieţei globale, acceptat de majoritatea ţărilor ca fiind o cale mai eficientă de alocare a resurselor interne decât izolarea economică, trebuie să îndeplinească unele condiţii:  dreptul de a poseda şi beneficia de proprietatea privată;  libertatea de alegere în cumpărarea şi vânzarea de bunuri şi servicii;  liberul acces la informaţii corecte privind aceste bunuri şi servicii.

11

Analizaţi aplicarea eticii în afaceri în cazul unei societăţi comerciale de transport de persoane din perspectivă macroeconomică.

Din perspectivă microeconomică, etica este, în general, asociată cu încrederea. Etica este necesară, dar nu suficientă, pentru a câştiga încrederea furnizorilor, clienţilor, comunităţii, angajaţilor. Analizaţi aplicarea eticii în afaceri în cazul unei societăţi comerciale producătoare de vopsele textile din perspectivă microeconomică. Întreaga literatură economică apreciază faptul că încrederea este deosebit de importantă în relaţiile de afaceri. Dacă etica este necesară pentru a câştiga încrederea, atunci etica este importantă în lumea afacerilor. Încrederea presupune în fapt micşorarea riscului asumat. Încrederea, bazată pe experienţa bunelor relaţii cu alţi indivizi, societăţi comerciale, grupuri etc., va asigura protejarea drepturilor şi intereselor, deci riscul va fi mai mic. Încrederea şi bunele relaţii ale unei societăţii comerciale au în vedere [ŢIGU 2005]:  Încrederea în relaţiile cu furnizorii: furnizorii sunt parteneri de afaceri foarte importanţi, direct afectaţi de deciziile societăţii comerciale, de comportamentul acesteia. În special dacă este vorba de relaţii pe termen lung, încrederea între doi parteneri este foarte importantă. Aceasta se câştigă prin respectarea obligaţiilor de către fiecare parte şi prin minimizarea surprizelor de orice fel. Încrederea determină o mai mare eficienţă în timp, a schimbului, iar relaţiile de schimb bazate pe încredere se dezvoltă atunci când fiecare partener îl tratează pe celălalt aşa cum ar vrea el să fie tratat.  Încrederea în relaţiile cu consumatorii: un vânzător câştigă încrederea clientului său atunci când este onest, competent, orientat către nevoile clientului şi plăcut. Clienţii aşteaptă de la vânzător produsele/serviciile de calitatea promisă, precum şi informaţii reale, pertinente.  Încrederea în relaţiile cu angajaţii: încrederea trebuie acordată atât managerilor, cât şi subordonaţilor. Un climat de încredere duce la o mai bună comunicare, la o fidelitate mai mare a angajaţilor, la confidenţă, la reducerea conflictelor de muncă sau a conflictelor dintre grupurile de muncă etc. Etica în afaceri se poate afirma pe baza unor principii practice. În viziunea unor autori [ŢIGU 2005] acestea sunt:  Respect faţă de normele juridice în vigoare la nivel naţional, comunitar şi global.  Respectarea confidenţialităţii informaţiilor în interiorul a trei relaţii: de către salariat faţă de societatea comercială, de către furnizor faţă de clienţi, de către negociator faţă de exterior.  Sensibilitate faţă de conflictele de interese. Aceasta presupune transparenţă şi apelarea la arbitrii neutri pentru rezolvarea acestor conflicte. 12

 Conştiinţă profesională, având în vedere exercitarea profesiunii cu conştiinţă şi prudenţă, cultivarea competenţei profesionale, limitarea deciziilor şi acţiunilor la competenţa profesională.  Loialitate şi bună credinţă, avându-se în vedere obligaţiile morale de a nu înşela, de a-şi ţine cuvântul, de a fi echitabil.  Simţul responsabilităţii, presupând luarea în considerare a consecinţelor practice ale deciziilor, precum şi asumarea propriei responsabilităţi.  Respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi, presupunând libertate în comportament, libertate de opinie şi evitarea discriminărilor de orice fel.  Respectarea fiinţei umane, presupunând abţinerea de a aduce prejudicii intenţionate celorlalţi, precum şi respectarea personalităţii umane. Exemplu O aplicare efectivă a principilului etic de „respect faţă de normele juridice în vigoare la nivel naţional, comunitar şi global” presupune în cazul unei societăţi comerciale ce comercializează alimente în primul rând cunoaşterea legislaţiei interne şi comunitare de protecţie a consumatorului, de protecţie a mediului natural – mai ales în ceea ce priveşte eliminarea ambalajelor – şi de protejare a angajaţilor. În al doilea rând o aplicare a acestui principiu presupune respectarea acestui ansamblu de acte normative interne şi comunitare care reglementează proecţia sakehoderilor dar şi întreaga sa activitate comercială. În al treilea rând presupune cunoaşterea şi aplicarea normelor juridice stabilite la nivel internaţional comercianţilor ce au ca obiect de activitate comercializarea alimentelor. Gândiţi cazuri practice de aplicare efectivă a celorlalte principii etice enumerate anterior.

Dat fiind faptul că aspectele de ordin etic caracterizează totalitatea activităţilor umane, rezultă că şi în activitatea comercială trebuie să existe considerente de ordin etic şi un fundament moral fără de care comunitatea în ansamblul ei nu ar putea funcţiona şi s-ar autodistruge. Exemplu Părţile unui contract se aşteaptă ca fiecare dintre cei implicaţi să respecte înţelegerea consimţită.

13

Dacă în cadrul activităţii comerciale desfăşurate de o anumită societate comercială, cumpărătorii, vânzătorii, producătorii, managementul, angajaţii şi consumatorii ar acţiona neetic, fără a ţine seama de rezultatele morale sau imorale ale acţiunilor lor, atunci afacerile nu ar mai exista. În plus, se consideră [IAMANDI 2008] că nu se poate nega realitatea că indivizii acţionează imoral în afaceri, după cum o fac în orice altă sferă a activităţii umane şi că nu există nici o dovadă care să ateste faptul că indivizii sunt mai imorali în afaceri decât în viaţa privată. Se consideră că între profitabilitatea unei societăţi comerciale şi valorile sale morale există o relaţie directă şi reciprocă: o societate comercială care promovează valorile morale şi se ghidează după norme etice de comportament va fi bine percepută de public şi va înregistra profituri. O abordare, care leagă normele vieţii de zi cu zi de cele din domeniul afacerilor, este „teoria contractului social”, o teorie normativă, realistică şi comprehensivă, elaborată de autori americani a cărui conţinut se poate desprinde din figura următoare: HIPERNORME (UNIVERSALE) 1. Libertatea personală 2. Securitatea fizică şi bunul trai 3. Participarea politică 4. Dreptul de a fi informat 5. Dreptul de proprietate 6. Demnitate egală pentru fiecare persoană CONTRACTUL MACRO-SOCIAL (GLOBAL) 1. Spaţiu moral liber 2. Consimţământ liber asupra normelor 3. Compatibilitate cu hipenormele CONTRACTUL MICRO-SOCIAL (GLOBAL) 1. Să nu minţi la negocieri 2. Să onorezi toate contractele 3. Să acorzi prioritate la angajare localnicilor 4. Să oferi locuri de muncă sigure 5. Să-ţi plăteşti obligaţiile fiscale 6. Să protejezi mediul natural etc.

Figura nr. 1.1 Teoria contractului social Sursa: Ţigu, G.: Etica afacerilor în turism. Puncte de vedere, cazuri, teme de reflecţie. Editura Uranus, Bucureşti. 2005, p. 19 (preluată din D. J. Fritzsche, în Business Ethics: A Global Managerial Perspective, Curs MBA, McGraw-Hill Companies, 1997)

Teoria contractului social priveşte ansamblul normelor etice structurate pe trei nivele. Primul nivel conţine hipernormele morale. Astfel de norme au un caracter general aplicabil şi privesc: libertatea personală, securitatea fizică, precum şi dreptul de a fi informat. Cel de-al doilea nivel, numit contractul macro-social, are la bază consimţământ liber asupra normelor. Ultimul nivel îl constituie contractul micro-social, care stabileşte regulile morale elementare în domeniul comercial. Un bun comerciant nu minte la negocieri, onorează toate contractele, acordă prioritate la angajare localnicilor, oferă locuri de muncă sigure, îşi plăteşte obligaţiile fiscale, şi nu în ultimul rând protejează mediul natural. 14

Să ne reamintim...  Aspectele de ordin etic caracterizează totalitatea activităţilor umane.  Etica în afaceri reprezintă conduita morală a indivizilor componenţi ai societăţii comerciale în dubla lor relaţie, cu ceilalţi angajaţi pe de o parte şi cu partenerii de afaceri, clienţii şi consumatorii pe de altă parte.  Din perspectivă macroeconomică, etica afectează întregul sistem economic; comportamentul imoral poate distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a resurselor.  Din perspectivă microeconomică, etica este asociată cu încrederea.

M1.U1.5. Etica de marketing şi comportamentul de piaţă a societăţilor comerciale ce utilizează instrumente de marketing Marketingul, circumscris afacerilor economice, reprezintă un domeniu cu profunde implicaţii ale eticului. Deoarece activitatea de marketing se desfăşoară în contact permanent cu publicul, s-a creat falsa impresie că marketingul se caracterizează şi printr-o serie de practici neetice. [DRUŢĂ 2003] Plecând de la esenţa concepţiei de marketing în viziunea ei actuală, practica demonstrează că acele societăţi comerciale care acţionează efectiv pe baza concepţiei de marketing, ca unică filosofie ce le orientează întreaga activitate, acţionează în acelaşi timp şi în spiritul respectării eticii. Problema cea mai complexă, sesizată de specialişti încă de acum câteva decenii, constă nu atât în asimilarea concepţiei de marketing, ci în punerea acesteia în practică. [MC DONALD 1998] În acelaşi timp nu trebuie trecut cu vederea că sunt o serie de societăţi comerciale care de fapt nu acţionează pe baza concepţiei de marketing, deoarece la baza activităţii lor nu se află această concepţie, dar, în schimb, recurg la o serie de instrumente specifice marketingului pentru a-şi promova interesele în cadrul pieţelor pe care acţionează. O analiză a acestui tip de comportament este menită a evidenţia măsura în care sunt respectate principiile eticii de cei, care neacţionând pe baza concepţiei de marketing, recurg însă la utilizarea unor instrumente de marketing. În acest fel, se creează impresia existenţei unui marketing neetic. Societăţile comerciale care desfăşoară activităţi de marketing, ocazional, ghidate numai de ideea de profit, pot încălca principiile eticii în desfăşurarea activităţilor de

15

marketing. Problemele de etică sunt cel mai bine rezolvate în cazul în care stakeholderii se comportă onorabil. [MALHOTRA 2007] Activitatea de marketing desfăşurată de societăţile comerciale trebuie să răspundă şi cerinţelor respectării drepturilor consumatorilor. Dacă activitatea desfăşurată de respectiva societate comercială limitează aceste categorii de drepturi, acest comportament va fi unul neetic. Un rol deosebit de important în respectarea drepturilor consumatorilor revine cercetării de marketing. Prin cercetarea de marketing societăţile comerciale pot obţine informaţii preţioase despre nevoile şi cerinţele consumatorilor. Dar, utilizarea improprie a cercetării de marketing poate să aducă prejudicii materiale şi morale consumatorilor. Din punct de vedere etic două sunt problemele care pot apărea şi anume: intruziunile în spaţiul privat al consumatorului şi utilizarea improprie a rezultatelor cercetării de marketing. [4 KOTLER 2005] Succesul unei societăţi comerciale, corelat cu permanenta satisfacere a cerinţelor clienţilor şi a altor beneficiari, este legat de adaptarea şi implementarea unor standarde de conduită în afaceri. Cele mai apreciate societăţi comerciale la nivel global sunt fidele respectării unui cod de servire a clienţilor; dau dovadă de responsabilitate socială şi sunt astfel un exemplu de afirmare în practică a concepţiei de marketing. Ultimele decenii au înregistrat o creştere a responsabilităţii şi a eticii în activitatea comercială a societăţilor comerciale, dar şi o serie de încălcări de mari proporţii, cu consecinţe serioase la scară globală. Exemplu Activitatea neetică, implicând şi diverse instrumente de marketing, desfăşurată de societăţile comerciale bancare în plan global, dar în special cele americane, a avut un rol important în declanşarea actualei crize economice la nivel global. Asociaţia Americană de Marketing (AMA) susţine că operatorii de marketing trebuie să-şi asume responsabilitatea activităţii lor, să servească şi să satisfacă dorinţele clienţilor, să nu provoace efecte negative în mod conştient, să îşi promoveze cinstit produsele sau serviciile. Consumatorii pretind, astăzi, din ce în ce mai mult, o conduită corectă din partea societăţilor comerciale care desfăşoară activităţi de marketing sau care recurg la utilizarea instrumentelor de marketing. În prezent, tot mai mulţi consumatori pot alege produse şi servicii oferite de societăţile comerciale care manifestă în practică un comportament etic. Alegerea etică a consumatorului devine astfel un factor al stilului de viaţă al acestuia. Noţiunea de consumerism etic are în vedere decizia conştientă şi deliberată de a cumpăra

16

diferite produse şi servicii care satisfac nu numai interesele economice şi utilitare ale consumatorului, ci corespunde şi valorilor şi convingerilor sale morale. [CRĂCIUN 2005] Consumul etic poate avea o mare varietate de manifestări: boicotul produselor acelor societăţi comerciale care sunt acuzate pentru politicile lor ecologice, sociale ori etice necorespunzătoare; cumpărarea de produse care nu sunt testate pe animale; refuzul de a cumpăra acele produse fabricate în ţările sărace de către muncitori suprasolicitaţi fizic şi prost plătiţi sau de către copii; preferinţa pentru produse ecologice, reutilizabile sau reciclabile etc. Situaţiile în care se încalcă, regulile şi principiile etice de către societăţile comerciale care afirmă că desfăşoară activităţi de marketing, pot fi structurate pe două mari domenii:  Un domeniu în care se întâlnesc astfel de situaţii este reprezentat de cercetarea de marketing. Existenţa şi respectarea consecventă a unui cod etic în activitatea de cercetare reprezintă o condiţie esenţială a reuşitei pe termen lung a investigaţiilor de marketing. Semnificaţia valorilor etice în activitatea de cercetare de marketing este o problemă de cultură organizaţională a respectivei societăţi comerciale. Concentrarea exclusivă a cercetării pe o finalitate materializată în productivitate şi profit nu deschide perspectiva cultivării, pe termen lung, a surselor de informaţii. Informaţia de marketing nu trebuie captată cu orice preţ, ci numai în corelaţie cu principiile morale ale comunităţii în care se desfăşoară investigaţia.  Folosirea inadecvată a instrumentelor mixului de marketing conduce, deseori, la practici contrare principiilor eticii. Exemplu Astfel de situaţii se manifestă atunci când: sunt create produse pentru false nevoi; există necorelări în raportul calitate-preţ, ducând la apariţia pe piaţă a unor mărfuri cu preţuri „fără acoperire”; se pierde identitatea de origine a mărfii, ca urmare a lanţului complex de intermediari folosiţi în canalele de distribuţie externă; sunt informaţii false şi/sau fără acoperire difuzate în media; este utilizată publicitate mincinoasă; sunt invocate neadecvat stimuli cu conotaţie „tabu” pentru un public aparţinând unei anumite etnii, religii, regiuni geografice etc. [DRUŢĂ 2003] Manevrarea inadecvată a instrumentelor mixului de marketing o vom dezvolta în cele ce urmează grupând practicile neetice ale societăţilor comerciale în funcţie de cele patru componente ale mixului de marketing. Există situaţii în care a-i servi clientului tot ceea ce doreşte acesta poate fi moralmente păgubitor. De cele mai multe ori aceste situaţii sunt interzise legal. Dar, pot apărea şi situaţii în care, deşi legea le permite, motivele comerciale de a-i face clientului pe plac sunt contracarate de motivele morale pentru a nu face acest lucru sau pentru a nu avea datoria de-a o face. Dar astfel de cazuri sunt destul de rare.

17

Exemplu O astfel de situaţie priveşte consumul de produse oferite de societăţile comerciale bancare fără responsabilitate şi fără a lua în considerare posibilităţile reale de plată ale consumatorilor de produse şi servicii bancare. Avem în vedere restituirea împrumuturilor realizate de consumatori prin intermediul cardurilor de credit oferite de societăţile comerciale bancare. Dar aceste situaţii vor primi, probabil, în curând reglementare legală. În opinia noastră o analiză adecvată a nerespectării principiilor eticii se impune a fi realizată având în vedere, în primul rând, instrumentele de marketing la care apelează societăţile comerciale în vederea promovării intereselor lor în cadrul pieţelor pe care acţionează. În primul rând vom analiza legătura existentă între principiile eticii şi politicile de produs. Societăţile comerciale responsabile, ce desfăşoară activităţi în spiritul concepţiei de marketing descoperă ceea ce doresc consumatorii şi răspund cu oferte de bunuri şi servicii ce conferă satisfacţie şi valoare consumatorilor în condiţiile unei activităţi profitabile. [1 KOTLER 2005] În practică, sunt însă multe societăţi comerciale ce afirmă că desfăşoară activităţi de marketing, dar în realitate golesc de conţinut instrumentele de marketing la care apelează având în vedere alte interese, în primul rând obţinerea cu orice preţ a unui profit. În concepţia de marketing, obţinerea profitului este condiţionată de modul superior în care sunt satisfăcute cerinţele consumatorului şi respectate interesele generale ale comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea respectivele societăţi comerciale. Dar această cerinţă nu este uşor de realizat. De multe ori societăţile comerciale ce desfăşoară activităţi de marketing se confruntă cu decizii dificile legate de asigurarea unui raport optim între satisfacerea dorinţele consumatorilor şi afirmarea responsabilităţii sociale. În practică, acţiunile responsabile social şi etice afirmate de societăţile comerciale ce desfăşoară activităţi de marketing, sunt extrem de benefice deoarece influenţează pozitiv întreaga sferă a afacerilor. Se conturează însă o întrebare şi anume aceea, în ce măsură o conduită etică poate asigura supravieţuirea acestor societăţi comerciale pe o piaţă globală concurenţială, unde unele practici şi strategii de piaţă sunt concepute în mare măsură în afara principiilor eticii şi responsabilităţii sociale. Un răspuns la această întrebare se leagă, însă, de comportamentul consumatorilor şi de modul în care sunt apărate interesele acestora.

18

Dacă consumatorii şi organizaţiile care le apără interesele vor găsi modalităţile de respingere şi îngrădire a politicilor nelegale, atunci vor creşte şansele de supravieţuire şi de dezvoltare a societăţilor comerciale care acţionează în spiritul marketingului. Dacă reacţia consumatorilor şi organizaţiile care le apără interesele va fi inadecvată, atunci afirmarea marketingului autentic şi deci a eticii şi responsabilităţii sociale în activitatea comercială va fi puternic limitată. În rândul consumatorilor a existat şi există o îngrijorare justificată legată de produse şi servicii periculoase, calitate inferioară a acestora, uzura morală planificată şi la alte practici de acest gen. Astfel, o primă problemă deosebită ce pune în lumină încălcarea principiilor eticii o reprezintă activitatea societăţilor comerciale ce oferă consumatorilor produse nesănătoase . Exemplu Unităţile de alimentaţie rapidă care oferă clientelei alimente gustoase, dar necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv; hamburgerii – spre exemplu – au un conţinut ridicat de grăsimi, iar alte produse obişnuite, cum ar fi cartofii prăjiţi şi produsele de patiserie, au şi ele un conţinut ridicat de grăsimi şi amidon. În plus, aceste produse nesănătoase prin modul lor de ambalare conduc la o risipă de material de ambalare şi de resurse. O altă problemă deosebită ce pune în lumină încălcarea principiilor eticii o reprezintă respectarea dorinţelor consumatorilor şi nesocotirea cerinţelor de protecţie a mediului natural. Exemplu Industria producătoare de detergenţi pentru a răspunde dorinţei consumatorilor de a avea rufe mai curate şi mai albe, oferă produse cu substanţe chimice mai puternice care poluează apele curgătoare şi distrug fauna subacvatică. Poluarea apelor afectează nu numai sănătatea faunei subacvatice ci şi sănătatea umană. O altă problemă deosebită este reprezentată de poluare şi risipa resurselor. Exemplu Industria producătoare de băuturi, împlinind dorinţa consumatorilor, “oferă” ambalajele de unică folosinţă, mult mai uşoare şi mai practice, dar care determină o mare risipă de resurse şi generează poluarea mediului. În prezent sunt necesare şaptesprezece ambalaje noi în locul unei sticle returnabile care

19

avea o durată de şaptesprezece cicluri înainte de deteriorare. Mulţimea de ambalaje de plastic de unică folosinţă nu sunt produse biodegradabile şi afectează mediul natural. Un studiu recent al Universităţii din Frankfurt concluziona că utilizarea recipientelor din plastic la îmbutelierea apei ar genera perturbaţii endocrine, prin crearea unui excedent de estrogeni în apa destinată consumului uman. Pentru a avea o reprezentare mai clară a pericolului cercetătorii subliniau că acest conţinut în estrogeni din apa îmbuteliată în recipiente din plastic este mai ridicat decât cel al apelor uzate.[3 DUŢU 2009] Tot acelaşi comportament neetic îl întâlnim în crearea de produse pentru false nevoi. Întrebarea care se pune este dacă societăţile comerciale care concep politica de produs pot crea noi nevoi şi determina consumatorii să cumpere lucruri pe care nu le vor cu adevărat. Unele societăţi comerciale prin intermediul publicităţii încearcă să creeze consumatorilor o insatisfacţie faţă de produsele sau serviciile pe care aceştia le folosesc la un moment dat şi încearcă să vândă consumatorilor noi bunuri de care ei nu au neapărat nevoie, dar pe care le -ar putea dori. Aceste societăţi comerciale ce folosesc asemenea practici cad pradă concepţilor materialiste deoarece oamenii sunt judecaţi după ceea ce deţin nu după ceea ce sunt. Din fericire, această politică de produs menită să creeze dorinţe irezistibile şi să transforme consumatorii în roboţi manipulaţi nu are sorţi de izbândă. Mai mult de 80% dintre noile produse ce ajung pe piaţă sunt respinse de consumatori, iar aceştia resping, în primul rând produsele care nu răspund unor cerinţe reale. Părerea conform căreia „marketingul” creează nevoi contrazice însăşi fundamentele marketingului. Deşi unii critici consideră că societăţile comerciale producătoare concep produsul, iar apoi creează nevoia pentru el, procesul se derulează de fapt în sens invers: mai întâi, cei ce se ocupă de marketing recunosc, identifică şi descoperă nevoile consumatorilor şi apoi conceap produsele şi serviciile pe care aceştia să le doresc şi pot să le cumpere. Dacă se exercită într-adevăr o influenţă asupra comportamentului consumatorilor, atunci, în loc să creeze noi nevoi, marketerii le accentuează pe cele existente sau le activează pe cele pe care consumatorii nu le resimt foarte pregnant. În cadrul politicii de produs unele societăţi comerciale ignoră cerinţele eticii şi acţionează, deliberat, într-un mod care să-i determine pe consumatori să ajungă la concluzii false. Exemplu În ceea ce priveşte concluziile false induse consumatorilor, ambalajele supradimensionate, care îl pot face pe cumpărător să creadă că obţine o cantitate de produs mai mare când de fapt ea este mai mică constituie o

20

practică neetică. O altă problemă de etică este cea a învechirii planificate a produselor. Exemplu În rândul tinerilor din România, în ceea ce priveşe computerele, ritmul de înlocuire este destul de alert. Introducerea unor îmbunătăţiri este puternic promovată, astfel încât mulţi dintre posesorii de calculatore sunt dispuşi să le înlocuiască, deşi nu au nevoie de îmbunătăţirile aduse. [VRÂNCEANU 2007] O problemă etică priveşte existenţa de prea puţine produse sociale. [1 KOTLER 2005] Societăţile comerciale au fost acuzate că vând prea multe bunuri private în defavoarea bunurilor publice. O dată cu creşterea bunurilor private, acestea cer mai multe servicii publice ce nu sunt, de obicei, furnizate în cantităţile cerute. Exemplu Creşterea posesorilor de maşini necesită mai multe şosele, control superior al traficului, parcări, servicii ale poliţiei etc. Din vânzarea prea mare de bunuri private rezultă noi „costuri sociale”. În cazul maşinilor, aceste costuri includ: congestii excesive ale traficului, poluarea aerului, moarte şi pagube provocate de accidentele rutiere. Au fost gândite acţiuni împotriva acestei tendinţe, ce tinde să se generalizeze şi în România. Interesantă este măsura adoptată în Anglia în anul 2003 de a se introduce o taxă anti-congestionare de 5 lire pe zi, taxă care a determinat reducerea cu 40% a congestionării traficului în centrul Londrei. Exemplificaţi cu alte cazuri problema etică ce priveşte existenţa de prea puţine produse sociale.

Interferenţa factorului politic în activitatea societăţilor comerciale din anumite domenii generează o serie de dereglări pe planul politicilor şi strategiilor de produs. În Statele Unite ale Americii produse cum ar fi benzina, ţigările, medicamentele, serviciile financiare şi alcoolul au suportul unor importanţi politicieni, care pun propriul interes înainte de interesul public pe care trebuie să-l apere. [1 KOTLER 2005] Exemplu Comercializarea ţigărilor şi a altor produse ce conţin tutun evidenţiază interferenţa factorului politic în activitatea societăţilor comerciale. Se ştie deja,

21

foarte sigur, că fumatul este dăunător sănătăţii. În ciuda acestui impact negativ asupra sănătăţii publice, a avertismentelor pe care societăţile comerciale producătoare sunt obligate să le scrie pe pachetele de ţigări, a interzicerii publicităţii la astfel de produse, a sancţiunilor juridice „obţinute” prin „intermediul” instanţelor judecătoreşti, societăţile comerciale din acest domeniu continuă să satisfacă cererea consumatorilor. [DARMON 2006] Studiile ştiinţifice au evidenţiat pericolul concret pe care îl reprezintă consumul ţigărilor pentru cei ce fumează pasiv, având ghinionul să fie prezenţi lângă fumători, sau să lucreze în aceeaşi cameră cu persoane fumătoare. Cu toate acestea ţigările continuă să fie comercializate, spre profitul societăţilor comerciale care le produc şi a statului care le taxează. Exemplificaţi alte cazuri în care se remarcă interferenţa factorului politic în activitatea societăţilor comerciale. În continuare vom analiza legătura existentă între principiile eticii şi politicile de preţ. O problemă etică ce apare în domeniul politicilor de preţ o constituie produsele cu preţuri prea mari, mai ales raportate la o calitate inferioară a acestora. Necorelările în raportul calitate-preţ a produsului oferit consumatorilor duc la apariţia pe piaţă a unor mărfuri cu preţuri „fără acoperire”. Exemplu Este vorba de acea practică neetică a băncilor româneşti care, până nu demult, nu comunicau întregul preţ al creditului achiziţionat de consumatori. Aceşti consumatori erau nevoiţi să suporte costurile suplimentare ale creditului achiziţionat din chiar valoarea acestuia, astfel încât produsul împrumutat de la societăţile comerciale bancare îşi diminua valoarea materială şi, deci, utilitatea sa pentru consumator. În plus, pe acele taxe, necunoscute la încheierea contractului de către consumator, consumatorul urma să plătească dobânzile calculate pentru întreaga valoare a creditului, şi astfel consumatorul primea o suma mai mică decât i se promiea în momentul încheierii contractului cu societatea comercială bancară. Această practică abuzivă a băncilor din România a fost oprită o dată cu apariţia legislaţiei de protecţie a consumatorului de servicii bancare. În prezent, legea impune societăţilor comerciale bancare obligaţia ca costul total al creditului pentru consumator – ce include toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor – să

22

fie cunoscut şi de către consumator. Necorelările în raportul calitate-preţ a produsului oferit consumatorilor ating cote interesante în anumite perioade, dar aceasta se întâmplă doar în România. Exemplu Atutidinea neetică a supermarketurilor din România vizează ridicarea preţurilor exagerat de mult la unele produsele în perioadele anterioare sărbătorilor. Spre exemplu produsele din carne de miel în perioada anterioară sărbătorii Paştelui. La acestă practică se adaugă şi menţinerea acestor preţuri ridicate chiar cu riscul de a arunca astfel de produse din carne, ceea ce înseamnă o risipă de resurse, o sacrificare inutilă a animalelor. Reducerile de preţ constituie unul dintre domeniile cu numeroase practici neetice. Sunt considerate lipsite de etică acţiunile societăţilor comerciale ce comercializează anumite tipuri de produse care anunţă reduceri de preţ până la 70%, dar în realitate există unul sau două produse pentru care se acordă reducerea de 70%, cea mai mare parte a produselor pentru care se aplică această tactică beneficiind de reduceri mult mai mici. O altă practică neetică este promovată de magazinul Il Passo ce comercializează încălţăminte pe piaţa din România. În perioada reducerilor, acest magazin a afişat cu litere enorme „Reducere la toate produsele de -70%” dar pe liniuţa dinainte de 70% era scris cu litere extrem de mici „până la”. Prin aceasta se crea consumatorilor impresia că reducerea de 70% era la toate produsele aflate în magazin, iar realitatea era că 70% este doar o limită maximă a reducerii realizate.

Exemplificaţi şi cu alte societăţi comerciale ce utilizează practica neetică promovată de magazinul Il Passo.

O altă practică neetică este întâlnită destul de des în special la supermarketurile din România, dar şi în alte magazine alimentare ce îşi informează consumatorii, prin intermediul 23

unor reviste de reducerile dintr-o perioadă viitoare. Când consumatorii ajung la locul vânzării, fie reducerea nu este acordată din diferite motive (lipsa din stoc), fie prin anumite tactici la locul vânzării se încearcă reorientarea către un alt produs mai scump, care aduce un profit mai mare. O astfel de practică se numeşte preţ momeală (baitandswich price). [VRÂNCEANU 2007] Daţi exemple de societăţi comerciale ce utilizează practica neetică ce poartă numele de “preţ momeală”.

Practicarea unor tactici de tipul „price matching garantees”, prin care se promite acordarea diferenţei de preţ pentru un anumit produs în cazul în care acesta este găsit la un preţ mai mic la un alt concurent într-un anumit interval de timp, este lipsită de etică atunci când această promisiune nu este respectată. În spatele unei astfel de tehnici se poate ascunde interesul de a crea imaginea de ofertant cu cele mai scăzute preţuri, pornindu-se de la premisa că, în general, cumpărătorii nu vor verifica acest lucru. Această practică este destul de des întâlnită în supermarketurile din România. Unele practici legate de preţ – în esenţa lor neetice – sunt acceptate fără probleme de publicul larg. Exemplu Folosirea preţurilor psihologice, o metodă frecventă a societăţilor comerciale. Această metodă constă în a stabili preţul unui produs cu cifre care se termină după virgulă în 9 deoarece consumatorul se va gândi că produsul costă mai puţin, diferenţa respectivă fiind de fapt neglijabilă. [DARMON 2006] La ce tipuri de produse comercializate de companiile româneşti, consideraţi că se utilizează cel mai frecvent tactica neetică a preţurilor psihologice.

În continuare vom analiza legătura existentă între principiile eticii şi politica de distribuţie. La nivelul politicii de distribuţie o practică neetică, destul de des întâlnită pe piaţa românească, o reprezintă cea a bonificaţiilor comerciale de intrare (slotting allowances). Bonificaţiile comerciale de intrare constau în plata unor taxe de către societăţile comerciale producătoare societăţilor ce comercializează acele produse, cu o putere mai mare pe piaţă. Aceste bonificaţii au ca scop obţinerea unui spaţiu la locul de vânzare sau la nivelul locurilor de depozitare. Mulţi producători acuză faptul că reducerile oferite detailiştilor în aceste scopuri nu se regăsesc la nivelul consumatorilor, asimilându-le unei forme de mită. De această

24

practică neetică au fost acuzate supermarketurile ce comercializează produse pe piaţa din România. O altă practică neetică priveşte produsele cărora li se aplică reduceri temporare de preţ, dacă acestea nu se găseasc în cadrul perioadei de garanţie sau valabilitate sau această perioadă se încheie la un interval mult prea redus în raport cu durata de utilizare a produsului. Astfel, nu este etică oferirea unei reduceri de preţ pentru o marcă a unui produs de igienă personală al cărui termen de valabilitate expiră într-un interval de câteva zile. [VRÂNCEANU 2007] În domeniul distribuţiei mărfurilor, o altă problema etică rezultă din faptul că se vând anumite produse cu proprietăţi deteriorate datorită nerespectării condiţiilor de transport, depozitare şi comercializare.

Exemplu Este cazul produselor alimentare ecologice care necesită condiţii speciale de transport, depozitare şi comercializare. Criticile aduse societăţilor comerciale ce afirmă că acţionează din perspectiva marketingului sunt legate şi de creşterea nejustificată a preţurilor datorită unui sistem de distribuţie încărcat de verigi intermediante şi datorită adaosurilor comerciale nejustificat de mari în comparaţie cu serviciile oferite. [2 KOTLER 2003] Datorită evoluţiei relaţiilor comerciale dintre producători, industria alimentară, comerţ şi consumatori către modele tot mai complexe, Guvernul României, prin Memorandumul „Măsuri pentru rezolvarea divergenţelor apărute între furnizori şi marile lanţuri de magazine” a recomandat crearea unui „Cod de Bune Practici pentru comerţul cu produse agroalimentare”. Scopul acestui „Cod de Bune Practici” este de a optimiza şi clarifica relaţiile comerciale dintre Comercianţi şi Furnizori. Din categoria „comercianţilor” fac parte societăţile comerciale ce desfăşoară comerţul în locuri special amenajate ca suprafeţe comerciale, iar categoria „furnizorilor” include producătorii agricoli, industria alimentară şi societăţile comerciale distribuitoare. Acest proiect realizat în anul 2008 nu este, însă, publicat ca un act normativ. Argumentaţi de ce ar trebui ori nu ar trebui ca acest „Cod de Bune Practici pentru comerţul cu produse agroalimentare” să primească reglementare legală fiind promovat printr-o lege de Parlamentul României. La punctul 5, partea a doua a acestui proiect se stabileşte că Furnizorul nu poate fi obligat de către un Comerciant să contribuie la costurile de marketing ale magazinului, nici Comerciantul nu poate fi obligat de către Furnizor să contribuie la costurile de marketing ale

25

Furnizorului. Dar această regulă nu împiedică Furnizorul, ce consideră că activităţile de marketing iniţiate de către Comerciant sunt necesare pentru creşterea volumului de vânzari, să participe la costurile ocazionate de aceste activităţi de marketing. De asemenea, se stabileşte că neacceptarea acestor servicii nu poate constitui clauză de încetare a colaborării dintre Comerciant şi Furnizor. La punctul 7, partea a doua a acestui proiect se interzice din partea Comerciantului de a condiţiona Furnizorul să nu vândă şi altor comercianţi la un preţ mai mic decât cel la care vinde şi Comerciantului. De asemenea, se interzice ca Furnizorul să condiţioneze Comerciantului să păstreze un anumit preţ de raft. În finaliz vom analiza legătura existentă între principiile eticii şi politica de promovare. Stabilirea de relaţii puternice şi durabile de comunicare cu consumatorii a devenit astăzi extrem de importantă pentru societăţile comerciale care desfăşoară activităţi de marketing. O primă direcţie de comunicare are ca punct de plecare responsabilitatea societăţii comerciale de a învăţa şi înţelege nevoile, preferinţele consumatorilor şi cerinţele consumatorilor. Relaţiile de comunicare sunt astfel necesare pentru a crea produse şi servicii care, o dată ajunse pe piaţă, să fie acceptabile şi cumpărate de către consumatori. Pentru a-i informa şi convinge pe consumatori că produsele şi serviciile cerute sunt disponibile şi au caracteristici distincte, societăţile comerciale au nevoie şi de o comunicare în sens invers, recurgând astfel la tehnici de comunicare promoţională cum ar fi: publicitatea care în funcţie de modul de susţinere financiară se împarte în publicitate plătită, denumită reclamă şi publicitate gratuită, promovarea vânzărilor, relaţii publice, forţă de vânzare sau marketing direct. Activităţile promoţionale joacă un rol comunicaţional cheie în orice program de marketing desfăşurat de acele societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de marketing. Publicitatea este unul din instrumentele de marketing utilizate de către societăţile comerciale pentru a atrage atenţia consumatorilor şi pentru a-şi vinde produsele sau serviciile. Astfel, sistemul de marketing, atât pe teritoriul Uniunii Europene cât şi a Statelor Unite ale Americii, a fost acuzat de câteva „rele” printre care se numără în mod special publicitatea care încalcă principiile eticii şi responsabilităţii sociale. Mulţi specialişti consideră publicitatea o activitate sănătoasă din punct de vedere moral. Prin funcţia sa de informare, publicitatea asigură o mare libertate de alegere pentru cumpărător, impunând ofertantului o atitudine activă pe piaţă, pentru a face faţă concurenţei. Dar, în practică, elementele afirmate anterior sunt în contradicţie cu numeroase aspecte de ordin moral. Fie că este prea insistentă, fie că sunt utilizate metode care atentează la intimitatea oamenilor, fie că lezează sentimentele unei categorii de persoane, publicitatea devine, în acest fel, un subiect preferat al criticilor. [ŢIGU 2005]

26

Pentru ca publicitatea, să fie eficientă, trebuie să se identifice foarte clar categoria de consumatori, motivaţiile lor, în vederea adoptării mesajelor şi campaniei pentru categoria vizată. Publicitatea a devenit în multe cazuri o formă de manipulare a conştiinţei consumatorilor şi chiar de elaborare a unei culturi de consum. Din punct de vedere etic, funcţia de informare a publicităţii ridică unele întrebări legate de modul în care aceste informaţii determină, în mod forţat, consumatorul să acţioneze într-un anumit fel, de modul în care societăţile comerciale îşi selectează acele informaţii care să convingă sau de modul în care pot fi prezentate avantajele produselor acestor societăţi comerciale. Publicitatea nu ar trebui să fie nesinceră şi înşelătoare, ci ar trebui să ofere informaţii utile clienţilor; deşi uneori faptele sunt prezentate fracţionat, ceea ce induce în eroare, sau este chiar fals. Se exagerează unele calităţi ale produselor, se fac afirmaţii ambigue sau care nu pot fi susţinute în realitate etc., toate acestea fiind de fapt înşelăciuni. Exemplificaţi cu cazuri întâlnite de dumnevostră, din practica societăţilor comerciale româneşti, nesinceritatea faţă de consumatori şi înşelătoria consumatorilor prin intermediul publicităţii. Pe de altă parte, societăţile comerciale care desfăşoară activitate de marketing trebuie să le furnizeze consumatorilor doar o parte din informaţiile pe care le deţin, una dintre marile dificultăţi cu care se confruntă ei fiind aceea de a decide ce date să pună la dispoziţia publicului. Nu numai că beneficiarii nu au nevoie de date complete pentru a lua decizii bune, dar o cantitate prea mare de informaţie se poate dovedi la fel de neproductivă ca şi lipsa de date. Punându-se la dispoziţia consumatorilor prea multe informaţii, apare riscul ca aceştia să fie supraîncărcaţi cu date irelevante pentru decizia pe care o au de luat. Exemplu Oferirea către consumatorii care nu se pricep la tehnică a tuturor detaliilor despre un calculator evidenţiază riscul ca aceştia să fie supraîncărcaţi cu date irelevante pentru decizia pe care o au de luat. Aceste informaţii pot fi pentru consumatori o pierdere de timp, iar pentru societatea comercială producătoare o pierdere de energie şi de resurse. În cel mai rău caz, acest lucru îl poate induce în eroare pe consumator, el putând interpreta greşit informaţiile oferite, şi/sau bruiază comunicarea, consumatorul fiind asaltat cu date corecte, dar irelevante. În acest caz se naşte întrebarea: cum poate fi calculat nivelul ideal de informare al consumatorului. Răspunsul este dificil datorită faptului că nu toţi consumatorii de pe piaţă au nevoie de aceeaşi cantitate de informaţii pentru a lua o decizie - fie pentru că nu au iniţial acelaşi nivel de informare, că nu au acelaşi grad de toleranţă la risc sau fie că

27

nu folosesc aceleaşi informaţii ori nu au aceleaşi abilităţi de procesare a informaţiilor. Astfel, indiferent ce decizii iau în această privinţă, informaţiile oferite de societăţile comerciale, pentru un anumit număr de consumatori din segmentul de piaţă vizat, nu sunt optime. Bineînţeles că societăţile comerciale ce utilizează anumite instrumente de marketing se află într-o poziţie privilegiată, de care pot profita datorită faptului că acestea sunt utilizatorii şi principalii furnizori ai informaţiilor de pe piaţă şi că ele controlează procesele de comunicare. Fără îndoială, ei au motive să profite de pe urma acestui fapt şi să pună la dispoziţia pieţei acele date care le servesc cel mai bine interesele. Când aceasta se răsfrânge negativ asupra intereselor consumatorilor, comportamentul societăţilor comerciale furnizoare este calificat uneori ca fiind neetic. Alte probleme neetice, sunt reprezentate de practicile de difuzare în media din partea societăţilor comerciale a unor informaţii false sau fără acoperire şi de realizare a unei publicităţi mincinoase. Societăţile comerciale care susţin că desfăşoară activităţi de marketing sunt deseori acuzate că ar fi necinstite şi ar spune minciuni sau numai jumătăţi de adevăr. Există, din păcate, situaţii în care cei care utilizează instrumente de marketing se fac vinovaţi de inventarea cu bună ştiinţă a unor minciuni menite a le proteja interesele în defavoarea intereselor clienţilor lor. Unii comercianţi, utilizând instrumente de marketing, pretind că produsele lor fac lucruri pe care în realitate nu le fac sau că au caracteristici pe care în realitate nu le au. În unele cazuri, aceştia mint şi susţin că fac prospectare de piaţă pentru a identifica posibilităţi având drept unic obiectiv vinderea propriilor produse către respondenţi. În astfel de situaţii, există o intenţie clară şi deliberată de a înşela şi induce în eroare consumatorii, pentru a-i determina să cumpere un anumit produs, fie că acesta poate sau nu să le aducă satisfacţia promisă. Acestea sunt cazuri clare de comportament neetic pe care l-ar condamna toate societăţile comerciale care respectă principiile marketingului şi care sunt interzise de toate codurile etice la aceştia subscriu, dar şi de legislaţia în vigoare. O altă critică etică priveşte inducerea unei anumite stări de nelinişte, nesiguranţă în rândul consumatorilor, faţă de diferite probleme: cum ar fi mirosul corpului, cariile dentare, lipsa încrederii în sine etc. Exemplu Societăţile comerciale de asigurări exploatează anxietatea consumatorilor când „vând” poliţe de asigurare de viaţă sau împotriva accidentelor. O serie de critici consideră publicitatea ca fiind manipulatoare, informând consumatorii despre existenţa unor produse şi servicii şi determinându-i să cumpere lucruri pe care aceştia nu le doresc cu adevărat. [DARMON 2006]

28

Cu toate că rolul economic al publicităţii nu poate fi contestat, rolul său social a fost şi este supus criticilor şi îndoielilor. Publicitatea are o importanţă deosebită în stabilirea valorilor sociale, motiv pentru care mesajele pe care le transmite ar trebui îndelung cântărite. Societăţile comerciale care afirmă că desfăşoară activităţi de marketing sunt deseori acuzate de faptul că promovează un sistem materialist de valori. Criticii sunt de părere că aceia care se ocupă de marketing stimulează materialismul, adică importanţa excesivă acordată bunăstării materiale în defavoarea unor valori imateriale cum ar fi iubirea, libertatea şi dezvoltarea intelectuală. Conform acestei linii de gândire, aceste societăţi comerciale ar determina efecte adverse pe plan social prin simplul fapt că satisfac sau stimulează nevoi şi dorinţe „inutile” ale consumatorilor. Dar conceptul de „nevoie” este unul cuprinzător, ce include necesităţile fizice împreună cu necesităţile psihologice. Nevoile variază mult de la un individ la altul, de la o cultură la alta. Ceea ce un om consideră necesitate, în ochii altuia poate fi doar un capriciu. În aceste condiţii, care nevoi sunt „utile”? Acuzaţia că publicitatea vinde consumatorilor lucruri de care nu au nevoie indică mai degrabă faptul că aceştia cumpără lucruri pe care criticul nu crede că ei ar trebui să şi le dorească. În concluzie, în cazul în care consumatorii sunt adulţi responsabili care ar trebui să se bucure de libertatea de a alege, acest argument nu mai este valabil decât dacă sunt considerate legitime doar dorinţele ce vin de la individ şi nu sunt influenţate de forţele exterioare ale unor instrumente de marketing. În plus, consumatorii cumpără produse şi în scopuri nematerialiste. Exemplu Pot fi cumpărate obiecte pentru a fi făcute cadou şi a-şi exprima dragostea sau stima, ori cărţi şi muzică pentru propria dezvoltare intelectuală. Totuşi, consumatorii sunt asaltaţi în mod constant de publicitate cu mesaje materialiste, legate de sex, putere şi statut, care a început să afecteze zilnic şi copii. Aceştia îşi forţează părinţii să cheltuie enorm pe cumpărarea unor jucării „de firmă” sau „de ultimă modă”. Aceste chestiuni etice importante privesc folosirea abuzivă, de către societăţile comerciale ce utilizează instrumente de marketing, a metodelor de influenţare, în avantajul lor. Aceste critici privesc un public-ţintă vulnerabil: copiii. Ce alte categorii de public-ţintă vulnerabil cunoaşteţi?

Instrumentele de marketing pot induce acestora dorinţa de a avea obiecte pe care părinţii nu-şi le pot permite sau, eventual, nu vor să le cumpere. Criticile privesc neluarea în considerare de către societăţile comerciale a realităţii că aceşti copii sunt vulnerabili din punct de vedere psihologic, aflaţi neajutoraţi în faţa acestor practici neetice. Copiii nu sunt capabili

29

să „filtreze” mesajele publicitare. Această chestiune a creat tot mai multă îngrijorare pe măsură ce s-a extins reţeaua de televiziune prin cablu pe întreag teritoriul european şi a crescut numărul de ore petrecute de copii în faţa televizorului. Acelaşi fenomen s-a petrecut şi în America de Nord, unde ţări precum Statele Unite şi Canada au adoptat legi prin care au interzis publicitatea adresată direct copiilor. Acestea pot fi evitate printr-o atentă selecţie, de către părinţi, a canalelor de televiziune care sunt permise să fie vizionate de copii. Problema de ordin etic ce se pune aici este dacă este normal ca reclamele să se adreseze copiilor în cazul în care este dovedit că ei sunt un public deosebit de vulnerabil la persuasiune. S-a demonstrat [TANNENBAUM 1956, RIGAUX-BRICMONT 1982], că reclama la jucării influenţează alegerile copiilor, mai ales în perioada Crăciunului însă efectele sunt totuşi relativ limitate: reclama a crescut doar cu 5% volumul de jucării şi jocuri alese de copii în perioada sărbătorilor şi doar în cazul acelor produse pentru care s-a desfăşurat o intensă campanie publicitară în acel interval de timp. Lucru interesant, creşterea nu avea nici o legătură cu vârsta copiilor. Dovezile empirice au arătat că efectele publicităţii asupra copiilor fuseseră supraestimate, deoarece aceştia adoptă atitudini sceptice şi dezvoltă mecanisme de apărare împotriva mesajelor publicitare încă de la o vârstă fragedă. [DARMON 2006] O problemă conexă este dacă se exercită o presiune din partea copiilor asupra părinţilor şi dacă aceştia cedează. Un studio [KATZ 1955] a arătat că, dacă nu se ţine cont de factorul vârstă, există doar o slabă legătură între încercările copiilor de cinci până la zece ani de a influenţa şi cazurile în care părinţii au cedat presiunii lor. Cu toate acestea, când s-a luat în calcul factorul vârstă, s-a observat că încercările copiilor de a-şi influenţa părinţii se răresc odată cu creşterea, iar părinţii cedează tot mai frecvent pe măsură ce copiii sunt mai mari. Acest fenomen pare destul de firesc, deoarece părinţii acordă tot mai multă încredere judecăţii copiilor lor pe măsură ce aceştia cresc şi deseori ei cedează în faţa preferinţelor copiilor atunci când nu au alte criterii pe baza cărora să ia decizia. Studiile realizate [CARLSON 1956] în această direcţie arată că, în general, copiii nu sunt agenţi vulnerabili care să lucreze, fără ştiinţa lor, în beneficiul societăţilor comerciale ce utilizează instrumentele de marketing şi pe care ele să îi folosească pentru a-i influenţa pe părinţi. De obicei, copiii sunt mai raţionali decât tind să creadă unii oameni. Ei se arată interesaţi de reclamele ce se adresează adulţilor atunci când produsul respectiv îi priveşte şi pe ei şi îşi aduc aminte numele mărcilor mult mai bine decât părinţii lor. Criticile aduse societăţilor comerciale ce afirmă că acţionează din perspectiva marketingului sunt legate de creşterea preţurilor foarte mult comparativ cu costurile implicate de realizarea produselor. [2 KOTLER 2003] Pe lângă costurile implicate de distribuţia produselor, costurile sunt majorate pentru a finanţa cheltuielile ridicate de publicitate şi de promovare a vânzărilor.

30

Exemplu Societăţile comerciale din sectorul farmaceutic majorează costurile pentru a finanţa cheltuielile ridicate de publicitate şi de promovare a vânzărilor. Reprezentanţii organismelor publice, doctorii şi consumatorii se întreabă dacă această industrie profitabilă îşi îndeplineşte responsabilităţile sale sociale. În prezent, există o tensiune în creştere între industria farmaceutică şi public, deşi industria farmaceutică a adus contribuţii importante progresului uman. Se pot lua în discuţie medicamentele-miracol de tratare a cancerului ori a bolilor de inimă, care oferă prin publicitatea realizată o speranţă pentru bolnavi. Dar, publicitatea măreşte exagerat preţul acestor medicamente, astfel încât o mare parte dintre consumatorii bolnavi nu şi le vor putea permite. [SANTORO 2005] Un alt comportament de piaţă vizibil neetic este cel ce are ca rezultat promoţii ce tind să-i facă pe consumatori să creadă că au câştigat un premiu substanţial, când, de fapt, cu litere mici se menţionează că respectivul premiu va fi câştigat doar după o tragere la sorţi cu foarte mici şanse de succes. Să ne reamintim...  Marketingul, circumscris afacerilor economice, reprezintă un domeniu cu profunde implicaţii ale eticului.  Asociaţia Americană de Marketing susţine că operatorii de marketing trebuie să-şi asume responsabilitatea activităţii lor, să servească şi să satisfacă dorinţele clienţilor, să nu provoace efecte negative în mod conştient, să îşi promoveze cinstit produsele sau serviciile.  Situaţiile în care se încalcă, regulile şi principiile etice de către societăţile comerciale care afirmă că desfăşoară activităţi de marketing, pot fi structurate pe două mari domenii: cercetarea de marketing şi mixul de marketing.

M1.U1.6. Rezumat  Societăţile comerciale sunt deseori puse în situaţia de a alege între două variante opuse din punct de vedere etic: fie să meargă pe calea onorabilă şi să ia decizia decentă, fie să meargă pe calea dezonoarei şi să înşele încrederea partenerilor sociali.  Etica poate fi definită ca abilitatea persoanelor fizice de a distinge între bine şi rău

31

şi promisiunea de a face bine.  Etica în afaceri reprezintă conduita morală a indivizilor componenţi ai societăţii comerciale în dubla lor relaţie, cu ceilalţi angajaţi pe de o parte şi cu partenerii de afaceri, clienţii şi consumatorii pe de altă parte.  Situaţiile în care se încalcă, regulile şi principiile etice de către societăţile comerciale care afirmă că desfăşoară activităţi de marketing, pot fi structurate pe două mari domenii: cercetarea de marketing şi mixul de marketing.

M1.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Originea termenului de etică provine de la grecescul: a) ethos c) moral b) ethic

d) etic

2. În sens larg, etica este divizată în: a) etică teoretică

c) etică juridică

b) etică normativă

d) etică practică

3. Normele morale au de regulă în componenţă următoarele elemente: a) un element cantitativ c) un element calitativ b) un element etic

d) un element imperativ

4. Normele morale pot fi divizate în: a) Norme etice generale

c) Norme etice particulare

b) Norme etice universale

d) Norme etice speciale

5. În rândul consumatorilor a existat şi există o îngrijorare justificată legată de : a) produse periculoase c) calitate inferioară a produselor b) servicii periculoase

d) calitate inferioară a serviciilor

6. În strategiile şi politicile de produs întâlnim în următoarele aspecte neetice: a) crearea de produse pentru false c) existenţa de prea puţine produse nevoi sociale b) învechirea planificată a produselor

d) interferenţa factorului politic în activitatea societăţilor comerciale

32

7. În strategiile şi politicile de preţ întâlnim în următoarele aspecte neetice: a) produsele cu preţuri prea mari raportate la o c) produsele cu preţuri corecte calitate inferioară a acestora b) folosirea preţurilor psihologice

d) serviciile cu preţuri corecte

8. În politicile de distribuţie întâlnim în următoarele aspecte neetice: a) bonificaţiilor comerciale de c) vânzarea de produse cu proprietăţi intrare deteriorate b) vânzarea de produse ecologice

d) vânzarea de produse alimentare

Temă de control Alegeţi o societate comercială de pe piaţa românească ce comercializează produse alimentare şi urmăriţi elementele etice şi neetice integrate în comportamentul ei din prisma mixului de marketing: a) produs, b) preţ, c) distribuţie, d) promovare.

33

Unitatea de învăţare M1.U2. Conceptul de responsabilitate socială corporatistă Cuprins M1.U2.1. Introducere în responsabilitatea socială corporatistă ................................ .... 34 M1.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ..... 34 M1.U2.3. Evoluţia responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale .......................... 35 M1.U2.4. Conceptul de responsabilitatea socială ................................ ......................... 37 M1.U2.5. Originea şi evoluţia reglementărilor juridice privind etica şi responsabilitatea socială ................................ ................................ ................................ ........... 45 M1.U2.6. Reglementări juridice comunitare privind responsabilitatea socială a societăţilor comerciale ................................ ................................ .................. 48 M1.U2.7. Reglementări juridice privind responsabilitatea socială a societăţilor comerciale în România ................................ ................................ ................. 52 M1.U2.8. Rezumat ................................ ................................ ................................ ........ 54 M1.U2.9. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................ ................................ ... 54 M1.U2.1. Introducere în responsabilitatea socială corporatistă Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale nu este doar o tendinţă manifestată în ţările bogate, ci a devenit, astăzi, un fenomen global. Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale este o răspundere morală, a respectivelor societăţilor comerciale privind interacţiunea propriei activităţi cu: clienţii/consumatorii, proprii angajaţi, comunitatea în ansamblu, incluzându-se aici şi mediul natural. Evoluţia normelor juridice subliniază originea etică a acestora. Morala în comparaţie cu dreptul este genul proxim al dreptului. Respectarea principiilor eticii în desfăşurarea activităţilor comerciale a devenit o preocupare majoră pentru statele membre ale Uniunii Europene, aspect reflectat în conţinutul actelor normative comunitare ce au, însă, doar un caracter de recomandare. M1.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o familiarizare a studenţilor cu aspectele teoretice ale responsabilităţii sociale corporatiste. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:  să cunoască conceptele de responsabilitate socială corporatistă şi stakeholderi;  să înţeleagă importanţa respectării principiilor responsabilităţii sociale

34

corporatiste de societăţile comerciale în activitatea lor economică;  să cunoască legislaţia existentă în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste;  să cunoască traseul evolutiv al responsabilităţii sociale corporatiste;  să identifice diferenţele şi asemanările dintre normele etice şi normele juridice.

Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 4 ore.

M1.U2.3. Evoluţia responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale Din perioada evului mediu comercianţii, pentru a-şi apăra drepturile, s-au organizat în corporaţiuni – numite universitas – care, cu timpul, au dobândit autonomie administrativă, judecătorească şi chiar legislativă. Corporaţia cuprindea pe comercianţii şi meseriaşii din aceeaşi ramură de activitate şi era condusă de un consul, ales din rândurile lor, asistat de consilieri. [CĂRPENARU 2007] Se poate vorbi despre faza incipientă a conceptului de responsabilitate socială a societăţilor comerciale la începutul secolului al XIX-lea, când au început să apară primele întreprinderi comerciale. Exemplu Unii dintre proprietarii şi managerii acestora şi-au asumat în cadrul comunităţii un rol mai extins decât acela de oameni de afaceri, participând la crearea sau dezvoltarea naţiunii din care făceau parte prin contribuţii la construcţia de locuinţe, şcoli, biblioteci, muzee şi universităţi. Sfârşitul anilor 1950 a fost marcat de o creştere a puterii consumatorilor de a influenţa comportamentul societăţilor comerciale. [OPREA 2005] În acest context, începând cu anii 1950 a apărut la nivel internaţional o propunere populară şi eficientă: ca societăţile comerciale, în mod voluntar, să-şi asume răspunderea pentru multe aspecte sociale. Alţi autori [FREDERICK 2006] consideră că responsabilitatea socială a societăţilor comerciale a fost iniţial doar o idee ca societăţile comerciale să fie considerate ca responsabile faţă de societate pentru deciziile şi acţiunile lor. Se consideră că responsabilitatea socială nu s-a născut, însă, în anul 1950 aşa cum s-a stabilit în literatura de specialitate. Susţinem şi noi alături de alţi autori că istoria omenirii este prea complexă pentru a putea trage o linie clară în privinţa acestei schimbări sociale, neputându-se afirma cu exactitate că responsabilitatea socială s-a născut într-un anumit moment şi într-un anumit loc. Ceea ce s-a întâmplat la

35

mijlocul secolului XX putem considera că a fost o recunoaştere a ideii că societatea comercială datorează ceva comunităţii dincolo de realizarea profitului. Ce opinie aveţi privind afirmaţia “responsabilitatea socială s-a născut în anul 1950” aşa cum s-a stabilit o parte din literatura de specialitate? Argumentaţi opinia dumneavoastră. În anii 1970, preocupările legate de mediul natural şi dezvoltarea unor grupuri de presiune focalizate fiecare pe o anume temă au reprezentat un alt factor major de influenţă asupra societăţilor comerciale. În anii 1970 şi 1980 au devenit tot mai importante reputaţia societăţilor comerciale, relaţiile acesteia cu comunitatea în care îşi desfăşura activitatea comercială. Din anii 1980, presiunile menite să ducă la ridicarea standardelor de mediu şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă au obligat societăţile comerciale să sincronizeze mai bine investiţiile sociale cu strategiile de afaceri. În anii 1990, o dată cu extinderea procesului de globalizare, s-a dezvoltat şi responsabilitatea socială a societăţilor comerciale. Societăţile comerciale au devenit „cetăţeni” ai comunităţii în care îşi desfăşurau activitatea comercială, asumându-şi anumite responsabilităţi. Exemplu Mediile de afaceri au început să fie implicate tot mai mult în asigurarea unor servicii importante, cum ar fi: alimentarea cu apă, distribuţia de electricitate, telecomunicaţiile şi aprovizionarea cu combustibili. Societăţile comerciale ce activau în aceste domenii trebuiau să fie extrem de sensibile la aspectele sociale ale activităţilor lor comerciale. Astfel, a devenit o obligaţie a acestor societăţi comerciale să urmărească mult mai mult decât profitul pe termen scurt. Societăţile comerciale au devenit tot mai expuse analizei publice, o dată cu dezvoltarea televiziunii şi Internetului. Stakeholderii societăţilor comerciale – grupurile sociale şi comunitatea – dobândeau o putere sporită, crescândă aşteaptările lor de la societăţi comerciale. Consumatorii au devenit mult mai conştienţi de drepturile lor şi de puterea de a influenţa comportamentul societăţilor comerciale. Dar, societăţile comerciale au fost presate spre schimbarea responsabilă social chiar din interiorul lor, pe fondul unui transfer de generaţii în cadrul căruia managerii tineri devin tot mai conştienţi de nevoia de a alinia valorile personale şi cele ale societăţii comerciale cu valorile pe care comunitatea le adoptă. Aceste presiuni constante, atât din interiorul cât şi din exteriorul societăţilor comerciale, au contribuit la evoluţia şi integrarea responsabilităţii sociale în strategiile de

36

afaceri ale societăţilor comerciale. Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale a corelat profitul cu legea, ecologia, etica şi filantropia. Pentru mulţi ani obiectivele dezvoltării sociale au fost activităţile filantropice, care, însă, erau privite ca fiind separate de obiectivele activităţi de afaceri, nu ca fiind fundamentale pentru acestea din urmă. A face ceva corect şi a face bine erau privite ca fiind scopuri diferite, separate. Dar aceasta s-a schimbat. Multe societăţi comerciale au învăţat că inovaţia şi avantajul competitiv îşi pot avea rădăcinile în implementarea ansamblului social şi de protecţie mediul natural în strategiile de afaceri încă de la începutul activităţii lor comerciale. Acest proces poate ajuta dezvoltarea viitoare a ideilor, pieţelor şi angajaţiilor. [5 KOTLER 2005] Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale nu este doar o tendinţă manifestată în ţările bogate, ci a devenit, astăzi, un fenomen global. Societăţile comerciale multinaţionale au ajuns la concluzia că e mai simplu să aplice un singur standard global ce include responsabilităţi sociale, decât să pună la punct standarde diferite pentru ţări diferite. Aceste societăţi comerciale sunt iniţiatori ai acţiunilor responsabile social şi în România. Se observă, în prezent, o implementare a cerinţelor responsabilităţii sociale şi în strategiile de afaceri ale unor societăţi comerciale româneşti.

Să ne reamintim...  Se poate vorbi despre faza incipientă a conceptului de responsabilitate socială a societăţilor comerciale la începutul secolului al XIX-lea, când au început să apară primele întreprinderi comerciale.  Începând cu anii 1950 a apărut la nivel internaţional o propunere populară şi eficientă: ca societăţile comerciale, în mod voluntar, să-şi asume răspunderea pentru multe aspecte sociale.  În anii 1990, o dată cu extinderea procesului de globalizare, s-a dezvoltat şi responsabilitatea socială a societăţilor comerciale.  Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale nu este doar o tendinţă manifestată în ţările bogate, ci a devenit, astăzi, un fenomen global.

M1.U2.4. Conceptul de responsabilitatea socială Mulţi comercianţi ştiu instinctiv că „a face ceea ce trebuie” – a deservi clienţii, a avea grijă de moralul personalului, a fi atenţi faţă de furnizori, a fi buni vecini şi a proteja mediul – înseamnă bun simţ comercial. Activitatea responsabilă social priveşte asigurarea succesului 37

economic al unei societăţi comerciale prin includerea unor considerente sociale şi ecologice în activităţile acesteia. Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) defineşte responsabilitátea ca fiind o atitudine conştientă, un simţ de răspundere faţă de obligaţiile sociale; ori o sarcină, răspundere pe care şi-o asumă cineva. [DEX 2] Alţi autori [CIUTACU 2005] susţin definiţia dată responsabilităţii sociale de Comisia Europeană şi subliniază că responsabilitatea socială reprezintă acel comportament prin care companiile decid, fără a li se impune, să integreze diferite obiective de ordin ecologic sau social în preocupările lor, instituind în acest sens un nou tip de relaţie şi parteneriate cu diferite grupuri de interes, numite stakeholderi. Se consideră, de asemenea, că responsabilitatea socială poate fi privită ca un principiu etic fundamental care exprimă faţă de „cine” şi pentru „ce” este responsabilă o societate comercială, prin prisma sistemului etic acceptat şi promovat de aceasta. În această viziune responsabilitatea socială presupune: respectarea legilor, respectarea prevederilor contractuale - pornind de la premisa că contractul este legea părţilor care se obligă să îl respecte -, onestitate, dar şi luarea în considerare a dezideratelor diferitelor grupuri interesate în existenţa şi funcţionarea unei societăţi comerciale. [SCHREINER 2002] Societăţile comerciale trebuie să adopte cerinţele responsabilităţii sociale corporatiste, deoarece acestea deţin mijloacele necesare pentru a respecta drepturile omului şi au dorinţa de a participa la progresul social. [FILALI MEKNASSI 2008] Se poate susţine că responsabilitatea socială a societăţilor comerciale este o răspundere morală a respectivelor societăţilor comerciale privind interacţiunea propriei activităţi cu: clienţii/consumatorii, proprii angajaţi, comunitatea în ansamblu (ce include şi mediul natural). Responsabilitatea socială mai este caracterizată ca fiind obligaţia fermă a unei societăţi comerciale de a acţiona dincolo de obligaţiile legale sau de cele impuse de restricţiile economice şi de a urmări obiective pe termen lung care sunt în folosul comunităţii. Exemplu Respectiva societate comercială este considerată responsabilă nu numai faţă de proprietari (acţionari), ci şi faţă de clienţi, furnizori, angajaţi, organisme guvernamentale, creditori, comunităţi locale, opinia publică, mediul natural. În acest context, un manager al unei societăţi comerciale responsabile social are mai multe categorii de obligaţiile etice. Aceste obligaţii se ramifică în patru direcţii, faţă de patru grupuri interesate în respectiva activitate comercială, şi anume:  faţă de acţionari;

38

Exemplu Faţă de acţionari aceste obligaţii privesc o gestiune corectă, loialitate, informare, transparenţă, confidenţialitate. Exemplificaţi aceste obligaţiile etice pe care le are un manager al unei societăţi comerciale responsabile social.  faţă de angajaţi; Exemplu Faţă de angajaţi aceste obligaţii privesc o remunerare echitabilă, dezvoltare profesională, respectul vieţii personale, respectul dreptului la petiţie. Exemplificaţi aceste obligaţiile etice pe care le are un manager al unei societăţi comerciale responsabile social.  faţă de clienţi; Exemplu Faţă de clienţi aceste obligaţii privesc produse/servicii de calitate, garantarea siguranţei în utilizare, informare. Exemplificaţi aceste obligaţiile etice pe care le are un manager al unei societăţi comerciale responsabile social.  faţă de comunitate. [ŢIGU 2005] Exemplu Faţă de comunitate aceste obligaţii privesc protejarea mediului, contribuţie la soluţionarea problemelor sociale, respectarea diversităţii culturale. Exemplificaţi aceste obligaţiile etice pe care le are un manager al unei societăţi comerciale responsabile social.

Se mai consideră că un manager ce doreşte să integreze responsabilitatea socială în activitatea desfăşurată de societatea comercială pe care o conduce trebuie în primul rând să găsească ori să sugereze angajaţilor acelei societăţi comerciale acele strategii care realizează cele mai semnificative contribuţii în interiorul şi exteriorul companiei. [GARBER 2007]

39

Societăţile comerciale responsabile social dezvoltă o serie de iniţiative sociale. Iniţiativele sociale ale societăţii comerciale sunt activităţile majore realizate de o societate comercială de a sprijini cauzele sociale şi de a-şi îndeplini obligaţiile de responsabilitate socială. [5 KOTLER 2005] În literatura de specialitate care abordează problematica responsabilităţii sociale se vorbeşte despre mişcarea responsabilităţii sociale corporatiste. Aceasta este definită ca fiind acea mişcare în care noi aranjamente guvernează relaţiile dintre jucătorii pieţei şi în care politicile, în sens larg, sunt inventate, testate şi instituţionalizate. [ZADEK 2007] Pentru a înţelege noţiunea de responsabilitate socială a societăţilor comerciale, trebuie explicată noţiunea de stakeholder. Noţiunea de stakeholder derivă din următorii termeni: stake însemnând interes şi holder deţinător, termeni ce provin din limba engleză. Astfel, stakeholderii sunt acele categorii care au un interes ori sunt afectate de activitatea desfăşurată de respectiva societate comercială. Acest termen include grupurile sociale şi comunitatea în ansamblul ei. Stakeholderii pot fi grupaţi, în două mari categorii:  stakeholderi externi, care includ partenerii de afaceri, furni zorii, consumatorii, comunităţile locale, mediul natural, generaţiile viitoare,  stakeholderi interni, ce cuprind angajaţii, acţionarii şi managerii/proprietarii. Pornind de la cele două categorii de stakeholderi, în funcţie de interesul şi impactul diferitelor practici de responsabilitate socială asupra tuturor categoriilor de stakeholderi, [RACOLŢA-PAINA 2006] responsabilitatea socială a societăţilor comerciale poate fi abordată ca:  responsabilitate socială externă,  responsabilitate socială internă. 1. Încadraţi consumatorii în categoria potrivită de stakeholderi şi în categoria potrivită de responsabilitate socială a societăţilor comerciale, conform clasificărilor anterioare. 2. Încadraţi angajaţii în categoria potrivită de stakeholderi şi în categoria potrivită de responsabilitate socială a societăţilor comerciale, conform clasificărilor anterioare. În statele dezvoltate din Uniunea Europeană responsabilitatea socială corporatistă a devenit un termen utilizat frecvent în lumea afacerilor. Multe dintre marile societăţi comerciale elaborează propriile strategii de afaceri în conformitate cu acest tip de responsabilitate. [GAGO 2005] Responsabilitatea socială corporatistă trebuie transpusă în toate strategiile de afaceri adoptate de respectiva societate comercială. Vom analiza exemplificativ, în continuare,

40

domeniul marketingului, în privinţa transpunerii conceptului şi principiilor responsabilităţii sociale corporatiste. Responsabilitatea socială în marketing este definită de AMA (Asociaţia Americană de Marketing) prin atitudinea societăţilor comerciale care desfăşoară activităţi de marketing, de a considera că bunăstarea comunităţii şi satisfacerea clientului sunt la fel de importante ca şi profiturile, în atingerea performanţei în marketing. Responsabilitatea socială a marketingului societăţii comerciale înseamnă, în concepţia autorilor români conştientizarea maximizării efectului pozitiv al companiei şi minimizării efectului negativ al acesteia asupra societăţii. [RĂHĂU 2005] Sunt numeroase cazurile care au contribuit în mod esenţial la conturarea necesităţii ca principiile eticii şi responsabilităţii sociale să fie integrate strategiilor de marketing ale societăţilor comerciale. Exemplu În spaţiul american, neafirmarea responsabilităţii sociale a fost evidentă în cazul societăţilor comerciale WordCom şi Enron. În 2002 WordCom, a doua mare societate comercială de telecomunicaţii din Statelor Unite ale Americii, a provocat un mare scandal prin descoperirea unei fraude de 3,8 miliarde dolari în bilanţurile societăţii comerciale. Ulterior s-a descoperit că, în fapt, frauda se ridica la 7,1 miliarde dolari, prin falsificarea bilanţurilor contabile începând cu 1999. Această fraudă a adus societatea comercială respectivă în pragul falimentului, fapt ce a antrenat greutăţi financiare pentru o serie de alte mari societăţi comerciale (mai ales financiare) cu care WordCom avea strânse legături. Societatea comercială Enron, care părea la suprafaţă a deţine un excelent credit de societate comercială responsabilă social este un alt exemplu de politică de responsabilitate socială prost definită şi superficial susţinută. Raportul anual din 2000 al societăţii comerciale Enron cuprindea următoarele valori corporative: comunicare, respect, integritate, excelenţă. [WERTHER 2006] Dar, aşa cum o demonstrează derularea faptelor, aceste valori erau doar teoretice, fără nici suport real. Încălcarea principiilor etice, o atitudine responsabilă social doar la exterior pentru a impresiona stakeholderii, poate fi costisitoare pentru o societate comercială. [LOGUE 2009] Societatea comercială Enron a ascuns multe dintre activităţile sale statului şi publicului, dedicându-se obţinerii profitului prin orice metode. În acest scop, a susţinut numeroase campanii politice, încercând să schimbe legislaţia în favoarea lor. Ultimul politician care a fost implicat în jocul acestei societăţi comerciale a

41

fost chiar G. W. Bush. Etica Enron-ului s-a prăbuşit. Frauda comisă de societatea comercială Enron este practic una dintre cele mai mari din istoria Statelor Unite ale Americii. Impactul a fost resimţit de mii de persoane: angajaţi, clienţi, investitori, Wall Street şi de mulţi alţii. [FREDERICK 2006] Ceea ce s-a întâmplat cu Enron naşte întrebări privind încrederea în rapoartele anuale ale societăţilor comerciale, ori posibilitatea de a investi banii în acţiunile unor mari companii care au o imagine bună pe piaţă, dar despre ai căror manageri nu se ştie nimic. [ŢIGU 2005] Fostul preşedinte american G. W. Bush a scos în evidenţă faptul că WordCom, ca şi Enron au înşelat încrederea investitorilor, în mare parte oameni obişnuiţi, care şi-au pus speranţele şi banii în aceste societăţi comerciale. În urma acestor scandaluri preşedintele american considera că: „America trebuie să se îndreapte spre o nouă eră a responsabilităţii, iar această etică a responsabilităţii trebuie extinsă în toate domeniile”. Analizaţi aceste două cazuri din perspectiva responsabilităţii sociale corporatiste.

Dar, la nivel global, găsim şi atitudini responsabile social din partea societăţilor comerciale. Exemplu Un model de comportament este cel al companiei Ford. Această societate comercială a găsit metode inovative de a combina posiblitatea de a proteja mediul natural cu noi idei eficiente şi practice, de a produce autoturisme (autoturisme costruite din materiale biodegradabile: de la pneurile din materiale bazate pe cereale, până la scaunele care erau umplute cu spumă realizată din soia). [WERTHER 2006] Societatea comercială a angajat chiar un arhitect de mediu, care a creat un sistem de filtrare prin care apa de ploaie căzută pe teritoriul fabricii Ford nu mai putea să culeagă rezidurile fabricii Ford şi să le trasporte în râurile din apropiere. După ce trecea prin tot acest sitem de filtrare, apa de ploaie căzută pe teritoriul fabricii Ford, se vărsa curată în râurile din apropierea fabricii. Analizaţi aceste acest caz din perspectiva responsabilităţii sociale corporatiste.

42

În contextul actual, societăţile comerciale nu mai sunt evaluate doar în funcţie de calitatea produselor. Societatea comercială modernă este evaluată - dincolo de performanţele sale economice, calitatea managementului şi politica de comunicare - şi în funcţie de contribuţia la viaţa socială a comunităţii din care face parte. Din punct de vedere juridic societatea comercială face parte din categoria persoanelor juridice. S-a afirmat în literatura de specialitate din România [OPREA 2005] că noţiunea de responsabilitate socială corporatistă accentuează dimensiunea de persoană a acestei persoane juridice. Exemplu Cerinţele responsabilităţii sociale evidenţiază calitatea umană a societăţii comerciale, ceea ce presupune ca aceasta să fie cetăţean (locuitor al cetăţii), membru al comunităţii locale în care îşi desfăşoară activitatea comercială. Pentru multe societăţi comerciale, marketingul legat de cauze sociale reprezintă o posibilitate de a-şi întări reputaţia, de a spori cunoaşterea pe piaţă a mărfurilor proprii şi de a fideliza clienţii, volumul vânzărilor şi atenţia acordată de presă. Convingerea lor este că tot mai mulţi clienţi vor dori să vadă demonstraţii de conştiinţă cetăţenească din partea societăţilor comerciale, dincolo de furnizarea unor avantaje pur raţionale şi emoţionale. [CRĂCIUN 2005] Pentru a fi responsabilă din punct de vedere social, o societate comercială trebuie să menţină un dialog deschis cu toţi cei interesaţi de soarta sa, se afirmă în literatura de specialitate din România. Nici o societate comercială nu ar putea să aibă un dialog pe termen lung cu aceşti parteneri şi să ţină secrete în acelaşi timp. A fi transparent înseamnă că nu-ţi poţi permite să nu fii preocupat de mediu sau de societate. În prezent, transparenţa a devenit esenţială pentru o societate comercială orientată spre durabilitate. [OPREA 2005] Conştientizând această realitate, multe societăţi comerciale, pe plan global, au început să-şi schimbe modul de raportare a rezultatelor către public şi acţionari. Unele societăţi comerciale au început să adauge o secţiune legată de mediu în rapoartele anuale, deşi, în unele cazuri, aceasta conţine doar o simplă declaraţie formală de politică de mediu. Alte societăţi comerciale dau publicităţii rapoarte de mediu anuale, detaliate. Acestă acţiune le-a forţat pe alte societăţi comerciale să înceapă să facă la fel şi chiar să prezinte rapoarte pe probleme sociale. Alte societăţi comerciale prezintă rapoarte complete asupra „durabilităţii” adică rapoarte asupra rezultatelor financiare, ecologice şi sociale, ceea ce reprezintă triplul obiectiv al dezvoltării durabile. Exemplu Una dintre societăţile comerciale din România ce emite astfel de rapoarte, este

43

SIVECO România. Raportul de responsabilitate socială corporatistă pe anul 2008, publicat de societatea comercială SIVECO România este primul de acest fel din industria românească de IT. Conceptul, metodologia şi realizarea acestuia sunt demersuri inedite în mediul românesc de afaceri. Raportul de responsabilitate socială corporatistă evaluează performanţa socială şi de mediu a acestei societăţi comerciale. Pe de o parte, este avut în vedere impactul pozitiv generat de companie la nivelul structurilor de management, la nivelul proceselor de producţie şi la nivelul relaţiilor cu principalii parteneri ai companiei. Pe de altă parte, sunt evaluate provocările sociale şi de mediu, astfel încât managementul să le abordeze proactiv. Acest raport constituie un instrument de schimbare în organizaţie, un instrument prin care societatea comercială comunică grupurilor cointeresate standardele, obiectivele şi performanţa economică şi socială, preia feed-back-ul acestor grupuri şi îşi redefineşte priorităţile în acord cu acesta. Raportul propune un set de principii fundamentale de responsabilitate socială: transparenţă, bună guvernare corporatistă, sustenabilitate, civism corporatist. Raportul promovează un set de teme actuale de responsabilitate socială corporatistă: evaluarea şi abordarea proactivă a impactului social şi de mediu, investiţia în cercetare şi în inovaţie tehnologică, investiţia în educaţie în scopul incluziunii informaţionale, preocuparea pentru calitate. Urmând să fie elaborat periodic, raportul intenţionează să propună un set de standarde care să furnizeze comunităţii IT şi societăţilor comerciale româneşti modele de bune practici. Acest raport a determinat obţinerea distincţiei Ruban d’Honneur pentru responsabilitate şi bune practici în afaceri în cadrul prestigioasei competiţii European Business Awards. [CRAHMALIUC 2009] Dar, în general, aceste rapoarte reflectă doar ceea ce societăţile comerciale doresc să spună, aşa că indicatorii folosiţi şi datele ce indică performanţele realizate variază substanţial şi fac dificilă o comparaţie corectă între aceste societăţi comerciale. Folosirea societăţilor comerciale de audit pentru verificarea datelor legate de mediu (şi chiar de probleme sociale) în plus faţă de verificările financiare obişnuite poate fi folositoare. În acest mod s-a obţinut un progres. Unele societăţi comerciale au început să-şi exprime performanţa şi în raport de indicatori cum ar fi volumul emisii sau deşeuri per unitate de volum de producţie sau per valoare a producţiei. Dar, în viitor, aceste rapoarte vor trebui clarificate, adică concepu te astfel încât să satisfacă nevoia de informaţie a diverselor categorii de stakeholderi. În prezent, sinceritatea şi transparenţa au devenit vitale pentru orice societate comercială, în special pentru societăţile comerciale responsabile social. Pe termen lung, o

44

politică bazată pe sinceritate şi transparenţă este mai simplă, mai ieftină şi mai sigură pentru o societate comercială. [OPREA 2005]

Să ne reamintim...  Mulţi comercianţi ştiu instinctiv că „a face ceea ce trebuie” – a deservi clienţii, a avea grijă de moralul personalului, a fi atenţi faţă de furnizori, a fi buni vecini şi a proteja mediul – înseamnă bun simţ comercial.  Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale este o răspundere morală, a respectivelor societăţilor comerciale privind interacţiunea propriei activităţi cu: mediul natural, clienţii/consumatorii, proprii angajaţi.  Iniţiativele sociale ale societăţii comerciale sunt activităţile majore realizate de o societate comercială de a sprijini cauzele sociale şi de a-şi îndeplini obligaţiile de responsabilitate socială.  Stakeholderii sunt acele categorii care au un interes ori sunt afectate de activitatea desfăşurată de respectiva societate comercială.  Responsabilitatea socială în marketing este definită prin atitudinea societăţilor comerciale care desfăşoară activităţi de marketing, de a considera că bunăstarea comunităţii şi satisfacerea clientului sunt la fel de importante ca şi profiturile, în atingerea performanţei în marketing.  Multe societăţi comerciale, pe plan global, au început să-şi schimbe modul de raportare a rezultatelor către public şi acţionari.

M1.U2.5. Originea şi evoluţia reglementărilor juridice privind responsabilitatea socială

etica şi

Normele juridice aparţin unei categorii largi de norme, şi anume, normele cu caracter social. Evoluţia normelor juridice subliniază originea etică a acestora. Exemplu Normele juridice ce reglementează dreptul la un mediu sănătos – impunând respectarea mediului natural de către societăţile comerciale în activitatea desfăşurată – au un evident caracter etic şi constituie o regulă morală de bun simţ; care a primit protecţie juridică.

45

Morala cuprinde totalitatea regulilor de comportament ale oamenilor. Dreptul reprezintă totalitatea normelor de conduită socială ce sunt aduse la îndeplinire, la nevoie, prin forţa de constrângere a statului. Morala în comparaţie cu dreptul este genul proxim al dreptului. [4 MUREŞAN 2007] Ideea de obligaţie se află la baza tuturor normelor de morală şi de drept. Exemplu Obligaţia morală de a proteja pădurile este în relaţie directă cu obligaţia legală de a societăţilor comerciale de a nu defrişa pădurile, decât în condiţiile stabilite strict de lege. Normele care nu au fost legiferate se numesc norme morale. Normele etice nu devin juridice decât după ce au fost legiferate, adică au fost cuprinse într-un text de lege, s-a afirmat în literatura de specialitate juridică din România. [DJUVARA 1995] Adică, o normă socială de morală devine normă de drept din momentul în care neglijarea sau încălcarea ei este urmată, de aplicarea unei sancţiuni, exercitate de stat prin intermediul autorităţilor sale judecătoreşti. Exemplu Luând exemplul anterior norma morală privind obligaţia persoanelor – fizice ori juridice – de a proteja pădurile devine norma juridică privind interdicţia de a scoate din rădăcini, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, normă juridică prevăzută în art. 108 alineat (1) al Codului silvic [LEGEA 46/2008] sancţionată, în caz de încălcare, cu închisoare sau cu amendă. Dreptul s-a desprins treptat din normele de morală şi din obiceiuri. În timp, morala/etica a precedat dreptul. Pe verticala istoriei, evoluţia dreptului s-a făcut în strânsă legătură cu cea a moralei. [POPA 1994] Şi în prezent se observă că normele juridice care contrazic principiile eticii sunt injuste. Influenţa eticii asupra dreptului priveşte atât procesul creerii dreptului, cât şi în procesul de aplicare a dreptului. Legea juridică reprezintă un important mijloc de educare etică. Exemplu Legislaţia ce reglementează speciile de animale protejate, educă persoanele în ceea ce priveşte pericolul dispariţiei acelor specii.

46

Exemplificaţi cu alte acte normative ce reflectă afirmaţia „legea juridică reprezintă un important mijloc de educare etică”.

Autori români din domeniul filosofiei [CRĂCIUN 2005] răspund la întrebarea A fi etic înseamnă să respecţi legea? prin neindentificarea comportamentului etic cu respectarea legii. Ei motivează acel răspuns prin câteva exemple în sens contrar, astfel: deşi legea încorporează anumite convingeri morale, pe care le împărtăşesc numeroşi cetăţeni ai unui stat, legea, ca şi sentimentele, se poate abate faţă de ceea ce este etic. Sclavia negrilor din America înainte de războiul de secesiune, politica de apartheid din Africa de Sud sau discriminarea femeilor în ţările fundamentalist islamice oferă exemple de relaţii sociale inumane, impuse prin forţa unor «legi» inacceptabile din punct de vedere etic. Dar noi considerăm că în realitate aceste situaţii sunt foarte rare, constituind excepţii de la regula direcţiei etice pe care o urmează reglementările legale. Etimologic cuvântul drept este o metaforă, ce provine de la cuvântul latin directum, ce semnifică ceea ce este conform regulii legii. Regulile legale ce formează dreptul poartă denumirea de norme juridice. Norma juridică înseamnă o limitare a posibilităţilor de manifestare a voinţei, o obligativitate de comportament. [POENARU 2001] Exemplu Obligaţia stabilită prin lege de a limita poluarea realizată de societăţile comerciale direcţionează acţiunea respectivelor societăţi comerciale de a achiziţiona un sistem de filtrare a rezidurilor produse. Exemplificaţi cu alte acte normative ce reflectă afirmaţia „norma juridică înseamnă o limitare a posibilităţilor de manifestare a voinţei, o obligativitate de comportament”. Normele de drept – denumite justum –, normele de morală – denumite honestum – şi de politeţe – denumite decorum – au fost diferenţiate încă din secolul XVIII. Deosebirea dintre normele de drept şi celelalte categorii de norme sociale o constituia faptul că: aplicarea lor este asigurată prin forţa de constrângere a statului. Cu toate acestea nu se poate afirma că celelalte tipuri de norme sociale nu sunt sancţionate. Exemplu Normele de politeţe sunt sancţionate prin oprobiul public, deoarece toate normele care orânduiesc convieţuirea socială, indiferent de natura lor, implică un anumit fel de constrângere.

47

Deci, în raport de alte categorii de norme sociale sancţionate specific, normele juridice au un gen de sancţiune fixată şi aplicată de organe create de societate în acest scop, urmând pentru acesta o procedură prestabilită. Dar, majoritatea normelor juridice sunt rezultatul unui proces de normare socială, care a fost urmat în mod spontan, ducând la fixarea unor cutume, a unor obiceiuri reglementate de comportamente, care mai târziu au fost legiferate. Diferenţa primordială între normele morale şi cele juridice – deşi acestea din urmă îşi au, în majoritatea cazurilor, rădăcinile în primele – constă în faptul că normele juridice sunt recunoscute de către o lege, care le protejează. Deci, normele juridice sunt elaborate, conservate şi garantate în aplicarea lor de stat, teama de sancţiunile juridice constituind, în multe cazuri, temeiul aplicării acestui tip de norme. [UNGUREANU 2000] La fel ca şi alte norme sociale, normele juridice sunt rodul aspiraţiei spre instaurarea în societate a spiritului de dreptate, a spiritului etic . [1 MUREŞAN 2007] Astfel, etica s-a încorporat în lege evoluând o dată cu evoluţia legilor. În acest sens autori din domeniul responsabilităţii sociale corporatiste [CRANE 2008] au numit legea, în sens general, ca fiind acea etică ce a fost codificată în sensul în care legea încorporează noţiunile de bază privind o activitate corectă desfăşurată de persoanele fizice şi juridice, activitate ce a fost stabilită de creatorii de lege –autorităţile publice abilitate.

Să ne reamintim...  Evoluţia normelor juridice subliniază originea etică a acestora.  Normele etice nu devin juridice decât după ce au fost legiferate, adică au fost cuprinse într-un text de lege.  În timp, morala/etica a precedat dreptul. Pe verticala istoriei, evoluţia dreptului s-a făcut în strânsă legătură cu cea a moralei.  Etica s-a încorporat în lege evoluând o dată cu evoluţia legilor.

M1.U2.6. Reglementări juridice comunitare privind responsabilitatea socială a societăţilor comerciale Respectarea principiilor eticii în desfăşurarea activităţilor comerciale a devenit o preocupare majoră pentru statele membre ale Uniunii Europene. În domeniul strict al responsabilităţii sociale corporatiste au fost adoptate, la nivel comunitar, două acte normative: Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene referitoare la Cartea Verde privind responsabilitatea socială a societăţilor comerciale şi Rezoluţia Consiliului

48

Uniunii Europene privind responsabilitatea socială a societăţilor comerciale. Asocierea termenului „strict” legislaţiei din domeniul responsabilităţii sociale corporatiste are rolul de a delimita acele acte normative ce tratează responsabilitatea socială de restul actelor normative ce compun responsabilitatea juridică a societăţilor comerciale responsabile social, cum ar fi dreptul consumului, dreptul mediului, dreptul muncii etc. 1. Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene referitoare la Cartea Verde privind responsabilitatea socială a societăţilor comerciale 2002/C 86/03, doreşte să contribuie, în mod constructiv, la implementarea strategiei de la Lisabona de încurajare a discuţiilor privind dezvoltarea responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale la nivel naţional, european şi global. Se doreşte implicarea largă a tuturor celor interesaţi de activitatea societăţilor comerciale, a stakeholderilor, în dezbaterea amănunţită a Cărţii Verzi, privind contribuţia comercianţilor şi comunităţii în general, şi a partenerilor social i în particular. 1. Cum percepeţi dumneavoastră implicarea stakeholderilor în elaborarea strategiilor de responsabilizare socială a societăţilor comerciale? 2. Cum percepeţi dumneavoastră implicarea stakeholderilor în implementarea principiilor responsabilităţii sociale corporatiste activităţii comerciale a diverselor societăţi comerciale? În plus, acest act comunitar urmăreşte integrarea afacerilor în conexiune cu voluntariatul, ca o iniţiativă a societăţilor comerciale, privind integrarea problemelo r sociale şi privind mediul natural, provocate de desfăşurarea afacerilor în operaţiunile comerciale a societăţilor comerciale şi relaţia acestor societăţi comerciale cu stakeholderii. Responsabilitatea socială poate contribui nu numai la încurajarea unui nivel ridicat de coeziune socială, protecţie a mediului natural şi respect al drepturilor fundamentale, dar şi la îmbunătăţirea competitivităţii în toate categoriile de afaceri şi în toate sectoarele de activitate. În ce mod poate influenţa responsabilitatea socială corporatistă îmbunătăţirea competitivităţii în toate categoriile de afaceri şi în toate sectoarele de activitate?

Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale poate completa şi promova aplicarea regulilor şi actelor normative în domeniul drepturilor sociale şi a standardelor de mediu. Codurile de comportament, în particular, pot promova standarde internaţionale de muncă şi încuraja o atitudine responsabilă pentru cei care le respectă. Deşi responsabilitatea socială este o problemă ce apare în cursul desfăşurării afacerilor, toţi stakeholderii pot juca un rol decisiv în încurajarea adoptării practicilor responsabile social în desfăşurarea afacerilor. 49

Fiind compatibile şi consecvente cu Comunitatea Europeană şi regulile internaţionale, responsabilitatea socială a societăţilor comerciale trebuie înţeleasă ca o completare a regulilor şi legislaţiei privind normele sociale şi a legislaţiei de protecţie a mediului natural, pe care nu le poate, însă, substitui. Exemplu Responsabilitatea socială corporatistă presupune în primul rând respectarea normelor juridice cuprinse în acte normative de protecţie a mediului natural ori în dreptul social. Astfel, respectarea legislaţiei interne, comunitare şi internaţionale cu care interferează activitatea diverselor societăţi comerciale este prioritară respectării normelor etice. Bineînţeles responsabilitatea socială corporatistă presupune respectarea principiilor eticii dar aceastea nu pot înlocui regulile stabilite juridic. 2. Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene privind responsabilitatea socială a societăţilor comerciale 2003/C 39/02 (din 6 februarie 2003) stipulează strategiile de promovare a responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale. Este necesar ca aceste strategii să se bazeze pe:  recunoaşterea naturii morale a responsabilităţii sociale corporatiste;  nevoia de credibilitate şi transparenţă a practicilor social responsabile a societăţilor comerciale;  concentrarea pe activităţile unde implicarea comunitară poate adăuga valoare;  echilibrarea şi o abordare largă a responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale incluzând probleme economice, sociale şi ale mediului natural împreună cu interesele consumatorilor;  concentrarea atenţiei asupra cerinţelor şi caracteristicilor specifice a societăţilor comerciale mici şi mijlocii; precum şi  ajutorul şi compatibilitatea cu acordurile internaţionale existente. 1. Ce tip de norme juridice pot cuprinde actele normative de promovare a responsabilităţii sociale corporatiste, pentru a respecta – în acelaşi timp – şi prevederea comunitară privind recunoaşterea naturii morale a responsabilităţii sociale corporatiste? 2. Cum ar trebui să fie concepute practicile social responsabile credibile şi transparente? 3. Care sunt, în viziunea dumneavoastră, activităţile unde implicarea comunitară poate adăuga valoare? 4. Ce strategii ar presupune, din partea organismelor publice româneşti, stimularea

50

societăţilor comerciale mici şi mijlocii de a adopta o atitudine responsabilă social? Rezoluţia Consiliului 2003/C 39/02 susţine interesul Comisiei europene, în special, de a-şi concentra strategia în direcţiile ce vor fi prezentate în continuare. Este importantă creşterea cunoaşterii privind impactul pozitiv al responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale în afacerile şi comunitatea din Europa şi străinătate, în special în ţările în dezvoltare. Se doreşte urmărirea dezvoltării schimbului de experienţă şi bună practică în domeniul responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale; promovarea dezvoltării abilităţilor manageriale în responsabilitate socială a societăţilor comerciale; facilitarea convergenţei şi transparenţei politicilor şi instrumentelor responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale, precum şi integrarea responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale în politicile comunitare. Ce instrumente etice, economice ori juridice ar putea determina creşterea cunoaşterii privind impactul pozitiv al responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale în afacerile din România? Rezoluţia Consiliului 2003/C 39/02 impune anumite obligaţii în sarcina Statelor Membre ale Uniunii Europene. Se urmăreşte ca statele membre ale Uniunii Europene să promoveze responsabilitatea socială a societăţilor comerciale la nivel naţional, în paralel cu dezvoltarea unei strategii la nivel comunitar, în special prin conştientizarea societăţilor comerciale de beneficii şi evidenţierea rezultatelor potenţiale ale unei cooperări constructive dintre guverne, afaceri şi alte sectoare ale comunităţii. Cum percepeţi dumneavoastră o cooperare constructivă între guverne, afaceri şi alte sectoare ale comunităţii în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste?

Se doreşte ca statele membre Uniunii Europene să continue promovarea dialogului cu partenerii sociali şi a dialogului civil; promovarea transparenţei practicilor şi instrumentelor de responsabilitate socială utilizate de societăţile comerciale, schimbul de informaţii şi experienţă privind politicile de responsabilitate socială a societăţiilor comerciale. Se doreşte ca statele membre Uniunii Europene să realizeze integrarea responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale în politicile naţionale; dar şi integrarea responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale, în managementul acestora.

51

Cum percepeţi dumneavoastră integrarea responsabilităţii sociale corporatiste în politicile naţionale concomitent cu integrarea responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale în managementul acestora?

Să ne reamintim...  Respectarea principiilor eticii în desfăşurarea activităţilor comerciale a devenit o preocupare majoră pentru statele membre ale Uniunii Europene.  Se doreşte implicarea largă a tuturor celor interesaţi de activitatea societăţilor comerciale, a stakeholderilor, în dezbaterea amănunţită a Cărţii Verzi, privind contribuţia comercianţilor şi comunităţii în general, şi a partenerilor sociali în particular.  Se urmăreşte ca statele membre ale Uniunii Europene să promoveze responsabilitatea socială a societăţilor comerciale la nivel naţional, în paralel cu dezvoltarea unei strategii la nivel comunitar.  Se doreşte ca statele membre Uniunii Europene să realizeze integrarea responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale în politicile naţionale; dar şi integrarea responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale, în managementul acestora.

M1.U2.7. Reglementări juridice privind responsabilitatea socială a societăţilor comerciale în România În România, până în prezent, în domeniul strict al responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale nu au fost adoptate acte normative, la nivel intern. Aşa cum am explicat şi anterior, asocierea termenului „strict” legislaţiei din domeniul responsabilităţii sociale corporatiste are rolul de a delimita acele acte normative ce tratează responsabilitatea socială de restul actelor normative ce compun responsabilitatea juridică a societăţilor comerciale responsabile social. Bineînţeles, caracterul moral al atitudinii responsabile social nu poate fi impus printr-o lege cu caracter obligatoriu, impunând o sancţiune în caz de nerespectare. Reglementarea legislativă cuprinzând norme imperative a unei activităţi morale cum este activitatea responsabilă social a societăţii comerciale ar transforma-o într-o activitate obligatorie sancţionată, în cazul în care o anumită societate comercială nu ar avea o astfel de conduită

52

responsabilă social, printr-o sancţiune care ar putea consta într-o amendă ori chiar desfiinţarea respectivei societăţi comerciale. Plecând de la definiţia responsabilităţii sociale a societăţii comerciale – o răspundere morală a respectivei societăţi comerciale privind interacţiunea propriei activităţi cu: mediul natural, consumatorii, proprii angajaţi, putem concluziona că respectiva societate comercială, pentru a avea un comportament responsabil social, trebuie, în primul rând, să respecte legislaţia care protejează mediul, consumatorii, angajaţii - stakeholderii externi – deci ansamblul actelor normative în vigoare care stabilesc aspectele juridice ale activităţii comerciale a respectivei societăţi comerciale. Legislaţia de protecţie a mediului, a consumatorului şi a angajaţilor este amplu reglementată în legislaţia românească, iar actele normative interne sunt armonizate cu legislaţia comunitară în aceste domenii. În ceea ce priveşte implementarea strategiilor comunitare privind promovarea responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale la nivel naţional, există preocupări în această direcţie. Exemplu Crearea unui site privind responsabilitatea socială (Responsabilitate socială: Companii responsabile în România, studii de caz şi know-how despre CSR. http://www.responsabilitatesociala.ro/) prin care s-a realizat educarea societăţilor comerciale ce desfăşoară activitate de marketing din România. Realizaţi o sumară prezentarea a site privind responsabilitatea socială http://www.responsabilitatesociala.ro/

Să ne reamintim...  În România, până în prezent, în domeniul strict al responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale nu au fost adoptate acte normative, la nivel intern.  Reglementarea legislativă cuprinzând norme imperative a unei activităţi morale cum este activitatea responsabilă social a societăţii comerciale ar transforma-o într-o activitate obligatorie sancţionată.  Legislaţia de protecţie a mediului, a consumatorului şi a angajaţilor este amplu reglementată în legislaţia românească.

53

M1.U2.8. Rezumat  Se poate vorbi despre faza incipientă a conceptului de responsabilitate socială a societăţilor comerciale la începutul secolului al XIX-lea, când au început să apară primele întreprinderi comerciale.  În anii 1990, o dată cu extinderea procesului de globalizare, s-a dezvoltat şi responsabilitatea socială a societăţilor comerciale.  Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale este o răspundere morală a respectivelor societăţilor comerciale privind interacţiunea propriei activităţi cu: mediul natural, clienţii/consumatorii, proprii angajaţi.  Stakeholderii sunt acele categorii care au un interes ori sunt afectate de activitatea desfăşurată de respectiva societate comercială.  Responsabilitatea socială în marketing este definită prin atitudinea societăţilor comerciale care desfăşoară activităţi de marketing, de a considera că bunăstarea comunităţii şi satisfacerea clientului sunt la fel de importante ca şi profiturile, în atingerea performanţei în marketing.  Evoluţia normelor juridice subliniază originea etică a acestora.  Normele etice nu devin juridice decât după ce au fost legiferate, adică au fost cuprinse într-un text de lege.  Respectarea principiilor eticii în desfăşurarea activităţilor comerciale a devenit o preocupare majoră pentru statele membre ale Uniunii Europene.  În România, până în prezent, în domeniul strict al responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale nu au fost adoptate acte normative, la nivel intern.

M1.U2.9. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Stakeholderii pot fi grupaţi, în următoarele categorii: a) stakeholderi externi c) stakeholderi consumatori b) stakeholderi interni

d) stakeholderi angajaţi

2. Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale poate fi abordată ca: a) responsabilitate socială reală c) responsabilitate socială externă b) responsabilitate socială virtuală

d) responsabilitate socială internă

3. Societatea comercială modernă este evaluată în funcţie de. a) performanţele sale juridice c) contribuţia la viaţa socială a comunităţii din care face parte b) calitatea managementului

d) performanţele sale economice 54

4. Marketingul legat de cauze sociale reprezintă, pentru companii, o posibilitate de: a) a-şi întări reputaţia c) a fideliza clienţii b) a spori cunoaşterea pe piaţă a mărfurilor proprii

d) a-şi mări volumul vânzărilor

5. Pe termen lung, o politică bazată pe sinceritate şi transparenţă, pentru o societate comercială este: a) mai simplă c) mai ieftină b) mai sigură

d) mai comercială

6. Legea juridică reprezintă un important mijloc de educare: a) etică c) fonică b) vizuală

d) analitică

7. În domeniul responsabilităţii sociale corporatiste au fost adoptate, la nivel comunitar: a) Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene c) Rezoluţia Consiliului Uniunii referitoare la Cartea Verde privind Europene privind responsabilitatea responsabilitatea socială a societăţilor socială a instituţiilor publice comerciale b) Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene referitoare la Cartea Albă privind responsabilitatea socială a societăţilor comerciale

d) Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene privind responsabilitatea socială a societăţilor comerciale

8. Se doreşte ca statele membre Uniunii Europene: a) să continue promovarea c) să promoveze transparenţa practicilor şi dialogului cu partenerii sociali instrumentelor de responsabilitate socială utilizate de societăţile comerciale b) să continue promovarea dialogului civil

d) schimbul de informaţii şi experienţă privind politicile de responsabilitate socială a societăţiilor comerciale

Temă de control Dezvoltaţi o campanie de responsabilitate socială pentru o anumită societate comercială cu un anumit obiecte de activitate: a) alegeţi o societate comercială, b) adunaţi informaţii pe internet despre obiectul de activitate, numărul de angajaţi, cifra de afaceri, c) gândiţi o campanie de responsabilitate socială pe care ar putea-o desfăşura.

55

Modulul 2. Stakeholderii societăţilor comerciale responsabile social Cuprins Introducere ................................ ................................ ................................ .................... 56 Obiectivele modului ................................ ................................ ................................ ...... 56 U1. Protecţia consumatorilor de societatea comercială responsabilă social ................ 57 U2. Protecţia consumatorilor de servicii bancare în relaţia lor cu societatea comercială bancară ................................ ................................ ................................ ................... 74 U3. Protejarea mediul natural de societatea comercială responsabilă social ................ 91 Introducere Stakeholderii sunt acele categorii care au un interes ori sunt afectate de activitatea desfăşurată de respectiva societate comercială. Responsabilitatea socială a societăţilor comerciale este o răspundere morală, a respectivelor societăţilor comerciale privind interacţiunea propriei activităţi cu diversele categorii de stakeholderi. Stakeholderii pot fi externi sau externi. O importanţă deosebită a prezintă stakeholderii externi, consumatorii – într-o situaţie aparte aflându-se consumatorii de servicii bancare – şi mediul natural. Obiectivele modulului La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili:  să delimiteze categoria societăţilor comerciale de restul persoanelor juridice ;  să delimiteze categoria societăţilor comerciale bancare de restul societăţilor comerciale;  să cunoască drepturile şi responsabilităţile consumatorilor;  să cunoască drepturile consumatorilor de servicii bancare;  să înţeleagă situaţia aparte a consumatorilor de servicii bancare ce beneficiază de legislaţie specială derogatorie de la normele aparţinând dreptului consumului;  să identifice organismele publice şi private ce acţionează în sensul protejării consumatorilor;  să identifice instrumentele juridice utilizate de dreptul mediului în direcţia protejării mediului natural;  să cunoască aspectele particulare ale produselor modificate genetic în ceea ce priveşte efectul lor asupra mediului şi consumatorilor.

56

Unitatea de învăţare M2.U1. Protecţia consumatorilor de societatea comercială responsabilă social Cuprins M2.U1.1. Introducere ................................ ................................ ................................ .... 57 M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ..... 57 M2.U1.3. Societăţile comerciale ce desfăşoară activitate comercială în România ....... 58 M2.U1.4. Protecţia consumatorului şi asociaţiile de protecţie a consumatorului ......... 63 M2.U1.5. Mişcarea ecologistă şi protecţia consumatorilor................................ ........... 65 M2.U1.6. Organisme publice cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorului ....... 67 M2.U1.7. Rezumat ................................ ................................ ................................ ........ 71 M2.U1.8. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................ ................................ ... 72 M2.U1.1. Introducere Codului Comercial Român stipulează că subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţii, cât şi necomercianţii. Astfel se poate stabili o relaţie juridică între o societate comercială şi un consumator. În acest raport juridic consumatorul beneficiază de concursul organismelor publice şi private în protejarea drepturilor juridice. O societate comercială responsabilă social îşi asumă respectarea voluntară a drepturilor juridice, dar şi a drepturilor etice ale consumatorului său. M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în mecanismele de protecţie a consumatorului, stakeholder al societăţii comerciale responsabile social. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili s ă:  să delimiteze categoria societăţilor comerciale de restul persoanelor juridice;  să cunoască drepturile şi responsabilităţile consumatorilor;  să identifice organismele publice şi private ce acţionează în sensul protejării consumatorilor.

Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 3 ore.

57

M2.U1.3. Societăţile comerciale ce desfăşoară activitate comercială în România Codului Comercial Român stipulează că subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţii, cât şi necomercianţii. Din categoria comercianţilor fac parte societăţile comerciale ce îşi desfăşoară activitatea comercială pe piaţa din România. Necomercianţi sunt consumatorii, persoane fizice. Concepţia clasică a dreptului comercial prezintă două sisteme care permit stabilirea sferei dreptului comercial, ramură de drept ce reglementează şi relaţia dintre consummator şi societatea comercială. În continuare vom prezenta succint cele două sinteme. Primul sistem este cel subiectiv potrivit căruia dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor. Potrivit acestui sistem, dreptul comercial este perceput ca fiind un drept profesional, un drept ce se aplică tuturor persoanelor ce au calitatea de comerciant. Orice acţiune realizată de un comerciant este considerată a fi o actiune comercială. Exemplu Societatea comercială X, care dobândeşte calitatea de comerciant în momentul îndeplinirii tuturor formalităţilor cerute de lege, comercializează aparate electrocasnice către diverse persoane. Dacă această activitate este reglementată în obiectul său de activitate, adică este conformă cu scopul societăţii comerciale X, atunci activitatea de comercializare a aparatelor electrocasnice este o activitate comercială, iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat este un contract comercial de vânzare-cumpărare. Gândiţi câteva exemple de astfel de activităţi ori contracte ce au un caracter comercial dacă persoana care le-a realizat are calitatea de comerciant (o aplicare practică a sistemului subiectiv al dreptul comercial) Al doilea sistem este cel obiectiv potrivit căruia dreptul comercial cuprinde normele juridice aplicabile comerţului, adică acelor acte juridice, fapte şi operaţiuni, calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte. Normele dreptului comercial se aplică unei categorii de acte juridice, fapte şi operaţiuni, denumite fapte de comerţ, nu unei categorii de persoane, adică comercianţilor. Codul Comercial Român are la bază sistemul obiectiv [CĂRPENARU 2007] conform căruia reglementarea sa se aplică oricărei persoane care săvârşeşte anumite fapte de comerţ obiective prevăzute de art. 3 Cod Comercial. Prioritar este caracterul faptelor săvârşite, şi nu condiţia ca persoana care le săvârşeşte să aibă sau nu calitatea de comerciant.

58

Exemplu Persoana fizică Y comercializează produse alimentare ecologice către diverse persoane în scopul de a obţine un profit. Dacă legea califică această activitate ca fiind activitate comercială, în Codul comercial ori în alte legi comerciale speciale, persoana fizică Y este considerată a avea calitatea de comerciant. Astfel, comerciantul Y trebuie să îndeplinească toate obligaţiile cerute de lege şi beneficiază de toate drepturile oferite de lege comercianţilor persoane fizice. Gândiţi câteva exemple de activităţi ce sunt considerate de lege a avea un caracter comercial, activităţi realizate de persoane care pot deveni astfel comercianţi (o aplicare practică a sistemului obiectiv al dreptul comercial) În concepţia literaturii de specialitate a dreptului comercial [CĂRPENARU 2007], comerciantul poate fi orice persoană – fizică sau juridică – care desfăşoară activitate comercială, adică săvârşeşte fapte de comerţ cu caracter profesional. Activitatea comercială cuprinde atât activitatea de producere a mărfurilor şi serviciilor cât şi activitatea de distribuţie a mărfurilor. Din ansamblul comercianţilor care desfăşoară activitate comercială desprindem societăţile comerciale, cele mai frecvent întâlnite în practică. Vom analiza, în continuare, această categorie distinctă de comercianţi. Societăţile comerciale au fost şi sunt şi în prezent cel mai adecvat instrument juridic de direcţionare a energiilor umane şi financiare spre realizarea unor scopuri sociale şi spre satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor. Regimul juridic al societăţilor comerciale a fost reglementat iniţial doar de Codul Comercial. În anul 1990 această reglementare a fost înlocuită, în mare parte, de prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. În plus, pentru societăţile comerciale ce au anumite domenii de activitate, a fost adoptată o legislaţie specială (în materie bancară spre exemplu). Dar, legislaţia generală privind societăţile comerciale, cât şi legislaţia specială privind anumite categorii de societăţi comerciale sunt completate cu prevederile Codului Comercial şi ale Codului Civil. Orice persoană fizică şi juridică este liberă să încheie unui contract de societate, pe baza căruia să desfăşoare o activitate comercială, având drept efect împărţirea beneficiilor şi suportarea pierderilor [DOMINTE 2008]. Societatea comercială a fost definită [CĂRPENARU 2007], din perspectivă juridică, ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii profitului rezultat. În cazul societăţilor comerciale, Codul Comercial se mulţumeşte să precizeze doar că ele au calitatea

59

de comerciant. Prin obiectul lor comercial, societăţile comerciale sunt recunoscute în calitate de comerciant. O altă definiţie dată societăţilor comerciale arată că acestea trebuie, potrivit actului constitutiv, să aibă ca obiect exerciţiul unor activităţi calificate de Codul Comercial sau o altă lege ca fapte de comerţ potrivit enumerării art. 3, 5 şi 6 din Codul Comercial. [GEORGESCU 2002] Vom completa în acest context că această enumerare a faptelor de comerţ este doar enunţiativă şi nu limitativă. În Dicţionarul explicativ de marketing [KERBALEK 2003] conceptul de societate comercială desemnează forma juridică de întreprindere înfiinţată de două sau mai multe persoane fizice sau juridice, care convin prin contract să pună în comun anumite bunuri, drepturi sau muncă pentru a desfăşura activităţi comerciale, cu scopul obţinerii anumitor beneficii sau economii şi al împărţirii acestora. Asociaţii se obligă, de asemenea, să suporte eventualele pierderi ce ar rezulta din activitatea societăţii. Societatea comercială poate avea în România una dintre următoarele forme juridice: societate în nume colectiv, societate în comandită simplă; societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni şi societate cu răspundere limitată. Aceste forme juridice au caracteristicile comune tuturor societăţilor comerciale, ca şi o serie de particularităţi ce le fac adecvate pentru anumite situaţii de afaceri, grupuri de asociaţi şi scopuri ale acestora. [KERBALEK 2003] Deosebirile dintre diferitele forme ale societăţii comerciale au drept criteriu [LEGEA 31/1990] întinderea răspunderii asociaţilor faţă de terţi pentru obligaţiile societăţii. Vom prezenta succint, în continuare, diversele forme ale societăţii comerciale.  Societatea în nume colectiv este societatea comercială ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor.  Societatea în comandită simplă este societatea comercială ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi, asociaţii comanditari răspund numai până la concurenţa aportului lor.  Societatea pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social este împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. În cadrul acestei forme de societate comercială acţionarii răspund numai în limita aportului lor.  Societatea în comandită pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social este împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi. În cadrul acestei forme de societate comercială, asociaţii comanditari răspund numai până la concurenţa aportului lor.  Societatea cu răspundere limitată este societatea comercială ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii răspund numai în limita apo rtului lor.

60

Cele mai frecvent întâlnite forme de societate comercială în practica comercială din România sunt societatea cu răspundere limitată şi societatea pe acţiuni, în principal datorită răspunderii limitate la patrimoniul respectivelor societăţi com erciale. Întreprinderile sunt obligate legal să se încadreze într-o formă dintre cele prezentate anterior. Decizia prin care se stabileşte această formă este una cu implicaţii majore asupra existenţei viitoare. [KERBALEK 2003] Societăţile comerciale reprezintă un mijloc util de asociere a unui grup de persoane pentru a transpune în practică un scop caritabil sau oneros. Se consideră [DOMINTE 2008] că acţiunea de a se asocia, sub forma unei societăţi, are implicaţii atât de natură psihologică, cât şi de natură economică, iar scopul asocierii unui grup de persoane care poate fi caritabil sau oneros, delimitează societăţile comerciale de alte forme de asociere. Orice persoană juridică, deci şi societăţile comerciale, trebuie să întrunească condiţiile cerute de lege pentru a-şi putea desfăşura activitatea. Aceste condiţii sunt următoarele:  o structură organizaţională bine determinată,  un patrimoniu distinct sau să aibă independenţă patrimonială – patrimoniu propriu,  să urmărească realizarea unui scop. Exemple 1. Dacă patrimoniul unei societăţi comerciale cuprinde un bun imobil – cladirea în care compania îşi are sediul – adus ca aport de asociatul Z, acest asociat transferă o dată cu bunul şi dreptul de proprietate asupra clădirii. În cazul în care asociatul Z are o creanţă (datorie) la o altă persoană şi nu are cu ce acoperi creanţa din patrimoniul său personal, creditorul lui nu poate să ceară vânzarea clădirii, deşi aceasta a aparţinut iniţial asociatului. Aceasta deoarece clădirea este în proprietatea societăţii comerciale. 2. În ceea ce priveşte scopul urmărit de societatea comercială în desfăşurarea activităţii comerciale, acesta se suprapune pe obiectul de activitate al societăţii comerciale. Astfel, dacă obiectul de activitate al societăţii comerciale în discuţie cuprinde doar activităţile de transport de persoane, comercializarea aparatelor electrocasnice nu poate fi realizată, legal, de această societate comercială. Prin întrunirea cumulativă a acestor condiţii, societatea comercială (colectivitatea umană) respectivă devine titular de drepturi subiective şi obligaţii juridice aparţinând dreptului comercial. [POENARU 2001] Profitul este scopul principal al oricărei activităţi economice. Aşa cum se întâmplă în practică, este posibil ca unele societăţi comerciale să desfăşoare activităţi comerciale în pierdere. [TURCU 2008]

61

Activitatea comercială presupune încheierea de contracte comerciale. Aceste contracte sunt încheiate, cel mai frecvent, între societatea comercială şi consumatori. În acest context cel mai utilizat tip de contract comercial este contractul de vânzare-cumpărare comercială, dar pot fi întâlnite în practică şi alte tipuri de contracte, în special de furnizare de diferite bunuri şi servicii precum: serviciile bancare, serviciile turistice, serviciile de antrepriză etc. Contractul comercial este definit legal [COD CIVIL] prin raportare la contractul civil ca fiind acordul de voinţă între două sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între ei un raport juridic comercial, unde cel puţin una dintre părţile contractuale are calitatea de comerciant. Societăţile comerciale devin comercianţi din momentul „naşterii” lor, adică din momentul îndeplinirii tuturor actelor necesare constituirii valabile a acestora. Această definiţie dată contractului comercial reliefează natura juridică a contractului: contractul civil este un act juridic bilateral sau, dacă este vorba de mai mult de două părţi, multilateral, de natură să producă efectele juridice urmărite de părţile contractuale, în conformitate cu dispoziţiile legii comerciale. Efecte juridice pot consta în naşterea, modificarea ori, după caz, stingerea raporturilor juridice comerciale. În cazul în care una dintre părţile contractuale este persoană fizică, consumator în înţelesul legislaţiei de protecţie a consumatorului din România, acesteia nu i se aplică legislaţia comercială, ci legea civilă şi de protecţie a consumatorului. Este important de subliniat că nu se poate limita libertatea fiecărei părţi contractante de a se decide cu privire la încheierea unui anumit contract cu o anumită persoană, urmând a fi negociate clauzele contractuale principale şi circumstanţiale, condiţiile de modificare şi de încetare a raporturilor contractuale etc. [BÎRSAN 2006] Aceste aspecte concretizează principiul libertăţii de voinţă în materia contractelor. Exemplu Libertatea de voinţă în materie contractuală reflectă voinţa liber exprimată a celor două părţi ale contractului. În cazul în care ne raportăm la un contract de vânzare-cumpărare comercială încheiat între un consumator şi o societate comercială, consumatorul trebuie să-şi manifeste dorinţa de a achiziţiona produsul dorit la preţul stabilit de societatea comercială vânzătoare, iar aceasta din urmă să-şi manifeste dorinţa de a vinde respectivul produs. Aceste voinţe manifestate trebuie să nu fie afectate de vreun viciu de consimţământ. Găsiţi exemple de vicii de consimţământ (eroare, dol ori violenţă) care ar putea afecta voinţa părţilor din contractul de vânzare-cumpărare comercială prezentat anterior în cazul în care una dintre părţi este o societate comercială bancară. În desfăşurarea activităţii comerciale, societăţile comerciale sunt obligate de a respecta drepturile, prevăzute legal, ale consumatorilor produselor şi serviciilor oferite de ele. 62

Amploarea legislaţiei comunitare şi interne privind protecţia acestui subiect al raporturilor comerciale, denotă o importanţă deosebită acordată, atât la nivel comunitar cât şi intern, consumatorilor de bunuri şi servicii comerciale. Să ne reamintim...  Concepţia clasică a dreptului comercial prezintă două sisteme care permit stabilirea sferei dreptului comercial, ramură de drept ce reglementează şi relaţia dintre consummator şi societatea comercială: sistemul subiectiv şi sistemul obiectiv.  Societatea comercială poate avea în România una dintre următoarele forme juridice: societate în nume colectiv, societate în comandită simplă; societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni şi societate cu răspundere limitată.  O societate comercială trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii: o structură organizaţională bine determinată, un patrimoniu distinct şi să urmărească realizarea unui scop.  Contractul comercial este acordul de voinţă între două sau mai multe persoane, unde cel puţin una dintre părţile contractuale are calitatea de comerciant.

M2.U1.4. Protecţia consumatorului şi asociaţiile de protecţie a consumatorului În continuare vom expune atât organismele private cât şi organismele publice ce acţionează în domeniul protecţiei consumatorilor. Consumatorul este definit legal [LEGEA 449/2003] ca fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care cumpără, dobândeşte, utilizează ori consumă produse în afara activităţii sale profesionale sau comerciale. Exemplu Persoana fizică ce achiziţionează un automobil de la o societate comercială producătoare de automobile este considerată de lege consumator dacă utilizează acel automobil în interes personal. Protecţia consumatorului este un concept ce reprezintă totalitatea dispoziţiilor privind iniţiativa publică sau privată destinată a asigura şi a ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor sau utilizatorilor. [1 PATRICHE 2003] În domeniul protecţiei consumatorului activează diverse mişcări ale consumatorilor.

63

Consumerismul este o mişcare socială care are ca scop de a-i determina pe comercianţi să acorde o mai mare atenţe nevoilor şi dorinţelor consumatorilor. [2 PATRICHE 2003] În categoria comercianţilor sunt incluşi şi producătorii deoarece şi aceştia desfăşoară activitate comercială. Consumerismul îşi are originea în Statele Unite ale Americii la începutul anilor 1900 şi a avut legătură cu scandalurile apărute în acea perioadă în industria alimentară şi farmaceutică. A doua mişcare a consumatorilor, din anii 1930, a avut legătură cu un scandal, de asemenea, din industria farmaceutică. A treia mişcare a consumatorilor a început în anii 1960 când consumatorii, mai bine educaţi, erau nemulţumiţi de activitatea instituţiilor americane. Societăţiile comerciale americane au fost acuzate de practici neetice şi păgubitoare pentru consumatori. Drepturile consumatorului îşi au originea în Carta drepturilor consumatorilor definită de preşedintele american J. F. Kenedy, la 15 martie 1962, sub forma unui mesaj special adresat Congresului SUA. Principalele categorii de drepturi ale consumatorilor, cuprinse în acea cartă, erau: dreptul la siguranţă şi de a fi informat, de a alege şi de a fi ascultat. Congresul american a investigat anumite industrii şi a propus o legislaţie de protecţie a consumatorului. [3 PATRICHE 2003] De atunci, au fost constituite numeroase organizaţiile ale consumatorilor şi au fost adoptate o serie de legi pentru protecţia consumatorului. Mişcarea consumeristă a evoluat global, din punct de vedere teritorial, şi a devenit foarte puternică şi în Europa. Asociaţiile consumatorilor sunt forme juridice de organizare proprii consumatorilor, neguvernamentale şi non-profit, având drept scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor şi/sau ale consumatorilor în general în faţa autorităţilor şi a societăţilor comerciale. [DRĂGUŞIN 2003] Asociaţiile consumatorilor sunt numite şi „consumeriste”. Acestea veghează, alături de alte organisme publice, centrale şi locale responsabile de protecţia consumatorilor, la respectarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor. În funcţie de criteriul ariei de activitate, pot fi identificate: asociaţii ale consumatorilor locale organizate la nivelul unei zone de consum, urmărind obiective concrete, asociaţii ale consumatorilor naţionale ce activează la nivelul unei ţări şi asociaţii ale consumatorilor internaţionale. Un exemplu de asociaţie a consumatorilor internaţională îl constituie International Organization of Consumers Unions, care grupează asociaţii din peste 40 de state. Se consideră că în acest domeniu, al protecţiei consumatorilor, consumatorii nu au doar drepturi ci şi responsabilitatea de a se proteja.[1 KOTLER 2005] Deci, obligaţia de protecţie a consumatorilor nu este doar sarcina organismelor publice şi private. Exemplu Un consumator ce achiziţionează un produs alimentar alterat are responsabilitatea de a reclama acest lucru iniţial societăţii comerciale de la care a cumpărat

64

respectivul produs, iar dacă nu primeşte banii înapoi ori un produs similar (alegerea între aceste două opţiuni aparţinând consumatorului, nu societăţii comerciale vânzătoare) să reclame aceasta la autoritatea publică ce are obligaţia legală de a-l apăra (Oficiul de Protecţie al Consumatorului). Să ne reamintim...  Doar persoana fizică este considerată de lege a avea calitatea de consumator.  Consumerismul este o mişcare socială care are ca scop determinarea comercianţilor de a acorda o mai mare atenţe nevoilor şi dorinţelor consumat  Asociaţiile consumatorilor sunt forme juridice de organizare proprii consumatorilor, neguvernamentale şi non-profit.

M2.U1.5. Mişcarea ecologistă şi protecţia consumatorilor Mişcarea ecologistă nu este împotriva consumului sau a comercializării diverselor produse şi servicii, ci doreşte doar o acţiune a consumatorilor şi societăţilor comerciale cu grijă faţă de mediul natural. Membrii mişcării ecologiste susţin că scopul societăţilor comerciale nu este de a maximiza consumul, posibilitatea de alegere a consumatorilor, ori satisfacerea consumatorilor, ci de a maximiza calitatea vieţii. Exemplu Calitatea vieţii include nu numai cantitatea şi calitatea produselor şi serviciilor oferite consumatorilor, ci şi calitatea mediului natural. Societăţile comerciale trebuie să aibă în vedere calitatea vieţii, ce include şi calitatea mediului natural. Scopul mişcării ecologiste este de a responsabiliza societăţile comerciale în totalitatea lor în respectarea mediului natural. Ecologismul este o mişcare organizată a cetăţeniilor, societăţilor comerciale şi organismelor publice, preocupaţi de a proteja şi de a îmbunătăţi mediul în care ei trăiesc. [2 KOTLER 2003] Mişcarea pentru apărarea drepturilor consumatorilor înglobează şi componenta referitoare la protejarea mediului. Ea are şi o bună instituţionalizare, organizaţii neguvernamentale şi instituţii pentru protecţia consumatorilor existând în majoritatea ţărilor.

65

Mişcarea ecologistă este considerată [FLORESCU 1992] ca fiind un element la fel de important ca mişcarea consumatorilor. Mişcarea ecologistă a apărut şi s-a dezvoltat ca o reacţie la impactul negativ pe care activităţile umane îl au asupra mediului natural. Ecologia are la bază concepţia că activitatea economică presupune nu numai preocuparea de a spori volumul, calitatea bunurilor materiale şi serviciilor, asigurarea unei eficienţe ridicate ci şi o grijă permanentă de a proteja mediul natural, ca o condiţie materială de bază a creşterii economice. Poluarea mediului poate surveni în oricare din secvenţele ciclului producţie-distribuţieconsum. Există ramuri de producţie poluante sau numai tehnologii de fabricaţie poluante, procese logistice care afectează mediul natural, precum şi o gamă din ce în ce mai largă de produse, ambalaje şi servicii poluante. Ecologiştii îşi axează acţiunile în direcţia promovării unor mijloace de protecţie a mediului ale căror costuri să fie incluse în preţul produselor. Există şi situaţii în care, pe baza unor studii concrete ale faptelor şi fenomenelor, ecologiştii pledează în favoarea conservării mediului prin încetinirea sau chiar oprirea creşterii economice. De pe aceste poziţii, acţiunile ecologiştilor vin adesea în contradicţie atît cu cerinţele consumeriştilor cât şi cu cele ale societăţilor comerciale producătoare şi distribuitoare. Spre exemplu situaţia în care consumatorul doreşte să achiziţioneze un automobil, dar preferă să nu plătescă în plus şi taxa ecologică. Această taxă măreşte preţul final al automobilului, care va fi pentru societatea comercială producătoare mai greu de vândut. Găsiţi alte exemple în care să se reflecte contradicţia dintre acţiunile ecologiştilor cu cerinţele consumeriştilor şi cele ale societăţilor comerciale producătoare şi distribuitoare. La un nivel mai general, problema constă în concilierea viziunii ecologiste cu interesele individuale şi de ansamblu ale membrilor societăţii. Pe acest fundal, se cere armonizarea intereselor membrilor societăţii, pe de o parte producătorii şi consumatorii ca agenţi poluanţi, iar pe de altă parte agenţi de mediu nevoiţi să suporte modificările nefavorabile care se produc în cadrul acestuia. Ecologismul poate interfera pozitiv şi cu organizaţiile consumeriste. Organizaţiile pentru protecţia consumatorilor pot organiza testări ale produselor prin prisma gradului ecologic al acestora, înfiinţa magazine unde să fie testate produsele ecologice, inclusiv cu scopul de a obţine şi furniza informaţii relevante şi a acorda consultaţii consumatorilor „verzi”. Pe piaţa produselor alimentare există o categorie de consumatori, care sunt în general interesaţi de drepturile omului, drepturile animalelor şi problemele mediului. Această 66

categorie de consumatori sunt numiţi „consumatori verzi”. Motivaţiile etice ale consumatorilor „verzi” sprijină procurarea produselor alimentare organice incluzând atât sănătatea fizică şi psihică a animalelor cât şi „consumul verde”. Consumul „verde” a înregistrat o creştere rapidă în ultimii ani pe piaţa pentru produsele alimentare ecologice. [SCHRÖDER 2004] Un aspect important al eforturilor depuse pentru protecţia consumatorilor îl reprezintă colaborarea dintre diversele organizaţii pentru protecţia consumatorilor verzi. [DANCIU 2006] Scopul acţiunilor comune este multidimensional, respectiv de a mări influenţa consumatorilor verzi asupra proceselor de producţie şi distribuţie, protejarea tranzacţiilor efectuate de această categorie de consumatori, sancţionarea greşelilor şi prevenirea înmulţirii acestora pe piaţă. Acest scop implică acţiuni specifice pe trei niveluri: eforturi pentru ca ofertanţii să-şi orienteze comportamentul ecologic în funcţie de interesele consumatorilor; presiuni asupra autorităţilor cu rol de reglementare pentru a asigura condiţiile necesare existenţei concurenţei funcţionale şi întăririi protecţiei consumatorilor verzi; acţiuni concrete de transpunere în practică pentru ca reglementările şi legislaţia să acţioneze în interesul consumatorilor şi să devină efective. Să ne reamintim...  Ecologismul este o mişcare organizată a cetăţeniilor, societăţilor comerciale şi organismelor publice, preocupaţi de a proteja şi de a îmbunătăţi mediul în care ei trăiesc.  Mişcarea ecologistă a apărut şi s-a dezvoltat ca o reacţie la impactul negativ pe care activităţile umane îl au asupra mediului natural.  Pe piaţa produselor alimentare există o categorie de consumatori, care sunt în general interesaţi de drepturile omului, drepturile animalelor şi problemele mediului numiţi „consumatori verzi”.

M2.U1.6. Organisme publice cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorului Atât legislaţiile naţionale, cât şi documentele internaţionale consideră problema protecţiei consumatorilor o problemă a puterii de stat, ce trebuie să intervină pentru a rectifica dezechilibrul dintre părţile contractante: societatea comercială (ce beneficiază de angajaţi cu pregătire juridică) şi consumatorul. [DIACONESCU 2003] În domeniul protecţiei consumatorului activează atât organisme private cât şi organisme publice. În România organismele publice, centrale şi locale, sunt Oficiul Judeţean de Protecţie a Consumatorilor (OPC) – organizat la nivel judeţean - şi Autoritatea Naţională

67

de Protecţie a Consumatorului (ANPC) – organizată la nivel central. Drepturile fundamentale ale consumatorilor sunt grupate în următoarele categorii:  drepturile privind siguranţa în consum,  drepturile privind alegerea produselor şi serviciilor,  drepturile privind informarea consumatorilor,  drepturile de a fi educaţi,  drepturile de a fi despăgubiţi,  drepturile de a fi reprezentaţi. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Ministrului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. [HOTĂRÂREA 748/2007] Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor, acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor. Cele mai importante obiective ale A.N.P.C. sunt:  asigurarea armonizării cadrului legislativ naţional cu reglementările din Uniunea Europeană în domeniul protecţiei consumatorilor;  desfăşurarea activităţii de informare şi educare a cetăţenilor privind drepturile pe care le au în calitate de consumatori;  evaluarea efectelor pe piaţă ale sistemelor de supraveghere a produselor şi serviciilor destinate consumatorilor. Ce alte obiective sunt stabilite legal în sarcina ANPC?

Cea mai impoartantă dintre atribuţiile ANPC priveşte desfăşurarea activităţilor de informare, consiliere şi educare a consumatorilor; precum şi informarea permanentă a consumatorilor asupra produselor şi serviciilor care prezintă riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor sau care le pot afecta interesele economice. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este obligată legal de a desfăşura activităţi în domeniul educării şi informării nu numai a consumatorilor, dar şi societăţilor comerciale în relaţia acestora cu proprii clienţi, acordând consultanţă de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor pentru societăţile comerciale. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor participă, împreună cu alte organe ale administraţiei publice centrale şi locale de specialitate cu atribuţii în domeniu şi cu organismele neguvernamentale ale consumatorilor, la elaborarea strategiei în domeniul

68

protecţiei consumatorilor, asigurând corelarea acesteia cu cea existentă în Uniunea Europeană. ANPC deţine şi atribuţii în domeniu legislativ, ea propunând Guvernului spre adoptare şi avizând proiecte de acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor; dar şi elaborând – împreună cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice – proceduri privind obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare în desfăşurarea activităţii de protecţie a consumatorilor. Exemplu Se cunoaşte faptul că singura putere legiuitoare din România este reprezentată de Parlament. Există anumite situaţii excepţionale în care şi alte autorităţi publice adoptă acte normative cu putere de lege, acte ce se aplică pe întreg teritoriul României. O astfel de autoritate administrativă ce poate avea atribuţii legislative este şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, dar actele normative emise de ea se limitează la elaborarea strategiei în domeniul protecţiei consumatorilor, armonizată cu cea existentă în Uniunea Europeană. Daţi exemple de alte autorităţi publice centrale, locale ori autonome şi de alte situaţii în care acestea au atribuţii legislative.

Atribuţiile acestui organism administrativ se întind şi în plan executiv, controlând respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor; constatând contravenţii şi dispunând măsuri de limitare a consecinţelor activităţii ilegale a societăţilor comerciale – raportat la consumatori – prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege; urmărind legalitatea publicităţii pentru produsele şi serviciile destinate consumatorilor; precum şi prin participarea la realizarea programelor interne şi internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor. ANPC efectuează sau finanţează studii şi teste comparative cu privire la calitatea produselor şi serviciilor destinate consumatorilor, pe care le aduce la cunoştinţă publicului. Exemplu Plecând de la principiul separaţiei puterilor în stat – conform căruia există o putere legiuitoare, o putere executivă şi o putere judecătorească – autorităţile publice fac parte din puterea executivă a statului, deoarece activitatea acestora. O astfel de autoritate administrativă este şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor deoarece întreaga sa activitate vizează punerea în executare a legislaţiei de protecţie a consumatorilor. Spre exemplu efectuarea de studii şi teste comparative cu privire la calitatea produselor şi serviciilor destinate

69

consumatorilor de către ANPC vizează aplicarea normelor juridice (cuprinse în actele normative ce formează dreptul consumului) privind siguranţa consumatorilor. A.N.P.C. are în subordine 12 inspectorate regionale pentru protecţia consumatorilor, ca entităţi cu personalitate juridică, a căror structură organizatorică include oficiile judeţene pentru protecţia consumatorilor şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, ca entităţi fără personalitate juridică. În completarea la Hotărârea nr. 748/2007 de organizarea a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, vom analiza, în continuare, Codul Consumului din România. Acesta tratează instituţia informării şi educării consumatorilor în Capitolul VI numit „cadrul general privind obligativitatea informării şi educării consumatorilor” în art. 38 -63. Codul Consumului este una dintre legile fundamentale în domeniul protecţiei consumatorului având ca obiect reglementarea raporturilor juridice create între societăţile comerciale şi consumatori, cu privire la achiziţionarea de produse şi servicii, inclusiv a serviciilor financiare, asigurând cadrul necesar accesului la produse şi servicii, informării lor complete şi corecte despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori. Singura condiţie care poate limita protecţia consumatorilor este prevăzută în art. 3 din Codul Consumului: actele normative privind protecţia consumatorilor nu trebuie să includă bariere în calea liberei circulaţii a mărfurilor şi serviciilor. Statul Român, prin intermediul organismelor administrative cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor – A.N.P.C. şi O.P.C. – are obligaţia să realizeze şi să încurajeze folosirea de programe care au ca scop asigurarea pentru consumatori a informării şi educării corespunzătoare, pentru a permite acestora să acţioneze, în vederea unei alegeri corecte asupra bunurilor şi a serviciilor şi să fie cunoscători ai drepturilor şi responsabilităţilor ce le revin. Educarea consumatorilor este şi o parte a unor programe de învăţământ, precum şi o componentă a unor discipline de studii. Formarea competenţelor în domeniul protecţiei consumatorului şi a mediului se realizează în cadrul programului de învăţământ. Formarea competenţelor practice se realizează cu precădere prin colaborarea instituţiilor de învăţământ cu societăţile comerciale din domeniu. Programele de educare şi informare a consumatorilor includ elemente importante ale protecţiei acestora [CODUL CONSUMULUI], precum:  legislaţia referitoare la protecţia consumatorilor, agenţii şi organizaţii ale consumatorilor;

70

 sănătatea, alimentaţia, prevenirea îmbolnăvirilor şi prevenirea achiziţionării de produse alimentare falsificate;  eventualele riscuri ale produselor;  interesele economice ale consumatorilor la achiziţionarea de servicii, inclusiv a celor oferite de societăţile comerciale bancare;  practicile comerciale ale societăţilor comerciale producătoare, prestatoare sau distribuitoare şi prevenirea actelor de comerţ incorecte;  etichetarea produselor cu precizarea informaţiilor necesare consumatorilor;  informaţii despre dificultăţi şi măsuri de rezolvare a acestora, preţuri, calitate, condiţii de creditare;  protecţia mediului. Să ne reamintim...  În domeniul protecţiei consumatorului activează atât organisme private cât şi organisme publice.  În România organismele publice, centrale şi locale, sunt Oficiul Judeţean de Protecţie a Consumatorilor (OPC) şi Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorului (ANPC).  ANPC deţine şi atribuţii în domeniu legislativ în plan executiv.  Codul Consumului este una dintre legile fundamentale în domeniul protecţiei consumatorului având ca obiect reglementarea raporturilor juridice create între societăţile comerciale şi consumatori.

M2.U1.7. Rezumat  Activitatea comercială presupune încheierea de contracte comerciale. Aceste contracte sunt încheiate, cel mai frecvent, între societatea comercială şi consumatori.  Protecţia consumatorului este un concept ce reprezintă totalitatea dispoziţiilor privind iniţiativa publică sau privată destinată a asigura şi a ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor sau utilizatorilor.  Asociaţiile consumatorilor sunt forme juridice de organizare proprii consumatorilor, neguvernamentale şi non-profit, având drept scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor în faţa autorităţilor şi a societăţilor comerciale.  Mişcarea ecologistă doreşte o acţiune a consumatorilor şi societăţilor comerciale cu grijă faţă de mediul natural.  În România organismele publice, centrale şi locale, sunt Oficiul Judeţean de 71

Protecţie a Consumatorilor şi Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorului organizată la nivel central.  Singura condiţie care poate limita protecţia consumatorilor este priveşte libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor

M2.U1.8. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Concepţia clasică a dreptului comercial prezintă următoarele sisteme care permit stabilirea sferei dreptului comercial: a) sistemul subiectiv c) sistemul obiectiv b) sistemul comercial

d) sistemul real

2. Societăţile comerciale reprezintă un mijloc util de asociere a unui grup de persoane pentru a transpune în practică: a) un scop caritabil c) un scop subiectiv b) un scop comercial

d) un scop oneros

3. Societăţile comerciale, trebuie să întrunească condiţiile următoarele: a) să respecte normele etice de c) să urmărească realizarea unui scop protecţie a consumatorului b) să aibă un patrimoniu comun cu cel al fondatorilor

d) să aibă o structură organizaţională bine determinată

4. Consumatorul este, din punct de vedere legal: a) orice persoană fizică c) orice persoană juridică b) orice grup de persoane fizice

d) orice grup de persoane juridice

5. Scopul mişcării ecologiste este de a responsabiliza societăţile comerciale: a) în respectarea mediului natural c) în respectarea angajaţilor b) în respectarea consumatorilor

d) în respectarea partenerilor comerciali

6. Constituie categorii de drepturile fundamentale ale consumatorilor: a) drepturile de a fi educaţi c) drepturile privind siguranţa în consum b) drepturile de a fi reprezentaţi

d) drepturile privind informarea consumatorilor

72

7. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor deţine atribuţii a) în domeniu legislativ c) în domeniu judecătoresc b) în domeniu executiv

d) în domeniu constituţional

8. În România este aplicat următorul sistem care permite stabilirea sferei dreptului comercial: a) sistemul obiectiv c) sistemul subiectiv b) sistemul economic

d) sistemul juridic

Temă de control Alegeţi o categorie de consumatori – în funcţie de produsele achiziţionate – şi analizaţi: a) Ce drepturi legale au? b) Ce responsabilităţi au? c) Căror autorităţi publice li se pot adresa în cazul nerespectării drepturilor stabilite legal? d) Ce asociaţii ale consumatorilor le promovează drepturile stabilite legal?

73

Unitatea de învăţare M2.U2. Protecţia con sumatorilor de servicii bancare în relaţia lor cu societatea comercială bancară Cuprins M2.U2.1. Introducere ................................ ................................ ................................ .... 74 M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ..... 74 M2.U2.3. Societăţile comerciale bancare ................................ ................................ ..... 75 M2.U2.4. Societatea comercială bancară şi consumatorul de servicii bancare în plan internaţional ................................ ................................ ................................ ........... 78 M2.U2.5. Societatea comercială bancară şi consumatorul de servicii bancare în România................................ ................................ ................................ ..................... 81 M2.U2.6. Rezumat ................................ ................................ ................................ ........ 88 M2.U2.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................ ................................ ... 88 M2.U2.1. Introducere Şi în domeniul bancar se poate stabili o relaţie juridică între o societate comercială bancară şi un consumator de servicii bancare. În acest raport juridic consumatorul a fost deseori victima comportamentului neetic al băncilor, atât în România cât şi la nivel global. Aceasta a determinat, în România, adoptarea unei legislaţii stricte de protecţie a consumatorului de servicii bancare. M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în mecanismele de protecţie a consumatorului de servicii bancare. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:  să cunoască aspectele neetice ale comportamentului societăţilor comerciale bancare la nivel global;  să cunoască aspectele neetice ale comportamentului societăţilor comerciale bancare din România;  să cunoască drepturile consumatorilor de servicii bancare;

Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 3 ore.

74

M2.U2.3. Societăţile comerciale bancare Societăţile comerciale bancare au un rol foarte important pe scena comercială, mai ales în relaţiile cu consumatorii persoane fizice, motiv pentru care vom încerca o succintă caracterizare a acestui tip aparte de societate comercială. Societatea comercială bancară este definită [GHEORGHE 2006] ca fiind acea societate comercială care are un obiect specific de activitate, şi anume atragerea de fonduri de la persoanele fizice şi juridice, sub formă de depozite sau instrumente nenegociabile, plătibile la vedere sau la termen, precum şi acordarea de credite. Pe lângă aceste activităţi principale, o bancă poate efectua diverse servicii bancare, reprezentate de operaţiunile accesorii şi conexe. Astfel, singurul element care diferenţiază pregnant o societate comercială bancară faţă de o altă societate comercială îl constituie obiectul de activitate. Societăţile comerciale bancare sunt instituţii de credit cu vocaţie universală. Acestea se constituie sub forma juridică de societate pe acţiuni, în conformitate cu legislaţia comercială şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006. [3 MUREŞAN 2007] Astfel, societatea comercială bancară este constituită în forma societăţii comerciale pe acţiuni. Principalele diferenţe între o altă societate comercială pe acţiuni şi o societate comercială bancară le constituie limitarea, în cazul societăţii comerciale bancare, a obiectului aportului asociaţilor la numerar şi plafonul minim al capitalului social de 37.000.000 lei, mult mai mare comparativ cu restul societăţilor comerciale pe acţiuni pentru care plafonu l minim al capitalului social este de 100.000 lei. Exemplu Necesitatea unui plafonul minim al capitalului social de 37.000.000 lei, mult mai mare comparativ cu restul societăţilor comerciale pe acţiuni care sunt obligate la un plafon minim al capitalului social de 100.000 lei, îşi are justificarea în importanţa activităţilor desfăşurare. Raportându-ne la activitatea de acordare de dobânzi pentru o persoană X ce realizează un depozit la respectiva societate comercială bancară, o eventuală lipsă a unor lichidităţi datorată unui consumator Y aflat în imposibilitate de a-şi achita creditul contractat la acea bancă, nu trebuie să aibă nici o influenţă asupra dobânzii ce trebuie primită ori a restituirii banilor depuşi de persoana X. În ceea ce priveşte societatea comercială pe acţiuni, aceasta este considerată [CĂRPENARU 2007] ca fiind forma cea mai complexă şi, mai evoluată a societăţii comerciale. În această formă de societate contează mai mult aporturile asociaţilor decât calităţile personale ale acestora. În general, asociaţii contribuie cu aporturile lor la formarea

75

capitalului social, fără să desfăşoare o activitate în societate. Aceste aporturi prezintă interes şi pentru terţi, deoarece răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale se limitează la aceste aporturi. Datorită importanţei aporturilor la formarea capitalului social şi a estompării calităţilor personale ale asociaţilor, societatea pe acţiuni mai este cunoscută şi sub denumirea de societate anonimă. Exemplu Alegerea din partea legiuitorului pentru societatea comercială bancară a formei de societate pe acţiuni îşi are raţiunea tot în anvergura impresionantă a valorilor tranzacţionată prin activităţile societăţilor comerciale bancare. Tot aceeasşi raţiune stă la baza realităţii conform căreia contează mai mult aporturile materiale asociaţilor decât calităţile personale ale acestora. Raportat la activitatea de constituire a unei bănci ori o activitate de investiţie într-un teren, este mult mai importantă resursa financiară a acelei societăţi comerciale bancare decât calitatea ori puterea de muncă a unuia dintre acţionarii băncii. Societatea comercială pe acţiuni este destinată realizării marilor afaceri, care necesită capitaluri însemnate. Această formă de societate comercială este concepută să formeze mari capitaluri, necesare realizării unor investiţii de anvergură. În acest scop, societatea pe acţiuni este autorizată să facă apel la subscripţia publică. Datorită importanţei activităţii desfăşurate de societăţile comerciale bancare acestea sunt constituite doar în forma societăţilor comerciale pe acţiuni. În plus, societăţile comerciale bancare, datorită mărimii lor, deţin întotdeauna un departament de marketing. Astfel, putem verifica dacă strategiile acestora de marketing sunt sau nu sunt responsabile social, deşi unele dintre aceste societăţi comerciale bancare desfăşoară activităţi filantropice pe care pun eticheta de „activitate responsabilă social”. Exemplu Strategiile de marketing ale unei societăţi comerciale bancare responsabile social trebuie să integreze cerinţele responsabilităţii sociale corporatiste. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă putem vorbi doar de societăţi comerciale bancare desfăşoară activităţi filantropice pe care pun eticheta de „activitate responsabilă social”. În acest sens putem avea în vedere comportamentul băncilor privind politicile şi strategiile de promovare a serviciilor oferite prin publicitate realizată în mass-media, publicitate care şi-a pierdut total rolul etic de informare a consumatorilor în favoarea atragerii acestora la sediile băncilor spre a-i determina sa contracteze cu acestea deşi aici vor descoperi şi o altă serie de costuri suplimentare. După ce obţin adeverinţele cerute de bănci, consumatorilor le este

76

foarte greu să o ia de la capăt cu toate formalităţile pentru a obţine o altă adeverinţă pentru o altă bancă. De aceea, aceştia aceptă comportamentul total neetic al societăţii comerciale bancare care practic îi forţează să suporte o serie de cheltuieli suplimentare pentru acordarea creditului dorit de clienţi. O societate comercială care nu respectă reguli etice elementare în ceea ce priveşte raportul cu proprii clienţi, deşi desfăşoară diverse activităţi filantropice, nu poate face parte din categoria societăţilor comerciale responsabile social. Exemplificaţi cu alte practici neetice ale societăţilor comerciale bancare în ceea ce priveşte activitatea de marketing desfăşurată de acestea (politici şi strategii de preţ şi politici şi strategii de produs). Societăţile comerciale bancare sunt organizate ca societăţi comerciale şi urmăresc obţinerea unui profit. Prin acest scop, băncile nu se deosebesc cu nimic de alte societăţi comerciale, deosebirea constând în modalităţile de realizare a scopului propus. Totuşi profitul nu este singurul factor de care trebuie să ţină seama băncile în stabilirea politicii lor de investiţii. Ele sunt obligate să asigure un echilibru activ între profitabilitate, lichiditate şi risc.[GHEORGHE 2006] Băncile comerciale efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare. Cele de bază rămân totuşi constituirea de depozite şi utilizarea lor în scopul acordării de credite comercianţilor – persoane juridice – şi consumatorilor – persoane fizice. Astfel, societatea comercială bancară are ca funcţie principală intermedierea realizată în concret prin atragerea de resurse şi redistribuirea lor în circuitul economic. Banii şi creditul pot forma obiectul circulaţiei, adică obiectul unor operaţiuni comerciale. Sistemul bancar românesc este constituit, pe de o parte, din Banca Naţională a României, banca centrală a României, a cărei activitate este reglementată de Statutul B.N.R. – Legea nr. 312 din 2004 – şi din societăţi comerciale bancare constituite ca societăţi comerciale în temeiul Legii nr. 31 din 1990 privind societăţile comerciale şi a O.U.G. nr. 99 din 2006. [GHEORGHE 2006] Activitatea comercială desfăşurată de societăţile comerciale bancare este controlată în principal de Banca Naţională a României. În relaţia cu băncile, Banca Naţională a României efectuează operaţii de creditare a acestora; stabileşte condiţiile şi costurile de creditare; deschide câte un cont pentru fiecare bancă; monitorizează sistemele de plăţi; poate asigura servicii de compensare, depozitare, decontare şi plată, precum şi servicii de colectare şi difuzare de date şi informaţii, în scopul prevenirii şi limitării riscurilor. Una dintre cele mai importante activităţi desfăşurate de B.N.R. în relaţie cu societăţile comerciale bancare o reprezintă supravegherea prudenţială a acestora, manifestată prin competenţa exclusivă de autorizare a funcţionării băncilor şi prin faptul că răspunde de supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit pe care le-a autorizat 77

să funcţioneze. După ce au fost supuse controlului constituirii şi autorizării funcţionării, băncile trebuie să fie şi sunt, în continuare, controlate. Controlul are în vedere riscurile asumate, care nu trebuie să pună în pericol solvabilitatea băncii în cauză şi credibilitatea altora. La nivel comunitar se recunoaşte mutual calitatea controlului prudenţial efectuat de autoritatea competentă a fiecărui stat membru, prin armonizarea regulilor controlului prudenţial. Să ne reamintim...  Societatea comercială bancară este definită ca acea societate comercială care are un obiect specific de activitate, şi anume atragerea de fonduri de la persoanele fizice şi juridice şi acordarea de credite.  Societăţile comerciale bancare sunt organizate ca societăţi comerciale şi urmăresc obţinerea unui profit.  Activitatea comercială desfăşurată de societăţile comerciale bancare este controlată în principal de Banca Naţională a României.  Profitul nu este singurul factor de care trebuie să ţină seama băncile în stabilirea politicii lor de investiţii.

M2.U2.4. Societatea comercială bancară şi consumatorul de servicii bancare în plan internaţional Criza finaciară şi economică actuală este în mare parte rezultatul activităţii profund neetice practicate de bănci. Cauzele crizei economice sunt datorate şi acumulării unui număr impresionant de debite neplătite de consumatorii de produse bancare, datorate în mare parte acţiunilor neetice a societăţilor comerciale bancare în goana după obţinerea profitului cu orice preţ, utilizând orice mijloace. Un raport publicat de Center of Public Integrity, o organizaţie americană de jurnalism de investigaţie, estimează că numărul băncilor care sunt la originea crizei este de 25.[VIOREANU 2009] Societăţile comerciale băncare mari sunt acuzate că, în mod deliberat, au facilitat finanţarea împrumuturilor care acum ameninţă sistemul financiar american. Conform studiului publicat de Center of Public Integrity, care a analizat date guvernamentale, în perioada 2005-2007 au fost aprobate nu mai puţin de 7,2 milioane de împrumuturi cu risc. Documentul arată că 21 din cele 25 de bănci au primit ajutor financiar din partea statului american, iar 11 dintre ele au plătit sume importante de bani pentru a evita urmăririle

78

judiciare pentru abuz. Printre cele 25 de societăţi comerciale bancare americane raportul prezintă nume precum AIG, Citigroup, HSBC şi Barclays Bank. Exemplu Cel mai important fost organism financiar american al creditelor ipotecare, Countrywide Financial, cumpărat în 2009 de Bank of America pentru a nu intra în faliment, a emis împrumuturi cu grad ridicat de risc de cel puţin 97,2 miliarde de dolari. În aces sens vom prezenta în continuare un caz elocvent. Un angajat aflat într-o funcţie importantă a unei bănci a afirmat că băncile de pe Wall Street intenţionat forţau consumatorii să împrumute. [CORPORATE ETICS 2006] Acest angajat a lucrat în toate departamentele dintr-o societate bancară de la departamentul de strategie până la planificare şi vânzări. Experienţa acumulată de-a lungul timpului i-a oferit o privire de ansamblu asupra modului în care băncile îşi desfăşoară activitatea comercială. După ani de experienţă în „industria bancară” acest angajat a ajuns în postura de a atenţiona consumatorii, în relaţia lor cu băncile. Societăţile comerciale bancare au fost acuzate că pun profitul înainte de interesul proprilor clienţi de fiecare dată când au ocazia. Singurul scop al agajaţilor unei bănci, de la cel mai mic angajat până la managerii băncii, era să „vândă” cât mai multe împrumuri consumatorilor. Angajaţii băncilor îi determinau pe consumatori să achiziţioneze cât mai multe produse bancare şi astfel să se „afunde” tot mai mult în datorii. În cele mai multe cazuri angajaţii aveau un număr obligatoriu de produse bancare pe care trebuiau să le vândă, beneficiind de comisioane şi bonusuri pentru fiecare produs vândut. Unele bănci aveau la îndemână pentru realizarea acestui scop instrumente de marketing foarte sofisticate, adaptate şi testate pentru un public care era, în general, puţin informat în acest domeniu. Spre exemplu în Statele Unite ale Americii unele societăţi comerciale bancare atrăgeau clienţii să achiziţioneze cât mai multe carduri de credit pentru a păstra datoria de la o lună la alta. Aceste bănci aveau denumiri speciale pentru clienţi în funcţie de comportamentul lor de cumpărare. Tranzacţiile realizate prin intermediul cardurilor de credit erau atent monitorizate, iar băncile au ajuns să-şi conceapă strategiile de piaţă în funcţie de cât de mult împrumutau consumatorii. Totul era conceput pentru a maximiza profitul. Exemple Practica prin care societăţi comerciale bancare atrăgeau clienţii să achiziţioneze cât mai multe carduri de credit pentru a păstra datoria de la o lună la alta este practicată în prezent şi în România. Dar consumatorii de servicii bancare au impresia că băncile nu cunosc această tactică. Aceasta însemna practic că un

79

consumator contracta în luna 1 un împrumut la banca X, iar în luna 2 lua un alt împrumut de la banca Y cu care plătea banca X şi aşa mai departe. Iar în această perioadă consumatorul plătea eventualele dobânzi. În timp a apărut oferta diverselor societăţi comerciale bancare cu un card de credit ce avea o perioadă de graţie de 30 până la 45 de zile. Dar şi această ofertă ascunde o atitudine neetică din partea băncilor extraordinar pusă la punct din punct de vedere psihologic. În momentul în care un consumator are la dispoziţie o anumită sumă de bani, începe să gândească cum poate să-i cheltuiască, ori dacă va apărea o cheltuială neprevăzută, ori dacă îşi va dori ceva va începe să cheltuiască de pe cardul de credit. El va trebui să plătească banii cheltuiţi de pe card din următorul salariu, astfel încât va ajunge să cheltuiască banii în avans ajungând, practic, „sclaviul” băncii. Dacă analizând atent, vom observa că tot ceea ce a făcut acel consumator a fost să cheltuie banii băncii de pe cardul de credit o singură dată şi a devenit dator băncii pentru o lungă perioadă de timp. Exemplificaţi cu cazuri practice întâlnite de dvs. aceste practici neetice a băncilor.

Metoda preferată de a creşte nivelul de împrumut accesat de clienţi era creşterea limitei la cardurile de credit, aceste limite putând fi dublate într-o perioadă de numai doi ani. Cu cât limita era mai ridicată, cu atât clientul cheltuia mai mult. Ridicând limita cardurilor de credit pentru un client şi transformând acest carduri în carduri “gold” ori “platin” se ajungea la legarea acestor clienţi de băncile respective. Exemplu Continuând exemplul anterior, băncile pot continua practica lor neetică. În cazul în care vor observa că acel consumator returnează repede şi uşor banii „împrumutaţi” de pe card vor ridica, puţin câte puţin, limită maximă de bani ce pot fi folosiţi cu acel card de credit până când consumatorului îi va fi greu să îi returneze, va începe să depăşească perioada de graţie şi va începe să plătescă dobânzi pentru suma împrumutată. Un alt instrument preferat utilizat de unele societăţi comerciale bancare era promovarea controlului privind “situaţia financiară” a clienţilor. Clienţii erau invitaţi la sediul băncii să îşi verifice situaţia financiară, dar aceasta era, în realitate, doar o ocazie pentru bancă de a-şi vinde propriile produse. Verificând situaţia financiară a unui client banca putea să vadă ce tip de produse bancare nu folosea acel client şi să încerce să le vândă.

80

Exemplu Controlul privind “situaţia financiară” a clienţilor este o practică neetică des întâlnită. De foarte multe ori atunci când se observă că un consumator deţine un contract de credit i se spune că va putea obţine un card de credit cu o dobândă ceva mai mică, aceasta fiind o ofertă personalizată acelui client din partea societăţii comerciale bancare respective. S-a ajuns ca unele societăţi comerciale bancare să profite de acei clienţi aflaţi în dificultate financiară. Clienţii care aduceau cel mai mare profit pentru bancă erau însă şi cei mai vulnerabili. Să ne reamintim...  Cauzele crizei economice sunt datorate şi acumulării unui număr impresionant de debite neplătite de consumatorii de produse bancare, datorate în mare parte ca urmare a acţiunilor neetice a societăţilor comerciale bancare în goana după obţinerea profitului cu orice preţ, utilizând orice mijloace.  Societăţile comerciale bancare au fost acuzate că pun profitul înainte de interesul proprilor clienţi de fiecare dată când au ocazia.  În Statele Unite ale Americii unele societăţi comerciale bancare atrăgeau clienţii să achiziţioneze cât mai multe carduri de credit pentru a păstra datoria de la o lună la alta.  Un instrument preferat utilizat de unele societăţi comerciale bancare era promovarea controlului privind “situaţia financiară” a clienţilor, pentru a-şi vinde propriile produse.

M2.U2.5. Societatea comercială bancară şi consumatorul de servicii bancare în România Abuzul societăţilor comerciale bancare care funcţionează pe piaţa românească faţă de consumatorii de servicii bancare, a determinat modificarea recentă a legislaţiei de protecţie a consumatorului. Astfel, Ordonanţa de urgenţă nr. 174 din 19.11.2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor modifică în primul rând Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în anul 2008. Astfel, la art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 se introduc trei noi definiţii.

81

Costul total al creditului pentru consumator include toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale. Sunt incluse aici şi costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, în cazul în care obţinerea creditului este condiţionată de încheierea unui contract de servicii. Valoarea totală plătibilă de consumator reprezintă suma dintre valoarea totală a creditului şi costul total al creditului pentru consumator. Valoarea totală a creditului reprezintă plafonul sau sumele totale puse la dispoziţie în baza unui contract de credit. [ORDONANŢA DE URGENŢĂ 174/2008] Ordonanţa de urgenţă nr. 174/2008 introduce două noi articole 92 şi 93 prin care se protejează consumatorii de servicii bancare. În ceea ce priveşte publicitatea, aceasta trebuie să cuprindă cuprinde următoarele informaţii standard: rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator; valoarea totală a creditului; dobânda anuală efectivă, conform prevederilor legale specifice; durata contractului de credit şi valoarea totală plătibilă de consumator. Exemplu Reglementarea legală a publicităţii realizate de societăţile comerciale bancare a fost determinată de practica neetică a bancilor din România. În acest fel nerespectarea regulilor etice, de bun-simţ, de bănci în relaţie cu proprii clienţi au determinat reglementarea lor legală, deci transformarea normelor etice în norme juridice. Caracteristica cea mai importantă, ceea ce diferenţiază norma juridică de cea etică este repezentată de sancţiune. Acest element reflectă implicarea statului într-o relaţie socială, devenită în acest fel raport juridic. Legea stabileşte, în prezent, foarte clar ceea ce trebuie să cuprindă o reclamă bancară pentru a informa, nu a atrage în mod neetic, eventualii clienţi. Astfel, reclama realizată de societăţile comerciale bancare trebuie să cuprindă, obligatoriu, anumite informaţii standard. Aceste informaţii standard vizează rata dobânzii aferente creditului, fixă ori variabilă, în funcţie de opţiunea clientului; informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator; durata contractului de credit şi valoarea totală plătibilă de consumator. Costurile ce formează costul total al creditului sunt: valoarea totală a creditului şi dobânda anuală efectivă – care trebuie să respecte limitele maxime stabilite de reglementările legale în materie. Valoarea totală plătibilă de consumator trebuie cuprinsă în spoturile publicitare ale societăţilor comerciale bancare deoarece ea nu se suprapune perfect pe costul total al creditului implicând cheltuieli suplimentare ale

82

consumatorului, cheltuieli cerute ca garanţie pentru bancă, cum ar fi cheltuielile privind asigurarea clientului pentru cazul în care, din cauza unui accident, nu mai poate achita ratele pentru creditul obţinut. În orice formă de publicitate realizată de societăţile comerciale bancare, informaţiile referitoare la costuri vor fi scrise vizibil şi uşor de citit, în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime. În cazurile în care, pentru acordarea creditului, consumatorul este obligat să încheie un contract de asigurare, se va menţiona acest lucru în publicitate. 1. De ce consideraţi că s-au reglementat legal modul de prezentare a informaţiilor referitoare la costuri cuprinse în publicitatea realizată de societăţile comerciale bancare? 2. Cum consideraţi că poate influnţa prevederea legală privind necesitatea includerii în publicitate a eventualei încheieri a unui contract de asigurare de către consumatorul de servicii bancare, realizarea practică a acestei publicităţi de băncile din România? 3. Apreciaţi creşterea ori micşorarea publicităţii realizate de diversele societăţile comerciale bancare din România, publicitate realizată prin mas-media, după apariţia legislaţiei de protecţie a consumatorului de servicii bancare. În ceea ce priveşte contractele încheiate de societăţile comerciale bancare cu consumatorii, băncile sunt obligate să respecte anumite reguli ce vor fi prezentate în continuare. Contractele vor fi redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, cu o mărime a fontului utilizat de minimum 10, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în cel puţin două exemplare, fiind remis câte un exemplar original fiecărei părţi; culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat contractul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat. Exemplu Reglementarea legală suplimentară, faţă de prevederile legale din materia contractelor comerciale, a contractelor încheiate de societăţile comerciale bancare cu consumatorii îşi are şi ea rădăcinile în practica neetică a băncilor din România. Adică băncile sunt obligate legal să respecte anumite reguli etice, acum stabile juridic. Contractele trebuie să fie redactate în scris, într-o manieră care să asigure vizibilitate şi uşurinţă în citire, cu o mărime a fontului utilizat de minimum 10. Deşi mărimea fontului utilizat de 10 este destul de mică, reglementarea legală relevă realitatea că băncile româneşti au utilizat până în momentul adoptării acestui act normativ mărimi şi mai mici. Motivul pentru care acestea au utilizat mărimi mai mici de 10 era pentru ca clientul să nu acorde importanţă acelor

83

prevederi contractuale (şi deci să nu le citească) ori să devină enervant pentru consumator citirea şi deci cunoaşterea acelor clauze contractuale. Prevederea privind imprimarea pe hârtie sau pe alt suport durabil, în cel puţin două exemplare a contractului şi remiterea unui exemplar original clientului nici nu comportă discuţii în condiţiile în care legea generală contractuală prevede aceste reglementări. În ceea ce priveşte culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat contractul, care trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat, sunt cunoscute practicile societăţilor comerciale bancare de a îngreuna citirea şi deci cunoaşterea clauzelor contractuale prin utilizarea acestei metode. Dobânzile, precum şi toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordării şi derulării contractului, respectiv aferente unor servicii în privinţa cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere vor fi menţionate în contract, fără a se face trimiteri la condiţii generale de afaceri ale băncii, lista de tarife şi comisioane sau orice alt înscris. Dacă există drept de rambursare anticipată, comisionul de rambursare anticipată a creditului se determină în strânsă legătură cu pierderile creditorului aferente rambursării anticipate şi nu trebuie să constituie un obstacol disproporţionat în exercitarea dreptului consumatorului de a rambursa anticipat creditul. În contractul de credit/depozit se vor menţiona şi costurile de administrare, de re tragere numerar şi/sau de depunere numerar aferente contului curent, care cad în sarcina consumatorului, dacă societatea comercială bancară percepe astfel de comisioane. În plus, fără a prejudicia prevederile privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menţionate în contract precum şi introducerea şi perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menţionate în contract. În contractul încheiat de societatea comercială bancară şi consumator se va menţiona tipul de dobândă, variabilă şi/sau fixă, iar dacă dobânda este fixă numai pentru o anumită perioadă, aceasta va fi precizată cu exactitate. În contractele de credit cu dobândă variabilă, variaţia ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voinţa societăţii comerciale bancare, raportată la fluctuaţiile unor indici de referinţă verificabili, menţionaţi în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru. În acest tip de contracte dobânda poate varia în funcţie de dobânda de referinţă a băncii, cu condiţia ca dobânda să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale băncii respective şi să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract. Formula după care se calculează variaţia dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia.

84

Sunt interzise prin lege clauzele contractuale care dau dreptul societăţii comerciale bancare să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adiţional, acceptat de consumator. Orice notificare cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea acesteia în vigoare. Consumatorul are la dispoziţie un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opţiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiţii. Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menţionat nu este considerată acceptare tacită. Pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului, conform condiţiilor contractuale, banca este obligată să notifice consumatorul, în funcţie de opţiunea scrisă a acestuia, exprimată în contract, prin una sau mai multe metode: scrisoare recomandată, e-mail, sms, şi va pune la dispoziţia acestuia un nou grafic de rambursare. Societatea comercială bancară are obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare pentru a efectua repararea în termen de maximum 15 zile a eventualelor prejudicii cauzate consumatorului prin nerespectarea obligaţiilor asumate prin contract şi va face dovada demersurilor întreprinse în acest sens. Exemplu Aşa cum este bine cunoscut, un contract este reflectarea libertăţii de voinţă a părţilor. Astfel, în încheierea, modificarea ori stingerea unui contract este cunoscută, şi reglementată legal în materia contractelor, manifestarea liberă a voinţei prin exprimarea consimţământului părţilor contractului. Prevederea privind necesitatea ca ambii subiecţi ai contractului de credit bancar să participe la modificarea clauzelor contractuale dublează practic prevederile legale existente. Includerea în contractul de acordarea a creditului bancar a unor clauze contractuale care dau dreptul societăţii comerciale bancare să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adiţional, acceptat de consumator; reprezintă nu numai încălcarea unei norme etice, dar şi încălcarea unei norme juridice sancţionate legal în domeniul protecţiei consumatorului. La fel, este cunoscut în materie contractuală principiul potrivit căruia tăcerea cocontractantului nu semnifică acceptarea ofertei. Extinderea acestui principiu la modificarea contractului este elementară, astfel: neprimirea unui răspuns din partea consumatorului, în ceea ce priveşte modificarea conţinutului clauzelor contractuale, în termenul de 15 zile de la primirea notificării din partea băncii nu este considerată acceptare tacită. La fel această extindere a unui principiu juridic este de bun-simţ, netrebuid ca practica neetică băncilor din România să determine adoptarea acestor prevederi legale. Este binevenită – în condiţiile extinderii tehnologiei, utilizării şi reglementării ei

85

în materie comercială – utilizarea unor metode alternative de informare a clientului (e-mail, sms) având în vedere rapiditatea comunicării prin aceste mijloace moderne dar şi gratuitatea comunicării în cazul utilizării internetului, ceea ce se traduce prin lipsa unor cheltuieli suplimentare. Aceste cheltuieli suplimentare ar deveni, în final, obligaţii în sarcina consumatorului. Contractul de credit va conţine obligatoriu o prevedere prin care consumatorul să fie atenţionat despre raportarea la Biroul de Credit, Centrala Riscurilor Bancare şi/sau la alte structuri asemănătoare existente, în cazul în care acesta întârzie cu achitarea ratelor scadente, dacă există această obligaţie de raportare. Exemplu Din nou o prevedere etică elementară a trebuit să fie reglementată juridic şi să fie cuprinsă între clauzele contractului de credit încheiat de societatea comercială bancară şi consumator. Atenţionarea consumatorului despre raportarea la Biroul de Credit, Centrala Riscurilor Bancare şi/sau la alte structuri asemănătoare existente, în cazul în care acesta întârzie cu achitarea ratelor scadente este o normă etică importantă deoarece consumatorul trebuie să cunoască riscul de a fi inclus în aceste baze de date. Includerea sa în bazele de date amintite va limita posibilitatea consumatorului în cauză de a obţine alte credite în viitor de la alte bănci doar bazat pe o întârziere la plata ratei lunare, deoarece băncile care îl vor verifica în aceste baze nu vor analiza situaţia concretă care a determinat neplata ratei considerând că acel client nu şi-a achitat creditul. La încetarea contractului, inclusiv prin ajungere la termen, reziliere sau denunţare unilaterală din partea consumatorului, societatea comercială bancară va oferi gratuit consumatorului un document care să ateste faptul că au fost stinse toate obligaţiile dintre părţi. Totodată, se vor închide şi conturile aferente serviciului financiar de bază furnizat, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator şi fără plata unor costuri suplimentare. Încălcarea dispoziţiilor legale prezentate anterior se sancţionează cu amendă contravenţională de la 5.000 lei la 50.000 lei. Se remarcă o valoare ridicată sancţiunilor aplicate societăţilor comerciale bancare în cazul încălcării prevederilor legale de protecţie a consumatorilor de servicii bancare. Aceste noi reglementări juridice ale activităţii bancare din România sunt o reacţie a statului la acţiunile lipsite de responsabilitate socială şi neetice ale societăţilor comerciale bancare.

86

Exemplu O atitudine responsabilă social din partea societăţilor comerciale bancare putea preveni adoptarea acestei legislaţii de protecţie a consumatorului de servicii bancare însoţită de sancţiunile respective. Aplicarea acestul act normativ presupune o limitare a libertăţii activităţilor desfăşurare de b ănci. Poate fi luată ca exemplu prevederea normativă privind închiderea conturilor aferente serviciului financiar de bază furnizat de societatea comercială bancară la încetarea contractului cu un consumator, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator şi fără plata unor costuri suplimentare. Băncile româneşti au abuzat financiar de proprii consumatori neînchizând conturile acestora în momentul încetării contractului de furnizare a serviciilor financiare bancare. Consumatorii nu cunoşteau acest fapt, presupunerea închiderii contului o dată cu încheierea contractului era una de bun simţ, o normă etică elementară. După câteva luni clientul era anunţat de societatea comercială bancară respectivă că nu a redactat o cerere de închidere a contului, obligaţie care nu a fost adusă la cunoştinţa clientului de bancă, astfel că a fost taxat lunar pentru administrarea contului respectiv de bancă şi că este dator către societatea comercială bancară cu acea sumă care se strânsese în acea perioadă posterioară încheierii contractului dintre ei. Consumatorii nemulţumiţi au cerut ajutorul autorităţilor publice din domeniul protecţiei consumatorilor. Aceste organisme publice au redactat şi propus legislaţia de protecţie a consumatorilor de servicii bancare care s-a adoptat, se aplică şi sancţioneză băncile cu activitate neetică (în prezent, nelegală). Am expus anterior într-un mod detaliat situaţiile care au primit reglementare legală în domeniul protecţiei consumatorilor de servicii bancare deoarece acestea au fost determinate de activitatea comercială abuzivă a societăţilor comerciale bancare. Adică fiecare situaţie ce a fost prevăzută în actul normativ, şi va fi sancţionată în caz de încălcare, s-a bazat pe cel puţin un caz de încălcare abuzivă a principilor etice. Trist este că societăţile comerciale bancare nu au conştientizat faptul că dacă respectau anumite principiile etice în relaţia lor cu consumatorii, aceste principii nu primeau consacrare legală, adică nu erau protejate de stat. Până la urmă, sacţiunile mari la care se expun băncile în prezent dacă continuă să desfăşoare o activitate comercială neetică sunt o urmare a încălcării flagrante şi repetate a principiilor eticii din domeniul protecţiei consumatorilor de până acum. [2 MUREŞAN 2009]

87

Să ne reamintim...  Abuzul societăţilor comerciale bancare care funcţionează pe piaţa românească faţă de consumatorii de servicii bancare, a determinat modificarea recentă a legislaţiei de protecţie a consumatorului.  În orice formă de publicitate realizată de societăţile comerciale bancare, informaţiile referitoare la costuri vor fi scrise vizibil şi uşor de citit, în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime.  Contractele vor fi redactate în scris în cel puţin două exemplare, fiind remis câte un exemplar original fiecărei părţi.  Dacă există drept de rambursare anticipată, comisionul de rambursare anticipată a creditului nu trebuie să constituie un obstacol disproporţionat în exercitarea dreptului consumatorului de a rambursa anticipat creditul.

M2.U2.6. Rezumat  Societăţile comerciale bancare sunt obligate să asigure un echilibru activ între profitabilitate, lichiditate şi risc.  După ce au fost supuse controlului constituirii şi autorizării funcţionării, băncile trebuie să fie şi sunt, în continuare, controlate.  Criza finaciară şi economică actuală este în mare parte rezultatul activităţii profund neetice practicate de bănci.  Tranzacţiile realizate prin intermediul cardurilor de credit erau atent monitorizate, iar băncile au ajuns să-şi conceapă strategiile de piaţă în funcţie de cât de mult împrumutau consumatorii.  Abuzul societăţilor comerciale bancare care funcţionează pe piaţa românească faţă de consumatorii de servicii bancare, a determinat modificarea recentă a legislaţiei de protecţie a consumatorului.

M2.U2.7. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Plafonul minim al capitalului social al societăţii comerciale bancare este de: a) 370.000.000 lei c) 3.700.000 lei b) 37.000.000 lei

d) 100.000 lei

88

2. Societatea comercială bancară are ca funcţie principală: a) realizarea de contracte de c) intermedierea realizată prin atragerea creditare cu consumatorii de resurse b) realizarea de asigurări pentru consumatori

d) redistribuirea resurselor atrase în circuitul economic

3. Fac parte din sistemul bancar românesc: a) Banca Naţională a României

c) societăţile comerciale de asigurare

b) societăţile comerciale bancare

d) societăţile comerciale de investiţii imobiliare

4. În relaţia cu băncile, Banca Naţională a României: a) efectuează operaţii de creditare a c) deschide câte un cont pentru fiecare acestora bancă b) stabileşte condiţiile şi costurile de creditare

d) monitorizează sistemele de plăţi

5. Costul total al creditului pentru consumator include: a) dobânda c) taxele notariale b) comisioanele

d) valoare creditului împrumutat

6. Vor fi menţionate în contract, fără a se face trimiteri la condiţii generale de afaceri ale băncii: a) lista de tarife şi comisioane c) spezele bancare b) dobânzile

d) modul de tehnoredactare al contractului

7. Societăţile comerciale bancare sunt constituite în forma: a) societăţilor comerciale în nume c) societăţilor comerciale cu răspundere colectiv limitată b) societăţilor comerciale în comandită pe acţiuni

d) societăţilor comerciale pe acţiuni

8. Valoarea totală plătibilă de consumatorul de servicii bancare reprezintă: a) suma dintre valoarea totală a creditului c) suma dintre valoarea totală a şi costul total al creditului pentru debitului şi costul total al debitului consumator pentru consumator b) diferenţa dintre valoarea totală a creditului şi costul total al creditului pentru consumator

d) diferenţa dintre valoarea totală a debitului şi costul total al debitului pentru consumator

89

Temă de control Analizaţi dreptul de rambursare anticipată al consumatorului de servicii bancare în ceea ce priveşte: a) Determinarea comisionului de rambursare anticipată a creditului în strânsă legătură cu pierderile creditorului aferente rambursării anticipate. b) Dacă comisionului de rambursare anticipată a creditului nu constituie un obstacol disproporţionat în exercitarea dreptului consumatorului de a rambursa anticipat creditul.

90

Unitatea de învăţare M2.U3. Protejarea mediul natural de societatea comercială responsabilă social Cuprins M2.U3.1. Introducere ................................ ................................ ................................ .... 91 M2.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ..... 91 M2.U3.3. Protecţia mediului element al responsabilităţii corporatiste şi obiect al dreptului mediului ................................ ................................ .................... 92 M2.U3.4. Produsele modificate genetic în plan internaţional, în plan comunitar şi în plan naţional ................................ ................................ ............................. 99 M2.U3.5. Rezumat ................................ ................................ ................................ ...... 106 M2.U3.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................ ................................ . 106 M2.U3.1. Introducere Activitatea societăţilor comerciale afectează, în majoritatea cazurilor mediul natural şi astfel, indirect, sănatatea tuturor oamenilor. O societate comercială responsabilă social îşi asumă respectarea voluntară a obligaţilor juridice, dar şi a obligaţilor etice pe care le are faţă de mediul natural. M2.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în mecanismele juridice şi etice de protecţie ale mediului natural, stakeholder al societăţii comerciale responsabile social. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:  să justifice necesitatea protejării mediului natural de societăţile comerciale în activitatea desfăşurată;  să cunoască ce este un organism modificat genetic ce poate fi integrat unui produs alimentar,  să cunoască pericolele unui organism modificat genetic ce poate fi integrat unui produs alimentar.

Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 3 ore.

91

M2.U3.3. Protecţia mediului element al responsabilităţii corporatiste şi obiect al dreptului mediului Societăţile comerciale sunt deseori puse în situaţia de a alege între două variante opuse din punct de vedere etic: fie să meargă pe calea onorabilă şi să ia decizia decentă, fie să meargă pe calea dezonoarei şi să înşele încrederea partenerilor sociali. [3 KOTLER 2003] În acest context, ne vom reaminti ce este responsabilitatea socială corporatistă. Aceasta este definită ca o răspundere morală a respectivelor societăţilor comerciale privind interacţiunea propriei activităţi cu: mediul natural, clienţii/consumatorii, proprii angajaţi. La fel ne vom aminti ce semnifică termenul de „stakeholder”. Acesta provine din limba engleză şi semnifică acele categorii interesate/afectate de activitatea comercială a companiilor. În opinia noastră şi mediul natural, alături de consumatori, poate şi este afectat de activitatea societăţilor comerciale. O societate comercială responsabilă social trebuie să acorde o atenţie sporită utilizării responsabile a resurselor naturale, dar şi poluării mediului natural, căutând să împiedice degradarea mediului, care în final ne afectează pe toţi. Obiect al activităţilor responsabile social a companiilor sunt toţi stakeholderii acelor societăţilor comerciale: consumatori, mediul natural, angajaţi etc. Stakeholderii pot fi grupaţi, în două mari categorii: stakeholderi interni şi stakeholderi externi, aceştia din urmă cuprinzând şi mediul natural. Cele două categorii de stakeholderi, determină o abordare a responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale ca: responsabilitate socială externă şi responsabilitate socială internă. [RACOLŢA-PAINA 2006] Raportat la această clasificare a responsabilităţii sociale corporatiste, responsabilitate socială externă a societăţii comerciale vizează protejarea mediului natural. Exemplu O atitudine responsabilă social este cea a companiei internaţionale de distribuţie de mobilă IKEA, privind interacţiunea cu grupul său de stakehoderi. Experienţa companiei IKEA a fost ilustrată în acţiunile sale de monitorizare a opiniilor venite din exteriorul societăţii comerciale privind activitatea pe care o desfăşoară. La începutul aniilor 1980 societatea comercială IKEA a fost inclusă în campania lansată de Green Peace împotriva distribuitorilor de mobilă realizată din lemn provenit din pădurile foarte vechi. Ca răspuns IKEA a adoptat, foarte repede, o strategie practică de monitorizare şi consulare a stakehoderilor. IKEA a conlucrat cu Green Peace pentru a obţine performanţe enviromnentale în activitatea sa. În prezent, IKEA a obţinut premii internaţionale pentru activitatea sa de protecţie a

92

mediului, în special pentru utilizarea doar a lemnului certificat de Consiliul Administrativ Forestier şi pentru reciclarea a 75% din rezidurile de depozitare. IKEA consideră că atitudinea sa „prietenoasă cu mediul” a contribuit la creşterea loialităţii clienţilor săi. [WERTHER 2006] 1. Care este obiectul de activitate a societăţii comerciale IKEA? 2. Analizaţi comportamentul societăţii comerciale IKEA.

Environmentalismul reprezintă posibilitatea de a te bucura de renaşterea mediului în societatea actuală, iar anii 1990 au fost numiţi decada environmentală. [CHARTER 1999] Obiectului dreptului mediului constă în relaţiile sociale privind raportul dintre om (societate) şi mediul său. Datorită particularităţilor sale, dreptul mediului prezintă un caracter „orizontal”. Caracterul orizontal constă în faptul că dreptul mediului acoperă diferite ramuri juridice clasice – drept privat, drept public, drept internaţional şi drept comunitar – şi reprezintă un drept de interacţiuni, care tinde să interacţioneze cu toate sectoarele sistemului de drept, pentru a introduce dimensiunea ecologică. Au fost folosite trei criterii principale [1 DUŢU 2007] pentru delimitarea şi definirea câmpului de cuprindere al dreptului mediului: criteriul instituţional, criteriul material şi criteriul finalităţii. Primul criteriu, criteriul instituţional, defineşte dreptul mediului – privit în sens restrâns – ca un ansamblu de norme juridice ce reglementează problemele care sunt de competenţa ministerului mediului sau a altei structuri administrative corespunzătoare. Exemplu Potrivit unei asemenea modalităţi de definire, dreptul mediului cuprinde următoarele ramuri ale dreptului environmental: dreptul protecţiei naturii, excepţie făcând dreptului forestier şi a dreptul rural, dreptul poluării şi al reparării daunelor, dreptul siturilor naturale şi peisajelor. Al doilea criteriu, criteriul material, defineşte dreptul mediului ca totalitate a normelor privind protecţia mediului. Al doilea criteriu, criteriul finalităţii, defineşte dreptului mediului ca un ansamblu al regulilor care privesc menţinerea echilibrului ecologic şi ocrotirea sănătăţii umane. Dintr-o altă perspectivă [1 DUŢU 2007] au fost exprimate alte trei viziuni de abordare a problemei determinării obiectul de studiu şi de reglementare specific dreptului mediului . Prima viziune, fondată pe o abordare ştiinţifică (ecologistă), consideră dreptul mediului ca fiind ramura juridică menită să răspundă nevoilor rezultate din cercetarea ecologică.

93

Exemplu Prevederile cuprinse în „Strategia mondială de conservare” (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, 1980) se referă la menţinerea proceselor ecologice esenţiale, prezervarea diversităţii genetice şi utilizarea durabilă a speciilor şi ecosistemelor. A doua viziune, bazată pe o abordare preponderent de ordin etic, porneşte de la ideea că generaţiile actuale trebuie să lase generaţiilor viitoare un patrimoniu natural moştenit la rândul lor de la generaţiile trecute. Elementele mediului trebuie să fie folosite şi administrate în mod durabil, cu menţinerea elementelor lor caracteristice. Dreptul mediului ar putea fi definit ca ansamblul regulilor juridice care guvernează acest patrimoniu comun al generaţiilor şi indivizilor. A treia viziune, cea administrativă, vizează domeniile de competenţă încredinţate diferitelor structuri administrativ-instituţionale care activează în conexiune cu mediul. Dreptul mediului ar fi definit ca dreptul care tratează problemele legate de aceste domenii de competenţă. Aceste trei abordări nu pot fi considerate ca fiind separate, fiecare dintre ele constituind diferite faţete, chiar fundamentale ale aceleiaşi probleme. Deşi viziunea (criteriul) administrativă pare cel mai aproape de nevoile dreptului, aducând o anumită notă de concreteţe şi precizie, restrângerea la o asemenea abordare ar sărăci prea mult bogăţia şi complexitatea semnificaţiilor dreptului mediului, ca ramură şi disciplină juridică. Dreptul mediului îşi propune, în mod declarat, să contribuie la protecţia, conservarea şi dezvoltarea mediului. Dreptul mediului este un drept de finalitate, un drept pentru mediu sau un drept în favoarea mediului. [1 DUŢU 2007] Dreptul mediului este un drept finalizat, datorită faptului că aplicarea sa ajunge sau ar trebui să ajungă la un rezultat concret. Finalitatea este definită cel mai adesea într-o manieră precisă şi sub raport cantitativ. Exemplu Un rezultat concret se poate obţine prin aplicarea standardelor şi normelor de emisie, concentraţiilor admisibile etc. Acestea sunt cuprinse şi dezvoltate prin diverse acte normative aparţinând dreptului mediului. Prin vastitatea şi diversitatea problemelor ridicate de protecţia, conservarea şi ameliorarea mediului, dreptul mediului „împrumută” şi dezvoltă tehnici, metode şi instituţii din dreptul public, dar şi din dreptul privat, pe care le îmbină, dar trăsăturile şi finalităţile acestora sunt proprii dreptului mediului.

94

În acest fel, dreptul mediului se află la intesecţia dintre dreptul intern şi dreptul internaţional, dintre dreptul public şi dreptul privat. O altă particularitate a dreptului mediului constă în faptul că pe această cale se realizează „saltul” de la „dreptul individului” la dreptul speciei umane. Primul, dreptul individului este exprimat într-un sistem de ramuri şi discipline de la dreptul constituţional şi administrativ, la dreptul civil şi dreptul penal. Al doilea, dreptul speciei umane este constituit din dreptul mediului, menit să promoveze şi să asigure reconcilierea şi armonia dintre om, ca specie, şi celelalte elemente ale biodiversităţii, ale mediului în general. Ca ramură distinctă a sistemului dreptului, dreptul mediului reglementează acele relaţii sociale care iau naştere în procesul de protecţie, conservare şi ameliorare a calităţilor naturale ale mediului. Protecţia mediului presupune elaborarea şi aplicarea unei planificări şi gestiuni ecologice globale şi cuprinde reglementările, procedurile, instituţiile existente la nivel naţional şi internaţional. Conservarea mediului ambiant presupune reproducerea şi întreţinerea dimensilor naturale ale mediului şi menţinerea la un nivel calitativ durabil a resurselor naturale. Ameliorarea calităţii mediului presupune îmbunătăţirea stării şi calităţii factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţi umane cu scopul realizarii unei interacţiuni socio-economico-ecologice optime între om (societate) şi natură. Dreptul mediului reprezintă totalitatea reglementărilor juridice şi instituţiilor juridice stabilite în vederea protecţiei, conservării şi ameliorării mediului, conform obiectivelor de dezvoltare durabilă. Actele de reglementare privind protecţia mediului în România se materializează cel mai frecvent într-o autorizare administrativă (în sens larg) prealabilă a unui proiect, plan, program sau activitate specifică, ce prezintă riscul unor posibile efecte ecologice negative semnificative. Nu e posibilă şi nu există o interdicţie absolută a poluării ori o protecţie deplină a intereselor ecologice, prin intermediul autorizaţiilor. Acestea fac posibilă doar realizarea unui anumit echilibru între aceste cerinţe esenţiale. [1 DUŢU 2007] Prima categorie a actelor de reglementare privind protecţia mediului este constituită din avizele de mediu. Exemplu Avizul de mediu pentru planuri şi programe, avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu, avizul de mediu pentru produsele de protecţie a plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice şi avizul Natura 2000 sunt avize de mediu, utilizate şi reglementate de dreptul mediului.

95

Solicitarea acestor avize şi prevederile lor sunt obligatorii pentru adoptarea/emiterea ori aprobarea documentelor cărora li se adresează şi faţă de care certifică integrarea considerentelor privind protecţia mediului. Avizele conforme nu sunt acte administrative de mediu de sine stătătoare, ci doar operaţiuni tehnico-juridice deosebit de importante, neputând fi contestate în justiţie decât împreună cu actul pe care îl condiţionează. A doua categorie a actelor de reglementare privind protecţia mediului este reprezentată de acordul de mediul. Acordul de mediu ocupă o poziţie intermediară, între avize şi autorizaţii. Scopul urmărit de acordul de mediu şi regimului juridic aplicabil acestuia îi determină un profil juridic specific. Acordul de mediu este un act juridic obligatoriu în cazul:  proiectelor publice ori private cu posibil impact asupra mediului,  modificării ori extinderii activităţilor existente cu posibil impact asupra mediului,  proiectelor de dezafectare cu posibil impact asupra mediului. Pentru obţinerea acordului de mediu este necesară evaluarea impactului asupra mediului. Acordul de mediu, spre deosebire de autorizaţia de mediu, se emite în paralel cu celelalte acte administrative/de reglementare emise de autorităţile competente, potrivit legii. [ORDONANŢA DE URGENŢĂ 195/2005] Acordul de mediu este rezultatul manifestării de voinţă a mai multor autorităţi publice, inclusiv al celei de mediu . A treia categorie a actelor de reglementare privind protecţia mediului este reprezentată de autorizaţiile de mediu. Autorizaţia de mediu poate fi definit ca actul tehnico-juridic emis de autorităţile competente de protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcţiune. În sens administrativ, autorizaţiile de mediu sunt autorizaţii libere, acte administrative individuale, care stabilesc drepturi şi/sau obligaţii determinate pentru subiectul căruia i se adresează. Activităţile supuse autorizării de mediu sunt determinate prin sistemul listei. Necesitatea efectuării bilanţului de mediu pentru stabilirea consecinţelor asupra mediului, apare în cazul obţinerii autorizaţiei de mediu, pentru activităţile existente, care nu sunt conforme cu normele şi reglementările în vigoare. Această necesitate este apreciată prin decizia autorităţii competente şi este urmată de programul pentru conformare (negociat cu titularul activităţii), iar în cazul activităţilor noi se impune evaluarea impactului de mediu. Autorizaţiile de mediu pot fi clasificate în funcţie de de activitatea pe o reglementează în:  autorizaţiile care permit realizarea de activităţi care, în mod direct ori indirect, presupun contaminarea sau deversarea asupra unei resurse naturale,

96

 autorizaţiile care permit efectuarea de activităţi care, în plus, este posibil sau au efectiv un impact semnificativ asupra mediului. Spre deosebire de acordul de mediu, autorizaţiile de mediu au un caracter de sinteză, în sensul că se emit după obţinerea celorlalte avize, acorduri, autorizaţii, după caz, ale autorităţilor competente, potrivit legii şi exprimă cerinţele d efinitorii pentru cazul respectiv. Exemplu Din categoriile de autorizaţii reglementate de legea românescă fac parte autorizaţiile privind activităţile cu organisme modificate genetic. Autorizaţia privind activităţile cu organisme modificate genetic este acel act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care reglementează condiţiile de introducere deliberată în mediu şi/sau pe piaţă a organismelor modificate genetic şi pentru utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic. [4 MUREŞAN 2007] Exemplificaţi cu alte autorizaţii de mediu din diverse domenii integrate dreptului mediului.

A treia categorie a actelor de reglementare privind protecţia mediului este reprezentată de studiile de impact asupra mediului. Studiul de impact asupra mediului (SIM) este un instrument procedural de prevenire a vătămărilor mediului. SIM este un instrument procedural prealabil şi indispensabil eliberării autorizaţiilor, care s-a generalizat practic în toate drepturile naţionale. El a apărut în SUA prin National Environmental Policy Act (NEPA) din 1969 şi s-a dezvoltat în legislaţiile naţionale, dreptul comunitar şi dreptul internaţional al mediului. Raportat la conţinutul acestuia, studiul de impact asupra mediului este un document cu caracter ştiinţific, care analizează şi evaluează efectele, presupuse sau manifeste ale unei activităţi date asupra mediului şi care permite, astfel, autorităţilor publice care decid şi publicului care este consultant, să hotărască autorizarea sau nu, a respectivei activităţi, în cunoştinţă de cauză. Studiul de impact este realizat de persoane fizice sau juridice independente de titularul planului, programului, proiectului sau al activităţii care suportă cheltuielile aferente elaborării, atestate de autoritatea competentă pentru protecţia mediului. Din punct de vedere al răspunderii faţă de terţi, dacă o pagubă survine ulterior, prin faptul proiectului sau activităţii, care are consecinţe ecologice neprevăzute în studiul de impact, titularul acestora angajează răspunderea civilă, în condiţiile regimului special în materie, indiferent care ar fi, în realitate, conţinutul însăşi al evaluării. Previziunile studiului nu exonerează pe solicitant de răspunderea sa viitoare.

97

Din punct de vedere al răspunderii faţă de administraţie, aceasta s-ar putea pune numai în situaţia unei evaluări de mediu intenţionat eronate şi care ar fi indus în eroare autoritatea de mediu. Aceasta ar putea angaja răspunderea civilă a solicitantului, dar ar fi foarte dificil de probat prejudiciul suportat de autorităţile administrative. Într-o atare situaţie s-ar ridica, mai probabil, problema răspunderii penale a celor vinovaţi (în privinţa elaborării proiectului). Persoana fizică sau juridică atestată, care a efectuat lucrările de evaluare, nu răspunde (sub aspectul conţinutului studiului) decât faţă de solicitant. Administraţia ori terţii nu pot să se întoarcă astfel împotriva executantului, ci numai asupra titularului activ ităţii. Verificarea conţinutului studiului de către magistrat se face prin analiza conţinutului studiului a elementelor minimale cerute de reglementările în materie. Documentul care apare suficient de serios şi de circumstanţiat este legal. Dar, un studiu sumar ori imprecis, care cuprinde erori ori contradicţii va antrena ilegalitatea autorizării acordate, pentru viciu grav de procedură. Suspendarea acordului şi autorizaţiei de mediu este operaţiunea de întrerupere temporară a efectelor juridice ale actului administrativ. Suspendarea operează şi în privinţa actelor de reglementare (acordului sau autorizaţiei de mediu). Suspendarea poate determina amânarea temporară a producerii efectelor juridice ale actelor administrative, cât şi încetarea vremelnică a efectelor juridice ale actelor administrative. Exemplu Ne vom raporta la suspendarea unei autorizaţii privind activităţile cu un tip anume de organism modificate genetic – porumbul modificat genetic MON810. Suspendarea comercializării porumbul modificat genetic MON810 a operat în România în anul 2008 şi s-a bazat pe apariţia unor noi studii ştiinţifice în plan comunitar european privind efectele negative asupra mediului, descoperindu-se că efectele lui asupra mediului natural sunt instabile. Suspendarea a operat până în momentul în care Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) a reconfirmat într-un raport publicat în iulie 2009 că porumbul modificat genetic MON810 nu prezintă riscuri pentru sănătatea oamenilor şi a animalelor sau pentru mediul natural. Revocarea (retractarea) actelor de reglementare nu poate acţiona decât pentru motive de ilegalitate şi în termenele prevăzute de lege. Autorizaţiile obţinute prin fraudă pot fi retractate oricând. Regimul juridic al actelor de reglementare privind mediul se caracterizează printr-o serie de reguli specifice, care decurg din statutul lor ambivalent: administrativ (ca natură primară) şi de protecţie a mediului (ca finalitate definitorie). În plus există o anumită uniformizare a reglementărilor aferente naţionale, comunitare şi internaţionale.

98

Actele de reglementare (avizele, acordurile sau autorizaţiile de mediu) sunt acte tehnico-juridice, emise de autorităţile pentru protecţia mediului. Ele sunt eliberate după proceduri speciale, bine reglementate, care poartă o triplă amprentă particulară:  a tehnicităţii, adică se realizează evaluarea impactului asupra mediului şi luarea în considerare a rezultatelor sale în decizie,  a democraţiei de mediu, adică se asigură informarea, consultarea şi participarea publicului la luarea deciziei,  a justiţiei de mediu, adică se garantează accesului publicului la justiţie, rolul procesual important acordat organizaţiilor neguvernamentale şi regimul special de reparare a prejudiciului ecologic.

Să ne reamintim...  Obiectului dreptului mediului constă în relaţiile sociale privind raportul dintre om (societate) şi mediul său.  Abordarea preponderentă de ordin etic privind dreptul mediului porneşte de la ideea că generaţiile actuale trebuie să lase generaţiilor viitoare un patrimoniu natural moştenit la rândul lor de la generaţiile trecute.  Dreptul mediului este un drept finalizat, datorită faptului că aplicarea sa ajunge sau ar trebui să ajungă la un rezultat concret.

M2.U3.5. Produsele modificate genetic în plan internaţional, în plan comunitar şi în plan naţional O adevărată democraţie, propusă de filosofi, [LAUNIS 2008] dar care se poate extinde şi în alte domenii, în ceea ce priveşte organismele modificate genetic constă în respectul noilor cercetări genetice, dar şi în cererea de participare efectivă a publicului. Această participare la evoluţia biotehnologică se traduce prin egalitate şi nediscriminare a intereselor şi valorilor consumatorilor, autonomie individuală, libertatea de alegere a consumatorilor şi transparenţă a compoziţiei şi efectelor – pozitive dar şi negative asupra consumatorilor – a noilor produse realizate prin intermediul cercetărilor genetice.

99

Exemplu Libertatea de alegere a consumatorilor şi transparenţa în ceea ce priveşte activitatea de comercializare a produselor alimentare este încălcată grav în România, mai ales în ceea ce priveşte etichetarea acestora. Pornind de la realitatea că România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte culturile de soia modificată genetic, pe eticheta nici unui produs comercializat pe piaţa românească ce conţine soia modificată genetic (MG) nu apare trecut că este modificat genetic. În aceste condiţii organizaţia GreenPeace România a analizat produsele comercializate pe piaţa românească ce conţin soia descoperind că mai mult de jumătate conţin soia MG iar această realitate nu apare pe eticheta produselor respective. Legea românească ce reglementează producerea şi comercializarea produselor ce conţin organisme modificate genetic prevede că acele produse ce conţin peste 0,9% organisme modificat genetic trebuie să fie etichetate ca atare. Concluzia ar fi ca pe eticheta unui produs modificat genetic ce conţine organisme modificat genetic peste 0,9% ar trebui să apară scris „produs modificat genetic”. Cu toate acestea produsele modificate genetic comercializate pe piaţa românească şi analizate de GreenPeace România nu conţin în eticheta lor „produs modificat genetic”, iar această organizaţie a analizat doar produsele ce conţin soia. Analizaţi acţiunea producătorilor şi comercianţilor de produsele modificate genetic din România.

Normele etice sunt afectate prin încălcarea unor principii cu profundă tentă morală. Aceste principii includ dreptul de a consuma şi de alege în cunoştinţă de cauză, biosiguranţa alimentară etc. Principiul precauţiei se aplică în această situaţie, prin maxima diligenţă de care trebuie să se dea dovadă societăţile comerciale implicate când se doreşte introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic. În ceea ce priveşte modificarea genetică a genomului animal şi vegetal, acest domeniu este strict reglementat prin lege. Alimentele modificate genetic sunt produse ce au calităţi nutritive similare sau, uneori, chiar mai bune decât cele obţinute prin metodele clasice. „Noile alimente” sunt rezultatul ingineriei genetice. O genă este o particulă din cadrul moleculei de acid ADN şi este responsabilă de o anumită trăsătură a organismului (cum ar fi grupa sanguină). Astfel, genele sunt unităţi purtătoare a eredităţii în organismele vii şi asigură bazele dezvoltării şi funcţiile celulelor, organelor şi indiviziilor, fiind responsabile pentru numeroase forme de comportament înnăscut.

100

Ingineria genetică este o tehnologie nouă, radicală şi violentă care distruge barierele dintre specii într-un mod care nu s-ar întâmpla niciodată în nici o condiţie naturală. Aceasta presupune practic transferul de gene de la o specie la alta. Exemplu Gena de la un tip de peşte arctic care are proprietăţi anti -îngheţ a fost inserată într-o varietate de căpşune pentru a-i asigura protecţie la congelare. Ingineria genetică nu este o ştiinţă exactă, deoarece este imposibil a dirija inserţia noii gene. Această tehnologie poate să conducă la efecte neaşteptate. Genele nu funcţionează în mod izolat ci în relaţii extrem de complexe care încă nu sunt înţelese pe deplin de către oamenii de ştiinţă. Orice schimbare în ADN va afecta noul organism creat, pe termen lung, în feluri pe care oamenii de ştiinţă nu le pot prevedea. Organismele modificate genetic sunt periculoase pentru mediu. Odată eliberate în mediu, fie că sunt culturi de testare, fie comerciale, plantele modificate genetic nu pot fi controlate pentru că acestea interacţionează în mod liber cu întregul ecosistem. Culturile convenţionale sau ecologice din jur pot fi impurificate prin polenizare, datorită vântului sau insectelor. De asemenea întreaga biodiversitate are de suferit de pe urma culturilor modificate genetic. Cele mai importante categorii de organisme modificate genetic sunt: soia, porumbul, bumbacul, rapiţa, orezul, dovleacul, papaia, roşia, cartoful, căpşunii. Exemplu Primul produs obţinut prin această tehnică şi destinat vânzării, a fost o versiune modificată genetic a unui hormon - BST somatotropina - care stimulează producţia de lapte de la vaci. Acest produs s-a realizat prin inserarea genei pentru BST la bacterii, o metodă similară fiind folosită şi în experimentul pentru obţinerea insulinei. În urma acestei realizări a apărut şi întrebarea dacă acest hormon influenţează doar animalul sau şi consumatorul? Experimental s-a dovedit că o injecţie cu BST creşte producţia de lapte cu 15-20%. Cercetătorii canadieni, ce se ocupau cu introducerea pe piaţă a noilor alimente modificate genetic, au constatat că 30% din şobolanii care au primit o doza crescută de BST au produs anticorpi ceea ce înseamnă că BST-ul a ajuns în circulaţia sanguină. Abia după 8 ani de la realizarea acestor studii s-a reuşit oprirea utilizării acestui hormon în Canada.

101

În plan global, în anul 1990 s-a înregistrat primul succes cu o cultură modificată genetic. Până în anul 2002 peste 75% din recoltele de soia, 34% din recoltele de porumb şi 71% din recoltele de bumbac din SUA erau modificate genetic. În total mai mult de unul din patru acrii de teren cultivat din SUA erau culturi modificate genetic în 2002. Viteza cu care această nouă tehnologie agricolă a ajuns pe piaţă a fost justificată de compania Monsanto ca fiind o acţiune a societăţilor comerciale cultivatoare de produse modificate genetic de a-şi amortiza investiţiile în astfel de seminţe. Monsanto promovează seminţele modificate genetic, pe care le comercializează, cu promisiunea unor recolte mai mari şi mai uşor de realizat, aceste recolte constituind pentru fermieri un avantaj competitiv extraordinar pe piaţa globală. Producţia de alimente a fost şi ea încurajată de rapida difuzare a produselor agriculturii modificate genetic pentru a nu pierde acest avantaj competitiv. [KOLODINSKY 2004] În această grabă de a aduce produsele pe piaţă, au rămas fără răspuns întrebările multor consumatori referitoare la beneficiile şi riscurile organismelor modificate genetic. În prezent, 22 de ţări cultivă comercial organisme modificate genetic, printre care şi România, care deţine locul 1, alături de Spania în Europa cu 0,1 milioane hectare de soia transgenică. Beneficiile nete cumulate obţinute de cultivatorii de organisme modificate genetic între 1996 şi 2005 au ajuns la 27 miliarde de dolari. Într-o perioadă de 11 ani de cultivare şi comercializare de organismele modificate genetic au fost cultivate 102 milioane de hectare de culturi de organismele modificate genetic în întreaga lume. Se estimează că în anul 2015 să va ajunge la 200 milioane hectare cultivate cu organismele modificate genetic în întreaga lume. [2 DUŢU 2007] Aceste culturi se concentrează în proporţie de 88% în 4 ţări: SUA, Argentina, Brazilia şi Canada. În anul 2008, pe plan mondial, au fost cultivate 125 de milioane de plante modificate genetic. Dintre acestea aproape 90% au fost cultivate în America de Nord şi de Sud. Succesul acestor varietăţi rezistente la ierbicide şi/sau insecte se datorează beneficiilor economice colosale pentru agricultori, în special printr-un randament superior. Dar nu în toate cazurile seminţele modificate genetic au determinat profitul dorit pentru fermieri. Din cauza normelor impuse de societăţile comerciale producătoare, fermierii pierd dreptul primordial de a-şi folosi sămânţa de la o cultură la alta, fiind obligaţi să cumpere un nou lot de seminţe de la compania producătoare, an de an. Aceste culturi au devenit atractive în ultimul timp mai ales pentru ţările în curs de dezvoltare. Succesul ar urma să fie crescut prin crearea unor organisme modificate genetic tolerante la secetă până în 2010. Între 2005 şi 2006, India şi-a triplat culturile de organisme modificate genetic de la 1,3 la 3,8 milioane de hectare de culturi modificate genetic, urmată de Africa de Sud cu 180% mai multe culturi modificate genetic şi Filipine cu 100% mai multe culturi modificate genetic.

102

Dezvoltarea biotehnologiei moderne a născut serioase întrebări legate de efectele adverse a organismelor modificate genetic asupra sănătăţii şi asupra mediului. [BALIAS 2005] Culturile de organismele modificate genetic prezintă ca avantaj o mai mare productivitate prin rezistenţa la boli şi dăunători şi ritmul superior de creştere. [2 DUŢU 2007] Dar aceste culturi prezintă, la nivel de produs consumabil, următoare dezavantaje:  nici un test nu a fost efectuat pe o perioadă suficient de lungă pentru a determina existenţa sau nu a unui risc pentru sănătatea umană, până în prezent,  pericolul care îl reprezintă, prin contaminare, de compromitere a speciilor tradiţionale. Exemplu Culturile unui fermier care nu doreşte să cultive plante modificate genetic pot fi accidental contaminate prin polenizarea pe căi naturale (vânt, insecte) pe care omul, evident, nu le poate controla. Un exemplu în acest sens îl constituie culturile modificate genetic aflate în vecinătatea culturilor de sfeclă de zahăr, pe teritoriul SUA, care au influenţat culturile de sfeclă, determinând necesitatea transformării şi a culturilor de sfeclă de zahăr în culturi modificate genetic. Există şi alte riscuri ale consumului de alimente modificate genetic asupra sănătăţii consumatorilor. [5 MUREŞAN 2008] În cele ce urmează vom prezenta succint aceste riscuri. Consumul de alimente modificate genetic poate produce efectele alergice. Genele nou inserate pot produce proteine care la unele persoane determină alergii. Exemplu Cele mai frecvente alergii sunt cele faţă de lapte, ouă, peşte, cereale şi soia. La începutul anilor 1990 când soia a primit efecte nutritive sporite prin introducerea unei gene de la nucile braziliene, riscul potenţial a devenit evident. Consumul de alimente modificate genetic poate produce rezistenţă la antibiotice. Se ştie că unele alimente modificate genetic pot creşte rezistenţa omului sau a animalelor faţă de antibiotice. Exemplu Tomatele modificate genetic consumate proaspete au gene marker – o genă rezistentă la antibiotice – ce sunt foarte rezistente la neomicină sau

103

kanamicină. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul seminţelor de bumbac. În general, riscul variază în funcţie de originea genei implicate. Consumul de alimente modificate genetic poate produce modificări la nivelul metabolismului. Prin inserarea de gene noi se pot produce alterări la nivelul genomului adică totalitatea genelor pe care le conţine un organism - alterări care pot genera în organismul gazdă şi alte efecte decât cele scontate, cum ar fi scăderea cantităţii de substanţe nutritive şi creşterea nivelului de toxine în organismul gazdă. Cu toate acestea, perspectiva autorilor americani este optimistă: folosirea biotehnologiei în agricultură şi producţia de alimente oferă o promisiune de alimente cu o valoare nutritivă îmbunătăţită, împreună cu beneficii economice şi sociale. Prima generaţie de culturi modificate genetic au indicat asigurarea beneficiilor pentru producători prin rezistenţa acestor culturi la boli şi pesticide. Adoptarea culturilor modificate genetic la nivelul fermelor a fost cu adevărat semnificativă, o dată cu introducerea sa comercială în mijlocul anilor 1990. În 2002 aproximativ trei sferturi din producţia de soia, şi mai mult de o treime din producţia de porumb, din SUA au fost plantate folosind seminţe modificate genetic. O mare sursă de optimism în legătură cu produsele alimentare obţinute cu ajutorul biotehnologiei este promisiunea că tehnologia va dezvolta produse alimentare noi şi îmbunătăţite care vor aduce semnificative îmbunătăţiri ale sănătăţii, nutriţiei şi beneficii economice pentru consumatori. Aceste beneficii pot include o stabilitate mai mare, o îmbunătăţire atractivă a calităţii şi a forţei simţurilor, o reducere a alergiilor, precum şi o îmbunătăţire a sănătăţii şi atributelor privind starea generală fizică şi psihică. Au existat speculaţii cum că acestă nouă generaţie a produselor alimentare modificate genetic cu atribute calitativ îmbunătăţite sau beneficii nutriţionale va fi rapid acceptată public.” [HOSSAIN 2004] Dar, conştientă de riscuri, Comunitatea Europeană a adoptat în ultimii 15 ani un ansamblu de reguli vizând controlul difuzării în mediu şi punerii în comerţ a produselor modificate genetic, în scopul de a proteja sănătatea umană şi ecosistemul. Legislaţia comunitară în materie de organisme modificate genetic este considerată ca una dintre cele mai severe din lume, şi de aceea dispoziţiile sale fac uneori obiectul restricţiilor din partea statelor membre pe baza principiului precauţiei ori clauzei de salvgardare. Dar marea reţinere în utilizarea lor vine din partea consumatorilor. Unele agenţii guvernamentale, grupurile industriale şi cercetătorii folosesc termenul de „biotehnologie” în locul sau ca o alternativă pentru termenul de „organisme modificate genetic”. Folosirea termenului de „biotehnologie” în locul termenului de „organism modificat genetic” s-a justificat asfel: „cercetările [economice] au indicat, în mod constant, faptul că anumiţi termeni cum ar fi „inginerie genetică” sunt percepuţi mult mai negativ în comparaţie cu termeni ca

104

„biotehnologie agricolă”. În realitate, termenul de „organism modificat genetic” este cel mai negativ termen pentru consumatori. [KOLODINSKY 2004] Eurobarometrul publicat în iunie 2005 arată că 54% dintre europeni nu ar accepta niciodată organisme modificate genetic ori numai în situaţii excepţionale, iar 31% nu le acceptă decât dacă sunt strict reglementate şi controlate. [KEMPF 2005] Perenitatea opoziţiei la organisme modificate genetic în Europa nu poate fi înţeleasă dacă nu o raportăm la o opţiune culturală profundă, intervenită în anii 1990 pe fondul crizei agriculturii productiviste. [2 DUŢU 2007] Europenii vestici au convingerea că agricultura de mâine trece prin menţinerea unei ţărănimi care să facă să trăiască pământul şi prin calitatea gustativă şi ecologică a produselor sale. În Europa este promovat slow food-ul, o mişcare născută în Italia care susţine excelenţa alimentelor şi valoarea lor conviviată, în opoziţie cu fastfood-ul, a cărui simbol rămâne McDonald’s. În timp ce organismele modificate genetic concepute de marile multinaţionale agroalimentare constituie un sistem tehnic adaptat unei agriculturi extensive, consumatorii şi agricultorii europeni manifestă dorinţa unui model radical diferit. Europa politică a amorsat această turnantă cu reforma politicii agricole comune adoptată în 2003, care a abandonat obiectivul creşterii producţiei şi a luat în considerare, în mod serios, protecţia mediului. Acest model tinde să dobândească o valoare globală. Problema agricolă mondială nu este de a creşte cantităţile produselor, ci de a menţine comunităţi ţărăneşti viabile şi profitabile. Urmând această direcţie, soluţia nu este de căutat într-o agricultură industrialistă şi puţin utilizatoare de mână de lucru, ci în menţinerea micilor ferme, pentru a limita exodul către metropole, şi în dezvoltarea unei agronomii preocupată de randamente sporite şi protecţia solurilor fragile. Europa are aici un model tehnic şi cultural de promovare la nivel mondial. În măsura în care agroindustria americană nu separă producţiile transgenice şi convenţionale în două filiere distincte, ţările europene sunt constrânse să aplice metode fine de identificare şi de cuantificare a prezenţei organismelor modificate genetic atât în seminţe şi grăunţe, cât şi în produsele transformate precum făinurile, uleiurile, cerealele, cremele de desert şi altele. Această operaţiune nu este deloc simplă, întrucât, pentru a identifica un organism modificat genetic, trebuie mai întâi să ştii ce cauţi, ceea ce presupune că industriaşii trebuie să le comunice organismelor de control. Această comunicare (chiar stabilită legal) este deja calificată de ecologişti ca iluzorie, în ciuda tuturor studiilor la nivel european şi global privind riscurile şi beneficiile organismelor modificate genetic. [LANGLET 2005] O dată cu reglementarea etichetei ecologice, consumatori pretind şi etichetarea produselor modificate genetic (atât la nivel european, cât şi global). Dacă la nivel european

105

s-au făcut multe în acest sens, la nivelul Statelor Unite ale Americii nici în prezent nu este cerută din punct de vedere legal o astfel de etichetare. [MAKUCH 2004] Să ne reamintim...  O adevărată democraţie în ceea ce priveşte organismele modificate genetic constă în respectul noilor cercetări genetice, dar şi partici parea efectivă a publicului.  Ingineria genetică este o tehnologie nouă, radicală şi violentă care distruge barierele dintre specii într-un mod care nu s-ar întâmpla niciodată în nici o condiţie naturală.  În măsura în care agroindustria americană nu separă producţiile transgenice şi convenţionale în două filiere distincte, ţările europene sunt constrânse să aplice metode fine de identificare şi de cuantificare a prezenţei organismelor modificate genetic.

M2.U3.6. Rezumat  Ca ramură distinctă a sistemului dreptului, dreptul mediului reglementează acele relaţii sociale care iau naştere în procesul de protecţie, conservare şi ameliorare a calităţilor naturale ale mediului.  Actele de reglementare privind protecţia mediului în România se materializează cel mai frecvent într-o autorizare administrativă (în sens larg) prealabilă a unui proiect, plan, program sau activitate specifică, ce prezintă riscul unor posibile efecte ecologice negative semnificative.  Ingineria genetică nu este o ştiinţă exactă, deoarece este imposibil a dirija inserţia noii gene.  Dezvoltarea biotehnologiei moderne a născut serioase întrebări legate de efectele adverse a organismelor modificate genetic asupra sănătăţii şi asupra mediului.

M2.U3.7. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Caracterul orizontal constă în faptul că dreptul mediului acoperă diferite ramuri juridice clasice: a) drept privat c) drept internaţional b) drept public

d) drept comunitar

106

2. Dreptul mediului reglementează acele relaţii sociale care iau naştere în: a) procesul de ameliorare a calităţilor c) procesul de protecţie naturale ale mediului b) procesul de conservare

d) procesul de aplicare a legii

3. Actele de reglementare privind protecţia mediului în România se materializează cel mai frecvent în: a) avizul de mediu c) autorizaţia de mediu b) studiul de impact asupra mediului

d) acordul de mediul

4. Actele de reglementare sunt eliberate după proceduri speciale care poartă o triplă amprentă particulară: a) a tehnicităţii c) a justiţiei de mediu b) a democraţiei de mediu

d) a eticii de de mediu

5. Cele mai importante categorii de organisme modificate genetic sunt: a) soia c) roşia b) porumbul

d) cartoful

6. În plan global s-a înregistrat primul succes cu o cultură modificată genetic în anul: a) 1987 c) 1997 b) 1990

d) 2000

7. Consumul de alimente modificate genetic prezintă următoarele riscuri asupra sănătăţii consumatorilor: a) efectele alergice c) rezistenţă la antibiotice b) modificări la nivelul metabolismului

d) îmbunătăţirea sănătăţii

8. În Europa este promovat: a) fastfood-ul

c) consumul de organisme modificate genetic

b) slow food-ul

d) consumul de produse semipreparate

Temă de control Analizaţi activitatea companiei americane Monsanto sub următoarele aspecte: a) Descrierea produselor sale modificate genetic, b) Activităţile desfăşurate; c) Biodegradabilitatea insecticidului Roud Up comercializat.

107

Modulul 3. Instrumente utilizate de societatea comercială responsabilă social Cuprins Introducere ................................ ................................ ................................ .................. 108 Obiectivele modului ................................ ................................ ................................ .... 108 U1. Codul etic ................................ ................................ ................................ ............. 109 U2. Instrumente juridice şi economice ce pot fi utilizate în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste ................................ ................................ ............................... 125

Introducere Legislaţia comunitară recomandă integrarea responsabilităţii sociale corporatiste în activitatea societăţilor comerciale din statele membre ale Uniunii Europene. Acest capitol va evidenţia şi analiza acele instrumente etice, juridice şi economice ce ar putea fi utilizate în responsabilizarea socială a companiilor. Obiectivele modulului La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili:  să înţeleagă importanţa instrumente etice, juridice şi economice ce ar putea fi utilizate în responsabilizarea socială a companiilor;  să identifice elementele ce ar trebui conţinute de un cod etic;  să redacteze un cod etic;  să implementeze un cod etic;  să cunoască instrumente economico-fiscale utilizate în domeniul protecţiei juridice a mediului şi care pot constitui instrumente ce ar putea fi utilizate în responsabilizarea socială a companiilor;  să cunoască importanţa imaginii de marcă a societăţii comerciale responsabile social;  să cunoască aspecte de bază ale viitorului Standardul RSC ISO 26000.

108

Unitatea de învăţare M3.U1. Codul etic Cuprins M3.U1.1. Introducere ................................ ................................ ................................ .. 109 M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ... 109 M3.U1.3. Definirea conceptului şi necesitatea adoptării codurilor etice .................... 110 M3.U1.4. Codul etic şi regulamentul de ordine interioară. Aspecte economice şi juridice ................................ ................................ ................................ ... 112 M3.U1.5. Elaborarea şi implementarea codurilor etice ................................ .............. 115 M3.U1.6. Rezumat ................................ ................................ ................................ ...... 123 M3.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................ ................................ . 123 M3.U1.1. Introducere Codul etic adoptat şi respectat de o societate comercială poate ajuta la integrarea responsabilităţii sociale corporatiste în activitatea societăţilor comerciale. Literatura de specialitate analizează codul etic sub aspectul redactării lui, al adoptarii şi al implementării lui. M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în redactarea corectă şi implementarea codului etic. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:  să înţeleagă importanţa instrumente etice, juridice şi economice ce ar putea fi utilizate în responsabilizarea socială a companiilor;  să identifice elementele ce ar trebui conţinute de un cod etic;  să redacteze un cod etic;  să implementeze un cod etic.

Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 3 ore.

109

M3.U1.3. Definirea conceptului şi necesitatea adoptării codurilor etice Ca o cerinţă morală pentru desfăşurarea activităţii societăţilor comerciale au apărut Codurile etice, coduri ce protejează dar şi solicită angajaţii. Astfel, aceste coduri stabilesc atât drepturi cât şi obligaţii în sarcina angajaţilor societăţilor comerciale. Rolul codurilor etice este de a direcţiona comportamentele umane individuale şi de grup. [ŢIGU 2005] Un cod etic trebuie croit după nevoile şi valorile respectivei societăţi comerciale. [MACDONALD 1] Exemple Un cod etic al unei societăţi comerciale din domeniul industriei textile nu trebuie să cuprindă obligaţii de comportament al angajaţiilor în raport cu consumatorii, deoarece acei angajaţi nu vor intra niciodată în contact direct cu clienţii companiei. Un cod etic al unei societăţi comerciale de mici dimensiuni care are doar 3 angajaţi nu trebuie să aibă obligaţiile şi drepturile angajaţilor grupate în funcţie de departamente, deoarece acei 3 angajaţi nu sunt şi nu pot fi grupaţi în departamente. Cum ar trebui structurat un cod etic pentru o societate comercială ce activează în domeniul turismului şi are 10 angajaţi?

Charta sau Codul, calificate drept etice, morale, deontologice ori de bună conduită, sunt acele documente scrise ce includ valorile, normele şi conduitele pe care personalul unei societăţi comerciale trebuie sau ar trebui să le urmeze. Codurile etice stabilesc obligaţiile angajaţilor în raport cu clienţii dar şi în raport cu ceilalţi angajaţi ai respectivei societăţi comerciale. Codul etic este definit ca fiind un document scris ce enunţă şi enumeră valorile, normele şi tipurile de conduite pe care societatea comercială doreşte să le vadă aplicate atât în interior cât şi în exterior. [CRĂCIUN 2005] În favoarea adoptării şi respectării codurilor etice la nivel de societate comercială, vom expune succint teoria socială de abordare a societăţilor comerciale ca o „ paradigmă agricolă”, prezentată de alţi autori români. [COVEY 2000] Societăţile comerciale sunt privite, în general, printr-o paradigmă sau un tipar mecanic.

110

Exemplu Societatea comercială este privită ca o maşină. Dacă ceva se strică, trebuie reparat. Dacă descoperi defecţiunea, o remediezi, porneşti maşina şi aceasta va funcţiona. Dar societăţile comerciale nu sunt mecanisme, ele sunt organe vii. A privi societăţile comerciale prin paradigma agricolă înseamnă a le considera ca pe ceva viu, în evoluţie, format din oameni vii care se dezvoltă. Exemplu O societate comercială nu poate funcţiona fără angajaţi. Între managerii societăţii comerciale şi angajaţii acesteia există legături personale. Toţi indivizii ce compun respectiva societate comercială lucrează împreună în beneficiul societăţii comerciale. Relaţiile dintre aceştia nu se reduc numai la un schimb de lucruri neînsufleţite – bunuri, servicii, bani – ci implică fiinţe umane. Acesta este motivul pentru care dimensiunile etice ale relaţiei dintre angajator şi angajat sunt mult mai adânci, mai complexe şi mai sensibile. Angajaţii joacă un rol aparte, fiind direct integraţi în activitatea societăţii comerciale. Se poate spune ca angajaţii „constituie” efectiv o societate comercială. Ei sunt, probabil, cel mai important factor productiv sau cea mai semnificativă „resursă” a respectivei societăţi comerciale. Angajaţii reprezintă societatea comercială faţă de ceilalţi participanţi la comerţ şi acţionează în numele societăţii comerciale faţă de aceştia. Mai mult decât atât, angajaţii sunt direct afectaţi de succesul sau eşecul societăţii comerciale la care lucrează. [CRĂCIUN 2005] Exemplu Angajaţii unei societăţi comerciale ce produce computere vor fi direct afectaţi de succesul sau eşecul acestei societăţii comerciale. Dacă această societate comercială îşi va restrânge activitatea în perioada crizei economice actuale, o mare parte dintre aceşti angajaţi vor rămâne fără loc de muncă şi, deci, fără salariu. Cum pot fi afectaţi angajaţii unei societăţi comerciale în cazul succesului societăţii comerciale la care lucrează?

Nu putem ingora această categorie atât de importantă de stakeholderi interni a societăţii comerciale în analiza responsabilităţii sociale. Transparenţa activităţii desfăşurare de

111

o societate comercială responsabilă social priveşte expunerea modului de desfăşurare a activităţii comerciale atât faţă de consumatori ori grupurile de protecţie a mediului natural, cât mai ales faţă de angajaţii respectivei societăţi comerciale. Justificarea acestei cerinţe etice priveşte influenţa deosebită pe care o poate avea respectarea principiilor eticii şi responsabilităţii sociale, în activitatea desfăşurată de o societate comercială, asupra angajaţiilor acestei societăţi comerciale. Exemplu În cazul în care un angajat este hărţuit sexual la locul de muncă, el va ajunge să nu dea randament şi să fie până la urmă concediat din cauza activităţii sale neeficiente. Dar în acest caz este vorba mai mult decât de respectarea unor nome etice, ci este încălcată atât legislaţia internă, cât şi cea comunitară. Daţi alte exemple care pot evidenţia influenţa deosebită pe care o poate avea respectarea principiilor eticii şi responsabilităţii sociale, în activitatea desfăşurată de o societate comercială, asupra angajaţiilor acestei societăţi comerciale.

Să ne reamintim...  Codurile etice au apărut ca o cerinţă morală pentru desfăşurarea activităţii societăţilor comerciale.  Codurile etice protejează dar şi solicită angajaţii, stabilesc atât drepturi cât şi obligaţii în sarcina angajaţilor societăţilor comerciale.  A privi societăţile comerciale prin paradigma agricolă înseamnă a le considera ca pe ceva viu, în evoluţie, format din oameni vii care se dezvoltă.  Angajaţii sunt cel mai important factor productiv, cea mai semnificativă „resursă” a respectivei societăţi comerciale.

M3.U1.4. Codul etic şi regulamentul de ordine interioară. Aspecte economice şi juridice Din perspectivă juridică, relaţiile dintre societatea comercială (angajator) şi angajaţii săi sunt reflectate într-un contract individual de muncă reglementat legal prin Codul muncii – Legea nr. 53/2003. [LEGEA 53/2003]

112

Exemplu Contractul sinalagmatic se încheie între două subiecte de drept cu drepturi şi obligaţii corelative. În cazul contractului individual de muncă relaţiile juridice se stabilesc între cele două subiecte de drept societatea comercială (angajator) şi angajat. Cele mai importante drepturi şi obligaţii corelative sunt următoarele: dreptul angajatorului de a i se presta o activitate, căruia îi corespunde obligaţia angajatului de a realiza acea activitate şi dreptul angajatului de a i se plăti un salariu, căruia îi corespunde obligaţia angajatorului de a suporta acest salariu. Ce alte contracte comerciale sinalagmatice cunoaşteţi?

Codul muncii defineşte contractul individual de muncă ca fiind contractul în temeiul căruia o persoană fizică denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii, denumită salariu. Funcţia prioritară oferită de acest contract o constituie protecţia oferită de normele dreptului muncii celor care încheie acest tip de contract, angajaţilor şi societăţii comerciale care îi angajează. [6 MUREŞAN 2007] Exemplu Funcţia prioritară oferită de contractul individual de muncă o constituie protecţia oferită de normele dreptului muncii. Normele aparţinând dreptului muncii asigură drepturile, dar şi obligaţiile angajaţilor. În mod similar normele aparţinând dreptului muncii asigură drepturile, dar şi obligaţiile societăţii comerciale care îi angajează. Având în vedere că acest contract este unul sinalagmatic obligaţiile unuia dintre subiecţi semnifică protejarea celuilalt cocontractant. Codul muncii prevede şi reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor ce încheie contractul individual de muncă. Între angajat şi angajator relaţia este sinalagmatică – aşa cum am explicat şi anterior – adică ceea ce constituie obligaţie pentru una dintre părţile contractante, constituie, în acelaşi timp, drept pentru cealaltă parte. O parte dintre aceste drepturi şi obligaţii iau naştere implicit/automat o dată cu încheierea contractului individual de muncă şi sunt reglementate de legislaţia dreptului muncii. O altă parte dintre aceste drepturi şi obligaţii trebuie stipulate expres în interiorul contractului individual de muncă, adică trebuie prevăzute în clauzele contractuale.

113

Exemplu Între clauzele contractuale trebuie stipulat expres în contractul individual de muncă durata pentru care este încheiat. Dacă nu este prevăzută în mod expres această durată, contractul se consideră încheiat pe durată nedeterminată (ca sancţiune pentru angajator). Considerăm că anumite aspecte importante ce ar trebui incluse în codurile etice primesc o reglementare legală prin instituţia juridică a Regulamentului de ordine interioară a societăţii comerciale. În cazul societăţilor comerciale codurile etice sunt, de cele mai multe ori, concepute de conducerea generală, rareori, fiind rezultatul unui consens a priori. Acest regulament de ordine interioară este elaborat tot de angajator. Codul muncii din România introduce obligativitatea elaborării Regulamentului intern de către angajator în acord cu sindicatele reprezentative sau reprezentanţii salariaţilor. Regulamentul intern trebuie să cuprindă, din punct de vedere legal, [LEGEA 53/2003] cel puţin, următoarele dispoziţii:  reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul societăţii comerciale;  reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnităţii;  drepturile şi obligaţiile angajatorului şi salariaţilor;  procedura de soluţionare a cererilor sau reclamaţiilor individuale ale salariaţilor;  reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;  abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile;  reguli referitoare la procedura disciplinară;  modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice. Regulamentul intern trebuie adus la cunoştinţa salariaţilor de conducătorului unităţii. Regulamentul îşi produce efectele faţă de salariaţi din momentul aducerii la cunoştinţa acestora. [VOICULESCU 2007] Bineînţeles, codurile etice pot excede prevederile legale privind Regulamentul de ordine interioară. Dar, aşa cum vom analiza în cele ce urmează, un cod etic prea amplu poate dezorienta şi încărca cu prea multe obligaţii angajaţii unei societăţi comerciale.

Să ne reamintim...  Din perspectivă juridică, relaţiile dintre societatea comercială (angajator) şi angajaţii săi sunt reflectate într-un contract individual de muncă reglementat legal prin Codul muncii.

114

 Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii, denumită salariu.  Anumite aspecte importante ce ar trebui incluse în codurile etice primesc o reglementare legală prin instituţia juridică a Regulamentului de ordine interioară a societăţii comerciale.  Regulamentul intern trebuie adus la cunoştinţa salariaţilor de conducătorului unităţii.

M3.U1.5. Elaborarea şi implementarea codurilor etice Pe lista responsabilităţilor societăţilor comerciale sunt atât obligaţii negative cât şi obligaţii pozitive. Exemplu Constituie obligaţii negative următoarele imperative etice: Să nu poluaţi! Să nu fiţi corupţi! Să nu mistificaţi prezentarea produselor! Găsiţi alte exemple de obligaţii negative.

Exemplu Constituie obligaţii pozitive următoarele imperative etice: Să-i angajaţi pe cei mai buni dintre cei ce nu au un loc de muncă! Să acordaţi o atenţie deosebită grupurilor dezavantajate istoric, etnic, rasial, fizic, religios etc.! Să vă implicaţi în acţiuni educative şi de învăţământ! Să îmbunătăţiţi condiţiile de muncă! Găsiţi alte exemple de obligaţii pozitive.

115

Deoarece promovarea binelui comun de către societăţile comerciale are mai multă eficienţă decât în cazul promovării de indivizi izolaţi, realizarea binelui comun trebuie codificat. Codificarea, în acest context, semnifică cuprinderea tuturor normelor etice într-un singur document. Un prim pas în sensul codificării normelor morale îl constituie crearea unui climat etic în interiorul societăţii comerciale, acordând prioritate comportamentului moral al angajaţilor. Codul etic este legat de cultura organizaţională a unei societăţi comerciale. [BRĂTIANU 2003] Din cele mai importante modalităţi de manifestare a culturii organizaţionale fac parte şi normele comportamentale. Acestea pot fi scrise sau nescrise. Normele scrise presupun elaborarea regulamentelor de ordine interioară şi a codurilor etice ale respectivei societăţi comerciale. Deşi nu fac parte din nici un regulament oficial al societăţii comerciale, normele nescrise modelează comportamentul angajaţiilor la fel de puternic ca şi cele scrise. Nerespectarea normelor etice nescrise se penalizează tot pe baza unor reguli nescrise. În activitatea zilnică a societăţii comerciale, normele scrise şi cele nescrise se întrepătrund. În prezent, din ce în ce mai multe societăţi comerciale deţin coduri etice, ca instrumente frecvent utilizate ale managementului social responsabil al acestor societăţi comerciale. [CRANE 2008] Dar aceste coduri etice pot funcţiona adecvat doar dacă cultura organizaţională a acestor societăţi comerciale respectă cerinţele responsabilităţii sociale. Scopul pentru care o societate comercială ar trebui să elaboreze un Cod etic este complex. Motivele pentru elaborarea unui cod etic sunt următoarele:  definirea comportamentelor acceptate sau acceptabile;  promovarea unor standarde înalte în activitatea respectivei societăţi comerciale;  furnizarea unui model ce va fi urmat de membrii acelei societăţi comerciale, dar şi în auto-evaluarea acestora;  stabilirea unui cadru de comportament profesional şi responsabilitate;  un instrument de identitate profesională;  o marcă a maturităţii profesionale. [MACDONALD 2] Luând ca exemplu un cod etic al unei societăţi comerciale concrete, exemplificaţi motivele de mai sus.

Existenţa unui cod etic al societăţii comerciale nu constituie o garanţie că angajaţii acesteia se vor comporta etic, dar poate reflecta un anumit grad de cultură organizaţională în ceea ce priveşte aprecierea şi recompensarea unui astfel de comportament etic. Consideraţi că normele juridice cuprinse în regulamentul de ordine interioară pot oferi o garanţie că angajaţii acesteia se vor comporta etic, comparativ cu normele

116

etice cuprinse într-un cod etic? Caracteristicile ce trebuie urmărite în realizarea codurilor etice sunt următoarele:  Codurile etice trebuie să fie riguroase. Includerea idealurilor nu este inoportună, dar codul trebuie să stabilească în mod clar care dintre elemente sunt idealuri şi care sunt obligaţii. Daţi exemple de idealuri ce nu ar trebui incluse într-un cod etic.

 Codurile etice nu trebuie folosite în interes propriu. Codurile nu pot fi folosite pentru a servi o anumită profesiune în defavoarea interesului general.  Codurile etice trebuie să protejeze interesul general şi al celor ce sunt deserviţi de către profesiile aflate sub influenţa codurilor etice.  Codurile etice trebuie să fie specifice şi oneste. Un cod care doar specifică faptul că membrii societăţii comerciale nu trebuie să mintă, fure sau înşele, nu cere de la acei membri mai mult decât de la fiecare persoană în parte. Exemplu Dacă un cod este creat corect şi este onest, atunci el va pune în discuţie atât aspectele particulare ale practica eticii profesiei, cât şi o serie de probleme de natură să prevină frauda în rândul angajaţilor. Creionaţi un cod etic specific şi onest pentru o societate comercială ce oferă servicii turistice.  Codul etic trebuie să ofere şi penalizări pentru că, dacă aceste reguli sunt doar înşirate, nu vor fi nici mai mult nici mai puţin decât o serie de idealuri. [ŢIGU 2005] Daţi exemple de sancţiuni ce ar trebui incluse într-un cod etic.

Un cod de etică trebuie construit după nevoile şi specificul societăţii comerciale respective, el reflectând în mod practic valorile promovate în interiorul acesteia. Codurile de etică includ anumite valori-obiectiv şi un set de reguli sau principii pentru atingerea acestor valori.

117

În elaborarea codurilor etice, deontologii au un rol esenţial. Atribuţiile deontologilor se împart pe patru domenii:  stabilirea unei strategii şi a acţiunilor necesare garantării respectării cartei etice;  supravegherea difuzării documentelor etice;  controlul propriilor acţiuni şi a comportamentelor observate,  raportarea lor managerului societăţii comerciale şi comitetului de etică din care fac parte;  consilierea oricărui angajat al societăţii comerciale. Comitetul de etică trebuie să fie investit cu autoritate şi responsabilitate deplină, atât pentru a comunica codul şi deciziile bazate pe el, membrilor societăţii comerciale, cât şi pentru a clarifica şi interpreta Codul când apar anumite nevoi, sau pentru a facilita utilizarea codului în investigarea abuzurilor şi violărilor normelor etice prescrise de acesta. Scopul urmărit, prin realizarea codului, de către comitetul de etică este să-i disciplineze pe angajaţi prin intermediul răsplăţii şi oprobriului. Unele societăţi comerciale procedează periodic sau în funcţie de necesităţi la revizuirea codului. Sistemul de revizuire este rareori prevăzut în document. El variază în funcţie de vechimea societăţii comerciale în practica etică. S-a observat faptul că salariaţii primesc cu atât mai bine documentul, cu cât au fost implicaţi în elaborarea lui. Această practică presupune un proces democratic. Cu cât managerul impune prin exemplul personal cu atât cultura societăţii comerciale este mai puternică. Ce metode aţi utiliza, în calitate de manager al unei societăţi comerciale, pentru a vă implica salariaţii în elaborarea codului etic al companiei?

Printre beneficiile codurilor etice un loc în ocupă flexibilitatea acestor documente. [CRANE 2008] Flexibilitatea presupune adaptarea codurilor etice pentru fiecare societate comercială în parte, în funcţie de activitatea desfăşurată de aceasta, prevederile legislative în domeniu, dar şi cerinţele stakeholderilor. Exemple Flexibilitatea codurilor etice permite soluţii inovative pentru probleme complexe sociale şi ale mediului natural. Flexibilitatea permite şi o rapidă schimbare a priorităţilor societăţii comerciale pentru a respecta pretenţiile în continuă schimbare a pieţei, societăţii comerciale şi a stakeholderilor.

118

Un alt beneficiu îl constituie costurile reduse pentru crearea, implementarea, administrarea, monitorizarea şi impunerea codurilor etice în comparaţie cu legea. În plus, dacă prevederile cuprinse în codurile etice sunt respectate de un procentaj destul de mare de societăţi comerciale dispare necesitatea cuprinderii acelor prevederi în legislaţie, şi astfel nu se mai cheltuie bani şi timp pentru adoptarea şi implementarea unor noi acte normative. Iar dacă respectivele prevederi privesc protecţia stakeholderilor, respectarea lor poate să prevină publicitatea negativă sau boicotul consumatorilor. Un al treilea beneficiu îl constituie transparenţa pe care o pot oferi respectivele societăţi comerciale în relaţie cu stakeholderii lor, creând încredere în activitatea pe care aceste societăţi comerciale o desfăşoară. În plus, codurile etice pot aduce şi beneficii economice pentru societăţile comerciale prin creşterea numărului de clienţi, a loialităţii acestora, a reputaţiei şi a încrederii în respectivele societăţi comerciale. Un cod este eficient într-o societate comercială dacă există o coerenţă între etica formală şi informală şi dacă se simte participarea salariaţilor. Codul etic pune în evidenţă starea de spirit a unei societăţi comerciale. El poate deveni un instrument de gestiune important din momentul în care acordul general, încrederea mutuală, exemplul preşedintelui în elaborarea sa sunt vizibile, dar nu trebuie considerat ca un instrument-minune care va rezolva toate conflictele de interese în societatea comercială. Dar codurile etice pot avea şi o serie de dezavantaje. Codurile prea generale dezorientează personalul, care nu le vede utilitatea şi le consideră ca o serie de obiective pentru comunicarea externă a societăţii comerciale. Daţi exemple de codurile etice prea generale.

Punctele slabe ale codificării constau în dificultăţi de redactare şi de aplicare. [CRĂCIUN 2005] Dificultăţi de redactare a codului etic apar în următoarele situaţii:  codurile sunt imprecise şi lipsite de sens, Daţi exemple de codurile etice imprecise ori lipsite de sens.

 codurile sunt expresia unui idealism vag, fără aplicare practică,  codurile au un caracter exterior şi o natură prohibitivă,  virtuţile nu pot fi legiferate.

119

Următoarele situaţii constituie motivaţii prin care codurile etice nu oferă eficienţa aşteptată:  codurile nu corespund aşteptărilor reale în societatea comercială, dar sunt elaborate pentru a ameliora imaginea societăţii comerciale,  codurile constituie o măsură de securitate nevrotică, pentru a simplifica decizia personală,  codurile constituie o armă concurenţială pentru societăţile comerciale ineficiente, Comentaţi afirmaţia „codurile etice constituie o armă concurenţială pentru societăţile comerciale ineficiente”.  elaborarea unui cod creează o atitudine de suspiciune din partea publicului care consideră că, înainte de crearea codului, societatea comercială nu era morală. Dificultăţi de aplicare a codului etic apar în următoarele situaţii:  dacă se consideră că opozanţii eticii pot fi convertiţi prin simpla lectură a unui cod,  dacă se consideră că acestea pot reduce practicile violente în situaţiile de concurenţă dură,  dacă acel cod etic este imposibil de controlat. O dată redactat codul etic, acesta urmează să fie difuzat tuturor celor direct legaţi de societatea comercială sau doar personalului. Importanţa acestei operaţiuni constă în condiţionarea impactului documentului asupra salariaţilor. În marea majoritate a societăţilor comerciale, direcţia de resurse umane este cea însărcinată cu difuzarea, dar uneori fac acelaşi lucru şi departamentul de comunicare sau oficiul juridic. Distribuirea documentului se efectuează de cele mai multe ori pe cale ierarhică. În actualul proces de globalizare, al societăţilor comerciale cu filiale în străinătate sau al societăţilor comerciale străine, codul poate fi tradus în limbile necesare. Traducerea facilitează înţelegerea conţinutului acestui document etic, înţelegere care este foarte importantă pentru asimilarea sa atât în plan intelectual, cât şi, mai ales, pentru asimilarea deprinderilor morale: de a fi onest, responsabil, conştiincios, harnic, perseverent etc. Difuzarea codului este doar un prim pas necesar pentru conştientizarea fiecăruia asupra aspectelor etice ale activităţi sale, dar nu şi suficient pentru a genera, mereu, numai beneficii morale sigure. Deşi, oamenii cunosc binele moral, aleg să se comporte rău, motiv pentru care difuzarea codului trebuie să fie însoţită de un instructaj, realizat de obicei de către o persoană care a contribuit la redactarea documentului. Acelaşi instructaj este integrat, de obicei, primei zile de muncă, codul fiind, de asemenea, anexat contractului de muncă.

120

Restrictivă, de obicei, respectarea acestei carte etice implică stabilirea mijloacelor de control. În conformitate cu organizarea societăţii comerciale, controlul urmează să fie efectuat de către serviciul de contabilitate, de serviciul de verificare a calităţii, de serviciul juridic sau de către un serviciu sau un responsabil desemnat de direcţia generală. Marile societăţi comerciale dispun şi de un deontolog, nu numai de un comitet de etică. Un alt aspect al responsabilităţii economice la nivel global în constituie organizarea de multe societăţi comerciale şi a unor departamente de relaţii cu consumatorii care urmăresc tratarea corectă (etică) a propriilor consumatori de către angajaţii acestor societăţi comerciale. [PETER 1987] Alte societăţi comerciale au dezvoltat o imagine chiar mai bună în relaţia cu proprii consumatori prin implementarea în propriile strategii de marketing a strategiilor de responsabilitate socială creând departamente de responsabilitate socială. Exemplu Nike practic a instituţionalizat responsabilitatea socială în interiorul companiei. [1 MUREŞAN 2007] Ea a fost una dintre primele mari societăţi comerciale care a depăşit limitele existente în domeniu: primul său vicepreşedinte cu atribuţii în domeniul responsabilităţii sociale a fost numit încă din 1998, Comitetul său de Responsabilitate Socială a fost înfiinţat în septembrie 2001, primul său raport de responsabilitate socială a fost publicat în octombrie 2001. Nike a fost prima societate comercială care a făcut publică lista propriilor furnizori globali încă din aprilie 2005. Această listă cuprindea peste 700 de fabrici furnizoare. Unul dintre motivele atitudinii inovatoare a societăţii comerciale Nike în domeniul responsabilităţi sociale l-a constituit experienţa sa negativă datorată criticilor formulate de organizaţiile nonguvernamentale (private) din timpul anilor 1990. Totul porneşte de la un raport al fabricilor din Bangladesh unde angajaţii care produceau adidaşi Nike lucrau peste 78 de ore pe săptămână şi erau plătiţi cu mai puţin de 0,20 $ pe oră, aceasta în comparaţie cu plata unei sume uriaşe pentru a face reclamă acestor adidaşi, acordată lui Michael Jordan cunoscutul basketbolist. Atitudinea sa, referitor la criticile adresate de stakeholderi, a fost ideală: o societate comercială trebuie să fie capabilă să privească înainte şi să integreze responsabilitatea socială în strategiile propriei organizaţii ca nişte măsuri preventive, decât să reacţioneze la mediul extern doar după realizarea unor greşeli, înţelegând pericolul de a nu face nimic. Nike a fost capabilă să reacţioneze rapid la schimbările mediului extern în comparaţie cu alte societăţi comerciale din acelaşi domeniul de activitate sau din alte domenii de activitate. Nike continuă să acţioneze progresiv raportat la domeniul responsabilităţii sociale, această atitudine fiind de mare ajutor societăţi comerciale de atunci şi

121

până în prezent. Nike nu va reuşi să satisfacă toate criticile care îi sunt aduse, dar în prezent ea consultă şi comunică cu marea majoritate a stakeholderilor săi legat de oricare dintre propriile activităţi. [WERTHER 2006] Nike a devenit astfel, un exemplu excelent de societate comercială care luptă pentru a adapta imaginea sa şi lanţul de furnizori la cerinţele stakeholderilor, dovedind că doreşte într-adevăr să urmeze calea responsabilităţii sociale. [CRANE 2008] Găsiţi şi alte exemple de societăţi comerciale ce deţin departamente de responsabilitate socială.

Un cod etic elaborat de o societate comercială responsabilă social trebuie să cuprindă şi prevederi de protecţie a mediului natural. În legătură cu prevederile privind mediul natural, o societate comercială are obligaţia să menţină echilibrul ecologic al mediului natural în care îşi desfăşoară activitatea. Unul dintre cele mai nobile compromisuri este cultivarea şi promovarea unei ecologii sociale a muncii. Astfel, societatea comercială trebuie să îşi asume următoarele responsabilităţi:  respectarea, în desfăşurarea activităţii sale, a echilibrului ecologic şi urbanistic al mediului;  manifestarea de grijă faţă de mediul natural, la fel ca de propriile instalaţii, înţelegând prin aceasta măsuri de curăţenie şi igienă;  utilizarea de tehnologii curate şi energii care să nu producă sau să elimine particule sau componente gazoase contaminante;  reducerea limitelor finale în normativul medio-ambiental ale indicatorilor emisiilor contaminante, insalubre sau supărătoare;  imprimarea pe ambalaje sau recipiente neretumabile, a recomandărilor referitoare la evitarea abandonării acestora în locuri inadecvate;  formarea salariaţilor în respectul mediului şi protecţi e medio-ambientală.

Să ne reamintim...  Codul etic este legat de cultura organizaţională a unei societăţi comerciale.  Codurile etice sunt instrumente frecvent utilizate ale managementului social responsabil al societăţilor comerciale.  Un cod de etică trebuie construit după nevoile şi specificul societăţii comerciale respective, el reflectând în mod practic valorile promovate în interiorul acesteia.  Unele societăţi comerciale procedează periodic sau în funcţie de necesităţi la

122

revizuirea codului etic.  Salariaţii primesc cu atât mai bine codul etic, cu cât au fost implicaţi în elaborarea lui.

M3.U1.6. Rezumat  Codurile etice au apărut ca o cerinţă morală pentru desfăşurarea activităţii societăţilor comerciale.  Codurile etice protejează dar şi solicită angajaţii, stabilesc atât drepturi cât şi obligaţii în sarcina angajaţilor societăţilor comerciale.  Din perspectivă juridică, relaţiile dintre societatea comercială (angajator) şi angajaţii săi sunt reflectate într-un contract individual de muncă reglementat legal prin Codul muncii.  Codurile etice sunt instrumente frecvent utilizate ale managementului social responsabil al societăţilor comerciale.  Salariaţii primesc cu atât mai bine codul etic, cu cât au fost implicaţi în elaborarea lui.

M3.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Codul etic este numit şi cod: a) legal

c) deontologic

b) moral

d) de bună conduită

2. Angajaţii sunt direct afectaţi de: a) succesul societăţii comerciale la care lucrează

c) schimbarea denumirii societăţii comerciale la care lucrează

b) eşecul societăţii comerciale la care lucrează

d) schimbarea forme juridice a societăţii comerciale la care lucrează

3. Regulamentul intern al unei societăţi comerciale trebuie să cuprindă, din punct de vedere legal, următoarele dispoziţii: a) reguli privind protecţia în muncă în c) reguli privind securitatea în muncă cadrul societăţii comerciale în cadrul societăţii comerciale b) reguli privind igiena în muncă în cadrul societăţii comerciale

d) reguli privind respectarea principiului discriminării

123

4. Motivele pentru elaborarea unui cod etic sunt următoarele: a) definirea comportamentelor c) furnizarea unui model ce va fi urmat de acceptate sau acceptabile membrii acelei societăţi comerciale b) promovarea unor standarde înalte în activitatea respectivei companii

d) stabilirea unui cadru de comportament profesional

5. Caracteristicile ce trebuie urmărite în realizarea codurilor etice sunt următoarele: a) codurile etice trebuie să fie riguroase c) codurile etice trebuie să fie specifice b) codurile etice nu trebuie să fie oneste

d) codurile etice nu trebuie folosite în interes propriu

6. Constituie dificultăţi de redactare a codului etic următoarele situaţii: a) codurile sunt precise c) codurile au o natură prohibitivă b) codurile sunt lipsite de sens

d) codurile sunt expresia unui idealism vag, fără aplicare practică

7. Constituie dificultăţi de aplicare a codului etic următoarele situaţii: a) se consideră că opozanţii eticii pot fi convertiţi c) acel cod etic este imposibil prin simpla lectură a unui cod de controlat b) se consideră că acestea pot reduce practicile violente în situaţiile de concurenţă dură

d) codul etic este onest

8. O societatea comercială trebuie să îşi asume următoarele responsabilităţi ecologice: a) manifestarea de grijă faţă de mediul c) utilizarea de tehnologii curate şi natural, la fel ca de propriile instalaţii energii care să nu producă componente gazoase contaminante b) formarea salariaţilor în respectul mediului şi protecţie medio-ambientală

d) imprimarea pe ambalaje a recomandărilor referitoare la evitarea abandonării acestora în locuri inadecvate

Temă de control Alegeţi o societate comercială de pe piaţa românească şi dezvoltaţi un cod etic având în vedere următoarele aspecte: a) instituirea unor obligaţii suplimentare celor legale. b) instituirea unor drepturi suplimentare celor legale. c) să conţină responsabilităţi ecologice ale angajaţiilor, d) gândiţi o metodă optimă de difuzare a codului etic, e) gândiţi o metodă optimă de implementare a codului etic.

124

Unitatea de învăţare M3.U2. Instrumente juridice şi economice ce pot fi utilizate în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste Cuprins M3.U2.1. Introducere ................................ ................................ ................................ .. 125 M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................ ................................ ... 125 M3.U2.3. Instrumente economico-fiscale utilizate în domeniul protecţiei juridice a mediului ................................ ................................ ................................ .. 126 M3.U2.4. Imaginea de marcă a societăţii comerciale responsabile social .................. 132 M3.U2.5. Standardul RSC ISO 26000 ................................ ................................ ........ 137 M3.U2.6. Rezumat ................................ ................................ ................................ ...... 138 M3.U2.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................ ................................ . 138 M3.U2.1. Introducere Aplicarea principiilor responsabilităţii sociale corporatiste este un aspect practic ce trebuie cunoscut de managerii unei societăţi comerciale. Această aplicare se poate realiza efectiv prin intermediul unor instrumente juridice şi economice. O parte dintre aceste instrumente sunt folosite în domeniul protejării mediului, unde aplicarea legii este extrem de dificilă. Un alt instrument priveşte marca responsabilităţii sociale ce ar putea atrage societăţile comerciale spre un comportament responsabil social. În domeniul instrumentelor responsabilităţii sociale se vor dezvolta şi pe viitor instrumente utile. Acesta este cazul Standardului RSC ISO 26000 care se doreşte a fi aplicat din anul 2010 şi la care lucrează, în prezent, specialişti din diverse domenii şi din diverse state. M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în aplicarea principiilor responsabilităţii sociale corporatiste prin intermediul unor instrumente juridice şi economice. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:  să cunoască instrumente economico-fiscale utilizate în domeniul protecţiei juridice a mediului şi care pot constitui instrumente ce ar putea fi utilizate în responsabilizarea socială a companiilor;  să cunoască importanţa imaginii de marcă a societăţii comerciale responsabile social;

125

 să cunoască aspecte de bază ale viitorului Standard RSC ISO 26000.

Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 3 ore.

M3.U2.3. Instrumente economico-fiscale utilizate în domeniul protecţiei juridice a mediului În ceea ce priveşte responsabilitatea socială corporatistă pot fi luate în considerare instrumentele economico-fiscale utilizate în aplicarea legislaţiei de protecţie a mediului natural, mai ales că protecţia mediului este un element important al responsabilităţii sociale a societăţilor comerciale. Autori din domeniul dreptului mediului [1 DUŢU 2007] recomandă aceste pârghii economice şi fiscale, taxele pentru emisii ori anumite produse, subvenţiile, fondurile specializate, redevenţele administrative, cotele de emisie negociabile, marca ecologică etc., a căror scop este de a modifica atitudinea persoanelor fizice şi juridice faţă de mediu. Reglementările şi practica comunitare au dezvoltat mijloace fiscale, instrumente de piaţă – eticheta ecologică şi ecoauditul –, instrumente financiare, o serie de acţiuni sectoriale etc. Mijloacele ce vor fi analizate ulterior pot include în preţul unui produs contravaloarea daunelor ecologice cu acelaşi titlu, precum costul materiilor prime ori al producţiei. Exemplu Preţul produselor electrocasnice conţine şi costul timbrului verde.

1. Ce este timbrul verde? 2. Găsiţi şi alte exemple de produse ce includ în preţul lor contravaloarea daunelor ecologice create în ciclul lor de viaţă. Pentru dreptul mediului, aceste mijloace interesează nu numai din perspectiva strict economică, ci şi în măsura în care au fost reglementate juridic. Exemplu Dreptul mediului, ca ramură a sistemului juridic, tratează norma juridică care este exprimată sub forma actelor normative. Aceste instrumente economico-fiscale, deşi au o deosebită valoare 126

economică, dacă au primit reglementare legală, pot fi studiate şi sub aspect juridic. Dreptul mediului este o ramură de drept studiată, mai ales, în pregătirea viitorilor specialişti din domeniul juridic. Un prim instrument îl constituie taxele, care sunt folosite frecvent pentru penalizarea produselor ori activităţilor care aduc atingere mediului. În cazul în care se doreşte limitarea utilizării unui produs, nu interzicerea acestuia, se folosesc taxe suplimentare, care să-i amplifice costul. Este o metodă preferată în comparaţie cu politicile de cote ori contingentări, considerate ca fiind foarte birocratice. Exemplu Taxele de mediu pentru autovehiculele care poluează mediul. Aceste taxe cresc cu cât cresc cu cât poluarea realizată de acel autovehicul este mai mare. Analizaţi taxele de mediu pentru autovehiculele (descriere, eficienţă, valoare).

Taxele pot fi clasificate în funcţie de scopul direct urmărit, în:  taxe percepute după cantitatea ori calitatea substanţelor poluante eliberate în mediu,  taxe percepute pe produsele care sunt poluante: fie în timpul fabricării acestora ori în timpul utilizării lor; precum şi taxe pe produsele devenite învechite, introducând un sistem de eliminare,  diferenţierea taxelor pentru a favoriza un produs relativ curat prin introducerea unei taxe pentru un produs echivalent, care este poluant – diferenţierea permite practicarea de preţuri mai avantajoase pentru produsele curate,  redevenţe utilizate pentru acoperirea cheltuielilor colectivităţii, spre exemplu pentru tratarea deşeurilor;  taxe administrative plătite pentru diverse servicii administrative, cum ar fi înregistrarea produselor chimice, ori pentru aplicarea anumitor reglementări. În unele state occidentale se manifestă tendinţa ca fiscalitatea ecologică să se substituie altor fiscalităţi. Exemple În Germania taxele asupra poluării autovehiculelor au înlocuit vechea taxă de circulaţie, fără ca fiscalitatea globală asupra maşinilor să fie modificată. În Olanda se procedează la taxarea cu sume mai mari a bunurilor de echipament şi cu sume mai mici reparaţiile, în scopul de a stimula reutilizarea acestor produse şi economisirea resurselor necesare producerii

127

lor, proces numit modulaţia ecologică a TVA-ului. Taxe ecologice sau alte stimulente fiscale sunt utilizate în realizarea principiului „poluatorul plăteşte”. Politica preţurilor constituie un important instrument economic de acţiune în favoarea protecţiei şi conservării mediului. Preţurile produselor sunt suportate la nivelul întregii societăţi şi nu reflectă costul pentru mediu al producţiei ori al emisiilor rezultate în urma folosirii acestora. Politicile în materie, reflectând cerinţele principiului „poluatorul plăteşte”, pot garanta luarea în calcul a costului pentru mediu pe care îl comportă bunurile şi serviciile. Creditele (împrumuturile) cu dobândă redusă ori chiar fără dobândă constituie un alt instrument de stimulare economică a acţiunilor favorabile mediului. Împrumuturile (creditele) avantajoase pot fi folosite – în general cu ajutor guvernamental – pentru construcţia şi funcţionarea instalaţiilor ecologice şi sistemelor de reciclare. Sumele primite pe această cale oferă societăţilor comerciale susţinerea financiară a achiziţionării echipamentelor antipoluare în asemenea instalaţii. Politicile băncilor de acordare a creditelor pot să includă comportamentul ecologic ca un criteriu tot mai important de evaluare a caracterului serios al unei societăţi comerciale. Asigurările constituie unul dintre instrumentele economice cu un rol în creştere, în special în domeniul reparării pagubelor produse mediului prin activităţi economice şi sociale cu risc ecologic major. Regula generală în domeniul acoperirii, prin asigurare, a sinistrelor cauzate prin poluare este următoarea: asigurarea nu poate acoperi decât evenimente fortuite. În cazul în care paguba provine de la o poluare cauzată prin acte deliberate ori printr-o omisiune de asigurare, paguba nu se va bucura de nici o reparare. Poliţele de asigurare nu acopereau decât pagubele care decurg dintr-un eveniment definit ori dintr-un accident. Dacă dauna se producea gradual: printr-o poluare cumulată, asigurarea nu putea acoperi prejudiciul astfel cauzat. În ultima perioadă se constată tendinţa formării de către societăţi de asigurare de „pool”-uri specializate, care acceptă asigurarea de noi riscuri de poluare relativ necunoscute, sub controlul legislaţiei privind protecţia mediului. Pe această cale se admite din ce în ce mai frecvent extinderea asigurării şi asupra riscului de poluare graduală. Suprimarea taxelor (detaxările) pentru unele produse, datorită semnificaţiilor lor pentru ocrotirea naturii, s-a dovedit a fi un instrument important de promovare a unor obiective ecologice. Exemple Ridicarea taxelor în cazul benzinei fără plumb, ce a permis în multe state stabilirea unor preţuri ale acesteia inferioare celor ale benzinei obişnuite, a

128

încurajat utilizarea acestui combustibil curat. Diminuarea fiscalităţii pentru autovehiculele care respectă norme de poluare mai stricte decât cele instituite pe cale legală Ce sunt biocărţile?

Tot în această categorie se integrează şi ajutoarele financiare acordate la nivel naţional pentru epurarea apei şi aerului. Fondurile pentru mediu constituie principala formă de realizare a subvenţiilor, fonduri create pentru a finanţa direct protecţia naturii. Dar, subvenţiile constituie, în acelaşi timp, un mijloc de stimulare dar şi de constrângere. Este indicată subvenţionarea societăţilor comerciale în aplicarea unor tehnologii mai puţin poluante sau în achiziţionarea unor instalaţii de prevenire a poluării. Este posibilă, de asemenea, şi retragerea unor subvenţii de la bugetul de stat, în scopul constrângerii unor societăţi comerciale de a gestiona raţional resursele naturale. [MARINESCU 2003] Exemplu În Danemarca s-a introdus „bonus-ul ecologic” prin care se recompensează angajaţii ale căror acţiuni permit reducerea consumului de resurse naturale şi a poluării aerului, apei sau solului. [1 DU ŢU 2007] Bursele de poluare sunt un alt astfel de instrument. Sistemul burselor de poluare a fost experimentat pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, în privinţa apei şi aerului. Chicago Board of Trade – cea mai mare bursă americană de materii prime – a inventat o piaţă a drepturilor de a polua. Societăţile comerciale americane pot, pe această piaţă, să cumpere asemenea drepturi, care le permit să satisfacă exigenţele de depoluare, fără a investi ele însele în procesele de depoluare. Drepturile de a polua vor fi vândute de către producătorii care şi-au ameliorat propria situaţie, în sensul degajării de la „valoarea ecologică adăugată”, pe care o pot ceda la alţi exploatanţi mai poluanţi. Exemplu O uzină poate epura mai mult decât i se cere şi permite alteia de a epura mai puţin, desigur contra unei anumite plăţi. Astfel de creanţe de poluare pot face obietul unei vânzări. În Statele Unite ale Americii s-au format chiar curtieri pentru a intermedia şi a facilita asemenea tranzacţii.

129

Bine conceput şi corect aplicat, sistemul poate constitui o sursă importantă de economii. Sistemele de consignaţie constituie un mecanism de piaţă ce urmăreşte consignarea obligatorie a recipientelor pentru a încuraja returnarea ori reciclarea lor. Sistemul de consignaţie a fost utilizat în privinţa ambalajelor din sticlă, prin reutilizarea acestora şi rambursarea cheltuielilor, apoi fiind extins în unele state şi pentru sticlele din plastic. Marca verde sau marca ecologică constuie şi ea un astfel de instrument. Principalul rol al etichetei ecologice este acela de a informa consumatorii asupra produselor considerate ca fiind mai puţin distructive pentru mediu, decât altele similare. Nu este posibilă etichetarea negativă ce reliefează pericolele particulare ale produselor. Exemple Eticheta ecologică europeană aplicată pe detergenţi şi alte produse de curăţat oferă pentru consumatori garanţia că aceste produse de curăţat: au un impact redus asupra mediului acvatic, nu conţin substanţe periculoase pentru mediul acvatic, au biodegradabilitate crescută, utilizarea lor eficientă nu produce prejudicii mediului şi sănătăţii consumatorilor, fiind produse sigure. Ce efect poate avea, asupra mediului natural, un produs electrocasnic pe care s-a aplicat eticheta ecologică?

În prezent există, la nivel global, aproximativ 4000 de produse etichetate ecologic în aproximativ 70 de categorii. Punctul slab constă în faptul că aceste sisteme sunt foarte dificil de administrat, în principal din cauza necesităţii evaluării globale a ciclului de viaţă a întregului produs. Managementul şi auditul de mediu constituie instrumente economice ce au ca obiectiv promovarea îmbunătăţirii continue a rezultatelor obţinute de societăţi comerciale în materie de mediu. Ameliorările obţinute în aceste condiţii trebuie să conducă, teoretic, la o scădere a costurilor, la ameliorarea imaginii publice – permiţând să se distingă întreprinderile „curate” de restul – şi să faciliteze îndeplinirea cerinţelor legale în materie. Folosirea acestui instrument trebuie să contribuie, în cele din urmă, la creşterea competitivităţii respectivelor societăţi comerciale. Ca şi în cazul ecoetichetei, adeziunea la acest sistem este voluntară şi se face în scopul promovării de modele de acţiune mai respectuoase pentru mediu şi peste ceea ce se cere prin prevederi de limitare şi control cu caracter obligatoriu. Punerea la dispoziţia publicului de informaţii environmentale are ca scop influenţarea comportamentului consumatorilor şi a atitudinii celorlalte societăţi comerciale în favoarea întreprinderilor şi produselor ce poartă semnul comunitar. Se contribuie astfel la recompensarea pe piaţă a societăţi comerciale care operează de o manieră mai puţin

130

dăunătoare pentru mediu, făcându-se rentabile şi atractive prin aderarea lor la acest sistem comunitar. În legislaţia românească, „încurajarea implementării sistemelor de management şi audit de mediu” reprezintă una dintre modalităţile de implementare a principiilor şi elementelor strategice de mediu şi o atribuţie a autorităţii publice centrale în domeniul economiei şi comerţului. [ORDONANŢA DE URGENŢĂ 195/2005] O dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 761/2001 sunt direct aplicabile şi în dreptul român, reglementările naţionale neavând decât, eventual, rolul de a adopta măsuri menite să asigure aplicarea acestuia. [2 DUŢU 2007] Instrumentele economico-fiscale joacă un rol din ce în ce mai important în promovarea obiectivelor protecţiei mediului, ca element component al responsabilităţii sociale corporatiste. Utilizarea acestora presupune însă evaluarea permanentă a eficienţei lor în raport cu scopurile propuse şi adoptarea corectivelor necesare în vederea unei eficacităţi cât mai mari. Aceasta din urmă presupune analiza schimbărilor de comportament la nivelul societăţilor comerciale producătoare şi/ori consumatorilor şi a costurilor măsurilor luate. Experienţa arată că unele proceduri nu au decât un efect limitat, deşi presupun sarcini administrative considerabile, ceea ce le diminuează semnificativ eficacitatea.

Să ne reamintim...  Taxele sunt folosite frecvent pentru penalizarea produselor ori activităţilor care aduc atingere mediului.  În unele state occidentale se manifestă tendinţa ca fiscalitatea ecologică să se substituie altor fiscalităţi.  Politica preţurilor presupune ca preţurile produselor să fie suportate la nivelul întregii societăţi şi nu reflectă costul pentru mediu al producţiei ori al emisiilor rezultate în urma folosirii acestora.  Împrumuturile (creditele) avantajoase pot fi folosite pentru construcţia şi funcţionarea instalaţiilor ecologice şi sistemelor de reciclare.  Principalul rol al etichetei ecologice este acela de a informa consumatorii asupra produselor considerate ca fiind mai puţin distructive pentru mediu, decât altele similare.

131

M3.U2.4. Imaginea de marcă a societăţii comerciale responsabile social Legea nr. 84 din 1998 defineşte marca ca fiind un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altei persoane. Semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale, şi în special, forma produsului sau a ambalajului sau, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne, pot constitui mărci. [LEGEA 84 din 1998] Dreptul la marcă este dobândit prin înregistrarea semnului ales de solicitant. Înregistrarea mărcii conferă titularului un drept exclusiv asupra acesteia. Titularul dobândeşte, prin înregistrarea semnului, un drept exclusiv de folosinţă sau de „ocupaţie” care este limitat la utilizarea acestui semn în raport cu produsul sau serviciul pe care îl desemnează. Dreptul la marcă este un simplu drept de „ocupaţie” în profitul celui care a făcut primul înregistrarea şi de aceea validitatea unei mărci nu reclamă noutate, nici originalitate. Dreptul de ocupaţie conferit de înregistrare este un tip particular pentru că obiectul şi funcţia dreptului la marcă nu este acela de a conferi un monopol asupra unui nume distinctiv ci acela de a favoriza comerţul, de a asigura protecţia consumatorului. Dreptul nu protejează semnul în sine, marca, ci comerţul este protejat. Marca are un rol foarte important deoarece are capacitatea de a atrage şi conserva clientela, fiind un element esenţial al creşterii clientelei unei societăţi comerciale. Exemplu O societate comercială poate avea produse sau servicii foarte bune din punct de vedere calitativ. Marca acelei societăţi comerciale creează pentru clienţi posibilitatea de a distinge şi de a alege acele produse şi servicii dintre produsele şi serviciile concurenţei. Astfel, marca a devenit o parte integrantă a oricărei strategii comerciale. Explicaţi cum marca unei anumite societăţi comerciale de producţie publicitară poate creea pentru clienţi posibilitatea de a distinge şi de a alege acele produse şi servicii dintre produsele şi serviciile concurenţei. Mărcile posedă o serie de funcţii. În continuare vom expune cele mai importante funcţii ale mărcii, funcţii care pot fi luate în considerare şi în cazul în care responsabilitatea socială poate fi asimilată unei mărci ce defineşte acele societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea comercială respectând cerinţele responsabilităţii sociale.

132

Funcţia de diferenţiere a produselor îşi are rădăcinile în concepţia conform căreia marca este un semn, o semnătură, care, aplicată pe un produs permite publicului să îl identifice, deosebindu-l de alte produse identice sau similare. Astfel, marca devine un reper al produsului căutat, pentru un public care nu mai leagă marca de provenienţa ei. În acest context, marca dobândeşte o funcţie de fixare a clientelei, funcţia de diferenţiere a producătorului devenind o funcţie de diferenţiere sau identificare a produselor. Acest fenomen poartă denumirea de „obiectivizare” a mărcii. [EMINESCU 1972] Dacă am considera responsabilitate socială o marcă, atunci ea ar diferenţia acele produse ori servicii create, comercializate ori prestate cu respectarea cerinţelor responsabilităţii sociale. Exemplu Plecând de la premisa că marca devine un reper al produsului căutat, marca responsabilităţii sociale ar diferenţia un produs cosmetic comercializat de o societate comercială ce respectă cerinţele responsabilităţii sociale, de alte produse cosmetice comercializat de alte societăţi comerciale. Funcţia de concurenţă a mărcii porneşte de la calitatea acesteia de mijloc de individualizare a produselor unui anumit producător. Astfel, fiind un semn exterior al valorii produselor, marca permite consumatorilor să se orienteze uşor şi rapid spre produsele verificate, aparţinând producătorilor care şi-au câştigat o bună reputaţie. [1 MURZEA 2004] În unele cazuri de produse noi, de tip special, marca ajunge să se identifice cu produsul în asemenea măsură, încât acesta este desemnat prin marcă. Exemplu Cazul în care cumpărătorul realizează copii xerox, se remarcă identificarea mărcii aparatului de copiere („Xerox”) cu acţinea realizată. Exemplificaţi şi la alte produse, unde marca ajunge să se identifice cu produsul în asemenea măsură, încât acesta este desemnat prin marcă.

În cazul în care am lua în considerare marca responsabilităţii sociale, aceasta ar orienta uşor şi rapid consumatorii spre produsele şi serviciile oferite de societăţile responsabile social. În cazul în care s-ar observa o preferinţă a consumatorilor spre această marcă, tot mai multe societăţi comerciale ar fi stimulate să adopte o atitudine responsabilă social. Funcţia de reclamă a mărcii se bazează pe forţa de atracţie a mărcii. Marca, printr-o publicitate adecvată, poate crea consumatorului un adevărat „reflex condiţionat”. O publicitate reuşită conferă mărcii un potenţial de vânzare independent de calitatea şi preţul

133

produsului căruia aceasta îi este asociată. Prin forţa de seducţie a consumatorilor marca devine un element autonom al succesului comercial. Astfel, din accesoriu al produsului, marca a devenit un bun independent cu o valoare proprie. [ROŞ 2001] O atitudine responsabilă social asimilată unei mărci, ar oferi, bineînţeles, o reclamă binemeritată societăţilor comerciale ce ar intregra în propriile strategii de afaceri – inclusiv strategiile de marketing – cerinţele responsabilităţii sociale. În ceea ce priveşte funcţia de protecţie a consumatorilor, consumatorul are dreptul de a fi corect informat asupra calităţii produselor pe care le achiziţionează, iar informarea trebuie să fie completă pentru a-i ajuta alegerea. Protecţia consumatorilor se realizează nu numai prin corecta informare, problema este mult mai complexă şi face obiectul unor reglementări specifice, de drept al consumului. În înţelesul strict al legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice consumatorul este definit ca fiind orice persoană fizică acţionând în alte scopuri decât cele ale activităţii sale comerciale sau profesionale. Funcţia de protecţie a consumatorului derivă din funcţia de garanţie a calităţii şi din cea de garanţie a provenienţei, deoarece provenienţa implică o calitate constantă a produsului marcat. Marca este un atribut important de identificare a unui comerciant faţă de clienţii săi. Marca unui comerciant aplicată unui produs reprezintă pentru consumator o dovadă a individualităţii acelui produs. Marca este, astfel, o „garanţie” pentru clientul acelui comerciant a autenticităţii acelui produs. [2 MURZEA 2008] Marca responsabilităţii sociale ar oferi o garanţie unor produse şi servicii ce respectă cerinţele tuturor categoriilor de stakeholderi – incluzându-se o atitudine corectă, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a mediului natural. Din acest punct de vedere responsabilitatea socială oferă o dublă garanţie: o garanţie a calităţii produselor şi serviciilor oferite consumatorilor şi o garanţie a unei producţii responsabile faţă de comunitate în ansamblul ei şi faţă de mediul natural, de care depinde, până la urmă, sănătatea tuturor consumatorilor. Am luat în considerare posibilitatea asimilării responsabilităţii sociale unei mărci, deoarece responsabilitatea socială joacă un rol esenţial în crearea reputaţiei societăţii comerciale de care se bucură în diverse medii. Ideea fundamentală pe care se sprijină un program de identitate este aceea că tot ce face/sprijină o societate comercială prin intermediul acţiunilor de responsabilitate socială trebuie să proiecteze o idee clară a valorilor în care respectiva societate comercială crede, o idee clară despre cine este şi ce contează pentru ea, despre obiectivele acesteia. În acest sens, toate acţiunile derulate trebuie să aibă continuitate şi să fie consecvente cu misiunea şi viziunea societăţii comerciale explicate publicului larg prin mixul acţiunilor de comunicare. În jurul unui brand se ţese un sistem complex de legături ce contribuie la comunicarea valorilor pe care o societate comercială le creează. Un brand se construieşte plecând de la un logo şi un slogan, dar puterea acestuia rezultă din toate suporturile pe care acesta este comunicat şi promovat. [OPREA 2005]

134

Exemplu Puterea unui brand rezultă din următoarele suporturi pe care acesta este comunicat şi promovat: spoturi audio-video, ad print-uri, bannere online, postere, cataloage, corespondenţă directă. Este necesar să diferenţiem, în acest context, marca de brand. Dacă privim fiecare produs sau familie de produse drept o persoană, marca este înfăţişarea acestuia: frizura, hainele, pantofii şi poate chiar parfumul. Dar brandul este o persoană, cu suflet, o viziune, nişte principii în viaţă. Înfăţişarea brandului, felul în care se prezintă în comunicarea cu clienţii, nu este doar creaţia unor agenţii de publicitate sau branding, ci este urmare a „ADN-ului” pe care l-au definit fondatorii săi. [SASU 2004] Imaginea societăţii comerciale presupune ca identitatea acesteia să fie îmbogăţită de referinţe şi atribute purtătoare de valoare, care îi vor oferi un statut psihologic avantajos şi vor influenţa imaginea socială. Mărcile viitorului vor trebui să se remarce nu numai prin calitatea produselor şi o imagine dezirabilă, ci şi prin simbolizarea societăţii comerciale din spatele brandului. Potrivit lui W. Ollins, consultant în domeniul identităţii corporatiste: „următoarea etapă majoră în evoluţia brandurilor este responsabilitatea socială. Va fi o mutare inteligentă să poţi spune: nu este nici o diferenţă între produsele şi preţurile noastre şi cele ale concurenţei, dar noi ne purtăm frumos (cu mediul natural şi societatea în ansamblul ei, comunitatea)”. [OPREA 2005] Pentru societăţi comerciale este cunoscută realitatea conform căreia a atrage un consumator şi a-l păstra necesită mari eforturi. Consistenţa este hrănită de încredere, iar încrederea este esenţa mărcilor puternice, de succes. O marcă a responsabilităţii sociale poate realiza o fidelizare a clieţilor acelei societăţi comerciale. Aproape orice poate ajunge o nouă marcă de succes. Orice produs oferă oportunităţi de a crea o imagine unică în mintea consumatorilor. Aproape orice produs poate depăşi limitele strâmte, înguste ale categoriei sale. Produsele au cicluri de viaţă clasice. Mărcile bine conduse pot dăinui veşnic. Dar, acţiunile prost concepute tind să aibă efecte contrare celor urmărite. Preocupările consumatorilor legate de probleme de mediu sau sociale nu mai pot fi exploatate, pur şi simplu, prin anunţuri din care să reiasă că s-au adus modificări superficiale unui produs sau că societatea comercială producătoare se conformează regulilor aplicabile. Importanţa valorilor unei societăţi comerciale are tendinţa să egaleze şi chiar să depăşească importanţa caracteristicilor produselor pe care acestea le produc. Responsabilitatea socială, bineînţeles în mod corect aplicată strategiilor dezvoltate de o societate comercială, poate acorda acel element de noutate atât de necesar unei mărci de

135

succes. Toate avantajele responsabilităţii sociale corporatiste pot da valoare mărcii produselor societăţilor comerciale responsabile social. Astfel, funcţiile mărcii anumitor produse pot fi dublate de o atitudine responsabilă social promovată corect şi consecvent de anumite societăţi comerciale. [3 MURZEA 2009] În promovarea şi recunoaşterea responsabilităţii sociale corporatiste în România se poate utiliza şi un instrument economic şi juridic: marca responsabilităţii sociale. În acest mod se transpun şi în România prevederile Rezoluţiei Consiliului 2003/C 39/02 care urmăreşte ca statele membre UE să promoveze responsabilitatea socială a societăţilor comerciale la nivel naţional, în paralel cu dezvoltarea unei strategii la nivel comunitar, în special prin conştientizarea societăţilor comerciale de beneficii. De asemenea, acest instrument poate fi utilizat în promovarea transparenţei practicilor de responsabilitate socială integrate de societăţile comerciale din România. [4 MURZEA 2009] Asimilarea responsabilităţii sociale unei mărci ar conduce la diferenţierea acelor produse ori servicii create, comercializate ori prestate cu respectarea cerinţelor responsabilităţii sociale, şi ar stimula societăţile comerciale să adopte acest tip de comportament comercial. Aceasta deoarece marca responsabilităţii sociale va orienta uşor şi rapid consumatorii spre produsele şi serviciile oferite de societăţile responsabile social.

Să ne reamintim...  Marca are un rol foarte important deoarece are capacitatea de a atrage şi conserva clientela, fiind un element esenţial al creşterii clientelei unei societăţi comerciale.  Dacă am considera responsabilitate socială o marcă, atunci ea ar diferenţia acele produse ori servicii create, comercializate ori prestate cu respectarea cerinţelor responsabilităţii sociale.  În cazul în care am lua în considerare marca responsabilităţii sociale, aceasta ar orienta uşor şi rapid consumatorii spre produsele şi serviciile oferite de societăţile responsabile social. În cazul în care s-ar observa o preferinţă a consumatorilor spre această marcă, tot mai multe societăţi comerciale ar fi stimulate să adopte o atitudine responsabilă social.  O atitudine responsabilă social asimilată unei mărci, ar oferi, bineînţeles, o reclamă binemeritată societăţilor comerciale ce ar intregra în propriile strategii de afaceri cerinţele responsabilităţii sociale.  Responsabilitatea socială oferă o dublă garanţie: o garanţie a calităţii produselor şi serviciilor oferite consumatorilor şi o garanţie a unei producţii responsabile faţă de comunitate în ansamblul ei şi faţă de mediul natural, de care depinde, până la urmă,

136

sănătatea tuturor consumatorilor.  O marcă a responsabilităţii sociale poate realiza o fidelizare a clieţilor acelei societăţi comerciale.

M3.U2.5. Standardul RSC ISO 26000 Instrumentele şi practicile de Responsabilitate Socială pot fi mai calre dacă vor fi întrun fel standardizate. Organizaţia Internaţională de Standardizare ISO a decis să dezvolte standardele internaţionale prin asigurarea un Ghid de Responsabilitate Socială. Acest Ghid va fi publicat în anul 2010 sub numele de ISO 26000. El nu va include obligaţii şi astfel nu va fi o certificare standard. Organizaţia Internaţională de Standardizare a selectat Institutul Suedez de Standardizare şi Asociaţia Braziliană de Standarde Tehnice de a conduce grupul de cercetare ce va elabora ISO 26000 RSC. ISO 26000 RSC va fi o sintetizare a diverselor opinii existente în domeniul responsabilităţii sociale. Este căutată o cale de mijloc adecvată de a promova respectul şi responsabilitatea bazate pe documente recunoscute de referinţă fără a exclude creativitatea şi dezvoltarea. ISO 26000 va cuprinde: prefaţă, introducere, scop, termeni şi definiţii, explicaţii privind responsabilitatea socială, principii ale responsabilităţii sociale, recunoaşterea responsabilităţii sociale şi implicarea stakeholderilor, ghid al celor mai importante subiecte privind responsabilitatea socială, ghid de implementare al practicilor responsabile social, Anexa A Iniţiative responsabile social, bibliografie şi index. Prin redactarea ISO 26000 se vor urmări următoarele obiective:  încurajarea angajamentului moral de a respecta cerinţele responsabilităţii sociale;  sintetizarea într-un singur document a conceptelor, definiţiilor şi metodelor de evaluare a responsabilităţii sociale. Standardul ISO 26000 se va aplica tuturor organizaţiilor din sectoarele publice şi private (incluzând societăţile comerciale) din ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare. Acest standard va adăuga valoare prin dezvoltarea unui consens internaţional prin ceea ce presupune responsabilitatea socială şi va furniza toate indicaţiile necesare pentru a transforma informaţiile teoretice în practică. Necesitatea ca organizaţiile din domeniul public şi privat să aibă un comportament responsabil social a devenit o cerinţă generalizată a comunităţii, în care aceste organizaţii îşi desfăşoară activitatea.

137

Să ne reamintim...  Instrumentele şi practicile de Responsabilitate Socială pot fi mai clare dacă vor fi într-un fel standardizate.  Organizaţia Internaţională de Standardizare ISO a decis să dezvolte standardele internaţionale prin asigurarea un Ghid de Responsabilitate Socială.  Necesitatea ca organizaţiile din domeniul public şi privat să aibă un comportament responsabil social a devenit o cerinţă generalizată a comunităţii.

M3.U2.6. Rezumat  În unele state occidentale se manifestă tendinţa ca fiscalitatea ecologică să se substituie altor fiscalităţi.  Principalul rol al etichetei ecologice este acela de a informa consumatorii asupra produselor considerate ca fiind mai puţin distructive pentru mediu, decât altele similare.  Dacă am considera responsabilitate socială o marcă, atunci ea ar diferenţia acele produse ori servicii create, comercializate ori prestate cu respectarea cerinţelor responsabilităţii sociale.  O marcă a responsabilităţii sociale poate realiza o fidelizare a clieţilor acelei societăţi comerciale.  Organizaţia Internaţională de Standardizare ISO a decis să dezvolte standardele internaţionale prin asigurarea un Ghid de Responsabilitate Socială.  Necesitatea ca organizaţiile din domeniul public şi privat să aibă un comportament responsabil social a devenit o cerinţă generalizată a comunităţii.

M3.U2.7. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Taxe suplimentare se folosesc: a) în cazul în care se doreşte limitarea utilizării unui produs

c) în cazul în care se doreşte reciclarea unui produs

b) în cazul în care se doreşte interzicerea utilizării unui produs

d) în cazul în care se doreşte ecologizarea unui produs

138

2. Taxele pot fi clasificate, în funcţie de scopul direct urmărit, în: a) taxe percepute după cantitatea c) taxe percepute pe produsele care sunt substanţelor poluante eliberate în mediu poluante în timpul fabricării acestora b) taxe percepute după calitatea substanţelor poluante eliberate în mediu

d) taxe percepute pe produsele care sunt poluante în timpul utilizării lor

3. Pot constitui instrumente ale responsabilizării sociale a societăţile comerciale: a) suprimarea taxelor (detaxările) c) politica preţurilor b) creditele (împrumuturile) cu dobândă redusă ori chiar fără dobândă

d) asigurările

4. Taxele pot fi clasificate, în funcţie de scopul direct urmărit, în: a) taxe percepute pe produsele devenite c) redevenţe utilizate pentru acoperirea învechite, introducând un sistem de eliminare cheltuielilor colectivităţii b) diferenţierea taxelor pentru a favoriza un produs relativ curat prin introducerea unei taxe pentru un produs echivalent, care este poluant

d) taxe administrative plătite pentru diverse servicii administrative

5. Sistemele de consignaţie constituie un mecanism de piaţă ce urmăreşte: a) consignarea obligatorie a recipientelor c) încurajarea returnării recipientelor b) consignarea obligatorie a produselor

d) încurajarea reciclării recipientelor

6. Pot constitui mărci următoarele semne distinctive: a) cuvinte, inclusiv nume de persoane c) litere, cifre b) desene, elemente figurative, forme tridimensionale

d) forma produsului sau a ambalajului lui

7. Mărcile posedă o serie de funcţii: a) funcţia de diferenţiere a produselor

c) funcţia de reclamă a mărcii

b) funcţia de concurenţă a mărcii

d) funcţia de protecţie a consumatorilor

8. Asimilarea responsabilităţii sociale unei mărci ar conduce la: a) diferenţierea acelor produse create cu c) diferenţierea acelor servicii prestate respectarea cerinţelor responsabilităţii cu respectarea cerinţelor sociale responsabilităţii sociale b) diferenţierea acelor produse comercializate cu respectarea cerinţelor responsabilităţii sociale

d) stimularea societăţile comerciale să adopte acest tip de comportament comercial

139

Temă de control Alegeţi o societate comercială de pe piaţa românească şi gândiţi cum ar putea-o influenţa pozitiv aplicarea mărcii responsabilităţii sociale pe produsele ori serviciile sale.

140

Date pentru redactarea proiectului la disciplina „Etica afacerilor”

Proiectul va reprezenta o notă, care împreună cu nota de la examen, va conduce la nota finală la disciplina „Etica afacerilor”. Tema proiectului este: „Activităţi responsabile social dezvoltate de societatea comericală ___________ (dvs. alegeţi o anumită societate comercială)”. Proiectul presupune dezvoltarea de activităţi responsabile social, gândite de dvs., ale unei societăţii comerciale determinate, în funcţie de obiectul de activitate, forma juridică, numărul de angajaţi, localitatea îşi are sediul şi alte elemente care o individualizează. Textul proiectului va fi realizat în font Times New Roman 12, margini: 2 cm. Proiectul va conţine: titlul proiectului, numele dumneavoastră, secţia dumneavoastră, anul dumneavoastră de studiu, bibliografie şi cuprins. Orice idee (chiar prelucrată de dumneavoastră) preluată de la un autor 1 ori de pe internet2 va avea notă de subsol (este ilegal să plagiaţi). Proiectul va avea minim 10 pagini – maxim 15 pagini. Paginile proiectului vor fi numerotate. Proiectul va fi redactat cu diacritice (ă, â, î, ş, ţ). Proiectul nu va conţine prescurtări de nici un fel, nici liniuţe, buline, etc. Proiectul va fi cursiv. Proiectul va conţine obligatoriu bibliografie. Bibliografia va avea minim 4 surse bibliografice din doctrină economică, juridică ori filosofică (cărţi, articole de specialitate analizate de dumneavoastră la Biblioteca Universităţii Transilvania din Braşov, Corp U). Restul surselor bibliografice pot fi diverse pagini de internet cuprinzând diverse articole de specialitate. Proiectul va avea minim 7 surse bibliografice.

1

Nume autor (autori), iniţială prenume autor (autori): Titlu lucrare italic. Editură, Oraş. an, număr de pagini între care este tratată respectiva idee (Spre exemplu: Mureşan, L., Poţincu, C.: Etica în afaceri. Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2007, pp. 92-93) în Times New Roman 10 2 Nume deţintor pagină internet: Denumire articol italic. adresă internet, dată postare articol (Spre exemplu: Responsabilitate Socială: Educaţie pentru dezvoltare durabilă 2007-2008. http://www.responsabilitatesociala.ro/ studii-de-caz-csr/rbs-bank-romania/educatie-pentru-dezvoltare-durabila-2007-2008.html postat 9 februarie 2009) în Times New Roman 10

141

În cazul în care se vor folosi date din acte normative interne (legi, ordonanţe de urgenţă, etc.) ori comunitare (regulamente, directive, etc.) se va verifica pe internet (www.cdep.ro, www.europa.eu) ori Bibliotecă (Biblioteca Judeţeană din Braşov, Secţia periodice) ca acestea să nu fie abogate ori modificate (legislaţia folosită trebuie să fie actualizată).3 Proiectul va fi un rezultat original şi personal al muncii dumneavoastră. Regăsirea în proiectul dumneavoastră a ideilor din alte referate ori alte proiecte de pe internet ori de la alte secţii ori grupe va conduce la obţinerea notei 4 pentru proiect.

Punctaj proiect: 4 puncte din oficiu. 1 punct – textul proiectului va fi realizat în font Times New Roman 12, margini: 2 cm. 2 puncte – proiectul va conţine bibliografie (minim 7 surse bibliografice, minim 4 surse bibliografice din doctrină economică, juridică ori filosofică), cuprins, 1 punct – proiectul va fi redactat cu diacritice (ă, â, î, ş, ţ). şi nu va conţine prescurtări de nici un fel, nici liniuţe, buline, etc. 2 puncte – orice idee (chiar prelucrată de dumneavoastră) preluată de la un autor ori de pe internet va avea notă de subsol.

3

În cazul în care se vor folosi date din diverse acte normative se va trece la subsol actul normativ, articolul, alineatul respectiv, Monitorul Oficial ori Jurnalul European în care acest act normativ apare (spre exemplu: Legea 31 din 16 noiembrie 1990, republicată 2004, Art. 12, Alin. 3, Monitorul Oficial nr. 1066 din 17 noiembrie 2004).

142

Bibliografie generala:

1. [BALIAS 2005] Balias G.: Seeds of Distrust: The Co-existence of Genetically Modified and Conventional or Organic Crops in Greece. European Environmental Law Review volume. 14, December 2005, Blackwell Publishing, p. 318. 2. [BÎRSAN 2006] Bîrsan C., Beleiu Gh., Deak F., Toader C., Nicolae M., Popescu R., Dumitrache B.: Instituţii de drept civil. Curs selectiv pentru licenţă 2006-2007. Editura Universul Juridic, Bucureşti. 2006, pp. 247 -248. 3. [BÂTLAN 1997] Bâtlan I.: Psilosophia moralis. Prelegeri de etică. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 1997, p. 16 4. [BRĂTIANU 2003] Brătianu C.: op. cit. în Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, p. 193. 5. [CARLSON 1956] Carlson E. R.: Attitude Change Through Modification of Attitude Structure. In Journal of Abnormal and Social Psychology no. 52/1956, p p. 256-261. 6. [CĂRPENARU 2007] Cărpenaru S. D.: Drept comercial român. Ediţia a VI-a revizuită şi adăugită. Editura Universul Juridic, Bucureşti. 2007, pp. 3 -5, 8, 156, 317-371. 7. [CIUTACU 2005] Ciutacu C., Chivu L., Preda D.: Responsabilitatea socială a companiei o provocare pentru lumea contemporană. în Revista Română de Economie Nr. 2/2005, Editura Centrul de Informare şi Documentare Economică, Institutul de Economie Naţională, Bucureşti. p. 79. 8. [CHARTER 1999] Charter M., Polonsky M. J.: Greener Marketing. A global Perspective on Greening Marketing Practice. GreenleafPublishing, Sheffield, 1999, p. 16. 9. [CRAHMALIUC 2009] Crahmaliuc A.: SIVECO România dă o nouă dimensiune responsabilităţii sociale. în volumul Conferinţei Responsabilitatea socială corporativă şi dezvoltarea durabilă, 10 aprilie 2009 – Bucureşti, Editura Comunicare.ro, Bucureşti. 2009 (în curs de apariţie). 10. [CRANE 2008] Crane A., Matten D., Spence L. J.: Corporate Social Responsibility. Readings and causes in a global context. Routledge, Abigdon. 2008, p. 63, 419, 441-443, 498-509. 11. [CRĂCIUN 2005] Crăciun D., Morar V., Macoviciuc V.: Etica afacerilor. Editura Paideia, Bucureşti. 2005. 294 – 295, 302 – 304, 480-483, 525 – 547. 12. [COD CIVIL] Art. 942 Cod Civil 13. [CODUL CONSUMULUI] Legea nr. 296 din 28 iunie 2004 republicată în 2008, numită şi Codul Consumului, republicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 24 martie 2008, art. 41. 14. [CORPORATE ETICS 2006] Corporate Etics & Governance Watchdog: Banks pushing people further into debt. (postat la 3 iunie 2006) http:// www.corp-ethics.com/articles/ whistleblower-reveals-bank-secrets.html 15. [COVEY 2000] Covey St. R.: Etica liderului eficient sau Conducerea bazată pe principii. Editura Alfa, Bucureşti. 2000, p. 223. 16. [DARMON 2006] Darmon R. Y.: Marketingul etic - un mit? în Frontiere etice ale capitalismului. Editura Polirom, Iaşi. 2006, pp. 207-228.

143

17. [DANCIU 2006] Danciu V.: Marketing ecologic. Etica verde a producţiei şi consumului. Editura Economică, Bucureşti. 2006, pp. 118-119. 18. [DEX 1] DEX OnLine. Dicţionare ale limbii române: Definiţii pentru etic, etică. http://dexonline.ro/search.php?cuv=etică 19. [DEX 2] DEX OnLine. Dicţionare ale limbii române: Definiţii pentru responsabilitate. http://dexonline.ro/ search.php?cuv=RESPONSABILITÁTE 20. [DIACONESCU 2003] Diaconescu M.: Cadrul juridic al marketingului. în Florescu C., Mâlcomete P., Pop N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, p. 95. 21. [DJUVARA 1995] Djuvara M.: Teoria generală a dreptului. Enciclopedia juridică. Editura All, Bucureşti. 1995, pp. 41-42. 22. [DOMINTE 2008] Dominte N. R.: Organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale. Editura C.H.Beck, Bucureşti. 2008, pp. 3, 29-33. 23. [DRĂGUŞIN 2003] Drăguşin M.: Asociaţii ale consumatorilor. în Florescu C., Mâlcomete P., Pop N. Al. (coordonatori)]: Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, pp. 68-69. 24. [DRUŢĂ 2003] Druţă M. E., Pop N. Al.: Etică a marketingului. în Florescu C., Mâlcomete P., Pop N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, pp. 238-240. 25. [1 DUŢU 2007] Duţu, M.: Dreptul mediului. Editura C.H. Beck, Bucureşti. 2007, pp. 81-82, 91-92, 201-234, 423-429. 26. [2 DUŢU 2007] Duţu, M.: Tratat de dreptul mediului. Editura C.H. Beck, Bucureşti. 2007, pp. 423-429, 453-455, 935-967. 27. [3 DUŢU 2009] Duţu M.: Sticlele din plastic un pericol pentru sănătate? în Săptămâna Financiară nr. 208 din 18 mai 2009 p. 14. 28. [EMINESCU 1972] Eliescu M.: Răspunderea civilă delictuală. Editura Academiei, Bucureşti. 1972. pp. 19-25. 29. [FILALI MEKNASSI 2008] Filali Meknassi R.: Quel avenir pour la responsabilité sociale des entreprises au Maroc? Sedjari A.: Droits de l’Homme et développement durable. Quelle articulation. Edition l’Harmattan-GRET, Imprimerie El Maârif Al Jadida – Rabat, 2008, p. 190. 30. [FLORESCU 1992] Florescu C. (coordonator), Balaure V., Boboc Şt., Cătoiu I., Olteanu V., Pop N. Al.: Marketing. Marketer, Bucureşti, 1992, pp. 488 – 489. 31. [FREDERICK 2006] Frederick C. W.: Corporation, Be Good! The Story of Corporate Social Responsability. Dog Ear Publishing, Indianapolis. 2006, pp. 6, 138 , 180-198. 32. [GAGO 2005] Gago F.: Administracion dela Responsabilidad Social Corporativa. International Thomson Editores Spain Parainfo, Madrid. 2005, p. 1 . 33. [GARBER 2007] Garber P. R.: Learning Points. 89 Activities and Actions for Coaching Call Center CSRs. HRD Press, Inc., Amherst Massachusetts. 2007, p. 9. 34. [GEORGESCU 2002] Georgescu I. L.: Drept comercial român. Volumul II. Editura All Beck, Bucureşti. 2002, p. 2.

144

35. [GHEORGHE 2006] Gheorghe C. A.: Drept bancar. Editura C.H.Beck, Bucureşti. 2006, pp. 3, 7, 17, 61-62. 36. [HOSSAIN 2004] Hossain F., Onyango B.: Product attributes and consumer acceptance of nutritionally enhanced genetically modified foods. In International Journal of Consumer Studies Volume 28, Number 3, June 2004, Blackwell Publishing, p. 2 55. 37. [HOTĂRÂREA 748/2007] Hotărârea nr. 748 din 11 iulie 2007 privind organizarea şi funcţionarea A.N.P.C. publicată în Monitorul Oficial nr. 480 din 18 iulie 2007. 38. [IAMANDI 2008] Iamandi I. E., Filip R.: Etică şi responsabilitate socială corporativă în afacerile internaţionale. Editura Economică, Bucureşti. 2008, p p. 11-12, 15, 28. 39. [JOSEPHSON 1995] Josephson M.: Ethics and Business Decision Making. in Hoffman W. M., Frederick R. E.: Business Ethics. Readings and Cases in Corporate Morality. McGraw-Hill Inc., 1995, pp. 81-89. 40. [KATZ 1955] Katz E., Lazarfeld P. E.: Personal Influence: The Part Played by People in the Flow of Mass Communication. Free Press, Glencoe. 1955, p. I11. 41. [KEMPF 2005] Kempf H.: L’Europe et les OGM: un defi culturel. Le Monde 8 iulie, 2005. 42. [KERBALEK 2003] Kerbalek I.: Societate comercială. în Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, pp. 648, 650, 651. 43. [KOLODINSKY 2004] Kolodinsky J., DeSisto T. P., Narsana R.: Inflences of question wording on levels of support for genetically modified organisms. In International Journal of Consumer Studies Volume 28, Number 2, March 2004, Blackwell Publishing, pp. 154 -155. 44. [1 KOTLER 2005] Kotler Ph., Wong V., Saunders J., Armstrong G.: Principles of Marketing. Fourth european edition. Pretice Hall, Harlow. 2005, pp. 169-170, 178-179, 183-190. 45. [2 KOTLER 2003] Kotler Ph., Armstrong G.: Principiile marketingului. Editura Teora, Bucureşti. 2003, pp. 972-973, 986. 46. [3 KOTLER 2003] Kotler, Ph.: Marketing de la A la Z. Editura Codecs, Bucureşti. 2003, p. 48. 47. [4 KOTLER 2005] Kotler Ph., Armstrong G.: Principiile marketingului. Editura Teora, Bucureşti. 2005,. pp. 204-206. 48. [5 KOTLER 2005] Kotler Ph., Lee N.: Corporate Social Responsability. Doing the Most Good for Your Company and Your Cause. John Wiley & Sons, New Jersey. 2005, pp. 1, 3 . 49. [6 KOTLER 2003] Kotler Ph.: Marketing de la A la Z. Editura Codecs, Bucureşti. 2003. p. 48. 50. [LANGLET 2005] Langlet D.: Advance Informed Agreement and Biosafety – the Elaboration, Functioning, and Implications of AIA in the Cartagena Protocol. European Environmental Law Review volume. 11, November 2005, Blackwell Publishing, p. 291. 51. [LAUNIS 2008] Launis V., Räikkä J.: Genetic Democracy. Philosophical Perspectives. Springer, 2008, p. 3. 52. [LEGEA 46/2008] Legea nr. 46 din 19 martie 2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 238 din 27 martie 2008.

145

53. [LEGEA 449/2003] Legea nr. 449 din 2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, art. 2 lit. a. 54. [LEGEA 53/2003] Legea nr. 53 din 2003, Codul Muncii, Art. 258. 55. [LEGEA 84 din 1998] Legea nr. 84 din 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice Art. 3 lit. a. 56. [LEGEA 31/1990] Art. 3. din Legea nr. 31 din 1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial nr. 1066 din 17 noiembrie 2004. 57. [LOGUE 2009] Logue A. C.: Socially Responsible Investing For Dummies. Wiley Publishing Inc. Indianapolis, Indiana. 2009, p. 13. 58. [MALHOTRA 2007] Malhotra N. K.: Marketing Research. An Applied Orientation. Pretice Hall, New Jersey. 2007, p. 28, 59. [MAKUCH 2004] Makuch Z.: TBT or not TBT, That is the Question: The International Trade Law Implications of European Community GM Traceability and Labelling Legislation. European Environmental Law Review volume. 8-9, August-September 2004, Blackwell Publishing, p. 235. 60. [MARINESCU 2003] Marinescu D.: Tratat de dreptul mediului. Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pp. 90 – 91. 61. [MC DONALD 1998] Mc Donald M.: Marketing strategic. Editura CODECS, Bucureşti. 1998, p. 16. 62. [MACDONALD 1] MacDonald C.: Guidance for Writing a Code of Ethics. http://www.ethicsweb.ca/codes/coe3.htm 63. [MACDONALD 2] MacDonald http://www.ethicsweb.ca/codes/coe2.htm

C.:

Why

Have

a

Code

of

Ethics?

64. [1 MUREŞAN 2007] Mureşan L., Poţincu C.: Etica în afaceri. Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2007, pp 5-7, 17-18, 43-44. 65. [2 MUREŞAN 2009] Mureşan L., Gheorghe C. A.: The Relation between the Romanian Commercial Banking Companies and the Corporate Social Responsibility. In Bulletin of the Transilvania University of Braşov, Vol. 2 (51) – 2009, Series VII: Socio-Humanistic Sciences (în curs de publicare). 66. [3 MUREŞAN 2007] Mureşan, L., Gheorghe, C. A., Poţincu, C.: Elemente de dreptul afacerilor. Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2007, p. 98. 67. [4 MUREŞAN 2007] Mureşan L.: Elemente de dreptul mediului. Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2007, pp. 5-73. 68. [5 MUREŞAN 2008] Mureşan L., Neacşu A., Madar A.: Risks and Implications of Genetically Modified Products. în volumul Conferinţei internaţionale de comunicări ştiinţifice: “Integrarea europeană – noi provocări pentru economia României”, Oradea, 30 – 31 mai 2008 publicat în Analele Universităţii din Oradea, pp. 417 -421. 69. [6 MUREŞAN 2007] Mureşan, L.: Ethics Code in Romania. Bulletin of the Transilvania University of Braşov, vol. 14 (49)/2007, Series B, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, pp. 589-592. 70. [1 MURZEA 2004] Murzea C., Drilea M., Cletea Gh., Miron A.: Noţiuni de proprietate intelectuală. Editura Romprint, Braşov. 2004. pp. 184 -188.

146

71. [2 MURZEA 2008] Murzea C., Mureşan L.: Dreptul la marcă şi protecţia consumatorului în comerţul electronic prin licitaţie publică. în volumul sesiunii de Comunicări Ştiinţifice a Universităţii „George Bariţiu” din Braşov, Facultatea de Drept, 22 noiembrie 2008 pp. 119-124. 72. [3 MURZEA 2009] Murzea C., Mureşan L.: The Trademark of the Corporate Social Responsibility, Identity Element also for the Romanian Commercial Companies. The 5th Edition of the International Scientific Conference: European Integration – New Challenges for the Romanian Economy, May 30-31, 2009, Oradea, în curs de publicare în Analele Universităţii din Oradea. 73. [4 MURZEA 2009] Murzea C., Mureşan L.:The Trademark of the Corporate Social Responsibility, Identity Element also for the Romanian Commercial Companies. in Proceeding of WSEAS International Conference on Advances in Environmental & Geological Science & Engineering, 24-26 September 2009, Braşov, România, pp. 193 -196. 74. [OPREA 2005] Oprea L.: Resposabilitate socială corporatistă. De la teorie la practică. Editura Tritonic, Bucureşti. 2005, pp. 11- 24, 34-44, 49-52. 75. [ORDONANŢA DE URGENŢĂ 174/2008] Ordonanţa de urgenţă nr. 174 din 19 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor publicată în Monitorul Oficial nr. 795 din 27 noiembrie 2008. 76. [ORDONANŢA DE URGENŢĂ 195/2005] Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 2005, Art. 11 alin. (4), Art. 4 lit. n), Art. 86 lit. g) . 77. [PAINTER-MORLAND 2008] Painter-Morland M.: Business Ethics as Practice. Ethics as the Everyday Business of Business. Cambridge University Press, 2008, p. 3. 78. [1 PATRICHE 2003] Patriche D.: Protecţie a consumatorului. pp. 579-580. 79. [2 PATRICHE 2003] Patriche D.: Consumerism. în Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, p. 169. 80. [3 PATRICHE 2003] Patriche D.: Drepturi ale consumatorului, ale utilizatorului. în Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, p. 221. 81. [PETER 1987] Peter P. J., Olson J. C.: Consumer Behavior. Marketing Strategy Perspectives. Richard D. Irwin Inc., Ilinois. 1987, p. 642. 82. [POENARU 2001] Poenaru E.: Drept civil. Teoria generală. Persoanele. Editura Dacia Europa Nova, Lugoj. 2001, pp. 3-7, 357. 83. [POPA 1994] Popa N.: Teoria generală a dreptului. Editura Actami, Bucureşti. 1994, pp. 51, 135-141. 84. [RACOLŢA-PAINA 2006] Racolţa-Paina N. D., Mateescu V. M.: Responsabilitatea socială internă şi producţia de tip lohn. Studiu de caz: o întreprindere mică, cu capital străin, din industria confecţiilor. în Management & Marketing Nr. 3/2006, Editura Economică, Bucureşti. pp. 99-100. 85. [RĂHĂU 2005] Răhău L., Oroian M., Neagu Gh.: Marketing. Editura Risoprint. ClujNapoca, 2005, pp. 18 – 22. 86. [ROŞ 2001] Roş V.: Dreptul proprietăţii intelectuale. Editura Global Lex, Bucureşti. 2001. pp. 549-574.

147

87. [SANTORO 2005] Santoro M. A., Gorrie T. M.: Ethics and the Pharmaceutical Industry. Cambridge University Press. 2005, p. i. 88. [SASU 2004] Sasu V. D.: Diferenţieri şi similitudini între marcă şi brand. în Analele Universităţii din Oradea, 2004, p. 334. 89. [SCHRÖDER 2004] Schröder M. J., McEachern A. M. G.: Consumer value conflicts surrounding ethical food purchase decisions: a focus on animal welfare. In International Journal of Consumer Studies Volume 28, Number 2, March 2004, Blackwell Publishing, pp. 168-169. 90. [SCHREINER 2002] Schreiner C., Ciobanu R. C., Huţu C. A.: Etica tehnică şi a afacerilor. Editura Gh. Asachi, Iaşi. 2002, pp. 145 – 147. 91. [TANNENBAUM 1956, RIGAUX-BRICMONT 1982] Tannenbaum P. H.: Initial Attitude Toward Source and Concept as Factors in Attitude Change Through Communication. in Public Opinion Quarterly no. 20/1956, pp. 413-425 şi Rigaux-Bricmont B.: Structure des attitudes du consummateur à l’égard des sources d’information. Leroche M.: Marketing, Administrative Sciences Association of Canada no. 3/1982, pp. 263 -275. 92. [TURCU 2008] Turcu I.: Tratat teoretic şi practic de drept comercial. Volumul I. Editura C.H.Beck, Bucureşti. 2008, p. 54. 93. [ŢIGU 2005] Ţigu G.: Etica afacerilor în turism. Puncte de vedere, cazuri, teme de reflecţie. Editura Uranus, Bucureşti. 2005, p. 10, 21-26, 27, 62, 64-66. 23-27, 9, 58, 66-69, 67-69, 94 94. [UNGUREANU 2000] Ungureanu O.: Drept civil. Introducere. Editura All Beck, Bucureşti. 2000, p. 19. 95. [VIOREANU 2009] Vioreanu V.: Băncile au provocat deliberat criza financiară. în Revista Capital http://www.capital.ro/articol/ bancile-au-provocat-deliberat-criza-financiara119333. html (publicat la 8 mai 2009). 96. [VOICULESCU 2007] Voiculescu N.: Dreptul muncii. Reglementări interne şi comunitare. Editura Wolters Kluwer, Bucureşti. 2007, pp. 225 -226. 97. [VRÂNCEANU 2007] Vrânceanu D.: Rolul eticii în deciziile de marketing. în Revista de Marketing Online – Vol.1/2007 Nr. 3, p. 29, 31, 36-37 http://www.edumark.ase.ro/ RePEc/rmko/3/5.pdf 98. [WERTHER 2006] Werther B. W. Jr., Chandler D.: Strategic Corporate Social Responsibility. Stakeholders in a Global Environment. Sage Publications, Thousand Oaks. 2006, pp. 92-93, 160-162, 172-173, 284, 286. 99. [ZADEK 2007] Zadek S.: The Civil Corporation. Earthscan, London. 2007, p. 1. 100. Florescu C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003. 101. Hoffman W. M., Frederick R. E.: Business Ethics. Reading and Cases in Corporate Morality. McGraw Hill Inc., New York. 1995. 102. Centrul de informare asupra organismelor modificate genetic din România: Ce trebuie să ştiţi despre organismele modificate genetic? Cluj-Napoca. 2008, p. 2. 103. Centrul de informare asupra organismelor modificate genetic din România: Organisme modificate genetic. Scurt ghid de informare. Cluj-Napoca. 2008.

148

104. Centrul Internanţional pentru Agricultură Ecologică din Europa Centrală şi de Est: Buletinul informativ EkoConnect Agricultură Ecologică în Europa Centrală şi de Est. (martie 2009) http://www.bioavirom.ro/wp-content/uploads/2009/03/buletinul-informativ-ekoconnect -agricoultura-ecologica-in-europa-centrala-si-de-estro.pdf p. 3 105. International Service for the Acquisition of Agrobiotech Application, Report, 2007 106. Social Responsibility in Marketing. http://www.iqads.ro/dictionar/social_responsibility _in_marketing.html 107. Drept OnLine: Codul de bune practici pentru comerţul cu produse agroalimentare, 2008. http://www. dreptonline.ro/legislatie/codul_bune_practici_comert_produse_ agroalimentare_2008.php 108. www.responsabilitatesociala.ro 109. Comisia Europeană, Direcţia Generală pentru Întreprinderi: Introducere în CSR pentru întreprinderile mici şi mijlocii. http://ec.europa.eu/enterprise/csr/campaign/documentation/ download/introduction_ro.pdf, pp. 2-3. 110. Social Responsibility in Marketing. http://www.iqads.ro/dictionar/social_responsibility _in_marketing.html 111. Portalul Uniunii Europene. www.europa.eu 112. Responsabilitatea Socială a Companiilor. Bucureşti. 2006, p.4 (pp.1 -10) 113. ISO: Social Responsibility. http://www.iso.org/sr 114. ISO: ISO and social responsibility. http://www.iso.org/iso/socialresponsibility.pdf 115. Consultanţă-certificare.ro: ISO 26000 şi responsabilitatea socială. http://www. consultanta-certificare.ro/stiri/iso-26000-responsabilitatea-sociala.html p.4 (pp.1-4)

149