37 Epidemiologia

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPIBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE NICOLAE TESTEMIŢANU

Catedra Epidemiologie

EPIDEMIOLOGIA ÎN TESTE Ediţia II

CHIŞINĂU 2011 0

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPIBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE NICOLAE TESTEMIŢANU

Catedra Epidemiologie

EPIDEMIOLOGIA ÎN TESTE Ediţia II

Sub redacţia profesorului universitar Viorel Prisăcaru

CHIŞINĂU Centrul Editorial-Poligrafic Medicina 2011 1

CZU 616.9-036.2(079) E 61 Aprobat de Consiliul Metodic Central al USMFNicolae Testemiţanu cu nr. 4 din 27.05.2011 Autori:V. Prisăcaru – şeful catedrei Epidemilogie, profesor universitar, dr. habilitat, Om Emerit Ad. Cotelea– dr. în medicină, conferenţiar universitar L. Guţu – dr. în medicină, conferenţiar universitar A. Paraschiv – dr. în medicină, conferenţiar universitar G. Obreja– dr. în medicină, conferenţiar universitar Recenzenţi:C. Andriuţă – profesor universitar, dr. habilitat, Om Emerit M. Barabaş– dr. în medicină, conferenţiar universitar Manualul este elaborat în conformitate cu programele analitice de studii în vigoare în epidemiologie, întru optimizarea instruirii studenţilor de la toate facultăţile, rezidenţilor şi cursanţilor-epidemiologi. Poate fi util, de asemenea, şi pentru mediciepidemiologi, medici de familie în autoinstruire şi autocontrol în domeniul epidemiologiei.

Redactor:Lidia Câssa Machetare computerizată:Ala Livădar Asistenţă computerizată:Natalia Coca DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII Epidemiologia în teste / V. Prisăcaru, Ad. Cotelea, L. Guţu [et.al.]; Univ. de Stat de Medicină şi Farmacie Nicolae Testemiţanu, catedra Epidemiologie. – Ch.: CEP Medicina, 2011. – 336 p. 250 ex. ISBN 978-9975-913-67-6. 616.9-036.2(079) E 61

© CEP Medicina, 2011 © V. Prisăcaru, 2011

ISBN 978-9975-913-67-6. 2

EPIDEMIOLOGIA GENERALĂ

I.1. Caracteristica procesului epidemic 1.1.1. Complement simplu 1. Obiectul de studiu al epidemiologiei bolilor infecţioase este: a) procesul infecţios; b) procesul epidemic; c) focarul epidemic. 2. Obiectul de studiu al epidemiologiei ca ştiinţă medical-generală este: a) morbiditatea; b) focarul epidemic; c) procesul infecţios. 3. Intensitatea procesului epidemic poate fi determinată “sporadică”,“epidemică” şi “pandemică” în funcţie de: a) gravitatea manifestării bolii; b) viteza de răspândire a maladiilor; c) numărul bolnavilor.

ca

4. Prin morbiditate sporadică se subînţelege: a) infectarea populaţiei prin maladii infecţioase nespecifice regiunii date; b) infectarea în grup a oamenilor prin maladii infecţioase; c) cazuri unice de infectare a oamenilor prin maladii infecţioase. 5. Durata în timp a focarului epidemic corespunde perioadei: a) până la momentul spitalizării; b) durata maximă a perioadei de incubaţie din momentul dezinfecţiei terminale; c) până la însănătoşirea bolnavului, dacă el a fost tratat în condiţii de ambulator. 6. Indicele focalităţii reprezintă: a) numărul de focare într-o anumită perioadă de timp; b) numărul de focare într-o anumită localitate; c) numărul de cazuri ce revine unui focar. 3

7. Focalitatea naturală este caracteristică pentru: a) rabie, bruceloză; b) leptospiroză, tetanos; c) tularemie, pestă. 8. Focalitatea naturală este caracteristică pentru: a) rabie, pestă; b) bruceloză, ornitoză; c) tetanos, listerioză. 9. Focalitatea naturală este caracteristică pentru: a) antrax, bruceloză; b) rabie, leptospiroză; c) bruceloză, salmoneloză. 10. Focalitatea naturală este caracteristică pentru infecţiile: a) sapronoze; b) antroponoze; c) zooantroponoze. 11. Infecţii exotice sunt: a)maladii infecţioase nespecifice zonei date; b)maladii infecţioase rar întâlnite, dar caracteristice zonei; c) maladii virotice transmise prin intermediul vectorilor hematofagi. 12. Enzootie este: a)morbiditatea animalelor, specifică regiunii date; b)răspândirea maladiilor infecţioase printre animale; c) morbiditatea populaţiei umane, specifică regiunii date. 13. Verigă a procesului epidemic este: a) agentul cauzal al maladiilor infecţioase; b)mecanismul de transmitere al agenţilor patogeni; c) apa, aerul, solul. 14. La baza clasificării epidemiologice a antroponozelor stau: a) particularităţile manifestărilor clinice ale bolii; b)mecanismul de transmitere; c) proprietăţile agentului patogen. 4

15. Factorul ce determină contagiozitatea bolnavului la antroponoze este: a) manifestarea clinică a bolii; b)condiţiile igienice; c) ambele. 16. Antroponoze sunt: a) febra tifoidă, rubeola; b)difteria, listerioza; c) HVD, legioneloza. 17. Antroponoze sunt: a) rujeola, leptospiroza; b) scarlatina, tifosul exantematic; c) difteria, listerioza. 18. O durată mai îndelungată a portajului este caracteristică pentru: a) difterie; b)dizenterie; c) HVB. 19. Mecanisme de transmitere sunt: a) aerogen, hidric: b)fecal-oral, transmisiv; c) alimentar, de contact. 20. Mecanisme de transmitere sunt: a) fecal-oral, de contact; b)aerogen, alimentar; c) transmisiv, hidric. 21. Mecanismul de transmitere la antroponoze este determinat de: a) formele clinice; b)rezistenţa agentului patogen; c) localizarea agentului patogen în organismul sursă. 22. Ţânţarii pot fi vectori transmitători la: a) malarie, pestă; b)encefalită de căpuşă, tifos exantematic; c) febră galbenă, febra Denge. 5

23. Vectorii transmitători au importanţă epidemiologică pentru: a) dizenterie, rujeolă; b)tifos exantematic, tularemie; c) rabie, HVA. 24. Sezonalitatea este caracteristică pentru: a) dizenterie; b)HVB; c) tuberculoză. 25. Surse de agenţi patogeni la sapronoze pot fi: a) solul; b) gândacii de bucătărie; c) păduchii. 26. Un pericol epidemiologic mai mare ca sursă de infecţie îl prezintă: a) purtătorii acuţi; b)purtătorii cronici; c) purtătorii tranzitori. 27. Surse de agenţi patogeni la zooantroponoze servesc: a) omul; b)animalele; c) solul şi apa. 28. Zoooantroponoze transmise de la animale xenantrope sunt: a) tularemia, rabia; b)ornitoza, bruceloza; c) trihofitia, shistoplasmoza. 29. Animalele servesc ca sursă de agenţi patogeni pentru: a) salmoneloză, ornitoză; b)tetanos, amibiază; c) rabie, enterobioză. 30. Surse de agenţi patogeni pentru sapronoze sunt: a) animalele; b)solul şi apa; c) omul. 6

31. Maladiile infecţioase după sursele de agenţi patogeni sunt divizate în: a) 2 grupuri; b)4 grupuri; c) 5 grupuri. 32. Mai frecvent întâlnite la copii de vârsta fragedă sunt infecţiile: a) antroponoze; b)zooantroponoze; c) sapronoze. 33. La baza clasificării epidemiologice a zooantroponozelor stau: a) particularităţile manifestărilor clinice ale bolii; b)specificul relaţiilor ecologice ale omului cu animalele; c) mecanismul de infectare a omului. 34. Rozătoarele servesc surse de agenţi patogeni pentru: a) listerioză, tularemie; b)bruceloză, melioidoză; c) pestă, antrax. 35. Surse de infecţie sunt: a) bovinele, muştele; b)omul, solul; c) gâştele, păduchii. 36. Sapronoze sunt: a) leptospiroza, encefalita de căpuşă; b)coccidioidomicoza, febra galbenă; c) tetanosul, holera. 37. O răspândire mai vastă în Republica Moldova au infecţiile: a) antroponoze; b)zooantroponoze; c) sapronoze. 38. Surse de agenţi patogeni la zooantroponoze servesc: a) şobolanii, gâştele; b)animalele mari cornute, omul bolnav; c) porcinele, omul purtător de agenţi patogeni. 7

39. La care zooantroponoze, în unele cazuri, surse de infecţie poate servi şi omul: a) pesta, salmoneloza; b)antraxul, leptospiroza; c) rabia, bruceloza. 40. Variaţiile morbidităţii în dinamica multianuală sunt elucidate de teoria: a) focalităţii naturale; b)mecanismului de transmitere; c) autoreglării sistemelor parazitare. 41. Fişa de urgenţă (despre caz de boală) se transmite la CSP: a) imediat la suspecţia maladiei contagioase; b)după stabilirea diagnosticului definitiv; c) în primele 36 ore de la depistarea maladiei contagioase. 42. Spitalizarea bolnavilor cu antrax, leptospiroză, bruceloză: a) este obligatorie conform indicaţiilor clinice; b)nu este obligatorie; c) se efectuează după indicaţii epidemiologice. 43. Când se consideră un focar epidemic lichidat: a) la momentul spitalizării bolnavului; b) după efectuarea dezinfecţiei terminale; c) la expirarea perioadei maxime de incubaţie la ultima persoană ce a fost în contact cu bolnavul. 44. Principala cauză a repartizării neuniforme a morbidităţii pe parcursulanului (sezonalitate) este: a) rezistenţa diferită a agenţilor patogeni în mediul ambiant; b) activizarea mecanismului de transmitere într-o anumită perioadă de timp; c) manifestările clinice diferite ale bolii. 45. Indicele eficacităţii epidemiologice reprezintă raportul dintre: a) morbiditatea populaţiei care este supusă măsurilor şi morbiditatea totală a populaţiei; b) morbiditatea populaţiei care nu este supusă măsurilor şi morbiditatea în populaţie în integritate; c) morbiditatea populaţiei, care nu este supusă măsurilor şi morbiditatea în populaţia care este supusă măsurilor. 8

46. În combaterea infecţiilor intestinale rolul principal îl au măsurile ce ţin de: a) sursa de agenţi patogeni; b) mecanismul de transmitere; c) formarea ireceptivităţii populaţiei. 47. În combaterea şi dirijarea infecţiilor aerogene rolul principal îi aparţine: a) dezinfecţiei; b)imunoprofilaxiei; c) depistării precoce şi izolării surselor de agenţi patogeni. 48. Izolarea obligatorie în staţionar se efectuează în cazul: a) portajului sănătos al tulpinilor lizogene de C.diphteriae; b)dizenteriei; c) salmonelozei. 49. Respectarea regulilor sanitaro-igienice de prelucrare a cărnii are importanţă deosebită în profilaxia: a) trichocefalozei; b)teniozei; c) opistorhozei. 50. Calculul duratei supravegherii focarului epidemic se efectuează din momentul: a) depistării bolnavului; b)izolării bolnavului şi efectuării dezinfecţiei terminale; c) adresării bolnavului la medic. 51. Omul poate prezenta pericol ca sursă de infecţie în cazul următoarelor zooantroponoze: a) bruceloză; b)encefalită de căpuşă; c) pestă. 52. Sporirea periodică a morbidităţii este specifică pentru: a) toate bolile infecţioase; b)majoritatea bolilor infecţioase; c) toate bolile neinfecţioase. 53. Factorii de realizare a mecanismului de transmitere fecal-oral sunt: a) produsele alimentare, apa; 9

b)apa, aerul, insectele; c) produsele alimentare, sângele, instrumentarul medical. 54. Care verigă a procesului epidemic poate fi influenţată de factorii naturali: a) sursa de agenţi patogeni; b) mecanismul de transmitere; c) receptivitatea populaţiei. 55. Ubicuitare sunt considerate bolile infecţioase: a) cu răspândire globală; b) răspândite în anumite zone naturale; c) cu răspândire geografică limitată. 56. Periodicitatea manifestărilor procesului epidemic, specifică anumitor boli infecţioase, este determinată de: a) modificarea condiţiilor natural-climaterice; b)evoluţia păturii imune; c) schimbarea condiţiilor socio-igienice (locative). 57. Clasificarea maladiilor infecţioase conform mecanismului de transmitere se efectuează în baza: a) afinităţii agentului cauzal faţă de anumite ţesuturi ale macroorganismului; b) factorilor de transmitere a maladiilor infecţioase; c) căilor de transmitere a maladiilor infecţioase. 58. Cale de transmitere a maladiilor infecţioase este: a) totalitatea elementelor (obiectelor) mediului ambiant care asigură transmiterea agentului cauzal de la sursa de infecţii la populaţia receptivă; b) procesul de diseminare a infecţiei; c) trecerea agentului patogen dintr-un organism în altul prin intermediul factorilor de transmitere. 59. Mecanismul de transmitere este un proces realizat în: a) două etape; b)trei etape; c) patru etape. 60. Mecanismul vertical de transmitere a maladiilor infecţioase presupune: a) infectarea intrauterină a fătului cu maladie infecţioasă; 10

b) contractarea infecţiei în perioada dezvoltării intrauterine şi/sau în timpul naşterii fătului; c) contractarea infecţiei de către copil de la mama bolnavă sau purtătoare de maladie infecţioasă. 61. Fenomenul de premuniţie este o urmare a: a) obţinerii imunităţii specifice prin ereditate; b) administrării preparatului biologic conform indicaţiilor epidemiologice; c) contactului frecvent cu agentul cauzal al maladiilor infecţioase în doze mici. 62. Supravegherea epidemiologică este: a) evaluarea permanentă a stării sănătăţii publice; b) măsuri realizate de medicul epidemiolog în focar epidemic în privinţa contacţilor; c) elaborarea măsurilor antiepidemice în focarul epidemic. 63. Supravegherea epidemiologică se bazează pe: a) analiza epidemiologică retrospectivă a morbidităţii infecţioase; b)analiza epidemiologică operativă; c) pe ambele din cele menţionate anterior. 1.1.2. Complement compus 64. Concepţiile de bază ce explică mecanismul dezvoltării procesului epidemic, sunt: a) teoria mecanismului de transmitere; b)teoria focalităţii naturale; c) teoria formării focarelor epidemice; d)teoria autoreglării sistemelor parazitare; e) teoria evoluţiei agenţilor patogeni. 65. Verigi ale procesului epidemic sunt: a) agentul patogen; b)sursa de agenţi patogeni; c) mecanismul de transmitere al agenţilor patogeni; d)apa, aerul, solul, obiectele de uz casnic, vectorii transmitători; e) populaţia receptivă. 11

66. Focalitatea naturală este caracteristică pentru: a) bruceloză; b)leptospiroză; c) tularemie; d)rabie; e) antrax. 67. Infecţii cu focalitate naturală sunt: a) pesta; b)holera; c) febra galbenă; d)tularemia; e) leptospiroza. 68. Focalitatea naturală este caracteristică pentru: a) pestă; b)tularemie; c) rabie; d)salmoneloză; e) antrax. 69. Sapronoze sunt: a) tetanosul; b)holera; c) legionelozele; d)bruceloza; e) poliomielita. 70. Din lista propusă alegeţi sursele posibile de agenţi patogeni: a) purtătorii sănătoşi; b)păsările; c) ţânţarii; d)rozătoarele; e) laptele şi produsele lactate. 71. Surse de agenţi patogeni pot fi: a) animalele domestice; b)animalele xenantrope; c) artropodele; d)rozătoarele; e) moluştele. 12

72. Mecanisme de transmitere ale agenţilor patogeni sunt: a) respiratoriu; b)alimentar; c) fecal oral; d)transmisiv; e) hidric. 73. Prin mecanismul fecal oral se realizează transmiterea: a) tifosului recurent; b)poliomielitei; c) malariei; d)HVE; e) enterovirozelor provocate de Koksaki, ECHO. 74. Mecanismul transmisiv este caracteristic pentru următoarele maladii infecţioase: a) leptospiroze; b)pestă; c) tularemie; d)bruceloză; e) tifos exantematic. 75. Regulile medico-sanitare internaţionale deligă la informarea de urgenţă (24 ore) a OMS în caz de: a) înregistrare a unui caz de boală convenţională la om; b) depistării ţânţarilor sau mamiferelor infectate cu virusul febrei galbene; c) depistarea rozătoarelor sinantrope sau xenantrope infectate cu Y.pestis; d) pierderi social-economice considerabile în urma implementării carantinei; e) sanarea cazurilor de import al malariei. 76. Fişa de urgenţă e necesar a fi transmisă: a) numai în cazul confirmării diagnosticului prin metode de laborator; b) numai după consultaţia medicului infecţionist; c) imediat în caz de suspecţie a unei maladii infecţioase cu declarare nominală; d) nu mai târziu de 12 ore din momentul depistării bolnavului; e) până la efectuarea dezinfecţiei terminale în focar. 13

77. Măsuri antiepidemice direcţionate asupra sursei de agenţi patogeni: a) deratizarea; b)dezinfecţia; c) sterilizarea d)izolarea; e) dezinsecţia. 78. Criterii de lichidare a focarului epidemic sunt: a) depistarea şi izolarea sursei; b) efectuarea dezinfecţiei terminale; c) depistarea agentului patogen; d) efectuarea dezinfecţiei curente; e) supravegherea asupra persoanelor contacte pe durata maximă de incubaţie din momentul efectuării dezinfecţiei terminale. 79. Măsuri antiepidemice direcţionate asupra mecanismului de transmitere a agenţilor patogeni: a) deratizarea; b)dezinfecţia; c) dezinsecţia; d)sterilizarea; e) imunocorecţia. 80. La organizarea şi efectuarea măsurilor antiepidemice în focar participă: a) medicul de familie; b)asistenta medicală de sector; c) medicul infecţionist din cabinetul de boli contagioase; d)medicul igienist; e) medicul bacteriolog. 81. Anamneza epidemiologică este colectată de: a) medicul de familie; b) medicul ce a suspectat boala la pacient; c) medicul epidemiolog; d) medicul bacteriolog care efectuează investigaţiile bacteriologice şi serologice; e) medicul infecţionist ce consultă pacientul. 82. Medicul ce a suspectat un caz de boală transmisibilă trebuie să: a) colecteze anamneza epidemiologică; 14

b)să transmită informaţia de urgenţă la CSP; c) să organizeze dezinfecţia curentă în focar; d)să organizeze vaccinarea în focar; e) să determine varianta de izolare a bolnavului. 83. Dispensarizarea convalescenţilor are importanţă epidemiologică în cazul: a) HVA; b)HVB; c) tusei convulsive; d)febrei tifoide; e) infecţiei rotavirale. 84. Supravegherea epidemiologică include: a) înregistrarea cazurilor de boală; b)studierea proprietăţilor biologice ale culturilor de agenţi patogeni; c) analiza epidemiologică a morbidităţii; d)analiza eficacităţii măsurilor antiepidemice efectuate; e) aprecierea situaţiei epidemiologice. 85. Spitalizarea este obligatorie în cazul: a) dizenteriei; b)febrei tifoide; c) tifosului exantematic; d)salmonelozei; e) tetanosului. 86. Măsuri de bază în profilaxia infecţiilor intestinale sunt: a) depistarea surselor de infecţie; b)depistarea şi sanarea purtătorilor; c) măsurile de ordin sanitaro-igienic; d)vaccinarea persoanelor receptive; e) dezinfecţia profilactică şi de focar. 87. Drept bază a clasificării epidemiologice a maladiilor infecţioase poate servi: a) sursa de infecţie; b)forma clinică de evoluţie a maladiei; c) mecanismul de transmitere a infecţiei; d)căile de transmitere a infecţiei; e) apartenenţa ecologică a animalelor. 15

88. Procesul epidemic răspândit pe cale de transmtere contact-habitual se caracterizează prin: a) evoluţia cazurilor în lanţ; b)perioadă minimă de incubaţie; c) afectarea uniformă a tuturor contingentelor de vârstă; d)legătura cu factorul hidric; e) transmiterea agenţilor patogeni ai HVA, escherihiozelor, etc. 89. Erupţia de tip alimentar se caracterizează prin: a) evoluţia cazurilor în lanţ; b)sezonalitate evidentă; c) perioadă minimă de incubaţie; d)legătura cu factorul hidric; e) declanşarea morbidităţii variabile după nivelul gravităţii. 90. Factori sociali, care pot iniţia apariţia procesului epidemic, pot fi: a) densitatea populaţiei în ţară; b)situaţia social-economică a populaţiei ţării; c) apartenenţa religioasă; d)posibilitatea efectuării unui spectru larg de investigaţii alternative; e) costul tratamentului. 91. Factori naturali, ce favorizează declanşarea procesului epidemiologic în populaţie, pot fi: a) densitatea înaltă a populaţiei ţării; b)genul populaţiei receptive; c) landşaftul teritoriului; d)temperatura şi umiditatea aerului; e) presiunea atmosferică. 92. Factori biologici, ce contribuie dezvoltării procesului epidemic în populaţie, pot fi: a) densitatea înaltă a populaţiei ţării; b)receptivitatea populaţiei; c) condiţiile mediului ambiant; d)rezistenţa agentului patogen în mediul ambiant; e) sensibilitatea agentului cauzal la substanţe dezinfectante. 93. Etape ale mecanismului de transmitere sunt: a) circulaţia agentului patogen în organismul-gazdă; 16

b) eliminarea agentului cauzal al maladiei infecţioase din sursa de infecţii în mediu ambiant; c) menţinerea agentului patogen în mediu ambiant; d) modificarea agentului cauzal sub acţiunea factorilor mediului ambiant; e) pătrunderea agentului cauzal în populaţia receptivă. 1.1.3. Stabiliţi corespunderea între: 94. Manifestările procesului epidemic: 1)în timp; 2)după intensitate; 3)după contingente de populaţie; a) sezonal, ciclitate; b) epidemii, pandemii; c) sex, vârstă. 95. Manifestarea procesului epidemic şi nivelul morbidităţii: 1)sporadic; 2)endemic; 3)epidemic; 4)pandemic; a) cazuri unice de boală; b) morbiditatea specifică pentru un anumit teritoriu; c) nivelul major al morbidităţii în mai multe regiuni ale ţării; d) nivelul majorat al morbidităţii în mai multe ţări sau continente. 96. Grupa de infecţii: 1)zoonoze; 2)antroponoze; 3)sapronoze;

Sursa de agenţi patogeni: a) omul; b) solul, apa; c) animalele.

97. Drept surse de infecţie pentru următoarele grupuri de infecţie servesc: 1)antroponozele; 2)zooantroponozele; 3)sapronozele; a) apa, solul; b) omul bolnav, purtătorul; c) animalele bolnave sau purtătoare de infecţii.

17

98. Forma nosologică: 1)holera; 2)pesta; 3)difteria; 4)malaria;

Manifestări ale procesului epidemic: a) focalitate naturală; b) pandemie; c) epidemică; d) limitată de factori biologici.

99. Căile de transmitere şi manifestările procesului epidemic la febră tifoidă: 1)hidrică; 2)alimentară; 3)contact habitual; a) nu este asociată cu o anumită perioadă a anului; b) sunt afectate nu numai persoane adulte, dar şi copii; c) numărul de cazuri, de obicei, nu este mare. 100. Sezonalitatea: Forma nosologică: 1) morbiditate uniformă pe parcursul anului; 1) toamnă-iarnă; 2) vară-toamnă; 3) iarnă-primăvară; 101. Forma nosologică: 1) poliomielită; 2) hepatită virală B; 3) febra galbenă; 4) tetanos;

a) HVA; b) HVB; c) dizenterie; d) rujeola.

Mecanismele de transmitere: a) transmisiv; b) fecal-oral; c) de contact; d) vertical.

102. Stabiliţi corespunderea între grupul de infecţie şi mecanismul de transmitere: 1) fecal-oral; 2) respiratoriu; 3) de contact; 4) transmisiv; 5) vertical. a) infecţia meningococică, rubeola, scarlatina; b) pesta, tifosul recurent, febra galbenă; c) toxoplasmoza, HVB, rubeola; d) rabia, scabia, tetanosul; e) HVA, salmoneloza, febra tifoidă. 18

103. Forma nosologică: 1) tifosul recurent; 2) febra tifoidă; 3) malaria; 104. Forma nosologică: 1) febra tifoidă; 2) rujeola; 3) salmoneloza; 4) HVB;

Mecanismul de infectare: a) inoculare specifică; b) contaminare nespecifică; c) contaminare specifică. Calea de transmitere: a) aerogenă; b) hidrică; c) alimentară; d) sanguină.

105. Forma nosologică: 1) febra tifoidă; 2) HVB; 3) bruceloză; 4) rabia;

Calea de transmitere: a) hidrică; b) parenterală; c) alimentară; d) contact direct.

106. Forma nosologică: 1) bruceloza; 2) salmoneloza; 3) HVC; 4) holera;

Factorii de transmitere: a) laptele; b) ouăle, carnea; c) sângele; d) apa.

107. Forma nosologică: 1) malaria; 2) tifosul exantematic; 3) dizenteria; 4) antraxul;

Mecanismul de infectare: a) contaminare nespecifică; b) inoculare nespecifică; c) contaminare specifică; d) inoculare specifică.

108. Forma nosologică: 1)malaria; 2)tifosul exantematic; 3)tularemia; 4)pesta;

Vectorul transmiţător: a) căpuşa; b) puricele; c) ţânţarul; d) păduchele.

109. Importanţa epidemiologică a investigaţiilor de laborator la externarea bolnavilor cu: 1) HVA; 2) dizenterie; 3) febră tifoidă; 19

a) majoră; b) nu are; c) nu tot timpul sunt necesare. 110. Grupulde măsuri: 1) măsuri asupra sursei de infecţie; 2) măsuri asupra mecanismului de transmitere a agentului patogen; 3) măsuri direcţionate spre formarea nereceptivităţii colectivelor; 4) măsuri de ordin general. Exemple de măsuri: a) educaţie pentru sănătate, investigaţii de laborator; b) deratizarea, depistarea omului bolnav, izolarea, tratamentul lui, sanarea purtătorilor; c) dezinsecţia, sterilizarea, dezinfecţia; d) vaccinarea şi revaccinarea populaţiei. 111. Forma nosologică: Măsuri antiepidemice: 1) rujeola; a) sanitaro-igienice; 2) malaria; b) deratizarea, dezinsecţia; 3) pesta; c) vaccinarea; 4) enterovirozele ECHO, Coxsackie; d) dezinsecţia. 112. Forma nosologică: 1) scarlatina; 2) poliomielita; 3) dizenteria; 4) pesta;

Măsura antiepidemică de bază: a) vaccinoprevenţia; b) măsuri de ordin general; c) dezinfecţia; d) deratizarea.

113. Forma nosologică: 1) febra galbenă; 2) febra tifoidă; 3) poliomielita;

Măsura antiepidemică: a) dezinsecţia; b) dezinfecţia; c) imunoprofilaxia.

114. Forma nosologică: 1) poliomielita; 2) dizenteria; 3) malaria;

Măsura antiepidemică de bază: a) sanitaro-igienică; b) vaccinarea; c) prevenirea importului.

20

115. Forma nosologică: 1) febra galbenă; 2) varicela; 3) difteria; 4) scarlatina;

Măsura antiepidemică:

116. Forma nosologică: 1) tularemia; 2) holera; 3) purtătorul de C.diphteriae; 4) rujeola;

Indicaţii către spitalizare: a) epidemiologice; b) clinice; c) clinico-epidemiologice; d) nu este obligatorie.

a) spitalizare obligatorie; b) posibil tratament ambulator.

117. Forma nosologică: 1) holera; 2) tusea convulsivă; 3) pesta; 4) tifosul exantematic. Perioada de supraveghere medicală asupra persoanelor contacte: a) 6 zile; b) 14 zile; c) 21 zile; d) 5 zile. 118. Forma nosologică: 1) HVA; 2) dizenteria; 3) tularemia; 4) febra tifoidă. Durata supravegherii medicale asupra persoanelor contacte cu bolnavul: a) nu se efectuează; b) 35 zile; c) 7 zile; d) 21 zile.

21

I.2. Dezinfecţia, sterilizarea, dezinsecţia, deratizarea 1.2.1. Complement simplu 119. Dezinfecţia curentă se efectuează: a) de 2 ori/zi; b) de 4 ori/zi; c) multiplu, în perioada de contagiozitate pe măsura eliminării agentului patogen în mediul ambiant. 120. Cea mai veridică metodă de control al calităţii dezinfecţiei este cea: a) chimică; b) bacteriologică; c) vizuală. 121. Pentru efectuarea dezinfecţiei se folosesc următoarele preparate: a) clorură de var, metilacetofos; b) baze, lizol; c) ratindan, fosfid de zinc. 122. Dezinfecţia prin metoda chimică e necesară în focarele de: a) rujeolă; b) rabie; c) HVE. 123. În scopul reducerii timpului necesar pentru efectuarea dezinfecţiei este utilizată: a) cloramina; b) soluţia de clorură de var activată; c) fenolul. 124. Cloramina se utilizează sub formă de: a) pulbere; b) soluţie; c) emulsie. 125. Clorura de var (praf) poate fi utilizată în dezinfecţie, dacă conţine clor activ nu mai puţin de: a) 0,1 %; b) 16,0 %; c) 25,0 %. 22

126. În focarele de tuberculoză dezinfecţia se efectuează cu soluţie de clorură de var în concentraţie de: a) 1,0 %; b) 3,0 %; c) 5,0 %. 127. În practica medicală apa oxigenată se foloseşte în concentraţii: a) 0,1–3,0%; b) 0,1–6,0%; c) 0,1–33,0%. 128. Obiectele confecţionate din lână sau fibre sintetice pot fi dezinfectate în etuve: a) cu vapori şi formalină; b) cu vapori; c) cu aer fierbinte. 129. Dezinfecţia se efectuează la temperaturi mai joase în etuva: a) cu vapori; b) cu vapori şi formalină; c) cu aer fierbinte. 130. Sterilizarea are drept scop: a) înlăturarea microflorei patogene; b) nimicirea agenţilor patogeni; c) nimicirea microflorei. 131. Clorura de var e raţional a fi folosită sub formă de: a) emulsie; b) soluţie; c) pulbere. 132. Soluţiile activate de clorură de var se prepară prin: a) majorarea concentraţiei; b) majorarea volumului; c) adăugarea sărurilor de amoniu. 133. În clorura de var praf concentraţia minimă de clor activ care mai permite utilizarea ei e de: a) 0,1 %; 23

b) 1,0 %; c) 16,0%. 134. Clorura de var (standard) conţine clor activ: a) 16,0 %; b) 25,0 %; c) 33,0 %. 135. În practica medicală apa oxigenată se foloseşte în concentraţii de până la: a) 3,0 %; b) 6,0 %; c) 33,0 %. 136. Dezinfecţia terminală e necesar a fi efectuată în focarul de: a) rujeolă; b) difterie; c) parotidită epidemică. 137. Dezinfecţia terminală se efectuează din momentul izolării sursei în primele: a) 6–12 ore; b) 24–36 ore; c) 36–72 ore. 138. În scopul reducerii timpului necesar pentru efectuarea dezinfecţiei terminale se folosesc: a) concentraţii mai mari; b) cantităţi mai mari; c) activatori. 139. Dezinfecţia are importanţă mai mare la infecţiile cu mecanism: a) respiratoriu; b) fecal oral; c) transmisiv. 140. Clorura de var are la baza mecanismului bactericid de acţiune: a) oxidarea; b) denaturarea proteinelor; c) coagularea proteinelor. 24

141. Dezinfecţia are drept scop: a) nimicirea totală a microflorei; b) nimicirea sau înlăturarea microflorei patogene; c) nimicirea formelor vegetative ale agenţilor patogeni. 142. Dezinfecţia curentă este organizată de către: a) specialiştii CSP; b) medicul de familie; c) specialiştii centrului de dezinfecţie. 143. Dezinfectanţi chimici sunt: a) fenolul, iodul; b) clorura de var, dimetiltoluolamida; c) cloramina, zoocumarina. 144. Dezinfecţia se efectuează în dependenţă de: a) mecanismul de transmitere al agenţilor patogeni; b) rezistenţa agentului patogen în mediul ambiant; c) tropismul şi mecanismul de transmitere al agenţilor patogeni. 145. Controlul bacteriologic al calităţii dezinfecţiei terminale poate fi efectuat (din momentul finalizării dezinfecţiei): a) între 45 minute şi 2 ore; b) imediat; c) peste 20–45 minute. 146. Un timp mai scurt este necesar pentru prepararea soluţiilor de lucru (din praf) de: a) clorură de var; b) cloramină; c) soluţii activate de clorură de var. 147. Necesitatea efectuării dezinfecţiei terminale este determinată de: a) prezenţa sursei de agenţi patogeni; b) rezistenţa agentului patogen în mediul ambiant; c) prezenţa persoanelor receptive în focar. 148. Dezinfecţia curentă în cazul dizenteriei se efectuează: a) de 3 ori/zi; b) de 6–10 ori/zi; c) pe măsura eliminării agentului patogen. 25

149. Dezinfecţia de etuvă este strict necesară în cazul: a) tifosului exantematic; b) febrei tifoide; c) HVA. 150. Sterilizarea are importanţă majoră în profilaxia: a) HVB, difteriei; b) HVA, poliomielitei; c) HVC, botulismului. 151. Dezinsecţia este una din măsurile de bază la: a) dizenterie, febră tifoidă; b) antrax, leptospiroză; c) tifos exantematic, malarie. 152. Repelenţi sunt: a) ratindanul, zoocumarina; b) dietiltoluolamida, dimetilftalatul; c) lizolul, fenolul. 153. Pentru prelucrarea sanitară a părului bolnavilor cu pediculoză poate fi utilizat: a) carbofosul, dimetilftalatul, dihlofosul; b) nitiforul, clorofosul; c) şamponul anti-P, carbofosul. 154. Dezinsecţia are importanţă majoră în cazul: a) dizenteriei; b) febrei tifoide; c) tifosului exantematic, 155. Pentru prelucrarea pacientului cu pediculoză pot fi folosite: a) nitiforul, metilacetofosul; b) clorofosul, diclofosul; c) dietiltoluolamida, monofluorina. 156. Dezinsecţia poate fi efectuată prin metoda: a) chimică; b) fizică; c) ambele. 26

157. Insecticide sunt: a) flicidul, acetofosul; b) dietiltoluolamida, monofluorina; c) albihtolul, tiosemicarbazidul. 158. Repelente sunt: a) ratindanul, fosfidul de zinc; b) metilacetofosul, benziminul; c) albihtolul, dietiltoluolamida. 159. Selectaţi măsura antiepidemică direcţionată asupra sursei de agenţi patogeni: a) deratizarea; b) dezinfecţia; c) dezinsecţia. 160. Rodenticide sunt: a) carboxidul, heptaclorul; b) tiosemicarbazidul, ratindanul; c) albihtolul, flicidul. 161. Rodenticide sunt: a) ratindanul, fosfidul de zinc; b) zoocumarina, piretrinele; c) monofluorina, carbofosul. 162. Necesitatea efectuării deratizării poate să apară în cazul: a) anchilostomidozei; b) teniozei; c) trichinelozei. 163. Selectaţi măsura realizată de serviciul nemedical: a) profilaxia de urgenţă; b) salubrizarea sanitară în localităţi; c) chimioprofilaxia. 164. Spitalizării conform indicaţiilor epidemiologice sunt supuşi: a) toţi bolnavii cu maladie infecţioasă diagnosticată; b) toţi bolnavii suspecţi de maladie infecţioasă; c) bolnavii cu boli infecţioase din grupele periclitate. 27

165. Una dintre măsurile antiepidemice, orientate asupra verigii a doua a procesului epidemic, este: a) izolarea bolnavului; b) deratizarea; c) dezinsecţia. 166. Întreruperea transmiterii maladiilor infecţioase pe cale hidrică prevede: a) respectarea tehnologiei de preparare a produselor alimentare; b) decontaminarea apei potabile; c) respectarea termenelor de realizare a produselor alimentare. 167. Dezinfecţia curentă este efectuată obligator în: a) dispensarul de tuberculoză; b) secţia de pediatrie somatică; c) secţia de chirurgie. 168. Pentru determinarea resturilor de detergent pe instrumentariu medical se utilizează proba: a) cu amidopirină; b) cu Sudan III; c) cu fenolftaleină. 1.2.2. Complement compus 169. Dezinfecţia terminală e necesar a fi efectuată: a) în focar după depistarea bolnavului; b) în focar după spitalizarea bolnavului; c) în focar după însănătoşirea bolnavului; d) în focarul de rujeolă după 5 zile de boală a pacientului; e) în cazul reprofilării unui staţionar de maladii infecţioase în unul de profil terapeutic. 170. Selectaţi preparatele ce posedă efect bactericid, virulicid, sporacid şi fungicid: a) clorurăde var; b) sulfohlorantină; c) lizol; d) apă oxigenată; e) cloramină. 28

171. În dezinfecţie sunt utilizate următoarele grupuri de preparate chimice: a) oxidanţi; b) activatori; c) preparate ce coagulează proteina; d) preparate ce denaturează proteina; e) derivaţi ai fosforului. 172. Dezinfecţia terminală se efectuează în focarele de: a) rujeolă; b) dizenterie; c) HVA; d) febră tifoidă; e) parotidită epidemică. 173. Tipuri de etuve utilizate în practica de dezinfecţie: a) cu detergenţi; b) cu formalină; c) cu vapori; d) cu aer uscat fierbinte; e) cu acizi. 174. Dezinfecţia chimică este necesară în focarele de: a) antrax; b) rujeolă; c) difterie; d) febră tifoidă; e) malarie. 175. Cerinţe către păstrarea dezinfectantelor: a) loc uscat; b) încăpere bine încălzită; c) la lumină; d) la întuneric; e) într-un vas deschis. 176. Clorura de var-praf este folosită în dezinfecţia: a) excrementelor lichide; b) WC-urile din apartamente la bloc; c) WC-urile din localităţile rurale fără sistem de canalizare; d) maselor vomitive; e) grajdurilor. 29

177. Dezinfecţia de etuvă este necesară în focarele cu: a) leptospiroză; b) febră tifoidă; c) difterie; d) dizenterie; e) tularemie. 178. Soluţia de apă oxigenată cu detergent poate fi folosită: a) o singură dată, imediat după preparare; b) în diferite concentraţii (0,1–6,0 %); c) pe parcursul a 2–3 zile din momentul preparării; d) la temperatura camerei; e) după încălzire. 179. Care dintre preparatele indicate se pot utiliza ca dezinfectanţi: a) substanţe ce conţin clor activ; b) substanţe ce conţin fosfor; c) fenolul; d) lizolul; e) peroxidul de hidrogen. 180. Ce influenţează eficacitatea dezinfecţiei: a) concentraţia soluţiei; b) umiditatea în încăpere; c) expoziţia; d) volumul soluţiei la un m; e) toate cele enumerate. 181. Eficacitatea acţiunii soluţiilor dezinfectante depinde de : a) temperatura soluţiilor dezinfectante; b) concentraţie; c) expoziţie; d) presiunea atmosferică; e) prezenţa activatorilor. 182. În ce caz este indicată efectuarea dezinfecţiei terminale: a) bolnavul cu gripă este transferat din salonul terapeutic în izolator; b) în legătură cu situaţia epidemiologică secţia pentru bolnavi cu dizenterie se reprofilează pentru internarea bolnavilor cu gripă; 30

c) secţia pentru bolnavi cu HVA se reprofilează pentru bolnavi cu dizenterie; d) bolnavul cu tularemie este transferat din box în secţie; e) bolnavul cu febră tifoidă este spitalizat. 183. În dezinfecţie pot fi utilizaţi următorii agenţi: a) vapori; b) aer fierbinte; c) raze γ şi β; d) mecanici; e) chimici. 184. Etapele de sterilizare a instrumentelor medicale cu utilizare multiplă: a) dezinfecţia; b) curăţire presterilizatorie; c) împachetarea materialelor pentru sterilizare; d) sterilizarea; e) selectarea materialelor pentru sterilizare. 185. Soluţiile de lizol sunt folosite în: a) deratizare; b) dezinsecţie; c) dezinfecţie; d) sterilizare; e) cazul focarelor de tuberculoză. 186. În etuva cu vapori pot fi prelucrate următoarele obiecte: a) pernele, saltelele; b) hainele din piele naturală; c) cărţi; d) hainele de bumbac; e) lenjeria de pat de bumbac. 187. În etuva cu vapori pot fi dezinfectate următoarele obiecte: a) haine din piele; b) saltele, perne; c) încălţăminte de cauciuc; d) haine din fibre sintetice; e) nici unul din cele enumerate. 31

188. Etuvele cu vapori şi formalină sunt folosite: a) numai pentru dezinfecţie; b) numai pentru dezinsecţie; c) în regim diferit de lucru pentru dezinfecţie şi dezinsecţie; d) pentru sterilizare; e) dezinfectarea hainelor din fibre sintetice. 189. Prelucrarea hainelor în etuvă este necesară în cazul focarelor de: a) febră tifoidă; b) dizenterie provocată de Sh.sonnei; c) difterie; d) infecţia meningococică; e) tifos exantematic. 190. Se sterilizează instrumentele medicale: a) ce contactează cu suprafaţa plăgii; b) ce contactează cu sângele; c) ce contactează cu preparatele aplicate parenteral; d) utilajul din cabinetul de proceduri; e) tonometrele, fonendoscopul. 191. În scopul prelucrării bolnavului cu pediculoză poate fi utilizat: a) diclofosul; b) clorofosul; c) benzilbenzoatul; d) metilacetofosul; e) piretrinele. 192. În scopul nimicirii vectorilor transmitători sunt utilizate preparate din grupul: a) acaricidelor; b) fungicidelor; c) erbicidelor; d) repelenţilor; e) ovicidelor. 193. Examinării la pediculoză necesită a fi supuşi: a) bolnavii la internare în staţionar; b) persoanele internate la azilurile pentru bătrâni; c) în mod planificat populaţia din teritoriul administrativ; 32

d) copii de la şcoli-internat; e) gravidele în cadrul internării la maternitate. 194. Dezinsecţia e necesară în focarele de: a) scabie; b) antrax; c) iersinioză; d) pestă; e) bruceloză. 195. Numiţi trei cele mai ecologice metode de dezinsecţie: a) chimică; b) mecanică; c) fizică; d) biologică; e) cu gaze. 196. Prelucrarea bolnavilor cu pediculoză este efectuată cu participarea obligatorie a personalului medical în cazul: a) instituţiilor preşcolare; b) internate; c) cămine; d) spitale; e) la toate întreprinderile şi instituţiile din teren. 197. Repelenţii sunt utilizaţi la: a) prelucrarea hainelor; b) impregnarea corturilor, partierelor ş.a.; c) aplicarea pe cutanee; d) nimicirea rozătoarelor; e) nimicirea vectorilor transmitători. 198. Care dintre preparatele enumerate sunt insecticide: a) benzil-benzoatul; b) acetofosul; c) benzimina; d) piretrum; e) metilacetofosul. 199. Deratizarea poate fi efectuată prin metoda: a) biologică; 33

b) c) d) e)

chimică; ultravioletă; mecanică; profilactică.

200. Din măsurile orientate la sursa de infecţie fac parte: a) vizitarea bolnavului la domiciliu; b) adresarea bolnavului la policlinică; c) investigarea bolnavului cu boală infecţioasă la internare; d) examinarea planificată a lucrătorilor serviciului de alimentaţie publică; e) examinarea de laborator a persoanelor de contact. 201. În instituţiile de copii, curative sau alimentare momelile cu rodenticide se permit a fi: a) distribuite la necesitate în toate încăperile instituţiilor pentru copii; b) aplicate în absenţa copiilor; c) amplasate pe podea, pe traseul rozătoarelor, în locurile lor de alimentare; d) amplasate în cavităţi speciale; e) aplicate în zilele de odihnă. 202. Din măsurile profilactice fac parte: a) prevenirea poluării cu microorganisme ale mediului ambiant; b) decontaminarea apei în conformitate cu cerinţele standardului pentru apa potabilă; c) profilaxia pătrunderii infecţiei în obiectele cu semnificaţie epidemiologică; d) protecţia sanitară a teritoriului de importul şi răspândirea infecţiei; e) lichidarea focarului epidemic. 203. Selectaţi măsurile antiepidemice, care sunt efectuate de forţele medicale: a) decontaminarea apei potabile; b) vaccinarea populaţiei; c) eutanazierea animalelor vagabonde; d) îngroparea deşeurilor radioactive; e) activităţi de educaţie pentru sănătate.

34

1.2.3. Stabiliţi corespunderea între: 204. Procentajul soluţiei cloraminei şi cazul utilizării: 1) forme vegetative ale bacteriilor; 0,1 – 1,0 – 2,0%; 2) infecţii virale; 1,0 – 3,0%; 3) tuberculoză şi micoze; 5,0%; 4) forme ale bacteriilor sporulate; 10,0%. 205. Forma nosologică şi dezinfecţia chimică: 1) esherichioze; 2) holeră; 3) botulism; 4) scarlatină; a) nu se efectuează; b)cu forţele specialiştilor de la centrul de dezinfecţie; c) cu forţele proprii ale persoanelor din focar; d)se efectuează selectiv (nu în toate focarele). 206. Preparatul: 1) crezol; 2) albihtol; 3) ratindan; 4) metilacetofos;

Efectul produs: a) repelent; b) dezinsectant; c) dezinfectant; d) rodentic.

207. Preparate şi grupul de preparate: 1) hexaclorciclohexan; 2) fenol; 3) dietiltoluolamidă; 4) monoftorină; a) dezinfectant; b)dezinsectant; c) rodenticid; d)repelent. 208. Preparate şi grupul de preparate: 1) clorură de var; 2) crezol; 3) monoftorină; 4) chiuzol; a) dezinfectant ce coagulează proteina; b)dezinfectant oxidant; 35

c) repelent; d)rodenticid. 209. Stabiliţi corespunderea între substanţe şi grupe de preparate: 1) crezol, formalin, fenol; 2) nitifor, carbofos, piretrum; 3) ratindan, zoocumarin, fosfid de zinc; . a) dezinfectanţi; b) dezinsectanţi; c) deratizanţi 210. Modul de acţiune şi grupe de preparate: 1)oxidanţi ai proteinei agentului cauzal; 2)denaturanţi; 3)coagulanţi; a) clorură de var, cloramină; b) formalină; c) fenol, crizol, acizi.

36

I.3. Imunoprofilaxia 1.3.1. Complement simplu 211. Intervalul minim între vaccinurile planificate e de: a) 1 lună; b) 2 luni; c) 3 luni. 212. În Republica Moldova vaccinarea planificată nu este prevăzută contra: a) tetanosului; b) tuberculozei; c) HVA. 213. Vaccinul BCG se administrează: a) intramuscular; b) subcutan; c) intracutan. 214. Vaccinarea în mod planificat în Republica Moldova se efectuează contra: a) tusei convulsive, gripei; b) difteriei, febrei tifoide; c) tetanosului, parotiditei epidemice. 215. Imunitatea transplacentară are o durată de: a) câteva zile; b) câteva săptămâni; c) câteva luni. 216. După suportarea unor infecţii apare imunitate: a) naturală activă; b) pasivă; c) nespecifică. 217. O cale posibilă de formare a imunităţii active artificiale este: a) suportarea unei boli infecţioase; b) folosirea anatoxinei; c) folosirea interferonului. 37

218. O cale posibilă de formare a imunităţii active naturale: a) aplicarea vaccinului; b) aplicarea imunoglobulinei; c) premuniţia. 219. Timpul necesar pentru formarea imunităţii active postvaccinale este de: a) câteva ore; b) câteva zile; c) câteva săptămâni. 220. În organism se introduc prin metoda fracţionată: a) vaccinurile corpusculare inactivate (,,omorâte”); b) seruri homologice; c) seruri heterologice. 221. Serul antidifteric se foloseşte: a) în profilaxia de urgenţă; b) în profilaxia planificată; c) în scop de tratament. 222. Vaccinul viu este utilizat în imunoprofilaxia: a) difteriei; b) poliomielitei; c) tetanosului. 223. Vaccinurile vii se utilizează contra: a) rujeolei, tusei convulsive; b) tuberculozei, poliomielitei; c) parotiditei epidemice, difteriei. 224. Anatoxina este utilizată în profilaxia: a) antraxului; b) tetanosului; c) brucelozei. 225. Peroral se administrează vaccinul: a) antipoliomielitic; b) contra tusei convulsive; c) antiparotiditic. 38

226. Estimarea probelor tuberculinice se efectuează peste: a) 24 ore; b) 48 ore; c) 72 ore. 227. Bacteriofagii sunt indicaţi pentru formarea: a) imunităţii active; b) imunităţii pasive; c) nici uneia din cele enumerate. 228. Vaccinarea are importanţă majoră în dirijarea procesului epidemic al: a) tuberculozei; b) HVB; c) febrei tifoide. 229. O durată mai lungă a imunităţii se obţine după administrarea: a) serurilor; b) imunoglobulinelor; c) anatoxinelor. 230. Intervalul minim între administrările planificate ale vaccinurilor este de: a) 2 săptămâni; b) 1 lună; c) 1,5 luni. 231. În mod planificat vaccinarea se efectuează contra: a) tuberculozei, febrei tifoide; b) difteriei, scarlatinei; c) parotiditei epidemice, tusei convulsive. 232. Intervalul minim dintre aplicarea vaccinului şi imunoglobulinei este de: a) 2 săptămâni; b) 2 luni; c) 6 luni. 233. Reacţiile serologice sunt utilizate în aprecierea eficacităţii vaccinărilor contra: a) antraxului; b) tuberculozei; c) difteriei. 39

234. Contra tuberculozei, în calendarul de vaccinări al Republicii Moldova sunt prevăzute: a) revaccinare; b) două revaccinări; c) trei revaccinări. 235. Imunitate de o durată mai lungă se obţine după vaccinarea contra: a) difteriei; b) tetanosului; c) rujeolei. 236. Reactogenitate minimă posedă vaccinurile: a) vii; b) chimice; c) corpusculare inactivate. 237. Vaccin corpuscular inactivat se utilizează contra: a) variolei; b) parotiditei epidemice; c) tusei convulsive. 238. Vaccinările contra difteriei se efectuează cu: a) vaccin viu; b) anatoxină; c) vaccin corpuscular inactivat. 239. În Republica Moldova vaccinarea planificată se efectuează contra: a) 7 forme nosologice; b) 10 forme nosologice; c) 12 forme nosologice. 240. Vaccinul antiparotiditic se administrează concomitent cu vaccinul: a) difteriei; b) poliomielitei; c) rujeolei. 241. Rezultatele pozitive în proba Mantoux indică: a) necesitatea revaccinării; b) lipsa necesităţii revaccinării; c) nu este un indiciu pentru soluţionarea problemei revaccinării. 40

242. Cursul condiţionat de vaccinări antirabice se indică: a) copiilor; b) persoanelor muşcate de animale care sunt sub supraveghere; c) persoanelor muşcate de animale sălbatice. 243. Vaccinul antipoliomielitic viu atenuat se administrează: a) intracutan; b) peroral; c) intramuscular. 244. Vaccinările contra poliomielitei se efectuează concomitent cu vaccinările contra: a) tetanosului; b) HVB; c) tuberculozei. 245. Chimioprofilaxia este utilizată în prevenţia: a) tetanosului; b) botulismului; c) malariei. 246. Vaccinările planificate după indicaţii epidemiologice contra febrei tifoide se efectuează la persoane: a) pe tot parcursul vieţii; b) între 7 şi 60 ani; c) între 14 şi 50 ani. 247. Vaccinarea contra parotiditei epidemice se efectuează la vârsta de: a) 2 luni; b) 12 luni; c) 18 luni. 248. Vaccinarea şi revaccinarea contra poliomielitei prevede: a) 4 administrări de vaccin; b) 5 administrări de vaccin; c) 6 administrări de vaccin. 249. După eventuala infectare este indicată vaccinarea contra: a) antraxului; b) rabiei; c) difteriei. 41

250. Vaccinarea contra tusei convulsive se efectuează la: a) 2; 4; 6 luni; b) 0; 1; 6 luni; c) 3; 4; 5; 6 luni. 251. Reacţia Mantoux se efectuează: a) cu 1–7 zile înainte de revaccinare; b) cu 3–14 zile înainte de revaccinare; c) cu 14–60 zile înainte de revaccinare. 252. Intramuscular se administrează vaccinul contra: a) tuberculozei; b) HVB; c) poliomielitei. 253. Vaccinarea contra gripei este raţional a fi efectuată: a) după indicaţii epidemiologice; b) planificat; c) înaintea răspândirii ei sezoniere. 254. În profilaxia specifică a tetanosului este utilizat: a) vaccinul viu; b) anatoxina; c) vaccinul inactivat. 255. Vaccinarea în mod planificat se efectuează contra: a) HVB, febrei tifoide; b) infecţiei rotavirale, parotiditei epidemice; c) difteriei, scarlatinei. 256. În mod planificat în Republica Moldova vaccinoprevenţia se efectuează contra: a) febrei tifoide; b) HVB; c) HVA. 257. Reacţiile alergice cutanate se utilizează în diagnosticul: a) antraxului, brucelozei; b) tuberculozei, botulismului; c) dizenteriei, febrei tifoide. 42

258. Administrarea anatoxinelor conduce la formarea imunităţii: a) active; b) pasive; c) activ-pasive. 259. Administrarea simultană a vaccinului şi imunoglobulinei este admisă în cazul riscului de răspândire a: a) rujeolei; b) rabiei; c) difteriei. 260. La defectarea frigiderului temperatura s-a redus până la -6°C. În aceste circumstanţe poate fi utilizat doar: a) serul antidifteric; b) vaccinul recombinat din drojdie contra hepatitei B; c) vaccinul BCG. 261. La deschiderea unei cutii cu vaccin antirujeolic s-a constatat lipsa instrucţiunii de utilizare a preparatului. În aceste citcumstanţe urmează de a: a) utiliza instrucţiunea din altă cutie, cu acelaşi număr de serie; b) aplica vaccinul fără instrucţiune, cunoscând tehnica de administrare; c) interzice utilizarea vaccinului. 262. Cum va proceda asistenta medicală a grădiniţei de copii în caz că în instituţia preşcolară se admite un copil nevaccinat din motivul refuzului de imunizare: a) va accepta admiterea copilului cu permisiunea administraţiei grădiniţei; b) va accepta admiterea copilului după semnarea de părinţi a unui act ce indică refuzul lor de vaccinarea copilului; c) va accepta admiterea copilului în grupa special formată pentru copiii nevaccinaţi. 263. Din punctul medical al unei şcoliam recepţionat informaţia că la 5 din 150 copii vaccinaţi cu DT peste 3–4 zile după vaccinare a apărut o uşoară induraţie doloră în locul injecţiei. Selectaţi recomandarea corectă: a) este o complicaţie postvaccinală, se recomandă stoparea vaccinării; 43

b) este o complicaţie postvaccinală; se recomandă obţinerea informaţiei despre seria şi dată preparatului din CSP; c) este o reacţie postvaccinală, se recomandă continuarea vaccinării. 264. Termenele de efectuare a vaccinării BCG după reacţia Mantoux: a) între 3 zile şi 2 săptămâni; b) nu mai târziu de a 11-a zi după citirea reacţiei Mantoux; c) rezultatele recţiei Mantoux nu influenţează termenele de efectuare a vaccinării BCG. 265. Vaccinarea cu DTP este recomandată: a) copilului sănătos de 5 luni, care nu a fost vaccinat contra tusei convulsive, difteriei şi tetanosului; b) copilului sănătos de 6 luni, care a suportat deja tusea convulsivă la vârsta de 2 luni; c) copilului sănătos de 4 ani şi o lună, care nu a fost vaccinat contra tusei convulsive, difteriei, tetanosului. 266. Se permite de a imuniza copilul cu vaccin procurat de peste hotarele ţării în lipsa instrucţiunii? a) se permite, dacă vaccinul este inclus în lista preparatelor biologice înregistrate în ţară; b) nu se permite; c) se permite cu consimţământul CSP. 267. Pericolul administrării vaccinului BCG unei persoane cu reacţie Mantoux pozitivă constă în: a) posibilitatea dezvoltării şocului anfilactic: b) posibilitatea generalizării tuberculozei; c) formarea abcesului „rece” postvaccinal. 268. Contraindicaţie pentru administrarea vaccinului antirabic este: a) boala hipertonică de gradul II; b) sarcina; c) îmbolnăvirea cu hidrofobie. 269. Administrarea BCG este contraindicată: a) nou-născuţilor cu imunodeficienţă congenitală; b) persoanelor HIV pozitive; c) copiilor născuţi din mame cu HIV. 44

270. Administrarea vaccinului BCG persoanelor cu SIDA: a) este indicată imediat; b) se aplică în dependenţă de rezultatele probei Mantoux; c) este interzisă. 271. Derivatul de proteine purificate (PPD – purified protein derivative), utilizat în testarea cutanată tuberculinică, este: a) standardizat la nivel internaţional; b) doar în zonele endemice contra tuberculozei; c) eliminat din producere. 272. Complicaţie posibilă a administrării BCG este: a) tuberculoza postvaccinală; b) adenopatie axilară sau epicondiliană, care poate forma fistule; c) nu sunt documentate complicaţii postvaccinale. 273. Complicaţie posibilă a vaccinării cu BCG este: a) nu sunt documentate complicaţii postvaccinale; b) BCG-ita, radiografic cu aspect de tuberculoză miliară, determinată de diseminarea hematogenă a bacilului Calmette-Guerin; c) şocul anafilactic. 274. Vaccinul BCG se injectează: a) strict intradermic în zona treimii inferioare a antebraţului stâng; b) strict intradermic la nivelul regiunii deltoide a braţului stâng; c) strict intradermic indiferent de zona anatomică. 275. La injectarea corectă a vaccinului BCG, în locul acesteia apare: a) ulceraţie, care dispare după o săptămână; b) mică induraţie de culoare roşie cu diametru de până la 10mm, care persistă 1–2 săptămâni; c) papulă cu aspect de „coajă de portocală”, care se menţine circa 30 minute. 276. La injectarea corectă a vaccinului BCG: a) în locul acesteia apare o mică induraţie de culoare roşie cu diametru de 6–8 mm peste 3–4 săptămâni, ce persistă până la 2 luni; b) în locul acesteia apare o mică induraţie de culoare roşie cu diametru de până la 10 m peste 3–4 zile după administrare, ce persistă 1– 2 săptămâni; 45

c) în caz de apariţie a unei induraţii, situaţia se califică ca complicaţie a vaccinării cu BCG. 277. După vaccinare cu BCG: a) induraţia de culoare roşie, apărută la 3–4 săptămâni după vaccinare, este considerată complicaţie; b) la 2–8 săptămâni se formează o crustă care lasă o cicatrice rotundă, cu un diametru de circa 5mm; c) cicatricea la nivelul regiunii deltoide a braţului stâng cu un diametru de circa 5mm este calificată drept complicaţie. 278. În ţările cu incidenţă mare a tuberculozei, vaccinarea BCG trebuie efectuată: a) imediat după naştere; b) imediat după naştere, urmată de alte cinci revaccinări; c) după naştere şi fără revaccinări ulterioare. 279. Scopul principal al vaccinării BCG este: a) eradicarea tuberculozei; b) realizarea programului Naţional de imunizări; c) prevenirea formelor severe de tuberculoză (miliară sau meningită) la sugari şi copii. 280. Studiile în domeniu au demonstrat că vaccinarea cu BCG asigură protecţie între: a) 10% şi 30%; b) 20% şi 60%; c) 60% şi 90%. 281. Vaccinul BCG este: a) viu atenuat şi conţine M.tuberculosis; b) viu atenuat şi conţine M.bovis; c) inactivat şi conţine M.bovis. 282. Eficienţa vaccinului BCG depinde de: a) imunitatea celulară a fiecărui individ; b) genul Mycobacteriei din care a fost preparat vaccinul; c) metoda utilizată în prepararea vaccinului.

46

1.3.2. Complement compus 283. După indicaţii epidemiologice planificat se efectuează vaccinări contra: a) difteriei; b) febrei tifoide; c) brucelozei; d) iersiniozei; e) ornitozei. 284. În primele 6 luni de viaţă copiii sunt vaccinaţi contra: a) tuberculozei; b) tetanosului; c) parotiditei epidemice; d) febrei tifoide; e) rujeolei. 285. Conform calendarului de vaccinări, în Republica Moldova copii sunt vaccinaţi împotriva: a) HVB, Tbc, rubeolei; b) poliomielitei, parotiditei epidemice, tusei convulsive; c) difteriei, scarlatinei, rujeolei; d) poliomielitei, difteriei, tetanosului; e) difteriei, Tbc, parotiditei epidemice. 286. În caz de congelare, nu pot fi administrate următoarele vaccinuri: a) rujeolic; b) BCG; c) DTP; d) DT; e) poliomielitic. 287. În ce cazuri se va forma imunitate activă protectivă, dacă imunoglobulina se va administra concomitent cu vaccinul ? a) contra rabiei; b) contra rujeolei; c) contra tetanosului; d) contra parotiditei epidemice; e) contra HVB. 47

288. Infecţii dirijate prin vaccinoprevenţie sunt: a) rujeola; b) difteria; c) tusea convulsivă; d) infecţia rotavirală; e) varicela. 289. Nu pot fi folosite vaccinurile: a) ce nu posedă proprietăţi fizice caracteristice; b) cu deteriorări ale fiolelor; c) ce au fost transportate la un regim de temperatură neadecvat; d) cu termenul de păstrare expirat; e) vaccinul poliomielitic ce s-a păstrat în congelator. 290. Sunteţi responsabil de vaccinoprevenţie. Care este tactica D-voastră? a) evidenţa contingentelor ce necesită vaccinări; b) lucrul de educaţie pentru sănătate a populaţiei despre importanţa vaccinărilor; c) instructarea personalului medical responsabil de efectuarea vaccinărilor; d) raportarea zilnică despre vaccinările efectuate; e) planificarea vaccinărilor. 291. După indicaţii epidemiologice sunt administrate vaccinuri: a) persoanelor ce au contactat cu bolnavul de holeră; b) persoanelor contacte din focar cu rujeolă; c) persoanelor ce pleacă într-un focar natural al encefalitei de căpuşă; d) persoanelor muşcate de animale; e) militarilor contra tetanosului. 292. Vaccinările antirabice necondiţionate sunt indicate după muşcătură de: a) un animal sălbatic; b) un animal necunoscut; c) un câine care s-a îmbolnăvit de rabie peste 20 de zile de la momentul muşcăturii; d) un animal care se află sub supraveghere; e) un animal care a fost imediat omorât. 293. Preparatele ce nu se administrează fracţionat în organism sunt: a) serul antitetanic; 48

b) c) d) e)

imunoglobulina antigripală; imunoglobulina antirugeolică; imunoglobulina antitetanică; imunoglobulina antistafilococică.

294. Indicaţi infecţiile contra cărora nu se efectuează vaccinări planificate în Republica Moldova: a) HVA; b) rubeola; c) parotidita epidemică; d) varicela; e) parapertusis. 295. În frigiderul-container s-a topit complet gheaţa cu 12 ore în urmă. Care dintre preparatele enumerate mai jos nu mai pot fi folosite? a) vaccinul poliomielitic; b) anatoxina antitetanică; c) anatoxina antidifterică; d) DTP; e) vaccinul rujeolic. 296. Pentru obţinerea imunoglobulinelor homologice sunt utilizate: a) sângele donatorilor; b) sângele placentar; c) sângele animalelor hiperimunizate; d) sângele persoanelor ce au făcut boala; e) sângele persoanelor imunizate. 297. Contra căror infecţii vaccinurile asigură o imunitate protectivă de durată: a) contra rujeolei; b) leptospirozei; c) antirabiei; d) tularemiei; e) holerei. 298. Fracţionat se introduc în organism: a) imunoglobulina antistafilococică; b) serul antidifteric; c) serul antitetanic; 49

d) imunoglobulina antirabică; e) imunoglobulina antitetanică. 299. În mod planificat în Republica Moldova se efectuează vaccinarea contra: a) tuberculozei; b) leptospirozei; c) febrei tifoide; d) tusei convulsive; e) parotiditei epidemice. 300. Vaccinări planificate sunt efectuate contra: a) poliomielitei; b) parotiditei epidemice; c) tusei convulsive; d) scarlatinei; e) varicelei. 301. Profilaxia specifică planificat se efectuează contra: a) tuberculozei; b) tusei convulsive; c) tetanosului; d) gripei; e) scarlatinei. 302. Infecţii dirijate prin vaccinoprevenţie sunt: a) febra tifoidă; b) bruceloza; c) rujeola; d) poliomielita; e) tetanosul. 303. Vaccinarea planificată la vârsta de 2 luni se efectuează contra: a) parotiditei epidemice; b) tusei convulsive; c) poliomielitei; d) tetanosului; e) hepatitei virale B.

50

304. Vaccinoprevenţie există contra: a) HVA; b) HVB; c) malariei; d) toxoplasmozei; e) febrei galbene. 305. Primele 2 infecţii contra cărora sunt vaccinaţi copii în RM sunt: a) tuberculoza; b) rujeola; c) hepatita virală B; d) poliomielita; e) hepatita virală A. 306. Copil de 4 luni nu a fost vaccinat cu BCG. Cum trebuie de procedat? a) imediat să fie vaccinat; b) să fie vaccinat după examenul clinic; c) să fie vaccinat după examenul clinic şi confirmarea rezultatului pozitiv la proba Mantoux; d) să fie vaccinat după vaccinarea cu DTP; e) să fie vaccinat în baza rezultatelor probei Mantoux. 307. În Republica Moldova planificat se efectuează vaccinarea contra: a) HVB, parotiditei epidemice; b) Tbc, difteriei; c) rubeolei, tetanosului; d) gripei, tusei convulsive; e) poliomielitei, rujeolei. 308. Corecte sunt afirmaţiile: a) intervalul minim dintre vaccinare şi administrarea imunoglobulinei este de 6 luni; b) intervalul minim dintre introducerea imunoglobulinei şi vaccinului e de 4–6 săptămâni; c) vaccinarea contra rujeolei începe la vârsta de 3 luni; d) bacteriofagul nu induce imunitate pasivă; e) vaccinarea diminuată contra poliomielitei se efectuează cu vaccin inactivat.

51

309. În scopul obţinerii imunităţii pasive poate fi utilizat: a) interferonul; b) serul homologic; c) serul heterologic; d) anatoxina; e) imunoglobulina. 310. Imunitatea pasivă poate fi obţinută în urma aplicării: a) vaccinului chimic; b) serului homogen; c) imunoglobulinei; d) serului heterogen; e) anatoxinei. 311. Vaccinuri vii sunt utilizate contra: a) poliomielitei; b) tuberculozei; c) tusei convulsive; d) tetanosului; e) parotiditei epidemice. 312. Vaccinuri inactivate sau chimice sunt utilizate contra: a) tusei convulsive; b) rujeolei; c) hepatitei virale B; d) febrei tifoide; e) tuberculozei. 313. Vaccinuri corpusculare inactivate sunt utilizate în vaccinoprevenţia: a) rabiei; b) infecţiei meningococice; c) parotiditei epidemice; d) tusei convulsive; e) gripei. 314. Imunoglobulinele pot fi utilizate în profilaxia: a) rabiei; b) rujeolei; c) difteriei; d) tuberculozei; e) tetanosului. 52

315. Vaccinarea după indicaţii epidemiologice se efectuează contra: a) leptospirozei; b) iersiniozei; c) botulismului; d) tularemiei; e) pestei. 316. Pentru vaccinurile vii e caracteristic: a) pierderea patogenităţii şi păstrarea proprietăţilor antigenice ale tulpinilor vaccinale; b) se obţin prin acţiunea asupra microorganismelor patogene a factorilor fizici, chimici, biologici, cultivarea lor multiplă; c) eficacitatea imunogenă scăzută determină aplicarea repetată a lor; d) pentru prelungirea termenului de aplicare vaccinurile sunt supuse liofilizării; e) vaccinurile se obţin din culturi bacteriene. 317. Alegeţi variantele corecte de amplasare a preparatelor vaccinale în frigider: a) unele vaccinuri nu se păstrează în congelator; b) e la fel de eficace păstrarea vaccinurilor pe diferite poliţe ale frigiderului; c) amplasarea separată a vaccinurilor ,,vechi” şi celor primite recent; d) cutiile cu vaccinuri e mai bine să umple complet spaţiul de pe o anumită poliţă; e) e mai raţional a păstra vaccinurile pe poliţa de sus. 318. În cabinetul de vaccinări au rămas 500 de doze de vaccin DTP, cu termenul de utilizare expirat cu 3 zile în urmă. Este necesar: a) de a întrerupe imunonoprofilaxia; b) de a continua vaccinoprofilaxia, deoarece termenul de garanţie a expirat cu mai puţin de o lună în urmă; c) de a consulta CSP despre măsurile ulterioare; d) de a efectua vaccinarea unui contingent limitat şi a evalua eficacitatea imunologică; e) de a aprecia situaţia ca o neglijenţă, în organizarea şi realizarea imunoprofilaxiei. 319. După administrarea a DTP se dezvoltă: a) imunitate antitoxică (la difterie şi tetanos) şi antimicrobiană (la tusea convulsivă); 53

b) c) d) e)

imunitate antimicrobiană şi antitoxică (la difterie şi tetanos); imunitate antitoxică (la difterie, tetanos şi tusea convulsivă); imunitate antimicrobiană (la difterie şi tetanos); imunitate antimicrobiană (la tusea convulsivă).

320. Vaccinarea cu BCG: a) reduce riscul evoluţiei infecţiei latente spre TB la copii; b) diminuează semnificativ riscul apariţiei formelor grave la copii; c) previne formele diseminate de TB la nou-născut şi copilul mic; d) previne orice formă de TB, indiferent de vârstă; e) la momentul actual se consideră ineficientă. 1.3.3. Stabiliţi corespunderea între: 321. Forma nosologică şi principiul de profilaxie: 1) difterie; 2) holeră; 3) febra galbenă; 4) scarlatină; a) specifică; b)nespecifică. 322. Formele nosologice şi preparate pentru profilaxia de urgenţă: 1) gripa; 2) malaria; 3) HVA; 4) holera; a) antibiotice; b)imunoglobulină; c) clorachina; d)interferon. 323. Remedii profilactice şi efectul acţiunii: 1) antibacteriale; 2) antivirotice; a) remantadin, unguent de oxolină; b)preparate biologice (bificol, lactobacterin); c) chimiopreparate (antibiotice); d)interferon, interferonogeni; e) bacteriofagi. 54

324. Forme nosologice şi remedii de profilaxie: 1) febra tifoidă, infecţia stafilococică; 2) eşerihioze, şigeloze; 3) holera, pesta; a) bificol, colibacterin; b) antibiotice; c) bacteriofagi. 325. Preparate biologice şi metodele de obţinere: 1) vaccinuri vii; 2) vaccinuri corpusculare; 3) vaccinuri sintetice; 4) anatoxine; a) preparat din toxine bacteriene detoxijiate; b) atenuarea microorganismelor prin cultivări multiple; c) tulpini de bacterii sau virusuri inactivate prin acţiunea substanţelorchimice, factorilor fizici; d) metodă de sinteză chimică, reproducerea artificială a determinanţilor antigenici analogici celor naturali. 326. Tipuri de vaccinuri şi exemple de infecţii contra căror sunt aplicate: 1) vaccinuri vii; 2) vaccinuri inactivate; 3) vaccinuri chimice; 4) anatoxine; a) difterie, tetanos; b) poliomielită, rujeolă, parotidită; c) tusea convulsivă, leptospirozele, febra tifoidă; d) tifosul exantematic, febra tifoidă, paratiful A, B 327. Tipul de vaccin şi vaccinuri specifice: 1) monovaccin; 2) polivaccin (complex); 3) vaccin asociat; a) vaccin antipoliomielitic, antigripal; b)DTP, TABT; c) BCG, HVB.

55

328. Preparate biologice şi metoda lor de administrare: 1) vaccinul BCG; 2) serul imun, heterogen; 3) vaccinul antipoliomielitic; 4) DTP; 5) împotriva antraxului; a) intramuscular; b)metoda fracţionată; c) per os; d)intradermal; e) cutanat. 329. Preparate biologice utilizate în profilaxia specifică pentru: 1) formarea imunităţii active; 2) formarea imunităţii pasive; 3) reţinerea multiplicării agentului patogen în organism; a) seruri imune, imunoglobuline; b)interferon, bacteriofag; c) vaccinuri, anatoxine. 330. Vaccinarea contra următoarelor infecţii se efectuează cu: 1) difteria; 2) tuberculoza; 3) tusea convulsivă; 4) febra tifoidă; a) vaccin chimic; b) anatoxină; c) vaccin viu; d)vaccin corpuscular inactivat. 331. Tipuri de vaccinuri şi exemple de infecţii contra căror sunt folosite: 1) vaccinuri vii; 2) vaccinuri inactivate; 3) vaccinuri chimice; 4) anatoxine; a) tusea convulsivă; b) tifos exantematic, febră tifoidă, paratif A, B; c) difterie, tetanos, botulism; d) parotidită epidemică, poliomielită, rujeolă. 56

332. Forma nosologică: 1) tusea convulsivă; 2) tetanosul; 3) tuberculoza; 4) HVB; a) vaccinarea activ-pasivă; b)cu vaccin inactivat corpuscular; c) la maternitate; d)cu vaccin viu atenuat. 333. Preparatul: 1) anatoxină; 2) imunoglobulină; 3) bacteriofag;

Tipul de imunitate: a) nu se formează; b) activă; c) pasivă.

334. Tipul de preparat: 1) viu atenuat; 2) anatoxină; 3) inactivat corpuscular; 4) chimic;

Forma nosologică: a) tusea convulsivă; b)febra tifoidă; c) poliomielitică; d)difteria.

335. Forma nosologică: 1) holera; 2) tetanosul; 3) antraxul; 4) rujeola;

Profilaxia de urgenţă: a) anatoxină; b) imunoglobulină; c) antibiotice; d) vaccin.

336. Exemple de infecţii şi preparate de profilaxie: 1) malarie; 2) antrax; 3) leptospiroză; 4) poliomielită; a) clorochină; b)antibiotice; c) vaccin corpuscular inactivat; d)vaccin viu.

57

337. Exemple de infecţii şi preparate de profilaxie: 1) rabie; 2) antrax; 3) HVB; 4) malarie; 5) tuse convulsivă; a) vaccin viu; b) vaccin corpuscular inactivat; c) antibiotice; d) vaccin chimic; e) clorochină. 338. Forma nosologică: 1) difteria; 2) poliomielita; 3) tusea convulsivă; 4) infecţia meningococică;

Vaccinul utilizat: a) chimic; b) corpuscular omorît; c) viu atenuat; d) anatoxină.

339. Forma nosologică: 1) gripa; 2) rujeola; 3) tetanosul; 4) scarlatina;

Profilaxia de urgenţă: a) de obicei, nu se efectuează; b) ser; c) vaccin; d) interferon.

340. Tipurile de imunitate antiinfecţioasă: 1) imunitate naturală activă; 2) imunitate naturală pasivă; 3) imunitate artificială activă; 4) imunitate artificială pasivă; a) vaccinarea; b)achiziţionarea anticorpilor transplacentar; c) postinfecţios, rezultat al premuniţiei; d)administrarea serului imun, imunoglobulinei. Profilaxia de urgenţă: a) antibiotice; b) imunoglobulină; c) clorochină; d) interferon.

341. Forma nosologică: 1) gripa; 2) malaria; 3) HVA; 4) holera; 58

342. Preparate biologice: 1) bacteriofagi; 2) imunoglobulină; 3) anatoxină; 4) vaccin viu atenuat;

Tipuri de imunitate: a) pasivă; b) activă; c) nu se formează; d) activă antitoxică.

343. Forma nosologică: 1) tetanosul; 2) leptospiroza; 3) bruceloza; 4) febră tifoidă;

Tipul preparatului vaccinal: a) vaccin inactivat; b) vaccin viu atenuat; c) vaccin chimic; d) anatoxina.

59

I.4. Metoda epidemiologică 1.4.1. Complement simplu 344. Indicele sezonalităţii reprezintă raportul numărului de cazuri în lunile de majorare a morbidităţii la: a) numărul de cazuri în celelalte luni ale anului; b) numărul anual de cazuri; c) indicele morbidităţii anuale. 345. Care dintre următoarele acţiuni nu face parte din analiza epidemiologică operativă: a) analiza dinamicii multianuale a morbidităţii prin diferite forme nosologice; b) aprecierea situaţiei epidemiologice concrete la zi; c) înaintarea şi demonstrarea ipotezei ce ţine de cauza sporirii morbidităţii populaţiei prin anumite maladii. 346. Care dintre următoarele acţiuni nu face parte din analiza epidemiologică retrospectivă: a) analiza anuală a morbidităţii prin diferite maladii infecţioase şi ne infecţioase; b) analiza multianuală a morbidităţii prin diferite maladii infecţioase şi neinfecţioase; c) aprecierea situaţiei epidemiologice concrete la zi. 347. Selectaţi elementul, care nu este parte componentă a diagnosticului epidemiologic: a) determinarea sursei de infecţie; b) determinarea persoanelor contacte din focar; c) pronosticarea derulării ulterioare a procesului epidemic. 348. Studiile epidemiologice descriptive includ: a) raportul de caz; b) studiile "caz-martor"; c) modelarea procesului epidemic. 349. Studiile epidemiologice analitice includ: a) studiile individuale; b) studiile de cohortă; c) studiile experimentale. 60

350. Studiile epidemiologice experimentale includ: a) studiile corelaţionale; b) studiile randomizate; c) studiile de cohortă. 351. Din cauzele necesare fac parte: a) cauzele fără de care nu poate avea loc apariţia sau răspândirea bolii; b) cauzele în prezenţa cărora are loc apariţia sau răspândirea bolii; c) cauzele care le completează pe cele principale. 352. Pentru determinarea structurii morbidirăţii prin boli infecţioase sau neinfecţioase se aplică: a) indicele extensiv; b) indicele intensiv; c) indicele demonstrativ. 353. Pentru a determina nivelul morbidității se aplică: a) indicele extensiv; b) indicele intensiv; c) indicele demonstrativ. 354. Indicele de prevalenţă include: a) cazurile noi de îmbolnăvire; b) cazurile noi şi cronice în maladia respectivă; c) morbiditatea sumară prin toate formele nosologice. 355. Indicele intensiv caracterizează: a) structura fenomenului; b) frecvenţa fenomenului; c) dinamica procesului. 356. Indicele extensiv caracterizează: a) structura fenomenului: b) frecvenţa fenomenului; c) dinamica procesului. 357. Coeficientul Student prezintă: a) indice standardizat; b) mărime medie; c) indice de veridicitate. 61

358. Mărimea minimă a coeficientului Student care indică că diferenţa dintre două caracteristici cantitative este veridică: a) 1,0; b) 2,0; c) 3,0. 359. Concomitent cu mărirea numărului de cazuri luate în studiu, eroarea statistică: a) creşte; b) rămâne fără schimbări; c) scade. 360. Ce determină metoda de analiză corelaţională : a) legătura dintre fenomene; b) diferenţa veridică dintre indicii statistici; c) veridicitatea indicilor statistici. 361. Corelaţia se aplică în studiile epidemiologice pentru : a) determinarea veridicităţii diferenţei dintre valorile a două variabile comparate; b) determinarea mărimii schimbării valorii unei variabile la modificarea valorii altei variabile; c) determinarea puterii şi direcţiei de influenţă a unor factori asupra altor factori. 362. Coeficientul de regresie se utilizează pentru: a) calcularea puterii de legătură dintre caracteristicile cantitative a două fenomene; b) determinarea veridicităţii diferenţei dintre două valori comparate; c) calcularea mărimii modificării cantitative a unui fenomen sub influenţa altui fenomen cu care este în corelaţie. 363. Studiile epidemiologice "caz-martor" sunt: a) retrospective; b) prospective; c) transversale. 364. Studiile epidemiologice de cohortă sunt: a) transversale; b) retrospective; c) prospective. 62

365. Care dintre tipurile de studii sunt aplicate în populaţia sănătoasă? a) studii randomizate; b) studii de intervenţie; c) studii transversale. 366. Dezavantajul studiului de cohortă constă în: a) durata mare în timp; b) prezenţa riscurilor de concluzii false; c) nu permit urmărirea modului de acţiune a factorilor de risc pe toată perioada studiului şi efectul lor asupra sănătăţii. 367. Care dintre indicii enumeraţi este indice extensiv: a) 10 cazuri; b) 10 %; c) 10 %ooo. 368. Care dintre indicii de mai jos este indice intensiv: a) 36 %; b) 43 %ooo; c) 58 cazuri. 369. Indicele prevalenţei are importanţă majoră în cazul: a) dizenteriei; b) tuberculozei; c) enterobiozei. 1.4.2. Complement compus 370. Studiile epidemiologice observaţionale includ: a) studiile descriptive; b) studiile analitice; c) studiile experimentale; d) modelarea procesului epidemic. e) studiile de intervenţie. 371. Studiile epidemiologice descriptive includ: a) studiile individuale; b) studiile populaţionale; c) studiile de cohortă; d) studiile randomizate; e) studiile de teren. 63

372. Studiile epidemiologice analitice includ: a) studiile populaţionale; b) studiile ecologice; c) studiile randomizate; d) studiile "caz-martor"; e) studiile de cohortă. 373. În care situaţii prevalenţa unei boli poate să fie mai mică decât incidenţa acesteia? a) vindecarea rapidă după aplicarea tratamentului; b) număr redus de cazuri noi; c) număr redus de pacienţi care se vindecă completamente; d) apariţia unui remediu nou care contribuie la prelungirea vieţii bolnavilor; e) deces instalat la interval scurt după debutul bolii. 374. Mortalitatea ca indicator al stării de sănătate a populaţiei se exprimă prin: a) proporţia deceselor de o anumită cauză din toate decesele, indiferent de cauza de deces; b) numărul de decese de o anumită cauză, într-o populaţie; c) proporţia de decese din totalul cazurilor noi de îmbolnăviri într-un teritoriu administrativ; d) numărul de decese dintr-o populaţie, indiferent de cauza de deces; e) ponderea deceselor din numărul total de cazuri cu boala respectivă. 375. Letalitatea ca indicator al stării de sănătate a populaţiei se exprimă prin: a) numărul de decese de o anumită cauză, într-o populaţie; b) numărul de decese într-o populaţie, indiferent de cauza de deces; c) proporţia de decese din totalul cazurilor noi de îmbolnăviri în teritoriul respectiv; d) ponderea deceselor din numărul total de cazuri cu boala respectivă; e) proporţia deceselor de o anumită cauză din toate decesele indiferent de cauza de deces. 376. Care dintre caracteristici corespund studiilor descriptive? a) permit evaluarea unui nou tratament; b) măsoară asocierea între o boală şi un factor de risc; c) determină distribuţia bolii în funcţie de persoană, loc, timp; 64

d) includ seria de cazuri; e) sunt costisitoare şi dificil de efectuat. 377. Care dintre studiile epidemiologice este cel mai adecvat pentru a compara frecvenţa unei boli în aceeaşi populaţie, însă la momente diferite de timp: a) corelaţional; b) transversal; c) caz-martor; d) cohortă; e) randomizat. 378. Care sunt avantajele studiilor caz-martor faţă de studiile de cohortă: a) studiază mai multe efecte posibile ale unei expuneri; b) necesită un număr mai mic de subiecţi; c) pot să studieze boli rare; d) au o durată mai scurtă; e) sunt mai ieftine. 379. Studiile epidemiologice caz-martor pot fi de tip: a) simplu orb; b) dublu orb; c) triplu orb; d) toate indicate în răspunsurile din punctele a, b,c; e) nici unul. 380. Studiul epidemiologic analitic poate fi: a) retrospectiv; b) prospectiv; c) observaţional; d) experimental; e) de teren. 381. Investigaţia epidemiologică prezintă: a) ancheta focarului de boală infecţioasă; b) cercetarea de tip „caz-martor” realizată în clinică; c) cercetarea de tip „caz-martor” realizată în teren; d) cercetarea proprietăţilor tinctoriale ale microorganismului, e) ancheta unei erupţii de boală neinfecţioasă. 65

382. Perioada pregătitoare a unui studiu epidemiologic include: a) întocmirea ipotezei de lucru; b) întocmirea programului de cercetare; c) motivarea cercetării; d) întocmirea planului de cercetare; e) întocmirea planului de măsuri. 383. Legătura de corelaţie directă puternică este la valoarea lui r: a) 0,0 – +0,20; b) +0,20 – + 0,40; c) + 0,40 – + 0,70; d) + 0,70 – + 1,0; e) + 1,0. 384. Legătura de corelaţie indirectă slabă este la valoarea lui r: a) – 1,0; b) 1,0 –– 0,70; c) 0,70 –– 0,40; d) 0,40 –– 0,20; e) 0,20 – 0,0 . 385. Pentru r = + 0,45 legătura de corelaţie va fi: a) directă slabă; b) directă moderată; c) directă puternică; d) indirectă slabă; e) indirectă moderată. 386. Din procedeele de eşantionare probabilistică fac parte : a) randomizarea; b) eşantionarea de convenienţă; c) eşantionarea prin identificare; d) eşantionarea aleatorie stratificată; e) eşantionarea aleatorie sistematică. 387. Din procedeele de eşantionare neprobabilistică fac parte: a) randomizarea; b) eşantionarea de convenienţă; c) eşantionarea prin evaluare; 66

d) eşantionarea stratificată; e) eşantionarea prin identificare. 388. Din avantajele studiilor epidemiologice transversale fac parte: a) sunt uşor de realizat şi au costuri reduse; b) permit aprecierea problemelor de sănătate şi stabilirea priorităţilor în acţiunile de intervenţie; c) permit stabilirea temporalităţii referitor la expunere şi boală; d) sunt utile în evaluarea incidenţei bolilor rare; e) pot servi ca prim pas în descrierea izbucnirilor epidemiologice de cauză necunoscută. 389. Indici intensivi sunt: a) 20 cazuri de boală; b) 10 %; c) 12 %o; d) 24 %oo; e) 11 %o.

67

EPIDEMIOLOGIA SPECIALĂ

II.1. Infecţiile intestinale 2.1.1. Complement simplu 390. Agentul patogen în febra tifoidă este: a) S.typhimurium; b) S.enteritidis; c) S.typhi. 391. Sursa principală de agenţi patogeni în febra tifoidă este: a) bolnavul; b) purtătorul acut; c) purtătorul cronic. 392. Calea principală de transmitere în febra tifoidă este: a) hidrică; b) alimentară; c) de contact. 393. Perioada de incubaţie în febra tifoidă este: a) 1–20 zile; b) 6–25 zile; c) 1–14 zile. 394. În diagnosticul precoce al febrei tifoide se utilizează: a) urino- şi coprocultura; b) investigaţiile serologice; c) hemocultura. 395. În vaccinoprevenţia febrei tifoide este utilizat: a) vaccinul viu atenuat; b) vaccinul inactiv sau chimic; c) anatoxina. 396. Măsurile antiepidemice de bază la febra tifoidă ţin de: a) sursa de agenţi patogeni; b) mecanismul de transmitere; c) receptivitatea populaţiei. 68

397. Sursă de agenţi patogeni în febra tifoidă este: a) omul bolnav în ultimele 2–3 zile ale perioadei de incubaţie; b) omul bolnav în perioada de convalescenţă; c) rozătoarele sinantrope. 398. Bolnavul cu febră tifoidă este contagios: a) în perioada de incubaţie; b) toată perioada de manifestări clinice; c) în perioada de convalescenţă. 399. Sursa principală de agenţi patogeni în febra tifoidă este: a) bolnavul cu forme asimptomatice; b) purtătorul; c) bolnavul cu forme clinice manifeste. 400. Diagnosticul de “portaj tranzitor” în febra tifoidă poate fi presupus, daca S.typhi a fost depistată în: a) urinocultură; b) coprocultură; c) hemocultură. 401. Supravegherea persoanelor ce au fost în contact cu bolnavul de febră tifoidă se efectuează timp de: a) 21 zile; b) 14 zile; c) 7 zile. 402. Grupul de vârstă cu risc major în febra tifoidă este de: a) 1–4 ani; b) 20–40 ani; c) 50–70 ani. 403. Spitalizarea bolnavilor cu febră tifoidă se efectuează: a) după indicaţii epidemiologice; b) obligatoriu toţi bolnavii; c) după indicaţii clinice. 404. Externarea din staţionar a convalescenţilor ce au făcut febra tifoidă se efectuează: a) fără investigaţii bacteriologice: 69

b) în baza unui rezultat negativ de laborator; c) în baza a trei rezultate negative de laborator. 405. Scopul supravegherii epidemiologice în febra tifoidă la etapa actuală este: a) eradicarea infecţiei; b) diminuarea indicilor morbidităţii; c) efectuarea măsurilor ce ar face populaţia ireceptivă. 406. În condiţiile actuale procesul epidemic în febra tifoidă se manifestă prin: a) tendinţa de majorare a morbidităţii; b) manifestări epidemice ale morbidităţii; c) nivelarea majorărilor sezoniere. 407. Determinarea fagovariantelor ale germenilor febrei tifoide are importanţă practică pentru: a) terapia etiotropică şi patogenetică raţională; b) determinarea sursei de infecţie; c) prezintă importanţă practică substanţială. 408. Profilaxia febrei tifoide la persoanele contacte cu bolnavul este realizată cu: a) antibiotice; b) bacteriofag; c) vaccin. 409. Putem suspecta portaj tranzitor în cazul depistării a Salmonella typhi în: a) urinocultură; b) coprocultură; c) bilicultură. 410. Perioada de dispensarizare după suportarea febrei tifoide sau a paratifilor este de: a) 21 zile; b) 3 luni; c) 6 luni. 411. Perioada de supraveghere a purtătorilor cronici de Salmonella typhi este: a) 3 luni; 70

b) 6 luni; c) pe întreaga durată a vieţii. 412. Perioada de supraveghere a persoanelor contacte cu bolnavii de febră tifoidă este: a) 11 zile; b) 21 zile; c) 40 zile. 413. Volumul necesar de sânge pentru efectuarea reacţiilor serologice în febră tifoidă în primele zile de manifestări clinice este de: a) 1 ml; b) 5 ml; c) 10 ml. 414. În Republica Moldova predomină îmbolnăvirile cu: a) Sh. Flexneri; b) Sh. Sonnei; c) Sh.Dyzenteriae. 415. Care dintre tipurile de shigele produce exotoxină: a) Sh.Boydi; b) Sh.Dysenteriae; c) Sh.Flexneri. 416. Sursa principală de agenţi patogeni în dizenterie este: a) bolnavii în perioada de prodromă; b) bolnavii în perioada acută; c) bolnavii cronici. 417. Durata supravegherii medicale a persoanelor contacte la dizenterie: a) 4 zile; b) 7 zile; c) 14 zile. 418. Supravegherea medicală a persoanelor contacte cu bolnavul de dizenterie se efectuează timp de: a) 7 zile; b) 14 zile; c) 21 zile. 71

419. Răspunsul corect pentru dizenterie este: a) agentul patogen este S.virhov; b) sunt cunoscuţi 2 agenţi patogeni; c) numai un tip de agent patogen produce exotoxină. 420. Pentru dizenterie este corectă afirmaţia: a) este provocată de mai mulţi agenţi patogeni; b) bolnavul începe să prezinte pericol la sfârşitul primei săptămâni de boală; c) la baza confirmării de laborator stă serologia. 421. Calea alimentară este mai caracteristică pentru: a) Sh.Sonnei; b) Sh.Flexneri; c) S.Typhi. 422. Perioadă mai scurtă de incubaţie are: a) dizenteria; b) rujeola; c) parotidita epidemică. 423. Convalescentul la dizenterie este externat din staţionar: a) fără investigaţii bacteriologice; b) după două investigaţii bacteriologice; c) sunt posibile ambele variante. 424. Erupţiade dizenterie cu cale habituală de transmitere se caracterizează prin: a) implicarea preponderent a persoanelor, care au avut contact nemijlocit cu sursa de infecţie; b) înregistrarea preponderentă în colectivităţile de copii; c) înregistrarea preponderentă a formelor clinice cu evoluţie gravă. 425. Calea hidrică de transmitere este mai caracteristică pentru: a) Sh.boydi; b) Sh.sonnei; c) Sh.flexneri. 426. Sursa principală de infecţie în salmoneloze este: a) omul; 72

b) animalul; c) solul. 427. Care salmonele mai frecvent provoacă infecţii nozocomiale: a) S.newport; b) S.enteritidis; c) S.typhimurium. 428. Factori de transmitere a salmonelelor sunt: a) muştele, aerul; b) ouăle de găină, carnea; c) apa, insectele hematofage. 429. Surse de infecţie la salmoneloză pot fi: a) căpuşele, gâştele; b) raţele, porcinele; c) bovinele, muştele. 430. Noţiunea de intoxicaţie alimentară de origine bacteriană e mai bine venită în cazul: a) salmonelozei; b) botulismului; c) dizenteriei. 431. Agentul patogen al escherichiozelor este: a) culturile enteropatogene ale E. coli; b) Yersinia enterocolitica; c) diverse tipuri de microorganisme din genul Shigella. 432. Ce tip de eşerihii determină îmbolnăviri similare cu dizenteria? a) E. coli enteropatogenă; b) E. coli enteroinvazivă; c) E. coli enterotoxigenă. 433. E.coli enteropatogenă mai frecvent afectează : a) copiii în primul an de viaţă; b) copiii din colectivităţi; c) copiii, indiferent de apartenenţa la grupuri de vârstă, contingente etc. 434. Perioada maximă de incubaţie pentru eserihioze este de : a) 1–2 zile; 73

b) 3 zile; c) 7–10 zile. 435. Care dintre tipurile serologice ale poliovirusului sunt mai patogene şi frecvent întâlnite ? a) I; b) II; c) III. 436. Poliovirusul face parte din familia: a) rabdaviruşilor; b) picornoviruşilor; c) astroviruşilor. 437. Măsura antiepidemică de bază la poliomielită este îndreptată asupra: a) sursei de agenţi patogeni; b) mecanismului de transmitere; c) receptivităţii. 438. Vaccinarea contra poliomielitei începe la vârsta: a) 2 luni; b) 6 luni; c) 12 luni. 439. Poliomielita se transmite: a) aerogen; b) fecal-oral; c) prin ambele mecanisme enumerate mai sus. 440. Bolnavul de poliomielită este contagios în perioada de: a) incubaţie; b) de prodrom; c) convalescenţă. 441. Răspunsul corect pentru poliomielită este: a) virusul aparţine familiei picornoviridae; b) sunt cunoscute 2 serovaruri; c) formele paralitice constituie circa 50% din cazurile de îmbolnăvire. 442. Măsura de bază în profilaxia poliomielitei este: a) depistarea şi izolarea sursei; 74

b) dezinfecţia şi măsurile sanitaro-igienice; c) vaccinoprevenţia. 443. Scopul supravegherii epidemiologice la poliomielită la etapa actuală în Republica Moldova este: a) eradicarea infecţiei; b) prevenirea erupţiilor; c) prevenirea importului. 444. Perioada maximă de incubaţie pentru poliomielită este de: a) 3 zile; b) 14–15 zile; c) 21 zile. 445. În cazul toxiinfecţiilor alimentare de origine stafilococică este corectă afirmaţia: a) se înregistrează frecvent în formă de erupţii alimentare; b) morbiditatea este mai înaltă la copii; c) în ultumul timp se observă tendinţa de creştere a incidenţei. 446. Toxiinfecţiile alimentare includ maladiile, care apar ca urmare a acţiunii: a) toxinelor de origine bacteriană; b) agent cauzal; c) acţiunea concomitentă a agentului cauzal şi toxinelor. 447. Sursa principală de agenţi patogeni pentru botulism este: a) omul; b) animalele; c) solul. 448. Botulismul este: a) toxiinfecţie alimentară; b) sapronoză; c) are o perioadă de incubaţie de până la câteva săptămâni. 449. În patogenia intoxicaţiilor de origine stafilococică rolul major îi revine: a) exotoxinelor; b) enterotoxinelor; c) ambelor. 75

450. Pentru toxiinfecţiile de origine stafilococică este caracteristic: a) morbiditatea în grupuri; b) sunt mai frecvent întâlnite la copii; c) grup de populaţie cu risc mai înalt de îmbolnăvire sunt lucrătorii industriei alimentare. 451. Perioada de incubaţie pentru intoxicaţia botulinică e de: a) 6–36 ore; b) 30'–7 ore; c) 1 oră–3 zile. 452. Agentul patogen al iersiniozei intestinale este: a) Yersinia enterocolitica; b) Yersinia pseudotuberculosis; c) Yersinia pestis. 453. Procesului epidemic la iersinioze îi este caracteristic răspândirea: a) sporadică; b) pandemică; c) aerogenă. 454. Calea principală de transmitere pentru iersinioză şi pseudotuberculoză este: a) alimentară; b) hidrică; c) contact habitual. 455. Perioada de incubaţie pentru iersinioza intestinală este de: a) 3–7 zile; b) 14–15 zile; c) 21 zile. 456. Iersiniozele sunt infecţii: a) antroponoze; b) zooantroponoze; c) sapronoze. 457. Sursa principală de infecţie pentru iersinioze este: a) animalele sinantrope; b) animalele xenantrope; c) omul bolnav. 76

458. Pseudotuberculoza şi iersiniozele intestinale sunt: a) infecţii ubicuitare; b) infecţii cu nozoareale zonale; c) infecţii înregistrate doar în ţările cu industria alimentară dezvoltată. 459. Morbiditatea prin campilobacterioză este mai înaltă: a) în ţările cu clima tropicală; b) în ţările cu clima moderată; c) pe diferite teritorii indiferent de climă. 460. În escherichiozele determinate de E.coli enteroinvazivă mai frecvent este afectat: a) intestinul subţire; b) porţiunea terminală a intestinului subţire şi intestinului cec; c) porţiunea distală a intestinului gros. 461. Microorganisme ce determină „diareea călătorilor” sunt tulpini ai E.coli: a) enterohemoragice; b) enteroinvazive; c) enterotoxigene. 462. Esherihioza determinată de tulpinele E.coli enterotoxigene, se înregistrează în: a) toate zonele climaterice; b) preponderent în zonele tropicale şi subtropicale; c) în regiunile cu clima moderată. 463. Legioneloza, determinată de Legionella pneumophilla, face parte din infecţiile deosebit de periculoase datorită: a) capacităţii de a se transmite de la om la om; b) letalităţii înalte; c) manifestărilor similare cu maladiile de carantină. 464. Sezonalitatea legionelozei habituale (netehnogene) este de: a) primăvara-vara; b) vară-toamnă; c) toamnă-iarnă. 465. Sezonalitatea legionelozei spitaliceşti (tehnogenă) este de: a) vară-toamnă; 77

b) toamnă-iarnă; c) toată perioada anului. 2.1.2. Complement compus 466. Care dintre factorii enumeraţi pot fi mediu favorabil pentru păstrarea şi multiplicarea agenţilor cauzali în infecţiile intestinale: a) laptele; b) carnea prăjită; c) castraveţii; d) roşiile; e) salata de legume cu smântână. 467. Din lista propusă selectaţi metodele de investigare a persoanelor contacte cu bolnavul de febră tifoidă: a) termometria; b) bacteriologia sângelui; c) bacteriologia maselor fecale; d) reacţia de hemaglutinare pasivă; e) supravegherea timp de 10 zile. 468. Febra tifoidă la etapa actuală se caracterizează prin: a) tendinţa către majorarea morbidităţii; b) nivel sporadic al morbidităţii; c) majorări sezoniere caracteristice; d) repartizare neuniformă a morbidităţii în teritoriu; e) tendinţa către stabilizarea morbidităţii. 469. Corecte pentru febra tifoidă sunt afirmaţiile: a) omul bolnav prezintă pericol din momentul apariţiei primelor semne clinice; b) dezinfecţia chimică terminală este obligatorie; c) vaccinarea planificată după indicaţii epidemiologice se efectuează în anumite grupe de populaţie; d) copiii fac mai frecvent această infecţie; e) analiza de laborator la externare din staţionar are importanţă epidemiologică. 470. Corecte pentru febra tifoidă sunt afirmaţiile: a) sursa de infecţie este omul; b) morbiditatea este reglată prin vaccinoprevenţie; 78

c) copiii de vârstă fragedă sunt receptivi; d) perioada de incubaţie e de 6–25 zile; e) externarea corectă sau incorectă din staţionar are importanţă epidemiologică. 471. Corecte pentru febra tifoidă sunt afirmaţiile: a) pericol prezintă animalele bolnave şi purtătoare; b) omul prezintă pericol deja în perioada de prodromă; c) hemocultura este una dintre metodele de confirmare precoce a diagnosticului; d) este caracteristic portajul cronic; e) vaccinarea se efectuează după indicaţii epidemiologice. 472. Pentru imunoprofilaxia febrei tifoide se folosesc: a) vaccin viu atenuat; b) vaccin corpuscular; c) vaccin chimic; d) anatoxină; e) serul imun şi imunoglobulina. 473. Sursă de infecţie în febra tifoidă sunt: a) animalele domestice; b) omul bolnav; c) purtătorii convalescenţi; d) apa, solul; e) animalele xenantrope. 474. Pentru febra tifoidă sunt corecte afirmaţiile: a) bolnavul la etapa iniţială a bolii nu prezintă pericol; b) persoanele contacte necesită a fi supravegheate timp de 21 zile; c) persoanele contacte sunt vaccinate; d) persoanele contacte sunt supuse investigaţiilor bacteriologice ale sângelui; e) persoanele contacte sunt investigate serologic. 475. Cui dintre cei enumeraţi le sunt indicate vaccinările contra febrei tifoide? a) persoanelor contacte cu bolnavul în focar; b) locuitorilor unei localităţi ce nu poate fi asigurată temporar cu apă potabilă calitativă; 79

c) populaţiei ce locuieşte într-o zonă endemică la această infecţie (>25,0%ooo); d) persoanelor cu risc profesional de infectare; e) lucrătorilor sferei de alimentaţie publică. 476. Vaccinării anti-febră tifoidă sunt supuşi: a) persoanele din localitate, unde incidenţa prin febră tifoidă în ultimul an a constituit 1,7 ‰; b) lucrătorii laboratorului în care se fabrică vaccinul anti-febră tifoidă; c) lucrătorii industriei alimentare; d) lucrătorii staţiilor de epurare a apei; e) lucrătorii Serviciului de exploatare a locuinţelor. 477. Pentru febra tifoidă e corectă afirmaţia: a) principala sursă de agenţi patogeni e purtătorul de S.typhi; b) febra tifoidă e provocată de S.typhimurium; c) metoda precoce de diagnostic e urinocultura; d) bilicultura se foloseşte pentru diagnosticul purtătorilor; e) e specific portajul convalescent. 478. Pentru febra tifoidă sunt specifice căile de transmitere: a) hidrică; b) sexuală; c) alimentară; d) parenterală; e) contact habitual. 479. Selectaţi din lista propusă purtătorii tranzitori: a) persoană sănătoasă la care în coprocultură a fost identificată Salmonella typhi o singură dată; b) persoană la care peste 6 luni după febră tifoidă în bilicultură a fost identificată Salmonella typhi; c) persoană la care peste 2 luni după febră tifoidă în coprocultură a fost identificată Salmonella typhi; d) persoană la care peste 4 luni după febră tifoidă în urinocultură a fost identificată Salmonella typhi; e) persoană la care peste 3 ani după febră tifoidă în coprocultură a fost identificată Salmonella typhi.

80

480. Selectaţi din lista propusă purtătorii acuţi: a) persoană sănătoasă la care în coprocultură a fost identificată Salmonella typhi o singură dată; b) persoană la care peste 6 luni după febră tifoidă în bilicultură a fost identificată Salmonella typhi; c) persoană la care peste 2 luni după febră tifoidă încoprocultură a fost identificată Salmonella typhi; d) persoană la care peste 4 luni după febră tifoidă în urinocultură a fost identificată Salmonella typhi; e) persoană la care peste 3 ani după febră tifoidă în coprocultură a fost identificată Salmonella typhi. 481. Selectaţi din lista propusă purtătorii cronici: a) persoană sănătoasă la care în coprocultură a fost identificată Salmonella typhi o singură dată; b) persoană la care peste 6 luni după febră tifoidă în bilicultură a fost identificată Salmonella typhi; c) persoană la care peste 2 luni după febră tifoidă în coprocultură a fost identificată Salmonella typhi; d) persoană la care peste 4 luni după febră tifoidă în urinocultură a fost identificată Salmonella typhi; e) persoană la care peste 3 ani după febră tifoidă în coprocultură a fost identificată Salmonella typhi. 482. Selectaţi metodele aplicate persoanelor care au fost în contact cu bolnavi de febră tifoidă? a) termometrie; b) hemocultură; c) coprocultură; d) RHAD; e) supraveghere timp de 21 zile. 483. În focarul de febră tifoidă dezinfecţia terminală se aplică pentru: a) veselă; b) lenjerie de pat; c) veceu; d) aer; e) jucării.

81

484. Factorii de transmitere a salmonelozelor sunt: a) apa; b) carnea de porc; c) legumele, fructele; d) ouăle; e) carnea de pasăre. 485. Factori de transmitere a salmonelozelor sunt: a) ouăle; b) produsele din carne; c) peştele şi produsele din peşte; d) laptele; e) vectorii transmiţători. 486. Salmonelele îşi păstrează viabilitatea de la câteva zile până la câteva luni în: a) produse alimentare; b) sol; c) apă; d) aer; e) furajul pentru animale. 487. Căile de transmitere posibile a salmonelozei sunt: a) alimentară; b) hidrică; c) contact habitual; d) aerogen; e) transmisiv. 488. Corecte pentru salmoneloze sunt afirmaţiile: a) sunt zooantroponoze; b) mai frecvent întâlnite în RM sunt S.enteritidis şi S.typhimurium; c) supravegherea epidemiologică a focarului durează o săptămână; d) afectează prioritar persoanele adulte; e) vaccinarea se efectuează după indicaţii epidemiologice. 489. Corecte pentru salmoneloze sunt afirmaţiile: a) sunt antroponoze; b) S.enteritidis mai frecvent provoacă infecţii intraspitaliceşti; c) posedă o rezistenţă medie în mediul ambiant; 82

d) adeseori provoacă erupţii epidemice de toxiinfecţii alimentare; e) ca infecţie intraspitalicească e mai frecventă în instituţiile de profil pediatric. 490. În cazul unei erupţii epidemice de salmoneloză la o şcoală internat este necesar: a) a spitaliza toţi bolnavii; b) a spitaliza bolnavii după indicaţii clinice; c) a investiga bacteriologic şi clinic toate persoanele ce se alimentează la aceeaşi cantină; d) tuturor elevilor a indica antibioticoprofilaxia; e) a investiga bacteriologic toţi lucrătorii cantinei. 491. Complexul de măsuri direcţionat spre neutralizarea căilor şi factorilor de transmitere la salmoneloză include: a) măsuri sanitaro-veterinare; b) controlul respectării tehnologiei de preparare, transportare, păstrare şi realizare a produselor de origine animalieră; c) deratizarea; d) profilaxia de urgenţă cu antibiotice; e) controlul bacteriologic al produselor alimentare. 492. Factori socio-economici ce au favorizat majorarea morbidităţii prin salmoneloze: a) contactele internaţionale comerciale; b) producerea centralizată a produselor alimentare; c) lărgirea producţiei de semifabricate din carne; d) activizarea proceselor de migraţie a populaţiei; e) mărirea lungimii sistemelor de asigurare cu apă potabilă. 493. Complexul de măsuri antiepidemice pentru neutralizarea factorilor şi căilor de transmitere a salmonelozei include: a) controlul sanitaro-veterinar la întreţinerea şi sacrificarea animalelor; b) măsuri de dezinfecţie şi deratizare la combinatele şi întreprinderile de prelucrare a produselor din carne; c) respectarea regulilor igienice şi regimului antiepidemic în staţionare pentru preîntâmpinarea apariţiei cazurilor de salmoneloză nosocomială; d) imunoprofilaxia populaţiei; e) imunoprofilaxia contingentelor cu risc major de infectare. 83

494. Factori social-economici ce determină tendinţa de majorare a morbidităţii prin salmoneloză sunt: a) lărgirea comerţului cu produse animaliere; b) creşterea numărului de localităţi care posedă reţele de aprovizionare cu apă centralizată; c) scăderea exportului şi importului de nutreţ pentru animale; d) producerea centralizată a produselor alimentare; e) activizarea proceselor de migrare. 495. Agenţi cauzali ai dizenteriei sunt: a) iersiniile; b) salmonelele; c) clebsielele; d) shigelele; e) escherichiile. 496. Agenţi patogeni ai dizenteriei sunt de tip: a) Dysenteriae; b) Enteritidis; c) Flexneri; d) Virhov; e) Sonnei. 497. Pe teritoriul Republicii Moldova cei mai răspândiţi agenţi cauzali ai dizenteriei sunt din specia: a) Dysenteriae; b) Flexnery; c) Sonnei; d) Boydi; e) Newkastl. 498. Mai patogenă pentru om este: a) Sh. Boydi; b) Sh.Flexneri; c) Sh.Sonnei; d) Sh.Dyzenteriae; e) alte tipuri. 499. Transmiterea shigelelor se realizează: a) pe cale hidrică; 84

b) c) d) e)

prin contact habitual; parenteral; pe cale alimentară; prin intermediul factorilor mecanici (muşte).

500. Pacientul cu dizenterie este cel mai contagios în perioada de: a) prodrom; b) manifestări clinice; c) incubaţie; d) convalescenţă; e) în toate perioadele menţionate anterior. 501. Pentru confirmarea diagnosticului de dizenterie sunt utilizate următoarele metode de diagnostic de laborator: a) investigaţiile bacteriologice ale maselor fecale; b) investigaţiile bacteriologice ale urinei şi sângelui; c) investigaţiile serologice; d) bacterioscopia maselor fecale; e) investigaţiile maselor fecale la prezenţa sângelui ocult. 502. Spitalizarea bolnavilor de dizenterie: a) este obligatorie; b) se realizează în baza indicaţiilor clinice; c) se realizează în baza indicaţiilor epidemiologice; d) spitalizarea nu se realizează; e) se efectuează la dorinţa bolnavului. 503. Măsurile profilactice de bază în dizenterie sunt: a) depistarea şi sanarea sursei de infecţie; b) întreruperea căilor de transmitere a infecţiei; c) imunizarea contingentelor receptive de populaţie; d) diagnosticul de laborator; e) măsuri de educaţie pentru sănătate. 504. Pentru procesul epidemic contemporan de dizenterie este caracteristic: a) majorarea sezonieră a morbidităţii; b) implicarea în mod egal a tuturor căilor de transmitere; c) transmiterea infecţiei preponderent pe cale hidrică; d) transmiterea infecţiei prin contact habitual; e) transmiterea infecţiei pe cale alimentară. 85

505. În cazul diagnosticului de Sh.sonnei spitalizării obligatorii sunt supuse următoarele persoane: a) inginerul care locuieşte în garsonieră proprie; b) dădaca unei instituţii preşcolare; c) lăcătuş la fabrica de producere a lactatelor; d) angajatul combinatului de prestări de servicii populaţiei; e) student la Universitatea Tehnică. 506. Specific pentru erupţiile alimentare de dizenterie este: a) predominarea formelor clinice cu evoluţie gravă şi de gravitate medie; b) identificarea aceluiaşi agent patogen la pacienţi şi purtători; c) molipsirea preponderent a persoanelor, care au avut contact nemijlocit cu sursa de infecţie; d) în perioada de preerupţie s-a înregistrat sporirea morbidităţii prin alte BDA; e) înregistrarea preponderentă a astfel de erupţii în colectivităţile de copii. 507. Corecte pentru dizenterie sunt afirmaţiile: a) S.boydii produce exotoxină; b) serologia stă la baza confirmării de laborator; c) copiii fac mai frecvent această infecţie; d) unii convalescenţi pot fi externaţi fără investigaţii de laborator; e) lipseşte un vaccin eficace. 508. Corecte pentru dizenterie sunt afirmaţiile: a) externarea din staţionar poate fi efectuată după anumite scheme diferite; b) în RM predomină morbiditatea prin S.Sonnei; c) agentul patogen e deosebit de rezistent în mediul ambiant; d) S.flexneri se transmite prioritar pe cale hidrică; e) supravegherea asupra persoanelor contacte se efectuează 5 zile. 509. Corecte pentru dizenterie sunt afirmaţiile: a) mecanismul de transmitere are mai multe căi de realizare; b) morbiditatea este dependentă prioritar de acţiunile de ordin medical (măsuri dispoziţionale); c) imunitatea postinfecţioasă nu are o importanţă practică mare; d) 3 tipuri de agenţi patogeni formează exotoxină; e) bolnavii sunt sursa de infecţie din a 11-a zi de boală. 86

510. Corecte pentru dizenterie sunt afirmaţiile: a) este o sapronoză; b) are o răspândire ubicuitară; c) nu există remedii de profilaxie specifică eficiente; d) S.dyzenteriae produce exotoxină; e) perioada de contagiozitate începe la sfârşitul primei, începutul săptămânii a doua de manifestări clinice. 511. Pentru dizenterie sunt corecte afirmaţiile: a) Sh.sonnei se transmite prioritar pe cale hidrică; b) surse de infecţie pot fi animalele purtătoare; c) Sh.flexneri este cea mai patogenă; d) lipsesc vaccinuri eficace; e) este caracteristică sezonalitatea. 512. După suportarea dizenteriei,sunt dispensarizaţi: a) toţi copiii de vârstă preşcolară; b) copiii ce frecventează instituţii preşcolare; c) elevii; d) personalul din alimentaţia publică; e) toţi convalescenţii indiferent de vârstă sau profesie. 513. Pentru escherichioză sunt corecte afirmaţiile: a) surse de infecţie sunt animalele domestice (ovinele); b) e o antroponoză, care atacă în marea majoritate a cazurilor copiii; c) este caracteristică sezonalitatea; d) perioada de incubaţie 1–10 zile; e) mecanismul de transmitere – de contact. 514. Pentru escherichioză sunt corecte afirmaţiile: a) agentul patogen este un microorganism din genul E. coli; b) structura antigenică este reprezentată prin 3 antigeni: O; H; K; c) agentul cauzal al escherichiozei este foarte sensibil la acţiunea factorilor mediului extern; d) sursă de infecţii poate fi omul bolnav sau purtătorul; e) măsura antiepidemică de bază face parte din grupul de măsuri, îndreptate asupra sursei de agenţi patogeni. 515. Pentru escherichioză nu sunt corecte afirmaţiile: a) agentul cauzal e Iersinia enterocolitica sau I. Pseudotuberculosis; 87

b) factorii de transmitere a infecţiei sunt legumele şi fructele nespălate; c) transmiterea infecţiei are loc prin mâinile contaminate ale mamei şi ale personalului medical în timpul tualetei, alimentaţiei copilului; d) bolnavii sunt contagioşi în toată perioada bolii; e) sanarea purtătorilor de E. coli este măsura de bază de prevenţie a răspândirii infecţiei. 516. Particularităţile caracteristice escherichiozelor enterohemoragice sunt: a) evoluţie gravă; b) dezvoltarea sindromului hemolitico-uremic; c) dezvoltarea colitei pseudomembranoase; d) evoluţie subclinică; e) dezvoltarea colitei hemoragice. 517. Cu diagnosticul de escherichioză sunt supuşi spitalizării: a) copiii de 0–14 ani; b) adulţii; c) obligatoriu toţi bolnavii; d) persoanele ce lucrează în întreprinderile alimentare; e) copiii, ce frecventează instituţiile preşcolare, case de copii şi şcoli internat. 518. Surse de agenţi patogeni în escherichiozele enteropogene sunt: a) bolnavul cu formă tipică a bolii; b) bolnavul cu formă frustă a bolii; c) purtătorul; d) animalul purtător; e) animalul bolnav. 519. Pentru escherichiozele enteropatogene sunt corecte afirmaţiile: a) calea principală de transmitere este hidrică; b) sursa de infecţie poate fi purtătorul; c) clinica diferă în dependenţă de tipul de agent patogen; d) mai frecvent sunt afectaţi copii până la 1 an de viaţă; e) E.coli enteropathogenic poate provoca o clinică asemănătoare cu cea a holerei. 520. Agentul patogen al holerei este: a) V. cholerae biovar cholera (clasic) grupa serologică 01; 88

b) c) d) e)

V. parahaemoliticus; V. cholerae biovar El-Tor grupa serologică 01; V. cholerae 01 0139 „Bengal”; NAG vibrionii.

521. Erupţia hidrică cu infecţii intestinale se caracterizează prin: a) limitare teritorială; b) sezonalitate de vară; c) lipsa sezonalităţii; d) manifestarea erupţiilor prin o singură formă nosologică; e) evidenţierea diferitor sero- şi biovariante ale microorganismelor. 522. Agenţi patogeni în campilobacterioză sunt: a) Campylobacter jejuni; b) Campylobacter pilori; c) Campylobacter coli; d) Campylobacter freundii; e) Campylobacter fetus. 523. Sursă de infecţie în campilobacterioză servesc: a) ouăle de găină; b) vitele cornute mari şi mici; c) rozătoarele; d) oamenii bolnavi şi purtători; e) apa contaminată. 524. Căile de transmitere în campilobacterioză sunt: a) alimentară; b) transmisivă; c) parenterală; d) hidrică; e) contact habitual. 525. Poliomielita se poate transmite prin mecanismul: a) fecal-oral; b) respirator; c) transmisiv; d) de contact; e) vertical. 89

526. Surse de infecţie în poliomielită sunt: a) bolnavul cu formă inaparentă a maladiei; b) bolnavul cu formă manifestă a maladiei; c) bolnavul cu formă acută a maladiei; d) purtătorul; e) bolnavul cu formă cronică a maladiei. 527. Pentru poliomielită este caracteristic mecanismul şi căile de transmitere: a) fecal-oral; b) aerogen; c) contact habitual; d) transmisiv; e) vertical. 528. Enterovirusurile sunt agenţi patogeni ai: a) poliomielitei; b) Coxsackie A şi B; c) ECHO; d) HVA; e) HVC. 529. În cazul infecţiilor provocate de virusurile Coxsackie A şi B corecte sunt afirmaţiile: a) surse de infecţie pot fi atât oamenii bolnavi, cât şi cei sănătoşi; b) este caracteristică răspândirea epidemică; c) are o sezonalitate de iarnă-primăvară; d) profilaxia specifică lipseşte; e) mai frecvent sunt afectate persoanele adulte. 530. Corecte pentru botulism sunt afirmaţiile: a) e o sapronoză; b) în focare e necesară dezinfecţia terminală; c) bolnavul este izolat după indicaţii epidemiologice; d) una dintre metodele de profilaxie este prelucrarea termică a produselor alimentare înainte de a fi folosite; e) Cl.botulini nu schimbă organoleptica produselor. 531. Corecte pentru poliomielită sunt afirmaţiile: a) exzistă 3 tipuri de viruşi; 90

b) în profilaxia specifică poate fi folosit atât vaccinul viu, cât şi cel inactivat; c) infecţia este eradicată în RM; d) profilaxia de urgenţă se efectuează cu antibiotice; e) după infectare predomină formele paralitice. 532. Pentru poliomielită sunt corecte afirmaţiile: a) sursa de infecţie principală e omul bolnav la toate formele de poliomielită; b) se transmite prin 2 mecanisme: fecal-oral, respirator; c) perioada de incubaţie 3–14 zile; d) bolnavii cu forme paralitice uşoare sunt izolaţi timp de 20 zile; e) în imunoprofilaxia poliomielitei se foloseşte vaccin viu atenuat şi vaccin inactivat. 533. Agentul cauzal al legionelozei în natură există în combinaţie cu: a) amibele; b) acvabionţii; c) marinibionţii; d) crustaceele; e) moluştele. 534. Măsura profilactică de bază în legioneloză este: a) vaccinoprofilaxia; b) profilaxia de urgenţă cu imunoglobulină specifică; c) izolarea contacţilor; d) curăţarea periodică a sistemelor de condiţionare a aerului de aquabionţi; e) dezinfecţia apei şi a instalaţiilor de duş. 2.1.3. Stabiliţi corespunderea între: 535. Agentul patogen: 1) Sh.dysenteriae; 2) Sh.flexneri; 3) Sh.sonnei; 4) Sh.alte tipuri;

Virulenţa: a) virulenţa foarte joasă; b)virulenţa joasă; c) virulente; d)cele mai virulente.

536. Agentul patogen: 1) Sh.dysenteriae; 2) Sh.flexneri;

Gravitatea afecţiunii: a) preponderent forme grave; b) forme grave şi medii; 91

c) forme medii de boală; d) preponderent forme uşoare.

3) Sh.sonnei; 4) Alte tipuri; 537. Agentul patogen: 1) Sh.dysenteriae; 2) Sh.flexneri; 3) Sh.sonnei;

Frecvenţa formelor atipice: a) forme tipice de boală; b) forme atipice de boală; c) forme tipice şi atipice de boală;

538. Dizenteria provocată de: 1) Sh.dysenteriae; 2) Sh.flexneri; 3) Sh.sonnei. Posibilitatea cronicizării: a) cu o frecvenţă mai mare; b) în dependenţă de forma de manifestare a bolii şi tratament; c) practic nu se înregistrează forme cronice. 539. Infecţia dizenterică cu: 1) Sh.dysenteriae; 2) Sh.flexneri; 3) Sh.sonnei;

Căile prioritare de transmitere: a) contact habitual; b) alimentară; c) hidrică.

540. Infecţia dizenterică cu: 1) Sh.dysenteriae; 2) Sh.flexneri; 3) Sh.sonnei; Frecvenţa înregistrării în R. Moldova: a) cel mai frecvent întâlnită; b) practic nu se depistează; c) cu o frecvenţă mai mică decât cea nominalizată în p.a. 541. Infecţia dizenterică cu: 1) Sh.dysenteriae; 2) Sh.flexneri; 3) Sh.sonnei. Caracteristica sezonalităţii: a) sezonalitate clasică de vară-toamnă; 92

b) pot fi înregistrate erupţii indiferent de anotimp; c) majorările sezoniere sunt slab pronunţate 542. Următoarele tipuri de escherichii: 1) E. coli enteropatogenă; 2) E. coli enteroinvazivă; 3) E. coli enterotoxigenă. Determină infecţii: a) similare dizenteriei la copii şi adulţi; b) similare holerei, frecvent la copii; c) de tipul enteritelor în special la copiii de vârstă fragedă. 543. Infecţii intestinale: 1) shigeloze; 2) febră tifoidă; 3) poliomielită; 4) toxiinfecţii alimentare;

Perioada de incubaţie: a) 6–25 zile; b) 1–6 zile; c) 6–48 ore; d) 3–21 zile.

544. Forma nosologică: 1) shigeloze; 2) febră tifoidă; 3) poliomielită; 4) infecţie rotavirală; Perioada de contagiozitate: a) începând cu a 7–8-a zi de boală; b) pe tot parcursul perioadei de stare; c) din primele ore după infectare; d) pe tot parcursul perioadei de stare, inclusiv convalescenţă şi purtători. 545. Forma nosologică: 1) shigeloze; 2) febrele paratifoide; 3) poliomielita; 4) escherichioze; Modul de izolare: a) obligator în staţionar specializat; b) conform indicaţiilor clinico-epidemiologice la domiciliu ori în staţionar. 93

II.2. Hepatitele virale 2.2.1. Complement simplu 546. Perioada maximă de incubaţie la HVA este: a) de 35 zile; b) de 50 zile; c) de 180 zile. 547. Bolnavul cu HVA prezintă pericol major în perioada: a) de incubaţie; b) prodromă; c) icterică. 548. Supravegherea medicală asupra persoanelor contacte cu bolnavii de HVA se efectuează timp de: a) 35 zile; b) 50 zile; c) 60 zile. 549. În focarele de HVA dezinfecţia este necesar a fi efectuată cu soluţie de cloramină de: a) 0,1 %; b) 3 %; c) 5 %. 550. Mai frecvent în R. Moldova sunt afectaţi de HVA: a) copiii; b) adulţii; c) persoanele în vârstă. 551. Bolnavul cu HVA prezintă pericol maxim în perioada: a) de incubaţie şi prodromă; b) prodromă şi manifestări clinice; c) manifestări clinice şi convalescenţă. 552. Cel mai afectat grup de vârstă pentru HVA sunt: a) copiii în primul an de viaţă; b) copiii între 4 şi 15 ani; c) adolescenţii şi adulţii. 94

553. Pentru care hepatită virală acută este caracteristică periodicitatea multianuală ? a) HVA; b) HVB şi HVD; c) HVC. 554. Pentru care dintre hepatitele virale enumerate mai jos procesul epidemic are caracteristic manifestări eruptivo-epidemice? a) HVB; b) HVB şi HVD; c) HVA. 555. La câte dintre hepatitele virale enumerate mai jos mecanismul de transmitere vertical nu se realizează? a) HVD; b) HVA; c) HVC. 556. Care dintre hepatitele virale enumerate mai jos practic nu evoluează în forme cronice? a) HVA; b) HVB; c) HVC. 557. Care dintre hepatitele virale enumerate mai jos afectează copiii în vârstă de 4–15 ani? a) HVA; b) HVB; c) HVE şi HVC. 558. Virusul HVA conţine: a) un antigen; b) doi antigeni; c) trei antigeni. 559. Sezonalitatea de toamnă-iarnă a morbidităţii este caracteristică pentru: a) HVA; b) HVB; c) HVC. 95

560. Izbucnirile epidemice de HVA mai frecvent apar în urma realizării căii: a) alimentare; b) hidrice; c) de contact. 561. Supravegherea epidemiologică asupra persoanelor ce au contactat cu bolnavul de HVA se efectuează timp de: a) perioada maximă de incubaţie; b) 21 zile; c) 35 zile. 562. Cu mecanism fecal-oral sunt: a) HVA şi HVE; b) HVC; c) HVB şi HVD. 563. Mecanismul fecal oral de transmitere este caracteristic pentru hepatitele virale: a) C, D; b) A, E; c) B, E. 564. Calea hidrică de transmitere are importanţă majoră în cazul: a) salmonelozelor; b) shigelozelor; c) HVA. 565. Sursă principală de infecţie la HVB este: a) bolnavul cu formă cronică; b) bolnavul cu formă acută; c) purtătorul. 566. Pentru HVB sunt caracteristice căile de transmitere: a) naturale şi artificiale; b) numai naturale; c) numai artificiale. 567. Perioada de incubaţie a HVB e de: a) 15–50 zile; 96

b) 60–180 zile; c) 120–180 zile. 568. Bolnavul cu HVB prezintă pericol: a) numai în perioada de incubaţie şi prodromă; b) numai în perioada de manifestări clinice; c) incubaţie – convalescenţă. 569. Răspunsul corect pentru HVB este: a) lipseşte profilaxia specifică; b) sursa principală de infecţie este omul bolnav; c) durata perioadei de contagiozitate a sursei poate fi foarte mare. 570. Grupul de vârstă cu risc major la HVB îl prezintă: a) copiii; b) persoanele tinere; c) persoanele de vârsta a treia. 571. Criteriu de selecţie al necesităţii vaccinării contra HVB este prezenţa: a) anti-HBs; b) anti-HBc sumar; c) nici a unui din cei enumeraţi. 572. Vaccinarea contra HVB se efectuează: a) într-un rapel; b) două rapeluri; c) patru rapeluri. 573. Dispensarizarea copiilor născuţi din mame HBs pozitive necesită a fi efectuată: a) 3 luni; b) 6 luni; c) 12 luni. 574. Măsura antiepidemică de bază în HVB este îndreptată asupra: a) sursei de agenţi patogeni; b) mecanismului de transmitere; c) receptivităţii populaţiei.

97

575. Vaccinarea contra HVB se efectuează: a) 0; 2; 4 şi 6 luni; b) 0; 2 şi 6 luni; c) 3; 4; 5 şi 6 luni. 576. Riscă să facă HVD persoanele: a) HBs pozitive; b) anti-HBs pozitive; c) anti-HBc pozitive. 577. Calea principală de transmitere a HVC este: a) hidrică; b) parenterală; c) sexuală. 578. Calea hidrică de transmitere este esenţială pentru: a) HVD; b) HVE; c) HVB. 579. Cine dintre persoanele enumerate mai jos nu poate servi ca sursă de infecţie la HVE? a) bolnavii cu forme icterice de boală; b) bolnavii cu forme cronice de boală; c) bolnavii cu forme anecterice. 580. Pentru care dintre hepatitele virale enumerate mai jos mecanismul principal de transmitere este fecalo-oral? a) HVE; b) HVC; c) HVB. 581. Virusul HVA face parte din familia: a) picornoviruşilor (Picornoviridae); b) rabdoviruşilor (Rhabdoviridae); c) hepadnoviruşilor (Hepadnaviridae). 582. Surse de infecţie cu virusul Hepatitei B sunt considerate persoanele cu HBs antigenemie persistentă pe parcursul a minimum: a) 3 luni; 98

b) 6 luni; c) un an. 583. În cazul HVC prevalează căile de transmitere: a) naturale (perinatală, orizontală, sexuală); b) artificiale (nosocomială, habitual-comunală, administrarea intravenoasă a drogurilor); c) în egală măsură. 584. Transmiterea perinatală a virusului HVB e cea mai valoroasă în: a) primul trimestru al gravidităţii; b) al doilea trimestru al gravidităţii; c) al treilea trimestru al gravidităţii. 585. Realizarea mecanismului de transmitere a HVE nu are loc prin calea: a) hidrică; b) sanguină; c) alimentară. 586. În cazul HVC acute anticorpii pot fi depistaţi: a) cel puţin peste 4–6 săptămâni după debutul bolii; b) deja la a doua săptămână a perioadei de incubaţie; c) la începutul perioadei de manifestări clinice. 587. Persoane cu risc pentru suprainfecţia cu VHD sunt consideraţi: a) persoanele care nu au suportat hepatita B; b) bolnavii cu hepatită cronică B; c) bolnavii care nu au suportat hepatita D sau B. 588. Receptivi pentru coinfecţia cu VHD sunt considerate: a) persoanele cu HBs – antigenemie; b) bolnavii cu hepatită acută sau cronică B; c) toate persoanele care nu au suportat hepatita D şi/sau B în una dintre formele sale. 589. În Republica Moldova, în grupul maturilor, cea mai mare pondere a infecţiei HVB o constituie persoanele în vârstă de: a) 20–29 ani; b) 30–39 ani; c) persoanele ce au depăşit vârsta de 60 ani. 99

590. În Republica Moldova hepatitele virale au răspândire: a) sub formă de erupţii sporadice; b) răspândire epidemică; c) răspândire endemică. 591. Morbiditatea în Republica Moldova prin hepatite cronice este cea mai înaltă: a) la nordul republicii; b) în centrul republicii; c) la sudul republicii. 592. Perioada de incubaţie la HVC e de: a) 15–45 zile; b) 14–110 zile; c) 45–180 zile. 593. Perioada de incubaţie a HVE e de: a) 15-45 zile; b) 21–90 zile; c) 30–60 zile. 594. Pentru care dintre hepatitele virale enumerate e caracteristic fenomenul de premuniţie ? a) HVA; b) HVB; c) HVC. 595. Pentru care dintre hepatitele virale enumerate e caracteristică sezonalitatea ? a) HVA; b) HVB; c) HVC. 596. În ce perioadă, de regulă, se transmite vertical virusul hepatitei B: a) în perioada de dezvoltare embrională; b) în perioada fetală de dezvoltare; c) în timpul naşterii. 597. AgHbs apare în sângele bolnavului de hepatită virală acută: a) la apariţia primelor semne de boală; 100

b) în perioada de manifestare a bolii; c) în perioada de incubaţie. 598. Portajul de HbsAg se consideră cronic, dacă antigenemia continuă: a) până la 3 luni; b) până la 6 luni; c) mai mult de 6 luni. 599. Hepatita virală B nu vor face persoanele, la care s-au înregistrat concentraţii înalte de: a) anti-Hbc; b) anti-Hbe; c) anti-Hbs. 600. Unui risc mai înalt de infectare cu virusul hepatitei B sunt supuse: a) personalul medical din sălile de operaţie şi asistentele medicale de proceduri; b) personalul din cabinetele de fizioproceduri; c) personalul din secţiile de sterilizare. 601. Cum este corect de a proceda cu personalul medical cu AgHbs pozitiv, ce se ocupă de colectarea şi prelucrarea sângelui donat: a) a le permite continuarea activităţii profesionale fără restricţii; b) a-i transfera la alt loc de lucru, pentru a evita contactul cu sângele; c) a-i asigura cu echipament de protecţie individuală şi de ale permite continurea activităţii profesionale. 602. Particularitatea virusului hepatiei C, ce determină impactul socio-economic este: a) dezvolatea formelor fulminante de infecţie; b) predominarea formelor latente de boală; c) probabilitatea înaltă de cronicizare. 603. Răspândirea virusului infecţiei-delta corelează cu răspândirea hepatitei virale tip: a) A; b) B; c) C.

101

2.2.1. Complement compus 604. Corecte pentru HVA sunt afirmaţiile: a) este provocată de un enterovirus; b) nu poate fi exclusă calea parenterală de infectare; c) este caracteristică sezonalitatea de toamnă-iarnă; d) mai frecvent se întâlneşte la copii 0–1 an; e) supravegherea asupra persoanelor contacte se efectuează în perioada maximă de incubaţie din momentul izolării sursei de agenţi patogeni. 605. Corecte pentru HVA sunt afirmaţiile: a) grupurile de vârstă cu risc diferă în diferite ţări; b) există deja elaborat vaccin eficace; c) dezinfecţia are un rol paliativ; d) imunoglobulinoprofilaxia nu e raţional a fi aplicată; e) bolnavul începe să prezinte pericol odată cu apariţia icterului. 606. Pentru erupţiile hidrice de HVA sunt caracteristice: a) lipsa majorării prealabile a morbidităţii prin BDA; b) un număr mare de persoane afectate; c) predominarea copiilor de vârstă preşcolară; d) sezonalitatea de toamnă-iarnă; e) afectarea prioritară a bărbaţilor. 607. Căile de transmitere a HVA sunt: a) contact direct; b) alimentară; c) hidrică; d) contact indirect; e) contact habitual. 608. Sursa de infecţie în HVA este: a) bolnavul cu formă frustă; b) bolnavul cu formă acută; c) purtătorii reconvalescenţi; d) purtătorii imuni; e) bolnavii în perioada prodromală. 609. Calea hidrică de transmitere este principală pentru: a) HVA; 102

b) c) d) e)

escherichioze; HVC; HVD; HVE.

610. Factorii de transmitere a HVB: a) sângele; b) saliva; c) apa, produsele alimentare; d) sperma şi secreţiile vaginale; e) lichidul amniotic. 611. Contra căror hepatite virale practica medicală dispune de vaccinuri? a) HVA; b) HVB; c) HVB şi HVD; d) HVC; e) HVE. 612. În transmiterea VHB substratele principale sunt: a) sângele; b) sperma; c) urina; d) lacrimile; e) saliva. 613. Din complexul de măsuri de profilaxie a HVB fac parte: a) folosirea seringilor getabile; b) sterilizarea calitativă; c) vaccinarea nou-născuţilor; d) investigarea la portajul de AgHBs; e) supravegherea sanitară asupra blocurilor alimentare. 614. Surse de agenţi patogeni la HVB pot fi: a) bolnavii cu forme acute ale bolii; b) bolnavii cronici; c) purtătorii; d) bolnavii cu HVD; e) convalescenţii cu anti-HBs. 103

615. În ce perioade ale procesului infecţios la HVB omul prezintă pericol: a) toată durata perioadei de incubaţie; b) perioada de prodromă; c) perioada de manifestări clinice; d) perioada de convalescenţă; e) 40–50 % din convalescenţi se externează cu antigenemie. 616. Bolnavul cu HVC prezintă pericol: a) în perioada de incubaţie; b) în perioada de prodromă; c) în perioada de manifestări clinice; d) în perioada de convalescenţă; e) după însănătoşirea clinică nu prezintă pericol. 617. Corecte pentru HVD sunt afirmaţiile: a) vaccinarea efectuată în RM poate considerabil influenţa morbiditatea; b) este o antroponoză; c) formele cronice nu sunt caracteristice; d) lucrătorii medicali fac parte din grupul cu risc major la infectare; e) calitatea sterilizării instrumentarului medical nu influenţează nivelul morbidităţii. 618. Metodele de profilaxie a HVD: a) vaccinarea contra HVD; b) limitarea numărului de donatori la un recipient; c) aplicarea corectă a măsurilor de dezinfecţie a instrumentariului medical; d) vaccinarea contra HVB; e) testarea sângelui donatorilor la HVB. 619. HVD prezintă pericol prin: a) letalitate înaltă; b) procentul sporit al formelor cronice; c) procentul sporit al cancerului hepatic; d) perioada foarte scurtă de incubaţie; e) afectarea mai frecventă a copiilor. 620. Receptivi la HVD sunt: a) persoane sănătoase ce nu sunt purtătoare de AgHBs; 104

b) c) d) e)

bolnavii cu HVA; bolnavii cu HVB; purtătorii de AgHBs; purtătorii de AgHBe.

621. Corecte pentru HVE sunt afirmaţiile: a) mecanismul de transmitere parenteral; b) afectarea prioritară a persoanelor tinere; c) caracteristice sunt erupţiile hidrice; d) poate găsi răspândire ubicuitară; e) vaccinoprevenţia se efectuează după indicaţii epidemiologice. 622. Selectaţi hepatitele virale cu mecanism fecalo-oral de transmitere: a) HVA şi HVC; b) HVA şi HVE; c) HVA; d) HVE; e) HVC. 623. Selectaţi hepatitele virale cu mecanismul prioritar de transmitere paranteral: a) HVA; b) HVB şi HVC; c) HVB şi HVD; d) HVD; e) HVE. 624. Pentru HVA sunt posibile următoarele căi de transmitere: a) hidrică; b) paranterală; c) alimentară; d) contact habitual; e) verticală. 625. Sursă de agenţi patogeni în HVA pot servi: a) bolnavii cu forme anecterice; b) reconvalescenţii; c) bolnavii în perioada preicterică; d) bolnavii în a doua perioadă de manifestări clinice; e) bolnavii cu forme asimpromatice. 105

626. Căile de transmitere în HVB sunt: a) parenterală; b) transmisivă; c) hidrică; d) sexuală; e) verticală. 627. Calea parenterală de transmitere este mai caracteristică pentru: a) HVA; b) HVB; c) HVC; d) HVD; e) HVE. 628. Mecanismul de transmitere în HVB: a) contact; b) vertical; c) transmisiv; d) sexual; e) parenteral. 629. Corecte pentru HVC sunt afirmaţiile: a) calea parenterală de transmitere este cea mai frecventă; b) sursa principală de infecţie sunt bolnavii cu forme acute; c) vaccinoprevenţia este una dintre măsurile de bază; d) agentul patogen este destul de rezistent în mediul ambiant; e) rezultatele investigaţiilor serologice nu tot timpul permit a face concluzii despre riscul epidemiologic ce-l prezintă cel investigat. 630. Pentru HVC sunt corecte afirmaţiile: a) agentul patogen al HVC e un virus, care poate produce o coinfecţie sau o suprainfecţie numai în prezenţa virusului HVB; b) mecanismul şi căile de transmitere a HVC prezintă similitudini considerabile cu cele ale VHB; c) în cazul HVC prevalează căile artificiale de transmitere; d) HVC are o răspândire largă în rândul UDI; e) prognosticul e moderat favorabil, dar cu letalitate înaltă la gravide. 631. Pentru HVB sunt corecte afirmaţiile: a) un loc deosebit în procesul epidemic îl ocupă personalul medical; 106

b) în timpul unei înţepături cu acul se poate conţine până la 100 doze infecţioase de virus al HVB; c) titrul protectiv minimal postvaccinar e 1/10 mU.I./ml; d) pentru imunoprevenţie se foloseşte vaccin viu atenuat; e) rata de cronicizare e de 95%. 632. Controlul infecţiei cu virusul HVB constă în următoarele: a) asigurarea cu apă potabilă de calitate; b) solubrizarea terenurilor, asanarea lor; c) organizarea corectă a decontării şi lichidării inofensive a instrumentelor medicale de multiplă folosinţă; d) asigurarea protecţiei pielei, mucoaselor personalului medical la locul de muncă; e) vaccinarea universală a nou-născuţilor combinată cu cea a adolescenţilor, personalului medical cu risc major de infectare. 633. Din grupul de boli sexual transmisibile fac parte: a) HVA; b) HVB; c) HVC; d) HVD; e) HVE. 634. Din grupul de boli sexual transmisibile fac parte: a) HVB; b) sifilisul; c) infecţia HIV/SIDA; d) Herpes Zoster; e) HVE. 635. Controlul infecţiei cu virusul HVB constă în următoarele: a) vaccinarea universală a nou-născuţilor şi contingentelor de risc; b) screeningul la prezenţa AgHBs în sângele, organele, ţesuturile şi sperma donate; c) înlocuirea instrumentelor de multiplă folosinţă prin instrumente getabile; d) reducerea maximă a transfuziilor de sânge; e) interzicerea folosirii preparatelor farmaceutice, obţinute din sânge.

107

636. Pentru care dintre hepatitele virale nu este caracteristică sezonalitatea? a) HVA; b) HVB; c) HVC; d) HVE; e) HVD. 637. Care dintre agenţii patogeni ai hepatitelor virale nu posedă capsulă? a) HVA; b) HVB; c) HVC; d) HVD; e) HVE. 638. În cazul stabilirii diagnosticului de hepatită virală A bolnavul: a) nu se spitalizează; b) obligator se spitalizează; c) se spitalizează după indicaţiile clinice; d) se spitalizează după indicaţiile epidemiologice; e) se spitalizează după indicaţiile clinico-epidemiologice. 639. Persoanele contacte cu bolnavul de HVA sunt supuşi: a) supravegherii medicale timp de 35 zile; b) termometriei zilnice cu determinarea mărimii ficatului; c) investigării la IgM-anti HVA; d) investigării sângelui la activitatea ALAT; e) investigarea sângelui la activitatea ALAT la apariţia semnelor clinice de boală. 640. Menţinerea virusului hepatitei B ca specie biologică este determinată de următoarele căi de transmitere: a) prin transfuzie de sânge; b) sexuală; c) parenterală; d) intranatală; e) habituală. 641. Marcherii hepatitei virale B în anamneză sunt: a) HbsAg; 108

b) c) d) e)

anti-Hbc; anti-Hbs; anti-Hbe; anti-HCV.

642. Impactul socio-economic al HVB este determinat de: a) cronicizarea; b) predominarea formelor asimptomatice şi fruste ale infecţiei; c) dezvolatrea cancerului primar al ficatului; d) dezvoltarea cirozei hepatice; e) letalitatea înaltă a nou-născuţilor. 643. Intensitatea procesului epidemic în HVB este determinată de : a) morbiditatea prin HVB acută; b) răspândirea carcinomei hepatocelulare; c) scăderea capacităţii de muncă ca urmare a infecţiei suportate; d) răspândirea portajului de HbsAg, inclusiv a altor marcheri ai virusului hepatitei B în populaţie; e) răspândirea limitată a morbidităţii ca urmare a lichidării infecţiei în unele teritorii. 2.2.3. Stabiliţi corespunderea între: 644. Tipurile de hepatite virale: 1) HVA; 2) HVB; 3) HVC; 4) HVD; 5) HVE; Caracteristica epidemiologică: a) imposibilitatea declanşării procesului infecţios în lipsa VHB; b) transmiterea prioritar prin hemotransfuzii; c) consecinţe dramatice la gravide; d) doza excepţional de mică de infectare; e) se observă îmbătrânirea infecţiei. 645. Tipurile de hepatite virale: 1) VA; 2) HVB; 3) HVC; 109

4) HVD; 5) HVE. Caracteristica epidemiologică: a) letalitate înaltă la gravide; b) grupa de risc major – stomatologi, chirurgi; c) lipseşte cronicizarea; d) achiziţionarea virusului preponderent posttransfuzional; e) una dintre măsurile profilactice – vaccinarea. 646. Tipurile de hepatite virale: 1) HVA; 2) HVB; 3) HVC; 4) HVD; 5) HVE. Procesul de cronicizare: a) lipseşte; b) 40–60% cu risc major de formare a cancerului hepatic; c) va depinde de modul achiziţionării; d) 5–10%; e) lipseşte, totodată se înregistrează letalitate înaltă la gravide. 647. Tipurile de hepatite virale: 1) HVA; 2) HVB; 3) HVC; 4) HVD; 5) HVE;

Rata de letalitate: a) letalitate înaltă la gravide; b) 2–20%; c) < 0,5%; d) 0,5–1%; e) < 2,0%. Perioada de incubaţie: a) 15–45 zile; b) 30–60 zile; c) 45–180 zile; d) 14–110 zile; e) 21–90 zile.

648. Tipurile de hepatite virale: 1) HVA; 2) HVB; 3) HVC; 4) HVD; 5) HVE; 649. Tipurile de hepatite virale: 1) HVA; 110

2) HVB; 3) HVC; 4) HVD; 5) HVE. Modul de transmitere: a) cu transmitere predominant enterală; b) cu transmitere predominant parenterală. 650. Tipurile de hepatite virale: 1) HVA; calitate înaltă la gravide; 2) HVB; înaltă de cronicizare; 3) HVC; 4) HVD; 5) HVE. Pronosticul: a) moderat favorabil, dar cu coinfecţie, nefavorabil; b) moderat favorabil, cu rata înaltă de cronicizare; c) de regulă, favorabil; d) moderat favorabil; e) moderat favorabil → superinfecţie. 651. Căile de transmitere în hepatitele virale: 1) căi naturale; 2) căi artificiale; a) perinatală; b) orizontală (contact habitual direct); c) sexuală; d) nosocomială; e) habitual-comunală (prin vectori artificiali: truse cosmetice, periuţe de dinţi, prosoape etc.); f) administrarea intravenoasă a drogurilor. 652. Riscul transmiterii VHB (estimat în %): 1) risc minim; 2) 6%; 3) 67%; Perioadele gravidităţii (trimestre): a) I trimestru; 111

b) al II-lea trimestru; c) al III-lea trimestru. 653. Hepatite virale: 1) HVA; 2) HVB; 3) infecţia HIV/SIDA. Vaccinopreparate, tipul: a) plasmatic, obţinut prin metodaingeneriei genetice; b) inactivat, viu atenuat, recombinat genetic; c) profilaxie specifică nu se efectuează din motivul lipsei de vaccinopreparat. 654. Hepatite virale: 1) HVA; 2) HVE; 3) HVB; 4) HVG. Tipul de imunitate postinfecţioasă: a) se formează imunitate postinfecţioasă stabilă de lungă durată; b) se formează imunitate postinfecţioasă nestabilă de scurtă durată; c) imunitatea postinfecţioasă nu este suficient studiată; d) se formează îmunutate artificială activă. 655. Hepatite virale 1) HVA; 2) HVE. Grupele cu risc înalt de infectare: a) colectivele de copii din instituţiile şcolare şi preşcolare; b) populaţia adultă indiferent de activitatea profesională.

112

II.3. Infecţiile respiratorii 2.3.1. Complement simplu 656. Ce determină sezonalitatea de toamnă-iarnă în infecţiile respiratorii? a) schimbarea condiţiilor de comunicare a populaţiei; b) schimbarea caracteristicilor tipice ale agenţilor patogeni; c) micşorarea păturii imune în populaţie. 657. Indicaţi care măsuri antiepidemice în infecţiile respiratorii sunt mai eficace (de control): a) izolarea precoce a sursei de agenţi patogeni; b) dezinfecţia în focare epidemice şi locurile de aglomeraţie a populaţiei; c) imunoprofilaxia. 658. Ciclititatea multianuală în infecţiile respiratorii este cauzată de: a) nivelul păturii imune a populaţiei; b) condiţiile locative; c) mijloacele de transport. 659. Utilizarea anatoxinei difterice conduce la formarea: a) imunităţii antibacteriene artificiale; b) imunităţii antitoxice artificiale; c) imunităţii antibacteriene şi antitoxice. 660. Izolarea obligatorie în staţionar se efectuează în cazul: a) portajului tulpinilor lizogene de C.diphteriae; b) dizenteriei; c) tusei convulsive. 661. Mai puţin rezistent în mediul ambiant este: a) C.difteriae; b) N.meningitidis; c) St.haemoliticus. 662. Sursa principală de agenţi patogeni în difterie este: a) bolnavul; b) purtătorul imun; c) purtătorul convalescent. 113

663. Titrul protectiv de anticorpi la difterie e de: a) 0,001 UA/ml; b) 0,003 UA/ml; c) 0,03 UA/ml. 664. Purtătorii de corinebacterii difterice atoxigene în condiţiile actuale în calitate de sursă de infecţie: a) prezintă un rol epidemiologic neînsemnat; b) nu au însemnătate epidemiologică; c) sunt principala sursă de infecţie. 665. Supravegherea persoanelor contacte la difterie se efectuează timp de: a) 3 zile; b) 7 zile; c) 14 zile. 666. Perioada de contagiozitate a bolnavului de difterie e de: a) până la 2 săptămâni; b) de la câteva zile la 4 luni; c) de obicei, până la 1 an. 667. Vaccinarea contra difteriei se efectuează: a) cu vaccin; b) cu anatoxină; c) cu ser. 668. În cadrul izbucnirilor epidemice de difterie mai frecvent este depistat: a) C. mitis; b) C. gravis; c) C. intermedius. 669. Purtătorii sănătoşi de corinobacterii difterice toxigene necesită a fi: a) izolaţi la domiciliu; b) sanaţi în condiţii de ambulator; c) izolaţi în staţionar. 670. În focarele de difterie dezinfecţia chimică: a) este necesară; b) nu este necesară; c) trebuie efectuată după indicaţii epidemiologice. 114

671. Risc major la îmbolnăvirea de difterie au: a) copiii; b) persoanele adulte din sfera de deservire; c) persoanele nevaccinate. 672. Perioada de incubaţie la difterie este de: a) 1–2 zile; b) 2–10 zile; c) 21 zile. 673. Pentru virusul variolei este caracteristic: a) viabilitatea redusă în mediul extern; b) rezistenţa considerabilă în mediul extern; c) sensibilitatea la antibiotice. 674. Menţinerea procesului epidemic al difteriei în perioada cu morbiditate sporadică se datorează: a) bolnavilor cu forme tipice de difterie; b) reconvalescenţilor; c) purtătorilor de corinobacterii toxigene. 675. Tabloul clinic de difterie se dezvoltă la persoanele: a) cu nivel redus de imunitate antitoxică; b) cu nivel redus de imunitate antimicrobiană; c) cu nivel înalt de imunitate antitoxică la reducerea rezistenţei generale a organismului. 676. Portajul de corinobacterii toxigene e condiţionat de: a) imunitate antitoxică fără imunitate antimicrobiană; b) imunitate antimicrobiană fără de imunitate antitoxică; c) reducerea nivelului protector de imunitate antitoxică. 677. Agentului patogen al difteriei în mediul ambiant: a) este slab rezistent; b) posedă rezistenţă medie; c) este de rezistenţă înaltă. 678. Dezinfecţia terminală în focarul cu difterie este efectuată de: a) membrii de familie ai bolnavului; b) asistenta medicală de sector (CMF); c) specialiştii serviciului de dezinfecţie (CSP). 115

679. Necesitatea de imunizare antidifterie este determinată de: a) nivelul sporit ai morbidităţii; b) nivelul sporit al letalităţii; c) contagiozităţi sporite. 680. Sursa de agent patogen la variolă este: a) omul bolnav cu forme manifeste; b) omul bolnav cu forme fruste; c) purtătorul de virus. 681. Vaccinarea contra variolei se efectuează cu vaccin: a) inactivat; b) viu atenuat; c) chimic. 682. Aplicarea vaccinului antivariolic este: a) intracutanat; b) cutanat; c) intramuscular. 683. Durata imunităţii postvaccinale antivariolice este: a) pe toată viaţa; b) 3 ani; c) 10 ani. 684. Sursă de agent patogen la parapertusis poate fi: a) omul bolnav cu forma tipică a bolii; b) reconvalescentul; c) purtătorul de agent patogen. 685. Bolnavul de parapertusis este mai contagios în: a) ultimele zile ale perioadei de incubaţie; b) perioada catarală; c) perioada de convalescenţă. 686. Morbiditatea prin parapertusis este mai frecventă la copiii: a) până la 2 ani; b) de 3–6 ani; c) adolescenţi. 116

687. Contra parapertusei: a) se efectuează vaccinarea după indicaţii epidemiologice; b) se efectuează vaccinarea planificată; c) vaccinarea nu se efectuează. 688. Sursa principală de infecţie la tusea convulsivă este: a) bolnavul cu forme fruste; b) bolnavul cu forme manifeste; c) purtătorul. 689. Cea mai eficace măsură antiepidemică la tusea convulsivă este: a) dezinfecţia terminală; b) tratamentul bolnavului; c) depistarea şi izolarea la timp a bolnavului. 690. Perioada de incubaţie la tusea convulsivă: a) 3–14 zile; b) 7–21 zile; c) 14–28 zile. 691. Măsura de bază în profilaxia tusei convulsive este: a) depistarea şi izolarea sursei de agenţi patogeni; b) dezinfecţia; c) vaccinoprevenţia. 692. Vaccinarea contra tusei convulsive se efectuează cu: a) vaccin viu; b) anatoxină; c) vaccin corpuscular inactivat. 693. Pentru procesul epidemic contemporan la tusea convulsivă este caracteristică: a) lipsa ciclităţii anuale a morbidităţii; b) prezenţa ciclităţii anuale a morbidităţii; c) creşterea incidenţei multianuale. 694. Agentul patogen al tusei convulsive se transmite prin: a) aerosoli solizi (praf contaminat); b) pe cale aerogenă; c) pe cale habituală. 117

695. Cea mai eficientă metodă de diagnostic de laborator al tusei convulsive este: a) metoda bacteriologică; b) metoda bacterioscopică; c) PCR. 696. Diagnosticul de parapertusis se confirmă în baza: a) tabloului clinic; b) rezultatelor investigaţiilor bacteriologice; c) anamnezei epidemiologice. 697. Grupele de vârstă supuse vaccinării contra tusei convulsive sunt: a) copiii cu vârsta până la 2 luni; b) copiii cu vârsta până la 3 ani; c) copiii cu vârsta de 5 ani. 698. Pentru profilaxia de urgenţă a tusei convulsive se utilizează: a) DTP; b) bacteriofagi; c) imunoglobulină. 699. Grupul cu risc înalt de infectare prin tusea convulsivă este: a) copii de 2–3 ani; b) copii primului an de viaţă; c) elevii. 700. Bolnavul de rubeolă prezintă pericol: a) 4 zile până la apariţia erupţiilor pe corp şi 4 zile după; b) 7 zile până la apariţia erupţiilor pe corp şi 7 zile după; c) din momentul apariţiei erupţiilor pe corp şi până la involuţia lor. 701. Bolnavul cu rubeolă prezintă pericol: a) 7 zile; b) 14 zile; c) 21 zile. 702. Răspunsul corect pentru rubeolă este: a) are tendinţă către cronicizare; b) nu se utilizează vaccinarea; c) poate conduce la malformaţii congenitale. 118

703. Cel mai frecvent perioada de incubaţie în rubeolă constituie: a) 2–3 zile; b) 9–15 zile; c) 17–21 zile. 704. După suportarea rubeolei se formează imunitate: a) de scurtă durată; b) de lungă durată; c) pentru toată viţa. 705. Cel mai frecvent sindromul de rubeolă congenitală se manifestă prin afectarea: a) inimii, organelor auzului şi văzului; b) sistemului osteo-muscular; c) suprafeţelor cutanate. 706. Frecvenţa apariţiei malformaţiilor congenitale în rubeolă este sporită în: a) primul trimestru de sarcină; b) trimestru doi de sarcină; c) trimestru trei de sarcină. 707. Ponderea cazurilor cu sindrom rubeolic congenital în mediu constituie: a) 0,13%; b) 5 %; c) 20–30%. 708. Agentul patogen al rubeolei face parte din: a) togaviruşi; b) paramixoviruşi; c) mixoviruşi. 709. Rezistenţa agentului patogen al rujeolei în mediul ambiant este: a) înaltă; b) medie; c) joasă. 710. O contagiozitate mai înaltă este caracteristică: a) rujeolei; 119

b) difteriei; c) tuberculozei. 711. O contagiozitate mai înaltă este caracteristică pentru: a) difterie; b) varicelă; c) scarlatină. 712. Bolnavul de rujeolă prezintă pericol: a) 4 zile până la apariţia erupţiilor pe corp şi 4 zile după; b) 7 zile până la apariţia erupţiilor pe corp şi 7 zile după; c) din momentul apariţiei erupţiilor pe corp şi până la involuţia lor. 713. Perioada de contagiozitate a bolnavului cu rujeolă este de: a) 4–5 zile; b) 8–9 zile; c) până la 21 zile. 714. Sursă de infecţie la rujeolă este: a) purtătorul de germeni; b) reconvalescentul; c) bolnavul în perioada prodromală. 715. În profilaxia de urgenţă a rujeolei poate fi folosit: a) anatoxina; b) imunoglobulina; c) vaccinul inactivat. 716. Vaccinarea contra rujeolei se efectuează cu: a) anatoxină; b) vaccin viu; c) vaccin chimic. 717. În focarele de rujeolă dezinfecţia chimică: a) nu se efectuează; b) este necesară; c) este necesară numai după indicaţii epidemiologice. 718. Bolnavul cu rujeolă poate servi ca sursă de agenţi patogeni: a) în perioada prodromală; 120

b) în perioada de reconvalescenţă; c) înainte cu 4 zile de la debutul bolii. 719. Agentul patogen al rujeolei se transmite: a) pe calea aerogenă; b) prin aerosol secundar (prin praf contaminat); c) pe calea habituală. 720. Sunt supuşi dispensarizării convalescenţii cu rujeolă? a) da; b) nu; c) doar în anumite condiţii. 721. Vaccinarea copiilor născuţi din mame seronegative la rujeolă se efectuiază: a) la vârsta de 8 luni; b) la vârsta de 12 luni; c) nu li este indicată. 722. Care dintre copiii ce au contactat cu un bolnav de rujeolă necesită supraveghere medicală: a) cei vaccinaţi cu vaccin antirujeolic; b) care deja au suportat rujeola; c) copiii nevaccinaţi şi care n-au suportat rujeola. 723. În cazul apariţiei focarului de rujeolă în instituţie preşcolară măsurilor de izolare va fi supus: a) copilul de 7 ani, care anterior a suportat rujeola; b) copilul în vârstă de 5 ani, care nu a suportat rujeola, vaccinat la 1 an şi 6 luni; c) copilul de 3 ani care nu a fost bolnav şi/sau vaccinat anti-rujeolă. 724. Spitalizarea bolnavilor cu parotidită epidemică se efectuează: a) în toate cazurile de îmbolnăvire; b) după indicaţii clinice şi epidemiologice; c) numai după indicaţii epidemiologice. 725. Măsura profilactică de bază la parotidita epidemică este: a) depistarea şi izolarea precoce a bolnavului; b) măsurile de restricţie în colectivităţi; c) imunoprofilaxia. 121

726. Vaccinarea planificată contra parotiditei epidemice conform calendarului de vaccinări se efectuează: a) la vârsta de 12 luni; b) la vârsta de 3 luni; c) la vârsta de 22–24 luni. 727. Acoperirea vaccinală cu vaccin antiparotiditic la vârsta de 2 ani trebuie să fie minimum de: a) 95%; b) 98%; c) până la 95%. 728. Perioada de incubaţie la parotidită epidemică e de: a) 7–12 zile; b) 12–26 zile; c) 4–16 zile. 729. În profilaxia specifică a parotiditei epidemice se utilizează: a) vaccinul viu; b) vaccinul inactivat; c) vaccinul chimic. 730. Sursă de agenţi patogeni la parotidita epidemică este: a) omul bolnav; b) purtătorul; c) convalescentul. 731. Bolnavul cu parotidită epidemică se izolează la domiciliu timp de: a) 4 zile; b) 6 zile; c) 9 zile. 732. Vaccinarea contra parotiditei epidemice se efectuează la vârsta de: a) 3 luni; b) 9 luni; c) 12 luni. 733. Răspândirea pandemică este caracteristică pentru: a) gripă; b) rujeolă; c) varicelă. 122

734. Bolnavul cu oreion este periculos ca sursă de infecţie în: a) perioada de incubaţie; b) ultimile 1–2 zile ale perioadei de incubaţie şi perioada de manifestări clinice; c) perioada de convalescenţă. 735. Spitalizarea bolnavilor cu oreion este: a) obligatorie în toate cazurile; b) conform indicaţiilor clinice; c) conform indicaţiilor clinice şi epidemiologice. 736. Vaccinarea contra gripei are o eficacitate: a) sporită; b) redusă; c) dependentă de structura antigenică a tulpinelor vaccinale. 737. În profilaxia gripei poate fi utilizat: a) vaccin; b) anatoxină; c) bacteriofag. 738. Perioada de incubaţie la gripă este de: a) 1–3 zile; b) 3–5 zile; c) 6–7 zile. 739. Răspândirea pandemică e mai caracteristică pentru: a) dizenterie; b) HVA; c) gripă. 740. Sursa de agenţi patogeni la gripă poate fi: a) omul bolnav; b) purtătorul de virus; c) animalele domestice şi păsările sălbatice. 741. Selectaţi mijloacele de profilaxie a gripei în perioada preepidemică: a) imunoprofilaxia cu vaccin antigripal; b) interferon leucocitar uman; c) remantadină. 123

742. Bolnavii cu gripă sunt supuşi spitalizării: a) în mod obligatoriu; b) conform indicaţiilor clinico-epidemiologice; c) în funcţie de statutul social al pacientului. 743. În care perioadă a bolii bolnavul cu varicelă este periculos ca sursă de infecţie pentru cei din jur ? a) de la ultima zi a perioadei de incubaţie, perioada de erupţie şi până la a 5-a zi după apariţia ultemelor erupţii; b) perioada de incubaţie; c) până la perioada de cădere a crustelor. 744. Mai frecvent se îmbolnăvesc de varicelă: a) copiii de vârsta până la 6 luni; b) copiii de la 6 luni până la 7 ani; c) adulţii. 745. Perioada de incubaţie în varicelă este de: a) 4–12 zile; b) 6–12 zile; c) 11–17 zile. 746. Sunt contagioşi bolnavii cu: a) leptospiroză; b) ascaridoză; c) varicelă. 747. Dezinfecţia terminală în focarul cu varicelă: a) nu se efectuează; b) se efectuează obligator; c) se efectuează în cazul spitalizării bolnavului conform indicaţiilor epidemiologice. 748. Spitalizarea bolnavilor cu varicelă se efectuează: a) conform indicaţiilor clinice; b) conform indicaţiilor epidemiologice; c) conform indicaţiilor clinico-epidemiologice. 749. În profilaxia specifică a varicelei poate fi utilizat: a) vaccin viu atenuat; 124

b) imunoglobulină specifică; c) vaccin corpuscular inactivat. 750. Perioada de incubaţie la infecţia adenovirală este: a) 1–6 zile; b) 4–14 zile; c) 5–28 zile. 751. Sursă de infecţie adenovirală poate fi: a) omul bolnav, purtătorul; b) animalele domestice; c) animalele xenantrope. 752. Diagnosticul de laborator al mononucleozei infecţioase se bazează pe investigaţii: a) bacteriologice; b) virusologice; c) serologice. 753. Agentul patogen al mononucleozei este: a) bacterie; b) virus; c) rikettsie. 754. Surse principale de agenţi patogeni în mononucleoză servesc: a) persoanele bolnave în primele zile de boală; b) bolnavii în perioada manifestă de boală; c) bolnavii în toată perioada de boală şi convalescenţă. 755. Perioada de incubaţie a mononucleozei e de: a) 5–10 zile; b) 10–15 zile; c) 15–45 zile. 756. Calea de transmitere a meningococilor este: a) aerogenă (aerosol primar); b) prin aerosol secundar (praf contaminat); c) contact habitual.

125

757. Bolnavul cu formă generalizată de infecţie meningococică prezintă pericol major în calitate de sursă de infecţie: a) în perioada prodromală; b) în perioada de reconvalescenţă; c) de la debutul bolii până în perioada de reconvalescenţă. 758. În perioadele epidemice la meningita meningococică predomină agentul patogen de tip: a) A; b) B; c) C. 759. Neiseria meningitidis în mediul ambiant posedă o rezistenţă: a) joasă; b) medie; c) înaltă. 760. Contactele cu bolnavul de meningită meningococică se află sub supravegherea medicală timp de: a) 7 zile; b) 10 zile; c) 14 zile. 761. Sursă principală de agenţi patogeni la infecţia meningococică sunt: a) purtătorii sănătoşi; b) bolnavii cu meningită; c) purtătorii convalescenţi. 762. Perioada de incubaţie la infecţia meningococică este de: a) 1–2 zile; b) 2–10 zile; c) 14 zile. 763. Vaccinarea contra infecţiei meningococice se realizează: a) planificat; b) înaintea răspândirii sezoniere a meningitei; c) conform indicaţiilor epidemiologice. 764. Infecţia meningococică este o: a) antroponoză de etiologie virală; 126

b) antroponoză de etiologie bacteriană; c) zooantroponoză de etiologie bacteriană. 765. Grupul de populaţie cu risc înalt de infectare pentru infecţia meningococică este: a) copii neorganizaţi de vârstă preşcolară; b) copii de vârstă preşcolară, din instituţile de tip închis (case de copii, internate etc.); c) adulţii. 766. Varietăţile serogrupurilor de meningococi care cel mai frecvent provoacă erupţii epidemice sunt: a) A, X, W 35; b) B, C, Y; c) A, B, C. 767. Izolarea bolnavilor de scarlatină din momentul îmbolnăvirii se efectuează pe o perioadă de: a) 3–6 zile; b) 7–12 zile; c) 24 zile. 768. Supravegherea medicală a persoanelor care au fost în contact cu bolnavul de scarlatină se efectuează timp de: a) 3 zile; b) 7 zile; c) 12 zile. 769. Agentul patogen al scarlatinei este: a) Staphylococcus aureus; b) Streptococcus pyogenes; c) Staphylococcus epidermidis. 770. În focarele de scarlatină dezinfecţia chimică: a) se efectuează obligatoriu; b) nu se efectuează; c) se efectuează după indicaţii epidemiologice. 771. Perioada maximă de incubaţie la scarlatină este de: a) 3 zile; 127

b) 7 zile; c) 12 zile. 772. Tuberculoza la om poate fi provocată de: a) M.tuberculosis; b) M.bovis; c) ambele enumerate mai sus. 773. În care perioadă a bolii pacientul cu scarlatină prezintă cel mai înalt pericol epidemiologic ca sursă de infecţie: a) perioada de incubaţie; b) perioada manifestărilor clinice; c) perioada de reconvalescenţă. 774. Copiii care au suportat scarlatina şi frecventează instituţiile preşcolare sau sunt elevi ale primelor 2 clase pot fi admişi în aceste instituţii: a) imediat după însănătoşire; b) la prezentarea rezultatelor negative ale examenului bacteriologic la streptococi; c) peste 12 zile după însănătoşire clinică. 775. Bolnavul cu scarlatină se externează din staţionar: a) după 2 săptămâni de la debutul infecţiei; b) după însănătoşire clinică, dar nu mai devreme decât peste 10 zile de la începutul tratamentului; c) după însănătoşire clinică şi rezultat negativ de examen bacteriologic. 776. Dezinfecţia în focarul cu scarlatină se realizează cu participarea: a) membrilor de familie a bolnavului; b) colaboratorii serviciului de dezinfecţie; c) colaboratorii CSP. 777. Care sunt termenele de supraveghere medicală a persoanelor contacte dintr-un focar cu scarlatină, în cazul când bolnavul a fost spitalizat? a) 17 zile; b) 7 zile; c) 12 zile.

128

778. Care sunt termenele de supraveghere medicală a persoanelor contacte dintr-un focar cu scarlatină, în cazul când bolnavul este tratat în condiţii de ambulatoriu? a) 7 zile; b) 12 zile; c) 17 zile. 779. Factor de transmitere în tuberculoză este: a) apa; b) peştii; c) carnea. 780. Vaccinul BCG se introduce în organism: a) subcutan; b) intramuscular; c) intracutan. 781. Surse de agenţi patogeni în tuberculoză pot fi: a) omul; b) animalele; c) omul şi animalele. 782. Proba pozitivă Mantoux poate fi la: a) persoanele vaccinate; b) persoanele bolnave de tuberculoză; c) ambele. 783. Pentru revaccinarea a 100 copii contra tuberculozei sunt necesare minim: a) 50 doze de vaccin; b) 100 doze de vaccin; c) 200 doze de vaccin. 784. Vaccinarea contra tuberculozei se efectuează cu: a) anatoxină; b) vaccin corpuscular inactivat; c) vaccin viu atenuat. 785. În profilaxia tuberculozei printre adulţi rolul principal îl are: a) vaccinoprevenţia; 129

b) dezinfecţia; c) condiţiile socio-igienice şi economice. 786. Contra tuberculozei: a) nu se efectuează revaccinări; b) se efectuează o revaccinare; c) se efectuează 2 revaccinări. 787. În focarele de tuberculoză dezinfecţia trebuie efectuată cu soluţii de cloramină de: a) 3%; b) 5%; c) 20%. 788. Chimioprofilaxia standard în tuberculoză constă în administrarea zilnică a izoniazidei în doză de: a) 3 mg/kgc/zi timp de 2 luni; b) 5 mg/kgc/zi timp de 6 luni; c) 10 mg/kgc/zi timp de 12 luni. 789. Un pericol epidemiologic mai mare în calitate de sursă de infecţii îl prezintă bolnavul de tuberculoză din focare: a) cu eliminări abundente şi continui ale micobacteriilor; b) cu eliminarea micobacteriilor condiţionată formală; c) cu eliminări de micobacterii neabundente şi periodice. 790. Măsura antiepidemică de bază în tuberculoză este: a) dezinfecţia în focar; b) imunoprevenţia; c) izolarea bolnavului. 791. Cea mai contagioasă formă clinică de tuberculoză este: a) tuberculoza laringiană; b) tuberculoza pulmonară; c) orice formă de tuberculoză extrapulmonară. 792. Cel mai frecvent este depistată tuberculoză cauzată de: a) Mycobacterium bovis; b) Mycobacterium tuberculosis; c) Mycobacterium africanum 130

793. Pacientul bolnav concomitent de SIDA şi tuberculoză: a) nu este contagios; b) poate fi contagios chiar înainte de formarea unei caverne şi aspectul radiologic aparent normal; c) nu este descrisă coinfecţia/suprainfecţia SIDA/TB. 794. Prevalenţa infecţiei tuberculoase constituie: a) proporţia persoanelor reactive (teste tuberculinice pozitive) la suta de persoane de o anumită vârstă; b) numărul persoanelor pozitive la examenul bacteriologic; c) numărul persoanelor cu TB aflate la tratament de staţionar pe parcursul unui an calendaristic. 795. Perioada de incubaţie în tuberculoză ar putea fi definită ca: a) intervalul de timp între momentul contaminării şi apariţia fenomenului de hipersensibilitate de tip celular; b) intervalul de timp între momentul contaminării şi adresarea pacientului după ajutor medical; c) intervalul de timp între momentul contaminării şi detectarea agentului patogen. 796. Pentru tuberculoză examenul microscopic al sputei este considerat pozitiv (M+) în cazul când: a) densitatea a MTB în spută este de minim 50–100/ml; b) densitatea a MTB în spută este de minim 500–1000/ml; c) densitatea a MTB în spută este de minim 5000–10000/ml. 797. Hipersensibilitatea tuberculinică la pacienţii infectaţi cu Tbc apare la un interval de: a) 2–3 zile după infectare; b) 1–2 săptămâni după infectare; c) 4–6 săptămâni după infectare. 798. Confirmarea diagnosticului de tuberculoză se face prin: a) rezultatele testării cutanate cu tuberculină; b) izolarea MTB în culturi din probe clinice specifice localizării tuberculozei; c) examinarea subectivă a pacientului.

131

799. Testarea cutanată cu tuberculină: a) permite cu o precizie relativă de a stabili diagnosticul de infecţie tuberculoasă latentă; b) permite de a stabili diagnostucul de tuberculoză ca boală; c) nu are importanţă clinico-epidemiologică. 800. Recoltarea probelor de laborator se face în condiţii strict sterile în cazul: a) tuberculozei pulmonare; b) tuberculozei extrapulmonare; c) în toate cazurile de tuberculoză, indiferent de forma clinică. 801. Cea mai eficientă metodă de prevenire a infecţiei tuberculoase (şi implicit a bolii tuberculoase) este: a) depistarea şi tratarea cazurilor de tuberculoză pulmonară activă; b) vaccinarea selectivă a nou-născuţilor; c) testarea tuberculinică a nou-născuţilor. 2.3.2. Complement compus 802. Infecţii provocate de herpesvirusuri sunt: a) varicela; b) mononucleoza; c) citomegalia; d) boala herpetică; e) rubeola. 803. Majorările periodice ale morbidităţii prin infecţii aerogene sunt înfluenţate de: a) nivelul păturii imune în populaţie; b) procesele de migraţie a populaţiei; c) natalitate; d) condiţiile habituale; e) structura de sex a populaţiei. 804. Indicaţi semnele epidemiologice caracteristice pentru infecţiile aerogene: a) tipul sporadic de morbiditate; b) tipul epidemic de morbiditate; c) morbiditate identică pe parcursul anilor; 132

d) ciclititatea multianuală a morbidităţii; e) ciclitatea sezonieră în perioada rece a anului. 805. Corecte pentru difterie sunt afirmaţiile: a) nu toţi purtătorii sănătoşi necesită spitalizare; b) serul se administrează doar în scop de tratament; c) în profilaxia de urgenţă este folosit vaccinul; d) infecţie caracteristică numai coopiilor; e) perioada de contagiozitate poate dura până la câteva luni. 806. Bolnavul cu difterie prezintă pericol: a) din ultima zi a perioadei de incubaţie; b) din momentul apariţiei primelor semne clinice; c) toată perioada de manifestări clinice; d) perioada de convalescenţă; e) începând cu săptămâna a doua de manifestări clinice. 807. Corecte pentru difterie sunt afirmaţiile: a) vaccinarea conduce la formarea imunităţii pasive antitoxice; b) revaccinările se efectuează până la vârsta de 40 ani; c) titrul protectiv e de 0,03 UI/ml; d) sursa principală de infecţie sunt purtătorii imuni; e) dezinfecţia terminală în focar este strict necesară. 808. Corecte pentru difterie sunt afirmaţiile: a) este o antroponoză; b) titrul protectiv e de 0,003 UI/ml; c) sursa principală de infecţie este purtătorul imun; d) perioada medie de incubaţie e doar de câteva ore; e) profilaxia specifică se efectuează cu anatoxină. 809. Transmiterea difteriei poate avea loc: a) aerogen prin picături; b) aerogen prin particule de praf; c) prin obiectele de uz casnic; d) prin produse alimentare; e) prin vectori transmiţători. 810. Corecte pentru difterie sunt afirmaţiile: a) purtătorul este sursa principală de infecţie; 133

b) c) d) e)

imunitatea postvaccinală este protectivă pentru mai mulţi ani; în profilaxia de urgenţă este folosit serul antidifteric; receptivitatea nu este dependentă de vârstă; morbiditatea este determinată de calitatea vaccinoprevenţiei.

811. Investigaţii bacteriologice la difterie după indicaţii epidemiologice sunt efectuate: a) asupra populaţiei ce locuieşte pe un teritoriu cu o morbiditate înaltă; b) asupra persoanelor contacte în focar; c) asupra persoanelor ce au contactat cu purtătorul de tulpini toxigene; d) asupra persoanelor ce au contactat cu un purtător de tulpini nelizogene; e) asupra persoanelor cu angină. 812. Investigaţii bacteriologice în scopul depistării agenţilor patogeni ai difteriei sunt indicate: a) tuturor bolnavilor cu patologii ORL; b) bolnavilor cu angină; c) bolnavilor cu abces paratonzilar; d) bolnavilor cu laringotraheită; e) tuturor pacienţilor la externarea din secţia ORL. 813. Surse de infecţie în difterie pot servi: a) omul bolnav în perioada de incubaţie; b) purtătorul de corinbacterii toxigene (imun); c) purtătorul de corinbacterii atoxigene; d) purtătorul reconvalescent; e) omul bolnav în perioada de manifestări clinice. 814. Procesului epidemic prin difterie în teritoriul cu imunitatea colectivă antitoxică redusă este caracteristic: a) morbiditatea epidemică; b) îmbolnăviri se înregistrează preponderent la copii; c) morbiditatea sporadică; d) predominarea formelor grave de boală; e) menţinerea portajului de corinebacterii difterice. 815. Sursă de infecţie în difterie poate fi: a) bolnavul; b) purtătorul sănătos; 134

c) convalescentul; d) animalul; e) aerosolii-lichizi. 816. Indicaţi căile de transmitere a difteriei: a) contact-habitual; b) transmisivă; c) hidrică; d) aerosoli-lichizi; e) alimentară. 817. Particularităţile procesului epidemic prin difterie în perioada prevaccinală au fost: a) predominarea morbidităţii printre copiii în vârstă de până la 10 ani; b) morbiditate înaltă la maturi; c) sezonalitate toamnă-iarnă; d) predominarea morbidităţii printre copiii în primul an de viaţă; e) cicluri mari cu periodicitate de 10–15 ani. 818. Pe teritoriul oraşului C. pe parcursul ultimelor 4 ani n-au fost înregistrate cazuri de difterie, în legătură cu ce urmează: a) continuarea vaccinării grupelor de risc; b) continuarea vaccinării planice în masă a populaţiei; c) întreruperea vaccinării planice; d) continuarea vaccinării planice cu consimţământul Ministerului Sănătăţii; e) continuarea vaccinării populaţiei fără a efectua careva modificări în calendarul de vaccinare. 819. Investigaţiile bacteriologice la difterie sunt efectuate în scop: a) profilactic; b) de diagnostic; c) conform indicaţiilor epidemiologice; d) planificat copiilor în vârsta între 1 şi 14 ani; e) nu se efectuează. 820. Pentru investigaţii bacteriologice la bolnavii cu difterie se recoltează: a) frotiu din cavitatea nazală; b) frotiu din faringe; c) spută; 135

d) urină; e) mase fecale. 821. Transmiterea Corynebacterium diphtheriae este posibilă: a) prin mecanism respirator; b) pe cale hidrică; c) prin contact habitual (jucării, lenjerie etc.); d) pe cale alimentară (produse lactate, creme etc.); e) prin insecte hematofage. 822. Aspecte epidemiologice ale difteriei sunt: a) agentul cauzal este streptococul hemolitic; b) surse de infecţie sunt:bolnavii şi purtătorii; c) mecanismul de transmitere este fecal-oral; d) sezonalitate de iarnă; e) este o maladie din grupul infecţiilor dirijate. 823. Corecte pentru infecţia meningococică sunt afirmaţiile: a) agentul patogen nu este rezistent în mediul ambiant; b) sursă de infecţie este bolnavul cu nazofaringită; c) vaccinările se efectuează în mod planificat; d) supravegherea asupra persoanelor contacte se efectuează timp de 21 zile; e) metoda principală de diagnosticare este cea bacteriologică. 824. Meningitele purulente pot fi provocate de: a) Haemophylus influenzae; b) Neiseria meningitidis; c) ECHO; d) Coxackie B; e) Pneumococus pneumoniae. 825. Indicatori ai ameliorării situaţiei epidemogene în infecţia meningococică sunt: a) micşorarea morbidităţii printre persoanele adulte şi adolescenţi; b) creşterea ponderii în structura de vârstă a morbidităţii copiilor sub 2 ani; c) majorarea indicelui focalităţii printre copiii sub 2 ani; d) majorarea ponderii tulpinilor de meningococi rar întâlniţi (serogrupa X, Y, Z, W-135 etc.); e) creşterea ponderii meningococilor de serogrup A, B şi C. 136

826. Riscul de contaminare prin infecţia meningococică este determinat prioritar de: a) temperatura mediului ambiant; b) distanţa de la sursa de agenţi patogeni; c) durata contactului cu sursa de agenţi patogeni; d) vaccinarea efectuată în prealabil; e) timpul adresării după asistenţă medicală din momentul îmbolnăvirii. 827. Pentru infecţia meningococică sunt corecte afirmaţiile: a) sursa principală de infecţie sunt purtătorii; b) mecanismul de transmitere a infecţiei este de contact; c) perioada de incubaţie e 2–10 zile; d) principala metodă de diagnostic a purtătorilor şi persoanelor bolnave este cea bacteriologică; e) principala măsură profilactică în RM e imunoprofilaxia planificată. 828. În caz de infecţie meningicocică obligatoriu sunt supuşi spitalizarii: a) bolnavii cu meningite; b) bolnavii cu nazofaringite; c) bolnavii cu meningococcemie; d) purtătorii de meningococi; e) bolnavii cu meningoencefalite. 829. Care dintre specialiştii menţionaţi, fiind purtătorii de meningococi, vor fi înlăturaţi de la serviciu: a) educator în instituţie preşcolară; b) angajat al secţiei de boli infecţioase; c) elev al şcolii profesionale; d) angajat al caselor de copii; e) asistentă medicală la azilul de bătrâni. 830. În infecţia meningococică pentru examenul de laborator se recoltează: a) urină; b) LCR; c) mucus din faringe; d) mucus din nas; e) sânge. 137

831. Măsurile antiepidemice întreprinse într-un focar cu infecţie meningococică la persoanele contacte: a) examen otorinolaringoscopic; b) examen serologic; c) termometrie obligatorie; d) utilizarea bacteriofagilor; e) utilizarea imunoglobulinelor. 832. Manifestările procesului epidemic prin infecţia meningococică caracteristice pentru ultima perioada de timp: a) creşterea periodică a morbidităţii (cu intervale de 10 ani şi mai mult); b) sezonalitatea de toamnă-iarnă; c) sezonalitatea de iarnă-primăvară; d) morbiditatea înaltă printre copii; e) rolul predominant în reglarea procesului epidemic aparţine imunoprofilaxiei. 833. Corecte pentru tusea convulsivă sunt afirmaţiile: a) vaccinurile sunt neeficace; b) afectează preponderent copiii de vârstă fragedă; c) se admite izolarea unor bolnavi la domiciliu; d) izolării pe un termen de 20–25 zile sunt supuşi toţi bolnavii; e) sursa principală de infecţie o constituie bolnavii. 834. Pentru tusea convulsivă sunt corecte afirmaţiile: a) sursa principală în tusea convulsivă este purtătorul imun; b) contaminarea se produce în cazul unui contact nemijlocit cu sursa de infecţie; c) perioada de incubaţie este de 1–6 zile; d) sezonalitatea de primăvară-vară; e) o singură revaccinare. 835. Într-un focar familial cu tuse convulsivă se va efectua: a) vaccinoprofilaxia contacţilor; b) dezinfecţie curentă; c) examinarea bacteriologică a tuturor membrilor de familie; d) dezinfecţie terminală; e) supravegherea medicală pe parcursul perioadei maxime de incubaţie. 138

836. Procesul epidemic contemporan în tusea convulsivă se caracterizează prin: a) morbiditate sporadică; b) înregistrare mai frecvent la copii; c) sporirea numărului portătorilor; d) predominarea formelor uşoare de boală; e) înregistrare mai frecvent la adulţi. 837. Pentru examenul bacteriologic întru confirmarea tusei convulsive se recoltează: a) mucus din nas; b) mucus din orofaringe; c) mucus din faringe; d) picături de mucus în timpul tusei; e) sânge din vena cubitală. 838. Corecte pentru scarlatină sunt afirmaţiile: a) este o antroponoză; b) vaccinoprevenţia lipseşte; c) are o sezonalitate de vară-toamnă; d) convalescenţii prezintă pericol epidemiologic; e) dezinfecţia chimică este obligatorie. 839. Spitalizarea bolnavului cu scarlatină se efectuează: a) după indicaţii clinice; b) după indicaţii epidemiologice; c) după indicaţii clinico-epidemiologice; d) nu se efectuează; e) se efectuează obligatoriu. 840. Procesul epidemic în scarlatină la etapa actuală se caracterizează prin: a) sezonalitate de toamnă-iarnă; b) lipsa sezonalităţii; c) cazuri de boală prioritar la copii; d) ciclitate în dinamica multianuală; e) morbiditate tip epidemic.

139

841. Polimorfismul formelor clinice şi a manifestărilor infecţilor streptococice se datorează: a) heterogenităţii populaţiei umane după receptivitate către agenţii patogeni; b) neomogenităţii şi flexibilităţii proprietăţilor biologice ale agenţilor patogeni; c) receptivităţii absolute la infecţii; d) activităţii majore a mecanismului aerogen de transmitere a infecţiei; e) răspândirii neuniforme a anumitor forme clinice de infecţie pe diverse teritorii. 842. Profilaxia primară a infecţiilor streptococice este asigurată de: a) instituţiile sanitar-epidemiologice; b) staţionarele urologice; c) dispensarele reumatologice; d) policlinicele pentru copii şi maturi; e) unităţile medico-sanitare. 843. Scarlatina se transmite pe următoarele căi: a) transmisivă; b) contact-habitual; c) hidrică; d) aerosoli-lichizi; e) alimentară. 844. În care perioade ale anului se înregistrează morbiditate sporită prin scarlatină: a) vara; b) toamna; c) iarna; d) primăvara; e) morbiditatea este uniformă pe tot parcursul anului. 845. Supravegherea medicală a contacţilor în scarlatină prevede: a) examinarea tegumentelor; b) examinarea nazofaringelui; c) determinarea limitelor ficatului; d) determinarea diurezei; e) termometria. 140

846. Din grupul persoanelor contacte dintr-un focar cu scarlatină supravegherii medicale vor fi supuşi: a) fratele bolnavului de 3 ani, care n-a făcut scarlatină; b) mama bolnavului, laborantă la fabrica de lapte; c) tatăl, medic chirurg; d) sora 10 ani, cu scarlatină în anamneză; e) bunelul, angajat la staţia de epurare a apei. 847. Corecte pentru tuberculoză sunt afirmaţiile: a) vaccinarea conduce la formarea imunităţii active; b) nu toţi bolnavii prezintă pericol epidemiologic; c) rezultatele probei Mantoux se apreciază peste 24 ore; d) rezultatul negativ al reacţiei Mantoux indică la lipsa necesităţii efectuării vaccinării; e) în focarele de tuberculoză dezinfecţia e necesar a fi efectuată cu soluţie de cloramină de 5 %. 848. Contagiozitatea bolnavului de tuberculoză este determinată de: a) intensitatea eliminării agentului patogen; b) durata eliminării micobacteriilor; c) virulenţa micobacteriilor; d) vârsta bolnavului; e) condiiţiile de trai. 849. Intensitatea eliminării micobacteriilor poate fi apreciată ca: a) abundentă; b) continuă; c) formală; d) neabundentă; e) condiţionată. 850. Surse de infecţie care elimină Mycobacterium tuberculosis pot fi: a) bovinele cu tuberculoză; b) oamenii bolnavi cu TBc pulmonară cavitară; c) pacienţii cu TBc nesupuşi tratamentului şi care elimină bacili acido-alcoolo-rezistenţi; d) pacienţii cu TBc cronică; e) persoanele cu TBc latentă.

141

851. Infecţia cu Mycobacterium bovis se poate contracta: a) în urma contactului cu animalele bolnave; b) prin consumul de lapte sau derivatele neprelucrate termic; c) preponderent prin leziuni la nivelul barierelor muco-cutanate; d) preponderent de la pacienţii cu forme extrapulmonare; e) transmiterea interumană n-a fost documentată. 852. Tuberculoza la oameni poate fi cauzată de: a) Mycobacterium bovis; b) Y.pseudotuberculosis; c) Mycobacterium tuberculosis; d) Mycobacterium africanum; e) Mycobacterium leprae. 853. Diagnosticul preventiv de tuberculoză se bazează pe: a) izolarea MTB; b) rezultatele testării cutanate cu tuberculină; c) date epidemiologice; d) semne clinice; e) semne paraclinice. 854. Conform strategiei DOTS, pentru realizarea combaterii tuberculozei se consideră necesar iniţierea a mai multor măsuri, cum ar fi: a) creşterea accesibilităţii pacienţilor la serviciile medicale; b) tratamentul deplin în staţionar a bolnavilor cu orice formă clinică de tuberculoză; c) implicarea medicilor de familie în monitorizarea pacienţilor d) elaborarea de ghiduri pentru pacienţi; e) îmbunătăţirea organizãrii centrelor de tratament. 855. Implementarea corectă a strategiei DOTS presupune următoarele rezultate: a) depistarea tuturor cazurilor de tuberculoză prin testarea tuberculinică a întregii populaţii; b) prevenirea apariţiei unor noi infecţii prin vindecarea pacienţilor contagioşi; c) prevenirea dezvoltării tuberculozei rezistente la medicamente drept consecinţă a unui tratament corect; 142

d) rata de succes a tratamentului va atinge peste 85% chiar şi în cele mai sărace ţări; e) vaccinarea planificată cu BCG a populaţiei adulte la interval de cinci ani. 856. Strategia DOTS include următoarele componente-cheie: a) angajamentul guvernului de a sprijini activităţile de control al tuberculozei; b) detectarea cazurilor prin examenul microscopic al sputei la pacienţii simptomatici; c) tratamentul standardizat, direct observat, cu durata între 6 şi 8 luni; d) asigurarea pacienţilor cu spaţiu locativ conform normativelor igienice; e) un sistem standardizat de evidenţă şi raportare a cazurilor, care să permită evaluarea rezultatelor tratamentului pentru fiecare pacient în parte şi pentru întreg programul de control al tuberculozei. 857. Principiile de bază pentru reducerea transmiterii nosocomiale a infecţiei tuberculoase sunt: a) camerele, unde sunt spitalizaţi pacienţii cu tuberculoză trebuie să fie însorite şi să aibă o ventilaţie eficientă; b) pacienţii cu tuberculoză pot fi spitalizaţi în acelaşi loc cu pacienţii SIDA; c) asigurarea separării cazurilor cu tuberculoză, mai ales confirmată bacteriologic, de cazurile cu alte afecţiuni respiratorii; d) ventilaţia adecvată a laboratoarelor de bacteriologie, unde se efectuează culturile MTB şi a spaţiilor, unde se recoltează sputa sau se efectuează bronhoscopii; e) testarea tuberculinică a pacienţilor la internare, indiferent de diagnosticul instalat la internare. 858. Infecţia adenovirală se transmite prin: a) mecanism respirator; b) mecanism fecal-oral; c) mecanism de contact; d) cale parenterală; e) cale alimentară. 859. Pentru infecţia adenovirală sunt corecte afirmaţiile: a) sursa de infecţii e omul bolnav sau purtător; 143

b) cu masele fecale virusul se elimină din primele zile de boală până la 3 săptămâni; c) transmiterea se poate realiza prin mecanismul fecal-oral; d) cu scop de profilaxie se foloseşte vaccin viu atenuat; e) principala metodă de diagnostic e cea bacteriologică. 860. Pentru infecţia adenovirală nu sunt corecte afirmaţiile: a) este o infecţie intestinală; b) factorii de transmitere sunt carnea, laptele; c) sezonalitatea e de toamnă-iarnă; d) perioada de incubaţie e de 4–14 zile; e) metodele de profilaxie sunt similare cu cele pentru gripă. 861. Corecte pentru varicelă sunt afirmaţiile: a) este o antroponoză; b) mecanismul de transmitere fecal oral; c) complicaţiile pot fi foarte serioase; d) în RM morbiditatea nu este reglată prin vaccinoprevenţie; e) bolnavul prezintă pericol în perioada de prodromă. 862. Procesului epidemic la varicelă este caracteristic: a) tipul epidemic al morbidităţii; b) tipul sporadic al morbidităţii; c) sezonalitatea pronunţată a morbidităţii; d) morbiditatea preponderentă la copii neorganizaţi în colectivităţi; e) morbiditatea preponderentă la copii organizaţi în colectivităţi. 863. Pentru varicelă sunt corecte afirmaţiile: a) virusul nu e rezistent în mediul ambiant; b) se transmite aerogen prin picături; c) se transmite aerogen prin particule de praf; d) se transmite prin contact habitual; e) se transmite transplacentar. 864. Varicela se poate transmite: a) prin aerosoli-lichizi; b) prin aerosoli-solizi; c) transplacentar; d) transmisiv; e) prin contact habitual. 144

865. Sursă de agenţi patogeni în varicelă poate fi bolnavul cu: a) varicelă; b) herpes Zoster; c) infecţie herpetică; d) mononucleoză infecţioasă; e) citomegalovirus. 866. Bolnavul cu varicelă prezintă pericol: a) în perioada de convalescenţă; b) până la dispariţia ultimelor cruste; c) din ultima zi de incubaţie; d) până la a 5-a zi de la apariţia ultimelor erupţii; e) toată perioada de apariţie a erupţiilor pe corp. 867. Virusul citomegalic se caracterizează prin: a) monoorganotropism; b) teratogenitate; c) influenţă imunodepresivă; d) termolabilitate; e) variabilitate antigenică. 868. Infecţia citomegalovirotică se caracterizează prin: a) răspândire ubicuitară; b) ciclitate; c) sezonalitate; d) absenţa particularităţilor profesionale în răspândirea seroconversiei; e) dependenţa frecvenţei de infectare de vârstă. 869. Pentru procesul epidemic la rujeolă în condiţiile actuale este caracteristic: a) reducerea considerabilă a morbidităţii; b) absenţa ciclităţii multinuale; c) prezenţa ciclităţii multinuale; d) absenţa ciclitităţii (sezonalităţii) anuale; e) prezenţa focalităţii preponderent cu 1–3 cazuri. 870. Corecte pentru rujeolă sunt afirmaţiile: a) agentul patogen e puţin rezistent în mediul ambiant; b) bolnavul prezintă pericol în toată perioada de manifestări clinice; c) diagnosticul de laborator se bazează pe investigaţii bacteriologice; 145

d) în unele cazuri perioada de incubaţie poate ajunge până la 21 zile; e) vaccinarea se efectuează cu vaccin viu atenuat. 871. Corecte pentru rujeolă sunt afirmaţiile: a) e provocată de un rabdovirus; b) formele cronice nu sunt caracteristice; c) bolnavul prezintă pericol până la apariţia semnelor clinice; d) supravegherea asupra persoanelor contacte se efectuează 14 zile; e) nu este necesară dezinfecţia chimică. 872. Corecte pentru rujeolă sunt afirmaţiile: a) morbiditatea este dependentă de vaccinoprevenţie; b) bolnavul prezintă pericol deja în perioada de prodromă; c) purtătorii sunt o sursă secundară de infecţie; d) agentul patogen se păstrează mai bine la temperaturi joase; e) dezinfecţia chimică este obligatorie. 873. Spitalizarea bolnavilor cu rujeolă se efectuează: a) după indicaţii epidemiologice; b) după indicaţii clinice; c) obligatoriu toţi; d) nu se spitalizează; e) după indicaţii clinico-epidemiologice. 874. Agentul patogen al rujeolei se transmite: a) aerogen prin picături; b) aerogen particule de praf; c) contact habitual; d) fecal oral; e) transplacentar. 875. Pentru rujeolă sunt corecte afirmaţiile: a) purtătorul este una din sursele principale de infecţie; b) bolnavul prezintă pericol ca sursă de infecţie doar 8–9 zile; c) vaccinoprevenţia se efectuează cu vaccin corpuscular inactivat; d) dezinfecţia în focar se efectuează cu soluţie de cloramină de 1%; e) imunoglobulina în profilaxia de urgenţă e indicată doar în unele cazuri.

146

876. Pentru rujeolă e corectă afirmaţia: a) e o infecţie dirijată; b) perioada de contagiozitate începe în perioada de incubaţie a bolii; c) sursă de agenţi patogeni sunt purtătorii convalescenţi de rujeolă; d) perioada de incubaţie e 8–17–21 zile; e) nu se efectuează dezinfecţia terminală în focar. 877. Pacientul cu rujeolă este contagios: a) la debutul perioadei de incubaţie; b) în ultimele 2 zile ale perioadei de incubaţie; c) în perioada de erupţii; d) în perioada de prodrom; e) în perioada de convalescenţă. 878. Selectaţi indicaţiile pentru administrarea imunoglobulinei anti-rujeolă: a) vaccinare planificată; b) revaccinarea persoanelor seronegative; c) protecţia copiilor care au contactat cu bolnavul de rujeolă; d) tratarea bolnavilor cu rujeolă; e) persoanele alergice la neomicină. 879. În focarul cu rujeolă profilaxia de urgenţă: a) nu se efectuează; b) se efectuează cu vaccin viu antirujeolic; c) se efectuează cu imunoglobulină antirujeolică; d) se efectuează cu vaccin viu sau imunoglobulină antirujeolică; e) se efectuează cu antibiotice. 880. Sursă de agenţi patogeni în rubeolă poate fi: a) bolnavul cu forme manifeste; b) bolnavul cu forme fruste, inaparente; c) purtătorul; d) convalescentul; e) copilul cu sindrom de rubeolă congenitală. 881. Sursă de agenţi patogeni în parotidita epidemică pot fi: a) bolnavul cu formă tipică a bolii; b) bolnavul cu formă atipică a bolii; c) bolnavul cu forme inaparente ale bolii; 147

d) reconvalescentul; e) purtătorii. 882. Bolnavul cu parotidită epidemică este contagios: a) în toată perioada de incubaţie; b) în ultimele 1–2 zile ale perioadei de incubaţie; c) perioada de manifestare clinică a bolii; d) perioada de convalescenţă; e) perioada de prodromă. 883. Corecte pentru parotidită epidemică sunt afirmaţiile: a) bolnavul se izolează pe un termen de 9 zile de la debutul bolii; b) vaccinarea poate fi efectuată şi după indicaţii epidemiologice în focarele de parotidită; c) agentul patogen e deosebit de rezistent în mediul ambiant; d) vaccinarea se efectuează în mod planificat; e) persoanele contacte necesită a fi supravegheate 12 zile. 884. Sursă de agenţi patogeni în oreion este: a) bolnavul cu manifestări clinice evidente; b) bolnavul cu forme şterse; c) bolnavul cu parotidită cronică; d) bolnavul cu forme inaparente; e) purtătorii. 885. Contractarea oreionuluil se poate realiza: a) prin obiectele habituale contaminate de bolnav; b) prin jucării contaminate cu salivă în instituţiile de copii; c) transplacentar; d) prin săruturi; e) alimentar. 886. Diagnosticul de parotidită epidemică se stabileşte în baza: a) anamnezei epidemiologice; b) tabloului clinic; c) rezultatelor examinărilor de laborator ale urinei şi sângelui; d) rezultatelor examenului virusologic; e) rezultatului examenului bacteriologic.

148

887. Imunoprofilaxia parotiditei epidemice asigură: a) reducerea morbidităţii în populaţia de copii; b) reducerea condiţiilor de formare a complicaţiilor; c) reducerea cauzelor indicaţiilor pentru spitalizare; d) lichidarea maladiei printre adulţi; e) menţinerea morbidităţii în populaţia de copii. 888. Agentul cauzal al oreionului face parte din grupul de: a) paramixoviruşi; b) adenoviruşi; c) reoviruşi; d) retroviruşi; e) herpeviruşi. 889. Din ziua contractării oreionului bolnavul este contagios nu mai mult de: a) 2 zile; b) 4 zile; c) 6 zile; d) 8 zile; e) 10 zile. 890. Cele mai eficiente măsuri în prevenirea oreionului sunt: a) sanitaro-igienice; b) de izolare; c) de regim şi restricţie; d) vaccinarea copiilor cu vaccin viu atenuat; e) nu există măsuri eficiente. 891. Durata imunităţii postinfecţioase pentru oreion este de: a) până la 1 an; b) până la 2 ani; c) până la 3 ani; d) până la 5 ani; e) lungă durată şi stabilă. 892. Vaccinul anti-oreion se administrează copiilor, care nu au făcut oreion şi nu au fost imunizaţi, după contact timp de: a) 24 ore; b) 36 ore; c) 48 ore; 149

d) 72 ore; e) 96 ore. 893. În Republica Moldova imunizarea contra oreionului se realizează: a) la 12–15 luni şi 6 ani; b) la 15–18 luni, c) la 15–18 luni şi 6 ani; d) la 12–15 luni; e) la 12–15 luni şi 7 ani. 894. Sursă de agenţi patogeni ai oreionului sunt: a) purtătorii imuni; b) bolnavii cu forme tipice ale bolii; c) bolnavii cu forme atipice ale bolii; d) bolnavii cu forme asimptomatice ale bolii; e) convalescenţii. 895. Măsurile antiepidemice pentru copiii care au avut contact cu bolnavii de oreion şi au fost vaccinaţi sunt: a) supraveghere timp de 21 zile; b) termometria de 2 ori pe zi; c) excluderea din colectivităţi de copii între a 8-a şi a 21-a zi; d) copiii nu se exclud din colectivităţi; e) excluderea din colectivităţi de copii din ziua 11 până la a 21-a zi; 896. Măsurile antiepidemice pentru copiii care au avut contact cu bolnavii de oreion şi nu au fost vaccinaţi sunt: a) supraveghere timp de 21 zile; b) termometria de 2 ori pe zi; c) excluderea acestora din colectivităţi de copii din ziua a 8-a până la a 21-a zi după contact; d) excluderea acestora din colectivităţi de copii din ziua a 11-apână la a 21-a zi după contact; e) măsuri de profilaxie specifică. 897. Pentru infecţia herpetică sunt corecte afirmaţiile: a) este provocată de câteva tipuri de virusuri; b) recidivele apar, de obicei, pe fondul prezenţei unui titru înalt de anticorpi; c) are 3 mecanisme de transmitere a agentului patogen; 150

d) în tratament este utilizat vaccinul; e) omul bolnav nu prezintă pericol direct. 898. Pentru mononucleoză sunt corecte afirmaţiile: a) e o viroză; b) se întâlneşte prioritar printre persoanele tinere; c) perioada de incubaţie e de 15–45 zile; d) reacţiile serologice sunt un criteriu obiectiv de diagnostic; e) persoanelor contacte le este indicată imunoglobulinoprofilaxia. 899. Surse de infecţie în mononucleoza infecţioasă sunt: a) bolnavii cu forme manifeste de infecţie; b) bolnavii cu forme fruste de boală; c) purtătorii reconvalescenţi; d) purtătorii sănătoşi; e) persoanele infectate cu orice virus, din familia Herpesviridae. 900. Agentul patogen al mononucleozei infecţioase se transmite pe calea: a) aerosoli-lichizi; b) aerosoli-solizi; c) sexuală; d) contact-habitual; e) intranatal. 901. Mononucleoza infecţioasă la momentul actualse caractrerizează prin: a) răspândire ubicuitară; b) morbiditate sporadică; c) morbiditate cu sezonalitate evidentă de toamnă; d) afectarea în special a copiilor până la 7 ani; e) înregistrarea preponderent printre adolescenţi. 902. Măsurile antiepidemice întreprinse într-un focar cu mononucleozăinfecţioasă sunt: a) spitalizarea bolnavului conform indicaţiilor clinice; b) efectuarea dezinfecţiei curente şi terminale; c) supravegherea medicală a contacţilor pe perioadă de 20 zile; d) instalarea carantinei; e) evitarea carantinei.

151

903. Corecte pentru gripă sunt afirmaţiile: a) periodic capătă răspândire pandemică; b) pentru un anumit teritoriu este caracteristic un anumit tip de virus; c) nu provoacă pierderi social-economice considerabile; d) sechelele pot fi dramatice; e) bolnavii prezintă sursa principală de infecţie. 904. În perioada epidemică la gripă în instituţiile medicale e necesar: a) a le transfera la săptămâna de 7 zile de lucru; b) reprofilarea treptată a unor staţionare; c) vaccinarea personalului medical; d) majorarea numărului lucrătorilor medicali în funcţie; e) imunoglobulinoprofilaxia pacienţilor la faza iniţială a bolii. 905. Pentru gripă sunt corecte afirmaţiile: a) cel mai variabil este tipul A al virusului gripei; b) tipul C e cel mai stabil antigenic; c) mecanismul de transmitere e de contact; d) în scopul profilaxiei de urgenţă se foloseşte interferonul; e) calea de transmitere e contact direct. 906. Pentru gripă sunt corecte afirmaţiile: a) predomină nivelul sporadic de răspândire; b) nu-i este caracteristică ciclitatea; c) bolnavul este sursă secundară de infecţie; d) sunt caracteristice majorările periodice ale morbidităţii; e) mai frecvent afectaţi sunt copiii. 907. Vaccinoprevenţia gripei este raţional a fi efectuată în cazul riscului de epidemie: a) copiilor până la 3 ani; b) copiilor după 3 ani ce frecventează instituţii preşcolare; c) persoanelor de vârsta a treia; d) persoanelor cu maladii cronice; e) numai persoanelor din sfera de deservire. 908. Căile de transmitere ale virusului gripal nou: a) aerogenă prin praf; b) aerogenă prin picături; c) prin contact indirect; 152

d) alimentară; e) hidrică. 909. În profilaxia gripei pot fi utilizate: a) serul imun; b) vaccinul; c) antibiotice; d) interferonul; e) remantadina. 910. Procesului epidemic în gripă îi este caracteristic: a) morbiditatea sporadică; b) morbiditatea epidemică şi pandemică; c) sezonalitatea manifestată (exprimată); d) morbiditatea preponderent la populaţia rurală; e) ciclititatea multianuală a morbidităţii. 911. Selectaţi mijloacele de profilaxie a gripei în perioada epidemică: a) vaccinoprofilaxie; b) dibasol; c) remantadină; d) interferon leucocitar uman; e) imunoglobulină antigripală. 912. Selectaţi mijloacele de profilaxie a gripei pentru persoanele care au contactat cu bolnavul: a) profilaxia specifică cu utilizarea vaccinului inactivat; b) administrarea interferonului; c) aplicarea imunoglobulinei antigripale; d) folosirea unguentului cu oxolină; e) utilizarea antibioticelor. 913. Particularităţile epidemiologice ale paragripei sunt: a) morbiditate sporadică în perioada intersezonieră; b) declanşarea erupţiilor epidemice; c) sezonalitate de toamnă-iarnă; d) afectarea prioritară a copiilor; e) termorezistenţă înaltă a agentului etiologic.

153

2.3.3. Stabiliţi corespunderea între: 914. Forma nosologică: 1) difteria; 2) tuse convulsivă; 3) rujeola;

Sursă de infecţie: a) bolnavul cu formă ştearsă; b) omul bolnav; c) purtătorul sănătos (imun).

915. Forma nosologică: 1) HVB; 2) HVA;

Sursa principală de infecţie: a) bolnavii; b) bolnavii cu forme manifeste; c) purtătorii; d) purtătorii imuni.

3) difteria; 4) gripa; 916. Forma nosologică: 1) varicela 2) difteria 3) febra tifoidă 4) dizenteria 917. Forma nosologică: 1) rujeola; 2) scarlatina; 3) dizenteria;

slab

Sursa principală de infecţie: a) purtătorul convalescent b) purtătorul sănătos c) bolnavul cu forme fruste d) bolnavul Majorări ciclice în dinamica multianuală a morbidităţii: a) la 10–12 ani; b) la 3–5 ani; c) la 4–6 ani.

918. Forma nosologică: 1) dizenteria 2) HVA 3) scarlatina 4) rujeola

Sezonalitate: a) toamnă-iarnă b) vară-toamnă c) primăvară-vară d) iarnă-primăvară

919. Forma nosologică: 1) HVB; 2) febra tifoidă; 3) holera; 4) rujeola;

Structura antigenică a agentului patogen: a) O; H; Vi; b) H; O; c) stabilă; d) HBsAg, HBcAg, HbeAg, HBcorAg

920. Forma nosologică: Grupul de vârstă de risc: 1) HVA; a)