350882432-Anne-Mather-Incertitudini-187-Romantic-Abbyy10.pdf

COLECŢIA ROMANTIC

Anne Mather INCERTITUDINI

INCERTITUDINI

fllCftlS

Editor : Aurelian Micu Andy Consilier editorial : Traian Iancu Lectot: Angela Vasile

ISBN 973-580 175-2. Colecţia ^ROMANTIC"

„Căsătoria noastră a fost o farsă,

spuse

viers. Abby nu putuse să nege afirmaţia lui. Timpul dovedise desigur că era adevărat, dar tânăra Abby îl iubise cu toată pasiunea care era capabilă."

de

Coperta : ANDY

•© 1&82, A f i e e MaJfcfcer

SEASON OF MÎSTS. In românele de ; Teodor A Una si u ' Toate drepturile asupra acestei ediţii în limi. * română aparţin editurii ALCRIS. ,

49

INCERTITUDINI

CAPITOLUL, I Când s-au întors acasă, scrisorile o aşteptau. Fusese o zi îngrozitoare. Mai întâi, lovitura că firma Bourne Electronics îşi înceta activitatea, după aceea telefonul dirigintelui lui Matthew, care o convocase la şcoală după terminarea orelor, şi acum cele două scrisori expediate din Rothside care-i provocau amintiri pe care ar fi vrut să le uite. Matthe'w o însoţi până la salonul apartamentului lor, privind curios spre scrisorile din mâna ei, după care se aruncă cu nepăsare pe canapeaua îmbrăcată cu creton. Era un băiat înalt pentru vârsta lui, avea aproape un metru şi şaptezeci înălţime şi se înţelegea deja din priviri cu mama lui, ceea ce făcea ca acesteia să-i fie mai greu să-1 dojenească. , In acel moment pe Abby o preocupa mai mult motivul pentru, care Piers îi scria atât de târziu, decât de ultimele întâmplări din cariera de şcolar a fiului ei. Matthew era un copil-problemă, sau cel puţin aşa devenise în ultimii argi şi ea îşi pierduse? încrederea în capacitatea ei de a-1 controla. Nu fusese întotdeauna aşa. Timp de zece ani fuseseră apropiaţi, chiar foarte apropiaţi. Şi apoi el descoperise că tatăl lui mai era încă în viaţă şi contrar celor spuse de mama lui încă de când era mic, tată] lui nu murise. Şi totul mersese .din rău în mai rău de atunci. Abby încercase să se disculpe. încercă s'ă-i explice oă păstrase secretă identitatea tatălui lui pentru a-1 feri să sufere aşa cum suferise ea, dar Matthew refuzase s-o

v

6

ANNE MATHER

ascuUe. Când a aflat că de fapt ea îl părăsise pe tatăl lui înaînte ca el să se fi născut, n-a mai vrut sa asculte deloo explicaţiile, acuzând-o în întregime de faptul că mariajul ei eşuase. La început, Abby nu forţase nota. Crezuse că Matthew: îşi va reveni cu timpul, va încerca să înţeleagă şi o va ierta. Dar nu se întâmplase aşa, în loc să vindece rănile, timpul le adâncise şi deteriorase raporturile lor ; şi comportarea nepotrivită a Iui Matthew la şcoală data din acel .moment. Dar acum, vestea că dacă fiul ei nu înceta să mai chiulească şi nu venea regulat la ore, cu intensa clari de a învăţa ceva, va fi nevoită să-1 retragă de la şcoală, trecu pe planul dpi făcând loc dorinţei imperioase de a şti ce scria soţul ei. Piers nu scria niciodată. Din când în când, mai afla câte ceva despre el de la mătuşa Hannah. Dar de la vizita lui la spital, după ce-1 născuse pe Matthew, nu mai» luase contact direct cu ea. în ciuda anilor care teecuseră de atunci, îi tremurau mâinile când deschise plicul. Era ciudat cum mai putea să-şi amintească scrisul lui ffiftâ atâta timp, se gândi ea Dar poate că totuşi nu era chiar atât de ciudat, ţinând cont de orele pe care le petrecuse să-i descifreze «îâzgăliturile şi. să-i scrie îngrijit scrisorile şi rapoartele. Cu toate acesitea, îi plăcuse sa i bată la maşină hârtiile, îşi aminti ea fără să vrea. La fel ca şi fiorul pe care-1 simţea ducându-se în fiecare dimineaţă la conao şi lucrând în biblioteca elegantă şi somptuoasă. Toâte celelalte fete o invidiau că lucra pentru Piers Roth care făcea să palpite inimile multor, femei din Rothside şi Alnbury. Fusese rrfai mult decât încântată că pusese mâna pe un asemenea serviciu şi, când Piers începuse să fie atras de ea, îşi imaginase că viaţa ei avea să evolueze ca într-o poveste romantică în care ea şi Piers se îndrăgosteau, se căsătoreau şi trăiau apoi fericiţi pentru tot restul vieţii. Scoase scrisoarea dirvplio; hârtia era groasă, aproape ca pergamentul şi în centru sus se afla adresa bine cunoscută.

49

INCERTITUDINI

Dragă Abby. .

.

r De la cine e ? Tolănit pe canapea, părul lui foîond tuns foarte scurt amintindu-i de filmele cu deţinuţi pe care*le văzuse, Matthew o privea cu o curiozitate neobişnuită. Probabil că observase cum îi tremurau mâinile-, se gândi ea mutându-se la fereastră, ca şi când ar fi avut nevoie de mai multă lumină. Era într-adevăr ieşit din comun ca el să i se adreseze înainte de a-1 întreba ceva. — Lasă-mă puţin, s^use, încă nepregătită să facă ultimul sacrificiu de a-i mărturisi. Matthew ridică din Umeri şi începu să-şi studieze şireturile albe de la ghetele sport, negre. „Dragă Abby,, citi ea din nou inspirând adânc, cîred că nu vei fi cu totul surprinsă când vei afla că m-am hotărât să divorţez44. Divorţ ! Abby descoperi că nu era doar surprinsa, ci de-a dreptul uluită. într-un fel, începuse să creadă prosteşte că Piers nu va divorţa niciodată de ea. Poate că undeva, în adâncul sufletului ei, nutrise chiar speranţa că într-o zi toată această încurcătură îngrozitoare se va rezolva şi că Piers va da crezare spuselor ei. Dar acum părea-că se înşelase şi cuvintele lui îi făceau rău Citi mai departe : „Deşi consider că nu este cazul să te informez despre intenţiile mele în această situaţie, vreau totuşi să ştii că nu mai simt nici un fel de duşmănie faţă de tine Ce a fost, a fost. Erai prea tânără ca să te legi la cap cu o căsătorie, iar eu suficient de în vârstă ca să-mi dau seama de acest lucru". Abby strânse puternic din dinţi, dar se forţă să termine de citit ţ,Sper că tu şi băiatul sunteţi bine ! Avocatul meu va lua legătura cu tine în următoarele zile. Al tău, etc... Roth" Roth şi atât, se gândi ea cu amărăciune. Nu Piers, nici măcar Piers Roth, ci Roth pur şi simplu, parcă i-ar fi şcrţs unei cunoştinţe de afaceri. Maxilarele ei tremurară dar numai câteva clipe.' Trebuia să-şi stăpânească emoţiile. Ei şi? se întrebă cu asprime. Cu ce schimba

8

-ANNE MATHEtt

asta lucrurile în ceea ce o privea? îşi va spune în con- tinuare doamna Roth. Nimio nu putea schimba asta ] Atunci de oe se simţea atât de distrusă ? — Ei? Uitase o clipă de Matthew, dar acum îi aruncă o privire peste umăr. — A, nu-i nimic, spuse punând scrisoarea din nou in plic. Nu este nimic important. O, şi asta este de la mătuşa Hannah. — Dacă este mătuşa mea, cum s6 face că nici măcar n-am cunoscut-o până acum ? replică Matthew legă-, nându-şi picioarele pe marginea patului, Apoi se strâmbă. O, nu-mi spune, că ştiu. Locuieşte în Northumberland şi nu ne putem permite să facem tot drumul până acolo sâ o vedem. Se strâmbă din nou. Dar motivul adevărat este că acolo locuieşte şi tatăl meu şi de aceea nu vrei să mergem s-o vizităm. Pentru că ţi-e teamă că o să-1 întâlnesc ! — Nu. Abby se îmbujoră, dar ştia că el n-o credea, Matthew n-ar fi crezut niciodată adevărul, chiar dacă i l-ar fi spus. Era ferm convins că-1 lipsise de tatăl lui fugind îa Londra. Revenind la scrisoarea mătuşii Hannah, se uită peste scrisul nesigur cu surpriză. Scrisoarea era cu mult mai scurtă ca de obicei. Numai o pagină în loc de cel puţin cinci, şase cât scria de obicei mătuşa Hannah. Ea descria în lungi epistole fiecare incident mărunt care se întâmplase în Rothside, cu o grijă pentru detaliu care se datora singurătăţii ei şi deşi Abby îşi spunea că citea scrisorile numai ca să-i facă plăcere bătrânei* în realitate^ devora orice cuvânt pe care aceasta îl scria. Hannah Caldwell nu era de fapt mătuşa ei, ci a mamei ei, dar când aceasta decedase, născând un copil mort, o luase pe Abby la Rothside să stea cu ea. Tatăl ei fusese foarte îndurerat de moartea soţiei sale şi, după ce vânduse casa din Newcastle, plecase în Scoţia să lucreze la Aberdeen. Stabilise cu mătuşa Hannah ca Abby şi ea sâ vină acolo când va găsi o casă şi o menajeră. Numai că asta nu se mai întâmplase. Lawrence Charlton murise

INCERTITUDINI 49

înecat într-un accident nautic, câteva săptămâni mai târziu şi şederea la mătuşa Hannah devenise permanentă. Acum, privea scrisoarea bătrânei cu îngrijorare crescândă. Rezulta că mătuşa suferise un atac de cord cu numai zece zile înainte. Nimic serios, ştii, scrisese ea cu modestie, este numai un semnal că nu mai sunt atât de tânără cum eram odată, Abby clătină din cap. Ce vârstă avea acum mătuşa Hannah ? Optzeci şi doi, optzeci şi trei? Se încruntă. iPrea bătrânica să trăiască singură în căsuţa ei, se gândi îngrijorată, mai ales dacă îi slăbea inima. • „Doctorul Willis vrea să mă muţenia Rosemount, dar i-am spus că va trebui să mă ducă'pe targă. Doctorii aceştia tinerivnu se gândesc decât să-i adune pe 4oţi bătrânii în aziluri, ca pe nişte animale. Nu vreau-să stau laolaltă cu toţi boşorogii. îmi place sSt fiu înconjurată de tineri. Aş fi dorit ca tu şi Matthew să fi locuit pUţin mai aproape. Mi-e dor de tine, Abby." Conştiinţa nu-i prea dădea pace. Ştia câ mătuşa Hannah suferise mult. Căsătoria ei cu Piers, la* numai optsprezece ani, o pusese la grea încercare pe bătrână, dar crezuse că cel puţin Abby va fi fericită. Apoi faptul că Abby plecase de la Rothside după mai puţin de un an de la căsătorie, schimbase totul şi mătuşa Hannah se considerase vinovată de cele întâmplate. La început, când Matthew era încă un bebeluş, avusese intenţia să facă un drum la Londra să-şi vadă strănepotul, dar cheltuiala şi vârsta înaintată făcuseră călătoria imposibilă, Trecuseră aproape zece ani de când se văzuseră ultima dată. Deşi Abby îi scrisese regulat, ştia că nu era suficient. Şi acum se mai întâmpla şi asta : mătuşa suferise un atac de cord şi ea nu aflase decât atunci când mătuşa fusese în stare să-i scrie. în definitiv, era singura ei rudă şi-i datora foarte mult pentru.felul în care avusese grijp de ea în toţi acei ani, Oftcînd, se întoarse îa ultimelerânduri ale scrisorii, # *Nu mă îndoiesc că ai aflat că Piers intenţionează sa se recăsătorească.44 "" Abby clipi Divorţul!

Io

ANNE MATURE

„A trecut să mă vadă acum câteva zile, continua mătuşa ei. Bănuiesc că doctorul Willis îi spusese despraţ mica mea suferinţă şi ki-âm trezit că intră pe uşă înj carne şi oase, cu un coş cu fructe şi câteva ouă minunate, cu coaja roşcată, de la ferma lui. I-am spus că n-ar fi trebuit să se deranjeze, dar el a insistat că nu era nici un deranj şi probabil că a vrut să-mi aducă personal la; cunoştinţă vestea, înainte de a o auzi oficial. Este Va Ier ie Langton, bineînţeles. Iţi aminteşti că ţi-am .spus că familia Lan'gton a cumpărat ferma Manor, după ce s-a pen^ sionat Ben Armstrong. Este o ifată. drăguţă şi simpatică, • de douăzeci şi trei, douăzeci şi patru de ani şi ar trebui să fie pe, placul doamnei Roth pentru că este pasionată după călărie şi acţiuni de caritate. Scttzâ-mă, draga mea, dar nu mai am putere să continuu acum. Scrţe-mi cât poţi de repede. Ştii cu câtă' nerăbdare jţi aştept scrisorile. Cu dragoste..." în timp ce punea scrisoarea mătuşii în plic, constată că respira, greu. Deci Piers voia să divorţeze ca să se poată căsători din nou. Nu putu să stăvilească valul bruso de resentimente care o năpădiră. Cum îndrăznea ? se întrebă ea, cum îndrăznea ? Conştientă că Matthew o privea, se forţă să se comporte norrrfal. — Mătuşa Hannah a avut un atac de inimă, îi spuse ea, scoţându-şi jacheta costumului cu care fusese la lucru. Doctorul consideră că n-ar trebui să locuiască singură la vârsta ei şi sunt înclinată să-i dau dreptate. " Matthew ridică din umeri. — Atunci de ce nu vine să stea cu noi ? întrebă el practic. — Pentru că nu are voie să călătorească. Şi, pe de altă parte, nu am mijloacele necesare ca să-i ofer un cămin. Bourne Electronics îşi încetează activitatea. în mai puţin de o lună am să fiu şomeră. Matthew făcu ochii mari. — Şi ce-o să faci ?. — Nu ştiu N.u avusesejncă timp să se gândească la propriile necazuri. Convocarea la şcoală, scrisoarea lui Piers, ca să nit mai vorbim de atacul de inimă al mătuşii

INCERTITUDINI

49

Hannah, îf abătu&eră gândurile de la ceea ce era, în realitate, cea mai gravă problemă dintre toate. Ce avea să .facă ? Apartamentul era mic, însă chiria exorbitantă şi orice diminuare a venitului lor săptămânal erau de natură sale creeze dificultăţi serioase. Duceau o existenţă de azi pe mâine, cu leafa pe fiecare săptămână cheltuită dinainte de a o primi. Ba cu facturile de benzină şi întreţinere, ba cu hainele lui Matthew, care îi secătuiau continuu resursele, şi din cauza necesităţii de a fi cât mai elegantă, aşa cum se impunea pentru secretara directorului - executiv, mâncarea era4 aproape ultima pe listă. Şi deşi costa mult, era bucuroasă să plătească mâncarea lui Matthew la şcoală, astfel că unul din ei avea asigurată o masă decentă în fiecare zi. Ea mânca puţin. Avea norocul că nu simţea nevoia să mănânce mult şi corpul ei zvelt şi înalt nu se, schimbase deldc faţă de când fusese adolescentă. Este adevărat că Trevor îi spusese că părea mult prea tânără pentru a avea un fiu de vârsta lui Matthew, dar ea privea complimentul lui cu multă rezervă. Trevor era subiectiv şi indiferent ce spusese,, ea era convinsă că îmbătrânise serios în ultimii doi ani. îl privi pe fiul ei cu reală nelinişte. Ce aveau sâ facă ? Ce putea să facă ? Şi cum va reacţiona Matthew dacă nu va mai avea banii pe care-i dădea săptămânal de buzunar ? —> O să-ţi iei alt serviciu ? Matthew era vizibil îngrijorat şi ea se strădui să-1 liniştească. — Sper, spuse ea pe un ton cât se poate de cailm. Trebuie, nu, doar sunt capul familiei. * Matthew râcâi covorul cu vârful ghetei. — Aş dori să fiu suficient de mare ca să-mi iau uri serviciu, mormăi el. încă patru ani! Nu este drept! Abby nu-i răspunse şi se duse hotărâtă în bucătăria micuţă care dădea în camera de zi. Trebuia să se obişnuiască ai ideea că Matthew va trebui să abandoneze şcoala la şaisprezece ani. Mai înainte crezuse că va învăţa ca lumea ca să-şi ia cu bine examenele şi să intre la universitate. Acum nu

12

A N m MATHEfr

inai nutrea asemenea speranţe, chiar dacă reuşise, să eco-. nomisească banii necesari. Dar pe fiul ei pu-1 interesa, să înveţe nimic. Gaşca din care făcea parte era foartej aproape de a veni în- conflict cu legea şi ea se îngrozea la gândul ce se va întâmpla când va termina şcoala. Nu> voia să aibă un fiu care băga lumea în sperieţi. Voia un, băiat obişnuit, unul care s-o respecte aşa cum îl respectă, şi ea pe el şi care să nu-şi irosească zilele condamnând-o că-i distrusese şansa în viaţă. După câteva zile, în timp ce punea în dosare câteva, scrisori,, telefonul din biroul ei începu să sune. Părăsi ca^ mera pentru arhivă şi se duse repede să răspundă. Când centralista îi spuse că era pentru ea, avu o presimţire. O, Doamne, de n-ar fi iar dirigintele lui Matthew, se rugă ea în gând, închizând ochii. îi deschise când se auzi o voce masculină. — Doamna Roth? Sunt Sean Willis., doamnă Roth, doctorul domnişoarei Caldwell. Lui Abby i se uscă gura. — Nu cumva... — Nu, nu, nu-i nimic grav, doamnă Roth. Cel puţin, nu imediat. — Nu imediat ? Abby nu ştia ce să creadă. x — Mă exprim pro^t, doamnă Roth. De fapt, motivul pentru care telefonez este că domnişoara Caldwell mi-a spus că sunteţi singura ei rudă. Este adevărat? Singura ei rudă. Abby făcu eforturi să-şi recapete calmul. O clipă crezuse, îngrozită, că doctorul era pe punctul de a-i spune că mătuşa murise şi asta ar fi pus capac la toate. — Eu... da. Da, cred că sunt, încuviinţă ea. De ce.? S-a întâmplat ceva rău ? Ce pot să fac ? — Sper că veţi putea s-o convingeţi să părăsească Ivy Cottage, cum se numeşte căsuţa ei# răspunse doctorul Willis cătitându-şi cuvintele. Locuieşte^ singură, după cum ştiţi, şi recent a suferit un atac dă inimă. — Ştiu. Mi-a scris şi mi-a spus. : — Bun. Atunci vă daţi seama că este o nebunie din partea ei să insiste să rămână la Ivy* Cottage. Dumnezeule

49

INCERTITUDINI

mare, are peste optzeci de arii ! Oricând se poate îrltâmpla... r— Ce vreţi să spuneţi, doctore ? Că mătuşa'este bolnavă? Că ar trebui să fie internată în spital ? — Nu la spital, dar la Rosemount, da. Nu ştiu dacă aţi auzit, dar Rosemount este o reşedinţă foarte plăcută..* — ...pentru bătrâni, încheie Abby sec. Da, mi-a spus şi asta. Dar mă tem că nu vrea să plece din casa ei. Doctorul oftă. — Dacă ţineţi la mătuşa dumneavoastră, doamnă jRoth, veţi înţelege cât de important este pentru ea să fie sub supraveghere permanentă. Dacă va mai suferi un atac... dacă cumva cade... — îmi dau seama de situaţie, doctore,^ spuse Abby nefericita, dar nu văd ce aş putea face. ~ — Luaţi legătura cu ea, o rugă doctorul. încercaţi s-o convingeţi că toate eforturile pe care le fac sunt'spre binele ei S-ar,putea ca pe dumneavoastră să vă asculte. Abby clătină din cap. — Şi s-ar putea să nu mă asculte. — Dar veţi încerca ? — Bineînţeles. Abby şovăi, Nu este în pericol, nu ? —, Numai din cauza propriei încăpăţânări, spuse doctorul scurt. Am toată încrederea, doamnă Roth. Faceţi tot ce puteţi, Această problemă a preocupat-o tot restul zilei, dar spre seară ajunse la o concluzie provizorie. Trebuia să meargă la Rothside. Nu era o chestiune care să fie abordată într-o scrisoare şi poate că sosise timpul să.-nu mai fugă de trecut. > *

*

De la Căile Ferate Engleze a aflat la telefon că existau curse inter-city frecvente .între King's Cross şi Newcastie şi de acolo trebuia să fie vreun autobuz până la;.Alnbury. Era un drum lung, exact pentru un weekend, dar trebuia câ-1 facă. Nu-şî va ierta niciodată dacă i se întâmpla

14

.

.

"

.,

' •

a

ceva matnşn Hannah şi ea n-ar fi făcut -r vi mir ca s-o ajute. Iftefuză sâ .gândească ee -va face se . wuaim a cu Piers 'No mi^ta mei trn rnttfliv ^revi«lbil să se întaîU nească. Avea sâ" fie tya ^l^tfesiâe numai p^ruzedi şi opt d suta de mile pe ©ri T — Fbatfc. Ahbf era uşurată. Dtopă aceea trebui sâ luam un autobuz cfe la N-£weast]g ia AJnbury. —•'/Mh6uiy ?'Itode^f asta ? — ©v este F# aproape cfhci milfe de sat. Acolo am mers la şcoală. Se întrerupse brusc. Pune masa, vrei, Matt ? Am pua nişte crodiete de\peştte la cuptor şi după miros surrti gata.

. /

*

*

...

*

Abby a; rezervat locuri la. trenul de cincii patruzeci după-aroiazâ spre Nlewcastle, vicieri seara A stabilit cu Matthew sa vină să-I ia de la şcoală la patru, avâneh m acest fel timp, sa ajungă de la Greenwich, traversând Londra* la King's- Cross. — Ai grijă să nu te murdăreşti, il rugă când pleca ia şcoală,. vineri dimineaţa^ cu cel mai, bun costum de şcoală al lui şi el se strâmbă fără răutate, mulţumit ca se îmbrăcase ş,i el o dată. cu uniforma. Fusese într-adevSr deosebit de receptiv când aflase de călătorie, reflectase Abby, ift timp ce mergea cu autobuzul la serviciu Poate că se hotărâse să înceapă- o viaţă nouă, gfmdi ea, dar nu era optimistă Şeful ei, Trevor -Bourne^ a. fost de acord şi n a Tăcut obiecţii ca ea să plece mai devreme. — Aş( fii dorit şă fi participat la un interviu, pentru a nouă. slujbă, Abby, declară el melancolic Ştiu cât die mult ţiii Ia independenţa ta, Abby zâmbi — Dacă te retori la ce cred; eu cw te treferiv akimii da, independenţa este importantă pentru mine; afirmă ea cu tărie N ar merge, Trevor Eşti da psea mult. timp celibatar Spre uşurarea ei, Trevor n-a. mai, continuat Din când în când încerca să dea o notă mai personală relaţiilor lor, dar până atunci ea rezistase încercărilor lui. îi: pî'ă-

16

ANNE MATHER

cea de el Ii plăcea să lucreze cu elt dar orice altceva era cu totul inacceptabil. Şi asta nu pentru că era frigidă. Din contră, erau momente când nevoile intime-ale trupului o îndemnau să se gândească la orice alternativa, Dar întotdeauna gândul la Matthew o făcea să renunţe şi grija faţă de ce ar crede el despre mama lui şi sentimentul că şi-ar trăda respectul devine, lăsându-se pradă unei alinări pur fizice, o opreau. Când ajunse la şcoală, lă câteva minute-după ora patru, Matthew o aştepta. Sacoul îi. era puţin prăfuit, ca şi cum ar fi luat contactul cu terenul de joacă, dar cel puţin ziua era frumoasă şi nu-şi mai făcea griji că s-ar putea murdări şi de noroi. De ghetele lui era mai puţin impresionată. Dar singurii pantofi pe care-i avea erau nişte pantofi * sport şi cum refuzase orice încălţăminte obişnuită de şcoală, fusese obligată să-i satisfacă dorinţa. Matthew îi luă valiza din mână şi se grăbiră să prindă autobuzul, ea simţind pe neaşteptate că cineva are grijă de ea, Matthew putea să fie de-a dreptul încântător când voia, se gândi, adresându-i un zâmbet cald când se aşeză lângă ea în autobuz. Viaţa i-ar fi cu mult mai uşoară dacă el şr fi mai des aşa. Trenul a plecat la timp. Era plin de oameni de afaceri care se întorceau în nord după o zi de lucru la Londra. Genţile diplomat erau la ordinea zilei şi între locuri era suficient spaţiu pentru bagajele lor. Cina se putea servi în tren, dar ea adusese sandvişuri şi Matthew a mâncat mulţumit, în timp ce trenul trecea printre colinele din jurul Londrei, înaintând spre o zonă mai plată. Era încă lumină când au trecut de Peterborough şi Grantham, dar la prima oprire, la York, amurgea deja şi în tren se aprinseră luminile. . Matthew îşi cam pierduse răbdarea. Terminaseră de {mâncat şi mai era încă o oră de mers cu trenul. Ceru voie să se ducă să se plimbe puţin pe culoar şi dându-şi seama că şi W era la fel de nervoasă ca el, Abby îi permise.

INCERTITUDINI

49

• in lipsa lui, îşi. scoase pudriera şi-şi privi figura palidă cu oaredare îngrijorare. Se schimbase oare atât de mult ? se întreSă, neliniştită. Doisprezece ani era o perioadă de timp. Nu mai avea optsprezece ani, ci aproape treizeci acum şi în locul inocenţei tinereţii se instalase o expresie rezervată. Se schimbase într-un mod care nu se putea vedea în oglindă. Deşi ochii îi erau încă verzi, păreau să fi,pierdut din strălucire şi părul «vea nuanţe, diferite de blond-cenuşiu. Cel puţin, nimeni nu putea vedea firele de păr alb care trebuiau să se găsească printre şuviţele argintii. ţfenul îi era încă plăcut şî de obicei nu se machia prea mult, dar nimic nu putea schimba faptul că acum era o femeie în toată firea, şi bineînţeles, nu fata care se căsătorise cu Piers Roth. Matthew se întoarse. Faţa îi strălucea în- lumina pâiidă din compartiment. In asemenea situaţii,\ semăna într-adevăr cu tatăl lui,, se'gândi Abby, dar cel mâi mult semăna cu ea, cu părul blond şi tenul palid. — Am deschis fereastra de la uşă şi m-am uitat afară puţin, "îi explică el, îngrozind-o din nou. Puteau să fitrecut pe lângă vreun pod, un semafor, orice şi imaginile înspăimântătoare care-i trecură prin' minte o făc ură să clatine din cap înfiorată, Nici o problemă, adăugă el, observându-i reacţia. 'N-am făcut nimic periculos. Am vrut numai să văd motorul/dar uşa de la cabina conductorului erajncuiată. — O, Matt! îl privi neputându-şi stăpâni spaima şi el ridică din umeri dezinvolt — Păi... se strâmbă... N-am călătorit niciodată cu un tren diesel şi aş fi vrut să aflu totul despre el, ca să le pot spune gagiilor, —,Gagiilor î Abby clătină din cap. Vrei să spui... băieţilor. v Matthew rânji - - In regulă, băieţilorf o imită el amuzat şi ea se gândi din nou cât de plăcut era când încerca mereu Să se dea mare. Eşti palidă, continuă e l studiind-o atent. Doar nu mai eşti îngrijorată din cauza mătuşii Hannah ? — Ei, ba sunt chiar foarte îngrijorată, dar nu credeam că se vede atât de mult, răspunse ea pe un ton

18

m m

mâmm

sec Ot e s t t i Arăt ca o cotoroanţă? Irefruie să admit că mă întrebam daca mă va mai iBcunoaşte. — De ce î — De ce? Abby cJitlaă din cap. Sunt sece ani de când na ae-am mai văz^t, Matt 1 — El şi ? Nu arăţi bătrână — MiMţimt&se> — De altfel, un coleg dintr-a cincea m-a întrebat, acum vreo câteva zile, dacă eşti sora mea, spuse el m oarecare şovăială. răspuns că eşti mama mea şi el a spus că trebuie să fi iest elevă când m-ai făcut. I-am tras o mamă de bătaie, i»©emţeJesI — O, Matt 1 Abby «ca tulburată, dar mişcată de f aptul că lui ii păsa tte ce acfa^ teaea i&esprs ea. Mda... insinua că n-aş avea tata. Jigodia I — Matt! Să nu te Mai aud vreodată rostind asemenea cuvinte ! — Dar este adevărat Nimeni nu mă crede când spun că părinţii mei sunt despărpţi. îşi inehipule n-ai fost măritată niciodată, __ — Dar tu şi eu ştim, Matt. — Oare ? Câteva clipe, chipul i se întunecă dar după aceea, hotărât ca ceea ce gândeau alţii să nu-i strioe plăcerea acelei călătorii, se forţă să zâmbească şi privi afară pe fereastră. — Unde suntem ? Newcastle ? Imit&miu-l, Abby se strădui să nu se mai gândească nici ea la temerile ei şi se uită în Jur. — Nu, suntem la Darlington, spuse ea în timp cer trenul încetinea, apropii ndu-se de staţie. Apoi urmează Durham şi după aceea Newcastle. — Bun. Matthew se aşeză cu coatele pe măsuţa din faţa lui şi începu să privească la ce se întâmpla pe peron. La ce oră ajungem la Alnbury ? Mătuşa Hannah' ştie că venim ? — Aşa sper. Abby îi răspunse la oea de*a doua în~ trebarg. I-am seris ieri, aşa că ar fi trebuit să primească' scrisoarea m dimineaţa asta. Poate că trebuia să fi trt-j mis o telegramă, dar mi-a fost teamă că s-ar putea speria. Oamenii se gândesc întotdeauna la ce e ftiai rău şl

IHCERT ET tJDÎN I

19

bătrânii sunt eludaţi Qftă. Noi am primit o telegramă când tatăl meu s-a înecat. Bunicul Charlton ? — Exact. Abby încuviinţă din cap aducându-şi aminte. Mătuşa Hannah a fost atât de bună cu mine.. Nu voi putea niciodată să mă revanşez faţa de ea. Maifehew tăcu © vreme, dar când trenul prinse viteză, spuse : — Cum ajungem Ia Rothside ? Ai spus că putem să luăm un'autobuz până la Alnbury, — Da. Se încruntă. Nu ştiu acum unde este staţia, dar o să întrebăm pe cineva Dacă ajungem la Newcastle la timp-, ar trebui să reuşim să prindem autobuzul de ora nouă spre Alnbury, unde ar urma să ajungem în jur de ora zece. \ — Nu este târziu pentru o femeie în vârstă? întrebă Matt cu pragmatismul lui obişnuit. — Să sperăm că va aprecia efortul, spuse ea,; încercând să "pară mai serioasă» dar pe măsură ce trenul se apropia, de Newcastle devenea tot mai nervoasă. Trenul intră în gara Newcastle la ora noua fără zece • şi când Abby coborî cu Matthew şi bagajele se făcuse nouă fără cinci. Şansele de a prinde autobuzul de ora nouă se reduseseră văzând cu ochii şi perspectiva de a mai aştepta încă o oră o deranja. — Nu intra în panică, spuse fiul ei, mergând alături de" ea pe peron, în timp ce scotocea prin poşetă după bilete. Trebuie să fie un autobuz la nşuă şi jumătate. —• Sunt sigură că nu e... Abby se întrerupse bruso când îl văzu pe bărbatul care era înaintea lor. înalt şi zvelt-, cu faţa măslinie şi uscăţivă, era de neconfundat sub părul mai mult negru decât castaniu. Se schimbase. Era mai în vârstă şi probabil ceva mai solid, dar îl recunoscu imediat, ca şi când imaginea lui i se întipărise în memorie. Se opri brusc şi Matt se: opri şi el uitându-se nerăbdător la ea. — Mami... — O clipă. Se scuză şi Începu să.caute în geantă ea să câştige timp, dar nimic nu putea schimba situatia că el era acolo, aşteptându-î.

20

ANNETMATHER

Mătuşa Hannah n-ar fi trebuit să facă asta, gândi frustrată.. Nu era pregătită, nu era gata. Ultimul iUcru la oare se aştepta era să-1 întâlnească în această seară şi se uită mâhnită Ia Matthew, întrebându-se cum va reacţiona el, — Ce s-a întâmplat ? Se uita ciudat la ea, dându-şi seama de consternarea ei. Ce este? Nu te simţi bine? Mami, este aproape ora nouă. Nu vrei să ajungem ia autobuz? Abby deschise gura şi.o închise la loc în timp ce-şi căuta cuvintele ca să-i explice ce urma să se întâmple. — Eu... noi... poate că nu este nevoie să prindem autobuzul, începu ea, uitându-se spre ieşire şi Matthew se întoarse curios, contrariat de stupoarea ei. In timp ce Abby încerca să găsească o explicaţie se întâmplă ceva, ceva care făcu sâ i se oprească pentru o fracţiune de secundă bătăile puternice ale inimii. Piers zâmbea cuiva, vorbea cu.cineva care coborâse dintr-un compartiment de clasa întâi, Şi acea persoană era micuţă şi feminină şi în ciuda serii blânde de septembrie, purta o haină de blană mătăsoasă pe umerii subţiri. Valerie Langton ? se întrebă ea, încercând să-şi stăpânească senzaţia de ameţeală care-o cuprinsese şi Matthew se uită Ia ea cu uimire şi apoi spre ieşire. — Ce este? o întrebă în timp ce ea se străduia să-şi menţină echilibrul. Mami, ce se întâmplă ? Este din cauza bărbatului acela ? Ce face aici? îl cunoşti ? Abby îşi trecu limba peste buzele uscate. — Aşa... aşa am crezut, murmură ea, dându-şi seama că trebuia să sş adune. O, ce cald este în seara asta, nu ? îşi făcu nervoasă vânt cu mâna Mi-e foarte cald. — Nu, nu se pare că ţi-e cald, după cum arăţi, afirmă Matt luând-o de braţ. Eşti chiar palidă, n-ai pic de culoare în obraji, adăugă, încercând s-o grăbească spre controlorul care strângea biletele. — O, aşteaptă ! Fata în haină de blană se afla lângă controlor. întinsese biletul şi .vorbea cu Piers. Nu are rost să ne grăbim acum, Matt. Şi aşa nu mai prindem autobuzul. /

INC EH TI TUDI N I

21

— Dar parcă ai spus că nu mai este nevoie să prindem autobuzul! exclamă el, devenind brusc foarte suspicios. Mami, dar îl cunoşti pe.bărbatul acela,.nu-i aşa ? Cine este ?. Tatăl meu ? Abby ar fi dorit să fi putut leşina în acel moment. Ar fi fost ou mult mai uşor să se prăbuşească pur şi simplu la pământ, lăsând .altora responsabilitatea pentru ce s-ar putea întâmpla. -Nici chiar Matthew n-ar fi putut-o ignora dacă-şi pierdea cunoştinţa la picioarele lui şi orice s-ar fi întâmplat, ar fi fost mai bine decât să trebuiască să şe expună riscului ca Pierş să se întoarcă şi s-o vadă. — Mami. Matthew îi vorbea şi ea clătină neputincioasă din cap. — Ei bine, este tatăl tău. Dar după cum vezi, n-a venit pentru noi. Pe figura lui Matthew se succedau tot felul de emoţii contradictorii şi apoi se întoarse şi-1 privi pe bărbatul de lângă ieşire cu ochii mari, sceptici. Spre uşurarea, ei, Piers se mişcă din loc. Insoţitoarea lui îl luase de braţ şi un hamal ducea cele două valize. Fără îndoială că Piers avea -maşina afară, se gândi ea, încercând să nu se amărască. Domnişoara Langton nu suporta desigur autobuzul. O călătorie confortabilă până acasă în limuzina lui Piers era altceva. Ce ghinion să dea de Piers! Bietul Matthew ! Cum s-o fi simţind oare ? Să-1 vadă pentru prima oară pe tatăl lui şi să nu-i poată spune cine este ! Dar chiar în1 momentul când îi întindea biletele controlorului, Matthew o zbughi de lângă ea. Lăsase bagajele jos şi o luase la fugă după Piers şi fată. îngrozită, Abby nu putu să articuleze nici un cuvânt. Era ca un coş.mar înspăimântător. Nu fusese în stare să-1 oprească şi, cu gura uscată şi picioarele tremurând, urmărea neputincioasă cum Matthew îi ajunge pe cei doi şi se opreşte lângă Piers. îl văzu atingându-i braţul şi vorbindu-i şi văzu expresia consternată de pe chipul fetei în timp ce-1 privea, fără să ştie ce să creadă, pe bărbatul de lângă e l

22

ANNE MATBER'

CAPITOLUL II t A doua zi dimineaţa, Abby se trezi complet dezorientată. Aspectul cel mai tulburător era tăcerea deplină care domnea şi lipsa zgomotelor pe care se obişnuise să le audă-în fiecare dimineaţă în ultimii doisprezece ani şi care o trezeau în general înainte de a suna ceasul deşteptător. Acum nu se auzea nici un sunet şi numai uguitui. din când în când, al porumbeilor de pe acoperiş. Era la Rothside, îşi aminti ea, cuprinsă brusc de teamă Se afla în patul ei de la Ivy Cottage, patul în care dormise mai bine de cincisprezece ani, înainte ca Piers şi căsătoria lor să-i distrugă pentru totdeauna acea viaţă tihnită pe care o ducea. Dădu cuvertura la o parte şi coborî din pat, îndreptându-se în picioarele goale spre fereastra de sub streaşină. Se aplecă puţin ca să poată privi şi se "uită cu nelinişte afară, dar priveliştea care o întâmpină era la fel de familiară ca întotdeauna. Ivy Cottage era situată la marginea satului, "dar dacă întorcea capul putea să vadă terenul de joacă la numai câţiva metri de iazul cu răţuşte unde obişnuia să se joace cu vaporaşe de hârtie. Nu era un sat mare. In afară de poştă şi câteva magazine nu mai existau alte prăvălii şi iarna, când zăpada era foarte mare, puteau rămâne înzăpeziţi zile în şir. Dar aici era căminul ei, mai mult decât ar fi putut fi vreodată apartamentul din tîreenwich, reflecta ea acum, privind cu nostalgie căsuţele din piatră cenuşie. Dacă nu s-ar fi căsătorit cu Piers, se gândi ea," poate că ar fi locuit încă aici. Dacă, în loc să se mă-

INCERTITUDINI

49

rite cu un bărbat nu numai mult mai în vârstă ca eat dar al cărui mod de viaţă fusese atât de diferit de al ei, s-ar fi căsătorit cu Tristan Oliver, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat Se întrebă, simţind un junghi în inimă, cum s-ar fi adaptat în postură de soţie de fermier, Mama lui Piers ar fi spus cu siguranţă că s-ar *fi potrivit mai bine pentru ea, Nu vrusese absolut deloc ca ea să se căsătorească cu fiul ei Se opusese cât putuse legăturii dintre ei, dar la stăruinţa îndârjită a lui Piers, cedase în cele din urmă. însă, aşa cum aveau să dovedească lucrurije, temerile ei fuseseră justificate, cel puţin în ceea ce privea familia Roth, Intorcându-se de la fereastră, Abby îşi strânse cu braţele corpul sumar îmbrăcat, Nu vrusese să se gândească la familia Roth, dar după ceea ce se întâmplase cu o seară în urmă, cu greu s-ar fi .putut gândi la altceva. Acea scenă de ia gară i se imprimase puternic în minte, în toate detaliile ei umilitoare şi amintirea comportării lui Matthew o umplea atât de mânie cât şi de milă. Totul fusese îngrozitor — atât de jenant — absurd şi comic. Nu pentru că situaţia ar fi fost într-un fel amuzantă. Din contră, ar fi vrut să moară de o mie de ori când Piers s-a întors şi s-a uitat la ea cu acea privire rece şi calculată pe care-o cunoştea. Totuşi, privind în urmă, scena avusese momente de haz, dacă vreunul din ei ar fi fost suficient de obiectiv să le remarce. Dar nici unul nu le sesizase, bineînţeles. Modul impulsiv în care Matthew se prezentase lipsise scena de orice haz şi Abby avea impresia clară că Piers credea 1 că ea îl pusese s-o facă. Oh, fusese groaznic ! Ducându-şi p.almele la obrajii îmbujoraţi, se Infioră de repulsie şi nemaiputând sâ-şi suporte propria companie îşi puse halatul şi coborî ia parter. Deşi era numai şapte şi jumătate, Hannah se sculase şi se îmbrăcase deja. In ciuda vârstei înaintate, părea să nu se fi schimbat de când o* văzuse Abby ultima oară,' deşi poate că se mişca ceva mai încet, îşi zise ea, atunci când luă ibricul de pe aragaz. Şe întoarse spre Abby când aceasta intră în bucătărie şi o privi cu afecţiune

24

ANNE M A T H f ' f t

plină de căldură, arătând spre ceştiie de pe tavă şi ceainicul care scotea aburi de lângă ele. — Tocmai mă pregăteam să vin cu ceaiul sus, îi spuse ea. Obrajii rozalii făceau gropiţe de plăcere. Dar dacă te-ai sculat deja, putem să-1 bem şi aici. * * Abby strânse mâna pe care i-o întinse bătrâna şi se aşeză la masa Parcă n-aş fi lipsit niciodată, reflectă ea, înăbuşindu-şi emoţia. Slavă Domnului că mătuşa este aici, se gândi ea, inspirând adânc. In acest moment avea nevoie de cineva cu câre sâ vorbească. — Deci... bătrâna puse tava între ele.şi se aşeză în faţa ei. Eşti aici, întinse mâna după cea a lui Abb}^ O să rămâi aici ? — Numai în weekend, spuse veselă, încercând să se comporte normal. Ştii asta. Ţi-am scris în scrisoarea pe care ţi-um trimis-o,., ; . Da, ştiu. Dar mi-ai spus, de asemenea, că* eşti in^ grijorată-în privinţa lui Matthew şi acum că ne-am întâlnit, pot înţelege de ce, Abby oftă şi-şi sprijini bărbia în palme. — Te referi la ce s-a întâmplat seara trecută 2 — Mă refer la motivele care au determinat întâmplarea din seara trecută, răspunse mătuşa turnând ceaiul. Abby, Ide ce nu i-ai spus adevărul lui Matthew T — Cum aş fi putut să-i spun ? Strânse cana caldă în mâinile ei reci Nu-m-ar crede niciodată, în nici un caz, nu acum — Ce vrei să spui cu asta ? Abby clătină din cap — Era mai uşor să pretind că tatăl lui este mort. De fapt, în ceea ce ne privea, era ca si mort — O, Abby ' — Da... Abby încercă să se justitice. Mătuşă Hannah, Piers ne-a renegat; l-a renegat pe Matthew. I-ai fi putut spune acest lucru ? ™ Când a aflat ? f —• Cant 'acum doi tini. Cum ? • . • Abby ezită — Cred că .. a dat peste certificatul său de naştere.

INCERTITUDINI

49

— Şi? j Abby puse ceaşca jos. — A citit ceva din scrisorile tale când lipseam de acasă. Făcu un gest neputincios. A fost greşeala mea. Ar fi trebuit să-mi dau seama că crescuse şi devenise mai curios.. — Vrei să spui că a pus lucrurile, cap ia cap şi a făcut legătura ? Hannah oftă. îmi pare rău, draga mea. ar tfi trebuit jsă fiu mai grijulie. — De ce? Abby se grăbi s-o liniştească. Adică, nu ai folosit niciodată numele de familie al lui Piers şi prenumele lui este destul de... neobişnuit. *~ — Şi atunci i-ai spus lui Matthew adevărul ? — I-am spus că Piers şi cu mine nu ne-am înţeles. Că făcusem o greşeală că ne căsătorisem şi că am căzut de acord să ne despărţim. —- Numai atât! Hannah o privea nerăbdătoare. Nu i-ai spus de certuri ? De Tristan T — Crezi că ar fi schimbat în bine lucrurile? Era prea târziu, nu înţelegi ? Pierdusem orice şansă pe care aş fi avut-o de a-i câştiga Simpatia lui Matt. M-a condamnat. Şi mă -mai condamnă încă, aşa cum a dovedit-o şi seara trecută. — O, draga mea ! Hannah părea îngrijorată. Mai spune-mi o dată ce s-a întâmplat. Erai tulburată asearâ şi n-am vrut să te chestionez prea mult Nu atunci, in orice caz. * — O... Abby se lăsă pe spătarul scaunului. A fost îngrozitor. Clătină din cap aducându-şi aminte. Matt fusese atât v de, bunf atât de... serviabil şi grijuliu cu mine. începusem chiar sâ cred că s-a schimbat în bine. Habar n-aveam că., ştia de scrisoarea lui Piers şi de divorţ. Dacă aş fi ştiut, rn-aş fi gândit de două ori înainte de a-1 lua vcu mine. Hannah încuviinţă din cap. — Continuă. Mi-ai spus câ l-ai văzut pe Piers pe peron. ~ — Aşa este. Venise s-o aştepte pe domnişoara Langton. Se pare că fusese în vizită la Londra la nişte prieteni şi s-a întâmplat să se întoarcă cu acelaşi tren ou care călătoream noi. La clasa4ntâi, bineînţeles..

m

ANN.F3 MATHFTtl

- Bineînţeles. ' — Ei bine... Abby îşi muşcă buzele o clipa... Când I-am văzut pe Piers, m-am gândit la început.'.. sunt sigură că poţi ghici la cem-am |jândit! exclamă — Că l-am rugat să vină să te aştepte ? — Mda, Era o prostie, acum îmi .dau-se^ma. Dar- în acel moment părea si&gâraexplicaţie ~ Şi ifai1 spws Iul ^ Matthew f — Nu, atunci, nu. Am fost'uluită, şocată. Poţi să-ţi*dai seama cum mă simţeam, Şi Mătt, . pentru că el a tras concluzia; Dar de ce l-ai lăsat să alerge după Pi^rs ? Trebuia să bânuîeşti ce pute-a să se întâmple. Abby pufni. — Mu l-am iâsat. N-am putut să-F opresc. A zbughit-o înainte să-mi fi dat seama, — Şi s-a prezentat lui Piers câ fiul lui. — Da. Abby simţi toată greutatea acelei afirmaţii. — Şi totuşi, zise Hannah, turnâhdu-şi încă o ceaşcă de ceai, Piers nu 1-a renegat în faţa domnişoarei Langton ' — Nu. Abby era pHnă de ciudă Dar nici n-a Fost chiar încântat . — Nu te puteai aştepta la aşa ceva. Hannah privi cu compasiune chipul palid al nepoatei, Draga mea, îţi poţi ; imagina ce şoc trebuie să fi • fost •psritru Valerîe ? Nimeni din vale nu ştia că ai un fiu. Şi cei din familia • tiangton• îl privesc pe Piers ca pe unul dintre ai lor. Abby îşi termină ceaiul şi împinse ceaşca spre mătuşa ei să^i mai toarne, — Cred că ai dreptate. Dar în acele momente nu eram conştientă decât de faptul că Piers mă privea de parcă; ar fi vrut să mă'omoare. — De... Ai pus paie pe foc, mi, draga mea? Vreau să spun că o fostă soţi* este: una şi un fiu vitreg este alta. • Abby .ridică dîp umeri — Piers nu l consideră pe Matt drept fiu] său. Cred că i-a spus asta domnişoarei Langton îndată ce am coborât din maşină.

49

INCERTITUDINI

— Dar eel-|>u|inf n-a mai trebuit să .aştepţi autobuzul, spuse tt^ţtjşa ei pe un ton sec, -Maşina lui-Piers ered ^că a;tost mai-comoda, j — Fresypun jca da. /Ridică din nou vdin umeri, Dar a •fost cea mai alunga călătorie din viaţa mea. Nta -vorbit nimeni, nici chiar Matt. Poate că regreta ceea ce făcuse, în otiee ©az, ?am stai toţi ca nişte manechine, aşteptand rsă^jungem ia d^iinajţie, — Şi Piers nu te-a întrebat ce faci ? De ee ai venit aa4ci ? — Nu in n^şină,.Nu-mi amintesc nimic dince a spus, . numai t ostilitate lui. A iost.&igrozitor, — să recunoşti că nu se întâmplă |n fiecare zi ca un băiat să apară în faţa logodnicului tău şi să pretindă că este tatăl lui. — Ifu, bineînţeles. .Abby chicoti Presupun că a fost destul de>amuzant, zău. Aş fi dorit însă să nu se fi m târnplat.. — Nu-i foimic. .Hannah «puse ceşti ie-.alaiuri .şi o t privi m . căldură. Nutţi închipui cât de mult mă bucur că ăi ivenit; Casa a fost atât ae;pu$tie de tfântl tu nu mai stai aici ' Abby o lăsă s-o ia .de mâna şi se uitară cu afecţiune una ia alta, — :Şis în legătură cu mine. — în acest moment ? Ce vrei să spui cu asta ? — Vreau să spun, când divorţul este în curs. — Matt nu ştie nimic despre divorţ, — : Eşti sigură ?. Piers se uita fix la ea. Abby începu să se gândească dacă nu avea cumva dreptate. In afara întrebărilor iniţiale, Matt nu mai manifesta interes faţă de cealaltă scrisoare şi abia acum se întreba dacă nu cumva găsise scrisoarea tatălui său şi o citise, ca şi pe cea a mătuşii Hannah. Clatină din cap puţin încordată, incapabila să nege sau să-i confirme suspiciunile, — Nu cred că ştie, spuse în cele din urmă. Dar chiar dacă ar şti, cu ce schimbă asta lucrurile? — Cum poţi să mă întrebi aşa ceva? Piers inspiră adânc. .Pentru numele lui Dumnezeu, Abby, băiatul crede că sunt tatăl lui ! — Şi ? — Doamnei Nu înţelegi ? Nu contează ce credem tu sau eu, ci ce crede el. Vrei să sufere ? — Şi ce-ţi pasă ţie ? — îmi pasă de orice copil într-o situaţie similară. Abby, trebuie să-i spui adevărul. Băiatul este destul de inteligent Va înţelege. Abby nu se mai putu abţine.

ANNE MATHER

Asta crezi ? Chiar asta crezi ?! îl fulgeră cu pri~ virile ochilor ei verzi. Pedant infatuat ce eşti! Cum îndrăzneşti să vii aici şi să-mi ţii lecţii despre un copil a cărui existenţă ai ignorat-o aproape doisprezece ani!( Vrei să te cred că-ţi pasă dacă suferă sau nu? Ce re-j muşcări vei simţi când eu şi Matthew vom dispărea definitiv din viaţa ta ? Ce comod a fost să pretinzi că Matthew nu este al tău ! Şi nici n-a mai trebuit să^mi dai vreun ban pentru întreţinere. Mai bine uită-ne cu desăvârşire. Fălcile lui Piers se încleştară/ — -Nu~i adevărat. Ţi-am trimis bani.,. — Şi eu i-am trimis înapoi, i-o tăie ea cu dispreţ. N-am nevoie de mila ta. — Nu -a fost milă. — Atunci, ce â fost ? Abby descoperi că el se afla în defensivă şi se bucura. Ai făcut-o ca să-ţi salvezi conştiinţa? îl luă peste picior. O încercare pentru a dovedi că ceea ce doream cu adevărat erau banii tăi ? Sau o modalitate de a-ţi potoli acele sentimente de vinovăţie pe care ri-ai reuşit să le îndepărtezi ? — Nu ! Cu faţa schimonosită de intensitatea emoţiilor pe care le încerca, Piers o apucă de braţ şi o smuci spre el. Crezi sau nu, unul din noi a avut totuşi puţină decenţă, îi spuse tăios. Degetele i se înfipseră adânc în carne. Egoisto ! Când te-ai gândit la altcineva decât la tine însăţi ? Abby ridică mâna şi-1 plesni cu putere. A fost o reacţie instinctivă la ce-i spusese ei, un impuls necontrolat pe care-1 regretă imediat. îngrozită, se uită la urmele albe pe care degetele ei i le lăsase pe obraz şi simţi cum el 1 se stăpâneşte să nu răspundă la fel. — Trebuia să mă fi aşteptat la asta de la t i n e , zâmbi el şi, timp ce câteva secunde agonizante, ea crezu că avea să se răzbune. Piers o strânse şi mai tare de braţ, trăgând-o mai aproape de el, încât îi simţea muşchii coapselor încordaţi lângă şoîdul ei. El respira gâfâit şi printre buzele întredeschise i se vedeau dinţii albi şi egali, iar răsuflarea i se amesteca c\i a ei, caldă şi dulce. Nu-şi putea dezlipi ochii de ai lui,

INCERTITUDINI

37

parcă vrăjită de strălucirea lor sălbatică în care mocnea furia; O îimpungeau ca nişte suliţe, cruzi, nemiloşi şi plini' de.., dispreţ. Nu mai era sigură. In timp ce el continua s-o ţină strâns, căldura trupului ei îl invada şi expresia lui se schimbă, deveni mai feroce şi totuşi mai sensibilă, faptul că era femeie fiind mai puternic decât repulsia pe care i~o provoca. — Ar fi trebuit să te omor ! murmură el, aplecându-şi capul spre ea şi buzele ei tremurânde se depărtară aproape involuntar. Avea s-o sărute, se gândi ea, fără să-i vină a crede. In ciuda faptului că o dispreţuia, că o ura şi că-1 înfuria, mai avea încă unele sentimente pentru ea şi picioarele ei se înmuiară când privirea lui se fixă asupra gurii ei, Şi apoi îi dădu drumul. Pe parcursul unei secunde, speranţa ei oarbă că el o va atinge deveni o slăbiciune de neiertat şi se dispreţui profund în timp ce el se îndrepta spre uşă. Când ajunse la uşa, Piers se întoarse şi, cu mâna pe f clanţă, o privi cu dispreţ. — Sper să nu fie nevoie să te mai văd, îi spuse el, orice urmă de emoţie pe care Abby îşi imaginase că o văzuse pe chipul lui dispărând complet./ Ai dreptate, xn~am bucurat de naşterea copilului pentru a scăpa de o Îegătură imposibilă. Căsătoria noastră a fost o farsă de ia bun început. Poate că ar fi trebuit să-ţi spun adevărul înainte de a mă însura cu tine. Poate că sunt de condamnat pentru asta, dar de unde să ştiu atunci ce târfă ahtiată după sex eşti şi cât de puţin timp va trece până să te dai de gol ?! ,

AHHKE MATHER

*t

CAPITOLUL III — Mami ? . • Vocea neliniştită a Iui Matthew, din uşă, o alertă că nu mai era singură. Trebui să facă un efort ca să sş întoarcă şi să se uite la el, conştientă că pleoapele B erau umflate şi Jiindu-i imposibil să ascundă că plânsese. Trebuia însă să-i răspundă şi când se întoanrse îşi ţinea batista Ia naş. ' ^ — Te-ai sculat, spuse ea, deşi acest lucru era cât se poate de evident, constatând că bJtigii ii rămăseseră iarăşi scurţi, Ai dormit bine ? Mătuşa Haimab poate să-ţi ^ dea să mănânci dacă o rogi. — îmi fierbe două ouă, spuse Matthew, imxtândurser de pe im picior pe altul. Ce s-a întâmplat, mami? De ai plâns? Abby oftă şi puse batista deoparte. — O, ştii cum este, murmură ea, sperând sa-i dis-: tragă atenţia. Locuri vechi, amintiri vechi... — Tatăl meu a fost aici, nu ? spuse Matt cu hefcărt rare, trezind-o din letargia ei. I-am auzit vocea. M-a trezit. De ce a venit atât de devreme ? Abby făcu eforturi să găsească un răspuhs. — Tatăl tău este un om ocupat, reuşi ea să rostească în cele din urmă. Avea alte treburi mai târziu. — A venit în legătură cu ce s-a întâmplat aseară? L-ă supărat că l-am deranjat când era cu femeia aceea? — Mda, sigur că l-ai puş în încurcătură, răspunse plictisită. Hai să nu mai vorbim despre asta, Matt, Ai acţionat impulsiv, nu te-ai gândit ce faci. Sunt sigură

39

mcmTuvmm

•că tatăl tău şi -a dtet seama di* asta. Hai să uităm ce S-a întâmplat, ? — Să uit! Mu vremi deîoc să uit. Cel puţin, acum l-am cunoscut. Şi cred că i-a plăcut de mine. Desigur, cu femeia #îa proastă de faţă, n-am putut discuta cum trebuie, dar când îl voi vedea din nou:., — IXn nou 1 Matt, n-o să-1 vezi din nou. — De ce nu T Nu mă poţi opri sâ-l văd. Este tatăl •meu. De ce crezi că am dorit atât de mult să vîn aici ? După ce i-am O hotărâre satisfăcătoare, doamnă Roth. Miles Şhand apăruse pe neaşteptate lângă ea, zâmbindu-i lui Matthew şi strângându-i mâna. Acum nu mai rămâne decât să stabiliţi cele necesare pentru a vă muta. Domnul

\

anne mathkr

62.

Rolh v-a spus,- desigur, că puteţi lăsa totul în .«figuranţi în grija mea. — Nu. Tonul vocii ei era tăios, dar nu avea încotro Nu, domnule Shand, domnul Roth nu mi-a spus nimic Dar aş vrea neapărat să discut cu el, dacă acest lucru se poate aranja, " , — Să se aranjeze? Miles Shand păru uluit. Dar sunt sigur că ştiţi că domnul Roth a fost obligat să se întoarcă la Rothside în dimineaţa asta. Per... persoana cu care a venit a trebuit să se întoarcă, şi cum era .cu maşina... — Presupun că vorbiţi de domnişoara Langton, spuse Abb.y. răspicat şi Miles păru uşurat. — Av da, desigur. Bineînţeles că ştiţi, doamnă Roth. Da, cum spuneam, mă tem că va trebui să aşteptaţi până ajungeţi la Rothside pentru a^.vorbi cu soţul durneavoastră. — Bănuiesc că ştiţi că Piers a cerut divorţul Avocatul o privi puţin Încurcat. — Este .adevărat ? . — Sigur ştiaţi. — Mda, dommii .Rotii s-ar putea să ţi pomenit ceva... — Sunt sigură că v~â spus, . — Dar ctsta nu schimbă fundamental situaţia, doarnn i/V-ii' Vreau ^a spun ca divorţul îi priveşte pe părin'j nu pe copii. Mami ! YL-j-thew mcepuse să pară stânjenit şi dându-şi seara:. dace mai continuau discuţia îi va distruge corn* P * s p e r a n ţ a , Abby tăcu. Habar nu avea ce era în capul lui Piers şi până vayorbi cu el, nu putea să tragă concluzii pripite, Dar un lucru era cert : o dată în- plus, foii alia Roth se -amestecase în problemele ei, iar ea şi MaUhew cm;i vi' timele. *

•

*

Călătoria înapoi in Northurrrberland a fost aproape O copîe fidelă a celei dinainte, în timp ce trenul expres gonra spre nord, Abby se gândea la iron?a. sittraţfeî, că (îe

•INCERTITUDINI 64

49

această data se întorcea la Rothside la iniţiativa lui iPiers, Numai cu o lună în urmă, el declarase că nu voia s-o vadă niciodată în fa {a ochilor şi acum iată-i alergând înapoi la Invitaţia lui. Dar de ce ? Ce motiv avusese el să se răzgândească atât de brusc ? Nu-i venea să creadă că devenise subit- conştient de existenţa fiului lui. Nu-1 cunoştea aproape deloc pe Matthew şi ceea ce ştia, -nu 'era elocvent Trebuia să fie alt motiv, şi-şi frământa creierii ca să i descopere, în timp ce trenul acoperea milele una . după alta Intre Londra şi Newcastele. ' Matthew fusese surprinzător de docil după audierea de ia judecătorie. Ea îşi spunea că asta se datora faptului că nu se întorsese la şcoală unde să ia contact eu băieţii care, era sigură, îl influenţaseră foarte mult în comportarea lui, dar nu era convinsă. Adevărul tulburător era că Matthew se aşteptase la maf mult de la tatăl lui decât îşi putea imagina Piers şi Abby se gândi cu groază ce avea să se întâmple când fitil ei va descoperi că speranţele îi fuseseră înşelate. -Aranjamentele în legătură cu mutarea ei se desiaşurară fără probleme. Avocatul lui Piers se ocupase de d e pozitarea mobilei ei, refuzase s-o vândă pe motiv că, dacă ea şi fiul ei se vor reîntoarce la Londra, vor avea nevoie de ea şi Tervcr fusese extrem de generos şi-i oferise o sumă de bani : „Să ai la nevoie". . Banii se dovediseră folositori7 cu asentimentul lui Matthew, deşi nu prea încurajator, Ii cumpărase o pereche decentă de ghete, în. loc de pantofii sport pe care i-ar fi preferat, dar cel puţin genul de încălţăminte care să se potrivească cu uniforma de şcoală. Părul, de asemenea, îi crescuse în săptămânile de când fuseseră îa iRothside şi deşi era încă scurt îi stătea mai lins, 11 tăcea şă pară mai mare, mai matur şi Abby'simţi o durere în inimă când se gândi ce drăgălaş fusese când era bebeluş. I-ar îi plăcut să fi avut mai mulţi copii, dacă v lucrurile ar fi fost altfel. în ciuda dificultăţilor, perioada cât fusese însărcinată şi naşterea lui Matthew fuseseră relativ uşoare şi doctorul de la spitalul din Londra îi spusese că era mama ideală. Atunci, nici'nu. vrusese să au-

64

ANNfi MATHER

dă de asta, durerea pricinuită de^ acuzaţiile luj Piers îi era încă vie, dar acum, după aproape doisprezece anif privea situaţia mult mai obiectiv şi ştia că acele săptămâni şi luni când Matthew se dezvolta dintr-un sugar neajutorat într-un copil drăgăstos, afectuos îi produseseră o satisfacţie pe care nici chiar Piers nu i-o putea dis4 truge, . » Trenul ajunse' la Newcastle la ora şase. Era o seară răcoroasă de octombrie. întunericul cădea mai devreme şi avea să se întunece cu mult înainte ca ei să ajungă la Alnbury, Ar fi luat un tren mai devreme, dar Miles Shand le rezervase locuri şi le cumpărase biletele şi nu-i venise să le schimbe, după ce el se deranjase atât. Era prima oară când merseşe lax clasa întâi şi fusese tentată sa se aşeze într-un compartiment de clasa a doua, dar nu-J putuse priva pe Matt de o asemenea plăceri, oricât de scurtă ar fi -fost. Trenul nu fusese aglomerat şi Matt st plimbase de la un capăt la altul al compartimentului, aşezându-se uneori la masă cu ea sau mutându-se de pe un ioc pe altul. De data asta, aveau mai mult bagaj, optând să ia.mai multe haine cu ei, celelalte lucruri urmând să vină mai târziu. Asta însemna că Matt trebuia să ducă două valiza-şi ea sacul de voiaj, trusa de machiaj şi poşeta! Dă-mi voie s-o duc eu, Am un hamal care ne aşteaptăJa ieşire, spuse Piers, apărând din mulţime. Luă una din valide de ia Matthew şi sacul de voiaj de la ea şi o porni pe peron, — Vezi, a venit să ne întâmpine de data asta,-zise Matt rânjind spre mama lui. Hai, mami, nu mai pierde vremea. Probabil că a parcat în acelaşi loc ca data trecută şi este cu maşina aia trăsnet. Abby îl urmă pe fiul ei fără chef. Ce încerca să facă Piers? Trebuia să fi bănuit ceva când Miles insistase să se ocupe de bilete, dar considerase că asta ţinea de mutarea ei şi nu avea nimic de-a face cu Piers. Acum işi dădea seanrra cât, se înşelase. Miles acţionase la indica iile iui Dar ce spera Piers să realizeze şi, oare Valerie nu obiectase în leg£tură>cu neaşteptata iui preocupare faţă de un copil pe care-1 ignorase?

•INCERTITUDINI

66

La ieşire, Piers a luat şi cea de-a doua valiză de la Matt şi a pus-o pe căruciorul hamalului, spunându-i acestuia să-1 urmeze. — Am parcat maşina într-un loc interzis, dar mai bine plătesc amenda decât s-o parchez la o jumătate de milă depărtare. Matt schimbă o privire semnificativă cu mama lui, ca şi când ar fi vrut să spună : „Ţi-am spus eu" şi apoi se duse pe lângă tatăl lui. Cu o senzaţie de gol în suflet, ' ea fu obligată să-i urmeze. Valizele au fost puse^ în portbagajul confortabil al Daimler-ului şi Piers îi spuse lui Matt să stea în spate. — Mama ta poate să stea în faţă, rosti el, apoi, provocând prima privire încruntată de dezamăgire a fiului sau, Matthew, urcă-te ca să ne putem urca şi noi. Abby, te rog, dă-mi trusa de machiaj, Am eu grijă de ea. — Mami, nu pot să stau şi eu în faţă ? N-am stat niciodată pe locul din faţă, pe când tu, sunt sigur că ai stat de nenumărate ori, se rugă Matthew care nu se urnise din loc. — Pe bancheta din spate, Matthew. Tonul lui Piers devenise poruncitor. Abby, urcă-te, te rog ! Vrei să fiu arestat ? . Abby oftă. — Matthew ar putea sta... — In spate ! Piers nu mai şovăi şi deschizând uşa din spate îl împinse pe băiat înăuntru. După aceea se uită la Abby şi observând hotărârea fermă din privirea lui, ea se aşeză pe scaunul din faţă, fără să mai scoată nici un cuvânt, conştientă că orice împotrivire din partea ei ar putea să-1 influenţeze negativ pe Matthew. Oraşul era aglomerat în acel început de seară şi, în prima parte a călătoriei, Piers a fost prea concentrat asupra circulaţiei pentru a le acorda atenţie. Dar după o vreme, când au luat-o pe şoseaua Jedburgh, a putut să se relaxeze şi să-i întrebe cum călătoriseră.

m

ANNE M ATfKiR

Ei îi. trebuiră două săptămâni ca sâ se obişnuiască cu modul lui arbitrar de a-şi manifesta autoritatea şi cu hotărârea lui de a juca un rol, chiar dacă minor, in viitorul lui Matt La început, .fusese plină de resentimente, furioasă că el acţionase cu atâta aroganţă şi fără s-o consulte, După ce şi-a revenit din şoc, a vrut să reconvoace audierea, să se ducă în instanţă şi să-i explice judecătorului că pe Piers nu-1. interesa câtuşi de puţin fiul -său. Dar nu făcu nimic, Bunul-simţ şi sfatul bine intenţionat, deşi pedant, al lui Miles Shand, o convinseseră că,, acţionând din impuis, avea numai de pierdut. Era într-o situaţie destul de bizară, spusese el. Deşi Matthew era şi fusese de fapt în grija ei, de când se născuse, era încă fiul oficial al Iui Piers. Faptul că el chiulise frecvent de ia şcoală şl acum intrase în conflict eu legea era în defavoarea ei, Cum era, de altfel, şl situaţia ei precară. Pl£T3, dimpotrivă, avea unele a t u u r i importante. î n f a v o a -

rea lui : o situaţie materială excelentă, o poziţie socială şi o. reputaţie ireproşabilă ca magistrat* care îl calificau mai mult decât era nevoie să primească custodia unui minor' Abby avea rezervele ei în privinţa reputaţiei şi caracterului lui Piers, dar îşi dădea foarte bine searha că, deşi el s-ar putea să nu vrea să-1 ia pe Matthew Jn custodie, exista riscul ca vreun asistent social să recomande ca acesta să treacă în grija autorităţilor locale, Acum, totuşi, când Piers vorbea eu ea, simţea nevoia imperioasă să-1 întrebe cum de avusese tupeu! a curo nu scapi nici o ocazie să sublimezi, nu m-arn interesat timp de unsprezece ani de existenţa lui. Dar ta eşti încă soţia mea. Abby. în august a fost cea cîe-a douăsprezecea aniversare-a noastră. . — Şi din toţj aceşti ani, n-am petrecut decât patru luni împreuna, replică ea, . Patru luni ? Piers întoarse capul spre ea, birchelind o cu privirea. Dat cred că atâta ai stat 1a conac 13ar am fost împreună cu mult mai mult timp, — A fost cu totul altceva. A fost înainte:.. înainte ca * marna ta să ştie de noi. Atunci urma să te însori cu iVielanie Hastings. Relaţia noastră nu era privită că ceva serios. — Dar a fost — N-ar fi trebuit să fie, — De acord, Tonul lui aspru îi făcu pe amândoi să tacă şi abia când cotiră pe1 şoseaua principală şi o luară spre Warvvick dădu glas şi Abby curiozităţii care o măcina : — Unde mergt-m ? — La Warwick, spuse Piers calm, Acolo este o şcoală, Abbotsford, af auzit de ea ? Abby se încruntă. .. — Nu este şcoală unde ai învăţat şi tu? — Ba da — Este o şcoală cu internat. — într-adevăr. Cei mai mulţi elevi sunt interni, dar H directorul primeşte şi elevi externi* dacă aşa doresc părinţii.

77

ANNfi MATHER

— Vrei să spui că te gândeşti ca Matt să meargă acolo la şcoală ? întrebă surprinsă. — Decenu? — De ce nu ? Ştii de~ce. Taxele trebuie să fie fenomenale. —_ O, nu chiar, răspunse el sec. Cam o mie cinci sute de lire pe an... — O mie cinci sute ! — Dar şi nivelul educaţiei este foarte ridicat. — Nu mă îndoiesc. Piers, este o nebunie! — De-ce ? Nu vrei ca băiatul să capete o pregătire şi o educaţie bună ? ' — Da, sigur că vreau... dar, o... Piers, nu se poate să Iaci asta. — De ce nu pot ? Am destui bani. — Nu la asta mă refeream. — Nu eşti de acord să mă amestec în treburile tale? Abby oftă. — Nu este nevoie. — Ai fi preferat să se ducă la şcoala din sat şi sa se descurce cum o putea? — în mod normal, da. — * Cel puţin recunoşti că asta nu este o situaţie normală, — Matt s-ar fi putut acomoda ia Alnbury... — Cam la fel de bine s ar fi putut să nu se acomodeze. Se apropiau de satul Warwick şi Piers ieşi din drum şi parcă maşina sub nişte brazi, Abby, dacă Matt n-ar fi avut necazuri cu poliţia, n-aş fi venit cu propunerea asta, dar în situaţia dată, cred că este soluţia cea mai bună pentru el. • — O să^ştie că eu nu mi-aş fi putut permite. — Sigur că o să ştie. Piers ezită. Din câte mi-ai spus şi după cum se comportă el, mi se pare că problema cu băiatul acesta este, că nu are tată. Sau cef puţin un tată care să se ocupe de el. — Nu are nevoie de tată, murmură Abby încordată. Ne-am descurcat şi fără... — Până acum, o întrerupse el categoric. Abby, re^ cunoaşte, copilul este complet zăpăcit. Din câte a price-

•INCERTITUDINI

77

put, m-ai părăsit* pentru eă nu ne-am înţeles. Geea ce nu este un motiv prea jserios ca să se destrame p căsătorie. Abby ridică ochii. — Şi ai de gând să-i spui adevărul ? ' — Nu, nu imediat. Piers îşi analiză atent cuvintele înainte de a le rosti. De aceea am de gând să-1 duc la conac... — La conac! — ,..şi s-o cunoască cum trebuie pe VaL Abby simţi o durere ascuţită tn stomac când el aminti numele prietenei lui. Timp de câtevă minute uitase de divorţ, uitase de Valerie Langton, uitase de toate cu excepţia dorinţei lor reciproce de a face ce era mai bine pentru Matthew. — Şi mama ta ? îl provocă ea, încercând să-şi potolească gelozia. Ce o să,zică dacă-1 duci pe fiul tău în casa ei ? J?e mine nu m-a dorit niciodată acolo, mi-e martor Cerul, şi n-o să-i permit să-1 facă pe Matt să sufere. — N-o să-1 facă să sufere. Gura lui se încordase când ea menţionase numele mamei lui. N-o să-ţi vină să crezi, dar mama mea nu te-a urât niciodată. A fost mâhnită când am părăsit-o pe Melanie, desigur... — Mâhnită î — ...dar a acceptat faptul că m-am căsătorit cu tine. Deşi a bănuit că Tristan Oliver a fost înaintea mea. Abby se înroşi până în vârful urechilor. — Este o minciună... — Da, recunosc că erai virgină când... mda, când am făcut dragoste prima oară. — Prima oară! Abby ştia că repeta încruntată cuvintele lui, dar nu se~ putea abţine. Erau atât de nedrepte şi nu avea cu ce arme să se apere împotriva lui. Piers, cred că ar fi mai bine să mă duci înapoi. Am discutat despre asta de nenumărate ori. şi înainte şi imi ajunge, ca să fiu sinceră. - Piers ridic|, din umeri, dar nu se grăbi să pornească maşina. ' — Tristan a plecat "în Canada, după cum ştii, spuse după o clipă, ca şi când ar fi avut o discuţie întâmplă-

78»

ANNE MATHER

toare. Am crezut ia început că plecase după tine. Abby; nu răspunse. Lăsă capul în jos şi părul îi căzu peste faţă, ascunzându-i expresia chipului. A venit să te vadă? în* trebă el cu mai multă insistenţă. Ţi-a spus ce avea de gând să facă ? De ce nu te-ai dus cu el ? Nu poţi să negi dă nu te iubea. * Abby tăcea în continuare şi, ca şi cum tăcerea îl făi cuse să-şi piardă răbdarea, Piers ridică mâna şi-i îndepărtă părul de pe 'faţă. Ea făcu un efort să nu tresară lai atingerea lui dâr simţf un fior prin tot corpul când el îi spuse pe o voce voalată: — vNu te-ai schimbat deloc, să ştii. Eşti la fel de, atrăgătoare cum erai acum cincisprezece ani. Te şochează ce spun ? Te-am văzut şi te-am dorit când nu aveai nici şaisprezece ani. Abby ridică ochii. — încerci să mă abordezi altfel ? îl întrebă încordată. Este o nouă formă de convingere ? Nu .am nevoie să-mi spui că sunt atrăgătoare. Nu sunt Sunt o femeie chinuită şi muncită, de aproape treizeci de ani, şi ştiu, fără să mă amăgesc, că aşa şi arăt ! — Nu pari mai în vârstă decât Val, spuse ei întorcându-se brusc şi dând drumul motorului. Iţi arăt şcoala şi după aceea ne întoarcem. Poţi să te hotărăşti în timpul weekendului. Dacă eşti de acord, o să venim săptămâna viitoare, în^nte să plec în Germania, să vorbim cu directorul — Pleci în Germania ? —. Numai pentru o săptămână. Val şi cu mine am cunoscut un conte german şi pe soţia hi] când am fost la schi în Austria, la începutul acestui an. Locuiesc pe valea Rinului şi ne-au invitat la ei acum când are lo^ un festival al berii „ ~ — înţeleg. Se dispreţuia pentru gelozia pe care'i-o stârniseră cuvintele lui. O să fie... interesant. Presupun... că domnişoara Langton merge cu tine. — Da, merge. Piers se uită spre ea* Aceasta este şcoala. Ce părere ai ? Abbotsford era o şcoală veche, formată din mai multe clădiri întinse acoperite cu iederă, dar chiar şi de la dis-

•INCERTITUDINI

79

tanţă avea un farmec ce nu putea fi ignorat. împrejmuită de un zid şi o centură de copaci, în partea de est, curtease prelungea cu o pajişte oare ducea până la malul unui rău. Râul Coquet, din câte îşi amintea. — Ei? Piers îi-aştepta reacţia şi, sub imboldul momentului, . ea deschise uşa şi ieşi din maşină. . t Pare ideală, murmură ea, în timp ce Piers coborâse şi el din maşină şi venea în urma ei spre poartaj înaltă de fier. Câţi ani aveai când ai venit aici la şcoală 1 J Presupun că ai fost intern. — Nu la început, răspunse el. Aveam numai opt ani când am început la Abbotsford. Am fost extern un an, după care am devenit intern. Le convenea mai mult părinţilor mei. Abby încercă să şi-1 imagineze la opt ani. Trebuia să fi semănat foarte mult cu Matthew la aceeaşi vârstă, dacă nu ca înfăţişare, cu siguranţă ca temperament. Matthew fusese un copil atât de încântător, de drăgălaş. Drăgălaş ! Abby îi aruncă o privire pe furiş soţului ei. Nu acelaşi lucru se presupunea despre soţul ei. Nu, după modul în care se purtase cu ea. Şi totuşi, ca şi Mat-, thew, putea fi atât de încântător când voia, şi un îior involuntar o cuprinse când îşi dădu seama încotro i se îndreptau gândurile. — Ţi-e frig ? Putea fi# şi atent şi simţurile ei se înoordarăP brusc de amintiri nedorite, când el ii puse uit braţ în jurul taliei ca s-o conducă spre maşină. Hai, vino ! Să nu' răceşti cumva. — x Nu-i nici o'problemă. Mă simt bine. Dar îi tremur^ vocea şi Piers se uită repede la ea. — Poate că ar fi trebuit totuşi să te las să te schimbi, remarcă el aspru deschizând uşa. Eşti subţire îmbrăcată. Nu ai nimic pe sub pulovărul Jsta ? Pare că ţi-e frig, Abby se urcă în grabă în maşină şi îşi reveni până ce el ocoli maşina şi urcă la volan. — Nu mi-a fost frig decât când am coborât din maşină, murmură ea, sperând că el va abandona subiectul, dar ochii lui îi cercetau curios chipul preocupat. — Cred că-ţi aminteşti după-amiaza aceea când am mers la High Tor, nu ? o întrebă privind-o insistent. Iţi

60

ANNE MATIIEIt

aminteşti cum s-a lăsat ceaţa şi ce frig ne-a fost la a«j jnândoi ? — Piers, lasă asta... Hai să mergem. — Imediat. El nu terminase ce avea de spus. Ştii că , vatra focului pe care l-am făcut mai este încă acolo % Sau cel puţin rămăşiţele ei. Mă îndoieso că cineva s - ^ atins de cenuşă sau de patul pe care l-am făcut... — Ce; încerci să faci? Vocea ei era furioasă şi el se întunecă la faţă când îi întâlni privirea întristată. — Nu ştiu, spuse pe un ton aspru. Poate că încerq să descopăr motivele pentru care totul a mers prost. Scoase un- sunet batjocoritor. Totdeauna ai fost o sfânta distrugătoare.; ' — Nu ţi-am cerut să te căsătoreşti cu mine, replic^ ea şi Piers încuviinţă din cap cu un aer dezamăgit. Porni motorul. — Nu, nu mi-ai cerut. Dar $ fost a naibii bucu^ roasă că te-am cerut. Iţi dai seama ce probleme ar fi fost cu Matthew dacă âr fi fost copil din flori ? * — Probabil că nici una, îl contrazise ea, iritată >rovocarea lui maliţioasă. Nu mai vorbiră până ajunseră*'

{

a mătuşa Hannah, unde Matthew îi aştepta la poartă^ •

v

*~

*

Sâmbătă, Piers, îl luă pe Matthew să-1 ducă ţa bu* nica Iul. Abby nu vrusese să-1 lase să meargă când Piers bordase pentru prima oară subiectul, la o ceaşcă de cafea pe care Hannah insistase s-o bea după ce se întorseseră de !a Abbotsford. Entuziasmul lui Matthew şi privirile de avertisment pe care mătuşa Hannah i le artincă, o convinseră să cedeze în cele din urmă şi după ce Piers plecă ele rămaseră singure, Hannah declara, nemulţumiră -ie hotărârea ei. — In fond, sunt familia lui, sublinie ea, când Abby dădu glas obiecţiilor sale. Şi să recunoaştem, Piers ar putea să-şi impună drepturile dacă-i faci greutăţi.

•INCERTITUDINI

81

Era supărător de adevărat şi asta o înfurie pe Abby şi mai mult, Dar Piers era tatăl băiatului, şi copilul avea tot dreptul să se bucure de afecţiunea lui. Cu toate acestea, nu-i veni deloc uşor 'când Matthew se întoarse foarte emoţionat şi abia aşteptând să-i spună ce se întâmplase acolo, Era din nou ca un băieţel şi Hannah schimbă o privire semnificativă cu Abby când el pomeni de bunica lui pentru prima dată. — Este cam bătrână, spuse el. Şi nu poate merge mult din cauza piciorului. Piciorului ? Hannah se uită pieziş la Matthew şi el chicoti. — Vreau să spun că are artrită, explică el, luând una, din prăjiturile pe care Abby le făcuse în după-amiaza aceea şi începând să mănânce mulţumit. Din cauza asta nu mai călăreşte prea mult,-Dar"ţine.cat în continuare şl tăticu mi-a arătat un ponei pe care a spus că pot să învăţ sâ călăresc. — Tăticu! Abby inspiră adânc. Cât de firesc rostise aoest cuvânt! Dar cum reacţionase de fapt doamna Roth «aţă de nepotul ei? Şi-ar fi dat seama Matthew dacă ar fi fost rezervată satf apropiată ? — Un ponei, spuse Hannah cu admiraţie. Ce noroc ai I Şi poneiul acesta are un nume? Sau trebuie să-i găseşti tu unul ? — O, nu, îl chemă Alun, ca pe unul din iepurii din Watership Down, spuse el. Asta este o carte scrisă de un bărbat, Richard Adams, Tăticu spune că ar trebui s-o citesc şi o să mi-o cumpere. Abby se forţă să zâmbească. — Te-ai distrat bine? — O, da, este un Ioc minunat. Nu ştiu de ce nu ţi-a plăcut, mami. Camerele sunt atât de maţi şi mobila formidabila ! Oftă. Am băut ceai, în salon. Era şi domnişoara aceea, Langton. Este cumsecade, dar cred că încearcă! să-i facă plăcere lui tăticu fiind prietenoasă. Ce spirit de observaţie avea fiul ei, se gândi Abby, uşurată. Cel puţin nu fusese complet orbit de ambianţa de la familia Roth, dar însemna oare că doamna Roth trecuse proba ? ~

82

ANNfi MATHER

in restul weekeiiaulu], Abby trebui să facă faţă cu răbdare la o mulţime de alte subiecte pe care Matthew, credea că ea ar dori să Ie audă/Era evident că evenimentele de sâmbătă i se întipăriseră puternic In mine şi Abby-trebuia să accepte că trecuseră pentru totdeauna zilele în oare el să nu pomenească deloc de tăticul lui. Doctorul Willis veni să-şi vadă pacienta luni dimineaţa şi o salută cu vădit entuziasm pe Abby. — Deci, ai venit înapoi, în cele din urmă, spuse el, coborând la parter după ce o consultase pe Harinah în dormitor. Sper să rămâi de data asta. — Şi eu sper. Vrei să bei o cafea? Tocmai îmj făceam una. , — Cum aş putea refuza ? zâmbi Sean şi şe aşeză cu dezinvoltură lângă foc. Unde este băiatul ? Abia aştept să-1 văd. — O, s-a dus să cumpere ceva pentru mătuşa Hannah, spuse ea simţind că roşeşte. Bănuiesc că ai auzit de el în sat ? Am auzit că este fiul lui Piers Roth, admise el, dar nu a fost o surpriză pentru mine. Ar fi trebtiit să fie? Abby se încruntă. — Mda... — Am bănuit că sunteţi rude. Numele, explică el. Dar oricum, asta nu priveşte pe nimeni, nu ? în registrul meu, datele personale ale cuiva sunt strict confidenţiale. — Mulţumesc. Abby zâmbi şi între timp apăru Hannah, oare-1 invită şi ea să bea o cafea. Matthew se întoarse în timp ce îşi beau cafeaua şi, spre surprinderea lui Abby, Piers era cu el. — Tati m-a adus cu maşina, spuse Matt, aruncându-i O privire semnificativă lui Sean. Vrea să vorbească cu tirie, mami. Despre şcoala unde vrea să merg. Abby îl privi cu răceală pe soţul ei. — Ai discutat despre asta cu Matt ? — Da, i-am pomenit în trecere, spuse el răspicat, răspunzând salutului lui Sean cu o curtoazia rece. Ce plăcut să ai un cabinet care merge de la sine, Willis. Cred că ai lăsat vorbă pe robot unde eşti.

•INCERTITUDINI

83

—• Doctorul Willis a ve*rit să mă consulte, declară Hannah scurt, manifestându-şi indignarea faţă de nepoliteţea luL Termină-ţi cafeaua, doctore. Nu-1 lua în seam$ pe domnul Roth. Vrea să te intimideze. — Nu-i nici o problemă, domnişoară Caidwell, vă a^ sigur că nu mă intimidează deloc, răspunse cu fermitate Sean. Se ridică şi-i întinse ceaşca goală. Dar este timpul să plec. Mă bucur că te-am cunoscut, Matthew. "Sper să te revăd in curând. Atmosfera rămase tensionată după ce plecă Sean, dar Piers consideră că este preferabil s-o ignore. — Ei, Abby ? spuse el pe un ton cu mult mai cald decât cel cu care i se adresase lui Sean, Te-ai hotărât?/ , — Mi se pare că te-ai hotărât tu şi pentru mine, răspunse încordată, Matt, ce vrei să faci 1 Vrei să mergi la şcoala de băieţi despre care vorbeşte tatăl tău ? Sau vrei să mergi la una din Alnbury ? Bănuia care va fi răspunsul lui şi nu fu dezamăgită* — Aş vrea să merg la fosta şcoală a lui tati, decla* ră el, uitându-se la Piers. Putem merge s-o vedem ?-Este foarte mare ? — Nu este mare deloc, $ise Piers, îndreptându-şi din nou atenţia spre Abby.. Cred că învaţă acolo aproximativ patru sute de băieţi,, asta-i tot Cât despre a merge ca s-o vezi, mai trebuie să aştepţi. Aş vrea ca mai întâi ma ma ta şi cu mine să-i facem o vizită domnului Grant, directorul, mâine dimineaţă, şi după aceea o să te ducem s-o vezi. , -r- Şi când o să încep să; merg Ia şcoală? Matthew părea foarte entuziasmat, dar Abby bănuia că s-ar putea ca entuziasmul lui să nu dureze prea mult după ce va descoperi câte lecţii va avea de pregătit aoasă. — Dupâ Crăciun, răspuse Piers, Abby, arn stabilit in principiu o întrevedere cu directorul pentru mâine la zece. Eşti de acord?— Are vreo importanţă ? întrebă ea, cuprinsă de amărăciune. Din nou, Piers aranjase totul fără ca măcar să o consulte şi dacă nu voia să-1 facă pe Matthew să sufere, trebuia să se conformeze docilă planurilor Iui în privinţa "băiatului.

84

ANNfi MATHER

CAPITOLUL VII Marţi dimineaţa ploua, o ploaie torenţială şi persistentă, in timp ce norii cenuşii se adunau ameninţători deasupra satului. îi fusese cam greu să se decidă cu ce să se îmbrace. Un costum ar fi fost evident cel mai potrivit, dar costuhiele ei nu erau deloc moderne şi le purtase luni de zile la serviciu/ în cele din urmă, se opri la o rochie din jerse de mătase pe care o cumpărase cu un an în urmă ca să participe la un dejun oficial cu Trevor. Nu era de mătase veritabilă, ci numai o; imitaţie reuşită, dar i se mula plăcut pe corp, punându-i în evidenţă linia rotunjită a sânilor şi şoldurilor. Peste rochie îşi puse singura jachetă pe care o avea, din catifea reiată* neagră, care contrasta puternic cu părul ei blond cu nuanţe argintii. Piers nu făcu nici un comentariu în privinţa înfăţişării ei când veni s-o ia cu maşina. Luă numai umbrela pe care mătuşa Hannah i-o dăduse lui Abby ca să se apere de ploaie până la maşină şi o puse în portbagaj înainte de a se aşeza la volan, lângă ea. Era îmbrăcat într-un costum* gri-închis eu .vestă, care-i accentua tenul smead. Deşi îl salutase cu răceală, nu putu să nu remarce ce bine arăta. Domnul Grant se dovedi a fi un om încântător. Trecut de cincizeci de ani,, întruchipa tot ce-şi putea dori un părinte de la un director de şcoală, la care dragostea sinceră pentru copii se îmbina cu o severitate care lăsa loo totuşi şi umorului. — Soţul dumneavoastră mi-a explicat care %este situaţia, doamnă Roth, îi spuse lui Abby cu înţelegere.

•INCERTITUDINI

85

Sunt sigur că va fi spre binele lui Matthew dacă se va bucura din nou de grija ambilor-părinţi. — Da. Ea Se forţă să râdă dar se întreba ce-i spusese OPiers. Matthew nu beneficiase niciodată de luxul ca ambii părinţi -să se preocupe, de 61 şi spera că o asemenea experienţă nu va fi prea mult pentru el. - Din nou afară, Abby-răsuflă-uşurată gândindu-se să ajungă cât mai repede la maşină, din cauza ploii, Piers se oferise să aducă umbrela, dar îi spusese că nu era necesar; deşi gâfâia serios după ce fugise până la maşină. — Eşti udă leoarcă ! exclamă Piers, scuturându-şi stropii de ploaie de pe sacou. Materialul jachetei ei era mai absorbant decât cel al sacoului lui şi simţea umezeala până la piele. — Scoate-ţi jacheta, o sfătui el, învârtind cheia în contact Ce rost are să te alegi cu o răceală? Pune-o pet bancheta din spate, Este destul de cald în maşină ca să nu fie nevoie de ea. Abby ezită, dar considerând că poate are dreptate, ii urmă sfatul. Se simţi mult mai bine fără jachetă şi îşi frecă puţin braţele ca să se încălzească. — Şcoala o s-o vizităm săptămâna viitoare, când venim şi cu Matthew, Eşti mulţumită de cum s-au granjat lucrurile, nu ? Cred că nu-mi porţi pică din cauza env tuziasmului lui Matthew. — Presupun că nu. îşi aranjă părul ud după urechi. De fapt, nici nu mai are rost acum, nu ? Hotărârea a fost deja luată. — Nu neapărat, spuse el calm. Pot oricând să anu-^ lez totul. Dacă totuşi crezi că este mai bine pentru Matt Ia şcoala din Alnbury, sunt gata să renunţ la orice obiecvie. Abby oftă. — Ştii că n-aş face aşa ceva. — Ştiu oare ? Abby îşi plecă privirea. / — Mai este ceva, însă... — Da? — Cum o să ajungă Matt la şcoală. Nu cred că există un autobuz care-i duce pe elevi la şcoală.

apropie de el. Dar cum fără îndoială simţi, nu sunt impotent şi cu... ajutorul lui Dumnezeu, n-o să te las să scapi cu una, cu două. — Piers, cred că nu-ţi dai seama ce spui. Abby era disperată pentru că planul ei nebunesc se întorsese împotriva ei şi acum ea era cea care intrase în panică, cea care trebuia să cedeze dorinţelor senzuale ale propriului

anne m a t h e r . şi corp. Uite... o să-ţi pară rău, dacă faci. asta. Mă vei dispreţuia, — M-aş dispreţui şi mai mult dacă nu aş face-o, replică el ferm, deschizându-i fermoarul rochiei. Nu te împotrivi, Abby. N-o să-ţi fac nici un rău. Nu va fi ca prima oară... — Piers, nu se poate... murmură ea zdrobită, dar deja rochia ei aluneca la picioare. — Ba o să se poată, răspunse el, înlăturându-i şi combinezonul. O, Abby, gemu el frământându-i sânii şi sărutând-o pătimaş. Abby încercă să-i reziste, dar mângâierile lui o înnebuneau stârnindu-i toate simţurile* până ce, nemaiputând de dorinţă, începu să tremure şi se lipi de el neputincioasă. — Ajută-mă, bolborosi el. îi luă mâinile şi o îndemnă să-1 ajute să se dezbrace. în câteva secunde, Piers nu mai avea nimic pe el, ca şi ea, şi se prăbuşiră înlăn^ui^i pe cuvertura moaîe. • Abby nu mai era în stare să gândească. Se lăsă pur şi simplu pradă simţurilor devoratoare care-o copleşiseră, uitând de toate şi dăruindu-i-se total, cu o pasiune de care crezuse că nu mai este capabilă. Nu mai era o adolescentă acum, sau fata fără experienţă. Era o femeie adultă şi, deşi nu-şi dăduse seama niciodată până în acel moment, reacţiile ei erau mult mai profunde, plăcerea cu mult mai mare... . — Abby... şopti Piers cu răsuflarea tăiată, în timp ce ea îl înlănţuia cu picioarele şi braţele, cu sentimentul că era aproape ca un nou început * *

*

A trebuit să facă un efort imens, ca după aceea să deschidă ochii. Era somnoroasă şi vlăguită, saturată de plăcere, şi nu avea chef să se mişte. Nu-şi dădea seama unde era şi ce făcea, fiind conştientă numai de corpul cald ai lui Piers şi braţul lui care se odihnea pe sânii eî. Unde se afla ? se gândi ea, ridicând privirea somnoroasă spre stucatura delicată a tavanului şi această primă

•incertitudini 112 constatare obiectivă li readuse totul în minte, intr-o perspectiva înspăimântătoare. Era la conac; realiză ea cu groază. Se afla In patul lui Piers, dar cel mai revoltător lucru era faptul că-i permisese lui Piers să facă dragoste cu ea, deşi ştia că o dispreţuieşte, Inspirând adânc, încercă să se-elibereze de su-b braţul lui, dar nu reuşi fără- să-1 trezească, şi el ridică brusc capul de pe pernă, O clipă,'se-uitară^unul la altul. Abby roşi puternic şi întoarse capul, Piers îi dădu totuşi drumul să coboare dirî pat, fără sâ încerce s-o reţină. Abby îşi adună lucrurile şi se îndreptă spre baie, Nu putea suporta să se îmbrace în faţa lui şi iuţi pasul, având senzaţia că el se uita după ea. Oglinzile mari din baie îi reflectau imaginea în cele mai mici detalii. Remarcă imediat buzele învineţite şi sânii umflaţi. Mai existau şi alte urme pe corpul ei, urme pe care numai un iubit le-ar fi putut lăsa şi buzele îi tremurară când.dădu drumul la apă şi incerc3 să îndepărteze mirosul lui care i se impregnase în piele/Dar nu reuşi să scape de acel miros, nu era ceva care să dispară -prin spălare, Când ieşi din baie şi-1 găsi îmbrăcat şi aşteptând o, încercă un resentiment neputincios că putea să arate atât. dc normal. — Eşti gata? o întrebă şi numai ochii lui ca de pisică Ia pândă/ tenebroşi şi languroşi, relevau o oarecare emoţie. Ea dădu' din cap afirmativ, Bun. Atunci, mergem ? Fără să scoată un cuvânt, ea o iuă înainte şi ieşi pe coridor, simţind că picioarele îi erau nesigure. Doamna Jan s îi întâmpină în holul de la intrare şi ALv:y. foarte conştientă de propria înfăţişare, lăsă. capul în jos ca să evite privirea iscoditoare a menajerei. Ce gândea oare? Ce versiune* va ajunge la urechile doamnei •Roth ? Şi cum va reacţiona bătrâna când va descoperi cât de mult ti.mp fuseseră singuri împreună? — Doamna Roth pleacă** o anunţă Piers pe menajeră, deschizând \isa. în acel moment fşe auzi zgomotul produs de anvelopele unei maşini pe pietriş. Aceasta parcă, alături de Daimlerul Iui Piers $ chiar prin ploaia care continua să

112

,

a n n e MATHER

cadă, Abby nu avea cum să se înşele. în privinţa Zgurii care-i privea prin fereastră. — Doamna Roth a sosit mai devreme, remarca menajera cu vădită satisfacţie, in timp ce Malton apăruse cu umbrela. Fără îndoială. ca ploaia i-a stricat planurile, O să fie surprinsă să vă vadă, doamnă Piers. Cu ochii înlăcrimaţi de supărare, Abby se întoarse spre Piers, care, oa şi cum i s-şr fi făcut milă de ea, luă umbrela din mâna Tui Malton şi o conduse repede până la maşina Iul, — Urcă, spuse cu asprime, deschizându-i cu putere portiera, Abby se conformă cât putu de repede, mulţumită că putea să evite confruntarea inevitabilă. — Piers ! Chemarea mamei sale îl împiedică să urce şi el în maşină şi se întoarse resemnat, pentru a se refugia sub portalul casei. — Ce se întâmplă, Piers ? o auzi Abby pe doamna Roth întrebând, întunecată la faţă de indignare şi uitându-se cu răutate în direcţia ei. Abby nu auzi răspunsul lui Piers. îl văzu numai că o conduce câţiva paşi pe'mama lui înăuntru, după! care traversă curtea şi se urcă alături de ea. Motorul porni la prima cheie şi ea se cufundă neputincioasă în scaun în fimp ce maşina o ducea departe de influenţa nocivă a acelei femei. Cu toate acestea, hu putea să creadă că Piers făcuse acest lucru pentru ea, Vrusese şi el să evite o scenă şi, pentru că-i convenise, o cruţase de invectivele mamei lui. — Te urăsc, Piers, spus? pe nerăsuflate, când fu în stare să-şi adune forţele ca să vorbească. Te... urăsc ! — Eu nu am interpretat aşa, răspunse el hotărât. Nu mai spune nimic, Abby. Fără âcuzaţii. Este mai bine aşa, crede-mă. Ce a fost, a fost. Nu trebuie să ne învinuim, Sâ zicem mai curând că s-a terminat o perioadă. Se uită la ea. Poate că vom reuşi s-o luăm de la început amândoi. Maxilarele lui Abby începură să tremure. — Aş t i dorit să nu te mai întâlnesc niciodată...

•incertitudini

113

— De ce ? Pentru că te-am făcut să te vezi cum eşti în realitate ? — Ce vrei să spui ? — Fii serioasă, Abby. Buzele J se schimonosiră. Ştii ce vreau să spun. M-ai dorit la fel de mult cât te-an> dorit şi eu. — Nu este adevărat. — Ba este. Piers inspiră adânc. La dracu', Abby, dacă n-ai fi fost aşa cum eşti, n-ai fi avuţ acea legătură amoroasă cu Tristan Oiiver. —.N-am avut nici o legătură amoroasă cu Tristan Oiiver, sublime ea cu tărie, plină de amărăciune. De câte ori vrei să-ţi repet ? Nu.. m-am culcat niciodată cu alţi bărbaţi. * Piers îi aruncă o privire meditativă. . — De la Oiiver, afirmă el-cu ferocitate. — Nu vrei nici măcar să iei in considerare că s-ai? putea să nu mint ? — Te-am văzut, îţi aminteşti ? ripostă el cu sălbăticie. V-am surprins pe amândoi ieşind din graj — Şi ce-i cu asta ? Abby clipi din ochi ca să-şi îndepărteze lacrimile. N-am negat niciodată că am fost îft grajcf cu Tristan sau că-rqi arătase poneiul pe eare-1 cumpărase pentru Lucy. * Piers pufni dispreţuitor. — Poneiul pe care-1 cumpărase pentru Lucy ! repetă, batjocoritor. Şi de ce aveai paie pe păr şi pe spatele pulovărului? ; — Ţi-am spus că am căzut, protestă ea. ' ' — Aş fi crezut asta, dacă n-ai fi rămas însărcinată exact după o lună ! Abby clătină obosită din cap. . — Piers, ştii doar că am făcut dragoste în ziua aceea, nu ? — • Am făcut dragoste în fiecare zi, recunoscu el. Ochii i se întunecară brusc de pasiune. O, Doamne, Abby, dacă ai şti cât am suferit din cauza taţ nu mi-ai mai contesta dreptul de a mă gândi ia răzbunare. îmi venea să te omor. Şî când am venit la Londra şi am văzut copilul, exact imaginea lui Tristan Oiiver...

114

annfi mather

— Nu .este adevărat! Vocea ei tremura. Piers, semăna cu mine. Avea părul blond ca mine şi ochii verzi ca ai mei. Tu ai crezut că seamănă cu Tristan pentru că nu semăna cu tine. Dar acum este ca tine* crede-mă. De aceea este atât de.., încăpăţânat! •— Atunci de ce4al fugit? De ce n-ai rămas la Rothside? Dacă l-aş fi văzut în fiecare zi, dacă l-aş fi văzut cum creşte, poate că aş fi avut şansa să-mi schimb opinia. Abby lăsă capul în jos. — Ştii de ce. lYfama ta m-ar fi distrus. Aproape că mă terminase. întoarse capul şi văzu că faţa lui era încordată. Crezi că la optsprezece ani eram atât de puternică să mă lupt cu voi amândoi ? Piers clătină din cap. — Ai ales calea cea mai uşoară. — Calea cea mai uşoară ! — Dacă m-ai fi iubit cu adevărat, nu m-ai fi părăsit. Abby îşi ţinu respiraţia. — Dacă m-ai fi iubit cu adevărat, m - a i - f i crezut. — Abby, sunt steril ! Dumnezeu ştie că nu *ţ&- am dorit câtuşi de puţin asta. N-am ştiut că dacă ai avut oreion, s-ar putea să nu mai faci copii, până ce mama m-a îndemnat. să fac analizele. Dar scrie clar, negru pe alb. Nu pot fi părintele unui copil. Atunci cum să rămâi însărcinată... dacă n-a existat altcineva ? Se apropiau de casă şi ea se simţea extrem de plictisită şi vlăguită, Totul era în zadar. Ca şi cum s-ar fi lovit cu capul de un zid. Nimic nu-1 putea clinti-pe Piers din convingerea lui. Când opri maşina îm faţa casei şi ea se pregătea să coboare, Piers se aplecă şi o reţinu. — Aşteaptă, spuse el,"chestia asta... ce s-a întâmplat, nu va influenţa cu nimic relaţia mea^cu Matthew. Nu-i aşa ? Abby se cufundări mai mult în scaun, dându-şi seama Că el era foarte aproape de ea şi că-i venea chiar sărute. § e înfioră toată şi se abţinu cât putu să nu dea curs simţămintelor care o copleşiseră iar.

•incertitudini

116

— Abby, spuse el şi apoi şi mai sever : Abby, şi ea ştiu după modul cum îşi mijise ochii că şi el ' era copleşit de emoţii pa şi ea. — Nu, eu,, nu, rosti ea cu voce voalată, n-am nimic împotrivă. în ceea ce-1 priveşte pe Matt, nu se va schimba nimic, Bun, spuse Piers aspru, rămânând aplecat spre ea şi cu braţul peste sânii ei. A b b y avea senzaţia că nu mai putea să respire şi chipul lui era mai palid decât fusese cu câteva momente în urină. Ştia aproape instinctiv că"'dacă nu s-ar fi aflat la câţiva paşi de casa mătuşii, Piers ar fi sărutat-o. — Dumnezeule, murmură fără să se mişte de lângă ea, de ce te mai doresc încă ? De ce ai reapărut în viaţa mea, tocmai când credeam că totul s-a terminat ? — Piers.., , / —' Ştiu, Mă -urăşti şi mă dispreţuieşti. Dar, crede-mă, nici măcar pe jumătate cât mă urăsc şi mă dispreţuiesc eu I

116

annfi m a t h e r

CAPITOLUL IX Chiar dacă mătuşa Hannah se întreba de ce"nu-I invitase pe Piers în casă, se abţinu s-o chestioneze şi Matthew era prea preocupat să afle totul despre şcoală pentru a mai fi dezamăgit de plecarea precipitată a tatâlur său. - Cum este ? Ai văzut clasele ? Au teren de fotbal ? o întrebă pe nerăsuflate şi ea încercă să-i explice că în afara biroului directorului, văzuse foarte puţin din restul* şcolii. — In orice caz, se joacă rugbi, mărturisi ea, aducându-şi aminte de stâlpii înalţi ai porţilor de pe terenul de sport. Oricum, săptămâna viitoare o să vezi cu ochii tăi. Dacă eşti satisfăcut de ce am aranjat noi, eu şi tatăl tău te vom duce la şcoală ca s-o vizitezi. — Grozav ! Nu părea deloc să-1 deranjeze că se juca rugbi şi ea se simţi uşurată că ceL puţin viitorul lyi nu fusese pus în pericol, de acţiunile ei. Cu mătuşa ei n-a fost la fel de uşor şi4n seara aceea, după ce. Matt s-a dus să se culce, mătuşa îi puse întrebările pe care nu i le pusese în acea după-amiază. — Să te duci la conac ! exclamă ea cu o oarecare iritare, când Abby încercă să se justifice că acceptase invitaţia lui Piers. Credeam că ai mai multă minte decât să intri din nou în conflict cu doamna Roth. -— N-am intrat în riîci un conflict cu doamna Roth, răspunse 'ea prudentă. Nu era acasă. Eu şi Piers am luat masa singuri. Adică, atât de singuri cât am putut fi cu servitorii care intrau şi ieşeau tot timpul.

incentttudîntt

117

— înţeleg. Am presupus că vei putea avea dificultăţi cu mama lui Piers. dar îmi dau seama că a fost o prostie din partea mea. — O, nu." Nu. Abby clătină din cap, bucuroasă că în casă era destul de cald. Doamna Roth s-a întors abia când plecam noi. Nici măcar n-am vorbit cu ea. Ploua şl... eu mă urcasem în maşină, — Hm»m. Hannah părea suspicioasă, dar renunţă să mai continue acest subiect. In schimb, începu să vorbească despre Matthew şi chiar mai târziu, Abby se gândi că era puţin probabil să fi auzit tot ce-i spusese.

* *

*

Următoarele zile au fost lipsite de evenimente. Abby auzi vorbindu-se în sat că Piers şî Valerie plecaseră in Germania şi suferise enorm gândindu-se că probabil el se culcase cu Valerie. O obseda gândul că el trăise aceleaşi chpe de intimitate cu altă femee. Dormise prost toată săptămâna, zvârcolindu-se şi răsucindu-se în pat până târziu în noapte Vremea s-a ameliorat şi 'Matthew s-a oferit să, sape în gradină în locul ei. Putea să facă o mulţime de lucruri pe care mătuşa nu mai era în stare să le facă şi Abby încerca un sentiment de mândrie că băiatul ei manifesta bunăvoinţa de a-şi câştiga într-un fel existenţa. In ceea ce o privea, zilele se scurgeau lent. Se învioră când Sean Willis veni s-o; vadă pe Hannah. Era mereu bine dispus şi când, spre sfârşitul acelei săptămâni, o invită să ia cina cu el; ea acceptă fără ezitare. Dar spre surprinderea ei, I-Iannah nu era deloc entuziasmată. — Crezi că este bine să ieşi cu alt bărbat, tocmai când Matthew a descoperit cine este tatăl Iui ? Privind astfel situaţia, şi Abby avea îndoielile ei. — Nu m-am gândit la asta, murmură ea muşcându-şi buza. Nu accept niciodată invitaţii de genul acesta, dar Sean este atât de amabil şi atât de prietenos...

anne

MATWM

— De oe nu ar fi ? o întrebă mătuşa nervoasă. Nu, ţi-am mai spus ? Eşti o tânără foarte atrăgătoare. Ce bărbat n-ar fi mândru să iasă cu tine într-o seară 2 Abby zâmbi. — O să-i Întreb pe Matt, se hotărî ea după câteva cli« pe. O să-i explic că aşa cum Piers © are pe domnişoara Langton, şi eu trebuie să am prieteni Hannah clătină din cap, — Să mi te surprindă dacă nu va îi de acord. Este bărbat, nu? Şi pentru bărbaţi, legile au fost întotdeauna mai îngăduitoare decât pentru femei. Abby dădu afirmativ din cap. — Cu toate acestea, trebuie să învăţ să-mi văd .sin*, gură de viaţă. Şi după ce Piers se va căsători, mă îndo^ iese că-1 vom mai vedea. x Aşa cum prevăzuse mătuşa Hannah, Matthew seinbufnă imediat când ea îi spuse ce planuri avea. — Şi dacă vine tăticu ? ! exclamă ei Trebuie să se întoarcă astăzi sau mâine, nu ? Dacă trece per aki ? Ce-1 . spunem ? — Adevărul, bineînţeles, răspunse ea cu nerăbdare. Matt, tatăl tău şi eu mine divorţăm. Ştii asta. Ce fac cu timpii meu, este treaba mea şi nu a tatălui tău, Malt strâmbă din nas. — Nu este nici o posibilitate ca voi doi să fiţi din nou împreună, ded ? , — Nici una. Matthew oftă adânc. * — Chiar dacă el ar vrea ? — Nu. Abby era categorică. Matt, este pur şi simplu pierdere de timp. Tatăl tău şi cu mine nu mai avem ni, mic în comun. — Mă aveţi pe mine. — Mda, «asta este adevărat, întoarse c^pul să se ferească de privirea lui critică şi cercetătoare- Trebuie să mă duc să mă pregătesc. Doctorul -Willis vme să mă ia la ora şapte.

•incertitudini

120

.La mieul dejun, a doua zi. dimineaţa, Matthew se strădui să fie politicos în ce priveşte ieşirea ei la restaurant cu o seară în urmă. — Taţi nu a venit, declară el, după ce ea ii spuse că petrecuse o seară plăcută. L-am' aşteptat până la zece, dar n-a venit, nimeni. Cu excepţia doamnei Forrent, adaugă el; ca şi când diriginta de la poştă n-arfiiavut nici o importanţă, şi Abby avu brusc o strângere de inimă că Piers s-ar putea să nu-şi dea seama cât de mult depindea fiul lui de el. Ziua trecu încet. Se apropia deja luna noiembrie şi Abby se gândea cu groază la nopţile lungi şî întunecoase ce iarnă, când nu va avea nimic ,rnai -bun de făcut decât să regrete trecutul. Şi Hannah părea că nu era în apele ei şi Abby se îngrijoră când bătrâna a fost de acord să se odihnească după-amîază. De obicei, moţăia pe un scsaf* lângă foc, dar azi nu obiectă când Abby i-a sugerat să urce la ea în dormitor. Şi, când ea s-a dus mai târzia sa vadă cum se simte, s-a alarmat văzând cât de palidă şi plăpândă părea. Somnul îi netezise ridurile care-i brăzdau faţa, dar cu pleoapele închise care-i ascundeau ochii ageri, părea şi mai bătrână decât în realitate. Matthew era absorbit de delegarea unui puzzle complicat pe; im scaun din bucătărie şi, lăsându-i casa îa grijă, Abby puse haina pe ea şi se îndreptă spre locuinţa doctorului. Nu ştia nici măcar dacă Sean este acasă, dar era hotărâtă oricum să rişte, poate era; i-a deschis uşa doamna Davisom Abby o recunoscu pe menajera lui Sean pe care o văzuse prin sat şî era etarf după expresia figurii bătrânei, că şi ea o recunoscuse. — Este acasă doctorul Willis ? o întrebă Abby vârându-şi şi mai adânc mâinile în buzunarele mantoului. Era o haină din stofă de lână călduroasă şi pentru Londra fusese foarte potrivită, dar acum cu. vântul care bătea, simţea că i-ar fi prins bi&e un pulavăr mai gros.

120

ANNE M VfHEfl

— Da, este acasă, răspunse doamna Davison, uitându-se în spate. Dar lucrează, doamnă Roth, şi nu cred că-1 pot deranja. Este ceva persortal ? — Nu. Nu, nu este. Am venit în legătură cu mătuşa mea, de fapt. Domnişoara Caldwell. Sunt îngrijorată din cauza ei. ' — A, pentru asta... Doamna Davison făcu câţiva paşi înapoi. Poftim înăuntru. închise uşa după ea. Aşteptaţi aici, mă duc să-1 anunţ. Sean nu păru supărat că-1 întrerupsese. — îmi iau trusa, zise el, după ce-i spusese care erau .temerile ei, Nu-ţi face griji, sunt sigur că nu este ca-» zul Abby încuviinţă din cap şi, yn timp ce se îndreptau spre casa mătuşii ei, încercă să-şi alunge gândurile negre. — Nu cred că menajarea ta mă agreează. Sper să nu creadă că te fac să-ţi pierzi timpul. M-am simţit de parcă aş fi profitat de prietenia noastră. Sean chicoti. ^ — Doamna Davison îmi întăreşte poziţia, remarcă el, \ luând-o de braţ ca s-o ajute să evite o groapă. Şi nu este proastă. Ştie că prietenia noastră este cea mai periculoasă concurentă căreia trebuie să-i facă faţă. — Sean ! — Ei bine, este adevărat! Dacă, şi repet, dacă ar fi să mă căsătoresc din nou, poziţia ei va fi periclitată. Cel puţin aşa vede ea lucrurile. Abby clătină din cap. — Nu ne cunoaştem atât de bine. — Ar trebui să ştii că într-un sat de mărimea acestuia, şi cele mai inocente relaţii pot fi interpretate greşit Ea îi aruncă o privire piezişă. — Ştii ? — Despre presupusa ta legătură cu fiul lui Oliver? Da. Revenirea ta aici a resuscitat bârfele. Şi pentru că se ştie că am fost văzuţi împreună, măi mulţi oameni au considerat de datoria lor să mă informeze.

•INCERTITUDINI

121

— O, Doamne! Abby încerca un sentiment de dezgust. Nu pot să-şi vadă de treaba lor? — Când te-ai întors în sat cu un copil oare insişti că este al lui Piers Roth ? Acordă-le timp, Abby. Dacă vor &ă bârfească lasă-i să bârfească. Făcu o pauză. Şi să-ţi spun un lucru.., — Ce ? — N-am auzit pe nimeni criticându-te pentru ceea oe s-a întâmplat. Pe cei din familia Roth îi acuză. Tu eşti una dintre „noi". Abby oftă. — Dar nu este drept. * — Ce este drept în viaţa asta? Nu-ţi face probleme. iRoth poate să suporte. Este timpul ca popularitatea lui să mai scadă şi va scădea, când se va căsători cu fata aceea, Langton. — De ce ? Abby se uită la el. — Mda, ai văzut-o ? — Foarte puţin. — O târfă încrezută! O vezi câştigând simpatia oamenilor de aici ? Eu, nu. — Ei bine... Doamna Roth cea bătrână nti este chiar simpatică, — Nu, Când era tânără nici nu era nevoie să fie. Dar' acum lucrurile s-au schimbat, slavă Domnului! Şi cred că iRoth îşi dă seama de asta. Dar domnişoara Langton... Sean clătină din cap. Cred că putea să facă o alegere mai bună. Asigurările lui Sean după ce o examină pe Hannah o mai încurajară. — Este o fen?eie bătrână, Abby, spuse el cu blândeţe când se aflau la* bucătărie. Matthew era cu ei. Trebuie să te aştepţi la asemenea recidive. De aceea «am insistat sa4 rămână la Rdsemount şi să aibă cineva grijă de ea. Pentru asta te afli aici, de fapt Dar nu-ţi face griji în privinţa ei. Este destul de rezistentă şi ceva îmi spune că nu-şi va da duhul cu una, cu două. După plecarea lui Sean, Matthew lăsă jocul la o par- , te şi începu să se plimbe agitat prin bucătărie. Era aproape ora cinci şi seara se anunţa pictisitoare şi lipsită d© evenimente.

122

anne matîîee

(

— De ce nu vine ? mormăi el. Se duse la fereastră pentru a nu ştiu câta oară şi ea nu avea nevoie să-1 întrebe ia-cine se referea, *

*

#

Piers n-a venit şi când s-a dus la poştă a doua zi dimineaţa, Abby a descoperit fără să vrea, d& ce. Se uita ia ilustratele expuse pe un stativ circular când a auzit două femei şuşotind lângă raftul cu reviste. — Nu, nu s-au întors, spusâ una dintre ele. Susan susţine că s-au dus Ia Paris să aleagă rochia de mireasă, dar i-am spus că domnul Roth n-ar face aţa ceva. Adică! nu este bine ca ginerele să vadă rochia de mireasă înainte de nuntă, îi poartă ghinion, nu-i aşa ? — Atunci unde s-au dus ? întreba cealaltă femeie. Doar nu crezi că au fugit împreună ? • — Să fugă ! Femeia care era mama Iui Susan părea că-şi pierduse răbdarea. Nu, sigur că n-au fugit El este încă însurat, nu ? Cu nepoata aia a lui Hannah Caldwell ŞUu că sunt în divorţ, deci nu poate să se căsătorească cu altcineva până nu este totul legal, nu ? — Presupun că nu. — In plus, după câte spune Susan, asta nu-i tot. — Ce vrei să zici ? — Iţi spun imediat. Mama lui Susan părea foarte sa|Şsfâcuţ|u Ştia că, Abby Caldwell a fost la conac săptăj&âaa trecută ? Bănuiam eu că nu ştii. Ei bine, aşa cum spus, nu ştii toată povestea. Cea de-a doua femeie era desigur foarte impresionaţ i dar Abby era paralizată de umilinţă. Faptul că Piers f i domnişoara Langton se hotărâseră să-şi prelungească voiajul, făcând şi o escală la Paris, părea să fie concluzia cea mai probabilă, dar ca treburile ei să ajungă obiect de bârfă generală, era de-a dreptul îngrozitor. Aşteptă până când cele două femei părăsiră clădirea poştei înainte de a ieşi de după stativul cu ilustrate. Apoi, văzând oft doamna Forrest este ocupă cu un client, plecă fără să cumpere nimic. Timbrele de care avea nevoie

•ikcertit'udinl ii

i,

123

mătuşa ei puteau să mai aştepte. Până una-alta, trebuia să-i explice Iui Matt de ce nu se întorsese Piers. Dar nu mai fu nevoie. Gând sosi acasă, îl găsi aşteptând-o nerăbdător în uşă. — Ai văzut maşina ? ! exclamă el înainte ca ea să aibă timp să-şi scoată mantoul. Era lin Rolls-Royce. Iţi poţi imagina ? A venit un Rolls-Royce şi mi-a adus un mesaj. —- Ţi-a adus un mesaj ? Abby era nedumerită. Unde este mătuşa ? Vreau să-i spun că n-am reuşit să-i cumpăr timbrele. — O, cred că este sus. în camera ei. Matthew abia aştepta să-i spună noutăţile lui, ca să-i mai pese de mătuşa Hannah, Mami, uite f Am primit o scrisoare de la... bunica. Hai, citeşte ce spune. Abby se holbă la el şi după ce se holbă şi la scrisoarea pe care i-o întinsese Matt, întrebă : — Este chiar de la... doamna Roth ? — Nu ţi-am spus deja? Mi-a adus-o şoferul ei, Intr-un Rolls-Royce. Unul Vechi, adăugă el pedant, dar oricum Rolls-Royce. Gând luă scrisoarea, Abby avu o presimţire rea, cu totul exagerată faţă de situaţia dată şi, după ce o citi, premoniţia unui dezastru iminent persistă. Doamna Roth voia ca Matt să vină Ia conac Ia ceai, în după-amiaza aceea. Dar-voia să vină mai devreme, ca să ia prima lecţie cu fferrold, şi mai voia să vină şi Abby cu e l ! — Nu este grozav ? Matthew o privea entuziasmat. O să călăresc pe Hazel şi trebuie să vii şi tu. • Abby clătină din cap. — Nu pot... — Nu poţi ? Euforia Iui păli puţin. De ce ? — Pentru că nu pot. —> O. , crezi că tati şi: domnişoara Langton s-ar putea să fie acolo ? Ei bine, nu sunt. Mi-a spus şoferul. Vin abia peste câteva zile. Au fost reţinuţi, sau aşa ceva. Dar asta nu înseamnă că nu putem să mergem la ceai. O să fie plăcut, o să vefei. Şi o s-o vezi din nou pe doamna Roth.

124

anne .mather

— N-o să fie. Abby îşi înfipse adânc unghiile In pal-' «me. îmi pare rău, Matthew, dar nu pot merge. Aâăă.,. n-ar fi corect. Doamna Roth-şi cu mine nu... nu suntem în cei mai buni termeni... — Nu te prea înţelegi cu multă lume, nu ? ! izbucni Matt pe neaşteptate. Vrei pur şi simplu să strici totuiL M-ai îndepărtat intenţionat de tatăl meu şi acum când tocmai am început să-1 cunosc şi eu mai bine, vrei să distrugi şi asta. — Nu-i adevărat! — Ba este adevărat. Mi-ai spus că tati nu vrea deloa să aibă de-a face cu noi şi din contră, el vrea. Mi-ai spua că* nu-1 interesează persoana mea şi totuşi, îl interesează.' Cred că eşti în stare să faci orice ca să mă împiedici să-1 văd. Nu ţii cont de ce este bine sau rău. Eşti pur şl simplu geloasă, asta este ! — Geloasă ! Abby era îngrozită. — Crezi că dacă tu nu vrei să mergi, trebuie să fao şi eu la fel ? Ei bine, n-am să fac aşa. I-am transmis bunicii prin şofer că vin, şi se întoarce la ora două să mâ ia să mă ducă la conac. Abby clătină din cap. Era cu mult mai rău decât îşi imaginase. Matt începuse să creadă că ea încerca să-1 îndepărteze de familia tatălui său. Credea cu adevărat că era geloasă din cauza atenţiei pe care aceştia i-o acordau, şi cum putea să-1 deziluzioneze fără să-i distrugă» încrederea pentru totdeauna ? — Matt... — Nu mă poţi opri, murmură pe un ton care de« nota că nu era prea sigur de el şi lui Abby i se frânse inima când văzu confuzia care se citea pe chipul lui. Era o situaţie imposibilă. Dacă Piers ar fi fost acasă» n-ar fi ezitat deloc să-1 lase pe Matt să meargă acolo..« Dar să-1 trimită singur la bunica lui, fără să ştie ce min« cîuni ar fi putut să-i spună... Inspiră adânc. Pur şi simplu nu putea să facă asta. — Bine,, îi spuse, regretând cuvintele imediat oe la rostise, o să mergem amândoi Dar nu la ceai. Vom stai numai cât ţine lecţia de călărie şi după aceea ne întoarcem. De acord ?

•INCERTITUDINI

125

— Mda, mormăi el după câteva clipe. Cred că este mai - bine decât nimic. Mătuşa nu fu deloc încântată. — Zău, Abby, exclamă ea după prânz, când Matt se duse să se schimbe, nu ţi se pare că sari din lac în puţ î l Femeia aia este rău-întentionată, ţine minte ce-ţi spun. Eram sigură că n-o să scape prilejul să-ţi reproşeze acel mic incident când ai luat masa la conac. - Mătuşă Hannah, nu e vorba de asta, ci de Matthew . — Eşti sigură ? Mătuşa ei părea sceptică. Abby, ser-» vitorii de la conac i-au spus doamnei Roth tot ce s-a în-» tâmpla t în ziua aceea. Ţi-aş fi putut garanta că era numai o chestiune de timp până să te convoace. — Nu m-a convocat. Abby se simţea epuizată. Ce ar putea să-mi reproşeze ? Că am luat masa acolo ? Piers m-a invitat. — Hmm, făcu mătuşa încurcată. A fost un prânz prelungit, nu ? Din câte îmi amintesc, te-ai întors acasă după ora trei, Abby roşi. — Păi... — Păi ce? Hannah o privi cu intensitate. Draga mea, nu-ţi fac nici un reproş. Pentrii Dumnezeu, ştiu că-1 iubeşti../ . . L-am iubit, mătuşă Hannah! L-am iubit! — ,,.dar crezi că a fost înţelept să-i permiţi să te du* că în patul lui ? — De unde ştii că a făcut-o ? — Te cunosc bine, Abby. Ştiu cum arătai când te-a adus acasă. Am bănuit că s-a întâmplat ceva, dar nu te-am întrebat pentru că n-am vrut să te tulbur mai mult decât erai, — O, -mătuşă Hannah... — îmi pare rău, Abby, dar îl cunosc pe Piers Roth de multă vreme ! Totdeauna a fost cu ochii pe tine. Am Cost îngrijorată în privinţa ta atunci, şi la fel de îngrijorată sUnt şi acum. — Nu este cazul, mătuşă Hannah...

127

ANNfi MATHER

— C e ? Nu crezi că se ţine de capul tău şi te zăpăceşte ? Dar am crezut că ai mai multă minte după ce s-a întâmplat înainte. — Da, ei bine... Hai să nu ne mai gândim Ia toate astea/vrei? — Tu poţi ? Abby lăsă capul în jos. — Trebuie, nu ? Hannah fierbea. — Cum poate să facă una ca asta ? Cum îndrăzneşte ? Nu are nici un pic de ruşine ? ! — Mătuşă Hannah... — Nu. Nu. Nu tac, Abby. Ai avut destul de suferit şi te-ai ales mereut cu ce este mai rău. N-am ştiut că erai însărcinată înaine de a te căsători l ~ Mătuşă Hannah, atunci nici eu nu ştiam. — Nu. Dar nu graţie lui Piers Roth nu s-a întâmplat mai devreme, nu ? Abby îşi luă obrajii în mâini. — L-am iubit. — Ştiu asta. Sau crezi că aş fi stat deoparte şi te-aş fi lăsat să te căsătoreşti cu el, cu copil sau fără ? — Am crezut că-ţi place Piers. — Mi-a plăcut şi îmi place şi acum. Hannah făcu gura pungă ca şi când n-ar fi fost prea încântaţă de această afirmaţie. Dar nu mai vreau şă $uferi din nou, Abby, mai ales când te afli aici din cauza mea. — O, nu fi ridicolă. în mod impulsiv, îşi puse braţul în jurul umerilor bătrânei. Pentru Dumnezeu! Sunt o femeie în toată firea, mătuşă Hannah. -Am ştiut ce fac. — Da?" — Bineînţeles. Şi înainte de a începe să mă dojeneşti, vreau să spun că n-a însemnat... nimic. Zău, am şi uitat deja. Şi acum încetează să te mai îngrijorezi din cauza mea şi du-te să te odihneşti cât suntem noi plecaţi. Hannah nu era pe deplin satisfăcut de asigurările lui Abby, dar în afară de a-i spune nepoatei câ este o mincinoasă, nu a mai avut ce să spună. în schimb, cedă in-

iNCEBTiTUDINI

12?

sistenţelor ei de a se duce să se odihnească şi Abby plecă simţindu-se ca şi cum ar fi câştigat o victorie. Şi cu arme atât de josnice... se gândi ea obosită. Cu doisprezece ani în urmă n-ar fi scăpat aşa uşor, mai ales dacă mătuşa ei s-ar fi uitat mai atent în ochii ei : i-ar fi putut vedea lacrimile reţinute care-i dezminţeau cuvintele pline de încredere. -

(28

'ANiSffc MATHER

CAPITOLUL X Abby nu mai călătorise de mulţi ani cu un Rolls-Royce şi Matthew, care nu mai cunoscuse niciodată un asemenea lux, nu mai putea de bucurie. — Ce păcat că nu cunoaştem pe nimeni, spuse el, ui• tându-se nerăbdător pe fereastră. Ar fi nemaipomenit dacă ne-ar vedea copiii de acasă. Abby se abţinu să-i spună că Rothside era acum casa lui. Era firesc ca Matthew să se identifice încă cu Greenwich, cu oamenii pe care-i cunoscuse acolo. De fapt, nici ea nu se prea simţea acasă la Rothside. Locul nu-i era străin şi casele îi erau faipiliare, dar în afară de mătuşa Hannah, nu avea nimic comun cu viaţa din acel sat. Căsătoria ei cu Piers schimbase totul, mai întâi pentru că se mutase la conaci şi apoi, pentru că devenise foarte repede un loc de unde voia să scape Şi imai voia încă să scape de el, reflectă nefericită. întotdeau aia va asocia Rothside cu cele mai dureroase experien^ din viaţa ei şi dacă, atunci câne} mătuşa Hannah nu va mai avea nevoie de ea, va trebui să se gândească serios să se mute din nou... — Eşti foarte supărată că te-am făcut să vii aici ? o întrebă Matt aproape în şoaptă, în timp ce mergeau pe aleea cu pietriş care ducea la conac. Vreau să spun că ştiu că tu şi bunica nu sunteţi în termeni buni, dar întotdeauna spui că este o prostie să-i porţi ranchiună cuiva. — Nu-ţi face griji din cauza asta, îl asigură ea pe tm ton sec, luându-şi poşeta şi mănuşile, în timp ce maşina oprea în faţa casei. Ţinând seama că bunica ta m-a invitat, n-o să mă dea afară, nu ?

•INCERTITUDINI

129

~~ Nu va face aşa ceva ! exclamă Matthew cu hotă-» râre şi apoi, cu o bravadă înduioşătoare : N-o s-o las eu 1. Doamna^ James le deschise uşa şi iscodindu-i cu ochii* spuse : Ei, ei! Iată-vă din nou la conac, doamnă Piers, remarcă ea caustiot dar Abby era prea prudentă ca săi muşte din momeală. — Mă bucur că vă revăd, doamnă James, răspunse cu politeţe, dându-i haina menajerei. îl cunoaşteţi pe fiul meu, Matthew, nu'-i aşa ? — Siguq că-1 cunosc. Ii adresă băiatului un zâmbet forţat. Bună, Matt. Am auzit că o să iei prima lecţie da călărie azi. —- Da. Tonul lui era absent. Privea în jur, aducându~şi aminte de vizita precedentă, şi Abby se gândi cu o oarecare mândrie că nu era intimidat de ceea ce vedea, aşa cum fusese ea la început. Dar la urma urmelor, era fiul Iui Piers, recunoscu fără voia ei, şi sângele apă nu se face, — Vă rog să poftiţi, doamna Roth vă aşteaptă în salonul japonez, Matthew o luă^ înaintea mamei sale, ţinându-se după spatele ţeapăn şi drept al menajerei. ^Salonul japonez era, după cum se putea bănui, decorat în stil .oriental. Bunicul lui Piers petrecuse câtva timp in Orientul îndepărtat şi el adusese covorul lucrat cu motive splendide şi vitrinele înalte şi lăcuite. Figurinele delicate de porţelan din vitrine, nenumăratfte şi valoroasele piese de fildeş şi jad, îşi datorau prezenţă bunicii lui Piers, care-1 însoţise pe soţul ei în multe călătorii şi avusese un gust excepţional pentru antichităţi. Dar în momentul acela, Abby acorda puţină atenţie decoraţi uni lor acelei camere. Amintirile- ei despre acea încăpere nu erau toate plăcute şi motivul: era acolo şi şedea pe un şezlong care-i* permitea să-şi odihnească genunchiul afectat de artrită. Trecuseră aproape doisprezece ani de când n-o mai văzuse şi acum constată că îmbătrânise mult. Părul ei des de odinioară era cu mult mai rar şi-i încărunţise. Faţa îi era mai uscăţivă şi pielea i se lăsase. Era totuşi o

m

ANKE MATHER

fiemeie frumoasă, trăsăturile ei ferme fiind poate cam sfrijite» dar pline cle oarader şi o intimida pe Abby la iei de mult ca înainte. Soacra ei îl privi mai întâi pe Matthew, cu nişte uehi cenuşii ca oţelul, atât de diferiţi dfe ai-fiului el, cântărindu-1 cu o curiozitate neaşteptată. Bacă Abby n-ar fi ştiut cum stau lucrurile, ar fi considerat ca dîoamroa Roth va ruse ceva la Matt oe eu văzuse, şaua: poate im .putuse vadă tatăl lui, şl avu o presimţire care nu prevestea nimic bun. — - Vino aici,, băiete. N-o săruţi pe bunica t^ ? îi eeru dup * ce se uită îri fiiigă spre nora ei, Matthew făcu oe-i ceruse ea. îl ţinu de mână şi-1 exa«tîsri atent, apoi adăugă cu severitate r Bănuiesc. că nu te aştepţi să călăreşti în fefol ăsta* i ivldttlievv raşî şi privi în jos. la geaca, pulovărul şî blugii Iui. Nu am altceva, spuse el şi inima lui Abby se strânse pentru eL Nu era drept din- partea? doamnei- Roth să critice modul în care era îmbrăcat. Dar se pare că vorbele ei nu avuseseră, o intenţie critică. — Ştiu că nu ai costum de călărie, declară ea,, zâmbind uşor. De aceea.,, ţi-am cumpărat un costum potrivit de îa Newcastfe. Dacă urci Ia etaj cu doamna James, o să-ţi arate unde să te schimbi. Gi^pa l'uî Abby se deschise, dar când Matt îi; aruncă o- privire rugătoare, nu avu înîma să-1 dezamăgească. — JDaf îi spuse ea încordată,, du-te şi te schimbă, Matt. Bunica ta a fost foarte drăguţă că s.-a gândit Ia asta, Sunt sigură că o să ţi se potrivească foarte bine. Matt rânji şi, după ce o sărută repede pe bunica luir se duse s-o.caute pe doamna. James., Asta însemna, desigur, că momentul de care ea se temuse, sosise şi Abby sa încordâ instinctiv când soacra ei se întoarse şi o privi. — Nu iei loc, Abigail ? Doamna Roth era singura persoană care folosise întotdeauna numele ei înitireg şi» aa^idurl, Abb$ îşi mimr ti de discuţi-a pe eare-o avusese m mama lui Piers, când

m

aceasta descoperise că fini ei o iute®. Faasese îngrozită' ariamoi, im^patesMaată de iţgura iinpmătoare a doamaei ftotii, mbrăcată CE O Jachăbă i&eagră şi panta Îmi bufaraţi din postav verde-închs şi lovind cu cravaşa rizroete mai* te de călărie. Acrno mmi-i aaaaai era. teamă. Într-adevăr, in timp ce stătea în picioare şi v analiza pe vechea o daaşmancă, se întreba de ce sa lăsase intimidată apărut complicaţii. Nu cred că este ceva grav. Mă întorc înainte de ora opt. De fapt, trecuse de ora zece când Abby îl auzi pe Sean intrând. Miranda era în» pat de trei ore şi Abby îşi [>etrecuse timpul frământându-se în legătură cu, Matt Televizorul mergea, dar nu se uitase aproape deloc 1$ el. O durea capul de eforturile făcute încercând să găr sească o soluţie problemelor ei şi, deşi părea să nu aibă' practic alternativă, inima ei refuza să accepte acest lucru. Sean apăru în camera de zi desfăcându-şi cravata. — îmi pare rău. Mi-a luat mai mult timp decât m-am aşteptat. Cum familia Crossley nu are telefon, n-am avut cum să te anunţ, - - Nu-ţi face griji/ Se ridică ascunzându-şi necazurile sub un zâmbet liniştitor. Nu mă deranjează şi Miranda. â fost un înger. Sean zâmbi. — Este un copil bun, — Cum a fost cu doamna Crossley ? Este in regulă? — Acum este. A născut o fetiţă, dar din păcate a fost o naştere grea, cu ruptură de peringu. Abby dădu din cap şi observând figura lui trasă, propuse ; — Uite, să-ţi aduc o ceaşcă de ceai înainte de a pleca. Pari extenuat. Stai jos. Miranda mi-a arătat unde sunt toate, când am pregătit cina. — Bine, dar numai dacă bei şi tu eu mine. Se aşeză pe canapeaua de pe care ea se ridicase. Te rog ! Abby oftă. — In regulă. Dar repede, pentru, că mătuşa trebuie să-şi facă deja griji, — Hmm, nu este plăcut ? Am uitat cum este când o femeie frumoasă te aşteaptă să te întorci acasă, de-

INCERTITUDim i

qlară Sean liniştit când ea li servi ceaiul şi se aşezft lângă el. Abby clătină din cap şi, în acest timp, Sean li studie chipul încordat; — Am crezut că ai luat ceaiul la conac în dupăamiaza asta. A băgat sabia în teacă doamna Roth ? ? Abby îşi feprimă un suspin aproape isteric. — Da, spuse cu dezamăgire în glas, dar nu în teacă, ci în inima mea. — Dacă te întrebi de unde am aflat, mama doamnei Crossley este soră cu doamna James. Ştirile circulă repede în Rothside, după cum ştii. — Mda. Presupun că este o ştire care merită fie difuzată. Oricine ştie că nu ne prăpădim una după alta. Sunt curioasă ce-o fi spus doamna James. Nu» cred să se întâmple ceva la conac fără ca ea să ştie. Sean puse ceaşca de ceai jos şi! o privi grav. — Pari abătută. Îmi pare rău dacă te-am mâhnit cu ceva, n-am avut intenţia. — Nu-i nimic. Se forţă să surâdă. Bănuiesc că ştii totul despre noi. Ca doctor, oamenii ţi se destăinuîesc. Sean îi luă mâna într-a lui. — Este trist ce spui. Ce este ? Ce s-a întâmplat ? De ce ai devenit brusc atât. de. încordată ? Am spus ceva care te-a deranjat ? — O, nu. Nu. Ascultă, cred că ar fi mai bine să plec... •— Nu încă. Sean continua s-o ţină de mână. îşi alese cuvintele, Abby, dacă pot sâ te aj\;t cu ceva, nu trebuie decât să-mi spui. ~ Nu poate face nimeni nimic, spuse ea repede, retrăgându-şi mâna. Mulţumesc pentru ceai... — Aşteaptă ! Deşi Abby se ridicase, Sean rămăsese pe canapea, Aş vrea cu-adevărat să te ajut. Dacă ţi-e mai uşor, aş puteai să ghicesc care este problema. Este •vorba despre Matthew şi faptul că familia Roth se îndoieşte în privinţa identităţii lui. Abby îşi pierdu răsuflarea. — De unde ştii asta ? Sean oftă.

144

ANNE M ATUER

— Abby, după ce ai fost doctor atât de mult cât -am, fost eu, ajungi să ştii cum lucrează minţile oamenilor* Era clar că avea să se bârfească. Ştiai asta, Mai ales după modul în care ai plecat din Rothside. Umerii iui Abby se încovoiarăr — Şi ce spun.,, oamenii? — O, ştii. Este el, sau nu ? Cei mai * mulţi par să creadă că este. — Da ? Toţi cu excepţia unuia, murmură ea. — Piers ? sugeră Sean şi Abby roşi. — Da. — Dar de ce? Sean se ridică. O, nu mă refer la vechea poveste cu Tristan Oiiver, Vreau să spun, de ce are îndoieli ? Sorţii erau cu siguranţă de partea lui, indiferent de relaţia voastră. Abby lăsă capul în j.os. — Dacă-ţi spun, îmi promiţi să nu spui la nimeni ?( Ai cuvântul meu. — Piers a făcut nişte analize înainte să ne căsătorim. I... i s-a spus că este steril. ~ Steril! în loc să manifeste înţelegere, Sean era uluit' Dar este clar că nu-i adevărat, nu ? Abby înghiţi în sec. ^ — Nu este ? — La dracu', ştii că nu este. Sean îşi trecu nervoşi mâna prin păr. Abby, aş băga mâna în foc că Matt este . fiul lui Piers. Dumnezeule, asemănarea este evidentă! - Crezi ? — Fir-ar să'fie, aş putea să jur. Nu vezi că4 sea' mână 0 . — Da, dar... — Dar ce ? Ai vreo îndoială ? Abby înălţă capul — Sigur că nu. — Şi atunci... ? — Sean, Piers nu mă crede. A văzut diagnosticul doctorului Morrison. ~ Morrison ! Vrei să spui că Morrison i-a recomandat analizele şi el a tras concluzia definitivă ? — Bineînţeles.

pCF.llTlTUDINI

I4S

Sean clătină din cap. — Ei bine, trebuie să-ţi spun că doctorul Morrison depăşise de mult vârsta pesionării. — Şi crezi că.., a greşit cumva ?

Sean dădu din cap. — Nu sunt pregătit să-1 acuz pentru) asta,1 dar sunt oel puţin două persoane In satul acesta care au avut noroc că mai sunt în viaţă. Era bătrân şi suferea de reumatism. Pur şi simplu nu mai avea răbdare. Se strâmbă. Dar de ce a fost nevoie ca Roth să-şi facă analizele acelea ? Mie mi se pare perfect sănătos. Abby şovăi. — A fost ideea mamei sale. Piers făcuse oreion când avea optsprezece ani, Ea i-a sugerat să-1 consulte pe doctorul Morrison. — Dar Abby, mii de bărbaţi suferă de oreion fără nici un fel de efecte secundare. — Ştiu. Dar n-am ştiut nimic despre as.ta. Până... până... — ...oe ai descoperit că eşti însărcinată, termină Sean în locul ei. Biata de tine ! Deci, pentru asta ai fugit de aici ? Acum te-ai întors şi o iei de la Început. Se încruntă. Dar spune-mi, dacă doamna Roth nu crede că Matt este nepotul ei, de ce face atâta caz de el ? Din câte aud, i-a devenit subit foarte drag. — Aşa este, Abby închise ochii o clipă în timp ce abia îşi ţinea lacrimile. Deşi ştie că este fiul lui Piers, sau cel puţin aşa pretinde. Dar pe mine nu m-a plăcut niciodată şi acum vrea să mi-Ma pe Matt. Sean era îngrozit. — Nu poate face aşa ceva ! . — Nu. Oricum, nu legal. Dar m-a ameninţat că-i va - spune lui Matt că Piers nu este tatăl lui şi... dacă îşi va pune îri practică ameninţarea, nu ştiu ce reacţie va avea* Matt. — Este un monstru ! Sean o privi cu compasiune. De asta te-a convocat la conac ? Ca să-ţi dea un ultimatum? Abby dădu din nou din cap. — Pur şi simplu nu ştiu ce să f&c.

ANNE M A T H E R .

Sean îi puse mâinile pe umeri. — Trebuie să te lupţi cu ea. Mu poţi să-i permiţt sa ţi-1 âa pe Matt. Râse sarcastic. Ce fel de om este totuşi Piers, încât s-o lase pe mama lui să facă un jo Mama ta nu va fi niciodată de acord... — Nu te m^i gândi *la mama mea, replică el scurt. Crede-mă, s-a amestecat destul până acum în viaţa mea. Acum, vrei să spui ce a zis, sau trebuie s-o întreb pe e a ? Abby îşi muşcă buzele. — A spus că dacă nu dispar din viaţa ta pentru totdeauna, îi va spune lui Matt că este un bastard. îi aruncă o privire pe furiş apoi continuă : Mi-a sugerat să plee din Rothside şi Matt să se stabilească la conac cu... tine şi noua lui mamă vitregă... — O, Doamne ! Ştia deja că nu mai voiam sa mă căsătoresc cu Val. Vorbisem cu ea cu o zi înainte. Nu este de mirare că Matt era atât de îngrijorat! îi era teamă că te vei lăsa convinsă de bunica lui -şi nu voia cu nici un chip să stka la conac cu mine şi Val. — O, Piers! Irt ochii ei se citea consternarea, iar Piers o trase şi mai aproape de el şi o sărută. Nu aici, Piers, murmură ea, s-ar putea să ne vadă cineva. — Şi ce dacă? Nu mai pot să stau atât de % aproape de tine fără să te ating. Dumnezeule. Abby, te doresc atât de mult. Nu mă respinge... Gura lui îi atinse uşor buzele şi apoi cu o* pasiune din ce în ce mai puternică. Ignorând faptul că puteau fi văzuţi de oricine-, o luă în braţe şi o strânse. O făcut să-şi deschidă buzele, demonstrându-i cât de mult O dorea şi inhibiţia ei se risipi, dăruindu-se cu toata fiinţa. Când Piers ridică în cele din unnă capul, amândoi gâfâiau şi faţa lui era palidă deşi avea pielea măslinie]

i n c f h t i t udini

m

— N-aş mai vrea să-ţi dau drumul, daj: trebuie. Am nişte treburi urgente şi trebuie sa mă întâlnesc cu o serie de oameni. Crezi că te descurci cu Matthew până mă întorc ? Abby îşi piJse braţele în jurul gâtului lui. — O să te întorci ? întrebă ea în şoaptă şi el făcu o grimasă. — încearcă să mă ţii la distanţă, îi spuse cât se putea de convingător şi ea îl mai sărută o daţă apoi deschise portiera. — Te iubesc, spuse ea când ei coborî geamul. — Ş i eu te iubesc, o asigură privindu-i buzele, astfel încât Abby simţ! ca şî cân-d el o săruta^din nou.

180

ţ

'

ANNE MATHER

CAPITOLUL XII Când ea intră in casă, Matthew se alia îrr bucătărie şi mânca un, sandviş cu brânză. Dar era roşu la faţă ca şi cum s-ar fi grăbit şi, observând firimiturile care4 dădeau de gol, Abby ii adresă o privire întrebătoare, — N-al fost în salon ? întrebă înroşindu-se şi fiul ei ridică din umeri cu nonşalanţă. — Şi ce dacă aş fi fost ? declară el, evident pregătit s-o tragă pe sfoară. Incapabilă să-^i mai stăpânească emoţia, îl cuprinse în braţe şi-1 strânse la piept. O, dragul meu, eu şi tatăl tău nu mai divorţăm !, exclamă ea după ce Matt se retrase stânjenit din braţele ei. O să locuim din nou împreună. O să fim o fa-* milîe adevărată ! In ciuda încercării lui de a trata problema cu indiferenţă, nu-şi putu ascunde bucuria când auzi ce spusese mama lui, — Adevărat ? Chiar o să stăm împreună ? Aici ? Sau la conac ? Abby simţi o nelinişte de moment. — La conac, presupun, spuse Abby cu tristeţe, îngrozită de perspectiva de a locui sub acelaşi acoperiş cu femeia care făcuse totul pentru a-i distruge viaţa. Detaliile n-au fost încă stabilite, Matt, Dar principalul este că vom locui împreună. — Şi eşti fericită ? — Nu-ţi dai seama şi singur ? Mathevv lăsă capul în jos. — Ştii, te-am văzut, pe tine şi pe ta ti, vreau să spun. Mă uitam pe fereastră.

•INCERTITUDINI

161

— Bănuiam eu, spuse ea pe. un ton sec. Dar mi-ai tras o sperietură când ai dispărut... N-am ştiut ce să cred. Matthew oftă. — Am crezut că pot ajunge la conac şi să mă întorc înainte ca tu să descoperi că lipsesc. Dar era mai departe decât am crezut şi... ei bine, cred că ştii totul. — Nu chiar tot. Se încruntă. De ce te duceai Ia bunica ta ? Matt se aşeză pe un scaun. . — Pare o prostie acum. JV£ă gândeam... credeam că dacă-i spun că nu vreau să locuiesc la conac cu ei, ar fi putut să nu te mai încurajeze să pleci. încurajeze! I se usca gura. Slavă Domnului, Matt nu trebuia să afle niciodată care era adevărul. — Cred ,că ar fi fost O.K. să stau cu tati, continuă Matt, dacă ar fi fost numai el. M i - a r fi fost dor de tine, mult dor, dar l-aş fi avut pe el cel puţin. Dar nu voiam să stau cu bunica şi cu snoaba aia de domnişoară Langton N-ar fi fost drept sâ ştiu că nu ar fi vrut să mă vadă prin preajmă, după ce s-ar fi căsătorit. — O, Matt ! li trecu mâna prin păr şi el nu se mai retrase. Am crezut că o să profiţi de şansa de a locui la conac. Doamna Roth ţi-ar fi putut oferi o mulţime de lucruri pe care eu nu pot să ţi le ofer; — Mda, are o mulţime de bani, este adevărat. Dar n-aş sta nicăieri fără tine. Chiar dacă. uneori îmi faci zile fripte. — Bietul de tine ! 11 trase de păr cu afecţiune. Presupun că eşti de părere că trebuia să-ţi fi spus motivul pentru care noi neram despărţit. — Nu ştiu. El o privi meditativ. Cred că a fost mai bine aşa. Vreau să spun că niciodată nu m-am îndoit că am un tată,* nu-i aşa ? —• O, Matt! Simţi cum o înţeapă lacrimile. — Hei... Matt. se ridică de pe scaun. Nu plânge, mami! Tati o să aranjeze totul şi o să fie din nou bine. Aşa a spus.- O să aibă grijă şi de mătuşa Hannah. — Mătuşa Hannah!

AUMK MATHER

Abby M ţinu respiraţia'. Fusese afeât rfe preocupată de proprafe p^oMeme, încât aproape că uitase de Basr nah care de fapt contribuise ca ea şi Piers să fie din mm împreună. Urcând în grabă scările, se n&ptEStf m dorrmtorel rnătuşw1/ oftând de uşurane câraf o văzrt trează. — A C U M aş vrea o feîiiip ăe pâme prăjfta, A b f c y , n spuse» bă$r»a ; rkjfeânclu-se pu^n de pe pernă. De ce eşti roşie la faţă? Ce s-a întâmplat cât am dormit? — Păi... inspiră adânc. în primul râu, eu- şl Piers nu mai divorţăm... ' '» '

Vocea lui- Sean Wiîfts Ie întrerupse. Matthew îi efăduse drumul înăuntru şî- el o striga pe Abbyv — Vino o dipă T Este- vorba despre raportul despre care- am discutat. Cred că am găsit ceva care fe-ar puteri interesa ! Raportul ! în toată agitaţia, ea uitase ce spusese Sean că o să facă şi, chemându-I pe Matt să stea ea mătuşa Hannah, coborî repede, găsind cr-1 pe doctor scormonind cu vătraiul prin cenuşa dîn cămin. — Nu ţr-e frig?!' exclamă el, arătând' spre focul stins. De obicei, domnişoara Caidwell are jăratic mai tot timptrî. Este bolnavă ? — Numai obosită, şi n-am avut timp să aprind focul, Am'ayut o dimineaţă de pomină... — Da, cred. Sean avea o rrilriă tristă. Aud că s-ar ţnutea să nu mai fie nevoie de raportul acesta. Abby roşi. ' . ' ' — Ce ai auzit ? ** , 7 — Mda„ ai fost văzută urcându-te iar în maşina Lui Rotii de dimineaţă, Doamna Davison rnî-a spus că ai trecut deja pe la mine, ca să nu mai caut, prestrptmi — O, nu.. — Nu ? — Nu. Era în legătură cu Matthew. Dispăruse. ©, este o poveste togă. Te rog... ce ai găsit t Sean scoase foaia împăturită dkt btizwvar.-

WCEEIÎTtIDINÎ

— Aoaasfca este o copie a raportului pe care doctorul Morrison i 1-a dat soţului tău. Vrei să-1 citeşti? ~~ Pot? ' —Bineînţeles. Sean îi fonmilar&uL Deşi scrisoarea ataşată este probabil concludentă. Afeeby deslicu Mtffcia şi imâkaale ii tremurau. Era destul de veche şi iagăii^enasti dar -se putea citi perfect. După cum spusese Sean, în afară de numele lui Piers, vârsîa şi data naşterii, terraenid medicali nu-i spuneau m a ^ liucru. fiar copâa scrisorii msoţii^are prezenta foarte clar situaţia lui medicală. Ridică piipTea - şi în ochi i m citi oe]miştea. . . •—' Oar ce înseamnă asia ? La ce ajută ? — Aşteaptă, spuse Sean hotărât şi scoase o altă foaie din biii^imar. Cit^te-o pe asta. ii Întinse o copie a unui raport ideniâe, âm ntaa cu o scrisoare înso#toare, înumai că pe acest raport nunnele pacientului şi datefe perso-, n: erau şterse. Citeşter! ; • £ra un raport similar şi de data asta scrisoarea dade i\ im rezialtat iav®aabii. Ambii pacienţi fuseseră, examlnmi iU câteva zile urmi de altul şi deşi m spunea in scrisoare că parifcntaal nermoscut era mai îm vârstă decât Piers cu cincisprezece ani, testele fuseseră ideatice Abby clătină dih cap. — Dar ce dowdeşte asta l Cwm au putut fi amestecate cele două rapoarte, dară asta irrei să sugerezi ? Şmn se sfcrâraM.* — Aş putea spune că foarte uşor, dacă te gândeşti cât de neglijent şi dezordonat era doctorul Morrison, dar în cazul de faţă nu cred că este vina lui. — Atraei a c&i ? Sean se strâmbă din nou. — Dă-ml voie. Făcu o paruă, Uită-te la antetul celor două rapoarte. Amândouă provin de la - spitalul Alnbury. — Da. : — Morrison a trimis .amândoi pacienţii aooio pentru că Bua avea ecâupaineai de testare propriu. — înţeleg. '

164»

ANNE MATHER

- Este un spital mare şi chiar în perioada aceea; se declanşase epidemia iar personalul abia putea face faţa . ' Şi ? S-a comis