31682232-Violul-studiu-de-drept-penal-şi-investigarea-judiciară-a-infracţiunii (2)

Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova Academia „Ștefan cel Mare”

Cu titlu de manuscris CZU: 343.541 (043.2)

PALADII Andrian

VIOLUL: STUDIU DE DREPT PENAL ȘI INVESTIGAREA JUDICIARĂ A INFRACȚIUNII

Specialitatea 12.00.08 – Drept penal (drept penal, criminalistică;)

Teză de doctor în drept Conducător științific:

Valeriu CUȘNIR, profesor universitar, doctor habilitat în drept

Autorul:

Chișinău, 2010

© PALADII Andrian, 2010

2

CUPRINS ADNOTARE..........................................................................................................................5 LISTA ABREVIERILOR....................................................................................................8 INTRODUCERE..................................................................................................................9 1. ANALIZA SITUAŢIEI ÎN MATERIA VIOLULUI (ASPECTE DE DREPT PENAL ȘI DE INVESTIGARE JUDICIARĂ)................................................................17 1.1. Doctrina penală privind violul: istoric, actualitate şi perspective..................................17 1.2.Scopul şi obiectivele tezei prin prisma perfecţionării normelor penale şi cercetării ştiinţifice...............................................................................................................................36 1.3. Concluzii la capitolul 1..................................................................................................41 2. CONSIDERAŢIUNI GENERALE REFERITOARE LA INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ...........................................................................................44 2.1. Noţiunea şi clasificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală.........................................44 2.2. Infracţiunile privind viaţa sexuală, în legislaţia penală a altor state..............................52 2.3. Concluzii la capitolul 2..................................................................................................66 3. COMPONEŢA INFRACŢIUNII DE VIOL PRIN PRISMA PROBATORIULUI PENAL.................................................................................................................................68 3.1. Condiţii preexistente ale infracţiunii de viol..................................................................68 3.2. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol..................................................................74 3.3. Forme, modalităţi şi sancţiuni ale infracţiunii de viol...................................................85 3.4. Concluzii la capitolul 3................................................................................................111 4. PARTICULARITĂŢILE INVESTIGAŢIEI JUDICIARE A INFRACŢIUNII DE VIOL..................................................................................................................................116 4.1. Caracteristica criminalistică şi elementul probatoriu al violului.................................116 4.2. Particularităţile începerii urmăririi penale în cauzele de viol......................................131 4.3. Reguli metodologice de desfăşurare a unor acţiuni de urmărire penală la cercetarea infracţiunii de viol...............................................................................................................145 4.4 Concluzii la capitolul 4.................................................................................................161 CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI.........................................................164 BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................168 ANEXA nr.1 numărul violurilor săvârşite în Republica Moldova pe anii 2003-2008.......178 ANEXA nr.2 nivelul criminalităţii de viol în Republica Moldova pe anii 2003-2008......179 3

ANEXA nr. 3 repartiţia violurilor în Republica Moldova pe anotimpuri, pentru perioada anilor 2003-2008.................................................................................................................180 ANEXA nr. 4 structura violurilor în funcţie de modalitatea de comitere în Republica Moldova pentru perioada anilor 2003 – 2008.....................................................................181 ANEXA nr. 5 repartiţia violurilor după locul de comitere în Republica Moldova pentru perioada anilor 2003 – 2008...............................................................................................182 ANEXA nr. 6 dinamica infracţiunilor de viol în Republica Moldova pe anii 2003 – 2008....................................................................................................................................183 ANEXA nr. 7 structura violurilor după vârsta subiectului infracţiunii în Republica Moldova pentru perioada anilor 2003 – 2008.....................................................................184 ANEXA nr.8 structura infracţiunilor de viol după perioada zilei în Republica Moldova pe anii 2003 – 2008.................................................................................................................185 ANEXA nr. 9 indicaţii metodice privind investigarea judiciară a infracţiunii de viol.......186 DECLARAȚIE PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII...........................................218 CV AL AUTORULUI.......................................................................................................219

4

ADNOTARE Paladii Andrian „Violul: studiu de drept penal şi investigarea judiciară a infracţiunii”, Teză de doctor în drept la specialitatea 12.00.08 – Drept penal (drept penal, criminalistică), Chişinău, 2009. Teza cuprinde introducere, patru capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia din 186 numiri, 164 pagini text de bază, nouă anexe cu 35 de figuri. Rezultatele obţinute sunt publicate în 8 lucrări ştiinţifice. Cuvinte-cheie: act sexual, constrângerea fizică sau psihică, element probatoriu, caracteristica criminalistică, situaţii tipice. Domeniul de studiu. Cercetarea ştiinţifică este dedicată studierii infracţiunii de viol din perspectiva dreptului penal precum şi relevarea particularităţilor investigării judiciare a infracţiunii. Scopul şi obiectivele tezei de doctorat. Scopul imediat al prezentei lucrări îl constituie examinarea teoretico-practică a elementelor preexistente și constitutive ce caracterizează din punct de vedere normativ violul şi nuanţarea procedeelor de investigare judiciară a infracţiunii analizate. Obiective: reevaluarea conceptului infracţiunii de viol; examinarea unor probleme controversate proprii conţinutului juridic; evidenţierea criteriilor de delimitare a violului de alte infracţiuni; înaintarea unor propuneri de lege ferenda; analiza elementelor caracteristicii criminalistice; relevarea elementului probatoriu; determinarea situaţiilor tipice la începerea urmăririi penale; evidenţierea regulilor metodologice de efectuare a acţiunilor de urmărire penale. Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Rezultatele inovaţionale, obţinute în ipoteza studiului ştiinţific efectuat, constituie finalitatea unei cercetări interdisciplinare, care prin sine reprezintă o noutate pentru Republica Moldova. Semnificaţia teoretică. Sub aspect teoretic teza de doctorat constituie o abordare a opiniilor şi propunerilor controversate expuse în literatura de specialitate, cu referire specială la infracţiunea de viol şi, în general, la infracţiunile contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei. Prin prisma laturii teoretice se dozează posibilitatea elaborării strategiei adecvate de luptă contra infracţiunii de viol. Valoarea aplicativă a lucrării. Importanţa aplicativă este semnificată prin redarea unor concepte, soluţii, propuneri atât sub aspectul penal cât, procesualpenal şi criminalistic, al problematicii supuse analizei. Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Cercetarea în primul rând are o orientare didactică. Acestea, înserată cu o gamă amplă de speţe din practica judiciară a Republicii Moldova şi a altor state, pot fi luate în vedere de către ofiţerii de urmărire penală, procurori şi judecători în cadrul activităţii zilnice de combatere a infracţionalismului, inclusiv şi a celui de viol. 5

РЕЗЮМЕ Паладий

Андриан,

«Уголовно-правовой

анализ

и

расследование

изнасилования», диссертация на соискание научной степени доктор права по специальности 12.00.08 - Уголовное право (уголовное право и криминалистика). Кишинёв, 2009 Содержание диссертации: введение, четыре главы, общие выводы и рекомендации, библиография из 186 пунктов, 164 страниц основного текста. Полученные результаты были опубликованы в 8 научных работах. Ключевые слова: половой акт, физическое или психическое принуждение, объект доказывания, криминалистическая характеристика, типичные ситуации. Область исследования. Диссертация посвящена уголовно-правовому анализу изнасилования и особенностям расследования данного преступления. Целью работы является научно-практическое исследование признаков состава преступления изнасилования, а так же разработка методологии расследования указанного преступления. Задачи исследования: переосмысление понятия изнасилования; изучение ряда противоречивых трактовок изнасилования; определение критериев разграничения изнасилования от других смежных составов преступления; выработка конкретных рекомендаций

по

изменению

статьи

171

УК

РМ;

выделение

составляющих

криминалистической характеристики изнасилования; определение объекта доказывания данного преступления; определение типичных ситуаций уголовного преследования; разработка методологии уголовного преследования по делам об изнасилованиях. Научная новизна и оригинальность полученных результатов заключается непосредственно в проведённом исследовании, основных итогах и предложенных рекомендациях, которые представляют собой новизну для Республики Молдова. Теоретическая значимость работы состоит в проведении анализа противоречивых мнений и рекомендаций, высказанных в научной литературе относительно изнасилования и преступлений против половой свободы и половой неприкосновенности личности. Практическая польза исходит из предложенных понятий, практических решений, рекомендаций могущих быть применимыми в уголовном, уголовно-процесуальном праве и криминалистике. Внедрение научных результатов. Диссертация, прежде всего представляет собой хорошо систематизированный, научно обоснованный дидактический материал, дополненный примерами судебной практики, который может быть использован работниками правоохранительных органов в борьбе с преступностью.

6

SUMMARY Paladii Andrian, “Criminally-legal research and criminalistical investigation of rape”, doctoral dissertation in law, speciality 12.00.08 – Criminal law (criminal law, criminalistic), Kishinau, 2009. The dissertation contains: introduction, four chapters, general conclusions and recommendations, bibliography account 186 points, 164 pages of basic contents. Obtained results were published in 8 scientific papers. Key-words: sexual act, physical or mental compulsion, element of proves, criminalistical characteristics, typical situations. Field of studding The dissertation is devoted to the criminally-legal analyse and to some aspects of criminalistical investigation of rape. Goal of the doctoral dissertation: The work’s goal is theoretical and practical studying of essential elements to the rape and revealing receptions of investigation of the indicated crime. Scopes: revaluation of concept of rape; studying of some inconsistent treatments concerning rape; definition of criteria of differentiation of rape from other similar crimes; offering of concrete recommendations about change of article 171 of UK РМ; the analysis of constituting criminalistic characteristics and features of rape; revealing of object of proving; revealing typical situations connected with the criminal prosecution beginning; definition of methodological rules of realisation of measures and actions in connection with criminal prosecution realisated in cases about rapes. Scientific novelty and originality consists in consists directly in the issued research, the basic results and the offered recommendations which represent novelty for Republic of Moldova. Theoretical signification of work consists in realisation of the analysis of inconsistent opinions and the recommendations stated in the scientific literature, in particular concerning rape, and in general regarding a crimes against sexual freedom and the sexual inviolability of person. The practical advantage starts with the offered concepts, practical decisions and recommendations applicable in criminal, criminally-procedural law and criminalistics. Implementation of the scientific results consists in. The dissertation, first of all represents well systematised, scientifically based didactic material completed with practice examples and can be used in crime control.

7

Lista abrevierilor URSS- Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste RFSSR- Republica Federativă Sovietică Socialistă Rusă FR- Federaţia Rusă RM- Republica Moldova CSI- Comunitatea Statelor Independente PG- Codul penal, partea generală PS- Codul penal, partea specială HP- Hotărârea Plenului CEDO- Curtea Europeană pentru Drepturile Omului RSSM- Republica Sovietică Socialistă Moldovenească CSJ- Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova CP al CSJ- Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție MAI- Ministerul Afacerilor Interne CRM- Constituția Republicii Moldova C.pr.pen.- Cod procedură penală C.pen.- Cod penal HG- Hotărârea Guvernului MO- Monitor Oficial Cap.- capitol Art.- articol Alin.- aliniat Lit.- literă Pct.- punct P.- pagină n.a.- nota autorului

8

INTRODUCERE Actualitatea şi importanța problemei abordate. Asigurarea dreptului la libertatea şi inviolabilitatea sexuală; a persoanei – ca condiţie indispensabilă a existenţei fiinţei umane şi, prin aceasta, a întregii comunităţi, constituie o preocupare constantă atât a normelor de drept internaţional, cât şi a celor naţionale. Problema asupra căreia ne-am orientat atenţia o constituie violul. Violul, fără nici un dubiu, este cea mai gravă infracţiune sexuală, deoarece, aproape în toate situațiile tipice, cauzează victimei un prejudiciu fizic, o traumă psihică. Codul penal al Republicii Moldova, precum şi legislaţiile altor state înglobează o serie de infracţiuni, care au în calitate de obiect juridic relaţiile sociale, a căror desfăşurare normală este condiționată de protecția libertății, inviolabilității şi moralității vieţii sexuale a persoanei; această valoare, fiind susceptibilă de protecție juridico-penală alături de alte drepturi fundamentale ale cetăţenilor (viaţa, integritatea fizică şi psihică, libertatea, viaţa intimă, familială şi privată etc.). Viaţa sexuală - în calitate de valoare socială - este apărată de dreptul penal sub cele două aspecte caracteristice: dreptul la libertatea sexuală a persoanei (independenţa persoanei de a dispune în mod liber de corpul său în raporturi sexuale) şi dreptul la inviolabilitatea sexuală a persoanei (a-i fi asigurat individului inviolabilitatea corpului său în ceea ce priveşte aspectul sexual, a-i proteja persoana de orice acţiuni înfăptuite cu violenţă sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa). Declaraţia ONU pentru eliminarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20 decembrie 1993 prevede că orice act de violenţă presupune (atât în viaţa socială, cât şi-n viaţa personală) săvârşirea actelor ilicite, care cauzează sau pot cauza persoanelor daune fizice sau psihice. Violenţa sexuală presupune un contact fizic contrar voinţei victimei şi se poate manifesta sub orice formă de exprimare (prin forţarea de a avea relaţii sexuale, până la violare ori incest). Declarația ONU pune accent negativ și pe alte acte de violenţă cu caracter psihologic sau intim, cauzate victimelor (în special, în cadrul familiei, serviciului etc.). Gradul prejudiciabil ce decurge din esența infracţiunilor privind viaţa sexuală constă, în primul rând, în suferinţa provocată direct victimei, iar în cel de-al doilea rând, în consecinţele destabilizatoare pe care le provoacă în plan social asupra desfăşurării normale a vieţii. Încălcarea libertăţii sexuale creează în societate o stare de nesiguranţă generală, un dezechilibru deosebit de primejdios şi de grav, cauzat organismului social. Alegarea tiparului juridic incident activităţii infracţionale de lezare a libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei presupune, pe de o parte, evaluarea corectă a situaţiei de fapt, 9

iar pe de altă parte, identificarea normei penale speciale aplicabile acestei situaţii faptice. Examinarea cauzelor penale de viol relevă erori de încadrare juridică, în rezultatul cărora fapta violatorului este încadrată în baza variantei tipice, deși pot fi identificate semne circumstanțile cu caracter agravant, ori în genere este apreciată la nivelul unei fapte ce nu constituie infracțiune (în baza lipsei semnelor constitutive ale componenței de infracțiune). În acest context, am considerat ca fiind actual şi oportun demersul dedicat studierii infracţiunii de viol din perspectiva dreptului penal, în vederea elucidării şi reevaluării semnelor esențiale și circumstanţiale caracteristice acesteia. Totodată, cercetarea atentă a cadrului normativ dedicat reglementării violului a scos în evidenţă unele imperfecţiuni ale textului de lege, fapt care a solicitat incursiuni teoretice pentru a oferi legiuitorului propuneri de lege ferenda, în eventuala intervenţie de perfecţionare a normei penale referitoare la infracțiunea de viol. Pentru deducerea unor soluţii legislative adecvate, s-a impus studiul legislaţiilor penale ale altor state în materia incriminării faptei cercetate. Aplicarea normei de drept presupune, pe de o parte, stabilirea existenţei unei infracţiuni, iar pe de altă parte, a persoanei care a comis-o şi, evident, aplicarea de către instanţa de judecată a unei pedepse echitabile infractorului. Întru învederarea acestor finalităţi proprii dreptului penal, activitatea instanţelor de judecată implică în mod obligatoriu intervenţia organelor de urmărire penală, adecvată sarcinii de descoperire a infracţiunii săvârşite, de identificare a infractorului şi de remitere a cauzei penale spre judecare. Ţinând cont de specificul infracţiunii de viol, generat, în principal, de modalităţile normative şi faptice de realizare a ei, este binevenită relevarea particularităţilor investigării judiciare a infracţiunii pentru a pune la îndemâna organelor de urmărire penală un suport metodologic de instrumentare a cauzelor penale de acest gen. Sub acest aspect, actualitatea lucrării derivă din faptul, că în literatura de specialitate nu au fost realizate careva intervenţii în domeniul abordării cadrului tactico-metodologic aplicabil la investigarea violului – cadru, care ar oferi posibilitatea aplicării unor reguli metodologice bazate pe respectarea strictă a prevederilor legale şi pe experienţa pozitivă generalizată a organelor de urmărire penală. Reieşind din cele consemnate anterior, menţionăm că, în ultimii ani, în literatura de specialitate violului i-au fost consacrate mai multe studii, în care acest fenomen infracţional a fost tratat sub diferite aspecte. Printre ele se evidenţiază: Тактические операции в типичных ситуациях расследования изнасилований (Пономарева Л.B. Тактические операции в типичных ситуациях расследования изнасилований, Диссертация кандидата юридических наук, Cаратов 1997); Metodica cercetării infracţiunii de viol (Cătuna Nelu Viorel, Metodica cercetării 10

infracţiunii de viol, edit. C.H.Beck, Bucureşti 2007 Violenţa sexuală (Bujor V., Miron I., Violenţa sexuală, Ch. Centrul ed. al Univ. De Criminologie, 2001) etc. – studii şi publicaţii care, de rând cu altele, au servit în calitate de suport la realizarea lucrării în cauză. Nepunând la îndoială valoarea teoretico-ştiinţifică şi aplicativă a studiilor evidențiate anterior, prezenta lucrare este o încercare de actualizare a unor concepte, idei şi soluţii vis-a-vis de interpretarea juridico-penală şi crearea, în acest sens, a unui cadru metodologic inovatoriu în materie penală, în special, la capitolul investigare judiciară a violului. Raţiunea cercetării pluridiscipilnare a violului, prin îmbinarea elementelor de natură penală, procesual penală şi criminalistică, rezidă în necesitatea fundamentării unui concept unic de încadrare juridică şi investigare judiciară a infracţiunii, în care normele dreptului material săşi poată găsi o aplicaţie adecvată prin intermediul celor de drept formal. Prin explicarea şi interpretarea noţiunilor din legea penală şi procesual penală, lucrarea are meritul de a încerca să contribuie la uniformizarea practicii judiciare şi de a se constitui într-un instrument de lucru util celor care îşi desfăşoară activitatea de luptă împotriva criminalităţii. Scopul şi obiectivele tezei. Scopul imediat al prezentei lucrări îl constituie examinarea teoretico-practică a elementelor preexistente și constitutive care caracterizează din punct de vedere normativ infracţiunea de viol, în vederea evidenţierii particularităţilor de încadrare juridică şi nuanţarea procedeelor de investigare judiciară a infracţiunii analizate, prin punerea în evidenţă a modelului tacticometodologic ce urmează a fi aplicat de către organele judiciare la cercetarea faptei de viol. În calitate de scop mediat al tezei figurează relevarea imperfecţiunilor textului de lege dedicat incriminării infracţiunii de viol şi reliefarea unor propuneri de lege ferenda întru lichidarea acestora. La elaborarea scopurilor ţinându-se cont de Direcţiile strategice ale activităţii din sfera ştiinţei şi inovării pentru anii 2006-2010, aprobate prin Hotărîrea Parlamentului nr.160-XVI din 21 iulie 2005, aceste direcţii fiind consacrate şi-n cadrul Acordului de parteneriat între Guvern şi Academia de Ştiinţe a Moldovei pentru anii 2009-2012 Pentru atingerea scopurilor propuse au fost trasate şi realizate următoarele sarcini: nuanţarea şi reevaluarea conceptului infracţiunii de viol şi a locului incriminării acesteia în legislaţia autohtonă; elucidarea şi descrierea semnelor constitutive ale infracţiunii de viol din perspectiva doctrinei dreptului penal şi a soluţiilor evocate de practica judiciară la soluţionarea cauzelor de viol;

11

examinarea unor probleme controversate proprii conţinutului juridic al infracţiunii de viol (în special, condiţiile renunţării de bună voie la comiterea infracţiunii, elucidarea calităţii de subiect pasiv al infracţiunii de viol, elucidarea noţiunii de viol comis de două sau mai multe persoane etc.); evidenţierea criteriilor de delimitare a violului de alte infracţiuni cu care se intersectează sub aspect constitutiv; înaintarea unor propuneri concrete de perfecţionare a textului de lege prevăzut la art.171 C.pen.; analiza conţinutului caracteristicii criminalistice a infracţiunii de viol şi a elementelor care o compun; relevarea elementului probatoriu al violului; determinarea situaţiilor tipice care întemeiază începerea urmăririi penale în cauzele de viol; evidenţierea regulilor metodologice de efectuare a acţiunilor de urmărire penale aplicabile la investigarea violurilor; caracterizarea constatărilor medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare dispuse la investigarea infracţiunilor de viol. De fapt aceste scopuri şi sarcini având drept finalitate edificarea statului de drept în contextul integrării europene Republicii Moldova. Pentru realizarea scopurilor şi obiectivelor trasate, în calitate de metode de cercetare au fost folosite metoda logică (analiză şi sinteză), istorică, sistematică, etc. Cercetările întreprinse se bazează pe studierea doctrinei, legislaţiei şi a practicii judiciare existente în domeniul dat. La realizarea studiului drept punct de reper a servit legislaţia penală şi procesual penală a Republicii Moldova şi a altor state (România, Federaţia Rusă, Belorusia, Danemarca, Olanda, Norvegia etc.). Baza teoretică a investigaţiei o constituie lucrările celor mai recunoscuţi autori consacraţi în domeniu: V.Dongoroz, V.Dobrinoiu, A.Boroi, V.Beliş, C.Aioniţoaie, V.Bercheşan, A.Piontkovschii, P.Iablokov, V.Mozeakov, O.Corşunov, A.Stepanov, I.Fedotov, L.Zvirbuli, N.Soloviov etc. Dintre autorii autohtoni, lucrările cărora au stat la baza elaborării tezei pot fi menţionaţi: V.Cuşnir, V.Berliba, S.Brânză, S.Doraș, M.Gheorghiţă, T.Carpov, A.Borodac, X.Ulianovschi, Gh.Ulianovschi, V.Stati, I.Dolea, Iu.Odagiu, etc. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. În ipoteza modificărilor curente de legislaţie, un studiu amplu şi bine sistematizat al infracţiunii de viol s-a impus ca necesar şi obligatoriu. Analiza minuţioasă a cuprins, pe lângă

12

aspectul juridico-penal al infracţiunii de viol, şi o latură, nu mai puţin semnificativă, cu nuanţe vădit aplicative – investigarea judiciară a infracţiunii abordate. Cercetarea ştiinţifică rezidă în analiza multiaspectuală a conceptelor şi definiţiilor expuse în literatura de specialitate autohtonă şi străină, trecute prin filtrul unei analize proprii a autorului, precum şi înaintarea unor soluţii, idei şi concepte noi, care, în viziunea autorului, sunt a apriori în ceea ce priveşte realizarea justiţiei penale prin intermediul incriminării infracţiunii de viol. Rezultatele inovaţionale, obţinute în ipoteza studiului ştiinţific realizat, constau în următoarele: 1. pentru a stabili corespunderea exactă între ceea ce se apăra în concret şi ceea ce se doreşte a se apăra, propunem redenumirea Capitolului IV a Părţii speciale a Codului penal în „Infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei”. 2. în vederea unei aplicări uniforme a legislaţiei penale în vigoare, se demonstrează necesitatea excluderii din cadrul componenţei prevăzute la art. 171 alin. (3) C.pen. a lit. (d). 3. susţinerea, în vederea uniformizării legislaţiei penale, tratarea uniformă a celor ce au săvârşit numai două infracţiuni şi pe cei care au săvârşit mult mai multe infracţiuni considerăm oportun excluderea agravantei de viol comis de o persoană ce a mai comis un viol prevăzut la alin. 1 din cadrul art. 171 alin.(2) C.pen., modificare, ce va contribui efectiv la o mai bună diferenţiere a răspunderii penale, la stabilirea mai echitabilă a pedepsei, la promovarea mai consecventă a scopurilor şi principiilor legii penale. 4. pentru a asigura certitudinea normelor de drept penal susţinem excluderea din cadrul art. 171 alin. (3) C.pen. circumstanţei prevăzute la lit. (f) (violul soldat cu alte urmări grave). 5. caracteristica criminalistică a violului reprezintă o sinteză a cunoştinţelor obţinute în urma analizării cauzelor judiciare, în măsură să furnizeze recomandări şi reguli metodologice organului de urmărire penală la investigarea violurilor; 6. elementul probatoriului, specific violului, trebuie să clarifice următoarele împrejurări necesare cunoaşterii tuturor aspectelor unui anumit caz particular: existenţa raportului sexual; prezenţa constrângerii fizice sau psihice ori a imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi exprima voinţa, vârsta persoanei vătămate, precum şi raporturile care au existat dintre victimă şi făptuitor, participanţii şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii, consecinţele infracţiunii, intenţia şi motivele comiterii infracţiunii; cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii şi, nu în ultimul rând, este necesar a stabili existenţa cărorva împrejurări ce pot agrava sau atenua răspunderea penală a făptuitorului;

13

7. pornind de la noţiunile de viaţă intimă şi viaţă sexuală, considerăm că persoana este singură în drept să decidă modalităţile şi subiectul relaţiilor sexuale, precum şi să decidă în care cazuri i s-a adus un prejudiciu vieţii sexuale şi în mod inerent şi vieţii intime a acesteia, persoana fiind singura în drept de a decide în care cazuri şi circumstanţe să facă publice evenimentele vieţii sale intime. În acest sens, considerăm că ar fi oportun introducerea în cadrul art. 276 C.pr.pen. a prevederilor conform căreia urmărirea penală pentru violul prevăzut la art. 171 alin. (1) C.pen. să fie pornită la plângerea prealabilă a victimei. Această încadrându-se în politica penală a statului, de decriminalizare a unor fapte, de reducerea a pedepselor, stabilirea a unui număr mai mare de pedepse neprivative de libertate. 8. violul trebuie definit, în aspect juridico-penal, ca actul sexual de orice natură săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Sub aspect teoretic teza de doctorat constituie o abordare a opiniilor şi propunerilor controversate expuse în literatura de specialitate a Republicii Moldova, cât şi străină, cu referire specială la infracţiunea de viol şi, în general, la infracţiunile contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei. Prin prisma laturii teoretice se dozează posibilitatea elaborării strategiei adecvate de luptă contra infracţiunii de viol. În acest context, importanţa teoretică constă în faptul că lucrarea prezintă prin sine un studiu bine sistematizat şi documentat prin soluţii practice şi poate fi luată în vedere în cadrul studiilor universitare şi postuniversitare - la predarea disciplinelor penale, precum şi la propagarea ideilor de combatere a fenomenului cu nuanţe de dinamică în creştere. Valoarea teoretico-aplicativă se confirmă şi prin multitutidinea de abordări şi soluţii, pe care le redă autorul, în vederea oformării unui standard corect şi unic de includere în acţiune a normei referitoare la infracţiunea de viol. Anumite teze, idei novatorii pot fi preluate în vederea unor eventuale modificări de legislaţie, asiugurându-se astfel eficientizarea luptei împotriva infracţiunilor de viol. Importanţa aplicativă este semnificată prin redarea unor concepte, soluţii, propuneri vis-avis de aspectul procesual-penal şi criminalistic al problematicii supuse studiului. Toate acestea, înserate cu o gamă amplă de speţe din practica judiciară a Republicii Moldova şi a altor state, pot fi luate în vedere de către ofiţerii de urmărire penală, procurori şi judecători în cadrul activităţii zilnice de combatere a criminalităţii, inclusiv şi a celui de viol. Aprobarea rezultatelor lucrării.

14

Tezele şi ideile consemnate în conţinutul tezei de doctorat au fost expuse şi abordate multiaspectual în cadrul diverselor foruri ştiinţifico-practice internaţionale şi naţionale, printre care: Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională – Probleme interdisciplinare în materia prevenirii şi combaterii criminalităţii juvenile la etapa contemporană, Chişinău, 5 octombrie 2007. Tezele principale ale lucrării au fost examinate şi discutate în cadrul seminarelor metodice organizate în cadrul catedrei „Drept penal şi Criminologie” a Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova. Sumarul compartimentelor tezei. Lucrarea este structurată în patru compartimente care la rândul său conţin treisprezece subcompartimente, introducere, concluzii şi recomandări, bibliografie, adnotare şi lista abrevierilor. În cadrul primului Compartiment „Analiza situaţiei generale în materia violului” au fost supuse unei analize lucrările ce au avut ca obiect de studiu infracţiunea de viol, în urma studiului făcându-se o analiză comparativă în ceea ce priveşte infracţiunea de viol. De asemenea în cadrul acestui compartiment al lucrării au fost dezvăluite scopurile şi sarcinile lucrării. Noţiunea şi sistemul infracţiunilor privind viaţa sexuală sunt analizate în cadrul Compartimentului doi al lucrării. În urma studiului definiţiilor doctrinare a infracţiunilor privind viaţa sexuală a fost oferită o definiţie proprie a infracţiunilor privind viaţa sexuală. Definiţie ce a avut la bază natura juridică şi esenţa noţiunii de viaţă sexuală. Aspect de care s-a ţinut cont şi clasificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală. Compartimentul trei „Analiza juridico-penală a infracţiunii de viol”, conţine o analiză minuţioasă a semnelor componenţei de infracţiune prevăzută la art. 171 C.pen.. în cadrul acestui compartiment de bază a lucrării pe lângă analiza minuţioasă a semnelor componenţei de infracţiune, au fost stabilite criteriile ce ar facilita delimitarea infracţiunii de viol de alte atentate infracţionale. De asemenea au fost propuse soluţii care ar duce la soluţionarea controverselor existente în doctrina penală referitor la infracţiunea de viol. Soluţii ce ar avea drept finalitate interpretarea uniformă a legislaţiei penale atât de teoreticienii cât şi de practicienii dreptului penal. „Particularităţile investigaţiei judiciare a infracţiunii de viol” este intitulat ultimul compartiment al lucrării, în cadrul căruia a fost stabilită caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol, elementul probatoriu specific acestui gen de atentat. În cadrul ultimului paragraf al lucrării au fost stabilite regulile de tactică criminalistică specifice, de care trebuie să se ţină cont în cadrul urmăririi penale. 15

Drept urmare a cercetării științifice realizate au fost înaintate un şir de concluzii şi recomandări, care, ar putea fi luate în consideraţie în demersul dedicat perfecționării cadrului normativ în vigoare al Republicii Moldova.

16

1. ANALIZA SITUAŢIEI ÎN MATERIA VIOLULUI (ASPECTE DE DREPT PENAL ȘI DE INVESTIGARE JUDICIARĂ) 1.1 Doctrina penală privind violul: istoric, actualitate şi perspective. Problematica infracţiunilor privind viaţa sexuală constituie o preocupare continuă pentru teoreticienii şi practicienii dreptului penal. Dezvoltarea continuă a relaţiilor sociale necesită o atenţie sporită în ceea ce priveşte infracţiunile privind viaţa sexuală, în vederea găsirii celor mai eficiente metode de prevenire şi combatere a faptelor ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. De fapt studiul realizat are ca obiective principale stabilirea unor criterii clare de delimitare a infracţiunii de viol de alte componenţe de infracţiuni ce atentează la libertatea şi inviolabilitate sexuală a persoanei, relevarea procedeelor de încadrare juridică a faptei de raport sexual comis prin constrângere fizică sau psihică ori prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, precum şi relevarea problemelor ce apar în cadrul investigării judiciare a faptelor de raport sexual forţat şi căilor de soluţionare a acestora. Sensul pe care îl dăm astăzi noţiunii de viol este urmare a modului în care s-a privit în decursul timpului satisfacerea instinctului sexual, în special de către bărbat, dar şi în raport cu poziţia ocupată de către femeie în societate [35, p.1]. Relaţiile sexuale au evoluat de la nişte relaţii necontrolate specifice societăţii primitive la relaţii încorsetate în morala societăţii şi orice abatere de la aceste norme fiind sancţionate de către legislaţia în vigoare. Asemenea relațiilor în dezvoltare permanentă, ţinând cont de etapele de dezvoltare a societăţii, au evaluat și diferitele modalităţi de incriminare a atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. În antichitatea greacă se considera violul mai puţin grav decât seducerea unei femei căsătorite sau necăsătorite: în primul caz se poseda doar corpul femeii, pe când în cel de-al doilea caz – avea loc deturnarea sentimentelor şi fidelității victimei în folosul seducătorului şi în detrimentul soţului ori al tatălui acesteia[35]. În ceea ce priveşte societatea romană, se considera o încălcare a normelor morale existente în societate la acea perioadă siluirea unui băiat, unei femei sau a oricărei alte persoane prin folosirea forţei, violul fiind considerat un act de atac care nu putea fi evitat, sancţionându-se cu pedeapsa capitală (tentativa se pedepsea cu exilul). [35] În perioada Evului Mediu protecția persoanei contra atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală se realiza, în general, prin intermediul normelor ecleziastice (avându-se în vedere rolul bisericii în acea perioadă de timp).

17

O accepţiune a violului, similară celei actuale, începe să se cristalizeze odată cu intrarea în vigoare a Codului penal francez din 1791. Fiind inclus pentru prima dată violul în subtitlul „Crime şi atentate împotriva persoanelor” [35], se stabilește că în cazul comiterii unui raport sexual forţat se atentează la un element al libertăţii persoanei şi anume la libertatea sexuală a acesteia. În continuare vom analiza evoluţia incriminării infracţiunii de viol în Rusia şi în Principatele Române, al căror norme sociale, precum şi evoluţia acestora în timp, sunt asemănătoare celor din cadrul societăţii moldoveneşti. O primă normă ce are drept scop apărarea componentelor vieţii sexuale a persoanei în Rusia apare într-un act bisericesc din anul 1649, ce prevede pedeapsa cu moartea pentru militarul care comite violul în timp ce se deplasează la armată sau când revine de la armată. Reglementări similare, cu excepţia faptului că este lărgit cercul persoanelor ce pot fi subiecţi ai infracţiunii, le întâlnim în Regulamentul Militar al lui Petru I[160, p.162] Codul penal al Rusiei din 1903 realizează o încercare reușită de a supune apărării viaţa sexuală a persoanei sub toate aspectele acesteia (anume libertatea şi inviolabilitatea sexuală), și, în acest context, prin cele 16 componenţe de infracţiuni se descriu în mod normativ faptele ilegale în funcţie de obiectul de atentare. Noutatea pe care o aduc prevederile acestui cod constau în faptul că pentru prima dată se face apel la constrângerea psihică, stabilindu-se condiţiile pentru existenţa acesteia (ameninţarea cu aplicarea violenţei asupra rudelor apropiate ale victimei, dacă exista pericolul ca ameninţarea să fie realizată). O reglementare asemănătoare Codului penal anterior menționat o regăsim în Decretul despre tribunalele militare revoluţionare din 20 noiembrie 1919, care, în Titlul V „Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei”, Cap.IV („Infracţiuni privitoare la relaţiile sexuale”), incriminează raporturile sexuale comise prin constrângere implicită sau explicită şi acţiunile perverse asupra persoanelor minore. [160] Cu referire la Principatele Româneşti, constatăm că primele reglementări ale infracţiunii apar odată cu editarea Cărţii Româneşti de Învăţătură (Iași, 1646) şi a Îndreptării Legii (Târgovişte, 1652), în care violul era tratat sub titlurile Despre siluire şi, respectiv, Siluirea. În cadrul reglementărilor respective se vorbea despre „necinstirea femeie răpite prin violenţă”, neoperându-se cu anumite semne care ar identifica metoda de comitere a infracţiunii. [35.p.7] În Moldova şi Ţara Românească perfecţionarea şi modernizarea legislaţiei a fost materializată prin apariţia unor coduri ori condici criminaliceşti de inspiraţie austriacă sau franceză. [35] Noutatea acestor reglementări consta în faptul că, pentru prima dată, se menţionează precum că victima infracţiunii de „siluire” poate fi persoana atât de sex masculin, 18

cât şi cea de sex feminin. De asemenea sunt prevăzute primele circumstanţe agravante (spre exemplu, comiterea infracţiunii de viol în participaţie). Cele consemnate anterior denotă ideea precum că reglementările privitoare la infracţiunile privind viaţa sexuală şi, în special referitoare la infracțiunea de viol, au evoluat (de la etapa când libertatea şi inviolabilitatea sexuală nu erau apărate nici într-un mod, urmând asigurarea acestor valori sociale prin intermediul normelor elaborate de către biserică și, într-un final, ajungându-se la protecția prin norme de drept codificate cu caracter laic). Problema atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei a constituit obiectul de studiu al mai multor autori care în cadrul lucrărilor sale (articole, manuale de drept penal sau monografii), care au oferit un spaţiu (mai mic sau mai mare) problemelor de încadrare juridică a faptelor care au drept obiect de atentare libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, identificarea motivelor şi împrejurărilor ce favorizează comiterea acestui gen de infracţiuni, identificarea problemelor ce intervin în cadrul investigării judiciare a acestui gen de infracţiuni şi elaborarea unor reguli tactice şi metodologice de efectuare a activităţilor de urmărire penală. Analiza materialelor ştiinţifice publicate la tema tezei. În continuare o să supunem analizei unele lucrări ştiinţifice, care au fost dedicate, în special, tratării problematicii abordate de către autor în conținutul tezei de doctorat elaborate. Tratarea infracţiunii violului sub aspect juridico-penal, criminalistic, criminologic se regăsește în articolele ştiinţifice a mai multor autori, în special: I.Miron, Evoluţia reglementării violului în România şi elemente de drept comparat; M.Popa, Consideraţii privind infracţiunile care vizează viaţa sexuală; G.Mateuţ, Consecinţele abrogării articolului 200 din Codul penal privind incriminarea relaţiilor sexuale între persoanele de acelaşi sex asupra noii reglementări a infracţiunii de viol; H.Diaconescu, Structura juridică şi conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol ca urmare a modificării prevederilor art.197 din Codul penal prin Legea nr.197 din 13 noiembrie 2000; R.Glăvan, Violul săvârşit asupra unei "rude apropiate" şi incestul agresiv S.Brînză, V.Stati, Calificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală: controverse şi soluţii; А.Diacenco, I. Kolosova, Характеристика умышленных убийств и изнасилований в странах содружества независимых государств в 1995-2003 гг. и I полугодии 2004 г ; О. Turlabaev, Типичные обстоятельства совершения насильственных половых преступлений в отношении

несовершеннолетних;

изнасилование:

проблемы

Iu,

Golovlev,

квалификации

и

Уголовная

ответственность

применения;

Р.Galiakbarov,

за Как

квалифицировать убийства и изнасилования, совершенные групповым способом; L.Кonâşeva, Понятие психически беспомощного состояния жертвы преступления etc. [87, 95, 85, 47, 64, 132 p.107, 168 p.106, 126 p.40, 141 p.44, 129, p.36] 19

Calificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală: controverse şi soluţii (S.Brînză, V.Stati), [28], publicat în RND nr.4 şi nr.5 din 2007. Prin conținutul acestei lucrări, autorii evidenţiază o serie de probleme ce intervint la capitolul transpunere a normelor de drept penal în practică. Una dintre acestea constă în lipsa de consecutivitate cu referire la aplicarea normelor de drept penal în cazul art.145 alin.(3) lit.i) C.pen. (în redacţia C.pen. până la intrarea în vigoare a Legii nr.277-XVI din 18 decembrie 2008), chestiune soluţionată, de fapt, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor operate în cadrul normativului penal. Propunerea autorilor este probată prin argumentul precum că circumstanţa agravantă implică caracterul complex al infracţiunii. Ea are ca efect faptul că îşi pierde individualitatea acea infracţiune care evoluează pe post de acţiune (inacţiune) adiacentă. Individualitatea ei, ca şi cum se dizolvă în „amalgamul” infracţiunii complexe. Acest efect nefast este mai pronunţat atunci când infracţiunea, care evoluează pe post de acţiune (inacţiune) adiacentă, este o infracţiune gravă, deosebit de gravă ori excepţional de gravă. Deşi mai estompat, acelaşi efect de diferenţiere a răspunderii penale se atestă atunci când o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă evoluează pe post de acţiune (inacţiune) adiacentă, în cadrul infracţiunii complexe de genul „omor însoţit de viol”. [28] Considerăm binevenită această propunere şi salutăm faptul că expresia „omor însoţit de viol” a fost exclusă din cadrul circumstanţelor agravante prevăzute la art.145 C.pen. Un alt subiect nu mai puţin interesant, pe care-l angajează autorii în cadrul analizei propriu-zise, constă în elucidarea problemelor care apar la încadrarea juridică a infracțiunii potrivit art.171 alin.(2) lit.a) C.pen (în redacţia veche a C.pen. infracţiunea de viol comisă repetat) - violul săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut de alin.(1). Deși formularea semnului circumstanțial cu efect agravant a fost modificat, problematica enunţată de către autori este actuală şi în cazul redacţiei noi, în mod special ţinând cont de faptul că esenţa semnului accidental al infracţiunii a rămas aceeaşi. În continuarea ideilor expuse anterior, autorii au dat atenţie analitică unei circumstanţe agravante care implică multiple discuţii nu numai între doctrinarii dreptului penal, [29,18] dar şi între practicieni. Această problemă este valabilă pentru majoritatea componenţelor de infracţiune din cadrul PS a C.pen. (nu numai pentru infracţiunea de viol), şi anume infracțiunea (violul) săvârşit de două sau mai multe persoane. În ipoteza analizelor desfășurate se invocă o propunere, în viziunea noastră, revoluţionară pentru întregul Capitol referitor la infracţiunile privind viaţa sexuală. În speță se optează pentru schimbarea elementului material al infracţiunii de viol din „raport sexual” în „act sexual de orice 20

natură”, modificare legislativă care ar determina, în mod inerent, excluderea art.172 C.pen. (Acţiuni violente cu caracter sexual). Cele consemnate evidențiază doar unele dintre problemele ce au format obiectul de studiu al articolului științific elaborat de către autorii S.Brînză și V.Stati, aceștia din urmă argumentând temeinic necesitatea perfecționării cadrului normativ în materie penală și orientarea practică judiciare în vederea aplicării juste a normelor ce formează acest cadrul legal, în speță reieșind din esența grupului de infracțiuni care pun în pericol ori prejudiciază relațiile sociale privind viața sexuală a persoanei. În mare parte esența argumentelor enunțate de către autorii citați vor fi invocate și analizate științific în conținutul de bază al studiului. Un alt autor, ale cărui lucrări ştiinţifice au ca obiect de studiu infracţiunea de viol este I.Miron, care, în articolul științific elaborat Evoluţia reglementării violului în România şi elemente de drept comparat[87 p.47] efectuează un studiu al evoluţiei incriminării faptelor ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei în legislaţia penală română. Prin demersul științific dedicat infracțiunilor privind viața sexuală, autorul face o retrospectivă a conţinutului normativ al infracţiunii de viol începând cu C.pen. din 1936 şi până în prezent. De asemenea, în conținutul lucrării elaborate de către I.Miron, sunt prezentate unele aspecte de drept penal comparat, făcându-se uz, în acest sens, de reglementările conținute în legislaţiile penale ale altor state în materia infracțiunii de viol. Aceste lucruri au fost supuse analizei în vederea realizării unui studiu comparat vis-a-vis de regimul sancţionator al statelor supuse cercetării și cel românesc. Unele aspecte enunţate de către autorul articolului științific au fost de real folos la elucidarea evoluţiei conceptului infracţiunii privind viaţa sexuală şi, în mod special, a noţiunii de viol. În continuare urmează să prezentăm analiza unor controverse în ceea ce priveşte infracţiunile privind viaţa sexuală făcute de către autorul român M. Popa în articolul întitulat Prin conținutul articolului științific Consideraţii privind infracţiunile care vizează viaţa sexuală[95] elaborat de către autorul român M.Popa se reuşeşte stabilirea unor soluţii de practică judiciară referitor la interpretarea şi aplicarea unitară a legislaţiei penale în urma modificărilor intervenite în C.pen. român odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.197/2000 - soluţii care, în viziunea autorului tezei de doctorat elaborate, ar fi de real folos la interpretarea şi aplicarea nomelor din legislaţia penală naţională. În ipoteza propunerii de lege ferenda invocate de către autorii S.Brânză şi V.Stati (modificarea elementului material al infracţiunii de viol în „actul sexual de orice natură”), M.Popa face o delimitare reuşită dintre noţiunile de „act sexual de orice

21

natură” şi cea de „acte de perversiune sexuală”, precizându-se că pentru evitarea confuziilor delimitarea urmează a se efectua în următorul mod: 1. prin „act sexual de orice natură”, susceptibil a fi încadrat în conținutul infracţiunii de viol prevăzută în art.197 C.pen., se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. 2. prin „acte de perversiune sexuală”, în accepţiunea prevederilor art.201 C.pen., se înţeleg orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale decât cele arătate la pct.1. Această delimitare ar avea aplicabilitate în perspectiva modificării şi-n Codul penal naţional a faptei prejudiciabile la art.171 C.pen, întrucât această modificare ar impune şi armonizarea cu celelalte prevederi a faptei prejudiciabile prevăzute la art.174 C.pen. În cazul operării acestor modificări fiind dificilă delimitarea dintre art. 171,174 C.pen. pe de o parte şi art. 175 C.pen. (Acţiuni perverse). Atenţie sporită autorul articolului științific menționat acordă problematicii „violului comis de două sau mai multe persoane”, temă supusă unor abordări conceptuale şi prin cercetările realizate de către alți autori. Or, aplicabilitatea concluziilor făcute, în acest sens, nu pot avea caracter analogic, fapt reieșit din diversitatea reglementărilor normative impuse în această problematică (întrucât participaţia simplă este definită în mod diferit în legislaţiile penale ale acestor două state: în R.M. se consideră coautori la comiterea infracţiunii persoanele care împreună realizează latura obiectivă a infracţiunii în totalitate sau în parte; legislaţia română prevede că coautori sunt persoanele ce realizează împreună elementul material al infracţiunii). Analizând susceptibilitatea infracţiunii de viol de avea forme imperfecte în cazul noului element material (actul sexual de orice natură), autorul citat opinează precum că acţiunile care anterior modificării legislaţiei penale erau încadrate drept tentativă (spre exemplu, imposibilitatea autorului bărbat de a avea raport sexual firesc) - în ipoteza noului conţinut constitutiv al infracţiunii pot fi încadrate drept infracţiune consumată. Argumentul prezentat în susţinerea ideii consemnate este că, ţinând cont de specificul structurii componenţii infracţiunii de viol, aceasta este una formală și se consumă din momentul realizării acţiunii incriminate, adică din momentul desfăşurării cărorva acţiuni cu folosirea sexului și îndreptate în scopul obţinerii satisfacţiei sexuale. Spre finele cercetării științifice, M.Popa supune analizei latura subiectivă a infracţiunii de viol, atrăgând o mai mare atenţie elementului subiectiv în cazul în care infracţiunea de viol ia forma infracţiunii unice cu consecinţe suplimentare. Se reuşeşte, de asemenea, identificarea unor 22

semne care fac delimitarea dintre componenţele de infracţiuni asemănătoare, soluţii ce sunt valabile şi în cazul Republicii Moldova din perspectiva unor modificări a componenţei infracţiunii de viol. În aceeaşi ordine de idei urmează să dăm atenție lucrării autoarei române Raluca Glăvan “Violul săvârşit asupra unei „rude apropiate” şi incestul „agresiv” [64]. Prin conținutul articolului științific elaborat, autoarea pune în discuţie (bineînţeles prin prisma legislaţiei române) o problemă destul de controversată în doctrina şi practica judiciară, anume cea referitoare la posibilităţile încadrării juridice a infracţiunilor de viol şi incest, atunci când raportul sexual este comis asupra unei rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, precum şi asupra unei rude pe linie colaterală (fraţi, surori). Discordanţele care sunt enunţate de către autor în cadrul lucrării, sunt în mare parte valabile şi pentru legislaţia penală a RM şi se referă la sistemul sancţionator inechitabil în cazul comiterii raportului sexual forţat asupra unei persoane care face parte din categoriile enumerate anterior. Articolul științific elaborat de către autorul N.Кorzun Применение закона при рассмотрении уголовных дел об изнасиловании[142 p.24] constată că acesta face o retrospectivă în ceea ce priveşte evoluţia incriminărilor infracţiunii de viol în Belorusia, făcând o analiză comparativă a prevederilor legislaţiei penale din timpul URSS şi acelei actuale, deasemenea autorul încearcă doar să evidenţieze unele probleme în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 166 C.pen. belorus, şi delimitarea infracţiunii de viol de alte componenţe asemănătoare. O analiză mult mai amplă a infracţiunii de viol o găsim în lucrarea ştiinţifică a autorului rus Iu.Golovlev Уголовная ответственность за изнасилование: проблемы квалификации и применения[129 p.36]. Prin conținutul cercetării, pe lângă faptul că autorul face analiza juridico penală a întregii componenţe de infracţiune prevăzută la art.131 C.pen. al FR, se evidenţiază contradicţiile ce apar între normele din PG şi PS a C.pen. pe de o parte şi practica judiciară (inclusiv Hotărârile Explicative ale Plenului Judecătoriei Supreme a FR), pe de altă parte. Una dintre principalele contradicţii supune studiului analitic constă în faptul că, potrivit Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a FR se consideră viol comis de către un grup de persoane violul comis de două sau mai multe persoane prin înţelegere prealabilă, nefiind obligatoriu faptul ca toţi participanţii la comiterea infracţiunii să realizeze integral latura obiectivă a infracţiunii (ci doar o parte), precum şi în cazul în care o persoană responsabilă comite fapta de viol împreună cu o persoană care, datorită vârstei sau iresponsabilităţii, nu poate fi atras la răspundere penală. Argumentul adus de către autor în defavoarea acestei soluţii de practică judiciară este că, în cazul în care am lua drept corecte aceste prevederi ale Hotărârii Plenului, s-ar neglija prevederile 23

C.pen. privitoare la participaţie. Or, această explicaţie contravine conceptului de participaţie, care presupune că nu poate exista participaţie atunci când la comiterea infracţiunii participă o persoană responsabilă împreună cu o altă persoană, care, datorită vârstei sau iresponsabilităţii, nu poate fi atras la răspundere penală. O altă problemă pe care o anunță spre discuţie autorul citat este: poate exista răspundere penală în cazul contaminării cu o boală venerică, dacă autorul nu a prevăzut caracterul acţiunilor sale şi nici nu trebuia, nici nu putea să le prevadă. Viziunea autorului se reduce la concluzia precum că în cazul dat nu poate exista răspundere penală. Opinia este trecută prin filtrul următorului argument: subiectul activ al infracțiunii va suporta răspundere penală doar în baza unui aspect obiectiv al comportamentului său, fără a se ţine cont de cel subiectiv, în speță anume că el a acţionat fără vinovăţie. Or, această soluţie nu este justificată din punctul de vedere al politicii penale. Analizând cazurile în care infracţiunea de viol îmbracă forma infracţiunii unice cu consecinţe suplimentare şi anume violul soldat cu alte urmări grave, autorul citat consideră că nu se poate face o interpretare extensivă defavorabilă în cazul acestui semn circumstanțial cu efect agravant şi de a include în conținutul său așa consecinţe precum sinuciderea rudelor victimei ori decesul victimei în cazul în care încearcă să scape de agresor. Motivul acestei opinii este că subiectul activ al infracțiunii nu putea să prevadă consecinţele acţiunilor sale, nici nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă. Iu.Golovlev consideră că violul soldat cu alte urmări grave prezumă pierderea sarcinii sau pierderea capacităţii de a procrea, sinuciderea victimei. Evident, opiniile expuse de către autorul citat sunt destul de interesante, urmând a fi analizate din perspectiva compatibilității acestora cu legislaţia penală a RM. În timp ce unii autori, în cadrul lucrărilor sale, îşi concentrează atenţia asupra întregii componenţe de infracţiune, alţii dedică lucrarea sa doar unor semne ale conținutului normativ al infracțiunii de viol. Astfel L.Konâșeva în lucrarea Понятие психически беспомощного состояния жертвы преступления[141 p.44], efectuează o analiză interdisciplinară a imposibilităţii victimei de a-şi exprima voinţa. În acest context, se tratează problema imposibilităţii victimei de a-şi exprima voinţa sub aspect juridico-penal, psihologic, precum şi al tacticii criminalistice. Autoarea reuşeşte să se impună cu anumite soluţii concrete care vizează elementele ce trebuiesc stabilite de către instanţa de judecată pentru a putea condamna făptuitorul pentru raportul comis prin profitarea de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, elemente care ar trebui să se regăsească şi în hotărârea instanţei. De asemenea se stabileşte procedeul tactic prin care pot fi probate aceste elemente, în special se enunță că la stabilirea imposibilităţii victimei de a-şi exprima voinţa 24

trebuie să se apeleze nu numai la cunoştinţele psihiatrului, dar şi la ajutorul psihologului. De fapt aceste propuneri pot fi implementate şi la cercetarea infracţiunilor de viol de către organele de drept din RM, evitându-se, astfel, consecinţele nefaste ce pot apărea în cazul în care autorii sunt în imposibilitate de a îşi motiva hotărârile luate. Luând în consideraţie că lucrarea este intitulată „Violul: studiu de drept penal şi investigare judiciară a infracţiunii”, în continuare o să facem apel și la analiza publicaţiilor periodice ce se referă la aspectul de investigare judiciară a infracţiunii de viol. O primă publicaţie ce urmează a fi supusă studiului, în acest sens, este cea elaborată de către О.Turlâbaev Типичные обстоятельства совершения насильственных половых преступлений в отношении несовершеннолетних[168 p.106]. În cadrul lucrării autorul face o analiză a unor elemente care formează caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol în general, şi, în special, cu referire la atentatele asupra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanelor minore. Făcând referire la practica judiciară din FR, O.Turlâbaev concluzionează că cele mai importante elemente ale caracteristicii criminalistice a infracţiunii de viol, precum şi a infracţiunii de acţiuni violente cu caracter sexual sunt locul şi timpul comiterii infracţiunii. Argumentul principal în susţinerea opiniei evidențiate este că anume aceste două elemente au o importanţă deosebită la elaborarea ipotezelor în momentul începerii urmăririi penale, precum şi la formarea elementului probatoriu al infracţiunii de viol. Or, se subliniază, la începerea urmăririi penale colaboratorii organelor de drept trebuie să atragă o atenţie sporită la stabilirea exactă a locului comiterii infracţiunii pentru a nu permite distrugerea unor urme ale infracţiunii sau, în genere, nerelevarea lor, fapt care ar putea determina orientarea greşită din start a acţiunilor de identificare a infractorului/infractorilor. În aceeaşi ordine de idei, Iu.Argunova în Отказ в возбуждении уголовного дела в контексте латентности изнасилований[119 p.115] evidenţiază factorii care pot duce, în consecinţă, la neînceperea urmăririi penale sau la încetarea acesteia în cazul în care a fost pornită. Astfel un prim factor enunţat este că speţa în actul de neîncepere a urmăririi penale este descrisă în mod tendenţios, invocându-se comportamentul uşuratic al victimei, adresarea după trecerea unui interval de timp mai mare ori că victima este prostituată. Deseori, din materiale dosarului lipsesc explicaţiile bănuitului/bănuiţilor la comiterea infracţiunii sau dacă acestea sunt prezente, ele au un caracter formal, sau, în genere, este propusă neînceperea urmăririi penale în baza lipsei semnelor componenţei de infracţiune, deşi din conținutul explicaţiilor reiese clar existența unui raport sexual forţat. De asemenea nu sunt unice cazurile când are loc falsificarea probelor (spre exemplu, la emiterea ordonanţei de neînceperea urmăririi penale se neglijează

25

rezultatele expertizei medico-legale, temeiul fiind declaraţiile bănuiţilor de comitere a infracţiunii de viol). O altă cauză enunţată în cadrul lucrării elaborate de către Iu.Argunova constă în faptul că la examinarea cazurilor de viol, funcționarii organelor de drept dau dovadă, de regulă, de superficialitate. Astfel nu se poate considera întemeiat refuzul de a începe urmărirea penală pe motiv că imediat după comiterea infracţiunii victima şi-a făcut tualeta, şi-a spălat şi hainele cu care era îmbrăcată la momentul comiterii infracţiunii, nefiind posibilă probarea infracţiunii de viol, încălcându-se, în acest sens, un principiu de bază privitor la administrarea probelor - o probă nu are o valoare prestabilită, valoarea probatorie stabilindu-se prin coraborare cu alte probe în cadrul procesului penal. În concluzie autoarea afirmă ca toate cele consemnate în ansamblu determină creşterea latenticităţii cazurilor de viol. Astfel, în FR numărul violurilor care formează criminalitatea latentă sunt de circa 44-50 mii infracțiuni. Bineînţeles publicaţiile periodice enunţate mai sus nu sunt singurele care analizează problematica infracţiunii de viol, ele fiind prezentate pentru că au ca obiect de studiu principal faptele ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. O importanţă pentru studiul juridico penal şi de investigare judiciară a violului o prezintă şi alte articole, care, deşi au ca obiect de analiză alte probleme ce privesc aplicarea normelor de drept penal, conţin unele referinţe şi la aplicarea celei ce prevede infracţiunea de viol: R.Munteanu, Tipologia violenţei; Gh.Gladchi, Cine sînt victimele violului şi care este comportarea lor preinfracţională (studiu criminologic); N.Zaiaț, Право на личную неприкосновенность в системе личных прав физического лица; A.Sosna, L.Borșevkaia, Насилие над женщинами: истоки и пути противодействия; S.Rastoropov, S.Tabakov, О сущности понятия "психическое насилие" в составах

насильственных

ответственность

за

преступлений;

ненасильственные

M.Koneva,

действия

Усилить

уголовную

гомосексуального

характера;

Iu.Pudovocikin, Ненасильственные половые посягательства на лиц, не достигших 14 лет; A.Kibalinik, I.Solomenko, Насильственные действия сексуального характера; Ablai Akkulev, Некоторые вопросы жестокого обращения с детьми со стороны родителей и лиц их заменяющих, сексуальное насилие, как вид подобного обращения etc. [167 p.5, 88, 135 p.20, 159 p.36, 140 p.59, 158 p.46, 138 p.64, 63] Înainte de a supune studiului manualele de drept penal şi monografiile care au drept obiect de studiu infracţiunea de viol, precum şi cele ce acordă un spaţiu larg analizei atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, considerăm că se impun a fi înaintate anumite concluzii vis-a-vis de articolelor științifice anterior analizate. 26

În cadrul publicaţiilor enunţate mai sus au fost evidenţiate unele incosecvenţe la transpunerea normelor de drept penal în practica judiciară (spre exemplu, violul comis de două sau mai multe persoane; violul comis de către o persoană care a mai comis un viol prevăzut la alin. (1); violul soldat cu alte urmări grave; sistemul sancţionator în cazul infracţiunii de viol etc.), probleme ce urmează a fi supuse unui studiu minuțios prin conținutul tezei de doctorat elaborate. De asemenea, în cadrul lucrărilor respective regăsim anumite propuneri de lege ferenda destul de bine argumentate, reprezentând o noutate pentru legislaţia penală naţională. Pentru a evita repetările inutile în cazul analizei manualelor de Drept penal (partea specială), ne-am propus realizarea unei caracteristici generale a publicaţiilor, cu evidenţierea diferenţelor în cazul în care se tratează unele probleme referitoare la infracţiunea de viol. Studiului nostru au fost supuse manuale următorilor autori: A.Borodac, S.Brânză, V.Bujor, X.Ulianovschi, V.Stati, I.Ţurcanu, V.Grosu, V.Dobrinoiu, I.Pascu, V.Lazăr, Gh.Nistoreanu, I.Molnar, A.Boroi, V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, R.Stănoiu, I.Miron,

V.Roşca,

O.Loghin,

A.Filipaş,

O.Stoica,

M.Zolyneak,

A.A.Piontkovskii,

V.D.Menișaghin, L.L.Kruglikov, I.Ia.Kozacenko, Z.A.Neznamova, G.P.Novosiolov etc. [19 p.359, 22 p.620, 27 p.693, 49 p.650, 52 p.292, 81 p.366, 82 p.345, 104 p.789, 116 p.800, 149 p.571, 169 p.799, 171 p.955] Prin conținutul lucrărilor elaborate este acordat un spaţiu comparativ redus faptelor prejudiciabile care au drept obiect de atentare - libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. Autorii citați, la analiza infracţiunii de viol, fac o prezentare a elementelor componenţei de infracţiune. La analiza semnelor infracţiunii de viol fiecare autor prezintă în mod preponderent propria opinie, argumentând corectitudinea acesteia, fără a acorda un spaţiu mai larg opiniei altor autori. Ideile diametral opuse sunt nominalizate, fără a se face o analiză detaliată a acestora (spre exemplu, problematica violului comis de două sau mai multe persoane; încadrarea raportului sexual forţat comis asupra unei rude până la gradul trei în linie dreaptă sau asupra fratelui ori a surorii etc.). În comparaţie cu publicaţiile periodice ce au un obiect de studiu mai îngust (analizându-se doar unele semne ale componenţei de infracţiune), atrăgându-se o mai mare atenţie controverselor, contradicţiilor ori inconsecvenţelor la aplicarea normelor de drept penal, în manuale este alocat un spaţiu mai restrâns acestora, fapt reieșit din scopurile acestor lucrări: primele - analiza unor probleme controversate în practica şi doctrina dreptului penal, iar ultimele - a constitui material didactic la instruirea studenţilor. Oricum nu putem neglija importanţa manualelor la efectuarea unui studiu amplu a aspectului juridico-penal al infracţiunii de viol, ele reprezentând o importantă sursă de

27

informaţie, în vederea realizării unei lucrări ştiinţifice detalizate în materie teoretico-științifică și aplicativă. În continuare am dori să supunem analizei prima monografie din Republica Moldova ce are ca obiect de studiu exclusiv infracţiunile privind viaţa sexuală şi anume studiu monografic intitulat „Violenţa sexuală” ce are ca autori pe V. Bujor şi I. Miron .[31 p.80] În cadrul lucrării autorii îşi propun a aborda infracţiunile privind viaţa sexuală în două din aspectele a acestora; aspectul juridico-penal şi cel criminologic. În primul capitol autorii fac o caracteristică generală a infracţiunilor privind viaţa sexuală, prezentând un şir de definiţii ce au fost oferite de către doctrina penală în încercarea de a defini infracţiunile privind viaţa sexuală. La încheierea analizei autorii oferă o definiţie proprie a infracţiunilor privind viaţa sexuală. Capitolul doi intitulat „Conţinutul juridic al infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală săvârşite prin violenţă” conţine analiza juridico penală a infracţiunilor privind viaţă sexuală. Analizei fiind expuse toate atentatele incluse în cadrul Capitolului infracţiuni privind viaţa sexuală. În cadrul acestui compartiment al lucrării fiind scoase în evidenţă semnele caracteristice fiecărei componenţe de infracţiune în parte (ţinându-se cont de elementele componenţei de infracţiune), precum şi caracteristicile comune ale infracţiunilor incluse în capitolul dat al părţii speciale a codului penal. Cu ocazia analizei celui de al treilea capitol constatăm că tematica abordată în cadrul acestora este reprezentată formele, modalităţile şi sancţiunile infracţiunii de viol. în cadrul analizei autorii supun analizei toate etapele specifice iter criminisului extern specific infracţiunii de viol. În acelaşi capitol ultimul paragraf este dedicat aspectelor de drept penal comparat, în cadrul căruia este prezentată legislaţia penală a altor state, evidenţiindu-se aspectele comune dintre legislaţiile statelor străine şi cea autohtonă, precum şi aspectele de diferenţiere dintre acestea. Aspectul criminologic al infracţiunilor privind viaţa sexuală este abordat cu ocazia analizei din cadrul Capitolului IV al lucrării. La finele lucrării autorii trag anumite concluzii, precum fac şi anumite propuneri de lege ferenda ce rămân actuale şi până în prezent. În materia dreptului procesual penal și criminalisticii, fac referire la infracțiunea de viol în lucrările sale C.Aioniţoaie, V.Bercheşan, I.-E.Sandu, L.Cârjan, I.Dolea, D.Roman, Iu.Sedleţchii, T.Vizdoagă, V.Rotaru, A.Cerbu, S.Ursu, S.Doraş, M.Gheorghiţă, Gh.Golubenco, E.Stancu, V.F.Ermolovici, N.P.Iablokov, O.N.Korșunova, A.A.Stepanova etc. [1 p.375, 2 p.327, 34 p. 828,

28

50 p.960, 53 p.271, 61 p.144, 62 p.72, 65 p.160, 98 p.376, 99 p.399, 133 p.304, 183 p.708, 148 p.639] În urma analizei efectuate asupra lucrărilor ştiinţifice şi didactice publicate la tema tezei, concluzionăm că acestea formează, în fapt, baza metodologică a tezei de doctor elaborate, prin conținutul căreia se propune o analiză sistematizată a aspectului penal şi de investigare judiciară a infracţiunii de viol. Analiza publicaţiilor din ultimii ani. În cadrul subcompartimentului respectiv urmează să supunem analizei publicaţiile recente referitoare la aspectul penal şi de investigare judiciară a infracţiunii de viol, în special: D.Ikim Infracţiunile privind libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minorilor în aspect comparat; A.Tăbârţă, Particularităţile subiectului infracţiunii de viol; A.Tăbârţă, Latura obiectiva a infracţiunii de viol; N.Sergheenko, V. Stati, Despre practica aplicării răspunderii pentru infracţiunile privind viaţa sexuală (consideraţii de ordin teoretic şi practic), S. Brînză „Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005; S. Brînză, Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005: circumstanţele agravante ale infracţiunilor prevăzute la art. 171 şi la art. 172 CPRM; S. Brînză, Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005: infracţiuni prevăzute la art. 173-175 CPRM; Особенности квалификации насильственных действий сексуального характера по уголовному законодательству некоторых зарубежных стран; V.Bahin, N.Karpov, E.Alexandrenko, Анализ типичных ошибок в расследовании преступлений сексуальных маньяков; G.Baciu, Expertiza medicolegală a cadavrului şi persoanei (Ghid practic); N.V.Cătuna, Metodica cercetării infracţiunii de viol.[77, 106, 105, 162 p.76, 13 p. 178, 35 p.362, 121,101,28,30] Ţinând cont de faptul că autorii D.Ikim şi N. Sergheenko, în articolele elaborate, punctează pe incriminarea infracţiunilor privind viaţa sexuală în legislaţia altor state, o să le supunem analizei concomitent - în vederea excluderii unor repetări inutile. Obiectul de studiu al lucrărilor științifice anterior consemnate, după cum rezultă chiar din titlul lor, îl formează modul în care sunt sancţionate atentatele la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanelor în legislaţia altor state. În cadrul studiului autorii supun analizei legislaţia penală a mai multor state europene (Franţa; Polonia, Norvegia etc.). Remarcabil este faptul că studiul nu se limitează la analiza legislaţiei doar a statelor care fac parte din sistemul de drept romano-germanic, ci şi celor din 29

cadrul sistemului de drept common-low, precum şi a statelor în care religia are o influenţă mare la elaborarea normelor de drept (Turcia). În cele din urmă se face o tentativă de formulare a unei norme care ar realiza cel mai eficient apărarea dreptului persoanei la libertatea şi inviolabilitatea sexuală. Se ajunge, de asemenea, la concluzia că, deşi nu se poate vorbi despre identitate în ceea ce priveşte normele ce incriminează acest gen de fapte prejudiciabile, în majoritatea legislaţiilor străine sunt sancţionate toate acţiunile care ar putea pune în pericol libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. În aceeaşi ordine de idei autorul A.Tăbârţă, în cadrul celor două publicaţii Particularităţile subiectului infracţiunii de viol” şi Latura obiectivă a infracţiunii de viol analizează unele controverse privind subiectul infracţiunii de viol, punând în discuţie problematica vizând posibilitatea soţului de a avea calitatea de subiect pasiv al infracţiunii de viol și prezentându-se mai multe opinii reieșite din doctrina dreptului penal în această materie. În urma analizei efectuate autorul citat ajunge la concluzia că în cazul în care soţul este supus unui raport sexual forţat de către celălalt soţ se v a determina prezenţa infracţiunii de viol. Un alt segment supus analizei este cel al instituirii unei forme speciale de liberare de răspundere penală a violatorului în cazul căsătoriei cu victima violului. Reieșind din studiul participaţiei la comiterea infracţiunii de viol şi, în mod special a participaţiei simple, în viziunea noastră A.Tăbârța admite unele erori, afirmându-se că coutoratul în cazul comiterii infracţiunii de viol nu este posibil, afirmație contrazisă definiţiei normative oferite în legea penală. Ţinându-se cont de specificul structurii laturii obiective a infracţiunii de viol (acţiunea principală – raportul sexual şi modalitatea de comitere - constrângerea implicită sau explicită) participaţie există în cazul în care două sau mai multe persoane realizează integral latura obiectivă a infracțiunii ori fiecare dintre ei desfășoară doar o parte a acestui întreg. La analiza efectuată în cadrul celei de-a doua lucrare, autorul reiese dintr-o bună documentare cu referire la latura obiectivă a infracţiunii de viol. Totuşi, susținem că se admit anumite erori interpretativ și în acest demers științific. Nu suntem de acord cu opinia precum că prin violenţă psihică în sensul art.171 C.pen. ar urma să se înţeleagă şi acele cazuri în care victima infracţiunii de viol este ameninţată, spre exemplu, cu răspândirea unor ştiri defăimătoare. Or, acceptarea unei astfel de opinii drept corecte, ar impune admiterea unei coliziunii dintre două norme de drept penal, anume art.171 C.pen. (violul) şi art.173 C.pen. (constrângerea la acţiuni cu caracter sexual). De asemenea o analiză amplă a infracţiunilor privind viaţa sexuală în general şi a violului în special este efectuată de către autorul V. Stati în publicaţia „Despre practica aplicării 30

răspunderii pentru infracţiunile privind viaţa sexuală (consideraţii de ordin teoretic şi practic)”.[101 p.16-22] În cadrul publicaţiei autorul face o analiză a problemelor pe care le ridică transpunerea în practică a normelor de drept penal incorporate în capitolul infracţiuni privind viaţa sexuală. Este salutabil faptul că analiza incoerenţilor transpunerii normelor de drept material în practică sunt relevate prin prezentarea unor cazuri concrete de practică judiciară, în cadrul cărora în opinia autorului au fost comise anumite erori la încadrarea juridică a faptelor real comise. În cadrul lucrării autorul acordă un spaţiu larg analizei problematici încadrării violurilor comise cu bună ştiinţă asupra unei persoane minore şi a persoanei ce nu a atins vârsta de 14 ani, la finele analizei acestor circumstanţe autorul propune nişte reguli de care urmează să se ţină cont la încadrarea atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanelor minore. O altă problemă analizată în cadrul lucrării este cea încadrării violurilor soldate cu decesul victimei, o chestiune aparte în cadrul acestei analize o constituie cazurile în care raportul sexual nu a fost dus până la capăt, decesul intervenind în cadrul acţiunilor de învingere a rezistenţei victimei sau în încercările victimei de a se salva de actul ilegal. La finele articolului ştiinţific autorul vine cu soluţii de practică judiciară ce ar uniformiza aplicarea componenţei de infracţiune prevăzută la art. 171 C.pen., precum şi cu unele propuneri de legi ferenda de modificare a normelor de drept penal ce au drept obiect de protecţie libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. În cadrul publicaţiei „Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005” [26] autorul S. Brînză supune analizei prevederile HPCSJ „Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală”, privitoare la aplicarea prevederilor art. 171, 172 C.pen. de către organele abilitate cu aplicarea normelor de drept penal. În cadrul lucrării autorul îşi concentrează atenţia spre analiza componenţei de bază şi a formelor imperfecte ale componenţilor de infracţiune amintite supra. Autorul la analiza prevederilor HPCSJ foloseşte atât opiniile, interpretările şi soluţiile propuse de către doctrina penală naţională şi cea străină, precum şi soluţiile pronunţate de către instanţele de judecată în cazuri concrete de viol sau acţiuni violente cu caracter sexual. Binevenită este iniţiativa autorului ca în cadrul cercetării laturii obiective a acestor infracţiuni de a efectua analiza elementului material al fiecărei infracţiuni, stabilirea criteriilor de delimitare dintre acestea, precum şi delimitarea acţiunilor cu caracter sexual ce formează ilicitul penal de cele ce nu formează obiectul protecţiei juridice a normelor de drept penal. 31

Pentru întregirea analizei laturii obiective a acestor infracţiuni este indispensabilă analiza şi acţiunilor adiacente a acestor infracţiuni şi anume constrângerea implicită şi cea explicită. În urma acestei analize autorul evidenţiază semnele ce caracterizează fiecare formă de determinare a persoanei la raport sexual sau acţiuni cu caracter sexual, în lipsa acestor semne nu vom fi în prezenţa constrângerii şi în consecinţă logică la lipsa componenţei de infracţiune. În mod logic cercetarea se finalizează prin formularea unor propuneri de modificare a HPCSJ precum şi a normelor prevăzute la art. 171, 172 C.pen. Următoarea lucrare supuse ce urmează a fi supusă analizei reprezintă o continuare a articolului analizat mai sus. În lucrarea s-a „Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005: circumstanţele agravante ale infracţiunilor prevăzute la art. 171 şi la art. 172 CPRM” [26], S. Brînză continuă analiza componenţelor de viol şi a acţiunilor violente cu caracter sexual, acsând atenţia la analiza circumstanţelor agravante ale acestor două infracţiuni din Capitolul „Infracţiuni privind viaţa sexuală”. La analiza acestora autorul foloseşte acelaşi stil ca şi-n publicaţia precedentă efectuând analiza dispoziţiilor HPCSJ prin prisma opiniilor exprimate în literatura de specialitate şi a soluţiilor oferite de către practica judiciară. Analiza efectuată de către autor pe lângă caracterul ştiinţific, are şi un caracter aplicativ întrucât autorul cu ocazia analizei fiecărei circumstanţe agravante stabileşte şi regulile de calificare a acestora. La finele articolului, precum şi-n cadrul acestora autorul vine cu anumite propuneri de lege ferenda, propuneri asupra cărora urmează să ne expunem şi noi cu ocazia analizei fiecărei circumstanţe agravante. „Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005: infracţiuni prevăzute la art. 173-175 CPRM.” [30] reprezintă cel de-al treilea articol al autorului S. Brânză dedicat studiului prevederilor HPCSJ „Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005”. În cadrul acestei lucrări autorul supune analizei celelalte trei componenţe de infracţiune incluse în capitolul „Infracţiuni privind viaţa sexuală”. Analiza acestor articole a fost efectuată din perspectiva modificărilor efectuate în cadrul Codului penal. Această publicaţie este binevenită mai ales datorită lipsei, la momentul publicării, a cărorva comentarii vizavi de noile prevederi ale componenţilor supuse analizei. Studiul, de fapt, cum este şi firesc este efectuat prin stabilirea criteriilor de delimitare a acestor componenţe, de componenţele ce au format obiectul de studiu al publicaţiilor precedente. Această metodă de 32

analiză este cea mai adecvată, în mod special ţinând cont de faptul că de cele mai multe ori delimitarea dintre acestea ce face în baza unui singur semn. Ca o concluzie la toate cele trei publicaţii putem conchide că analiza efectuată de către S.Brânză în cadrul acestora a scos în evidenţă unele incoerenţe existente în cadrul normelor de drept penal şi a interpretărilor oferite prin intermediul HPCSJ, incoerenţe ce de multe ori influenţează calitatea actului de justiţie. În cadrul articolului Анализ типичных ошибок в расследовании преступлений сексуальных маньяков autorii V.Bahin, N.Karpov, Е.Аlexandrenko efectuează un studiu al erorilor admise de către organele de drept la faza incipientă a urmăririi penale în cazul cercetării violurilor comise în serie. În acest sens, se dă dovadă de o bună documentare privitor la cele mai răsunătoare cazuri de violatori în serie, în fiecare caz invocându-se erorile admise comise în cadrul cercetării la faţa locului sau la dispunerea expertizelor - erori care au împiedicat ori tărăgănat stabilirea şi reţinerea persoanelor ce s-au făcut vinovate de comiterea infracţiunii. O altă publicaţie din ultimii ani, care îşi propune studierea problematicii violului, este cercetarea efectuată de către G.Baciu (Expertiza medico-legală a cadavrului şi persoanei (Ghid practic) prin care se oferă un spaţiu larg analizei violului şi a circumstanţelor agravante ale acestei infracțiuni. În lucrare se abordează motivele şi specificul de examinare a cadavrelor şi persoanelor agresate în aspect medico-legal în conformitate cu cadrul procesual penal. Sunt descrise amplu procedeele tehnice a autopsiei, acţiunile medicului la diferite etape de cercetare, perfectarea corectă a documentaţie respective. În mod separat sunt studiate principiile de elaborare a diagnosticului medico-legal şi formulării concluziilor - ca parte componentă a raportului de cercetare a cadavrului, fapt care prezintă o probă de mare valoare pentru organele de drept. Se accentuează metodologia examinării persoanelor, descrierea leziunilor mecanice şi algoritmul aprecierii gradului de vătămare corporală. Nu sunt lăsate din vizor analito-științific circumstanţele care trebuie stabilite în vederea încadrării judiciare corecte ale faptelor prejudiciabile comise. De fapt constatările făcute de către medicul legist în cazul componenţelor date de infracţiune reprezintă unul dintre temeiurile de bază al alegerii unei componenţe de infracţiune care vizează atentatele contra persoanei. În concluzie, considerăm că ghidul practic reprezintă un studiu amplu în domeniul medicinii legale, care conţine informaţii utile nu numai pentru medicii legişti, dar şi pentru persoanele antrenate în procesul de aplicare a normelor de drept penal. Un alt studiu monografic supus examinării noastre îl constituie cercetarea realizată de către Nelu Viorel Cătună cu titlul Metodica cercetării infracţiunii de viol. Lucrarea se impune sub 33

aspectul metodologiei de cercetare a infracţiunilor de viol şi poate constitui un îndreptar util atât pentru cei implicaţi în investigarea unor astfel de fapte, cât şi pentru practicienii dreptului chemaţi să soluţioneze astfel de cauze. În special, este elucidată evoluţia istorică a reglementărilor ce au drept scop apărarea contra oricăror atentate la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, autorul prezentând reglementările în funcţie de perioada de dezvoltare a societăţii în diferite state, iar, spre sfârşit, acordând un spaţiu mai mare evoluţiei incriminării infracţiunii de viol în Principatele Române. De asemenea cercetarea face o prezentate a elementelor ce trebuiesc probate în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei raportului sexual forţat (după o prezentare generală elementului probatoriu specific faptei de viol, se face o analiză detaliată a fiecărui element a cărui existenţă trebuie demonstrată în cadrul procesului penal). În cadrul argumentării unor sau altor opinii, autorul monografiei include în acțiune anumite exemple de practică judiciară, toate acestea în vederea evidențierii erorilor ce se pot admite de către funcționarii organelor de drept la stabilirea circumstanţelor vizând existenţa sau inexistenţa semnelor componenţei de infracţiune prevăzută la art.171 C.pen. Astfel în opinia lui N.V.Cătună elementul probatoriu al infracţiunii de viol este alcătuit din: existenţa actului sexual; existenţa constrângerii sau a imposibilităţii victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa; vârsta persoanei vătămate şi raporturile care au existat între acesta şi făptuitor; făptuitorii, calitatea şi contribuţia acestora la comiterea infracţiunii; consecinţele infracţiunii. De asemenea, nu sunt lăsate fără acoperire științifică regulile metodice şi tactice necesare a se ţine cont la efectuarea acţiunilor de urmărire penală în cazul infracţiunii de viol (regulile de ascultare a persoanei vătămate prin infracţiunea de viol; ascultarea martorilor; ascultarea învinuitului sau inculpatului; căutarea, studierea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii de viol; percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri; prezentarea pentru recunoaştere în cazul infracţiunii de viol; reconstituirea în cercetarea criminalistică a infracţiunii de viol). Ulterior, urmează o analiză amplă a acţiunilor de urmărire penală conform unui etalon prestabilit. În concluzie considerăm ca publicaţiile recente la tema lucrării, reprezintă nişte cercetări valoroase, cu idei novatorii, a căror argumentare pro și contra va fi enunțată sistematizat în conținutul tezei de doctorat elaborate. Analiza comparativă a situaţiei existente în domeniu. În urma prezentării evoluţiei incriminărilor faptelor ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, precum şi a studiului literaturii de specialitate în domeniul

34

dreptului penal şi criminalisticii (tehnica, tactica şi metodica criminalistică) putem face unele concluzii referitoare la situaţia existentă în domeniu. Acest gen de atentate îl găsim tratat începând cu scripturi religioase şi finisând cu monografii, care au drept obiect de studiu problematica violului, constituind, prin esența lor, și unele și altele, un interes pentru teoreticienii dreptului penal şi criminalişti, precum şi pentru practicienii acestor domenii ale ştiinţei. Reglementarea din C.pen. a infracţiunii de viol este rezultatul evoluţiei normei de incriminare de-a lungul timpului, precum şi efectul studiilor făcute de doctrinarii dreptului penal şi practicieni. Totuşi, în urma analizei literaturii de specialitate, concluzionăm că conţinutul normativ al art.171 C.pen. ridică probleme în ceea ce vizează aplicarea acesteia în practică, regăsindu-se unele propuneri de lege ferenda referitor la modul de incriminare şi sancţionare a infracţiunii de viol. Acest lucru este firesc, ţinându-se cont de evoluţia continuă a societăţii, fapt care determină dispariţia unor valori sociale, ce erau supuse apărării de normele de drept penal, apariţia altor valori sociale ori oferirea unui nou sens valorilor sociale ce se bucură şi în continuare de protecţie juridico-penală. În urma studiului realizat cu referire la literatura de specialitate, invocăm unele propuneri novatorii pentru teoria şi practica dreptului penal. În cea mai mare parte, propunerile de lege ferenda se referă la latura obiectivă a infracţiunii de viol şi la modalităţile acesteia. O primă propunere pe ca o putem evidenţia constă în înlocuirea elementului material al faptei din „raport sexual” în „act sexual de orice natură”. Această concluzie trezeşte numeroase discuţii în literatura de specialitate, meritând o atenţie deosebită, mai ales în virtutea faptului că majoritatea legislaţiilor penale moderne au adoptat o astfel de soluţie legislativă. Sunt anunțate și opinii referitoare la extinderea sensului noţiunii de constrângere psihică la cazurile în care constrângerea se materializează şi în alte forme de ameninţare (spre exemplu, răspândirea de ştiri defăimătoare pentru victimă). O altă problemă nu mai puţin de controversată constă în interpretarea semnului circumstanţial cu efect agravant prevăzute la art.171 alin. (2) lit.(c) C.pen. şi anume violul comis de două sau mai multe persoane – subiect cu nuanțe controversate atât în teoria dreptului penal, cât şi în practica dreptului penal (de fapt, este o problemă nu numai în cazul infracţiunii de viol, ci pentru toate componenţele de infracţiune ce prevăd un asemenea semn). În aceeaşi ordine idei, unii autori propun reducerea numărului de infracţiuni unice complexe compuse în cadrul căreia o infracţiune ce are o existenţă de sine stătătore, apare ca circumstanţă agravantă la infracţiunea de viol, cum ar fi cazul art. 211 şi 212 C.pen. 35

Cu referire la aspectul de investigare judiciară a infracțiunii, concluzia pe care o putem înainta este: lipsa unor indicaţii metodice pentru persoanele care efectuează urmărirea penală, indicaţii metodice ce ar stabili clar acţiunile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate în funcţie de situaţiile tipice la începerea urmăririi penale, precum şi regulile de desfăşurare a acestora determină multitudinea și complexitatea erorilor admise în acest cadru aplicativ. 1.2 Scopul şi obiectivele tezei prin prizma perfecţionării normelor penale şi cercetării ştiinţifice. Scopul imediat al prezentei lucrări îl constituie examinarea teoretico-practică a elementelor preexistente și constitutive care caracterizează din punct de vedere normativ infracţiunea de viol, în vederea evidenţierii particularităţilor de încadrare juridică şi nuanţarea procedeelor de investigare judiciară a infracţiunii analizate, prin punerea în evidenţă a modelului tacticometodologic ce urmează a fi aplicat de către organele judiciare la cercetarea faptei de viol. În calitate de scop mediat al tezei figurează relevarea imperfecţiunilor textului de lege dedicat incriminării infracţiunii de viol şi reliefarea unor propuneri de lege ferenda întru lichidarea acestora. Pentru atingerea scopurilor propuse au fost trasate şi realizate anumite sarcini. În special: Nuanţarea conceptului infracţiunii de viol şi a locului incriminării acesteia în legislaţia autohtonă. Fără nici un dubiu violul este cea mai gravă faptă din cadrul atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. La diferite faze ale dezvoltării societăţii termenului de viol i s-au dat diferite conotații uzuale, tocmai din acest motiv una dintre sarcinile propuse a devenit stabilirea conceptului infracţiunii de viol, ţinându-se cont de etapa de dezvoltare la care se află societatea contemporană. În vederea realizării sarcinii în cauză a fost efectuat un studiu referitor la evoluţia incriminărilor faptelor privind viaţa sexuală, precum şi o analiză comparativă a conţinutelor normative vizând această infracţiune în legislaţia altor state. De asemenea, drept efect al cercetărilor realizate s-a încercat stabilirea locului infracţiunii de viol în cadrul atentatelor contra persoanei. Elucidarea şi descrierea semnelor constitutive ale infracţiunii de viol din perspectiva doctrinei dreptului penal şi a soluţiilor evocate de practica judiciară la soluţionarea cauzelor de viol. Pentru atingerea scopurilor cercetării realizate o importanţă deosebită o reprezintă analiza tuturor semnelor conținutului normativ al infracțiunii de viol (de la obiectul infracţiunii şi până la modalităţile agravante ale infracţiunii de viol). Un prim element al componenţei de infracţiune ce urmează a fi supus studiului este obiectul infracţiunii de viol. Importanţa obiectului infracţiunii în procesul încadrării juridice a infracţiunii este că, în baza acestui element, se poate face delimitarea infracţiunii de viol de alte fapte antisociale sau tentativa la infracţiunea de viol de 36

alte fapte antisociale consumate ce atentează la viaţa şi sănătatea persoanei. Un alt element al componenţei de infracţiune nu mai puţin important în cadrul procesului de calificare a infracţiunilor (un element important de delimitare a infracţiunii de viol de alte fapte antisociale) este latura obiectivă. Stabilirea semnelor laturii obiective prezintă importanţă la încadrarea juridică a infracţiunii, totodată ele alcătuind elementul probatoriu al infracţiunii de viol și reprezentând acele circumstanţe ale faptei care trebuiesc în mod obligatoriu probate în cadrul urmăririi penale de către organele drept (spre exemplu, existenţa raportului sexual; constrângerea implicită sau explicită la comiterea raportului sexual). De asemenea, în cadrul analizei semnelor componenţei infracţiunii de viol nu trebuie neglijată latura subiectivă, în care, pe lângă elementul subiectiv, motivul şi scopul specific faptelor date, urmează a se stabili care va fi încadrarea faptelor în cazul în care autorul se află în eroare asupra unor circumstanţe ce ar putea să-i atenueze răspunderea penală sau, în genere, să o excludă. Bineînţeles, investigarea ar fi incompletă dacă am neglija formele şi modalităţile infracţiunii de viol. De exemplu, nu se pot lăsa nesoluţionate aşa probleme cum ar fi: calificarea tentativei de viol la un obiect nul, cum urmează a fi încadrate faptele în cazul în care bărbatul este în imposibilitate de a realiza raportul sexual? etc. Evidenţierea problemelor ce apar în procesul încadrării juridice a faptelor de viol, căile de soluţionare a acestora, precum şi formularea unor propuneri de lege ferenda nu poate fi admisă fără efectuarea unui studiu amplu cu referire la semnele componenţei de infracţiune prevăzute la art.171 C.pen. Examinarea unor probleme controversate proprii conţinutului juridic al infracţiunii de viol (în special, condiţiile renunţării de bună voie la comiterea infracţiunii, elucidarea calităţii de subiect pasiv al infracţiunii de viol, elucidarea noţiunii de viol comis de două sau mai multe persoane etc.). În cadrul studiului s-a efectuat, într-o amplitudine largă de cercetare, analiza unor probleme controversate atât în doctrina dreptului penal, cât şi în practica judiciară. A fost propusă spre cercetare și soluționată o asemenea problematică cum este stabilirea limitelor tentativei (necesitatea acestei concretizări apare în cazul în care suntem în prezenta unei renunţări de bună voie la comiterea infracţiunii). În aceeaşi ordine de idei s-au propus spre analiză complexă circumstanţele în care neducerea până la capăt a activităţii infracţionale poate fi considerată benevolă (spre exemplu, ciclu menstrual). O altă problemă nu mai puţin discutată în doctrina dreptului penal este reprezentată de subiectul infracţiunii de viol, şi anume posibilitatea persoanei de sex feminin de a fi subiect al

37

infracţiunii, existenţa violului conjugal (posibilitatea soţilor de a avea calitatea de subiect pasiv, respectiv subiect activ al infracţiunii de viol). Nu se neglijează nici controversele, pe care le-am amintit şi în paragrafele anterioare, privitor la circumstanţa agravantă prevăzută la art.171 alin. (2) lit. (c) C.pen. - violul comis de două sau mai multe persoane. La analiza acestor probleme controversate şi la propunerile de soluţionare a lor s-a ţinut cont nu numai de opiniile exprimate de către teoreticienii dreptului penal, dar şi de soluţiile existente în practica judiciară naţională și străină. Evidenţierea criteriilor de delimitare a violului de alte infracţiuni cu care se intersectează sub aspect constitutiv. În ceea ce priveşte realizarea sarcinii date, în primul rând, ar trebui să stabilim criteriile de delimitare a infracţiunii de viol de celelalte fapte prejudiciabile incluse în capitolul „Infracţiuni privind viaţa sexuală”. Prioritar, ar trebui stabilite semnele delimitative ale violului de acţiuni violente cu caracter sexual, mai ales că aceste două componenţe fac parte din categoria componenţilor de infracţiune ce au doar un singur semn delimitativ, fiind reprezentat de elementul material al acestora. O altă faptă, de care ar trebui delimitat violul este cea de constrângere la acţiuni cu caracter sexual, în mod special, dintre formele atipice a infracţiunii de viol şi fapta consumată prevăzută la art. 173 C.pen. Tot în acest sens trebuie de atras atenţie interpretării care se dă noţiunii de constrângere psihică. Discuţii la aplicarea în practică ridică şi delimitarea dintre semnul circumstanţial al violului, adică violul comis asupra unei persoane minore şi raportul sexual cu o persoană ce nu a atins vârsta de 16 ani. Bineînţeles, infracţiunea de viol nu trebuie delimitată doar de infracţiunile incluse în capitolul IV al părţii speciale a Codului penal, ci şi de aşa comportamente infracţionale sau delictuale cum sunt: vătămarea intenţionată gravă şi medie a integrităţii corporale a persoanei; actele de agresiune sexuală cu caracter huliganic. Stabilirea criteriilor de delimitare dintre categoriile enunţate reprezintă o importanţă deosebită pentru aplicarea normelor de drept material, făcând posibilă instituirea unor repere pentru lucrătorii practici, putând fi evitate erorile judiciare la încadrare juridică a manifestărilor infracţionale din domeniu. Înaintarea unor propuneri concrete de perfecţionare a textului de lege prevăzut la art.171 C.pen. După cum am menţionat anterior, în cadrul capitolului dat incriminările atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei au fost diferite, începând cu incriminări în scripturi cu caracter religios până la sisteme de drept cu caracter laic, în cadrul cărora toate infracţiunile fiind prevăzute într-un singur act normativ. De asemenea formele de sancţionarea a

38

infracţiunii de viol au fost influenţate nu numai de nivelul de dezvoltarea a societăţii, dar şi de forma de organizarea a statului. Ţinând cont de aspectele invocate anterior, precum şi de faptul că societatea moldovenească se află în continuu progres, considerăm că normei ce sancţionează atentatele contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei i se pot aduce unele modificări care ar plasa-o la nivelul de dezvoltare actual al societăţii. Nu, în ultimul rând, modificările ce se doresc a fi efectuate având drept scop final - armonizarea opiniilor existente în doctrina penală cu practica judiciară, uşurându-se transpunerea normelor de drept material în practică și reducânduse numărul erorilor judiciare în cazul infracţiunilor privind viaţa sexuală. Analiza conţinutului caracteristicii criminalistice a infracţiunii de viol şi a elementelor care o compun. Organele de urmărire penală îşi desfăşoară activitatea în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel, ca orice persoană, care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. De fapt, acest deziderat, indispensabil realizării justiţiei penale, este consacrat expres la art.254 alin.(1) C.pr.pen. al RM, potrivit căruia „organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru stabilirea adevărului”. De fapt caracteristica criminalistică stabileşte particularităţile cercetării unui gen de infracţiuni ajutând la descoperirea urmelor infracţiunii, restrângerea cercului persoanelor bănuite, înaintarea versiunilor criminalistice vizavi de motivele acesteia, identificarea metodelor de săvârşire şi ascundere a faptei etc. Ţinând cont de faptul că, caracteristica criminalistică a infracţiunii reprezintă o sistematizare a experienţei organelor de drept în ceea ce priveşte descoperirea infracţiunii de viol, pentru realizarea acestei sarcini s-a propus studierea unui număr mare de dosare penale pentru evitarea unor concluzii ce ar fi lipsite de o fundamentare empirică. Stabilirea caracteristicii criminalistice a infracţiunii de viol prezintă o importanţă deosebită la faza începerii urmăririi penale, condiționând soluționarea rapidă și oportună a faptelor de viol. Relevarea elementului probatoriu al violului. Elementele obiectului probatoriu nu trebuie confundate cu elementele incluse în caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol. La delimitarea circumstanţelor cu semnificaţie probatorie de circumstanţele, pe care le implică caracterizarea criminalistică a unei infracţiuni, se impune precizarea că ultimele, de fiecare dată, ajută la clarificarea celor dintâi. Elementele obiectului probaţiunii şi datele aferente caracteristicii criminalistice ale unei infracţiuni se deosebesc atât prin destinaţia pe care o au, cât şi prin esența funcţiilor îndeplinite. Spre exemplu, stabilirea metodei de săvârşire a infracţiunii 39

ca element probatoriu - are importanţă pentru constatarea semnelor laturii obiective a infracţiunii, a circumstanţelor care agravează sau atenuează răspunderea penală şi nu, în ultimul rând, pentru individualizarea pedepsei penale. Constatarea metodei de comitere a infracţiunii (element al caracterizării criminalistice) prezintă importanţă pentru depistarea urmelor de comitere a infracţiunii, stabilirea persoanelor care pot utiliza asemenea metode la săvârşirea faptei etc. De fapt obiectul probaţiunii îl reprezintă finalitatea, iar caracteristica criminalistică ajută la găsirea căilor şi soluţiilor de atingere a acesteia. Se observă clar că aceste două noţiuni sunt strâns legate între ele, una ajutând la realizarea scopurilor urmărite de cea de-a doua. Tocmai din acest motiv relevarea elementelor ce alcătuiesc caracteristica criminalistică şi elementul probatoriu al infracţiunii de viol, reprezintă sarcinile principale în ceea ce priveşte realizarea aspectului de investigare judiciară a lucrării. Fără a fi realizate aceste sarcini, celorlalte nu mai prezintă nici o valoarea aplicativă la activitatea de investigare a acestor fel de fapte. Determinarea situaţiilor tipice care întemeiază începerea urmăririi penale în cauzele de viol. Analiza practicii de investigare a violurilor pune în evidenţă existenţa unor particularităţi specifice etapei de începere a urmăririi penale, cunoaşterea cărora este indispensabilă pentru realizarea obiectivelor urmăririi penale. Stabilirea acestor particularităţi ajută la încadrarea faptei, despre care au fost sesizate organele de drept, în una din situaţiile tipice ce pot să apară la începutul urmăririi penale, urmând ca, în funcţie de situaţia tipică, organele de drept să desfăşoare acţiunile necesare ce ar permite identificarea şi reţinerea cât mai rapidă a făptuitorilor, precum şi luarea de măsuri pentru conservarea şi ridicarea probelor ce pot dovedi existenţa sau inexistenţa faptei infracţionale. Evidenţierea regulilor metodologice de efectuare a acţiunilor de urmărire penale aplicabile la investigarea violurilor. În conformitate cu art.279 alin.(1) C.pr.pen. al RM organul de urmărire penală efectuează acţiunile de urmărire penală în strictă conformitate cu prevederile C.pr.pen. şi numai după pornirea urmăririi penale, cu excepţia acţiunilor prevăzute în art.118 (cercetarea la faţa locului) şi în art.130 (percheziţia corporală sau ridicarea), care pot fi efectuate până la pornirea urmăririi penale. La efectuarea acţiunilor de urmărire penală în cauzele penale de viol organul judiciar trebuie să ia în vedere, pe de o parte, consecutivitatea realizării lor, care poate fi dedusă din materialele iniţiale în baza cărora a fost pornită urmărirea penală, iar, pe de altă parte, de tipul acţiunilor ce urmează a fi întreprinse, care rezultă din natura faptei infracţionale săvârşite şi elementul probatoriu ce urmează a fi determinat în cadrul cercetării.

40

La realizarea sarcinii în cauză trebuie a se ţine cont de regulile generale ale tacticii criminalistice în ceea ce priveşte realizarea acţiunilor de urmărire penală, şi în strictă conformitate cu acestea să evidenţiem anumite reguli ce ar fi specifice doar în cazul cercetării infracţiunii de viol. Caracterizarea constatărilor medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare dispuse la investigarea infracţiunilor de viol. La investigarea violurilor organele de urmărire penală sunt puse în faţa unor probleme pe care nu le pot rezolva singure, pentru aceasta fiind necesare cunoştinţele unor specialişti din domeniile ştiinţei. În acest sens, pentru descoperirea adevărului în cauzele penale referitoare la violuri, legea procesual-penală permite organului de urmărire penală, iar, în unele situaţii, chiar îl obligă să recurgă la concursul specialiştilor. Ţinând cont de specificul infracţiunii de viol o mare parte dintre împrejurările ce alcătuiesc elementul probatoriu al acestor fapte pot fi constatate numai prin intermediul constatărilor medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare. Totuşi, în cadrul cercetării infracţiunilor de viol nu trebuie lăsat fără cercetare principiul că nici o probă nu are o valoare prestabilită, valoarea probatorie a fiecăreia stabilindu-se cu celelalte probe existente în cadrul procesului penal. 1.3. Concluzii la capitolul 1. Problematica infracţiunilor privind viaţa sexuală constituie o preocupare continuă pentru teoreticienii şi practicienii dreptului penal. Dezvoltarea continuă a relaţiilor sociale necesită o atenţie sporită în ceea ce priveşte infracţiunile privind viaţa sexuală, în vederea găsirii celor mai eficiente metode de prevenire şi combatere a faptelor ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. Ţinând cont că incriminarea sau dezincriminarea unor fapte se face întotdeauna ţinându-se cont de relaţiile sociale existente într-o societate la un anumit nivel de dezvoltare. Din acest motiv o primă problemă abordată în cadrul acestui compartiment a fost analiza evoluţiei istorice a incriminării atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. În urma acestui studiu putem concluzionăm că infracţiunea de viol a suferit numeroase schimbări de a lungul timpului cunoscând diferite forme de sancţionare (începând cu sancţionarea prin oprobiul public până la incriminarea în sisteme de drept codificate), diferite denumiri şi conţinuturi legale. Indiferent de acestea concluzionă că din cele mai vechi timpuri, o problemă a societăţii a fost apărarea persoanei de orice formă de violenţă sexuală ce ar pune în pericol libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. În cadrul aceluiaşi compartiment al lucrării au fost supuse unei analize publicaţiile autorilor autohtoni cât şi străini, al căror obiect de cercetare se referă în mod direct sau tangenţial la 41

obiectul de studiul al lucrării date. Printre aceştia menţionăm V.Dongoroz, V.Dobrinoiu, A.Boroi, V.Beliş, C.Aioniţoaie, V.Bercheşan, A.Piontkovschii, P.Iablokov, V.Mozeakov, O.Corşunov, A.Stepanov, I.Fedotov, L.Zvirbuli, N.Soloviov etc. Dintre autorii autohtoni, lucrările cărora au stat la baza elaborării tezei pot fi menţionaţi: V.Cuşnir, V.Berliba, S.Brânză, S.Doraș, M.Gheorghiţă, T.Carpov, A.Borodac, X.Ulianovschi, Gh.Ulianovschi, V.Stati, I.Dolea, Iu.Odagiu, etc. Subcompartimentul patru al acestui compartiment a fost dedicat studiului principalelor direcţii de cercetare. Aceste direcţii fiind formulate în conformitate cu principalele obiective din cadrul Direcţiilor strategice ale activităţii din sfera ştiinţei şi inovării pentru anii 2006-2010, aprobate prin Hotărîrea Parlamentului nr.160-XVI din 21 iulie 2005, aceste direcţii fiind consacrate şi-n cadrul Acordului de parteneriat între Guvern şi Academia de Ştiinţe a Moldovei pentru anii 2009-2012 Scopul imediat al prezentei lucrări îl constituie examinarea teoretico-practică a elementelor preexistente și constitutive care caracterizează din punct de vedere normativ infracţiunea de viol, în vederea evidenţierii particularităţilor de încadrare juridică şi nuanţarea procedeelor de investigare judiciară a infracţiunii analizate, prin punerea în evidenţă a modelului tacticometodologic ce urmează a fi aplicat de către organele judiciare la cercetarea faptei de viol. În calitate de scop mediat al tezei figurează relevarea imperfecţiunilor textului de lege dedicat incriminării infracţiunii de viol şi reliefarea unor propuneri de lege ferenda întru lichidarea acestora. De fapt aceste scopuri au drept finalitate edificarea statului de drept în contextul integrării europene Republicii Moldova. Întru realizarea acestor obiective în cadrul lucrării au fost trasate următoarele sarcini: §Nuanţarea conceptului infracţiunii de viol şi a locului incriminării acesteia în legislaţia autohtonă. §Elucidarea şi descrierea semnelor constitutive ale infracţiunii de viol din perspectiva doctrinei dreptului penal şi a soluţiilor evocate de practica judiciară la soluţionarea cauzelor de viol. §Examinarea unor probleme controversate proprii conţinutului juridic al infracţiunii de viol (în special, condiţiile renunţării de bună voie la comiterea infracţiunii, elucidarea calităţii de subiect pasiv al infracţiunii de viol, elucidarea noţiunii de viol comis de două sau mai multe persoane etc.). §Evidenţierea criteriilor de delimitare a violului de alte infracţiuni cu care se intersectează sub aspect constitutiv. 42

§Înaintarea unor propuneri concrete de perfecţionare a textului de lege prevăzut la art.171 C.pen. §Analiza conţinutului caracteristicii criminalistice a infracţiunii de viol şi a elementelor care o compun. §Relevarea elementului probatoriu al violului. §Determinarea situaţiilor tipice care întemeiază începerea urmăririi penale în cauzele de viol. §Evidenţierea regulilor metodologice de efectuare a acţiunilor de urmărire penale aplicabile la investigarea violurilor. §Caracterizarea constatărilor medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare dispuse la investigarea infracţiunilor de viol.

43

2. CONSIDERAŢIUNI GENERALE REFERITOARE LA INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ. 2.1. Noţiunea şi clasificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală. Violul reprezintă raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. Violarea unei persoane, adică folosirea constrângerii fizice sau ameninţării împotriva acesteia, cu scopul de a îi înfrânge rezistenţa la un raport sexual neconsimţit (constrângere explicită), ori abuzarea de imposibilitatea în care se găsea persoana de a-şi manifesta voinţa sau de a se apăra, pentru a avea raport sexual ( constrângere implicită), aceasta caracterizează în esenţă infracţiunea de viol.[52 p.327] Această nesocotire, violare a libertăţi sexuale a unei persoane reprezintă raţiunea incriminării faptei de viol în Codul penal. Prin reglementarea din Codul penal s-a dat noţiunii de viol sensul ei firesc, adică acela de constrângere (constrângerea implicită şi explicită) a unei persoane la un raport sexual. Din această reglementare a violului, prevăzută în Codul penal, rezultă că pentru a fi în prezenţa infracţiunii de viol constrângerea, fie acesta explicită sau implicită, trebuie să se exercite în mod obligatoriu de o persoană de sex masculin asupra unei alte persoane de sex feminin şi invers. Dacă constrângerea se exercită de o persoană de sex masculin asupra altei persoane de sex masculin precum şi când constrângerea este exercitată asupra unei femei de către o altă femeie, atunci vom fi în prezenţa homosexualismului, acţiune specifică şi sancţionată de către art . 172 C. pen. Includerea în noţiunea de viol nu numai a constrângerii explicite asupra persoanei, dar şi a faptului de a profita de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra, ceea ce constituie o constrângere implicită, corespunde întru totul ideii de încălcare a libertăţii sexuale, caracteristică infracţiunii de viol, însuşi faptul de a profita de starea de neputinţă a victimei presupune lipsa consimţământului acesteia la raport sexual şi indică nesocotirea consimţământului, aşa încât este firesc şi logic ca acest fapt să fie asimilat constrângerii.[52 p. 328] Violul este una din cele mai grave infracţiuni contra persoanei, el constituie cea mai brutală atingere adusă libertăţii sexuale, care constituie un important atribut al personalităţii umane. Raportul sexual ca şi celelalte infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, după cum am precizat şi-n primul capitol al lucrării, loveşte în inviolabilitatea sexuală, în inviolabilitate fizică, în demnitatea şi libertatea persoanei. Violul se caracterizează printr-un pericol social sporit, aducând în primul rând, o atingere directă persoanei prin prisma atributelor acesteia, precum, provocând şi consecinţe profund dăunătoare pe plan social, întrucât respectarea atributelor inalienabile ale personalităţii umane în 44

sfera relaţiilor sexuale constituie una din bazele existenţei societăţii. Încălcarea acestui atribut al personalităţii umane creează o stare de nesiguranţă socială. Tocmai din aceste motive incriminarea şi sancţionare a acestor fapte de către legislaţia penală constituie o necesitate într-o societate modernă. Violul ocupă locul principal printre infracţiunile privitoare la viaţa sexuală şi trebuie privit ca infracţiune caracteristică pentru acest grup de infracţiuni, reprezentând cea mai gravă formă de încălcare a relaţiilor şi valorilor sociale, a căror ocrotire constituie scopul incriminării şi sancţionării infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală. Apărarea acestor relaţii şi valori sociale are loc prin apărarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei, iar forma tipică de lezare a acestor valori o constituie constrângerea unei persoane la raport sexual. Tocmai din acest motiv, violul este prevăzut ca cea mai gravă infracţiune din grupul infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală. Aşa fiind, apare justificat din punct de vedere tehnic legislativ, situarea violului în fruntea grupului de infracţiuni privitoare la viaţa sexuală. [52] Multe dintre reglementările privind această infracţiune îşi au corespondent în incriminarea, şi în sancţionarea celorlalte infracţiuni, atunci când acestea privesc libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, astfel încât situarea lor la începutul capitolului face posibilă evitarea repetării lor inutile şi înlesneşte interpretarea şi aplicarea corectă a legii. Viaţa sexuală - ca valoare socială - este apărată de dreptul penal în două dintre aspectele acesteia, cărora le corespund două drepturi ale persoanei: dreptul la libertatea sexuală şi dreptul la inviolabilitatea sexuală. Primul drept constă în dreptul persoanei de a dispune în mod liber de corpul său în raporturile sexuale, libertate încorsetată în norma de drept, în moravurile sociale şi de moralitatea sexuală. În acest caz se are în vedere posibilitatea persoanei, indiferent de sex, de a lua decizii în ceea ce priveşte viaţa personală şi de a întreţine raporturi sexuale după voinţa sa, fără temerea că i s-ar produce o suferinţă. În general, acest drept este încălcat atunci când raportul sexual se săvârşeşte prin constrângere fizică sau psihică. Cel de-al doilea este dreptul persoanei de a i se asigura inviolabilitatea corpului sub aspect sexual, împotriva oricăror acţiuni înfăptuite cu violenţă. Acest drept, în general, este vătămat atunci când violul este realizat prin profitarea de starea de imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. Pe de altă parte, drepturile individului la libertate şi inviolabilitate sexuală nu pot fi exercitate, după cum am menţionat, contrar regulilor de drept sau cu depăşirea limitelor fixate de morală şi moravurile admise în societate. Legea impune, totodată, că această libertate nu va fi exercitată în mod abuziv.

45

Deci, pericolul social care decurge din infracţiunile privind viaţa sexuală constă, în primul rând, în răul provocat direct victimei, iar, în al doilea rând, în consecinţele destabilizatoare pe care le provoacă în plan social asupra dezvoltării normale a vieţii. Încălcarea libertăţii sexuale crează o stare de nesiguranţă generală în societate, un dezechilibru primejdios şi grav pentru organismul social. De aceea, în condiţiile amplificării violenţei în ţară, ocrotirea persoanei prin mijloace de drept penal presupune, în mod necesar, sancţionarea cu mai multă severitate a infracţiunilor privind viaţa sexuală. Încadrarea de către legiuitor a unor fapte în sistemul infracţiunilor privind viaţa sexuală este în deplină dependenţă de recunoaşterea ca obiect de apărare prin intermediul dreptului penal. De aceea, în legislaţia penală atestăm o mare diversitate de denumirea a capitolului „Infracţiuni privind viaţa sexuală”, cât şi tipurile de infracţiuni incluse în ele. De acest fapt ne vom convinge în cele ce vor fi expuse în continuare, precum şi-n cadrul prezentării aspectelor de drept penal comparat. C.pen. român prevede răspunderea penală pentru atentatele la viaţa sexuală în Titlul II Infracţiuni contra persoanei, Cap.III (Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală), spre deosebire de C.pen. al RM, care le încadrează în Cap.IV Infracţiuni privind viaţa sexuală. În C.pen francez atentatele criminale la viaţa sexuală sunt întitulate „Agresiuni sexuale” şi sunt plasate în Cartea a doua „Crime şi delicte contra persoanei”, iar în cel al FR, după cum urmează, „Infracţiuni ce atentează la libertatea sexuală a persoanei”, fiind încadrate în Titlul II, care are titlul „Infracţiuni contra persoanei”. Făcând o trecere în revistă a vieţii de zi cu zi trebuie, de recunoscut că, în unele grupuri sociale, reprezentarea comportamentului sexual, destul de subiectiv, se extinde ca o obişnuinţă în societatea civilizată. Fetele încep să practice raporturi sexuale de la vârsta de 13-14 ani, iar uneori de la 11-12 ani, primul raport sexual purtând un caracter de violenţă. În perioada studierii grupărilor antisociale s-a descoperit că aceste grupuri îşi au normele lor de comportament, jargoanele lor. Sunt cazuri când un reprezentant a unei astfel de grupări, apropiindu-se de o necunoscută, îi propune să intre în raport sexual. În situaţia în care refuză ea riscă să fie bătută şi violată. [31 p.9] De asemenea, în grupările enunţate mai sus există şi aşa numitele „fete-comune” (care intră în raport sexual cu mai mulţi bărbaţi odată, chiar şi într-o noapte), fete cu moravuri uşoare. În aceste cazuri nu contează acordul femeii. În situaţia respectivă, considerăm necesar de a accentua ideea distincţiei dintre acordul pentru raport sexual şi lipsa acestui acord. În prima situaţie nu este vorba despre o infracţiune sexuală, deoarece există acordul persoanei, însă în cazul lipsei acestuia este realizată componenţa de infracţiune. [31] 46

Un aspect, de asemenea, important este reprezentat de anotimpul săvârşirii infracţiunii de viol. În urma analizării problemei în cauză s-a ajuns la concluzia „că cele mai multe violuri se săvârşesc în lunile calde ale anului şi anume lunile mai – septembrie, atunci când persoana poate rezista mai mult afară ”. [118 p182] Un rol deosebit îl ocupă şi locul săvârşirii infracţiunilor privind viaţa sexuală. Majoritatea infracţiunilor se săvârşesc în apartamente, case de locuit, cămine şi vile. Femeile necunoscute, deseori, sunt violate în locuri publice şi pe timp de noapte (pe străzi, în parcuri, în scara blocului), anume acest tip de crime poartă un caracter nocturn, care, deseori, după comiterea unui raport sexual prin constrângere, infractorul poate comite în continuare jefuirea victimei sau chiar omorârea ei. Fără nici un fel de dubiu, violul este cel mai periculos atentat din cadrul infracţiunilor privind viaţa sexuală, deoarece poate influenţa grav asupra sănătăţii victimei, pricinuind o traumă psihică, brutal umilind demnitatea persoanei. Este importantă cercetarea sub toate aspectele, obiectiv şi multilateral a circumstanţelor cauzei, constatării datelor faptice, stabilirea făptuitorului şi tragerea lui la răspundere penală. Când se constată, în abstract gradul de pericol exprimat de fapta penală, trebuie de avut în vedere şi persoana făptuitorului, pe cât posibil, considerată tot la modul abstract, pe baza unor tipologii cu un grad mai mare sau mai mic de generalitate. Desigur, în principiu, orice persoană poate comite un viol. Nu este mai puţin adevărat, însă, că atât cercetările criminologice, cât şi practica penală, dovedesc faptul că la concret această infracţiune este comisă, de regulă, de anumite categorii de persoane, la care se regăsesc într-o măsură mai mică sau mai mare anumite trăsături. Această problemă a fost punctată şi de criminologul Cesare Lombroso în lucrările „Omul criminal” şi „Tipologia criminală”, în care consemnează: la autorii de viol s-a observat o talie mică, cu o greutate relativ ridicată, mâinile relativ scurte etc., anomaliile organelor genitale şi ale nasului sunt frecvente şi, aproape întotdeauna, inteligenţa foarte puţin dezvoltată. [83 p.67] Fiecare persoană are dreptul să dispună de corpul său în limitele bunelor maniere. Orice constrângere exercitată asupra cuiva de a avea relaţii sexuale, contrar voinţei sale, este pedepsită de lege. Acelaşi conţinut exprimă şi Recomandarea nr.R/2000/11[96], care consfinţeşte dreptul la libera alegere a partenerului de a avea raport sexual. Aproape în toate cazurile, violul este legat de cauzarea victimei a prejudiciului fizic şi a traumei psihice. Violul poate duce la vătămări vaste ale organelor genitale şi ale ţesuturilor adiacente, să se soldeze cu dereglări neuropsihice grave şi durabile în timp. [117 p.390]

47

Fireşte, de la această viziune lombrosiană şi până în prezent, lucrurile au mai evoluat, în încercări noi de tipologizare, autodeclarare, de obicei, în mod aprioric, accentul cade mai mult pe componenţa psihico-morală a individului. Nu este, însă, nici timpul, nici locul potrivit a aprofunda din punct de vedere criminologic tipul violatorului. Remarcăm, de aceea, doar două trăsături ce se par mai importante în contextul prezentei analize: perseverenţa şi înclinaţia spre violenţă. Cu alte cuvinte, în cazul persoanelor ce comit infracţiuni de viol se constată, deseori, fie recidivarea în aceeaşi faptă (comiterea mai multor violuri), fie comiterea şi a altor infracţiuni de violenţă (împotriva vieţii, a integrităţii corporale etc.). În circumstanţă dată, pericolul social al infracţiunii de viol apare mai evident, nepedepsirea unei fapte de o asemenea gravitate pune în primejdie libertatea sexuală, integritatea fizică, sănătatea ori viaţa unui mare număr de persoane. Or, dacă victima unui viol, dintr-un considerent sau altul, îşi poate asuma un astfel de risc, statul - ca garant al ordinii sociale, nu şi-l poate asuma. Infracţiunile privind viaţa sexuală reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în Cap.IV al PS a C.pen. al RM, fiind fapte prejudiciabile, săvârşite cu intenţie, care vatămă, în mod exclusiv sau în principal, relaţiile sociale cu privire la viaţă sexuală a persoanei. [27 p.157] O altă definiţie a infracţiunilor privind viaţa sexuală este oferită de către autorul rus Ia. Iakovlev, care precizează următoarele: „infracţiunile privind viaţa sexuală sunt fapte social – periculoase, prevăzute de legea penală, care atentează la relaţiile sexuale și sunt caracteristice regimului sexual ce s-a creat în societate, constând din săvârşirea, intenţionată, cu scopul satisfacerii poftei sexuale a subiectului sau a altei persoane determinate, a acţiunilor sexuale, ce încalcă interesele sexuale normale pentru acest regim între persoane de sex opus"[185 p.64] Din această noţiune rezultă că obiectul generic al infracţiunilor examinate sunt acele relaţii sociale, care sunt caracteristice regimului relaţiilor sexuale create în societate, latura lor obiectivă constând în săvârşirea acţiunilor cu caracter sexual în privinţa unei anumite persoane, ce încalcă interesele ei sexuale. Conform laturii subiective astfel de infracţiuni prevăd o intenţie directă şi un scop special satisfacerea poftei sexuale a subiectului sau a altei persoane determinate. Este necesară pentru invocare, în contextul dat, opinia profesorului V.Kudreavţev precum că necesitatea sexuală nu este cauza infracţiunilor privind viaţa sexuală. Noi condamnăm vinovatul, nu pentru această necesitate, ci pentru metodele antisociale de satisfacere a ei.[19 p. 185, p.360]. A.Ignatov, încearcând să definească infracţiunile privind viaţa sexuală, opinează că ele încalcă anumite relaţii sociale, considerând că scopul de satisfacere a poftei sexuale nu poate fi semn determinant al infracţiunilor privind viaţa sexuală, deoarece prin aceasta se exclude posibilitatea recunoaşterii drept infracţiune privind viaţa sexuală a acţiunilor cu caracter sexual social-periculoase, săvârşite din alte motive. Autorul consideră că infracţiunile privind viaţa 48

sexuală se deosebesc de alte infracţiuni prin acel element comun: ele reprezintă formele cele mai periculoase ale încălcării principiilor generale ale moralităţii sexuale, stabilite în societate, în timp ce alte infracţiuni nu sunt legate de încălcarea normelor moralei sexuale. În afară de aceasta, A.Ignatov susţine că comunitatea infracţiunilor privind viaţa sexuală constă, de asemenea, în faptul că ele sunt săvârşite cu scopul satisfacerii poftei vinovatului, cât şi ale altor persoane. Reieşind din cele expuse, susţine că „infracţiunile privind viaţa sexuală constituie acele fapte social-periculoase, ce încalcă grosolan regimul stabilit în societate a relaţiilor sexuale şi principiile de bază ale moralităţii sexuale, îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale ale vinovatului, cât şi ale altor persoane".[137 p.8] În acest sens s-a pronunţat şi S.Brînză, care precizează că prin infracţiuni privind viaţa sexuală urmează să înţelegem „faptele social periculoase prevăzute de legea penală săvârşite intenţionat ce încalcă în mod grosolan ordinea adoptată în societate în ceea ce priveşte relaţiile sexuale prin intermediul atentării asupra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei”. [25 p.174, p.234] În urma prezentării opiniilor mai multor autori, o să formulăm o definiţie proprie a infracţiunilor privind viaţa sexuală şi anume prin: „infracţiuni privind viaţa sexuală urmează să înţelegem acele fapte prejudiciabile, prevăzute de legea penală, comise cu intenţie ce încalcă grosolan ordinea stabilită în societate, privitor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale a vinovatului, cât şi/sau ale altor persoane” O altă problemă discutată pe larg în literatura de specialitate este cea a clasificării infracţiunilor privind viaţa sexuală. La baza tuturor clasificărilor autorii plasează obiectul nemijlocit al atentatului. Astfel A.Piontkovki deosebeşte: 1) infracţiuni împotriva inviolabilităţii sexuale a persoanelor majore; 2) infracţiuni privind viaţa sexuală îndreptate împotriva minorilor şi persoanelor, ce n-au atins vârsta pubertăţii; 3) alte infracţiuni privind viaţa sexuală. [151 p.148] Profesorul N.Durmanov grupează infracţiunile privind viaţa sexuală în următoarele categorii: 1) infracţiuni care atentează la libertatea, sănătatea şi demnitatea femeii; 2) infracţiunile ce atentează la libertatea, inviolabilitatea sexuală şi dezvoltarea normală fizică, mintală şi morală a minorilor; 49

3) homosexualismul. [131 p. 183] A.Ignatov, de asemenea, bazându-se pe evidenţierea obiectului nemijlocit, propune următoarea clasificare a infracţiunilor privind viaţa sexuală: 1. atentate la libertatea sexuală a persoanei; 2. atentate la inviolabilitatea şi dezvoltarea sexuală normală a minorilor; 3. atentatele la principiile de bază ale moralei sexuale care exclud manifestările desfrâului sub orice formă. [137 p.18] O clasificare mai amplă a fost propusă de către Ia.Iakovlev, și anume: 1. infracţiuni contra libertăţii sexuale; 2. infracţiuni contra inviolabilităţii persoanei majore; 3. infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale şi dezvoltării sexuale normale şi educaţiei sexuale a minorilor; 4. infracţiuni, care atentează la relaţiile sexuale între persoane de sex opus; O asemenea clasificare indică la o oarecare comunitate a componenţelor diferitor grupuri de infracţiuni privind viaţa sexuală, contribuie, în acelaşi timp, la delimitarea lor mai exactă. Clasificarea propusă de Ia.Iakovlev, având la bază sensul juridico-penal şi criminalistic, indică anumite semne ale componenţelor de infracţiuni privind viaţa sexuală, uşurând, astfel, activitatea lucrătorilor practici în vederea încadrării juridice corecte a acţiunilor infracţionale. Conform clasificării de mai sus a infracţiunilor privind viaţa sexuală, constatăm că violul este inclus, în grupul de infracţiuni contra libertăţii sexuale şi este considerată una dintre cele mai grave infracţiuni privind viaţa sexuală. Atentând la libertatea sexuală sau inviolabilitatea sexuală a persoanei, violul, prin caracterul său, prezintă o faptă violentă care atrage după sine cauzarea unei daune morale şi fizice considerabile persoanei. Înainte de a oferi o clasificare proprie a infracţiunilor privind viaţa sexuală, o să tentăm de a stabili esenţa şi natura juridică a noţiunii de viaţă sexuală. Viaţa sexuală are o structură complexă şi nu toate elementele acesteia necesită a fi supuse apărării prin intermediul normelor de drept penal. În primul rând, prin viaţă sexuală - ca valoare socială ocrotită de legea penală - urmează să se înțeleagă doar relaţiile sexuale dintre oameni. Alte forme de satisfacere a poftei sexuale cum ar fi: zoofilia, necrofilia, azofilismul - nu intră în noţiunea de viaţă sexuală (ca valoare socială), nefiindu-le asigurată protecţia juridică prin componenţele de infracţiune incluse în Cap.IV a PS a C.pen. [150 p.622, p.836] În cel de-al doilea rând, trebuie de plecat de la premisa indubitabilă după care viaţa sexuală este formată din două componente: biologică şi socială. 50

Componenta biologică a vieţii sexuale (care include asemenea elemente cum ar apariţia sau dispariţia atracţiei sexuale faţă de o persoană, alegerea modurilor de satisfacere a poftei sexual) reprezintă o componentă mai intimă, care face parte din forumul lăuntric al persoanei, fapt pentru care nu poate fi supusă controlului din exterior, fiind ilogic ca această componentă să fie apărată prin normele de drept penal. [150] Componenta socială, în comparaţie cu cea biologică, poate să se modifice în timp, fiind încorsetată în normele morale şi de drept existente în societate, la necesitate putând a fi apărată prin normele de drept penal. La rândul său, componenta socială este formată din trei elemente şi anume: 1. contextul social de întreţinere a relaţiilor sexuale; 2. conţinutul motivaţional; 3. temeiurile apariţiei relaţiilor sexuale. În ceea ce vizează contextul social acceptat sau tolerat de societate, acesta poate fi reprezentat de instituţia căsătoriei, concubinaj, adulter, atractivitate reciprocă bazată pe sentimente de dragoste etc. Contextul în care are loc apariţia relaţiilor sexuale, din punct de vedere al socialului se poate încadra, de cele mai multe ori, în sfera moralului (de exemplu, căsătorie, concubinajul baza pe sentimente reciproce etc.), însă pot fi şi amorale, precum este adulterul. Oricare ar fi natura acestora, legiuitorul autohton, reieşind din standardele sociale acceptate în cadrul comunităţii noastre, nu a înţeles să incrimineze anumite temeiuri amorale, care justifică întreţinerea relaţiilor sociale, precum ar fi adulterul, fapte evaluate ca infracţiuni în alte legislaţii penale. De asemenea, nici conţinutul motivaţional de apariţie a relaţiilor sexuale, privit ca „o totalitate de procese lăuntrice bazate pe anumite emoţii” [150] nu poate servi în calitate de obiect al protecţiei penale, întrucât nu ține de sfera ilicitului penal factorii emoţionali care ţin de apariţia, existenţa sau dispariţia unui asemenea conţinut. În ipoteza celor menţionate se impune concluzia conform căreia obiect al protecţiei juridico-penale îl poate reprezenta doar temeiul, care poate fi catalogat de sfera dreptului penal ca fiind unul licit sau ilicit. Temeiul este reprezentat de voinţa persoanei de a întreţine sau nu relaţii sexuale, precum şi libertatea individului de a-şi alege forma actului sexual firească sau nefirească, precum şi partenerul cu care doreşte să aibă relaţii sexuale. În aceeaşi ordine de idei, fiecare membru al societăţii are dreptul de a fi protejat de orice atentat cu caracter sexual. În urma prezentării naturii juridice a noţiunii de viaţa sexuală putem face clasificarea infracţiunilor prevăzute în Cap.IV al PS a C.pen. în: 1. infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanelor adulte; 51

2. infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale şi dezvoltării sexuale normale şi educaţiei sexuale a persoanelor minore. De asemenea, după ce am prezentat componentele noţiunii de viaţă sexuală, evidenţiind complexitatea acesteia, conchidem că prin întitularea capitolului Infracţiuni privind viaţa sexuală, legiuitorul a lărgit în mod nejustificat obiectul protecţiei juridico penale. În concluzie considerăm că se impune modificarea titlului Cap.IV al PS a C.pen. din Infracţiuni privind viaţa sexuală în Infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei. 2.2. Infracţiunile privind viaţa sexuală, în legislaţia penală a altor state. În cele ce urmează am dori să prezentăm legislaţia penală a altor state în ceea ce priveşte infracţiunea de viol. Vom expune aceste prevederi normative cu scopul de a releva minusurile şi plusurile legislaţiei penale în vigoare din Republica Moldova. În vederea creării unei imagini veridice referitor la incriminarea atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei o să supunem studiului legislaţiile penală a mai multor state, care fac parte din diferite sisteme de drept, cu diferite norme de morală socială precum şi cu o legislaţie penală de inspiraţie religioasă. 1. Danemarca O să începem cu analiza infracţiunilor prevăzute de art.216, 218, 219 C.pen. al Danemarcei, care se află în Capitolul infracţiunilor sexuale. [175] Art.216 C.pen. al Danemarcei prevede că: 1) Orice persoană, care constrânge la raport sexual, prin violenţă fizică sau ameninţarea cu aplicarea violenţei, se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de viol, se pedepseşte cu închisoarea de până la 5 ani. Punerea persoanei într-o astfel de stare în care, ea este în imposibilitate de a opune rezistenţă se asimilează violenţii fizice. 2) Dacă violul poartă un caracter periculos sau este săvârşit în prezenţa unor circumstanţe agravante, atunci se pedepseşte cu închisoarea de până la 10 ani. Art.218 C.pen. al Danemarcei prevede că: 1) Orice persoană care profită de o boală psihică sau de lipsa de experienţă de viaţă a altei persoane şi o determină pe cea din urmă la un raport sexual în afara căsătoriei, se pedepseşte cu închisoarea nu mai mare de 4 ani. 2) Orice persoană care constrânge pentru sine la raport sexual o persoană care, se află într-o situaţie în care nu are posibilitatea de a opune rezistenţă acestui fapt, se pedepseşte cu pedeapsa închisorii ce nu poate depăşi 4 ani. Art.219 C.pen. al Danemarcei prevede că orice persoană care este funcţionar sau conduce un penitenciar, un centru de reabilitare, o casă de copii, un spital pentru tratarea bolilor psihice

52

sau orice altă instituţie similară şi care intră în raport sexual cu o persoană ce se află într-o astfel de instituţie, se pedepseşte cu închisoarea de până la 4 ani. După cum putem observa, chiar de la bun început, legiuitorul din Danemarca, în comparaţie cu cel al RM, a adoptat o altă soluţie de incriminare a infracţiunilor, ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, şi anume, dacă legiuitorul nostru a punctat pe ideea incriminării tuturor modalităţilor de săvârşire a infracţiunii de viol într-un singur articol (art.171 C.pen.), atunci legislatorul danez a incriminat fiecare modalitate de săvârşire a infracţiunii de viol în articole separate din capitolul consacrat infracţiunilor sexuale. În ceea ce priveşte obiectul de atentare al infracţiunilor prevăzute de art.216, 218, 219, observăm că ele realizează împreună relaţiile sociale ocrotite de C.pen. al RM prin intermediul art.171 C.pen al RM. Relaţiile sociale, ocrotite de către legiuitorul danez prin intermediul acestor articole, rezultă chiar din titlul capitolului în care găsim incriminate aceste fapte, şi anume, libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. Mai putem observa, că în cazul acestor infracţiuni avem şi un obiect special secundar şi anume, acesta fiind reprezentat de acele relaţii sociale a căror normală desfăşurare şi existenţă sunt condiţionate de respectarea obligaţiilor de serviciu de către angajaţii unui penitenciar, instituţii de reabilitare etc. În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunii, elementul material al laturii obiective este reprezentat de raportul sexual. O diferenţă importantă, în viziunea noastră, este reprezentată de momentul consumării infracţiunii. După cum putem observa majoritatea infracţiunilor se consumă din momentul când făptuitorul constrânge victima la un raport sexual, deci infracţiunile date nu sunt susceptibile de tentativă în oricare formă a acesteia. Deci, dacă făptuitorul a/nu a avut un raport sexual nu are nici o relevanţă pentru calificarea faptei, de acest aspect se poate ţine cont doar la individualizarea judiciară a pedepsei. În concluzie vom fi în prezenţa infracţiunii de viol consumat, în momentul în care făptuitorul efectuează acte de constrângere cu scopul de a-şi satisface pofta sexuală cu victima. În ceea ce vizează latura subiectivă, nu există deosebire de legislaţia penală moldovenească. O diferenţă intervine cu referire la calificarea infracţiunii, care este urmată de decesul persoanei, sinuciderea acesteia, de cauzarea unei vătămări grave integrităţii corporale sau de contaminarea victimei cu o boală venerică ori cu SIDA etc. În cazul survenirii acestor urmări, în comparaţie cu legislaţia RM, nu se va constata prezenţa unei infracţiuni unice complexe, ci o pluralitate de infracţiuni (concurs de infracţiuni), adică infracţiunea de viol se va reţine în concurs cu infracţiunile ce prevăd aceste urmări. Un deosebit interes prezintă soluţia legislativă adoptată de către legiuitorul danez în ceea ce priveşte încadrarea violului comis asupra unei persoane minore. De fapt prin aceste prevederi 53

legislative, observăm că nu a fost stabilit un plafon de vârsta, care ar forma un semn circumstanţial la încadrarea faptelor de viol. Constatăm ca la stabilirea existenţei sau inexistenţei componenţei de infracţiune un rol determinant îl reprezintă acţiunile ce urmează a fi efectuate în cadrul investigării infracţiunii, boala psihică şi lipsa de experienţă de viaţă urmând a fi determinată prin intermediul expertizei psihiatrice şi respectiv a celei psihologice. Asupra acestei probleme urmează să revenim cu ocazia analizei violului comis cu bună ştiinţă asupra unei persoane minore şi asupra unei persoane ce nu a atins vârsta de 14 ani, precum şi în cadrul compartimentului dedicat investigării judiciare a infracţiunii de viol. Necătând la faptul că codul penal datează de la începutul sec. XX, el conţine unele prevederi de noutate pentru legislaţia penală naţională vizavi de consfinţirea inexistenţei infracţiunii în cazul în care raportul sexual are loc în cadrul căsătoriei cu o persoană ce nu a atins vârsta majoratului, considerată ca neavând încă experienţă de viaţă. Această problematică este actuală pentru societatea moldovenească, în special ţinând cont de faptul că persoanele minore obţin o experienţă de viaţă de la o vârstă mai mică decât la momentul elaborării art. 171 C.pen., mai ales că aceste prevederi sunt o continuare a politicii penale a Codului penal din 1961. 2. Olanda. În ceea ce priveşte legislaţia penală olandeză, stat este în vigoare C.pen. din anul 1866. Infracţiunea de viol este incriminată în cadrul capitolului „Infracţiuni contra moralei sociale” [174]. Infracţiunea de viol se conţine incriminată în următoarele articole: Art.242 C.pen. al Olandei prevede că persoana care aplică violenţă ori alte acţiuni, ori ameninţarea cu aplicarea unei astfel de violenţă, sau ameninţarea cu aplicarea altor acţiuni de acest gen, pentru ca altă persoană să se supună acţiunilor care conţin sau presupun pătrunderea în organism pe cale sexuală, persoana ce se face vinovată de săvârşirea acestor fapte incriminate şi i se va aplica pedeapsa închisorii de până la 12 ani sau amenda de categoria a cincea. Art.243 C.pen. al Olandei prevede că persoana care desfăşoară acţiuni, care conţin sau presupun pătrunderea în organism pe cale sexuală, cu o persoană ce este fără cunoştinţă ori se află în imposibilitate fizică de a se apăra, ori este bolnavă de o boală psihică de aşa natură încât este în imposibilitate totală sau parţială de a-şi manifesta voinţa în legătură cu aceste fapte sau de a opune rezistenţă, este pasibilă de pedeapsa închisorii de până la 8 ani, sau cu amendă de categorii a cincea. Art.244 C. pen. al Olandei prevede: persoana care desfăşoară acte ce conţin sau presupun pătrunderea în organism pe cale sexuală, cu o persoană ce nu a atins vârsta de 12 ani, este pasibilă de pedeapsa închisorii de până la 12 ani, sau amenzii de categoria a cincea. 54

După cum se observă şi Codul penal olandez, a divizat modalităţile de săvârşire a infracţiunii de viol în mai multe articole, incluse în Cartea a II-a, şi Capitolul XIV al Codului penal. Sub aspectul obiectului de atentare, putem observa că infracţiunile prezentate mai sus, de asemenea, au acelaşi obiect de atentare ca şi art.171 C.pen. al RM. Sub aspectul laturii obiective a infracţiunilor, toate semnele acestui element al componenţei de infracţiune se aseamănă cu cele prevăzute de art.171 C.pen. al RM, dacă le privim ca un ansamblu. În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, nu se face diferenţă, infracţiunea fiind caracterizată prin vinovăţie în forma intenţiei directe, adică făptuitorul prevede urmările faptelor sale şi urmăreşte producerea lor, scopul - ca semn al laturii subiective - este acel de a-şi satisface pofta sexuală. Cu referire la C.pen. olandez, facem remarcă, că în cazul în care intervin unele urmări praeterintenţionate, faptele urmează a fi calificate în concurs cu infracţiunile ce prevăd aceste urmări. În comparaţie cu C.pen. al RM şi C.pen. danez, sistemul de sancţionare al C.pen. olandez este mult mai sever. O concluzie, referitoare la normele de incriminare a tentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei în legislaţiile penale a primilor două state analizate, se observă că-n cadrul acestora nu regăsim un număr aşa mare de circumstanţe agravante precum în C.pen. RM. Considerăm că o astfel de incriminare (reducerea semnelor circumstanţiale care au o existenţă de sine stătătoare în cadrul C.pen.) a violului în cadrul legislaţiei penale naţionale ar putea avea unele efecte benefice, uşurând activitatea organelor de drept, totodată reducând numărul erorilor judiciare. 3. Germania[173] C.pen. german prevede infracţiunea de viol în Cap.XIII al PS. Astfel, Art.177 cu titlul „Constrângerea la acţiuni cu caracter sexual: violul” prevede că 1. persoana care aplică: a. forţa; b. ameninţarea cu un pericol real pentru sănătatea sau viaţa persoanei; c. profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra; d. determină persoana să sufere acţiuni cu caracter sexual ori de o terţă persoană faţă de sine, sau să săvârşească asemenea acţiuni faţă de o persoană ori o terţă persoană, se pedepseşte cu închisoarea nu mai mică de 1 an. 2. În cazuri mai grave, pedeapsa cu închisoarea nu este mai mică de 2 ani. 55

Prin cazuri grave se înţelege: a. victima locuieşte împreună cu făptuitorul; b. fapta este săvârşită de două sau mai multe persoane; 3. Fapta se pedepseşte cu închisoarea nu mai mică de trei ani atunci când: a. făptuitorul are asupra sa o armă sau alt obiect periculos; b. are asupra sa obiecte sau substanţe pentru a înlătura rezistenţa victimei; c. supune persoana pericolului de a-i cauza o vătămare gravă a integrităţii corporale. 4. Fapta se pedepseşte cu închisoarea nu mai mică de 5 ani atunci când: a. aplică în timpul săvârşirii faptelor arma sau alte obiecte în calitate de armă; b. victimei în timpul săvârşirii faptei - i se cauzează o vătămare a integrităţii corporale; - este pusă în pericol viaţa victimei. Art.178 C.pen. „Acţiuni cu caracter sexual şi violul ce a avut drept urmare decesul victimei” prevede că dacă persoana cauzează, în urma acţiunilor cu caracter sexual sau a violului, cel puţin din imprudenţă decesul persoanei, atunci este pasibil de detenţiunea pe viaţă sau de pedeapsa închisorii nu mai mică de 10 ani. Art.179 C.pen. „Acţiuni cu caracter sexual îndreptate împotriva persoanelor ce se află în imposibilitate de a opune rezistenţă” prevede că: Cel ce foloseşte o altă persoană care nu este în stare să opună rezistenţă datorită unei boli psihice sau altor tulburări fizice sau psihice puternice ori fizic nu este în stare să opună rezistenţă, se foloseşte de această stare pentru exercitarea asupra lui a acţiunilor cu caracter sexual, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 10 luni; De asemenea, va fi tras la răspundere penală cel care, profitând de imposibilitatea victimei de a opune rezistenţă, o determină pe aceasta să săvârşească o anumită acţiune cu caracter sexual, în favoarea unei terţe persoane ori îi permite terţei persoane să desfăşoare aceste acţiuni. Tentativa se pedepseşte cu pedeapsa închisorii nu poate fi mai mica de 1 an în cazul în care: persoana locuieşte împreună cu victima; faptele sunt săvârşite de două sau mai multe persoane; victima este pusă în pericol de a-i fi cauzată o vătămare o gravă a integrităţii corporale, ori un prejudiciu grav dezvoltării fizice şi psihice a victimei; Deci, obiectul de atentare este identic cu cel al art.171 C.pen. al R.M. În ceea ce priveşte, însă, elementul material prin care se realizează infracţiunea prevăzută de art.177 C.pen. al Germaniei, putem constata că el se manifestă atât prin raport sexual, cât şi prin acte sexual. Art.177 cuprinde un spectru mult mai larg de acţiuni prin care se realizează componenţa de infracţiune respectivă. Însă putem observa aceeaşi delimitare ca şi în cazul altor 56

coduri europene (C.pen. elveţian), adică în cadrul unui articol (art.177 C.pen al Germaniei) sunt incriminate acţiunile cu caracter sexual şi raportul sexual, săvârşite prin constrângere fizică sau psihică, sau prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra, iar prin conţinutul altui articol se incriminează acţiunile cu caracter sexual săvârşite prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra datorită bolii psihice sau altor deficienţe fizice. Cu referire la modalităţile agravante de săvârşire a infracţiunii, în afara celor prevăzute de C.pen. al RM, evidenţiem unele semne circumstanţiale noi, în special dacă făptuitorul are asupra sa arme sau alte obiecte periculoase, precum şi dacă are asupra sa obiecte pentru imobilizarea victimei, sau victima este pusă în pericol de a i se cauza o vătămare gravă a integrităţii corporale. Fapta este deosebit de periculoasă dacă, în timpul violului sau acţiunilor cu caracter sexual, făptuitorul aplică arma sau alte obiecte în calitate de armă, ori dacă, în timpul săvârşirii faptei i se cauzează o vătămare a integrităţii corporale sau este pusă în pericol viaţa victimei. În cazul în care, în urma acestor acţiuni, se cauzează decesul victimei, fapta se califică în baza art.178 C.pen. al Germaniei, chiar dacă decesul a fost săvârşit cu intenţie. Interesantă este soluţia adoptată de către legiuitorul german la incriminarea violului care a cauzat vătămarea gravă sau decesul victimei. În cadrul normei incriminatoare nu este făcută delimitarea dintre omor şi lipsirea de viaţă din imprudenţă, legiuitorul lăsând loc instanţelor de judecată, care la individualizarea pedepsei au la dispoziţie o gama mai mare de pedepse. De altfel şi-n doctrina autohtonă au fost exprimate unele opinii referitor la introducerea şi-n legislaţia naţională a unei noi circumstanţe agravante. În această ordine de idei prezintă un real interes soluţia adoptată de legiuitorul german, mai ales ţinând cont de inconsecvenţele ce apar la stabilirea pedepsei pentru violul soldat cu vătămarea gravă comisă din imprudenţă şi vătămarea gravă intenţionată (pedeapsa pentru violul soldat cu vătămarea gravă din imprudenţă fiind sancţionată mai aspru decât violul comis cu vătămarea intenţionată gravă). 4. Franţa[179] C.pen. francez, adoptat în 1992 şi intrat în vigoare la 1martie 1994, prevede în Cartea a IIa, Cap.II, întitulat „Infracţiuni privitoare la agresiunea sexuală” reglementarea infracţiunii de viol. Art.222-23 „Violul” determină că actul de pătrundere sexuală de orice natură, săvârşit împotriva altei persoane cu aplicarea violenţei, constrângerii, ameninţare ori înşelăciune constituie infracţiunea de viol. Violul se pedepseşte cu 15 ani privaţiune de libertate. Art.222-24 stabileşte că violul se pedepseşte cu 20 de ani de închisoare dacă: a cauzat victimei boli cronice sau traume; 57

a fost săvârşită asupra unei persoane ce nu a atins vârsta de 15 ani; cu bună-ştiinţă asupra unei persoane vulnerabile datorită vârstei sale, bolii, incapacităţii fizice sau psihice ori stării de graviditate; s-a săvârşit asupra rudelor naturale, legale sau adoptate în linie dreaptă, ori de orice altă persoană ce deţine controlul asupra victimei; cu folosirea situaţiei de serviciu; săvârşit de două sau multe persoane ce acţionează în calitate de autori sau coparticipanţi; săvârşit cu aplicarea armei sau ameninţarea cu aplicarea acesteia; dacă victima a făcut cunoştinţă cu făptuitorul prin intermediul reţelelor de telecomunicaţii, cu ajutorul mesajelor adresate publicului larg. Art.222-25 violul se pedepseşte cu 30 de ani de închisoare, dacă a fost urmat de decesul victimei. Art.222-26 violul se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă dacă, a fost precedat, însoţit sau urmat de acte de tortură. După cum constatăm obiectul infracţiunii este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova, acest fapt rezultă însuşi din titlul capitolului, intitulat „infracţiuni cu privire la agresiunea sexuală”. Ceea ce ţine de elementul material al infracţiunii, putem reţine că aceasta se poate realiza prin actul de pătrundere sexuală de orice natură. Deci, elementul material al infracţiunii de viol, prevăzută de legislaţia franceză, conţine un spectru mult mai larg de acţiuni, prin care se poate realiza infracţiunea. Or, formularea aceasta este una în favoarea căreia ne-am pronunţat şi noi în cadrul lucrării noastre. De asemenea, o deosebire ce apare între legislaţia franceză şi cea a RM, o depistăm şi în cea de-a doua acţiune, ce însoţeşte actul de pătrundere sexuală, şi anume, aceasta se realizează prin aplicarea violenţei, constrângerii, ameninţare ori înşelăciune. Noutatea este reprezentată de faptul că în cadrul variantei franceze a infracţiunii de viol este reunit atât elementul material al infracţiunii de viol (art.171C.pen.), cât şi elementul material al infracţiunii de constrângere la acţiuni, cu caracter sexual (art.173 C.pen.), de altfel, această modalitate de incriminare a infracţiunii este specifică şi legiuitorului român. În același timp, C.pen. francez face precizarea că violul poate fi săvârşit prin înşelarea victimei. Dacă, însă, violul este săvârşit prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, sau prin profitarea de starea de graviditate a victimei, fapta se va considera săvârşită în prezenţa circumstanţei agravante prevăzute de art.222-24 pct.3.

58

O circumstanţă agravantă prevăzută de C.pen. francez este violul s-a săvârşit prin aplicarea armei sau cu ameninţarea aplicării acesteia. Un lucru pozitiv în ceea ce priveşte incriminarea infracţiunii de viol, care considerăm că se impune şi în cazul nostru, este că violul se consideră mai grav dacă este săvârşit de două sau multe persoane ce acţionează în calitate de autori sau coparticipanţi. După cum putem constata, legiuitorul francez prevede expres că suntem în prezenţa acestei agravante chiar şi atunci când infracţiunea este săvârşită prin participaţie complexă. Un semn accidental cu efect agravant destul de actual, pe care nu l-am mai întâlnit, este reprezentat de faptul că dacă victima a făcut cunoştinţă cu făptuitorul prin intermediul reţelelor de telecomunicaţii, cu ajutorul mesajelor adresate publicului larg. 5. Turcia[177] C.pen. al Turciei, adoptat la 1martie 1926, în Cap.8 al PS, Secţiunea întitulată „Violul, coruperea minorilor şi atentarea la inviolabilitatea sexuală” conţine reglementarea sexuală a infracţiunii de viol. Art.414 C.pen. al Turciei prevede că persoana, care a violat o persoană ce nu a atins vârsta de 15 ani se pedepseşte cu pedeapsa închisorii nu mai mică de 5 ani. Dacă infracţiunea este săvârşită prin aplicarea forţei, violenţei ori ameninţării, prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, sau prin înşelăciune, se pedepseşte cu închisoarea nu mai mică de 10 ani. Art.415 C.pen al Turciei stipulează că persoana care a atentat la inviolabilitatea sexuală a unei persoane ce nu a atins vârsta de 15 ani se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 4 ani, dar dacă fapta este săvârşită în condiţiile părţii a doua a articolului precedent, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 5 ani. Art.416 C.pen al Turciei: persoana care a violat prin aplicarea forţei, violenţei ori prin ameninţare, o persoană ce a atins vârsta de 15 ani ori a săvârşit fapta prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, sau prin înşelăciune, este pasibilă de pedeapsa închisorii nu mai mică de 5 ani. Art.417 C.pen al Turciei: dacă fapta, prevăzută de articolele anterioare este săvârşită de două sau mai multe persoane, sau de o rudă apropiată pe linie ascendentă, de educator, învăţător, de un servitor al victimei, sau de o persoană căreia victima i-a fost încredinţată pentru educare, control sau pază, sau care are influenţă sau deţine controlul asupra victimei, pedeapsa pentru această faptă conform legii, se măreşte cu jumătate. Art.418 C.pen al Turciei prevede că dacă fapta, prevăzută de articole anterioare, au fost urmate de decesul victimei, atunci pedeapsa pentru fapta respectivă este detenţiunea pe viaţă. 59

În cazul în care aceste acţiuni au dus la contaminarea victimei cu o boală venerică sau cauzarea altei vătămări grave sănătăţii sau integrităţii corporale, atunci pedeapsa se măreşte cu jumătate. Obiectul infracţiunilor prevăzute de Cap.VIII al C.pen. al Turciei este identic cu obiectul infracţiunilor din codurile analizate de către noi anterior, fiind reprezentat de libertatea şi inviolabilitatea sexuală. În ceea ce priveşte celelalte condiţii preexistente ale infracţiunii, atragem atenţia asupra faptului că legiuitorul turc face o delimitare expresă a subiectului pasiv al infracţiunii de viol pentru fiecare modalitate de săvârşire a infracţiunii, criteriul în baza căruia se face delimitarea fiind cel al vârstei victimei. Elementul material al infracţiunii este format din raportul sexual, deşi legiuitorul nu-l defineşte în mod expres, însă, rezultând din prevederile celorlalte infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, putem invoca o asemenea afirmaţie. De asemenea, este necesară o precizare în ceea ce priveşte cea de-a doua acţiune a laturii obiective a infracţiunii de viol, și anume: simplul raport sexual cu o persoană ce nu a atins vârsta de 15 ani duce la consumarea infracţiunii, iar dacă infracţiunea se săvârşeşte prin aplicarea forţei, violenţei ori ameninţării, prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, sau prin înşelăciune, fapta se pedepseşte mai aspru. Dacă, însă, subiectul pasiv al infracţiunii a împlinit vârsta de 15 ani, raportul sexual trebuie să fie însoţit de acţiunile enumerate mai sus, adică aplicarea forţei, violenţei ori prin ameninţare, ori a săvârşirii faptei prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, sau prin înşelăciune. O diferenţă faţă de legislaţia noastră este reprezentată şi de faptul că C.pen. al Turciei prevede, în mod expres, că tentativa se pedepseşte și stabileşte, de asemenea, pedepse diferite pentru tentativă în funcţie de modalitatea de săvârşire a infracţiunii. Precum alte legislaţii analizate anterior, circumstanțele agravante ale infracţiunii de viol sunt prevăzute de alte articole, şi anume în art.417 C.pen. al Turciei se prevede că fapta este mai gravă dacă este săvârşită de două sau mai multe persoane, sau de o rudă apropiată pe linie ascendentă, de educator, învăţător, un servitor al victimei sau de o persoană în grija căreia victima a fost încredinţată pentru educare, control sau pază sau care are influenţă, sau deţine controlul asupra victimei. Aceste semne agravante au acelaşi sens ca şi cele prevăzute de legislaţia penală a RM.

60

Un alt cumul de semne agravante este prevăzut de art.418 C.pen. al Turciei: dacă fapta a avut urmări, precum decesul victimei, atunci pedeapsa pentru fapta dată este detenţiunea pe viaţă. Dacă aceste acţiuni au dus la contaminarea victimei cu o boală venerică sau cauzarea altei vătămări grave sănătăţii sau integrităţii corporale pedeapsa se măreşte cu jumătate. Inedit este sistemul de stabilire a pedepselor în cadrul C.pen. turc modalitate, ce n-am întâlnit-o în cadrul legislaţiilor anterior analizate. Observăm că legislaţia penală turcă nu este aliniată celorlalte legislaţiei penale europene, referitor la elementul material al infracţiunii de viol. În urma analizei se creează unele confuzii dintre sensul oferit violului în legislaţia naţională şi cea turcă. 6. Federaţia Rusă[176] Având în vedere că o mare parte a surselor bibliografice folosite în cadrul analizei noastre este cea a României şi cea Federației Rusă, o să alocăm un spaţiu mai mare analizei infracţiunii de viol prevăzută de legislaţiile penale a acestor state chiar în cadrul analizei prevederilor art. 171 C.pen. Infracţiunea de viol în legislaţia penală rusă este prevăzută de art.131 C.pen. al FR. Art.131 C.pen. al FR are următorul conţinut: 1) Violul, adică raportul sexual cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea aplicării ei adresată victimei sau altor persoane, ori cu profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. 2) Violul: a. săvârşit repetat sau de către o persoană ce a mai săvârşit anterior o infracţiune de acţiuni violente cu caracter sexual; b. săvârşit de un grup de persoane de un grup de persoane în baza unei înţelegeri prealabile sau de un grup organizat; c. însoţit de ameninţarea cu moarte sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale, de asemenea săvârşit prin torturarea victimei sau a altor persoane; d. urmat de contaminarea victimei cu o boală venerică; e. cu bună-ştiinţă asupra unei persoane minore; 3). Violul: a. care a provocat din imprudenţă decesul victimei; b. soldat cu vătămarea gravă a integrităţii corporale din imprudenţă, cu contaminarea cu SIDA ori alte urmări grave; c. violarea cu bună ştiinţă a unei persoane ce nu a atins vârsta de 14 ani; 61

După cum am constatat din conţinutul legal al infracţiunii, obiectul de atentare este identic cu cel al infracţiunii incriminate în C.pen. al RM. Cu referire la latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, determinăm că şi aici, în mare parte, latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de viol din legislaţia RM corespunde cu cea din C.pen. al FR. Totuşi o diferenţă exista sub aspectul modalităţilor agravante ale infracţiunii de viol. În special, vom fi în prezenţa agravantei prevăzute de art.131 C.pen. al FR şi atunci când făptuitorul a mai săvârşit anterior o infracţiune prevăzută de art.132 C.pen. al FR (acţiuni violente cu caracter sexual). De fapt, aceasta prevedere atenuarea răspunderii penale, pentru că, în cazul legislaţiei RM, aceste două fapte ar fi considerate că se află în concurs real de infracţiuni, caz pedepsit mai aspru în cazul concursului de infracţiuni, decât atunci când se consideră a fi prezentă o infracţiune unice complexe (infracţiunea repetată). Vis-a-vis de celelalte circumstanţe agravante ale infracţiunii, în mare parte, ele sunt asemănătoare, limite de delimitare fiind impuse doar sub aspectul structurării lor în cadrul conţinutului legal al infracţiunii. O deosebire care mai există este reprezentată de politica sancţionatoare a legiuitorilor celor două state, şi anume, fapta de a avea un raport sexual prin constrângere fizică sau psihică, sau prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, este mult mai aspru pedepsită de către legiuitorul RM. Dacă pentru infracţiunea de viol, legiuitorul nostru a prevăzut drept pedeapsă detenţiunea pe viaţă, atunci pedeapsa maximă prevăzută de art.131 C.pen. al FR este reprezentată de pedeapsa cu închisoarea până la 15 ani. 7. România C.pen. al României[37], în Cap.III al PS, întitulat „Infracţiuni privitore la viaţa sexuală”, tratează infracţiunea de viol. În acest sens, art.197. C.pen. al României prevede că actul sexual, de orice natură, cu altă persoană, prin constrângerea acesteea sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani. Pedeapsa este cu închisoarea de la 5 la 15 ani dacă: a. fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună; b. victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; b/1 victima este membru a familiei; c. s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani dacă victima nu a împlinit vârsta de 14 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei pedeapsa este închisoarea de la

62

15 la 25 de ani. Acţiunea penală pentru fapta prevăzută de alin.1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate. În linii generale acţiunile incriminate de legiuitorul RM sunt identice cu cele incriminate în art.197 C.pen. al României. Asupra aspectelor pozitive şi negative a incriminării infracţiunii de viol în cadrul legislaţiei penale române şi ruse o se ne exprimăm cu ocazia analizei normei de incriminare prevăzute la art. 171 C.pen. RM. 8. Marea Britanie În ipoteza analizei efectuate se impune cu necesitate și studiul legislației penale a unor state care formează sistemul de drept common-low. În cele ce urmează o să supunem analizei infracţiunile prevăzute de legislaţia Marii Britanii. Ţările din cadrul acestui sistem de drept nu au un Cod penal, unde să fie incriminate toate infracţiunile. Astfel, infracţiunile privitoare la viaţa sexuală sunt incriminate într-un act separat cu privire la viaţa sexuală (Sexual Offences Act 2003), care datează cu anul 2003 şi în cadrul căruia sunt incriminate toate faptele ce aduc atingere libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei. Infracţiunea de viol este prevăzută în Cap.42, Partea I. (1). Violul 1. Persoana (A) comite o infracţiune dacă: a. persoana intenţionat penetrează vaginul, anusul sau gura altei persoane; b. (B) nu consimte la penetraţie; c. (A) este conştient că (B) nu consimte; 2. Dacă încrederea este raţională (aparţine unei persoane responsabile), atunci ea este determinată, luându-se în consideraţie toate circumstanţele şi măsurile întreprinse de (A) pentru a stabili dacă (B) consimte. 3. Persoana vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol este condamnată la detenţie pe viaţă. (2) Violul prin penetrare 1. Persoana (A) comite o infracţiune dacă: a. persoana intenţionat penetrează vaginul sau anusul altei persoane cu o parte a corpului său, sau cu altceva; b. penetrarea prezintă un caracter sexual; c. (B) nu consimte la penetrare;

63

2. Dacă încrederea este raţională (aparţine unei persoane responsabile), atunci ea este determinată, luându-se în consideraţie toate circumstanţele şi măsurile întreprinse de a stabili dacă (B) consimte 3. Persoana vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol este condamnată la detenţie pe viaţă. (3) Atacul sexual (acţiuni cu caracter sexual)1 1. Persoana (A) comite o infracţiune dacă: a. persoana intenţionat atinge altă persoană; b. atingerea dată are caracter sexual; c. (B) nu consimte la atingere; d. (A) este conştient că (B) nu consimte; 2. Dacă încrederea este raţională, atunci ea este determinată, luându-se în consideraţie toate circumstanţele şi măsurile întreprinse de (A) pentru a stabili dacă (B) consimte. 3. Persoana vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol este pasibilă: a. privaţiune de libertate pe un termen ce nu depăşeşte 6 luni sau la o amendă ce nu depăşeşte valoarea maximă stabilită sau se aplică ambele; b. privaţiunea de libertate pe un termen ce nu depăşeşte 10 ani; (4) Determinarea unei persoane de a se implica într-o activitate sexuală fără consimţământul acesteia. 1. Persoana (A) comite o infracţiune dacă: a. persoana intenţionat determină o altă persoană (B) de a se implica într-o activitate; b. activitatea să fie cu caracter sexual; c. (B) să nu consimtă la implicarea în această activitate; d. (A) este conştient că (B) nu consimte; 2. dacă încrederea este raţională (aparţine unei persoane responsabile) atunci ea este determinată luându-se în consideraţie toate circumstanţele şi măsurile întreprinse de a stabili dacă (B) consimte. 3. Persoana este vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol, dacă activitatea cauzată implică: a. penetrarea anusului sau vaginului lui (B); b. penetrarea gurii lui (B) cu penisul persoanei (A); c. penetrarea anusului sau vaginului persoanei (B) de o parte a corpului lui (A) sau de (A) cu alt ceva; 1

În limba engleză „abuz sexual”

64

d. penetrarea gurii persoanei cu penisul lui (B); Aceste acţiuni sunt pasibile de pedeapsa detenţiei pe viaţă. 4. Exceptând cazurile prevăzute de alin.3, persoanei vinovate de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol i se aplică: a. pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 6 luni sau o pedeapsă ce nu depăşeşte valoarea maximă stabilită, sau ambele; b. privaţiune de libertate pe un termen ce nu depăşeşte 10 ani. (5) Violul sau alte infracţiuni sexuale săvârşite împotriva unei persoane care nu a atins vârsta de 13 ani. 1. Persoana comite o infracţiune dacă: a. persoana intenţionat penetrează vaginul sau anusul altei persoane cu o parte a corpului său sau cu altceva; b. penetrarea are caracter sexual; c. cealaltă persoană nu a atins vârsta de 13 ani; 2. Persoana vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol este condamnată la detenţie pe viaţă. Reieșind din titlul actului normativ care incriminează aceste fapte, obiectul de atentare al infracţiunilor este reprezentat de viaţa sexuală a persoanei cu cele două componente ale sale, adică libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. Însă, legiuitorul incriminează separat faptele ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei ce a atins vârsta de 13 ani și faptele care atentează la inviolabilitatea sexuală a persoanei ce nu a atins vârsta de 13 ani. Elementul material al infracţiunii de viol se realizează prin penetrarea vaginului, anusului şi gurii. Deci legiuitorul a prevăzut un spectru mult mai larg de acţiuni prin care se poate realiza infracţiunea de viol, decât legiuitorul din RM care prevede doar penetrarea vaginului. Cu referire la acţiunea adiacentă celei de penetrare a vaginului, anusului sau gurii, legiuitorul englez prevede doar că aceste acţiuni se realizează fără consimţământul persoanei (B). Prezenţa sau lipsa consimţământului se stabileşte de la caz la caz, legiuitorul englez utilizând următoarea formulă pentru desemnarea acestei situaţii: „Dacă încrederea este raţională (aparţine unei persoane responsabile), atunci ea este determinată, luându-se în consideraţie toate circumstanţele şi măsurile întreprinse de (A) pentru a stabili dacă (B) consimte”. O condiţie esenţială cu privire la latura subiectivă a infracţiunii este reprezentată de faptul că persoana (A) conştientizează că (B) nu consimte săvârşirea penetrării, deci refuzul persoanei (B) trebuie să fie expres şi nu doar aparent, care ar putea duce persoana (A) în eroare în ceea ce priveşte prezenţa sau lipsa consimţământului. 65

În cazul în care violul este săvârşit asupra unei persoane ce nu a atins vârsta de 13 ani, lipsa consimţământului la acţiuni cu caracter sexual se prezumă, deci nu mai este necesar de a stabili dacă persoana (A) şi-a dat seama de lipsa consimţământului persoanei (B) la acţiuni cu caracter sexual. În concluzie, interpretarea comparativă a normelor de drept penal determină, în mare măsură, ideea de politică penală a statului în ceea ce vizează combaterea infracționalismului prin mijloace de drept penal. În acest sens, elucidând esența politicii penale a mai multor state cu referire la infracțiunea de viol, s-au conturat unele elemente de noutate care ar putea avea rol uzual și în ipoteza unor iminente modificări de lege penală cu referire la infracțiunile privind viața sexuală. 2.3. Concluzii la capitolul 2. În cadrul celui de-al doilea compartiment al lucrării intitulat „Caracteristica generală, noţiunea şi clasificarea infracţiunilor contra vieţii sexuale” au fost analizate opiniile exprimate în doctrina penală naţională şi străină referitoare la noţiunea şi clasificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală, locul violului în cadrul acestui sistem precum şi elucidarea naturii juridice a noţiunii de viaţă sexuală. Au fost supuse în cadrul subcompartimentului trei, legislaţiile penale a mai multor state în vederea identificării unor soluţii legislative, ce ar putea fi adoptate şi de legiuitorul autohton la incriminarea infracţiunii de viol. În urma prezentării opiniilor mai multor autori, am formulat o definiţie proprie a infracţiunilor privind viaţa sexuală şi anume prin: „infracţiuni privind viaţa sexuală urmează să înţelegem acele fapte prejudiciabile, prevăzute de legea penală, comise cu intenţie ce încalcă grosolan ordinea stabilită în societate, privitor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale a vinovatului, cât şi/sau ale altor persoane”. În urma stabilirii esenţei şi naturii juridice a vieţii sexuale şi în ipoteza celor menţionate supra se impune concluzia conform căreia obiect al protecţiei juridico-penale îl poate reprezenta doar temeiul (care poate fi catalogat de sfera dreptului penal ca fiind unul licit sau ilicit), în baza căruia pot avea loc raporturi sexuale şi nu toate componentele noţiunii de viaţă sexuală. Temeiul este reprezentat de voinţa persoanei de a întreţine sau nu relaţii sexuale, precum şi libertatea individului de a-şi alege forma actului sexual firească sau nefirească, precum şi partenerul cu care doreşte să aibă relaţii sexuale. În aceeaşi ordine de idei, fiecare membru al societăţii are dreptul de a fi protejat de orice atentat cu caracter sexual.

66

De asemenea, după ce am prezentat componentele noţiunii de viaţă sexuală, evidenţiind complexitatea acesteia, conchidem că prin întitularea capitolului Infracţiuni privind viaţa sexuală, legiuitorul a lărgit în mod nejustificat obiectul protecţiei juridico penale. În concluzie considerăm că se impune modificarea titlului Cap.IV al PS a C.pen. din Infracţiuni privind viaţa sexuală în „Infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei”. În urma prezentării naturii juridice a noţiunii de viaţa sexuală am făcut clasificarea infracţiunilor prevăzute în Cap.IV al PS a C.pen. în: 1. infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanelor adulte; 2. infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale şi dezvoltării sexuale normale şi educaţiei sexuale a persoanelor minore. Interpretarea comparativă a normelor de drept penal determină, în mare măsură, ideea de politică penală a statului în ceea ce vizează combaterea infracționalismului prin mijloace de drept penal. În acest sens, elucidând esența politicii penale a mai multor state cu referire la infracțiunea de viol, s-au conturat unele elemente de noutate care ar putea avea rol uzual și în ipoteza unor iminente modificări de lege penală cu referire la infracțiunile privind viața sexuală.

67

3. COMPONEŢA INFRACŢIUNII DE VIOL PRIN PRISMA PROBATORIULUI PENAL. 3.1. Condiţii preexistente ale infracţiunii de viol Obiectul infracţiunii de viol. Obiectul juridic generic Pornind de la prevderile art. 96 C.pr.pen. (Circumstanţele ce urmează a fi dovedite în procesul penal) şi ale art. 99 C.pr.pen. (Probatoriul), constatăm ca un element ce trebuie probat în cadrul procesului penal este componenţa de infracţiune. În mod logic pentru invoarea unei circumstanţe se impune mai întâi stabilirea esenţei şi naturii juridice a acesteia. Pentru a realiza o investigare judiciară completă şi multilaterală a faptei, se impune mai întâi elucidarea semnelor compenenţei de infracţiune, referitor la care se efectuiază urmărirea penală. Ţinând cont de faptul că cercetarea noastră este dedicată şi investigării judiciare a infracţiunii, ne propunem expunerea materialului într-o consecutivitate logică, analizând mai întâi elementele componeţei de infracţiune sub aspect penal, urmând ca în cadrul compartimentului dedicat investigării să stabilim acţiunile prin care urmează a fi probate existenţa sau inexistenţa acestor semne referitor la o faptă concretă. În acest sens urmează să ne expunem în continuare asupra elementelor componenţei de viol, şi a interpretării acestora, interpretări de care trebuie să se ţină cont în cadrul procesului de palnificare a urmăririi penale. În ceea ce priveşte obiectul juridic generic al infracţiunii de viol am dori să facem precizarea că el este comun tuturor infracţiunilor privind viaţa sexuală şi că a constituit obiectul studiului, din acest motiv facem trimitere la compartimentul doi al lucrării. Obiectul juridic special Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privitoare la viaţa sexuală a persoanei, legea penală ocrotind, prin incriminarea violului, libertatea acestor relaţii la adăpost de orice constrângeri. Libertatea şi inviolabilitatea vieţii sexuale sunt, în esenţă aspecte ale libertăţii individuale şi îşi găsesc expresia în dreptul inalienabil al persoanei de a dispune în mod liber de corpul său în relaţiile sexuale, limitele stabilite de normele dreptului şi ale moralei. [52 p.329] Or, constrângerea persoanei la raport sexual aduce atingerea tocmai acestor valori sociale şi relaţiilor sociale născute în jurul acestora. Deci, obiectul juridic special principal al infracţiunii de viol îl constituie relaţiile sociale privind libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, care 68

sunt ameninţate sau vătămate prin constrângerea persoanei la raport sexual, însă prin incriminarea infracţiunii de viol sunt ocrotite şi alte relaţii sociale privitoare la alte valori legate de persoana umană, relaţii şi valori ce sunt vătămate prin realizarea laturii obiective a infracţiunii de viol. Libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei sunt inseparabil legate de inviolabilitatea fizică a persoanei, astfel încât atingerea adusă libertăţii şi inviolabilităţii sexuale prin constrângere poate cauza o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei, sau chiar moartea acesteia. Deci, într-o asemenea situaţie, relaţiile sociale privind integritatea corporală, sănătatea ori viaţa victimei a infracţiunii de viol constituie obiectul juridic special secundar al infracţiunii, acestea fiind ocrotite în paralel cu ocrotirea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale. În cazul faptelor de la lit.b din alin.2 şi de la lit. b alin. 3 art. 171 C.pen., obiectul juridic special este format şi din relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor. Analiza obiectului infracţiunii de viol nu face altceva, decât să confirme propunerea de lege ferenda, făcută cu ocazia cercetării esenţei şi naturii juridice a noţiunii de viaţă sexuală în cadrul compartimentului doi al lucrării. După cum reiese şi din această analiză obiect al protecţiei juridice prin intermediul art. 171 C.pen. nu-l formează întreaga viaţa sexuală ci numai unele componente ale acesteia, şi anume temeiul apariţiei relaţiilor sexuale. În cazul încălcării acestor temeiuri se atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală. În cadrul încadrării juridice a infracţiunii este obligatoriu de stabilit valoarea socială la care a atentat făptuitorul. De exemplu două fapte care se caracterizează prin aceleaşi modalităţi de realizare, pot fi încadrate diferit în urma stabilirii obiectului de atentare. Astfel în cazul în care o persoană încearcă prin violenţă să dezbrace o altă persoană, neducând intenţia până la capăt, putem fi în prezenţa unei tentative de viol, în cazul în care scopul făptuitorului a fost de a-şi satisface pofta sexuală. Dar şi-n prezenţa unei infracţiuni de huliganism în cazul în care persoana a dorit prin acţiunile sale să tulbure ordinea publică, prin acţiunile sale ce se deosebesc printr-un cinism şi obrăznicie deosebită. În concluzie considerăm că la încadrarea juridică a oricăror atentate ce implică acţiuni cu caracter sexual este obligatoriu de stabilit valorile sociale ce urmau a fi vătămate prin acţiunile ilegale a făptuitorului. Obiectul material Valorile sociale cărora li se aduce atingere prin săvârşirea infracţiunii de viol sunt inseparabil legate de însuşi corpul persoanei, care în mod inevitabil va fi atins prin manifestarea fizică ce constituie latura obiectivă a infracţiunii de viol. Atât constrângerea, cât şi raportul sexual se exercită asupra corpului persoanei, care devine din această cauză obiectul material al 69

infracţiunii de viol. Atingerea adusă corpului persoanei constituie expresia materială a atingerii aduse libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a acesteia, ca valori etico sociale ocrotite prin incriminarea faptei de viol. [52] Numai corpul persoanei în viaţă poate constitui obiectul material al infracţiunii. Raportul sexual practicat asupra cadavrului unei persoane nu va constitui infracţiunea prevăzută de art. 171 C. pen., ci infracţiunea prevăzută de art 222 C. pen., infracţiunea de profanare a mormintelor. Dacă un asemenea raport sexual ar fi săvârşit asupra victimei, după ce aceasta încetase din viată, fie ca urmare a constrângerii la care a fost supusă prin săvârşirea sau încercarea de săvârşire a violului, fie ca urmare a suprimării ei de către infractorul care voia să ascundă infracţiunea sau să împiedice descoperirea, sau arestarea sa, infracţiunea de profanare a mormintelor va exista în concurs real, fie numai cu infracţiunea de viol care a avut ca urmare moarte victimei, fie cu tentativă de viol şi cu infracţiunea de omor deosebit de grav fie cu infracţiunea de viol şi omor deosebit de grav, sau doar cu infracţiunea de omor deosebit de grav. Subiecţii infracţiunii de viol. Subiectul activ al infracţiunii de viol Subiect activ al infracţiunii de viol poate fi orice persoană atât de sex masculin, cât şi de sex feminin, care prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, o supune la raport sexual. Deci, subiect activ al infracţiunii de viol poate fi orice persoană fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a împlinit vârsta de 14 ani. În cazul unor agravante, prevăzute de art 171 C. pen. pentru existenţa subiectului activ al infracţiunii sunt cerute anumite calităţi cu privire la subiectul activ al infracţiunii de viol, dar acestea urmează a fi analizate în momentul când vom analiza formele agravate ale violului. Participaţia penală în cazul infracţiunii de viol este posibilă în toate formele sale. În ceea ce priveşte coautoratul, noi îl găsim incriminat separat şi sancţionat mai grav în cadrul art.171 alin.(2) lit.(c) C. pen., vis-a-vis de coautorat în cazul infracţiunii de viol, în doctrina penală există opinii controversate. Într-o primă opinie se consideră că violul presupune un autor unic, nefiind de conceput o consumare simultană a violului de mai multe persoane. Lipsind această posibilitate, nici actele de violenţă sau ameninţare săvârşită de un coinculpat, chiar dacă au fost necesare pentru crearea condiţiilor consumării violului, nu vor putea fi socotite ca acte de coautorat. [52 p.330] Într-o altă opinie, violul fiind o infracţiune complexă, a cărei latură obiectivă este compusă din două acte succesive, divizibile în timp (constrângerea şi raportul sexual), consideră că

70

persoana care ea parte la activitatea de constrângere asupra persoanei în vederea realizării de către autorul principal al raportului sexual este coautor. [41 p.156, 48 p.203] Doctrina penală şi practica judiciară autohtonă au adoptat cea de a doua teorie. După cum rezultă din prevederile art. 44 C. pen., ce prevede că infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie simplă, dacă la săvârşirea ei au participat în comun, în calitate de coautori, două sau mai multe persoane, fiecare realizând latura obiectivă a infracţiunii, deci cum latura obiectivă a infracţiunii de viol este compusă din constrângere şi raport sexual este suficient ca o persoană să realizeze doar una din aceste activităţi, pentru a întruni condiţiile de a fi coautor al infracţiunii de viol. De altfel, Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17, din 07.11.2005, prevede că, viol săvârşit de două sau mai multe persoane sunt calificate nu doar acţiunile persoanelor care au săvârşit un raport sexual forţat, dar şi acţiunile persoanelor care au contribuit prin aplicarea constrângerii fizice şi psihice faţă de victimă. În urma celor prezentate mai sus putem conchide că şi o persoană de sex feminin poate fi coautor la săvârşirea infracţiunii de viol. O condiţia esenţială vizavi de subiectul infracţiunii de viol este ca victima şi făptuitorul care realizează raportul sexual să aparţină la diferite sexe. În cazul în care fapta este comisă de doi coautori de sexe diferite fiecare realizând acţiuni cu caracter sexual (inclusiv raportul sexual), vom fi în prezenţa unui concurs de infracţiuni dintre art. 171 şi art. 172 C.pen. Asupra acestei probleme o să mai revenim, cu mai multe detalii cu ocazia analizei violului comis de două sau mai multe persoane, precum şi-n cadrul compartimentului dedicat investigării judiciare a infracţiunii. Un alt participant la comiterea infracţiunii de viol este complicele, persoana care a contribuit la săvârşirea violului, dar personal n-a săvârşit raportul sexual forţat şi n-a aplicat forţa fizica şi ameninţarea faţă de victimă în timpul violului ei de către altă persoană, poartă răspundere ca complice. [70] Complice la viol este persoana care a ademenit victima într-un loc din timp stabilit, comod pentru săvârşirea violului, a pus la dispoziţie mijlocul de transport în scopul săvârşirii violului, a săvârşit cu victima un raport sexual benevol, creând imediat condiţiile pentru comiterea violului de către alte persoane, cu care a intrat în înţelegere prealabilă. Persoana poate fi considerată complice numai dacă între fapta ei şi viol există o legătură de cauzalitate. Subiectul pasiv al infracţiunii de viol. 71

Victima acestor infracţiuni poate fi orice persoană fizică. Sunt prevăzute însă anumite calităţi pe care trebuie să le întrunească subiectul pasiv pentru realizarea anumitor agravante ale infracţiunii de viol, aceste condiţii se referă la vârsta victimei sau la anumite raporturi preexistente dintre făptuitor şi victimă. Dacă în procesul săvârşirii violului se săvârşesc acte de violenţă şi asupra altor persoane, bărbaţi sau femei, care s-ar opune săvârşirii infracţiunii sau care ar putea stânjini infractorul, acestea nu vor fi subiecţi pasivi ai infracţiunii de viol, ci al infracţiunilor contra sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanei. Pentru calificarea faptei ca viol nu interesează dacă acţiunile s-au exercitat asupra unei persoane căsătorite, văduvă sau divorţată, nici dacă a mai avut sau nu raporturi sexuale cu făptuitorul sau cu alte persoane. Chiar dacă femeia a fost sancţionată anterior pentru prostituţie, ea poate fi subiect pasiv al infracţiunii de viol, dacă fapta s-a săvârşit asupra ei. O problemă controversată în cadrul doctrinei de drept penal o constituie posibilitatea soţiei de a fi sau nu subiect pasiv al infracţiunii prevăzute la art. 171 C. pen[36 p. 155].. În opinia unor autori, nu săvârşeşte infracţiunea de viol bărbatul care ar comite o asemenea faptă asupra soţiei sale. În apărarea opiniei sale, aceşti autori aduc următoarele argumente, şi anume că existenţa căsătoriei presupune consimţământul femeii la raporturi sexuale cu soţul ei, iar dacă acest consimţământ nu mai este menţinut, ea poate pune capăt vieţii conjugale prin desfacerea căsătoriei pe calea divorţului. Ocrotirea libertăţii sexuale a femeii căsătorite are loc, deci, ţinându-se seama de acest consimţământ, care exclude noţiunea de viol în ceea ca priveşte soţul ei. Asta nu înseamnă, bineînţeles, că bărbatul căsătorit ar avea dreptul de a recurge la acte de constrângere faţă de soţia sa atunci când aceasta se opune raportului sexual. Dimpotrivă, soţia are dreptul de a se opune acestor raporturi pentru ca libertatea ei sexuală, ca şi libertatea persoanei, în general, este inalienabilă prin căsătorie sau pe orice altă cale. De aceea, soţul care va folosi, în acest scop, acte de violenţă asupra soţiei sale va fi răspunzător penal atunci când fapta sa va întregi conţinutul unei infracţiunii contra sănătăţii persoanei. Ceea ce constituie infracţiune, în acest caz, nu este încălcarea libertăţii femeii de a consimţi la raport sexual, ci actele de constrângere folosite în acest scop, care au determinat o vătămare a sănătăţii sau integrităţii corporale, ori moartea, sau sinuciderea victimei. [52 p.331, 48 p.204] Din cele prezentate mai sus putem concluziona că soţul nu poate fi subiect pasiv al infracţiunii de viol. În timp ce unii autori sunt adepţi ai unei teorii diametral opuse, şi anume că soţul poate fi subiect pasiv al infracţiunii.

72

Aceştia aduc în apărarea teoriei sale următorul argument şi anume că ţinând cont de noile orientări moderne asupra drepturilor omului, ale libertăţii şi inviolabilităţii vieţii sexuale, acestea nu pot fi îngrădite şi limitate în nici un fel, nici prin căsătorie, în concluzie aceştia susţin că soţia poate avea calitatea de subiect pasiv al infracţiunii de viol. [139 p.131, 90 p.133] În susţinerea ideii de mai sus s-a pronunţat şi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cazurile C.R. v. Marea Britanie[72], S.W. v. Marea Britanie[73], specificând că soţul poate fi subiect pasiv al infracţiunii de viol. În ceea ce ne priveşte pe noi, achiesăm şi considerăm corectă opinia autorilor ce susţin, că soţia poate fi victimă a infracţiunii de viol. O problemă destul de discutată în doctrina dreptului penal o reprezintă agravarea răspunderii penale pentru raportul sexual forţat asupra soţului soţiei sau a unei rude apropiate pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv şi între rude pe linie colaterală fratele şi sora. [28] În acest caz formându-se o infracţiune unică complexă prin introducerea normei prevăzute la art. 201 C.pen. (incestul) ca circumstanţă agravantă a violului. În susţinerea acestei idei autorii aduc următoarele argumente: - aceasta ar contribui la apărarea, în limite raţionale, a continuităţii speciei umane în cele mai prielnice condiţii biologice şi morale. În limite raţionale, deoarece este inoportună incriminarea în continuare a raportului sexual incestuos, săvârşit cu consimţământul ambilor parteneri sexuali. Bineînţeles, o asemenea faptă comportă pericol social, ca şi alte acte sexuale săvârşite între rudele apropiate. Însă, în asemenea cazuri, nu se justifică intervenţia legii penale în relaţiile intime interpersonale. - de asemenea, există şi motive procesuale de dezincriminare a unei astfel de fapte: descoperirea şi urmărirea penală a actelor sexuale reciproc consimţite este deosebit de dificilă. În acelaşi timp, există pericolul ca dezincriminarea dată să aibă ca efect nefast lăsarea fără atenţie a cazurilor când actul sexual este săvârşit ca şi cum cu acordul celuilalt partener, dar în realitate acesta este intimidat, exploatându-se calitatea lui de membru de familie. Pentru ca aceasta să nu se întâmple, problema analizată trebuie abordată într-un context mai larg - cel al prevenirii şi combaterii violenţei domestice. În acest plan nu putem să nu fim de acord cu E.Ţambal care propune ca noţiunea "membrul de familie aflat în dependenţă" să fie inclusă în Partea Generală a Codului penal, astfel încât circumstanţa dată să fie privită ca circumstanţă agravantă. - în acelaşi făgaş, V.Şahov recomandă ca, în articole aparte, să fie incriminate faptele de viol săvârşit asupra unui membru de familie şi acţiuni violente cu caracter sexual săvârşite asupra unui membru de familie.

73

- promovarea şi aplicarea unei politici eficiente în acest sens ar permite ca dezincriminarea raportului sexual reciproc consimţit să nu provoace repercusiuni şi reacţii nefaste. [28] În aceeaşi ordine de idei am dori să aducem exemplu legislaţiei României care de mai mult timp prevede ca circumstanţă agravantă a violului, faptele comise asupra membrilor de familie ce gospodăresc împreună. De asemenea trebuie remarcat pericolul social mai mare al persoanelor care întreţin raporturi forţate sexuale cu persoane ce fac parte din categoria amintită mai sus. Pericolul social al acestora reiese din faptul că: - victima de obicei ţinând cont de relaţiile de rudenie ezită în ceea ce priveşte anunţarea organelor de drept despre comiterea faptei; - frica faţă de făptuitor mai ales în cazurile în care victima locuieşte cu făptuitorul, în acest ultim caz locuinţa comună fiind un factor favorizator la comiterea infracţiunii; - ţinând cont de moralitatea existenţă în societate referitor la dezaprobarea relaţiilor sexuale dintre rude, publicitatea acestor relaţii ar constitui o lovitură pentru imaginea victimei, în special în cazul în care aceasta este la vârsta adolescenţei; De fapt aceste afirmaţii sunt confirmate şi de practica judiciară, altfel instanţa de judecată în cadrul cercetării judecătoreşti[10] a constat că victimele au întreţinut raporturi sexuale cu tatăl său fără a opune rezistenţă pe motiv ca să nu fie bătute, apoi raporturile sexuale fiind sistematice, făptuitorul abuzând de fiicele sale atunci când ceilalţi membri ai familiei erau plecaţi. Iar atunci când au fost întrebate de mătuşa lor, dacă faptele corespund adevărului, la faza iniţială acestea au negat fiindu-le ruşine să recunoască aşa ceva. În concluzie considerăm că-n perspectiva unor modificări ale legislaţiei penale în vigoare, după cum s-a mai specificat în doctrina dreptului penal[28], s-ar putea lua în consideraţie introducerea unei noi circumstanţe la infracţiunea de viol precum şi la cea de acţiuni violente cu caracter sexual şi anume violului soţului soţiei sau a unei rude apropiate pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv şi a rudei pe linie colaterală (fratele şi sora). În lipsa acestor prevederi în cadrul C.pen. orice raport sexual forţat comis cu o persoană din cele enumerate mai sus urmează a fi încadrat conform regulilor concursului de infracţiuni dintre art. 171 C.pen. şi art. 201 C.pen. 3.2. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol Latura obiectivă a infracţiunii de viol. Elementul material al infracţiunii de viol Elementul material al infracţiunii de viol constă într-un raport sexual săvârşit prin constrângere. Vătămarea inviolabilităţii şi libertăţii sexuale a victimei se realizează material prin

74

raportul sexual la care este supusă. Textul incriminator din art. 171 C.pen. prevede în, mod expres, că elementul material al violului constă într-un raport sexual. Putem defini raportul sexual ca acea conjuncţie a organelor de sex masculin şi feminin, adică actul de pătrundere a organului procreator al bărbatului în organul corespunzător al femeii. Deci, raportul sexual reprezintă acele relaţii sexuale normale între bărbat şi femeie destinate procreării. Raportul sexual presupune un act fiziologic şi nu simpla apropiere sau atingere a organelor sexuale, de asemenea, este lipsit de relevanţă dacă s-a ajuns sau nu la crearea condiţiilor necesare procreării. Deasemenea vom fi în prezenţa infracţiunii de viol şi-n acel caz în care nu are loc penetrarea completă, organul sexual masculin pătrunzând doar în vestibulul vaginului victimei. De altfel instanţa de judecată[9] a constat că inculpatul a ademenit victima pe imaşul din sat, unde i-a ordonat ultimei să se dezbrace, şi deoarece ultima a început să plângă i-a astupat gura cu mâna şi dezbrăcându-se s-aculcat lângă ea acuprinzând-o. După aceasta i-a introdus organul său viril în vestibulul vaginului, efectuând câteva mişcări de raport sexual. El încetând acţiunile sale datorită faptului că victima a început să plângă mai tare. Faptul penetrării a fost confirmat şi prin raportul de expertiză medico-legală a victimei ce a stabilit hiperemia de pe mucoasa antrului vaginal, himenul fiind integru. Soluţia pronunţată de instanţă în speţa dată a fost de viol consumat. Nu putem pune însă semnul egalităţii intre noţiune de raport sexual (art. 171 C.pen.) şi ce de acte de penetrare vaginală (art. 174 C.pen.), principala diferenţă între acestea fiind că raportul sexual presupune conjuncţia sexelor destinată procreaţiei, iar actele de penetrare vaginală presupun penetrarea vaginului cu alte părţi ale corpului decât sexul, sau obiecte acţiuni ce nu pot duce la procreaţie. În opinia noastră, considerăm că mai corect ar fi ca elementul material al infracţiunii de viol să fie întitulat „actul sexual de orice natură”. Această soluţie la incriminarea violului a fost adoptată de majoritatea codurilor penale moderne europene. De asemenea, în susţinerea opiniei noastre am dori să aducem următoarele argumente: această delimitare între raportul sexual şi alte acte sexuale (coitul anal şi oral etc.) este justificată doar din punct de vedere medical, dar nu credem că această soluţie este justificată şi din punct de vedere al tehnicii legislative. Adesea, apropiate prin conţinut şi exercitate în acelaşi timp, atât actele sexuale normale, cât şi actele sexuale anormale sunt cuprinse de o rezoluţie infracţională unică a făptuitorului, şi se percep de către acesta ca o singură infracţiune ceea ce ni se pare logic. Această delimitare artificială a unei infracţiuni unice nu credem că reprezintă cea mai bună soluţie de tehnică legislativă. [129 p.36] 75

Nu putem nega corectitudinea afirmaţiei făcute mai sus, dar totuşi pentru a opera aceste modificări ar trebui să ţinem cont de noţiunea de viaţă sexuală şi componentele acesteia. După cum am precizat anterior stabilirea formelor de satisfacere a poftei sexuale este specifică componenţei biologice a noţiunii de viaţă sexuală. Forme ce le regăsim în componenta socială sunt schimbătoare şi evoluează în timp, ţinând cont de normele morale existente în societate. În urma analizei făcute a naturii şi esenţei juridice a noţiunii de viaţă sexuală, precum şi a normelor morale existente în societate, putem concluziona, că în prezent nu se face o delimitare atât de rigidă, între acte sexuale fireşti şi acte sexuale nefireşti. De exemplu coitul oral, coitul anal reprezentând o formă acceptată, într-o anumită măsură de membrii colectivităţii, de satisfacere a poftei sexuale. În consecinţă, reieşind din standardele sociale acceptate în colectivitate, la momentul actual al evoluţiei umane, nu mai este necesară delimitarea pe plan normativ a raportului sexual de actele de homosexualitate sau alte acte sexuale, delimitare ce era specifică societăţii socialiste, în care unica forma de satisface a necesităţilor sexuale era recunoscut raportul sexual normal destinat procreaţiei. În urma prezentării tuturor argumentelor, s-ar impune includerea în cadrul textului art. 171 C.pen. a acţiunilor incriminate în art. 172 C.pen. şi eliminarea celui din urmă din cadrul Codului penal, aceasta fiind o normă evident în plus[42]. Prin act sexual de orice natură urmând să înţelegem „acele acţiuni îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului”. De faptul că în cazul săvârşirii unui viol făptuitorul săvârşeşte, atât acte sexuale normale destinate procreării precum şi acte sexuale anormale, se poate ţine cont în procesul individualizării pedepsei. Pentru ca raportul sexual să întregească conţinutul infracţiunii de viol este necesar ca el să aibă loc fără consimţământul victimei, şi anume să fie săvârşit prin constrângerea acelei persoane sau profitându-se de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. Atingerea adusă libertăţii sexuale a persoanei decurge tocmai din împrejurarea că actul sexual se săvârşeşte împotriva voinţei ei, actul nefiind socialmente periculoasă şi nici măcar imoral prin însăşi natura lui, ci prin această nesocotire a libertăţii victimei de a dispune de sine în relaţii sexuale. [52 p.332] Sub raportul laturii obiective, săvârşirea infracţiunii de viol are două etape, două momente succesive. Şi anume, primul moment este acela al înfrângerii sau al paralizării rezistenţei victimei, atunci când violul se săvârşeşte prin constrângere explicită, sau acela al profitării de 76

starea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, constrângere implicită, neavând importanţă dacă starea dată era existentă sau a fost provocată chiar de făptuitor. Cel de al doilea moment îl constituie însăşi săvârşirea raportului sexual, săvârşire care a fost posibilă prin activitatea desfăşurată în primul moment. De alt fel în fond s-a reţinut că[57] , că A. B., la 17 decembrie 2006, aproximativ la orele 22.00, fiind în stare de ebrietate alcoolică, împreună cu cunoscutul său V. B. se afla în apropierea magazinului universal din str. P, din or. M, r. F. Tot atunci, văzând-o pe cet. SUA W. K., voluntară a Corpului Păcii, care a trecut pe lângă ei şi se deplasa în sat. B, r. F, V. B. i-a propus lui A. B. să o urmărească împreună pe numita W.K., în scopul săvârşirii cu ea a raportului sexual prin constrângere, satisfacerii poftei sexuale în forme perverse prin constrângere şi sustragerii prin tâlhărie a bunurilor de la ultima. A.B. a căzut de acord cu propunerea lui V.B., şi în scopul realizării intenţiilor lor criminale, împreună au urmărit-o pe cet. W.K. Ajungând-o pe W.K. pe drum, la o distanţa de aproximativ 300 m de la or. M şi 120 m. de la sat. B, r. F, A.B., acţionând împreună cu V. B., acţionând cu violenţă periculoasă pentru sănătatea persoanei agresate, au atacat-o pe cet. W. K., cu forţa au tras-o pe ultima în câmp la o distanţa aproximativ de 50 m de la şosea. Învingând rezistenţa victimei şi acţionând cu violenţă periculoasă pentru sănătatea ultimei, V. B. a lovit-o de câteva ori cu pumnul în faţă, după care A. B. şi V. B. cu forţa au dezbrăcat-o pe W. K. de haine şi i-au legat faţa cu puloverul. În continuare, tot atunci şi tot acolo, A. B., împreună cu V. B., au violat victima şi au comis asupra acesteia acţiuni violente cu caracter sexual. După ce A. B. şi V. B. au săvârşit cu cet. W. K. rapoarte sexuale prin constrângere şi a satisfăcut cu victima pofta sexuală în forme perverse prin constrângere fizică şi psihică, V. B., acţionând împreună şi de comun acord cu cet. A. B., în scopul sustragerii de la victimă a bunurilor, aplicând violenţă periculoasă pentru sănătatea persoanei agresate, au deposedat-o pe cet. W. K. de un telefon mobil de model „NOKIA” cu preţul de 1032 lei şi de banii în suma de 55 lei, adică de bunuri şi bani în valoare totală de 1087 lei. Acţionând conform înţelegerii prealabile cu V. B., A. B. a ajuns în or. r. F, unde tot atunci i-a propus lui G. M. să săvârşească cu cet. W. K. raport sexual prin constrângere şi să satisfacă cu ea pofta sexuală în forma perversă prin constrângere, la ce G. M. a căzut de acord. Peste o perioada scurtă de timp, A. B. şi G. M. au venit la locul infracţiunii, unde V. B. îşi continua acţiunile sale violente cu caracter sexual în privinţa victimei W. K. În continuare, tot atunci şi tot acolo, G. M., acţionând împreună cu V. B. şi A. B., aplicând violenţă fizică şi psihică, a săvârşit cu cet. W. K. un raport sexual prin constrângere şi a 77

satisfăcut cu victima pofta sexuală în forme perverse, prin constrângere fizică şi psihică, după care A. B. a săvârşit cu cet. W. K. un raport sexual prin constrângere şi a satisfăcut cu victima pofta sexuală în forme perverse. Deci, cerinţa esenţială, constrângerea, pentru existenţa infracţiunii de viol se realizează prin două modalităţi de înfrângere a libertăţii sexuale (constrângere implicită, constrângere explicită), cele două modalităţi fiind alternative. Constrângerea poate fi fizică sau psihică. Constrângerea fizică constă în folosirea forţei fizice asupra victimei pentru a înfrânge rezistenţa fizică a acesteia şi pentru a face, astfel, posibil raportul sexual. Constrângerea fizică se poate exprima prin: lovirea victimei, vătămarea intenţionată a integrităţii corporale sau a sănătăţii, răsucirea mâinilor în articulaţii, fixarea prin intermediul cătuşelor de obiecte nemişcătoare. Pentru a exista infracţiunea de viol este necesar să se constate dacă forţa fizică exercitată asupra victimei a fost suficient de intensă pentru a o constrânge la raport sexual. Constrângerea fizică va fi apreciată la concret, de la caz la caz, ţinându-se cont de condiţiile în care s-a exercitat forţa ca şi de puterea efectivă de rezistenţă a victimei. De asemenea, constrângerea trebuie să fie efectivă, iar nu aparentă şi susceptibilă să anihileze, total sau parţial, rezistenţa victimei. Pentru calificarea faptei drept viol nu interesează dacă victima a opus sau nu rezistenţă, fiind suficient să existe refuzul energic, dar nu simulat al victimei. Considerăm că nu constituie o opunere reală, categorică ezitările, rezervele, temerile, împotrivirile aparente sau de capriciu, ori „opunerile” de rigoare sau de circumstanţă ale pseudovictimei, care însă, în realitate sau în cele din urmă a consimţit. [52 p.205] Deci, în aceste cazuri, fapta nu va constitui infracţiunea de viol. Totuşi trebuie să ţinem cont de faptul că cerinţa legii se referă la exercitarea constrângerii şi nu la împotrivirea persoanei vătămate. Folosirea constrângerii trebuie exercitată pentru a determina victima la raport sexual, iar nu pentru a-i provoca alte suferinţe fizice sau morale. Constrângerea fizică trebuie să preceadă sau să fie concomitentă cu actul sexual[76], dacă însă persoana, de exemplu, săvârşeşte un viol după consumarea raportului sexual forţat cu scopul de a ascunde cele săvârşite sau din motiv de răzbunare pentru rezistenţa opusă în cadrul raportului sexual, acţiunile subiectului urmează să fie calificate prin concurs de infracţiuni prevăzute de art. 145 C. pen. şi 171 C. pen.. Asfel s-a reţinut că la data de 15.08.2005 în jurul orei 22.00 S.A. fiind în stare de ebrietate, a intrat în curtea lui M.A. cu scopul de a-şi satisface pofta sexuală. Cu scopul de a întreţine cu aceasta un raport sexual forţat, a urmărit-o pe ultima până în grădină, unde pentru a-i înfrânge rezistenţa fizică i-a aplicat lui M.A. mai multe lovituri în zona capului, după care a dezbrăcat-o de ştrampi. Datorită rezistenţei opuse inculpaul nu a putut să-şi ducă activitatea infracţională până la capăt. Tot el în 78

continuarea acţiunilor sale criminale, cu scopul de a ascunde infracţiunea de viol, a hotărât să o omoare pe M.A.. întru realizarea intenţiei infracţionale acesta a luat ştrampii lui M.A., i-a legat în jurul gâtului în două noduri şi a început să o stranguleze. Ca rezultat M.A. a decedat în rezultatul asfixiei mecanice. [12] De asemenea, nu are importanţă pentru încadrarea juridică, dacă aceeaşi persoană a exercitat constrângerea şi a participat şi la raportul sexual ori dacă victima a fost constrânsă de o altă persoană. Violul sau tentativa de viol, însoţită de fapte ce realizează conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 152 C.pen. (vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii) urmează a fi calificate doar în baza alin. 1 art. 171 C. pen., deci nu necesită şi o calificare suplimentară în baza articolului prezentate mai sus. Cauzarea din imprudenţă victimei în cadrul exercitării acţiunilor de violenţă a unii vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii urmează a fi încadrată doar în baza art. 171 alin.3, în baza aceluiaşi aliniat şi articol al Codului penal se va face încadrarea faptei în cazul violului ce a dus la decesul victimei din imprudenţă. O problemă apare atunci când victima se află de mai mult timp în relaţii amicale cu persoana acuzată de viol. Este cunoscut că unor adolescente le sunt specifice sentimente de timiditate, modestie, pudoare firească. Aceste calităţi comportamentale se manifestă într-un mod special, atunci când are loc raportul sexul benevol acceptat, mai ales, care are loc prima dată în astfel de cazuri, aproape întotdeauna o pretinsă rezistenţă care nu poate fi înfrântă doar prin cuvinte, îndemnuri, înduplecări. Şi atunci, partenerul, conştientizând starea dată, interpretează că adolescenta accepta raportul sexual şi este pus în faţa faptului de a aplica, în forme adecvate „anumite eforturi fizice”. [27 p.162] Evident, o asemenea violenţă nu poate fi calificată drept constrângere fizică în contextul violului. [27] De altfel instanţa considerăm corect a reţinut că o persoană poate fi recunoscută vinovată de comiterea infracţiunii de viol numai dacă s-a constat existenţa acţiunilor de constrângere a victimei. [157 p. 8-9] Totuşi nu putem fi de acord cu ideea că în cazul în care lipseşte rezistenţa din partea victimei la actele de constrângere sau aceasta este de o intensitate redusă nu vom fi în prezenţa infracţiunii de viol. De altfel în doctrina penală s-a precizat că lipsa acordului la realizarea raportului sexual nu trebuie confundat cu intensitatea rezistenţei la actele ilegale ale făptuitorului întrucât:

79

1. opunerea de rezistenţă ar putea lipsi în momentul comiterii raportului sexual, de oarece actele de constrângere nu este obligatoriu de a fi folosite doar pentru înfrângerea rezistenţei, dar şi pentru prevenirea acesteia; 2. rezistenţa poate lipsi sau intensitatea acesteia să fie redusă în cazul în care victima conştientizează ineficienţa acesteia sau chiar gradul sporit de pericol (ex. acţiunile de constrângere se aplică de un număr de persoane într-un loc izolat). 3. refuzul de a întreţine raportul sexual va fi unul aparent nu numai în cazul în care rezistenţa faţă de acesta este una redusă, important în cazul dat este aspectul subiectiv al comportamentului victimei, pentru că şi-n aceste cazuri rezistenţa putând fi de o intensitate sporită. [150 p.633] În concluzie putem afirma că pentru existenţa infracţiunii de viol nu prezintă importanţă intensitatea rezistenţei opuse de către victimă. Prezentând importanţă doar faptul că înainte de întreţinerea raportului sexual sau în timpul acesteia din comportamentul persoanei să rezulte refuzul acesteia de a consimţi raportul sexual. O altă formă a constrângerii explicite este constrângerea psihică ( ameninţarea). Prin ameninţare aplicată ca mijloc de înfrângere a rezistenţei victimei se subînţelege sperierea victimei cu asemenea acţiuni sau vorbe, care dezvăluie intenţia reală a vinovatului de a aplica forţa fizică faţă de victimă, copiii ei, rudele apropiate sau alte persoane (de exemplu, ameninţarea de a omorî copiii dintr-o grădiniţă pentru a determina educatoarea de a avea un raport sexual cu persoana de la care vine ameninţarea[139 p.309]), ea se poate manifesta şi prin acţiunile ameninţătoare ale vinovatului (de exemplu prin demonstrarea armei) [178 p. 354, 170 p.89, 160 p.168]. Deoarece ameninţarea este un element necesar al dispoziţiei art.171 C. pen., nu se impune o calificare suplimentară în baza art. 155 C. pen.. [70] Esenţial este ca în acest caz victima să fi fost efectiv constrânsă prin ameninţare cu un pericol căruia să nu-i putut fi rezistat şi care nu putea fi evitat, fără riscuri. De asemenea ameninţarea trebuie să constea în aplicarea imediată a violenţei în cazul în care victima este ameninţată cu aplicarea violenţei în viitor nu vom fi în prezenţa infracţiunii de viol. [136 p.64, 134 p.370, 165 p.172] Constrângerea psihică trebuie exercitată în scopul de a avea un raport sexual cu victima, dacă constrângerea a fost săvârşită în alt scop decât săvârşirea violului, fapt confirmat prin nesăvârşirea raportului sexual, ea nu va constitui o tentativă de viol, ci o altă infracţiune contra persoanei. În egală măsură şi constrângerea fizică, şi ameninţarea poate fi exercitată de autorul raportului sexual, dar şi de o altă persoană, chiar şi de sex feminin, care capătă calitatea de

80

coautor al infracţiunii de viol, pentru a fi în prezenţa coautoratului, persoanele pot realiza în totalitate sau numai în unele etape ale laturii obiective a infracţiunii. În ceea ce priveşte formele de manifestare a ameninţării acestea pot fi clasificate în trei categorii şi anume: a. verbală; b. sub formă de gesturi; c. ameninţarea să reiasă din circumstanţele în care se comite infracţiunea (drept exemplu poate fi oferit cazul în care P fiind în stare de ebrietate, aflându-se în pădure cu un automobil răpit a acostat-o pe M, propunându-i să o ducă unde are nevoie. Pe drum P a intrat pe un drum adiacent unde i-a propus lui M să întreţină un raport sexul. La întrebarea lui M unde am nimerit acesta i-a răspuns „în bandă”, la care M a întreţinut un raport sexual cu P. Deci putem observa că deşi ameninţarea nu s-a materializat în vorbe sau gesturi, dar datorită împrejurărilor în care s-a aflat victima, aceasta a avut temeri pentru viaţa sau sănătatea ei).[150 p.637] Credem că se impune, de asemenea, precizarea că în cazul în care ameninţarea cu omor sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale a fost exprimată după săvârşirea infracţiunii sau după tentativa la această infracţiune, în scopul de a înspăimânta victima şi a o împiedica, astfel, de a se adresa cu o cerere despre cele întâmplate la organele de drept, în cazul existenţei temeiurilor suficiente de a se teme că pericolul cu care este ameninţată va interveni, acţiunile vinovatului urmează a fi încadrate în baza art. 155 C.pen. în concurs cu art. 171 C.pen.. Ameninţarea cu distrugerea sau deteriorarea bunurilor unei persoane , săvârşită cu scopul de a determina persoana de a întreţine un raport sexual cu făptuitorul nu se încadrează în noţiunea de constrângere în sensul art.171 C.pen. , deci raportul sexual, intervenit după o astfel de ameninţare, nu va constitui infracţiunea de viol. De asemenea, constrângerea unei persoane la raport sexual, prin ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare pentru victimă, nu va fi încadrată în baza art. 171 C.pen., ci în baza art. 173 C.pen. (infracţiunea dată se consumă din momentul ameninţării cu o astfel de acţiune, dacă am considera că o astfel de ameninţare este caracteristică infracţiunii de viol am putea vorbi doar despre o tentativă la infracţiunea de viol şi nu o infracţiune consumată). Nu se încadrează în noţiunea de viol nici fapta aceluia care prin promisiuni de căsătorie, prin promiterea de beneficii materiale sau de angajare la muncă, determină o persoană de a avea cu el un raport sexual.[25 p.183] Elementul material al violului mai poate fi realizat şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa (constrângere implicită).

81

Caracteristica acestei forme a infracţiunii constă în aceea că raportul sexual se săvârşeşte în lipsa voinţei sau fără consimţământul victimei, profitând de starea în care se află victima, adică de imposibilitatea acesteia de a-şi manifesta voinţa ori de a-si da consimţământul. În aceste cazuri, victima nu-şi manifestă dezacordul, nu opune rezistenţă, pentru că se află în situaţia de a nu se putea apăra sau de a-şi exprima voinţa. [48 p.206] Imposibilitatea de a se apăra presupune incapacitatea fizică de a opune rezistenţă făptuitorului care încearcă să aibă raport sexual cu ea. Această neputinţă fizică se poate datora unei stări de oboseală extreme, unei stări de boală, unei poziţii incomode în care a fost surprinsă victima etc ( „Fapta inculpatului de fi avut raport sexual cu fiica fostei sale soţii, persoana suferindă de o atrofie musculară, deci în imposibilitate de a se apăra, împotriva voinţei acesteia constituie infracţiunea de viol ”). Imposibilitatea de a-şi exprima voinţa presupune o stare psiho-fiziologică care răpeşte persoanei posibilitatea de a-şi da seama de ceea ce se petrece cu ea sau de a-şi manifesta voinţa (În raport cu vârsta victimei – 9ani la data consumării actului sexual cu inculpatul, nu se poate considera că aceasta ar fi avut măcar reprezentări vagi în legătură cu ceea ca semnifică, biologic şi moral, un act sexual pentru a fi putut să ea o hotărâre în deplină cunoştinţă; deci că minora şi-a exprimat în mod liber voinţa, consimţind la practicarea unor acte sexuale, în consecinţă, fapta inculpatului constituie infracţiune de viol.) [97]. Această stare este însoţită, de regulă, de incapacitatea fizică de a opune rezistenţă (în cazul somnului hipnotic, starea de leşin), dar ea poate coexista cu capacitatea de autoapărare. În cazul violării victimei care se află în stare de ebrietate trebuie să se ţină cont că reprezintă stare de neputinţă doar acel grad de ebrietate, care o lipseşte pe victimă de posibilitatea de a opune rezistenţă vinovatului[153 p.39]. Starea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa poate fi uneori provocată de făptuitor sau de o altă persoană în toate cazurile, însă este esenţial pentru existenţa infracţiunii este faptul că autorul a profitat de starea în care se afla sau în care fusese adusă persoana pentru a avea raport sexual cu ea. [52 p.334] Starea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa poate avea un caracter permanent sau provizoriu, important pentru calificarea faptei ca viol este ca starea de neputinţă a victimei să se suprapună momentului săvârşirii raportului sexual. În ceea ce priveşte constrângerea implicită în cazul violului, considerăm că se mai impun unele precizări, vis-a-vis de determinarea stării de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.

82

Ţinând cont de modificările operate în legislaţia penală şi anume excluderea circumstanţei agravante ce prevedea violul comis prin otrăvirea sau drogarea prealabilă a victimei, în cazul în care, din materialele avute în dosar rezultă că starea de imposibilitate se datora consumului unor medicamente, substanţelor narcotice, atunci caracterul, acţiunea acestora asupra organismului uman pot fi stabilite numai prin expertiză, în aceste cazuri se impune, de asemenea, stabilirea şi prejudiciului adus sănătăţii în urma consumului acestor substanţe. În cazul în care victima suferă de anumite boli psihice se impune efectuarea unei expertize psihiatrice, prin care urmează a stabili caracterul şi gradul bolii, precum şi posibilitatea victimei de a-şi da seama de caracterul acţiunilor sale. O problemă în practica judiciară o constituie încadrarea faptelor în cazul în care persoana suferă de anumite dereglări psihice, dar după comportamentul acesteia, din discuţii aceasta nu poate fi stabilită. În cazul în care o persoană întreţine un raport sexual cu aceasta faptele urmează a fi încadrate ca viol consumat sau nu. În opinia noastră în cazul în care din circumstanţele obiective ale faptei rezultă că făptuitorul era în imposibilitate de a-şi da seama de boala pe care o are victima, faţă de făptuitor vor fi aplicate regulile erorii, astfel răspunderea penală pentru infracţiunea de viol fiind exclusă. Pentru calificarea faptei de viol al unei persoane minore, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, se impune în afară de stabilirea vârstei victime, stabilirea faptului dacă victima îşi dădea seama de ceea ce se petrece cu ea, precum şi de caracterul acţiunilor sale, de asemenea prezintă importanţă şi experienţele sexuale anterioare ale victimei. Urmarea imediată a infracţiunii de viol În cazul infracţiunii de viol, urmarea imediată constă în încălcarea, vătămarea efectivă a libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a victimei. În afară de vătămarea efectivă a libertăţii şi inviolabilităţii sexuale, care constituie urmarea imediată tipică pentru infracţiunea de viol, infracţiunea poate avea uneori şi anumite consecinţe materiale, de exemplu, careva atingere adusă obiectului material al infracţiunii care este corpul victimei, vătămarea a integrităţii corporale sau sănătăţii, graviditate ilegitimă etc. Producerea unui anumit rezultat nu constituie însă o cerinţă obligatorie pentru existenţa infracţiunii de viol, iar ea determină potrivit dispoziţiilor legale, o formă agravată a infracţiunii. Legătura de cauzalitate Legătura de cauzalitate dintre acţiunea infracţională şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re). Când însă s-a produs şi nu a rezultat pentru reţinerea acestuia în

83

sarcina făptuitorului este necesar să se stabilească existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ce constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul produs. Condiţii de mod, loc, timp şi alte împrejurări În ceea ce priveşte elementele facultative ale laturii obiective nu există condiţii speciale privind timpul şi locul comiterii infracţiunii. Latura subiectivă a infracţiunii de viol. Infracţiunea de viol se comite cu intenţie directă. Autorul violului are reprezentarea că prin acţiunea sa va avea loc un raport sexual prin constrângerea victimei sau profitând de neputinţa acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa şi urmăreşte acest rezultat. În cazul violului comis asupra victimei în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, autorul trebuie să cunoască starea victimei. Eroarea asupra acestei împrejurări înlătură incidenţa legii penale. [48 p.207] De fapt nu doar în acest caz putem vorbi despre existenţa erorii în cazul încadrării juridice a faptelor de viol, influenţa şi semnele acesteia urmând a fi nominalizate cu ocazia analizei fiecărei circumstanţe agravante (violul comis asupra unui minor sau asupra unei persoane ce nu a atins vârsta de 14 ani, violul soldat cu contaminarea cu o boală venerică sau cu maladia SIDA), iar în ceea ce priveşte eroarea vizând imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ne-am expus cu ocazia analizei laturii obiective a infracţiunii. Referitor la modul de determinare şi consacrare juridică a erorii o să ne expunem în cadrul compartimentului dedicat investigării judiciare a infracţiunii. În situaţia când făptuitorul a luat hotărârea de a avea raport sexual cu victima mai târziu şi independent de constrângerea pe care a exercitat-o asupra acesteia anterior, va exista concurs între infracţiunea de viol şi infracţiunea realizată prin exercitarea constrângerii (vătămarea corporală etc. ), în afară de cazul în care constrângerea exercitată anterior asupra victimei a aduso pe aceasta în starea de neputinţă de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa - stare de care a profitat făptuitorul pentru a realiza raportul sexual. [48] Motivele violului constau în satisfacerea necesităţii sexuale, răzbunare, dorinţa de a dezonora victima, dorinţa de a determina victima să se căsătorească etc. Pentru existenţa infracţiunii nu prezintă nici o importanţă motivul comiterii infracţiunii, totuşi în cadrul urmăririi penale acesta trebuie stabilit întrucât conform Codului de procedură penală în cadrul urmăririi penale sunt obligatoriu de stabilit toate circumstanţele ce pot atenua sau agrava răspundere penală. Un semn al laturii subiective obligatoriu de stabilit, în special în cazul în care infracţiunea de viol ia o formă trunchiată este scopul în care se realizează actele de constrângere. Şi anume scopul la infracţiunea de viol este întreţinerea unui raport sexual. În cazul în care acţiunile de 84

constrângere care implică dezbrăcarea victimei, ruperea hainelor acesteia sunt realizate în alt scop (ex. demonstrarea bravurii, dezonorarea victimei prin expunerea acesteia nudă în public, atingerea organelor genitale ale victimei pentru obţinerea satisfacţiei sexuale) nu vom fi în prezenţa infracţiunii de viol ci a altor fapte antisociale. Deci scopul ca semn al laturii subiective este obligatoriu de stabilit, în special în cazul formelor atipice a infracţiunii de viol. În concluzie pentru existenţa infracţiunii de viol ca semne ale laturii subiective trebuie stabilite forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare, şi scopul de întreţinere a unui raport sexual, ne prezentând importanţă motivul care a determinat persoana la întreţinerea raportului sexual. 3.3. Forme, modalităţi şi sancţiuni ale infracţiunii de viol Forme ale infracţiunii de viol. În cazul infracţiunii de viol pot fi concepute toate formele imperfecte ale infracţiunii. a) Actele pregătitoare. Se consideră acte pregătitoare ale infracţiunii de viol căutarea de complici, înţelegerea de săvârşire a violului etc. În practică, însă, se întâlnesc foarte rar cazuri de tragere la răspundere penală pentru săvârşirea de acte pregătitoare ale infracţiunii de viol, întrucât este foarte dificil a stabili legătura de la cauză la efect între actele efectiv săvârşite şi violul ce urma să aibă loc. b)Tentativa Constituie tentativă la infracţiunea de viol săvârşirea unor acte de constrângere fizică sau morală asupra unei persoane, cu scopul de a avea raport sexual cu ea sau săvârşirea unor acte prin care se încearcă să se profite, în acelaşi scop, de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra, fără, însă, a se ajunge la săvârşirea raportului sexual din motive independente de voinţa făptuitorului. Trebuie să facem diferenţă între tentativa de infracţiune la viol şi alte acte criminale ce aduc atingere cinstei, demnităţii sau integrităţii corporale şi sănătăţii victimei. Delimitările componentelor acestor infracţiuni se fac, ţinându-se cont de elementul subiectiv al infracţiunilor - intenţia urmărită prin săvârşirea infracţiunii. În plus, tentativa la viol trebuie delimitată de celelalte infracţiuni privind viaţa sexuală. Limita inferioară a tentativei de viol este marcată de începerea actelor de constrângere sau a actelor prin care, profitându-se de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, se încearcă efectiv realizarea raportului sexual cu aceasta. Vor constitui acte de tentativă la viol, în cazul când acesta urma să se realizeze prin constrângerea fizică: imobilizarea braţelor victimei, legarea acesteia, dezgolirea corpului sau ruperea hainelor, deci orice act de constrângere fizică prin care se urmăreşte paralizarea 85

rezistenţei fizice a victimei, precum şi punerea ei în imposibilitatea de a cere ajutor în cazul constrângerii psihice, ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea integrităţi corporale sau sănătăţii etc., toate acestea fiind săvârşite în aşa mod, încât să paralizeze voinţa victimei, precum şi de a-i crea celei din urmă convingerea că pericolul cu care este ameninţată nu va putea fi înlăturat fără riscuri pentru ea, decât prin întreţinerea raportului sexual cu făptuitorul. Va exista tentativă de viol doar când sunt efectuate acţiuni specifice constrângerii fizice sau psihice. În cazul în care se încearcă determinarea persoanei de a întreţine un raport sexual prin rugăminţi insistente nu poate fi încadrată ca tentativă la infracţiune de viol. [45] Când victima se află, însă, în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, dacă starea ei a fost provocată prin activitatea violatorului, se va întregi elementul obiectiv al tentativei. Limita superioară a tentativei de viol o constituie întreruperea acţiunii de executare înainte de realizarea raportului sexual. Această întrerupere sau stopare se datorează, de regulă, după cum am precizat anterior, unor cauze independente de voinţa făptuitorului: rezistenţa victimei, apariţia unor persoane străine, dispariţia erecţiei. Aşadar, tentativa la viol nu poate avea decât forma neterminată sau întreruptă. [52 p.336] Renunţare de bună-voie la săvârşirea infracţiunii trebuie privită nu ca o circumstanţă atenuantă, ci drept o cauză care înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea respectivă. Dacă actele de constrângere efectuate până la momentul renunţării realizează, prin ele însele, o altă componenţă de infracţiune, făptuitorul va fi ţinut să răspundă pentru acea infracţiune[152 p.25]. Nu interesează motivele care l-au determinat pe făptuitor să renunţe la săvârşirea infracţiunii, esenţial este ca el să fi renunţat de bună voie la comiterea faptei, precum și să fi avut posibilitatea reală de a continua acţiunile sale şi să fi fost conştient de această posibilitate. În anumite cazuri însă trebuie delimitată tentativa de viol de infracţiunea de acţiuni violente cu caracter sexual în formă consumată. Astfel fapta poate fi eronat încadrată ca tentativă de viol, cazul în care făptuitorul nu are capacitatea de coabitare, fiind în imposibilitate de a realiza un raport sexual, însă obţine satisfacţie sexuală prin atingerea organelor genitale, în urma căror acţiuni îşi satisface pofta sexuală. Nu constituie renunţare la săvârşirea infracţiunii şi, în consecinţă, nu înlătură răspunderea penală renunţarea care este determinată de motive independente de voinţa făptuitorului (dispariţia erecţiei sau ciclul menstrual). În fapt s-a reţinut[3] că, în dimineaţa zilei de 25 iulie 2005, după ce soţia inculpatului a plecat de acasă, inculpatul nu s-a mai dus la serviciu, nesimţindu-se bine după un chef ce a avut loc în ziua anterioară. Apropiindu-se de patul unde dormeau cele două minore, inculpatul a 86

început să o pipăie pe minora mai mare, A.C., care abia la data de 11 august 2005, împlinea vârsta de 15 ani, şi după ce a pipăit-o pe sâni şi în zona organelor genitale, împotriva voinţei părţii vătămate, a întreţinut raport sexul normal cu minora A.C.. Când aceasta se tot trăgea, inculpatul i-a cerut să nu să se mai tragă pentru că „oricum ţi-am băgat-o”. În primele declaraţii inculpatul a negat săvârşirea infracţiunilor arătând că ar fi fost la lucru în dimineaţa zilei de 25 iulie 2005, şi după ce a fost verificată prezenţa la locul de muncă şi s-a demonstrat nesinceritatea inculpatului, acesta a recunoscut întreaga stare de fapt, aşa cum a descris-o partea vătămată, negând doar faptul că ar fi penetrat-o (cu toate că a încercat de mai multe ori) datorită lipsei de erecţie. În cazul tentativei de viol pedeapsa pentru aceasta nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse. De altfel, prin Hotărârea Plenului CSJ a RM nr.4-1re-188/2007 din 2 iulie 2007 s-a stabilit că mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din PS a C.pen. pentru infracţiunea consumată. c) Consumarea infracţiunii de viol Infracţiunea de viol este o infracţiune cu componenţă formală. Ea se consumă din momentul începerii raportului sexual – adică din momentul introducerii depline sau parţiale a membrului viril în cavitatea vaginală. De asemenea, se consideră viol consumat şi atunci când membrul viril a fost introdus doar în vestibulul vaginului, dar, din anumite motive, nu a fost introdus în profunzime. Pentru ca violul să fie considerat infracţiune fapt consumat nu interesează dacă victima a fost deflorată sau dacă au fost realizate condiţiile necesare procreării. De asemenea pentru încadrarea infracţiunii nu prezintă importanţă dacă făptuitorul a obţinut satisfacţie sexuală în urma raportului sexual sau nu. În ceea ce priveşte modalităţile de stabilire şi probare a existenţei raportului sexual, a penetrării doar a vestibulului vaginului sau a deflorării victimei o să ne expunem în cadrul compartimentului patru al lucrării dedicat investigării judiciare a infracţiunii de viol. d) Epuizarea infracţiunii de viol Violul, pe lângă un moment al consumării, poate cunoaşte şi un moment al epuizării. Aşa cum am indicat, violul poate avea ca rezultat nu numai o stare, ci şi o vătămare. [3] Această vătămare poate să apară fie de la început, adică odată cu consumarea infracţiunii, sau înainte, în timpul constrângerii, fie ulterior momentului consumării sau se poate agrava ulterior (spre exemplu, o vătămare corporală care se agravează în timp poate duce la decesul persoanei). În aceste cazuri trebuie de avut în vedere nu numai momentul consumării infracţiunii, 87

ci şi acel al epuizării rezultatului, deoarece numai în acest moment gravitatea faptei poate fi cunoscută şi apreciată în toată amploarea ei. Modalităţile infracţiunii de viol. Cu excepţia celor două modalităţi normative: viol prin constrângere şi viol prin profitarea de starea în care se află victima, infracţiunea de viol este susceptibilă, în realizarea ei concretă, de o serie de modalităţi, ţinându-se cont de modul sau mijloacele prin care s-a realizat constrângerea victimei, de împrejurările în care s-a produs şi s-a profitat de situaţia în care s-a aflat victima, de timpul şi locul săvârşirii etc. În ceea ce urmează vom analiza aceste modalităţi agravante ale infracţiunii de viol. a) Violul săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin.(1); Violul săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin.(1) este prevăzut în art.171 alin.(2) lit.a) C.pen. şi reprezintă prima agravantă de săvârşire a infracţiunii de viol. Înainte de modificările operate în C.pen. prin Legea nr.277/2008, semnul agravant prevăzut la art.171 alin.(2) lit.a) C.pen. sancţiona violul comis repetat. Odată cu excluderea noţiunii de repetare a infracțiunii din PG a C.pen. a intervenit necesitatea modificării agravantei în cauză. Se consideră că violul a fost comis de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin.(1), atunci când făptuitorul a comis anterior un viol prevăzut de art.171 alin.(1) C.pen şi mai comite un viol prevăzut de aliniatul întâi al prezentului articol, cu condiţia că acesta nu a fost condamnat pentru vreounul dintre acestea şi nu a expirat termenul de prescripţie al tragerii la răspundere penală[124 p.31]. Instanţa de fond a reţinut că se va determina prezenţa violului comis repetat în următorul caz: în una din serile din iulie 2006, B.V., aflându-se în locuinţa proprie din str.Şmidta-14, or.Taraclia, unde locuieşte împreuna cu mama sa B.E. anul naşterii 1940, după vizionarea unui film pornografic, i-a apărut intenţia de a-şi satisface pofta sexuală cu mama sa. În realizarea intenţiei infracţionale, folosindu-se de faptul că B.E. se pregătea de culcare, sa apropiat de ea şi, aplicând forţa fizică, a dezbrăcat-o de lenjeria intimă, după ce a întreţinut cu B.E. un raport sexual forţat. În una din serile lunii noiembrie 2006, de asemenea, după vizionarea unui film pornografic, i-a cerut lui B.E. să întreţină cu el un raport sexual. Primind refuzul acesteia, i-a aplicat câteva lovituri pentru a-i înfrânge rezistenţa fizică, a culcat-o pe pat, a dezbrăcat-o de lenjerie şi a întreţinut cu aceasta un raport sexual.

88

La fel în una din serile lunii decembrie 2006, folosindu-se de faptul că mama sa B.E. se pregătea de culcare, s-a apropiat de ea şi, aplicând forţa fizică, a dezbrăcato de lenjerie, şi a întreţinut cu aceasta un raport sexual. [8] În cazul repetării actului sexual, cu aceeaşi ocazie, fără a se exercita alte acte de constrângere asupra victimei, făptuitorul va răspunde pentru infracţiunea unică de viol, iar dacă s-au aplicat acte repetate de constrângere se vor aplica dispoziţiile C.pen. cu privire la infracţiunea prelungită, în cazul în care se constată întrunirea elementelor pentru existenţa acestei infracţiuni ( săvârşire a două fapte identice, care, fiecare în parte, realizează conţinutul aceleaşi infracţiuni, acestea fiind săvârşite cu o rezoluţie infracţională unica, care a apărut din momentul săvârşirii primului act infracţional). Aceeaşi soluţie se impune şi atunci când raportul iniţial s-a realizat prin constrângere fizică, iar raporturile sexuale subsecvente s-au înfăptuit prin constrângere psihică. [48 p.208] Acestea sunt şi soluţiile adoptate de către practica judiciară din RM. Faptul respectiv îl găsim exprimat în mod explicit în Hotărârea Plenului CSJ despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr.17 din 7 noiembrie 2005, care prevede că dacă făptuitorul, succesiv, realizează două sau mai multe raporturi sexuale asupra aceleiaşi victime şi în executarea aceloraşi intenţii infracţionale, cele săvârşite reprezintă o infracţiune unică prelungită, care se consideră consumată din momentul începerii ultimului raport sexual. Dacă raporturile sexuale au fost realizate cu două sau mai multe victime, chiar în cazul unei întreruperi de scurtă durată între aceste raporturi, trebuie aplicată dispoziţia de la art.171 alin.(2) lit.a) C.pen. [70] În cazul în care intenţia făptuitorului cuprinde săvârşirea de către el a violului şi a acţiunilor violente cu caracter sexual asupra unei şi aceleiaşi victime, cele săvârşite urmează a fi calificate prin concurs în baza art.171 C.pen. şi art.172 C.pen. [6] Totodată, calificarea infracţiunii nu este influenţată de faptul dacă a existat vreo întrerupere în timpul săvârşirii asupra victimei a violului şi a acţiunilor violente cu caracter sexual. Pe parcursul săvârşirii a două sau mai multe violuri, ce realizează componenţa de la diferite alineate ale articolului respectiv, faptele comise se încadrează de sine stătător, conform regulilor concursului de infracţiuni. Încadrarea faptelor este similară în cazul în care se săvârşeşte o infracţiune consumată sau a realizării autoratului la infracţiune, iar în alt caz a tentativei de infracţiune ori, respectiv, a autoratului şi complicităţii la infracţiune. Dacă violul a fost realizat în prezenţa câtorva circumstanţe agravante, prevăzute de diferite alineate ale art.171 C.pen., vor deveni aplicabile prevederile C.pen. cu privire la concurenţa între două norme speciale şi anume cele care reglementează concurenţa între două norme speciale agravante, soluţia finală fiind legată de aplicarea normei ce prevede o pedeapsă mai aspră. 89

În acest context, nu putem fi de acord cu hotărârea instanţei[10] care a reţinut în sarcina făptuitorului fapta prevăzută de art.171 alin.(3) lit.a), şi b) C.pen., deşi acesta a realizat două raporturi sexuale forţate cu două victime, fiecare dintre fapte realizând circumstanţa agravantă prevăzută la art.171 alin.(3) lit. b) C.pen. În cazul dat instanţa a aplicat eronat prevederile C.pen. privitoare la concurenţa dintre două norme speciale cu circumstanţe agravante, considerând că făptuitorul a realizat şi agravantă prevăzută la art.171 alin. (2) lit.a) şi cele de la aliniatul trei, fapta încadrându-se doar în baza alineatului trei. În opinia noastră, în situaţia supusă analizei, suntem în prezenţa unei pluralităţi de infracţiuni, instanţa fiind obligată să aplice regulile concursului de infracţiuni. În concluzie, în cazul în care autorul comite două violuri ce nu pot fi încadrate fiecare în baza art.171 alin.(1) C.pen. nu putem considera faptele ca viol comis de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin.(1). În acest ultim caz instanţa va stabili pedeapsa pentru fiecare faptă în parte, cumulând pedepsele, ţinându-se cont de prevederile art.84 C.pen. O altă problemă care apare la încadrarea faptelor în baza art.171 alin.(2) lit.a) C.pen. este reprezentată de faptul cum urmează a fi încadrate faptele de viol consumat şi a unei forme atipice a infracţiunii de viol. În situaţia tipică respectivă, considerăm că este vorba despre includerea în acţiune a prevederilor referitoare la concursul de infracţiuni. [164 p.6] Raţiunea unei astfel de încadrări reiese din faptul că în cazul agravantei date se au în vedere două fapte consumate. Or, în cazul în care am face o interpretare extensivă a acestei agravante (incluzând şi formele atipice) am agrava nejustificat situaţia făptuitorului (în cazul în care faptele le încadrăm în baza 171 alin.(2) lit.a) C.pen. pedeapsa pe care riscă făptuitorul a o primi este de 12 ani închisoare, iar în cazul în care aplicăm regulile concursului de infracţiuni pedeapsa maximă este de 8 ani şi 9 luni de închisoare). O soluţie asemănătoare o vom aplica în cazul în care la comiterea unei fapte, persoana a avut calitatea de autor, iar la altă faptă de viol - calitatea de alt participant la comiterea infracţiunii. În fine, totuşi avem unele rezerve vizavi de necesitatea incriminării violului comis repetat. Deşi în nota informativă referitoare la modificările ce se doresc a fi efectuate în codul penal se precizează că este conceptual incorect a-i trata uniformizat pe cei care au săvârşit numai două infracţiuni şi pe cei care au săvârşit mult mai multe infracţiuni, excluderea conceptului de repetare a infracţiunii din Codul penal, va contribui efectiv la o mai bună diferenţiere a răspunderii penale, la stabilirea mai echitabilă a pedepsei, la promovarea mai consecventă a scopurilor şi principiilor legii penale, şi, nu în ultimul rând, la ridicarea standardelor justiţiei 90

penale. Deci nu este clară raţiunea păstrării acestei circumstanţe agravante care nu este altceva, decât infracţiunea comisă repetat formulată în alt mod, de ce prin păstrarea infracţiunii repetate în alte componenţe de infracţiuni s-ar prejudicia actul de justiţie, iar în cazul păstrării în cadrul art. 171 C.pen. acest lucru nu s-a întâmpla. Astfel pentru uniformizarea legislaţiei penale, considerăm oportun excluderea acestei agravante din cadrul art. 171 alin.(2) C.pen., urmând ca în cazul în care persoana comite două sau mai multe violuri urmând să se aplice regulile concursului de infracţiuni. b) Violul săvârşit cu bună ştiinţă asupra unui minor Violul săvârşit cu bună – ştiinţă asupra unui minor este prevăzut în cadrul art.171 alin.(2) lit.b) C. pen. şi reprezintă cea de-a două modalitate de săvârşire a infracţiunii. Având prevederile art.171 alin.(2) lit.b) C. pen., victima violului săvârşit cu bună – ştiinţă asupra unui minor trebuie să aibă vârsta între 14 şi 18 ani. În cazul acestei modalităţi agravante, făptuitorul trebuie să aibă certitudinea privind vârsta victimei. Certitudinea poate să rezulte din maniera de conduita a acesteia, din aspectul ei exterior sau din alte surse. Eroarea, de fapt, cu privire la vârsta victimei, posibilă în anumite cazuri speciale şi în împrejurări concrete specifice, în care făptuitorul şi-a format, eventual, convingerea că victima are depăşită vârsta de 18 ani, atunci când aceasta este dovedită, exclude imputarea acestui semn calificativ. Pentru probarea erorii în care se afla făptuiorul faţă de vârsta victimei nu este suficientă doar convingerea subiectivă a făptuitorului, aceasta trebuind a fi probată şi de circumstanţele obiective în care a fost comisă fapta. Astfel, într-un prim caz de viol, instanţa de fond a condamnat persoana pentru viol asupra unei persoane minore. Instanţa superioară a casat hotărârea instanţei de fond, calificând actiunile făptuitorului ca viol simplu. În motivarea sentinţei, instanţa de apel a precizat că instanţa de fond a apreciat eronat circumstanţele cauzei întrucât nu a ţinut cont de: ·

vârsta apropiată a victimei de vârsta majoratului (17 ani, 9 luni, 14 zile);

·

expertiza medico-legală care a constatat că victima este o persoană dezvoltată din

punct de vedere fizic; ·

declaraţiile martorului, care a văzut când victima s-a urcat în automobilul

făptuitorului, care declarat că victima arăta a fi o persoană de 19-20 ani; ·

faptul că victima, în discuţia avută cu făptuitorul, i-a comunicat că este căsătorită;

91

·

declaraţiile inculpatului, care văzuse pentru prima dată victima (neavând, de unde

să cunoască vârsta victimei) şi, care, din modul cum arăta şi declaraţiile victimei, s-a aflat în eroare referitor la vârsta acesteia. [122 p.9-10] Considerăm că în acest caz instanţa corect a coroborat viziunea subiectivă a făptuitorului cu alte circumstanţe obiective ale cauzei. Într-un al doilea caz o să analizăm o situaţie în care aprecierea subiectivă a făptuitorului nu a fost confirmată prin circumstanţele obiective ale cauzei. [160 p.176] Astfel, instanţa corect a constatat că declaraţiile făptuitorului că se afla în eroare referitor la vârsta victimei nu a fost confirmată prin alte probe în cadrul procesului penal. Astfel: ·

victima arăta mai mică decât vârsta reală a ei;

·

expertiza medico-legală a stabilit că victima avea înălţimea de 155 cm. şi greutatea

de 47 kg.; ·

expertiza medico-legală a stabilit că victima nu a ajuns la maturitate sexuală;

·

în declaraţiile făcute de către făptuitor, în cadrul urmăririi penale, a afirmat că, când

a dezbrăcat victima, aceasta la dezvoltarea fizică semănă cu un copil. Aceste două cazuri de practică judiciară nu fac altceva decât să confirme afirmaţiile noastre anterioare. b1) Violul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide. Violul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide presupune întreţinerea raportului sexual forţat cu o femeie gravidă, care, de regulă, are posibilităţi reduse de apărare. Este necesar ca starea de graviditate să fie reală, indiferent de termenul gravidităţii şi ca vinovatul să ştie cu certitudine că femeia se află în asemenea stare (cunoaşterea despre graviditate poate să reiasă din semnele vizibile ale stării în care se află victima, din faptul că victima i-a comunicat făptuitorului sau că făptuitorul a aflat din alte surse că victima este gravidă). Necesitatea sancţionării mai aspre a violului comis în astfel de circumstanţe este evidentă pentru că: ·

pericolul social al persoanei care comite violul în astfel de circumstanţe este evident

mai mare; ·

violul comis în astfel de circumstanţe creează pericolul unui avort accidental, care

se caracterizează prin lipsa intenţiei de a-l produce, iar consecinţele se apreciază conform prevederilor legii penale drept vătămare a integrităţii corporale. Avortul accidental are natură traumatică în cazul în care se aplică acte de violenţă asupra victimei[15 p.233].

92

Violul comis cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide, care are drept consecinţă pierderea sarcinii, urmează a fi încadrat ca viol soldat cu vătămarea gravă a integrităţii. Dacă, însă, autorul a acţionat cu intenţia de a produce pierderea sarcinii şi, apoi, de a comite un raport sexual forţat se va identifica prezenţa unui concurs de infracţiuni dintre art.171 şi art. 151 C.pen. În cazul în care făptuitorul a considerat că femeia este gravidă, fapt care l-a determinat să săvârşească acest viol, dar în realitate sarcina era inexistentă, cele săvârşite trebuie calificate drept tentativă de viol săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (art.27, art.171 alin.(2) lit.b1) C.pen.). Dacă inculpatul nu a ştiut, în momentul săvârşirii faptei, că victima este o femeie gravidă, cele săvârşite, în lipsa altor circumstanțe agravante, trebuie calificate ca viol simplu. Pentru a evita repetările inutile în ceea ce priveşte influenţa erorii în cazul circumstanţei agravante respective, invocăm explicaţiile făcute odată cu analiza violului comis cu bună ştiinţă asupra unei persoane minore. c) Violul săvârşit de două sau mai multe persoane. Violul săvârşit de două sau mai multe persoane este prevăzut de art.171 alin.(2) lit.c) C.pen. În cele ce urmează vom analiza contradicţiile ce există în doctrina penală şi practica judiciară cu privire la modul de interpretare şi aplicare a acestei forme agravante a infracţiunii de viol. Astfel, unii autori[25 p.184] susţin că suntem în prezenţa acestei agravante în următoarele cazuri: 1) coautoratul; 2) săvârşirea faptei de către o persoană care întruneşte semnele subiectului infracţiunii împreună cu o persoană ce nu întruneşte aceste semne; 3) săvârşirea faptei de către o persoană ce întruneşte semnele subiectului infracţiunii prin intermediul unei persoane ce nu întruneşte aceste semne. Această idee o regăsim în legislaţia şi doctrina penală a altor state. Astfel art.31 C.pen. al României prevede că determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea infracţiunii din culpă de către altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancţionează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenţie. De asemenea, se mai prevede că înlesnirea, determinarea sau ajutarea, în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană ce comite fapta fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune[59 p.8]. Aceeaşi soluţie a fost adoptată şi de către Plenul Judecătoriei Supreme a FR, care, în hotărârea sa de îndrumare din 22 aprilie 1992, în pct.9 prevede că acţiunile participanţilor la săvârşirea unui viol săvârşit în grup urmează a fi calificate drept viol săvârşit de două sau mai multe persoane, indiferent de 93

faptul dacă ceilalţi participanţi nu au fost traşi la răspundere penală pe motiv de iresponsabilitate sau dacă nu îndeplinesc condiţiile de a fi subiect al infracţiunii ori alte condiţii cerute de legislaţia în vigoare. De altfel, şi practica judiciară a acestor state urmează această idee. La baza calificării faptei sunt puse nu normele penale ale participaţiei, ci semnele obiective ale săvârşirii violului de mai multe persoane fizice, în procesul săvârşirii violului. Or, făptuitorul foloseşte nu numai forţa fizică proprie, ci şi ajutorul acordat de către persoanele iresponsabile, ce nu au atins vârsta răspunderii penale sau a altor persoane, care conform normelor penale, nu pot fi trase la răspundere penală. Un argument în plus îl găsim şi în literatura de specialitate rusă în care este specificat că tratarea conceptului de viol săvârşit în grup - doar ca formă a participaţiei reprezintă o tratare prea îngustă pentru această noţiune, fapt ce nu corespunde nici pericolului social caracteristic pentru violul săvârşit în această modalitate şi nici principiilor de luptă contra criminalităţii. [139 p.131] Alţi autori consideră că tratarea acestei agravante nu poate fi făcută în mod extensiv, în cazul ei fiind vorba doar despre coautorat (participaţie simplă). [170 p.93, 18, 130 p.18] Argumentarea celor din urmă porneşte de la însăşi faptul că, dreptul penal formează un sistem unic în baza PG şi a PS, fiecare dintre acestea fiind una necesară pentru existenţa unităţii ramurii de drept în ansamblu. Corelaţia dintre elementele sistemului este într-atât de strânsă, încât nici una dintre ele nu poate exista izolat faţă de cealaltă, pierzându-se în acest caz oricare sens. Nici o normă din PS nu poate fi aplicată fără dispoziţiile corespunzătoare conţinute în PG, şi invers. În sensul unei activităţi conjugate între două sau mai multe persoane prevăzută în PS apare necesitatea inevitabilă de a o corela cu instituţiile prevăzute de PG. În acest sens, oricare activitate de asemenea gen poate fi raportată doar la instituţia participaţiei penale. Potrivit art.41 C.pen. „se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate”. În aceeaşi ordine de idei găsim specificat în cadrul doctrinei penale, că prin folosirea termenilor de participanţi, persoane legiuitorul nu face altceva decât să precizeze necesitatea existenţei mai multor făptuitori. [112 p.143] În susţinerea celor din urmă vine şi CSJ, care, în Hotărârea Plenului despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17 din 7 noiembrie 2005 menţionează despre faptul că în cazul violului comis de două sau mai urmează să înţelegem participaţia simplă. În viziunea noastră, considerăm că ar fi raţional extinderea sensului circumstanţei agravante de viol comis de două sau mai multe persoane, întrucât ar trebui sancţionată mai aspru 94

persoana care se foloseşte de o persoana care nu poate fi supusă răspunderii penale, decât persoana care comite infracţiunea singur. Însă pentru ca acest semn circumstanţial să poată fi operant, trebuie supuse unor modificări însăşi noţiunea de participaţie prevăzută în PG a C.pen., precum și art.42 alin.(6) C.pen. să nu mai prevadă obligaţia îndeplinirii de către toţi participanţii a semnelor subiectului infracţiunii. De asemenea susţinem necesitatea completării cu dispoziţii similare a Hotărârii Plenului CSJ a RM cu privire la practica judiciară despre infracţiunile privind viaţa sexuală. Cu referire la violul săvârşit de două sau mai multe persoane se impun şi unele precizări, în special: dacă întâmplător s-a săvârşit de doi sau mai mulţi inşi asupra aceleaşi victime, dar fără înţelegere între ei şi fără aşi fi dat sprijin reciproc, fiecare va răspunde în calitate de autor al infracţiunii, fără aplicarea circumstanţei săvârşirii faptei de două sau mai multe persoane, între făptuitori neexistând raport de participaţie[155 p.13]. De asemenea, ţinem să menţionăm că modalitatea agravantă analizată este o circumstanţă reală, aceasta răsfrângându-se asupra instigatorilor şi complicilor anteriori, însă numai atunci când aceştia au cunoscut-o sau au prevăzut-o. [48 p.209] Astfel, acel care instigă două sau mai multe persoane să comită împreună o faptă de viol, cât şi cel care a cunoscut că sprijinul şi ajutorul dat se referă la săvârşirea violului de două sau mai multe persoane, împreună vor fi traşi la răspundere penală pentru instigare şi, respectiv, complicitate în conformitate cu prevederile art.45 C.pen., raportate la art.171 alin.(2) lit.c) C.pen .Dacă nu s-a cunoscut împrejurarea, ei vor răspunde numai pentru instigare sau complicitate la violul simplu. Această agravantă operează chiar dacă fapta a rămas la etapa tentativei: astfel vom vorbi de tentativă la infracţiunea de viol prevăzută de art.171 alin.(2) lit.c) C.pen., atunci când două sau mai multe persoane au încercat să săvârşească infracţiunea. În sensul celor prezentate mai sus, considerăm incorectă sentinţa pronunţată de către instanţa de fond, [58] conform căreia cetăţenii T.A., C.A. şi M.V., în timp ce se întorceau de la discotecă, au acostat-o pe O.I., pe care, prin constrângere, au adus-o la domiciliul numitului M.V., unde C.A., aplicând acte de violenţă, a dezbrăcar-o pe O.I., la toate acţiunile lui C.A. fiind prezent şi T. A. În momentul în care C.A. a dorit să întreţină un raportul sexual cu O.I. a zis că, de la aceasta miroase urât, însă i-a propus lui T.A. că, dacă doreşte acesta, poate să întreţină el un raport sexual. Prin sentinţa rămasă definitivă, C.A. a fost recunoscut vinovat de săvârşirea unei tentative la infracţiunea de viol, dar a fost liberat de răspundere penală pentru renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii, în timp ce T.A . a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.171 alin.(1) C.pen. Această soluţie, pronunţată de către instanţă, în viziunea noastră, este incorectă. Fapta inculpaţilor C. A. şi T. A. trebuie încadrată în baza art.171 alin.(2) lit.c) C.pen. şi anume viol 95

săvârşit de două sau mai multe persoane, adică viol săvârşit prin participaţie simplă. Temeiul juridic de care ne conducem la încadrarea juridico penală a faptei este reprezentat de prevederile art.44 C.pen., ce reglementează participaţia simplă, acest articol precizând că au calitatea de coautori, persoanele ce realizează împreună latura obiectivă a infracţiunii. [156 p.11] Avându-se în vedere că latura obiectivă a infracţiunii de viol presupune raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică, nefiind necesar ca toţi autorii să realizeze integral latura obiectivă, ci numai o parte din acesta, putem conchide că soluţia noastră este corectă, pentru că, după cum putem observa, C.A. a exercitat constrângerea, iar T.A. a realizat raportul sexual (în cazul în care acesta refuza întreţinerea raportului sexual nu ar fi fost tras la răspundere[163 p.2-3]). În situația respectivă au fost eronat aplicate şi prevederile C.pen. cu privire la renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii, pentru că inculpatul C.A. nu numai că a creat condiţiile prielnice pentru acţiunile lui T.A., el, de fapt, a fost cel ce l-a instigat pe T.A. să întreţină un raport sexual cu O.I., și, asistând la raportul sexual dintre T.A. și O.I. De asemenea, a mai aplicat acte de violenţă asupra lui O.I. după realizarea raportului sexual, pentru că, cea din urmă i-a ameninţat că-i va denunţa la poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de viol. De asemenea, violul se va considera comis în condiţiile agravantei prevăzute de art.171 alin.(2) lit.c) C.pen., adică de două sau mai multe persoane, chiar dacă în timpul săvârşirii actului sexual de către fiecare inculpat, celălalt inculpat se afla în altă încăpere, atâta vreme cât ambii inculpaţi au acţionat în baza unei înţelegeri prealabile şi amândoi au comis acte conjugate de intimidare şi de înfrângere a voinţei şi opunerii victimei. [97 p.541] În cazul în care violul a fost săvârşit de două sau mai multe persoane, instanţa urmează a reţine agravanta prevăzută de art.171 alin.(2) lit.c) C.pen., chiar dacă în timpul raportului sexual victima s-a aflat în stare de inconştienţă. Prezenţa mai multor persoane în timpul comiterii infracţiunii puteau ori nu constrânge victima, după cum aceasta era conştientă sau nu la raport sexual nu are relevanţă pentru reţinerea formei agravante sus-menţionate. [97] În acest context am dori să facem unele menţiuni în ceea ce priveşte coautoratul la comiterea infracţiunii: în cazul în care violul se comite prin constrângere fizică sau psihică nu este obligatoriu ca toţi participanţii să întreţină raport sexual, fiind suficient ca doar unul, iar ceilalţi să realizeze constrângerea fizică sau psihică. O situaţie diferită o întâlnim în cazul în care violul este comis prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. Pentru a fi operantă circumstanţa agravantă de viol comis de două sau mai multe persoane este obligatoriu ca cel puţin doi dintre participanţii la comiterea infracţiunii să întreţină raporturi sexuale cu victima.

96

Violul săvârşit de două sau mai multe persoane trebuie deosebit de complicitate la această infracţiune, când cele comise sunt calificate potrivit art.42 alin.(5) C.pen. şi art.171 alin.(1) C.pen. Complice la viol este persoana care a ademenit victima într-un loc din timp convenit, comod pentru săvârşirea infracţiunii, a pus la dispoziţie mijlocul de transport în scopul săvârşirii infracţiunii, a pregătit mijloacele necesare aducerii victimei în stare de imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, a săvârşit un raport sexual în mod benevol, creând imediat condiţiile pentru comiterea violului de către alte persoane, cu care s-a înţeles prealabil etc. În cazul complicităţii la viol este important a se stabili dacă persoana conştientiza că acordă ajutor la săvârşirea infracţiunii unei singure persoane sau unui grup. Dacă s-a conștientizat că se acordă ajutor unui grup de persoane, răspundere penală va interveni pentru complicitate la săvârşirea violului de două sau mai multe persoane. Infracţiunea se consideră săvârşită de două sau mai multe persoane şi atunci când făptuitorii, acţionând conjugat şi aplicând constrângerea fizică sau psihică faţă de mai multe persoane, săvârşesc, ulterior, fiecare dintre ei, câte un raport sexual cu una dintre aceste persoane[152 p.37-39]. În ipoteza celor consemnate, considerăm corectă sentinţă de condamnare conform căreia sa reţinut în sarcina făptuitorilor săvârşirea violului comis de două sau mai multe persoane[11]. De altfel, prin sentinţa de condamnare, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că la data de 6 decembrie 1994, locuitorii or.Ialoveni C.M., S.V., E.A., C.A., D.V., M.S. şi L.I., în jurul orelor 14.00, se aflau în apartamentul lui L.I. din or.Ialoveni, unde au consumat băuturi alcoolice. Fiind în stare de ebrietate s-au înţeles să aducă câteva fete necunoscute pentru a întreţine cu ele raporturi sexuale. S.V., fiind puţin cunoscut cu minora V.L., i-a telefonat prietenii G.R., de la care a aflat numărul de telefon a lui V.L. Tot atunci, el i-a telefonat lui V.L. şi i-a propus să se întâlnească cu dânsul la ora 15.00 în oraşul Chişinău, lângă Magazinul Central pentru a merge împreună la o zi de naştere. După aceasta, S.V., împreună cu C.M. şi C.A. au plecat la Chişinău pe la ora 15.00 să o întâlnească pe V.L. şi i-au propus să meargă împreună la Ialoveni, unde C.M. chipurile să-şi invite prietena la o zi de naştere. V.L., fiind convinsă că ei într-adevăr o invită la o zi de naştere, a fost de acord şi a plecat cu dânşii. Pe la ora 16.00 eu au ajuns acasă la M.S., unde se aflau E.A., D.V., M.S. şi L.I., acolo au consumat cu toţii băuturi alcoolice, impunând-o şi pe V.L. să bea. După consumarea băuturilor alcoolice, S.V. cu V.L. au intrat întro altă cameră unde vizionau un film. Acolo S.V., fiind în stare de ebrietate, i-a propus lui V.L., ca să întreţină cu el un raport sexual, totodată, dezbrăcând-o de pulover, ea opunând rezistenţă sa îmbrăcat înapoi. În acest timp, în odaie a intrat C.M., care i-a propus lui S.V. să elibereze odaia, după ce i-a spus lui V.L. să se dezbrace şi să întreţină cu el un raport sexual. V.L. a 97

refuzat, şi atunci, C.M., aplicând forţa fizică, lovind-o cu mâinile peste cap, concomitent ameninţând-o, învingând rezistenţa minorei a dezbrăcat-o şi a săvârşit cu ea două raporturi sexuale în mod forţat. C.M. i-a propus lui V.L. să-şi satisfacă cu dânsa pofta sexuală în formă perversă. Deoarece a fost refuzat, C.M. pentru a duce intenţia la sfârşit, iarăşi a început s-o lovească cu pumnii peste faţă şi peste alte părţi ale corpului, ameninţând-o, a aşezat-o în genunchi, după ce şi-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă. Pe la orele 18.00, acasă s-a întors tatăl lui M.S., de aceea M.I., C.M. împreună cu M.S., D.V., E.A., şi C.A. au scos-o cu forţa din apartament pe V.L. şi au dus-o într-un garaj nefinisat, unde, peste 5-10 min., s-a prezentat şi S.V., care adormi-se în apartamentul lui M.S. şi a fost trezit de tatăl celui din urmă. În garaj C.M., în prezenţa coparticipanţilor M.S., L.I., D.V., E.A., C.A. şi S.V., care aveau acelaşi scop, de a-şi satisface pofta sexuală şi psihic acţionau asupra victimei V.L., limitând-o în aşa condiţii de posibilitatea opunerii rezistenţei şi de a chema pe cineva în ajutor. C.M., prin constrângere fizică şi ameninţare, lovind-o cu pumnii peste faţă a trântit-o pe o dală de beton şi a săvârşit un raport sexual. După aceasta C.M., împreună cu D.V., E.A., L.I., S.V., C.A. şi M.S., pe rând, fiecare, prin constrângere fizică şi ameninţare şi-au satisfăcut pofta sexuală în formă perversă cu V.L. Aproximativ, pe la orele 19.00, C.M., L.I., S.V. şi M.S., după ce şi-au satisfăcut pofta sexuală în formă perversă, au plecat la casa de cultură din Ialoveni, iar D.V., C.A. şi E.A. au dus-o cu forţa pe V.L. în beci la E.A., unde, mai târziu, au venit C.M. şi L.I. În beci, C.M., în mod repetat, împreună cu E.A., C.A., L.I. şi D.V., fiind în stare de ebrietate, prin constrângere fizică şi ameninţare, pe un pat pliant, care a fost adus în beci de C.A., la propunerea lui E.A., au săvârşit cu V.L. raporturi sexuale. În urma săvârşirii raporturilor sexuale şi satisfacerii poftei sexuale în forme perverse prin aplicarea forţei fizice, victimei i-au fost cauzate leziuni corporale uşoare sub formă de vânătăi şi echimoze pe faţă, pe buze, în jurul gâtului şi pe spate. O altă faptă de viol a fost soluţionată de către CP al CSJ. [43] Astfel, prin sentinţa Judecătoriei Donduşeni au fost condamnaţi B.V., S.A. şi M.S. pentru faptul că în noaptea de 21 spre 22 februarie 1999, fiind în stare de ebrietate, prin înţelegere prealabilă, având intenţia de aşi satisface pofta sexuală prin constrângere fizică şi ameninţări, au luat-o pe F.V., contra voinţei sale din casa lui T.A. din s.Niorcani, r. Soroca, i-au legat ochii cu fularul ei şi au condus-o la clubul din sat, unde, aplicând forţa fizică, şi-au satisfăcut pofta sexuală în formă perversă. După aceasta, legându-i ochii cu fularul, au condus-o la B.V. acasă, unde, aplicând forţa fizică, B.V.

98

şi-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă, iar S.A. s-a apropiat din urmă şi a săvârşit un raport sexual normal. Tot atunci, M.S., fiind în stare de ebrietate, prin înţelegere prealabilă cu B.V. şi S.A., după ce aceştia au violat-o pe F.V. şi şi-au satisfăcut pofta sexuală în formă perversă, prin aplicarea forţei fizice şi ameninţare, a săvârşit cu ea un raport sexual. B.V. şi S. A. tot atunci au încuiat uşa de la ieşirea din casă şi au impus-o pe F.V. să stea cu ei până în zori. În recurs s-a solicitat ca lui M.S. să nu-i fie aplicată agravanta de viol săvârşit de două sau mai multe persoane, drept argument în susţinerea acestei idei se invoca faptul că acesta nu a participat la aducerea forţată a lui F.V. la B.V. acasă şi nu s-a înţeles în prealabil cu B.V. şi S.A. Recursul a fost respins ca nefondat pe motiv că această agravantă nu prevede ca semn calificativ obligatoriu înţelegerea prealabilă de a săvârşi infracţiunea. e) Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică. O altă circumstanţă agravantă prevăzută de art.171 alin.(2) lit.e) C.pen. este violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică. Prin contaminarea intenţionată cu o boală venerică, în urma violului, se înţelege transmiterea agenţilor acestor boli pe cale sexuală. Tipul bolii venerice (sifilisul, sancrul moale, blenoragia etc.) nu are nici o importanţă la calificarea faptei conform art.171 alin.(2) lit.e) C.pen. În vederea încadrării faptei potrivit acestui semn circumstanțial este necesar să intervină contaminarea, de fapt, cu o boală venerică; crearea unei stări de pericol de contaminare cu o boală venerică nu poate fi calificată în baza acestei agravante. În acest ultim caz o calificare suplimentară, conform art.211 C.pen., nu este necesară. Contaminarea cu o boală venerică poate fi constatată doar prin intermediul expertizei medicolegale. De asemenea, este nevoie de a se stabili legătura de cauzalitate între acţiunea de viol şi apariţia bolii venerice la victimă. Din punct de vedere subiectiv, este necesar ca făptuitorul să cunoască faptul că este purtătorul unei boli venerice[172 p.91]. Acest fapt rezultă din conţinutul legal al infracţiunii şi anume contaminarea intenţionată. Dacă persoana nu a prevăzut, nu putea şi nici nu trebuia să prevadă acest fapt (cazul fortuit) nu este realizată componenţa violului în această modalitate de realizare a lui. De asemenea, nu este operantă această agravantă în cazul în care contaminarea este realizată din imprudentă. În sensul celor prezentate mai sus, considerăm corectă Decizia CP al CSJ[44] conform căreia s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că, în ziua de 4 februarie 1999, fiind în stare de ebrietate, în pădurea de lângă iazul din partea de sud-est a orăşelului Căinari, a violat-o pe minora M.O., născută la 17 noiembrie 1987.

99

L.A., în aceeaşi zi şi în aceleaşi împrejurări, ştiind cu certitudine că este bolnav de o boală venerică –sifilis şi, săvârşind raport sexual forţat cu minora M.O., a întreprins o tentativă de transmitere a acestei boli pătimitei. În recurs se solicita casarea hotărârilor judecătoreşti cu pronunţarea unei noi hotărâri, prin care acţiunile condamnatului L.A. să fie reîncadrate din art.102 alin.5 C.pen. (C.pen. din 1961) în baza art.15, 102 alin.5 C.pen. (redacția 1961) ca tentativă la viol, deoarece actele cauzei nu confirmă săvârşirea unei infracţiuni consumate. Recursul a fost admis ca fondat din următoarele considerente: după cum urmează din depoziţiile minorei M.O., condamnatul L.A. a întâlnit-o pe drumul de la marginea oraşului, i-a îngrădit calea, apoi, ameninţând-o, a impus-o să dezbrace şi să se aşeze la pământ. Apoi, el, dezbrăcându-se, s-a culcat peste ea, încercând să introducă organul său genital în vagin. Deoarece nu reuşea, cerea ca ea să efectueze această procedură. În pădure s-a auzit un strigăt, el s-a speriat şi a fugit. Ea nu a simţit ca L.A. să fi pătruns în organul ei genital. Din concluzia medico-legală urmează că himenul pătimitei nu a fost defectat şi săvârşirea actului sexual cu pătimita nu pute avea loc fără deflorare. În baza celor expuse, acţiunile condamnatului urmează a fi încadrate corect în baza art.27, 171 C.pen. ca tentativă de viol. Vinovăţia lui L.A. de săvârşirea infracţiunii se confirmă şi prin informaţia dispensarului dermato-venerologic republican care confirmă că L.A. este bolnav de boala venerică (sifilis) şi prin contact sexual poate transmite această boală. f) Violul săvârşit prin torturarea victimei. Următoarea agravantă al infracţiunii de viol prevăzută la art.171 alin.(2) lit.f) C.pen. este reprezentată de violul săvârşit prin torturarea victimei. Pornind de la prevederile art.3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, [110 p.341] conform căruia nimeni nu poate fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, şi reieșind din hotărârile CEDO, în special hotărârea în cauza Irlanda versus Marea Britanie, tortura este definită drept un „tratament inuman aplicat în mod intenţionat şi care provoacă suferinţe deosebit de grave şi crude” [25 p,102] O definiţie a noţiunii de tortură este oferită şi-n cadrul art.1 din Convenţia ONU împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente însoţite de cruzime, inumane sau degradante, termenul „tortură” înseamnă orice act prin care unei persoane i se provoacă, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, în special cu scopul de a obţine de la aceasta persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida, sau a face presiuni 100

asupra unei terţe persoane, asupra oricare alt motiv, bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea. [110 p.129-141] După cum putem observa nu putem pune semnul egalităţii între noţiunea de tortură oferită de către Convenţie, şi noţiunea de tortură în sensul art. 171 C.pen. În cazul dat considerăm că se creează o confuzie între noţiune de tortură în sensul art. 309/1 C.pen. şi art. 171 C.pen. În acest sens susţinem demersul făcut de unii autori ce consideră că ar fi mai reuşit dacă în dispoziţia de la art.171 alin.(2) lit.f) C.pen. s-ar stabili: "săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice".[102] Un alt argument în susţinerea necesităţii reformulării acestei agravante este reprezentat de Hotărârea CEDO în cazul în cazul Aydin c. Turciei, în care reclamanta a pretins, inter alia, că a fost violată în timp ce se afla în custodia poliţiei. Curtea, constatând conform probelor că ea fusese violată, a enunţat Violul unui deţinut de către un oficial al Statului trebuie să fi e considerat a fi o formă deosebit de gravă şi odioasă de maltratare, dată fiind uşurinţa cu care infractorul se poate folosi de vulnerabilitatea şi rezistenţa redusă a victimei sale. Adiţional, violul lasă victimei urme psihologice adânci, care nu se vindecă cu trecerea timpului, la fel de uşor ca alte forme de violenţă fizică sau psihică. Reclamanta de asemenea a suferit o durere acută de penetrare fizică, fapt care a lăsat-o dezorientată şi violată atât fizic cât şi emoţional. Curtea a continuat susţinând că violul a constituit o tortură, astfel fiind încălcat Art. 3 al Convenţiei. În urma acestei prezentări putem opina că prin esenţa sa, violul reprezintă o formă de tortură, tocmai din acest motiv s-ar impune reformularea acestei agravante, în sens contrar s-ar crea unele discrepanţe între practica judiciară CEDO şi legislaţia naţională, în urma căreia ar reieşi că conform legislaţiei naţionale violul atinge gradul prejudiciabil indicat de CEDO doar în cazul în care persoana comite o faptă în condiţiile alin. 2. De asemenea persoanele sancţionate în baza acestui semn circumstanţial pot invoca agravarea răspunderii penale de două pentru aceeaşi faptă. Astfel, din definiţiile oferite, se desprinde că orice formă de tortură este un tratament inuman şi degradant. În general, diferenţa dintre cele trei concepte, menţionate în art.3 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este una de gradaţie. Aprecierea gradului respectiv se face în funcţie de circumstanţele concrete, în special, în funcţie de durata tratamentului respectiv al victimei, de caracterul urmărilor fizice şi psihice ale unui astfel de tratament. Tortura constituie gradul cel mai grav pe care-l poate atinge un tratament inuman sau degradant[28 p.102].

101

Această opinie este susţinută în lucrările sale şi de alţi autori care menţionează că tortura reprezintă o varietate specifică a violenţei. În acelaşi plan, R.S.Ciobanean afirmă că tortura ... se raportează la categoria de violenţă „instrumental”, fiind aplicată în vederea atingerii unor anumite scopuri sau a realizării unor motive antisociale. În ipoteza torturii, are loc influenţarea nemijlocită energică asupra componentei biologice a persoanei (violenţa fizică) sau influenţarea informaţională asupra componentei ei psihice (violenţa psihică).[102] În ce constă, totuși, specificul violenţei în cazul infracţiunii de tortură? Răspunzând la această întrebare, R.S.Ciobanean remarcă cu drept cuvânt: întotdeauna, caracteristica torturii o constituie cruzimea deosebită. În acest sens, nu putem să nu agreăm opinia conform căreia conceptele „tortură”, „maltratare”, „schingiuire”, „batjocură”, „sadism” fac parte din acelaşi registru noţional, reprezentând cazuri particulare de manifestare a cruzimii. [102] În practică s-a considerat că prevederile art.3 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale au fost încălcate în situaţia în care victima a fost bătută până i-a fost ruptă o coastă, craniul – crăpat, supusă şocurilor electrice, [79 p.268-298] victima a fost deţinută în condiţii de existenţă nocive, antisanitare, lipsă de apă, aer curat, lumină naturală etc. [79 p.460-472] Conform Hotărârii Plenului CSJ despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17 din 7 noiembrie 2005, există viol însoţit de torturarea victimei, atunci când victimei i se provoacă dureri sau suferinţe puternice, fizice sau psihice (spre exemplu, victima este suspendată de mâini, este cauterizată cu agenţi termici sau chimici etc.), violul săvârşit cu bună-ştiinţă în prezenţa unor persoane apropiate victimei trebuie, de asemenea, calificat potrivit art.171 alin.(2) lit.f) C.pen. [74, 70] Astfel considerăm că vom fi în prezenţa circumstanţei respective în cazul în care făptuitorul, pentru a comite raportul sexual, a apucat victima de picioare şi o lovea cu capul de asfalt, cauzându-i fracturarea bolţii cutii craniene, deşi făptuitorul avea la îndemână alte mijloace pentru a înfrânge rezistenţa victimei[139 p.319]. Ţinem să menţionăm că în cazul în care, în urma aplicării actelor de tortură se cauzează o vătămare gravă a integrităţii corporale, urmează a fi aplicate fie regulile concurenţei dintre două norme speciale cu circumstanţe agravante, fie regulile concursului de infracţiuni. a) Violul unei persoane ce se află în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului. Violul unei persoane ce se află în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului reprezintă prima agravantă a infracţiunii de viol, prevăzută în cadrul art.171 alin.(3) lit. a) C.pen. Violul, în acest caz, constituie o faptă mai gravă, deoarece este săvârşită de o persoană care se află într-o situaţie specială în raport cu victima, şi anume, are o calitate care îi 102

oferă posibilitatea să preseze psihologic asupra victimei, spre a o determina la un act sexual. Asemenea fapte prezintă un sporit pericol social şi pentru că sunt săvârşite chiar de cel care, în virtutea funcţiei, profesiei ori a altor calităţi, avea obligaţia de a îngriji, ocroti, proteja, educa sau trata victima, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a obligaţiilor ce reveneau făptuitorului. Fiecare dintre aceste concepte definesc un anumit tip de raporturi dintre făptuitor şi victimă, raporturi ce decurg fie din relaţiile de rudenie, fie dintr-un anumit contract. [46 p.282] Prin săvârşirea faptei de viol, făptuitorul nu încalcă doar grosolan obligaţiile de serviciu, ci şi încrederea publică în corectitudinea celor ce îndeplinesc funcţia sau profesia de îngrijire, ocrotire, educare, protecţie sau tratament medical. [90 p.135] Existenţa acestei agravante presupune, deci, preexistenţa unei situaţii speciale cu privire la raporturile dintre infractor şi victimă. Sunt realizate cerinţele acestei modalităţi normative în cazul în care persoana îndeplineşte una dintre următoarele calităţi normative - calităţi în raporturile cu victima: Victima se află în grija făptuitorului. Are obligaţii de îngrijire a persoanei care, în virtutea funcţiei pe care o îndeplineşte, în baza contractului de muncă (spre exemplu, personalul de îngrijire din spitale) sau în baza vreunui contract de prestări de servicii, ori în virtutea relaţiilor de rudenie, are îndatorirea legală, contractuală sau morală de a îngriji victima. [89 p.160] Cu referire la aceasta agravantă considerăm că instanţa corect a încadrat faptele inculpatului de a avea raport sexual forţat cu fiica soţiei sale din altă căsătorie în baza art.171 alin.(3) lit.a) C.pen. [10] Victima se află în ocrotirea făptuitorului. Au asemenea obligaţii persoanele care, în calitate de tutori, curatori sunt îndatorate de a ocroti persoanele aflate sub tutelă sau curatelă, ca şi persoanele care şi-au asumat, în fapt, sarcina de a ocroti şi îngriji un minor. Victima se află sub protecţia făptuitorului. Există astfel de raporturi între personalul de pază şi de supraveghere a persoanelor deţinute sau arestate preventiv ori condamnate la privaţiune de libertate, internate în instituţii de reeducare etc. Victima se află în educarea făptuitorului. Se găsesc în asemenea raporturi şi au obligaţii de educare persoanele, care, în temeiul funcţiei lor sau pe bază de contract, desfăşoară o muncă educativă cu persoana asupra căreia a săvârşit violul. Este vorba de personalul didactic şi pedagogic din şcolile de orice nivel şi din instituţiile de învăţământ de meserii, precum şi persoanele angajate de particulari pentru educarea sau instruirea copiilor. Victima se află în tratamentul făptuitorului. Se află în raporturi de acest fel şi au obligaţii speciale persoanele din personalul medical, care, în virtutea îndatoririlor de serviciu sau prin

103

profesia lor, au în tratamentul lor medical, în instituţiile medico-sanitare sau la domiciliu victimele infracţiunii. Când se stabileşte una dintre modalităţile circumstanţei agravante examinate trebuie să se ţină seama de natura raporturilor existente, în fapt, între infractor şi victimă. Este posibil ca în cazul concret să existe mai multe categorii de raporturi între făptuitor şi victimă, adică să se constate mai multe situaţii care constituie circumstanţe agravante. O asemenea situaţie va fi avută în vedere la individualizarea pedepsei, în sensul că, în cadrul agravării unice posibile, se va putea adăuga întregul spor prevăzut de lege. [52 p.339] Făptuitorul va fi tras la răspundere penală în baza semnului circumstanțial respectiv, indiferent de rolul pe care l-a avut la săvârşirea infracţiunii (autor, instigator, complice). Raporturile făptuitorului cu victima constituie o circumstanţă personală şi, deci, nu se răsfrâng asupra altor participanţi la săvârşirea infracţiunii de viol. În cazul în care persoana este doar constrânsă la raporturi sexuale, prin profitarea de starea de dependenţă între făptuitor şi victimă (relaţia medic–pacient, profesor- student), faptele se vor califica în baza art.173 C.pen. b) Violul unei persoane în vârstă de până la 14 ani. Există viol în modalitatea agravată, în situaţia în care victima nu a atins vârsta de 14 ani. Raţiunea agravării constă în faptul că, datorită vârstei fragede a victimei, fapta poate avea consecinţe grave în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică şi psihică a victimei. Autorul trebuie să-şi fi dat seama că victima nu a împlinit 14 ani sau să fi putut prevedea o asemenea posibilitate. Cunoaşterea nesigură, îndoiala asupra acestei împrejurări, nu înlătură răspunderea penală, subiectul acţionând mai departe, înseamnă că a acceptat şi această eventualitate. Dacă a avut convingerea că victima avea o vârstă mai mare de 14 ani, fiind în eroare de fapt, făptuitorul va fi sancţionat cu pedeapsa prevăzută pentru componenţa de bază a infracţiunii. În ceea ce priveşte stabilirea împrejurărilor care dovedesc eroarea făptuitorului sunt valabile explicaţiile făcute cu ocazia analizei violului comis cu bună ştiinţă asupra unei persoane minore. [75] O problemă controversată în ceea ce priveşte această modalitate de săvârşire a infracţiunii de viol apare în momentul în care încercăm să o delimităm de săvârşire a infracţiunii de viol de art.174 C.pen. Astfel, în opinia unor autori, vom fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art.174 C.pen. atunci când persoana a depăşit vârsta de 12 ani şi există acordul acesteia de a întreţine un raport sexual, în celelalte cazuri, fapta va constitui infracţiunea de viol, neprezentând nici o importanţă prezenţa sau lipsa consimţământului victimei. [20 p.105] Dacă, însă, ne conducem de interpretarea C.pen., rezultă că suntem în prezenţa infracţiunii prevăzute de art.174 C.pen. atunci când victima are vârsta cuprinsă între 14-16 ani şi a consimţit 104

la săvârşirea raportului sexual, iar în cazul în care se săvârşeşte un raport sexual cu o persoană ce nu a atins vârsta de 14 ani vom fi în prezenţa infracţiunii de viol, neavând nici o importanţă acordul victimei la raportul sexual. În viziunea noastră, capacitatea victimei de a înţelege natura şi caracterul actelor pe care le săvârşeşte trebuie apreciată de la caz la caz, prin expertiză psihiatrică. Principalul argument pe care îl aducem în susţinerea opiniei noastre este reprezentat de faptul că, de multe ori, întreţinerea raporturilor sexuale şi chiar căsătoria între persoane ce nu au atins vârsta de 14 ani şi chiar de 12 ani reprezintă un obicei (etnia rromilor), dar, de asemenea, nu trebuie să uităm să ţinem cont şi de dezvoltarea morală a generaţiei tinere, care, în multe cazuri, se dezvoltă din punct de vedere sexual mult mai rapid. În urma celor prezentate mai sus, suntem de acord cu sentinţa pronunţată de către instanţa de fond în următorul caz: [55] în sarcina lui A s-au reţinut faptele precum că în ziua de 15 decembrie 1999, aproximativ pe la orele 12.30, fiind în stare de ebrietate, aflându-se în curtea de pe str.Floreni, or.Chişinău, unde locuia, văzând elevele clasei a treia, în vârstă de 8 ani, de la şcoala nr.35 G. şi S., întorcându-se de la şcoală, ştiind cu certitudine că G. şi S. n-au atins vârsta de 14 ani, având ca scop satisfacerea poftei sexuale cu ele, prin înşelăciune, le-a chemat în casa sa, sub pretextul de a-l ajuta să facă ordine în casă. G. şi S., fără să-şi dea seama de intenţiile criminale ale lui A, au fost de acord cu propunerea acestuia. În timpul când minorele făceau ordine în casă, A., aplicând forţa fizică şi ameninţări, profitând de starea de neputinţă a minorelor, din cauza vârstei fragede, contra voinţei minorelor, a săvârşit cu ambele câte un raport sexual, cauzându-le, ca rezultat, urmări destul de grave. În aceleaşi împrejurări, după violarea minorelor G. şi S., folosindu-se de starea de neputinţă a lui G., din cauza vârstei fragede, şi-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă cu ea, cauzându-i leziuni corporale sub formă de rupturi a pereţilor canalului anal cu hemoragii în ţesuturile moi adiacente. După săvârşirea violurilor asupra minorelor G.şi S., la domiciliul său de pe str.Floreni, nr.16 or.Chişinău, cu scopul ascunderii violurilor săvârşite, a luat de sub dulapul din casă o scoabă metalică cu care le-a produs pătimitelor multiple lovituri în zona capului, pricinuindu-le leziuni corporale grave, periculoase pentru viaţă, în formă de traume cranio-cerebrale deschise, însoţite de hemoragii cerebrale, cu porţiuni de spargere a substanţei creierului, cu multiple fracturi ale oaselor bolţii şi bazei creierului, cu hemoragii în ţesuturile moi ale craniului. În urma acestor leziuni corporale minorele G. şi S. au decedat.

105

Drept urmare a acestor fapte, A. a aşezat fetiţele pe pat, acoperindu-le cu o plapumă să nu fie văzute, a încuiat uşa, a aruncat scoaba pe acoperişul saraiului şi a plecat la o vecină, apoi la mama sa, unde a servit băuturi alcoolice. Noaptea târziu, întorcându-se acasă, a dus fetiţele, lucrurile şi hainele lor în ograda şcolii. Pernele îmbibate cu sânge le-a aruncat în viceu. Minorele au fost depistate la orele 7.20 de către nişte trecători. În baza expertizei medico–legale psihiatrice s-a stabilit că A. este responsabil. Circumstanţa agravantă în cauză este o circumstanţă reală, adică aceasta se va răsfrânge asupra tuturor participanţilor la infracţiunea de viol, în măsura în care le-a fost cunoscut faptul că vârsta victimei este mai mică de 14 ani. c) Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA. Condiţiile în a căror prezenţă persoana poartă răspunderea pentru violul săvârşit în prezenţa agravantei respective, sunt similare condiţiilor în care operează şi agravanta prevăzută de art.171 alin.(2) lit.e) C.pen., care deja a constituit obiectul analizei noastre în paragrafele anterioare şi, în acest sens, facem trimitere la explicaţiile anterioare. Legiuitorul, ţinând cont de caracterul bolii şi anume că prezintă un pericol ridicat pentru viaţa şi sănătatea persoanei, a prevăzut o răspundere mai aspră pentru contaminarea intenţionată a victimei anume cu maladia SIDA. În cele ce urmează am dori să prezentăm unele controverse ce apar în doctrina penală cu privire la calificarea violului săvârşit prin contaminarea intenţionată a victimei cu maladia SIDA. Conform opiniei unor autori[39], fapta de viol săvârşită în prezenţa semnului agravant în cauză trebuie calificată în concurs cu infracţiunea prevăzută de art.212 C.pen. În opinia altor autori, [25 p.169] în cazul aplicării răspunderii penale pentru modalitatea agravantă prevăzută de art.171 alin.(3) lit.c) C.pen., nu este necesară calificarea suplimentară potrivit art.212 C.pen. În ceea ce ne priveşte, suntem pe deplin de acord cu susţinătorii celei de-a doua opinii, principalul argument pe care îl putem aduce în susţinerea ideii noastre îl reprezintă faptul că, dacă am accepta drept corectă opinia primilor autori am încălca un principiu de bază al dreptului penal, în speță vom agrava răspunderea penală în mod nejustificat a persoanei pentru săvârşirea aceleiaşi fapte. d.) Violul care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Circumstanța agravantă respectivă constă în faptul că sunt lezate, pe lângă relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, şi relaţiile sociale privind dreptul persoanei la integritate corporală sau sănătate.

106

Latura obiectivă a vătămărilor grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii se poate realiza prin provocarea a cel puţin una dintre daunele din cele catalogate, produse sănătăţii persoanei: a) acţiuni periculoase pentru viaţă în momentul săvârşirii lor; b) pierderea vederii; c) pierderea auzului; d) pierderea graiului; e) pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia; f) boală psihică; g) pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă; h) întreruperea sarcinii; i) desfigurare iremediabilă a feţei şi / sau a regiunilor adiacente.[14]. Lista completă a acestor acţiuni este stabilită în Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale (MO nr.170-172 din 8 august 2003), iar fiecare acţiune periculoasă pentru viaţă în momentul săvârşirii ei se determină printr-o expertiză medico-legală. Aceste leziuni sunt cauzate în procesul constrângerii victimei la raport sexual, dar ele nu sunt nici prevăzute şi nici acceptate de făptuitor. Dacă vătămarea corporală nu este gravă, nu putem vorbi de această agravantă, vătămarea medie sau uşoară a integrităţii corporale vor fi avute în vedere în procesul individualizării judiciare a pedepsei pentru violul săvârşit în forma simplă. Pentru existenţa semnului circumstanțial agravant în cauză este obligatorie stabilirea legăturii de cauzalitate între acţiunea de viol şi vătămarea produsă. Este irelevant momentul apariţiei rezultatului grav vătămător pentru victimă, prezintă interes doar momentul exercitării violenţelor care trebuie să fie realizate în procesul acţiunilor de viol. Din punct de vedere subiectiv,

pentru

existenţa

circumstanţei

date

de

infracţiune

este

necesară

forma

praeterintenționată a vinovăției (intenţie depăşită - făptuitorul acţionează cu intenţie faţă de acţiunea de viol şi manifestă imprudenţă faţă de urmarea socialmente periculoasă intervenită, pe care făptuitorul trebuia şi putea s-o prevadă, sau a prevăzut-o, dar a considerat fără temei că nu va interveni). Acest fapt şi justifică, pe plan subiectiv, unitatea infracţiunii complexe (infracţiune complexă sub forma infracţiunii unice cu consecinţe suplimentare). În practica judiciară s-a reţinut faptul că, în cazul în care, în cadrul săvârşirii infracţiunii de viol, victima, încercând să-şi găsească scăparea, coborând din balconul apartamentului la etajul inferior, cade şi suferă vătămări corporale grave, trebuie să se reţină o singură infracţiune (art.171. alin (3) lit.d) C. pen.), dar nu două infracţiuni, de viol şi vătămare gravă a integrităţii corporale din imprudenţă în concurs real. [97 p.541] În doctrină a fost exprimată ideea precum că există infracţiunea respectivă şi în cazul tentativei de viol, dacă prin actele de violenţă săvârşite, în vederea constrângerii victimei la raport sexual, i s-a cauzat o vătămare gravă a integrităţii corporale, iar raportul sexual nu a avut loc din motive independente de voinţa făptuitorului. [52 p.340]

107

În acest sens, în cazul în care făptuitorul manifestă faţă de vătămarea gravă a integrităţii corporale vinovăţie intenţionată (intenție directă sau indirectă), fapta se va califica nu în baza circumstanței agravante respective, ci vom fi în prezenţa unui concurs de infracţiuni între art.171 alin.(1) C.pen. şi art.151 C.pen. În urma analizei acestei circumstanţe agravante am dori să atragem atenţia asupra unor incosecvenţe ce apar la aplicarea semnului circumstanţial respectiv în practică, inconsecvenţe care fac ilogică incriminarea de mai departe a acestor fapte în cadrul articolului dat al C.pen. În urma unui simplu calcul, ţinând cont de prevederile art.84 C.pen., se observă că pedeapsa pentru violul însoţit de vătămarea intenţionată gravă a sănătăţii şi integrităţii corporale, este de 15 ani închisoare (5 ani pentru art.171 alin.(1) C.pen + 10 ani închisoare pentru art.151 alin.(1) C.pen. = 15 ani închisoare.). Dacă ar fi să comparăm pedeapsa pentru violul soldat cu vătămarea gravă din imprudenţă a integrităţii corporale cu pedeapsa pentru concursul dintre art.171 şi art.151 C.pen., coraportul este de 20 de ani închisoare sau detenţiune pe viaţă la 15 ani de închisoare. Aceasta cu toate că întregul sistem naţional de drept sancţionează mai aspru faptele intenţionate decât cele din imprudenţă. În concluzie, susţinem excluderea circumstanţei respective din cadrul art.171 alin.(3) C.pen., urmând ca întotdeauna când violul este însoţit de vătămarea grava a sănătăţii sau a integrităţii corporale (comise fie cu intenţie, fie din imprudenţă), faptele să fie încadrate ţinânduse cont de regulile concursului de infracţiuni. e) Violul care a provocat din imprudenţă decesul victimei. Rezultatul mai grav, praeterintenţionat, se va reţine în sarcina făptuitorului numai dacă trebuia să prevadă şi putea să prevadă, şi nu a prevăzut sau a prevăzut, dar a considerat fără temei că el nu va interveni, adică este datorat sinencrederei sau neglijenţei criminale. Temeiul agravării faptei, într-o măsură superioară altor modalităţi agravate, îl constituie gravitatea deosebită a rezultatului socialmente periculos, faptul că el aduce atingere, în acest caz, însăşi vieţii persoanei. Cu referire la sancţionarea faptelor ce realizează această circumstanţă agravantă, nu constatăm acea inconsecvenţă pe care am întâlnit-o cu ocazia analizei semnului circumstanţial precedent. Deci, autorul, prin constrângere fizică sau psihică, ori prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, tentează ori realizează un raport sexual, iar concomitent sau posterior acestuia intervine decesul victimei - ca urmare a faptei de viol (există agravanta dată în cazul în care victima, opunându-se inculpatului, s-a lovit cu capul de o piatră, iar după viol a încetat din viaţă; în acest caz, violenţa a fost exercitată cu intenţie de inculpat,

108

rezultatul fiindu-i imputabil cu titlu de imprudenţă, moarte producându-se ca urmare a violenţei exercitate de inculpat pentru a o determina pe victimă la raport sexual.). [46 p. 283] Pentru existenţa circumstanţei agravante respective este obligatorie stabilirea existenţei legăturii de cauzalitate între infracţiunea de viol şi decesul persoanei. Pe plan subiectiv, după cum am mai menţionat, trebuie să se constate existenţa praiterintenţiei în provocarea morţii victimei. Examinarea atitudinii psihice a făptuitorului trebuie făcută cu mare atenţie, deoarece tocmai de forma de vinovăţie depinde calificarea faptei ca infracţiune unică complexă sau ca concurs de infracţiuni (viol şi omor). Semnul agravant în cauză poate există şi în cazul tentativei În cazul în care a intervenit urmarea respectivă, nu mai este necesară o calificare suplimentară în baza art.149 C.pen., pentru că latura obiectivă a infracţiunii de viol, săvârşite în această modalitate, cuprinde decesul persoanei - ca urmare imediată a infracţiunii; astfel suntem în prezenta unei unităţi legale de infracţiune (infracţiune unică complexă cu consecinţe suplimentare.) Circumstanţa respectivă a infracţiunii este o circumstanţă reală, adică ea se aplică tuturor participanţilor la infracţiunea de viol, în măsura în care acestea au putut şi trebuiau să-şi dea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale. În ipoteza în care moartea a fost provocată în afara activităţii specifice infracţiunii de viol, din cauze care depăşeau posibilitatea de prevedere a participanţilor, aceştia nu vor răspunde pentru infracţiunea de viol în această modalitate. f). Violul soldat cu alte urmări grave. Această circumstanţă agravantă este prevăzută de art.171 alin.(3) lit.f) C.pen. Conform Hotărârii Plenului CSJ despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, prin „alte urmări grave” se înţelege: sinuciderea; pierderea capacităţii de naştere normală (fără cezariană); graviditatea extrauterină; pierderea capacităţii de a duce o viaţă sexuală normală; apariţia gravidităţii în cazul contraindicaţiilor medicale pentru naştere sau întreruperea sarcinii etc. [70] Ca şi în cazul semnului agravant prevăzut anterior, urmarea mai gravă intervine datorită neprevederii făptuitorului, deşi acesta trebuia şi putea să prevadă aceste urmări sau, deşi le-a prevăzut, a considerat fără temei că ele nu vor interveni. În cazul acestei circumstanțe agravante se impune obligatoriu stabilirea existenţei legăturii de cauzalitate între infracţiunea de viol sau tentativa de viol şi urmarea grava produsă. Temeiul agravantei îl constituie gravitatea deosebită a rezultatului socialmente periculos, produs în urma violului sau a tentativei de viol: în acest caz se aduce atingere însăşi vieţii, sănătăţii, care sunt valorile sociale ocrotite prin incriminarea acestei agravante legale. 109

În practica judiciară s-a decis că „din moment ce faptele făptuitorilor de a fi violat şi împrejurările în care au fost comise au produs victimei minore şi bolnave de schizofrenie o puternică tulburare, sub stăpânirea căreia aceasta a luat hotărârea de a se sinucide, ceea ce a şi făcut, aruncându-se de la etaj, există legătură de cauzalitate între infracţiunea de viol şi sinuciderea victimei, deci există şi circumstanţa dată a infracţiunii de viol”. Semnul circumstanțial prevăzut de art.171 alin.(3) lit.f) C.pen. este o circumstanţă reală, deci ea se răsfrânge asupra tuturor participanţilor la săvârşirea violului, care trebuiau şi puteau să prevadă aceste rezultate socialmente periculoase, dar nu le-au prevăzut sau le-au prevăzut, însă au considerat, fără temei, că ele nu se vor produce. În cazul în care, prin aceeaşi infracţiune de viol, este realizată componenţa mai multor circumstanţe agravante, prevăzute de diferite aliniate ale art.171 C.pen., fapta se va califica în baza celei mai grave agravante, fără să existe concurs de infracţiuni; dacă componenţa acestor agravante este realizată prin diferite acţiuni de viol, atunci se va determina prezenţa unui concurs de infracţiuni. În concluzie considerăm că forma actuală a circumstanţei respective ridică anumite probleme la aplicarea ei în practică. Chiar și interpretarea semnului circumstanţial analizat, făcută de către Plenul CSJ creează confuzii la delimitarea acesteia de alte componenţe de infracţiune (spre exemplu, nu se impune o claritate în cazul în care faptele urmează a fi încadrate ca viol soldat cu alte urmări grave sau vătămarea gravă a sănătăţii; în cazul în care consecinţa este pierderea capacităţii de a procrea, întreruperea sarcinii etc.). De fapt, această problemă a fost semnalată şi de către experţii străini Mariavaleria del Tufo, profesor de drept penal la Universitatea din Napoli, Italia şi Vincent Coussirat-Coustere, profesor de drept public la Universitatea din Lille, Franţa, care, la rândul lor, au afirmat că „interpretarea legislaţiei penale trebuie făcută, în primul rând, prin prisma art.7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, care consacră principiul legalităţii delictelor şi a pedepselor drept de la care nu se poate deroga în sensul art.15 din Convenţie. Curtea europeană a reamintit importanţa şi principalele reguli de interpretare a acestui principiu în hotărârea din 7 februarie 2002, E.K. c. Turcia. De altfel, în această hotărâre sunt reafirmate şi alte principii pe care a fost axată expertiza şi care decurg implicit din principiul legalităţii: cerinţele ca legea penală să fie previzibilă şi formulată suficient de clar „această condiţie se consideră îndeplinită atunci când justiţiabilul, citind textul dispoziţiei pertinente şi, în caz de necesitate, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţele judecătoreşti, poate să ştie pentru ce acţiuni şi inacţiuni poate fi supus răspunderii penale”

110

Ţinând cont de cele prezentate mai sus, considerăm că din conţinutul normei ce incriminează fapta de viol ar trebui exclusă sintagma de alte urmări grave, urmând ca aceasta să fie înlocuită cu enumerarea limitativă a consecinţelor ce trebuie sancţionate mai aspru (spre exemplu, violul ce are drept consecinţă: sinuciderea victimei; sarcina extrauterină; apariţia sarcinii contraindicate de către medic sau pierderea capacităţii unei naşteri normale). Sancţiunile infracţiunii de viol. Infracţiunea de viol în formă simplă se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 5 ani. Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani dacă violul a fost săvârşit: cu bună-ştiinţă asupra unui minor; cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide; de două sau mai multe persoane; însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică; însoţit de torturarea victimei. Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani sau detenţiunea pe viaţă în cazul în care violul a fost săvârşit asupra persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului; unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani; însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA; care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; care a provocat din imprudenţă decesul victimei; soldat cu alte urmări grave. Ţinând cont că discutăm despre sancţionarea infracţiunii de viol am dori să analizăm unele probleme referitor la liberarea de răspundere şi de pedeapsă penală în cazul infracţiunii de viol. Menţionăm că în legislaţia unor state este prevăzută o formă specială a liberării de răspundere penală (de regulă, în cazul violului prevăzut de alin.(1) şi anume: persoana ce se face vinovată de comiterea unui viol nu este atrasă la răspundere penală dacă se căsătoreşte cu victima infracţiunii. În ceea ce priveşte legislaţia RM aceasta nu prevede o astfel de formă de liberare de răspundere penală, autorul infracţiunii de viol putând fi liberat de răspundere penală doar în conformitate cu regulile stabilite în PG a C.pen. 3.4. Concluzii la capitolul 3. În cadrul compartimentului trei al lucrării, studiu a fost dedicat analizei juridico-penale a infracţiunii de viol. Desigur, violarea unei persoane, adică folosirea constrângerii fizice sau ameninţării împotriva acesteia, cu scopul de a îi înfrânge rezistenţa la un raport sexual neconsimţit, ori abuzarea laşă de imposibilitatea în care se găsea persoana de a-şi manifesta voinţa sau de a se apăra, pentru a avea raport sexual, aceasta caracterizează în esenţă infracţiunea de viol. Violul ocupă locul principal printre infracţiunile privitoare la viaţa sexuală şi trebuie privit ca infracţiune caracteristică pentru acest grup de infracţiuni, reprezentând cea mai gravă formă de încălcare a relaţiilor şi valorilor sociale, a căror ocrotire constituie scopul incriminării şi sancţionării infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală. 111

În cadrul acestui compartiment a fost efectuat un studiu minuţios a semnelor componenţei infracţiunii de viol. Studiul finalizându-se cu enunţarea unor concluzii, soluţii la încadrarea atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei şi-n mod logic elaborarea unor propuneri de lege ferenda. Vizavi de semnele preexistente ale violului concluzionăm că o condiţia esenţială vizavi de subiectul infracţiunii de viol este ca victima şi făptuitorul care realizează raportul sexual să aparţină la diferite sexe. În cazul în care fapta este comisă de doi coautori de sexe diferite fiecare realizând acţiuni cu caracter sexual (inclusiv raportul sexual), vom fi în prezenţa unui concurs de infracţiuni dintre art. 171 şi art. 172 C.pen. O altă problemă existentă vizavi de semnele preexistenţe a infracţiunii, constă în posibilitatea soţului de a fi victimă a violului, în ce ne priveşte achiesăm şi considerăm corectă opinia conform căreia soţul poate fi victimă a infracţiunii de viol. În urma studiului practicii judiciare naţionale am constatat o scăpare a legislaţiei penale autohtone vizavi de sancţionarea raporturilor sexuale forţate comise asupra membrilor de familie. În aceste caz considerăm că pedeapsa penală nu-şi atinge scopurile prevăzute în mod expres în Codul penal. Din aceste considerente, considerăm că-n perspectiva unor modificări ale legislaţiei penale în vigoare, s-ar putea lua în consideraţie introducerea unei noi circumstanţe la infracţiunea de viol precum şi la cea de acţiuni violente cu caracter sexual şi anume violului soţului soţiei sau a unei rude apropiate pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv şi a rudei pe linie colaterală (fratele şi sora). Privitor la alt semn preexistent al componenţei de infracţiune, obiectul infracţiuni, concluziile şi propunerile de lege ferenda ne-am expus în cadrul compartimentului doi astfel facem trimitere la concluziile din acest compartiment. O concluzie de bază privitoare la conţinutul constitutiv al infracţiunii constă schimbarea elementul material al infracţiunii de viol în „actul sexual de orice natură”, acţiune ce ar include acţiunile incriminate în cadrul art. 172 C.pen. şi eliminarea celui din urmă din cadrul Codului penal, aceasta fiind o normă evident în plus. Prin act sexual de orice natură urmând să înţelegem „acele acţiuni îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului”. Nu au fost neglijate nici acţiunile adiacente de comitere a infracţiunii de viol astfel cu privire la acestea putem afirma că pentru existenţa infracţiunii de viol nu prezintă importanţă intensitatea rezistenţei opuse de către victimă. Prezentând importanţă doar faptul că înainte de întreţinerea raportului sexual sau în timpul acesteia din comportamentul persoanei să rezulte refuzul acesteia de a consimţi raportul sexual. 112

Un alt element al componenţei de infracţiune este reprezentat de latura subiectivă a infracţiunii de viol, un element cu o importanţă deosebită în procesul încadrării juridice a infracţiunii. Pentru existenţa infracţiunii de viol ca semne ale laturii subiective trebuie stabilite în mod obligatoriu, forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare, şi scopul de întreţinere a unui raport sexual, ne prezentând importanţă motivul care a determinat persoana la întreţinerea raportului sexual. Nu un mai mic interes pentru studiu nostru, nefiind lipsite de probleme şi inconsecvenţe la interpretare şi aplicare sunt semnele circumstanţiale ale infracţiunii de viol. O primă concluzie referitoare la acest compartiment se referă la agravanta de viol comis de către o persoană ce a mai comis o faptă prevăzută la alin. 1. În opinia noastră pentru uniformizarea legislaţiei penale, considerăm oportun excluderea acestei agravante din cadrul art. 171 alin.(2) C.pen., urmând ca în cazul în care persoana comite două sau mai multe violuri urmând să se aplice regulile concursului de infracţiuni. Vizavi de semnul circumstanţial de viol comis cu bună ştiinţă asupra unei persoane minore opinăm că făptuitorul trebuie să aibă certitudinea privind vârsta victimei. Certitudinea putând să rezulte din maniera de conduita a acesteia, din aspectul ei exterior sau din alte surse. Eroare, de fapt, cu privire la vârsta victimei, posibilă în anumite cazuri speciale şi în împrejurări concrete specifice, în care făptuitorul şi-a format, eventual, convingerea că victima are depăşită vârsta de 18 ani, atunci când aceasta este dovedită, exclude imputarea acestui semn calificativ. O circumstanţă agravantă ce a dat naştere la numeroase discuţii atât între teoreticienii cât şi între practicienii dreptului penal, este reprezentată de violul comis de două sau mai multe persoane. Pentru a pune capăt acestor discuţii considerăm că ar fi oportun modificarea legislaţiei , care ajuta ca semnul să poată fi operant. În acest sens trebuie supuse unor modificări însăşi noţiunea de participaţie prevăzută în PG a C.pen., precum și art.42 alin.(6) C.pen. să nu mai prevadă obligaţia îndeplinirii de către toţi participanţii a semnelor subiectului infracţiunii. De asemenea susţinem necesitatea completării cu dispoziţii similare a Hotărârii Plenului CSJ a RM cu privire la practica judiciară despre infracţiunile privind viaţa sexuală. În vederea încadrării faptei potrivit acestui semn circumstanțial, de viol soldat cu contaminarea intenţionată cu o boală venerică, este necesar să intervină contaminarea, de fapt, cu o boală venerică; contaminare ce poate fi realizată doar cu intenţie, crearea unei stări de pericol de contaminare cu o boală venerică nu poate fi calificată în baza acestei agravante. În acest ultim caz o calificare suplimentară, conform art.211 C.pen., nu este necesară. În fapt aceste concluzii fiind valabile şi-n cazul contaminării intenţionate în cadrul violului cu maladia SIDA.

113

O altă problemă pe cât de studiată, pe atât şi de controversată este reprezentată de tortura ca cea mai gravă formă de aplicare a violenţei. Nu puţine discuţii îl ridică şi semnul circumstanţial de viol comis prin torturarea victimei. În acest sens considerăm că ar fi mai reuşit dacă în dispoziţia de la art.171 alin.(2) lit.f) C.pen. cuvântul tortură ar fi înlocuit cu o altă expresie ce ar reda sensul dorit de legiuitor raportat la infracţiunea de viol. Un argument în susţinerea necesităţii reformulării acestei agravante este reprezentat de Hotărârea CEDO în cazul în cazul Aydin c. Turciei, în care reclamanta a pretins, inter alia, că a fost violată în timp ce se afla în custodia poliţiei. Curtea, constatând conform probelor că ea fusese violată, a enunţat Violul unui deţinut de către un oficial al Statului trebuie să fi e considerat a fi o formă deosebit de gravă şi odioasă de maltratare, dată fiind uşurinţa cu care infractorul se poate folosi de vulnerabilitatea şi rezistenţa redusă a victimei sale. Adiţional, violul lasă victimei urme psihologice adânci, care nu se vindecă cu trecerea timpului, la fel de uşor ca alte forme de violenţă fizică sau psihică. Reclamanta de asemenea a suferit o durere acută de penetrare fizică, fapt care a lăsat-o dezorientată şi violată atât fizic cât şi emoţional. Curtea a continuat susţinând că violul a constituit o tortură, astfel fiind încălcat Art. 3 al Convenţiei. În urma acestei prezentări putem opina că prin esenţa sa, violul reprezintă o formă de tortură, tocmai din acest motiv s-ar impune reformularea acestei agravante, în sens contrar s-ar crea unele discrepanţe între practica judiciară CEDO şi legislaţia naţională, în urma căreia ar reieşi că conform legislaţiei naţionale violul atinge gradul prejudiciabil indicat de CEDO doar în cazul în care persoana comite o faptă în condiţiile alin. 2. De asemenea persoanele sancţionate în baza acestui semn circumstanţial pot invoca agravarea răspunderii penale de două pentru aceeaşi faptă. Pentru ca normele de drept să nu devină caduce într-o societate, căzând în desuitudine, acestea ar trebui să evolueze odată cu normele sociale, specifice unei societăţi la un anumit nivel de dezvoltare. Astfel în viziunea noastră la aprecierea capacităţii victimei, în contextul violului comis asupra unei persoane ce nu a atins vârsta de 14 ani, de a înţelege natura şi caracterul actelor pe care le săvârşeşte trebuie apreciată de la caz la caz, prin expertiză psihiatrică. Principalul argument pe care îl aducem în susţinerea opiniei noastre este reprezentat de faptul că, de multe ori, întreţinerea raporturilor sexuale şi chiar căsătoria între persoane ce nu au atins vârsta de 14 ani şi chiar de 12 ani reprezintă un obicei (etnia rromilor), dar, de asemenea,

114

nu trebuie să uităm să ţinem cont şi de dezvoltarea morală a generaţiei tinere, care, în multe cazuri, se dezvoltă din punct de vedere sexual mult mai rapid. În urma analizei semnului circumstanţial de viol soldat cu vătămarea gravă din imprudenţă a integrităţii corporale, am dori să atragem atenţia asupra unor incosecvenţe ce apar la aplicarea semnului circumstanţial în practică, inconsecvenţe care fac ilogică incriminarea de mai departe a acestor fapte în cadrul articolului dat al C.pen. În urma unui simplu calcul, ţinând cont de prevederile art.84 C.pen., se observă că pedeapsa pentru violul însoţit de vătămarea intenţionată gravă a sănătăţii şi integrităţii corporale, este de 15 ani închisoare (5 ani pentru art.171 alin.(1) C.pen + 10 ani închisoare pentru art.151 alin.(1) C.pen. = 15 ani închisoare.). Dacă ar fi să comparăm pedeapsa pentru violul soldat cu vătămarea gravă din imprudenţă a integrităţii corporale cu pedeapsa pentru concursul dintre art.171 şi art.151 C.pen., coraportul este de 20 de ani închisoare sau detenţiune pe viaţă la 15 ani de închisoare. Aceasta cu toate că întregul sistem naţional de drept sancţionează mai aspru faptele intenţionate decât cele din imprudenţă. Unica modalitate de soluţionare a acestei incoerenţe este excluderea semnului circumstanţial dat din cadrul componenţei de viol. Şi-n fine o ultimă concluzie enunţată în cadrul compartimentului trei al lucrării se referă violul soldat cu alte urmări grave. Forma actuală a circumstanţei respective ridică anumite probleme la aplicarea ei în practică. Chiar și interpretarea semnului circumstanţial analizat, făcută de către Plenul CSJ creează confuzii la delimitarea acesteia de alte componenţe de infracţiune (spre exemplu, nu se impune o claritate în cazul în care faptele urmează a fi încadrate ca viol soldat cu alte urmări grave sau vătămarea gravă a sănătăţii; în cazul în care consecinţa este pierderea capacităţii de a procrea, întreruperea sarcinii etc.). De fapt, această problemă a fost semnalată şi de către experţii străini Mariavaleria del Tufo, profesor de drept penal la Universitatea din Napoli, Italia şi Vincent Coussirat-Coustere, profesor de drept public la Universitatea din Lille, Franţa. Ţinând cont de acestea, considerăm că din conţinutul normei ce incriminează fapta de viol ar trebui exclusă sintagma de alte urmări grave, urmând ca aceasta să fie înlocuită cu enumerarea limitativă a consecinţelor ce trebuie sancţionate mai aspru (spre exemplu, violul ce are drept consecinţă: sinuciderea victimei; sarcina extrauterină; apariţia sarcinii contraindicate de către medic sau pierderea capacităţii unei naşteri normale). Concluziile prezentate în acest compartiment reprezintă o sinteză a constatărilor, concluziilor şi propunerilor de lege ferenda făcute cu ocazia analizei componenţei de viol.

115

4.PARTICULARITĂŢILE INVESTIGĂRII JUDICIARE A INFRACŢIUNII DE VIOL. 4.1. Caracteristica criminalistică şi elementul probatoriu al violului. De la bun început am dori să precizăm că caracterul judiciar al oricărei investigaţii criminalistice, este impus de legătura indisolubilă a criminalisticii cu activităţile de cercetare şi urmărire penală. Practica demonstrează că activitatea consacrată investigării cauzelor penale este precedată de un proces laborios, destinat strângerii probelor, clarificării împrejurărilor în care a fost comisă fapta ilicită, identificării autorului etc. Acest proces începe, deseori, din faza cercetării la faţa locului şi continuă cu activităţile de investigare, analiză, verificare în laborator a urmelor sau mijloacelor materiale de probă, precum şi cu alte acte de urmărire penală, guvernate de regulile tactice elaborate de criminalistică. [98 p. 14] De altfel considerăm corectă opinia exprimată în literatura de scpecialitate conform căreia aria de acţiune a criminalisticii, respectiv a caracterului judiciar, cuprinde întregul proces penal, începând cu faza de urmărire penală şi terminând cu acea de judecată. [98 p. 21] Pornind de la aceste considerăm incorect de a considera că limitele unei investigări judiciare se rezumă doar la acţiunile efectuate în cadrul urmăririi penale. Investigarea judiciară a infracţiunii fiind prezentă la toate fazele procesului penal, precum şi-n cazul acţiunilor desfăşurate până la începerea urmăririi penale. Organele de urmărire penală îşi desfăşoară activitatea în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel, ca orice persoană, care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Acest deziderat, indispensabil realizării justiţiei penale, este consacrat expres la art.254 alin.(1) C.pr.pen., potrivit căruia „organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru stabilirea adevărului”. Studiul practicii judiciare ne demonstrează că cercetarea violului implică diverse dificultăţi, determinate atât de particularităţile specifice incriminării în cauză, cât şi de împrejurările concrete în care este săvârşită fapta. În atare condiţii, este deosebit de important de a contura cadrul metodologic de investigare a infracţiunii de viol, completat cu instrumentele ştiinţifice puse la dispoziţie de ştiinţa criminalistică, care ar oferi posibilitatea realizării unor activităţi specifice orientate spre identificarea persoanei vinovate şi nu, în ultimul rând, probarea activităţii

116

infracţionale ce se caracterizează prin raport sexual comis prin constrângere fizică sau psihică, sau prin profitarea de imposibilitatea victimei de ase apără sau de a-şi exprima voinţa. Particularităţile cercetării unui gen de infracţiuni pot fi deduse din caracteristica criminalistică a acestora (I.Gherasimov defineşte caracteristica criminalistică ca fiind totalitatea cunoştinţelor ce caracterizează semnele, împrejurările şi trăsăturile specifice unui anumit grup de fapte infracţionale, care au importanţă organizatorică şi tactică pentru descoperirea acestora; V.Ermolovici, conţinutul caracteristicii criminalistice este format doar elementele care vizează descoperirea faptei infracţionale, fiind excluse elementele cu relevanţă juridico-penală, care formează conţinutul juridic al infracţiunii)[127 p.101, 133 p.25] - „ca bază teoretică şi informaţională primară care determină recomandări metodologice particulare de investigare a unui anumit grup de infracţiuni” [166]. M.Gheorghiţă face distincţia dintre caracteristica criminalistică a infracţiunii şi modelul criminalistic al infracţiunilor: prima categorie reflectă trăsăturile cu relevanţă criminalistică a unei infracţiuni anume, „ce rezidă în descrierea amănunţită şi aprecierea urmelor, însuşirilor şi caracteristicilor infracţiunii concrete la o anumită etapă a cercetării” [61 p.75], iar cea de-a doua - la un sistem de informaţii specifice unui anumit grup de fapte infracţionale „legate şi condiţionate reciproc între ele, despre cele mai tipice urme, însuşiri ale infracţiunii şi infractorului, care se manifestă în legităţile pregătirii, săvârşirii şi tăinuirii actului ilicit şi care permit a trage concluzii referitor la căile optime de descoperire şi cercetare”. [61 p.79] În opinia unor autori[184 p.310] caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol este determinata de studiu aprofundat şi analiza tuturor particularităţilor referitoare la personalitatea făptuitorului, şi a victimei, existenţa sau lipsa unor relaţii dintre acestea, care au precedat momentul comiterii infracţiunii de viol, metoda precum şi împrejurările în care a fost comisă fapta. În ceea ce priveşte alţi autori[128 p.367] aceştea consideră că elemente care alcătuiesc caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol sunt, timpul, locul, metoda şi trăsăturile referitoare la subiectul activ al infracţiunii. În fine în ceea ce ne priveşte considerăm că caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol este compusă din următoarele elemente şi informaţii tipice acestora, care se referă la: personalitatea făptuitorului şi a victimei, existenţa sau lipsa cărorva relaţii dintre acestea, metoda, timpul, şi locul comiterii infracţiunii de viol. Precizarea detaliată a datelor caracteristice personalităţii infractorului ajută la descoperirea urmelor

infracţiunii, restrângerea

cercului persoanelor bănuite,

117

înaintarea

versiunilor

criminalistice vizavi de motivele acesteia, identificarea metodelor de săvârşire şi ascundere a faptei etc. Referindu-ne la primul element al caracteristicii criminalistice se poate menţiona că deşi, după cum s-a arătat anterior, subiect activ al violului poate fi atât o persoană de sex feminin cât si una de sex masculin, în practica judiciară autohtonă nu au fost relevate cazuri în care femeia să fi fost autor unic a infracţiunii de viol. Astfel, reieşindu-se din realităţile practicii autohtone personalitatea infractorului la infracţiunea de viol poate fi descrisă numai din perspectiva subiectului activ de gen masculin; săvârşirea unor fapte de către femei rămânând doar la nivel de cazuri ipotetice. Pentru constatarea violului, cu referinţă specială la situaţiile în care fapta este săvârşită de către o singură persoană, este necesar de a fi stabilită capacitatea fizică a persoanei (bineînţeles în cazul persoanei de sex masculin.) de a întreţine un raport sexual, în lipsa acesteia nu putem vorbi despre faptul că persoana ar putea fi subiect al infracţiunii (în acest caz putem vorbi despre o altă infracţiune ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei cu excepţia infracţiunii de viol. Deasemenea stabilirea acestei capacităţi poate orienta ancheta pe calea corectă, în cazul în care suntem în prezenţa unei denunţări calomnioase din partea pretinsei victime a infracţiunii de viol). În opinia autorului rus[184 p. 368] Iablocov N.P. subiecţii infracţiunii de viol se împart în două categorii: 1.

persoanele cu diferite afecţiuni psihice precum şi persoanele cu diferite forme ale

aberaţiei sexuale cum ar fi (fetişismul voiarizmul etc.); acestui grup de persoane fiindu-i specific de cele mai multe ori atentatele sexuale asupra persoanelor minore (N.A. Autorul Gurev M, Korsakov K. şi alţii în cursul său de criminalistică împart autorii infracţiunii de viol în 5 categorii, acestea de fapt fiind sistematizate de către autorul Iablokov în cele dou grupe, cea de a doua la rândul său în două subcategorii. În ceea ce neptriveşte, ne raliem la opinia profesorului Iablokov.); 2.

peroanele fără patologii ale psihicului sau cu diferite forme ale aberaţiei sexuale şi

care, la rândul lor pot fi împărţite în trei subgrupe: a)

alcoolicii, consumatorii de droguri, precum şi persoanele anterior condamnate

pentru infracţiuni comise cu violenţă; acestor persoane le este specifică, comiterea violului cu o deosebită cruzime, fiind caracterizate printr-o vădită lipsă de respect faţă de normele morale existente în societate;

118

b)

persoanele ce nu au trăsături specifice celor incluse în cadrul primei grupe

expuse supra. Membrilor acestui grup fiindu-le specifice anumite viziuni depăşite sau demodate referitoare la rolul şi statutul femeie în societate. Aceste persoane, de regulă, comit violuri asupra victimelor care prin anumite manifestări preinfracţionale provoacă comiterea actului infracţional; c)

persoanele minore(N.A. În urma analizei informaţiei operative despre

combaterea criminalităţii în R. Moldova pe anii 2003-2008 observăm că cota infracţiunilor comise de minori este de 9%. (Anexa nr. 7)). În ipoteza consemnată, reprezentanţii acestui grup, de regulă, îşi aleg victime de o vârstă apropiată lor, fiind şi ele persoane minore. În cazul coautorilor minori, victime ale infracţiunii de viol pot fi atât persoanele majore, cât şi cele minore. De asemenea, în cazul comiterii infracţiunii de viol de două sau mai multe persoane minore acestora le este specific comiterea infracţiunii cu o cruzime şi obrăznicie deosebită. De obicei, comiterea infracţiunii de viol este însoţită de comiterea altor infracţiuni (acţiuni violente cu caracter sexual, furturi, jafuri, lipsirea de libertate în mod ilegal). De asemenea, specific grupurilor de minori este că participanţii la comiterea infracţiunii de viol se cunosc cu ocazia frecventării aceloraşi instituţii de învăţământ sau cu ocazia petrecerii timpului liber împreună, violurile săvârşindu-se, de regulă, în apropierea domiciliului sau nu departe de localurile sau locurile unde-şi petrec timpul liber (N.A. Arhiva CPR Floreşti. S-a reţinut că-n noaptea de 13 decembrie 2006, 6 persoane cu vârsta cuprinsă între 17-19 ani în timp ce sărbătoreau Sf. Andrei, au decis să-şi satisfacă pofta sexuală asupra unei persoane minorei (în vârstă de 17 ani cu deficienţe locomotorii), în procesul satisfacerii poftei sexuale bănuiţii au aruncat mobila din domiciliu victimei, au intrat în domiciliu vecinei victimei pe care au captura-o şi au adus-o în locuinţa minorei, deasemenea în locuinţa victimei a fost adusă o persoană (de sex masculin) capturată de pe stradă, care a fost impusă să mimeze un raport sexual cu vecina persoanei minore.). O atenţie aparte în ceea ce priveşte caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol trebuie atrasă violului comis în coautorat (participaţie simplă). Pornind da la noţiunea consacrată la art. 44 C.pen., putem concluziona că coautor al infracţiunii de viol poate fi şi o persoană de sex feminin. Pornindu-se de la o atare premisă, în cadrul urmăririi penale la elaborarea ipotezelor şi formării cercului de bănuiţi, nu trebuie exclusă posibilitatea comiterii infracţiunii de viol în participaţie cu o persoană de sex feminin. Următorul element al caracteristicii criminalistice a infracţiunii de viol îl constituie victima atentatului criminal. Conform art. 58 C.pr.pen. „Se consideră victimă orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale” [37]. 119

Personalitatea victimei, comportamentul acesteia, atitudinea ei faţă de cele întâmplate constituie împrejurări a căror elucidare pot ajuta organele de urmărire penală în selectarea acţiunilor de urmărire penală ce urmează a fi efectuate. De asemenea, constatarea împrejurărilor enunţate pot configura în calitate de elemente ajutătoare la delimitarea faptelor de viol real comise şi a situaţiilor de denunţare calomnioasă. În ipoteza în care violatorul era cunoscut cu victima, este obligatoriu de a se stabili caracterul relaţiilor dintre aceştia, durata şi natura lor, trăsăturile personalităţii victimei, existenţa sau inexistenţa unor relaţii sexuale anterioare, precum şi modul şi intensitatea prin care victima a opus rezistenţă făptuitorului. Alegerea unei metode concrete de comitere a infracţiunii de viol depinde de trăsăturile personale ale infractorului, de faptul dacă infracţiunea este comisă de un singur autor, de doi sau mai mulţi autori, precum şi dacă este cunoscut cu victima şi dacă da, care este natura acestor relaţii. Paralel, metoda de comitere a infracţiunii de viol este influenţată de condiţiile de loc, timp sau alte de alte împrejurări în care a fost comisă fapta. De exemplu, în cazul în care violul este comis în stradă, făptuitorul conştientizează că riscul de a fi descoperit este mai mare şi din criză de timp, va aplica constrângerea fizică combinată cu constrângerea psihică; în cazul în care violul este comis într-un loc ferit (apartament, loc izolat, saună etc.) dacă făptuitorul se cunoaşte cu victima, atunci iniţial violenţa poate avea o intensitate mai redusă. [184]. Mai este de menţionat că analiza informaţiei operative despre combaterea criminalităţii în R. Moldova pe anii 2003-2008, relevă că structura violurilor în funcţie de metoda de comitere se prezintă în următorul fel: 55% de violuri se comit prin constrângere fizică; 19% prin constrângere psihică şi 26% prin folosirea atât a constrângerii fizice, cât şi a celei psihice (Anexa nr. 4.). În opinia profesorului Iablocov N., în funcţie de metoda de comitere, infracţiunile de viol se împart în două categorii[184]. Din prima categorie fac parte violurile în care făptuitorii profită de condiţiile favorabile existente la comiterea infracţiunii. În speţă, violul de regulă este săvârşit prin surprindere, pe neaşteptate, făptuitorul beneficiind de condiţiile de loc, timp, starea de vulnerabilitate a victimei, încrederea pe care victima o manifestă în privinţa făptuitorului etc. Din cea de a doua categorie fac parte violurile la care făptuitorii îşi creează singuri condiţii propice de săvârşire a faptei. În acest sens fapta este precedată de încercări nereuşite de a face contact cu victima sau de a creare a condiţiilor de apropiere cu aceasta (în ipoteza eşuării această activitate este urmată de aplicarea acţiunilor de constrângere asupra persoanei), victima este înşelată sau ademenită în anumite locuri ferite (locuinţă, loc izolat etc.).

120

În fond s-a reţinut că la 29 mai 1999, aproximativ la orele 23.00 F. I., D. A. şi C.S., fiind în stare în stare de ebrietate lingă o parcare auto le-au acostat pe persoanele minore R.I. şi T.V., cu copul satisfacerii poftei sexuale. Încercând, în mod insistent să facă cunoştinţă cu acestea, le-au propus să se odihnească în unul din apartamentele din oraş. R.I. şi T. V.. categoric au refuzat, la care F.I. şi D.A. au apucat-o pe R.I. de mâini, iar C.S. pe T.V. şi forţându-le să meargă într-un apartament din apropiere. În timp, T.V. a scăpat şi a fugit acasă. După aceasta, făptuitorii, aplicând forţa fizică au adus-o pe R.I. în apartamentul respectiv. Ajungând în locuinţă aceştia sau dezbrăcat şi aplicând constrângerea fizică şi psihică au i-au cerut victimei, ca şi aceasta să se dezbrace. Înţelegând ca ei doresc s-o violeze şi pentru a se salva, ea a fugit la balcon şi a sărit de la etajul 5. În urma căderii victima a suferit vătămări corporale medii, cu cauzarea unei dereglări a sănătăţii de lungă durată. [5] În funcţie de modalitatea de influenţare a victimei şi anihilarea rezistenţei acesteia, violurile pot fi clasificate în trei categorii: a) violurile în cadrul cărora subiecţii profită de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa datorită vârstei, unei boli, stării de ebrietate; b) violurile care sunt comise prin aducerea intenţionată a victimei în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa (drogarea sau otrăvirea prealabilă a victimei); c) violurile comise prin metodele de constrângere fizică sau psihică. Datele despre metoda prin care a fost comisă infracţiunea de viol ne permit să stabilim unele trăsături caracteristice personalităţii infractorului şi anume vârsta acestuia, dacă este sau nu la prima infracţiune. Anomaliile psihice ale făptuitorului sunt scoase în evidenţă prin prezenţa muşcăturilor pe corpul victimei, sustragerea lenjeriei intime a victimei etc. Violatorii aleg, de obicei, pentru comiterea violului locuri retrase, întunecoase. În cazul în care violatorul comite fapta în zone populate sau pe timp de zi în locuri intens circulate, poate fi pusă în valoare versiunea după care acesta denotă anumite probleme de ordin psihic. În ceea ce priveşte locul comiterii infracţiunii, violurile preponderent sunt comise în spaţii private (locuinţa victimei sau a făptuitorului, saune etc. – a se vedea Anexa nr.5). S-a reţinut că inculpatul C. F., aflându-se în stare de ebrietate, cunoscând ca concubinul victimei U. N., C. E. se afla la nunta într-o altă localitate, a pătruns în casa acesteia. Pătrunzând în casa cu scopul de aşi satisface pofte sexuală, s-a culcat lângă victimă si a început sa o dezbrace. În momentul în care victima a început să opună rezistenţă C.F. a început să-i aplice lovituri asupra corpului. Învingând rezistenta victimei făptuitorul şi-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă. După aceasta a dus-o în alta cameră şi continuând sa-i aplice lovituri a culcat-o jos la podele şi-a săvârşit un raport sexual forţat, după care a plecat. În urma violenţii aplicate victimei i-a fost 121

cauzată vătămarea uşoară a integrităţii corporale. În aceeaşi seara el cu intenţia de o viola pe H.E., a pătruns ilegal în casa acesteia. La zgomotul cauzat în momentul pătrunderii s-a trezit soţul H. V. Pentru a nu fi recunoscut C. F. a început să-i aplice lovituri cu mâinele peste corp, apoi la apucat de gât strângându-l, până ce acela a încetat să opună rezistentă şi a decedat. După aceasta a intrat intr-o altă odaie, unde văzând-o pe H. E. dormind, s-a apropiat de ea şi a început să-i aplice lovituri, s-o ştranguleze, propunându-i să-şi satisfacă pofta sexuală în mod pervers cu ea, dar când a văzut că aceasta, nu mai respiră a plecat[7]. Nu sunt excluse situaţiile de derulare a faptei în locuri publice precum ar fi: scările blocurilor de locuit, subsol, parcuri etc. În ceea ce priveşte timpul comiterii infracţiunilor de viol, acesta poate fi tratat sub două aspecte: perioada sezonieră şi perioada zilei. Din această perspectivă studiul practicii judiciare relevă faptul că violurile se comit preponderent în perioada caldă a anului şi anume, vara sau primăvara (a se vedea – Anexa nr.3), iar în ceea ce priveşte cel de al doilea aspect, în intervalul cuprins între orele 22.00-06.00 (a se vedea – Anexa nr.8). Relevarea împrejurărilor prezentate mai sus face posibilă constatarea naturei relaţiilor existente dintre victimă şi făptuitor. Spre exemplu, dacă violul este comis în locuinţa victimei, însemnă că aceasta îl cunoştea pe făptuitor, fapt dedus din liberul acces al făptuitorului. Aceiaşi versiune poate rezulta şi din împrejurarea că violul este comis în locuinţa infractorului. Elementele obiectului probatoriu nu trebuie confundate cu elementele incluse în caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol. După cum menţionează autorul V.Moziacov, la delimitarea circumstanţelor cu semnificaţie probatorie de circumstanţele, pe care le implică caracterizarea criminalistică a unei infracţiuni, se impune precizarea că ultimele de fiecare dată ajută la clarificarea primelor. [161 p.421] Elementele obiectului probaţiunii şi datele aferente caracteristicii criminalistice a unei infracţiuni se deosebesc atât prin destinaţia pe care o au, cât şi prin funcţiile pe care le îndeplinesc. Spre exemplu, stabilirea metodei de săvârşire a infracţiunii ca element probatoriu, are importanţă pentru constatarea semnelor laturii obiective a infracţiunii, a circumstanţelor care agravează sau atenuiază răspunderea penală şi nu, în ultimul rând, pentru individualizarea pedepsei penale. Constatarea metodei de comitere a infracţiunii (element al caracterizării criminalistice) prezintă importanţă pentru depistarea urmelor de comitere a infracţiunii, stabilirea persoanelor care pot utiliza asemenea metode la săvârşirea faptei etc. După cum afirmă, pe bună dreptate, autorul A.Hmârov „obiectul probaţiunii îl reprezintă finalitatea, iar caracteristica criminalistică ajută la găsirea căilor şi soluţiilor de atingere a acesteia”. [182 p.54]

122

N. Cătuna susţine că pentru stabilirea adevărului în procesul cercetării infracţiunii de viol este necesar ca activitatea de investigare judiciară întreprinsă în cauza concretă, să fie orientată spre obţinerea unor răspunsuri cât mai corecte şi complete la următoarele probleme: 1. existenţa actului sexual; 2. existenţa constrângerii ori a imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi exprima voinţa; 3. vârsta persoanei vătămate şi raporturile care au existat între aceasta şi făptuitor; 4. persoana învinuitului; 5. consecinţele infracţiunii; Problemele mai sus menţionate constituie cadrul general al probatoriului infracţiunii de viol, pe parcursul urmăririi penale a unei cauze concrete, la ele putându-se eventual adăuga altele, dar în nici un caz nu se poate neglija lămurirea vreuneia dintre cele menţionate. [34 p.20] Având în vedere semnele componente ale infracţiunii de viol şi obiectul abstract al probatoriului fixat în art.96 C.pr.pen., considerăm că elementul probatoriului, specific violului, trebuie să clarifice următoarele împrejurări, necesare cunoaşterii tuturor aspectelor unui anumit caz particular: existenţa raportului sexual; existenţa constrângerii fizice sau psihice sau a imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi exprima voinţa; vârsta persoanei vătămate precum si raporturile care au existat dintre victimă şi făptuitor; participanţii şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii; consecinţele infracţiunii; intenţia şi motivele comiterii infracţiunii; cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii; existenţa împrejurărilor ce pot agrava sau atenua răspunderea penală a făptuitorului. În aceeaşi ordine de idei am dori să menţionam că în cazul comiterii infracţiunii de viol de către minori elementul probatoriu al infracţiunii urmează a fi completat cu următoarele circumstanţe; vîrsta minorului (ziua, luna, anul naşterii); condiţiile în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particularităţile caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui; influenţa adulţilor sau a altor minori asupra minorului; cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii, iar în cazul în care se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu este legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient de săvîrşirea actului. 1. Existenţa raportului sexual. Violul, considerat ca una dintre cele mai grave infracţiuni contra persoanei şi cea mai brutală atingere adusă libertăţii sexuale, presupune existenţa unui raport sexual.

123

Raportul sexual este definit de doctrina penală ca acea conjuncţie a organelor de sex masculin şi feminin, adică actul de pătrundere a organului procreator al bărbatului în organul corespunzător al femeii. Plecând de la esenţa infracţiunii de viol în procesul administrării probelor raportul sexual apare ca un element obligatoriu de constatat, dat fiind faptul că, pe de o parte, fără prezenţa acestuia constrângerea fizică sau psihică devine irelevantă pentru identificarea violului, iar pe de altă parte absenţa acestuia şi constatarea unei alte acţiuni cu caracter sexual, face posibilă calificarea faptei conform altor norme de incriminare privitoare la viaţa sexuală. De asemenea, în cazul în care în cadrul urmăririi penale nu se reuşeşte stabilirea existenţei raportului sexual nu mai putem vorbi despre existenţa infracţiunii de viol consumat. În această ipoteză, ţinându-se cont de celelalte probe adunate în cadrul urmăririi penale fapta poate fi încadrată fie ca tentativă de viol, fie ca infracţiune contra vieţii sau sănătăţii persoanei sau în baza unei alte norme de incriminare penală. 2. Existenţa constrângerii fizice sau psihice ori a imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi exprima voinţa. O condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii de viol este ca raportul sexual să fie realizat prin constrângere fizică sau psihică sau prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. În cazul constrângerii fizice, aprecierea intensităţii ei în raport cu rezistenţa victimei are ca punct de plecare examinarea medico-legală atât a victimei infracţiunii cât şi a autorului violului. Bineînţeles, că pentru probarea prezenţei constrângerii fizice, pe lângă examinarea medicolegală mai trebuiesc adunate probe care ar ajuta la stabilirea mecanismului de cauzare a vătămărilor integrităţii corporale victimei, precum şi a metodelor sau a mijloacelor folosite pentru înfrângerea rezistenţei victimei. Prezenţa sau lipsa constrângerii într-un caz concret de viol poate oferi organelor de drept informaţie, privitoare la faptul dacă raportul sexual a fost comis în cadrul infracţiunii de viol sau suntem în prezenţa unei plângeri neîntemeiate, prin care se urmăreşte realizarea unor interese. [71] Cea de a doua modalitate de comitere a infracţiunii de viol este constrângere psihică. Sub acest aspect urmează a se constata şi a se aprecia intensitatea cu care s-a acţionat asupra psihicului victimei, pentru a o determina să accepte întreţinerea raportului sexual; natura pericolului cu care a fost ameninţată victima, care se va stabili de la caz la caz în funcţie de împrejurările faptice concrete, în vederea stabilirii felului ameninţării, a gravităţii sale, raportată la starea concretă a victimei şi capacitatea ei de a rezista presiunii acesteia. 124

În ceea ce priveşte comiterea violului prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apără sau de a-şi exprima voinţa, împrejurarea esenţială ce trebuie stabilită este ca această stare să existe fără ca făptuitorul s-o fi produs în procesul înfrângerii rezistenţei cu scopul de a întreţine un raport sexual. Totuşi, starea de imposibilitate fizică sau psihică poate fi datorată acţiunilor făptuitorului cu condiţia că acestea au precedat momentul apariţiei intenţiei de realizare a unui raport sexual. După cum menţionează autorul V.Dongoroz, starea în care victima a fost adusă sau care a intervenit independent de acţiunile făptuitorului pot consta într-un şoc psihic, starea de ebrietate (alcoolică sau narcotică), leşinul, somnul hipnotic[52 p.334]. De asemenea, la categoria acestora mai pot fi atribuite starea de iresponsabilitate, vârsta fragedă, infirmitatea sau handicapul fizic al victimei, vârsta înaintată. În cazul modalităţii date de comitere a infracţiunii de viol, trebuie să se stabilească natura stării respective, cine a provocat starea dată, cum a fost provocată starea dată, mijloacele care au fost folosite. 3. Vârsta victimei precum şi raporturile care au existat dintre aceasta şi făptuitor. Stabilirea vârstei victimei prezintă importanţă pentru încadrarea faptei în baza art.171 alin. 2) lit(b) şi alin.3) lit. (b) C.pen. În cadrul urmăririi penale organele de drept sunt obligate să constate exact vârsta minorului (ziua, luna, anul naşterii). Se consideră că persoana a atins vârsta respectivă nu în ziua naşterii, ci începând cu ziua următoare acesteia. La constatarea vârstei de către expertiza medico-legală ziua naşterii inculpatului urmează să fie considerată ultima zi a acelui an, care este stabilit de experţi, iar în cazul constatării vârstei printr-un număr minimal şi un număr maximal de ani, organele de drept urmează să reiasă din vârsta minimală a acestei persoane, presupusă de expertiză. [69] Pe lângă împrejurarea care se referă la victimă, în procesul urmăririi penale organele ce efectuează urmărirea penală de asemenea trebuie să stabilească dacă făptuitorul a avut posibilitatea de a cunoaşte, anterior momentului comiterii infracţiunii vârsta victimei, în aceeaşi ordine de idei trebuie stabilit dacă din împrejurările în care a fost comisă fapta, infractorul a fost în imposibilitatea de a-şi da seama de vârsta victimei. Stabilirea acestora este mai dificilă în cazul violurilor comise spontan, pentru că determinarea faptului dacă făptuitorul cunoştea sau nu vârsta victimei depinde doar de aprecierea subiectivă a însăşi făptuitorului. În cazul în care se stabileşte lipsa circumstanţelor anterioare comiterii infracţiunii din care autorul ar fi putut lua cunoştinţă despre vârsta victimei, atunci ţinându-se cont de experienţa de viaţă şi nivelul de dezvoltare intelectuală a autorului infracţiunii, coraborate cu expertiza medico125

legală prin care se efectuează evaluarea victimei, se va stabili dacă autorul avea sau nu capacitatea de a-şi da seama de vârsta victimei. În opinia lui V. Dongoroz circumstanţa dată agravantă este aplicabilă chiar dacă făptuitorul avea îndoieli referitoarea la vârsta victimei, fiind suficient doar faptul ca acesta să accepte aceste împrejurări. [52 p.358] În afară de vârsta victimei organele ce efectuează urmărirea penală ar trebui să stabilească existenţa relaţiilor care au precedat momentul comiterii infracţiunii şi care, duc la existenţa circumstanţei agravante prevăzute la art. 171 alin. 3 lit. (a). Pentru elucidarea acestor circumstanţe în cadrul urmăririi penale se impune elucidarea următoarelor aspecte: -în cazul în care victima se afla în grija făptuitorului trebuie stabilită cauza, temeiul juridic sau de fapt în baza căruia făptuitorul are victima în grija sa. De asemenea, se impune de a se stabili întinderea atribuţiilor şi perioada de timp a exercitării acestora, fiind necesar ca violul să fie comis în intervalul de la începerea exercitării atribuţiilor stipulate şi până la încetarea acestora. În caz contrar agravantă dată este inaplicabilă. - în cazul în care victima se află în ocrotirea făptuitorului se impune de a se stabili care este temeiul ce oferă dreptul acestuia de a îndeplini atribuţiile de ocrotire a victimei. Au asemenea obligaţii persoanele care, în calitate de tutori, curatori sunt îndatorate de a ocroti persoanele aflate sub tutelă sau curatelă, ca şi persoanele care şi-au asumat, în fapt, sarcina de a ocroti şi îngriji un minor. - se află în raporturi de protecţie personalul de pază şi de supraveghere a persoanelor deţinute sau arestate preventiv ori condamnate la privaţiune de libertate, internate în instituţii de reeducare etc. În cazul dat se impune verificarea statutului victimei în instituţiile date, precum şi stabilirea atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului, în vederea stabilirii faptului dacă persoana a abuzat de funcţia pe care o deţine sau nu. - în educarea făptuitorului se află persoana care în virtutea unui contract, în temeiul funcţiei, desfăşoară o muncă educativă cu persoana asupra căreia a săvârşit violul. Este vorba de personalul didactic, didactic-ajutător şi pedagogic din şcolile de orice fel şi din instituţiile de învăţământ de meserii, precum şi persoanele angajate de particulari pentru educarea sau instruirea copiilor. În cazul dat, în cadrul procesului penal trebuie să se stabilească că victima se află în educarea făptuitorului şi că acesta abuzând de influenţa deţinută asupra victimei comite violul. Nu vom fi în prezenţa agravantei date în cazul în care deşi există calitatea de profesor şi de elev dar între acestea nu există căreva temeiuri în baza cărora victima s-ar afla în educarea infractorului. 126

- în ceea ce priveşte situaţia în care victima se află sub îngrijirea medicală a făptuitorului trebuie stabilit, cauza care a impus tratamentul, modul şi durata de efectuare a acestuia. Ţinând cont de prevederile art. 96 C.pr.pen. care la punctul 3 prevede că printre circumstanţele care se constată prin mijloacele de probă sunt prevăzute şi informaţiile privitoare la datele personale care caracterizează inculpatul şi victima, considerăm că organele de urmărire penala pentru soluţionarea corectă a cauzei trebuie să atragă atenţia şi asupra comportamentului avut de către victimă până la momentul comiterii infracţiunii, în timpul precum şi după consumarea raportului sexual. În funcţie de informaţiile obţinute în privinţa comportamentului victimei, organele de drept vor reuşi elaborarea unor ipoteze şi stabilirea cercului de bănuiţi care ar duce la soluţionarea rapidă şi corectă a cauzei. De altfel, după gradul de participare şi de răspundere ce revine victimei în producerea infracţiunii în doctrină sunt propuse următoarele tipuri de victime: a. victime care anterior n-au avut legătură cu infractorul, întâlnirea lor fiind întâmplătoare; b.victime provocatoare – o persoană se comportă arogant sau nu-şi ţine o promisiune făcută; c.victime care precipită declanşarea infracţiunii – femeia care umblă seara prin locuri puţin frecventate cu o costumaţie provocatoare; d.victime slabe biologic –

persoanele cu deficienţe fizice sau funcţionale, copiii sau

vârstnicii; e.victime autovictimizate – sinucigaşii, homosexualii[80 p.79]. De asemenea, din punct de vedere la gradului de vinovăţie al victimei în ştiinţa criminologică găsim următoarea clasificare: a. victimă absolut nevinovată (numită deseori victimă „ideală”); b. victimă a cărei vinovăţie este mai redusă decât a infractorului (comportament provocator); c. victimă la fel vinovată ca şi infractorul, sau victimă benevolă (în cazul depăşirii limitelor legitimei apărări); d. victimă a cărei vinovăţie este mai mare decât a infractorului (în cazul infracţiunilor comise în stare de afect); e. victimă absolut vinovată (înfăptuieşte un atac ca urmare a căruia este omorâtă, în scop de legitimă apărare); f. victimă care simulează sau îşi închipuie doar că este victimă (bolnavii psihic, minorii, persoanele în etate). [80] 127

Importanţa aplicativă a acestei clasificări constă în faptul că, în funcţie de probele adunate în cadrul urmăririi penale, victima poate fi încadrată în una din aceste categorii, probe care ar constitui un temei obiectiv la individualizarea pedepsei de către instanţa de judecată sau în unele cazuri chiar la înlăturarea răspunderii penale. 4. Participanţii şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii. După cum s-a arătat, pentru o corectă încadrare juridică a faptei este necesar ca urmărirea penală să stabilească raporturile în care făptuitorul s-a aflat cu victima înainte de săvârşirea infracţiunii, dar şi a consecinţelor sau urmărilor activităţii infracţionale desfăşurate, atât sub aspectul celor specifice infracţiunii de viol, cât şi a celor care atrag răspunderea făptuitorului pentru săvârşirea altor infracţiuni. [35 p.29] Referitor la categoriile persoanelor care pot fi subiect al infracţiunii de viol ne-am referit în capitolele anterioare, tocmai din acest motiv pentru a evita repetările inutile facem trimitere la acele explicaţii. În procesul investigării cauzelor de viol organele de drept sunt obligate să stabilească rolul, aportul şi calitatea fiecărui participant la comiterea infracţiunii – autor, coautor, instigator, complice, sau organizator. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, pe lângă contribuţia avută, trebuie de stabilit dacă toţi participanţii la comiterea infracţiunii întrunesc condiţiile subiectului infracţiunii, condiţie ce derivă expres din prevederile art. 42 alin. 6 C.pen. În funcţie de circumstanţele stabilite pe lângă infracţiunea de viol putem fi în prezenţa şi altor infracţiuni (cum ar fi, spre exemplu, eventualitatea identificării componenţei descrise la art. 208 C. pen., în ipoteza determinării unei persoane minore de către o persoană majoră de a participa la săvârşirea infracţiunii). Pe lângă informaţiile referitore la contribuţia realizată de către participant, organele de urmărire penală trebuie să stabilească şi alte circumstanţe preexistente sau concomitente momentului comiterii infracţiunii referitoare la subiectul infracţiunii care ar putea să agraveze răspunderea penală. În cazul agravantei prevăzute la art. 171 alin.2 lit. (e) şi alin.3 lit. (c) C.pen. organul de urmărire penală trebuie să stabilească faptul, dacă inculpatul cunoştea că este infectat cu o boală venerică sau cu maladia SIDA. Constatarea faptului dacă boala este sau nu venerică se face prin expertiză medico-legală cu participarea medicilor venerologi[14 p.430, p.860]. De asemenea, pe lângă stabilirea existenţei sau lipsei raportului sexual, organele de drept urmează să stabilească care au fost acţiunile desfăşurate de către făptuitor până la întreţinerea raportului sexual forţat şi dacă aceste acţiuni nu realizează o altă componenţă de infracţiune.

128

Deci, în cadrul urmăririi penale pe lângă probele care dovedesc existenţa raportului sexual forţat, comis de către autor, mai trebuiesc stabilite şi alte circumstanţe şi informaţii referitoare la subiectul infracţiunii care ar putea agrava sau atenua răspunderea penală a acestuia. 5. Consecinţele infracţiunii. La abordarea acestui subiect trebuie să facem abstracţie de la faptul că conform teoriei dreptului penal, infracţiunea de viol, după structura laturii obiective este o infracţiune cu componenţă formală (de pericol), infracţiunea existând din momentul realizării raportului sexual însoţit de aplicarea violenţei implicite sau explicite, nefiind necesar survenirea cărorva consecinţe prejudiciabile. La analiza aspectului dat specific elementului probatoriu al infracţiunii de viol vom avea în vedere faptul că infracţiunea de viol se comite cel mai frecvent prin folosirea constrângerii fizice şi aproape întotdeauna o vătămare de natură fizică. În ceea ce priveşte violului comis prin constrângere psihică sau prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa consecinţele sunt mai greu de evaluat, aceasta făcându-se de la caz la caz. În cadrul urmăririi penale este necesar de a stabili gradul vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzate victimei. În funcţie de gradul vătămărilor cauzate victimei fapta poate fi încadrată în baza art. 171 alin. 1 C.pen. (dacă s-a cauzat vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii), fie în baza art. 171 alin. 3 lit. (d) C.pen. în cazul în care victimei i-a fost cauzată din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale a sănătăţii. Deşi din punct de vedere a dreptului penal legătura de cauzalitate este un semn facultativ al laturii obiective în cazul componenţelor formale, printre care se înscrie şi violul, în procesul cercetării cauzelor de viol este obligatoriu de a stabili legătura de cauzalitate dintre constrângerea realizată în cadrul violului şi vătămările cauzate. O altă circumstanţă obligatoriu de stabilit, se referă la aspectul subiectiv cu care au fost cauzate vătămările integrităţii corporale sau a sănătăţii. De altfel, în cazul în care intenţia iniţială a făptuitorului este de a cauza o vătămare a integrităţii corporale victimei, şi ulterior survine intenţia de a realiza un raport sexual profitând de starea de neputinţă a acesteia cauzată de actele de violenţă, vom fi în prezenţa unui concurs de infracţiuni. Explicaţiile făcute în cazul violului urmat de o vătămare gravă din imprudenţă a integrităţii corporale sunt valabile şi în cazul violului ce a cauzat din imprudenţă decesul victimei. În ceea ce priveşte violul soldat cu alte urmări grave, cum ar fi sinuciderea victimei sau graviditatea victimei survenită în urma violului, pe lângă faptul probării raportului sexual

129

organele de urmărire penală trebuie să stabilească şi legătura de cauzalitate dintre actul sexual şi consecinţele mai grave survenite ce nu au fost cuprinse de intenţia iniţială a făptuitorului. 6. Intenţia şi motivele comiterii infracţiunii. În activitatea practică a organelor de drept, intenţia de a comite un raport sexual forţat, precum şi forma pe care aceasta o îmbracă urmează a fi dedusă din materialitatea actului infracţional, şi anume: acţiunea de imobilizare a victimei, ruperea hainelor victimei, dezgolirea organelor genitale ale victimei, precum şi ale infractorului. Trebuie reţinut faptul că motivele comiterii infracţiunii în cazul participaţiei penale pot fi diferite pentru fiecare participant, important este ca ei să acţioneze cu intenţie comună. Stabilirea intenţiei şi a motivului de comitere a infracţiunii prezintă importanţă în cazul formelor trunchiate ale infracţiunii, pentru că în aceste cazuri nu există raportul sexual, singură modalitate de pedepsire a tentativei la infracţiunea de viol este demonstrarea motivului şi intenţiei persoanei. 7. Cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii. Potrivit art.96 alin.(2) C.pr.pen. concomitent cu circumstanţele care urmează să fie dovedite în procesul penal, trebuie să se constate cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârşirea infracţiunii. Raţiunea instituirii acestei prevederi legale rezidă în necesitatea evidenţierii, pe parcursul cercetărilor, a cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au generat şi favorizat săvârşirea infracţiunii, în cazul nostru a celei de viol, de natură să contribuie la luarea unor măsuri corespunzătore de prevenire. 8. Stabilirea existenţei împrejurărilor ce pot agrava sau atenua răspunderea penală a făptuitorului. Coroborând prevederile art. 255, 254 C.pr.pen., conform căruia „urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală în judecată în condiţiile legii şi pentru a se stabili răspunderea acestuia”, cu cele instituite la art. 96 C.pr.pen., prevederile căruia au fost expuse anterior, observăm că organele de urmărire penală trebuie să adune probe pentru a cerceta cauza sub toate aspectele. De asemenea pentru atingerea scopurilor urmăririi penale, trebuiesc adunate probe care ar dovedi existenţa sau inexistenţa infracţiunii, precum şi probe care ar constitui temei pentru trimiterea dosarului în judecată şi de stabilire a răspunderii penale a inculpatului. Reieşind din prevederile legislative enunţate mai sus ajungem la concluzia că în cadrul urmăririi penale, organele de urmărire penală sunt obligate, pe lângă stabilirea probelor care ar duce la existenţa componenţei de infracţiune, să stabilească şi probe care ar dovedi existenţa sau 130

inexistenţa unor circumstanţe atât agravante cât şi atenuante, ce ar ajuta la o individualizare judiciară corectă a pedepsei. 4.2. Particularităţile începerii urmăririi penale în cauzele de viol. Analiza practicii de investigare a violurilor pune în evidenţă existenţa unor particularităţi specifice etapei de începere a urmăririi penale, cunoaşterea cărora este indispensabilă pentru realizarea obiectivelor urmăririi penale. Începerea urmăririi penale reprezintă o etapă independentă a procesului penal, care cuprinde totalitatea actelor procesuale realizate din momentul sesizării despre săvârşirea unei infracţiuni până la momentul confirmării ordonanţei de începere a urmăririi penale de către procurorul care efectuează conducerea urmăririi penale [161 p.31]. Scopul acestei etape este marcat de formarea convingerii organului de urmărire penală asupra temeiniciei sesizării primite pentru a hotărî dacă este cazul sau nu de a începe urmărirea penală. De fapt, această exigenţă rezultă implicit din dispoziţia art.274 alin.(1) C.pr.pen., potrivit căreia începerea urmăririi penale poate fi dispusă atunci când „...din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvârşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală...”. Informaţiile privind comiterea violurilor parvin la organele de urmărire penală din diferite surse: · declaraţii, scrisori ale cetăţenilor; · sesizări din partea instituţiilor şi a persoanelor cu funcţie de răspundere; · articole publicate în mijloacele mass-media; · autodenunţare; · rezultate ale activităţii operative de investigaţii; · denunţuri anonime. Modurile de sesizare a organelor de urmărire penală sunt variate şi, în literatura de specialitate, au fost avute în vedere diverse criterii de clasificare [161]: ü

sub aspectul sursei informative din care provine sesizarea, aceasta poate fi externă

(denunţ, plângere) şi internă (din oficiu); ü

în funcţie de organul sesizat - primară (nu a fost sesizat anterior un alt organ de

urmărire penală (de ex., sesizarea se face de un alt organ de urmărire penală) şi complementară (de ex., sesizarea se face de un alt organ de urmărire care îşi declină competenţa); ü

în dependenţă de cantitatea informărilor organului, sesizarea poate fi principală (în

cazul sesizării iniţiale) şi secundară (sesizat de două sau mai multe ori).

131

Sesizarea, fiind un act dinamizator [52] şi, totodată procesual, se caracterizează printr-un anumit volum şi calitate de informaţii care conţine şi acea abilitate legală în virtutea căreia se desfăşoară urmărirea penală. [114] Pentru a începe urmărirea penală sunt necesare doua condiţii: condiţia pozitivă, prevăzută expres de art.274 alin. (1) C.pr.pen., şi care constă în existenţa acelui minim de date, ce permit organului de urmărire să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune; condiţia negativă, exprimată în art. 274 alin. (4). C.pr.pen. şi care constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 275, 276 C.pr.pen. Volumul şi calitatea acestor informaţii influenţează direct începerea urmăririi penale, precum şi optarea corectă şi reuşită a schemei metodologice, de investigare a infracţiunilor de viol. Schemă metodologică reprezintă cea mai raţională variantă (din mai multe) de investigare a unei cauze penale. În acest context, ţinem să menţionăm că, în dependenţă de aceşti factori, pot fi remarcate două situaţii tipice cu care poate să se confrunte ofiţerul de urmărire penală în momentul pornirii investigării şi care, în mare măsură, exprimă gradul de informare al organului de urmărire penală în vederea pornirii urmăririi penale. Prima situaţie tipică poate fi definită informativ determinată, iar a doua – informativ - nedeterminată. De regulă, în cazul situaţiei informativ-determinate organul judiciar este informat: ·

despre comiterea unui raport sexual;

·

despre caracterul raportului sexual (forţat sau binevol);

·

despre modul de comitere a infracţiunii;

·

despre natura relaţiilor existente între victimă şi făptuitor în cazul în care aceştia se

cunoşteau înainte de momentul comiterii raportului sexual; ·

referitor la locul, timpul si comiterii infracţiunii.

În aşa situaţii, informaţiile deţinute nu conturează un tablou complet şi distinct al infracţiunii, dar, în acelaşi timp, în baza lor pot fi, în linii generale, desemnate şi realizate două sarcini: -

alegerea schemei metodologice de investigare;

-

consemnarea, formularea întrebărilor, care vor constitui obiectul probaţiunii şi consecutivitatea clarificării lor. Pe de alta parte, în procesul investigării atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală

a persoanei apar şi altfel de situaţii, în special când organul de urmărire penală are la dispoziţie

132

doar o scurtă informaţie privitor la o faptă concretă ce atestă probabilitatea comiterii unui raport sexual forţat. Situaţiile de acest fel pot fi definite ca informativ - nedeterminate Prezenţa uneia sau altei situaţii tipice presupune şi selectarea de către investigator a metodicii respective de cercetare a acestor infracţiuni. În cazurile existenţei situaţiei informativ-determinate, cercetările pot fi înfăptuite după schema metodologică definită – frontală. Esenţa acestei metodici constă în faptul, că, odată cu declanşarea urmăririi penale, este posibilă planificarea şi efectuarea prin surprindere a unor măsuri preliminare, destinate să consolideze datele faptice deţinute de către ofiţerul de urmărire penală. La rândul său, rezultatele acestor măsuri vor servi ca factori contribuabili la desfăşurarea cercetărilor ulterioare. Cu alte cuvinte, schema metodologică “frontală” permite a stabili elementele principale ale infracţiunii, fapt care asigură perceperea şi posibilitatea dovedirii modului de săvârşire a faptei, aprecierea rolului fiecărui participant, vinovăţiei şi mobilului, cât şi stabilirea condiţiilor care au contribuit la naşterea şi producerea faptei incriminate. În cadrul cercetărilor, potrivit schemei metodologice frontale, de regulă, sunt reţinuţi, arestaţi bănuiţii (învinuiţii), se preîntâmpină contactul lor cu alte persoane, se stabilesc şi se ridică bunurile purtătoare de informaţii despre comiterea infracţiunii. Realizarea schemei metodologice frontale cuprinde trei etape (fiecare include anumite activităţi (măsuri). I-a etapă presupune studierea şi aprecierea informaţiilor iniţiale, elaborarea planului de urmărire penală (versiunile, problemele, precizarea termenelor de rezolvare, nominalizarea executanţilor), soluţionarea altor probleme organizaţionale. A II-a etapă constă în efectuarea următoarelor măsuri preliminare: ascultarea victimei, reţinere făptuitorului; efectuarea ridicării de obiecte şi a percheziţiilor corporale a făptuitorului, efectuarea cercetărilor la faţa locului, numirea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, ascultarea bănuitului. Totodată, în cadrul acestei etape se precizează versiunile, se corectează şi se completează planul urmăririi penale, se asigură interacţiunea cu alte organe, specialişti. A III-a etapă prezumă efectuarea acţiunilor de urmărire penală penală; audierea martorilor; numirea expertizelor necesare; audierea învinuiţilor; efectuarea confruntărilor şi altor măsuri în scopul creării unei sisteme probatorii logice, necontradictorii. Situaţia tipică informativ - nedeterminată este întâlnita destul de frecvent, îndeosebi în cazurile când informaţia despre infracţiunile de viol survine la organele de urmărire penală prin intermediul mijloacelor mass-media, prin denunţuri anonime, în urma efectuării măsurilor operative de investigaţii etc. Datele comunicate în astfel de situaţii, de regulă, sunt incomplete,

133

deseori, neconcrete, pot fi incorect percepute şi redate etc. Trăsătura principală a acestei situaţii este imposibilitatea începerii urmăririi penale. Cercetările corespunzătoare situaţiei descrise vor fi efectuate după altă metodică, potrivit unei scheme, care poate fi definita – investigativ - acumulativă. Într-o primă fază investigatorul rezolvă două probleme: pe de o parte acumulează date faptice în contextul sesizării iniţiale, din alta – le analizează, le apreciază şi le aranjează într-un sistem determinat. În vederea acumulării datelor necesare pentru începerea urmăririi penale şi preîntâmpinarea urmăririi penale nejustificate, organele competente recurg la măsuri operative de investigaţii în conformitate cu Codul de procedură penală şi Legea privind activitatea operativă de investigaţii. Investigatorul sistematizează datele acumulate şi dacă ele nu sunt contradictorii cu cele precedente, decide pornirea urmăririi penale, efectuând cercetările de mai departe potrivit schemei metodologice frontale, caracteristice situaţiei tipice informativ-determinate. Generalizând cele prezentate supra, considerăm că acţiunile premergătoare începerii urmăririi penale pot fi grupate în patru subetape în care se desfăşoară începerea urmăririi penale: - sesizarea organului de urmărire penală despre săvârşirea unei infracţiuni sau pregătirea săvârşirii unei infracţiuni prin una din modalităţile stabilite de art.262 C.pr.pen.: plângere, denunţ, autodenunţ sau depistare a infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii organului de urmărire penală; [161 p.32] - examinarea sesizării de către organul de urmărire penală prin stabilirea datelor care confirmă sau infirmă existenţa semnelor infracţiunii. Sub acest aspect, se impune precizarea că pentru existenţa temeiurilor de începere a urmăririi penale este suficientă constatarea semnelor laturii obiective a infracţiunii; - emiterea de către organul de urmărire penală a ordonanţei de începere a urmăririi penale în prezenţa condiţiilor prevăzute de art.274 alin.(1) C.pr.pen.; - verificarea de către procuror a legalităţii şi temeiurilor pornirii urmăririi penale, urmate de confirmarea ordonanţei de începere a urmăririi penale. Deşi legislaţia în vigoare nu le prevede în mod expres, în practica judiciară se pot întâlni cazuri când procurorul poate să nu confirme actul de începere a urmăriri penale din motivul că nu sunt date suficiente privind faptul că s-a săvârşit o infracţiune, restituind dosarul organului de urmărire penală pentru verificare suplimentară. [50 p.540] Cercetarea plângerilor despre comiterea infracţiunilor de viol trebuie să se facă în mod operativ, pentru a împiedica distrugerea urmelor rămase în urma comiterii infracţiunilor. 134

În urma prezentării problematicii începerii urmării penale în cauzele de viol, am dori să revenim la problematica modurilor de sesizare a organului de urmărire penală despre comiterea infracţiunii de viol. În urma analizei prevederilor art. 262 C.pr.pen. coroborate cu cele ale art. 276 C.pr.pen. observăm că temei pentru începerea urmării penale o poate constitui oricare din modalitatea consacrată în cadrul art. 262 C.pr.pen. În urma studiului dedicat aspectelor de drept penal comparat am evidenţiat faptul că în legislaţiile penale ale unor state ca o condiţie esenţială pentru începerea urmării penale este stabilită plângerea prealabilă a victimei – condiţie, în lipsa căreia, procesul penal nu poate fi declanşat. Această soluţie legislativă a fost supusă şi unor critici, de altfel şi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului într-o hotărâre pronunţată în cazul X, Y versus Olanda 1985, [78] a constatat o încălcarea a art. 8 din Convenţia europeană pentru drepturile şi libertăţile fundamentale a persoanei. Cu această ocazie Curtea a sancţionat Olanda pentru lipsa mijloacelor de protecţie a persoanelor cu un anumit handicap, ce au fost victima unei agresiuni sexuale. Problema constă în faptul că legislaţia olandeză - ca condiţie pentru pornirea urmăririi penale în cauzele de viol prevede necesitatea existenţei plângerii prealabile. În urma analizei legislaţiei penale materiale şi procesuale naţionale coroborate cu politica penală a statului, observăm tendinţa de decriminalizare a unor fapte, reducerea pedepselor, stabilirea unui număr mai mare de pedepse neprivative de libertate. Introducerea plângerii prealabile a victimei - ca condiţie de pornire a urmăririi penale - se încadrează în politica de umanizare a legislaţiei penale naţionale. Pe lângă aceste premise, pornind de la noţiunile de viaţă intimă şi viaţă sexuală, considerăm că persoana este singură în drept să decidă modalităţile şi subiecţii relaţiilor sexuale, precum şi să decidă în care cazuri i s-a adus un prejudiciu vieţii sexuale şi, în mod inerent, vieţii intime a acesteia. De asemenea, persoana este singură în drept de a decide în care cazuri şi circumstanţe să facă publice evenimentele vieţii sale intime. În concluzie, considerăm oportună introducerea în cadrul art. 276 C.pr.pen. a prevederilor conform cărora urmărirea penală pentru violul prevăzut la art. 171 alin. (1) C.pen. să fie pornită la plângerea prealabilă a victimei. Astfel, art. 276 C.pr.pen. urmează să aibă următorul conţinut „Urmărirea penală se porneşte numai în baza plângerii prealabile a victimei în cazul infracţiunilor prevăzute în articolele: 152 alin.(1), 153, 155, 157, 161, 171 alin. (1)...” În acest context este salutabil faptul că legislaţia procesual penală conţine specificarea că în cazul în care plângerea prealabilă constituie condiţie pentru pornirea urmăririi penale, însă 135

victima, din diferite motive, este în imposibilitate de a depune plângerea, procurorul din oficiu poate porni urmărirea penală. Descoperirea şi sancţionarea infracţiunii de viol presupune (alături de alte activităţi efectuarea măsurilor operative de investigaţii, alte feluri de activităţi extrajudiciare, care au un regim juridic specific [66, 109 p.37, 113 p.29] şi care n-au fost cuprinse de obiectul de studiu al prezentei lucrări, cu excepţia unor referiri generale) o urmărire penală completă, al cărui unic scop îl constituie aflarea şi colectarea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, identificarea făptuitorului, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală în judecată în condiţiile legii şi pentru a se stabili răspunderea acestuia. (art. 252 C.pr.pen.). Întru realizarea acestora este absolut necesar ca organul de urmărire penală să apeleze la toate mijloacele tehnico-ştiinţifice, tactice şi metodologice pe care le pune la îndemână ştiinţa criminalisticii. Folosirea eficientă a acestor instrumente nu poate fi, însă, concepută decât într-un mod organizat, printr-o planificare judicioasă, singura modalitate aptă să asigure un fundament ştiinţific urmăririi penale. [84] Organizarea urmăririi penale deserveşte realizarea scopului procesului penal: constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală – prin determinarea direcţiilor şi întinderii cercetărilor necesare elucidării, sub toate aspectele, a faptelor încriminate de lege. [115 p.86] În cadrul celor menţionate, alături de organizare, se include şi planificarea urmăririi penale, care reprezintă un element de legătură dintre scopul, sarcinile urmăririi penale şi acţiunile concrete de realizare a lor. Planificarea se materializează în obiectivele urmăririi penale, versiunile şi problemele de clarificat, metodele şi mijloacele disponibile. [103 p.122] Întreaga organizare a cercetărilor, planificarea lor se cere înţeleasă într-un sens dinamic, nu fixist, planul urmând să se coreleze, în permanenţă, cu datele obţinute pe parcursul urmăririi penale. Totodată, organizarea urmăririi penale privind violurile trebuie să se supună regulilor fundamentale ale procesului penal, să se raporteze la principiile de bază şi specifice ale acestei ştiinţe. Un loc important în desfăşurarea investigării violurilor îl are planul de urmărire penală, ale cărui elemente constitutive sunt versiunile şi problemele ce se cer rezolvate în verificarea fiecărei versiuni, precum şi activităţile întreprinse pe baza metodelor ştiinţifice criminalistice, cu ajutorul cărora sunt soluţionate aceste probleme.

136

Versiunile elaborate şi precizate permit planificarea continuă a întregului proces, remarcând faptul, că asemenea cazurilor altor infracţiuni, planul cercetării unui viol necesită corectări, completări. De regulă, în plan, mai detaliat, sunt reflectate măsurile preliminare (inclusiv - operative de investigaţii), acţiunile de neamânat, precum şi cele cu caracter organizaţional, iar celorlaltor - le este caracteristică o probabilitate mai înaltă. Planificarea activităţii de urmărire penală în cazul investigării atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei (cum şi la cercetarea multor alte infracţiuni), capătă forma unui plan scris. Pe baza experienţei organelor judiciare, în dependenţă de cantitatea versiunilor elaborate, planul poate căpăta mai multe forme. Fiecare plan de urmărire penala se întocmeşte luând în consideraţie momentele specifice cazului concret, locul efectuării actelor de investigare şi caracteristicile persoanelor participante la realizarea lor. O atenţie deosebită la planificarea întregului proces al cercetărilor sau a unor etape cer problemele utilizării mijloacelor tehnico-criminalistice (precum şi tehnicii speciale), necesare pentru descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii. Totodată, trebuie să menţionăm că, aflarea adevărului printr-un proces judiciar presupune o investigaţie de o anumită întindere în care sunt descoperite, verificate, clarificate o serie de date, împrejurări, capabile să servească la conturarea elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv la identificarea autorului faptei, la probarea vinovăţiei sale. [99 p.39] Pentru determinarea acestor elemente organele penale de specialitate trebuie să răspundă la o suită de întrebări, denumite convenţional “formula celor 7 întrebări” sau, alături de aceasta, “formula celor 4 întrebări”. Formula celor 7 întrebări, întâlnită mai întâi în jurisprudenţa romană – quis? quid? ubi? quibus auxillis? curr? quomado? quando? qu’on? – cunoscută sub denumirea “disticul lui Daries”, are ca destinaţie clarificarea următoarelor aspecte: ·

ce faptă s-a comis şi care este natura ei?

·

unde s-a comis fapta cercetată?

·

când a fost săvârşită?

·

cine este autorul ei?

·

cum, în ce mod a săvârşit-o?

·

cu ajutorul cui?

·

în ce scop a fost comisă?

137

Marcel Le Clere, [84] aminteşte pe lângă “formula celor 7 întrebări” din limba franceză (qui? quelle est la nature de cet acte? ou? y a-t-il eu des complices? quel en parait le mobile? comment l’acte a-t-il ete realise? a quel moment?) şi cunoscuta formulă a “celor 7 w” din limba germană (wer? was? wo? womit? warum? wie? wann?). Formula celor 4 întrebări, se consideră superioară calitativ primei formule, întrucât delimitează mai clar conţinutul infracţiunii. Astfel, [99] a. determinarea obiectului infracţiunii, respectiv a relaţiei sociale lezate prin săvârşirea faptei penale şi a obiectului nemijlocit asupra căruia s-a exercitat acţiunea ilicită; b. stabilirea laturii obiective a infracţiunii, în primul rând a acţiunii sau inacţiunii incriminate de lege, a raportului de cauzalitate între acestea şi urmările faptei, precum şi a locului, timpului, modului, a altor circumstanţe în care a fost săvârşită fapta; c. identificarea subiectului activ al infracţiunii, a tuturor participanţilor (complici, instigatori, organizatori), ca şi identificarea subiectului pasiv al faptei penale; d. determinarea laturii subiective a infracţiunii, prin stabilirea formei vinovăţiei (intenţie directă sau indirectă, imprudenţă sau neglijenţă), precum şi a mobilului faptei. Raportând formulele sus menţionate la faptele şi împrejurările care trebuie dovedite la descoperirea infracţiunii de viol, stabilim următoarele: 1. fapta prejudiciabilă – raportul sexual; 2. modalitatea de comitere a raportului sexual; 3. participanţii la infracţiune; 4. timpul, locul comiterii violului;; 5. mobilul şi scopurile celor implicaţi în infracţiunea de viol; 6. prezenţa în acţiunile făptuitorilor a elementelor altor infracţiuni; 7. prezenţa circumstanţelor agravante sau atenuante; 8. cauzele şi condiţiile care au favorizat la săvârşirea infracţiunii de viol. Rezumând pe marginea celor expuse considerăm că întrebările la care trebuie dat răspuns în procesul urmăririi penale diferă nu numai de la o categorie la alta de infracţiune, dar şi în cadrul aceleiaşi categorii de infracţiuni, date fiind particularităţile în care se comit, fapt care pe deplin se referă şi la infracţiunile de care ne ocupăm. Activităţile organului de urmărire penală în vederea investigării infracţiunilor de viol în mare maură sunt determinate de sarcinile care stau în faţa lui la diferite etape ale schemei metodologice de cercetare alese. Astfel, sarcina înlăturării incertitudinii informaţionale prevede realizarea unor măsuri în scopul acumulării datelor necesare.

138

Întru realizarea acestei sarcini organul judiciar apelează la sistemele de evidenţa aflate în exploatare, care permit completarea informaţiei privind persoanele bănuite, legaturile şi posibilităţile acestora. De rând cu aceasta, deseori apare necesitatea obţinerii unor informaţii despre statutul social şi modul lui de viaţa, referitor la personalitatea bănuitului etc. Aşa date pot fi acumulate înfăptuind unele măsuri operative de investigaţii, executând controale, alte activităţi extrajudiciare, precum şi din declaraţiile unor cetăţeni. În acest scop pot fi folosite şi materiale de arhivă. Consideram necesar de accentuat că activităţile organelor judiciare, îndeosebi la etapa declanşării urmăririi penale, impun respectarea strictă a secretului, altfel în caz contrar, infractorii dându-şi seama despre scopul şi sensul măsurilor efectuate vor întreprinde contra acţiuni în vederea distrugerii urmelor existente, creării diferitor obstacole, contracarări, pentru a împiedica desfăşurarea cercetărilor. Realitatea acestui pericol creşte în cazurile când persoanele bănuite au antecedente penale, în trecut au fost trase la răspundere penală pentru infracţiuni analogice, sau când sunt informate în ceia ce priveşte tactica şi metodica investigării acestor categorii de infracţiuni. Pentru a atribui cercetărilor un caracter strict orientat şi bineînţeles cât se poate de efectiv, investigatorul evaluând materialele colectate elaborează versiunile de urmărire penală, prin care s-ar putea explica infracţiunea de viol, împrejurările în care s-a comis, determinându-se faptele, problemele care trebuiesc clarificate, consecutivitatea masurilor ce ţin a fi întreprinse în acest scop. Versiunile deţin poziţia centrală în cadrul planului de urmărire penală, întrucât anume prin ele se materializează una din metodele tactice fundamentale menite să orienteze întreaga activitate a organului de urmărire penală spre stabilirea faptelor şi împrejurărilor infracţiunii, adică spre aflarea adevărului. [99] După obiectul şi întinderea lor versiunile elaborate pot fi: ·

Versiuni principale – care se referă la fapta în ansamblul ei, deci la elementele

constitutive ale infracţiunii; ·

Versiuni secundare – presupunerile referitoare la unele aspecte izolate ale infracţiunii,

dar bineînţeles importante pentru soluţionarea cauzei. Clar lucru, că o versiune secundară este subordonată direct unei versiuni principale şi că se elaborează şi se verifică înaintea celei principale. Pentru elaborarea unor versiuni în cazul cercetării infracţiunii de viol (fireşte ca şi în cazul altora) ofiţerul de urmărire penală trebuie să respecte unele condiţii generale şi anume:

139

a) Deţinerea unor date, informaţii despre fapta cercetată suficiente în acest sens sub raport cantitativ şi calitativ. b) Conceperea unor versiuni apropiate de realitate solicită pregătirea multilaterală, experienţa şi intuiţia investigatorului. c) Folosirea unor forme logice de raţionament (deducţie, inducţie, raţionamentul prin analogie). Ţinând cont de faptul că de cele mai multe ori violul este comis de persoane necunoscute în locuri izolate, calitatea şi cantitatea datelor dispuse de organul judiciar reprezintă o premisă esenţială pentru formularea versiunilor. Provenienţa acestor date, pe care se întemeiază o versiune sau alta, este de regulă de natură procesuală, deşi pot fi folosite şi informaţii din izvoare extraprocesuale (rezultatele activităţii operative de investigaţii); dar remarcând totodată necesitatea verificării lor, contrapunerii cu alte probe, pentru a evita orientarea greşită a cercetărilor. În funcţie de informaţiile adunate în cadrul acţiunilor premergătoare urmăririi penale, precum şi-n cadrul acţiunilor procesuale ce se efectuează înainte de începerea urmăririi penale, pot fi înaintate următoarele versiuni[184 p.370, 148 p. 360]: 1.victima nu se cunoştea cu făptuitorul, caz în care principalul obiectiv constă în identificarea făptuitorului şi reţinerea acestuia; 2.victima se cunoaşte cu făptuitorul, în acest caz o atenţie sporită se atrage relaţiilor dintre victimă şi făptuitor; 3.făptuitorul este reţinut în momentul întreţinerii raportului sexual sau imediat după realizarea raportului sexual. În speţă, urmează a fi stabilite împrejurările în care au fost comise infracţiunile pentru că în cazul reţinerii făptuitorului să fie excluse erorile judiciare. Situaţiile care se creează în cadrul urmăririi penale la etapa ulterioară decurg din rezultatele obţinute în urma acţiunilor preliminare, fiind determinate de gradul de trecere de la probabilitatea fiecăreia din versiuni la certitudinea faptei, de atitudinea făptuitorului faţa de probele privind vinovăţia sa, precum şi de faptul recunoaşterii sau negării ei. Bineînţeles, noile versiuni de urmărire penală elaborate la etapa în cauza posedă un caracter mai particular decât la începutul cercetărilor şi au ca obiecte stabilirea unor anumite elemente constitutive ale infracţiunii de viol, clarificarea unor împrejurări, aspecte specifice faptei în cauză. [184 p.372] Totodată trebuie să menţionăm, că şi la etapa a doua, atunci când se stabilesc unele noi episoade ale infracţiunii, când se obţin date suplimentare, necunoscute până la acel moment, poate fi necesară elaborarea unor noi versiuni privind esenţa şi conţinutul faptei produse. 140

După elaborarea versiunilor de urmărire penală urmează o etapă de maximă importanţă în stabilirea adevărului – verificarea versiunilor. Verificarea versiunilor are un caracter complex, vizând multe aspecte, multe împrejurări şi impunând totodată necesitatea respectării unor reguli tactice[99 p.49], şi anume: a)

verificarea concomitentă a tuturor versiunilor şi problemelor;

b)

verificarea iniţială a acelor probleme a căror amânare poate stângeni aflarea

adevărului; c)

calificarea integrală a fiecărei probleme, până la eliminarea versiunii ca

necorespunzătoare realităţii. Alegerea unor sau altor acţiuni preliminare şi tactica desfăşurării lor sunt determinate de obiectivele cercetărilor de faptul în ce direcţii se caută probele. În cazurile infracţiunilor de viol probele necesare mai frecvent sunt căutate: - la locul comiterii faptei. În acest scop nemijlocit se cercetează atât încăperea în ansamblu (în cazul în care infracţiunea a fost comisă într-o încăpere) cât şi obiectele aparte, aflate în încăpere. În cazul în care violul a fost comisă într-un loc deschis ce cercetează atât locul comiterii infracţiunii cât şi obiectele aflate în zona comiterii infracţiunii (în acest sens ce cercetează şi plantele, copacii, buturugi ce se află la faţa locului). În cazul realizării raportului sexual se studiază mijlocul de transport, în special banchetele. Pe acestea pot fi găsite urme de spermă, sânge, salivă, nefiind de neglijat urmele de natură piloasă. În cadrul căutării urmelor la locul comiterii violului, nu trebuie de neglijat nici calea, traseul de acces la locul comiterii infracţiunii. - pe corpul fizic al victimei şi al făptuitorului, precum şi pe articolele de îmbrăcăminte ale acestora; În cazul comiterii infracţiunii de viol în mod obligatoriu sunt supuse examinării corpurile fizice ale victimei în scopul găsirii urmelor biologice de natură umană. În acest caz o activitate aparte o constituie căutarea părţilor din ţesutul epitelial, în mod special sub unghiile victimei (mai ales în cazul când victima este de sex feminin, specific acestora fiind folosirea unghiilor în scop de autoapărare). De asemenea aceleaşi urme pot fi găsite şi pe îmbrăcămintea subiecţilor infracţiunii. În plus pe articolele de îmbrăcăminte ale făptuitorului pot fi găsite alte microurme, ce ar proba prezenţa acestuia la locul comiterii infracţiunii. În cazul în care la locul faptei au fost găsite urme de picioare se examinează încălţămintea făptuitorului. - la domiciliul violatorului (inclusiv vilă, garaj etc.). În aceste locuri de rând cu datele de importanţă probatore sus menţionate, pot fi descoperite bunuri sustrase de la victimă în cazul în

141

care infracţiunea de viol a fost comisă în concurs cu o formă a sustragerii, articolele de îmbrăcăminte ale făptuitorului precum şi obiecte de lenjerie intimă sau haine ale victimei.. - la locul de muncă al violatorului. Pot fi constatate unele urme infracţionale dintre cele arătate mai. La investigarea infracţiunilor de viol s-a cristalizat o anumită legitate privind consecutivitatea acţiunilor de anchetă penală. În acele cazuri, când investigatorul dispune de date autentice despre faptul, că într-un anumit loc şi timp, a fost comis un viol, în primul rând numeşte o constatare medico-legală vizavi de victima infracţiunii, întrucât în cazurile de viol victima şi corpul acesteia reprezintă principalul putător al probelor şi informaţiilor despre comiterea infracţiunii de viol. În cazul în care făptuitorul este cunoscut cu victima sau aceste este reţinut imediat după comiterea infracţiunii de viol, organul de urmărire penală numeşte efectuarea unei constatare medico-legale şi-n privinţa acestora. Bineînţles aceste acţiuni nu pot fi efectuate fără o audierea prealabilă a acestora. În cazul reţinerii făptuitorului imediat după comiterea faptei se efectuează percheziţia corporală a acestuia şi ridicarea obiectelor ce pot fi purtătoare de informaţii despre comiterea infracţiunii de viol. Ulterior se organizează cercetarea locului unde sa produs fapta se efectuează ascultarea martorilor, percheziţii la domiciliu şi locul de muncă al bănuitului în cazul în care acesta nu este reţinut la locul infracţiunii dar la scurt timp după comiterea acesteia, expertize criminalistice, alte acte procedurale, precum şi măsuri operative de investigaţii. O astfel de consecutivitate reiese din necesitatea acumulării sistematice şi neîntrerupte a materialului probatoriu. Consecutivitatea corectă, este o condiţie necesară dar nu şi în de ajuns pentru cercetarea completă a infracţiunii. Caracterul sistematic al cercetărilor şi anume realizarea treptată a sarcinilor urmăririi penale, pe etape, în scopul construirii unei sisteme probatorii integre – credem, că va fi condiţia suficientă în acest sens. Anume datorită acestui fapt unele acte de urmărire penală pot fi efectuate în mod repetat. Aceasta permite investigatorului să concretizeze informaţia iniţială, să înlăture informaţiile contradictorii apărute în procesul cercetărilor. Spre exemplu, ascultarea uneia şi aceleiaşi persoane poate fi efectuată de mai multe ori în legătură cu noile împrejurări apărute, (atenţionăm, că cele spuse n-au nimic comun cu practica defectuoasă privind ascultarea multiplă a unei persoane pe unele şi aceleaşi întrebări). Pot fi la fel efectuate suplimentar şi expertize, şi verificări şi alte acte de cercetare. În cazul prezenţei unei situaţii informativ - nedeterminate, iniţial, se planifică şi se înfăptuieşte ascultarea victimei, martorilor, numirea constatărilor tehnico-criminalistice şi medico-legale, cercetarea la faţa locului, întocmirea portretului robot al făptuitorului. În funcţie de rezultatele obţinute, se v-a decide care vor fi ulterioarele acţiuni de urmărire penală. 142

Conţinutul şi consecutivitatea lor sunt determinate de caracterul şi plinătatea informaţiilor deţinute după aceste ascultări. Daca informaţiile căpătate confirmă existenţa unui raport sexual forţat, atunci, eforturile investigatorului trebuie îndreptate spre descoperirea şi fixarea urmelor infracţiunii: cercetări criminalistice, ascultarea altor martori, ordonarea expertizelor necesare, reţinerea făptuitorilor. Activitatea şablonată a organului de urmărire penală nu totdeauna asigură descoperirea deplină a infracţiunilor de viol. Investigarea acestor delicte, în practică întâmpină diferite dificultăţi legate de probaţiunea lor. De acea investigatorul în astfel de situaţii caută sa lărgească spectrul izvoarelor de informaţie. În acest scop este utilă, adresarea unor interpelări altor organe de drept, consultarea diferitor specialişti, precum şi utilizarea cât mai eficientă a metodelor şi mijloacelor operative de investigaţii. Totodată, acţiunile întreprinse de organul judiciar trebuie să fie bine chibzuite, organizate după cerinţele fiecărei cauze în parte, pe baza tacticii generale recomandate în materie de criminalistică şi activitate operativă de investigaţii. Urmărirea penală în cazul infracţiunii de viol poate fi pornită în urma sesizării organelor de drept prin oricare din modalităţile prevăzută la art. 262 C.pr.pen. Plângerea despre comiterea unui raport sexual forţat în mod obligatoriu trebuie să conţină 4 elemente: [183 p.549] 1. avertizarea persoanei care depune plângerea despre răspunderea penală pentru denunţarea calomnioasă; 2. relatarea celor întâmplate; 3. exprimarea clară a dorinţei persoanei de atragere la răspundere penală a făptuitorului; 4. de asemenea, trebuie prezentate persoanei care sunt consecinţele plângerii sale, în privinţa persoanei învinuite despre comiterea infracţiunii. În cadrul examinării plângerii despre comiterea infracţiunii de viol, trebuie să se ţine cont de două situaţii tipice: 1) raportul sexual forţat a avut loc; 2) raportul sexual forţat nu a avut loc. [183] Alţi autori identifică trei situaţii tipice în care a avut loc raportul sexual forţat sau, eventual, tentativa de viol: a) raportul sexual s-a produs în realitate; b) persoana a consimţit întreţinerea raportul sexual, denunţarea purtând un caracter calomnios; 143

c) raportul sexual nu a avut loc plângerea fiind mincinoasă; [127 p.549] În fine, o ultimă opinie ce o considerăm ca fiind cea mai completă este a autorului Gurev.M, care consideră că pe parcursul urmăririi penale pot apărea următoarele situaţii tipice: 1) raportul sexual a fost săvârşit în împrejurările şi de către persoana (persoanele) indicată de către victimă în plângere; 2) violul a avut loc, dar fie în alte împrejurări şi de către alte persoane decât cele indicate de către victimă, fie victima intenţionat ascunde unele circumstanţe în care a fost comisă fapta; 3) raportul sexual a avut loc dar victima a consimţit la acesta, fie în genere raportul sexual nu a avut loc. Astfel, instanţa de fond a reţinut şi l-a condamnat pe inculpat, pentru că acesta în dimineaţa zilei de 22 ianuarie 1997, în timp B.B. care era concubina acestuia, se afla in oraş, a întreţinut relaţii sexuale cu fiica concubinei sale Z.B. prin aplicarea constrângerii. Apelul inculpatului a fost respins ca nefondat. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul. Instanţa superioară, a admis recursul. La pronunţarea acestei soluţii, instanţa de recurs a reţinut ca pe tot parcursul procesului, inculpatul a susţinut că, deşi convieţuieşte cu mama parţii vătămate de 23 de ani, începând cu anul 1995 a întreţinut relaţii sexuale şi cu partea vătămata, cu consimţământul acesteia. În ultima vreme, cele doua femei au manifestat intenţia de a cumpăra locuinţa pe care o ocupa cu chirie, prin excluderea lui de la încheierea contractului, motiv pentru care i-au înscenat in anul 1996 o contravenţie, pentru care a fost sancţionat cu 2 luni închisoare, iar apoi, în acelaşi an i-au făcut o sesizare pentru viol, rămasa fără rezultat. Cu privire la raportul sexual din ziua de 21 ianuarie 1997, inculpatul a susţinut ca acesta s-a produs la iniţiativa parţii vătămate şi prin înţelegere cu mama ei, care urma să-i surprindă şi să anunţe poliţia, fapt care s-a şi întâmplat. Pronunţând condamnarea, instanţa de fond a scăpat din vedere climatul de promiscuitate în care se complac părţile de mai mulţi ani şi care a fost descris de inculpat în declaraţiile sale, fără a fi contestat de partea vătămata şi de mama sa. Acestea nu au contestat ca părţile au mai întreţinut relaţii sexuale în perioada anterioară sau că partea vătămata primea sume de bani de la inculpat, sperând sa nu le mai restituie. De asemenea, partea vătămata a susţinut ca inculpatul a prins-o de gura să nu ţipe şi ca i-a imobilizat mâinile, anihilându-i orice posibilitate de împotrivire, dar certificatul medico-legal atesta ca aceasta nu prezintă nici un semn de violenţă din care sa se poată deduce ca a fost constrânsă sa întreţină relaţii sexuale. De asemenea, din procesul-verbal de cercetare a locului faptei şi din fotografiile făcute cu acea ocazie, rezulta ca toate obiectele din casa se aflau la locul lor, neexistând urme care sa trădeze o luptă, deşi în declaraţia sa, partea vătămata a susţinut ca inculpatul s-a purtat ca un om turbat. Concubina inculpatului, V.V., susţine in declaraţia sa că a plecat în piaţa cu o fiica a părţii vătămate şi ca sau întors acasă după 15 minute. Acesta afirmare trădează intenţia martorei de a o lăsa singura 144

acasă pe partea vătămata şi, în acelaşi timp, de a-i surprinde pe concubina în camera acesteia. Altfel, dacă era grăbita sa se întoarcă, nu avea rost sa o ia pe nepoata de 11 ani sa o însoţească, mai ales ca partea vătămata nu avea ceva deosebit de făcut. Prin urmare, partea vătămata şi martora au avut un plan dinainte stabilit de atragere si surprindere a inculpatului. Neexistand dovezi ca partea vătămată a fost constrânsă să întreţină relaţii sexuale, sau ca a fost în imposibilitate de a se apara sau de a-şi exprima voinţa, nu se poate reţine în sarcina inculpatului comiterea infracţiunii de viol; [4] 4) activitatea infracţională a luat forma trunchiată a infracţiunii, fie a avut loc renunţarea de bună voie la comiterea infracţiunii; În cadrul urmăririi penale trebuie de ţinut cont şi de strategia apărării, de argumentele şi probele ce pot fi invocate de către persoana bănuită. Dacă făptuitorul nu este cunoscut cu victima, acesta o să încerce să-şi probeze nevinovăţia prin prezentarea unui alibi, iar dacă făptuitorul este cunoscut cu victima - o să încerce să demonstreze caracterul voit al raportului sexual. De asemena, în cadrul urmăririi penale trebuiesc adunate informaţiile, care ar reuşi să demonstreze prezenţa făptuitorului la locul comiterii infracţiunii, caracterul forţat al raportului sexual, precum şi identificarea probelor prin care s-ar demonstra existenţa aspectelor enunţate anterior. 4.3. Reguli metodologice de desfăşurare a unor acţiuni de urmărire penală la cercetarea infracţiunii de viol. În conformitate cu art.279 alin.(1) C.pr.pen. organul de urmărire penală efectuează acţiunile de urmărire penală în strictă conformitate cu prevederile prezentului cod şi numai după pornirea urmăririi penale, cu excepţia acţiunilor prevăzute în art.118 (cercetarea la faţa locului) şi în art.130 (percheziţia corporală sau ridicarea), care pot fi efectuate până la pornirea urmăririi penale. La efectuarea acţiunilor de urmărire penală, în cauzele penale de viol organul judiciar trebuie să aibă în vedere, pe de o parte, consecutivitatea realizării lor, care poate fi dedusă din materialele iniţiale în baza cărora a fost pornită urmărirea penală, iar pe de altă parte, de tipul acţiunilor ce urmează a fi întreprinse, care rezultă din natura faptei infracţionale săvârşite şi elementul probatoriu ce urmează a fi determinat în cadrul cercetării. Printre activităţile care se întreprind în scopul arătat se înscriu: a) ascultarea părţii vătămate, b) cercetarea la faţa locului, c) dispunerea constatării medico-legale, a constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor, d) efectuarea percheziţiei, e) prezentarea pentru spre recunoaştere, f) ascultarea martorilor, g) ascultarea bănuiţilor sau învinuiţilor, h) reconstituirea. 145

a) Ascultarea părţii vătămate. Audierea părţii vătămate se face ţinându-se cont de prevederile art. 109-111 C.pr.pen. această activitate necesită lămurirea unor aspecte complexe legate de împrejurările care au precedat, însoţit şi urmat săvârşirii infracţiunii, iar referirile la diversele laturi ale vieţii intime ale persoanei vătămate, pe care aceasta nu are interes să le facă publice, determină adesea neconcordanţe între declaraţiile obţinute şi realitatea faptelor. Este de reţinut, că atenţia, tactul, răbdarea, delicateţea, dar şi perseverenţa celui ce conduce ascultarea poate asigura succesul activităţii. Prin ascultarea părţii vătămate trebuie să fie clarificate următoarele circumstanţe: împrejurările în care l-a cunoscut pe făptuitor; relaţiile anterioare cu acesta; constrângerile exercitate asupra sa; condiţiile de loc şi timp în care a fost săvârşită infracţiunea; modul în care a reacţionat victima; urmele lăsate pe corpul sau hainele agresorului; natura relaţiilor sexuale întreţinute; activitatea victimei după săvârşirea faptei; numărul făptuitorilor şi contribuţia fiecăruia la comiterea infracţiunii; semnalmentele sau caracteristicile pe bază cărora pot fi identificaţi făptuitorii etc. O importanţă aparte o prezintă identificarea, cu această ocazie, a persoanelor ce urmează a fi ascultate în calitate de martori[1 p.150]. În cadrul ascultării părţii vătămate organele de drept trebuie să atragă atenţie particularităţilor de percepţie ale victimei. La evaluarea depoziţiilor victimei trebuie de avut în vedere că ceea ce particularizează modul de percepţie a faptelor de către victima infracţiunii este senzaţia de suferinţă fizică sau morală[34 p.502] Senzaţiile de durere pot fi resimţite în orice regiune a corpului, cu posibilitatea de a fi localizate în zona lezată, atât sub aspectul intensităţii, cât şi a durerii. De asemenea, senzaţia victimei are o percepţie nesigură a cauzei care o determină precum şi a obiectului vulnerant. Victima nu poate preciza cu exactitate date referitoare la: numărul loviturilor primite sau, în cazul participaţiei, cine i-a produs cea mai gravă leziune. Sub raport tactic criminalistic interesează mecanismul de producere a senzaţiilor[35 p.55]. 1) senzaţiile tactile (de presiune, de atingere) care sunt determinate de deformarea percepţiei ca efect al presiunii. După un timp aceste senzaţii nu mai sunt percepute, ceea ce poate favoriza comiterea unor infracţiunii în locurile aglomerate; 2) senzaţiile gustative, care interesează în intoxicaţiile alimentare şi tentativele de otrăvire; 3) senzaţiile olfactive, după natura lor sunt relative deoarece datele percepute de om sunt informe şi incostante. Mai trebuie de reţinut şi faptul că poate interveni fenomenul de adaptare olfactivă, care afectează percepţia senzaţiilor, precum şi fenomenul iluziilor olfactive care se poate transmite celor prezenţi. 146

În afară de particularităţile de percepere a părţii vătămate trebuie de ţinut cont şi de anumite situaţii tipice ce pot apărea în timpul ascultării victimei infracţiunii de viol[127 p.369], ce apar în funcţie de scopul urmărit de către victimă prin plângerea făcută organelor de drept: a. victima este cointeresată în identificarea şi atragerea la răspundere penală a infractorului; b. victima a făcut o denunţare calomnioasă, pentru că doreşte condamnarea persoanei din motive de răzbunare sau pentru că faptul întreţinerii raportului sexual a devenit cunoscut rudelor apropiate a pretinsei victime şi nu de rare ori din interes material c. victima neagă faptul că a fost victima unui viol sau neagă însăşi existenţa raportului sexual. Această situaţie apare în cazul în care organele de drept se auto-sesizează despre comiterea unui viol. În cazul dat declaraţiile victimei sunt influenţate de rugăminţile rudelor infractorului de a nu-l divulga pe acesta cu promisiunea compensării daunelor cauzate, prin ameninţare, şantaj, nedorinţa de a face publice cele întâmplate, frica de a fi părăsită de către soţ. În urma celor menţionate mai sus considerăm că ascultarea părţii vătămate trebuie să cuprindă următoarele faze a) pregătirea în vederea ascultării victimei; b) ascultarea propriu-zisă; c) consemnarea declaraţiilor părţii vătămate; d) verificarea şi aprecierea declaraţiilor părţii vătămate; b) Cercetarea la faţa locului Această activitate, presupune descoperirea urmelor infracţiunii, în mod special a urmelor materiale specifice, a instrumentelor folosite pentru ameninţarea ori lovirea victimei, a resturilor de substanţe destinate de a aduce victima în situaţia de a nu se putea apăra ori de a-şi exprima voinţa, a obiectelor pierdute de făptuitori, sau de victimă ş.a. [1 p.26] Cercetarea la faţa locului are o importanţă şi pentru perceperea şi fixarea împrejurărilor din locul în care se afirmă că a fost săvârşit violul în vederea aprecierii posibilităţii de comitere a faptei în condiţiile prezentate de către victimă şi pentru identificarea eventualelor persoane ce au putut percepe aspecte legate de săvârşirea infracţiunii. Teoria şi experienţa acumulată în domeniul investigării infracţiunii de viol ne demonstrează fără echivoc că desfăşurarea în condiţii de operativitate, complexă şi prin respectarea regulilor metodologice a cercetării la faţa locului, oferă posibilitatea lămuririi următoarelor probleme indispensabile pentru obţinerea probelor şi identificării violatorului: natura evenimentului infracţional produs şi anume verificarea ipotezei unei denunţări false despre săvârşirea unui raport sexual comis prin constrângere; timpul şi locul de săvârşire a faptei (se încearcă stabilirea şi fixarea urmelor ce ar demonstra existenţa unui raport sexual sau a încercărilor de realizarea a raportului sexual, se atrage atenţia asupra existenţei urmelor de 147

genunchi, coate sau posibilitatea rămânerii unor particule din hainele infractorului); metoda şi mijloacele de săvârşire a violului; împrejurările, care au favorizat săvârşirea infracţiunii; activitatea infracţională concretă desfăşurată de autor, după caz coautori; caracterul şi mecanismul formării vătămărilor depistate pe corpul victimei (se atrage atenţia asupra urmelor se ar confirma confruntarea dintre victimă şi infractor); existenţa urmelor pe corpul victimei sau la locul faptei a urmelor de dinţi, sânge, spermă, secreţii vaginale urme de mijloace de transport ; deasemenea în cadrul cercetării la faţa locului se impune a fi ridicate mostre de sol de la locul comiterii infracţiunii, mostre de căptuşeală a mobilei, a tapiţeriei din maşină, covor mobilă şi alte obiecte sau substanţe ce ar putut fi lăsa urme pe hainele victimei sau ale infractorului; obiectele şi lucrurile care aparţin făptuitorului; identificarea eventualilor martori etc. Eficacitatea cercetării la faţa locului este condiţionată în mare măsură de respectarea de către ofiţerul de urmărire penală a regulilor tactice de desfăşurare a acesteia, aplicarea metodelor tehnico-ştiinţifice de investigare şi respectarea riguroasă a regulilor procesuale din domeniu. În acest sens ofiţerul de urmărire penală este obligat să: 1) realizeze planificat cercetarea la faţa locului; 2) soluţioneze toate problemele pe care le poate oferi desfăşurarea cercetării la faţa locului; 3) asigure caracterul complex al cercetării la faţa locului, prin înaintarea şi verificarea tuturor versiunilor posibile; 4) realizeze consecutiv cercetarea statică şi cea dinamică; 5) depisteze şi să fixeze urmele de săvârşire a infracţiunii; 6) stabilească cu exactitate locurile de aflare a urmelor infracţiunii; 7) realizeze fotografierea şi înregistrarea video; 8) întocmească schiţa locului faptei; 9) întocmească procesul verbal în corespundere cu prevederile procesual-penale. I. Gherasimov[127 p.370] menţionează că pentru a asigura un succes mai mare a activităţii desfăşurate ar fi de dorit ca la cercetarea la faţa locului să participe şi victima bineînţeles dacă există posibilitatea. Aceasta poate arăta locul unde a fost aplicată violenţa, unde a fost realizat raportul sexual, unde stătea infractorul, în care direcţie a plecat acesta. Atât practica judiciară cât şi literatura de specialitate recomandă că, întotdeauna, limitele locului de cercetat să fie mai largi, în aşa fel încât să rămână în afara atenţiei organului de urmărire penală suprafeţe pe care ar pute exista urme. [1 p.39] Clarificarea locului faptei are o importanţă şi pentru adoptarea de către organul de urmărire penală a unei metodici adecvate situaţiei, prin care urmează a fi realizată cercetarea la faţa locului. 148

Legislaţia penală nu precizează înţelesul expresiei „faţa locului”, o definire a acestui termen o putem găsi doar în literatura de specialitate. Astfel autorul M.Gheorghiţă susţine că „faţa locului” (art.118 C.pr.pen.), numit şi „locul faptei” sau „scena infracţiunii”, reprezintă o suprafaţă determinată a terenului sau încăperii în care s-a desfăşurat activitatea infracţională concretă, precum şi locul unde au survenit consecinţele faptei. [62 p. 5-6] Totuşi considerăm că nu putem pune semnul egalităţii între termenul de „locul săvârşirii faptei” (în sensul art. 12 C.pen.) şi cel de „faţa locului” cel de-al doilea fiind mai larg de cât primul de fapt termenul de „faţa locului” include în sine termenul „locul săvârşirii faptei”. Dealtfel considerăm că prin „faţa locului” urmează să înţelegem locul unde s-a desfăşurat activitatea ilicită precum şi cel în care s-au produs şi rezultatele acesteia. [1 p.27] Prin loc de comitere a faptei de viol poate fi considerat: locuinţa sau alt loc închis, fie un loc deschis sau un mijloc de transport, traseul de acces înspre şi dinspre acestea ori alte locuri unde au fost depozitate ascunse sau abandonate diferite obiecte, bunuri sau valori care au fost folosite la pătrunderea în locul săvârşirii infracţiunii în cazul, în care violul se află în concurs cu o altă infracţiune cu obiect material. În literatura de criminalistică se disting trei etape în care urmează a fi desfăşurată cercetarea la faţa locului: 1) etapa măsurilor preliminarii[99 p.19]; 2) efectuării cercetării propriu-zise;[99] 3) fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului[2 p.48]. Etapa pregătirii cercetării la faţa locului, cuprinde acţiuni ce urmează a fi realizată în două subetape: 1) acţiuni preliminarii efectuate până la momentul deplasării la faţa locului; 2) acţiuni preliminarii efectuate în momentul sosirii la faţa locului. Din categoria acţiunilor, care în viziunea noastră urmează a fi întreprinse până la momentul deplasării la faţa locului în cazul cercetării infracţiunii de viol pot fi menţionate următoarele: - primirea, consemnarea şi verificarea sesizării pentru a determina: natura evenimentului infracţional, locul de aflare şi starea cadavrului, persoanele prezente la locul de comitere a infracţiunii şi acţiunile întreprinse de acestea, etc. - realizarea măsurilor de punere sub pază şi de conservare a locului faptei; - pregătirea echipei de cercetarea la faţa locului, în care în mod obligatoriu trebuie să fie inclus medicul legist sau un alt medic, specialistul-criminalist şi lucrătorii operativi; - asigurarea tehnico-materială (pregătirea trusei criminalistice, a aparatajului necesar pentru fotografiere, filmare, înregistrări audio, dotarea membrilor echipei cu materiale necesare comunicării şi ţinerii legăturii între ei etc.); [2 p. 36]

149

În acelaşi sens, acţiunile preliminarii efectuate în momentul sosirii la faţa locului de săvârşire a violului vizează: - verificarea stării în care se află victima violului şi acordarea primului ajutor; - informarea operativă asupra evenimentelor constatate de către persoanele sosite primele la faţa locului. Sub acest aspect, este deosebit de important de a fi ascultate persoanele care au asistat la acţiunile de constrângere sau care au fost martori la raportul sexual forţat, persoanele care locuiesc în apropierea locului respectiv. Ascultarea acestora se face în scopul obţinerii informaţiilor despre schimbările care au avut loc la faţa locului din momentul producerii evenimentului până la momentul sosirii echipei de cercetare, identificarea persoanelor care au produs aceste schimbări şi locul aflării lor. [62 p.19] În această direcţie se va ţine cont că, de regulă, de schimbările produse la locul cercetării au un caracter întâmplător, însă uneori acestea pot fi provocate de către infractor sau de participanţi în scopul ascunderii infracţiunii. Aceste schimbări pot fi relevate atât prin ascultarea persoanelor menţionate mai sus, cât şi prin atenta examinare şi cercetare a locului de producere a evenimentului; - organizarea măsurilor de pază şi înlăturarea persoanelor străine; - delimitarea şi analizarea locului ce urmează a fi cercetat. - determinarea ordinii şi a consecutivităţii cercetării la faţa locului. - stabilirea funcţiilor şi explicarea drepturilor participanţilor la cercetarea la faţa locului. Ofiţerul de urmărire penală, pe lângă activitatea de cercetare, realizează şi o activitate specifică de organizare exprimată prin planificarea acţiunilor desfăşurate de ceilalţi participanţi (lucrători operativi, medicul legist etc.), stabilirea sarcinilor concrete şi a obligaţiilor acestora, crearea unei atmosfere de conlucrare etc. Cea de-a doua etapa a cercetării la faţa locului o constituie cercetarea propriu-zisă. Cercetarea locului de comitere a violului poate fi realizată atât prin metoda concentrică, cât şi prin cea excentrică. În cadrul cercetării propriu-zise pot fi depistate mai multe feluri de urme şi anume urme de spermă, de sânge, secreţii vaginale de natură piloasă etc. În cele ce urmează am dori să stabilim unele reguli ce urmează a fi urmate la fixarea şi ridicarea acestor urme: 1. Urme de spermă. Specificul actului sexual presupune, deşi nu este obligatoriu, utilizarea ulterioară a unor obiecte în scop igienic cum sunt: vata, tifonul, batista, prosopul, hârtia igienică sau alte obiecte cu o altă destinaţie iniţială, dar care pot fi folosite în acest scop. [16 p. 40-43]

150

Prin urmă spermă se înţelege lichidul de secreţie al glandelor sexuale masculine, depus pe diferite suporturi în procesul săvârşirii unei infracţiuni. [17 p. 297, p.752] Lenjeria de pat, perne şi saltelele, pot fi purtătoarele unor urme de spermă, păr, sânge sau salivă, necesitând o examinare atentă, pe ambele feţe, la nivelul cusăturilor. În locurile deschise urmele de spermă por fi găsite pe sol, vegetaţie, pe obiectele aflate în zonă, bălţi, pe tulpina unor pomi, etc., în funcţie de specificul cauzei care se cercetează. Forma şi aspectul urmelor de spermă descoperite la faţa locului pot fi influenţate de următorii factori: §

natura şi forma suportului;

§

înălţimea de cădere;

§

vechimea;

§

influenţa factorilor de mediu extern;

§

numărul bărbaţilor care au eliminat urmele de spermă;

§

prezenţa unor boli; [17]

Întrucât actul consumat are o frecvenţă mult mai mare în practica cercetării infracţiunii decât cel tentat, specialistul criminalist trebuie să depună eforturi de căutare şi găsire a lichidului de secreţie specific glandelor masculine, asigurând prin ridicare şi exploatarea de laborator a urmelor cu aspect de spermă. [35 p. 250-252] Cu ocazia cercetării la faţa locului căutarea urmelor de spermă se poate face cu ochiul liber, cu anumite mijloace optice sau prin folosirea lămpii cu radiaţii ultraviolete. Forma şi aspectul urmelor de spermă rezultă, în principal, din interacţiunea lichidului spermatic cu suportul şi factorii de mediu. Pe suporturile absorbante petele au o culoare grialbicioasă sau gălbui murdară, cu un contur neregulat şi cu marginile bine delimitate, în cazul în care s-a încercat spălarea acestora pot rămâne zone gălbui palide, cu un contur difuz. Pe suporturile neabsorbante petele se prezintă ca pelicule solzoase, strălucitoare care cu timpul devin pulverulente (urmele de spermă pe suporturile textile prin spălare cu săpun pot produce fixarea spermatozoizilor pe fibre). [17 p.298] În cazul în care ejacularea s-a făcut din poziţia culcat, urma cu aspect de spermă are forma neregulată, de succesiune de stropi, iar în cazul în care aceasta a intervenit din poziţia în picioare, urma are formă de dâră în zig-zag. Prezenţa unor boli modifică aspectul urmei, în sensul posibilităţii existenţei altor substanţe produce în organism (puroi, sânge, urină, secreţii vulvo-vaginale, fire de păr etc.) sau coloraturi influenţate de medicamentele ingerate de subiect din diferite motive[17].

151

Fixarea urmelor cu aspect de spermă se face prin descrierea în procesul verbal (de cercetare la faţa locului), folosind formularea „urme cu aspect de spermă”, pentru fixarea urmelor de spermă se poate folosi şi fotografia judiciară. Urmele cu aspect de spermă se descriu atât ca dimensiune aproximativă, cât şi la colorit şi mod de prezentare (pată, stropi, mucus, crustă). Operaţiunile de ridicare a acestor urme cu aspect de spermă sunt delicate. în general, se încearcă ridicarea directă a obiectului purtător al urmei sau fragmente care pot fi detaşate din acest obiect şi care conţin urmele, cu menţiunea că procedeul detaşării unei părţi a obiectului purtător nu trebuie în nici un caz să distrugă urma şi nici obiectul ce o poartă. [35 p.257, 1 p.49, 17 p.298] Ambalarea obiectului purtător sau a bucăţii (părţii) detaşate din obiect se va face cu mare atenţie pentru ca urma să nu intre în contact cu alte urme de aceeaşi natură sau de natură diferită care îi pot anula sau diminua valoarea. Obiectele din pânză, hârtie ori alte suporturi elastice se vor împături cu grijă pentru ca plierea să nu se facă pe urmă, aceasta rămânând pe exterior, ambalajul trebuind să fie bine uscat şi fără impurităţi. Urmele uscate sub formă de crustă se pot ridica de pe suporturi neabsorbante şi cu ajutorul hârtiei de filtru îmbibată în ser fiziologic ori glicerina. [35, 1, 17] 2. Urme de sânge. Cercetarea acestui gen de urme poate ajuta anchete la individualizarea persoanei precum şi la formarea cercului de bănuiţi. O altă categorie de informaţii cu grad ridicat de certitudine, se poate obţine prin examinarea formei şi poziţiei urmelor de sânge chiar în ambianţa locului faptei, metodă care din păcate este forate rar utilizată în practica organelor noastre de urmărire penală. [2 p.37] Volumul şi varietatea informaţiilor obţinute pe această cale traseologică de analiză şi interpretare pot fi, în mod surprinzător, mai mari decât cele obţinute în laborator, iar utilizarea lor pentru desfăşurarea anchetei este imediată[94 p.192]. Modul de formare a urmelor de sânge este dependent şi de caracteristicile individuale ale suportului primitor astfel, pe suporturile absorbante, petele de sânge creează urme cu cornuri neregulate, difuze, pe cele neabsorbante sângele formează pelicule, friabile, care îşi păstrează de regulă forma iniţială şi pot servi la estimarea direcţiei de cădere. [34 p.257, 17 p.292] Factorii care influenţează forma urmelor de sânge indiferent de felul suportului mai sunt: temperatura suportului egală cu a corpului uman, sau mai mare ori mai scăzută; suportul este compact sau prezintă o anumită argumentare, cu o formă definită şi stabilă ori variabilă şi instabilă.

152

Suporturile pe care pot fi găsite urmele de sânge sunt: corpul şi îmbrăcămintea atât a victimei cât şi a făptuitorului; obiectele din jurul victimei; pe traseul străbătut de persoana care sângerează; la locul unde a fost găsită victima. Fixarea acestor urme cu aspect de sânge se va face prin descrierea lor în procesul verbal, sau ca şi-n cazul urmelor de spermă prin folosirea fotografiei judiciare, acestea fiind instrumentele principale de ilustrarea a activităţilor desfăşurate şi a urmelor descoperite. În cadrul procesului-verbal este obligatoriu de a se face descrierea situării topografice a urmelor de sânge. Ca o subliniere în modul de descriere a urmelor cu aspect de sânge identificate în urma săvârşirii unei infracţiuni de viol, putem afirma că aceste urme sunt de cele mai multe ori de o importanţă esenţială în procesul de identificare a autorului şi de probare a vinovăţiei acestuia, cu atât mai mult cu cât ştiinţa modernă oferă astăzi posibilitatea stabilirii amprente genetice bazată pe stabilirea ADN-ului persoanei[128 p.377, p.528]. Dacă să ne referim la procedeile de ridicare a urmelor de sânge, cea mai indicată metodă este ce a ridicării a urmei împreună obiectul purtător. Iar în cazul în care urma de sânge nu poate fi ridicată împreună obiectul se vor fi următoarele metode în funcţie de starea urmei de sânge: răzuirea (pata de sânge este desprinsă de obiectul purtător prin răzuire, substanţa astfel obţinută ambalându-se în plicuri de hârtie); ridicarea cu pipeta sau seringa, utilizată în cazul în care cantitatea de sânge este suficientă, iar procesul de coagulare se află în fază incipientă; ridicarea cu hârtie filtru, în cazul în care urma este uscată şi răzuirea ar putea duce la alterarea urmei (hârtia se înmoaie în ser fiziologic, aplicându-se apoi pe urmă care se va dilua şi va fi prelevată pe hârtia filtru prin transferare) [34 p259, 17 p.294] Urmele ridicate prin metodele mai sus arătate vor fi ambalate în recipiente curate şi uscate, care se închid etanş şi care vor fi etichetate şi individualizate, după care vor fi sigilate. 3. Urme de natură piloasă. Prin urme de natură piloasă urmează să înţelegem firele de păr găsite cu ocazia cercetării la faţa locului în cazul infracţiunii de viol. Cu ocazia găsirii urmelor de natură piloasă pot fi stabilite următoarele circumstanţe: zona corporală din care provine; dacă firul de păr are culoare naturală sau este vopsit; modul în care sa produs deteriorarea din regiunea corpului (smuls, rupt, tăiat, cădere normală fiziologică sau patologică); vârsta, sexul şi uneori mediul profesional al persoanei de la care provine; gradul de igienă personală; prezenţa unor boli; timpul scurs de la crearea urmei; instrumentul folosit etc. [2 p.37, 65 p.78,]

153

Urmele de natură piloasă pot fi descoperite pe corpul uman, pe obiectele de îmbrăcăminte, pe obiectele corp delict. La ridicarea firelor de păr trebuie evitată amestecul acestora cu alte fire de păr accidentale. [17 p.300] Bineînţeles, în urma cercetării la faţa locului în cazul infracţiunii de viol pot fi găsite şi alte categorii de urme care nu trebuiesc neglijate, fiind necesar ca tuturor urmelor găsite să li se acorde o importanţă deosebită, întrucât orice urmă poate duce la identificarea autorului sau la probarea activităţii infracţionale desfăşurate de acesta. Începând cu amprenta olfactivă, urmele mâinilor, picioarelor care de multe ori sunt insuficient căutate, ale buzelor şi a altor părţi ale feţei corpului uman, de transpiraţie sau de fecale şi de urină, ale mijloacelor de transport sau instrumentelor etc., toate acestea în cumul necesită a fi căutate, studiate, fixate şi ridicate în vederea exploatării, putând avea o semnificaţie mai mare sau mai mică în cercetarea infracţiunii de viol. Etapa finală a cercetării la faţa locului este marcată de ridicarea urmelor şi a altor mijloace de probă, alcătuirea schiţei locului faptei şi întocmirea procesului-verbal. Ofiţerul de urmărire penală în funcţie de rezultatele cercetării la faţa locului, trasează concluzii vizavi de faptul infracţional produs, înaintează versiunile despre actul violului, determină consecutivitatea acţiunilor ce urmează a fi realizate în regim de neamânare şi ulterior, organizează măsuri investigaiv-operative necesare identificării şi reţinerii făptuitorului, scoate în evidenţă problemele pe care trebuie să le elucideze cercetarea. 4. Urme de salivă. Prin urme de salivă se înţelege de secreţie al glandelor salivare, depus pe diferite suporturi în procesul săvârşirii violului.[17 p.296] Formarea urmelor desalivă în cadrul comiterii infracţiunii de viol, are loc în momentul contactului buzelor, dinţilor sau limbii cu anumite obiecte prin salivaţie abundentă sau prin scuipare. Formarea urmei de salivă este condiţionată de mai mulţi factori; 1. natura şi forma suportului; 2. distanţa la care este situată cavitatea bucală faţă de suport; 3. vechimea urmei; 4. cantitatea de salivă; 5. influienţa factorilor de mediu extern; 6. influenaţ factorilor de ordin intern; Urmele de salivă pot fi descoperite prin examinarea directă cu ochiul liber, cu folosirea de mijloace optice sau prin ridicarea obiectului purtător şi examinarea lor ulterioară în condiţii de laborator. Urmele de acest gen trebuie pe toate obiectele aflate în câmpul comiterii infracţiunii de viol, astfel se acordă o atenţie deosebită mucurilor de ţigară, obiectelor de lengerie persoanlă etc. c) Constatările medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi expertizele judiciare în cauzele privitoare la viol 154

Ţinând cont de faptul că la investigarea violurilor organele de urmărire penală sunt puse în faţa unor probleme pe care nu le pot rezolva singure, pentru aceasta fiind necesare cunoştinţele unor specialişti din domeniile ştiinţei. Legea procesual-penală permite organului de urmărire penală, iar în unele situaţii chiar îl obligă, ca pentru descoperirea adevărului în cauzele penale referitoare la viol, să recurgă la concursul specialiştilor. Activităţile desfăşurate de specialişti, pentru lămurirea unor împrejurări necesare elucidării cauzei, sunt denumite în actele normative în vigoare prin expresiile „constatare tehnicoştiinţifică”, „constatare medico-legală” şi „expertiza judiciară”. Astfel, potrivit art.139 alin.(1) C.pr.pen. „în cazul în care există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară explicarea urgentă a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate folosi cunoştinţele unui specialist dispunând, la cererea părţilor, iar organul de urmărire penală şi din oficiu, efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale”. În acelaşi sens poate fi citat şi textul de lege consacrat la art.142 alin.(1) C.pr.pen., potrivit căruia „expertiza se dispune în cazurile în care pentru constatarea circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală sunt necesare cunoştinţe speciale în domeniul ştiinţei, tehnicii arte sau meşteşugului” [40]. Obiectul constatărilor tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi a expertizelor judiciare, în cauzele penale privitoare la viol, sunt determinate, pe de o parte, de necesitatea determinării şi confirmării prin mijloace de probă a unor semne constitutive aferente infracţiunii (cum ar fi: existenţa raportului sexual, existenţa constrângerii sau a imposibilităţii de către victimă de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa etc.), iar pe de altă parte, de necesitatea stabilirii altor circumstanţe care pot avea relevanţă probatorie (cum ar fi, mecanismul şi împrejurările de comitere a infracţiunii, apartenenţa urmelor infracţiunii etc). În unele cazuri, obligativitatea dispunerii unor expertize judiciare în cazul violului decurge din prevederile legale în vigoare. În acest sens poate fi citat art.143 pct.1) C.pr.pen., din care rezultă că pentru a stabili „cauza morţii”, la cercetarea violului, este obligatorie expertiza medico-legală (în cazul în care infracţiunea de viol fapt consumat, sau tentat este însoţită de omorul victimei). Deşi elementele laturii obiective a infracţiunii de viol de cele mai multe se constată prin intermediul expertizei medico-legale nu putem restrânge cercul expertizelor doar la aceasta. Astfel considerăm că în cadrul cauzelor de viol urmează a fi efectuate următoarele categorii de expertize: §

expertiza medico-legală;

§

expertiza psihiatrică; 155

§

expertiza psihologică;

§

expertiza biologică;

§

expertiza traseologică;

Aşadar, medicul-legist, în cadrul expertizei medico legale trebuie să rezolve două probleme importante: probarea raportului sexual şi probarea lipsei de consimţământ a victimei sub o formă oarecare – constrângerea fizică sau imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. Probarea raportului sexual se face în mod diferit, după cum femeia a fost sau nu virgină în momentul săvârşirii violului; dacă femeia a fost virgină, partea obiectivă a realităţii unui raport sexual o constituie prezenţa rupturilor himenului. În raport cu forma himenului, rupturile pot varia ca aspect, dar important pentru expertiză este diagnosticul de ruptură recentă. Acest diagnostic este posibil într-un interval de 7—10 zile de la producerea raportului sexual, în acest interval (mai ales în primele 3-5 zile), rupturile având: margini roşii sângerânde, infiltrate, tumefiate neregulate, dureroase la examinare şi câteodată supurate. [15 p. 242, 13 p.142, p.178] Probleme deosebite ridică himenele complezente (dilatabile), care, având o elasticitate mai mare, permit efectuarea raportului sexual fără a se rupe (situaţii în care femeia rămâne din punct de vedere anatomic virgină). De asemenea, trebuie să amintim faptul că în cazul raportului sexual executat incomplet (coit ante portas), rupturile neproducându-se, realitatea raportului sexual trebuie probată prin alte mijloace. [15 p.243] Dacă, în momentul săvârşirii violului, femeia nu este virgină, probarea realităţii raportului sexual nu se poate face în cadrul expertizei medico-legale decât prin evidenţierea prezenţei spermei în vagin (cu condiţia ca victima să se prezinte la scurt timp după viol - max. 24-36 h - şi să nu-şi fi făcut toaleta). [2 p.149] Secreţia vaginală se recoltează cu ajutorul unei anse, se prepară un frotiu, iar după colorare, se examinează preparatul la microscop pentru decelarea spermatozoizilor. [13 p.142] Al doilea element constitutiv al infracţiunii de viol este lipsa de consimţământ al victimei asupra raportului sexual. Constrângerea se probează medico-legal prin găsirea urmelor de violenţă (escoriaţii, echimoze) care se caută la nivelul feţelor anterioare ale coapselor, pe gât, în jurul gurii, pe membrele superioare, torace (sâni), sau regiunea fesieră. În legătură cu posibilitatea de săvârşire a violului asupra unei victime adulte în deplinătatea facultăţilor sale fizice, în literatura de specialitate s-a specificat că, ea nu poate fi violată de către un singur bărbat, fiind capabilă de a se apăra şi de a opune rezistenţă, putându-se ajuta şi de mişcările bazinului. [15 p.245] Bineînţeles violul poate fi comis şi prin profitarea de imposibilitatea victimei de ase apăra (datorită vârstei victimei, bolii psihice, stării de somn) sau de a-şi exprima voinţa, în acest caz 156

lipsesc semnele de aplicare a violenţei, medicul-legist fiind în incapacitate de a constata prezenţa sau lipsa celei de a doua acţiune ce întregeşte latura obiectivă a infracţiunii de viol. Am dori să facem o remarcă în ceea ce priveşte posibilitatea comiterii raportului sexual în cazul în care victima dormea, deoarece după cum se susţine deflorarea victimei este însă imposibilă în timpul somnului[15]. Am dori să precizăm că în cadrul cauzelor de viol se mai impun a fi efectuate expertiza traseologică, în cadrul căreia urmează a fi analizate urmele lăsate de vegetaţie, urmele mijloacelor de transport, urmele lăsate de dinţi, acestea constituind un element foarte important în cercetarea obiectivă şi multilaterală a cauzelor de viol. Nu este de neglijat nici expertiză psihiatrică care este mijlocul probatoriu ce ajută la probarea raportului sexual comis prin profitarea de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa din cauza unei alienaţii mintale, fiind necesar de a se determina natura şi caracterul afecţiunilor psihice şi repercusiunile acestora asupra facultăţilor intelectiv-volitive. Prin intermediul expertizei psihologice se determină capacitatea victimei, ţinându-se cont de nivelul de dezvoltare fizică şi psihică a acesteia de a percepe caracterul acţiunilor realizate; de a opune rezistenţă agresorului; predispunerea victimei de a denatura realitatea fiind posibil de a se stabili dacă fapta a avut sau nu loc în realitate sau dacă relatările fac parte din imaginaţia „victimei”. [146 p. 748] În cadrul expertizei biologice urmează a fi examinate urmele de sânge sau de spermă ridicate în cadrul cercetării la faţa locului, în baza cărora poate fi stabilit sexul, grupa sanguină a persoanei, etc. În cadrul acestei expertize pot fi adresate următoarele întrebări ce ţin de constatarea unor aspecte precum ar fi: genul petelor descoperite; provenienţa acestora; vechimea lor etc. Expertizele efectuate în cadrul urmăririi penale nu constituie o probă absolută în cauzele de viol acestea având valoare probatorie numai prin coraborarea cu alte probe în cadrului procesului penal În ceea ce priveşte întrebările ce urmează a fi adresate expertului în cazul ordonării expertizelor în cauzele de viol facem trimitere la indicaţiile metodice în scheme (Anexa nr. 9). d)Efectuarea percheziţiei. Codul de procedură penală a Republicii Moldova nu oferă o definiţie legala a percheziţiei în comparaţie cu legislaţiile altor state. În C.pr.pen. al României percheziţia este definită ca fiind activitatea de urmărire penală şi de tactică criminalistică, care constă în căutarea asupra unei persoane, în locuinţă sau la locul ei de muncă, ori în locurile deschise publicului a obiectelor

157

valorilor sau înscrisurilor a căror existenţă sau deţinere este tăgăduită, în vederea descoperirii şi administrării probelor necesare soluţionării juste a cauzelor penale. Autorul Doraş S. La definirea conceptului porneşte de la două premise şi anume: -

percheziţia este unica activitate destinată strângerii probelor infracţiunii, efectuarea

căreia presupune folosirea anumitor forme de constrângere; -

percheziţia are drept scop căutarea persoanelor, obiectelor şi documentelor ascunse

sau a căror deţinere de anumite persoane este tăgăduită. [53 p.85] În concluzie, acelaşi autor conchide că prin percheziţie urmează să înţelegem o activitate procedurală care constă în cercetarea prin constrângere a unui loc deschis, încăpere sau a unei persoane în vederea depistării şi ridicării de urme ale infracţiunii, a anumitor obiecte, valori şi documente ce constituie mijloace materiale de probă, precum şi a persoanelor aflate în căutare şi a cadavrelor ascunse. [53 p.86] În cele ce urmează, o să ne referim la aspectul de tactică criminalistică a percheziţiei prezentând, în mod special, obiectele ce urmează a fi ridicate în cadrul percheziţiei şi anume obiectele purtătoare de urme sau obiecte ce pot oferi alte informaţii despre comiterea infracţiunii de viol. În cadrul percheziţiei urmează a fi căutate şi ridicate hainele, lenjerie de pat, încălţămintea în care era încălţat făptuitorul în momentul comiterii infracţiunii, bunurile ce au fost sustrase de la victimă (bijuterii, telefon mobil etc.). De asemenea urmează a fi ridicate agende, jurnale, fotografii, scrisori, înregistrării audio sau video care ar ajuta la stabilirea modului de viaţa, a disfuncţiilor psihice, relaţiilor pe care le are făptuitorul. Se mai poate menţiona că obiectele ridicate ne pot oferi informaţii referitor la relaţiile existente dintre victimă şi făptuitor în cazul în care aceştia se cunoşteau înainte de momentul comiterii violului. e) Prezentarea pentru recunoaştere Prezentarea pentru recunoaştere este o activitate de tactică criminalistică desfăşurată în scopul identificării persoanelor, cadavrelor, lucrurilor sau animalelor care au legătură cu cauza, cu ajutorul persoanei ce le-a perceput anterior şi a reţinut în memorie semnalmentele, trăsăturile exterioare ale persoanelor ori caracteristicile obiectelor şi animalelor. [1 p.178] După cum putem observa, din definiţia de mai sus, în funcţie de obiectul ce urmează a fi identificat în cadrul prezentării spre recunoaştere, în general la investigarea infracţiunilor pot fi evidenţiate următoarele forme ale acesteia: prezentarea spre recunoaşte a persoanelor; prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor; prezentarea spre recunoaştere a lucrurilor şi prezentarea spre recunoaştere a animalelor.

158

În ceea ce priveşte prezentarea spre recunoaştere, în cazul infracţiunii de viol nu sunt elaborate reguli tactice specifice, la efectuarea ei organele de drept conducându-se de regulile generale ale tacticii criminalistice. Dacă am fi să ne referim la importanţa acestui procedeu pentru descoperirea violului, constatăm, că prezentarea spre recunoaştere se foloseşte pentru stabilirea identităţii făptuitorilor cu ajutorul victimei sau a martorilor, atunci când aceştia au reţinut semnalmentele ori caracteristicile ce permit identificarea. f) Ascultarea martorilor. Noţiunea de martor o găsim în art. 90 C.pr.pen. care stipulează „Martorul este persoana citată în această calitate de organul de urmărire penală sau de instanţă, precum şi persoana care face declaraţii, în modul prevăzut de prezentul cod, în calitate de martor. Ca martori pot fi citate persoane care posedă informaţii cu privire la vreo circumstanţă care urmează să fie constatată în cauză”. [34] După cum putem observa din definiţia legală, martorul este persoana care deţine orice informaţie care ar ajuta la aflarea adevărului în cauză. Particularităţile concrete ale fiecărei cauze permit stabilirea diferitelor categorii de persoane din rândul cărora pot fi identificate cele ce urmează a fi ascultate în calitate de martori. În cazul infracţiunii de viol, în mod inerent, în cadrul acţiunilor investigativ-operative se impune stabilirea martorilor oculari, care în procesul ascultării, urmează a fi audiaţi referitor la locul aflării în momentul comiterii violului şi asupra lipsei intervenţiei orientată curmării acţiunile făptuitorului, dacă victima a solicitat ajutor etc. Nu urmează a fi neglijate nici şi persoanele care deţin alte informaţii, decât martorii oculari despre infracţiune. Acestea, de asemenea, pot fi audiate în calitate de martor, neavând relevanţă dacă sunt indicate fie de către victimă, fie de către făptuitor. Declaraţiile acestora reprezintă o importanţă deosebită în cazul în care victima îl cunoştea pe infractor înainte de momentul comiterii infracţiunii. În acest caz, aceştia urmează a fi audiaţi privitor la relaţiile existente dintre victimă şi făptuitor, natura lor, dacă cunosc ceva despre comiterea violului, locul aflării cărorva probe nerelavate, consecinţele infracţiunii, precum şi despre comportamentul post infracţional a subiecţilor infracţiunii. g) Ascultarea bănuitului sau învinuitului La ascultarea învinuitului organele de drept, trebuie să ţină cont de anumite situaţii tip ce pot să reeasă din declaraţiile acestuia şi anume: ·

victima a consimţit la raportul sexual;

·

incapacitatea făptuitorului de realiza un raport sexual: 159

·

caracterul calomnios al plângerii, făcută din motive de răzbunare (ex. neonorarea

promisiunii de a se căsători); ·

eroarea victimei în ceea ce priveşte persoana făptuitorului, specific cazurilor în care

făptuitorul nu se cunoştea cu victima înaintea comiterii infracţiunii. În funcţie de caz, acestea pot fi combătute prin declaraţiile martorilor, expertizei-biologice a urmelor de spermă, de sânge, piloase găsite la locul comiterii infracţiunii sau pe hainele făptuitorului sau victimei, stabilirea capacităţii de coabitare a făptuitorului etc. Indiferent de faptul dacă făptuitorul este sau nu predispus la colaborare cu organele de drept în cazul ascultării acestuia trebuiesc lămurite următoarele probleme: condiţiile în care s-a cunoscut cu victima; metodele şi mijloacele folosite pentru exercitarea constrângerii ori utlizate pentru aducerea victimei în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa; modul în care a reacţionat victima; natura actelor sexuale întreţinute; locul şi timpul săvârşirii faptei; durata în care victima a fost lipsită de libertate; numărul participanţilor, contribuţia fiecăruia, locul de afalare la momentul săvârşirii faptei, alte infracţiuni săvârşite în afara violului, activităţile desfăşurate după comiterea faptei. Ca şi-n cazul martorilor, şi cu ocazia audierii învinuitului, trebuie să se urmărească dacă acesta se cunoştea cu victima şi relaţiile în care s-au aflat. h) Efectuarea reconstituirii. Reconstituirea o găsim reglementată în legislaţia naţională la art. 122 C.pr.pen. Potrivit textului de lege: „organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, precum şi instanţa de judecată, la cererea părţilor, considerînd că este necesar pentru verificarea şi precizarea unor date, pot proceda la reconstituirea, integrală sau parţială, a faptei la faţa locului, cu participarea făptuitorului, prin reproducerea acţiunilor, situaţiei sau a altor circumstanţe în care s-a produs fapta. Cu acest prilej, în cazurile necesare se pot face măsurări, filmări, fotografieri, întocmi desene şi schiţe.” Cu privire la reconstituire, trebuie de reţinut că în cazul violului, ca, de altfel, în cazul tuturor infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală, nu se reproduc decât acele împrejurări de natură a verifica audibilitatea, vizibilitatea, posibilitatea de escaladare, de trecere printr-un anumit loc, posibilitatea de creare a unor urme în condiţiile de comitere a faptei. În cadrul acestui procedeu tactic, la infracţiunea de viol nu poate fi reconstituit raportul sexual, această interdicţie fiind prevăzută în mod expres în cadrul legislaţiei în vigoare. După cu se prescrie în art. 122 alin. (2) C.pr.pen. „La reconstituirea faptei se interzic acţiuni care înjosesc onoarea şi demnitatea persoanelor care participă la reconstituire şi a celor din jurul lor sau care le pun în pericol sănătatea”. 160

Concluzii la capitolul 4. Ţinând cont de faptul că-n cadrul tezei ne-am propus studiul interdisciplinar al infracţiunii de viol, încercând să combinăm aspectul penal cu cel al investigaţiei judiciare în realizarea unui suport ce ar sta la baza cercetării şi încadrării juridice a atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, în mod logic acest compartiment este dedicat investigării judiciare a infracţiunii de viol. De fapt scopul de bază al activităţii organelor de urmărire penală o reprezintă activitatea în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel, ca orice persoană, care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Un prim obiectiv ce urma a fi atins în cadrul acestui compartiment a fost identificarea elementelor ce alcătuiesc caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol. Astfel în ceea ce ne priveşte considerăm că caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol este compusă din următoarele elemente şi informaţii tipice acestora, care se referă la: personalitatea făptuitorului şi a victimei, existenţa sau lipsa cărorva relaţii dintre acestea, metoda, timpul, şi locul comiterii infracţiunii de viol. Un alt element obligatoriu la investigarea oricărei infracţiuni, violul nefiind o excepţie, este reprezentat de elementul probatoriu. Acesta fiind în fapt acel element în baza căruia se determină acele circumstanţe ce trebuiesc stabilite şi probate de investigator în carul cercetării infracţiunii de viol. De asemenea elementul probatoriu este un element ce stă la baza planificării urmăririi penale. Având în vedere semnele componente ale infracţiunii de viol şi obiectul abstract al probatoriului fixat în art.96 C.pr.pen., considerăm că elementul probatoriului, specific violului, trebuie să clarifice următoarele împrejurări, necesare cunoaşterii tuturor aspectelor unui anumit caz particular: existenţa raportului sexual; existenţa constrângerii fizice sau psihice sau a imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi exprima voinţa; vârsta persoanei vătămate precum si raporturile care au existat dintre victimă şi făptuitor; participanţii şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii; consecinţele infracţiunii; intenţia şi motivele comiterii infracţiunii; cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii; existenţa împrejurărilor ce pot agrava sau atenua răspunderea penală a făptuitorului. În aceeaşi ordine de idei am dori să menţionam că în cazul comiterii infracţiunii de viol de către minori la elementul probatoriu al infracţiunii urmează a fi completat cu următoarele circumstanţe; vârsta minorului (ziua, luna, anul naşterii); condiţiile în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particularităţile 161

caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui; influenţa adulţilor sau a altor minori asupra minorului; cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârşirea infracţiunii, iar în cazul în care se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu este legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient de săvârşirea actului. Cu ocazia analizei componentelor elementului probatoriu al infracţiunii de viol au fost stabilite atât circumstanţele, împrejurările ce duc la existenţa fiecărui element din cele menţionate mai sus, cât şi procedeile de tactică criminalistică ce ar ajuta la identificarea şi consacrarea juridică a acestora. În cadrul celui de al doilea subcompartiment intitulat particularităţile începerii urmăririi penale în cauzele de viol a fost abordată problematica începerii urmăririi penale în cazurile de viol. Analiza practicii de investigare a violurilor pune în evidenţă existenţa unor particularităţi specifice etapei de începere a urmăririi penale, cunoaşterea cărora este indispensabilă pentru realizarea obiectivelor urmăririi penale. Tocmai aceste motive au stat la baza elaborării unei scheme metodologice de investigare a infracţiunii de viol, schemă care în funcţie de informaţiile deţinute poate fi informativdeterminată şi respectiv informativ-nedeterminată. În cadrul acestei scheme fiind evidenţiate versiunile ce pot fi elaborate la faza de început a investigării a infracţiunii de viol, precum şi situaţiile tip ce apar la momentul începerii urmăririi penale. O problemă aparte care a fost abordată în cadrul acestui compartiment al lucrării este reprezentată de posibilitatea introducerii plângerii prealabile ca condiţie pozitivă pentru pornirea urmăririi penale. În urma analizei legislaţiei penale materiale şi procesuale naţionale coraborate cu politica penală a statului considerăm oportun introducerea în cadrul art. 276 C.pr.pen. a prevederilor conform căreia urmărirea penală pentru violul prevăzut la art. 171 alin. (1) C.pen. să fie pornită la plângerea prealabilă a victimei. Astfel art. 276 C.pr.pen. urmând să aibă următorul conţinut „Urmărirea penală se porneşte numai în baza plângerii prealabile a victimei în cazul infracţiunilor prevăzute în articolele: 152 alin.(1), 153, 155, 157, 161, 171 alin. (1)...” În subcompartimentul 4.3. Reguli metodologice de desfăşurare a unor acţiuni de urmărire penală la cercetarea infracţiunii de viol, au fost stabilite particularităţile realizării acţiunilor de urmărire penală. Evidenţierea particularităţilor realizării acţiunilor de urmărire penală a fost făcută ţinându-se cont de problemele ce trebuie elucidate în cadrul urmăririi penale precum şi de situaţiile tip şi versiunile elaborate la începerea urmăririi penale.

162

Ca o generalizare a analizei efectuate în cadrul acestui compartiment al lucrării au fost elaborate un set de indicaţii metodice în scheme. În cadrul acestor scheme fiind sistematizată informaţia ce a fost analizată în cadrul compartimentului dedicat investigării judiciare a infracţiunii de viol. indicaţiile metodice constituind anexă la lucrarea dată.

163

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI În legătură cu examinările realizate în prezenta teză de doctorat se pot scoate în evidenţă următoarele concluzii: 1. Ţinând cont de caracterul general al normelor de drept penal, precum şi de faptul că legea penală trebuie să fie cât mai clară şi concisă, nefiind admisibile componenţe de infracţiune între care există o delimitare formală, se consideră că ar fi oportună excluderea art.172 C.pen., cu includerea faptelor sancţionate de către acesta în cadrul conţinutului art.171 Cpen. 2. Drept urmare a analizei naturii juridice şi a esenţei noţiunii de viaţă sexuală, se identifică în calitate de obiect al apărării juridico-penale doar un aspect al componentei sociale şi nicidecum întreaga viaţă sexuală. În vederea excluderii unor confuzii ce se pot insera drept efect al unor interpretări restrictive a titlului Cap.IV al C.pen., se consideră oportună modificarea acestuia. 3. Ţinându-se cont de nivelul de dezvoltare a societăţii noastre, precum şi în ipoteza unor modificări permanente a normelor morale în cadrul societăţii, se impune armonizarea legislaţiei penale la normele de morală din societate. În acest sens, apare necesară modificarea elementului material al infracţiunii de viol - în actul sexual de orice natură. Prin act sexual de orice natură urmează a se înţelege „acele acţiuni îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului”. 4. În vederea uniformizării legislaţiei penale, tratarea uniformă a celor ce au săvârşit numai două infracţiuni şi pe cei care au săvârşit mult mai multe infracţiuni se susţine ideea excluderii agravantei de viol comis de o persoană ce a mai comis un viol prevăzut la alin. 1 din cadrul art. 171 alin.(2) C.pen., modificare ce poate contribui efectiv la o mai bună diferenţiere a răspunderii penale, la stabilirea mai echitabilă a pedepsei, la promovarea mai consecventă a scopurilor şi principiilor legii penale. 5. În ipoteza creării unei baze teoretico-aplicative uniforme referitor la semnul circumstanţial violul săvârşit de două sau mai multe persoane, în special reieşind din ideea extinderii elementului material, inclusiv cu referire la cazurile de comitere a violului cu ajutorul unor persoane care nu sunt pasibile de răspundere penale, se impune modificarea noţiunii de participaţie prevăzută în PG a C.pen. (art.41 C.pen.), precum şi a art.42 alin.(6) C.pen. În acest sens, nu este necesară previziunea obligativităţii îndeplinirii de către toţi participanţii a semnelor subiectului activ al infracţiunii. 6. Controversele, coliziunile şi inconsecvenţele intervenite la aplicarea normelor de drept penal impun cu necesitatea dezincriminarea faptei de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei, comisă din imprudenţă, din conţinutul art.171 C. pen. 164

7. Normativul penal are la bază principiul legalităţii, care prevede, prin conţinutul său, ca legea penală să fie previzibilă şi formulată suficient de clar. În acest sens, este îndeplinită această condiţiune atunci când justiţiabilul, citind textul dispoziţiei pertinente şi, în caz de necesitate, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţele judecătoreşti, poate să ştie pentru care acţiuni/inacţiuni urmează a fi supus răspunderii penale. Reieşind din aceste reguli stabilite se impune excluderea unor semne definitorii (de evaluare) din conţinutul normativ al infracţiunii de viol, în speţă violul soldat cu alte urmări grave. 8. Caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol cuprinde, prin conţinutul său, următoarele elemente: date despre personalitatea făptuitorului şi a victimei, despre existenţa sau lipsa cărorva relaţii dintre acestea, indici cu referire la metoda, timpul, locul comiterii infracţiunii de viol. 9. Luând în vedere semnele care caracterizează componenţa infracţiunii de viol şi obiectul abstract al probatoriului fixat în art.96 C.pr.pen, se consideră că elementul probatoriului, specific violului, trebuie să identifice unele împrejurări specifice, necesare cunoaşterii tuturor aspectelor unui caz particular anume: existenţa raportului sexual; existenţa constrângerii fizice sau psihice ori a imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi exprima voinţa; vârsta persoanei vătămate, precum şi raporturile care au existat dintre victimă şi făptuitor; participanţii şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii; consecinţele infracţiunii; intenţia şi motivele comiterii infracţiunii; cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii; existenţa condiţiilor care pot agrava ori atenua răspunderea penală a făptuitorului/făptuitorilor. 10. Pornind de la noţiunile de viaţă intimă şi viaţă sexuală, se consideră că persoana este singură în drept să decidă modalităţile şi subiectul relaţiilor sexuale, precum şi să decidă în care cazuri i s-a adus un prejudiciu vieţii sexuale şi, în mod inerent, vieţii intime a acesteia; persoana este singura în drept de a decide în care cazuri şi circumstanţe să facă publice evenimentele vieţii sale intime. În acest sens, se susţine ideea că ar fi oportun introducerea în cadrul art. 276 C.pr.pen. a prevederilor conform căreia urmărirea penală pentru violul prevăzut la art. 171 alin.(1) C.pen. să fie pornită la plângerea prealabilă a victimei. Această idee se încadrează în politica penală a statului, de decriminalizare a unor fapte, de reducerea a pedepselor, stabilire a unui număr mai mare de pedepse neprivative de libertate. Cu titlu de finalitate, drept urmare a unei cercetări ştiinţifice realizate pe parcursul mai multor ani, se anunţă anumite recomandări, care, în viziunea autorului, ar putea contribui la perfecţionarea legislaţiei penale şi aplicarea ei eficientă şi uniformă a acesteia: ØModificarea titlului Cap.IV al PS a C.pen., după cum urmează: Capitolul IV Infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei. 165

ØModificarea art.171 C.pen. după cum urmează: Articolul 171. Violul (1) Violul, adică actul sexual de orice natură (acţiuni îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului) săvârşit prin constrângere fizică ori psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani. (2) Violul: Lit. a) exclusă; b) săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor; b1) săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide; c) săvârşit de două sau mai multe persoane; e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică; f) însoţit de torturarea victimei; se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani. (3) Violul: a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului; b) unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani; c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA; Lit. d) exclusă; e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei; f) soldat cu sarcina extrauterină, apariţia sarcinii contraindicate de către medic, pierderea capacităţii unei naşteri normale a victimei; g) soldat cu sinuciderea victimei; se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă. ØExcluderea art. 172 C.pen. ØModificarea art. 276 C.pr.pen. după cum urmează: Articolul 276. Pornirea urmăririi penale în baza plîngerii victimei (1)Urmărirea penală se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei în cazul infracţiunilor prevăzute în articolele: 152 alin.(1), 153, 155, 157, 161, 171 alin. (1) (...)

166

În urma cercetării efectuate, au fost înaintate unele recomandări vis-a-vis de cercetările de perspectivă, referitoarea la studierea atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. Astfel: ·

se consideră oportună efectuarea unei cercetări şi a aspectului criminologic al

infracţiunii de viol. ·

ţinând cont de studiul efectuat şi de concluziile înaintate, se propune elaborarea unei

noi Hotărâri a Plenului Curţii Supreme de Justiţie, referitoare la infracţiunile privind viaţa sexuală - act normativ care ar avea drept scop principal uniformizarea practicii judiciare referitoare la infracţiunile privind viaţa sexuală; ·

elaborarea unor indicaţii metodice referitoare la încadrarea juridică şi investigarea

judiciară a atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, indicaţii metodice ce ar veni în ajutorul organelor de drept în procesele penale referitoare la viol;

167

BIBLIOGRAFIE 1.

Aioniţoaie C.ş.a, Tratat de metodică criminalistică. Craiova; Carpaţi. 1994. 375 p.;

2.

Aioniţoaie C. ş.a. Tratat de tactică criminalistică. Craiova; Carpaţi, 1992. 327 p.;

3.

Arhiva Curţii de Apel Cluj, Decizia nr.3/A din 15.01.2007;

4.

Arhiva Curţii de Apel Suceava, Decizia nr.484 din 27.10.1997;

5.

Arhiva Judecătoriei raionului Taraclia Dosar N1-243/06;

6.

Arhiva Judecătoriei raionului Ştefan Vodă Hotărârea nr. 1-30/06 din 07.02.2006;

7.

Arhiva Judecătoriei raionului Taraclia Dosar nr. 1-16/05;

8.

Arhiva Judecătoriei raionului Taraclia Dosar nr. 1-165/2007;

9.

Arhiva Judecătoriei r-n. Criuleni nr. 1-19/06 din 25.05.2006;

10. Arhiva Judecătoriei sect. Botanica, Hotărârea nr. 1-562/05 din 18.03.2005; 11. Arhiva Judecătoriei sect. Botanica Dosarul nr. 1-223/95; 12. Arhiva Procuraturii r-n. Rezina rechizitoriul pe cauza penală nr. 2005280183; 13. Baciu G., Expertiza medico-legală a cadavrului şi persoanei (Ghid practic)., Chişinău;

Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, 2008. 178 p.; 14. Bărbăneagra A. ş.a., Codul penal al Republicii Moldova: Comentariu, Chişinău; Sarmis,

2009. 859 p.; 15. Beliş V., Medicina legală, curs pentru facultăţile de drept. Bucureşti; Juridică, 2005. 303

p.; 16. Bercheşan V., Metodologia investigării infracţiunilor. Curs de criminalistică, Ed. Paralela

45, Bucureşti, 2000. 364p.; 17. Berheşan V. Ruiu M., Tratat de tehnică criminalistică. Bucureşti; Little Star, 2004. 752

p.; 18. Berliba V., Cojocaru R., "Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane" - semn

circumstanţial cu multiple controverse în interpretarea şi încadrarea juridică //Revista Naţională de Drept 2008 nr.2 p.66-73; 19. Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială, Chişinău, Tipografia „Ştiinţa”, 1996,

358 p.; 20. Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială, Chişinău, Tipografia „Ştiinţa”, 1996,

358 p.; 21. Borodac A., Drept penal. Calificarea infracţiunilor, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1996, 190p; 22. Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială, Chişinău, Tipografia Centrală, 2004,

622 p.;

168

23. Borodac A. Manual de drept penal. Partea generală. Chişinău, Tipografia Centrală, 2005,

512 p.; 24. Borodac A ş.a. Manual de drept penal. Partea generală., Chişinău, Tipografia „Ştiinţa”,

1994, 366 p.; 25. Brânză S. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei, Chişinău;

USM, 1999. 234 p.; 26. Brânză S. Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie,

Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005, Revista Institutului Naţional de Justiţie 2008, nr. 1-2 (5), 60-69 p. nr. 3 (6) p.32-42; 27. Brînză S. ş.a. Drept penal. Partea specială. Vol.II, Cartier Juridic, Chişinău 2005, 804 p.; 28. Brînză S., Stati V. Calificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală: controverse şi soluţii

Revista Naţională de Drept 2007 nr. 4/2. p. 2-11; 29. Brînză S., Stati V. - Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane ca presupusă

formă a participaţiei penale: demitizarea unei concepţii compromise.Revista Naţională de Drept 2008 nr. 4/2. p. 2-18.; 30. Brînză S.,Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie,

Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005: infracţiuni prevăzute la art. 173-175 CPRM. Revista Institutului Naţional de Justiţie 2009. nr. 1 (8), p. 38-47; 31. Bujor V. Miron I. Violenţa sexuală, Chişinău; Centrul ed. al Univ. De Criminologie,

2001, 80 p.; 32. Bujor V., Şleahitiţchi V. Omorul şi vătămarea gravă a integrităţii corporale. Chişinău,

2003. 134 p.; 33. Bulai C. Drept penal, partea generală vol. I. Bucureşti; Casa de Editură şi Presă „Şansa

S.R.L, 1992 360. p.; 34. Cârjan L. Criminalistică, Tratat. Bucureşti; Publishing House, 2005. 828 p.; 35. Cătuna N. V. „Metodica cercetării infracţiunii de viol” Bucureşti; C.H. Beck, 2007. 362

p.; 36. Chiriţă R. Violul conjugal în dreptul comparat. Revista dreptul 2002, anul IX nr. 2 p.

154-162.; 37. Codul de procedură penală al Republicii Moldova - Legea nr.122-XV din 14.03.2003,

MO al RM nr.104-110 din 07.06.2003; 38. Codul Penal al României, din 1968, Bucureşti, ALL BECK, 2002;

169

39. Codul Penal. Comentat şi adnotat, sub red. A.Barbăneagră, Ed. Cartier Juridic, Chişinău,

2005, 565 p; 40. Cojocaru R., Studiu de drept penal şi investigare judiciară a infracţiunii de pruncucidere;

Teză de doctor în drept. 202 p; 41. Culegere de practică judiciară pe anul 1990. Bucureşti. 1992; 42. Cuşnir V., Paladii A., Cernomoreţ S. Infracţiunea de viol (aspecte juridico-penale) studiu

monografic, Chişinău; Totex-Lux, 2006, 102 p.; 43. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie al Republicii Moldova nr. 1r/a-

79/2000, din 13.06.2000; 44. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie nr. 1r/e-105/99 din 06.07.1999; 45. Decizia Colegiului Penal al Judecătoriei Supreme al URSS din 25.03.1968 //Biuleteni VS

SSSR 4/33, 1968 145 p.; 46. Diaconescu Gh. Infracţiunile în Codul penal Român. Bucureşti; Oscar print, 1997. 481 p.; 47. Diaconescu H., Structura juridică şi conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol ca urmare

a modificării prevederilor art.197 din Codul penal prin Legea nr.197 din 13 noiembrie 2000. Dreptul. 2001 nr. 10 p. 104-107; 48. Dobrinoiu V. Drept penal, partea specială vol I. Bucureşti; Lumina Lex, 2000. 399 p.; 49. Dobrinoiu V. ş.a. Drept penal, Partea specială. Bucureşti; Continent, 1995. 693 p.; 50. Dolea Ig.ş.a. Drept procesual penal, Chişinău; Cartier juridic. 2005 960 p.; 51. Dongoroz V. ş.a. Explicaţii teoretice ale codului de procedură penal român, vol. VI,

Ediţia-II. Bucureşti; Ed. Academiei Române şi ALL BECK. 2003 450 p.; 52. Dongoroz V. ş.a. Explicaţii teoretice ale codului penal român, partea specială, vol. III,

Ediţia-II. Bucureşti; Ed. Academiei Române şi ALL BECK. 2003 650 p.; 53. Doraş S. Criminalistica vol. II Elemente de tactică, Chişinău; Tipografia Centrală. 1999.

281 p.; 54. Doraş S. Criminalistica, vol. I. Chişinău; Ştiinţa, 1996. 271 p.; 55. Dosar nr. 1/122/2000, Arhiva Tribunalului mun. Chişinău; 56. Dosar nr.2004388007 Arhiva Judecătoriei Floreşti; 57. Dosar nr. 2006380409 Arhiva Procuraturii Generale a Republicii Moldova; 58. Dosar nr. 2005380052, Arhiva Judecătoriei Floreşti; 59. Dungan P. “Participaţia improprie în Dreptul penal român”. – Bucureşti; Lumina Lex,

2001. 159 p.; 60. Filipaş A., Mitrache C. Drept penal român. Curs selectiv pentru licenţă 1997. Bucureşti;

Lumina Lex. 1997 242 p.; 170

61. Gheorghiţă M., Criminalistica, Partea 1, Introducere în criminalistică. Chişinău; Museum.

1995.144 p.; 62. Gheorghiţă M., Tactica cercetării la faţa locului. Chişinău; Material ştiinţifico-didactic,

ULIM. 72 p.; 63. Gladchi Gh. „Cine sînt victimele violului şi care este comportarea lor preinfracţională”

(studiu criminologic). Legea şi viaţa. 2000. nr. 4. p. 19-25; 64. Glăvan R. Violul săvîrşit asupra unei "rude apropiate" şi incestul "agresiv". Dreptul, 2001

nr. 6. p. 96-98; 65. Golubenco Gh. Urmele infracţiunii, Teoria şi practica examinării la faţa locului.

Chişinău; Garuda-art. 160 p.; 66. Gorgăneanu I., Consideraţii privind actele premărgătoare efectuate de organele de

urmărire penală, R.R.D. 1974. nr. 21 p. 23-28; 67. Guştiuc A. Istoria Universală a Statului şi Dreptului. vol.I. Chişinău; USM, 2001 259 p.; 68. Guştiuc A. Istoria Universală a Statului şi Dreptului. vol.II. Chişinău; USM. 2001 244 p.; 69. Hotărârea Plenului CSJ a RM din 22.11.2004, nr.39 - Cu privire la practica judiciară în

cauzele penale privind minorii. Buletinul CSJ a RM. 2005. nr. 7; 70. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie despre practica judiciară în cauzele din

categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17 din 07.11.2005. Buletinul CSJ a RM 2006. nr. 3; 71. Hotărâre CEDO din 16.01.2007 la cererea nr.36492/02 Bujniţa contra Moldovei; 72. Hotărârea CEDO C.R. v. Marea Britanie nr. 48/1994/495/577, din 22 noiembrie 1995; 73. Hotărîrea CEDO S.W. v. Marea Britanie nr. 47/1994/494/576, din 22 noiembrie 1995; 74. Hotărîrea Plenului JS a RM din 15.11.1993, nr.9 - Cu privire la practica judiciară în

cauzele despre omor premeditat. Culegere de hotărâri explicative. 2002; 75. Hotărârea Prezidiului Judecătoriei Supreme a RSSM nr.4y-138/86 din 07.08.1986; 76. Hotca M. A., Codul penal: comentarii şi explicaţii, Bucureşti; C.H. Beck. 2007. 1592 p.; 77. Ikim D. Infracţiunile privind libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minorilor în aspect

comparat; Revista Naţională de Drept. 2008. nr. 12 p. 67-69; 78. Jurisprudence de la cour europeenne des droits de l’homme sur la violence a l’egard des

femmes, document préparé par Christine Chinkin, London school of economics and political science, Strasbourg, le 4 mai 2009 10 p.; 79. Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de drept în problematica refugiaţilor, vol. II

Chişinău , Centrul de drept, 2001; 80. Larii I., Criminologie Vol. I, Chişinău, Elena V.I. 2004. 152 p.;

171

81. Loghin O., Drept penal român, Partea specială, Bucureşti; Universul. 1994. 292 p.; 82. Loghin O., Filipaş A., Drept penal român, Partea specială. Bucureşti; Şansa – SRL. 1992.

366 p.; 83. Macari I., Drept penal al Republicii Moldova, Chişinău, Partea generală, 1999, p.292; 84. Le Clere Marcel, “Manuel de polise tehnique”, Ed. Polise Revue, Paris, 1974, p.225-226; 85. Mateuţ G., Consecinţele abrogării articolului 200 din Codul penal privind incriminarea

relaţiilor sexuale între persoanele de acelaşi sex asupra noii reglementări a infracţiunii de viol, Dreptul, 2002 nr. 11 p. 148-151; 86. Mircea I., Criminalistica, Iaşi, Fundaţia “Chemarea”, 1992,421 p.; 87. Miron I. - Evoluţia reglementării violului în România şi elemente de drept comparat

Revista Naţională de Drept, 2001 nr. 2 p. 47-49; 88. Munteanu R. Tipologia violenţei, Revista Naţională de Drept, 2007, nr. 11 p. 82-84; 89. Nistoreanu Gh. ş.a, Drept penal Partea specială. Bucureşti, Continent XXI. 1995. 676 p.; 90. Nistorenu Gh., Boroi A. „Drept penal, partea specială ” Bucureşti. All Beck 2005 816 p.; 91. Paladii A. Violul, aspecte de drept penal comparat. Revista de ştiinţe penale ediţie

specială 2008-2009 p. 196-212.; 92. Paladii A., Cernomoreţ S. Controverse privind subiectul infracţiunii de viol. Revista de

criminologie, drept penal şi criminalistică, 2007 nr. 3-4/ – p. 62-67; 93. Paladii A., Tactica învinuirii inculpatului minor în cazul infracţiunii de viol. Probleme

interdisciplinare în materia prevenirii şi combaterii criminalităţii juvenile la etapa contemporană – Materiale ale Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale, 5 octombrie 2007, Chişinău, 2007 – p. 235-239; 94. Pâşesat Gh. Interpretarea criminalistică a urmelor de la locul faptei. Bucureşti. Naţional,

2000. 328 p.; 95. Popa M. Consideraţii privind infracţiunile care vizează viaţa sexuală, Legea şi viaţa,

2007. nr. 6 p.46-51; 96. Recomandarea Nr. R (2000/11) adoptată de comitetul miniştrilor al Consiliului Europei

la 19 mai 2000 şi Raportul explicativ nr. IV pct. 17,18; 97. Sima C. Cod penal, adnotat. edit. Bucureşti. Lumina Lex 2001 870 p.; 98. Stancu E., Criminalistică, vol.-I, Bucureşti, Actami, 1995 376 p.; 99. Stancu E., Criminalistică, vol.-II, Bucureşti, Actami, 1995 399 p.; 100. Stati V., - Răspunderea penală pentru infracţiunea de tortură şi infracţiunea de organizare

sau investigare a acţiunilor de tortură, partea II. Revista Naţională de Dreptr 2008 nr. 3 p.20-27;

172

101. Stati V. Despre practica aplicării răspunderii pentru infracţiunile privind viaţa sexuală

(consideraţii de ordin teoretic şi practic) Revista Naţională de Drept 2007 nr. 8 p. 16-22; 102. Stati V., - Răspunderea penală pentru infracţiunea de tortură şi infracţiunea de organizare

sau investigare a acţiunilor de tortură. Revista Naţională de Dreptr 2008 nr. 2. p.18-25; 103. Stelzer E. Criminalistica, vol.I, Berlin, Ed.ştiinţifică Germană, 1977 250 p.; 104. Stoica O., Drept penal, Partea specială, Bucureşti, Ed. didactică şi pedagogică, 1976 345

p.; 105. Tabîrtă A. - Latura obiectivă a infractiunii de viol, Revista Naţională de Drept 2008 nr. 3

p.67-69; 106. Tăbîrţă A. - Particularităţile subiectului infracţiunii de viol, Revista Naţională de Drept

2008 nr. 7 p. 48-51; 107. Tăbîrţă A., - Delimitarea violului de alte infracţiunii privind viaţa sexuală, Avocatul

poporului, Chişinău 2008Nr 8-9, p. 15-18; 108. Tăbîrţă A., - Particularităţi ale obiectului infracţiunii de viol, Avocatul poporului,

Chişinău 2008, Nr.4-6,.p 17-20; 109. Teofil A., Natura juridică şi funcţia actelor premărgătoare în reglementarea procesual

penală, R.R.D. 1970. nr.12 p.37-43; 110. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, vol. I Chişinău, Moldpres,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998. 389 p.; 111. Ulianovschi X. Răspunderea penală a minorilor, Revista Naţională de Drept, 2002 nr.3

p.10-14; 112. Vasiliu T. ş.a., Codul penal al Republicii Socialiste România, comentat şi adnotat, partea

generală, Bucureşti. Ştiinţa, 1972. 772 p.; 113. Volonciu N. Drept Procesual Penal, vol.II, Bucureşti, T.U.B, 1989, 320 p.; 114. Volonciu N. Tratat de procedură penală, Parte specială, Vol.II, Bucureşti, Paideia,1994,

449 p.; 115. Zăhărescu Gh. Precizări cu privire la organizarea şi planificarea urmăririi penale-planul

de urmărire penală, Rev.”P.C.C.” 1981 nr2 p.86-91; 116. Zolyneak M., Drept penal, vol. II, Iaşi, Chemarea, 1993. 789 p.; 117. Авдеев М.И. Судебно-медицинская экспертиза живых лиц. М: Медицина, 1968. 505

с.; 118. Антоян Ю М, Криминальная сексология, Москва, Искра, 1984. 360 c.; 119. Аргунова Ю. Отказ в возбуждении уголовного дела в контексте латентности

изнасилований // "Уголовное право", 2005, N 1. c. 115-121; 173

120. Балашов Д.Н., Балашов Н.М., Криминалистика: Учебник. — М.: ИНФРА, 2005. 503

с.; 121. Бахин В., Карпов Н., Александренко Е. Анализ типичных ошибок в расследовании

преступлений сексуальных маньяков "Закон и жизнь" 2009, N.4 c.35-40; 122. БВС РСФСР. 1989. № 8.; 123. Белкин Р. С. Криминалистическая энциклопедия. 2-е изд. доп. М.: Мегатрон XXI,

2000. 334 c.; 124. ВК ВС СССР от 24 мая 1963 г. по делу Ф., Бюл. CССР 1963 г. №5; 125. Волчецкая Т.С. Ситуационный подход в практической и исследовательской

криминалистической деятельности: Учеб. пособие / Калинингр. ун-т. Калинин-град, 1999. 73 c.; 126. Галиакбаров Р., Как квалифицировать убийства и изнасилования, совершенные

групповым способомю Российская юстиция, 2000 г., N 10, с. 40-42; 127. Герасимов И.Ф., Методика расследования преступлений: Общие положения //

Криминалистическая характеристика преступлений в методике расследования, Москва, 1976, 101 с.; 128. Герасимов И.Ф.,Драпкин Л.Я,.Ищенко Е.П и др., Криминалистика: Учеб. для вузов,

Москва, Высш. шк. 1994, 530 c; 129. Головлев

Ю.

Уголовное

ответственность

за

изнасилование

проблемы

квалификаций и прими нения” Закон и право 2004 №10. c. 36-40; 130. Гонтарь И. Посредственное исполнение: теория и проблемы судебной практики

"Уголовное право", 2004 г., N 2. c. 18-21; 131. Дурманов Н Д Советское уголовное право. Особенная часть. Мockвa. 1971. 360 c.; 132. Дьяченко А., Колосова И., Характеристика умышленных убийств и изнасилований

в странах содружества независимых государств в 1995-2003 г. и I полугодии 2004 г, Уголовное право, 2003 г., N 4, с.96-104; 133. Ермолович

В.Ф.,

Криминалистическая

характеристика

преступлений,

Изд.

«АМАЛФЕЯ», Минск, 2001 – 304c.; 134. Загородников Н. И, Советское уголовное право. Общая и oсoбенная части. М.

«Юрид. лит.», 1976, 568 с.; 135. Заяц Н. Право на личную неприкосновенность в системе личных прав физического

лица; Закон и жизнь, 2006 г., N 2, с.20-22; 136. Иванов В.Д Уголовное Право. Особенная часть: Учебник.

«Феникс», 2002. 512 c.; 174

Ростов н/Д: изд.

137. Игнатов А.Н. Квалификация половых преступлений. Москва: Юридическая

литература, 1974, 256 с; 138. Кибальник А. И, Соломоненко Насильственные действия сексуального характера;

Российская юстиция, 2001 г., N 8, с.64-66; 139. Комментарии к Уголовному кодексу Российской Федерации, под. общ. ред.

В.М.Лебедева, Москва, изд. НОРМА, 2003, 976 c.; 140. Конева М. Усилить уголовную ответственность за ненасильственные действия

гомосексуального характера; Российская юстиция, 2003 г., N 3, с.59-61; 141. Конышева Л. Понятие психически беспомощного состояния жертвы преступления .

Российская юстиция, 1999 г., N 4. c. 44-46; 142. Корзун Н. Применение закона при рассмотрении уголовных дел об изнасиловании

Судовы весник, 2002 г., N 3.c. 24-27; 143. Косарев В.Н., Макагон И.В., Использование микрообъектов в расследование

преступленю. Волгоград. ВолГу. 2005. 232 с.; 144. Криминалистика.

Учебное пособие в схемах под. редакцией Филиппова

А.Г.Москва Новый Юрист 1998. 116 c.; 145. Маликов С.В. Криминалистика: Учебник. Высшее образование. М.: ИНФРА_М,

2005. 503 с.; 146. Криминалистика: Учебник. Изд. 2-е, испр. и доп. / под ред. Ищенко Е.П. М. 2006

изд ИНФРА-М. 748 c.; 147. Криминология: Учебник для вузов / под ред. проф. Малкова В.Д. 27е изд., перераб.

и доп. М.: ЗАО «Юстицинформ», 2006. 528 c.; 148. Курс криминалистики, Том II, под. ред. Коршуновой О.Н. и Степанова А.А., Изд.

Юридический центр Пресс, Санкт-Петербург, 2004 – 639c.; 149. Курс

советского уголовного право, Пионтковский А.А., Менъшагин В.Д.,

Особенная часть, Т. 1, Изд. Госюриздат, Москва, 1955 – 800c.; 150. Курса советского уголовного под. ред. Беляев Н. А., Шаргородский М. Д., изд.

Ленинградского университета, 1973. 836 c.; 151. Пионтковскъ А А, Курс советского уголовного права Том. 5. Мockвa Госюриздат,

1971. 571с.; 152. Пост. Пл. ВС СССР от 16 де-абря 1967 г. по делу Ш. и О., Бюл. СССР 1968 г. № 3; 153. Пост. Пл. ВС СССР от 2 декабря 1966 г. по делу В., Бюл. СССР 1967 г, № 2; 154. Пост. Пл. ВС СССР от 03.12.1966 - БВС СССР 1967 N 2; 155. Пост. през. Красноярского краев. суда от 14.02.1992 - БВС РФ 1993 N. 5;

175

156. Пост. През. Тамбовского обл. суда от 09101991 - БВС РСФСР 1992 N 4; 157. Пост.Плен. ВС СССР от 13.12.1974 по делу Кулатаева КК БВС - СССР 1977 N. 3; 158. Пудовочкин Ю. Ненасильственные половые посягательства на лиц, не достигших

14 лет; Законность, 2002 г., N 4, с.46-48; 159. Расторопов С., Табакова С. О сущности понятия "психическое насилие" в составах

насильственных преступлений; Закон и право, 2004 г., N 12, с.36-38; 160. Российское уголовное право. Курс лекций: в 3 т. Т. 2. Особенная часть (главы 1-Х)

Наумов А.В.. — 4-е изд., перераб. и доп. – Волтерс К. М., 2008. 504 c.; 161. Руководство для следователей, под. ред., В.В.Мозякова, Москва, «Экзамен», 2005.

916c.; 162. Сергеенко Н. Особенности квалификации насильственных действий сексуального

характера по уголовному законодательству некоторых зарубежных стран

"Судовы

вестнiк", 2008 г., N 2. c. 76-79; 163. СК ВС РСФСР от 08.02.1980-БВС РСФСР 1980 N 10; 164. СК ВС РСФСР по делу М., Бюл. РСФСР 1964 г. № 12; 165. Cоветское уголовно право часть особенная, учебное пособие, под ред.. А. и

Якупова А. Ш., НИ и РИО КВШ МВД СССР Киев 1975. 342 c.; 166. Соловьев

Н.А., Методика расследования, Учебное пособие, Волгоградский

Государственный Университет, Волгоград, 2004. 142 c.; 167. Сосна А., Боршевская Л. Насилие над женщинами: истоки и пути противодействия;

Закон и жизнь, 2009 г., N 2, с.53-57; 168. Турлыбаев О. Типичные обстоятельства совершения насильственных половых

преступлений в отношении несовершеннолетних // "Тураби", 2005 г., N 1. c. 106-108; 169. Уголовное право России, Особенная часть, под. ред., Кругликов Л. Л., Москва,

ВЕК, 1999 799с. 170. Уголовное право Российской Федерации. Особенная часть:

Учебник / Под ред.

Рарога А.И.. - М.: Юристъ, 2001. 638 c.; 171. Уголовное право, Особенная часть, учебник для ВУЗОВ, под. Ред. Козаченко И. Я.,

Незнамова З. А., Новоселов Г. П., Москва, Норма-Инфра, 2001. 955c.; 172. Уголовное право. Особенная часть: Учебник / под ред. проф Л. Д. Гаухмана и проф

Максимова С. В.. — 2-е изд., перераб., доп.— М.: изд Эксмо, 2005. 704 c.; 173. Уголовный кодекс Германии, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2002; 174. Уголовный кодекс Голландии, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2001; 175. Уголовный кодекс Дании, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2002;

176

176. Уголовный Кодекс Российской Федерации, принят Государственной думой 24 мая

1996 года, Полный сборник кодексов Российской Федерации, Изд. Славянский дом книги, Москва, 2004; 177. Уголовный кодекс Турции, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2003; 178. Уголовный

Кодекс Украины, Научно-практический коментарий, отв. ред.

С.С.Яценко, Kиев, ACK, 2003, 984 c.; 179. Уголовный кодекс Франции, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2002; 180. Уголовный кодекс Швейцарии, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2002; 181. Уголовный кодекс Японий, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2003; 182. Хмырков А.А., Криминалистическая характеристика и предмет доказывания,

Криминалистическая характеристика преступлений, Москва, 1984. 154c.; 183. Яблоков Н. П. Криминалистика, Ed.ВЕК Mосква, 1996 604 c.; 184. Яблоков. Н.П, Криминалистика: Учебник 2-е изд., перераб. и доп. Москва 2001

изд. Юристъ. 718 c.; 185. Яковлев Я.М. Половые преступления. Душанбе: «Ирфон», 1969, 453 с.; 186. Яцеленко Б., Семченков И. Актуальные проблемы законодательной регламентации

соучастия в преступлении "Российская юстиция", 2005 г., N 5. c.2-5;

177

Anexa nr.1

NUMĂRUL VIOLURILOR SĂVÎRŞITE ÎN REPUBLICA MOLDOVA PE ANII 2003-2008

282

250 281

336 268

2003

SURSA:

219

2004

INFORMAŢIA

2005

OPERATIVĂ

2006

PRIVIND

2007

REZULTATELE

2008

COMBATERII

CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

178

Anexa nr.2

NIVELUL CRIMINALITĂŢII DE VIOL ÎN REPUBLICA MOLDOVA PE ANII 2003-2008

15%

17%

17%

22% 16%

2003

13%

2004

2005

2006

2007

2008

SURSA: INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

179

Anexa nr. 3

REPARTIŢIA VIOLURILOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA PE ANOTIMPURI, PENTRU PERIOADA ANILOR 2003-2008

21%

26%

20%

vara

33%

toamna

iarna

primavara

SURSA: INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

180

Anexa nr. 4

STRUCTURA VIOLURILOR ÎN FUNCŢIE DE MODALITATEA DE COMITERE ÎN REPUBLICA MOLDOVA PENTRU PERIOADA ANILOR 2003 – 2008

26%

19% 55%

fizica

psihica

ambele

SURSA: INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

181

Anexa nr. 5

REPARTIŢIA VIOLURILOR DUPĂ LOCUL DE COMITERE ÎN REPUBLICA MOLDOVA PENTRU PERIODA ANILOR 2003 – 2008

47%

53% public

SURSA:

INFORMAŢIA

privat

OPERATIVĂ

PRIVIND

REZULTATELE

COMBATERII

CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

182

Anexa nr. 6

DINAMICA INFRACŢIUNILOR DE VIOL ÎN REPUBLICA MOLDOVA PE ANII 2003 – 2008

350

+19,14%

300

+22,37%

250

+4,85%,

-34,72%,

-18,28%,

200 150 100 50 0

2003 2004 2005 2006 2007 2008

SURSA:

INFORMAŢIA

OPERATIVĂ

PRIVIND

REZULTATELE

COMBATERII

CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

183

Anexa nr. 7

STRUCTURA VIOLURILOR DUPĂ VÎRSTA SUBIECTULUI INFRACŢIUNII ÎN REPUBLICA MOLDOVA PENTRU PERIODA ANILOR 2003 – 2008 91%

9%

Minori

SURSA:

Majori

INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII

CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

Anexa nr.8

STRUCTURA INFRACŢIUNILOR DE VIOL DUPĂ PERIOADA ZILEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA PE ANII 2003 – 2008

42%

58%

Ziua (06-22) Noaptea (2206) SURSA:

INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII

CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

185

Anexa nr. 9 Indicaţii metodice privind investigarea judiciară a infracţiunii de viol (în scheme). Figura nr. 1 Caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol.

Caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol este compusă din următoarele elemente şi informaţii tipice acestora

Personalitatea făptuitorului şi a victimei

Existenţa sau lipsa cărorva relaţii dintre făptuitor şi victimă

Metoda comiterii infracţiunii de viol

186

Timpul comiterii infracţiunii de viol.

Locul comiterii infracţiunii de viol

Figura nr. 2 Elementul probatoriu al infracţiunii de viol.

Elementul probatoriu al infracţiunii de viol este format din:

Existenţa raportului sexual

Existenţa constrângerii fizice sau psihice sau a imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi exprima voinţa Vârsta persoanei vătămate

Raporturile care au existat dintre victimă şi făptuitor

Participanţii infracţiunii;

şi

contribuţia

lor

la

săvârşirea

Consecinţele infracţiunii

Intenţia şi motivele comiterii infracţiunii

Cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii

Existenţa împrejurărilor ce pot agrava sau atenua răspunderea penală a făptuitorului.

187

Figura nr.3 Acţiunile premergătoare începerii urmăririi penale în cazul comiterii infracţiunii de viol:

Acţiunile premergătoare începerii urmăririi penale în cazul comiterii infracţiunii de viol: I. Sesizarea organului de urmărire penală despre săvârşirea unei infracţiuni sau pregătirea săvârşirii unei infracţiuni prin una din modalităţile stabilite de art.262 C.pr.pen.: plângere, denunţ, autodenunţ sau depistarea infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii organului de urmărire penală. II. Examinarea sesizării de către organul de urmărire penală prin stabilirea datelor care confirmă sau infirmă existenţa semnelor infracţiunii. Sub acest aspect, se impune precizarea că pentru existenţa temeiurilor de începere a urmăririi penale este suficientă constatarea semnele laturii obiective a infracţiunii; III. Emiterea de către organul de urmărire penală a ordonanţei de începere a urmăririi penale în prezenţa condiţiilor prevăzute de art.274 alin.(1) C.pr.pen.; IV. Verificarea de către procuror a legalităţii şi temeiurilor pornirii urmăririi penale, urmate de confirmarea ordonanţei de începere a urmăririi penale.

188

Figura nr. 4 Metodele de verificare a informaţiilor privitoare la comiterea faptei de viol.

Metodele de verificare a informaţiilor privitoare la comiterea faptei de viol.

Obţinerea de informaţii despre comiterea infracţiunii de viol din declaraţiile obţinute de la martorii oculari sau de la alte persoane ce ar putea deţine unele informaţii despre comiterea faptei.

Dispunerea de către organul de urmărire penală a constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico legale.

Efectuarea cercetării la faţa locului.

189

Desfăşurarea măsurilor investigativoperative.

Figura nr. 5 Operaţiunile logice ce stau la baza elaborării versiunilor în cazul comiterii infracţiunii de viol.

Operaţiunile logice ce stau la baza elaborării versiunilor în cazul comiterii infracţiunii de viol. Analiza

Sinteza

Analogia

Deducţia

Inducţia

190

Figura nr. 6 Ordinea elaborării şi verificării versiunilor în cazul comiterii faptelor de viol.

Studierea circumstanţelor obiective în care a fost comisă faptă de viol şi a informaţiilor existente la momentul elaborării versiunii.

Elaborarea versiunilor (acestea trebuie să fie veridice, bazate pe materialul faptic şi bazate pe legile logicii juridice)

Deducerea din fiecare versiune a informaţiilor specifice pe care ar trebui să le ofere aceasta, în cadrul urmăririi penale. În cazul în care versiunea este corectă.

Ordinea elaborării şi verificării versiunilor în cazul comiterii faptelor de viol

Renunţarea la versiunea ce nu s-a confirmat şi elaborarea unor noi, până la rămânerea unei singure care ar reda exact circumstanţele comiterii violului.

Compararea informaţiilor obţinute în urma acţiunilor desfăşurate cu cele specifice versiunii elaborate.

191

Desfăşurarea acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor investigativoperative.

Figura nr. 7 Versiuni ce pot fi elaborate în cazul comiterii infracţiunii de viol.

Versiuni ce pot fi elaborate în cazul comiterii infracţiunii de viol.

Victima nu se cunoştea cu făptuitorul, caz în care principalul obiectiv constă în identificarea făptuitorului şi reţinerea acestuia;

Victima se cunoaşte cu făptuitorul, în acest caz o atenţie sporită se atrage relaţiilor dintre victimă şi făptuitor;

192

Făptuitorul este reţinut în momentul întreţinerii raportului sexual sau imediat după realizarea raportului sexual. În speţă, urmează a fi stabilite împrejurările în care au fost comise infracţiunile pentru că în cazul reţinerii făptuitorului să fie excluse erorile judiciare.

Figura nr.8 Conţinutul situaţiilor tipice specifice urmăririi penale în cazurile de viol.

Conţinutul situaţiilor tipice specifice urmăririi penale în cazurile de viol.

Probele existente în cadrul dosarului.

Informaţii obţinute, în cadrul urmăririi penale, din alte surse (inclusiv cele obţinute în urma măsurilor investigativ - operative)

Date despre sursele de informaţii, altele decât cele ce rezultă din probatoriu existent la dosar.

193

Figura nr. 9 Situaţii tipice ce pot apărea pe parcursul urmăririi penale a infracţiunii de viol.

Situaţii tipice ce pot apărea pe parcursul urmăririi penale a infracţiunii de viol.

Raportul sexual a fost săvârşit în împrejurările şi de către persoana (persoanele) indicată de către victimă în plângere;

Violul a avut loc, dar fie în alte împrejurări şi de către alte persoane decât cele indicate de către victimă, fie victima intenţionat ascunde unele circumstanţe în care a fost comisă fapta;

Raportul sexual a avut loc dar victima a consimţit la acesta, fie în genere raportul sexual nu a avut loc;

194

Activitatea infracţională a luat forma trunchiată a infracţiunii, fie a avut loc renunţarea de bună voie la comiterea infracţiunii;

Figura nr. 10 Clasificarea acţiunilor de investigare a infracţiunii de viol după cum se raportează la momentul începerii urmăririi penale.

Acţiuni premergătoare începerii urmării penale;

Clasificarea acţiunilor de investigare a infracţiunii de viol după cum se raportează la momentul începerii urmăririi penale.

Acţiuni ce urmează a fi desfăşurate în cadrul urmăririi penale;

195

Figura nr. 11 Acţiuni ce urmează a fi desfăşurate înainte de începerea urmăririi penale pe cauzele de viol.

Ascultarea victimei, persoanelor ce deţin informaţii despre

Cercetarea la faţa

comiterea infracţiunii de viol, şi a celor suspecte de comiterea faptei.

Acţiuni ce urmează a fi desfăşurate înainte de începerea urmăririi penale.

locului

Măsurile

Efectuarea

Dispunerea

investigativ-

percheziţiei corporale

constatărilor

operative.

şi ridicarea de

tehnico-ştiinţifice şi

obiecte.

medico-legale.

196

Figura nr. 12 Acţiuni ce urmează a fi desfăşurate în cadrul urmăririi penale privind cauzele de viol.

Ascultarea părţii vătămate

Ascultarea martorilor

Ascultarea bănuiţilor sau învinuiţilor

Prezentarea pentru recunoaştere

Acţiuni desfăşurate în cadrul urmăririi penale.

Reconstituirea

Efectuarea percheziţiei

197

Dispunerea expertizelor judiciare.

Figura nr. 13 Acţiuni de urmărire penală şi măsuri investigativ operative ce urmează a fi întreprinse de către organele de drept în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii infracţiunii de viol, în cazul în care victima se cunoştea cu persoana suspectă sau aceasta este reţinută în momentul comiterii faptei.

Acţiuni desfăşurate

Identificare a şi ascultarea martorilor oculari

Cercetarea la faţa locului. Audierea victimei. Examinare a şi ridicarea îmbrăcămi ntei victimei

Numirea expertizei medico legale în privinţa victimei şi a bănuitului. Precum şi altor expertize judiciare în funcţie de împrejurări le în care a fost comisă fapta.

Audierea bănuitului

198

Efectuarea percheziţiei la domiciliu bănuitului, precum şi în alte locuri frecventate de făptuitor (birou, automobil, etc)

Realizarea măsurilor investigativ operativă.

Figura nr. 14 Acţiuni de urmărire penală şi măsuri investigativ operative ce urmează a fi întreprinse de către organele de drept în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii infracţiunii de viol, în cazul în care victima nu se cunoştea cu violatorul.

Acţiuni desfăşurate

Audierea victimei.

Cercetarea la faţa locului

Examinare a şi ridicarea îmbrăcămi ntei victimei

199

Numirea expertizelo r privitoare la victimă infracţiunii de viol precum şi în privinţa mijloacelor materiale de probă.

Realizarea măsurilor investigativ operativă.

Figura nr. 15 Tipuri de expertize judiciare ce pot fi desfăşurate în cadrul investigării infracţiunii de viol.

Expertiza medicolegală a victimei.

Expertiza medicolegală învinuitului .

Expertiza psihiatrică a victimei.

Expertiza psihiatrică a învinuitului ...

Tipuri de expertize

Expertiza psihologică .

Expertiza biologică.

Expertiza traseologică.

200

Expertiza genetică.

Figura nr. 16 Urme biologice de natură umană ce pot fi descoperite în urma cercetării la faţa locului în cazul comiterii infracţiunii de viol.

Categorii de urme.

Urme de spermă

Urme de sânge.

Urme de natură piloasă.

201

Urme de salivă

Figura nr. 17 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice a urmelor de spermă în cazul în care este prezentată numai urma de spermă sau obiectul purtător.

Întrebări adresate. Dacă pe obiectul prezentat există urme de spermă sau nu; Natura urmei; Specia căreia aparţine; Grupa sangvină; Numărul de persoane care au lăsat urme de spermă; Starea de sănătate a acestora; Vechimea aproximativă a urmei de spermă; Figura nr. 18 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice a urmelor de spermă în cazul în care este prezentată urma de spermă şi modelele de comparaţie.

Întrebări adresate.

Dacă spermatozoizii din urma ridicată cu ocazia cfl. aparţin persoanei de la care s-au prelevat modelele de comparaţie.

Întrebările indicate în figura nr. 17.

202

Figura nr. 19 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice a urmelor de sânge. Întrebări adresate;

Dacă pata este de sânge sau nu;

Natura urmei (sânge uman sau animal);

Grupa sanguină a sângelui;

Sexul persoanei de la care provine urma;

Din care parte a corpului uman provine urma de sânge. Starea de sănătate a persoanei de la care provine sângele; Vechimea urmelor;

Poziţia corpului în momentul creării urmei de sânge; Dacă sângele conţine impurităţi şi de ce natură sunt; Figura nr. 20 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice a urmelor de sânge, dacă se prezintă urma şi modelele de comparaţie; Întrebări adresate;

Întrebările indicate în figura nr. 19.

Dacă urma de sânge ridicată cu ocazia cfl. are aceeaşi grupă sanguină cu sângele prezentat ca model de comparaţie;

203

Dacă există alte indicii de asemănare între urmă şi proba de sânge:

Figura nr. 21 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice a urmelor de natură piloasă; Întrebări adresate;

Natura firelor de păr prezentate;

Zona corpului din care provin; Dacă firele de păr sunt vopsite şi care este culoarea lor naturală; Modul de detaşare a firelor de păr;

Dacă firul de păr prezintă alteraţii patologice, urme de sânge sau distrugeri provocate de paraziţi; Sexul persoanei de la care provin firele de păr;

Vârsta aproximativă şi rasa persoanei;

Natura depunerilor de pe suprafaţa firului de păr;

Figura nr. 22 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice a urmelor de natură piloasă în cazul în care sunt prezentate şi modele de comparaţie;

Întrebări adresate;

Dacă firul de păr ridicat cu ocazia cfl, are aceleaşi caracteristici cu modelul de comparaţie;

Întrebările indicate în figura nr. 21.

204

Figura nr. 23 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice a urmelor de salivă;

Întrebări adresate;

Dacă pe obiectul prezentat există sau nu urme de salivă; Dacă urma de salivă este de natură umană;

Grupa sangvină a persoanei;

Dacă pot fi stabilite anumite tratamente medicamentoase; Dacă poate fi stabilit mediul profesional al persoanei creatoare; Figura nr. 24 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice a urmelor de salivă în cazul în care sunt prezentate şi modele de comparaţie;

Întrebări adresate;

Întrebările indicate în figura nr. 23.

Dacă urma de salivă are aceeaşi grupă de sanguină cu persoana de la care s-a ridicat modelul de comparaţie;

205

Dacă există alte indicii de asemănare între urma de salivă şi modelele ridicate pentru comparaţie;

Figura nr. 25 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei medicolegale a victimei; Întrebări adresate cu ocazia examinării victimei;

Existenţa unor leziuni traumatice specifice raportului sexual forţat;

Mecanismul de producere;

Dacă victima femeie este însărcinată sau nu, termenul sarcinii; Daca a avut loc întrerupere a sarcinii şi motivul acesteia;

Vechimea acestora;

Consecinţele lor asupra stării de sănătate a victimei şi aprecierea gravităţii în conformitate cu prevederile legale;

Existenţa unui raport sexual recent;

Motivul decesului în cazul în care victima violului a decedat; Dacă pe corpul victimei au fost găsite urme biologice de natura umană sau epiteliu uman;

206

Dacă a avut loc deflorarea victimei şi dacă da, dacă aceasta este recentă.

Dacă victima este infectată cu o boală venerică sau altă boală ce se transmite prin raport sexual;

Dacă victima este infectată cu maladia SIDA;

În funcţie de faza bolii de stabilit momentul infectării;

Stabilirea nivelului de dezvoltare fizică a victimei, precum şi existenţa unor deficienţe fizice la victimă;

Figura nr. 26 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei medicolegale învinuitului;

Întrebări adresate cu ocazia examinării inculpatului

Existenţa unor leziuni traumatice specifice infracţiunii de viol;

Existenţa capacităţii de coabitare;

Examinarea capacităţii de procreare (în unele cazuri ex. în cazul în care în urma violului intervine o sarcină ne dorită);

Mecanismul de producere;

Vechimea acestora; Dacă învinuitul este infectat cu o boală venerică sau o altă boală ce se transmite prin raport sexual;

Dacă pe corpul persoanei au fost găsite urme biologice de natura umană sau epiteliu uman;

Dacă învinuitul este contaminat cu maladia SIDA:

În funcţie de faza bolii de stabilit data contaminării;

207

Figura nr. 27 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei psihiatrice a învinuitului;

Întrebări adresate;

Dacă suferă persoana de anumite boli sau dereglări psihice, în momentul expertizei;

Dacă suferea persoana de anumite boli sau dereglări psihice, în momentul comiterii violului; Dacă conştientiza caracterul acţiunilor sale şi a consecinţelor acestora în momentul comiterii infracţiunii; Dacă în momentul comiterii faptei persoana putea să-şi dirijeze acţiunile;

Dacă în momentul comiterii infracţiunii persoana era responsabilă, dacă nu atunci această este iresponsabilă sau suntem în prezenţa unei responsabilităţi reduse;

208

Figura nr. 28 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei psihiatrice a victimei infracţiunii de viol;

Întrebări adresate;

Dacă suferă persoana de anumite boli sau dereglări psihice, în momentul expertizei;

Dacă suferea persoana de anumite boli sau dereglări psihice, în momentul realizării infracţiunii;

Dacă conştientiza caracterul acţiunilor sale şi a consecinţelor acestora în momentul comiterii infracţiunii;

Dacă în momentul comiterii faptei persoana putea să-şi dirijeze acţiunile;

209

Figura nr. 29 Pentru determinarea imposibilităţii victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, în cadrul expertizei psihologice urmează a fi stabilite următoarele elemente;

Totalitatea procesele lăuntrice, avute în momentul comiterii infracţiunii, de către victimă.

Aprecierea situaţiei în care se află victima ca fără soluţie.

Elemente obligatoriu de stabilit;

Lipsa resurselor psihologice de a-şi manifesta voinţa şi de a-şi dirija acţiunile.

Alegerea unei tactici ineficiente de apărare.

Notă: Doar în cazul în care psihologul stabileşte existenţa cumulativă a acestor elemente poate da concluzia că victima în momentul comiterii infracţiunii s-a aflat în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, stare ce nu este determinată de o boală psihică, vârsta, sau altă stare ce urmează a fi stabilită prin intermediul expertizei psihiatrice sau medico-legale.

210

Figura nr. 30 Categorii de urme ce pot forma obiectul expertizei traseologice în cadrul investigării infracţiunii de viol.

Urme lăsate de picioare;

Urme de buze;

Urme de dinţi;

Categorii de urme;

Urme de sol şi cele lăsate de vegetale;

Urme lăsate de mijloacele de transport;

211

Urme ale obiectelor de îmbrăcăminte;

Figura nr. 31 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei traseologice a urmelor de picioare în cadrul investigării infracţiunii de viol;

Întrebări adresate expertului;

Dacă urmele plantare descoperite la faţa locului au fost create de învinuitul în cauza de viol;

Cărui tip aparţine încălţămintea al cărei urme au fost ridicate de la faţa locului;

Care a fost direcţia de deplasare a persoanei ce a lăsat urmele;

Dacă urmele de încălţăminte descoperite la faţa locului provin de la încălţămintea ridicată de la învinuitul de comiterea violului;

Ce particularităţi are încălţămintea ale cărei urme sau ridicat;

Care sunt concluziile referitor la particularităţile persoanei ce le-a lăsat;

Care a fost ritmul de deplasare a persoanei ce a lăsat urmele;

212

Figura nr. 32 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei traseologice a urmelor de buze în cadrul investigării infracţiunii de viol;

Urma este de natură umană sau naturală;

Tipul antropologi c aproximati v al persoanei;

Care este mecanismu l de formare a urmei;

Numărul de persoane ce au creat urma;

Întrebări adresate;

Urmele materie adiacente care au înlesnit crearea urmei; (ruj, urme biologice)

213

Sexul şi vârsta aproximati vă;

Existenţa cărorva malformarţ ii;

Care dintre buze a lăsat urma (inferioară sau superioară);

Figura nr. 33 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei traseologice a urmelor de dinţi în cadrul investigării infracţiunii de viol;

Întrebări adresate;

Urma este creată de o dantură de natură umană sau animală;

Caracterist icile danturii persoanei ce a creat urma;

Care este mecanismu l de formare a urmei;

Sexul şi vârsta aproximati vă a persoanei ce a creat urma;

Tipul antropologi c al persoanei ce a creat urma;

Dacă urma prezintă suficiente elemente pentru identificare ;

Dacă detenţia creatoare a suferit careva tratamente stomatologice;

214

Figura nr. 34 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei traseologice a urmelor obiectelor de îmbrăcăminte în cadrul investigării infracţiunii de viol;

Dacă urma a fost creat de un obiect de îmbrăcăminte şi care parte a acestei;

Dacă urma a fost creată de un accesoriu al obiectului de îmbrăcăminte;

Care este forma ţesăturii din care s-a confecţionat îmbrăcămintea ce a lăsat urma;

Întrebări ce urmează a fi adresate;

Care alte particularităţi prezintă îmbrăcămintea ce a creat urma;

În cazul în care este prezentat modelul de comparaţie;

Dacă urma putea fi creată de obiectul ce a fost prezentat ca model de comparaţie;

Dacă fragmentul textil găsit la faţa locului a făcut obiect comun cu modelul de comparaţie;

215

Figura nr. 35 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei traseologice a urmelor de sol şi de natură vegetală în cadrul investigării infracţiunii de viol; Dacă urma descoperită este o urmă biologică de natură vegetală;

Dacă prezintă modificări suferite ca urmare a unei prelucrări;

Particularit ăţile detaşării;

Cărui sezon îi corespunde planta;

Întrebări adresate la expertizarea urmelor de natură vegetală;

Dacă urma descoperită este o urmă de sol;

Întrebări adresate la expertiza urmelor de sol;

Zona de provenienţ ă a urmei (teren agricol, zonă forestieră);

Dacă urma conţine alte substanţe, ce au o natură diferită

Zona geografică de provenienţă a plantei;

Dacă planta este cultivată sau creşte în mod natural;

Particularit ăţile detaşării;

Dacă urma prezintă suficiente elemente pentru identificare ;

Dacă modelul prezentat spre comparaţie are aceeaşi structură cu urma ridicată de la faţa locului;

216

Figura nr. 35 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei traseologice a urmelor mijloacelor de transport în cadrul investigării infracţiunii de viol; Mecanismu l de formare a urmei;

Tipul autovehicolul ui care a format urma;

Diametrul şi desenul protectorului anvelopei;

Întrebări adresate;

În cazul în care sunt prezentate modele de comparaţie;

Dacă urma şi modelul de comparaţie au fost create de acelaşi vehicol;

217

Direcţia de deplasare;

DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnatul Paladii Andrian, declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de doctorat, se referă la propriile activități și realizări, în caz contrar urmând să suport consecințele, în conformitate cu legislația în vigoare.

Paladii Andrian /......................../ 06 aprilie 2010

218

CV AL AUTORULUI Date personale: Paladii Andrian Data nașterii: 20 decembrie 1981 Locul nașterii: s. Rădulenii Vechi r-n. Floreşti Studii: Facultatea Drept, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, București, România, 2005, licenţiat în drept; 2006 – master în drept; Activitatea profesională: lector la catedra „Drept penal şi criminologie” Academia „Ştefan cel Mare” a MAI Domeniile de activitate științifică: drept penal, criminologie, tehnica încadrării juridice a infracţiunilor Participări la foruri științifice internaționale: 1.Seminarul ştiinţifico-practic internaţional, cu genericul „Probleme de politică penală în domeniul prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri” din 14 aprilie 2006, Ministerul Afacerilor Interne, Academia „Ştefan cel Mare”, BUMAD pentru Republica Moldova, Chişinău. 2.Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională „Probleme interdisciplinare în materia prevenirii şi combaterii criminalităţii juvenile la etapa contemporană” 5 octombrie 2007, Ministerul Afacerilor Interne al republicii Moldova, Academia „Ştefan cel Mare”, Fundaţia „Hanns Seidel” Germania 3.Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională „Protecţia juridică a valorilor culturale în Republica Moldova”, 21-22 septembrie 2007, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Academia de Ştiinţe, Academia „Ştefan cel Mare”, Asociaţia pentru protecţia bunurilor culturale din Republica Moldova; Lucrări științifice publicate: 2 monografii, 13 articole în materiale ale conferinţelor ştiinţifice internaţionale şi naţionale, reviste şi culegeri naţionale. Date de contact: adresă: mun. Chişinău str. M. Lomonosov 49/1 ap. 52 tel: 079701162 e-mail: [email protected]

219