242401912-Un-zambet-ca-o-raza-de-soare-Iris-Johansen.doc

UN ZÂMBET CA O RAZĂ DE SOARE IRIS JOHANSEN CAPITOLUL 1 Zâmbetul tinerei din fotografie era un zâmbet cald,seducător şi totuşi pierdut; un zâmbet ce promitea frumuseţe şi împlinire.Era îmbrăcată cu o pereche de blugi şi cu o cămaşă în carouri,din bumbac.Stătea mândră pe spatele unui palomino de o frumuseţe rară.Privirea ochilor ei verzi avea seninătatea şi seriozitatea caracteristice unei femei în vârstă,dar buzele ei,uşor întredeschise,şi chipul luminat de un sentiment de căldură şi de înflăcărare îl emoţionară pe Daniel, făcându-l să strângă,fără să vrea,rama fotografiei în mână. -Este frumuşică! Chiar foarte drăguţă,spuse el,încercând să dea glasului său un ton indiferent.Cum spuneai că se numeşte?

-Zilah Dabala,răspunse Clancy Donahue,lăsându-se pe spătarul scaunului.Ochii lui albaştri se îngustară,privindu-l cu atenţie pe bărbatul aflat în faţa sa. -Ai întâlnit-o pe mama ei,cu doi ani în urmă,când am fost împreună la petrecerea lui Karim,continuă el.Se ocupă cu administrarea tuturor acelor locuinţe. -Da,mi-o amintesc,murmură Daniel privind atent fotografia. Clancy era convins că şi-o amintise.Ar fi pariat împotriva oricui,ştiind că Daniel Seifert era în stare să-şi amintească fiecare persoană pe care o întâlnise şi fiecare eveniment al vieţii sale din ultimii zece ani.Aceasta era una dintre calităţile care îl făceau atât de preţuit de Clancy în activitatea pe care o îndeplinise şi,anume, aceea de prim locotenent în Serviciul de securitate din Gedikhan,activitate din care se retrăsese de mai bine de doi ani.Totodată,Daniel dădea dovadă de o insensibilitate periculoasă,tăioasă ca o lamă de cuţit..Aceste două calităţi îl transformau pe Daniel într-una dintre cele mai puternice arme de care dispunea Clancy. -Yasmin este o femeie minunată şi este teribil de îngrijorată din pricina lui Zilah. -Dar fiica nu prea seamănă cu mama sa,spuse Daniel,amintindu-şi că Yasmin era o femeie frumoasă,apropiindu-se de vârsta de cincizeci de ani.Avea pielea închisă la culoare,aproape măslinie,şi părul şi ochii de culoare neagră.Tenul femeii din fotografie părea auriu şi ochii ei erau uşor oblici,având o culoare verde-Închis,totodată deosebit de luminoasă.Părul ei nu era negru,ci şaten; şi din loc în loc soarele îl decolorase,făcându-l să pară auriu. -Mama ei este o adevărată sedikhan,în timp ce Zilah este pe jumătate. Totuşi,datorită relaţiilor ei cu David Bradford,este şi ea strâns legată de cei aflaţi la putere. -Bradford,ai spus? Ce legătură are Bradford cu toate acestea? întrebă Daniel, smulgându-şi cu greu privirile de pe fotografia aflată în mâna sa. -El şi Zilah se cunosc de mult timp.Poţi spune că este o protejată a lui David. -Adevărat? zâmbi Daniel sarcastic.Eu ştiam că este foarte devotat soţiei sale cu păr arămiu.Oricum,Zilah este suficient de frumoasă pentru a fi protejata oricărui bărbat,spuse Daniel privind şi mai atent fotografia.Totuşi,nu crezi că este prea tânără pentru Bradford? -Are douăzeci şi unu de ani şi nu este...Îmi pare rău,dar nu am dreptul să discut relaţiile lui David cu Zilah,spuse Clancy.Ridicând din umeri cu un aer indiferent,Daniel spuse: -Nu vreau să mă amestec în viaţa lui personală.Nu-mi pasă chiar dacă ar întreţine o sută de femei.Întoarse fotografia pe biroul aflat în faţa sa,părând hotărât să n-o mai privească.

Oare de ce se simţea fascinat de chipul fetei din fotografie? Era lipsită de sens atracţia pe care o simţea.Era frumoasă,dar fata cu care îşi petrecuse noaptea o depăşea.Simţise chiar o furie de neînţeles crescând în el când Clancy îi vorbise despre David Bradford şi relaţiile sale cu Zilah. Se lăsă pe spătarul scaunului şi îşi ridică unul din genunchi,proptindu-l de biroul din faţa sa. -Acum înţeleg cât de mult le poate folosi teroriştilor apropierea dintre ea şi Bradford,spuse Daniel.Deşi nu-l întâlnise niciodată pe David Bradford,Daniel ştia cât de preţuit era acesta atât de către şeicul Alex Ben Raşid,suveranul Sedikhan-ului,cât şi de soţia sa,Sabrina.Chiar şi fostul conducător al Sedikhanului,Karim Ben Raşid,era foarte ataşat de David Bradford. -Dacă Bradford hotărăşte să-şi manifeste puterea în favoarea acestei chére amie a sa,atunci nu există nici o îndoială că va avea toată înţelegerea din partea tronului. -Nici nu încape îndoială.Şi Daniel ar fi la fel de îngrijorat ca şi Yasmin,dacă ar şti despre deturnarea avionului,cugetă el,apoi continuă: Acesta este motivul pentru care Alex doreşte ca întreaga afacere să fie soluţionată mai înainte ca David să afle ce s-a întâmplat. -N-a aflat încă? se miră Daniel. -În acest moment se găseşte la New York împreună cu soţia sa,Billie.Au plecat,deoarece Billie trebuie să semneze contractul pentru un cântec pe care l-a compus. -Şi,bineînţeles că Alex nu vrea ca seninătatea vieţii casnice a prietenului său să fie umbrită de povestea deturnării,continuă sarcastic Daniel.Clancy se încruntă uşor. -Corect ar trebui să spunem că nu vrea să-l tulbure pe David cu asemenea probleme.Şi de ce dracului mă pisezi cu relaţia aceasta dintre David şi Zilah? Nu eşti în măsură să vorbeşti,pentru că nici tu nu eşti un puritan. -Dar nu te pisez.Eu doar...Daniel tăcu brusc.Clancy avea dreptate.Cum ar fi putut să-i explice că-l înnebunea gândul că femeia din fotografie făcea dragoste cu David Bradford.Nici el nu-şi înţelegea propriile sentimente. -Ai dreptate.N-am nici un drept să ridic eu primul piatra.Hai,dă-mi mai multe amănunte.Până acum nu mi-ai spus decât că patru terorişti au deturnat un avion particular al unei companii petroliere din Sedikhan şi că Zilah Dabalo şi pilotul sunt ţinuţi ostateci pentru a-l determina pe Ben Raşid să elibereze doi membri ai grupului lor din închisoarea din Sedikhan.Dacă n-ai dorf ajutorul meu,nu te-ai afla aici,nu-i aşa?

Mă întreb de ce crezi că aş fi interesat în legătură cu această afacere,după doi ani de la retragerea mea oficială din serviciu. -Alex a fost mai mult decât generos.Oare cum îşi închipuie că pot conduce un serviciu de securitate eficient,dacă îl ajută pe cel mai bun dintre oamenii mei să se îmbogăţească atât de mult,încât să dorească să se retragă? -Ai fi putut să-i sugerezi că nu procedează bine oferindu-mi acele puţuri cu petrol.Alex este deosebit de receptiv la propunerile tale. -După ce i-ai salvat pe Sabrina şi pe fiul ei când nebunul acela a încercat să-i împuştel? Am fost mirat că nu ţi-a oferit un loc în consiliul de administraţie al Companiei petroliere Sedikhan! răspunse acru Clancy. -Mi s-a oferit,dar i-am spus că eu nu sunt om de afaceri,răspunse Daniel şi ochii lui străluceau jucăuşi. -Da,ai dreptate.Tu ai alte talente.De aceea mă şi aflu aici.Aş fi putut să mă ocup chiar eu de această afacere,dar întreaga situaţie a devenit foarte spinoasă. -Spinoasă? -Complicată,spuse Clancy şi buzele lui se strânseră,transformându-se într-o linie.Ascultă şi vei înţelege.Se aplecă înainte şi începu să vorbească sacadat şi cu repeziciune,cuvintele perind gloanţe împroşcate de o mitralieră. -Teroriştii sunt conduşi de un individ numit Ali Hassan,fratele unuia dintre prizonierii aflaţi în Maraşef.Bănuim că au aşteptat îndelung ivirea acestui moment.Dacă vor reuşi să stabilească o legătură cât de mică între Zilah şi David înseamnă că au reuşit.Zilah se află de câțiva ani în Statele Unite şi în prezent este studentă la Universitatea A & M din Texas.Să ştii că aceşti indivizi nu sunt tâmpiţi.Şi-au ales ţinta cu mare atenţie.Sistemul de securitate în jurul lui Alex,a familiei sale şi a prietenilor se poate spune că este impenetrabil.Zilah este în afara acestui cerc restrâns şi cu toate acestea,ea este foarte strâns legată de unul dintre cei mai importanţi membri ai lui.Cred că au aşteptat îndelung să se ivească o asemenea ocazie şi,atunci când Karim a făcut aranjamentele pentru călătoria ei spre casă,au găsit momentul potrivit să atace.Au înlocuit copilotul cu unul dintre oamenii lor şi când au ieşit din zona oraşului Houston,acesta a făcut mişcarea decisivă.Faptele s-au petrecut ieri-dimineaţă.Au aterizat în deşertul Madrona,unde au fost întâmpinaţi de ceilalţi trei terorişti. -Deşertul Madrona? Acesta începe la o distanţă de câteva mile de aici.Au aterizat pe teritoriul Sedikhan-ului? -Ţi-am spus că nu sunt tâmpiţi: Au aterizat de cealaltă parte a graniţei,în Said Ababa.Ştiau că guvernul acestui stat este ostil regimului condus de Alex şi că va ignora prezenţa lor acolo.Cea mai apropiată regiune din Said Ababa este aceasta

şi ea este condusă de vechiul tău prieten Philip El Kabbar.Cred că începi să înţelegi. -Da,şi eu cred.Philip este unul dintre cei mai puternici şeici din Sedikhan,iar Alex nu intră niciodată pe teritoriul acestei provincii,fără acordul lui Philip. Având în vedere că acesta este la fel de despotic în conducerea teritoriului său ca şi Alex,s-ar putea să mai treacă timp până când acesta îşi va da acordul. Daniel se răsuci nervos în scaun şi îşi coborî genunchiul de pe marginea biroului. -Cred că ai dreptate,continuă el.Aceşti indivizi sunt al dracului de isteţi. -Dar noi avem un as în mânecă; spunând acestea,privirea lui Clancy coborî asupra inelului din aur aflat pe mâna lui David.Acesta era împodobit cu un desen exotic,reprezentând un trandafir înflorit,străpuns de o spadă.După o scurtă pauză continuă: -În urmă cu câțiva ani i-ai salvat viaţa lui El Kabbar şi de când te-ai retras din activitate,locuieşti în această casă la o aruncătură de băţ de locuinţa lui El Kabbar.Sunteţi prieteni.Parcă şi văd fotografiile din ziare care vă reprezentau pe voi doi la Paris sau Monte Carlo.Este o mare schimbare în viaţa unui om eu trecutul tău,Daniel.Te face fericit situaţia înfloritoare în care te afli? -Cred că da.Sunt şi momente plăcute.De fapt ce vrei? Doreşti să intervin pe lângă Philip în favoarea ta? -Nu.Vreau să te duci singur în Said Ababa şi să aduci fata acasă.Şi vreau s-o faci în aşa fel,încât oamenii lui Hassan să te urmărească până în Sedikhan. O clipă,Daniel îl privi ca şi când ar fi fost lovit de trăsnet.Apoi izbucni în hohote de râs. -Dumnezeule mare,cred că trebuie să mă simt flatat.Drept cine mă iei? Superman?, -Eşti unul dintre cei mai buni agenţi şi ai trecut peste obstacole şi mai grele.Dacă cineva poate duce la îndeplinire o asemenea misiune,ei bine,numai tu eşti acela. Nu avem nici o altă posibilitate de rezolvare a acestei afaceri.Eşti singurul căruia El Kabbar i-ar permite o violare a graniţelor teritoriului său.Chipul lui Clancy se întunecă şi pentru câteva momente rămase tăcut,apoi continuă: -Nu există nici o altă posibilitate pentru Alex de a elibera prizonierii.Aceşti terorişti au pus o bombă într-un autobuz ce transporta elevi şi câțiva au fost răniţi.Alex îi vrea pe nemernicii aceştia.Dacă El Kabbar devine furios din cauza actelor săvârşite pe teritoriul său,aceştia nu vor ajunge niciodată în Marasef. -Sunt liniştit că nu trebuie să iau decât femeia cu mine şi că nu trebuie să-i iau şi pe cei patru indivizi,spuse Daniel caustic.Nu am mare lucru de făcut! Răpesc

femeia,străbat cincizeci de mile de deşert şi mai străbat încă cinci mile printre dealuri.Şi dacă reuşesc să ajung la graniţă,trebuie să-i feresc pe urmăritorii mei de oamenii lui Philip şi să-i ofer în dar lui Alex pe o tavă de argint.Un fleac! -Întotdeauna mi-au plăcut oamenii hotărâți.Să înţeleg că accepţi propunerea mea? -De ce trebuie să merg singur? întrebă Daniel. -Le-am comunicat că nu vom negocia cu ei până nu aflăm că Zilah este vie şi nevătămată.Teroriştii au fost de acord cu propunerea noastră de a primi un singur om venit cu avionul în acest scop,dar numai un singur om,repet.De asemenea,au fost de acord să elibereze pilotul şi să-l ducă în moscheea din Said Ababă,ca un gest de încredere faţă de noi.Predarea acestuia va avea loc mâine,la ora prânzului.Cred că vor trimite doi oameni care să-l însoţească pe acesta până la moschee,aflată la o distanţă de treizeci de mile de locul unde a aterizat avionul.Deci,vor rămâne numai doi terorişti care s-o păzească pe Zilah.Dacă vrei să treci la acţiune,presupun că acesta este momentul cel mai potrivit.Le vom spune că vei fi acolo la ora două şi un sfert pentru a te convinge de starea în care se află Zilah.În elicopterul care m-a adus,am câteva accesorii care s-ar putea să te intereseze.Ţi le voi aduce imediat.Daniel zâmbi amuzat.Cunoştea foarte bine accesoriile lui Clancy.Era convins că şi cele pe care dorea să i le arate în acel moment erau pe cât de interesante,pe atât de ucigătoare. -Când vei fi gata de plecare? întrebă Clancy,oprindu-se la uşă.Presupun că ai nevoie de ceva timp pentru a te familiariza cu zona respectivă. -Ce te face să crezi că m-ai convins să plec? Clancy,ştii foarte bine că nu sunt complet nebun.Clancy dădu uşor din cap,scuturându-şi părul întunecat.Bazele târzii ale soarelui de după-amiază luminau cele câteva fire argintii ale părului său bogat.Zâmbetul chipului său ridat era aspru,chiar uşor nemilos. -Fiecare dintre cei care lucrează în meseria noastră are în el o oarecare doză de nebunie.Ai trăit cea mai mare parte a vieţii tale luptând,aşa că te rog să nu-mi spui că nu te-ai plictisit până peste cap de această viaţă monotonă pe care ai duso în ultimul timp.Nu este nevoie să te conving eu să pleci în misiune.Eu nu trebuie decât să-ţi ofer misiunea.Mă întorc în zece minute,spuse el ieşind. David rămase privind amuzat în urma lui Clancy.Apoi începu să râdă.La dracu! Nu era nimeni care să-l egaleze pe Clancy.Îi dusese dorul în ultimii doi ani. Daniel îşi plimbă privirea de jur împrejur,examinând biroul elegant,în timp ce în jurul său,pe mobilierul din cameră,se aflau risipite numeroase obiecte de artă orientală.Era un birou mobilat cu gust,elegant şi...împinse scaunul şi se ridică leneş în picioare.Era al dracului de plictisitor,atât de plictisitor,încât abia reuşea

să pună frâu neliniştii care îl măcina.Clancy îl cunoştea foarte bine.Nu era făcut să ducă o viaţă liniştită.După trei luni,în care trăise o asemenea viaţă,plictiseala pusese stăpânire pe el.Clancy avusese toate motivele să fie convins că propunerea lui avea să-i stârnească interesul. Privi din nou fotografia,reprezentând-o pe tânăra femeie,şi un zâmbet ciudat îi lumină chipul.Degetul său coborî asupra fotografiei,mângâind gura tinerei.Un zâmbet luminos!Oare de ce îi era greu să recunoască faptul că nu numai pericolul în care se arunca îl atrăgea? Mai era şi dorinţa de a se culca cu protejata lui Bradford,dorinţă care îl împingea să intre în afacerea propusă de Clancy.Gândul la plăcerile pe care i le oferea aventura aceasta era hotărâtor. Primul său gând fusese acela că pornea în căutarea unui bun pierdut cândva.De fapt,plăcerea era elementul principal.Începuse deja să aştepte cu nerăbdare plecarea în misiunea oferită de Clancy.Trebuia să recunoască faptul că era posedat de o oarecare doză de nebunie.Zâmbea încă,atunci când ieşi din birou pornind spre Clancy pentru a-l ajuta să aducă înăuntru „micile accesorii”. -Îi vei spune că te-am tratat ca pe cea mai delicată floare.Ţi-am oferit hrană şi ţi-am permis să te odihneşti.Nu te-am bătut şi n-am abuzat sexual de tine.Asta e tot ce vei spune atunci când te va întreba cum ai fost tratată.Ai înţeles? Ali Hassan se aşezase alături de Zilah şi pe chipul lui strălucea un zâmbet mieros,mulţumit.Părea un motan fericit. -Aşa voi spune,deşi bănuiesc că nu-mi va da crezare când va vedea această mică amintire,răspunse Zilah,rezemându-şi obosită capul de spătarul scaunului şi strângându-şi cu degetul buza inferioară,ce purta încă semnul unei lovituri. -N-ar fi trebuit să încerci să smulgi arma din mâna lui Hakim.A fost o prostie din partea ta.N-am intenţionat să-ţi facem nici cel mai mic rău.Eşti foarte valoroasă pentru acţiunea noastră. -Sunteţi nebuni dacă vă imaginaţi că şeicul Ben Raşid vă va îndeplini cererea.În ochii lui n-am nici o valoare.Sunt convinsă că va refuza să trateze cu voi. Mâinile ei strângeau nervos cotierele scaunului.Zâmbetul lui Hassan păli. -De dragul tău,sper să nu gândească în felul acesta.În cazul în care o va face, tratamentul pe care ţi-l vom aplica va fi cu totul altul.Mâinile lui se aşezară pe coapsele femeii. -Eşti o femeie frumoasă,Zilah Dabala.Eu şi prietenii mei am fi bucuroşi să beneficiem de frumuseţea ta.Ştiai că în urmă cu opt ani am fost şi eu student la Universitatea din Marasef? Sub atingerea lui,coapsele femeii se contractară şi în ochii întunecaţi ai bărbatului străluciră luminiţe de satisfacţie.

Zilah simţea cum spaima punea stăpânire pe ea şi respira tot mai greu.Ştia ce avea să urmeze.Putea citi pe chipul lui de felină mulţumită.Nu trebuia să se lase dominată de spaimă.Era puternică.David o învăţase să fie puternică. -Cum aş fi putut să ştiu acest lucru? Până în acest moment nu am avut ocazia să constat că ai beneficiat de o educaţie deosebită.Sunt uimită că ţi-au permis accesul într-o universitate.Degetele lui se încleştară pe coapsele femeii atât de brusc şi de dureros,încât Zilah scoase un ţipăt ascuţit. -Eşti foarte mândră! mârâi el.Ai uitat atât de repede Casa cu uşa galbenă? -Am uitat-o.Pentru mine nu mai există,răspunse Zilah cu glas şoptit. -Dacă Bradford nu reuşeşte să-l convingă pe Ben Raşid,atunci îţi vom reaminti noi.Poţi să fii convinsă de acest lucru.Hassan îşi luă mâinile de pe coapsele femeii şi se ridică. -Ai putea să verşi câteva lacrimi,ca să aibă ce povesti Daniel Seifert. Se întoarse spre omul aflat de pază în partea din față a avionului şi-i făcu acestuia un mic semn.Omul ţinea în braţe o armă automată şi stătea într-o poziţie relaxată.Apoi continuă: -Seifert ar trebui să ajungă aici în următoarele cinci minute.Îl vom aştepta afară şi-l vom percheziţiona.Mă îndoiesc de faptul că Ben Raşid ar avea curajul să trimită un singur om împotriva noastră,dar eu şi Hakim vom fi totuşi prevăzători.Deschise uşa avionului şi coborî cele câteva trepte.Zilah observă cum îi dăduse câteva ordine scurte lui Hakim,după care izbucnise în râs înainte de a coborî.Se lăsă pe spătarul scaunului şi închise ochii.Erau nişte animale şi nu trebuia să se lase atinsă de vorbele lui Hassan.În cabina avionului era zăpuşeală şi Zilah respira cu greu.Simţea cum transpiraţia i se scurgea pe spate, transformându-i bluza albă,cu mâneci scurte,într-o a doua piele ce părea să atârne pe trupul ei.Deschise din nou ochii şi-şi îndreptă privirea asupra nemărginirii deşertului.Dune şi cerul albastru se întindeau cât vedeai cu ochii.Şi căldură.O căldură ce se ridicase pârijolitoare în valuri strălucitoare. Nu trebuia să se lase stăpânită de teamă.Trebuia să existe o posibilitate să scape de Hassan şi de oamenii lui,dar nu putea descoperi decât dacă înlătura teama ce se cuibărea în sufletul ei.Ultimele douăzeci şi patru de ore fuseseră un adevărat coşmar.Şi totuşi nu trebuia să le permită s-o înspăimânte.David făcuse foarte multe lucruri pentru ea.Nu avea voie să se lase transformată într-o armă îndreptată împotriva lui.Auzi gâfâitul unui motor ce se apropia şi se aplecă spre fereastră.O maşină de teren se oprise la mai puţin de treizeci de metri de avion şi şoferul coborî sprinten.Ridică mâinile deasupra capului şi strigă: -Daniel Seifert.

Părea încolţit şi uşor intimidat în poziţia pe care o adoptase,dar dacă îl privea mai bine putea să vadă că bărbatul,care stătea cu picioarele uşor depărtate alături de maşină,era departe de a fi un om temător sau uşor de intimidat.Era un bărbat voinic,foarte înalt,îmbrăcat cu o pereche de pantaloni kaki,care îl evidenţiau musculatura coapselor şi a gambelor.Cămaşa era tot de culoare kaki şi părea neîncăpătoare pentru bicepşii puternici ai braţelor lui.Părul,castaniu-deschis, strălucea auriu în lumina soarelui,iar mustaţa şi barba,la fel de deschise la culoare,împrăştiau aceeaşi lumină aurie.Avea un aspect sălbatic,primitiv,şi îi aminti lui Zilah de un tablou văzut cu mulţi ani în urmă,reprezentând un luptător viking.Atât Hassan,cât şi Hakim erau probabil impresionaţi de forţa pe care o emana Daniel Seifert,căci se apropiau de ei îngrijoraţi.Îi ordonară să se lipească de maşină şi percheziţia nu fu una de rutină,aşa cum preconizase Hassan că va fi.Îl controlară cu mare atenţie,dar nu descoperiră nici un fel de armă în afara unei unghiere inofensive.Porniră apoi spre avion cu uriaşul blond mergând cu câțiva paşi înaintea lor,părând total indiferent faţă de existenţa armei automate îndreptată spre el de Hakim. -Fii calm! îi şopti Hassan tovarăşului său când urcară în avion.Ai văzut doar că nu are nici o armă.Se pare că Ben Raşid este dornic să facă schimbul. Făcând un semn către Zilah,Hassan se adresă nou-venitului. -Iat-o,Seifert! Se vede limpede că este vie şi nevătămată. -Vreau să vorbesc cu ea.Singur. -Nu-i nevoie.Îţi poate spune că nu am încercat să-i facem nici un rău,răspunse Hassan nervos. -Atunci lăsaţi-mă să stau de vorbă cu ea.Singuri.Mai înainte de a face târgul,am instrucţiuni clare să mă asigur că nu i-aţi făcut nici un rău.Îmi este greu să cred că ar spune ceva de faţă cu voi,în timp ce arma este îndreptată împotriva ei. Hassan ezită un moment,mai înainte de a-şi da aprobarea. -Prea bine.Vom sta lângă uşă.Dacă veţi vorbi în şoaptă,nu vom auzi conversaţia voastră.Aveţi cinci minute la dispoziţie. În cabina îngustă a avionului,Daniel Seifert părea şi mai voinic.Un adevărat uriaş.Se aşeză pe locul aflat alături de cel pe care şedea Zilah şi ochii lui o priveau cercetător. -Numele meu este Daniel Seifert.Ţi-au făcut vreu rău? -Nimic serios.Nu contează,spuse ea,umezindu-şi buzele uscate.Trebuie să-i spui şeicului Ben Raşid să nu cedeze în fața lor.Voi încerca să ies din această situaţie singură. -Serios? întrebă amuzat Daniel.

Având în vedere situaţia în care te afli,s-ar putea să fie o treabă dificilă. -Ţi-am spus că mă pot descurca singură.Îi datorez deja prea mult pentru a-l împovăra şi cu această obligaţie:Bărbatul rămase un timp tăcut,privind-o cu atenţie. -Se pare că eşti foarte hotărâtă. -Bineînţeles că sunt.În general,nu vorbesc fără să fiu convinsă de ceea ce spun. Acum,te rog să pleci şi să le spui,lui Daniel şi şeicului,că sunt sănătoasă şi că voi încerca să scap cu bine din această situaţiei -Vom mai vorbi pe această temă mai târziu,spuse Daniel,clătinând din cap. Zilah Dabala îi părea mult mai obosită şi mai trasă la faţă,decât în fotografia pe care o văzuse cu o zi în urmă.Totuşi,ochii ei verzi îl priveau fără teamă, încrezători.Făcea un efort vizibil ca buzele sale să nu tremure în timp ce vorbea. Daniel trăia un sentiment ciudat.Îi lipsea zâmbetul cald,pe care îl văzuse în fotografie.Privirea ochilor lui se aspri când zări urma loviturii pe buza ei.Chipul lui se întunecă şi Zilah îl privi cu teamă. -Cine te-a lovit? Mi-ai spus că nimeni nu s-a atins de tine.Degetele ei se îndreptară,în mod involuntar,spre buza lovită. -Hassan,şopti ea.A fost vina mea.Am încercat să-i smulg arma lui Hakim.Nu voi mai face asemenea imprudenţe.Este o tăietură.Nici nu mă mai doare. Oricum,acum nu mai are nici o importanţă. -Pentru mine are,răspunse Daniel cu un glas aspru,glacial.Degetele lui mângâiară uşor buza lovită.Zilah trăi un sentiment pe care nu-l mai simţise până atunci.Probabil din cauza durerii,își spuse ea uimită.Şi totuşi,parcă nu era vorba de un sentiment dureros.Era mai mult o plăcere.Ochii de un albastru-închis ai lui Daniel Seifert o priveau fascinaţi. -Pentru mine are o foarte mare importanţă,repetă el. Glasul lui devenise mai blând.Apoi făcu o mişcare şi spatele său îi acoperea privirilor ei pe cei doi paznici,aflaţi lângă uşa avionului.Şopti: -În curând mă voi ocupa de Hassan.Va fi o plăcere pe care o aştept cu nerăbdare. Nu avem prea mult timp la dispoziţie,aşa că,te rog,fii pregătită. -Pregătită pentru ce? întrebă uimită Zilah. -Va fi foarte dureros,dar nu am putut aduce cu mine nici o armă.Eram convins că voi fi percheziţionat,aşa că nu am putut aduce nimic pentru a te proteja.Ai încredere în mine? -Ai de gând să... -Te rog,încrede-te în mine,spuse el din nou.Nu ţi se va întâmpla nimic rău..Stai lângă mine până se va termina totul.Nu vei regreta.Ochii ei întâlniră privirile

îngrijorate ale bărbatului.Blândeţe şi regret şi alte emoţii ciudate,pe care nu le putea defini,se citeau pe faţa aspră a celui aflat alături de ea.Zâmbi chipului sălbatic şi totuşi blând. -Voi rămâne alături de tine până ce totul se va linişti în jur,promit. Daniel zâmbi,iar acel zâmbet cald era ciudat pe chipul aspru de războinic. -Perfect.Poţi fi sigură că-ţi voi reaminti promisiunea făcută,dacă s-ar întâmpla să uiţi.Acum suntem amândoi implicaţi în această afacere,Zilah. Aceasta dădu din cap şi spuse: -Amândoi...Ce se întâmplă? În acel moment,o explozie puternică scutură avionul.După câteva secunde,un lanţ întreg de explozii izbucniră în jurul avionului.Urmă apoi un şir de acţiuni atât de rapide,încât Zilah cu greu le putea înţelege.Daniel vârî mâna în buzunar şi scoase o batistă de culoare albă,veche,pe care i-o dădu lui Zilah. -Acoperă-ţi nasul şi gura cu ea,şi ţine ochii închişi.Încearcă să respiri cât mai puţin.Apoi îşi smulse urechea stângă.De fapt,o falsă ureche,după cum reuşi ea să înţeleagă câteva clipe mai târziu.Exploziile continuau în jurul avionului.Hassan îi spunea ceva celuilalt terorist,care încerca să afle ce se întâmpla,uitându-se prin hublou.Confuzia luă proporţii şi mai mari în momentul în care Daniel aruncă obiectul din mâna lui în mijlocul celor doi.Un fum rozaliu se împrăştie în avion. Zilah rămase cu gura căscată de uimire.Vraja se rupse în momentul în care, privind-o îngrijorat,Daniel exclamă: -La dracu! Acoperă-ţi fața!Zilah auzi ţipătul scos de Hakim,izbucnit de undeva din mijlocul fumului gros,roşiatic din jur.Îşi acoperi repede faţa cu batista. -Hai să mergem,o îndemnă Daniel,ridicând-o de pe scaun.Ţine-te de centura mea.Trebuie să am mâinile libere.Auziră un alt strigăt.Hassan oare? Închise ochii şi pătrunseră prin fumul gros,strecurându-se spre uşă.Îl zări pe Hassan,aplecat în faţă,ca şi când,ar fi fost rupt în două,acoperindu-şi ochii şi faţa cu disperare.Arma se afla căzută la picioarele lui. Simţi şi ea o suferinţă puternică.Faţa ei era cuprinsă de o durere sfâşietoare. Batistă nu-i oferea o protecţie deosebită faţă de fumul gros ce plutea lângă uşă. Se opri,împietrită de spaimă.Auzi un îndemn şoptit din partea lui Daniel şi-i simţi braţul în jurul trupului.O împinse spre uşă,în jos pescări,în lumina orbitoare a deşertului.Căldura o lovi intens,sufocând-o.Înţelese că alergau spre maşină.Un nou val de explozii scuturau pământul,fumul şi flăcările acestora ridicându-se dintre dunele deşertului.Braţul lui Daniei se afla în jurul mijlocului ei,purtând-o aproape pe sus spre maşină.Daniel urcă dintr-o săritură şi porni motorul.Parbrizul din faţa lor se făcu ţăndări,când un glonte pătrunse prin el.

Zilah întoarse capul şi-l văzu pe Hassan la o distanţă de câțiva metri de ei, încercând să-i ochească.Hakim cobora scările avionului,mai mult;rostogolinduse din cauza durerii. -Lasă capul jos! auzi glasul lui Daniel ca un tunet,alături de ea. Îl ascultă cu promtitudine. -Fir-ar să fie! Am sperat că vom avea mai mult timp la dispoziţie. Piciorul său apăsă acceleratorul până la podea şi maşina țâșni înainte.Un alt glonţ trecu pe lângă Zilah şi ricoşă în rama parbrizului.Daniel începu să conducă maşina în zigzag.Urmară şi alte împuşcături,lovind spatele maşinii.Daniel căuta ceva,pe dibuite,sub scaunul său şi reuşi să scoată o cutie metalică. -Ce-i asta? strigă Zilah pentru a se face auzită. -Voiam să aştept până ne mai depărtam,dar se pare că acum avem nevoie de o diversiune,nu de distanţă.Daniel apăsă butonul roşu al cutiei.Pământul se cutremură în urma unei explozii de patru ori mai puternică decât cele precedente.Zilah privi peste umăr şi văzu că în locul avionului nu se mai afla decât un morman de fiare arzând. -Ai aruncat avionul în aer?! -Ti-am spus doar că avem nevoie de o diversiune.Daniel privi în urma sa.Îl văzu pe Hakim,care fusese aruncat la pământ de suflul exploziei,târându-se cu o repeziciune remarcabilă,încercând să se îndepărteze de avionul în flăcări.Un nou şir de focuri răsună în urma lor. -Hassan nu pare intimidat,dar cred că acum suntem în afara distanţei la care poate nimeri arma lui. -Ai aruncat avionul în aer?! repetă Zilah uimită. -Ben Raşid îi vrea pe terorişti,spuse Daniel cu calm.N-am vrut să-i înspăimânt şi să le las posibilitatea să-şi ia zborul.Am vrut,totodată,să-i scot din minţi,pentru a-i determina să ne urmărească. -Ai plănuit să faci să ne urmărească? -Exact.M-am gândit că mi-ar face plăcere să-i iau şi pe ei cu noi. Daniel zâmbea.Un zâmbet crud îi acoperea chipul,în vreme ce privirea lui se oprise asupra buzei lovite a lui Zilah.Ea îşi şterse ochii cu batista şi spuse: -Nu cred că există îndoieli în privinţa furiei pe care ai stârnit-o împotriva ta. Imediat ce se vor întoarce cu maşina,ceilalţi doi vor porni pe urmele noastre. -Poate,dar atunci noi vom fi străbătut deja deşertul şi ne vom afla în zona deluroasă.Tu vei fi de cealaltă parte a graniţei,în tabăra prietenului meu,mai înainte ca ei să intre pe teritoriul Sedikhan-ului.Şi atunci eu voi pleca într-o mică excursie,la vânătoare,spuse el zâmbind cu răutate.Zilah fu străbătută de fiori

reci.Ura şi răutatea ce se puteau citi pe chipul lui erau atât de evidente,încât o speriau de moarte.Era limpede că Daniel Seifert era un om deosebit de periculos. Un moment,simţi un strop de milă pentru Hassan şi oamenii lui.Apoi înţelese cât de caraghios era să gândească astfel despre nişte oameni care o răpiseră.Şi el era unul singur.Dar era evident că se afla în faţa unui om extraordinar,judecând după faptele lui din ultima jumătate de oră.Totuşi,nu era invulnerabil.. -Ţi-am făcut destule probleme şi nu vreau să-ţi pui viaţa în pericol. -Eu am ales deja.Nu poţi să faci nimic în această privinţă.Îi vreau pe urmele mele. -Şi totuşi am şi eu dreptul să spun ceva.Îţi sunt foarte recunoscătoare,dar nu voi mai accepta nici un ajutor din partea ta.Voi face totul cum voi crede eu de cuviinţă,se opuse Zilah,şi Ochii ei străluceau neîndurători. -Vom mai vedea,murmură Daniel:Zilah îi aruncă o privire disperată.Se simţea ca şi când s-ar fi lovit cu capul de un zid. -Să ştii că ceea ce spun este exact ceea ce gândesc.Îi bătu uşor genunchiul şi spuse: -Sunt convins.Se pare că te simţi în stare să te lupţi cu întreaga lume. O privea,zâmbind cu afecţiune,şi Zilah păru să uite că,.de fapt,între ei se năşteau deja divergenţe. -Să ştii că pot,spuse ea,ridicând bărbia provocator.Daniel râse şi ochii lui străluciră de încântare. -Poate că ai dreptate.Va fi foarte interesant să mă aflu în preajma ta şi să privesc spectacolul. -Cum ai procedat? întrebă ea,încruntându-se.Văzând privirea uimită,pe care i-o arunca Daniel,continuă: -Mă refer la salvarea mea.A fost de-a dreptul spectaculoasă.De necrezut. -Sunt foarte bun.Se spune despre mine că pot uneori să pun lumea în încurcătură. -În ceea ce mă priveşte,ai reuşit de minune.Totul pare inspirat dintr-un film cu James Bond. -Recunosc faptul că exploziile au fost cam teatrale.Am tendinţa să exagerez uneori,dar asta nu mă face să pierd din eficacitate.Clancy Donahue este mare amator de efecte tari,aşa că mă acceptă. -Eşti unul dintre agenţii lu Clancy? -Am uitat că faci parte din cercul de prieteni ai lui David Bradford.Am fost unul dintre locotenenţii lui Clancy,dar m-am retras din activitate.Aceasta este o

misiune specială.Mi-a făcut o ofertă pe care n-am putut s-o refuz,spuse el zâmbind. -Deci,această misiune este foarte valoroasă pentru tine,dacă îţi rişti chiar viaţa. -Este nepreţuită,după cum s-a dovedit.Privirile lor se încrucişară şi rămaseră astfel câteva momente.Zilah trăi acelaşi sentiment pe care-l trăise şi în avion, atunci când el îi mângâiase buza lovită de Hassan.Dar în acel moment o privea şi totuşi...Oare numai privirea şi zâmbetul lui o făceau să se simtă atât de ciudat? Îşi mută privirile în altă direcţie şi întrebă din nou: -Încă nu mi-ai spus cum ai realizat exploziile. -Mi-am petrecut aproape toată noaptea fixând bombele şi ceasurile lor de jur împrejurul avionului şi în fuselajul acestuia.Dacă omul lui Hassan,aflat de pază în acel moment,ar fi fost mai isteţ,m-ar fi putut vedea.Nu exista nici un petec de teren care să-mi ofere protecţie. -Şi bomba lacrimogenă din avion? -Este una dintre specialităţile chimice ale lui Clancy.Sunt menite să afecteze sinusurile şi căile respiratorii.Este mult mai sofisticată decât bombele lacrimogene obişnuite şi mult mai dureroasă.O cât de slabă adiere poate reduce un om la tăcere.Te simţi bine? întrebă el privind-o cu oarecare îngrijorare. -Maj simt încă o durere în piept şi se pare că nu-mi pot stăpâni lacrimile.Altfel,mă simt foarte bine.Dar tu cum ai rezistat fără să-ţi aperi faţa? -Lentile de contact şi dopuri nazale.Acestea,împreună cu urechea falsă,m-au făcut să mă simt ca omul din serialele TV. -Exact,urechea falsă! Am fost la un pas de leşin când te-am văzut sfâşiindu-ţi urechea.Părea adevărată. -Clancy este autorul acestui truc.El mi-a oferit această soluţie pentru ascunderea bombei.Îmi făcuse şi o altă propunere,dar n-am acceptat-o,pentru că nu doream, nici măcar în joacă,distrugerea acelui „apendic” pe care mi-l oferea el. Zimbi privind cadranele din faţa lui.Deodată,chipul său se aspri. -La dracu!Benzina!Acul indică o scădere vertiginoasă a benzinei în rezervor. Cred că unul dintre gloanţe l-a străpuns. -Şi am rămas fără benzină? întrebă ea cu ochii măriţi de spaimă. -Da,şi mai avem încă zece mile de străbătut prin deşert pentru a ajunge la dealuri.Suntem norocoşi dacă maşina ne mai duce opt-nouă mile.Şi tot ne mai rămâne o milă de mers prin deşert. -Doar atât? Mie îmi era teamă că vom rămâne înţepeniţi aici şi că Hassan,şi oamenii lui,ar putea pune mâna pe noi. -Este destul de rău şi aşa.În felul acesta avantajul nostru faţă de Hassan a scăzu

în mod considerabil şi în noaptea aceasta s-ar putea să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea pe dealuri.Va trebui să ne ferim să mergem pe cărările mari, cunoscute.Cred că ne vom putea socoti norocoşi-dacă ajungem la graniţă mâine dimineaţă. -Nu contează când ajungem.Cred că important este să reuşim,şi mă îndoiesc că o noapte pe dealuri ne-ar face rău. -Crezi că te poţi descurca? întrebă Daniel cu o undă de ironie în glas. -Mă pot descurca în orice împrejurare.Am avut un profesor excelent,răspunse Zilah cu o voce gravă. -Bradford? întrebă Daniei scurt. -David m-a învăţat absolut tot ce ştiu.Este un om absolut minunat,zise Zilah cu glas molatec. -Sunt convins că îi face mare plăcere felul în care îţi exprimi recunoştinţa, răspunse Daniel cu glas aspru.Totuşi,cred că există câteva lucruri pe care încă nu le cunoşti. -Nu înţeleg ce vrei să spui?! zise Zilah mirată.Cizma lui apăsă cu putere acceleratorul şi maşina țâșni,brusc,înainte.Înjură,gândindu-se că manevra lut irosise benzina atât de preţioasă. -Vei înţelege.Ţin să te asigur că am de gând să înţelegi foarte bine tot ce spun eu.Privirea lui era fixată undeva,departe,pe dunele de nisip,şi chipul lui purta o expresie rece,împietrită.Mai aveau câteva mile până la dealuri,când motorul se opri. -S-a sfârşit,spuse Daniel.Hai,coboară!Îşi aruncă picioarele lungi peste portiera maşinii şi coborî.Zilah făcu acelaşi lucru,imediat ce i se ceru.Nisipul era fierbinte şi dogoarea lui pătrundea prin tălpile de cauciuc ale pantofilor de tenis cu care era încălţată.Se gândea că avea să fie şi mai fierbinte după câteva minute,dar trebuia să se obişnuiască.Îl urmă pe Daniel în spatele maşinii,unde acesta ridicase capacul unei ascunzători aflată sub scaunele din spate.Trase de acolo un sac de armată,o canistră şi o armă automată prevăzută cu o curea pentru a o putea ține pe umăr.Îi aruncă arma,întrebând-o: -Crezi c-o poţi tine un minut? Zilah luă arma în mână,ca prin vis.Părea a fi o armă automată,o mitralieră.Cu numai câteva zile în urmă,se afla în liniştitul campus universitar de la Universitatea Texas A & M.În acel moment nu i-ar fi trecut prin minte că în curând s-ar fi putut afla în deşert,ţinând în mână o armă, pe care numai Daniel Seifert o putea considera uşor de purtat.Privi,uşor amuzată,dar şi mirată,cum Daniel îşi scoase lentilele de contact şi dopurile nazale şi le aruncă pe scaunul din spate al maşinii,după care își fixă rucsacul în

spate.Ridică canistra cu apă şi întinse mâna pentru a lua arma. -Lasă-mă pe mine s-o duc,spuse Zilah.Nu are nici un rost să te împovărezi cu tot acest echipament.Vreau să te ajut. -Trebuie să ne mişcăm repede,spuse el,dând din cap în semn că nu era de acord. Trebuie să străbatem primul deal,până la jumătatea lui,în douăzeci de minute. S-ar putea ca acesta să fie singurul nostru avantaj.Chipul lui trăda îngrijorare. -Ia asta,spuse el,oferindu-i canistra cea mică.Restul îl pot căra singur.Dacă nu ai remarcat,spuse el râzând,sunt la fel de mare ca o casă.Uneori,aceste dimensiuni îmi sunt de folos.Hai să mergem,spuse el,luând-o de umăr. Zilah puse canistra pe umăr şi porni în pas cu Daniel.Căldura mâinii lui îi transmitea un fluid ce-i oferea încredere şi,totodată,un sentiment ciudat,de neînţeles.Trăia senzaţia că o parte din ea era,pur şi simplu,absorbită de mâna aceea fermă.Neliniştită de sentimentele ciudate pe care le trăia,încercă,în mod instinctiv să se retragă.El o eliberă din strânsoarea mâinii sale şi Zilah se simţi o caraghioasă. -Eşti încruntată.Ţi-e teamă? o întrebă privind-o cu atenţie. -Da,răspunse ea cu sinceritate.Sunt cumplit de înspăimântată.Mă simt aşa de când ţi-ai smuls urechea falsă şi ai împrăştiat gazul în avion.Privindu-l direct în ochi continuă: -Nu trebuie să-ţi faci probleme că voi ceda.Ştiu că ai destule griji,aşa încât nu ai nevoie şi de o femeie isterizată de spaimă.Doar trebuie să-mi spui ce să fac şi voi face. -Chiar aşa? întrebă el mirat.Fără proteste? Fără vorbe mari despre independenţa femeilor şi despre dreptul de a-şi exprima părerile? -Nu sunt o proastă.Este limpede că acţiunea pe care ai pornit-o este meseria ta şi nu a mea.Când te afli în prezenţa unui specialist te dai la o parte şi-l laşi să-şi facă slujba.Te voi ajuta atât cât îmi stă în putere,dar îmi este teamă că aruncarea avioanelor în aer nu face parte din programul meu de instruire la facultate,spuse Zilah zâmbind. -N-aş fi bănuit că eşti o femeie atât de stăpână pe tine.Încearcă să nu-ţi faci gânduri negre.Nu vreau să te fac să crezi că ne va fi uşor,dar nu am nici cea mai mică intenţie să-l las pe Hassan să pună din nou mâna pe tine.Nu-mi place să pierd.Mi-am făcut un obicei din a evita,cu orice preţ,să pierd. -Sper ca aceasta să nu fie excepţia care întăreşte regula,încercă Zilah să glumească. -Nu va fi.Am un motiv deosebit care mă împinge să câștig de data aceasta.Te rog,ai încredere în mine!

-Până când totul se sfârşeşte. -Ultima oară m-am descurcat binişor,nu-i aşa? Dar acum cred că trebuie să ne grăbim.Nu are nici un rost să mai pierdem vremea. -Ai dreptate,îl aprobă Zilah,mărind pasul pentru a se putea ţine după el. Avea încredere în el,îşi spuse ea,simţindu-se uşor mirată de acest sentiment.Nu avea încredere numai în eficienţa lui în meseria periculoasă pe care o avea,ci şi în el ca bărbat.De obicei nu se simţea în largul ei în prezenţa bărbaţilor străini, mai ales dacă erau dinamici şi virili.Şi,cu toate acestea,în privinţa lui Daniel Seifert lucrurile stăteau altfel.În ciuda atracţiei fizice pe care i-o inspira,simţea că între ei exista o legătură care se ţesuse în ani îndelungaţi,şi nu în câteva minute.Nu era însă momentul să facă analiza acestor sentimente.Poate ca erau doar rezultatul situaţiei în care se afla.Trebuie să înceteze şi să se concentreze asupra drumului şi a ritmului pe care-l impusese Daniel.Privi în urma ei,îngrijorată.Nu se vedea nici urmă de Hassan.Totuşi,asta nu însemna că nu putea să apară în orice moment,la orizont.Mări pasul în mod involuntar şi privirea ei rămase aţintită asupra dealurilor. CAPITOLUL 2 -Iată-i,sosesc! murmură Daniel.Îşi puse mâna streaşină la ochi pentru a urmări mai bine apropierea maşinii ce ridica nori de praf în deşertul aflat la poalele dealului pe care se aflau ei. -Merg ca şi când ar cunoaşte precis ţinta.Cred că au găsit maşina noastră abandonată şi sunt convinşi ca în curând vom fi în mâinile lor. -Şi crezi că vom fi? întrebă Zilah îngrijorată.Sunt atât de aproape! Vor ajunge aici în mai puţin de zece minute. -Da,ai dreptate.Se întoarse spre ea şi-i luă braţul.Simţindu-i mâna pe braţul ei,trăi aceeaşi senzaţie încărcată de dorinţă şi se abţinu cu greu să nu şi-l smulgă din mâna lui.Oare ce se întâmpla cu ea? Această atingere nici măcar nu fusese precum celelalte.Fusese de-a dreptul impersonală. -Dar nici noi nu vom mai fi aici,spuse Daniel.Ne vom urma drumul,îndreptândune spre copaci şi de acolo spre celălalt deal.Vom face un înconjur,după care vom ajunge pe drumul principal,în apropierea graniţei. -Se pare că eşti familiarizat cu aceste ţinuturi. -Eu şi Philip am vânat uneori pe aici. -Philip? -Philip El Kabbar.Este prietenul meu.N-ai auzit niciodată de el? întrebă Daniel privind-o cu coada ochiului.Dând din cap,Zilah spuse:

-Ultimii şapte ani i-am petrecut în Texas,într-o fermă.Numele acesta ar trebui sămi spună ceva anume? . -Se pare că,după Ben Raşid,este cel mai puternic şeic din Sedikhan. O ajută să coboare dealul,în vârful căruia se aflau,mergând grăbiţi spre tufişurile bogate aflate în faţa lor... -O perioadă destul de lungă.Cred că Bradford a fost nemulţumit de această şedere. -Nemulţumit? întrebă ea nedumerită.Am locuit la ferma părinţilor lui David, Dar am încercat să nu le fiu o povară.După ce am învăţat să călăresc,am lucrat,efectiv,la fermă! -Ai fost pusă la dispoziţia lui Bradford când aveai doar paisprezece ani? Dumnezeule,ai început-o de mic copil! -Ce vrei să spui? Dumnezeule mare! Tu crezi că eu sunt iubita lui David? Îl privea cu ochi mari,rotunzi de uimire! Ţinând o ramură bogată,o ajută să treacă pe sub ea,după care îl dădu drumul in urma lui. -Nu e treaba mea! La dracu! Ba este.Am tot încercat să mă conving-singur,din clipa în care am văzut blestemata de fotografie,că eşti o femeie ca oricare alta. Nici mai mult,nici mai puţin.Niciodată nu mi-a plăcut să mă mint singur şi nu intenţionez acum.Persoana ta mă preocupă îngrijorător de mult.Când am urcat în avionul în care erai prizonieră,am ştiut că tu aveai să fii a mea.Este timpul să te obişnuieşti cu această idee.Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine,dar ştiu că aşa am simţit.Lăsă o altă ramură în urma lor,după ce o ajutase pe Zilah să treacă pe sub ea. -Va trebui să-i spui lui David Bradford că a sosit momentul să se mulţumească numai cu soţia lui.Nu mai eşti disponibilă. -Este mai mult decât mulţumit alături de Billie.Şi nu am de gând să fiu a ta. Suntem doi străini.Este o nebunie ce spui! Abia ne-am cunoscut.Patru terorişti, nebuni de furie şi ură,sunt pe urmele noastre şi tu îmi faci asemenea propuneri? -Propuneri?! La dracu'! Eu fac afirmaţii,constat fapte.O împingea pe drum, înainte,şi glasul lui era aspru de teamă pentru ea.O proteja cu cea mai mare atenţie de ramurile aspre ale tufişurilor şi pomilor care îi înconjurau. -Crezi că nu ştiu cum sună ceea ce spun? Sunt convins că nu vorbesc ca un om raţional şi că mă port ca un primitiv înflăcărat,dar nu mă pot stăpâni.Nu suport să-mi pierd controlul.Mă scoate din minţi lucrul acesta! -Te porţi cu mine de parcă aş fi vinovata de nebunia care te-a cuprins.Nu este vina mea. -Ştiu,ai dreptate.Problema e că nu ştiu dacă această stare este trecătoare..

-Ar trebui să fie,spuse ea,râzând stingherită. -Crezi? Vom vedea.Este prea curând să putem spune ce va fi.Trecător sau nu, eşti încă a mea.Şi am de gând să stau de vorbă cu Bradford,dacă tu ai reţineri în această privinţă.Îmi va face mare plăcere! -Eu nu sunt bunul nimănui.Nici al tău şi,în mod sigur,nici al lui David. Tremura şi era conştientă de emoţia ce o stăpânea.Pentru prima oară,în viaţa ei de femeie adultă,un bărbat reuşea fără nici un efort să treacă zidul pe care îl ridicase în calea sentimentelor faţă de sexul opus.Abia dacă o atinsese şi se apropiase de ea în ultimele ore,şi cu toate acestea prezenţa lui o copleşea.Inima îi bătea năvalnic şi i se uscase gura.Se simţea ca un om doborât de febră. Degetele lui,care i se odihneau pe braţ,erau atât de impersonale,pe cât de posesive îi era vorbele.În schimb,pielea ei,trupul ei erau atât de sensibile,încât simţea pulsaţiile din degetele lui; Oare cum putea conştientiza asemenea sentimente,când,de obicei,făcea eforturi extraordinare pentru a suporta cele mai nevinovate atingeri ale bărbaţilor din jurul ei? încerca să-şi retragă braţul,dar rezistenţa ei fu înfrântă de o încordare a degetelor lui. -Dă-mi drumul! se trezi ea spunând. -Nu.Ai încă nevoie de mine,răspunse el fără să-i arunce nici cea mai mică privire.Mări pasul şi continuă: -Acum ai nevoie de mine,dar mai târziu vei fi dornică să mă aflu alături de tine şi altfel,nu ca acum,te sigur.Îţi voi îndeplini orice dorinţă,oricât de neînsemnată. Bradford a ieşit din viaţa ta.Îşi umezi buzele uscate de emoţie,clătinând din cap. -David nu va ieşi niciodată din viaţa mea.Tu nu poţi înţelege.David este prietenul meu.Eu nu sunt amanta lui.Părerea ta mi se pare de-a dreptul caraghioasă.El o iubeşte nespus de mult pe soţia sa,Billie. -Observ că despre sentimentele tale n-ai spus nimic.Probabil că tu îl iubeşti la fel de mult,pe cât îşi iubeşte el soţia.Doar un semn să facă şi ai fi gata să sari în patul lui.Privirea ei era senină şi nevinovată. -Mi-aş da şi ultima picătură de sânge,şi ultimul strop de viaţă pentru David Bradford dacă el ar vrea sau ar avea nevoie de ajutorul meu.Şi dacă ar dori trupul meu ar fi la fel.N-are nici o importanţă! -Ar avea pentru mine,izbucni Daniel.Ar avea mare importanţă pentru mine. Respiră adânc şi când reuşi să vorbească din nou o făcu printre dinţii încleştaţi de furie: -Cred c-ar fi mai bine să-ţi ţii gura închisă.În acest moment sunt al dracului de furios şi mă tem că ţi-aş putea arăta câtă importanţă ar avea şi pentru tine. Totuşi,cred că o asemenea idee nu este tocmai potrivită,având în vedere că

Hassan ar putea să apară şi să-mi ia fundul drept ţintă. -Ar fi destul de neplăcut,zâmbi Zilah,şi mai ales inutil.Nu există nici un mod de a mă convinge că actul sexual este mai mult decât o simplă împerechere animalică. -Ce spui? Vorbeşti ca o frustrată fată bătrână.Dacă nu te-ai fi aflat într-un loc nepotrivit,la o oră nepotrivită...Tăcu,brusc,când zări privirea rănită pe care i-o aruncă. -Ce Dumnezeu se întâmplă cu tine? Te uiţi la mine de parcă te-aş fi înjunghiat. -Serios? Glasul ei era tremurător,în ciuda efortului pe care îl făcea de a apărea cât mai calmă. -Sunt o proastă şi nu sunt nici virgină.Nu mai sunt de foarte mult timp.Ai dreptate când spui că am început-o devreme.Dar nu a fost David Bradford.David nu a fost niciodată..Vorbea repede,cu febrilitate.Daniel se opri în mijlocul cărării şi o obligă să-l privească în faţă. -Taci din gură şi lasă-mă să te privesc.Te-am rănit? Ce am putut spune de te-am făcut să suferi atât de mult? Ochii lui o priveau intens şi oglinda privirii lui era străbătută de o sinceritate copleşitoare. -Nimic,Ţi-am spus doar că sunt o proastă.Hai să mergem! Trebuie să ne continuăm drumul,nu? -Da,răspunse el scurt.Mâinile lui păreau incapabile să se desprindă de pe umerii ei,în timp ce privirea nu se dezlipea de pe chipul tinerei femei. -Dar,mai înainte de a pleca,trebuie să-mi spui de unde vine această durere din ochii tăi.Te deranjează referirea făcută de mine la feciorie? Din câte ştiu, societatea din Sedikhan se conduce după legi foarte puritane.Îi scutură umerii cu putere ca şi când ar fi vrut s-o atenţioneze. -Nu-mi pasă cât erai de tânără când ai fost cu primul bărbat din viaţa ta.Pot să pariez că eu am fost mai tânăr când am avut prima femeie,spuse el zâmbind.Nu am nici un drept la asemenea pretenţii când nu am ce să ofer. Zâmbetul lui deveni mai cald şi mai luminos,şi inima femeii începu să bată năvalnic,toată durerea ei părând să dispară. -N-am vrut să ţe jignesc şi nici să te fac să suferi.Sunt un om aspru şi am trăit o viaţă aspră,dar nu trebuie să-ţi fie teamă de mine din această cauză.Niciodată riu-ţi voi face vreun rău,în mod intenţionat.Şi nici nu voi lăsa pe altcineva să-ţi facă rău.Ai încredere în mine?Degetele lui trecură în zbor peste buza rănită şi Zilah îşi simţi trupul străbătut de un fior.Simţea degetele lui nu numai pe buză,ci şi pe încheieturile mâinilor,pe stomac şi chiar pe tălpile picioarelor.Părea că degetele lui se plimbau de-a lungul trupului ei,deşi îşi dădea seama că atingerea

nu era câtuşi de puţin sexuală.Aroma trupului său o învăluia.Un miros puternic de săpun şi un val uşor de mosc şi transpiraţie.Simţi,brusc,dorinţa să întindă mâna şi să atingă barba mătăsoasă,strălucind în lumina soarelui,şi buzele lut perfect modelate.De fapt,era împinsă de o dorinţă copleşitoare să-l atingă,şi acest sentiment îi provocă un şoc.Coborî privirile,aţintindu-le pe pieptul lui,dar şuvoiul fierbinte,scurgându-se prin trupul lui,nu-şi dovedi forţa. Dimpotrivă.Zilah începu să se întrebe dacă şi părul care îi acoperea pieptul era la fel de auriu ca barba lui mătăsoasă.Îşi scutura uşor capul,încercând să-şi limpezească mintea. -Am încredere,răspunse ea în cele din urmă.Dar cred că acum este mai bine să pornim,pentru că nu ştiu cum i-ai putea împiedica să nu-mi facă vreun rău dacă pun mâna pe noi.Sper că nu vrei să-ţi transformi fundul în ţintă,zâmbi ea ştrengăreşte.Daniel o îmbrăţişa cu căldură şi cu forţa unui urs grizlly.Era un bărbat uriaş. -Vom face tot ce este posibil ca să nu se întâmple aşa ceva.Am o mare afecţiune pentru acea parte a trupului meu.O eliberă din braţele lui şi porniră printre tufişuri cu pas iute,aşa încât nu mai avură timp de conversaţie. Zilah simţea cum plămânii erau gata să explodeze,iar pantalonii şi cămaşa îi erau atât de ude din pricina transpiraţiei,ca şi când ar fi ieşit din apele unui lac.Işi repeta în gând că ar fi dorit nespus de mult să-şi alunge din minte,în acel moment,imaginea undelor albastre ale unui lac.Daniel o privi şi întrebă cuprins de îngrijorare: -Te simţi bine?Zilah dădu din cap,fără să răspundă.Trebuia să-şi cruţe şi cea mai firavă respiraţie.În ultimele ore,Daniel impusese un ritm de mers infernal. Zilah nu ştia ce distanţă străbătuseră,dar dacă simplul fapt că se simţea extenuată putea fi considerat unitate de măsură,atunci,după părerea ei,străbătuseră o sută de mile.Răcoarea umedă de sub coroanele copacilor fusese tot ce-şi dorise până în acel moment.Acolo,pe dealuri,sub frunzişul copacilor,temperatura era numai cu câteva grade mai scăzută decât în deşert. -În curând îţi voi da voie să te odihneşti.Vreau să ajungem la poalele dealurilor, înainte de lăsarea întunericului,spuse Daniel,Nu aşteptă răspunsul ei şi continuă să meargă.Picioarele lui lungi,puternice,traversară povârnişul cu mare viteză,cu o uşurinţă şi cu o siguranţă uimitoare pentru un om de dimensiunile lui.Sa mişca uşor,dar Zilah era incapabilă să se adapteze mersului său.Oare felul în care se mişca îl ajutase să monteze pe nesimţite bombele în jurul avionului? în mod sigur că da,îşi răspunse Zilah propriei întrebări.Probabil că în acel moment şi el

suferea din pricina căldurii la fel ca şi ea.Cămaşa kaki îi era lipită de spate şi de braţele lui puter-nice,în vreme ce rucsacul şi arma deveniseră,probabil,două poveri fierbinţi.Cu toate acestea,respiraţia lui nu părea îngreunată.Nici măcar nu gâfâia.Ea era gata să se prăbuşească cu fiecare pas,pe când el părea să facă o plimbare de plăcere.Deodată,Daniel se opri brusc,încât Zilah aproape se împiedică de el. -Urmează-mă! Mi-am amintit că trebuie să fie pe aici,pe undeva.O luă de mână şi începu să urce o colină povârnită,ce se afla la marginea potecii. -Este chiar aici,în spatele stâncilor,spuse David. -Ce anume? -O mică grotă.Mai la vale este şi un pârâiaş.Ne putem ascunde în grotă,în noaptea aceasta.Hassan şi oamenii lui vor cerceta fiecare petec de deal şi eu nu vreau să orbecăiesc şi să mă ciocnesc cu ei în întuneric.Suntem destul de aproape de graniță,aşa că vom putea străbate mâine distanța în numai câteva ore,dacă vom porni în zori.Continua s-o tragă după el în timp ce vorbea şi,pentru a o ajuta,îşi trecu braţul în jurul taliei ei şi o purtă aproape pe sus pe poteca ce urca povârnişul. -Nu trebuie să te opreşti din cauza mea,zise cu greu Zilah,încercând să respire normal.Mă simt minunat.Daniel o privi cu atenţie şi o clipă mâna lui îi strânse şi mai tare talia. -Arăţi de parcă ai fi în pragul leşinului,dar eşti minunată.Te poți descurca,nu-i aşa? -Exact,spuse Zilah zâmbind.Eră cuprinsă de o stare de moleşeală plăcută, cu totul diferită de cea trăită atunci când el îşi plimbase degetul pe buza ei rănită.Atingerea braţului său era mult mai plăcută chiar şi decât cea a mamei,sau a lui David.Era uimită de sentimentele atât de ciudate pe care i le stârnea acel străin. -Mă pot descurca singură,continuă ea. -Deocamdată nu vei avea nimic de făcut,o linişti Daniel.Se strecură printre tufişuri,trednd de cealaltă parte a povârnişufui,şi Daniel se opri în faţa unei mici deschideri aflată în peretele de piatră.Nu părea a fi mai mare de un metru şi jumătate. -Aceasta este grota? Cred că prefer să-mi petrec nopţile sub cerul liber.Nu-mi plac spaţiile strâmte şi această grotă pare îngrozitor de mică. -În ciuda intrării mici,este adâncă şi vei fi în siguranţă în ea dacă voi acoperi intrarea cu ramuri şi frunziş.Nici mie nu-mi surâde perspectiva de a-mi petrece noaptea aici,pentru că nici mie nu-mi plac spaţiile strâmte.

-Atunci de ce nu vrei să rămânem afară? -Pentru că suntem mult mai în siguranţă în grotă.Rămâi aici.Mă duc să arunc o privire înăuntru.Nu-mi plac surprizele,în special cele lipsite de bun-gust. Intrarea grotei se deschidea întunecoasă şi ameninţătoare în lumina difuză a amurgului. -Există urşi în Said Ababa? întrebă Zilah. -N-am auzit c-ar exista.Mă gândeam mai degrabă la păianjeni şi lilieci,spuse Daniel,sprijinindu-şi arma automată de perete.Îşi dădu jos din spate rucsacul şi-l aşeză pe pământ. -Lilieci? Prefer să mă întâlnesc cu un urs,decât să dau ochii cu un liliac. -Cu puţin noroc,sper că nu voi întâlni nici urşi şi nici lilieci,deşi cred că ar fi bine să fac o mică cercetare în zonă.Scoase o lanternă mică din rucsac şi se târî prin intrarea scundă a peşterii.Zilah rămase afară,aşteptându-l.Începu să se simtă teribil de neajutorată când aşteptarea se prelungi.Se gândea că ar fi trebuit să intre şi ea în grotă.Daniel îşi riscase de câteva ori viaţa pentru ea până în acel moment şi ea continua să-l lase pe el în faţa pericolului.Grota părea întunecoasă şi neprimitoare.Şerpi! Dacă în grotă existau şerpi? Nu-şi dădu seama că se prăbuşise în genunchi şi se târa,până nu trecu de intrarea grotei.Dumnezeule,era un întuneric total înăuntru! Din fundul grotei nu răzbătea nici cel mai slab sunet până la ea. -Daniel? Sunetele ieşiră slab din gâtul ei,mai mult ca o şoaptă.Ce laşă era! remarcă Zilah cu dezgust.Respiră adânc şi încercă să se târască din nou,cât putea de repede.Brusc,se lovi cu capul de ceva tare cu atâta violenţă,încât văzu stele.Speriată,înălţă capul şi se lovi de ceva la fel de tare,ca şi obstacolul anterior.O bărbie? -La dracu! mârâi forma nedesluşită din faţa ei. -Daniel? -Cine altcineva ar putea fi aici? Ce dracului cauţi aici,afară de faptul că vrei să mă faci să-mi pierd cunoştinţa în urma loviturilor aplicate de tine? . -Eram îngrijorată.Mă gândeâm că s-ar putea să existe şerpi,spuse ea şi-l îmbrăţişa speriată. -Ce spui? -S-ar putea să existe şerpi aici,în peşteră.Era atât de voinic şi se simţea protejată în braţele lui.O înconjura atât de strâns,încât îi putea auzi bătăile inimii. -De ce n-ai aprins lanterna? -Pentru că vreau să economisesc bateriile.Nu am baterii de rezervă pentru această lanternă şi s-ar putea să mai avem nevoie de ea mai târziu.Ar fi folosit-o

pentru a controla toate cotloanele şi nişele grotei şi acum mă târam spre ieşire. Mâinile lui se mişcau,mângâindu-i umerii,dar atingerea lor era blândă şi lipsită de orice undă de sexualitate.Cu toate acestea,atingerea lor îi trimitea un fluid în întregul trup,fluid ce făcea să vibreze şi cele mai mici terminaţii nervoase. -Nu ţi-a trecut prin minte că nu trebuie să vii în ajutorul meu,chiar dacă erai îngrijorată şi speriată? Zilah dădu din cap şi spuse: -Dacă te temi de ceva,trebuie să dai piept cu pericolul respectiv.Acest lucru l-am învăţat cu mult timp în urmă.Dacă te ascunzi,această teamă pătrunde în tine încet-încet şi-ţi otrăveşte mintea şi sufletul.Trebuia să vin.Mâinile lui îşi încetară mângâierea o clipă. -Da,cred că ai dreptate.Buzele coborâră pe vârful capului ei într-o atingere uşoară,un sărut fugar. -Cred că vei fi încântată să afli că încercarea ta de a mă salva,nu era absolut necesară.Nu există nici lilieci,nici şerpi şi nici urşi.O îndepărtă de el cu o mişcare blândă. -Ei,ce zici dacă ne întoarcem? Am nevoie de aer proaspăt.Hai,mişcă-te! spuse el cu glas vesel şi-i atinse,în glumă fesele cu o palmă uşoară.Aerul din afara grotei părea proaspăt şi plăcut când ieşiră la lumină,în căldură.Zilah se îndreptă şi se ridică,respirând uşurată când se lipi de peretele tare de stâncă.Daniel o urmă. Scoase un pachet de ţigări din buzunar şi-şi aprinse una,mai înainte de a se sprijini şi el de peretele exterior al peşterii.Înghiţi fumul cu lăcomie şi,încercând să bage pachetul la loc în buzunar,exclamă: -Scuză-mă! Vrei şi tu o ţigară? -Nu fumez. -Te deranjează fumul? -Nu,nu mă deranjează dacă în jurul meu se fumează.Nu-mi place să fumez eu, spuse ea şi închise ochii.Dădu uşor capul pe spate pentru a lăsa adierea vântului s-o răcorească mai bine. -Ai suferit de vreo boală? -Nu.Este vorba de dependența pe care ţi-o creează.Nu suport ideea că aş putea depinde de ţigări.Mă înspăimântă acest gând. -Te înspăimântă? Ciudat. Tu eşti o fată care nu se teme de şerpi,urşi sau terorişti, spuse el,ridicând sprâncenele mirat. -Crezi? Parcă spunea că se află un pârâu prin apropiere,schimbă Zilah subiectul conversaţiei şi se ridică în picioare. -Da,se află la poalele dealului,în tufele de tamarisc. Daniel îi vedea cu greu chipul prin întunericul care se lăsa,dar observă că umerii

ei erau rigizi şi dovedeau o tensiune pe care n-o remarcase cu câteva momente mai înainte.Îşi strivi ţigara cu mişcări lente şi spuse: -Îţi voi arăta eu. -Nu,nu este nevoie.Îl pot găsi şi singură,spuse ea şi începu să coboare spre poalele dealului.Daniel scoase o exclamaţie de uimire şi se ridică în picioare, pornind pe urmele ei.Femeia trecea cu repeziciune de la o stare la alta.Când părea o fetişcană speriată ce se ascundea la pieptul lui,căutând protecţie,când părea o femeie rece,hotărâtă,stăpână pe sine.Şi în acel moment părea nervoasă şi încordată ca şi acel palomina pe care era fotografiată călare.Dacă tot trebuia să fie obsedat de existenţa unei femei,de ce trebuia să fie,tocmai aceasta? De-abia o cunoscuse în ziua aceea şi deja trezise în el o multitudine de sentimente,ceea ce nu se mai întâmplase până atunci.Se simţea stăpânit de dorinţă,tandreţe,gelozie şi de o infinită feamă că i s-ar putea întâmpla ceva rău.Dacă n-ar fi existat acel sentiment de gelozie faţă de nepreţuitul David,poate că şi el ar fi fost mai impulsiv în exprimarea dorinţelor pe care i le trezea prezenţa ei.Simţea că reuşise s-o înspăimânte cumplit.Dorea să fie a lui,s-o facă să-i aparţină numai lui,în momentul în care aveau să se afle înaintea lui Clancy.În clipa în care se aşezase alături de ea în avion,totul ti apăruse deosebit de limpede înaintea ochilor.Doamne,cât era de ciudat ceea ce se întâmpla. Străbătu nervos drumul care îi mai rămăsese până la tufele de tamarisc.Probabil că Zilah îl considera un tip mai mult decât străin: un fost mercenar cu un comportament aspru,lipsit de fineţe,un om care îşi riscă viaţa,pune bombe şi-i spune direct,când abia a cunoscut-o,că va fi a lui că vrea sau nu.Nici nu era de mirare că se purta atât de ciudat cu el.Trebuia să-şi controleze atitudinea,să fie blând şi calm,Era atât de tânără! Abia ieşită de pe băncile şcolii,fusese,în mod sigur,ferită cu grijă de indivizi de teapa lui.Încerca să-şi amintească cum era el la douăzeci şi unu de ani.Se afla în Vietnam şi în Africa Centrală,apoi...Nici măcar nu era în stare să-şi amintească toate ţările,războaiele şi toate femeile pe care le cunoscuse în toţi acei ani.Trebuia să fie foarte atent ca acei ani şi acele experienţe pe care le trăise,să nu intervină între ei şi să-i îndepărteze unul de celălalt.Trebuia să fie reţinut şi discret din acel moment. Dar toate gândurile,care îl îndemnau la o comportare detaşată,calmă,dispărură în momentul în care o zări îngenuncheată pe pietrele aflate la marginea pârâului.Îşi scosese cămaşa de bumbac,iar bretelele din dantelă ale sutienului îi atârnau în jurul braţelor,în timp ce-şi ştergea faţa şi umerii cu o batisă albă,înmuiată în apă. Era aceeaşi batistă pe care o folosise în avion.Părul auriu,cu şuviţe decolorate de soare,îi atârnau pe spate ca o pelerină de mătase.Înmuia batista din nou în apă,o

storcea şi apoi o plimba cu vădită plăcere de-a lungul braţelor. Daniel respiră adânc de câteva ori.Mişcarea aceea blândă a mâinii ei părea să fie o mângâiere pe trupul lui,nu pe al ei.Simţea o durere teribilă în zonele cele mai intime ale trupului său.Îşi imagina ce senzaţie ar fi trăit,dacă mâna ei s-ar fi plimbat de-a lungul trupului său.Sângele îi pulsa violent în tâmplă şi se simţi acoperit de o transpiraţie fierbinte.Nu făcuse nici cel mat mic zgomot apropiindu-se,dar probabil ea îi simţise prezenţa,pentru că întoarse capul ca o căprioară speriată.Rămase nemişcată.Când îl recunoscu,râse uşor speriată. -Se pare că nu sunt mult mai curajoasă decât am vrut să recunosc.M-ai speriat. Păru să se liniştească şi se aplecă din nou asupra apei,pentru a uda batista. -Este extraordinară,îţi voi înapoia batista imediat.Simţeam că eram pe cale să mor dacă nu-mi dădeam jos nisipul şi transpiraţia adunate pe mine. -Nu trebuie să te grăbeşti.Vocea lui era uşor răguşită şi încordarea pe care o zări pe chipul său,îi provocă şi ei o stare de nelinişte.Nu-i putea zări clar chipul în lumina înserării,dar îi simţea privirea aţintită asupra ei.Deodată,deveni conştientă de goliciunea trupului său şi,pentru un moment,simţi nevoia să se acopere cu cămaşa.Apoi îşi spuse că era o caraghioasă.Trupul ei era mult mai acoperit decât obişnuia când se afla pe plajă în mod obişnuit şi situaţia în care se aflau îi cerea să fie,mai degrabă,practică decât pudică. -Aş fi fost bucuroasă dacă aş fi putut să mă îmbrac cu altceva,spuse ea cu o voioşie forţată. -Mai am o cămaşă în rucsac şi ţi-o pot împrumuta,spuse el apropiindu-se.Îţi va ajunge până la genunchi,dar,cel puţin,este curată.Se opri în dreptul ei şi rămase câteva momente nemişcat,apoi spuse: -Mai bine mă duc să ţi-o aduc. -Nu.Dacă mi-o dai mie,nu vei mai avea nimic curat de îmbrăcat.Deja am acceptat un ajutor prea mare din partea ta.Aş vrea să ştii că îţi sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce ai făcut pentru mine. -Nu de recunoştinţă am nevoie,spuse Dainel şi îngenunche alături de ea.Vreau o mulţime de alte sentimente din partea ta,dar în nici un caz recunoştinţă. Îşi aşeză arma alături,pe pământ,şi cu mişcări grăbite îşi descheie cămaşa.Se aplecă asupra apei şi începu să se spele cu mişcări ferme pe faţă şi pe gât. Muşchii puternici ai braţelor şi spatelui se încordau şi se relaxau cu fiecare mişcare.Zilah îl urmărea tăcută,incapabilă să-şi smulgă privirea de pe trupul lui. Nu era ceea ce se numeşte un bărbat frumos.Nu avea nici un motiv să i se taie respiraţia în timp ce-l privea şi să nu-şi poată desprinde privirile de pe trupul lui.O atrăgea magnetismul lui viril şi graţia gladiatorului roman.Toate acestea o

făceau să-şi simtă genunchii lipsiţi de viaţă şi să aibă un tremur al mâinilor, imposibil de stăpânit.Daniel îşi aruncă apa,cu furie,pe cap şi pe trup.Stropii care rămâneau pe el îi stârniră lui Zilah dorinţa de a trece cu gura peste ei,dorinţă ce îi produse un adevărat şoc.Experimenta gânduri la care nici nu visase vreodată. În ciuda asigurărilor pe care le primise de la psihiatrul pe care îl vedea săptămânal,de şase ani de zile,fusese convinsă că niciodată nu avea să trăiască asemenea sentimente.Şi totuşi acea dorinţă primitivă exista în ea. Sânii ei se întăriră şi ar fi dorit să-i acopere cu mâinile pentru a potoli dorinţa ce punea stăpânire pe ea.Trebuia să se stăpânească,pentru că gestul ei ar fi dezvăluit ceea ce simţea.Îşi luă cămaşa. -Nu! Privirea ochilor ei se îndreptă spre el.Daniel se uita fix la sânii ei acoperiţi doar de dantela sutienului.Chipul lui era încărcat de senzualitate şi Zilah, văzându-i expresia,începu să respire cu greutate. -Nu încă,spuse el cu glas răguşit.Vino mai aproape. -Nu cred că este o idee fericită.Ne aflăm într-o situaţie atât de ciudată,încât reacţiile noastre sunt uşor exagerate. -Poate reacţiile tale sunt uşor exagerate,dar eu simt că-mi voi pierde minţile. Mâna lui atinse unul din sânii acoperiţi cu dantelă şi spuse cu blândeţe: -Se pare că se întâmplă şi cu tine acelaşi lucru.Zilah făcu o mişcare bruscă înapoi.Atingerea lui fusese asemănătoare unui şoc electric. -Ai văzut? întrebă el zâmbind.Mâinile i se aşezară cu blândeţe pe umerii ei. -Te-ai aprins şi tu,nu-i aşa? Cu atât mai bine.O trase uşurel spre el şi o îmbrăţişă.Zilah se simţea atrasă ca de un magnet.Oare de ce nu încerca să lupte împotriva lui? Când se simţi strânsă la pieptul lui puternic,uită toate întrebările şi nedumeririle.Era cuprinsă de un vârtej în care abia mai găsea puteri să mai respire.Oftând,îşi lipi capul de pieptul lui şi murmură: -Facem o greşeală,Daniel.Este prea curând.Nici nu ne cunoaştem,nu ştim nimic unul despre celălalt. -Vom afla tot ceea ce vom dori să ştim.Degetele lui i se plimbau jucăuş prin păr când îi ridică capul pentru a-i vedea ochii.Privirea lui era încărcată de o gravitate nebăuită. -Nu voi cere mai mult decât eşti dispusă să oferi acum.Cu cinci minute mai înainte îmi promiteam mie însumi că mă voi purta cu răceală şi că voi avea răbdare cu tine.Acum nu pot să-ţi promit decât că nu te voi azvârli la pământ şi nu te voi face a mea cu forţa.Vreau să fiu blând şi bun cu tine,Zilah.De obicei îmi place să fac dragoste repede şi cu violenţă.Dar cu tine nu vreau să fie aşa. Vreau să mă bucur de fiecare mângâiere a ta.

Sărutul lui fu atât de uşor,încât abia îl simţi.Apoi o ţinu în mâinile sale cu o fermitate blândă şi îi muşcă buzele într-o mângâiere nesfârşită,oferindu-i căldură şi pasiune.Era minunat,se gândi Zilah,pierdută în mângâierile lui.Era blând şi cald,puternic şi mângâietor.Totul era atât de neaşteptaţi Fiecare sărut,fiecare mângâiere părea să se nască în acel moment.Oare cum reuşea o asemenea vrăjitorie? -Zilah? -Hm? -Oferă-mi gura ta,iubito! Vreau să simt gustul gurii tale.Degetele lui se plimbau prin părul ei,în timp ce gura lui o căuta pe a ei cu înflăcărare. Şi ea dorea să simtă aroma trupului său,să atingă fiecare părticică a lui.Dorinţa ce o domina i se părea uimitor de ciudată,de neînţeles. Simţi limba lui fierbinte încălzindu-i buzele,trecând alene mai înainte de a se strecura printre ele,explorându-i dinţii şi-jucându-se cu limba ei.Era o senzaţie atât de caldă şi de plăcută,încât i se părea absolut naturală şi liniştitoare.Simţea o fericire totală,lăsându-se prinsă de vraja pe care o ţesea Daniel în jurul ei.Fiecare por al trupului ei vibra sub mâinile şi gura lui fierbinte; cum se putea simţi ea atât de liniştită,de mulţumită? Mâinile lui se jucau sub părul ei bogat şi apoi sutienul se desprindea de pe trupul ei,în timp ce gura lui continua s-o acopere pe a ei.Erau strâns lipiţi, îmbrăţişaţi.Trupul puternic,musculos se lipea cu disperare de sânii ei tari.O durere fierbinte se adună între coapsele ei. -Zilah,iubita mea,este minunat.O îndepărtă uşor şi o privi cu atenţie. -S-a întunecat şi nu-ţi mai pot zări chipul.Hai să mergem,spuse el,sărutând-o încă o dată,în grabă.O luă de mână şi o ajută să se ridice.Îi înfăşură trupul în cămaşă,ridicând arma şi sutienul aflate lângă ei. -Hai să ne întoarcem la grotă.Nu-ţi pot zări nici măcar chipul din pricina întunericului,aşa că nu pot risca să facem dragoste aici,sub cerul liber. -Asta voiai să faci? întrebă ea încetişor. -Bineînţeles! spuse el uimit,încercând să-i zărească faţa.Dacă aş fi vrut să mă folosesc de tine,doar ai fi ştiut.Nu sunt un tip subtil.Zilah chicoti,simţindu-se teribil de ameţită. -Repede şi cu violenţă? întrebă ea. -Exact.Şi cu focuri de artificii.Vei vedea.Îţi va face plăcere.Sper,cel puţin.Dar cred că este mai bine să pornim încet,cu blândeţe.Mâna lui se afla deja în jurul taliei,ajutând-o să urce dealul. -Cred că nu sunt pregătită pentru focuri de artificii,spuse ea şi trupul ei se

încordă din nou.Sunt foarte surprinsă de ceea ce se întâmpla cu mine. Daniel nu scoase o vorbă până nu ajunseră la intrarea în grotă. -Aşa cum ţi-am promis,voi înainta cu răbdare şi cu blândeţe.Chiar acum mi-a trecut prin minte ideea că ar fi foarte plăcut să-ţi fac curte un timp.Te rog,nu încerca să fugi de mine.N-aş putea îndura aşa ceva,după tot ce-am avut în braţele mele.Mă voi descurca şi fără lumânări,romane dar cred că sunt absolut necesare câteva focuri de artificii.Zilah se gândea în acel moment cât avea să-i fie de greu să nu-l atingă pe Daniel în următoarele ore pe care aveau să le petreacă împreună. -Cum crezi tu,răspunse ea cu blândeţe. -Da,dar atât timp cât ceea ce spun eu îţi doreşti şi tu.Trebuie să fim sinceri unul cu celălalt,Zilah.Spune-mi că şi tu ai aceleaşi dorinţe ca şi mine,te rog,Zilah. Glasul lui devenise aspru. -Şi eu simt la fel,Daniel,răspunse ea cu glas scăzut.Este exact ceea ce vreau şi eu.Spre surprinderea ei,spunea ceea ce gândea.O strânse din nou în braţele sale vânjoase şi exclamă încântat; -Aşa te vreau,iubita mea! Acum,hai să scoatem cămaşa din rucsac apoi mă voi duce să caut nişte ramuri pentru a acoperi intrarea în grotă.Zilah rămase pe loc,privindu-l cum se îndepărtează.Era uimită.Prezenţa lui trezea în ea sentimente ciudate,necunoscute.Plecarea lui o făcea să se simtă,brusc,singură, părăsită.Încercă să-şi revină şi-şi smulse cu greu privirile din direcţia în care dispăruse Daniel.La urma urmelor,nu era decât un străin pentru ea.Era imposibil să se lase stăpânită de asemenea sentimente faţă de un străin.Vitalitatea şi dinamismul,farmecul lui dezinvolt îi vrăjiseră imaginaţia.Atracţia fizică faţă de ea o surprinsese fără apărare,şi Zilah îşi spuse că nu trebuia să-i acorde o semnificaţie mai profundă decât părea a avea loc la prima vedere.Un bărbat ca Daniel era aşteptat de un şir întreg de femei,dornice să se strecoare în patul lui.Cum ar fi putut ea să intre în competiţie cu ele,când nici nu ştia dacă ar fi fost în stare să răspundă fizic unui bărbat? Şi totuşi Daniel nu era un bărbat ca oricare altul.Se topise ca un bulgăre de zăpadă sub focul mâinilor lui şi,conform teoriei doctorului Melrose,aceasta putea însemna vindecare deplină.Doctorul fusese deosebit de rece şi de detaşat când îi ceruse să răspundă cu promptitudine oricărei atracţii fizice faţă de un bărbat.Dar ei,o asemenea posibilitate i se păruse cu totul imposibilă în acel moment şi totuşi,când îl întâlnise pe Daniel...Dar dacă acesta nu avea să-i ofere decât o relaţie fizică,nu mai lungă de câteva săptămâni? Dacă,luând de la ea ceea ce dorea,îi oferea totuşi mai mult decât i-ar fi putut trece lui prin minte?

Atunci vindecarea ei ar fi fost completă şi ar fi devenit pe de-a întregul o femeie adevărată.Se lăsă pe genunchi lângă rucsac şi cu degete tremurătoare desfăcu cataramele acestuia.Se feri să se gândească la ce ar fi putut aduce vindecarea.Era mai bine să nu gândească.Atât timp cât se afla în apropiere de Daniel,trebuia să nu gândească şi să se lase în voia sentimentelor.Trebuia să se lase purtată de ele.Trebuia să aibă încredere în el pentru a fi sigură că nu avea să se înece în oceanul de emoţii şi senzaţii.În ciuda asprimii pe care o afişa,era un bărbat cald,plin de sensibilitate,şi intuiţia ei îi spunea că putea avea încredere în el. îşi scoase Cămaşa şi o îmbrăcă pe cea curată.Prea aspră,dar era practică şi mirosea uşor a frunze de lămâi şi a tutun.Cotrobăi prin rucsac şi găsi pâine şi brânză înfăşurate într-un şervet; o lanternă mare şi câteva baterii de rezervă,un tricou curat,o cutie de cartuşe şi un cuţit cu aspect ameninţător.Era bagajul unui om eficient.Exact cum era Daniel: practic,periculos şi eficient. -Dă-mi,te rog,cuţitul,spuse Daniel în spatele ei.Îşi scoase arma de pe umăr şi i-o dădu ei. -Am găsit un copac uscat pe care îl putem folosi.Nu-mi trebuie decât zececincisprezece minute pentru a aduce aici ramurile necesare. -Pot să te ajut cu ceva? -Nu.Rămâi aici.Ştii să foloseşti arma? -Mă descurc,când este vorba de un Browning.David m-a învăţat să trag cu el la fermă.Nu ştiu cum m-aş putea descurca cu această armă automată.Acţionează ca o mitralieră,nu-i aşa? -Este OM-1.Nu trebuie decât să-i reglezi focul şi să apeşi pe trăgaci.Fii cu ochii în patru,Annie Oakley(Annie Oakley (1860-1926) ţintaşă americană,deosebit de ageră.) ,Mă întorc în câteva minute. CAPITOLUL 3 Nu exista nici o modalitate pentru a face ca interiorul grotei să pară mai primitor.Aşeză pe jos o foaie de cort scoasă din rucsacul lui Daniel şi aprinse lanterna mare.În felul acesta lanterna nu mai părea atât de înfricoşătoare ca la început.Totuşi,sentimentul de claustrofobie nu dispărea. -Zilah,unde eşti? Glasul lui Daniel răsună îngrijorat de afară. -Sunt aici,înăuntru,strigă ea,în timp ce aranja pâinea şi brânza pe şervetul pus deasupra foii de cort.Cina este gata.Eşti convins că este mai bine să rămânem aici decât sub cerul liber? Mie nu-mi place această grotă. -Sunt sigur,răspunse el scurt.Se târî prin deschiderea îngustă şi,brusc,spaţiul deveni neîncăpător.

-Am ascuns intrarea destul de bine,după părerea mea.Cred că nu se vede absolut nimic,cu condiţia ca acela care se uită în această direcţie să nu fie deasupra noastră.Se apropie de foaia de cort şi se aşeză pe ea. -Putem să lăsăm lanterna aprinsă? întrebă ea.Pare puţin mai vesel. -Doar pentru scurt timp.Am adus baterii de rezervă pentru ea. -Am observat,murmură Zilah.Întotdeauna eşti la fel de bine echipat când pleci în asemenea misiuni? întrebă ea,luând o bucată de pâine şi muşcând din ea. -Întotdeauna.Am învăţat cu mult timp în urmă că trebuie să fii pregătit pentru a face faţă celor mai neaşteptate situaţii.Şi întotdeauna apar asemenea situaţii. Dumnezeuie,ce înghesuială este aici,spuse el,încercând să se aşeze într-o poziţie comodă. -Dacă îţi mai aminteşti,şi eu am spus acelaşi lucru mai devreme.M-aş simţi mult mai bine afară. -Dar nu ai fi în siguranţă..Aici este perfect din acest punct de vedere. Luă şi el o bucată de pâine şi una de brânză. -Trebuie să lăsăm deoparte acest subiect.Vorbeşte-mi despre anii petrecuţi la ferma din Texas. -A fost minunat,spuse ea cu multă căldură în glas.Nu mai fusesem în locuri asemănătoare,până când David nu m-a trimis acolo.Eu mi-am petrecut întreaga copilărie în Marasef,împreună cu bunica mea,şi nu cunoşteam decât viaţa din oraşe.Dar îmi plac spaţiile întinse şi libertatea.Acolo puteam respira în voie.Şi caii...iubesc foarte mult caii.Jess mi-a dăruit cel mai frumos palomino când am împlinit optsprezece ani.Chipul ei trăda o încântare şi o înflăcărare pe care Daniel nu le bănuise mai înainte. -Jess? -Tatăl lui David.El m-a învăţat să călăresc şi să arunc lassoul... -Şi David unde se afla în tot acest timp? -În Sedikhan.El şi Billie nu au venit decât pentru câteva vizite scurte.Locuiesc aici.Ţi-am spus adevărul,Daniel.David este prietenul şi nu iubitul meu.Poţi să ai încredere în mine? Chipul ei era umbrit de tristeţe când puse întrebarea. -Te cred,pentru că doresc foarte mult să am încredere în tine.Totuşi,trebuie să recunoşti că este o situaţie ciudată.Ce bărbat ar lua sub aripa sa ocrotitoare o copilă de paisprezece ani,fără nici un motiv în perspectivă? Mama ta ce părere a avut când el şi-a exprimat dorinţa să te scoată din ţară? -N-a fost încântată,dar a înţeles că aceasta era cea mai bună soluţie.În acea vreme eram foarte bolnavă.Au sperat că mă voi simţi mai bine acolo.Glasul ei era slab; vorbea cu greu şi-şi coborâse privirile.

-Erai bolnavă? -Da,acum mă simt mai bine.Nu ţi-e foame? Văd că nu mănânci,schimbă ea subiectul. -Nu prea îmi este foame,răspunse Daniel,ridicând canistra şi luând o înghiţitură de apă.Nu mă simt bine când sunt împresurat de asemenea pereţi de stâncă. Devin nervos,deşi îmi dau seama că e caraghios din partea mea să mă simt astfel.Îi oferi bidonul cu apă,dar Zilah refuză să bea.Daniel înşuruba capacul şi întrebă: -Ai terminat? -Da,spuse ea,strângând cu atenţie bucăţelele de brânză şi pâinea rămase.Am mâncat destul.Hassan mi-a oferit fructe la micul dejun,în această dimineaţă. Crezi că sunt pe aproape,în căutarea noastră? întrebă ea îngrijorată. -În mod sigur. -Sinceritatea este întotdeauna binevenită,dar în acest moment o minciună ar fi fost mai liniştitoare,mărturisi Zilah. -Minciună nu,dar linişte îţi pot oferi eu.Se ridică în genunchi şi o trase cu blândeţe în braţele lui,şoptindu-i cu gura lipită de gâtul ei: -Nu mi-ar strica nici mie un moment de relaxare.Eşti moale şi plăcută ca o mătase şi mirosul trupului tău este delicios. -Asta numeşti tu relaxare? zâmbi Zilah.Daniel îi sărută în fugă pielea mătăsoasă gâtului,plimbându-şi buzele,în joacă,pe bărbia ei.Zilah simţea cum se sufocă şi cum întregul trup îi era cuprins de dorinţă. -Mie nu mi se pare relaxant,reuşi ea să glumească. -Atunci să ne gândim că facem ceva plăcut.Palmele lui mari şi puternice îi cuprinseră sânii şi se jucau cu ei prin cămaşă.Zilah începu să respire tot mai precipitat şi auzi ca prin vis glasul lui Daniel: -Este plăcut? -Să-mi aminteşti să-ţi cumpăr un dicţionar,şopti ea.Nu acesta este cuvântul potrivit.Degetul lui arătător începu să se plimbe în ,jurul sânului şi Zilah simţea cum fiecare cerc făcut de acel deget devenea o plăcere pe care ar fi dorit-o fără sfârşit. -Este numai un punct de vedere.Ceea ce fac eu acum este doar ceva plăcut,dacă compari cu ceea ce am de gând să fac.Degetul lui se strecură sub cămaşă,cu o mişcare iute,şi focul pe care îl trimise acea atingere o făcu pe Zilah să simtă o văpaie împrăştiindu-se în trupul ei.Degetul lui îi masa uşor mamelonul,jucânduse cu el. -Ce cuvânt din dicţionarul tău ar fi potrivit pentru ceea ce facem acum?

Nu existau cuvinte,îi trecu prin minte lui Zilah.Fiori îi străbăteau întregul trup,cu fiecare mişcare pe care o făcea degetul lui. -Daniel...Ochii lui albaştri ca marea o priveau cu încântare şi mulţumire. -Îţi place,nu-i aşa? Şi mie îmi place expresia întipărită pe chipul tău.Sunt fericit să ştiu că ceea ce fac eu este motivul acestei bucurii.Cu mişcări iuţi şi sigure descheie nasturii cămăşii şi o coborî pe umerii ei. -Şi asta-i tot ce-mi doresc.Privirile lui o mângâiau cu aceeaşi pasiune şi căldură cu care mâinile îi răspândeau vrajă în trup. -Este absolut minunat.O strânse la pieptul lui,lipindu-i sânii goi şi senzuali de pieptul lui acoperit cu mătasea părului auriu. -Ce spui? întrebă Zilah ca prin vis. -Nimic,absolut nimic,murmură el.Îşi plecase capul şi limba lui se juca cu fiecare sân în parte.O căldură de foc o străbătu.Buzele lui se strânseră,sugând uşor.Se încorda ca un arc şi scoase un geamăt.Daniel ridică privirile şi cu respiraţia întretăiată spuse: -Dumnezeule,aş vrea să fiu în tine.Aş vrea să te aud gemând la fel,atunci când aş fi în tine.Aş vrea să te fac a mea şi numai a mea,să simt cum doreşti să mă absorbi cu totul. -Daniel!Acesta îşi scutură uşor capul şi zâmbi. -Cred că mai aveam puţin şi în jurul nostru ar fi explodat câteva lumânări romane.Nu mi-a plăcut niciodată să glumesc cu asemenea lucruri. -Am înţeles asta din conversaţia purtată,răspunse Zilah cu greu.Inima îi bătea năvalnic şi respira precipitat. -Ţi-am mai spus că nu sunt un tip subtil.În asemenea situaţie mă exprim destul de plastic.Te-am jignit? -Nu,nu m-ai jignit,reuşi ea să murmure.De fapt,nu făcuse altceva decât s-o excite. -Ţi-a plăcut,nu-i aşa? Şi eu îţi plac.Ne potrivim de minune,iubito,ce zici? Privirea lui era poznaşă şi ochii jucăuşi. -Da,cred că da. Îi zâmbi la rândul ei şi când zări privirile aţintite asupra ei,simţi că se înăbuşă.Lumea mai exista,doar fiindcă ei doi erau împreună,iar în jurul lor totul strălucea,pentru că se puteau privi şi atinge.Cu greu îşi desprinse privirile din ochii lui. -Cred că nici eu nu sunt excesiv de subtilă. -Întinde-te,spuse el scurt,îl privi uimită.Zâmbi şi clătină din cap. -Nu mă refeream nici la lumânări romane şi nici la focuri de artificii.Voiam doar să dormi în braţele mele.Cred că şi ţie ţi-ar plăcea!

-Da,şopti ea.Pieptul lui era cald şi protector.O învălui cu braţele,cuprinzându-i sânii în mâini.Părul ei se revărsă ca o cascadă aurie pe umărul lui. Se simţea ocrotită şi preţuită.Gândul acesta îi trecu prin minte fulgerător.Dorinţa era încă acolo,prezentă,dar exista acel sentiment binecuvântat,care o făcea să se simtă preţuită.Având în vedere că era un bărbat primejdios,care năvălise în viaţa ei printre-explozii,era uimită de liniştea şi mulţumirea pe care o simţea în braţele lui.Era preţuită şi ocrotită,şi... Se trezi brusc.Simţea că ceva rău.se întâmpla în jurul ei.Prin întuneric.Dar ce putea fi? Braţele lui Daniel erau încă în jurul ei,protejînd-o şi respiraţia lui îi încălzea,uşor urechea.Se încruntă când înţelese ce se întâmpla.Daniel respira greu şi braţele lui tremurau.Tremura atât de violent de parcă ar fi fost cuprins de un acces de friguri.Spaima care pusese stăpânire pe ea o făcu să se trezească brusc. -Daniel? Ce se întâmpla? Nu te simţi bine? încercă să se ridice,dar braţele lui păreau s-o strângă la fel ca nişte tentacule. -Nu se întâmpla nimic.Cuvintele țâșniră nefiresc,ca şi când ar fi fost rostite printre dinţi. -Încearcă să dormi din nou. -Se întâmpla ceva cu tine.Eşti bolnav? -Dacă a fi înspăimântat de moarte înseamnă tot una cu a fi bolnav,atunci pot să spun că sunt bolnav. -Înspăimântat? Nu înţeleg ce vrei să spui? Daniel,spune-mi ce se întâmpla? Mă sperie starea ta! Respirând adânc,Daniel încercă să vorbească cât mai firesc: -Dumnezeu ştie că nu am vrut să se întâmple astfel.Nu trebuie să fii îngrijorată. Doar nervii mei sunt de vină.Ţi-am spus că nu îmi plac spatiile strâmte,pereţii înalţi şi strânşi în jurul meu.Credeam că pot să mă stăpânesc,dar m-am trezit şi vechea mea spaimă a revenit.Mi se întâmplă uneori,îmi voi reveni în câteva minute.Hai,încearcă să dormi. -Termină,Daniel! N-am de gând să adorm şi să te las în starea aceasta de veghe. Hai,spune-mi ce se întâmpla? Spune-mi.Se întoarse cu faţa spre el,simţind cum strânsoarea braţelor lui slăbise.Întunericul era total.Îi izola unul de celălalt şi totuşi îi lega şi mai strâns într-o intimitate greu de imaginat.Probabil că trăieşti acelaşi sentiment şi când pluteşti în spaţiu,se gândi Zilah şi mâinile ei mângâiau muşchii încordaţi ai braţelor,ai umerilor şi ai spatelui lui. -De ce? De ce ai acceptat să ne adăpostim aici dacă suferi din cauza claustrofobiei?

-Ţi-am mai spus.Buzele lui erau afundate în părul ei şi cuvintele păreau să vină de undeva,de departe.Era evident că încerca să-şi stăpânească tremurul ce-i scutura trupul,dar cu toate acestea,din când în când,părea străbătut de un fior. -N-am de gând să transform o situaţie destul de complicată într-una şi mai complicată,numai din cauza unei blestemate de slăbiciuni.Nu mi s-a mai întâmplat de ani de zile şi credeam că totul a rămas în urmă. -Gând s-a întâmplat? -Cu mulţi ani în urmă.Am fost aruncat de un grup de revoluţionari într-o colibă de pământ,de dimensiunile unei cutii poştale,în inima deşertului.Clancy a reuşit să mă găsească abia după ce petrecusem şase luni închis acolo.Nervii mei erau într-o stare mizerabilă,aşa încât am părăsit Sedikhan-ul şi am devenit căpitan pe o goeletă,străbătând mările pentru un timp.Apoi m-am întors în Sedikhan, lucrând din nou pentru Clancy. -Ai fost căpitan pe mare? se minună Zilah. -Acolo nu existau pereţi.Aveam nevoie de o asemenea schimbare,mărturisi el cu sinceritate.Un val de simpatie îi umplu sufletul.Era atât de puternic,încât ochii ei se umplură de lacrimi şi pentru câteva minute rămase tăcută,deoarece nu dorea să dea la iveală mila pe care o simţea pentru el.Nici ea nu suporta sentimentul de milă al semenilor ei şi era convinsă că Daniel nu se simţea încântat de faptul că nu-şi putea stăpâni slăbiciunile.În ciuda explicaţiei sumare pe care i-o oferise, Zilah înţelese foarte limpede coşmarul acelor şase luni şi fu străbătută de un fior de groază.Cât de cumplită fusese viaţa pentru Daniel în acel timp,având în vedere temperamentul lui exploziv.Era limpede că efectul acelor luni încă îi mai resimţea.Şi totuşi,nu ezitase nici un moment,în ciuda faptului că bănuia prin ce momente cumplite ar fi putut să treacă.Şi totul numai pentru a o pune pe ea la adăpost de urmăritori. -Văd,într-adevăr,că ai avut nevoie de spaţii largi.Ce prostie din partea ta,Daniel Seifert!Braţele ei îl înconjurară cu o mişcare involuntară.Nu mai tremura,dar muşchii lui erau încă încordaţi.Zilah îşi plimbă mâinile de-a lungul lor,încercând să alunge tensiunea trupului înspăimântat. -Linişteşte-te! încearcă să adormi.N-am să te părăsesc.Am să te ţin în braţele mele până mâine dimineaţă. -Eşti sigură? spuse el,râzând.Dar în glasul său,Zilah simţi o undă de disperare. Nu cred că este o idee bună.Nu acum.În acest moment nu mă pot controla aşa cum aş dori.Zilah auzea bătăile inimii lui şi simţea cum pieptul îi ardea ca focul. -Nimeni nu se poate stăpâni permanent.N-ai de ce să te simţi jenat.Ai făcut atât de mult pentru mine.Vreau să-ţi ofer şi eu puţină linişte.Dă-mi voie,Daniel!

-Liniştea de care am nevoie acum nu este cea la care te gândeşti tu. Îi şoptea în păr şi respiraţia lui era fierbinte. -Şi trebuie să mai ştii că nu-mi eşti datoare cu nimic.De câte ori să repet acest lucru? Lasă-mă Zilah,dă-mi drumul!Respira greu şi părea agitat. -Te rog,vreau să-ţi fiu de ajutor! Spune-mi ce trebuie să fac? -Pentru Dumnezeu,taci,Zilah! rosti el printre dinţi.Dacă nu pleci de lângă mine, în următoarele două minute vei rămâne goală şi eu mă voi afla în tine.O prinse în braţe şi o lipi strâns de el,pentru a o face să înţelegă că nu glumea. -Am adormit cu gândul la tine,dorindu-te cu toată fiinţa mea,şi m-am trezit neputincios în faţa pasiunii.Cuvintele lui țâșneau aspru.Ţinând-o strâns lipită de trupul lui,se mişca într-un ritm lent ce o făcea pe Zilah să simtă înflorind în ea o dorinţă copleşitoare. -Nu mă pot gândi decât la felul cum mă simt când mă îmbrăţişezi şi la felul în care răspund sânii tăi sărutărilor mele,murmură el.Mâinile lui îi mângâiau coapsele în timp ce rostea aceste cuvinte.Sânii se întăreau,plini de aşteptare, simţind pieptul lui musculos lipit de ei.Era ca o poruncă,cea mai veche cunoscută de femei şi bărbaţi.Părul mătăsos se ridica la fiecare respiraţie şi îi părea ihcitant,pregătindu-se parcă pentru gesturile şi mai intime ce aveau să urmeze. -Aş vrea să te simt goală alături de mine,să-ţi desfac coapsele şi să te mângâi.Aş vrea să te pot topi în îmbrăţişarea mea.Strânse din dinţi,scrâ șnind şi îi muşcă urechea,aproape dureros de tare. -La dracu! Fă ceva! Opreşte-mă! Numai Dumnezeu ştie că nu mai sunt în stare să mă stăpânesc.Întunericul o cuprindea şi mai adânc sub vraja sa ca apa de abanos a uitării,unde nimic nu mai exista în afara de mângâierile lui Daniel şi de dorinţa lui disperată.Şi nu numai Daniel era posedat de dorinţă,înţelese uşor şocată.Îl dorea şi ea cu o pasiune primitivă,asemănătoare cu instinctul primar matern,care împinge orice femeie să ofere alinare.Era uimită şi nu înţelegea cum se putea întâmpla totul atât de repede.Îndoielile şi întrebările o cotropeau în întunericul grotei,în timp ce trupul străbătut de spaime şi fiori al lui Daniel se strân-gea convulsiv alături de trupul ei,dorind-o cu furie.Se simţea prinsă în mijlocul unei tornade care o purta departe de lumea cunoscută ei,de viaţa obişnuită.Singura realitate din jurul ei era Daniel şi senzaţiile pe care acesta i le oferea cu fiecare atingere,cu fiecare mângâiere. -Cred că nici eu nu te pot opri,murmură ea.Cred că nici nu doresc s-o fac. Trupul lui se încorda ca un arc. -Dumnezeule,cât aş fi vrut să nu spui asta.

Zilah nu şi-ar fi imaginat că muşchii braţelor,ce o strângeau cu pasiune,ar fi putut deveni și mai duri,dar înţelese că era posibil.Trupul lui Daniel acumulase energie asemenea unui trăsnet ce este gata să lovească. -N-am vrut să se întâmple astfel.Am vrut să-ţi dovedesc faptul că pot fi mai mult decât un simplu sălbatic care nu ştie decât cum să ia tot ce-i este la îndemânâ. Mâinile lui deja coborâseră şi îşi făceau de lucru cu fermoarul pantalonilor ei. -Nici măcar nu ştiu dacă mă pot purta cu blândeţe cu tine. -Nu trebuie să te gândeşti la asta acum.N-ar fi avut mare importanţă.Mai ales că era vorba de el.Era dornică să-i ofere tot ceea ce dorea.Voia să-i împlinească orice dorinţă.Daniel se lupta să-i dea jos pantalonii şi lenjeria,cu o grabă plină de disperare.Rămase goală în întuneric.Mâinile alergau de-a lungul trupului ei ca şi când ar fi dorit să-i cunoască fiecare fibră.Îi mângâie sânii mătăsoşi,apoi coborî în jos,spre abdomen.Degetele lui erau fierbinţi şi aspre.Fiecare por se trezi sub atingerea lor.Coborî mâinile pe coapse. -Zilah,deschide-te pentru mine! Fii a mea! Acum! Nu mai pot aştepta. Zilah simţea că nici ea nu mai era în stare să se stăpânească.Oare cum era posibil ca,în bezna care o înconjura,să izbucnească un foc atât de mistuitor,ca să-i oprească respiraţia şi să-i tulbure mintea? Coapsele ei se deschiseră cu o mişcare instinctivă.Respiră adânc,căutând aerul cu disperare,când mâinile lui o atinseră într-un fel anume,cu senzualitate,transmiţându-i o dorinţă care o făcu să se cutremure. -Eşti atât de caldă şi de plină de pasiune.Aş vrea atât de mult să-ţi pot vedea chipul.Aş aprinde lumina,dar nu cred că mai am puterea s-o fac. Coapsele se ridicară,oferindu-se într-o mişcare veche de când lumea. -Şi tu mă doreşti,Zilah,nu-i aşa? Acum! Glasul lui era aspru,răguşit de pasiune. -Acum! rosti cu greu Zilah.Se simţea cuprinsă de flăcări.Cu fiecare respiraţie, trupul îi devenea tot mai dureros.Capul i se mişca dintr-o parte în cealaltă,în aşteptare,întuneric,foc pârijolitor şi pasiune. -Este minunat! exclamă el.Zilah îşi dădu seama că mâinile lui nu se mai plimbau pe trupul ei.Numai întunericul şi focul lăuntric rămăseseră vii pentru ea în clipa în care Daniel se ridică pentru a-şi scoate tot ce mai avea pe el.Zilah tremura, cuprinsă de o pasiune disperată.Aşteptarea îi provoca dureri fizice.Stomacul i se strânsese într-un mod dureros şi tânjea după mângâierile care îi alintaseră trupul mai devreme.Şi deodată mâinile mângâietoare reveniră,depărtându-i coapsele,cu o nerăbdare uşor sălbatică,îl simţi făcând loc trupului său puternic între coapsele ei.În gând vedea acel trup frumos şi puternic aplecându-se asupra ei şi imaginea îi produse o emoţie şi mai adâncă.Vedea cu ochii minţii părul auriu ce-i acoperea

pieptul puternic şi asprimea senzuală a chipului său.Se simţea mică şi neînsemnată în comparaţie cu măreţia acelui trup.Pentru o clipă,o scurtă amintire o făcu să se încordeze.Apoi dispăru,deoarece în trecut nu exista nici cea mai mică asemănare cu experienţa pe care o trăia în acel moment.Era ceva nou.Totul era strălucitor şi pur.Daniel era din nou magician. Pătrunse în ea cu blândeţe,încercând să nu-i provoace nici cea mai mică durere. Simţea grija lui,ca şi tensiunea ce-l stăpânea.Respiră cu greu,încercând să fie tandru şi blând cu ea.Sufletul femeii străluci cuprins de tandreţe.Deşi grija cu care se purta faţă de ea îl tortura,Daniel încerca totuşi să nu se lasă pradă pasiunii.Şi în acel moment,Zilah simţi nevoia să-i ofere toată pasiunea de care era capabilă.Mâinile ei se prinseră de coapsele lui şi unghiile se înfipseră în muşchii tari. -Daniel,vino. Sunt a ta!Vocea ei era ca un murmur şi coapsele se ridicau, cuprinse de o dorinţă nestăvilită.Era atât de plăcut,încât ar fi dorit să scoată un geamăt,dar se abţinu,de teamă ca Daniel să nu înţeleagă greşit. -Te rog...te rog,Daniel! -Dumnezeule,Zilah!Trupul luî era cuprins de un tremur imposibil de stăpânit.Îl simţea în trupul ei vibrând.Îl simţea în fiecare fibră,în fiecare nerv.Erau împreună,o singură fiinţă,un singur trup. -Cred că voi muri.Niciodată n-am mai simţit aşa ceva! Mi-e teamă să-mi dau frâu liber pasiunii.N-aş vrea să-ţi fac nici cel mai mic rău. -Nu-mi vei face nici un rău.Mă simt minunat,Daniel. -Sper,pentru că nu mă mai pot controla.O forţă imposibil de stăpânit o târa cu ea.Pătrunse şi mai adânc în trupul ei,lăsându-se pradă pasiunii,şi o posedă cu o furie,cu o înflăcărare atât de pârijolitoare şi totuşi atât de dulce,cum nu mai simţise niciodată.O ridică uşor,pentru a o simţi cât mai strâns lipită de trupul lui, ca şi când ar fi dorit să se cufunde în fiinţa ei. Ca prin vis,Zilah auzea vorbele lui,spunându-i cât era de caldă,de dulce,cât de fericit era alin-tând-o cu vorbe de dragoste,făcându-i promisiuni de dragoste. Glasul lui era aspru şi avea sălbăticia ritmului în care se mişca trupul lui.Uneori devenea tandru şi molatic,alteori părea cuprins de o energie de nestăvilit.Zilah încerca să vină în întâmpinarea lui,dar se simţea copleşită de forţă.Era ca o furtună care o înălţa pe culmi,purtând-o pe creste şi nelăsând-o niciodată să se prăbuşească.Strălucire,putere,forţă care nu puteau fi în-frânte,frumuseţe ce nu putea fi umbrită.Nimic din toate acestea nu puteau să se stingă.Şi totuşi o clipă dispărură.Se făcu întuneric şi apoi lumina izbucni din nou.O uimire ce îi tăie respiraţia până în adâncul fiinţei izbucni în jurul ei,apoi o alta şi încă una.Totui

cu o intensitate maximă.Puterea lui Daniel.Era uimitor câtă forţă putea exista într-un singur om.Atâta frumuseţe şi atâta dorinţă,o dorinţă ancestrală care... Gândurile se topiră când fulgerul pasiunii se abătu asupra ei,din nou absorbind-o în întregime,rămânând pe lume numai ea şi bărbatul în braţele căruia se afla. Auzi strigătul lui Daniel şi apoi trupul lui se lăsă peste ai ei.inima îi bătea neliniştită încât îi simţea bătăile pe propriul ei trup.Sau poate erau bătăile inimii ei? Fiind atât de strâns îmbrăţişaţi,îi era greu să distingă. -Ţi-am făcut vreun rău? întrebă el cu blândeţe.N-am vrut să fiu dur.Cred că m-am lăsat furat de pasiune.Să-i facă rău? Nici nu ştia dacă simţise durere sau nu.Lumea se cutremurase în jurul ei şi senzaţiile pe care le trăise erau atât de neaşteptate,încât nu le putea deosebi unele de altele.În momentul în care Daniel părăsi trupul ei,sirnţi o uşoară durere,dar nu putea spune dacă era adevărată sau dacă era vorba de propriul ei regret că o părăsise. -Nu,nu mi-ai făcut nici un rău. -Sigur? Eşti minunată şi am vrut să mă bucur de fiecare părticică a trupului tău.Îmi este teamă că numai acesta a fost gândul meu.Data viitoare voi fi mai atent cu tine.Vezi,eu nu sunt obişnuit să mă port cu blândeţe. -Nu-i nimic! răspunse ea şi în acel moment simţi cât de nepotrivit suna ceea ce spusese.Limba îi înţepeni şi ochii i se umplură de lacrimi.Cum ar fi putut să-i explice ce dar minunat îi făcuse Daniel? Cum putea şă-i spună că era,în sfârşit, pe deplin vindecată? însănătoşirea ei venise din întunericul acelei grote,venise cu blândeţe,din timpuri imemoriale.Nevoia ei de a oferi căldură şi linişte sufletului şi trupului zbuciumat al lui Daniel,însuflase şi căldura cu care îşi oferise trupul.Se oferise,şi aceasta era cheia spre vindecare.Era minunat să oferi.Era un act de iubire.Buzele ei se întredeschiseră,zâmbind cu tandreţe spre bărbatul aflat în întuneric,alături de ea.Daniel îi oferise frumuseţe şi pasiune. Fusese aspru şi pasionat ca o mare furtunoasă şi totuşi nu doar luase,ci şi oferise iubire şi căldură.Oare de ce era îngrijorat? -Erai atât de agitaţi spuse ea cu blândeţe.Trupul bărbatului se încorda.Mâna lui,care până atunci îi oferise mângâiere,înţepeni. -Şi ţi-a fost milă de mine,spuse el.Blestemata de milă! -Nu! Adică da! Am vrut să te ajut.Dar eu am...Se depărtase brusc de ea, trăgându-şi hainele pe el. -Ba da.Ţi-a fost milă de mine.Chiar mi-ai spus că eşti recunoscătoare.Atât de recunoscătoare,încât ai oferit unui tip ca mine un mic dar. -Un dar.Eu nu ofer asemenea daruri,încercă Zilah să-şi păstreze calmul.Glasul ei purta o umbră de durere.

-Indiferent de ceea ce crezi,nu sunt o târfă. -Dumnezeule! Iar am reuşit să spun o prostie.Lumina lanternei se aprinse brusc şi-l văzu pe Daniel îngenuncheat în faţa ei.Era îmbrăcat,lipsindu-i numai cămaşa.Părul răvăşit arăta ca un foc arzător şi ochii lui trădau o spaimă şi o preocupare,greu de bănuit la un om ca el. -Te-am jignit,nu-i aşa? îmi pare rău.Cred că mândria mea este de vină.N-am suportat gândul că am inspirat milă.Îmi stârneşte prea multe amintiri neplăcute. -Amintiri? Lumina lanternei arunca umbre ciudate pe umerii lui goi. -De la vârsta de şase ani am rămas singur pe lume.Şi ţin să te asigur că asta nu ajută pe nimeni să fie drăguţ când este vorba să i se ofere ceva. Privirile lui alunecară pe trupul femeii cu aceeaşi căldură şi pasiune cu care mâinile lui o făcuseră mai devreme.Îşi umezi buzele uscate şi continuă: -Pe de altă parte,cred că s-ar putea să-mi schimb părerea în această privinţă, având în vedere situaţia în care mă aflu.Eşti minunată,Zilah! -Nu pari a fi prea hotărât,spuse ea zâmbind. -Ba da,sunt.Sunt la fel de stabil,sigur şi hotărât ca şi Steaua Polară.Odată ce mi-am hotărât soarta,nu-mi mai schimb direcţia.Să nu uiţi!Zilah se simţea prinsă din nou în mrejele acelui farmec interior,care era stârnit de privirile lui Daniel,îşi desprinse privirile de pe chipul lui cu un mare efort de voinţă. -Nu voi uita,reuşi să răspundă.Brusc,se simţea nefiresc de timidă.Era ciudat că, după experienţa trăită împreună,ea avea asemenea sentimente.Întinse mâna după cămaşa pe care i-o oferise Daniel şi o îmbrăcă cu gesturi grăbite. -Nu te-aş fi confundat cu o persoană care ar fi putut avea nevoie de acte de caritate.Am vrut doar să-ţi fiu de ajutor.Şi continuu să gândesc la fel,spuse ea,înălţând din nou privirile,în timp ce se îmbrăca în grabă. -Indiferent de ce vei gândi,eu voi continua să-mi păstrez părerile.După cum ţi-am mai spus,uneori poţi da dovadă de mare prostie,Daniel. -Prostie? Ce dracului vrei să spui? Ce faci? O privea uimit şi încruntat,în timp ce Zilah strângea toate lucrurile şi le punea în rucsac. -Împachetez.Ieşim de aici.Ia foia de cort şi lanterna,te rog!Spunând acestea, porni târâș spre ieşire. -Zilah,întoarce-te! încetează! -Nici gând! spuse ea,continuându-şi drumul.Dacă eşti atât de hotărât să-mi oferi paza şi siguranța,atunci va trebui s-o faci sub cerul liber. Îl auzi mârâind ceva nervos în urma ei,dar nu luă în seamă agitaţia lui.În momentul în care dăduse la o parte baricada ridicată de el la intrarea în grotă, Daniel ajunse lângă ea.Era furios şi supărarea i se citea pe chip.

-E o nebunie,Zilah.Întoarce-te imediat! -Ca să-mi petrec noaptea,făcându-mi griji pentru tine? Ştii foarte bine că dacă eu nu aş fi fost,tu ai fi rămas sub cerul liber. -Să-ţi faci griji pentru mine? întrebă el uimit. -Da,exact.Cred că de acum înainte se va întâmpla să-mi fac griji în privinţa ta. Dacă vei avea bunăvoinţa să te aşezi,vom putea să stingem lanterna.Având în vedere teama ta că Hassan ne-ar putea descoperi,cred că te porţi fără nici un pic de prevedere. -Zilah,eşti total...Încerca el să spună,aşezându-se alături de ea. Îi puse mâna la gură cu un gest cald. -Vrei să-ţi spun ce m-a învăţat David Bradford,cu mult timp în urmă,când am trecut printr-o situaţie dificilă? Mi-a spus aşa: „Nu pretind că pot să înţeleg durerea ta.Toţi trecem prin necazuri şi dureri,mai greu sau mai uşor,în funcţie de firea fiecăruia,dar dacă îmi vei da voie,voi împărţi cu tine aceasta suferinţă. Deschide-ţi sufletul.Împărtăşeşte-mi durerea ta şi vom încerca împreună să ieşim la liman.Aşa trebuie să fie între prieteni”.Privirea ei era încărcată cu pasiune.Şi noi suntem prieteni,Daniel.În ciuda tuturor celor întâmplate în grotă,ştiu că nu am nici un drept să cer mai mult de la tine.Nu vreau să te simţi răspunzător.Ştiu că nu sunt o fiinţă importantă în viaţa ta şi că,probabil,ai fi reacţionat la fel în prezenţa oricărei alte femei.Pentru un bărbat,actul În sine are o implicaţie emoţională mai mică decât pentru o femeie.Dar prietenia nu dispare,continuă ea cu glas tremurător.N-am fi putut trece prin toate întâmplările zilei ce abia s-a terminat,dacă nu am fi depăşit anumite bariere existente de obicei între oameni.Aşa că,fie că vrei sau nu,suntem împreună în aceeaşi barcă,Daniel.Îşi aşeză capul pe umărul lui,cu încrederea şi sinceritatea unui copil..Daniel stinse lumina şi rămase tăcut pentru câteva momente. -Cred...cred că-mi place ceea ce spui.Vechi prieteni,murmură el şi mâna lui începu să-i mângâie părul. -Perfect.Acum hai să ne culcăm şi mâine vom încerca să ne gândim la Hassan,îl îndemnă ea. -Cum doriţi,doamnă,răspunse el vesel.Zilah trăia sentimente şi situaţii cu totul noi.Era minunat să te simţi dorită cu atâta pasiune.Ani în şir,ea fusese cea care avusese permanent nevoie de ajutor.Fiecare dintre cei aflaţi în jurul ei se purtaseră ca şi când ar fi fost un obiect deosebit de fragil care,deşi reparat, trebuie atins întotdeauna cu cea mai mare delicateţe.Dar alături de Daniel simţea că devenea tot mai puternică.Putea oferi alinare.Era plăcut să ştie că,în ciuda forţei şi agresivităţii pe care o afişa,erau momente când Daniel era cel care avea

nevoie de ajutorul ei.Zilah se lăsă furată de somn imediat,dar Daniel nu făcu nici cea mai mică încercare de a adormi.Având arma la îndemână,se simţea în siguranţă,dar nu avea njci cea mai mică intenţie să o expună pe Zilah vreunui pericol.Era hotărât să rămână treaz până în zori şi s-o păzească cu cea mai mare grijă.Zâmbi şi o sărută uşor pe frunte. Nimic important.O fiinţă lipsită de importanţă.Aşa se exprimase ea pentru a descrie o experienţă care îi zdruncinase profund existenţa,încercase din răsputeri să pară înţelegătoare,sofisticată,însă el se simţise sfâşiat de tandreţe şi de indignare când ea îi vorbise cu seriozitate despre experienţa sexuală şi despre semnificaţia ei pentru el.Poate dacă s-ar fi referit la trecutul lui,n-ar fi greşit,dar în ceea ce o privea pe ea şi sentimentele trăite alături de ea,se înşela amarnic, Şi totuşi,nu trebuia să se aştepte ca şi ea să împărtăşească aceleaşi sentimente. Simţise cum,de fapt,bătuse în retragere atunci când îi ceruse să nu se simtă legat de ea.Cum se putea aştepta s-o vadă gândind altfel,când se purtase cu ea cu mai puţină delicateţe decât obişnuia să se poarte cu celelalte femei cu care împărţea momente de pasiune trecătoare.Îşi pierduse stăpânirea de sine şi fusese mai mult decât norocos că Zilah nu-l respinsese.Avea nevoie de un răgaz,şi dacă Daniel dorea s-o vadă venind la el de bunăvoie,atunci trebuia să-i ofere acel răgaz.În momentul în care ea începuse să strângă lucrurile din grotă,fusese la un pas de a face,din nou,dragoste cu ea.Era o nebunie şi totuşi o nebunie atât de dulce,de promiţătoare.Îşi sprijini capul de peretele de stâncă şi respiră aerul cald,plin de aromele ce se ridicau din tufele de tamarisc.O strânse pe Zilah la pieptul său şi se simţi un om teribil de norocos,mult mai norocos decât fusese vreodată în întreaga lui existenţă.Pentru prima dată,după mulţi ani,aştepta cu nerăbdare să vadă ce avea să-i aducă viitorul; aştepta,mai ales,acei moment când „vechea” lui prietenă avea să înţeleagă că,de fapt,era şi iubita lui. CAPITOLUL 4 Zilah se trezi înainte de ivirea zorilor.Braţele lui Daniel nu o mai înconjurau-şi văzu silueta lui puternică aplecată asupra ei. -Trebuie să mă trezesc? Nici măcar nu s-a luminat! -Da,dar curând se vor ivi zorile.Până ne spălăm şi strângem,se va lumina şi vom putea porni la drum.Vom avea două ore bune de drum până vom ajunge la tabăra şeicului El Kabbar şi vreau să fim acolo înainte ca soarele să se ridice sus pe cer.După ce vom părăsi dealurile,ne vom afla din nou în deşert.De ce nu te duci la izvor? între timp,eu voi strânge,spuse el,oferindu-i lanterna cea mică. -Aşa voi face,răspunse ea,întinzându-se somnoroasă.

Se ridică şi gemu uşor simţindu-se ameţită,cu fiecare muşchi vibrând dureros. -Îmi trebuie timp pentru a reuşi să mă dezmorţesc.Cred că e bine să încerc de pe acum.Aprinse lanterna şi o îndreptă asupra lui Daniel şi,ca de obicei,tresări privindu-l.Părul lui de un roşu-auriu,era ciufulit şi prin tricoul în care era îmbrăcat vedea părul mătăsos ce-i acoperea pieptul,în ciuda vitalităţii pe care o emana trupul lui,chipul trăda semne de oboseală,în special în jurul ochilor. -N-ai dormit deloc,nu-i aşa? întrebă ea. -Eşti o povară minunată şi m-am gândit să profit de plăcerea de a te simţi cât mai mult timp alături de mine.Sper că mă vei înţelege că nu ţi-am ascultat ordinul,scumpa mea. -Ca şi când ar avea importanţă dacă te iert sau nu.Este limpede pentru mine, Daniel,că tu nu ştii să acţionezi ca membru al unei echipe.Încercă să zâmbească, după care începu să coboare dealul. -Clancy n-ar fi trimis într-o asemenea misiune un om care acţionează mai bine în echipă decât singur,spuse el cu ochi strălucitori.Şi dacă nu m-ar fi trimis pe mine,îţi dai seama ce pierdere ar fi fost pentru noi amândoi? Oprindu-se din drum,Zilah spuse; -Bombe şi explozii,pericolul de a fi omorâți,urmărirea teroriştilor.Trebuie să recunosc faptul că nu a existat nici un moment de plictiseală.Viaţa îmi va părea' uşor monotonă când toate acestea se vor sfârşi. -Deci,va trebui să găsesc ceva care să-ţi învioreze viaţa.Am câteva idei pe care s-ar putea să le consideri atrăgătoare.Ai uitat lumânările romane? -Nu,nu am uitat.Şi am uitat să-ţi spun că focurile de artificii nu sunt uşor de trecut cu vederea.Porni din nou şi când ajunse la pârâu încă mai zâmbea. Îngenunche pe pietrele aflate pe malul pârâului.De când se afla alături de Daniel zâmbea mai des ca de obicei.Oare câți ani trecuseră de când nu se mai bucurase deplin de-dorinţa de a trăi? Crezuse că experienţa nefericită prin care trecuse secase izvorul bucuriilor,dar spre uimirea ei mulţumirea şi încrederea puneau stăpânire pe ea.Se folosi de batistă pentru a se spăla pe faţă şi pe gât şi se gândi cu nostalgie la prosoapele ei moi şi plăcute,la periuţa de dinţi şi la duşurile fierbinţi...Scoase un ţipăt de durere.Durerea o orbi.Era năucitoare şi,pentru câteva clipe,nu înţelese ce o provocase.Îi alerga în tot trupul,îl sfredelea şi se trezi hohotind. -Zilah,pentru Dumnezeu,ce se întâmplă? Daniel îngenunche alături de ea.Luă lanterna căzută şi o plimbă în jurul ei,cu arma pregătită. -Nu ştiu.Durerea! Lacrimile îi şiroiau pe faţă. -Unde? Încercă să se smulgă din ameţeala care o cuprindea şi se zbătu să-şi dea

seama de unde venea acea durere. -Glezna mea cea dreaptă,cred.Se agăţă de umerii lui. -Nu ştiu.Linişteşte-te!Îşi plimbă lanterna de-a lungul piciorului ei. -Dumnezeule! -Ce s-a întâmplat? Glasul lui era atât de înspăimântat,încât,luptându-se cu răul care o cuprindea,încerca să privească peste umăr.Văzu o creatură urâtă,cum nu mai văzuse niciodată,târându-se pe pantalonul ei.Daniel se folosi de armă pentru a îndepărta insecta enormă şi o îngropa sub pietre.Se ridică,puse arma pe umăr şi o ridică pe Zilah.Se îndreptară spre grotă. -Era un scorpion,nu-i aşa? -Da,un scorpion.De obicei,nu le place să stea atât de aproape de apă.Cred că s-a târât de sub pietre şi s-a agăţat de pantaloni. -Sunt foarte otrăvitori! Voi muri,Daniel? -Nu,Dumnezeule,nici să nu te gândeşti la aşa ceva,iubita mea! Nu ţi se va întâmpla nimic rău! -Dar s-a întâmplat.Era îngrozitor de urât. -Taci,Zilah! Vei trece cu bine de toate acestea.Nu te mai gândi la el. O aşeză pe pământ şi o sprijini de peretele de stâncă.Îngenunche alături de ea şi ridică pantalonul.Respiră adânc pentru a se linişti.Glezna lui Zilah era deja umflată.Îi scoase pantoful de tenis şi şoseta. -Unde este batista? Nu aşteptă răspunsul şi când o zări în mâna lui Zilah i-o luă. -Trebuie să-ţi leg piciorul,nu foarte strâns,dar trebuie să împiedicăm otrava să se împrăştie.Voi controla din când în când piciorul şi dacă voi vedea modificări de culoare ale pielii,voi mai slăbi strânsoarea.Trebuie să împiedicăm veninul să se împrăştie în restul trupului,mai înainte de a ajunge la doctor.Durerea va mai slăbi din intensitate,dar va apărea febra.Te rog să nu te laşi cuprinsă de spaimă. -Se pare că ştii câte ceva despre muşcăturile scorpionilor.Toţi agenţii lui Clancy sunt atât de bine pregătiţi? întrebă Zilah,zâmbind cu greutate. -Am învăţat din proprie experienţă,spuse Daniel,lâsându-i în jos pantalonul.Una dintre plăcerile nemernicilor care m-au ţinut prizonier era aceea de a-mi strecura un scorpion sau un şarpe în colibă,după care mă urmăreau să vadă cum mă luptam să scap de ei.Când am fost eliberat,am încercat să aflu tot ce se putea şti despre toate animalele purtătoare de venin.N-am vrut să mă mai simt niciodată lipsit de apărare şi neputincios în faţa lor.Bietul Daniel! Prin ce experienţă oribilă trecuse! Oare câte altele mai existau în trecutul lui? Dusese o viaţă grea, era un bărbat aspru,însă cu toate acestea avea o tandreţe şi o sensibilitate ieşite din comun şi un umor contagios.

Zilah simţea cum îi era tot mai greu să se concentreze din cauza durerii. -Îmi pare rău,murmură cu greu. -De ce? întrebă el surprins.Privindu-ș cu atenţie,fu convinsă că nu înţelegea.De câte ori trecuse printr-o experienţă nefericită încercase să tragă învăţăminte pentru viitor.Aşa înţelegea el să trăiască. -Durerea şi amărăciunea...Pur şi simplu,îmi pare rău! reuşi să spună. Daniel se sufocă.Ea era cea care suferea o durere cumplită şi totuşi îşi făcea griji din pricina lui.Îi mângâie obrazul şi spuse: -Chiar aşa? Te rog să nu-ţi faci probleme! Totul va fi bine.Ţi-am spus vreodată cât de mult îmi place să te văd zâmbind? Zâmbetul tău îmi aminteşte de căldura verii şi de tot ce este frumos în viaţă.Nu te-am văzut râzând până acum şi abia aştept s-o faci.Se aplecă şi o sărută în fugă. -Eu am supravieţuit,şi la fel vei face şi tu.Îţi promit,Zilah. -Ce faci? întrebă ea când îl văzu aplecându-se şi luând-o în braţe. -Acesta este un procedeu al pompierilor,zise el,aşezând-o pe umărul lui.Trebuie să mă mişc cât se poate de repede şi aceasta este soluţia cea ,mai bună în acest moment,şi cea mai uşoară metodă de a te duce şi pe tine.Voi lăsa rucsacul aici.Imediat ce vom părăsi zona deluroasă îţi voi schimba poziţia,încercând să-ţi ofer una mai comodă. -Da îţi va fi imposibil să mă duci pe o distanţă atât de lungă.Lasă-mă să încerc să merg.O lovi în glumă peste fese şi spuse: -Taci! Pot să fac ceea ce vreau să fac.Eu hotărăsc şi după cât se pare amândoi am ajuns la concluzia că nu ştiu să joc în echipă.Acum te rog să stai liniştită şi să te gândeşti la lucruri vesele.În ceea ce mă priveşte,nu-ţi permit să faci altceva. -Cred că vom avea nevoie de cele mal bune gânduri pe care le putem fura, împrumuta sau,pur şi simplu,cerşi în aceste momente,spuse Zilah cu glas moale, visător şi poate nici atât nu va fi de-ajuns. -Va fi suficient,spuse Daniel aspru.Voi face în aşa fel,încât aşa să fie. -Sper că...Dar Zilah îşi pierdu cunoştinţa înainte de a mai apuca să spună ceea ce gândea. Ochii albaştri ca turcoazele.Aveau o strălucire rece pe chipul întunecat al străinului care o privea.Reci.Privirile lui Zilah seagăţară de cele ale ochilor albaştri,cu disperare.Întreaga lume era în flăcări şi numai în privirile acelea albastre găsea un strop de răcoare.Vocea lui era rece,dar părea uşor amuzată. -Crede-mă,Daniel,că înţeleg cât este de bolnavă această femeie,dar crezi că este necesar să reacţionezi cu asemenea violență? Paznicul s-a plâns că a fost la un

pas de moarte,sub ameninţarea armei tale. -N-am intenţionat să-l împuşc,spuse Daniel posomorât.Am vrut să-i atrag atenţia,când am înţeles că nu vrea să oprească.Dacă aş fi vrut să-l împuşc nu aş fi greşit ţinta.Zilah îl auzea pe Daniel vorbind şi glasul lui venea de undeva de departe,în timp ce era purtată pe un drum ce îi părea interminabil,prin încăperi cu mozaic pe jos şi cu ferestre înalte,prin care pătrundea o lumină puternică ce-i rănea ochii. -Trebuie să recunoşti că aspectul tău este destul de aproape de cel al unui sălbatic.Abdul nu este un om deosebit de curajos şi asemenea întâmplări îl tulbură peste măsură.Te-a luat drept un bandit,probabil. -În general,bandiţii nu bat ţinutul cărând femei lipsite de cunoştinţă.E un tâmpit,omul tău! -Poate,spuse omul cu ochi de culoarea turcoazelor.Totuşi,este un supraveghetor excelent.Nu poţi să ceri unui om să aibă toate calităţile. -Hei,Philip,lasă prostiile! Ştii foarte bine că atunci când vrei tu ceva ori obţii ceea ce doreşti,ori arunci întreaga lume în aer. -Da,îmi pare viaţa mai plăcută în asemenea condiţii.Domnişoara Dabala pare a fi foarte bolnavă.A fost împuşcată când ai scăpat-o din mâinile teroriştilor? -A fost muşcată de un scorpion.A îndurat dureri cumplite în ultimele două ore şi şi-a pierdut de câteva ori cunoştinţa.Are febră mare.Imediat ce o voi vedea aşezată în pat,voi pleca în căutarea medicului. -L-am şi chemat,l-am spus lui Raoul să telefoneze doctorului Madchen,după ce mi s-a spus că ai intrat în curtea mea ca o vijelie,purtând în braţe o femeie fără cunoştinţă.În curând va sosi aici. -Are nevoie de ser. -Avem aici în camera de prim-ajutor.Îi voi cere lui Raoul să verifice dacă mai este încă utilizabil,dacă nu,voi trimite pe cineva să aducă o fiolă din dispensarul doctorului Madchen. -Perfect.Încearcă să rezişti Zilah,aproape am reuşit,,o încuraja el. O aşezară într-un pat cu cearceafuri reci şi mătăsoase,a căror atingere fu ca o binecuvântare pentru trupul ei torturat de febră.Zilah încerca să zâmbească,dar până şi un zâmbet părea să-i provoace durere.Închise ochii,obosită,pentru a împiedica lumina atât de puternică să-i provoace noi dureri.Îl auzi pe Daniel spunând ceva cu furie în glas,dar nu acordă importanţă vorbelor lui.Se obişnuise să-l audă murmurând cu furie,în barbă,de câte ori se înfuria.În acel moment glasul lui îi aduse alinare şi se simţea protejată,ca un pui de grizzly în prezenţa mamei sale.

-Ai spus că ştii cine este domnişoara şi ai vorbit despre fuga ei din mâinile teroriştilor.Cine ţi-a vorbit despre toate acestea? -Prietenul tău,Clancy Donahue,a devenit îngrijorat,văzând că nu ai intrat în legătură cu el noaptea trecută,aşa cum era stabilit.Era hotărât să vină aici,în cazul în care aveai nevoie de el.Mi-a oferit toate amănuntele micii tale aventuri. Cred că a fost interesantă acţiunea; Exact genul care te bine dispune. -Da,foarte interesantă şi amuzantă,aprobă Daniel cu glas acid.Data viitoare,când voi mak face o asemenea plimbare,nu voi uita să te invit.Unde dracu este doctorul? Zilah simţi mâinile lui desfăcându-i nasturii cămăşii.Chiar şi cu ochii închişi recunoştea atingerea mâinilor lui. -Răbdarea nu este una dintre calităţile tale,Daniel.Abia au trecut câteva minute de când ţi-am spus că am trimis după doctor. -Da,şi au trecut două ore de când scorpionul a muşcat-o.Trebuie să i se facă un antidot imediat. -Soseşte şi doctorul imediat.L-am întâlnit în holul de la intrare,se auzi o voce gravă,autoritară şi oarecum cunoscută lui Zilah.S-a oprit să dea un telefon la palatul lui Karim Ben Raşid pentru a lua legătura cu mama lui Zilah.Vrea să ştie de bolile de care a suferit Zilah.Cum se simte? Daniel,eu ţi-am cerut s-o scoţi din mâinile teroriştilor,nu s-o aduci împuşcată. -Mii de draci,Clancy,am eliberat-o,dar nu este rănită de gloanţe,ci înţepată de scorpion.Acum ar fi mai bine să aduci medicul aici,pentru că dacă încerc eu să-l aduc voi face risipă de diplomaţie.Clancy,deci.În mod sigur Clancy Donahue. Fusese foarte bun şi atent cu ea în trecut şi ar fi vrut să fie în stare să deschidă ochii şi să-l salute.Dar când deschise ochii,nu văzu decât câteva siluete luate dintr-o pictură suprarealistă şi aduse alături de patul ei.Păreau întunecate şi oarecum ameninţătoare.În mintea ei o amintire păru să reînvie şi spaima puse stăpânire pe ea.De ce sperase că ar fi putut fi în siguranţă? Niciodată nu avea să se afle în siguranţă.Niciodată. -Daniel! Daniel?! strigă speriată. -Nu-ţi fie teamă! Sunt alături de tine,spuse una dintre umbre,aplecându-se asupra ei.. -Nu!Te rog,nu mă atinge! Brusc,simţi o nouă durere şi îşi prinse stomacul cu amândouă mâinile; -Ce se întâmplă? auzi glasul unui bărbat.Părea a fi glasul lui Daniel,dar cum putea fi sigură că n-o păcăleau din nou? Se mai întâmplase şi altădată. -Ce se întâmplă cu ea? -Cred că veninul îi provoacă noi dureri,spuse o voce necunoscută ei,cu un uşor

accent german.Nu este ceva neobişnuit.Era glasul unei siluete mici de înălţime,o umbră aproape rotundă. -Servitorul mi-a spus ca a înţepat-o-un scorpion în glezna dreaptă. -Nu mai sta s-o analizezi ca pe un gândac sub microscop! Fă ceva să o scapi de dureri!Glasul celui care vorbise părea a fi foarte îngrijorat.Dar totdeauna era aşa la început.Blânzi,amabili,cu glasuri dulci şi vesele.Nu trebuia să se lase păcălită şi să-i creadă prietenii ei.Nu le păsa de suferinţa ei.Era o armă pe care o foloseau pentru a o determina să facă tot ceea ce doreau ei.Omul cu accent german ridică din umeri. -Voiam să-i administrez serul mai întâi.Dispăru din câmpul ei vizual şi apoi se întoarse,apropiindu-se de ea şi purtând ceva în mână.Acul strălucea cu răutate, aducător de moarte.Acum!Ţipă.Încercă să se ridice,dar era mult prea slăbită. Probabil îi dăduseră ceva mai înainte; un drog poate! Uneori,nu reuşea să-şi mai amintească ceea ce se întâmpla.Se strânse ca un animal înspăimântat. -Nu! Nu vreau! Vă rog! -Zilah,pentru Dumnezeu!Nu este decât morfină,îţi va calma durerea,spunea omul a cărui voce semăna cu a lui Daniel. -Fără injecţii! Vă rog!Este rău! Este atât de rău.Nu-i lăsaţi să-mi facă rău din nou. -Dumnezeule! murmură Clancy! Doamne Dumnezeule! Dar nu era Clancy.Trebuia să ţină minte acest lucru.Era doar unul dintre ei. -Asta-i tot ce găseşti să spui? întrebă omul cu vocea lui Daniel.Nu mai suport.De ce se teme de noi? -Îşi aminteşte lucruri din trecut,răspunse aspru Clancy.Şi chiar şi mie îmi este greu să mai rezist. -Trebuie s-o ţineţi nemişcată,se auzi glasul nervos al doctorului Madchen. Delirează şi va rupe acul,mişcându-se.S-ar putea s-o rănesc. -O voi ţine eu,spuse omul cu ochi ca turcoazele.Daniel,tu ţine-i braţul celălalt. Se aruncară asupra ei cu viteza fulgerului.Era neputincioasă.Se luptă totuşi, gâfâind de spaima -Vă rog,daţi-mi drumul.Nu-mi faceţi nici un rău,vă rog! De ce vă purtaţi aşa? Vreau să merg acasă!Lacrimile continuau pe faţa ei şi continua să se lupte. -Linişteşte-te! Totul va fi bine! Nimeni nu-ţi vrea răul! Vrei să-i faci injecţia sau mai stai mult? strigă glasul care semăna cu Daniel. Durerea cunoscută îi răscoli umărul.Se întâmpla totul din nou.Disperarea creştea în ea.Încetă să mai lupte.Acul dispăru şi începu să se piardă într-o ceaţă tot mai pufoasă,mai adâncă.Lacrimile continuau să-i curgă pe faţă şi nu făcea nici o

încercare de a le opri.Chipul lui Daniel era o expresie vie a temerilor care îl bântuiau.Oare cum reuşiseră să găsească un bărbat care să semene atât de bine cu Daniel?Pentru că omul acela nu putea fi Daniel.El n-ar fi trădat-o niciodată. Omul o ajută să-şi găsească o poziţie mai comodă în pat şi îi lăsă braţele libere. Era sigur că nu mai era în stare să lupte împotriva lor.Întotdeauna ştiau când se întâmpla aşa ceva. -Te rog,nu mai plânge! Lacrimile tale îmi sfâşie sufletul!Zilah îşi scutură capul şi închise ochii pentru a nu mai vedea imaginea feţei care o trădase. -Vreau să merg acasă.Doar atât vreau.Vă rog,lăsaţi-mă să merg acasă. Respiraţia ei devenise mai adâncă şi mai liniştită. -Este inconştientă.Acum îi voi administra serul antivenin,cu permisiunea dumitale,spuse el,ridicând sprâncenele în semn de întrebare faţă de Daniel. Daniel se apropie şi mâna lui se strânse în jurul gâtului micuţului doctor. -N-am dispoziţia necesară pentru a răbda sarcasmul dumitale.Te mai întreb încă o dată: îşi va reveni?Doctorul Madchen strânse din dinţi. -Nu văd de ce nu şi-ar reveni.În zilele noastre sunt foarte puţini cei care mor din asemenea cauze.S-ar putea ca în următoarele zile să se simtă slăbită.Totuşi,dacă sunt lăsat s-o îngrijesc,s-ar putea să-şi revină mai curând.Philip El Kabbarse încruntă şi spuse: -Daniel,ia mâna de pe doctor! îmi cer scuze,doctore Madchen.Daniel este teribil de îngrijorat în acest moment.Ochii lui verzi-albaştri începură să strălucească dintrodată. -Ar trebui totuşi să fii recunoscător că n-a tras în dumneata.,aşa cum s-a întâmplat cu Abdul.Uneori,în anumite situaţii,se întâmpla să devină violent. Mâna lui Daniei se descleştă lent de pe gâtul doctorului.Făcu un pas înapoi. -Să nu uiţi ceea ce ai aflat şi să-ţi aminteşti în timpul cât o vei avea ca pacientă. Vreau s-o văd din nou sănătoasă.Ai auzit,doctore? Sănătoasă. Ochii lui străluceau sălbatic pe faţa albă. -Atunci ieşi din cameră şi lasă-mă să mă ocup de ea,spuse doctorul. Se întoarse spre Philip şi se adresă numai acestuia: -V-aş fi recunoscător dacă l-aţi scoate pe acest om din încăpere; nu accept să-mi fac meseria sub ameninţarea lui. -Daniel,hai să mergem! Avem nevoie amândoi de o băutură tare,spuse Clancy cu glas surprinzător de blând.Este mai bine pentru Zilah dacă nu stai în calea doctorului şi îl laşi să-şi facă meseria.N-am ştiut cât de grea a fost această misiune a ta.Simt neapărat nevoia să beau ceva. -Grea? Da,adevărat,răspunse Daniel,fremătând.Mă simt ca şi când aş fi fost

tocat.Ce dracului se întâmpla,de reacţionează în felul acesta? Doar ştie foarte bine că nu aş fi în stare să-i fac nici cel mai mic rău.Doamne,cel puţin ar trebui să ştie. -Delira,răspunse Philip.Este un motiv serios.Daniel dădu din cap neputincios. -Nu se poate.Nu este suficient.Şi cred că tu ai ştiut totul de la bun început,spuse el,aţintindu-şi privirile asupra lui Clancy. -Mi-e teamă că ai dreptate.Dumnezeu ştie cât aş fi dorit să fie altfel.Încep să mă simt rău,spuse Clancy obosit. -Trebuie să stăm de vorbă,îl luă Daniel de braţ.Şi cred că ideea de a bea ceva tare este excelentă.Philip,vii şi tu? -Mai târziu,răspunse Philip El Kabbar.Zâmbetul lui era cald.Voi veghea asupra micuţei tale comori,Daniel.Voi avea grijă să nu i se întâmple nici un rău. -Sunt convins.Ne găseşti în birou,spuse Daniel posac. -Niciodată n-aş fi crezut că voi vedea o panteră ca El Kabbar,jucând rolul unei infirmiere plină de solicitudine,murmură Clancy când porniră spre birou. -Am auzit că felinele fac minuni când este vorba să le păzească pe cele tinere aflate în grija lor.Şi Philip nu este numai o panteră,ci şi prietenul meu foarte apropiat. -Cine se aseamănă se adună.Nici unul din voi nu poate fi considerat un tip blând,răspunse Clancy sec. -Este valabilă şi pentru tine această afirmaţie,nu se lăsă Daniel dator cu un răspuns.Îi arătă apoi lui Clancy uşa biroului şi-l invită să intre. -Dacă ai fi mai blând,nu ai lucra în această meserie,continuă el.Ştiu că-l înţelegi foarte bine pe Philip.Clancy ridică din umeri,privindu-l pe Daniel îndreptânduse spre un dulăpior.Cizmele lui prăfuite se afundau în covorul gros,elegant,o capodoperă persană. -Eu înţeleg foarte bine această latură a firii lui.Sunt doar puţin îngrijorat de forţa pe care o emană.Ar putea deveni un duşman foarte periculos pentru Alex,dacă ar dori acest lucru. -Nu va dori acest lucru atâta timp cât Alex nu se va amesteca în drepturile teritoriale ale lui Philip,aşa că nu trebuie să fii îngrijorat.Vrei un coniac? Clancy aprobă din cap şi continuă să discute problema care-l frământa.. -Noaptea trecută,când m-a văzut sosind,n-a părut deosebit de încântat.Şi a părut şi mai puţin binevoitor când i-am vorbit despre misiunea ta.Ai dreptate într-o privinţă,şi anume,atunci când vorbeşti despre ataşamentul şi grija lui faţă de cei la care ţine.Va trebui să ţină seamă de această calitate a lui. -Ai dreptate.Trebuie înregistrată în banca de date,aprobă Daniel.

Turnă coniac şi în paharul său şi se alătură lui Clancy,oferindu-i paharul.Şi pentru că tot ne ocupăm de Philip,nu uita să înregistrezi în banca ta de date că nu te vei putea baza niciodată pe mine dacă vei vrea să-i faci un rău cât de mic lui Philip.De data aceasta m-ai folosit cum ai vrut tu,dar nu se va mai întâmpla. Sorbi din pahar şi rămase tăcut câteva minute,apoi întrebă: -Ai vreo veste despre Hassan şi oamenii lui? -Nici un semn.Chiar a fost necesar să arunci avionul în aer? -Era cea mai simplă soluţie pentru a-i obliga să mă urmeze în Sedikhan. -Şi te-au urmat? Daniel dădu din cap cu un zâmbet crud. -Mi-am dat osteneala să-i scot din minţi suficient de,tare pentru a-i determina să ne urmărească până în iad şi înapoi.Vor ieşi la lumină în.curând.Punem pariu dacă vrei.Tu trebuie să fii pregătit să pui mâna pe ei când vor apărea.Nu vreau să-i mai văd în preajma lui Zilah din nou.Acesta este şi motivul pentru care am ales tabăra lui Philip şi nu pe a mea.Aceasta este mult mai sigură decât a mea. -Cum ai reuşit să... -Îţi voi face un raport complet în curând,interveni Daniel.În acest moment vreau să-mi răspunzi la câteva întrebări.Te rog ia loc şi nu te grăbi să pleci.Nu-ţi voi permite să pleci până nu aflu ceea ce ştii tu despre Zilah. -Dar tu de ce nu iei loc? întrebă Clancy calm,aşezându-se cât mai comod şi întinzându-şi picioarele.După cum arăţi,cred că ai nevoie să iei loc.A fost o misiune grea?! -Şi tu ai trecut prin încercări mai grele.Daniel făcu o grimasă uşoară şi îşi privi pantalonii prăfuiţi şi cămaşa transpirată care atârna neglijent pe el. -Nu cred că Philip ar fi încântat dacă m-ar vedea răsfăţându-mă în fotoliile lui,aşa murdar cum sunt.Mă voi odihni mat târziu.Acum aş vrea să stăm de vorbă.Se propti de marginea unui birou şi aşteptă. -Despre Zilah? -Despre cine altcineva? Mâna lui Daniel se strânse în jurul paharului,cu un gest nervos. -Tu cunoşti bine motivul pentru care mă privea ca pe călăul său. Clancy coborî privirile,examinând lichidul auriu din pahar. -Ţi-am mai spus că nu am libertatea să vorbesc cu străinii despre problemele ei.Dacă aş face-o,David mi-ar aşeza capul pe tavă. -Străin? Eu? Nu vezi că trebuie,că am nevoie să ştiu? -Da,presupun că ai dreptate,spuse Clancy gânditor.Evenimentele prin care aţi trecut voi doi au darul de a stabili relaţii deosebite între oameni.;îi fac să se contopească unul cu altul,sau poate că este vorba de ceva mai mult?

Respiră cu greutate şi reuşi să recunoască: -Este mai mult decât atât.Nu mă interesează relaţiile ei cu Bradford.Vreau să ştiu motivul pentru care se uita la mine atât de ciudat.Durerea acelui moment încă îi tulbura mintea şi sufletul.O simţea ca pe o rană deschisă.Şi durerea era şi mai mare când se gândea că simţise durerea şi disperarea ei ca pe ale lui însuşi. -Relaţia ei cu Bradford este strâns legată de ceea ce ai văzut în dormitorul în care am lăsat-o în grija medicului.Nu le poţi despărţi.Ceea ce vei auzi nu va fi pe placul tău.Nu-ţi va fi deloc uşor să trăieşti cu această poveste în minte.Mai ales dacă ţii la ea. -Vorbeşte. -Când avea treisprezece ani,Zilah trăia cu bunica ei în Marasef,în timp ce mama ei lucra pentru Karim Ben Raşid.Era o copilă veselă,strălucitoare,plină de entuziasm,întotdeauna pusă pe glumă.Într-o zi a dispărut.Nu s-a mai reîntors de la şcoală.Mama ei şi-a ieşit din minţi.A mers la poliţie,a căutat-o ea însăşi şi a făcut tot ce i-a trecut prin minte pentru a o găsi.Apoi i-a cerut ajutorul lui David Bradford.Abia după şase luni au reuşit să dea de urma ei,el şi Alex. Făcu o pauză,după care continuă: -Au găsit-o într-un bordel numit Casa cu uşa galbenă.Fusese adusă acolo cu ajutorul unei filiere specializată în răpirea unor asemenea copile.Le drogau cu heroină până când ajungeau dependente şi le foloseau ca prostituate. Clancy nu luă în seamă exclamaţia scoasă de Daniel şi continuă. -Nu cred că trebuie să-ţi povestesc în amănunt cum arăta când au adus-o în Zabandan.Au fost necesare opt luni pentru a o dezintoxica.Problema grea a urmat după aceea.Trebuia vindecată din punct de vedere psihologic,pentru a lăsa în urmă experienţa prin care trecuse. -Treisprezece ani! Un copil,Dumnezeule,simt că mi se face rău,spuse Daniel.Îşi acoperi ochii cu mâna şi rămase tăcut. -David a trimis-o în Texas,la ferma părinţilor săi,şi nu s-a mai întors în Sedikhan până acum.În toţi aceşti ani a fost sub tratament psihiatric şi a făcut progrese remarcabile.O clipă rămase pe gânduri,după care spuse: -Judecând după comportarea ei de azi,nu se poate vorbi de o vindecare totală. -Şi cum crezi că ar putea fi vorba de aşa ceva? întrebă cu voce scăzută Daniel.Mă întreb cum a supravieţuit?! -A supravieţuit,pentru că are o puternică personalitate.Ea a fost cea care a hotărât să se întoarcă în Sedikhan.A considerat că se poate descurca. -Ea consideră că are putere să se descurce în orice situaţie. -Adevărat?Clancy zâmbi uşor.

-Este bine de ştiut.Deci asta este întreaga poveste.Mai vrei să ştii ceva? -Încă ceva.I-ați lichidat? întrebă Daniei privindu-l pe Clancy cu ochi reci. Clancy dădu din cap.Filiera a fost distrusă,desfiinţată şi şefului i s-a aplicat un tratament deosebit,fiind ţinut sub observaţie permanent. -Aş fi dorit să nu se fi întâmplat asta.Simt nevoia să-l ucid.Aş vrea să pot face ceva pentru a o ajuta.Mă simt atât de neajutorat,încât cred că voi exploda. În ochii lui Clancy zări un licăr de simpatie. -Toţi am trăit aceleaşi sentimente când am aflat ceea ce s-a întâmplat.Norocul tău este că n-ai văzut-o când au găsit-o şi au eliberat-o.Ţi-ar fi sfâşiat inima. -Nu crea că mă poţi considera norocos.Bradford a fost acolo şi a ajutat-o,pe când eu n-am fost,spuse Daniel cu asprime.Dacă m-aş fi aflat atunci alături de voi, acum nu m-ar mai fi privit ca pe un monstru.Ar fi ştiut că poate avea încredere în mine. -Avea febră mare.Nici nu avea habar de ceea ce se întâmpla în jurul ei.Părea convinsă că se afla din nou în bordel. -Da,da.Am înţeles.Glasul lui Daniel era aspru,lipsit de milă.Râse cu aceeaşi lipsă de îndurare. -Înţeleg că după ce a trecut printr-o asemenea experienţă,îi va fi cumplit de greu să aibă încredere într-un bărbat şi să fie în stare să răspundă sentimentelor lui. Cu o noapte în urmă îi fusese deosebit de uşor să transforme prietenia într-o relaţie sentimentală.Se purtase aspru cu Zilah şi se gândea cu uimire că ea nu fugise de lângă el,ci i se dăruise total.Era convins că nu simţise nici o bucurie în braţele lui.Recunoştinţa sau mila o împinseseră să se supună? N-avea rost să încerce să afle motivul.Spera din toată inima ca Zilah să nu fi interpretat tot ceea ce se întâmplase între ei ca fiind ceva asemănător cu ceea ce trăise în timpul acelei experienţe cumplite.Trebuia să găsească un mod de a o convinge că era în stare să fie blând şi iubitor, -Doar nu te gândeşti să încerci o relaţie sentimentală cu Zilah? se miră Clancy. Este necesar să-ţi amintesc că ai cunoscut-o abia cu câteva ore în urmă? -Deja sunt prins până peste cap.N-am vrut să fie aşa,dar s-a întâmplat.Acum este a mea,indiferent de problemele ce se pot ivi.Clancy îl privea uluit. -Sper că nu vorbeşti în sens strict fizic.După ultimele rapoarte ale psihiatrilor, Zilah nu este încă în stare să răspundă din punct de vedere sexual nici unui bărbat.Doar nu te-am trimis după ea pentru a o seduce.David nu va tolera o asemenea atitudine din partea ta. -Dumnezeule!Stomacul lui Daniel se contractă ca şi când ar fi primit o lovitură puternică.Era mai rău decât îşi imaginase.Zilah era încă speriată,suferea încă,şi

el nici măcar nu se purtase cu blândeţe când trăise,pentru prima oară după coşmar,o experienţă carnală.Şi cu toate acestea,îi răspunsese cu căldură,sau cel,puţin aşa gândise el în acele momente.Dar cum ar fi putut să aibă încredere în simţurile lui când era atât de zguduit de pasiune şi dorinţă? Poate doar i se supusese.Spera din tot sufletul că se înşela în acea privinţă.Dacă într-adevăr fusese a lui numai pentru că se temuse şi acceptase să i se supună ca o răsplată, atunci nici nu se mira că-l confundase cu unul dintre monştrii care îi bântuiseră copilăria.Era dezgustat de sine.Începu să tremure şi îşi spuse că era de datoria lui să-şi păstreze cumpătul.Trebuia să lămurească lucrurile cu Clancy. -Cam târziu îmi spui toate astea! Spune-i lui Bradford că Zilah nu mai este în grija lui. -Dar Zilah nu are nimic de spus? -Crezi că am de gând s-o încui într-o cameră şi s-o violez? Chipul lui Daniel trăda o durere sfâşietoare. -Nu va afla ce este teama şi durerea niciodată în viaţa ei.Eu voi avea grijă de toate acestea.Dar nici n-o voi lăsa să plece de lângă mine.Nu pot suporta gândul că s-ar putea să se îndepărteze şi să se teamă de mine,aşa cum s-a întâmplat în după-amiaza ce a trecut.Sunt convins că voi reuşi s-o feresc de toate gândurile rele. -Deci,ce propunere ai? -Nu am nici o propunere,Clancy.Ceea ce vreau să-ţi spun este că am nevoie de timp şi vreau ca tu să-mi acorzi timpul necesar. -Timp? -Vreau ca Zilah să stea aici două săptămâni numai cu mine.Nu vreau să se amestece nimeni;nici Bradford,nici mama ei.Nimeni.Nici măcar tu,Clancy.Îmi va fi destul de greu să mă lupt cu mine însumi,ca să mai pot face faţă unei armate de protectori. -Ai înnebunit,Daniel,spuse Clancy cu răceală.Ştii foarte bine că nu pot fi de acord. -Da,dar ştiu că vei încerca să mă ajuţi.În caz contrar,vei fi nevoit să înfrunţi exact ceea ce nu doreşti,adică o neplăcută confruntare diplomatică între Philip şi Alex. -Vrei să-l amesteci pe El Kabbar în această poveste? îl fulgeră Clancy cu privirile. -Numai dacă sunt nevoit.Totul depinde de tine.Ştii foarte bine că Philip ar închide graniţele,fără să clipească.Cred că ar considera interesantă o confruntare cu regimul lui Ben Raşid.

-De asta nici nu mă îndoiesc.Daniel,trebuie să înţelegi că nu mă voi lăsa manipulat în felul acesta.Cred că glumeşti! -Treaba ta!Nu-ţi vor fi pe plac consecinţele.Acordă-mi un răgaz de două săptămâni şi o voi aduce eu însumi în Zalandan.Dacă va mai dori să plece. -Şi ce propunere ai? Cum voi explica absenţa ei în acest timp? -Te descurci tu.Ştim amândoi cât de bine poţi s-o faci,când vrei.Dacă va fi necesar,îi voi cere lui Philip să-l roage pe doctor să recomande ca Zilah să rămână la pat în următoarele două săptămâni. -Şi eu trebuie să fac ce-mi stă în puteri pentru a apăra un bărbat care nu doreşte altceva decât să se strecoare în patul lui Zilah.Având în vedere trecutul ei,dacă află intenţiile tale,va alarma pe toată lumea.Nu cred că eşti în situaţia să-mi promiţi că aşa ceva nu se va întâmpla. -O doresc cum n-am dorit nici o femeie în viaţa mea,aşa că nu pot face o asemenea promisiune.Dar,în acelaşi timp,doresc să aibă încredere în mine,şi cum nu pot avea totul odată,voi fi nevoit să aştept. -Cel puţin sună a promisiune.Ai două săptămâni la dispoziţie.Nu uita că nu mi-ai oferit posibilitatea să spun nu,propunerii tale.Puse paharul cu mare atenţie pe birou şi cu glas nefiresc de binevoitor şi prietenos continuă: -Nu-mi place să fiu pus în asemenea situaţii.Nu uita,Daniel! Te mişti pe o gheaţă foarte subţire. -Ştiu,rânji Daniel.Sper ca,tocmar asta să-ţi dovedească cât sunt de serios în privinţa ei.Întotdeauna ai avut puterea să mă înspăimânţi.Clancy îşi înăbuşi cu greu un zâmbet şi înjură. -Două săptămâni,deci.După trecerea celor două săptămâni voi veni s-o iau şi voi lăsa dracului toată diplomaţia.Şi îţi voi ţintui fundul ca zidurile Turnului lacrimilor din Marasef. -Mai vedem,răspunse Daniel cu un zâmbet enigmatic,ameninţător.Tu ai jucat întotdeauna alături de mine,Clancy,şi nu împotriva mea.S-ar putea să ai surprize. Acum,pentru că am căzut la învoială,-aş vrea să mă întorc la Zilah.Şi nu uita să mă anunţi dacă ai veşti despre Hassan.Se ridică .şi se îndreptă spre uşă cu paşi mici, -Daniel? înţeleg că tot ceea ce se întâmpla are o importanţă deosebită pentru tine.Eşti convins că această cauză pentru care lupţi merită riscul de a merge împotriva lui Alex? -Merită.Mă simt ca un om care a găsit comoara pe care o căuta de o viaţă. Trebuia să mă aştept că vor urma şi complicaţii.Dar merită.Deschise uşa şi ieşi. Prima persoană pe care o văzu Zilah,când se trezi,fu Daniel.

Era noapte şi o lampă aşezată pe noptieră împrăştia o lumină caldă.Îl văzu pe Daniel stând pe un fotoliu,aşezat aproape de pat.Avea privirea încruntată şi ochii lui erau aţintiţi undeva,departe. -Daniel? Era un murmur.Se întoarse uşor în pat pentru a-l vedea mai bine.Simţi că era acoperită doar cu un cerceaf şi trupul ei era gol. -Sunt aici,iubito.Acum eşti în siguranţă.Încearcă să dormi. -Ştiu.Dar tu cum te simţi. -Minunat.Şi la fel te vei simţi şi tu.Doctorul Madchen a spus că te vei simţi slăbită câteva zile,dar după aceea îţi vei reveni,fără să mai apară probleme. -Doctorul Madchen? -Nu-ţi aminteşti de el? întrebă DanieKemător. -Tot ce s-a întâmplat îmi apare în minte ca printr-o ceaţă deasă.Îmi amintesc când m-ai adus în braţe în holul cel mare asemănător cu cel al unui palat din O mie şi una de nopţi.După aceea,toate amintirile mele sunt confuze.Ba nu! îmi mai amintesc ceva. -Adevărat? Ochii lui Daniel străluceau temători. -Un bărbat ai cărui ochi aveau o culoare ciudată.Ca două turcoaze.Acela este doctorul? -Nu,este gazda ta,Philip El Kabbar.Va fi flatat de impresia pe care a stârnit-o asupra ta,deşi erai bolnavă şi aveai temperatură mare.Mândria lui va primi din nou impuls,deşi nu era deloc necesar. -Este foarte amabil şi va trebui să-i mulţumesc pentru că a avut bunăvoinţa să ne primească. -Vei avea timp suficient să-i mulţumeşti,Daniel îi luă mâna în mâinile sale şi o privi câteva momente. -Doctorul nu crede că este bine să porneşti spre Zalandan prea curând.Vrea să se convingă că nu se vor ivi complicaţii. -De ce s-ar teme de complicaţii? întrebă ea uimită.Daniel începu să se joace cu mâna ei,plimbându-şi degetul până la încheietură şi înapoi. -Complicaţiile au prostul obicei să apară tocmai atunci când te aştepţi mai puţin. Trebuie să avem mare grijă de tine,Zilah.După ce mi-am dat silinţa să te scot din mâinile lui Hassan,nu vreau să te pierd în favoarea unui scorpion. Mângâierile lui molcome trimiteau valuri de foc de-a lungul braţului ei şi Zilah simţi din nou tresăririle acelea ciudate din stomac. -N-aş vrea să văd cum toate eforturile tale făcute pentru salvarea mea ar putea deveni inutile,spuse Zilah cu glas firav.Aş fi o nerecunoscătoare. Nu era capabilă să-şi ia privirile de pe mâna ei şi a lui Daniel.

-Voi încerca să-mi arăt recunoştinţa însănătoşindu-mă cât mai curând.I-a anunţat cineva pe mama şi pe David de cele întâmplate? -Am telefonat la Zalandan imediat ce am avut confirmarea doctorului că totul va fi bine cu tine.Clancy Donahue a plecat cu avionul în această seară pentru a le face un raport detaliat privitor la starea ta de sănătate.Dacă vei dori,mâine vei putea să telefonezi mamei tale. -Bineînţeles.Clancy Donahue a fost şi el aici?Am fost foarte bolnavă dacă nu-mi amintesc să-l fi văzut Şi ce altceva s-a mai întâmplat? -Nimic important,spuse el,strângându-i mâna cu afecţiune.Acum,pentru că ai căpătat răspuns la câteva dintre întrebările tale,cred că este cazul să dormi. -Dar mai am întrebări care îşi aşteaptă răspunsul. Îi privea faţa cu atenţie şi observase semnele lăsate de oboseală pe chipul lui. -Nu ai dormit deloc,nu-i aşa? -Nu am nevoie de prea mult somn.Mi-am revenit după un duş şi o masă bună. -Nu ai dormit nici noaptea trecută şi nici cu o noapte în urmă,când ai fost ocupat să plantezi bombe şi multe altele. -Da,plantarea acestor „multe altele” poate fi extenuantă,zâmbi el. -Lasă glumele.Ştii foarte bine ce vreau să spun.Hai,du-te la culcare,Daniel! -Ei,dacă ai fi spus „vino” şi nu „du-te”,parcă aş fi găsit propunerea deosebit de atrăgătoare. -Atunci vino! spuse ea încetişor.Simţi din nou în stomac acele fluturări de aripi. Dar zâmbetul lui Daniel dispăru brusc.Îşi aminti degetele ei înfigându-se în coapsele lui,murmurând acele cuvinte care rupseseră zăgazul pasiunii lor. -Chiar vrei? reuşi el să întrebe. -Am mai dormit împreună.Şi tu ai nevoie de odihnă,spuse ea cu gura uscată de emoţie.Luminiţele ce străluciseră în ochii lui cu câteva clipe mai devreme se stinseră brusc. -Mulţumesc pentru grija ce mi-o porţi,dar acum totul este altfel.Zilah privi în jurul său,camera elegantă,cu gresie înfiorată,strălucitoare,acoperită de covoare groase,persane. -Poate decorul este altul.Dar noi suntem aceiaşi care am fost şi în grotă,noaptea trecută.Glasul ei era şovăitor şi privirile temătoare.Daniel se ridică de pe fotoliu. -Suntem aceiaşi din noaptea trecută.Clancy obişnuia să spună că pericolul trăit împreună îi apropie pe oameni foarte repede.Cred că are dreptate.Nici nu s-ar putea să mă simt mai strâns legat de tine decât sunt acum,prietena mea. „Prietena mea”...Cu o noapte în urmă vorbele lui minunate îi umpluseră sufletul de încântare.Şi deodată,dintr-un motiv necunoscut ei,se simţea neliniştită.

Probabil că era caraghios din partea ei să bănuiască o schimbare în felul lui de a se purta. -Mă simt foarte strâns legată de tine,Daniel.Şi îţi sunt foarte recunoscătoare, şopti ea.Privirile lui,aparent indiferente,se treziră brusc la viaţă. -Parcă ţi-am mai spus părerea mea referitoare la recunoştinţă.Poţi să-ţi păstrezi recunoştinţa pentru Bradford.Mie nu-mi trebuie.Văzând expresia uimită şi speriată de pe chipul ei,încercă să se calmeze şi spuse zâmbind încurajator: -Îmi pare rău,scuză-măl Cred că până acum ai înţeles că sunt un tip grosolan, lipsit de maniere.Poate ai dreptate când spui că sunt obosit.Hai să lăsăm discuţia pe altă dată.Bine? -Bine,răspunse Zilah nedumerită. -Eşti o fată minunată,spuse el cu afecţiune şi îi ciufuli părul.Hai,culcă-te!Promit că data viitoare,când ne vom întâlni,voi încerca să mă port civilizat. -Te rog să nu-ţi dai prea mare silinţă.Îmi place foarte mult felul tău de a fi.Îl privea cu ochi mari,temători. -Vei fi aici când mă voi trezi? Nu vei pleca să cauţi alţi terorişti sau să arunci avioane în aer? -Voi fi aici,răspunse el calm,degajat.Cred că voi rămâne un timp în preajma ta şi după ce te vei însănătoşi te voi însoţi la Zalandan.De fapt eu sunt încă răspunzător de soarta ta.Întotdeauna mi-a plăcut să-mi duc misiunile la îndeplinire,aşa cum se cuvine.Zilah simţi o undă de durere amestecându-se cu un licăr de voioşie auzind cuvintele lui.Răspunzător.Era convinsă că nu intenţionase s-o rănească.El nu avea de unde să ştie cât de neplăcut era pentru Zilah să se simtă o povară pentru cei din jur.Zâmbi cu greu. -Perspectivele mi se par încântătoare.Abia aştept să văd ce minuni pirotehnice vei realiza în timpul unei călătorii obişnuite.Daniel se aplecă şi o sărută uşor pe frunte. -Îmi voi da silinţa pentru a face călătoria cât mai plăcută pentru tine.Vrei să las lumina aprinsă? -De ce ? Doar nu sunt un copil.Nu-mi este teamă de întuneric. -Bineînţeles că nu eşti un copil.Cred că am vorbit înainte de a gândi.Noapte bună,Zilah,îi ură el şi stinse veioza. -Noapte bună,Daniel.Se simţea singură şi părăsită în timp ce privea umbra masivă ce se îndrepta spre uşă. -Daniel? Bărbatul se opri în pragul uşii.Lumina slabă,ce răzbătea din hol,îi transforma părul într-o coroană de flăcări. -Da?

-Vreau să-mi dai răspunsul la o întrebare.Cine m-a dezbrăcat? Urmă o scurtă pauză,apoi se auzi glasul lui Daniel: -Eu te-am dezbrăcat,răspunse el.Eu te-am spălat.Philip nu are nici o femeie servitoare.Am bănuit că m-ai fi preferat pe mine unui străin,dacă ai fi fost în stare să-ţi exprimi preferinţa.Un fior de plăcere îi străbătu trupul.După părerea medicului era încă bolnavă,dar gândul că mâinile lui Daniel se plimbaseră pe trupul ei şi ochii lui priviseră goliciunea acestui trup îi stârnea valuri de pasiune. Trecea de la o extremă la alta,de la frigiditate la nimfomie,se gândea Zilah nedumerită.Dar nu era nimfomană de fapt.Ea îl voia doar pe Daniel,nimic mai mult. -Ai făcut foarte bine! Mulţumesc! -A fost o plăcere.Eşti o femeie minunată,Zilah,spuse el după un moment de ezitare.O femeie cu totul deosebită.Sper...Noapte bună.Închise uşa în urma lui. Întorcându-se pe o-parte şi lăsându-şi obrazul mângâiat de perna de mătase, Zilah era nedumerită şi îngrijorată.Se întreba care era cauza atitudinii rezervate, aproape reci,a lui Daniel.Era limpede că nu era imaginaţia ei de vină.În timpul scurt pe care îl petrecuseră împreună reuşise să înveţe multe lucruri despre ei şi să recunoască fără greşeală orice semn de răceală faţă de ea. Probabil se gândise mai bine la aşa-numita obsesie pe care părea s-o fi făcut pentru ea şi devenise mai prevăzător.Gândul acesta o umplu de fiori reci,de teamă.Îşi ridică cearceaful acoperin-du-se până la bărbie.Şi dacă era îngrijorat din cauza relaţiei începută atât de vijelios între ei doi? Poate îşi satisfăcuse dorinţele pe care i le trezise prezenţa ei şi n-o mai dorea cu aceeaşi pasiune.Ştia ea oare cât timp era necesar pentru ca un bărbat să se plictisească de o femeie? Trebuia să fie raţională şi înţeleaptă,şi să-i ofere lui Daniel prietenia pe care acesta părea s-o prefere în locul altor relaţii.Ştia din propria ei experienţă că prietenia era un sentiment durabil.Dacă prietenia era ceea ce îl interesa cu adevărat! De fapt,nici ea nu mai ştia ce să creadă.Cu o noapte în urmă totul păruse minunat şi se simţise în siguranţă.Deodată devenise nefericită şi şovăitoare.Brusc,luă hotărârea să lase deoparte îndoielile,închise ochii.Daniel era complet epuizat.Fusese j o caraghioasă când încercase să analizeze si-! tuaţia ivită între ei atâta timp cât el nu se purta în mod firesc.Dar ştia ea care era comportamentul lui normal? Mai era nevoie de timp pentru ca fiecare dintre ei să descopere alte faţete necunoscute ale personalităţii celuilalt.Timpul avea să le dezvăluie pe rând.Nici nu-i trecea prin minte sa piardă darul preţios pe care i-l oferise Daniel,mai ales când aflase ce momente minunate puteau trăi împreună.

Ar fi fost dureros pentru ea să-l piardă.N-ar fi reuşit să treacă prin asemenea încercare.Ce gânduri îi bântuiau mintea? Era evident că putea trece prin orice încercare.Era puternică.Putea îndura orice.Închise ochii şi lăsă ca întreaga linişte pe care o aducea un asemenea gând să i se strecoare în suflet.O învălui încet şi îndoielile începură să se destrame,ca şi temerile.Cu toate acestea,de undeva de departe,auzea parcă un cor ce cânta o melodie melancolică,de sirenă. „Voi fi puternică.Voi supravieţui.Dar,o dată,măcar o dată,aş vrea să nu fie nevoie să-mi folosesc puterea mea interioară.Fie ca Daniel să fie al meu.Numai al meu!” CAPITOLUL 5 Ochii de culoarea turcoazelor o priveau.Zilah deschise ochii şi trăi impresia că mai văzuse o dată acele imagini.Privea nedumerită chipul bărbatului aflat lângă patul ei. -Eu sunt Philip El Kabbar,domnişoară Dabala.Îmi cer scuze pentru că am apărut într-un mod atât de intempestiv.Am dorit să-ţi urez bun-venit în casa mea şi să te asigur că orice dorinţă îţi va fi îndeplinită fără întârziere. Avea un zâmbet fermecător,se gândi Zilah. -Ar fi trebuit să mai aştept,dar azi trebuie să plec să verific lucrările unui proiect de irigaţii şi am ţinut foarte mult să te văd înainte de plecare.Sper că-mi accepţi scuzele!Ridicându-se în poziţia şezândă şi trăgându-şi cearceaful până la bărbie, Zilah se gândi că erau puţine femeile care nu l-ar fi iertat pe Philip El Kabbar. Era unul dintre cei mai atrăgători bărbaţi pe care îi văzuse vreodată.Nu trecuse cu mulţi ani peste treizeci,se gândi ea.Avea un păr negru ca pana corbului şi pielea bronzată căpătase culoarea aurului întunecat.Obrajii îi erau subţiri şi avea o gură frumos modelată,pe care se putea citi o senzualitate ţinută cu greu în frâu.De fapt,întreaga lui ţinută dovedea capacitatea acestui bărbat de a-şi ţine sentimentele în frâu.Era înalt şi subţire.Purta o pereche de blugi şi un tricou negru.Părea deosebit de puternic şi de hotărât.Expresia chipului său era calmă, iradiind un farmec pe care încerca,de asemenea,să-l ţină în frâu.Ochii,izbitor de albaştri,erau reci şi aveau o privire uşor cinică,sub sprâncenele drepte,de culoare închisă. -Eu ar trebui să-mi cer scuze,pentru că am năvălit în casa dumneavoastră,şeic El Kabbar.Aţi fost deosebit de îngăduitor.Promit că nu voi abuza de ospitalitatea dumneavoastră. -Daniel doreşte să rămâi aici,domnişoară. Casa este mare şi servitorii mei nu au prea multă treabă.

Eşti binevenită atât timp cât Daniel este încântat de prezenţa dumitale. Acea afirmaţie o punea în mod limpede la punct.Se părea că amabilitatea şeicului era numai la suprafaţă.Sub masca lui exista o sinceritate brutală. -Nu cred că e vorba de valoarea mea ca obiect de amuzament,şeic El Kabbar. Când mă voi însănătoşi,voi pleca cu sau fără voia lui Daniel.Eu nu sunt nici o fată de harem şi nici o cadână aşteptând să satisfacă plăcerile unui bărbat.Dacă nu ai auzit încă,în Sedikhan sclavia,sub orice formă,a fost abolită. -Dar legile din Sedikhan nu se aplică,în mod automat,şi în provincia mea, răspunse el zâmbind.Cred că vei descoperi singură acest lucru în curând.Eu îmi conduc ţinutul aşa cum cred de cuviinţă.Privirea lui se plimbă pe trupul femeii. -Eşti o femeie minunată.Înţeleg de ce Daniel se simte atras de tine.Dacă vei fi generoasă cu el,se va purta frumos cu tine.Este un bărbat galant.Mult mai galant ca mine.Ar fi înţelept din partea ta să fii mai puţin sfidătoare şi mai amabilă.De fapt,aceasta este una dintre marile calităţi ale unei femei.Zilah îl privea nedumerită. -Nu pot să cred că ceea ce spui este adevărat.Vorbeşti ca şi când femeile n-au nici minte,nici voinţă. -Serios? N-am vrut să dau această impresie.Din câte şitu eu,femeile au o voinţă deosebit de puternică.În ceea ce priveşte inteligenţa,pot fi suficient de şirete, abile. -Şirete? Ce cuvânt degradant! Eu mă consider inteligentă,dar niciodată nu m-am gândit la mine ca la o persoană şireată.Întotdeauna te adresezi femeilor cu asemenea insulte? -Nu.De obicei sunt destul de încântător încerc să folosesc un limbaj încărcat de floricele; continua Philip cu un calm revoltător.Sunt însă exagerat de cinstit când le consider o amenințare faţă de persoana mea şi de cei apropiaţi mie. -Şi pe mine mă consideri o ameninţare? întrebă Zilah în culmea nedumeririi. -S-ar putea să fii,răspunse el,ochii aruncându-i ace de gheaţă.Aşa cum am mai spus,Daniel pare să fie cuprins,de farmecele tale.El nu privește niciodată femeile într-un mod serios.Ieri fost speriat,îngrijorat şi foarte afectat din cauzi bolii tale. Din câte ştiu,asemenea emoţii slabește puterea unui bărbat.Vreau ca Daniel să nu sufere din aceasta cauză,domnişoara Dabala.Dacă vrei să te joci,fă-o cu altcineva.Înţelegi ce vreau spun? -Perfect.Mă voi supune dorinţelor lui Daniel voi sfârşi prin a ajunge în patul lui, dar niciodată nu voi îndrăzni să mă consider mai mult decât o supusă ascultătoare. -Poate că eşti mai mult,inteligentă decât şi reată,domnişoară Dabala.

Ai înţeles perfect ideea mea. -Am vrut să fiu convinsă că şi eu am înţeles.Ochii ei aruncară flăcări când îl privi pe Philip. -Cred că poţi să te duci dracului,şeic El Kabbar!Pe chipul lui străluci scurt o undă de uimire,după care chipul i se înveseli. -Au existat femei capabile să mă trimită acolo,dar nici una doar printr-o simplă sugerare verbală a acestui drum.Cred că va trebui să-ţi dai mai multă osteneală daca vrei să mă vezi ducându-mă la dracu'. -N-am nici cea mai mică intenţie de a încerca să-ţi schimb destinul,şeic Ei Kabbar.Şi nici pe al lui Daniel.Tot ce îmi doresc este să mă însănătoşesc şi să plec la Zaladan.În clipa în care doctorul va îngădui,vă voi scuti de prezenţa mea. -Ei da! Dar doctorul este foarte atent atunci când este vorba despre unii pacienţi. De aceea cred că vei mai rămâne un timp alături de noi.Acesta a fost motivul care m-a determinat să-ţi vorbesc.Zâmbi,şi chipul lui bronzat se lumină. -Sper să te bucuri de zilele petrecute aici şi-ţi promit că la următoarea noastră întâlnire voi avea o comportare politicoasă şi elegantă,pe care mulţi ar putea s-o invidieze. -Aş prefera să fii nepoliticos,dar cinstit.Nu-mi plac minciunile politicoase. Pe chipul lui Philip apăru o undă de admiraţie,înăbuşită în mare grabă. -Înţeleg de ce l-ai atras pe Daniel.El are un mare respect pentru sinceritate. Acesta este şi motivul pentru care am intrat în alertă când...Se opri brusc şi continuă s-o cerceteze cu acea privire albastră şi rece atât de caracteristică lui. -Din câte ştiu,respectul şi admiraţia au importanţă mai mare ca pasiunea fizică. Va trebui să te supraveghez îndeaproape,domnişoară Dabala. Privirile lui alunecau pe trupul femeii şi rămaseră un timp admirativ pe umerii ei goi.Ochii reci străluciră pentru o clipă şi spuse: -Este o sarcină în care voi avea bucuria să-mi ofer o plăcere pur estetică.Ai o piele superbă şi este o ruşine s-o acoperi,dar Daniel a fost ferm în această privinţă şi a hotărât că nu poţi sta dezbrăcată tot timpul în care îl ai de petrecut aici.Pentru că toate hainele au sărit în aer odată cu avionul,mi-am asumat dreptul de a comanda o garnitură potrivită pentru tine,în Marasef. Ajunse la uşă şi,privind peste umăr,spuse cu un licăr de amuzament în priviri: -Nu trebuie să-ţi faci probleme în privinţa banilor.Daniel a insistat să plătească el totul,aşa că nu-mi eşti datoare nici măcar cu o batistă.Păcat! îmi place să ştiu că femeile frumoase îmi sunt datoare.La revedere,domnişoară Dabala. Zilah rămase cu privirea pierdută asupra uşii care se închise în urma lui.Era indignată,dar şi amuzată de comportarea lui.Philip El Kabbar era un bărbat

important,un misogin mult mai arogant decât oricare şeic al timpului său.Ar fi putut să-l pună pe foc pentru tot ceea ce-i spusese în scurta lor conversaţie.Şi totuşi,în spatele acelei măşti de asprime şi aroganţă,exista o căldură şi un umor imposibil de trecut cu vederea,fapt ce o împiedica să se lase pradă animozităţilor faţă de el.Auzi o bătaie în uşă,după care aceasta se deschise larg şi Daniel intră,aducând o tavă împletită şi o cutie mare.Era îmbrăcat cu mai multă grijă decât El Kabbar.Pantalonii scurţi din blugi şi cămaşa kaki erau curate şi călcate.Vitalitatea se revărsa din fiecare mişcare şi privire a lui Daniel. O forţă gata să explodeze părea cu greu ţinută în frâu. -M-am întâlnit cu Philip în hol,spuse el posomorât.S-a purtat civilizat cu tine? -De ce? De obicei nu are o comportare civilizată faţă de oaspeţi? -Nu-mi răspunde în glumă,Zilah.Puse cutia pe pat şi-i aşeză tava în poală.Se aşeză pe pat,alături de ea,luă şervetul care acoperea tava,dând la iveală ouă şi felii de unt şi pâine prăjită. -Mănâncă şi nu uita că aştept un răspuns de la tine.Zâmbind,Zilah întrebă: -Ce să fac mai întâi? Să mânânc sau să răspund. -Amândouă.Am vrut să fiu de faţă la întâlnirea voastră.M-am oprit câteva minute pentru a lua cutia de la pilotul elicopterului.Eram sigur că Philip va spune lucruri supărătoare pentru tine. -Nu m-a supărat.Nu am plângeri de făcut împotriva prietenului tău,şeicul, deşi,trebuie să recunosc,şi-a dat silinţa să mă intimideze.Din câte am înţeles,are foarte puţin respect pentru sexul slab. -Da,dar din cauza reprezentantelor lui,care nu s-au dovedit niciodată blânde şi slabe.Şi tatăl lui l-a influenţat în această privinţă.El era de părere că locul femeilor este în harem.Din aceste motive nu are încredere în ele şi nici nu au o valoare deosebită în ochii lui. -Acesta este şi motivul pentru care în rândul servitorilor lui nu există femei? -Probabil.Nu l-am întrebat niciodată.Înţeleg că a spus lucruri ce nu au nici o legătură cu ospitalitatea.Când i-am comunicat faptul că vei mai rămâne un timp aici,mi-a aruncat o privire gânditoare,pe care o cunosc bine şi care de multe ori aduce necazuri.Aş dori să ignori atitudinea lui de azi faţă de tine.Philip este unul dintre prietenii mei cei mai buni.Voi încerca să nu se mai repete incidente ca acela de azi. -Îţi este prieten adevărat.Acesta este motivul pentru care a încercat să te salveze din mrejele mele.După părerea mea,cred că trăieşte cu sentimentul că nu vreau decât să-ţi tai buclele,aşa cum a făcut Dalila cu Samson.Înclină uşor capul şi-l privi zâmbind.

-Dacă m-ar fi întrebat,i-aş fi spus că barba ta ar fi ridicat numeroase probleme. Daniel îşi duse repede mâna la barbă şi întrebă temător: -Nu-ţi place barba mea? Amintindu-şi atingerea mătăsoasă şi virilă pe trupul ei, pe sânii ei goi,o căldură dureroasă o străbătu.Lăsă repede privirile în farfurie. -Îmi place,şi nu am nici cea mai mică dorinţă s-o port la cingătoare ca pe un trofeu.Culoarea ei nu se potriveşte cu hainele mele. -Poate,nu ştiu.Credeam că te-ai putea obişnui să mă porţi chiar în interiorul tău. Ridică,brusc,capul şi privirile li se întâlniră.Ale lui erau calde,de un albastru ca noaptea şi încărcate de dorinţă.Simţi atingerea coapselor lui prin cearceaful subţire.Un fior străbătu coapsele femeii şi respiră adânc,având brusc sentimentul că se înăbuşea. -Drace! Ţi-am spus că sunt un mitocan! Nu mă pot abţine! spuse el,ridicându-se imediat.Voi încerca să nu mai uit că trebuie să-mi schimb comportamentul. Zilah nu înţelegea ce se întâmpla cu el.Remarca lui nu fusese obscenă,ci doar foarte sugestivă;cu toate acestea,Daniel se simţea ca şi când ar fi făcut o propunere indecentă unei călugăriţe. -Nu mă simt jignită,reuşi Zilah să răspundă. -Mă bucur.Daniel se aplecă şi scoase capacul cutiei. -Toate acestea sunt pentru tine.Mai sunt şi alte cutii în elicopter.Servitorii le vor aduce mai târziu.M-am uitat în conţinutul acesteia şi am descoperit că tot ceea ce se află în ea îţi este necesar acum.Scoase din cutie lenjeria de dantelă şi un halat,de culoarea ciocolatei,plisat,din mătase. -Trebuia să mă aştept la asemenea lucruri.Philip a făcut comanda de la magazinul din care îşi cumpără îmbrăcămitea toate acele cadâne,pe care le întreţine. -Având în vedere atitudinea lui faţă de femei,nu mă surprinde,spuse Zilah cu un ton sec.Presupun că rolul nostru la atât se reduce în ceea ce-i priveşte.N-aş putea spune că-mi place prietenul tău. -Chiar atât de tare te-a supărat? M-am temut că s-ar putea să nu fii încântată de manierele lui,dar are o calitate pe care o vei găsi pe placul tău. -Şi care este aceasta? -Este un călăreţ înnăscut şi are unul dintre cele mai bune grajduri din Orientul Mijlociu.Mâine,dacă te vei simţi mai bine,te voi lua cu mine să le vizitezi. -Cai?! Aş dori să-i văd chiar acum.Mă simt perfect. -În nici un caz azi.Te poţi simţi bine,dar s-ar putea să mai existe reacţii ale bolii.Doctorul a spus că în următoarele zile nu trebuie să faci eforturi prea mari. Deci,azi vei sta în pat.Chipul lui Zilah căpătă o expresie de revoltă.

-Mă simt minunat! Şi sunt într-o formă perfectă.Nu înţeleg cum putea înţepătura scorpionului să mă afecteze atât de profund. -Discuţia este încheiată în privinţa acestui subiect.Termină micul dejun! Mă duc în birou să caut ceva jocuri ca să-ţi alunge plictiseala.Ai vreo preferinţă? -Vreau să văd caii,spuse ea cu încăpăţânare.Bineînţeles că nu voi încerca să călăresc pe nici unul dintre ei,fără permisiunea şeicului.Doar vreau să-i văd. -Pentru azi,jocuri,spuse Daniel,care deja se afla în cadrul uşii.Mă întorc în câteva minute pentru a lua tava,aşa că te rog să termini cu micul dejun. Începuse din nou.Numai pentru ca avusese ghinionul să fie înţepată de un scorpion şi se simţise rău câteva ore,el începuse să dea ordine şi s-o înveţe ce are de făcut,ca şi când ea n-ar fi fost în stare să judece singură.Ridică tava şi o puse alături de ea,pe pat.Mâncase suficient şi primise suficiente ordine în acea zi.Mai întâi,îl suportase pe El Kabbar şi instrucţiunile lui,după care urmase Daniel. N-avea nici cea mai mică intenţie să stea în pat si să se lase servită de Daniel. Acesta o ajutase mai mult decât era necesar.Voia să se ridice din pat,să facă un duş şi să se spele pe dinţi.Aruncă cearceaful deoparte şi luă halatul transparent adus de Daniel.Se strâmbă uşor nemulţumită de transparenţa lui,şi totuşi îl îmbrăcă.Căută în cutie lenjeria,în timp ce arunca priviri în jur,încercând să afle care era uşa ce ducea spre baie.Se ridică şi făcu primii paşi,după care picioarele începură să tremure şi glezna părea hotărâtă să protesteze într-o durere cumplită la tratamentul la care era supusă.Capul începu să-i vâjâie.Se gândi că numai orele petrecute în pat erau vinovate de starea în care se afla.Respiră adânc de câteva ori şi ameţeala păru să dispară. Trebuia doar să facă paşi mici şi să respire adânc din când în când.Din nefericire,în acel moment puterea minţii nu-i fu de folos.Genunchii îi i tremurau violent şi în momentul în care ajunsese în mijlocul camerei se simţi incapabilă să mai reziste.O mică cută în covorul persan şi se prăbuşi.Lacrimile îi inundară ochii.Cu un efort cumplit încercă să le reţină. -La naiba!Era o prostie din partea ei să se lase pradă lacrimilor,numai pentru că se rostogolise pe covor.Era slăbită,mai mult decât bănuise ea.Încercă să se ridice în genunchi şi tocmai în acel moment uşa se deschise. -Dumnezeule mare! strigă Daniel.Trânti uşa în urma lui şi alergă spre ea.Puse jos cele trei cutii aduse şi explodă. -Ce dracului voiai să faci? Te las cinci minute singură şi pleci la plimbare? Stătea în faţa ei şi ochii lui albaştri străluceau.Îi puse mâna pe umăr şi o ridică în picioare cu un gest ce trăda nervozitate şi teamă. -Am vrut să fac un duş şi să mă spăl pe dinţi.

-După care voiai să vezi caii,comentă el printre dinţi.Aş fi făcut mai bine să nu vorbesc despre ei. -M-am gândit că mi-ar face plăcere să-i văd,dar am înţeles că abia mai târziu îmi vei permite.Am vrut să fiu curată.Arăt îngrozitor.Priveşte-mă! -Te privesc,spuse el,aproape sufocându-se.Încerca să-şi ia privirile de pe trupul ei din momentul în care intrase în încăpere.Era frumoasă şi formele trupului ei, ascunse pe jumătate de mătasea cafenie,o făceau irezistibilă.Îi zărea sânul tare, plin,coapsele mătăsoase şi abdomenul suplu.Privirile îi erau atrase de locul acela dintre coapsele ei,care îi trezea o dorinţă cumplită,dureroasă.Părul i se răvărsa pe umeri ca un nor vaporos şi ar fi vrut să-l prindă în mâinile sale,să se joace cu buclele decolorate de soare.Ar fi vrut s-o lipească strâns de el,să-i simtă trupul contopindu-se cu al lui.Avea impresia că ea se şi află lipită de el şi sânii ei îl invitau la fel de îndrăzneţi ca şi în noaptea petrecută împreună în grotă.Se vedea din nou la fel de plin de dorinţă,aşa cum simţise în acea noapte,şi patul era atât de aproape...Era convins că ea.nu s-ar fi opus.La început,poate fusese speriată, dar mai târziu răspunsese cu căldură pasiunii lui.Şi chiar în acel moment părea să trăiască aceleaşi sentimente pe care le trăise şi el.Remarcă bătăile pulsului, vizibil crescut,pe gâtul ei fin şi atinse locul cu degetul.Se apleca uşor spre ea, gata s-o sărute.Văzu urma fină rămasă pe buză de la lovitura lui Hassan şi dorinţa lui luă proporţiile unei furii primitive. -Te mai doare buza? -Ce spui? Ea deja uitase lovitura primită.Reuşi după câteva clipe să-şi amintească şi să se smulgă de sub vraja pe care o împrăştia Daniel asupra ei. Atingerea mâinii lui,ca şi privirea uşor voalată,o fascinau. -Nu,nu! Nu mă mai doare,reuşi să murmure.Gura i se uscase şi mâna lui se strângea convulsiv în jurul gâtului ei. -Mă bucur.Simţea căldura trupului ei ajungând până la el prin materialul subţire al halatului.O simplă mişcare a mâinii ar fi înlăturat imediat bariera amăgitoare şi mâna lui ar fi putut cuprinde sânul plin.L-ar fi ţinut,jucându-se cu el, sărutându-l şi sugându-l până când ea ar fi scos acel ţipăt de plăcere,care pe el îl scotea din minţi.Şi ea şi-ar fi înfipt degetele în umerii lui,aşa cum făcuse în grotă.În dimineaţa aceea observase la duş urmele unghiilor ei rămase din noaptea petrecută împreună.Amintirea îi provocase o asemenea dorinţă,încât fusese nevoit să închidă apa caldă şi să se liniştească sub loviturile apei reci.Ar fi vrut să-şi plimbe mâinile pe trupul ei,să prindă fesele tari şi s-o ridice spre el,lipindu-şi strâns de ea trupul înfierbântat de dorinţă şi s-o facă să-l primească. S-o facă să-l primească.Gândul acela îl şocă.

Fusese atât de aproape de ea şi de a face acel pas ca un satir în călduri,fără să ţină seama de dorinţele ei.Principala lui preocupare era să-şi elibereze energiile care îi provocau o suferinţă inimaginabilă.Propria lui persoană îi provocă un sentiment de dezgust Doar cu o zi în urmă îi spusese lui Clancy că nu avea s-o atingă pe Zilah,că avea de gând s-o înveţe să aibă încredere în el.El trebuia să fie cel care să-i arate că nu toţi bărbaţii se poartă ca animalele.Ar fi zâmbit, gândindu-se la toate acestea,dacă nu ar fi existat şi elemente tragice în situaţia în care se afla.Se simţea tremurând şi era la fel de excitat ca un câine aflat în preajma unei căţele în călduri.Dar ceea ce îl scotea din minţi şi mai mult era faptul că simţea că Zilah nu avea nici cea mai vagă idee despre ceea ce se întâmpla cu el.În ciuda experienţei tragice pe care o trăise.În copilărie,nu cunoştea nimic despre ce însemna atracţia sexuală şi care erau jocurile acesteia. Timpul pe care îl petrecuse în Casa cu uşa galbenă era un moment al vieţii ei pe care-l ţinea la distanţă de existenţa prezentă şi nu avea nici o legătură cu relaţia înfiripată între ei.Momentele petrecute împreună în grotă le acceptase ca pe un moment norocos,dacă ea ar fi primit totul altfel.Mâna lui părăsi gâtul şi coborî pe umărul ei,împingând-o uşor înapoi.Oare despre ce vorbeau? îşi amintea numai imaginea sânilor pe jumătate ascunşi de mătase. -Voiai să faci duş? îşi aminti el.Duş? Da,avea într-adevăr nevoie de duş.Zilah tremura şi genunchii ei n-o mai ascultau,dar nu din cauza slăbiciunii datorată bolii. -Da,voiam să fac un duş,şopti ea. -Să vedem ce se poate face.Îi lăsă umărul liber şi făcu un pas pentru a se depărta de ea.Zilah se clătină şi Daniel o prinse în braţe.. -La dracu'l Nici măcar nu poţi sta în picioare.Cum vrei să faci duş? Ai putea să leşini şi chiar te-ai putea îneca mai înainte de a putea intra eu în baie să te salvez.Era din nou furios.Zilah încercă să-şi limpezească mintea de vraja ce o stăpânise cu numai câteva momente în urmă.Oare de ce era atât de furios,când cu puţin înainte fusese atât de blând? Era din nou aspru şi o durere îi strânse inima.Ridică bărbia şi spuse plină de încredere: -Voi reuşi.Nu am nevoie de ajutorul tău. -Bineînţeles că ai nevoie.Încercă să o susţină cu braţul stâng şi Zilah se simţi purtată spre baie. -Sau te gândeşti poate să beneficiezi de serviciile lui Raoul,valetul lui Philip.Eu sunt tot ce poţi obţine în acest moment.Trebuie să ai încredere în mine,când îţi spun că această idee nu mă încântă nici pe mine.Deschise uşa de la baie şi Zilah se trezi în faţa unei încăperi de vis.O oglindă se afla în dreptul unei mese de

toaletă,ce se desfăşura pe un întreg perete.Într-un colţ,imediat după uşă,în partea stângă,se afla un duş cu pereţi de sticlă.Centrul camerei era ocupat de o cadă enormă,asemănătoare unei piscine.La unul din capetele ei se aflau robinetele,iar în cel opus câteva trepte te ajutau să cobori în apă.Daniel închise uşa în urma lor şi o ridică pe Zilah,aşezând-o pe masa de toaletă,după care se îndreptă spre robinetele placate cu aur,deschizându-le la maximum.Imediat fu învăluit de nori de aburi şi rămase ghemuit în faţa robinetelor,evitând să privească spre Zilah. -În câteva minute se va umple cada. -Eu aş fi vrut să fac un duş.... -Mai bună este baia.Ar trebui să intru şi eu cu tine sub duş şi cred că ar fi cam strâmt locul pentru amândoi.Gândul că s-ar fi putut afla atât de aproape de el o făcu să se piardă din nou. -Poate ai dreptate.Mă voi descurca şi în cadă. -Te vei descurca al dracului de bine! îţi voi face baie chiar eu,pentru a mă asigura că totul se desfăşoară în condiţii sigure.Luă o sticlă şi turnă spumă de baie din belşug. -Pui prea multă spumă în apă.El continuă să toarne spumă,în ciuda protestelor ei. -Greşeşti! se mulţumi să spună.În acest moment cred că n-ar fi suficientă nici toată spuma din lume.Aşeză sticla goală pe marginea căzii,controla temperatura apei şi închise robinetele.Se ridică iute şi o îndemnă. -Hai să terminăm şi cu baia!O ridică uşor de pe masa de toaletă şi-i deschise nasturii halatului cu mişcări reci,impersonale.Zilah se simţi cuprinsă de fiori care nu aveau nici o legătură cu goliciunea ei.Daniel îi scoase halatul şi o ridică în braţe.Era atât de rece şi de stăpânit. -Nu trebuie să faci toate acestea.Imediat ce mă voi afla în cadă,voi putea să... -Zilah,taci din gură! reuşi Daniel să spună printre dinți.O cufundă cu grijă între munţii de spumă de baie. -Ştiam eu că ai pus prea multă spumă de baie.Pur şi simplu mă voi îneca în spumă.Daniel îşi scoase sandalele şi o privi cu un ochi critic.Era adevărat ce spunea Zilah.Nici o părticică a trupului ei nu se ivea dintre munţii de spumă.Tensiunea ce-i stăpânea trupul începu să se destrame. -Arăţi minunaţi Drăguţ! -Lasă o parte din apă să se scurgă,se rugă ea. -Nici gând.Vei rezista câteva minute.Se aşeză pe prima treaptă a căzii şi luă un burete şi săpunul. -Hai,vino aici şi aşează-te între picioarele mele.

Tu îţi vei spăla restul trupului,în timp ce eu îţi voi spăla părul.E bine aşa? -Este bine,răspunse ea încântată să facă ceea ce i se ceruse.De vină era numai imaginaţia ei.Daniel nu era nici rece,nici neîndurător. -Nu cred că aş fi putut avea o altă alternativă mai bună,având în vedere că nu vreau să mă înec în spuma. -Întinde-te pe spate.Trebuie să-ţi ud părul mai bine.Îi turnă şampon din belşug, jucându-se cu spuma de baie,făcându-i cârlionți şi bucle. -Ai fi fost o doamnă superbă dacă trăiai în secolul optsprezece.Perucile înalte şi blonde te-ar fi prins de minune. -Mă bucur să te aud vorbind aşa.Ai o pasiune pentru clăbuc,nu-i aşa? îţi va lua mult timp până vei reuşi să-mi clăteşti părul.Pot să pariez că în copilărie petreceai timp îndelungat în cadă,jucându-te cu jucăriile din baie. -La orfelinat aveam dreptul la şapte minute şi nimic mai mult,şi numai duş. Niciodată nu făceam băi.Nu aveam nici raţe din cauciuc.Asemenea răsfăţ nu era potrivit cu zburdălnicia noastră exagerată.Zilah simţi cum ochii i se umpleau de lacrimi şi încercă să şi le reţină cu hotărâre. -Şi chiar erai exagerat de zburdalnic? -Bineînţeles.Când mă aflam pe cale să fac o reformă generală în şcoală,m-am hotărât să intru în armată şi să văd lumea.Mâinile lui încetară pentru o clipă jocul cu părul ei.Rămase pe gânduri un timp,după care mâinile lui începură din nou să-i maseze pielea capului. -Singura parte din lume pe care am văzut-o,fiind în armată,a fost Vietnamul,şi nu pot spune că mi-a oferit o imagine frumoasă.Dar acolo am învăţat să supravieţuiesc.Întotdeauna am fost un luptător care a supravieţuit tuturor încercărilor.Am un talent deosebit de a mă adapta şi de a transforma orice situaţie într-una favorabilă mie.Îşi luă mâinile din părul ei şi spuse cu glas vioi, chiar energic: -Am făcut ca orice situaţie să-mi fie absolut favorabilă şi sunt o mulţime de oameni care m-ar critica cu plăcere pentru metodele folosite.Ny-mi cer scuze şi nici măcar n-am intenţionat vreodată.Am trăit o viaţă aspră,pentru că era singurul mod în care ştiam eu să trăiesc. -De ce cauţi scuze? Faţă de mine n-ar trebui s-o faci.În nici un caz nu trebuie să te dezvinovăţeşti în faţa mea.Indiferent ce ai făcut,ai făcut-o pentru a supravieţui.Eu ştiu ce înseamnă să lupţi pentru supravieţuire,murmură ea. -Chiar ştii? Da,cred că ştiu. Un timp-rămaseră tăcuţi,după care Daniei reluă discuţia cu un glas voit vesel: -Da,ai dreptate.Ai reuşit să supravieţuieşti până când am apărut eu în scenă,

Hassan,apoi eu şi scorpionul...Toate acestea sunt suficiente pentru a te recomanda drept o luptătoare.Şi acum hai să vedem cum vei supravieţui atacului spumei de baie.Du-te şi clăteşte-ţi părul la robinet şi eu îţi voi aduce prosopul. Se ridică şi se îndreptă spre cealaltă parte a camerei,unde se afla un dulap cu prosoape,situat în apropierea cabinei pentru duş.Daniel întârzie exagerat de mult,după părerea lui Zilah,încercând să aleagă un prosop.Zilah încerca din greu să scape de şampon şi de spuma de baie.In tot acest timp Daniel rămase cu spatele la ea,căutând fără rost în dulap. -Sunt gata să ies. -Şi eu sper să fiu gata să te ajut să ieşi,murmură Daniel,luând un prosop mare, alb,din vraful de prosoape.Era liniştit şi chipul lui păstra un calm impenetrabil când se întoarse spre ea.Zilah se ridică,dar nici nu ieşise bine din spumă că se şi simţi înfăşurată în prosop şi ridicată din cadă.Daniel o şterse bine,folosindu-se de prosopul imens,fără s-o atingă direct pe piele,şi gesturile lui nu aveau nici o încărcătură emoţională.Când termină,înfăşură prosopul în jurul ei şi îl prinse deasupra sinilor.Luă un alt prosop şi-i uscă părul,după care i-l strânse într-un turban.O luă în braţe şi o duse înapoi în dormitor. -Ştiu cât de neplăcute sunt toate acestea pentru tine,dar promit că mâine mă voi descurca singură,spuse ea cu glas şovăitor. -Chiar crezi că trebuie să îmi ies din minţi de teamă pentru tine? Dar,dintr-un punct de vedere,ai dreptate.Nu pot să fiu cameristă în fiecare zi,aşa încât trebuie să găsim o soluţie.O aşeză şi o acoperi cu cearceaful de mătase. Simţea cum lacrimile acelea caraghioase îi umpleau din nou ochii şi în ciuda lor încercă să zâmbească. -Ai făcut foarte mult pentru mine.Ai fost minunat! -N-am făcut nimic important şi nu sunt nici pe departe minunat.Ţi-am spus că eu sunt un luptător pentru supravieţuire,dar nu cred că aş putea să mai trec încă o dată printr-o încercare ca aceasta.Trebuie să-l rog pe Philip să găsească pe cineva care să te ajute până îţi vei reveni. -Nu are nici un rost să strici obiceiurile casei.Şi nici nu există vreun motiv ca tu să ai grijă de mine în felul acesta.Răspunderea ta pentru soarta mea a încetat în momentul în care m-ai adus în Sedikhan,Ridică capul şi întâlni privirea albastră şl calmă a lui Daniel. -Nu trebuie să te gândeşti că ai o datorie faţă de mine.Nu am dreptul să-ţi cer nimic.Daniel se simţi invadat de o mulţime de emoţii şi pe faţa lui se putu citi şi veselie,şi exasperare,şi ceva ce semăna cu tandreţea. -Iar începem!

Se aplecă asupra patului şi-i luă mâinile în ale sale. -Ar trebui să lămurim o dată pentru totdeauna aceste lucruri.Eu nu sunt genul de om care să se ascundă după deget.Ceea ce s-a întâmplat în grotă a fost o greşeală.Ştim amândoi acest lucru.Spunând acestea,îi mângâie cu degetul,cu un gest absent,venele de la încheietura mâinii. -Aş vrea să ştii că nu există pericolul să se repete ceea ce s-a întâmplat acolo.Aș vrea să luăm totul de la început,dacă vrei şi tu.Nu mă port totdeauna ca un sălbatic. -Dar cu mine nu te-ai purtat ca un sălbatic,spuse ea cu glasul răguşit de emoţie. Era mulţumită că Daniel n-o privea în acel moment.Avea astfel posibilitatea săşi revină din durerea provocată de cuvintele lui.Ştia că nu ar fi trebuit să se mire.Bănuise de la început că cele întâmplate în grotă aveau numai pentru ea semnificaţie,în schimb pentru Daniel era un fapt lipsit de importanţă. -Eşti generoasă,dar am şi eu memorie.Am făcut o greşeală şi sunt norocos că nu mă urăşti pentru cele întâmplate.Nu sunt un om al subtilităţilor,dar ştiu ce înseamnă prietenia şt îţi pot fi un prieten de nădejde dacă accepţi.Eu am mulţi prieteni adevăraţi.A fost o mare bucurie pentru mine când ai spus că vrei să fim prieteni.Sper că oferta aceasta se menţine. -Bineînţeles,răspunse ea cu căldură.Nu era exact ceea ce îşi dorise Zilah,dar era tot ce putea spera.Dacă avea să-şi dea silinţa,putea să se mulţumească numai cu prietenia dintre ei.Trebuia să se obişnuiască cu ideea că viaţa nu oferă numai bucurii. -Voi fi o prietenă adevărată pentru tine,Daniel. -Ştiu.Privind-o intens,îi ridică mâna şi-i sărută palma. -Eşti o femeie deosebită,prietena mea.Îi lăsă mâna încet,cu grijă,pe pat,ca şi când aceasta ar fi fost un obiect fragil şi preţios. -Hai să vedem ce joc preferi? spuse el cu voioşie.Am adus Monopol şi jocul de dame. -Vom juca ce doreşti tu.Eu nu am preferinţe.Atenţia ei fu atrasă de o cicatrice lungă,aflată pe coapsa lui Daniel.Începea imediat de deasupra genunchiului şi dispărea sub pantalonii,scurţi,de blugi. -Cum ai căpătat această amintire? Degetul ei trecu uşor peste cicatrice.Daniel tresări,ca şi când degetul acela mângâietor i-ar fi trimis flăcări în restul trupului.Zilah îl privi şi întrebă îngrijorată: -Te mai supără încă? -Nu,doar gestul tău m-a luat prin surprindere.Am căpătat-o din cauza unei răni vechi de cuţit.S-a întâmplat cu mulţi ani în urmă.

Degetele femeii continuară să urmărească cicatricea. -A fost o rană adâncă.Coapsa lui Daniel era tare şi musculoasă.În urma atingerii ei păru să se încordeze şi mai mult.Zilah se întreba dacă amintirea modului în care primise acea rană era motivul încordării lui. -S-a vindecat definitiv? -Cred că da.Nu m-a deranjat niciodată...până acum. Muşchii coapsei sale deveniseră un adevărat nod,din cauza încordării. -Acum te supără? Oare pentru că m-ai dus pe mine în braţe?... -Nu.Nu trebuie să-ţi faci probleme.Vrei să vezi grajdurile şi caii? întrebă el, îndepărtându-i mâna şi ridicându-se de pe pat. -Credeam că vom juca dame! se miră ea. -M-am răzgândit.Nu sunt dispus să joc Monopoly azi,spuse el printre dinţi. Trebuie să ieşim din această încăpere. Porni spre baie şi după câteva minute se întoarsa cu un uscător de păr. -Usucă-ţi părul,în timp ce eu voi cere servitorilor să aducă şi restul noii tale garderobe în cameră.Am cerut,în mod deosebit,haine sport.Sper că au trimis blugii şi nu bikinii.Femeile care îi ţin compania lui Philip fac rareori sport în afara dormitorului. -Spuneai că nu sunt încă în stare să vizitez grajdurile. -Vei fi,pentru că te voi duce eu în braţe, -Este absolut caraghios.Pot să... -Zilah,încetează să mă mai contrazici,spuse el acoperindu-i gura cu mâna. Prietenii trebuie să găsească întotdeauna o cale de înţelegere.Îţi ofer ceea ce-ţi doreşti.Aşa că fu trebuie,la rândul tău,să faci mici concesii. Zâmbetul lui era cald şi învăluitor,şi Zilah i-ar fi promis orice să-l vadă zâmbind în felul acela.Îi sărută palma cu o căldură ce egala zâmbetul lui. -Prea bine.O mică concesie nu este imposibil de făcut.Dar numai azi,Daniel. -Numai azi.Vom face totul pe rând,răspunse el calm şi porni spre uşă. CAPITOLUL 6 Daniel o ridică pe Zilah pe ultima dintre barele ce formau gardul alb,care separa curtea grajdurilor de păşune. -De aici ai o vedere cuprinzătoare şi nici nu stai în calea băieţilor de la grajduri. Dimineaţa este foarte mare forfotă aici.Ceva asemănător cu agitaţia de la Churchill Domus înainte de derby-ul Kentucky.Zilah încalecă gardul şi-şi lăsă privirile să alunece asupra construcţiilor grajdului.Acestea erau joase şi deosebit de curate,ca şi curtea grajdului.

Privirea ei se îndreptă spre verdele pasiunii,de-a lungul căreia erau o mulţime de obstacole. -Minunat.Aceste locuri îmi amintesc de o imagine a grajdurilor Calumet, imagine văzută cu mult timp în urmă. -Aşa şi trebuie să fie.Mai înainte de construirea acestor grajduri,tatăl lui Philip a trimis pe unul dintre oamenii săi la Calumet pentru a studia metodele şi arhitectura folosită acolo.Voia absolut tot ce era mai bun pentru fiul său. Daniel se sprijini de gard şi cu gesturi relaxate îşi aprinse o ţigară.Lăsă fumul subţire să se risipească în aer şi ridică privirea urmărind-o cu atenţie. -Te-ai mai înviorat puţin.Ai fost foarte tăcută pe tot drumul de la casă până aici.Ai luat legătura cu mama ta? -Da,răspunse ea şi zâmbetul se şterse de pe chipul ei.Zilah îşi îndreptă privirea spre unul dintre obstacolele peste care un călăreţ,nu mai înalt ca un copil,încerca să determine un armăsar să sară.În ciuda dimensiunilor sale,tânărul părea a fi un călăreţ bun. -Era fericită.Spunea că aşteaptă cu nerăbdare să mă revdă.Plângea. -Cred că te-a emoţionat convorbirea cu ea.Sunteţi strâns legate una de alta? -Eram.A trecut mult timp de când nu ne-am văzut.Rămase tăcută o vreme,apoi continuă: -Nu se simte bine în preajma mea.O chinuie un sentiment de vinovăţie. -Vinovăţie? De ce s-ar putea simţi vinovată? -N-ar trebui să aibă un asemenea sentiment,i-am explicat.Zilah strânse bara de lemn între mâini cu un gest inconştient. -Se consideră vinovată de...boala mea,pentru că m-a lăsat în grija bunicii,în timp ce ea muncea.Acesta este unul dintre motivele pentru care am vrut să revin în Sedikhan.Nimeni nu are dreptul să trăiască cu asemenea sentimente.Am vrut să-i dovedesc cât de bine mă simt şi că duc o viaţă fericită. -Adevărat? -Bineînţeles.Privirea ei se îndreptă din nou spre călăreţul aflat pe armăsarul negru. -Priveşte-l,se pregăteşte să sară! Nu sunt aşezate prea sus barele obstacolului? Cred că are doi metri înălţime.Privirile lui Daniel nu se dezlipeau de pe chipul ei. -Toţi oamenii lui Philip sunt foarte bine pregătiţi.Nu trebuie să-ţi faci probleme pentru el. -Pare foarte tânăr pentru a fi un călăreţ experimentat.Nu cred că are mai mult de unsprezece sau doisprezece ani.Daniel întoarse capul şi privi cu atenţie spre

păşune.Murmură o înjurătură printre dinţi,aruncă ţigara la pământ şi o calcă cu tocul cizmei.Urcă dintr-o mişcare pe gard. -Pandora! Cred că dacă ar vedea-o Philip,ar fi în stare s-o omoare! -Există această posibilitate,se auzi glasul lui Philip El Kabbar,care se apropiase de ei şi li se alătură.Îşi schimbase ţinuta şi în acel moment purta o pereche de pantaloni de călărie şi o cămaşă albă.În picioare avea o pereche de cizme din piele fină,de culoare neagră,şi părea mult mai impunător şi mai autoritar decât ăi păruse lui Zilah în acea dimineaţă. -În cazul în care nu reuşeşte să se sinucidă prin săritura pe care o înceearcă,o completă el. -Pandora ai spus? Este o fată? întrebă Zilah surprinsă. Silueta,îmbrăcată cu un pulover negru,mulat,şi cu blugi,părea a fi foarte rezistentă şi puternică,asemenea unui trup de bărbat.Purta o şapcă cenuşie trasă pe ochi,care îi ascundea atât părul,cât şi trăsăturile chipului.Acesta era şi motivul pentru care Zilah o confundase cu un băiat. -Genul ei este discutabil,spuse El Kabbar.Nu recunoaşte că este deja femeie.Ştie doar că trebuie să câștige Jocurile Olimpice sau să fie cel mai bun jokeu în viaţă de la dispariţia lui Willie Shomaker.Încă nu s-a hotărât care din aceste două alternative trebuie cucerită. -Se numeşte Pandora Madchen,oferi Daniel lămuriri suplimentare.Este fiica doctorului Madchen,medicul pe care Philip l-a angajat să conducă dispensarul de aici,din campusul său. -Trebuie să te corectez.Este fiica diavolului,interveni Philip.Cred că a fost părăsită de ţigani la uşa doctorului:Privirea lui furioasă era concentrată asupra fetei.Aceasta,aproape culcată pe coama calului,se pregătea să sară. -Ai de gând să încerci s-o opreşti? întrebă Daniel curios.Călăreşte pe Oedip,dacă nu mă înşel.Ştiam că i-ai interzis să se apropie de el. -Da,este adevărat.Acum însă este prea târziu să încerc s-o opresc.Dacă mă apropii şi încerc s-o dau jos de pe cal,s-ar putea ca acesta să se sperie.Voi aştepta până când va sări.Privirile lui erau ca două pumnale de oţel.Zilah se simţi cuprinsă de un fior de teamă.Furia lui El Kabbar o înspăimântă cu adevărat. -Dar este doar un copil,încercă ea să-i ia apărarea. -Are cincisprezece ani,domnişoară Dabala,răspunse El Kabbar,continuând să ţină privirea aţintită asupra calului şi călăreţului.Este destul de matură pentru a înţelege când trebuie să asculte ordinele,dacă nu chiar să aibă un dram de înţelepciune.Aici,la grajduri,înţelepciunea este o condiţie obligatorie.

Muşchii armăsarului se încordară şi se adunară,pregătindu-se pentru săritură.Se aruncă în aer şi pluti peste obstacol cu o uşurinţă uimitoare.Ateriză,dincolo de obstacol,cu o precizie demnă de admiraţie. -Minunat.Este o călăreaţă desăvârşită,se arătă Zilah fascinată. -Cea mai bună pe care am întâlnit-o vreodată,spuse şi Philip,dar şi nesăbuită. -Daniel,cred că ar fi bine s-o iei pe domnişoara Dabala şi să intraţi în casă.Nu m-am gândit încă la formula pe care o voi folosi pentru a o pedepsi pe Pandora, dar există posibilitatea să-i dau câteva palme la fund,pentru a o împiedica să mai stea jos câteva zile.N-aş vrea să jignesc sentimentele domnişoarei Dabala. Zilah îl urmări din priviri cum se îndrepta spre tânăra aflată călare.Trupul ei suplu exprima o sfjdare făţişă. -Nu-i va face nici un rău,nu-i aşa? întrebă ea îngrijorată.Poate ar trebui să-i telefonăm doctorului Madchen. -Madchen este incapabil s-o tempereze,spuse Daniel.Cred că nici măcar nu încearcă.A lăsat-o de capui ei încă de când au sosit în Sedikhan,în urmă cu trei ani.Philip este singurul care îşi poate impune voinţa în faţa ei.Uneori,încheie Daniel,ridicând din umeri.Coborî de pe gard şi-şi puse mâinile puternice în jurul coapselor ei. -Hai! Te voi duce în casă.Pentru astăzi esfe suficient.Dacă mâine te vei simţi mai bine,vom merge să facem o mică plimbare călare.Privirea ei îngrijorată se îndreptă spre silueta fetei aflată călare pe armăsarul cel negru. -Nu cred că... -Philip nu-i va face nici un rău.Este un tip cinstit de obicei.El îi dă voie să facă ce doreşte la grajduri şi-i permite să-l însoţească oriunde merge pe teritoriul ţinuturilor sale.A avut grijă să se asigure că nu i se va întâmpla nimic rău,atunci când porneşte prin sat să facă tot felul de năzdrăvănii.Acum este furios,pentru că Oedip este un cal nărăvaş şi mult prea puternic pentru ea.Philip nu vrea să vadă cum se sinucide,urcându-se pe un asemenea cal.Cum ţi-am mai spus,este un tip deosebit de cinstit.Uneori îl amuză să joace rolul bărbatului uşuratic,dar să ştii că munceşte enorm.Nu este un stăpân risipitor,care să ia tot ce-i oferă ţara lui şi să nu dea nimic în schimb.A cheltuit milioane pentru realizarea proiectului de irigaţii,încercând să cucerească o mare parte din deşert pentru agricultură.De când este ei la putere,educaţia s-a îmbunătăţit.Deci,nu ai de ce să te temi pentru Pandora.Philip n-o va lega de un stâlp pentru a o biciui,aşa că nu trebuie să-ţi faci griji în privinţa ei.Cred că nici n-ar fi bucuroasă de intervenţia ta.Zilah se strânse la pieptul lui Daniel şi spuse: -N-ar trebui să fie lăsată de capul ei.Poate fi periculos pentru ea.

Se întâmplă atâtea lucruri...Braţele lui o strânseră protector pentru o clipă. -Nu i se va întâmpla nimic rău Pandorei.Ea se află sub protecţia lui Philip. Îi sărută în fugă creştetul şi-i şopti: -Nici ţie nu ţi se va întâmpla nimic rău.Voi avea eu grijă.Acum linişteşte-te şi hai să intrăm în casă.Cred că ar trebui să dormi puţin.Te voi trezi eu când va sosi ora mesei. -Nici măcar n-am reuşit să intru la grajduri.Protestul ei era lipsit de vlagă. Deodată,fusese cuprinsă de slăbiciune şi simţise cum puterea se scurgea din trupul ei. -N-am mai văzut o femeie atât de fascinată de patrupede.Niciodată nu mi-a trecut prin gând că voi fi obligat să joc pe îngerul păzitor călare pentru a o apăra pe o tânără îndrăgostită de cai. -Tu nu călăreşti? se miră Zilah. -Există şi oameni care nu călăresc.Cred că pentru tine şi Philip este de neînţeles, dar unii preferă să nu urce pe spatele unui cal.Ultimul animai pe care am călărit a fost un măgar prăpădit cum nu s-a mai văzut vreodată.Am fost obligat să fac o călătorie,care a durat două săptămâni,în nişte condiţii chinuitoare.Asta s-a petrecut în Anzi.De ce râzi,femeie nemiloasă? A fost o experienţă cumplită. -Sunt convinsă.Dar să ştii că este mult mai plăcut să călăreşti un cal.Te voi învăţa eu.Va fi foarte distractiv. -Eşti sigură?Cred că n-aş reuşi să te conving să faci o croazieră pe Mediterana, până la vindecarea ta completă.Am un iaht ancorat în portul din Marasef şi te asigur că sunt mult mai priceput când este vorba să străbat valurile,decât să călăresc. -Nu fi negativist.Vei ajunge un specialist,în scurt timp.Este mult mai uşor decât să conduci un iaht sau să arunci avioane în aer.Şi mai e ceva! îmi place ideea de a fi şi eu la comandă o dată.Este plăcut pentru mine să ştiu că nu numai tu eşti atotstăpânitor.Chipul lui se întunecă. -De unde îţi vin asemenea idei? N-am avut niciodată pretenţia că aş fi un tip deosebit de deştept.Este adevărat că învăţ cu uşurinţă tot ce este nou şi de-a lungul vieţii am deprins diverse lucruri,dar sunt convins că în privinţa educaţiei mă depăşeşti cu mult.Eu am absolvit colegiul abia cu câțiva ani în urmă,când m-am retras din meseria mea.Sunt o mulţime de lucruri pe care le pot învăţa de la tine.Zâmbind cu înţeles adăugă: -Poate că şi eu te pot învăţa câte ceva.Ar fi interesant de ştiut ce anume,aşa-i? -Da,cred că da:Zilah simţea că Daniel chiar gândea ceea ce spunea.Fu mişcată de cât de deosebit era Daniel faţă de ceilalţi oameni.Era inteligent,avea simţul

umorului şi era deosebit de hotărât atunci când pornea la o acţiune,fiind în stare să mute munţii din loc.Cu toate acestea,era convins că nu era un om deosebit,ci dimpotrivă. -Cred că asta înseamnă o prietenie adevărată,spuse blând Zilah. Încerca să-şi ascundă afecţiunea ce o simţea pentru el.Închise ochii,lăsându-se purtată de braţele lui.Îi auzea bătăile inimii şi se simţea departe de lume, ascultând ritmul inimii lui pline de vitalitate. Când deschise ochii,trăi un moment de nesiguranţă care o făcu să simtă cum inima îi urca în gât.Silueta subţire,aflată în fotoliul de lângă pat,îi era total necunoscută şi semiîntunericul care se lăsase în încăpere arunca o umbră asupra persoanei străine aflată atât de aproape. Dumnezeule,cât ura umbrelei Dar nu trebuia să se teamă.Se ridică în genunchi,în aşternut,şi strângând pumnii strigă: -Nu! Nu! Du-te! Dispari.Silueta subţire rămase nemişcată din pricina uimirii,cu un picior aruncat peste braţul fotoliului. -Nu pot pleca! Philip nu mi-ar permite un asemenea gest.Vocea aspră era furioasă... -Nici în ruptul capului n-aş fi vrut să vin aici,continuă ea să vorbească. -Philip? Cine eşti tu? întrebă ea mirată,lăsând umbrele trecutului să se topească. -Pandora Madchen.Sunt noua ta cameristă,explică ea sfidător. Se îndreptă în fotoliu şi îşi întinse picioarele,încrucișându-şi gleznele. -Camerista mea? N-am avut niciodată o cameristă..Ce să fac cu tine? -Pune-mă la încercare.Fac ce vrei.Pot să te spăl pe spate,să te pieptăn,lucruri asemănătoare.Am fost pedepsită să te slujesc. -Pedepsită? -Pentru că l-am scos pe Oedip din grajd.Philip a fost cumplit de furios. -Da,ştiu.Mă aflam prin apropiere când ai sărit obstacolul.A fost o săritură superbă. -Pot să fac altele şi mai bune.Te-am văzut şi eu cum stăteai pe gard,alături de Philip şi de Daniel.Cu care din ei te culci? -Ce spui? Trupul copilei se încordase în mod ciudat. -Te-am întrebat dacă te culci cu Philip. -Nu.Dar asta nu e treaba ta.Pe şeicul El Kabbar l-am cunoscut în această dimineaţă.Trupul Pandorei păru să se relaxeze şi,încercând să-şi ascundă sentimentul de uşurare pe care îl trăia,spuse:

-N-am ştiut.Nu mi-ar fi cerut să stau în preajma ta,dacă ar fi dorit să te simţi bine.Cred că ştia că-ţi voi transforma viaţa în coşmar.Este supărat,pe tine? Sau are alte motive? -Sa spunem că nu mă simpatizează.Copila era de-a dreptul uimitoare. Resentimentul pe care îl încercase Zilah la început,se transformă repede în amuzament.În ciuda atitudinii sfidătoare a Pandorei,Zilah simţise că aceasta era,de fapt,înduioşător de copilăroasă. -Asta se întâmplă,pentru că eşti frumoasă,spuse Pandora sec.Se culcă cu femei frumoase,dar nu-i plac cu adevărat.Eu nu sunt frumoasă,dar pe mine mă place. Nu mi-a spus niciodată aşa ceva,dar ştiu că gândeşte astfel. -Nu mă îndoiesc.Doar era teribil de îngrijorat când a văzut ce săritură dificilă te pregăteai să faci. -Adevărat? întrebă Pandora cu o grabă pe care încerca cu greu apoi să şi-o mascheze,ridicând din umeri.Pentru că suntem prieteni şi pentru că mi-a salvat viaţa.Acesta este motivul. -N-am ştiut.Zilah se aşeză într-o poziţie confortabilă şi îşi spuse că ar fi dorit să fie mai multă lumină în cameră.Ar fi vrut s-o poată privi mai bine pe acea copilă care îi stârnea tot mai mult curiozitatea. -S-a întâmplat chiar în prima lună,după sosirea mea aici.Nişte oameni din bazar au încercat să mă pedepsească,pentru că am eliberat toţi porumbeii din cuştile aflate pe taraba lor.Aveau şi cuţite.Philip mi-a salvat viaţa şi mi-a tras câteva palme zdravene.Şi mi-a dat asta,spuse ea,ducând mâna la gât şi scoțând un lanţ de aur cu un medalion. -Este un cadou? Drăguţ din partea lui. -Nu este un cadou,se arătă Pandora indignată.Reprezintă trandafirul şi spada,şi arată că eu îi aparţin.Aşa mi-a spus.Deci asta explica ceea ce spusese Daniel referitor la protecţia pe care i-o oferea Philip Pandorei -Înseamnă că te apreciază foarte mult. -Bineînţeles,spuse Pandora mândră.Doar ţi-am spus că suntem prieteni.Chiar dacă mă pedepseşte din când în când,nu înseamnă că este chiar supărat cu adevărat.Nu şi-ar face nici un fel de probleme dacă nu i-ar păsa de mine. Era evident că toate năzdrăvăniile Pandorei aveau scopul de a atrage atenţia şeicului asupra ei,în singurul mod în care ştia ea să facă acest lucru.Era evident că îl adora pe omul acela mai mult decât merita el. -Sinceră să fiu,nu pot să spun că mă încântă ideea că însemn o pedeapsă pentru tine,spuse Zilah cu glas sec.Şi nici nu-mi place ideea că mi-a fost impusă prezenţa ta.Eu nu am nevoie de cameristă şi nici ţie nu-ţi place această sarcină.

Ce-ar fi să lăsăm totul cum a fost? -Te temi de mine? Sunt convinsă că erai foarte speriată când te-ai trezit din somn. -Nu.Am uneori coşmaruri.Probabil visam,şi când te-am văzut,stând în fotoliu m-am speriat. -M-am bucurat când am văzut că te-am speriat,spuse Pandora cu sinceritatea caracteristică copiilor.Am vrut să fiu eu cea care ia conducerea în relaţiile dintre noi,având în vedere că vom fi obligate să trăim una în compania celeilalte pentru un timp. -Dar nu este necesar să petrecem prea mult timp împreună,i-am şi spus şeicului... -N-are nici un rost să te agiţi.Philip niciodată nu revine asupra unei hotărâri,o întrerupse Pandora cu un gest autoritar.Când făcu gestul acela larg,gresia se acoperi cu un lichid închis la culoare.Zilah privi o clipă cu mare atenţie şi înţelese că era vorba de sânge. -Eşti rănită!? Sângerezi!? Ce s-a întâmplat cu braţul tău? Pandora se retrase în umbră,ascunzându-se,în fotoliu. -Nimic grav.O simplă zgârietură. -De ce nu te-ai bandajat? -Nu este nimic serios.N-am avut timp s-o fac încă. -Dacă sângerează astfel,ar trebui să te îngrijeşti.Vrei să-i telefonez tatălui tău? -Nu,se grăbi Pandora să răspundă.S-ar înfuria şi m-ar certa.Ţi-am spus că nu este nimic serios. -Dacă nu vrei să-l anunț pe tatăl tău,lasă-mă să te bandajez.Hai! Nu sunt chiar o nepricepută,când este vorba de primul ajutor.L-am ajutat pe doctorul Jess la fermă,spuse Zilah,ridicându-se din pat. -Ai trăit la o fermă? Surpriza o făcu de-o uimitoare docilitate pe Pandora,care se lăsă dusă spre baie.Nu arăţi ca o fată care a trăit la fermă.Eşti la fel de frumoasă ca oricare dintre femeile lui Philip. -Dacă eşti o femeie cu aspect plăcut nu ai decât o asemenea soartă? se miră Zilah.Nu prea mi se pare firesc.Am mânat turme,am călărit,am reparat garduri, am însemnat vite şi călăresc destul de bine.Nu pot să spun că sunt la fel de bună ca tine,dar am câștigat câteva panglicuţe albastre la concursurile locale.Şi dacă vrei să ştii erau mult mai interesaţi de talentul meu de dresoare,decât de faptul că dinţii mei erau drepţi sau strâmbi. -Eu nu sunt o bună cunoscătoare a metodelor de dresaj,spuse Pandora cu un ton absent.Sunt mult mai bună la săriturile peste obstacole,dar încerc să mă

perfecţionez şi la dresaj.Ce fel de cai...Ajunseră în dreptul uşii de la baie,când Pandora lăsă fraza neterminată,plutind în aer şi se depărta. -Nu! Braţul meu nu are nevoie de îngrijire.Nu vreau să intru în baie. -Prostii! Nu va dura decât câteva minute,zise Zilah şi puse mâna pe clanţa uşii. Pandora o împinse înapoi şi se aşeză în faţa ei. -Atunci este mai bine să intru eu. -Ce se întâmplă cu tine? întrebă Zilah,care nu înţelegea comportarea fetei. -În cadă se află un tigru,spuse Pandora cu glas şoptit,după o scurtă ezitare. -Ce? -Este doar un pui de tigru.Numai un pui.L-am ţinut în grajd,dar nu puteam să-l las acolo,fără îngrijire şi supraveghere.Caii devin nervoşi când simt pisici în preajma lor şi,în mod sigur,ar fi fost descoperit de cineva. -Aşa că ai socotit că este mai înţelept să-l pui în cada mea.Credeai că nu-l voi descoperi? Ţin să-ţi spun că folosesc baia în mod frecvent. -N-am găsit nici o soluţie mai bună.Nu puteam să-l las pe mâna braconierilor. -Care braconieri? De ce am senzaţia că am intrat în zona crepusculară? -Hei?! Te uiţi la „Zona crepusculară”? Philip are toate episoadele înregistrate pe casete video.Sunt foarte interesante. -Pandora! o întrerupse Zilah,pronunțând fiecare silabă a numelui ei cât mai accentuat.Nu mă interesează pasiunea lui Philip pentru acest serial.Despre ce braconieri vorbeşti? -Săptămâna trecută erau câțiva braconieri în bazar.Philip nu este încântat de existenţa lor,dar fiind în permanenţă mişcare fi este greu să-i descopere.Aveau câteva blănuri de tigru,mari şi-l închiseseră pe Androcles într-o cuşcă.Cred că aşteptau să mai crească,după care erau hotărâți să-l măcelărească pentru blană. Aşa că am hotărât să aştept până la căderea întunericului,după care m-am furişat şi l-am luat din cuşcă. -Ai furat un tigru? Foarte interesant! -Mă înţeleg de minune cu animalele.Au încredere în mine. -Zgârietura aceea este făcută de prietenul tău? Dacă este aşa,atunci n-aş putea spune că este deosebit de încrezător şi afectuos. -Doar nu crezi că n-a fost speriat! L-am ascuns sub o haină când l-am adus în casă,aşa că şi-a înfipt ghearele în braţul meu. -Nimic mai firesc,murmură Zilah,care era tot mai uimită. -Vrei să-i spui lui Philip? Nu cred că l-ar interesa,şi mă place pe mine,nu pe tine. -N-ar fi greu să-i spun lui Philip ce ai făcut,răspunse Zilah cu glas aspru.

Încă nu am hotărât ce voi face.Cred că ar trebui să arunc o privire prietenului tău,Androcles,ca să pot vedea dacă este cu adevărat prietenos. N-ar fi fost surprinsă dacă în cada,de culoare roz,din baia ei s-ar fi aflat un tigru mare,adult.Sau poate era doar o glumă întreaga poveste,începuse să înţeleagă că nimic nu era imposibil,atunci când o cunoşteai mai bine pe Pandora Madchen. Dar nu era o glumă.Puiul de tigru zăcea adormit pe fundul căzii roz,înfăşurat într-un prosop.Când Zilah aprinse lumina,deschise ochii somnoros şi se rostogoli pe o parte. -E foarte drăguţ,nu-i aşa? Ca o pisică mai mare! -Adorabil! Se pare că spiritul de conservare nu-l are dezvoltat.Cred că a adormit din nou. -Animalele simt ceea ce se întâmpla în jurul lor.Acum el ştie că nu vrem să-i facem nici un rău.Crezi că-l putem păstra? -Pandora,acest pui de tigru nu seamănă deloc cu porumbeii cărora le-ai dat drumul din cuşcă.Această pisicuţă fermecătoare va creşte şi se va transforma într-un animal feroce.Cum ai putut...Dumnezeule...Eşti fermecătoare! Te-am crezut când ai spus că nu eşti drăguţă. -Nu sunt nici măcar drăguţă.Sunt dreaptă ca un băţ şi am un păr oribil.Şi am şi pistrui.Vorbea cu vehemenţă,şi faptul că avea pistrui o făcea să se simtă triumfătoare.Era adevărat că în jurul nasului,perfect de altfel,pielea îi era pătată din loc în loc de câțiva pistrui.Ochii erau mari,de culoare întunecată şi acoperiţi de gene grele.”Părul oribil” era tuns,sau mai bine spus ciopârţit,într-un stil băieţesc,tunsoare care nu reuşea să-i ascundă bogăţia,ca şi culoarea atrăgătoare. Era o nuanţă de blond apropiată de argintiu şi reflecta orice rază de lumină ce cădea asupra capului Pandorei.În ceea ce privea formele trupului avea dreptate. Acestea lipseau cu desăvârşire,dar Pandora avea oase fine şi ţinută atletică, graţioasă,ca şi a puiului de tigru din cadă.Dacă era atât de frumoasă la cincisprezece ani,la douăzeci avea să fie fermecătoare.Dorinţa ei de a nega cu atâta disperare această frumuseţe era uimitoare şi,brusc,Zilah înţelese.Philip El Kabbar nu avea încredere în femeile frumoase,după câte spunea Pandora. Deci,refuzul Pandorei era lesne de înţeles. -Am greşit.N-am observat pistruii,spuse Zilah. -Se poate.Lumina este slabă aici,acceptă Pandora să facă o concesie. Arătând spre puiul de tigru,Pandora continuă: -Ştiu că nu-l pot ţine la infinit.Va trebui să-l trimit într-o rezervaţie,dar am dorit să-l păstrez un timp.Înainte de a veni aici,am fost tot pe drumuri.Am vrut doar pentru scurt timp...

Zilah simţea cum devenea neputincioasă şi cum nu era în stare să mai facă apel la bunul ei simţ. -Cred că pentru o zi sau două nu sunt probleme.Nu voi folosi cada,pentru că eu prefer duşurile.Brusc,înţelegând că aprobase să găzduiască tigrul în cadă,îşi trecu mâna prin păr şi spuse: -Dumnezeuie,am acceptat un tigru drept coleg de cameră! -Cred că aşa este,spuse Pandora şi chipul ei se lumină de un zâmbet larg.Acum nu-ţi mai poţi retrage cuvântul.Va fi minunat.Voi avea grijă să nu te deranjeze şi voi curăţa baia cu atenţie.Voi avea grijă ca restul servitorilor să nu intre aici şi voi aduce câteva pături pentru a dormi în apropierea lui.Philip a spus să locuiesc într-o cameră pentru oaspeţi,alăturată camerei tale,dar nu are o cadă aşa mare... Nu-ţi va face necazuri. -Rămâne de văzut.Acum dă-mi voie să văd ce se întâmplă cu braţul tău. Pandora îşi lăsă braţul în mâna lui Zilah.Îl înfăşurase cu un prosop,în grabă,în chip de bandaj.Când Zilah îndepărtă prosopul,respiră adânc.Pe braţul copilei se vedeau câteva urme adânci de gheare,dintre care trei încă mai sângerau. -Sunt doar câteva zgârieturi,murmură Zilah printre dinţi,îndreptându-se spre toaleta aflată în baie.Cel puţin ai fi putut să dezinfectezi rănile.Având în vedere că eşti fiică de medic,este uimitor că nu ai cunoştinţe de prim-ajutor. -Eu şi tatăl meu nu ne prea înţelegem.Nu şi-a dat niciodată osteneala să mă înveţe ceva.Niciodată nu i-a păsat de mine. -Uneori este foarte greu să înţelegi dacă cineva te place sau nu.Nu poţi citi cu uşurinţă în sufletele oamenilor.Zilah vorbise cu glas blând,înţelegător. -Eu pot,spuse Pandora vehement.Privirile ei coborârâ asupra braţului,urmărind mişcările făcute de Zilah. -Dar mie nu-mi pasă. -Te va ustura,spuse Zilah,deschizând sticla cu dezinfectant.Pandora respiră de câteva ori adânc,fără ca un alt semn să trădeze suferinţa ei,în timp ce Zilah aplica dezinfectantul.Privirile copilei păreau lipite de chipul tinerei femei. -Tu mă placi,sunt sigură. -Da,ai dreptate,spuse Zilah,ridicând capul.Privirile lor se întâlniră pentru o clipă. -Acest fapt dovedeşte limpede că din când în când am momente când îmi pierd minţile.Nu ştiu de ce trăiesc cu sentimentul că-mi vei aduce numai necazuri. -Şi eu te plac,spuse Pandora cu stânjeneală.La început,am crezut că eşti o uşuratică şi o sclifosită.Dar înţeleg că tu nu te temi nici de tigrii,nici de sânge şi,mai ales,nu te temi de Philip.Singurul lucru de care te temi sunt coşmarele acelea.

-S-ar putea să mai descoperi şi alte lucruri care mă neliniştesc.Dacă zgârieturile se infectează vom fi nevoite să-i cerem tatălui tău un antibiotic. -Vom mai vedea,spuse Pandora fără tragere de inimă.Se vor vindeca.Sunt rezistentă.De fapt,teribil de vulnerabilă,se gândi Zilah. -Vom schimba pansamentul în fiecare zi,până când ne vom convinge că totul merge bine.Şi eu,să ştii,sunt o persoană foarte hotărâtă. Întorcându-se spre dulăpiorul aflat deasupra toaletei,se clătină,exclamând: -La naiba! -Ce s-a întâmplat? Nu te simţi bine? Braţul Pandorei o înlănţui ferm,dar şi cu blândeţe. -Ba da.Cred că am stat prea mult în picioare.Un timp am uitat că sunt convalescentă.Din nefericire,natura are grijă să-mi amintească,ieri-dimineaţă am fost înţepată de un scorpion şi se pare că încă nu reuşesc să-mi revin. -N-am ştiut că eşti bolnavă.Hai să mergem! Lasă-mă să te ajut până la pat. Mâna Pandorei era uimitor de puternică,având în vedere aspectul firav al fetei.Aproape o ridică de la pământ pe Zilah,ducând-o spre pat. -Ar fi trebuit să-mi spui de la început.Te rog să nu-ţi faci probleme.Voi avea eu grijă de tot ce ai nevoie.Acesta este motivul pentru care Philip a vrut să mă ştie în preajma ta? -Cred că motivul este cel invocat de tine mai devreme.Mă îndoiesc de faptul că Philip ar fi îngrijorat de soarta mea. -Poate greşeşti totuşi,spuse Pandora,aşezând-o pe pat cu mişcări blânde.Aprinse lampa de pe noptieră şi o îndemnă pe Zilah: -Odihneşte-te! Eu mă duc să caut ceva de mâncare pentru tine. -Nu trebuie să-ţi faci griji pentru mine.Daniel a spus că-mi va aduce el ceva de mâncare,după ce mă voi trezi din somn.Ar fi trebuit să vină deja. -Atunci îl voi căuta eu şi-i voi spune să stea liniştit.Îl poţi vedea mâine dimineaţă.Eşti prea slăbită pentru a primi vizitatori în seara aceasta. -Crezi? întrebă Zilah pierdută în gânduri.Pandora aprobă din cap cu autoritate. -Ai nevoie de,o masă bună,urmată de un somn zdravăn.Îţi voi peria părul şi te voi ajuta să te masezi cu cremă şi să-ţi pui o mască.Doar nu vrei să te vadă împodobită cu toate minunile acelea alunecoase. -Eu nu folosesc decât o cremă uşoară.Şi m-a văzut arătând mult mai rău. Pandora o privea cu ochi cercetători. -El este cel cu care te culci? Nu trebuie să-ţi faci probleme din cauza mea.După ce te vei însănătoşi,nici nu vei şti că sunt în preajma ta,dar atâta timp cât eşti bolnavă,nu cred că ar trebui să dai mare atenţie sexului.

-Mulţumesc,rosti Zilah cu glas firav.Dar nu trebuie să rămâi cu o impresie greşită despre relaţiile noastre.Eu şi Daniel suntem doar prieteni.Cred că el este cel care i-a spus lui Philip că am nevoie de o cameristă. -Şi tu nu te culci cu nici unul din ei? Ciudat! Era evident faptul că experienţa o învăţase pe Pandora că nici o femeie frumoasă nu poate dormi singură.Şi nu era surprinzător să gândească astfel,având în vedere că trăia în preajma lui Philip El Kabbar. -Nu mi se pare ciudat,zâmbi Zilah.Va fi foarte odihnitor.Cred că merită să încerc.O simplă experienţă. -Îţi baţi joc de mine,se încruntă Pandora.Şi nu ştiu dacă îmi face plăcere aşa ceva.La naiba! Cred că nici n-ar fi departe de ceea ce intenţionam eu să fac cu tine. -Chiar ceva mai rău decât să-mi pui un tigru în baie? -Ar fi fost foarte rău,dacă aflam că te culci cu Philip.Altfel,pot uita restul. -Să uiţi ce? Pandora,care pornise spre uşă,se opri din drum şi-i aruncă o privire poznaşă în care plutea o urmă de răutate. -Aveam de gând să aştept până când vă aflaţi în mijlocul...Ştii tu...Apoi m-aş fi strecurat în cameră şi l-aş fi trimis pe Androcles deasupra voastră.Cred că v-ar fi dispărut dispoziţia pentru asemenea jocuri.Zilah o privea uimită şi îngrozită în acelaşi timp. -Sunt convinsă că aşa s-ar fi întâmplat,spuse Zilah cu glasul stins,privind cum Pandora închidea uşa în urma sa.Din momentul în care o cunoscuse pe Pandora,inima ei fusese cuprinsă de un sentiment de simpatie pentru ea datorat ataşamentului pe care îl arăta faţă de şeic.Dar,după ce auzise mărturisirea Pandorei,se întrebă dacă n-ar fi fost cazul să simtă un strop de simpatie şi milă pentru Philip El Kabbar. CAPITOLUL 7 Câmpul plin cu maci sălbatici se întindea cât vedeai cu ochii.Mătasea stacojie a florilor tremura sub greutatea cristalelor de rouă şi vântul blând al zorilor murmura şoaptele ca un îndrăgostit. -Este minunat.Glasul lui Zilah era şi el o şoaptă ca şi murmurul vântului.Soarele începuse să se ridice deasupra tufelor de tamaris aflate în zare şi smălţuia orizontul cu roz şi auriu.. -N-am văzut niciodată asemenea culori nepământene.Ridică capul şi lăsă vânticelul răcoros să-i mân-gâie obrajii,învăluind-o cu plăcerea produsă de ceea ce vedea,atingea şi mirosea.Inspiră adânc aroma pământului bogat,amestecată cu

aroma fină a tamariscului şi a melcilor.Totul era atât de pătrunzător,încât se simţea deja vrăjită. -De ce nu m-ai adus aici mai curând? -N-am vrut să ne aventurăm mai departe de păşune,spuse Daniel,coborând de pe cai şi aruncând frâul peste capui murgului voinic pe care îl călărise. -Nu ştiam dacă ți-ai revenit pe de-a-ntregul.Deşi câmpul acesta nu este departe de tufele de tamarisc de la marginea păşunii,nu mă simţeam în stare să te ajut,în cazul în care te simţeai obosită.Eu şi bătrânul Dibbin nu sunt sigur încă dacă putem avea încredere unul în celălalt. -Te-ai descurcat de minune,având în vedere că ai început să călăreşti abia de-o săptămână.Zilah coborî de pe spatele iepei voinice,de culoare gri,lăsându-se ajutată de braţele lui Daniel,încercând să nu ia în seamă fiorul ce o străbătu,aşa cum se întâmpla întotdeauna când o atingeau mâinile lui.Prieteni.De obicei nu-i era greu să-şi amintească regulile impuse de Daniel,dar în paradisul în care se afla în acel moment,în faţa răsăritului,revărsându-se asupra macilor,era imposibil. -Amândoi ştim că nu voi fi niciodată un călăreţ bun.Am putut stăpâni calul,doar pentru că am picioare puternice,musculoase şi practic le-am înfăşurat în jurul lui pentru a-i demonstra cine este adevăratul stăpân. -De fapt cred că Pandora te-a intimidat prin atitudinea ei excesiv de grijulie faţă de mine.Am observat că este la fel de posesivă ca o lupoaică,atunci,când instinctele ei materne sunt trezite la viaţă.Toată săptămâna m-a răsfăţat. -Tot ce ştiu este că nici măcar nu m-a lăsat să intru în camera ta.L-a uimit pe Philip peste măsură această atitudine.Bănuia că ai hipnotizat-o. -Prin blândeţe.Ar trebui să încerce şi el o dată. -Mă tem că nu doreşte s-o încurajeze.Pandora poate deveni extrem de dominatoare.Vreau să spun că nu doreşte s-o încurajeze în felul lui de a fi bun. Nu vrea ca ea să sufere mai târziu.Oare explicaţia lui avea un înţeles dublu? Credea că Zilah avea nevoie de un avertisment? Nu fusese niciodată capabilă să-şi ascundă sentimentele. -Oricum va suferi.Cel puţin va avea ce să aibă să-şi amintească şi cred că o amintire plăcută te ajută să le suporţi pe cele neplăcute.În acest moment şi eu vreau să dau viaţă unor amintiri frumoase,spuse ea privindu-l.Ai alergat vreodată pe un câmp plin cu maci? Bărbatul negă,dând din cap.O rază jucăuşă de soare i se ascundea în păr,transformându-l într-o flacără mătăsoasă.Era îmbrăcat cu o cămaşă albastră,întinsă perfect pe umerii lui laţi şi se strângea în jurul taliei elegante.Blugii vechi îi avea vârâți în cizme.

Zilah se gândi că aceasta avea să fie o amintire plăcută: Daniel cu razele de soare jucându-i-se în păr. -Cred că nu,răspunse el în cele din urmă întrebării ei. -Nici eu.Hai! Hai să alergăm acum!Îi întoarse spatele şi porni în fugă de-a lungul câmpului.Vântul era răcoros şi le lovea obrajii.Culorile şi mirosurile pluteau în jurul lor învăluindu-i.Auzea paşii lui Daniel în urma ei şi respiraţia lui.Plămânii o dureau din pricina efortului,dar nu dorea să se oprească.Ar fi vrut să nu se oprească niciodată. -Zilah,gata! Este suficient.În glasul lui se simţea o undă de enervare care o uimi şi chipul ei se întunecă. -Dacă nu te opreşti singură,atunci te voi ajuta eu s-o faci. -Ce s-a întâmplat? întrebă ea,oprindu-se şi întorcându-se brusc. Ajunse lângă ea din doi paşi şi mâinile i se opriră pe umerii ei. -Este rău că te porţi ca o femeie nebună.Ai fost bolnavă,sau nu-ţi mai aminteşti? Acum te porţi de parcă te-ai antrena pentru cursa de o sută metri la Jocurile Olimpice.Credeam că ai de gând să ajungi la capătul celălalt al câmpului. -De te nu m-ai oprit mai devreme? M-am lăsat furată de frumuseţea câmpului, dar nu sunt chiar iresponsabilă. -Pentru că n-am putut să te prind.Nu sunt făcut pentru acţiuni realizate .În viteză,ci pentru activităţi grele,care necesită forţă.Zilah izbucni într-un hohot fericit. -Daniel,cred că nu ai egal pe lume.Întotdeauna spui numai adevărul,indiferent de suferinţa pe care o produci sufletului tău mândru? Acum ce mai este? întrebă ea,văzându-i expresia ciudată ivită pe chip. -Nu te-am auzit niciodată râzând.Îmi place,spuse el cu simplitate. Zilah simţi cum i se tăia respiraţia,ca şi când ar fi continuat goana nebună. -Atunci voi încerca să râd mai des.N-am ştiut că par o fire posomorâtă.Poate că ai dreptate că te-ai supărat pe mine.Îmi simt picioarele moi,spuse ea şi se aşeză în mijlocul macilor. -Şi eu am obosit,rosti Daniel,aşezându-se lângă ea.Ochii lui o priveau cu atenţie. Nu eşti niciodată posomorâtă.Eşti întotdeauna senină şi zâmbitoare,şi frumoasă. Întotdeauna frumoasă,vechea mea prietenă!Vechea mea prietenă.Zilah simţi cuvintele ca pe o alintare,ca pe o declaraţie de dragoste. -Pandora n-ar lua vorbele tale ca pe o laudă.Ea consideră că femeile frumoase au o singură menire pe lume.Genele lungi şi dese îi ascundeau privirile în momentul în care se aplecă să culeagă un mac.Ar fi vrut să nu fii rostit acele cuvinte.Îi aduceau în minte imagini atât de vii şi plăcute.Daniel,puternic şi gol,

iubind-o în patul ei mare şi pe cearceaful mătăsos.Nu-l văzuse niciodată iubind-o.În jurul lor fusese numai întuneric şi pasiune în noaptea aceea.Şi totuşi,în acel moment,fusese tot ce-şi dorise încercă să-şi alunge gândurile.Nu avea dreptul să ceara prea mult.Zilele ce trecuseră de când se afla în casa lui Philip fuseseră minunate şi trebuia să se mulţumească cu el.Daniel fusese atent şi afectuos cu ea,asemenea unui frate mai mare.Părea că se temea s-o atingă chiar şi atunci când gesturile lui era pur platonice.Oare nu remarca faptul că ea îşi revenise complet? Poate că n-o mai dorea ca la început,dar şi prietenii cei mai vechi schimbă câte o mângâiere între ei,din când în când. Deveniseră foarte apropiaţi în unele privinţe.Stătuseră de vorbă,jucaseră diverse jocuri,luaseră masa împreună şi schimbaseră impresii.Simţea că-l cunoştea mai bine ca pe oricine altcineva,ca şi când l-ar fi ştiut de o viaţă.Făcea deja parte din viaţa ei.Oare ce avea să simtă atunci când el avea s-o considere sănătoasă şi gata să se întoarcă în Zalandan? Avea s-o viziteze din când în când? Poate.O considera o prietenă bună,şi Daniel era loial prietenilor săi. -Ai uitat să zâmbeşti? La ce te gândeşti? -Zalandan,-răspunse ea,mângâind petalele de,trandafir.Am telefonat mamei mele,aseară.David şi Billie s-au întors de la New York.Mi-a spus că David era îngrijorat şi uimit de faptul că nimeni nu i-a vorbit despre deturnarea avionului. Dorea să ştie când mă voi întoarce acasă. -Poate să mai aştepte.Încă nu eşti complet vindecată.Ţi-a confirmat şi doctorul Madchen acest lucru! -Da,aşa mi-a spus,răspunse ea.Deodată,simţise o bucurie neaşteptată când îşi amintise cuvintele doctorului. -Dar nu cred că va mai trece mult timp până când îmi va da voie să plec.Mă simt minunat azi.De fapt,David era uimit că doctorul nu mi-a permis,încă,să plec.A promis să-l sune şi să stea de vorbă cu el. -Ne-am descurcat minunat până acum şi fără amestecul nepreţuitului tău David. Poţi să-i comunici că mai bine ar fi să-şi vadă de treburile lui.Când citi uimirea pe chipul ei,făcu o grimasă uşoară. -N-ai putea să-i spui aşa ceva,nu? îi datorezi prea mult.Este prietenul tău cel mai bun. -Este prietenul meu bun,şopti Zilah.Nu cel mai bun,sau cel puţin nu mai este cel mai bun.Tu eşti cel mai bun prieten al meu,Daniel.Daniel rămase nemişcat.Un sentiment pe care reuşi să-l ascundă îi lumină pentru o clipă chipul. -Şi cum va primi Bradford această schimbare? Ai fost proprietatea lui timp îndelungat.

-David nu crede că atenţia şi afecţiunea sunt măsurabile.Este un om minunat, Daniel.De multe ori îmi aminteşte de un lac de munte adânc şi limpede ca şi cleştarul.Aş dori foarte mult să-l cunoşti. -Eu nu cred că doresc.Spre deosebire de Bradford,mie îmi place să intru în competiţie chiar şi când este vorba de sentimente şi cred că eul meu nu s-ar simţi bine în preajma unui asemenea personaj.Pe mine nu mă poţi compara cu un lac de munte. -N-ar trebui să gândeşti astfel.Şi tu eşti un personaj deosebit.Şi este foarte adevărat că nici nu te pot compara cu un lac de munte limpede.Tu,mai degrabă, semeni,cu marea.Eşti aspru şi puternic,şi totuşi eşti capabil să protejezi viaţa şi chiar să dai viaţă.Cred că v-aţi înţelege de minune,tu şi David. -Voi încerca,răspunse Daniel cu chipul împietri Ştiu că acest om înseamnă enorm pentru tine.Asta însă rămâne problema mea.Întotdeauna am fost un gelos nemernic.Cred că în copilărie mi s-a dezvoltat acest sentiment.Atunci obţineam cu greu ceea ce doream şi trebuia să lupt pentru a păstra ceea ce obţinusem.Cred că încă mai încerc să smulg de la viaţă ceea ce îmi place în mod deosebit. -Nu trebuie să încerci să smulgi ceea ce eu sunt dornică să-ţi ofer. Zilah întinse mâna şi-i atinse braţul.Daniel se încordă şi Zilah putu să simtă muşchii puternici sub degetele ei.O durere profundă îi străpunse pieptul când bănui că acea tensiune se datora unei respingeri fizice,născută în mod inconştient. -Eu nu cred în jumătăţi de măsură,Daniel.Când ţii la cineva,cred că-i oferi totul, tot ce doreşte şi tot ce-i este necesar. -Ai dreptate,izbucni el într-un râs aspru.Mi-ai spus că dacă David ţi-ar fi cerut să te culci cu el,n-ai fi ezitat nici un moment şi ai fi făcut-o.Cred că acum sunt în aceeaşi situaţie şi m-aş bucura de aceeaşi generozitate din partea ta. Zilah rămase nemişcată,privindu-l cu ochi mari,plini de uimire. -Dacă asta este ceea ce doreşti... -Ei bine,nu asta îmi doresc! spuse el,strângând pumnii.Ochii albaştri străluceau pe faţa arsă de soare. -Şi este foarte important acest fapt.Trupul tău are valoare atâta timp cât mintea şi sufletul tău doresc.Nu trebuie să-i oferi oricui încearcă să-l obţină.Zilah se simţi de parcă o pălmuise. -Dar nu este aşa.Eu nu sunt aşa cum spui tu.Nu cu oricine,Daniel... -Dumnezeule,ştiu!Cuvintele păreau a fi fost smulse din trupul lui.Întinse mâinile pentru a-i acoperi umerii.Zilah tremura. -Pur şi simplu îmi pierd minţile când te aud vorbind astfel.

Eşti atât de frumoasă! Şi trupul tău şi sufletul tău sunt frumoase.Nu ştiai? Chiar dacă lumea ar fi urâtă şi întunecată,tu ai străluci în acel întuneric.Oamenii ca mine simt nevoia să ştie că undeva există şi pentru ei o scânteie de speranţă.Aşa că te rog să străluceşti cu mândrie,Zilah! Îl privea,şi de uimire rămăsese cu gura uşor întredeschisă.Se simţea ca şi când ar fi primit Premiul Nobel.Zâmbi,şi chipul ei se lumină. -Lumânări,lacuri şi mări.În această dimineaţă folosim o mulţime de metafore. Privi în jurul ei la câmpul împodobit cu flori de mac ce se aplecau încet sub adierea vântului. -Cred că de vină este natura care ne înconjură.Şi mai cred că macii sunt cele mai frumoase fiori de pe pământ.Şi când te gândeşti că eu nu sufeream macii?! -Zilah! -Ciudat,nu-i aşa? Dar fructul macilor este opiumul,ştiai? -Ştiu.Mâinile lui se încleştară pe umerii ei.O privea intens,cu mare atenţie. -Heroină.Niciodată n-am suportat ideea că toată acea urâțenie se naşte dintr-o asemenea frumuseţe.Au trecut ani până am început să mă obişnuiesc cu această idee.Încet-încet am început să privesc totul cu obiectivitate.Nu există niciodată numai o faţă a lucrurilor.Opiumul poate aduce urâțenie şi răutate,dar poate alunga durerile.Un mac poate naşte suferinţă,dar floarea lui aduce şi bucurie prin frumuseţea ei.În acest moment caut să văd numai frumuseţea şi să trăiesc cu ideea că există şi o parte întunecată.Cred că bat câmpii! De fapt,încerc să-ţi spun ceva.Poate ar fi trebuit să-ţi spun de la început,dar încă este un subiect dureros pentru mine. -Atunci nu-mi spune.Nu doresc să ştiu.N-am nici un drept să ştiu,dacă-ţi aduce suferinţă. -Dar David ştie.Nu vreau ca tu să simţi că am secrete faţă de tine. -Acest gen de competiţie cu David nu-mi place.Nu vreau să-ţi despoi sufletul în faţa mea,numai pentru a-mi oferi un avantaj faţă de David. -Bine.Atunci nu-ţi voi spune acum.Totuşi,curând vei afla.În vocea ei Daniel simţi o undă de uşurare.Mâna lui se ridică şi-i mângâie obrazul şi buzele, coborând pe gât. -Când vei fi pregătită mă voi afla în preajma ta,dornic să te ascult.Îşi luă mâinile de pe trupul ei şi se ridică în picioare. -Şi voi avea grijă să fii încă pe aproape în acel moment.Acum hai să ne întoarcem şi să-ţi iei micul dejun.Eşti încă o persoană suferindă. Daniel se purta din nou ca un frate grijuliu şi cu toate acestea Zilah nu mai simţea nici un fior de dezamăgire.Daniel ţinea la ea.Poate chiar mai mult decât

credea el însuşi.Dacă întreţinea acel sentiment şi-l cultiva,poate că dragostea lui avea să înflorească la fel ca şi macul din mâinile ei. Întinse mâna şi prinse floarea la butoniera cămăşii lui Daniel. -Da,cred că este timpul să ne întoarcem.S-ar putea ca Pandora să-l scoată din grajd pe Oedip şi să pornească în căutarea noastră. Pandora păru surprinzător de liniştită când Zilah intră în cameră.Stătea cu picioarele încrucişate pe covor şi cu spatele sprijinit de pat şi-l scărpina pe pântece pe Androcles.Zâmbi lung când o văzu. -Vrei să-i acorzi atenţie un minut? Cred că în curând va începe să toarcă. -S-ar putea.Am impresia că a mai crescut.Zilah se lăsă să alunece pe covor, alături de Pandora. -Da,ştiu,răspunse aceasta cu tristeţe.Nu va mai trece mult timp şi voi fi nevoită să renunţ la el.Dar nu încă!Ridică puiul şi-l puse pe umăr ca pe un copil care abia a terminat de supt.Şi continuă să-i mângâie ceafa. -Ai luat micul dejun? -Când ne-am întors de la plimbarea călare am luat masa împreună cu Daniel în bucătărie.Ai devenit brusc teribil de liniştită.Unde a dispărut atitudinea ta de cloşcă grijulie? -Acum eşti sănătoasă,spuse Pandora,ridicând din umeri. -Atunci de ce mă mai ţin aici? Cred că te înşeli. -Nu mă înşel,zâmbi Pandora.Am învăţat de-a lungul anilor să-mi cunosc tatăl. Nu ştiu din ce motive nu este de acord cu plecarea ta,dar sunt convinsă că sănătatea ta nu-i creează nici cele mai mici neplăceri.Poate Philip i-a spus să te reţină.Tatălui meu îi place stilul de viaţă din Sedikhan,de aceea face tot ce-i spune Philip. -Îmi este greu să cred că Philip doreşte să mă reţină aici,spuse Zilah sec.Deşi trebuie să recunosc faptul că a fost foarte curtenitor când ne-am întâlnit.Cred că totuşi nu figurez pe lista persoanelor favorite. -Dar Daniel Seifert este pe lista lui,şi Daniel vrea să fii aici. -Daniel este prietenul meu! exclamă Zilah şocată,cu vocea sugrumată de emoţie. -Vrea să te ducă în patul lui,spuse Pandora eu seninătate.Te urmăreşte din priviri permanent.Cred că cu greu îşi ţine mâinile departe de trupul tău.Eu ştiu cum priveşte un bărbat o femeie,atunci când vrea să se culce cu ea.Am văzut adeseori.Philip şi numeroasele lui Sehadim.Zilan fu cuprinsă de un sentiment de simpatie pentru femeia-copil aflată alături de ea. -Te înşeli în privinţa lui Daniel.El nu mă doreşte,aşa cum bănui tu.

Pandora ridică din umeri. -Vei descoperi singură.Şi tu îl doreşti.Am dreptate? Ridică privirile şi ochii ei ca două diamante negre o urmăreau cu atenţie.Zilah rămase un timp tăcută. -Este adevărat.Îl doresc şi-l iubesc.Aceste două noţiuni nu pot exista separat pentru mine.I se părea ciudat să rostească cu glas tare acele cuvinte,dar se simţea ca şi când i s-ar fi luat o povară de pe suflet. -Şi eu gândesc la fel,murmură Pandora,frecându-şi obrazul de blana mătăsoasă a puiului de tigru.Nu ţi se pare caraghios? Philip nu are asemenea probleme.Nici mama mea. -Mama ta? Zilah o privea nedumerită,căci bănuise că mama Pandorei era moartă.Fata nu vorbise niciodată,până în acel moment,despre mama sa. -Mama mea este căsătorită a şasea oară.Este cu adevărat frumoasă.Este o actriţă, nu foarte talentată,dar nici nu are nevoie de talent. -Părinţii tăi sunt divorţaţi? -De când aveam trei ani.Tata o urăşte.Nu este nemiloasă,ci doar egoistă.Trăieşte numai cu dorința de a se distra.La insistenţele ei,am vizitat-o în urmă cu patru ani la Hollywood şi a fost destul de drăguţă cu mine.Destul de drăguţă cu propria ei fiică?! Cuvintele Pandorei erau de o intensitate dureroasă. -Probabil că ţine la tine.Pandora dădu din cap şi pe chipul ei se aşternu tristeţea. -Nu cred.Eram deja o nesuferită de atunci.Cred că a fost încântată când m-a văzut plecând.Ştiai că legenda spune că Vulcan a creat-o pe Pandora din ţărână? -Nu ştiam. -Philip susţine că eu nu am picioarele din ţărână,ci din copite.L-am întrebat dacă se gândea la copitele cailor sau la cete ale Satanei,dar mi-a răspuns că ambele alternative ar fi posibile. -Îl cred în stare de asemenea afirmaţie,spuse Zilah.Se ridică în picioare şi adăugă: -Acum trebuie să plec.I-am promis lui Daniel că la ora unsprezece ne vom întâlni la piscină.Ai destule cărţi sau vrei să-ţi mai aduc,ca să nu te plictiseşti? -Am destule.Poate îi voi face o baie lui Androcles.Crezi că tigrii pot învăţa să înoate? Mă întreb dacă ar putea s-o facă instinctiv sau va trebui să-l învăţ? -Dumnezeule,doar nu vrei să-l înveţi să înoate? -Dacă va fi trimis într-o rezervaţie,trebuie să fie pregătit pentru a face faţă oricărei situaţii.Dacă aş vrea să-l învăţ,cred că nu mi-ar lua mult timp.Androcles este foarte inteligent.

-Sper că,mai înainte de a-l învăţa să înoate,pot să intru în baie! Vreau să-mi îmbrac costumul de baie.Numai dacă nu te deranjează foarte mult?! -Am fost prea îndrăzneaţă? întrebă Pandora nedumerită.Nu te irită prezenţa noastră aici,nu-i aşa? Zilah îi ciufuli părul în joacă,cu afecţiune. -Îmi face plăcere să vă am în preajma mea.Sunteţi o companie foarte plăcută. Chiar am început să ţin la caraghiosul acesta de pui de tigru. Zilah ajunse la uşa băii,când o auzi pe Pandora spunând: -Daniel te doreşte.Dacă acum nu te iubeşte,s-ar putea ca iubirea să vină mai târziu.Cel puţin ai o şansă. -S-ar putea să ai dreptate,dar la fel de bine s-ar putea să nu fie aşa.Nu de data aceasta.Zilah intră în baie,închizând uşa fără să facă cel mai mic zgomot. Daniel puse receptorul în furcă şi se întoarse cu spatele spre birou pentru a lua paharul oferit de Philip. -Trei au căzut,a mai rămas doar unul. -Donahue? -Da.Am capturat trei dintre terorişti în această după-amiază,în timp ce încercau să se întoarcă peste graniţă,în Said Ababa.Hassan nu se află printre ei.Au avut păreri divergente şi aceasta este cauza pentru care s-au despărţit. -Crezi că acesta este încă pe urmele tale? -Poate.Dar credeam ceea ce scrie în dosar,Hassan este tot atât de fanatic ca şi fratele său.Nu va renunţa prea curând,dar nici nu cred că va ajunge la Zilah cu uşurinţă.Începând de mâine vreau ca la uşa camerei în care locuieşte Zilah să stea un om de pază permanent,deşi dacă,stau şi mă gândesc bine nu este absolut necesar,având în vedere că Pandora este acolo.De când a venit ea cameristă,nici măcar n-am reuşit să trec de uşă. -Adevărat? Philip rămase cu braţul suspendat în aer din pricina uimirii. -Foarte ciudat.Ştiam că poate deveni exagerat de loială,dar că poate deveni doamnă de companie îmi este imposibil să înţeleg.Mă gândeam că vei avea obiecţii vehemente în privinţa ei.Să înţeleg că nu te culci cu această tânără doamnă? Daniel rămase tăcut. -Ceva ciudat,foarte ciudat.Nu este genul tău să laşi ocaziile să-ţi scape printre degete.Presupun că nu doreşti să-mi spui cum ţi-ai dezvoltat această supraomenească putere de înfrânare a simţurilor abia la această vârstă. -Presupunerea ta este corectă.Cred că n-ai înţelege motivele.Philip îşi bău paharul de coniac şi-l puse pe birou. -Cred că ai dreptate.Dar eu îl cunosc bine pe micul dragon pe care l-am numit

paznic al castei prinţese şi ştiu că Pandora nu este genul care să dezvolte aceste sentimente. -Cu o singură excepţie,şi aceea eşti tu,murmură Daniel. -Cu excepţia mea,spuse Philip cu un ton batjocoritor.Vei primi un om pentru a sta zi şi noapte la uşa lui Zilah şi eu voi încerca să aflu de la Pandora care sunt motivele atitudinii ei atât de protectoare.Vrei să vii cu mine? -Nu.Clancy îi interoghează pe cei trei terorişti arestaţi.Îmi va telefona dacă va reuşi să capete ceva informaţii legate de locul unde ar putea să se ascundă Hassan.Spune-i lui Zilah că voi merge la ea şi-i voi povesti tot ceea ce am aflat.Ar fi mat bine să ia masa fără mine. -Dacă există cineva care să scoată o informaţie cât de mică de la ei,ei bine acela este Donahue,spuse Philip.Este un om foarte pedant,acest Clancy Donahue. -De data aceasta ar trebui să fie.Vreau ca toată povestea aceasta să ia sfârşit. -Eşti cam iritat,prietene.Cred că abstinenţa îi face pe bărbaţi să devină aşa nervoşi.În ceea ce mă priveşte,n-am fost atât de nesăbuit,încât să comit asemenea prostie de când aveam paisprezece ani. -Philip,poţi să te duci la dracu'?!Daniel îşi sprijini capul de spătarul înalt al scaunului şi se relaxa.Philip izbucni în râs. -Este pentru a doua oară în ultimele zece zile când sunt trimis în acel loc plin de smoală şi tăciuni aprinşi.Crezi că nu sunt atât de fermecător pe cât am fost obişnuit să cred? Nu-mi răspunde.Este mult mai bine să-mi păstrez iluziile. Mâna lui Daniel se strânse în jurul braţului de la fotoliu,în timp ce uşa se închidea în urma lui Philip.Încercă să se liniştească.N-ar fi trebuit să fie atât de aspru cu prietenul lui.Dacă Philip n-ar fi dat dovadă de un deosebit simţ al umorului,ascuns în spatele aroganţei sale,s-ar fi supărat auzind remarca lui Daniel.În ciuda faptului că nu privea cu ochi buni prezenţa lui Zilah în casa lui,se dovedise totuşi un prieten adevărat.Îi oferise ospitalitatea lui şi protecţie, aşa cum se întâmpla cu oricare dintre oaspeţii săi. Daniel zâmbi amintindu-şi ultima remarcă a lui Philip.Probabil Zilah fusese cea care îi urase să ajungă în flăcările iadului.Zilah emana o putere şi o încredere în sine ce răzbătea din farmecul şi frumuseţea ei.Ar fi dorit ca sufletul şi mintea lui să se concentreze asupra calităţilor ei spirituale şi nu asupra celor ale trupului atât de frumos.Ca şi Philip,nu era obişnuit să fie supus unei abstinenţe îndelungate şi în ultimele zile puterea lui fusese pusă la grea încercare.Se simţea ca şi când primise o lovitură în stomac.Dormise doar câteva ore în fiecare noapte.Nervii îi erau întinşi la maximum şi se minuna de felul cum rezista să se autocontroleze.Oricum,având în vedere declaraţia emoţională făcută de Zilah în

acea dimineaţă,reuşise să se comporte exact aşa cum îşi propusese.Era prietenul ei cel mai bun.Nu trebuia să piardă din vedere avantajul obţinut.Câștigase încrederea lui.Nu trebuia să piardă tot ceea ce reuşise să aibă, numai pentru ca nu-şi putea înfrâna pasiunea.Aveau să treacă luni,poate chiar ani,până când Zilah avea să fie gata să i se dăruiască pentru că aşa simţea şi nu pentru că îi era recunoscătoare pentru tot ceea ce făcuse pentru ea.Putea să aştepte.Sau cel puţin aşa spera.În după-amiaza aceea,când o văzuse la piscină în costumul de baie minuscul,nu mai fusese atât de sigur pe el.Se simţise atât de excitat,încât îşi petrecuse cea mai mare parte a timpului în apă,temându-se să apară astfel în faţa ei.Îşi termină băutura şi puse paharul pe birou.Tot ceea ce avea de făcut era să evite piscinele şi căzile de baie,ca şi imaginea oferită de Zilah călare pe cal sau mergîhd prin cameră.Totul era o joacă de copii. Se aşeză cât mai comod pe scaun şi-şi întinse picioarele.Era mai bine că rămânea în birou,aşteptând să sune Clancy.În seara aceea nu se simţea în stare să joace rolul prietenului platonic.Trebuia să-şi adune puterile pentru a face faţă perioadei pe care o avea de petrecut în compania ei.Poate era mai bine să înceapă să practice yoga şi să-şi contemple abdomenul.Poate îi îndepărta gândurile de la unele părţi ale anatomiei trupului său. CAPITOLUL 8 Când uşa se deschise,.Zilah rămase uimită. -Pot să intru? întrebă politicos Philip El Kabbar.Vei vedea că manierele mele s-au mai îmbunătăţit.Cred că merit o recompensă. -Da,bineînţeles.Dar nu te aşteptam,spuse Zilah,făcând câțiva paşi înapoi. -După cum susţine Daniel,paza în jurul tău a fost atât de severă,încât nu trebuia să te aştepţi la nici un vizitator.Unde este mica mea tigroaică? -Tigroaică? Dumnezeuie! Ştia.Trebuia să bănuiască.Pandora nu fusese în stare să ascundă adevărul. -Pandora,răspunse şeicul întrebării ei.Înţeleg că te păzeşte la fel de bine,aşa cum o tigroaică îşi apără puiul.Unde este? -Ah,Pandora! respiră uşurată Zilah.Este în baie.Cred că spală câteva lucruri.Mă duc s-o chem. -Spală câteva lucruri? întrebă Philip,făcând o grimasă.Pandora? Este o ocupaţie prea domestică pentru ea! Ai făcut o vrajă pentru a o transforma într-o domnişoară docilă? Cred că voi fi foarte nemulţumit dacă s-a întâmplat astfel.Nu acesta a fost scopul pe care l-am urmărit,când am trimis-o aici.

-Ştiu.Îmi pare rău că te dezamăgesc,dar trebuie să-ţi spun că ne înţelegem foarte bine.Este o copilă fermecătoare şi ţin la ea foarte mult. -În acest caz,cred că a sosit momentul s-o iau de aici,spuse Philip,închizând uşa în urma lui şi sprijinindu-se de ea.Era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de culoare închisă şi o cămaşă care îi scotea în evidenţă supleţea,trupul musculos, dar mai ales farmecul. -Şederea ei aici trebuie să fie resimţită ca o pedeapsă.Este limpede că nu s-a întâmplat astfel. -La ce te mai gândeşti acum? întrebă Zilah deja furioasă.Poate o vei arunca într-un turn. -Da,este posibil.După cum ştii,există unul.Îţi mulţumesc pentru că mi-ai oferit această idee.Voi medita asupra ei. -Eşti într-adevăr un bărbat imposibil.Chiar nu înţelegi? Eşti anacronic? Philip zâmbi. -Dar am putere să duc la îndeplinire asemenea planuri.În fond,acesta este ţelul. Nu-mi place să te văd apărând-o de drepturile pe care le am asupra ei.Pandora este proprietatea mea.Îţi va spune ea însăşi acest lucru. -Numai pentru că,din întâmplare,crede că soarele răsare şi apune odată cu apariţia sau dispariţia ta.A trăit în ultimii ani într-un mediu aflat total sub controlul tău.Ce crezi că va gândi la fel când va evada şi va descoperi că nu toţi bărbaţii sunt nişte egoişti ca tine? Pe chipul lui Philip trecu în mare grabă o licărire.Furie? Durere? Era greu de spus,pentru că trecu rapid. -Este greu să prevezi reacţiile Pandorei.Arareori gândeşte şi acţionează ca o femeie.Totuşi,deocamdată,se află în stadiul embrionar.Acum,dacă ai terminat cu încercările de a lovi în aroganţa mea,cred că mă voi duce s-o scot din baie. Philip porni de-a lungul camerei.Zilah alergă şi se aşeză în faţa lui. -Nu.Mă voi duce eu.Rămâi aici.Philip se opri şi observă teama greu de ascuns care pusese stăpânire pe ea. -Cred că nu pot face ceea ce-mi ceri.O îndepărtă cu o mişcare blândă,dar fermă din faţa lui. -Simt că sunt foarte dornic s-o văd pe docila Pandora,făcând treburi casnice. Teribil de dornic. -Cred că nu...Încercă Zilah să spună.Era prea târziu.Philip deschise uşa şi,după expresia înmărmurită a chipului său,era limpede că văzuse totul dintr-o privire. Zilah încercă să privească peste umărul lui şi gemu.Fundiţe! De unde făcuse rost Pandora de fundiţe roz?

Găsise undeva,era limpede.Stătea în mijlocul căzii,îmbrăcată în blugi şi cu tricoul din bumbac.Androcles era împodobit cu un pompon uriaş,roz,înfăşurat în jurul cozii vărgate.Pandora tocmai se ocupa de cel de-al doilea pompon pe care voia să i-l lege în jurul gâtului.Când Philip deschise uşa,înlemni ca o statuie. -O tigroaică! Dumnezeule! Nu-i de mirare că n-ai înţeles ce voiam să spun?! -Este mascul,de fapt.Numele lui este Androcles.Bună,Philip. -Un tigru! repetă el uimit.Ai ţinut un tigru ascuns în cadă,în ultima săptămână? Pandora ridică capul cu un aer sfidător. -Este vina ta de fapt.A fost ideea ta să vin aici.Nu puteam să-l abandonez.Eşti de acord? -Să abandonezi un tigru? Cum poate cineva abandona un tigru? Pandora se ridică în picioare şi-şi înfăşură braţele,protector,în jurul lui Androcles. -Este doar un pui.Nici măcar nu ştia să înoate până când nu l-am învăţat. -L-ai învăţat să înoate? Philip scutură din cap-ca şi când ar fi vrut să-şi limpezească mintea. -Serios,Philip.Te rog să mă crezi.Am vorbit foarte clar. -Da,da.Perfect.Nu ştiu de ce sunt greu de cap în seara aceasta.Presupun că îmi este mai uşor să-mi imaginez un tigru făcând parte din junglă şi nu dintr-o sală de baie.Ar trebui să mă scuz pentru lipsa mea de înţelegere. Dădu capul pe spate şi izbucni în hohote de râs.Râsul lui răsună mult timp.Când se struni în cele din urmă,spuse: -Am auzit de un tigru ţinut într-un bazin,dar,ca de obicei,tu,Pandora,ai mers un pas mai departe.Oare de ce ar fi trebuit să mă aştept la altceva? -Nu eşti supărat? întrebă Pandora,răsuflând uşurată. -Sunt furios.Sau voi fi atunci când voi avea timp să mă gândesc la toate acestea, spuse Philip sărind în cadă. -Este doar un biet pui de tigru,insistă Pandora. -Nu cred că voi întreba de unde-l ai.Am sentimentul că nu vreau să ştiu de unde l-ai luat. -Din Bazar.De la braconieri,spuse Pandora repede. -Sunt convins că ar fi multe de adăugat,dar pentru detalii pot aştepta. Privirile lui reci şi cinice de obicei,străluceau în acel moment şi în ele se putea citi o tandreţe rar întâlnită la el,atunci când o privi pe Pandora. -Ştii că nu-l poţi păstra aici.Trebuie să-l trimitem într-o rezervaţie. -Ştiu că nu este drept să-i iei unui animal libertatea numai pentru că-l iubeşti şi doreşti să-l ţii lângă tine.N-ar fi drept.Philip era uimit.

-Nu,n-ar fi drept,reuşi el să spună.Privi puiul din braţele Pandorei şi întinse mâna să-l ia. -Îl voi da pe prietenul tău în grija lui Raoul,până când vom face pregătirile pentru plecarea lui. -Nu.Îl voi duce eu la Raoul.Uneori devine cam agitat.S-ar putea să te zgârie. Privirile lui alunecară pe bandajul care acoperea braţul Pandorei. -Înţeleg.Să înţeleg şi că nevinovatul pui a vrut să-ţi lase o amintire? Pandora făcu o grimasă. -Deci nu am voie să-mi încerc norocul? întrebă Philip. Zâmbea şi o privea cu un aer plin de curiozitate. -Asta-i cu totul altceva.Dar el ştie că-mi aparţine mie. -Nu-i altceva,răspunse el scurt.Luă puiul de tigru în braţe şi-l ţinu cu un gest ferm,dar blând. -Tu îmi aparţii mie,murmură el,întorcându-se astfel încât nu putu să vadă strălucirea care inunda chipul Pandorei. -Strânge-ţi lucrurile.Pentru un timp te voi trimite să stai cu tatăl tău.Trebuie să recunoaştem că ceea ce am intenţionat să fie o pedeapsă pentru tine s-a transformat într-un adevărat răsfăţ.Urcă cele câteva trepte ieşind din cadă şi se îndreptă spre Zilah,purtând pe chip o expresie cinică. -Vin să te iau peste douăzeci de minute.Porni spre uşă şi amintindu-şi ceva se opri.O privi fix pe Zilah şi spuse: -Domnişoară Dabala,încă mai cred că aici au fost folosite puteri supranaturale, dar nu ştiu cine pe cine a vrăjit.Cred că ai un suflet mult mai bun decât multe alte femei,dacă ai putut să te laşi purtată de Pandora în această nebunie.Aş vrea să-ţi trimit un mesaj din partea lui David.Nici nu ştiu cum am uitat să ţi-l transmit de la început.Se pare că trei dintre cei patru terorişti care te-au răpit au fost prinşi.Hassan se află încă în libertate.Daniel aşteaptă o convorbire telefonică,sperând să primească mai multe informaţii.Nu va putea servi cina în compania dumitale,dar va trece pe aici ceva mai târziu. Fără să aştepte un eventual răspuns din partea ei,închise uşa în urma lui,lăsând-o pe Zilah cu privirea pierdută în gol.Pandora nici nu se mişcase din locul în care se afla,când Philip intrase în baie.Faţa ei era strălucitoare şi exprima o fericire care o făcu pe Zilah să se înfioare.Se temea pentru acea copilă care trăia orice emoţie cu o intensitate maximă.Oricând ar fi putut să sufere din pricina acestei dăruiri. -Nu trebuie să fii atât de fericită.Nu trebui să-l laşi să pună stăpânire pe gândurile tale.Eşti în pericol,Pandora!

-Lumea e plină de pericole.Mai bine să fiu fericită acum şi poate nefericită mâine.De ce să-mi asum riscul de a nu mă bucura acum de ceea ce mi se oferă? Ieşi din cadă şi,îndreptându-se spre uşă,spuse: -Trebuie să-mi strâng lucrurile aflate în camera de oaspeţi.Nu vreau să-l fac pe Philip să mă aştepte.N-aş vrea să-i acord timpul necesar să înţeleagă cât de furios este din cauza lui Androcles.Ne vedem mâine dimineaţă la ora cinci,la grajduri.Acum,pentru că nu mai sunt consemnată,vreau să aflu ce se întâmpla cu Oedip.Vreau să văd dacă mi-a simţit lipsa. -Pandora,chiar nu vrei să înveţi nimic? Ştii foarte bine că este periculos să călăreşti pe Oedip, şi este o prostie din partea ta să rişti.Zâmbetul de pe chipul Pandorei păli.În ochii ei i se ivi o strălucire aspră şi o durere pe care încerca s-o înăbuşe.Spuse cu furie mocnită: -Tu eşti cea care dă dovadă de prostie; Zilah.Vrei ca Daniel să fie al tău.Ai toate armele la îndemână pentru a-l face să fie al tău şi nu le foloseşti.Nu eşti neajutorată.Poţi să faci ceva pentru tine,numai că te temi să încerci,pentru că există pericolul să nu izbuteşti.Asta este adevărată prostie. Zilah rămăsese stană de piatră,mult mai uimită decât fusese Philip când văzuse puiul de tigru în cadă.Numai că tigroaică aflată în faţa ei era mult mai fioroasă şi lovea exact în punctul cel mai sensibil.Văzând ce efect avuseseră vorbele ei, Pandora simţi un sentiment de remuşcare.O îmbrăţişă pe Zilah cu o uşoară stânjeneală şi uimire. -Îmi pare rău,dar tot ceea ce am spus este adevărat.Fiecare cuvânt.Mai gândeştete la vorbele mele!Deschise uşa şi ieşi fără să mai spună un cuvânt. Fără îndoială că avea să-i urmeze sfatul,spuse Zilah în gând.Poate ar trebui să se gândească la veştile primite de la Philip,referitoare la Hassan,dar nu se întâmpla astfel.Pericolul şi teama prin care trecuse,atunci când se aflase în mâinile lut,erau uitate de mult.Singura ei preocupare,în acel moment,era Daniel.Se plimbă prin cameră ca o somnambulă şi în cele din urmă se îndreptă spre fereastră,rămânând cu privirile pierdute în gol.Se temea cu adevărat? Se aruncase cu disperare asupra şansei pe care i-o oferise Daniel când îi vorbise despre prietenie numai pentru a rămâne în viaţa ei,cu orice preţ? Poate,aşa cum sugerase şi Daniel,avea încă îndoieli în privinţa propriilor ei sentimente.Simţea oare că nu era demnă de dragostea lui? Pandora spunea că el -o iubeşte.Atunci de ce-i respinsese avansurile din dimineaţa aceea? Daniel era un om cinstit şi sincer,şi nu obişnuia să se prefacă.În mod sigur,Pandora se înşela. Dar totuşi o dorea.În noaptea petrecută în peşteră o dorise cu o pasiune teribilă. Poate,dacă făcea un efort cât de mic,reuşea să-i trezească din nou aceleaşi

sentimente.Dar cum trebuia să procedeze pentru a-l ispiti? Probabil că ar reuşi să se facă de râs,încercând să-l tenteze! Poate ar trebui să se mulţumească... Nu.Se purta cu laşitate,exact aşa cum o acuzase Pandora.În câteva zile,Daniel urma s-o ducă i acasă,la Zalandan.Oare ar mai fi putut să-l întâlnească? O iubită are mult mai multă influenţă asupra unui bărbat decât are un prieten? Era mai bine să rişte să fie refuzată,decât să stea cu braţele încrucişate şi să aştepte ca Daniel s-o părăsească.În mod sigur trebuia să existe o cale pentru a-l face pe Daniel s-o dorească.Plecă de lângă fereastră şi se îndreptă spre fotoliul aflat lângă pat.Se aşeză şi rămase gânditoare.Poate avea dreptate Pandora când spunea că ar fi bine să se gândească temeinic la toate acestea. Zilah nu răspunse la prima bătaie în uşă.Daniel se pregătea să bată din nou,dar ezită un moment.Era trecut de ora unsprezece.Poate că Zilah renunţase să-l aştepte şi se culcase.Brusc,uşa se deschise larg şi o văzu pe Zilah în faţa lui.Era mulţumit că n-o trezise din somn.Purta un halat alb,devmătase,şi era desculţă.Pe noptieră,veioza încă era aprinsă.Privirile ei erau strălucitoare când se uită la el. -Ştiu că este târziu,dar Clancy abia acum a telefonat.M-am gândit să aştept până mâine dimineaţă,dar n-am vrut totuşi să te las să-ţi faci griji. -Clancy? întrebă ea cu gândul departe.Ah,da! Hassan! Ai fost foarte drăguţ că teai gândit să vii la mine.Te rog,intră!Daniel ezită un moment.Intră în cameră şi închise uşa în urma lui. -Cei trei n-au fost în stare să ofere nici o informaţie referitoare la locul unde s-ar putea ascunde Hassan.Clancy bănuie că nu ştiu nimic în legătură cu el,altfel ar fi ciripit tot ce ştiau.Are el metodele lui,rânji Daniel. -Păcat,spuse Zilah cu sinceritate,îndepărtându-şi o şuviţă de păr rebelă.Crezi că este prin apropiere? -Chiar dacă este,nu va reuşi să ajungă în preajma ta.Nu trebuie să te temi. -Nu mă tem.Dar se temea.,Se temea cu adevărat.Observă tremurul uşor al mâinilor ei şi văzu pe gâtul ei cum pulsul se accelera.Făcu un pas spre ea şi-i cuprinse umerii cu ambele mâini.Simţea,prin mătasea halatului,căldura emanată de pielea ei catifelată şi înţelese imediat că făcuse o greşeală,încercând s-o încurajeze.Dori din răsputeri să nu se lase purtat de sentimente. -Nu-ţi va face nici un rău.Nu-i voi oferi nici cea mai,mică şansă.Nimeni nu te va atinge.Zilah plecă capul şi părul îi alunecă,ascunzându-i faţa. -De asta mă tem şi eu,spuse ea nesigură de sine. -Ce spui? se încruntă Daniel.Zilah îşi umezi buzele uscate de emoţie şi reuşi,cu greu,să rostească:

-Doresc să fiu atinsă.Doresc atingerea mâinilor tale,Daniel.Mă tem cumplit că nu mă vei mai atinge.Îl auzi respirând adânc,dar nu-i aruncă nici o privire.Se temea să nu-şi piardă curajul. -Pandora spune că mă doreşti.Nu ştiu dacă are dreptate,dar dacă nu mă doreşti, totuşi aş vrea să ştii că mi-ar face plăcere să fie aşa cum spune ea,Dumnezeule! Ştiu că ceea ce spun sună ciudat.Eu nu ştiu cum să vrăjesc un bărbat. Îşi duse mâinile la cordonul ce-i strângea halatul în jurul trupului şi-l descheie. Făcu un pas înainte şi se lipi de trupul bărbatului.Daniel tresări. -Crezi că este bine aşa? întrebă Zilah.Fiecare muşchi al trupului său deveni tare ca o stâncă şi Daniel murmură cu greu: -Zilah,te rog nu-mi face asta! Nu pot îndura,închise ochii şi auzi glasul ei nefericit întrebând: -Te-am pus într-o situaţie neplăcută? Ştiam eu că Pandora nu are dreptate. Totuşi,m-am gândit că aş putea face o încercare. -La naiba cu Pandora!Ţi-am spus doar că nu vreau milă sau recunoştinţă din partea ta.Bineînţeles că te doresc.Am fost nebun după tine,chiar din noaptea aceea pe care am petrecut-o în peşteră.Dar nu vreau să crezi că nu mă pot stăpâni.Nu trebuie să-ţi fie teamă de mine,Zilah.Simţi un val de bucurie cuprinzându-i inima,o dorea! Nu însemna mult,dar totuşi îi oferea o speranţă. Prietenie şi dorinţă.Putea să spere la mai mult. -Nu-mi este teamă.Continui să mă consideri o caraghioasă nebună.Deschide ochii şi priveşte-mă,Daniel! îţi par eu speriată? Mi-a fost teamă de tine în grotă? -La vremea aceea nu am gândit astfel,răspunse ei cu greu.Mai târziu am...Am fost aspru cu tine.Mi-am pierdut stăpânirea şi minţile. -Şi eu la fel.Îi atinse gura într-o mângâiere fugară şi-şi trecu degetele peste pomeţii lui. -A fost ca şi când atunci a început viaţa şi lumea.Sau poate a fost ca sfârşitul lumii.În acel moment nu m-am putut hotărî cum să privesc ceea ce ni se întâmpla.Crezi că putem încerca din nou? întrebă ea,făcând un pas înapoi şi lăsând să i se vadă frumuseţea trupului. -Iubito,aş vrea ca totul să fie minunat pentru tine.Vreau să fiu blând şi iubitor.În ultimul timp am zăcut nopţi întregi treaz,în patul meu,şi visam cum ar fi să te ating,să te mângâi.Am visat toate acele mişcări şi mângâieri care ţi-ar face plăcere.Ochii lui erau întunecaţi,aprinşi. -Sunt atât de brutal însă,încât nu ştiu dacă aş fi în stare. -Atunci lasă-mă pe mine să încerc.Este mult mai plăcut să oferi dragoste şi mângâiere,decât să primeşti.

-Doamne,cât este de scumpă!Oare cum pot să fiu atât de norocos? Voi încerca. Mâinile lui alunecară de pe umeri,urcând spre ceafa mătăsoasă. -Îmi voi da silinţa să ofer mai mult decât primesc.Îi ridica uşor capul,iar mâinile lui se afundară în părul bogat şt mătăsos.Buzele se apropiară încetişor de ea.Prea încet.Îi dorea căldura şi moliciunea gurii,cu o sălbăticie care o uimea. Daniel împietri.Dar imediat gheaţa se transformă în foc şi o sărută cu o pasiune sălbatică.Îi mângâia gura cu gura lui şi o alintă apropiindu-se şi depărtându-se de ea,o muşcă uşor,în fugă,şi-şi plimbă limba peste buzele fierbinţi.O devoră cu o foame sălbatică,scoțând din când în când câte un geamăt adânc. Ca prin vis,Zilah simţea mâinile lui întorcân-du-se pe umerii ei şi scoțându-i halatul alb.Acesta alunecă jos şi mâinile lui fierbinţi începură să-i mângâie spatele într-o explorare febrilă. -Te-am văzut mergând călare pe iapa aceea cenuşie şi m-am gândit ce spate minunat şi cât de mult mi-ar plăcea să-l mângâi. -Adevărat? Cuvintele ieşeau cu greu.Pieptul ei era atât de strâns lipit de al lui,încât abia respira.Sânii erau zdrobiţi de cămaşa albă,de bumbac,şi respiraţia fierbinte o ardea. -Nu mi-am dat seama.Cred că m-ai considerat o proastă.Oarbă! Trebuie să fi fost oarbă.Nici nu mă puteam uita la tine,fără să mă scufund în meditaţii erotice. -Ce spui? Zilah era ameţită.Mâinile lui mari îi cuprinseseră sânii,strângându-i uşor în căuşul palmei,cu blândeţe. -Îţi voi descrie fiecare dintre aceste vise şi le voi completa cu câte o demonstraţie.Brusc,o ridică de la pământ şi o strânse cu putere,frecându-şi uşor coapsele de trupul ei. -Îţi place ceea ce-mi faci,Zilah? Totdeauna am visat să fac această mişcare. Zilah îşi înfipse degetele în umerii lui.Închise ochii şi-şi odihnea capul pe pieptul lui,ascultându-i bătăile inimii. -Da,îmi place.Îmi plac visele tale. -Acum nu mai sunt vise.Sunt o realitate care ne cuprinde pe amândoi.N-ai avut şi tu un vis sau două? O coborî încet-încet.Îi simţea tensiunea emanând din fiecare muşchi.Când o aşeză la pământ se depărta uşor de ea şi,zâmbind,o privi cercetător.Obrajii femeii se îmbujorară. -Cred că am visat şi eu.Se simţea cumplit de vulnerabilă,aşa cum stătea goală în faţa lui.Vulnerabilă şi sfioasă.Daniel se sprijini cu spatele de uşă.Zilah simţea cât era de excitat şi totuşi afişa o atitudine relaxantă,aşa cum stătea cu umerii lipiţi de uşă şi cu picioarele uşor desfăcute.Picioarele îi erau goale,în sandalele maro pe care le purta,şi erau la fel de puternice ca şi restul trupului.

-Ce ţi-ar plăcea să faci cu trupul meu? O întrebă el blând.Voi face tot ceea ce-mi vei cere,numai ca tu să fii mulţumită.Sunt la dispoziţia ta.Eşti timidă? Vrei să încep eu? O privea atent,urmărindu-i conturul gurii şi obrajii îmbujoraţi. -Mă simt...ciudat. -Nu pentru multă vreme.Vei vedea.Bine,mai întâi îţi voi arăta ce visam eu.Du-te încet spre pat.Vreau să mă bucur de imaginea oferită de trupul tău în lumina blândă a lămpii.Vreau să mă bucur de strălucirea părului alunecând pe spatele mătăsos.Zilah făcu ceea ce i se spuse.Îi simţea privirile urmărind-o în timp ce se îndrepta spre pat.Privirea lui era atât de intensă,încât o percepea ca pe o atingere. Respiraţia lui umplea camera.Devenise tot mai aspră,mai şuierătoare şi Zilah ştia că numai starea de excitaţie în care se afla era cauza.Gândul că ea era cea care îi provoca această senzaţie o încântă şi o ajută să lase deoparte sfiiciunea care o stâpânise la început.Se opri lângă pat şi cu o mişcare îşi aruncă părul pe spate, lăsându-l să alunece ca o mătase unduitoare. -Îţi place? îl întrebă ea pe Daniel. -Da,răspunse el uşor răguşit de emoţie.Aşază-te pe pat.Doamne,cât eşti de frumoasă!O privea cu intensitate,în timp ce-şi scotea sandalele.Porni spre ea,fără ca picioarele lui să facă cel mai mic zgomot,afundându-se în covorul moale. -Eşti mătăsoasă şi blândă...şi feminină.,Se opri în faţa ei şi îngenunchind spuse: Desfă-ţi picioarele.Privirile lui o urmărea cercetător. -Acum este rândul tău.Ce aştepţi de la mine? -Totul.Îl simţea atât de aproape,în ciuda faptului că nici nu se atingeau.Fiecare nerv,fiecare părticică a trupului ei emana o dorinţă dureroasă. -Vreau...să te ating.Vreau să te văd.Era atât de întuneric în grotă! -Atinge-mă! Priveşte-mă! Nu sunt la fel de frumos ca tine,dar îţi aparţin cu totul. Îi luă mâinile şi i le puse pe pieptul lui. -Mai întâi va trebui să scapi de această cămaşă.Cu degete tremurătoare încercă să-i descheie nasturii cămăşii.Mâinile începură să-i tremure şi mai tare,atunci când simţi palmele lui mângâietoare cuprinzându-i sânii. -Eşti minunată! Eşti dulce,iar sânii tăi sunt tari şi mătăsoşi.Aminteşte-mi să-ţi povestesc alt vis al meu. -Nu pot să ţin pasul cu tine şi nici nu înţeleg când te-ai gândit la toate acestea. Reuşi să-i dea jos cămaşa,descoperindu-i umerii. -Dacă nu poţi gândi,atunci nu trebuie să fii timidă.Atinge-mă,Zilah! Mâinile ei tremurătoare se aşezară pe pieptul bărbatului,simţindu-i vitalitatea, căldura.Vălul de păr auriu îi mângâie palmele.Îşi trecu mâinile peste pieptul tare,puternic şi-i mângâie mameloanele,făcându-l să scoată un geamăt.Se simţi

încântată şi coborându-şi capul începu să-şi treacă limba cu mişcări fine,ca o pisicuţă,simţind cum trupul lui devenea tot mai încordat.Daniel respira tot mai greu,dar rămase nemişcat,în timp ce Zilah se juca cu trupul lui.Când aceasta ridică privirea văzu încleştarea maxilarului şi nările fremătând. -Îţi place? îl întrebă ea.Daniel scoase un hohot disperat. -Da,îmi place.Mă scoate din minţi.Îi luă mâna şi o coborî între coapsele lui pentru a simţi rigiditatea trupului său. -Vezi? Braţele lui îi cuprinseră talia şi-şi aşeză obrazul pe pieptul ei. -Lasă-mă un minut aşa!Te doresc atât de mult!În ciuda celor spuse,îşi frecă uşor obrazul de moliciunea sânului ei ca şi când n-ar fi rezistat tentaţiei oferite de sânii goi.Barba lui aurie era mângâietoare,buzele calde şi respiraţia de foc. Trupul ei se arcui,oferindu-se fără nici o reţinere.Simţi buzele ce i se strânseră blând în jurul mamelonului,dar cu o disperare profundă Daniel murmura cuvinte incoerente în timp ce se juca şi sugea uşor sânul fierbinte.Limba trecea peste el cu o pasiune delirantă.Mici gemete imperceptibile ieşeau din gâtul femeii. Brusc,buzele lui se ridicară şi porniră să exploreze valea dintre sâni; conturând apoi pe pielea moale a abdomenului şi mai jos în mătasea ce înconjura feminitatea ei.Ridică privirea şi aceasta era ca de foc. -Zilah,spune da! Nu mai suport!Zilah dădu din cap,incapabilă să scoată o vorbă. În acel moment se simţea complet neputincioasă în faţa lui.Daniel respiră adânc,încercând să-şi potolească tremurul ce pusese stăpânire pe el.! -Eşti sigură? -Sunt sigură,râse ea uşor.Daniel se ridică în picioare şi-şi scoase hainele cu o nerăbdare sălbatică.Era pe cale să-şi piardă minţile,se gândi Zilah ca prin vis, privindu-i coapsele puternice şi pulpele muscuioase.Părea sălbatic,barbar,un gigant viril,gol,cu barba şi părul în flăcări.Dar privirea lui întunecată nu exprima nici cea mai mică umbră de sălbăticie,ci o învăluia cu tandreţe. -Întinde-te! Nu-ţi voi face nici cel mai mic rău.De data aceasta voi fi blând şi calm.O privi adânc şi văzu chipul ei zâmbitor. -Te doresc.Vrei să vezi cât de mult te doresc? Vrei să mă atingi? -Nu acum? Poate mai târziu,zâmbi ea. -Aştept cu nerăbdare.Îţi place trupul meu? O împinse uşor între perne şi se aşeză alături de ea. -Îţi place cu adevărat? -Da...Îmi place,răspunse ea în şoaptă.Eşti minunat,Daniel.Îi era greu să gândească şi să vorbească limpede când mâinile lui se odihneau pe trupul ei sau încercau să-i desfacă coapsele.

-Nu aştept complimente.Nu sunt o stea de cinema.Vreau doar să ştiu că nu te temi de mine.Sunt un uriaş nenorocit.Începuse din nou,îşi spuse Zilah.Oare de ce continua să creadă c-o înspăimântă. -Nu există nici un motiv...Daniel!Îl simţi intrând în ea printr-o mişcare blândă, dar sigură,tăindu-i respiraţia,alungându-i orice gând şi răspândind în trupul ei un foc irezistibil. -Nu mai suport,gemu el! Este minunat!Obrajii lui erau în flăcări şi ochii atât de languroşi,încât l-ar fi privit la infinit.Se mişcase lent,cu teamă şi prevenitor, umplând-o cu trupul lui,cu frumuseţea sentimentului pe care-l trăia. -Ne potrivim de minune! Suntem făcuţi unul pentru celălalt.Simţi,iubita mea? Da! îi simţea apropierea şi minunea produsă de focul ce o inunda.Mâinile ei erau pretutindeni,alergau pe pieptul lui,îl mângâiau;erau cercetătoare până la disperare.Sânii ei erau plini,prea plini şi o dureau,chinuiţi de dorinţă. Brusc,îşi arcui trupul,încercând să-l primească tot mai adânc în ea.Daniel închise ochii.Pieptul îi sălta dureros din pricina respiraţiei grele. -N-ar fi trebuit să faci asta.Era minunat.Mă puteam controla.Îmi pare rău! Am încercat.Strânse pleoapele şi deveni violent.Mişcările lui erau bruşte, puternice.Vorbele lui erau fierbinţi.Mâinile aspre se mişcau cu pasiune pe trupul femeii.Era fierbinte,îndrăzneţ,iubitor.Era o pasiune oarbă.Frumuseţe,foc şi apoi o explozie extatică.Se prăbuşi în braţele ei,respirând cu greu,ca şi când fiecare respiraţie ar fi fost ultima.Lovi patul,cu pumnul lui puternic,cu atâta forţă,încât Zilah se sperie. -La dracu'l Am stricat totul!Era atât de uimită,încât,în primul moment,nu reuşi să scoată o vorbă.Îşi plimbă mâna prin părul bogat şi-l mângâie cu blândeţe. Daniel îşi ascunse faţa la pieptul ei şi-l simţi tremurând. -Îmi pare rău! Dumnezeule! îmi pare rău! Dar a fost o încercare teribilă.Te rog să nu mă urăşti,Zilah. -Să te urăsc? De ce să te urăsc? -Am vrut să fie minunat pentru tine.Am dorit să fiu blând şi iubitor,un adevărat cavaler. -Crezi că pentru mine n-a fost minunat? Daniel,eşti un adevărat caraghios! -Nu încerca să mă faci să mă simt mai bine.Am fost brutal.Am fost acolo,nu uita! -Încă eşti! Şi după cum vezi nu am nici o obiecţie,zâmbi Zilah. -Nu văd nimic amuzant.Nu înţeleg cum poţi să priveşti întreaga situaţie cu atâta uşurinţă.Practic,a fost un viol.Nici generozitatea ta nu-şi are rostul!

-La naiba! încetează! spuse Zilah cu hotărâre.Îi luă faţa în mâinile sale şi-l privi adânc în ochi. -A fost minunat! A fost într-adevăr puţin brutal,pentru că aşa eşti tu,aspru.Nu m-aş simţi bine alături de tine fără această violenţă a ta,aşa cum n-aş putea trăi fără blândeţea şi frumuseţea ta.Nu înţeleg de ce mă consideri atât de sensibilă şi delicată.Este o idee greşită.Înţelegi? -Înţeleg.Oricum,data viitoare va fi mai bine.Îi acoperi buzele cu un sărut dulce, ameţind-o.Zilah scutură din cap exasperată.Era un încăpățânat adevărat.Brusc simţi o tresărire în trupul ei şi zâmbi încântată. -Se pare că nu vrei să pierzi ocazia să-mi dovedeşti ceea ce spui. -Ai dreptate.Mişcările începură din nou adânc,tot mai adânc,dar mai blânde,mai liniştite,însă la fel de excitante. -Aceasta era una dintre permanentele mele reverii.Să te iubesc.Vorbele lui erau punctate cu o mişcare adâncă ce-i lua respiraţia. -Să te iubesc.Mereu.Iar şi iar.Adânc.Tot mai adânc.Cu pasiune...Zilah nu-şi mai amintea cât timp trecuse,în momentul în care simţi sărutarea lui pe tâmplă.Stătea liniştită alături de el,pe deplin mulţumită şi-şi odihnea capul pe umărul lui. Privea lumina lunii filtrându-se prin fereastră.Veioza era stinsă şi întreaga încăpere era scăldată în razele lunii. -Te-ai hotărât,vechea mea prietenă? -Să mă hotărăsc? -Dacă este începutul sau sfârşitul lumii. -Oh,cred că este începutul! Renaştere.Răsărit.O nouă lume,în braţele tale.În mod sigur este începutul,Daniel. CAPITOLUL 9 Câteva ore mai târziu,când se trezi şi deschise ochii,sentimentele de fericire şi renaştere,mulţumirea pe care o simţise când adormise,erau încă prezente.Nu se luminase şi pentru o clipă fu tentată să adoarmă din nou.Era atât de plăcut să adoarmă în braţele lui Daniel!Se strânse mai aproape şi simţi braţele lui învăluind-o cu un sentiment inconştient de posesiune. Fusese o noapte de basm şi Daniel fusese atât de cald şi iubitor! Deşi nu-şi făcuseră declaraţii de dragoste,felul în care trupurile lor se iubiseră avea o semnificaţie deosebită.Vorbele rostite de ei fuseseră pasiune şi posesiune. Târziu,când pasiunea se domolise,fusese blând şi iubitor,atent.Şi totuşi Zilah se gândea că nu avea dreptul sa ceară mai mult.Primise cele mai fierbinţi dovezi de

prietenie şi dorinţă.Avea să le păstreze ca pe ceva de preţ,sperând să se transforme totul în iubire.În cameră era răcoare.Zilah trase cearceaful peste ea şi acoperi umerii lui Daniel,atentă să nu-l trezească.Închise ochii şi,brusc,din adâncurile memoriei îşi aminti promisiunea făcută Pandorei.Gemu.Aproape se iviseră zorile şi probabil Pandora se afla la grajduri,aşteptând-o. Dacă nu se ducea la întâlnire cu ea,Pandora avea,mai mult ca sigur,să-l scoată pe Oedip la plimbare.Nu spera s-o poată împiedica,totuşi trebuia să încerce.Exista şi posibilitatea ca Pandora să fie lovită sau rănită în timp ce călărea pe Oedip.Şi chiar dacă n-ar fi fost aşa,Philip ar fi fost gata s-o admonesteze verbal în cel mai aspru mod.Deşi,îşi aminti,fusese deosebit de indulgent cu Pandora în seara trecută.De fapt,Pandora fusese de-a dreptul uimită de blândeţea cu care se purtase Philip.În acel moment însă ar fi dorit să nu se gândească nici la Philip şi nici la Pandora,ci numai la Daniel şi la nimic altceva.Dacă ar fi avut minte cât de puţină ar fi lăsat-o pe Pandora să-şi vadă de îndeletnicirile ei şi să suporte consecinţele faptelor sale.Oftă,pentru că,în ciuda unor asemenea gânduri, începuse deja să se strecoare din braţele lui Daniel şi coborî din pat.Ştia că n-ar fi fost în stare s-o lase pe Pandora s-o aştepte zadarnic.Ţinea la copilă,.deşi era sălbatică şi încăpățânată,era totuşi generoasă,înflăcărată,într-un fel cu totul mişcător.Zilah nu putea să nu ia în seamă faptul că Pandora ar fi căutat cea mai mică ocazie pentru a intra într-o încurcătură dacă n-ar fi avut-o pe ea în preajmă. -Câteva minute mai târziu traversa curtea îndreptându-se spre grajduri.Soarele nu răsărise încă,deşi razele soarelui se strecurau printre norii de culoare grialbăstruie.Îi plăcea în mod deosebit acel moment al ivirii zorilor,când liniştea era atât de profundă,încât îşi putea auzi paşii pe iarba moale.Îi amintea de numeroasele momente când ea şi Jess Bradford se sculau la o asemenea oră şi porneau călare pe pământurile fermei.Era un moment al zilei când îţi simţeai prietenii mai aproape şi liniştea zorilor crea o atmosferă perfectă pentru contopirea spiritelor.În momentul în care o văzu pe Pandora,sprijinită de gardul curţii,privind pajiştea,ştiu că nu avea să fie o dimineaţă senină şi nici un companion plăcut pentru o plimbare călare.Pandora era îmbrăcată cu ţinuta ei obişnuită pentru plimbările călare.Purta o pereche de blugi şi un tricou de culoare închisă.Era cu spatele spre Zilah,aşa încât aceasta nu-i putea zări chipul, dar nici nu avea nevoie,pentru că înţelesese din rigiditatea ţinutei că se întâmplase ceva deosebit.Se părea că fata făcea un efort teribil pentru a-şi păstra stăpânirea de sine. -Pandora! Aceasta nici nu întoarse capul.

-Am pus şaua pe Balerină.Este în grajd.Nu ştiam dacă vei veni.Totuşi m-am gândit să te aştept.N-aş fi vrut să spui că te-am dezamăgit. -Pandora,ce-i cu tine? Ce s-a întâmplat? -Mai nimic.Mâinile fine ale Pandorei strângeau cu mişcări nervoase scândurile grajdului. -Am descoperit că nu voi mai sta pe aici prea mult timp.În această dimineaţă voi pleca.Philip mi-a comunicat veştile minunate pe drumul spre casă,aseară.Voi fi purtată de elicopterul lui Philip până la Marasef şi acolo voi fi urcată în avion şi trimisă în Anglia.Minunat. -În,Anglia? Nu înţeleg. -Nu? Philip spune că cele mai bune şcoli particulare sunt în Anglia.Mă trimite în grija agentului său care se va ocupa permanent de mine.Philip a ţinut să precizeze că voi fi trimisă la o şcoală care are grajduri bune şi care îi pregăteşte pe cei care doresc să participe,la Jocurile Olimpice,la probele de echitaţie.Nu găseşti că totul e minunat? -Dar de ce s-a hotărât atât de brusc? Nu părea supărat aseară. -Tu nu poţi înţelege.Asta nu este pedeapsă.Face tot ceea ce este mai bun pentru mine.Aşa mi-a spus,”Pandora,aceasta este cea mai bună cale de urmat”.Nici n-a vrut să asculte ce aveam de spus.Pur şi simplu n-a vrut. -Şi tatăl tău? Nu are nimic de spus? -Ţi-am spus doar că el nu face decât ceea ce-i spune Philip.Dacă Philip i-ar cere să mă trimită în întunecata Africă pentru a servi drept hrană canibalilor,ar face-o fără să clipească. -În Anglia nu este chiar atât de rău.Poate că va fi bine pentru tine acolo.De ce nu vrei să aştepţi până vei ajunge acolo şi apoi să-l judeci? Philip s-a gândit bine înainte de a lua hotărârea,altfel nu te-ar fi trimis acolo.Îi lăcrima sufletul pentru copila aflată în faţa ei.Ar fr vrut s-o ia în brațe,s-o încurajeze,dar îşi dădea seama că echilibrul psihic ai Pandorei era deosebit de fragil.S-ar fi putut frânge în orice moment.Pandora murmură o înjurătură,cu un glas îndurerat. -Nu acesta este motivul pentru care mă obligă să plec,spuse ea cu disperare. M-am apropiat prea mult.Philip nu va lăsa pe nimeni să se apropie prea mult. Ştie că nu voi renunţa niciodată...Glasul i se frânse şi Zilah o văzu respirând adânc. -Am înţeles atunci când a început să-mi vorbească despre ceea ce este bine pentru mine.A vrut doar să îndepărteze puştoaica din viaţa lui,pentru a se simţi în siguranţă.Poate că el nici nu înţelege adevăratul sens al acţiunii lui. -Dacă nu poţi face nimic...

-Bineînţeles că nu pot.Pandora se întoarse spre ea şi Zilah trecu printr-un adevărat şoc când văzu chipul copilei.Durerea se îngemăna cu o hotărâre nestrămutată.Ochii negri străluceau iluminaţi de o putere neţărmurită. -Mă poate îndepărta,dar nu poate lua hotărâri privind felul cum îmi voi trăi viaţa.Şi voi face aşa cum vreau eu.Voi trece peste această durere.Promit că voi trece peste ea.Adio,Zilah! Voi păstra legătura cu tine! Dispăru,alergând de-a lungul curţii grajdurilor,ca o apariţie nocturnă alungată de ivirea zorilor.Câtă durere! Nu era drept! Ea era atât de fericită,în vreme ce Pandora trecea printr-o adâncă suferinţă.Nu trebuia s-o lase să plece,Înainte de a mai vorbi o dată cu ea.Poate Daniel ar fi putut să-l convingă pe Philip...N-ar fi rezolvat nimic.Simţea că odată ce lua o hotărâre,şeicul era greu de convins să şi-o schimbe.N-ar fi făcut altceva decât să umbrească prietenia dintre Daniel şi Philip,prietenie la care Daniel ţinea foarte mult.Dacă tatăl Pandorei era de acord, nimeni nu putea face absolut nimic pentru a împiedica trimiterea ei în Anglia. Poate că cel mai bun lucru pe care-t putea face pentru Pandora era sâ încerce s-o ajute să se împace cu ideea că plecarea ei nu era o tragedie.Trebuia s-o încurajeze.Dorinţa de a face o plimbare îi dispăruse.Nu-şi mai dorea decât să se întoarcă în braţele lui Daniel,unde se simţea în siguranţă,unde putea să trăiască din nou acea experienţă minunată din noaptea ce abia se sfârşise.Pornise deja spre casă,când îşi aminti de Balerină,care o aştepta înşeuată în grajd.Trebuia să se întoarcă,să-i scoată şaua.Porni în grabă,nerăbdătoare să termine cât mai repede ce avea de făcut.Calul se afla în prima boxă şi Zilah ajunse repede.Întinse mâna pentru a deschide uşa. -Câteva clipe am crezut că mă vei dezamăgi.Zilah înţepeni.Inima începu să-i bată năvalnic după ce,pentru un moment,păruse să-i stea în loc.Hassan! Acesta păşi,ieşind din spatele unor baloturi de paie,ţinând arma cu un aer nepăsător. -Păreai nehotărâtă dacă să intri sau nu în grajd.Ar fi fost neplăcut.Am obosit aşteptându-te.Sunt aici de aproape douăzeci şi patru de ore.Am fost tentat s-o iau ostatecă pe fata cu păr argintiu când a intrat şi a pus şaua pe cal.N-am făcut-o,pentru că nu ştiam cine era.După o aşteptare atât de îndelungată nu am vrut să-mi irosesc timpul pentru o persoană lipsită de valoare. -De unde ai aflat că sunt aici? -Lumea este mică.Şeicul şi prietenii săi stârnesc interesul localnicilor.Am pus câteva întrebări discrete în bazar,spuse el,strângând arma în mână.Am ascultat, am supravegheat,l-am văzut chiar şi pe Seifert,şi te-am văzut şi pe tine într-o dimineaţă,când aţi ieşit la o plimbare călare.Ştiai că această armă are o lunetă?

Nici nu ştii cât de uşor aş fi putut să-l omor pe Seifert! Dar n-ar fi avut nici un rost să-l omor pe el,dacă tu scăpai.Toţi s-ar fi speriat şi te-ar fi mutat în Zalandan. -Crezi că-ţi vei rezolva problemele ţinându-mă pe mine ostatecă? Data trecută n-a mers.Daniel v-a făcut să arătaţi ca nişte caraghioşi,tu şi oamenii tăi. -Ne-a luat prin surprindere,mârâi Hassan.Nu se va mai întâmpla.O rază de lumină străluci şi Zilah îl putu zări mai bine.Imaginea lui nu era încurajatoare. Părea teribil de furios,disperat şi aducător de moarte.Cămaşa,de bumbac şi pantalonii negri erau murdari,pătaţi şi avea obrajii traşi. -Ceilalţi trei au fost prinşi deja.Hassan deveni rigid. -N-ai ştiut,nu-i aşa? l-au prins ieri-dimineaţă. -Erau laşi.Nişte laşi tâmpiţi.Au renunţat mai înainte ca toate speranţele să fie pierdute! Acum când te am din nou,jocurile pot să înceapă cu cărţi noi.De data aceasta sunt hotărât să găsesc metodele care să-l facă pe Raşid să joace un joc cinstit.Un fior de groază o străbătu pe Zilah. -Dar încă nu mă ai.Cum speri să mă scoţi din tabără? Este imposibil să nu te vadă nimeni. -Vor vedea şi arma îndreptată spre tine şi mă îndoiesc că vor interveni. -Zilah,mă bucur că încă n-ai plecat,se auzi glasul lui Daniel,în momentul în care acesta intră în grajd.Zâmbea larg şi glasul lui era vesel şi dornic de glumă. -Ce-ai vrut să spui când...Glasul se frânse brusc,observând încordarea ce o stăpânea pe Zilah.Se încorda şi el,şi deveni deosebit de atent,asemenea unui animal aflat în junglă,adulmecând primejdia.Privirea lui descoperi silueta ameninţătoare ascunsă în umbră.Înjură tare,cu voce aspră. -Oh,trimisul nostru special,domnul Seifert.O plăcere cu totul neaşteptată. Credeam că voi fi obligat să cer ca şi capul tău să facă parte din răscumpărarea fratelui meu.Acum văd că nu mai este necesar. -Eşti nebun,Hassan! Clancy Donahue a pus pe urmele tale jumătate din agenţii săi.Nu vei reuşi niciodată să ieşi de aici.Dacă eşti deştept,ai face bine să fugi şi să speri că poţi ajunge cât mai departe. -Eu nu renunţ aşa uşor.Fratele meu putrezeşte în puşcărie în Marasef.Ceilalţi poate că au cedat,dar eu nu renunţ.Pleacă din uşă! ordonă el,făcând semn cu puşca.Daniel ezită o clipă, apoi porni spre Zilah.Îl urmări cu atenţie pe Hassan până când ajunse la uşa boxei lângă care se afla Zilah.Hassan zâmbi încântat. -Şi acum,scumpa mea târfă,avem un drum lung de făcut.Danjel făcu instinctiv un pas înainte şi fu oprit de ţeava armei care se ridicase ameninţător.

-Te voi omorî,spuse Daniel cu glas ameninţător.Cred că eşti convins de acest lucru,Hassan.Îţi pregăteşti propria înmormântare. -Oare? întrebă batjocoritor Hassan.Se pare că am atins un punct sensibil.Cred că nu numai răspunderea misiunii pe care ai primit-o te leagă de această drăguţă doamnă.Am auzit că există bărbaţi care ajung să nutrească afecţiune faţă de prostituate,dar credeam că tu nu faci parte din această categorie. -Hassan...Glasul lui Daniel răsună aspru,ameninţător. -Ţi-am povestit despre Casa cu uşă galbenă? Nu a fost nici măcar o khadmi,ci numai o... Dacă mai faci un singur pas,îţi trimit un glonţ în craci.Presupun că nu cunoşti trecutul doamnei. -Îl cunosc.Zilah se simţi ca şi când ar fi fost electrocutată. Şocul fu mai puternic,decât cel pe care-l avusese la întâlnirea cu Hassan.Privirea ei se îndreptă spre Daniel.Ştiuse în tot acel timp! Dar dacă ştiuse,de ce nu încercase niciodată să vorbească despre cele întâmplate cu ea? Hassan privi întrebător. -Şi cu toate acestea continui să fii atât de grijuliu? înseamnă că e bună.Trebuie să încerc şi eu...cât timp va fi în grija mea. -Ţi-am spus eu...înmormântarea...Va fi foarte dureroasă moartea ta,Hassan. -Dar tu nu vei fi aproape,când se va întâmpla.Ce zici,Seifert? -Nu! strigă Zilah,făcând un pas înainte.Nu te atinge de el! Eu sunt cea pe care o vrei.Dacă-l omori pe Daniel,nu-i vei face nici un bine fratelui tău.Dacă nu-i faci nici un rău,voi merge cu tine,fără să opun nici o rezistenţă. -Zilah,taci! spuse Daniel ameninţător. -Vezi cât este de dornică să încerce un alt bărbat? Vei face ce doresc eu,drăguţă doamnă? -Da,orice.Te rog,nu-l omorî,murmură Zilah. -Pentru Dumnezeu,Zilah,termină! Chiar nu înţelegi...Se auzi foşnetul produs de o mişcare şi arma se descarcă. -Daniel!Zilah nu era conştientă de faptul că ţipase.Dar glonţul nu-l lovise pe Daniel.Ricoşase,lovind stâlpul aflat imediat lângă el.Foşnetul care se auzise fusese provocat de Pandora,care intrase şi înşfăcase arma.În momentul următor se aruncase şi se ţinea strâns de trupul lui Hassan,ca o mangustă în luptă cu o cobră.Daniel făcu cei câțiva paşi care îi separau în cea mai mare viteză şi smulse arma din mâna lui Hassan.Îi aplică apoi o puternică lovitură de karate. Fără să scoată un sunet,Hassan se prăbuşi ca un săc.Totul se sfârşise.Faptele se desfăşuraseră cu asemenea repeziciune,încât Zilah se simţea uşor ameţită. Daniel era teafăr.Şi ea era atât de fericită şi recunoscătoare,încât îi tremurau

genunchii.Se îndreptă spre Daniel,care-şi desfăcea cureaua.Îl răsuci pe Hassan, care zăcea lipsit de cunoştinţă,şi-l aşeză pe burtă. - Eşti bine? o întrebă el.Nu te-a rănit înainte să ajung eu aici? -Nu! Mă simt bine.N-am fost singură cu el decât câteva minute.Mai înainte am stat de vorbă cu Pandora,în curte.De ce te-ai întors? Să nu crezi că nu mă bucur c-ai făcut-o! spuse Zilah,întorcându-se spre Pandora care-şi scutura pantalonii de praf şi paie. -Nu-mi luasem la revedere de la Oedip.Nu puteam să plec,fără să-mi iau rămasbun de la el.Am văzut umbra şi arma îndreptată spre voi...,şi am sărit. -A fost foarte eficientă săritura ta.Dacă ai nevoie de o slujbă,aminteşte-mi să vorbesc cu Clancy Donahue,spuse Daniel cu un zâmbet larg. -Te-ar fi putut omorî,o mustră Zilah. -Dar n-a făcut-o,replică Pandora cu simplitate.N-are rost să ne gândim la ce s-ar fi putut întâmpla.Parcă ar fi vorbit Daniel.Felul lor de a gândi era asemănător. Erau firi practice,simple,cinstite. Cinstit? Zilah îşi aminti,îngrozită,că Daniel recunoscuse că ştia totul despre trecutul ei.Ştiuse,şi nu-i spusese o vorbă. -Când ai aflat despre Casa cu uşă galbenă? întrebă.Glasul ei era slab,ca o şoaptă.Fără să ridice privirea de pe mâinile lui Hassan,pe care le lega cu cureaua,Daniel răspunse cu un aer absent: -Când ai avut febră.Ai rostit nişte cuvinte ciudate şi atunci i-am cerut lui Clancy să-mi spună ce se întâmpla. -Clancy ţi-a spus! Bineînţeles.Clancy ştia totul.Era acolo.De ce nu mi-ai spus? Tremura şi-şi strânse mâinile la piept.Aşa se întâmpla când moare speranţa; întreaga lume se transformă într-un imens gheţar. -M-am gândit că este mai bine să nu vorbim despre ceea ce s-a întâmplat.N-avea nici o importanţă.Ridică privirile şi le întâlni pe ale ei.Îngrijorarea puse stăpânire pe ea. -Nu era important? Eu cred că era.Consider că era foarte important.Dacă aş fi ştiut că tu cunoşti adevărul,n-aş fi forţat lucrurile aşa cum am făcut-o noaptea trecută.Bănuiesc că ai fost foarte stânjenit.Îmi pare rău că te-am pus într-o situaţie neplăcută. -Ce prostii spui?! Vorbeşti fără rost. -Cred că ştim foarte bine amândoi că nu sunt vorbe fără rost. Glasul ei se frânse,dar ştia că nu trebuia să se întâmple astfel.Trebuia să fie tare. -Am înţeles perfect,Daniel.Nu trebuie să te mai prefaci. -Să mă prefac? La dracu',Zilah! Nu ştiu nici măcar la ce te gândeşti?!

-Obrajii ei se umplură de lacrimi. -Încetează! Auzi ce spun? încetează! N-am nevoie de milă. Se întoarse şi porni în fugă spre uşă. -Eu n-am nevoie de aşa ceva.N-am nevoie de milă...Glasul i se pierdu şi hohotele îi scuturau trupul,când ieşi în fugă din grajd.Trebuia să rămână singură. Trebuia să se ascundă,să-şi lingă rănite şi să-şi recapete stăpânirea de sine.Nu putea să-l mai privească pe Daniel în ochi,până nu-şi recăpăta stăpânirea de sine.Bietul Daniel! Fusese atât de bun! Oare de ce nu stătuse deoparte,în loc să se arunce asupra lui,aşa cum făcuse noaptea trecută? Pierduse un prieten nu numai un posibil iubit.Sări peste gard şi alergă nebuneşte,de-a lungul păşunii, spre tufele de tamarisc şi spre câmpul de maci.Pandora privi din cadrul uşii şi spuse cu agresivitate: -Fuge de-a lungul păşunii.De ce nu te duci după ea? La dracu! Plânge! Daniel îi aruncă o privire la fel de fioroasă ca a ei. -Crezi că nu vreau? Să cred că-l pot lăsa pe Hassan să te ocupi tu de el? -Asta-i problema? Pandora ridică arma căzută la pământ,ieşi în curte şi trase patru focuri în aer,în succesiune rapidă. -Acum poţi fi sigur că va apărea cineva în fugă.Se întoarse imediat alături de Hassan şi,punându-i arma cu ţeava pe cap,spuse: -Acum du-te!Daniel o privea uimit.Zâmbi. -Blestemat să fiu dacă nu recunosc ce femeie minunată eşti! îţi dau o recompensă oricând.Pandora clătină din cap cu amărăciune şi zâmbi slab. -Sunt doar o puştoaică care habar n-are ce este bine pentru ea.Hai,du-te! Balerina este înşeuată.Daniel o salută în grabă şi porni.Luă iapa şi o conduse spre ieşirea din grajd.Ezită un moment,nefiind sigur de ce-ar fi trebuit să facă în acel moment.Văzând doi dintre îngrijitorii de la grajduri,care se apropiau în fugă,respiră uşurat.Pandora era în siguranţă.Strânse din dinţi nervos.Spera că şi Zilah era bine.Plângea cu atâta durere,încât se întreba dacă n-o orbiseră lacrimile.Cine ştie peste ce alte necazuri ar fi putut să dea. Se aruncă în şa şi porni în galop. CAPITOLUL 10 Zilah ajunse la jumătatea câmpului acoperit cu maci,când auzi copitele calului. Nu se opri şi nici nu privi în spatele său,în ciuda strigătelor lui Daniel. În momentul următor Daniel era alături de ea. -Zilah,opreşte-te!

Dacă nu te opreşti mă voi vedea nevoit să te ridic ca unul dintre acei cavaleri din filme.Ştii foarte bine că nu sunt un călăreţ experimentat.N-am reuşi altceva decât să ne rostogolim amândoi la pământ. -Du-te! Acum nu vreau să merg cu tine.Ne vedem mai târziu.Trebuie să rămân singură.Glasul îi era încă nesigur,dar continua să plângă. -Ce vrei? Doreşti s-o întreci pe Garbo privind solitudinea? N-ai nici o şansă din partea mea,până nu lămurim câteva lucruri.Deci,ai de gând să te opreşti sau te ridic eu? -Daniel,eu...Dar acesta nu vru să mai asculte nici o rugăminte şi era gata să facă ceea ce promisese.Zilah ştia că aşa avea să se întâmple.Cunoştea deja tenacitatea lui de buldog.Dar ea nu se mai simţea în stare s-o suporte.Se opri,încercând cu disperare să-şi păstreze controlul. -Te rog,Daniei,du-te! O făcu pe Balerină să se oprească şi coborî din şa. -Nu pot,spuse el simplu.Şi nici nu te pot lăsa să pleci.Poţi să-mi ceri tot ce vrei,dar numai asta nu. -Nu mai ai nici o răspundere faţă de mine.Hassan a fost prins şi eu sunt în siguranţă.N-are nici un rost să-ţi mai dai osteneala să te prefaci. -Să mă prefac?! Eu nu ştiu să joc asemenea jocuri.N-am învăţat până acum şi nici nu vreau să învăţ.Îşi aşeză mâinile pe umerii ei şi o privi cu ochi arzători. -Ai jucat unul foarte complicat cu mine.Nu eşti chiar un amator,aşa cum pretinzi.Nu vreau să te contrazic.Nu rezolv nimic.Am înţeles de ce,trebuia să rămân aici un timp,şi nu te învinuiesc.Mi-ai spus că Alex Ben Raşid îi voia pe terorişti.Ai dat dovadă de inteligenţă folosindu-mă ca momeală. -Momeală? Crezi că te-am reţinut aici numai pentru a-i atrage pe Hassan şi pe oamenii,săi? -Pandora spunea că,din punct de vedere medical,nu existau motive să fiu reţinută aici.Ai făcut ca perioada de zece zile care a trecut să fie foarte plăcută pentru mine.Îmi pare rău că noaptea trecută te-am obligat să intri într-un joc ce te-a pus într-o mare încurcătură.N-am înţeles totul de la început,altfel nu s-ar fi întâmplat nimic.Privirile ei erau concentrate asupra nasturelui de sus a cămăşii lui Daniel.Era hotărâtă să nu înceapă să plângă din nou.Daniel dădu frâu liber unor cuvinte imposibil de reprodus şi Zilah ridică privirile. -Hai,vino aici,spuse el,luând-o de lângă Balerină.Stai jos.S-ar putea să dureze. N-am auzit niciodată,în viaţa mea,mai multe prostii înşirate una după alta. O obligă să se aşeze şi îngenunche în faţa ei. -Acum voi încerca să-ţi explic punct cu punct,până-ţi intră în cap adevărul.Sau tu înţelegi ceea ce voi spune,sau eu înnebunesc.Mai întâi,vreau să ştiu ce te face

să crezi că am dorit să te folosesc drept momeală când te-am reţinut aici? Nu crezi că ar mai fi putut exista şi alt motiv? -Ce motiv? A fost o mişcare inteligentă.Clancy ar trebui să fie mulţumit de felul cum ai acţionat. -Dacă ţii să ştii,vreau să-ţi spun că âm fost ameninţat de Clancy că-mi va pune fundul pe jar din acest motiv. -N-a fost de acord cu planul tău? I-ai dovedit că s-a înşelat,aşa este? -La dracu! N-a existat nici un plan.N-am vrut decât să te reţin alături de mine cât mai mult posibil,spuse el cu exasperare. -Nu trebuie să-mi menajezi sentimentele.Ştiu că nu simţeai decât prietenie faţă de mine cât am stat aici...până în momentul în care te-am obligat... -Cred că unul din noi este pe cale să-şi piardă minţile! Pentru Dumnezeu! Priveşte-mă! Am de două ori înălţimea şi.greutatea ta.Vorbeşti de parcă m-ai fi legat şi m-ai fi violat.După câte-mi amintesc,n-am opus nici cea mai mică rezistenţă. -Ai fost foarte drăguţ.Totdeauna ai fost... -Drăguţ! Eşti oarbă? tună Daniei.Mi-am pierdut minţile noaptea trecută,Te-am iubit ca un posedat.Sunt excitat numai când te privesc.Am fost supus unor chinuri permanente în ultimele zile. -Adevărat? Atunci de ce ai... -Pentru că atunci când ai avut febră mă priveai ca pe un monstru.M-ai speriat cumplit.Chipul lui se umbri din pricina amintirii dureroase. -Nu mă simţeam în stare să mai suport încă o dată acea privire.Era cumplit de dureroasă. -Ţi-a fost milă de mine! suspină ea.. -Bine,dacă vrei,hai să vorbim despre milă.Ideea aceasta pare să te scoată din minţi.Ai dreptate când spui că mi-a fost milă de tine. -Ar fi mai bine să taci acum,spuse Zilah cu mândrie.N-am nevoie de mila ta mai mult decât ai avut tu nevoie de mila,mea,în grotă. -Nu pot să tac numai pentru că aşa vrei tu.Mila a fost şi este.Mi-a sfâşiat sufletul când am aflat ceea ce ţi s-a întâmplat.Am simţit nevoia să ucid.Apoi am simţit dorinţa să te iau şi să te ascund sub un glob de sticlă,unde nimeni şi nimic să nu te mai poată atinge.De fapt,am avut dorinţa să creez o lume nouă pentru tine.O lume strălucitoare,smălţuită cu flori,unde copiii nu trebuie să fie supuşi nici unei suferinţe.Dar ştiu că nu se poate.Trebuie să,accept lumea aşa cum este.Nu pot decât să încerc să fac tot ce-mi stă în putere pentru a te proteja.Să fac lumea,care

te înconjură,cât mai frumoasă şi azi,şi mâine.Dar te rog să nu-mi ceri să uit sentimentul de milă,cel puţin pentru copilul care ai fost,Zilah! -Te rog să încetezi să mai vorbeşti despre toate acestea! Eu n-am vrut nimic de la tine,cu excepţia unui singur lucru. -Ce anume,Zilah? -Nu mai are importanţă.Nu vreau să mai spun nimic.Te rog Daniel,lasă-mă! Daniel îi strânse umerii cu mai mare putere,încercând să-i slăbească rezistenţa. -Ce aştepţi de la mine,Zilah? -Voiam ca tu să mă iubeşti! izbucni ea.O prostie,nu-i aşa? Doream dragostea ta, nicidecum milă!Daniel rămase împietrit. -Ce tot spui? Bineînţeles că te iubesc.Tu ce crezi că înseamnă toate astea? -Ştiu că ţii la mine ca la o prietenă veche.Dar eu vreau mai mult.Am încercat să mă mulţumesc cu prietenia ta,dar nu este suficient. -Dumnezeule! Eşti grea de cap?! Îşi luă mâinile de pe umerii ei şi-i cuprinse capul.Exasperarea îl dispăruse ca prin farmec şi privirile lui erau tandre, umplându-i inima de bucurie. -Ascultă bine ce spun.Te voi iubi ca pe o prietenă, ca pe o iubită şi ca pe mama viitorilor mei copii.Te voi iubi pe vreme rea şi pe vreme bună.Te voi iubi de va fi pace sau război.Te iubesc dintotdeauna şi te voi iubi pentru totdeauna.Ai înţeles,iubita mea? -Adevărat? Ochii ei erau plini de lacrimi. -Adevărat! Cum ar fi posibil să nu te iubesc? Eşti tot ceea ce-şi poate dori un bărbat.De ce continui să ai îndoieli? Eşti o femeie minunată,Zilah Dabala. Bucuria părea s-o învăluie în mrejele ei.Daniel o iubea.Era prea frumos ca să poată să fie aievea.Şi totuşi,cum ar fi putut să nu creadă,când el o privea cu atâta tandreţe? -Ştiu că sunt aşa,răspunse Zilah.Doar că uit uneori. -De ce uiţi? De ce,Zilah? -Este o urmare a ceea ce mi s-a întâmplat.În ciuda tuturor încurajărilor primite de la psihiatri,sunt momente când urâțenia celor petrecute mă înconjură.Şi vinovăţia. -Vinovăţie? Pentru Dumnezeu!Tu eşti o victimă.O victimă a unor crime oribile. Ai fi avut acelaşi sentiment de vinovăţie,dacă ai fi fost înjunghiată sau împuşcată? Zilah schiţă un zâmbet. -Chiar crima în sine,nedreptatea celor petrecute îmi provoacă acest sentiment de vinovăţie.Cred că vorbesc fără sens.Nu ştiu dacă cumva este un reflex al atitudinii societăţii sau o reminiscenţă din acele timpuri când femeile preferau

moartea unor asemenea situaţii dezonorante.Tu spui,că mă iubeşti,dar n-ai fi preferat să ştii că am fost victima unei încercări de crimă prin împuşcare,decât să fi petrecut şase luni în acea casă? -Bineînţeles că da! Nu,nu cred! Zilah tresări ca şi când ar fi primit o lovitură. -La naiba,nu-mi place ceea ce s-a întâmplat.Experienţa nefericită prin care ai trecut n-o consider o jignire personală.Am vrut să spun că rana produsă de un glonţ n-ar fi avut urmările dureroase,peste timp,la fel precum cele-şase luni trăite în acea casă.Cred că pentru tine ar fi fost mai puţin dureros.Dar nu m-am gândit la nici un fel de stigmat social. -Eşti un bărbat extraordinar,Daniel.Am fost obligată să înţeleg că unii privesc lucrurile în felul acesta. -Sunt proşti,aceasta este cauza.Şi nici tu nu eşti mai departe de ei,dacă le acorzi atenţie.O sărută cu duioşie,dorind să îmblânzească asprimea cuvintelor rostite. Bucuria înmugurea din nou.Acceptase ca adevărate cuvintele lui.Daniel îi ridică cu blândeţe capul şi,când vorbi din nou,glasul lui nu mai păstra nici o urmă de asprime.Vocea era adâncă şi gravă,şi mai ales sinceră. -De ce gândeşti că aş putea să cred că ceea ce ţi s-a întâmplat este mai degrabă respingător decât dureros? Experienţa aceea a contribuit la formarea ta,la ceea ce ai devenit în prezent.Şi aş vrea să ştii că aş fi iubit-o şi pe fata care ai fi fost,fără să treci prin toată acea nefericire.Dar nu sunt sigur că aş fi iubit-o la fel de mult.Eşti mai puternică,mai sensibilă şi mai înţeleaptă datorită acelor evenimente.Ţi-au rănit trupul şi sufletul,dar te-au făcut mai duioasă şi mai sensibilă faţă de durerile celorlalţi.Îţi aminteşti ce mi-ai spus despre maci? Despre felul cum ai învăţat să accepţi ideea că în ciuda frumuseţii lor pot aduce suferinţă şi nefericire? Tăcu o clipă,privind-o. -Şi tu eşti ca macul,Zilah.Momentele de întuneric,pe care le-ai trăit,te-au ajutat să devii mai tare,să suporţi cu hotărâre vijeliile ivite în calea ta.Te-au ajutat să devii mai inteligentă,mai frumoasă.Inima ei trăia o asemenea bucurie,încât, pentru un timp,rămase fără grai.El spusese că nu seamănă cu David Bradford,dar în acel moment Zilah îl auzise vorbind ca David.Ce fericită era că în viaţa ei existau acei doi bărbaţii -Mă iubeşti cu adevărat? spuse ea cu oarecare uimire. Văzând umbra ce acoperea chipul lui Daniel,se grăbi să adauge: -Scuză-mă! Ai dreptate.Sunt minunată şi am dreptul să fiu iubită de oricine,dar sunt foarte fericită că tu eşti cel care mă iubeşte.Este bine ceea ce am spus? -Deci,faci şi o mică declaraţie...Am câteva îndoieli în unele privinţe.

-Dumnezeule! Dar ţi-am spus! Trebuie să fii sigur.Pur şi simplu m-am aruncat în braţele tale,noaptea trecută. -Au existat ocazii în care femeile au considerat farmecele mele irezistibile,spuse el cu ochii strălucitori.Cred că înţelegi că n-au fost prea multe.Le poţi număra... Daniel fu redus la tăcere.Zilah se aruncă în braţele lui. -Te iubesc! Te iubesc mult! N-am crezut niciodată că pot iubi pe cineva aşa cum te iubesc pe tine.Te-am iubit din clipa când ţi-ai smuls urechea falsă în avion şi ai aruncat-o spre Hassan.Îi sărută cu disperare obrajii,barba,urechile. -În momentele în care aveai o atitudine platonică faţă de mine,credeam că-mi voi pierde minţile.Era minunat,dar... -Bine,bine! Când faci declaraţii,văd că te ambalezi cu adevărat. Îi sărută vârful nasului. -Cred că m-am comportat bine în rolul de prieten platonic,având în vedere iadul prin care treceam,încercând să te ţin departe de patul meu,pe un piedestal. -Pe un piedestal! Cred că între noi a existat o totală lipsă de comunicare.Eu nu-mi doresc acel glob de sticlă în care vrei să mă aşezi.Nu mă topesc sub stropii de ploaie şi nici nu mă sparg cu uşurinţă.În ciuda vorbelor tale frumoase privind tăria mea de caracter,cred că tu nu eşti conştient de ceea ce pot eu.Au fost ani în şir când toţi s-au purtat cu mine de parcă şi o adiere de vânt m-ar fi putut frânge.Au existat motive serioase pentru acel moment şi cred că la început au fost vitale.Dar acum nu mai sunt necesare.Te-ai învinovăţit că te-ai purtat cu brutalitate cu mine şi ai datdovadă de egoism,în grotă. Îi mângâie obrazul şi-i atinse cu o mână tremurătoare buzele. -Nici nu ştii cu ce bucurie am păstrat eu acea amintire.Erai puternic şi cinstit,şi drept,dar aveai nevoie de mine.Nu nu-ai furat nimic în noaptea aceea.Eu ţi-am oferit şi voi continua să-ţi ofer.Nu mă închide într-o lume ireală,cu flori şi cu senine raze de soare.Vreau să trăiesc într-o lume reală,pentru că tu trăieşti într-o asemenea lume,Daniel.Eu nu pot trăi într-o lume îh care tu nu exişti,indiferent cât este ea de frumoasă.. -într-o lume reală,murmură Daniel.Vom trăi pentru tot restul vieţii într-o lume reală.Dar nu fi atât de generoasă,iubito! S-ar putea ca eu să cer tot mai mult. N-am simţit niciodată nevoia să fiu alături de cineva,aşa cum simt dorinţa să fiu cu tine.Nici nu ştiu dacă voi fi în stare să mă descurc într-o asemenea situaţie. Zilah îi luă capul în mâini şi-l sărută cu tandreţe. -Voi încerca să...Nu,nu! Vom încerca să ne descurcăm amândoi.Împreună. Zâmbi,şi zâmbetul ei era cald şi luminos,aşa cum îi plăcea lui.Era înţelept şi cald,şi promitea bucurie şi împlinire.

O adiere de vânt trecu peste câmp.Le mângâie obrajii cu răcoarea lui şi-i inundă mirosul macilor,şi mirosul proaspăt al ierburilor...o lume nouă,frumoasă, strălucitoare se născuse din întuneric. SFARSIT