203084970 Plumb G Bacovia Comentariu BAC

PLUMB DE G. BACOVIA

Primul volum bacovian se deschide cu o arta poetica celebra in lirica interbelica, volum aparut in anul 1916, “PLUMB” Titlul este sinecdoca, devine laitmotiv repetat de sase ori obsesiv. El sugereaaz sentimente variate, intrucat Bacovia a fost mereu preocupat de culoare- auditia colorata , corespontentele, rel. dintre univers si starile de spirit, pictura cuvintelor, caracterizeaza lirica poetului. Prin culoare plumbul sugereaza anxietatea, depresia, nevroza, monotonia; prin greutate apasarea sugleteasca, zborul luciferic; prin copmponenta chimica sugereaza moartea. Arta poetica presupune viziunea artistului despre creatie si creator, reflectata in paradigmele conditiei creatorului, natura referentului, esenta artei si finalitatea artei. Ca specie literara poezia este elegie pe tema extinctiei, a escatologiei, care devine obsesiva. Ideea traverseaza poemul, eul simbolist este prin excelenta scindat intre sine si sinele, anstrainat de sine si de ceilalti. La nivelul stricturii se dezvolta 2 paradigme, ce se materializeaza in doua catrene cu masura de 10 silabe, ritm iambic si rima sonora, care potenteaza singuratatea iremediabila a poetului. Prima strofa corespunde realitatii exterioare si se lexicalizeaza prin elemente ce tin de recuzita funerare: Sicriul de plumb, funerar vesmant, flori de plumb, coroanele de plumb. Metafora-simbol “plumb” accentueaza universul inert, devitalizat, in care eul se sufoca, se simte depresiv, obsedat de moarte. Sintagma “ dormeau adanc” exprima motivul mortii si prin imperativul durativ, care se proiecteaza fenomenul somnuluio in eternitate. Devitalizarea, lumii acutizeaza solitudinea eului, care traieste o stare cenusie, a sentimentului efemeritatii intr-o lume lipsita de iluzie in care inaltarea este imposibila. Universul se mineralizeaza, viul dispare, iar solitudinea eului este iremediabila: “stam singur” Puterbuca sugestie a mortii e intarita de imaginea pustiului : cavou, vant , frig, sicrie, ipostaze ale infernului. Intemperiile “era vant” , devin oglinda a realitatii interioare, vantul este factor nociv, devitalizeaza, produce ca si frigul , din cealalta strofa o moarte spirituala, o hibernare interioara. Verbul scartaiau sugereaza actiunea iritanta care favorizeaza discomfortul si acutizeaza nervii. Verbele la imperfect sugereaza pasivitatea, continuitatea letargiei, acea stare de apatie care domina spritul bacovian, un invins absolut. Scindarea necesita autoclaustrarea , teama celui care nu poate stabili o cumonicare reala intre sine si sinele determina autoclaustrarea , refuzul comunicarii. Realitatea interioara se lexicalizeaza in strofa aIIa , construita aproape simetric, amorul este cuvantul cheie al acestei realitati, dar nu un amor salvator, ci un amor supos peirisabilitatii , cu aripi de plumb. Adjectivul participial “intors” exprima fie refuzul comunicarii , fie calitatea de invins a eului, ceea ce impiedica manifestarile sentimentelor; este o lume fara sentimente , in care domina obiectele. Orice viata a disparut si implicit orice sens” Acesta este infernul”. Teroarea obiectelor de aici , anxietatea, neputinta de a mai gasi existentei vreun sens. Inactiv, pasiv, inert, amorul doarme, refuza comunicarea si determina revolta, aparitia disperata , incercarea de a-l trezi din inertie. Stricatul esueaza, amorul nu poate sa revitalizeze acest univers in care zborul este in jos, nu icaric. Esenta poeziei este puternica sugestie a mortii, intarita de imaginea pustiului si a solitudinii.

Repetitia anaforica a sintagmei “stam singur” si repetitia epifonica a sintagmei “plumb” confera simetrie si simplitate acestui poem elegiac. Aici frigul este interior, pe de-o parte senzatia unui discomfort afectiv , pe de alta perte sugestia hibernarii spirituale. Intr-o imagine terifianta poetul se comtempla langa mort, acesta fiind amorul , care nu mai are forta reiterarii viului: “ii atarnau aripile de plumb”, expresie a pustiului, a sinelui , el insusi inert. Simetria intre sicrie si cavou, ambele simboluri ale celulei exprima imposibilitatea eliberarii, ca si in Iona , o succesiune de spatii inchise. Drama pe care o traieste individul este determinata de monotonia existentei intr-un spatiu in care plictisul si solitudinea dezarmeaza orice palpaire de viata. Creatia devine si o meditatie pe tema conditiei umane a artistului- sub apasarea de plimb a singuratatii fiinta alineata, aflata in cautarea esentei sale se plaseaza intr-o zona existentiala inchisa. Erosul si Tanathosul apar impreuna, sentimentul trait de eroul liric se proiecteaza in afara si devin expresie.