127039988 Natalia Baratova Maria Ripinskaia Cum Sa Manipulezi Barbatii Part 2

face. După Tamara au mai fost şi alte femei în viaţa ei. Drăguţe, delicate, deloc vulgare, cum sunt descrise de obicei lesbienele. Incet-încet, a căpătat şi alura care le face pe lesbiene să se recunoască fară greş între ele. A încercat să se întâlnească şi cu bărbaţi, dar a dat numai peste bărbăţoi grosolani, indolenţi şi indiferenţi. Probabil că începuse să simtă o frustrare, dar după această experienţă n-a mai încercat. Acum are aproape patruzeci de ani. Trăieşte cu o prietenă. Nu regretă că viaţa ei a luat acest curs. „Cel puţin, m-am vindecat sufleteşte - mărturiseşte ea. - E rău, bineînţeles, că nu am copii. Sau, nu mai ştiu nici eu. Iar de femei, în afara relaţiilor sexuale, mă leagă delicateţea, dorinţa sinceră de a ne înţelege una pe alta. Şi sprijinul.” PE cine pândeşte acest risc? Societatea, care a condamnat încă demult homosexualitatea masculină, nu ştie nici acum ce atitudine să ia faţă de homosexualitatea feminină. Deşi ştiinţa a demonstrat că predispoziţia spre homosexualitate apare la bărbaţi, la nivel genetic, încă din uterul matern, şi se manifestă atunci când condiţiile de viaţă îi sunt prielnice. în general, procentul homosexualilor a fost cam în toate timpurile acelaşi, între 2 şi 5%. Femeile nu sunt programate de la natură pentru o astfel de deviaţie. Nici măcar nu se poate spune că la ele înclinaţia spre homosexualitate este legată de ceva de care sunt conştiente. Cel mai adesea, ele devin conştiente... „luate de viaţă”. După părerea psihologilor, de cele mai multe ori, dragostea lesbiană nu este recunoscută ca atare nici de către femei, nici de către bărbaţi, care o consideră pură perversitate. Femeile - fiindcă nu vor să le recunoască pe lesbiene ca aparţinând sexului feminin. Bărbaţii - fiindcă ele ar fi o a treia forţă în lupta dintre cele două sexe, pe cât de deplasată, pe atât de inutilă. Şi disputele în jurul lesbianismului, când mai atenuate, când reluate cu şi mai multă înverşunare, tulbură societatea (şi nu doar la noi) de peste un veac. Nu demult, la noi s-a discutat chiar în Dumă (parlament) această problemă. Şi mulţi dintre deputaţii bărbaţi au cerut adoptarea celor mai severe măsuri pentru combaterea acestui flagel. Păi chiar aşa, dacă nu se iau asemenea 82 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

măsuri, cine va mai naşte? Ce le împinge pe femei spre lesbianism? Sexopatologii decelează câteva cauze care pot face ca o femeie normală să devină lesbiană. De foarte multe ori, fetele se îndepărtează de bărbaţi din cauză că în familia lor a existat o atitudine nedreaptă, răuvoitoare şi excesiv de critică faţă de reprezentanţii sexului tare. Acest lucru se întâmplă cel mai frecvent atunci când de educaţia fetelor se ocupă numai femei, care nu se bucură de atenţie, de ajutor şi de susţinere din partea bărbaţilor. în plus, câte o mamă, temându-se pentru fetiţa ei drăgălaşă, dar nebunatică, începe să-i bage din cap încă din copilărie că relaţiile cu bărbaţii sunt păcătoase, scârboase şi respingătoare. Şi pe urmă, ferească Dumnezeu ca fiicei chiar să-i iasă-n drum un bădăran. Uneori, e de vină şi ignoranţa. Fetele nu ştiu, pur şi simplu, că actul dragostei este posibil şi între femei. Şi când le iese în cale o prietenă experimentată care le încântă, le tratează şi după aceea le invită să doarmă la ele, câte o prostuţă pe jumătate adormită şi uşor ameţită le cade în mreje. Iar după ce au încercat orgasmul în braţele unei prietene, multe nici nu se mai gândesc să se mai apropie de un bărbat. De ce-ar face-o? E foarte bine şi-aşa! Unele femei devin lesbiene din cauza singurătăţii. Altele, pur şi simplu din curiozitate. în această capcană cad mai ales fete foarte tinere. Femeile mai coapte, măritate şi deja plictisite, a căror viaţă se scurge fără probleme, dar... „fară sare şi piper”, pot deveni şi ele lesbiene. Chiar dacă numai pentru scurt timp, preţ de câteva întâlniri. Apropo, se întâmplă în mod frecvent ca în rândul lesbienelor-bărbat să ajungă femei ai căror părinţi îşi doriseră la nebunie... un băiat. Acest lucru i-a determinat săşi educe fetiţa ca pe un băiat şi să-i laude necontenit meritele sexului masculin, incontestabil superioare celor ale sexului feminin. Tocmai acest gen de lesbiene reprezintă mai târziu un pericol pentru o fată tânără şi neexperimentată. Ele stau chiar la pândă. Nu se impun însă cu forţa. Se poartă cu o şiretenie feminină, cu tact, cu delicateţe şi inteligenţă. Sunt femei care poartă cu ele întreaga viaţă nemulţumirea de a nu fi bărbaţi şi se răzbună în felul lor pe natură. De altfel, le recunoşti de la o poştă. Pentru ele, este chiar o mândrie faptul că nu sunt ca toate celelalte femei. Cunoscutul Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 83

psihiatru american Benjamin Morz le-a caracterizat pe scurt: „Genul acesta de femeie nu poartă lenjerie de dantelă şi nu foloseşte cosmetice. Vestimentaţia ei obişnuită se compune dintr-o cămaşă şi un pantalon sport. Are voce groasă. Merge bărbăteşte, cu paşi mari.” Altfel spus, „un bărbat cu fustă”. De acest pericol sunt ameninţate şi unele femei axate pe carieră. Pentru ele, între bărbaţi şi muncă se află o barieră. In subconştientul ei, business-lady ştie: dacă se lasă cu totul în voia bărbatului, activitatea ei are de suferit. Aprioric, ele percep bărbatul ca pe un pericol. „Emancipatele” de acest fel sunt şi ele o pradă pentru lesbiene. Şi pentru că tot suntem la acest capitol, să mai spunem că oamenii de ştiinţă consideră că emanciparea femeii are drept consecinţă şi... creşterea homosexualităţii în rândul bărbaţilor. Mulţi bărbaţi nu mai simt nevoia să aibă rolul dominant. Lesbienele afirmă că o femeie poate face absolut orice, ba chiar la fel de bine ca bărbaţii. Inclusiv „săşi hotărască sexul”. Iar bărbatul homosexual, dându-i în principiu dreptate, preferă să renunţe singur la rolul dominant. Lesbianismul este destul de răspândit printre prostituate. Practic, trei din cinci „preotese ale amorului” au avut în viaţa lor un număr mai mare sau mai mic de relaţii lesbiene stabile. Explicaţia este simplă: pentru o femeie pervertită în braţele altei femei, cea mai simplă cale de a-şi câştiga existenţa este să-şi comercializeze trupul.

SEDUCŢIA

După cum se ştie, omul este o fiinţă gregară. Dacă unei tinere îi iese mereu în cale o lesbiană (să zicem, are o asemenea vecină), homosexualitatea nu i se va mai părea ceva de speriat (lucru valabil şi pentru prostituţie, alcoolism sau hoţie). Bariera psihologică se lasă mai jos. Şi sporesc şansele de a dezvolta tendinţe homosexuale. Tocmai de aceea este răspândită homosexualitatea în mediile boeme. O contribuţie o are aici însăşi filozofia boemei, potrivit căreia orice estet fin este în căutarea nirvanei fizice şi spirituale, de dragul căreia este 84 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA dispus să încerce orice, să testeze toate senzaţiile posibile şi

imposibile. Dacă este femeie, de ce n-ar încerca şi jocul lesbianismului? în plus, bariera psihologică e coborâtă şi mai mult de cărţile şi de filmele care, fară nici o motivaţie sau explicaţie, conţin scene de homosexualitate. Tot soiul de „Emmanuelle” care se contorsionează fară nici o jenă pe ecran. Nu mi-aş dori să aflu că fiica mea are astfel de îndeletniciri. Şi nu ştiu ce simţiţi voi, dar mie mi-e milă de lesbiene. Mai mult decât de femeile singure. Căile pe care se ajunge la lesbianism sunt diverse. Dar există o diferenţă esenţială între femeile care îl practică: pentru unele, asemenea experienţe sunt doar un episod, în timp ce pentru altele ele devin sensul vieţii, modificându-le scara valorilor, deturnându-le de la menirea femeii, cu toate consecinţele ce derivă de aici: frică, boală, mânie şi, poate, regretul târziu al ratării adevăratului drum.

De reţinut:

- Homosexualitatea a fost şi rămâne în afara legii. Lesbianismul este de condamnat pentru că e împotriva naturii. Dar poate fi condamnat un om numai pentru că are dinţi neregulaţi sau urechi mari? De aceea, homosexualii (bărbaţi şi femei) pot fi puşi sub incidenţa legii numai în două cazuri: în caz de abuz şi în cazul legăturii cu minori. - Nu există un remediu universal împotriva lesbianismului. Dar orice fată trebuie să ştie ce înseamnă dragostea lesbiană, ca să i se poată opune. Altfel, ea riscă să devină o pradă uşoară pentru lesbienele cu experienţă. - Dacă o persoană imatură din punct de vedere psihologic nimereşte într-un cadru care îmbie la homosexualitate, şansele ei de a scăpa sunt minime. Acest lucru trebuie să le dea de gândit părinţilor. - Unei fete nu trebuie să i se inoculeze frica de bărbaţi. Nu e bine ca fetele să înveţe în şcoli care nu sunt mixte, unde tot ce află despre băieţi şi bărbaţi este numai din auzite. - Femeile care au neşansa de a da de soţi, iubiţi sau prieteni de proastă calitate încep deseori să urască bărbaţii. Vrând-nevrând, ele încep să caute o evadare din mediul respingător al unor asemenea persoane. Este un moment prielnic pentru apariţia în scenă a unei lesbiene cu Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 85

experienţă, pentru care e o nimica toată să acapareze un suflet umilit. - Nu există leac pentru lesbianism. De aceea, o femeie care începe să se bănuiască în mod serios de înclinaţii lesbiene trebuie să se adreseze unui psihanalist sau unui sexopatolog. - Şi încă un lucru: dacă în viaţa ta a existat o experienţă homosexuală, nu te lăuda cu asta în faţa bărbatului de care te-ai îndrăgostit. Nu vei trezi în el decât dezgust îl poţi face chiar să te deteste. Şi nu cred că doreşti acest lucru.

86 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

GELOZIA - VICIU SAU NU? Gelozia este un sentiment puternic, dacă nu chiar o patimă. Poţi fi gelos pe oricine şi pentru orice: pe sora sau pe fratele tău în relaţia cu părinţii, pe o prietenă căreia i se dă mai multă atenţie în grupul vostru. Unii sunt capabili să fie geloşi pe o carte sau pe un film, dacă acestea se bucură de o prea mare apreciere. Acest sentiment neavenit poate fi încercat şi faţă de un frate mai mic. Şi bineînţeles că mai este de menţionat şi gelozia clasică - faţă de omul pe cere-1 CAPITOLUL 15 Pe Sulamita, de pildă, o iubeşti. Dar şi aici există variante. făceau geloasă până şi păsările care zburau în apropierea regelui Solomon. Gelozia e un sentiment distructiv. Nu întâmplător, fiecare al douăzecilea omor are drept cauză gelozia. Gelozia otrăveşte viaţa, ucide dragostea prin neîncredere, prin suspiciune. Da, da, ăsta este adevărul. Iar părerea că a fi gelos înseamnă a iubi e departe de realitate. Dar unde se termină „sunt un pic gelos (geloasă)”, şi unde începe măcinarea nervoasă care otrăveşte viaţa? Se poate trăi cu o femeie geloasă? Există vreo normă în privinţa geloziei? Cum să te porţi cu cel pe care-l iubeşti, dacă te ştii geloasă? EŞTI numai al meu! Marina crescuse într-o familie închegată şi cu o situaţie bună. Tatăl ei avea o funcţie importantă. Mama, bibliotecară, era mai tot timpul bolnavă. Şeful casei era tatăl: el era cu banii, el cumpăra mâncare, el rezolva tot ce era de rezolvat, el se ducea la şedinţele cu părinţii. Şi reuşea să le facă pe toate. Până şi să-şi trezească fiicele dimineaţa şi s-o ducă pe una, pe Marina, la facultate, iar pe cealaltă, pe Nataşa, la şcoală. Marina nici nu-şi imagina că lucrurile ar putea sta altfel într-o familie. Avea impresia că şi soţul ei, ca şi tatăl ei, se va ocupa de tot ceea ce înseamnă gospodărie. De aceea, după ce s-a măritat cu Dmitri, discuţiile şi ciorovăielile se ţineau lanţ. Mitia, „băiat al mamei”, nu înţelegea de ce soţia lui nu face singură tot ceea ce trebuie, aşa cum făcuse mama lui de când se ştia el. Dar Marina, fată deşteaptă, s-a adaptat rapid la stereotipul vieţii lui de familie. Asta în ceea ce priveşte treburile casnice: gătitul, Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 87

curăţenia, cumpărăturile. Pe de altă parte însă a apărut o situaţie absolut neaşteptată pentru Dmitri, care s-a trezit deodată că Marina era de o gelozie patologică. La început, în perioada logodnei, nu fusese nimic anormal. Dar când viaţa şi-a intrat pe făgaşul obişnuit, iar florile şi bomboanele au început să nu mai apară decât cu ocazia sărbătorilor, Marina a devenit parcă alta. A început să fie bănuitoare, suspicioasă, să tragă cu urechea când îl auzea că vorbeşte la telefon. De câteva ori a surprins-o controlându-i buzunarele, răsfoindu-i agenda. Şi lucrurile nu s-au oprit aici. într-un rând, i-a făcut scandal că s-a uitat prea insistent în metrou la o fată din vagonul alăturat. Degeaba a încercat el s-o convingă că nu se uita la nimeni şi că, oricum, cu vederea lui slabă, i-ar fi fost imposibil şi să distingă măcar dacă după geamurile alea murdare era o fată sau un băiat. Dar Marina nu mai contenea cu plânsul şi cu jignirile. La început, Dmitri a încercat să nu dea atenţie, să ia lucrurile în glumă. Câteodată o mai tachina: „Aaa, ia te uită ce frumoasă moderatoare are talk-show-ul ăsta!”. Dar după ce glumele lui s-au lăsat cu scandal de vreo două-trei ori, i-a trecut pofta. Marina nu-l slăbea însă o clipă cu gelozia ei turbată, cu toate că nimic n-o îndreptăţea. Poate o nemulţumea faptul că, după ce relaţia lor de dragoste se transformase într-o relaţie de familie, nu mai exista aceeaşi pasiune. Poate că, într-adevăr, Dmitri era mai rece cu ea. Fapt este că Marina părea a fi luat-o razna de tot: ţipetele şi scandalurile se ţineau lanţ, deşi nu putea spune că şi-a prins vreodată soţul cu ceva. Şi, într-o bună zi, Dmitri i-a spus: „Gata! Nu mai pot! Plec!” Asta s-a întâmplat într-o seară ploioasă de noiembrie. Se întorceau acasă de la cinema şi discutau despre film. Şi deodată, netam-nesam ca întotdeauna, bărbatul s-a trezit cu o palmă: Marina susţinea că iar se uitase după cineva. Dmitri a rămas mai întâi perplex, pe urmă a făcut stânga-mprejur şi a plecat. Marina, plângând în hohote, a început să strige tot soiul de lucruri jignitoare în urma lui. Câteva clipe mai târziu, Dmitri a auzit ţipete şi zarvă. Când s-a întors, Marina trecuse peste parapet, cu intenţia vădită de a se arunca de pe pod. A prins-o de o mână şi a tras-o înapoi. După aceea însă n-a mai putut să o 88 ♦ Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

suporte, îl irita. Câteva luni mai târziu s-au despărţit. SENTIMENTUL PROPRIETĂŢII

Gelozia este unul dintre cele mai puternice sentimente: ea îşi acaparează total nefericita victimă. Cel asupra căruia se abate uraganul emoţiilor negative provocate de gelozie este în stare de orice, de la reglarea conturilor cu cel care I-a trădat până la sinucidere. Nu întâmplător, aproape 20% dintre crimele care au loc în familie au drcptcauză gelozia. Acestea sunt, desigur, cazuri extreme. In marea lor majoritate însă, geloşii se mulţumesc să-şi strice propria viaţă şi pe cea a partenerului. Dar dacă, în general, comportamentul femeilor şi bărbaţilor măcinaţi de gelozie este asemănător, cauzele geloziei sunt diferite. Bărbaţii, de cele mai multe ori, nu pot pricepe pentru ce se aranjează soţiile lor când pleacă la slujbă. Pentru ce se frământă atâta cum

Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 89

să se îmbrace, cum să se pieptene, în ce culoare să-şi vopsească părul. Pentru ce sunt atât de atente la modă. De ce cochetează cu cunoscuţii. Şi, de fapt, e atât de simplu de înţeles! Stă în firea femeii să vrea să fie frumoasă. Femeile sunt dornice de complimente, vor să placă celor din jur! Iar când femeia e preocupată de felul cum arată, bărbatul e convins că i-a căzut cu tronc altul. Sau i se înfiripă bănuiala că ea, nemulţumită de căsnicia lor, e în căutarea altui partener. La rândul lor, femeile nu pot pricepe de ce întorc soţii lor capul după femeile drăguţe. Şi uită cu desăvârşire că bărbaţii simt de când lumea, din moşi- strămoşi, dorinţa de a avea toate femeile. Este chemarea sîngelui, instinctul perpetuării speciei, pe care îl au în fire. Acest instinct îi face pe scumpii noştri să se uite la toate femeile ca la eventuale partenere. Asta nu-i împiedică însă câtuşi de puţin să-şi iubească sincer soţiile. Ba mai mult, chiar când cedează acestei chemări a sângelui, chiar când îşi înşală soţia, soţul nu se consideră vinovat în faţa ei (mai ales când n-a fost decât ceva întâmplător şi nu s-a mai repetat). Pentru el, trădarea fizică nu e o trădare, ci un lucru fară nici o importanţă, care nu poate şi nu trebuie să strice în nici un fel viaţa de familie. Femeile iau însă prea în serios interesul pur vizual manifestat de soţii lor pentru reprezentantele sexului frumos pe care le au înjur. Şi, de cele mai multe ori, acest lucru e consecinţa unei păreri nu tocmai bune despre sine, a lipsei de stimă faţă de propria persoană. Doar gelozia e un lucru degradant! Asta înseamnă că nu ai încredere în iubitul tău. E ruşinos să cauţi în agenda lui, să-i scotoceşti prin buzunare... Ca să nu mai vorbim despre scandaluri, ţipete şi vorbe de ocară... Şi, de fapt, pentru ce? Pentru că femeia uită că iubitul ei are şi el personalitatea lui, unică şi irepetabilă. Că el nu este proprietatea ei. Şi că neîncrederea, jignirile sunt greu de suportat (lucru valabil şi pentru bărbaţi). în afară de asta, personalitatea unui om nu-i poate aparţine decât lui. Oricine are dreptul la viaţa lui personală. Este un lucru care trebuie acceptat. Iar dacă soţul tău îţi ascunde ceva, înseamnă că doreşte ca tu să nu ştii acel lucru. Şi tu trebuie să îi respecţi dorinţa, indiferent despre ce este vorba: o neplăcere, o suferinţă sau faptul că este îndrăgostit. Orice-ai face, se 90 ♦ Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

întâmplă şi asta. La urma urmelor, el nu e nici jucăria, nici proprietatea ta. N-ai dreptul să-i privezi de propria lui viaţă personală. De aceea şi are personalitatea lui.

De reţinut: - Cu cât există mai multă încredere şi stimă în relaţiile dintre doi oameni, cu cât ei sunt mai atenţi unul faţă de celălalt, cu atât e mai puţin probabilă apariţia geloziei. - înainte de a pomi un scandal şi de a trece la explicaţii, încearcă să vezi ce anume din comportarea soţului tău te-a pus pe gânduri. Discută sincer cu el. Dar fa-o cu calm, nu-l enerva cu bănuielile tale. Se prea poate să aplanaţi conflictul. Şi să vă daţi seama că v-aţi făcut nervi pentru o simplă neînţelegere. - înainte de a-ţi lua la întrebări soţul pe care eşti geloasă, gândeşte-te dacă ţii cu tot dinadinsul să afli că soţul tău te înşală. Poate nu strică să mai aştepţi cu interogatoriul. Dacă nu-i vorba decât despre o poveste trecătoare şi nu de un sentiment serios? - Nu pierde din vedere faptul că, urmărindu-1 şi spionându-1, nu faci decât să te cobori în ochii soţului tău. - Cel mai bine e să laşi lucrurile nelămurite şi să duci o viaţă plină, interesantă. în fond, ai şi tu personalitatea ta! întâlneşte-te cu prietenii, ocupă-te de copii, citeşte mai mult. Fii independentă şi suficientă ţie însăţi. E mai bine decât să te ţii ca scaiul de soţ şi să-i faci crize de nervi. Doar te iubeşte, de vreme ce s-a însurat cu tine, doar aveţi o familie, copii! Nu-l face să-şi schimbe părerea despre tine, nu te înjosi. Fă în aşa fel încât să te preţuiască, să fie mândru de tine! Ca UN ŞORICEL CENUŞIU, NICI N-O VEZI Recunoaşteţi că, orice s-ar spune, e plăcut să fii preţuit şi respectat. Să se ţină seama de părerea ta. Să vezi că lumea te ascultă când spui ceva. Să te consideri tu însuţi, dacă nu cel mai important în viaţă şi în familie, cel puţin pe locul doi. Atunci cum apar fetele acelea ca nişte şoricei cenuşii, tăcute, care trec neobservate? Le-aţi întâlnit? Genul de tânără care, deşi nu e deloc proastă, deşi e simpatică, se face mică într-un colţ. Nu deschide gura, doar zâmbeşte Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 91

timid. Iar alături - soţul: nu are stea în frunte, dar are gură mare şi nu admite replică. „Ce-o fi găsit la ea? - se întreabă câte cineva. - Un şoarece cenuşiu şi plicticos.” Vreau să vă spun că genul acesta este foarte răspândit. Oameni care nu ştiu cum să facă să rămână cât mai neobservaţi, cum să se ascundă, care nu îndrăznesc să scoată o vorbă. Şi iată de ce. LECŢII DE MĂIESTRIE CAPITOLUL 16

Liudmila era o fată deşteaptă, cultă, dar... timidă. Avea prietenii ei, care ştiau cum să se poarte cu ea şi o apreciau. Ii preţuiau inteligenţa, puterea de concentrare, părerile originale, bunătatea şi altruismul, faptul că nu ridica niciodată tonul, nu întrerupea pe nimeni, nu-şi aroga nici un merit. Nu era o luptătoare: nu-i plăceau discuţiile aprinse, pentru care ai nevoie de o voce care să se facă auzită şi trebuie să ştii să te impui. Se mulţumea să-şi ţină părerile numai pentru ea. Iar ca să-i convingă pe alţii... nu i se părea ceva interesant. Sau poate că interesant ar fi fost, dar era obositor. Nu simţea nevoia să se afirme în faţa celorlalţi: ei o ştiau şi o iubeau. Iar cu oameni pe care nu-i cunoştea se jena să discute în contradictoriu: dacă ei îi era clar totul de la bun început, se jena să vadă că interlocutorul ei înţelegea mai greu. Dacă discuţia era mai savantă, nu-i plăcea să-şi etaleze inteligenţa şi cunoştinţele: se temea să nu-şi pună interlocutorul într-o situaţie delicată. Şi a sosit şi momentul când s-a îndrăgostit. Anton era, ca şi ea, un tânăr cult. Deştept foc. Şi foarte bun. Dar el era gură-mare şi ştia să trăiască, în sensul că dorea să primească de la viaţă tot ce se poate. Liudmila se simţea bine în compania lui. Şi, foarte repede, s-a convins că Anton o cunoaşte perfect şi că e conştient de calităţile ei. Aşa încât s-a ascuns din nou liniştită în carapacea atât de dragă ei: nu se vedea, nu se-auzea. O dată, când aveau întâlnire, Anton a întârziat. Ea îl aştepta la pasajul subteran spre Piaţa Puşkin. Se simţea pierdută în mulţimea aceea de oameni care se mişca într-o parte şi-n alta. - Ştii, - i-a spus Anton - arăţi complet lipsită de apărare când crezi că nu te vede nimeni. Parcă eşti un copil 92 « Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

amărât. Ei nu-i trecuse niciodată prin minte să se întrebe cum o văd ceilalţi. După aceea însă a început să fie atentă la privirile pe care le arunca Anton tinerelor de pe stradă. Şi-a dat seama că îi plac tinerele sigure pe ele şi care atrag privirea, nu şoriceii cenuşii ca ea. Atunci, în sinea ei, a hotărât: „Dacă vrei să rămâi cu el, schimbă-te.” Şi, de fapt, nici nu e mare lucru. Doar nu trebuie să defilezi sumar îmbrăcată pe un podium. Dar trebuie să faci în aşa fel încât el să fie mândru de tine.

Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 93

Au trecut câţiva ani. Anton a uitat cu desăvârşire ce-i spusese atunci. Dar Liudmila a devenit o fată frumoasă, sigură pe ea. De fapt, frumoasă fusese şi înainte. Numai că dragostea poate face minuni! PSIHOLOGIA CÂRTIŢEI

Multe femei deştepte suferă pentru că se simt vulnerabile. Sunt modeste şi extrem de exigente faţă de ele însele, îşi văd toate defectele. Se jenează de ele. Şi, cine ştie de ce, nu sunt conştiente de calităţile lor. Sunt gata să se învinovăţească şi să se critice, se tem să-şi aducă vreo laudă. Mai mult, nu ştiu să primească laude nici din partea altora. Şi ferească Dumnezeu să li, facă vreun compliment - se înroşesc, se fâstâcesc. în cel mai bun caz, răspund prin tăcere. Oh, faimoasa modestie! Să te crezi formidabilă este, desigur, ceva ridicol şi prostesc, dat tot o prostie este şi să-ţi desconsideri meritele. Mai ales atunci când iubitul tău are toate motivele să fie mândru de tine sau când ţi se face un compliment în prezenţa lui. Explicaţia unui astfel de comportament o poate constitui atitudinea incorectă faţă de sine. Sunt cultivate, citesc mult, au propria părere în mai toate privinţele, dar se tem să-şi arate inteligenţa şi calităţile. Mai ales dacă bărbatul pe care îl iubesc le este inferior ca intelect. Ei bine, e un comportament greşit. Nu trebuie să te jenezi de calităţile tale şi de ceea ce eşti în stare să faci. De ce să nu vezi stimă şi admiraţie în ochii cavalerului tău? Vă întrebaţi de ce se comportă nişte femei inteligente atât de iraţional? Psihologii consideră că, în asemenea cazuri, vina o poartă mamele prea aspre, mult prea autoritare cu copiii lor. Dorind binele copilului, I-au pus tot timpul la punct, nu i-au cruţat mândria, I-au criticat pentru orice fleac. Şi copilul s-a obişnuit cu ideea că nu e prea deştept. Şi că e mai bine pentru el să treacă neobservat. O dată cu trecerea anilor, fata îşi dă seama că, de fapt, e deşteaptă şi instruită, dar stereotipul comportamental rămâne acelaşi pentru toată viaţa, pentru că e fixat la nivelul subconştientului.

94 ♦ Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

De reţinut: - Nu-ţi îngădui să fii o fiinţă sfioasă, tăcută, ca un şoricel cenuşiu care se simte cel mai bine în vizuina lui. Greşeşti dacă îţi închipui că e lipsit de feminitate să te pui în evidenţă, să te afirmi. - Nici prin cap să nu-ţi treacă să-ţi ascunzi succesele! Să nu-ţi închipui că există vreun bărbat căruia săi placă să te aibă alături tremurând de dragoste pentru el, topită de admiraţie, uitându-te la el ca la soare. Te asigur că asta nu-l va face pe nici un bărbat să te iubească mai mult. Nu te teme să nu-i dai bărbatului sentimentul că îţi este superior. Nu te teme să te arăţi sigură pe tine şi chiar mândră de tine. Simte-te demnă de admiraţie şi strălucitoare. - Nu uita că pe bărbaţi îi impresionează prestanţa şi strălucirea, şi că nu sunt deloc atraşi când simt o fire slabă. Bărbaţii sunt încântaţi să se poată mândri cu frumuseţea şi inteligenţa Jumătăţii” lor. Se uită înjur ca nişte vulturi şi se gândesc: „Priviţi ce femeie am! Asta înseamnă că nici eu nu sunt de lepădat!” SUNT DELĂSĂTOARE, DAR IUBEŞTE-MĂ. .. O persoană îngrijită şi pusă la punct va considera că o discuţie pe această temă e fară sens, fiind convinsă că dacă ai avut neşansa de a te naşte astfel, e mai bine să nici nu atingi subiectul. Voi aminti o pildă bulgărească. Un bătrân voia o soţie de ispravă pentru fiul său. Umbla din sat în sat şi îndemna gospodinele să-şi aducă tot gunoiul din casă la căruţa lui. Că el avea de dat în schimb, în funcţie de cât avea să aducă fiecare, ceva de mare preţ pentru o viaţă întreagă. Femeile care erau de felul lor îngălate s-au zorit să-şi care gunoiul cu sacul. Doar o fată i-a arătat, ruşinată, că la ea în bătătură nu se strânsese decât o grămăjoară minusculă. Fireşte că bătrânul, dornic ca feciorul lui să-şi aibă casa rânduită cum se cuvine şi curată, şi care socotea că o femeie îngrijită e mult mai bună decât una delăsătoare, a ales-o pe ea. Aşa să fie? Ce denotă nevoia unora de ordine şi curăţenie desăvârşită? Ce denotă pedanteria lor? Ce aspecte Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 95

profunde ale psihicului uman indică această caracteristică? Iar firile neglijente să fie chiar de condamnat? Şi, în general, cum trebuie pusă problema: omul pentru curăţenie (mai bine spus, pentru menţinerea ei permanentă), sau curăţenia pentru om? Cele ce urmează s-au întâmplat demult. Şi foarte departe: într-o ţară africană, în care am stat o vreme în tinereţe cu soţul meu, care lucra la ambasada noastră. Ambasadorul era cea mai importantă persoană pentru toţi Capitolul 17 cetăţenii sovietici de-acolo. Pentru cei care nu ştiu, precizez: mai important decât el nu era decât Dumnezeu din ceruri, în care pe vremea aceea nu era recomandabil să crezi. El decidea soarta celorlalţi după cum credea de cuviinţă, iar părerile lui nu erau întotdeauna cele mai corecte. La ambasadă mai era o persoană importantă, a doua după ambasador, ataşatul pentru probleme de comerţ exterior. Acesta avea o soţie inteligentă, cu o limbă ascuţită, şi nesupusă din fire. Ambasadorul nu era din caleafară de inteligent, era o fire slabă, dar era teribil de încântat de autoritatea pe care i-o dădea funcţia. Şi îl mai caracteriza ceva: era de o pedanterie şi de o meticulozitate bolnăvicioase, de-a dreptul agasante. Ataşatul şi soţia lui erau invitaţi deseori la locuinţa ambasadorului. Musafira străbătea holul imens şi, chipurile din greşeală, avea grijă să deranjeze câte ceva - mişca un scaun de la masă, vaza de pe masă, florile din vază şi aşa mai departe. O amuza să-i enerveze pe ambasador, care se ţinea după ea şi îndrepta degrabă totul. Amintirea asta din tinereţe mi-a venit în minte când mi-am pus întrebarea unde se termină, de fapt, înclinaţia normală a omului spre ordine şi curăţenie şi unde începe să se manifeste... firea mărginită, tendinţa de a da atenţie mărunţişurilor, plictiseala, iritabilitatea? Nu ştiu. Cu toate astea, nu încuviinţez felul cum proceda doamna despre care am povestit: nu se cade să ataci pe cineva în punctul lui sensibil, pentru ca apoi să râzi de el pe la spate, povestind tuturor cât este de tipicar şi de iritabil. Când i-am povestit istoria asta unei prietene, ea a izbucnit în râs: „O înţeleg foarte bine pe tipa asta a ta! Aşa e soacră-mea. Cel mai important lucru pentru ea e ordinea. Ferească Dumnezeu să nu fie ceva la locul lui. Farfuriile 96 * Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

stau în servantă la milimetru, încălţămintea stă aliniată perfect pe coridor. în şifonier e o ordine de nu trebuie să caute niciodată nimic. Foarte bine, nimic de zis! N-are decât să trăiască în cea mai perfectă ordine, dacă aşa-i place! Dar ăsta nu-i un motiv ca să le facă tuturor înjur viaţa amară. De ce-ar fi curăţenia din casă cel mai de seamă merit al unui om? Că vezi tu, nu pune mâna pe o carte până nu pune totul la punct, în toată casa! în timp ce eu, dacă dau de-o carte interesantă, nu mai văd nimic altceva, cu atât mai puţin că faţa de masă are o cută.”

SĂ FIE FEMEIA OBSEDATĂ DE GOSPODĂRIE VISUL BĂRBAŢILOR?

Nu pot să spun: „Da!” Cel mult, visul unui bărbat a cărui mamă a ţinut toată viaţa o ordine desăvârşită, iar pe el nu I-a pus niciodată, nici când era copil, nici în adolescenţă, nici mai târziu, să facă nimic. Adică un bărbat obişnuit cu ordinea, dar care nu se omoară cu firea ca s-o păstreze. Un astfel de bărbat nu se va supăra din cale-afară dacă soţia îl va boscorodi că n-a pus aspiratorul, că iar şi-a aruncat şosetele murdare pe jos, că şi-a împrăştiat cărţile prin toată casa... Şi nu se va supăra, tocmai pentru că acesta este genul de comportament domestic al femeii care se încadrează perfect în stereotipul format în copilărie. Fără doar şi poate, membrii unei familii trebuie să se deprindă cu ordinea. Motivul este foarte simplu: ordinea face viaţa mai uşoară. Cine nu recunoaşte că găseşti mai uşor şi mai rapid un lucru (chei, acte, bani, haine) atunci când e la locul lui? Iar această obişnuinţă poate duce cu timpul la o curăţenie dintr-acelea de pomină, de felul celei cu care am început discuţia. Numai că totul trebuie să fie în limitele raţionalului. Iar o femeie pentru care lustrul şi curăţenia casei sunt cel mai important lucru, drept care îşi pisează familia cu acest subiect de dimineaţă până seara, nu poate fi - după părerea mea - un vis, ci mai degrabă o pedeapsă pentru un bărbat. Din păcate însă, perfecţionistele de soiul ăsta nu sunt o raritate. Mai ales că pentru multe femei (soţii, mame, soacre, mătuşi), acesta este un mod de a-şi afirma Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 97

personalitatea, fără să-şi dea seama că, demonstrându-şi continuu pedanteria şi hărnicia, îi pun pe ceilalţi într-o situaţie penibilă. în timp ce ea (nu are nici un dubiu în această privinţă) nu mai are mult şi atinge perfecţiunea. Nare importanţă că, de cele mai multe ori, asta rămâne un ideal. Uneori, pentru genul acesta de femei, sensul vieţii poate consta în dereticat şi în întreţinerea desăvârşită a casei. Mai ales, dacă nici nu lucrează: atunci e musai ca locuinţa să strălucească. „Nu ca la dezordonata aia de nevastă a şefului lui Fedicika al meu!” Unei asemenea soţii nici nu-i trece prin minte că pe lumea asta există, în afară de lustruitul duşumelelor, de reproşurile la adresa nepăsării celorlalţi şi de oboseala ei, o sumedenie de lucruri interesante. Nici că soţul şi copiii ei ar fi mai bucuroşi să meargă cu ei la un teatru sau la un muzeu, decât s-o vadă dând în brânci cu marea curăţenie de sărbători. Doar sunt atâtea lucruri de văzut şi de făcut, de ce n-ar fi şi pentru ei?

De reţinut: - Chiar când dispune de o bună situaţie materială, genul acesta de perfecţioniste în privinţa casei se poate dispensa de orice. Ele nu iau o femeie la curăţenie, fac totul singure şi cât se poate de bine. Dacă gătesc, fac cinci feluri de mâncare, dacă fac curăţenie, nu rămâne un fir de praf, dacă au spălat cămăşile, le apretează şi le calcă, până cad din picioare. - Femeile consideră adesea că fericirea familiei, câştigată cu preţul eforturilor lor supraomeneşti de a face ca în casă să domnească ordinea, este inviolabilă şi veşnică. Şi, în majoritatea cazurilor, bărbaţii apreciază rezultatele muncii lor. Chiar le consideră soţii ideale. Dar care... te plictisesc într-aşa un hal cu casa lor sterilizată, că te apucă şi căscatul. - Psihologii au atras atenţia: grija exagerată pentru ordine şi curăţenie este deseori un simptom al neîncrederii în sine, un semn de slăbiciune. O persoană care ţine o ordine ireproşabilă în casă pare a încerca să se ascundă în acest univers, în care domneşte ordinea, de haosul lumii de 98 ♦ Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

afară, care e prea complicată pentru ea şi o îngrozeşte. Asta o face să se afle într-o permanentă stare de tensiune: un deranj cât de mic în casă, un lucru clintit puţin de la locul lui (amintiţi-vă de bietul ambasador) ajunge să fie un motiv de enervare şi de supărare teribilă. Cu timpul însă, întreţinerea casei începe să le ia gospodinelor înverşunate mult prea mult timp şi toată puterea: nu mai sunt în stare de nimic altceva. Urmarea: un sentiment de insatisfacţie şi de singurătate în cuibuşorul care străluceşte de curăţenie. - Psihologii mai consideră şi că, în cazul persoanelor care suferă de mania curăţeniei, poate fi vorba şi de... o conştiinţă încărcată: este posibil ca acestea să aibă pe suflet mici pete întunecate, a căror amintire se străduiesc să o îndepărteze printr-o exagerată şi interminabilă curăţenie. - Asta nu înseamnă că trebuie să cădem în admiraţia persoanelor neglijente, care-şi ţin duşumelele pline de praf, prosoapele murdare, iar chiuvetele pline de vase nespălate. Nici vorbă de aşa ceva, doar casa ne reprezintă, este o continuare a eului nostru. Iar în cazul cuiva care nu-şi poate ţine casa ordonată şi curată, poate fi vorba despre un conflict lăuntric serios. Gândiţi-vă puţin, dacă un om nu-şi poate organiza viaţa în propria lui casă, cum să rezolve el lucruri importante? - în orice caz, lucrurile nu sunt atât de simple şi de lipsite de nuanţe ca în pilda bulgărească. Dezordinea nu este întotdeauna un semn al lipsei de disciplină, al lipsei de responsabilitate şi al neglijenţei. Iar o ordine perfectă nu este întotdeauna o dovadă de echilibru sufletesc şi de bună stare de spirit. Ştim cu toţii că există familii care duc o viaţă cât se poate de plăcută şi de interesantă în case în care domneşte o mare harababură, după cum există şi case puse la punct, în care s-au instalat pentru totdeauna tristeţea şi nemulţumirea reciprocă. MODESTIA îl FACE PE OM MAI FRUMOS Vă amintiţi această zicală? Care, ce-i drept, a fost completată de un cinic: dacă nu are nimic altceva care să-i înfrumuseţeze”. Asta doar aşa, că veni vorba. în general însă, modestia este o calitate de admirat. Şi... greu de sădit. Este o calitate a firii omeneşti care Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 99

împiedică uneori dezvoltarea altor calităţi foarte necesare în viaţă: hotărârea, cutezanţa, independenţa, sinceritatea, emanciparea. Nu te lasă să comunici cu oamenii, să cochetezi, să flirtezi, să iei parte la discuţii, să discuţi în contradictoriu, să-ţi susţii părerile. Iar bucuria comunicării cu ceilalţi - considera minunatul scriitor Antoine de SaintExupery - este una dintre cele mai mari bucurii pe care le pot avea oamenii. Un om modest este de obicei timid, tăcut, deseori închis. Tocmai fetele şi femeile de felul acesta sunt subiectul prezentului capitol. TREI PRIETENE

Se împrieteniseră la şcoală, prin îndepărtatul an 1960. Ira s-a împrietenit cu Nataşa în clasa a doua, iar Olia li s-a alăturat în clasa a noua. Erau complet diferite. Le apropiau dragostea pentru cărţi şi muzica clasică, un ascuţit simţ al umorului şi o inteligenţă iscoditoare. Să recunoaştem că nu e puţin lucru ca o prietenie, când aţipită într-un colţişor al sufletului, când trezită iar la viaţă, să dureze peste patruzeci de ani. Roşcata Ira, veselă, cu coada ei până mai jos de mijloc şi cu privirea ei ştrengărească, nu avea complexe. Olga era o fetiţă veşnic pusă pe râs, cu nişte cozi groase, şatene, cu faţa ovală şi cu o privire veselă în ochişorii ei albaştri. Neastâmpărată, pusă pe şotii, se înhăita tot timpul cu băieţii din clasele mai mari, sărea gardurile, nu-i păsa prea mult de înfăţişarea ei şi nu era un exemplu de comportament. Mama ei era chemată mai tot timpul la şcoală, şi să te ţii: „Fiica dumneavoastră iarăşi...”. Când s-a făcut mare şi a venit timpul să se uite în oglindă, să viseze la iubire, să se îndrăgostească, să suspine, Olia şi-a ales-o drept confidentă pe Nataşa, o fată liniştită, modestă, chiar timidă, s-ar putea spune. Oliei i-au plăcut la Nataşa tocmai feminitatea, firea echilibrată. I-a compus şi nişte versuri: „Draga mea cârlionţată, fără veste ai intrat în viaţa mea. Nataşa era atrasă de prietenele ei mai îndrăzneţe, de amândouă, fiindcă ar fi vrut să scape de complexele ei, de timiditate. Ar fi vrut să râdă şi ea mai tare, să facă lucruri

100 ♦ Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

imprevizibile, să fie îndrăzneaţă, să nu-i fie teamă că pare caraghioasă, şă n-o preocupe ce gândesc unul şi altul despre ea. într-un cuvânt, ar fi vrut să fie ca prietenele ei. Pe-atunci nu aveau cum să citească vreo carte de psihologie, pentru că, pur şi simplu, nu existau. Cărţi de popularizare, vreau să spun. Se vede însă că fetele îşi corectau singure caracterul şi se ajutau una pe alta să scape de defecte. Nataşa avea să-şi amintească toată viaţă o astfel de experienţă cu ea însăşi. Se plimbau într-o zi pe Leninski Prospekt. Olia i-a spus Nataşei: „Ai curaj să mergi cu spatele, singură, fără sprijinul nostru moral, de la pescărie până la «Dieta»?” Era o distanţă serioasă, cam trei staţii de autobuz, iar Nataşa, care avea pe atunci cincisprezece ani, era o fetişcană slăbuţă, stângace şi ruşinoasă. Se ruşina de corpul ei, de glasul ei care abia seauzea, de faptul că la ea „d” suna ca „t”. Stătea câte o oră până îşi lua inima în dinţi ca s-o întrebe pe vânzătoarea de la băcănie cât costă zahărul. încercarea nu era deloc uşoară pentru ea. Cum adică, dacă am curaj? Bineînţeles că am! Fetele au traversat imediat, ba chiar se ţineau pe lângă ziduri, nu cumva să-i dea cuiva prin minte că se cunoşteau cu fata aceea cam într-o ureche, care umbla de-andaratelea prin mijlocul trotuarului. Iar ea a pornit-o, stârnind zâmbetele trecătorilor, răspunzând privirilor lor mirate: „încercaţi! E o senzaţie fantastică!”. Câte unul mai încerca, altul făcea semnul acela cu degetul la tâmplă... A fost un mod de a se lupta cu firea ei. Ba nu, mai degrabă cu complexele ei, cu timiditatea, pentru că, după cum s-a putut vedea, nu era o fire slabă. Experienţa dobândită în urma unor astfel de exerciţii s-a dovedit după aceea folositoare. Nataşei i-a venit mai uşor să comunice cu oamenii, să vină în contact cu persoane necunoscute şi să aibă încredere în apropiaţii ei. Şi le este recunoscătoare prietenelor ei până în ziua de azi, pentru că e convinsă că timiditatea şi neîncrederea în ea însăşi nu i-ar fi permis să devină ceea ce a devenit-jurnalist, traducător, redactor. Dar nu numai atât ci şi o femeie care atrage privirile bărbaţilor. Chiar şi acum, când a trecut bine de şaizeci de ani. Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 101

MODESTIA ÎI STĂ BINE ORICUI?

Dar cum era de fapt Nataşa? Timidă? Modestă? Cu ce trăsături ale firii ei se străduia ea să se lupte? Să vedem ce spune Vladimir Dai: „Timid - un om care se jenează, care nu vrea să fie văzut, reţinut, lipsit de îndrăzneală, sfios şi excesiv de scrupulos, sau ruşinos, exagerat de modest şi sfios, nedeprins cu lumea, sfios şi tăcut.” Şi tot în Dicţionarul explicativ al limbii ruse vii al lui Dai: „Modest - măsurat în tot ceea ce cere, smerit, blând şi care nu se pune în evidenţă, care nu îşi impune personalitatea nu îşi face iluzii despre sine, cuviincios, cu un fel reţinut de a se adresa.” Fireşte că modestia este o categorie morală, în timp ce timiditatea este o categorie psihologică. Dar o persoană foarte modestă în felul de a se manifesta, care nu ţine să iasă în evidenţă, care nu îşi afirmă în mod zgomotos eul, produce impresia unui om timid, reţinut şi tăcut. Se poate întâmpla şi invers: uneori, pentru a-şi masca timiditatea, unii oameni se comportă excesiv de provocator, chiar agresiv. Este locul să spunem că există mult mai mulţi timizi decât ne imaginăm. Potrivit datelor psihologului american Phillip Zimbardo, peste 80% dintre oameni consideră că în adolescenţă şi în tinereţe au fost timizi, pentru mulţi timiditatea rămânând o problemă întreaga lor viaţă. în ultimii ani, doctorii au vorbit tot mai serios despre „sociofobie”, boală ale cărei simptome seamănă cu ceea ce simte un om timid, pentru care comunicarea cu lumea înconjurătoare e ceva înspăimântător. Viaţa ne pune pe toţi în faţa unor oameni necunoscuţi sau prea puţin cunoscuţi: la serviciu, pe stradă, în mijloacele de transport. La locul de muncă sunt situaţii când trebuie să ai iniţiativă, să-ţi susţii o părere, situaţii în care trebuie să faci faţă unei divergenţe. Pentru unii e ceva firesc, oamenii de felul acesta sunt chiar stimulaţi de asemenea situaţii, ele îi fac să-şi mobilizeze voinţa, să-şi „pună la bătaie” aptitudinile, cunoştinţele, logica, farmecul. Afirmându-se, demonstrând că au dreptate, aceşti oameni cresc în propriii ochi, ca să nu mai spunem că şi în ochii celor din jur. Este evident că astfel de oameni obţin mai uşor

102 ♦ Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

succesul. Un asemenea comportament are efect şi asupra sexului opus. O femeie care îşi expune ideile cu îndrăzneală şi în mod convingător, care străluceşte de umor şi de inteligenţă, atrage privirile bărbaţilor, asemeni tuturor celor care au personalitate. Acest lucru o măguleşte, îi dă aripi. Şi asta se vede: îi strălucesc ochii, obrajii i se aprind... mai mult ca sigur că o astfel de fiinţă place reprezentanţilor sexului tare. Fireşte, cu condiţia ca „reprezentantul” să nu fie covârşit de complexe de inferioritate. Unuia de acest fel i se potriveşte mai bine un şoricel cenuşiu. Dar dacă femeia e timidă şi retrasă? Dacă s-a obişnuit să stea nebăgată în seamă într-un colţişor? Dacă din pricina sfielii nu se hotărăşte să deschidă gura, deşi ar avea întotdeauna ceva de spus, iar dacă şi-ar susţine părerea ar putea avea câştig de cauză într-o dispută. Dar gândul de-a lupta pentru această victorie ( ba să se mai uite şi toată lumea la ea!) o înspăimântă. Inima începe să-i bată mai repede, palmele îi transpiră, respiraţia i se îngreunează, o apucă o bâlbâială îngrozitoare şi nu-şi găseşte cuvintele. Cum să mai faci impresie, fie şi la birou? Dar să mai şi vorbeşti în faţa unui public necunoscut? Nu, mai bine moartă... Şi astfel, oamenii timizi îşi închid singuri drumul spre succes. Aţi remarcat, probabil, că, de obicei, cariera lor nu e încununată de succes. Tot din cauza timidităţii nu reuşesc să-şi facă nici o viaţă personală. DIN CE SE TRAGE TIMIDITATEA?

Aşadar, care este cauza timidităţii şi cum se poate lupta împotriva ei? Merită pornită această luptă? Cauza, cum se întâmplă de cele mai multe ori, trebuie căutată în copilărie. Să nu ne ascundem după degete, părinţilor le plac copiii care nu le fac probleme - ascultători, maleabili. In Rusia, părinţii au avut întotdeauna tendinţa de a se face ascultaţi de copiii lor. Drept urmare, copiii noştri învaţă de mici că e mai simplu şi mai comod să te supui ordinelor altuia decât să ai iniţiativă. Dacă faci ceva prost, dacă greşeşti, te alegi cu o chelfaneală. Şi aşa îşi face loc în căpşoarele lor isteţe principiul: „Stai în banca ta!”, iar Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 103

copiii ascultători devin adolescenţi timizi, şovăitori, şi apoi tineri lipsiţi de iniţiativă. Dar asta face obiectul altei discuţii. în afară de asta, dacă mama (sau tatăl) a avut personalitate, temperament, farmec, copilului i-a fost mai comod să stea în umbra unui astfel de părinte decât să se afirme singur. Mama-tata, îşi spun ei, rezolvă totul, cuceresc pe cine trebuie: educatoarea la grădiniţă, diriginta la şcoală, părinţii prietenilor. Rezultatul este că fiul sau fiica, deprinşi să se rezolve totul printr-un hocus-pocus, crescând, devin nişte neajutoraţi. Iar în ceea ce priveşte comunicarea cu ceilalţi, ei nu au nici propria lor experienţă, nici nu se pot purta ca mama sau ca tata: nu sunt nici obişnuiţi, nici capabili, nici dornici. Este locul să vorbim despre deprinderile necesare pentru o comunicare normală. Ele pot şi trebuie să fie însuşite. Psihologii au elaborat în acest scop exerciţii speciale de tehnică a comunicării. Acestea le sunt de ajutor chiar şi celor predispuşi genetic la timiditate. De aceea, dacă timiditatea începe să-ţi creeze probleme, adresează-te unui centru de asistenţă psihologică. Acolo, exersând în cadrul unui colectiv, vei vedea cum, treptat, acest neajuns se corectează. Noi ne vom mărgini la câteva recomandări simple date de psihologi. în primul rând, nu te mai compara cu alţii. De regulă, un om timid e convins că nu poate ieşi decât în pierdere atunci când e comparat cu alţii. Şi nu e deloc aşa. Orice om îi depăşeşte în unele privinţe pe alţii, fiind la rândul lui depăşit în alte privinţe. Nu trebuie decât să-ţi conştientizezi meritele şi să nu-ţi exagerezi lipsurile. De altfel, ai putea să-ţi consideri timiditatea chiar un merit: nu-ţi dai importanţă, nu eşti agresivă, eşti îngăduitoare şi modestă. E chiar atât de rău? N-ar fi, dar conştientizarea propriilor merite te va ajuta în situaţii dificile, pentru că te va face să ai o părere mai bună despre tine.

104 ♦ Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

Amărăciunile vechi nu trebuie să genereze altele noi. Orice om are neplăcerile lui: tuturor ni s-a întâmplat cel puţin o dată să fim jigniţi, desconsideraţi, batjocoriţi, înjuraţi. Toate acestea trebuie şterse din memorie, uitate şi, după ce ai tras concluziile necesare, vezi-ţi de treabă. Pentru un timid însă e greu să treacă peste eşecuri, să le uite. El rămâne cu un sentiment de panică: cu siguranţă că asta se va repeta, că va fi din nou jignit, desconsiderat etc. De aceea, trebuie să te convingi pe tine însăţi că nu deloc obligatoriu să fie aşa! De vreme ce ai analizat situaţia şi ţiai dat seama în ce măsură a fost greşeala ta şi în ce măsură a fost o lipsă de delicateţe din partea celuilalt, vei avea grijă să nu se mai repete. Străduieşte-te să lărgeşti cercul persoanelor cu care comunici. De foarte multe ori, timizii se închid în ei, chiar atunci când nu sunt introvertiţi. Fii mai îndrăzneaţă! Acceptă invitaţiile, fă vizite, fa cunoştinţe noi. Nu fugi când îţi iese cineva în cale. Toate acestea te vor ajuta să scapi de timiditate. învaţă să comunici. Citeşte manuale de psihologie aplicată, mergi la cursuri axate pe aceste probleme. Sunt de ajutor şi exerciţiile în faţa oglinzii şi jocurile pe roluri. Dacă te aşteaptă o întâlnire importantă sau trebuie să apari în faţa unui public, repetă în faţa oglinzii. Nu e nici o ruşine să-ţi pregăteşti rolul acasă, nu numai actorii şi politicienii fac asta. Nu te învinovăţi pe tine pentru lipsa de bunăvoinţă a altora, pentru un comportament agresiv, pentru o remarcă grosolană sau o ironie răutăcioasă din partea cuiva. Poate că cel care se poartă astfel se află el însuşi într-un moment dificil. Dacă te jigneşte cineva, nu înseamnă neapărat că îţi meriţi insulta. Se prea poate să o merite chiar persoana respectivă, se prea poate ca ea să aibă probleme. Nu folosi ca tratament împotriva timidităţii alcoolul. Un pahar în plus duce mai degrabă la un comportament necontrolat decât la unul degajat. Apreciază-ţi succesele. Laudă-te! Timidul îşi ia greşelile şi eşecurile drept regulă, iar succesele drept întâmplare. Procedează invers, şi te vei convinge repede că n-ai nici un motiv să te amărăşti.

105 ♦ Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

De reţinut: - De cele mai multe ori, prosperitatea, stima şi chiar dragostea nu se datorează faptului că eşti frumos, sănătos, deştept sau bogat. Nu; de regulă, de ele se bucură cei hotărâţi şi încrezători în sine, în propriile puteri. Principala trăsătură de caracter a ratatului este tocmai neîncrederea în sine. La care se adaugă timiditatea, crisparea, stânjeneala, nesiguranţa, sentimentul neîmplinirii. Capitolul 19 - Soră bună cu nesiguranţa şi timiditatea este proasta părere despre sine. Propune-ţi să înveţi să te respecţi. - Nu uita însă: nu toată lumea agreează veşnicele vedete sclipitoare, degajate şi gălăgioase ale petrecerilor şi ale vieţii de societate. Mulţi preferă persoanele reţinute şi modeste. Apropo, nu de puţine ori, bărbaţii văd chipul femeii iubite tocmai în astfel de tonuri estompate, delicate. Aşa că nu e bine nici să exagerezi în lupta cu modestia şi timiditatea. Işi au şi ele farmecul lor. DISPUTA DINTRE „CIOCÂRLII” ŞI „CUCUVELE” Ţin minte că o colegă de serviciu, Ilia Ivano- vna, îmi reproşa mereu că sunt leneşă şi indolentă: „De ce întârzii tot timpul? E aşa de greu să te scoli mai devreme? Uite, eu m-am sculat la şase jumate şi am făcut deja totul: am spălat rufe şi mi-am făcut la repezeală şi cumpărăturile. Nu degeaba se spune: cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge.” Şi oricât mă străduiam s-o conving că eu sunt „cucuvea”, nu izbuteam. O ţinea una şi bună că sunt leneşă. Dar eu cred că proverbul ăsta e din timpurile când nu exista lumină electrică. Pe-atunci, pe vremea luminii de la foc sau de la lampa cu gaz, într-adevăr, cu cât omul se scula mai devreme, cu atât profita mai mult de lumina zilei şi reuşea să facă mai multe. Acum însă fiecare e liber (sau nevoit?) să decidă singur ce şi când să facă. într-o zi, am întrebat-o pe Ilia Ivanovna: „Să zicem că trebuie să faceţi o supă, dar e deja zece seara. Ce faceţi?” - „Mă scol la şase dimineaţa şi o fac.” - „Ei, eu o fac imediat şi mă culc la două noaptea. Fiindcă dimineaţa scap totul din 106. Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

mână şi sunt de trei ori mai înceată. în schimb, noaptea, ce mai zbâmâi!” Tu ce eşti, „ciocârlie” sau cucuvea”? în ce parte a zilei te simţi în plină formă? Bun, şi care e problema? - poţi întreba. Nici una, atâta timp cât nu depinzi de nimeni. Ilia Ivano- vna şi alte ciocârlii se scoală cu noaptea-n cap. Honore de Balzac se apuca de scris abia la miezul nopţii şi lucra până în zori. Iar sub Stalin, oamenii au fost nevoiţi să se adapteze să lucreze până târziu, şi multă lume se întorcea de la slujbă mult după miezul nopţii. Nu avea nici o importanţă dacă erau „ciocârlii ”sau „cucuvele”. Probleme de genul acesta apar şi într-o căsnicie, atunci când soţii sunt „păsări” diferite. SOMNORILĂ!

Liudmila a crescut într-un cuib de „cucuvea”. Erau o familie veselă şi unită. Seara, când părinţii se întorceau de la lucru, iar ea şi fratele ei se întorceau de la facultate, începea pentru ea partea cea mai frumoasă a zilei: taifasurile de seară, care, nu de puţine ori, se transformau în taifasuri de noapte. Mai întâi, luau cina pe îndelete şi povesteau pe rând ce făcuseră în timpul zilei. Pe urmă se uitau la televizor. Pe urmă stăteau iar de vorbă: despre artă, despre actori, despre viaţă. Urma, contrar oricărei diete, un ceai. Şi, în fine, când plecau cu toţii la culcare, mama ei mai rămânea în bucătărie să citească. Iar Liusei îi plăcea grozav să-şi ia şi ea cartea şi să stea lângă ea sau să mai pălăvrăgească un pic amândouă. Dimineaţa se repezeau care mai de care, îmbrâncindu-se, să ocupe baia. Fiindcă se sculau toţi la aceeaşi oră, n-ar fi sacrificat nici unul cinci minute de somn ca s-o ia înaintea celorlalţi. Dulcele somn de dimineaţă... Liudmilei i se părea că aşa trebuie să fie într-o familie în care domneşte dragostea. înainte cu patru luni de examenul de diplomă, I-a întâlnit pe Saşa. Faptul că s-a îndrăgostit n-a împiedicat-o să-şi dea toate examenele şi să-şi ia diploma. După aceea, a plecat cu iubitul ei la Marea Neagră. O, vara la Ialta! Marea caldă şi calmă, cireşele dulci şi vinul rose sec. Şi, fireşte, dragostea,

Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 107

care face ca totul să fie mai interesant şi mai dătător de delicii. în septembrie făceau deja nunta: nu prea mai aşteaptă nimeni să se termine faimosul pud^de sare care trebuie mâncat împreună. La ce bun? în orice caz, când au început serviciul, nu mică i-a fost mirarea Liudmilei când şia văzut pe la nouă seara iubitul căscând de mama focului, cu capul bălăbănindu-se. Trăgea la somn. „Dar astă-vară cum puteam să umblăm peste tot până spre dimineaţă? Şi să pălăvrăgim toată noaptea?” - „Păi era vară. Dar acum, vezi şi tu, e deja întuneric. Şi mâine lucrăm...” - răspundea soţul, căscând de-i dădeau lacrimile. La prima vedere, sunt fleacuri. Dar câte neplăceri leau creat în viaţa de familie! Saşa „cădea lat” cum se apropia ora zece. Iar Liuda, ca să se poată bucura de o îmbrăţişare, sa văzut nevoită nu o dată să fie în pat pe la ora nouă. Şi pe urmă... nu se mai lipea somnul de ea, se scula şi se ducea să citească în bucătărie. Dimineaţa, în schimb, soţiorul ei se trezea de cum se făcea ora şase şi se punea pe „ciripit”. Avea impresia că nu face nici un zgomot. Doar că ea auzea apa de la robinet, ceainicul de pe foc, ştirile de la televizor, oricât de încet îl dădea el. Şi Liudmila, care adormise pe la două, se scula nervoasă şi nedormită. Şi aşa era cu toate. De vizite, Saşa nici nu voia să audă. „Iar să ne întoarcem târziu!”, începea să se văicărească. Dacă veneau prietenii la ei, pe la nouă începeau să se pregătească de plecare: „Uită-te şi tu, Saşa nu mai are mult şi cade de pe scaun!” S-au scurs ceva ani de-atunci. Liudmila şi Saşa au continuat să trăiască fiecare după orarul său. El, începânduşi fiecare zi cu noaptea-n cap, ea, luând viteză abia când se lăsa noaptea. „Somnorilă!” - îşi aruncau unul altuia. Numai că el o făcea dimineaţa, iar ea seara. în cazul nostru, se poate spune şi viceversa. Fiindcă doar iubindu-se pot oamenii să se adapteze, să se acomodeze unul cu altul. Doar nu toată lumea are norocul pe care I-au avut George Bush jr. şi soţia sa, Laura. Oameni harnici, ei se scoală amândoi la ora 5.30 dimineaţa (!) de douăzeci şi cinci de ani, de când sunt împreună. Şi George se duce repede să-i pregătească soţiei sale cafeaua. Asta da, idilă! Sau e ceva care li se întâmplă numai preşedinţilor americani? Lucrurile acestea nu sunt chiar fleacuri, cum gândesc 108 ♦ Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

DACĂ TE OBIŞNUIEŞTI, ÎNSEAMNĂ CĂ IUBEŞTI

mulţi. Ceasul biologic, pornit la naştere, nu-l mai opreşti. Mai ales dacă orele pe care ni le dictează el pentru somn şi pentru veghe ni s-au fixat şi prin regulile şi obiceiurile de acasă. Stereotipurile sunt formidabile! Există şi oameni pentru care aceste ore nu sunt bătute-n cuie. O oră mai târziu sau două mai devreme - pentru ei e totuna. Dar dacă vă vedeţi iubitul aţipind în mers, obosind, enervându-se din te miri ce şi, în general, purtându-se cum nu trebuie fiindcă nu şi-a făcut somnul, ce-i de făcut?

De reţinut: - întâi şi-ntâi discutaţi cu el. Nu lăsaţi lucrurile în voia sorţii. O iritare acumulată zi de zi în fundul sufletului începe să submineze dragostea. Firele foarte fine care vă leagă se pot subţia şi, Doamne fereşte, se pot şi rupe. Şi te trezeşti că barca familiei s-a sfărâmat lovindu-se... de un deşteptător. - încearcă să abordezi lucrurile cu umor. întocmeşte, aşa, în glumă, un grafic, cine şi când cedează şi se supune ritmului de viaţă al celuilalt. Născoceşte nişte porecle caraghioase. Instaurează şi nişte „nopţi de voie”. Dar câte se pot inventa pentru destinderea situaţiei! - Cruţaţi-vă cât mai mult posibil unul pe celălalt. întotdeauna se poate găsi o cale de mijloc. Dimineaţa, când e mai dulce somnul unuia, celălalt se poate orienta către treburile mai puţin zgomotoase. După cum şi „cucuveaua” poate avea grijă să nu facă duşumeaua să scârţâie, ca să nu tulbure somnul „ciocârliei”. - Renunţă la a mai da telefoane prea devreme sau prea târziu şi roagă-ţi prietenii să respecte anumite ore. Te asigur că ei vor înţelege, pentru că un prieten adevărat nu poate să nu ţină la fericirea şi la liniştea voastră sufletească. - Şi totuşi, şi totuşi... Pentru o femeie este mai uşor să se adapteze la ritmul partenerului ei. Noi suntem mai sensibile, avem mai multă nevoie de armonie decât bărbaţii. Noi ţinem mai mult la familie şi la atmosfera plăcută din casă. Aşa încât, fară s-o iei ca pe o desconsiderare şi fară să faci reproşuri, ia asupra ta sarcina de a netezi asperităţile acestei componente a vieţii în doi. Şi vei vedea că vei fi Cum să manipulezi bărbaţii «109

răsplătită. Prin ce? Prin faptul că nu vor mai fi atâtea certuri şi schimburi de cuvinte jignitoare. - De altfel, şi copiii voştri vor avea sub ochi un exemplu de urmat. Uite, mama şi tata sunt atât de diferiţi unul de altul, şi totuşi se cruţă, şi fiecare lasă să treacă de la el. Nu este exclus ca experienţa voastră să le fie de folos atunci când vor avea propria lor familie. Căci cine poate şti cu cine se vor căsători şi cu cine îşi vor face cuib - cu o „cucuvea” sau cu o „ciocârlie”? PASIUNI ŞI PASIUNI Probabil că multe dintre voi, văzând titlul acestui capitol, se vor gândi: „A, este vorba despre sex!” Ei bine, nu. Dar nu e de mirare dacă v-aţi gândit aşa. Prin pasiune se înţelege, de obicei, o dragoste pătimaşă, o atracţie puternică pentru cineva. Noi vom vorbi însă în acest capitol despre povara unor altfel de pasiuni. Dar vom vorbi şi despre sex. în mare, se poate spune că viaţa omului se reduce la două necesităţi primordiale: menţinerea vitalităţii şi perpetuarea speciei. Mai pe scurt: mâncarea şi sexul. Iar pentru ca viaţa să nu pară plictisitoare, natura a inventat un mecanism: o dată cu satisfacerea acestor necesităţi primare, în organism se produc nişte substanţe care acţionează asupra zonelor de satisfacţie ale creierului, înţelegeţi? Aşa apar pe lume gurmanzii, a căror bucurie este mâncarea, firile romantice şi donjuanii (sexul), alpiniştii şi amatorii de sporturi extreme (riscul), alcoolicii, fumătorii. Dar firea omenească are mai multe faţete şi e contradictorie. Omul e dornic să obţină din ce în ce mai multe satisfacţii, fiindcă ele îi dau o stare de spirit mai bună, îl eliberează de stres, îl ajută să se îndepărteze de realitate. Mai ales atunci când această realitate nu-i face plăcere. Aşa se formează dependenţa, sau, cum numesc doctorii acest lucru, adicţia. Adicţiile pot fi chimice - atracţia pentru alcool, nicotină, narcotice, cofeină - şi nechimice - pasiunea de a cheltui bani, de a face cumpărături, de a te abţine de la mâncat, pasiunea jocurilor de noroc, a computerului, a sexului, a riscului. Mai există şi dependenţa de internet, dependenţa de anumiţi oameni (de exemplu, în cadrul sectelor religioase), de anumite obiecte şi evenimente. Până şi plăcerea de a asculta zile 110 ♦ Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

întregi muzică ritmată este tot o adicţie. Unii oameni, în dorinţa de a face abstracţie de tot ce e în jur, se lasă cu totul în voia unei atracţii. Despre acest lucru vom vorbi noi acum E bine sau e rău? Au aceste adicţii influenţă asupra relaţiei dintre sexe, în general, şi asupra vieţii de familie în particular? Doar un joc! ŞI încă unul. ..

Rita avea o mamă care stătea rău cu nervii. După ce închidea o uşă, mai trăgea de zece ori de clanţă: „Dacă nu s-a închis?” Sau, când era în metrou, tresărea brusc: „Vai de mine, oi fi stins focul la ceainic?” Şi nici nu ajungea bine la slujbă, că îşi suna vecina; „Tania, nu cumva vine miros de gaz de la noi?” în copilărie, Rita facea deseori haz de mama ei. Cu timpul, a început să observe că şi ea avea, după propria expresie, ciudăţenii. Fata s-a făcut mare. După facultate, Rita a început să lucrezc la o firmă serioasă, care se ocupa cu transportul intern şi internaţional de mărfuri. Era mult de lucru: avea de urmărit derularea contractelor, dacă s-a expediat marfa la timp, dacă s-au făcut încasările, să discute cu clienţii, să ţină legătura cu partenerii străini. Ce mai, era ca un titirez. Era obosită, dar avea un salariu foarte bun. De timp liber, nici vorbă. Nici nu ştia să se odihnească. Ce piscină, ce plimbări seara - nici vorbă de aşa ceva. O mai invita câte o prietenă pe la ea, deşi vedeau toate ce surmenată era, dar aşa, din obişnuinţă. De cele mai multe ori însă, ea refuza: „Sunt obosită, poate altădată.” Cum ajungea acasă, gusta la repezeală ceva, se aşeza la computer şi se punea pe jocuri. Cursele şi „împuşcăturile” n-o interesau, dar tetris-urile de tot felul îi plăceau. Nici nu-şi dădea seama când trecea timpul, iar când se uita la ceas, se îngrozea: „Vai de mine, e trei noaptea!”. Dimineaţa, nedormită şi prost dispusă, se jura în timp ce fugea spre slujbă: „Gata! S-a terminat! Cinci jocuri, atât!” Dar venea din nou seara. Căscând, se prăvălea cu un măr în mână pe canapea şi dădea drumul la televizor. Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 111

„A, un serial... N-am prins începutul. Cu detectivul ăla bătrân, m-am săturat de el. Talk-show, campionatul mondial de fotbal, tenis... Plicticos. Bun, fac un joc-două şi gata!” Numai că, potrivit obiceiului, nu se mai dezlipea de computer până spre dimineaţă. După aceea, îndreptându-şi spatele înţepenit, clipea des: „Fir-ar să fie, o să-mi pierd vederea cu computerul ăsta.” Se ducea la culcare, dar se perpelea mult până să reuşească să adoarmă. Vedea în faţa ochilor numai biluţe pe care trebuia să le pună pe culori: creierul excitat şi obosit refuza să se decupleze. „Nu cumva am devenit o sclavă a computerului?” - s-a întrebat îngrozită. Şi a înţeles: da, devenise. Vova - pajul ei credincios încă de prin clasa a noua - a început încet-încet să se îndepărteze de ea. „Păi ce e asta? S-o scoţi în oraş e imposibil, în afară de filme pe video nu vrea să ştie de nimic. Dragoste n-am mai făcut de nu ştiu când. Ce-i lipseşte? Are tot ce vrei, dar nici o bucurie...” Nu demult, Rita I-a văzut pe stradă, la braţ cu o fată. Mergeau veseli, fericiţi. „Ce s-a ales de dragostea mea?” - se gândi Rita, aşezându-se la computer. EŞTI dependentă? Unii doctori consideră că, în general, orice activitate se poate transforma în dependenţă. Se pare că există chiar adicţia de urgenţă, ceea ce înseamnă că poţi acţiona normal numai dacă ştii că nu dispui de timp. Sunt posibile cele mai diverse dependenţe. Ele apar cel mai frecvent la persoanele care nu au o părere prea bună despre ele însele. Acestea nu sunt în stare să facă faţă problemelor - deseori, pur emoţionale - pe care le au, şi aşteaptă să le apară de undeva o rezolvare. Este mai ales cazul pesimiştilor, al căror comportament poate fi explicat astfel. Tot aici se încadrează persoanele foarte panicoase, sâcâite tot timpul de tot felul de temeri sâcâitoare. Acestea sunt veşnic îngrijorate de tot ce s-ar putea întâmpla: am scos fierul din priză când am plecat, am închis bine uşa? Etc. De foarte multe ori, intră în această categorie şi oameni care se jenează de corpul lor, se tem să nu se

112 ♦ Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

înroşească atunci când sunt în societate sau au impresia că mănâncă urât, că parcă ar înghiţi lingura când o bagă în gură etc. Din pricina nesiguranţei şi a stării de panică, aceşti oameni au de multe ori şi obiceiul de a-şi roade unghiile. De altfel, aceste probleme nu ţin numai de psihologie. Sâcâiala continuă excită anumite zone ale creierului, ceea ce face necesară recomandarea unui tratament medical de către un doctor. Aşadar, cum îţi poţi da seama dacă ai o dependenţă sau doar îţi place, pur şi simplu... să te caţeri pe munţi? La urma urmelor, fiecăruia dintre noi îi place câte ceva. Apreciază cât de valabile sunt pentru tine următoarele afirmaţii (prin cuvintele „acest lucru” este desemnată presupusa dependenţă): 1. Acest lucru mă ajută să-mi ridic moralul, să-mi înving disconfortul emoţional sau fizic. 2. Dacă renunţ la acest lucru, în foarte scurt timp simt că-mi lipseşte. 3. Acest lucru îmi dă o enormă satisfacţie. 4. înţeleg că, mai devreme sau mai târziu, acest lucru îmi va dăuna (în ceea ce priveşte sănătatea, fericirea, situaţia financiară, relaţiile cu ceilalţi, starea de spirit, cariera, stresul, apariţia unor probleme cu autorităţile). 5. Simt o atracţie de neînvins să fac acest lucru. 6. Nu sunt capabilă să ţin mult timp sub control această atracţie. 7. Uneori încerc un sentiment de vinovăţie şi mă străduiesc să ascund această pornire. 8. Am încercat de mai multe ori să încetez cu acest lucru, dar nu am reuşit. Iar acum, să trecem la prelucrarea rezultatelor. Dacă ai răspuns cu „da” la mai mult de cinci întrebări, înseamnă că eşti o victimă a adicţiei. Răspunsurile cu „da” la întrebările 4, 6 şi 8 arată că situaţia dată devine periculoasă pentru tine. Ce concluzii trebuie trase? Păi, în primul şi-n primul rând, că eşti un om viu şi că nimic din ce e omenesc Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 113

nu ţi-e străin. Acum, că am pus diagnosticul şi eşti conştientă de el, încearcă să limitezi adicţia de aşa manieră, încât să nu ai de suferit nici tu, nici cei apropiaţi. Cui pe cui se scoate: atracţii noi, care să le concureze pe cele vechi. Şi, lucrul cel mai important: ai grijă de sănătatea ta.

ÎNVAŢĂ SĂ FII FERICITĂ!

Dar, vai, de cele mai multe ori, omul nu este conştient că are o atracţie maladivă pentru ceva. La început, dependenţa de fumat, de jocurile de noroc sau de cutreieratul magazinelor procură o mare plăcere, uşurare şi destindere. Dar adicţia nu stă pe loc. Ea se dezvoltă. Şi pe măsură ce se dezvoltă, începe să creeze probleme, scapă de sub control. Apar neliniştea, nemulţumirea de sine: „Cum se poate, să vreau şi să nu mă pot desprinde? Dar asta înseamnă că nu am pic de voinţă!” Ceea ce poate constitui o nouă buclă în spirala dependenţei. Treptat,

114 ♦ Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

adicţia ajunge să ocupe locul întâi şi să facă să nu mai conteze nimic altceva: activitatea, prieteniile, familia şi chiar propria personalitate. Deşi eşti conştient de nocivitatea consecinţelor atracţiei respective, nu eşti în stare să te stăpâneşti şi să-ţi controlezi acţiunile. Adicţia sexuală, de pildă, poate fi mai puternică decât conştiinţa faptului că partenerul este bolnav de SIDA. Pe un alcoolic nu îl determină să nu mai bea nici pierderea reputaţiei, nici destrămarea familiei, nici chiar faptul că ajunge să nu mai semene a om. împătimitul de jocuri de noroc este capabil să piardă la joc totul, iar ca să-şi ia revanşa - să fure şi să ucidă. Fumătorului nu-i pasă că îi miroase gura ca o scrumieră murdară sau că dimineaţa nu mai ştie ce să facă din pricina acceselor de tuse. Treptat, pe măsură ce adicţia evoluează, durata satisfacţiei devine tot mai scurtă: trebuie mărite dozele. Cel în cauză bea mai multă cafea sau votcă, mănâncă mai multe dulciuri sau fumează mai multă „iarbă”. Şi, iată, perioadele de depresie devin tot mai lungi. Dependenţa devine cel mai important capitol al vieţii. Fără ea nu mai sunt posibile somnul, pofta de mâncare, comunicarea cu ceilalţi. Apar simptome ale dependenţei fizice. Se modifică psihicul, sfera de interese, iar în funcţie de interese partenerii. Tot ceea ce se întâmplă în jur este văzut prin prisma adicţiei. Un desfrânat bătrân, de pildă, devenit cu anii beţiv, spunea: „înainte, de câte ori vedeam o uşă închisă, îmi închipuiam că acolo se face amor. Acum îmi închipui că acolo se bea...” Trebuie arătat şi faptul că, deseori, adicţiile vin câte două: de exemplu, alcoolul şi nicotină. Se poate întâmpla şi ca o adicţie să fie înlocuită cu alta: din patima alcoolului poţi da în patima muncii şi invers. Pierderea apetitului, după cum şi bulimia, apar în mod frecvent pe fondul unui stres continuu. Sau atunci când dispare orice plăcere. Uneori, senzaţia că te scoli de la masă nesătul este o consecinţă a îngurgitării prea rapide a mâncării. în acest caz, creierul rămâne „flămând”, adică nu conştientizează, nu primeşte informaţia că posesorul lui s-a săturat deja. O să vă miraţi: dacă mâncăm fară grabă, concentrându-ne asupra actului în sine, mestecând bine şi savurând 115 ♦ Natalia BARATOVA & Maria RIPINSKAIA

mâncarea, apetitul scade. Adicţie provoacă şi bomboanele, prăjiturile, zahărul, laptele, alunele. Sigur că nu e bine dacă, exagerând cu aceste lucruri, te îngraşi. Dar aici se mai ascunde un pericol. Deseori, apetitul necontrolat este caracteristic pentru persoanele alergice. S-a observat că oamenii care au alergie la lapte adoră îngheţata sau brânza. Drept urmare, milioane de oameni suferă de dureri de cap, depresie, insomnie, răceli frecvente, tulburări circulatorii şi digestive. Aceste simptome pot fi provocate foarte bine de o alergie la un anumit aliment sau de o înrăutăţire a stării generale din cauza adicţiei de zahăr. Mâncarea poate provoca supraactivitate, agresivitate şi chiar comportament criminal. Din cauza unei astfel de alergii poate apărea un edem cerebral, care, la rândul lui, poate duce la diminuarea capacităţii intelectuale. Spre exemplu, cercetătorii americani au constatat, în urma unor experimente, că agresivitatea şi comportamentul antisocial al minorilor din şcolile de corecţie pot fi combătute cu succes reducându-lise drastic consumul de zahăr (pepsi, ketch-up). Dar oare e posibil să scapi de o dependenţă maladivă? Sau, mai bine spus: cum să o eviţi?

De reţinut: - Medicii recomandă un remediu foarte simplu: învăţaţi să vă bucuraţi de viaţă. învăţaţi să fiţi fericiţi. Pentru asta este necesară în primul rând, fireşte, grija faţă de propriul coip. Pentru că, uneori, suntem bolnavi, îmbâcsiţi pe dinăuntru. Când tubul digestiv este supraîncărcat, sinteza substanţelor tonifiante se va produce mai lent, ceea ce face să apară depresia. Ea este cea care ne îndeamnă să ne stimulăm organismul cu ceva artificial. Doctorii afirmă că o alimentaţie bogată în calorii, suprasaturată cu grăsimi şi zahăr, provoacă atracţia pentru narcotice. Nu neglijaţi, aşadar, curăţarea tubului digestiv. Nu-l îmbâcsiţi cu alimente nocive. Aveţi grijă să nu vă supraîncărcaţi corpul. Şi, după cum se ştie, într-un corp sănătos se află o minte sănătoasă. Oare asta nu e o adevărată fericire? 116 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

- Evident, când organismul este îmbâcsit şi exploatat fără cruţare vreme îndelungată, e absurd să te aştepţi la un efect imediat. Dar modificări în bine vei observa în mod sigur. Cum dependenţa chimică apare deseori din cauza unui deficit de substanţe importante, hrăniţi-vă cu alimente care au valoare nutritivă. Aceasta va duce la reducerea consumului de alcool şi de narcotice, făcând apoi posibilă dispariţia dependenţei de ele. - O contribuţie excelentă la refacerea tonusului o au gimnastica respiratorie, plimbările lungi, activitatea fizică, în special, sportul şi exerciţiile de relaxare. - Nu da voie tentaţiei să-ţi distrugă viaţa, familia şi dragostea. Pasiunile omeneşti sunt o grea povară, aşa este, dar îţi stă în putere să le ţii piept. Nu te da bătută! - Şi mai e de spus ceva: nu aştepta să apară un suflet bun care să-ţi rezolve toate problemele şi să te facă fericită. Asta o poţi face numai tu! Şi nu uita: cu adevărat fericit este numai acela care ştie să iubească viaţa! Preţuieşte lucrurile bune care îţi apar în cale şi uită-le repede pe cele rele! - Dacă iubitul tău se face pierdut cu zilele în Internet, dacă e cu capul în site-uri şi nu-l mai interesează nimic altceva, să ştii: e deja un caz patologic, asemeni patimii băutului, jocurilor de noroc şi multor altor „hobbyuri ale bărbaţilor adevăraţi”. Nu da voie acestei dependenţe să-ţi distrugă viaţa, familia. SUNT GRASĂ, DAR IUBEŞTE-MĂ... O tânără care dă semne de îngrăşare se întreabă singură: „Cum să spun cuiva: sunt grasă, dar iubeşte-mă!? Mi-ar sta cuvintele în gât! Nu, mai întâi să slăbesc, şi când o să ajung la greutatea normală, ei, atunci...” Dar nu sunt multe grăsuţe care să poată spune când are să se întâmple asta. Oare le va veni vreodată timpul să fie fericite? Şi ce înseamnă „greutate normală”? Calculul cel mai simplu spune că greutatea normală pentru o femeie până în treizeci şi cinci de ani este egală cu înălţimea minus o sută, minus încă cinci-şase kilograme, iar după această vârstă minus două-trei kilograme. Totuşi, poate spera o grăsuţă la o dragoste Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 117

împărtăşită? Există chiar aşa o legătură între kilograme şi fericire? Ce secret se ascunde aici? Nu cumva garanţia fericirii sunt acele faimoase măsuri 90-60-90? Iar dacă o femeie se simte bine în trupul ei corpolent, e ceva normal sau nu? Sunt probleme care nu numai că p reocupă un mare număr de femei, dar chiar le strică viaţa şi le distrug fericirea. Vom încerca, aşadar, sa le lămurim. Voi fi zveltă, cu orice preţ. .. Oxana a fost întotdeauna plinuţă. A început prin a fi un bebeluş încântător. Pe urmă, a fost un copil numai cârlionţi, vesel şi drăgălaş, cu nişte ochi enormi, cenuşii. Cunoaşteţi genul, copiii aceia splendizi după care oamenii întorc capul şi zâmbesc. La şcoală era rotunjoară şi neastâmpărată şi, când o căutai, juca ping-pong. Era veselă şi comunicativă şi era capul tuturor năzdrăvăniilor din clasă. Foarte simpatică, dar grasă. Se pare că era ceva ereditar. Dar, spre deosebire de mama şi tatăl ei, ea s-a luptat din tinereţe cu grăsimea, n-a stat cu mâinile încrucişate. Nu punea gura pe nimic înainte de a-şi arunca ochii pe tabelul cu caloriile, să vadă câte conţinea. Deşi era ahtiată după dulciuri de când se născuse, se ferea de bomboane, ca să nu mai vorbim de îngheţată. Părinţii ei, cărora le plăcea să mănânce, sufereau groaznic din pricina ei, dar Oxana era de neînduplecat. înghiţind în sec, se uita cu invidie la colegele ei de clasă, care puteau mânca orice şi oricât fară să se îngraşe. Iarnă, vară, Oxana purta nişte centuri cauciucate. Fusta şi-o încheia atât de strâns, încât nu numai că nu se mai putea apleca, dar nu putea nici să respire ca lumea. Nu se cruţa, se înfăşură în celofan şi făcea aplecări până i se făcea negru înaintea ochilor. Dacă îşi îngăduia să mănânce când era invitată undeva, cum venea acasă avea grijă să dea afară tot ce mâncase. Numai că tot timpul îi era foame şi era cu gândul numai la mâncare. Şi cu tot chinul, nu se vedea nimic pe corpul ei. S-au scurs nişte ani. Oxana a terminat liceul, apoi 118 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

facultatea. Dar fetiţa veselă şi comunicativă se transformase într-o tânără crispată şi răutăcioasă. Dacă auzea râsete în spatele ei, era convinsă că de ea se râde, de grăsimea şi de mersul ei greoi; grăbea pasul şi strângea pumnii a duşmănie. Şi... îşi dubla ofensiva contra trupului recalcitrant. Trăind astfel, veşnic nemulţumită şi posacă, nici nu avea cum să atragă simpatia cuiva. Prietenii dispăruseră. Când era cu prietenele, discuţia se reducea la diete şi la schimburi invidioase de informaţii despre cum mai arată cutare şi câte kilograme are. De vreo două ori a apărut în viaţa ei câte un bărbat, dar... Oxana nu învăţase să gătească: cu cât mâncarea este mai gustoasă, cu atât eşti tentat să mănânci mai mult, iar ea nu-şi putea permite aşa ceva. Ei, şi ce bărbat tânăr suportă la nesfârşit salatele de păpădie, varza opărită cu fructe uscate şi ciorba de măcriş. Mai ales când are o parteneră prost dispusă, veşnic îngrijorată, pe care no poţi convinge nici în ruptul capului să meargă într-o vizită sau la un picnic. Andrei, ce-i drept, s-a luptat mult timp: a tot căutat s-o convingă pe Oxana că lui îi plac femeile grase, cu burta şi cu şoldurile la locul lor. Dar ea nu-l credea. Nu putea crede că lui chiar îi place corpul ei mare şi gras. Dacă până şi ei îi era nesuferit! Probabil că fiecare dintre noi ştie o astfel de poveste, despre câte o fată care a avut de luptat toată viaţă cu ea însăşi, pentru frumuseţe şi fericire. Dar povestea Oxanei s-a terminat foarte trist. Mai mult decât atât, ea nu a cunoscut bucuria afecţiunii, a iubirii. în ultimii ani de viaţă a fost foarte bolnavă. Experienţele pe care le făcuse pe ea fuseseră, pur şi simplu, o nesocotire a propriei fiinţe (băuse până şi oţet ca să slăbească!), s-a îmbolnăvit de gastrită, de ulcer, constipaţia alterna cu indigestia. A făcut o nevroză, o depresie, a devenit apatică faţă de tot şi de toate. A devenit suspicioasă, nevricoasă. A murit nefericită, bolnavă, singură, la nici cincizeci de ani. Şi dacă aţi şti ce ştrengăriţă veselă fusese în copilărie...

PROBLEMA NU O CONSTITUIE GRĂSIMEA, CI COMPLEXELE

Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 119

Şi totuşi, ce înseamnă o greutate normală? Poate fi compatibilă supraponderabilitatea cu frumuseţea? De-a lungul timpului, au fost popoare care au avut o cu totul altă imagine despre frumuseţea feminină. E suficient să privim creaţiile marilor maeştri din trecut: olandezele rubiconde de pe pânzele lui Rubens, planturoasele doamne ale lui Rodin n-au nimic din fragilitatea fetelor şi femeilor care ne zâmbesc din tablourile lui Kustodiev şi Argunov. Dar nici nu e nevoie să ne întoarcem atât de mult în trecut: cu doar cincizeci-şaizeci de ani în urmă, pe la mijlocul secolului XX, frumuseţea femeii nu depindea de greutate. Noţiunea de frumuseţe feminină presupunea, pe lângă o talie subţire şi o figură fină, bust înalt, şolduri pline, picioare puternice. Faptul că astăzi sunt considerate frumoase şi sunt la modă femei-adolescente incredibil de slabe este o consecinţă a nenumăratelor show-uri, a busi- ness-ului modei, a televiziunii şi, în general, a mass- media, adică a revistelor consistente, cu coperte lucioase, care ne zăpăcesc de patruzeci de ani încoace cu acelaşi etalon de frumuseţe. Locul acestor frumuseţi efilate, cu şolduri înguste şi fără sâni este numai pe podiumuri. De altfel, pentru ele este de multe ori o problemă să nască şi să alăpteze un copil sănătos. Cu toate astea, câte generaţii de fetişcane nu s-au chinuit, şi nu se chinuiesc şi astăzi, înfometându-se? Suferă de avitaminoză, îşi distrug organismul cu diuretice şi altele asemenea, ajung la psihoză, insuficienţă cardiacă şi renală, numai şi numai ca să slăbească. E suficient să ne gândim la Twiggy - manechinul american cu care a început moda fetelor numai piele şi os, şi care era străvezie de nemâncată ce era. Deşi adolescentele de azi habar n-au de Twiggy (care, apropo, şi-a distrus sănătatea şi viaţa străduindu-se să nu depăşească greutatea unei oi, deşi era foarte înaltă). Şi astăzi sunt nenumărate staruri subţiratice, cu ale căror nume ni se împuie capul cât e ziua de lungă, din show-business şi cinema, fotomodele cărora se străduieşte să le semene generaţia care a ales Pepsi.

120 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

Dar cum să devii o tânără lady dezinhibată, sigură de sine, dacă parametrii tăi nu coincid cu cei ai idolului? Cum să-ţi învingi timiditatea când te ştii dezgustător de grasă? Chiar dacă, de fapt, eşti în limitele normei. Normei tale. Fiindcă, în fond, dacă o fată are de la natură oase mari, o cutie toracică şi şolduri late, dacă părinţii ei n-au fost plăpânzi şi fragili, e normal să fie corpolentă. Numai că, uitându-se în oglindă, ea se compară cu fotomodelele, şi atunci se consideră grasă. Oricum, a te compara cu alţii nu e o ocupaţie foarte inteligentă. Fiecare are ereditatea lui, constituţia lui fizică, modul lui de viaţă, apetitul lui. Aşa că renunţă la această ocupaţie neproductivă şi ocupă-te, pur şi simplu, de tine. Invinge-ţi pasivitatea şi lenea. Du-te la o sală de sport sau la o piscină, fă fitness sau gimnastică aerobică. Dacă ai o oră liberă, mai bine plimbă-te, joacă tenis vara, mergi la patinaj iarna, decât să stai la televizor şi să oftezi văzând numai femei slabe. Invinge-te pe tine însăţi şi fa dimineaţa gimnastică. Pe urmă compară-te cu tine, cea de-acum două luni. Măsoară-te, cântăreşte-te şi vezi diferenţa. Iar dacă nu constaţi cine ştie ce diferenţă, nu-ţi pierde încrederea, tot vei fi în câştig: va fi mai bine pentru pielea ta, pentru muşchii tăi, pentru starea ta de spirit. Şi vei putea să fii mai îngăduitoare cu tine. Iar după încă vreo jumătate de an, să vezi că ai să te şi placi. Mai ales că garanţia succesului, în special la sexul opus, este dragostea faţă de tine însăţi. DOLOFANELE SUNT ÎNTOTDEAUNA LA MARE PREŢ

Da-da! Deşi femeilor care îşi urăsc propriul corp dolofan şi fac eforturi supraomeneşti ca să nu fie cum sunt, ca să scadă în greutate, le este foarte greu să creadă acest lucru. Cu atât mai mult cu cât, uneori, uitându-se la televizor, bărbatul nu se sfieşte să-i reproşeze iubitei că proporţiile ei nu se încadrează în standardele supermodelelor. Şi toate astea, pentru că am luat prea în serios stereotipul inculcat încă din copilărie (atât de televiziune, cât şi de mama care se căina tot timpul că e

Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 121

grasă) al femeii frumoase, cu sex-appeal, elegante şi cu picioare lungi. Absurd e faptul că, deseori, confundăm frumuseţea cu sex-appeal-ul, iar sex-appeal-ul îl apreciem numai în funcţie de parametrii fizici. Schema ar fi următoarea: un bărbat, mai ales dacă e tânăr, consideră că dacă o fată are picioare lungi, e neapărat grozavă la pat. Dar iată că medicii infirmă această părere. Femeile fine, cu picioare lungi şi pieptul plat, nu excelează, vai, prin temperament erotic. Fiindcă, de regulă, ele sunt astenice: prea slabe, prea fragile, nu de puţine ori bolnăvicioase. La ele, mai cu seamă în tinereţe, aproape nici un sistem din organism nu funcţionează ca lumea. Asta înseamnă că, în cel mai bun caz, hormonii lor sexuali nu depăşesc un nivel mediu, deci n-au cum să stârnească pasiuni nebune în trupurile lor subţiratice. Aşa încât bărbaţii sunt şi ei victime ale reclamelor şi stereotipurilor legate de acestea. Femeia plinuţă îi oferă bărbatului în pat adevărata desfătare, dar el visează la îmbrăţişările pătimaşe ale fetişcanei de pe coperta unei reviste. Mai mult, văzând-o mai rotofeie, nu se jenează să o compare cu fotomodelele şi să-i reproşeze că formele pline nu sunt la modă. Marele Leonardo da Vinci susţinea în faţa prietenilor săi că femeia capabilă să procure bărbatului o desfătare autentică este neapărat grăsuţă, cu fund lat şi sâni plini. Au trecut multe veacuri de-atunci. Felul în care e văzută frumuseţea femeii a suferit între timp schimbări surprinzătoare. Dar bărbaţii iniţiaţi îl citează şi astăzi, aproape textual, pe genialul Leonardo. Acelaşi lucru a fost

122 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

confirmat şi de sociologii care au întreprins recent o anchetă pe un număr de trei mii de bărbaţi. A reieşit că numai patruzeci la sută dintre reprezentanţii chestionaţi ai sexului tare sunt atraşi de femeile grase. Celorlalţi le plac... femeile foarte grase. Ah, dacă ar înţelege toate fetele şi femeile complexate din cauza grăsimii un adevăr simplu: garanţia fericirii este să te iubeşti pe tine şi să-ţi iubeşti corpul. Lucru confirmat de orice psiholog: chiar şi o femeie foarte grasă, dar foarte convinsă de farmecul ei, va trezi cu siguranţă interesul bărbaţilor. De aceea, nu te teme că nu arăţi bine. Eşti splendidă, chiar dacă nu semeni cu un fotomodel.

De reţinut: - Bărbatul e iritat când femeia nu îşi iubeşte trupul, când nu îşi apreciază farmecele. Unui bărbat îi place să se mândrească şi să se laude cu aleasa lui. Alegerea lui îi face cinste! Aşadar, nu-i da prilejul să se îndoiască de alegerea lui. Nu-ţi critica niciodată defectele, chiar dacă sunt reale. Şi, cu atât mai mult, nu te plânge niciodată în prezenţa lui de imperfecţiunile siluetei tale. - Orice femeie este frumoasă şi are sex- appeal dacă e convinsă ea însăşi de acest lucru. Consideră că eşti extrem de temperamentală. Bărbaţii sunt, ca şi femeile, sugestionabili. Convinge-te de faptul că eşti o persoană de excepţie, irepetabilă (orice om este irepetabil), şi aşa te va considera şi alesul tău. Nu uita însă că trebuie să fii convinsă nu numai în vorbe, ci în mod real. Numai atunci această convingere devine încredere în sine şi încetezi să mai fii complexată, dispare opresiunea psihică, te descătuşezi. Toţi cei din jurul tău vor vedea că eşti inteligentă, veselă, plină de viaţă, inimoasă. Dacă eşti convinsă că eşti Cum să manipulezi fyărbaţii. 129

frumoasă, îi vei transmite acest lucru şi bărbatului. Fiindcă un bărbat nu se îndrăgosteşte de femeia care corespunde tuturor canoanelor de frumuseţe, ci de o femeie care este convinsă că nu există alta ca ea. în limita posibilităţilor şi fară văicăreli inutile, preocupă-te să-ţi corectezi silueta. Fă sport, ţine o dietă, dar nu te beşteli cu voce tare! Dacă te desconsideri singură şi îţi scoţi în evidenţă defectele, mai devreme sau mai târziu bărbatul iubit îţi va da dreptate. - Când te vei vedea altfel, începe prin a privi cu alţi ochi vestimentaţia. Obişnuieşte-te să-ţi alegi cu plăcere hainele, iar nu să-ţi ascunzi corpul de care te ruşinezi în ceva de culoare închisă, care să nu atragă atenţia. O îmbrăcăminte frumoasă dă un sentiment de confort şi, lucru deloc lipsit de importanţă, acest sentiment se transmite şi celorlalţi. Interlocutorilor tăi nici nu le va trece prin minte că femeia fermecătoare din faţa lor are probleme de soiul ăsta. - Dacă tu eşti sigură pe tine, mulţumită de tine,

atunci... se va produce o mică, dar vizibilă scădere în greutate: este consecinţa acceptării de sine. Şi e de înţeles: starea de nelinişte accentuată stimulează, de regulă, pofta de mâncare, de unde luarea în greutate. Nu trebuie decât să înlături cauza acestei stări, şi, după un timp, vei vedea rezultatul. PASIUNEA DE A CHELTUI Banii sunt un capitol important al vieţii noastre. Oricum am lua-o, „nu banii aduc fericirea, ci numărul lor”, cum se spune. Aş mai aminti câteva din vechile zicale: „Mai bine bogat şi sănătos decât sărac şi bolnav”; „Copeica cruţă rubla”; „Prea mulţi bani - aşa ceva nu există”. Dar, la urma urmelor, aceşti multpomeniţi bani sunt câştigaţi spre a fi cheltuiţi, întrebarea este: pe ce, când şi câţi? A arunca banii, adică a cheltui numai de dragul de a cheltui, alegându-te cu lucruri inutile, ni s-a întâmplat, mai mult sau mai puţin, tuturor. Şi cu cât întorci mai mult pe toate feţele această chestiune complicată, cu atât este mai greu de spus ce e mai bine: să-ţi faci plăcerea şi să fii risipitor cu banii sau să-ţi tremure mâna pentru fiecare copeică şi să-i pui la ciorap? Ce trăsături de caracter denotă plăcerea de a economisi şi plăcerea de a cheltui? Dar nu despre zgârcenia unora şi largheţea altora vom vorbi în acest capitol. Nu despre cât şi când este raţional să cheltuieşti. Nu despre bugetul casnic. Vom vorbi despre un fenomen, poate chiar un diagnostic - nevoia de a risipi, neputinţa de a te abţine să arunci banii aiurea. De ce unii au această pornire şi alţii nu? Cine suferă mai des de acest viciu? Iar dacă

124 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

risipitoare este femeia, cum priveşte acest lucru bărbatul de lângă ea? Şi, în general, ce înseamnă acest lucru şi cum te poţi lupta cu el? Şi trebuie ori nu trebuie să te lupţi? Angelei, după cum îşi aminteşte chiar ea, i-a plăcut întotdeauna la nebunie să colinde magazinele. Când era mică, mama ei râdea: „Ţie, banii parcă ţi-ar frige degetele. Cum faci rost de trei copeici, gata, fugi să le cheltuieşti. Pe ce-o fi, nu contează, doar să scapi iute de ele.” O vreme a trăit numai din bursă, iar pe urmă a lucrat ca cercetător ştiinţific într-un institut. A fost vai şi amar de ea cu banii: se împrumuta tot timpul şi tot timpul i se scurgeau ochii în faţa vitrinelor. După aceea, situaţia s-a mai îmbunătăţit. Iar când s-a mai întâmplat şi ca soţul ei să fie trimis în Franţa, în calitate de corespondent TASS, Angela n-a mai putut de bucurie: acum să vezi vitrine, rămâi cu gura căscată! Dar salariul lui nu era prea mare, în timp ce tentaţiile... După ce îşi conducea soţul la serviciu şi îşi ducea copilul la grădiniţă, Angela noastră dădea o raită prin magazine. în fiecare zi, se ducea ca la serviciu, că tot nu avea. Umbla, alegea, calcula francii, chibzuia, compara, căuta să pice când se solda câte ceva. Se întorcea acasă încărcată. Era obosită, dar încântată. Ce-i drept, uitându-se după aceea la ce cumpărase, se mira: „De ce mi-oi fi cumpărat eu bluza asta? N-am la ce s-o port. Bun, am luat-o la solduri, n-a costat mai nimic, dar ce să fac cu ea?” Ruşii care au lucrat prin Europa ştiu: salariile lor nu erau de invidiat. Iar de dorit, îţi doreai de toate! Cum să te abţii? Doar aveai nevoie de atâtea: şi de îmbrăcăminte, şi de lucruri pentru casă. Dar mai voiai să-ţi cumperi şi un apartament la Moscova şi să pui şi valută deoparte pentru maşină (în anii aceia nu se găsea nimic în ţară; ca să cumperi ceva, trebuia să aduni mai întâi valuta necesară). De câte ori o vedea pe Angela apărând cu ceva nou, Serghei numai că nu turba. - Da’ ce-i cu tine, chiar nu pricepi? în felul ăsta nu mai strângem noi în vecii vecilor bani pentru Jiguli. Doar am hotărât amândoi că întâi şi-ntâi ne luăm maşină. Aşa e sau nu? Drept răspuns, Angela dădea din cap şi-şi muşca buzele. Serghei avea dreptate, dar... Ce să facă, nu s-a putut Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 125

O SINGURĂ PASIUNE, DAR IREZISTIBILĂ

abţine...

Iar Serghei, căruia puţin îi păsa ce pune pe el, nu înţelegea nici în ruptul capului: „Dar bine, câte haine se pot cumpăra? E un fel de boală la tine, eşti moartă după trenţe. Doar poţi face atâtea lucruri interesante aici! Poţi să te plimbi, ai atâtea de vizitat, poţi să te apuci să înveţi franceza, să citeşti, să stai de vorbă. Dar nu, ea ştie una şi bună, să cumpere, să cumpere..El unul se mulţumea cu strictul necesar şi tot ce-l interesa era ca hainele să fie comode, habar n-avea de modă. Bun, era de acord, nu e uşor să trăieşti la Paris şi să nu fii îmbrăcată la modă, dar să fii gata să rămâi fără o leţcaie doar ca să-ţi mai cumperi o jachetă sau încă o pereche de pantofi, a zecea... Nu, asta deja nu mai înţelegea. De aici se şi aprindeau certurile care răzbăteau zilnic din apartamentul familiei Ivanov. Dar nici ele nu-i puteau strica Angelei bucuria de a-şi fi cumpărat, ce noroc!, nişte pantaloni splendizi! ZBURAŢI, BĂNIŞORII MEI, ZBURAŢI!

Nu se poate spune că numai femeilor le place să arunce cu banii. Există o categorie numeroasă de oameni, atât bărbaţi cât şi femei, scrupuloşi, cu scaun la cap, economi, care ţin o evidenţă strictă a veniturilor şi cheltuielilor, un soi de registru. Totul e socotit la copeică. Aceştia au răbdare să adune punând copeică peste copeică. Alţii nu pot, n-au răbdare să strângă o sumă mai mare nici atunci când îşi doresc ceva. Aceştia nu stau să numere nu numai copeicile, dar nici rublele. Ce să mai vorbim, când ne alegem tovarăşul de viaţă trebuie să fim atente la multe: să fie frumos, deştept, bun, inimos, vesel şi - cel mai important lucru - să-i iubim! Dar oare nu trebuie să fim atente şi dacă

126 « Natalia Baratova & Maria Ripinskaia

îi place sau nu să colinde magazinele? Dacă e în stare să strângă bani renunţând la lucruri mărunte? La asta, de obicei, nu ne gândim. Deşi viaţa noastră de familie, traiul de zi cu zi constă din lucruri mărunte. Iar când se întâlnesc tuşea cu junghiul, adică un zgârie-brânză şi o mână spartă, să te ţii! Nici unul dintre ei nu va fi în stare să-i înţeleagă pe celălalt. La drept vorbind, nu e o crimă să fii nici aşa, nici aşa. E vorba doar de un mod diferit de a vedea lucrurile: gospodăria, banii, cumpărăturile. La urma urmelor, când şi-a ales-o pe Angela de nevastă, Serghei n-a văzut că o interesau mai mult hainele decât literatura sau pictura? Că e moartă după hanţe? Probabil că a văzut, dar n-a tras nici o concluzie. Sau poate că ea a avut grijă să ascundă acest lucru, ştiind că atunci când prezinţi o marfă e bine să faci în aşa fel încât să nu i se vadă defectele. S-a arătat într-o lumină mai bună. Atunci, cine e de vină? El, că nu a fost suficient de atent, sau ea, că a umblat cu cioara vopsită? Acum nu mai are importanţă cine e vinovat, ci faptul că îşi fac zile fripte. Se întâmplă însă foarte des ca bărbaţii să-şi eticheteze soţiile. Păi, ei, cât îi dai, atâta cheltuie! Numai că gospodăria o conduce cel mai adesea femeia. Ea cumpără alimentele şi lucrurile de care are nevoie zilnic întreaga familie: de la pasta de dinţi la detergenţi. După cum şi haine pentru copii şi soţ, de la mărunţişuri la lucruri mari. Cunoaşteţi vreo familie în care soţul să-şi cumpere singur şosete şi chiloţi? Să fim serioşi! Iar magazinele, după cum se ştie, sunt o zonă de risc: oriunde te-ai duce, e imposibil să nu te ispitească ceva. Aşa încât pasiunea femeilor de a cumpăra lucruri inutile n-o întrece pe cea a bărbaţilor, la fel de periculoasă pentru bugetul familiei, de a-şi lua tot felul de şuruburi şi piese pentru maşină. Sau timbre, dacă e filatelist, sau monede, dacă e numismat. Şi în cazul lor acţionează acelaşi efect al zonei de mare risc pe care o reprezintă magazinele. Atât bărbaţii, cât şi femeile, fac în aceste locuri cumpărături compulsive. - Atunci când faci cunoştinţă cu un bărbat, se întâmplă să cauţi să te arăţi într-o lumină mai bună. Mai ales când vrei să faci impresie. Nu uita însă că după aceea vei avea de tras ponoase de pe urma unor neînţelegeri. Nu 127 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

e mai bine să cunoaşteţi fiecare optica de viaţă a celuilalt? Bun, ador să bat magazinele şi să fac cumpărături. Până aici nu e nimic care să deranjeze. Dar nu trebuie trecute cu vederea nici detaliile: e bine ca partenerii să ajungă treptat la o înţelegere privind frecvenţa acestor raite şi sumele cheltuite. Şi, oricât de plicticos ar suna, e bine să existe o măsură. CAPITOLUL 23 - Dacă ştii că trebuie să faceţi economii ca să vă cumpăraţi o locuinţă, o maşină, o mobilă nouă, un serviciu de masă mai scump - nu mai risipi! îţi dau un sfat simplu: nu lua mulţi bani la tine. Ia exact cât îţi trebuie pentru mâncare, ca să nu fii tentată să cumperi lucruri inutile. Ţine-te cât mai departe de ispite! - Femeile mai labile emoţional încearcă să-şi „înghită” stresul mâncând ceva gustos sau cumpă- rându-şi câte ceva. Şi, dacă e să fim cinstiţi, metoda e destul de eficientă. Chiar trebuie să-ţi faci bucurii. Dar nu strică să te gândeşti şi la interesele celorlalţi membri ai familiei. - înainte credeam că nouă, ruşilor, această patimă a alergatului prin magazine ni se trage de la sărăcia moştenită: atâtea generaţii de sovietici au crescut într-un sistem în care totul era cu ţârâita, în care trebuia „să faci rost” de toate cele, de la ciorapi la maşină. Pe de altă parte însă, Occidentul e plin de femei care nu fac nimic şi trăiesc pe spinarea lată a unor soţi bogaţi. Dar pasiunea lor pentru shopping nu e cu nimic mai prejos. Problema este, deci, calitatea femeii: nu prea evoluată, destul de limitată. Nu degeaba îşi ascund risipitoarele această patimă de bărbaţii care le fac curte. Tocmai pentru că, o dată ce devin conştienţi de ea, nu se mai însoară... SUNT URÂTĂ FOC, DAR IUBEŞTE-MĂ. .. Ei, am folosit, desigur, o expresie cam exagerată. Eu, una, n-am întâlnit nici măcar o singură dată în toată viaţa mea o femeie care, oricât de nearătoasă, să se considere în mod serios urâtă foc. Deşi, desigur, multe

128 ♦ Natalia Baratova & Maria Ripinskaia

De reţinut:

recunosc: „Nu sunt tocmai Marilyn Monroe...”. Cu toate astea, fiecare îşi caută şi îşi găseşte „peticul”. Sentimentul de a nu fi frumoasă e foarte dureros la vârsta adolescenţei. Dacă mai lasă de dorit şi silueta... Şi dacă ai un păr de zici că sunt câlţi... Uneori nici nu-ţi mai vine să trăieşti! Intradevăr, cum să faci faţă unui astfel de ghinion - să fii urâtă! De aceea ne şi dichisim, ca să arătăm mai drăguţe. Nu ne dăm înapoi nici de la operaţii estetice, nici de la tot felul de proceduri chinuitoare, tocmai ca să mai îndreptăm ceea ce ne-a lăsat natura, să completăm ceea ce nu ne-a dat cu generozitate. Ca şi cum un nas fin sau nişte buze mai pline ne-ar asigura fericirea. Să fie însă oare obligatorie frumuseţea pentru a avea fericirea şi, fireşte, dragostea? Probabil că nu degeaba se spune: „Nu frumoasă să te naşti, ci fericită.” Nu PICĂ DE FRUMOASĂ... Da-da, zicala rusească pe care am amintit-o era repetată tot timpul de Rimma Fedorovna, bunica

Cum să manipulezi bărbaţii «129

Katiei, ca răspuns la jelaniile nepoţelei: „Uite Varia ce noroc are, uite ce frumoasă s-a născut, face şi patinaj artistic, şi are părul mătăsos, auriu şi drept, e o adevărată plăcere s-o priveşti...” Ea, Katia, era o fetiţă împiedicată, cu un cap mare, cu faţa cam din topor, iar ochii ei verzi erau puţin saşii. Cele două fetiţe se împrieteniseră, dar de comandat, comanda Varia cea dezgheţată, care se pricepea să tragă sforile şi în clasă. Şi puştii, până şi cei mai neastâmpăraţi, i se supuneau. Fiindcă frumuseţea înseamnă putere. Iar Varia se obişnuise să comande şi să vadă că ceilalţi i se supun fără să crâcnească. Printre aceştia se număra şi sfioasa ei prietenă, Katia. Anii au trecut. Bunica Katiei murise demult. Cele două prietene au terminat şcoala, iar după aceea viaţa le-a despărţit. Acum, fiecare avea viaţa ei, dar continuau să ţină legătura şi îşi comunicau toate evenimentele. Şi nu era an să nu se întâlnească de ziua şcolii lor, pe 2 octombrie. Ocazie cu care aveau atâtea de vorbit, încât uneori le apuca dimineaţa. Vieţile lor urmaseră căi diferite. Preafrumoasa Varia îşi dorise să devină fotomodel, dar nu reuşise la concurs: fuseseră altele mai arătoase şi mai bătăioase. Intrase la institutul pedagogic, la filologie, la engleză. Pe puţinii băieţi care îi erau colegi îi avea pe toţi la frumoasele ei picioare. Dar nici unul nu-i „tulbura” inima. Lega uşor prietenii, îi făcea pe băieţi să se îndrăgostească de ea, îi încuraja şi... îi lăsa baltă. Nici unul nu se ridica la înălţimea idealului, care... care... simpla enumerare a calităţilor „prinţului” ar fi umplut cel puţin o coală: frumos, musai înalt şi bine făcut, sportiv, vesel, cel mai deştept, generos, dezinteresat şi să o ţină în puf... „Şi să-ţi cânte serenade sub balcon” - îşi completa Katia cea caustică prietena. Cât despre Katia, ea era acum o fată înaltă şi solidă. Nu avea măsurile 90-60-90, dar era bine făcută. Nu era frumoasă, dar avea în ea ceva drăgălaş, era amabilă, zâmbitoare, ceea ce-i şi făcea pe mulţi să-i răspundă cu un zâmbet. încă din copilărie, când îşi petrecea verile la bunica ei, la ţară, făcuse o pasiune pentru cai. în satul acela era un sovhoz zootehnic care avea şi o

Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 130

Şl Iar FRUMOASELE PLÂNG herghelie. micuţa Katia, când o căutai, avea treabă cu mânjii. Hotărârea de a da la medicină veterinară, unde a şi intrat, n-a mirat pe nimeni. Facultatea a fost o adevărată plăcere pentru ea. Cum avea un pic de timp, se ducea la grajdurile Losinii Ostrov. Acolo îşi avea caii ei preferaţi pe care îi îngrijea, ba uneori avea şi norocul să urce în şa. Tot acolo I-a cunoscut pe Saşa: o dată, văzându-1 că n-o scoate la capăt cu Lastocika, o iapă nărăvaşă, sărise să-i dea o mână de ajutor. Saşa nu era înalt şi nu atrăgea atenţia prin nimic. Genul despre care se spune: îl vezi azi, iar dacă îl vezi şi mâine nu-l mai recunoşti. Katia a remarcat însă că avea o fire veselă şi era un băiat instruit, că era binevoitor fară să fie insistent şi că... se cam uita la ea. Au început să se întâlnească. Saşa admira la Katia, după cum avea să-i mărturisească, faptul că „avea un fel de-a fi sănătos şi se purta firesc”. Era sătul de fete nevricoase şi mofturoase, veşnic obosite, cu faţa boită şi cu o ţigară între degeţelele manichiurate. Katia era un om interesant, fără fasoane, cu care se simţea bine. Când Katia i I-a prezentat pe alesul ei (se întrevedea deja nunta), Varia a ridicat mirată din sprâncene: „Dar ce-ai găsit la el? N-are nimic deosebit...” în ceea ce o priveşte, Katia se întreba ce găsise el la ea. Pentru o clipă, se şi temuse să i-l prezinte Variei: prietenă-prietenă, dar... Varia e frumoasă! Dar Saşa abia dacă i-a aruncat o privire, în schimb, să fi văzut cu ce ochi se uita la Katia, de când deveniseră prieteni! Să fie adevărat că nu în frumuseţe găseşti fericirea? Totuşi, orice-am spune, e plăcut să te ştii frumoasă! Să surprinzi în privirile bărbaţilor admiraţie şi în privirile femeilor invidie. Să primeşti complimente şi să ştii că sunt adevărate. Să vezi că atragi, că eşti preferată altora care nu au strălucirea ta. Bine, dar este ceva firesc, ne va spune orice psiholog. Frumuseţea trezeşte un sentiment de încredere: e greu de imaginat că un chip frumos poate ascunde răutate sau perfidie, şiretenie sau grosolănie. Nu contează de câte ori am avut prilejul să constatăm că, ei bine, poate. La vederea unei fete sau femei frumoase, suntem bucuroşi să Cum să manipulezi bărbaţii *131

ne mai înşelăm o dată. Probabil că este un lucru fixat în subconştientul nostru de basmele în care se întâmplă minuni, în care binele învinge întotdeauna, iar prinţesa este, în mod obligatoriu, frumoasă. Dar de ce, la urma urmelor, să nu se poată însoţi frumuseţea cu falsitatea, lipsa de onestitate, răutatea şi firea fluşturatică, cu înfumurarea şi orgoliul, cu prostia şi lăcomia? Ba poate, cum să nu. De cele mai multe ori, pe frumoase le caracterizează o părere excepţională despre sine şi narcisismul. în asta şi constă puterea lor. Tocmai faptul că au o părere atât de bună despre ele atrage ca un magnet atât femeile, cât şi, cu atât mai mult, bărbaţii. De aceea este atât de important să te lupţi cu complexele tale, să ştii să te apreciezi. Să te iubeşti! Şi, cum se zice, vei atrage. Dar şi femeile frumoase au problemele lor. Un gen de probleme pe care o urâţică nu prea le are. Să vedem câteva dintre ele. Un bărbat care are alături o femeie frumoasă creşte în propriii lui ochi. De multe ori, ea îi transferă din strălucirea ei. Femeia frumoasă de la braţul lor constituie pentru mulţi bărbaţi o confirmare a faptului că ei înşişi sunt fiinţe de excepţie. Inclusiv din punct de vedere sexual. De foarte multe ori, alegându-şi ca tovarăşă de viaţă o femeie frumoasă, bărbatul speră că ea sau, mai bine zis, frumuseţea ei, îl va ajuta în carieră. Acest lucru e valabil în special pentru bărbaţii cu o profesiune care presupune public: diplomaţi, jurnalişti, actori, persoane publice, în astfel de cazuri nu se prea poate vorbi despre dragoste, ci doar de calcule reci. Ei, nu chiar reci de tot, fiindcă bărbaţii iubesc cu ochii, iar un chip frumos, un trup bine făcut trezesc imaginaţia sexului tare. E însă ştiut: dacă mănânci numai prăjituri, în scurt timp vei dori ceva acru sau sărat. E ceva normal. La fel de normal este ca, după un timp, bărbatul să nu mai perceapă frumuseţea femeii de lângă el ca pe ceva deosebit. Aspectul trece pe planul al doilea, dacă nu al treilea. In acel moment ies la iveală răutatea, falsitatea, prostia, cărora frumuseţea le servise până atunci de paravan. Va fi o astfel de căsnicie fericită? Se găsesc oare urâţele care să 132 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

PLÂNG invidiezeŞlo FRUMOASELE astfel de fericire? Atunci, dragi doamne care vă arătaţi nemulţumirea faţă de fizicul vostru şi unde trebuie (la coafor, la sala de fitness, la salonul de cosmetică, în cabinetul unui psiholog) şi unde nu trebuie (la o petrecere, într-o societate în care domneşte buna dispoziţie, la slujbă sau la plajă), luaţi degrabă hăţurile în mână şi învăţaţi să... vă iubiţi! Să vă admiraţi! Spuneţi adio complexelor!

De reţinut: - Frumuseţea este o noţiune relativă. Unuia îi place un chip care ia ochii, altuia un trup bine făcut. Există însă şi bărbaţi pentru care nimic nu poate fi mai frumos decât o femeie deşteaptă şi modestă. Azi este la modă un tip de frumuseţe, mâine altul. întotdeauna însă privirile bărbaţilor au fost atrase de femeile stilate, sigure de sine. Şi în asemenea cazuri nu prea mai contează picioarele lungi sau nasul cârn (amintiţi-vă nasul Barbrei Streisand). - Intr-adevăr, frumuseţea este o forţă, cum spune draga mea Faina Gheorghievna Ranevskaia, dar... O fire bună, calmă, sinceră, loială, cu simţul umorului, are mult mai multă putere! - Nu întâmplător s-a observat că, o dată cu trecerea anilor, femeile a căror personalitate este caracterizată de inteligenţă, seriozitate şi bunătate devin mai frumoase. In vreme ce frumoasele care trăiesc în autoadmiraţie, răuvoitoare, mărginite, cu un intelect redus, îşi pierd pe măsură ce înaintează în vârstă atractivitatea. Francezii, fini cunoscători în materie de frumuseţe feminină, spun: „După patruzeci de ani, de frumuseţea unei femei răspunde... caracterul ei”. Aşa încât, dacă ţi se pare că nu ai prea mulţi admiratori, poate că, în loc să-ţi modifici linia ochilor sau grosimea buzelor, ar fi mai bine să te întrebi cum stai cu caracterul. DRAGOSTEA PENTRU MADONNA ŞI VASA PUPKINA Fanatici care trăiesc în adoraţia idolilor lor, în Cum să manipulezi bărbaţii *133

cultul unor cântăreţi şi actori, au existat întotdeauna. Să ne gândim numai cât de topite erau bunicile şi străbunicile noastre după Lemeşev sau Kozlovski. Se spune că între 24 admiratoarele celeCAPITOLUL mai aprinse („lemeşiste” şi „kozloviste”) începuse chiar o vrajbă. Toate însă îşi divinizau atât de tare idolii, încât ajunseseră să ofere garderobierelor bani grei (trei ruble!) pentru fericirea de a sta cinci minute în galoşii idolului. Mamele noastre stăteau nopţi întregi la coadă pentru un concert al lui Muslim Magomaev sau Valeri Leontiev. Fireşte că tinerii de astăzi au şi ei idolii lor pentru care fac pasiuni. Ca orice dependenţă, un astfel de fanatism este caracteristic pentru persoane de o anumită factură. Să vedem ce anume caracterizează un fan? Prin ce se deosebeşte el de un muritor obişnuit? Ce promisiuni de viitor îţi aduce pasiunea nebună încercată în tinereţe pentru un Filip Kirkov sau George Michael, pentru Madonna sau Şura? Vei fi în stare să-i iubeşti cu aceeaşi ardoare pe Petia sau pe Timur al tău? Ce va deveni un fan? Cum evoluează viaţa lui? Ania a fost încă din clasa a cincea „fan” al acestui negrişor alb, care fusese mai întâi negru sadea. Era înnebunită să ştie tot ce ţinea de viaţa lui. De ce se făcuse alb? Dacă avea într-adevăr operaţii estetice şi câte? Ce se ştia despre familia lui? Cu ce regizori îşi face clipurile? Cum face pasul acela „lunar” al lui când dansează? Şi, bineînţeles, despre ce sunt cântecele lui? Acasă la Ania nu exista pe atunci un video, dar mama ei i-a dăruit o casetă audio ca să poată înregistra de la prieteni muzica adoratului ei. Ei, şi numai că nu dormea cu caseta asta în braţe. După ce a mai crescut, s-a mirat şi ea cum suportau rudele şi prietenii pasiunea aceea fanatică a ei şi cum nu turbau de atâta ascultat şi văzut Jackson. Tot MJ era şi subiectul corespondenţei pe care începuse s-o poarte cu o fetiţă din Samara: intră în obiceiul fanilor să-şi împărtăşească noutăţi din viaţa idolului lor. Când, înBaratova fine, &nuMaria i-au mai tremurat chiar atât de tare 134 ♦ Natalia Ripinskaia

genunchii la vederea lui pe ecran, a început să se intereseze mai îndeaproape de viaţa şi opera lui. A început să caute articole despre el şi a întocmit un dosar. Cum părinţii ei lucrau la redacţia unui ziar, tăiau pentru ea din ziarele şi revistele străine tot ce găseau despre el, lucruri pe care ei refuzau categoric să le citească. Ania îşi lua dicţionarul şi stătea cu orele să şi le traducă. Ceea ce a ajutat-o să poată citi singură în engleză când a dat norocul peste ea şi i-a căzut în mână cartea despre pop-star scrisă de însăşi mama acestuia. Faza următoare a fost apariţia pe unul dintre pereţii camerei ei a unui întreg „iconostas”, cum I-a numit mama ei, cu fotografii şi postere cu idolul şi cu... desene pe care le făcuse chiar Ania: Michael la machiaj, Michael din profil etc. Anii au trecut. Acum, Ania se întreabă şi ea ce găsise la acest cântăreţ. Ce-o făcuse să-şi piardă minţile? Doar sunt atâţia cântăreţi mai talentaţi şi mai interesanţi! Şi iată că, într-o zi, „iconostasul” a fost dat jos de pe perete şi... A, nu, n-a fost aruncat. Ar fi fost păcat de munca şi timpul pierdut. Toate desenele, fotografiile şi tăieturile din presă au fost puse frumos într-o mapă şi băgate într-un fund de sertar al mesei de scris. Dacă îi ieşea în cale o admiratoare mai tânără a lui MJ, putea să-i facă o adevărată bucurie! Când s-a dus cu mama ei la concertul dat la Moscova de LaToya Jackson, sora idolului, pasiunea Aniei aproape se stinsese. După aceea a fost la concertul dat chiar de Michael Jackson la Moscova. Biletele, care numai ieftine nu erau, le-a cumpărat din banii ei (lucra deja). Sub o ploaie torenţială, şi-a luat rămas bun de la copilărie. Căci acum ştia: niciodată n-avea să mai iubească astfel un cântăreţ sau o cântăreaţă. Dar pe lângă mapa cu dosarul, Ania a mai rămas cu o moştenire de la Michael: o destul de bună cunoaştere a limbii engleze şi predilecţia pentru şosetele albe. Plus că acum ştia, din proprie experienţă, că o pasiune trebuie respectată oricât de absurdă ar părea. A IUBI PÂNĂ LA MOARTE... Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 135

Realitatea de pretutindeni arată că fanatismul nu e lipsit de pericol. Şi nu numai pentru staruri, pe care mulţimea în stare de demenţă a admiratorilor îi poate sfâşia, ci chiar pentru fanii înşişi. Mai ales pentru cei foarte tineri. Ania suferise de cea mai uşoară formă a acestei boli, dar mulţi o fac în forme grave, devenind chiar cazuri de psihiatrie. Este suficient să amintim că pe John Lennon I-a ucis un admirator înfocat, Mark Chapman. Sau cazul lui Riccardo Lopez, care şi-a filmat sinuciderea, iar filmul, împreună cu o bombă artizanală, I-a trimis idolului său cântăreaţa Bjork: „Mori, nefericito!” Studiind fenomenul iubirii nebune nutrite de o masă de oameni, cel mai adesea foarte tineri, faţă de un idol, psihologii au ajuns la o concluzie interesantă: aici nu este vorba despre nici un fel de dragoste! Este vorba despre o deviaţie, o abatere de la comportamentul normal. Psihiatrii susţin că cei care devin fani ai unor cântăreţi şi artişti sunt de regulă indivizi lipsiţi de încredere în sine, care resimt nevoia unei mâini forte. Tocmai de aceea fanii simt nevoia de a face parte dintr-un grup. Acest spirit de turmă, gregar, al unor oameni de aceeaşi factură, nu face decât să alimenteze dorinţa fanatică de a trăi prin idolul lor. Există chiar un termen - „gruppy”, care desemnează adolescentele admiratoare fanatice ale starurilor scenei sau ale grupurilor rock. Ele îşi urmează idolii peste tot, formând o originală galerie gata la orice servicii, inclusiv de ordin sexual. Aşa încât, nu e de mirare că cei doi basişti ai cunoscutului grup Rolling Stones au avut la activ 287, respectiv 130 de prietene. Nu este greu de ghicit că cei mai mulţi fani sunt din rândul teen-age-rilor, iar dintre ei, cei mai numeroşi se înscriu în categoria de vârstă 13-17 ani. Ce-i drept, nu există regulă fără excepţii: ultimele anchete au arătat că cei mai pătimaşi fani ai grupului Spice Girls sunt fetiţe de 4-7 ani! La fel de adevărat este că, la 90% dintre teen- ageri, atracţia nebună pentru un idol se stinge o dată cu vârsta. Gândeşte-te totuşi, ţi-ar face plăcere să fii 136 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

considerată drept o persoană care nu are o părere prea bună despre ea? Chiar mai mult, una care nu poate trăi nici o zi fără să simtă sprijinul unui braţ puternic? N-ai decât, dacă nu a[ altă pasiune decât un grup rock sau un cântăreţ. încearcă^ totuşi, să priveşti lucrurile cu un ochi mai critic. In fond, de ce să fii pasibilă de un diagnostic atât de dur? Mai ales dacă tânărului care îţi este prieten nu i s-a întâmplat niciodată să cadă într-o asemenea patimă, ceea ce îl poate duce foarte lesne la concluzia că nu eşti tocmai normală. Părere care, într-o anumită măsură, nici nu e departe de adevăr.

De reţinut: - Psihologii văd o legătură directă între predispoziţia emoţională a femeilor pentru un bărbat şi cea pentru un idol. Tocmai din rândul acestor fete fanatice apar mai târziu femei psihopate. Iar dacă o astfel de femeie are cumva impresia că dragostea pe care i-o poartă soţul ei a scăzut fie şi un pic, ea nu mai judecă şi începe să-i facă viaţa amară cu scene, cu istericale şi cu tentative de sinucidere. - Uneori, maturizându-se, tinerele fanatice devin femei care, ca şi gruppy, nu suportă singurătatea. De multe ori, de asta se şi mărită, ca să nu fie singure, fară să mai aştepte adevărata iubire. - Nu uita: tot ceea ce am spus până acum nu este decât partea nevăzută a aisbergului fanatismului. Psihologia fanaticului ţine într-un fel de viciu, e nesănătoasă. Iar starea psihică nu întârzie să se reflecte în cea fizică. Fanii idolilor rock au deseori neplăceri cu inima (tahicardii), după cum şi probleme gastro-intestinale. Studiile făcute au arătat că ascultatul timp de multe ore a unei muzici rock face să creaseă sensibil secreţia de suc gastric, ceea ce afectează mucoasa. De aici - gastrita sau chiar ulcerul. Şi PROŞTII ÎŞI DORESC SĂ FIE FERICIŢI Există măcar una dintre noi care să nu fi spus despre

Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 137

ea însăşi că e o proastă? Chiar mai rău: o idioată. O facem însă fie în glumă, fie când dorim să ne băgăm minţile în cap, fie într-un acces de autocritică. în realitate, nu avem despre noi această părere. Câtuşi de puţin. Dacă începem însă să ne comparăm cu altele, vrândnevrând trebuie să recunoaştem: cutare e mai deşteaptă şi mai cultă decât mine, în timp ce cutare este mai frumoasă, într-adevăr, dar e proastă. Dacă te mai gândeşti puţin, ajungi la concluzia că fiecare dintre noi e mai deştept decât unii şi, obligatoriu, mai prost decât alţii. Bun, şi? Ce-i cu asta? Aşa e-n viaţă. Ei, dar ce te faci dacă îţi spune chiar iubitul tău că eşti proastă ? Poţi suporta una ca asta? Merită să faci tot ce-ţi stă în putinţă ca să-i dovedeşti contrariul? Sau te mulţumeşti să mai adaugi ceva la lista defectelor lui? Sau te gândeşti că poate are dreptate, că doar trebuie să existe şi proşti pe lume. Dar dacă ţii cont de ceea ce se spune, de pildă, că frumuseţea e incompatibilă cu inteligenţa, nu-ţi convine nici să fii doar frumoasă. Să încercăm să vedem dacă proştii trăiesc prost. Dacă deşteptăciunea te asigură împotriva nenorocirilor şi ghinioanelor. Iar dacă iubitul tău (dar unul pe care îl iubeşti foarte mult) nu e prea deştept, cum să procedezi? Să-ţi ascunzi inteligenţa şi ascuţimea spiritului? Să te prefaci proastă? DE-AI ŞTI CE-ŢI ADUCE SOARTA...

Galia Mamonova... Foarte de mult (în veacul trecut!), am fost colege de clasă. Nu vorbeam însă deloc una cu alta, nu cred că am schimbat zece cuvinte. Clasa era împărţită în două grupuri, fiecare cu preocupările lui, lucru care era foarte evident. Din primul grup făceau parte cei mai deştepţi: cei care învăţau bine, citeau mult, discutau despre cărţi şi spectacole, erau animaţi de curiozitate şi interes pentru o grămadă de lucruri, participau la toate activităţile. în al doilea grup erau copii care aveau cu totul alte preocupări: băieţii erau pur şi simplu nişte derbedei mici, şi pe deasupra şi bătuţi în cap, iar pe fete nu prea le interesa nimic şi nici nu stăteau prea bine cu învăţătura. între cele 138 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

două grupuri nu existau prietenii, dar nici duşmănii. Cu atât mai mult mă mira atitudinea pe care o aveam faţă de o fetiţă. E vorba despre Galia Mamonova. Mă enerva teribil, nu puteam s-o sufăr. Simţeam aproape fizic neplăcerea de a o vedea când era scoasă la tablă şi de a o auzi răspunzând, mai bine zis, scoţând nişte ăăă, îîî şi bâiguind ceva ininteligibil. Era o fetiţă mică de statură, rotofeie şi cu o figură uimitor de inexpresivă, cu o piele anormal de albă şi cu nişte ochi ca stafidele, parcă înfipţi într-o chiflă albă. îmi producea o senzaţie de scârbă, de dezgust, ceva cu totul neplăcut. Deşi nu avusesem niciodată de-a face cu ea. îar în clasă erau unii şi mai proşti, şi pe deasupra şi agresivi. Dar nu, pe mine mă scotea din fire Galia şi numai Galia. Trebuie să mai spun că eu eram o fetiţă cuminte, tăcută, la locul ei. Dar Galia mă enerva atât de tare încât, iată, mi-o amintesc şi după atâţia ani. Asta deşi, ştiţi şi voi, când te uiţi după cincisprezece-douăzeci de ani la fotografiile de grup din şcoală, nu-ţi mai poţi aminti cum îi chema pe unul şi pe altul, cu care erai prieten şi cu care nu te aveai bine. Pe ea însă mi-o aminteam. Poate pentru că şi pe vremea aceea eram conştientă de faptul că nu era normal să am o asemenea aversiune faţă de cineva. Absolut deloc. Şi după ce înţelesesem acest lucru, trăsesem şi o concluzie: înseamnă că şi pe mine s-ar putea să nu mă placă la un moment dat cineva pentru că am nasul cum îl am sau pentru că sunt slabă, sau pentru felul cum pronunţ cuvintele, sau pentru că par cam băţoasă (fiindcă eram foarte timidă). Iar după aceea, adultă fiind, de câte ori nu i-am mulţumit în gând Galiei Mamonova pentru că, datorită ei, mai bine zis datorită antipatiei mele faţă de ea, m-am îmbogăţit cu o asemenea experienţă. Experienţa conştientizării unor adevăruri care unor oameni mai inteligenţi li se pot părea la mintea cocoşului. Dar Galina n-a avut o soartă de invidiat, ba viaţa ei a luat chiar o întorsătură tragică. De fapt, mai corect ar fi să spunem că n-a luat nici o întorsătură. A încercat de câteva ori să-şi facă o familie, dar n-a reuşit. Munca neinteresantă pe care a avut-o nu i-a adus nici satisfacţie, nici bani. Şi nici n-a apucat să trăiască prea mult. Nu-mi aduc aminte din ce Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 139

cauză a murit, ştiu numai că nu avea mult peste patruzeci de ani. Intr-adevăr, nu avusese personalitate, fusese limitată şi lasă-mă să te las şi nu strălucise de deşteptăciune. Dar câte femei n-am întâlnit după aceea cu nimic mai deştepte sau mai frumoase decât Galia, dar care şi-au trăit viaţa aşa cum şi-au dorit. Sau, dacă nu, cel puţin au cunoscut în viaţă emoţiile de care viaţa Galiei a fost lipsită. După părerea mea...

140 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

La vorbind, subiectul nostru nu este gradul de Nudrept NUMAI DESPRE FĂCUTUL UNGHIILOR. prostie sau de inteligenţă. în virtutea principiului: „Şi cine apreciază?”, acestea sunt, ca să spunem aşa, noţiuni abstracte, relative. Sigur că ne putem apuca să completăm tot felul de chestionare, să ne supunem unor teste ca să ne aflăm propriul IQ - indicele gradului de inteligenţă. Dar despre asta vă las să citiţi în alte cărţi. Aici nu vom vorbi despre oameni proşti, ci despre prostiile făcute de femei. Despre prostii de neiertat, care pot (şi trebuie) să fie evitate. In special, în ceea ce priveşte relaţiile noastre cu bărbaţii. Sper că n-ai uitat ce obiectiv ne-am fixat: să-i fac să se îndrăgostească de mine! Ce trebuie, aşadar, evitat şi căror lucruri trebuie să le acorzi o atenţie deosebită pentru ca tânărul pe care îl placi să se îndrăgostească de tine? Sau - ca să mergem şi mai departe - pentru ca după ce s-a îndrăgostit, să nu-i treacă şi să te lase. Ca nu cumva să faci după aceea cine ştie ce prostii. Problema este, s-o spunem deschis, foarte complicată, atâta timp cât nu am lămurit ce fel de tip este tânărul tău, iar tu ţi-ai luat dreptul de a fi proastă, adică de a face lucruri la limita prostiei. Dacă tânărul tău e un tip care gândeşte, pe care îl interesează ce e în jurul lui, căruia îi place să citească, deci e atras şi de altceva decât de bere şi de sex, atunci... Atunci putem afirma răspicat că unor astfel de bărbaţi nu le plac femeile superficiale şi prostuţe. De bună seamă că pentru îmbrăţişări şi sărutări nu le vor respinge. Dar să rămână cu ele... Asta nu! De ce? Foarte simplu: pentru că bărbaţii sunt în marea lor majoritate vanitoşi. Indrăgosteala nu este totul pentru un bărbat: nu e de-ajuns ca fata pe care o iubeşte să placă tuturor celor din jur, nu e deajuns să vadă cu coada ochiului când merge cu ea la braţ că atrage privirile bărbaţilor, că le rămân ochii la silueta şi pletele ei (e clar că îl invidiază că s-a uitat la el o asemenea frumuseţe), nu, el vrea să vadă că prietenii lui o apreciază şi o stimează. Pentru mintea ei ageră, pentru îndrăzneala ideilor, pentru fina cunoaştere a... nici nu mai contează a ce. Mă rog, a ceea ce preocupă anturajul lui, a ceea ce se înscrie în sfera de interes a prietenilor săi apropiaţi. Desigur că n-o să le ceară sfatul 141 « Natalia Baratova & Maria Ripinskaia

dacă să se întâlnească sau să se însoare cu ea, dar îşi va da cu siguranţă seama de părerea pe care o au despre ea, după felul cum o ascultă, cum discută cu ea şi dau sau nu atenţie spuselor ei. Sau, dimpotrivă, o lasă şi pleacă, fiindcă au impresia că spune gogomănii, ori fac glume pe seama ignoranţei ei. De aceea, este foarte bine dacă tu şi alesul tău aveţi multe preocupări şi pasiuni comune. Dacă iubiţi amândoi jazzul sau muzica simfonică, dacă vă plac filmele fantastice sau thriller-ele psihologice, dacă faceţi sport, învăţaţi, vă specializaţi într-o profesiune care vă va oferi un bun cadru pentru discuţii.' Iar dacă preocupările voastre nu se întâlnesc, dacă principalul lucru care vă ţine împreună este fiziologia, adică atracţia sexuală, nici asta nu vă împiedică să discutaţi amândoi: politică, economie, literatură, cinema, numismatică, psihologie, geologie... lista poate continua la nesfârşit. Evident, nu e nevoie să fii atoateştiutor, dar e bine să ai un domeniu în care să fii mai informat. Să ştii să-ţi expui cunoştinţele, adică să poţi relata într-un mod care să stârnească interesul lucrurile pe care le ştii sau pe care le-ai aflat din ceea ce citeşti. Pentru ca iubitul tău să vadă că nu te preocupă numai şampoanele şi făcutul unghiilor. Deşi, după cum spune un poet: „Şi pentru un om de toată stima poate avea importanţă forma unghiilor.” Să vadă că nu te interesează numai bârfele şi viaţa intimă a starurilor de tot felul. Deşi, dacă e să fim cinstiţi, nu toţi bărbaţii sunt pregătiţi să aibă alături de ei intelectuale de clasă, cărora le vine uşor să susţină o discuţie în contradictoriu, făcându-i knock out nu numai pe ceilalţi bărbaţi, dar chiar şi pe ei, pe iubiţii lor. Nici aşa ceva nu le este pe plac, ca fata să le fie superioară din multe puncte de vedere. Asta nu-i împiedică să dorească să se poată mândri cu alesele lor. Bărbatul vrea să fie sigur că, aflându-se în societate, oricare ar fi aceasta, nu se va trezi că partenera lui trânteşte o neghiobie sau susţine aiureli. Să ştie că prietenii lui n-o vor prinde cu stupizenii, iar colegii nu o vor considera incompetentă. Doar de acest lucru depinde şi părerea pe care şi-o fac despre el. Da, dragile mele doamne, aveţi de făcut faţă unor pretenţii care se bat cap în cap! 142 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

De reţinut: - Deseori, femeile se prefac prostuţe, îşi ascund calităţile, ca să nu-şi priveze bărbaţii de sentimentul superiorităţii. Ar trebui să-ţi pui totuşi întrebarea dacă nu cumva cel pe care l-ai ales întrece măsura cu prostia, de vreme ce trebuie să recurgi la astfel de tertipuri. Un bărbat normal trebuie să fie mândru de inteligenţa şi de succesele iubitei lui. Dar dacă îţi dai seama că e invidios, lipsit de orizont, peste măsură de orgolios şi, în general, îndrăgostit de el însuşi, narcisist, poate că nu merită să-ţi frângi aripile, să cânţi fals şi să pui umărul la distrugerea propriei personalităţi. Crezi că poţi avea un viitor fericit cu un astfel de bărbat? - Dacă nu doreşti să treci drept proastă, nu discuta în public despre situaţia financiară a soţului sau prietenului tău, mai cu seamă dacă el te poate auzi. Nu scăpa din vedere faptul că un bărbat nu poate suferi ca femeia să fie interesată nu de el, ci de marca maşinii şi de veniturile lui. Nu agreează deloc să fie apreciat numai pentru salariul lui mare. Manifestarea mercantilismului nu e tocmai un semn de inteligenţă şi de bun simţ. - Bărbaţii îşi dau imediat seama când le faci avansuri. Şi nici asta nu le place. Dar, fiind şireţi, nu vor lăsa să se vadă că nu-ţi apreciază comportamentul. Nu uita însă că vor înceta să te stimeze şi să te ia în serios. O femeie inteligentă procedează mai rafinat, cochetează apelând la limbajul gesturilor: o privire, un joc cu brăţara, un anume fel de a-şi scutura pletele, expunerea discretă a picioarelor. - Şi încă un lucru: femeile pe care bărbaţii le socotesc prostuţe sunt deosebit de vorbăreţe. Este deci indicat să eviţi să povesteşti despre foştii tăi iubiţi. Bărbaţilor nu le place, deşi aparent nu se sinchisesc şi chiar îţi dau apă la moară cu întrebări provocatoare. Tu te gândeşti că nu faci altceva decât să-i împărtăşeşti iubitului tău ce prieten rău (grosolan, mărginit, zgârcit, bătăuş etc.) ai avut. Dar el va trage după aceea de aici cele mai năstruşnice concluzii. Te va vedea rea sau răzbunătoare, va considera că eşti mult prea pretenţioasă sau că ai o fire meschină ori cârcotaşă. Sau se va supăra că ai putut permite unei asemenea nulităţi să te înjosească. Aşadar, dacă vrei să ai o Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 143

viaţă liniştită, nu te traumatiza şi nu-ţi traumatiza noul prieten cu amintiri de soiul ăsta. - încearcă să-ţi pui o întrebare: ce este prostia? Dacă este o greşeală a naturii, nu mai e nimic de făcut. Proştii ca noaptea nu se vor supăra pe noi, fiindcă ei nu citesc cărţi de felul celei de faţă. în general însă, dacă un om se întreabă: nu cumva sunt prost? - înseamnă că e suficient de deştept. Proştii nu-şi pun de obicei astfel de întrebări. - Iar acum, întreabă-te cât de bine ştii să analizezi şi să apreciezi o situaţie, să tragi o concluzie, să-ţi fixezi un obiectiv şi să-i urmăreşti realizarea, să-ţi fixezi o tactică şi o strategie de comportament. Sunt lucruri care nu-ţi pun probleme? Foarte bine! Dacă însă ai probleme, pune mâna pe carte. Citeşte, studiază, autoperfecţionează-te. Te asigur că aici nu există limite PROFESIUNEA DE CREDINŢĂ A UNEI EGOISTE REZONABILE Se pare că disputele pe seama egoismului - dacă e bun ori rău - s-au încheiat demult. Au ieşit victorioşi, cu un număr covârşitor mai mare de argumente, susţinătorii egoismului. Evident, al unui egoism raţional. întrebarea este de a cui raţiune trebuie să ţii seamă: de a ta sau de cea universală? Şi a cui pildă să o urmezi? Că, astăzi, criteriile s-au cam schimbat. Faptul că trebuie să te iubeşti pe tine însuţi este cunoscut de toată lumea. Cine nu-şi aminteşte cuvintele Sfintei Scripturi: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”? Iar noi (am în vedere generaţia mea, educată fără ajutorul Sfintei Scripturi), cărora ni s-a spus în copilărie că trebuie să ne iubim din tot sufletul rudele şi prietenii, ne-am zis că trebuie să ne iubim şi pe noi la fel. Să nu ne nedreptăţim, să nu ne criticăm prea aspru, să ne arătăm indulgenţă, să ne facem daruri. Să nu ne sacrificăm la infinit de dragul altora, oricât i-am iubi şi preţui, chiar dacă ne sunt cele mai apropiate rude: părinţi, bunici, soţ, în fine, copii. Dar cum e viaţa egoiştilor? E chiar atât de fericită? Sau mai toţi oamenii trag totuşi la cei buni, înclinaţi spre sacrificiul de sine? Unde se află graniţa corectă? Jeka, era o fată arătoasă, se poate spune chiar frumoasă. în orice caz, atrăgea imediat atenţia. Jeka îi 144 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

AŞA VREAU! spuneau numai cei apropiaţi, aşa o alintaseră acasă. Dar i se mai spunea şi Jenicika, Jenşencik, Evgheşa. Ce-i drept, ei îi plăcea mai mult să i se spună aşa cum o chema Evghenia. Chiar Evghenia Alexandrovna, cu numele patronimic. Căci tinerelelor noastre, cu excepţia educatoarelor de la grădiniţă şi învăţătoarelor, nu li se mai adresează nimeni aşa. Jenia nu aparţinea nici uneia dintre aceste categorii. Era designer, artist, lucra la o mare companie de reclamă. Ştia meserie, aşa încât se bucura şi de stimă, şi de un salariu bunişor. Ca om, era severă. în orice caz, aşa o considera mama ei, pentru care lumea se limita la munca ei de birou, nu foarte interesantă, şi la casă, pentru care nu exista nimic în afara familiei, care trăia numai problemele şi preocupările soţului şi copiilor ei, şi cât au fost mici şi după ce au crescut. Jeka însă se considera un mic stat în stat, şi se comporta ca atare. Dacă era ceva care nu o privea direct, nu se amesteca. Şi nici ea nu le permitea celorlalţi să se amestece în treburile ei. în această privinţă, gradul de rudenie nu avea nici o importanţă pentru ea. Mama, de pildă, nu avea acces la problemele ei, mai cu seamă la cele profesionale. De cele sufleteşti, ce să mai vorbim! Fratele ei mai mic spunea că e o capsomană şi că o doare-n cot de orice. Dar nu era adevărat. „O durea în cot” numai de ceea ce nu intra în sfera preocupărilor şi priorităţilor ei. Oricum, ea considera că nu era datoare nimănui cu nimic. „M-au făcut, foarte mulţumesc. Dar acum îmi trăiesc viaţa fară să urmez pilda nimănui. Iar când fac un lucru, nu-l fac fiindcă aşa se cade sau de frica nu ştiu cărei persoane importante, ci pentru că aşa vreau!” Jenia şi-a părăsit destul de devreme casa părintească, deşi a avut o cameră a ei. Dorea să fie independentă şi să nu fie sub control. Supravegherea părinţilor era plină de bunăvoinţă, dar purta amprenta faptului că în tinereţea lor „nimic nu era aşa!” S-a mutat pentru început într-o cameră cu chirie, iar după ce a început să câştige mai bine, a închiriat o garsonieră. Venea de la lucru seara târziu, obosită, aşa că nu-şi suna părinţii prea des. Nici n-ar fi avut ce să le spună în fiecare zi, nu? Cu prietenii era amabilă, dar oarecum distantă. Işi Cum să manipulezi bărbaţii «145

era suficientă sieşi şi nu simţea nevoia nimănui în mod special. Işi făcea apariţia când avea chef, pe urmă dispărea pentru un timp. La un moment dat, s-a ivit în viaţa ei Felix, dar relaţia n-a durat mai mult de o jumătate de an. Fiindcă în capul lui era deja foarte clar ce trebuie şi ce nu trebuie să dorească o soţie. Iar firea ei nesupusă s-a răzvrătit. Ori poate că nu-l iubea? Fapt este că atunci când Jenia I-a întâlnit pe Maxim, ştia bine ce-i trebuie şi ce nu. Voia să iubească şi să fie iubită. Şi nu, voia ca Maxim să atenteze la viaţa ei personală. îşi prezerva dreptul de a se vedea cu prietenii în lipsa lui Maxim, de a pleca pentru două-trei zile în afara oraşului. „Nu te supăra, dragul meu, simt nevoia să fiu puţin singură. Sunt obosită...”. Neîncredere, suspiciune, gelozie, reproşuri... toate astea erau pentru ea prostii şi n-o interesau. Cu aerul ei uşor glacial, reţinut, ştia să-şi impună dorinţele. Maxim a fost de acord să ducă acesttnod de viaţă alături de femeia pe care o iubea. Şi iată că sunt deja cinci ani de când sunt împreună. Părinţii şi-au acceptat fiica aşa cum era ea acum. Ce-i drept, relaţiile lor nu erau deosebit de calde. Mama, care se sacrificase întotdeauna de dragul celorlalţi, a fost multă vreme supărată pe Jeka. Dar pe urmă a înţeles: fiica ei era acum o cu totul altă persoană. Las-o să-şi trăiască viaţa aşa cum vrea. Dar cunoaşteţi multe familii în care copiii ajunşi adulţi se înţeleg de minune cu părinţii lor şi le împărtăşesc tot ce au pe suflet? Se poate spune că Jenia e egoistă? Da, sigur. Sau, mai exact spus - nu e o altruistă. Nu înglobează în viaţa ei interesele altora. Nu se sacrifică de dragul apropiaţilor ei. Nu este însă vorba despre un egoism de copilaş prostuţ care crede că tot ce e pe lume e numai pentru el, şi să te ţii plânsete, dacă îl contrazici. Jenia nu face decât să-şi modeleze relaţiile cu cei din jur potrivit necesităţilor ei, în virtutea unui egoism accentuat, adică a dragostei de sine. Dar nu în dauna celorlalţi. De obicei, scenariul după care va trăi fetiţa unei familii este hotărât dinainte. Fetiţa vede relaţiile dintre mama şi tatăl ei, le aude discuţiile, îşi însuşeşte felul lor de a vedea 146 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

viaţa şi relaţiile cu alte rude. încetul cu încetul, stereotipurile care se formează în subconştientul ei devin de neclintit. Când ajunge la maturitate, ea transpune modelul acestor relaţii în propria familie, în relaţiile cu prietenii, cu colegii, cu propriii copii. Şi toate acestea, în chipul cel mai firesc. Şi iat-o trăind după un scenariu care nu-i al ei: cel al mamei, al tatălui, al bunicilor ei. Dar dacă acest scenariu îi este străin, dacă ea îl urmează dintr-un sentiment al datoriei sau pentru că nu i-a dat prin minte că se poate trăi şi altfel, sau pentru că este dominată de autoritatea mamei sau a tatălui, nu-i va fi uşor. De aici reiese că îi iubeşte pe ceilalţi, dar nu se iubeşte pe sine. De aceea, dacă ţii la tine, nu face lucruri care să-ţi dăuneze. Opusul egoismului este altruismul. Un exemplu tipic: femeia care se pune întotdeauna pe ea şi interesele ei pe planul doi. Cu alte cuvinte, îşi sacrifică întotdeauna talentele, visurile, plăcerile. Şi cum altfel? Doar i-a fost inoculată încă din copilărie ideea că a te pune pe tine pe primul plan denotă egoism, că o femeie nu trebuie să se poarte astfel. Iar fetiţa vrea să fie un copil ascultător, aşa că va sacrifica totul de dragul familiei, care înseamnă cel puţin două persoane. Dar de ce să-ţi îngădui să te porţi cu tine într-un mod inegal, incorect? Şi tu trăieşti tot o singură viaţă, irepetabilă. Nu da voie nimănui să ţi-o strice. Nu nutri speranţa că, punându-te veşnic pe planul al doilea, sacrificându-te tot timpul, te vei bucura de dragostea şi stima soţului tău. De obicei se întâmplă exact pe dos. Iar sacrificiile de felul ăsta nu le mai recuperezi. Nu prea există bărbaţi care să renunţe la ajutor, doar ei sunt nişte egoişti de mâna-ntâi! Şi nici să nu te aştepţi la mai multă dragoste sau fidelitate. Să nu te mire dacă într-o bună zi se întoarce pe călcâie şi pleacă la o alta care ştie să se iubească. Sacrificându-se, femeile se cufundă cel mai adesea în viaţa de familie. Nu prea le mai pasă de felul cum arată, nu le mai interesează moda. Nu prea mai citesc şi încep să-şi bage nasul în viaţa celor din jur. Urmarea este că-şi pierd prestigiul în societate. Cel puţin, în cercul prietenilor comuni. „Da’ ce-mi trebuie? Sunt deja măritată. Nu-mi arde de prostii de-astea.” îşi pierd prietenele, interesul pentru viaţă. Rămâne Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 147

o singură preocupare: să fie aşa cum o vrea soţul. Psihologii le spun acestor femei cameleoni sociali. Ele sunt dispuse săşi modifice părerile, convingerile şi chiar aspectul, numai să-i mulţumească, să fie femeia ideală pentru el. Nu e de colo să fii un ideal. Iar autopeifecţionarea nu cunoaşte limite. Dar dacă nu eşti acceptată aşa cum eşti, şi dacă celălalt face tot ce poate ca să te transforme, să te remodeleze, ce dragoste mai e şi asta? Mai poate fi vorba despre vreun ideal? Nu ţi se pare că eşti, pur şi simplu, folosită, dirijată, desconsiderată? Pe urmă se mai şi miră că te-ai înrăit, ai devenit instabilă, o scorpie pusă pe harţă. învaţă, deci: idealul eşti tu! Să te perceapă toţi ca atare (inclusiv soţul!)! Şi nu uiten a te pierde pe tine este mult mai de speriat, din multe puncte de vedere, decât a pierde un soţ. Oricât de teribilă ţi s-ar părea acum o asemenea afirmaţie. Eroina povestirii noastre a avut noroc: a înţeles suficient de repede ce-i trebuie. Şi anume, ca nimeni să nu atenteze la libertatea ei interioară. Apropo, psihologii afirmă că orice om trebuie să aibă spaţiul său vital: atât spiritual, cât şi fizic. Atât într-un mijloc de transport, cât şi în propria casă. Un spaţiu de care să nu se atingă nimeni (să nu i se vâre nimeni în suflet şi să nu simtă umărul nimănui). Şi nimeni nu are dreptul să atenteze la acest spaţiu. Cu atât mai puţin să-i invadeze sau să-i impună regulile sale.

De reţinut: - A te iubi şi a te respecta nu înseamnă câtuşi de puţin să nu-i iubeşti şi să-i oprimi pe alţii. învaţă să ştii să te porţi în aşa fel, încât să nu fii copleşită de cei din jur cu problemele lor. Gândeşte-te dacă trebuie să urmezi orbeşte indicaţiile celor mai în vârstă. învaţă să ţii distanţă. învaţă să spui „nu” dacă simţi că „ţi se pune hamul”. Indiferent de către cine: rude, prieteni, colegi, şef. - Dacă în familia ta a existat cutuma ca cea mai bună bucată să-i fie dată tatălui, dacă mama a fost întotdeauna de acord cu el, chiar şi când nu era cazul, nu te zori să transpui această atitudine în relaţiile cu soţul sau prietenul tău. Nu te teme să distrugi aceste stereotipuri. Fii pe poziţii de egalitate cu cel pe care-l iubeşti. Dacă n-o faci de la bun început, după 148 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

aceea îţi va fi mai greu să-ţi recucereşti libertatea şi spaţiul, dreptul la o viaţă personală. - Nu te teme dacă ai puncte de vedere şi convingeri diferite de cele ale iubitului tău. Dimpotrivă, dacă simte că eşti liberă şi independentă în forul tău interior, bărbatul te va aprecia mai mult. O femeie de felul acesta atrage bărbaţii, ca orice personalitate distinsă care se respectă pe sine şi ţine seamă de interesele sale. O femeie care trăieşte numai prin prisma bărbatului devine cu timpul neinteresantă pentru el. Se ştie că enigma, misterul, intriga, atrag. - înfrânează-ţi instinctul matern. Şi copilul are nevoie de un teritoriu propriu şi de libertate interioară. Pentru ca, atunci când va fi mare, să aibă personalitate. ÎNCHEIERE SAU CUM SĂ OBŢII TOT CE VREI Această carte cuprinde douăzeci şi şase de capitole, dar noi am trecut în revistă de două ori mai multe feluri de a fi şi de probleme aferente. Pentru că fiecare capitol a tratat o anumită particularitate (de caracter, de aspect, de comportament) şi pe cea diametral opusă: urâtă - frumoasă, neglijentă - pedantă, proastă - deşteaptă. Fiecare femeie a găsit aici ceva după chipul şi asemănarea ei. Probând diferite situaţii de viaţă, aţi putut verifica dacă vi se potrivesc sau nu. Aţi văzut ce influenţă pot avea diferitele trăsături de caracter şi particularităţi de comportament pe care le aveţi asupra relaţiilor cu ceilalţi. In principal, asupra relaţiilor cu bărbaţii. Dar nu uitaţi: orice om este mult mai complicat decât stereotipurile. în fiecare dintre noi există un amestec foarte divers. Şi nici o trăsătură de caracter nu există în stare pură. Sperăm că această carte v-a ajutat să vă înţelegeţi mai bine pe voi înşivă şi să deprindeţi arta de a manevra bărbaţii. Nu e deloc complicat, dar trebuie să începeţi prin a-i înţelege. Acest lucru vă va ajuta în mod sigur să procedaţi corect în relaţiile cu ei. Şi să obţineţi de la ei ceea ce vă doriţi: dragoste, tandreţe, atenţie, sprijin. Şi ăsta este lucrul cel mai important!

Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 149

Noi vă dorim fericire şi succes!

150 » Natalia BARATOVA & Maria RJPINSKAIA

CUPRINS Introducere sau Cum să tragi sforile ca să obţii tot ce vrei / 5 Capitolul 1. Sunt guralivă, dar iubeşte-mă... / 7 Capitolul 2. Bărbaţilor le plac femeile sănătoase / 14 Capitolul 3. Ha-ha ha, cât e ziua de lungă / 19 Capitolul 4. Femeia de acţiune şi dragostea / 24 Capitolul 5. Demodată, dar cea mai iubită / 30 Capitolul 6. Toţi suntem victime ale stereotipurilor / 34 Capitolul 7. Până unde să mergi cu grija / 40 Capitolul 8. Sunt capricioasă, dar iubeşte-mă... / 48 Capitolul 9. Tandră douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru / 55 Capitolul 10. Iubăreaţă sau frigidă? / 59 Capitolul 11. Sunt scandalagioaică, dar iubeşte-mă... / 64 Capitolul 12. Poţi fi sortit eşecului? / 69 Capitolul 13. Cine ia de soţie o psihopată? / 74 Capitolul 14. Desfrânată, dezmăţată, depravată... / 80 Capitolul 15. Gelozia - viciu sau nu? / 87 Capitolul 16. Ca un şoricel cenuşiu, nici n-o vezi / 92 Capitolul 17. Sunt delăsătoare, dar iubeşte-mă... / 96 Capitolul 18. Modestia îl face pe om mai frumos / 102

Capitolul 19. Disputa dintre „ciocârlii” şi „cucuvele” / 110 Capitolul 20. Pasiuni şi pasiuni / 115 Capitolul 21. Sunt grasă, dar iubeşte-mă... / 123 Capitolul 22. Pasiunea de a cheltui / 131 Capitolul 23. Sunt urâtă foc, dar iubeşte-mă... / 136 Capitolul 24. Dragostea pentru Madonna şi Vasa Pupkina / 142 Capitolul 25. Şi proştii îşi doresc să fie fericiţi /147 Capitolul 26. Profesiunea de credinţă a unei egoiste rezonabile /154 încheiere sau Cum să obţii tot ce vrei / 160