127039937 Natalia Baratova Maria Ripinskaia Cum Sa Manipulezi Barbatii Part 1

April 23, 2017 | Author: dia10000 | Category: N/A
Share Embed Donate


Short Description

Download 127039937 Natalia Baratova Maria Ripinskaia Cum Sa Manipulezi Barbatii Part 1...

Description

Natalia Baratova Maria Ripinskaia Capitolul 135 Capitolul

Capitolul 4

Cum să manipulezi bărbaţii Traducere de ANA MIROIU

Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană Bucureşti, 2005

INTRODUCERE SAU

CUM SĂ TRAGI SFORILE POTRIVITE LA MOMENTUL POTRIVIT

Ce fericire, să fii tu stăpână pe situaţie! Să dai tu tonul în relaţiile pe care ţi le faci. Să cucereşti inimile bărbaţilor. Să trăieşti sufocându-te de fericire, nu de lacrimile unei iubiri neîmpărtăşite. Să fii norocoasă, iubită, irezistibilă, formidabilă. Şi să ştii să reuşeşti să Cum s? manipulezi b?rba?ii ? ? Natalia & Maria Ripinskaia obţii Baratova de la bărbaţi tot ceea ce doreşti. Tot ce meriţi. ? Natalia Baratova &Cum Marias?Ripinskaia manipulezi Pentru asta nu trebuie să facib?rba?ii cine ştie? ce: e deNatalia Baratova & Maria MariapeRipinskaia Ripinskaia ajuns Baratova să te înţelegi tine însăţi şi să înveţi cum să-i ?? Natalia &

manevrezi pe bărbaţi. Dar exact în această ordine. Să înveţi pur şi simplu nişte metode de manevrare este imposibil. Nici măcar o ciorbă nu le iese la fel tuturor gospodinelor, deşi toate pun în ea aceleaşi legume şi o fac aproape la fel. Veţi admite, aşadar, că viaţa şi dragostea sunt mai complicate decât cea mai aleasă delicatesă. Aşa încât, sfatul nostru este să începeţi cu voi înşivă. Doar vă cunoaşteţi firea, principalele trăsături de caracter, temperamentul. Vreţi să înţelegeţi ce vă promit toate acestea în viaţă? Mai ales în ceea ce priveşte relaţiile cu bărbaţii? Ce e de făcut dacă alesul tău te consideră din cale-afară de vorbăreaţă, de susceptibilă sau, Doamne fereşte, de geloasă, de suspicioasă, de intolerantă? Cu alte cuvinte, ce ne trec bărbaţii uşor cu vederea şi ce îi enervează peste măsură la noi, femeile? Un paradox: una şi aceeaşi calitate a noastră îl poate face pe un bărbat să turbeze, dar îl poate şi încânta. Nu te grăbi să schimbi ceva în tine. Dacă adopţi atitudinea corectă, poţi face dintr-un cusur al tău o armă puternică, cu ajutorul căreia să obţii de la iubitul tău tot ce doreşti. într-adevăr, bărbaţilor le place şi femeia pedantă, şi femeia de acţiune, şi femeia-cloşcă, şi tânăra capricioasă, şi mămica grijulie... Nu uita, doar tu poţi face în aşa fel încât bărbatul să te adore în toate ipostazele tale. Noi, de pildă, autoarele acestei cărţi, suntem complet diferite una de alta în ceea ce priveşte caracterul şi preferinţele pe care le avem în viaţă. Una consideră că pentru o femeie e mai plăcut să aibă un boy friend decât un soţ, nu poate suferi să gătească, să coasă, să tricoteze sau să calce şi îi consideră pe bărbaţi egalii ei. Cealaltă, dimpotrivă, este convinsă că o viaţă armonioasă presupune un soţ, copii şi mulţi prieteni; se consideră o cloşcă, îi place să facă pateuri, ştie să coasă şi să tricoteze. Cu toate că suntem atât de diferite, interesul comun faţă de relaţiile dintre sexe ne-a permis să scriem o carte în care am considerat necesar să ne

? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

împărtăşim părerile, de aceea am şi preferat să ne adresăm cititorului ca şi cum am fi o singură persoană. Cum în această carte sunt abordate problemele celor mai diverse femei, fiecare dintre voi poate afla ceva nou şi interesant. Prin înţelegerea propriei persoane şi a propriilor probleme, veţi învăţa să trageţi sforile potrivite la momentul potrivit, aşa încât bărbaţii să facă exact ceea ce doriţi. Cu alte cuvinte, veţi învăţa să manevraţi aceste fiinţe independente, iubitoare de libertate şi enigmatice.

Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

SUNT GURALIVĂ, DAR IUBEŞTE-MĂ. ..

„Seara, el stătea la televizor şi bea ceai. Soţia, ca de obicei, pălăvrăgea cu cineva la telefon, dar acest lucru nu-i mai provoca demult colonelului enervarea de odinioară.” Citind aceste rânduri din romanul lui Roman Zlotnikov, m-am gândit: se pare că autorului i s-a întâmplat nu o dată în viaţă să dea peste femei guralive. Şi probabil că întotdeauna a reacţionat la fel: Capitolul 1 s-a enervat. Dar unde se află graniţa între comunicabilitate şi vorbăria inutilă, între sociabilitate şi agasanta incontinenţă verbală ce caracterizează (potrivit unei răspândite păreri) multe reprezentante ale sexului frumos? E bine sau e rău că noi, femeile, suntem dispuse să pălăvrăgim şi despre lucruri importante şi despre nimicuri, şi cu oameni apropiaţi şi cu cine ne iese în cale? Se cuvine să urmărim câte cuvinte pe secundă ne ies din gură? Sau e o falsă problemă şi nu merită nici o atenţie? CÂNTĂ, PRIVIGHETOARE MICĂ!

Prezenţa Maşei nu era apăsătoare şi conversaţia ei era agreabilă. Mama ei îşi amintea deseori, râzând, cum stătea ea la taclale cu educatoarele. Le povestea problemele vieţii ei, care pe-atunci însemnau o ceartă cu frăţiorul sau pierderea unei jucării îndrăgite. Dar lexicul? Dar construcţia frazelor? Mama ei spunea în glumă că Maşa e ca un orator, fiindcă fetiţa transforma cu mare uşurinţă fraze simple în construcţii verbale complicate. Din câte îşi aminteşte Maşa, pentru ea era foarte uşor să intre în vorbă cu oricine, şi cu un pasager în metrou şi cu o precupeaţă la piaţă. Era o fetiţă bună de gură, zâmbitoare şi atentă. In jurul ei era veşnic un roi de prietene. -Să vezi, s-a uitat la mine bănuitor şi mi-a întors spatele. -Şi tu? Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

-Păi, nu mi-a dat prin cap că s-a simţit jignit... -Şi ce-ai de gând? Şi tot aşa, cu orele: intrau în cele mai mici detalii, reproduceau cu lux de amănunte toate conversaţiile pe care le avuseseră. Fetele erau încântate să-şi împărtăşească secretele cu ea. Iar băieţilor le plăcea francheţea ei. Cu ea, totul era uşor şi simplu, gălăgios şi... Ce mai, era bine. Aşa încât Maşa nu ducea lipsă de cavaleri. Dar dragostea s-a lăsat mult aşteptată, deşi ea nu era extrem de pretenţioasă. Pur şi simplu, cine ştie de ce, tinerii care îi ieşeau în cale erau neserioşi şi egoişti. Şi ce e mai important, nici unul nu-i făcea inima să tresalte; în orice caz, asta era explicaţia pe care le-o dădea ea prietenelor pentru faptul că era tot singură. Dar iată că pe Mark I-a ales fără să stea mult pe gânduri, în momentul în care I-a văzut la nişte prieteni. Era abordabil, dar reţinut. Nu era frumos, dar era afabil şi educat, deştept şi cultivat: ştia - aşa i se părea ei - totul. Mark se bucura de un prestigiu incontestabil nu numai în rândul prietenilor. Probabil pentru că nu era controversă din care să nu iasă triumfător. în seara aceea de neuitat, prima lor seară, nu s-au dezlipit unul de altul: subiectul discuţiei lor însufleţite a fost - o să vă mire! - Puşkin! Şi pe urmă au fost condusul care s-a prelungit, versurile lui Brodski, pe care Mark îl adora, despărţirea sub teii în floare din curtea casei ei. Era începutul verii şi cântau deja privighetorile. în toamnă, Maşa îşi invita deja prietenele la nuntă. Iar în iarnă... Da, totul părea în ordine. Mark era tandru, atent, dar se enerva din ce în ce mai des pe Maşa. Venea de la facultate obosit: ţinea seminarii, lucra pentru doctorat (rămăsese mai puţin de un an până la susţinerea tezei), cum nu se descurcau cu banii, lua şi traduceri, pe care le facea seara. Iar acasă... Când ţi-era lumea mai dragă, se găsea negreşit vreo prietenă care să dea o fugă să-şi împărtăşească secretele cu Maşa, şi să te ţii şuşoteală la bucătărie! Deseori, el îi reproşa: „Da’ cât se poate discuta? Ba încă unul şi acelaşi lucru, unul şi acelaşi lucru! Iar Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

folosul - zero! Vera, plângăreaţă a fost şi plângăreaţă a rămas. Iar bărbaţii or să fugă şi de-acum înainte de ea, cum au fugit şi până acum. E inadmisibil, cum I-a întâlnit pe frate-miu, s-a şi agăţat de el. Noi nu agreăm genul ăsta. Bun, şi ce-i de discutat la asta trei ore? Dar ele, dă-şi dă-i.” Cel mai tare îl enerva însă pălăvrăgeala Maşei la telefon. Mark considera că acest aparat fusese inventat pentru a face viaţa mai uşoară, 1iar în ceea ce-l privea, Capitolul spunea: „Pot să fixez, să amân sau să contramandez o întâlnire. Pot să mă interesez de sănătate, să întreb ceva, în fine, să-mi ofer ajutorul. Dar să povesteşti filme, discuţii intime cu admiratorii sau ce ţi-a spus doctorul în cele mai mici amănunte -asta-i prea de tot.” Iar Maşa doar se mira: „Dar nici nu vorbesc aşa de mult la telefon. Dacă ar fi să mă întâlnesc cu toate prietenele mele, nu mi-ar ajunge nici o lună. Vorbitul la telefon e ca o vizită.” Nu-şi imaginase că se va supăra atât de tare pe soţul ei din cauza reproşurilor. Dar n-a trecut mult iar el a dat din mână a lehamite, şi viaţa lor a început să se scurgă paşnic, dar n-a mai fost cum trebuie. Mark devine tot mai tăcut, stă tot mai mult cu nasul în cărţi, iar Maşa, strângând receptorul între umăr şi ureche, se amestecă în viaţa intimă a prietenelor ei şi le dă sfaturi: cum să se poarte cu soţii lor ca să aibă o căsnicie fericită. VORBEŞTE CU MINE, IUBITULE. ..

Cine are dreptate şi cine e vinovat în această situaţie? Răspunsul e foarte simplu. Noi suntem foarte diferite de bărbaţi. Bărbaţii sunt, de regulă, raţionali, reţinuţi, prea puţin vorbăreţi şi nu le place să te bagi în sufletul lor. Femeile sunt mai emoţionale, mai inconsecvente şi se lasă (în marea lor majoritate) în voia sentimentelor, şi în dragoste, şi în relaţiile lor. Şi asta, indiferent dacă suntem (şi unii şi alţii) extravertiţi sau introvertiţi. De aceea, nu trebuie să ne aşteptăm de Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

la bărbaţi nici la un comportament pe care să-i înţelegem şi nici ca ei să-şi manifeste emoţiile după tipicul femeilor, cu alte cuvinte, să nu ne aşteptăm la discuţii intime fară de sfârşit. Bărbaţii sunt mai ascunşi decât femeile. Doar ei, prin natura lor, sunt vânători. Un bărbat se străduieşte să fie ermetic, indescifrabil şi ferm. Dacă stă de vorbă, subiectele lui vor fi politica sau poezia, automobilele, un meci de fotbal sau hobby-urile lui. în nici un caz însă nu va discuta despre ce simte un adolescent îndrăgostit sau despre problemele sexuale ale eroinei unei soap opera. Mai bârfesc şi ei cu prietenii, bineînţeles, dar nu iese nimic interesant - din două cuvinte isprăvesc, nu fac altceva decât să constate faptele. Cam în felul următor: „Ivanov şi-a lăsat nevasta.”; „Ieri m-a sunat mama, e grav bolnavă.” Tac, fumează, asta-i tot. îmi vine în minte un banc. Un tip se însoară. După o lună, prietenii îl întreabă cum merg lucrurile: „Ei, cum e? E frumoasă viaţa de familie? Ai noroc de o nevastă bună?” „Oho, băieţi - răspunde el - e bine! Nevastă-mea e drăgăstoasă, gospodină. Seara, când vin acasă de la lucru, e totul lună. Şi simt de la

lift că mi-a pregătit ceva bun. Intru, ea mă sărută duios: «Hai, dragule, spală-te pe mâini, ne aşezăm imediat la masă!» Şi se duce la aragaz şi începe să ciripească. Şi ciripeşte, şi ciripeşte! ŞI CIRIPEŞTE, ŞI CIRIPEŞTE! Aş strânge-o de gât, nu alta!”

Degeaba ne reproşează însă bărbaţii că trăncănim. Doctorii sunt de părere că acest lucru e mai Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

puţin dăunător decât felul de a fi al bărbaţilor, reţinut şi tăcut. Judecaţi şi voi. Viaţa noastră e un şir de evenimente, şi vesele şi triste. Acum se foloseşte foarte des cuvântul stres. Stresul nu e decât reacţia organismului la tensiunea evenimentelor pe care le trăim. Indiferent dacă sunt tragice sau fericite. Moartea cuiva apropiat, un divorţ, o condamnare la închisoare, o concediere sau o boală gravă provoacă, fireşte, cea mai mare stare de tensiune.Capitolul Dar căsătoria, 1 o avansare în funcţie, mutarea într-o locuinţă nouă şi chiar plecarea în concediu, oricât ar fi de paradoxal, ne influenţează şi ele sistemul nervos. Să scapi de stres e imposibil, dar să înveţi să-i învingi e posibil şi necesar. Spre deosebire de femei, care stau de vorbă când sunt stresate de ceva, făcând să le dispară starea de încordare, bărbaţii nu ştiu să facă acest lucru. E greu să ţi-1 imaginezi pe iubitul tău ducându-se la o prietenă ca să i se plângă că are un şef cretin sau un subaltern tolomac. E şi mai greu să ţi-1 imaginezi scoţându-şi pipa şi pălăvrăgind preţ de un ceas cu un prieten despre una şi despre alta, eliberându-se astfel de emoţiile negative. Psihologii recomandă în mod insistent să nu neglijăm comunicarea. Să stăm de vorbă, să ne împărtăşim problemele, să le analizăm în cele mai mici amănunte. Până şi o discuţie la telefon cu o persoană apropiată se poate dovedi de un mai mare ajutor decât tranchilizantele. Şi, în general, specialiştii recomandă ca regulă discutarea grijilor şi problemelor pe care le avem cu prietenii sau rudele. Pentru că, împărtăşindule, aproape le rezolvi. Aşadar, noi, femeile, nu trebuie să ne supărăm, ci trebuie doar să-i învăţăm pe iubiţii noştri să comunice. în afară de faptul că îndepărtează tensiunea nervoasă, comunicarea apropie, permite oamenilor să se cunoască mai bine. Uneori însă e bine să taci. Sunt momente în viaţă când cuvintele nu-şi au rostul. De reţinut: -Dacă vrei să-ţi faci iubitul să turbeze, Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

trăncăneşte în pat! „Ah, oh, ce grozav eşti! E de necrezut! Cât te iubesc! Spune-mi cuvinte dulci! Mă iubeşti?” Aţi observat că bărbaţii nu vorbesc în timpul actului sexual. Femeile însă sunt gata uneori să vorbească pentru doi. Acest lucru are o explicaţie fiziologică. -Pe bărbat îl enervează când femeia vorbeşte în pat, fiindcă nu se poate concentra asupra propriilor senzaţii, prin urmare nu poate simţi satisfacţie. Vorbăria îl distrage. Aşa încât, dacă nu îţi ţii gura la timp, vă veţi simţi la fel de nemulţumiţi şi unul şi altul. Dacă tu îi spui cuvinte pătimaşe, trebuie să-ţi răspundă şi el la fel. Or, bărbatul nu poate vorbi şi face amor în acelaşi timp. El depune un efort, cu un consum maxim de energie şi... satisfacţia nu e pe măsură. Cum să nu-l apuce furia? -în general, e mai bine şi pentru femeie să se concentreze asupra propriilor senzaţii: va primi astfel un maximum de satisfacţie. Atunci de ce turuie? Cel mai probabil, pur şi simplu, din cauza nervilor. Trăncăneala cu care e obişnuită o ajută să scape de încordare, să se lase în voia intimităţii. în afară de asta, femeile nu sunt capabile întotdeauna de orgasm -suprema plăcere fizică. în acest caz, discuţiile în pat sunt pentru ele un fel de compensare a unei satisfacţii incomplete. -Apropo, nu toţi bărbaţii pot înţelege ce le spuneţi după consumarea actului sexual. Şi cu cât stăruiţi mai mult cu întrebările, cu atât este mai posibil ca ei să se tensioneze şi să rateze odihna de care au nevoie. -Şi încă ceva. Există o categorie de femei care vor să stabilească ele regulile la pat. Sunt gata să dea şi indicaţii bărbatului, ce şi cum, până şi în cele mai intime momente. Alături de o astfel de femeie, partenerul se simte inabil. Ca şi cum, fară îndrumările ei, el n-ar fi în stare de nimic. Sexul e ceva individual, nu e o ocupaţie precum Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

tenisul sau înotul, nu se face sub îndrumarea unui instructor. Aşadar, dragi doamne, fiţi atente cum vă comportaţi în pat! Nici nu-i chiar aşa complicat, la urma urmelor. BĂRBAŢILOR LE PLAC FEMEILE SĂNĂTOASE

Exact! Ăsta este adevărul! Dar, cine ştie de ce, fetele bolnăvicioase, slăbuţe, chinuite întruna de tot felul de indispoziţii, scapă din vedere acest lucru. Stau Capitolul 1 tot timpul cu ochii pe ceas, speriate să nu depăşească ora la care îşi iau medicamentul. Cum le supără ceva, iau un pumn de pilule. Se pricep la absolut toate bolile. Cunoaşteţi genul? Am exagerat un pic, bineînţeles, dar portretul este perfect recognoscibil. E o naivitate să întrebi dacă asemenea fete plac bărbaţilor. Da, le-o mai plăcea câte una, dar... de-aţi şti cât de nesuferit le este bărbaţilor mirosul de medicamente! De bună seamă că ştiţi: fiecare dintre noi are un tată, un frate, un coleg de serviciu sau, pur şi simplu, un vecin. Vă spun un secret: un bărbat se ofileşte alături de o fată bolnăvicioasă. Nu degeaba se spune în popor: „Fratele iubeşte sora bogată, bărbatul iubeşte nevasta sănătoasă.” Sigur, oricine se poate îmbolnăvi, important e cum te porţi în această împrejurare. Dacă nu cumva începi să nu mai ştii decât că ţi-a ieşit o bubă. Dacă nu cumva asta ia în ochii tăi proporţiile unei catastrofe. Dacă nu cumva te pierzi cu firea din pricina unui banal guturai. Iar bărbaţii? Ei cum o scot la capăt când se îmbolnăvesc? Dar când le este bolnavă prietena? 14 « Natalia Baratova & Maria Ripinskaia

Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

De ce se usuc? ce-a fost verde?

Liuba fusese o fetiţă destul de îndesată. în orice caz, nu arăta nici debilă, nici palidă. Cu toate astea, tremura pentru sănătatea ei. Probabil că vina

0purta mama ei, care lucrase toată viaţa ca soră într-un spital orăşenesc. în fiecare dimineaţă, îi punea Liubei mâna pe frunte: cum stăm cu temperatura? Era o mamă care se speria din orice şi exagerat de grijulie. Pentru orice fleac, o punea pe Liubocika să stea în pat şi... urma un tratament în toată regula, cu ventuze, cataplasme cu muştar, fizioterapie. Liuba n-a luat-o pe urmele mamei, ci s-a hotărât să devină economistă. La facultate I-a cunoscut pe Kiril, un băiat vesel, cu o voce răsunătoare şi cu auzul slab. Ceea ce nu-l împiedica să cânte tot timpul. Petreceri studenţeşti, nopţi nedormite, drumeţii cu câte o noapte petrecută lângă foc, masa la cantină; Liuba a slăbit, a prins putere şi s-a maturizat. Kiril era topit după ea. O fată a-ntâia! Doar că... Liubei i se modifica şi vocea când începea cu bolile. Când era ceva serios şi trebuia făcut neapărat ceva, Kiril mai înţelegea. S-a şi lăsat pe mâna ei când 1s-a întâmplat să se îmbolnăvească. A înghiţit resemnat vreo două zile tabletele scoase de Liuba dintr-o ditamai cutia de cizme. Numai că ea, o dată pornită, nu se mai putea opri şi, precum mama ei odinioară, I-a pus pe un tratament ca la carte. Şi mai rău însă era faptul că Liubei îi era tot timpul frică să nu păţească ceva. Şi tot timpul îşi aplica câte un tratament. Iii, mă înjunghie în partea dreaptă! Aşa, ia să iau eu un algocalmin, un diclofenac şi să-mi fac o frecţie. Parcă mă zgârie pe gât. Aşa, să iau o aspirină, un faringosept, fierb nişte b?rba?ii frunze de Cumsă s? manipulezi ?

eucalipt şi să fac o gargară. Mă înţeapă inima. N-o fi tahicardie? Nu uitaţi, o zi are douăzeci şi patru de ore, iar organismul omenesc are o mulţime de organe, şi, din când în când, te mai doare, te mai înjunghie, te mai înţeapă câte unul. Dar Liuba îi împărtăşea cu lux de amănunte lui Kiril tot ce o supăra. La început, el a luat-o în glumă, pe urmă a început să o ia peste picior, după care a început să-şi iasă din fire. Au început reproşurile: „Aşa nu se mai poate! Te-ai îmbolnăvit-tratează-te: du-te la doctor, caută-te, fa-ţi analize! Dacă ţi se va pune un diagnostic, ţi se va da şi tratamentul de care ai nevoie. Tu nu te-ai săturat să te ţii toată ziua sub observaţie? In felul ăsta poţi descoperi că ai toate bolile, mai puţin apă la genunchi şi febră puerperală, cum spunea despre el un erou al lui Jerome K. Jerome.” Asta o făcea pe Liuba să fie veşnic supărată: „Câtă duritate! De sănătatea lui îşi bate joc, iar de mine puţin îi pasă.” Cum s-ar spune: „Ce-a fost verde s-a uscat, ceam iubit s-a scuturat...” Ce ÎNSEAMNĂ SĂ FII ANXIOASĂ?

Mai supărător era însă faptul că Kiril avea dreptate. Şi poate că dacă Liuba I-ar fi ascultat, viaţa ei ar fi luat un alt curs. N-ar fi fost nevoie decât să înceteze cu autotratamentele, să se adreseze unui specialist, să facă investigaţii. Dacă nu i se găsea nimic, se lecuia de la sine. Dar, după cum se vede, principalul duşman al Liubei era teama, care luase amploare datorită atenţiei de zi cu zi a a mamei faţă de sănătatea ei. Probabil însă că şi Liuba era de felul ei o panicardă. Şi rezultatele n-au întârziat să apară. Se ştie că, în împrejurări potrivnice, fiecare al patrulea om poate deveni anxios. Dicţionarul explicativ al lui Dai defineşte anxiosul ca pe un individ neîncrezător, extrem de precaut, suspicios, excesiv de preocupat de sănătatea lui, o persoană care vede în orice afecţiune minoră o boală periculoasă. ? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

De ce se usuc? ce-a fost verde?

Noi toţi suntem, într-o măsură mai mare sau mai mică, anxioşi - ne temem că putem să ne îmbolnăvim şi să murim. Deseori, panica nu este provocată de o afecţiune serioasă, ci de cele auzite de pe la prieteni, de un interes exagerat pentru literatura medicală, de filmele ai căror eroi suferă de nişte boli teribile şi incurabile. Tocmai ignoranţa, incompetenţa, neînţelegerea unor lucruri (absolut explicabile pentru un specialist) provoacă uneori o frică iraţională. La unii, asemenea temeri se transformă într-o permanentă sâcâială. Doctorii numesc acest lucru fixaţie ipohondrică. In felul acesta, teama în sine devine o boală care te face să cauţi în permanenţă confirmarea propriilor bănuieli. Frica, după cum se ştie, te ţine cu ochii larg deschişi: în scurt timp, bolnavul închipuit se consideră deja condamnat, e convins că în el mocneşte ceva şi că, în curând, va ieşi la iveală ceva îngrozitor. Aşa se face că un om absolut normal se poate transforma într-un ipohondru nu se mai poate controla. Anxietatea este mai frecventă la femei. Ele sunt mai emoţionale, mai vulnerabile, sistemul lor nervos poate ceda sub apăsarea stresului. Oricine ştie ce înseamnă frica. Este o senzaţie apăsătoare, extrem de neplăcută, de tensiune lăuntrică, de panică şi de nelinişte, legată de aşteptarea unui pericol. Specialiştii o numesc fobie. Se întâmplă adesea ca un singur om să aibă o întreagă paletă de fobii. Teama de infecţii şi microbi se numeşte bacteriofobie. Cei în cauză se adresează frecvent doctorilor „pentru profilaxie” şi se spală tot timpul pe mâini. Teama de a nu te îmbolnăvi de cancer -cancerofobia- sau teama de infarct - cardiofobia - îi fac pe cei care suferă de ele să se controleze aproape lunar şi să se supună unor investigaţii serioase. Există fobii legate direct de frica de „halatele albe” sau de injecţii (dacă te molipseşti de ceva?). Agorafobia -frica de spaţii deschise - provoacă şi ea unor nefericiţi suferinţe teribile. Alţii se tem să rămână singuri şi o secundă, atât ziua cât şi noaptea. De fapt, este aceeaşi frică de moarte, de boală, dar adevăratul motiv îl constituie singurătatea. Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

Claustrofobia - teama de un spaţiu închis - este tot una dintre „măştile” ipohondriei. Cel în cauză începe să se teamă până şi de lift. Lista fobiilor este în continuă creştere: fobia terorismului, fobia calamităţilor, fobia mijloacelor de transport. Toate aceste fobii sunt manifestări psihosomatice persistente. Iar în acest caz, vorba bună şi glumele nu mai pot fi de folos: este necesar un tratament serios din partea unui psihiatru. Cu cât bolnavul se adresează unui doctor mai devreme, cu atât mai bine, altfel poate ajunge la idei delirante şi la gânduri suicidare. De aceea, dacă crezi că suferi de anxietate, fa-ţi un examen. Dacă şi după aceea, deşi analizele nu arată deviaţii de la normal şi nu ţi se pune un diagnostic, continuă să te persecute presentimente „rele”, care îţi întunecă bucuria de a trăi, adresează-te unui psihoterapeut sau unui psihiatru. De reţinut: -Dacă două treimi din agenda ta de telefon le reprezintă numerele unor doctori cunoscuţi, dacă după ce auzi întâmplător de moartea unui necunoscut nu-ţi mai revii o săptămână, înseamnă că eşti o persoană anxioasă. -Ca să nu-ţi alimentezi anxietatea, încearcă să nu citeşti literatură medicală fără să fie nevoie. Şi nu-ţi pune niciodată singură diagnosticul. -Anxietatea este o formă a unei disfuncţii psihice. Este necesar deci să-ţi redresezi psihicul: mai puţin stres, mai mult aer curat, vitamine, mici distracţii, daruri pe, care să ţi le oferi. -In zilele noastre există suficiente mijloace de a scăpa de anxietate. Chiar fără să recurgi la medicamente. Hipnoza, plantele medicinale, sportul, reflexoterapia, presopunctura. Şi nu mai rămâne nici urmă din ipohondrie! -Ia aminte: dacă anxietatea a depăşit toate limitele admisibile, omul se desprinde pur şi ? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

De ce se usuc? ce-a fost verde?

simplu de viaţa socială. Nu mai poate munci. Toate intenţiile, toate dorinţele i se concentrează asupra unui singur lucru: cum să se ferească de boală şi de moarte. Nu te lăsa să ajungi în această stare! HA-HA-HA, CÂT E ZIUA DE LUNGĂ După mine, e ceva drăguţ să poţi spune despre o fată că e pusă pe râs. Nici una nici două, o vezi pufnind în pumnişor ori izbucnind într-un râs atât de vesel, că-i dau lacrimile. în ochi îi strălucesc luminiţe ştrengăreşti şi totul, ei, aproape totul, o face să râdă. Unii vor spune că asta e dovadă de lipsă de inteligenţă. Nici vorbă, doar că, pur şi simplu, este o fată care ia lucrurile uşor şi, în general, are o fire optimistă. Vede în orice partea bună şi e deschisă spre comunicare. Sau are un simţ al umorului atât de dezvoltat, încât râde şi de ceva care pe alţii nu i-ar face nici să ridice o sprânceană. Cu toate astea, o astfel de fată va fi considerată uşuratică. Dar să vedem ce este atât de tragic aici. Merită să-ţi iei o mină serioasă dacă îţi vine să zâmbeşti? Trebuie sau nu să te lupţi cu pofta de râs atunci când îţi place un băiat serios? Şi oare e adevărată zicala că prostul râde fară motiv? CÂND TOTUL TE FACE SĂ RÂZI

De câte ori în viaţă n-a păţit-o Daşa din cauza râsului! în copilărie, era suficient ca tatăl ei să-i arate un deget, că şi izbucnea într-un râs bucuros. Degeaba îi repeta el zicala cu râsul fară motiv. Dar nici el nu-şi putea reţine zâmbetul văzându-şi ştrengăriţa cum se prăpădeşte de râs. Mai târziu, diriginta le spunea mereu părinţilor că fetiţa lor e foarte greu de stăpânit când începe să râdă şi că ceilalţi copii se iau după ea. De câte ori n-a întrerupt Daria orele! I se facea pentru ultima oară o „observaţie severă”, era dată afară de la oră ca să nu-i distragă pe ceilalţi copii, i se scriau în carnet lucruri deloc îmbucurătoare, îi erau chemaţi părinţii la şcoală ca să li se mai aducă încă o dată la cunoştinţă „comportamentul ei necorespunzător”. Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

Şi de câte ori n-a fost nevoită să iasă în fugă dintr-o sală de teatru, pradă unei crize bruşte de râs. Şi în loc să se uite ca toată lumea la spectacol, ea râdea chircită undeva în foaier, ştergându-şi lacrimile, sub privirile reprobatoare ale plasatoarelor. Se şi supăra pe prietenele ei. De ce o fac să râdă, când ştiu foarte bine că după aceea nu se mai poate opri. Deşi, în adâncul sufletului, înţelegea: nimeni nu era vinovat. Ştia că dacă îi venea să râdă cât de puţin, după aceea nimic n-o mai putea opri, nici admonestările aspre, nici ţâţâielile. Daşa a crescut, dar plăcerea de a trage o porţie bună de râs când era într-un grup i-a rămas. Doar că acum prefera să-i facă ea să râdă - ca un bufon. De fapt, era un fel de a lupta cu timiditatea de care începuse să sufere o dată cu adolescenţa. După ce s-a obişnuit să spună bancuri în clasă, nu s-a mai temut să nu pară caraghioasă. Avea o viaţă veselă, dar nu lipsită de griji. Era veşnic înconjurată de prieteni. Oamenilor le place când nu-i încarci cu problemele tale, când nu trebuie să-ţi facă conversaţie, când nu-i baţi la cap şi ai darul de a înveseli spiritele. Cu atât mai mult, când eşti şi bună la inimă, nu încerci să te faci remarcată şi faci atmosfera plăcută. în septembrie, chiar de la primul curs, Daşa s-a îndrăgostit nebuneşte. O dragoste neîmpărtăşită. A suferit, a plâns. Dar nu şi-a arătat deziluzia, mergea mândră, cu capul sus. -Ce nenoroc pe mine! - i se plângea Marinei, cu care se împrietenise din clasa a cincea. - Să mă îndrăgostesc de cel mai serios şi mai deştept băiat din an. A terminat liceul cu medalie de aur, e bun la toate materiile, o să ia probabil diplomă de merit. Nici nu se uită la mine. Mă simt o proastă pe lângă ei! -Lasă! - o consola Marina - Ne vine nouă vreo idee. Mai e până la diplomă, şi până atunci se aranjează lucrurile. Şi, de fapt, el nici nu te cunoaşte. Ştii ce? Invită-1 la ziua ta! După ce şi-a luat examenele din sesiune, Daşa Ia invitat pe Ghenadi, iar el n-a fost prea mirat: era ? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

De ce se usuc? ce-a fost verde?

invitată toată grupa - cincisprezece inşi. Şi Ghenadi, care nu se ducea la nici o serată la facultate, a acceptat, cine ştie de ce, să vină. A fost foarte mirat când a găsit acasă la Daşa o grămadă de feţe necunoscute, fete şi băieţi: prietenii din şcoală ai Daşei. Petrecerea a reuşit de minune. Toată lumea a făcut cunoştinţă cât ai zice peşte, şi gata: prietenii Daşei povesteau care mai de care ce veselie era la şcoală, ce năzbâtii făceau, ce năzdrăvănii puneau la cale. Iar capul răutăţilor era întotdeauna Daşa! Şi râdeau cu toţii atât de tare, că acopereau şi muzica. Spre sfârşitul serii, Ghenka se uita deja cu alţi ochi la Daşa, care se îmbujorase de emoţie. Abia acum o văzuse pe adevărata Daşa! De-atunci, au început să se întâlnească. Ghenadi i-a mărturisit Daşei că o iubeşte. Pe urmă, cam pe la sfârşitul anului trei, au avut nunta, care a fost la fel de veselă ca seara aceea de neuitat. Erau mulţumiţi. Doar că pe Ghenka îl supărau glumele Daşei. Ce să-i faci, aşa era el încă din copilărie: nu gusta umorul. Şi atunci Daşa s-a gândit: la urma urmelor, trebuie să aibă şi soţul ei cel perfect un cusur. De ce să-i necăjească tocmai pe el, omul care-i era cel mai drag? Şi a încetat cu poantele şi cu glumiţele la adresa lui. Ghenka şi-a revenit: fiindcă lui, celui mai

Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

slăbănog băiat din şcoală şi din facultate, nu-i plăcea când se râdea pe seama lui. RÂDEŢI, CĂ E SĂNĂTOS!

Dacă e să fim cinstiţi, reacţia lui Ghenadi este tipică pentru bărbaţii complexaţi. Un astfel de bărbat, auzind că se râde în spatele lui, va considera întotdeauna că se râde de el. Şi asta îl va irita. Cred că dragostea şi admiraţia Daşei, plus tactica adoptată de ea, îl vor ajuta pe Ghenadi să scape de complexele lui. Cu atât mai mult cu cât, nu încape îndoială, este un om ^inteligent şi cult. în general însă, simţul umorului se înscrie în profilul psihologic al bărbaţilor. Poate fi un simţ al umorului fin sau din topor, original sau „ca al tuturor”, dar, cel mai adesea, ei au acest simţ. Şi ce-i mai important - le este şi teribil de necesar. Este chiar vital pentru ei. Prin structura lor, bărbaţii au nevoie în permanenţă de autoconfirmare. Ei trebuie să se afirme în viaţă, să reuşească, să facă o carieră, să demonstreze o teoremă, să scrie o carte, să construiască o casă, să sădească un pom. Şi această povară a responsabilităţii îi apasă continuu. Mai exact, ei simt în permanenţă această responsabilitate. Iar râsul, după cum se ştie, te ajută să te destinzi, să te eliberezi măcar pentru o clipă de această povară, să te placi, să începi să fii mai indulgent cu tine. De aceea, bărbaţii apreciază chiar foarte mult simţul umorului la o femeie. Mai mult decât atât, femeile care nu au acest simţ le provoacă o iritare surdă. Şi, mai ales, îi enervează când fata pe care o iubesc nu le înţelege glumele. Sau, Doamne fereşte, îi judecă. Sau li se pare lor că îi judecă ori că îi dezaprobă. în general, femeile prea serioase le amintesc bărbaţilor de profesoarele de la şcoală, de mamele severe şi de alte doamne aspre, învestite cu autoritate. Iar când bărbaţii râd, când se dezlănţuiesc, parcă devin copii mici. Şi dacă nu reacţionezi la o glumă a lor, dacă n-o accepţi, se supără ca nişte puşti. Păi, eu mi-am deschis sufletul în faţa ta, iar tu... Şi punţile create, legătura care părea a se fi înfiripat, ameninţă să se rupă. Bărbatul se închide în el, se ascunde, are mai puţină ? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

încredere în tine. De reţinut: -Din păcate, mamele prea aspre îşi învaţă uneori fiicele că e lipsit de feminitate să râzi şi să glumeşti. „Ce tot nechezi? Dacă te-ai vedea! Şi ce-i de râs aici? Mai bine ţi-ai strânge prin cameră, ţi-ar fi mai de folos!” Iar fiica pe care o creşte o astfel de mamă se va teme să nu pară neserioasă, considerând că dacă se va arăta veselă, glumeaţă, nimeni n-o va lua în serios. -Buna dispoziţie,-zâmbetul, râsul vesel prelungesc viaţa. Este un lucru demonstrat de oamenii _de ştiinţă. -învaţă (fie şi numai de dragul sănătăţii) să-ţi priveşti problemele cu umor. Iar capacitatea de a râde de tine însuţi este, în general, o caracteristică a persoanelor sociabile, cu care comunici uşor. -Dacă e să trecem în revistă toţi umoriştii, la o sută de bărbaţi dacă găsim una-două femei, întradevăr, suntem în urma bărbaţilor în privinţa sesizării ilarului. Cu atât mai mult trebuie să ne dezvoltăm acest simţ. Chiar în lipsa convingerii că dorinţa puternică te poate ajuta să progresezi. -Am doar o rugăminte: nu confundaţi râsul vesel cu râsul isteric. în cazul acestuia din urmă este vorba deja despre un diagnostic. Iar o boală trebuie tratată. FEMEIA DE ACŢIUNE ŞI DRAGOSTEA

Cinstit vorbind, ce vrea practic fiecare dintre noi? Dragoste, fericire şi prosperitate, bineînţeles. Femeile deosebit de active adaugă: „N-ar fi rău să am o muncă interesantă şi, evident, bine plătită.” înainte, bugetul unei familii depindea în cele mai multe cazuri de succesul soţului. în prezent, femeile, mai adaptabile din punct de vedere psihologic, inteligente şi cu iniţiativă, îi întrec uneori pe bărbaţi la virajele business-ului rusesc. S-ar părea că problema şi-a găsit rezolvarea, nu? Dragostea şi fericirea mi le găsesc la cel pe care-l iubesc, iar banii mi-i câştig singură. Ei, nu, tocmai aici apar acele probleme pentru care femei de acţiune, Cummulte s? manipulezi b?rba?iicare ?

reuşesc de minune în domeniul liberei iniţiative, nu sunt pregătite. Fiindcă stereotipurile din minţile noastre sunt vechi, iar condiţiile cu care ne confruntăm (şi la locul de muncă, şi în familie şi în relaţiile cu cei dragi) sunt, în esenţă, noi. Să vedem în ce măsură le ajută pe femeile de succes capacitatea profesională şi banii câştigaţi să fie fericite. BANII N-ADUC FERICIREA?

Mult timp, despre viaţa Valentinei s-a putut spune că e „ca a tuturor”. După şcoală a terminat o facultate şi a devenit inginer. Lucra la biroul de

? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

proiectare al unei uzine constructoare de strunguri şi avea un salariu de o sută cincizeci de ruble. Dădea o fugă în pauza de masă prin magazine, iar când termina programul se grăbea acasă. In privinţa familiei, la fel, nimic neobişnuit. Soţul ei, Konstantin, tot inginer, aducea acasă tot o sută cincizeci de ruble, aşa încât au hotărât să nu se grăbească în privinţa copiilor.

Dar a intervenit perestroika, uzina s-a restructurat, s-au redus locuri de muncă, cei rămaşi erau plătiţi ca vai de lume. Kostia însă era bucuros că are şi-atât. Stătea peste program, era nervos, se temea să nu fie dat afară; a început să bea. Pe Valentina, tânără specialistă de care navea nevoie nimeni, au pus-o pe liber. La drept vorbind, nici nu avusese când să ajungă ceea ce se numeşte o specialistă, aşa încât nici n-a mai încercat să găsească ceva în domeniul ei. S-a făcut, precum mulţi în anii aceia, „navetistă”. La început s-a dus în Polonia, pe urmă în Emirate, pe urmă în Turcia. Căra de toate - de la vase de bucătărie la cojoace. Multe dintre fostele ei colege au început să meargă şi ele cu ea, dar s-au săturat repede: era o treabă grea, trebuia să te descurci cu vameşii, cu ghizii, până şi cu bandiţii. Euforia primelor ieşiri peste graniţă şi a primelor succese a trecut repede. Tovarăşele de drum s-au retras una câte una, n-au suportat tensiunea, felul de viaţă, consumul nervos. Valentina suporta; acum era şi ea din nou în rândul lumii: în timp ce ea se cocoşa sub baloturi, soţul ei cădea tot mai mult în patima beţiei. Şi când şi-a dat seama că el bea tot ce câştiga ea cu atâta trudă, a divorţat. Asta n-a împiedicat-o însă să-şi vadă mai departe de treabă: afacerea ei devenise stabilă şi înflorise. S-a axat pe o o anumită marfă, a găsit o nişă - a început să

facă „tot-tot-tot” pentru a-şi extinde afacerea. Cu cât ţinteşti mai sus, cu atât realizezi mai mult. Acum are firma ei, un office, patru buticuri. Şi-a cumpărat o locuinţă extra. Merge la Cum să manipulezi bărbaţii ♦ 25 târguri. Şi-a luat un amant - un tânăr după care nu se dădea în vânt. Doar că... iubirea şi mângâierile lui o lăsau rece. Amorul cu el o plictisea. Se gândea: „Să fie din cauză că Serioja e tânăr şi prost?” Acum are un boy friend mai în vârstă. Dar de schimbat nu s-a schimbat nimic, parcă se decuplase ceva în ea, e ca un ceas care nu mai merge. Mângâierile amantului nu-i mai spun, cine ştie de ce, nimic, nu simte nimic, iar în pat, parcă ar îndeplini o obligaţie: trebuie! Să fie vârsta? La treizeci şi şapte de ani? ACTIVĂ NU ÎNSEAMNĂ ŞI FERICITĂ

De-ar şti Valia că aproape o treime din femeile de afaceri din ziua de azi îşi pun aceleaşi întrebări! De unde s-o trage această frigiditate? De regulă, necazul ăsta îl au tocmai femeile întreprinzătoare, şefe de tot felul, patroane de firme, femei-bancher. Activităţile nespecifice pentru femei, răspunderile mari absorb emoţiile şi înăbuşă dorinţa sexuală. Repausul de scurtă durată nu asigură decât o odihnă insuficientă, iar când femeia trebuie să se întoarcă la business-ul ei, când reia goana după treburi, boala revine. Da-da, sexopatologii consideră că asemenea deficienţe legate de sex sunt o boală. Business-ul te stoarce mai rău decât alcoolul. Mintea e preocupată douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. Trebuie să ai în vedere, să prevezi, să ţii totul sub control. N-ai timp să te relaxezi o secundă, sau mai bine zis ai avea, dar nu mai reuşeşti. Şi dacă fibra masculină nu rezistă la tensiuni excesive, cea feminină nici atât. Rezultă un cerc vicios: dorinţa sexuală se sublimează în pasiune pentru carieră, e copleşită de ritmul nebunesc de muncă şi... încet-încet, dispare. Nu e de mirare. O astfel de activitate e ca un narcotic: cu cât ai ? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

mai mult succes, cu atât vrei să munceşti mai mult. Din acest punct de vedere, problemele Valentinei şi ale celor din categoria ei trebuie considerate, într-adevăr, o boală. De altfel, de genul acesta de disfuncţii suferă şi alte femei, deşi duc un cu totul alt fel de viaţă... De pildă, tânăra ambiţioasă care îşi orientează toate atuurile spre „găsirea unui sponsor” - un fel de „tătic” care să-i dăruiască un apartament şi să-i ofere o viaţă frumoasă, dulce. De obicei, înfăţişarea şi vârsta „tăticului” nu contează. Principalul e să-i găseşti şi să joci teatru, arătându-i o dragoste nebună şi o pasiune ca la tropice. Şi gata, ai râvnita colivie de aur! Există însă şi aici un „dar”: după ce a făcut atâtea eforturi ca să-şi atingă scopul, fata din colivie simte deodată că îi vine să turbeze. Nu mai are putere să-şi dovedească zilnic în pat iubirea pătimaşă, iar pe „tătic” îl urăşte deja: practic, pofta de sex dispare la o astfel de femeie. In această privinţă, ea este la fel de nefericită ca femeia de acţiune. Psihologii afirmă: cauza aversiunii faţă de sex o constituie stresul cronic. Femeile de acţiune sunt într-o continuă stare de tensiune, nu cumva să piardă teren în faţa bărbaţilor. Intr-adevăr, ele trebuie să muncească mult. Suprasolicitarea îşi spune cuvântul asupra vieţii personale. Negăsind o supapă, emoţiile acumulate duc la afecţiuni grave. Din punct de vedere fiziologic, rezultă următorul tablou: în condiţii de stres, acizii graşi care pătrund în sânge se transformă în colesterină. Adăugaţi la asta fumatul, componentă nelipsită a imaginii femeii de acţiune, festinurile frecvente, hrana condimentată şi grasă, alcoolul - şi gata arterioscleroza. în plus, din cauza inapetenţei pentru sex, organismul femeii are de suferit: apar modificări hormonale. Natura se răzbună. Şi se ivesc probleme cu glanda tiroidă, cu mioma, ceea ce antrenează reacţii ale întregului organism. Din fericire pentru ele, părerea despre sine a acestor femei nu depinde direct de satisfacţia sexuală. Pentru bărbaţi e mai greu: insatisfacţiile sexuale pot

duce chiar la sinucidere.

Statisticile arată că 80% dintre femeile care şi-au pierdut interesul pentru sex se despart de bărbat sau cer divorţul. Cu cât femeia are mai mult succes în afaceri şi, drept, urmare, este mai bogată, cu atât mai des rupe relaţiile cu bărbatul. Ce turnură iau relaţiile cu bărbaţii la femeile care şi-au pierdut interesul pentru sex, cred că nu mai trebuie spus. Cel mai adesea, business-lady rămâne singură. Sau cu un amant al cărui interes pentru ea e pur mercantil. Iar când îl prinde că o înşală, rămâne iar singură. Aparent, are de toate: maşină trăsnet, locuinţă pusă la punct, uneori chiar şi o casă de vacanţă, e elegantă, îşi poate oferi voiajuri şi sejururi în străinătate. Dar e o viaţă fară viaţă: e lipsită de dragoste. De reţinut: -Dacă ai observat că sexul nu-ţi mai produce bucuria de altădată, şi nu ai încă patruzeci şi cinci de ani, înseamnă că trebuie să-ţi acorzi un răgaz. Lasă toate treburile, măcar pentru o săptămână. Altfel, peste încă o lună, sexul va deveni pentru tine o povară. -învaţă să te relaxezi după lucru. Apropo, sexul e un ajutor formidabil în acestă privinţă, având excelente posibilităţi de relaxare. El înviorează întregul organism, destinde. -Chiar atunci când eşti foarte obosită, dacă iubitul tău are poftă de sex, încearcă să-ţi învingi oboseala. Fiindcă, cu cât se va întâmpla mai rar acest lucru, cu atât îl vei dori mai rar. Explicaţia este simplă: orice organ trebuie folosit, antrenat, ? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

altfel îşi pierde capacitatea de funcţionare. -Nu trebuie să te împaci cu frigiditatea, falsă sau reală. Dacă ai aplicat deja toate mijloacele cunoscute, este cazul să te adresezi unui sexopatolog. -Deseori, inapetenţa pentru sexul „obişnuit” cu soţul sau prietenul ascunde dorinţa de a practica alt fel de sex. De exemplu, dragostea lesbiană sau sexul în grup. Dacă îţi este clar acest lucru, să ştii: e un ecou al greşelilor din tinereţe. Dacă merită să se lupte cu ea însăşi, fiecare femeie hotărăşte pentru sine. -Mijlocul cel mai simplu de excitare (dacă nici un efort al partenerului nu are efect) este să te uiţi la un film erotic. Care să aibă neapărat şi subiect. Nu are sens să-ţi pierzi vremea cu filme porno de proastă calitate: rezultatul va fi sub aşteptări. -O femeie activă trebuie să se odihnească de cel puţin... trei ori pe an! Pentru asta nu e obligatoriu să pleci peste mări şi ţări. Sunt bune şi o vilă sau un sanatoriu în afara oraşului. Condiţia obligatorie - cel puţin zece ore de somn pe zi. -Pentru a-ţi redobândi apetenţa, nu merită să recurgi la jucării erotice. Desigur, vibratorul poate trezi pentru un timp leoaica din femeie, dar cu cât vor fi mai multe surogate, cu atât vor fi mai puţine sentimente. Dragostea ştie să se răzbune. DEMODATĂ, DAR CEA MAI IUBITĂ

Cuvântul „demodat” este cum nu se poate mai în ton cu acest capitol. Doar că nu în accepţia lui peiorativă şi negativă, ci în sensul lui cel mai direct - din alte timpuri, de pe vremea lui Pasvante. V-o amintiţi pe eroina filmului „îndrăgostit la propria dorinţă”? După părerea mea, ea poate fi catalogată astfel: în afara sistemului de coordonate adoptat acum şi aici de societate. Adică: aspect, comportament, pasiuni, repere morale, gusturi. Faptul că unor astfel de tinere le este greu să trăiască nu mai trebuie explicat: sunt ca musca-n lapte! Dar ce sfat ar trebui să li se dea? Să caute să se schimbe sau să se străduiască să-şi păstreze personalitatea, propriul fel de a Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

fi, în această lume dură? Lume care este deosebit de intolerantă faţă de orice iese din media statistică, din comun, din tipic. ICH LIEBE DICH

Katiuşa a crescut într-o familie numeroasă: mamă, tată, bunici, mătuşi, nepoţi. Casa lor era veşnic plină de rude şi oameni apropiaţi. Nu era o casă în care să domnească ordinea desăvârşită şi nici nu strălucea ca un pahar, dar era primitoare, veneau acolo prieteni, colegi de şcoală, colegi de serviciu sau, pur şi simplu, oameni interesanţi: tot felul de cercetători, filologi, matematicieni, fizicieni, scriitori de renume. Toţi erau oaspeţi nelipsiţi şi doriţi. Discuţiile însufleţite despre ştiinţă şi credinţă, despre concepţia asupra lumii şi despre cataclisme, despre literatură, despre pictură şi muzică se lungeau adesea până în zori. Sfera preocupărilor familiei era largă: mama era filolog, preda greaca veche la Universitatea de stat din Moscova, traducea din Ovidiu; tatăl era matematician. Katia, un copil inteligent, asculta cu atenţie, pătrundea în lumea care i se deschidea în faţă, cea a părinţilor săi. Nu era izgonită niciodată din cameră când se încingeau spiritele şi se iscau dispute. în şcoală, Katia se descurca uşor la toate obiectele, dar nu se omora cu învăţatul. Fiindcă aproape tot timpul liber i-l luau muzica şi cărţile. De citit, citea în special noaptea. Şi avea şi vreo două prietene de suflet. Anii au trecut în zbor. Şcoala, Conservatorul. „Sufletul aştepta, aştepta...”, dar dragostea întârzia să apară. La discotecă, Katia nu fusese nici măcar o dată. Nu pentru că n-ar fi ştiut să danseze. Ştia, dar nu-i plăcea. Pur şi simplu, era ceva neinteresant pentru ea, şi cu atât mai puţin o interesau subiectele discuţiilor de discotecă între fete şi băieţi încinşi nu numai din pricina dansului. Am cunoscut-o pe Katia când deja profesa. Avea douăzeci şi şapte de ani. Pe-atunci îmi luasem obiceiul să merg cu părinţii ei la filme sau la Operă. Şi, o dată, uitându-mă la Katia, muziciană profesionistă, pasionată după operă, m-am gândit: „Biata fată, unde să-şi întâlnească ea fericirea? La Conservator? La Operă? La bibliotecă? Şi cam ce vârstă ar putea să aibă alesul ei? ? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

Fiindcă la tinerii de vârsta ei, cu problemele, preocupările, jargonul şi aerele lor, nici nu se uită. Oare aşa îşi va petrece viaţa, lângă mama? Fără să-şi facă o familie, fară copii, deşi îi plac atât de mult?” De altminteri, nici tinerii nu se uitau la Katia. Nu era îmbrăcată la modă, abia deschidea gura, era

Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

ştearsă, cam grasă, prea complicată, ce mai, parcă era din alte timpuri. Nu se putea spune însă despre Katia că ar fi suferit de singurătate sau că ar fi fost complexată. Când ai o lume lăuntrică bogată, nu te plictiseşti. Iar Katia avea o viaţă extrem de interesantă, doar că era cu totul altfel decât a marii majorităţi, cu o altă scară de valori. Făcea muzică şi preda, citea, învăţa limbi străine. Mai întâi a învăţat italiana: avusese nevoie să se documenteze asupra unui compozitor italian. Pe urmă, când s-a ivit posibilitatea de a urma un stagiu în Germania, s-a apucat de germană (la şcoală făcuse engleză). Şi iată, a plecat pentru şase luni într-un orăşel din sudul Germaniei. Făcea cursuri, dirija un cor. Locuia la o familie de nemţi. Era greu, dar i se părea foarte interesant. Cum banii nu-i ajungeau, mai lucra din când în când ca femeie de serviciu la un spital. Era obosită, îi era dor de casă, de părinţii de care se despărţise pentru prima oară. Ii era dor mai ales de mama ei, atât de caldă, de blândă, de apropiată, până şi de Ovidiu al ei îi era dor. Acolo, în Germania, I-a întâlnit pe Arthur. S-au îndrăgostit. El îi admira inteligenţa, cultura, bunătatea, sensibilitatea, generozitatea.

Acum, Katia are un soţ şi un fiu, Michael. Viaţa merge mai departe. La fel de interesantă ca şi înainte. Ba nu, mai interesantă, fiindcă acum îi are pe Arthur şi pe Mişka. PĂSTREAZĂ-ŢI PERSONALITATEA

? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

în orice timpuri şi în orice ţară există oameni care nu se încadrează în „numitorul comun”. Unii se situează sub seria medie statistică. Alţii însă sunt deasupra acesteia. Amintiţi-vă de prinţesa Maria Bolkonskaia, din „Război şi pace” de Lev Tolstoi. Sau de Sonecika, din povestirea cu acelaşi nume de Liudmila Uliţkaia. Oamenii de felul acesta nu seamănă cu nimeni, dar au ceva care îi apropie - o anumită „expresie” a chipului. Cel mai adesea, aceşti oameni îşi sunt suficienţi lor înşile, sunt cufundaţi în ei înşişi. Ei au, de regulă, exigenţe înalte nu numai faţă de cei din jur, ci şi faţă de ei înşişi sunt fiinţe creative, aparte, care trăiesc în lumea spiritului. De bună seamă că viaţa acestor oameni nu e simplă, oriunde ar trăi şi în orice timpuri, fiindcă ei îşi propun cele mai incredibile ţeluri. Viaţa lor nu are aceleaşi unităţi de măsură cu viaţa idolilor mulţimii, de care sunt pline paginile unor reviste groase şi lucioase. Amintiţi-vă ce spunea Maiakovski: „Pe Co- pemic, iar nu pe soţul Măriei Ivanovna, luându-şi-1 de rival...” Iar oamenii de felul acesta nu se pot schimba. De reţinut: -Dacă, din fericire sau din nefericire, ai venit pe lume sub un astfel de chip, înseamnă că acesta îţi este drumul. Şi poate că aceste cuvinte le sunt mai de folos apropiaţilor tăi, acelora care te iubesc şi doresc să fii şi tu „fericită ca toată lumea”, să ai „fericirea simplă a femeii”. -Unui astfel de om îi este pur şi simplu imposibil să se schimbe, pentru că în cazul lui este vorba despre ceva adânc înrădăcinat în el, despre personalitatea lui. Dar nici nu trebuie să se schimbe. Dacă doreşte, poate da mai multă atenţie felului cum arată, deşi ştiu că dispreţuieşte acest lucru. Dar uneori, în joacă, nu strică să te roteşti puţin în faţa oglinzii, să încerci un machiaj sau o pieptănătură mai şic. Doar a nu fi la modă nu înseamnă a fi lipsit de Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

stil. -Iar principalul lucru de reţinut este că nu există fericire fără nori, pentru nimeni, nicăieri. Toţi avem problemele noastre. Important este să nu te pierzi, să nu disperi. Fiindcă vei întâlni, fără doar şi poate, un om care să ştie să te preţuiască aşa cum eşti, venită parcă din alte locuri şi timpuri. Dacă nu aici, atunci undeva peste mări şi ţări.

TOŢI SUNTEM VICTIME ALE STEREOTIPURILOR

Da, mi se pare că, practic, fiecare dintre noi poate spune că e o victimă a stereotipurilor. Dar de recunoscut, rareori recunoaşte cineva. Trăieşti, trăieşti, şi nu te întrebi de ce procedezi aşa şi nu altfel, de ce dezaprobi un lucru şi de ce eşti entuziasmat de altul. Pur şi simplu, nu-ţi dai seama că n-ai nici putinţa, nici timpul, nici dorinţa de a te gândi la toate astea, de a trage concluzii şi de a proceda în consecinţă. Asta nu te împiedică să-ţi dai cu părerea despre faptele altora, să spui ce e corect şi ce nu, să-ţi vezi viaţa de familie pe baza unor stereotipuri formate, a unor imagini prestabilite. Psihologii afirmă că avem puternic înrădăcinate în noi noţiunile şi deprinderile pe care le-am primit în copilăria noastră în familie. Când ne întemeiem propria noastră familie, pietrele de temelie sunt acele noţiuni şi stereotipuri aduse de acasă, de care uneori nici nu suntem conştienţi. Ce trebuie să facă soţul într-o gospodărie? Care sunt obligaţiile consfinţite ale soţiei? Şi, în general, cine conduce în casă? Şi aşa mai departe. Să încercăm să vedem ce folos ne aduc stereotipurile. Ce poate fi dăunător în ele, şi pentru cine?

Familia Lizei nu era deloc numeroasă, dar era foarte unită. Liza şi fratele ei crescuseră fară tată. Ca să aibă ce le pune pe masă Lizei, frăţiorului ei, Stasik şi

? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

bunicăi, mama era nevoită să lucreze în două locuri şi să-şi ia gărzi suplimentare. Dar ea îşi iubea profesia de chirurg. Le povestea mereu copiilor despre operaţii, despre oamenii pe care „îi tăia”. Cu banii însă o duceau ca vai de lume; de aceea, bunica se angajase şi ea ca portăreasă la un bloc mare din apropiere: două zile lucra, a treia era liberă.

Liza şi Stasik rămâneau deseori singuri. Ea era şefa, el - ajutorul. Copiilor li se stabiliseră încă de mici sarcini precise în gospodărie. Nu faceau nazuri şi nu trăgeau chiulul. Liza încălzea mâncarea şi-i dădea să mănânce lui Stasik cel veşnic înfometat, pe urmă spăla vasele; laptele şi pâinea le cumpăra Stasik; rufele le spălau cu o maşină prăpădită, iar lenjeria de pat hotărâseră, prin consiliu de familie, să n-o calce - tot se şifona! Aveau şi „sarcini de onoare”: Liza îi răsfaţa pe toţi cu ştrudelele cu mere pe care învăţase să le facă, iar Stasik facea lună încălţămintea tuturor femeilor din familie în fiecare seară. Ce-i drept, adidaşii lui paradiţi de la fotbal obişnuia să şi-i vâre nespălaţi într-un colţ, prilej pentru a fi făcut din când în când de ruşine. Anii au trecut, copiii au crescut. Liza a luat-o pe urmele mamei. Era deja în anul doi la medicină, se pregătea să devină pediatru. Stasik terminase şi el şcoala. Lizei îi plăcea foarte mult un băiat din grupa ei, Nikita. Era frumos, de o frumuseţe aparte, ca din sud. Mereu vesel, vorbind mai tare decât toţi, era sufletul petrecerilor şi avea cele mai năstruşnice idei. Ce s-a mai bucurat Liza când Nikita i-a spus că o remarcase din anul întâi! Spre sfârşitul facultăţii, s-au hotărât să se căsătorească. Iar după nuntă, la care şi-au invitat amândoi colegii de grupă, Liza s-a mutat la soţul ei. Nikita crescuse fară tată, aşa încât n-a vrut să-şi lase mama singură. Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

Şi şi-au început viaţa în comun. Liza îşi ajuta soacra la gospodărie. Soacra era o femeie la locul ei, care vorbea calm şi părea să se scuze tot timpul. Mama îşi adora fiul şi nu ştia ce să-i mai facă. Iar el considera grija mamei ca pe ceva de la sine înţeles. Câteodată uita până şi să spună un „mulţumesc”. Liza se mira, dar tăcea: fiecare loc, cum se spune, cu regulile lui. Pe urmă însă a realizat că acum locul acesta era şi al ei. Iar asprimea soţului ei o durea, i se părea chiar jignitoare. Pe cât de atent şi amabil era cu tot felul de oameni pe care abia îi cunoştea, pe atât de aspru putea să se răţoiască la maică-sa dacă i se părea că supa nu e suficient de fierbinte. Sau seara, după ce-şi făcea duşul, se ducea cu apa şiroind d£ pe el să-şi bea ceaiul. Iar mama dădea fuga să şteargă balta rămasă în urma lui. Liza îi mai făcea uneori observaţie: e aşa de greu să strângi după tine? -Lasă-1 în pace! - sărea Klavdja Nikolaevna în apărarea fiului. Mie nu mi-e greu. Ăsta e obiceiul la noi dintotdeauna: după băiţă, repede un ceai fierbinte şi zdup în pat! E tot ce poate fi mai bun! Asta aşa e. Numai că Liza nu-l vedea pe Nikita purtându-i şi el de grijă mamei lui. N-a trecut mult, şi el a început să vadă şi în ea o persoană care are drept singură obligaţie şi maximă fericire să-i poarte lui de grijă. Iar dacă ea îi cerea cel mai mic lucru, de pildă: „Du şi tu, te rog, gunoiul”, ori: „Fă, te rog, patul când te scoli”, numai că nu trebuia să-şi facă cererea în scris. Şi nu pentru că ar fi fost de o lene patologică, nu: pur şi simplu, Klavdia Nikolaevna îi inoculase ideea, încă de când era copil, că aşa era normal. Cum ar veni, era normal ca un flăcău zdravăn să-şi lase mama să strângă după el. • La început, Liza a încercat să-i schimbe încetul cu încetul, pe neobservate, dar pe urmă şi-a dat seama că e mai bine să dea lucrurile pe faţă şi să-i spună ce are de spus. Cu prilejul unei astfel de discuţii, Nikita ia mărturisit că lui nu-i place ca ei doi să se ia peste picior, cum se obişnuia la ea acasă. Şi că nu-i place nici

? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

să se gratuleze unul pe altul cu tot felul de porecle. Nici un „Miţifoi” şi alte asemenea drăgălăşenii indigeste. Şi Liza a înţeles că era mai bine să renunţe la acest stil şi a încetat să glumească pe seama soţului ei. Nu era el Nikiton al ei cel scump, cel iubit, de ce să-i supere? Mai ales că ea ştia demult să-şi ascundă supărarea: în afară de faptul că nu mai vorbea, nu lăsa să se vadă nimic. Aşa îi pedepsea bunica pe ei când voia să le dea de înţeles că au supărat-o: nu mai vorbea. Liza adoptase şi ea această metodă când se supăra pe cineva. Cu fratele ei ţinuse, dar Nikita s-a întrebat mult timp: de ce-o fi tăcând iubita lui soţioară de parcă ar ţine apă în gură? Aşa şi-a creat proaspăta familie Davâdov propriul stereotip de relaţii, cu tradiţiile şi regulile ei. Fie că-ţi plac, fie că nu, e cam greu să trăieşti fară stereotipuri. STEREOTIPURILE: PRO ŞI CONTRA

Deprinderile care ne sunt inculcate inconştient sunt cele mai durabile. De pildă, ritualul după care se desfăşurau lucrurile când, copil fiind, te îmbolnăveai: mama te băga imediat în pat, te înfăşură bine în plapumă, îţi potrivea pernele; micul dejun, prânzul şi cina îţi erau aduse, chiar dacă n-aveai febră mare, la pat, pe o măsuţă specială, cu lungimea cât lăţimea patului, cu nişte picioruşe scurte; tartinele erau negreşit mici, aspectuoase şi apetisante, şi fiecare era ornată altfel: una cu o felioară de roşie cu picăţele de maioneză, ca o ciupercă, alta cu un vârf de ketch-up ca o frăguţă. O frumuseţe! Doctoriile amare le luai cu cremă, iar sucul ţi se dădea musai într-un pahar înalt. Şi toată familia se agita în jurul fiicei-surioarei-nepoţelei bolnăvioare. Aşa ţi s-a creat un stereotip în ceea ce priveşte îngrijirea unui bolnav în familie. Şi iată că teai măritat şi, vai!, ţi s-a îmbolnăvit soţiorul. Comportamentul tău va fi absolut previzibil: vei începe să-i acorzi o grijă deosebită. „Ce-i cu tine?” - îl vei întreba ştergându-ţi lacrimile, căci drept răspuns la Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

grija ta, iubitul a început să ţipe, ţi-a împins tava cât colo şi te-a poftit să-i laşi în pace. N-ai făcut nimic rău, fireşte, doar că până atunci nu i-ai stat pe cap. Pur şi simplu, soţul tău are alt stereotip comportamental atunci când e bolnav. în familia lui fusese la mare cinste comportamentul spartan. Ei nu se îmbolnăveau prea des, şi dacă se întâmpla, parcă se simţeau vinovaţi, iar ceilalţi nu dădeau fuga cu tava, ci te lăsau să tragi un somn zdravăn, considerând că e tot ce poate fi mai bun. Ei, atunci cine e vinovat că soţul nu ţi-a apreciat grija? Şi cine la cine trebuie să se adapteze în această situaţie? Nu mă tem să repet, încă şi încă o dată, că femeia este cea care trebuie să creeze atmosfera într-o casă: ea este prin firea ei mai maleabilă, mai sensibilă şi mai legată de viaţa de familie. Dacă nu preiei stereotipurile din familia soţului, ţine măcar seamă de ele, ca să cruţi şi nervii tăi şi nervii lui. Dar am vorbit suficient despre necazurile pe care ni le creează unele stereotipuri pe care le avem din copilărie. Se cuvine să spunem şi cât de greu le este în viaţă celor care nu au nici un fel de stereotipuri ale vieţii de familie. Copiii care au crescut prin orfelinate şi internate visează mai mult decât oricine să-şi întemeieze o familie. E ceva de care n-au avut parte niciodată! De foarte multe ori, ei nu reuşesc acest lucru, fie pentru că încep să idealizeze prea mult familia, fie pentru că, fară să-şi dea seama, aduc în casa lor concepţii şi deprinderi din vechea lor viaţă în colectivitate. De ce? Răspunsul e simplu: pentru că orfanii nu au o experienţă a vieţii de familie, nici bună, nici rea. Nu au acele stereotipuri care le creează mai târziu probleme celorlalţi. Deci, stereotipurile pot fi în egală măsură dăunătoare şi folositoare. De reţinut: -Dacă observi că în viaţa ta de familie apar frecvent situaţii conflictuale, dacă partenerul tău se arată recalcitrant la lucruri fireşti, dacă reacţia lui e neaşteptată, nu te grăbi să tragi concluzii.

? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

Nu i-o reteza scurt. Gândeşte-te când, cum şi de ce s-a format şi s-a înrădăcinat în el acest stereotip. -Analizează şi judecă şi comportamentul tău în situaţii conflictuale. De ce apar, în genere, astfel de situaţii în cazul tău? Principalul e să nu consideri că ai întotdeauna dreptate. Fii mai autocritică! -După ce ai clarificat cum stau lucrurile cu tine, vei înţelege câte ceva şi din comportamentul partenerului tău. Stai de vorbă cu el, încearcă să-i faci să înţeleagă că nu tot ceea ce fost în familia lui constituie un model demn de urmat. -Dar nu uita: cel mai greu este să te desprinzi de preceptele, stereotipurile şi ritualurile din vremea copilăriei. Iar dacă vrea să trăiască fericită cu alesul său, femeia, cu firea ei mai delicată, deci mai flexibilă decât a bărbatului, trebuie să tragă cât doi pe ogorul fericirii din propria casă. Fireşte că-i poate transfera o parte din această îndeletnicire soţului, dar greul (de la iniţiativă, la realizare şi control) va rămâne tot pe umerii ei.

Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

PÂNĂ UNDE SĂ MERGI CU GRIJA

A da de o femeie grijulie - soţie, iubită, prietenă e tot ce poate fi mai de dorit! Pentru un bărbat e un lucru foarte important. S-ar putea spune că ei de-asta se şi însoară, ca să li se poarte de grijă şi să fie ţinuţi ca în palmă. Să fie ajutaţi, susţinuţi, aprobaţi, spălaţi, călcaţi, hrăniţi, satisfăcuţi, mângâiaţi pe cap şi încredinţaţi nonCapitolul 7 stop că sunt fiinţe de excepţie şi originale. Dar oare noi înţelegem întotdeauna corect ce şi câtă grijă aşteaptă ei de la noi? Unde ia sfârşit ceea ce este raţional şi începem să sărim calul? Fiindcă, uneori, începem să ne purtăm ca nişte mame grijulii. Iar iubitul ni se transformă, văzând cu ochii, în fecioraşul răzgâiat al mămichii. Să încercăm să vedem cine-i de vină aici. Şi ce-i de făcut pentru ca această metamorfoză să nu se producă. Eu REPREZINT TOTUL PENTRU TINE Mama îl adora pe Andriuşa al ei. Când era mic de tot, semăna cu un îngeraş: căpşoml era numai bucle, ochişorii imenşi păreau albaştri sub genele dese, dar erau bleu ca cerul. Cum legislaţia îi permitea acest lucru, Zinaida Arkadievna şi-a părăsit serviciul, deşi fusese o contabilă care îşi îndrăgise munca. Noroc că bugetul familiei îi îngăduia acest lux: salariul lui Vădim Maximovici era suficient ca să trăiască decent. Şi pe urmă, cum să dai la grădiniţă un copilaş atât de plăpând? Iar Andriuşa chiar a fost un copil bolnăvicios. O săptămână mergea la şcoală, două lipsea, dar învăţa bine, mama îl ajuta să-şi facă lecţiile. Şi, în genere, mama şi fiul au fost, cum se spune, prieteni la cataramă: ea se ducea cu el şi la bazinul de înot şi la discotecă. Era tot timpul cu ochii pe el - de la veşnicul „Te-ai spălat pe mâini?” până la enervantul „Iar ai lăsat totul împrăştiat!” Dar băiatul lua această tutelă drept o manifestare firească a dragostei de mamă. Problemele au apărut la vârsta adolescenţei. „Ce pacoste! - li se văita Zinaida Arkadievna prietenelor ei. Andriuşa a fost întotdeauna un băieţel tandru şi ? Natalia & Maria Ripinskaia ascultător. NiciBaratova nu mi-am închipuit că o să devină aşa un

căpos, nici vorbă să-i mai dirijezi!” Mai întâi, fiul n-a acceptat să fie mutat la un liceu: aici, la şcoala lui, avea prieteni. Pe urmă, într-a zecea, a început să se întâlnească cu Olia Petrenko, care învăţa tot acolo. O fată dezgheţată, care s-a cramponat pur şi simplu de el! Şi ce dragoste! Băiatul era vrăjit, ce mai! Bine că a intrat la facultate din primul foc - mama avusese grijă să stea tot timpul cu ochii pe el. După anul doi s-au căsătorit, în ciuda nemulţumirii Zinaidei Arkadievna. Ea s-a şi supărat când soţul ei a încercat să o liniştească: „Vezi şi tu cât de mult se iubesc copiii...”. Olia a venit să locuiască la ei, apartamentul era mare, cu trei camere. Părea a nu se fi schimbat nimic. Andrei îşi săruta şi acum mama când pleca la facultate, şi striga şi acum din prag, când se întorcea seara acasă: „Ce miroase aşa frumos? Mi-e o foame de mor!” Dar dacă în privinţa fiului totul era în ordine, cu nora... Nimic nu-i era pe plac. Nu-i plăcea că Andriuşa îşi arunca la murdare, în coşul de la baie, cămăşile la un loc cu şosetele. La ea acasă, tatăl îşi

Cum s? manipulezi b?rba?ii ?

spăla singur şosetele, cât era el de inginer. Nu-i plăcea că Andrei nu facea nimic în casă: adică el nu poate să facă patul, sau să se ducă în piaţă după cartofi? O enerva că mama şi fiul stăteau în fiecare seară la taclale şi că el îi povestea de-a fir a păr cum fusese la facultate. Sau se văita că îl doare capul, şi mămica începea să-i căineze şi dădea fuga la farmacie. Ei, poftim, el singur nu ştie ce trebuie să ia dacă îl doare capul. Şi, oricum, mai bine ar bea un ceai tare cu miere decât să înghită un pumn de tablete.

Apoi s-a născut Leşka. Care nu semăna deloc cu un îngeraş: era negricios şi dolofan şi urla îngrozitor. Andriuşa a devenit irascibil. Nu-şi facea somnul. Pe măsură ce trecea timpul, lucrurile se înrăutăţeau. Tinerii au început să se certe. O dată, Andrei a întârziat într-o vizită şi s-a întors acasă pe la două noaptea. Olia şi-a luat copilul şi s-a dus la părinţii ei. Când Zinaida Arkadievna a văzut că viaţa de familie a fiului începe să scârţâie, a intrat în panică. Fiind o femeie cu scaun la cap, îşi dădea seama că Olia era o soţie bună. Doar să nu-l îndepărteze pe fiul lor de ei, asta era tot. Cu alta putea să fie mult mai rău. Aşa încât au făcut un consiliu de familie şi au hotărât ca tinerii să locuiască singuri. N-a trecut mult şi erau deja mutaţi într-un apartament drăguţ cu două camere. Şi Zinaida Arkadievna a început să facă naveta la ei. Dădea o mână de ajutor la tot ceea ce trebuia făcut: de la călcatul lenjeriei până la curăţenia de Paşte. Poate că Olia s-ar fi opus dacă Andrei i-ar fi dat o mână de ajutor. Dar soacra sărea cu gura: „Dar se poate? După ce că e atât de ocupat! El oboseşte foarte repede!” Şi înhăţa ? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

gunoiul sau se repezea după cumpărături. Iar Oliei nu-i rămânea decât să se supere, nu pe soacră, ci pe soţ. Suferea din pricina lipsei lui de atenţie şi de grijă, se necăjea când îl vedea luând din frigider tocmai brânza care-i plăcea ei, fără să-i pese dacă mai rămâne vreo bucăţică. Se purta ca un copil mic, aproape că avea şi toane. Se bosumfla şi primea grija mămichii ca pe ceva absolut firesc. Dar chiar aşa, ce se schimbase? Da, acum e însurat. Da, acum are un fiu care creşte. Dar asta nu înseamnă că mama a încetat să fie mamă. Cine îi purta de grijă înainte de a se însura, nu ea? De ce-ar renunţa acum la ajutorul ei? El şi familia lui sunt viaţa ei, nu? A, probabil că Olia e pur şi simplu geloasă pe mama lui. Dar nu de gelozie era vorba. Deşi insistenţele din partea soacrei, nelipsitele ei telefoane şi vizite o scoteau din sărite pe Olia. Ea voia să aibă o viaţă de familie a ei. A ei! Nu să copieze viaţa familiei lui Andrei, numai pentru că el trăise mai comod şi mai confortabil acolo. Ea dorea să aibă un soţ şi un copil, nu doi copii răsfăţaţi, care să o considere obligată să le dedice viaţa ei. Ei nu i se recunoştea dreptul la carieră şi la distracţie. Şi, drept pildă vie şi totodată reproş, o avea permanent în faţa ochilor pe Zinaida Arkadievna, Zinocika, mămica: ea sacrificase totul de dragul soţului, fiului şi intereselor familiei. Olia nu-şi dorea şi nici nu era în stare de aşa ceva. Ea tânjea să lucreze, se săturase de trebăluială, obosise, nu mai comunica cu Andrei, era tot timpul nervoasă şi crispată. Devenise iritabilă, plângea din nimic, înţelegea că Andrei e un bărbat bun, cinstit, cumsecade, nu bea, nu umblă aiurea. Doar că se iubeşte numai pe el. Nu-i pasă decât de el. Ascultă doar de dorinţele şi de dispoziţia lui. Cum de nu-şi dăduse ea seama că în spatele amabilităţii şi chipului lui zâmbitor se ascunde un egoism fară margini? De ce nu-i dăduse de gândit naturaleţea cu care accepta grija şiA tutela maternă? In timpul ăsta, Andrei rămânea tot mai des peste noapte la părinţii lui: acolo avea mai multă linişte şi se simţea mai la largul lui. -Ce aspră şi ce lipsită de sentimente e Olia! Nu manipulezi ? pricepe şi pace că,Cum dacăs?vrei să-ţi menţiib?rba?ii o familie,

în casă trebuie să se învârtă totul în jurul bărbatului - li se plângea tot mai des Zinaida Arkadievna prietenelor ei. MAI BINE CU BĂIEŢELUL MAMEI DECÂT SINGURĂ CUC

Situaţia de mai sus nu este tot ce poate fi mai greu de suportat pentru o femeie. Deseori, băieţii răsfăţaţi peste măsură de mămica sunt insuportabili în viaţa de familie. Apropo, băiatul mamei este cel mai răspândit tip de bărbat, şi asta nu numai în ziua de azi. Probabil că aşa a fost întotdeauna, şi aşa va fi mereu. Mai clar spus, aceştia sunt bărbaţii care nu cunosc decât o singură manifestare a dragostei - cea maternă. Iar pentru asta trebuie să le mulţumim mămicilor care îşi iubesc fiii cu o dragoste oarbă şi iraţională. Le-aş sfătui pe mamele care sunt foarte mulţumite de fiii lor să citească atent acest capitol. Dacă, fireşte, vor ca ei să fie fericiţi în viaţa lor de familie. Fiindcă progeniturile lor infantile, vulnerabile, care nu ştiu decât de ele şi de problemele lor, devin bărbaţii înfiorător de egoişti, cu apucături de prinţişori orientali. Nimic mai simplu decât să recunoşti un băiat al mamei: -dacă iubitul tău te face tot timpul părtaşă la problemele lui, dar nu-l interesează câtuşi de puţin cum îţi merge şi ţie sau cum te simţi; -dacă îi place să facă pe copilul mic, până la a avea toane şi a vorbi peltic; -dacă crede sincer că totul pe lume - inclusiv tu există numai pentru el; -dacă nu se grăbeşte să te ajute la cele mai elementare lucruri şi, în general, nu e în stare să rezolve nici un fel de probleme, mai cu seamă cele casnice, lăsându-le cu dragă inimă pe umerii tăi; -dacă descoperi, Doamne fereşte, această paletă -în întregime sau parţial - în caracterul şi comportamentul tânărului tău partener, să ştii: ai în faţă un reprezentant tipic al acestei tagme numeroase. Şi nu-ţi face iluzii: e puţin probabil să reuşeşti să-i schimbi. Doar fiecare om vrea să fie fericit. Iar băiatul mamei se simte fericit şi iubit cu adevărat numai atunci ? Natalia

Baratova &

Maria

Ripinskaia

când femeia se poartă cu el ca o mamă. Adică i se adresează ca unui copil, îşi pune întotdeauna şi în toate situaţiile propriile interese pe planul doi, se sacrifică deseori, ca să nu-i rănească amorul propriu, îşi ascunde meritele, cunoştinţele şi competenţa; nu contează pe ajutorul şi pe sprijinul lui; nu se aşteaptă la vreun interes din partea lui faţă de treburile şi grijile ei. Consideri că e mai bine cu un soţ egoist decât fară? Nu eşti singura. în plus, dragostea şi pasiunea îl obligă pe alesul tău să se poarte ca un gentleman, iar tu crezi că aşa va fi mereu. Bun, mingea e la tine, cum se spune, dar reţine câteva sfaturi. Băiatul mamei e de obicei foarte susceptibil. îţi va fi dat să asculţi jelanii cu şi fără motiv ale consortului: el abia aşteaptă să-şi descarce problemele pe umerii femeii iubite. Vei avea ocazia să fii introdusă în ceea ce face el la slujbă, în subtilităţile relaţiilor lui cu colegii, să-i potoleşti cu picături de valeriană (sau cu votcă, de la caz la caz), atunci când are vreun conflict. Să nu-ţi imaginezi însă că ar fi un semn de încredere în relaţia voastră sau de înaltă apreciere a calităţilor tale mintale şi practice. Nu, aşa se poartă el. Să nu te aştepţi, drept răspuns, să arate vreun interes faţă de munca, grijile sau sănătatea ta. Şi nu-i nimic de mirare aici, de vreme ce la baza relaţiilor voastre se află tocmai inegalitatea, între o mamă şi băieţelul ei nici nu poate fi egalitate. Este obligaţia ei să-i asculte, să-i liniştească şi să-i compătimească, nicidecum să-i împovăreze umerii micuţi cu necazurile şi problemele ei. Iar acum, această datorie de onoare ai pr
View more...

Comments

Copyright ©2017 KUPDF Inc.
SUPPORT KUPDF