10 Economia medievala

 

ECONOMIA MIA EUROP EUROPEI EI MEDI MEDIEV EVALE ALE ECONO (SEC. XI-XV)

 

PLAN: I. Contextul istoric al dezvoltării economiei în Evul Mediu II. Agricultura şi ramurile conexe: evoluţie şi trăsături III. „Proprietatea medievală/feudală” şi regimul ei IV.juridic Geneza oraşelor medievale: context istoric, tipologie, caracterist caracteristici ici

 

Contextul istoric al dezvoltării economiei Secolele XI-XV constituie o perioadă de profunde transformări economice și sociale, specifice mediului rural și urban.  În Evul Mediu timpuriu economia europeană europeană a însumat criză, c riză, 

adaptare la provocări și semne de stabilitate, în unele regiuni. NB: Secolele XI-XIII inaugurează apogeul civilizației Occidentului medieval .  Procesul vizează o creștere internă – spor demografic, demografic, dezvoltarea agriculturii, renașterea vieții urbane, diversificarea activităților economice, revigorarea comerțului etc.  Reprezintă și o expansiune teritorială fără precedent – Europa stabilește contacte cu alte „lumi”.  Este  Este „prima  „prima creștere modernă” (Fernand Braudel).

 

Factorii  Acest progres s-a produs produs pe fondul treptatei treptatei structurări structurări socialpolitice și a acumulărilor materiale din secolele V-X;  Răspândirea unor invenții și procedee tehnice în agricultură, 

meșteșuguri și minerit  ; atenuarea anarhiei politice și stăvilirea  Stabilitatea relativă, incursiunilor normande, maghiare și arabe; arabe;  Evoluția demografică ascendentă și mișcarea de colonizare internă; internă; 



amplificareațăranilor structuriifață sociale în Occident ca rezultat  Definitivarea al consolidării șidependenței de stăpânii lor și al raporturilor vasalice; vasalice;  Progresul înregistrat în construcția statului monarhic în Apus; Apus;  Renașterea vieții spirituale și dezvoltarea culturală fără precedent .

 

Demografie  Europa înregistrează o curbă demografică ascendentă în secolele XI-XIII: de la 38,5 mln (a. 1000) la 73,5 mln (a.1340).  Populația Occidentului - cca 25 mln  (1000) și 55 mln (1340). 

 Cele mai populate sunt Franța, Germania, Anglia Anglia (J. C. Russel)  Cifrele arată că Europa nord-vestică și și centrală  centrală devine noul centru de greutate economic al continentului , în timp ce țările mediteraneenee regresează. mediteraneen  O populație relativ scăzută o prezentau regiunile scandinave și est-europene. NB: Criza de la sfârșitul Evului mediu (foametea, epidemiile, războaiele, revoltele populare, criza spirituală etc.) reduce populația Occidentului Occidentului la cca 40 mln către mijlocul secolului XV. 

 

Colonizarea rurală  Colonizarea rurală a favorizat deplasările de populații din zonele cu densitate demografică înaltă spre cele cu indice demografic redus și valorificarea terenurilor agricole.



 Colonizarea rurală s-a manifestat prin:  defrișarea spațiilor împădurite; împădurite;  desecarea și asanarea terenurilor mlăștinoase; mlăștinoase;  desțelenirea pământurilor virgine; virgine;  extinderea așezărilor vechi;  întemeierea de așezări noi;  În proces au fost implicați stăpânii de pământuri și țăranii  

coloniști asociați obști (hospites (hospites), ), țăranii individuali, care primeau loturi pe în „r ezerva „rezerva seniorială”.

 

NB: Întemeierea satelor de colonizare s-a făcut, de regulă, pe locurile „pustii” locurile  „pustii” din cadrul marilor domenii. Consecințele colonizării:  Întinse zone nevalorificate au fost transformate în ogoare, fapt care a dus la schimbarea mediului ambiant.  Expansiunea agrară a dus d us la creșterea producției la unitate de suprafață; 

 Colonizarea și creșterea demografică s-au condiționat reciproc – uniformizarea relativă a populației rurale;  Îmbunătățirea agrotehnicii și generalizarea unor tehnologii. NB: Colonizarea rurală intră în declin de clin către mijlocul secolului XIII (păstrarea echilibrului ogor-pășune-pădure; răspândirea unor culturi tehnice, impulsul creșterii animalelor etc.) 

 

Economia agrară și particularitățile ei  Avântul agriculturii  (cultura  (cultura plantelor plantelor,, meșteșugurile domeniale și schimbul local) constituie esența progresului economic din epoca dată.





 Occidentul a cunoscut multe tipuri de exploatare a solului: de la cules la bogatele culturimai specializate, difuzate de orașe. NB: Importanța economică a pădurii în Evul Mediu este considerabilă, fapt ce explică conflictele dintre seniori și țărani în privința drepturilor, drepturilor, cât și monopolurile regale r egale exercitate. Terenurile cerealiere au reprezentat cel mai important factor de cultură agricolă a economiei medievale.  Marile concentrări cerealiere se aflau în nordul Europei - Germania, Flandra, Anglia, Franța. NB: Acest fapt a asigurat un avantaj avantaj alimentar și demografic în raport cu alte regiuni europene.

 

 În perioadă încep să apară zone de monocultură – viticole (sudul Franței), legumicole, de creștere a animalelor (Italia, Spania, Alpii germanici, sudul Franței).





 Specializarea economică se datorează emergenței orașului, deschiderii economiei rurale către schimb, monedei și creditului.  Dezvoltarea agriculturii s-a caracterizat și prin ameliorarea agrotehnicii, a procedeelor de cultură și prin generalizarea unor

invenții tehnice. Paralel cu menținerea aratrum-ului (plug fără roți), în Occident s-a răspândit plugul greu cu roți și lamă fixă de fier sau lemn (sec. XII-III). 

 Multiplicarea pieselor din metal, roțile, cuțitul, brăzdarele reglabile impun un plug cu randament superior. superior.

 

 Întrebuințarea plugului greu determină apariția aratului în fâșii lungi a câmpurilor.  Se generalizează răspândirea potcoavei și înhămarea animalelor de povară pe grumaz (anterior pe gât).  La începutul secolului XII apare carul mare cu patru roți . NB: Caii sunt folosiți mai rar în raport cu boii; de regulă, la transportul poverilor pe distanțe lungi.  Progresul vizează și răspândirea morilor de apă și a celor de vânt  (sec. XII). NB: Pe marile domenii aproape fiecare localitatea avea moară. 



 Dintre șinoile procedee culturăgunoiului fac parte asolamentele bienal  trienal  , cât și de utilizarea gunoiu lui de grajd.

 

Către finele Evului Mediu în Occident se impune as. trienal (pe marile domenii), în timp ce..................................................  în Țările Române predomină asolamentul simplu (alternanța 

cereale/pășune) și abia cu secolul XVI apare cel bienal . NB: „Revoluția industrială” este relativă, nu poate fi generalizată la ansamblul continentului și la fenomenul similar secolului XVIII.  A variat în funcție de anumiți factori, de la regiune la regiune și de la perioadă la perioadă.  Oricât de amplă a fost, dezvoltarea agriculturii nu a generat atunci o bunăstare generală, nu a atenuat problemele de subzistență, ci a creat altele noi. NB: Crizele alimentare și foametea sunt fenomene endemice ale societății medievale. 

 

 Progresul din agricultură a dus și la creșterea producției la unitate de suprafață.  Ex. – În Anglia Anglia secolului XIII raportul dintre semințe-recoltă era: grâu 1: 4; secară 1: 5,5; orz 1: 3,5 etc.  Toate acestea, influențează și raportul dintre domeniu-sat  .  În  În raport cu perioadele perioadele anterioare, anterioare, rezerva seniorială s-a restrâns ca rezultat al atribuirii de lotul țăranilor coloniști, fapt care a mărit suprafața globală de pământ a șerbilor. 

 

III. „Proprietatea” medievală medievală/feudală /feudală şi regimul ei  j ju uridic nu este proprie Evul Mediu. NB: Proprietatea „feudală” (marxism)  Studiile recente au demonstrat că - condițiile deținerii, suprafața, modul de organizare, structura bunurilor, bunurilor, distribuirea spațială a stăpânirilor funciare senioriale au fost foarte diverse . TRĂSĂTURILE  Proprietatea medievală era, în general, funciară.  Această  Această particularitatea o deosebește de proprietatea proprietatea modernă (capitalistă), caracterizată prin pluralitate de forme.  Importanța globală a pământului în Evul Mediu (simbol al bogăției, puterii, statutului juridic) determină această trăsătură.  După criteriul juridic, istoriografia tradițională identifică 2 tipuri: 1) Stăpânirea deplină (alodium) – tipică regelui  și  și țăranilor liberi ; 

 

2) Stăpânirea condiționată de îndeplinirea obligațiilor servile sau militare - aplicată aplicată posesiunilor  posesiunilor șerbilor și fiefurilor senioriale. senioriale.  Raportul dintre aceste două entități nu întrunește consens între medieviști. NB: Marc Bloch susține, că societatea medievală a fost străină de noțiunea de proprietatea liberă absolută în absolută în sensul modern.  Libera posesie a pământului a fost dictată de legăturile de rudenie, în special dependențadrepturilor personală,de ceea ce a dus fragmentarea și fragmentarea  și suprapunerea stăpânire, dela posesie.   posesie. NB: Stăpânirea condiționată se definea nu definea nu atât prin baza ei materială (pământul), cât cât prin atributul dreptul de a comanda, constrânge și   pedepsi  pedepsi    - prin (bannum,  în ei: germană).  și bannum, în

 

Senioria – structură de autoritate  Sursele epocii indică denumirea generică a acestei proprietăți – seniorie sau dominium (stăpânire) – realitatea care implică exercitarea bannum bannum asupra  asupra persoanelor servile seniorului.  Astfel, valoarea pământului era conferită de bunuri, numărul și calitatea lor, lor, și a celor care le valorificau, toți fiind supuși unui dominus loci. Senioria nu era o întreprindere economică, ci o structură de autoritate (M. Bloch), deoarece atribuțiile seniorului afectau viața comunității din domeniul său, concurând cu puterea statului sau familiei.  Sub aspectul exercitării funcțiilor publice, senioria avea propria avea propria lege (cutumă); nu este arbitrară sau opresivă, ci consensuală. NB: Originea senioriei dezbate trei teorii: „evoluționistă”  „evoluționistă”   (romanistă), „germanistă”  „germanistă”  și  și a „discontinuității”. a „discontinuității”.   

 

Organizarea domeniului  Exercitarea dreptului superior de dominium eminens de către suveran (stăpân ( stăpân asupra țării, supușilor, supușilor, bunurilor) atribuie regimului senioriei o formă de autoritate inferioară, secundară.



 Suprapunerea drepturilor de folosință asupra fondului funciar din cuprinsul senioriei.  Întinderea variabilă, mobilitatea și fragmentarea  reflectă alte trăsături ale organizării domeniului (regal, al principilor, instituțiilor instituțiil or ecleziatice) în î n Evul Mediu. NB: În Occidentul medieval nu a existat o structură clasică a senioriei , deosebirile fiind legate de împărțiri, danii, sporurile teritoriale și demografice, evoluția tehnicii agrare etc.  Unitatea de bază a domeniului era satul . Rar coincidea cu o singură stăpânire, fiind, de regulă, divizat în mai multe seniorii. 

 

 În pofida deosebirilor deosebirilor,, fiecare seniorie avea două categorii de pământuri: arabile și nearabile. I. Pământurile arabile cuprindeau dominicium (rezerva seniorială) și mansae-le (posesiunile) țăranilor dependenți.  Dominicium cuprindea:  terenurile de cultură, livezi, vii, păduri, fânețe, iazuri etc.;  reședința seniorială, capela, locuințele servitorilor, servitorilor, atelierele meșteșugarilor,, grajduri, hambare, cât și bunuri comune asupra meșteșugarilor cărora erau exercitate monopoluri senioriale - cuptorul, moara, teascul etc. NB: Aceste bunuri reprezintă reprezintă partea senioriei valorificată direct de stăpân, prin oamenii aserviți, și ale căror produse îi aparțineau în  întregime. 

 

 Mansae-le le  (cca 5-15 ha) țăranilor aserviți erau distribuite  înprejurul satului, satului, sub formă de fâșii lungi de pământ lungi, lungi, de dimensiuni variabile, variabile, despărțite prin haturi.



 În funcție f uncție de capacitatea de muncă a familiei, puteau să se extindă prin desțeleniri și desecări doar cu acordul stăpânului.  Ca și rezerva seniorială s eniorială,, ele erau dispersate erau dispersate și fragmentate fragmentate.. NB: Statutul mansae -lor (mansae ingenuiles, mansae serviles, mansae-lor mansae lidles) nu coincidea întotdeauna cu condiția juridică a deținătorilor.  În perioadă distincția dintre ele se estompează odată cu schimbarea statutului juridic al posesorilor și apariția unor posesiuni noi – censive censive (ereditare;  (ereditare; redevența achitată la termene precise) și en champart (redevență variabilă). 

 

Administrarea senioriei II. Terenurile nearabile (pășuni, fânețe, păduri etc.), aflate în posesiunea colectivă a seniorului și comunităților sătești, aduceau acestora venituri suplimentare, foarte importante în cazul economiei agrare dependente de mediul ambiant.  Administrarea domeniului se întemeia pe cutumele locale, variabile; inițial sunt nescrise, apoi codificate.  Stăpânul gestiona fiecare sistem, însă exercitarea atribuțiilor revenea unui personal complex ierarhizat.  Ei erau responsabili pentru actele lor în fața curții senioriale, formată din stăpân, vasalii săi și reprezentanții țăranilor. NB: Gestiunea senioriei, senioriei, viața căreia îi viza te toți, este expresia unei voințe colective și nu a uni act individual.

 

 Personalul administrativ era format din superior și inferior . 1) Primul , compus din oameni liberi, erau numiți pe o durată scurtă și învestiți în funcție printr-o ceremonie ce prevedea depunerea 

 jurământului de credință față de senior. senior. Dregătorii:  intendentul  (seneșal) – dirija întreaga activitate a senioriei;  vechilul  (bailli) – supraveghea munca țăranilor. țăranilor. 2) Personalul inferior cuprindea oameni de condiție servilă și cu atribuții mai restrânse decât cei din categoria superioară.  al doilea vechil (reeve, Anglia);  agentul de ordine - strângea amenzile, convoca oamenii la adunarea anuală de la curtea seniorială;  pădurarul   pădurarul , supraveghetorul fânului , responsabilul de

animalele de povară, porcarul etc.

 

IV. Geneza oraşelor medievale: context istoric, tipologie, caracteristici

 Urbanizarea Europei de după anii 1000 s-a manifestat prin  (continuitate) și nașterea orașelor cu trăsăturile renașterea (continuitate) renașterea tipice Evului Mediu.



FACTORII:

 creșterea demografică;  progresul în agricultură și tehnologii; tehnologii;  stabilitatea (relativă) instituită în urma încetării migrațiilor;  cristalizarea (așezarea) societății medievale; NB: Relansarea comerțului local și a celui internațional a fost decisivă în geneza orașului medieval. 



 Renașterea în Occident, s tagnarea stagnarea din secolele VI-X,vieții esteurbane complexă, la fel ca după și tipologia urbană.

 

Originea și tipologia orașelor   Până a ajunge așezări cu statut juridic distinct, majoritatea orașelor au traversat etape intermediare. 1) Unele cetăți romane au rezistat invaziilor, devenind centre 

administrative și religioase religioase (Roma,  (Roma, Paris, Köln, 2) Inițial, majoritatea orașelo orașelor r s-au dezvoltat ca Milano, , în suburbii Londra). apropierea unor fortificații (burg), mănăstiri - centre locale de  putere –,  putere  –, care ofereau meșteșugarilor și negustorilor protecție.

3) LocalitățiGermania portuare (Rostock, din Italia (Veneția, Bari),deFranța (Marsilia), Lübeck) Genova, au beneficiat intensificarea comerțului în mările Mediterană și Baltică. 4) Anumite localități , grație relansării comerțului, apar la intersecţia comerciale, pe lângă bâlciuri, vaduri de trecere amarilor râurilordrumuri etc. comerciale,

 

Mişcarea comunală 5) Avantajele pe care le ofereau râurile Pad, Rinul, Dunărea și afluenții lor, favorizează dezvoltarea unor orașe italiene (Milano, Pavia, Cremona), franceze (Bruges, Gand, Gand , Ypres, Ypres, Cambrai) și germane (Worms, Konstantz, Mainz, Viena, Linz). Dezvoltarea economică a determinat ca numeroase comunități să militeze pentru ieșirea de sub autoritatea seniorilor , urmărind obținerea libertății juridice și autoguvernare .  Mișcarea comunală, care a implicat numeroase așezări occidentale, a avut ca finalitate:  obținerea de libertăți juridice și scutiri de taxe:  autonomie urbană (administrație, justiție, miliție proprie);  instituții municipale care renasc etc. Formele mișcării au variat: de la libertăți acordate din inițiativa

seniorului și negocieri complexe, până la manifestări violente.  

Trăsăturile orașelor medievale NB: Libertățile au variat de la o regiune r egiune la alta a Occidentului.  Spre deosebire de sat, ca formă dominantă de locuire, orașul medieval se deosebea prin anumite trăsături esențiale: 

 multe orașe continuă așezări romane (Italia, de Galia, nordică, Iberia); ca organizare se deosebesc celeGermania antice;  majoritatea erau așezate la întretăierea drumurilor , în apropierea surselor de apă, pe lângă castelele senioriale; 

 dezvoltarea orașului medieval a fost una organică , fără un plan , dar zonele centrale au urmat un model regulat; anume a) piața centrală – loc polarizator sub aspect aspect economico-social, cu funcții de spațiu comercial și adunare a locuitorilor urbei. b) spațiul central era dominat de două construcții simbol:  primăria  - sediul instituției instituției care guverna orașul orașul și veghea veghea la

păstrarea autonomiei acestuia;  

 catedrala – principalul loc de cult și simbol al atotprezenței at otprezenței Bisericii. c) zidurile – element topografic distinct cu o puternică valoare simbolică de: incintă întărită, statut juridic aparte, ocupații distincte, spirit urban de antreprenor, antreprenor, cultură cu orientare laică.  Acest  Acest mod de organizare a fost preluat și la est est de Rin și Elba, deoarece spațiile germanic și slav nu a avut viață urbană până la creștinare.  Aici emergența orașului a decurs mai lent.  Odată cu integrarea acestor spații în „lumea latină”, orașele sau dezvoltat după un model juridic, social și topografic numit „legea de la Magdeburg ” (arhiep. Wichmann de Magdeburg). NB: Sistemul prevedea reducerea sau scutirea de taxe a celor 

care formau o nouă așezare și libertăți juridice extinse treptat.   

Funcțiile orașului medieval NB: Orașul medieval se deosebește de sat și prin funcțiile sale:  economică, fiind în  în primul rând centru de schimb, secundare fiind producția de mărfuri mărfuri meșteșugărești  meșteșugărești , apoi ocupațiile agrare;  politică – orașul este centru complex de putere - seniorială  sau centrală, cât și municipală (instituțiile autonomiei);  culturală – ascensiunea orașelor determină dezvoltarea unei culturi cu orientare laică, unde universitățile au avut un rol dominant;  religioasă – sediu episcopal ; NB: Noile forme de pietate religioasă de după a.1000 se manifestă în orașe, precum și activitatea ordinelor religioase

(franciscani, dominicani) fiind concentrată în acest mediu.  

Orașul – loc polarizator al societății cu forme de viață NB: Dezvoltarea urbană creeazăspecifice forme de viață specifice activităților economice ale orășenilor, cât și mentalități legate de un sistem propriu de valori. 

 Comunitatea orășenească era formată din două structuri sociale de bază:  patriciatul (majores majores)) care și-a impus, deseori, controlul asupra instituțiilor instituțiil or de conducere și asupra „celor de jos”, adică;  plebea urbană (  (minores minores)) formată din variate stări, averea fiind criteriul principal al diferențierii sociale. NB: Între cele două două categorii s-a ajuns ajuns deseori la antagonisme antagonisme și lupte pe motive de conducere a orașului, ori condițiile de muncă. 

 Aceste fapte demonstrează  Aceste demonstrează că orașul medieval medieval este un mediu



unde locuitorii tind să fie liberi.  

Munca – valoare a lumii urbane NB: Biserica romană în Occident a avut o atitudine ambivalentă față de negustori, în special, fiind legată de specificul meseriei lor. lor.  A  A fost intolerantă față de anumite ocupații , considerate meserii interzise (illicita (illicita negocia) negocia) sau rușinoase (inhonesta (inhonesta mercimonia). mercimonia).  Este vorba de măcelari, călăi, jongleri, alchimiști, vrăjitori, chirurgi, negustori, vameși, cămătari, boiangii, postăvari etc.  Dincolo de acestea, Biserica s-a arătat ocrotitoare în ocrotitoare în general față de negustori, văzuți și ca „buni creștini”.  Condamnată, în general, munca era recunoscută și „productivă” de Biserică, fiind asimilată serviciului adus creștinătății de către segmentul social cunoscut ca laboratores. NB: Orășenii au contribuit la revalorizarea conceptului de muncă.  Strâns legat de bogăție bogăție,, munca capătă noi sensuri: succesul în

viață; inclusiv este văzută ca un instrument al mântuiri .  

Statuturi și regimuri social-popilice urbane NB: Orașul medieval a devenit o comunitate organizată autonom, a cărui statut juridic a variat în raport cu autoritățile. 1) Orașe dependente nominal de autorități (locală, monarhică) Ex.: republicile urbane italiene (Veneția, Pisa, Genova, Florența) orașele imperiale (Aachen, Worms, Mainz) și „libere” (Lübeck); 2) Orașe-comune cu autonomie autonomie largă în raport raport cu autoritățile - (Franța de nord, Flandra, Italia de nord și centrală, Germania); 3) OrașePolonia cu autonomie limitată - „orașele regale” din Franța, Anglia, Spania, etc. a) Regim patrician și nobiliar-p nobiliar-patrician atrician (orașele hanseatice, Veneția, Genova); b) Regim corporativ  – conducerea dețin utăcerii de bresle (Florența); (Florența); c) „seniorii” sau „tiranii”  – regim aldeținută condu conducerii personale (cazul