-Analiza Piesei de Teatru Bacantele de Euripide

Bacanale sau orgii canibalistice Mulţi experţi în domeniul teatrului numesc această piesă Dionysos, după personajul ei principal. Această practică antică este incorectă în cazul Bacantelor. Este adevărat că personajul principal este Dionysos, dar accentul cade pe adeptele cultului său, pe bacante. Bacantele lui Dionysos sunt cunoscute și sub numele de menade. Menada „nu este în esenţă un persoanj mitic, ci un tip uman [...]”1, ea este un canibal. Femeile care se alăturau procesiunilor anuale ale lui Dionysos aveau voie să facă absolut toate lucrurile care le erau interzise pe parcursul anului. Bacantele din piesă lui Euripide nu se năpustesc asupra cirezilor de vite și nici nu trăiesc în pădure din propria lor voinţă. Comportamentul lor aberant este o pedeapsă a zeului vinului pentru necredinţa cetăţii tebane. Intriga orbitează și în jurul omului care vrea să fie recunoscut ca zeu. Dionysos nu este recunoscut în Teba ca fiind un zeu veritabil, deoarece mama sa, Semele, nu l-ar fi zămislit cu Zeus, cum pretindea ea, ci cu un om. In mitul nașterii lui Dionysos, Semele este lovită de trăznet, la ordinul Herei. Când Semele este pe punctul de a muri, Zeus îi ia copilul și și-l pune în coapsa sa până ce zeul cel nou va fi bine dezvoltat ca să se mai nască o dată. Dionysos este cunoscut ca zeul născut de două ori, dar el poate fi omorât, simbolic. La Dionisii el este sfârtecat de mulţimea care îl adoră, el devenind un sacrificiu pentru revenirea la status-ul quo de zi cu zi. Penteu, regele Tebei, suferă aceeași soartă precum zeul, dar el este ucis și mâncat de propria lui mamă. Penteu pare a fi prima victimă umană a nebuniei bahice, după cum afirmă Dodds 2. Sacrificiul uman era un lucru care în Antichitatea târzie își pierde strălucirea simbolică, dar el mai este prezent în Agamemnon și în Bacantele. O altă variantă a zămislirii lui Dionysos relatează legătura ilegitimă între Semele, o prinţesă, și un muritor de rând. Pentru a nu aduce rușine asupra casei care conduce Teba, Cadmos, regele, o exilează pe Semele. In Bacantele ambele versiuni sunt luate în considerare și de aici pornește conflictul tragic. Penteu, noul rege al Tebei, nu vrea să-i recunoască sorgintea divină a lui Dionysos, el primind pedeapsa cuvenită pentru un necredincios. Răzbunarea zeului asupra muritorilor care îi neagă existenţa este brutală și totală. Cadmos și Tiresias sunt singurii care scapă de furia zeului. Aminteam mai sus de conflictul tragic realizat cu ajutorul ambiguităţii originii lui Dionysos, zeu sau om, deci șarlatan, dar această ambivalenţă se extinde și asupra corului. El este format din bacante, dar ele se asociază când cu surorile lor când cu oamenii care suferă din cauza exceselor lor. Canibalizarea lui Penteu de către Agave, mama sa, face parte din pedeapsa dată de Dionysos muritorului care a îndrăznit să-i suprime existenţa. Faptul că acea fiinţă care l-a adus pe lume ia 1 2

Eric Robetson Dodds, Dialectica spiritului grec, Meridiane, București, 1983, p. 224 Ibid.p.225

fost și sursa sfârșitului nu este o pură coincidenţă. Familia în perioada antică era considerată ca ceva sfânt și orice act comis împotriva unui membru de către un altul al aceluiași clan sau familie era pedepsit prin lege. Consecinţele nefaste ale acestei transgresiuni erau atribuite de către zei. A omorî un menbru al familiei era un delict grav în faţa zeilor. Agave este pedepsită cu exilul, cea de-a doua pedeapsa grava în societatea de atunci; cea de-a doua pedeapsa pentru un delic era sinuciderea. Deși se consideră că un zeu trebuie să fie milostiv cu oamenii care au greșit faţă de el, mitologia greacă și romană are un panteon plin de zei care se comportă precum oamenii. Dionysos este măcinat de răzbunarea asupra familiei sale; este neândurător cu Agave și locuitorii Tebei. Acest zeu chiar îl hipnotizează pe bietul Penteu în a se deghiza în menadă, denigrându-l ireparabil pe rege, pentru a le spiona pe femeile pătrunse de nebunia dionisiacă. Bacantele este o piesă de teatru cât de poate de crudă și sinistră. Scepticismul lui Euripide își face simţită prezenţa prin chiar intriga piesei: un zeu care poate nu este așa, failibilitatea caracterului unui zeu și distrugerea unei comunităţi prin aderarea sau ignorarea unei religii.

Bibliografie DODDS, Eric Robertson, Dialectica spiritului grec, Meridiane, București, 1983.