Manual de Religie clasa III

M iâ ă s PATRIARHIA ROM ÂNĂ

MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

Preot Dr. IOAN SAUCA

MANUAL RELIGIE

PATRIARHIA ROMÂNĂ

M IN ISTER U L ÎNVĂŢĂM Â NTULUI

Preot Dr. IO A N S A U C A

MANUAL DE RELIGIE •->—„ K*

jw

. : *ri

■

v

CLASA A IlI-a TIPĂRIT CU BINECUVÂNTAREA PREA FERICITULUI PĂRINTE

TEOCTIST PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU APROBAREA COMISIEI PATRIARHIEI ROMÂNE PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL RELIGIOS ÎN ŞCOLILE DE STAT Şl CU AVIZUL MINISTERULUI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI NR. 31144 DIN 3 IUNIE 1993

(Ediţia a II l-a)

2

ft

"

■

EDITURA DIDACTICĂ Şl PEDAGOGICĂ, R.A. - BUCUREŞTI

COMISIA PATRIARHIEI ROMÂNE

pentru învăţământul religios în şcolile de stat

Preşedinte:

l-P-S. Dr. DANIEL CIOBOTEA; Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei;

Membri:

I.P.S. Dr. VASILE COSTIN, Arhiepiscopul Târgoviştei, I.P.S. BARTOLOMEU ANANIA, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, Pr. Prof. Dr. DUMITRU POPESCU, Pr. Prof. Dr. DUMITRU RADU, Pr. Prof. Dr. CONSTANTIN GALERIU, Pr. Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Pr. Prof. Dr. SEBASTIAN ŞEBU, Diac. Prof. NICU OCTAVIAN, Pr. Dr. IOAN SAUCA

Consultanti de specialitate:

Pr. Prof. Dr. VASILE MIHOC, Prof. SILVESTRU BOATCĂ, Prof. ECATERINA BRANIŞTE, Pr. Dr. SABIN VERZAN, Pr. VALENTIN BOGDAN, Diac. Prof. ALEXIE BUZERA Pr. Prof. Comeliu Irod; Pr. Drd. Mihai Hau, Prof. GeorgeEnescu

Referenţi: Redactor:

prof. Mariana Diaconescu

Tehnoredactor:

Otto Paraschiv Necşoiu

Imagini foto:

Nicolae Dumitrana, Thanassis PhiUos, Răzvan Novacovschi, Constantin Cimpoiaşu

Desene:

Nicolae Trepăduş

O Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate Editurii Didactice şi Pedagogice, R.A., Bucureşti

ISBN 973 30-5025 3

în drum spre şcoală

Fată mică, fată mică, Ce te-nchini ca o bunică, Pui plăpând de om fricos, Cine te-a-nvăţat pe tine Să te-nchini aşa frumos?

Fată mică de la şcoală, Ce te-nchini fără sfială La biserica din stradă, Tu nu faci cum fac, cochete Doamnele să nu se vadă Cruci mărunte şi discrete.

Care mână cu păcate, Care degete uscate Ţi-au prins degetele fine Şi ţi le-au purtat cu frică După semnele creştine, Fată mică, fată mică?

Le faci mari, le faci cât tine, Lung şi rar cum se cuvine. Şi din gură zici ceva, Tare-aş vrea să ştiu şi eu Ce te rogi acum matale?

Cine-ntâi ţi-a pus pe frunte Unghiile ca trei puncte Şi-n al Tatălui Sfânt Nume, Cine ţi le-a-nfipt anume Lângă inimă, Amin?

Ruga ta, prinos de floare, Trece dincolo de soare, Dincolo de rai, mai sus, Şi pe tot întinsul drum, Care urcă la lisus, Umple cerul de parfum

Fată mică, fată mică, Ce te-nchini ca o bunică, Lung şi rar cum se cuvine, Pui plăpând de om fricos, Cine te-a-nvăţat pe tine Să te-nchini aşa frumos? TUDOR MARINESCU

ÎNTREBĂRI: 1. 2. 3. 4.

Unde şi când se închină şcolarii creştini? Cum se face semnul sfintei cruci? Despre ce ne aminteşte semnul sfintei cruci? Ce rugăciune ne-a lăsat Mântuitorul nostru lisus Hristos şi care este înţelesul ei? 5. Cum trebuie să se comporte şcolarii creştini faţă de părinţi, faţă de colegi şi faţă de ceilalţi oameni?

Facerea lumii nevăzute

Dumnezeu este veşnic şi atotputernic, fără de început şi fără de sfârşit. El singur nu a fost făcut de nimeni şi există dintotdeauna. înainte de a fi soarele, luna şi stelele, pământul şi lumea întreagă, Dumnezeu a făcut, mai întâi, pe îngeri. îngerii sunt duhuri, adică fiinţe spirituale fără de trupuri materiale. Numărul lor este nespus de mare. Dumnezeu, Părintele şi Creatorul lor, i-a împărţit în cete: între acestea, la loc de funte, sunt heruvimii şi serafimii. La început toţi îngerii au fost buni, strălucind de frumuseţe şi înţelepciune. Trăiau împreună în cerurile preaînalte şi sfinte bucurându-se de prezenţa şi vederea lui Dumnezeu pe care îl slăveau neîncetat prin cântări de laudă., Dar, după o anumită vreme, invidia şi mândria au început să încolţească în unii dintre îngeri. împreună cu Lucifer, căpetenia lor, cel mai frumos mai strălucitor şi mai înzestrat dintre ei, s-au răzvrătit împotriva Ziditorului lor şi n-au mai vrut să-L asculte şi să-l fie supuşi. Voiau să fie şi ei asemenea Lui.

întrucât, prin voia lor liberă, s-au împotrivit Creatorului lor şi s-au rupt de El, din îngeri buni au devenit îngeri răi, duhuri necurate sau diavoli. Chipurile lor frumoase şi strălucitoare s-au făcut urâte şi întunecate. Din cerurile sfinte au căzut în iadul cel înfricoşător şi plin de chinuri. După căderea lui Lucifer şi a înge lor lui, îngerii buni au rămas slujitori credincioşi ai lui Dumnezeu. Prin ei, Dumnezeu a venit în ajutorul oamenilor în diferite împrejurări şi Şi-a vestit voia Sa în lume. De aceea cuvântul înger înseamnă vestitor. între mulţimile de îngeri buni, la loc de frunte se află Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. îngerii răi sau diavolii luptă de atunci neîncetat împotriva lui Dumnezeu şi a creaţiei Lui, adică împotriva omului şi a lumii întregi. Prin viclenie, ei îndeamnă pe oameni să nu asculte de poruncile lui Dumnezeu şi să facă fapte rele. Ei nu doresc mântuirea, ci pieirea oamenilor şi se luptă ca să-i înşele şi să-i ducă împreună cu ei în iadul cel întunecat. Pentru a-i feri pe oameni de ispitele diavolilor, adică de gânduri şi de fapte rele, Dumnezeu a dăruit fiecăruia, la botez, un înger păzitor. El este mereu alături de om în timpul zilei şi îi veghează somnul în timpul nopţii. îl păzeşte de rele şi îl îndeamnă să facă numai fapte bune. Creştinul adevărat se roagă îngerului păzitor, îi cere ajutorul şi-i urmează sfaturile. împreună cu îngerii, creştinii cântă în biserică şi-L laudă pe Dumnezeu, zicând: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără

de moarte, miiuieşte-ne pe noi!“. 6

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu toate cetele îngereşti, în fie c a re an la 8 noiembrie.

1. Pe cine a făcut Dumnezeu mai întâi? 2. Cine sunt îngerii şi cum au fost ei la început? 3. Cum au apărut îngerii răi sau diavolii? 4. Ce fac îngerii buni şi cum slujesc ei lui Dumnezeu? 5. Ce fac îngerii răi? 6. Cum se roagă creştinul îngerului păzitor? 7. Când cinstesc creştinii ortodocşi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi toate cetele îngereşti? CUVÂNT DIN „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din SFÂNTA SCRIPTURĂ: aceştia mici, că zic vouă Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri“ (Matei 18, 10). .

atotputernic = care poate face orice; care are putere nelimitată, veşnic = care există dintotdeauna şi va exista întotdeauna. De r e p e t a t : Imnul liturgic: „S finte Dumnezeule, S finte tare, S finte fără de moarte, m i/uieşte-ne pe n o it

7

Facerea lumii văzute

Lumea văzută cuprinde tot ceea ce există şi se vede în cer şi pe pământ. Foarte de demult, lumea şi toate cele ce sunt în ea n-au existat. Un mare pustiu şi gol se întindea atunci pretutindeni. Din dragoste nemărginită, Dumnezeu hotărăşte să facă întreaga lume văzută şi pe om, pentru ca acesta să se bucure de toate frumuseţile creaţiei şi de darurile Sale. Mai întâi, Dumnezeu creează din nimic, materia, din care va face apoi întreg universul, în răstimp de şase zile. Pământul era la început acoperit de ape, iar Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra lor. întuneric era peste tot. în ziua întâi a zis Dumnezeu: mSă fie lumină/" şi s-a făcut lumină. în ziua a doua Dumnezeu face tăria sau văzduhul care desparte apele de pe pământ de cele de deasupra, din nori. 8

în ziua a treia porunceşte apelor de pe pământ să se adune la un loc şi să se arate uscatul sau pământul. Iar după aceea face pomii şi plantele sau lumea vegetală. în ziua a patra Dumnezeu a făcut soarele, luna şi stelele cerului, ca să lumineze pământul, să despartă ziua de noapte şi să deosebească anotimpurile, zilele şi anii. în ziua a cincea a zis Dumnezeu: „Să mişune apele de

vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ şi pe întinsul tăriei cerului!“Şi a făcut Dumnezeu animalele din ape şi păsările zburătoare. în ziua a şasea a făcut animalele pământului. Dumnezeu a făcut tot ceea ce există în cer şi pe pământ din nimic. Prin puterea Cuvântului şi a voinţei Sale El a zis: „Să fie!“şi toate s-au făcut, pe rând, în cele şase zile.

ÎNTREBĂRI: 1. Ce este lumea văzută? 2. De ce a făcut Dumnezeu lumea văzută şi pe om? 3. Din ce a făcut Dumnezeu lumea văzută? 4. Descrieţi ce a făcut Dumnezeu în fiecare din cele şase zile.

9

CUVÂNT DIN „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, SFÂNTA SCRIPTURĂ: toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta“ (Psalmul 103, 25). nemărginit = care nu are margini; necuprins, nelimitat, infinit, materie = substanta » din care sunt făcute toate lucrurile văzduh = aerul care înconjoară pământul lumea vegetală = totalitatea plantelor a mişuna = a se mişca, în număr mare, în toate direcţiile. f De î n v ă ţ a t : Cântarea liturgică: „Binecuvintează, suflete a l meu, pe Dom nul ş i toate cele dinlăuntm l meu, num ele ce l sfâ n t a l Lui. Binecuvântat eşti, Doamne! “

Facerea omului. Relaţiile lui cu animalele şi cu natura înconjurătoare

Către sfârşitul zilei a şasea a zis Dumnezeu: „Să facem

om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!“ Atunci a luat Dumnezeu ţărână din pământ şi l-a făcut pe om. Aceasta înseamnă că omul poartă în el materia din care a fost făcută lumea întreagă şi se înrudeşte prin trup cu întreaga natură înconjurătoare şi cu animalele. Dar imediat după aceea, Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu suflet. A suflat în fata lui suflare de viată şi s-a făcut omul fiinţă 1 1 1 vie. Prin suflet, omul se înrudeşte cu Dumnezeu. 11

Spre deosebire de animale şi de toate celelalte creaturi, omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, adică a fost înzestrat cu suflet, gândire, simţire şi voinţă proprie. Dumnezeu l-a pus stăpân peste întreaga creaţie. L-a chemat la o viaţă de sfinţenie şi i-a dat posibilitatea ca prin rugăciune, credinţă şi fapte bune să sporească neîncetat în asemănarea cu El. Şi i-a pus Dumnezeu numele Adam, care înseamnă pământ, căci din pământ a fost făcut. Apoi Dumnezeu a sădit grădina Raiului în Eden, cu tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat şi a pus acolo pe om ca s-o lucreze şi să o păzească. Această grădină era raiul pământesc, făcut după chipul raiului ceresc. Iar în mijlocul raiului a sădit pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Şi a zis Dumnezeu către Adam:

„Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca dinei, vei muri negreşit!" Apoi a adus Dumnezeu toate vieţuitoarele câmpului şi păsările cerului la Adam ca să le dea un nume. Iar Adam le-a numit pe fiecare după felul lor. Şi animalele îi erau supuse şi trăiau în pace cu omul pe care Dumnezeu îl pusese stăpân peste întreaga lume văzută. Dar Adam se simţea singur şi nu-şi găsea ajutor pe potriva lui. Atunci Dumnezeu a adus somn greu asupra lui Adam şi luând una din coastele lui a făcut din ea pe femeie. Iar Adam văzând-o a zis: „lată, aceasta-i os din oasele mele şi came din

carnea mea“. Şi trăiau amândoi fericiţi în grădina raiului în prezenţa lui Dumnezeu. Munceau cu bucurie, pentru că la început munca nu era o povară, iar pământul îi răsplătea cu frumuseţile şi roadele sale bogate. Amândoi erau goi şi nu se ruşinau. în ziua a şaptea, Dumnezeu s-a odihnit de toate lucrurile Sale. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o. 12

ÎNTREBĂRI: 1. Când şi cum l-a făcut Dumnezeu pe om? 2. Prin ce se înrudeşte omul cu animalele şi cu întreaga natură înconjurătoare? 3. Prin ce se deosebeşte omul de animale şi de celelalte creaturi? 4. Ce este chipul lui Dumnezeu în om? 5. Ce trebuie să facă omul ca să poată ajunge la asemănarea cu Dumnezeu? 6. Unde l-a aşezat Dumnezeu pe om şi ce i-a poruncit? 7. De ce şi cum i-a făcut Dumnezeu femeie lui Adam? 8. Ce îndatoriri are omul faţă de animale şi natura înconjurătoare?

CUVÂNT DIN „Ce este omul că-ţi aminteşti de el? SFÂNTA SCRIPTURĂ: Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui“ Cuvinte

noi:

Adam = nume propriu care în limba ebraică înseamnă pământ. De r e p e t a t : Cântarea liturgică: „F ie num ele D om nului binecuvântat, De acum ş i până-n veac!“

Unde duce neascultarea: păcatul strămoşesc şi izgonirea din rai

Fericirea primilor oameni în grădina raiului n-a durat multă vreme. într-o zi, diavolul, duşmanul lui Dumnezeu şi al lumii întregi, dorind să-i scoată pe Adam şi pe Eva din rai şi să-i îndepărteze de Dumnezeu, a luat chip de şarpe şi a ven it ca să-i ispitească. Cu viclenie, el s-a apropiat de femeie şi a îndemnat-o să mănânce din roadele pomului din mijlocul raiului. Dar femeia i-a răspuns că Dumnezeu i-a oprit să mănânce din pomul acela, ca să nu moară. Atunci, vicleanul diavol a zis către femeie: „Nu, nu veţi

muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din ei vi 14

se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi rău1“. Prin minciună şi amăgire, diavolul i-a sădit femeii în suflet dorinţa de a fi întocmai cu Dumnezeu şi a îndemnat-o să calce porunca. Iar femeia, crezând în vorbele şarpelui, a luat din rodul pomului oprit, a mâncat şi a dat şi bărbatului său şi a mâncat şi el. După ce au călcat porunca, păcatul a intrat în ei şi şi-au dat seama că erau goi. Şi-au făcut acoperăminte din frunze de smochin şi s-au ascuns de la faţa lui Dumnezeu. Dumnezeu, care pe toate le vede, ştia de fapta săvârşită de Adam şi femeia lui, dar voia să le mai dea o posibilitate de a se căi de greşeala făcută prin călcarea poruncii. Adam însă, în loc să-şi recunoască fapta şi să-şi ceară iertare, aruncă vina pe femeie şi pe Dumnezeu şi zise: „Femeia pe care mi-ai dat-o să

fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat. Femeia, de asemenea, aruncând vina pe şarpe, zise: „Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat' Atunci a zis Dumnezeu către Adam: „Pentru că ai ascultat

vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! în sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce". Iar femeii i-a zis: „ Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii“. Şi A d am i-a pus atunci femeii sale numele de Eva, care înseamnă viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor oamenilor. Apoi a zis Domnul Dumnezeu către şarpe: „Duşmănie voi

pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; Acela îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiur. 15

Acest cuvânt al lui Dumnezeu, rostit către şarpele cel vechi sau diavolul, este întâia veste bună dată primilor oameni, pentru că le promite, încă de atunci, venirea unui Mântuitor (Acela) care-i va izbăvi de păcatul neascultării lor şi de urmările acestuia. Apoi i-a izgonit din rai şi a pus înger şi sabie de flacără, să păzească drumul către pomul vieJi. Păcatul lui Adam şi al Evei se numeşte păcatul strămoşesc. De atunci, fiecare nou născut, din toate timpurile şi locurile, se naşte ca fiinţă păcătoasă şi va muri, pentru că Adam şi Eva sunt strămoşii întregului neam omenesc. La plinirea vremii, Domnul nostru lisus Hristos, Mântuitorul cel promis şi aşteptat, S-a născut din sămânţa Evei, care a fost Fecioara Maria, şi a zdrobit capul şarpelui, care este diavolul cel rău şi viclean. Prin taina Sfântului Botez, Hristos ne curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de orice alte păcate şi ne dăruieşte viaţa veşnică, pentru că prin Moartea Lui pe cruce şi prin înviere a biruit moartea pentru totdeauna.

16

ÎNTREBÂF

1 . Cine era şarpele şi ce a îndemnat-o el pe femeia lui 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Adam? Ce voia să dobândească Eva mâncând din rodul oprit? Ce au zis Adam şi Eva când s-au întâlnit cu Dumnezeu după călcarea poruncii? Ce le-a zis apoi Dumnezeu iui Adam, Evei şi şarpelui? Care este prima veste bună pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor şi când s-a plinit ea? Ce este păcatul strămoşesc? Prin ce se curăţesc oamenii de păcatul strămoşesc şi de alte păcate?

CUVÂNT DIN Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de SFÂNTA SCRIPTURĂ: la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi“ (lacov 4, 7-8).

C u v i n t e noi : a ispiti = a atrage spre rău; a ademeni; a momi. Eva = nume propriu care în limba ebraică înseamnă viată. t

De r e p e t a t : Cântarea liturgică: „C â ţi în H ristos v-atibotezat, în H ristos v-aţi şi-m brăcat. A lilu ia ! “ t

?

’

Om bun, om rău: Cain şi Abel

După călcarea poruncii lui Dumnezeu, Adam trăia împreună cu soţia sa Eva în afara grădinii raiului. Acolo au avut doi fii, pe Abelş\ pe Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain agricultor. Deşi ei nu fuseseră născuţi în grădina raiului şi nu văzuseră pe Dumnezeu faţă în faţă, au aflat de la părinţii lor despre Creatorul şi Părintele tuturor celor văzute şi nevăzute. De aceea, într-o zi s-au hotărât să-i mulţumească lui i Dumnezeu pentru toate roadele dobândite prin munca lor. în acea vreme, oamenii slăveau pe Dumnezeu şi-i mulţumeau prin jertfe. Pe un altar făcut din lemne puneau darul închinat lui Dumnezeu şi-i dădeau foc. Fumul se înălţa spre ceruri în semn de mulţumire. i 18

Abel a adus jertfă din oile sale, iar Cain din roadele pământului. Aprinzând ei focul, fumul de la jertfa lui Abel s-a înălţat direct spre cer, iar cel de la jertfa lui Cain s-a împrăştiat în văzduh. Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, pentru că era om cu inima curată şi a respins jertfa întinată a lui Cain, pentru că acesta era om rău, zgârcit şi invidios. Dumnezeu se uită întotdeauna la inima omului. Văzând acestea, Cain s-a întristat, şi faţa lui s-a

posomorât. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „Pentru ce

te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât faţa ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcătui bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!“ Dar Cain era cuprins de invidie şi de ură. Voind să se răzbune, el a zis fratelui său: „Să ieşim la câmp!“ Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel şi l-a omorât. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „ Unde este Abel, fratele tău?“ Iar el, minţind, a răspuns: m Nu

ştiu! Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?“ * Şi a zis Domnul: Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ Şi acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. Când vei lucra pământul, acesta nu-şi va mai da roadele sale ţie; zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pământ“. Apoi i-a pus Dumnezeu semn lui Cain, ca nimeni să nu-l omoare şi să-l lase să se chinuiască pe pământ pentru omorul săvârşit, până la sfârşitul zilelor. 19

Dumnezeu a dăruit lui Adam şi Evei un alt fiu în locul lui Abel şi ei i-au pus numele Set. Până la adânci bătrâneţe, ei au avut mulţii altii fii şi T fiice, Creştinii aduc şi ei rugăciuni, cântări, daruri şi mulţumiri iui Dumnezeu pentru toate. Darurile nu le mai ard pe altare ca în vechime, ci le aduc în biserică, în faţa sfintelor altare, spre a fi binecuvântate de către Dumnezeu prin preoţi. Apoi le împart celor săraci, lipsiţi şi neajutoraţi. Dumnezeu primeşte întotdeauna jertfa adusă cu gând curat şi inimă bună. Creştinii adevăraţi respectă viaţa şi o apără, deoarece ştiu că singurul ei Stăpân este Dumnezeu, care a dat-o. Ei nu săvârşesc omucideri, adică nu ucid oameni. în timpul sfintelor slujbe, preotul îndeamnă pe credincioşi de nenumărate ori zicând: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!“, iar aceştia răspund: „Ţie, Doamne!“. Ei sunt hotărâţi să-l dăruiască lui Dumnezeu o viaţă curată, cu fapte de milostenie, de pace şi jertfe de laudă.

ÎNTREBĂRI: 1. Cine erau Abel şi Cain şi cu ce se ocupau ei? 2. Cum s-au hotărât ei să-i mulţumească Dumnezeu? 3. Ce este jertfa şi cum era adusă în vechime?

20

lui

4. De ce a primit Dumnezeu jertfa lui Abel şi a respins-o pe cea a lui Cain? , 5. De ce l-a omorât Cain pe Abel? 6. Ce jertfe aduc creştinii lui Dumnezeu şi cum se îngrijesc ei de viaţa lor şi de a celorlalţi oameni? CUVÂNT DIN „Jertfa celor fără de lege este urâciunea SFÂNTA SCRIPTURĂ: înaintea Domnului, iar rugăciunea celor drepţi este plăcerea Lui“ (Pilde 15, 8).

C u v i n t e n o i : posomorât = trist, mohorât, posac, supărat. invidie = părere de rău sau ciudă faţă de numele sau situaţia bună a altora, omucidere = omor, crimă, asasinat. De î n v ă ţ a t : Cântarea liturgică: „M ila păcii, je rtfa laudei“

Păcat şi pedeapsă: Noe şi fiii lui

Urmaşii lui Adam au început să se înmulţească şi s-au răspândit peste tot pământul. Dar cu timpul ei au uitat de Dumnezeu. Răutatea s-a mărit pe pământ şi toate cugetele şi dorinţele inimii lor erau îndreptate la rău în toate zilele. Văzând acestea, Dumnezeu s-a căit că a făcut pe om pe pământ şi a zis: BPierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe

care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcutr între păcătoşii din vremea aceea era însă un om drept şi plăcut lui Dumnezeu. Numele lui era Noe şi se trăgea din seminţia lui Set. El avea trei fii: Sem, Hamş\ lafet. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Noe: „Fă-ţi o corabie

din lemn de salcâm şi iată, Eu voi aduce asupra pământului potop de apă ca să pierd tot trupul de sub cer, în care este suflare de viaţă, şi tot ce este pe pământ va pieri. Iar cu tine voi 22

face legământul Meu; şi vei intra în corabia ta şi împreună cu tine vor intra fiii tăi, femeia ta şi femeile fiilor tăi“. Apoi i-a poruncit să i-a cu el din toate felurile de animale care se găseau pe pământ, parte bărbătească şi parte femeiască, şi destulă hrană pentru toţi cei din corabie. Iar după şapte zile au venit asupra pământului apele potopului şi a plouat patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Apele s-au ridicat atât de mult, încât au acoperit şi cei mai înalţi munţi care erau sub cer şi au înecat toate fiinţele de pe pământ. După o sută cincizeci de zile, ploaia a încetat şi apele scăzând, corabia s-a oprit pe munţii Ararat. După o anumită vre­ me, Noe a dat drumul corbului să vadă dacă a scăzut apa de pe pământ. Dar corbul nu s-a mai întors. Atunci a dat drumul porumbelului, dar acesta s-a întors în corabie pentru că încă mai era apă pe faţa pământului. După şapte zile, Noe a dat iarăşi drumul porumbelului şi s-a întors spre seară cu o ramură verde de măslin în cioc. Atunci a cunoscut Noe că s-a scurs apa de pe faţa pământului. După alte şapte zile, Noe a deschis corabia şi au ieşit afară familia lui şi toate vietăţile care fuseseră împreună cu el. Apoi a făcut Noe un jertfelnic şi a adus Domnului jertfă de mulţumire. Iar Dumnezeu a zis către Noe: „lată, Eu închei

legământul Meu cu urmaşii voştri că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop ca să pustiască păm ântulŞi ca semn al acestui legământ a pus Dumnezeu în nori curcubeul. Fiii lui Noe şi toate vietăţile care scăpaseră de la înec s-au înmulţit şi s-au răspândit din nou pe toată faţa pământului. 23

Faptele omului sunt întotdeauna răsplătite. Cel ce face fapte bune şi urmează căile lui Dumnezeu se bucură întotdeauna de ajutor şi binecuvântare cerească. Cel ce face fapte rele şi se îndepărtează de Dumnezeu săvârşeşte păcatul şi îşi atrage judecata Cerului asupra sa. Iar urmarea cea mai grea a Dăcatului este moartea. ÎNTREBARi: 1 . Cine era Noe şi cum se numeau fiii săi? 2. De ce a hotărât Dumnezeu în vremurile acelea să piardă pe oameni şi toate vieţuitoarele de pe pământ? 3. De ce a ales Dumnezeu pe Noe şi familia sa, ca să le salveze viata? 4. Cum q avut loc potopul? 5. Ce legământ a făcut Dumnezeu cu Noe după terminarea potopului şi care este semnul acestui legământ? 6. Cum răsplăteşte Dumnezeu faptele omului? CUVÂNT DIN „Plata SFÂNTA SCRIPTURĂ: 6, 23).

păcatului este moartea"

(Rom.

C u v i n t e n o i : cugete = gânduri. legământ = promisiune, angajament, făgăduinţă, înţelegere făcută cu cineva.

Un om drept: Avraam

După o vreme, urmaşii lui Noe care s-au înmulţit şi răspândit peste tot pământul au uitat de Dumnezeu cel adevărat şi s-au abătut de la legea şi poruncile Lui. Au început să se închine la soare, la lună şi la stele şi, făcându-şi idoli din lemn şi din piatră, slujeau acelora ca unor dumnezei. Atunci a privit Dumnezeu spre pământ şi a găsit pe Avram, un om neprihănit, drept şi credincios, care trăia, cu familia sa, în cetatea Ur din Caldeea. Voind Dumnezeu să-şi facă un popor ales prin care sa vestească în lume Legea şi Adevărul Său şi să pregătească pe oameni pentru primirea Mântuitorului pe care-L promisese în grădina Raiului, i-a zis lui Avram: „Ieşi din pământul tău, din 25

neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământulpe care ţi-l voi arăta Eu. Şi eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. “ Avram a ascultat de chemarea pe care i-o făcuse Domnul şi luând pe Sarai, soţia sa, şi pe Lot, nepotul său, au venit şi s-au aşezat în ţara Canaanului împreună cu toate turmele, averile şi slujitorii lor. Lot şi-a ales tot ţinutul dinspre răsărit, de lângă râul Iordan şi s-a aşezat lângă cetatea Sodoma. Iar Avram a rămas în pământul Canaan şi s-a stabilit la stejarul Mamvri. După o vreme, Dumnezeu se arătă iarăşi lui Avram şi încheind cu el un legământ îi spuse: „ Vei fi tată a mulţime de

popoare şi nu te vei mai numi Avram, ci Avraam va fi numele tău. Pe Sarai, femeia ta, să nu o mai numeşti Sarai, ci Sarra să-i fie numele şi o voi binecuvânta şi-ţi voi da din ea un fiu“. Dar Avraam şi Sarra erau trişti pentru că nu aveau copii şi erau înaintaţi în vârstă. Atunci Domnul s-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri într-o zi pe la amiază, când şedea el în uşa cortului său. Şi ridicându-şi ochii a privit. Şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui, şi cum i-a văzut a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea lor şi s-a închinat până la pământ, l-a chemat apoi în casă, le-a adus apă ca să se spele şi gătind mâncare i-a invitat la masă. Iar pe când mâncau ei, Unul a zis către Avraam: „lată, la anul pe vremea asta am să vin iar pe la tine şi Sarra, femeia ta, va avea un fiu“. Dar Sarra nu credea pentru că ştia că este bătrână. După aceea, oaspeţii au pornit spre cetăţile Sodoma şi Gomora. Şi cercetând ei, au aflat că mai toţi locuitorii acestor cetăţi erau oameni răi, iar păcatele lor erau cumplit de grele. Numai Lot şi cu familia sa, care se aşezaseră printre locuitorii Sodomei, mai rămăseseră drepţi şi neprihăniţi în faţa lui Dumnezeu. 26

Atunci a poruncit Domnul lui Lot să-şi ia familia şi să fugă din cetate, fără să se mai uite înapoi, ca să nu piară şi ei împreună cu acei păcătoşi. Iar Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer. Lot şi cele două fiice ale sale au scăpat cu viaţă, dar soţia lui, neascultând de porunca Domnului, s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut în stâlp de sare. Mai târziu, la vremea arătată de Dumnezeu, Sarra a născut un fiu şi i-a pus numele Isaac. Dumnezeu iubeşte pe omul drept şi neprihănit şi îşi împlineşte totdeauna făgăduinţa, pentru că la El toate sunt cu putinţă. Păcatul este urâciune înaintea lui Dumnezeu. Iar păcătosul care nu se îndreaptă şi nu părăseşte căile cele rele îşi va atrage asupra sa judecata lui Dumnezeu. Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. ÎNTREBĂRI: 1. Cine era Avram şi unde trăia el cu familia sa? 2. De ce l-a scos Dumnezeu din ţara sa şi l-a dus în pământul Canaanului? 3. Pentru ce voia Dumnezeu să-şi facă un popor ales şi sfânt? 4. Ce legământ a făcut Dumnezeu cu Avram? 5. Povestiţi despre întâlnirea lui Avraam şi a Sarrei cu Dumnezeu la Stejarul Mamvri. 6. De ce a pedepsit Dumnezeu cetăţile Sodomei şi Gomorei? CUVÂNT DIN „Dumnezeu toate le lucrează spre binele SFÂNTA SCRIPTURĂ: celor care-L iubesc" (Romani 8, 28). idoli = figuri materiale considerate de către păgâni ca fiind dumnezei, neprihănit = fără păcat, curat, nepătat, sfânt.

27

Copilul ascultător de părinţi: Isaac

Avraam şi Sarra trăiau fericiţi în cortul lor de la stejarul Mamvri şi-i mulţumeau neîncetat lui Dumnezeu pentru că le-a dăruit un urmaş la adânci bătrâneţe. Iar pruncul Isaac creştea şi era întru toate ascultător părinţilor săi. într-o zi,1 voind Dumnezeu să încerce credinţa j lui Avraam i-a zis: Ja pe fiui tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care îl

iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!“ Ascultând cu credinţă de porunca Domnului, Avraam se sculă dis-de-dimineaţă şi tăie lemne pentru jertfă. Luă apoi cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său, şi punând cele de trebuinţă pe un asin, porniră spre locul despre care-i grăise Dumnezeu. 28

Când au ajuns la poalele muntelui, Avraam a poruncit slugilor să rămână acolo cu asinul şi să aştepte, iar el împreună cu fiul său au pornit mai departe. Isaac ducea pe umărul său lemnele pe care trebuia să fie jertfit, iar tatăl său purta în mâini focul şi cuţitul. Mergând ei pe cale, a zis Isaac: „ Tată, iată foc şi lemne avem; dar unde este oaia pentru jertfă?" Ş\ Avraam a răspuns:

„Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!“. Iar când am ajuns la locul despre care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus deasupra lemnelor. Apoi şi-a întins mâna şi a luat cuţitul ca să-l înjunghie. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: JKvraame, Avraame! Să nu-ţi

ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru Mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău“. Şi ridicându-şi Avraam ochii, a privit; şi iată, la spate era un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş. Şi ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă în locul lui Isaac, fiul său, mulţumind lui Dumnezeu, care, purtând de grijă pentru toate, îi iubeşte pe oameni şi le apără viaţa. Dumnezeu văzând credinţa puternică a lui Avraam, îl binecuvântează din nou şi îi vesteşte că prin neamul lui se vor binecuvânta toate popoarele pământului. Apoi s-au întors acasă. Iar când a ajuns la vârsta căsătoriei, Isaac şi-a luat de soţie pe Rebeca. Şi trăiau împreună făcând numai fapte bune şi plăcute lui Dumnezeu. Din seminţia lui Avraam S-a născut, după trup, Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru lisus Hristos, prin care s-au binecuvântat toate neamurile pământului. Dumnezeu a salvat viaţa lui Isaac, unicul fiu al lui Avraam, dar pe Fiul Său, lisus Hr